Sesiune Sport 2007 PDF

SESIUNE INTERNAŢIONA LĂ
DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
Realizări şi perspective în domeniul

educaţiei fizice şi sportului
Bucureşti, 7 decembrie – 2007
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
DEPARTAMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
SESIUNE INTERNAŢIONALĂ
DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
Realizări şi perspective în domeniul

educaţiei fizice şi sportului
Bucureşti, 7 decembrie – 2007
– 2007 –
Şos. Panduri 90-92, Bucureşti – 050663; Tel./Fax: 410.23.84
E-mail: [email protected]
Internet: www.editura.unibuc.ro
Tehnoredactare computerizată: Constanţa TITU
ISSN 1843-7079
5
CUPRINS
Noul sistem de evaluare la educaţie fizică a studenţilor din„Universitatea din

Bucureşti”, – Lucrarea Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport: .......... 7
Autoapărare – Lector univ. dr Ghiocel Bota ........................................................ 15
Badminton – Lector univ. dr. Cristian Costescu ................................................ 16
Baschet fete – Lector univ. dr. Adriana Stoicoviciu ............................................ 20
Baschet băieţi – Lector univ. drd. Robert Sakizlian ............................................... 21
Culturism – Lector univ. drd. Remus Dumitrescu ........................................... 22
Dans sportiv – Lector univ. dr. Daniela Aducovschi ........................................... 24
– Asist. univ. drd. Costinel Mihaiu
Fotbal – Prep. drd. Bogdan Gozu ............................................................... 26
Gimnastică aerobică – Conf. univ. dr. Mihaela Ganciu ................................................... 28
Gimnastică medicală – Conf. univ. dr. Mihaela Ganciu ................................................... 30
Handbal – Conf. univ. Alina Stoica................................................................ 31
Înot – Conf. univ. dr. Alina Stoica ......................................................... 32
Karate-Do – Asist. univ. Marius Leştaru .......................................................... 33
Tenis – Lector univ. dr. Dan Moise .......................................................... 34
Tenis de masă – Asist. Univ. Monica Gulap .......................................................... 36
Volei fete – Lector univ. drd. Mariana Cristea ................................................ 37
Volei băieţi – Asistent univ. drd. Florin Liţoi .................................................... 39
Daniela Aducovschi, Costinel Mihaiu, Dezvoltarea creativităţii prin dans ................ 41

Daniela Aducovschi, Costinel Mihaiu, Lecţia de întreţinere pentru vârsta 35-45 ani
cu mijloace mixte din dans şi fitness-ul cu obiecte ............................................ 45
Alina Albină, Constantin Albină, Rezistenţa şi indicii respiraţiei, criteriu de selecţie
a elevelor de 13-14 ani în şcolile cu program sportiv ......................................... 49
Constantin Albină, Alina Albină, Stretching-ul mijloc de antrenament la atleţii
juniori ................................................................................................................ 51
Mihaela Alupoaie, Ştefan Săndulache, Mihaela Poienariu, Aspecte privind
refacerea organismului după efort ...................................................................... 53
Margareta Anton, Corina Ivan, Dinamica dezvoltării forţei la aruncătorii de greutate
- juniori II .......................................................................................................... 57
Margareta Anton, Doina Mircioagă, Pregătirea specifică de concurs a celor mai
bune alergătoare din Tomânia în proba de 100 m garduri ................................... 61
Dana Bădău, Îmbunătăţirea eficienţei aruncărilor la poartă de la semicerc la nivelul
juniorilor II ....................................................................................................... 65
Dana Bădău, Veronica Mândrescu, Selecţia şi pregătirea copiilor în handbal – o
abordare complexă ............................................................................................. 69
Dumitru Barbu, Reglarea stărilor psihice la nivelul juniorilor fotbalişti de 16-18 ani . 73
Carmen Barna, Studiu comparativ privind creşterea condiţiei fizice a studenţilor de
la facultăţile de neprofil în funcţie de frecvenţa participărilor la programe
sportive .............................................................................................................. 77
6
Monica Delia Bîcă, Managementul de curriculum în dezvoltarea imaginii
organizaţiei şcolare ............................................................................................ 81
Aura Bota, Postural Control Strategies at Different Ages ........................................... 85
Ghiocel Bota, Artele marţiale – mijloc de educaţie morală în învăţământ ................... 89
Mădălina Brânduşoiu, Cătălin Brânduşoiu, Consolidarea detentei la vârsta de 11-
12 ani în lecţia de educaţie fizică ....................................................................... 93
Gheorghe Burlacu, Horia Focşeneanu, Caracteristicile biochimice ale efortului de
antrenament în judo ........................................................................................... 95
Nikos Chatzisarantis, The Combined Effects of Social Identity and Perceived
Autonomy Support on Health Behaviour Within the Theory of Planned
Behaviour .......................................................................................................... 99
Nikos Chatzisarantis, The Influences of Perceived Autonomy Support on Physical
Activity Within the Theory of Planned Behavior ................................................ 100
Ostap Cîmpan, Olga Aftimiciuc, Importanţa fitness-ului la integrarea omului în
societatea modernă ............................................................................................. 101
Ostap Cîmpan, Aminoacizii – soluţie pentru o dezvoltare musculară maximă ............ 103
Adin Cojocaru, Marilena Ioniţă, Caracteristicile generale ale dezvoltării calităţilor
motrice la cadeţi (15-16 ani) în special forţa şi viteza ......................................... 105
Cristian Costescu, Statutul educaţiei fizice şi sportului şi al profesorilor de educaţie
fizică, prezent şi viitor ........................................................................................ 109
Mariana Cristea, Noutăţi în voleiul de performanţă contemporan ............................ 113
Mariana Cristea, Studiu comparativ privind structura motivaţiei studentelor care
practică jocul de volei şi fitness-culturismul în cadrul cursului de educaţie
fizică şi sport ..................................................................................................... 117
Doina Croitoru, Meseriile clubului sportiv în viziunea studenţilor ANEFS ............... 121
Mihai Cucu, Traian Bocu, Evaluarea spaţiilor didactice şcolare în baza raportului
existent/necesar .................................................................................................. 125
Marcel Deacu, Preferinţele studenţilor din universitatea „Petrol – Gaze” pentru
practicarea unei discipline sportive .................................................................... 129
Marcel Deacu, Activitatea motrică în viziunea studenţilor din universitatea „Petrol–
Gaze” din Ploieşti .............................................................................................. 133
Dan Deliu, O nouă programă privind capacitatea de performanţă ............................... 137
Gabriela Dinţică, Calităţile necesare scrimerilor pentru obţinerea unor mari
performanţe ....................................................................................................... 141
Emilian Dobrescu, Raportul dintre joc şi educaţie în pedagogia contemporană ........ 145
Teodora Dominteanu, Organizarea centrelor de iniţiere în înot .................................. 149
Cristian-Corneliu Drăgoi, Canyoning – activitate modernă de turism sportiv şi loisir 153
Cristian-Corneliu Drăgoi, Escalada şi efectele practicării sale asupra conduitei
motrice a elevului .............................................................................................. 157
Drăgulin Ileana Pregătirea din baletul clasic în gimnastica aerobică de performanţă .. 161
Mirela Dulgheru, Anamaria Constantinescu, Fitness, aerobic şi jogging-ul – tripleta
sănătăţii ............................................................................................................. 165
Aurora Dumitrescu, Dezvoltarea calităţilor motrice, prin jocuri de mişcare, în
învăţământul primar ........................................................................................... 169
7
Remus Dumitrescu, Studiu privind perspectiva psiho-socio-antropologică a relaţiilor
dintre preferinţa studenţilor din universitatea din Bucureşti pentru disciplina
culturism şi structura atitudinii faţă de sine ....................................................... 173
Mariana Dumitru, Modalităţi de predare a jocului sportiv în activitatea opţională la
ciclul primar ...................................................................................................... 177
Emil Fieroiu, Contribuţii la optimizarea activităţilor de outdoor la studenţii de la
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti ................................................ 181
Emil Fieroiu, Studiu privind rolul kinetoterapiei în recuperarea posttraumatică a
traumatismelor în judo de performanţă ............................................................... 185
Marin Finichiu, Corelaţia dintre condiţia fizică şi dezvoltarea somatică la elevii din
şcoala normală – şcoala specială ........................................................................ 189
Marin Finichiu, Dinamica dezvoltării calităţii motrice – forţa la elevii ciclul liceal ... 193
Horia Focşeneanu, Gheorghe Burlacu, Legislaţia învăţământului românesc şi
contribuţia adusă procesului de modernizare în perioada 1864–1914 ................... 197
Mihaela Ganciu, Utilitatea gimnasticii de întreţinere la vârsta a III-a ......................... 201
Mihaela Ganciu, Alina Stoica, Locul gimnasticii medicale în ansamblul sistemic al
disciplinelor practicate în cadrul orelor de educaţie fizică în Universitatea din
Bucureşti ........................................................................................................... 205
Adina Geambaşu, Particularităţi ale actului motric la ambliopi .................................. 209
Diana Victoria Gidu, Relaţia subiectiv-obiectiv la elevii de gimnaziu, în ceea ce
priveşte tipul orei de curs ce este de dorit să urmeze imediat celei de educaţie
fizică .................................................................................................................. 213
Bogdan Gougou Grammatopoulos, Nicolaos Fandopoulos, Creşterea eficienţei
productive a managerilor prin optimizarea condiţiei fizice ................................. 217
Bogdan Gozu, Educaţia şi cultura în concepţia lui Pierre de Coubertin ....................... 223
Bogdan Gozu, Tomescu Ciprian, Contribuţii la studiul tonusului vegetativ în condiţii
bazale ................................................................................................................ 227
Vasilica Grigore, Georgeta Mitrach, Tipuri comportamentale şi vulnerabilitatea la
stres. Efectele unui program de intervenţie psihomotorie în cazul tipurilor
comportamentale A şi C în vederea profilaxiei bolilor psihosomatice ................. 231
Monica Gulap, Studiu cu privire la structurile ocupaţionale de timp liber ale elevilor
de gimnaziu şi locul activităţilor motrice în cadrul acestora ................................ 235
Corina Ivan, Margareta Anton, Poate antrenamentul prin vibraţii să amelioreze
performanţa în sport? ......................................................................................... 239
Marius Leştaru, Dezvoltarea calităţilor motrice la studenţii instituţiilor de neprofil
prin mijloace specifice karate shotokan .............................................................. 243
Marius Leştaru, Sistemul exerciţiilor de luptă cu partener din karate shotokan
practicat de studenţii instituţiilor de neprofil ....................................................... 247
Florin Liţoi, Studiu privind pregătirea echipei reprezentative de volei masculin
din Universitatea din Bucureşti ................................................................................... 251
Florin Liţoi, Studiul privind ridicarea indicilor de pregătire fizică, prin aplicarea
metodei în regim maximal cu autodeterminare, autodozare şi autodepăşire, în
lecţii şi în activitatea independentă a studenţilor ................................................. 255
Cătălin Mănescu, Particularităţile jucătorilor de fotbal pe posturi .............................. 259
Cătălin Mănescu, Orientări şi tendinţe în fotbalul de performanţă .............................. 263
8
Mihaela Manos, Studiu privind specificitatea efortului şi posibilităţile funcţionale ale
gimnastelor participante în competiţiile de gimnastică ritmică .............................. 263
Mihaela Manos, Dansul alternativă operaţională în profilaxia bolilor degenerative .... 271
Alexandru Octavian Micu, Dumitru Micu, Conceptul de apărare şi atac pe aliura
vânt de pupa la yachting ..................................................................................... 275
Dan George Moise, Orientări şi direcţii actuale cu privire la conţinutul principalelor
obiective ale pregătirii fizice pe stadiile de performanţă, în tenisul modern
(partea a III-a) .................................................................................................... 279
Florina Neder, Pregătirea juniorilor de 16-17 ani la alergările de 200 m .................... 283
Florina Neder, Denisa Popovici, Modelarea pregătirii atleţilor sprinteri juniori ......... 287
Mihaela Netolitzchi, Dezvoltarea vitezei în baschetul de performanţă ........................ 291
Dimitrios P. Panagiotopoulos, The Application of the Lex Sportiva in the Context of
National Sports Law .......................................................................................... 295
Cătălin Păunescu, Evoluţia campionatelor universitare de taekwondo pe plan
mondial .............................................................................................................. 303
Mihaela Păunescu, Argumente în favoarea practicării sportului recreativ în timpul
liber ................................................................................................................... 307
Constantin Pehoiu, Alexandrina Mocanu, Dopaj-antidopaj în activitatea sportivă .... 309
Florin Pelin, Trofeul tentant al cupei mondiale la schi fond ....................................... 313
Pelin Raluca Anca, Dezvoltarea forţei şi vitezei la echipa de gimnastică aerobică din
U.P.B. ................................................................................................................ 317
Răzvan Liviu Petre, Importanţa karate-do-ului în rândul elevilor şi studenţilor ........... 321
Răzvan Liviu Petre, Importanţa exerciţiilor din fitness în scopul recuperării kinetice,
la persoanele cu vârsta de peste 35 ani ............................................................... 325
Răzvan-Liviu Petre, Rolul tehnicii în karate-do .......................................................... 329
Monica Pîrvu, Opiniile specialiştilor privind optimizarea pregătirii psihomotrice a
studenţilor în învăţământul universitar realizată prin mijloacele atletismului ...... 333
Camelia Plăstoi, Mijloace audio-vizuale utile în fixarea componentelor fundamentale
ale jocului de handbal ........................................................................................ 337
Cristiana Pop, Comunicarea eficientă în lecţia de educaţie fizică ............................... 339
Adela Popescu, Gabriel Popescu, Performanţe sistemice în educaţia fizică şi sportul
şcolar - prima ediţie naţională a FŞSA ............................................................... 343
Vladimir Potop, Andrei Rotaru, Marius Ulăreanu, Managementul resurselor umane
în gimnastică artistică feminină .......................................................................... 347
Carmen Preda, Studiu asupra metodelor, sistemelor de acţionare şi formelor de
practicare a jocului de volei la clasele V-VIII .................................................... 351
Corina Predescu, Exerciţiul fizic - factor de îmbunătăţire a statusului funcţional a
persoanelor hipertensive .................................................................................... 355
Carmen Răchită, Identificarea profilului psihologic al studenţilor medicinişti ce
practică jocurile sportive de echipă în lecţia de educaţie fizică universitară ........ 359
Carmen Răchită, Ioan Negulescu, Particularităţi morfo-funcţionale şi psiho-motorii
ale juniorilor I în contextul raţionalizării, standardizării şi algoritmizării
mijloacelor de handbal ....................................................................................... 363
Robert Sakizlian, Dinamica indicilor funcţionali ai capacităţii de efort la
baschetbaliştii începători prin aplicarea jocurilor pregătitoare în antrenamentul
sportiv ................................................................................................................ 367
9
Ştefan Săndulache, Mihaela Alupoaie, Rolul motivaţiei în educaţie fizică şi sport ... 371
Sorin Şerbănoiu, Exerciţiul fizic factor de adaptare la modificările mediului natural .. 375
Alina Stoica, Studiu privind influenţa gimnasticii aerobice comparativ cu jocurile
sportive asupra ameliorarării capacităţii aerobe la studente ................................ 379
Doru Stoica, Jocul de fotbal - un factor esenţial în socializarea elevilor din clasele cu
program special de fotbal ................................................................................... 383
Marius Stoica, Aspecte privind învăţarea motrică cu aplicaţii la învăţarea exerciţiilor
de atletism .......................................................................................................... 387
Marius Stoica, Consideraţii privind selecţia în atletism .............................................. 391
Adriana Stoicoviciu, Efectele practicării sistematice a exerciţiilor fizice asupra
sferei somatice la tinerii din învăţământul superior de neprofil ........................... 395
Simona Teodorescu, Ioana Gheorghe, Educaţia fizică şi sportivă în şcoală ............. 401
Marian Teodoru, Fitness-ul pentru sănătate – stadii ................................................. 405
Marian Teodoru, Fitness-ul pentru sănătate – planificarea ........................................ 409
Corina Ţifrea, Pledoarie pentru jogging .................................................................... 411
Corina Ţifrea, Exerciţiul fizic şi stretchingul ............................................................. 415
Sanda Toma, Studiul privind locul şi rolul sportului în timpul liber al individului ...... 419
Sanda Toma, Activităţi fizice recreative pentru calitatea vieţii .................................. 423
Virgil Tudor, Creşterea eficienţei în educaţia fizică şcolară prin conştientizarea
rolului şi importanţei evaluării de către elevi ...................................................... 427
Mihaela Ujică, Modele de referinţă privind potenţialul de performanţă al înotătorilor
de 10 – 11 ani .................................................................................................... 421
Adrian Urichianu, Diferite forme de manifestare a rezistenţei, ca factor determinant
în performanţa sportivilor canotori ..................................................................... 435
Adrian Urichianu, Studiul privind conceptul de timp liber şi locul pe care îl ocupă în
viaţa omului contemporan .................................................................................. 439
Marius Vaida, Antrenamentul sportiv în contextul sportului contemporan de înaltă
performanţă ....................................................................................................... 443
Marius Vaida, Tendinţe noi în pregătirea sportivă la vârstă timpurie .......................... 447
Luciela Vasile, Principiile antrenamentului sportiv la înot ......................................... 451
Luciela Vasile, Procedee de înot în terapia deficienţelor fizice ................................... 455
Graziela Elena Vâjială, Gabriela Andreiaşu, O nouă eră în politica anti-doping ........ 459
Ilie Vişan, Rugby-ul în şcoală .................................................................................... 463
Damaris Vuvrea Ionescu, Gimnastica în activitatea de profilaxie şi corectare a
deficienţelor elevilor în cadrul lecţiei de educaţie fizică ..................................... 467
10
NOUL SISTEM DE EVALUARE LA
EDUCAŢIE FIZICĂ AL STUDENŢILOR DIN
„UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI”
PROIECT
Colectivul DEFS – Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: evaluare, eficienţă, învăţământ superior, discipline sportive.
Introducere:
Evaluarea este o acţiune complexă, integrată în procesul de învăţământ în care sunt
reflectate obiectivele şi sarcinile propuse, precum şi eficienţa activităţii didactice.
În învăţământul superior educaţia fizică şi sportul, ca disciplină de învăţământ are
rolul de a susţine la un nivel cât mai ridicat potenţialul biologic pentru sănătatea fizică şi
psihică a viitoarei forţe de muncă din diverse domenii de activitate.
În stadiul actual calitatea învăţământului superior reprezintă o preocupare de interes
major în vederea restructurării şi modernizării întregului sistem universitar. În acest sens se
are în vedere asigurarea calităţii actului educativ şi îmbunătăţirea activităţilor din cadrul
procesului de învăţământ.
Prioritatea acordată calităţii se va traduce şi prin instituirea unui nou sistem de
evaluare la educaţie fizică şi corelarea strânsă a acestuia cu sistemul de evaluare european.
Scopul lucrării:
Lucrarea de faţă prin eforturile întregului colectiv al DEFS vine să aducă o mică
contribuţie la îmbunătăţirea sistemului de evaluare la educaţie fizică în învăţământul superior
de neprofil.
Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport oferă o nouă concepţie şi manieră de
evaluare în educaţie fizică universitară în funcţie de disciplina sportivă aleasă de student la
începutul anului universitar, în care accentul să nu se limiteze şi să fie pus doar pe măsurarea
unor calităţi fizice ci, în primul rând, pe cultivarea celor psiho-fizice, pe însuşirea elementelor
tehnice ale programei şi capacitatea subiectului de a aplica elementele însuşite, pe progresul
realizat de acesta pe parcursul anului universitar, pe nivelul cunoştinţelor teoretice şi pe
atitudinea subiectului faţă de disciplina „educaţie fizică”.
Problematica abordată
Evaluarea este o etapă a proiectării didactice ştiinţifice.
Există o corelaţie puternică între alegerea strategiilor de evaluare şi dirijarea
procesului didactic de educaţie fizică. Prin evaluare, ca operaţiune didactică, se apreciază
indicatorii de cantitate, calitate şi eficienţă.
Probele şi testele prin care s-a realizat evaluarea ne-a furnizat date concrete referitoare
la calitatea şi eficienţa strategiilor aplicate.
Noul sistem de evaluare are un rol reglator atât în procesul de instruire, cât şi în
îmbunătăţirea strategiilor didactice, fiind în concordanţă cu specificul disciplinei sportive
respective.
Probele se vor alege după criteriul eficienţei, simplităţii şi uşurinţei cu care pot fi
executate necesitând minimum de aparatură şi care pot fi efectuate şi interpretate cu uşurinţă
atât de către specialişti cât şi de practicanţii înşişi.
Subiecţii
Eşantionul supus investigaţiei a fost alcătuit dintr-un număr 700 de studenţi ai
Universităţii din Bucureşti din anul I de studiu înscrişi la următoarele discipline sportive:
12
autoapărare, badminton, baschet, dans sportiv, fitness, fotbal, gimnastică aerobică, gimnastică
medicală, handbal, înot, karate, tenis, tenis de masă, volei.
Locul de desfăşurare a cercetării
Testările şi activitatea experimentală s-au desfăşurat în bazele sportive ale
Universităţii, care sunt dotate cu aparatură necesară
Etapele cercetării PERIOADA

1. Testarea iniţială octombrie 2005
2. Desfăşurarea experimentului aplicat în lecţiile de octombrie 2005
educaţie fizică, pe discipline sportive
3. Testarea finală mai 2006
4. Analiza prelucrarea şi interpretarea datelor septembrie 2006
Demersul operaţional al cercetării
Elaborarea şi aplicarea noului sistem de notare al studenţilor s-a realizat în cadrul
Universităţii din Bucureşti.
Pentru aprecierea obiectivă a modificărilor obţinute în urma experimentării în anul
universitar 2006-2007 a unui nou sistem de evaluare, pe discipline sportive, am propus o nouă
baterie de teste şi probe de control care sunt în directă relaţie cu obiectivele operaţionale.
Prin prisma experienţei acumulate, fiecare profesor constată dacă este necesar să se
schimbe ceva în sistemul actual de evaluare, dacă acesta trebuie modernizat sau îmbunătăţit,
dacă anumite teste nu corespund specificului disciplinei sportive respective.
În mod concret eşantionul supus experimentului a cuprins 700 studenţi din anul I.
Aceştia au fost supuşi verificării, pe discipline sportive la probe şi teste pentru
capacitate motrică, precum şi la probe de verificare a deprinderilor motrice specifice ramurii
de sport pe care şi-au ales-o.
După susţinerea probelor, de control, rezultatele obţinute de studenţi la fiecare probă
în parte au fost supuse prelucrării statistico-matematice. Astfel au fost calculate următoarele
valori statistice: media aritmetică (x), abaterea standard (s), coeficientul de variabilitate (c.v).
În conformitate cu valorile calculate şi prezentate în tabel am obţinut sistemul de
notare pe baza variabilelor statistice valoarea medie a performanţelor motrice (luăm drept
bază de lucru, media aritmetică, echivalentă cu nota 5) mijlocul scării de amplitudine sau
transformăm în calificativul „admis”. Acest sistem de notare asigură echivalarea echitabilă şi
mai realistă a performanţelor motrice obţinute de studenţi la probele de control.
Metode de cercetare
Metoda experimentului ameliorativ.
Metoda documentării bibliografice.
Metoda statistică.
Conţinutul evaluării
Rezultatele obţinute de subiecţi, prin norme trebuie evaluate în funcţie de obiectivele
didactice şi gradul de îndeplinire a parametrilor modelului instructiv.
Unitatea dintre valorificare şi apreciere se realizează prin notare.
Pentru o evaluare corectă şi obiectivă a rezultatelor obţinute de studenţi la educaţie
fizică trebuie să ţinem seama de câteva cerinţe. Pentru a realiza o apreciere justă vom avea în
vedere:
– aprecierea performanţelor motrice ale studenţilor se face în funcţie de o valoare
standard;
– aprecierea progresului individual se face chiar dacă acesta nu se ridică la un nivel
superior;
– aprecierea nivelului de însuşire a unor priceperi şi deprinderi motrice se face
ţinând cont de corectitudinea tehnicii de execuţie, precizia, amplitudinea, ritmul şi
de particularităţile individuale;
13
– aprecierea participării studenţilor în întreceri şi competiţii nu este corelată cu
performanţele obţinute ci de modul de implicare;
– aprecierea frecvenţei şi atitudinea faţă de activitatea de educaţie fizică;
– verificarea cunoştinţelor se va face în scris şi cuprinde cinci întrebări din disciplina
sportivă aleasă legate de regulament, de problematica disciplinei.
Rezultatele obţinute de studenţi se măsoară prin norme sau baremuri.
La unele probe, de tehnică sau tactică rezultatele nu pot fi măsurate, ci doar apreciate.
Unitatea dintre verificare şi apreciere se realizează prin notare; aceasta exprimă nivelul
de însuşire a comportamentelor modelului de educaţie fizică.
Prin conţinutul său, evaluarea are menirea de a stabili modul în care obiectivele
propuse se realizează în practică.
În activitatea noastră se întâlnesc frecvent două tipuri de evaluare: cumulativă şi cea
continuă. Acestea două trebuie folosite prin îmbinare şi complementaritate.
Evaluarea cumulativă se realizează la sfârşitul semestrului sau anului universitar; se
apreciază rezultatele obţinute după o scară valorică prestabilită.
Evaluarea continuă duce la stimularea pregătirii deoarece pleacă de la nişte obiective
operaţionale concrete.
Aprecierea performanţelor studenţilor trebuie să aibă la bază metode, procedee şi
criterii ştiinţifice.
În urma aprecierii şi verificării se acordă calificative sau note.
Concluzii
Modernizarea sistemului de evaluare s-a făcut pornind de la investigarea realităţii
existente în învăţământul superior.
Considerăm că elaborarea acestui sistem de evaluare va conduce la eficientizarea
activităţii de instruire a studenţilor la educaţi fizică şi reprezintă o contribuţie notabilă
domeniului nostru de activitate.
Sistemul de evaluare propus s-a bazat pe calculul şi aflarea performanţelor minime
pentru obţinerea calificativului „admis”; creşterea indicatorilor făcându-se în raport cu acest
criteriu minimal de promovabilitate.
Acest sistem de evaluare creează premisele unei aprecieri corecte egale a performanţelor
studenţilor obţinute în aceleaşi condiţii. Operaţiunea de evaluare a calităţii şi eficienţei
procesului de pregătire devine exactă dacă aplicăm testele sau probele de control pe discipline
sportive. În acelaşi timp, evaluarea comportamentului prin prisma parametrilor performanţiali
au un rol important în corelarea unor secvenţe de strategie de instruire prin fered-back.
Sistemul de verificare şi apreciere reprezintă şi un mijloc de stimulare a studenţilor
fiind corelat şi cu specificul disciplinei sportive aleasă. Au fost selectate poate cele mai
eficiente probe care să fie uşor de aplicat; Studenţii au astfel posibilitatea de a-şi evalua locul
pe care-l ocupă în raport cu ceilalţi, oferind ocazia să-şi cunoască propriile performanţe
precum şi modul cum acestea sunt apreciate.
Există o legătură directă între noul sistem de evaluare, pe discipline sportive şi
curriculum, între ceea ce se predă şi ceea ce se testează.
Procesul de evaluare experimentat a îmbunătăţit calitatea procesului instructiv-
educativ întrucât vizează obiectivele aflate într-o interdependenţă directă cu scopurile actului
de instruire.
Evaluarea influenţează optimizarea învăţării prin implicarea studenţilor în activităţi
motivaţionale.
Perfecţionarea sistemului de evaluare reprezintă un model pentru reforma curriculară,
pentru eficientizarea învăţării, stimularea autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării.
Acest lucru se realizează prin permanentizarea activităţii independente precum şi a obişnuinţei
de practicare sistematică a exerciţiilor fizice. În felul acesta se corelează activităţile conduse şi
evaluate de profesor cu cea autocondusă şi autoevaluată de student.
14
Concluzionând, considerăm că este aproape imposibil ca o metodă sau alta, oricât ar fi
de bună, să poată acoperi toată sfera necesităţilor pe care le reclamă evaluarea rezultatelor.
Experimentul efectuat s-a bazat pe:
– folosirea unei game bogate şi nuanţate de forme, metode şi tehnici de evaluare, care
este necesară datorită varietăţii obiectivelor vizate şi care, de altfel, constituie obiectul
acţiunilor evaluative;
– acţiunile evaluative au cuprins toate tipurile de rezultate, nu numai cunoştinţe, ci şi
capacităţi, competente etc., în concordanţă cu mutarea accentului de pe obiectivele de
ordin formativ pe cele educaţionale;
– în fiecare situaţie, au fost alese cele mai eficiente metode, în concordanţă cu
comportamentele care se evaluează;
– acţiunile de evaluare au vizat conţinuturile esenţiale, reprezentative, şi nu întreg
volumul de informaţii predat, ceea ce influenţează în mare măsură alegerea metodelor
de evaluare.
– orientarea cu precădere a acţiunilor evaluative către cunoaşterea mai precisă şi mai
completă a ceea ce ştiu şi pot să facă studenţii, a progreselor;
Lucrarea prezintă 14 discipline sportive şi a fost elaborată de:
Autoapărare – Lector univ. dr Ghiocel Bota
Badminton – Lector univ. dr. cristian Costescu
Baschet – Lector univ. dr. Adriana Stoicoviciu
– Lector univ. drd. Robert Sakizlian
Culturism – Lector univ. drd. Remus Dumitrescu
Dans sportiv – Lector univ. dr. Daniela Aducovschi
– Asist. univ. drd. Costinel Mihaiu
Fotbal – Prep. Bogdan Gozu
Gimnastică aerobică – Conf. univ. dr. Mihaela Ganciu
Gimnastică medicală – Conf. univ. dr. Mihaela Ganciu
Handbal – Conf. univ. dr. Alina Stoica
Înot – Conf. univ. dr. Alina Stoica
Karate-Do – Asist. univ. Marius Leştaru
Tenis – Lector univ. dr. Dan Moise
Tenis de masă – Asist. Univ. Monica Gulap
Volei fete – Lector univ. drd. Mariana Cristea
Volei băieţi – Asistent drd Liţoi Florin
Bibliografie
Cerghit I. – Metode de învăţământ, Editura didactică şi pedagogică, 1998.
Dragnea A. – Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Ed. Sport Turism, Bucureşti,
1994
Radu I. – Teorie şi practică în evaluarea eficienţei învăţământului, Editura didactică şi
pedagogică, 1981.
Tudor Virgil – Evaluarea şi măsurarea în cultură fizică şi sport, Bucureşti, Ed. Alpha, 2005
Teste EUROFIT.
Abstract
The purpose of this (paper work) proper is to bring a contribution to the evaluation system for
physical education from the University of Bucharest, through the efforts of the whole professors team.
The new evaluation system has au important role in both instruction processes and improvement of
didactical strategies.
15
AUTOAPĂRARE
Lector univ. dr. GHIOCEL BOTA
I. EVALUAREA CALITĂŢILOR MOTRICE
Capacitatea motrică Proba Criterii minime de promovare

1. Mobilitate, coxo- - stând pe banca de - atingerea gradaţiei 0 pe riglă sau
femurală în plan anterior. gimnastică (sol), a solului cu vârful degetelor.
aplecări cu atingerea
riglei (solului)
2. Viteză, în regim de forţă - testul lui Burpele - 10 repetări

şi rezistenţă (rezistentă
cardio-vasculară).
3. Echilibru şi orientare - testul Matorin - > 180 grade

spaţială.
4. Forţa explozivă a - săritură în lungime de - 1,55 m studente

membrelor inferioare. pe loc. 1,80 m studenţi
5. Îndemânarea – memorie - execuţia unui exerciţiu - execuţie corectă în proporţie de

motrică şi coordonarea. (eventual procedeu de 75%.
tehnic) cu partener la
prima vedere.
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR ŞI PRICEPERILOR MOTRICE SPECIFICE
1. executarea unei lovituri de braţ sau de picior fără partener.

2. şcoala căderii – căderea înainte cu rostogolire.
3. executarea unui exerciţiu de respiraţie pentru relaxare sau energizare.
4. executarea unei parări (eschive) cu partener şi contraatac (lovitură sau tehnică articulară).
5. exerciţiu de coordonare şi inteligenţă psihomotrică gen Teambuilding cu minimum 4
studenţi.
III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE
1. Ce tip de temperament aveţi?

2. Tipuri de respiraţie.
3. Dezamorsarea conflictelor pe cale verbală – principii generale.
4. Limbajul corporal – elemente principale.
5. Descrieţi un procedeu de prim ajutor specific.
16
BADMINTON
Lect.univ.dr. CRISTIAN COSTESCU
Dealungul timpului jocul de badminton, căruia i se atribuie o vechime de mai multe

mii de ani a evoluat pozitiv, lărgindu-şi aria de practicare la nivelul tuturor continentelor.
Desigur această dezvoltare a avut la bază faptul că jocul este plăcut, dinamic şi spectaculos,
având calitatea de a satisface exigenţele de mişcare ale celui care-l practică precum şi cele
spectaculare ale celui care-l urmăreşte.
În multe ţări, în special în cele din Asia, programele şcolare cuprind practicarea
jocului de badminton în orele de educaţie fizică.
În învăţământul superior unde, aproape în toate ţările, educaţia fizică are o programă
specializată pe diversele sporturi existente, badmintonul îşi găseşte foarte mulţi adepţi, în
special în rândul studentelor. Acest aspect este determinat desigur şi de elementul de
spectacol pe care îl crează jocul, dar şi pe faptul că este foarte accesibil în asimilarea
cunoştinţelor de bază. Deasemenea, baza materială necesară (terenul este de dimensiuni
reduse) crează premizele practicării lui în mediul universitar.
Deoarece în şcoală, programa şcolară prevede badmintonul numai sub aspect regional,
studenţii se prezintă la cursul de educaţie fizică, la disciplina badminton, în stadiul de
neiniţiaţi.
Educaţia fizică practicată în învăţământul superior, conform programelor universitare,
are rolul de a continua ciclul şcolar de practicare a acestei discipline şi a face legătura spre
formarea unor deprinderi de mişcare pe termen lung, similar cu un stil de viaţă activ, în care
exerciţiul fizic să reprezinte o componentă zilnică.
Rolul profesorului de educaţie fizică din învăţământul universitar este foarte important
în creerea unor deprinderi care să urmărească studenţii pe întreg parcursul vieţii lor şi care să-i
călăuzească spre o viaţă sănătoasă şi riguroasă, dominată de exerciţiul fizic.
Educaţia fizică din învăţământul superior nu urmăreşte formarea unor sportivi de
performanţă ci a unei concepţii şi a unor deprinderi de mişcare, care să conducă la o viaţă
sănătoasă şi activă.
Pentru aceasta profesorul trebuie să apeleze la arsenalul pedagogic care să-l
conştientizeze pe student de necesitatea practicării permanente a exerciţiului fizic.
În învăţământul superior din ţara noastră, ca urmare a autonomiei universitare,
conducerile facultăţilor stabilesc ca finalizare a cursului de educaţie fizică calificativ ( admis
sau respins ) sau notă.
Deşii există argumente şi pentru notarea prin calificativ, noi considerăm că finalizarea
cursului prin notă este mult mai stimulativă pentru student, îl motivează mult mai bine,
conştientizând în acelaşi timp asupra valorii cunoştinţelor şi deprinderilor sale motrice precum
şi a necesităţii practicării exerciţiului fizic în permanenţă.
Prin caracteristicile sale jocul de badminton realizează sarcinile educaţiei fizice la
stadiul învăţământului superior în foarte bune condiţii, pentru nivelul iniţiere. Raportându-ne
la activitatea de badminton cu studenţii trebuie să arătăm că procesul instructiv-educativ
trebuie să se realizeze într-un regim de efort în care parametrii acestuia să evolueze progresiv
şi în funcţie de posibilităţile şi caracteristicile morfo-funcţionale ale grupelor de studenţi.
17
Programa elaborată în învăţământul superior la badminton are ca scop educarea şi
instruirea tinerilor studenţi în obţinerea cunoştinţelor, abilităţilor, încrederii în sine şi a unei
educaţii sportive de care au nevoie în viaţă.
Statisticile elaborate de diversele organizaţii europene evidenţiază faptul că tineretul
studios a devenit foarte inactiv, starea lor corporală interesându-i din ce în ce mai puţin. De
foarte mult timp literatura de specialitate a dezvoltat o gamă largă de instrumente de evaluare
în vederea obţinerii informaţiilor referitoare la stadiul în care se găseşte tânăra generaţie, vis a
vis de abilităţile motrice pe care trebuie să le posede un tânăr sănătos şi corespunzătoare
dezvoltării fizice.
Întrucât badmintonul este un sport plăcut şi agreat de studenţi ne propunem ca în
această lucrare să dezvoltăm un instrument de evaluare mai performant faţă de actualul
sistem, care se adresează în principal conceptului de mişcare şi abilităţilor fundamentale.
Evaluarea poate fi realizată de un profesor chiar fără măsurători şi realizări de testare,
acesta evaluând studenţii doar pe baza observării. Pentru mulţi profesori de educaţie fizică
evaluarea există doar în scopul de a stabili calificativele studenţilor în vederea notării acestora
la sfârşitul anului universitar.
Deasemenea, în învăţământul universitar, la începutul anului, bateriile de teste
specifice ramurilor de sport respective pot fi utilizate cu succes pentru evaluarea şi
selecţionarea studenţilor sportivi capabili să fie selecţionaţi în echipele reprezentative ale
universităţilor.
Scopul lucrării de faţă este şi acela de a dezvolta un instrument de evaluare care să
ajute activ procesul practicilor de predare.
Acest lucru este posibil atunci când instrumentul de evaluare propus va fi dezvoltat pe
baza unor standarde care stabilesc ceea ce merită predat şi învăţat în educaţia fizică şi în
procesul didactic, dintr-o anumită ramură sportivă. Vom reuşii să îmbunătăţim procesul
instructiv-educativ, atunci când obiectivele învăţării corespund atât practicilor de predare cât
şi celor de evaluare.
În jocul de badminton calităţile motrice combinate sunt: viteza de reacţie şi viteza de
execuţie în regim permanent de rezistenţă care să permită execuţia diferitelor procedee la
aproape aceaşi parametrii pe tot parcursul jocului.
Sistemul de evaluare pe care îl propunem în continuare urmăreşte tocmai acest rezultat
de evaluare şi orientare a procesului didactic pe parcursul anului universitar.
Obiectivele generale ale evaluării activităţii de educaţie fizică sunt următoarele:
- verificarea şi aprecierea nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice, a pregătirii
tehnico-tactice, psihice şi integrală;
- testarea capacităţilor funcţionale ale diferitelor sisteme, organe sau mecanisme
funcţionale ( aerobe, anaerobe etc.) care determină eficienţa activităţii;
- cunoaşterea reacţiei organismului studentului la eforturile lecţiei şi particularităţile
desfăşurării proceselor de oboseală şi de restabilire;
- verificarea indicatorilor la efort (volum, intensitate, pause), specifice diferitelor
sisteme de acţionare, raţionalizate şi standardizate folosite în lecţii.
- Evidenţierea eficienţei activităţii competiţionale.
În prezenta lucrare ne propunem să stabilim instrumentele de evaluare care sunt cele
mai reprezentative pentru activitatea de educaţie fizică cu studenţii, şi care testează nivelul
calităţilor motrice iniţiale şi finale, evoluează deprinderile de mişcare dobândite în badminton,
precum şi cunoştinţele teoretice de bază din această disciplină sportivă.
Sistemul de verificare pe care-l propunem ar urma să se aplice de două ori în cadrul
anului universitar.
În prima etapă verificarea se va rezuma numai la testarea calităţilor motrice ale
studenţilor, în timp ce la finalul anului universitar vor evalua atât procesul calităţilor motrice
18
faţă de testarea iniţială şi verificarea deprinderilor de mişcare specifice badmintonului cât şi a
cunoştinţelor teoretice de bază acumulate.
Verificarea pe care o propunem pentru studenţii care au ales badmintonul la lecţiile de
educaţie fizică nu urmăreşte în principal testarea calităţilor sportive dobândite ci evaluarea
progresului realizat pe parcursul anului universitar, atitudinea şi interesul acestora pentru
disciplina badminton.
În anul universitar 2005-2006 am testat 60 de studenţi şi studente pentru a constitui
baterie de teste cea mai bine adaptată obiectivelor pe care n-i le-am propus.
La evaluarea capacităţilor motrice generale am testat 10 probe de control dintre care
am reţinut 7 ca fiind cele mai concludente.
La evaluare deprinderilor motrice specifice badmintonului am testat 5 probe de control
dintre care am reţinut 3.
Evaluarea capacităţilor motrice generale
a) forţa membrelor superioare
Studenţi – probă fizică: flotări standard.
Criteriul minimal de trecere a probei – 10 repetări (exerciţii)
Studente – probă fizică: flotări cu sprijin pe genunchi
Criteriul minimal de trecere a probei – 8 repetări
b) forţa membrelor inferioare
Studenţi şi studente – probă fizică – genoflexiuni cu săritură în extensie.

Criteriu minimal: studenţi 10 execuţii, studente 8 execuţii.
c) viteză de execuţie
Studenţi şi studente – probă fizică: fandări laterale stânga-dreapta în timp de 10 sec.
Criteriu minimal: studenţi 7 execuţii, studente 6 execuţii.
d)viteză de deplasare
probă fizică: naveta în evantai la 90°. Deplasarea se efectuează pe cele 2
laturi ale unui unghi drept pe o distanţă de 4 m, stânga şi dreapta, cu întoarcere în vârful
unghiului după fiecare execuţie.
Criteriu minimal: studenţi: 8 curse x 4 m în 20 sec.
studente: 6 curse x 4 m în 20 sec.
e) mobilitate .
Studenţi şi studente, proba fizică: stand transversal pe banca de gimnastică, aplecări în
faţă.
Criteriu minimal: studenţi – atingerea suprafeţei băncii cu degetele.
studente – palmele să treacă 50% de marginea laterală a băncii.
f) Rezistenţă generală.
Probă fizică – alergare de rezistenţă
Criteriu minimal: studenţi: parcurgerea a 3200 m.
studente: parcurgerea a 2000 m.
- Coordonare generală.
Proba: Testul MATORIN– constă în efectuarea unei sărituri cu desprindere de pe loc,
urmată de un număr cât mai mare de rotaţii în jurul axului longitudinal al corpului.
Criteriu minimal: 1800 în ambele sensuri.
Evaluarea deprinderilor motrice specifice disciplinei Badminton
a) Serviciul scurt şi lung.
Studenţi şi studente.
Proba: se execută 6 servicii alternative. Se începe din zona de serviciu din partea
dreaptă.
19
Criteriul minimal:
studenţi: 5 servicii regulamentare în zonele de serviciu din terenul advers.
studente: 4 servicii regulamentare în zonele de serviciu din terenul advers.
b) returnarea a 6 mingi cu lovitură de dreapta în apropierea liniei distale a terenului
advers.
Se execută alternative 3 lovituri în zona din partea dreaptă şi 3 lovituri în zona din partea
stângă.
Criteriul minimal:
studenţi: 5 lovituri în zonele stabilite.
studente: 4 lovituri în zonele stabilite.
c) returnarea a 6 mingi cu lovitură de stânga în zona din apropierea fileului terenului
advers ( stop la fileu ). Se plasează alternative 3 mingi pe partea stângă şi 3 mingi pe partea
dreaptă.
Criteriul minimal:
studenţi: 5 execuţii corecte în zonele stabilite.
studente: 4 execuţii corecte în zonele stabilite.
d)joc de simplu – redus (seturi de 6 puncte).
Evaluarea urmăreşte:
- deplasarea în terenul de joc,
- acurateţea loviturilor,
- tactica folosirii procedeelor tehnice în funcţie de caracteristicile adversarului,
- dinamica şi varietatea acţiunilor folosite.
- Criteriul minimal: calificativ admis
Evaluarea cunoştinţelor teoretice ( sub formă de chestionar ):
a) Principalele prevederi regulamentare ale jocului de simplu: teren, serviciu, scor.
b) Prevederile regulamentare privind efectuarea serviciului în jocul de dublu.
c) Clasificarea loviturilor în funcţie de direcţia şi traiectoria mingii.
d) Tactica folosirii serviciilor scurte şi lungi în jocul de simplu.
e) Tactica folosirii loviturilor în concordanţă cu caracteristicile adversarului şi
punctele foarte proprii.
Criteriul minimal: calificativ admis
Badminton is very appreciated sport that all students in university put in

practice.
BIBLIOGRAFIE:
Dragnea A. – Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport. Bucureşti, Ed. Sport-Turism,
1984
Tudor Virgil – Evaluarea în educaţie fizică şcolară. Ed. Printech, 2001
20
BASCHET - FETE
Lector univ. dr. ADRIANA STOICOVICIU
I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE
Criteriul minim de
Capacitatea motrică Proba
trecere a probelor
Viteza de accelerare şi
Alergarea de viteză – (30 m) 5,61 secunde
deplasare
Ridicarea trunchiului din culcat
Forţa musculaturii abdominale 16,30 repetări
dorsal
Forţa în regim de rezistenţă a
musculaturii membrelor Flotări pe genunchi (30 secunde) 17 repetări
superioare
Forţa explozivă a membrelor
Săritura pe verticală fără elan 28 centimetri
inferioare - detenta
Rezistenţa Alergarea de rezistenţă (800 m) 4,42 minute
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE
Criteriul minim de
Proba Descriere
trecere a probelor
Parcurgerea unui traseu printre patru jaloane
Dribling rapid 9,21 secunde
(situate la distanţă de 4,5 metri) în dribling
La distanţă de 1,5 metri de perete se execută
Pase rapide 11,22 secunde
15 pase cu ambele mâini de la piept
Parcurgerea traseului de la prima probă, dar în
Dribling şi
loc de patru obstacole avem trei, iar jucătorul 13,30 secunde
aruncare
trebuie să arunce la coş
Zece aruncări la coş din dreptul liniei de
Aruncări libere 4 coşuri înscrise
aruncări libere
Deplasare pe traseul “micului maraton” (98
Micul maraton 31,20 secunde
metri) în viteză maximă
21
BASCHET - BĂIEŢI
Lector univ. drd. ROBERT SAKISZLIAN

Criteriul minim de
Capacitatea motrică Proba
trecere a probelor
Viteza de accelerare şi
Alergarea de viteză – (30 m) 4,52 secunde
deplasare
Ridicarea trunchiului din culcat
Forţa musculaturii abdominale 22,50 repetări
dorsal
Forţa în regim de rezistenţă a
musculaturii membrelor Flotări (30 secunde) 20 repetări
superioare
Forţa explozivă a membrelor
Săritura pe verticală fără elan 41 centimetri
inferioare - detenta
Rezistenţa Alergarea de rezistenţă (1500 m) 5,56minute
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE

Criteriul minim de
Proba Descriere
trecere a probelor
Parcurgerea unui traseu printre patru jaloane
Dribling rapid 8,16 secunde
(situate la distanţă de 4,5 metri) în dribling
La distanţă de 1,5 metri de perete se execută
Pase rapide 9,53 secunde
15 pase cu ambele mâini de la piept
Parcurgerea traseului de la prima probă, dar în
Dribling şi
loc de patru obstacole avem trei, iar jucătorul 12,26 secunde
aruncare
trebuie să arunce la coş
Zece aruncări la coş din dreptul liniei de
Aruncări libere 4 coşuri înscrise
aruncări libere
Deplasare pe traseul “micului maraton” (98
Micul maraton 28,30 secunde
metri) în viteză maximă
III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Pe lângă evaluarea capacităţii motrice generale şi specifice, se va verifica şi nivelul
cunoştinţelor teoretice specifice jocului de baschet. Exemplu:
1. Daţi exemple de exerciţii pentru dezvoltarea forţei musculaturii solicitate prioritar în jocul
de baschet (musculatura membrelor superioare şi inferioare, musculatura abdomenului).
2. Ce exerciţii cunoaşteţi pentru dezvoltarea vitezei de execuţie a elementelor tehnice învăţate
(dribling, pase, aruncări) ?
3. Descrieţi şi demonstraţi execuţia combinaţiilor tactice de 2 jucători (dă şi du-te, blocaj-
ieşire din blocaj, paravan).
4. Care sunt sarcinile specifice atacantului şi apărătorului în cadrul relaţiei 1x1?
5. Cunoştinţe legate de regulamentul de joc (regula cilindrului, blocajul în mişcare, greşeala
personală defensivă şi ofensivă etc.).
22
CULTURISM
Lector univ. dr. REMUS DUMITRESCU
I. EVALUAREA CAPACITĂŢILOR MOTRICE DE BAZĂ
CRITERIUL
Nr. CAPACITATE PROBA FIZICĂ MINIMAL DE
Crt. MOTRICĂ (studenţi) PROMOVARE
Nota 5 / Admis
1. Viteza ► de deplasare - alergare de viteză pe distanţa de
50 m, cu start din picioare 7,6 sec.
(timpul/secunde)
2. Forţa ►explozivă ◄(în regim - săritura în lungime de pe loc ▪
de viteză) două încercări ▪ se menţionează 2,05 m
– pentru membrele inferioare rezultatul cel mai bun
(metri/centimetri)
3. Forţa ► dinamică ◄ (izotonică) - tracţiuni în braţe din atârnat 5 rep.
– pentru membrele superioare (număr de repetări)
4. Forţa ► specifică ◄ - pentru - ridicări ale trunchiului la
– musculatura abdominală verticală, din culcat dorsal 18 rep.
▪ în 30 secunde ▪ (nr. repet.)
5. Forţa ► mixtă ◄ - pentru - extensia trunchiului din culcat
– musculatura spatelui facial ▪ în 30 sec. ▪ (nr. repet.) 25 rep.
6. Rezistenţa ► eforturi de durată - alergare de durată ▪ timp de 12
(testul Cooper) minute ▪ ( se contorizează distanţa 2.200 m
parcursă /metri)
CRITERIUL
Nr. CAPACITATE MINIMAL DE
PROBA FIZICĂ
Crt. MOTRICĂ (studente) PROMOVARE
Nota 5 / Admis
1. Viteza ► de deplasare - alergare de viteză pe distanţa de
50 m, cu start din picioare 9,6 sec.
(timpul/secunde)
2. Forţa ►explozivă ◄(în regim - săritura în lungime de pe loc ▪
de viteză) două încercări ▪ se menţionează 1,56 m
– pentru membrele inferioare rezultatul cel mai bun
(metri/centimetri)
3. Forţa ► specifică ◄ - pentru - ridicări ale trunchiului la
– musculatura abdominală verticală, din culcat dorsal 15 rep.
▪ în 30 secunde ▪ (nr. repet.)
4. Forţa ► mixtă ◄ - pentru - extensia trunchiului din culcat 20 rep.
– musculatura spatelui facial ▪ în 30 sec. ▪ (nr. repet.)
5. Testarea mobilităţii ►coxo- - flexia trunchiului pe coapse Suficient
femurale şi a coloanei vertebrale
6. Rezistenţa ► eforturi de durată - alergare de durată ▪ timp de 10
(testul Cooper) minute ▪ (se contorizează distanţa 1.300 m
parcursă /metri)
23
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR ŞI PRICEPERILOR
MOTRICE SPECIFICE
Criteriul
DEPRINDERILE ŞI
Nr. PROBA FIZICĂ minimal de
PRICEPERILE
Crt. promovare
MOTRICE
Nota 5 / Admis
Determinarea forţei în - Studenţii - din culcat dorsal pe banca 20
1. regim de viteză, pentru orizontală, împins haltera de 30 kg, în 30 de
musculatura pectorală şi sec. (nr. repetări); 15
braţe; - Studentele – din culcat dorsal pe banca
orizontală, împins haltera de 10 kg, în 30 de
sec. (nr. repetări);
Determinarea forţei în - Studenţii – din poziţia şezând pe bancă, 25
2. regim de viteză, pentru ramat orizontal la helcometru, cu 35 kg în 30
musculatura spatelui; sec. (nr. de repetări);
- Studentele – din poziţia şezând pe bancă, 15
ramat orizontal la helcometru, cu 25 kg în 30
sec. (nr. de repetări);
Determinarea forţei - Studenţii – din culcat dorsal, ridicarea 20
3. musculaturii abdominale trunchiului la verticală în 30 sec. (nr.
superioare; repetări);
- Studentele – din culcat dorsal, ridicarea 15
trunchiului la verticală în 30 sec. (nr. repetări);
- Studenţii – din poziţia stând suspendat pe 8
Determinarea forţei antebraţe (la dispozitivul pentru coapse),
musculaturii abdominale ridicarea simultană a picioarelor întinse, la
4. inferioare; orizontală în 30 sec. (nr. repet.)
- Studentele – din poziţia stând suspendat pe 6
antebraţe (la dispozitivul pentru coapse),
ridicarea genunchilor simultan, la nivelul
şoldurilor, coapsele şi gambele să formeze un
unghi de 90°- în 30 sec. (nr. repet.);
5. Determinarea forţei - Studenţii – din poziţia stând, susţinând 20
musculaturii membrelor haltera (25 kg.), pe umeri, execută
inferioare; genoflexiuni în 30 sec (nr. rep.)
- Studentele – din poziţia stând, susţinând 15
haltera (15 kg.), pe umeri, execută
genoflexiuni în 30 sec (nr. rep.)

- Explicaţi principiile şi metodele generale de antrenament, referitoare la serii şi număr de
repetări. Menţionaţi care sunt grupele musculare principale şi secundare;
- Care sunt modalităţile corecte de antrenament şi ce greşeli frecvente întâlnim în cazul
începătorilor (timpul de lucru şi odihnă, abordarea grupelor musculare, asigurarea în timpul
lucrului, manevrarea dispozitivelor şi greutăţilor etc.);
- Consideri că această disciplină este capabilă să răspundă unor cerinţe având ca scop final
realizarea proporţionalităţi, aspectului general şi estetic al individului ? Şi de ce ?
- Ce dicton celebru se potriveşte următoarelor remarci „Greutăţile vieţii se înving cu un
corp sănătos. Problemele mari se rezolvă cu o minte ageră, deşteaptă” P.G. Argumentaţi !
- Eşti mulţumit/tă de condiţia ta fizică şi estetică ? Ce grupe musculare şi zone corporale
te nemulţumesc ? Recunoşti în stilul tău de viaţă anumite greşeli ? Care sunt acelea ?
24
DANS SPORTIV
Lector univ.dr. DANIELA ADUCOVSCHI
Asist.univ.drd. COSTINEL MIHAIU
Criteriul minim de
Capacitate motrică Proba fizică
trecere a probelor
Forţă – braţe Flotări 15 repetări
Din atârnat, ridicarea
Forţă – abdomen picioarelor întinse la 6 repetări
orizontală
Forţă – spate din culcat facial, extensii 15 repetări
Forţă explozivă săritură în lungime de pe loc 150 cm
din culcat dorsal, ridicare în
Forţă - rezistenţă abdomen 20 repetări
ghemuit
Din culcat facial, menţinerea
Forţă - rezistenţă
corpului în extensie - 50 sec
musculară spate
izometrie
Forţă - rezistenţă Sărituri din ghemuit în
4 repetări
musculară picioare ghemuit cu extensie
Rezistenţă generală
testul Cooper 1500 m = 5 puncte
Viteză de deplasare Alergare pe distanţa de 50 m 9.00 sec
4x8 t, mers cu bătaie din
Coordonare generală 5 puncte
palme
Mers pe vârfuri pe banca
Echilibru 8 sec
întoarsă, dus - întors
Supleţe coxofemurală şi Îndoire înainte de trunchi cu
Satisfăcător
coloană vertebrală palmele pe sol
2x8 timpi muzicali, realizarea
Ritmicitate şi muzicalitate 5 puncte
unei succesiuni de mişcări
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DANSULUI SPORTIV
Dansurile standard: vals lent, vals vienez, quick step, slow foxtrot, tango
Dansurile latino: samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive
– Realizarea pe muzică a unei coregrafii din 4 paşi/figuri specifice/a fiecărui
dans studiat – se evaluează prin puncte corectitudinea mişcărilor din punct de
vedere tehnic, se urmăreşte ca paşii să fie realizaţi pe ritmul şi tempoul
muzical adecvat.
– Promovarea la disciplina dans sportiv se realizează dacă obţin nota 5 la probele
specifice – execuţie individuală.
25
Aceste cunoştinţe se cumulează pe tot parcursul anului odată cu predarea lecţiilor

practice. Colocviul trebuie să cuprindă şi câteva întrebări din conţinutul cunoştinţelor
asimilate pe tot parcursul anului legate de noţiuni generale din fiecare dans studiat, câteva
noţiuni generale despre muzică, noţiuni de limbaj specific (denumirile figurilor şi paşilor),
tehnică de execuţie, noţiuni de regulament, noţiuni generale de alcătuire a unei mici
coregrafii.
Exemplu:
1. Câte dansuri sunt incluse în disciplina dans sportiv şi care sunt acelea?
2. Ce măsură muzicală are cha-cha-ul ?
3. Din câţi timpi muzicali este alcătuit pasul de jive ?
4. Denumiţi câteva figuri cunoscute din dansul quickstep ?
5. Care sunt paşii prin care o pereche de dansatori ajung la o competiţie în finală şi cum
se arbitrează ?
26
FOTBAL
Prep. univ. drd. Bogdan Gozu
CRITERIUL MINIM
CAPACITATE
PROBA DE TRECERE A
MOTRICĂ
PROBELOR
Viteză de deplasare - Naveta 10×5m 17.7s
agilitate
Forţă explozivă la nivelul Săritura în lungime de pe loc 2m
membrelor inferioare
Forţă explozivă la nivelul Aruncarea mingii medicinale 11m
membrelor superioare de 2kg, cu două mâini de
deasupra capului
Forţa musculaturii Din culcat dorsal, mâinile la 25r
abdominale ceafă, ridicarea trunchiului la
verticală şi revenirea în culcat –
număr de repetări în 30s
Coordonare generală Testul Matorin 180º
Rezistenţă Testul Cooper 2000m
EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DISCIPLINEI

FOTBAL
CRITERIUL MINIM DE TRECERE

PROBA
A PROBELOR
Proba complexă: jucătorul şi mingea În cadrul acestei probe se va urmări:
sunt la 1m în continuarea liniei formate - parcurgerea corectă a traseului, fără
de cele 5 jaloane aşezate din 3 în 3m acroşarea sau destabilizarea
faţă de suprafaţa de pedeapsă; la semnal, jaloanelor;
jucătorul conduce mingea printre - corectitudinea procedeelor tehnice
jaloane, trage la poartă imediat după de conducere a mingii;
depăşirea ultimului jalon şi revine în - corectitudinea procedeelor tehnice
viteză la locul de plecare, de unde reia de lovire a mingii cu piciorul;
execuţia. - corectitudinea finalizării: mingea
trebuie trimisă pe spaţiul porţii şi
trebuie să depăşească linia porţii.
27
În cadrul jocului se va urmări:
- nivelul de însuşire al principalelor
elemente şi procedee tehnice
specifice jocului de fotbal, în
Joc bilateral 7×7 prezenţa adversarului;
- nivelul de însuşire al principalelor
acţiuni tactice individuale şi
colective specifice celor două faze
ale jocului (atac-apărare): marcaj-
demarcaj, susţinerea jucătorului cu
mingea, schimbarea parţii de joc.
EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE
Exemplu:
1. Cunoaşterea regulamentului jocului de fotbal.
2. Cunoaşterea calităţilor motrice implicate în practicarea jocului de fotbal.
3. Cunoaşterea elementelor şi procedeelor tehnice specifice jocului de fotbal
4. Cunoaşterea acţiunilor tactice individuale şi colective specifice celor două faze ale
jocului (atac-apărare).
5. Cunoaşterea măsurilor de prevenire a accidentărilor în jocul de fotbal.
28
GIMNASTICĂ AEROBICĂ
Conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU
I. EVALUAREA CAPACITATII MOTRICE
Capacitatea motrică Proba fizică Criteriul minimal de

promovabilitate
1. Forţa braţe Flotări 8 repetări
2. Forţa explozivă a Lungime de pe loc 150 cm

membrelor inferioare (test Eurofit)
3. Forţa abdomen Din culcat dorsal- ridicarea 18 repetări

trunchiului la verticala timp
de 30 sec
(test Eurofit)
4. Forţa spate Din culcat facial- extensia 20 repetări
trunchiului timp de 30 sec
5. Viteza de deplasare “Naveta “ 18 sec

10 x 5m(test Eurofit)
6. Viteza de execuţie în “Testul lui Burpele” 8 repetări

regim de coordonare (ex. in 4 timpi – 20 sec)
7. Echilibrul static Testul “Flamingo” 2 dezechilibrări

(test Eurofit) 1 min
8. Echilibrul dinamic Mers pe banca de gimnastică 10 sec

dus- întoarcere 180 - revenire
9. Coordonarea “Testul Matorin” 180 grade
10. Mobilitatea Flexia trunchiului pe coapsa 20 cm

(test Eurofit)
11. Capacitatea de efort “Harvard Step Test” 55

29
II. EVALUAREA NIVELULUI DE INSUŞIRE A DEPRINDERILOR ŞI

PRICEPERILOR MOTRICE
Executarea pe muzică, a unei succesiuni de paşi aerobici cu diferite mişcări la nivelul

braţelor. Combinaţia de paşi aerobici cuprinde 4x8 timpi, măsura muzicală 2/4 tempo
moderat.
Se evaluează corectitudinea mişcărilor din punct de vedere tehnic precum şi execuţia
pe muzică (pe ritm) a paşilor aerobici; Se acordă note (coordonarea mişcării cu
particularităţile frazei muzicale).
Exemplu:
Menţionaţi trei paşi aerobici;
Ce calitate motrică testează “Testul Flamingo” ?
Menţionaţi trei din beneficiile practicării gimnasticii aerobice.
Care este limita maximă a frecvenţei cardiace în lecţia de gimnastică aerobică?
Ce faci când apare durerea în timpul unui exerciţiu?
In urma aprecierii şi verificării se acordă note sau calificative.

In stabilirea calificativului sau notei se ţine cont de:
progresul individual realizat de studente;
 participarea studentelor la concursuri, întreceri şi demonstraţii;
 frecvenţa şi modul de implicare în rezolvarea unor sarcini în timpul lecţiei;
30
GIMNASTICĂ MEDICALĂ
I. EVALUAREA DIRECTA A:
Posturii şi a mersului Din şezând ridicare - mers10 m întoarcere

180 - revenire
Mobilităţii Testing articular
Forţei şi rezistenţei musculare Testing muscular manual
Coordonării mişcărilor Armonizarea mişcărilor şi orientarea

spaţio- temporală
Capacităţii funcţionale Capacitatea vitală
2. Cunoaşterea a minim 15 exerciţii corective pe care să le poată executa şi în activităţi

independente. Se evaluează şi modul de demonstrare practică a exerciţiilor.
3. Cunoaşterea teoretică a scopului urmărit prin exerciţiile corective, grupele de muşchi

agonişti şi antagonisti, terminologie.
4. In stabilirea notei sau calificativului se ţine seama şi de modul în care studentul participă în
procesul de recuperare şi de progresul înregistrat.
31
HANDBAL
Conf. univ. dr. ALINA STOICA
I. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ
CRITERIUL MINIM
CAPACITATE MOTRICĂ PROBA DE TRECERE A
PROBELOR
Aruncarea mingii de handbal la
Forţa explozivă a membrelor (B)
distanţă cu pas adăugat sau
superioare (F)
încrucişat
Forţă explozivă a membrelor 180 cm (B)
Săritura în lungime de pe loc
inferioare 160 cm (F)
Alergare pe 30m cu start din sec.(B)
Viteză de deplasare
picioare sec. (F)
Rezistenţa generală
Testul Cooper
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE ÎNOTULUI
 Pase în doi din alergare;

 Aruncarea la poartă din procedeul preferat (din săritură, din alergare, cu paşi adăugaţi,
cu paşi încrucişaţi);
 Participarea la joc bilateral (se va urmări cum se încadrează fiecare în jocul de atac
poziţional cu un pivot şi în apărarea pe zonă 5+1);
EXEMPLU:
1. Din câţi jucători este formată o echipă şi care sunt posturile acesteia?
2. Ce înseamnă apărare “om la om”? Dar apărarea avansată?
3. Câte reprize are un meci de handbal şi câte minute durează fiecare?
4. Ce decizie ia arbitrul în urma unui fault în semicerc?
5. Câţi arbitri arbitrează un meci de handbal?
32
ÎNOT
I. CAPACITATEA MOTRICĂ GENERALĂ
CRITERIUL MINIM
CAPACITATE
PROBA DE TRECERE A
MOTRICĂ
PROBELOR
Tracţiuni în braţe din atârnat (B)
Forţa flexorilor membrelor
Tracţiuni în braţe din atârnat cu
superioare şi ai centurii 5 repetări
sprijin (F)
scapulare
Forţa musculaturii Din atârnat, ridicarea picioarelor 5 repetări (B)
abdominale întinse la orizontală 3 repetări (F)
Extensii ale trunchiului din culcat 20 repetări (B)
Forţa musculaturii spatelui
facial, mâinile la ceafă 15 repetări (F)
Forţă explozivă a Săritură pe verticală cu elan de pe 20 cm (B)
membrelor inferioare loc 15 cm (F)
45 sec. (B)
Viteză de deplasare Înot 50 m procedeu la alegere
50 sec. (F)
Viteza de repetiţie Proba tapping – 6sec. 20 repetări
Rezistenţa generală Înot 500 m (B)- 400m (F) 10 min. (B)
procedeu la alegere 8 min. (F)
Mobilitatea articulară şi
Proba Fleishman 20 cm
elasticitatea musculară
Echilibru Proba Flamingo 1 min.
Coordonare generală Testul Matorin 1800-2700
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE ÎNOTULUI
 Demonstrarea tehnicii procedeelor de înot craul, spate, bras şi fluture;

 Demonstrarea tehnicii starturilor fiecărui procedeu: de pe blocstart, respectiv din apă;
 Demonstrarea tehnicii întoarcerilor: simplă şi prin rostogolire înainte;
EXEMPLU:
1. Ce mişcare execută braţul în apă în procedeul craul? Dar în procedeul bras?
2. Ce mişcare execută picioarele în procedeul craul? Dar în procedeul bras?
3. Ce întoarcere se foloseşte în competiţii în proba de 100m Spate?
4. Cum se execută sosirea în procedeele bras şi fluture?
5. De câte ori are voie sportivul să ia startul în proba sa de concurs?
33
KARATE DO
Asist. univ. drd. MARIUS LEŞTARU
I. EVALUAREA CAPACITĂII MOTRICE

CRITERIUL MINIM
CAPACITATE
PROBA DE TRECERE A
MOTRICĂ
PROBELOR
M: 2500 – 2699 m
Rezistenţă - Test Cooper Alergare de rezistenţă 12 min.
F: 1800 – 2099 m
Membre superioare:
Număr de lovituri la sac M: 55, F: 50
Viteză de repetiţie
în 10 sec. Membre inferioare:
M: 15, F: 10
Forţă Flotări standard M: 10rep., F: 5 rep.
Coordonare Test Matorin M+F: până la 180O
Mobilitatea trunchiului în
Nivelul zero al riglei de
Mobilitate articulaţia coxo-femurală în plan
calcul
sagital
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DISCIPLINEI

1. Oi zuki: lovire cu pumnul din deplasare spre înainte
Barem minim: flexia corespunzătoarea piciorului din faţă, întinderea piciorului din
spate, pieptul înainte, lovirea cu braţul spre mijlocul axei sagitale.
2. Mae Geri: lovitură de picior spre înainte
Barem minim: - ridicarea corespunzătoare a genunchiului piciorului care loveşte
- execuţie percutantă spre înainte şi retragerea piciorului pe aceeaşi traiectorie.
3. Age Uke: blocajul zonei superioare a corpului
Barem minim: - poziţia finală corectă
- timing corect în lucru cu partener
4. Kata Heian – Shodan: o succesiune logică de mişcări înlănţuite între ele, o luptă
imaginară cu mai mulţi adversari:
Criteriile minime le reprezintă cunoaşterea acestor deprinderi motrice sub forma
respiraţiei corespunzătoare, traiectoriei corecte şi ritmului, însă lipsindu-le viteza,
coordonarea fină, forţa.

1. Precizarea elementelor principale ale disciplinii Karate-do şi avantajele practicării
acestui sport.
2. Cerinţele minime pentru trecerea probelor de control specifice.
3. Cerinţele executării corecte a Kata Heian Shodan (luptă imaginară cu mai mulţi
adversari)
4. Precizarea diferenţelor dintre efortul aerob şi efortul anaerob.
5. Descrierea minim a trei lucruri pe care un sportiv le poate face înaintea începerii
activităţii sportive, cu scopul de a reduce riscul accidentării.
34
TENIS
Lector univ. dr. DAN GEORGE MOISE
I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE
CALITǍŢI MOTRICE PROBA CRITERIUL MINIM DE

(DE BAZǍ ŞI SPECIFICE) TRECERE A
PROBELOR
VITEZǍ: - de deplasare
- de reacţie
- de execuţie
- de angrenare
FORŢǍ: - menţinerea poziţiei
- de start M = 27 sec.
- răsucire F = 36 sec.
- de oprire
REZISTENŢǍ: - de deplasare
- menţinere a poziţiei
- membre inferioare
- membre superioare
ÎNDEMÂNARE: - coordonare
- spaţiu şi timp
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE JOCULUI DE TENIS
DEPRINDERI ŞI PRICEPERI
MOTRICE
Menţinerea poziţiei LOVITUREA DE

DREAPTA
Lovire 3 reuşite din 5 încercări
LOVITURA DE
Răsucire STÂNGA
Membre inferioare SERVICIUL
Membre superioare
Coordonare
35
EVANTAIUL – Barem minim pentru promovarea probei:

- băieţi = 27 sec.
- fete = 36 sec.
LOVITURA DE DREAPTA - Barem minim pentru promovarea probei:
- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
LOVITURA DE STÂNGA - Barem minim pentru promovarea probei:
- băieţi = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- fete = 3 lovituri reuşite din 5 încercări
CALIFICATIV:- FOARTE BINE: 5 lovituri reuşite din 5 încercări
- BINE : 4 lovituri reuşite din 5 încercări
- SUFICIENT : 3 lovituri reuşite din 5 încercări
- NEPROMOVAT: sub 3 lovituri reuşite şi un timp mai mare de 27
sec. pentru băieţi şi 36 sec. pentru fete la proba „EVANTAI”
Probleme metodice care au făcut obiectul procesului instructiv la lecţiile de tenis
1. Predarea şi însuşirea de către studenţi a unor probleme de bază ale regulamentului de joc:
a). dimensiunile terenului de simplu.
b). despre fileu, rachetă şi mingea de tenis.
c). durată joc (partidă) - set, games, punct.
2. Predarea şi însuşirea de către studenţi a unor date teoretice şi cunoştinţe practice cu privire
la tehnica şi tactica de bază a jocului de simplu:
a). loviturile de bază ale jocului de tenis.
b). componentele de bază ale unui procedeu tehnic.
c). tehnica prizei rachetei.
d). factorii de eficienţă la lovirea mingii în tenis.
e). fazele teoretice de bază ale jocului de simplu.
36
TENIS DE MASA
Asist. univ. MONICA GULAP
I. EVALUAREA CAPACITATII MOTRICE GENERALE:
Capacitatea Proba fizica Criteriul minim de trecere

motrica a probelor
Fete Baieti
Forţă – braţe Flotări 5 8
Forta – abdomen Ridicări ale trunchiului la verticala, 15 18
din culcat dorsal pe 30”
Forţă – spate Extensii, din culcat facial 10 13
Forţa exploziva la Săritura in lungime de pe loc 1,50 1,90
nivelul membrelor
inferioare
Viteza de Alergare pe distanta de 30m 7.0 6.0
deplasare
Viteza de Deplasări cu paşi adăugaţi laterali şi 16” 13”
deplasare specifică înainte-înapoi (in cruce), pe distanta
de 4m (se porneşte din mijloc)x2
Viteza de repetiţie “Atinge plăcile” (se efectuează 25 de 90 90
cicluri cu mâna)
Rezistenţa Alergare pe distanţă de 600m – fete şi 4’ 4’
generală 800 m- băieţii
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE:
- jocul de mijloc, cu forhandul – 20 de lovituri legate;

- jocul de mijloc, cu reverul – 20 de lovituri legate;
- serviciul cu forhandul, liber directionat – 20 de reusite din 40 de incercari;
- serviciul cu reverul, liber directionat – 20 de reusite din 40 de incercari.
- joc bilateral.
III. EVALUAREA CUNOSTINTELOR TEORETICE (EXEMPLU):
1. Care considerati ca este principala calitate a jucatorului de tenis de masa?

2. Enumerati 4 procedee tehnice pe care le folositi in cadrul jocului.
3. In ce conditii este castigat un set? Dar un meci?
4. Care este particularitatea jocului de dublu, in ceea ce priveste serviciul?
5. Cate tipuri de servicii cunoasteti?
37
VOLEI STUDENTE
Lector univ. dr. MARIANA CRISTEA
CAPACITATE MOTRICA PROBA CRITERIUL

MINIMAL
1 Viteza de deplasare Alergarea de viteza pe 30 m, cu start 5,7 s
din picioare, la semnal vizual
2 Viteza de executie Deplasare laterala pe 3 m cu atingerea
liniilor de centru si de 3 m ale terenului 24 executii
de volei (numar de atingeri realizate in
30 de secunde)
3 Viteza de reactie Proba riglei 24 cm
4 Indemanare/Coordonare Aruncarea a 6 mingi de tenis intr-o
minge medicinala de 5 kg aflata la 10 m 3 reusite
departare
5 Coordonare in regim de Testul Burpele 13 executii
viteza
6 Forta membrelor superioare Aruncarea inainte a mingiei medicinale 5,40 m
de 1 kg cu doua maini, de deasupra
capului, din sezand departat
7 Forta exploziva a membrelor Saritura pe verticală de pe loc, punct
inferioare maxim atins; 30 cm
Saritura pe verticală cu elan de 2-3 paşi,
punct maxim atins; 34 cm
8 Forta musculaturii Din pe spate culcat, ridicarea

abdominale trunchiului la 90 de grade, palmele la 22 executii
ceafa, se numara numarul de executii in
30 de secunde
9 Mobilitatea coloanei Din stand pe un scaun, aplecarea
vertebrale trunchiului inainte cu bratele intinse pe - 3,5 cm
o linie gradata, pucntul zero fiind la
nivelul talpilor
10 Rezistenta Testul Cooper 1.270 m
38
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE JOCULUI DE VOLEI
1. Serviciul Din 10 executii, 60% sa fie trimise peste fileu in jumatatea

dreapta sau stanga a terenului advers
2. Joc 2X2 pe 3/3 m Numai cu lovire de sus; din 10 incercari, 50% reusite
3. Joc 3X3 pe 3/4,5 m Din 10 incercari, 40% sa fie reusite
Juc 1 = serveste si preia din serviciu
Juc 2 = ridica
Juc 3 = ataca si preia in timpul jocului
4. Lovitura de atac Din 10 incercari, 50% reusite. Se executa din Z4 cu ridicare
din Z3. Mingea vine din Z6
5. Joc 6X6 Se urmareste:
- intelegerea scopului jocului
- intelegerea reuglilor jocului
- modul cum gestioneaza si relationeaza informatiile ce
vin de la colegi si adversari
- modul cum ocupa suprafata de joc atat in atac cat si in
aparare, folosind deplasarile specifice situatiilor
concrete din timpul jocului
Exemplu:
 Scopul jocului
 Menţionaţi 3 acţiuni de joc
 Menţionaţi sarcinile jucătorilor pe linii şi posturi
 Menţionaţi cum se ţine scorul
 Menţionaţi beneficiile practicării jocului de volei
39
VOLEI MASCULIN
Asist. univ. drd. FLORIN LIŢOI
Capacitate motrică Proba fizică Criteriul minim de

evaluare
Forţă - braţe Flotări 22 repetări
Forţă – abdomen Din culcat dorsal ridicarea 18 repetări
picioarelor la verticală, 30 sec.
Forţă – spate Din sprijin pe coate şi pe vârfuri, 40 sec.
menţinerea trunchiului la
orizontală - izometrie
Forţă – tren inferior Testul Burple 15 repetări
Forţa explozivă a membrelor Săritură în înălţime de pe loc 30cm
inferioare
Viteză de deplasare Alergarea de viteză pe 30 m cu 5 sec
start din picioare, la semnal
sonor
Viteza de execuţie Deplasare laterală pe 3 m stânga- 27 atingeri
dreapta cu atingerea liniilor de
centru şi de 3 m ale terenului de
volei , 30 sec.
Îndemânare - coordonare Aruncarea a 5 mingi de tennis la 1 atingere
un punct fix la distanţă de 7m
Rezistenţă Testul Cooper 2000m
II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE VOLEIULUI
1 Serviciul Din 10 servicii 5 să fie trecute peste fileu

2 Preluare din serviciu cu 2 Din 10 preluări 5 să fie trimise în zona 3
mâini de jos
3 Atac Din 12 atacuri 3 în zona 1 şi 3 atacuri în zona 5
4 Joc 6X6 Se urmăreşte:
- înţelegerea scopului jocului
- înţelegerea regulilor jocului
- modul cum gestionează şi relaţionează
informaţiile ce vin de la colegi şi adversare
- modul cum ocupă suprafaţa de joc atât în
atac cât şi în apărare folosind deplasări
specifice situaţiilor concrete din jocul de
volei
40
Exemplu:
6. Când o echipă realizează un punct?
7. La ce scor se termină tie-break-ul?
8. De câte ori poate fi lovită mingea într-un teren înainte de a fi trecută peste fileu?
9. Cum se numeşte jucătorul cu echipament de altă culoare şi care sunt sarcinile lui ?
10. Care sunt posturile într-o echipă de volei?
41
DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII PRIN DANS

Lector univ. dr. DANIELA ADUCOVSCHI
Asist. univ. drd. COSTINEL MIHAIU
DEFS – Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: dans, creativitate, ansamblu, coregrafie
Introducere
În ultimele decenii creativitatea a fost recunoscută ca fiind un factor de personalitate şi
este considerată ca fiind una dintre variabilele de importanţă majoră pentru evoluţia culturii şi
societăţii.
Testarea creativităţii se efectuează prin capacitatea studenţilor – formaţii de studenţi - de
a concepe o coregrafie de samba, de a combina paşii de dans învăţaţi, cât mai logic şi firesc.
Formaţia de 6 studenţi devine creativă dacă coechipierii se agreează şi colaborează pentru o
rezolvare unică.
Domeniul de referinţă
După Margareta Dincă (2001), noţiunea de creativitate este controversată în domeniul
psihologiei. Ea a fost alipită proceselor psihice dar şi celor de personalitate. În completarea
acestui termen vin discuţiile asupra aprecierii creativităţii cât şi rolul socialului în
manifestarea personalităţii creative. Barron (1968) defineşte 4 factori:
- fluiditatea: rapiditatea şi uşurinţa de asociere între imagini, cuvinte, sunete, etc.,
- flexibilitatea: capacitatea de restructurare a gândirii în raport cu noile situaţii,
uşurinţa transferului,
- originalitatea: independenţa de raţionament, integrarea de elemente diverse în acelaşi
câmp perceptiv,
- elaborarea: capacitatea de transformare şi combinare de date în procesul de
construcţie mintală.
Torrance (1992) oferă definiţii de lucru:
- fluiditatea – înseamnă mai multe idei,
- flexibilitatea: noi soluţii când situaţia se schimbă,
- originalitatea: idei neuzuale,
- elaborarea: detaliile.
Scopul şi sarcinile cercetării

Noi am urmărit cu preponderenţă trei categorii de factori:
l. INTELECTUALI – flexibilitatea şi imaginaţia creatoare
II. APTITUDINALI – inteligenţa motrică care apare ca o apreciere specială ce implică în
structura ei elemente cognitive (senzoriale, logice), memoria motrică şi deprinderile motrice
învăţate. Ea se manifestă prin adaptarea mişcărilor deja învăţate la condiţiile mereu
schimbătoare de execuţie, controlul corpului şi a segmentelor, coordonarea, amplitudinea şi
eleganţa mişcărilor, toate acestea în concordanţă cu muzica şi cu tempoul muzical.
III. FACTORII NON-INTELECTUALI (sau de personalitate): atitudinea, motivaţia, factori
sociali, ambianţa socială.
Toate aceste categorii de factori au fost supuşi în contextul în care subiecţilor li s-au dat
ca termen să conceapă pe baza cunoştinţelor motrice, teoretice şi metodologice o coregrafie
de samba în 32 timpi executaţi sub formă de concurs într-un ansamblu de 6 studenţi.
42
Ipoteza
Grupul integrat social, cu membri compatibili, au capacitate creatoare mai bună,
comparativ cu grupul format din membri fără relaţii afective.
Metode de lucru
Dintre metodele folosite pentru dezvoltarea creativităţii la grupa experimentală putem
enumera pe cele formativ-participative, metoda modelării şi exerciţiile creative, expresivitatea
corporală imaginată în concordanţă cu natura mişcării şi tempoul acesteia. La acestea putem
adăuga procedeele euristice, prin care se asigură o învăţare creativă, participativă şi
anticipativă.
Alcătuirea grupelor
La grupa martor studenţii au fost grupaţi în mod aleatoriu. Colectivul a fost aliniat după
înălţime şi împărţit în 5 grupe de câte 6.
La grupa experimentală, formaţiile au fost formate pe baza relaţiilor preferenţiale printr-
un test socio-metric „Numeşte 5 colege cu care ai dori să fi în echipă”, „Numeşte 5 colege cu
care nu ţi-ai dori să fi în echipă”.
Alcătuirea formaţiilor:
Formaţia I cuprinde subiecţii: 2,11,14,30,16,9
Formaţia II cuprinde subiecţii: 12,19,22,24,28,29
Formaţia III cuprinde subiecţii: 3,25,,26,15,8,27
Formaţia IV cuprinde subiecţii: 5,20,18,17,4,6
Formaţia V cuprinde subiecţii: 7,10,12,1,21,13
Proba de creativitate:
Constă în conceperea unei coregrafii de samba de 32 de timpi, pe tempoul de 2/4
executat de un ansamblu format din 6 executanţi sub formă de concurs. Pe cel de-al 32-lea
timp muzical fiecare ansamblu trebuie să se oprească într-o poză finală.
Această probă de control se dă în condiţii de concurs în ultima lecţie pentru evaluarea
finală şi în cadrul Cupei Universităţii la Dans Sportiv.
Arbitrajul este realizat de profesorii DEFS cu specializare gimnastică şi cei care predau
dans sportiv.
Criteriile de evaluare şi penalizările
I. Coregrafia
 coregrafia – varietate în compoziţie
 prezentarea (expresivitatea) – încredere în sine, priza la public
 muzicalitatea – încadrare corectă a paşilor pe tempoul muzical
 parteneriat – colaborarea între membrii echipei, formaţii diferite
 creativitatea – legările paşilor să fie diferite, variate, mişcări de braţe deosebite
Penalizări:
- lipsa de varietate 0,20 p
- repetarea aceluiaşi pas în exces 0,10 p
- lipsa de expresivitate 0,10 p
- lipsa de încredere în sine 0,10 p
- mişcări incompatibile cu caracterul muzicii şi al dansului 0,20 p
- lipsa încadrării în tempoul muzical - 0,10 p de fiecare dată
- mai puţin de 2 schimbări de formaţii 0,20 p
- lipsa interacţiunii dintre membrii formaţiei 0,20 p
Se acordă un bonus pentru creativitate care nu trebuie sa depăşească 1 punct
43
II. Execuţia
 Coordonare – capacitatea de a executa paşii lucrând cu tot corpul, direcţii de
lucru şi deplasări
 Intensitate – energia consumată pentru fiecare pas, dinamismul mişcărilor
 Tehnica – lucrul corect al picioarelor, şoldurilor, lateralelor, braţelor, capului
 Sincronizare – cu muzica, cu coechipierii
Penalizări:
– lipsa coordonării 0,10 p
– lipsa de orientare şi schimbare de direcţie 0,10 p
– lipsa amplitudinii mişcărilor sau a umplerii muzicii 0,10 p
– lipsa amplitudinii sau a vitezei mişcărilor 0,10 p
– ţinuta deficitară 0,10-0,20 p
– lipsa sincronizării în prezentare şi la final 0,10 p
Fiecare grupă experimentală de dans a organizat câte 5 programe – formaţii - care au

fost prezentate sub formă de concurs, aşa cum se poate observa şi din reprezentările grafice 1
şi 2. În urma desfăşurării concursului s-au obţinut următoarele note:
Rezultatele şi interpretarea lor

Tabel nr. I
Grupele Nota Grupele Nota
Formaţia 1 7,20 Formaţia 1 3,40
Media gr. 7,24 Media gr. martor 5,22
experimentale
Proba de creativitate - Grafic nr. 1

8
7
6 Formatia nr. 1
5 Formatia nr. 2
4 Formatia nr. 3
Formatia nr. 4
3
Formatia nr. 5
2
Media
1
0
Grupa experiment Grupa martor
Proba de creativitate – Grafic nr. 2

44
8
7
6
5
4
3
2
1
0
Formatia nr.1 Formatia nr.2 Formatia nr 3 Formatia nr.4 Formatia nr.5 Media
In cadrul lecţiei de dans sportiv nu se poate vorbi de crearea unor coregrafii deosebite
decât la un număr redus de studenţi. Este vorba doar de un potenţial creator care s-a dezvoltat
pe diferite căi, atât în procesul de învăţământ, cât şi în cadrul activităţilor desfăşurate în mod
independent.
Imaginarea structurilor de paşi şi asamblarea lor sub formă de coregrafie au stimulat în
mare măsură forme de creaţie colectivă.
Acest lucru a fost posibil deoarece, scopurile, obiectivele instrucţionale, atitudinile au
fost în strânsă legătură cu o anumită mentalitate colectivă, cu regimul de activitate şi relaţiile
interpersonale şi sociale care s-au constituit în cadrul grupelor de studenţi.
Toate coregrafiile de samba create de studenţi au presupus „un comportament motric
operant si antrenabil” în forme de creaţie colectivă. Actele creative individuale s-au întrunit şi
valorificat în cea colectivă.
Grupele mici, instruite prin programele de dans sportiv, educate în sensul atitudinilor
creative, ajung extrem de productive şi creatoare, se creează un spirit de echipă în condiţiile în
care există concurenţă.
Bibliografie
Barron, F., 1968, Social Sciences Encyclopedia, în E.P. Torrance (coord), Creativity: Its
Educational Implications, John Willey
Dincă, M., 2001, Teste de creativitate, Ed. Paideia Ştiinţe – Seria Psihologie
Zlate, M., 2004, Eul şi personalitatea - Editura Trei, Bucureşti
Cosmovici, A., Iacob, L.,1998, Psihologia socială, Polirom, Iaşi
Torrance, E.P., 1992, Resistence to Premature Gestalt Closure as a Possible Indicator of
Incubation Ability, Journal of Creative Behavior, nr. 1
Abstract
In the last decades the creativity has been recognized as being factor of personality and is
considered as being on of the major importance variables for the evolution of culture and society. The
testing of creativity is made through the students capacity – groups of students – of conceiving a
samba choreography of combining the dancing steps acquired, as logically and naturally possible. The
6 students group becomes creative if the team – mates like each other and work together for an unique
solving.
45
LECŢIA DE ÎNTREŢINERE PENTRU VÂRSTA 35-45 ANI CU

MIJLOACE MIXTE DIN DANS ŞI FITNESS-UL CU OBIECTE
Lector dr. DANIELA ADUCOVSCHI
Asist. drd. COSTINEL MIHAIU
Cuvinte cheie: dans, cardio, exerciţii, fitness, obiecte de lucru

Introducere
După Verza, E. şi Verza, E. F., această perioadă cuprinsă între 35 – 45 ani se denumeşte
sub perioada adultă dominată de stabilitate şi activism creator în profesie. Se intensifică
perfecţionarea într-un anumit domeniu, se adoptă strategii ale conduitei ce pun în valoare
potenţialul individului. Este o perioadă prosperă pe plan profesional în care se pot obţine
rezultate datorită experienţei acumulate şi se progresează ierarhic pe scara socială. După
perioada tinereţii unde sistemele de învăţământ mai creează câte o portiţă de educaţie a
timpului liber prin mişcare şi activităţi recreative, această vârstă este cam uitată de specialiştii
din aceste domenii. Această educaţie trebuie să înceapă în mod normal de la vârste foarte
mici, să se continue în învăţământul liceal şi universitar, unde este cazul, să se facă permanent
reclamă în presă şi la tv, să existe cât mai multe posibilităţi de cunoaştere a fenomenului. Noi
vă propunem o incursiune în una din posibilele lecţii pe care le putem realiza noi specialiştii,
pentru cei dornici de mişcare pe muzică.
Aceste lecţii aparţin activităţilor de timp liber, sistematic realizate, executate sub
supravegherea profesorului, în limita posibilităţilor fiecărei persoane, stimulării dorinţei şi
angajării omului de a reveni. Efectele exerciţiilor aerobice sunt multiple: cresc aportul de
oxigen a ţesuturilor şi contribuie la folosirea mai eficientă a acestuia, tonifică musculatura şi
cresc masa activă, măresc viteza de transport a sângelui şi cantitatea de sânge pompată de
inimă, cresc rezistenţa generală a organismului, protejează organismul împotriva apariţiei
osteoporozei, deconectează psihicul şi combat stresul, produc schimbări benefice în tot
organismul.
Dansul aerobic trebuie să îndeplinească câteva criterii: să fie în primul rând continuu, să
fie bine structurat, să fie într-un tempo care să permită tuturor participanţilor o execuţie
corectă şi fermă, să crească şi să menţină frecvenţa cardiacă în zona optimă a efortului, să fie
atractiv şi să binedispună participanţii.
Structura lecţiei noastre este de 20 minute de dans aerobic cu paşi specifici din dansurile
latino, 20 minute exerciţii de dezvoltare a musculaturii cu mingi şi elastice, 5 minute
stretching. Prima parte a lecţiei face parte din categoria tehnicilor dinamice de „low impact
aerobic”, deoarece, nu sunt executate sărituri şi săltări, intensitatea frecvenţei cardiace creşte
prin ritm şi tempo, împreună cu mişcările ample ale braţelor. Partea a II-a este structurată cu
exerciţii de întreţinere şi întărire musculară cu ajutorul elasticelor şi a mingiilor.
DANCE AEROBIC – 20 minute, salsa

Melodia 1, Măsura muzicală 4/4, Mers, Chassé (CS) lateral spre dreapta (D) şi spre
stânga (S)
T4x8 – mers pe loc, mişcarea amplă a braţelor în plan sagital, ca la alergare
46
T1-4 – chassé lateral începând cu piciorul drept (D,S,D)
T5-8 – chassé lateral începând cu piciorul stâng (S,D,S)
- se repetă chasse-urile de 8x8 timpi cu mişcarea braţelor în lateral-sus, lateral-jos
T4x8 – mers pe loc, braţele îndoite lateral, întindere-sus, îndoire lateral, întindere oblic
jos înapoi, concomitent
T8x8 - chassé lateral, DSD,SDS
T4x8 –mers pe loc - se repetă până la finalul melodiei
Melodia 2, Pasul de bază din salsa (PB), Grapevine (Gw)
T1-4 – Gw spre dreapta (DSDS) – braţele execută morişcă şi bătaie sus pe timpul 4
T5-8 – Gw spre stânga (SDSD) – braţele execută morişcă şi bătaie jos pe timpul 8
- se repetă de 8x8
T1 – pas înainte cu piciorul stâng
T2 – pas înapoi cu piciorul drept
T3-4 - pas lateral cu piciorul drept
T5 – pas înapoi cu piciorul drept
T6 – pas înainte cu piciorul stâng
T7-8 - pas lateral cu piciorul stâng - se repetă de 8x8
T4x8 – Gw spre dreapta şi stânga; T4x8 – PB; T2x8 - Gw spre dreapta şi stânga; T2x8 -
PB; T1x8 - Gw spre dreapta şi stânga; T1x8 – PB.
Melodia 3, Cucarachas (CC), variantă de „V”
T1 – pas înainte diagonal cu piciorul drept, braţul drept prin lateral sus
T2 - pas înainte diagonal cu piciorul stâng, braţul stâng prin lateral sus
T3 – pas înapoi cu piciorul drept, braţul drept prin înainte jos
T4 - pas înapoi cu piciorul stâng, braţul stâng prin înainte jos
T5-8 – idem V - se repetă de 4x8
T1 – pas lateral cu piciorul drept
T2 – revenire pe piciorul stâng
T3 -4 – pas cu piciorul drept lângă stângul
T5-8 – se începe cu piciorul stâng (SDS) - se repetă de 8x8
T4x8 – „V”; T4x8 – CC; T2x8 – „V”; T2x8 – CC; T1x8 – „V”;T1x8 – CC.
Melodia 4, , Cucarachas (CC), variantă de „V” cu întoarcere
Combinaţia este cea de la melodia 3 cu deosebirea că „V”-ul se execută cu întoarcere de
900 spre dreapta la fiecare succesiune de 4 timpi
Melodia 5, Pasul de bază din salsa (PB), Grapevine (Gw) cu întoarcere
Combinaţia de la melodia 2 cu deosebirea că pe Gw se face întoarcere de 90 0 spre
dreapta la fiecare succesiune de 4 timpi, astfel se descrie un pătrat
Melodia 6, Lunge (L), Whisk (W)
T1-4 – L lateral dublu pe piciorul drept cu ridicarea braţelor lateral
T5-8 – L lateral dublu pe piciorul stâng cu ridicarea braţelor lateral - se repetă de 4x8
T1-4 – L lateral dublu cu întoarcere 900 spre dreapta, ridicarea braţelor lateral
T5-8 – L lateral dublu cu întoarcere 900 spre stânga, ridicarea braţelor lateral - se repetă
de 4x8
T1 – pas încrucişat înapoi cu piciorul drept
T2 – revenire pe piciorul stâng
T3-4 – pas lateral cu piciorul drept
T5-8 – în partea opusă cu piciorul stâng - se repetă de 8x8
T4x8 – L înapoi cu ridicarea braţelor înainte; T4x8 – W; T 2x8 –L lateral; T2x8 – W;
T1x8 L înapoi; T1x8 W.
Melodia 7, CS, PB, W, CC
T2x8 - chassé începând cu piciorul stâng
47
T2x8 – PB; T2x8 – W; T2X8 – CC - se repetă această mică coregrafie până la sfârşitul
melodiei
FITNESS CU MINGI ŞI ELASTICE – 20 minute

Poza 1 - biceps brahial Poza 2 – triceps brahial
PI: şezând pe minge cu picioarele uşor depărtate, spatele drept, elasticul ţinut cu
picioarele şi mâinile, braţele întinse
Poza 1 - îndoirea şi întinderea braţelor simultan, coatele cât mai aproape de corp –
2x12repetări
Poza 2 – ducerea braţelor uşor îndoite spre înapoi jos – 2x12 repetări
Poza 3 – oblici abdominali Poza 4 – drepţi abdominali
PI: culcat dorsal, elasticul ţinut în patru cu ambele mâini, mingea ţinută cu picioarele
Poza 3 – din culcat cu mâinile la piept, ridicare cu răsucirea trunchiului şi întinderea
braţelor, alternativ spre dreapta şi stânga – 2x20 repetări
Poza 4 – din culcat cu braţele sus, ridicarea trunchiului la verticală cu ducerea braţelor
sus – 2x15 repetări
Poza 5 – fesieri şi coapse Poza 6 – abductori şi adductori
PI: - culcat dorsal cu elasticul la nivelul coapsei, îndoirea genunchilor cu aşezarea

tălpilor paralele pe sol, picioarele depărtate
Poza 5 – ridicarea bazinului cu contracţia fesierilor şi depărtarea mică a picioarelor,
coborâre fără aşezare pe sol şi revenirea în PI – 2x20 repetări
Poza 6: - din culcat costal cu genunchii îndoiţi, ridicarea piciorului de deasupra şi
revenire – se repetă pe ambele părţi – 2x15 repetări
48
Poza 7 – spate inferior Poza 8 – spate superior
PI: culcat facial, elasticele mici la nivelul gleznelor, cele mari pliate în două, ţinute cu
mâinile
Poza 7 – trunchiul lipit de sol, ridicarea picioarelor întinse cu uşoară depărtare pentru
tonusul picioarelor – 2x10 repetări
Poza 8 – picioarele se păstrează pe sol, ridicarea trunchiului cu ducerea braţelor de sus
în spate-jos – 2x10 repetări
STRETCHING – 5 minute – menţinerea poziţiilor 2x15 secunde

Poza 9 – coapse interne Poza 10 – zona laterală Poza 11 – zona posterioară
Poza 12 – zona anterioară Poza 13 – relaxare Poza 14 - revenire
Bibliografie
Popescu,G., Impact aerobic, Ed.Elisavaros, Bucureşti, 2005
Verza, E., Verza, F., E., Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanite, Bucureşti, 1994
Abstract
The adult’s age is very important because the body is in full power, able to work sometime
over normal numbers of hours. Lessons of up keeping for this age must be in moderate tempo, without
choking the participants, to be more attractive and in the same time efficient. Having a concrete
approaching, with the specific middles of the dance and of the gymnastic we can say that a model of
lesson for this level of age using as helping instruments the portable objects as balls and elastics.
Key words: dance, cardio, exercises, fitness, working objects.
49
REZISTENŢA ŞI INDICII RESPIRAŢIEI, CRITERIU DE

SELECŢIE A ELEVELOR DE 13-14 ANI ÎN ŞCOLILE CU
PROGRAM SPORTIV
Asist. univ. drd. ALINA ALBINĂ

Asist. univ. drd. CONSTANTIN ALBINĂ
F.E.F.S. –Universitatea Craiova
Cuvinte cheie: rezistenţă, indicii respiraţiei, selecţie.
Selecţia este atât de veche încât, la prima ediţie a J.O. antice (776 î.e.n), puteau
participa la proba de dromos numai acei, atleţi, care făceau dovada unei pregătiri timp de
minim 10 luni.
Aceştia făceau un stagiu de pregătire sub îndrumarea unor antrenori (helanodici).
Selecţia este un proces organizat şi repetat de depistare timpurie a disponibilităţilor
înnăscute a copilului cu ajutorul unui sistem complex de criterii(medicale, biologice, psiho-
sociologice şi motrice) pentru practicarea şi specializarea lui ulterioară într-o disciplină sau
probă sportivă. (N.Alexe)
Scopul lucrării de faţă este acela de a scoate în evidenţă importanţa rezistenţei şi a

indicilor respiraţiei pe lângă alţi indici morfologici şi somatici care trebuie luaţi în seamă când
se face o selecţie pentru şcolile cu program sportiv.
Am plecat de la următoarele ipoteze:
- indicii somatici şi funcţionali sunt repere importante de care trebuie să ţinem seama
atunci când facem o selecţie pentru practicarea sportului;
- indicii respiraţiei sunt foarte importanţi pentru selecţia în sporturile predominant
aerobe.
Am folosit următoarele metode de cercetare:
- metoda studiului literaturii de specialitate;
- observaţia;
- metoda studiului de caz;
- experimentul;
- metoda statistico-matematică;
Am efectuat experimentul cu o grupă de 25 fete de la Liceul cu program sportiv

Petrache Trişcu din Craiova, care au fost grupa de control şi 25 fete de la Liceul Elena Cuza
din Craiova, care practică din plăcere ciclismul, atletismul, înotul.
Cercetarea a cuprins un examen medical obişnuit, teste spirometrice, precum şi
studierea detaliată a anamnezei sportivelor şi a elevelor care nu practică în mod constant
sporturi care implică rezistenţa.
Toţi subiecţii nu au prezentat deviaţii în starea de sănătate.
S-a urmărit în analizele efectuate mai ales volumul respiraţiei exterioare şi indicii
eficienţei respiraţiei.
Toate datele obţinute au fost prelucrate statistic-matematic, au fost stabilite mediile
pentru capacitatea vitală forţată (CVF), volum expirator mediu(VEM), volum expirator
maxim pe 1 sec. (VEMS), raportul VEMSx100/CV(FER), volum expirator maxim pe ¾ sec
(VEMR), rata fluxului la 50% din CVF(F 50) şi rata fluxului la 25% din CVF(F 25).
50
Capacitatea vitală (CVF) reprezintă cel mai mare volum de aer pe care un subiect îl
poate mobiliza în mod voluntar între o inspiraţie şi expiraţie maximă. Ea este formată din
volumul curent, volumul inspirator de rezervă şi volumul expirator de rezervă. Formula cea
mai utilizată este dată de Baldwin&West – talie(cm)x 25 ml(M) şi talie(cm)x20 ml(F).
Volumul expirator maxim pe 1 secundă(VEMS) reprezintă volumul de aer pe care
subiectul îl poate elimina în prima secundă după o inspiraţie forţată.
Raportul VEMSx100/CV(FER) mai are denumirea de indicele Tiffeneau este indicele
de permeabilitate bronşică.
Volumul expirator maxim pe ¾ (VEMR) reprezintă valoarea maximală a fluxului de
aer obţinută în cursul expirului maxim.
Debitele inspiratorii - expiraţii maxime instantanee la 25 şi 50% din CVF, măsoară
valori maxime instantanee atinse în cursul unui inspir-expir complet şi forţat, când a fost
atinsă valoarea de 50-75% din CVF.
De asemenea am efectuat prelucrări matematice pentru a afla diferenţele pentru fiecare
indice în parte între grupa martor şi cea de experiment. Rezultatele obţinute au fost trecute în
tabele.
Nr.
PROBE Test iniţial Test iniţial Diferenţă Test final Test final Diferenţă
Crt.
Clasa Clasa Casa Clasa
experiment martor experiment martor
1. CVF 2.447 2.253 194 2.518 2.357 161
2. VEM 2.480 2.352 128 2.585 2.367 218
3. VEMS 2.300 2.102 198 2.343 2.125 218
4. FER 98,82 94,32 4,50 98,49 95,82 2,67
5. VEMR 248,89 244,78 4,11 238,86 262,20 76,66
6. F 50 3.172 2.801 371 3.070 2.960 110
7. F 25 1.941 1.774 167 1.897 1.887 10
Din datele obţinute şi prelucrate se observă diferenţe la unii indici (CVF, VEM,
VEMS, FER – indicele Tiffneau) între practicanţii sportului în mod organizat (clase cu
program special) şi cei care practică ocazional sporturi ce implică rezistenţa.
Prin urmare, se poate trage concluzia care adevereşte ipotezele de la care am plecat în
cercetare că, indicii respiraţiei trebuie să fie luaţi serios în considerare în timpul selecţiei
pentru şcolile cu program sportiv, la ramurile de sport legate de manifestarea pregnantă a
rezistenţei.
Practicarea ramurilor sportive care dezvoltă rezistenţa, măreşte în mod considerabil
nivelul de dezvoltare a funcţiilor respiraţiei la fetele de vârstă şcolară medie.
Bibliografie selectivă:
1. Alexe, N. – Antrenamentul sportiv modern, Ed. Editis, Bucureşti, 1993

2. Bota, C. – Ergofiziologia, Ed.Globus, Bucureşti, 2000
3. Drăgan, I. – Medicina sportivă, Ed.Medicală, Bucureşti,2002
4. Gusti, A. – Fiziologie, Ed.Universitaria, Craiova, 2003
5. Rinderu, T. – Efortul, capacitatea de efort şi performanţa sportivă, Reprografia
Universităţii din Craiova, 2001
Abstract
Respiration index corelated with functional and morphological index are important reference
marks in selection of sport women who practice upmost aerobe sports.
51
STRETCHING-UL MIJLOC DE ANTRENAMENT

LA ATLEŢII JUNIORI
Asist. univ. drd. CONSTANTIN ALBINĂ
Asist. univ. drd. ALINA ALBINĂ
F.E.F.S – Universitatea din Craiova
Cuvinte cheie: sportive, metode de antrenament, stretching, performanţă.

Mişcările de stretching, deşi sunt mijloace noi de antrenament au originea din
comportamentele umane instinctive, precum întinderea membrelor, căscatul, frecarea ochilor,
dimineaţa la trezire.
Aceste mişcări, de fapt sunt câteva exerciţii de încălzire a muşchilor şi a întregului
corp, efectuate în mod inconştient.
Dacă trecem la sistemul modern de antrenament sportive, stretching-ul implică mişcări
care întind părţile mobile ale muşchilor şi articulaţiilor
Exerciţiile de stretching intend foarte încet muşchii, care apoi sunt menţinuţi în poziţia
respectivă un anumit timp. Ele constituie un sistem de antrenament care măreşte limitele de
întindere ale muşchilor şi articulaţiilor, dezvoltă forţa şi rezistenţa muşchilor şi îi ajută să
rămână flexibili.
Spre deosebire de partea de încălzire din antrenamentul sportive, în care se utilizează
exerciţiile într-un ritm destul de rapid, exerciţiile de stretching se execută într-un ritm lent,
astfel încât această acţiune să se sincronizeze cu o respiraţie calmă.
Executată corect, întinderea este extrem de eficientă şi nu solicită inutil musculatura.
Nefiind obositoare, ea poate fi efectuată cu succes şi de copii mai puţin dotaţi din
punct de vedere fizic.
Este de dorit să nu se efectueze exces de exerciţii de stretching, o întindere violentă
sau de lungă durată poate cauza dureri sau cârcei.
O definiţie a stretching-ului ar fi următoarea: menţinerea muşchiului în poziţia de
întindere un timp cât mai lung posibil (10-30 sec).
Durata care trebuie alocată unui exerciţiu de stretching se stabileşte în funcţie de starea
muşchiului, dacă este rigid, durata v-a fi mică (10 sec.), dacă muşchiul este elastic se poate
ajunge la limita maximă (30 sec.).
Corpul trebuie să se afle într-o poziţie corectă de echilibru, pentru a efectua exerciţii
de întindere. Nu este recomandat să se efectueze exerciţii în poziţii defectuoase, sau poziţii în
care capul este ţinut în jos mai mult de 10 sec.
Scopul lucrării este prezentarea importanţei folosirii exerciţiilor de stretching în
antrenamentul atleţilor juniori, precum şi prezentarea efectelor benefice asupra organismului.
Ipotezele care au stat la baza experimentului au fost:
- îmbinarea armonioasă a exerciţiilor de stretching cu exerciţiile pentru dezvoltarea
calităţilor motrice necesare atleţilor juniori;
- importanţa exerciţiilor de stretching, precum şi locul lor în antrenamentul sportive;
- modul de execuţie a exerciţiilor de stretching, precum şi rolul lor în relaxarea psihică
şi în prevenirea accidentelor.
Am folosit următoarele metode de cercetare:
- studiul literaturii de specialitate;
- observaţia;
- experimentul;
- chestionarul.
52
În studiul efectuat am folosit exerciţii de stretching la o grupă de alergători de semi-
fond juniori de la CSS Olimpia Craiova, în perioada pregătitoare toamnă-iarnă 2006.
Antrenamentul cu juniori are un caracter riguros didactic, în conformitate cu
principiile clasice ale instruirii.
Din punct de vedere al efortului depus, sportivii sunt supuşi la volume şi intensităţi
mari, care solicită organismul.
Pentru a obţine rezultate pe plan sportive atât antrenorul cât şi sportivul trebuie să
depună o muncă asiduă, dublată de pasiune şi răbdare.
La vârsta junioratului, organismul poate face faţă solicitărilor mentale şi fizice,
capacitatea de refacere fiind în continuă creştere.
În programul de antrenament zilnic am inclus exerciţii de stretching pentru fiecare
grupă musculară importantă, efectuate după încălzirea propriu-zisă şi după încheierea
antrenamentului, când am efectuat şi exerciţii de respiraţie.
În efectuarea exerciţiilor de stretching am urmat 4 reguli de bază şi anume:
- sportivii trebuiau să-şi relaxeze corpul, exerciţiile de stretching efectuându-se numai
după ce muşchii au devenit elastici;
- exerciţiile au fost efectuate treptat şi în perfectă sincronizare cu respiraţia, mişcările
nefiind violente;
- exerciţiile de stretching s-au efectuat la 2-3 ore după ce s-a servit masa;
- exerciţiile de stretching s-au combinat cu alte exerciţii de încălzire.
Foarte importante de reţinut sunt cazurile când nu se recomanda efectuarea exerciţiilor
de stretching:
- în cazuri de boală;
- pe stomacul gol sau imediat după ce s-a servit masa;
- în cazul luxaţiilor sau fracturilor incomplet vindecate.
Pentru obţinerea unor rezultate am alcătuit un chestionar cu întrebări la care au
răspuns atât atleţii cât şi antrenorii de atletism de pe stadion.
În proporţie de 80% atleţii şi 95% antrenorii au exprimat păreri pozitive despre
importanţa şi beneficiile integrării exerciţiilor de stretching în antrenamentele zilnice la atleţii
juniori şi putem afirma că se pot folosi şi în alte sporturi.
În urma experimentului efectuat am tras următoarele concluzii:
- exerciţiile de stretching s-au integrat perfect în programul de antrenament, fiind
accesibile şi interesante;
- locul exerciţiilor a fost foarte bine ales, adică la începutul antrenamentului după
exerciţiile obişnuite de încălzire şi la sfârşitul antrenamentului;
- atleţii au urmat programul de stretching chiar şi în timpul liber;
- sportivii cuprinşi în acest experiment nu au avut accidente musculare.
Instit.naţ.de cercet.pt.sport – Stretching - antrenament pentru dezvoltarea mobilităţii şi de
întindere, Bucureşti, 2002;
Instit.naţ.de cercet.pt.sport – Stretching - bazele ştiinţifice şi principalele cercetări privind
metodele de aplicare.Bucureşti,2002;
Instit.naţ.de cercet.pt.sport - Fundamentele antrenamentului de forţă şi condiţie fizică,
Bucureşti, 2003;
Toru Namikoshi - Shiatsu şi stretching, Ed. Teora, Bucureşti, 2005
Abstract
Like a modern, stretching involves movements who stretch mobile parts of muscles and
articulation, obtained a perfect warming of those and a preventions of accident at muscle and articular
level.
53
ASPECTE PRIVIND REFACEREA

ORGANISMULUI DUPĂ EFORT
Asist. univ. drd. MIHAELA ALUPOAIE

Asist. univ. drd. ŞTEFAN SĂNDULACHE
Asist. univ. msd. MIHAELA POIENARIU
FEFS – Universitatea Spiru Haret
.
Introducere:
Refacerea este un proces complex prin care se înlătură din organism perturbările
produse de efort. Refacerea asigură revenirea funcţiilor la nivelul de repaus. Este un concept
care aparţine deopotrivă activităţii de educaţie fizică, cât şi activităţii sportive, ca parte
integrantă a aceluiaşi proces de activitate motrică formativ-competiţională.
În lecţia de educaţie fizică refacerea este naturală şi se declanşează spontan, imediat
după încetarea unui efort susţinut, respectiv la încheierea unei repetări, a unui exerciţiu, a unei
serii de repetării, la partea de încheiere organizată
În antrenamentul sportiv, refacerea a devenit o componentă sau un factor al
antrenamentului sportiv, alături de pregătirea biologică, pregătirea tehnică, tactică teoretică,
psihologică, biologică de concurs.
Refacerea după antrenamente şi competiţii sportive cuprinde conform lui Nicu Alexe:
 Refacerea naturală, spontană - este forma principală şi depinde de sistemul nervos
central; ca durată, parametrii vegetativi revin în unitate de timp de ordinul minutelor, cei
metabolici în ore şi cei neuroendocrini în zile. Mai concret, refacerea diverselor funcţii şi
subsisteme are loc într-o anumită înlănţuire. Frecvenţa cardiacă şi presiunea arterială se refac
în 20-60 minute după efort, glucidele în 4-6 ore, proteinele în 12-24 ore, iar lipidele,
vitaminele şi substanţele enzimatice chiar peste 24 de ore;
 Refacerea dirijată accelerează refacerea naturală, adresându-se acelor substraturi

biologice care au fost afectate de efort şi care nu se pot restabili pe cale naturală până la
efortul următor.
Procesul de refacere decurge natural, firesc, fără intervenţia externă, prin capacitatea
mecanismelor de reglare automată, informaţională şi energetică a sistemului constituit de
organismul uman.
Pe parcursul prestaţiei sportive, după un anumit timp şi o anumită solicitare, cantitatea
de energie chimică, obţinută prin arderea substanţelor ingerate şi înmagazinată în substraturile
biochimice se reduce, uneori până la praguri epuizante, fapt tradus prin instalarea treptată a
oboselii. După încetarea efortului, organismul aflat într-o stare de heterostazie, cu parametri
funcţionali tulburaţi, activează automat mecanismele de reglare; acestea intervin pentru
aducerea parametrilor fiziologici la limitele normale, adică în stare firească, echilibrată a
organismului, de homeostazie.
În activitatea sportivă, refacerea naturală se poate aborda în funcţie de mai mulţi
factori, dar cel mai important ţine de mărimea solicitării, fapt ce explică fazele sau nivelurile
refacerii.
54
Perioada de refacere, care constă în producerea unor reparaţii subcelulare şi celulare,
acumulare de indicatori chimici, hormonali, vitaminici, se consideră ca refacere generală,
numită de Hess, – faza trofotropo-endofilactică. Gradul de refacere a parametrilor biologici
este diferit, în funcţie de sistemele solicitate şi ordinea fiziologică de restabilire.
Refacerea naturală îşi pune amprenta pe toate nivelele funcţionale ale organismului,
astfel:
▪ refacerea musculară favorizează:

- sinteza proteinei musculare (regenerare trofică);
- debitul vascular, care creşte de 6 ori comparativ cu cel de repaus;
- eliminarea deşeurilor metabolice;
- reconstituirea depozitelor glicogenice;
▪ refacerea sistemului nervos central favorizează instalarea proceselor anabolice neuronale şi

gliale;
▪ refacerea sistemului nervos vegetativ favorizează:

- scăderea frecvenţei cardiace;
- reducerea valorilor tensiunii arteriale;
- scăderea frecvenţei respiratorii;
▪ refacerea sistemului endocrin favorizează:

- eliminarea hormonilor de stres (adrenalină, noradrenalină, cortizon);
▪ refacerea mediului intern, favorizând:

- restabilirea valorii Ph-ului;
- normalizarea glicemiei;
- echilibrul hidro-electrolitic.
Refacerea naturală sau dezobosirea organismului sportivului se realizează fazic,

urmând procese genetic determinate desfăşurate în anumite sisteme şi repere temporale.
Faza I – refacere spontană, refacere rapidă – durată 20-30 de minute, în care revin
parametrii funcţionali vitali (FC, FR, TA, temperatura corporală, concentraţia hormonilor de
efort), începe reîncărcarea depozitelor energetice musculare şi eliminarea toxinelor acumulate
(acid lactic).
Faza a II-a – refacere dirijată, refacere intermediară continuă până la 1,5 – 2 ore după
încheierea efortului. În această fază, se produce încărcarea semnificativă cu glicogen a
depozitelor din muşchi şi reechilibrarea hidroelectrolitică a organismului.
Faza a III-a – refacerea lungă se continuă până la 20 de ore post-efort. În această fază,
continuă completarea depozitelor de glicogen în muşchi şi se desfăşoară procesele de
„reparaţie musculară”.
În condiţiile de prestaţie a efortului sportiv, efort psiho-fizic considerabil, refacerea
naturală, spontană (prin repaus, somn, alimentaţie) nu este suficientă pentru a readuce
organismul la starea lui iniţială; în această conjunctură este necesară refacerea dirijată, care
vine să accelereze, să stimuleze regenerarea organismului obosit.
55
Conform Brătilă, F., (2002), mijloacele de refacere după efortul sportiv se referă, la:
- mijloace fizio-hidro-balneoterapice;
- odihna pasivă şi activă;
- mijloace dietetice;
- mijloace farmacologice;
- mijloace psihoterapice;
Capacitatea bioenergetică a sportivului, determină potenţialul de producere a energiei

necesare în efortul psiho-fizic, dar în acelaşi timp, viteza şi eficienţa procesului de restabilire,
de regenerare a capacităţii de efort, necesar unui viitor efort sportiv.
Refacerea după efort are unele legităţi proprii:
- orientarea cu precădere a refacerii către acele substraturi fiziologice şi morfologice
afectate de efortul sportiv;
- restabilirea diverşilor parametri funcţionali după efort are loc într-o succesiune
prestabilită: parametrii neurovegetativi, metabolici, enzime şi hormoni;
- refacerea trebuie considerată în funcţie de individ şi de efortul desfăşurat în
antrenamente sau competiţii, deci în funcţie de calitatea şi durata solicitării;
- refacerea se individualizează şi în refacere zilnică, săptămânală, pe etapă, anuală şi
de ciclu olimpic.
Efortul în jocurile sportive îşi are specificitatea sa, ca atare şi măsurile şi

mijloacele de refacere trebuie să aibă, pe lângă factorul comun altor sporturi, şi nota
aparte impusă de particularitatea efortului specific jocurilor. Se ştie că jocurile de echipă
solicită în principal următoarele sectoare biologice: sfera neuropsihică, cea metabolică, şi
sistemul neuromuscular.
 Mijloace care facilitează refacerea neuro-psihică: psihoterapie verbală şi

medicamentoasă; oxigenare naturală şi artificială; odihnă activă şi pasivă (somn);
hidroterapie caldă; masaj natural sau instrumental; medicaţie.
 Mijloace care accelerează refacerea cardiorespiratorie şi metabolică: oxigenare

naturală şi artificială; reechilibrare hiodroelectrolitică; saună; masaj şi automasaj;
alimentaţie adecvată; medicaţie.
 Mijloace care facilitează refacerea neuro-musculară: hidroterapie caldă; saună;

masaj manual sau instrumental; hidromasaj; automasaj; relaxare autogenă; odihnă activă
şi pasivă; alimentaţie corespunzătoare; medicaţie.
 Mijloace care accelerează refacerea endocrino-metabolică: oxigenare;

aeroionizare negativă; relaxare neuro-musculară; reechilibrare hidroelectrolitică;
psihoterapie; masaj şi automasaj; odihnă activă; medicaţie
Concluzii:
Refacerea organismului după efort a devenit o problemă de mare actualitate. Astfel
refacerea este integrată în planificarea curentă a zilei de pregătire, căpătând semnificaţia unui
proces distinct, succede antrenamentul şi are metodologie proprie. Putem afirma în acelaşi
timp că refacerea dirijată, adaptată la particularităţile sportivului şi la preferinţele sale a
devenit o necesitate în sportul contemporan, dar din păcate lipsa de cunoaştere şi incorecta
aplicare a procedeelor de recuperare şi refacere, determină în continuare existenţa
suprasolicitării.
56
Bibliografie:
1. Acsinte Alexandru, Eftene Alexandru – Handbal – de la iniţiere la marea performanţă,

Editura Media, Bacău, 2000
2. Alexe Nicu – Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2005
3. Gheorghe Daniel – Teoria antrenamentului sportiv, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2005
4. Sabău Elena – Mijloace de refacere şi recuperare în activitatea sportivă, Editura Bren,
Bucureşti, 2005
5. Todea Septimiu Florian – Teoria sportului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2006
Abstract:
Keywords: recovering, effort, practice, sportive activities
Recovering is a complex process, who is trying to put out of the body the all perturbations
produced by effort and is an assuring method of being prepared for the next level of effort. Recovering
is a concept who is related tightly with physical education activitie, with sportive activitie as full part
of the motric activitie process for competition.
57
DINAMICA DEZVOLTĂRII FORŢEI LA ARUNCĂTORII

DE GREUTATE - JUNIORI II
Lector univ. dr. MARGARETA ANTON – UEB

Lector univ. dr. CORINA IVAN – ANEFS
Cuvinte cheie: atletism, aruncarea greutăţii, dezvoltarea forţei.
Introducere. Declanşarea unor etape de pregătire cu caracter experimental pot pune în

evidenţă superioritatea unor metode de lucru în raport cu vârsta atleţilor şi cu perioada de
pregătire. Aceasta ar permite în viitor eliminarea elementelor redundante din pregătirea
atletică şi o mai bună gestiune a timpului de pregătire.
Domeniul de referinţă: antrenament sportiv.
1. Ipoteza cercetării:
Dacă pregătirea fizică ocupă un loc important în procesul de antrenament, atunci
execuţiile tehnice nu se însuşesc corect decât în condiţiile în care se realizează un suport fizic
solid.
Astfel, dacă vom folosi pentru dezvoltarea forţei procedeul creşterii în trepte a
efortului, considerăm că vom obţine valori mai bune ale indicilor de forţă decât prin alte
procedee metodice.
2. Metode de cercetare utilizate: metoda observaţiei, aplicaţie practică, statistică,

reprezentare grafo-analitică şi interpretare a datelor.
3. Subiecţii şi aplicaţia practică
Aplicaţia practică s-a desfăşurat pe un număr de 13 aruncători la o grupă de juniori II

– avansaţi – ai Clubului Şcolar Sportiv nr.4 Bucureşti.
Şapte aruncători (grupa de experiment) din cei 13 execută exerciţii pentru dezvoltarea
forţei prin procedeul creşterii în trepte, pe o durată de şase săptămâni.
Grupul celălalt de şase sportivi (grupa de control) folosesc pentru aceeaşi durată de
timp două programe: power training şi metoda lucrului în circuit.
Programul de antrenament pentru dezvoltarea forţei cuprinde următoarele exerciţii:
flexii biceps, aruncări cu bile (5kg), genuflexiuni, ramat vertical, semigenuflexiuni, ridicări pe
vârfuri cu haltera, împins culcat, ramat orinzotal, exerciţii pentru abdomen la plan înclinat.
4. Interpretarea datelor
Probele la care au fost supuşi atleţii aruncători spre verificare au fost:

- proba 1. - alergare de viteza cu start din picioare pe distanţa de 30 m (sec);
58
- proba 2. - detenta verticală(cm);
- proba 3. - săritura în lungime fără elan de pe două picioare(m);
- proba 4. - triplusalt fără elan(m);
- proba 5. - aruncări peste cap înapoi cu două braţe – bilă 5 kg.;
- proba 6. - aruncări de jos înainte cu două braţe – bilă 5 kg.;
- proba 7. – genuflexiuni - kg;
- proba 8. - împins culcat - kg.
59
Evoluţia ratelor de progres pentru fiecare probă, calculate în valoarea lor relativă (%)
pot fi apreciate prin comparaţie astfel:
Aceste date dovedesc că mijloacele utilizate şi planificarea antrenamentului pe

parcursul aplicaţiei practice au fost bune iar în ceea ce priveşte metoda de lucru se poate
evidenţia superioritatea metodei de lucru în trepte.
CONCLUZIE
În dezvoltarea forţei juniorilor, un loc important îl ocupă exerciţiile cu îngreuieri, chiar

cu solicitări mari. De remarcat este faptul că antrenamentul pentru dezvoltarea forţei prin
ridicarea de greutăţi trebuie să aibă un fundament prealabil realizat cu o îmbinare corectă a
volumului şi intensităţii efortului şi o refacere adecvată.
BIBLIOGRAFIE
BUHRLE, M. (1977), Influenţa antrenamentului de forţă maximă asupra vitezei de mişcare.

În revista Leistungssport nr.1, Berlin
COMETI, G. (1988), Bazele ştiinţifice ale dezvoltării musculaturii, vol II
PAISH, W. (1988), Dezvoltarea forţei şi puterii, New Studies Athletics
60
Abstract
Starting some training stages with an experimental character can highlight the superiority of
some training methods according to the athletes` age and period of training. This would permit in the
future the elimination of redundant elements from the athletic preparation and a better management of
training time. If the physical preparation occupies an important place in the training process, then the
technical executions can be learnt correctly only if a solid physical support can be realised. In order to
develop the strength of juniors an important place is occupied by exercises with a high degree of
difficulty. It is important to know that the training for the developpment of strength through lifting
weights must have a previous foundation with a correct mix between the volume and the intensity of
the effort and an adequate rest afterwards.
61
PREGĂTIREA SPECIFICĂ DE CONCURS A CELOR MAI

BUNE ALERGĂTOARE DIN ROMÂNIA ÎN PROBA DE
100 M GARDURI
Lector univ. dr. MARGARETA ANTON

FEFS – Universitatea Ecologică
DOINA MIRCIOAGĂ
Cuvinte cheie: atletism, garduri, pregătire specifică.
Pentru a îmbunătăţi performanţele junioarelor în proba de 100mg am considerat necesar

studiul şi punerea în evidenţă a pregătirii din principalele etape ale antrenamentului sportiv la
alergătoarele senioare în această probă.
Domeniul de referinţă: antrenament sportiv
1.Ipotezele cercetării:
Dacă microciclurile de antrenament la sportivele cuprinse în studiu prin conţinutul şi
caracteristicile lor ajută la îmbunătăţirea performanţelor sportive, atunci microciclurile pot fi
aplicate prin adaptare la alte atlete cu nivel mai scăzut de pregătire şi cu performanţe mai
reduse.
2. Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării: observaţia şi analiza
planurilor de pregătire specifică de concurs.
3. Organizarea studiului. Am extras din caietele de antrenament şi din fişele federaţiei
datele centralizate ale cantităţii şi intensităţii principalelor mijloace de antrenament folosite de
cele mai bune cinci alergătoare de 100m garduri din ţară (mezociclul de pregătire din luna
martie şi mezociclurile competiţionale din lunile august şi februarie a anului 2006).
4. Interpretarea şi analiza datelor
De exemplu la alergătoarea P. L. am reprezentat grafic mezociclul din perioada
competiţională de vară–luna august şi mezociclul de pregătire din perioada de pregătire-luna
martie.
In diagrama de mai jos, în perioada competiţională la alergarea accelerată pe 60-80m
cantitatea reprezentată procentual prin nr. de repetări este 85% cu o intensitate destul de
ridicată în timp ce în perioada de pregătire numărul de repetări este mare şi cu o intensitate
maximă la alergarea accelerată pe distanţa 120-250m.
62
Diagrama alergării accelerate
La alergarea peste garduri cu trei paşi peste 3,5,7,8 garduri intensitate este maximă în
cele două perioade luate ca reper cu un număr de repetări reprezentate procentual aproape de
50%
120
Al. Gard.cu 3p pe
100 1-3 garduri
80 Al.gard.cu 3p pe 1-
7garduri
60
Al.gard.cu 3p pe 1-
40 5garduri
20 Al.gard. cu 3p pe
8-10 garduri
0
volum
volum
intensitate
intensitate
august august martie martie
Diagrama alergării de garduri standardizată
Alergarea pe garduri nestandardizată (diagrama de mai jos) s-a efectuat la parametrii

de intensitate maximă în perioada competiţională cu o cantitate exprimată procentual aproape
de 50% iar în perioada de pregătire intensitatea este mare aproape de 100% dar cantitativ
redusă.
63
Diagrama alergării pe garduri nestandardizată
La forţă parametrul intensitate este ridicat în ambele perioade.

La plurisalturi intensitatea este maximă de asemenea în cele două perioade luate ca
exemplu.
Diagrama plurisalturilor
CONCLUZII
La toate cele 5 atlete, alergătoare de garduri se poate evidenţia o preocupare deosebită

pentru dezvoltarea forţei şi secundar spre consolidarea şi perfecţionarea tehnicii probei.
S-a atins forma sportivă în competiţiile de anvergură dinainte stabilite. Microciclurile de
antrenament ar putea fi adaptate în pregătirea atletelor cu un nivel scăzut precum şi la atletele
junioare care se află în etapa specializării pe probe.
64
BIBLIOGRAFIE
Bompa, T. O., - Dezvoltarea calităţilor biomotrice. Bucureşti, Editura Ex Ponto, 2001
Abstract
I have looked in the training papers and in the papers of the Athletics Federation for the data
regarding the quantity and the intensity of the main training means used by the best five women sprint
hurdle in our country. In all the five cases there is an obvious preocupation mainly for increasing the
strength and secondly for the consolidation and improving the technique of the discipline. The optimal
competitional form was reached in the main competitions planned before. Small cycles of training
could be adapted in the preparation of athletes with a low training level and for the junior athletes who
are in the stage of specialising for a certain discipline.
65
ÎMBUNĂTĂŢIREA EFICIENŢEI
ARUNCĂRILOR LA POARTĂ DE LA
SEMICERC LA NIVELUL JUNIORILOR II
Lect. univ. dr. DANA BĂDĂU

Universitatea „George Bariţiu” Braşov
Cuvinte cheie: aruncări de la semicerc, eficienţă, junioare.

Introducere - Concepţia de joc si pregătire este influenţată noi idei, generate de
tendinţele de dezvoltare ale handbalului, de rigorile competiţiei, de descoperirile cercetărilor
ştiinţifice pentru creşterea capacităţii de performanta.
Gradul de actualitate rezultă din tendinţele de dezvoltare a handbalului pe plan
naţional si internaţional. Obţinerea performanţelor la nivelul echipelor reprezentative ţinând
cont de noile tendinţe pe plan internaţional în handbal, au ca bază de pornire, adaptarea
pregătirii şi concepţiei despre joc încă de la nivelul junioratului .
Organizarea şi desfăşurarea cercetării - Ca scop general mi-am propus, ca pe baza
experimentului de tip ameliorativ, îmbunătăţirea eficienţei jucătorilor specializaţi pe
aruncările la poarta de la semicerc, de la echipa de juniori II, a C.S.S. Dinamo Braşov şi
integrarea acestora în modelul de pregătire şi concurs al echipei.
Având în vedere scopul lucrării, am fixat următoarea ipoteza, plecând de la premiza
ca: elaborarea şi aplicarea unei metodologii specifice contribuie la creşterea eficientei
aruncărilor la poarta de la semicer, şi implicit la creşterea eficienţei jucătorilor în atac.
Sarcinile acestei lucrări sunt următoarele: stabilirea perioadei cercetării, stabilirea
eşantioanelor participante la experiment, identificarea celor mai eficiente mijloace de
acţionare, stabilirea procedeelor de finalizare de la semicerc care urmează a fi înregistrate în
cadrul jocurilor, stabilirea strategiei de cercetare, stabilirea metodelor de cercetare,
prelucrarea statistico-matematica a datelor si reprezentarea lor grafica, interpretarea ştiinţifică
a datelor experimentului, formularea de concluzii şi propuneri.
In urma experimentului si a datelor înregistrate am calculat următorii indici statistici,
consideraţi ca fiind reprezentativi pentru scopul cercetării: media aritmetică şi eficienta -
reprezintă o valoare procentuală calculată prin regula de trei simplă, luând în calcul numărul
total de aruncări la poarta de la semicer şi numărul de aruncări reuşite.
Locul şi eşantioanele cercetării: cercetarea de faţă s-a desfăşurat în cadrul C.S.S.
Dinamo Braşov si L.PS.- C.S.S. Braşov, pe o perioadă de un an competiţional (din 15
septembrie 2006, până în 10 mai 2007), având ca subiecţi handbaliştii componenţi ai
echipelor de juniori II a celor două cluburi şcolare, participanţi la Campionatul Naţional de
Juniori II.
In această cercetare accentul s-a pus pe selectarea acelor mijloace de acţionare care
vizează în mod direct creşterea eficientei aruncărilor la poarta de la semicerc, a juniorilor II
care alcătuiesc grupa experimentala.
Tipul de plan experimental folosit în aceasta cercetare a fost planul experimental cu o
singură variabilă independent, constituita metodologia de acţionare privind creşterea
eficienţei aruncărilor la poarta de la semicerc a jucătorilor de semicerc (centru, pivot,
extrema) şi aplicarea ei atât în activitatea organizată cât mai ales în antrenamentul
individualizat al jucătorilor care au alcătuit grupul experimental (C.S.S. Dinamo Braşov).
66
Variabila dependentă a fost constituită din progresele realizate de jucătorii din
eşantionul experimental în urma aplicării metodologiei stabilit (progrese evidenţiate de
rezultatele realizate).
Stabilirea probelor tehnice
Probele tehnice vor viza înregistrarea numărul şi eficientei aruncărilor de la semicerc, de
pe posturi, precum si ponderea procedeelor de aruncare. Toate aceste înregistrări se vor
efectua in cadrul jocurilor oficiale si amicale. In cadrul experimentului s-au efectuat
înregistrări la un număr de 18 jocuri oficiale, 34 meciuri amicale desfăşurate cu ocazia
diferitelor cupe si un număr de 40 meciuri de antrenament cu adversar (adversarii in cadrul
acestor jocuri erau sportivii echipei L.P.S.-C.S.S. Braşov - care au constituit grupa de
control).
Prezentarea şi prelucrarea rezultatelor
- Total număr de aruncări pe grupe
Grupa experiment - 1994
Grupa de control - 1786
- Total număr aruncări de la semicerc
Grupa experiment -1380
Grupa de control – 1076
- Eficienta aruncărilor de la semicerc
- Grupa experiment - 60,7 %
- Grupa control - 47,8 %
Procentajul pe post privind eficienta aruncărilor de la semicerc

Grupa Centru Pivot Extrema
Experiment 25,7 % 41,1 % 33,2 %
Control 25,4 % 41,8 % 32,6 %
Centralizarea procedeelor de aruncărilor la poarta de la semicerc

Procedeele prin care se GRUPA EXPERIMENT
finalizează de la semicerc
Total Goluri Eficienta Ponderea
aruncări golurilor
Aruncarea din săritura 645 402 62,3% 47,9%
Aruncarea din săritura cu 314 196 62,4% 23,3%
plonjon
Aruncarea din plonjon sărit 219 125 57,0% 14,9%
Aruncarea din evitare 50 28 56,0% 3,3%
Aruncarea din alergare 51 32 62,7% 3,8%
Alte aruncări 101 55 54,4% 6,5%
1380 838 60,7% -
67
Procedeele prin care se GRUPA CONTROL
finalizează de la
Total Goluri Eficinţa Ponderea
semicerc
aruncări golurilor
cu plonjon
Aruncarea din plonjon sărit 118 54 45,7% 10,5%
Aruncarea din evitare 36 17 47,2% 3,3%
Aruncarea din alergare 40 18 45,0% 3,5%
Alte aruncări 101 44 43,5% 8,5%
1076 514 47,8% -
Concluzii
1. Experimentul a confirmat ipoteza, potrivit căreia selectarea si raţionalizarea mijloacelor de
instruire specifice constituie o necesitate de prim ordin in cadrul procesului de
antrenament privind consolidarea si perfecţionarea aruncărilor la poarta de la semicerc.
2. Prin raţionalizarea mijloacelor de instruire, timpul afectat antrenamentului a fost mai
judicios folosit, iar exerciţiile au avut o eficienta mai mare.
3. Raţionalizarea mijloacelor de pregătire pe baza cunoştinţelor reale a potenţialului biologic
si de motricitate a fiecărui jucător contribuie la o mai buna aplicare a individualizării
antrenamentelor şi implicit la sporirea randamentului de joc a întregii echipe.
4. Analizând rezultatele cercetării putem concluziona ca toate procedeele de aruncare vizate
in cadrul acestei cercetări au înregistrat o eficienţă crescută pentru grupa experimentala in
comparaţie cu rezultatele grupei de control.
Bibliografie selectiva:
BĂDĂU d – „Ambidextria în activitatea motrică”, Edit. Univ. Transilvania, Braşov, 2006
BOTA, I., BOTA, M.: Handbal – 500 de exerciţii pentru învăţarea jocului, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1990.
COLIBABA-EVULEŢ, D., BOTA, I.: Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aldin,
Bucureşti, 1998.
DRAGNEA, A, BOTA, A.: Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999.
RUSU, T., ZAMFIR, G.: Handbal, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1997.
Abstract
Sports games are characterized by the variety and complexity of technical-tactical situations,
and also by the actions of partners and opponents, which require to the players a continuous adaptation
and efficiency of the entire motric compartment. The modality of carrying out the general training and
the specific training for the competitional activity claims to the players a juniors level determining the
improvement of the technical level, and implicitely the increase of the players’ performace efficiency
in the training and competitional process.
68
69
SELECŢIA ŞI PREGĂTIREA COPIILOR ÎN HANDBAL –

O ABORDARE COMPLEXĂ
Lect. univ. dr. DANA BĂDĂU
Universitatea ”George Bariţiu” Braşov
Prof. drd. VERONICA MÂNDRESCU
Academia de Educaţie Fizică şi Sport
Cuvinte cheie: selecţie, copii, pregătire, handbal
Introducere - Pe plan mondial se pune tot mai acut problema selecţionării şi instruirii
timpurii a viitorilor jucători de înaltă performanţă. Acesta trebuie să aibă capacitatea de a face
faţă cerinţelor din ce în ce mai crescute ale handbalului de performanţă, atât în competiţiile
naţionale, dar mai ales în cele internaţionale.
Argumentarea teoretică - Acest lucru devine tot mai imperios necesar în handbalul
românesc, deoarece pe zi ce trece se accentuează diferenţele între „ceea ce se joacă” pe plan
mondial şi handbalul din România. Din cele prezentate anterior reiese cu claritate faptul că
există o interdependenţă între instruirea copiilor şi înalta performanţă, de aceea consider
necesar:
- elaborarea unor modele de selecţie viabile care să permită formarea unei baze solide a
handbalului de înaltă performanţă;
- stabilirea celor mai eficiente sisteme de acţionare pentru iniţierea copiilor în jocul de
handbal;
- în perioada pregătirii iniţiale să se pună accentul doar pe însuşirea corectă a elementelor
fundamentale ale tehnicii şi tacticii jocului de handbal;
- angrenarea timpurie a copiilor (10 – 11 ani) în sistemul competiţional.
Organizarea şi desfăşurarea cercetării
Ipotezele cercetării
În elaborarea ipotezelor am plecat de la presupunerea că folosind mijloace raţionalizate
şi standardizate în procesul de selecţie şi instruire a copiilor de 10 – 11 ani vom realiza:
- învăţarea corectă de către copii a elementelor fundamentale ale tehnicii şi tacticii jocului
de handbal;
- eficientizarea procesului de selecţie şi instruire;
- dezvoltarea judicioasă a calităţilor motrice specifice jocului de handbal.
Locul, perioada, subiecţii şi materialele folosite - în vederea realizării scopului
cercetării şi a valorificării ipotezelor am organizat un experiment psiho-pedagogic la Clubul
de Handbal „GOLDEN KIDS” Braşov.
Eşantionul cuprins în cercetare a fost format din 19 fetiţe cu vârste cuprinse între 10 –
11 ani, care au fost selecţionate în vederea constituirii unei grupe de performanţă.
Experimentul s-a desfăşurat în perioada 15 septembrie 2006 – 15 iunie 2007,
desfăşurând un număr de 5 antrenamente săptămânal.
Testările au avut loc în lunile: octombrie 2006 – testarea iniţială; mai 2007– testarea
finală.
Stabilirea şi descrierea probelor de control
La stabilirea probelor de control am avut în vedere atât recomandările Federaţiei
Române de Handbal, cât şi structura sistemelor de acţionare folosite pe timpul
experimentului. Ţinând cont de acestea am ales următoarele probe de control:
70
A) alergare 5 x 30 m cu pauză 30” între repetări
B) alergare 3 x 200 m cu pauză de 1’ între repetări
C) pentasalt
D) aruncarea mingii de handbal
E) probă tehnică - circuit: prindere – pasare, dribling, fente, aruncare la poartă,
repliere.
CU REZULTATELE OBŢINUTE LA PROBELE DE CONTROL DE CĂTRE

COMPONENŢII ECHIPEI H.C. „GOLDEN KIDS” BRAŞOV
Octombrie 2002
5 x 30 m 3 x 200 m Aruncarea
Nr. Numele şi Proba
Pentasalt mingii de
crt. prenumele 1 2 3 4 5 M tehnică 1 2 3 M
handbal
1. S.A. 4”6 4”8 4”6 4”7 4”7 4”7 43”0 49” 48” 49” 48”7 8.70 20,50
2. S.A. 4”6 4”6 4”7 4”8 4”7 4”7 42”0 47” 48” 48” 47”7 9.00 21,00
3. M.R. 4”5 4”6 4”5 4”5 4”6 4”5 42”2 47” 49” 49” 48”3 8.60 20,50
4. Ş.A. 4”7 4”8 4”8 4”7 4”9 4”8 41”9 48” 48” 49” 48”3 8.40 19,00
5. G.G. 4”5 4”5 4”5 4”7 4”6 4”6 42”9 47” 47” 49” 47”7 8.90 22,40
6. O.D. 4”4 4”6 4”5 4”5 4”7 4”6 42”6 49” 50” 51” 50” 8.20 18,70
7. T.C. 5”0 5”0 5”0 4”9 5”1 5”0 46”3 50” 51” 50” 50”3 6.90 16,20
8. M.D. 4”7 4”7 4”8 4”8 4”7 4”8 44”0 47” 47” 49” 47”7 7.20 16,60
9. C.R. 4”6 4”5 4”6 4”6 4”5 4”6 42”1 51” 50” 52” 51” 8.30 14,80
10. P.C. 5”0 5”1 4”9 4”9 5”0 5”0 44”0 49” 49” 51” 49”7 7.40 17,70
11. L.S. 5”1 5”1 5”2 5”0 5”0 5”1 43”2 47” 48” 49” 48” 7.25 18,10
12. D.S. 4”6 4”6 4”7 4”7 4”6 4”6 43”9 48” 49” 50” 49” 8.30 24,20
13. F.I. 4”4 4”5 4”5 4”5 4”4 4”5 43”1 48” 49” 50” 49” 9.00 19,70
14. C.A. 4”7 4”7 4”6 4”6 4”8 4”7 44”8 51” 52” 51” 51”3 7.90 22,10
15. C.C. 4”4 4”5 4”5 4”6 4”6 4”5 44”9 48” 49” 51” 49”3 8.60 16,90
16. O.P. 4”9 4”9 4”8 5”0 4”9 4”9 43”6 49” 49” 50” 49”3 7.50 15,80
17. D.A. 4”6 4”7 4”7 4”7 4”8 4”7 42”9 48” 48” 49” 48”3 8.00 17,40
18. C.A. 4”6 4”7 4”6 4”6 4”6 4”6 42”1 47” 49” 49” 48”3 8.30 19,10
19. I.G. 4”7 4”6 4”7 4”6 4”6 4”6 41”9 49” 49” 49” 49” 9.10 21,20
4”70 43”23 49”00 8.18 19,05
X
As 2,035 2,970 1,459 0,660 2,506
Cv 13,50 21,00 7,68 3,52 13,19
Mai 2003
5 x 30 m 3 x 200 m Aruncarea
Nr. Numele şi Proba
Pentasalt mingii de
crt. prenumele 1 2 3 4 5 M tehnică 1 2 3 M
handbal
1. S.A. 4”5 4”7 4”5 4”6 4”6 4”6 41”0 47 48 49 48 9.10 22,00
2. S.A. 4”5 4”6 4”4 4”5 4”5 4”5 41”0 47 48 49 48 9.10 22,50
3. M.R. 4”4 4”9 4”4 4”4 4”5 4”4 41”5 46 48 47 47 9.05 21,50
4. Ş.A. 4”6 4”7 4”7 4”6 4”8 4”7 41”7 47 48 49 48 8.90 20,80
5. G.G. 4”4 4”4 4”5 4”5 4”6 4”5 42”2 46 47 46 46”3 9.30 23,00
6. O.D. 4”3 4”4 4”5 4”4 4”6 4”4 41”5 49 50 50 49”7 8.80 20,10
7. T.C. 5”0 4”9 4”8 5”0 5”0 4”9 44”9 50 50 49 49”7 8.00 17,80
8. M.D. 4”6 4”7 4”6 4”6 4”7 4”6 43”2 46 47 49 48”7 8.00 18,70
71
9. C.R. 4”4 4”4 4”5 4”5 4”4 4”4 41”3 50 50 50 50 8.80 17,30
10. P.C. 4”9 4”8 4”8 4”9 5”0 4”9 43”6 48 48 49 48”3 8.00 19,20
11. L.S. 5”0 5”0 5”1 4”9 5”0 5”0 42”7 46 47 48 47 8.00 20,00
12. D.S. 4”6 4”5 4”7 4”5 4”6 4”6 42”1 47 48 49 48 9.00 24,90
13. F.I. 4”3 4”4 4”4 4”5 4”3 4”4 41”0 47 49 50 48% 5,40 21,60
14. C.A. 4”6 4”5 4”5 4”6 4”7 4”6 43”2 50 50 49 49”7 8,00 23,90
15. C.C. 4”3 4”4 4”5 4”5 4”4 4”4 43”4 48 49 50 49 8.80 19.20
16. O.P. 4”8 4”8 4”7 4”9 4”8 4”8 42”5 47 49 49 48”3 8.00 18,10
17. D.A. 4”6 4”7 4”6 4”6 4”7 4”6 41”7 46 48 49 47”6 8.30 18,80
18. C.A. 4”5 4”5 4”4 4”6 4”6 4”5 41”3 46 47 48 46 9,20 19,70
19. I.G. 4”6 4”5 4”5 4”5 4”6 4”5 41”0 46 47 48 47”3 9,70 22,20
X 4”65 42”14 48”15 8,75 20,60
As 1,89 1,084 1,247 0,550 1,89
Cv 9,76 5,70 6,566 2,91 9,94
CONCLUZII
Ipotezele formulate s-au confirmat, planificarea selecţiei şi iniţierii a fost judicios
întocmită, sistemele de acţionare folosite şi-au dovedit eficienţa.
Sistemele de acţionare cu caracter preponderent tehnico-tactic au permis însuşirea
corectă a elementelor fundamentale ale tehnicii jocului de handbal (poziţii fundamentale,
prinderea şi pasarea mingii, aruncarea la poartă, deplasarea în teren etc.).
BĂDĂU d – Ambidextria în activitatea motrică, Edit. Univ. Transilvania, Braşov, 2006
BOTA, I., BOTA, M.: Handbal – 500 de exerciţii pentru învăţarea jocului, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1990.
COLIBABA-EVULEŢ, D., BOTA, I.: Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aldin,
Bucureşti, 1998.
DRAGNEA, A, BOTA, A.: Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999.
RUSU, T., ZAMFIR, G.: Handbal, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1997.
SZABO, M.: Handbal, Editura OMNIA UNI S.A.S.T., Braşov, 2001.
Abstract:
The optimization of the coaching process is possible when teaching, learning and performance
assessment are conditioning each other and when they result in substantial and significant mutations in
the personality of the handball players
We consider that, by applying all these methodic priorities regarding the teaching of actions
that are specific to sports games relevant to every level of physical, technical-tactical and intellectual
preparation of the players, the efficiency of trainings and specific actions during official and friendly
trainings and matches will increase, irrespective of the sports game practiced, and it will prove out to
be a real asset in team sports.
72
73
REGLAREA STĂRILOR PSIHICE

LA NIVELUL JUNIORILOR FOTBALIŞTI DE 16-18 ANI
Lect. univ. dr. DUMITRU BARBU
FEFS – Craiova
Cuvinte cheie: fotbal, antrenament psiho-sociologic, instruire.

Domeniul de referinţă: sport de performanţă
Introducere
Raţiunea acestui demers ştiinţific o reprezintă realizarea unei comunicări mai bune în
fotbal, prin implicarea activă a antrenorului în deschiderea de noi orizonturi pentru sportivi,
participarea acestora la antrenamente special constituite pentru îmbunătăţirea relaţiilor de
comunicare, nu numai dintre antrenor şi sportivi, ci şi dintre aceştia şi ceilalţi factori implicaţi
în performanţa sportivă. Acest lucru dovedeşte că prezenţa mai multor factori presupune
stabilirea unor reguli diferite pentru fiecare fel de interacţiune în parte: antrenor-sportiv, cu
familia, cu arbitrul, cu spectatorii etc.
Importanţa majoră a acestui demers ştiinţific o constituie utilizarea unui program de
antrenament psiho-sociologic, care să-i ajute pe sportivi să le crească performanţele sportive,
dar şi să aibă o capacitate mai mare de înţelegere a fenomenelor vieţii sociale,
corespunzătoare vârstei lor, să comunice mai bine cu antrenorul şi cu ceilalţi factori implicaţi
în performanţa sportivă, să se realizeze profesional – să devină fotbalişti de valoare.
Antrenamentul psiho-sociologic (A.P.S.) este reprezentat de totalitatea metodelor şi
mijloacelor domeniului psihologiei şi sociologiei, orientate în scopul schimbării la jucătorii de
fotbal a mentalităţii, comportamentului şi atitudinii faţă de joc şi antrenament, dar şi de
activitatea cotidiană. Diferenţa dintre acest tip de antrenament şi cel obişnuit, practicat de
majoritatea specialiştilor domeniului, o constituie intensificarea pregătirii psihologice şi de
natură sociologică, cu accent pe ameliorarea cunoştinţelor despre comunicare şi aplicarea lor,
dezvoltarea relaţiilor psiho-sociale, restructurarea atitudinilor, formarea de deprinderi psihice,
avându-se în vedere că echipa de fotbal este un grup format din mai mulţi membri, care au
nevoie de o imagine de sine corespunzătoare.
Scopul cercetării
Scopul lucrării a fost utilizarea adecvată a programului de antrenament psiho-
sociologic, cu ajutorul căruia să creştem calitatea performanţei în raport cu modul tradiţional
de pregătire a fotbaliştilor adolescenţi.
Ipoteza lucrării
„Ameliorarea raporturilor de comunicare şi conducere dintre antrenor şi sportivi va
conduce la creşterea eficienţei pregătirii fotbaliştilor adolescenţi”.
Subiecţii şi locul desfăşurării activităţii de cercetare
Grupa de experiment a fost constituită din fotbalişti juniori de la F.C. Universitatea
F.E.F.S. Craiova, iar grupa de control, din fotbalişti juniori de la C.S. Şcoala de Fotbal ,,Gică
Popescu” Craiova, născuţi în anul 1988.
Metode şi tehnici de cercetare
În scopul realizării lucrării am folosit următoarele metode de cercetare: documentarea
ştiinţifică, metode bazate pe dezbaterea de grup: programarea neurolingvistică, Reuniunea
Phillips 66, tehnica focus-group, controversa creativă şi tehnica dezbaterilor, metoda învăţării
cooperative; metoda observaţiei, metoda experimentală, metoda statistică.
74
Programul de desfăşurare a activităţii de antrenament psiho-sociologic

Activitatea s-a desfăşurat cu sportivi adolescenţi şi a avut la bază programul de pregătire
prin antrenamentul psiho-sociologic, care presupune:
APLICAREA PROGRAMULUI
DE ANTRENAMENT
PSIHO-SOCIOLOGIC
LECŢII SPECIALE DE PROGRAMUL OBIŞNUIT

REGLARE A STĂRILOR DE ANTRENAMENT
PSIHICE INDIVIDUALIZARE
PROGRAM DE LECŢII DISCUŢII CU SPORTIVII PE DISCUŢII CU SPORTIVII PE INTRODUCEREA

CU EXERCIŢII MARGINEA RĂSPUNSURILOR MARGINEA RĂSPUNSURILOR ELEMENTELOR
SPECIAL CONCEPUTE DIN FIŞE DIN PROGRAM COMUNICĂRII
Fig 1. Componentele antrenamentului psiho-sociologic
Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor

În realizarea demersului ştiinţific am recurs la folosirea unor teste de investigare psiho-
sociologică care să ne ofere o imagine completă asupra modului cum este percepută
dezvoltarea personală şi activitatea sportivă de către jucători, printre care: Testul de
personalitate Siewert, dar şi la aplicarea unor probe motrice specifice jocului de fotbal, care să
ne ofere o imagine clară a posibilităţii de progres.
Tabelul 1. Rezultatele obţinute la itemii de personalitate Siewert
Parametrul Grupa T1 T2 D21 D21(%) t p

Gr. de experiment 26,94 22,63 -4,31 -16,00
Nevrozism 2,24 p < 0,05
Gr. de control 27,19 26,44 -0,75 -2,76
Gr. de experiment 35,44 31,31 -4,13 -11,65
Agresivitate 2,06 p < 0,05
Gr. de control 36,25 34,56 -1,69 -4,66
Gr. de experiment 36,13 31,50 -4,63 -12,81
Depresie 2,11 p < 0,05
Gr. de control 36,56 35,19 -1,37 -3,75
Gr. de experiment 28,06 23,88 -4,18 -14,90
Iritabilitate 2,07 p < 0,05
Gr. de control 28,63 27,19 -1,44 -5,03
Gr. de experiment 32,56 36,63 4,07 12,50
Sociabilitate 2,07 p < 0,05
Gr. de control 31,56 33,06 1,50 4,75
Stăpânire de Gr. de experiment 36,94 41,31 4,37 11,83
2,09 p < 0,05
sine Gr. de control 36,31 37,81 1,50 4,13
Extravert- Gr. de experiment 35,56 31,06 -4,50 -12,65
2,05 p < 0,05
introvert Gr. de control 35,94 34,38 -1,56 -4,34
Masculin- Gr. de experiment 35,50 30,13 -5,37 -15,13
2,07 p < 0,05
feminin Gr. de control 35,81 33,50 -2,31 -6,45
La toţi parametrii, la grupa de experiment, mediile aritmetice sunt mai bune decât la grupa
de control, diferenţele dintre acestea la testarea finală, fiind în toate cazurile, semnificative.
Ipoteza de nul este astfel infirmată.
Am calculat coeficientul de corelaţie între: pase scurte - un-doi-uri, şuturi pe poartă -
şuturi spre poartă, şuturi pe poartă şi goluri marcate
75
Tabelul 2. Corelaţia procedeelor tehnico-tactice
Tur Retur
Corelaţii
r t p r t p
 pase scurte - un-doi-uri 0,63 2,95 p<0,05 0,72 3,75 p<0,01
 şuturi pe poartă - şuturi spre poartă 0,77 4,33 p<0,01 0,65 3,1 p<0,05
 şuturi pe poartă - goluri marcate 0,62 2,87 p<0,05 0,53 2,28 p<0,05
Corelaţia este bună în majoritatea cazurilor, excepţie făcând şuturile pe poartă cu golurile
marcate, din retur unde se obţine o corelaţie medie.
Concluzii
Strategia adoptată în conducerea demersului ştiinţific a fost de îmbinare, de inserare a
noţiunilor, a cunoştinţelor teoretice despre comunicare în activitatea practică, în mintea şi
mentalitatea sportivilor. Am realizat treptat această implementare, iar când am ajuns la final,
sportivii simţeau nevoia, s-a creat obişnuinţa de a se antrena psihic.
Cu privire la aspectele de ameliorare a personalităţii jucătorilor, rezultatele la testele
psihologice şi sportive aplicate confirmă efectele educative realizate prin antrenament psiho-
sociologic. Creşterea eficienţei s-a realizat ca efect al organizării riguroase a acestui tip de
antrenament. Pregătirea fotbaliştilor juniori prezintă o gamă variată de aspecte privind
procesul de instruire propriu-zis. În acest context, şi mai ales în concordanţă cu ipoteza emisă
şi supusă verificărilor noastre, consider că am introdus un stil nou de conducere a echipei,
printr-o comunicare mai bună, din care se desprind următoarele concluzii:
A. Teoretic rezultă necesitatea abordării interdisciplinare a pregătirii sportivilor, iar
în cazul temei noastre a folosirii datelor şi recomandărilor psihologiei moderne cu privire la
comunicare şi conducere. S-a confirmat punctul de vedere al teoriei N.P.L. şi al teoriei
proiectării didactice.
Implementând teoriile psihologiei moderne, integrându-le în acest program de
pregătire psiho-sociologică, am creat un model sistemic şi mai larg de instruire şi educare a
tinerilor sportivi.
B. Practic, în urma activităţii desfăşurate cu jucătorii de fotbal, am desprins următoarele:
1. După intervenţia prin aplicarea programului de antrenament psiho-sociologic,
comportamentul social se prezintă astfel:
 îşi adaptează corespunzător comportamentul sportiv în funcţie de situaţiile apărute în
instruire şi educaţie;
 reuşesc să-şi analizeze corect, din punct de vedere sportiv, atât succesele cât şi
insuccesele avute, evaluându-şi destul de obiectiv comportamentul personal cât şi de echipă;
 sunt mai disciplinaţi în antrenamente şi jocuri oficiale, trecând mai uşor peste
ariditatea antrenamentelor, deoarece conştientizează că nimic nu se poate realiza fără o muncă
asiduă;
 în relaţiile cu cei din jur îşi exprimă sentimentele mai uşor, sunt mai deschişi în
exprimare, devenind pe ansamblu mai extrovertiţi, calitate psihică pozitivă pentru fotbalişti;
 se manifestă corespunzător, fără trac în faţa spectatorilor, nu-i intimidează presiunea
publicului;
 reacţionează intens în cazul apariţiei unor situaţii conflictuale, intervenind în
rezolvarea lor, nefiind indiferenţi la problemele colegilor din echipă;
 acceptă mai uşor criticile la adresa lor, dacă sunt fondate;
 îşi spun deschis părerile, critică uneori atitudinea colegilor, dacă nu este
corespunzătoare scopului grupului, spre deosebire de începutul experimentului, când erau mai
degrabă tentaţi să-şi ascundă opinia;
76
 se dedică mai mult studiului individual, dorind să-şi îmbunătăţească noţiunile de
cultură generală;
 îşi păstrează mai bine stăpânirea de sine în situaţiile limită de joc, lucru foarte
important în limitarea numărului avertismentelor. Această linişte interioară nu va fi
interpretată în mod eronat drept dezinteres sau lipsă de curaj;
 în momentele în care sunt deprimaţi de anumite nereuşite sportive sau personale, se
ajută reciproc prin sprijin moral;
2. Aplicarea antrenamentului psiho-sociologic în cadrul instruirii prin mijloacele sale
(pase, preluări, şuturi la poartă etc.), din jocul de fotbal a se va face permanent la vârsta
adolescenţei, prin împletirea eficientă şi adecvată vârstei.
3. Exercitarea funcţiilor comunicării a avut o importanţă majoră pe tot parcursul
demersului ştiinţific. Am constatat că de multe ori sportivii răspund la întrebări aşa cum ar
dori să reacţioneze şi nu cum fac lucrul respectiv. Pentru acest lucru, în individualizări am pus
accentul pe convingerea sportivilor să manifeste deschidere, înţelegere şi încredere faţă de
acest tip de antrenament;
4. Sportivii şi-au însuşit foarte bine tehnicile de comunicare verbală, nonverbală,
paraverbală, vizuală. Aplicarea în jocurile oficiale a acestor tehnici a pus în dificultate
adversarii, reuşind în acest fel să înscrie mai multe goluri.
Bibliografie selectivă
BARBU, D., Aspecte ale pregătirii psihologice în jocul de fotbal. Craiova, Edit.
Universitaria, 2002.
BARBU, D., Comunicarea în jocul de fotbal. Craiova, Edit. Universitaria, 2007.
COJOCARU, V., Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanţă.
Bucureşti, Edit. Axis-Mundi, 2000.
EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIŢA, FL., Psihologia sportului de performanţă.
Bucureşti, Edit. FEST, 2001.
EPURAN, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale. Bucureşti, Edit. FEST, 2005.
PÂNIŞOARĂ, I.O., Comunicarea eficientă. Iaşi, Edit. Polirom, 2004.
RĂDULESCU, M., COJOCARU. V., Ghidul antrenorului de fotbal-copii şi juniori.
RĂDULESCU, M., COJOCARU. V., Ghidul antrenorului de fotbal-copii şi juniori.
RENE DE LASSUS, Programarea neurolingvistică şi arta comunicării. Bucureşti, Edit.
Teora, 2004
Abstract
The importance of this scientific research derives from the necessity of a programme of psycho-
sociologic training, which will help the athletes increase their performance as well as their
understanding of social life phenomena according to their age level. It will improve communication
between the athletes and their trainer or other factors involved in performance. The main aim of this is
the athletes’ professional development.
The psycho-sociologic training could be defined as all methods and means from the field of
psychology and sociology, which change football players’ mentality, behaviour and attitudes towards
the football game and training, as well as the daily life. This kind of training is different from the
traditional one, practised by most of the trainers, as the psychologic and sociologic side of training is
highlighted, focusing on communication and social relationships, changing the development of
attitude and building new skills. The basis of this research is the belief that the football team is a social
group of players, who need a suitable self-image.
77
STUDIU COMPARATIV PRIVIND CREŞTEREA CONDIŢIEI

FIZICE A STUDENŢILOR DE LA FACULTĂŢILE
DE NEPROFIL ÎN FUNCŢIE DE FRECVENŢA
PARTICIPĂRILOR LA PROGRAME SPORTIVE
Lect. univ. dr. CARMEN BARNA
Universitatea ”Transilvania” Braşov
Cuvinte cheie: educaţia sportivă, condiţie fizică, programe sportive.
Problematica lumii contemporane, mutaţiile din plan social, economic, şi politic la

nivel mondial ce au descoperit demodarea ideologiilor şi conceptelor tradiţionale care au
fondat diferitele conţinuturi, metode şi finalităţi ale educaţiei fizice şi sportului, reclamă de
urgenţă reforme apte să răspundă problemelor majore care îngrădesc domeniul activităţilor
sportive.
Sportul, este o formă de educaţie fizică care „acţionează asupra corpului pentru a-l
face capabil să atingă anumite obiective” (Balint, 1997).
Pierre de Coubertin vedea în sport o activitate ce „oferă posibilitatea de a se
autoperfecţiona, indiferent de profesie sau de poziţia ocupată in viaţă” (Coubertin citat de
Georgiadis, 1998, p.143).
Progresele tehnologice, dezvoltarea fără precedent a societăţii actuale, urbanizarea
accelerată, ar putea explica dezinteresul tinerilor pentru o activitate rigidă, traditională.
Programele de educaţie fizică şi sport necesită o regândire, reaşezare şi adaptare a lor în
funcţie de evoluţia umană, actualele modele fiind inoperante, diferenţele culturale afectând
valorile, atitudinile şi comportamentele tinerilor.
Dintre temele propuse de Biroul Comitetului interguvernamental al educaţiei fizice şi
sportului a UNESCO, împreuna cu Fondul internaţional pentru dezvoltare în educaţie fizică şi
sport, reţinem următoarele:
 promovarea valorilor şi a binefacerilor activităţii fizice şi sportive;
 finanţarea, participarea, punerea în valoare a resurselor umane.
 realizarea unor programe interguvernamentale pliate pe necesităţile şi realităţile
care frânează politica programelor de educaţie fizică şi sport;
 definirea priorităţilor în funcţie de nevoile şi realităţile identificate pentru fiecare
regiune în parte;
 stabilirea unor obiective pe termen lung;
 racordarea programelor interguvernamentale la mijloacele bugetare şi umane a
ţărilor respective, astfel încât acestea să fie apte de o realizare deplină.
(www.unesco.org/education/educprog/asp, 07. 16. 2003 ).
Condiţia fizică şi interrelaţia organism–efort
În literatura de specialitate condiţia fizică este întâlnită sub diferite denumiri:
capacitate de efort, capacitate motrică, fitness, condiţie motrică, ş.a.
Prof. Dragnea, citându-i pe Corbin şi Lindsey, afirmă că răspunsul afirmativ la
următoarele întrebări, ne dau o imagine asupra ideii de fitness:
 poţi realiza sarcinile zilnice cu vigoare, fără a resimţi oboseala?
 ai o atitudine corporală corectă?
 la sfârşitul zilei, ai suficientă energie pentru activităţi de timp liber?
 ai un corp suplu şi agil?
 te poţi angaja în efort fizic prelungit? (Dragnea, 1999, p.222)
78
Acelaşi autor consideră că şi calităţile motrice pot fi incluse în conceptul mai larg de
fitness, pe care îl defineşte ca fiind o „stare de bine, care permite desfăşurarea acţiunilor
motrice cu vigoare, reduce riscul îmbolnăvirilor datorate lipsei de mişcare şi stabileşte o
bază solidă pentru activităţile de performanţă”. (Dragnea, 1999, p.222).
Rezistenţă cardiovasculară
Forţă Rezistenţă musculară
Fitness
Mobilitate Compoziţie
Supleţe corporală
Fig. 1. Componentele fitness-ului (Dragnea, 1999, p.223 )
Nu întâmplător, în Finlanda, 80% din populaţie practică 30 de minute de exerciţii

fizice de cinci ori pe săptămână, în timp ce guvernul britanic si-a propus ca până in 2011,
50% din populatie să practice 30 de minute de exerciţii fizice de cinci ori pe săptămână.
Efectele solicitărilor aerobe. Activitatea aerobică prezintă numeroase avantaje,
printre care: îmbunătăţirea stării de sănătate, mărirea rezistenţei organismului la boli, scăderea
în greutate, sentimentul de bine sau speranţa de viaţă.
Scopul cercetării
Construirea unei strategii motivaţionale de atragere a tinerilor la activităţi sportive,
prin reînnoirea programelor şi adaptarea lor în funcţie de vârstă, sex, nivel de pregătire şi
stare de sănătate.
Obiectivele cercetării
Obiectivele generale ale cercetării au fost următoarele:
 Identificarea cerinţei sociale a studenţilor privind activitatea sportivă posibil a fi
practicată in timpul liber.
 Alcătuirea de programe modulare diferenţiate, având ca prioritate modelarea
condiţiei fizice, în funcţie de particularităţile individuale.
 Evidenţierea evoluţiei unor parametri somato-funcţionali semnificativi.
 Determinarea gradului de semnificaţie a diferenţelor pozitive sau negative,
reieşite din compararea rezultatelor.
1. Credem că dacă vom identifica activităţile sportive preferate ale studenţilor, atunci
vom putea realiza o strategie motivaţională conformă cu cerinţa socială, vârsta,
sexul, nivelul de pregătire şi starea de sănătate a acestora.
2. Considerăm că prin participarea studenţilor la activităţile sportive preferate, vom
reuşi să realizăm beneficii serioase în ce priveşte creşterea capacităţii de efort şi a
indicilor somato-funcţionali, a persoanelor implicate.
Alegerea metodelor de cercetare s-a făcut în funcţie de necesităţile cercetării.
Experimentul utilizat a fost constatativ de tip ameliorativ-formativ destinat a verifica
ipoteza de lucru, şi a evidenţiat diferenţele de progres în formarea grupelor experimentale (S2,
79
S4, S6) faţă de grupa de control (S0), prin aplicarea diferită a programelor de instruire (Barna,
2005).
Am considerat ca variabilă independentă experimentală efortul fizic depus de subiecţi
prin participarea la unul din trei programe sportive la alegere. Subiecţii au fost studenţii anilor
I şi II de la facultăţile de neprofil: un program alcătuit din minifotbal în aer liber, un program
de drumeţii, crosuri şi excursii în aer liber, şi un program de streetball (baschet la un coş),
desfăşurate pe parcursul unui modul de trei luni, cu durată între 60–90 min. cele de minifotbal
şi baschet, si cu activităţi la sfârşit de săptămână pentru cel de excursii şi crosuri, ce a variat
între 120 şi 180 de minute de efort mediu (Barna, 2006).
Rezultatele obţinute
În urma prelucrării statistice a datelor înregistrate la grupele de studenţi, (S0, S2, S4, S6), s-au
obţinut următoarele mărimi speciale:
Tabelul 1. Analiza statistică a caracteristicilor valorilor indicelui Ruffier iniţial (R1) şi final (R2), la
grupele de studenţi S0, S2, S4, şi S6
Caracteristica Medie Dispersie Nr.unitati Fcalculat Ftabelat tcalculat ttabelat

statistice 1% 1%
S0 R (1) 14,27 14,69 46
S0 R (2)
14,38 10,55 46 1,392417 2,114 0,573 2,409
S2 R (1) 14,88 17,7 47
S2 R (2) 12,69 14,2 47 1,246479 1,713 3,459 2,407
S4 R (1) 13,56 8,61 37
S4 R. (2) 9,8 7,59 37 1,134387 2,312 7,481 2,44
S6 R (1) 9,91 29,29 14
S6 R (2) 6,74 12,93 14 2,265275 3,901 11,61 2,681
În continuare vom reprezenta un exemplu al acestor mărimi sub formă de diagramă:
test ruffier studenti control S0

10
9
8
NR. PERSOANE
7
6
5 R1
4 R2
3
2
1
0
F.B.[0;5] B.[5;10] M.[10;15] S.[15;20] F.S.(>20
INTERVALE RUFFIER
Fig. 2. Graficul evoluţiei rezultatelor, proba Ruffier la grupa de control S0
Analiza şi interpretarea rezultatelor:

 Prin aplicarea testului t, se constată o creştere semnificativă a capacităţii de efort a
studenţilor cu 2, 4, şi 6 participări pe săptămână, (scăderea indicelui Ruffier este de
aproximativ 2, 4, respectiv 3 puncte), ipoteza nulă se respinge;
80
 La grupa de control valorile indicelui Ruffier au rămas aprox. aceleaşi, aplicarea
testului t arată că nu au fost creşteri semnificative, deci ipoteza nulă se confirmă;
lipsa de mişcare poată să ducă chiar la scăderera capacităţii de efort a organismului;
 Procentajul privind participările la activităţile sportive planificate la aceste grupe este
următoarea:
 Din totalul de 144 de studenţi, 32 %, (un număr de 46), nu au participat la
nici o acţiune sportivă;
 33 %, (47) au participat la o singură acţiune;
 25%, (37), au participat la 4 acţiuni sportive;
 10% (14) au participat la 6 acţiuni sportive pe săptămână;
Deci: cu un total de -65 % sunt cei cu 0-2 participări;
-35 % cu 4-6 participări.
Rezultate comparative
test ANCOVA SIMPLA (S0,S2,S4,S6) S0
S2
S4
16
S2(Ri) S6
15
14 S0(Ri) S0(Rf)
13
S4(Ri)
12 S2(Rf)
11
10 S4(Rf)
S6(Ri)
9
8
7 S6(Rf)
6
5
4
3
2
1
0
Ri Rf
Fig. 3. Graficul comparativ a caracteristicilor valorilor indicelui Ruffier iniţial şi final la

grupele de studenţi S0, S2, S4, şi S6
Concluzii
1. Condiţia fizică a studenţilor cu mai multe participări /săptămână la activităţi sportive
este mult crescută.
2. Procentul celor care nu participă decât ocazional la o activitate sportivă, este aproape
dublu decât al acelora care şi-au format deprinderi permanente de mişcare.
Bibliografie
Barna Carmen, - (2005), Analiza statistica a chestionarului de opinie privind atitudinea
Sangeorzan Livia, studentilor fata de activitatea sportiva, Revista de informare olimpica
educatie fizica si sport, nr.3, Brasov,.
Barna, Carmen, - (2006), Educatia sportivă si rolul ei în formarea tinerilor din România,
teză de doctorat, Pitesti.
Dragnea, A., - (1999), Teoria Activitatilor Motrice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bota, A., Bucuresti.
Georgiadis C., - (1998), Renasterea Jocurilor Olimpice in viziunea moderna a lui Pierre
de Coubertin, in B.I. al AOR, nr.19-20, Bucuresti.
Gougou - (2003), Capacitatea de adaptare la efort a adultilor in functie de durata
Grammatopol, B., practicarii gimnasticii de intretinere, in Stiinta Sportului, nr. 33,
Bucuresti, p.13–20.
Popescu, G., - (2005), Impact Aerobic, Editura Elisavaros, Bucureşti.
XXX - www.unesco.org/education/educprog/asp, 07. 16. 2003
81
MANAGEMENTUL DE CURRICULUM ÎN DEZVOLTAREA

IMAGINII ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE
Lect. univ. dr. MONICA DELIA BÎCĂ

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu
Dezvoltarea unui curriculum care să fie suportul trainic pentru proiectarea şi întărirea
continuă a imaginii organizaţiei şcolare în conştiinţa publică este una din căile principale prin
care se ajunge la constituirea unei personalităţi durabile şi distincte a şcolii, ca principal
formator al personalităţii umane şi al forţei de muncă necesare agenţilor economici prezenţi
pe piaţa muncii.
Corelarea curriculum-ului cu nevoile de educaţie şi formare profesională ale elevului
şi comunităţilor locale este un proces căruia şcoala trebuie să-i facă faţă cu succes atât în
prezent, cât şi pe un orizont de timp mai îndepărtat.
Valoarea educaţiei furnizate de şcoală depinde de conţinuturile curriculum-ului aplicat
de şcoala respectivă, de managementul organizaţional. Curriculum-ul are un rol determinant
în promovarea schimbărilor culturale din şcoală şi comunitate, în dezvoltarea unui nou ethos
organizaţional. Iată de ce existenţa unei armonii între nevoile de educaţie ale elevului, ale
comunităţii şi proiectarea unui curriculum la decizia şcolii, eficient, reprezintă o condiţie
esenţială pentru formarea şi dezvoltarea noii personalităţi a şcolii şi trecerea acesteia prin
filtrul binefăcător al schimbării.
Curriculum-ul reprezintă un concept cheie în ştiinţele educaţiei şi în cadrul practicilor
educaţionale. Se concretizează în ceea ce li se întâmplă copiilor în şcoală, ca rezultat a ceea ce
fac profesorii. Acesta include toate experienţele copiilor, pentru care şcoala ar trebui să-şi
accepte responsabilitatea; este un program de experienţe de învăţare planificat şi aplicat în
şcoală, proiectat să aducă anumite rezultate în învăţarea copilului.
Putem defini curriculum-ul ca pe un ansamblu al proceselor educative şi al
experienţelor de viaţă prin care trece elevul pe durata şcolarizării. În sens restrâns,
curriculum-ul consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de
învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Această ultimă accepţiune a cuvântului acoperă ceea
ce numim curriculum oficial sau curriculum formal, care are următoarele elemente
componente:
 documentele de politică educaţională care cuprind idealul educaţional şi finalităţile
sistemului de învăţământ.
 finalităţile pe niveluri de şcolaritate (primar, gimnazial, liceal), care reprezintă o
concretizare a finalităţilor sistemului de educaţional pentru diversele niveluri şi vârste
şcolare.
 planul-cadru pentru învăţământul obligatoriu şi planul-cadru pentru învăţământul
liceal (documente cu caracter reglator aprobate de ministerul de resort pe baza unor
principii de construcţie şi generare, care fac posibilă):
 diferenţierea planurilor – cadru în funcţie de vârsta elevilor, de filieră şi profil;
 asigurarea unui număr de ore pe săptămână încât să se evite supraîncărcarea
elevilor ;
 asigurarea posibilităţii de decizie curriculară la nivelul unităţii de învăţământ
(posibilitatea de individualizare şi diferenţiere crescând cu vârsta elevului) ;
82
 crearea pentru elevi a şansei de a-şi exprima opţiunile şi de a beneficia de
parcursuri proprii de învăţare prin:
o programele şcolare, elaborate în funcţie de oportunităţile oferite de
curriculum-ul naţional, profesorii având astfel posibilitatea efectivă
neîngrădită de a crea, de a proiecta conţinuturi şi forme de organizare
specifice activităţilor de învăţare. Programele şcolare sunt unitare
pentru disciplinele cuprinse în curriculum-ul de bază (curriculum
nucleu) iar pentru curriculum-ul la decizia şcolii vor reflecta
personalitatea şi profilul pe care şi-l construieşte şcoala;
o manuale şi mijloace auxiliare pentru elevi, care respectă curriculum-ul
naţional şi cel la decizia şcolii şi reprezintă o modalitate de
descentralizare a sistemului de învăţământ. Acestea sunt alese liber, de
fiecare profesor, în funcţie de filiera şi profilul clasei, precum şi de
abilităţile, deprinderile şi aptitudinile specifice claselor. Elevii din
învăţământul neobligatoriu vor cumpăra manualul indicat de profesor,
astfel încât prin mecanismele pieţei libere se va realiza o concurenţă
reală între cerere şi ofertă;
o ghiduri şi alte materiale complementare, care vor fi elaborate de
profesori, cu valorizarea experienţelor, cercetărilor şi experimentelor
didactice ale multor distinşi colegi din învăţământul primar şi mai ales
secundar (inferior şi superior);
o instrumente de evaluare, elaborate la nivel naţional, sub forma unor
baze de itemi relevanţi pentru examenele naţionale (evaluări sumative),
fie la nivel local (şcoală, grupuri de şcoli de aceeaşi specializare /
profil, discipline, opţionale apropiate) reflectând evaluarea internă
specifică fiecărei unităţi de învăţământ.
Având în vedere că “noul curriculum se adresează unor elevi care vor intra în viaţa socială
şi profesională în secolul exploziei informaţionale, sistemul de învăţământ are datoria şi
responsabilitatea de a pregăti tinerii pentru schimbările care vor avea loc în toate planurile
societăţii (economic, social, politic, cultural, la nivel intern şi internaţional)”.
Aplicarea şi implementarea reformei sistemului de învăţământ în faza operaţională implică
nevoia de abordare din perspectivă managerială a conceptului de “curriculum”. Înţelegerea
complexităţii procesului de schimbare devine astfel pentru toţi cei responsabili faţă de
educaţie premisa obligatorie pentru stimularea schimbării la nivelul şcolii. Iată câteva repere
în acest sens:
 aspecte teoretice care stau la baza reformei curriculum-ului, orientările şi tendinţele în
reformele sistemelor de învăţământ contemporane, priorităţile în educaţie. Acestea
permit orientarea viziunii şi misiunii şcolii spre o direcţie “prospectivă”, spre
schimbarea paradigmei către exigenţele viitorului, impunând o atenţie sporită acordată
resurselor umane (inteligenţă, creativitate, adaptabilitate) ca resurse cheie ale
dezvoltării. Acceptând ideea că “dezvoltarea trece prin educaţie şi cultură”, ”educaţia
va trebui să-i dea tânărului acea busolă interioară care să-l ajute să se orienteze mai
bine în viitor” şi să-l pregătească pentru educaţia permanentă, autoformare continuă,
schimbare continuă;
 respectarea rolului pe care şcoala îl are în democratizarea societăţii, ştiut fiind că
democraţia se învaţă cel mai bine în şi prin educaţie, odată cu sistemul de valori al
societăţii democratice, promovarea interculturalităţii şi valorilor umaniste;
 utilizarea curajoasă a noilor tehnologii de informare şi comunicare în şcoală;
 conştientizarea dimensiunii europene a educaţiei şi racordarea la aceasta;
83
 creşterea atribuţiilor şi autorităţii decizionale a conducerii unităţilor şcolare în
domeniile funcţionale consacrate de reformă: curriculum, resurse financiare şi
materiale, resurse umane, dezvoltare şi relaţii comunitare;
 identificarea măsurilor organizatorice, a procedurilor care permit schimbarea cadrului
de proiectare a curriculum-ului, manifestarea autonomiei şi libertăţii, descentralizarea
sistemului decizional;
 exersarea unei comunicări eficiente cu toţi factorii implicaţi: profesori, elevi, părinţi;
manifestarea spiritului de echipă;
 identificarea nevoilor de educaţie ale comunităţii locale, perspectivelor de dezvoltare
şi resurselor disponibile.
Ca urmare, putem spune că managementul de curriculum la nivelul şcolii este punctul
cheie al realizării şi reuşitei reformei. Dacă vorbim despre curriculum în contextul tendinţelor
reformatoare generale sunt de făcut, de la bun început, două precizări:
 nevoia de reformă, problema reformelor în învăţământ sunt o preocupare şi o realitate
curentă, modalitatea de abordare având o finalitate comună: asigurarea unei bune
educaţii a copiilor şi tinerilor;
 şcoala ca organizaţie, ca sistem deschis, depinde de mediul în care funcţionează şi, în
consecinţă, ea „trebuie să evolueze pentru a se putea adapta unui mediu social definit
tot mai des ca aflându-se în schimbare rapidă şi imprevizibilă”.
Conceptul de curriculum, ideea de complementaritate dintre curriculum nucleu şi cel
la decizia şcolii se dovedesc necesare pentru a respecta aceste aspecte. Cu atât mai mult cu cât
tendinţele în educaţia contemporană insistă asupra “pedagogiei trăite” privind trecerea la
pregătirea pentru iniţierea, evaluarea şi dominarea schimbărilor, pentru cooperare şi
participare. Calitatea în educaţie este o premisă esenţială a progresului unei societăţi, a unei
comunităţi, a dezvoltării. Ea nu se mai poate baza pe asimilarea informaţiei ci pe cultivarea
creativităţii, pe formarea atitudinilor, capacităţilor, comportamentelor.
Educaţia ca subsistem al sistemelor sociale implică în societatea actuală rezultate şi
influenţe educative greu de anticipat şi evaluat ; ca proces, educaţia integrează progresele din
sfera ştiinţelor, culturii şi tot mai mult pe cele din domeniul psihopedagogiei, ceea ce face ca
problemele de adaptare a şcolii la cerinţele unei dezvoltări temeinice şi armonioase să vizeze
echilibru între sfera obiectivelor şi mutarea accentului de la “ce ?” pe “în ce scop?” şi “cu ce
rezultate?” se soldează eforturile învăţării: “Scumpă nu este persoana bine educată, ci aceea
insuficient educată, care părăseşte şcoala cu o formaţie şubredă sub raport intelectual, moral
sau estetic; reciclarea unei astfel de persoane predispuse la compromisuri, impostură,
delincvenţă va costa mult şi va fi anevoioasă”.
Această nouă concepţie supune atenţiei managerului de şcoală probleme manageriale
complexe, cum ar fi:
 munca în echipă pentru proiectarea, implementarea, evaluarea curriculum-ului
naţional şi a curriculum-ului la decizia şcolii;
 respectarea intereselor, opţiunilor elevilor;
 realizarea unei diagnoze corecte;
 cunoaşterea culturii organizaţionale;
 rezolvarea conflictelor;
 formarea şi motivarea personalului didactic;
 monitorizarea procesului;
 realizarea parteneriatului cu familia şi cu întreaga comunitate.
Toate acestea asigură impactul reformei curriculare la nivelul unităţii şcolare şi
schimbarea mult aşteptată: autonomia şcolii cu identitate într-un mediu concurenţial
84
stimulativ, într-un context ce leagă şcoala cu specificul comunităţii regionale şi locale şi cu
tendinţele cererii de educaţie.
Managerul de şcoală trebuie să anticipeze dificultăţile aplicării reformei în domeniul
curriculum-ului, să identifice exact măsurile de ameliorare pentru a-i respecta principiile şi a
obţine rezultatele aşteptate.
BIBLIOGRAFIE
Boboc, I. – (2002), Psihosociologia organizaţiilor şcolare şi managementul educaţional.

Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti
Cerghit, I. – (1997), Metode de învăţământ. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Cristea, G. – (2003), Managementul lecţiei. Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti
Cristea, S. – (1996), Managementul organizaţiei şcolare. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Cristea, S. – (1996), Metodologia reformei educaţiei. Editura Hardiscom, Piteşti
Ghivirigă, L. – (1971), Valori formative ale instruirii. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Hilgard, E., Brown, G. – (1974), Teorii ale învăţării. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Iosifescu, Ş. - (2001) (coordonator), Managementul educaţional pentru instituţiile de
învăţământ. M.E.C., Bucureşti
Iucu, R. – (2000), Managementul şi gestiunea clasei de elevi. Editura Polirom, Bucureşti
Jinga, I. – (1993), Conducerea învăţământului. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Jinga, I. – (2001), Managementul învăţământului. Editura Aldin, Bucureşti
Joiţa, E. – (2000), Managementul educaţional. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Johanson, H., Robertson, A.B. – (1968), Management Glossary, Longness, Green et co.Ltd.
Lazăr, C.R. – (1933), Teoria grupelor omogene. Revista Educaţia fizică nr.4
Mihăilescu, I., Cornescu, V. – (1993), Management. Editura Proarcadia, Bucureşti
Neacşu, I., Potolea, D., Radu, I.T. – (1996), Reforma evaluării în învăţământ. Ministerul
Învăţământului, Bucureşti
Nicolescu, O. – (1994), Management şi eficienţă. Editura Nora, Bucureşti
Petrescu, P., Şirian, L. – (2002), Management educaţional. Editura Dacia, Cluj-Napoca
Stănescu, M. – (2001), Managementul educaţional-note de curs. A.N.E.F.S., Bucureşti
*** - (1996), Curriculum şcolar. Ghid metodologic.
*** - (1974), Terminologia educaţiei fizice şi sportului. Editura Stadion, Bucureşti
Abstract:
“The synchronization of the social command with the school product imposed by the existing
demands and the perspectives of the society, will facilitate a rapid integration of the young people in
the productive activity and prepare them for life”.
85
POSTURAL CONTROL STRATEGIES

AT DIFFERENT AGES
Conf.univ.dr. AURA BOTA
ANEFS Bucureşti
Cuvinte cheie: postural control, strategies, age
Introduction
For both young and elderly persons, knowledge from the field of motor control and
motor development is valuable in highlighting the role of physical practice and exercise in
maintaining or enhancing the efficiency of motor patterns, among which stability skills play
an important role.
Many years, the study of motor control has focused on the childhood period, but
recently scientists have developed a grown interest for other ages as well, adult and elderly
especially.
Many topics were made possible, given the studies of motor development, such as 1:
● rate and sequence of motor development, determined by the interaction between
biological maturity and environmental (physical)stimulation
● deviations from normal developmental pattern in special populations (cerebral palsy,
Down syndrome etc)
● assessment for normative development of children
● information for the designers of prophylactic, remedial and therapeutic programs
Content
Posture – biomechanical aspects
Gravity is one of the major forces with respect to human movement. Every movement
of a body part upward or downward is influenced by gravitational force- facilitating the
downward movement and inhibiting un upward one. Since the force of gravity is a vertical
vector, it influences the efficiency of every posture or stance, as well as every movement.
When muscle force is required to maintain a posture, to determine whether or not muscles
will need to contract, one must resolve the gravitational force vectors acting on every particle
of the body.
The single force vector acting on the human body is called the gravitational line. This
line passes through the center of weight or center of gravity or center of mass. The position of
the center of mass of a body is important in determining equilibrium and dynamic control of
posture. Human beings are bipeds whose upright posture makes them distinct. This posture is
maintained by a continuous postural muscular isometric action (for example, tricepssural,
gluteus medius, iliopsoas, the erector spinae muscles in the thoracic region).
The physiologic concept of normal posture is that condition in which the internal
organs and systems function efficiently. Poor body postures affect physiologic functions and
health state. The energy requirements of different postures vary a lot and this is an interesting
topics of discussion for trainers, physical therapists, ergotherapists. A rigid military posture
for example requires 20% more energy than a relaxed standing position. Specialists
1
B, Abernethy, V, Kippers, L, Mackinnon, M, Pandy - Motor control changes across the lifespan, Human
Kinetics, 2005.
86
emphasize that “there is no single best posture for all individuals: for each person the best
posture is that in which the body segments are balanced in the position of least strain and
maximum support2”. Every new position of the body implies a whole new compound of
forces and, of course a resultant force (addition of vectors). When the body is in static
equilibrium, the compound of forces leads to a null resultant. When forces act on different
directions and with different amounts, the dynamic posture results from permanent
adjustments and readjustments of position and this is rendered possible by feed-back
proprioception mechanisms.
Changes in balance and posture in ontogenetic stages

Cross-sectional studies and longitudinal studies bring interesting information on
observable motor patterns in different age categories.
● the first two years are especially critical for maturation of the neuromuscular system
and for the emergence of basic control of posture, locomotion and manipulative skills
● the development of the control of posture occurs in three main stages: head control,
sitting and standing
● although peak performance of motor skills appears to be achieved from late teenage,
to 30-35 years old
● older adults show declines in motor performance, in skills as fundamental as balance
and locomotion that can impair their movements capabilities
Characteristics of posture in older adults

The premise of these aspects is the idea that falls are a major cause of injury and loss
of independent living in the elderly population. For old women, due to osteoporosis and hip
fractures, the risk factor of posture imbalances is increased. As a major cause of falls is loss of
balance, studies have investigated the postural sway as people get older. Poorer vision,
increased use of medication and changes in gait pattern also contribute to increased losses of
balance and falls.
Proprioception refers to our sensation and perception of limb, trunk and head position
and movements. During different kinds of continuous movements, it is one of the most
important senses about direction, location in space, velocity or muscle tensions. In closed-
loop models of movement control (such as posture maintainance), proprioceptive feed/back
plays an important role. Although research evidence shows that postural control is a function
of many interactive variables, such as vision, musculo-skeletal system, cerebellum function,
basal ganglia, cognitive processes, proprioception, we can assert that problems with any of
these factors will lead to postural disfunction.
2
E, Metheny, Body dynamics, New York, 1982.
87
We present in the following image the factors associated to postural stability:
Biomechanics Movement strategies

(degrees of freedom, (reactive, anticipatory,
limits of stability, voluntary)
strength)
Cognitive
Sensory POSTURAL processing
strategies CONTROL (attention)
Orientation in space Control of dynamics

(awareness of direction, (gait, running etc)
gravity)
Across the age stages, changes in each of these systems occur and their cumulative
effects will produce observable changes in postural control. From a behavioral point of vue,
changes in motor, sensory and cognitive systems, lead to a reduced ability to perceive
accurately and rapidly the body position in space, which has influences upon the
characteristics of complex movements: speed, coordination, balance, agility. We can infer
though, that physically active persons succeed in holding adequate motor skills and ability to
respond to various external settings.
During static or dynamic balance actions, different neuro-physiological mechanisms
become active, and also different types of tests are run on scientific purpose. Dynamic
balance is often measured in labs, on force plates which assess the individual maximum
stability limits. Two types of control are being used in everyday life:
■ Anticipatory postural control refers to a dimension of balance, used in tasks like
stepping over obstacles, retrieving plates from a cupboard etc. Electromyographic studies
have shown that lower body muscles are activated before upper extremities perform the task.
So, the stabilization needed is possible by preactivating the postural muscles.
■ Reactive postural control takes place whenever the surfaces we stand on, move
unexpectedly. For example, in elevators, in transportation means. In lab settings scientists
measure the time taken to respond reflexively to the threat of loosing balance.
Older adults exhibit more slowly responses and different muscle patterns in order to
maintain control in different types of surface translation or movement. These patterns have to
do with
Postural Control Strategies
Experimental designs have shown at least three postural control strategies, that elderly
use during forward and backward sway. These involve the ankle, hip and step strategy.
88
- the ankle strategy restores balance during small pushes or sways and involves a
movement of the upper and lower body in the same direction (forward or backward),
as the force is exerted against the surface (in phase)
- the hip strategy is important as sway increases in speed and length deviation. The
upper and lower body rebalance act in different directions (out of phase). This strategy
involves the center of gravity that has to be brought back over the base of support, by
means of the large hip muscles.
- the step strategy is the ultimate solution when abrupt and forceful movement of the
surface engages one or more steps, to maintain the center of gravity within the stability
limits. Lateral sways bring adductor and abductor muscles to control lateral stability,
so strengthening these muscles is a must if we intend to act safely.
Of course, these three mechanisms combine in practice, so that upright position is
maintained. In order to reinforce those mechanisms, physical practice is required, being
focused on health and maintainance of function.
Recommended physical exercise
Among different interventions to prevent stability loss or falling, regular exercising is

mandatory for prophylactic and therapeutical reasons. Physical exercise refers to obtaining
functional fitness, necessary to perform normal everyday safely and independently, without
undue fatigue. The principles FIT (frequency, intensity and time-duration) operate in the
same way as for all elderly, respecting individual traits and health status.
F → 3-6 days/week
I → according to target-zone, FC max = 180 – chronological age
T → continuous effort up to 20-40 minutes, or intermittent with small increases in
intensity
→ resistance exercises with reduced load

→ power walking
→ low impact aerobic gymnastics, with an adequate target-zone heart frequency
→ flexibility workout- stretching
→ balance exercises
Although high-intensity resistance exercise has proven to be effective in increasing

strength in old adults, most experts agree that frequent low-intensity programs are more
effective in maintaining and improving physical function.
BIBLIOGRAPHY
B, Abernethy, V, Kippers, L, Mackinnon, M, Pandy - Motor control changes across the

lifespan, Human Kinetics, 2005.
A, Bota, Exerciţii fizice pentru viaţă activă. Activităţi motrice de timp liber. Ed. Cartea
Universitară, Bucureşti, 2006.
A. Bota, Kinesiologie – Note de curs, 2007.
E, Metheny, Body dynamics, New York, 1982.
D, Skelton, Effects of physical activity on postural stability, Age and aging, 2001.
R, Magill, Motor control and learning, International Edition, 2003.
89
ARTELE MARŢIALE – MIJLOC DE EDUCAŢIE MORALĂ ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNT
Lector univ. dr. GHIOCEL BOTA

I. Situaţia educaţiei în ţara noastră
Toate statisticile arată că societatea şi naţiunea română sunt codaşe din punctul de
vedere al competivităţii internaţionale. După părerea multor analişti, cauza acestei slăbiciuni
este lipsa „caracterului” la marea majoritate a concetăţenilor, şi nu lipsa competenţelor
profesionale.
Este vorba de lipsa „educaţiei” (morale), nu de lipsa „instrucţiei” (ştiinţifice etc.).
Chiar dacă se mai poate discuta pro şi contra despre gradul de competivitate al românilor
din punctul de vedere al pregătirii lor profesionale, în speţă al absolvenţilor sistemului nostru
de învăţământ, e însă indiscutabilă lipsa generalizată a unor trăsături de caracter cum ar fi:
politeţea, hărnicia, perseverenţa, rezistenţa la stres, cinstea, demnitatea, responsabilitatea,
solidaritatea, toleranţa, altruismul, curajul, creativitatea, patriotismul şi altele. La români este
spectaculos contrastul dintre preponderenţa preocupărilor pentru interesul personal şi lipsa
oricărei înţelegeri pentru avantajele intereselor comunitare.
În plus, la majoritatea populaţiei dar mai ales la tineri este de remarcat nivelul extrem de
scăzut al capacităţii de efort fizic, din cauze ca: sedentarismul, obezitatea şi lipsa de educaţie
igienică, care fac, printre altele, ca românii să fie spectatori şi nu practicanţi ai sporturilor de
sănătate.
Din păcate, toate eforturile şi iniţiativele din ultima vreme pentru reformarea
învăţământului românesc s-au referit (aproape) numai la componenta instrucţională şi deloc la
cea educaţională, a formării caracterului. De altfel, în şcoli educaţia morală este aproape
total neglijată, violenţa fiind întâlnită sub toate formele ei (între elevi, elev-profesor, părinţi
în spaţiul şcolii).
Legat de aspectele practice ale formării caracterului în şcoală, precizăm că:

1. Bazându-se inevitabil pe instincte, relaţiile interumane se caracterizează în mod natural
prin „răutate”: egoism, violenţă, dominare, exploatare etc. Este meritul civilizaţiei de a îngrădi
astfel de relaţii şi a le dezvolta pe cele opuse, „bune”: altruism, toleranţă, respect etc. Purtarea
civilizată se obţine prin educaţie, un mijloc prin care generaţiile vârstnice transmit celor tinere
atât cunoştinţele privind câştigarea unei pâini (majoritatea cărora provin de la înaintaşi), cât şi
concluziile propriei lor experienţe de viaţă, pentru a-i ajuta pe tineri să evite greşelile şi să
câştige un timp – în care se speră ca vor acţiona (raţional) pentru interesul general, adică
dezvoltarea civilizaţiei.
Educaţia este o activitate deosebit de valoroasă pentru societate, chiar vitală pentru
supravieţuirea individuală, a comunităţii sau a naţiunii. Ea este însă nenaturală, iar copiii şi
tinerii o resping, deoarece contrazice pornirile lor instinctuale, naturale. Importanţa capitală a
acestei necesităţi pentru orice societate umană a fost recunoscută din antichitate şi de-a lungul
timpului s-au propus diverse soluţii de educaţie.
În prezent, la modă pe plan mondial este metoda discuţiilor profesor-elevi, corelate însă cu
un întreg ansamblu de măsuri de organizare a totalităţii mediului şcolar, având ca ţintă
educarea caracterului.
90
Totuşi, pentru formarea caracterului, întrucât caracterul omului este strâns legat de aspecte
corporale (instincte etc.) ce pot fi influenţate foarte greu sau deloc pe cale verbală
(intelectuală), metoda discuţiilor nu este eficientă în comparaţie cu metoda educaţiei fizice.
Principala cale de influenţare a corpului, deci şi a caracterului, rămâne efortul fizic - sub
diverse forme.
2. Unii specialişti consideră că cele mai eficiente metode de educaţie pentru formarea
caracterului sunt calamităţile, catastrofele sau conflictele armate, din cauza puterii mari de
convingere a „mijloacelor educative” respective: frica de moarte, evidenţierea clară a
avantajelor solidarităţii, pedepsirea drastică a neîndeplinirii datoriei etc. Virtuţile dezvoltate
prin participarea la război sunt: loialitatea, solidaritatea, tenacitatea, eroismul, conştiinţa, buna
creştere, creativitatea, cumpătarea, simţul practic, sănătatea fizică şi vigoarea.
Desigur, aceste metode educative sunt prohibitive din punctul de vedere material/ uman şi
chiar imorale din punct de vedere spiritual.
De aceea s-au căutat surogate pedagogice care să realizeze efecte similare cu cele
rezultate din metodele menţionate, în condiţii acceptabile din punctele de vedere social,
economic şi moral.
3. Până acum, cele mai bune surogate disponibile, cu rezultate educative pozitive certe,
sunt: instrucţia militară, artele marţiale orientale, educaţia cu ajutorul aventurii
(programate). Din păcate, în România aceste metode educative sunt accesibile unui număr
infim de cetăţeni/ tineri:
- instrucţia militară nu mai este disponibilă decât pentru militarii profesionişti;
- artele marţiale (la fel ca toate sporturile) sunt practicate doar de câţiva amatori;
- educaţia cu ajutorul aventurii este oferită la preţuri foarte mari, de regulă fiind
accesibilă
numai salariaţilor unor mari întreprinderi (care plătesc şcolarizarea angajaţilor).
4. Soluţia ar fi ca aceste metode educative moderne să fie introduse ca materii
obligatorii în cadrul orelor de educaţie fizică din învăţământul general (gimnazii, licee şi
universităţi).
Schimbarea curriculei în acest sens ar putea decurge în câteva direcţii:
- O primă direcţie ar fi apariţia (treptată) a unui Dojo în fiecare şcoală românească, adică
o sală în care toţi elevii/ studenţii să practice o artă marţială neviolentă (aceasta fiind doar
Aikido).
- O alta direcţie ar fi predarea cunoştinţelor utilitare cum ar fi: supravieţuirea în condiţii
dificile (calamităţi etc., inclusiv însuşirea diverselor moduri de deplasare, căţărare, înot etc.),
team-building, primul ajutor. Cunoştinţele respective sunt mult mai utile în viaţă decât alte
cunoştinţe sportive tradiţionale (gimnastică, volei, fotbal etc).
5. Problema principală pentru realizarea practică a acestei propuneri constă în formarea
sau recalificarea profesorilor de sport, pentru a putea preda noile materii. Din păcate,
metodele moderne şi eficiente de educaţie morală cu ajutorul educaţiei fizice nu sunt
cunoscute decât accidental de institutele noastre de învăţământ superior cu profil sportiv.
Acestea se limitează la pregătirea profesorilor de educaţie fizică numai în domeniul pur
sportiv, fără nici o preocupare pentru formarea caracterului tinerilor.
II. Artele marţiale ca metodă de educaţie fizică şcolară
O artă reprezintă o meserie (în japoneză Jutsu) practicată la un nivel superior, cu rezultate
sau performanţe foarte valoroase. Există o mare varietate de meserii, şi aproape la fel de multe
arte
91
Privitor la domeniul conflictelor şi (auto)apărării, arta marţială este un ansamblu de
tehnici practice şi concepţii teoretice despre creşterea şanselor de succes într-o luptă reală
(fără reguli) cu mâinile goale sau cu arme. Fiecare artă marţială provine din perfecţionarea
unei anumite meserii războinice. În funcţie de principiile de utilizare a corpului omenesc şi a
armelor pe care se bazează fiecare, există sute de arte marţiale diferite (termenul japonez
generic este Bujutsu).
O Cale (în japoneză Do) este un ansamblu de tehnici practice şi concepţii teoretice având
ca scop atingerea unei stări psihice numită „iluminare”, foarte dorită de adepţii multor religii
orientale. În general, o Cale provine dintr-o artă, prin perfecţionarea şi spiritualizarea
tehnicilor şi concepţiilor respective. O Cale marţială foloseşte în mod conştient
antrenamentele corporale, mintale şi spirituale specifice unei anumite arte marţiale în scopul
„iluminării” practicantului. Chiar dacă în teorie orice artă poate deveni o Cale, practic sunt
mult mai puţine Căi decât arte.
Antrenamentele specifice fiecărei Căi transformă treptat mintea, corpul şi spiritul
practicantului, care devine capabil de gânduri şi fapte morale.
Căile de orice fel (Do), în special cele marţiale, sunt metode educative complexe, care
angrenează toate componentele fiinţei umane: corp, minte, suflet, şi combină astfel educaţia
corpului cu cea morală (a caracterului). Comparativ, metodele europene sunt specializate:
educaţia fizică este numai pentru corp, diversele materii şcolare – numai pentru minte (iar de
morală nu se ocupă nimeni!).
De aceea metodele orientale sunt mai bune decât cele europene.
Neutilizarea căii corporale de influenţare duce fie la necesitatea unei durate foarte mari a
perioadei de educaţie (inacceptabilă din punctul de vedere economic), fie la rezultate
educative nesigure sau nedurabile, în cazul unei perioade mai scurte de practică;
- Vulnerabilitatea practicanţilor, siliţi de metodele respective de pregătire să fie milogi,
adică dependenţi de alţii pentru mijloace de trai, siguranţă personală etc.
Aikido nu e singura Cale marţială existentă, însă faţă de celelalte are următoarele
avantaje:
- este o metodă neviolentă: nu se bazează pe lovituri, ci pe eschive;
- are o mare accesibilitate: poate fi practicată de aproximativ 95% din populaţie, indiferent
de vârstă, sex etc.
Avantajele educaţiei fizice cu ajutorul artelor marţiale - Aikido:
Ca metodă de educaţie fizică generalizată în şcoli, Aikido are următoarele caracteristici:

1. Formează caracterul participanţilor şi îi învaţă autoapărarea (supravieţuirea).
Este o educaţie fizică utilitară, de mase, care asigură:
- Capacitatea de supravieţuire individuală şi colectivă (sănătate, reproducere, muncă etc.);
- Utilitatea socială, combaterea violenţei şi agresivităţii;
- Educaţia spirituală (cuprinzând aspectele intelectual, moral, estetic) a fiecărui individ.
- Solicită integral sistemul muscular, osos, respirator şi nervos;
- Educă (inter)activ deprinderi cum ar fi cooperarea, fairplayul, participarea responsabilă
la activităţi fizice şi în societate;
- Este plăcută şi atractivă;
- Se bazează pe standarde naţionale, care stabilesc ce să ştie tinerii şi ce să poată face;
- Susţine activitatea fizică din afara şcolii.
Practicând Aikido, tinerii noştri vor putea profita de numeroasele avantaje enumerate mai
înainte, dezvoltându-şi o minte sănătoasă într-un corp sănătos. La fel, cadrele didactice
92
şcolare ar profita şi ele atât din punctul de vedere personal (sănătate corporală şi mintală), cât
– mai ales – din punctul de vedere profesional. Disciplinarea elevilor datorită studierii Aikido
ar fi de mare folos pentru procesul de învăţământ. In plus, exerciţiile fizice practicate
împreună de profesori (de orice specialitate) şi de elevi ar crea între tineri şi adulţi relaţii de
colaborare nemaiauzite, stabilindu-se o solidaritate umană (biologică) fericită pentru
rezultatul şcolarizării unora şi viaţa profesională a celorlalţi. De exemplu, ce elev ar mai avea
curajul să nu respecte la ore profesoara de chimie, sau de desen, care are şi centură neagră?
Menţionez că apariţia unui Dojo într-o şcoală nu înseamnă investiţii noi, conform
arhitecturii tradiţionale japoneze etc., ci doar o altă atmosferă de lucru impusă în cadrul sălii
de sport existente. E bună orice sală de sport, pentru că un Dojo nu e un moft exotic, ci doar o
simplă încăpere în care se face o educaţie corectă şi serioasă, cu ajutorul transpiraţiei. Este
adevărat că sunt necesare saltele (Tatami), care să poată fi strânse sau desfăşurate conform
programului şi necesităţilor. În susţinerea conceptului de sport şcolar cu caracter utilitar,
sigur că în orice Dojo şcolar se pot învăţa sau practica şi alte arte marţiale, nu doar Aikido.
Bibliografie:
Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, Ed Alpha – Buzău, 2006
Aikido pentru toţi, Şerban Derlogea, Centrul de Arte Marţiale şi Studii Asociate (CASA), Ed.
Universităţii din Bucureşti, 2006,
Abstract
Moral education with the help of Physical Education and sports is very efficient because of the
involvement of specific factors especially movement.
Also, moral education with the help of martial arts, has been used in the Far East for thousands of
years, and lately , western culture has been trying to enhance its value alongside other alternative
methods.
93
CONSOLIDAREA DETENTEI LA VÂRSTA DE 11-12 ANI

ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Prof. MĂDĂLINA BRÂNDUŞOIU,
Liceul N. Bălcescu – Craiova
Prof. CĂTĂLIN BRÂNDUŞOIU,
Liceul Gh. Trişcu – Craiova
Însemnătatea şi actualitatea temei
Lucrarea de faţă are ca temă de cercetare studierea dezvoltării detentei, folosind cele
mai eficiente procedee la copii de vârstă şcolară, oferind în felul acesta material care sperăm
că va folosi la elaborarea unor programe superioare de organizare a activităţii didactice, de
îmbunătăţire a metodologiei aplicate şi a tehnologiei orelor de educaţie fizică din şcoală, toate
ducând la obţinerea unor performanţe de prestigiu.
Motivarea alegerii temei
Prin experimentul desfăşurat am urmărit realizarea unei finalităţi şi anume:
dezvoltarea calităţilor motrice de bază, iar în cadrul lor, educarea şi dezvoltarea forţei şi
vitezei, componente ale detentei.
Ipoteze, scopul şi sarcinile lucrării
În lucrare, ca rezultat al experimentului efectuat, am încercat să sistematizez cele mai
eficiente metode, mijloace sau procedee cu ajutorul cărora să pot acţiona asupra dezvoltării
detentei la două grupe de copii, unde nu toţi au o reacţie de viteză foarte bună sau o forţă cât
de cât dezvoltată.
Prin studiu experimentului ne-am propus să rezolvam următoarele sarcini:
1. Să evidenţiez relaţia ce există între viteză, forţă şi detentă.
2. Să evidenţiez interdependenţa dintre indicii de dezvoltare a forţei şi vitezei şi eficienţa
unor deprinderi motrice de bază şi specifice ramurilor de sport în structura căreia viteza şi
forţa constituie parametrii de bază: în alergare de viteză, săritura în lungime de pe loc, cu
elan şi detenta pe verticală, acţiuni tehnico - tactice în jocurile sportive.
3. Să selecţionez practic mijloacele şi procedeele care pot fi utilizate în condiţiile lecţiei de
educaţie fizică cu efecte sporite pentru dezvoltarea detentei.
4. Să sistematizez şi să dozez aceste mijloace în vederea creşterii eficienţei lor în activitatea
de educaţie fizică.
5. Doresc să demonstrez de asemenea că dezvoltarea detentei se poate face în orice condiţii,
cu aparatură uşor de procurat, pe parcursul întregului an şcolar.
Planul anual de pregătire şi principalele mijloace de acţionare
Pe linia pregătirii tehnice am urmărit conform cerinţelor programei şi a experimentului
următoarele:
 învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea elementelor fundamentale din şcoala
alergării, săriturii şi aruncării;
 învăţarea şi consolidarea mecanismului de bază privind tehnica alergării de viteză şi
rezistenţă, alergarea peste obstacole, sărituri în lungime cu 1 1/2 paşi, săritura în
înălţime, aruncarea mingii de oină;
 învăţarea unui joc sportiv - handbal.
Menţionez că în cadrul fiecărui trimestru la clasa de experiment am introdus în
planificare un număr de zece ore de pregătire specifice pentru dezvoltarea detentei.
Rezultatele cercetării şi interpretarea lor. Datele culese şi apoi prelucrate statistic au fost înta-
belate pe date, experiment - control, separat băieţi şi fete, realizându-se o imagine clară a
principalelor valori avute în vedere, iar indicii statistici au fost înregistraţi separat pe clase şi sexe.
94
1. Date antropometrice
2. Probe de motricitate: Viteza 50 metri cu start din picioare (în secunde); Lungime de pe
loc; Detenta pe verticală (în centimetri)
Concluzii si propuneri
Din datele culese şi prelucrate statistico - matematic în urma desfăşurării
experimentului, pe parcursul anului şcolar 2006-2007, reies următoarele:
1. La sfârşitul experimentului se constată că, după parcurgerea perioadei de pregătire, are loc
o creştere evidentă a performanţelor la probele de control. Creşterile valorice au un
caracter individual, diferind de la un subiect la altul, cu toate că s-a folosit acelaşi sistem
de influenţare pentru toţi elevii. Deci putem spune că, creşterea valorii performanţelor
depinde în mare măsură de particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale elevilor.
2. Viteza de deplasare, legată strâns de dezvoltarea forţei musculare, se dezvoltă odată cu
creşterea acesteia, ca atare lucru pentru dezvoltarea forţei (a forţei explozive), în acest caz,
creşterea acesteia din urmă este mai evidentă, ceea ce reiese şi din datele înregistrate la
săritura în lungime fără elan şi la detenta pe verticală, elevii având rezultate bune la aceşti
parametri.
3. Exerciţiile şi respectiv modul de acţionare pentru dezvoltarea vitezei şi forţei trebuiesc
alese după criteriul eficienţei şi sistematizate în unităţi funcţionale, adaptate criteriilor de
vârstă.
4. Elevii s-au adaptat bine la lucru de repetare, demonstrând posibilităţi crescute pentru
aceasta. Se va avea în vedere, însă, ca distanţele să fie scurte, exerciţiile de forţă să fie
cunoscute, pauzele suficiente, iar pentru a nu crea pierderi de timp, organizarea pe grupe
sau frontală a colectivului de elevi să fie obligatorie. Este bine ca marea majoritate a
exerciţiilor să se facă sub formă de joc.
5. Pregătirea analitică a grupelor musculare, insistenţa cu care s-a completat pregătirea
flexorilor plantari, s-a dovedit o cauză în plus pentru obţinerea rezultatelor.
6. Efectele dezvoltării detentei la elevii din clasa experiment sunt evidente, iar rezultatele
obţinute sunt semnicative, depăşind clasa de control, atât la băieţi cât şi la fete, după cum
urmează în tabloul următor:
7. Exerciţiile pentru dezvoltarea detentei trebuie să fie în prealabil bine însuşite, pentru ca
atenţia să fie îndreptată asupra execuţiei şi nu asupra controlului, a conducerii mişcării.
8. Exerciţiile de forţă execută o influenţă pozitivă asupra detentei numai dacă se execută în
tempo rapid.
9. Având în vedere multitudinea factorilor implicaţi în manifestarea detentei şi perioadele de
vârstă diferenţiate în care se poate acţiona cu şanse sporite asupra unuia sau altuia dintre
factori: se impune necesitatea de a amplifica şi diversifica exerciţiile şi activităţile
destinate dezvoltării detentei, o mai atentă diferenţiere a acestora, dependent de vârsta
elevilor asupra căroră se acţionează.
10. Exerciţiile de sărituri care contribuie la o dezvoltare generală a detentei sunt mai ales cele
care se execută cu o desprindere simultană de pe ambele picioare, sărind de pe un obstacol
jos şi imediat pe un alt obstacol.
BIBLIOGRAFIE
Cîrstea Gh. - Metodica educaţiei fizice, IEFS, Bucureşti, 1990
Hidi I. şi colab. - Curs de gimnastică, vol. I, IEFS, Bucureşti, 1989
Scarlat E. - Lecţia de educaţie fizică - metode şi mijloace, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1981
Tatu T. - Teoria şi metodica atletismului, vol. I şi II, Ed. IEFS, Bucureşti, 1981
Todea S. - Exerciţiul fizic în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2001.
95
CARACTERISTICILE BIOCHIMICE ALE EFORTULUI

DE ANTRENAMENT ÎN JUDO
Lector univ. dr. GHEORGHE BURLACU

– Universitatea “Spiru Haret”
Drd. HORIA FOCŞENEANU
– Universitatea “Valahia” Târgovişte
Cuvinte cheie: efort, intensitate, luptă, angajare, solicitarea, oboseală, refacere, odihnă.
Rezumat:
Judo, ca sport de SITUAŢIE, se bazează pe caracterul imprevizibil al situaţiei, datorat

prezenţei unui adversar care, prin fente individuale sau colective, caută să mascheze acţiunea pe care o
pregăteşte.
Din punct de vedere al efectului său fiziologic, judo se regăseşte atât în grupa
activităţilor sportive cu efect predominant şi masiv anaerob cuprins între 20'' şi 5' (subgrupa
activităţilor cu intervenţia masivă a proceselor aerob-anaerobe a căror durată este cuprinsă
între 40'' şi 4' - 5' – elemente şi procedee aplicate atât în tehnica luptei din picioare – Nage-
Waza, cât şi în lupta la sol – Ne-Waza), cât şi în grupa activităţilor sportive cu o durată mai
mare de 4' - 5' şi cu efect alternant aerob-anaerob (lupta în ansamblul ei ce poate dura între 3
şi 20 minute).
Judo este un sport de luptă individual, caracterizat printr-o mare spectaculozitate

determinată de varietatea elementelor şi procedeelor tehnice, precum şi ritmul alert în care se
succed fazele de atac, apărare şi contraatac ale celor doi combatanţi, Tori şi Uke.
Durata unui meci este cuprinsă între 3 şi 20 minute, timpul total al unei angajări
prelungindu-se, de regulă, cu încă 1-2 minute datorită repetatelor întreruperi ale luptei. Din
acest punct de vedere (timpul de luptă/durata luptei), efortul dintr-un meci se încadrează
undeva între valorile dintre efortul mare şi mediu, numit efort de intensitate moderată.
Pe parcursul luptei de întâlnesc frecvente momente de încordare maximală,

determinate de declanşarea unor atacuri sau contraatacuri, dar şi momente cu eforturi medii şi
mici sau chiar pauze de odihnă determinate de prevederile regulamentare.
Frecvenţa cardiacă medie într-un meci de Judo este de 170-175 bătăi pe minut, aceasta
cunoscând variaţii foarte mari pe parcursul luptei.
Astfel, în urma unor atacuri repetate, aceasta ajunge până la 198 bătăi pe minut, sau
chiar să depăşească 200 de bătăi pe minut, pentru ca în urma unor pauze să scadă la 160-156
bătăi pe minut.
Cunoscând aceste aspecte ale desfăşurării luptei, putem aprecia că din punct de vedere
al substratului energetic al efortului, acesta este de natură mixtă anaerob/aerob.
96
În realizarea momentelor de contracţii maximale, principalul furnizor de energie îl
constituie acidul adenozintrifosforic (ATP) produs, în cea mai mare parte din energia
furnizată de creatinfosfat (CP), dar şi prin glicoliza anaerobă.
În momentele de efort cu intensiate medie sau mică şi chiar în cele de întrerupere a

luptei, resinteza fosfagenelor se face cu energie sub formă de ATP provenită din consumul
oxigenului în cursul fazei alactice a datoriei de oxigen.
O parte din ATP-ul resintetizat este trecut în rezervă direct din muşchi, în timp ce o
altă cantitate este imediat folosită pentru resinteza creatinfosfatului (CP) care, la rândul său
este trecută în rezervă, în muşchi.
Şi glicoliza anaerobă poate furniza o anumită cantitate de energie (ATP) necesară

pentru resinteza creatinfosfatului (CP). Cu cât consumul de fosfagene este mai ridicat, deci cu
cât intensitatea atacurilor este mai mare şi durează mai multe secunde, datoria alactică de
oxigen este mai mare, deci mai mult oxigen se consumă pentru a produce energia necesară
resintezei fosfagenelor.
Aceste procese biochimice permit reluarea unor noi atacuri de intensitate maximă,
după momentele de relaxare. Este ştiut faptul că după eforturi de intensiate maximală, în
primele 30 de secunde se reface 70% din ATP-ul consumat.
Datorită alternanţei între momentele de efort maxim cu cele de efort mare, mediu, mic
sau chiar cu cele de repaus, rezervele de glicogen nu se epuizează, de aceea ingerarea de
glucide după un meci de Judo nu accelerează resinteza glicogenului.
Acesta se resintetizează în aproximativ 2 ore de la terminarea luptei, în proporţie de
40% fără niciun aport de glucide.
Fiind vorba de un singur meci, principala sursă de energie o constituie fosfagenele şi

glicogenul. Chiar dacă se desfăşoară mai multe angajări într-o zi, sau în cadrul
antrenamentelor, mai multe reprize (RANDORI), nu se ajunge la epuizarea rezervelor de
glicogen pentru a se trece la energia furnizată de lipide, deoarece, atât în întreruperile din
timpul unui meci, cât şi în pauzele dintre meciuri (care uneori ajung până la o oră), se creează
premisele rezintetizării fosfagenelor cât şi refacerea, în bună măsură, a rezervelor de glicogen.
Resinteza glicogenului se face cu energia provenită în principal de la ATP-ul produs

de sistemul aerobic, în special prin consumul oxigenului în faza lactică de rambursare a
datoriei de oxigen.
Aspecte deosebite privind efortul în Judo se remarcă în cadrul luptei la sol (NE-
WAZA), când deseori se realizează contracţii izometrice, care, la intensităţi mari şi maxime
se produc în condiţii de apnee voluntară, ce poate dura uneori chiar mai mult de 10 secunde.
În aceste condiţii, datoria de oxigen creşte simţitor, schimbul de gaze, atât la nivel alveolar cât
şi tisular, este mult îngreunat, ceea ce face ca după încetarea efortului (de izometrie), să aibă
loc o accelerare atât a funcţiei cardiace cât şi respiratorii, pentru recuperarea datoriei de
oxigen şi refacerea rezervelor energetice ale organismului.
La nivelul judokanilor de categorie superioară, într-o angajare de competiţie, fiecare

dintre combatanţi iniţiază, în medie, 12-15 atacuri. Dacă apreciem durata unui atac între 1-3
secunde, observăm că asemenea eforturi (de intensitate maximă) reprezintă cam 10% din
timpul total de luptă, acesta fiind efort anaerob alactacid, având ca substrat energetic sursele
fosfagene.
97
Pentru a determina o adaptare corespunzătoare a acestui gen de eforturi, în cadrul
lecţiilor de antrenament, se vor efectua reprize de efort maximal, constând din atacuri
înlănţuite sau aruncări cu mai mulţi parteneri (NAGE KOMI), care să dureze 10-12 secunde.
Aceste eforturi stimulează resintezea alactacidă a ATP-ului, în general pe baza dezagregării
creatinfosfatului (CP). Pentru a stimula şi glicoliza anaerobă, asemenea eforturi se vor efectua
în tempo maxim pe reprize de 30-50 secunde.
Ca şi în alte discipline sportive, şi în cadrul antrenamentelor de Judo, cei mai de seamă

parametri ai efortului îi constituie volumul şi intensitatea efortului.
Volumul efortului variază în funcţie de numărul lecţiilor de antrenament, durata

acestora, numărul de mijloace folosite şi numărul de repetări al acestora, precum şi numărul şi
durata diferitelor reprize de RANDORI din cadrul unei lecţii, a unui microciclu sau a unei
etape mai îndelungate de pregătire.
Intensitatea este influenţată, în sensul modificării ei, prin creşterea vitezei de execuţie
a exerciţiilor şi procedeelor tehnice, ritmul angajărilor modificarea pauzelor dintre reprize,
precum şi prin schimbarea repetată a partenerilor pe parcursul angajărilor.
Creşterea complexităţii efortului duce în mod implicit la creşterea intensităţii efortului,

aceasta realizându-se prin creşterea gradului de dificultate al procedeelor şi combinaţiilor
tehnico-tactice ce se învaţă, folosind procedee tehnice cunoscute în combinaţii tehnico-tactice
tot mai dificile, prin crearea de situaţii tot mai grele, ce necesită a fi rezolvate de sportive în
timpul angajărilor de antrenament.
Bibliografie
Burlacu, Gh. (2007) – Antrenamentul în Kaiac-Canoe şi modelarea efortului pentru

competiţie. Editura Moroşan, Bucureşti
Burlacu, Gh. (2006) – Judo – Noţiuni metodice privind predarea procedeelor fundamentale.
Editura Bren, Bucureşti
Bocioacă, L. (2003) – Puterea în Judo. Editura Bren, Bucureşti
Bota, C.(2000) – Ergofiziologie. Editura Globus, Bucureşti
Dragnea, A., Teodorescu M.(2002) – Teoria Sportului. Editura FEST, Bucureşti
Manno, R.(1996) – Bazele antrenamentului sportiv. Traducere CCPS, Bucureşti
Marinescu, Gh.(2003) – Nataţie. Efort şi antrenament. Editura Bren, Bucureşti
Weineck, J.(1992) – Biologie du sport. Edit. Vigot, Paris
Abstract:
Judo, as a situational sport is based on the unpredictibile nature of the situation due to the presence of
an adversary which, with the help of individual or collective moves, looks out to disguise the action.
Judo, by its fiziological effect can be cathegorized both in the group of sports with
predominantly and massive anaerob effect between 20” and 5’ (the subgroup activities with massive
intervention of the aero-anaerobs which duration is between 40” and 4’-5’-elements and methods
applied both in the Nage-Waza standing fight technique and Ne-Waza ground fight) and in the group
of sports with a duration longer than 4’-5’ and with an alternate aero-anaerob effect ( the fight in
generally can last between 3 and 20 minutes).
98
99
THE COMBINED EFFECTS OF SOCIAL IDENTITY AND

PERCEIVED AUTONOMY SUPPORT ON HEALTH
BEHAVIOUR WITHIN THE THEORY OF PLANNED
BEHAVIOUR
Senior Lecturer NIKOS CHATZISARANTIS

University of Plymouth, Anglia
Keywords: Self-determination theory, social-identity theory, theory of planned behaviour,

leisure-time physical activity.
Abstract
Objective: The present study employed constructs from self-determination theory, social-
identity theory, and the theory of planned behaviour to examine the combined effects that
social identity and perceived autonomy support exerted on attitudes, intentions and health
behaviour.
Design: A prospective design was employed measuring constructs from the theory of planned
behaviour, group norms, group identification, and perceived autonomy support at baseline and
physical activity behaviour five weeks later.
Method. Self-report questionnaires were administered to 231 pupils (male = 113, female =
118, M = 14.21 years, SD = .90).
Results. Hierarchical regression analysis demonstrated that group norms predicted

participation in physical activities and attitudes, but only for participants who identified
strongly with their group. Perceived autonomy support predicted attitudes, intentions and
behaviour. Perceived autonomy support from an out-group member (teacher) predicted
attitudes and intentions of in-group members (young people) even when in-group members
identified strongly with a group.
Conclusion. It was concluded that both social identity and perceived autonomy support should
be included in the theory of planned behaviour.
100
THE INFLUENCES OF PERCEIVED AUTONOMY SUPPORT

ON PHYSICAL ACTIVITY WITHIN THE THEORY OF
PLANNED BEHAVIOR
Senior Lecturer NIKOS CHATZISARANTIS

University of Plymouth, Anglia
Keywords: Perceived autonomy support, theory of planned behavior, physical activity
Abstract
Three studies tested the contribution of perceived autonomy support to the prediction of
health-related intentions within the theory of planned behavior. Perceived autonomy support
refers to the extent to which individuals perceive that significant others encourage choice and
participation in decision-making, provide a meaningful rationale, minimize pressure, and
acknowledge people’s feelings and perspectives. Findings from Studies 1 and 2 demonstrated
that perceived autonomy support predicted intentions to participate in physical activity
behavior directly and indirectly via attitudes. Perceived autonomy support predicted intention
even after statistically controlling for the effects from past behavior, descriptive norms, and
perceived social support. Study 3 found that persuasive communications influenced
perceptions of autonomy support, attitudes, and intentions. Overall, the findings support the
incorporation of perceived autonomy support into the theory of planned behavior.
101
IMPORTANŢA FITNESS-ULUI LA INTEGRAREA OMULUI

ÎN SOCIETATEA MODERNĂ
Drd. OSTAP CÎMPAN, USEFS –Chişinău

Conf. univ. dr. OLGA AFTIMICIUC, USEFS –Chişinău
Keywords: fitness-programs, positive health, power fitness, personality of man,

capacity, health way of life
În prezent, nimic nu este mai important decât sănătatea omului. Un corp sănătos tinde
totdeauna spre o calitate superioară a vieţii. Ea presupune atingerea şi menţinerea nivelului
necesar al capacităţii de muncă. Calitatea superioară a vieţii este asigurată de următoarele
componente: intelectuală, socială, spirituală şi fizică, (T. Ardelean, 1980, I. V. Menhin, A. V.
Menhin, 2003), ceea ce determină prin sine personalitatea omului modern.(FIG. 1)
PERSONALITATEA OMULUI
↓
CONDIŢIILE PSIHOFIZICE – SĂNĂTATEA
↓↓ ↓ ↓
Sistemele funcţionale Sfera fizică Sfera psihică Intelectul
Modul de viaţă sănătos presupune: sete de cunoaştere, bunăvoinţă, participare la viaţa

socială, precum şi posibilităţi fizice pentru atingerea unor
scopuri personale.
Anumiţi oameni pot să-şi menţină un mod de viaţă care corespunde cu posibilităţile
lor ereditare. Cu toate ca ereditatea influenţează într-o oarecare măsură dezvoltarea
musculară, starea fizică şi sănătatea, majoritatea oamenilor pot avea un stil de viaţă sănătos
sau nesănătos, independent faţă de factorii genetici. Prin urmare ereditatea nu garantează un
nivel al pregătirii fizice.
Indivizii se nasc cu calităţi ereditare consolidate, asupra cărora influenţează diferiţi

factori ai mediului înconjurător care contribuie la dezvoltarea lor. La factorii care influenţează
activitatea fizică şi implicit starea fizică, adică sănătatea, se adaugă şi factori de mediu şi
sociali.
Dar orice factor poate fii controlat, existând posibilităţi multiple de alegere a
diferitelor forme ale activităţilor de gândire şi celor fizice.
În unele cazuri, putem să fim limitaţi, într-o măsură mai mică sau mai mare, de
condiţiile mediului înconjurător ceea ce nu permite realizarea unor indici de sănătate cu valori
ridicate, atât timp cât nu sunt satisfăcute necesităţile psihice şi fizice a acelor indivizi.
Rezolvarea problemelor modului de viaţă a indivizilor constă în elaborarea unor
fitness-programe. Acestea urmăresc creşterea calităţii optime a vieţii, prin atingerea nivelului
superior al pregătirii.
Majoritatea caracteristicilor care micşorează riscul problemelor serioase ale sănătăţii,
la care se raportează nivelurile superioare ale activităţilor funcţionale, nivelurile optimale ale
dezvoltării musculare şi relaxării psihice, contribuie la menţinerea bunei dispoziţii şi creşterea
capacităţii de muncă. În afară de acestea, prin fitness-programe se asigură rezistenţa
102
muşchilor şi mobilitatea coloanei vertebrale, care asigură corectarea deficienţelor aparatului
locomotor.
În procesul lecţiilor de fitness se realizează diferite obiective. Unele dintre acestea
vizează dezvoltarea armonioasă a musculaturii, mărirea masei musculare, altele scăderea
ţesutului adipos, iar altele vizează pur şi simplu obţinere unui confort social. Cel mai adesea
aceste lecţii încep cu imitarea unui model, odată cu evaluarea critică a deficienţelor formei
fizice proprii. Pentru rezolvarea acestei probleme este recomandat antrenamentul de fitness-
forţă.
În cadrul antrenamentului de forţă, print-un sistem de exerciţii efectuate cu diferite
îngreuieri (gantere, haltere) şi cu ajutorul unor aparate speciale, se poate obţine o dezvoltare
musculara proporţionată, reliefată, care duce implicit la modelarea unui corp puternic şi
frumos.(M. Chirazi, 2004).
Acest tip de lecţii urmăresc modelarea şi fortificarea întregului sistem muscular (grupe
musculare) şi are efecte benefice asupra sistemului nervos. Fitnessul de forţă este un sistem de
antrenament al definitivării imaginii corporale în aparenţă, omiţându-se efortul depus pentru a
crea acest obiectiv legat de estetica corporală.
Totodată, în procesul antrenamentului de forţă omul îşi educă trăsăturile de
personalitate, de echilibru psihic.
Practicarea exerciţiilor de forţă contribuie la formarea încrederii de sine, ceea ce duce
la ridicarea statutului individului în societatea modernă.(S.N. Kucikin,1994)
În prezent, un loc important trebuie atribuit fitnessului cu toate componentele sale,
care include nu numai procesul lecţiilor sistematice de antrenament, ci şi rezolvarea
problemelor legate de următoarele: nutriţie, reglare psihică, formarea unui stil individual de
viaţă, educarea unei atitudini pozitive de viaţă etc.
În concluzie, consolidarea şi autoformarea personalităţii omului modern se poate
realiza şi prin dinamica şi practicarea aşa numitelor fitness-programe. Scopul acestora constă
în ajutorul maximal acordat oamenilor de a practica activitatea motrică ca componentă
necesară a vieţii. În acest context se presupune adaptarea programei cu tipul de activitate
preferat de către practicant şi înţelegerea acesteia, existenţa deprinderilor suficiente pentru
obţinerea unor rezultate optime în activitatea motrică practicată, precum şi a motivaţiei pentru
continuarea activă a unui stil de viaţă sănătos.
Fitnessul trebuie să contribuie la sporirea nivelului de pregătire fizică, psihică şi
socială a individului în societatea modernă.
Bibliografie
T.Ardelean – Fundamentarea teoretică şi metodică generală a calităţilor motrice în atletism,
Revista de educaţie fizică şi sport, nr.11-12, Bucureşti, 1980
M.Chirazi – Iniţierea în culturism, Studii şi cercetări în domeniul Educaţiei Fizice, Sportului
şi Kinetoterapiei: Lucrări publicate în Sesiunea Internaţională, Iaşi, Universitatea
Tehnică ”Gh. Hasachi”, 2004
I.V. Menhin, A.V.Menhin – Gimnastică medicală – teorie şi metodică, Phenix, 2003
S.N. Kucikin – Metode de apreciere a sănătăţii şi capacităţii fizice, Lucrare publicată în
Sesiunea Nationala, Volgograd, 1994.
Abstract:
The article presents component composition of positive health. The future lifestyle is given.
Shorts contents fitness-programs are revealed. The article defines value of the power drills in fitness
system for shaping the personalities of the person and his adaptation in modern society.
103
AMINOACIZII – SOLUŢIE PENTRU O DEZVOLTARE

MUSCULARĂ MAXIMĂ
Drd. OSTAP CÎMPAN – USEFS, Chişinău
Keywords: amino acids, arginine, glutamine, taurine, muscle growth
Aşa cum probabil ştim deja, proteina este cea mai importantă componentă din
programul alimentar al culturistului, fiind compusă din aminoacizi. După cum spune şi cartea
de chimie, aminoacizii se împart în două categorii: esenţiali şi neesenţiali. Deşi avem nevoie
de aminoacizi esenţiali pe care corpul nu-i poate produce, nu trebuie să ne îngrijoreze cei
neesenţiali, deoarece corpul îi produce în cantităţi suficiente.
Totuşi, unii aminoacizi intră în categoria celor condiţional esenţiali – uneori avem
nevoie de ei, alteori nu. Chiar dacă avem parte de suficiente proteine, în anumite condiţii
avem nevoie de unii aminoacizi în cantităţi mai mari decât de obicei. Condiţiile sunt refacerea
după o intervenţie chirurgicală, în timpul bolii sau în timpul antrenamentelor grele şi de mare
intensitate. Pentru o utilizare eficientă a proteinelor din muşchi, va trebui să suplimentăm
alimentaţia cu anumiţi aminoacizi. Trei dintre cei mai importanţi aminoacizi sunt: arginina,
glutamina, taurina.
Arginina
Printre funcţiile unice ale argininei se numără regenerarea celulelor, sprijinirea
sistemului imunitar, reglarea hormonilor şi metabolismul proteinelor.
Arginina, în combinaţie cu alţi compuşi, pare a avea efecte benefice asupra sistemului
imunitar. De exemplu, consumul argininei, glutaminei şi acizilor graşi omega-3 în alimentaţia
pacienţilor grav bolnavi reduce incidenţa afecţiunilor majore. Studiile au demonstrat că
arginina a prevenit afecţiunile rinichilor cauzate de îmbătrânire şi grăbeşte procesul de
refacere a intestinelor după afecţiunile cauzate de iradiere.
Deşi aceste beneficii pentru sistemul imunitar nu au fost testate direct pe sportivi, am
putea deduce ca arginina poate avea efecte similare pentru persoanele care fac exerciţiu fizic.
“Mulţi sportivi, în special culturişti, se antrenează cu o intensitate care poate afecta sistemul
imunitar şi astfel apare riscul îmbolnăvirilor. Sportivii ar trebui să ia suplimente cu
aminoacizi precum arginina şi glutamina care au un efect pozitiv asupra sistemului
imunitar”. (Jeff Stout, Ph.D).
Arginina are o multitudine de efecte care s-ar putea aplica culturiştilor. Dovezile
existente sugerează că ingerarea orală a argininei poate cauza modificări hormonale benefice
pentru creşterea musculară şi poate grăbi procesul de refacere. De asemenea, rolul său de
modulator al sistemului imunitar poate sprijini pe toţi sportivii.
Glutamina
Cu siguranţă, glutamina este cel mai important dintre aminoacizii condiţional esenţiali.
“S-a demonstrat fără nici un dubiu că atât administrarea pe cale orală, cât şi injectabilă, a
glutaminei sprijină sistemul imunitar.” (Georgeann Torina, RD) Glutamina este importantă şi
pentru muşchii scheletului. Cea mai mare parte a glutaminei din corp este produsă de muşchii
scheletului şi chiar de ţesutul adipos. Totuşi glutamina oferă culturiştilor o varietate de efecte
benefice. Dacă nivelurile intramusculare de glutamine scad, se accentuează catabolismul
muscular. De asemenea, o scădere a nivelului de glutamine din plasmă este asociată cu
oboseală excesivă. Astfel, menţinerea nivelului optim de glutamine din plasmă şi muşchi este
esenţială pentru a avea o stare anabolică optimă. Administrarea glutaminei pacienţilor care au
suferit o intervenţie chirurgicală poate reduce atrofia musculară asociată inactivităţii fizice.
104
Mai mult, glutamina poate fi folosită pentru producerea glucozei, precum şi pentru furnizarea
energiei pentru celulele sistemului imunitar. În perioadele de stres sau de boală, metabolismul
glutaminei este accelerat pentru a promova producerea anticorpilor şi sinteza proteinelor.
Glutamina este o importantă sursă de energie a sistemului imunitar. Deşi nu este prea
evident, rolul său în producerea energiei pentru celule poate fi soluţia prevenirii atrofiei
musculare.
De reţinut: dacă nu consumăm suficiente glutamine (sau proteine), celulele sistemului
imunitar “vor împrumuta” glutamine din celulele musculare. Dar, dacă beneficiem din plin de
glutamine, vom hrăni celulele sistemului imunitar şi vom împiedica irosirea glutaminei din
celulele musculare. “Unii dintre sportivii noştrii iau suplimente cu glutamine şi prezintă o
mai bună refacere între şedinţele de antrenament.” (Mike Sanders, CSCS)
Taurina
Taurina, care de obicei nu este considerată nici esenţială, nici neesenţială, poate fi
produsă din aminoacizii metionină (esenţial) şi cisteină (condiţional esenţial). Ceea ce este
interesant în cazul taurinei – al doilea aminoacid ca abundenţă în muşchi – este faptul că nu
este încorporată în muşchi, dar are efecte numeroase asupra metabolismului şi creşterii. Deşi
corpul produce în mod normal o anumită cantitate de taurină, deficienţele ar putea afecta
anumite ţesuturi. Unii cercetători au sugerat că taurina acţionează ca modulator al creşterii.
S-a demonstrat că taurina imită acţiunea insulinei atât la organismele vii, cât şi în
vitro. Unele studii arata ca acum 50 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit că taurina are un
efect similar cu cel al insulinei asupra metabolismului carbohidrataţilor şi acţionează ca un
puternic agent hipoglicemic (reduce nivelul zahărului din sânge). Ştim că insulina este un
hormon anbolic care transportă aminoacizii şi glucoza către celule, inclusiv cele musculare.
Aceste proprietăţi asemănătoare insulinei fac din taurina un aminoacid de viitor.
Pe scurt, toţi cei trei aminoacizi, prezentaţi mai sus, pot aduce beneficii potenţiale
organismului, ca de exemplu:
Arginina poate îmbunătăţi refacerea după exerciţiu prin efectul pozitiv pe care îl are
asupra sistemului imunitar şi poate altera nivelul hormonului de creştere ducând la un efect
pozitiv în privinţa dezvoltării. Doza recomandată: 5-15 grame zilnic
Glutamina este un agent anticatabolic, precursor al glucozei, suport pentru sistemul
imunitar. Glutamina poate preveni afecţiunile legate de supraantrenament. Pe termen lung,
efectul său anticatabolic poate duce la creşterea nivelului de proteine din muşchi.Doza
recomandată: 5-15 grame zilnic
Taurina are activitate similară insulinei, ceea ce duce la volum celular mărit. Taurina
poate contribui în cadrul proceselor catabolice prin sprijinirea asimilării glucozei şi
aminoacizilor, precum şi prin accentuarea hidratării celulelor. Doza recomandată: 1-3 grame
zilnic. Prin beneficiile aduse organismului, aceşti aminoacizi unici ar putea fi soluţia pentru o
dezvoltare musculară maximă.
Bibliografie
J. Stout, PhD - Fiziologia exerciţiului, Universitatea Creighton, Omaha, SUA, 1999
G. Torina, RD – Dezvoltare şi Nutriţie, Greenwich, SUA, 1998
M. Sanders, CSCS – Forţa şi condiţia fizică, Universitatea Kearney, Nebraska, USA, 2001.
Abstract
Hundreds of studies support amino’s effectiveness for muscle growth and health. Amino acids
increase muscle size and strength, reduce the risk of several diseases, work as an antioxidant and
offers numerous benefits.
105
CARACTERISTICILE GENERALE ALE DEZVOLTĂRII

CALITĂŢILOR MOTRICE LA CADEŢI (15-16 ANI)
ÎN SPECIAL FORŢA ŞI VITEZA
Lect. univ.dr. ADIN COJOCARU

Lect. univ.dr. MARILENA IONIŢĂ
Cuvinte cheie: tenico-tactic, joc, volei
Introducere
Faptul că şcoala acţionează asupra elevului timp de 12 ani permite asigurarea unui
proces instructiv-educativ continuu, lucru deosebit de important pentru modelarea jucătorului
sub toate aspectele, asigurându-se totodată o consolidare temeinică şi corectă a tuturor
deprinderilor motrice. Calităţile motrice reprezintă un subiect de mare interes în rândul
specialiştilor, cunoscându-se rolul lor determinant pentru capacitatea motrică a sportivului şi
în principal a jucătorului de volei. Din acest motiv metodica dezvoltării calităţilor motrice este
o preocupare centrală a profesorilor şi antrenorilor din diferite ramuri de sport şi implicit din
volei.
Conţinut
Baza pregătirii fizice a voleibaliştilor o constituie perfecţionarea calităţilor motrice
chiar în cadrul jocului, concomitent cu rezolvarea sarcinilor legate atât de atac, cât şi de
apărare.
În jocul de volei găsim manifestarea calităţilor motrice într-o evidentă întrepătrundere.
FORŢA – Reprezintă capacitatea omului de a-şi manifesta prin efort muscular anumit
valori de forţă: de învingere (cu scurtarea sau lungirea muşchi-lor), de menţinere (fără
modificarea lungimii muşchilor) sau de cedare (cu modificarea lungimii muşchilor).
La voleibalişti, interdependenţa calităţilor motrice este mai evidentă decât la cei care
practică alte jocuri sportive. De exemplu, pentru executarea unei lovituri de atac eficiente
voleibalistul are nevoie de forţă în săritură şi la lovire, îndemânare, viteză, orientare în spaţiu
şi alte calităţi. Profesorul trebuie să cunoască bine care dintre calităţile motrice este cerută mai
mult într-un anume stadiu al pregătirii echipei pe care o antrenează şi pe aceea s-o planifice
pentru a o dezvolta cu mijloace cât mai variate şi atractive.
Se va ţine cont de particularităţile somatice, funcţionale, biomotrice şi psihice ale
tinerilor de 15-16 ani.
În acest sens, exerciţiile vor fi astfel alese, încât să corespundă din punct de vedere al
complexităţii şi număr de repetări specifice vârstei şi particularităţilor fără a suprasolicita fizic
sau psihic jucătorul. Vor fi alese exerciţii pentru dezvoltarea forţei generale, cu accent pe
musculatura membrelor inferioare, abdomenului şi spatelui, al forţei specifice pentru săritură
şi lovire, a vitezei de deplasare, de execuţie şi de reacţie, a îndemânării generale şi speciale, a
rezistenţei generale la efort şi celei specifice.
106
De asemeni, pentru obţinerea unor rezultate superioare, de o mare importanţă este
asigurarea unui volum mare de pregătire.
Antrenându-se cu un volum mare de efort şi cu solicitări mari la jocurile oficiale,
sportivii vor avea permanent rezerve, atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnic, tactic,
psihic, etc. Formarea unui stereotip dinamic de antrenament cu solicitări maxime ne permite
abordarea jocurilor oficiale într-un mod cu totul deosebit. Într-o astfel de orientare constă şi
explicaţia modului de a proceda la tot mai multe echipe valoroase din lume, care înaintea
începerii jocurilor oficiale, prelungesc încălzirea cu scurte antrenamente de intensitate medie,
ceea ce permite intrarea jucătorilor în plenitudinea forţelor fizice şi psihice, diminuând stările
stresante determinate de importanţa jocului.
Programarea pregătirii fizice specifice trebuie deci făcută la fiecare antrenament
tehnico-tactic, circa 40 min. pe întreg parcursul anului. În acelaşi fel se realizează şi aspectele
pregătirii psihologice.
Având în vedre faptul că dintre toate calităţile motrice forţa este cea care se
dobândeşte cel mai uşor, dar se pierde tot atât de uşor, preocuparea pentru dezvoltarea şi
menţinerea ei trebuie să fie prezentă în toate antrenamentele voleibaliştilor, indiferent de
perioada de pregătire.
Ţinând cont de tipul constituţional la această vârstă, excluzând total pregătirea forţei
generale, nu facem altceva decât un deserviciu jucătorilor, întrucât concomitent cu această
excludere scade şi nivelul de dezvoltare a forţei specifice, deci se micşorează suportul necesar
menţinerii nivelului atins la sfârşitul etapelor pregătitoare. Un tonus muscular ridicat permite
jucătorilor să reziste mai bine numărului de repetări al procedeelor tehnico-tactice.
Factorul principal de care depinde forţa este masa musculară şi în special calitatea
acesteia şi nu volumul, aspectul ei fiind cea longilină caracteristică vitezei şi îndemânării.
În metodica pregătirii de forţă a voleibaliştilor trebuie să se respecte următoarele
cerinţe:
a) - folosirea cu preponderenţă a mişcărilor de forţă-viteză;
b) - în cadrul exerciţiilor de relaxare după un efort de forţă vom folosi exerciţii
specifice jocului, ca de exemplu: pentru picioare - sărituri; pentru braţe - lovirea mingii la
perete cu viteză maximă;
c) - selecţionarea exerciţiilor de forţă în aşa fel încât să corespundă cât mai mult
necesităţilor jocului;
d) - selecţionarea judicioasă a exerciţiilor pentru dezvoltarea forţei, chiar de la o vârstă
mai mică de 15 ani. O temeinică grijă pentru selecţionarea acestor exerciţii nu numai că nu
împiedică dezvoltarea (procesul de creştere), ci chiar o ajută. Astfel de exerciţii pentru
musculatura picioarelor sunt săriturile peste obstacole, săriturile la coardă, săriturile pe / peste
obstacole cu mingi medicinale în mână etc., mişcări care solicitând articulaţiile şi cartilajele
picioarelor stimulează procesul dezvoltării lor, contribuind astfel la creşterea copiilor.
Dezvoltarea forţei începe de la 13-14 ani, între 15-16 ani ea este mai lentă şi legată de
procesul evoluţiei specifice acestei vârste, din care cauză antrenamentul nu trebuie forţat.
Selecţionarea exerciţiilor pentru dezvoltarea forţei se face şi pe grupe de vârstă.
Forţa se manifestă sub doua forme: una este legată de mărimea efortului, iar cealaltă
de viteza de contracţie a muşchilor care lucrează.
Din acest punct de vedere mijloacele vor fi grupate în exerciţii de forţă propriu-zisă
care asigură:
- creşterea forţei datorită mărimii masei musculare, care participă la mişcare;
- exerciţii de viteză-forţă, care asigură creşterea acestei calităţi datorită vitezei de
contracţie a muşchilor care lucrează.
În volei, viteza de contracţie a muşchilor prezintă o deosebită importanţă, de ea
depinzând, în mare măsură, eficacitatea execuţiei elementelor şi procedeelor tehnice. Iată
107
câteva exemple de manifestare a forţei explozive: forţa explozivă în detentă, forţa de lovire a
mingii, promptitudinea execuţiei blocajului etc.
În antrenamentul de forţă al voleibaliştilor un rol important îl are folosirea de greutăţi
care la 15-16 ani nu vor depăşi 10-15 kg.
VITEZA - rolul crescând al vitezei în jocul de volei impune să se acorde dezvoltării

acestei calităţi o atenţie deosebită.
Viteza reprezintă capacitatea de a executa rapid o mişcare sau capacitatea de a efectua
acţiunile motrice într-un timp minim pentru condiţiile respective.
Viteza este o calitate fizică indispensabilă unui jucător de volei, de bază, a cărei
dezvoltare este necesar să se facă sub toate formele de manifestare (viteza de reacţie, viteza de
execuţie, viteza de deplasare).
Etapele de dezvoltare a vitezei sunt:
- însuşirea corectă a mişcării în viteză mai mică;
- însuşirea corectă a mişcării în viteză mai mare;
- executarea mişcării în condiţii neobişnuite, dar în viteză mare.
Pe parcursul pregătirii sportive se întâlnesc perioade de stagnare a dezvoltării vitezei
sau chiar regresul ei, datorită creşterii rapide şi lipsei forţei musculare, fenomen specific şi
vârstei pe care o avem în atenţie. O dată cu dezvoltarea judicioasă, treptată, a forţei
musculare, jucătorii îşi redobândesc viteza pe care şi-o pot dezvolta în continuare.
În timpul efectuării exerciţiilor de viteză sunt necesare pauze de odihnă care să asigure
organismului o relaxare totală. Exerciţiile de viteză se vor executa imediat după încălzire,
când sportivul nu se simte încă obosit. Aceste exerciţii se efectuează din diferite poziţii de
plecare, la semnale vizuale şi auditive, căutându-se apropierea exerciţiilor de mişcările
voleibaliştilor în timpul jocului.
Exerciţiile de viteză sunt folosite în funcţie de diferite etape de pregătire. La începutul
şi mijlocul etapelor de pregătire se recomandă ca sportivii să parcurgă distanţe scurte din
diferite poziţii de plecare. Încep apoi deplasările rapide, cu opriri bruşte şi pase prin diferite
procedee. În etapele pregătitoare viteza se mai poate dezvolta prin practicarea altor sporturi
ca: atletism, baschet, handbal, alte jocuri dinamice şi exerciţii specifice cu sau fără minge.
În cadrul procesului de pregătire se pune accent pe dezvoltare vitezei mai intens la 15-
16 ani, ulterior această calitate realizându-se mai greu, ceea ce înseamnă că se va lucra mai
departe pentru îmbunătăţirea ei.
Viteza fiind o calitate perfectibilă la această vârstă, se va urmări perfecţio-narea ei sub
toate formele.
Viteza de deplasare va folosi ca metoda pe cea a antrenamentului pe intervale,
constând în alergări repetate, cu efort maxim şi pauza care să asigure repetarea alergărilor fără
micşorarea vitezei.
În preocuparea pentru dezvoltarea vitezei de deplasare, exerciţiile de alergare vor fi
combinate cu cele de atenţie, acrobatice şi de îndemânare, forme sub care se manifestă în cea
mai mare parte în timpul jocului de volei.
Viteza de reacţie şi execuţie au un rol important în pregătirea voleibaliştilor deoarece
alături de îndemânare, dezvoltate la un nivel înalt, ele trebuie să asigure nu numai capacitatea
de a rezolva rapid anumite situaţii de joc, ci şi capacitatea de a le rezolva în raport cu scopul
urmărit şi în strânsă colaborare cu coechipierii.
În vederea dezvoltării acestor calităţi putem folosi o gamă variată de exerciţii, separată
pentru viteza de deplasare, viteza de execuţie, reacţie sau în diferite combinaţii, cu şi fără
minge.
108
Concluzii
1) O atenţie deosebită merită din partea profesorului/antrenorului, dezvoltarea rapidă a
capacităţii de orientare în spaţiu, a simţului tempoului mişcărilor, al aprecierii distanţei,
capacitatea de a analiza senzaţiile musculare în timpul modificării suprafeţei de sprijin
deoarece această vârstă o permite. Aceste modificări în capacitatea informaţională au loc
paralel cu creşterea deosebită a posibilităţilor de detentă şi formarea capacităţii de a efectua
mişcări frecvente şi rapide.
2) Calităţile motrice se pot dezvolta la această vârstă şi în special viteza şi forţa.
Viteza nu se mai dezvoltă atât de rapid după această vârstă, dar se echilibrează tot mai bine cu
forţa care creşte datorită sporirii accentuate a masei musculare. Forţa la aceasta vârstă necesita
o atenţie mai mare. Exerciţiile pentru dezvoltarea forţei trebuie bine dozate, cu mărirea
treptată a intensităţii şi sunt contraindicate eforturile maximale de forţă şi încordările
neuromusculare care prezintă pericolul suprasolicitării aparatului musculoliga-mentar.
Biobliografie
Baroga, L. - Educarea calităţilor fizice combinate – Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1984.

Cojocaru, A. - Model şi modelare în voleiul de performanţă, Editura Universitaria Craiova,
2007.
Ioniţă, M. - Modelarea pregătirii jocului de volei din perspectiva modificărilor
regulamentului, Editura Universitaria Craiova, 2007.
Serban, M. - Gândirea, factor de optimizare a modelării – Editura Printech, Bucuresti, 1999.
Abstract
The qualities physically represent a subjects of big interest for the specialists, because is very
important in determinate role for the capacity physical of the sportsman and in main player of
volleyball. For this reason the methodic education qualities skillfully is a preoccupation a station of the
teacher and the coaches from different branches of sports and default from volleyball.
109
STATUTUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ŞI AL

PROFESORILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ, PREZENT ŞI
VIITOR
Lect. univ. dr. CRISTIAN COSTESCU

DEFS - Universitatea din Bucureşti
Sistemul educaţiei fizice pe plan internaţional

Problema statutului juridic şi statutului real al educaţiei fizice şi sportului în şcoală şi
universităţi obligă la luarea în calcul a unui context educativ, social şi cultural mai larg.
Ancheta CDDS1,precum şi anchetele internaţionale şi anchetele ţărilor Uniunii Europene,
arată că educaţia fizică şi sportul au un statut identic cu al celorlalte materii. Aceste cifre pot
fi uşor înşelătoare datorită existenţei de diferenţe de interpretare a acestui statut, de exemplu
al celui de materie principală faţă de cea secundară in anumite ţări din Europa de Vest. Printre
altele chiar dacă educaţia fizică figurează sistematic printre materiile principale ca şi limba
maternă şi matematica, ea beneficiază de mai puţine ore de curs şi în consecinţă, aceasta
materie împreuna cu profesorii săi au de fapt un statut inferior. Puţine ţări recunosc că
educaţia fizică are un statut inferior faţă de alte materii, indicând că acest statut poate fi
variabil în funcţie de unităţile de învăţământ.
Rezultatele anchetei CDDS asupra statutului educaţiei fizice şi sportului şi a
profesorilor de educaţiei fizică, par a contrazice afirmaţiile literaturii specializate care
consideră că educaţia fizică ar avea un statut inferior şi o lipsa de apreciere.
Cu foarte rare excepţii ancheta indică că profesorii de educaţie fizică beneficiază de
un statut cel puţin egal cu cel al profesorilor de celelalte materii. Totuşi, după literatura de
specialitate şi datele altor anchete, egalitatea statutului nu se regăseşte în practică. Aceasta
rezultă în primul rând din răspunsurile despre importanţa acordată educaţiei fizice în şcoală
în general, lipsa unei evaluări oficiale şi despre scăderea programei orare şi folosirea către alte
finalităţi a resurselor.
Statutul real al educaţiei fizice şi sportului comparat cu cel al altor materii de
învăţământ este perceput ca inferior faţă de cel care este recunoscut prin lege. În concluzie
educaţia fizică are acelaşi statut care este recunoscut prin lege, dar nu şi în practică. În ceea ce
priveşte valoarea care este recunoscută ca educaţie, aproape 70% din repondenţi din toate
celelalte anchete afirmă că educaţia fizică se loveşte de un scepticism puternic referitor la
valoarea sa academică proprie (intrinsecă). Sentimentul general exprimat de aceste anchete
este că o mare parte din activităţile desfăşurate în cadrul orelor de educaţie fizică şi sport sunt
percepute ca activităţi recreative, de joc sau de distracţie. Ideea conform căreia educaţia
fizică şi sportivă este o activitate neproductivă şi că celelalte materii de învăţământ sunt
importante pentru atingerea reuşitei se regăseşte în toate ţările din Europa.
Cauzele considerate pentru existenţa unui statut de inferioritate al educaţiei fizice sunt
în principal: lipsa de interes a societăţii, necunoaşterea scopurilor şi obiectivelor acestei
materii, lipsa instalaţiilor şi echipamentelor adecvate, reducerile bugetare, interesul privilegiat
acordat de directorii de şcoli pentru alte priorităţi, inferioritatea imaginii sportului, imaginii
valorii şi statutului (de cenuşăreasă a materiilor de învăţământ) în raport cu celelalte materii
“academice”, procentele de abandon superioare faţă de celelalte materii (o ”materie
nonacademică predată în pierdere”) şi statutul diminuat care rezultă din posibilitatea de
obţinere a scutirii la aceasta materie pe considerente medicale.
110
Atitudinea persoanelor importante pentru elevi cum ar fi: directorii, profesorii de alte
materii şi părinţii reflectă de-o potrivă statutul marginal, inferior al educaţiei fizice şi lipsa de
consideraţie care îi este acordată. Printre directorii de şcoli este răspândit punctul de vedere,
potrivit căruia educaţia fizică este o materie neacademică şi neesenţială care se aproprie mai
mult de o activitate recreativă decât de o activitate educativă. Se observă o atitudine negativă
asemănătoare printre profesorii de alte materii care consideră educaţia fizică precum o materie
de statut inferior, marginală, de calitatea a doua, o materie neconstructivă şi neproductivă pe
plan profesional, o materie neacademică fără valoare educativă şi bună doar pentru a servi ca
activitate recreativă şi compensatorie.
Aceleaşi idei se regăsesc şi la părinţi care consideră în aparenţă că educaţia fizică este
o activitate pozitivă dintr-un punct de vedere social, dar în principal neproductivă după anii
şcolarităţii. Părinţii privilegiază materiile academice şi percep orele de educaţie fizică şi sport
ca o pierdere potenţială de timp din punct de vedere al randamentului şcolar şi/sau al
rezultatelor examenelor.
Educaţia fizică se deosebeşte în general faţă de celelalte materii fiind o materie de
învăţământ orientată către practică, ea nu beneficiază de un statut egal în programă şi rămâne
subordonată altora din punct de vedere al tradiţiilor academice. Chiar în ţările în care este
recunoscută ca materie de examen, ea continuă să fie printre materiile de examen cele mai
puţin prestigioase. Aspectul său formativ nu este recunoscut şi nici modul în care poate
contribui la experienţa educativă a copiilor; această contribuţie este considerată din contră
puţin semnificativă în raport cu caracterul teoretic al materiilor academice.
Aspecte pedagogice: Obiective şi conţinut

Analiza datelor asupra obiectivelor, temele de interes şi conţinutul programelor de
educaţie fizică şi sport din Europa, relevă o orientare clară în favoarea programelor cu o
dominantă sportivă, în care sporturile de competiţie ocupă un loc important în general cu o
structură de atletism. Jocurile şi/sau sporturile de echipă sunt în plus prezente la toate nivelele
programelor de educaţie fizică şi sport, atât în ciclul primar, secundar şi în învăţământul
superior.
Dintre sporturile de echipă cele mai prezente sunt fotbalul, baschetul, voleiul şi
handbalul, la care se adaugă anumite sporturi cu caracter naţional, dintre acestea, sporturile
cele mai frecvent menţionate sunt: badminton, tenis şi tenis de masă, gimnastică şi gimnastică
ritmică, dans şi nataţie practicate şi bine reprezentate în toate statele. Diverse “alte activităţi”
(breake dans, bowling, box, şahul, scrima, patinaj artistic, judo, karate, patinaj pe role, patinaj
viteză, polo, canotaj şi lupte) figurează în programele de educaţie fizică şi sport.
Educaţia prin Sport - realităţi sociale contemporane

Activitatea fizică/sportivă este un element considerat important în formarea
indivizilor, fiind apreciat ca un factor de socializare cu o importanţă din ce în ce mai crescută
în societatea modernă. Atât dezvoltarea biologică cât şi trăsăturile psihice modelate de
procesul socializării continuă pe parcursul întregii vieţi pe măsura sumării şi exercitării a noi
roluri sociale şi asimilării de noi experienţe. Dacă dobândirea uneia sau alteia din aceste
sarcini de dezvoltare eşuează, rezultă o serie de efecte negative printre care lipsa de adaptare
socială, creşterea anxietăţii, dezaprobarea socială şi incapacitatea de exercitare a altor sarcini 2.
Cea mai evidentă reacţie la oferta clasică a practicii sportive 3 este aceea materializată
prin conceptul de „a te simţi bine în propriul corp” un concept născut din ideea reapropierii de
propriul corp, care consideră că identificarea cu perfecţiunea atletică este un bluf social,
deoarece sentimentul de frustrare pe care în pot avea cei care nu se simt mulţumiţi de propriul
corp este datorată visului de a poseda corpul altuia, atât fizic cât şi la nivelul imaginarului al
111
reprezentărilor corporale şi sociale (clasă). Acest lucru a fost evidenţiat şi de Pierre Bourdieu 4
când vorbea despre revalorizarea socială a frumuseţii ca produs cu „valoare de piaţă” legată
strâns de valorizarea unor profesii precum manechin, ataşat de presă, relaţii publice,
stewardese. Opoziţia ofertei clasice, tradiţionale o constituie şi sporturile noi, „sporturi
californiene”, windsurf, zbor liber, excursii montane şi alpinism, parapantă, schisurf etc. sau
de practici „necompetiţionale” precum jogging, ce constituie o reinvestire “ludică” (şi onirică)
a noţiunii de plăcere individuală în practica sportivă.
Această continuă confruntare între dorinţa de a experimenta noi practici şi ofertă,
prima alimentându-se din simbolistica inepuizabilă a nevoii de a fi diferit şi original, cea de-a
doua funcţionând pe modelul raţionalist, al intereselor monopoliste şi al profitului, al pieţei de
materiale sportive. Această relaţie între cerere şi ofertă duce la ajustarea permanentă a
structurii cererii şi ofertei, după o logică ce pare a se conforma faptului că piaţa utilizează
simbolistica cererii dar în aceeaşi măsură ea o şi epuizează cel puţin la nivel simbolic. Nu
industria sportivă inventează noi forme de practici şi nici media, dar pot impune răspândirea
acestora, până când ele sunt asimilate ca şi alte sporturi considerate tradiţionale, această
dinamică fiind exploatată de producătorii de materiale sportive şi de media, ce facilitează o
difuzare cât mai largă şi mai amplă către public.
Credinţa că sportul are efecte benefice asupra sănătăţii nu ar fi rezistat dacă numai
medicii ar fi fost singurii care să apere această idee, ea este susţinută şi de experienţa
subiectivă a practicantului sportiv, care se simte revigorat după o şedinţă de practică fizică, cu
un sentiment tonic şi de control al corpului. Această idee a fost asimilată de mari mase de
oameni, opinia publică asimilând-o sub formă de credinţă.
Tema mişcării fizice (şi a rezultatelor ei benefice) a fost folosită de-a lungul ultimului
secol asupra copiilor, femeilor, convalescenţilor, delincvenţilor, etc. Deşi este o idee de simţ
comun, anumiţi critici afirmă că este imposibil să se facă o comparaţie între efectele asupra
agresivităţii, violenţei politice, delincvenţei juvenile, dintre o societate „înainte” şi „după”
introducerea unui program sportiv.
Figura 1 ne arată evoluţia raporturilor existente între diferitele tipuri de practici sportive, cât şi modul
de raportare a populaţiei către acestea. Sistemul competiţional de top, nu mai poate fi văzut ca un vârf
firesc al sportului de masă (a), la rândul său sportul de masă având tendinţa de a pierde din efectiv în
favoarea sportului de loisir. Acest lucru se datorează în principal hiperspecializării sportului de
performanţă care nu mai reprezintă o ascensiune posibilă şi naturală de la sportul de masă şi a
112
distincţiei din ce în ce mai precise între performanţele sportive. Răspunsul social duce la segregarea
celor trei tipuri de practică sportivă, cu dezvoltarea în principal a extremelor, sportul de loisir şi de
performanţă (d).
Din perspectiva Sportului Şcolar ideea de sport este strâns legată de cea de educaţie,
de proiectarea unui sistem educaţional în care componenta fizică poate avea mai multe roluri,
în funcţie de concepţia generală asupra sportului şi de forma de organizare aleasă pentru
acesta. În general dezvoltarea personală se apropie de ideea de sport de masa, iar cea bazată
pe instituţionalizare către ideea de performanţă de „top”.
Problema statutului juridic şi statutului real al educaţiei fizice şi sportului în şcoală şi
învăţământul superior obligă la luarea în calcul a unui context educativ, social şi cultural mai
larg. Aşa cum am mai afirmat la începutul acestui capitol, ancheta CDDS, precum, şi
anchetele internaţionale şi anchetele ţărilor Uniunii Europene, arată că 94% au un statut
identic cu al celorlalte materii. Aceste cifre pot fi uşor înşelătoare datorită existenţei de
diferenţe de interpretare, de exemplu a calităţii de materie principală faţă de alte discipline
secundare in anumite ţări din Europa de Vest. Cu toate că asistăm la o prezenţă sistematică a
educaţiei fizice în curriculele ca una dintre materiile principale, statutul ei rămâne in fapt unul
de inferioritate.
În concluzie sportul poate deveni obiectul ideal pentru a remedia criza educaţiei fizice
moderne, putând face apel la un discurs autoritar pentru a absorbi dezordinea creată de
apariţia practicilor ce dezvoltă o altă formă de corporalitate (expresive sau cele ecologice)
asupra cărora instrucţia şcolară tradiţională impune un sistem de ordine (normativ) extern,
prin promovarea obiectivelor şcolare şi universitare ce nu sunt apropiate conotaţiilor
postmoderne.
Creşterea importanţei practicilor sportive în societatea contemporană, fac necesară o
privire mai apropiată şi totodată critică asupra modului în care acestea se definesc,
organizează şi se manifestă. Fiind vorba de transformări sociale acestea vor fi întotdeauna de
lungă durată, necesită strategii şi nu se vor răspândi peste noapte. Acest lucru va permite
societăţii să impună anumite tendinţe de transformare, sau să dezaprobe şi să elimine altele.
În prezent, în România asistăm la o reconsiderare a conceptului educaţiei fizice, atât în
şcoală, unde la clasele I-IV educaţia fizică s-a introdus cu profesori de specialitate, cât şi în
învăţământul superior, prin proiectul noii legi a învăţământului, educaţia fizică are statut de
materie obligatorie.
Bibliografie
* * * Comitetul Director pentru Dezvoltare şi Sport – Consiliul Europei

Nagera, H., Les troubles de la petite enfance, Paris, PUF, 1969
Bourdieu, P., Critique sociale du jugement, Paris, Ed. Minuit, 1979.
Abstract
Physical education is a pedagogical process systematically and continously carried on, the
accomplishment of which is adjusting the body of the young generation to the physical and
psychological efforts to which every-day life submits us.
113
NOUTĂŢI ÎN VOLEIUL DE PERFORMANŢĂ

CONTEMPORAN
Lect. univ.dr. MARIANA CRISTEA

D.E.F.S. – Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: campionatul mondial, volei, performanta
Necesitatea cunoasterii elementelor definitorii precum si tendintele de dezvoltare ale

jocului de volei constitue o cerinta permanenta pentru fiecare tehnician al domeniului.
Inaltimea crescuta a jucatoarelor, dublata de o forta deosebita in atac, o aparare bazata
pe un blocaj agresiv, organizarea foarte variata si rapida a atacului impreuna cu o aparare
bazata pe jocul acrobatic şi eficient al liniei a II-a, sunt atributele strategice promovate si
demonstrate de echipele de mare performanta.
Noile prevederi ale regulamentului de joc (nesanctionarea primei lovituri, lovirea
mingii cu piciorul, aparitia jucatorului libero) impune modificari esentiale in continutul si
metodologia pregatirii jucatorilor si a echipei.
Sintetizind elementele de strategie şi noutatile evitentiate la Campionatul Mondial 2006
desfasurat in Japonia, s-a constatat:
 Jocul este gindit si realizat pina la cele mai mici detalii tehnico-tactice, lipsind
improvizatiile, echipele desfasurind un joc de regularitate fara osclatii ale eficientei
actiunilor de joc;
 Specializarea jucatorilor pe posturi si zone de eficienta maxima, in linia I si a-II-a

pentru atac, blocaj si preluare se realizeaza pe un fond larg de pregatire in cadrul
specializarii jucatoarelor, ridicatoare, de blocaj central si de preluare (jucatoarea
libero)
 Valorificarea la maximum a randamentului jucatoarelor in cadrul sistemului cu 5

tragatoare si 1 ridicatoare, in atacul bazat pe viteza si varietatea actiunilor de atac, cu
intrarea ridicatoarei din toate zonele la preluarea serviciului si cu participarea la fazele
de finalizare in trei momente succesive – de baza, surpriza si de siguranta a
tragatorilor din linia I si a II-a;
 Apararea isi suplimenteaza contributia in economia jocului, organizindu-se in sistemul

cu jucatoarea din zona 6 retrasa, cu blocaj individual (la corespondent) impotriva unui
atac combinativ si cu blocaj in grup la atacul din ridicari lente;
 In privinta continutului actiunilor tehnico-tactice individuale si colective din bagajul

jucatoarelor, acestea tind sa se imbogateasca pe linia specializarii determinat de
necesitatea obtinerii unei eficiente crescute in joc;
 In urma inregistrarilor si analizelor ulterioare s-au calculat indicii de eficienta pe

actiuni de joc si jucatoare, ce se prezinta dupa cum urmeaza:
114
 SERVICIUL: Aproximativ 60% dintre executii au fost efectuate din saritura. In
multe momente ale jocului, sportivele au folosit serviciul de mare risc. S-a folosit
serviciul planat spre anumite zone considerate vulnerabile. Statistica a inregistrat
11.072 de servicii, dintre care:
- 525 executii din care s-a realizat punct direct;
- 969 executii gresite;
- 9578 servicii ce au permis organizarea actiunii de atac.
Cea mai eficienta jucatoare la serviciu a fost Elena Godina din echipa Rusiei cu un
indice de eficienta de 39,28% .
 PRELUAREA DIN SERVICIU: Existenta in teren a jucatoarei libero specializata

pentru preluarile din serviciu a dat o mai mare siguranta organizarii fazelor de atac.
Astfel, jucatoarele libero au executat aproximativ 60% din preluarile serviciului
advers. In momentul preluarii serviciului, majoritatea echipelor au folosit asezarea cu
3 jucatoare. Preluarea serviciului a constituit actiunea de joc care a decis multe din
rezultatele jocurilor. S-a evidentiat jucatoarea din Brazilia, Carvalho Jaqueline, cu o
eficienta de 82,46%. Statistica a inregistrat un numar de 9.238 preluari din serviciu,
dintre care:
- 5617 preluari de mare precizie
- 3193 preluari cu precizie relativa
- 428 preluari gresite.
 LOVITURA DE ATAC: Este actiunea de joc care a inregistrat cel mai mare progres,
lucru datorat in partei taliei ridicate a jucatoarelor. Acest aspect a facut ca numarul
atacurilor executate din linia a II-a sa cresca considerabil. Repartizarea pe zone se
prezinta dupe cum urmeaza: atac efectuat din zona 4 in proportie de 30%; atac efectuat
din zona 3 in proportie de 20%; atac efectuat din zona 2 in proportie de 25% si atac
efectuat din linia a II-a in proportie de 25%.
Statistic s-au inregistrat14867 lovituri de atac, dintre care:
- 6639 lovituri de atac decisive,finalizate cu punc;
- 6139 lovituri de atac relativ bune,recuperate de adversar;
- 2030 lovituri de atac gresite.
Cea mai eficienta jucatoare a competitiei a fost brazilianca Calderon Rosir, cu un

rezultat de 59,68% de atacuri reusite. Zonele dominante de atac au fost Z 4, Z2 si din
linia a II-a. Mai putin s-a atacat din Z3, pantru ca blocajul in aceasta zona este cel mai
inalt si mai usor de executat, prin urmare si eficienta atacului este mai scazuta. Fazele
cele mai spectaculoase au fost acelea in care prin combinatii ingenioase, folosindu-se
mingii scurte sau in urcare, s-a atacat din zona 3. Fentele si simularile in atac au dus la
crearea de faze spectaculoase si la frumusetea jocului.
 BLOCAJUL: Eficienta generala inregistrata de aceasta actiune de joc a fost de

21,5%, acest element contribuind la o mai buna organizare a jocului in aparare.
Agresivitatea blocajului a crescut considerabil iar un blocaj format din trei jucatore nu
mai reprezinta o surpriza impotriva jucatoarelor cu talie ridicata ce ataca din ridicari
inalte. Blocajul a inregistrat 7.318 total actiuni, dintre care:
- 1293 blocaje reusite;
- 3855 executii cu continuarea fazelor de joc;
- 2170 executii nereusite.
115
Agresivitatea, viteza de executie si promptitudinea executiilor sunt calitati care au

condus la progresul inregistrat de aceasta actiune de joc, jucatoarea Cristiane Forst din
echipa Germaniei inregistrind cel mai mare procent al eficientei, de 28,32%.
 JOCUL IN APARARE: Fazele de joc prelungite care dau frumusetea si

spectaculozitatea jocului au fost numeroase, lucru care demonstreaza ca echipele
participante la competitie au pregatit minutios acest element de joc. S-au inregistrat
1.202 interventii, dintre care:
- 524 interventii perfecte, cu o eficienta de 43,59%
- 398 interventii cu prelungirea fazelor de joc, eficienta de 33,11%
- 280 interventii gresite, procentual 23,30%.
Trebuie avut in vedere ca loviturile de atac au fost de o mare intensitate si forta,

remarcindu-se jucatoarea Szu Hui Fang–Taipei, cu un procent al reusitelor de 40,15%
 RIDICAREA: Acesta actiune de joc a determinat eficienta loviturilor de atac in

multe situatii de joc, precum si realizarea unor faze in care combinatiile tactice
spectaculoase au dat frumusete jocului. Caracteristic pantru majoritatea echipelor
participante este faptul ca s-au folosit jucatoare specializate pe acest post, jucatoare cu
o experienta si virsta mai ridicata fata de celelalte componente ale echipei. Este
fireasca aceasta situatie, avind in vedere ca jucatoarele ridicatoare trebuie sa fie
experimentate, cu un stagiu competitional mai indelungat. Executiile au fost exacte si
eficiente, asa cum reiese din inregistrarile si calculele statistice:
- 4.040 executii de mare precizie ;

- 10.244 ridicari bune;
- 158 ridicari gresite.
Jucatoarea japoneza Takeshita Yoshie, in ciuda taliei sale scazute (159 cm), a fost
jucatoarea cea mai eficienta, inregistrind un procent de 75,21%. Mentionam ca precizia
ridicarilor a fost si va fi mereu corelata de precizia preluarilor din serviciu si atac.
 Prezenta in echipe a jucatoarelor foarte inalte si cu un potential motric deosebit

constituie o necesitate a depasirii apararilor din ce in ce mai inalte si mai bine
organizate.
 Talia medie a jucatoarelor (la primele 12 echipe ) a fost de 183 cm, jucatoarele cele
mai inalte (202 cm) au fost din echipa Rusiei - Ekaterina Gamova si Yulia Merculova.
Jucatoarea cea mai scunda a fost ridicatoarea echipei Japoniei, Takeshita Yoshie, cu
numai 159cm.
 Virsta medie a jucatoarelor (la primele 12 echipe) a fost 24,7 ani, sportiva cea mai
tinara fiind Sanchez Perez, de 17 ani, din echipa Cubei, in timp ce jucatoarea cea mai
virstnica, 36 de ani, fiind Helia Souza din Brazilia;
 Rigorilor pregatirii si competitiilor nu le pot face fata decit jucatoarele care au

acumulat in cadrul pregatirii un inalt nivel al eficientei actiunilor tehnico- tactice de
joc, un potential biomotric si psihic superior dezvoltat impreuna cu luciditatea in
gindire si experienta de joc;
116
 Drumul spre marea performanta are de strabatut mai multe etape,cu obiective,
continuturi, sarcini si mijloace de actionare bine precizate;
 Pentru a face fata volumului de pregatire si, in aceeasi masura, participarii eficiente la
competitii, pe tot parcursul pregatirii sportive, o atentie deosebita sa se acorde
factorilor psihologici implicati in pregatire si concurs. De asemeni nu trebuie neglijate
asigurarea unui regim echilibrat intre efort si refacere.
Bibliografie:
W.W.W. FIVB
W.W.W. FRB
Tanase Tanase ,Visan Ghe, Badau Dana: Campionatele Mondiale de volei -2006, Studiu
privind tendintele tehnico-tactice, motrice
si antropometrice.
ABSTRACT
This study presents the newest tendencies and developing directions of the high performance
female volleyball, as resulted from the World Championship, 2006, Japan.
117
STUDIU COMPARATIV PRIVIND STRUCTURA

MOTIVAŢIEI STUDENTELOR CARE PRACTICĂ
JOCUL DE VOLEI ŞI FITNESS-CULTURISMUL ÎN CADRUL
CURSULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Lector univ. dr. MARIANA CRISTEA

Cuvinte cheie: motivatie,volei, fitness-culturism, studente.
INTRODUCERE
Cercetarea noastra constituie o parte dintr-un studiu mai cuprinzator, care are ca
obiectiv cunoasterea si analiza factorilor motivationali ce stau la baza optiunii studentelor
privind practicarea unei anumite discipline sportive in cadrul cursului de educatie fizica si
sport. Cercetarea analizeaza domeniul complex al motivatiei privind practicarea educatiei
fizice, sub diferitele ei forme, in mediul universitar, cu efecte multiple si profunde asupra
personalitatii studentelor.
Educatia fizica si sportul in UNIVERSITATEA BUCURESTI se desfasoara pe baza
optiunii studentelor, acestea isi aleg la inceputul anului universitar disciplina sportiva pe
care doresc sa o practice, care considera ca li se potriveste si ca le reprezinta.
Fitness-culturismul, gimnastica aerobica si dansul sportiv sunt discipline care se afla
in topul preferintelor studentelor, in timp ce jocul de volei este departe de a avea acelasi
numar de practicante. Acest fapt ne-a determinat sa aflam care sunt motivele, trebuintele,
nevoile ce le determina pe studente sa opteze pantru
o disciplina sportiva ce nu se regaseste in programa de educatie fizica din liceu, in
defavoarea uneia cu care s-au familiarizat timp de 4 ani.
Sa fie vorba de saturatie, sau poate de dorinta de diversitate? Sa fie vorba de despre
“moda”, despre influenta modelelor promovate de mass-media? Aflarea raspunsurilor la
aceste intrebari ar putea duce la o mai buna cunoastere si intelegere a trebuintelor, nevoilor
aspiratiilor studentelor si a asteptarilor pe care acestea le au de la oferta sportiva a D.E.F.S.
In consecinta, activitatea prezenta, dar si cea viitoare a cadrelor didactice ar putea intimpina
mai eficient, mai organizat si mai prompt
nevoile studentelor.
DOMENIUL DE REFERINTA
Actele comportamentale nu se produc in mod gratuit, la baza lor existind o serie de
mobiluri interne care impulsioneaza activitatea si o sustin energetic. A.ROSCA (1975)
defineste motivatia ca fiind ,,totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt
innascute sau dobindite, constientizate sau neconsientizate, simple trebuinte fiziologice sau
idealuri abstracte”. Motivatia raspunde la intrebarea ,,de ce?”, ,,de ce s-a produs?” in raport
cu o anumita conduita a persoanei. Personalitatea este cea care valideaza si care este
validata de catre motivatie alaturi de alte procese psihice.Un comportament motivat este
orientat spre un scop motivant, adica acel scop care atunci cind este perceput de catre
subiect produce o mobilzare si organizare a comportamentului, o polarizare spre scop.
Motivele practicarii activitatilor motrice sunt complexe, exprimind diversitatea
personalitatii fiecarui individ. De aceea este mai potrivit sa vorbim de un complex de
118
structuri motivationale care stau la baza orientarii individului spre practicarea unei forme de
miscare. Practicarea exercitiului fizic se desfasoara sub influenta si controlul unor seturi
complexe motivationale, a unei ierarhii intr-o continua structurare, a unui sistem
motivational care provoaca, sustine, intensfica sau dimpotriva, blocheaza, diminueaza ori
intrerupe participarea la lectie. Aceasta structura ierarhizata ne permite intelegerea
directiilor majore de actiune a personalitatii studentelor in momente sau etape diferite.
Cunoasterea motivelor dominante si ierarhizarea acestora ne dau posibilitatea conturarii
profilului motivational pe discipline sportive.
METODA
Pentru a afla structura motivationala a studentelor ce practica jocul de volei si a celor
care au optat pentru fitness-culturism, am elaborat un chestionar de motivatie ce cuprinde
36 de itemi structurati pe 12 trebuinte:
- trebuinta de statut; trebuinta de asociere/afliere; trebuinta de
implinire/satisfactie; trebuinta de miscare; lipsa motivatiei; trebuinta de
protejare a imaginii de sine; trebuinta de intrecere/competitie; trebuinta de
autodepasire; trebuinta de sanatate si deconectare; trebuinta de imbunatatire a
imaginii de sine; motivatia conjuncturala.
Fiecare subiect a marcat pe o scala de evaluare tip LIKERT, notata de la 1 la 5
(1reprezentind absenta factorului iar 5, prezenta puternica a factorului).
SUBIECTI
Chestionarul a fost aplicat la 200 de subiecti, 100 de practicante ale jocului de volei
si 100 de studente care au optat pantru fitness-culturism.
In urma prelucrarilor statistico-matematice si analizei datelor s-a constatat:
Structura motivationala si ierarhizarea factorilor motivationali in ordinea valorilor mediilor:
1.1 VOLEI FITNESS-CULTURISM
1.T de sanatate si deconectare 4,21 1.T.sanatate si deconectare 4,21

2.T de competitie 3,90 2.Tde miscare 4,03
3.T de miscare 3,75 3.T.de imbunatatire a IS 3,68
4.T.de asociere/afiliere 3,75 4.T.de protejare a IS 3,64
5.T.de autodepasire 3,65 5.T.de a invata ceva nou 3,47
6.T.de implinire/satisfactie 3,60 6.T.de autodepasire 3,21
7.T de protejare a IS 3,59 7.T.de implinire/satisfactie 3,11
8.T.de a invata ceva nou 3,37 8.Motivatia conjuncturala 2,94
9T de imbunatatire a IS 2,92 9.T de asociere/afiliere 2,65
10T.motivatia conjuncturala 2,89 10.T. de statut 2,20
11.T de statut 2,03 11.T. de competitie 1,91
12. Lipsa motivatiei 1,26 12.Lipsa motivatiei 1,40
In urma analizei ANOVA, s-a constatat intre cele doua discipline cercetate existenta a 8
trebuinte care difera semnificativ statistic (p<0,05), 3 trebuinte care nu difera semnificativ
statistic si o trebuinta cu valori egale.
119
Trebuinte care difera semnificativ statistic:
V F-C P
1.T de statut 2,03 < 2,20 0,04
2.T de asociere/afiliere 3,75 > 2,65 0,000
3.T.de implinire/satisfactie 3,60 > 3,11 0,000
4.T. de miscare 3,75 < 4,03 0,002
5.T.de imbunatatire a IS 2,92 < 3,68 0,000
6. T. de competitie 3,90 > 1,91 0,000
7.Lipsa motivatiei 1,26 < 1,40 0,01
8 T.de autodepasire 3,65 > 3,21 0,000
Trebuinte care nu difera semnificativ statistic:
1.T de a invata ceva nou 3,37 < 3,47 0,25

2.T de protejare a IS 3,59 < 3,64 0,47
3. Motivatia conjuncturala 2,89 < 2,94 0,68
Trebuinte cu valori egale ale mediilor:
1.Trebuinta de sanatate si deconectare 4,21 4,21
In functie de valoarea mediilor s-a realizat profilul motivational al celor doua

discipline sportive analizate, in raport de trebuintele studentelor:
Profilul motivational al disciplinei VOLEI:
1. Trebuinta de sanatate si deconectere media 4,21

2. Trebuinta de competitie media 3,90
3. Trebuinta de asociere/afiliere media 3,75
4. Trebuinta de miscare media 3,75
5. Trebuinta de autodepasire media 3,65
Profilul motivational al disciplinei FITNESS-CULTURISM
1. Trebuinta de sanatate si deconectare media 4,21

2. Trebuinta de miscare media 4,03
3. Trebuinta de imbunatatire a IS media 3,68
4. Trebuinta de protejare a IS media 3,64
120
CONCLUZII
 Din gama variata de discipline sportive puse la dispozitie de catedra de educatie

fizica, studenta alege una si le exclude pe celelalte, iar aceasta alegere demonstreaza
caracterul selectiv al motivatiei.
Alegerea disciplinei sportive se face din ratiuni proprii care vor fi in acord cu
constelatia si dinamica motivationala. Aceste motive se cladesc unele cu ajutorul
celorlalte, se influenteaza reciproc, se intrepatrund, manifestindu-se cu grade diferite
de intensitate.
 Studentele care au optat sa practice jocul de volei au facut aceasta alegere pentru a-si
satisface in principal trebuinta de intrecere, de asociere/afiliere si autodepasire.
Toate aceste motive se impletesc, se interconditioneaza reciproc, sustinindu-se unele
pe altele. Practicarea acestei discipline sportive favorizeaza cunoasterea de sine,
dezvoltarea competentelor de comunicare cu altii, cu care intra in contact si cu care
se intrec. Studentele isi descopera calitatile, isi valorizeaza inzestrarile aptitudinale,
invata sa lucreze in echipa, sa colaboreze si sa respecte partenerii.
 Practicantele fitness-culturismului au optat pantru aceasta disciplina sportiva pantru
a-si satisface in principal trebuinta de sanatate, deconectare si miscare. De asemenea,
foarte importanta pantru ele este nevoia de imbunatatire si protejare a imaginii de
sine. Motivele sunt necompetitionale si raspund dorintei de valorizare si realizare a
sinelui, prin obtinerea armoniei corporale, stdentele cautand un echilibru intre Eul
fizic si Eul psihosocial. Satisfactiile obtinute sunt strins legate de succesul si
realizarile individuale, studentele fiind sensibile la ,,exigentele sociale” privind
imaginea corporala.
BIBLIOGRAFIE:
Dragnea, A; Teodorescu, S: Teoria Sportului,Editura FEST,Buc.2002

Epuran M; Holdevici I: Compendiu de psihologie pentru antrenori,Editura Sport-
Turism,Buc. 1980
Cristea M: Voleiul ca factor motivational de angrenare a studentilor in
practicarea activitatilor motrice, Teza de doctorat, Buc 2007.
Horghidan V; Metode de psihodiacnostic, Edit. Didactica si Pedagogica,
Buc. 1997
ABSTRACT:
This study determins the motivation of the students that chose to practice voleyball and
fitness/body-building and determines the similarities and differences in motivation.
121
MESERIILE CLUBULUI SPORTIV ÎN VIZIUNEA

STUDENŢILOR ANEFS
Conf. univ. dr. DOINA CROITORU – ANEFS
Cuvinte cheie: studenţi, anchetă, sport
În societatea contemporană nimeni nu mai poate nega faptul că sportul a evoluat de la

un mod d petrecere a timpului liber la o industrie majoră cu contribuţie directă la creşterea
bunăstării sociale – efectele de socializare, îmbunătăţirea condiţiei biologice a indivizilor,
modalităţi noi de petrecere a timpului liber – şi a bunăstării economice. Din punct de vedere
economic dezvoltarea este considerată doar acea creştere asociată cu o modificare structural-
calitativă în economia naţională şi în calitatea vieţii oamenilor. Astfel, suntem nevoiţi a privi
impactul economic al prin prisma efectelor economice benefice directe şi mediate pe care le
generează: prin aportul său la consum, venituri, încadrarea în muncă, dezvoltarea economică,
regională şi locală.
Ca scop al cercetări ne-am propus evaluarea nivelului de cunoaştere a meseriilor

sportului de către o parte a studenţilor ANEFS anul II. Sarcina de îndeplinit a constat în
enumerarea a cât mai multe meserii care pot exista într-un club sportiv – concurs, sarcină ce
trebuia rezolvată în timp de 7 minute. Deoarece nu am urmărit performanţa individuală ci o
evaluare generală a nivelului de cunoştinţe, rezolvarea a trebuit a fi îndeplinită prin lucru în
echipă, singura restricţie impusă fiind ca alcătuirea echipelor să cuprindă studenţi/studente din
aceeaşi grupă. Astfel, s-au format ad-hoc 9 echipe între 5 şi 10 subiecţi care au cuprins toate
cele 62 persoane prezente în sală.
La sfârşitul celor 7 minute listele elaborate în urma brainstorming-ului cuprindeau
între 21 şi 62 de ocupaţii/meserii ce pot fi întâlnite pe statul de plată al unui club sportiv.
Dintre rezultatele obţinute prezentăm cea mai lungă listă elaborată în intervalul de
timp stabilit1 – după eliminarea variaţiilor de tipul contabil şef/contabil adjunct sau agent
pază/bodyguard etc.
1
Chirilescu Ioan-Cătălin, Bălan Valentin, Chivu Răzvan, Cotoi Paul, Chiriac Sabin, Bobocel Dănuţ, Ariton
Mihai Vlad, Bălună Dragoş, Parlea Marius – din grupa 27A
122
asistent preşedinte medic
bucătar nutriţionist
casier om de serviciu
cercetător operator imagine
comentator sportiv sală portar
consilier juridic preparator fizic
consilier tehnic profesor
contabil programator
director de imagine psiholog
director de marketing psihopedagog
director de programe redactor
director de ramura sportiva referent
director de resurse umane rugbist
director economic secretar general
director general sportivi profesionişti
fotbalist statistician
fotograf şofer
instructor sportiv tehnician
kinetoterapeut vânzător bilete
lăcătuş vânzător la magazinul clubului
magazioner vicepreşedinte club
marangoz administrator pagină web
maseur
mecanic
După terminarea timpului şi la cererea participanţilor, s-a convenit ca „întrecerea” să

continue prin realizarea unei singure lucrări pentru fiecare grupă, termenul de predare fiind
peste 7 zile.
La expirarea celor 7 zile au fost centralizate 8 liste cuprinzând între 48 şi 213
profesii/ocupaţii/meserii enumerate. Am remarcat că o mare parte a rezultatelor nu s-au
încadrat în tema enunţată – meserii într-un club sportiv – listele lărgind aria de acoperire la
structurile administrative şi teritoriale, piaţa producerii de bunuri, piaţa distribuţiei sportului
ca marfă şi altele.
Sunt de remarcat includerea – uneori cu multă imaginaţie 1 - a unor ocupaţii care se
întâlnesc mai rar dar există într-adevăr pe statele de personal ale marilor cluburi sportive. O
lipsă a mea a fost că nu am specificat clar dacă întrecerea-temă se referea la meseriile
specifice unui club din ţara noastră sau nu, această lipsă permiţând remarci de necontestat, de
tipul „este sigur,… la AC Milan”
1
Petcu Andreea , Mogoş Georgeta, Nistor Camelia, Istrate Ana-Maria, Mihăilescu Monica - din grupa 26;
Ciobănescu Ionela, Gheorghe Angelica, Gavojdea Angelica, Heroiu Oana, Comănescu Livia - din grupa 25B
123
antrenor cabaline maestru dans
cablator de frânghii alpinism şi escaladă mascotă !
caddy (golf) mecanic biciclete
cameraman monitor schi
coregraf organizator competiţii
confecţioneri mânere, lansete, beţe schi şi parchetar
pescuit ! pilot de încercare !
coordonator presă preparator fizic
corepetitor racordor rachete tenis
îngrijitor cabaline responsabil relaţii cu media
croitoreasă responsabil imagine
cusător mănuşi box, schi, fotbal saltelar !
dietetician supraveghetor bazin înot
fizioterapeut scouter
gestionar sală spălătoreasă
impresar sportiv tehnoredactor
îngrijitor spaţii verzi trezorier
jurist
laborant
Concluzii
Contribuţia sportului la dezvoltarea pieţii muncii poate fi obiectivizată prin

inventarierea ocupaţiilor clasice (antrenori, instructori, sportivi profesionişti), manageriale
(din cluburi, federaţii, asociaţii sportive), a celor din producţia şi distribuirea de bunuri şi
servicii sportive (medicale, cercetare, educative, loisir, funcţii publice, vânzare, comerţ,
publicitate) etc. Nu putem uita că sportul îşi aduce aportul nu numai la crearea cererii de
mărfuri şi servicii ci şi pe alte pieţe, cum ar fi piaţa construcţiilor (să ne amintim programul
400 de săli de sport), industriei alimentare (suplimente nutritive), industriei electronice şi a
tehnicii de vârf, industriei chimice (materiale pentru echipamente sportive), farmaceutice,
servicii financiare, asigurări etc.
Apreciez că rezultatele cercetării prezentă denotă o cunoaştere relativ bună a

meseriilor/ocupaţiilor clasice specifice sportului precum şi multă confuzie privind limitele
activităţii dintr-un club sportiv. Pe liste au fost trecute şi ocupaţii cum ar fin antrenor federal,
agent de asigurări, zidar, arbitru, salvamontist, comentator sportiv, ergoterapeut etc.
De asemenea, opinez că unii dintre studenţii noştri sunt la curent mai bine cu
organigramele marilor cluburi sportive internaţionale decât cu realitatea organizării
sportului românesc contemporan.
Interesantă manifestarea emulativă şi spiritul competitiv dovedit - studenţii au dorit

extinderea întrecerii pentru echilibrarea numărului de participanţi într-o echipă. Astfel, deşi
nu am intenţionat, sarcina a fost prelungită şi interesul pentru compararea rezultatelor finale
obţinute a fost mare. Ar fi incitant de comparat rezultatele obţinute şi implicarea dovedită cu
cele ale unor studenţi din alt profil decât cel EFS pentru urmărirea nivelului de conştientizare
a efectelor sportului la apariţia locurilor de muncă în societatea contemporană.
124
Abstract:
The paper presents the results of an investigation involving National Academy of Physical Education
and Sports students. The aim of this paper consists by emphasising the students’ point of view about
the existence of sports occupations into a sport club. 62 persons divided in 9 teams (5 to 10 subject - as
their will) elaborated lists into an emulation task. The results revealed a generally good knowledge of
specifically sport jobs and much confusion about the limits of a sport club activity.
125
EVALUAREA SPAŢIILOR DIDACTICE ŞCOLARE ÎN BAZA

RAPORTULUI EXISTENT/NECESAR
MIHAI CUCU – Universitatea „Dimitrie Cantemir” Bucureşti,

Facultatea de Drept, Cluj-Napoca
TRAIAN BOCU – UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca
Introducere
Evaluările au fost efectuate în cadrul programului etapei 2007 a grantului tip A,
C.N.S.I.S., „Educaţia fizică şi sportul şcolar, universitar şi sportul pentru toţi, parte integrantă
a asistenţei primare a stării de sănătate”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2006-
2008.
Atât din presa, cât si din relatările făcute de cadrele didactice cu ocazia unor activităţi
comune la diferite nivele, ca în ultimii ani au fost realizate câteva baze sportive şcolare
excepţionale atât la nivel naţional, cât şi in municipiul Cluj-Napoca. Cunoscând insuficienta
dotare cu baze sportive a reţelei şcolare din municipiu în ultimele decenii ale secolului trecut,
am considerat necesară cercetarea stadiului actual, evidenţierea progreselor, semnalarea
neajunsurilor, ca urmare a inventarierii amănunţite a tuturor bazelor sportive şcolare existente,
precum si stabilirea unor posibilităţi de construcţii viitoare (Bocu,1997).
Obiective
S-a urmărit evaluarea spaţiilor didactice existente, raportat la cele necesare, în vederea
elaborării unor propuneri (oferte) de programe strategice pe termen mediu şi lung care să fie
oferite autorităţii locale spre aplicare. S-a urmărit clasificarea spaţiilor de educaţie fizică şi
sportive şcolare existente, în scopul amintit.
În urma rezultatelor obţinute şcolile au fost împărţite în trei categorii în funcţie de
suprafeţele de desfăşurare a activităţilor de educaţie fizică şi sport (tabelele I,II,III).
Ipoteză
Studiul doreşte sa arate stadiul dezvoltării bazelor sportive şcolare în funcţie de
standarde şi necesităţi. În acest sens, se porneşte de la presupunerea insuficienţei spaţiilor
didactice de educaţie fizică şi sport la nivel şcolar, fapt ce pune în pericol posibilitatea
asigurării unei stări de sănătate optime, tinerei generaţii.
Metode de investigare
Cercetarea a constat în culegerea de date referitoare la dimensiunile spaţiilor destinate
educaţiei fizice şi sportului de la profesori sau de la directorii şcolilor, iar unde aceste date nu
ni s-au pus la dispoziţie, am efectuat măsurătorile pe teren. Au fost investigate un număr de
51 de şcoli din municipiul Cluj-Napoca (32 de licee şi 19 de scoli din municipiu) cuprinzând
un număr de 36 095 elevi.
Metodele de cercetare folosite au fost: interviul cu profesorii şi directorii, ancheta pe
teren şi metoda statistică.
Au fost clasificate spaţiile destinate activităţilor în spaţii închise şi spaţii deschise.
Spaţiile închise sunt reprezentate de săli de educaţie fizică şi sport, iar spaţiile deschise sunt
terenurile (îngrădite şi pe care nu se desfăşoară alte activităţi), şi curţile amenajate (pe care
există marcate terenuri, dar se desfăşoară şi alte activităţi în special recreaţia).
126
Şcolile investigate s-au grupat în trei categorii, în funcţie de condiţiile îndeplinite:
condiţii bune şi foarte bune, condiţii medii, condiţii improprii
Rezultate
a) Şcoli care au condiţii bune şi foarte bune
Tabelul I
Şcoli care au în dotare cel puţin o sală cu dimensiunile terenului de baschet
(400 mp) si spaţii exterioare destinate educaţiei fizice şi sportului.
Nr Şcoala Nr Sali Terenuri Curte Total mp/om mp/om mp/elev
crt elevi mp mp mp mp săli spaţii
deschise
1 Col Ped G.Lazăr 609 424 0 1840 2264 0,7 3,02 3,71
2 Lic.O.Ghibu 1273 424x2 0 2190 3048 0,67 1,72 2,39
3 Lic Info.T.Popovici 610 424 765 424 1613 0,7 1,95 2,64
4 L.A.Vlaicu 395 400+125+60 0 1600 2185 1,54 4,05 5,53
5 .Gr.Sc.Unirea 560 424+20 1200 0 1644 0,79 2,14 2,94
6 Col.Energetic 560 424 1400 0 1824 0,76 2,46 3,26
7 Col Transporturi 920 424 2500 600 3524 0,46 3,37 3,83
8 Col.Napoca 900 424+50 800 0 1274 0,53 0,89 1,41
9 Col.R.Ripan 655 424 600 800 1824 0,65 2,14 2,78
10 Col.A.Saligny 800 424 1200 0 1624 0,53 1,5 2,03
11 Şc.Agârbiceanu 950 580+50 2400 0 3030 0,66 2,53 3,19
12 Şc.Gen. 10 495 378 1496 770 2644 0,76 4,58 5,34
13 Şc.Brâncuşi 715 424 0 460 884 0,59 0,64 1,24
14 Şc. I.Creangă 970 580 200 400 1180 0,6 0,59 1,22
15 Şc.I.Haţieganu 711 424 1600 800 2824 0,6 3,38 3,97
16 Şc. L.Rebreanu 594 424 0 224 2664 0,71 3,77 4,48
17 Şc.V.Voievod 820 596+30 1680 0 2306 0,76 1,95 2,81
b) Şcoli care au condiţii medii pentru desfăşurarea activităţilor de educaţie fuzică şi

sport
Tabelul II
Şcoli care au în dotare săli cu suprafeţe între 140 şi 350 mp şi spaţii exterioare
deschise
1 Col.A.Maior 834 220+160 1800 0 2180 0,46 2,16 2,61
2 Col.G.Bariţiu 609 350 0 730 1080 0,57 1,2 1,77
3 Lic.A.Iancu 1100 128+60 920 400 1508 0,17 1,2 1,37
4 Lic.N.Bălcescu 1800 163+129 0 1600 1892 0,16 0,89 1,05
5 Lic.Brassai 850 220+60 0 850 1130 0,33 1 1,33
6 Lic.Eminescu 836 160 1600 0 1760 0,19 1,91 2,11
7 Col.E.Racoviţă 774 186 0 600 786 0,24 0,78 1,02
8 .Lic.Bathory 944 162 + 133 0 1260 1555 0,31 1,33 1,65
9 Gr.Şc.Al.Borza 796 264 0 400 664 0,33 0,5 0,83
10 Şc.N.Titulescu 500 162 0 2900 3062 0,32 5,8 6,12
11 Şc.C.Dârjan 305 140 200 350 2490 0,46 7,7 8,16
În cazul şcolilor care prezintă condiţii bune de lucru se poate spune că la majoritatea
lor sunt îndeplinite toate standardele. Excepţie fac doar şase şcoli care nu au terenuri destinate
exclusiv activităţilor de educaţie fizică şi sport, ci curţi amenajate.
Şcolile din categoria celor ce prezintă condiţii medii în număr de 11, sunt cele care au
săli între 140 şi 350mp, dar am ţinut cont şi de situaţia spaţiilor exterioare ale acestora. La
127
aceste scoli lecţiile de educaţie fizică şi activităţile sportive şcolare pot fi bine efectuate doar
dacă profesorii dovedesc mult profesionalism, creativitate şi doresc cu orice preţ să-şi
realizeze obiectivele propuse.
Şcoli cu spaţii necorespunzătoare desfăşurării activităţilor de educaţie fizică şi sport
Tabelul III
Şcoli cu săli cuprinse între 48 şi 110 mp (în general o sală de clasa transformată) şi spaţii exterioare cu
dimensiuni mici
deschise
1 Col.G.Coşbuc 1435 0 0 870 870 0 0,61 0,61
2 Lic.Şincai 933 0 800 600 1400 0 1,5 1,5
3 Lic.L.Blaga 1200 60+50 0 1600 1710 0,09 1,33 1,43
4 Lic.Apaczai 748 108 0 1400 1508 0,14 1,87 2,02
5 Lic.Muzică 520 67 0 0 67 0,13 0 0,13
6 Lic.Arte Ladea 550 66 0 1200 1266 0,12 2,18 2,3
7 Lic.Tehnofrig 470 91(I=1,95m) 0 200 291 0,2 0,43 0,62
8 Gr.Şc.E.Nicolau 840 108+108 800 1652 2688 0,26 2,92 3,18
9 Gr.Şc.Terapia 1004 54+66 0 2400 2520 0,12 2,39 2,51
10 Gr.Şc.Forestier 404 60 0 400 460 0,15 0,99 1,14
11 Lic.Pr.Sportiv 369 50+50 0 800 900 0,27 2,17 2,44
12 Gr.Şc.V.Babeş 600 118 0 0 118 0,2 0,2 0,2
13 Col.Ec.E.Pop 736 78 400 504 982 0,11 1,23 1,33
14 Şc.Bob 660 57 0 660 717 0,09 1 1,09
15 Şc.C.Brâncoveanu 426 80 850 2500 3430 0,19 7,86 8,05
16 Şc.I.Lupaş 260 67 0 960 1027 0,26 3,69 3,95
17 Şc.E.Isac 512 50+50 1350 1560 3010 0,2 5,68 5,88
18 ,Şc.S.Bărnuţiu 350 54 0 1200 1254 0,15 3,43 3,58
19 Lic.E.Pora 451 50 1400 360 1810 0,11 3,9 4,01
20 Şc.N.Iorga 430 60 0 1960 2020 0,14 4,56 4,7
21 Şc.Horea 432 65+60 0 1200 1325 0,29 2,78 3,07
22 Şc.D.Prodan 315 65 800 0 865 0,2 2,54 2,75
23 Şc.O.Goga 565 48 2300 0 2348 0,08 4,07 4,16
În urma calculării mediei de suprafaţă existentă a fost obţinut rezultatul de

2,77mp/elev, ceea ce reprezintă un rezultat nesatisfăcător. La aceasta se adaugă faptul ca
multe din aceste şcoli nu au nici înzestrarea necesară, precum şi situaţia în care majoritatea nu
lucrează pe terenuri ci în curţi cu amenajări minime şi în care şcoala are de efectuat şi multe
alte activităţi.
Din păcate cele mai multe sunt şcolile au spaţii necorespunzătoare. Numărul lor este
de 21, iar majoritatea nu au nici terenuri. Situaţia cea mai nefavorabilă desfăşurării
activităţilor de educaţie fizică şi sport o au liceele de muzică „Sigismund Toduţă” şi Grupul
Şcolar Sanitar „Victor Babeş”, care au săli de 67 şi respectiv 118 mp şi nici un spaţiu exterior
destinat activităţilor de educaţie fizică şi sport.
Relatăm câteva rânduri din presă, referitoare la problema studiată: „Conform
Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Agenţiei Naţionale de Sport şi Comitetului Olimpic
Român, bazele sportive, vor fi dotate corespunzător, elevii şi studenţii vor face sport ca la
carte” (xxx, 2007). Am aflat că „din campusurile şcolare aprobate, urmau să fie amplasate la
Colegiul Tehnic Transilvania unul de tip S.A.M. (Şcoli de arte şi meserii), şi unul de tip liceu”
(Prunea, 2007). Din păcate ambele proiecte au fost amânate de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării.
128
Concluzii
1. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea bazelor sportive şcolare este absolut necesară, mai ales la
şcolile din a doua şi a treia categorie. Susţinem aceasta şi din motivul că se preconizează,
ca „cel puţin trei ore - de educaţie fizică - pe săptămână vor face elevii” (1).
2. Liceele şi şcolile generale au nevoie de un spaţiu didactic adecvat activităţilor de educaţie
fizică şi sport de 5mp/elev. Foarte puţine şcoli beneficiază de acest spaţiu, doar 5 şcoli au
această suprafaţă utilizabilă şi aceasta în condiţii improprii, curţile fiind folosite şi pentru
desfăşurarea activităţilor de educaţie fizică şi sport (Muja, 1984).
Propuneri
În urma analizei rezultatelor obţinute formulăm următoarele propuneri:
1. Interzicerea construirii de şcoli noi, fără baza materială desfăşurării activităţilor de
educaţie fizică şi sport (inclusiv sală corespunzătoare), - să ne gândim şi la faptul că în
perioada interbelică, toate liceele erau construite cu sală corespunzătoare vremurilor (de
obicei cât un teren de volei), la care existau balcoane pentru publicul manifestărilor
sportive;
2. Extinderea şi modernizarea bazelor la şcolile menţionate la grupele II-a şi a III-a, ţinând
cont de faptul că in majoritatea cazurilor există spaţii care permit aceasta;
3. Asigurarea fondurilor materiale necesare reparării şi întreţinerii tuturor bazelor şcolare
destinate educaţiei fizice şi sportului, având în vedere că multe din acestea au nevoie de
astfel de lucrări;
4. Depistarea unor noi posibilităţi de colaborare cu diferite instituţii si întreprinderi în
vederea sponsorizării înfiinţării unor baze sportive – în folosinţă comună cu şcoala - pe
teritoriile disponibile ale şcolilor.
Bibliografie
Bocu T. Selecţia în sport. Ed.Dacia Cluj-Napoca 1997, 33-37

Muja S. Spaţiile verzi şi amenajarea teritoriului. Ed. Ceres Bucureşti 1984, 183-184
Prunea, Mădălina., Foaia de Transilvania, 10 mai 2007;
xxx, Gândul 27 iulie 2007, 2
Site-uri vizitate: www.ftr.ro 15. 05. 2007.
Abstract
Evaluation of School Facilities for Sport Activities in Cluj-Napoca city from the point of view of
ratio between existing and necessary facilities
Our main objective was the evaluation of school facilities for sport activities in Cluj-Napoca
city from the point of view of ratio between existing and necessary facilities, with the intent to propose
same strategic programs for medium and long term amelioration of these facilities for local school
population. We used the following indicators: the surface of close and open door sport facilities in
every school from Cluj-Napoca city, distinct from school courtyards. After the calculation of the
existing mean sport facilities surface per pupil that is of only 2,77 squared meters by pupil, that
represents an totally unsatisfactorily situation. We noted the huge deficit of didactic facilities for sport
and physical education in schools that impedes an optimal school sport activity in Cluj-Napoca. We
noted also some schools where the sport didactic facilities are close to the international standard level
of space per pupil, standards that specify 4 squared meters per pupil or 5 squared meters per adult, or 6
squared meters for a college student.
Key words: physical education, health status, school sport facilities, strategic program.
129
PREFERINŢELE STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA

„PETROL – GAZE” PENTRU
PRACTICAREA UNEI DISCIPLINE SPORTIVE
Asistent univ. drd. MARCEL DEACU
Universitatea „Petrol - Gaze” din Ploieşti
Cuvinte cheie: jocuri sportive, studenţi, lecţie de educaţie fizică, preferinţe
Consideraţii generale
Desfăşurarea lecţiei sau a anumitor momente sub formă de jocuri va oferi imaginea
relaxantă şi creativă a colectivului în condiţiile unei implicări depline, necenzurate decât de
regulile impuse de joc, în timp ce folosirea elementelor de întrecere va creşte dinamismul şi
densitatea motrică a lecţiei evidenţiind latura ludică a individului. Acţionarea asupra capacităţii
motrice prin mijloacele din jocurile sportive contribuie în mare măsură la creşterea eficienţei
demersului didactic. Atracţia deosebită exercitată de jocurile sportive, pe de o parte datorită
exemplelor din exterior şi pe de altă parte datorită posibilităţilor de acţionare practic nelimitate,
asigură atractivitatea conţinutului lecţiei. Succesiunea rapidă a acţiunilor, spectaculozitatea
acestora, dinamismul jocului şi nu în ultimul rând relaţiile stabilite la nivel de grup prin
caracteristicile lor, situează jocurile sportive pe prima poziţie în preferinţele studenţilor.
Scopul lucrării
Este acela de a cunoaşte disponibilitatea studenţilor din anul I şi II pentru activitatea
de educaţia fizică şi preferinţele acestora pentru practicarea unei ramuri sportive în cadrul
lecţiei de educaţie fizică din învăţământul universitar de neprofil sau în afara acesteia.
Ipoteza cercetării
Cunoaşterea disponibilităţii studenţilor anului I şi II pentru mişcare şi locul pe care îl
ocupă jocurile sportive între preferinţele studenţilor pentru a permite o mai bună desfăşurare a
lecţiei cu o dinamică ridicată şi o densitate mai mare.
Metodele de cercetare
Ca metodă s-a folosit ancheta directă, aplicată pe baza unui chestionar standardizat.
Prin structura chestionarului s-a urmărit defalcarea problemei de cercetat pe cele 3 obiective
principale ale studiului:
- importanţa lecţiei de educaţie fizică în cadrul orarului şcolar
- importanţa educaţiei fizice pentru fizicul, dar şi pentru psihicul uman
- sugestii şi opinii privind modul de organizare şi desfăşurare a lecţiei de educaţie fizică.
Descrierea cercetării
În acest sens, am elaborat un chestionar structurat pe baza a 16 întrebări dintre care
una deschisă (întrebarea nr. 3), precum şi din 4 întrebări de identificare a subiecţilor (variabile
personale) prin care s-a determinat statutul social al indivizilor (facultate, sex, vârstă, an de
studiu, mediul de rezidenţă). Ancheta a fost efectuată în cadrul modulelor de educaţie fizică
susţinute pe baza sportivă a Universităţii „Petrol-Gaze” din Ploieşti. Chestionarul a fost
aplicat unui număr de 200 de studenţi anul I şi II de la cele 4 facultăţi din Universităţii
„Petrol-Gaze” din Ploieşti. Ţinând cont că în anul I şi II la cele 4 facultăţi sunt 3234 de
studenţi repartizaţi astfel: L.S. 1957 studenţi, I.M.E. 615 studenţi, Foraj 371 studenţi şi
130
Tehnologie 291 studenţi, am aplicat eşantionarea aleatoare stratificată şi am stabilit ce procent
va avea fiecare facultate din eşantion astfel: L.S. 62% =125 studenţi , I.M.E. 18% = 35
studenţi, Foraj 11% = 22 studenţi, Tehnologie 9% = 18 studenţi, dintre care 81 băieţi şi 119
fete, 95 anul I şi 105 anul II, 162 din mediul urban şi 38 din mediul rural.
Prelucrarea şi interpretarea datelor

Chestionarele au fost prelucrate în funcţie de următoarele variabile independente:
facultate, sex, an de studiu, mediu de rezidenţă.
În lucrare vor fi analizate întrebările care au vizat educaţia fizică şi jocurile sportive.
La întrebarea: Consideraţi importantă activitatea pe care o desfăşuraţi în cadrul lecţiei de
educaţie fizică ?
Facultate Da Nu Nu ştiu Total SEX Da Nu Nu ştiu Total
L.S. 111 8 6 125
I.M.E. 32 3 - 35 M 76 5 - 81
FORAJ 22 - - 22 F 106 7 6 119
TEHNO 17 1 - 18 Total 182 12 6 200
Total 182 12 6 200
Med. rez Da Nu Nu ştiu Total
An stud Da Nu Nu ştiu Total Urban 146 10 6 162
An I 89 3 3 95 Rural 36 2 - 38
An II 93 9 3 105 Total 182 12 6 200
Total 182 12 6 200
Referindu-se la importanţa activităţii desfăşurate în cadrul lecţiei de educaţie fizică,
întrebarea numărul 1 primeşte răspunsuri astfel:
- 93,6% dintre studenţii din anul I şi 88,5% dintre cei din anul II consideră activitatea
importantă, iar numai 9% dintre studenţi nu dau importanţă sau nu cred în importanţa orei de
educaţie fizică.
- 93,8% dintre reprezentanţii sexului masculin au răspuns DA. În cazul celui feminin 89% au
răspuns „Da”, 5,8% „Nu” şi 5% „Nu ştiu”, ceea ce arată că fetele prezintă o reţinere în ceea ce
priveşte importanţa educaţiei fizice.
- 90,1% dintre studenţii ce provin din mediul urban şi 94,7% dintre studenţi din mediul rural
au răspuns afirmativ, în timp ce o pondere foarte redusă o deţin studenţii ce nu acordă
importanţă acestei activităţi adică: 6,1% din mediul Urban şi 5,2% din mediul Rural.
- pe facultăţi situaţia este destul de bună, răspunsurile de „Da” variind astfel 100% în cazul
celor de la Foraj, 94,4% Tehnologie şi 88,8% L.S.. Răspunsurile de „Nu”- 6,4% şi de „Nu
ştiu”- 4,8% date de studenţii de la L.S. se poate explica prin activităţile şcolare relativ mai
lejere în comparaţie cu cei de la facultăţile cu profil mecanic, astfel că ei nu percep ora de
educaţie fizică ca pe o necesitate de relaxare, ei având şi alte alternative.
La întrebarea: Aţi dori să practicaţi o ramură de sport în cadrul lecţiei de educaţie
fizică ?
Facultate Da Nu Total X Da Nu Total

L.S. 101 24 125 M 73 8 81
I.M.E. 32 3 35 F 92 27 119
FORAJ 18 4 22 Total 165 35 200
TEHNO 14 4 18
Total 165 35 200
An stud. Da Nu Total Med rez. Da Nu Total

An I 83 12 95 Urban 134 28 162
An II 82 23 105 Rural 31 7 38
Total 165 35 200 Total 165 35 200
131
La această întrebarea răspunsurile au fost date astfel:
- pe facultăţi: 80,8% dintre studenţii de la L.S.; 91,4% dintre studenţii de la I.M.E.; 81,8%
dintre studenţii de la Foraj şi 77,7% dintre studenţii de la Tehnologie au răspuns „Da”.
- pe sexe: 90,1% dintre studenţi şi 77,3% dintre studente ar dori să practice un sport în cadrul
lecţiei de educaţie fizică.
- pe ani de studiu: 87,3% dintre studenţii din anul I şi 78% dintre studenţii din anul II vor să
practice un sport, în timp ce 82,7% dintre studenţii din mediul Urban şi 81,5% dintre cei din
mediul Rural vor acelaşi lucru.
În continuare sunt prezentate tabelele cu preferinţele studenţilor (pe facultăţi) pentru a
practica o ramură sportivă în cadrul orei de educaţie fizică:
Facultatea de Litere şi Ştiinţe

Ramura sportivă
Baschet Aerobic Handbal Volei Fotbal Tenis Tenis m Atletism Badminton Alte Nu
M 24 1 5 4 20 1 2 1 - 3 1
F 7 10 7 6 0 8 5 3 2 5 10
An I 12 9 6 4 13 6 5 2 1 5 3
An II 19 2 6 6 7 3 2 2 1 3 8
Urban 26 9 10 9 12 7 3 4 2 8 2
Rural 5 2 2 1 8 2 4 - - - 9
Total 31 11 12 10 20 7 7 4 2 8 11
Facultatea I.M.E.
Ramura sportivă
M 8 - 2 2 7 - - 2 - 3 3
F 5 - - 1 - - - - - 1 1
An I 9 - 1 1 2 - - - - 1 3
An II 4 - 1 2 5 - - 2 - 3 1
Urban 10 - 2 3 5 - - 1 - 4 3
Rural 3 - - - 2 - - 1 - - 1
Total 13 - 2 3 7 - - 2 - 4 4
Facultatea Foraj
Ramura sportivă
M 2 1 - 1 3 - 2 2 - 3 3
F 2 1 - 1 - - - - - - 1
An I 2 2 - 1 2 - 1 1 - 1 -
An II 2 - - 1 1 - 1 1 - 2 4
Urban 4 1 - 1 3 - 2 1 - 1 3
Rural - 1 - 1 - - - 1 - 2 1
Total 4 2 - 2 3 - 2 2 - 3 4
Facultatea Tehnologie
Ramura sportivă
Atletis
Baschet Aerobic Handbal Volei Fotbal Tenis Tenis m Badminton Alte Nu
m
M - - - 1 1 - - - - 3 1
F 3 - 1 - 4 - 2 - - - 2
An I - - 1 - 3 - 2 - - 1 2
An II 3 - - 1 2 - - - - 2 1
Urban 2 - 1 1 3 - 2 - - 2 2
Rural 1 - - - 2 - - - - 1 1
Total 3 - 1 1 5 - 2 - - 3 3
132
La întrebarea: În afara lecţiei de educaţie fizică, practicaţi în mod organizat o ramură de sport?
An stud. Da Nu Uneori Total Med rez. Da Nu Uneori Total
An I 13 56 26 95 Urban 23 97 42 162
An II 13 63 29 105 Rural 3 22 13 38
Total 26 119 55 200 Total 26 119 55 200
În afara lecţiei de educaţie fizică foarte puţini studenţi practică o ramură de sport,
astfel doar 22,2% dintre băieţi şi 6,7% dintre fete; 13,6% dintre studenţii din anul I şi 12,3%
dintre studenţii din anul II. Majoritatea au declarat că nu fac sport adică: 43,2% dintre băieţi şi
70,5% dintre fete; 58,9% dintre studenţii din anul I şi 60% dintre cei din anul II.
Concluzii
- În afara lecţiei de educaţie fizică foarte puţini studenţi fac mişcare;
- Deşi un procent important din subiecţii investigaţi consideră necesară practicarea
exerciţiilor fizice, aceştia nu sunt angrenaţi în asemenea activităţi, pe care de altfel le
consideră benefice prin efecte;
- Studenţii consideră că lecţia ar fi mai atractivă dacă s-ar renunţa la forma sa actuală şi
s-ar realiza pe ramuri sportive alese după preferinţele fiecăruia;
- Din datele culese reies clar opţiunile studenţilor pentru jocuri sportive;
- Motivele cel mai des invocate au vizat lipsa timpului liber, comoditatea, lipsa
condiţiilor materiale, lipsa spaţiului de lucru
Bibliografie
Colibaba-Evuleţ, Dumitru şi Bota, Ioan (1998) - Jocuri sportive -Teorie şi metodică,
Bucureşti, Edit. Aldin.
Cârstea, Gheorghe (2000) - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti,
Editura An-da.
Deacu, Marcel (2007) - Explicitări teoretice fundamentale privind noţiunile de educaţie
fizică, jocuri sportive şi calităţi motrice, Raport de cercetare ştiinţifică
Dragnea, Adrian şi Bota, Aura (1999) – Teoria activităţilor motrice, Bucureşti, Edit.
Didactică şi Pedagogică.
Dragnea Adrian şi (colab) (2000) - Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului, Bucureşti, Edit.
Cartea Şcolii.
Dragnea, Adrian (2006) - Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive, Bucureşti, Edit.
CD PRESS.
Epuran, Mihai (2005) – Metodologia cercetării activităţilor corporale - Exerciţii fizice,
Sport, Fitness, Ediţia a II-a, Bucureşti, Edit. FEST.
Tudor, Virgil (2005) – Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport, Bucureşti, Edit.
ALPHA.
Abstract:
The unfolding of the lesson or of certain moments under the form of games will produce a
relaxing and creative image under the circumstances of a total implication, censored only by the rules
imposed by the game, whilst the use of the competition elements will increase the dynamism and the
motric density of the lesson by emphasizing the playful nature of the individual. Acting upon the
motric skill through means provided by sport games contributes to a large extent to the growth of the
efficiency of the didactic approach. The special attraction exerted by sport games, on the one hand
because of the exterior examples and on the other hand because of the unlimited range of action
possibilities, guarantees the attractivity of the lesson content.
133
ACTIVITATEA MOTRICĂ ÎN VIZIUNEA STUDENŢILOR

DIN UNIVERSITATEA „PETROL–GAZE” DIN PLOIEŞTI
Asistent univ. drd. MARCEL DEACU

Universitatea „Petrol - Gaze” din Ploieşti
Cuvinte cheie: studenţi, activităţi, atitudine, educaţie fizică, disponibilitate,
Introducere în problematica lucrării

Educaţia fizică este o componentă importantă a educaţiei globale. Prin conţinutul şi
sarcinile sale specifice, prin influenţele sale sistematice asupra individului, atât în plan motric
cât şi fizic, intelectual, efectiv, estetic, ea se constituie într-o cale spre educaţia generală. Ca
proces instructiv educativ cu caracter organizat, educaţia fizică reprezintă un proces bilateral
în cadrul căruia, sub conducerea cadrelor didactice de specialitate, subiecţii sunt supuşi
sistematic unor influenţe în permanentă concordanţă cu obiectivele educaţiei, în general şi cu
cele pentru fiecare etapă privind perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţilor motrice.
Organizarea educaţiei fizice reprezintă o acţiune complexă de asigurare ordonată, raţională şi
coerentă a activităţii formative, a resurselor umane şi a celor materiale necesare realizării
obiectivelor generale şi operaţionale ale educaţiei fizice şi sportive, iar în al doilea rând,
resursele educaţionale de care dispunem. Integrată într-o educaţie generală cu profund
caracter prospectiv, educaţia fizică concură, prin conţinutul său specific, la realizarea idealului
educaţional şi nu în ultimă instanţă a celui social, de formare a unei personalităţi dezvoltate
multilateral. Educaţia fizică constituie o activitate socială cu contribuţii deosebite la integrarea
social-profesională a tineretului. Rolul şi locul educaţiei fizice în învăţământul universitar este
contestat de multe ori de unele cadre didactice de alte specialităţi, necunoscători ai
domeniului, precum şi de lipsa de interes manifestată de unele foruri de conducere în ceea ce
priveşte procesul de educaţie fizică, precum şi în ceea ce priveşte asigurarea unei baze
materiale corespunzătoare. O contribuţie importantă o are şi situaţia bazei materiale pe care o
deţin instituţiile de învăţământ superior, aceasta determinând gradul de participare şi de
atragere a studenţilor pentru practicarea exerciţiilor fizice. În acest context, în cadrul educaţiei
fizice universitare se conturează problema perfecţionării procesului de instruire cu orientare
spre asigurarea celor două aspecte de bază:
- formarea personalităţii care să cuprindă un cuantum anume de calităţi şi capacităţi;
- pregătirea acestei personalităţi pentru realizarea activităţilor socio-profesionale semnificative;
Educaţia fizică şi sportivă este un fenomen de neconfundat în realitatea studenţească a
zilelor noastre, cuprinzând forme de aplicare didactice ce sunt prezente, prin orele de educaţie
fizică, în planurile de învăţământ ale studenţii anilor I şi II, dar şi forme de aplicare extra
didactice precum: pregătirea echipelor sportive reprezentative şi competiţiile sportive
studenţeşti, practicarea exerciţiilor fizice în mod independent şi a sportului preferat.
Se constată un interes deosebit şi în continuă creştere, manifestat în special de
studenţii şi mai puţin de factorii de decizie, pentru promovarea şi perfecţionarea acestei
discipline, ca mijloc accesibil şi eficient în instruirea şi educarea tinerilor.
Motivaţia cercetării
Motivaţia abordării lucrării este strâns legată de importanţa care trebuie acordată
Educaţiei fizice care este o componentă importantă a educaţiei globale. În acest sens sarcinile
specifice pe care educaţia din învăţământul superior este chemată să le rezolve, îi conferă
134
acesteia, alături de celelalte discipline ştiinţifice, un loc important în pregătirea completă şi
complexă a viitorilor specialişti. Similar celorlalte discipline, Educaţie Fizică şi Sportivă
trebuie să-l informeze şi orienteze pe student, să-l înveţe să folosească diferite structuri de
exerciţii într-o anumită ordine, succesiune metodologică şi dozare şi să-l stimuleze în
depunerea unui efort în lecţie şi în afara acesteia.
Scopul cercetării
Cunoaşterea disponibilităţilor studenţilor din Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploieşti
pentru activitatea de Educaţie Fizică şi înţelegerea şi stoparea aspectelor negative care pot
duce la refuzul mişcării, au dus la realizarea acestei cercetări.
Ipoteza cercetării
Informaţi asupra aspectelor de comportament şi atitudine a studenţilor faţă de mişcare,
putem interveni prin intermediul unor programe special concepute în modificarea
disponibilităţii acestora faţă de materia predată.
Sarcinile cercetării
Se urmăreşte disponibilitatea studenţilor faţă de activitatea de Educaţie Fizică şi felul
în care aceştia percep activitatea desfăşurată în cadrul lecţiei.
Metodele de cercetare
S-a elaborat un chestionar cu mai multe întrebări, dar numai câteva dintre acestea vor
fi aduse in discuţie. Ancheta s-a efectuat în cadrul lecţiei de Educaţie Fizică pe un număr de
100 de studenţi, anul I şi II din cele 5 facultăţi ale Universităţii „Petrol-Gaze” din Ploieşti.
Aplicarea eşantionării aleatoare stratificată, stabilirea procentelor ce vor fi aplicate pe
fiecare facultate astfel: Ştiinţe Economice 35%= 35 studenţi, Litere şi Ştiinţe 28%=28
studenţi, I.M.E. 17%=17 studenţi, I.P.G. 11%=11 studenţi, T.P.P. 9%=9 studenţi, total 100
studenţi. Din acest total 41 de studenţi sunt de sex masculin şi 59 de sex feminin, 48 anul I şi
52 anul II, 81 sunt din mediul urban şi 19 din mediul rural. Eşantionul supus cercetării este
reprezentativ la nivelul întregii populaţii studenţeşti care frecventează lecţiile de educaţie
fizică şi sportivă în cadrul Universităţii „Petrol-Gaze” din Ploieşti. S-a folosit ancheta directă
aplicată pe baza unui chestionar standardizat. Chestionarele au fost prelucrate în funcţie de
variabilele dependente dar şi de variabilele independente: Facultate; An de studiu; Mediul de
rezidenţă; Sex
Conţinutul cercetării
Prin aplicarea acestui chestionar au fost urmărite opiniile studenţilor cu privire la:
 Rolurile activităţii fizice sistematice;
 Importanţa lecţiilor de educaţie fizică în planul de învăţământ;
 Importanţa lecţiilor de educaţie fizică în dezvoltarea relaţiilor
interpersonale;
 Modul cu este percepută mişcarea
 Preferinţe pentru anumite ramuri de sport
Rezultatele obţinute
La întrebarea: Aţi dori să frecventaţi cursurile facultative dacă educaţia fizică nu ar fi
obligatorie?
Cu aceasta întrebare în chestionar am urmărit psihocomportamentul studenţilor faţă de
educaţie fizică, felul în care acceptă educaţia fizică ca o necesitate şi nu obligativitate.
Rezultatele obţinute în urma aplicării chestionarului arată că studenţii doresc să participe
la ore, acesta este un comportament pozitiv, psihic studenţii au conştientizat importanţa mişcării
135
pentru sănătatea lor. Rezultatele înregistrate pe diferenţiere de sex, facultăţi, ani de studiu,
mediul de rezidenţă sunt: pentru varianta „DA” :73,17% dintre studenţi şi 50,84% dintre
studente; 60,41% studenţii din anul I şi 63,46% dintre cei de anul II; 61,43% dintre cei mediul
urban şi 68,41% dintre cei din mediul rural; 57,14% dintre studenţii de la L.Ş, 82,35% cei de la
I.M.E., 72,72% dintre cei de la I.P.G. şi 44,44% dintre studenţii de la T.P.P.
Doar 8% dintre studenţii chestionaţi au răspuns negativ, iar 30% „nu sunt hotărâţi”.
Anul de
Răspuns la Facultate Răspuns la
Total studiu Total
întrebări întrebări
I.M.E. T.P.P. I.P.G. L.S I II
da 14 4 8 36 62 da 29 33 62
nu 1 2 1 5 9 nu 1 7 8
poate 2 3 2 22 29 poate 18 12 30
total 17 9 11 63 100 total 48 52 100
Răspuns la Mediul de rezidenţă Răspuns la Sex

Total Total
întrebări Urban Rural întrebări Feminin Masculin
Da 50 13 63 Da 30 30 60
Nu 7 1 8 Nu 6 2 8
Poate 24 5 29 Poate 23 9 23
Total 81 19 100 Total 59 41 100
Participare la cursul opţional în funcţie Participare la cursul opţional în

f u n c ţ i e d e s e x
de anul de studiu
40 33 30 30 30
29
30 DA 23 DA
18 20
20 12 NU NU
7 9 10
10 1 POATE 6
2 0 POATE
0 F M
An I An II
La întrebarea: Cum aţi dori să vă organizaţi timpul liber?

Răspunsurile au fost date astfel:
- varianta „b” a fost aleasă de studenţi în proporţie de 56,09% iar studentele 28,81%;
studenţii de la L.Ş. 31,74%, I.M.E. 58,82%, T.P.P. 44,44% iar cei de la I.P.G. 63,63%;
47,91% dintre studenţii anului I şi 36,53% dintre cei de anul II.
În timpul liber majoritatea studenţilor ar dori să practice un sport, deoarece programul
universitar este foarte încărcat, cu mult studiu şi necesitatea de mişcare nu se rezolvă doar în
lecţiile de educaţie fizică.
Anul de
Răspuns la Facultate Răspuns la
Total studiu Total
întrebări întrebări
I.M.E. T.P.P. I.P.G. L.S. I II
a 1 - - 14 15 A 7 8 15
b 10 4 7 20 41 B 23 19 42
c 2 2 2 13 19 C 9 9 18
d 4 3 2 16 25 D 9 16 25
Total 17 9 11 63 100 Total 48 52 100
Răspuns la Mediul de rezidenţă Răspuns la Sex

Total Total
întrebări Urban Rural întrebări Feminin Masculin
a 12 4 16 A 13 3 16
b 33 8 41 B 17 23 40
c 15 4 19 C 13 8 21
d 21 3 24 D 16 7 23
Total 81 19 100 Total 59 41 100
136
În ceea ce priveşte rolurile activităţii fizice sistematice 93% dintre subiecţi au răspuns
afirmativ la întrebarea referitoare la efectul profilactic şi curativ al exerciţiilor fizice. De
asemenea 91% dintre subiecţi consideră că un tânăr trebuie să fie un adept al practicării
sistematice a exerciţiilor fizice.
Concluzii
1. Deşi un procent important din subiecţii investigaţi cosideră necesară practicarea
exerciţiilor fizice, având dispoziţie favorabilă, în afara lecţiei de educaţie fizică foarte puţini
studenţi fac mişcare;
2. Studenţii consideră că lecţiile ar fi mai atractive dacă s-ar renunţa la forma actuală de
predare şi s-ar realiza sportivizarea ei;
3. Deşi ştiu, cunosc, au primit informaţii despre efectele benefice ale mişcării, foarte
puţini sunt cei care se angrenează în activităţi sportive în timpul liber;
4. Este foarte greu de realizat o sportivizare a lecţiei, pentru că foarte mulţi tineri vin din
liceu fără a avea un bagaj elementar de cunoştinţe din şcoala mersului şi alergării sau
minimum de cunoştinţe din regulamentul jocurilor sportive;
5. Motivele dezinteresului pentru educaţie fizică cel mai des invocate s-au rezumat la
lipsa timpului liber, condiţii materiale, a spaţiului de lucru dar mai ales comoditatea;
6. În afara acestor aspecte am observat cu bucurie pe baza răspunsurilor primite în
chestionar că educaţia fizică pentru studenţi are importanţă foarte mare declinând valoare
funcţională, experimentală, relaţională, structurală;
Bibliografie:
Cerghit, I., (1997) Metode de învăţământ, Bucureşti: EDP-R.A.
Cârstea, Gh., (1993) Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti: Editura
Universul.
Cârstea, Gh., (2000) Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti: Editura An-da.
Deacu, Marcel (2007) - Explicitări teoretice fundamentale privind noţiunile de educaţie fizică,
jocuri sportive şi calităţi motrice, Raport de cercetare ştiinţifică
Dragnea, A. şi (colab), (2000) Teoria educaţiei fizice şi sportului, Bucureşti: Editura Cartea
Şcolii,
Epuran, M. şi Horghidan, V., (1994) Psihologia educaţiei fizice, Bucureşti: ANEFS.
Tudor, V., (2005) Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport, Bucureşti:Edit. ALPHA.
Vinţanu, N., (1998) Educaţia adulţilor, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
Abstract:
Integrated into the general education with profound prospective character, physical training
participates in the achievement of the educational ideal through its specific content. Physical training
is also very important in the achievement of the social ideal and of a multilateral developed
personality. Physical training is a social activity with important contributions to the social and
professional integration of the young people. In this context, the formative function of this type of
education is emphasized. So, physical training should contribute to the development of this features
and capacities that allow individual to appropriate the sooner the better the chosen profession, to
practise it with increased efficiency, to involve in varied social activities and to act independently and
in a creative way over society and over his own personality.
137
O NOUĂ PROGRAMĂ PRIVIND CAPACITATEA

DE PERFORMANŢĂ
Conf. univ. dr. DAN DELIU – ANEFS
OBIECTIVELE PROGRAMEI:
1. Asigurarea cunoştinţelor şi priceperilor de specialitate din domeniul managementului în
conducerea activităţilor sportive de performanţă aplicate la nivelele macro şi micro ale
instituţiilor, organizaţiilor şi colectivelor sportive privind modul de analiză, decizie,
prevedere, organizare, conducere, aplicare şi evaluare a performanţelor sportive în vederea
eficientizării acestora.
2. Cunoaşterea cadrului legal de aplicare a cunoştinţelor şi priceperilor de a evalua,
anticipa, a pune în practică, măsuri, planuri, căi de realizare a unor obiective de performanţă
sportivă;
3. Valorificarea cunoştinţelor acumulate la cursurile facultăţilor de profil în cadrul
cluburilor şi asociaţiilor sportive de înalt nivel inclusiv în cadrul federaţiilor de specialitate şi
la loturile naţionale de cadeţi, juniori, tineret sau mai ales cele de seniori, pentru îmbunătăţirea
performanţelor acestora.
4. Integrarea capacităţilor cognitive dobândite la cursurile propuse în actuala programă
pentru îmbunătăţirea rezultatelor în cele mai diverse situaţii legate de sportivii de performanţă,
de statutul lor social şi până la integrarea acestora într-un sistem de valori, norme şi reguli
capabile să potenţeze şi alte aspecte sociale, culturale sau sportive ale studenţilor.
PROGRAMA ASIGURĂ COMPETENŢE ÎN:
1 Conducerea procesului de pregătire a sportivilor de performanţă şi înaltă performanţă,
autoconducere în activităţi ce presupun predicţii pe termen scurt, mediu şi lung din domeniul
sportului de performanţă;
2 Manegementul organizaţiilor cu profil sportiv care au de îndeplinit obiective de
performanţă (federaţii, loturi naţionale, cluburi şi asociaţii sportive, secţii pe discipline
sportive, echipe sau sportivi de performanţă) etc;
3 Alcătuirea planurilor şi programelor de perspectivă (strategii de dezvoltare pe termen
mediu lung sau foarte lung în cadrul procesului de pregătire al sportivilor de performanţă şi
înaltă performanţă sau a celor profesionişti;
4 Organizarea şi conducerea unor unităţi sportive de performanţă, sau profesioniste, a
unor colective cu atribuţii privind îmbunătăţirea sau menţinerea stării de sănătate a unor
categorii ale populaţiei prin metode şi mijloace sportive, planuri de pregătire psihomotrică ale
unor categorii socioprofesionale cu atribuţii în menţinerea ordinii şi siguranţei naţionale prin
metode şi mijloace ale sportului de performanţă etc.
PROGRAMA NECESITĂ CUNOŞTINŢE DIN DOMENIUL:

a) managementului;
b) ciberneticii- teoria sistemelor hipercomplexe;
c) planificării şi programării performanţelor motrice sportive;
d) asigurării cadrului organizatoric performant al resurselor financiare, materiale, umane,
informaţionale pentru conceperea şi punerea în practică a prognozelor biologice şi sportive
prin planuri specifice;
e) acordării asistenţei de specialitate în domeniul conducerii şi evaluării stadiilor de pregătire
la diferitele structuri din domeniul performanţelor sportive;
138
f) fiziologie sportivă;
g) psihologia sportului de înaltă performanţă;
h) informaticii;
i) biomecanicii aplicate pe ramuri de sport;
j) geneticii;
k) antropologiei motrice;
l) medicinii sportive kinetoterapiei şi traumatologiei;
m) selecţiei ştiinţifice sportive la nivel de performanţă şi înaltă performanţă;
n) sociologie sportivă etc.
OPORTUNITĂŢI DE APLICARE:
În perspectiva integrării în UE şi a aplicării cerinţelor statutului comunitar, nevoia de
specialişti cu competenţe manageriale în domeniul performanţelor sportive din România,
considerăm că pregătirea unor specialişti cu înaltă calificare de către Academia Naţională de
Educaţie Fizică şi Sport, va veni în întâmpinarea pregătirii de specialitate în domeniile
vizate cât şi a altor cerinţe stringente ale societăţii noastre în prezent şi-n viitorul predictibil.
Denumirea cursurilor
I. Capacitatea de performanţă în sport: - definiţii, clasificări, delimitări conceptuale etc;
II. Capacitatea de performanţă fizică: - aspectele legate de fiziologia musculară, producerea şi
utilizarea energiei umane, aspecte ale efortului muscular anaerob alactacid, lactacid şi aerob;
III. Capacitatea de performanţă psiho-motrică:-capacităţi coordinative psihomotrice;
-capacităţi condiţionale ale performanţelor sportive
IV. Factorii favorizanţi ai capacităţii de performanţă:-mediul, ereditatea, antrenamentul;
-capacitatea de adaptare la eforturi intense şi exhaustive;
V. Mediul sportului de performanţă şi înaltă performanţă
VI. Factorii de decizie şi de conducere ai procesului de pregătire din sportul de performanţă,
de înaltă performanţă şi din sportul profesionist, verigă principală în obţinerea condiţiilor
necesare pregătirii pentru performanţă
VII. Selecţia în sportul de performanţă şi înaltă performanţă
VIII. Planificarea formei sportive în sportul de performanţă şi înaltă performanţă
IX. Metode şi mijloace de realizare a obiectivelor de performanţă şi înaltă performanţă
X. Metode eficiente de pregătire ale sportivilor de performanţă şi înaltă performanţă:
algoritmizare, raţionalizare, standardizare şi de pregătire euristică
XI. Caracterizarea efortului la sportivii de performanţă şi înaltă performanţă cu exemplificări
din diferite ramuri sportive: ciclice, aciclice, individuale, de echipă etc
XII. Prevenirea unor traumatisme sau a stărilor de supraantrenament şi mijloace de recuperare
a sportivilor afectaţi
XIII. Planificarea ştiinţifică a obiectivelor de performanţă şi înaltă performanţă
XIV. Implicaţiile sportului de performanţă şi înaltă performanţă asupra practicanţilor, soluţii
de integrare socioprofesională a acestora.
Noi privim capacitatea de performanţă ca o funcţie sistemică şi interdisciplinară în
cadrul unei relaţii complexe cu mediul biologic, cel social, cu subsistemele sale, în centrul
atenţiei fiind sportivii de performanţă şi echipa interdisciplinară de experţi ai domeniului (noi
considerăm expert un specialist al domeniului sportiv, după Legea lui Ryan, pe cel care „face
trei preziceri corecte, consecutive vai fi considerat un expert”.
Modelul cibernetic al sportului de performanţă (propus de noi) situează în centrul
atenţiei ca element esenţial, sportivul de performanţă, el însuşi un sistem cibernetic
hipercomplex circumscris în contextul structurilor organizatorice ale federaţiilor sportive din
ţara noastră din actuala configuraţie de început de mileniu III, dar şi echipa de experţi.
139
SISTEM BIOLOGIC
SISTEM SOCIAL
POLITIC FILOZOFIC .RELIGIOS EDUCATIV SANITAR MILITAR ECONOMIC SPORTIV
Sistemul sportiv de performanţă

(Agenţia Naţională pentru Sport)
CLUB Federaţii Dispensar sportiv Baze sportive Resurse
Secţii de Loturi Baze de stadioane, financiare,

performanţă naţionale tratament şi refacere săli, terenuri, materiale
bazine etc echipament
Echipa de experţi: antrenorii (profesorii, instructorii), medicii sportivi, metodişti,

psihologii,biochimiştii, etc
manageri, economişti etc.
sportivii de performanţă
programe de pregătire
performanţe maxime
Într-o relaţionare complexă dar şi eficientă a factorilor prezentaţi mai sus se pot
obţine rezultatele sportive de valoare prevăzute.
Abstract
This is a new program of capacity in performance of sport with a new point of view about
relations between the tirades: sportsmen, team of experts, medium social like in above image.
140
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Alexandrescu, D., Tatu, T., Ardelean, T., - Atletism, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983;
Angliss, S.,- Ştiinţa azi, (Dosarele cunoaşterii), Editura Egmont, România, 2001;
Asbby, R., W.,- Introducere în cibernetică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1972;
Bompa, T., O.,- Teoria şi metodologia antrenamentului, Periodizarea, Editura EXPONTO,
C.N.F.P.A., Bucureşti, 2002;
Bota A., Iancu H., Stănescu M., Şerbănoiu S., Teodorescu M.,S., Tudor V., - Teoria educaţiei
fizice şi sportului, ediţia a 2 a revizuită, Editura Fest; Bucureşti, 2002;
Bota C.,- Ergofiziologie, Editura Globus, Bucureşti, 2002;
Colibaba, E.,D., Bota, I.,- Jocuri sportive-teorie şi metodici, Editura Aldin, Bucureşti, 1998;
Cristea, I.,- Managementul sportiv, Editura Ex Ponto, Bucureşti, 2000;
Deep, S., Sussman, L.,- Să acţionăm inteligent - Management modern, Editura Polimark,
Bucureşti, 1996;
Deliu, D.,- Rolul reacţiei motrice în diagnoza, prognoza şi desfăşurarea procesului de învăţare
şi perfecţionare a tehnicii din artele marţiale. Teză de doctorat, ANEFS, 2001;
Deliu D., - Cursuri teoretico-metodice pentru studenţii cu specializare în artele marţiale
sportive, Editura A.N.E.F.S., Bucureşti, 2003;
Deliu, D.,- Predicţia performanţelor motrice sportive, Cursuri master ANEFS, Bucureşti,
2007;
Dragnea, A.,- Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996;
Dragnea, A., & colab.- Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Cartea Şcolii, Bucureşti,
2000;
Dragnea, A., Teodorescu, M., S.,-Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti, 2002;
Drăgan, I.,- Selecţia şi orientarea sportivă, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1989;
Drăgan, I.,- Medicină sportivă aplicată, Editura Editis, Bucureşti, 1994;
Epuran, M., Holdevici, I., Toniţa, F.,- Psihologia sportului de performanţă: Teorie şi practică.
Editura FEST, Bucureşti, 2001;
Epuran, M., -Metodologia cercetării activităţilor corporale, Editura FEST, Bucureşti, 2005;
Fischer, I.; Broms, I. - În căutarea excelenţei sportive, CCPS, Bucureşti, 1994;
Gagea, A., & colab.- Cercetări privind predicţia formei sportive în sportul de performanţă,
Centrul de Cercetări Interdisciplinare, ANEFS, Bucureşti, 2005;
Golu, M.,- Principii de psihologie cibernetică. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1975;
Harkness, W., - Uimitorul nostru creier, Editura Coloseum, Bucureşti, 1995;
Maximilian, C.,- Legile lui Murphy, principiile lui Peter şi alte 999 de adevăruri mai mult sau
mai puţin absolute, Editura Universal Dali, Bucureşti, 1995;
Neacşu, C.,- Informaţia biologică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1982;
Neacşu, C.,- Biotipologia umană şi zodiile, Editura S.C. Euroest Mediapress S.R.L.,
Bucureşti, 2005;
Restian,A.,- Homo ciberneticus, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981;
Şchiopu, U., - Dicţionar de psihologie, Editura Babel, Bucureşti, 1997;
Toffler, A., - Power shift- Puterea în mişcare, Editura ANTET, Bucureşti, 1995;
Tudor V., - Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare, componente ale capacităţii
motrice, Editura R.A.I, Bucureşti, 1999;
*** Discobolul - Revista ANEFS de cultură, sport şi kinetoterapie, Nr. 1-6, Bucureşti, 2005-
2007.
141
CALITĂŢILE NECESARE SCRIMERILOR PENTRU

OBŢINEREA UNOR MARI PERFORMANŢE
Asist. univ. drd. GABRIELA DINŢICĂ –ANEFS
Cuvinte cheie: scrimă, calităţi motrice, psihice, tehnico-tactice
Scrimerul care aspiră la performanţă trebuie să tragă într-o zi pană la 20 de asalturi de

mare tensiune. El întâlneşte de fiecare dată adversari tot mai puternici, iar condiţiile de
desfăşurare a asalturilor devin tot mai grele.
În timpul fiecărui asalt depune eforturi statico-dinamice permanente (pentru păstrarea

poziţiei de gardă în timpul deplasărilor).
El execută acţiuni cu viteza maximă, care necesită eforturi dinamice (fandări, reveniri
din fandare, fleşe, salturi înainte şi înapoi, eschive).
Numai în timpul unui singur asalt un scrimer efectuează 30-50 fandări şi reveniri.
Acestea sunt însoţite de o avalanşă continuă de acţiuni diferite, rapide şi precise ale braţului
înarmat.
Practicarea regulată a acestui sport dezvoltă îndemânarea, viteza motrică, forţa,

rezistenţa, orientarea rapidă, hotărârea. Prin specificul ei – lupta directă cu individul – scrima
este completată cu un profund conţinut psihologic, cu atât mai mult cu cât actul înfrângerii
(lovirea adversarului cu arma albă convenţională) nu acordă prioritate celui care posedă o
musculatură mai puternică şi dă cu uşurinţă lovituri puternice la cap şi trunchi aşa cum se
întâmplă la lupte, box. De aceea, asaltul – ca joc al armelor – are un pronunţat caracter
intelectual, fapt care permite antrenamente comune între bărbaţi şi femei, între vârstnici şi
tineri.
Cu greu se poate conta pe succesul unui scrimer dacă nu dispune de viteză, de
stabilitate şi precizie specifică a diferitelor reacţii motrice simple şi compuse.
Viteza superioară a execuţiilor acţiunilor de luptă, capacitatea de a o regla şi păstra
depinde în mare măsură de starea funcţională a sistemului nervos central, sistemul
neuromuscular, de forţa, de măiestria tehnică a scrimerului şi de capacitatea de a-şi îndrepta
eforturile de voinţă asupra executării mişcărilor cu viteză maximă.
Sportivul (scrimerul) care dispune de îndemânare este capabil să stăpânească printr-o
coordonare perfectă acţiunile compuse. Adaptarea rapidă la asalturi, cu diferiţi adversari, în
situaţie de luptă care se schimbă brusc, priceperea de a efectua acţiuni complexe, fără eforturi
inutile, depinde de gradul de îndemanare. Cea mai înaltă treaptă de manifestare a îndemânării:
capacitatea de improvizare a mişcărilor de luptă.
142
Economicitatea multor acţiuni de luptă este legată de o altă calitate: mobilitatea. Ea
este deosebit de importantă la execuţia variatelor ieşiri din fandare, pentru arcuirea de
amortizare din faza lor finală, pentru a valorifica însuşirile naturale folosind proprietăţile
elastice ale muşchilor si ligamentelor.
O altă calitate importantă este capacitatea de a regla dinamica contracţiei musculare,
ceea ce se poate defini ca priceperea de a angrena în acţiune numai acele grupe musculare
care-i asigură efectuarea mişcării, dozând forţele necesare prin capacitatea de a-şi relaxa în
mod voluntar muşchii. În timpul asaltului muşchii se află permanent într-o stare optimă de
start pentru efectuarea diferitelor acţiuni.
Parametrii optimi ai tonusului muşchilor dovedesc forma sportivă bună a scrimerului.

Pregătirea multilaterală defineşte antrenamentul scrimerului de performanţă şi constă
din asocierea pregătirii fizice, tehnico-tactice şi moral-volitivă. Această multilateralitate nu
estompeaza influenţa specifică pe care o are asupra omului, actul de baza al scrimei: asaltul
din competiţie.
Momentele de ameninţare apărute în timpul luptei sunt numeroase, variate şi de regulă
neaşteptate. Aceasta dezvoltă scrimerului o agerime a gândirii deosebită, o reacţie motrică
compusă şi nu întâmplător scrimerii se situează pe primele locuri printre sportivi în ceea ce
priveşte viteza reacţiei compuse. Trăgătorul trebuie să posede viteza de mişcare şi reacţia de
luptă pentru a-şi depăşi adversarul, atât în ofensivă, cât şi în defensivă. Trebuie neapărat să fie
îndemânatic, pentru ca în situaţiile schimbătoare din timpul luptei, din cauza vitezei şi
modificării neaşteptate a poziţiilor şi mişcărilor corpului şi armei, sa-şi păstreze o perfectă
orientare, precizie şi rapiditate atunci când loveşte. Trebuie, de asemenea să fie rezistent
pentru ca într-un asalt lung şi dur sau spre sfârşitul competiţiei să-şi păstreze energia, viteza,
îndemânarea, vioiciunea atenţiei şi agerimea gândirii. Trăgătorul trebuie să aibă şi forţa care îi
este necesară pentru a executa rapid deplasările înainte-înapoi pe planşă, pentru a învinge
inerţia trunchiului şi a armei. Este necesară de asemenea o perfectă stăpânire a tehnicii fără de
care este imposibilă aplicarea procedeelor tactice.
Fără toate acestea sportivul nu va dobândi niciodată o înalta măiestrie. Vedem, deci,
cât de complexă este pregătirea unui scrimer. Şi aceasta nu este totul. Mai sunt necesare
voinţa, curajul, plăcerea de a lupta; şi toate acestea sunt încă puţine. Pentru un succes deplin
în scrimă mai este necesară o coordonare motrică perfectă, o coordonare a tehnicii cu arta
psihologică, depăşirea în gândire a adversarului, stăpânirea artei de a lupta tactic. Şi pentru
această din urma calitate, trebuie să dispună de o gamă de calităţi şi deprinderi psihice. De
exemplu: stăpânirea de sine, pentru ca în condiţiile critice ale unui asalt decisiv să-şi poată
învinge emoţiile negative păstrând viteza şi precizia percepţiilor şi capacitatea de a judeca
fulgerător fazele de luptă.
Activităţile motrice ale trăgătorului se manifestă în timpul luptei pe fondul unei mari
tensiuni emoţionale şi de voinţa, în condiţiile unei deosebite activităţi senzoriale şi cerebrale.
Tensiunea emoţională apare la scrimer în ajunul competiţiilor importante.
Emoţiile negative au ca rezultat instalarea oboselii generale, diminuarea preciziei

percepţiilor, anihilează viteza, stabilitatea şi precizia reacţiilor motrice. Toate acestea pot fi
învinse prin eforturi de voinţă.
143
Pe de altă parte scrimerul trebuie pregătit pentru o intensă activitate cerebrală, legată
de tactica complexă a acestui gen de luptă individuală, observarea modului de comportare a
concurenţilor, tatonarea şi mascarea în timpul asaltului, luarea deciziilor.
Activitatea mentală în orice asalt se desfăşoară în condiţii complexe. Scrimerul trebuie
să fie capabil să desfăşoare un joc conflictual al gândurilor. Procesul de adaptare a sferei
psihice la asemenea mari tensiuni emotive, volitive, senzoriale şi de gândire este deosebit de
complicat.
Toate calităţile şi însuşirile amintite se pot manifesta numai în condiţiile stăpânirii
unui înalt nivel al măiestriei tehnico-tactice.
Sportivul trebuie să-şi perfecţioneze permanent priceperea de a-şi dirija emoţiile. O
importanţă deosebită trebuie să se acorde metodelor de reglare a volumului efortului psihic în
diferite etape de antrenament.
Efortul specific din scrima de performanţă solicită în special funcţia nervoasă, funcţia
motrică şi în mod deosebit funcţia psihică.
Practicarea sistematică şi timp îndelungat (după cum se ştie, performanţele la nivel

înalt se obţin după cel puţin 10-12 ani de antrenament) a acestui specific induce modificări de
reactivitate a funcţiilor fiziologice implicate în efort.
Obiectivarea aspectelor fiziologice ale reactivităţii organismului la efortul din scrimă

nu contribuie numai la creşterea randamentului ci şi la faptul că ea poate fi propusă şi în
procesele de selecţie, apropiind şi mai mult sportivul de modelul ideal al scrimerului de
performanţă.
Unii antrenori “conservatori” spun că scrima este artă, în acest scop având în vedere,
în primul rând virtuozitatea tehnică, dar noi, fără a nega virtuozitatea tehnică, spunem că
scrima este un sport în care colaborează, în egală măsură, mişcarea fizică şi gândirea.
Vorbind despre pregătirea optimă a scrimerului de performanţă avem în vedere

colaborarea tuturor componentelor pregătirii unui sportiv: fizică, tehnică şi psihologică.
Procesul de antrenament, prin complexitatea şi valenţele sale, implică tot mai mult
cercetarea ştiinţifică, asistenţă ştiinţifică, în lucru, în echipă interdisciplinară.
BIBLIOGRAFIE
Arkadiev, V. - Scrima, Edit. Sport- Turism, Bucureşti, 1977

si colaboratorii
Baroga, L. - Educarea caliăţilor fizice combinate, Ed. Sport- Turism, Bucureşti,
1984
Bompa, Tudor - Dezvoltarea calităţilor biomotrice, CNFPA, Bucureşti, 2001
Bota, Cornelia - Ergofiziologie, Edit. Globus, 2002
Dragnea, A. ; - Teoria sportului, Edit. FEST, Bucureşti, 2002
144
Mate- Teodorescu, S.
Dragnea, A. - Teoria educaţiei fizice şi sportului, Edit. FEST, Bucureşti, 2002
Gagea A. - Aspecte la pregătirea sportivă de înaltă performanţă, Revista
Educaţie Fizică şi Sport-Bucureşti,1981, nr.2
Ionescu, R. - Manual de scrimă, FRS, Bucureşti, 1998
Poenaru, S. - Curs de scrimă, Edit. A.N.E.F.S., Bucureşti , 2002
Poenaru, S. - Scrima sau arta de a învinge, Edit. Printech, Bucureşti, 2002
Poenaru, S.; - Pregatirea fizică a scrimerilor de
Ciortea, A performanţă, Edit. Printech, Bucureşti, 2001
Abstract
Constant fencing practice develops handiness, speed, strength, resistance, rapid orientation,
determination. Through its specific focus -direct combat with the opponent- fencing also includes a
profound psychological aspect, as the act of scoring (hitting the opponent with the conventional
weapon) does not give priority to the individual who has a stronger musculature and violently hits his
opponent's head and body, as it happens in box or wrestling. This is why the duel -as a game of
weapons- has a clear intellectual character, which encourages collective trainings of both men and
women independent of their age.
145
RAPORTUL DINTRE JOC ŞI EDUCAŢIE ÎN PEDAGOGIA

CONTEMPORANĂ
Asist. univ. drd. EMILIAN DOBRESCU

Academia de Poliţie „AL. I. CUZA”
Copilul şi apoi tânărul se dezvoltă graţie educaţiei în sens larg, se dezvoltă instruindu-
se şi educându-se. Păşind din mediul familial spre banca aridă a şcolii, copilul intră într-un
nou sistem de relaţii, ocupă o nouă poziţie dictată de un nou statut, acela de elev.
Desigur valenţele formative prezintă întreaga realitate socială, dar pârghia principală
prin care „modelăm” dezvoltarea, o constituie în primul rând ceea ce reunim sub numele de
educaţie. Între educaţie şi dezvoltare există relaţii de condiţionare reciprocă. Nu numai
educaţia determină dezvoltarea ei şi invers: un anumit stadiu sau nivel al dezvoltării devine
condiţie a educaţiei, premisă pentru ridicarea procesului educaţional pe o treaptă nouă,
superioară. Cu alte cuvinte, dezvoltarea constituie simultan condiţie şi rezultat al educaţiei; de
aceea ele trebuie considerate în unitatea lor reală. Nu trebuie însă ignorat faptul că procesul
dezvoltării este în acelaşi timp, condiţionat şi de factori genetici, la baza sa aflându-se
anumite legităţi biologice şi psihologice, procese interne de maturizare şi echilibrare
dinamică.
În şcoală, indiferent de disciplina care este predată, conducătorii procesului instructiv-

educativ, trebuie să posede o competenţă comună: aceea de a forma cu mijloacele specialităţii
lor, inteligenţa şi modul de comportare al copiilor şi tinerilor în conformitate cu cerinţele
obiective ale dezvoltării în perspectivă a societăţii.
Valoarea deosebită a jocului poate fi mai bine reliefată, dacă pornim de la ideea că este
o metodă sau un procedeu de instruire şi educare. De aceea este necesară îndrumarea
sistematică a conduitei celor cuprinşi în activitatea de joc
În stabilirea rolului jocului ca mijloc de educaţie s-a pus accentul în mod deosebit pe
faptul că jocul este un mijloc de cunoaştere. În această direcţie s-a acordat un interes mare
raportului dintre joc şi procesul de instruire.
Fundamentând legătura dintre joc şi instruire pe funcţia cognitivă a jocului, pedagogia

jocului scoate în evidenţă în această privinţă, câteva aspecte semnificative.
- jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a copiilor cu viaţa şi mediul înconjurător;
- jocul constituie un mijloc de valorificare, de aplicare creatoare a cunoştinţelor dobândite.
În raportul dintre joc şi instrucţie, se pot stabili prin urmare două coordonate: pe de-o
parte jocul stimulează procesul de instruire, îl adânceşte, îl ameliorează, pe de altă parte jocul
este condiţionat de procesul de instruire, calitatea şi rezultatul lui fiind în mare măsură
determinată de pregătirea anterioară a copilului. În teoria pedagogică a jocului, s-a acordat de
asemenea o pondere mare jocului ca mijloc de educaţie morală şi socială.
146
În cazul jocurilor sportive, problema educativă este pusă în mod direct prin
intermediul regulilor care reglementează întreaga acţiune de joc. Cunoaşterea prealabilă a
acestor reguli, contribuie în mare măsură la subordonarea conduitei proprii unui imperativ
exterior asimilat de copil fără condiţie, odată cu acceptarea de a juca. Însuşirea şi respectarea
regulilor are o influenţă puternică în formarea judecăţii morale a copiilor, în evoluţia lor de la
morala bazată pe constrângere la morala bazată pe cooperare (Jean Piaget). Folosirea jocului
ca metodă educativă a fost făcută de pedagogia contemporană, respectiv de şcoala activă,
fiind inclusă în rândul metodelor active. Caracterul activ al acestei metode este determinat de
faptul că introduce cunoştinţele şi deprinderile pe calea acţiunii.
În afară de faptul că instruirea prin joc este o formă de învăţământ activ, ea este şi o
modalitate intuitivă de însuşire a cunoştinţelor. Eficienţa educativă a jocurilor depinde în cea
mai mare măsură de felul în care se asigură concordanţa dintre complexitatea conţinutului,
nivelul de dezvoltare psihică, vârsta şi structura internă a personalităţii. Prin joc copilul se
dezvăluie, îşi exteriorizează sentimentele care-l animă, arată ce ştie şi ce poate.
Regulile jocurilor au o mare importanţă educativă. Ele orientează şi fac mai activă
gândirea copilului, îl determină să manifeste nu numai iniţiativă ci să-şi frâneze mişcările
atunci când este nevoie, îl îndeamnă să învingă piedicile, îl învaţă să fie organizat şi
disciplinat în cadrul colectivului.
Jocurile sportive învaţă pe copii să perceapă cu mai multă precizie distanţa, să

aprecieze rapid situaţia, să ia imediat o hotărâre eficientă, să se poarte corect şi să fie activi în
mijlocul unui colectiv şi totodată să le dezvolte independenţa, curajul, perseverenţa,
obişnuinţa de a învinge greutăţile, le educă sentimentul de prietenie şi intransigenţa faţă de
orice încălcare a regulilor de purtare.
Jocurile sportive utilizează cu precădere mişcarea relativ liberă, dirijată spre anumite
reguli de întrecere. Fiind activităţi colective, jocurile cultivă relaţii de grup, favorizând în
acelaşi timp manifestarea iniţiativei, independenţei şi responsabilităţii Indiscutabila valoare
educativă a jocurilor sportive rezultă din faptul că, deşi copii se joacă în aparenţă, ei de fapt
învaţă. Resursele educative ale jocurilor sportive sunt determinate de conţinutul lor complex,
bogat şi variat, şi formele multiple în care se desfăşoară. Copilul participă din plin la
activitate, cunoaşte şi reţine regulile, răspunde de acţiunile sale, ia atitudine în diverse situaţii,
acţionează independent şi creator valorificând cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite
în situaţii foarte diferite. El acţionează liber, declarându-se de acord sau împotriva celorlalţi
participanţi după cum aceştia se încadrează sau nu în rigorile jocului. În cazul jocurilor
sportive asistăm la procesul de însuşire a unor norme şi reguli de conduită socială. Pentru
prima dată copilul are posibilitatea să-şi dezvăluie aptitudinea de organizator, el se deprinde
să conducă dar şi să fie condus. Astfel egoismul cedează teren, ajutorului acordat colegilor în
cadrul echipei, perseverenţa şi fermitatea afirmându-se tot mai mult.
Jocurile sportive sunt mult îndrăgite de copii şi datorită faptului că le oferă largi
posibilităţi de a-şi manifesta iniţiativa, de a executa acte motrice potrivit particularităţilor
individuale. În nici un alt domeniu de activitate, copiii nu găsesc un teren atât de fertil pentru
a-şi verifica din plin calităţile fizice şi psihice. În joc timizii devin mai curajoşi, iar cei prea
impulsivi îşi temperează pornirile. Puşi să rezolve singuri unele probleme dificile, ei capătă
încredere în forţele proprii şi în tovarăşii de echipă. În lupta pentru victoria echipelor, li se
dezvoltă spiritul colectivist, capacitatea de a acţiona în comun, altruismul.
147
Prin caracterul său atractiv, jocul sportiv rămâne unul dintre cei mai importanţi factori
educativi, un mijloc important de antrenare a copiilor, de dezvoltare armonioasă a
personalităţii lor.
Forţa educativă a jocurilor sportive constă tocmai în contribuţia lor la educaţia

intelectuală a copiilor, la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, la formarea convingerilor,
deprinderilor şi obişnuinţelor de conduită morală, a disciplinei conştiente, la educaţia estetică
şi pregătirea copiilor pentru muncă şi viaţă. Imposibilitatea dozării precise a efortului şi a
reglementării stricte a acţiunilor, a căror formă rămâne întotdeauna liberă, excluderea unei
repetări absolut identice a mişcărilor şi a condiţiilor în care se poate relua fiecare procedeu,
contribuie din plin la afirmarea iniţiativei şi independenţei copiilor. Organizarea judicioasă a
jocurilor sportive exclude interpretarea greşită a regulilor de joc, a elementelor de întrecere,
precum şi a manifestărilor incorecte. La aceasta contribuie şi ordinea strictă în executarea
mişcărilor şi acţiunilor. Cerinţa de a reacţiona, de a-ţi frâna impulsurile, educă stăpânirea de
sine. În joc, copiilor li se solicită o mare rezistenţă morală. Fuga de greutăţi, lipsa de curaj,
lamentările, sunt manifestări de slăbiciune care trebuiesc combătute.
Indiferent la ce vârstă se practică, jocurile sportive generează plăcere nu numai de

natură motrică ci şi de ordin moral. Mobilizându-se în joc copilul va proceda la fel şi în alte
împrejurări. Modificarea permanentă şi rapidă a situaţiilor de joc, pretinde o justă orientare şi
o evaluare rapidă a situaţiilor nou create, dezvoltă spiritul de observaţie, facultatea de a
percepe rapid iniţiativa creatoare. Totodată prezenţa elementului de întrecere, mobilizează
forţele copiilor în lupta cu greutăţile şi cu adversarul, dezvoltând hotărârea, dârzenia, curajul,
perseverenţa. Ei devin conştienţi de faptul că victoria se obţine numai prin muncă susţinută
BIBLIOGRAFIE
CÂRSTEA, GH. - Educaţia fizică. Teoria şi bazele metodicii. Bucureşti, ANEFS, 1997
CÂRSTEA, GH. - Teoria şi metodoca educaţie fizice şi sportului, Bucureşti, Edit. AN-DA,
2000
CEAUŞESCU, N. - Rolul educaţiei fizice în formarea omului, Bucureşti, Edit. Stadion, 972
CHATEAU, J. - Copilul şi jocul. Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică
CHIRIŢĂ, G. - Pedagogie aplicată la domeniul educaţiei fizice. Bucureşti, Edit. Sport -
Turism. 1977
EPURAN, M. - Psihologie. Compendiu. Bucureşti, ANEFS 1993
VINŢANU, N. - Educaţia adulţilor. Bucureşti, Edit. Didactică şi pedagogică, 1998.
Abstract
Key words: child, game, sport, educational, sport, method.

Reference domain: Physical education pedagogy.
The use of games as educational method was adopted in the contemporary education, being an
active method. The active character of this method is determined by the fact, that it introduces
knowledge and usages on the active way. In the relation between game and education, there can be
established two coordinates: at one side the game stimulates the instruction process, it make it deeper,
more silence and on the other side it is conditioned by the instruction process, its quality and results
being determined by the past preparing of the child.
148
149
ORGANIZAREA CENTRELOR DE INIŢIERE ÎN ÎNOT
Lect. univ. dr. TEODORA DOMINTEANU

ASE – Bucureşti
Centrele de iniţiere în înot constituie locul în care, în mod organizat, sub îndrumare
competentă se face învăţarea unuia sau mai multor procedee de înot. Organizarea, conducerea
şi răspunderea pentru buna desfăşurare a acestora revine cluburilor, asociaţiilor sportive pe
lângă care funcţionează centrul, coordonatorului şi instructorului, a direcţiei administrative a
bazinelor, care, împreună asigură aplicarea liniei metodice a F.R.N., în procesul învăţării şi a
dispoziţiilor financiare în vigoare.
Pe lângă scopul declarat, (învăţarea înotului), un alt obiectiv al centrului este de a oferi
cluburilor sau asociaţiilor sportive posibilitatea de a selecţiona elemente de perspectivă pentru
performanţa la înot, polo, sărituri în apă. Centrele pot avea un caracter cu funcţionare
permanentă sau temporară, în funcţie de condiţiile disponibile (bazin acoperit sau descoperit).
Prima măsură organizatorică, odată ce a fost luată hotărârea de înfiinţare a centrului este
de numire a directorului sau coordonatorului de centru (numire făcută de comisia metodică
locală, club sau asociaţie sportivă). Din primul până la ultimul moment al funcţionării
centrului, acesta este implicat în totalitatea aspectelor legate de organizare, funcţionare,
îndrumare, control, aspecte metodice şi administrative, drept pentru care trebuie să fie o
persoană care să întrunească o serie de calităţi cu caracter gospodăresc, pedagogic, bun
conducător, cu tact în relaţiile cu publicul şi instructorii, competent şi cu spirit de echitate în
aprecierea muncii altora.
În general, măsurile organizatorice se împart în doua etape: cele de dinaintea începerii
funcţionării centrului şi cele specifice desfăşurării.
De la bun început trebuie stabilită perioada de funcţionare a centrului, cu încadrarea
cursurilor pe date (un curs cuprinde 10 lecţii) şi a seriilor zilnice (o serie 1 oră). Se va lua ca
bază de calcul: programul global al bazinului, cu timpul afectat din acesta pentru cursurile de
iniţiere, suprafaţa de lucru din bazin/bazine şi suprafaţa de teren din jurul bazinelor pentru
lucrul apă-uscat, numărul aproximativ de cursanţi şi vârsta acestora, numărul de instructori
disponibili la anumite perioade şi, în sfârşit, corelarea de mai sus pentru stabilirea
calendarului de desfăşurare a cursului.
Din considerente metodice şi organizatorice este indicat ca toţi cursanţii unui ciclu să
înceapă lecţiile la aceeaşi dată. Astfel, înscrierile vor fi făcute pe o perioadă de cel puţin 10
zile înaintea începerii fiecărui ciclu de iniţiere. Condiţiile de înscriere vor specifica limitele de
vârstă ale participanţilor (de ex.: 4-16 ani), necesitatea prezentării avizului medical, cu
specificaţia „apt pentru înot” şi a celui epidemiologic, valoarea taxei pentru un curs (conform
instrucţiunilor financiare în vigoare), precum şi echipamentul minim necesar (costum de baie,
papuci de baie, cască pentru păr, după caz). Programul şi locul de însciere vor fi afişate şi
popularizate din timp. La înscriere, cursanţii vor primi legitimaţii de intrare pentru cursul
corespunzător.
Pentru asigurarea participării numărului de cursanţi şi a informării acestora cu toate
datele necesare, coordonatorul va alcătui un afiş al cursului, care va cuprinde conţinutul
amintit la punctele anterior prezentate, ce va fi popularizat la unităţile şcolare din localitate,
grădiniţe (sau chiar sub forma unor afişe-fluturaşi), la bazin, la loc cât mai vizibil. Sigur că, şi
150
folosirea altor mijloace de propagandă pot fi utilizate, acestea fiind la latitudinea şi
posibilităţile organizatorului (presa locală, etc.). La avizierul bazinului va trebui afişat şi
regulamentul de funcţionare al cursului, precum şi regulamentul de funcţionare al bazinului.
În funcţie de condiţiile şi cerinţele locale vor fi afişate şi alte anunţuri ce ar putea prezenta
informaţii cu privire la bunul mers la cursului.
Indiferent de numărul participanţilor sau caracterul permanent sau sezonier al
centrului, existenţa unui punct sau cabinet medical deservit de un cadru medical, este
obligatorie. Sarcinile acestuia privesc asigurarea atât a măsurilor profilactice şi curente legate
de calitatea apei, cât şi supravegherea aplicării măsurilor de igienă şi acordarea de asistenţă
medicală cursanţilor.
Iată câteva din atribuţiile personalului medical, care, de altfel sunt stipulate în
regulamentele de specialitate:
- instruirea şi supravegherea personalului de iniţiere în aplicarea măsurilor de igienizare
a apei;
- control sistematic al respectării regulilor de igienă de către cursanţi;
- controlul apei privind: ph-ul, transparentă, cantitatea de clor;
- acordarea de prim-ajutor, etc.;
În situaţia în care un bazin nu a funcţionat o perioadă de timp, pentru redeschiderea
acestuia este necesar acordul instituţiilor medicale şi de igienă abilitate.
De regulă, centrele de iniţiere se organizează pe lângă bazinele ce au activitate tot
timpul anului (pe linia înotului de performantă sau polo) sau piscina de divertisment
(bineînţeles că, este vorba de bazine şi piscine acoperite, cu apa caldă). Totuşi, unele baze au
numai bazine descoperite, pe care le folosesc numai în sezonul cald, iar în funcţie de vreme,
apa va fi încălzită sau nu.
Personalul administrativ este asigurat şi lucrează sub conducerea administratorului de
bază sau a directorului, cunoscându-şi foarte bine atribuţiile. În situaţia în care, însă, centrul
de iniţiere nu funcţionează tot anul şi are o existenţă sezonieră (de ex.: de vară), coordonatorul
acestuia, în colaborare cu administratorul bazei vor proceda la reevaluarea necesarului de
personal, luând în calcul volumul mai mare de lucru, corelat la numărul mai mare de cursanţi,
pentru perioada cât va funcţiona centrul. Astfel, se va asigura personal pentru vestiare,
garderobe, curăţenie, mecanici de întreţinere, etc. Coordonatorul se va preocupa de
desemnarea persoanei (din partea serviciului financiar al organizatorului), care se va ocupa de
înscrieri. Comunicarea permanentă dintre coordonator şi persoana care face înscrieri este
necesară pentru a corela numărul de instructori corespunzător numărului de cursanţi.
Prin instrucţiunile F.R.N. este reglementat acest raport privind numărul de cursanţi din
grupe. Criteriile sunt:
- 4-6 ani: 10 cursanţi într-o grupă mixtă;
- 7-15 ani: 15 cursanţi într-o grupă demixată;
- 16 ani: 20 cursanţi într-o grupă demixată.
Personalul sezonier va beneficia de plata serviciilor efectuate în baza unui contract cu
termen limitat de valabilitate (contract ce poate fi onorat din încasările cursului în baza unui
plan de venituri şi cheltuieli întocmit la începutul sezonului).
Odată cu prima zi de curs, baza trebuie să fie gata, în stare foarte buna de funcţionare,
aptă pentru a primi cursanţii şi pentru începerea lecţiilor de înot. Perioada din an când centrele
funcţionează din plin este cea a vacanţei de vară astfel că, majoritatea acestora îşi mută
activitatea afară, în aer liber, în bazine descoperite, ceea ce impune o serie de măsuri
organizatorice de repunere în funcţiune a bazinelor şi anexelor:
- verificarea funcţionării instalaţiilor de umplere şi scurgere a apei din bazine;
- verificarea dotărilor şi funcţionării instalaţiilor sanitare şi duşuri;
- asigurarea cu substanţe şi materiale de întreţinere;
151
- repararea şi vopsirea barelor, băncilor, umbrelelor de soare, etc.;
- unele reparaţii ale bazinelor şi amenajări ale locurilor de lucru pe uscat şi de repaus;
- dotarea cu coşuri de gunoi sau amenajarea de locuri de depozitare a acestora;
- rezervarea şi amenajarea unui loc pentru aşteptare (însoţitorii copiilor);
- suplimentarea după caz, a posibilităţilor de cuprindere a vestiarelor;
- asigurarea bazei cu un număr suficient de materiale didactice (plute, colaci, materiale
plutitoare, prăjini, culoare despărţitoare, etc.);
- asigurarea unor surse de apă potabilă („tâşnitori”) pentru cursanţi;
- instalarea de panouri de avertisment privind adâncimea apei.
Cei care vor asigura instruirea practică vor fi selecţionaţi din rândul antrenorilor de
înot, profesorilor de educaţie fizică şi sport specializaţi în această disciplină sau foşti sportivi
de performanţă, ce au urmat cursurile de instructori sportivi – specializarea înot. Funcţionarea
acestora se face în baza unui contract încheiat cu organizatorul centrului, în regim de plata cu
ora sau o altă specificaţie impusa de organizator. Coordonatorul cursului este dator să facă
instruirea instructorilor, privind aspectele metodice ale instruirii, a regulamentului de
funcţionare al bazei şi bazinului, al regulilor şi măsurilor de protecţie.
OBLIGAŢIILE INSTRUCTORILOR:
- instruiesc cursanţii după metodica elaborată de F.R.N., comisia metodică locală,
cursurile de pregătire organizate de club;
- ţinută sportivă (trening, costum de baie, slip, papuci de baie, prosop);
- interzis fumatul în timpul predării;
- supraveghează grupa de cursanţi de la luarea în primire a acesteia, pe tot parcursul
lecţiei, până la predarea acesteia la sfârşitul lecţiei;
- răspunde de integritatea fiecărui cursant pe timpul activităţii de învăţare;
- nu părăseşte grupa nici un moment, atât în lucrul la apă, în apă şi pe uscat;
- prelucrează din prima zi şi ori de câte ori este nevoie regulamentul de funcţionare al
bazinului şi veghează respectarea acestuia;
- conduce grupa la începutul şi sfârşitul lecţiei, în mod obligatoriu la duş;
- din prima zi ţin evidenţa grupei în caietul personal, în care se fac şi observaţiile privind
frecvenţa şi evoluţia cursanţilor;
- nu angajează discuţii cu însoţitorii copiilor în timpul lecţiilor şi nu permite asistenţa
acestora, decât în ziua în care se face verificarea finală;
- eventualele schimbări sau completări ale unor copii în grupe, le va face prin şi cu
aprobarea coordonatorului.
PRIMA ZI DE CURS
Este foarte importantă această zi de curs, pentru tot restul cursului respectiv, deoarece
de modul în care se va trece prin toate momentele ei va depinde în bună măsură derularea
întregii activităţi, bazată pe ordine şi disciplină, angrenate armonios, a activităţii tuturor într-
un climat plăcut şi eficient de lucru. Îmbinarea utilului cu plăcutul trebuie să caracterizeze o
asemenea „întreprindere”. Coordonatorul este acela care trebuie să stabilească acel cadru
propice, în care pentru două săptămâni (10 zile) – cursanţii, însoţitorii, instructorii – toţi vor
trebui să colaboreze în realizarea scopului propus.
Coordonatorul cursului va prezenta foarte concis (în faţa cursanţilor, însoţitorilor,
instructorilor), modul în care se va desfăşura cursul, al drepturilor şi obligaţiilor cursanţilor, al
modului de colaborare între personalului cursului şi cursanţi/însoţitori, va invita la studierea şi
aplicarea regulamentului de funcţionare a bazinului; totodată va face unele recomandări
152
însoţitorilor cu privire la unele aspecte legate de igiena copilului; se va referi la conţinutul
instruirii şi selecţia finală a elementelor de perspectivă; va comunica tot ce crede necesar că
trebuie spus de la bun început, ceea ce va contribui la bunul mers al cursului; va prezenta
instructorul fiecărei grupe de cursanţi şi se va face specificaţia că, părinţii nu vor asista la
cursuri, fiind nevoiţi să aştepte în spaţiul special amenajat în acest scop.
Fiecare instructor îşi va prelua grupa, având repartizat câte un spaţiu de lucru pe uscat
(fiind şi un loc de adunare şi repaus), cât şi un spaţiu sau culoar de lucru în apă, astfel încât,
cursanţii să nu se amestece între ei.
Odată terminată repartizarea, grupa condusă de instructor se deplasează la locul
stabilit. Instructorul se prezintă şi prelucrează de la bun început, la nivelul de înţelegere al
grupei regulamentul de funcţionare a bazinului, scoate în evidenţă ce este şi mai ales ce nu
este permis să se facă. Indică locul punctelor sanitare, duşuri, apa potabilă etc., după care
urmează prima lecţie propriu-zisă.
BIBLIOGRAFIE:
ÎNOT - Curs, Universitatea Ecologică Bucureşti, Facultatea de Educaţie Fizică, Sport şi

Kinetoterapie, Bucureşti,1995.
153
CANYONING – ACTIVITATE MODERNĂ DE

TURISM SPORTIV ŞI LOISIR
Lector univ. drd. CRISTIAN-CORNELIU DRĂGOI

Universitatea din Bacău
Cuvinte cheie: canyoning, coborâre, apă , sport

Domeniul de referinţă: turism sportiv şi loisir
Prezentare generală
Canyoning-ul reprezintă o practică sportivă şi de loisir, pe care unii autori o includ în
cadrul sporturilor acvatice, în timp ce alţii o tratează separat. Este o nouă disciplină, apărută în
anii 1980, inventată se pare de un grup de speologi francezi. La început era, din punct de
vedere tehnic, împărţită între escaladă şi speologie, constând în parcurgerea, coborârea
canioanelor, adică a cursurilor de apă de munte mărginite de pereţi abrupţi (Drăgoi, C-C.,
2006).
Cascade, praguri,rapel în apa–farmecul canyoning-ului
Se deosebeşte de speologie, unde coborârea în peşteră presupune şi urcarea ulterioară

la suprafaţă, prin faptul că parcurgerea unui canion se face într-un singur sens, în aval.
Pentru aceasta, sunt necesare anumite cunoştinţe de căţărare, de rapel, înot, precum şi
un echipament minim necesar. Enumerăm aici: costum de neopren, cască de protecţie, ham de
căţărare, „8”-ul de rapel, bucle-chingi cu carabiniere, o pereche de blocatoare, coardă,
pitoane, spituri, ciocan.
154
Canyoning-ul s-a constituit rapid în activitate autonomă, prin înfiinţarea unor cluburi,
a unor federaţii, precum şi prin acordarea de către acestea a unor diplome de atestare.
Puţin cunoscută în ţara noastră, această activitate sportivă este uneori confundată cu
coborârea în rapel. Ea nu se poate reduce doar la atât, fiind o coborâre a cursurilor de apă
abrupte, folosind materiale specifice, dintre care costumul de neopren are o mare importanţă
(Drăgoi, C-C., 2006).
Este o activitate care se va dezvolta din ce în ce mai mult, pe măsură ce accesul rutier
în zonele de canioane se va ameliora.
Locurile unde se poate practica sunt mai puţin spectaculoase şi implicit de mai mică
amploare ca în alte ţări europene, dar ele există şi sunt fructificate de pasionaţii canyoning-
ului (de exemplu, canioanele din zona carstică a Padişului, din munţii Apuseni).
În România nu există federaţie de specialitate şi după ştiinţa noastră nici cluburi
specializate de canyoning. Practicanţii acestei activităţi fac parte din cluburi de escaladă sau
nautice sau sunt independenţi.
Această nouă disciplină, care adună senzaţiile proprii celor trei elemente (apă, aer,
pământ), cere asigurarea unei importanţe crescânde măsurilor de siguranţă, astfel că din
motive de securitate este justificată restrângerea libertăţii de a improviza (Dienot, J., Theiller,
D., 1999).
Elemente de tehnică
Deplasarea prin apă
De cele mai multe ori este un mod de înaintare imposibil de evitat in canion unde
rupturile de teren şi cascadele sunt deseori separate de distanţe mai lungi sau mai scurte în
care se traversează un teren accidentat sau mascat de apă. Se recomandă utilizarea de
încălţăminte cu aderenţă mare la pietrele umede. Mişcările se fac cu atenţie, adoptând o
atitudine de anticipare în toate deplasările. Pauzele se fac în locuri unde terenul este mai puţin
accidentat, oferind posibilitatea de odihnă şi hidratare.
Escalada
Escalada este utilizată pentru a depăşi unele obstacole (săritori) sau pentru a ieşi dintr-
un canion in caz de forţă majoră. Trebuie insă foarte multă atenţie pentru că roca este de cele
mai multe ori umedă. Un rol important în sporirea siguranţei îl are respectarea principiului
„celor trei puncte de sprijin”.
Înotul
În canioane mari se utilizează deseori şi aceasta metodă, care nu este chiar uşoară, dar
care poate fi singurul mijloc de continuare a deplasării. Inotul in apa curgătoare este
periculos, deoarece pot exista curenţi puternici care pun în dificultate sportivul.
Deplasarea prin galerii inundate
Unele canioane prezintă galerii inundate, ceea ce presupune cunoştinţe de scufundare.

Aceasta se va face cu mare atenţie, mai ales în cazul începătorilor. Este de preferat limitarea
la pasaje largi şi fără obstacole de 2 sau 3 metri maxim.
155
Saltul
Este un element tehnic de înaintare foarte rapidă dar şi periculoasă, fiind la originea
multor accidente. Inainte de salt trebuie să se verifice adâncimea apei unde urmează să se
execute saltul. Pentru acest lucru un coechipier va coborî in rapel si va analiza profunzimea
locului respectiv si punctele de sprijin. Salturile, în general, permit câştigarea de timp in
canioanele lungi şi evitarea cascadelor.
Înaintarea pe coardă (rapelul)

Tehnica de coborâre in rapel este înaintarea pe coardă cea mai frecvent folosită, dar
există şi altele care trebuie însuşite. Rapelul se face pe coarda dublă, care permite recuperarea
mai facilă a corzii. Pentru aceasta avem nevoie de o coardă, un ham, o carabinieră cu filet şi
un dispozitiv de coborâre.
Coborârea în rapel se efectuează cu corpul vertical, picioarele orizontale si depărtate.
În cazul unei surplombe se poate sprijini pe genunchi. Coborârea in rapel trebuie să se
efectueze fără întrerupere încercându-se să se evite suprasolicitările asupra punctului de
ancorare (de asigurare).
Rapelul în apă
În timpul coborârilor în apă se pot întâlni curenţi de apa deosebit de puternici sau
vârteje de apă. Vârtejul reprezintă o zona de curenţi foarte periculoşi, în mişcare de rotaţie,
situat la baza unei căderi de apă. Este caracteristic mişcării apei din aval spre amonte la
suprafaţă. Un rucsac sau un înotător pot rămâne într-un vârtej pe loc. Puterea vârtejului
depinde mai ales de forma sa şi mai puţin de înălţimea căderii apei. Pentru a trece un vârtej
periculos se utilizează tehnica rapelului controlat.
Tiroliana
Tiroliana este utilizată pentru a evita anumite pasaje dificile sau puţuri capcană. Ea
este foarte practică în cazurile de evacuare a răniţilor. Tiroliana este un fel de teleferic, care
permite alunecare unui individ pe o coardă, de preferinţă statică. Coarda nu trebuie fixată de
o manieră care ar exercita tensiune importantă în punctul de asigurare. Pentru prinderea in
coardă trebuie folosit atât carabiniere, cit si nodul de coardă (prusik) pentru a putea încetini
alunecarea în orice moment. Se recomandă utilizarea unei a doua corzi, pentru a se asigura
persoana care coboară.
Coborârea pe topogan
Este una dintre cele mai inedite tehnici de coborâre, dar se întâmplă uneori ca aceasta
sa aibă şi riscuri. Înainte de lansarea intr-o alunecare se verifică foarte bine traseul pe care nu
trebuie să existe nici un obstacol. Lansarea se face adoptând o poziţie perfectă (alungit sau pe
fund), ţinând braţele de-a lungul corpului. Dacă toate măsurile de precauţie au fost luate
înainte de alunecare, sunt şanse minime să apară probleme.
156
Topogan de apă – poziţia alungit
Recomandări
 nu se forţează niciodată un coechipier care nu se simte în stare să coboare, este

recomandabil ca acesta să fie asigurat (filat).
 înainte de a efectua diverse sărituri trebuie avut grijă la punctele de sprijin,
înălţimea săriturii, locul de aterizare.
 este recomandabil ca unul dintre coechipieri să facă, atunci când este cazul, o
recunoaştere a cavităţilor, cascadelor, pasajelor dificile şi să aleagă un loc de
coborâre degajat de orice obstacol.
 Chiar dacă un canion a fost coborât de mai multe ori, trebuie verificate totuşi
cavităţile, puţurile şi eventualele obstacole pentru că poate între timp au apărut
colmatări cu blocuri de stânca purtate de apă.
 În cazul topoganelor se verifică daca planul de alunecare este omogen şi făra
obstacole, se aşează picioarele în faţă şi se protejează gâtul.
 În timpul deplasării prin apă, atenţie sporită la obstacolele ascunse. În pasajele
inundate, este necesară prudenţă; acestea se trec numai daca sunt largi şi cu apă
limpede.
 Viteza de coborâre se adaptează după coechipierul cel mai lent.
Bibliografie:
DIENOT, J., THEILLER, D., (1999) Les nouveaux loisir en montagne „Les aventuriers du
quotidien”, Maison des sciences de L’ Homme d’ Aquitaine imprimerie
„Laplante”
DRĂGOI, C-C., (2006) Turism şi activităţi sportive în spaţiul montan. Bacău, Editura Edusoft
*** http://members .tripod.com
*** http://www.x-adventure.be
Resumé: Le canyoning c'est une nouvelle pratique sportive et de loisir, qui est apparue dans l'années
1980, en Pirinées. Il represente la descente des cours d'eau de montagne, raides, rapides et limitées par
de paroies rocheuses.
157
ESCALADA ŞI EFECTELE PRACTICĂRII SALE ASUPRA

CONDUITEI MOTRICE A ELEVULUI
Lector univ. drd. CRISTIAN-CORNELIU DRĂGOI

Universitatea din Bacău
Cuvinte cheie: escaladă, conduită motrică

Domeniul de referinţă: educaţie fizică
Introducere
În zilele noastre se constată orientarea masivă a practicanţilor activităţilor sportive către

activităţi de loisir. Anumite studii făcute în diferite ţări europene relevă faptul că aproximativ
60% din persoanele chestionate, practică cel puţin un sport. Cele mai bine reprezentate sunt:
activităţile turistice în aer liber, ciclismul, nataţia, jogging-ul, schiul, vânătoarea şi pescuitul
sportiv, alpinismul, jocurile sportive, deci în mare majoritate activităţi de loisir.
Aceste modificări intervenite în opţiunile practicanţilor sportului au favorizat
schimbarea ponderii pe care o are “sportul – competiţie” în raport cu “sportul- loisir”, în
favoarea celui din urmă. Anumiţi autori au avansat deja ideea că “sportul – competiţie” nu va
mai exista poate decât pentru o minoritate organizată în jurul unei lupte, având ca epicentru
valorile sportive actuale ca: tehnica, eficacitatea, randamentul, competiţia,etc.
Semnele premergătoare ale acestei mutaţii rezultă din practica pedagogică. Întrebarea:
“Dar la ce serveşte asta” este caracteristică identităţii unui elev al cărui viitor este
esenţialmente orientat către o activitate de loisir şi necompetiţională.
Prin lărgirea ariei activităţilor fizice, introducând unele activităţi de loisir, răspunzând
deasemenea aşteptărilor elevilor, transformând obiectivele generale ale EFS, se va putea
ajunge la mărirea gradului de adaptare a individului la cerinţele vieţii sociale din mileniul III.
O asemenea activitate de loisir, care poate fi foarte bine şi un mijloc modern al
educaţiei fizice şcolare, îl reprezintă escalada, numită uneori şi căţărare.
Dar ce reprezintă, în fapt, escalada?
Escalada – caracterizare generală
Este o ramură a alpinismului, constând în căţărarea cu ajutorul braţelor şi picioarelor,

pe trasee naturale sau artificiale. Acestea sunt caracterizate prin înălţimea lor, prin gradul mai
mare sau mai mic de înclinare în raport cu verticala, căt şi prin varietatea şi densitatea
punctelor de sprijin (prize) disponibile.
La origini, escalada nu se distingea de alpinism, ea constituind o pregătire, un
antrenament pentru acesta. Pe la mijlocul anilor 70, căţărătorii inventează escalada liberă,
slobozită de greutăţile alpinismului tradiţional al cărui teritoriu este în munţii de mare
altitudine şi punând în valoare estetica gestului.
Traseele naturale se găsesc în pereţi, de calcar în special, granit şi gresie din munţii
care oferă posibilităţi de practicare a acestui sport.
Traseele artificiale sunt amplasate pe structuri create de om: pereţi din zid, panouri din
lemn sau prefabricate, structuri metalice sau din plastic, care prezintă prize din construcţie sau
suplimentar adăugate.
158
Locurile de escaladă sunt clasificate după nivelul lor de dificultate, gradul de echipare
şi publicul vizat. Traseele echipate sunt cotate de la gradul 3 la gradul 8+ de dificultate.
Criteriile de evaluare rămân totuşi subiective. Ele sunt stabilite prin comparaţie, de specialişti
recunoscuţi ai acestei discipline, de cele mai multe ori fiind deschizătorii de traseu.
Echipamentul de escaladă este în general compus din: o pereche de încălţări uşoare, cu
o talpă foarte aderentă numite „espadrile”, un ham de căţărare, cască de protecţie, săculeţ de
pulbere de magneziu (pentru sporirea aderenţei), coardă dinamică semielastică şi dispozitive
de asigurare (autoasigurare): carabiniere, „opt-ul” de rapel, uneori lonje şi bucle,etc.(Drăgoi,
C-C., 2006).
În ultima perioadă s-a observat o desprindere a unor ramuri ce se constituie în noi
forme de escaladă, dintre care prezentăm foarte pe scurt pe cele mai populare (Declaraţia din
Tirol, 2002):
 Bouldering
În bouldering se parcurg porţiuni dificile de stâncă aflate la mică înălţime, în mod
normal fără coardă. Echipamentul permis se reduce la espadrile de căţărat, un săculeţ cu
carbonat de magneziu – şi mai nou – o saltea pentru a reduce efectele căderilor (crash pad).
Bouldering-ul se practică pe bolovani sau stânci naturale ca şi pe structuri artificiale.
 Escaladă pe structuri artificiale (SAE)
În prezent majoritatea căţărătorilor folosesc pentru antrenament pereţi artificiali într-o
sală de sport sau în aer liber. Un număr tot mai mare de căţărători activează exclusiv pe pereţi
artificiali. Din păcate, pereţii artificiali de escaladă sunt încă puţini în România, ceea ce
împiedică răspândirea acestei discipline foarte atractive pentru tineri, pentru că aceştia sunt
principalii practicanţi. Există de asemenea forme noi cum ar fi escalada terapeutică sau
escalada ca artă – de exemplu dans sau balet.
 Escaladă tip bigwall / artificială
În aceasta forma de practicare dezvoltată la origine în Yosemite Valley, practicanţii
escaladează pereţi ce nu pot fi abordaţi în căţărare liberă, folosind un instrumentar special
conceput pentru astfel de ascensiuni. Pentru a reduce la minim urmele realizării ascensiunii, se
evită pe cat posibil folosirea ancorelor şi a celorlalte mijloace fixe pentru înaintare si protecţie.
Conduita motrică raportată la activitatea de escaladă
Conduitele motrice sunt caracterizate în principal la obiect şi foarte puţin la subiect.

De aici, se observă o înfruntare a două poziţii aparent diametral opuse. Una culturalistă,
cerând însuşirea de către elevi a esenţei practicilor sportive de învăţat şi alta de dezvoltare a
individului, favorizând dezvoltarea personală prin ameliorarea potenţialităţilor de adaptare a
subiecţilor la situaţii motrice sportive sau non-sportive. Din această perspectivă,
caracterizarea conduitelor sportive a fost făcută plecând de la activitatea subiectului.
Cum putem caracteriza activitatea subiectului?
O conduită motrică poate fi examinată în funcţie de patru tipuri de activitate:
 Posturală
 Perceptivă
 Cognitivă
 Emoţională.
Fiecare dintre ele posedă axe de evoluţie. Caracterizarea conduitelor motrice este
confruntată în cele ce urmează la specificul propus prin activitatea numită escaladă.
Scopul, ceea ce urmăreşte elevul, este să-şi construiască ascensiunea prin “citirea”
caracteristicilor traseului ales şi să realizeze o gestiune a potenţialului său fizic, pentru a
învinge legea gravitaţiei şi a atinge vârful. Acesta este elementul central, în jurul căruia a fost
elaborată o sinteză a interacţiunii individ – mijloc specific.
159
Din punct de vedere al nivelului practicantului, sunt studiate trei nivele:
 debutant (începător)
 iniţiat
 avansat.
La fiecare dintre acestea vom prezenta obiectivele celor patru tipuri de activitate mai
sus menţionate, în funcţie de care poate fi examinat un comportament motric.
1. Debutantul
 Activitate posturală. Obiectiv: descoperirea formelor de echilibru pe verticală.
 Activitate perceptivă. Obiectiv: recunoaşterea pe cale vizuală, a indicatorilor
potriviţi pentru a acţiona.
 Activitate cognitivă. Obiectiv: trecerea de la reprezentarea unei activităţi de
tracţiune, la reprezentarea unei activităţi de presiune; cunoaşterea terminologiei.
 Activitate emoţională. Obiectiv: învingerea unei emoţii inhibitoare.
2. Iniţiatul
 Activitate posturală. Obiectiv: păstrarea echilibrului în condiţiile unei evoluţii
variate.
 Activitate perceptivă. Obiectiv: descoperirea posibilităţilor de a avea senzaţii
chinestezice.
 Activitate cognitivă. Obiectiv: reacţionarea la solicitările traseului vertical.
 Activitate emoţională: păstrarea controlului acţiunilor cu ocazia unei schimbări
emoţionale comune.
3. Avansatul
 Activitate posturală. Obiectiv: Posibilitatea de a acţiona în condiţii de echilibru
instabil.
 Activitate perceptivă. Obiectiv: trecerea la o activitate plurisenzorială.
 Activitate cognitivă. Anticiparea posibilităţilor de acţiune
 Activitate emoţională. Obiectiv: păstrarea controlului acţiunilor cu ocazia unei
schimbări emoţionale noi, neobişnuite.
Spre exemplificare, vom dezvolta în cele ce urmează modul de atingere a câte

unui obiectiv din cadrul primelor două niveluri de instruire, mai des întâlnite la nivelul
şcolarilor.
Debutant. Obiectiv activitate emoţională

 Învingerea unei emoţii inhibitoare
Scop: - Căţărarea 2-3 metri pe un traseu la alegere, apoi coborâre in coardă.
Observaţii: Căţărătorul cere celui ce asigură să blocheze coarda, apoi îşi apasă
greutatea în coardă (selasă în coardă), după care se lasă în coborâre, având mâinile în spate.
Criterii de reuşită: Căţărătorul trebuie să accepte dezechilibrul şi absenţa controlului
acţiunii. Este necesar să păstreze gambele aproape de perpendiculara pe linia trtraseului şi
tălpile în contact cu acesta, până la coborârea pe sol.
Pentru simplificare se poate proceda astfel: se lasă la aprecierea fiecăruia înălţimea
ascensiunii. Obişnuirea cu gravitaţia se poate face printr-o traversare a peretelui, mai bine
decât în ascensiune.
Pentru complicare: căţărătorul se poate deplasa lateral după blocajul prin asigurare şi
face câteva sărituri în coardă înainte de coborâre. Se mai poate mări înălţimea ascensiunii şi a
dificultăţii traseului.
160
Iniţiat. Obiectiv activitate posturală.

 Păstrarea echilibrului în condiţiile unei evoluţii variate.
Scop: - Atingerea vârfului unui traseu la alegere.
Observaţii: Ascensiunea este făcută cu o minge de tenis în mână; alegerea mâinii este
liberă.
Criterii de reuşită: Vârful traseului este atins fără ca mingea să cadă pe sol şi fără să se
schimbe mâna.
Pentru simplificare se procedează astfel: se atinge mijlocul traseului şi apoi se
coboară. De asemenea se poate face o traversare pe o zonă mai uşoară a terenului, păstrând
mingea în mână.
Pentru complicare: căţărătorul trebuie să găsească un loc al traseului unde s-ar putea
fixa (imobiliza), pentru a pune mâinile la spate. Se poate, de asemenea, mări dificultatea
traseului.
Concluzii
Escalada este o activitate de loisir dar şi un mijloc al educaţiei fizice şcolare ce poate
conduce la o mai bună adaptare a elevilor la diferite situaţii non sportive.
Dacă pentru traseele naturale, posibilităţile de escaladă sunt destul de reduse, doar
şcolile din apropierea imediată a acestora putând beneficia de ele, traseele artificiale pot fi
realizate relativ uşor şi cu cheltuieli minime. În marea majoritate a unităţilor şcolare se pot
amenaja pe pereţi sau în săli de sport diferite trasee, având grade de dificultate în special mică
şi medie. De asemenea, în prima fază a iniţierii, căţărarea se poate face şi pe spaliere, cu
asigurare de sus.
La momentul actual este necesară construirea de noi conţinuturi de învăţământ în
domeniul educaţiei fizice şi sportului care să nu mai fie în mod unic formulate. Caracterizarea
prezentată în cazul escaladei poate fi extinsă la fiecare activitate fizică sau sportivă.
Bibliografie
DRĂGOI, C., (2006) Turism şi activităţi sportive în spaţiul montan. Bacău, Editura
Edusoft
DRĂGOI, C., (2001) Escalada, ramură a alpinismului – mijloc al educaţiei fizice şi
sportului, în revista Gymnasium 3, FEFS, Bacău
KARGEL, W., (1981) Alpinism, tehnica sportului de munte. Bucureşti, Editura Sport
Turism
PASCO, D., (1997) Existe-t-il un contenu specifique a l'élève en EPS? Revue EPS,
nr.267
Resumé:
L'escalade c'est une activité sportive qui peut devenir un moyen important d'education
phisique dans l'école. Elle a des influences favorable sur la capacité d'adaptation en diverses
situationes non sportives et sur la développement de l'élève.
161
PREGĂTIREA DIN BALETUL CLASIC

ÎN GIMNASTICA AEROBICĂ DE PERFORMANŢĂ
Autor: conf. univ. dr. ILEANA DRĂGULIN

Universitatea “Politehnica” Bucureşti
Cuvinte cheie: balet clasic, exerciţii, gimnastică aerobică.
Introducere
Gimnastica aerobică de competiţie este o ramură a gimnasticii relativ nouă (1980), cu

un conţinut care pune în valoare capacitatea de a executa mişcări continue şi complexe la
intensitate ridicată, în concordanţă cu muzica specifică. Un factor caracteristic al exerciţiilor
de gimnastică aerobică este utilizarea celor şapte paşi de bază simultan cu mişcări de braţe,
paşi de bază reprezentativi pentru această ramură a gimnasticii: march, jog, skip, knee lift,
kick, jack and lunge. De asemeni, exerciţiile din gimnastica aerobică trebuie să dovedească
posibilitatea de a executa mişcări fluente, cu flexibilitate şi forţă incluzând elementele de
dificultate. Aceste elemente se structurează pe 4 grupe, de la A la D, având la bază forţa
dinamică, cea statică, săriturile, echilibrul şi mobilitatea.
Codul de punctaj în Gimnastica aerobică precizează că într-un exerciţiu bun trebuie să
fie demonstrată abilitatea de a executa perfect elemente de dificultate, paşii specifici şi
elementele de legătură, într-o curgete continuă, pe muzică.
Este necesar ca toate aceste mişcări să demonstreze stăpânirea unei tehnici perfecte
pentru redarea lor spaţială la un înalt nivel. Această cerinţă este singura de care trebuie să se
ţină seama la arbitrajul de la partea de execuţie.
Având în vedere toate cele de mai sus, pregătirea fizică va trebui să acopere o gamă
largă de aspecte. În acest sens, pregătirea din baletul clasic (prin exerciţiile de la bara de
perete şi compoziţiile de la centru) este un element de bază al pregătirii fizice şi tehnice în
gimnastica aerobică.
Succesiunea exerciţiilor la bara de perete şi la centru este similară cu cea din baletul
clasic dar, maniera de execuţie este specifică gimnasticii aerobice. Toate poziţiile care pretind
o răsucire exagerată a vârfurilor picioarelor spre înafară sunt înlocuite cu poziţionarea
normală a tălpilor. Extensiile de trunchi sunt total eliminate, iar combinaţiile cu cambre’ sunt
modificate şi se execută cu trunchiul drept. Poziţia arcuită a braţelor este înlocuită cu
poziţionarea lor strict pe direcţiile de bază sau intermediare, îndoite sau întinse, foarte
încordate.
Domeniu de referinţă: sport de performanţă.
Problematica abordată
Lucrarea urmăreşte evidenţierea posibilităţilor pe care le oferă pregătirea din baletul
clasic (exerciţiile la bara de perete şi exerciţiile la centru) în pregătirea din gimnastica
aerobică de concurs.
Prin folosirea acestor exerciţii în pregătirea din gimnastica aerobică se urmăreşte în
principal:
162
o poziţionarea corectă a trunchiului şi segmentelor (braţe, picioare)
o dezvoltarea musculaturii de postură
o optimizarea supleţei musculaturii şi tendoanelor precum şi a mobilităţii la
nivelul segmentelor inferioare (picioare)
o dezvoltarea forţei la nivelul trenului inferior
o optimizarea coordonării mişcărilor la nivelul segmentelor
o optimizarea nivelului echilibrului static şi dinamic.
Aceste aspecte sunt sistematizate în tabelul următor unde sunt redate elementele din
gimnastica aerobică ce beneficiază de pe urma practicării exerciţiilor de pregătire din balet în
succesiunea clasică, precum şi influenţa pe care o au acestea din urmă asupra realizării optime
a acestor elemente. Alături de fiecare dintre acestea sunt menţionate diferenţele de execuţie
pentru gimnastica aerobică.
Elementele din gimnastica aerobică şi exerciţiile ajutătoare din baletul clasic
Elemente din Exerciţii din baletul clasic Specificitate

gimnastica
aerobică
Paşi de bază Exerciţii: plie’, releve’, battement Se execută la bara de perete şi în
şi de legătură tendu, battement tendu jete’, rond combinaţii la centru. In execuţie, tălpile
de jambe en l’air, grand battement picioarelor se orientează uşor în afară
tendu jete’, developpe’, passe’, păstrând poziţia naturală. Nu se folosesc
battements divise’s en quarts en poziţiile de picioare din baletul clasic.
arrie’re, en dehors, pas de Braţele sunt încordate, poziţionate
bourre’e, changement de pieds, lateral, înainte, sus, sau pe şold. Nu se
pas assemble’, pas chasse’, folosesc poziţiile de braţe din baletul
cabriole clasic.
Paşii din dansul de caracter, precum şi
săriturile mici se pot lega în
combinaţiile de la centru, cu paşii
specifici din gimnastica aerobică.
Tranziţii şi Exerciţii folosite la centru în Mişcările sunt fluente, cu treceri
legări adagio şi allegro: curgătoare de la un nivel la altul şi de la
un element la următorul.
battement tendu jete’, rond de
jambe en l’air, grand battement Nu se admite extensia trunchiului sau
tendu jete’, developpe’, passe’, hiperextensia membrelor (superioare sau
battements divise’s en quarts en inferioare).
arrie’re, en dehors, pas de Toată musculatura se păstrează
bourre’e, passe’, changement de încordată pe tot parcursul efectuării
pieds, pas assemble’, pas chasse’, mişcărilor, într-o manieră specifică
cabriole, grand battement tendu gimnasticii aerobice.
ballance’, developpe’tombe’,
temps lie’ Se execută la bara de perete şi în
combinaţii la centru.
163
Elemente de Exerciţii: plie’, releve’, battement Exerciţiile au scopul de a întări

dificultate tendu, battement fondu, petit musculatura de postură, de a păstra
din grupa A – battement sur le cou-de-pied, aliniamentul corect al corpului (în
forţă grand battement tendu jete’, grand special al spatelui, şoldurilor şi
dinamică rond de jambe jete’, rond de jambe picioarelor), de a întări musculatura
en l’air, battements divise’s en membrelor inferioare şi de a mări
quarts en arrie’re, en dehors amplitudinea mişcărilor în articulaţia
coxofemurală.
Se execută la bara de perete şi în
combinaţii la centru. Se păstrează strict
aliniamentul corpului şi al membrelor
inferioare.
Elemente de Exerciţii: plie’, battement tendu, Exerciţiile urmăresc să realizeze o
dificultate battement fondu, grand battement poziţionare corectă a corpului printr-o
din grupa B – tendu jete’, battement soutenu dezvoltare a musculaturii la nivelul
forţă statică trunchiului şi membrelor inferioare.
Exerciţiile nu se vor executa cu
răsucirea exagerată a picioarelor spre
exterior.
Se execută la bara de perete şi în
combinaţii la centru. Se execută cu
menţinerea poziţiilor cel puţin 3-5sec, în
încordare max.
Elemente de Exerciţii: plie’, releve’, battement Exerciţiile se execută la bara de perete şi
dificultate tendu, battement tendu en în combinaţii la centru şi urmăresc
din grupa C – tournant, battement tendu jete’, formarea deprinderii de poziţionare
sărituri rond de jambe en l’air, grand rond corectă a segmentelor în timpul
de jambe jete’, grand battement săriturilor, dezvoltarea forţei în
tendu jete’, grand rond de jambe membrele inferioare şi creşterea
jete’, developpe’, battements mobilităţii la nivelul articulaţiei
divise’s en quarts en arrie’re, en coxofemurale. Totodată se urmăreşte
dehors, arabesque, jete’ entralace’, dezvoltarea capacităţii de a controla
tours en l’airs, changement de poziţia segmentele corpului în timpul
pieds, pas e’chappe’, pas săriturilor cu întoarcere precum şi în
assemble’ aterizare, dar şi amplasarea săriturii în
spaţiu ca orizontalitate.
Elemente de Exerciţii: plie’, releve’, battement Exerciţiile se execută la bara de perete şi
dificultate tendu, battement tendu en în combinaţii la centru în demi-pointe şi
din grupa D – tournant, battement tendu jete’, urmăresc să optimizeze perceperea
echilibru şi battement tendu jete’ pointe’, corpului şi segmentelor lui în timpul
flexibilitate grand rond de jambe jete’, rond de întoarcerilor şi piruetelor, menţinerea în
jambe en l’air, grand battement plan vertical a axului de rotaţie,
tendu jete’, grand battement tendu menţinerea echilibrului în timpul
ballance’, battement soutenu, efectuării elementelor din grupa D,
developpe’passe’, optimizarea nivelului mobilităţii în
developpe’tombe’, battements articulaţia coxofemurală, dezvoltarea
divise’s en quarts en arrie’re, en forţei la nivelul segmentelor inferioare.
dehors, passe’, tours
164
Concluzii
Rezultatele din concursurile de gimnastică aerobică au dovedit faptul că nota de la
execuţie este, de cele mai multe ori, mai scăzută decât cea de la calitatea artistică, iar la
dificultate, penalizările sunt frecvente pentru elementele care nu întrunesc cerinţele minime.
Aceste greşeli sunt urmări ale unei pregătiri fizice şi tehnice deficitare, având la bază o slabă
reprezentare a exerciţiilor din baletul clasic în antrenamente, sau o necorectare a poziţiilor şi
mişcărilor executate la bara de perete sau în combinaţiile de la centru. Pe lângă acestea, în
gimnastica aerobică, aliniamentul deficitar al corpului este penalizat, precum şi mişcările
necontrolate, poziţiile incorecte şi imprecise. Prin folosirea exerciţiilor din baletul clasic se
dobândeşte o mişcare curată, bine definită, un amplasament corect al corpului şi segmentelor
şi un control crescut asupra acestora.
Propuneri
Exerciţiile din baletul clasic (la bara de perete şi la centru), sunt indispensabile
pregătirii fizice şi tehnice în gimnastica aerobică de concurs. Ponderea lor în antrenament se
face în funcţie de nivelul de pregătire al sportivilor, dar ele nu trebuie să lipsească de la nici
un nivel.
Îmbunătăţirea aprecierii execuţiei elementelor definitorii din gimnastica aerobică se
poate face doar acordând suficientă atenţie pregătirii din baletul clasic, mai ales la categoriile
mici de sportivi, unde această pregătire trebuie să fie de bază în antrenament, având grijă de
specificul acestei ramuri de gimnastică.
Bibliografie
Kostrovitskaya, V., Pisarev, A., School of Classical Dance, Moscow, 1978
***Code of Points 2005-2008, Aerobic Gymnastics, Edition April 2005, Federation
Internationale de Gymnastics
***Rezultatele concursurilor naţionale 2003-2007
Abstract
Aerobic Gymnastics presents dynamic moves, strength, flexibility, co-ordination and
musicality in a routine. Aerobic Gymnastics is the ability to perform continuous complex and high
intensity movement patterns to music, which originate from traditional aerobic exercises: the routine
must demonstrate continuous movement, flexibility, strength and the utilisation of the seven basic
steps, with perfectly executed all the movements including the difficulty elements.
The winning routine must show clean and balanced movements with perfect technique.
School of classical dance, including the barre and centre exercise, is very important in the
aerobic training. This training developes the muscles of the legs, as well as the organisation of the
body, arms and legs, and the coordination of movements. So that the body is achieved stability and
control. The basic rules in aerobics are to perform all movements with correct posture (natural posture)
and with the body alignment (neutral, without hyperextension of joints).
165
FITNESS, AEROBIC ŞI JOGGING-UL – TRIPLETA

SĂNĂTĂŢII
MIRELA DULGHERU, ANAMARIA CONSTANTINESCU

Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti
Cuvinte cheie: sănătate, condiţie fizică, exerciţiu fizic, sedentarism
Introducere
Menţinerea permanentă a unei stări normale de sănătate este o probă dificilă pe care
fiecare dintre noi trebuie să o trecem zilnic. Poate cel mai important aspect în aceasta ecuaţie
este responsabilitatea. In momentul in care am reuşit să devenim conştienţi că responsabilitatea
pentru menţinerea unei stări de bine pe plan fizic, psihic şi social, aşa cum defineşte Organizaţia
Mondială a Sănătăţii conceptul de ,,sănătate”, ne aparţine nouă şi nimănui altcuiva (familie,
medici, antrenori), atunci putem să facem alegerile potrivite pentru viaţa noastră. S-a dovedit în
nenumărate studii ca durata vieţii unei persoane este direct influenţată (pozitiv) de aspecte
aparent banale precum menţinerea unei greutăţi normale, renunţarea la fumat, consumul
moderat sau deloc al alcoolului, somn 7-8 ore pe noapte, alimentaţie diversificată şi gândită
raţional şi nu în ultimul rând, exerciţiul fizic. Oamenii fac permanent alegeri. Alegi să fumezi
sau să nu fumezi, alegi să îţi pui centura atunci când conduci, alegi să duci o viaţă sedentară sau
din contra, să fii un om activ, alegi mâncare sănătoasa şi în cantităţi rezonabile sau alegi junk-
food, alcool şi un program dezordonat de alimentaţie şi aşa mai departe. Toate aceste alegeri si
modelele comportamentale ce decurg de aici afectează profund starea noastră de sănătate.
Timpul liber este problema cea mai mare a omului modern si motivul principal pentru care
acesta nu face mişcare. Dacă nu reuşeşti să te antrenezi acasă, poţi găsi în fiecare cartier cel
puţin o sală de fitness. Este cea mai bună alegere să mergi la o sală de culturism si fitness,
deoarece acolo vei găsi în acelaşi loc dotările necesare pentru a-ţi modela corpul aşa cum îţi
doreşti. Dacă te încadrezi în categoria persoanelor cărora le place să petreacă timpul singure,
destul de motivate ca să nu renunţe din prima zi în care le e greu să se ridice din pat, care nu ţin
la un program organizat, şi consideră că nu au nevoie de un antrenor să le bată la cap, poţi alege
joggingu-ul. Nu este de neglijat nici actualitatea ideii de aerobic care în zilele noastre coincide
cu tendinţa de a face mişcare, de a combate modul de viaţă sedentar. In prezent există diverse
opţiuni pentru mişcarea aerobică, chiar şi pentru cele mai sofisticate gusturi. Iată câteva repere
care ne pot schimba viaţa sau mai bine zis traiectoria vieţii, de aceea consider imperios necesar
ca noi specialiştii domeniului în mare parte foşti sportivi de performanţă să prezentăm şi să
familiarizăm studenţii cu diferitele forme de mişcare lăsându-le libertatea deplină de a alege.
Scopul lucrării:
S-a dovedit in nenumarate studii ca durata vietii unei persoane este direct influentata
(pozitiv) de aspecte aparent banale precum mentinerea unei greutati normale, renuntarea la
fumat, consumul moderat sau deloc al alcoolului, somn 7-8 ore pe noapte, alimentatie
diversificata si gandita rational si nu in ultimul rand, exerciţiul fizic. Având în vedere faptul că
facultăţile din cadrul universităţilor care nu au profil de educaţie fizică, fie că este vorba despre
inginerie mecanică şi electrică, ingineria petrolului şi gazelor, ştiinţe economice şi nu în ultimul
rând litere şi ştiinţe, au ca obiect formarea de specialişti pentru inginerie, economie şi cultură,
rolul sportului şi al educaţiei fizice ar putea, la o privire superficială, să pară minoră.
166
Efortul profesorului de educaţie fizică are rolul de a oferi cadrul şi premizele pentru o
formare şi educare, pentru o viaţă sănătoasă care să fie bază solidă în dezvoltarea
profesională a studenţilor de acum pentru toată viaţa. De aceea am considerat necesar să fac o
pledoarie pentru mişcare sub cele trei forme propuse de mine şi nu în ultimul rind să prezint
un program de jogging de nivel accesibil.
FITNESS-UL
Contrar presupunerilor unora, fitness-ul nu este doar un culturism cu greutati mai mici
si rezultate pe măsura. Folosirea de greutăţi mai mici in antrenamentele de fitness este doar o
diferenta intre cele doua tipuri de activităţi sportive, e drept, uşor de observat. Fitness-ul este
pentru corpul uman ceea ce reglajul fin este pentru un aparat electronic. El reprezintă o
condiţie pentru a arata si a ne simţi mai bine. Cum gusturile diferă, doza de subiectivism va fi
foarte mare in definirea conceptelor de a "arata bine" si "a se simţi bine", motiv pentru care si
antrenamentele vor fi diferenţiate in funcţie de caracteristicile individuale ale practicanţilor:
varsta, sexul, greutatea, inaltimea, capacitatea de efort, sanatatea organismului, scopul
urmărit. Trăsătura definitorie a fitness-ului este regularitatea exerciţiilor. Daca faci jogging o
data pe an sau urci pe scări când nu merge liftul nu poţi să spui ca faci fitness, acest sport
presupunând întâi de toate o activitate durabilă. De asemenea, este foarte importantă si
intensitatea exerciţiilor. Un antrenament de fitness presupune o sedinta de cel putin 20 de
minute de activitate dinamica, cu pauze mai mici decât in cazul culturismului. Efectele
favorabile asupra sanatatii, individului si colectivitatii ale sportului si in general ale activitatii
omului sunt deja cunoscute dar si dovedite stiintific când numeroase studii descriu
mecanismele prin care exerciţiul fizic influenteaza funcţiile si sistemele organismului uman.
Activitatea fizica practicata regulat determina menţinerea sau imbunatatirea structurii
diverselor tesuturi si organe (muschi, tendoane, inima etc.), amelioreaza funcţiile si
contracareaza deteriorarile ce apar din cauza inactivitatii (sedentarismului) si inaintarii in
varsta. Cand se vorbeste de efectele sanogetice ale fitness-ului se face referire atat la
modificările pozitive din sfera psihica, cat si la influentele evidente si benefice asupra unor
boli dintre cele mai cunoscute afecţiuni lombare (discopatiile) sau endocrine si, mai ales,
bolile cardiovasculare. In practica, pentru ca răspunde cel mai bine la acţiunea efortului fizic,
cardiopatia ischemica, trebuie sa constituie principalul obiectiv al oricărui program de
mişcare, indiferent de varsta, sex si indiferent daca activitatea fizica se practica individual sau
sub supraveghere specializata. Fitness-ul are efecte benefice asupra unor aparate si sisteme
vitale ale organismului reglindu-le funcţiile si optimizindu-le capacitaţiile de functionare.
AEROBICUL
Aerobicul se defineste prin “orice tip de activitate intensa care solicita grupuri mari de
muschi, care este mentinuta in mod continuu si este ritmica, prin natura ei”.
Aerobicul este o forma de exerciţiu ce presupune un efort cardiac mai intens decât
efortul fizic obişnuit. Actualitatea ideii de aerobic in zilele noastre coincide cu tendinta de a
face mişcare, de a combate modul de viata sedentar. In prezent exista diverse opţiuni pentru
mişcare aerobica, chiar si pentru cele mai sofisticate gusturi. In funcţie de scopul, condiţia
fizica, starea sanatatii, poţi alege dintre diferitele tipuri de activitate aeroba. Indiferent insa de
toate acestea, se sugereaza alternarea intre diverse tipuri de exerciţii si activităţi. In general
este preferata alternarea activitatilor de efort intens (dansul aerobic, mersul pe bicicleta,
alergatul, exerciţiile cardio) cu exerciţiile cu impact redus sau moderat (urcatul scărilor,
mersul, inotul, orele de steps, exerciţiile de intindere). Antrenamentul aerob sta la baza
oricarei cure de slabire. Este, probabil cea mai buna modalitate de miscare pe care o putem
alege. Ea presupune accelerarea batailor inimii, intensificarea activitatii respiratorii si a
sistemului cardiovascular. Este ideal sa-ti poti monitoriza antrenamentul de aerobic. Acesta nu
167
va dura mai puţin de 20 minute. Pentru ca abia dupa primele 20 de minute organismul incepe
consumul de energie apelând la depunerile adipoase. Ideal ora de aerobic va dura intre 30 si
60 minute. Cercetările recente arata ca durata poate fi si de 10 minute, in cazurile in care
exerciţiile se repeta de 2-3 ori pe zi, 5 zile pe saptamina. De cele mai multe ori instructorul
este cel care determina gradul de pregatire fizica a fiecarei persoane si metodele cele mai
indicate de antrenament. Dar in nici un caz nu se recomanda, atât incepatorilor, cat si celor
avansaţi ca pregătire fizică, să exagereze cu efortul. Intensitatea moderata este cea mai
recomandabila. Intensitatea mica spre moderata va fi recomandata celor care nu au mai făcut
efort fizic aerob intens de mult timp, celor ce sunt in perioada de recuperare, persoanelor care
au ţinut cure de slăbire, sau persoanelor supraponderale. Ritmul cardiac în timpul efortului
aerobic este de 130-170 de batai pe minut la tineri, 110-150 de batai la cei cu vârsta medie si
110-140 pentru indivizii cei mai varstnici. Exerciţiul aerobic devine cu adevarat eficient dupa
10-15 minute de antrenament, in sensul ca abia din acest moment grasimile incep sa fie arse.
Bodybuilding-ul, sau chiar fitness-ul, cu pauzele lor de recuperare, nu sunt foarte
adecvate la pierderea de greutate, deoarece ritmul cardiac scade repede si nu se mentine in
intervalele indicate. Mentinerea sub pragul aerobic nu produce efecte spectaculoase, dar nici
depasirea acestui prag (de exemplu 190 de batai pe minut) nu este indicata: organismul va
incepe sa arda glicogen si chiar proteine, cauzându-se si o oboseala greu de recuperat .Daca
bazam antrenamentul nostru numai pe greutati si pe sporirea masei musculare e foarte
probabil sa obtinem un fizic robust, puternic dar nu foarte aspectos. O parte din corpul nostru
este compusa din grasimi. Aceste grăsimi se acumuleaza sub piele si constituie un balast. Ele
reprezinta si o rezerva pe care corpul o utilizeaza in perioadele de necesitate, in cazul in care
ar lipsi hrana..Este adesea preferabill un fizic mai suplu si poate mai plapand unuia musculos
dar cu bogate rezerve de grasime “A slabi” inseamna a arde grăsimile fãrã a renunţa la
muschi. „Slabi” nu inseamna mici sau fragili.
JOGGING- UL
Jogging-ul e un exerciţiu aerobic minunat: te ajută să slabesti,îţti antrenează inima şi-ţi
dă o stare de spirit excelentă. Insă, trebuie să-ţi alegi antrenamentul care ţi se potriveşte.
Jogging-ul e pentru persoane cărora le place să petreacă timp singure, destul de
motivate ca sa nu renunţe in prima zi in care le e greu sa se ridice din pat, care nu tin la un
program organizat, care nu au nevoie de un antrenor sa le bata la cap si, nu in ultimul rand,
care nu au probleme cu articulaţiile. In categoria activitatilor de genul fitness-ului, jogging-ul
este cea mai accesibila forma de mişcare in aer liber. Este o modalitate la indemana oricui de
a evita sedentarismul si de a-si imbunatatii conditia fizica dar si psihica.
Iata in continuare o serie de avantaje pe care le poate aduce jogging-ul practicat
regulat:
- este mijloc de relaxare,
- prin jogging aproape toata musculatura, dar si articulaţiile corpului sunt puse in miscare.
- amelioreaza capacitatea de efort si intareste sistemul cardio respirator si neuromuscular.
- daca alergi cel putin o data pe saptamana, inima iti va functiona mult mai bine.
- imbunatateste starea de sanatate generala si rezistenta la efort
- previne bolile de inima
- te ajuta sa dai jos kilogramele in plus daca este combinat si cu un regim alimentar adecvat
- si, nu in ultimul rand, jogging-ul te face mai destept!
Puterea de concentrare si memoria vizuală se imbunatatesc considerabil prin jogging.
In cele ce urmează vom prezenta un program de jogging pe care il consideram a fi de
nivel accesibil si se adreseaza persoanelor care vor sa parcurgă distanta de 10 kilometri
combinind joggingul cu mersul la pas.
168
Programul de mers & alergare de 10 kilometri
Acest program de 12 saptamani este conceput pentru persoanele care pot merge la pas
20-30 de minute, dar care vor sa incorporeze si joggingul in programul personal. Programul
poate fi ajustat in funcţie de condiţia fizică a fiecărui individ. Se vor ajusta timpul si distanta
după necesitaţi. Programul de mai jos presupune ca veti merge/alerga o cursa de 10 kilometri
la sfirsitul perioadei de 12 saptamini. De asemenea, programul presupune ca veti alerga cu o
viteza de cel puţin 8 km pe ora (12 minute -1,6 km), sau mai repede, si ca veti merge la pas cu
o viteza de cel puţin 5,6km pe ora (17 minute 1609 metri) sau mai repede. Daca ritmul
dumneavoasta este mai scăzut nu este nici o problema, adaugati 1-2 repetiţii adiţionale in
timpul fiecarei sesiuni de antrenament pentru a va asigura ca ati parcurs distanta necesara.
Saptamana Interval mers Interval alergat Număr de repetiţii Timp Total

(minute) (minute) (minute)
1 4 1 7 35
2 3 2 8 40
3 3 2 9 45
4 2 3 10 50
5 2 3 9 45
6 1 3 14 56
7 1 4 12 60
8 1 4 13 65
9 1 5 9 70
10 1 5 12 72
11 1 6 7 77
12 1 6 9 63
Recomandăm să faceţi câte o sesiune de antrenament de 3 ori pe saptamana ( pe toată

întinderea saptamanii, nu trei zile la rând), si o sesiune de cross-training de 1-2 ori pe
saptamana. Cross-trainingul include alte activitati cardio in afara de alergat sau jogging cum
ar fi biciclism, înot, bicicleta eliptica, patinaj pe role si alte sporturi.
BIBLIOGRAFIE:
 Peak Performance - Issues 25, 46, 108,132, 133, 137, 150, 155, 175, 204, 226
 Peak Performance - Issues 35, 54, 56, 68, 105, 133, 134, 135, 168
 The Coach - Issues 3, 7, 10
 The Coach - Issues 15, 16, 17, 21, 24
 BMC News - Vol 3 Issue 13
 FHS - Issue 15 - April 2002 - page 15 (Circuits)
 Sprints and Relays
 Circuit Training for all sports - M Scholich, PhD
 Strength Conditioning - BAF Course Notes
Abstract:
The effort of gym teacher is for offer shape and premises to education, for healthy life to help
professional development of students. Therefore I considered necessary to plead for physical activity
containing the next three forms proposed (fitness, jogging, aerobics), and to present a jogging program
on accesibile level.
169
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE, PRIN JOCURI

DE MIŞCARE, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
AURORA DUMITRESCU – F.E.F.S. Craiova
Cuvinte cheie: jocuri de mişcare, calităţi motrice, învăţământul primar.
INTRODUCERE
La această etapă de vârstă, a elevilor din învăţământul primar, datorită fenomenului de
acceleraţie se constată disponibilităţi motrice mari, ceea ce permite dezvoltarea calităţilor
motrice de bază, formarea corectă a deprinderilor motrice de bază, dar şi a unor deprinderi şi
priceperi specifice unor ramuri de sport.
Copilul devine vioi şi sprinten, se simte mai puternic şi atras de plăcerea practicării
exerciţiului fizic. Se consolidează o serie de deprinderi igienice. Acestora li se asociază
factorii naturali de călire şi atunci rezistenţa organismului la agenţii patogeni creşte. În acest
sens, un rol deosebit de important revine educaţiei fizice.
DOMENIUL DE REFERINŢĂ
Ora de educaţie fizică la nivelul perioadei şcolare mici sau ultima perioadă a copilăriei
are ca principal aspect metodologic folosirea jocului de mişcare, lecţia putând căpăta astfel un
pronunţat caracter atractiv şi având o eficienţă crescută.
În joc, copilul execută mişcări dintre cele mai variate, devenind mai precise. Îndemânarea,
forţa, viteza, rezistenţa, supleţea se dezvoltă la parametrii superiori, copilul căpătând încredere
în forţele proprii.
Calităţile motrice, la această vârstă se prezintă astfel:
Viteza
 către 9-10 ani se constată o îmbunătăţire a vitezei de reacţie, mai ales la nivelul
mâinilor;
 viteza de execuţie a unei mişcări singulare creşte şi ea uşor;
 viteza de deplasare, sub forma alergării pe distanţe scurte, se îmbunătăţeşte spre 10 ani.
Îndemânarea
 se dezvoltă intens la această vârstă, datorită predominării proceselor de excitaţie, dar
cu o evoluţie diferită a componentelor sale;
 corelaţiile spaţiale sunt efectuate mai uşor de către copiii de 9 ani faţă de cei de 7 ani,
dar gradul de precizie în execuţie este mai crescut la 7 ani şi stagnează între 9 şi 10 ani;
 creşte gradul de coordonare a mişcărilor efectuate de muşchii mici ai mâinii.
Forţa
 este slabă la vârsta de 7-8 ani ;
 se produce o creştere a forţei, după vârsta de 8 ani mai ales a extensorilor membrelor
inferioare, flexorilor plantari şi redresorilor trunchiului;
 la nivelul membrelor superioare, situaţia este inversă, forţa flexorilor fiind mai mare
decât a extensorilor.
 eforturile crescute de forţă sunt total contraindicate la această vârstă, ele putând
încetini creşterea, elevii obosesc repede la efortul static şi la mişcările monotone;
 se va pune accent pe exerciţii dinamice, direcţionate spre dezvoltarea forţei
musculaturii de postură, a forţei dinamice a membrelor şi a forţei musculaturii
abdominale.
170
Rezistenţa
 sub forma celei în regim de durată creşte uşor pe baza îmbunătăţirii capacităţii
aparatului cardio-respirator ;
 rezistenţa statică este redusă, oboseala instaurându-se rapid datorită inhibiţiei de
protecţie, este mai bună la băieţi decât la fete ;
 eforturile de rezistenţă trebuie foarte atent gradate, aplicându-se o dozare corectă şi
progresivă.
La clasele a III a şi a IV a copiii înclină spre jocurile pe echipe. Sunt recomandate, în
continuare, jocurile fără contact direct cu adversarul. Creşte durata jocului, iar efortul fizic se
poate prelungi. Elementele de mişcare sunt aceleaşi ca la vârsta anterioară, dar mai complexe
şi cu combinaţii alergare-săritură, alergare-trecere peste obstacole etc. Regulile sunt mai multe
şi mai pretenţioase. Se pot folosi aceleaşi jocuri pentru băieţi şi fete întrucât diferenţierile între
sexe nu sunt evidenţiate încă.
SCOPUL LUCRĂRII - este de a demonstra că există posibilitatea dezvoltării
atractive şi eficiente a calităţilor motrice de bază, prin folosirea jocurilor de mişcare, decât a
mijloacelor clasice, la clasa a III a.
IPOTEZA CERCETĂRII
Ipoteza lucrării constă în a demonstra dacă folosirea jocurilor de mişcare pentru
dezvoltarea calităţilor motrice de bază nu este mai eficientă şi atractivă, decât folosirea
mijloacelor clasice.
METODELE CERCETĂRII:
1. Documentarea prin studierea materialului de specialitate cu referire la importanţa
rolului jocurilor de mişcare pentru rezolvarea diferitelor teme de lecţii (de dezvoltare a
calităţilor motrice, în cazul nostru).
2. Metoda testelor prin stabilirea nivelului iniţial de dezvoltare a calităţilor motrice prin
supunerea elevilor la probele de control alcătuite.
3. Selecţionarea celor mai eficiente şi atractive jocuri de mişcare, pentru dezvoltarea
calităţilor motrice (viteza, îndemânarea şi forţa), la elevii de clasa a - III - a.
4. Verificarea practică, în cadrul experimentului, a eficienţei aplicării acestor mijloace.
5. Stabilirea nivelului final de dezvoltare a calităţilor motrice prin trecerea aceloraşi
probe de control.
6. Metoda statistică Am folosit-o în vederea exprimării cantitative a valorilor cantitative
şi a constat în culegerea datelor matematice, interpretărilor şi prelucrărilor statistice.
Am calculat următorii parametri statistici: media aritmetică, diferenţele între testările
finale şi iniţiale, diferenţele în procente, media aritmetică a diferenţelor, abaterea
standard a diferenţelor, abaterea standard a mediei, coeficientul t calculat. Am
aplicat testul Student pentru a arăta dacă există diferenţe semnificative între
rezultatele obţinute la testarea iniţială şi cea finală.
7. Metoda grafică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cea statistică şi presupune
prezentarea rezultatelor sub diverse forme (în lucrarea de faţă prin grafice) prin care
pot fi reprezentate ordinea, evoluţia sau raporturile dintre fenomene, subiecţi sau
colectivităţi.
CONŢINUTUL EXPERIMENTULUI
Subiecţii şi desfăşurarea cercetării.
Experimentul a fost realizat pe parcursul semestrului II al anului şcolar 2006-2007, la
Şcoala Generală Nr. 18 din Craiova, subiecţii testaţi fiind elevi ai claselor a III a C şi a III a D,
în număr de 19 la fiecare clasă.
171
Şcoala dispune de o bază sportivă bună, experimentul desfăşurându-se atât în interior
cât şi în aer liber, existând condiţii materiale propice pentru lucru.
Pentru evaluare au fost stabilite probe de control specifice calităţilor motrice, pentru a
se putea verifica progresul (factor important în cercetare). S-a verificat şi rezistenţa de tip
aerob, fără s-o interpretăm, stabilind ca şi calificativ “foarte bine” – terminarea cursei de
400m.
Jocurile de mişcare au fost aplicate în partea tematică, timp de 10-15 minute, pentru
fiecare temă din calitatea motrică respectivă, cu precizarea că viteza sau îndemânarea s-au
tratat ca primă temă, niciodată împreună, iar forţa şi rezistenţa ca ultimă temă.
De fiecare dată s-a aplicat un număr de 3-5 jocuri de mişcare din cele selectate, pentru
fiecare temă, lecţia având două teme şi fiind de tip mixt (calitate motrică V/Î + deprindere
motrică, sau deprindere motrică + calitate motrică F/R). Jocurile s-au păstrat şi câte 2-3 lecţii
pentru a putea fi învăţate de către elevi şi apoi aceştia să le efectueze cu rapiditate, uşurinţă şi
plăcere.
Probele supuse testării au fost următoarele:
o alergarea de viteză pe 20 m, cu start din picioare;
o dribling pe 12 m, dus - întors, contracronometru;
o aruncarea mingii de oină de pe loc la distanţă.
o Săritura în lungime de pe loc
REZULTATE
14 5
12
4
10
Grupa 3 Grupa
8
experiment experiment
6 Grupa martor 2 Grupa martor
4
1
2
0 0
Ti Tf Ti Tf
Grafic nr. 1 - al mediilor aritmetice Grafic nr. 2 - al mediilor aritmetice

Dribling pe 12 m, contracronometru, dus întors Alergarea de viteză pe 20 m, cu start din picioare
16 1,6 1,55
14 1,55
12 1,48
Grupa 1,5
1,44
10 experiment experiment
1,45 1,4 martor
8
6 7 1,4
Grupa martor
4 1,35
2 1,3
0 Testare ini\ial[ Testare final[
Ti Tf
Grafic nr. 3 - al mediilor aritmetice Grafic nr. 4 – al mediilor aritmetice
Aruncarea mingii de oină, de pe loc, la distanţă Săritura în lungime de pe loc.
172
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
1. Indicii rezistenţei de tip aerob, s-au evaluat prin calificative, de aceea, aceştia nu
s-au interpretat în cadrul experimentului, deoarece aprecierea poate avea aspecte
subiective. În acest sens în lucrarea de faţă s-au interpretat doar rezultatele
probelor măsurabile, obiective, aşa cum şi reies în continuare.
2. Indicii de dezvoltare ai calităţilor motrice s-au îmbunătăţit, la nivelul clasei
experiment, superior faţă de clasa martor, (aşa cum se observă şi în graficele 1,
2, 3 şi 4).
Astfel:
 în cazul îndemânării s-a constatat o îmbunătăţire a indicilor de coordonare, de
orientare în timp şi spaţiu, a indicilor de îndemânare în regim de viteză;
 în cazul forţei, evoluţia performanţelor la proba de aruncare a mingii de oină, de pe
loc, la distanţă, a marcat o creştere substanţială la fel şi la săritura în lungime de pe
loc (diferenţa la testarea finală, între cele două grupe este de 11cm, grupa de
experiment fiind cu 7,63% mai bună decât grupa martor).
 în cazul vitezei, la proba de alergare de viteză pe 20 m, nu s-au constatat creşteri
substanţiale ale performanţelor.
3. În final, se poate aprecia cu argumente, că aplicarea jocurilor de mişcare, la
grupa experiment, pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază, este mai bună
decât dezvoltare a acestora prin mijloace clasice, la clasa martor.
4. Utilizarea intensivă a jocurilor de mişcare contribuie la creşterea eficienţei
educative a lecţiei de educaţie fizică în învăţământul primar, ceea ce ne face să
recomandăm folosirea lor cât mai mult în lecţie.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Cătăneanu, S., (1998) - Metodica predării educaţiei fizice şi sportive în învăţământul
preuniversitar, Ed. Sitech, Craiova.
Dragomir Petrică, Scarlat Eugen (2004), Educaţie fizică şcolară, Editura Didactică şi
Pedagogocă, R.A., Bucureşti.
M.E.C. - C.N.C. (2001), - Ghid metodologic de aplicare a programei de educaţie fizică şi
sport - învăţământ primar, Bucureşti.
Abstract
This paper proposes to prove the attractivity of using the movement play to develop the basic
motor capacities on the third class.
After we applied this experiment the movement plays proved their efficiency because it is a
pleasant way to develop the motor capacities in the lesson contrary to the classical methods.
173
STUDIU PRIVIND PERSPECTIVA PSIHO-SOCIO-

ANTROPOLOGICĂ A RELAŢIILOR DINTRE PREFERINŢA
STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
PENTRU DISCIPLINA CULTURISM ŞI STRUCTURA
ATITUDINII FAŢĂ DE SINE
Lector univ. dr. REMUS DUMITRESCU
DEFS –Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: evaluări psiho-sociale, mulţumirea de sine, învăţământ superior de

neprofil, relaţii inter-personale, valoare socială.
Rezultatele prezentate în lucrarea de faţă fac parte dintr-un studiu mai amplu care a
investigat, din perspectiva psiho-socio-antropologică, relaţiile dintre preferinţa studenţilor şi
studentelor pentru disciplina culturism şi structura atitudinii acestora faţă de sine. Ţinând cont
de faptul că disciplina culturism reprezintă o experienţă foarte importantă pentru tineri, care
permite să exprime dorinţele, tensiunile, conflictele, problemele specifice acestei vârste, am
pornit de la premisa că, prin cunoaşterea sensibilităţilor estetice, se pot determina multe alte
trăsături ale unei persoane.
A fost necesară elaborarea unor chestionare care să pună în relaţie cele două aspecte
avute în vedere: preferinţele pentru culturism la tineri şi atitudinea faţă de sine.
Chestionarul psiho-social iniţial, cu 100 de indicatori, a fost pretestat pe un număr de 200
studenţi ai Universităţii din Bucureşti, care au acceptat să participe, ulterior la, discuţii pe
marginea indicatorilor şi în general a temei abordate. Ca urmare a pretestării şi discuţiilor
purtate, chestionarul a fost revizuit şi redus la 40 de indicatori, care au prezentat corelaţii
semnificative pentru tema de cercetare avută în vedere. Acest chestionar a fost aplicat unui
grup de 100 de studenţi şi studente (50 studenţi şi 50 studente), cu vârste cuprinse între 19 şi
25 de ani, de la diferite facultăţi din Universitatea Bucureşti.
Studiul de caz: Am avut în vedere realizarea unui studiu de caz, pe un eşantion de 100
subiecţi (50 studenţi şi 50 studente), selectaţi pentru experiment. În vederea realizării studiilor
de caz au fost utilizate următoarele metode:
a) Interviu semistructurat, pornind de la chestionarul standardizat aplicat într-o
primă etapă, în vederea aprofundării unor chestiuni referitoare la gradul de
implicare al subiecţilor în pasiunea pentru culturism, stabilirea rolului acestuia în
formarea unei reprezentări de sine şi a relaţiilor inter-personale ale subiecţilor
selectaţi.
 Proba “Cine eşti dumneata?”, menită să evidenţieze concepţia despre
sine (personalitatea), a subiecţilor în raport cu preferinţele lor asupra propriei estetici,
analizând şi relaţia lor cu stereotipul practicantului fidel, format în societatea contemporană.
 Scale de măsurare a atitudinii faţă de sine: The Self - Esteem Scale
(SES Rosenberg, 1965); The Self-Esteem Inventory (SEI; Coopersmith, 1967).
Dintre cele 40 de întrebări ale chestionarului, grupate în secţiuni corespunzătoare
obiectivelor avute în vedere, vom prezenta rezultatele care privesc:
- măsura în care preferinţa faţă de această disciplină se reflectă la nivel comportamental;
- în ce măsură indivizii atribuie acestei discipline o atracţie şi în ce măsură aderă la aceasta;
- gradul de identificare cu efectele şi trăsăturile estetice preferate.
174
Structura eşantioanelor
Chestionarele au fost aplicate, studenţilor şi studentelor de la diferite
facultăţi fără a privilegia o specializare anume. Cele două sexe au fost, de asemenea,
echilibrat reprezentate, cuantificând datele psihometrice ale subiecţilor.
La primul test, s-a folosit metoda anchetei pe bază de chestionar psiho-social, pe
acelaşi eşantion supus cercetării experimentale. Datele au fost culese în perioada ianuarie -
mai 2006, subiecţii aflându-se la finalul anului II universitar.
Chestionarul conceput de noi, a cuprins 40 de întrebări care să ne depisteze
influenţe, conştietizări, atitudini şi angajări din partea subiecţilor, legate de practicarea în
cadrul lecţiilor de educaţie fizică, a disciplinei culturism.
Subiecţii fac parte din mai multe facultăţi din cadrul Universităţii din Bucureşti, au
vârsta cuprinsă între 19 şi 25 ani şi provin 50% din diferite oraşe, 30% din Bucureşti şi 20%
din mediul rural.
Analiza şi interpretarea datelor culese cu ajutorul chestionarelor psiho-sociale, se
realizează în funcţie de criterii care sintetizează datele obţinute pe indicatori şi anume:
– influenţe favorabile (nefavorabile); indicatorii – (1, 2, 3) = 7, 2%
– modul de conştientizare a importanţei practicării ex. fizice specific (culturismului);
indicatorii – (6, 15, 16, 19, 20, 21, 22, 23, 34, 35, 37, 38) = 30%
– atitudini manifestate; indicatorii – (9, 10, 11, 12, 13, 17, 18, 24, 25, 26, 27, 28, 29,
30, 31, 32, 33, 36, 39, 40) = 50%
– practicare (angajare) efectivă a ex. fizice; indicatorii – (4, 5, 7, 8, 14) = 12,5%
INTERPRETAREA CHESTIONARULUI W-A-Y

Twenty Statements Test, TST (“Testul celor 20 de propoziţii”)
La testul doi, am clasificat răspunsurile în patru categori (Tabel nr.1; Schema: nr.2)
A. Identificarea cu atribute fizice exterioare, cum ar fi: “sunt şaten/ă”, “am ochii căprui”,
“am o imagine corporală ne/satisfăcătoare”, “am carenţe în condiţia fizică”, “sunt de loc din
..”, etc.
B. Identificarea cu statusuri şi roluri sociale (reprezintă sinele instituţional): “sunt
student/ă”, “intelectual în devenire”, “viitor profesor”, “necăsătorit/ă”, “otodox/ă”, etc.
C. Răspunsuri ce descriu stări şi comportamente relativ independente de structuri,
statusuri şi roluri sociale (reprezintă sinele intim): “îmi place disciplina culturism”, “sunt
optimist/ă”, “sunt o persoană încrezătoare în propriile forţe”, “în general sunt
mulţumit/ă de imaginea mea”, “nu sunt o fire irascibilă”, “lucrez” etc.
D. Răspunsuri generale, care nu aduc informaţii propriu-zise despre individ/ă:
“sunt un tânăr/ă fericit/ă”, “sunt o fiinţă raţională”, “sunt o părticică din univers”, etc.
 Utilizarea acestui test, a avut în vedere identificarea particularităţilor atitudinii

faţă de sine şi a reprezentării de sine a participanţilor.
 atitudinea realistă faţă de problemele vieţii;
 sensibilitate estetică deosebită.
Scale pentru evaluarea atitudinii faţă de sine SES şi SEI: rezultatele obţinute în urma
aplicării acestor două scale de evaluare a atitudinii faţă de sine cel mai frecvent utilizate în
studiile de specialitate s-au corelat semnificativ cu rezultatele obţinute pe baza administrării
chestionarului (punctajele pentru categoriile A, B, C, D) şi datele obţinute prin aplicarea CSE.
Rezultatele confirmă ipoteza că trăsăturile ce ţin de sinele intim, spontan sunt mai
frecvent invocate în raport cu cele ale sinelui instituţional.
175
Structura aproximativă a răspunsurilor la cele două loturi de studenţi/studente (a câte
30 de subiecţi) de la specializări diferite, la un interval de 3 ani perioada testată 2005-2007:
1. Comparativ cu studenţii şi studentele grupelor de control, la studenţii şi studentele
grupelor experimentale, deşi s-a produs o creştere a ponderii răspunsurilor de tip C
(identificări cu stări interioare), decât cele de tip B, în schimb s-a mărit considerabil, de la
2005 (17%) la 2007 (25%), numărul răspunsurilor de tip B (identificări cu statusuri sociale).
Considerăm că o explicaţie plauzibilă poate fi legată de schimbările condiţiilor sociale şi
posibilitatea studenţilor de autoorganizare datorat sistemului facultativ şi opţional al
participării la cursuri. Importanţa economico-socială şi statutul actual al studentului fac ca
această dimensiune a sinelui (personalităţii) să fie puternic invocată.
Teza sinelui mutabil şi a identităţilor în funcţie de schimbările estetice şi a
mentalităţilor de ansamblu, survenite după efectele pozitive a programelor de culturism
implementate la cursuri, sunt susţinute şi prin mutaţiile fundamentale în procentajul
răspunsurilor de tip A (30%) şi de tip D (10%) din 2007 faţă de cele din 2005 (A, 25% şi D,
27%). Avem o identificare clară şi diferenţiatoare a identităţilor particularităţilor fizice.
Răspunsurile date la test consolidează teza strategiei identităţilor multiple în funcţie de situaţii
funcţionează.
2. Observăm o configuraţie pozitivă a răspunsurilor privitoare la sine (personalitate) şi
identitate, evidenţiată cu ajutorul testului “Cine eşti dumneata ?” descoperind astfel schimbări
semnificative în intervalul 2005 - 2007, în sistemul de ierarhizare a valorilor mai ales dacă toţi
itemii utilizaţi de noi sunt dezirabili. Rezultatele la cele două probe reflectă diferenţa reală, în
afara celei metodologice, de conţinut psihosocial dintre nucleul cognitiv-axiologic al
personalităţii care aşa cum arătam în partea de analiză conceptuală a prezentului studiu, este
mai stabil rezistând mai bine presiunilor situaţiilor şi evenimentelor, în timp ce
strategiile de
identitate asigură o protecţie, printr-o mai mare flexibilitate vizavi de pluralitatea contextelor
şi împrejurărilor sociale şi spaţio-temporale.
CONCLUZII FINALE
Concluziile desprinse din cercetare sunt legate de ipotezele supuse verificării practice.
Sistemul de obiective operaţionale, în funcţie de care se stabilesc conţinutul
programelor şi strategiilor de instruire reprezintă, în acelaşi timp şi sistemul indicatorilor de
ordin biologic (somatic, motric, fiziologic) şi psihologic (influenţe, conştientizări, atitudini,
angajări etc.), prin intermediul cărora se evaluează calitatea şi eficienţa procesului de
pregătire desfăşurat. Totodată acest sistem de indicatori facilitează efectuarea unei comparaţii
dintre rezultatele obţinute de grupele experimentale şi grupele de control.
Subiecţii supuşi experimentului au dovedit un potenţial biomotric acceptabil.
 Evaluările psiho-sociale prin aplicarea a 2 chestionare au avut ca scop cunoaşterea
de sine în procesul de definire a personalităţii dar şi fenomenele care animă studenţii şi
studentele practicanţi ai culturismului, în cadrul lecţiilor în Universitatea din Bucureşti.
 Studenţii consemnează următoarele categorii de trebuinţe, motivaţii şi scopuri:
■ mijloc de reconfortare fizică şi psihică; ■ mijloc de compensare a solicitărilor de natură
nervoasă; ■ mijloc de petrecere plăcută a timpului liber; ■ posibilităţi nelimitate de socializare
şi cunoaştere; ■ îmbunătăţirea indicilor morfo-funcţionali şi motrici; ■ starea de sănătate; ■
estetica corporală; ■ combaterea obezităţii şi defienţelor de postură; ■ exerciţiile fizice cu
îngreuieri asociat curei de slăbire; ■ perfecţionarea (definirea) calităţilor psiho-sociale în
procesul cunoaşterii de sine; ■ adaptarea la condiţiile societăţii actuale şi de perspectivă în
calitate de viitor intelectual, contributor la valorile Comunităţii Europene.
176
 Motivaţiile practicării educaţiei fizice sunt complexe exprimând unilateral şi
diversificat personalitatea fiecărui student şi studente. În general dinamica motivaţiilor este
provocată de următoarele porniri interioare: nevoia de mişcare, încrederea în sine, nevoia de
întrecere şi comparare valorică, siguranţă şi ambianţa care se realizează în relaţiile de
grup, valoarea socială şi mulţumirea de sine.
 Axându-mă pe raţionalizarea mijloacelor de pregătire, prin alcătuirea unei baze
de date (materiale foto digitale, tabele, grafice etc.), am putut obiectiviza procesul de
pregătire şi perfecţionare a studenţilor şi studentelor.
 Nivelul de dezvoltare, a personalităţii şi a profilului morfo - funcţional şi motric
asupra grupei experimentale, obiectivat prin rezultatele înregistrate în cele două testări
INIŢIALĂ şi FINALĂ, confirmă corectitudinea elaborării concepţiei şi metodologiei de
organizare, de desfăşurare şi evaluare a studiului realizat.
 Modelul de instruire proiectat de noi, a preconizat îmbinarea instruirii frontale cu
cea de grup şi mai ales individuală, organizând toate funcţiile educaţiei: biologică (somatică,
motrică, funcţională, igienică etc.), psihologică (prin procesele cognitive, afective, volitive şi
trăsăturile personalităţii), socială (procesele şi relaţiile sociale), psihosocială care vizează
formarea (prin valorificarea resurselor interne) şi dezvoltarea personalităţii (prin realizarea
obiectivelor sociale sau conform condiţiei sociale).
 Rezultatele obţinute în urma aplicării şi administrării chestionarelor (procentele şi
punctajele pentru atitudinea faţă de sine evaluată) şi datele obţinute, a confirmat corelaţia
extrem de semnificativă dintre preferinţa pentru disciplina culturism, cu componenta atitudinii
faţă de sine şi reprezentării de sine a participanţilor.
 Pe baza expunerilor realizate de subiecţii selectaţi pentru studiu, s-au obţinut
următoarele informaţii relevante pentru cercetarea de faţă:
a) – tendinţa participanţilor de a acorda, în mod explicit, un rol important trăsăturilor
psihice a propriei persoane, preferând o abordare directă a acestui aspect;
b) – tendinţa de a se identifica şi de acorda o importanţă fundamentală preferinţelor
din timpul liber, preferinţa pentru culturism fiind cea mai semnificativă;
c) – ponderea decisivă a prieteniilor în cadrul sistemului relaţiilor interpersonale în
timpul alocat lecţiilor (antrenamentelor);
d) – tendinţa de deschidere şi comunicare;
e) – atitudinea realistă faţă de problemele vieţii;
f) – sensibilitate estetică personală deosebită.
BIBLIOGRAFIE
Epuran, M., (2005) – „Metodologia cercetării activităţilor corporale – Exerciţii fizice –

Sport – Fitness”, ediţia a II-a, Editura FEST, Bucureşti,
Iluţ, P., (1995) – „Structurile axiologice din perspectiva psiho-socială”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
Abstract
This work is a part of a study wich investigated from a psycho-socio-anthropological perspective,

the relationship between student preference for body-building and self respect.
177
MODALITĂŢI DE PREDARE A JOCULUI SPORTIV

ÎN ACTIVITATEA OPŢIONALĂ LA CICLUL PRIMAR
Conf. univ. dr. MARIANA DUMITRU

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar
Cuvinte cheie: jocuri, ştafete, parcursuri aplicative, activitate opţională.
I. Introducere
Jocurile şi jocurile sportive în special constituie principalele mijloace, care prin
solicitările lor, prin dinamismul şi atractivitatea lor asigură o eficienţă crescută lecţiei de
educaţie fizică pe de o parte, iar pe de alta oferă o multitudine de posibilităţi de exersare a
deprinderilor şi priceperilor motrice.
Jocul concret învăţat pe terenul de sport influenţează individul pe parcursul întregii
vieţi. Prin intermediul lui te obişnuieşti să suporţi cu demnitate înfrângerile, să guşti din
satisfacţiile victoriei. Cine deprinde acest lucru pe terenul de sport îl transpune mai târziu în
viaţă.
La învăţarea unui joc o condiţie fundamentală o constituie judicioasa lui alegere. Ca
jocul să aibă influenţă pozitivă asupra copiilor şi să-şi îndeplinească sarcinile şi obiectivele,
trebuie să ţinem seama de următoarele criterii:
 jocul trebuie să corespundă vârstei copiilor;
 trebuie să fie adecvat calităţilor fizice şi intelectuale ale copiilor;
 adaptate particularităţile de sex
 alegerea perioadei adecvate de timp, în funcţie de anotimp
 regulile jocurilor să fie enunţate clar, pe înţelesul tuturor
 împărţirea copiilor în echipe să se facă echitabil
 să se aleagă „căpitanii” cei mai potriviţi
 pregătirea jocului dinainte cu materiale ajutătoare
În clasa a III-a, elevilor începe să le placă să alcătuiască echipe, grupe, să ducă la capăt
acţiuni scurte în colectiv, să facă eforturi pentru scopuri comune etc. Jocurile pot avea reguli
mai numeroase (4-5), pot conţine unele acţiuni care cer continuarea şi legarea alergării,
săriturii, aruncării, driblingului etc. Pot fi folosite diverse obiecte de mărimi şi greutăţi diferite
specifice vârstei (mingi, recipiente umplute cu nisip, măciuci, bastoane etc.).
În clasa a IV-a, copiii sunt capabili de acţiuni desfăşurate în doi şi trei pentru a executa
o sarcină motrică (pasarea mingii urmată de dribling şi aruncare la coş). Apare dorinţa lor de a
deveni buni baschetbalişti (avându-i ca model pe profesioniştii americani). Din acest motiv se
indică învăţarea la această vârstă a unor jocuri simple cu conţinut de tehnică din jocurile de
baschet. Acestea vor avea la început caracterul unor exerciţii sub formă de joc (rostogolirea
mingii, transport de mingi, înmânarea mingii, pase la perete etc.), apoi a unor ştafete
aplicative (ştafete de conducere a mingii, de aruncare la ţintă), iar mai târziu de jocuri
pregătitoare (huştiuliuc simplu, baschet cu reguli simplificate) şi structuri tehnice simple.
W.Morgan (1996) spune că „abilitatea elevilor de a învăţa este limitată doar de
abilitatea profesorilor de a-i instrui. Dacă nu vom fi conştienţi de adevărul acesta, nu vom
gândi la noi căi pentru învăţare, vom lucra cu timpul din rutină, cu exerciţii standard,
exerciţii plictisitoare pentru copii, care-i va îndepărta încet, încet de terenul de sport”.
178
II . Ipoteza
Considerăm că folosirea elementelor specifice jocului de baschet incluse în jocuri,
ştafete sau structuri tehnice sub formă de întrecere vor duce la perfecţionarea capacităţii
motrice a şcolarului mic şi la învăţarea mai rapidă a jocului de baschet.
De asemenea, considerăm că abordarea unor strategii activ participative sporeşte
atractivitatea lecţiei şi creşte eficienţa acesteia.
III. Metode de cercetare
Studiul bibliografic de cercetare, observarea provocată, experimentul – atât forma
constatativă pentru a evidenţia eficienţa programului de pregătire supus experimentării prin
lecţia opţională. Acest program a fost focalizat pe exerciţii, jocuri şi ştafete specifice vârstei.
IV. Conţinutul experimentului

Pentru o bună desfăşurare a jocului trebuie să avem în vedere următoarele:
 diversitatea jocurilor impune folosirea unor materiale variate, cum ar fi:
mingi de diferite mărimi şi greutăţi, corzi de sărit, bastoane, sticle umplute, steguleţe, jaloane,
pieptare etc.
organizarea colectivului pentru joc:
- dacă colectivul este împărţit în echipe, acestea trebuie să fie egale, atât numeric cât
şi valoric, pentru a stimula interesul participanţilor
- echipele trebuie să fie omogene din punct de vedere al motricităţii copiilor;
- trebuie să ne ghidăm şi după înălţimea copiilor (vorbim despre jocurile care
pregătesc jocul de baschet, pentru o bună împerechere a lor).
Explicarea şi demonstrarea jocului

Înainte de a se trece la explicarea şi demonstrarea jocului este bine ca elevii să fie în
formaţie şi pe locul de începere. În felul acesta vor înţelege mai uşor sarcinile şi regulile de
joc. Este important ca profesorul să determine elevii să lucreze eficient în timpul fiecărei
lecţii. Pentru aceasta pot fi folosite următoarele strategii:
 Atitudine pozitivă. Profesorul trebuie să aibă o atitudine constructivă când
conduce lecţia. Rolul lui nu este să reprime jucătorii când greşesc, să insulte sau să râdă de ei
în faţa colectivului. El trebuie să-i ajute să atingă obiectivele propuse printr-o atitudine
constructivă relevată de următoarele:
 crearea unui mediu plăcut de lucru în care atractivitatea exerciţiilor, provocările
realizabile şi comentariile pozitive să predomine;
 acceptarea ideii că elevii nu sunt perfecţi, ei vor face şi greşeli;
 acceptarea ideii că şi greşelile elevilor fac parte din lecţie;
 să realizeze că una sau mai multe explicaţii nu vor fi de ajuns ca să-i determine pe elevi
să facă ce doresc ei;
 acceptarea ideii că fiecare copil învaţă în felul lui propriu şi în ritmul lui, că el trebuie
ajutat;
 profesorul trebuie să aibă o perspectivă realistă a ceea ce trebuie să ceară de la elevi şi
să cunoască ceea ce ei pot;
 aprecierile şi laudele contează pentru elevi mai mult decât rezultatele obţinute;
 evidenţierea reuşitelor mai bine punctate decât eşecurile; răbdare când lucrurile nu merg
aşa bine cum ne-am fi aşteptat şi elevii încurajaţi să încerce din nou;
 greşelile şi situaţiile dificile sunt ocazii excelente pentru a şti cum merg lucrurile, ce
aspecte trebuie luate în seamă şi modificate;
 elevii trebuie trataţi cu respect şi afecţiune indiferent ce se întâmplă.
179
Acest comportament va permite profesorului să câştige respectul elevilor şi să-i permită
o muncă mai eficientă.
 Conducerea exerciţiilor. Profesorul trebuie să explice exerciţiile şi scopurile lor
elevilor:
 în unele cazuri trebuie făcută o demonstraţie practică pentru ca elevii să vadă şi să
înţeleagă ce au de făcut;
 trebuie stabilite regulile de lucru ale exerciţiilor;
 la început se va observa dacă elevii au înţeles ce au de făcut; dacă nu au înţeles,
exerciţiul trebuie oprit şi explicat din nou;
 dacă l-au înţeles trebuie lăsaţi să-l execute o vreme fără corectări (astfel se poate evalua
nivelul execuţiei şi al atenţiei);
 dacă sunt prea mulţi stimuli, exerciţiul este prea complex şi elevii au dificultăţi în a-l
executa, atunci o parte din stimuli trebuie eliminaţi;
 în timpul exerciţiului, profesorul nu trebuie să deranjeze concentrarea elevilor cu
comentariile sale, dar să folosească acestea ca să focalizeze atenţia lor pe aspectele cheie ale
exerciţiului;
 profesorul trebuie să vorbească în timpul pauzelor dintre exerciţii, nu în timp ce elevii
execută;
 profesorul trebuie să folosească un comportament potrivit verbal şi non-verbal, cu volum
şi tonalitate potrivită;
 Modelarea
Constă în prezentarea elevilor sau echipei a unui model important ca un exemplu,
accentuând sau demonstrând comportamentul specific ce trebuie atins.
Trebuie făcută distincţie între: modelul expert şi modelul de măiestrie.
 Modelul expert este un prestigios jucător sau o echipă reprezentativă a oraşului;
 Model de măiestrie sunt jucători sau echipe apropiate, cu un nivel ceva mai înalt.
Michael Jordan este un model expert, în timp ce un jucător de la echipa de juniori cu doi ani
mai mare poate fi un model de măiestrie, model mai uşor de imitat şi de atins. De multe ori
modelul apare chiar în echipa respectivă şi mulţi elevi învaţă observând şi imitând
coechipierii. Şi profesorul poate fi un excelent model.
Aceasta este o lucrare care militează pentru învăţarea baschetului prin jocuri care
includ şi elementele tehnice fundamentale de atac şi apărare.
Pentru o mai bună orientare a celor care vor încerca să abordeze tema acestei
lucrări, propun câteva planuri orientative de pregătire, care sunt doar un ghid, un
îndrumar pentru cei care lucrează cu copiii, câteva sugestii pentru o corectă şi progresivă
metodologie a jocului de baschet juvenil:
1. Primul plan orientativ
 Exerciţii-jocuri cu mingea şi alte obiecte, creşterea cunoştinţelor despre grup,
lateralitate, spaţiu, timp.
 Se învaţă tehnica driblingului cu exerciţii-jocuri şi jocuri:
 Maşina; pescarul; lupul şi oile; leapşa; 1-2-3 steaua; diferite ştafete
 Joc final (minge furată, bătălie navală, fură capela).
2. Al doilea plan orientativ
 Jocuri-exerciţii cu mingea şi alte materiale pentru a dezvolta coordonarea, echilibru,
ritmul etc.
 Se continuă învăţarea driblingului cu alte jocuri-exerciţii, urmând metodica învăţării
progresive.
 Învăţarea aruncării, individual şi pe grupe.
 Combinaţii de dribling şi aruncare cu jocuri-exerciţii.
 Jocuri finale.
180
3. Al treilea plan orientativ
 Jocuri-exerciţii cu mingea sau alte materiale pentru dezvoltarea motricităţii şi
coordonării.
 Mai multă exersare pentru dribling, aruncări, cu concursuri şi jocuri-exerciţii.
 Învăţarea pasei, la început în perechi, fiecare copil cu o minge, apoi o minge la pereche,
ştafete.
 Combinaţii de dribling, pase, aruncare.
 Joc final (concurs de aruncări).
4. Al patrulea plan orientativ
 Jocuri-exerciţii cu mingea, individual şi perechi pentru dezvoltarea coordonării.
 Mai multă exersare pentru dribling, aruncare, pase, apărare, cu concursuri şi jocuri-
exerciţii.
 Învăţarea apărării (apără întâi mingea, apoi apără coşul)
 Joc 1x1 pe tot terenul
Nu te crampona de ceva care îţi place sau cunoşti mai bine. Dacă jocurile nu se
potrivesc pentru elevii tăi, schimbă! Evită greşelile şi aminteşte-ţi ce nu trebuie să faci.
V. Concluzii
În cadrul fiecărui joc, un rol foarte important îl are creativitatea. Dacă jocul a plăcut,
succesul este a celui care-l organizează, iar insuccesul i se datorează în exclusivitate. Calitatea
experienţei acumulate în timp şi cum poţi implementa filozofia ta în timpul pregătirii, sunt la
fel de importante în determinarea succesului. Pentru aceasta trebuie să fii tu însuţi, să adaptezi
experienţa altora, să fii receptiv să înveţi, să cauţi tot ce e nou şi tot ce duce la progres. Nu
există progres fără schimbare. Dar nu uita că nu toate schimbările vor duce la progres.
Nu trebuie pierdut din vedere impactul pe care-l producem în viaţa copiilor prin
instruire şi educaţie. Elevii trebuie să ştie că baschetul este un joc, presupunem plăcut. Ca să-l
jucăm inteligent şi cu plăcere, trebuie să-l învăţăm corect şi de ce nu jucându-ne!. Elevii
trebuie obişnuiţi şi învăţaţi cu maximum de efort în lecţie, jocul inteligent şi bucuria de a juca
este cheia succesului. Totuşi, nu trebuie pusă victoria înaintea individului!
BIBLIOGRAFIE
DUMITRU, M. – „Educaţia fizică şi metodica predării”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003

MORGAN WOOTTEN – COACHING BASKETBALL SUCCESFULLY, De Matha High
School în Maryland, 1996
MONDONI MAURIZIO – MINIBASCHET, FIBA, Műnchen, Germany 2000.
PREDESCU, T., MOANŢĂ, A. – BASCHETUL ÎN ŞCOALĂ, INSTRUIRE ÎNVĂŢARE,
Editura SemnE, Bucureşti.
Abstract:
The basketball game is that sportive branch introduced în the National Curriculum for Sports for
all school levels (primary, secondary, high-school etc.)
The issues contained lead to development of motric capabilities – a major objective of the physical
education – and of the physical abilities.
By introducing the basketball game into the lesson, the pupil has to obey the rules, to respect
his/her opponent or mate, to assume responsibilities. Thus, group relations and the taste for practicing
sports beyond school time can be developed.
181
CONTRIBUŢII LA OPTIMIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE

OUTDOOR LA STUDENŢII DE LA FACULTATEA DE
EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN PITEŞTI
Asist. univ. drd. EMIL FIEROIU
F.E.F.S. – Universitatea din Piteşti
Cuvinte cheie: outdoor, optimizare, team-building, caracter recreativ, escaladă, rapel
Introducere
Fie că e vorba de o simplă plimbare prin parc, fie că e vorba de un sport extrem, toate
activităţile care se încadrează între aceste două repere şi se desfăşoară în aer liber pot face
parte din categoria activităţilor outdoor. Aşadar, cuvântul generic “outdoor” înglobează în el
suma activităţilor desfăşurate în aer liber, în orice zonă de relief şi în orice anotimp, atât pe
pământ, cât şi în aer şi în apă.
Outdoor-ul introduce participanţii într-o lume a aventurii, unde personalitatea fiecăruia
se poate exprima liber.
În cadrul activităţilor de echipă, se oferă posibilitatea să comunice, să conlucreze, să ia
decizii, să vină în ajutorul (fizic şi psihic) al celor care au nevoie, astfel dezvoltându-se şi
întărindu-se încrederea în forţele proprii.
Activităţile de outdoor oferă participanţilor o gamă variată de trăiri şi senzaţii.
În cadrul activităţilor outdoor, intră un număr foarte mare şi variat de activităţi, de la
sporturi extreme până la activităţi de recreare. Activităţile outdoor pot fi grupate pe mai
multe categorii, în funcţie de mai mulţi factori:
• În funcţie de modul de practicare: individual sau în echipă, spontan sau organizat
• În funcţie de felul acestora: extreme, de aventură, de agrement
• În funcţie de locul în care se practică: terestre, în apă, în aer
• În funcţie de zona de relief: câmpie, deal, munte
• În funcţie de perioada în care se practică: în sezon cald şi în sezon rece
Activităţile outdoor pot fi desfăşurate atât în mod organizat, cât şi spontan. Cele
desfăşurate spontan pot fi considerate activităţi recreaţionale în aer liber, şi se caracterizează
prin faptul că nu se desfăşoară după un program, iar participarea la aceste activităţi, indiferent
că este individuală sau în grup, depinde doar de disponibilitatea individului de a face mişcare
în aer liber.
Domeniul de referinţă - Educaţie Fizică
Scop
Îmbunătăţirea activităţilor recreative la studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi
Sport din Piteşti
Ipoteze
1.Considerăm că realizarea unor activităţi de outdoor ar duce la formarea unor
deprinderi şi priceperi motrice specifice susceptibile de a fi folosite în viaţa cotidiană.
2. Prin cadrul natural în care se desfăşoară aceste activităţi de outdoor prezintă un
caracter formativ-educativ asupra laturilor personalităţii umane.
182
Metode de cercetare
1. Analiza literaturii de specialitate
2. Ancheta pe bază de chestionar
3. Observaţia participativă
4. Metoda convorbirii
Conţinutul experimentului
Experimentul s-a desfăşurat în perioada 2.10 - 4.10 2007 în Cheile Dâmbovicioarei pe
un lot de 40 de subiecţi studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, cu vârste cuprinse
între 19 şi 27 ani. S-au realizat trasee montane, activităţi team-building, escaladă, rapel, jocuri
şi noţiuni practice de supravieţuire în mediul ostil.
Cadrul organizatoric şi natural de excepţie precum şi participarea activă şi conştientă a
subiecţilor la aceste activităţi, au facilitat desfăşurarea în bune condiţii a experimentului
propus cercetării.
Rezultate cercetării
Cercetarea ştiinţifică efectuată cu ajutorul anchetei pe bază de chestionar reflectă
opiniile studenţilor care au participat la parcurgerea traseului montan propus. Chestionarul a
fost format din 15 întrebări dintre care am interpretat 3 considerate de mine cele mai
reprezentative.
1.Care dintre activităţile realizate le consideraţi cele mai Nr. răspunsuri Procente
atractive?
Activităţi team-building 15 37,5%
Rapel 12 30%
Escaladă 8 20%
Trasee montane 5 12,5%
Centralizarea rezultatelor la prima întrebare a chestionarului
40
35
30
25 Activităţi team-building
20 Rapel
15
15 12 Escaladă
10 8 Trasee montane
5
5
0
Nr.răspunsuri
5. Aţi mai realizat activităţi de outdoor? Nr. răspunsuri Procente

Afirmativ 3 7,5%
Negativ 37 92,5%
Centralizarea rezultatelor la întrebarea 5 a chestionarului
183
37
40
3 Afirmativ
20 Negativ
0
Nr.răspunsuri
11. Ce rol au aceste activităţi? Nr. răspunsuri Procente

Socializare 14 35%
Recreativ 12 30%
Formativ 8 20%
Educativ 6 15%
Centralizarea rezultatelor la întrebarea l1 a chestionarului
40
35
30
25 Socializare
20 Recreativ
14
15 12 Formativ
10 8 Educativ
6
5
0
Nr.răspunsuri
Concluzii
1. Activităţile de outdoor au avut un mare impact asupra participanţilor la experiment şi
sunt un mijloc important al educaţiei fizice şi sportului cu vădit caracter educaţional –
formativ şi recreativ.
2. În ceea ce priveşte atractivitatea activităţilor propuse ordinea a fost: 15 (37,5%) team-
building, 12 (30%) rapelul, 8 (20%) escalada, 5 (12,5%) traseele montane, asemenea
activităţi au mai realizat decât 3 (7,5%) dintre studenţi, restul de 37 (92,5%) nu au mai
realizat acest tip de activitate, iar studenţii au considerat că rolul acestor activităţi a fost de
socializare14 (35%), recreare12 (30%), formativ 8 (20%), educativ 6 (15%).
3. Activităţile de outdoor se desfăşură sub imperiul unor obiective instrucţionale bine
determinate care au influenţat pozitiv personalitatea umană.
184
Bibliografie
BRIGHTBILL, C. K., (1999) – The chalenge of leisure, Prentice-Hall, Englewood;

2. BURCH, W.,(1996) – The social circles of leisure, Journal of leisure research 1, no.2;
3. DeGRAZIA, S., (1997) – A short history of outdoor recreation, PDriver, University of
Michigan Press;
4. DUMAZEDIER, J., (1974) – Sociology of leisure, New York: Elsevier;
5. DUMITRU, G., (1997) – Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Federaţia Română
Sportul pentru Toţi, Bucureşti;
6.FRAZZEI, F., FRAZZEI, M., (1985) – ABC-ul turismului, Edit. Sport-Turism, Bucureşti;
7. GAFIŢA, V., NEDEL, P., (1980) – Pe cărări de munte, Edit. Ceres, Bucureşti;
8.GEORGESCU, F., (1998) – Cultura fizică-fenomen social, Editura Tritonic, Bucureşti;
9.GORI, M.,(2002) – L’educazione fisica contemporanea, Societa Stampa Sportiva, Roma;
10.HUINZIGA, J., (1994) – Homo Ludens: A study of the play elements în culture,
Routledge&Kegan Paul;
Abstract
Within outdoor activities penetrate a great and varrious number of activities – from extreme
sports pending relaxation activities.
The outdoor activities can becarry on în a organized way and spontaneous way, too.
The last (spontaneous activities (can be reputed outdoor activities and is mark through the fact
that it doesn’t carry on after a programme and the participation to those activities unconcerned that is
individual or team, depend only by disponibility of a person to exercise outdoors.
185
STUDIU PRIVIND ROLUL KINETOTERAPIEI

ÎN RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ
A TRAUMATISMELOR ÎN JUDO DE PERFORMANŢĂ
Asistent univ. drd. EMIL FIEROIU
F.E.F.S. – Universitatea din Piteşti
Cuvinte cheie: recuperare, traumatism, program kinetic, judo
Introducere
Numărul din ce în ce mai mare al celor care iubesc şi practică sportul, precum şi
necesitatea şi dorinţa lor de a realiza performanţe sportive cât mai competitive au condus la o
implicare tot mai puternică, dar şi la creşterea permanentă a numărului de sportivi accidentaţi.
Practicarea sportului de performanţă de către un număr cât mai mare de tineri, a dus la
creşterea numărului de traumatisme apărute în judo, iar un rol deosebit în recuperare şi
reintegrarea în activitatea sportivă îi revine kinetoterapiei care, bine realizată duce la
prevenirea recidivelor şi implicit obţinerea de performanţe a sportivilor.
Domeniul de referinţă: Kinetoterapie
Scop
Scopul lucrării reiese din însuşi titlul lucrării şi anume recuperarea kinetoterapeutică a
unor traumatisme ale umărului şi genunchiului suferite de judoka de performanţă şi
reintegrarea corectă a acestora în activitatea sportivă de performanţă.
Ipoteze
1. Îmbinarea acţiunilor kinetoterapiei de refacere cu mijloace potrivite ale
antrenamentului sportiv optimizează performanţele sportive ale judokanilor de performanţă şi
promovează conceptul de „sănătate prin sport”.
2. Refacerea corectă a unor traumatisme specifice judo-ului influenţează decisiv
activitatea sportivă în general şi performanţa sportivă în special.
Metode de cercetare
1. Analiza literaturii de specialitate
2. Metoda anchetei (prin chestionar)
3. Metoda convorbirii
4. Observaţia pedagogică
5. Metoda studiului de caz
Desfăşurarea experimentului
Experimentul s-a desfăşurat la Centrul de Diagnostic şi Tratament Piteşti. Studiul de caz
s-a desfăşurat pe doi subiecţi, judoka de performanţă, de la Clubul LPS CSM „U” PITEŞTI,
de sex masculin (B.A.F., în vârstă de 18 ani) şi feminin (V.A., în vârstă de 21 ani).
S-au lucrat 4 şedinţe pe săptămână, cu durată de 1 oră, intensificând săptămânal
programele de recuperare individuală, prin creşterea numărului de repetări sau creşterea
îngreunării, în funcţie de stadiul, gravitatea şi evoluţia diagnosticului fiecărui subiect.
186
Evaluarea rolului programului kinetic în recuperarea luxaţiei umărului şi a leziunii de
menisc intern s-a realizat având în vedere trei caracteristici ale variabilei dependente:
combaterea durerii, creşterea mobilităţii articulare, creşterea forţei musculare.
Rezultate cercetării
Pentru a evalua amplitudinea acestor modificări în cazul durerii am utilizat o scală de
evaluare. Această scală de evaluare are o cotaţie de la 1 la 3.
1 – lipsa durerii, 2 – durere moderată, 3 – durere intensă

Vom prezenta în cele ce urmează rezultatele obţinute pe fiecare caz la testarea iniţială.
Tabel 1 – Testarea iniţială

Caz experimental Durere intensă Durere moderată Lipsa durerii
1. Leziune menisc intern 3 - 1
2. Luxaţie scapulo- - 1
humerală 3
La testarea iniţială ambele cazuri au acuzat durere intensă atât la nivelul umărului cât
şi al genunchiului.
La evaluarea mobilităţii articulare la nivelul umărului, la testarea iniţială s-au înregistrat
următoarele grade de mobilitate:
Tabel 2 – Distribuţia gradelor de mobilitate la evaluarea iniţială.

Mobilitatea Abducţie Adducţie Flexie Extensie
umărului
Activ 15o 15o 10o 5o
Pasiv 20o 20o 15o 10o
Grafic 1 – Gradele de mobilitate la evaluarea iniţială (la umăr).

La evaluarea mobilităţii articulare la nivelul umărului s-au înregistrat, la testarea finală
următoarele grade de mobilitate:
Tabel 3 – Distribuţia gradelor de mobilitate la evaluarea finală
Mobilitatea Abducţie Adducţie Flexie Extensie
umărului
Activ 160o 160o 165o 40o
Pasiv 170o 170o 175o 45o
187
Grafic 2 – Gradele de mobilitate la evaluarea finală (la umăr).
La evaluarea mobilităţii articulare la nivelul genunchiului s-au înregistrat, la testarea

iniţială următoarele grade de mobilitate:
Tabel 4 – Distribuţia gradelor de mobilitate la evaluarea iniţială.

Mobilitatea genunchiului Flexie Extensie
Activ 25o 25o
Pasiv 30o 30o
Grafic 3 – Gradele de mobilitate ale genunchiului la testarea iniţială.
La evaluarea mobilităţii articulare la nivelul genunchiului s-au înregistrat, la testarea

finală următoarele grade de mobilitate:
Tabel 5 – Distribuţia gradelor de mobilitate la evaluarea finală.
Mobilitatea genunchiului Flexie Extensie

Activ 135o 135o
Pasiv 150o 150o
Grafic 4 – Gradele de mobilitate ale genunchiului la testarea finală.

188
În primul caz experimental (luxaţia umărului) la evaluarea forţei, la palpare s-a simţit o
masă importantă de fibre musculare contractate de la nivelul deltoidului, realizându-se o
mişcare cu o forţă şi o amplitudine insuficiente pentru funcţie. I-am atribuit un nivel de cotare 2.
La al doilea caz experimental (leziune de menisc intern), la evaluarea forţei, s-a simţit
la nivelul cvadricepsului o amplitudine şi o forţă insuficiente pentru funcţie. Clinic i-am
atribuit un nivel de cotare 2.
După realizarea programului kinetic ambele cazuri clinice au realizat un progres
remarcabil situându-se pe scara de evaluare la nivelul 5.
Concluzii
1. Mijloacele kinetoterapeutice sunt indispensabile în recuperarea afecţiunilor
traumatice apărute la judokani.
2. Aplicarea corectă a măsurilor recuperatorii a asigurat revenirea rapidă a sportivilor
cercetaţi (studiile de caz) în activitatea sportivă de performanţă (antrenament şi competiţie).
3. Realizarea programului kinetic propus a determinat pe lângă recuperarea corectă a
leziunilor, scăderea frecvenţei de apariţie a durerii musculare, creşterea mobilităţii articulare
şi creşterea forţei musculare.
Bibliografie
1. CORDUN, M. – „Kinetologie medicală”, Editura Axa, Bucureşti, 1999;

2. SBENGHE, T.– „Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”,
Editura Medicală, Bucureşti,1981;
3. SBENGHE, T. – „Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei”, Editura Bucureşti,
1999;
4. SBENGHE, T. – „Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1987;
5. SBENGHE, T. – „Probleme ale asistenţei de recuperare în traumatologia sportivă”, în:
Balneofizioterapia şi Recuperare Medicală,
6. SBENGHE, T. – „Evaluare şi program în asistenţa de recuperare”, Editura Medicală,
Bucureşti, 1996;
Abstract
The great number of those who love and practice sport, as well as their necessity and desire to
realize performance în sport more competitive has lead to a involument stronger and stronger, but also
to a permanent growing to the number of rough sportsmen.
The practice of performance sport has lead to the grow’s number of traums which appear în
judo and a remarkable role în recovery and restorier în sport activity is lie to kinethoterapy which
made wellgoes to prevention’s relapse and implicit obtaining performance.
189
CORELAŢIA DINTRE CONDIŢIA FIZICĂ ŞI

DEZVOLTAREA SOMATICĂ LA ELEVII DIN ŞCOALA
NORMALĂ – ŞCOALA SPECIALĂ
Lector univ. drd. MARIN FINICHIU

Universitatea ,,Petrol – Gaze’’ din Ploieşti
Cuvinte cheie: condiţie fizică, dezvoltare somatică, învăţământ special
Creşterea eficienţei educaţiei fizice şcolare a devenit o preocupare constantă a tuturor

factorilor investiţi cu răspundere în acest domeniu, cât şi în organizarea de competiţii sportive
pentru angrenarea unui număr cât mai mare de elevi. De aceea se impune cunoaşterea
aprofundată a parametrilor stării de sănătate şi de dezvoltare somato-funcţională a
organismului copiilor, în baza folosirii unor tehnici de investigare simple şi eficiente,
accesibile condiţiilor şcolii. În şcoala specială, educaţia fizică şi psihomotrică, urmăreşte
realizarea a două categorii de obiective:
 Fortificarea generală a organismului şi a stării de sănătate;
 Realizarea unor sarcini specifice învăţământului special, legate de cercetarea anumitor
deficienţe psiho-motrice, de socializarea şi integrarea corectă în muncă.
Studierea corelării parametrilor somato-funcţionali cu condiţia fizică a elevilor din
învăţământul special este o problemă deosebit de complexă; e necesar mai întâi să ştim care
sunt elementele realităţii cu care suntem în contact nemijlocit.
Ipoteza şi scopul lucrării

Întocmirea lucrării s-a făcut pe baza ipotezei că, prin cunoaşterea potenţialului
somato-funcţional şi motric al elevilor se poate direcţiona metodele şi mijloacele folosite în
lecţia de educaţie fizică. Scopul lucrării este de a contribui la creşterea eficienţei pregătirii
elevilor din învăţământul special, prin optimizarea procesului de pregătire şi folosirea mai
raţională a mijloacelor educaţiei fizice şi de asemeni, ţinând cont de dinamica parametrilor
somato-funcţionali şi motrici la elevii din şcoala specială, şi urmăreşte selecţionarea unor
exerciţii cât mai eficiente, în concordanţă cu particularităţile de vârstă, fiziologice, somatice,
ale pregătirii fizice (probe de control, norme de selecţie, de la o clasă la alta) dar mai ales
adaptate la nivelul conţinutului lecţiei specifice învăţământului special.
Sarcinile cercetării pot fi rezumate astfel:
 Studierea bibliografiei de specialitate, a documentelor privind problemele
învăţământului special;
 Stabilirea celor mai semnificative investigaţii şi măsurători necesare reliefării condiţiei
fizice a subiecţilor cercetaţi;
190
 Testarea unui număr cât mai mare de elevi în vederea acumulării unui material faptic
cât mai bogat;
 Prelucrarea datelor recoltate pe baza metodelor statistico-matematice, care să
fundamenteze o interpretare obiectivă;
 Corelarea indicatorilor statistici aferenţi sferei somatice şi celei motrice;
 Elaborarea concluziilor desprinse în urma efectuării cercetării.
Organizarea cercetării
Cercetarea s-a făcut pe elevii din ciclul gimnazial al Şcolii Specială nr. 2 Ploieşti şi a
cuprins un număr de 79 de elevi (9 elevi din clasa a V-a, 28 elevi din clasa a VI-a, 23 elevi din
clasa a VII-a şi 19 elevi din clasa a VIII-a). Trebuie menţionat că în această cercetare au fost
cuprinşi numai elevi de sex masculin. Cercetarea condiţiei fizice a cuprins următorii
parametrii: 50 m. aSp (alergarea de viteză cu start din picioare pe 50m.), Săritura în lungime
de pe loc (L. f.e.), Aruncarea mingiei de oină fără elan (Arc. f.e.), 600-800m. (alergare de
rezistenţă), Aruncare cu două mâini de deasupra capului înainte - înapoi, Ridicări ale
trunchiului la verticală din culcat dorsal (Forţa abdomen), Extensii ale trunchiului din culcat
facial (Forţa spate). Cercetarea dezvoltării somatice a cuprins următorii parametri: Talia, Bust,
Greutatea corporală, Anvergura, Perimetrul toracic – în repaus, inspiraţie, expiraţie şi
elasticitatea. Prin determinarea parametrilor somatici s-au putut calcula şi indicii de armonie:
indicele de nutriţie Quétlet, indicele Erissman, indicele Amar şi indicele Adrian Ionescu.
Testările s-au realizat în anul şcolar 2006–2007.
Prelucrarea şi interpretarea datelor

Rezultatele obţinute în urma aplicării testelor au fost întabelate şi prelucrate statistic,
calculându-se următorii indicatori: amplitudinea distribuţiei (W), media aritmetică (X),
abaterea standard (S), coeficientul de variabilitate (Cv) şi rata progresiei (Rp). Interpretarea şi
comparaţiile s-au făcut pe baza acestor indicatori (tab. nr.1 şi 2); în vederea atingerii scopului
acestei lucrări, de a compara rezultatele testării motricităţii cu măsurătorile dezvoltării
somatice a subiecţilor supuşi experimentului, am supus mediile aritmetice ale fiecărei probe şi
indicator unei scalări după formula lui Hull. În scalarea rezultatelor s-a plecat cu media
aritmetică (X) de la 50 puncte mergându-se în sus până la 100 puncte iar în jos până la 1
punct. S-a efectuat scalarea rezultatelor pe fiecare probă şi indicator la nivelul fiecărei clase.
După această operaţie s-a trecut la acordarea de puncte, fiecărui individ, pe probe şi indicator
în funcţie de performanţă – valoarea individuală.
Valorile coeficientului de corelaţie sunt cuprinse între +1 şi –1. O valoare de +1 arată o
corelaţie riguroasă (completă) pozitivă; între +1 şi 0(zero) sunt valori pozitive ale coeficientului
de corelaţie (cu cât este mai mare, mai apropiat de +1, cu atât corelaţia este mai puternică). O
valoare de –1 arată o corelaţie complet negativă; între –1 şi 0 sunt valori negative ale
coeficientului de corelaţie (care sunt cu atât mai puternice în sens negativ, cu cât valoarea
acestuia este mai apropiată de –1). Folosind formula în aflarea coeficientului de corelaţie s-au
obţinut următoarele valori ale acestuia: clasa a V-a = – 0,002, clasa a VI-a = – 0,059, clasa a
VII-a = – 0,049 şi clasa a VIII-a = – 0,026.
191
Tabel nr. 1. Tabel cu principalii indicatori statistici calculaţi pentru capacitatea motrică.
Ind. 50m. Lung. f. Arc. 600– Arc. cu 2 mâini Forţă Forţă

Clasa
Stat. aSp elan oină 800 m. înainte înapoi abdomen spate
W 4,3 95 20 102 3,5 5 7 9
X 10,18 139,44 20,44 2,07 3,88 4,66 19,55 32,66
a V-a
S 1,51 35,48 7,24 51,21 1,19 1,76 2,55 2,95
Cv% 14,83 25,44 35,44 24,73 30,84 37,96 13,07 9,05
W 3,6 90 20 140 3,2 6 14 19
X 9,35 154,33 27,98 1,93 5,02 6,01 20,3 33,01
a VI-a
S 1,08 25,41 5,76 36,59 1,28 1,83 3,02 3,78
Cv% 11,55 16,46 20,58 18,95 25,49 30,44 14,87 11,45
W 4,2 100 22 60 4,5 8,5 9 19
X 8,98 155,1 28,91 2,33 5,3 7,03 19,27 28,21
a VII-a
S 0,83 23,71 5,32 15,47 1,34 1,95 2,23 5,1
Cv% 9,24 15,28 18,4 6,63 25,28 27,73 11,57 18,07
W 3,6 120 32 110 6 10,5 10 22
X 9,04 154,1 28,23 2,59 5,29 7,25 19,92 32,18
a VIII-a
S 0,94 34,36 7,2 34,1 1,26 2,1 2,59 5,36
Cv% 10,38 22,29 25,5 13,16 23,81 28,96 13 16,65
Tabel nr. 2. Tabel cu principalii indicatori statistici calculaţi pentru dezvoltarea fizică
Ind. Greut. Anver- Perimetrul toracic
Clasa Stat. Talia Bust corp. gură Repaus Insp. Exp. Elast.
W 25 10 19 19 15 12 15 5
X 145,66 76,11 37,88 147,33 69,88 74,44 68,77 5,66
a V-a
S 8,32 3,51 5,48 5,53 4,25 4,09 4,18 1,73
Cv% 5,71 4,62 14,48 3,75 6,09 5,49 6,08 30,56
W 36 23 30 42 21 22 20 4
X 151,86 78,94 41,81 152,83 72,89 78,27 71,25 7,02
a VI-a
S 8,67 5,07 8,18 10,65 5,64 5,39 5,45 1,33
Cv% 5,7 6,42 19,56 6,96 7,73 6,88 7,64 18,94
W 38 20 40 43 22 21 23 4
X 158,16 80,58 46,71 160,1 75,29 80,38 73,91 6,16
a VII-a
S 3,14 5,12 10,37 11,23 7,08 7,7 6,92 0,98
Cv% 1,98 6,35 22,2 7,01 9,4 9,57 9,32 15,9
W 37 15 43 44 22 23 21 7
X 162 82,82 48,71 162,7 75,79 81 74,3 6,7
a VIII-a
S 8,29 4,03 8,54 11,54 4,95 4,99 4,63 1,63
Cv% 5,11 4,86 17,53 6,9 6,53 6,16 6,23 24,47
Concluzii
1. Dezvoltarea somatică judecată prin comparaţie cu datele prezentate de Institutul de

Igienă pentru populaţia urbană din România, se prezintă astfel:
 Înălţimea, prin mediile calculate la nivelul celor 4 ani de studiu (clasele V-VIII) se
situează sub nivelul mediei aritmetice calculate pe ţară pentru mediul urban la vârstele
respective.
 Greutatea corporală, s-a constatat că, la nivelul cls. a V-a media aritmetică este mai
mare decât media aritmetică pe ţară la această vârstă.
 Perimetrul toracic, mediile aritmetice calculate pentru cls. a V-a şi cls. a VI-a se
situează peste media aritmetică calculată pe ţară, iar mediile aritmetice calculate la nivelul cls.
a VII-a şi cls. a VIII-a se situează sub nivelul mediilor aritmetice calculate pe ţară.
192
2. Indicii dezvoltării somatice calculaţi pe baza măsurătorilor antropometrice scot în
evidenţă:
 creştere normală la nivelul indicatorilor măsuraţi de la o clasă la alta, de la o vârstă la
alta.
 Diferenţe foarte mari între indivizii aceleiaşi clase, fapt arătat şi prin valorile mari ale
indicatorilor de dispersie calculaţi.
3. Urmărind dinamica dezvoltării indicilor somatici şi ai condiţiei fizice am constat că
la probelor testate rata progresiei are valori mari la trecerea de la clasa a V-a la clasa a VI-a,
în timp ce de la clasa a VII-a la clasa a VIII-a apar involuţii la 5 din cele 8 probe supuse
studiului pentru condiţia fizică.
4. În ceea ce priveşte problematica corelaţiei dintre condiţia fizică şi indicii dezvoltării
somatice, menţionăm că la nici una din clasele studiate nu am putut surprinde relaţii
semnificative.
Bibliografie
Barrow, H. şi McGee, R. – Măsurători în educaţia fizică, Educaţia Fizică în şcoală, vol.

XXIII.
Bollaert, L. – Stabilirea unor scări de norme în legătură cu componentele capacităţii de
performanţă fizică, Teste, metode, aparate, CNEFS, vol. II.
Bucur, C.I. – Educaţia fizică specială, f. e., Timişoara,1974.
Cârstea, Gh. – Educaţia Fizică. Teoria şi Metodica, ANEFS., Bucureşti, 1993.
Dragnea, A. – Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Editura Sport - Turism,
Bucureşti, 1984.
Dumitrescu, V. – Metode statistico-matematice în sport, Editura Stadion, Bucureşti, 1972.
Epuran, M. – Psihologia educaţiei fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976.
Firea, E. - Metodica educaţiei fizice şcolare, IEFS, Bucureşti, 1979.
Ionescu, A. şi Mazilu, V. – Creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a copilului,
CNEFS, Bucureşti, 1968.
Mitrea, Gh. şi Mogoş, A. – Metodica educaţiei fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti,
1975.
*** Programa de educaţie fizică, psihomotrică şi corectarea deficienţelor fizice pentru
clasele V-VIII şcoli ajutătoare, aprobată cu nr. 43853/1981.
Abstract
The development of scholastic physical education efficiency became a constant concern of all
factors invested with responsibility în this domain as well as în sport competitions organization for
persuading an as large as possible number of students. That is why a profound knowledge of the
health’s parameters is imposed and also of somato-functional development of the children organism,
all this for using a simple and efficient investigation technique, accessible to school conditions.
193
DINAMICA DEZVOLTĂRII CALITĂŢII MOTRICE – FORŢA

LA ELEVII CICLUL LICEAL
Lector univ. drd. MARIN FINICHIU

Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti
Cuvinte cheie: calitatea motrică, forţa, educaţie fizică
În concordanţă cu decimologia generală, aplicabilă tuturor obiectelor de învăţământ,

deci şi la educaţia fizică, eficienţa activităţii cadrelor didactice se apreciază, în principal, prin
progresele pe care le-au realizat elevii în însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor şi
priceperilor, dezvoltarea calităţilor motrice. Dezvoltarea calităţilor motrice impune o
riguroasă obiectivizare a procesului de pregătire fizică a elevilor.
Obiectivizarea procesului de instruire se referă la stabilirea unor modalităţi concrete de
apreciere cantitativă şi calitativă a progreselor, pe baza cărora să se poată evalua şi valoarea
metodelor, procedeelor şi mijloacelor folosite. Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă un
domeniu care ne oferă posibilităţi largi şi concrete de apreciere obiectivă a progreselor
realizate de elevi, a calităţii muncii efectuate de elevi şi de profesori.
Practica educaţiei fizice şi a sportului atestă că nivelul de dezvoltare a calităţilor
motrice determină, în mare măsură, îndeplinirea cerinţelor prevăzute în programele şcolare
privind lărgirea şi perfecţionarea sistemului de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi motrice la
elevi. Calităţilor motrice le sunt proprii unii parametri prin intermediul cărora se pot
determina valoarea şi contribuţia fiecăreia la realizarea diferitelor acţiuni motrice. Astfel,
pentru determinarea valorii forţei se utilizează ca parametru etalon – încărcătura, pentru
viteză – repeziciunea mişcărilor, pentru rezistenţă – durata acţiunii, iar pentru îndemânare –
complexitatea şi precizia acţiunii.
Forţa musculară este una din cele mai importante calităţi motrice de care dispune
organismul uman, fiind solicitată în majoritatea domeniilor de activitate, dar foarte frecvent în
activitatea motrică. Studiile şi cercetările de specialitate au confirmat că nu există mişcare
care să se poată realiza fără forţă, dezvoltarea necorespunzătoare a acestei calităţi făcând chiar
imposibilă formarea, dar mai ales consolidarea deprinderilor motrice. Pentru a realiza o
acţiune motrică este necesar să fie deplasat cel puţin un segment al corpului, acesta având o
greutate mai mică sau mai mare. Mişcarea implică modificarea inerţiei segmentului respectiv,
ceea ce nu se poate realiza decât cu ajutorul unei forţe, în cazul nostru determinată de
contracţia sau extensia unuia sau mai multor muşchi. În mod frecvent, în activitatea fizică
termenul de ,,forţă” este întrebuinţat sub două aspecte:
 Forţa, caracteristică a mişcării;
 Forţa, o însuşire (calitate) a organismului uman.
Cunoaşterea factorilor care determină valoarea forţei reprezintă o condiţie de prim
ordin pentru alegerea căilor şi mijloacelor de dezvoltare a acesteia. Cei mai importanţi factori
sunt: numărul fibrelor musculare antrenate în contracţie şi grosimea muşchiului(suprafaţa de
secţiune transversală). În raport de acţiunea motrică în care acţionează, forţa se poate
manifesta sub mai multe forme; în activitatea practică se cunosc următoarele forme de
manifestare a acesteia: forţa propriu-zisă (maximă sau absolută), forţa explozivă, forţa în
regim de rezistenţă, folosind alte criterii, forţa poate fi: forţa generală, forţa specială, forţa
dinamică şi forţa statică.
194
Având în vedere importanţa acestei calităţi motrice în pregătirea fizică şi pentru muncă
a tinerilor, ea ocupă un loc bine determinat atât în programele şcolare, precum şi în cadrul
Sistemului naţional de evaluare şi apreciere în educaţia fizică şcolară. În învăţământul liceal
sunt prevăzute obiective precise privind dezvoltarea şi aprecierea forţei, după cum urmează:
 dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, acţionând global şi selectiv;
 întărirea musculaturii spatelui în scopul prevenirii deviaţiilor coloanei vertebrale;
 întărirea musculaturii braţelor, centurii scapulo-humerale, ceafa şi spatele.
Metodologia dezvoltării forţei este foarte bogată şi bine pusă la punct, dispunând de
numeroase metode şi mijloace specifice care pot fi utilizate în funcţie de scopul urmărit şi mai
ales de forma de manifestare a forţei căreia i se adresează. Considerăm că în activitatea de
educaţie fizică şi sport şcolară pot fi folosite cu o eficienţă bună, metodele: antrenamentul în
circuit, metoda halterofilului, metoda power - training şi contracţia izometrică.
Specialiştii în educaţie fizică recomandă pentru dezvoltarea forţei trei grupe principale
de exerciţii: 1) exerciţiul de concurs, acesta putând fi reprezentat chiar de proba respectivă, se
recomandă efectuarea în condiţii identice sau apropiate de concurs, cu adăugarea unor
greutăţi. 2) exerciţii speciale, efectuate cu alte materiale decât cele specifice, care trebuie să
corespundă în mare măsură cu structura şi mai ales cu durata de desfăşurare a probei
respective. 3) exerciţii pentru dezvoltarea forţei generale, se recomandă să fie folosite pentru
asigurarea unei baze generale de forţă pe care să se sprijine specializarea solicitată de probă.
 Educaţia fizică şi activităţile sportive sunt preocupări constante pentru toţi factori
responsabili de educaţia generaţiilor în formare, de sănătatea şi capacitatea biomotrică. De
aceea este imperios necesar de a cunoaşte capacitatea şi nivelul dezvoltării motrice în vederea
elaborării unor programe eficiente.
 Interesul pentru mişcare, tradiţia practicării exerciţiilor fizice se dezvoltă odată cu
creşterea gradului de tehnologizare, între acestea şi motivaţia pentru educaţie fizică şi sport
existând o relaţie directă.
 În condiţiile economice actuale ale cărei efecte se fac simţite pe multiple planuri,
societatea este preocupată să deceleze şi să cunoască fenomenele legate de acomodarea
omului la condiţiile şi ritmul de muncă şi viaţă impuse de dezvoltarea societăţii, să stabilească
măsurile ce se impun pentru a asigura prelungirea perioadei de viaţă activă, prevenirea
proceselor degenerative ale organismului, a involuţiei unor funcţii datorate lipsei de solicitare,
consecinţă a limitării mişcării şi efortului fizic din procesul muncii.
 Dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie realizată pe căi şi cu
mijloace specifice. Metodologia dezvoltării forţei dispune de numeroase metode şi mijloace
specifice care pot fi utilizate în funcţie de scopul urmărit, de posibilităţile maxime ale
organismului, de sex, de nivelul de pregătire, de vârsta elevilor.
 Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei
fizice şcolare reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Nu există limită inferioară
de vârstă pentru începerea dezvoltării calităţii motrice – forţa; există doar metode şi mijloace
adecvate acesteia, perioade de dezvoltare mai intensă şi de relativă stagnare.
 Stabilirea dinamicii dezvoltării forţei principalelor grupe musculare ne permite o

raportare directă a calităţi motrice-forţa, a elevilor (băieţi) din Liceul Energetic Ploieşti, faţă
195
de valorile medii obţinute prin testarea şi prelucrarea datelor înregistrate de elevi din
învăţământul liceal.
 Alegerea unor metode şi mijloace pentru dezvoltarea forţei care să permită atingerea,
dar mai ales, depăşirea baremurilor pentru obţinerea punctajului maxim la examenul de
bacalaureat, educaţie fizică.
Cercetarea s-a desfăşurat pe parcursul anului şcolar 2005/2006 în cadrul orelor de

educaţie fizică de la Liceul Energetic din Ploieşti, când s-au realizat testările iniţiale (în
semestrul I, luna octombrie s-a testat proba de săritură în lungime fără elan, în luna
decembrie, s-au testat probele de tracţiuni în braţe şi ridicări din culcat dorsal la verticală
contra 30”) iar testările finale s-au realizat în luna mai a semestrului II. Cercetarea a cuprins
câte o clasă din fiecare an de studiu însumând un număr total de 90 elevi (cls. a XII-a 25 elevi,
cls. a XI-a 23 elevi, cls. a X-a 21 elevi, cls. a IX-a 21 elevi). După culegerea datelor s-a trecut
la întabelarea, prelucrarea şi interpretarea datelor, pe baza indicatorilor statistici media
aritmetică(X), abaterea standard(S) şi a coeficientului de variabilitate (Cv). (Tabel nr.1)
Tabel nr. 1 Cuprinzând indicatori statistici calculaţi

Indicatori Tracţiuni Abdomen Săritura în lungime de pe loc
Clasa
statistici iniţială finală iniţială finală Iniţială finală
X 13 16,12 14,84 16,80 2,37 2,42
XII S 1,62 1,08 1,89 1,51 0,13 0,18
Cv 12,46 6,69 12,73 8,98 5,48 7,43
X 12,91 16,30 17,21 19,04 2,43 2,45
XI S 1,35 0,98 2,12 1,59 0,21 0,19
Cv 10,45 6,01 12,31 8,35 8,64 7,75
X 10,80 14,71 14,33 17,19 2,11 2,29
X S 2,05 1,77 2,32 2,01 0,25 0,27
Cv 18,98 12,03 16,18 11,69 11,84 11,79
X 8,14 13,03 14,33 15,08 2,18 2,27
IX S 2,32 1,98 2,45 2,10 0,14 0,20
Cv 28,50 15,19 17,09 13,92 6,42 8,81
Concluzii
 Din prelucrarea şi interpretarea celor 540 de date primare s-a putut constata o evoluţie
ascendentă(excepţie proba de săritură în lungime de pe loc cls. a X-a când media aritmetică
calculată este mai mică faţă de cea de la cls. a IX-a.) a valorilor mediilor aritmetice calculate
pentru cele trei probe testate până la nivelul clasei a XI-a; clasa a XII-a înregistrând valori ale
mediilor aritmetice mai mici la toate cele trei probe testate.
 Valorile mediilor aritmetice mai mici obţinute de elevi clasei a XII-a se pot explica
printr-un dezinteres total pentru o pregătire motrică generală continuă datorat timpului limitat
pe care îl au la dispoziţie (număr mare de pregătiri, atât la şcoală cât şi în particular, testări
196
repetate la nivelul şcolii, atingerea unui nivel ridicat al performanţei motrice în cls. a XI-a,
care le asigură punctaj maxim la examenul de bacalaureat).
 Comparând mediile aritmetice calculate în proba de tracţiuni în braţe, faţă de elevi de
aceiaşi vârstă, se poate constata că sunt mult peste media pe ţară.
 Datorită importanţei deosebite a educaţiei fizice în învăţământul liceal, din cercetarea
realizată reiese faptul că metodele folosite pentru dezvoltarea forţei au fost bine alese şi au
ţinut cont de particularităţile individuale, motrice şi psihice.
 Progresul realizat nu poate fi numai rezultatul metodelor şi mijloacelor folosite dar şi
al procesului de dezvoltare şi creştere fizică realizat de aceşti tineri.
 Aprecierea şi evaluarea rezultatelor a vizat nu numai aspectul cantitativ dar şi aspectul
calitativ în evoluţia elevilor.
 Sarcinile lecţiilor de educaţie fizică nu au avut ca unic scop dezvoltarea forţei, ci au
urmărit şi alte sarcini didactice.
Bibliografie
Chiriţă, Georgeta - Pedagogie, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.

Demeter, Andrei - Fiziologia educaţiei fizice şcolare, Editura Stadion, Bucureşti,1974.
Dragnea, Adrian - Măsurarea şi evaluarea în educaţia fizică şi sport, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1984.
Dragnea, Adrian - Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti, 2002.
Epuran, Mihai - Psihologia educaţiei fizice şcolare, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978.
Mitra, Gh.şi Mogoş, Al. – Metodica educaţiei fizice şcolare, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1980.
Şiclovan, Ion - Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1977.
*** – Programele şcolare de educaţie fizică
Abstract
Physical education and sport practice certify that the development level of the movement
qualities determines, to a great extent, the accomplishment of the foreseen requests în the scholastic
programs concerning the extension and perfection of the knowledge, skills and movement abilities
system în students. Movement qualities are specific to some parameters through which value and each
one’s contribution at different movement action realization is possible. So, for determining the power
value it is used as standard parameter – the charge, for speed – the movement speed, for resistance –
action duration, and for skill – action’s complexity and precision.
197
LEGISLAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC ŞI

CONTRIBUŢIA ADUSĂ PROCESULUI DE MODERNIZARE
ÎN PERIOADA 1864–1914
Drd. HORIA FOCŞENEANU

Universitatea “Valahia” Târgoviste
Lector univ. dr. GHEORGHE BURLACU
Universitatea “Spiru Haret”
Cuvinte cheie: legislaţie, modernizare, învăţământ.
Nu există domeniu al vieţii publice în care Alexandru Ioan Cuza să nu se fi implicat şi

în care să nu fi adus germenii înnoirii, însă roadele acestor acţiuni vor fi fost culese mult mai
târziu, de succesori.
Inteligent, voluntar, abil, hotărât să meargă până la capăt, Cuza rămâne una dintre cele
mai de seamă personalităţi ale istoriei româneşti şi care, prin măsuri deosebit de energice,
reuşeşte să dea un impuls către modernitate şi apropiere de valorile occidentale tuturor
domeniilor de activitate româneşti.
După lovitura de stat prin care îşi consolidează poziţia şi iniţiativele, Cuza mai
introduce unele reforme, dintre care mai importante ar fi organizarea Curţii de Conturi şi
Legea instrucţiunii publice, în anul 1864. Acest din urmă act normativ capătă o importanţă
deosebită, întrucât, pentru prima dată până atunci, învăţământul primar este statuat obligatoriu
şi gratuit, răspândirea să cuprinzând toată populaţia, atât rurală cât şi cea urbană.
În cuprinsul capitolului intitulat Dispoziţiuni generale se fac precizări în ceea ce
priveşte împărţirea instrucţiunii, care va fi publică şi privată, iar dividerea pe categorii se va
face în funcţie de vârstă şi anume, primară, secundară şi superioară.
Foarte important pentru acel timp este art. 6 al aceluiaşi capitol al actului legislativ
amintit, care prevede că „Instrucţiunea primară elementară este obligatorie şi gratuită (...)”,
ceea ce va contribui decisiv la ridicarea nivelului de cunoaştere a marii mase a populaţiei.
De remarcat este şi delimitarea corpului didactic pe patru grade: învăţători pentru
şcolile primare rurale, institutori pentru cele primare urbane, profesori pentru şcolile
secundare şi profesori în cadrul facultăţilor.
Partea I a legii amintite abordează precizări privind administrarea şi organizarea
instrucţiunii, stabilind organele de conducere ale administraţiei centrale, cum sunt, printre
altele, Ministrul şi Consiliul permanent al acesteia.
Începând cu capitolul II găsim organizarea propriu-zisă a instrucţiunii primare care, la
art. 31, menţionează: „Instrucţiunea elementara este obligatorie pentru toţi copiii de amândouă
sexele, începând de la opt până la doisprezece ani împliniţi. Această îndatorire este impusă,
sub penalităţile prescrise părinţilor, tutorilor, stăpânilor, maeştrilor sau oricărei persoane ce
are sub îngrijire copilul”.
În articolul imediat următor al actului legislativ, 32, sunt stabilite şi disciplinele ce vor
fi studiate în ciclul primar, precizări inedite atunci. „Instrucţiunea obligatorie va cuprinde
următoarele obiecte de studiu: citirea şi scrierea, catehismul, noţiuni de igienă, de gramatică,
de geografie, de istoria ţării, de drept administrativ al ţării, cele patru lucrări din aritmetică,
sistemul legal al măsurilor şi al greutăţilor”.
198
Însă cele mai importante articole sunt cele ce vizează ducerea la îndeplinire a
obligativităţii învăţământului primar, precum şi măsurile ce se vor lua în vederea ducerii la
îndeplinire a acestui deziderat: „Art. 36: Când părintele, tutorele sau stăpânul va lăsa pe copil
a lipsi de la şcoala fără motive legale, şi nu îl va trimite trei zile după avertismentul ce va
primi de la învăţător, acesta sau revizorul va înştiinţa consiliul local al comunei, care va
propune la părinte, tutore sau stăpân la o amendă de douăzeci de parale la oraşe şi de zece
parale la sate, pentru fiecare zi de lipsă”.
Iată deci că prin această lege responsabilitatea instruirii copiilor este repartizată
întregii comunităţi, după cum am observat în luarea măsurilor împotriva celor ce absentează
fiind implicat chiar şi Consiliul local.
Conform legii la care ne referim, instrucţiunea publică a intrat în întregime în sarcina
statului, în ceea ce priveşte învăţătorul şi administratorul, dar subvenţiile pentru cărţi şi
celelalte materiale şcolare vor rămâne o problemă a consiliilor locale.
Organizarea instrucţiunii primare, cuprinsă în secţiunea a II-a a legii, prevede
organizarea şcolilor de băieţi din comunele urbane, a şcolilor primare de fete din mediul urban
şi a celor primare de băieţi şi fete din lumea rurală.
Toate aceste măsuri legislative privind organizarea şcolilor primare vor fi completate,
în vederea unei optime aplicări, în secţiunea a III-a a actului legislativ discutat, secţiune în
care au fost stabilite responsabilităţile revizorilor şi subrevizorilor, o ierarhie cu rol important
în optimizarea calităţii învăţământului modern românesc, care tocmai se contura.
Se ajunge şi la capitolul III al acestei importante legi, unde găsim organizarea
instrucţiunii secundare, cu titlu de urgenţă, în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Craiova, Botoşani,
Buzău, Focşani, Ismail, Bârlad, Ploieşti etc. Se menţionează, de asemenea, faptul că sistemul
liceal va fi compus din şapte, iar cel gimnazial din patru, însă aspectul cel mai demn de
remarcat este întâlnit la art. 116, în care sunt incluse disciplinele de studiu. Printre altele, în
această secţiune a legii, se prevede că „Învăţăturile ce se cuprind în liceu sunt: religiunea,
limbile română, latină, elenă, franceză, italiană şi germană, aritmetica naţională, sistemele
legale ale măsurilor şi greutăţilor, elemente de ţinere a registrelor, geometria, algebra,
trigonometria, istoria generală şi istoria românilor, elemente de fizică şi chimie, cosmografia,
geografia statistică, elemente de filosofie şi retorică, elemente de economie politică şi de drept
administrativ, muzica vocală şi gimnastica”.
Iată, în consecinţă, că suntem în prezenţa actului de naştere a educaţiei fizice şcolare
moderne. Gimnastica, aşa cum era definită la acel timp, capătă un caracter instituţional şi
includerea ei în cadrul disciplinelor de învăţământ obligatorii este rodul demersurilor făcute
de câţiva entuziaşti pionieri ai domeniului pe lângă forul legislativ.
Partea finală a legii discutate cuprinde şi o serie de măsuri ce trebuie luate în vederea
realizării unui învăţământ modern şi necesar, care să cuprindă mase cât mai largi de tineri şi o
ridicare a nivelului intelectual al populaţiei.
Evident, această lege remarcabilă în ceea ce priveşte fundamentarea învăţământului
românesc avea să sufere, de-a lungul timpului, îmbunătăţiri şi adăugiri, atât de necesare în
vederea optimizării permanente, în acord cu cerinţele Occidentului.
Însă, în acelaşi timp, putem vorbi de un puternic avânt în domeniul legislaţiei abia
începând cu anul 1891 când, prin Legea asupra învăţământului primar, va fi deschis un nou
drum reformator în învăţământul românesc modern, iar densitatea de acte normative, ce se va
face simţită începând cu acest an de referinţă, reprezintă un indicator al gradului de implicare
a statului, a forurilor legislative în vederea optimizării permanente şi de adaptare la cerinţele
vremii respective a învăţământului de toate gradele.
Aşadar, Legea învăţământului primar din 1891 se înscrie în aceste coordonate şi,
analizând conţinutul ei, vom constata referiri la obligativitatea învăţământului primar
începând de la vârsta de 7 ani, până la cea de 14 ani, pentru băieţi, şi 12 ani - pentru fete.
199
Apare aici ca element de noutate o mai bună organizare a muncii de luare în evidenţă a
copiilor ce urmau a fi cuprinşi în învăţământul primar, prin introducerea recensământului în
vacanţa de Paşte, acţiunea desfăşurându-se la cătune şi la circumscripţiile şcolare.
Ca o notă de apreciere pozitivă asupra acestei metodologii de lucru, menţionăm că
recensământul populaţiei preşcolare reprezintă o acţiune ce-şi dovedeşte utilitatea şi în
prezent.
Capitolul II al actului normativ din 1891, vine cu noi forme de organizare a
învăţământului primar: „Art. 15. Învăţământul primar se dă:
1. În Grădiniţe de copii;
2. În Şcolile primare elementare;
3. În Cursurile complementare anexate pe lângă şcolile primare elementare;
4. În Şcolile primare superioare;
5. În Şcolile profesionale primare”.
Desigur, este important să precizăm că în art. 17 al actului normativ amintit sunt
prezentate disciplinele cuprinse în grădiniţele pentru copii, unde, alături de educaţia morală şi
religioasă, cunoştinţele uzuale, exerciţiile de vorbire şi povestirile, precum şi primele noţiuni
ale desenului, lecturii, scrierii şi calculelor găsim şi jocurile însoţite de mişcările gradate pe
fond muzical.
Începând cu acest an - 1891 - reglementările legale cuprind precizări privind vârsta
copiilor de grădiniţă precum şi aspecte ce vizează influenţarea dezvoltării fizice prin „jocuri şi
mişcări gradate şi însoţite de cântece”. Toate acestea au fost continuate, în mod firesc, în anii
învăţământului primar elementar care, prin art. 20 al legii, consfinţeşte prezenţa gimnasticii în
cadrul disciplinelor de învăţământ obligatorii.
Ca noutate în domeniul legislativ, în cadrul actului normativ amintit anterior găsim, la
capitolul III, reglementări ce vizează pregătirea corpului didactic primar, şi anume înfiinţarea
şcolilor normale primare, care la art. 50 sunt definite ca „aşezăminte publice, a căror misiune
este de a forma institutori, învăţători şi institutoare pentru grădiniţe”.
Important este de menţionat conţinutul programei şcolilor normale care, în art. 57 face
următoarele precizări: „Programele tuturor şcolilor normale vor cuprinde, în vederea culturii
generale şi special pedagogice a viitorilor membrii ai corpului didactic, următoarele studii:
1. Religiunea;
2. Limba şi literatura română;
3. Noţiuni de istorie universală şi în special din istoria românilor;
4. Geografia;
5. Matematica;
6. Ştiinţe naturale şi fizico-chimice;
7. Igiena;
8. Caligrafia şi desenul;
9. Muzica;
10. Gimnastica;
11. Limba franceză;
12. Pedagogia cu ştiinţele ei auxiliare şi pedagogice”.
Gimnastica, după cum se vede, devenea disciplină obligatorie în toate programele de
învăţământ şi, mai mult, asistăm la „coborârea” la nivelul grădiniţei a exerciţiilor fizice, sub
formă de jocuri de mişcare, dovadă a faptului că treptat educaţia fizică devine componentă
indispensabilă a educaţiei generale, însă acest fapt va fi fundamentat ştiinţific mult mai târziu.
Dorinţa autorităţilor vremii de a perfecţiona continuu procesul de învăţământ îşi
găseşte concretizarea prin apariţia în anul 1892, a Legii învăţământului primar şi normal
primar, în cuprinsul căreia se va regăsi o nouă sistematizare a ciclurilor de învăţământ: „Art.
19. Şcolile primare se împart în:
200
- şcoli de cătune;
- şcoli primare de gradul I;
- şcoli primare de gradul II;
- cursuri primare complementare şi de repetire”.
Se întâlneşte aici, pentru prima dată, şi noţiunea de „programă analitică”, semn al unei
evoluţii vertiginoase a terminologiei şi teoriei disciplinelor cuprinse în planul de învăţământ,
ilustrat în articolul ce urmează celui de mai sus: „Art. 20: Materiile de învăţământ în şcolile
primare sunt: citirea, scrierea, limba română, aritmetica practică şi noţiuni elementare de
geometrie, noţiuni de istoria ţării şi de geografie, de ştiinţe naturale şi fizice, rugăciuni şi
istoria sacră, desenul, muzica vocală, jocuri gimnastice, exerciţii militare şi, pe cât posibil,
lucrul manual şi grădinărit.
Aceste materii se vor divide, prin programa analitică, în trei cursuri progresive, anume
cel inferior, mediu şi cel superior. Cursul inferior se va preda în şcolile din cătune; cursul
inferior şi mediu, în şcolile primare de gradul I. Cursul complet, în şcolile primare de gradul II”.
Se poate sesiza, începând cu acest precedent, o mai bună orientare şi structurare a
etapelor de învăţare, depăşindu-se momentele de început, când empirismul era o notă
dominantă, iar programele şcolare capătă treptat un suport ştiinţific din ce în ce mai bine
definit, prin apariţia numeroşilor pedagogi şi prin influenţele occidentale, care încep să se facă
simţite şi în gândirea românilor.
Articolul 47 al aceluiaşi act normativ face precizări asupra disciplinelor pe care trebuie
să le parcurgă elevii şcolilor normale, astfel că gimnastica şi jocurile gimnastice se regăsesc
alături de celelalte discipline fundamentale, cărora li se va adaugă ulterior, dar numai în
şcolile de institutori, instrucţia militară.
Tot în cadrul acestei legi din 1892 întâlnim apariţia examenului de definitivat pentru
cadrele didactice după un stagiu de provizorat de trei ani, conţinutul examenului fiind
compus dintr-o probă teoretică şi una practică, cea din urma constând din prezentarea unei
lecţii model.
Aceste precizări confirmă creşterea gradului de exigenţă în ceea ce priveşte pregătirea
profesională a celor ce aveau să acceadă în rândurile corpului profesoral.
Bibliografie
* * *, Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române. Ediţiune oficială, Bucureşti,

1865
* * *, Lege asupra învăţământului primar - normal primar, promulgată în data de 19 mai
1893
* * *, Lege asupra învăţământului primar şi normal primar, din anul 1894
* * *, Lege asupra învăţământului primar şi normal primar, în „Monitorul Oficial”, nr.
40/23.05.1893.
201
UTILITATEA GIMNASTICII DE ÎNTREŢINERE

LA VÂRSTA A III-A
Conf. dr. MIHAELA GANCIU
Moto: „Sportul pune zăvor bătrâneţii şi o împiedică să intre în casă”

Aristofan
Cuvinte cheie: gimnastică, beneficii, vârsta a III-a.
Experienţa seculară a poporului nostru a caracterizat bătrâneţea drept o „haină grea”.

Sub această expresie, în fond, se ascunde dificultatea de mişcare a vârstnicului.
Totodată cercetările moderne şi gerontologie au arătat că mişcarea este unul din
factorii care prelungesc viaţa, dar mai ales factorul principal care asigură celor ce au ajuns la
vârste mari, o condiţie fizică ce le conferă nu numai confort subiectiv, dar şi independenţă
necesară în mediul social sau familial în care îşi duc existenţa.
Mişcarea contribuie astfel nu numai la îndepărtarea „hainei grele” a vârstei a treia, dar
îngăduie omului vârstnic să se insereze util şi cu demnitate în mediul său.
Gerontologia şi geriatria au arătat că pentru ameliorarea condiţiei fizice şi pentru
menţinerea sănătăţii bătrânului – sunt necesare şi o serie de mişcări studiate cu grijă şi
selectate, care să completeze mişcările uzuale, de programe de gimnastică necesare pentru a
corecta diferitele vicii de poziţie, deformări, dureri sau disconforturi, care apar odată cu
înaintarea în vârstă.
Programele de gimnastică sunt orientate spre creşterea speranţei de viaţă şi spre a face
din populaţia vârstei a treia, oameni activi, să le menţină atât forţa fizică cât şi potenţialul
intelectual.
Lucrarea de faţă îşi propune să ofere indicaţii şi recomandări pentru ca această
categorie de vârstă să trăiască în mod activ şi plăcut.
Modul de viaţă este un factor de bază care poate declanşa sau favoriza în organism
multiple disfuncţii ce afectează în mod ostil sănătatea individului.
Mişcarea este strâns legată de starea de sănătate, ea nu trebuie limitată la activităţile
zilnice ci este necesară practicarea ei în mod organizat sub forma exerciţiilor fizice.
Practicarea în mod sistematic a exerciţiilor fizice duce la ameliorări evidente a
capacităţii fizice, creşte rezistenţa la efort, scade tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă,
îmbunătăţeşte respiraţia, creşte mobilitatea articulară, activează circulaţia şi duce la irigarea
mai intensă a tuturor organelor şi în special a creierului. De asemenea influenţează favorabil
sistemul osos şi muscular, aparatul digestiv, endocrin şi renal.
Reguli şi principii în aplicarea programelor de gimnastică

Pentru ca gimnastica să constituie un mijloc terapeutic este obligatoriu ca ea să se
aplice diferenţiat, în funcţie de afecţiunile pacientului, de vârsta acestuia, starea psihică şi
pregătirea fizică anterioară.
Selectarea şi dozarea exerciţiilor precum şi ritmul de execuţie se fac ţinând seama de
posibilităţile fiecărui pacient.
Gradarea efortului se face progresiv, pentru că adaptarea organismului la efort să se
realizeze treptat;
Conţinutul lecţiei, trebuie să fie variat, în funcţie de necesităţile cursanţilor,
complexele de exerciţii schimbându-se periodic.
202
Pe parcursul şedinţelor de gimnastică se controlează frecvenţa cardiacă şi tensiunea
arterială.
Exerciţiile trebuie executate cu amplitudine maximă, corespunzătoare posibilităţilor
individuale fără a suprasolicita articulaţiile.
Respiraţia trebuie corelată în permanenţă cu mişcarea, iar după fiecare serie de
exerciţii se impune relaxarea organismului.
În lecţiile de gimnastică se va insista în special pe solicitarea acelor muşchi care prin
acţiunea lor specifică sunt prea puţin antrenaţi în activităţile cotidiene.
Din programele de gimnastică
Se vor evita:
– exerciţiile anaerobe, în care se lucrează cu datorie de oxigen
– exerciţii izometrice
– exerciţiile în care capul coboară sub orizontală faţă de trunchi
– săriturile
– schimbările bruşte de poziţii
– exerciţiile cu grad crescut de dificultate
– ritmul de execuţie alert
– numărul mare de repetări al fiecărei mişcări care determină apariţia oboselii
– exerciţiile care determină apariţia durerii, în special la nivelul coloanei vertebrale.
Eşantionul supus investigaţiei a cuprins un număr de 20 de persoane de vârsta a treia,
care au participat la două lecţii de gimnastică de întreţinere pe săptămână.
Programul constituie identificarea motivelor practicării gimnasticii de întreţinere
precum şi cunoaşterea efectelor şi schimbările care au intervenit asupra sănătăţii.
Ipoteze
Dacă se aplică un program de gimnastică individuală în mod sistematic şi continuu se
îmbunătăţeşte starea de sănătate şi condiţia fizică a persoanelor de vârsta a III-a. Aplicarea
programelor de gimnastică s-a făcut cu monitorizare permanentă a intensităţii efortului pe tot
parcursul lecţiei cu ajutorul frecvenţei cardiace.
Perioada de efectuare a cercetării
Cercetarea a început în octombrie 2005 şi s-a finalizat în octombrie 2007.
Metode ce cercetare
– observaţia pedagogică
– ancheta
– convorbirea dirijată, realizată după un sistem de întrebări.
Rezultatele cercetării
În urma observaţiilor şi a convorbiri purtate cu cele 20 de cursante, care în proporţie
de 90% au studii superioare, am constat următoarele:
– majoritatea îşi alocă timp zilnic pentru practicarea exerciţiilor fizice;
– practicarea gimnasticii le-a creat o stare de optimism şi bună dispoziţie;
– gimnastica le-a îmbunătăţit condiţia fizică;
– cursantele şi-au ameliorat aspectul fizic şi şi-au îmbunătăţit atât forţa cât şi
rezistenţa;
– s-au ameliorat şi durerile de spate, genunchi sau şold, precum şi mobilitatea în
articulaţii;
– s-a îmbunătăţit postura;
– gimnastica le-a îmbunătăţit relaţiile sociale, dezvoltându-se chiar prietenii în cadrul
grupei;
– au învăţat să-şi cunoască mai bine disponibilităţile şi a posibilităţilor de progres
(autocunoaştere şi autoapreciere);
203
– practicarea gimnasticii cu regularitate le-a permis să dobândească abilităţi şi
capacităţi.
Iată ce declară cursantele care au participat la această cercetare:
A.N. – 58 ani „Mă simt schimbată în bine când mă antrenez, gândesc altfel, mă
preocupă felul în care arăt. Am un bun autocontrol şi o gândire pozitivă”
M.E. – 56 ani „Gimnastica mi-a schimbat viaţa, iar în corpul meu simt armonie şu
echilibru, savurez mişcarea întocmai ca şi o prăjitură bună”.
P.S. – 62 ani „Înainte mă durea spatele şi nu mă mai ţineau genunchii, acum mă simt
mai tânără cu 10 ani, urc cele 4 trepte ale blocului în care locuiesc fără să mă opresc, iar
câteodată chiar alerg să prind autobuzul”-
P.J. 70 ani „De când fac gimnastică am un somn mai bun căci antrenamentele îmi
obosesc corpul, dar îmi relaxează mintea eliberând-o de tensiunile acumulate”.
P.J. – 69 ani „De când mă ştiu fac zilnic gimnastică, am o inimă sănătoasă şi o
condiţie fizică bună”.
C.M. – 67 ani „Nu cobor din pat până nu fac exerciţii de gimnastică care să-mi
activeze şi să-mi dezmorţească muşchii şi articulaţiile”
„Gimnastica mă ajută să-mi susţin sănătatea şi să am poftă de viaţă”
J.D. – 63 ani „Am fost sportivă de performanţă, nu pot concepe viaţa fără mişcare, am
astfel o bună capacitate de efort şi-mi pot rezolva problemele zilnice cu uşurinţă”.
„Pentru mine exerciţiile de gimnastică au devenit o necesitate zilnică, îmi dau
optimism şi bună dispoziţie”.
M.T. – 65 ani „Practic gimnastica de întreţinere de peste 30 de ani, m-a ajutat să fac
faţă solicitărilor cotidiene cu vigoare şi vioiciune”.
Concluzii
Ancheta efectuată în rândul persoanelor de vârsta a III-a a scos în evidenţă
următoarele:
– practicarea gimnasticii de întreţinere în mod sistematic, consecvent duce la
îmbunătăţirea stării de sănătate şi a condiţiei fizice precum şi la reconfortare, stare de bună
dispoziţie, optimism, îmbunătăţirea activităţii intelectuale.
Relaţiile sociale constituite în cadrul grupei duc la integrarea mai bună a acestei
categorii de vârstă în societate.
Într-un cuvânt putem spune că acestor persoane gimnastica de întreţinere le-a
îmbunătăţit CALITATEA VIEŢII.
Bibliografie
Baciu C. Cultura fizică medicală, Editura Sport şi Turism, Bucureşti, 1981.

Cristea C.L. Principii de kineoterapie recuperatorie, Editura Universităţii Oradea, 1999.
Mărgineanu N. Condiţia umană – aspectul ei bio-psiho-social şi cultural, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1983.
Sbenghe T. Kinesiologie – ştiinţa mişcării, Editura Medicală, Bucureşti, 2002.
Abstract
The paper propose to offering indications and recomandations according to the practice of
heath gymnastic at for the third age because the movement is in according with of the health.
The programs of gymnastic are orientated to the grow of eife hope and also intellectual
potential.
204
205
LOCUL GIMNASTICII MEDICALE ÎN ANSAMBLUL

SISTEMIC AL DISCIPLINELOR PRACTICATE
ÎN CADRUL ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ
ÎN UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Cuvinte cheie: gimnastică medicală, învăţământ superior.
Constituie o realitate regretabilă faptul că o parte a studenţilor prezintă diferite

deficienţe fizice. O parte dintre aceştia apelează la scutiri medicale totale de efort fizic, iar
alţii sunt cuprinşi în grupe separate de gimnastică medicală, în cadrul cărora se va acţiona prin
mijloace specifice, diferenţiate pe grupe de diagnostic, pentru împiedicarea evoluţiei,
ameliorarea şi corectarea deficienţelor fizice.
Integrarea acestor studenţi în activitatea de gimnastică medicală se va realiza pe baza
recomandărilor medicilor specialişti.
În cazul acestor studenţi, obiectivele lecţiei de educaţie fizică sunt profilactice,
curative, educative şi relaţionale, iar evaluarea cursanţilor vizează următoarele componente:
motricitatea şi coordonarea mişcărilor; se apreciază rezultatele obţinute prin aplicarea
programului de recuperare.
Scopul cercetării:
 obţinerea unor date concrete privind numărul studenţilor înscrişi la disciplina
gimnastică medicală;
 cunoaşterea diagnosticelor studenţilor, pe baza adeverinţelor medicale, în vederea
eficientizării procesului instructiv-educativ, prin folosirea celor mai adecvate programe de
recuperare.
Premisele cercetării
Cunoaşterea opţiunilor studenţilor în privinţa disciplinelor sportive, pe care doresc să
le practice în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, poate favoriza procesul instructiv-educativ,
prin folosirea celor mai eficiente modalităţi de structurare a acestuia.
Pornind de la recomandarea 16, referitor la „Manifestul european privind tineretul şi
sportul”, care menţionează că toţi tinerii trebuie să aibă posibilitatea de a participa la activităţi
de educaţie fizică – am elaborat aceste programe de gimnastică medicală adecvate şi
echilibrate, pentru ca şi aceşti tineri cu probleme de sănătate să-şi poată dezvolta potenţialul
bio-motric şi să poată participa la cursul de educaţie fizică, dobândind un mod de viaţă activ.
Gimnastica medicală are la bază principiile generale ale lui Pehr Hering Ling (1776-
1839), socotit părintele gimnasticii medicale numită multă vreme „gimnastica suedeză”. La
noi în ţară, cei care au introdus gimnastica medicală şi i-au dat prestigiul de care se bucură şi
astăzi, sunt prof. Adrian Ionescu şi Ana Strugurescu- Kisch.
Întregul proces de reeducare prin gimnastică medicală se bazează pe patru principii:
1. Obţinerea unei adaptări maxime la o schemă dată în caz de leziuni şi deformaţii;
2. Preponderenţa mişcării active;
206
3. Gradarea tratamentului, urmând curba clasică a efortului în cursul unei lecţii;
4. Evitarea oboselii.
În ceea ce priveşte gradarea efortului în timp, trebuie respectate cele şapte principii
enunţate de Nikitin şi Pribilov:
a. de la uşor la greu;
b. de la simplu la complex;
c. de la cunoscut la necunoscut;
d. de la un lucru deprins la altul nedeprins;
e. de la obişnuit la neobişnuit;
f. de la sporadic la sistematic;
g. succesiunea.
Exerciţiile de gimnastică medicală urmăresc înlăturarea reflexului de atitudine
deficitară a segmentului vizat şi înlocuirea lui cu un reflex nou, corect şi stabil.
Menţinerea în poziţie corectă a segmentului afectat se realizează prin acţiunea
antagonică a grupelor musculare ce acţionează asupra acestuia. Se acţionează asupra
sistemului neuromuscular, tonificând (prin scurtare) musculatura hipotonă şi prin alungire pe
cea scurtă şi rigidă (hipertonă), contribuind astfel la restabilirea echilibrului funcţional între
cele două grupe musculare.
Succesiunea mijloacelor utilizate în activitatea de corectare a deficienţelor fizice va
cuprinde:
- pregătirea organismului şi a segmentelor vizate pentru efort;
- lucrul pe segmente;
- exerciţii aplicative corective;
- exerciţii de respiraţie;
- exerciţii de redresare şi relaxare a segmentelor respective.
Prin exerciţiile folosite se urmăreşte:
 creşterea mobilităţii articulaţiilor ce angrenează în lucru segmentul respectiv;
 tonifierea musculaturii acestuia.
Se vor folosi poziţiile: stând, pe genunchi, aşezat, culcat dorsal, culcat facial, culcat
costal, atârnat la scara fixă.
După gardul de evoluţie, deficienţele fizice se împart în:

→ deficienţe de gradul I sau atitudini deficienţe;
→ deficienţe de gradul II – marchează începutul unor modificări structurale;
→ deficienţe de gradul III în care modificările structurale (osoase, musculare şi articulare)
sun avansate;
→ deficienţe de gradul IV – cu modificări evidente ale formei corpului sau segmentului
afectat.
Prin mijloacele gimnasticii medicale putem influenţa pozitiv, oprind evoluţia sau
ameliorând deficienţele.
După localizare, deficienţele pot apărea:
- la nivelul coloanei: cifoză, lordoză, cifo-lordoză, scolioză în C, scolioză în S,
spate rotund sau plan.
- la nivelul umerilor: umeri căzuţi sau aduşi, omoplaţi depărtaţi şi desprinşi;
- la nivelul toracelui şi abdomenului: torace plat şi înfundat, abdomen aton;
- la nivelul picioarelor: genunchi în varum sau în valgum, picior plat.
Analizând adeverinţele medicale ale studenţilor, care au frecventat cursurile de
gimnastică medicală în ultimii cinci ani, acestea ne indică următoarele aspecte:
 gimnastica medicală reprezintă 3,58% din opţiunile studenţilor în anii universitari
2007-2008, privind disciplinele sportive alese;
207
 scolioza este de departe cea mai frecventă deficienţă întâlnită în rândul
studenţilor. În perioada 2003-2008, din cei 987 studenţi înscrişi la cursurile de gimnastică
medicală, 340 au scolioză. Programul de recuperare urmăreşte 3 obiective importante:
asuplizarea coloanei vertebrale ce trebuie urmărită în plan frontal şi sagital, întărirea
musculaturii, cu preponderenţă a şanţurilor vertebrale, musculatura trunchiului şi cea
abdominală; educarea posturală care se face cu scopul de a conştientiza efectele acţiunilor
prin urmărirea în oglindă a modului în care sunt executate exerciţioile. În scolioze corectarea
se face prin poziţionarea corpului pentru relaxarea musculaturii contractate şi contractarea
musculaturii relaxate, precum şi prin formarea reflexului de atitudine corectă.
 cifoza, cifoscolioza şi cifolordoza, spatele plat reprezintă 55 de cazuri din totalul
celor înscrişi; corectarea (ameliorarea) cifozelor se folosesc exerciţii cu ajutorul cărora se
obţin tonifierea musculaturii spatelui şi gâtului în regim de scurtare precum şi redresarea
coloanei vertebrale; în lodoze exerciţiile selectate urmăresc mobilizarea articulaţiilor
intervertebrale şi a musculaturii paravertebrale în paralel cu combaterea rigidităţii.
 un alt tip de afecţiuni ale aparatului locomotor întâlnite sunt cele la nivel lombar:
lombosciatica, discopatia lombară, hernia de disc, lumbago, spondiloza – 46 cazuri;
recuperarea funcţională în algiile de coloană vertebrală are ca punct de plecare 3 repere.
Programul se alcătuieşte pe baza unor posturi corective; treptat se introduc exerciţii orientate
spre tonifierea musculaturii care asigură menţinerea poziţiei corecte. reeducarea posturală
locală, redobândirea supleţei, recuperarea masei şi forţei musculare.
 la nivelul picioarelor am întâlnit genunchi în varum, valgum şi piciorul plat -8
cazuri; în ameliorarea piciorului plat exerciţiile fizice urmăresc tonificarea aparatului
muscular ligamentar plantar şi formarea atât în timpul mersului, cât şi în ortostatism.
 la nivelul aparatului respirator astmul bronşic este prezent la studenţi într-un
număr de 11 cazuri. Programul kinetic vizează mobilitatea cutiei toracice, reeducarea
funcţională a diafragmei, întărirea stereotipului respirator prin educarea respiraţiei corecte;
 bolile metabolice şi endocrine sunt prezente şi ele în rândul studenţilor înscrişi la
gimnastică medicală: diabetul zaharat, în forme uşoare şi obezitatea sunt întâlnite la un număr
de15 studenţi;
 dintre afecţiunile sistemului nervos şi neuromuscular întâlnim câteva cazuri
izolate de hemipareze şi paralizii – 6 cazuri. Programul cuprinde exerciţii posturale.
 spasmofilia este întâlnită în 25 de cazuri;
 alte afecţiuni şi deficienţe întâlnite: malformaţii congenitale de şold, reumatism,
entorse.
Evoluţia numărului de studenţi practicanţi ai gimnasticii medicale comparativ cu numărul total

de studenţi angrenaţi în procesul de educaţie fizică şi sport
Nr. total de Nr. total de studenţi Procentul % din nr. total

Anul
studenţi angrenaţi angrenaţi la gimnastică de studenţi angrenaţi la
universitar
la EFS medicală gimnastică medicală
2003-2004 6073 268 4,41
2004-2005 6141 228 3,71
2005-2006 5918 150 2,53
2006-2007 6034 163 2,70
2007-2008 4970 178 3,58
208
Concluzii
În cadrul lecţiilor de educaţie fizică, gimnastica medicală îşi aduce contribuţia sa ca
terapie asociată în numeroase afecţiuni, având un efect curativ în bolile cronice, un efect
profilactic în stadiile premergătoare sechelelor, precum şi o acţiune de readaptare funcţională.
De asemenea, gimnastica medicală ajută şi la evitarea complicaţiilor în cazul unor
deficienţe câştigate sau înnăscute (vicii de statică, de postură).
Rolul curativ al gimnasticii medicale constă şi în reeducarea sau recuperarea totală sau
parţială a capacităţii funcţionale viciate de boală.
Practicarea cu consecvenţă a gimnasticii medicale de către studenţi corectează sau
împiedică agravarea unor deficienţe dobândite, cum sunt: scolioza, lordoza, piciorul plat.
Este indicat ca programul de exerciţii să continue şi în afara lecţiei de educaţie fizică, atâta
timp cât este necesar, pentru consolidarea rezultatelor obţinute sau pentru ameliorarea acestora.
Bibliografie
Albu, C., (2007), Dicţionar de kinetoterapie, Editura Polirom
Cordun, M., (1999), Kinetologie medicală, Bucureşti, Editura Axa
Zbenghe, T., (1999), Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Bucureşti, Editura
Medicală.
Abstract
In our work we presented the importance of medical gymnastic în physical education lessons
for students fitness and health. The programs of medical gymnastic are orientated to the grow of life
hope and also intelectual potential.
209
PARTICULARITĂŢI ALE ACTULUI MOTRIC

LA AMBLIOPI
Lector univ. drd. ADINA GEAMBAŞU

ANEFS - Bucureşti
Cuvinte cheie: ambliop, act motric, percepţie, kinestezie, atitudine corporală, cultură fizică
Pe planul dezvoltării fizice, lipsa vederii nu cauzează în mod direct tulburări, dar
tendinţa către sedentarism şi cunoaşterea mediului prin informaţia predominantă tactil-
kinestezică, sunt responsabile de apariţia deficienţelor fizice şi a unei dezvoltări motorii
întârziate.
Lipsa de motricitate a copiilor din primii ani de viaţă are o serie de repercusiuni
negative. Rezultatele prezentate în literatură de specialitate (V. Preda, citat de M. Ştefan,
1999) afirmă că întârzierile în dezvoltarea fizică la vârsta de 7 ani ar fi de cca 2 ani, în timp ce
la vârsta de 17 ani, rămânerea în urma este de doar 1 an. Deficienţele de dezvoltare se
manifestă la nivel muscular şi osos, conferind un aspect atrofic (membre subţiri, torace
îngust).
Motricitatea scăzută este cea care duce la apariţia unor atitudini posturale deficiente
sau deficienţe fizice cum ar fi: cap şi gât aplecate înainte sau lateral, umeri căzuţi, deviaţii de
coloană, frecvent de tip cifotoc sau scoliotic, spate rotund, torace înfundat, genuu flexum,
picior plat. Atitudinea corporală va fi la rândul său afectată, de înclinarea trunchiului
înainte, menţinerea genunchilor flectaţi (ca urmare a tendinţei de păşire pe toată talpa în
vederea obţinerii unei suprafeţe cât mai mari de sprijin).
Tendinţa de renunţare la activitatea motrică, în general, asociată deficienţelor fizice
amintite, conduce la apariţia deficienţelor fizice menţionate, conduce la apariţia unor tulburări
la nivelul sistemelor circulator şi respirator.
Toate aceste aspecte asociate vor determina o capacitate de efort scăzută comparativ
cu a copiilor sau persoanelor normale de aceeaşi vârstă. Anumite studii scot în evidenţă faptul
că există o relaţie invers proporţională între gradul de afectare a vederii şi nivelul fitness-ului
individului. De aceea rolul educaţiei fizice, este decisiv în sensul dezvoltării forţei, rezistenţei,
vitezei de reacţie, coordonării, calităţii condiţionale pentru integrarea socio-profesională a
nevăzătorilor. (C. Buell, 1982)
La copiii născuţi orbi apar relativ precoce tulburări psihice care se datoresc în parte
absenţei efectului excitaţiilor vizuale asupra centrului cortical al vederii. La marea majoritate
a copiilor cu cecitate congenitală, indiferent de sex, apar tulburări motorii, în special
fenomenul digitoocular. Acesta constă în apărarea şi frecarea globilor oculari închişi cu
degetul arătător sau cu toată mâna. La aceşti copii pot apare frecvent mişcări stereotipe, ticuri
faciale, râsul nemotivat, mişcarea ritmică de flexie a capului, balansarea capului, pendularea
picioarelor, etc. Pe lângă tulburările funcţionale ale orbirii, se mai constată tulburări de reglare
sfincteriană analo-uretrală, tulburări de vorbire. La copiii mai vioi, mai dezvoltaţi din punct de
vedere intelectual apare o hiperreactivitate ce se accentuează cu creşterea vârstei. Aceste
fenomene se estompează şi/ sau dispar pe parcurs dacă vederea a fost îmbunătăţită.
Copiii orbi scolarizaţi prezintă o labilitate statică şi motorie individuală. Uneori la
aceşti copii se constată şi tulburări în relaţiile interpersonale. Testările psihologice au
evidenţiat la unii copii tulburări de tip paranoic, trăsături depresive, complexe de inferioritate
sau chiar de superioritate. Aceste simptome sunt în strânsă corelaţie cu strofia globului ocular
210
(fenomen de amputaţie). Dacă dezvoltarea intelectuală a copilului este normală, aceste
simptome sunt ascunse sau pot fi controlate.
Situaţia copilului orb se caracterizează prin stabilirea relaţiilor cu mediul exterior prin
palpare, prin gust şi prin miros, cu ajutorul celorlalte simţuri: auz, tact, gust, miros. Aceste
stări duc la încetinirea inevitabilă a dezvoltării psihice şi intelectuale. Varianta de a auzi, a
palpa, a gusta cere un efort mult mai mare decât a vedea. Pentru copilul orb este mult mai
greu de descoperit mediul exterior, de a realiza legătura între obiect şi cuvânt. Îi lipsesc foarte
mulţi stimuli care contribuie la dezvoltarea lui, stimuli pe care îi primeşte prin alte modalităţi
decât ale văzului.
Copiii orbi au tendinţa de verbalizare, în general vorbesc mult, dar cuvintele lor nu au
acelaşi conţinut ca cele rostite de văzători. La aceşti copii se dezvoltă mai bine vorbirea şi
gândirea abstractă deoarece percepţia corectă a imaginii obiectelor le lipseşte. În toate
problemele manifestă tendinţă de pasivitate.
Copiii orbi, în urma consecinţei directe a orbirii se caracterizează prin sărăcia
mişcărilor, poziţii vicioase, mişcări dezordonate, stări ce influenţează şi dezvoltarea psihică şi
intelectuală a copilului.
La copiii orbi pentru dezvoltarea personalităţii şi inteligenţei lor este necesară o
precoce conduită pedagogică, aparte, care trebuie să fie acordată atât de către părinţi, cât şi de
şcoli speciale. Este foarte important ca aceasta să se înceapă înaintea şcolarizării copilului. În
vederea trezirii tendinţei la mişcare şi asigurării dezvoltării armonioase a corpului, este
indicată practicarea înotului, dacă permisiunea medicului este acordată.
Iniţierea instruirii copiilor la vârstă mai fragedă în unele cazuri nu este o sarcină
uşoară deoarece părinţii mai speră în apariţia vederii la copilul lor. Ei trebuie lămuriţi că
dezvoltarea fizică şi psihică a copilului se poate asigura în bune condiţii numai într-o grădiniţă
şi mai târziu într-o şcoală specială.
Lipsa vederii poate determina un puternic dezechilibru în activitatea psihică,
structurarea automatismelor şi integrarea socială a persoanei. Receptorul vizual este în acelaşi
timp factor de informare şi interfaţă a relaţiilor sociale. Disfuncţiile acestuia împiedică
cunoaşterea imaginii fizice a propriei persoane, şi nu face posibilă utilizarea imitaţiei, ca
forma a învăţării sociale. Copilul nevăzător, lipsit de experienţă nu va explora şi nu va
exploata mediul înconjurător prin motricitatea grosieră şi fină. În planul posibilităţilor de
informare nevăzătorul nu poate realiza inventarul vizual al tuturor elementelor necesare
activităţii cotidiene. Între procesele psihice, memoria cunoaşte o dezvoltare deosebită, datorită
solicitării ei intense. Nevăzătorii folosesc memoria cu scop compensator, susţinând
cunoaşterea mediului înconjurător şi adaptarea la schimbările lui. Reprezentările, ca urmare a
dificultăţilor perceptive, se caracterizează prin saturaţie în informaţie de tip tactil-kinestezic.
Astfel mâna devine “ochiul drept” al nevăzătorului, iar urechea “ochiul stang”, dezvoltând
simţul tactil la maximum de fineţe al stereognoziei, şi simţul auditiv ca un diapazon perfect.
Nevăzătorii nu se pot folosi de cuvinte ca: mărime, formă, poziţie, distanţă, aceste
cuvinte nu au pentru ei acelasi sens ca şi pentru văzători; cuvântul distanţă, spre exemplu, va
însemna pentru un nevăzător senzaţia tactilă şi musculară pe care o experimentează în
întinderea braţului către un obiect, sau numărul de paşi realizaţi către un obiect, sau timpul
necesar pentru a atinge obiectul, sau faibila impresie pe care o produce auzului zgomotul unui
cuvânt îndepărtat.
Vederea dă spaţiului totul elaborat, în timp ce tactilul furnizează elemente proprii în a-
l elabora, ceea ce dezvoltă nevăzatorului inteligenţa, creativitatea, imaginaţia.
Senzaţiile auditive evocă natural reprezentarea poziţiei ocupate de un obiect în spaţiu:
înainte, înapoi, în lateral, mai departe sau mai aproape în lungime, în înălţime sau în
adâncime; sunetul este perceput de ureche, în modalităţi particulare, care, treptat prin
experienţă devin reprezentări ale diferitelor poziţii ale spaţiului. De asemeni tonalitatea,
211
vibraţiile şi inflexiunile vocii persoanelor înconjurătoare, dau informaţii nevăzătorului despre
subiect, atitudine, stare de spirit.
Ajutat de către mâna, braţe, întregul corp, de miros şi gust, supervizat de către ureche
şi dirijat de către inteligenţă în principal, nevăzătorul face lumină în lumea interioară şi
exterioară.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Ion – Management, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1975

Anca Rozorea, Deficienţa de vedere – o perspectivã psihosocialã şi psihoterapeuticã, Editura
Pro Humanitate Bucureşti 1998 .
Belinovici V. – Procesul învăţării în educaţia fizică, Ed. Tineretului Cultura Fizică şi Sport
Bucureşti 1958
Belinovici V. – Procesul învăţării în educaţia fizică, Ed. Tineretului cultură fizică şi sport
1958
Buzescu A., Scurtu L. – Cursuri practice de anatomie, ANEFS 1996
Cordun M. – Elemente de kinetologie medicală, Ed. Inedit Bucureşti 1999
Cordun M. – Kinetologie medicală, Ed. Axa Bucureşti 1999
Cordun M. – Postura corporală normală şi patologică, Ed. ANEFS Bucureşti 1999
Creţu A. – Afecţiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie, Ed. Romtel Bucureşti 1996
Croitoru D. – Voleiul în şcoală, Ed. Semne Bucureşti 2002
Epuran M. – Elemente de psihosociologia activităţilor corporale - sporturi, jocuri, Bucureşti
Renaissance 2005
Epuran M., Cordun M., Mârza D., Moţet D., Stănescu M., Ochiană G. – Asistenţă, consiliere
şi intervenţii psihomedicale în sport şi kinetoterapie, Ed. Fundaţiei Humanitas
Bucureşti 2006
Franceschetti A., Rickly N.- Sur les causes de la cécité chez l’enfant, J. Ophtal 1951
Ghiţescu G. – Baschetul mijloc asociat al kinetoterapiei, Ed. Semne, Bucureşti 2002
Ghiţescu G., Moanţă A. – Baschet fundamente teoretice şi metodice, ANEFS Bucureşti 2004
Hellen Keller – Mon univers Le monde d’une soured-moute-aveugle, Paris 1914
Ispas C. – Noţiuni de semiologie medicală pentru kinetoterapeuţi, Ed. Art Design 1998
Keeney A. N.- Chronology of ophtalmic development, Sprinfield 1951
Mujicicov. N. Baranga D. Mujicicov C – Jocuri pentru copii şi tineret, Ed. Uniunii de Cultura
Fizica şi Sport Bucureşti 1966
Negulescu C. I. – Manual de handbal, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2005
Negulescu C. I. – Lecţia opţională de handbal, Ed. Cartea Universitară, Bucureşti, 2005
Negulescu C. I. – Sistemul de comunicare interumană (sinteze documentar - bibliografice)
ANEFS, Bucureşti 2007
212
Niculescu M. – Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţia fizică - ANEFS Bucureşti 2002
Pierre Villey – Les mondes des aveugles, Essay de psychologie, Paris 1914
Predescu Teodora – Minibaschet - Bucureşti 1980
Rosenbaum Santiago - Clinical strabismus management, Principles and surgical techniques-
W.B. Saunders Company 1999
Stănescu Monica – Educaţie fizică pentru preşcolari şi şcolari mici, Ed. Semne Bucureşti
2002
Stănică I. Şi colab. – Psihopedagogie specială - deficienţe senzoriale, Ed. Pro Humanitate
1997
Serbănoiu S. – Lecţia de educaţie fizică, Ed. AFIR, Bucureşti 2002
Stefan M.- Psihopedagogia copiilor cu handicap de vedere, Ed. Pro Humanitate Bucureşti
1999
Teodorescu Silvia Bota, Aura Stănescu Monica – Educaţie fizică şi sport adaptat pentru
persoane cu deficienţe senzoriale, mintale şi defavorizate social, Ed. SemnE Bucureşti
2004.
Tudor V. – Capacităţile condiţionale şi coordinative - componente ale capacităţii motrice,
Ed. RAI Coresi, Bucureşti, 1999
Tuor V. – Măsurare şi evaluare în cultură fizică şi sport, Ed. Alpha, Bucureşti 2005
Vasile Marcu – Psihoterapie şi psihosomatică, Ed. Polirom, Iaşi 1996.
Vasile Preda - Intervenţia precoce în educarea copiilor deficienţi vizual, Editura Presa
Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca,1999.
Wybar K.- Disorders of vision în children, Diseases of the eye, 1966
http://www.fcc.ro/ong.htm
http://www.scam.home.ro/links_RO.html
http://www.anvr.ro/
Abstract
The lack of motricity for poor sihgt children leads to aknowledge the surroundings through the
kinestezic information, and creates physical motor deficiencies and delay motor developement,
produced în early ages by poor bones density and hipotony în muscles.
213
RELAŢIA SUBIECTIV-OBIECTIV LA ELEVII DE

GIMNAZIU, ÎN CEEA CE PRIVEŞTE TIPUL OREI DE CURS
CE ESTE DE DORIT SĂ URMEZE IMEDIAT CELEI DE
EDUCAŢIE FIZICĂ
Asist. univ. dr. DIANA VICTORIA GIDU

Universitatea “Ovidius” Constanţa
Cuvinte cheie: educaţie fizică, elevi 11-15 ani, relaţie subiectiv-obiectiv.
Rezumat
Scopul lucrării de faţă este de a evidenţia gradul în care elevii de 11-15 ani sunt
capabili să-şi aprecieze propriile aptitudini (de natură umanistică sau matematică). Pentru
aceasta le-au fost administrate o serie de teste psihologice consacrate şi un chestionar de
opinie.
Rezultatele demonstrată faptul că la această vârstă, capacitatea de autoevaluare a
propriilor aptitudini nu este bine dezvoltată/antrenată.
Introducere
Este de notorietate faptul că orele de educaţie fizică pot fi urmate, în orarul şcolar
zilnic, atât de ore cu profil matematic, cât şi de ore cu profil umanistic. Totuşi, la fel de bine
ştiut este şi faptul că elevii au anumite aptitudini/predispoziţii pentru diferite materii şi că
acest lucru poate influenţa capacitatea lor de concentrare la orele respective.
Prin lucrarea de faţă am dorit să evaluăm capacitatea de apreciere subiectivă a elevilor
în ceea ce priveşte tipul orei de curs ce ar trebui să urmeze celei de educaţie fizică, precum şi
relaţia dintre capacitatea subiectivă de apreciere a elevilor şi ceea ce este obiectiv, real vis-à-
vis de această problemă.
Material şi metodă
Pentru aceasta, 204 elevi de la Sc. Gen. N. Tonitza din Constanţa, cu vârsta cuprinsă
între 11 şi 15 ani (102 fete şi 102 băieţi) au fost evaluaţi pe baza unui chestionar de opinii şi a
unor teste psihologice standardizate.
Chestionarul, de concepţie proprie, conţinea şi întrebarea “Ce oră crezi că ar trebui să
urmeze imediat după cea de educaţie fizică: L. Română; Biologie; Istorie; Matematică; Altele
(numiţi)”, pe care am utilizat-o în studiul de faţă. Prin această întrebare am urmărit
capacitatea subiectivă a elevilor de apreciere a propriilor predispoziţii.
Testele psihologice utilizate evidenţiau predispoziţiile elevilor pentru latura
matematică (Test de adiţionare – Krepelin şi, Test de memorare a cifrelor) sau pentru cea
214
umanistică (Test de memorie auditivă a cuvintelor – Bontilă şi, Test de barare a literelor
Bourdon-Anfimov) şi erau administrate atât înainte, cât şi după ora de educaţie fizică.
Rezultate şi discuţii
În urma analizei răspunsurilor la întrebarea “Ce oră crezi că ar trebui să urmeze

imediat după cea de educaţie fizică: L. Română; Biologie; Istorie; Matematică; Altele
(numiţi)” am obţinut următoarele rezultate: 15% dintre elevii anchetaţi au optat pentru
materiile cu profil real, iar 85% dintre ei, pentru materiile cu profil umanistic (Figura nr.1).
15%
85%
profil real profil umanistic
Figura nr. 1: Proporţia în care elevii optează pentru profilul real sau umanistic al orelor.
Aşadar, punctul de vedere subiectiv al elevilor de 11-15 ani, este cel potrivit căruia ora
care ar trebui să urmeze imediat după cea de educaţie fizică ar fi de preferat să aibă profil
umanistic. Acesta este susţinut şi de rezultatele obţinute la testările psihologice care evaluau
predispoziţia pentru latura umanistică a elevilor şi care evidenţiază faptul că performanţele
umanistice ale elevilor nu sunt afectate de efortul depus de aceştia în cadrul orei de educaţie
fizică (Tabelul nr.1).
Concluzia care se desprinde este aceea că dacă imediat după ora de educaţie fizică în
orar ar figura ore cu profil umanistic (limba română, biologie, istorie, desen, limbi străine,
muzică), capacităţile academice ale elevilor nu ar avea de suferit, ci din contră, acestea ar fi
semnificativ îmbunătăţite.
Tabelul nr. 1: Rezultatele elevilor la testele psihologige (N=204)
Tip testare Înainte de efort După efort t p
Testare 37,72 ± 42,17 ±

2,32 0,01
umanistică 17,58 21,00
Testare 50,98 ± 58,55 ±

4,76 0,001
matematică 16,05 16,32
Situaţia se prezintă în acelaşi mod şi la nivelul testărilor specifice evaluării

predispoziţiilor pentru latura matematică a elevilor. Astfel, nici în acest caz efortul din ora de
educaţie fizică nu are efecte negative asupra acestui tip de capacităţi ale elevilor (Tabelul
215
nr.1). În schimb, procentul de elevi care consideră că după ora de educaţie fizică ar trebui să
urmeze ore cu profil real (matematică, fizică, chimie, educaţie tehnologică) este de numai
15% din totalul celor chestionaţi (Figura nr.1).
Astfel, deşi rezultatele obiective (cele obţinute în urma aplicării testelor psihologice)
ne îndreptăţesc să susţinem că nici orele cu profil matematic nu vor afecta performanţele
academice ale elevilor la ora imediat următoare celei de educaţie fizică, faptul că elevii, pe
baza răspunsurilor la chestionar, nu au optat pentru astfel de ore ridică un semn de întrebare în
ceea ce priveşte capacitatea lor de autoevaluare a propriilor aptitudini.
Concluzii
1. Elevii preferă, în proporţie de 85%, ca ora de curs imediat următoare celei de

educaţie fizică să aibă profil umanistic.
2. Rezultatele testărilor psihologice arată că, indiferent de profilul orei următoare,
performanţele academice/intelectuale ale elevilor nu sunt afectate de efortul din cadrul orei de
educaţie fizică.
3. Capacitatea de autoevaluare a propriilor abilităţi nu este bine dezvoltată/antrenată la
această vârstă.
4. Pentru a veni în întâmpinarea dorinţei elevilor, recomandăm ca, pe cât posibil,
imediat după lecţia de educaţie fizică să fie programate ore cu profil umanistic.
Bibliografie
BONTILĂ, G., Tehnica testelor psihologice, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1976:
MARTIN, N., Psihologie experimentală. Note de curs, Constanţa, 2001.
MARTIN, N., Psihodiagnostic. Note de curs, Constanţa, 2001.
SÎNTION, F., Metodologia cercetării psihologice şi statistică aplicată în psihologie. Note de
curs, Constanţa, 2001.
Abstract
The purpose of this paper is to point the capacity of scholchildren, age 11 to 15 years, to
estimate their own abilities (humanistics or mathematical). For this, was adminstrated a number of
psycological tests (consacrated one) and a questionaire.
The results show that at this age, the autoevaluation capacity of their own abilities don’t have a good
advanced.
216
217
CREŞTEREA EFICIENŢEI PRODUCTIVE A

MANAGERILOR PRIN OPTIMIZAREA CONDIŢIEI FIZICE
Prof. univ. dr. BOGDAN GOUGOU GRAMMATOPOULOS

Drd. NICOLAOS FANDOPOULOS
Universitatea Atena - GRECIA
”Pentru adultul suprasolicitat în surmenajul său zilnic,

un echilibru substanţial şi de neînlocuit îl constituie
sportul, mijloc infailibil de refacere”.
Pierre de Coubertin, 1927,”Le Figaro”
Introducere
Activitatea fizică a oamenilor adulţi a fost în atenţia gânditorilor din cele mai vechi
timpuri ale civilizaţiei. Importanţa mişcării sub toate formele ei, a fost semnalată în toate
statele antice cu cultură înfloritoare cum au fost Egiptul, India şi China antică, cu cinci mii de
ani înaintea erei noastre. Vechii greci au făcut un cult din ceea ce numim sport, activitatea
sportivă şi orice formă de mişcare, făcută în scopul cultivării corpului şi a minţii într-un
echilibru perfect exprimat atât de plastic de Juvenal: “Mens sana în corpore sano”.
Revoluţia ştiinţifică şi industrială aduce pe omul muncii, ca forţă principală a
producţiei, în centrul atenţiei cercetătorilor care sunt preocupaţi de creşterea randamentului şi
de eficienta producţiei.
Comitetul Internaţional al Muncii recomandă încă din 1929, în urma concluziilor
Congresului de la Geneva: folosirea educaţiei fizice în pauzele de producţie, ca un important
mijloc de combatere a oboselii.
Cercetări recente făcute pe sportivii de performanţă, stabilesc că după 4 săptămâni de
repaus, un sportiv îşi pierde 50% din îmbunătăţirile câştigate prin antrenament, iar după 12
săptămâni, capacitatea aerobă de efort revine la nivelul dinaintea pregătirii (Klisuras 1983,
Roskammal 1967 şi Saltin, 1977). Astfel devine evident cât de necesară este activitatea
fizică organizată, de 3-5 ore pe săptămână, în antrenamente de la 30 de minute zilnic
(programul american de întreţinere a sănătăţii) până la 1-1,5 ore, de trei ori pe săptămână
(conform programului european).
Această întărire generală a organismului se manifestă în tot comportamentul
individului, inclusiv în activitatea productivă, unde va întâmpina mai uşor problemele şi
greutăţile profesionale, iar rezistenţa sa crescută la efort îl va menţine la fel de productiv pe
toată durata programului, permiţându-i astfel să aibă o eficacitate productivă crescută,
fără momente de scădere, de oboseală, de pierdere a dispoziţiei de lucru, fenomene care
sunt produse de oboseală, nervozitate lipsa de rezistenţă des întâlnite la oamenii adulţi care
nu fac activitate fizică.
218
Material şi Metode
Cunoscând importanţa acestui fenomen, am organizat un experiment cu o grupă de 20
de manageri bărbaţi, conducători a diferite întreprinderi din Atena, care timp de 19 luni,
între 01.10.2005-20.03.2007, au efectuat şedinţe bisăptămânale de pregătire fizică, într-o sală
de fitness din Atena, fiecare şedinţă având o durată de 60-90 de minute.
Experimentul utilizat a fost constatativ de tip ameliorativ-formativ destinat a verifica
ipoteza de lucru, şi a evidenţiat diferenţele de progres prin aplicarea programelor de instruire.
Am considerat ca variabilă independentă experimentală efortul fizic depus de subiecţi
prin participarea la programe de pregătire fizică conform vârstei, sexului, nivelului de
pregătire, caracteristicile efortului profesional, aplicate managerilor.
Metoda comparativă
Această metodă a fost utilizată în scopul comparării variabilelor dependente
înregistrate la testarea iniţial şi finală, în domeniul psiho–motric, al rezistenţtei generale a
organismului a capacităţii de efort, şi a condiţiei fizice.
Metoda testelor şi probelor de control

Cunoaşterea capacităţii de efort precum şi a calităţilor motrice de bază a subiecţilor
considerate a fi specifice şi necesare abordării demersului ştiinţific a fost o sarcină
permanentă a cercetării experimentale.
Această metodă a urmărit înregistrarea parametrilor antropometrici, motrici, şi ai
capacităţii de efort, permiţând astfel prelucrarea datelor şi reliefarea progreselor.
 Evaluarea motricităţii s-a concretizat, în următoarele probe: forţa explozivă a
musculaturii membrelor inferioare, forţa musculară abdominală, forţa musculaturii membrelor

superioare, viteza de deplasare.
 Determinarea rezistenţei generale a organismului, testul Cooper;
 Determinarea capacităţii de efort, prin testul Harvard.

 Determinarea condiţiei fizice prin proba Ruffier.
Scopul lucrării
Evidenţierea evoluţiei unor parametrii somato-funcţionali semnificativi, a rezistenţei
generale, a capacităţii de efort şi a condiţiei fizice a organismului, ca urmare a procesului de
adaptare a organismului la efort.
Demersul experimental a început cu sondarea opiniei managerilor în legătură cu
preferinţele sportive ale fiecăruia, identificarea şi aplicarea probelor de control iniţiale, MB1,
adaptarea, individualizarea programelor în funcţie de vârstă, sex, nivel de pregătire, stare de
sănătate şi specific profesional, aplicarea programelor, şsi testarea finală, MB2.
Pentru interpretarea performanţelor şi compararea lor, am folosit sistemul de apreciere a
condiţiei fizice propus de Gougou B. În 1995* şi prin care am adaptat toate testele folosite la
un punctaj unic şi anume:
219
Tabelul nr.1. Transformarea performantelor în puncte la totalul testelor

de apreciere a condiţiei fizice, după Gougou B. 1995
Condiţia fizică Puncte/test Total puncte/ 7teste

foarte bună 5 29-35
bună 4 22-28
medie 3 15-21
slabă 2 8-14
neantrenaţi 1 1-7
Rezultate
S-au dat cele 7 teste pe lotul de 20 manageri, notate de la 1 la 7, conform metodologiei

de cercetare enunţate. Managerii au fost împărţiţi pe grupe de vârstă, apropiate din punct de
vedere a condiţiei fizice.
 Din histograma Punctaj Total, (fig.nr.1) se poate constata că punctajul total cel mai
bun, îl are grupa de vârstă (42-46) ani, comparativ cu celelalte grupe de vârstă.
Fig.1. Histograma cu punctajul total obţinut la testarea finală, grupa MB2
Datele rezultate din testarea finală şi punctele aferente acesteia, au fost prelucrate
statistic. Am calculat următoarele mărimi statistice, pentru fiecare test în parte: media
aritmetică, mediana, modul, abaterea standard, interval de încredere pentru media aritmetică,
aşa cum sunt prezentate în tabelul următor:
220
Tabelul nr.2. Rezultatele testării finale la grupa manageri bărbaţi, MB2,
prelucrate în mărimi statistice
Mărimi Detenta Forţa

Forţa Test Test resist. Test Test Punctaj
statistice memb. memb.
abdominală de viteza Cooper Harvard Ruffier Total
MB2 inf. sup.
Media
aritmetică 3,80 3,70 3,80 2,90 4,70 2,10 3,30 24,30
Mediana 5,00 5,00 5,00 3,00 5,00 2,00 3,00 25,00
Mod 5,00 5,00 5,00 3,00 5,00 2,00 3,00 30,00
Abatere
standard 1,51 1,63 1,77 1,65 0,57 0,64 0,73 6,62
Interval
incredere
(95.0%) 0,71 0,76 0,83 0,77 0,27 0,30 0,34 3,10
Fig.2. Grafic centralizator cu valorile medii la testarea finală manageri bărbati MB2
Rezultate comentate ale mărimilor statistice la testarea finală (MB2) a managerilor bărbaţi:
 La detentă membre inferioare, se observă din tabelul nr.2, că această variabilă, are o
distribuţie aproape normală, cu mediana şi modul de valoare 5, iar media aritmetică de
3,80. Acest lucru înseamnă că cei mai mulţi dintre manageri au în general o detentă a
musculaturii membrelor inferioare foarte bună, (mod egal 5).
221
 La forţă abdominală, putem observa că această variabilă, are o distribuţie aproape
normală, cu mediana şi modul de valoare 5, iar media aritmetică de 3,70.
 Si la forţă membre superioare, putem spune că această variabilă, are o distribuţie
aproape normală, cu mediana şi modul de valoare 5, iar media aritmetică de 3,80, deci
forţa musculaturii membrelor superioare este foarte bună, (mod egal 5).
 La testul de viteză, observăm mediana şi modul de valoare 3, iar media aritmetică de
2,90, adică cei mai mulţi dintre manageri au o viteză medie spre bună, (mod egal 3).
Mediana ne arată că jumătate din cei analizaţi au un punctaj slab, sub valoarea ei, (3)
iar cealaltă jumătate au valoare bună.
 Si testul de rezistenţă Cooper are o distribuţie normală, cu mediana şi modul de
valoare 5, iar media aritmetică de 4,70, adică jumătate dintre manageri sunt foarte bine
antrenaţi, cu valoare 5, iar cealaltă jumătate au o pregătire în general bună.
 La testul capacităţii fizice Harvard, variabila, are o distribuţie aproape normală, cu
mediana şi modul de valoare 2, iar media aritmetică de 2,10. deci cei mai mulţi dintre
manageri au în general o capacitate fizică slabă, (mod egal 2).
 La testul Ruffier, putem trage concluzia că cei mai mulţi dintre manageri au în general
o condiţie fizică medie, (mod egal 3). Mediana indică că jumătate din cei analizaţi au
această variabilă sub valoarea ei, iar cealaltă jumătate au valoarea bună.
 La punctajul total, această variabilă are o distribuţie aproape normală, cu mediana 25
şi modul de valoare 30, iar media aritmetică de 24,30. Acest lucru înseamnă că cei mai
mulţi dintre manageri au în general un punctaj excelent (mod egal 30). Media
aritmetică are valoarea 24,30 şi indică faptul că doar o parte din manageri de sub
mediană au un punctaj insuficient.
Concluzii
În urma experimentului realizat precum şi a rezultatelor obţinute de grupa
experimentală putem afirma că:
 Finalizarea pozitivă a experimentului propus s-a realizat prin atingerea
obiectivelor propuse şi validarea ipotezelor, deci prin realizarea finalităţilor
aşteptate.
 Obţinerea creşterii motricităţii generale a rezistenţei organismului, a capacităţii de
efort, şi a condiţiei fizice a managerilor, este condiţionată de participarea la
programe de pregătire fizică.
 Creşterile înregistrate la grupa de manageri au fost evidente şi semnificative, ceea
ce conduce la concluzia că adaptarea programelor în funcţie de vârstă, sex, nivel
de pregătire şi specificul profesional au fost bine efectuate.
BIBLIOGRAFIE
Barna, C., - (2006), Educaţia sportivă şi rolul ei în formarea tineretului din România, teză de
doctorat, Facultatea de Educaţie Fizică, Universitatea din Piteşti.
Chevalier, J., - (1961), Organisation, Administration de l'Eutreprise, Paris, Dunod, 1961.
222
Coubertin, P., - (1927), Le Figaro, Paris.
Epuran, M.,- (2005), Metodologia cercetării activităţilor corporale. Exerciţii fizice. Sport.
Fitness. Editia a 2-a. Bucureşti, FEST
Gougou, B.,- I Ghimnasi ton ergazomenon, 1995, Atena
Rosetti, A.,- (1994), Evaluarea capacităţii de efort, probele funcţionale cardiorespiratorii, în
Medicina Sportivă Aplicată, sub red. Drăgan, I., EDITIS, p. 251-306, Bucureşti.
Abstract
Research carried out în significance of physical exercises, gives evidence of the linkage
between sports and the human adaptation capability, în generating of vital outcomes and of changing
the life style for maintaining or for improving working efficiency and the state of health.
In the last couple of years there are a tendency towards for diminishing the biometric potential
of the population, therefore we need to promote sports as a factor of improving the state of health, the
general good condition and the work efficiency of the managers.
223
EDUCAŢIA ŞI CULTURA
ÎN CONCEPŢIA LUI PIERRE DE COUBERTIN
Prep. univ. drd. BOGDAN GOZU
Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: olimpism, educaţie, cultura
Numele Pierre de Fredi, baron de Coubertin (născut la Paris în 1863 şi stins din viaţă
la Geneva în 1937) este cunoscut mai ales acelora care se preocupă de mişcarea sportivă
olimpică. El este, de asemenea, cunoscut la noi, pentru a fi încercat să pună bazele primei Ligi
de prietenie româno-franceze în 1906, organizaţie iniţiată în scopul “dezvoltării relaţiilor
dintre cele două ţări latine”. În aceasta privinţă acesta afirma în “Le Figaro” din 6 octombrie
1905 că: vorbim prea rar despre România, iar atunci când o facem vorbim într-un fel
indiferent şi superficial”.
Stabilit la Lausanne din 1915, Pierre de Coubertin a călătorit îndeajuns (la numai 20
de ani în Anglia, Germania, Austria, Polonia după aceea în S.U.A, Canada, Suedia, Grecia), a
citit mult (între mentori Alexis de Tocqueville, Auguste Comte, Hippolyte Taine, Frederic Le
Play, ultimii doi, foştii lui profesori de la Şcoala de Înalte Studii Politice), a scris peste 20 de
căarţi şi 1200 de articole.
Deranjat de faptul ca societatea nu acorda atenţia cuvenită problemelor de educaţie,
pedagogul francez se înscrie în rândul acelora care, la începutul secolului, au avut curajul să
spună un “nu” categoric ideilor conservatoare unanim admise ale timpului sau, concepţii care
menţineau tineretul, într-o perpetuă stare de surmenaj şi oboseală.
In 1886, la numai 23 de ani, observând intelectualismul exagerat al învăţământului,
ia iniţiativa de a realiza fortificarea tineretului francez (“rebronze la France”) printr-o reformă
a educaţiei şcolare, acţiune ce estimează a se realiza într-un răstimp de 20 de ani. Fortificarea
semnifica la el, ambiţiosul ideal de a influenţa şi renova educaţia-sub triplul ei aspect fizic,
intelectual şi moral- prin sport, întelegând prin aceasta din urma noţiune “cultul voluntar al
exerciţiului muscular intens, aprins de dorinţa de progres şi care nu se teme să mearga până la
risc”. Referitor la acest lucru, Coubertin prognoza: „Sunt convins ca experienţa va demonstra
curând, ca adevăratul remediu în ce priveşte surmenajul şi efectele atribuite acestuia nu se află
în diminuarea sau încetinirea ritmului învăţării, ci în contra ponderea pe care o realizează
sportul în oboseala psihica. Sportul este acela care va restabili echilibrul; el trebuie să-şi aibă
locul sau bine stabilit în întreg sistemul educaţiei. Odată practicat vom simţi avantajele fizice,
căci el întreţine sănătatea şi vigoarea corpului; avantajele morale, pentru ca el calmeaza stările
de agitaţie şi destinde nervii, ca şi cele sociale, deoarece serveşte la transferul în societate a
regulilor ce guvernează umanul”.
Principala operă pedagogică a baronului Pierre de Coubertin rămane trilogia
“L`Education des adolescents au XXe siecle, unde în volumele scrise în 1905, 1912 şi 1915
sunt analizate, din perspectiva idealului ce propunea schimbarea educaţiei printr-o noua
pedagogie, principalele aspecte ale educaţiei fizice, intelectuale şi morale, din care se
conturează un sistem de acţiune centrat pe ideea de sport, sistem ce se adresează cu precădere
tineretului, ulterior şi adulţilor, uneori special muncitorilor.
In lucrarea “La gymnastique utilitaire” (1905), Coubertin aşează educaţia fizică la
acelaşi nivel cu educaţia intelectuală şi morală. Pe aceasta din urmă o leagă indisolubil de
sport, pe care-l consideră un important element de educaţie, mai util ca oricând omului
224
societăţii industrializate. Intre altele, sportul este singurul printre disciplinele pedagogice,
aflate la dispoziţia educatorilor care formează calităţile aşa-zis contrare: curajul şi prudenta,
entuziasmul şi măsura, libertatea şi frustrarea, pasiunea şi raţiunea. Când este vorba de tinerii
adulţi, el propune reconstrucţia modernă a gimnaziului grecesc, sub deviza ”Toate sporturile
posibile pentru toţi”, tema reluată, de altfel, şi în conferinţele din 1918, respectiv1927 tinute la
Lausanne şi Atena. În spiritul timpului recomanda formarea unor asociaţii sportive şcolare şi
construirea unor câmpuri de joaca ori scuaruri sportive.
In “Education intellectuelle” apărută în 1912, Pierre de Coubertin constata dificultatile
adolescenţilor de a se incadra, la terminarea scolii, în societate. Lor le lipseşte capacitatea de
sinteza; cunoştinţele predate se refera prea mult la domeniul umanist; exista o prea mare
“faramitare” şi o prea stricta delimitare a obiectivelor de studiu şi nu în ultimul rând o
abundenta de formule, clişee şi idei primite de-a gata. Dar, ca puţin alţii, el nu se limitează la
o critica negativa, ci oferă şi soluţii.
Pentru a se evita ruptura totala între disciplinele de învăţământ, aşa zisul “celularism”,
Coubertin propunea centrarea acţiunii educative pe doua notiuni: spatiu şi timp, traductibile
prin doua centre de interes: pământul şi munca oamenilor. Suma de cunoştinţe necesar a fi
asimilate trebuie să se refere la tot ceea ce oamenii au creat pe pământ şi prin munca. Deviza
“Pământul oamenilor!” sub pavăza căreia este scrisă această parte a trilogiei, semnifică în
gândirea coubertiană îndemnul către o educaţie pentru toţi în vederea asimilării unei culturi
care prin situarea sa în timp şi spaţiu să servească păcii între popoare.
Ultima parte a trilogiei sale, pedagogul francez o alocă educaţiei morale. Ideile
vehiculate în opera “Le respect mutuel” (1915) sunt conforme pedagogiei şcolii tradiţionale.
Coubertin, încrezător în demnitatea fiinţei umane, postulează umanismul prin doctrina
respectului mutual. Ideea cultivării conştiinţei morale individuale pentru a o servi pe cea a
colectivităţii trebuie să fie acea transpunere a fair-play-ului britanic ori a respectului
cavaleresc al adversarului în zona strictă a moralei sportive-respectul mutual. Ideea
respectului mutual ca valoare umană este superioară oricărei concepţii religioase. Pedagogul
francez o trăise nemijlocit, în viaţa de familie, unde Doamna Baron Maria de Coubertin
împărtăşea altă credinţă religioasă.
Referitor la renaşterea tradiţiei Jocurilor Olimpice, Pierre de Coubertin, departe de a fi
singurul (ori primul) renovator, împarte cu alţii cinstea (ori faima) de a fi luptat pentru
reluarea lor. Insa, spre deosebire de toţi aceştia, a dus lucrurile mai departe.
Inceputurile frământărilor sale sunt îndepărtate, obstacolele sunt numeroase,
strădaniile sunt adesea la limita puterilor doua dintre ele ridicându-se deasupra tuturor
acţiunilor sale.
Astfel, în 1892, în marele amfiteatru de la Sorbona cu ocazia aniversarii a 5 ani de la
conferinţa “Uniunii societăţilor franceze pentru sporturile atletice” anunţa restatornicirea
jocurilor panelenice.. Subiectul comunicării sale: ”Les exercices dans le monde moderne”. La
sfârşitul expunerii, ridică mâna şi ţintind spre ascultători, conferenţiarul scandează cuvintele:
”Trebuie să internaţionalizăm sportul, trebuie să organizăm Jocurile Olimpice”.
Gândurile sale, adresate neaşteptat unui public neavizat au avut cel puţin pentru
moment un efect îndoielnic. Dar Pierre de Coubertin nu era omul care să se lase învins. În anii
următori lărgeşte contactele cu cei care l-ar putea sprijini în materializarea ideilor, scrie şi
călătoreşte. În 1894, între 16 şi 24 iunie, tot sub cupola Sorbonei organizează “Congresul
international al asociatiilor sportive din lumea întreaga”, repede şi neasteptat botezat
“Congresul pentru restabilirea Jocurilor Olimpice”. La el participa delegaţi din 12 tari la care
se adaugă, prin adeziuni epistolare, alte 21de state. Aici, al optulea subiect de dezbatere era
“Despre posibilitatea restaurării Jocurilor Olimpice”. Expuse în întrunirea din ziua de 23
iunie, propunerile au fost convenabile tuturor. S-a format atunci originalul “Congres pentru
225
Jocurile Olimpice”, devenit mai apoi cunoscutul “Comitet Olimpic International”(C.I.O), care
avea în frunte ca preşedinte pe poetul grec Demetrios Vikelas, iar ca secretar pe autorul ideii.
Dar Grecia, aflându-se într-o gravă criză economică, era incapabilă în acele timpuri
să-şi asume răspunderea organizării. Impreună cu Demetrios Vikelas, Pierre de Coubertin
formează o comisie pe lângă “Comitetul Zappas” pentru a intermedia legătura între comisia
de organizare a Jocurilor Olimpice şi guvernul grec, sub conducerea lui Etienne Dragoumis.
Cu toate acestea, comisia îl informează printr-o scrisoare pe Coubertin de refuzul guvernului
de a organiza Jocurile în Grecia.
Pierre de Coubertin se îmbarcă pe vapor şi ia drumul Greciei. Are contacte, mai intâi
cu prim-ministrul ţării Tricoupis, care nu numai că nu se lasă antrenat în susţinerea Jocurilor
Olimpice, dar făcea eforturi în direcţia stopării şi anularii lor. Negăsind înţelegere la
reprezentantul partidului constituţional, baronul de Coubertin încearcă să convingă opoziţia
condusă de Theodorus Delyannis, a cărei putere se baza pe o politică liberală susţinută, între
alţii, şi de oamenii de cultură. Şi astfel, din dorinţa de a cumula capital electoral, acesta
acceptă.
Câştigă apoi de partea sa familia regală. Regele, George I (1863-1913) de origine
străina (olandeză) avea acum ocazia să demonstreze loialitatea faţă de spiritul grecesc, după
cum tânărul Constantin, prinţul moştenitor, duce de Sparte, era dornic de a-şi proba în
întrecere virtuţile.
Atent să nu provoace conflicte politice, Pierre de Coubertin se autoangajează să ţină la
clubul de literatura “Parnasis” o expunere despre sensul olimpismului, prilej cu care îşi poartă
auditoriul în sensul dorinţelor lui. Iată spre ilustrare extrase de text reproduse de
MacAloon:”Onoarea de a inventa acest sport o au tocmai strămoşii dumneavoastră, în timp ce
alte civilizaţii, precum cea indiană, cunoşteau prea puţine despre întrecerile atletice (…).
Muşchii şi ideile au coexistat în Grecia antică în frăţie şi se pare că această armonie a fost aşa
perfectă, încât a unit tineri şi bătrâni. Strămoşii noştrii nu cunoşteau extravaganţa adolescenţei
şi nici solemnitatea exagerată. Arta de a trăi a fost apogeul ei, iar arta de a muri a urmat-o în
mod natural; oamenii au ştiut cum să trăiască fără frica de a muri, fără regrete, de dragul de a
nu-si schimba cetatea şi religia lor de neînlocuit - ceva ce din păcate noi nu mai cunoaştem
(…). Spre deosebire de Olimpiadele din antichitate, cel mai arzător ideal, cuprinzând atât
aparatul religios, cât şi dispoziţia patriotică, însoţit de festivalul tinerilor, s-a pierdut în lumea
modernă. Dar conţinutul moral poate fi găsit în democraţie şi internaţionalism.
Internaţionalismul, bine înţeles, în sensul respectului faţă de toate ţările înregistrate pe harta
lumii, se naşte din marea nevoie de comunicare şi de pace, de frăţie, pornită din adâncul
fiiniţei umane (…). De aceea, în fiecare al patrulea an, renăscutul joc olimpic, trebuie să dea
tineretului din toată lumea o şansă pentru prietenie şi bucurii”.
A reuşit cu aceasta să câştige încrederea, simpatia şi sprijinul celor din public, acolo
unde vroia de altfel să ajungă. Astfel ca, în anul 1896, baronul Pierre de Coubertin
programează începerea Jocurilor, luni, în a doua zi a Sfintelor Sarbători de Paşti, Jocuri
desfăşurate între 6 şi 15 aprilie.
Au trecut de atunci 111 ani.
Insă ideile generoase ale educării tineretului prin sport şi muncă, în pace şi libertate, ca
şi ardoarea şi talentul de organizator al Jocurilor Olimpice, cauza în sprijinul căreia şi-a
sacrificat până şi averea (la 72 de ani a fost nevoit să ceara o slujbă publică), au făcut ca
pedagogul Pierre de Coubertin să fie considerat unul dintre marii “contemporani” ai lumii, a
cărui mare inimă a rămas, la dorinţa lui, înhumată la Olympia, dar al cărui trup, cu toate
diligentele făcute înainte de 1968 de către guvernul Generalului De Gaulle, rămâne, din
motive mărunte de familie, în afara zidurilor Pantheonului.
226
Bibliografie:
 Pierre de Coubertin: Pages d’istorie contemporaine, Libraire Plon, Paris.

 Rene Maheu: “Pierre de Coubertin şi umanismul sportului”. În Civilizatia universalului
Trad., Editura Ştiintifica, Bucureşti, 1968.
 Pierre de Coubertin: L’Evolution Francaise sous la Troisieme Republique, Plon-Nourit,
1896.
 Maurice Chavardes: Les grands maitres de l’Education, Editions du sud, Paris, 1966.
 Pierre de Coubertin: Pedagogie sportive, Les Editions G. Cres, Paris, 1922.
 Pierre de Coubertin, “L’Education des adolescents au XXe siecle”.I. “L’Education
physique”. La Gymnastique utilitaire”. II. “Education intellectuelle: l’Analyse
universelle”.III. “Education morale: Le respect mutuel”, Libraire Felix Alcan, Paris, 1905,
1912 şi 1915.
Abstract
A keen observer of social life, as well as a great admirer of the classical culture, Pierre
de Coubertin offers us a coherent theory of human development through sporting activities. Hence, his
dynamic life, activity and pedagogy through the example, vividness and profoundness of his thinking,
all of them meant for the universal human ideals are even nowadays of present date.
227
CONTRIBUŢII LA STUDIUL TONUSULUI VEGETATIV

ÎN CONDIŢII BAZALE
Prep. univ. drd. BOGDAN GOZU

Universitaea din Bucureşti
Prof. TOMESCU CIPRIAN
Clubul Sportiv Şcolar Nr.6
Cuvinte cheie: sistem nervos, tonus vegetativ, conditii bazale
I. Prezentare generală:
Termenul „vegetativ” introdus de Reil (1807) pentru a diferenţia componenta

viscerală a sistemului nervos de cea somatică, la scurt timp după ce Bichat (1802) a semnalat
că inervaţia viscerelor se găseste sub controlul unui dispozitiv nervos diferit de acela al vieţii
de relaţie, se referea iniţial numai la structurile nervoase periferice de natură simpatică.
Ulterior, s-a precizat însă, că activitatea reglatoare a simpaticului toracolombar este dublată de
aceea a parasimpaticului craniosacrat. În modul acesta s-a ajuns la concepţia dualităţii
simpatice-parasimpatice şi la delimitarea sectoarelor somatic şi vegetativ ale sistemului
nervos.
Spre deosebire de segmentul cerebrospinal somatic, al cărui principal rol este de a
asigura motilitatea voluntară şi sensibilitatea externă, necesară relaţiilor reciproce dintre
organism şi mediu, sectorul vegetativ al sistemului nervos realizează adaptarea funcţiilor
vitale (circulaţie, respiratie, digestie etc.) la conditiile impuse de factorii ambianţi. La baza
particularitatilor funcţionale ale celor două sectoare stau deosebiri de ordin anatomic. Astfel,
în timp ce fibrele cerebrospinale deservesc numai elementele motorii şi senzitive ale somei,
structurile vegetative se găsesc larg răspândite atât în interiorul splanhnic, cât şi în sectorul
somatic (aparat locomotor, organe de simţ, piele, anexe etc.) cu dispozitie plexiforma difuză.
Inervaţia exclusiv vegetativă a viscerelor, conferind acestora un oarecare grad de
independenta fata de centrii somatici, a determinat pe Langley (1898) s-o eticheteze
„autonoma”, iar pe Ribet (1950) să afirme ca: „noi nu suntem stăpânii, ci doar spectatorii
bătăilor inimii, secreţiilor digestive etc.”. În realitate, elementele constitutive ale celor două
sectoare se regăsesc în relaţii de strânsă interdependenţă atât la nivel central, cât şi în
numeroase teritorii periferice, în vederea asigurării echilibrului dinamic al mediului intern şi
comportării organismului ca un tot unitar. Aşa cum remarca Morat (1902): „ primul asigura
relaţiile dintre organism şi mediu, iar cel de-al doilea stabileşte legăturile dintre organele
aceluiaşi organism.
Sistemul nervos vegetativ (autonom) este activat în principal de catre centrii din
maduva spinarii, trunchiul cerebral şi hipotalamus. De asemenea, parti ale cortexului cerebral,
în special cortexul limbic, influenteaza controlul autonom prin intermediul structurilor
subcorticale. Deseori, sistemul nervos vegetativ actioneaza prin intermediul reflexelor
viscerale. Astfel, impulsurile aferente care ajung în ganglionii autonomi, maduva spinarii,
trunchiul cerebral sau hipotalamus pot declansa raspunsuri reflexe corespunzatoare pentru a
controla activitatea viscerelor. Impulsurile vegetative eferente ajung la organele corpului prin
doua subdiviziuni majore, numite sistemul nervos simpatic şi sistemul nervos parasimpatic.
228
Componenta simpatica activeaza organismul pentru lupta şi aparare, mai ales prin
eliberarea de noradrenalina din fibrele postganglionare şi de adrenalina din
medulosuprarenale.
Componenta parasimpatica produce cel mai adesea efecte antagonice simpaticului,
prin eliberarea din fibrele postganglionare a mediatorului acetilcolina.
Tonusul vegetativ reprezinta tonusul nervos rezultat prin insumarea efectelor
antagonice şi interstimulante simpatice şi parasimpatice. Constitutia neuro-vegetativa a unui
individ este expresia raportului dintre cele doua componente ale tonusului vegetativ-
componenta simpatica şi parasimpatica (vagala). Un raport echilibrat între cele doua
componente corespunde unei constitutii de tip normoton, iar un dezechilibru determina o
reactivitate neuro-vegetativa particulara, care se poate incadra intr-una din urmatoarele
variante:
 hipersimpaticotonia (simpaticotonia) – hiperfuncţie simpatica caracterizata clinic
prin tahicardie şi hipertensiune arteriala, tipul reprezentativ fiind hipertiroidismul;
 hipervagotonia (vagotonia) – hiperfuncţie vagala manifestata clinic prin
bradicardie, hipotensiune arteriala, diaree, hipersecretie gastro-intestinala, tipul
reprezentativ fiind ulcerul duodenal;
 amfotonia – hiperfuncţie mixta, simpatica şi parasimpatica;
 hipoamfotonia – hipofuncţie mixta, simpatica şi parasimpatica;
 hipovagotonia – hipofuncţie vagala;
 hiposimpaticotonia – hipofuncţie simpatica.
Majoritatea viscerelor sunt prevazute cu inervatie dubla, simpatica şi parasimpatica,

situatie în care cele două sisteme pot acţiona antagonist (reglarea diametrului pupilar),
complementar (reglarea secretiei salivare) sau cooperant (la nivelul aparatului reproducator
sau mictiune). Exista şi cateva organe care nu sunt prevazute cu inervatie parasimpatica:
medulosuprarenalele, glandele sudoripare, muschii erectori ai firelor de par sau majoritatea
vaselor sanguine. În acest caz, reglarea activităţii se face prin cresterea sau scaderea ratei de
stimulare simpatica a structurii respective.
II. Ipoteza:
Data fiind importanta la sportivi a componentei simpatice, cu efect mobilizator în

efort, dar şi a celei parasimpatice trofotrope în perioada de revenire postefort, prin lucrarea de
fata ne propunem să investigam care din cele doua componente vegetative predomina în
conditii bazale, sau daca exista un echilibru funcţional între acestea, stare care probabil ar
corela cu performante inalte.
III. Metoda şi subiecti:
Metoda de determinare a indicelui vegetativ, desi indirecta, are suficiente

semnificatii, asa cum atesta lucrarile cercetate. Cunoscând tensiunea arterială diastolica şi
frecvenţa cardiacă, determinate în condiţii bazale, se poate calcula indicele vegetativ KERDO
care permite aprecierea constitutiei neuro-vegetative (în condiţii bazale) şi oferă informaţii
asupra reactivităţii organismului la diverse solicitari.
Indice vegetativ KERDO = 1-TA min/FC

229
Indicele vegetativ KERDO utilizeaza doi parametrii hemodinamici extrem de
sensibili la modificarea raportului între cele doua componente ale tonusului vegetativ. TA min
este un parametru sensibil la modificarea componentei simpatice, ea crescând semnificativ în
hipertonia simpatica. FC creste în hipertonia simpatica şi scade în hipertonia vagala. Tinând
cont de reactivitatea acestor parametrii, indicele vegetativ KERDO se interpreteaza astfel:
 indice „(0)”= constitutie de tip normoton;

 indice negativ „(-)” = constitutie de tip vagoton care determina cresterea
raportului TA min/FC;
 indice pozitiv „(+)” = constitutie de tip simpaticoton care determina scaderea
raportului TA min/FC.
Subiectii investigati, în numar de 15, clinic sanatosi, cu varste cuprinse între 19 şi 27

de ani, sunt studenti anul III în cadrul Academiei Nationale de Educaţie Fizică şi Sport. Dintre
acestia, opt sunt fosti practicanti ai unor jocuri sportive (fotbal, handbal, volei), doi au
practicat culturism, doi atletism şi unul dintre acestia – canotaj. În prezent, doar trei dintre
subiecti mai practica sportul în mod organizat, restul de doisprezece rezumandu-se la
prestarea efortului fizic în cadrul programei scolare specifice Academiei Nationale de
Educaţie Fizică şi Sport.
IV. Rezultate şi interpretare:
Observam ca din numarul de 15 subiecti, 9 sunt de tip vagoton, 3 de tip simpaticoton

şi 3 de tip normoton, în procente situatia prezentandu-se astfel: 60% - vagotoni, 20% -
simpaticotoni şi 20% - normotoni. Se stie din literatura ca pentru adultii sanatosi, nesportivi,
calificativul normoton în conditii de repaus este cel favorabil. În ce priveste tonusul vegetativ
la sportivi, lucrarile sunt sporadice şi neconvingatoare.
Subiectii nostri nu pot fi considerati nici nesportivi, nici sporivi de inalt nivel.
Predominanta, la acestia, a tonusului vegetativ de tip parasimpatic, în conditii bazale, în
proportie de 60%, denota o stare benefica, deoarece exprima economicitate funcţionala în
repaus, cu posibilitati de mobilizare la maxim în efort (când este cazul) a rezervelor
funcţionale, energetice, enzimatice.
Tonusul vegetativ de tip simpaticoton, prezent la 20% dintre subiecti, constituie o
stare de activare vegetativa nemotivata de conditiile bazale (respectiv de lipsa oricarei
solicitări) în care s-a facut determinarea.
Subiecţii care prezintă tonus vegetativ de tip normoton (20%) evidenţiază echilibrul
cert dintre componenţa simpatică şi cea parasimpatică, echilibru corespunzăator valorilor
adultului sănătos.
V. Concluzii:
Metoda de determinare a tonusului vegetativ în condiţii bazale, deşi indirectă, este

practica, neinvaziva şi suficient de semnificativă. Ea poate fi folosită atat în procesul de
selecţie cât şi în stabilirea diferentelor posibile între practicarea diferitelor eforturi si/sau
probe sportive.
Simtim nevoia ca datele investigate de noi privind tonusul vegetativ în conditii bazale,
să fie continuate cu explorarea reactivităţii în conditii de solicitare, respectiv prin probe de
postura (urmăresc adaptarea parametrilor cardio-vasculari la modificarea poziţiei corpului),
230
probe vagale (urmăresc efectul vagal asupra parametrilor cardio-vasculari, declanşat prin
excitarea unor zone reflexogene), proba Valsalva (urmăreşte efectul hemodinamic al expirului
forţat cu glota închisă) şi proba hiperpneei (urmăreşte efectele hemodinamice ale alcalozei
respiratorii, secundara hiperventilatiei).
Bibliografie:
1. Bota, Cornelia: „ Fiziologie generală –Aplicatii la efortul fizic”, Editura Medicala,

Bucuresti, 2002.
2. Buzescu, Alexandru: „ Anatomie şi Biomecanica”.
3. Haulica, I.: „ Sistemul nervos vegetativ”, Editura Medicala, Bucuresti,1975.
4. Conf. Dr. Ifrim, Mircea – Prof. Dr. Doc. Niculescu, Gh. – Prof. Dr. Bareliuc, N.- Dr.
Cerbulescu, B: „ Atlas de anatomie”, Editura Stiintifica şi Enciclopedica, Bucuresti,
1984.
5. Weston, Trevor: „ Atlas de anatomie”, Editura Vox, Bucuresti, 1997.
Abstract
Given not only the importance of athlets’sympathetic component with a stimulative effect during
effort, but also of the parasympathetic one during recovery after effort, the present paper tends to
investigate which of the two vegetative components is the most predominant în basic conditions, or
whether there is any functional equilibrum between the two, a state which might coincide with high
performances.
231
TIPURI COMPORTAMENTALE ŞI VULNERABILITATEA LA STRES.

EFECTELE UNUI PROGRAM DE INTERVENŢIE PSIHOMOTORIE ÎN
CAZUL TIPURILOR COMPORTAMENTALE A ŞI C ÎN VEDEREA
PROFILAXIEI BOLILOR PSIHOSOMATICE
Prof. univ. dr. VASILICA GRIGORE,

Lect. univ. dr. GEORGETA MITRACHE
ANEFS
Cuvinte cheie: vulnerabilitate la stres, rezistenţă la stres, tipul A, tipul B, tipul C,

profilaxie.
Introducere: Cercetările în domeniul psihosomaticii au pus în evidenţă faptul că

vulnerabilitatea la stres constituie un factor de risc pentru boala psihosomatică.
Vulnerabilitatea la stres reprezintă trăsătura caracteristică a anumitor subiecţi, de a reacţiona
facil printr-un stres psihic la o gamă largă de stresori. Ea se constituie de-a lungul istoriei
personale a individului (cercetările făcute de K. A. Mattheews, L. Angulo, U. Lundberg au
demonstrat faptul că tipul A de personalitate începe să se contureze încă din perioada
preşcolară), în funcţie de traumele psihoafective, experienţele unor stresuri psihice cu rezonanţă
majoră, de modul cum subiectul a reuşit să facă faţă situaţiilor de viaţă, de calitatea suportului
social, de resursele personale, structura de personalitate, comportamentul de coping etc.
R.H Rosenman şi M. Friedman au studiat relaţia dintre personalitate – tipul de
comportament şi maladiile cardiovasculare, sugerând ca patternul comportamental de
tip A sau „Tipul A de comportament” reprezintă baza predictibilităţii instalării unei boli
de inimă cauzate de stres. Acesta a fost denumit şi „tip de personalitate A”, deoarece
reprezintă, în esenţă, exteriorizarea comportamentală (exteriorizarea în acţiune) a unui
ansamblu de trăsături psihice, de caracteristici de personalitate 5: ambiţie maximă;
competitivitate excesivă; insecuritate; trebuinţe nesatisfăcute; implicare profesională majoră;
permanent urmăreşte succesul; perfecţionist, fire hiperactivă; agresivitate, ostilitate
(permanent ţinute sub control); implicarea în mai multe activităţi concomitent; slabă toleranţă
pentru aşteptare, nelinişte, nerăbdare. Tipul comportamental A este aflat intr-o luptă
permanentă cu timpul, intr-o permanentă încordare ceea ce îi poate crea dificultăţi în situaţiile
de viaţă care cer o anumită relaxare. Are o atracţie deosebită pentru cifre şi pentru abordarea
cantitativă a fenomenelor. Limbajul reflectă tensiunea sa fizică explozivă. Asocierea acestui
tip comportamental cu situaţii, evenimente stresante poate să reprezinte un risc major nu
numai pentru bolile cardiovasculare ci şi pentru alte boli psihosomatice (ulcer, astm).
În opoziţie cu Tipul A, Tipul comportamental B caracterizează o persoană potenţial
sănătoasă. Acesta se comportă opus Tipului A, luptă cu stresul intr-o maniera relaxată, este
rareori grăbită, se eschivează în faţa suprasolicitărilor, are o toleranţă şi o capacitate de
adaptare mai mare la stimuli agresivi decât tipul A. Este înţelegător, maleabil şi nu ţine săa îşi
impună neapărat propriile idei, nu se implică în discutii contradictorii, nu îşi face liste de
sarcini. Adesea, aceste persoane abordează stresul ca pe o schimbare, încercând să acţioneze
astfel încât să controleze cât mai bine situaţia.
5
În ultimii ani „s-a încercat clivarea acestui tip în câţiva factori componenţi de bază: A, S, H, J”, consideră I. B.
Iamandescu, 1999, unde A – ambiţie maximă, nevoia de timp; S- nelinişte, nerăbdare; H – competitivitate,
ostilitate; şi J-implicare profesională majoră, studiindu-se şi corelaţia fiecăruia dintre ei cu diverse circumstanţe
psihosociale, dar şi cu alţi factori de risc biologic (în special profilul lipidic) şi comportamentali (de exemplu
fumatul) de risc pentru infarctul miocardic.
232
Cercetări realizate în ultimii ani (Lydia Temoshock, Rebecca Wald, Mundorff, L etc)
au pus în evidenţă Tipul comportamental de tip C (inexpresiv emoţional)– predispus către
cancer, având drept caracteristici principale: alimentaţie greşită (bogată în zahăr, grăsimi,
alimente rafinate etc), sunt persoane supraponderale, care lucrează mult peste program, sunt
supuse unui stres sever (la care reacţionează prin negare şi represie), unei suferinţe cronice
datorată stresului. Aceste persoane sunt calme, au tendinţa să îşi reprime emoţiile şi pot
menţine relaţii interpersonale armonioase, în ciuda faptului că, adesea, au sentimentul lipsei
de speranţă.
Scop: Conceperea şi aplicarea unui program de terapie psihomotorie în vederea
optimizării psihice în cazul tipurilor comportamentale A şi C.
Ipoteze: Intervenţia psihomotorie este eficientă în managementul stresului şi
profilaxia bolilor psihosomatice în cazul tipurilor comportamentale A şi C.
Metode de cercetare: Observaţia, convorbirea, anamneza, chestionarul (chestionar
pentru evaluarea nivelului de stres, chestionar pentru depistarea tipului de comportament),
probe fizice, teste psihologice, analiza produselor activităţii, studiul de caz.
Conţinutul cercetării:
Lucrarea prezentă face parte dintr-o cercetare mai amplă, realizată în cadrul grantului
„Exerciţiul fizic - factor activ pentru prevenirea îmbătrânirii şi instalarea bolilor degenerative”
Subiecţii: În cercetarea prezentă sunt cuprinşi 7 subiecţi, de sex feminin, cu vârsta
cuprinsă între 35 şi 55 ani, 5 identificaţi cu Tipul A de comportament şi 2 cu Tipul C de
comportament. Toţi subiecţii au profesii care implica răspundere la nivel decizional.
Programul de intervenţie psihomotorie pentru managementul stresului şi
profilaxia bolilor psihosomatice a avut următoarele obiective, supuse logicii obiectivelor
generale ale cercetării realizate în cadrul grantului:
 Autocunoaşterea complexă a personalităţii;
 Dezvoltarea motivatională. Dezvoltarea dorinţei de autocunoaştere şi de dezvoltare
personală;
 Elaborarea instrumentelor şi mecanismelor schimbării, formarea conduitelor de gestionare
eficientă a resurselor organismului (practicarea în mod regulat a exerciţiilor fizice, conduita
alimentară, controlul greutăţii corporale, somnul, însuşirea tehnicilor de dezintoxicare a
organismului, însuşirea tehnicilor de refacere-regenerare-relaxare, gândirea pozitivă,
creşterea capacităţii de comunicare, dezvoltarea comportamentului asertiv).
Modulul de consiliere psihologică:

Obiective Sarcini Metode şi mijloace
■ Investigarea ■ Aplicarea bateriei de teste ■ Observaţia;
complexă iniţială a pentru investigarea: ■ Anamneza
personalităţii, a  caracteristicilor de ■ Test pentru evaluarea tipului temperamental;
tipului personalitate; ■ Chestionare pentru evaluarea tipului
comportamental şi a  a nivelului anxietăţii; comportamental
nivelului de stres  a tendinţelor depresive; ■ Teste proiective de personalitate (Arborele,
 a nivelului de stres. Omuletul, Luscher)
■ Inventar pentru evaluarea stresului individual
■ Inventarul gândurilor legate de anxietate
(Wells, 1999);
■ Scala Zung de auto-evaluare a depresiei (SDS),
1965;
■ Scala de asertivitate
233
■ Formularea, ■ Interpretarea şi explicarea ■ explicaţia şi demonstraţia
înţelegerea şi rezultatelor la bateria de ■ persuasiunea;
acceptarea problemei teste; ■ proceduri motivaţionale
terapeutice; ■ intelegerea modului cum
■ Dezvoltarea tipul comportamental
motivaţiei pentru influenţează sistemul
schimbare; psihosomatic;
■ formarea unei ■ identificarea
atitudini pozitive comportamentelor
pentru exerciţiul fizic neadecvate
ca factor al ■ identificarea factorilor de
optimizarii risc
psihosomatice ■ înţelegerea rolului pe care
exerciţiul fizic il are în
profilaxia bolilor
psihosomatice.
■ Elaborarea şi ■ Aplicarea programului de
Modulul de consiliere psihologică:
aplicarea strategiilor intervenţie psihomotorie■ explicaţia şi demonstraţia
pentru schimbare; ■ persuasiunea şi sugestia
(care a cuprins consiliere
■ Exersarea psihologică, gimnastică ■ proceduri motivaţionale
controlului mental aerobică, atletism, fitness)
Mijloace: Exerciţii de respiraţie
Exerciţii de relaxare;
- Metoda antrenamentului mental,
- Metoda antrenamentului asertiv
- Stopul gândurilor negative
- Desensibilizarea
■ Evaluarea finală a ■ Aplicarea bateriei de teste ■ test pentru evaluarea tipului temperamental;
caracteristicilor pentru investigarea: ■ Teste proiective de personalitate (Arborele,
atentiei şi a capacităţii  caracteristicilor de Omuletul, Luscher)
de autoevaluare; personalitate; ■ Inventar pentru evaluarea stresului individual
 a nivelului anxietăţii; ■ Inventarul gândurilor legate de anxietate
 a tendinţelor depresive; (Wells, 1999);
a nivelului de stres. ■ Scala Zung de autoevaluare a depresiei (SDS),
1965;
■ Scala de asertivitate
Aprecierea Analiza şi interpretarea ■ explicaţia şi demonstratia
rezultatelor rezultatelor.
Rezultate:
Atât la nivelul grupului de subiecţi identificaţi cu comportament de tip A, cât şi cu C
s-a constatat o importantă ameliorare a capacităţii adaptative şi o importantă detensionare la
nivelul principalilor factori de risc:
200
152
150 134
121
102
100
72 63
55 48
50
0
Comportament A Depresie Ganduri legate Nivelul stresului
de anxietate individual
Testare initiala Testare finala
Fig. 1 – Rezultatele grupului de subiecti cu comportament A (Testare iniţială – testare finală)

234
200
155
150 122 119
100 87
75
61 50 60
50
0
Comportament C Depresie Ganduri legate de Nivelul stresului
anxietate individual
Testare initiala Testare finala
Fig. 2 – Rezultatele grupului de subiecti cu comportament C (Testare iniţială – testare finală)
Concluzii:
La testarea iniţiala, subiecţii (atât cei cu Tipul A de comportament, cât şi cei ci Tipul
C) au avut au un nivel foarte ridicat al stresului, ceea ce indică un risc ridicat pentru instalarea
unor boli psihosomatice.
In urma aplicării programului de interventie psihomotorie, la testarea finala s-a
constatat o scădere a indicilor care semnalau risc pentru instalarea unor boli psihosomatice,
ceea ce demonstrează oportunitatea acestui tip de intervenţie în scop profilactic. Exerciţiul
fizic (combinat cu consilierea psihologică) se dovedeşte una dintre cele mai eficiente conduite
sanogenetice.
Scăderea valorilor indicilor la chestionarele care indica tipul comportamental,
demonstrează rolul hotărâtor al educaţiei, al învăţării şi, în general, al mediului pentru
conturarea acestor pattern-uri comportamentale. Cu cât intervenţia se va realiza mai timpuriu,
în ontogeneză, cu atât efectele pozitive vor fi mai ample.
Bibliografie selectivă
Drilea Gabriel, Comportamentul de tip A şi riscul unei boli cardiovasculare. In:

„Psihologia”, Societatea Ştiinţă & Tehnică S.A., Nr 1/1994
Elemente de psihosomatică generală şi aplicată. sub redacţia I.B. Iamandescu, Bucureşti,
InfoMedica, 1999.
Holdevici Irina, Psihoterapia anxietăţii. Abordări cognitiv- comportamentale. Bucureşti,
DualTech, 2002.
Managementul stresului profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii şi
siguranţei publice. Ediţia a II-a, Coord. Andreescu A., Lita, St., Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006.
Vrasti Radu, Măsurarea sănătăţii mentale (în curs de apariţie)
235
STUDIU CU PRIVIRE LA STRUCTURILE OCUPAŢIONALE

DE TIMP LIBER ALE ELEVILOR DE GIMNAZIU ŞI LOCUL
ACTIVITĂŢILOR MOTRICE ÎN CADRUL ACESTORA
Asist. univ. MONICA GULAP
D.E.F.S. – Universitatea Bucureşti
Cuvinte cheie: timp liber, activităţi motrice, loisir.
Tema aleasă prezintă un real interes, având în vedere complexitatea structurală a

timpului liber şi valoarea educativă, formativă, recreativă a activităţilor motrice la care pot
participa elevii de gimnaziu în timpul lor liber.
Trăim într-o epocă în care valorificarea cât mai raţională şi eficientă a timpului liber a
devenit una dintre aspiratiile majore ale omului. Nu există domeniu al activităţii umane în
care să nu manifeste o puternică influenţă actul educativ din timpul liber.
In conditiile actuale, când adaptarea individului la cerinţele mereu noi ale societăţii
reclama o mare mobilitate, spirit creator, inventive, calitati şi capacitati noi intelectuale,
capabile să determine procesul continuu de perfectionare prin autoeducatie şi autoconducere,
timpul liber nu reprezinta doar un adjuvant, un accesoriu de care ne putem dispensa, ci o
necessitate imperioasa în vederea formarii şi autoformarii personalitatii.
Departe de a surprinde în toata amploarea lui timpul liber şi valentele educative de
care dispune, vom încerca în lucrarea de faţă să exploram şi să punem în evidenta câteva
direcţii educative din timpul liber, să surprindem relaţiile existente între principalii
factori educative: şcoala, familie, alte organizaţii şi tânăr, în funcţie de acestea, să
evaluăm important ape care o acordă elevii. adolescenţi timpului în general şi, de
asemenea, să observam locul şi însemnătatea diferitelor activităţi educative, în special a
celor sportive/motrice desfăşurate în timpul liber.
In lucrare ne-am preocupat, deopotrivă, să relevăm câteva probleme teoretice, să
conturăm unele idei referitoare la funcţiile şi caracteristicile timpului liber, ale loisir-ului, ale
loisir-ului sportive, dar şi să prezentam aspectele practice ale actului educativ din timpul liber.
Intre activitatea educative organizată în şcoală prin procesul de învăţământ sic ea
extrascolara în colaborare cu familia, cu alte organizatii, şi activitatea educative din timpul
liber exista un raport de dependenta de la întreg la parte, de la general la particular. Aceasta
dependenta nu reduce din valoarea în sine a contributiei specifice a timpului liber la definirea
personalităţii elevilor adolescenţi. Pe măsura câştigarii de experienţă, a consolidării
deprinderilor şi a obişnuintelor de autoconducere şi autoeducare, raportul de dependenţă se
modifică în favoarea timpului liber până la echilibrare şi chiar depasire a ponderii influentei
educative a acestuia faţă de acţiunea organizată şi dirijată de şcoala, familie, alţi factori
educativi. Trăsăturile moral-volitive ale personalităţii se dezvoltă, stagnează sau regresează în
funcţie de conţinutul activităţilor din timpul liber. Petrecerea neraţională a timpului liber este,
de multe ori, sursa unor devieri de conduită observate la unii adolescenţi. De asemenea,
întrebuinţarea unilaterală a timpului liber poate duce la apariţia fenomenelor de inadaptare
socială.
Prin marea lor varietate, conţinut şi prospeţime, activităţile destinate timpului liber
atrag pe elevi să participe, pe bază de opţiune, la organizarea şi finalizarea lor. Participarea
directă şi dezinteresată angajează mai intens elevii în desfăşurarea activităţilor din timpul
236
liber, aceştia devenind într-o măsura tot mai mare făuritorii propriei lor personalităţi. De
aceea, gama activităţilor de timp liber va fi cât mai diferenţiată pentru a asigura
funcţionalitatea deplină a timpului liber: informare şi formare, destindere şi delectare,
rereeere şi divertisment.
Acestor deziderate le servesc cu succes şi activităţile motrice /sportive. Exerciţiul fizic
practicat în timpul liber de masele largi de oameni trebuie să realizeze cu procesul de
învăţământ sau de muncă un echilibru raţional, necesar organismului. El trebuie să secondeze
în mod diferenţiat, atât munca intelectuală, cât şi cea fizică. Prin aceasta îşi evidenţiază natura
recreativa, reconfortanta.
Recreerea prin efort fizic, posibilă în timpul liber, are o funcţie de o importanţă
speciala. Deseori, aceasta reprezintă singura modalitate de a contrabalansa o lipsă generală de
activităţi fizice. Prin jocuri de mişcare, sport, participare la spectacole sportive se pot
promova numeroasele aspecte sociale, psihologice, fiziologice ale activităţilor de timp liber.
Pentru orele libere se pot elabora programe de activităţi motrice/sportive care să dea
elevilor posibilitatea să se grupeze pe colective, după gusturi şi interese, să opteze pentru ceea
ce raspunde mai bine aptitudinilor, preocupărilor lor.
Un program eficient de recreere fizică trebuie să previna conduite antisociale sau
întrebuinţarea neraţională a timpului liber. Prin astfel de programe creative, originale putem
să venim în întampinarea unor nevoi speciale ale adolescenţilor cum ar fi dorinţa de
individualism sau nevoia de aventură etc.
ORGANIZAREA CERCETĂRII
Lucrarea de faţă îşi propune, pe de o parte, stabilirea unei structuri şi a

caracteristicilor activităţilor de timp liber, modul în care acestea sunt influenţate de
principalii factori educativi: şcoală, familie, iar pe de altă parte, identificarea unor
atitudini, motivaţii, valori şi perceptii ale elevilor în legatura cu rolul şi locul activităţilor
motrice/sportive în ansamblul activităţilor de timp liber.
În conturarea acestei cercetări am plecat de la următoarele premise teoretice:

 Structurile ocupaţionale din timpul liber ale elevilor reflectă într-o măsura
substanţială elementele pe care aceştia le valorizează în mod deosebit;
 Familia şi şcoala pot contribui într-o mare măsură la distribuţia raţională a
activităţilor de timp liber, oferind modele de programe de odihnă, de recreere şi
de cultivare a potenţialului intelectual, estetic etc.
 În prezent se promovează ideea conform căreia practicarea exerciţiilor fizice
exercită asupra individului influenţe care depăşesc sferele somatico-funcţională şi
motrică, pentru a se extinde în sfera psiho-socială. Efectele vor fi cu atât mai
benefice, cu cât se vor exercitat mai de timpuriu.
Ne propunem, în investigaţia noastră, verificarea următoarelor ipoteze:

a) rolul familiei şi al şcolii în crearea obişnuinţei la elevi de a petrece timpul liber
într-un mod plăcut şi util este insuficient pus în evidenţă;
b) elevii de gimnaziu nu percep ca pe o necesitate ocuparea timpului liber cu
activităţi care presupun efort fizic;
c) adaptarea formei şi continutului activităţilor de timp liber la dorinţele,
aptitudinile şi posibilităţile elevilor se poate concretiza într-o participare
consecventă a acestora la acest tip de activităţi;
d) în ansamblul preferinţelor elevilor, activităţile socio-motrice în care relaţiile
interpersonale se manifestă mai puternic, ocupa un loc privilegiat;
237
e) prin aplicarea chestionarului pe eşantioane mai numeroase de subiecti, aparţinând
şi altor categorii de vârstă şi socio-profesionale, se pot desprinde aspecte
importante legate de oferta pe care societatea trebuie să o propună în acest sens.
Pentru a identifica structura activităţilor de timp liber, locul şi importanta acordată de
elevi activităţilor motrice în ansamblul preocupărilor de timp liber, s-a realizat un studiu prin
metoda anchetei sociologice. Tehnica de investigare utilizată este cea a chestionarului
sociologic.
Eşantionul cercetării a fost reprezentat de 30 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 13 şi
16 ani, aparţinând Şcolii Generale Nr. 2 din municipiul Brăila. Subiecţii chestionaţi, 16 băieţi
şi 14 fete, provin din medii sociale obişnuite, relativ stabile. În medie, performanţele şcolare
ale acestor elevi sunt „satisfăcătoare”, existând printre ei un număr destul de mic, cărora să li
se atribuie rezultate la învăţătura deosebite.
CONCLUZII
Concluziile desprinse prin prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute reflectă
tendinţele subiecţilor, privitoare la indicatorii stabiliţi iniţial, fără a avea pretenţia de a fi
complet reprezentative pentru populaţia ţintă.
 Analiza datelor de cercetare arată o orientare preponderentă a elevilor către
forme pasive de petrecere a timpului liber (vizionarea emisiunilor TV, audiţii muzicale),
un procent destul de redus indicând practicarea activităţilor sportive ca modalitate de
petrecere a timpului liber. Totuşi, atitudinea generală a elevilor faţă de practicarea
exerciţiilor fizice este una favorabilă, chiar dacă ea nu se regăseşte într-o măsură
corespunzătoare în opţiunile efective ale acestora.
 Elevii apreciază exerciţiile fizice din punct de vedere al utilităţii lor pentru
menţinerea unei stări optime de sănătate fizică şi psihică. Aceasta confirmă că motivele
practicării relativ reduse a sportului de către elevii de gimnaziu nu au legătură cu o lipsă
de informaţii a lor în legătură cu efectele benefice ale activităţilor motrice.
 S-a constatat o prezenţă ridicată a sporturilor de echipă, a excursiilor şi
drumeţiilor ca forme de mişcare fizică.
 Menţinerea stării optime de sănătate, ce se plasează pe un loc fruntaş în ierarhia
motivelor pentru practicarea activităţilor sportive, acoperă atât o latură obiectiv-necesară,
elevii cunoscând rolul mişcării în menţinerea sănătăţii, dar acoperă, cu siguranţă, şi o
latură estetică, legată de efectele sportului asupra efectului fizic, important pentru
categoria de vârstă în discuţie.
 Familia, ca mediu propice de manifestare a valenţelor educative, integrative ale
activităţilor de timp liber, oferă prea puţine modele care să-i pregătească pe copii, pe
termen lung, pentru recreere şi pentru recreerea prin efort fizic.
 Numărul destul de mic al elevilor care atribuie şcolii organizarea unor activităţi
de timp liber, precum şi a celor care sunt implicaţi în evenimente sportive şcolare, în afara
lecţiilor de educaţie fizică, dezvăluie o lipsă de preocupare a factorilor responsabili în a
oferi elevilor oportunităţi de petrecere a timpului liber, în concordanţă cu aspiraţiile lor.
PROPUNERI
În vederea elaborării unui plan strategic de perspectivă care să-şi propună atragerea
elevilor către practicarea independentă a exerciţiilor fizice, este necesară luarea în calcul atât a
motivelor pentru care aceştia afirmă că practica exerciţiile fizice, cât şi a factorilor care îi
împiedică să o facă.
238
Analiza primelor tipuri de motivaţii trebuie să fie urmată de măsuri de stimulare,
sprijinire şi întărire a acestor factori, pe direcţiile indicate de subiecţi ca având ponderi
semnificative.
Pe de altă parte, factorii invocaţi ca piedici în practicarea activităţilor motrice, se
impune a fi combătuţi prin măsuri de ameliorare a impactului lor.
Opiniile elevilor sugerează ca măsuri importante de intervenţie amenajarea cât mai
multor spaţii destinate practicării exerciţiilor fizice, pe cât posibil în aer liber, posibilitatea
apelării la un specialist care să le ofere sprijinul în alegerea celor mai eficiente exerciţii, forme
de organizare etc.
Conţinutul şi forma activităţilor sportiv recreative trebuie să primească valenţe
corespunzătoare dorinţelor şi aspiraţiilor fiecărui grup de elevi. Adaptarea acestor activităţi la
condiţiile concrete ale colectivului este o necesitate, nefiind suficientă simpla racordare a
acestora numai la condiţiile materiale, tradiţii, specializare etc.
Sistemul educaţional prezintă importante resurse de a contribui la o mai bună folosire
a timpului liber prin recreere fizică. Totuşi, trebuie menţionat că, indiferent de cât de eficient
şi bine stabilit este un program de educaţie fizică, nu se pot obţine rezultate deosebite numai
prin meritul acestuia. Cele mai mari realizări sunt posibile numai atunci când alte condiţii sunt
îmbunătăţite şi diversele compartimente ale societăţii sunt motivate să acţioneze.
Acestea includ un mai mare interes din partea autorităţilor în a furniza oportunităţi
pentru recreerea fizică şi în a pregăti toţi cetăţenii să-şi folosească adecvat timpul liber prin
modalitati kinetice, o mai mare preocupare pentru menţinerea unui mediu atractiv şi sănătos
care oferă facilităţi şi oportunităţi pentru „sportul pentru toţi”.
Nu de mai mică importanţă este atenţia pe care ar trebui să o acorde rolului recreerii
prin efort fizic – familia, organizaţiile publice şi private, instituţiile de învăţământ superior,
organizaţiile sindicale, mass media etc.
BIBLIOGRAFIE
 BOTA, AURA – A.M.T.L – note de curs, ANEFS, Bucureşti, 2002.

 CÂRSTEA, GHEORGHE – Sociologia sportului, Editura ANEFS, Bucureşti, 1995.
 DUMITRU, GHEORGHE – Sănătate prin sport pe înţelesul fiecăruia, Federaţia Română
Sportul pentru Toţi, Bucureşti, 1997.
 FEDERAŢIA ROMÂNĂ SPORTUL PENTRU TOŢI – Stil de viaţă sănătos, activ şi
rolul exerciţiilor fizice. Modalităţi de atragere a copiilor şi tinerilor în practicarea
constantă şi independentă a exerciţiilor fizice, Bucureşti, 2001.
 TOTI, GIANI – Timpul liber, Bucureşti, 1965.
Abstract:
This paper proposes, on one hand, the establishment of a structure and the characteristics of the free
time activities, the way în which these are influenced by the main educational factors: school, family,
and on the other hand, the identification of some attitudes, motivations, values and perceptions of the
pupils în connection with the role and the place of the sportive activities on the whole free time
activities.
239
POATE ANTRENAMENTUL PRIN VIBRAŢII SĂ

AMELIOREZE PERFORMANŢA ÎN SPORT?
Lect. univ. dr. CORINA IVAN – ANEFS

Lect. univ. dr. MARGARETA ANTON, FEFS-UEB
Cuvinte cheie: antrenament, vibraţii, masă musculară
Scurt istoric
În anul 2000 î.H. dinastia Chang introduce masajul vibrator. În anii `70, în timpul
Jocurilor Olimpice de la Moscova antrenorii ruşi au pus în lumină posibilităţile de a câştiga
forţă şi supleţe graţie vibraţiilor mecanice, (atleţii ruşi) precedându-i pe cosmonauţii ruşi (a
căror problemă majoră în spaţiu era degenerarea masei musculare). Efectele analgezice ale
vibraţiilor sunt cunoscute încă din secolul 19. De peste cincisprezece ani maşinăriile vibrante
sunt utilizate în fizioterapie în scop curativ pentru a inhiba sau facilita contracţia musculară.
Astăzi, placa vibrantă cunoaşte un succes fără precedent în centrele de sănătate, de frumuseţe
şi în cabinetele medicale, fiind folosită pe scară largă de către sportivii profesionişti şi din ce
în ce mai mult în lumea fitnesului.
Cum acţionează ?
Placa vibrantă generează vibraţii. În timp ce un muşchi este solicitat de/prin vibraţii, se
produce o contracţie involuntară. Există atâtea contracţii involuntare câte vibraţii sunt
transmise. Muşchii se contractă şi se destind cu foarte mare viteză. Conform modelului,
utilizatorul este supus unor vibraţii de joasă frecvenţă şi amplitudine relativ mică. Platformele
vibrante servesc unor scopuri numeroase printre care stimularea şi întărirea în profunzime a
muşchilor care nu sunt solicitaţi în mod obişnuit, eliminarea ţesuturilor adipoase şi în plus
şedinţele de pregătire sunt mult mai puţin obositoare ...
În ultimii ani, antrenamentul prin vibraţii a intrat în forţă pe diferite pieţe. Că vorbim
despre platforma vibrantă, placa vibrantă, vibrotonie corporală sau body vibration, este vorba
întotdeauna despre o placă mişcată de mai multe motoraşe.
Corpul uman este animat de o multitudine de reflexe naturale printre care reflexul
miotatic. Menţinerea posturală necesită o reajustare permanentă şi reflexă a stării de contracţie
a muşchilor extensori şi flexori, numit tonus muscular. Reflexul miotatic este definit ca şi
contracţia reflexă a unui muşchi ca răspuns la propria alungire. El informează sistemul nervos
central asupra lungimii şi vitezei de schimbare a lungimii muşchiului. Când este percepută şi
transmisă o alungire a muşchiului, răspunsul este o contracţie musculară înainte de a conserva
situaţia iniţială.
Platforma vibrantă solicită artificial muşchii, pentru ca ei să reacţioneze la vibraţii prin
contracţii reflexe maximale (reflexul tonic vibrator). Din primele secunde de utilizare, sunt
resimţite efectele fiziologice ale vibraţiilor. Frecvenţa cardiacă creşte ca şi circulaţia sanguină,
muşchii se contractă. Simultan au loc şi alte adaptări de lungă durată: structurile osoase se
240
întăresc, secreţia hormonală (GH şi testosteronul) ca şi metabolismul şi consumul caloriilor
cresc. Sistemul nervos central şi cel periferic sunt stimulate.
Conceptul de antrenare prin folosirea vibraţiilor a fost iniţiat de către oamenii de
ştiinţă ruşi ca parte a programului spaţial, din dorinţa de a-i păstra pe cosmonauţi în spaţiu în
cea mai bună condiţie fizică, cât mai mult timp. Un timp, fosta URSS a deţinut recordurile în
eforturile de anduranţă. Antrenamentul cu vibraţii necesită folosirea unor maşinării special
construite care vibrează la frecvenţe specifice (normal între 30 şi 50Hz). Cea mai cunoscută
maşinărie de produs vibraţii este platforma joasă, care îi permite utilizatorului să execute o
varietate de mişcări din stând sau cu mâinile plasate pe placa vibratoare pentru a efectua
exerciţii pentru trenul superior. Aparatul mai include haltere şi dispozitive pentru respiraţie.
Fiziologia antrenamentului cu vibraţii
Chiar dacă rămâne incertitudinea magnitudinii avantajelor antrenamentului prin

vibraţii, nu mai există îndoială că el produce efecte fiziologice profunde în corp:
- acest tip de antrenament poate angaja aproape 100% din fibrele musculare, în contrast
cu cele 40% - 60% recrutate în antrenamentul cu rezistenţă, creând un aproape
continuu reflex de alungire în muşchi. El este cunoscut ca o alungire tonică, un mijloc
prin care muşchii se contractă cu o frecvenţă incredibil de înaltă, care îi expune de
asemenea unor forţe considerabile. Aceste forţe de vibraţie sunt responsabile pentru
ameliorarea activităţii fibrelor musculare rapide;
- antrenamentul prin vibraţii stimulează fluxul de sânge muscular, care poate grăbi
refacerea şi recuperarea după accidentări. Fluxul crescut de sânge aduce nutrienţi
fortifianţi către celule musculare şi înlătură ţesuturile deteriorate mai rapid;
- reflexul tonic de alungire produs prin antrenament de vibraţii poate interacţiona cu
propria frecvenţă de contracţie a muşchiului. Fibrele rapide, se contractă de 30-70 ori
într-o secundă stimulate de exemplu, de antrenamentul cu greutăţi şi/sau de viteză.
Copiind aceste frecvenţe în antrenamentul cu vibraţii, aceste fibre pot lucra şi mai greu
– un mai mare număr de fibre – fără să fie nevoie de un surplus de concentrare din
partea atletului;
Cercetări recente în antrenamentul cu vibraţii
Cercetările au relevat meritele antrenamentului cu vibraţii pentru atleţi şi pentru

activităţile de timp liber. În primul caz este vorba despre efectele metodei asupra creşterii
puterii, forţei şi flexibilităţii, în timp ce în al doilea, examinează influenţa vibraţiilor asupra
ameliorării compoziţiei corporale.
Iată câteva dintre studiile efectuate:

- o echipă de cercetători italieni a studiat efectele antrenamentului cu vibraţii asupra
întregului corp, la atlete. Pregătirea a necesitat ca sportivele să stea pe placa aparatului
pentru o perioadă de timp determinată şi să execute anumite exerciţii cu sau fără
rezistenţă. Atletele au fost distribuite în două grupe: 13 dintre ele au lucrat cu vibraţii de
trei ori pe săptămână pentru 8 săptămâni, iar celelalte 11 au format grupul martor. La
sfârşitul acestei perioade ei au fost testaţi prin:
o săritură pliometrică (cădere de la o înălţime relativ mică urmată de săritură foarte
înaltă sau lungă);
o forţa de extensie a picioarelor;
241
o presă orizontală;
o flexibilitate.
Cercetările au descoperit că grupa de experiment a afişat o ameliorare semnificativă la
toate calităţile testate, în timp ce la grupa de control nu au existat schimbări majore.
Echipa a concluzionat indicând frecvenţa optimă, amplitudinea (vibraţiei platformei) şi
cantitatea de Gforţă utilizate pentru maximizarea efectelor antrenamentului cu vibraţii.
- cercetătorii americani de la Universitatea din Aberdeen şi Dakota de nord au descoperit că
un antrenament (protocol de 30Hz, cu 10 mm amplitudine, 60 secunde pe şi 60 secunde în
afara plăcii) cu vibraţii solicită cea mai semnificativă recrutare de fibre musculare în
muşchii coapsei măsurată prin EMG. Frecvenţe mai înalte nu au provocat un răspuns
superior. Sportivii (în acest caz elita voleibalistelor) au stat pe platformă într-o poziţie de
semiflexiune, cu genunchii îndoiţi la un unghi de 100º.
- aceeaşi cercetători au comparat efectele vibraţiilor întregului corp asupra sănătăţii la
femeile neantrenate. Deosebit la aceste cercetări a fost introducerea antrenamentului
aerobic în concepţia generală. 48 de femei neantrenate au fost împărţite în 3 grupuri: unul
care a executat exerciţii statice şi dinamice pe platforma vibratoare, al doilea care a urmat
un program cardio-vascular convenţional şi ultimul de control care nu a făcut nimic
special. Primele două grupuri s-au antrenat de trei ori pe săptămână iar cercetătorii au
măsurat compoziţia corporală (utilizând cântărirea sub apă şi plicile adipoase) ca şi forţa
extensorilor genunchiului. După 24 de săptămâni nu s-au constatat schimbări
semnificative în greutatea corporală, procentajul de ţesut adipos sau în grosimea plicilor,
la nici un grup. În acelaşi timp însă, la primul grup a apărut o creştere a masei musculare,
cauzată probabil de capacitatea datorată vibraţiilor de a recruta mai multe fibre musculare,
în special de tipul fast-twitch. Acest grup a beneficiat deasemenea de mărirea
semnificativă a forţei ca de altfel şi al doilea grup.
Concluzia: câştigul de forţă aplicând protocolul vibraţiilor este comparabil cu creşterea

forţei după efectuarea unui antrenament standard.
BIBLIOGRAFIE
- American Journal of Physical Medicine & Rehabilitation 2006; 85(12):956-62

- Journal of Strength and Conditioning Research 2003; 17(3) 621-624
- International Journal of Sports Medicine2004; 25(1):1-5
- http://www.fitness-online.fr/plaque-vibrante/body-coach-musculation.html
Abstract
Although vibration training has been around for 40 years, the potential benefits for sportsmen
and women have only recently begun to be properly researched. This paper focuses on the latest
thinking on the training methodology and în particular, examines the role that vibration training may
play în enhancing speed, power and flexibility în sport performance.
242
243
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE LA STUDENŢII

INSTITUŢIILOR DE NEPROFIL
PRIN MIJLOACE SPECIFICE KARATE SHOTOKAN
Asist. univ.drd. MARIUS LEŞTARU
DEFS- Universitatea din Bucureşti
Cuvinte cheie: calităţi motrice, învăţământ superior, karate-do
Procesul de asimilare a cunoştiinţelor specifice disciplinei Karate nu se poate realiza

corespunzător decât în condiţiile unei pregătiri fizice corespunzătoare, care implică
dezvoltarea în diferite ponderi a tuturor calităţile motrice.
Cu tot regimul redus al orelor destinate disciplinei Karate în mediul universitar de
neprofil, se acţionează permanent în direcţia dezvoltării judicioase a caltităţilor motrice,
asigurându-se astfel substratul biologic şi funcţional al efortului specific în Karate-do.
Precizăm că dezvoltarea calităţilor motrice se realizează prin efort sistematic nu numai
de tip nervos (atenţie, memorie, abstractizare, şi generalizare) dar mai ales muscular. Efortul
implică cele 3 elemente ale sale prin prisma cărora este analizat, planificat şi reconsiderat:
volumul, intensitatea şi complexitatea.
Se cunoaşte că toate calităţile motrice sunt înnăscute şi că nu trebuie să se acţioneze
pentru formarea lor, ci doar pentru ameliorarea – dezvoltarea acestora. Acţionarea în sensul
dezvoltării calităţilor motrice implică efecte fiziologice la nivelul organelor, aparatelor şi
sistemelor organismului, care se reflectă în efectuarea deprinderilor şi priceperilor motrice cu
o mare uşurinţă şi o eficienţă maximă cu un minim de efort depus.
Fiecare procedeu tehnic specific karate-ului, executat în anumite condiţii (nr. de
repetări, intensitate, pauze, dezvoltă şi o anumită calitate motrică într-o proporţie mai mare
sau mai mică. Trebuie să reţinem faptul că nu putem acţiona precis numai asupra unei singure
calităţi motrice şi că astfel influenţăm într-o măsură mai mare sau mai mică şi pe celelalte
deci cu procente variabile.
Acelaşi mijloc, (procedeu metodic) executat într-o anumită succesiune, cu o anumită
dozare şi grad de îngreuiere, poate fi folosit pentru dezvoltarea diferitelor calităţi motrice, în
funcţie de obiectivul urmărit în lecţia respectivă. Specific pentru Karate-do îl reprezintă faptul
că toate calităţile motrice sunt implicate în realizarea unei eficienţe maxime, mulţi dintre
practicanţii acestei discipline vizând şi scopul unei dezvoltări fizice armonioase odată cu cel
al utilităţii propriu-zise de protecţie fizică şi performanţă fizică.
În cele ce urmează, încercând permanent să optimizăm procesul de instruire al
studenţilor ne-am propus să prezentăm pe baza experienţei dobândite, câteva mijloace cu
caracter specific pentru dezvoltarea celor mai importante calităţi motrice implicate în
practicarea Karate-do Shotokan.
Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de reacţie

1. Tori, (kamae-poziţie de gardă), cu faţa spre Uke (kamae) execută brusc, prin surprindere,
gyaku zuki. Uke reacţionează, încercând să depăşească în viteză execuţia lui Tori cu:
a) gyaku zuki (lov. de pumn)
b) mae geri (lov. de picior spre înainte)
c) kizami mawashi (lov. de picior circulară)
244
e) age uke (blocaj superior)
f) uchi uke (blocaj mediu)
g) soto uke (blocaj mediu)
h) gyaku zuki adugat la punctele e,f,g.
Fiecare karateka execută de 10 ori mighi(dreapta) şi 10 ori hidari(stânga), cu pauză de 30”.
2. Tori, (kamae)cu faţa spre uke (kamae) execută brusc, orice tehnică de keriwaza. Uke
încearcă să depaşească viteza loviturii de picior cu:
a) gyaku zuki
b) orice tehnică din keri-waza (tehnici de picior)
c) orice apărare la nivelul solicitat
d) gyaku zuki adaugat la punctele b,c. Se execută de 5 ori pe ambele părţi cu pauze de
20”;
3. Tori şi uke în kamae, situaţi faţă-n faţă: Tori execută prin surprindere o bătaie din
palme cu braţele întinse deasupra capului, foarte rapid. Uke reacţionează cu gyaku zuki
chudan. Dozare: 5-10 repetări inopinante;
4. Idem. 3, însă Tori după execuţia bătăii din palme reacţionează la gyaku tsuki chudan cu
soto uke şi gyaku zuki
5. Tori şi Uke în kamae: Prin ridicarea sau coborârea bruscă a mâinii din faţă, Tori
schimbă poziţia gărzii sale, oferindu-i lui Uke o ţintă mai deschisă. Uke reacţionează cu
kizami tsuki pentru coborârea gărzii şi cu gyaku tsuki chudan pentru ridicarea gărzii.
6. Tori şi Uke în kamae faţă-n faţă. Tori se deplasează constant în kamae. Când acesta se
opreşte brusc, uke apreciind permanent distanţa de luptă, reacţionează cu tehnica potrivită
(tsuki waza, keri waza, combinaţii de 2-3 lovituri).
Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei de execuţie şi repetiţie:
1. Uke execută exerciţiul în condiţii uşurate determinate de o bandă elastică prinsă de
centură şi trasă de Tori, care îi uşurează şi îi accelerează deplasarea corpului spre înainte în
timpul execuţiei unei tehnici sau a unei combinatii de tehnici.1-3 min;
2. executarea repetată a unui procedeu de lovire cu piciorul, timp de 10-20 s în sistem
„box cu umbra”(fără partener, kihon);
3. pe perechi: lovituri alternative cu picioarele (număr maxim pe unitate de timp: 10-20 s)
în sistem semicontact sau noncontact;
4. pe perechi: faţă în faţă în poziţie de gardă frontală (shizen tai), unul dintre parteneri
execută 5-10 atacuri succesive la zona medie (chudan), cu viteză maximă, în sistem
semicontact fie cu atacuri de pumni (seiken) fie de picior (keri waza);
5. blocaj cu antebraţul din faţă, soto ude uke (la lovitura directă de pumn oi tsuki) şi
contraatac cu aceeaşi tehnică, se execută în viteză maximă fără întrerupere de 10 ori mighi şi
idem hidari;
6. reprize de luptă cu umbra de 30s în care fiecare budoka trebuie să execute cel puţin 50
de atacuri sau combinaţii ate şi keri waza, în serii.
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei la nivelul braţelor:
1. Tori şi Uke situaţi în zenkutsu dachi sau kamae(poziţie de luptă), faţă-n faţă. Fiecare
executant îşi menţine braţul în shuto uke (blocaj median) aplicând tensiune musculară
izometrică asupra braţului partenerului său. 10-12 sec pe fiecare mişcare;
2. acelaşi principu din „1” aplicat cu soto uke, uchi uke, gedan barai, age uke câte 10 sec.
pentru fiecare tehnică;
3. acelasi principiu însa Uke păstrează kamae, iar Tori aplică presiune izometric asupra
zonei chudan a lui uke cu gyaku zuki sau cu mae geri (mawashi geri) 10-12 sec.;
4. din culcat facial, sprijin pe degete, pumni, se execută flexii şi extensii de braţe (flotări
10-20 în viteză maximă);
245
5. din poziţie de luptă semifrontală faţă în faţă cu partenerul, cu braţul omonim întins,
reciproc cu pumnul sprijinit în palma celuilalt braţ îndoit al partenerului - se execută
“lovituri” directe cu semirezistenţă, oi tsuki-gyaku tsuki din zenkutsu dachi, 10-15 ori, migi,
hidari;
6. din culcat facial sprijin pe pumni, se execută flexii şi extensii ale braţelor cu rezistenţă
opusă de un partener aflat în stând îndoit călare cu mâinile pe omoplaţii executantului, 8-12 ori.
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei la nivelul trenului inferior:
1. Kata (luptă imaginară cu mai mulţi adversari) executat din mersul piticului: 2-3 kata;
2. Kihon (exerciţii aplicate fără partener) executat cu îngreuiere, cu benzi elastice prinse
de centura lui Tori şi ţinute cu rezistenţa spre spate de catre Uke:1-2 min;
3. din stând cu mâinile sprijinite pe perete, poziţie semifrontală corpul aplecat spre înainte,
se ridică în ritm rapid genunchiul piciorului din faţă la nivelul pieptului.(serii de minim 30 ori
fiecare picior, pentru armare);
4. genuflexiuni cu lovituri maegeri kekomi sau keage în timpul ridicării din ghemuit, 20-
30ori;
5. sărituri pe un picior, celălalt executând lovituri directe sau circulare, mae geri sau
mawashi geri, 20-30 pe fiecare picior;
6. „cazaciocul” sărituri pe perechi din ghemuit cu scoaterea alternativă a unui picior
lateral asemănător dansului cu acest nume, 15-30s.
Exerciţii pentru dezvoltarea forţei abdominale:
1. din culcat dorsal: ridicări de trunchi cu răsucire stânga-dreapta şi efectuarea unor
blocaje (soto ude uke) sau lovituri în momentul ridicării trunchiului la verticală (un-doi) şi
revenire în culcat dorsal:10-20 ori;
2. tot din culcat dorsal ridicarea picioarelor cu genunchii întinşi la 450 imitând lovitura
mae geri şi revenire 20-30 ori;
3. lovituri de genunchi (mae hiza geri) cu rezistenţă din partea partenerului 10-20 pentru
fiecare picior;
4. idem doar că se execută mawashi hizageri(lov. de genunchi circulară): 10migi-
10hidari;
5. sărituri cu genunchii la piept cu îngreuiere pe tibii, 20-30 ori;
6. uke în kiba dachi, mâinile la ceafă: aite execută 5-10 lovituri în sistem semi sau full
contact cu tibia sau şiretul pe abdomenul acestuia.
Exerciţii pentru dezvoltarea mobilităţii şi supleţei în karate do Shotokan:
1. Tori şi Uke se află în kamae, faţă-n faţă: Tori execută foarte lent keri waza la toate cele
trei nivele succesiv: gedan-chudan-jodan. (ex. mawashi geri) de 10-20 ori pe fiecare picior;
2. Uke menţine nemişcat zenkutsu dachi. cu mighi oi zuki. Tori din kamae execută fară a
pune piciorul jos, menţinând constant genunchiul sus şi într-un ritm foarte lent: mae geri
chudan, mikazuki geri, ura mikazuki geri peste braţul întins al lui uke, urmat de mawashi geri
şi ura mawashi geri. Se execută mai multe cicluri pe acelasi picior, până la apariţia oboselii;
3. din poziţia fudo dachi se execută balansări ale unui picior în plan antero-posterior şi
lateral: 10-20 pe fiecare picior până la nivelul jodan(superior);
4. „macaraua din picioare”: un partener se află în stând (sau stând pe un genunchi), faţă în
faţă cu celălalt partener care se află în stând pe un picior (în poziţie de luptă) şi cu celălalt picior
pe umărul primului (cu călcâiul, cu marginea antero-laterală a tălpii sau cu partea anterioară a
piciorului); primul partener fixează genunchiul celuilalt cu ambele mâini şi execută balansări
ample (în funcţie de mobilitatea karateka) prin păşire spre înapoia sa şi revenire la poziţia
iniţială, forţând mobilitatea coxofemurală de 5-10 ori pentru mae geri, yoko geri, mawashi geri
şi ushiro geri; Exerciţiul se reia cu celălalt picior şi apoi se schimbă rolurile;
246
5. „macaraua la sol” Tori se află culcat dorsal cu un picior ridicat la verticală; Uke
forţează deschiderea acestuia spre mae geri şi din lateral yoko geri 10-16ori pentru fiecare
picior după care se schimbă rolurile;
6. şpagatul şi sfoara, execuţii cu partenerul care forţează adoptarea poziţiei cât şi trecerea
dintr-o poziţie în alta, 1min.
Exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei cu mijloace specifice din Shotokan
1. din shizen-tai se execută în ritm cât mai rapid lovituri directe de pumn (choku-zuki)
într-un anumit interval de timp: 10 sec, 30 sec, 45sec; Se reia cu pauze de 30sec. de 2-3 ori;
2. din pozitia zenkutsu dachi, studentul din marginea din dreapta formaţiei de lucru va număra
cu voce tare de la 1 la 10, executând simultan o lovitură de picior (mae-geri) la unison cu ceilalţi
(la fiecare zece tehnici se adaugă gyaku zuki cu kiai) Fiecare practicant pe rând, va repeta
numărătoarea timp de 8-10 executanţi pe serie;
Notă: După fiecare executie, piciorul care loveste este readus în poziţia initială. Se
recomandă lucrul în această manieră pentru fiecare lovitură de pumn, picior sau tehnică de
apărare cu cel puţin o sută de repetări;
3. luptă cu umbra, timp de 3 min, cu cel puţin 100 de lovituri pe fiecare minut;
4. reprize de kumite cu temă şi pauze mici: 10reprize a 2min, pauze de 15-30s;
5. kata executate fără pauze (3-5 kata diferite sau acelaşi);
6. luptă doi contra unul cu schimbarea rolurilor şi fără pauze: 2-3 de1min etc.
Exerciţii utilizate pentru dezvoltarea coordonării în karate do Shotokan
1. Kata executată în ordinea inversă desfaşurării tehnicilor; 2-3 ori;
2. Luptă liberă pe un singur picior; 30sec.-1 min
3. Luptă liberă cu doi adversari: 1 min. cu schimbarea rolurilor;
4. Luptă liberă cu temă: atacul cu o tehnică specială, cu o combinaţie. 2min;
5. Tori luptă numai cu braţul nedominant; 2min;
6. Tori luptă numai cu braţele, Uke numai cu picioarele; 2 min;
7. Tori atacă liber, Uke luptă numai cu garda la nivel chudan sau jodan sau fără gardă;
2-3 min.;
8. Tori şi Uke atacă numai la zona chudan sau numai zona jodan; 2-3 min;
9. Este permis orice atac, însă fiecare tehnică trebuie să fie dublată; 2-3 min;
10. Tori atacă liber, indiferent de nivel, Uke eschivează şi blochează dar nu contraatacă;
1-2 min;
11. Idem cu 10 însa Uke are voie să şi contraatace. 1-2 min.
Bibliografie:
Alexe N.: Antrenamentul sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993
Cârstea Gh.: Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Edit. AN-DA, Bucureşti, 2000
Deliu D.: Karate-do, Edit. Anefs, Bucureşti, 2000
Funakoshi G.: Karate-do kyohan, Edit. Kodansha, Tokyo, 1973
Nakayama M.: Best Karate, Edit. Kodansha, Tokyo, 1977
Nishiyama H.: Karate-do, the art of empty hand, Edit. Charles E. Tuttle Company, Tokyo 1965
Abstract
We have proposed în the folowing lines to depict – on the basis of the obtained experience – a few
means with specific character to develop the most important motional qualities implied în practising
the Karate-do Shotokan.
247
SISTEMUL EXERCIŢIILOR DE LUPTĂ CU PARTENER DIN

KARATE SHOTOKAN PRACTICAT DE STUDENŢII
INSTITUŢIILOR DE NEPROFIL
Asist. univ.drd. MARIUS LEŞTARU

Cuvinte cheie: exerciţii cu partener, învăţământ superior, karate-do
În cadrul orelor de educaţie fizică desfăşurate la Universitatea din Bucureşti se

practică, bucurându-se de un real succes disciplina Karate pe trei direcţii distincte: Karate
pentru autoapărare, Karate-ul sportiv şi Karate-do.
Prin Karate-ul de autoapărare se înţelege modalitatea prin care, folosind tehnici specifice
acestei arte maţiale, prevenim o agresiune, respectiv protejăm valorile personale sau
integritatea fizică. Karate-ul sportiv reprezintă o modalitate de studiu a acestei arte marţiale,
prin care se folosesc tehnicile învăţate pentru a avea succes într-o competiţie sportivă. Karate-
do reprezintă o cale în studiul acestei arte marţiale, un mod de viaţă şi o direcţie care trebuie
urmată în ideea dezvoltării plenare a fiinţei umane.
Antrenamentul pentru Karate-do este mai profund decat cel pentru Karate-ul de
autoapărare sau cel sportiv, deoarece acesta trebuie prezentat ca o dezvoltare totală,
exhaustivă, celor care studiază această artă marţială, dezvoltare care va fi investită ulterior în
viaţă. De aceea, metodele de antrenament trebuie să fie ştiinţifice şi sistematice: ştiinţifice,
deoarece se referă la funcţionalitatea corpului, bazată pe principiile ştiinţei: anatomiei,
biomecanicii, biochimiei, etc. şi sistematice, deoarece se referă la coordonarea şi unitatea în
acţiune a tuturor părţilor corpului.
În toate cele 3 direcţii ale practicii karate sunt incluse şi exerciţiile cu partener, care în
timp şi prin experienţă practică şi-au dovedit valoarea şi au fost structurate în următoare
formă:
1. YAKUSOKU KUMITE (luptă pre-aranjată), în care tehnicile şi zonele de atac sunt

predeterminate.
2. JIYU KUMITE (luptă liberă), în care atacurile şi blocajele sunt libere, îndemnând
studentul la testarea propriilor posibilităţi creatoare.
În cadrul YAKUSOKU KUMITE, distingem:
1.1. Kumite (luptă) care pune accent pe exersarea tehnicilor de bază.

1.2. Kumite care pune accent pe exersarea corectă a unor tehnici mai complexe.
1.3. Kumite care pune accent pe dobândirea celor mai importante elemente dintr-o luptă:
latura psihică, timing-ul, aprecierea corectă a distanţei, poziţionarea corectă faţă de adversar,
controlul respiraţiei, etc.
248
În cadrul JIYU KUMITE distingem:
2.1. Kumite sportiv, cu reguli stricte de stabilire a învingătorului prin acordarea de puncte,
unde loviturile sunt riguros controlate, ele oprindu-se la distanţă foarte mică de ţintă.
2.2. Kumite liber, fără reguli, reprezentând treapta finală, unde practicanţii sunt liberi să
folosească tehnicile favorite păstrând totuşi permanent controlul asupra loviturilor efectuate.
O mai bună sistematizare însoţită de scopul urmărit la fiecare metodă de exersare este prezentată
mai jos:
TANREN KUMITE (luptă pentru formarea corpului)

Se urmăreşte: dezvoltarea calităţilor motrice, atitudinea mentală, controlul respiraţiei şi
stăpânirea formelor de deplasare în executarea tehnicilor.
GOHON KUMITE (luptă la cinci paşi)

Se urmăreşte: antrenarea tehnicilor de bază în atac şi apărare, controlul respiraţiei, deplasarea
corectă a corpului. Din punct de vedere mental se va urmări: combativitatea, perseverenţa,
încrederea şi prezenţa de spirit.
SANBON KUMITE (luptă la 3 paşi)

Se urmăresc în general aceleaşi scopuri ca la gohon kumite însă nu se pune accent la fel de
mult pe dezvoltarea condiţiei fizice ci mai degrabă pe dinamica mişcărilor, menţinerea
echilibrului corpului pe parcursul unor mişcari continue.
KIHON KUMITE (luptă cu un partener folosind tehnicile de bază)

Se urmăreşte: folosirea poziţiilor corespunzătoare unor atacuri determinate, posibilitatea de a
eschiva şi a ajusta distanţa de ripostă în funcţie de atac, posibilitatea schimbării sensului de
deplasare şi de continuare a contraatacului, aprecierea corectă a ritmului de luptă.
KIHON IPPON KUMITE (luptă prestabilită la un singur pas)

După ce şi-a consolidat şi exprimat tehnicile de bază prin Tanren Kumite, practicantul de
karate ajunge la un nivel superior de înţelegere al tehnicilor aplicate. În acest tip de exerciţiu
se urmăreşte: învăţarea poziţionării corecte faţă de adversar (tai-sabaki) şi exersarea
diferitelor tehnici de atac sau apărare practicate în şcoala tehnicii de bază (kihon). De
asemenea se pune accent pe etichetă (saho), percepţia atacului advers (yomi) şi vigilenţa
(zanshin).
KAESHI IPPON KUMITE (luptă prestabilită la un singur pas cu „schimbare“)

Se urmăreşte rafinamentul executării tehnicilor de bază de la exerciţiul precedent. Se pune
accent pe dezvoltarea reflexelor, intuiţiei, spiritului de luptă şi aplicarea deplasărilor corpului
în armonie cu atacul advers.
YAKUSOKU JIYU KUMITE (luptă liberă prestabilită)

Diferenţa dintre acest exerciţiu şi precedentele constă într-o metodă de aplicare a acestora
mult mai realistă, variaţia constantă a distanţei dintre parteneri permiţând perfecţionarea
eschivelor, a timing-ului şi mai ales a spiritului de luptă.
249
JIYU IPPON KUMITE (luptă liberă la un pas)

Scopul acestui exerciţiu este aplicarea într-un mod cât mai real şi eficient a tehnicilor de atac
şi apărare folosind judicios deplasarea corpului şi forţa adversarului. Se pune accent pe
obţinerea de avantaj maxim dintr-o singură oportunitate de atac sau apărare care este oferită.
OKURI JIYU IPPON KUMITE (luptă liberă la un pas cu “revenire”)

Păstrându-se aceleaşi obiective ca la exerciţiul precedent, se urmăreşte în plus consecvenţa
atacului, insistând mai mult asupra nivelului tehnic cerut de o astfel de secvenţă de atac,
reflexelor, vitezei, respiraţiei, capacităţii de a discerne folosirea judicioasă a combinaţiilor de
atac sau apărare.
OYO KUMITE (luptă cu aplicarea practică a elementelor din kata)

(Kata reprezintă o suită de mişcări prestabilite executate în gol, o luptă imaginară cu mai
mulţi adversari). În acest exerciţiu se urmăreşte aplicarea practică a elementelor însuşite în
kata asupra unuia sau a mai multor adversari care atacă succesiv.
HAPPO KUMITE (luptă cu mai mulţi adversari)

Se urmăreşte poate mai mult ca la exerciţiile precedente: promtitudinea, controlul respiraţiei
şi a stăpânirii de sine, anduranţa, fluidizarea mişcărilor, timing-ului, echilibrul, concentrarea,
atenţia, etc.
KUMITE KATA (luptă exprimând aplicaţia practică din kata)

Se urmăreşte descoperirea şi dezvoltarea eficienţei tehnicilor complexe din kata, rezultatele
acestei practici concretizându-se în fundamentarea şi extinderea logicii înlănţuirilor de
tehnici, în lărgirea registrului tehnic şi declanşarea capacităţilor creative în mentalul
luptătorului.
JIYU KUMITE (luptă liberă)

Reprezentând etapa finală în ierarhia exersării tehnicilor de karate, atacurile şi blocajele se
execută liber, fără anunţ. Tehnicile de atac sunt totuşi controlate, fiind interzis contactul
direct cu ţinta.
KYOGI KUMITE (luptă liberă sportivă)

Scopul este atingerea victoriei sportive asupra adversarului într-o luptă stabilită de un
regulament şi arbitrată de mai mulţi arbitri.
SHIAI KUMITE (luptă liberă)

Scopul este exersarea liberă, fără reguli şi arbitri a tehnicilor însuşite în practica karate.
Păstrarea autocontrolului şi afişarea posibilităţilor fizice şi psihice la cel mai înalt nivel
reprezintă alte obiective ale acestui tip de exersare.
250
GOHON KUMITE
TANREN KUMITE
SANBON KUMITE
KIHON IPPON KUMITE

KIHON KUMITE
KAESHI IPPON KUMITE
YAKUSOKU KUMITE
JIYU IPPON KUMITE
YAKUSOKU JIYU KUMITE
OKURI JIYU IPPON KUMITE
KUMITE HAPPO KUMITE

OYO KUMITE
KUMITE KATA
KYOGI KUMITE
JIYU KUMITE
SHIAI KUMITE
BIBLIOGRAFIE:
1. Alexe N.: Antrenamentul sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993

2. Cârstea Gh.: Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Edit. AN-DA, Bucureşti, 2000
3. Deliu D.: Karate-do, Edit. Anefs, Bucureşti, 2000
4. Funakoshi G.: Karate-do kyohan, Edit. Kodansha, Tokyo, 1973
5. Nakayama M.: Best Karate, Edit. Kodansha, Tokyo, 1977
6. Nishiyama H.: Karate-do, the art of empty hand, Edit. Charles E. Tuttle Company, Tokyo
1965
Abstract
Within the physical education classes at the University of Bucharest, we have permanently tried to
perfect the adequate training of the students at the discipline Karate. By time and experience we have
structured the fighting exercises with partner în the folowing form:
251
STUDIU PRIVIND PREGĂTIREA ECHIPEI

REPREZENTATIVE DE VOLEI MASCULIN
DIN UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Cuvinte cheie: volei, echipa reprezentativă, antrenament sportiv, periodizare.
Domeniu de referinţă: antrenament sportiv.
Introducere
Activitatea de educaţie fizică şi sport din Universitatea din Bucureşti ocupă un loc
important în procesul de formare a personalităţii studentului, contribuie din plin la creşterea
calităţilor motrice şi morale, la buna folosire a timpului liber, la realizarea armoniei în
dezvoltare a studentului.
Voleiul componentă a paletei de discipline sportive existente în cadrul
Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport ocupă un loc important în pregătirea studenţilor.
Grupele de educaţie fizică şi sport sunt alcătuite din studenţi ai anilor I–IV, ai Universităţii
din Bucureşti, acestea alcătuindu-se pe baza a 3 criterii de selecţie.
În prima categorie intră studenţii care au practicat o ramură sportivă la nivel de competiţie
şcolară, club sportiv. Din aceşti studenţi noi formăm echipele reprezentative ale Universităţii
din Bucureşti.
Echipa reprezentativă de volei a este alcătuită din cei mai buni studenţii voleibalişti ai
Universităţii din Bucureşti, aceştia fiind angrenaţii atât în competiţii universitare naţionale şi
internaţionale.
În acest sens, orientarea pregătirii studenţilor din cadrul echipei reprezentative, trebuie
îndreptată în direcţia realizării unei evoluţii individuale, la o valoare ridicată şi implicit,
formarea unei echipe care să realizeze rezultate bune şi foarte bune la întrecerile în care este
angrenată.
Ipoteza de lucru
Principiul de lucru a fost aplicat în pregătirea echipei reprezentative, masculine de
volei a Universităţii din Bucureşti, participantă în anul universitar 2006-2007 în campionatul
universitar, cât şi la turneul internaţional din Franţa în perioada (15-21 aprilie 2007). Echipa,
la finele anului competiţional 2005-2006 s-a clasat pe locul 7 în campionatul universitar,
astfel că obiectivul pentru anul competiţional 2006-2007 a fost clasarea pe un loc cât mai bun.
Analizând sistemul competiţional la volei, constatăm că turul campionatului nu începe
mai repede de data de 31 octombrie, iar returul se termină nu mai târziu de 10 mai, având
între tur şi retur un interval de 20-30 de zile. Această structură a campionatului impune o
judicioasă periodizare a antrenamentului, ţinând seama şi de structura anului universitar.
Astfel, luând data de 01 octombrie ca început de perioada pregătitoare avem următoare
periodizare.
252
Nr. Perioadă Data Nr. de

zile
1 PREGĂTITOARE 01 X – 20 X 20
2 PRECOMPETIŢIONALĂ 21 X – 31 X 11
3 COMPETIŢIONALĂ 01 XI – 21 XII 51
4 ÎNTRERUPERE 21 XII – 07 I 18
5 PREGĂTITOARE 08 I – 10 II 34
6 COMPETIŢIONALĂ 11 II – 07 IV 56
7 ÎNTRERUPERE 08 IV – 14 IV 7
8 COMPETIŢIONALĂ 15 IV - 10 V 23
9 ÎNTRERUPERE 11 V – 01 X 143
Această periodizare ţine cont de structura anului universitar şi de cerinţele de instruire.

Regimul de lucru şi timpul afectat pregătirii în cadrul perioadelor este următorul:
- ciclul săptămânal
ZIUA Nr. de antr. Total ore

Luni 1 2
Marţi 1 2
Joi 1 2
În cadrul lucrării s-au stabilit unele sarcini generale:

- consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice specifice
- dezvoltarea calităţilor motrice generale şi specifice
- creşterea capacităţilor de performanţă
- dezvoltarea combativităţii, încredere în sine şi a mentalităţii de învingători
- stabilirea concepţiei de joc la echipa masculină de volei a Universităţii din Bucureşti şi
determinarea modelului general de pregătire
- stabilirea sarcinilor de lucru în cele doua etape ale perioadei de pregătire
- prezentarea modelelor de exerciţii aplicate în cadrul perioadelor de lucru
După stabilirea sarcinilor şi concepţiilor în programul de antrenament am urmărit
selecţionarea şi aplicarea în cadrul etapelor de lucru a modelelor fizice şi tehnico-tactice.
Perioada pregătitoare.
- obiective urmărite: - dezvoltarea calităţilor motrice

- creşterea capacităţii de efort
- consolidarea deprinderilor şi priceperilor specifice
- Mijloace:
- pentru dezvoltarea rezistenţei
- şcoala alergării
- alergare de durată
- alergare cu intervale
- pentru dezvoltarea vitezei
- plecări din diferite poziţii la semnal sonor
- alergare accelerată
- alergare cu genunchii sus frecvenţă mare
253
- joc de gleznă frecvenţă mare
- alergare cu pendularea gambei înainte
- alergare de viteză 25m
- alergare cu diferite îngreuieri
- pentru dezvoltarea forţei
- genuflexiuni cu greutăţi mari
- ridicări pe vârfuri cu greutăţi mari
- flexia trunchiului pe coapse (abdomene)
- extensia trunchiului
- flotări
- tracţiuni
Pregătire tehnică:
- perfecţionarea atacului – blocajului şi îndeosebi a dublajului în atac şi apărare
- perfecţionarea serviciului şi preluării
- corectarea deprinderilor greşit însuşite
- însuşirea de noi elemente
- jocuri şcoală
În această perioadă se are în vedere efectuarea unui număr mare de repetări, iar
ponderea antrenamentelor de pregătire fizică să fie mai mare decât cel al antrenamentelor
de pregătire tehnico – tactice.
Perioada precompetiţională.
- obiective urmărite.
- dezvoltarea calităţilor motrice
- perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor specifice
- intrarea în forma sportivă
Mijloace:
- aceleaşi mijloace ca în perioada pregătitoare cu specificaţia că, scade volumul şi creşte
intensitatea şi ponderea mijloacelor specifice.
- jocuri de verificare
Perioada competiţională.
- obiective urmărite:
- menţinerea nivelului atins de calităţi motrice
- perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor specifice
- menţinerea formei sportive
Mijloace:
- aceleaşi mijloace ca în ultima perioadă a perioadei precompetiţionale
- jocuri de verificare
- jocuri oficiale
254
Concluzii
- La echipele studenţeşti, timpul liber este foarte limitat, numărul redus de ore de
antrenament trebuie să fie foarte eficient în conţinut.
- Selecţia exerciţiilor pentru pregătirea fizică şi tehnică (numărul lor redus, dar atent
ales) facilitează eficienţa orelor de pregătire.
- În pregătire tehnică, cu un exerciţiu se rezolvă perfecţionarea a 2-3 procedee din joc
faţă de pregătirea analitică.
- Se impune crearea unui nucleu de bază format din elemente tinere cu reale posibilităţi
pentru jocul de volei, care să participe în cadrul echipei la mai multe campionate.
- Cerinţele moderne de antrenament implică determinarea modelului general de pregătire
şi stabilirea unei concepţii de joc.
Bibliografie
Bizim A. şi colab. – Metodica educaţiei fizice în învăţământul superior. Editura Universităţii

din Bucureşti, 1994.
Croitoru D., - Volei. A.N.E.F.S. 2000
Dragnea A, Mate-Teodorescu S. - Teoria sportului. Edit. Fest, Bucureşti 2002
Dragnea A., - Antrenament sportiv – teorie şi metodică. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1996
Abstract
The training of students în a representative team has to be focused to an individual evolution.

The representative team is formed by choosing the best students of the University of Bucharest who
practiced volleyball at a sports club.
255
STUDIUL PRIVIND RIDICAREA INDICILOR

DE PREGĂTIRE FIZICĂ, PRIN APLICAREA METODEI ÎN
REGIM MAXIMAL CU AUTODETERMINARE,
AUTODOZARE ŞI AUTODEPĂŞIRE, ÎN LECŢII ŞI ÎN
ACTIVITATEA INDEPENDENTĂ A STUDENŢILOR
Cuvinte cheie: activitate independentă, autodozare, autodepăşire, autodeterminare.
Domeniul de referinţă: educaţie fizică universitară.
Introducere
Educaţia fizică şi sportul din învăţământul superior fac parte din mijloacele educaţiei
generale a studenţilor, scopul lor fiind de a contribui la formarea unor oameni sănătoşi,
capabili să facă faţă cerinţelor societăţii de astăzi şi de mâine.
Aceasta înseamnă că educaţia fizică şi sportul în Universitatea din Bucureşti trebuie
să-şi aducă aportul prin mijloacele sale la educarea studenţilor bine dezvoltaţi din punct de
vedere fizic, de a avea o ţinută demnă şi responsabilă în societate. În cadrul lecţiei de educaţie
fizică se oferă un câmp larg de acţiune în mai bună autocunoaştere de sine, în cultivarea
permanentă a efortului de autodepăşire şi de dozare corectă a posibilităţilor. În cadrul ei ne
propunem cultivarea ordinii şi disciplinei, a responsabilităţii faţă de propriile acţiuni, a
spiritului critic şi autocritic, a iniţiativei şi a luptei de idei, a concepţiei moderne despre viaţa
raţională.
Îmbunătăţirea pregătirii fizice nu se obţine în mod forţat, impus, ci numai în mod
conştient, prin autodeterminare. Creşterile cele mai trainice se obţin cel mai bine în mod
fiziologic, prin progresiuni individuale, naturale, respectiv prin autodepăşire. Mobilizarea
integrală a potenţialului biologic şi pedagogic nu se obţine numai prin indicaţiile şi deciziile
profesorului, ci şi prin autodozare.
Practica de zi cu zi ne arată că ne este foarte greu să cunoaştem posibilităţile fiecărui
student, că nu putem efectua programe de educaţie fizică cu încărcături şi numărul de repetări
eficient pentru fiecare student în parte. Nu este nici indicat să prescriem acelaşi conţinut de
program de lucru, pentru toţi studenţii la fel. Nu este indicat să uniformizăm creşterile
posibilităţilor şi este imposibil să imprimi ritmul şi tempoul de lucru pentru fiecare în parte.
Este foarte greu să prescrii cantitatea cea mai justă de efort pentru fiecare student în parte.
Aplicarea temelor şablon la o grupă de studenţi neomogenă, înseamnă că de dragul
planului calendaristic uiţi individul şi dacă se întâmplă acest lucru, de fapt se uită eficienţa.
Cadrul didactic nu poate cuprinde toate disponibilităţile individului, el însă poate
educa studentul în strădania acestuia de autocunoaştere. Această metodă de pregătire are un
caracter util, deoarece pe deoparte uşurează munca profesorului, iar pe de altă parte lasă
studentului libertatea să fie preocupat de aspectele de fineţe ale pregătirii sale fizice şi
dezvoltării sale armonioase.
256
Am ales această temă din dorinţa de a contribui mai eficient la îmbunătăţirea pregătirii
fizice a studenţilor Universităţii din Bucureşti. Am constatat, cu regret o spun, că nivelul de
pregătire fizică şi sportivă al studenţilor este din ce în ce mai slab. Am ajuns la concluzia că o
singură lecţie de educaţie fizică şi sport de 2 ore pe săptămână nu poate aduce îmbunătăţirile
cantitative şi calitative dorite. Am ales acest subiect pentru că metoda are foarte mult substrat
fiziologic şi pedagogic în conţinutul ei, bazându-se cel mai mult pe posibilitatea de a mobiliza
la un moment dat întregul potenţial de lucru al studentului, fără a-l forţa cu nimic din afară,
lăsându-l să se desfăşoare în voie, liberul său arbitru.
Regimul maximal este o metodă de lucru la limita maximă a posibilităţilor de
"execuţie corectă" a unui exerciţiu, proba de control, sau chiar un complex de exerciţii.
Controlul limitei superioare de execuţie în regim de lucru maximal, este dat de apariţia
elementelor incorecte de lucru în exerciţiu, sau proba de control respectivă. Când această
operaţie nu este făcută de profesor, ci de studentul însăşi, constituie principiul autocontrolului
în regim maximal. De fapt, în metoda regimului maximal de lucru plecăm de la ideea că un
rezultat optim nu se poate obţine forţându-l pe student, ci lăsându-l să-şi impună singur ceea
ce are de executat, iar acesta înseamnă principiul autodeterminării al regimului maximal de
lucru. A obţine în lecţia de astăzi un rezultat mai bun decât în lecţia trecută, înseamnă un
moment educativ deosebit pentru pregătirea studentului, înseamnă respectarea principiului
autodepăşirii.
Îmbinarea firească între posibilitatea organismului de a efectua efortul şi necesitatea
metodică de a obţine un rezultat mai bun, reprezintă de fapt cel mai minunat prilej de formare
a calităţilor motrice şi morale. Înseamnă un moment de călire fizică şi morală a studentului. În
acelaşi timp se respectă şi limitele fiziologice, limite ce ne asigură paralel cu dezvoltarea
calităţilor motrice, realizarea unui profil moral integru ca: tenacitatea, dârzenia, încrederea în
posibilităţile proprii, dezvoltarea voinţei de a trece peste momentele grele ale efortului.
Organismul se adaptează cu aceste momente şi necesităţi grele de desfăşurare a
efortului, de fapt în aceste condiţii organismul studentului se căleşte, se formează, iar atunci
când va fi nevoie în viaţă sau în întrecerea sportivă, studentul v-a şti să treacă cu bine efortul.
În acelaşi timp, repartizarea judicioasă a forţelor pe parcursul execuţiei în aşa fel încât
rezultatul să fie maximal, respectiv cu autodepăşire faţă de cel anterior, înseamnă respectarea
principiului cu autodozare al metodei.
Autodozarea este de fapt caracteristica biologică ce reprezintă problemele de tact,
chibzuinţă, a coordonării efortului pe parcursul execuţiei.
Corelarea dintre corectitudinea execuţiei, principiile de autodepăşire şi autodozare, ne
dau în final capacitatea, competenţa şi posibilitatea studentului.
Aceleaşi principii de pregătire ale metodei în regim maximal, se aplică şi în toate cele
3 etape de pregătire: de volum, de viteză, de rezistenţă
Etapa de volum. Este etapa de bază, de acumulare, ea se desfăşoară într-un ritm şi
tempou liber de lucru. Elementele de progres se vor face pe seama numărului de repetări,
respectiv din ce în ce mai multe execuţii şi de asemenea pe seama măririi încărcăturii de lucru
pe mijloacele de pregătire şi pe lecţie. În cadrul acestei etape ne pregătim calităţile motrice de
bază, forţa şi rezistenţa.
Etapa de viteză. Adică prelucrarea în viteză a ceea ce am acumulat în etapa de volum.
În etapa de viteză creşterile se vor realiza pe seama măririi treptate a vitezei de execuţie, a
reprizelor, a scurtării pauzelor dintre reprize. Încărcătura şi frecvenţa de execuţie se vor corela
în relaţie inversă, adică pe măsură ce viteza de execuţie creşte, încărcătura scade.
Etapa de rezistenţă. În care creşterile se vor realiza pe seama măririi numărului de
execuţii şi pe seama duratei de execuţie.
Alegerea mijloacelor de pregătire în cadrul etapelor de pregătire se va face în funcţie
de scopul şi sarcinile etapei în care ne găsim, atât pe lucrul segmentar, cât şi global.
257
Mijloacele de pregătire (probe de control) segmentare vor fi alese pentru îmbunătăţirea
calităţilor motrice la nivelul braţelor, picioarelor, abdomenului şi spatelui. Probele de control,
sau mijloacele de pregătire globale vor fi alese pentru a stimula şi acţiona majoritatea
grupelor musculare ale corpului. Această cuprindere a mai multor zone de lucru şi regiuni
musculare în acţiune au o mare influenţă asupra dezvoltării funcţiilor cardio-vasculare,
respiratorii şi endocrine.
Această îmbinare între alegerea mijloacelor de pregătire (probe de control) segmentare
ce vor determina creşteri locale, regionale şi alegerea mijloacelor globale ce se vor adresa
dezvoltării şi perfecţionării funcţiilor organismului, respectiv pregătirii vegetative a corpului,
va realiza în final saltul de dezvoltare în armonie a studentului.
La alegerea mijloacelor de pregătire (probele de control) am avut în vedere faptul ca
ele să fie accesibile de executat atât în lecţie, cât şi acasă, respectând principiul acţionării
asupra calităţilor motrice segmentare şi acţionării asupra funcţiilor organismului. De
asemenea, am ţinut seama la accesibilitatea probelor de control (mijloacelor de pregătire) în
ideea de a rămâne studentului ca un program model de structură şi de execuţie în programul
lor de pregătire independentă.
Astfel:
- pentru braţe. Flotări – din poziţia şezând pe genunchi şi pe călcâie, cu trunchiul
aplecat pe coapse, braţele întinse înainte cu mâinile pe podea.
- pentru picioare. Genuflexiuni – din poziţia ghemuit, întinderea picioarelor, cu
aplecarea trunchiului paralel cu coapsele şi atingerea solului cu podul palmelor.
- pentru abdomen. Din poziţia culcat pe spate, îndreptarea trunchiului în întreg şezând,
cu îndoirea picioarelor la piept, cuprinderea lor de către braţe.
- pentru spate. Din poziţia culcat facial, braţele îndoite cu palmele pe sol în dreptul
umerilor, întinderea braţelor cu extensia trunchiului.
O dată stabilite mijloacele de pregătire, am instruit studenţii cu principiile metodei, cu
modul de desfăşurare organizatoric al metodei, al experimentului, înregistrarea datelor în fişa
individuală de pregătire.
Normele obţinute în lecţia de educaţie fizică la fiecare mijloc de pregătire au fost
trecute în fişa individuală. Aceste norme executate în lecţie, au fost repetate zi de zi acasă, de
către studenţii din grupele experiment, în cadrul programului lor de pregătire independentă.
În aceste condiţii lecţia de educaţie fizică a căpătat adevăratul său caracter didactic,
metodologic, adică să realizeze pe lângă transmiterea de noţiuni şi cunoştinţe practico –
teoretice, şi caracterul de verificare a nivelului de pregătire fizică. Aceasta înseamnă că pe de
o parte pregăteşte studentul, iar pe de altă parte verifică studentul.
Repetând acasă, zi de zi, normele realizate în regim maximal în cadrul lecţiei de
educaţie fizică, acestea se consolidează atât din punct de vedere calitativ, cât şi din punct de
vedere cantitativ, în procesul de dezvoltare de autocunoaştere a studentului, urmând ca în
lecţia viitoare să se autodepăşească din nou, după principiile metodei:
- fiecare lecţie o probă de control;
- fiecare probă de control un mijloc de pregătire;
- normele din lecţia de astăzi să fie superioare lecţiei trecute.
Studenţii din grupele martor au dat aceste probe de control numai în prima şi ultima
lecţie, deci la începutul şi sfârşitul etapei de desfăşurare a experimentului. Aceşti studenţi nu
au lucrat zilnic acasă aceste mijloace de pregătire.
Concluzii
Regimul maximal de lucru cu autodirijare, autodepăşire şi autodozare este o metodă
optimă de individualizare a exerciţiului fizic la nivelul capacităţii maxime a fiecărui student.
Metoda poate fi aplicată atât în cadrul lecţiilor de educaţie fizică, dar mai ales în
258
cadrul pregătirii independente a studenţilor. Regimul maximal ca metodă a problematizării
este o cerinţă a metodicii actuale, deoarece pune accentul pe individ, pe pregătirea sa, în
conformitate cu posibilităţile şi particularităţile sale individuale. Metoda cere o mobilizare şi o
concentrare psihică în lucru realizând automat simţul disciplinei conştiente în lecţie.
Metoda introduce o notă de modern în rutina zilnică de lucru, prin aplicarea instruirii
programate:
- furnizează date obiective despre fiecare student;
- devine un test al calităţilor motrice;
- deprinde pe studenţi să lucreze la limita capacităţilor maxime de efort;
- individualizând volumul, intensitatea, cât şi complexitatea naturii efortului,
urmăreşte o progresiune fiziologică optimă pentru fiecare exerciţiu, probă de control sau
mijloc de pregătire în parte;
- fiecare mijloc de pregătire constituie o probă de control şi fiecare probă de control un
mijloc de pregătire.
Această metodă creşte în acelaşi timp interesul pentru mişcare al studentului (lucrul
individual acasă de bună voie) sau (foştii mei studenţi care încă mai frecventează orele de
educaţie fizică).
Regimul maximal de lucru, realizează o metodă care dă libertate studentului şi
senzaţia de autoguvernare – atât de plăcută lui – fără însă al scăpa de sub supravegherea şi sub
îndrumarea cadrului didactic.
Bibliografie
Cârstea, Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Ed. Universal 1993
Demeter, A., Fiziologia sportului, Ed. Stadion, Bucureşti, 1972
Epuran, M., Psihologia sportului, Ed. Stadion 1968
Epuran, M., Psihologia educaţiei fizice şcolare, I.E.F.S., 1972
Epuran, M., Formarea şi educarea omului nou, Revista E.F.S., nr. 1
Abstract
The physical education and sport within Universities are part of the general education of the
students, their goal would be to form healty people, capable to face our future society. I have chosen
this topic to help the physical education and sport and also to determine students of the University în
Bucharest to practice a sport.
259
PARTICULARITĂŢILE JUCĂTORILOR DE FOTBAL

PE POSTURI
Asist. univ. drd. CĂTĂLIN MĂNESCU

ASE – Bucureşti
Portarul în jocul de fotbal

Succesul unei echipe este determinat în mare măsură de comportarea în joc a
portarului; se spune că 50% din posibila victorie a echipei i se datorează portarului.
Rolul portarului s-a schimbat poate cel mai mult de-a lungul timpului, noile prevederi
regulamentare impunând, prin obligativitatea respectării regulii „celor 4 paşi”, prin
interzicerea atingerii cu mâna a mingii trimise de către un coechipier cu piciorul sau din
aruncare de la margine, precum şi a repunerii imediate a balonului în joc (maxim 6 secunde),
activarea jocului.
În multe cazuri, el este al 11-lea jucător de câmp al echipei, deţinând postul de libero
sau apărând, la lovituri libere şi de la colţul terenului, în careul advers, în special atunci când
scorul este defavorabil propriei echipe.
Un portar bine pregătit şi dotat cu aptitudinile necesare poate decide soarta unui joc.
Se ştie că, oricât de bine ar fi pregătită o echipă şi oricâţi jucători de valoare ar cuprinde, nu
va putea obţine rezultate la înălţimea pregătirii şi valorii sale dacă nu va beneficia şi de
ajutorul unui portar valoros, bine antrenat. Dimpotrivă, un portar slab, nesigur în acţiuni,
nervos, care primeşte goluri „gratuite”, are o influenţă negativă asupra întregii echipe,
jucătorii devin nervoşi şi nesiguri, îşi pierd încrederea şi elanul şi, în cele din urmă, renunţă la
luptă.
Portarul este:
- ultimul apărător – apără spaţiul porţii în spatele tuturor apărătorilor, fiind ultima lor
speranţă
- primul apărător – plasat în fazele de atac, la 16-20 de metri de propria poartă, oprind
contraatacul adversarilor
- primul atacant – lansează contraatacul propriu, având deseori contribuţii în realizarea
unui gol
Alături de abilităţile tehnico-tactice absolut necesare, portarul trebuie să arate calităţi
cognitive şi de caracter deosebite, alături de calităţi motorii specifice. Mai mult decât oricine
altcineva, trebuie să execute sărituri şi salturi, atât pe câte un picior, cât şi pe amândouă, de pe
loc şi din mişcare. Alergările sunt foarte scurte şi aproape întotdeauna este vorba de sprinturi.
El trebuie să-şi controleze corpul în aer, executând întoarceri, răsuciri, aplecări, în multe
situaţii devenind acrobat în ceea ce face.
Fundaşii în jocul de fotbal

În funcţie de sistemul de joc utilizat, precum şi de strategia fiecărei echipe în parte,
apărarea poate fi formată din 3, 4 sau 5 fundaşi, fiecare cu sarcini de joc diferite. Astfel,
putem avea doi fundaşi laterali, pe fiecare latură a terenului, unul sau doi fundaşi centrali de
marcaj şi un „libero”, fără sarcini precise de marcaj, care poate juca atât în spatele, cât şi în
faţa liniei de fundaşi de marcaj.
260
Fundaşii laterali - sunt de obicei aşezaţi pe cele două benzi laterale ale terenului
putând avea, în funcţie de strategia de joc a echipei, atât sarcini de marcaj, dar şi rolul de a
anihila jocul mijlocaşilor şi atacanţilor adverşi, pe laturile terenului. Această abilitate a lor de
a intercepta mingea şi de a „deschide” jocul în mod eficient, este un lucru esenţial în
obţinerea contaatacului propriei echipe; de aici provine şi expresia . „un atac puternic, începe
cu o defensivă puternică”. Din punct de vedere ofensiv, jocul fundaşilor laterali este apreciat
în funcţie de numărul curselor efectuate pe partea de teren pe care activează, precum şi de
numărul centrărilor reuşite efectuate către atacanţi. Pe faza ofensivă, fundaşii laterali vor sta
cât mai în marginea terenului, similar cu poziţia extremelor, având rolul de a deschide
apărarea adversă, permiţând pătrunderile, prin centrul terenului, mijlocaşilor şi atacanţilor.
Dintre calităţile esenţiale ale fundaşilor laterali, trebuie amintite:

- rapiditatea
- sunt agresivi şi extrem de combativi în lupta pentru minge
- sunt puternici
- „adoră” lupta corp la corp
- se pot concentra o perioadă lungă de timp asupra unei sarcini
- lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare
- sunt jucători buni la jocul de cap
Rolul fundaşilor centrali de marcaj poate părea simplu, dar este, de departe, cea mai
grea sarcină dintr-o echipă. Să ştii unde, când şi cum să faci un marcaj bun, necesită un nivel
ridicat de inteligenţă şi cunoştinţe tactice. Totodată, anticiparea unei acţiuni înainte de a avea
loc, este o altă calitate atribuită fundaşilor de marcaj.
Poziţionarea faţă de adversarul cel mai apropiat şi de minge, reprezintă cea mai
importantă sarcină a fundaşilor. Majoritatea jucătorilor de top, în special în Seria A din Italia,
şi-au îmbunătăţit atât de mult jocul, încât ajung în apropierea adversarului înainte ca acesta să
primească mingea. Fundaşii de marcaj trebuie să înţeleagă şi să se conformeze regulii
conform căreia „toate problemele virtuale iau sfârşit în momentul în care fundaşul nu permite
recepţionarea balonului de către adversar, dar de-abia încep dacă permit acest lucru”.
Liberoul, ultima linie defensivă dinaintea portarului, reprezintă un jucător cheie în

orice apărare, având rol determinat în organizarea şi reorganizarea defensivei. El trebuie să
comunice în permanenţă atât cu fundaşii laterali, cât şi cu cei de marcaj, astfel încât
organizarea defensivă să fie perfectă de la începutul, până la sfârşitul jocului. Neavând sarcini
precise de marcaj, liberoul joacă în spatele apărării, acoperind zonele rămase libere,
coordonând jocul la offside al echipei, făcând tranziţia între faza de apărare şi cea de atac.
Rolul de libero necesită o diversitate de calităţi, printre care:
- capacitate mare de anticipare a următoarelor acţiuni ale adversarilor
- inteligenţă în joc şi calităţi de analiză impresionante
- sunt bine organizaţi atât pe teren, cât şi în afara lui
- au calităţi de lider, fiind în multe cazuri aleşi căpitani de echipă
- capacităţi bune de comunicare
- lovesc mingea bine cu ambele picioare
- foarte bun joc de cap
- forţă şi viteză peste medie
261
Mijlocaşii în jocul de fotbal

În funcţie de sistemul de joc utilizat, numărul de mijlocaşi dintr-o echipă diferă de la
2, până la 5, putând fi catalogaţi ca: mijlocaş central defensiv (închizător), mijlocaş ofensiv şi
mijlocaşi laterali.
Din punct de vedere tehnic, mijlocaşii sunt cei mai înzestraţi jucători de pe teren, fiind
totodată şi cei mai bine pregătiţi fizic, alergând încontinuu şi făcând în permanenţă legatura
dintre apărare şi atac. Contribuţia lor în joc se face resimţită atât în apărare, având rolul de a
reduce distanţa dintre ofensivă şi defensivă, cât şi în atac, în special în treimea adversă de
teren, locul în care se declanşează toate acţiunile de poartă, dar şi locul de unde se pot
împiedica atacurile şi contraatacurile adverse.
Jocurile se câştigă şi se pierd în bătălia de la mijlocul terenului.
Ca grup, organizarea este cheia succesului pentru mijlocaşi, ei trebuie să dea dovadă
de calităţi individuale defensive, să acopere în mod echilibrat terenul de joc; ei au rolul de a
dicta ritmul defensivei prin stabilirea momentului de apărare om la om (prin pressing),
precum şi progresia şi direcţiile de atac.
Mijlocaşul defensiv, deşi este cel care organizează jocul tuturor mijlocaşilor şi
atacanţilor, are un rol determinant în apărare, având responsabilităţi în marcajul om la om, în
apărarea pe zone, în acoperirea zonelor libere. Rolul şi poziţia mijlocaşului defensiv pe teren,
sunt în strânsă legătură cu schemele de atac şi apărare ale echipei.
Caracteristicile esenţiale ale închizătorului sunt:
- disciplină tactică exemplară
- competitivitate din punct de vedere fizic
- extrem de mobili, cu viteză şi rezistenţă foarte bune
- rapiditate intercepţii şi deposedări
- buni pasatori
- joc bun aerian
- foarte buni pe faza defensivă, joacă mai bine când sunt cu spatele la propria poartă, când
au mingea în faţa lor
Mijlocaşii laterali trebuie să îndeplinească 3 roluri într-un meci: cel de fundaş lateral,
de mijlocaş lateral şi extremă, acoperind o zonă extrem de largă a terenului şi având nevoie de
rezistenţă şi viteză la un nivel superior. Jocul lor se desfăşoară cât mai larg, pe benzile
terenului, cu scopul de a întinde cât mai mult apărarea adversă
Un bun mijlocaş lateral are nevoie de următoarele atribute:
- să fie buni pasatori
- să ştie când să accelereze şi când să întârzie jocul
- să îşi poată domina adversarul din punct de vedere fizic
- rezistenţă şi viteză crescute
- să ştie să acopere terenul când adversarul are posesia mingii
- să facă marcaj
Mijlocaşii centrali şi cei ofensivi sunt jucătorii cheie care fac tranziţia spre atac, ei
sunt cei care primesc mingiile şi le distribuie în treimea adversă. În jocul mijlocaşilor
ofensivi, consideraţi şi „playmakers”, constă productivitatea ofensivă a unei echipe.
Din punct de vedere defensiv, principala sarcină a mijlocaşului ofensiv este aceea de a
determina momentul exact când, împreună cu atacanţii, trebuie să execute un pressing agresiv
la adversar pentru a recâştiga mingea sau care este momentul de a se retrage şi regrupa fiecare
cu postul şi sarcinile sale.
262
Atacanţii în jocul de fotbal

Abilitatea unei echipe de a finaliza, determină abilitatea unei echipe de a câştiga. Rolul
principal al atacantului într-o echipă este acela de a înscrie goluri, dar, în acelaşi timp, el poate
fi şi primul apărător, el fiind acela care poate întrerupe un contraatac, prin pressing sau prin
„hărţuirea” continua a adversarului şi forţarea acestuia de a juca mingea înapoi sau într-o zonă
nepericuloasă pentru propria echipă.
Bibliografie
Apolzan, D – Fotbal 2010 – Federaţia Română de Fotbal

Gârleanu, D – Pregătirea fizică a jucătorului de fotbal, Ed. Printech, Bucureşti, 2006
Ionescu, I.V. – Demian, M – Succesul în football, Ed. Artpress, Timişoara, 2007
Luxbacher, J – Klein, G – The soccer goalkeeper, Human Kinetics, 2002
Rădulescu, M – Fotbal – tehnica factor prioritar, Ed. Răzeşu, Bucureşti, 2007
Rădulescu, M – Cojocaru, V. – Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori, Ed. Axis
Mundi, Bucureşti, 2003
Rees, R – Van der Meer, C – Coaching Soccer succesfully, Human Kinetics, 1997
Abstract:
The developement and the continuous improvement of the football player has to take into account,
aside the technical-abilities presented also, by the following characteristics: the physical peculiarity
and the development degree of motric qualities, intelectual abilities, social qualification, emotions and
temper, and motivation power, represented by the willing of being the best and to pass over the highest
level of playing.
263
ORIENTĂRI ŞI TENDINŢE ÎN FOTBALUL DE

PERFORMANŢĂ
Asist. univ. drd. CĂTĂLIN MĂNESCU

ASE –Bucureşti
Problematica fotbalului contemporan, perfecţionat în toate compartimentele sale, este

mult mai complexă în prezent, deoarece jocul în sine este total diferit faţă de cel practicat în
urma cu 10-20 de ani. Schimbările survenite în fotbalul modern se referă la structura şi
orientarea jocului în ansamblu, pe compartimente şi posturi şi prin dinamismul de trecere de
la apărare la atac şi invers.
În toate etapele de dezvoltare ale fotbalului au existat contradicţii între vechi şi nou,
dar niciodată aceste contradicţii nu au fost mai evidente ca în prezent. Antrenamentul modern
specific activităţii fotbalistice este supus înnoirilor permanente şi dinamice, împins înainte de
către antrenori şi jucători, care, de multe ori, lasă în urmă specialiştii teoreticieni.
Primul lucru cu care toată lumea este de acord şi care iese în evidenţă, este faptul că
jucătorii încep să facă faţă din ce în ce mai bine cerinţelor actuale, atât din postura de
apărători, cât şi din cea de atacanţi. Separarea dintre apărători şi atacanţi îşi pierde din
valabilitate, în sensul că fiecare dintre aceştia se poate exprima mult mai bine şi se poate
adapta la cerinţele celeilalte categorii, devenind din apărător – atacant şi invers. Acest aspect
subliniază caracterul colectiv al jocului de fotbal exprimat de toţi jucătorii unei echipe, fie ei
apărători, mijlocaşi sau atacanţi, expresie a fotbalului total.
Acum, când fotbalul, prin modul său de exprimare, a primit apelativul de „fotbal
total”, aşezarea tactică în teren a unor echipe din fotbalul de mare performanţă prezintă un
caracter de instabilitate, de schimbare permanentă, se observă practicarea unor aşezări de cele
mai multe ori combinate, dar care se aplică în funcţie de posibilităţile echipei, de valoarea
jucătorilor proprii, de organizarea tactică a echipei adverse, de locul unde se desfăşoară jocul
(acasă sau în deplasare), de starea terenului de joc şi a timpului. În ultimii ani organizarea
tactică a evoluat de la aşezarea 4-3-3 la 4-4-2, de la 3-5-2 la 3-4-3 şi chiar 3-6-1. Referitor la
aşezarea jucătorilor în teren, Bobby Robson spunea: „ Oricare dintre aceste variante sunt
perfecte în condiţiile unui fotbal modern, dacă ai jucătorii care să le aplice în teren „ .
Tendinţa fotbalului actual de performanţă de a evolua spre un fotbal total, conduce la
optimizarea funcţională a jocului şi la creşterea randamentului echipei. Datorită acestui fapt,
unele modificări tactice pot apărea brusc, exprimând trecerea de la dezordinea din joc la
ordine sau duce la amplificarea gradului de ordine într-un anumit sistem de joc şi într-o
anumită concepţie tactică de joc a echipei. Privit din această perspectivă, fotbalul
contemporan încearcă găsirea celor mai eficiente formule de interacţiune în cadrul echipei,
capabile să crească randamentul şi eficienţa în joc. Trecerea de la sistemele rigide de joc la
modalitatea autoorganizării, în care sarcinile colective reprezintă tendinţa care domină
concepţia de joc şi antrenament a fotbalului modern, este soluţia viitorului.
O referire succintă la factorii antrenamentului evidenţiază noi aspecte privind
pregătirea fizică, tehnică, tactică şi psihică, adaptate şi prelucrate, răspunzând cerinţelor şi
tendinţelor din fotbalul actual.
Realizarea unei pregătiri fizice de înalt nivel, privind dezvoltarea capacităţilor fizice în
ansamblul lor, reprezintă suportul pe care se sprijină activitatea complexă a tuturor jucătorilor,
care-şi vor putea valorifica toate calităţile tehnico-tactice şi psihologice.
264
Pe plan tehnic, se constată evoluţii cu totul deosebite faţă de trecut, când aceasta era
predominant statică. În prezent, ea se exprimă prin viteză, mişcare continuă, şi opoziţie
aproape permanentă a adversarului. Tehnica zilelor noastre este complexă, rapidă, adecvată
situaţiilor de joc variate şi cu o opoziţie constantă, care aduce în discuţie noi aspecte
biomecanice.
Orice tehnică poartă în ea germenele unei acţiuni tactice, devenind o soluţie utilă
jocului. Aria aspectelor tactice ocupă o pondere foarte mare în preocupările tehnicienilor,
dezvoltarea jocului constând în apariţia şi descoperirea unor noi sisteme de joc, care derivă
unele din altele. Tactica are la bază un fond de aptitudini ale jucătorilor, bazate pe multă
muncă, pe exprimarea liberă a creaţiilor personale, pe concepţia proprie, precum şi pe
inventivitatea lor, pe puterea de adaptare şi de rezolvare a situaţiilor apărute în joc.
Din punct de vedere al factorului psihologic, tehnicienii, psihologi şi toţi cei care se
ocupă de pregătirea unei echipe mari, îşi aduc o permanentă contribuţie, încercând şi reuşind
să-şi motiveze echipele în obţinerea de rezultate dintre cele mai valoroase. Antrenamentul
mental ocupă un loc din ce în ce mai important în pregătirea jocului.
Dinamica actuală a jocului de fotbal vizează zone diferite şi raporturi numerice mereu
schimbătoare în atac şi apărare, realizări în mare viteză în vederea acoperirii cât mai
judicioase de către jucători a suprafeţei în care acţionează.
În atac, se demarcă mai mulţi jucători pe trasee precise, făcând mai greu marcajul
adversarului, deci creând posibilităţi sporite de finalizare. La acest lucru contribuie
demarcările în viteză, spontane, pe direcţii cât mai imprevizibile pentru adversar, cu ruperi de
ritm şi orientare către sprijinirea şi uşurarea jocului cu mingea al coechipierului.
Trecerea din apărare în atac se produce aproape instantaneu, odată cu intrarea în
posesia mingii, indiferent de numărul de jucători care acţionează în faza respectivă.
Pentru apărare, se urmăreşte adaptarea la orice situaţie de joc, pe principiile zonei, cât
de neprevăzute ar fi, existând tendinţa de aglomerare în faţa porţii, chiar în interiorul careului
de 16 metri, cu toate consecinţele de îngreunare a momentului de trecere din apărare în atac.
În situaţii speciale, apărarea aglomerată, dar raţională, rămâne o acţiune tactică
folosită în vederea evitării golului şi a declanşării contraatacului. În vederea unei bune apărări,
se foloseşte reducerea la maximum a spaţiilor şi o recuperare agresivă a mingii, în limitele
regulamentului.
Toate momentele de întrerupere, de repunere a mingii în joc, sunt folosite de către
jucători pentru a-şi găsi poziţii noi, din care să construiască următoarele faze de joc,
periculoase şi de o mai mare eficienţă. În vederea revenirii după eforturi prelungite, jucătorii
folosesc momentele de întrerupere efectuând deplasări mai uşoare, mai mici şi mai lentem
care vor constitui baza declanşării unor noi faze de joc.
Inteligenţa jucătorilor trebuie permanent stimulată spre a se putea descurca în situaţii
neprevăzute, pentru a-şi impune propriile idei în faţa adversarului, pentru a improviza
constructiv şi eficient.
Jucătorii cu o personalitate puternică trebuie folosiţi cu maximum din randament, dar
fără a condiţiona jocul celorlalţi, ca parteneri egali în joc.
Cea mai importantă caracteristică a fotbalului modern, cea care asigură succesul unei
echipe, este respectarea disciplinei generale, dar în special a disciplinei tactice a echipei.
Pe baza celor spuse mai sus, se pot face unele constatări ale fotbalului modern, în plan
competiţional, în planul jocului şi al pregătirii.
1. În plan competiţional
Numărul jocurilor oficiale pe care un fotbalist profesionist este chemat să le susţină
pe parcursul unui an competiţional este în creştere
265
Aceasta se datorează înmulţirii competiţiilor, utilizării unei formule noi pentru
desemnarea ierarhiilor, având ca obiectiv oferirea marelui public a unor elemente de noutate
şi de interes privind întrecerea fotbalistică.
2. În planul jocului
Viteza sub toate aspectele
Tot ceea ce fac jucătorii în teren, poartă amprenta „mai repede decât adversarul”. De
ce? Pentru că a interveni mai repede decât adversarul este o problemă care poate decide
rezultatul.
Principiile „ zonei „
Acest mod de a juca cheamă toată lumea la inteligenţă, la cooperare, la personalitate.
Antrenorii citesc jocul, trag concluzii, îşi pregătesc jucătorii, le dau cadrul general, iar mai
departe, „artiştii „ trebuie să găsească soluţii pentru obţinerea rezultatelor.
Polivalenţa jucătorilor
Turneele finale ale campionatelor mondiale, care ne dau măsura privind unde s-a
ajuns şi în ce direcţie se îndreaptă fotbalul, în planul profilului jucătorului actual, ne
prezintă o mărire masivă a numărului de jucători cu calităţi complexe care să facă faţă
oricăror situaţii de joc.
Posesia, armă cu două tăişuri
Sunt multe exemple de echipe naţionale sau de club, care, deşi au avut o posesie a
mingii superioară adversarilor, au pierdut jocul. Astfel, fără a da posesiei un scop, prin prisma
rezultatului, nu se poate.
Şansele de a marca sunt direct proporţionale cu numărul situaţiilor prin care o echipă
îşi crează şi îşi valorifică spaţiile libere.
„ Specularea” momentelor de trecere din atac în apărare şi invers
Diferitele momente de întrerupere a jocului determină schimbări fundamentale ale
situaţiilor în care se află o echipă, atât în atac, cât şi în apărare; acest aspect al jocului este
punctul de plecare spre înscrierea multora din golurile pe care le vedem ca şi evitarea unor
situaţii în care adversarul are şanse de finalizare.
Tehnica apărătorilor
Ca un aspect al polivalenţei jucătorilor, este de subliniat marele progres al tehnicii
apărătorilor. Ce poate fi mai frumos decât să exemplificăm cu unii apărători de clasă cum ar
fi: Roberto Carlos, Cafu, Maldini, Zambrotta, Nesta, Chivu sau Rădoi?
Valorificarea calităţilor individuale
Frumuseţea spectacolului fotbalistic este determinată de jucători, de evoluţia lor, dar şi
de modul particular în care fiecare se exprimă, plecând de la calităţile native, în cea mai mare
proporţie. Aceste calităţi sunt arme principale în depăşirea adversarului direct, în câştigarea
unor dueluri sau îşi pun amprenta de o manieră covârşitoare asupra jocului şi aduc emoţii şi
apreciere, de regulă salutate şi de tribună.
Fazele fixe
Din ce în ce mai multe jocuri sunt decise de fazele fixe, în special cornere şi lovituri
libere; exersate cu maximum de concentrare, prin sincronizarea uneori a 6-7 jucători,
adversarul poate fi surprins.
Portarul a preluat sarcinile de altădată ale liberoului
Necesitatea ca portarul să intervină în poziţii avansate, centrale sau laterale, cu
piciorul şi cu capul, are efecte multiple, începând cu eşaloanele de copii şi juniori, unde
portarii trebuie pregătiţi astfel încât să ştie să aprecieze situaţiile de joc, precum şi calitatea
soluţiilor tehnice.
266
Progresele tehnologiei pe linia citirii jocului
Noua eră tehnologică are atâtea de oferit în planul măsurării efortului fizic, dar şi al
prestaţiei tehnico-tactice a fiecărui jucător, încât stabilirea a ceea ce este esenţial pentru
antrenor devine din ce în ce mai grea şi presupune experienţă şi competenţă remarcabilă.
Medicina specifică fotbalului face progrese remarcabile
În condiţiile în care jucătorul este atât de complex solicitat, iar riscurile sale se
înmulţesc, medicina este din ce în ce mai necesară. Sănătatea jucătorului, dirijarea efortului,
dieta, refacerea, recuperarea după accidentări, iată numai câteva direcţii care presupun
asistentă competentă şi intervenţie rapidă.
3. În planul pregătirii
Modul de abordare a pregătirii este orientat în două direcţii:
a. pregătirea jucătorului – presupune o adaptare individuală a mijloacelor corelată cu o
cunoaştere perfectă a jucătorului
b. pregătirea echipei – se referă la asamblarea grupului, perfecţionarea sistemelor de joc
şi a relaţiilor în diferitele momente ale jocului
Dintre multiplele aspecte prin care este caracterizată pregătirea astăzi, amintim:
atacarea în antrenament a cât mai multor factori ai pregătirii; pentru asta e nevoie de metode
şi mijloace complexe care să solicite şi gândirea creatoare a jucătorului şi care să-l ajute în a
găsi cu uşurinţă în joc soluţiile necesare; cunoaşterea jucătorului, prin observaţii, testări, care
trebuie să conducă la metodele de pregătire care i se potrivesc cel mai bine; ţinerea unei
evidenţe riguroase a întregii activităţi; pregătirea mentală devine din ce în ce mai importantă;
în plan psihologic, creşte necesitatea găsirii soluţiilor de compensare a urmelor lăsate de
stresul competiţional şi presiunea rezultatelor; cultura tactică, obiectiv permanent de
perfecţionare a jucătorului, nu are limite; şi cei mai virtuoşi pot fi perfecţionaţi.
Bibliografie
Gârleanu, D – Pregătirea fizică a jucătorului de fotbal, Ed. Printech, Bucureşti, 2006

Ionescu, I.V. – Demian, M – Succesul în football, Ed. Artpress, Timişoara, 2007
Motroc, F. – Motroc, A. – Fotbal, curs pentru antrenori şi instructori, Bucureşti, 2006
NSCAA – The soccer coaching bible, Human Kinetics, 2004
Rădulescu, M – Fotbal – tehnica factor prioritar, Ed. Răzeşu, Bucureşti, 2007
Rădulescu, M – Cojocaru, V. – Ghidul antrenorului de fotbal – copii şi juniori, Ed. Axis
Mundi, Bucureşti, 2003
Abstract
The tendency of the present performance football game to perform for a total football game
guides to the functional improvement of the game and to grouth the team output. Looking for this
perspective, the contemporary football game tries to find out the most efficient interaction formulas as
part of team, capable to raise the output and the efficiency în the game. The passing from playing rigid
systems to auto-organization modality, în which the collective tasks represent the tendency which
dominates the playing and training concept of the modern football. This represents the solution for the
future.
267
STUDIU PRIVIND SPECIFICITATEA EFORTULUI ŞI

POSIBILITĂŢILE FUNCŢIONALE ALE GIMNASTELOR
PARTICIPANTE ÎN COMPETIŢIILE
DE GIMNASTICĂ RITMICĂ
Lect. univ. dr. MIHAELA MANOS – ANEFS
Cuvinte cheie: efort, gimnastică ritmică, performanţă sportivă
Introducere
Ultima ediţie a codului de punctaj F.I.G., elaborată pentru perioada 2004-2008,
reprezintă esenţa conţinutului şi exigenţelor specifice nivelului actual de dezvoltare a acestei
discipline sportive, conturând precis tendinţele evoluţiei orientărilor tehnico-artistice şi de
execuţie pentru ambele probe competiţionale: individuală şi de ansamblu.
Exigenţele acestui cod au pus în evidenţă după prima competiţie internaţională, din
actualul ciclu olimpic, o solicitare crescută a gimnastelor ca urmare a introducerii
,,combinaţiilor” de elemente tehnice cu grad sporit de dificultate cât şi a elementelor ,,unitare”,
coordonate cu acţiuni complexe de mânuire a obiectelor portative. Creşterea numărul de
dificultăţi în compoziţia exerciţiilor de concurs, implică un efort extrem de mare pentru
gimnaste, cu consecinţe negative asupra producţiilor tehnice de dificultate. În acelaşi timp,
aglomerarea de combinaţii, a generat o imagine confuză şi mai puţin estetică, cât şi o lipsă de
concordanţă între mişcarea corporală şi muzică pe parcursul unor secvenţe compoziţionale.
În urma situaţiei create, Comitetul Tehnic GR, a ajuns la concluzia că modificarea
făcută privind componenta tehnică a compoziţiei, s-a dovedit a fi o mare eroare, care urmează
a fi remediată
Egle Abruzzini, Preşedinta Comitetului Tehnic al Gimnasticii Ritmice, printr-o
comunicare adresată tuturor federaţiilor naţionale, precizează că, se va proceda la o creştere a
valorii dificultăţilor izolate, cât şi la limitarea numărului de dificultăţi la maxim 18.
Domeniul de referinţă: performanţă sportivă
1. Realizarea unui studiu comparativ între solicitarea specifică activităţii din G.R. şi
posibilităţile individuale funcţionale individuale ale gimnastelor testate şi întocmirea
unui eventual profil cu semnificaţie metodologică.
2. Elaborarea unui model care să ţină cont de caracteristicile situaţiilor competiţionale în
GR., traversând procesele energetice implicate şi acţiunile specifice realizate; estimare
prin măsurare directă a consumului energetic pentru un exerciţiu alcătuit conform
cerinţelor noului cod de punctaj FIG.
3. Definirea orientării efortului în vederea elaborării unui program de pregătire fizică
adaptat antrenamentului în G.R., pentru gimnastele participante în probele individuale
cât şi în cele de ansamblu.
268
Ipotezele
1. Dacă gimnastele G.R. lucrează în competiţii într-un regim apropiat sau superior puterii
lor maxime aerobe şi dacă intensitatea efortului din antrenament corespunde cerinţelor
cerute de competiţie;
2. Dacă consumul energetic pentru un exerciţiu, alcătuit conform cerinţelor noului cod de
punctaj, diferă în funcţie de grupa corporală tipică fiecărui obiect portativ (sărituri,
piruete, echilibru, elemente de supleţe/val) şi de cantitatea de elemente tehnice de
dificultate utilizată;
Planul experimental a fost orientat în jurul a trei axe:

 determinarea indicilor fiziologici în laborator;
 evaluarea consumului energetică plecând de la indicii biologici înregistraţi în sala
de antrenament;
 analiza conţinutului tehnic realizat în antrenament şi situaţii de concurs.
Subiecţi: 12 gimnaste din lotul naţional de ansamblu şi individual, cu vârstă cuprinsă între
15-19 ani.
Evaluarea consumului energetic pe baza indicatorilor fiziologici înregistraţi în laborator,

în antrenament şi în condiţiile unei competiţii simulate
Indicatori fiziologici de laborator (tabel 1)
TABEL 1. Valorile medii ale indicatorii fiziologici de laborator
VO2 max Lactatul FC max Prag anaerob Prag anaerob

Proba
ml.min Kg¹ mmol.l¹ bătăi/ min ml.min Kg¹ în% VO2 max
individuală 41,27±4,47 8,53 ± 1,56 182,8 ± 3,21 32,65 ± 5,38 76,08± 6,52
ansamblu 55,20±3,24 12,65±2,87 185,66±2,30 37,65 ± 6,54 75,65 ± 7,25
Indicatori fiziologici (tabel 2) într-o competiţie simulată după ce au fost aplicate

cerinţele noului cod de punctaj privind numărul maxim de dificultăţilor tehnice din
compoziţia exerciţiilor de concurs.
TABEL 2. Valorile medii ale indicatorii fiziologici într-o competiţie simulată
Proba Exerciţiul VO2 max Lactatul FC max

ml.min Kg¹ mmol.l¹ bătăi/ min
Individual minge 37,27±2,35 14,35±1,58 180,6±1,52
senioare cerc 40,58±4,25 16,65±0,51 184,3±2,21
coardă 40,36,±3,69 17,08±2,37 186,2±0,45
măciuci 41,10±2,56 16,82±3,24 186±1,32
Ansamblu 5 perechi 45,40±4,22 16,67±2,47 187,2±3,16
senioare de măciuci
3 panglici +2 47,10±4,36 15,20±2,25 188,3±4,99
cercuri
269
Indicatori fiziologici într-o competiţie simulată raportaţi la indicatorii de laborator
(tabel 3 şi 4, grafic 1).
TABEL 3. Valorile medii ale indicatorilor de efort în condiţii de laborator şi în condiţiile unei
competiţii simulate
Indicatori fiziologici
Exerciţii individuale Exerciţii de ansamblu
Competiţie simulată
FC maximă 182,2±10,5 184,2± 6,07
% FC max de laborator 95% 95%
FC medie 168,4± 5,59 168,4± 5,59
% FC max delaborator 88,9 % 88 %
Lactat maxim >˛14,78±1,94 13,24 ± 1,7
Vârf de lactat după efort la un minut la un minut
TABEL 4. Indicatorii fiziologici înregistraţi în condiţiile unei competiţii simulate pentru cele
două probe de ansamblu (valori medii)
Ansamblul cu 5 Ansamblul cu 2cercuri

Competiţie simulată
mingii şi 3 panglici
FC max. -teren 182,2± 4,99 186,3 ± 10,4
%FC max. -laborator 95 % 96,8 %
Lactat maxim 15,33 ± 1,45 16,26 ± 1,54
18,6 17,9
15,5 14,8
R123456 R123456
Ansamblul I cu - 5 mingi Ansamblul II cu -2cercuri şi 3 panglici
GRAFIC 1. Lactatul maxim măsurat în competiţiile de ansamblu la cele 6 gimnaste

componente a echipei
Rezultatele obţinute pun în evidenţă următoarele aspecte:

 componentele echipei, prezintă calităţi aerobe relativ omogene (VO2 max 55,2±3,24),
având în vedere caracteristicile morfologice şi vârsta lor (15-19 ani);
 lactatul mediu (tabel 3.) şi vârful acestuia, înregistrat la un minut după efort, confirmă
previziunile noastre conform cărora gimnastele lucrează în competiţii într-un regim
apropiat de puterea lor maximă aerobă (PMA);
 lactacidemia înregistrată (grafic 1), la fiecare componentă a echipei, pune în evidenţă
aceiaşi ierarhie a acestora în ambele probe de ansamblu, cu excepţia gimnastelor de
rezervă, care se găsesc în dificultate vis-a-vis de efortul furnizat;
 concentraţia superioară de acid lactic explică importanta solicitare a sistemului anaerob
lactacid;
270
Indicatori fiziologici înregistraţi în condiţii de antrenament (tabel 5)
TABEL 5. Valorile medii ale indicatorilor fiziologici înregistraţi în condiţii de antrenament
Indicatori fiziologici de antrenament Exerciţii de ansamblu

FC minimă 75,4 ± 5,6
FC maximă 179,8 ± 5,7
% FC maximă 93,2% exerciţii integrale
FC medie 130,1 ± 6,2
% de FC maximă 67,4%
% FC <50 % PMA 65,9 % ± 12,4
50% < FC% prag aerob 27,9 % 11,7
% FC < prag aerob 93,8 %
Prag. aerob < % FC < prag anaerob 5,85 %
% FC > prag aerob 0,38 % 0,45
Lactat de repaus mmol/l 0,59 0,23
Se observă că intensitatea din antrenament este insuficientă pentru a întreţine PMA, în

această perioadă competiţională, un mare procentaj al FC situându-se sub pragul aerob
(< 94%). Valorile maximale ale FC din antrenament, înregistrate în timpul evoluţiilor
integrale (179,8±5,7), se apropie destul de mult de cele înregistrate în competiţia simulată
(184,2±10,5).
Concluzii finale
Pentru a putea realiza conţinutului tehnico-artistic de înalt nivel, gimnastele în probele
individuale, trebuie să facă faţă unui consum energetic superior, deci unei solicitări puternice
a sistemului anaerob lactacid, care poate să devină sursa erorilor tehnice, să influenţeze
coordonarea dar şi stabilitatea emoţională. Pentru a micşora această parte a sistemului
metabolic în producţia de energie necesară susţinerii efortului în G.R., se impune dezvoltarea
prioritară a potenţialului aerob, care să permită gimnastelor adaptarea la efortul din
antrenament, sporirea posibilităţilor de recuperare şi întârzierea producerii acidului lactic.
Bibliografie
Abruzzini, E., Cod de punctaj - G.R.S. - F.I.G., 1997-2000, Suisse, 2005.

Alexander, M.J.L., Boreskie, S.R., Hart rate response time and motion analysis of rhythmic
sportive gimnastic, Ed. Human Mouvement Studies Nr.13, p.473-489, 1987.
Drăgan, I., Medicina sportivă, p.157-176, Ed. Medicală, Bucureşti, 2002
Key-words: effort, rhythmic gymnastics, sports performance
Abstract
The Code of Points în R.G. was modified în 2005. Its exigencies emphasized a very important
strain for the gymnast women, due to the introduction of some technical elements with an increased
difficulty level and to some „unitary” elements, necessarily coordinated with complex actions of
apparatus handling.
In this situation, getting a good specific physical condition becomes an undeniable objective and a
determining performance factor în R.G.
The experimental plan was focused around tree axes: determining the physiological indices under lab
conditions, evaluating the energetic consumption by starting from the biological indices registered în
the training room and, în parallel, analyzing the technical contents în training and contest situations.
271
DANSUL ALTERNATIVĂ OPERAŢIONALĂ ÎN PROFILAXIA

BOLILOR DEGENERATIVE
Lect. univ. dr. MIHAELA MANOS – ANEFS
Cuvinte cheie: boli cardio-vasculare, dans
Introducere
Viaţa sedentară, inactivitatea fizică, este un factor de risc. Regimul de sedentarism
conduce la diferite maladii cardiovasculare, nervoase, locomotorii. Hipoactivitatea fizică
înseamnă obezitate, dislipidemie, ateroscleroză, hipertensiune şi deci şanse maxime de a
produce un accident coronarian, cerebrovascular şi diferite maladii invalidizante.
Peste 50% din femeile peste 45 de ani sunt hipertensive şi peste 30% au hipertensiune
sistolica izolată. Riscul unui eveniment cardiovascular major este crescut la femei cu boli
coronariene, mai ales la cele aflate la postmenopauză, unde se remarcă o aglomerare a
factorilor de risc.
Domeniul de referinţă: sportul pentru toţi
Exerciţiul fizic şi calitatea vieţii

Exerciţiul fizic joacă un rol important în menţinerea unei tensiuni arteriale normale şi
în reducerea valorilor tensionale la persoanele cu hipertensiune arterială uşoară sau moderată
(scăderea cu aproximativ 11 mm Hg a presiunii sistolice şi cu 6 mm Hg a celei diastolice).
Mecanismele implicate în ameliorarea valorilor tensionale privesc scăderea rezistenţei
vasculare periferice, reducerea gradului de stimulare simpatică etc. Profilul lipidic este de
asemenea modificat de exerciţiile fizice regulate. Se consemnează literatura de specialitate o
scădere a colesterolului total, a colesterolului cu densitate joasă, a trigliceridelor şi o creştere a
nivelului de colesterol cu densitate înaltă.
În acest context, practicarea dansului aerobic (dansului cardio), poate deveni un factor
important de prevenire a acestor afecţiuni. Dansul poate să reprezinte mijloc de recreere, de
modelare fizică, un mod de exprimare artistica personală, sau o potenţială profesie viitoare,
dar şi un mijloc terapeutic.
Datorită multiplelor sale avantaje pe care le oferă, dansul, a devenit foarte rapid o
activitate fizică atractivă, de întreţinere a stării de sănătate şi de prevenire a bolilor cardio-
vasculare.
Dansul prin limbajului corpului, într-un mod intuitiv, senzorial, poate determina o mai
buna capacitate de cunoaştere şi un mai bun control al corpului nostru; el deschide poarta spre
interiorul sufletului nostru, facilitând dialogul permanent, care trebuie să existe între persoana
noastră şi corpul nostru, fapt ce poate să inducă o stare de bine.
Conţinutul specific dansului se caracterizează printr-o gamă variată şi complexă de
mişcări executate cu suport muzical. Acompaniamentul muzical este factorul determinant în
alegerea paşilor şi combinaţiilor, impunând în acelaşi timp o anumită expresivitate corporală
în efectuarea actului motric. Stilurile muzicale au determinat astfel, apariţia anumitor orientări
ale aerobicului: fancky street dance, african dance, oriental dance, jazz attak. Se practică astfel
un gen de aerobic pe muzică cu paşi adaptaţi din dansul modern, dansul sportiv, dansul clasic
şi din gimnastica aerobică.
272
AEROBIC DANS
Tip de activitate fizică care utilizează în cadrul
coregrafiei paşi adaptaţi din diverse dansuri
Dance-Latino Dance-Folk Body-Ballet

 Dans popular,. dansurile Baletul, sau dansul clasic
 Antrenament cu
diverselor stiluri  Este unul dintre cele
grad ridicat de
(flamenko, dansurile mai populare şi mai
intensitate.
ruseşti, româneşti şi renumite genuri de
 Se recomandă dans.
persoanelor cu o altele);
 Pentru antrenarea
bună condiţie  Dezvolta fineţea simţului
tuturor grupurilor
fizică. ritmic, desăvârşeşte musculare.
 Coreografie coordonarea mişcărilor.
 Conferă posibilitatea
latino-americană  Practicantul îşi poate modelării corpului şi
complexă cu manifesta temperamentul,
elemente de obţinerii unei ţinute
personalitatea şi măiestria. corecte
aerobic clasic.
Durata programului Durata programului 40 de Durata programului 50
40 de minute minute
Break Dance – Hip Hop de minute
Este o forma de exprimare stradala!
De altfel, miscarile din breakdance
provin din gimnastica sportiva şi artele
martiale, având la bază stilul capoera,
un stil provenit din Brazilia. Capoera se
bazează pe intimidarea adversarului,
cei doi adversari nu se ating ci executa
doar mişcări de eschivă.
Durata programului 30 de minute
În cadrul lecţiilor sunt abordate diverse variante de paşi de dans.

Exerciţiile din conţinutul structurilor de acţionare sunt destinate
creşterii fitness-ului cardiovascular, forţei, elasticităţii şi
rezistenţei musculare.
Conţinutul programelor de dans aerobic îşi găsesc ecoul în efectele benefice aduse
funcţionalităţii întregului organism uman, cu manifestări ce privesc:
 îmbunătăţirea activităţii sistemului cardio-vascular;
 îmbunătăţirea apărării imune prin creşterea numărului de globule roşii circulante, în
special de limfocite şi polimorfonucleare, precum şi prin stimularea producţiei de
betaendorfină la nivelul creierului, care duce la creşterea activităţii antitumorale a
celulelor NK (natural killer);
 îmbunătăţirea funcţionalităţii sistemului respirator;
 relaxare neoro-psihică;
 reglarea echilibrului metabolic;
 reducerea ratei colesterolului cu densitate scăzută (LHL);
 încetinirea procesului de îmbătrânire;
 reduce depresia şi anxietatea;
 reduce şi menţine greutatea corporală;ajută la eliminarea ţesutului adipos;
Scopul cercetării – este de a verifica impactul asupra practicanţilor a programelor de
întreţinere în cadrul cărora au fost utilizaţi paşi de dans în locul paşilor de bază din gimnastica
273
aerobică şi de a verifica în prealabil efecte raportate la cantitatea şi calitatea modificărilor de
ordin morfologic şi funcţional.
Ipoteza
Dacă folosim în mod operaţional, în conţinutul programelor aerobe de întreţinere
diverse structuri adaptate din dans, care să înlocuiască paşii de bază din conţinutul gimnasticii
aerobe, putem considera că impactul asupra practicanţilor este mai mare.
Metode
Cercetarea în faza preliminară are la bază metoda anchetei; instrument de cercetare:
chestionarul.
Subiecţii investigaţi
Ancheta s-a realizat pe un număr de 40 de subiecţi de sex feminin cu vârste cuprinse
între 35-50 de ani, care îşi propune implementarea programelor de exerciţii fizice în aria
preocupărilor şi mijloacelor pentru profilaxia îmbătrânirii şi instalarea bolilor degenerative şi
cardiovasculare Subiecţii au participat iniţial la un program clasic de gimnastică aerobică de
întreţinere aplicat în cadrul cercetării noastre.
Lecţie de dans aerobic cu paşi adaptaţi din dans- variantă opţională

Încălzire Partea fundamentală Partea de încheiere
Zona de efort aerob
Durata 10 min 30 minute 10 minute
 exerciţii de respiraţie  exerciţii cu caracter de  exerciţii de întindere
şi întindere; contracţie, întindere şi şi relaxare;
 exerciţii dinamice cu relaxare localizate pe zone  exerciţii de respiraţie;
variante de paşi de corporale;  exerciţii de
Mijloace
dans care  exerciţii cu caracter dinamic psihorelaxare folosind
influenţează selectiv executate pe loc sau în diverse tehnici
şi angrenează părţile deplasare cu variante de paşi adaptate colectivului.
corporale. de dans, simultan cu diferite
mişcări la nivelul trenului
superior.
Variante de paşi adaptaţi din dans standard: Slow Foxtrot (Feather Step, Three Steps,
Natural Turn).
PAŞI FOXTROT Forward progressive - Man's Promenade - Man's foot position
Box - Man's foot position foot position
(left foot change and right
foot change)
Start/finish position Start position (face line of Start position (face diagonal to wall)
Rhythm - One, two, three. dance) Rhythm - One, two, three.
Rhythm - One, two, three.
Rezultatele anchetei
274
În urma aplicării chestionarului şi interpretării datelor putem formula următoarele concluzii:
 un procent de 63% din totalul persoanelor investigate (40) au optat pentru un program
de întreţinere de tip aerobic-dance;
 un procent de 37% au optat pentru programul clasic de gimnastică aerobică de
întreţinere;
 după cum se constată, opţiunea pentru practicarea dansului aerobic, se află în
preferinţele persoanelor cu vârstă cuprinsă între 30-35 de ani.
Procentul opţiunilor OPŢIUNI PENTRU DANS OPŢIUNI PENTRU

pentru cele două tipuri de AEROBIC ÎN FUNCŢIE DE GIMNASTICA AEROBICĂ
program VÂRSTA SUBIECŢILOR CLASICĂ ÎN FUNCŢIE DE
VÂRSTA SUBIECŢILOR
16 15
14 12
10
12 10
10
8
35%
8
GAI clasic 6 6
Dans aerobic 6
65% 4
4 3
2 2
2
2 1 1
0 0
30-35 36-40 41-45 46-50 30-35 36-40 41-45 46-50
25 subiecţi 15 subiecţi
Concluzii finale
Un nivel constant de activitate fizică folosind mijloacele specifice dansului şi adaptate
sistemului exerciţiilor aerobe, influenţează în mod pozitiv cel puţin 2 din factorii majori de
risc: dislipidemia şi hipertensiunea arterială. Practicarea sistematică a dansului, abordând un
efort cu intensitate medie cu alternări de eforturi submaximale şi corelând efectele asupra
condiţiei fizice, cu date clinice şi teste de efort – constituie o metodă benefică în prevenirea
primară şi secundară a bolilor cardiovasculare.
Bibliografie
Macovei, S., Vişan, A., Gimnastica aerobică de întreţinere -Ghidul specialistului, Ed. Afir,
Bucureşti, 2002
Cooper, K.H., The Aerobics program for total well being, New York, M.Evans and
Company, Inc., 1982
Kulcsar, S., Gimnastica aerobică, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2000.
Abstract
This study is an integrant part of a CNCSIS research grant (stage 2006-2007) named “Physical
exercise – an active factor to prevent ageing and the onset of degenerative diseases”, that aims at
increasing the participation în physical exercises, for the prophylaxis of cardiovascular diseases în the
middle-aged adults.
275
CONCEPTUL DE APĂRARE ŞI ATAC PE ALIURA VÂNT DE

PUPA LA YACHTING
Prep. univ. ALEXANDRU OCTAVIAN MICU

Universitatea Maritimă Constanţa
Profesor DUMITRU MICU
Şcoala generală cu clasele I-VIII nr. 27, Constanţa
Introducere
Datorită lipsei de materiale bibliografice care să prezinte componentele acestei teme
am hotărât pe baza experienţei acumulate pe parcursul a peste 20 de ani de participări la
competiţii naţionale şi internaţionale să redactam prezentul material ce explică în premieră
conceptele de atacant şi apărător în întrecerile de ambarcaţiuni cu vele cu precădere pe aliura
vânt de pupa.
Yachtingul este un sport în care velele sunt considerate motorul bărcii iar vântul este
considerat carburantul ce pune în mişcare ambarcaţiunea. Astfel scopul principal în timpul
întrecerii este de a capta în vela proprie vântul neperturbat care conferă cel mai bun
randament pentru navigaţie. Pe al doilea plan din punct de vedere tactic skipperul
(conducătorul bărcii) are ca scop interpunerea velei/velelor ambarcaţiunii sale între vânt şi
vela/velele bărcilor adverse.
Asemenea jocurilor sportive se desprind doua componente ale tacticii; şi anume atacul
şi apărarea.
Este demonstrat ştiinţific că orice plan care se opune vântului va crea un con turbionar
în direcţia „sub vânt” de 3 ori mai mare decât înălţimea acestuia.
Tot pentru a putea demonstra conceptele de atac şi apărare suntem datori cu explicarea
noţiunilor de în vânt şi sub vânt.
Aşa cum o arată şi numele celor doua noţiuni întotdeauna primul punct de referinţă
este direcţia din care bate vântul iar cel de al doilea punct de referinţă este un obiect care se
afla sub acţiunea acestuia. Astfel dacă ne raportăm la direcţia din care bate vântul asupra unei
ambarcaţiuni vom spune că partea din care vine vântul înspre ambarcaţiune se numeşte „în
vânt” iar partea opusa, direcţia în care se îndreaptă vântul după interacţiunea cu
ambarcaţiunea se numeşte „sub vânt”.
O altă noţiune importantă ce trebuie explicată este noţiunea de vânt travers. Această
aliură de vânt apare atunci când unghiul pe care îl face direcţia vântului cu axul longitudinal
al ambarcaţiunii este de 180°. Datorită diferenţelor de presiune relativ mici de pe partea
concavă şi cea convexă a velei viteza înregistrată pe aliura vânt de pupa este mai mică în
comparaţie cu aliura vânt de travers.
Dacă la jocurile sportive atacantul este în posesia mingiei şi apărătorul încearcă să
între în posesia acesteia, la yachting pe aliurile de vânt strâns şi vânt de traver atacantul este
cel care se află în poziţia de sub vânt faţă de adversar, adică nu are vântul prielnic
(neperturbat) şi încearcă să intre în posesia acestuia şi să micşoreze distanţa ba chiar mai mult
să-l întreacă pe adversarul din vânt pe când apărătorul este cel „din vânt” care are vântul
prielnic şi încearcă să-l păstreze şi din contră dacă poate să mărească distanţa dintre el şi
adversarul de „sub vânt”. Pe aliura vânt de pupa apărătorul este cel care este mai avansat pe
traseu şi se află în poziţia de sub vânt iar atacantul este în vânt dar mai înapoia celeilalte
ambarcaţiuni.
Exista conform regulilor de navigaţie 3 situaţii tipice care se întâlnesc în timpul
curselor de veliere.
276
1.Când două ambarcaţiuni se întâlnesc şi au mure opuse.
Mura este dată de bordul neocupat de velă „liber” acesta fiind întotdeauna bordul din
vânt. Există două mure la o barcă cu vele: mure tribord (bordul liber este cel din dreapta când
privim din pupa înspre prova adică din înapoia bărcii către înainte) şi mure babord (bordul
liber este cel din stânga când privim ambarcaţiunea din pupa înspre prova) Regula în acest caz
spune că o ambarcaţiune cu mure babord va evita întotdeauna ambarcaţiunea cu mure tribord.
Exact ca şi în circulaţia rutieră unde există prioritatea de dreapta.
În acest caz atacantul este cel cu mure tribord iar apărătorul este cu mure babord.
Acesta din urmă chiar dacă nu are prioritate va trebui printr-o manevră de evitare (lăsatul sub
vânt şi trecerea prin pupa adversarului sau voltă în vânt) să minimalizeze pierderea de
înălţime faţă de adversar şi baliza (marcajul de traseu) următoare.
Această situaţie este rară la aliura de vânt de pupa dar totuşi este posibil ca ea să fie
întâlnită în cazul în care traseul ales este atipic sau are loc o rotire neaşteptată a vântului.
2.Când ambarcaţiunile au acelaşi mure şi sunt angajate.

Doua ambarcaţiuni cu aceleaşi mure sunt angajate când cea mai din faţă parte a
ambarcaţiunii din înapoi depăşeşte cea mai din spate parte a bărcii din înainte.
Regula spune ca în acest caz ambarcaţiunea de sub vânt are prioritate faţă de
ambarcaţiunea din vânt.
Cum am arătat şi mai sus în acest caz atacantul este cel din vânt iar apărătorul este cel
de sub vânt care luptă să-şi păstreze poziţia.
În acest caz apărătorul are doua variante: a)să-şi continue drumul dar fără să
stânjenească pe atacant, b)să facă volta (sa schimbe mura).
3) Când ambarcaţiunile au acelaşi mure dar nu sunt angajate.

Regula spune ca o barcă care se află în drum liber înapoi ajunge o alta barcă care se
află în drum liber înainte are obligaţia să o evite pe aceasta din urmă. Ca şi în circulaţia
rutieră, barca care vine din spate o evită pe cea ajunsă.
Apărătorul este reprezentat de barca din faţa iar atacantul este reprezentat în acest caz
de barca din înapoi care are viteză mai mare şi o ajunge pe cea din înainte.
277
În acest caz atacantul este pus în situaţia de a schimba drumul şi de a obţine o situaţie
de avantaj trecând pe sub vântul adversarului.
În lipsa materialelor bibliografice am hotărât să alcătuim pe baza experienţei noastre

îndelungate succesiunea metodică a etapelor de instruire în cazul iniţieri, consolidării şi
perfecţionării situaţiilor tehnico-tactice ce se întâlnesc în timpul curselor de yachting pe aliura
de vânt de pupa.
Etapele instruirii:
1. Insuşirea terminologie de bază a navigaţiei cu ambarcaţiuni cu vele;
2. Însuşirea regulamentului de baza pentru navigaţia cu ambarcaţiuni cu vele;
3. Însuşirea poziţiilor fundamentale (la centrul bărcii, pe bord, în chingi);
4. Însuşirea procedeelor tehnice de bază (urcatul în vânt, lăsatul sub vânt, volta în vânt,
volta sub vânt şi ampanarea) şi aspectele lor specifice pentru aliura de vânt de pupa
indiferent de tăria vântului;
5. Însuşirea teoretică a situaţiilor tactice de bază (în vânt şi sub vânt) în diferite situaţii.
Exerciţiile eşalonate metodic pentru iniţierea, consolidarea şi perfecţionarea situaţiilor tactice

pe aliura de vânt de pupa.
Exerciţiile se exersează în perechi de câte două bărci alternând rolul de apărător sau
atacant.
În apropiere
1. Atacant: manevre de carmă şi şcotă în vederea plasării conului turbionar asupra velei
adversarului. Apărător: manevre de carmă şi şcotă executate în scopul evitării intrării în conul
adversarului.
2. Atacant: urcarea forţată în vânt cu scopul de a plasa conul tubionar asupra
adversarului, Apărător; anticiparea manevrei adversarului prin urcarea forţată în vânt şi
evitarea conului turbionar.
3. Atacant: lansarea în viteză a bărcii pentru a putea depăşi adversarul pe sub vânt.
Apărător: lansarea bărcii sincronizată cu aceeaşi manevră a adversarului pentru menţinerea
sau mărirea avantajului.
4. Atacant: urcarea în vânt şi plasarea conului tubionar asupra velei adversarului.
Apărător: lansarea bărcii în viteză pentru mărirea vitezei şi evitarea conului turbionar.
La depărtare
5. Atacant: urcare în vânt sau lăsarea sub vânt după caz şi găsirea unghiului optim pentru
obţinerea vitezei maxime . Apărător: Lansarea bărcii în viteză pe unghiul cel mai bun faţă de
baliza următoare pentru a păstra avantajul sau mări distanţa.
La baliza de parcurs
6. Atacant: forţarea adversarului pentru a-l îndepărta de baliza de parcurs. Apărător:
forţarea adversarului de a intra într-o poziţie defavorabilă la dublarea balizei de parcurs.
278
Forţarea adversarului în alte situaţii
1. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă regulamentar să-şi forţeze adversarul să se
deplaseze spre locuri cu vânt perturbat (în apropierea malurilor sau a zonelor fără vânt).
2. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă regulamentar să-şi forţeze adversarul să intre
în abordaj sau conflict cu o alta barcă.
3. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă regulamentar să-şi forţeze regulamentar
adversarul să lovească un marcaj pentru a executa o penalizare.
4. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă regulamentar să-şi forţeze adversarul să intre
în conul de vânt perturbat al altor ambarcaţiuni.
5. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă regulamentar să-şi forţeze adversarul să se
îndepărteze de la traseul normal.
6. Atât atacantul cât şi apărătorul încearcă să intre regulamentar într-o poziţie de avantaj
faţă de o baliză.
În urma nenumăratelor situaţii tactice prin care am trecut ca sportivi şi în urma pregătirii a
generaţii întregi de sportivi considerăm că pentru această aliură de vânt acesta este cel mai
bun set de exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii tactice a unui sportiv pentru navigaţia pe
vânt de pupă.
Pentru îndeplinirea cu succes a temelor şi obiectivelor în cadrul unei lecţii de
antrenament ce vizează situaţiile tactice de apărare şi atac considerăm că trebuie luate
următoarele măsuri tehnice:
a) Utilizarea a cel puţin două balize.
b) Folosirea unei bărci cu motor de asistenţă la maxim 6 bărci.
c) Îmbrăcarea vestelor de salvare de către sportivi şi antrenor de la plecarea de la mal la
sosirea la mal pentru a preîntâmpina accidentele nedorite.
d) Verificarea bărcilor din punct de vedere tehnic şi funcţional înaintea fiecărui
antrenament.
Dotarea fiecărei bărci cu trusă de scule, rezervă de apă potabilă şi hrană.
BIBLIOGRAFIE
Micu Dumitru, Pregătirea fizică factor determinant în competiţiile de yachting ale tinerilor
velişti de la clasa ”OPTIMIST”, I N E F F, Chisinău 2004.
Optimist Racing PHIL Slater-Londra- 2000.
Studiu privind pregătirea fizică specifică în obţinerea sporului de viteză pe aliura de vânt
travers Micu Dumitru Micu Alexandru, Braşov martie 2006.
Micu Dumitru-Micu Alexandru Octavian, Studiu privind redresarea ambarcaţiunii
”OPTIMIST” răsturnate în competiţiile de yachting Braşov 1-2 martie 2007.
Micu Dumitru-Micu Alexandru Octavian, Conceptul de aparare şi atac pe vant strans la
yachting, Constanţa, 2007
Abstract
This paper is based on our experience:20 years of trening sportsman and yachting coach. Our goal is to
present the attack and defence concept for yachting race and also to have a progress which will help
obtain higher sportive performances în short time.
279
ORIENTĂRI ŞI DIRECŢII ACTUALE CU PRIVIRE LA

CONŢINUTUL PRINCIPALELOR OBIECTIVE ALE
PREGĂTIRII FIZICE PE STADIILE DE PERFORMANŢĂ, ÎN
TENISUL MODERN (PARTEA A III-A)
Lector univ. dr. DAN GEORGE MOISE
Cuvinte cheie: ritm accelerat, mentalitate, motivaţie, autodepăşire, individualizare,

regim de refacere, adaptare.
ACTUALITATEA ŞI MOTIVAREA TEMEI
Menţionăm că primele două parţi cu această temă au făcut obiectul altor sesiuni de
comunicări ştiinţifice, respectiv: copii 8-12 ani, juniori 13-16 ani, al căror conţinut s-a bucurat
de aprecieri pozitive.
Interesul imens al tehnicienilor şi al specialiştilor din tenis pentru reconsiderarea
conţinutului şi a importanţei pregătirii fizice în sportul de performanţă, alături de ceilalţi
factori ai antrenamentului, au deschis noi orizonturi de implicare şi a altor ştiinţe conexe
(biologia, biomecanica, psihologia, nutriţia statistica, etc.) ca o condiţie şi o cerinţă
fundamentală a realizării de performanţe sportive valoroase.
Actualitatea problematicii de faţă se detaşează cu claritate, din însăşi precizarea pe baze
ştiinţifice a obiectivelor majore ale pregătirii fizice la nivelul înaltei măiestrii, a metodologiei
de organizare, desfăşurare, conducere şi de eficientizare a calităţii şi cantităţii efortului depus
de tenismen în procesul de pregătire, precum şi de analiză a efectelor produse de
antrenamentul de pregătire fizică pentru organismul sportivului.
Pregătirea fizică la nivelul tenisului modern, practicat la înaltă performanţă, îmbracă un
caracter complex, mai întâi prin efectele produse în organism, (structurale, biologice,
psihologice etc.), ca urmare a efortului depus de către sportiv, iar pe de altă parte, prin
adaptarea şi reevaluarea unei metodologii adecvate scopului urmărit.
Factorul fizic la nivelul superior al performanţei din tenis, îmbracă unele
caracteristici după cum urmează:
 conţinutul jocului la marea performanţă, este complex, dinamic şi de o mare

intensitate;
 în joc predomină calitatea motrică forţă-viteză în regim de rezistenţă şi îndemânare;
 marii campioni în tenisul de performanţă, sunt caracterizaţi ca fiind tipuri somatice,
cu o proporţionalitate armonioasă a segmentelor corpului, musculatură bine dezvoltată, talie
optimă, greutate corporală echilibrată şi o motricitate de excepţie;
 componentele jocului şi parametrii specifici de joc pentru fiecare punct de joc, au
înregistrat valori de excepţie;
Menţionăm că efortul fizic în jocul actual de tenis, au la bază sisteme funcţionale
complexe, care se doresc a fi identificate, educate şi dezvoltate ca apoi acestea să devină părţi
organice ale sistemului de pregătire fizică în tenis.
280
STADIUL DE PERFORMANŢǍ 17-18 ANI, JUNIORI ŞI SENIORI - ÎNALTA
MǍIESTRIE
Pentru aceste considerente metodologice şi ştiinţifice, s-a procedat la identificarea

obiectivelor majore ale pregătirii fizice, ce pot constitui repere valoroase în conceptul modern
din tenis, după cum urmează:
 Elaborarea unui concept de pregătire fizică, la acest nivel de măiestrie trebuie să aibă
girul preparatorului fizic, a antrenorului şi a întregului corp din echipa de specialişti, de unde
se detaşează o serie de aspecte cu privire la: conţinutul, timpul alocat, explorările funcţionale,
măsurătorile psihomotrice şi biologice, eficienţa randamentului în contextul pregătirii tehnico-
tactice şi în jocurile oficiale;
 Etapă de mare importanţă pentru consacrare în tenisul performanţelor superioare,
pentru care pregătirea fizică reprezintă condiţia de bază, de susţinere a solicitărilor la limită
superioară în jocul oficial şi a rezistenţei de joc la turneele oficiale aproape săptămânal, pe
durata a 11 luni din anul calendaristic;
 Acest stadiu de performanţă se bazează pe acumulările cantitative şi calitative ale
anilor precedenţi şi continuă procesul de pregătire mult diferenţiat faţă de etapele precedente,
datorită faptului că, la acest nivel, pregătirea fizică generală are un caracter mult structurat, cu
preponderenţă pentru menţinerea pregătirii, presărat cu perioade scurte de acumulări sau de
refacere. Pe primul plan trec pregătirea fizică, să-i zicem “specializată”, cu mijloace
direcţionate spre creşterea şi amplificarea efortului specific de joc, în procentaj de peste 80%,
viteză-forţă în regim de rezistenţă şi îndemânare;
 Din punct de vedere biologic, sportivii se găsesc în plină maturitate, cu posibilităţi
deosebite pe planul solicitării fizice şi psihice la parametrii maximi, cu privire la volumul
îngreuierilor în exersările motrice, care cresc sub toate aspectele;
 Regimul de solicitare fizică în antrenamentele „specializate”, îmbracă un caracter
foarte punctual, a zonelor de solicitare, care trebuie să ţină cont de rigorile deosebite ale
cerinţelor competiţiei, de programul acestora, de regimul de refacere în competiţie şi între
competiţii etc;
 Acest stadiu de performanţă nu admite erori de nici un fel, atât în conţinutul şi
cursivitatea pregătirii fizice, al mediului ambiant de desfăşurare, al refacerii, al colaborării
între conducerea tehnică şi sportivi, precum şi a asumării unor greşeli din partea sportivului
sau a tehnicienilor, într-un cuvânt, totul trebuie să funcţioneze perfect.
 Formele complexe de colaborare cu sportivul, ne referim în cazul de faţă la
pregătirea fizică, dar şi la mentalitatea sportivului în antrenamentele de pregătire tehnico-
tactică şi la jocurile oficiale, care trebuie să conducă la respectul personalităţii sportivului şi
de a-i oferi acestuia, condiţii de afirmare prin stimularea creativităţii, a emulaţiei, de asumarea
riscului în acţiunile de joc şi de reechilibrare psihică în situaţii extreme de stres;
 Această etapă este cu mult superioară celor precedente, ce nu exclude în nici un
moment pregătirea fizică, ba mai mult, această pregătire reprezintă liantul ce leagă în mod
fericit toate laturile pregătirii şi, în mod special, a celor din jocul competiţional, prin efectele
multifuncţionale ale organismului, ce asigură robusteţea în actele motrice de joc, asigură
vigoarea fizică şi psihică în acţiunile tehnico-tactice, iar slăbirea sau neglijarea acestui factor
de pregătire fizică, ar conduce în mod automat la nesiguranţă în acţiunile de joc, la derută,
scade aportul psihic de concentrare şi de reacţie eficientă, deci conduc la contraperformanţă;
 Dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice se vor canaliza spre calităţile
motrice combinate, care au şi caracter selectiv pentru segmente, articulaţii şi ligamente, dar şi
pentru o serie de grupe musculare de primă importanţă la deplasarea în teren şi lovire a
mingii;
281
 Dezvoltarea forţei explozive la nivelul membrelor inferioare, superioare şi a
trunchiului deţin vârful de lance în pregătirea fizică la aceste segmente de primă importanţă în
actele motrice de bază, iar rezistenţa în condiţii de viteză şi de forţă, reprezintă cheia de boltă
în eforturile aerobe şi în special în cele mixte şi anaerobe;
 Calităţile motrice de mobilitate articulară şi de supleţe musculară, reprezintă condiţia
de manifestare totală a celorlalte calităţi motrice, iar calităţile coordinative: echilibru, cuplare,
diferenţiere, adaptare, orientare, ritmicizare şi a celor de reacţie, vor fi prezente în toate
momentele de pregătire fizică, ca de altfel şi în cele de pregătire tehnico-tactică, ca o condiţie
de formare a unor mecanisme ce privesc economia de efort fizic în folosul creşterii eficienţei
acţiunilor specifice de joc;
 Problema regimului alimentar, a igienei de antrenament şi joc oficial, precum şi a
celor zilnice, fac obiectul dieteticianului, medicului şi a sportivului;
 Şi în acest stadiu, starea de sănătate capătă un rol deosebit, alături de dezvoltarea
permanentă a capacităţii marilor funcţiuni ale organismului, precum şi practicarea de sporturi
complementare: fotbal, baschet şi tenis cu piciorul;
 Abordarea în exersare a mijloacelor preluate din şcoala atletismului şi a gimnasticii
cu fixarea unor tempouri maxime de exersare şi cu derularea controlată de ritmuri specifice,
cu caracter de accelerare a tuturor mişcărilor în finalul acestora vor conduce la rezultate
pozitive şi valoroase;
 Capacitatea tenismenilor de a-şi putea evalua corespunzător şi în timpul util valorile
pulsului, a simţului ritmului în exersările specifice sau a tempourilor de alergare şi a unor
momente privitoare la depăşirea pragului de solicitare fizică şi psihică în exersările de
maximă solicitare fizică, precum şi de reglare a capacităţii organismului de reluare a efortului
după timpul precizat cu maximum de vigoare, în funcţie de seriile şi reprizele de efort,
reprezintă zone de maxim interes;
 În întreg ansamblul procesului de pregătire fizică, informaţia ştiinţifică de
specialitate trebuie să circule cu mare repeziciune, cu privire la abordarea noului, a eficienţei
maxime a tot ce se realizează în pregătire, a dobândirii modelului superior de pregătire şi joc
oficial;
 Fixarea pentru anumite etape ale pregătirii fizice a unei serii de evaluări a
principalelor probe la care se vor face testări şi cu atingerea unor baremuri intermediare sau
finale, cu variantele: excelent, bun sau necesită îmbunătăţiri;
 Programul de pregătire a organismului pentru efort trebuie să aparţină prin excelenţă
sportivului, care trebuie să adapteze conţinutul, durata şi îmbrăcămintea la condiţiile meteo şi
a localizării exerciţiilor efectuate, la specificul solicitărilor din antrenament sau joc oficial;
 Testarea, analiza şi prelucrarea indicilor de laborator de natură fiziologică,
biomecanică şi psihologică, precum şi a datelor de la probele motrice, în vederea reactivării şi
a reconsiderării metodelor şi a mijloacelor folosite, în funcţie de evoluţiile biologice şi
performanţiale, pentru luarea de decizii imediate.
IPOTEZE
Ipoteza lucrării de faţă are în atenţie capacitatea de profesionalizare ştiinţifică a
procesului de pregătire fizică a tenismenului, care poate şi trebuie să reprezinte prin conţinutul
dar şi prin formele superioare de desfăşurare şi de eficienţă, nota definitorie a creşterii
capacităţilor psihomotrice şi funcţionale ale organismului sportivului, pentru a face faţă
consacrării în marea performanţă printr-un joc ofensiv, dinamic şi spectaculos.
Tot ca o ipoteză o reprezintă preocupările deosebite pe care trebuie să le aibă
specialiştii domeniului, de a accelera profesionalizarea procesului ştiinţific de pregătire fizică
în tenisul de performanţă, ca notă definitorie a creşterii performanţelor imediate şi de lungă
282
durată, de creştere a capacităţii psihomotrice şi funcţionale a organismului sportivului, pentru
menţinerea în marea performanţă.
CONCLUZII
 Calea ştiinţifică de abordare şi realizare a pregătirii fizice prin metode şi mijloace
adecvate şi eficiente la particularităţile individuale ale sportivilor, ne demonstrează
viabilitatea procesului de creştere a performanţelor în tenisul modern.
 Pregătirea fizică concepută şi realizată la parametrii superiori constituie o
componentă fundamentală a capacităţii de perfecţionare şi înaltă măiestrie a tehnicii şi tacticii,
fiind rezervorul şi dinamizatorul tuturor acţiunilor de joc în competiţiile oficiale.
 Inventarierea şi măsurarea factorilor obiectivi şi subiectivi de obţinere a
performanţelor în tenis, reprezintă, în opinia noastră, un produs al efectelor dominante de
intensificare a cercetărilor ştiinţifice în domeniu, precum şi a acţiunilor concentrice ale
tehnicienilor şi specialiştilor din tenis, de intervenţie în evaluarea eficientă a actului motric
complex, specific fazelor tactice de joc.
 Problema ameliorării reale a pregătirii fizice şi tehnico-tactice şi, în mod deosebit,
corelaţia dintre aceşti factori ai antrenamentului în tenisul de înalta performantă, a devenit în
ultimele decenii, o problemă de mare actualitate, deosebit de complexă şi permanent deschisă
procesului de transformare, reevaluare şi de specializare a psihomotricităţii specifice.
BIBLIOGRAFIE:
ALEXANDRESCU C. - Igiena şi controlul medical în sport, Edit. CNEFS 1967;

ARDELEAN T. - Particularităţile dezvoltării calităţilor motrice în atletism, Edit. IEFS 1982;
BOTA C. - Ergofiziologia, Edit. Globus 2000;
DRAGNEA A. - Măsurarea şi evaluarea în educaţia fizică şi sport, Edit. Sport – Turism
1984;
DRĂGAN I.- Refacerea organismului după efort, Edit. Sport – Turism 1978;
DANGEL G.- Tennis konditionstraining, Edit. Sport Verlag.Sindelfingen,1992;
MOISE D.G. - Teoria tenisului modern (vol.II), Edit. Yes 2002;
MOISE D.G. - Aspecte noi şi contribuţii cu privire la ameliorarea pregătirii fizice şi tehnico-
tactice în tenisul de performanţă, Teză de doctorat 2003.
MANNO R.- Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, Edit. Revue E.P.S, Roma-
Italia,1992.
NICU A.- Antrenamentul sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1992.
RICHAARD S. - Practique du tennis. Traduit de l’allemand par Jean Radolphe Amsler,
Edit.Vigot, Paris-Franţa, 1998.
WEINEK J.- Biologia sportului, Edit. Vigot, Paris-Franţa, 1992.
Abstract:
The present paper give us essential information about the importance of the physical
preparation at the level of modern tennis, about the complex caracter of this kind of preparation and
the objective and subjective factors which influence or not the performance în tennis.
283
PREGĂTIREA JUNIORILOR DE 16-17 ANI

LA ALERGĂRILE DE 200 M
Lector univ. dr. FLORINA NEDER

FEFS – Universitatea Ecologică din Bucureşti
Cuvinte cheie: pregatire, metodica, mijloace, coefficient.
O problema de actualitate în domeniul atletismului este aceea a metodicii

antrenamentului la juniori. Metodica antrenamentului la juniori elaborata pe baze stiintifice
permite obtinerea de catre acestia a unor rezultate de valoare la varsta senioratului (Dragnea
A. – 1996).
Din aceste motive problema instruirii sportive a juniorilor ocupa un loc important în
cadrul teoriei şi metodicii educaţiei fizice şi sportului. Crearea unui sistem de pregatire
incepând cu varstele mici a aparut ca o necesitate obiectiva, o data cu cresterea nivelului
performantelor pe plan mondial.
La aceasta varsta pericolul mare il reprezinta nu atat alegerea mijloacelor şi metodelor
de pregatire, cât valoarea mare a solicitarii. În acelasi timp, în cadrul volumului mijloacelor
destinate pregatirii atletice, ponderea cea mai mare o au exercitiile pentru invatarea şi
perfectionarea deprinderilor tehnicii şi exercitiile care, în mod armonios, contribuie la
ridicarea nivelului de dezvoltare a tuturor calitatilor motrice.
Problematica cercetarii noastre se refera tocmai la acest aspect al problemei:
evidentierea principalelor mijloace folosite în pregatirea alergatorilor de viteza în varsta de
16-17 ani şi determinarea, pe cale statistico - matematica, a relatiilor acestora cu proba
practica. Selectionarea celor mai eficiente mijloace şi valoarea acestora, conditioneaza în mod
direct performanta în alergarile de viteza.
Scopul lucrarii este obtinerea datelor obiective în dirijarea antrenamentului

alergatorilor de viteza juniori (16-17ani) prin selectionarea obiectiva a mijloacelor care au un
coeficient de corelatie ridicat cu performanta sportiva.
Ipoteza de lucru: s-a presupus ca valoarea (cantitativa şi calitativa) a mijloacelor de

antrenament incluse în pregatire zilnica a alergatorului de viteza în vederea ridicarii
potentialului de efort, trebuie să constituie, în acelasi timp şi criteriul de apreciere a evolutiei
adaptarii organismului la efort competitional.
Sarcinile lucrarii:
1. Identificarea unor mijloace de antrenament care, în urma executiei repetate, vor influenta
pozitiv rezultatul individual la alergarile de sprint.
2. Selectionarea unor mijloace de pregatire care vor deveni un model de pregatire individuala
a alergatorilor.
Subiectii cercetati: au fost în numar de 12 sportivi cu varsta cuprinsa între 16-17 ani
de la Clubul Sportiv al Scolii nr. 190 din Bucuresti, care practica probele de viteza (100 şi
200 m).
284
Continutul şi etapele cercetarii

Cercetarea a fost efectuata în perioada de 1.IX 2006 – 1.III.2007 şi a cuprins urmatoarele
etape:
1. Documentare: studiul materialului bibliografic, intocmire de fise de continut şi a unor
rezumate;
2. Recoltarea de datelor în probele de control, ce au fost culese din caietul antrenorului
pentru fiecare sportiv în parte;
3. Prelucrarea statistico - matematica a datelor cercetarii;
4. Analiza şi innterpretarea datelor cercetarii.
Metode folosite în cercetare au fost: studiul materialului bibliografic; observatia

pedagogica; metoda masurarii; metoda statistico - matematica de prelucrare a datelor.
Rezultatele cercetarii:
Valoarea coeficientului de corelatie între alergarea 200 m şi probele de control
Tabel nr. 1
Nr. Crt. Indicii studiati r
1 Alergarea 30m.s.j.(sec) 0.622
8 Alergarea 120m.(sec) 0.906
9 Alergare 150m.(sec) 0.824
13 Alergarea 3x200m (sec) 0.728
14 Lungime de pe loc 0.598
15 Triplusalt de pe loc 0.712
16 Pentasalt de pe loc 0.761
17 Decasalt de pe loc 0.864
18 20 pasi sariti 0.681
19 Desprinderea pe verticala 0.208
20 Ex. Pt. Forta abdominala 0.341
21 Aruncarea mingiei med. 3 kg 0.216
285
Tabel nr. 2
Nr. Mijloace semnificative Mijloace semnificative Mijloace semnificative
crt. P 0,01 = r 0,66 P 0,05 = r 0,53
1 Al. 50 m. s.j. Al. 30 m.s.j. Desprinderea pe verticala
2 Al. 30 m. s.j. Al. 20 m. s.j. Ex. pt. forta abdominala
3 Al. 50 m. s.j. Al. 600 m..j Ar. mg.med. 3 kg inapoi
4 Al. 80 m. s.j. Sarit în lungime d.p.l.
5 Al. 100 m. s.j.
6 Al. 120 m. s.j.
7 Al. 150 m. s.j.
8 Al. 250 m. s.j.
9 Al. 300 m. s.j.
10 Al. 3x200 pauza 5’
11 Triplusalt 50 d.p.l.
12 Pentasalt 20 d.p.l.
13 Decasalt
14 20 pasi sariti
Mijloacele principale de antrenament selectionate pentru modelarea cu un „r” mai

mare de 0,66
Tabel nr. 3
Nr. Crt. Mijloace principale de antrenament „T” Media
1 Alergare 50 m s. de jos 0.715 6.42
2 Alergare 30 m s. lansat 0.720 3.17
3 Alergare 50 m s. lansat 0.886 5.48
4 Alergare 80 m s. din picioare 0.792 9.76
5 Alergare 100 m s. de jos 0.901 12.10
8 Alergare 250 m s.din picioare 0.962 34.0
10 Alergare 3x200 m s. cu pauza de 5’ 0.728 26.35
11 Triplusalt de pe loc 0.712 7.10
12 Pentasalt de pe loc 0.716 13.80
13 Decasalt de pe loc 0.864 25.93
14 20 pasi sariti 0.681 50.85
Tabelele 1, 2 şi 3 prezinta valoarea indicelui de corelatie între proba de 200 m şi

rezultatele inregistrate în probele de control. Ele ne indica departajarea mijloacelor de
antrenament, după valoarea coeficientului de corelatie şi implicit, gradul de semnificatie
statistica.
Dupa aceasta repartitie avem urmatoarea situatie:
- 14 mijloace de antrenament cu valori ale coeficientului de corelatie (r), mai mari de 0,66,
ceea ce incadreaza la un prag de semnificatie (p) 0,05. după teoria probabilitatilor, valoarea
lui p de 0,01 ne indica ca avem doar o sansa la suta de a gresi în aprecierile noastre.
- 4 mijloace de antrenament cu valori ale coeficientului de corelatie (r) mai mari de 0,53 ceea
ce se incadreaza la un prag de semnificatie (p) 0,05.
286
- 3 mijloace de antrenament cu valori ale coeficientului de corelatie (r) sub 0,53, ce din punct
de vedere statistic, la numarul subiectilor cercetati, are caracter nesemnificativ. Aceasta
situatie este prezentata în tabelul nr. 2.
In tabelul nr. 3 avem prezentate mijloacele selectionate de noi ca determinante în
pregatirea alergatorilor în varsta de 16-17 ani pentru proba de 100 m. Aceste mijloace au un
coeficient de corelatie mai mare de 0,66, ceea ce satisface cerintele unui risc statistic de a
gresi maximum 1% şi arata prin valoarea lor o legatura buna între mijloacele de pregatire şi
rezultatul sportiv.
Exercitiile astfel selectionate, sunt propuse de noi să constituie elemente componente
ale modelului matematic de pregatire al alergatorilor de 200 m.
In acest tabel sunt trecute concomitent cu valorile coeficientilor de corelatie, care ne-
au dat posibilitatea să alegem aceste mijloace şi valorile mediilor aritmetice ale probelor
(mijloacelor respective).
Se observa predominanta în mijloacele selectionate a exercitiilor de viteza, rezistenţa
în regim de viteza şi a exercitiilor pentru dezvoltarea detentei. Celelalte mijloace ca: exercitii
pentru forta abdominala şi aruncarea mingiei medicinale de 3 kg peste cap inapoi, cu toate ca
au coeficient de corelatie pozitiv, nu au nici o semnificatie în antrenamentul la 200 m.
In cazul în care consideram ca selectia initiala a mijloacelor a fost efectuata corect,
putem concluziona ca efortul competitional la 200 m, la juniori în varsta de 16-17 ani, este
conditionat de rezultatele obtinute la mijloacele de viteza, rezistenţa în regim de viteza şi
detenta.
CONCLUZII
1. Cercetarea efectuata a permis o selectie obiectiva a celor mai eficiente 14 mijloace de
pregatire ale alergatorilor de 200 m în varsta de 16-17 ani şi anume: 5 mijloace pentru
dezvoltarea vitezei; 5 mijloace pentru dezvoltarea rezistenţei specifice; 4 mijloace pentru
dezvoltarea detentei.
2. Mijloace de antrenament devin, în acelasi timp şi probe de control. Se creeaza
posibilitatea urmarii adaptarii organismului în cadrul fiecarui antrenament.
3. In afara de mijloacele principale de antrenament selectionate de noi un loc important
în pregatirea alergatorilor de 200 m juniori trebuie sa-l ocupe şi mijloacele pentru pregatirea
fizică generală (dezvoltarea tuturor calitatilor motrice, alte probe şi discipline sportive) care
să asigure baza solida unui antrenament specializat. Raportul între mijloacele principale şi
cele de pregatire fizică generală trebuie să varieze în funcţie de etapa de pregatire
(pregatitoare, precompetitionala sau competitionala).
BIBLIOGRAFIE
Nicu A. Antrenamentul sportiv modern, Bucuresti Ed. Caritas 1993.

Alexandrescu D., Atletism, prelegeri, IEFS, Bucuresti, 1991.
Dragnea A. Antrenamentul sportiv, Ed. Didactica şi Pedagogica, Bucuresti, 1996.
ABSTRACT
The work is designated to show special means of training and modern instrumental methods,
wich allows the improvement of performances into the action of fundamental movement în sprint
running.
The research shows that for juniors sprinters, is necessary to work for speed, endurance în
conditions of speed and explosive strength.
287
MODELAREA PREGĂTIRII ATLEŢILOR SPRINTERI

JUNIORI
Lector univ. dr. FLORINA NEDER

FEFS–Universitatea Ecologică din Bucureşti
Prof.CFM DENISA POPOVICI
Spitalul CF 2 Bucureşti
Cuvinte cheie: model, metoda, antrenament, etapa, sistem.
Modelarea este una dintre metodele pe care stiinta contemporana le utilizeaza în mod
curent pentru studierea diferitelor sisteme şi fenomene. Deoarece termenul de modelare are în
momentul de fata mai multe sensuri este necesar să precizam diferitele acceptii ale notiunii de
model .Dictionarul enciclopedic defineste modelul ca un sistem teoretic sau material cu
ajutorul caruia pot fi studiate indirect proprietatile şi transformarile unui alt sistem mai
complex cu care modelul prezinta o anumita analogie. Modelul reprezinta o simplificare, o
reflectare numai partiala a obiectului, având ca scop să ofere un material mai accesibil
investigatiei teoretice sau experimentale. Metodele pot fi ideale (teoretice) sau materiale.
In limba latina modelul (modus) inseamna tipar, în timp ce în limba germana model
inseamna modul, tipar, matrita. Remarcam ca, inca de la inceput termenul de model oscila
între un sens abstract şi unul concret.
In stiinta intalnim în mod curent diferit modele, iar modelarea ca metoda o gasim
aproape în toate domeniile de activitate umana. Putem afirma ca modelarea este o metoda de
cercetare a unor sisteme numite originale, cu ajutorul studiilor efectuate pe alte sisteme,
numite modele, care se afla în anumite relatii cu primele. De cele mai multe ori, modelarea
serveste la obtinerea de informatii privind originalele cu ajutorul investigarii modelelor.
Orice modelare presupune mai multe etape:
Prima etapa este aceea a izolarii din complexitatea fenomenului a unor elemente
esentiale:este etapa de stabilire a modelului. În al doilea rând se stabilesc relatiile existente
între termenii care descriu elementele izolate, adica modelul ideal. În al treilea rand, se
stabileste un model fizic descris prin acelasi tip de relatii ca şi modelul ideal considerat
anterior. Cam asa, pe scurt, se prezinta problema modelului şi a modelarii în plan teoretic. În
ceea ce priveste activitatea sportiva în general şi problema antrenamentului în mod special,
mai ales atunci când sportivii participa la întreceri sportive pe parcursul întregului an,
selectionarea celor mai eficace mijloace de pregatire şi aplicarea celor mai eficiente metode
de antrenament capata o importanta deosebita.
In aceasta situatie, un sprijin real ne aduce metoda modelarii. Aceasta metoda se
bazeaza pe o selectie obiectiva a mijloacelor de antrenament, apelandu-se în acest scop la
masuratori, cu ajutorul carora se poate aprecia calitatea executiei mijloacelor de antrenament
şi efectuarea evaluarii calitative. Folosind apoi, calculele statistico – matematice în aprecierea
acestor date, se stabileste gradul de corelatie dintre mijloacele folosite şi efectul lor asupra
performantei în proba practica.
Cresterea rezultatelor sportive, în ultima perioada de timp, s-a datorat intr-o masura
din ce în ce mai mare cresterii principalilor factori de antrenament (volum şi intensitate).
Volumul de antrenament este exprimat atat prin numarul sporit de antrenamente cât şi
numarul de ore afectat desfasurarii lor, iar intensitatea este exprimata prin viteza de executie
şi repetitie a principalelor mijloace cuprinse în antrenament. Aceasta situatie a fost posibila
288
datorita aprofundarii cunostintelor despre potentialul organismului uman şi metodele mai
bune de antrenament.
S-a constatat ca cresterea continua a volumului de antrenament a inceput să intampine
diferite obstacole mai ales în probele în care rezistenţa, nu intodeauna este compatibila cu
celelalte calitati motrice (viteza, forta, detenta, indemanare).
Cresterea permanenta a volumului poate duce la un anumit nivel de oboseala fizică şi
nervoasa care nu permit manifestarea eficienta a celorlalte calitati motrice (Alexandru D –
1992). Acest aspect negativ al cresterii volumului de antrenament creaza premizele pentru o
noua posibilitate în vederea cresterii performantelor sportive care constau intr-o selectie mai
viguroasa a mijloacelor de antrenament.
Aceasta cale se bazeaza pe o selectie obiectiva a miloacelor de antrenament, apelandu-
se în acest scop la masuratori, cu ajutorul carora se poate aprecia calitatea executiei
mijloacelor de antrenament şi efectuarea unei evaluari cantitative.
Aceasta selectie obiectiva a mijloacelor de antrenament devine posibila folosiind
metoda modelarii, care permite reprezentarea schematica a unui fenomen natural exemplar
(pregatirea sportiva) prin cateva caracteristici esentiale, care ii conditioneaza în general
manifestarea.
Metoda modelarii a fost aplicata din cele mai vechi timpuri şi continua să fie folosita
de fiecare dintre noi în cele mai diverse ocazii fără a stii de multe ori ca e o realizare .In ceea
ce priveste modelarea capacitatii fizice, aceasta reprezinta o problema specifica activităţii
sportive care poate fi realizata cu mijloacele cu care aceasta opereaza de obicei.
Trebuie subliniat ca nu orice model realizat poate fi considerat ca ceva ideal, de
neschimbat. El poate fi susceptibil de continua perfectionare şi evolutie în funcţie de
imbunatatirea cunostintelor despre fenomenul corectat, de posibilitatea de transformare a
aspectelor calitative în masurari cantitative.
Aceasta continua evolutie a modelului trebuie considerata ca necesara, prin faptul ca
multe din cauzele care influenteaza un fenomen nu pot fi inca cunoscute, fie ca nu exista
metode de masurare, fie ca nu s-a gasit solutia de integrare a datelor obtinute în tehnica
modelarii respective.
Modelul apare ca o incercare de a depista factorii care determina evolutia unui
fenomen. Fiecare dintre acesti factori reprezinta în fond, o ipoteza, iar modelul, un sistem
care se bazeaza pe un ansamblu organizat de ipoteze.
Ipotezele componente ale „modelului” se presupune ca au o evolutie proprie,
determinata şi de structura relatiilor de influenta cu evolutia particulara şi globala a celorlalte
ipoteze (Cîstea Ghe.- 1996 ; Demeter A.-1981).
In modelarea pregatirii fizice este normal ca drept cauze care influenteaza (in mod
esential şi important) nivelul pregatirii fizice, să fie considerate mijloacele de antrenament.
De mare importanta apare aici capacitatea autorului de a selectiona, din multimea
cauzelor care influenteaza evolutia unui fenomen, pe cele mai semnificative, care pot fi
exprimate cantitativ şi pornind de la datele statistice disponibile, să obtinem o exprimare
cantitativa a fenomenului studiat (modelat).
Valoarea unui model va creste daca acesta va permite, pe baza exprimarilor cantitative
care-l compun, să se efectueze explorari în vederea unor viitoare previziuni ale evolutiei sau
involutiei, creând posibilitatea de a cunoaste apriori, în ce masura unele schimbari cantitative
ale unor cauze vor determina miscari substantiale ale întregului sistem al modelarii.
Cunoscând acest lucru, se vor putea urmarii cresteri sau descresteri ale factorilor cauzelor,
componenti ai modelarii, pentru a determina şi consemna evolutiile dorite ale sistemului
natural complex cercetat . În acest sens, activitatea depusa de sportivi şi antrenor va fi
orientata initial pe elementele cauzate de efect pozitiv asupra performantei sportive (Dragnea
A. – 1996).
289
In plus, putând definitiva partile slabe şi tari din pregatirea fiecarui sportiv şi
posibilitatile de crestere teoretica a acestor potentiale partiale, orientarea antrenamentului spre
elemente de eficienta maxima pentru sportivul respectiv, va avea un caracter obiectiv.
Modelarea, ca metoda de analiza a unei realitati complexe din activitatea sportiva, are
mai multe etape:
Prima etapa a modelarii este cea pedagogica. Aceasta se bazeaza pe o analiza empirica
a manifestarii fenomenului cercetat din care se scot în evidenta acei parametrii care au un rol
important în realizarea scopului principal - performanta sportiva . Aceasta modelare mintal-
pedagogica foarte importanta va furniza materia de baza a matematicii. De calitatea datelor
initiale depinde lantul logic al legitatilor care se vor evidentia în cursul analizei (Dietrich M.-
1973 ; Dumitrescu V.- 1971).
Modelarea pedagogica se bazeaza initial pe metoda discursiva, unde reprezentarea
este formata din aprecieri verbale subiective .Un exemplu de modelare discursiva il poate
constitui urmatorul: alergarea de 100 m este un efort de intensitate maximala, prestat pe o
durata de timp relativ scurta în care un rol important revine calitatii de forta-viteza,
desfasurata intr-un regim anaerob de lucru.
Primele incercari de modelare pedagogica, bazate pe unele precizari de raporturi
procentuale, au fost consumate cu precizarea celor cinci factori ai antrenamentului:
 pregatirea fizică generală ;
 pregatirea fizică speciala ;
 pregatirea tehnica ;
 pregatirea tactica ;
 pregatirea moral-volitiva, carora li se acorda diferite ponderi, relative şi subiective, în
funcţie de scopul pe care il urmareau.
De regula, ponderea celor cinci factori în etapa pregatitoare, al alergatorilor de viteza
este urmatoarea :
- pregatirea fizică generală 30 - 40%
- pregatirea fizică speciala 40 - 30%
- pregatirea tehnica 20 - 20%
- pregatirea moral-volitiva 10 - 10%
O alta incercare de modelare pedagogica, situata la un nivel superior este aceea a lui
Diacicov, în care se grupeaza ramurile sportive după calitatile fizice care au un rol important
în obtinerea rezultatelor sportive şi care si-au gasit o astfel de reprezentare grafica
simplificata:
In aceasta modelare pedagogica exprimata grafic, efortul la probele de viteza este

caracterizat în funcţie de distanta fata de punctele socotite drept manifestari maxime ale
calitatilor fizice (viteza, forta, rezistenţa). Astfel, alergarile de viteza, apar ca un efort de
viteza şi forta, cu o usoara deviatie spre rezistenţa.
Pentru a ne asigura certitudinea ca modelarea a reusit să selectioneze cei mai
importanti factori determinanti care conditioneaza evolutia performantei sportive, trebuie
trecut la a doua etapa a modelarii, la modelarea matematica.
290
Modelarea statistico - matematica ne va ajuta să ne marim sansele de reusita, sporind
nivelul de incredere în munca antrenorilor prin precizia selectionarii obiective a bagajului de
mijloace de antrenament. Aceasta selectie a mijloacelor de antrenament va permite marirea
eficientei sportive şi deci în consecinta va imbunatatii performanta sportiva.
Metoda modelarii ca o forma de rezolvare concreta a cerintelor antrenamentului
sportiv, vine să abordeze la un nivel de pretentie stiintifica superioara, problematica complexa
a adaptarii organismului sportivilor la eforturi mari ale pregatirii sportive (Dragnea A –
1996).
Aplicarea modelarii poate fi realizata în mod diferit, în funcţie de unele particularitati

specifice ale diferitelor ramuri sportive. Aceste particularitati sunt:
 Rezultatatul sportiv este sau nu exprimat cantitativ (metri, secunde, kilograme)
 Practica antrenamentului sportiv a creat sau nu necesitatea şi obisnuinta de a
cuantifica mijloacele de antrenament
 Durata de timp necesara trecerii de la cunoastere la aplicarea practica este
conditionata de trecerea succesiva a urmatoarelor etape:
- intelegerea necesitatii şi posibilitatii de adaptare a modelarii la specificul sportiv
respectiv;
- caracterizarea efortului competitional din punct de vedere al contributiei şi ponderii
calitatilor motrice;
- selectia empirica a mijloacelor de antrenament considerate ca necesare;
- fixarea posibilitatilor de apreciere cantitativa (masurare) a mijloacelor de antrenament
selectionate empiric, în conditiile antrenamentului sportiv ;
BIBLIOGRAFIE
Dolti A., Nicoliin I. Mijloacele şi metodele pentru un antrenament modern, Bucuresti

CCPES, 1992
Dragnea A., Antrenamentul sportiv -, Bucuresti Ed. Didactica şi Pedagogica, 1996
Garleanu D., Atletismul de performanta, Bucuresti Ed. Sport-Turism, 1989
Nicu A., Antrenamentul sportiv modern, Bucuresti Ed. Caritas 1993
Abstract
The training method is based on an objective selection of means of training with the help of
measurements. With mathematical – statistical estimates help we can find out the correlation degree
between the means and the effect of them upon athletical performance.
291
DEZVOLTAREA VITEZEI ÎN BASCHETUL

DE PERFORMANŢĂ
Conf. univ.dr. MIHAELA NETOLITZCHI
Universitatea Politehnica Bucureşti
Cuvinte cheie : baschet feminin, viteză, metodologie.
INTRODUCERE
Viteza are o mare importanţă în jocul de baschet, deoarece ea include mai mult decât
alergarea în linie dreaptă.
Abilitatea de a te mişca rapid şi eficient, dintr-o direcţie în alta sau alergând cu spatele,
este importantă, în timp ce viteza de alergare este foarte decisivă în jocul de tranziţie, trecând
de la ofensivă la defensivă şi de la defensivă la ofensivă.
DOMENIU DE REFERINŢĂ: sport de performanţă
IPOTEZELE CERCETĂRII :
 Plecând de la premisa că viteza este o calitate motrică dezvoltabilă şi educabilă dacă în
organizarea antrenamentului printr-un regim sistematic se vor realiza prin variaţii ale
intensităţii, ale volumului de lucru şi a tehnicii, va conduce la un efect maxim al
antrenamentului şi la cel mai înalt nivel al performanţei.
 Prin introducerea de metode şi mijloace noi şi prin investigaţii complexe, cu un
disconfort minimal pentru sportive, preconizez obţinerea de informaţii obiective
despre nivelul dezvoltării vitezei de deplasare implicate în efortul specific baschetului
universitar de performanţă, în diferite momente importante ale pregătirii sportive.
 Dezvoltarea maximă a vitezei de deplasare este posibilă în condiţiile raţionalizării
antrenamentelor specifice, raţionalizare care ar presupune determinarea cu precizie a
indicatorilor cantitativi şi calitativi precum şi evaluarea eficienţei intermediare a
procesului de pregătire date de testele efectuate.
 În condiţiile aplicării unei metodologii adecvate a pregătirii jucătoarelor, rezultatele în
dezvoltarea vitezei de deplasare vor fi simţitor îmbunătăţite.
METODE DE CERCETARE :
Metoda documentării bibliografice şi de teren, metoda modelării, metoda
experimentală, metoda matematică şi statistică.
CRITERII ŞI INDICATORI DE ANALIZĂ ÎN ATINGEREA OBIECTIVELOR ;

SUBIECTI
Criterii şi indicatori motrici şi specifici :
 Alergare de viteză – 30 m. (cu start din picioare).
 Exerciţiu de apărare.
În vederea dezvoltării vitezei de deplasare am urmărit pe parcursul a doi ani competiţionali,
echipa de baschet universitară Sportul Studenţesc. Prin testul motric şi cel specific s-a constatat
o slabă pregătire în ceea ce priveşte dezvoltarea vitezei. S-a impus astfel necesitatea de a
interveni în pregătirea jucătoarelor cu metode şi mijloace noi ce au dus la următoarele rezultate :
292
REZULTATE
ALERGARE DE VITEZĂ 30m (start din picioare) Tabelul nr.1

TESTĂRI TESTARE TESTARE DE TESTARE DE TESTARE FINALĂ
INIŢIALĂ CONTROL CONTROL
Nr. NUME
crt. PRENUME PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA
PREGĂTITOARE COMPETIŢIONALĂ PREGĂTITOARE COMPETIŢIONALĂ
Fundasi
1 P. N. 4,6” 4,6” 4,6” 4,5”
2 P. G. 4,7” 4,7” 4,6” 4,6”
3 Ş. C. 4,7” 4,6” 4,7” 4,6”
4 T. A. 4,5” 4,5” 4,5” 4,5”
Extreme
5 M. I. 4,8” 4,7” 4,7” 4,7”
6 K. A. 5,1” 5,0” 5,0” 5,0”
7 C. O. 4,8” 4,7” 4,7” 4,7”
8 R. C. 4,7” 4,7” 4,6” 4,6”
Pivoţi
9 L. C. 5,0” 4,9” 5,0” 4,9”
10 C. D. 4,8” 4,8” 4,8” 4,8”
11 G. A. 4,9” 4,9” 4,8” 4,9”
12 N. A-M. 5,3” 5,2” 5,2” 5,2”
5,4
5,2
5 Testare initiala
Testarea finala
4,8
4,6
4,4
P. N. P. G. {. C. T. A. M. I. K. A. C. O. R. C. L. C. C. D. G. A. N. A.
ALERGARE DE VITEZĂ (30m) - Grafic nr.1
REZULTATE EXERCIŢIU DE APĂRARE Tabelul nr. 2

TESTĂRI TESTARE TESTARE DE TESTARE DE TESTARE FINALĂ
INIŢIALĂ CONTROL CONTROL
Nr. NUME
crt. PRENUME PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA
PREGĂTITOARE COMPETIŢIONALĂ PREGĂTITOARE COMPETIŢIONALĂ
Fundaşi
1 P. N. 19” 18” 18” 17”
2 P. G. 20” 20” 20” 19”
3 Ş. C. 19” 19” 18” 18”
4 T. A. 21” 20” 20” 19”
Extreme
5 M. I. 21” 20” 20” 19”
6 K. A. 22” 20” 21” 20”
7 C. O. 21” 20” 19” 19”
8 R. C. 21” 21” 20” 19”
Pivoţi
9 L. C. 23” 23” 23” 22”
10 C. D. 22” 21” 22” 21”
11 G. A. 23” 23” 24” 23”
12 N. A-M. 25” 24” 24” 24”
293
27
25
23
Testarea initiala
21
Testarea finala
19
17
15
P. N. P. G. {. C. T. A. M. I. K. A. C. O. R. C. L. C. C. D. G. A. N. A.
EXERCIŢIU DE APĂRARE – Grafic nr.2
INTERPRETAREA STATISTICĂ A REZULTATELOR ALERGARE DE

VITEZĂ 30m (start din picioare)
Media aritmetică Abaterea standard Coef. de Testul student “t” Coef. de corelaţie
variabilitate
iniţială finală iniţială finală iniţial final 5,74 0,98
4,8 4,8 0,21 0,21 4,45 4,33
Testul motric de alergare de viteză, măsurat în perioada pregătitoare a anului

competiţional 1999-2000 (1) corelat cu acelaşi test măsurat în perioada competiţională a
anului competiţional 2000-2001 (4) ne arată că:
- Media aritmetică este de 4,8, abaterea standard de 0,21 pentru testul iniţial iar
pentru testul final media aritmetică este de 4,8 şi abaterea standard este de 0,21;
- Coeficientul de variabilitate în primul caz este de 4,45%, iar pentru ultimul caz este
de 4,33%. Aceasta ne arată că acest colectiv este omogen, variabilitatea fiind mai mică de
10%;
- Calculând testul student “t”, pentru verificarea ipotezei de nul, constatăm că
valoarea lui “t” este de 5,74. Comparându-l cu valoarea din tabelul Fisher, pentru 0,01 prag de
semnificaţie şi frecvenţa n-1 a eşantionului selectat, aflăm că “t”-ul calculat are o valoare mai
mare decât “t”-ul tabelat, care este de 3,106.
Astfel, putem spune că, diferenţa este semnificativă, deci ipoteza de nul se respinge.
Cu o probabilitate de 99% putem afirma că, rezultatele obţinute în perioada competiţională
2001 (4) sunt mai bune decât cele din perioada pregătitoare 1999 (1);
- Coeficientul de corelaţie este de 0,98. Suma testului iniţial este de 57,9 iar pentru
testul final de 57,00. Putem constata o tendinţă de obţinere a rezultatelor mai bună, variaţiile
se produc în acelaşi sens, deci corelaţia este directă, semnificativă, iar coeficientul este
pozitiv.
INTERPRETAREA STATISTICĂ A REZULTATELOR EXERCIŢIU DE APĂRARE
Media aritmetică Abaterea standard Coef. de Testul student “t” Coef. de corelaţie
variabilitate
iniţială finală iniţială finală iniţial final 7,34 0,96
21,42 20,00 1,6 1,8 7,4 8,9
294
Testul specific - exerciţiu de apărare, măsurat în perioada pregătitoare a anului
competiţional 1999-2000 (1) corelat cu acelaşi test măsurat în perioada competiţională a
anului competiţional 2000-2001 (4) ne arată că:
- Media aritmetică este de 21,42, abaterea standard de 1,6 pentru testul iniţial iar
pentru testul final media aritmetică este de 20,00 şi abaterea standard este de 1,8;
- Coeficientul de variabilitate în primul caz este de 7,4%, iar pentru cel de-al doilea
este de 8,9%. Aceasta ne arată că acest colectiv este omogen, variabilitatea fiind sensibil egală
cu 10%;
- Calculând testul student “t”, pentru verificarea ipotezei de nul, constatăm că
valoarea lui “t” este de 7,34. Comparându-l cu valoarea din tabelul Fisher, pentru 0,01 prag de
semnificaţie şi frecvenţa n-1 a eşantionului selectat, aflăm că “t”-ul calculat are o valoare mai
mare decât “t”-ul tabelat.
Putem spune că diferenţa este semnificativă, deci ipoteza de nul se respinge. -
Coeficientul de corelaţie este de 0,96. Suma testului iniţial este de 257,00 iar pentru testul
final de 240,00. Putem constata o tendinţă de obţinere a unor rezultate mai bune, variaţiile se
produc în acelaşi sens, deci corelaţia este directă, semnificativă, iar coeficientul este pozitiv.
CONCLUZII:
- În pregătirea jucătoarelor de baschet se pleacă de la premisa că sportivul este
antrenabil, că i se poate modifica în sens pozitiv nivelul capacităţii de performanţă.
- Printr-un regim sistematic de antrenament, ce s-a realizat prin variaţii ale
antrenamentului, ale intensităţii antrenamentului şi la un nivel ridicat al performanţei, în urma
experimentului rezultatele obţinute au arătat că majoritatea sportivelor şi-au îmbunătăţit
viteza. Aceasta s-a observat atât la testul motric « Alergare de viteză – 30m » cît şi la testul
specific « Exerciţiu de apărare » .
- Unul din principiile de bază ale antrenamentului sportiv este individualizarea atât a
efortului prestat cît şi optimizarea calităţilor motrice, respectiv a vitezei. Prin aplicarea unor
metode şi mijloace specifice jocului de baschet s-au putut afla particularităţile individuale şi
implicit aplicarea unor soluţii optime de dezvoltare şi perfecţionare a vitezei, precum şi a
evoluţiei ulterioare a fiecărei sportive.
BIBLIOGRAFIE :
1. Brittenham, G - Complete Conditioning for Basketball – 50 court

drills for players, Ed. Kinetics, 1996.
2. National Basketball Conditioning - Power conditioning – Exercises and drills from
Coaches Association – NBA the experts, Ed. Human Kinetics, 1997.
3. Netolitzchi Mihaela - Calităţi motrice în baschetul feminin, Ed.
Printech, Bucureşti, 2002.
ABSTRACT
Most important în basketball is speed because it includes more than straight line running.
The ability of efficient and swift movements, from one direction to another, or backward
running, is very important, while running speed is decisive în transition game, moving from offensive
to defensive and viceversa.
295
THE APPLICATION OF THE LEX SPORTIVA ÎN THE

CONTEXT OF NATIONAL SPORTS LAW*
By: DIMITRIOS P. PANAGIOTOPOULOS

Associate Professor, University of Athens, Advocate-Attorney at Law
Secretary General of International Association on Sports law, and President of Hellenic
Center of Research on Sports Law
A. The field of Lex Sportiva (Endoathletic and Endoagonistic order)

The origin and legal nature of the rules of law în the world of sport are serious issues
în the field of Sports Law. The particular features of the sports legal order as Lex Sportiva6 are
of definitive importance for providing a wide-ranging definition of the particular legal nature
of this field. It is a legal order, which incorporates state-adopted law and the law adopted by
the national and international bodies representing organised sport. These bodies operate to the
standards of unions and în the context of the autonomy granted to such bodies and operate
within states în a pyramid-like fashion and at international level în the form of a special
relationship linking them to the relevant international sports federation or the IOC. The law
produced în this manner is thus a law which is, în essence, non-national7 law, which claims
for itself direct and preferential application within national sports legal orders and the par
excellence law în sports life.
However, this special feature of the Lex Sportiva, raises a series of questions
concerning: a) the application of its provisions în each national sports legal order and b)
dealing with conflicts which arise regarding which law will prevail and for which reason.
Moreover, particular analysis is needed of the issue of jurisdiction în the Lex Sportiva8. Lex
Sportiva, as a system for applying sports law rules at international sporting level, is a sui
generis legal order, which has its own jurisdictional body, the CAS 9, based în Lausanne, to
protect and ensure the application of its provisions. Thus issues on the sanctions imposed and
the implementation and execution of the decisions of this court of arbitration, and the issue of
its problem-free integration în national jurisdictional systems are of capital importance for this
matter.
*
The author is Associate Professor, University of Athens, Advocate-Attorney at Law, Secretary General of
IASL. His paper text was presented at the 12th IASL Congress in Ljubljana and at the 3rd Panhellenic Conference
of Sports Law. I would like to thank my associate, Ioannis E. Mournianakis LL.M, doctoral candidate at the Law
School of the University of Athens, for his assistance in completing this paper.
6
For a more extensive analysis of this theory and rich bibliographical references see D. Panagiotopoulos (2005)
Sports Law I: Systematic Foundations – Application, published by Nomiki Vivliothiki Press, Athens pp. 87 et
seq. See too J. Nafziger, International Sports Law, Transnational Publishers, Inc., Ardsley, New York, pp. 48 et
seq., where the author criticises the Lex Sportiva theory, stating that it matches the principles derived from
arbitral awards of the Lausanne court and this limiting its importance to a single aspect of the wider sphere of
international sports law.
7
See D. Panagiotopoulos, Tina Xristofilli (2006) "International Law and Lex Sportiva", In: International Sports
Law Review/Pandektis (ISLR /Pand), Vol. 6:1/2, pp.11-13., see also D. Panagiotopoulos (2005), Op. cit, pp102.,
see also Ch. Paboukis (1996), Lex Mercatoria as applicable law in the international contractual obligations [Η
Lex Mercatoria ως εφαρμοστέο δίκαιο στις διεθνείς συμβατικές ενοχές ...], Ant. N. Sakkoulas: Athens, pp 103 et
seq.
8
In relation to the issue of national and international sports jurisdictional order and the Lex Sportiva jurisdiction,
see D. Panagiotopoulos (2006) Sports Law II: Sports Jurisdiction, Nomiki Vivliothiki Press, Athens, pp. 93 et
seq. and 143 et seq.
9
There is major doubt about the nature of the decisions of this body and the extent to which they constitute
precedent.
296
B. Lex Sportiva and traditional legal orders
The Lex Sportiva rules, as rules par excellence for regulating sporting activities, tend
to apply to all manifestations of sporting activity. A major role în sporting activity is played
by national sports federations whose involvement gives rise to the need to clarify the
relationship between Lex Sportiva rules and: a) the domestic law of any given state and the
national legal order, b) the international legal order (for problems arising at international
sporting events which have a international / public character or relate to international
organisations10) and c) the law of supranational bodies such as the European Union for
problems which relate to Member States and economic activities în sporting life or issues of
competition and the provision of sports-related services for financial consideration în relation
to the rules of European law 11.
1. Lex Sportiva în the domestic sports legal order

Private initiative which shaped and organised sport as we know it today played a leading
role în creating a field of social activity: that of competitive sports meetings12 and clubs - teams
as private law bodies corporate outside the field of influence of states with a large degree of
independence13. States delayed greatly în highlighting the major importance -from a financial
perspective- of sport when a major moral force had already been created by private sports
organisations14. This sporting and Olympic movement internationally drew the attention of
states to the phenomenon of sport and games so that states reached the point that they
considered it as a need, value and right which they should guarantee for all their citizens 15.
Against this background of the autonomy of sport, key elements one can pinpoint are:
a) Volunteers and sports clubs as key factors în the development of sport,
b) The recognition of organisational autonomy for the sports movement, even if subjected to
restrictions and
c) Its social importance, and the need for financial support which explains why sporting
activity has extended into other fields of social activity where the intervention of the state is
certain sectors is considered essential.
Consequently the question arises directly of whether the international, regulatory, non-
state rules of sports law as a Lex Sportiva have a mechanism în cases where those rules come
into conflict with national law which will ensure that they prevail over national law. If the
answer is yes, the question which remains is how far can such law be imposed so that the law of
10
See D. Panagiotopoulos, P. Christofili (2005), op. cit., pp. 5-11, et seq.; see also D. Panagiotopoulos (2004),
Sports Law [Lex Sportiva], op. cit, pp. 43-47.
11
D. Panagiotopoulos, K. Paschou (2006)" Lex Sportiva and Community Law:The Piau Case", In: International
Sports Law Review Pandektis (ISLR /Pand), Vol. 6:3/4, pp. 329-338; see too Pettiti L. E (1992), "Droit du Sport
en Europe", in: Pandektis ISLR, Vol. 1:1, 1992, pp. 39-54, Auneau G, (1992), "L’ Application de la Legislation
Sociale du Secteur Sportif et du Loisir Sportif dans l’ Europe Communataire de 1993"’, in: International Sports
Law Review Pandektis, pp. 231-247, and in: Proceedings 1st International Congress on Sports Law, pp. 89-107,
A. Gaiger, S. Gardiner (2001 eds.) Professional Sport in the EU,e Regulation and Re - regulation, T.M.C. Asser
Press: Hague, D. Panagiotopoulos (2003), "Sporting Activity and the European Union", in: International Sports
Law Review Pandektis, Vol. 5: 4, pp. 243-258, D. Panagiotopoulos (2003), Sports Law: A European..., op. cit.,
pp. 51-77.
12
An illustrative example is that until recently many states had not included in national law special provisions on
sports activities within their territories, and some did not even have competent departments within their
ministries, see Mario Pescante (1993), ‘The different European models of sports legislation’, in IIeme Seminaire
Juridique de l’ Association des Comites D’ Europe (ACNOC)- La legislation Sportive en Europe, Rome, pp. 26
et seq.
13
See too A. Bredimas (2005) ‘The legal nature of the IOC and international sports federations and their
relationship with international and national legal order’ in Olympic Games and Law... op. cit. pp. 80-84.
14
Ibid p. 26, see. D. Panagiotopoulos (2001), Sports Law..., op. cit., pp. 76-77.
15
See Article 16(9) of the Hellenic Constitution
297
international sports and Olympic organisations16 takes preference în sports relations and not
national law. The Hellenic Constitution takes a positive stance to international legal orders.
Under Greek law, rules which are generally acknowledged and which promote peace, justice
and the advancement of cordial relations between peoples and states will be followed17. În other
words Greek law accepts that international rules can prevail over national laws once ratified by
a law enacted by Parliament whereas în order to promote major national interests and promote
collaboration with other states it is possible to acknowledge by treaty or convention the
assignment of competences în line with the Constitution to international organisations18. Thus
the rules of the Lex Sportiva cannot enter the Greek legal order directly because this article
relates to public international law, whereas the sports law of international sports federations
(Lex Sportiva) is not public international law. Likewise, the specific articles of the constitutions
of various states which specify the automatic application of public international law în their
legal orders are not of concern to us. The rules of Lex Sportiva are rules of private, non-state
law, derive from private sources, and state-adopted rules should independently regulate their
content and incorporate them into the law of each national legal order.
However, în practice, the state does not always have a competitive interest în
regulating sporting relations. Thus, when states grant rights and obligations to their nationals
which are legal prescriptions for all their citizens, the sports rules and the relevant regulatory
provisions give way. În general, national laws adopt two basic restrictions which sports rules
should be subject to. These relate to the economic and personal relations of sportspeople: a)
Professional athletes and coaches do not cease to provide services –just like all salaried or
waged employees- and they are subject to national labour law requirements. The rights and
obligations of employees also apply to these categories of people. În the amateur sports world,
unless work or services are provided, there is no issue here other than protecting the
personality and health of persons so involved. b) Professional athletes are subject to national
laws on social security19 and the provisions of personal and economic freedom and provisions
related to their persons, safety during games and public order în general20.
As far as the relationship between Lex Sportiva and national law is concerned, one
should point out that it, as international, non-national sports law, which has none of the
features of public international law, is subordinate. The effect of its rules în national legal
orders and its application is neither automatic nor direct, and only occurs where it is adapted
and adopted by rules of domestic law. However, at this point a distinction needs to be drawn:
the non-national rules of the Lex Sportiva, where relating solely to issues within a specific
sport, such as rules on how that sport is to be played, issues of international sporting activities
and disciplinary issues which arise în the context of international sports meetings, may be
applied by national sports federations and bodies without any problem. However, where they
cover other issues of the sporting order în general or the internal operations of sports bodies
then în order to have effect they need to be properly incorporated into the national sports legal
order with legislation adopted by the competent national authorities în each case clearly
expressing this intention. For example, the FIFA rules –as an international federation- relate
to management of that federation on issues affecting FIFA and international football matches,
and not domestic matches involving Greek football or club activities or the legitimacy of HFF
16
See D. Panagiotopoulos (2005), op. cit., pp. 191-199.
17
The Hellenic Constitution of 1975 - 1986 – 2001, Article 2(2).
18
Ibid. Article 28(1) et seq. See K. Ioannou (1975) ‘Application of generally accepted rules of international law
in the Greek legal order’ in Armenopoulos Law Review. Vo. 29, Thessaloniki, p. 51.
19
See J. P. Karaquillo, op. cit. pp. 53, 57.
20
See D. Panagiotopoulos (1999), Sports Law as a special branch of science, in Professional Sports Activity,
Minutes of the 1st Sports Law Conference with international participation, Ellin: Athens, pp. 38-52, see. D.
Panagiotopoulos (2001), Sports Law..., op. cit., pp. 140-146.
298
as a body established and operating în line with the provisions of Hellenic Civil Code21. When
acting as organiser of international meetings, the HFF should obey FIFA – and adjust its
statutes so that they are în line with those of FIFA- only în respect of its international activity,
to be able to participate în the international sporting community (in line with the principle of
exclusion from international events). On the contrary, on issues relating its to relations as a
sporting body which is a legal entity under national law, it is obliged to adapt its rules to the
Greek legal order and the institutional autonomy granted to it to regulate its internal affairs,
subject to it complying with the rules of sports law, în other words the special provisions of
the sports legislation, so as to transform its rules as a domestic Lex Sportiva for sporting and
sports related activities.
2. Lex Sportiva and International Law

Organisations related to the Olympic Games according to the Olympic Charter are
subject to the rules and jurisdiction of the IOC 22 as the supreme body, and the same holds true
for international sports federations which govern the relevant sports and organise international
sporting events. The rules of international sports federations and the Olympic Charter are
considered to be sources of rules of law for sport since these rules govern the Olympic and
international sports movement. The provisions of the Olympic Charter render the IOC the sole
body which can determine the conditions for recognition of international federations and
National Olympic Committees to enable them to participate în the Olympic Games23.
The autonomous Olympic and sporting legal order (Lex Sportiva and Lex Olympica), to
the extent that they relate to the domestic Lex Sportiva (rules of sports federations) prevails over
national rules of sports law while în the case of conflict between rules on a sport covered by the
Olympic Charter it regulates special problems concerning such sport în a unique manner. The
law of the state, whether national or Community law, gives way to the rules of the Lex Sportiva
în the same sector24. Acknowledgement of the primacy and uniqueness of the international
nature of Olympic and international sports rules was contributed to and significantly affected by
the judgements of the courts which were issued în favour of the Lex Sportiva25.
Consequently, there cannot be any conflict between the Lex Sportiva system and public
international law. This is because the Lex Sportiva, as a special body of sporting, non-national
law, regulates relations within the sporting order today, which is a field that international law
would not appear to be interested în regulating. Nonetheless, public international law could
lay down a regulatory framework for international sporting bodies under which it would be
possible to set up and run international sporting bodies on the basis of the principles of
autonomy în their internal affairs and their handling of sports issues. One example are the
provisions of the Anti-Doping Code (WADA)26 which was developed on the initiative of Lex
21
D. Panagiotopoulos (2000), Opinion entitled "FIFA –HFF –Greek Minister of Sport", discussed in a Dutch
newspaper on 30.4.2000; see too D. Panagiotopoulos (2005), International Sporting and Olympic Institutions,
Meaning: Athens, pp. 319-320, and D. Panagiotopoulos, I. Mournianakis (2006), Verbandsautonomie und
staatliche Regulierung – Der Konflikt zwischen FIFA und Griechischem Fußballbund, SpuRt 2006, pp 189 et seq.
22
Olympic Charter (2004), Article 1(1) and (2).
23
Ib., Article 3. See too D. Panagiotopoulos (2003) Sports Relations, A.N. Sakkoulas Press, Athens, pp. 131-139.
24
See judgements of the ECJ of 14 July 1976, Case 13/76, Donà, [1976] ECR 507, paragraphs 14 and 15; of 15
December 1995, C-415/93, Bosman, [1995] ECR I-4921, paragraph 127; Deliège, op. cit., paragraphs 64 and 69;
and of 13 April 2000, C-176/96, Lehtonen and Castors Braine, 2000 [ECR] I-2681, paragraphs 53 to 60 and the
CAS decisions in M. Reed, op. cit., see too Silance L. (1977), Op. cit., p. 627.
25
J Nafziger, Agrees with this view, (2004), International Sports Law, N. York, Transitional Publishers, INC,
Dobbs Ferry. Claiming to the contrary that the decisions of the CAS constitute a Lex Sportiva does not appear to
be in line with the nature of the law which gave rise to the CAS.
26
See World Anti–Doping Agency (WADA 2003), see too D. Panagiotopoulos (2005), "Doping and Dietary
Supplements – Parallel Lives", in: Proceedings of the 15th Panhellenic Seminar of the Gynaecological –
Endocrinological Society, 29-30 January 2005, pp. 68-79 and D. Panagiotopoulos - Helen Tzima (2002),
299
Sportiva bodies and adopted by the members of the United Nations to that its regulatory
provisions would be applicable 27. În other words, only în the case of conflicting provisions în
the international framework would there be a conflict between the Lex Sportiva and
international law. Consequently, it is clear that international law is not actually în conflict
with the international, non-body of sports law which is the Lex Sportiva 28.
3. Lex Sportiva and European Community Law

The sui generis nature and operation of the European Union requires special
consideration. În contrast to the majority of existing international organisations, the European
Union is not a simple international organisation promoting cooperation29 în whose context the
activities of the states comprising it are simply coordinated. The Treaty of the European
Communities established a sui generis legal order integrated into the legal order of the
Member States from the moment the Treaty took effect and taking precedence over their legal
orders30. The provisions of the Treaty generate direct effects within the national legal orders
în the sense that citizens can directly rely on them without the intermediating acts of the
national authorities. With this point în mind, Lex Sportiva is a topic of particular interest from
a research perspective, particularly în terms of how it is treated by the law of the European
Community. The questions at hand are thus whether the international, non-nation-state based
sports rules of law, which have a geographical scope wider than the Community, are limited
by the provisions of the Community law, în which sectors and to what extent.
At first glance one could say that the nature of the European Union and its objectives, which
initially related to the establishment of a single common market în the European area, have no
relationship with sports. For this reason the original texts of the Treaty made no reference to
sporting activities31. The European Union first concerned itself with sporting activities via the
case law of the European Court of Justice which to date has dealt with cases such as
Walrave/Koch32, Dona33 as well as the famous today Bosman case34, Lehtonnen35, Deliege36,
Kolpak37, Piau38 and, recently Meca-Medina39. În the latter judgement the ECJ redrew the
boundaries between Community law and the Lex Sportiva with a completely new rule on the
applicability of these legal regimes 40, ignoring the older ‘sports exclusion’ and bringing even
"Dietary Supplements and Physical Exercise Limits on Consumption'', in: International Sports Law Review
Pandektis, Vol. IV: 3, pp. 359-365.
27
See A. Bredimas (2005), "Multilateral Diplomacy for Sport: The case of UNESCO", In: Sports Law:
Implementation and the Olympic Games [Dimitrios P. Panagiotopoulos ed], A. Sakkoulas: Athens, pp.327-334,
ibid in: Lex Sportiva ,[greek edition of the HCRSL], pp 94-104.
28
D. Panagiotopoulos, Tina Xristofilli (2006), Op.cit., pp. 10-12.
29
The European Union is an international organisation which promotes integration among its members.
30
See M. Fefes (2000), "European Community Law", in Sports Labour Relations [D. Panagiotopoulos (ed.)],
Telethrio Press Athens, pp. 16-32.
31
see the Amsterdam Treaty - the European Constitution.
32
See 1974 [ECR] case 36/74, 563 et seq.
32
Ibid, 1976, case. 13/76, 509 et seq.
189
Id, 1976, page 507, paragraphs 14 and 15, of 15 December 1995.
34
See 1994 [ECR] case C-415/93, 4921 et seq. see too D. Panagiotopoulos (1996) Economic Activity and
Competition in Sport: The Bosman Case, A. Sakkoulas: Athens Athens
35
ECR [2000] I-2681, paragraphs 53 to 60
36
Ibid. 2000, C-176/96, see too D. Panagiotopoulos, D. Prokopiou (1998) “The Deliege Case: the Effects of
Community Law on Sports Regulations”, in: 5th IASL Congress Proceedings, Nafplio July 10-12. 1997, ELLIN:
Athens, pp. 147- 151.
37
see Maros Kolpak Case, C-438/00.
38
see Piau Case, 23 March 1998, see also D. Panagiotopoulos, K. Paschou (2006), Op. cit., pp. 329-338.
39
Cases T-313/02 and C-519/04 P before Court of First Instance and the ECJ respectively.
40
The first systematic foundations of the theory relating to the system of non-national rules of sports law (a
theory of Lex Sportiva similar to the Lex Mercatoria) was provided by Prof. D. Panagiotopoulos at the 1st
300
purely sports rules -in other words those not related to economic issues - within the context of
the compatibility review with primary and secondary European law. În this way it introduces
a new criterion – tool on which later case law of the ECJ, Commission and Court of First
Instance is expected to be based, to bring cases în the wider field of sports activity within the
provisions, arrangements and prohibitions contained în Community law41. It is with great
interest, therefore, that we are awaiting the decision of the ECJ on the case of the G-14 against
UEFA concerning the player's obligation to join their national football teams and participate
în the UEFA competitions.
C. Lex Sportiva and sporting jurisdiction

Major questions for sports law are for once, who is the proper judge and how should sporting
disputes be resolved by the sporting jurisdictional order. Another major question is whether a
form of private law, such as international, non-national sports law -the Lex Sportiva- can
ensure its own implementation, using which mechanism and how it can avoid conflict with
national sporting legal orders and national courts. This is of major importance when the fields
of labour law, social security, public order and economic and personal freedoms, bearing în
mind that sportspeople and sports teams are units comprising the sporting order and the
national legal order to which they belong simultaneously.
1. Expulsion of sports bodies from the Lex Sportiva system

Disputes are initially resolved before the jurisdictional bodies of sports associations
and then by recourse to the Court of Arbitration for Sport (CAS). În this regard there is
coordination between national law and the Lex Sportiva to avoid complications în
international sporting events which are under the control of international federations, which în
many cases are accepted by governments via special provisions în the context of which
institutional autonomy is recognised 42. Among other things, international sports federations
require that the statutes of the national federations which are their members include a clause
excluding the settlement of disputes before all manner of national courts.
From the little that has emerged to date, national federations, life the HFF, make
reliance on international sporting rules from the Lex Sportiva, such as the FIFA rules, as a
sporting legal alibi within their country to impose those Lex Sportiva rules via the back door
so that în many cases governments give in, even going so far as to breach their own
constitutional provisions43 such as those relating to the supervision and protection of sport via
mandatory financing în accordance with the law 44. În our view, în a recent dispute FIFA was
completely unjustified în interfering în the Greek domestic legal order by threatening to expel
Greek teams from international meetings by adopting the HFF alibi, thus creating an issue for
Greece45. În this manner FIFA clearly raised an issue for governments around the world and
Panhellenic Conference in Trikala, 1999, Sports Laws in the 21st Century, Professional Sporting Activities,
ELLIN Press, Athens, pp. 41-44. Since then the Lex Sportiva theory has been accepted by the majority of Greek
and international legal academics. For a more detailed analysis of the said theory see D. Panagiotopoulos, Sports
Law I: Systematic Foundations – Application, published by Nomiki Vivliothiki Press, Athens 2005, pp. 87 et
seq. See too J. Nafziger, International Sports Law, Transnational Publishers, Inc., Ardsley, New York, pp. 48 et
seq., where the author criticises the Lex Sportiva theory, stating that it matches the principles derived from
arbitral awards of the Lausanne court and this limiting its importance to a single aspect of the wider sphere of
international sports law.
41
For comments on this judgement see, inter alia, A. Rammos (2006) Lex Sportiva Vol. 5, pp. 165 et seq.
42
See E. Moustaira (2004), Sporting Legal Order, op. cit.
43
See Article 16(9) of the Hellenic Constitution.
44
See Law 2725/1999 – the Sports Code (2005).
45
See D. Panagiotopoulos, I. Mournianakis (2006), Verbandsautonomie und Staatliche Regulierung, in: SpuRt
2006, 189.
301
against the backdrop of globalisation raised the question of which legal order does
international sporting activity obey and what is the role of government 46. În this case it is
certain that governments should not remain în the sidelines and simply satisfy accumulated
private interests internationally.
2. The principle of recourse to the CAS

The nature of sporting disputes which arise at national and international level, în the
narrow and broader sense, from the application of the rules of traditional legal orders and the
Lex Sportiva would appear to be threefold for sport with private, public and sports-related
facets47.
As the foregoing analysis makes clear, în sport there is a complex web of sporting
regulations and provisions, of differing origins, while the sporting disputes are not always
resolved în each case by the same type of law. Combined with the fact that the application of
the international Lex Sportiva is not automatically secured before the national courts within
national legal orders, it is clear that the global objectives of international sporting federations
may be shattered by the differing applications and interpretations which each system of
national law may reserve for their rules. În order to confront this situation and ensure that
their rules are obeyed and that national federations and athletes –who în practical terms
comprise them- can be disciplined, international sporting bodies utilise a tactic which remove
the international federations and the IOC from direct conflict with each and every national
legal order. The manner în which this is achieved is that they include în their statutes
provisions which prohibit recourse by their members and by athletes to the civil courts and
they assign jurisdictional power to their bodies which are rendered competent to resolve
sporting disputes between their members (domestic Lex Sportiva). În this way they ensure
that their rules are applied where there are situations that can be regulated by them. These
provisions are mandatory for national federations which are members of the international
federations and which they are obliged to include as terms în contracts with sportspeople and
which they are obliged to safeguard în national legal orders by governments adopting
legislative or regulatory acts of accession. În the world of sport there is a so-called organic
justice (justice organique) -sports justice- which is awarded by the competent tribunals and
includes the international jurisdictional rulings of the bodies of international and national
federations48. The statutes of most international federations contain such provisions, and these
tend to create a uniform practice at sports dispute resolution level and does not relate în any
way to unwillingness on the part of national courts to try cases related to sporting activity 49.
46
See D. Panagiotopoulos (2000) op. cit, see too A. Malatos (2005) "Sporting justice as a field of conflict
between sporting and national legal orders" in: Sports Law Implementation and the Olympic Games (D.
Panagiotopoulos, ed.), Yearbook of Sports Law HCRSL, A. N. Sakkoulas: Athens, pp.290-294, op. cit. fn. in
relevant position, distinction concerning sports law.
47
See the relevant chapter of D. Panagiotopoulos (2006), Sports Law II: Sporting Jurisdiction (in Greek).
48
See Simon Gerald (1997), "Le conflit sportif un conflit de normes?" in Droitet Sport, PiermarcoZen-
Ruffinen(ed), Staempfli editions SA: Berne, pp103-105, Simon Gerald (1995) "Reflexions sur l’ Arbitrage
Juridique en Matiere", in: Pandektis: International Sports Law Review VoI. 3/4, pp.385-389, see to T. Theoharis
(1999), The legal nature of international sports federations and the IOC and its application to conflicts of legal
orders. Athens, p. 108.
49
This was a view expressed by E. Moustaira (2005), "Sporting Legal Order and civil liability: Comparative law
Comments", in Sports Law Implementation and the Olympic Games (D. Panagiotopoulos, ed.), Yearbook of
Sports Law HCRSL, A. N. Sakkoulas: Athens, pp 46-56. This is in fact the abstinence by law of the courts and
wherever this is provided for by the rules of law of the domestic Lex Sportiva.
302
În order to handle sports disputes50 arising during sporting activities and the Olympics the
CAS was set up51.
The sporting world internationally has an arbitral court to which disputes arising
between international sporting federations and the IOC and their members, or between
members are referred for resolution. The prestige which this court of arbitration for sport has
already acquired în the sporting world and its extremely interesting decisions on sporting
issues require particular research and closer examination of its operations 52.
Conclusion
The interest în sports law is consequently focused on the limits of institutional autonomy
în sport, în other words how far individuals and entities can lay down rules for sport and to what
extent is central government able to adopt laws on sport, a situation which cannot be
characterised as ‘heteronomy’53. This is because în this case the state cannot be considered to be
a third party unrelated to sporting activity, which activity is carried out not only within its
jurisdiction but also to promote the public interest. National sports law, although adapted to the
needs of a specific country, tends to show a degree of interest so that its is not contrary to the
principles of the Olympic and international sports movement and permits sports bodies a certain
degree of autonomy54 within the general system of law. The Lex Sportiva as a non-national,
intra-sports form of law only can be understood -and should be viewed- within the wider rules
of law under which harmonisation and coordination with national sports law can be achieved.
In the final analysis, the institutional autonomy of international sports federations and
consequently the Lex Sportiva, and the corresponding jurisdictional order, should be placed
under international scrutiny as to its legitimacy by what one might call a sports united
nations55. States must adopt an international sports charter to establish a truly international
Lex Sportiva56, a framework supporting the institutional autonomy and operation of
international sporting bodies. The establishment of an International Institute of Sports Law57
which would record, study, research and utilise international case law on sports and
competitive activities would contribute to achieving this objective.
50
See TAS, ‘Recueil des sentences du TAS, 1986-1998’, Matthieu Reeb [ed], Staempfli Editions SA Berne,
1998, XIII-XXII.
51
See TAS/CAS (Tribunal Arbitral Du Sport/Court of Arbitration for Sport), see too D. Panagiotopoulos (2005),
International Sporting..., op. cit., fn 104 and pp. 228-241.
52
See Mclaren H. Rich. (2001), "Introducing the Court Arbitration for Sport at the Olympic Games", in:
Marquette Sports law Review, Vol.12: 1, pp. 515-542, see too D. Panagiotopoulos (1999), "Court of Arbitration
for Sports", in: Villanova Sports & Entertainment Law Journal, VI: 1, pp. 49-79.
53
see M. Stathopoulos (1998), "Sports and European community law…", op. cit, p. 23., see too D.
Panagiotopoulos (1992), "Sports Law An Epistemological Approach", in: PANDEKTIS: International Sports law
Review, I:1, pp. 18-20.
54
See Reczek W. (1985), “Sport and Law”, in: Olympic Message, No 10, p. 70, and Greek Law 2725/99, Article
28, Sports Code, pp. 69-71.
55
See D. Panagiotopoulos (2005), International Sporting and Olympic Institutions, op. cit., p. 321.
56
See European Sports Charter, Article 3.
57
See Reczek W. (1985), Op. cit., (p. 70), see too D. Panagiotopoulos (1993) "The Olympic Games-an
institutional dimension-perspective", in: Proceedings of International Congress, (The Institution of the Olympic
Games), Hellenic Centre of Research on Sports Law: Athens, pp. 527-528.
303
EVOLUŢIA CAMPIONATELOR UNIVERSITARE DE

TAEKWONDO PE PLAN MONDIAL
Asist. univ. CĂTĂLIN PĂUNESCU

UMF „Carol Davila” Bucureşti
Prin dimensiunile lui socio-culturale, sportul universitar oferă o ocazie unică de a

cunoaşte alţi studenţi, de a comunica cu ei, de asumare a unor roluri diferite, de dobândire a
unor atitudini morale, de acceptare a atitudinilor legate de activitate, de trăire a unor emoţii
mai greu de resimţit în alte sfere ale vieţii, de acceptare a unor elemente pozitive ale stilului
de viaţă de adaptare la obiectivul propus de a deveni socialmente activi prin performanţele
celorlalţi.
Pe plan mondial, ca şi sport universitar, Taekwondo a manifestat o dezvoltare continuă
şi aproape constantă. Astfel, în 2006, la Campionatul Mondial Universitar ce s-a desfăşurat în
Spania, au participat un număr de 40 de ţări (graficul nr.1), dublu faţă de primul Campionat
Mondial Universitar, organizat în 1986.
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
1986 1990 1992 1996 1998 2000 2002 2004 2006
nr. Ţări participante
graficul nr. 1
De menţionat că, la aceste Campionate Mondiale pot participa numai studenţii care
deţin Black Belt (centură neagră), recunoscută de Academia Mondială de Taekwondo. La
Campionatele Universitare Naţionale pot participa toţi studenţii care practică acest sport înrt-
un cadru organizat şi doresc acest lucru. Datorită regulilor de competiţie, echipamentului de
protecţie şi multiplelor categorii de greutate se pot garanta şanse egale între concurenţi.
304
250
200
150
100
50
0
1986 1990 1992 1996 1998 2000 2002 2004 2006
nr. Sportivi 126 161 123 198 149 188 201 220 217
Evoluţia nr. de studenţi participanţi pe fiecare ediţie
La aceste Campionate Mondiale pot participa atât studenţii cât şi studentele. Cu

ajutorul graficului de mai jos încercăm să redăm evoluţia celor două categorii de participanţi
(studenţi şi studente) pe fiecare ediţie alăturat numărului de ţări participante.
140
120
100
80
Studenti
Studente
60
Nr. de tari
40
20
0
1986 1990 1992 1996 1998 2000 2002 2004 2006
Evoluţia nr. de studenţii şi studente pe fiecare ediţie

305
Anul Ţara Oraşul Nr. Ţări Studenţi Studente Total Oficiali

1986 USA Berkeley 20 97 29 126 67
1990 ESP Santander 20 104 57 161 84
1992 MEX Guadalajara 17 74 49 123 51
1996 RUS St Petersbourg 27 114 84 198 91
1998 MEX Mexico 26 81 68 149 56
2000 TPE Kaohsiung 29 111 77 188 94
2002 USA Berkeley 31 113 88 201 105
2004 GRE Patras 36 133 87 220 98
2006 ESP Valance 40 123 94 217 99
Semnificaţia competiţiilor sportive generează în general stări emoţionale mult mai

intese decât cele cotidiene. Dacă procesul de antrenament şi pregătire sportivă influenţează
formarea personalităţii studentului, competiţiile lasă urme profunde în personalitatea fiecărui
participant, formând şi transformând calităţile acestuia.
Obiectivul participării la o competiţie este fie obţinerea victoriei, fie îmbunătăţirea
unui rezultat anterior, ceea ce face ca sportivul să fie nevoit să-şi manifeste la maxim
capacităţile.
Rezultatele participării la competiţie au întotdeauna o valoare personală pentru sportivi
– ele permit stabilirea formei şi nivelului atins după o perioadă de pregătire sportivă.
BIBLIOGRAFIE
Păunescu Cătălin, Taekwondo WTF, Trepte şi grade de măiestrie sportivă, Ed. Bren,
Bucureşti, 2007
University of California at Berkeley Martial Arts Program, Journal of Martial Arts
Studies, volume 5, may 2002
*** University Sport Magazine nr. 43/ 2000; 51/2002; 59/2004: 65/2006; 67/2006
Abstract
FISU competition that took place în 1986 în Berkeley, USA, proving its popularity as a
University Sport. For this ninth edition, the city and more particulary the University of Valencia have
done everything to provide participans with the best possible infrastructures for the tournament. Here
we must also mention the excellent organization of the last edition World University Championship.
306
307
ARGUMENTE ÎN FAVOAREA PRACTICĂRII SPORTULUI

RECREATIV ÎN TIMPUL LIBER
MIHAELA PĂUNESCU – ANEFS
Cuvântul recreativ provine din limba latină şi are sensul de răgaz. Conform
dicţionarului, noţiunea de sport recreativ are înţelesul de sport reconfortant, amuzant şi
relaxat. În general, se acceptă ca sinonime sintagmele Sportul pentru toţi, Sportul în timpul
liber. În legea educaţiei fizice şi sportului, sportul pentru toţi reprezintă un complex de
activităţi bazate pe practicarea liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur,
individual sau în grup, organizat ori independent.
Plecând de la definiţia de mai sus, ne-am propus următorul concept de lucru în scopul
definirii cât mai exacte a acestui tip de activitate. Astfel, sportul recreativ este una dintre
activităţile de timp practicată în scopul menţinerii stării de sănătate, a contracarării unor
atitudini şi efecte negative în relaţiile socio-culturale, generator de confort fizic şi psihic.
Ca orice activitate socială, sportul recreativ trebuie să fie ţinta unei mase din ce în ce
mai mare de populaţie în scopul petrecerii în mod organizat a timpului liber. Acest aspect
trebuie să intereseze mai ales pe tinerii de astăzi, astfel încât acesta să devină un fenomen
social în scopuri benefice.
Avantajele practicării sportului recreativ sunt cunoscute şi se postulează astfel:
 Pe plan biologic şi sanogenetic – practicarea sportului recreativ contribuie la
îmbunătăţirea sănătăţii publice, la menţinerea stării de bine a populaţiei, dezvoltând abilităţi şi
chiar aptitudini fizice. Ca şi concept holistic, starea de bine este definită ca fiind o stare
pozitivă, ce include bună-starea fizică, socială şi psihică a indivizilor.
 Pe plan psihologic – sportul recreativ reduce tensiunile psihice datorate factorilor
stresanţi din timpul zilei, produce bucurie şi plăcere, perfecţionează profilul psihic specific
înclinaţiilor tinerilor, reglează stări afective şi emoţionale. Astfel, scopul acestei activităţi este
unul dezinteresat, fără obţinerea de alte beneficii decât cel al relaxării şi bunei dispoziţii.
 Pe plan social –creează situaţii favorabile pentru contacte interumane şi integrare în
societate → proces complex şi de durată prin care indivizii dobândesc aptitudini, valori
morale şi spirituale, prin care işi formează atitudini şi comportamente care le permit o
participare activă la viaţa socială. După cum se ştie, integrarea socială este „procesul social
fundamental care presupune acomodarea, adică soluţionarea conflictelor existente între
diferite aspiraţii şi atitudini comportamentale, între indivizi, grupuri, clase”. Socializarea are
drept scop formarea unui sistem de comunicare interpersonală, indiferent de vârsta,
naţionalitatea sau pregătire profesională pe care indivizii o au. Ca orice activitate socială –
sportul recreativ contribuie la atenuarea unor stări ca intoleranţă, lipsă de implicare,
agresivitate, abuzul de alcool etc.
 Pe plan cultural – educă spiritul respectului faţă de mediu, faţă de societate, transmite
tradiţiile culturale ale valorilor morale (fair-play, cinste, respect faţă de individ şi societate).
În conformitate cu recomandarea Comitetului Miniştrilor din statele membre privitor la Codul
eticii sportive, fair-play-ul este esenţial în promovarea, dezvoltarea şi angajarea sportivă.
Fair-play-ul - este benefic atât pentru individ şi organizaţiile sportive, cât şi pentru întreaga
societate. Noua ne revine responsabilitatea promovării acestui spirit. Citând-ul pe I. Bâtlan,
care afirmă că olimpismul uneşte numerose valori morale, avem convingerea că sportul
recreativ este acel „tip de activitate în care binele, prietenia, cinstea, onoarea, demnitatea” se
unesc în spiritul fair-play-ului. Astfel, potrivit codului eticii sportive, fai-play-ul “reprezintă,
308
efectiv, un mod de a gândi, nu doar un comportament. Respectând regulile, conceptul include
problematica luptei împotriva înşelăciunii, a "artei" şiretlicului, a dopajului, a violenţei
(fizice şi, în egală măsura, verbale), a inegalităţii în ivirea unor şanse, a comercializării
excesive şi a corupţiei”.
 Pe plan economic – interesul principal este îndreptat spre strategia diversificării ofertei
pe plan naţional în ceea ce priveşte practicarea sporturilor recreative în condiţiile reducerii
costurilor materiale. Efectele benefice pe plan economic vor fi constatate în activităţile
profesionale ulterioare. Totodată trebuie să ne imaginăm scenariul ce se poate întâmpla în
absenţa practicării sportului recreativ. Desigur, că există riscul ca, fără controlul organizării
sociale, a tradiţiilor şi obiceiurilor culturale, a influenţelor filosofice şi religioase, ca relaţiile
sociale să se degradeze până la nivel de violenţă, irosire a energiei fizice şi psihice, a
degradării stării de sănătate a populaţiei până la costuri terapeutice inacceptabile cât şi la
deteriorarea atitudinilor morale.
Considerăm că sportul recreativ creează un climat propice educaţiei şi integrării socio-
culturale a populaţiei, în special a celei tinere. Totodată, este în totală concordanţă cu
principiile Convenţiei de apărare a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale,
respectiv: "dreptul la liberă asociere, de a organiza reuniuni paşnice, precum şi imperativul de
a asigura tuturor aceleaşi drepturi fără nici o deosebire de sex, de rasă, de culoare, de limbă
sau religie, de opinii politice sau de oricare alte opinii, de origine naţională ori socială, de
apartenenţă la vreo minoritate naţionala, de avere, obârşie sau de orice altă situaţie".
Sportul recreativ rezolvă una din probleme actuale ale societăţii contemporane, şi
anume, utilizarea timpului liber cu efecte care contravin spiritului de sănătate, de robusteţe
fizică şi psihică, chiar de normalitate. Astfel, practicarea sportului recreativ în timpul pe care-l
avem la dispoziţie este una din soluţiile benefice ale societăţii actuale de a promova sănătatea
prin intermediul acestui tip de activitate. Astfel, sportul recreativ se constituie ca mijloc de
dirijare şi control al fenomenului social.
Bibliografie
Bâtlan I., Filosofie şi etică, ANEFS, 1999

Dragnea, A., Teodorescu, S., Teoria Sportului, Ed. FEST, Bucureşti, 2002
Dragnea, A., Elemente de psihosociologie a grupurilor sportive, Ed. CD Press, 2006
Tudor, V.- Sportul ca mijloc de educare a fiinţei umane, rev. Discobolul nr. 1, Ed. ANEFS,
Bucureşti, 2005
Legea nr. 69 din 2000
HOTARARE nr. 641 din 25 septembrie 1998 - privind aprobarea Programului naţional
"Sportul pentru toţi - România 2000"
Recomandarea nr. R(92)14 a Comitetului Miniştrilor din statele membre privitor la Codul
eticii sportive
Recomandarea nr. R (81) 8 a Comitetului Miniştrilor statelor membre în legătură cu sportul şi
activităţile fizice de petrecere a timpului liber, precum şi protejarea naturii în zonele
acvatice interioare (adoptată de către Comitetul Miniştrilor în data de 26 mai 1981, cu
ocazia celei de-a 334-a reuniunii Delegaţilor Miniştrilor).
Abstract
The virtues of recreative sport are well know, so that these are considered postulate. We are
interesting în scientifically discover of some adequate biological, sociological and cultural modalities
for attracting of young people to practice recreativ sport.
309
DOPAJ-ANTIDOPAJ în
ACTIVITATEA SPORTIVA
Conf. univ. dr. CONSTANTIN PEHOIU

Asist. univ. drd. ALEXANDRINA MOCANU
F.E.F.S.– Universitatea Valahia Targovişte
CUVINTE CHEIE: dopaj, metode doping, substante interzise, masuri de prevenire, masuri
de combatere.
INTRODUCERE: Informatii în legatura cu practica dopajului sunt semnalate inca din

antichitate, mai précis din vremurile Jocurilor Olimpice din Grecia, când atletii şi luptatorii
consumau “ierburi miraculoase”, în scopul fortificarii fizice a organismului şi a stimularii
activităţii creierului. Documentele consemneaza faptul ca, exista în practica grecilor, cât şi a
romanilor, procedura de “stimulare” a capacitatii de efort a celor care participa la întreceri. În
epoca moderna numarul competitiilor sportive s-a marit şi s-a diversificat, fapt urmat şi de o
amplificare a preocuparilor pentru cresterea nivelului performantelor sportive, a extinderii
limitelor umane chiar prin metode şi mijloace incorecte.
1. PREMISE
 Dopajul a devenit un fenomen complex asociat cu sportul de mare performanta.

 Practica de dopaj este o incalcare a normelor şi regulamentelor organizatiilor sportive
în practicarea exercitiilor fizice.
 Intensificarea educaţiei sportivilor de mare performanta şi a practicantilor activităţilor
sportive asupra eradicarii dopajului în sport.
Acordarea unei atentii speciale a Guvernului Romaniei şi a Agentiei Nationale Antidoping
asupra fenomenului de dopaj, prin creerea şi aplicarea legii care previne şi combate dopajul în
sport.
2. SCOPUL
Tinta acestei lucrari este de a intari efectele şi masurile activităţii antidoping în constiinta
tinerei generatii, respec tiv formarea spiritului de sport curat.
3. CONCEPTE OPERATIONALE
I. Dopaj – fenomen complex asociat cu activitate sportive de mare performanta

II. Substante şi metode interzise –lista claselor de substante dopante şi a metodelor interzise,
cuprinde:
 Substante farmacologice – agenti anabolici şi androgeni, narcoticele, hormonii peptidici,
diureticele.
310
 Metode doping – care includ dopajul cu sange, administrarea de purtatori artificiali de
oxygen, inlocuitori de plasma, manipulari farmacologice fizice şi chimice.
Clase de substante interzise în anumite conditii: alcoolul, anestezicele locale,

glucocorticosteroizii, betablocantele etc.
III. Subtante dopante utilizate de sportivi.

a.agenti anabolici:
 Anadrol- cel mai puternic steroid
 Anavar- preferat al femeilor, mareste forta musculara mai mult decat masa musculara
 Anatrofin-mareste numarul globulelor rosii
 Androstanolone- folosit pentru a trece testul doping
 Nondrolon- produs de femei în timpul sarcinii
 Dianabol- folosit pentru marirea masei musculare
Testosterone Cypionate- marirea masei musculare
b. stimulente psihomotorii
 Amfetamina- stimuleaza scoarta cerebrala
 Metamfetamina- stimuleaza SNC, efecte presoare asupra vaselor
Cocaina- produce anestezie locala
c. stimulente ale SNC
 Efedrina- elibereaza naradrenalina din terminatiile simpatice post ganglionare
Stricnina- tonifiant al musculaturii
d. analgezice- narcotice
 Morfina- produce disparitia durerii
Codeina- stimuleaza trunchiul cerebral
4. EFECTE NEGATIVE ALE DOPAJULUI
 Acneea- efect secundar datorita folosirii steroizilor anabolici

 Agresivitatea- folosirii indelungate a steroizilor (testosteron, anadrol, dianabol)
 Erectia- scaderea frecventei
 Febra- folosirea de steroizi androgenici
 Afectarea fatului
 Ginecomastia- marirea sanilor la barbate
 Durerile de cap
 Hipertensiunea
 Calvitia
 Ingrosarea cartilagiilor
 Coagularea sangelui
 Oprirea dezvoltării osoase
 Cancerul – ficat, rinichi, prostata.
 Depresia
 Insomnia
 Psihoza
Retinerea apei în organism
311
5. MASURI EDUCATIVE şi PSIHOSOCIALE DE COMBATERE A DOPAJULUI
a.informarea sportivului
 Sa se asigure ca nici o substanta interzisa nu se afla în corpul lor
 Daca nu se supune controlului antidoping este considerat dopat şi sanctionat
Dopajul este interzis; daca substanta a fost luata în alte scopuri, pentru combatere unei raceli,
nu are justificare sportivul fiind declarat dopat
b. drepturile sportivului
 Sa fie asistat pe timpul controlului de o persoana desemnata de el
 Sa solicite contraexpertiza
 Sa participle personal la testul B
 Sa fie audiat personal după anuntarea rezultatelor positive
 Sa fie anuntat în scris în caz de masuri disciplinare
Sa se adreseze organelor sportive superioare
c. obligatiile sportivului
 Sa se supuna controlului daca a primit o notificare scrisa
 Sa se prezinte în timp la statia de control
 Sa nu paraseasca statia decat cu permisiunea personalului de control
 Sa produca în mod vizibil proba de urina
 Sa permita inspectia gentii sportive
Sa declare în scris medicatia luata în ultimele 72 de ore
d. legiferarea combaterii dopajului
 1962 – Australia introduce controlul antidoping în toate competitiile sportive
 1963 – Anglia a emis un Proiect de lege cu privire la interzicerea folosirii substantelor
dopante la sportive
 1975 – C.I.O.impune medicilor completarea unor declaratii de nefolosire a
substantelor dopante
 sanctiunile C.I.O. -1-6 luni pentru prima abatere
-2 ani pentru a doua abatere
-suspendare pe viata pentru a treia abatere
2006 – Romania- “Legea privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport”
e. atleti depistati pozitiv la controlul antidoping
 Randy Barnes- recordman mondial la aruncarea greutatii
 Lindford Christie – recordman european la 100 m
 Javier Sotomayor- recordman mondial la saritura în inaltime
 Mihaela Melinte- recordmena mondiala la aruncarea ciocanului
6. FACTORI IMPLICATI în FENOMENUL DE PREVENIRE şi COMBATERE A

DOPAJULUI
 Sportivii- personae cu calitati fizice extraordinare trebuie să fie informati despre

efectele negative
 Antrenorii şi profesorii sunt cei care induc direct informatiile în legatura cu dopingul
 Medicii, kinetoterapeutii, nutritionistii, psihologii, managerii etc.
 Familia
312
 Opinia publica, presa, radio-tv, care desfasoara campanii de informare şi mediatizare
asupra fenomenului de dopaj-antidopaj
Guvernul şi Agentia Nationala Antidrog prin legi şi ordonante în sprijinul protectiei biologice
a sportivilor
7. CONCLUZII
Marirea potentialului fizic a fost o preocupare a oamenilor inca din antichitate, prin
folosirea elementelor naturale, fapt considerat dopaj empiric
 Cresterea nivelului performantelor sportive, progresul stiintei – în special al chimiei
de sinteza- recompensele materiale au determinat extinderea şi diversificarea masiva a
practicii dopajului, la multe discipline sportive
 Cele mai frecvent utilizate substante dopante, la care apeleaza sportivii de mare
performanta, sunt steroizii anabolizanti, stimulentele psihomotorii şi mai recent
hormonii peptidici şi purtatori de oxigen
 Forurile internationale şi nationale care militeaza la unison pentru lupta antidoping au
decis impotriva sportivilor depistati pozitiv, sanctiuni diferentiate, în funcţie de
substantele folosite, perioada de suspendare ajungând până la excluderea din viata
sportiva, în caz de recidiva
Dopajul în sportul de mare performanta reprezinta o practica necinstita, lipsita de
moralitate şi fair-play, impotriva careia se duce o campanie bazata pe educaţie şi informatie.
BIBLIOGRAFIE
Mocanu A . – Lucrare de disertatie “istoricul şi incidenta substantelor dopante”, Bucuresti

2005
Sabau I . – Aspecte privind evolutia dopajului în atletism. Sesiunea de comunicari stiintifice
Universitatea Ecologica Bucuresti, 2002/
Sport curat nr. 1 / ianuarie 2006. Agentia Nationala Antidoping, Bucuresti, 2006.
Vajiala, G., Lamor, M . – Doping Antidoping. Editura Fest, Bucuresti, 2002.
Abstract:
Information regarding the doping practice is known since antiquity, more precisely since the Olimpic
Games în Greece, when the athletes and the fighters were consuming “miraculous plants” for the
physical fortification of the organism and for brain stimulation. The documents show that the effort
capacity “stimulation” existed în the practice of the Greeks and Romans. În the modern times, the
number of sports competitions increased and became more diversified, followed by an amplification of
the concern for increasing the performance level, for expanding the human limits, even by incorrect
means.
313
TROFEUL TENTANT AL CUPEI MONDIALE LA SCHI FOND
Conf. univ. dr. FLORIN PELIN – A.N.E.F.S.
Cuvinte cheie: apariţie, titluri, victorii, perspective.
Scopul eseului este acela de a reda în câteva cuvinte şi tabele cam ce s-a întâmplat în
Cupa Mondială la schi fond, de la debutul acesteia până în prezent.
Noua formă organizatorică a făcut ca orice cursă desfăşurată sub egida FIS şi în cadrul
Cupei Mondiale să se bucure de o atenţie sporită din partea publicului fapt care a atras şi
atenţia sponsorilor.
Una dintre primele mari firme care s-a arătat interesată de Cupa Mondială de Schi
Alpin a fost grupul francez Evian, care a dorit încă de la început să-şi lege numele de noua
competiţie sportivă.
O iniţiativă, istorică, putem spune, trofeul Evian, care recompensează în fiecare an
câştigătorii clasamentelor pe discipline şi la general ne fiind altul decât, faimosul, astăzi, glob
de cristal. O idee menită, iniţial, să reprezinte puritatea apelor minerale Evian şi care
reprezintă, astăzi, puritatea zăpezii, specific al sporturilor de iarnă, în general, şi a schiului
fond în special.
Intitulate „FIS SKI World Cup Trophy”, fabricate din cristal masiv, tăiate cu diamant
şi gravate prin cele mai sofisticate procedee tehnologice, globul de cristal, sau mai bine spus,
globurile de cristal, cântăresc 8 Kg cel mic respectiv 12 kg cel mare, şi au o valoare de
fabricaţie de 2500 şi respectiv 5000 de franci elveţieni.
Globul de cristal este un trofeu produs exclusiv pentru FIS şi este acordat în
exclusivitate câştigătorilor clasamentelor anuale la general – globul mare şi pe discipline –
globurile mici. Astăzi sunt decernate anual 64 de globuri de cristal câştigătorilor finalelor FIS
din toate probele de schi din cadrul FIS: schi alpin, sărituri, schi fond, combinata nordică, schi
artistic, etc.
Produs la o temperatură de 1200 de grade dintr-o sticlă foarte fină, globul de cristal
este turnat printr-un procedeu special, unic şi ţinut în secret de către firma JOSKA din
Germania. Procesul de răcire durează 12 ore după care globul este tăiat şi gravat cu ajutorul
unui sistem de discuri cu diamant. Sunt inscripţionate logosurile FIS, numele disciplinei şi, nu
în ultimul rând, numele sponsorilor. Cea mai mică iregularitate de producţie face ca globul să
fie retopit datorită exigenţelor stricte ale FIS în materie de calitate a execuţiei.
314
Globul de cristal este un produs exclusiv FIS şi rezervat pentru un singur scop :
recompensarea celor mai buni sportivi din schi.
Înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) , în 1924, a contribuit enorm în
dezvoltarea schiului ca sport , în general, şi ca disciplină olimpică, în special, dar evenimentul
care a permis deschiderea schiului spre dimensiunile planetare de astăzi , a fost crearea, în
1966, a Cupei Mondiale de Schi Alpin.
Apărută datorită iniţiativei unui mic grup de vizionari cu pondere în schiul alpin de la
acea dată, cum ar fi Honoré Bonnet (FRA), Bob Beattie (USA), Dr. Sepp Sulzberger (AUT),
şi mai ales Marc Holder, preşedintele FIS din 1951, precum şi a unui grup de ziarişti, printre
care se distinge Serge Lang, care au sesizat creşterea interesului populaţiei pentru sporturile
de iarnă, Cupa Mondiala a reprezentat momentul de răscruce care a propulsat schiul alpin în
prim planul noii dezvoltări sociale pornită în anii 50-60, şi care a fost bazată pe noul concept
al lumii moderne : timpul liber.
Cupa Mondială a văzut lumina zilei datorită unei conjuncturi favorabile iar numele ei,
revoluţionar la acea dată, precum şi rezonanţa acesteia: World Cup, Coupe du Monde,
Weltcup, a făcut ca interesul pentru noua formă competiţională din schiul alpin să atingă cote
superioare încă înaintea desfăşurării primelor curse.
Relevant este faptul că, în 1966, în afara de Cupa Mondiala de Fotbal, nici un alt sport
nu avea un sistem competiţional care să poarte un nume de asemenea rezonanţă, şi că celelalte
sporturi, trecând prin atletism, ciclism, navigaţie ,etc. şi cuprinzând şi celelalte sporturi de
iarnă, cum ar fi săriturile, biatlonul, schiul fond ş.a. s-au inspirat toate după numele şi forma
organizatorică a Cupei Mondiale de Schi Alpin.
Anterior înfiinţării noii forme competiţionale, cursele de schi erau mult mai puţin bine
organizate, excepţie făcând competiţiile majore care erau Jocurile Olimpice şi Campionatele
Mondiale care aveau un mare succes în media şi se bucurau de un important suport popular.
În schiul fond probele cele mai des programate în Cupa Mondială sunt probele
olimpice, dar mai apar în program şi probe pe distanţe foarte lungi atât la feminin cât şi la
masculin. Aşadar probele olimpice sunt :
FEMININ MASCULIN
10 km. clasic 15 km. clasic

7,5 km. clasic / 7,5 km. liber (Pursuit) Sprint pe echipe 6 x 1500 m.
Sprint pe echipe 6 x 800 m. 15 km. clasic/15 km. liber (Pursuit)
4 x 5 km. (2 clasic/2 liber) Ştafeta 4 x 10 km. (2 clasic/2 liber) Ştafeta
Sprint 800 m. Sprint 1500 m.
30 km. liber Mst. 50 km. liber Mst.
Primul sezon regulat al Cupei Mondiale la schi fond s-a desfăşurat în 1982 şi s-a bucurat de
un succes imediat. Câştigătorii celor 26 de ediţii sunt:
315
Nr.
Editii Anul Locul I Locul II Locul III
1 1982 Bill Kock - USA Thomas Wassberg - SWE Harri Kirvesniemi - FIN
2 1983 Alexander Savialov - SOV Gunde Svan - SWE Bill Kock - USA
3 1984 Gunde Svan - SWE Thomas Wassberg - SWE Harri Kirvesniemi - FIN
4 1985 Gunde Svan - SWE Tor Haaxen Holte - NOR Thomas Wassberg - SWE
5 1986 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE Vladimir Smirnov - SOV
6 1987 Torgny Mogren - SWE Thomas Wassberg - SWE Gunde Svan - SWE
7 1988 Gunde Svan - SWE Torgny Mogren - SWE Paal Gunnar Mikkelsplars - NOR
8 1989 Gunde Svan - SWE Vegard Ulvang - NOR Torgny Mogren - SWE
9 1990 Vegard Ulvang - NOR Gunde Svan - SWE Bjoern Daehlie - NOR
10 1991 Vladimir Smirnov - SOV Torgny Mogren - SWE Vegard Ulvang - NOR
11 1992 Bjoern Daehlie - NOR Vegard Ulvang - NOR Vladimir Smirnov - SOV
12 1993 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Vegard Ulvang - NOR
13 1994 Vladimir Smirnov - SOV Bjoern Daehlie - NOR Jari Isometsae - FIN
14 1995 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Silvio Fauner - ITA
15 1996 Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV Jari Isometsae - FIN
16 1997 Bjoern Daehlie - NOR Mika Myllylae - FIN Fulvio Valbusa - ITA
17 1998 Thomas Alsgaard - NOR Bjoern Daehlie - NOR Vladimir Smirnov - SOV
18 1999 Bjoern Daehlie - NOR Mikhail Botvinov - AUT Mika Myllylae - FIN
19 2000 Johan Muehlegg - SPA Jari Isometsae - FIN Byoerm Hjelmeset - NOR
20 2001 Per Elofsson - SWE Johan Muehlegg - SPA Thomas Alsgaard - NOR
21 2002 Per Elofsson - SWE Thomas Alsgaard - NOR Anders Aukland - NOR
22 2003 Mathias Fredriksson - SWE Rene Sommerfeldt - GER Yoergen Brink - SWE
23 2004 Rene Sommerfeldt - GER Mathias Fredriksson - SWE Jens Arne Svartedal - NOR
24 2005 Axel Teichman - GER Vincent Vittoz - FRA Tor Arne Hetland - NOR
25 2006 Tobias Angeren - GER Jens Arne Svartedal - NOR Tor Arne Hetland - NOR
26 2007 Tobias Angeren - GER Legkov Alexander - RUS Roenning Eldar - NOR
Câteva constatări şi concluzii :
Numărul maxim de globuri mari de cristal adjudecate de un singur schior este de 6 şi îi

aparţine norvegianului Bjorn Daehlie. Daehlie mai deţine un alt record greu de egalat la schi
fond, respectiv 8 medalii de aur la J.O.
Un singur câştigător al globului de cristal este de pe continentul american. În rest ţările
de pe bătrânul continent şi-au adjudecat globul de cristal după cum urmează:
SWE .= 9; NOR. = 8; GER. = 4; SOV = 3; SPA. = 1.
Pentru schiul fond sunt decernate câte 6 medalii din fiecare metal în cadrul
competiţiilor de mare anvergură. Pentru probele schiului înseamnă maximul de medalii.
Pentru creşterea spectaculozităţii şi în cadrul schiului fond au fost introduse cu succes probele
de sprint. Acestea apar tot mai des în programul cupei mondiale de schi fond.
316
Pentru o şi mai mare cosmetizare a programului cupei mondiale, din sezonul 2006-
2007, F.I.S. a introdus turul de schi. Competiţia se desfăşoară în preajma revelionului, în trei
staţiuni, având în program probe pe distanţe diferite şi pentru cele două stiluri ale schiului
fond. Relevant pentru turul de schi este faptul că se acordă nişte bonificaţii în timp şi puncte,
iar finalul turului de schi este pe un traseu de schi alpin dar parcurgerea traseului se
efectuează în sens invers faţă de deplasarea la schi alpin. Efortul depus de competitori este
unul colosal, peste doi kilometri re urcuş, iar cel care câştigă acest tur de schi, graţie multelor
puncte cumulate ia o opţiune serioasă pentru câştigarea globului cel mare de cristal al cupei
mondiale. Acest lucru s-a întâmplat cu Angerer Tobias (Germania) sezonul trecut.
BIBLIOGRAFIE:
PELIN F., GASPAR P., LUNGOCIU I. - Schi fond - antrenament, planificare, modelare, Ed.
Cavallioti, Bucureşti, 2007
*** - ANUAR-F.I.S. -1966 -2007
*** - EUROSPORT -INFOSTRADASPORT- F.I.S.
ABSTRACT
The first purpose of this constatative paper is presenting the evolution of the most valuable
during the World Cup.The revealed dates are from 1982 until present. On the other side the paper
relief the fast and future evolutive directions of the highest mens cross country performance.
317
DEZVOLTAREA FORŢEI ŞI VITEZEI LA ECHIPA DE

GIMNASTICĂ AEROBICĂ DIN U.P.B.
Lect. univ. dr. RALUCA ANCA PELIN

Universitatea Politehnica din Bucureşti
Cuvinte cheie: forţă, viteză, gimnastică aerobică
Introducere
Se pot obţine performanţe bune în gimnastica aerobică din învăţământul universitar,
dacă se are în vedere rolul important pe care îl are pregătirea fizică specifică, şi de aceea
trebuie să i se asigure un rol bine determinat în cadrul orelor de antrenament.
Domeniul de referinţă: Educaţie fizică şi sport
Ipoteza
Folosind structuri motrice precise în pregătirea studentelor din echipa de gimnastică
aerobică, putem creea puntea de legătură între conţinutul probelor de concurs şi cel al
pregătirii fizice.
Ca metode de cercetare am folosit:

- metoda studiului bibliografic;
- metoda experimentului ameliorativ;
- metoda observaţiei;
- metoda calculului statistic;
- metoda testelor.
Am conceput o baterie de teste pentru calitatea motrică în manifestarea ei complexă,

apreciind prin centimetri şi număr de repetări, aceste probe de control folosind o gamă cât mai
variată de elemente tehnice.
Pe baza rezultatelor înregistrate la aceste teste am elaborat 2 circuite:
- de pregătire fizică specifică (forţă în regim de viteză);
- pentru calităţile motrice în manifestarea lor complexă.
Experimentul a fost realizat pe un număr de 6 studente din anii I şi II de studii din
U.P.B.
Testarea a cuprins următoarele probe:

Testarea vitezei
- viteza de execuţie – piruetă passé 360, urmată de o rostogolire înainte; se pleacă dintr-
un colţ al sălii din stând şi se execută această structură în jurul sălii de 20 de ori (se
numără o piruetă + o rostogolire = o repetare);
318
- viteza de repetiţie – 5 sărituri pas pe diagonală; se pleacă cu doi paşi de alergare şi se
cronometrează timpul de la începerea primei sărituri până la aterizarea celei de a
cincea sărituri;
- viteza de reacţie – alergare rapidă la un colţ indicat; se apreciază în note rapiditatea
reacţiei.
Testarea forţei
- forţa braţelor – flotări pe sol; se numără repetările corecte;
– tracţiuni în braţe; se numără repetările corecte;
- forţa abdominală – din culcat dorsal, cu un baston în mâini, echer cu trecerea
bastonului pe sub picioare, la revenire scoaterea acestuia de sub picioare şi revenire
prin înainte sus în poziţia iniţială; se efectuează timp de 30 sec. În viteză maximă; se
numără numai repetările efectuate corect;
- forţa spatelui – din culcat facial pe banca de gimnastică cu braţele întinse sus, ridicări
de trunchi cu braţele întinse, trunchiul în afara băncii de gimnastică; se efectuează
timp de 30 sec. În viteză maximă şi se numără repetările corecte.
- forţa explozivă – din stând cu mâna stângă sprijinită la bară – săritură în sfoară înainte
pe dreptul, aterizare pe ambele picioare, întoarcere cu faţa la bară şi săritură în sfoară
laterală cu aterizare pe ambele picioare şi cu faţa la bară, întoarcere cu umărul drept la
bară, săritură în sfoară pe piciorul stâng cu aterizare pe ambele picioare, întoarcere cu
faţa la bară şi săritură laterală cu aterizare pe ambele picioare; o repetare = patru
sărituri (dreptul, lateral, stângul, lateral); se cronometrează timpul de execuţie corect şi
se numără repetările.
Experimentul a fost realizat astfel:

- Testarea iniţială, aplicată pentru a stabili nivelul iniţial al parametrilor ce definesc
calităţile motrice specifice, am aplicat-o la începutul lunii martie 2007. După
culegerea datelor am aplicat programul de pregătire pa care l-am conceput pe o
perioadă de 3 luni.
- Testarea finală a fost aplicată la sfârşitul perioadei experimentale, la începutul lunii
iunie 2007.
Rezultate
Nr.
Nume şi prenume Viteza de execuţie Viteza de repetiţie Viteza de reacţie
Crt.
Test. Iniţ. Test. Fin. Test Iniţ. Test. Fin. Test. Iniţ. Test. Fin.
1 B.A. 23 23 5 4 10 10
2 M.R. 24 24 5 5 8 8
3 F.G. 22 23 6 5 7 8
4 S.I. 24 25 6 5 8 9
5 P.M. 23 24 5 5 9 10
6 D.E. 24 25 6 6 9 10
Testarea iniţială şi finală a vitezei
D = 0,66 D = 0,66 D = 0,66

SD = 0,50 SD = 0,30 SD = 0,50
Sd = 0,20 Sd = 0,12 Sd = 0,20
t = 3,30 t = 4,16 t = 3,30
319
Nr. Nume şi
Flotări Tracţiuni la bară Forţă abdomen Forţă spate Forţă explozivă
Crt. prenume
Test. Test. Test Test. Test. Test. Test. Test. Test. Test.
Iniţ. Fin. Iniţ. Fin. Iniţ. Fin. Iniţ. Fin. Iniţ. Fin.
1 B.A. 7 8 1 1 19 19 19 19 2 3
2 M.R. 8 8 1 1 18 19 17 19 2 2
3 F.G. 5 7 0 1 17 19 17 19 3 3
4 S.I. 6 8 1 1 19 20 20 21 2 3
5 P.M. 8 9 2 2 17 18 20 21 2 2
6 D.E. 6 7 0 1 19 19 17 19 2 2
Testarea iniţială şi finală a forţei
D = 1,16 D = 0,33 D = 0,83 D=1 D = 0,33

SD = 0,74 SD = 0,50 SD = 0,74 SD = 0,89 SD = 0,50
Sd = 0,30 Sd = 0,20 Sd = 0,30 Sd = 0,36 Sd = 0,20
t = 3,86 t = 1,65 t = 2,76 t = 2,77 t = 1,65
Interpretarea rezultatelor
Pentru a vedea dacă diferenţa dintre cele două şiruri de date este semnificativ diferită,
s-a aplicat “testul t” pentru eşaloane corelate, deoarece a fost vorba de aceiaşi subiecţi testaţi,
la aceleaşi probe şi la acelaşi interval de timp. Pe baza ipotezei mele am verificat dacă
valoarea indicatorului statistic obţinut este întâmplătoare sau dacă rezultatul este semnificativ
(generalizabil).
În cazul testărilor efectuate la cei 6 subiecţi, când “t”-urile au fost mai mari decât 2,57
pentru probabilitate de 95% şi mai mari de 4,03 pentru probabilitate de 99% am respins
ipoteza nulă şi am acceptat-o pe cea specifică.
Testul “t” la viteza de execuţie a înregistrat o creştere cu o probabilitate de peste 95%
şi deci ipoteza nulă se respinge, astfel putem afirma că viteza de execuţie a crescut
semnificativ.
La testul “t” pentru viteza de repetiţie se poate afirma că ipoteza nulă se respinge,
diferenţa fiind semnificativă, aceasta crescând cu o probabilitate de peste 99%.
Testul “t” aplicat pentru viteza de reacţie a demonstrat că există un progres
semnificativ, cu o probabilitate de peste 95%. Deci am respins ipoteza nulă, iar aplicarea
acestui test poate duce la dezvoltarea vitezei de reacţie.
Testul “t” pentru flotări este egal cu 3,86, deci există o diferenţă semnificativă cu o
probabilitate de peste 98%, iar testul “t” pentru tracţiuni la bară prezintă o diferenţă
nesemnificativă şi se ajunge la ipoteza nulă.
Testarea forţei abdominale ne-a dat un “t” = 2,76. Înseamnă că progresul realizat şi
cuantificat cu un număr de repetări a fost programat şi realizat astfel încât să se poată obţine
o diferenţă semnificativă cu o probabilitate de peste 95%.
Testarea forţei spatelui arată o diferenţă semnificativă cu o probabilitate de peste 95%,
iar forţa explozivă a membrelor inferioare nu a avut o dezvoltare semnificativă din ceea ce am
programat în experimental pe care l-am făcut, “t”-ul fiind de numai 1,65 ajungându-se la
ipoteza nulă.
320
Concluzii
Datele obţinute la testările iniţială şi finală arată creşterea valorii indicilor de
dezvoltare a calităţilor motrice forţă şi viteză, ceea ce înseamnă că mijloacele indicate şi
programarea lor au fost eficiente. Aceste probe de control şi programul de pregătire pot
dezvolta calităţile motrice la parametrii mai ridicaţi, asigurând o pregătire a studentelor pentru
obţinerea unor rezultate bune în concursuri.
Astfel, dacă pregătirea fizică este minuţios cantificată, individualizată şi programată în
funcţie de posibilităţile fiecărei studente şi fără să fie neglijată şi tratată neştiinţific, atunci
progresul exerciţiilor din pregătirea tehnică este mult mai mare.
Bibliografie
Avramov, E., - Probleme medico-sportive în gimnastică, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982
Dragnea, A., - Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
Drăgulin, I., Pelin, R., - Îndrumar de gimnastică pentru studente, Ed. Printech, Bucureşti,
2006
Epuran, M., - Metodologia cercetării activităţilor corporale în educaţie fizică şi sport, vol. I-
II, U.E.B, Bucureşti, 1996
Macovei, S., - Îndrumar metodic – mijloace asociate din EFS (GRS şi GA), ANEFS,
Bucureşti, 1996
Abstract
In universitary learning can be obtain good performances în aerobic gymnastic, if is taking
care that the specific physical training is very important, so that it must be assured well determinate
role during the training hours.
The experiment was realized to a number of 6 students from first and second years of studing
în Politehnic University of Bucharest.
There were done tests for speed and force which resultes are contained în this study.
321
IMPORTANŢA KARATE-DO-ULUI
ÎN RÂNDUL ELEVILOR ŞI STUDENŢILOR
Asist. univ. drd. RĂZVAN LIVIU PETRE – A.N.E.F.S.
Cuvinte cheie: Principii; Educatie.
Introducerea Karate–Do–ului ca disciplina universitara creaza premisele unui studiu

stiintific şi sistematic pentru aceasta arta.
Maestrul Gighin Funakoshi, care a creat Shotokan Karate – Do, a asociat direct
Karate-ul studiului universitar, pentru a sublinia legatura cu un spatiu cultural specific, cu o
cultura milenara de prestigiu şi cu o maniera de studiu intelectuala.
Inainte de toate interpretarile de tendinta, şi nu în ultimul rând financiare, Karate-ul
constituie în primul rând o referinta culturala la un anumit areal geografic.
Maestrul Motsunura spunea : ,,Atat timp cât se practica Karate-do fără viata, fără să te
implici în arta Karate-do, este doar un reflex al vietii petrecute ca spectator şi nu ca autorul şi
interpretul acesteia”.
Este foarte important pentru un practicant de Karate-do să inteleaga aceste cuvinte ale
Maestrului Motsunura, inca de la inceputul practicii sale.
Funakoshi : ,,Scopul suprem al artei karate-do nu este nici victoria, nici infrangerea, ci
perfectionarea continua a caracterului practicantilor”.
Nu putem să discutam despre o educaţie în spiritul Karate-do-ului în mediul scolar şi
universitar fără să amintim de principiile fundamentale de Budo traditional :
,,Budo – Calea luptei“

1. Scopul. Budo cultiva caracterul, imbogateste abilitatea de a face judecati de valoare şi
promoveaza un individ disciplinat şi capabil, datorita participarii la un antrenament
fizic şi mental care utilizeaza tehnici martiale.
2. Keiko. Atunci când practicam zilnic, trebuie să urmarim comportamentul specific, să

aderam la fundamente şi să rezistam tentatiei de a urmari prioritar maestria tehnica,
decat unitatea dintre spirit şi tehnica.
3. Shioi. Intr-o lupta sau atunci când executam un kata, trebuie să se manifeste spiritul
Budo, să dam tot ce avem mai bun, să câştigam cu modestie, să acceptam infrangerea
cu gratie şi să ne manifestam în mod constant de o maniera temperata.
4. Dojo. Dojo este un loc sacru pentru antrenarea spiritului şi corpului. Aici, trebuie să se
mentina disciplina, eticheta, politetea. Locul de antrenament trebuie să fie un ambient
linistit, curat, sigur şi solemn.
5. Modul de predare. Atunci când se tin cursuri, pentru a fi un profesor eficace, maestrul
de Budo trebuie intotdeauna să faca eforturi de a-si cultiva caracterul, indemanarea,
disciplina spiritului şi a corpului sau igiena mintii şi a corpului.
322
El nu trebuie să fie afectat de idea de câştig sau de pierdere şi nici să nu afiseze
aroganta, datorita unei indemanari superioare elevilor. Maestrul trebuie să degajeze o
atitudine care să poata fi urmata intotdeauna ca un model de conduita.
6. Promovarea Budo. Când se promoveaza Budo, trebuie să se urmareasca valorile

traditionale, să se caute un antrenament substantial, să fie adusa o contributie
personala în cercetarea Artei. De asemenea, trebuie cautata capacitatea maxima pentru
a perfectiona şi a pastra aceasta Arta traditionala, care să inglobeze în acelasi timp
punctele de vedere internationale.
Cele douazeci de Principii ale artei Karate Do:
1. Karate incepe şi se sfarseste cu salutul.

2. In Karate nu exista atac.
3. Karate-ul este onoarea şi completarea unui spirit drept.
4. Cunoaste-te mai intai pe tine, pentru a-i cunoaste pe altii.
5. Tehnica interioara, mentala, este mai importanta decat tehnica fizică.
6. Este necesar să se pastreze spiritul detasat.
7. Nesansa provine din neglijenta.
8. Efectueaza orice activitate în spiritul Karate-ului.
9. Karate Do trebuie practicat toata viata.
10. Orice problema în Karate poate fi rezolvata, daca se face referinta la exemplele din
natura.
11. Karate este asemanator apei clocotite, care inceteaza să mai fiarba, apoi se raceste,
daca nu se întretine focul.
12. Sa nu incerci niciodata să câştigi şi nu accepti niciodata să pierzi.
13. Adapteaza-ti atitudinea în funcţie de cea a adversarului.
14. Secretul unei lupte consta în manevra între adevar şi fals.
15. Gandeste-te ca mainile şi picioarele sunt arme albe.
16. Din momentul când trecem pragul usii ne asteapta milioane de dusmani.
17. Incepatorii trebuie să între în pozitie de garda. Mai tarziu, orice actiune va pleca din
pozitia naturala.
18. Kata trebuie practicat correct, dar lupta martiala este altceva.
19. Nu uita să schimbi ritmurile şi tehnicile, starea de tensiune – relaxare, repede-incet,
inalt şi jos.
20. Sa incerci tot timpul să inventezi.
Gighin Funakoshi
Dupa opinia profesorului de Karate-Do, citat de revista ,,Samurai”, Sensei Frank

Anderson, 6 Dan, care s-a antrenat timp de optsprezece ani cu maestrii Hirokazu Kanazawa, 9
Dan, şi Hidetaka Nishiyama, 9 Dan, ‘’ în antrenamentul de Karate se pot distinge trei directii :
Karate pentru autoaparare, Karate-ul sportiv şi Karate-Do.
Prin Karate-ul de autoaparare se intelege modalitatea prin care, folosind tehnici

specifice acestei Arte Martiale, prevenim o agresiune, respectiv ne protejam integritatea
fizică.
Karate-ul sportiv reprezinta o modalitate de studiu a acestei Arte Martiale, prin care se
folosesc tehnicile mentionate anterior pentru a avea succes intr-o competitie.
323
Karate-Do reprezinta o cale în studiul acestei Arte Martiale, un mod de viata şi o

directie pe care să o urmam în idea dezvoltării plenare a celor care studiaza aceasta arta
martiala.
Antrenamentul pentru Karate-Do este mai profound decat cel pentru Karate-ul de
autoaparare sau Karate-ul sportiv, deoarece acesta trebuie prezentat ca o dezvoltare totala,
exhaustive, a celor care studiaza aceasta Arta Martiala, dezvoltare care va fi investita ulterior
în viata.
De aceea, metodele de antrenament trebuie să fie stiintifice şi sistematice:

 stiintifice, deoarece se refera la funcţionalitatea corpului, adica la ceea ce
corpul poate realiza pentru a genera energia din centrul sau;
 sistematice, deoarece se refera la coordonarea şi unitatea în actiune a tuturor
partilor corpului.
In studiul Karate-ului disciplina este imperativa, iar respectul şi curtoazia trebuie

exersate de fiecare student. Fără disciplina, antrenamentul de Karate nu este posibil.
In ceea ce priveste Karate-ul sportiv, este interesant să amintim opinia exprimata de
catre Kanazawa Shihan : ,,Karate-ul sportiv isi realizeaza scopul, când un numar restrans de
sportivi sunt selectionati să reprezinte Dojo-ul în competitie. Acesta este grupul care apara
reputatia Dojo-ului şi reprezinta valoarea scolii respective de Karate în competitie.” Aceasta
este o extensie a scopului final pentru cei care practica Karate-ul sportiv.
In ceea ce priveste Karate-Do, scopul final este atins atunci când întreaga clasa, fiecare
student a ajuns la ceea ce se numeste ,,dezvoltarea plenara”.
Sunt multe lucruri de invatat privitor la Karate Do, deoarece intelegerea corpului uman
este dificila. De aceea, miscarea corpului uman trebuie ordonata luând în consideratie
principii de fizică, care ne vor indica cum poate corpul să produca energie şi putere.
Studiul în Karate-Do trebuie inceput cu miscarile elementare pe care trebuie să le
execute corpul, asemanatoare celor efectuate la orele de educaţie fizică. după aceasta, trebuie
să luam în consideratie principii şi definitii pe care le intalnim în fizică, cum ar fi principiul
actiunii şi reactiunii, energia cinetica, forta centrifuga, inertia, etc.
De exemplu, atunci când luam în consideratie energia cinetica şi o folosim în relatie cu
studiul pe care il efectueaza în antrenamentul de Karate-Do, atunci vom considera lucrul cu
soldurile, iar folosirea soldurile este de asemenea pusa în referinta cu efectele fortei
centrifuge.
Deci, la inceput folosim miscarea, apoi trebuie să intelegem unde se produce energia şi
cum trebuie aceasta eliberata, iar ca expresie a energiei avem forta, respectiv puterea.
O importanta deosebita trebuie acordata respiratiei, deoarece ea are un rol decisiv în
modul cum este evidentiata puterea corpului.
De asemenea, un practicant de Karate Do trebuie să simta sau să fie în stare să simta
toti muschii corpului, la efectuarea unei tehnici, atat în contractie cât şi în relaxare.
Daca practicantul respectiv nu este în stare să simta aceste lucruri, atunci va fi dificil
să inteleaga cum energia sau puterea sunt proiectate din interiorul corpului în exteriorul sau.
Karate Do mai include de asemenea şi conceptele de estetica şi eficacitate, illustrate în
Kihon, Kata şi Kumite.
Antrenamentul conceptual de Karate-Do este foarte complicat, deoarece necesita timp,
energie, rabdare şi sacrificiu, iar antrenamentul de Karate-Do nu se opreste decat atunci când
este realizata dezvoltarea plenara, totala, a celui care urmeaza aceasta cale”.
324
Bibliografie :
Amalinei, Neculai, Samurai Curs de Karate – Do. Editura A92, Iasi, 1998
Cismas, Gheorghe, Tehnica luptelor greco-romane. Editura Sport Turism, Bucuresti, 1988
Dragnea, Adrian, Mate-Teodorescu, Silvia, Teoria Sportului. Editura FEST, Bucureşti, 2002.
Deliu, Dan, Karate – Do. Editura A.N.E.F.S., Bucureşti, 2000.
Frederic, Louis, Dictionar de arte martiale. Editura Enciclopedica, Bucuresti,1993
Hantau, Ioan, Bocioaca, Laurentiu, Judo Curs de baza. A.N.E.F.S., Bucuresti, 2002
Jon, Stevens, Secretele Aikido-ului. Editura Mix, Brasov, 2002
Mabuni, Kenei, Karate – Do Shito Ryu, Sedirep, Paris, 1989
Mageriu, Florin, Goju-ryu Karate-Do. Editura Inter-Trans Computers &Travel ,,Virgil”,
argoviste, 1991
Nitobe, Inazo, Bushido, Codul Samurailor. Editura Garel Publishing House, Bucuresti, 1995
Norris, Chuck, Puterea secretă a sinelui, Editura Teora, Bucureşti, 1997.
Petre, Razvan, Studiu privind dezvoltarea capacitatii psihomotrice la karateka copii,
minicadeti şi cadeti, Lucrare de dizertatie, A.N.E.F.S., 2004
World, Karate, Federation, Regulamentul Competiţiilor de Karate. Kumite şi Kata. Editată de
F.R.K.M., Bucureşti, 2001.
Abstract:
Master Gighin Funakoshi, who created Shotokan Karate-Do, associated directly the karate -do
to the universitary study, în order to point out the link with a specific cultural space, with a creditable
millenary culture and with anintelectual study manner.
325
IMPORTANŢA EXERCIŢIILOR DIN FITNESS ÎN SCOPUL

RECUPERĂRII KINETICE, LA PERSOANELE CU VÂRSTA
DE PESTE 35 ANI
Asist. univ. drd. RĂZVAN LIVIU PETRE – ANEFS
Cuvinte cheie: Fitness; Recuperare kinetica
Se stie ca în kinetoterapie cele mai eficiente exercitii, folosite după perioada de

refacere anatomo-fiziologica a subiectilor care au suferit diferite traumatisme sau care
prezinta diferite deficienţe ale coloanei vertebrale, sunt cele active cu rezistenţa.
Exercitiile folosite în fitness sunt des folosite în kinetoterapie datorita simplitatii lor şi
faptului ca tintesc anumite grupe musculare, astfel fiind usor de monitorizat evolutia
subiectului de la o sedinta de recuperare la alta.
In kinetoterapie pozitiile din care se executa exercitiile, precum şi incarcatura cu care
se lucreaza vor fi adaptate şi modificate în funcţie de particularitatile subiectilor cu care se
lucreaza şi a stadiului de recuperare în care se afla acestia.
Exercitiile pot fi executate pentru recuperarea diferitelor afectiuni, astfel:
1. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA GATULUI
Din setul de exercitii pentru musculatura gatului putem folosi cu succes exercitiile de
flexie-extensie a capului/ gatului, inclinare laterala stanga/dreapta a capului şi rasucire spre
stanga/dreapta a capului.
Flexia-extensia capului/gatului poate fi executata în cazul recuperarii mobilitatii
coloanei vertebrale cervicale in: spondilita, deficienţe ale capului şi gatului. Este recomandat
ca aceste exercitii să se execute antigravitational sau cu rezistenţa din partea profesorului, iar
pozitiile din care se vor executa vor fii de preferat decubitul dorsal (pentru flexie) şi decubitul
ventral (pentru extensie).
Exercitiile de inclinare laterala şi rasucire a capului se executa în torticolis în special.
2. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA UMARULUI
Aceste exercitii pot fi folosite în recuperarea fortei musculare în cazul leziunilor

muschiului deltoid (intinderi, rupturi) sau în recuperarea stabilitatii articulare în cazul
traumatismelor articulatiei scapulo-humerale (luxatii cel mai frecvent). Se mai pot executa şi
în cazul leziunilor localizate la nivelul bicepsului brahial, tricepsului brahial sau la nivelul
articulatiei cotului. În aceste cazuri se lucreaza prin compensarea deficitului de forta, al
grupelor musculare afectate, cu ajutorul musculaturii sanatoase a deltoidului.
In cazul bicepsului se pune accent pe faza negativa (excentrica) a miscarii, iar în cazul
tricepsului pe faza pozitiva (concentrica) a miscarii (exercitiul: impins cu gantere de la nivelul
umerilor/impins cu bara de la ceafa).
326
Când este vorba de o leziune a articulatiei cotului, articulatia umarului(scapulo-
humerala) preia o mare parte din stresul de la nivelul articulatiei afectate.
Când este afectata musculatura se pot executa toate exercitiile în funcţie de fasciculul
afectat (anterior, lateral sau posterior), folosindu-se incarcaturi adecvate stadiului de
recuperare.
3. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA PECTORALILOR
Aceste exercitii se executa în cazul leziunilor musculaturii pectorale (intinderi, rupturi)

pentru recuperarea fortei . Se mai pot executa şi în cazul afectiunilor musculaturii deltoidului
anterior, tricepsului sau în cazul traumatismelor articulatiilor umarului şi cotului.
4. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA SPATELUI
Exercitiile din aceasta grupa se folosesc în cazul leziunilor de la nivelul:

-m. mare dorsal
-m. biceps brahial
-m. lombara
-artic. scapulo-humerala
-artic. cotului.
O parte din acest grup de exercitii (tractiuni la bara/helcometru cu priza pronatie/supinatie,
ramat cu bara din decubit ventral pe bancuta, extensii la aparat până la nivelul orizontalei) au
o mare utilitate în cazul deficienţelor coloanei vertebrale de tipul cifozelor, lordozelor sau
cifolordozelor. Pentru scolioze se lucreaza asimetric de aceea aceste exercitii se ajusteaza mai
greu la metodele de lucru pentru recuperarea acestor tipuri de deficienţe.
5. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA BICEPSULUI BRAHIAL
Pot fi executate în cazul afectiunilor de la nivelul:

-m. biceps brahial
-tendonului bicipital
-artic. cotului.
6. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA TRICEPSULUI BRAHIAL
Folosite în cazul leziunilor m. triceps brahial şi artic. cotului. Se poate executa toata
gama de exercitii, dar gradul lor de dificultate şi posibilitatea ingreuierii trebuiesc ajustate
stadiului de recuperare la care se afla subiectul.
7. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA ABDOMENULUI
Se pot utiliza în cazul leziunilor musculaturii peretelui abdominal, hipotonii ale

peretelui abdominal, se mai folosesc cu mare succes în cazul deviatiilor de coloana în sens
lordotic sau scoliotic.
Pentru lordoza se pot executa exercitiile:
327
-crunch (trunchiul se flcteaza până când omoplatii se desprind de pe sol, coloana lombara nu
se desprinde de pe sol, genunchii sunt flectati, talpile pe sol);
-ridicari de genunchi la piept din atarnat sau din decubit dorsal (talpile sprijinite pe un scaun,
gamba flectata pe coapsa la 90, coapsa flectata pe bazin la 90- se trag genunchii la piept cu o
usoara ridicare a bazinului de pe sol), acest exercitiu fiind util şi în leziunile artic.
coxofemurale.
Pentru scolioza se executa inclinari laterale pentru m. oblici de partea convexitatii
curburii scoliotice.
8. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA COAPSELOR
Exercitiile din acest set se pot utiliza în cazul leziunilor ortopedico-traumatice de la

nivelul:
-artic. coxofemurala
-artic. genunchiului
-m. cvatriceps
-m. ischiogambieri
-m adductori
-m.abductori
-m.fesieri
Pentru artic. coxofemurala se efectueaza flexii – extensii ale coapsei pe bazin, adductii
– abductii de sold, iar pentru artic. genunchiului se executa flexi – extensii ale gambei pe
coapsa.
In cazul leziunilor la nivelul cvadricepsului femural se pot executa exercitiile: extensii
ale gambei pe coapsa, impins la presa pentru picioare, genuflexiuni cu haltera/la carucior,
fandari în fata, etc. Trebuie adaptata incarcatura şi dificultatea exercitiilor la stadiul de
recuperare.
Când leziunile sunt la nivelul m. ischiogambieri putem executa exercitiile: flexii ale
gambei pe coapsa, impins la presa verticala, indreptari cu genunchii extinsi, se mai pot
executa extensii ale spatelui la aparat cu genunchii drepti (extinsi).
Pentru abductori/adductori – abductii/adductii de sold, iar pentru fesieri – extensii de
sold + fandari, genuflexiuni, indreptari.
9. EXERCITII PENTRU MUSCULATURA GAMBELOR
Aceste exercitii pot fi utilizate în leziunile localizate la nivelul:

-artic. gleznei
-m. triceps sural
Se executa toata gama de ridicari pe varfuri, extensii ale labei piciorului la presa
inclinata, orizontala şi verticala.
Bibliografie
Baciu, Cl. – Aparatul locomotor, Editura Medicala, Bucuresti, 1981

Bota , C.; Prodescu , B. – Fiziologia educaţiei fizice şi sportului –ergofiziologie, Edit. Antim
Ivireanu, Rm. Valcea, 1997
328
Cordun, M. – Kinetologie Medicala, Editura AXA, Bucuresti, 1999
Cirla , L ;- Inotul- mijloc asociat al kinetoterapiei, Editura Caritas, Bucuresti, 1997
Dragnea, A. – Teoria şi metodica calitatilor motrice, Compediu, MTS, Bucuresti, 1991
Foza, C. ; Nicolaescu, V. – Gimnastica corectiva şi masaj, E.F.S., Bucuresti, 1980
Jipa, I. ; Silviu. M. – Sanatate-Forta-Frumusete, Editura Stadion, Bucuresti, 1971
Scherrer, J. – Oboseala, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993
Sheehy, K. – Terapia prin Fitness, Editura Aquila, 1993
Abstract:
The positions which the exercises are executed from as well as the charge which is worked
with, will be adapted and modified according to the subject characteristic features who is worked with
and according to the recovering state these ones pass through.
329
ROLUL TEHNICII ÎN KARATE-DO
Asist. univ. drd. RAZVAN-LIVIU PETRE – ANEFS
Cuvinte cheie: Tehnica – Elementul tehnic, Procedeul tehnic, Stilul
Tehnica unei ramuri de sport cuprinde totalitatea actiunilor motrice executate ideal din
punct de vedere al eficientei acestora (A. Dragnea, S. Teodorescu).
Tehnica presupune anumite miscari efectuate rational şi economic în cadrul unor
activităţi sportive.
Tehnica reprezinta un sistem de structuri motrice specifice fiecarei ramuri de sport,
efectuate rational şi economic, în vederea obtinerii unui randament maxim în competitii (A.
Dragnea, S. Teodorescu).
Fiecare ramura sportiva în parte are tehnica diferita, avand sisteme de structuri motrice
diferite.
Tehnica are o importanta deosebita în obtinerea eficientei, aceasta fiind desigur
coroborata cu pregatirea tactica, pregatirea psihologica, pregatirea fizică, teoretica.
Sportivii trebuie să dispuna de posibilitati fizice necesare insusirii tehnicii şi foarte
important este pentru insusirea tehnicii să existe un numar mare de repetari în antrenament.
Atata vreme cât pregatirea fizică este defectuasa, tehnica este slaba.
In Karate tehnica joaca un rol prioritar în obtinerea punctelor.
A. Dragnea şi S. Teodorescu impart tehnica în doua componente :

1. Elementul tehnic – o structura motrica ce sta la baza practicarii unei ramuri de sport .
Ex. : tehnica pozitiilor (Dachi Wasa)
2. Procedeul tehnic – o structura motrica concreta sau modul particular de efectuare a

elementului tehnic (lovitura directa de pumn cu bratul din spate).
3. Stilul – modul particular (amprenta personala) de efectuare a unui tehnic.
4. Mecanismul de baza al procedeului tehnic reprezinta succesiunea logica de acte

motrice, obiective necesare în vederea efectuarii eficiente a acestuia.
Executia unei tehnici depinde după T.O. Bompa şi de model. Modelul, spune Bompa
nu este o structura rigida, ci mai degraba una flexibila, pentru ca trebuie să incorporeze în
permanenta descoperirile recente. Indiferent cât de perfect este un model, sportivii nu vor
executa niciodata un exercitiu în mod identic. Aproape fiecare individ se simte indatorat
pentru unele din caracteristicile personale (stil) tehnicii de baza. Deci, stilul evidentiaza
tiparul individual de executie al unui model tehnic. Principala structura a modelului nu s-a
schimbat, desi sportivul şi antrenorul vin cu personalitatea, caracterul şi trasaturile lor
anatomice şi fiziologice.
Gh. Cismas spunea în 1988 ca pregatirea tehnica ocupa un loc central în cadrul
procesului de antrenament al luptatorilor.
330
Dinamismul luptei de concurs şi spectaculozitatea ei în continua crestere sunt correlate
cu folosirea unui numar cât mai mare de executii tehnico-tactice pe toata durata luptei.
Acest fapt impune insusirea de catre fiecare luptator a unui arsenal tehnic bogat şi variat,
care să corespunda solicitarilor şi orientarilor regulamentului de concurs privind lupta
moderna şi care să se sprijine în acelasi timp pe o capacitate motrica adecvata.
I. Procedeele tehnice executate cu membrele superioare.
Membrele superioare, considerate în Karate şi arme albe, sunt folosite în lupta cu o

frecventa foarte mare, insa regulamentul permite doar folosirea pumnului în lupta
competitionala.
Kentos – se foloseste pentru loviturile directe cu pumnul Lovituri de pumn la

nivel superior
a. Kizami – Zuki – lovitura de pumn în fata cu bratul din fata.
Este o tehnica care se executa în deplasare sau de pe loc, lovind cu pumnul corespunzator
piciorului avansat. Simultan se rotesc soldurile în plan orizontal, în sensul loviturii
executând astfel şi o eschiva.
Kizami – Zuki se foloseste în special în ideea de a stopa sau dezechilibra adversarul

pentru a continua cu un atac puternic de Gyku – Zuki, Oi – Zuki, Mae – Geri, etc.
b. Uraken – lovitul cu dosul pumnului. Este un procedeu dur folosit mai mult în lupta
apropiata. Lovitura se aplica printr-o miscare circulara cu partea postero-superioara a
pumnului în plan orizontal şi spre exterior. În clipa impactului cu pumnul care este
inchis cu degetul mare deasupra executa o rotatie din incheietura mainii. Când cotul
ajunge la nivelul umarului, antebratul se destinde şi printr-o actiune de biciuire din
articulatia cotului conduce pumnul în directia tintei.
Cotul trebuie să fie aproape intins în clipa impactului. după lovitura, antebratul trebuie
retras cu maximum de viteza.
Lovituri de pumn la nivelul mediu.
Gyaku-Zuki – lovitura directa de pumn cu membrul superior din spate opus

membrului inferior (aflat în fata).
Este o tehnica de atac cu pumnul, care se executa în deplasare sau pe loc, lovind cu
pumnul corespunzator piciorului din spate. Lovitura este amorsata, continuata şi finalizata de
rotirea soldurilor în plan orizontal, în sensul loviturii. Axa de rotatie este perpendiculara pe
soldul din fata, care nu trebuie să se retraga. Respiratia se realizeaza astfel : se inspira în
pozitia intermediara şi se expira în pozitia finala.
Precizam ca acest procedeu tehnic se foloseste şi la nivel superior dar mai rar.
II. Procedeele tehnice executate cu membrele inferioare.

Loviturile cu membrele inferioare mai rar folosite în competitie decat membrele
superioare, dar care aduc mai multe puncte datorita complexitatii, se pot imparti în :
a. Mawashi-geri (lovitura circulara) ;
b. Ura mawashi-geri (lovitura circulara opusa anterioarei).
c. Mae-geri (lovitura frontala) ;
331
d. Yoko-geri(lovitura laterala) :
Loviturile de picior la nivel superior.
a. Mawashi-geri (lovitura circulara). Este o tehnică de picior care se execută

perpendicular pe ţintă după o traiectorie circulară. În funcţie de poziţia adversarului,
cu această tehnică se atacă capul, plexul solar, coastele.
De reţinut că această lovitură este foarte folosită şi la nivel mediu.
b. Ura mawashi-geri (lovitura circulară opusă loviturii mawashi geri)
Este un procedeu foarte eficace la care lovitura se aplică cu calcaiul sau talpa în sens
posterior. Se execută în general din poziţia zen – kutsu cu privirea orientată inapoi,
executantul sprijinindu-se pe piciorul de sprijin şi va deplasa piciorul care loveste în arc de
cerc şi de jos în sus lovind tinta cu calcaiul intins, flancul sau fata adversarul spre inapoi.
Actiunea este insotita de o rotatie a soldurilor, iar lovitura se poate executa şi cu
piciorul intins.
c. Mae – geri (lovitura frontala). Este o tehnica de picior naturala, spre deosebire de alte
tehnici de picior care au fost introduse în karate, după ce au fost mai intai studiate. Cu
Mae – geri se poate lovi adversarul care este relativ departe, se poate stopa adversarul
care ataca sau se poate acoperi distanta până la acesta , continuând atacul cu o alta
tehnica, pentru a atinge tinta. Toate atacurile efectuate cu piciorul prezinta
particularitatea transferului integral al greutatii corpului pe piciorul de sprijin, în
timpul efectuarii tehnicii. Astfel, corpul este mentinut în echilibru iar piciorul care
executa tehnica având greutatea corect repartizata, poate efectua o tehnica fluida,
rapida şi puternica.
d. Yoko-geri (lovitura laterala). Este o tehnica de picior prin care se loveste în lateral,
fără a se intoarce corpul. Cu aceasta tehnica se poate lovi şi un adversar situat în fata,
dar în acest caz, piciorul de sprijin şi soldurile se rotesc cu 900 pentru a lansa lovitura.
Yoko-geri este lipsit de eficacitate şi este daunator pentru corp daca nu se cunoaste
alcatuirea şi funcţionarea articulatiei soldului (coxo-femurala). Din acest punct de
vedere Yoko-geri se poate considera o tehnica de picior construita practic pe modul
optim şi corect de funstionare al acestei articulatii. Trebuie tinut cont ca cei care
forteaza aceasta tehnica neexecutand-o corect nu fac altceva decat sa-si creeze artroza
articulatiei soldului.
Bibliografie :
Amalinei, Neculai, Samurai Curs de Karate – Do. Editura A92, Iasi, 1998
Cismas, Gheorghe, Tehnica luptelor greco-romane. Editura Sport Turism, Bucuresti, 1988
Dragnea, Adrian, Mate-Teodorescu, Silvia, Teoria Sportului. Editura FEST, Bucureşti, 2002.
Deliu, Dan, Karate – Do. Editura A.N.E.F.S., Bucureşti, 2000.
Frederic, Louis, Dictionar de arte martiale. Editura Enciclopedica, Bucuresti,1993
Hantau, Ioan, Bocioaca, Laurentiu, Judo Curs de baza. A.N.E.F.S., Bucuresti, 2002
Jon, Stevens, Secretele Aikido-ului. Editura Mix, Brasov, 2002
Mabuni, Kenei, Karate – Do Shito Ryu, Sedirep, Paris, 1989
332
Mageriu, Florin, Goju-ryu Karate-Do. Editura Inter-Trans Computers &Travel ,,Virgil”,
Targoviste, 1991
Nitobe, Inazo, Bushido, Codul Samurailor. Editura Garel Publishing House, Bucuresti, 1995
Norris, Chuck, Puterea secretă a sinelui, Editura Teora, Bucureşti, 1997.
Petre, Razvan, Studiu privind dezvoltarea capacitatii psihomotrice la karateka copii,
minicadeti şi cadeti, Lucrare de dizertatie, A.N.E.F.S., 2004
World, Karate, Federation, Regulamentul Competiţiilor de Karate. Kumite şi Kata. Editată de
F.R.K.M., Bucureşti, 2001.
Abstract:
In karate, the technique has a primary role în obtaining the points. Almost each individual feels
obliged for some of the personal features (style) of the basic technique. So, the style reveals the
execution individual print of a technique model.
333
OPINIILE SPECIALIŞTILOR PRIVIND OPTIMIZAREA

PREGĂTIRII PSIHOMOTRICE A STUDENŢILOR ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR REALIZATĂ PRIN
MIJLOACELE ATLETISMULUI
Asist. univ. drd. MONICA PÎRVU

Ipoteza cercetării
S-a presupus că procesul instructiv-educativ desfăşurat în cadrul lecţiilor de educaţie
fizică cu studenţii anului I, în baza conţinuturilor educaţionale ale atletismului cu efect
multilateral de instruire orientate spre pregătirea atletică polivalentă a studenţilor va influenţa
pozitiv formarea calităţilor psihomotrice integrative la studenţi.
Obiectul cercetării reprezintă procesul de pregătire ce are la bază iniţierea,

consolidarea şi perfecţionarea unor probe din atletism diferite ca formă, structură, tip de efort
şi metode de lucru cu o programă anuală, planificare semestrială, structuri de lecţii şi mijloace
de acţionare alcătuite special în acest scop.
Subiectul cercetării îl constituie pregătirea atletică polivalentă cu efect multilateral de

instruire a studenţilor din anul I în cadrul sistemelor de acţionare algoritmizate în plan anual.
Scopul cercetării l-a constituit stabilirea particularităţilor specifice a conţinutului

metodelor şi formelor de desfăşurare a pregătirii atletice polivalente cu efect multilateral în
perfecţionarea procesului de educaţie fizică la învăţământul superior în baza programării
conţinuturilor educaţionale orientate spre pregătirea atletică polivalentă a studenţilor.
Obiectivele cercetării:
1. Studierea procesului instructiv educativ al disciplinei educaţie fizică la nivel
universitar în vederea pregătirii atletice polivalente.
2. Aprecierea nivelului de pregătire atletică polivalentă a studenţilor din anul I de
studii.
3. Determinarea conţinutului mijloacelor, metodelor şi formelor de instruire
multilaterală orientate spre pregătirea atletică polivalentă.
4. Argumentarea teoretică şi experimentală a metodicii pregătirii atletice polivalente a
studenţilor din anul I de studii. orientată spre instruirea multilaterală.
Noutatea ştiinţifică constă în faptul că în lucrare sunt argumentate în mod

experimental metodele şi mijloacele de acţionare din atletism într-un plan anual la nivelul
studenţilor universitari. A fost alcătuită metodica de pregătire pentru îmbunătăţirea tuturor
factorilor instruirii printr-un conţinut al lecţiei de educaţie fizică permanent subordonat
obiectivelor propuse. Argumentarea acestora se face având în vedere perspectivele de evoluţie
a studenţilor din punct de vedere somatic şi funcţional
334
Analiza teoretică şi generalizarea informaţiei obţinute din literatura de specialitate,
referitoare la pregătirea atletică polivalentă a studenţilor în baza programării conţinuturilor
educaţionale cu efect multilateral de instruire, scoate în evidenţă faptul că problema în sine
impune un studiu aprofundat orientat pe diverse planuri.
Însemnătatea teoretică constă în elaborarea şi argumentarea modelului operaţional

de pregătire studenţilor din anul I în baza conţinuturilor educaţionale cu efect multilateral de
instruire. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice pot contribui la completarea bazei teoretice din
domeniul educaţiei fizice şcolare prin dirijarea procesului de pregătire în condiţiile existente
din universitaţi.
Însemnătatea practică. Rezultatele cercetărilor pot fi utile specialiştilor în domeniu

în alcătuirea şi aplicarea celor mai eficiente mijloace şi metode în realizarea obiectivelor
instruirii multilaterale a studenţilor din anul I. Aceleaşi rezultate pot contribui la corecţia
operativă a programelor şcolare de educaţie fizică prin însuşirea şi consolidarea unor probe
atletice diferite ca formă şi tip de efort. Modelele de lecţii cu conţinut atletic polivalent vor
putea fi aplicate cu uşurinţă în condiţiile lecţiilor de educaţie fizică universitară.
Tezele de bază ale lucrării propuse pentru susţinere:

1. Abordarea teoretică şi practică a principalelor mijloace de pregătire ce se folosesc
cu eficienţă în pregătirea atletică polivalentă a studenţilor din anul I.
2. Prezentarea principalilor indicatori ai sistemului de evaluare a nivelului pregătirii
fizice şi tehnice speciale la studenţilor din anul I
3. Optimizarea şi raţionalizarea principalelor mijloace de pregătire atletică polivalentă
folosite la nivelul elevilor universitari.
4. Repartizarea pe parcursul unui an universitar a celor mai eficiente mijloace de
pregătire fizică şi tehnică.
Pentru aceasta, în afara literaturii de specialitate, a fost abordat un chestionar ce a
cuprins 16 întrebări. Chestionarea sociologică sub formă de anchetă s-a desfăşurat pe un
eşantion alcătuit din 45 de profesori de educaţie fizică din învăţământul superior
În opinia profesorilor chestionaţi 26% susţin că prevederile programei şcolare sunt
optime pentru o instruire multilaterală a studenţilor din primul an de studii, 12% că programa
este insuficientă pentru realizarea acesteia, iar 62% consideră că programa şcolară este parţial
în favoarea ei.
În ceea ce priveşte influenţa disciplinelor sportive asupra studenţilor cu efect
multilateral în instruire profesorii apreciază că atletismul conţine elementele cele mai
semnificative 46% pe această temă, apoi gimnastica 31% şi jocurile sportive 23%.
În vederea realizării unei pregătiri atletice polivalente cu efect multilateral în instruire
34% din chestionaţi susţin că numărul de ore afectat atletismului, în programa universitară, pe
parcursul unui an universitar, este suficient, iar 66% consideră că acesta este insuficient .
Dezvoltarea calităţilor motrice prezintă aspecte speciale şi deosebite la studenţii din
anul I faţă se cei din anii mari. Astfel ordinea importanţei dezvoltării acestora în primul an , în
opinia profesorilor chestionaţi este: viteza 45%, îndemânarea 30%, rezistenţa 9%, forţa 2% şi
mobilitatea 14% în timp ce la anii mari este: viteza 51%, îndemânarea 17%, rezistenţa 14%,
forţa 14%, mobilitatea 4%.
Cele mai importante probe care au un aport deosebit în realizarea unei pregătiri
atletice polivalente sunt, în opinia profesorilor: alergarea de viteză 17%, alergarea de garduri
pe 60 m 6%, săritura în lungime 19%, săritura în înălţime 2%, aruncarea mingii de oină 17%,
alergarea de rezistenţă 19%, alergarea peste obstacole 12%, alergarea de ştafetă 6%, alte
probe 2%.
335
O mare parte a profesorilor anchetaţi 52% apreciază că studenţii răspund cu entuziasm
la temele cu conţinut de atletism din lecţia de educaţie fizică, 43% consideră că studenţii au
unele reţineri şi numai 5% afirmă că studenţii răspund negativ vizavi de aceste teme.
În cadrul lecţiilor de educaţie fizică la studenţii din anul I trebuie utilizate cele mai
adecvate metode. Profesorii care au răspuns chestionarului consideră că în predarea
exerciţiilor de atletism la studenţii din primul an cele mai eficace metode sunt: repetarea unor
secvenţe din exerciţiul atletic 11%, repetarea globală a exerciţiului 12%, întrecerea 29%,
ştafetele şi jocurile motrice 28%, şi traseele aplicative 20%.
În vederea alcătuirii echipelor reprezentative de tetratlon şi cros şi participarea cu
acestea la competiţiile universitare este necesară o pregătire specială. Profesorii consideră, în
proporţie de 29% că această pregătire este suficientă în cadrul lecţiilor de educaţie fizică şi
71% că este insuficientă. Prin urmare este necesară o pregătire suplimentară, în afara lecţiilor,
pentru o participare cu rezultate superioare la competiţiile universitare.
Pentru realizarea obiectivelor cu conţinut de atletism cele mai bune modalităţi de lucru
sunt: cu întreaga grupă concomitent 20%, pe ateliere în alternanţă cu un joc sportiv 38% şi pe
grupe valorice 42%.
În privinţa metodelor utilizate pentru dezvoltarea calităţilor motrice proporţia

opiniilor profesorilor de educaţie fizică este următoarea:
- pentru dezvoltarea vitezei : metoda repetării 16%, metoda handicapului 10%,
întrecerea 41%, ştafetele şi jocurile motrice 33%;
- pentru dezvoltarea forţei : greutatea propriului corp 27%, îngreuieri 8%, sărituri
20%, aruncări 15%, circuit 30%;
- pentru dezvoltarea rezistenţei : alergare de durată 46%, repetări 28%, intervale 8%,
Fartlek 18%, ;
- pentru mobilitatea articulară : exerciţii de întindere, pendulări , balansări 66%,
Stretching 34%;
- pentru îndemânare : însuşirea tehnicii probelor atletice 33%, exersarea lor în
condiţii variate 28%, ştafete, jocuri motrice şi trasee aplicative 39%.
Profesorii de educaţie fizică din învăţământul superior participă cu echipele
reprezentative la concursurile universitare organizate la nivel municipal, judeţean, zonal sau
chiar naţional.
Numărul competiţiilor este exprimat în procente astfel: 31% tetratlon, 62% crosuri şi
7% alte competiţii atletice.
Se afirmă că în lecţiile de educaţie fizică la nivel universitar există o serie de cauze
care duc la o insuficientă pregătire atletică polivalentă cu efect negativ în instruirea
multilaterală a studenţilor.
Aceste cauze în opinia profesorilor de educaţie fizică este următoarea: 15% lipsa unei
metode eficiente de predare, 63% lipsa inventarului şi a condiţiilor materiale, 4% multitudinea
exerciţiilor atletice şi 18% lipsa interesului studenţilor.
Cei 45 de profesori de educaţie fizică chestionaţi, cadre didactice care îşi desfăşoară
activitatea cu studenţii din diferite universităţi au grade didactice şi vechime diferite.
Confruntarea cu aceştia şi cu opiniile lor a ajutat la analizarea mai aprofundată a metodicii de
lucru legată de pregătirea atletică polivalentă cu efect multilateral în instruire. Pe baza
chestionarelor realizate a fost posibilă determinarea celor mai eficace mijloace şi metode de
pregătire. În privinţa programei universitare actuale este necesar, în opinia profesorilor
anchetaţi, ca aceasta să sufere o serie de modificări în vederea ameliorării obiectivelor
referitoare la instruirea multilaterală. Profesorii de educaţie fizică apreciază că atletismul are cea
mai mare influenţă asupra studenţilor în perspectiva unei instruiri multilaterale, însă numărul
orelor afectate acestei discipline sportive este insuficient pe parcursul unui an universitar, după
336
părerea aceloraşi specialişti. Se poate concluziona că majoritatea cadrelor didactice din
învăţământul superior utilizează în lecţiile de educaţie fizică cele mai eficace mijloace şi metode
de pregătire recomandate de literatura de specialitate pentru o instruire multilaterală.
Bibliografie
BAROGA, L. – Educarea calităţilor fizice combinate, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984

BELLOIU, M. - Cercetarea potenţialului biologic la tineri, Editura Medicală, Sibiu, 1972
CEAUŞESCU, N.N. – Rolul educaţiei fizice în formarea omului, Editura Stadion, Bucureşti,
1972
IONESCU, M. – Lecţia între proiect şi realizare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982
KUCHEN, A. – Solicitarea în antrenamentul de atletism, Atletism ieri, azi şi mâine,
C.N.E.F.S., Bucureşti, 1977
Abstract:
The present research focuses on the problem of improving the instructive educational process
of students on the basis of applying of a polyvalent athletic training with a many-sided effect în
training. As a result of the research carried out on the given problem, it has been pointed out that the
efficiency of the many-sided training of students from universities is rather reduced, one of the causes
being the unfulfilled traditional organizational methods, which not always take into account the laws
of theory and the methods of physical education.
337
MIJLOACE AUDIO-VIZUALE UTILE ÎN FIXAREA

COMPONENTELOR FUNDAMENTALE ALE JOCULUI DE
HANDBAL
Asist. univ. drd. CAMELIA PLĂSTOI – FEFS

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu
Cuvinte cheie: mijloace audio-vizuale, jocul de handbal.
Introducere: Învăţarea elementelor şi procedeelor tehnice din jocul de handbal

presupune explicarea şi demonstrarea lor de către profesor sau antrenor. Această învăţare este
foarte mult facilitată dacă sportivului îi sunt puse la dispoziţie şi mijloace ajutătoare cum ar fi
cele audio-vizuale. Mijloacele audio-vizuale vin cu un aport substanţial la creşterea
performanţei în jocul de handbal.
Domeniul de referinţă: sportul de performanţă.
Cuprins: Mijloacele audio-vizuale utile în fixarea componentelor fundamentale ale
jocului de handbal se referă la existenţa câtorva metode şi anume: vizionarea repetată,
stereografia, înregistrarea electronică, retroproiecţia şi metoda stroboscopică.
Metoda stroboscopică, cu ajutorul cărei se obţine strobociclograma conţine o singură
imagine cum ar fi aruncarea la poartă din săritură, pe un fundal negru, şi ne permite
observarea succesiuni momentelor procedeului respectiv. Astfel se poate vedea şi analiza în
amănunt modul cum a fost făcută bătaia în sol, cum este sincronizată desprinderea cu
mişcarea braţului de aruncare, traiectoria urmată de braţ, momentul zvârlirii mingii etc. Este o
metodă foarte utilă şi folosită atât pentru studierea adversarului în timpului jocului cât şi a
propriilor mişcări cu scopul de a le îmbunătăţi şi a le perfecţiona.
Această metodă stroboscopică se aplică după ce imaginile supuse spre analiză sau
întreg meciul au fost văzute prin înregistrări video în derulare normală. Se poate folosi de la
început această metodă stroboscopică pentru un procedeu tehnic sau tactic supus spre analiză
doar în cazul în care se revede o înregistrare a propriilor mişcări realizate anterior.
În stadiul de perfecţionare al handbaliştilor se apelează şi la vizionarea repetată a unui
procedeu tehnic sau tactic, această modalitate de analiză ajutând foarte mult jucătorii. Ea
permite trăirea ritmului mişcării de către jucător prin ceea ce vede mai ales dacă proiecţia are
loc imediat după execuţie şi înregistrare. Spre exemplu: executarea unei aruncări de la 7m.
vizionată şi de jucătorul care a făcut aruncarea, dar şi de coechipierii săi determină discuţii în
sens constructiv pentru ca executarea acelei aruncări să se apropie cât mai mult de modelul
ideal de execuţie.
Un meci a două echipe poate fi supus unei vizionări repetate dacă se consideră că este
necesară fixarea cât mai bine a strategiei de joc sau a modului cum se organizează în situaţii
dificile de joc sau în inferioritate numerică, când execută anumite încrucişări, când sunt
surprinşi de anumite aruncări sau pase etc.
Cea mai des folosită la momentul actual este stereografia ce imprimă mişcări cu
ajutorul camerelor de video-captare cu semnale în infraroşu. Măsurătorile sunt automate,
camerele fiind montate astfel încât să surprindă o mişcare şi din cel mai incomod unghi. Pot fi
montate şi în colţurile barelor de la poartă pentru a înregistra momente inedite atât din punct
de vedre al execuţiei cât şi din punct de vedere al spectaculozităţii.
338
Înregistrarea electronică amplifică posibilităţile de analiză a mişcărilor izolate şi a
procesului de antrenament. La nivel de înaltă performanţă echipa care are cele mai multe
informaţii de ordin fizic, tehnic şi tactic privind potenţialul adversarilor, primite şi
sistematizate prin tehnica modernă de obiectivizare şi înregistrare cu mijloace audio-vizuale
poate să-şi stabilească strategia de joc şi tehnica de pregătire cea mai potrivită. Exemplu:
numărul de antrenamente ale echipei adverse, durata antrenamentelor, jucătorii de bază şi
posturile lor, execuţiile anumitor jucători, sistemele de atac preferate, punctele slabe ale
echipei etc., permit compararea şi analizarea diferenţelor dintre cele două echipe.
Prezentarea, studierea şi învăţarea schemelor tactice prin retroproiecţie sau cu ajutorul
unei table de desenat sau magnetice poate fi făcută chiar în pauza dintre reprizele meciului,
atunci când este necesară o decizie de schimbare a strategiei de joc în funcţie de adversar;
dintre cele două cel mai uşor şi comod fiind cu tabla de desenat.
Toate aceste mijloace audio-vizuale ne permit să studiem toate amănuntele din jocul
unei echipe şi al echipei proprii, fapt ce va avea ca rezultat o pregătire mai bine organizată, o
dozare cât mai corespunzătoare şi un volum cât mai optim pentru atingerea înaltei
performanţe. Îmbinarea acestor mijloace cu pregătirea tehnică, teoretică, tactică şi psihologică
fac să existe permanent valori în jocul de handbal, atât din punct de vedere al jucătorilor, cât
şi al spectaculozităţii jocului.
Concluzii:
1). Mijloacele audio-vizuale sunt foarte necesare astăzi în domeniul performanţei, şi
nu numai, rolul lor fiind unul foarte important în analizarea jocului de handbal.
2). Fiecare mijloc audio-vizual poate fi folosit în mod singular sau împreună cu alte
mijloace, rezultatele obţinute fiind de fiecare dată la nivel maxim.
3). Performanţa, în jocul de handbal, este întotdeauna îmbunătăţită dacă se foloseşte
aportul mijloacelor audio-vizuale.
4). Toate aceste mijloace audio-vizuale ne permit să studiem toate amănuntele din
jocul unei echipe.
5). Aceste metode foarte utile sunt folosite atât pentru studierea adversarului cât şi a
propriilor mişcări realizate în timpului jocului cu scopul de a le îmbunătăţi şi a le
perfecţiona.
ALEXE, N., – Antrenamentul sportiv modern, Bucureşti, Editura Editis, 1993;
BOTA, I.; BOTA, M., – Handbal. Bucureşti, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987
DRAGNEA, A.; MATE-TEODORESCU, S., - Teoria sportului. Bucureşti, Editura Fest, 2002
EPURAN, M., - Modelarea conduitei sportive. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1990
HANTĂU, C. - Handbal. Bucureşti, Editura Alfa, 2000
NICU, A. – Antrenamentul sportiv modern. Bucureşti, Editura Editis, 1993
NICULESCU, M. – Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport. Bucureşti,
ANEFS, 2002
Resume:
I have decided that the purpose of the evaluation should be the outdoing of the process itself, from
both the teaching and learning point of view, underlining more the latter aspect. The movement
capacity will be the basis of propelling qualities that will be tested. The obtained results prove that a
well organised activity can lead to progress and high-quality output, the attractive methods making the
schoolchildren be more interested from both physical and psychical point of view.
339
COMUNICAREA EFICIENTĂ ÎN LECŢIA

DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Lector univ. dr. CRISTIANA POP
ASE – Bucureşti
Cuvinte cheie: Relaţie de comunicare, eficienţă, climat de lucru, bariere de

comunicare, ascultare activă.
Pentru procesul de învăţământ comunicarea reprezintă instrumentul cheie pentru

influenţarea indivizilor şi a grupurilor, în vederea atingerii obiectivelor ce orientează
activitatea didactică. Comunicate dintre profesor şi student mijloceşte atât transmiterea
conţinuturilor ştiinţifice cuprinse în curriculum, cât şi stabilirea relaţiilor de putere,
subordonare, coaliţie, socio-afective sau de colaborare pentru atingerea unor ţeluri comune.
Din punctul de vedere al studentului posibilitatea de a comunica crează condiţii de
afirmare a identităţii, de recunoaştere a competenţei, de exprimare a sentimentelor, de
interrelaţionare, de includere în grup sau de manifestare a autorităţii. Prin toate acestea
studenţii răspund la influenţa intenţionată de profesor, furnizând feed-back-ul necesar unei
comunicări autentice. Valorificând acest tip de răspuns, profesorul va alege mijloacele şi
metodele cele mai potrivite pentru a atinge obiectivele propuse.
Comunicarea pedagogică este un proces bilateral, care necesită corelarea permanentă
dintre cei doi parteneri - profesorul şi studentul (elevul, sportivul). Caracterul bilateral este
propriu unei comunicări prioritar formative, în opoziţie cu caracterul unilateral al unei
comunicări preponderent informative. S. Cristea (1998) consideră că în demersul său de
armonizare a acestei co-relaţii, profesorul trebuie să aibă în vedere o serie de obiective:
- să elaboreze mesajul educaţional, ţinând seama de:
1. câmpul psihosocial care înconjoară acţiunea educaţională,
2. ambianţa educaţională, rezultată din interiorul şi din exteriorul acţiunii educaţionale,
3. colectivul de studenţi căruia i se adresează;
- să focalizeze mesajul educaţional asupra fiecărui student, ţinând seama de
particularităţile psihomotorii şi socioafective;
- să asigure repertoriul comun cu studentul prin proiectarea corelaţiei subiect-obiect
simultan la nivelul de comunicare intelectuală, afectivă şi motivaţională;
- să perfecţioneze continuu demersul didactic prin valorificarea deplină a ciclurilor de
conexiune inversă.
Relaţia de comunicare, stabilită în procesul de învăţământ, este o intervenţie
educaţională complexă care, prin intermediul limbajului didactic, determină modificări în
structura personalităţii studentului. Aceste modificări pot avea intensităţi diferite şi sunt de
natură cognitivă, afectivă, atitudinală şi/sau acţională.
Între disciplinele de învăţământ, educaţia fizică este cea care se defineşte cel mai bine
prin acţiune, de aceea mesajul verbal trebuie să fie condensat şi clar. Concizia exprimării nu
suprimă, însă, expresivitatea limbajului prin folosirea exemplelor, a metaforelor sau
analogiilor. Acestea au darul de a crea o imagine cât mai exactă în mintea celor care vă
ascultă şi, bine folosite, vor scurta explicaţiile şi vor economisi timpul. Nu doar corectitudinea
informaţiei asigură aplicarea ei ci şi modul în care ea este transmisă elevului, astfel încăt
experienţa sa senzorială, motrică şi cognitivă să rezoneze şi să creeze noi repere în planul său
340
mental. Un coleg al meu, antrenor de atletism, sport în care tehnica are un rol determinant în
obţinerea performanţei, considera că transmiterea informaţiei într-o formă nepotrivită este
vina antrenorului, care nu găseşte modalitatea potrivită de a declanşa la sportiv reacţia de
răspuns favorabilă unei performanţe superioare.
Mesajul profesorului e recomandabil să fie conceput într-o formă afirmativă şi să aibă o
notă pozitivă, chiar şi atunci când facem corectări. Am auzit de nenumărate ori întrebări ca: „De
ce faci aşa? Nu ţi-am spus să îndoi genunchii? Ce ţi-am spus eu să faci?” De obicei nu există
răspunsuri la aceste întrebări, iar reacţia studentului sau a sportivului va fi una defensivă, ceea
ce nu este de natură să încurajeze comunicarea. Este bine ca mesajul să conţină informaţii
despre ce trebuie să facă studentul şi care sunt avantajele unei execuţii corecte. Volumul de
informaţii va fi evident mai mare pentru începători. Este important să acordaţi fiecăruia timpul
şi indicaţiile de care are nevoie ca să progreseze. Formularea întrebărilor e bine să lase deschisă
posibilitatea unor răspunsuri mai ample decât cele de tip da / nu.
În orice act de comunicare, receptorul trebuie să fie motivat să asculte şi să accepte
mesajul. Dacă vom însoţi exerciţiile pe care le propunem cu beneficiile pe care acestea le au
asupra organismului sau asupra performanţei sportive, avem mai multe şanse să fim ascultaţi,
iar elevii noştri să lucreze cu mai multă aplicaţie. Astfel vom exploata interesul pentru propria
persoană a fiecărui student, care se întreabă, în final: „cu ce mă ajută pe mine?”
Ritmul, fluenţă şi efectele comunicării. Majoritatea oamenilor vorbesc cu un ritm de

120 de cuvinte pe minut. Capacitatea medie de ascultare este de 480 de cuvinte pe minut,
adică de patru ori mai mare. De aceea atenţia studenţilor scade la un moment dat când
profesorul le vorbeşte. Este recomandabil ca vorbirea să fie cursivă, cu un ritm mai mare de
120 de cuvinte pe minut şi să fie însoţit de accente paraverbale şi de gesturi care să întărească
sensul discursului. Sensul perceput de interlocutori se datorează în mai mare măsură tonului
vocii şi limbajului corpului decât cuvintelor pe care le rostim. Aceste aspecte ale comunicării
sunt descifrate cu o viteză de patru ori şi jumătate mai mare în comparaţie cu înţelegerea
mesajelor verbale şi reprezintă canalul predilect de transmitere al emoţiilor şi atitudinilor.
S-a demonstrat experimental că într-o comunicare orală informaţia propriu-zisă
determină doar 25% din efectul final, în timp ce elementele neverbale (expresia feţei, privirea,
gesturile, poziţia faţă de interlocutor) şi cele paraverbale (tonul, volumul şi inflexiunile vocii,
accentele) au efect de trei ori mai mare asupra receptorului. Toate aceste date argumentează
importanţa comunicării şi a aspectelor ei relevante pentru cariera unui profesor.
Stilul de comunicare ales de profesor va determina climatul de desfăşurare al lecţiilor.
Un climat de lucru deschis inspiră încredere, plăcerea de a exersa şi îi încurajează pe studenţi
să contribuie la menţinerea lui. Un comportament inflexibil, permanent autoritar sau o
atitudine suspicioasă şi critică va determina un climat sumbru şi o atitudine defensivă din
partea studenţilor. Specialiştii afirmă că într-o situaţie afectivă pozitivă, informaţiile sunt mai
uşor reţinute, pe când în condiţii de stress – frică, efort excesiv, neplăcere – este facilitată
inhibiţia şi uitarea. Studenţii, la rândul lor, prin atitudinea lor pozitivă, neutră sau negativă,
favorizează sau frânează comunicarea, sporesc sau anulează efectele demersului didactic.
În dorinţa de a vorbi fără pauze, este posibil să ne dezvoltăm anumite ticuri sau clişee
verbale. Le folosim la început ca să umplem timpul în care ne construim următorul mesaj, dar
când devin automatisme sunt supărătoare. La fel de inoportune sunt generalizările de tipul:
„vă ştiu eu pe voi” (studenţii, tinerii). Acest stereotip vine din pornirea de a acorda atribute
unui individ numai pentru că este recunoscut ca făcând parte dintr-un grup. Încadrarea într-o
categorie este utilă în învăţare, pentru că integrează informaţiile într-un sistem mai larg,
alcătuit pe baza experienţei noastre, dar în comunicare, ca şi în procesul instructiv-educativ, în
ansamblu, este departe de a spori cursivitatea şi eficienţa. Ticurile, clişeele verbale şi
341
generalizările sunt contraproductive în procesul comunicării şi de aceea pot fi încadrate în
categoria dificultăţilor sau a barierelor de comunicare.
Barierele de comunicare pot fi regăsite la nivelul tuturor componentelor actului de

comunicare, precum şi la nivelul procesului ca atare. Torrington şi Hall (1991) citaţi de
Pâinişoară identifică cinci astfel de bariere: în emiterea mesajului, în receptarea lui, de
înţelegere, de acceptare a mesajului şi bariere ale acţiunii.
Barierele în emiterea mesajului ţin de existenţa unor informaţii inadecvate în
conţinutul mesajului ce pleacă de la emiţător, a unor prejudecăţi în ceea ce priveşte mesajul
sau receptorul, ca şi transmiterea unor mesaje neconştientizate.
Barierele la nivelul receptării mesajului sunt cauzate de mediu, dar şi de cel care
primeşte mesajul. Comunicarea se face într-un anumit mediu fizic sau situaţional, ai cărui
stimuli pot interfera cu mesajul, alterând astfel eficienţa comunicării. În cazul receptorului,
dificultăţile pot avea la origine valori, credinţe, nevoi, temeri, atitudini, opinii, expectaţii,
prejudecăţi sau nivelul de atenţie oferit stimulului.
Barierele de înţelegere se pot situa atât la nivelul profesorului (abilităţi de comunicare,
semantica, durata comunicării şi canalul de transmitere), cât şi la nivelul receptorului
(concentrarea atenţiei, abilităţi de ascultare, semnificaţia mesajului, prejudecăţi, receptivitate
la idei noi).
Barierele acceptării acţionează la nivelul ambilor parteneri ai comunicării prin
caracteristicile personale, dar şi în mediul situaţional al comunicării prin diferenţele de status,
experienţe anterioare în situaţii similare asociate unui anumit nivel de referinţă sau unor
„ciocniri” emoţionale.
Barierele acţiunii pot apărea atât la nivelul emiţătorului (memoria şi nivelul
acceptării), cât şi la cel al receptorului (memoria, atenţia, nivelul de acceptare, disponibilitatea
pentru schimbarea atitudinilor, a comportamentului, caracteristici personale).
Lipsa de încredere poate fi un obstacol în calea unei comunicări eficiente. Când
studenţii au încredere în competenţa profesorului, conţinutul mesajului este comunicat mai
uşor şi mai liber, iar ei sunt mai deschişi în perceperea opiniilor emiţătorului. Identificarea
barierelor de comunicare şi mai ales încercarea de a le reduce efectul se transformă într-un
element de îmbunătăţire a comunicării.
Comunicarea presupune existenţa unui schimb de informaţii, fiind diferit prin aceasta
de informare, iar rolul de reglare al feed-back-ului este determinant. În acest parteneriat
consideraţia trebuie să fie reciprocă, chiar dacă statusul profesorului este incontestabil mai
înalt. Ne putem exprima consideraţia faţă de studenţii şi sportivii noştri acordându-le atenţie şi
sprijin, încercând să evităm să-i punem în situaţii de inferioritate, să nu le înşelăm aşteptările,
să nu facem acuzaţii sau aprecieri personale, să ne adresăm folosindu-le numele, fiind atenţi la
feed-back-ul pe care ni-l furnizează. Cei mai mulţi oameni apreciază pozitiv când li se acordă
timp şi atenţie pentru ca ei să înţeleagă importanţa sarcinii pe care o primesc, în contextul
situaţional şi general al obiectivului final.
Limbajul tehnic ridică o serie de probleme şi trebuie adaptat la cunoştinţele
studenţilor. Este surprinzător procentul mare de studenţi care, după 12 ani de educaţie fizică,
nu deosebesc pasul sărit de cel săltat. Pledez pentru folosirea unor termeni tehnici corecţi, dar
de asemenea pentru introducerea lor treptată şi consecventă. În situaţiile în care studenţii
conduc exerciţii sau părţi de lecţie e recomandabil să fie încurajaţi să precizeze poziţiile de
plecare şi denumirea mişcărilor ce urmează să fie executate.
Nu sunt de acord cu teoria că explicaţia precede sau succede demonstraţia şi că cele
două metode nu pot fi concomitente. Exemplele în care instructorii de gimnastică aerobică şi
alte stiluri derivate (tae-bo, dans aerobic, şa.) vorbesc aproape fără întrerupere dând indicaţii,
oferind explicaţii, subliniind ritmul, arată că dacă formele de comunicare concomitentă sunt
342
convergente efectul acestora este amplificat. Atunci când este posibil, însoţesc demonstraţia
execuţiilor cu explicaţia şi plec de la argumentul că percepţia informaţiilor pe mai multe
canale va uşura înţelegerea şi învăţarea. Un alt argument este faptul, demonstrat experimental,
că doar 50% din mesajul verbal este auzit de prima dată. Pe de altă parte folosirea unui
repertoriu variat de forme de comunicare (verbală, paraverbală şi neverbală) aduce un spor de
atractivitate lecţiei, menţinând treaz interesul studenţilor.
Ascultarea activă este o premisă importantă pentru o comunicare autentică. A asculta

înseamnă a avea răbdare să auzi până la capăt ce are celălalt de spus, fără a întrerupe sau a
încerca să termini fraza în locul lui. E foarte posibil să prindeţi ideea de la jumătatea frazei şi
să aveţi impresia că economisiţi timp retezând fraza interlocutorului sau respingând o
sugestie fără să motivaţi de ce. Studentul aflat în această situaţie va avea sentimentul frustrării
şi se va gândi de două ori dacă să mai exprime o opinie sau să tacă. Dacă puneţi întrebări
clarificatoare sau rezumaţi ceea ce aţi auzit pentru a vă asigura că aţi înţeles bine, veţi
demonstra atenţie şi o preocupare autentică pentru studenţi ca persoane şi pentru problemele
lor. O astfel de atitudine ajută la crearea unui climat favorabil unei comunicări deschise şi la
câştigarea încrederii studenţilor.
BIBLIOGRAFIE
Cristea, S. - Dicţionar de termeni pedagogici, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

Pâinişoară, Ion - Comunicarea eficientă, ediţia a 2-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
Zlate, M. – Tratat de psihologie organizaţional – managerială, vol. I, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
ABSTRACT
Communication is the main instrument of the teacher în the educational process. Pedagogical
communication is a relation on both sides between the teacher and the student established în the
educational context. The efficiency of this informational change depends of the teacher’s
communicational skills. A good working and learning atmosphere inspires trust, pleasure of exercising
and, în the end, involvement în accomplishing the tasks.
343
PERFORMANŢE SISTEMICE ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ

ŞI SPORTUL ŞCOLAR
- PRIMA EDIŢIE NAŢIONALĂ A FŞSA1 -
Prof. gr.1 ADELA POPESCU

Clubul Copiilor şi Elevilor, sect. 6, Bucureşti
Prof. univ dr. GABRIEL POPESCU – ANEFS
Cuvinte cheie: performanţe sistemice, educaţie fizică, sport şcolar, sport aerobic
competiţional
Introducere
Dezvoltarea sistemică a unor
discipline de mare impact şi eficientă la
nivel naţional şi chiar internaţional, cum ar
fi sportul aerobic, oferă cadrul, strategia,
metodele şi mijloacele operaţionale cele
mai propice de formare, educare, integrare
în conformitate cu exigenţele europene sau
cele impuse de procesul de globalizare.
Proiectul festivalului sportului
aerobic a fost iniţiat de noi în anul 2001.
Promovând o nouă filozofie a competiţiei, acesta s-a dezvoltat sistemic pe 3 direcţii: şcolară,
universitară, challange. Valorificând eficienţa complexă a acestuia şi eforturile conjugate ale
modelelor promovate de noi, acesta s-a ramificat şi s-a extins local şi zonal. După 7 ani de
eforturi, după 7 ediţii „open” ale Festivalului Şcolar al Sportului Aerobic, în conformitate cu
pronosticurile, eforturile, direcţionările şi deschiderile oferite, întrecerea reprezentanţilor
Cluburilor Copiilor şi Elevilor a ajuns anul acesta, la prima ediţie naţională.
Domeniul de referinţă al acestui demers ştiinţific este sportul şcolar cu valorificare şi
finalizare scenică.
Scop
Sportul şcolar trebuie să producă valorificări sistemice la nivel naţional şi
internaţional. Cât mai mulţi copiii trebuie să beneficieze, pe nivele de vârstă, pregătire şi
reprezentare instituţională, de efectele complex-benefice ale acestei ramuri sportive.
Extinderea sportului aerobic competiţional la nivel naţional, în formula promovată de
Festival, trebuie să angreneze în următoarele etape, mii de elevi.
Ipoteză
Dezvoltarea sistemică, operaţională a sportului aerobic competiţional, în
conformitate cu filozofia, regulamentul, strategia şi principiile FESTIVALULUI iniţiat
de noi, poate deplasa valorificările socio-integrative, formativ - educative pe direcţiile
„ţintă”, la nivel naţional.
1
Festivalul Şcolar al Sportului Aerobic
344
Metode de cercetare
Dintre metodele valorificate în cadrul acestui demers ştiinţific subliniem:
 Metoda observaţiei;
 Metoda experimentului.
Conţinutul experimentului
Modelul competiţional al Festivalului, regulament, organizare, management a fost
multiplicat în sistem „francisă”, la nivel local, judeţean, zonal. Apariţia în cadrul acestui
proiect a unui obiectiv competiţional naţional, cu cerinţe şi regulament accesibil, atractiv,
motivant a declanşat interesul şi angrenarea treptată a unui număr din ce în ce mai mare de
instituţii şcolare.
Cel mai rapid, au răspuns exigenţelor acestui tip de competiţie, Cluburile Copiilor şi
Elevilor.
Rezultate
Proiectul a fost declanşat în ianuarie 2007.
Formaţiile selecţionate, calificate şi invitate la faza naţională au reprezentat 14 judeţe şi
municipiul Bucureşti cu 5 sectoare. Este un început promiţător, dar dezvăluie marile
probleme funcţional sistemice ale învăţământului de profil din România.
Numărul de participanţi aşteptaţi la eveniment peste 250;

Efortul financiar al organizatorilor: 25000 lei.
345
Număr de judeţe participante: 14
Cluburi participante
C.C.E. Sector 1 Buc.
Palatul Copiilor Arad
Palatul Copiilor Baraolt
Palatul Copiilor Craiova
Palatul Copiilor Găieşti
Palatul Copiilor Iasi
Palatul Copiilor Olteniţa
Palatul Copiilor Oradea
C.C.E. Petroşani
Palatul Copiilor Ploieşti
Palatul Copiilor Slatina
CCE Târgu Jiu
Palatul Copiilor Timişoara
Palatul Copiilor Tulcea
Selecţia invitaţilor a fost făcută pe baza înregistrărilor video a competiţiilor zonale.

În cadrul competiţiei vor fi acordate: 250 de medalii, 300 de premii, 300 de diplome de
participare, 21 de cupe diplome de clasament.
Totul este pregătit. Pe 7 decembrie filmul competiţiei va sta mărturie eforturilor

depuse de noi de a transforma idealurile în realitate.
Concluzii
Prima ediţie a Festivalului Naţional al Sportului Aerobic Şcolar al Palatelor şi
Cluburilor Copiilor şi Elevilor ce se va desfăşura pe 1 decembrie 2007 va reprezenta prima
performanţă concretă a dezvoltării sistemice la nivel naţional, ale acestei competiţii. Ea va
deveni o realitate şi va constitui un ideal pentru miile de elevi ai României. Pentru a dezvolta
acest deziderat, în următoarea etapă, vor mai fi foarte multe lucruri de făcut.
În primul rând, apare ca prim obiectiv dezvoltarea structurală zonală. Aceasta trebuie
susţinută operaţional printr-un management al pregătirii resurselor umane, prin dirijarea
fluxului informaţional şi a cunoaşterii în zonele în care sportul aerobic şcolar este o
necunoscută. Din păcate, sunt multe zone în România, unde alternativele operaţionale
346
moderne ale educaţiei fizice şi sportului nu au pătruns. Din informaţiile noastre sunt multe
Cluburi şi Palate ale Copiilor unde nu funcţionează cercuri ale fitness-ului dinamic, de step
sau sport aerobic.
Pe de altă parte, valorificarea sistemului informaţional, viteza de circulaţie a
informaţiei trebuie să se apropie de exigenţele vremurilor pe care le trăim. Blocajele
informaţionale zonale2 trebuie abolite. Colaborarea instituţională trebuie să devină
operaţională, promovată prioritar şi valorificată superior.
După acest exerciţiu demonstrativ se impune extinderea algoritmului competiţional.
Simplitatea regulamentului, generozitatea răsplătirii efortului de participare, libertatea
de acţiune şi organizare oferă şanse egale integrării în sistemul competiţional, tuturor
categoriilor populaţiei şcolare.
Fiecare competiţie a acestui Festival trebuie transformată într-un eveniment. Numărul
participanţilor trebuie să se amplifice exponenţial. Faza pe şcoală/club trebuie să aibă o
importanţă deosebită. Ea ar putea angrena cel mai mare număr de participanţi. La acest nivel,
ar trebui valorificate cele mai multe eforturi financiare şi organizatorice.
Propuneri
În urma concluziilor enunţate putem propune:
 realizarea unui proiect de iniţiere şi perfecţionare a specialiştilor în sportul
aerobic competiţional şcolar pentru fiecare zonă sau judeţ în parte;
 organizarea unor nuclee manageriale de coordonare, organizare, instruire, locale,
judeţene, zonale, centrale universitare sub coordonarea ANEFS Buc.
Bibliografie
Popescu G., Impact Aerobic, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2005

Popescu G. Studiul adaptării complexe, funcţională, energetică, motrică şi psihologică în
sportul aerobic şi particularităţile pregătirii sportivilor de înalt nivel. Teză de doctorat,
ANEFS 2001
Abstract
After 7 years, with many efforts and perseverance, our research regarding the systemic
development‘s competition schools for sport aerobics obtains at 1 December 2007 the first managerial
organized performance – the first edition NFSAS- with 250 participants.
2
unele promovate şi la nivel universitar
347
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ÎN GIMNASTICĂ

ARTISTICĂ FEMININĂ
Lect. univ. dr. VLADIMIR POTOP – FEFS

Universitatea Ecologică Bucureşti
Conf. univ. dr. ANDREI ROTARU – USEFS, Chişinău
Prof. drd. MARIUS ULĂREANU
Cuvinte cheie: gimnastica artistică, management, motivaţie, performanţă, resurse

umane
Introducere
Rezultatele echipei naţionale de gimnastică feminină dovedesc că gimnastica
românească este supusă unor noi şi dificile încercări. O explicaţie pertinentă a acestui fapt este
următoarea: schimbările majore din ultimii ani afectează şi modul curent de desfăşurare a
activităţii secţiile de gimnastică. Criza prin care trece gimnastica românească azi, ne
îndreptăţeşte să vedem ce se poate remedia şi mai ales cum. Schimbările socio-politice din
ultimii 17 ani afectează întreg sistemul sportului de performanţă de la noi din ţară.
Slaba bază de selecţie – copii sunt mai fragili, aleg căi de afirmare mai uşoare – lipsa
motivării financiare şi uneori chiar şi psihologice a antrenorilor şi a sportivilor sunt doar
câteva cauze, vizibile cu ochiul liber. Rezolvarea crizei gimnasticii româneşti cere o cercetare
meticuloasă a tuturor cauzelor care au provocat-o şi găsirea de soluţii utile, în concordanţă cu
noile cerinţe.
Scopul lucrării
Scopul lucrării este evidenţierea rolul resurselor umane în creşterea capacităţii de
performanţă într-o secţie de gimnastică artistică feminină.
Ipoteza lucrării
Consider că prin asigurarea unei relaţii interdependente între trăsăturile personalităţii
şi gradul de motivare al gimnastelor şi performanţele acestora putem contribui la
îmbunătăţirea capacităţii de performanţă într-o secţie de gimnastică.
Metodologia cercetării
1. Metoda de cercetare secundară. Am studiat date cuprinse în documentele oficiale
ale secţiei de gimnastică: organigrama, palmaresul etc.
2. Metoda chestionarului. Am chestionat subiecţii cercetării în legătură cu subiectele
ce fac obiectul ipotezelor.
3. Metoda observaţiei neparticipative, structurate.
4. Metoda statistică. Datele recoltate au fost introduse în tabele, apoi prelucrate
statistic, calculându-se indicatorii uzuali ca medie aritmetică (X), abaterea de la medie (A m),
abaterea standard (S), coeficientul de variabilitate (Cv), indicele de corelaţie Spearman (r) şi
testul t dependent pentru semnificaţia corelaţiei.
Conţinutul desfăşurării studiului
Plecând de la premisa că atât antrenorii, cât şi sportivele vor coopera, prin această
cercetare mi-am propus să găsesc relaţia de interdependenţă între trăsăturile personalităţii
gimnastelor şi performanţele lor, precum şi între gradul de motivare al gimnastelor şi
348
performanţa acestora, cu scopul de a evidenţia rolul resurselor umane în atingerea
performanţelor în cadrul secţiei de gimnastică.
Pentru verificarea ipotezei, am efectuat un studiu în cadrul secţiei de gimnastică
artistică a Clubului Şcolar Sportiv Nr. 2, din Bucureşti pe durata (octombrie 2006- iunie
2007).
Cercetarea s-a desfăşurat în 3 faze:
Prima fază, etapa cu caracter de constatare;
Faza a II-a, etapa fundamentală, care a cuprins cercetarea propriu-zisă;
Faza a III-a, etapa finală de control.
Eşantionul investigat
Universul cercetării a cuprins secţia în ansamblul său, cu accent pe antrenori şi
sportivi. În momentul în care am realizat cercetarea, secţia de gimnastică a CSŞ 2 Bucureşti
avea un număr de 9 norme, din care erau ocupate de profesori/antrenori doar 7.
Dintre aceştia, unul este şef de catedră - cu rol de coordonator de sală – care are şi
titlul de antrenor emerit;
- 2 antrenori au gradul I;
- unul are gradul II;
- 2 persoane sunt cu definitivat;
- un antrenor debutant şi doi suplinitori;
Aceşti antrenori se ocupă de pregătirea a 18 grupe de gimnaste: 2 de performanţă (cu
câte 7 sportive), 2 grupe de avansaţi şi 14 de începători. Eşantionul ales pentru testarea
sportivelor a cuprins 11 subiecţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani.
Indicii modelului cercetat

Probe şi teste adaptate posibilităţilor, condiţiilor, materialelor şi aparatelor folosite:
1. Date privind trăsăturile de personalitate.
Metodologia de examinare ne-a permis să stabilim calităţile individuale ale
personalităţii gimnastelor. Pentru evidenţierea datelor urmărite s-a folosit un chestionar cu 25
de întrebări relevant, având următorii factori de personalitate:
- Orientarea spre scop - IOS
- Încrederea în sine - IÎS
- Capacitatea de concentrare - ICC
- Capacitatea de creştere a performanţei - ICP
- Capacitatea de instruire - ICI
- Indicele comportării generale - ICG
2. Date referitoare la motivaţia sportivelor din cadrul secţiei de gimnastică:
- Chestionarele conţin: 14 întrebări pentru sportive;
- S-a urmărit modul în care diferitele tipuri de motivaţie potenţează munca
subiecţilor în vederea creşterii performanţei;
- Evaluarea s-a efectuat în baza unei scale de la 1 la 7:
- Indicii urmăriţi au fost: - IMI – indicele de motivaţie internă
- IME – indicele motivaţiei externe
3. Date privind performanţele antrenorilor şi sportivelor:
- Contorizarea rezultatelor obţinute la competiţii de către sportive în perioada în care
s-a desfăşurat studiul:
- Campionatul Naţional Şcolar, Buzău 1-3.IV.2007;
- Campionatul Naţional al Junioarelor IV, Buzău 26-27.V.2007
- Campionatul Naţional al Junioarelor III, Bacău 7-9.VI.2007
349
- S-au considerat ca fiind performanţe la individual, cât şi pe echipe;
- Evaluarea antrenorilor s-a făcut pe baza rezultatelor obţinute de sportivele
antrenate, cât şi pe baza evaluărilor realizate de Federaţie;
Rezultatele studiului
Tabel nr.1. Rezultatele indicilor capacităţii psihocomportamentale ale gimnastelor
Ind. IOS IÎS ICC ICP ICI ICG
iniţial final iniţial final iniţial final iniţial final iniţial final iniţial final
Stat.
X 3,30 4,10 3,30 3,53 3,29 3,68 3,48 3,98 3,65 4,02 3,43 3,81
Am 0,55 0,56 0,46 0,62 0,25 0,25 0,25 0,21 0,21 0,48 0,30 0,43
S 0,63 0,66 0,55 0,68 0,32 0,34 0,32 0,35 0,30 0,57 0,40 0,52
Cv 19,17 16,09 16,74 19,38 9,85 9,26 9,07 8,85 8,33 14,15 11,72 13,66
%
r 0,76 0,91 0,68 0,52 0,92 0,73
t 2,83 5,40 2,30 1,48 5,86 2,63
În ceea ce priveşte rezultatele testării trăsăturilor de personalitate ale gimnastelor am
comparat rezultatele obţinute la testările iniţiale şi finale (tabel 1.) cu scala de evaluare şi am
constatat că indicele comportării generale a gimnastelor are un nivel de dezvoltare mediu -
3,43 la testarea iniţială, şi la testarea finală bun – 3,81.
Tabel nr. 2. Rezultatele indicilor de motivare a sportivelor

Indicatori Sportive
statistici
IMI IME
X 6,2 6,5
Am 0,41 0,58
S 0,59 0,70
Cv 9,67 12,92
r 0,36
t 1,16
În ceea ce priveşte rezultatele indicilor de motivare a gimnastelor se evidenţiază că
motivarea internă a gimnastelor este mai mică, având o valoare de în medie de 6,2 pct, în
schimb ce valoarea motivaţiei externe este mai mare cu 0,3 pcr. - de 6,5 pct.(tabel nr.2).
Privind corelarea indicilor de motivare al gimnastelor cu cei ai trăsăturilor de
personalitate ai gimnastelor:
- există o mare nevoie de recunoaşterii reuşitelor antrenorilor la nivelul întregii secţii.
- în concordanţă cu Piramida lui Maslow, şi cu rezultatele obţinute, rezultă că
motivarea externă este slabă. Fără a se satisface acest tip de motivare nu se poate trece la cea
internă care este mult mai puternică.
- la nivelul gimnastelor se observă o nevoie crescută pe segmentul motivării interne.
Performanţele obţinute în competiţiile naţionale în anul 2007:
a) Campionatul Naţional Şcolar, Buzău 1-3.IV.2007, Categoria a IV-a:
- pe echipe: locul I categoria a IV-a şi locul III categoria a III-a;
- pe aparate: categ a IV-a - Sărituri: loc 1, 3; Paralele: 1, 2, 8; Bârnă: loc 1, 3; Sol: loc 3, 5
categ. a III-a - Sărituri: loc 2; Paralele: loc 5; Bârnă: loc 2
- individual compus: categ. a IV-a - Loc 1, 5, 11, 12;
categ. a III-a - Loc 4, 9, 16, 22
b) Campionatul Naţional al Junioarelor IV, Buzău, 26-27.V.2007
- pe echipe locul I (nivel 1 şi 2);
- pe aparate: Sărituri: loc 1; Paralele: 1, 2, 4; Bârnă: loc 1, 4, 6; Sol : loc 1, 6
- individual compus: Nivel 1:Loc 1, 4, 10; Nivel 2: loc 1, 2, 5
350
c) Campionatul Naţional al Junioarelor III, Bacău, 7-9.VI.2007:
- pe echipe locul I;
- calificări: Loc 4, 11, 12, 18, 26.
Concluzii şi propuneri
Într-o secţie de gimnastică, managementul resurselor umane priveşte două aspecte:
selecţia şi pregătirea sportivilor şi recrutarea, selecţia şi menţinerea antrenorilor şi a restului
personalului.
Capacitate mare de performanţă a unei sportive foarte bine antrenate creşte în funcţie
de gradul său de motivare şi este condiţionată de trăsăturile personalităţii acesteia.
Aşadar, pentru creşterea performanţelor gimnastelor, şi implicit a secţiei, este
impetuos necesar o nouă abordare a gestiunii resurselor umane, care să includă şi sportivele.
Cercetarea a demonstrat că secţia nu susţine nici motivarea internă a personalului, fapt
ce se repercutează asupra performanţelor.
Atât sportivele, cât şi antrenorii sunt, la această dată, mai potenţaţi de motivări externe
(prime, măriri de salarii etc.) decât de cele interne şi deci, nu se poate ajunge la cointeresarea
subiecţilor în ceea ce priveşte nevoile superioare de autorealizare, de respect de sine etc.
În urma acestui studiu am constatat că există o relaţie de interdependenţă între
trăsăturile personalităţii şi gradul de motivare a gimnastelor, precum şi performanţa acestora.
În final putem afirma că la nivelul secţiei de gimnastică a CSŞ NR.2 Bucureşti este
necesară o îmbunătăţire a modului de gestionare a resurselor umane, prin punerea unui accent
mai puternic pe motivarea personalului.
Această temă se doreşte a fi un punct de plecare, şi deci, rămâne în continuare în
studiu în vederea îmbunătăţiri ei.
Bibliografie
Burduş, E., Căprărescu Gh., Managementul organizaţiei, Bucureşti, Editura Economică

Cole, G.A., (2000), Managementul personalului, Bucureşti, Codecs
De Singly, Francois, Blanchet, Alain, Gotman, Anne, Kaufmann, Jean.Claude, (1998),
Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul
comprehensiv, Iaşi, Editura Polirom
Emilian, R. coord.,(1999), Conducerea resurselor umane, Bucureşti, Editura Expert
Epuran, M., Horghidan, V., (1997), Psihologia educaţiei fizice, Bucureşti, Editura
Universităţii Ecologice
Potop V., (2005), Învăţarea şi transferul în gimnastica artistică de performanţă, Bucureşti,
Editura Bren
Rotaru, A., Prodan, A., (1998), Managementul resurselor umane, Iaşi, Editura Sedcom Libris
Thompson R., (1997), Managementul schimbării, Bucureşti, CODECS
Todös, Ş., (1993), Elemente de statistică aplicată, Bucureşti, MTS
Abstract
The work is meant to emphasize the role of the human resources în the increase of the
performance capacity în a women’s artistic gymnastics section.
For this purpose, we conducted a research within the section of artistic gymnastics of the
Sports School Club no. 2 of Bucharest, along the competition year (October 2006 - June 2007).
The results of the research point out that there is an interdependence relation between the personality
features and the gymnasts’ motivation level, as well as the performance of these ones.
351
STUDIU ASUPRA METODELOR, SISTEMELOR DE

ACŢIONARE ŞI FORMELOR DE PRACTICARE A
JOCULUI DE VOLEI LA CLASELE V-VIII
Drd. CARMEN PREDA
Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi
Cuvinte cheie: metode, sisteme de acţionare, educaţie fizică, volei.
Introducere
Datorită faptului că metoda, prin latura ei obiectivă, se bazează pe un sistem teoretic
obiectiv-adevărat, ea nu poate fi incorectă; incorectă poate fi numai aplicarea ei de către
cercetător, în special când extinde sfera acţiunii metodei dincolo de limitele obiectului ale
cărui legităţi sunt reflectate în sistemul teoretic ce stă la baza metodei date (P Kopnin, 1971 p.
243-244).
"Metodele există în mintea omului, dar sursa lor este lumea obiectiva şi legităţile ei. Metoda
face parte integrantă din ştiinţă, fiind latura cea mai activă a acesteia, o modalitate de a
dobândi cunoştinţele ştiinţifice.” ( M Epuran 2005 p 75)
Scopul
Scopul acestei lucrări este acela de a pătrunde în esenţa aspectelor ce domina
activitatea de pregătire la ciclul gimnazial în jocul de volei, de a-i prezenta problematica
instruirii specifice de a reflecta asupra tuturor direcţiilor pe care le remarca aceasta acţiune.
Cu modestie, lucrarea încearcă să răspundă nevoilor de ordin practic, şi metodic, şi să
îmbogăţească mijloacele de acţionare în cadrul jocului de volei.
Observaţiile din practica pedagogica au evidenţiat neconcordanţe între obiectivele
intermediare propuse de programa, şi posibilitatea de a le pune în practica, lucru care m-a
îndreptat către o anumita ipoteza şi anume:
Ipoteza
Dacă profesorul întocmeşte module de lecţii proprii pentru fiecare clasa în parte
,raportate la posibilităţile reale ale elevilor, şi care să promoveze competiţia se poate asigura
în timp util realizarea obiectivelor intermediare şi operaţionale propuse de programa.
Motivul principal a fost dorinţa mea, de a iniţia copiii în tainele jocului, să se observe
ca dispun de o baza tehnica corespunzătoare oriunde practica acest joc sportiv şi de a înlătura
următorii factori limitativi;
- insusirea necorespunzatoare a preluării de jos, fără de care nu se poate desfăşura
jocul bilateral
- nu se folosesc mijloace pentru însuşirea organizării şi efectuării celor trei lovituri,
element deosebit de important pentru însuşirea rapida a jocului bilateral
- se folosesc în insuficienta măsura mijloace speciale pentru insusirea globala a jocului
- folosirea în lectia de educaţie fizică numai elemente din volei, fără utilizarea jocului
bilateral,contribuie la indepartarea elevilor de acest joc
- se utilizeaza deseori exercitii, forme de organizare putin eficiente, fără corespondenta
cu jocul şi mai ales cu preponderenta exersarii statice,aspect ce diminueaza contributia
voleiului la realizarea obiectivelor generale ale educaţiei fizice. În baza acestor idei şi a
inlaturarii factorilor limitativi se inscrie şi motivul care m-a determinat să aleg aceasta tema
352
pentru a putea facilita insusirea elementelor din jocul de volei de la inceput şi până la sfarsitul
ciclului gimnazial
Material utilizat şi metode folosite

Cercetarea a avut loc în Galati la Grupul Scolar “Gheorghe Asachi” sub supravegherea
profesorilor catedrei respective, având o durata de 9 luni, şi indreptandu-se ce precadere
asupra claselor V-VIII, utilizandu-se urmatoarele metode de cercetare: metoda studiului
bibliografic, metoda observatiei, metoda convorbirilor, metoda anchetei.
Având în vedere cadrul metodic-organizatoric oferit de lecţiile de educaţie fizică în
care trebuie să se inscrie modelul de joc sus amintit, se apreciază ca procedeul metodic
privind selectarea şi programarea în instruire a celor mai eficiente mijloace este oferit de
folosirea modulelor în programare.
In vederea imbunatatirii instruirii pe linia voleilui din lectia de educaţie fizică, se
impune respectarea unor cerinte menite să contribuie şi la unificarea metodologiei.:
- structurarea modelelor de joc,rationalizarea continutului tehnico-tactic.
- exinderea jocului ce efectiv redus
- operativitatea maxima în cadrul exersarii.
- autopregatirea şi stimularea activităţii independente s.a.
Din informaţiile culese de la cei doi profesori şi din observatiile făcute am
concluzionat ca la sfarsitul clasei a V-a şi a VI-a nu se pot atinge obiectivele menţionate în
programa ca finalităţi.
De aceea am incercat să propun un continut pentru programa scolara la nivelul acestor
doua clase şi să conturez problematica observată.
Am alcatuit module de lectii pentru (a-V-A,a-VI-a)care au funcţie de model
operational, aceste exercitii au fost înţelese şi folosite ca mijloace multifuncţionale ce
abordeaza simultan mai multe componente ale jocului: tehnico-tactice-regulament-organizare-
practicare autonoma.
In stabilirea succesiunii logice a categoriilor de exercitii cuprinse în modul am plecat
de la urmatoarele rationamente; scopul sau modelul final al jocului de volei în lectia de
educaţie fizică este practicarea autonama a acestuia, care sa-i asigure posibilitatea exersarii
tuturor componentelor de catre toti elevii.
In contextual acestei idei, am urmarit ca modulul propus să prezinte organizarea unei
competitii la nivelul lectiei de educaţie fizică, cu clasa respectiva, folosind o forma de joc
accesibila elevilor clasei accentuând ideea ca „nu trebuie să lipsească jocul bilateral, la
început cu reguli simplificate” (Carstea,Gh.,1991, p.16).
Desi programa nu prevede acest aspect am incercat să conturez ideea ca; în lectia de
educaţie fizică competitia se impune ca o necesitate pentru ca ea reprezinta o forma
superioara de practicare a exerciţiului fizic în care voleiul isi aduce întregul potential
formativ.
Am alcatuit, sisteme de exercitii ,execitii ajutatoare, în dorinta de a imbogati
mijloacele de actionare în predarea voleiului în gimnaziu.
Am mai observat şi alte neconcordante între obiectivele intermediare propuse de
programa şi posibilitatea de a le pune în practica la nivelul claselor a VII-a, a VIII-a, fapt
pentru care am propus un alt continut al programei care să fie în stransa legatura cu
propunerile anterioare.
Din datele obtinute am formulat concluzii şi propuneri cu privire la acest studi Dintr-o
scurta analiza se poate uşor constata ca ceea ce priveşte conţinutul dat la fiecare joc sportiv,
implicit şi jocul de volei, acesta oglindeşte numai o concepţie analitica de invatare şi de
practicare a jocului sportiv, în mod eşalonat pe procedee şi clase. Despre obiectivele
operaţionale la nivel de disciplina, nici vorba.
353
Daca facem un calcul sumar, pentru jocurile sportive sunt alocate cate 30 de ore pe an
de studii, inmultit cu 20 minute pentru fiecare tema, rezulta ca avem 600 minute, adica 10 ore
efectiv pe an pentru predarea jocului sportiv.
Consider ca aceste 10 ore sunt insuficiente pentru atingerea unor obiective
intermediare prezentate de programa şcolara.
Observam ca programa prezinta ca finalitati jocul bilateral 2x2 pentru clasa a V-a şi
4x4 pentru clasa a VI-a.
Studiul acestui aspect mi-a demonstrat ca la nivelul acestor clase elevii nu au inca
insusit bagajul minim de deprinderi tehnice necesare pentru indeplinirea acestor obiective.
De aceea propun ca finalitati,jocul 1x1 pentru clasa a V-a şi 2x2 pentru clasa a VI-a.
De asemenea mai observam şi alte neconcordante între obiectivele intermediare
propuse de programa şi posibilitatea de ale pune în practica.Astfel, la clasa a VII a avem
capitolele „actiuni tactice folosite în atac şi aparare”cu:
- transmiterea mingii din preluare spre zonele 3 şi 2.
- asezarea pentru preluarea serviciului cu jucatorul ridicator în zonele 3 sau 2.
Se stie faptul ca în timpul jocului de volei(predat la nivelul lectiei de educaţie fizică)
după fiecare rotare,numai jucatorul din zona 3 este ridicator.
La clasa a VIII-a avem:

-pasarea (ridicarea)mingii pentru atac, inainte şi peste cap
-combinatii cu pasa inainte şi peste cap, între doua zone.
Aceasta implica deja specializarea pe posturi,lucru care se face doar în voleiul de
performanta.
Pornind de la aceste aspecte, am incercat să propun continuturi mai simple pentru
programa scoala, amintind ca în ciclul primar abia a luat amploare educaţia fizică cu profesor
specializat
Propuneri pentru imbunatatirea continutului programei (V-VIII) Astfel, conform

conţinutului (componentele modelului) programei pentru clasele V-VIII şi a documentelor de
planificare stabilite la nivelul catedrei, am alcǎtuit module particularizate care au aceeaşi
funcţie cu un model operaţional pentru douǎ sisteme de 12 lecţii pentru primul semestru şi un
sistem de 14 lecţii pentru semestrul II.
Concluzii :
Predarea jocului de volei în lecţiile de educaţie fizicǎ cu ajutorul modulelor asigurǎ
realizarea obiectivelor intermediare şi operaţionale prevǎzute de programe.
Probele de control trebuie sǎ fie date în cadrul jocului şi nu izolat de joc, aceasta
pentru a servi scopului final al procesului de instruire, şi anume de a fi cunoscut jocul,
organizarea şi regulile acestuia.
In lectia de educaţie fizică competitia se impune ca o necesitate pentru ca ea reprezinta
o forma superioara de practicare a exercitilului fizic în care voleiul isi aduce întregul potential
formativ.
Fiecare elev va trebui ca odatǎ cu învǎţarea jocului de volei sǎ exerseze, la acelaşi
nivel, şi practicarea autonomǎ a funcţiei de arbitru şi organizator.
Propuneri :
Deoarece apar unele neconcordanţe între partea teoreticǎ de concepţie şi practica
predǎrii jocului de volei în lecţiile de educaţie fizicǎ, propun o revizuire a programei şcolare
354
care sǎ ducǎ obiectivele pânǎ la operaţionalizarea lor concretǎ la nivelul claselor, semestrelor
şi lecţiilor practice.
Pentru o mai bunǎ şi accesibilǎ abordare a predǎrii jocului de volei în cadrul lecţiei de
educaţie fizicǎ, propun folosirea modulelor, proprii pentru fiecare clasǎ.
La clasele a V-a, colectivele de elevi sunt constituite din subiecti proveniti din ciclul
primar, cu niveluri diferite de instruire, fapt ce impune conceperea unui demers didactic axat
pe învatare colectivă.
Bibliografie
Cârstea, Gh., Orientări şi tendinţe în educaţia fizică şi sportivă, Bucureşti, ANEFS, 1991.(p
16)
Epuran, M., Metodologia cercetarii activităţilor corporale, Ed. Fest Bucuresti, 2005 (p 75).
Kopnin, P.V, Bazele logice ale stiintei. Bucuresti, Edit. politica, 1972 (p 243-244)
Abstract
In this context the games of movements with elements from volley-ball, which by their
specific content of analytical competitive individual influence have the capacity of forming the
social psychological motrical abilities and the attitudes of self-affirmation, self-evaluation,
valuable orientation of personality, have a major importance în physical education. of the
students and particularly of gymnasium pupils.
Even though the authors acknowledge the role of the movement games with volley-ball
elements în improving the didactic process of the physical education lesson and of the
instructive activities of the students, they do not pay the proper attention to the
systematization of the games în accordance with the psychological and physical
particularities of the students’ age, and with the planning and programming aspect of the
physical education taught în school.
The teacher has to have methodological and practical solutions for increasing lesson’
efficiency and cut down the restricting factors.
355
EXERCIŢIUL FIZIC-FACTOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A

STATUSULUI FUNCŢIONAL A PERSOANELOR
HIPERTENSIVE
Lector univ. drd. CORINA PREDESCU – ANEFS
Cuvinte cheie: hipertensiune, profilaxie, exerciţiu fizic
Domeniul de activitate: kinetoterapie
Rezumat: Hipertensiunea arterială este afecţiunea cardiovasculară cea mai răspândită,

interesând circa 24% din populaţie, motiv pentru care se acordă o atenţie deosebită profilaxiei
acesteia mai ales prin deprinderea de către pacienţi a unui regim de viaţă sănătos care să
cuprindă efectuarea de exerciţii fizice de cel puţin trei ori pe săptămână. Lucrarea reprezintă
un studiu efectuat pe un lot de 10 subiecţi diagnosticaţi cu hipertensiune stadiul I care au
practicat regulat timp de 12 luni de 3 ori pe săptămână, activităţi fizice diverse (cura de teren,
jogging, kinetoterapie la sală, mers nordic) durata şedinţei fiind de 30 minute iniţial şi 60 de
minute la finalul programului (creşterea duratei şedinţei s-a făcut ţinând cont e toleranţa la
efort a fiecărui pacient).Monitorizarea parametrilor urmăriţi a dovedit pe deplin eficienţa
practicării exerciţiului fizic.
Parametrii urmăriţi au fost subiectivi şi obiectivi. Parametrii obiectivi au fost
reprezentaţi de valorile tensionale (tensiune sistolică, diastolică, diferenţială), valorile
frecvenţei cardiace precum şi variaţiile greutăţii corporale şi a colesterolemiei. Ultimii doi
parametri au fost urmăriţi datorită legăturii extrem de strânse existente între obezitate şi bolile
cardiovasculare. Parametrii subiectivi au fost reprezentaţi de un chestionar în care pacienţii
au fost puşi să aprecieze pe o scala de la 0 – 3 calitatea vieţii pe care o duc, recomandându-se
să aibă în vedere: adaptarea la efort, nivelul de stres, integrarea în societate. Evaluare a s-a
făcut pe o scală de la 0-3 unde:
0 – pacientul se simte rău;
1 – nivel mediu;
2 – pacientul se simte bine;
3 – pacientul se simte foarte bine.
Toţi cei zece pacienţi, din lotul studiat au avut programele de kinetoterapie întocmite
individual, în funcţie de răspunsul la testarea la efort, cu ajutorul mijloacelor specifice dar şi
a celor nespecifice ale kinetoterapiei.
Valorile tensionale şi frecvenţa cardiacă a pacienţilor au fost urmărite zilnic, înaintea
începerii programului de kinetoterapie, pe parcursul şi la sfârşitul acestuia. Aprecierea
variaţiei greutăţii corporale s-a făcut cu ajutorul BMI (body mass index) la începutul şi la
finalul studiului, iar dozarea colesterolului s-a realizat de asemenea la începutul şi la sfârşitul
programului.
În ceea ce priveşte chestionarul acesta a fost completat de asemenea la începutul
programul şi la finalul său.
Activităţile fizice s-au desfăşurat de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi
sâmbătă. Ziua de sâmbătă a fost destinată activităţilor opţionale fiecare participant la studiu
efectuând un program la alegere (cura de teren, mers nordic, jogging, înot). În zilele de luni şi
miercuri s-au desfăşurat activităţi kinetice de grup. Iniţial durata şedinţelor a fost de 30
356
minute dar ea a crescut pe parcursul experimentului la 60 de minute. Nu toţi pacienţii au avut
aceeaşi toleranţă la efort şi de aceea pentru a preîntâmpina eventualele complicaţii
cardiovasculare am crescut progresiv durata şedinţei individualizat pentru fiecare pacient.
Rezultatele obţinuta au arătat: La 30 % dintre pacienţii care au efectuat programe de

recuperare kinetică, după o perioadă de 10 săptămâni, necesarul de medicamente a scăzut,
dozele zilnice micşorându-se, fără ca acest fapt să influenţeze valorile tensiunii arteriale, care
s-au menţinut în limite acceptabile.
200
150
xTAS
100
xTAD
xTAdif
50
0
TA la internare TA la effort TA la externare TA la effort >3 luni
Fig nr.1 - variaţia mediei aritmetice a valorilor tensionale
La pacienţii cu diagnosticul de hipertensiune arterială stadiul I, după aproximativ 4

luni de la introducerea programelor de kinetoterapie, am observat normalizarea valorilor
presionale, atât pentru tensiunea arterială sistolică cât şi pentru cea diastolică.
Cele trei paciente care aveau asociat şi un anumit grad de obezitate au urmat un regim
hipocaloric, scăzând în greutate în medie cu 9,3 Kg. Şi în cazul lor valorile tensionale au
ajuns aproape de normal, cu o medie de 135/80 mmHg. La aceşti pacienţi am înregistrat cele
mai importante beneficii în urma aplicării tratamentului kinetic, deoarece pe lângă
tratamentul bolii de bază (HTA) am acţionat şi împotriva unei verigi fiziopatologice
importante – obezitatea.
90
80
70
60
50 La internare
40 La sf. Tratam.
30
20
10
0
CAZUL 1 CAZUL 2 CAZUL 3
Fig nr.2 - evoluţia greutăţii corporale la cele trei paciente obeze

357
Cele mai bune rezultate le-am obţinut la pacienţii din decada de vârstă cuprinsă între
40–50 ani, respectiv la sfârşitul tratamentului au prezentat în medie valoarea tensională de
130/80 mmHg.
200
180
160
140
120
100 xTAS
80
60 xTAD
40 xTAdif
20
0
TA la TA la TA la TA la
internare effort externare effort >3
luni
Fig nr.3 - evoluţia valorilor tensionale funcţie de vârstă
Dintre cei 10 pacienţi (4 femei, 6 bărbaţi) am observat un răspuns hipotensor

semnificativ la femei, cu media valorilor tensionale de 132/82 mmHg faţă de bărbaţi, care au
avut media valorilor tensionale de 1544/85 mmHg.
În concluzie, boala hipertensivă este o maladie gravă, atât prin incidenţa mare în
populaţia generală, cât şi prin faptul că reprezintă un factor favorizant pentru alte maladii
majore (cardiopatia ischemică, ateroscleroza sistemică).
Fiecare pacient hipertensiv este un caz particular, în funcţie de valorile tensionale,
patologia asociată şi evoluţia sub tratamentul complex, medical şi kinetic, de unde rezultă
importanţa testării corecte în stadiul iniţial, respectiv final al tratamentului şi adaptarea
programelor de kinetoterapie la fiecare caz.
Tratamentul kinetic trebuie alternat, în cursul unui program săptămânal sau bilunar, cu
celelalte mijloace nespecifice ale kinetoterapiei (cura de teren, masaj, hidrokinetoterapie,
sporturi terapeutice, reflexoterapie, presopunctura, electroterapie), realizându-se programe
complexe recuperatorii, atractive pentru pacienţi.
BIBLIOGRAFIE
Bota, Cornelia – Fiziologie generală, Ed. Medicală, Buc.,2002

Cordun, Mariana – Kinetologie medicală, Ed. AXXA, 1999
Gherasim, L. – Medicina internă. Bolile cardio – vasculare şi metabolice, Ed.
Medicală, Buc., 1996
Guyton, C. Arthur – Fiziologie, Ed. Medicală, Amaltea, 1996
Julian, W; M. D. – Reversing Hypertension, Warner Books, New York, 2001
Mogoş, Viorel T. – Inima şi efortul fizic, Ed. Sport – Turism, Buc., 1990
358
Moldovan, T; Anghel, S. – Hipertensiunea arterială esenţială, Editura Medicală, Buc.,
1976
Obraşcu, C. – Recuperarea bolnavilor cardiaci prin exerciţii fizice, Ed. Medicală, Buc.,
1986
Roman, V; A.A; V.I. – Controlul şi recuperarea bolnavilor cu hipertensiune arterială
esenţială prin exerciţii respiratorii, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1988
Zdrenghea, D – Recuperarea bolnavilor cardiovasculari, Ed. Clusium, 1995
Zeana, C. – Cardiologie preventivă, Ed. Medicală Buc., 2000
Abstract
Arterial hypertension is the most widespread cardiovascular disease that affects 24 percent of de
world population. For that reason hightatension is being paid to its prevention mainly by having
patients adopt a healthy lifestyle, which should include taking physical exercice at least three time a
week. This paper brings up the conclusion of an investigation carried aut on 10 subjects diagnosed for
stage I or II HT , having taking various physical exercices (such as laps, jogging, indoor kinetotherapy
and northern walking) three time per week. Initially 30 minutes long the sessions were gradually
extended to one hour at the end of the 12 month programme. The evolution of the monitored variables
has fully confirmed the efficacy of physical exercices as a improving factor of the functional status în
hypertensive peoples.
359
IDENTIFICAREA PROFILULUI PSIHOLOGIC AL

STUDENŢILOR MEDICINIŞTI CE PRACTICĂ
JOCURILE SPORTIVE DE ECHIPĂ
ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ UNIVERSITARĂ
Prep. univ. drd. CARMEN RĂCHITĂ

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”
Cuvinte cheie: profil psihologic, jocuri sportive, lecţia de educaţie fizică.

Domeniul de referinţă: Educaţie Fizică şi Sport.
Introducere
Solicitările intelectuale, fizice, psihice şi sociale ale studenţilor din Universitatea de
Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, conduc la o permanentă adaptare la schimbările
survenite, la dinamica fenomenelor şi proceselor sociale.
În acest sens, educaţia fizică şi sportul reprezintă o activitate importantă de adaptare la
condiţiile şi schimbările dezvoltării societăţii. În acest sens se acordă importanţa cuvenită
educaţiei fizice şi sportului, acesta fiind cuprinsă în activităţile instructive - educative ale
Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.
Pentru ca tinerii studenţi să se supună pe perioada studenţiei la un număr foarte mare
de ore de pregătire în domeniul medicinei, este imperios necesar să aibă un nivel ridicat de
aspiraţii şi trăsături de personalitate care să-i susţină.
Întrucât studenţii de astăzi din anii preclinici şi clinici, se vor integra socio –
profesional după mai mulţi ani de studiu, educaţia multi-pluri-inter şi transdisciplinară trebuie
să aibă un caracter prospectiv, anticipând prin programele şi prognozele ei, tipul de
personalitate necesar viitorului medic dar şi direcţiile de acţionare pentru dezvoltarea şi
perfecţionarea caracteristicilor de personalitate.
Scop:
Identificarea profilului psihologic al studenţilor medicinişti în vederea acţionării
asupra unor caracteristici de personalitate în lecţia de educaţie fizică universitară şi
modalităţile de stimulare ale acestui proces instructiv – educativ în contextul practicării
jocurilor sportive de echipă.
Ipoteze:
1. Motivaţia dominantă de participare la lecţiile de educaţie fizică a studenţilor
medicinişti ar putea fi mai degrabă pentru recreere şi întărirea sănătăţii,
decât pentru realizarea de performanţe sportive.
2. Preocupările studenţilor medicinişti pentru practicarea jocurilor sportive s-
ar putea situa în zona trebuinţelor de socializare şi comunicare decât în
cea de coeziune.
360
3. Dinamica dezvoltării personalităţii la studenţii medicinişti ar putea fi
determinată de practicarea jocurilor sportive mai ales prin: încredere în

sine şi spirit de competiţie.
Metode de cercetare:
În procesul investigaţiilor ştiinţifice au fost utilizate următoarele metode de
cercetare:
 analiza şi sinteza literaturii de specialitate;
 metoda ipotetico-deductivă de interpretare şi explicare a rezultatelor obţinute;
 metoda observaţiei psiho-pedagogice;
 metoda anchetei prin chestionar;
 metoda statistico – matematică prin programul SPSS 15.0;
 metoda reprezentării grafice.
Conţinutul experimentului:
Cercetarea a fost efectuată pe studenţii anului II de studii ai Universităţii de Medicină
şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Formarea eşantionului de subiecţi a fost realizată în
mod aleator. Experimentul de constatare a cuprins 120 studenţi şi s-a desfăşurat la începutul
anului universitar 2007-2008.
Studenţii au vârsta cuprinsă între 19 – 25 de ani şi aparţin facultăţilor de medicină
generală şi medicină dentară. Media vârstei studenţilor este de 20 de ani.
STUDENŢII DIN ANUL II
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ ŞI MEDICINĂ DENTARĂ
AN UNIVERSITAR 2007 - 2008
FACULTATEA FETE BĂIEŢI TOTAL STUDENŢI
Medicină Generală 582 259 841
Medicină Dentară 185 110 295
TOTAL STUDENŢI 767 369 1136
FETE BĂIEŢI
67,52%
32,48%
TOTAL
62,71%
37,29%
M e dicină
De ntară
69,20%
30,80%
M edicină
Ge ne rală
0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00 120,00
Sporturi în
echipa Frecvenţa Procentaj
practicate
361
Baschet 56 46,7% Opţiunile studenţilor pentru jocurile sportive au
fost: Baschet, Handbal, Fotbal, şi Volei.
Fotbal 2 1,7%
Handbal 24 20,0%
Volei 28 23,3%
Total 120 100%
Motivatia Motivatia
Motivatia participarii la
Motivatia participarii participarii la participarii la
lectiile de educaţie
la lectiile de lectiile de lectiile de
fizică este
educaţie fizică este educaţie fizică educaţie fizică
"Oportunitatea de a
"Intarirea sanatatii" este "Posibilitatea este "Realizarea
face miscare"
de recreere" de performante"
Nr. cazuri 120 120 120 120
Media ,46 ,63 ,39 ,03

Mediana ,00 1,00 ,00 ,00
Deviatia standard ,500 ,484 ,490 ,157
Variaţia ,250 ,234 ,240 ,025
Statistics
Sporturi in echipa practicate
8,3
Baschet
Fotbal
Handbal
23,3 Volei
46,7
20
Jocurile sportive
Jocurile sportive
au efect aspra:
au efect aspra:
spiritului de
incredere în sine
competitie
Nr. cazuri 120 120
Media 2,1167 2,5083

Mediana 2,0000 3,0000
Deviaţia standard ,80108 ,74468
Variaţia ,642 ,555
362
Jocurile sportive au efect aspra: incredere in sine
60
50
40
Frequency
30
20
10
Mean =2,12
Std. Dev. =0,801
N =120
0
-1,00 0,00 1,00 2,00 3,00 4,00
Jocurile sportive au efect aspra: incredere in sine
ANOVA Table(a)
Sum of Mean
Squares df Square F Sig.
Jocurile practicate în Between (Combined)
,640 4 ,160 1,026 ,397
cadrul orei de Groups
educaţie fizică Within Groups 17,951 115 ,156
influenteaza:
Socializarea * Total
Sporturi în echipa 18,592 119
practicate
3,098 4 ,774 3,327 ,013
educaţie fizică Within Groups
influenteaza: 26,769 115 ,233
Comunicarea *
Sporturi în echipa Total
29,867 119
practicate
,551 4 ,138 1,435 ,227
educaţie fizică Within Groups 11,040 115 ,096
influenteaza: Total
Coeziunea *
Sporturi în echipa 11,592 119
practicate
Concluzii:
Analiza profilului studenţilor medicinişti a scos în evidenţă anumite asemănări între
aceştia şi anume:
 preferinţele pentru jocurile sportive sunt în proporţie mai mare pentru baschet,
iar recreerea este principala motivaţie pentru alegerea acestui joc;
 pe scalele orientării valorice şi normative studenţii consideră socializarea ca
fiind variabila cea mai mult influenţată de către jocurile sportive;
 competiţia este mai apreciată de studenţi decât de studente, aceştia manifestând
dorinţa de a intra în competiţie cu ceilalţi.
363
Deci, în ceea ce priveşte profilul studentului medicinist putem concluziona că acesta
este o persoană care simte nevoia de recreere prin practicarea jocurilor sportive, doreşte să
socializeze şi să intre în competiţie cu ceilalţi.
Bibliografie:
EPURAN, M. (2005). Metodologia cercetării activităţilor corporale. Bucureşti: Editura
FEST.
HORGHIDAN, V. (1998), ,,Metode de psihodiagnostic”. Bucureşti: EDP.
RĂCHITĂ, C. (2007). „Sondaj pentru caracterizarea motivaţiei alegerii ramurii sportive de
către studenţii din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. În Evaluarea
statistică a dezvoltării economico-sociale, Iaşi : Editura Junimea.
ŞERBAN, D. (2004). Statistică pentru studii de Marketing şi Administrarea Afacerilor.
Bucureşti: Editura ASE.
Abstract:
Personality psychology is a branch of psychology which studies personality and individual
differences. One emphasis în this area is to construct a coherent picture of a person and his or her
major psychological processes. Another emphasis views personality as the study of individual
differences, în other words, how people differ from each other. A third area of emphasis examines
human nature and how all people are similar to one other. These three viewpoints merge together în
the study of personality. The study of personality has a rich and varied history în psychology, with an
abundance of theoretical traditions. Some psychologists have taken a highly scientific approach,
whereas others have focused their attention on theory development.
364
PARTICULARITĂŢI MORFO-FUNCŢIONALE
ŞI PSIHO-MOTORII ALE JUNIORILOR I
ÎN CONTEXTUL RAŢIONALIZĂRII, STANDARDIZĂRII
ŞI ALGORITMIZĂRII MIJLOACELOR DE HANDBAL
Prep. univ. drd. CARMEN RĂCHITĂ

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”
Prof. univ. dr. IOAN NEGULESCU – ANEFS
Cuvinte cheie: raţionalizare, individualizare, jocuri sportive.
Domeniul de referinţă: Sport de performanţă.

Introducere
Performanţa în handbal presupune antrenament, cercetare şi observaţie, toate fiind
acţiuni ce pornesc de la analiza mijloacelor cerute de tehnica jocului şi de tipul de efort fizic
specific. Forma de raţionalizare duce în final la stabilirea modelelor de pregătire realizate
prin metoda corelaţiei statistice dintre două variabile: exerciţiul pregătitor (x) şi performanţa
din competiţii(y).
În cadrul programului experimental se pot stabili cele mai bune exerciţii (raţionalizate)
şi dozarea lor în lecţii, microcicluri şi celelalte structuri ale antrenamentului. Practic, legităţile
competiţiilor sunt mutate în antrenament.
Analizele respective evidenţiază structurile indispensabile antrenamentului,
diferenţiate pe componente (fizic, tehnic, tactic şi psihologic) şi modul lor de programare în
structura antrenamentului.
Individualizarea presupune acordarea amănunţită a atenţiei antrenorului asupra
fiecărui sportiv în funcţie de calităţile şi potenţialul acestuia, de particularităţile de învăţare şi
specificul sportului, indiferent de nivelul de performanţă.
Scop:
Optimizarea procesului de pregătire individualizată, prin elaborarea şi valorificarea
unor modele operaţionale, în vederea realizării unui antrenament cu mijloace raţionalizate,
pentru stimularea şi creşterea obiectivelor de performanţă în handbalul juniorilor I.
Ipoteze:
1. Dacă se construiesc programe de pregătire cu mijloace raţionalizate pentru toate
componentele, se poate optimiza capacitatea de performanţă;
2. Dacă se aplică planuri de pregătire individualizată pentru sportivii de perspectivă –
juniorii I, se asigură o bună realizare a relaţiei acesteia cu raţionalizarea
mijloacelor;
3. Dacă se identifică unele sisteme de evaluare a sportivilor în jocul sportiv handbal, se
poate realiza individualizarea;
Metode de cercetare:
 Studierea informaţiei documentare de specialitate;
 Observaţia pedagogică;
365
 Ancheta tip chestionar;
 Înregistrări prin probe şi teste de control;
 Experimentul pedagogic;
 Metoda statistico – matematică de prelucrare şi interpretare a datelor;
 Metoda grafică, de prezentare a evoluţiei valorilor variabilelor înregistrate.
Conţinutul experimentului:
Locul desfăşurării cercetării:
Cercetarea s-a desfăşurat la clubul sportiv Rapid Bucureşti – secţia de Handbal
Feminin, după ce în prealabil în 2005, s-a obţinut acordul conducerii clubului pentru
realizarea cercetării experimentale a proiectului cu titlul: “Relaţia dintre raţionalizarea şi
individualizarea mijloacelor de antrenament în jocurile sportive”.
Subiecţii investigaţi:
Iniţial au fost investigaţi un număr de 49 de subiecţi – juniori I – handbal fete şi băieţi.
Ulterior experimentul s-a realizat pe un număr mai redus de sportivi şi anume pe 14 Junioare
I, care sunt componentele echipei de handbal feminin Rapid Bucureşti.
Echipa activează în primul eşalon competiţional al României de Juniare I, competiţie
organizată de Federaţia Română de Handbal (FRH).
Perioadele şi strategiile afectate experimentului preconizat au fost:

 2006 – 2007 reprezintă intervalul experimentului propriu-zis (de confirmare),
în care metodologia de lucru convenită a fost aceea ca în etapele “turului” competiţiei,
cercetătorii să se implice direct în procesul de instruire a sportivelor prin programul special
elaborat de mijloace specifice raţionalizate în handbalul modern, urmând ca în celelalte etape
ale returului competiţiei activitatea procesului de instruire să se efectueze de către beneficiarii
programului, respectiv de către antrenoarea secţiei de juniare I – handbal.
Obiectivul de investigare prioritar pentru această perioadă de cercetare a fost,
recoltarea datelor care să evidenţieze eficienţa / ineficienţa programului de mijloace tehnico-
tactice raţionalizate care a fost creat pentru pregătirea sportivă a echipei de handbal feminin –
junioare I.
Conţinutul procesului de antrenament sportiv pe intervalul activităţii experimentale s-a
realizat pe baza programului de mijloace raţionalizate conceput de către noi şi aplicat sub
forma antrenamentelor cu echipa de juniare I – Rapid Bucureşti.
Parametrii statistici calculaţi pe echipă / probă de motricitate

Punctaj anul Punctaj anul
competiţional competiţional
Nr. 2005 - 2006 2006 - 2007
Probe de control t p
Subiecţi
X S m X S m
puncte puncte
Aruncarea mingii <
56,6 2,35 0,63 61,9 2,63 0,71 5,58
handbal (m)* 0,001
<
Pentasalt (m) * 55,6 2,93 0,78 61,1 2,63 0,71 5,21
0,001
14 5 x 30 m (s) 56 2,64 0,71 59,9 2,35 0,63 4,11
<
0,01
<
3 x 200 m (s) 56,3 2,05 0,55 60,4 2,63 0,71 4,57
0,001
<
Proba tehnică (s) 56,7 2,35 0,63 60,9 2,93 0,78 4,19
0,01
366
Suma şi media punctajului primit la probe în 2005 - 2006
2,5
1,5
0,5
0
1 2 3 4 5
S 2,35 2,93 2,64 2,05 2,35
m 0,63 0,78 0,71 0,55 0,63
Legenda: 1. Aruncarea mingii de handbal; 2. Pentasalt; 3. 5 x 30m;

4. 3 x 200m; 5. Proba tehnică.
Suma şi media punctajului primit la probe în 2006 - 2007
2,5
1,5
0,5
0
1 2 3 4 5
S 2,63 2,63 2,35 2,63 2,93
m 0,71 0,71 0,63 0,71 0,78
În urma efectuării operaţiilor matematice corespunzătoare, s-a obţinut o valoare a

“t-ului” de t = 4,91 mai mare decât cel din tabelă la n = 11 şi p<0,001 (t = 4,437). Diferenţa
dintre “t-ul”tabelar şi cel calculat este semnificativă fapt ce ne permite să afirmăm, pe baza
datelor recoltate la momentul verificării, că evoluţia performanţială globală a echipei Rapid
Bucureşti – Junioare I pe durata experimentului propriu-zis nu a fost întâmplătoare.
Totalitatea datelor prelucrate statistic pentru evidenţierea comportamentului global – motric şi
de joc – demonstrează că programul de pregătire a echipei de handbal feminin – junioare I,
prin mijloace de acţionare specifice raţionalizate şi individualizate pe care l-am conceput şi
aplicat în procesul de instruire, a influenţat în mod pozitiv randamentul de joc al acestuia, cu o
probabilitate de 99%. Afirmaţia este susţinută şi de clasarea echipei de handbal Rapid –
junioare I la încheierea etapelor din Tur a Campionatului Naţional de Junioare I , pe locul I.
367
Concluzii:
 Acţionarea prin mijloace raţionalizate în antrenamentele junioarelor I presupun

condiţii şi o strategie în care munca de echipă este absolut necesară.
 Instruirea juniorilor I prin mijloace raţionalizate, algoritmizate şi individualizate
a dovedit faptul că există multiple facilităţi în: programarea şi planificarea unităţilor de
antrenament, stabilirea unui control a raportului optim între valorile principalilor indicatori
cantitativi şi calitativi ai procesului de pregătire sportivă şi desfăşurarea cu succes a
competiţiilor sportive.
 Strategiile de aplicare a tehnologiilor didactice de instruire prin mijloace de
acţionare raţionalizate, s-au dovedit eficiente, confirmând din punct de vedere statistico –
matematic ipoteza de lucru, atât pentru parametrii motrici cât şi pentru cei tehnico – tactici
investigaţi.
Bibliografie:
NEGULESCU, I. (2000). “Handbal, tehnica jocului”, Bucureşti

NEGULESCU, I. şi colab. (2006). “Proiect de cercetare. Orientări teoretico – metodice în
utilizarea raţională a mijloacelor de antrenament individualizat”. În: Sesiunea Internaţională
de Comunicări Ştiinţifice A.N.E.F.S. – 2006. Bucureşti
NEGULESCU, I. şi colab. (2007). “Studiu preliminar privind stabilirea unui program
experimental în vederea raţionalizării şi individualizării mijloacelor de antrenament din
handbal”. În: Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice A.N.E.F.S. – 2006. Bucureşti
NEGULESCU, I., RĂCHITĂ, C. (2005). „Informatica aplicată în oportunităţile de
înregistrare, prelucrare şi analiză a frecvenţei acţiunilor de finalizare în handbalul de top
Jocurile Olimpice – Atena 2004”.
Abstract:
The result of the theoretical approach of the issue, advanced experience, sociologic
questionnaire, test, pedagogical designing and modeling have ascertain the best structure and contents
regarding the handball players training, în the coaching system of the block type monocycles which
have been worked out on the basis of associated and belated metrical tasks methodology, established
by the effects of the instructive and functional transfer of the qualities aiming at intensifying the
process of specializations, by strictly obeying the fundamental methodological principles: the systemic
cyclical and continuity principles dissected towards the cumulative results as a consequence of the
efforts dynamics during the training process.
368
DINAMICA INDICILOR FUNCŢIONALI AI CAPACITĂŢII

DE EFORT LA BASCHETBALIŞTII ÎNCEPĂTORI PRIN
APLICAREA JOCURILOR PREGĂTITOARE ÎN
ANTRENAMENTUL SPORTIV
Lect. univ. drd. ROBERT SAKIZLIAN

Cuvinte cheie: baschet, baschetbalişti începători, capacitate fizică de efort,

antrenament fizic, antrenament tehnic
Armonia dintre indicii morfologici şi funcţionali, precum şi proporţionalitatea între

indicii funcţionali, reprezintă obiective prioritare ale procesului de antrenament. Progresele
performanţelor sportive devin posibile datorită recţiei adaptative a organismului uman faţă de
solicitările tot mai mari din cadrul efortului din antrenament.
Pentru a evidenţia adaptarea organismului la efortul fizic prestat în cadrul
antrenamentului sportiv, am testat capacitatea funcţională prin următoarele teste fiziologice:
Testul Sargent, Testul Harward şi Testul Ruffier.
În continuare, prezentăm rezultatele obţinute ale subiecţilor care au luat parte la
experimentul pedagogic.
TESTUL SARGENT (tabel nr. 1 şi fig. nr. 1)
La testarea iniţială s-a constat că valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale
sunt de 108,4 cu o eroare a mediei de 2,96, în timp ce la grupa martor sunt de 103,5 cu o
eroare a mediei 4,51. Coeficientul de variabilitate (Cv) are la grupa experimentală o valoare
de 9,50%, în timp ce la grupa martor valoarea acestuia este de 15,02%, lucru ce demonstrează
la grupa experimentală omogenitate mare şi omogenitate moderată la grupa martor.
Tabel nr. 1 Capacitate funcţională
Probe de control Eşantion Testarea iniţială Testarea finală

X±Em S Cv% X±Em S Cv% T P
TESTUL E 108,4±2,95 10,3 9,50 120,8±2,76 10,0 8,30 2,61 0,05
SARGENT- P M 103,5±4,51 15,5 15,02 111,9±3,58 12,4 11,11 7,49 0,01
PROBA E 75,19±1,65 5,71 7,60
86,14±1,65 8,33 9,67 7,90 0,01
HARWARD - IH M 76,81±1,72
5,94 7,74 81,78±1,67 5,77 7,06 7,49 0,01
PROBA E 9,8±0,48 1,65 16,87
8,1±0,39 1,34 16,52 4,84 0,01
RUFFIER- IR M 10,20±0,53
1,84 18,01 9,0±0,31 1,06 11,83 4,78 0,01
P 0,01 f 10 t = 3,169
P  0,05 f 10 t = 2,228
La testarea finală valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 120,8 cu
eroare a mediei de 2,76, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 111,9 cu eroare
a mediei de 3,58. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult de valorile
modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei
369
experimentale are valoare de 8,30%, iar la grupa martor de 11,11%, indicând un grad de
omogenitate mare la ambele grupe.
grupa experimentală grupa martor model de specialitate
120,8 120
125
120 111,9
108,4
valori
115
103,5
110
105
100
95
90
testare iniţială testare finală
Figura nr. 1 Testul Sargent

(dinamica mediilor între testări comparată cu modelul)
Privind semnificaţia corelării dintre testările iniţiale şi finale ale grupei experimentale
se evidenţiază că “t” calculat de valoare 2,61 este mai mare decât “t” tabelar (Fisher) la pragul
de semnificaţie (p) 0,05, evidenţiind diferenţe semnificative între testări. În ceea ce priveşte
grupa martor valoarea lui “t” calculat este de 7,49 fiind mai mare decât “t” statistic, rezultând
de asemenea, diferenţe semnificative între testări la p 0,01.
Observând diferenţele dintre mediile testărilor iniţiale şi finale ale grupei
experimentale, constatăm că rata de creştere este de 12,4, în timp ce la grupa martor este de
8,4.
TESTUL HARWARD (tabel nr. 1 şi fig. nr. 2)

În cadrul testării iniţiale valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de
75,19 cu eroare a mediei 1,65, iar ale grupei martor sunt de 76,81 cu eroare a mediei 1,72.
Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei experimentale este 7,60%, iar cel al grupei martor
de 7,74%, fapt ce demonstrează cele două grupuri au omogenitate mare.
eroare a mediei de 1,65, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 81,78 cu eroare
a mediei de 1,67. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult de valorile
modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei
experimentale, constatăm că rata de creştere a indicelui Harward este de 10,95, în timp ce la
grupa martor este de 4,97.
370
86,14
90 85
81,78
85
valori
75,19 76,81
80
75
70
65
Figura nr.2 Testul Harward

TESTUL RUFFIER (tabel nr.1 şi fig. nr. 3)

sunt de 9,8 cu o eroare a mediei de 0,48, în timp ce la grupa martor sunt de 10,20 cu o eroare
a mediei 0,53. Coeficientul de variabilitate (Cv) are la grupa experimentală o valoare de
16,87%, în timp ce la grupa martor valoarea acestuia este de 18,01%, lucru ce demonstrează
că gradul de împrăştiere a rezultatelor este mediu, grupele având un grad moderat de
omogenitate.
eroare a mediei de 0,39, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 9,0 cu eroare a
mediei de 0,31. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult de valorile modelului
din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei experimentale are
valoare de 16,52%, iar la grupa martor de 11,83%, indicând un grad de omogenitate moderat la
grupa experimentală şi mare la grupa martor.
de asemenea diferenţe semnificative între testări la p 0,01.
experimentale, constatăm îmbunătăţirea indicelui Ruffier de 1,7, în timp ce la grupa martor
este de 1,2.
Analizând rezultatele la probele funcţionale putem face câteva aprecieri şi observaţii:
- ritmul de dezvoltare la aceşti indicatori este bun, cu un plus în favoarea grupei
experimentale, parametrii organismului pentru susţinerea efortului fiind modelabili
prin procesul de antrenament sportiv;
- rezultatele superioare a grupei experiment care s-au apropiat mai mult de modelul de
specialitate, confirmă eficienţa aplicării mijloacelor propuse în experimental
pedagogic;
- îmbunătăţirea indicilor somatici, motrici şi tehnici prin aplicarea jocurilor pregătitoare,
influenţează pozitiv creşterea capacităţii de efort a baschetbaliştilor începători de 12-
14 ani.
371
9,8 10,2
12
9
10 8,1
valori
8
5
6
0
Figura nr.3 Testul Ruffier

BIBLIOGRAFIE
AVRAMOFF, E. – Fiziologia efortului fizic, I.E.F.S., Bucureşti, 1988,

BARANGA, Gh.; MUJICOV, N. – Jocuri de mişcare pentru elevi, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1968
CIORBĂ, C-tin. – Baschet, I.N.E.F.S., Chişinău, 1997
CORDUN, M. – Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti 1999
DRĂGAN, I. - Pregătirea biologică de concurs şi refacerea în sport. Medicina sportivă
aplicată, Editura Editis, Bucureşti, 1994
DUMITRIU, V. – Studiul dezvoltării fizice la şcolari printr-un sistem de proporţii corporale,
Comunicare în vol. Academiei de Ştiinţe Medicale, Bucureşti, 1979
ABSTRACT:
The goal of this thesis is to optimize and enhance the physical effort capacity of beginner
basketball players by preliminary training games during the training period. The result of the
pedagogical experiment proved the efficiency of introducing preliminary training games during
practice sessions of beginners players, by enhancing their physical effort capacity as compared to the
results obtained by the control group. At the same time a very good adaptation to physical effort was
noticed for the experimental group.
372
ROLUL MOTIVAŢIEI
ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
Asist. univ. drd. ŞTEFAN SĂNDULACHE

Asist. univ. drd. MIHAELA ALUPOAIE
FEFS –Spiru Haret
Keywords: motivation, motiv, sportive activities
Introducere:
Cunoaşterea motivaţiei sportivului pentru activităţile şcolare şi sportive este
importantă pentru a adapta mijloacele de instruire în raport de această motivaţie şi pentru a
interveni formativ în direcţia modificării ei.
Pentru cunoaşterea unui sportiv, alături de reliefarea altor dimensiuni ale personalităţii
(temperament, aptitudini, caracter), este necesară şi cunoaşterea organizării sale motivaţionale
caracteristice.
M. Epuran şi V. Horghidan (1968) au încercat o grupare în trei categorii a motivelor
necesare practicării activităţilor corporale, în general şi a activităţilor sportive, în special:
 Prima categorie cuprinde formele înnăscute, printre care trebuinţa de mişcare, a
cărei satisfacere asigură dezvoltarea psihofizică a omului. Aceasta este una din cele mai
importante pentru activitatea sportivă bazată pe comportamentul motric. Ea este mai
cunoscută în primele perioade perioade ale vieţii (copilărie şi adolescenţă). Dinamismul
generat de această trebuinţa capătă în adolescenta o anumită organizare, integrându-se în
forme, care au o anumită valoare din punct de vedere social. Nevoia şi dorinţa de mişcare
constituie un factor important, prezent la toţi cei care au obţinut şi obţin performanţe înalte în
activitatea sportivă.
 A doua categorie cuprinde formele care capătă dimensiune pentru fiecare individ
numai într-o anumită conjunctură social-educaţională: emulaţia, trebuinţa de autocunoaştere,
de autoeducare, de afirmare, simţul riscului, al aventurii.
Aceste categorii cuprind factorii motivaţionali de bază ce direcţionează copilul sau
tânărul spre practicarea sistematică a unui sport, spre specializare şi consacrare, succesul
depinzând şi de alţi factori dintre care aptitudinile specifice şi atitudinile favorabile care sunt
de cea mai mare importanţă.
 A treia categorie cuprinde factori motivaţionali dobândiţi în urma practicării
sportului. „Stereotipiile” formate în această activitate creează prin generalizare obişnuinţa de
mişcare, tendinţa spre realizare sistematică, organizată a mişcării, capabilă să mobilizeze
persoana în mod susţinut pentru activitatea corporală.
Singer începe analiza motivaţiei pentru performanţă prin examinarea naturii
activităţilor sportive. Activităţile care sunt foarte simple sunt bine executate, atât în cazul unui
nivel de motivaţie foarte înalt, cât şi foarte scăzut, presupunând că sunt bine şi raţional
învăţate. Prea multa motivaţie are ca rezultat o stare de tensiune şi o incapacitate de
coordonare a mişcărilor musculare adecvate.
Emoţiile mari, legate de stările de motivaţie, pot stingheri procesele intelectuale care
se asociază cu acte complexe de reacţie. Activităţile care sunt mai puţin dificile, cer, probabil,
373
un nivel moderat de motivaţie. Este, deci, necesar a se analiza activităţile care trebuie învăţate
şi executate, înainte de a putea determina nivelul optim de motivaţie a sportului.
Nu există un nivel unic de motivaţie, potrivit tuturor felurilor de activităţi sportive.
Există un nivel optim de motivaţie pentru fiecare individ şi pentru fiecare sarcină.
Orice om îşi are propria personalitate, unică. La unii sportivi anxietatea este mai mare
decât la alţii, fapt care se datorează atât unor factori genetici, cât şi experienţelor din trecut.
Unii sportivi se situează undeva pe la mijloc între aceste extreme. Un sportiv adevărat este cel
care poate demonstra o buna stăpânire a emoţiilor şi, în consecinţa, o motivaţie în vederea
performanţei.
Nu e de nici un folos pentru un antrenor să încerce să stimuleze şi să încurajeze pe un
sportiv care acţionează la un nivel superior de energie şi într-o stare de mare anxietate. Acest
tip de sportiv trebuie să fie moderat. O intervenţie de motivare suplimentară ar fi în
dezavantajul sau. Pe de altă parte, sportivul care acţionează la un nivel de motivaţie foarte
scăzut, cu o stare de anxietate redusă, trebuie stimulat, ţinând seama de rezultatele analizei
naturii activităţii sale şi, desigur, a performanţei.
Deci interesul trebuie să fie acordat nivelului optim de motivaţie pentru fiecare sportiv
şi pentru orice circumstanţe.
O problemă importanta este tehnica reală de instructaj şi tehnicile de antrenament
folosite de antrenor pentru motivarea sportivului. S-a demonstrat ca anumite tehnici pot
influenta, în general, în acelaşi fel majoritatea oamenilor.
M. Bonet consideră, într-o lucrare de analiză a motivaţiei sportivului, că cele mai
importante motive care determină individul să practice sportul sunt următoarele:
- Afirmarea de sine. Sportul, prin natura sa, oferă individului posibilitatea de a se
autocunoaşte mai bine, de a se perfecţiona, de a se autodepăşi. Activitatea sportivă răspunde şi
altor cerinţe legate de trebuinţa de autoafirmare, şi anume: nevoia de a se face acceptat;
nevoia de a primi un rang intr-o colectivitate; nevoia de a fi aprobat; - nevoia de prestigiu.
- Dorinţa de a câştiga este motiv fundamental în activitatea sportivă. Formele pe care le
capătă sunt următoarele: tendinţa de a obţine primul loc, glorie, recompense materiale;
aspecte ale afirmării de sine legate direct de ocuparea locului I; tendinţe agresive în raport cu
adversarul.
- Nevoia de mişcare, un motiv fundamental pentru activitatea sportivă, oferind
individului ce practică mişcarea satisfacţie prin mişcarea însăşi.
- Tendinţele sociale, prin sport se realizează nevoia de afiliere la un grup social.
Tendinţa de afiliere îmbrică şi forme de căutare a grupului, a dorinţei de integrare într-un
colectiv de indivizi, a dorinţei de a participa la viaţa grupului şi de a juca un rol în cadrul
colectivului.
- Interesul pentru competiţii
- Agresivitatea şi combativitatea este tendinţa generală de a lupta, de a se opune altei
fiinţe, de a depăşi adversarul şi de a se depăşi pe sine însuşi. Agresivitatea şi combativitatea
nu sunt identice. Agresivitatea este tendinţa distructivă, o reacţie violentă la frustraţie, care se
manifesta frecvent în reacţii necontrolate de furie şi brutalitate. Combativitatea este aspectul
activ-constructiv al dorinţei de lupta. Sentimentul care animă este pozitiv, iar gândirea este
lucidă.
- Gustul riscului este un motiv important al angajării sportivului în competiţie, în
sporturile în care riscul şi neprevăzutul joacă un rol foarte mare.
V. Horghidan şi I. Holdevici consideră că motivele care determină activitatea
desfăşurată de elev la ora de educaţie fizică se grupează în două categorii: - intrinsecă şi
extrinsecă.
374
Motivaţia intrinsecă, la rândul ei, se împarte în:

 Tendinţe sociale
 Tendinţe legate de autoafirmarea eu-lui
 Tendinţe înnăscute
 Interese pentru activitatea de tip sportiv
Structura motivaţiei elevilor pentru educaţie fizică

(Horghidan – Holdevici)
TENDINTE SOCIALE TENDINTE LEGATE DE

 Identificarea cu modelul AUTOAFIRMAREA EULUI
 Nevoia de statut  Nevoia de autoafirmare
 Nevoia de afiliere  Nevoia de success
 Nevoia de intrecere  Nevoia de aprobare
 Nevoia de a se compara  Dorinta de autoperfectionare
cu altii  Compensarea inferioritatii
MOTIVATIA INTRINSECA
TENDINTE INNASCUTE INTERESE PENTRU

 Trebuinta de miscare ACTIVITATEA DE TIP SPORTIV
 Tendinte ludice  Curiozitate
 Tendinte agresive  Dorinta de a deveni sportive
 Dorinta de a deveni campion
MOTIVATIA EXTRINSECA
 Nota
 Lauda
 Dojana
 Obligativitatea participarii
375
Concluzii şi propuneri
Motivaţia are o mare importanţă în reglarea activităţii de educaţie fizică şi sport,

deoarece copilul trebuie să participe activ şi conştient, adică motivat într-un anumit fel în
ceea ce face. Astfel putem concluziona că profesorii şi antrenorii trebuie să cunoască motivele
participării elevilor şi sportivilor la lecţiile de educaţie fizică, cât şi la antrenament; să observe
şi să stimuleze angajarea în întrecere folosind metode cât mai noi şi eficiente.
Bibliografie
Epuran, M., Psihologia educaţiei fizice, Editura Sport-Turism, Bucureşti,1976.

Epuran, M., Holdevici, I., Psihologia educaţiei fizice, Academia naţională de Educaţie Fizică
şi Sport, Bucureşti, 1994
Epuran, M., Psihologia educaţiei fizice şi sportului, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 1995
Golu, P., Zlate, M., Verza, E., Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti,1996
Neacsu, I., Motivaţie şi învăţare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978
Abstract:
Physical education and sports is having a benefic influence over physical harmonious
development, of motrics development of children and în the same time, over their psyhological
development. To achieve those important objectives, the children should participate at the practice or
training more active, with more awarness, supported by motivation and first of all, the inside
motivation. Motivation could be based or reorganized thru education, mean while if there is no born
predisposition, they can not be developed în time. For physical education and sports activitie, the main
problem is the knowledgement and development of young pupils. To reach all this objectives, active
participation of pupils în practice or training should be awarness, supported by a lot of motives, like
we said before, first of all, the inside ones.
376
EXERCIŢIUL FIZIC FACTOR DE ADAPTARE LA

MODIFICĂRILE MEDIULUI NATURAL
Conf. univ. dr. SORIN ŞERBĂNOIU – ANEFS
Cuvinte cheie: mediu natural, adaptare biologică la mediu, mecanisme adaptative.
Alvin Toffler observa cu sarcasm: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din
capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.
Tot mai des este adusă în discuţie problema procesului de încălzire globală. Suntem
avertizaţi asupra modificărilor pe care mediul natural le va înregistra şi implicit despre
modificările pe care le vor resimţi indivizii speciei umane.
Abordările actuale vizează modalităţile de scădere a gradului de poluare prin
folosirea raţională a tuturor resurselor, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor
reziduale utilizabile, corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu
măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin
poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport cu dispozitive şi
instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, etc.
Mediul înconjurător este un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă
rezultatul interferenţelor unor elemente naturale – sol, aer, apa, climă, biosferă – cu elemente
create prin activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile
existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare ale speciei umane şi societăţii.
Existenţa individului şi implicit orice activitate umană este de neconceput în afara
mediului. De aceea calitatea în ansamblu a acestuia, precum şi a fiecărei componente în parte,
îşi pun amprenta asupra calităţii existenţei şi evoluţiei indivizilor.
În felul acesta mediul înconjurător apare ca o realitate complexă care include nu numai
mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de
“component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Ansamblul de relaţii şi raporturi ce se stabilesc între om şi natură influenţează
echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă şi de muncă pentru om, precum şi
perspectivele dezvoltării societăţii în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conţinutul
activităţii în societate cât şi crearea condiţiilor de existenţă umană.
În prezent cercetările legate de calitatea mediului şi diminuarea surselor de poluare s-
au concretizat într-un ansamblu de acţiuni şi măsuri care prevăd:
 cunoaşterea temeinică a mediului, a interacţiunii dintre sistemul economic şi sistemele
naturale; consecinţele acestor interacţiuni; utilizarea raţională şi cu maxim de
economicitate a resurselor naturale;
 prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de om, sau de cauze naturale;
 armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii în ansamblu, sau a
agenţilor economici, privind utilizarea factorilor de mediu.
Aşadar, putem afirma că mediul trebuie adaptat şi organizat pentru a răspunde
nevoilor indivizilor, ceea ce presupune utilizarea unor elemente şi resurse naturale pentru a
deservi populaţia. Această dependenţă cunoaşte un mare grad de reciprocitate, datorită
faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului.
Omul – cel mai adaptabil animal, este o sintagmă care a fost verificată sub diferite
forme în numeroase momente ale evoluţiei social istorice şi biologice ale speciei umane. Nu
377
se poate nega rolul inteligenţei şi proceselor intelectuale în adaptarea speciei umane la
modificările de orice natură la care a fost supusă de-a lungul istoriei, însă la fel de important
considerăm să fie raspunsul adaptativ pe care organismul îl oferă din punct de vedere
funcţional şi motric, şi care nu de puţine ori a asigurat supravieţuirea şi perpetuarea speciei.
În acest context, propunem o nouă abordare a procesului de educaţie fizică, din
perspectiva activităţii orientate către adaptarea biologicului uman la condiţiile de mediu natural.
În susţinerea acestei noi ipostaze aducem argumentul care stă la baza progresului în
activitatea de educaţie fizică şi sport – adaptarea.
După cum se cunoaşte, efortul specific activităţii de educaţie fizică şi sport desfăşurat
în vederea optimizării potenţialului biologic şi a perfecţionării capacităţii de efort, are la bază
procesul de adaptare a organismului la solicitările specifice.
Plecăm de premisa că solicitarea aparatelor şi sistemelor responsabile cu răspunsul
adaptativ al organismului la efortul specific educaţiei fizice şi sportului, va conduce la o
creştere a capacităţii de adaptare generală a organismului. Totodată, nu trebuie pierdută din
vedere posibilitatea de a dobândi un tip de imunitate specifică, prin utilizarea factorilor
naturali în practicarea exerciţiului fizic.
Prin relaţia dintre practica exerciţiului fizic şi cadrul natural se pot stabili noi obiective
ale educaţiei fizice, precum:
- stimularea proceselor biologice adaptative;
- formarea unui comportament favorabil faţă de mediul natural prin prezervarea
elementelor ce asigură echilibrul ecologic necesar menţinerii şi evoluţiei speciei umane;
- formarea unui sistem de obişnuinţe individuale şi colective care să asigure ecologia
mediului natural;
- orientarea conştiinţei individului de la imaginea de ”stăpân al naturii”, către cea de
“produs - parte a naturii”.
În contextul actual al procesului de încălzire globală, scopul demersului nostru este de
a propune o nouă abordare a procesului de practicare a exerciţiului fizic. Posibilitatea de a
crea la nivelul biologicului uman răspunsuri funcţionale adaptative faţă de modificările
ecosistemului, odată cu formarea unei atitudini şi conduite favorabile ale individului faţă de
mediul înconjurător, poate reprezenta un alt unghi de acţiune care să se alăture cu succes
iniţiativelor existente în prezent.
Dacă în prezent observăm că tendinţele vizează acţiuni economice şi sociale care să
scadă gradul de poluare de orice natură, noi propunem să ne aplecăm atenţia către organismul
uman, care în orice caz va trebui să facă faţă modificărilor de climă şi ecosistem prin
capacitatea sa de adaptare.
Cu alte cuvinte, să ne îngrijim şi de posibilitatea individului de a crea răspunsuri
funcţionale adaptative, odată cu formarea unei atitudini şi conduite favorabile faţă de mediul
înconjurător.
Vedem posibil acest lucru prin selecţionarea activităţilor motrice şi orientarea
solicitării către aparatele şi sistemele responsabile în cea mai mare măsură de capacitatea de
adaptare a organismului uman la modificările de mediu.
Pentru acest lucru considerăm necesar să parcurgem următoarele etape:
- identificarea principalelor aparate şi sisteme ale organismului uman care sunt
responsabile de răspunsurile adaptative ale biologicului la modificările de mediu
- identificarea tipului de efort care produce solicitări la nivelul acestor aparate şi
sisteme şi conduce la creşterea capacităţii de adaptare
- identificarea factorilor naturali care conduc la călirea organismului şi care pot
reprezenta un mediu propice practicării anumitor forme de exerciţiu fizic
- selecţionarea activităţilor de educaţie fizică şi sport care corespund intenţiilor noastre
- identificarea situaţiilor şi modalităţilor de acţionare în vederea formării unei atitudini
şi obişnuinţelor favorabile ecologizării mediului natural
378
- alcătuirea unor programe generale care să prezinte tipul de solicitare, dozarea
efortului, mediul natural de exersare, modalitatea de a crea comportamente favorabile
prezervării mediului natural, şi care să permită adaptarea la diferite categorii de vârstă, sex,
nivel de pregătire, etc
- identificarea partenerilor sociali care să permită promovarea şi extinderea unui
asemenea program
În abordarea noastră imunitatea naturală şi imunitatea dobândită sunt două aspecte pe
care le avem în vedere atunci când discutăm despre călirea organismului şi capacitatea de
adaptare a acestuia.
Mecanismele imunităţii reprezintă o formă de răspuns a organismului faţă de elemente
nocive intrate sau produse de organism. Uneori aceste mecanisme îmbracă forme adaptative
faţă de unii factori, pe care dacă nu îi distrug se obişnuiesc să funcţioneze în prezenţa lor. Fapt
similar şi în cazul nostru. Dacă practicarea exerciţiului fizic nu poate interveni direct în
stoparea procesului de încălzire globală, ea poate contribui la adaptarea organismului la
modificările de ecosistem şi totodată poate forma comportamente favorabile prezervării
mediului natural, lucru deloc neglijabil.
În acest sens programele de activitate fizică trebuie să aibă în vedere corelaţia dintre
practicarea exerciţiului fizic şi elementele naturale. Pentru realizarea obiectivelor privind
adaptarea biologică a individului, creşterea imunităţii naturale şi dobândirea imunităţii
specifice prin călirea organismului, considerăm că trebuie îndeplinite următoarele condiţii în
alcătuirea programelor:
- gradarea stimulului
- continuitatea aplicării stimulului
- variaţia intensităţii stimulului
- diversificarea mijloacelor utilizate
- individualizarea mijloacelor utilizate
- diversificarea condiţiilor naturale de aplicare a stimulului
Această nouă abordare a exerciţiului fizic, ca mijloc de îmbunătăţire a capacităţii de
adaptare a organismului la modificările de mediu, sperăm că va deschide noi perspective
domeniului, că va suscita tot mai mult interes din partea cercetătorilor şi specialiştilor în
educaţie fizică şi sport şi poate mai mult decât orice, va putea să asigure menţinerea unui nivel
crescut al calităţii vieţii în condiţiile modificărilor mediului natural, contribuind alături de alţi
factori la supravieţuirea şi dezvoltarea speciei umane.
ABSTRACT
Physical exercise - adaptive factor to natural conditions changes

The environment it is an essential element for the human being existence and it represents the
result of the interactions between some natural elements – air, water, earth, climate, bio-sphera and the
elements created by the human activity. All these work together and influence both the conditions of
living and the development possibilities for the human species and for the society.
The aim of our study is to propose a new direction for practicing physical exercises în order to
create functional adaptive reactions at the biological level of the human body, due to the ecosystem
changes, and, în the same time, to form a proper attitude and a favorable behavior toward the
environment.
We consider that practicing physical exercises for improving the adaptive capacity of the
human body to the environment changes will lead to new perspectives for the physical education and
sports area. On the other hand, this may assure a higher life quality, în the respect of the natural
environment changes and a contribution, among other factors, to the surviving and to the development
of the human species.
379
380
STUDIU PRIVIND INFLUENŢA GIMNASTICII AEROBICE

COMPARATIV CU JOCURILE SPORTIVE ASUPRA
AMELIORĂRII CAPACITĂŢII AEROBE LA STUDENTE
Cuvinte cheie: capacitate aerobă, gimnastică aerobică, jocuri sportive.
Domeniul de referinţă: educaţie fizică universitară.
INTRODUCERE
Capacitatea aerobă semnifică, după opinia unor specialişti, posibilităţile

organismului de a presta un efort submaximal moderat mic şi de a-l menţine timp cât mai
îndelungat prin metabolism aerob - fosforilare oxidativă a substratului glucidic şi lipidic.
Gimnastica aerobică, alături de celelalte forme de manifestare a efortului aerob
(ciclism, înot, alergare etc.) se caracterizează printr-o activitate musculară crescută şi ritmică,
la o intensitate submaximală, cu apariţia întârziată a oboselii (după 10-15 minute).
Nivelul capacităţii de efort aerob este evaluat în funcţie de utilizarea oxigenului în
timpul unui efort fizic de durată. Prin practicarea gimnasticii aerobice se poate îmbunătăţii
capacitatea funcţională a sistemului respirator (capacitatea vitală, volumul total pulmonar şi
volumul de rezervă), precum şi cea de absorbţie şi consum maxim al oxigenului pe timpul
efortului.
Cercetările efectuate până acum, în diferitele forme de practicare a exerciţiilor fizice
aerobe au arătat creşteri marcante ale VO2, ca urmare a practicării lor sistematice.
Plecând de la premisa că parametrii biologici au importanţă deosebită în procesul
dezvoltării fiinţei umane, aceştia condiţionând sănătatea, educaţia, instruirea şi în cele din
urmă procesul muncii, am formulat următoarea ipoteză experimentală:
Folosind în mod operaţional conţinutul metodologic al gimnasticii aerobice în cadrul

lecţiilor de educaţie fizică, se poate ameliora evident condiţia fizică a studentelor.
Eşantionul supus investigaţiei a cuprins un număr de 60 studente ale Universităţii din

Bucureşti, din anii I şi II, care au constituit grupele „experimentală” şi „martor”, astfel:
- GRUPA EXPERIMENTALĂ - gimnastică aerobică
- GRUPA MARTOR - baschet şi volei
Pentru testarea capacităţii aerobe am folosit Testul Cooper. Scopul acestui test este de
a estima VO2 max. În funcţie de performanţa realizată în alergare timp de 12 minute pe teren
plat.
În funcţie de distanţa parcursă, în km, Cooper a realizat scala de calificative şi
corespondenţa dintre distanţa parcursă în 12 minute şi VO2 max.
Prezentăm mai jos rezultatele comparative la Testul Cooper ale grupelor
experimentală şi martor.
381
TESTUL COOPER
Gimnastică aerobică - Baschet
Valori
Gimnastica
Indicatori statistici Baschet
aerobică
T.F. T.F.
Media aritmetica 1645,31 1638,89
Eroarea Standard 37,10 79,54
Mediana 1650,00 1650,00
Modulul 1800,00 1600,00
Abaterea Standard 296,80 413,32
TESTUL COOPER
Gimnastică aerobică - Volei
Valori
Gimnastica
Indicatori statistici Volei
aerobică
T.F. T.F.
Media aritmetica 1645,31 1419,05
Eroarea Standard 37,10 80,66
Mediana 1650,00 1500,00
Modulul 1800,00 1500,00
Abaterea Standard 296,80 369,62
382
În funcţie de distanţa parcursă - în km - Cooper a stabilit scala de calificative pentru
condiţia fizică, evidenţiată în tabelul de mai jos. S-a stabilit, totodată, corespondenţa între
distanţa parcursă în 12 min şi VO2 max., putându-se astfel estima consumul maxim de oxigen
în funcţie de performanţa realizată în alergare timp de 12 minute:
Condiţie fizică Grupa de vârstă

sub 30 de ani
Slabă < 1,52
Mediocră 1,52 - 1,82
Medie 1,84 - 2,14
Bună 2,16 - 2,62
Excelentă > 2,64
Corespondenţa între condiţia fizică şi distanţa parcursă în 12 min. (Cooper, 1982)
REZULTATELE OBŢINUTE
Gimnastică aerobică – Baschet

 Media aritmetică - valoarea tendinţei centrale - este sensibil mai mare la grupa
experimentală (1645,31 m.), faţă de cea a grupei martor (1638,89 m); diferenţa dintre aceste
medii este nesemnificativă, pe ansamblu grupa experimentală având o rezistenţă mai bună;
 Analiza dispersională ANOVA indică diferenţe nesemnificative între grupurile
cercetate: raportul F = 0,01 cu 1 şi 89 grade de libertate are valoarea de 3,95 şi este nesemnificativ
la pragul de 0,05; F(1;89) = 0,01 < 3,95 (Fcritic) (valoarea lui p calculată = 0,93 > 0,05);
 Ambele grupe au valorile medii de la testarea finală sub valorile care reclamă o
condiţie fizică bună, studentele încadrându-se în categoria celor cu condiţie fizică mediocră (<
1520 m.), având o capacitate aerobă slabă, dată de VO 2 max., estimat la 25-27 ml/min/kg., în
funcţie de performanţele realizate la testarea finală.
Gimnastică aerobică – Volei

 Media aritmetică - valoarea tendinţei centrale - este mai mare la grupa
experimentală (1645,31 m), faţă de cea a grupei martor (1419,05 m); diferenţa dintre aceste
medii este de 226,26 m, pe ansamblu grupa experimentală având o rezistenţă mai bună;
 Analiza dispersională ANOVA indică diferenţe semnificative între grupurile
cercetate: raportul F = 8,11 cu 1 şi 83 grade de libertate are valoarea de 3,96 şi este
semnificativ la pragul de 0,05; F(1;90) = 8,11 > 3,95 (Fcritic) (valoarea lui p calculată = 0,01 >
0,05);
 Ambele grupe au valorile medii de la testarea finală sub valorile care reclamă o
condiţie fizică bună, studentele încadrându-se în categoria celor cu condiţie fizică mediocră (<
1520 m.), având o capacitate aerobă slabă, dată de VO 2 max., estimat la 25-27 ml/min/kg., în
funcţie de performanţele realizate la testarea finală.
Ameliorările obţinute (MC%)
Parametri Gimnast. Baschet Volei

aerobică
Rezistenţă aerobă 17,42 4,04 -6,72
383
CONCLUZII
Proba de 12 minute este cea mai semnificativă pentru îndeplinirea obiectivului de
educare a capacităţii funcţionale aerobe. Cu excepţia grupei martor Volei, celelalte grupe şi-
au ameliorat rezultatul cu câteva procente, dar grupa experimentală a cunoscut cel mai mare
procentaj (17,42%), fapt ce ne determină să afirmăm că, prin programele de gimnastică
aerobică aplicate în lecţiile de educaţie fizică cu studentele s-a realizat o adaptare mai bună a
organismului la solicitările de intensitate medie.
Comparând valorile medii obţinute la cele două testări de grupa experimentală cu cele
prezentate în tabelul de mai sus putem aprecia că studentele au prezentat o condiţie slabă la
începutul perioadei de cercetare, obţinând la testarea iniţială un rezultat în medie de 1401,17
m., încadrându-se în categoria condiţie fizică slabă (< 1520 m), dar şi-au ameliorat
performanţele cu o medie de 244,14 m. la sfârşitul acestei perioade, valoarea medie de
1645,31 m realizată la testarea finală propulsându-le în categoria condiţie fizică mediocră
(1,52-1,82 m). De asemenea, prin valoarea medie, de 1645,31 m, obţinută la testarea finală se
poate estima consumul maxim de oxigen (VO2 max.), care este de 25-27 ml/min/kg.
S-a constatat în timpul perioadei experimentale că frecvenţa cardiacă s-a ameliorat, în
pofida creşterii volumului şi intensităţii efortului, fapt dovedit prin o mai bună adaptare a
sistemului cardio-vascular la solicitările depuse. Totodată, autocontrolul sistematic al pulsului
(în fiecare lecţie) a constituit un criteriu de evaluare obiectivă a efectelor eforturilor depuse.
BIBLIOGRAFIE
BOTA, C., Fiziologie generală. Aplicaţii la efortul fizic. Bucureşti, Editura Medicală, 2002
COOPER, K., Aerobic program for total well- being. New York, Evans, 1982
COTTON, R., GOLDSTEIN, R.L., Aerobics instructor manual. The resource for fitness
group. Ed. American Council On Exercise, 1997
FLANDROIS, R., Médicine du sport. Paris, Ed. Vigot, 1986
ABSTRACT
This work treats the aerobic capacity of students and their results at Cooper Test. The results
were compared between aerobic gymnastic and basket-ball; between aerobic gymnastic and
volley-ball.
384
JOCUL DE FOTBAL - UN FACTOR ESENŢIAL

ÎN SOCIALIZAREA ELEVILOR DIN CLASELE
CU PROGRAM SPECIAL DE FOTBAL
Lector univ. dr. DORU STOICA

Universitatea din Craiova
Cuvinte cheie: fotbal, joc, socializare.
Domeniul de referinţă: sport de performanţă
Introducere: Întrucât elevii de astăzi din şcolile primare, gimnaziale şi din licee se
vor integra socio-profesional peste mai mulţi ani când societatea de mâine va fi schimbată,
faţă de cea de astăzi, educaţia trebuie să aibă un pronunţat caracter prospectiv, anticipând prin
prognozele şi programele ei tipul de personalitate ce va fi cerut de societatea viitorului.
Scopul lucrării este de a observa influenta jocului de fotbal în socializarea elevilor şi
de a stabili în ce mod practicarea acestuia diferenţiază elevii de la un gimnaziu cu program
special de cei de la un gimnaziu obişnuit.
Ipoteza lucrării. Dat fiind că programa educaţională de socializare a elevului din
ciclul gimnazial reprezintă de fapt suma conţinuturilor programelor analitice ale disciplinelor
cuprinse în planul de învăţământ gimnazial, introducerea în programa şcolară a elevilor cu
program special de fotbal a unui număr suplimentar de ore de pregătire specializată
(antrenament sportiv), la care se adaugă un număr de jocuri oficiale şi amicale, pe care aceştia
le desfăşoară în campionat, au efecte pozitive în influenţarea creşterii socializării lor.
Metodele de cercetare utilizate au fost:
a). metoda studiului bibliografic b). metoda observaţiei c). experimentul d). metoda
înregistrărilor şi testelor e). metoda statistico-matematică
Conţinutul experimentului: Experimentul s-a desfăşurat pe durată a patru ani (un
ciclu gimnazial), testările iniţială (cls a V-a), intermediară 1 (cls a VI-a), intermediară 2 (cls a
VII- a) şi finală (cls a VIII-a) efectuându-se la sfârşitul fiecărui an şcolar în ultima săptămână
a lunii mai. Testările propriu-zise s-au efectuat pentru grupa experiment în sala de şedinţe
tehnice a bazei sportive Şcoala de fotbal Gică Popescu, respectiv în sala de clasă pentru grupa
martor. Precizăm că elevii de la şcoala de Fotbal Gică Popescu (Liceul Traian Demetrescu) au
efectuat pe perioada experimentului un număr de 6 antrenamente săptămânal şi aproximativ
20-22 de jocuri oficiale şi amicale pe fiecare an. Pentru aprecierea nivelului de sociabilitate,
am utilizat chestionarul propus de Gh. Arădăvoaicei şi Şt. Popescu (1998), care a cuprins 24
de întrebări de conţinut modificat (de noi) şi adaptat contingentului examinat. (vezi tabelul 5)
Subiecţii cuprinşi în cercetare au fost în număr de 25 de elevi pentru grupa
experiment, aceştia fiind selecţionaţi dintr-un număr de aproximativ 2500 de copii proveniţi
atât din mediul urban cât şi din cel rural, iar pentru grupa martor un număr tot de 25 de elevi
ai Şcolii generale nr.12 din Craiova.
Analiza şi interpretarea rezultatelor
La clasa a V-a în prima testare, la grupa martor, un elev se încadrează în categoria
de sociabilitate foarte bună, 16 elevi în categoria de sociabilitate bună şi 8 elevi în categoria
de sociabilitate medie.
La grupa de experiment, 2 elevi se încadrează în categoria de sociabilitate foarte
bună, 14 în categoria bună, 6 în categoria medie şi 3 în categoria scăzută (vezi tab. 1). Deşi
385
totalul punctelor obţinute de grupa experiment este mai mic cu 2 puncte decât al elevilor din
clasa martor, credem că rezultatul, în general, este bun, deoarece elevii, care au constituit
clasa, au venit din medii diferite (urban şi rural), pe când clasa martor a fost constituită încă
din clasa I, din aceiaşi elevi şi au provenit din acelaşi mediu, urban.
Clasa martor înregistrează valori crescânde: cu 2 puncte în clasa a VI-a faţă de clasa
a V-a (vezi tab. 2).
Clasa de experiment înregistrează valori mai mari, astfel: în clasa a VI-a se obţin
creşteri valorice de 20 puncte, faţă de clasa a V-a, în clasa a VII-a 38 puncte (vezi tab. 3) faţă
de clasa a V-a şi 52 puncte în clasa a VIII-a faţă de clasa a V-a (vezi tab. 4). Pe totalul celor 4
ani de studii gimnaziale, clasa martor acumulează un total de 409, iar clasa de experiment
478, diferenţa de 69 puncte ne arată un grad mai mare de sociabilitate la grupa de experiment.
Procentual, după patru ani de studii, situaţia se prezintă după cum urmează:
E M 478  409
 100   100  16,87 % . În cadrul ciclului gimnazial, pentru ambele
M 409
clase, se observă o creştere constantă a gradului de sociabilitate, ca urmare a consolidării
relaţiilor dintre elevi.
Indicii de sociabilitate (clasa a V-a): n=25 Tabelul 1

Socializare Total
foarte bună bună medie scăzută foarte scăzută
24-23 puncte 22-20 puncte 19-14 puncte 13-9 puncte 8-0 puncte
NOTA 6 4 3 2 1
Grupa experiment 2 14 6 3 0 92
Grupa martor 1 16 8 0 0 94
Diferenţa în procente 2,1%
În anul următor (clasa a VI-a), indicii gradului de sociabilitate au crescut valoric,
după cum urmează:
La grupa martor, 2 elevi au migrat de la categoria de sociabilitate medie la categoria
de sociabilitate bună.
La grupa de experiment se observă mutaţii mai mari decât la cealaltă. Astfel, la
categoria de sociabilitate foarte bună avem 4 cazuri în plus şi încă 5 cazuri în plus la categoria
de sociabilitate bună. La categoria de sociabilitate medie şi scăzută nu se mai înregistrează
nici un caz. Faţă de punctajul obţinut cu un an în urmă (în clasa a V-a), avem o progresie
valorică de 2 puncte la clasa martor şi 20 puncte la clasa experimentală.
Indicii de sociabilitate (clasa a VI-a): n=25 Tabelul 2

Socializare Total
NOTA 6 4 3 2 1
Diferenţa în procente 6,2%
În clasa a VII-a situaţia se prezintă după cum urmează:

La grupa martor, 4 elevi migrează de la categoria de sociabilitate medie spre
categoria de sociabilitate foarte bună (2) şi spre categoria de sociabilitate bună (2).
La grupa de experiment migraţia se produce de la categoria de sociabilitate bună spre
categoria de sociabilitate foarte bună cu 9 elevi.
386
Indicii de sociabilitate (clasa a VII-a): n=25 Tabelul 3
Socializare Total
NOTA 6 4 3 2 1
Diferenţa în procente 25%
În clasa a VIII-a încadrarea elevilor în gradul de socializare se prezintă astfel:

La grupa martor, 5 elevi urcă spre gradul de sociabilitate foarte bună şi unul de la
sociabilitate medie spre sociabilitate bună.
La grupa de experiment, 7 elevi trec de la sociabilitate bună la categoria de
sociabilitate foarte bună.
Indicii de sociabilitate (clasa a VIII-a): n=25 Tabelul 4
Socializare Total
24-23 puncte 22-20 puncte 19-14puncte 13-9 puncte 8-0 puncte
NOTA 6 4 3 2 1
Diferenţa în procente
25,2%
Chestionarul pentru determinarea nivelului de sociabilitate Tabelul 5

Conţinutul întrebărilor NU DA
1. Îţi vine greu să legi noi prietenii?
2. Când călătoreşti cu trenul sau autocarul, preferi să priveşti peisajul pe geam decât să stai de
vorbă cu tovarăşii de drum?
3. Îţi face mai multă plăcere să-ţi petreci seara cu părinţii sau alături de colegii de clasă?
4. Felul tău este să spui bancuri şi întâmplări amuzante?
5. Când vrei să faci cunoştinţă cu cineva, îţi vine greu să găseşti subiectul de conversaţie potrivit?
6. Când vrei să afli ceva, cauţi într-o carte (ghid) sau preferi să întrebi colegii?
7. Când te afli în societate, te simţi adesea singur?
8. În relaţiile cu colegii eşti neîndemânatic?
9. Ai puţini cunoscuţi mai apropiaţi?
10. Adesea treci pe partea cealaltă a străzii pentru a evita întâlnirea cu cineva?
11. |i-ar plăcea să fii împreună cu oameni pe care încă nu-i cunoşti?
12. |i-e greu să-i câştigi pe alţii de partea ta?
13. Poţi să intri în vorbă cu colegii de şcoală până când aceştia nu ţi se adresează?
14. Nu te simţi fericit când eşti singur?
15. Eşti destul de vioi din fire?
16. Eşti mai întreprinzător decât majoritatea cunoscuţilor tăi?
17. Te pricepi să înviorezi o clasă de elevi plicticoasă?
18. În clasa ta te manifeşti, de obicei, în mod firesc şi relaxat?
19. Când întâlneşti pe neaşteptate un vechi prieten îţi vine să-i sari de gât?
20. Poţi să faci o chetă pentru un scop bun?
21. În acţiuni colective îţi place să preiei conducerea?
22. Te consideri destul de vorbăreţ?
23. De obicei nu eşti morocănos şi nici prost dispus?
24. Îţi place să-ţi exprimi părerea în faţa altora?
Se adună câte un punct pentru fiecare NU la întrebările 1-12 şi câte un punct pentru
fiecare DA la întrebările 13-24.
387
Punctaj: 24-23 sociabilitatea foarte bună ;
22-20 sociabilitatea bună;
19-14 sociabilitatea medie;
19- 9 sociabilitatea scăzută.
Concluzii:
Copilul este nevoit să se adapteze în permanenţă universului social al adulţilor,
precum şi mediului acestora, el dovedindu-se incapabil sa-şi satisfacă trebuinţele afective şi
intelectuale altfel decât prin joc,
Socializarea cu ajutorul sportului reprezintă efectele participării sportive asupra vieţii,
sportul (respectiv jocul) fiind util şi pentru altă activitate. Socializarea pe calea sportului
cuprinde şi influenţa persoanelor semnificative (agenţi patogeni), în cadrul diverselor sisteme
sociale (şcoală, familie, prieteni comunitate).
Mediul şcolar, familial şi social îşi lăsă amprenta asupra socializării elevilor. Indicii
valorici mai ridicaţi, ai elevilor de la clasa de experiment, îi legăm de faptul că aceştia au stat
mai mult timp împreună (cantonamente, deplasări, cămin pentru elevi) că, în urma analizei
fiecărui antrenament, dar mai cu seamă a jocurilor amicale şi oficiale, s-au trasat responsabilităţi
şi s-au făcut recomandări de ordin moral. Noi mai adăugăm şi faptul că la elevii de la clasa de
experiment, cu ocazia unor testări psihologice, s-au luat măsuri de adaptare a elevilor la
cerinţele echipei de fotbal, ale respectului faţă de colegi şi adversari, ale fair-playului, etc.
PROPUNERI
Noul Curriculum Naţional trebuie să orienteze învăţământul dând un nou sens
programei educaţionale de socializare a elevilor, prin fixarea unor obiective, conţinuturi şi
strategii educaţionale care să contribuie semnificativ la formarea atitudinilor, aptitudinilor şi
capacităţilor de interacţiune socială a elevilor.
Folosirea frecventă de către antrenori şi profesori a conversaţiilor în grup, cu scopul
menţinerii echilibrului în cadrul grupului (echipei), prin cunoaşterea reacţiei sportivilor la
mesajele transmise, a stărilor emoţionale, atmosferei de lucru în cadrul antrenamentelor, a
felului în care raţionează, formulează idei noi sau trag concluzii.
În cadrul pregătirii psihologice, antrenorii să poarte discuţii individuale cu sportivii,
prin care să li se dezvăluie, confidenţial, rolul pe care fiecare dintre ei îl are în cadrul
grupului, antrenamentelor, şi jocurilor (oficiale sau amicale) aceste acţiuni având rolul de a-i
conştientiza pe sportivi asupra imaginii lor în cadrul colectivului respectiv.
BIBLIOGRAFIE:
Allport W.G., Structura şi dezvoltarea personalităţii. E.D.P., Bucureşti, 1981.
Arăvădoaice Gh., Popescu Şt., Autocunoaşterea personalităţii, Bucureşti, Antet, 1995.
Colibaba E.D., Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Bucureşti: Aldin, 327 p.
Culea A., Pătru A., Sociologia sportului. Ex Ponto, Bucureşti, 2000, 90p.
Epuran M., Psihologia sportului. Stadion, Bucureşti 1988.
Galperin P.I., Studii asupra gândirii în psihologia sovietică. E.D.P.1970, Bucureşti
Nemov R.S., Psihologie. – Chişinău: Lumina, 1994.
Stoica M., Psihopedagogia personalităţii. E.D.P., Bucureşti 1996.
Stoica M., Pedagogie şi psihologie. Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova: 2001.
Toth A. Socializarea elevilor din ciclul gimnazial prin jocuri sportive în cadrul lecţiilor de
educaţie fizică. Chişinău, 2002. p. 12-32.
Abstract:
The purpose of this study is to show the influence of the hours of sportive training, based an
experiment during on four years, în the socialization of the pupils and how on make the difference
betweem the pupils from a common gymnasium and the pupils from a gzmnasium with special
sportive program.
388
ASPECTE PRIVIND ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ CU APLICAŢII

LA ÎNVĂŢAREA EXERCIŢIILOR DE ATLETISM
Conf. univ. dr. MARIUS STOICA – ANEFS
Cuvinte cheie: învăţare motrică, atletism
Domeniu de referinţă: educaţie fizică şi sport
 ASPECTE TEORETICE
Interesul manifestat şi importanţa ce se acordă, în general, problemei învăţării sunt pe
deplin justificate dacă avem în vedere că cea mai mare parte a componentelor omeneşti sunt
rezultate ale învăţării.
În literatura actuală, Rigal R. defineşte învăţarea ca fiind „achiziţionarea, organizarea
şi memorizarea de informaţii în vederea utilizării la momentul potrivit”.
După acelaşi autor, din punct de vedere motor „învăţarea se caracterizează printr-o
modificare voluntară, de priceperi şi comportamente relativ stabile, urmare a unui
antrenament specific”.
În decursul timpului, în legătură cu procesul învăţării, a fost edificată o teorie foarte
vastă. Teoriile învăţării se divizează în două grupe principale: teoriile tip stimul-reacţie (SR)
şi teoriile cognitive.
Aceste achiziţii pot fi legate de îmbogăţirea progresivă a activităţii spontane, înnăscute
sau pot proveni de la crearea de noi acte motoare sau de la restructurarea de părţi de mişcare
recombinate, pentru a forma o nouă entitate.
Privind modelele de învăţare motoare, acestea au ca scop final adaptarea individului la
un context dat, adaptare care se traduce prin formarea de programe motoare.
În optica cognitivistă contemporană, învăţarea motoare este cunoscută ca un tratament
specific al informaţiei, permiţând o diminuare a abaterii sau erorii între acţiunea dorită şi cea
realizată (Fitts şi Posner, 1969, citat Rigal, 1995).
Atletismul este o ramură sportivă care are ca principală caracteristică naturaleţea. Toţi
indivizii ştiu să sară, să alerge şi să arunce, fără o instruire special organizată, în prealabil, în
acest scop. Mersul, alergarea, săritura sunt, în primă fază, deprinderi achiziţionate în mod
natural.
Din aceste deprinderi elementare s-au născut probele atletice de marş, alergări, sărituri
şi aruncări, acestea reprezentând comportamente şi componente motoare specializate, în
raport cu caracteristicile fiecărei probe în parte, constituindu-se în tehnica probelor de
atletism.
În lucrările sale, T. Ardelean (1980), citat de Barbu C., Stoica M. (2000), defineşte
învăţarea motoare în atletism, ca fiind „procesul organizat de perfecţionare a
comportamentului motor achiziţionat pe cale naturală, din domeniile mersului, alergării,
săriturii şi aruncării, cu scopul adaptării la noi exigenţe, ca şi învăţarea şi perfecţionarea
unor comportamente motrice specifice tehnicii probelor de atletism”.
389
 CAPACITATEA DE ÎNVĂŢARE A EXERCIŢIILOR DE ATLETISM
Capacitatea de învăţare a exerciţiilor de atletism este condiţionată, în general, de existenţa
capacităţii motoare. Dar învăţarea exerciţiilor de atletism reclamă şi o serie de aptitudini
specifice, care nu caracterizează în măsură egală toţi aspiranţii la practicarea atletismului de
performanţă. Astfel, această problemă trebuie avută în vedere la selecţia primară.
În studiul menţionat (T. Ardelean, 1980), este trecută în revistă gama acestor aptitudini,
care condiţionează capacitatea de învăţare şi pe care le prezentăm în sinteză.
Pe prim plan se situează informarea senzorială şi perceptivă. În învăţarea exerciţiilor de
atletism sunt implicaţi majoritatea analizatorilor, importanţa lor fiind diferită însă, în funcţie
de particularităţile exerciţiului şi stadiul învăţării.
Punctul de pornire în învăţarea exerciţiilor de atletism este imitaţia vizuală, însoţită de
indicaţiile verbale.
 Analizatorul optic reprezintă primul analizator implicat, activitatea lui fiind

importantă în prima fază de învăţare a mişcărilor.
Funcţii: informare vizuală centrală şi periferică, formarea constantelor perceptive în raport cu

ambianţa.
Calităţi: acuitate şi putere de discriminare vizuală, praguri absolut şi diferenţial ridicate,
câmp vizual periferic cât mai mare.
Facilităţi: oferă informaţii legate de actele motrice proprii şi ale celorlalţi, despre obiectele şi
spaţiul înconjurător, viteza mişcărilor, aprecierea mărimilor şi distanţelor.
Limite: oferă informaţii parţiale, în raport cu caracteristicile spaţiale ale exerciţiilor de
atletism, deoarece multe secvenţe de mişcare se derulează în afara câmpului vizual.
 Analizatorul acustic are o implicare mai redusă în procesul învăţării exerciţiilor

de atletism, dar nu trebuie subestimat.
Funcţie: captarea zgomotelor specifice care însoţesc exerciţiile de atletism, în timpul

executării lor.
Calităţi: acuitate şi putere de discriminare acustică, praguri absolut şi diferenţial ridicate.
Facilităţi: depistarea raportului dintre aceste zgomote şi intervalele temporale, mediază
formarea ritmului şi tempoului, caracteristice multor exerciţii de atletism.
Limite: în cazul unor exerciţii aceste zgomote specifice nu pot fi surprinse.
 Analizatorul vestibular informează, în special, în legătură cu stările de echilibru.
Funcţii: informează asupra poziţiei şi mişcărilor corpului în spaţiu, în raport cu gravitaţia,

precum şi asupra direcţiei şi acceleraţiei în raport cu capul.
Calităţi: acuitate şi putere de discriminare a spaţiului statico-dinamic şi al echilibrului,
praguri absolut şi diferenţial ridicate.
Facilităţi: identificarea senzaţiilor de verticalitate, înclinare a corpului şi de rotaţie, senzaţii
implicate în simţul echilibrului şi de orientare a mişcărilor corpului în spaţiu, datorate
reflexelor tonice.
Limite: se manifestă mai mult în mişcările fără sprijin şi în mişcările de rotaţie cu sprijin
unilateral.
 Analizatorul tactil informează, în special, în situaţiile de contact nemijlocit cu

mediul ambiant.
390
Funcţii: informează asupra formei, suprafeţei şi rezistenţei opuse de către obiectele atinse,
asupra rezistenţei mediului.
Calităţi: acuitate şi putere de discriminare tegumentară şi de contact, praguri absolut şi
diferenţial ridicate.
Facilităţi: identificarea caracteristicilor de contact ale ambianţelor tipice ca: pista de alergare
sau de elan, priza obiectelor de aruncări. Contribuie la identificarea şi perceperea vitezei
mişcărilor, a vitezei de deplasare, a spaţiului.
Limite: în cazul a numeroase exerciţii de atletism informaţiile provin pe căi mediate, nu prin
contact direct.
 Analizatorul chinestezic este considerat cel mai important organ de simţ. O mare
parte a sistemului nervos central este afectată pentru primirea şi integrarea informaţiilor
senzoriale, care îşi au originea în muşchi şi structurile articulaţiilor, decât cea consacrată
ochiului şi urechii împreună (T. Ardelean, 1980 citat de Barbu C., Stoica M., 2000). Cel mai
important centru senzorial este muşchiul striat, acesta reprezentând organul mişcării
voluntare. Excitantul specific este întinderea. Are rolul cel mai important în învăţarea
motoare.
Funcţii: integrarea informaţiilor de la ceilalţi analizatori, monitorizarea recepţiei complexe,

reglarea mişcărilor cu o mică participare a scoarţei cerebrale.
Calităţi: mare putere de discriminare, cu un prag al sensibilităţii foarte scăzut, proprioceptorii
pot semnala apariţia primelor tensiuni musculare care declanşează o mişcare.
Facilităţi: activează scoarţa să înregistreze diferite mişcări cu toate senzaţiile care le
însoţeşte, rol decisiv în sintetizarea percepţiilor, în învăţarea corectă a exerciţiilor de atletism,
rol decisiv în memoria motoare, memorarea actelor motrice.
Limite: sensibilitatea diferenţială nu este unitară în toate componentele aparatului motor.
Învăţarea exerciţiilor de atletism este condiţionată şi de o serie de factori perceptivi ca,

percepţiile de spaţiu – mărimea, forma şi volumul, caracteristici spaţiale percepute în
profunzime şi mişcare – rezultat al colaborării dintre analizatorii vizual şi chinestezic, de timp
– realizat prin interacţiunea dintre analizatorii vizual, chinestezic şi acustic.
Un rol foarte important, în învăţarea exerciţiilor de atletism, au capacităţile motrice
condiţionale şi coordinative, nivelul lor stadial fiind în raport cu vârsta şi maturizarea
morfologică şi funcţională.
Concluzionând, menţionăm că problema învăţării exerciţiilor de atletism, ca şi a

actelor motrice în general, reprezintă o acţiune deliberată specific umană, nu un simplu dresaj.
În această perspectivă, învăţarea exerciţiilor de atletism are un scop, vizează o ţintă,
are la bază o motivaţie şi un anumit nivel de aspiraţie, într-un context social dat. Este astfel
implicat şi planul psihic, cu capacităţi şi procese intelectuale, procese şi stări afective.
Dintre numeroasele implicaţii ne-am oprit la problema rolului informării verbale,
având ca bază principală modelul Pavlovian al celor două sisteme de semnalizare.
Informaţiile senzoriale şi perceptive reprezintă un plan primar de reflectare a
exerciţiilor de atletism. La acest nivel, conţinutul informaţiei rămâne legat de modalitatea
respectivă, de structura fizică a excitantului.
Informarea verbală reclamă utilizarea unei terminologii de specialitate, corecte, care
conţine toate informaţiile utile pentru mişcarea care se învaţă, privind structura şi funcţia lor,
legităţile biomecanice care le guvernează, toate acestea în formulări accesibile subiecţilor în
cauză.
391
În procesul selecţiei primare, interesează şi nivelul intelectual al subiecţilor,
capacitatea de înţelegere, de memorare şi de însuşire a unui sistem minimal de cunoştinţe
legate de procesul de antrenament.
BIBLIOGRAFIE
Ardelean, T., (2006), Psihomotricitatea în cadrul motricităţii umane. Sesiunea internaţională

de comunicări ştiinţifice, A.N.E.F.S. Bucureşti
Barbu, C., Stoica, M., (2000), Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie
fizică şi sport. Bucureşti, Editura Printech
Hilgard, E.R., Bower, G.H., (1974), Teorii ale învăţării. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
Rigal, R., (1995), Motricite Humaine. Edition Presses de L’Universite du Quebec.
ABSTRACT
In this material are presented the implications of the analysers – acoustic, vestibular, tactile,
optic and kinesthetic – în athletics exercises teaching. Also, an important role has the orally
informations, wich means: accesible informations, correct terminology, all necessary în movements
teaching.
392
CONSIDERAŢII PRIVIND SELECŢIA ÎN ATLETISM
Conf. univ. dr. MARIUS STOICA – ANEFS
Cuvinte cheie: atletism, selecţie biomedicală, selecţie psihologică, tip constituţional,

capacităţi motrice.
Domeniul de referinţă: educaţie fizică şi sport.
I. ASPECTE GENERALE
Gradul de dificultate a probelor de atletism, în termeni de indici de tehnicitate, de
solicitare a capacităţilor psihomotrice şi motrice, a capacităţii de învăţare motoare, a
capacităţii de efort, ca şi alte aspecte esenţiale cu implicare pe planul proceselor şi
capacităţilor psihice, se întinde pe o gamă largă, de la exigenţele relativ reduse, privind
tehnica la alergările de fond şi mare fond, la probele „tehnice”, la care exigenţele sunt
deosebit de mari. În acelaşi timp, simplitatea tehnică, în cazul probelor de fond şi mare fond,
dar şi în probele de semifond, se compensează prin indici superiori de pregătire fizică
generală şi specifică, în acest caz principala cale de acces la performanţe superioare.
În consecinţă, această realitate o regăsim şi în sistemul de selecţie, care operează în
domeniul atletismului, motiv care reclamă trecerea în revistă a cerinţelor de care trebuie să
ţină seama cei care aspiră la statutul de atlet de performanţă.
II. ASPECTE PRIVIND SELECŢIA BIOMEDICALĂ

În stadiul iniţial al selecţiei, medicului sportiv îi revine un rol deosebit de important în ceea
ce priveşte stabilirea cu precizie a stării de sănătate a copiilor şi eliminarea celor care au
probleme de sănătate.
Starea de sănătate trebuie stabilită printr-un examen clinic cât mai complet, din care nu
trebuie să lipsească examenul ortopedic şi cel al stării vaselor sanguine şi implicit al
circulaţiei sanguine.
Pentru a oferi antrenorului un sistem complex de elemente de legătură şi de referinţă
necesare înţelegerii corecte a selecţiei biomedicale, care trebuie să stea la baza muncii de
selecţionare şi pregătire în perspectivă a tinerilor atleţi pentru înalta performanţă, numeroşi
autori prezintă în lucrările lor date legate de „selecţia antropologică şi genetică”, „selecţia
medico-biologică” sau „vârsta biologică de selecţie” (M. Ifrim, 1986).
Prof. univ. dr. I. Drăgan susţine că, din punct de vedere propriu-zis, selecţia medico-
biologică poate fi privită ca o analiză a unor criterii generale:
 starea de sănătate – condiţie primordială pentru admiterea în activitatea sportivă;
 dezvoltarea fizică şi gradul de nutriţie – reclamă respectarea integrităţii structurale şi
armonia organismului, în special a aparatului de susţinere;
 starea funcţională globală (cardio-respiratorie, endocrino-metabolică, neuro-
musculară şi neuro-psihică, hemato-renală şi hemato-formatoare etc).
Un interesant studiu este cel făcut de M. Georgescu în legătură cu „vârsta biologică”,
important reper pentru selecţie. Fiecare copil are propriul său tip de creştere, fapt care
determină diferenţe mari între datele morfo-funcţionale ale copiilor de aceeaşi vârstă. Acest
fapt l-a determinat pe cercetătorul român să propună pentru stabilirea vârstei biologice
următoarele criterii: criteriul somatic, criteriul endocrin, criteriul osos.
393
III. ASPECTE PRIVIND SELECŢIA PSIHOLOGICĂ
Un ultim aspect urmărit în depistarea talentelor sportive este şi aspectul psihologic.

Acţiunea de cunoaştere sistematică a particularităţilor psihice caracteristice unui individ se
realizează cu ajutorul psihodiagnozei în selecţie.
M. Epuran face următoarele recomandări:
- o bună şi deplină cunoaştere a personalităţii individului se realizează prin utilizarea
unui complex de metode corelate ca: observaţia, anamneza, interviul, experimentul,
examinarea prin probe şi texte etc;
- este necesar ca antrenorii să observe motivaţia pentru performanţele sportivilor,
ambianţa de a fi printre primii, pasiunea, sârguinţa pe care o depun în antrenamente,
factori însemnaţi în tabloul performerilor;
- psihologul trebuie să ofere, în afară de tabloul descriptiv şi liniile posibilei intervenţii
educaţionale asupra trăsăturilor personalităţii sportivilor;
- antrenorul trebuie să colaboreze cu un psiholog, care lucrează în laboratoare de
psihologie a sportului sau psihologie a muncii;
- în timpul probelor selective de control să se caute observarea atentă a diferitelor
moduri de manifestare a subiecţilor, atitudinilor, dacă le place să facă sport, dacă
sunt combativi etc;
- dezvoltarea psihică armonioasă a sportivilor trebuie realizată progresiv.
În urma studiilor efectuate V. Paranoise (1978) afirmă că dorinţa de a practica un sport

este condiţionată şi de potenţialul neuro-fiziologic al sportivului. Acesta este de părere că:
a) specialiştii care efectuează selecţia trebuie să ştie să rezolve optim diferitele niveluri ale
influenţelor dirijate, ţinând seama de faptul că aceste influenţe pot acţiona în modul cel mai
hotărâtor asupra tânărului;
b) pentru copii şi adolescenţi, o problemă deosebit de complexă o constituie priceperea de a-şi
percepe şi aprecia calităţile;
c) nu există calitate motoare care poate fi analizată în afara legăturii cu psihologia.
Interesante sunt şi afirmaţiile în legătură cu selecţia psihologică de către M. Şerban,
care propune utilizarea unor teste, cu ajutorul cărora să se poată determina:
- aprecierea reactivităţii;
- aprecierea capacităţii de învăţare;
- aprecierea vitezei de execuţie;
- aprecierea vitezei mişcărilor;
- aprecierea vitezei de decizie mentală;
- aprecierea capacităţii de concentrare a atenţiei;
- aprecierea sociabilităţii;
- aprecierea unor calităţi psihice prin observarea comportamentului;
- aprecierea temperamentului.
IV. ASPECTE PRIVIND TIPUL CONSTITUŢIONAL

În domeniul atletismului există unele tipuri consacrate, cel puţin pentru principalele
grupe de probe, dar cu unele caracteristici noi, dictate de apariţia pistelor sintetice, cu impact
mai ales la alergările de sprint şi ca o consecinţă, la alergările de garduri şi la sărituri. Mai
putem avea în vedere prăjinile din fibre elastice, în cazul săriturii cu prăjina.
La alergări – atletul ideal trebuie să fie înalt, cu picioare lungi, deci raportul tren
inferior-tren superior în favoarea membrelor inferioare, cu raportul gambă-coapsă în favoarea
394
gambelor, element care favorizează frecvenţa paşilor, aspect important la alergările de viteză,
garduri şi chiar semifond, fond şi mare fond. Exigenţele pregătirii de forţă au promovat, în era
pistelor sintetice, la probele de sprint, atleţi mai robuşti. La alergările de rezistenţă, pe măsura
creşterii distanţei de concurs, robusteţea nu mai este utilă.
La sărituri – talia peste valorile medii este preferată, la săritura în înălţime taliile de
excepţie constituie un avantaj major. Raportul coapsă-gambă este în favoarea coapsei, iar laba
piciorului cât mai mare. La săritura cu prăjina, trenul superior, centura scapulo-humerală şi
braţele tind spre conformaţia de gimnast.
La aruncări – talie înaltă, având raportul talie-bust în favoarea bustului, în favoarea

unei stabilităţi mai bune, un grad de robusteţe bine reliefată şi diametrele biacromial şi
bitrohanterian cât mai mari, braţele lungi şi mâna mare. La aruncarea suliţei, robusteţea poate
fi mai moderată, datorită greutăţii reduse a obiectului de concurs.
La probele combinate – tipul constituţional este o combinaţie dictată de tipul

decatlonistului: alergător-săritor, săritor-aruncător, alergător-aruncător.
V. GAMA CAPACITĂŢILOR PSIHOMOTRICE ŞI MOTRICE
Psihomotricitatea este definită ca „ansamblu de funcţii motrice considerate sub

unghiul relaţiilor sale cu activitatea cerebrală, în particular cu psihismul” (l’Petit Larousse,
1998). Reprezintă integrarea funcţiilor cognitive, afective şi motrice sub efectul mediului,
inclusiv relaţional şi a dezvoltării sistemului nervos.
T. Ardelean (2007) consideră achiziţiile psihomotrice ca bază a evoluţiei motricităţii
globale, generale şi specializate, în general ca bază şi a performanţelor motoare.
Capacităţile motrice, conform aceluiaşi autor, sunt posibilităţile funcţionale esenţiale,

condiţionale şi coordinative ale unei persoane, pe planul activităţilor motrice.
Calităţile motrice sunt însuşiri esenţiale ale activităţilor musculare, exprimate prin
intermediul actelor motrice, condiţionate de structurile morfologice şi funcţionale ale
organismului, mediate de disponibilităţile psihice ale individului.
Aptitudinile motrice sunt dispoziţii naturale care prefigurează existenţa şi

condiţionează manifestarea calităţilor motrice.
T. Ardelean a conceput o taxonomie a capacităţilor motrice, prezentând o listă relativ

completă de factori psihomotori şi capacităţi motrice, formele de manifestare, conţinutul şi
caracteristicile, constituind un ghid indispensabil pentru întreg procesul de devenire şi
perfecţionare a motricităţii omului.
Prezentăm mai jos taxonomia capacităţilor motrice, inovată de T. Ardelean (2007):

395
CAPACITĂŢILE MOTRICE
Formele de manifestare Conţinut Caracteristici

Capacităţile condiţionale Calităţile motrice de bază Calităţi determinate cu
Forţa precădere de procesele
Viteza energetice şi metabolice
Rezistenţa
Capacităţile coordonatoare Calităţile de dirijare şi Calităţi determinate cu
control motor precădere de procesele de
Calităţile de transformare şi organizare, control şi reglare
adaptare motoare a mişcării. Coordonare intra-
Calităţile învăţării motoare musculară, intra-segmentară,
inter-segmentară şi globală.
Calităţile motrice auxiliare Calităţi musculare şi / sau Calităţi determinate de alte
Calităţi de mişcare cauze decât procesele
energetice
Aptitudinile motrice Naturale Zestre genetică
Achiziţionate Dobândite în ontogeneză
Taxonomia capacităţilor motrice (T. Ardelean, 2007)
BIBLIOGRAFIE
Ardelean, T., Inovări necesare taxonomiei domeniului motricităţii umane. Manuscris, 2007
Ardelean, T., Capacităţile motrice. Situarea în contextul motricităţii globale. Manuscris, 2007
Drăgan, I., (1989), Selecţia şi orientarea medico-sportivă. Bucureşti, Editura Sport-Turism
Epuran, M., (2005), Metodologia cercetării activităţilor corporale. Bucureşti, Editura Fest
Harrow, J.H., (1977), Taxonomie des objectifs pedagogiques. Sainte-Foy, Presses de
L’Universite du Quebec
Ifrim, M., (1986), Antropologia motrică. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Paranoise, V., (1978), Aspecte psihologice ale selecţiei. În SCJ, vol. XXXV
*** L’Petit Larousse, (1998)
Rigal, R., (1995), Motricite Humaine, Edition Presses de L’Universite du Quebec
Şerban, M., Şerban, M., (1983), La porţile afirmării. Bucureşti, Editura Sport-Turism.
Abstract
In athletics, the selection of the future athletes depend on their biological and psychological
condition.
Are presented the constitutional tipes for each athletic events: running, jumping and throwing.
Also, is presented the classification of the physical capacity.
396
EFECTELE PRACTICĂRII SISTEMATICE A EXERCIŢIILOR FIZICE ASUPRA

SFEREI SOMATICE LA TINERII DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR DE
NEPROFIL
Lector univ. dr. ADRIANA STOICOVICIU

1. Consideraţii generale
Studentul este o persoană care prin vârsta şi poziţia sa în cadrul societăţii este încă o
personalitate în formare, educabilă, motiv pentru care este obiectul unui studiu atent al
cadrelor didactice universitare sub îndrumarea cărora îşi desfăşoară activitatea, incluzând aici
şi activitatea de educaţie fizică, care sub multe aspecte are o contribuţie majoră în dezvoltarea
lui ca viitor membru cu drepturi şi obligaţii depline în cadrul societăţii, problematică pe deplin
relevată de obiectivele educaţiei fizice în învăţământul superior, prin cuprinderea studenţilor
în practicarea sistematică şi organizată a exerciţiilor fizice şi a sportului.
În procesul formării şi dezvoltării sale, omul tinde spre perfecţionarea sa fizică,
intelectuală şi morală, în scopul transformării sale din individualitate în personalitate utilă
societăţii. De aceea, el este mereu preocupat de starea sănătăţii, de capacitatea de muncă şi în
acest context înţelege din ce în ce mai mult necesitatea practicării în viaţa cotidiană a
exerciţiilor fizice şi sportului.
Pentru studenţi, exerciţiile fizice şi sportul reprezintă o necesitate care contribuie la
întărirea sănătăţii, la îmbunătăţirea capacităţii motrice şi la educarea unor calităţi morale care
conduc spre idealul de echilibru „Mens sana în corpore sano”.
Sarcinile specifice pe care educaţia fizică din învăţământul superior este chemată să le
rezolve îi conferă acesteia, alături de celelalte discipline ştiinţifice, un loc important în
pregătirea completă şi complexă a viitorilor specialişti.
Exerciţiile fizice şi sportul, practicate organizat şi continuu reprezintă factorul
principal de contracarare a sedentarismului, stressului şi suprasolicitării intelectuale, de
petrecere în mod plăcut şi util a timpului liber.
Nu sunt de neglijat nici alte virtuţi ale practicării sistematice a exerciţiilor fizice: un
program de muncă ordonat, cultivarea unor trăsături morale şi de voinţă cu efecte benefice în
activităţile viitoare.
La efortul permanent al individului de a răspunde printr-un comportament adecvat la
influenţele mediului, educaţia fizică permanentă vine să ofere suportul organic, funcţional atât
de necesar şi pe care nici un alt tip de activitate nu îl poate realiza.
Câmpul de acţiune al educaţiei fizice ca proces continuu este cvasinelimitat, oferind
posibilităţi de recompensare, reechilibrare, defulare, îmbunătăţire a condiţiei fizice, angajare
în activităţi de grup etc., toate acestea plasând individul pe o poziţie solidă în raport cu el
însuşi şi cu ceilalţi.
Educaţia fizică apare astfel ca sistem intermediar între sistemul social cu rigorile sale şi
individul angajat în acest mecanism. Ea face parte din ansamblul educaţiei permanente care
urmăreşte dobândirea unor noi informaţii, cunoştinţe, competenţe.
În învăţământul superior, prin activitatea de educaţie fizică şi sport, ca parte
componentă a procesului instructiv-educativ, se continuă la un nivel superior procesul de
pregătire din învăţământul preuniversitar pe fondul unui potenţial evoluat.
397
Astfel una din priorităţi o constituie dezvoltarea fizică armonioasă; ea cuprinde
obiective importante şi, la acest nivel de învăţământ, legate de menţinerea atitudinii corporale
corecte, asigurarea tonicităţii şi troficităţii musculare a aparatului de susţinere şi a celorlalte
grupe musculare.
De asemenea, se urmăreşte menţinerea unei greutăţi corporale optime şi realizarea
ţinutei, expresivităţii şi esteticii mişcării la studente.
În dezvoltarea sa, organismul tânărului suferă continue modificări cantitative şi
calitative, perfecţionarea funcţiilor sale realizându-se în mod deosebit în perioada de creştere
care corespunde vârstei şcolare. La vârsta de 19-23 ani, se încheie în general maturizarea
celor mai importante organe şi sisteme ale organismului, scheletul se osifică aproape complet,
încetinind creşterea în lungime şi crescând greutatea corpului, creându-se condiţii favorabile
dezvoltării forţei şi rezistenţei. Tipul constituţional este deja format.
Referitor la dezvoltarea calităţilor motrice la această vârstă, datele ştiinţifice ne arată
că eficienţa dezvoltării lor este diferită.
2. Particularităţile sferei somatice la tineri
Procesele de creştere se opresc în general la fete în jurul vârstei de 17-19 ani, iar
băieţii continuă să crească până la 21-25 ani. Sfârşitul creşterii a fost fixat de către Robert
(Anglia) la 22 ani pentru băieţi şi 19 ani pentru fete; de către Liharsic (Austria) la 25 şi 19 ani;
Quetelet dă vârsta de 30 ani ca limită extremă de creştere pentru bărbaţi şi 25 ani pentru
femei.
Creşterea şi dezvoltarea inegală şi uneori asimetrică, aritmică, alternantă şi diferenţiată
pe sexe, nu este întâmplătoare, ci se supune unor legi superioare de coordonare şi echilibrare
pe etape evolutive care tind să transforme progresiv pe copil în tânăr şi pe tânăr în adult.
La vârsta de 18-19 ani sistemul osos crescând în lungime se apropie de aspectul şi
dimensiunile constatate la adulţi, însă ca rezistenţă şi duritate, oasele rămân încă în urmă.
După cercetările efectuate de “Centrul de cercetări pentru educaţie fizică şi sport” cu privire la
cunoaşterea potenţialului biomotric al tineretului, talia la băieţi atinge la această vârstă o
valoare medie de 175.3 cm şi o greutate de 71.630 kg. Raportată la talie, aceasta ne dă un
indiciu foarte bun care corespunde recomandărilor medicale din “Programul de alimentaţie
ştiinţifică a populaţiei”.
Bustul are lungimea mai mică la băieţi faţă de înălţime, indicele Amar având o valoare
de 0.52, arătând indirect că membrele inferioare sunt mai lungi decât la femei.
Anvergura în comparaţie cu înălţimea este mai mare la bărbaţi decât la femei (3-4 cm).
Creşterea perimetrului toracic se consideră terminată în jurul vârstei de 20 ani, când
ajunge în medie la 85 cm la bărbaţi şi 80 cm la femei. Se observă uneori o creştere lentă a
toracelui până aproape de 50 ani, datorită mai ales dezvoltării masei musculare sau
depunerilor grăsoase în ţesuturile subcutanate.
Diametrul bitrohanterian are cifre mai mici la bărbaţi decât la femei. De asemenea,
raportul dintre lăţimea umerilor şi lăţimea bazinului este diferit, bărbaţii având umeri laţi şi
bazin îngust. Această diferenţă dintre diametrul biacromial şi bitrohanterian este de obicei
negativă la femei, în timp ce la bărbat este de 4 cm (indice de sexualitate).
Centrul de greutate al femeii este situat mai jos cu 0.61 decât la bărbat, ceea ce
explică un echilibru mai bun al femeii.
Creşterea în lungimea membrelor superioare se opreşte la 18 ani la fete şi la 25 ani la
băieţi. La bărbaţi membrele superioare sunt în general mai lungi decât la femei. Există un
raport direct între creşterea trunchiului şi a corpului întreg în înălţime şi creşterea în lungime a
membrelor superioare.
398
La adulţi raportul dintre lungimea membrelor superioare şi înălţimea corpului variază
după dimensiunile taliei. Indicele braţ-antebraţ (humero-radial) arată o diferenţă de circa
20-25 % a antebraţului faţă de braţ.
La 18 ani se formează fibra musculară cu un înalt nivel de diferenţiere şi un număr de
nuclee înguste şi alungite. Tot mai evidenţiată este creşterea masei ţesutului muscular şi a
forţei musculare. Masa musculară a fetelor este cu circa 13 % mai mică decât a băieţilor.
Forţa diferitelor grupe musculare şi, în special a centurii scapulare şi a membrelor
superioare, este mai mare la bărbaţi.
Proprietăţile muşchilor ca excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea şi tonusul
cresc progresiv cu vârsta şi gradul de antrenament. Elasticitatea lor scade însă de la 1.27 kg
cât este la copilul de un an la 0.857 kg, cât ajunge la tânărul de 21 ani şi la 0.352 cât rămâne la
adultul de peste 30 ani.
Aparatul locomotor, care în perioada precedentă a avut de suferit de pe urma
discordanţei dintre creşterea în înălţime şi greutatea corpului începe să se întărească. Datorită
activităţii osteogene sporite a periostului, oasele cresc mai puţin în lungime şi mai mult în
grosime. Articulaţiile îşi măresc stabilitatea, muşchii cresc în volum şi forţă, viteza şi
abilitatea mişcărilor, atitudinea corpului se redresează, ţesutul conjunctiv trece printr-o fază de
proliferare activă.
Tinereţea corespunde perioadei de pregătire în universitate sau în alte instituţii de
învăţământ superior.
Deşi procesele de creştere în înălţime a corpului se termină, există încă posibilităţi
mari de dezvoltare morfologică şi funcţională. Educaţia fizică în cadrul acestor instituţii are ca
scop să încheie şi să încununeze dezvoltarea fizică printr-o activitate desfăşurată la un înalt
nivel tehnic şi metodic, care să desăvârşească şi să valorifice pregătirea anterioară.
Un real pericol îl constituie viaţa sedentară şi excesul de muncă intelectuală
necompensat de o activitate fizică corespunzătoare.
Tineretul trebuie să fie îndemnat să-şi păstreze cât mai mult forma şi structura
tinerească a corpului, complexul de calităţi fizice şi psihice specifice vârstei tinere, rezultate
ale pregătirii din perioadele de creştere şi dezvoltare.
3. Cadrul metodologic operaţional al cercetării

Scopul şi motivaţia abordării lucrării
Scopul cercetării constă în evidenţierea eficienţei practicării sistematice a exerciţiilor
fizice din cadrul unor discipline sportive (baschet, fotbal, volei) asupra sferei somatice în
lecţiile de educaţie fizică cu studenţii Universităţii din Bucureşti. Prin acest demers s-a
urmărit identificarea efectelor obţinute în urma aplicării programelor de instruire şi a
structurilor operaţionale propuse în cercetare, efectele fiind raportate la cantitatea şi calitatea
modificărilor de ordin biologic.
Ipoteze experimentale
 În cadrul educaţiei fizice din învăţământul superior, prin conţinutul variat al
disciplinelor sportive propuse, studenţii trebuie să fie supuşi sistematic unor influenţe ce vor
conduce la realizarea unor obiective de referinţă: menţinerea stării de sănătate, dezvoltarea
fizică armonioasă, dezvoltarea calităţilor motrice generale şi asigurarea premiselor unei
capacităţi motrice specifice profesiei, chiar în condiţiile în care aceasta presupune un efort
predominant de tip intelectual.
 Elaborarea sau selecţionarea celor mai eficiente sisteme de acţionare, din disciplinele
sportive alese de studenţi, în concordanţă cu cerinţele fiziologice, psiho-pedagogice specifice
etapei tinereţii (18-25 ani), va conduce la obiective ce ţin de influenţa sferei somato-
399
funcţionale – atitudine corporală corectă, asigurarea tonicităţii şi troficităţii musculare,
dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a calităţilor motrice şi psiho-sociale, modelarea
stărilor psiho-comportamentale şi transpunerea acestora în practica vieţii sociale.
Subiecţii şi etapele cercetării

Eşantionul suspus investigaţiei a cuprins un număr de 100 subiecţi de sex masculin,
studenţi ai Universităţii din Bucureşti, din anii I şi II organizaţi pe 4 grupe, fiecare grupă
desfăşurându-şi activitatea pe disciplinele sportive pentru care au optat, respectiv: baschet,
fotbal, volei, pregătire fizică generală.
Indicatori somatici
În cadrul cercetării noastre, pentru cunoaşterea subiecţilor s-au efectuat testări
somatice. Aceste măsurători antropometrice au vizat:
 Vârsta
 Talia, înălţimea sau statura în ortostatism.
Este condiţionată genetic, dar şi condiţiile de mediu (după Vandervael – Biometrie
humaine) o pot influenţa într-o oarecare măsură. Este valoarea antropometrică în raport cu
care se interpretează toţi ceilalţi indici. Se măsoară în poziţia stand, cu călcâiele, fesele şi
omoplaţii lipiţi de taliometru, bărbia în piept, astfel încât marginea superioară a conductului
auditiv extern şi unghiul extern al ochiului să se găsească pe orizontală.
 Greutatea – măsurată în kg cu ajutorul cântarului reflectă de cele mai multe ori starea
de sănătate a subiectului şi este influenţată de factori exogeni, de natură economică-socială,
educativă.
 Anvergura este distanţa dintre vârful degetului mediu drept şi stâng, stând cu braţele
întinse lateral, la orizontală, la nivelul claviculelor.
 Diametrul biacromial reprezintă distanţa dintre punctele distale pe marginea externă a
acromionului. Un diametru biacromial mare este peste 39 la femei şi 43 la bărbaţi şi
reprezintă 18-23% din talie la bărbaţi şi 18-20% la femei.
 Diametrul bitrohanterian – apreciază lărgimea bazinului şi se măsoară în plan
transversal pe marginea anteroexternă a marilor trohantere.
 Diametrul antero-posterior – se măsoară la nivelul sternului şi a corespondenţei
posterioare.
 Perimetrul toracic, după statură şi greutate, reprezintă măsurătoarea destinată să
aprecieze robusteţea subiectului. Se înregistrează cu ajutorul unei bande metrice, anterior sub
areola mamară şi posterior sub unghiul omoplatului. Se măsoară în inspir profund şi expir
prelungit, din calcul reieşind elasticitatea toracică. Uneori dezvoltarea foarte marcată cu
inserţii puternice a maselor musculare toracice poate duce la scăderea elasticităţii toracice.
Relaţia perimetru toracic-statură se exprimă prin indicele de armonie Erissman, ce la adulţi
trebuie să aibă valori pozitive.
Rezultă deci, ca o necesitate indiscutabilă, că din sistemul disciplinelor cu care se
acţionează la vârsta la care procesele de creştere şi dezvoltare sunt încă prezente, inclusiv în
primii ani ai studenţiei, formarea şi pregătirea generaţiilor tinere nu poate fi concepută fără
educaţie fizică.
4. Concluzii desprinse din cercetare

Prelucrarea şi interpretarea intrinsecă şi comparativă a datelor privind evoluţia
indicatorilor somatici au condus la desprinderea următoarelor aspecte:
 Indicatorii somatici cu o importantă componentă genetică, înălţimea şi anvergura,
au demonstrat o creştere semnificativă la toate grupele.
400
Valorile înregistrate, se înscriu în categoria valorilor normosomilor din ţara noastră,
studenţii cercetaţi având o medie mai mare decât media înălţimii pe ţară a subiecţilor de vârsta
lor.
În ceea ce priveşte anvergura, se remarcă faptul că îmbunătăţirea mediei la testarea
finală poate fi explicată şi pe seama creşterii diametrului biacromial.
Valorile înregistrate conduc la concluzia că eşantioanele de subiecţi au o bună
omogenitate.
 În ceea ce priveşte valorile diametrelor biacromial şi bitrohanterian, care dau
informaţii de proporţionalitate a segmentelor corporale, se remarcă faptul că primul indicator
are valori net superioare celui de al doilea indicator, fapt caracteristic sexului masculin, dar
care se poate explica şi printr-o influenţă dirijată pe care exerciţiul fizic sistematic o exercită
(tonus muscular şi reducerea ţesutului adipos în zonele implicate).
 Elasticitatea toracică dă informaţii asupra aparatului respirator, iar valorile
obţinute indică rezultate sub media vârstei la testarea iniţială şi creşteri semnificative ale
acestora la toate grupele experimentale, la testarea finală. Grupele experimentale de baschet şi
de fotbal se disting prin creşterile cele mai importante ale acestui indicator.
Per ansamblu, rezultatele obţinute indică o dezvoltare fizică armonioasă a
eşantionului, cu indici normali de creştere, proporţionalitate între segmente, o greutate
ponderală optimă şi o stare bună a funcţiei respiratorii.
Concluzii teoretice
 În ultimele decenii, educaţia fizică şi sportul s-au impus progresiv ca domenii ale
cunoaşterii şi acţiunii umane, cu argumente bazate pe studii de tip analitic şi experimental, ce
au demonstrat influenţa acestora în planul dezvoltării, armonizării personalităţii individului,
ca şi în planul profilactic-terapeutic şi al excelenţei umane. Acest fapt constituie o motivaţie
importantă pentru menţinerea şi creşterea numărului de ore aferente acestei discipline în
viitoarele planuri de învăţământ.
 Experienţa ultimilor ani a demonstrat că educaţia fizică în învăţământul superior trebuie să
se apropie tot mai mult prin conţinuturi specifice de aspiraţiile, aptitudinile şi opţiunile
studenţilor, astfel încât aceasta să depăşească nivelul formal-declarativ şi să contribuie efectiv
la propria (re)construire biopsihomotrică, printr-o identificare a subiecţilor practicanţi cu
valorile acesteia.
 În învăţământul superior de neprofil, instruirea studenţilor nu trebuie transformată în scop
în sine, sistemul de cunoştinţe, de priceperi şi deprinderi motrice trebuie să aibă valoare
practică, aplicativă şi să-şi găsească posibilităţi de utilizare în viitoarea profesie. Conţinutul
lecţiilor trebuie orientat în funcţie de specificul profesiei, asigurându-se posibilitatea aplicării
în practică a exerciţiilor şi cunoştinţelor însuşite în lecţie.
Ca ultimă verigă a sistemului educaţional, învăţământul superior realizează şi prin mijloacele
educaţiei fizice şi sportului, dobândirea de competenţe esenţiale pentru reuşita socială:
comunicare, gândire critică, capacitatea de a lua decizii, procesarea şi utilizarea informaţiilor
complexe, lucrul în condiţii problematice, etc.
Mediul concurenţial, propriu activităţilor profesionale, caracterizează şi lecţiile de educaţie
fizică şi sport, concursurile şi competiţiile studenţeşti, reprezentând o finalitate importantă a
lecţiilor extracurriculare, în care studenţii îşi demonstrează abilităţile şi competenţele
dobândite în cadrul procesului de instruire.
 Educaţia fizică şi sportul universitar au valenţe deosebite pe linie integrativă, dând
posibilitatea studenţilor de a trăi în comunitate, prietenie, de a aparţine unui grup, influenţa
colectivului fiind foarte puternică. Este timpul să redăm tinerilor bucuria mişcării, să refacem
ambiţia performanţei, să stimulăm spiritul competiţiei în egală măsură cu spiritul de fair-play.
401
BIBLIOGRAFIE
Carrere P.- Sportul şi educaţia fizică în Comunitatea Europeană- Studiu comparativ,

Educaţia fizică în şcoală nr,3-4 , Bucureşti 1991.
Cerghit I.- Organizarea învăţământului, Revista de pedagogie nr.12 din 1991. Dezvoltarea
educaţiei permanente în România, M.E.N., Consiliul Naţional de Finanţare a
învăţământului superior, 1998.
Colibaba E.D., Bota I.- Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aldin, Bucureşti 1988.
Drăgan I.- Medicina sportivă aplicată, Editura Editis, Bucureşti, 1994.
M.T.S.-Observaţie şi antrenament în jocurile colective, Bucureşti, 2001.
Popescu M.- Educaţia fizică şi sportul în pregătirea studenţilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, RA Bucureşti, 1995.
Şchiopu U.,Verza E.-Psihologia vârstelor, EDP-RA, Bucureşti1997.
Abstract
The processes of growing up are finishing, generally at the girls round of 17-19 years, and the
boys are continuing to grow up till 21-25 years.
The end of the growing up was fixed by Robert (United Kingdom) at 22 years for the boys and
at 19 years for girls, by Liharsic (Austria) at 25 for boys and 19 years for girls, Quettelet says that the
extreme limit of growing for men is 30 years and for women 25.
The growing up and unequal developing and sometimes non symmetric, nonrithmic, alternated
and differential on sexes is not random, it is based on superior rules of coordination and balance on
evolutive steps, that are going to transform progressive the child into young and the young into adult.
So, it results like a necessity that cannot be argued that from the disciplines system with that we
action at the age when the processes of growing up and developing are still present inclusive în the
first years of the college the formatting and training for the young generation cannot be admitted
without physically education.
402
EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ ÎN ŞCOALĂ
Lect. univ. drd. SIMONA TEODORESCU

Lect. univ. dr. IOANA GHEORGHE
Educaţia fizică, ca proces instructiv-educativ în mod deosebit – dar şi ca autoeducaţie

fizică – este o activitate deliberat construită şi desfăşurată în vederea perfecţionării dezvoltării
fizice şi capacităţii motrice ale practicanţilor exerciţiilor fizice, în funcţie de particularităţile
de vârstă şi sex, cerinţe de integrare socială, specificului unor profesii.
Educaţia fizică are un caracter predominant formativ (în sensul că face pregătire
pentru “viaţă“), nefiind exclus – ba chiar recomandat, din ce în ce mai mult – caracterul
competitiv.
Educaţia fizică beneficiază de un foarte mare număr de exerciţii fizice, diferenţiate şi
adaptate la toate subsistemele şi variabilele. Ea presupune practicarea sistematică şi după
reguli ştiinţifice a acestor exerciţii.
Educaţia fizică desfăşurată la nivelul tinerei generaţii şcolare reprezintă subsistemul
care este cel mai bine organizat. La nivelul acestui subsistem există: cadre specializate în
predarea educaţiei fizice ca disciplină de învăţământ; programe specifice; obligativitatea
participării la forma organizatorică de bază (lecţia) şi posibilitatea elevilor de a beneficia de o
serie de alte forme bine statuate; evaluarea randamentului subiecţilor pe baza unor probe şi
criterii precise.
Acest subsistem principal al educaţiei fizice primeşte, din partea specialiştilor, diferite
denumiri: “educaţia fizică şcolară“, “educaţia fizică şi sportul şcolar“, “educaţia fizică şi
sportivă şcolară“.
Noi optăm pentru denumirea educaţie fizică şi sportivă şcolară, datorită unor
argumente prezentate de reputatul specialist Leon Teodorescu în mai multe publicaţii. Iată
câteva dintre aceste argumente:
 Plecând de la ideea că este bine să ţinem seama şi de experienţa altora, consemnăm faptul
că în Franţa şi alte ţări francofone educaţia fizică este strâns legată cu educaţia sportivă
încă din anul 1924. Formularea şi teoretizarea educaţiei sportive aparţine profesorului
francez de educaţie fizică Maurice Baquet, fiind continuate şi dezvoltate de Robert
Merand, Jaqueline Marsenach şi colaboratorii lor.
 Societatea modernă şi contemporană are multe caracteristici, printre care este incontestabil
faptul că îi este propriu şi un fenomen sportiv deosebit de complex, cu determinări şi
implicaţii multiple. Integrarea elevilor în această societate trebuie corelată şi cu
practicarea exerciţiilor fizice sub forma sportului. Se face precizarea că sportul trebuie să
fie abordat, în primul rând ca o activitate umană prin care se manifestă personalitatea
elevilor şi doar în secundar ca activitate fizică (corporală). Deci, se impune a avea în
vedere ca finalitatea practicării exerciţiilor fizice – sub forma sportului – să fie de natură
culturală în primul rând şi numai pe planul al doilea de natură biologică.
 Practicarea sportului în cadrul educaţiei fizice şcolare, deci ca mijloc al acesteia, trebuie
privită ca o activitate de sinteză, care solicită întreaga fiinţă a elevilor. Este vorba de a fi
efectuată o iniţiere în practicarea sportului cu valenţe deosebite în petrecerea utilă şi plăcută
a timpului liber, fără a se pune problema unei specializări într-o ramură sau probă sportivă.
403
 Educaţia sportivă nu trebuie redusă, în consecinţă, numai la însuşirea tehnicii şi tacticii

unor sporturi (polisportivitate) sau chiar a unuia singur (de cele mai multe ori un joc
sportiv). Ea presupune un fond larg de cunoştinţe, deprinderi şi priceperi necesare
practicării sportului sau sporturilor respective, la care trebuie să se adauge, în mod
obligatoriu, şi o cultură sportivă (regulamente, recorduri, caracteristici competiţionale
diferite pe categorii performanţiale, efecte), caracteristică omului în societatea noastră.
Educaţia fizică şi sportivă şcolară are de îndeplinit obiective instructiv - educative

specifice, subordonate idealului şi funcţiilor generale valabile pentru întregul fenomen de
practicare a exerciţiilor fizice.
Procesul de educaţie fizică şi sportivă şcolară este bilateral; această afirmaţie nu
trebuie limitată numai la cele două aspecte pe care le implică, adică instruirea şi educaţia, ci
şi la participarea activă la realizarea sa a celor doi factori implicaţi: cadrul de specialitate
(profesorul) pe post de emiţător în raport cu informaţia pe care o deţine şi elevul, în postura de
receptor al celor transmise. Important este să nu delimităm strict atribuţiile celor doi factori la
cele două roluri: emiţător şi receptor. Pentru ca să funcţioneze eficient, procesul respectiv
presupune o relaţie corectă între cel doi factori, o relaţie adecvată la noile coordonate ale
învăţământului modern.
Educaţie fizică şi sportivă trebuie să fie gândită ţinându-se seama de concepţiile
universal recunoscute cu privire la om precum şi de contribuţia ştiinţelor umaniste.
Ea trebuie să fie abordata în strânsă legătura cu toate celelalte forme de educaţie
fizică. Educaţia fizică trebuie să aibă la bază recunoaşterea acelor valori etice care urmăresc
armonia persoanei şi dezvoltarea tuturor calităţilor în specificitatea lor.
Prin obiectivele specifice disciplinei sunt urmărite cu precădere: întreţinerea şi
îmbunătăţirea stării de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea capacităţii motrice
generale şi a celei specifice unor ramuri şi probe sportive, educarea unor trăsături pozitive de
caracter.
Finalitatea educaţiei fizice şi sportive poate fi atinsă în special cu ajutorul celor ce sunt
însărcinaţi cu predarea ei. Predarea educaţiei fizice şi sportive constituie cel mai important
element pentru dezvoltarea sportului în şcoli. În scopul promovării acestei dezvoltări în sensul
recomandat Consiliului Europei este necesar ca în anumite sectoare importante să fie
asigurate condiţiile de formare, pentru realizarea conţinutului formării şi pentru dezvoltarea
procedeului de formare a profesorului de educaţie fizică şi sport.
Pentru realizarea celor de mai sus un rol deosebit de important îl au programele de
specialitate a celor care predau.
Educaţia fizică este o disciplină de sine stătătoare iar profesorii care o predau trebuie
să primească o pregătire universitară care să garanteze un înalt nivel ştiinţific, tehnologic, şi
pedagogic.
Educaţia fizică şi sportul utilizează diverse metode şi procedee pedagogice unii optând
totuşi pe cele bazate pe libertate, respect, spontaneitate şi imaginaţia copilului.
Educaţia fizică şi sportul face parte integrantă din educaţia globală a copilului. Fără
educaţie fizică şi sport aceasta nu este completă şi de aceea ea trebuie să fie prezentă în
întreaga perioadă şcolară şi mai ales în cea primară.
Educaţia fizică din şcoală constituie un aspect atât de impunător al educaţiei generale
încât trebuie să se aplice la toate categoriile de copii.
La fel ca şi educaţia fizică şi sportul trebuie să îndeplinească unele cerinţe ca:
 să favorizeze buna dezvoltare a copilului în şcoală şi în afara acesteia
 să-l pregătească pentru viaţă din punct de vedere moral şi fizic.
Educaţia fizică şi sportul face parte integrantă din procesul de educaţie în şcoală,
educaţia ar fi incompletă în absenţa educaţiei fizice şi sportului.
404
Copii au nevoie să fie solicitaţi fizic, au nevoie de experienţe motrice, să fie solicitaţi
şi lăudaţi, să se joace cu ceilalţi copii.
În şcoală în mod inevitabil sunt şi cazuri (elevi) cu probleme de motricitate. Copilul
slab sau cu probleme de motricitate nu trebuie izolat de restul grupului. În educaţia fizică
trebuie adaptate progresiv procedee pedagogice care realizează un învăţământ din ce în ce mai
individualizat. În toate acestea se ţine seama de rolul capital pe care afectivitatea îl are în
procedeul de învăţare.
Reacţiile unui copil cu problemele de motricitate variază de la o activitate la alta,
profesorul poate alege o varietate de activităţi fizice şi sportive (diferite jocuri şi sporturi
individuale sau colective).
Activitatea fizică, jocul şi sportul se numără printre cele mai fireşti activităţi ale
copilului. Nevoia de mişcare şi aceea de a-şi dezvolta coordonarea neuro-musculară îi fac pe
copii să încerce un larg evantai de senzaţii sociale şi corporale. Jocul, cooperarea,
interacţiunea, distracţia, performanţa şi competiţia constituie tot atâtea motive ale acestor
activităţi.
Acordând o importanţă deosebită doar unuia (sau câtorva) dintre aceste motive,
anturajul (societatea, părinţii) riscă să diminueze interesul copilului faţă de mişcare, faţă de
sport sau de programul de antrenament dat.
Şcolile trebuie să ofere educaţie fizică necesară tuturor copiilor, în vreme ce
activităţile propuse de cluburi poate oferi posibilităţi mai bune de a răspunde la nevoile şi
interesele atât de variate ale copiilor. Polivalenţa şi cu specializarea trebuie să fie obiectivul
urmărit.
Trei şedinţe (2) de educaţie fizică pe săptămână, iar în cazul celor mici una, reprezintă
strictul necesar pentru realizarea acestor scopuri. Acestea nu vor fi suficiente decât dacă în
fiecare zi copii vor avea posibilitatea, mijloacele practice şi timpul să e poată dedica activităţii
fizice.
Neglijenţele, deficienţele şi lacunele în materie de educaţie fizică şi sportivă
înregistrate în timpul şcolarizării obligatorii vor avea consecinţe grave asupra capacităţii şi
posibilităţii de realizare şi dezvoltare integrală a personalităţii copilului.
În cadrul şcolii conţinutul educaţiei fizice îmbracă următoarele forme:
1. Exerciţiile fizice. Un exerciţiu fizic constă în repetarea sistematică a unei mişcări în

vederea formării de priceperi şi deprinderi motrice. Mai multe exerciţii fizice se constituie
într-un sistem, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a organismului şi a
personalităţii umane. În funcţie de modul în care se combină, de finalitatea şi de modul în
care se realizează şi se practică, exerciţiile fizice pot îmbrăca, la rândul lor, mai multe
forme, cum ar fi: gimnastica, jocurile etc.
 Gimnastica. Este un sistem format dintr-un număr nelimitat de exerciţii fizice,
având o structura proprie şi realizându-se prin respectarea unor reguli bine
definite.
 Jocurile. Sunt exerciţii fizice complexe. Nota lor definitorie este întrecerea, care
provoacă o gamă întinsă de trăiri afective stenice cauză pentru care copiii participă
la ele cu mult interes.
2. Sportul. Este o activitate organizată din punct de vedere biologic, psihologic care constă în
aplicarea unei diversităţi de exerciţii fizice, desfăşurarea lui având un caracter competitiv.
Sportul presupune competiţie şi performanţă, antrenament şi măiestrie.
405
3. Cunoştinţe, priceperi şi deprinderi privitoare la practicarea educaţiei fizice. Sunt incluse

aici toate cunoştinţele elevilor privitoare la rolul şi influenţa educaţiei fizirce asupra
dezvoltării organismului, a asigurării sănătăţii lor, convingerile corespunzătoare, precum
şi priceperile şi deprinderile de a practica educaţia fizică şi sportul ca activităţi permanente
incluse în regimul lor de muncă şi odihnă. Interdependenţa dintre aceste laturi formează
acea concepţie despre rolul educaţiei fizice care îşi va pune amprenta de-a lungul întregii
existenţe a personalităţii umane. Formarea ei încă din perioada şcolarizării se înscrie în
acelaşi timp şi ca o latură de conţinut a caracterului formativ al învăţământului. Elaborarea
şi respectarea unui regim de viaţă, fundamentat din punct de vedere ştiinţific, este o
încoronare concretă a acestei laturi de conţinut.
Evaluarea în educaţie fizică şi sport trebuie să constituie în sine un act educativ şi să

facă parte integrantă din actul educaţional, ea trebuie să ţină seama de dezvoltarea globală a
copilului ca şi de faptul că procesul de instruire şi cel de dezvoltare al deprinderilor au loc în
acelaşi timp. Educaţia trebuie să fie un mijloc de motivare a elevului, ea nu este nici
recompensa şi nici pedeapsa; nu trebuie să fie nici selectivă dar nici discriminatorie.
Este necesar să se acorde o atenţie deosebită şi sportului competiţional la această
vârstă.
Competiţiile în general trebuie privite ca un mijloc ce face posibilă dezvoltarea
copilului atât în sport cât şi în viaţă şi nu ca un scop în sine. Competiţiile trebuie să fie
organizate pentru binele copiilor şi nu pentru plăcerea adulţilor, să fie introduse progresiv, să
fie corecte, să aibă un spirit educativ şi să fie conduse de persoane competente. Copii trebuie
ajutaţi să înţeleagă că dacă victoria reprezintă scopul competiţiei înfrângerea nu este însă o
catastrofă.
Competiţia pentru copii nu trebuie să fie organizată decât la nivel de club şi nu la nivel
naţional sau internaţional.
Importantă este şi selecţia pentru diferite probe sau ramuri de sport specifice copiilor
precum şi participarea la cât mai multe concursuri organizate la nivel şcolar, între şcoli, la
nivel judeţean etc..
BIBLIOGRAFIE
1. Ardelean, T., Predarea atletismului în lecţiile de educaţie fizică şcolară, Ed. IEFS,
Bucureşti, 1977.
2. Brunet-Guedj, E., Moyen, I.B., Genety, Medicine du Sport, Franţa, Ed. Masson, 2002.
3. Gârleanu, D., Lecţii pentru pregătirea atletică a sportivilor, Ed. Garell Publishing House,
Bucureşti, 2000.
4. Pradet, M., Pregătirea fizică, Partea a II-a, Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport,
Bucureşti, 2001.
406
FITNESS-UL PENTRU SANATATE – STADII
Conf. univ. dr. MARIAN TEODORU – ANEFS
Este dificil de precizat o valorificare a stadiilor în fitness-ul pentru sănătate tinind

cont ca inceperea practicarii acestei activităţi cit şi particularitatile individuale ale subiectilor
practicanti sunt foarte diferite. Fara să mai aducem în discutie faptul ca fitness-ul pentru
sănătate este o activitate complementara altor activităţi dar şi ca aceasta nu trebuie facuta la
intimplare.
De exemplu, activitatea fizică (intre alte clasificari) poate fii desfasurata în doua
modalitati; 1. activitate constienta, efectuata în mod organizat (cu obiective clare) şi 2.
activitate “incostienta” care nu urmareste valorizarea activităţii fizice, dar care prin
caracteristicile acestor activităţi, influienteaza în mod “indirect” potentialitatile individuale pe
coordonatele fitness-ului prin; rezolvarea problemelor vietii cotidiene (deplasarea pe jos la
serviciu, la scoala sau la piata, activităţile casnice e.t.c.).
Putem clasifica stadiile în fitness după diferite criterii de identificare de ex.;perioadele

dezvoltării umane, care – delimiteaza cele mai importante schmbari în plan biologic,
psihologic-comportamental, social, e.t.c. (trebuie să precizam ca în mod practic aceste
delimitari sunt relativ dificil de identificat la acestea contribuind diferite variabile cum ar fi;
vârsta cronologica – vârsta biologică, particularitati ale pregătirii fizice etc).
Daca este să desprindem între caracteristicile unei perioade de dezvoltare de ex.
posibilitatile reale de realizare a conditiei fizice nivelul de dezvoltare somatica, fiziologica sau
psihologica în raport de nivelul scolaritatii al activităţii dominante sau al virstei putem
identifica diferite stadii ale conditiei fizice ce corespund cu urmatoarele perioade;
anteprescolara, prescolara, scolara (cu subdiviziunile respective, tinind cont de faptul ca
fiecare din aceste niveluri de activităţi – etape sociale, implica şi o solicitare de natura fizică
(desigur nu numai) -constienta şi inconstienta care dezvolta capacitatea fizică (si care poate
devenii „o baza de plecare” un criteriu în stabilirea stadiilor fitness-ului ptr. sănătate.
Criteriul virstei poate orienta activitatea din fitness-ul ptr. sanatae(cu specificatia ca
mai intodeauna acest criteriu nu se coreleaza cu “biologicul-prezent.
Criteriul “ereditar” implica o serie de considerente şi desigur are implicatii majore în
practicara activităţilor fizice atit din punct de vedere “a-l modului de practicare” cit şi în acela
“perfomantial”
Criteriul “mediului” (aici incadrindu-se atit stilul de viata - alimentatie, activităţi
fizice, sedentarism, nivel de trai cit şi aspecte ce tin de poluarea aerului şi zona climatica de
locuire e.t.c.
Desigur ca în ceea ce priveste inceperea practicarii fitness-ului ptr. sănătate trebuie
avut în vedere şi alte aspecte de ex.; particularitatile de sex, aspectele metodice de pregatire
(tipuri de efort, nivel de intelegere, nivel de pregatire, aspecte culturale, anumite afectiuni) ce
trebuie corelate cu nivelurile reale ale dezvoltării bio-psihologice e.t.c.
In mod practic, pentru fiecare individ uman (practicant de fitness)trebuie
individualizate toate mijloacele folosite în pregatire, astfel incit să nu aducem nici un
“prejudiciu” în plan fizic, mental, social, spiritual s.a.
In concluzie, daca ar fi să evidentiem stadiile-treptele-etapele de parcurgere a
disciplinei fitness(din punct de vedere teoretic) acestea s-ar putea regasi (intr-o ordine
cronologica – cu o relativa generalizare) odata cu prima intentie a unui subiect uman
407
(indiferent de virsta sex, nivel de pregatire, e.t.c.) care hotaraste să practice în mod organizat
aceasta activitate.
Pentru orientare prezentam un model ipotetic al stadiilor fitnessu-lui general plecind
de la ultimile considerente mentionate.
STADIUL I (nivelul initial – durata de 5-7 saptamini, 3 sedinte /saptamina, 30-50

minute /sedinţa.(Principalul obiectiv; IDENTIFICAREA NIVELULUI CONDITIEI FIZICE)
OBIECTIVE SECUNDARE;
1. Stabilirea unei baze de date .

2. Evaluarea şi masurarea conditiei fizice.
3. Stabilirea şi angrenarea intr-un program de lucru
SARCINI;
1. Acordul medicului de specialitate.

2. Intocmirea unei fise individuale (anamneza, dezvoltarea somatica, stil de viata,
trasaturi de personalitate, etc.)
3.Intocmirea unui program de antrenament, bazat pe “primele doua sarcini”, care nu
trebuie să depasasca nivelul conditiei fizice avute în acel moment. Acest program cuprinde
exercitii de; mers, alergare, gimnastica de baza, mobilitate, jocuri etc. efectuate cu greutatea
propiului corp, cu partener, în grup, cu greutati, cu aparatura multifuncţionala, aparatura
specifica disciplinei etc.
Activităţile fizice sunt adresate componentelor fitness-ului general ptr. sănătate( în
aceasta etapa ordinea importantei este urmatoarea ; rezistenţa cardiovasculara, rezistenţa
musculara, forta, mobilitatea şi “compozitia corporala-“) mobilizind în special principalele
grupe musculare. (aceasta etapa poate fi numita “etapa verificarilor” sau “tatonarilor” doarece
se verifica nivelul conditiei fizice, acomodarea cu efortul,posibilitatile de executie a diferitelor
exercitii,invatarea lucrului la aparate, s.a.) Lectiile se desfasoara pe un fond de buna dispozitie
respectind principiile generale ale didacticii şi metodicii, specifice activităţilor fizice.
4. Măsurarea şi evaluarea condiţiei fizice bazale a subiectului (sunt materializate
printr-o baterie de teste standardizate) condiţioneaza trecerea în “stadiul al doilea”. Probele
alese (in funcţie de caracteristicile subiectului) vor contine; probe de teren; ex. de mers,
exercitii de alergare, exercitii ce solicita principalele grupe musculare,exercitii ptr.verificarea
mobilitatii şi probe de laborator, particularizate lacaracteristicile practicantului.
STADIUL II (nivel secundar-durata 12-18 luni, 3-4 sedinte/saptamina, 40-70 minute/sedinta.

(Principalul obiectiv; DEZVOLTAREA CAPACITATII MOTRICE)
1. Stabilirea unui program de antrenament personalizat (superior d.p.d.v. motric stadiului I)

2. Formarea unui stil de viata echilibrat.
3. Masurarea şi evaluarea periodica a conditiei psiho-fizice.
408
SARCINI;
1. Intocmirea unor documente de planificare vizind; principalele directii ale fitness-ului

pentru sănătate; conditia fizică (calitati motrice, diversificarea activităţilor fizice) starea de
sănătate (obtinerea unei stari generale de bine la nivelul organismului; terapia, recuperarea
unor afectiuni, prevenirea accidentelor la nivelul sistemului organismului uman) procesele
psihice (conturarea unei personalitati etice,morale,orientind comportamentul individual spre
colaborare respect dezvoltarea unor trasaturi şi calitati intelectuale) socializarea (formarea
unor personalitati complete în relatie cu cerintele societăţii, modelarea sociala prin actiunea
agentilor de socializare de la nivelul activităţilor fizice), spritualizarea (cunoasterea corpului
în relatie cu activitatea fizică,crearea unei stari de seninatate şi bucurie prin miscare);
particularitatilor individuale (nivelul conditiei fizice, sex, virsta etc.); componentele fitness-
ului ptr. sănătate (rezistenţa cardiovasculara, rezistenţa musculara, forta, mobilitate, suplete,
compozitie corporala) componentele fitness-ului motor-eficienta miscarii- (echilibru,
coordonare segmentara, viteza, agilitate, timp de reactie, putere); tipuri de efort (in special la
nivelul efortului aerob; indicatorii efortului (volum, intensitate, densitate, complexitate);
folosirea unui spectru larg de mijloace specifice fitness-ului, etc.
2. Obijnuirea cu practicarea sistematica a exercitiilor fizice(si în afara lectiilor de fitness).
3. Stabilirea unui program zilnic privind; activităţile fizice (cel putin o ora) alimentatia
(servirea meselor să respecte un orar, să cuprinda un numar de calorii (in raport de activităţiile
efectuate, de particularitatile subiectului) să fie diversificate etc., odihna (in afara timpului
firesc de odihna (care depinde de foarte multi factori între care şi cei amintiti mai sus) să mai
existe un moment din timpul zilei în care să ne odihnim.
4.Planificarea periodica a unor evaluari în concordanta cu toate obiectivele şi sarcinile
stabilite dar şi cu progresele individuale inregistrate. Tehnicilede masurare şi apreciere –
testele folsite se vor orienta în special spre principalele grupe musculareale corpului uman şi
desigur raportarile se fac de fiecare data la aceleeasi grupe musculare.
STADIUL III (durata, numarul de sedinte/saptamina,timpul alocat fiecarei lectii –sunt strict
personalizate dar şi în corelatie cu nivelul rezultatelor obtinute anterior).Principalele obiective
se refera la; MENTINEREA şi DEZVOLTAREA LA PARAMETRII OPTIMI
INDIVIDUALI A URMATOARELOR VALORIFICARI; CONDITIA FIZICĂ, STAREA
DE SANATARTE,PROCESELE PSIHICE,SOCIALIZAREA,SPIRITUALIZAREA -IN
VEDEREA INBUNATATIRII CALITATII VIETII.
1. Asigurarea unei pregatiri multilaterale dar şi specializate (in direta corelatie cu

starea de sănătate, virsta, sex, domeniile principale de activităţi zilnice etc.)
2. Masurarea şi evaluarea în mod constant (analitic şi global)a tuturor valorificarilor
mai sus mentionate (sistemul bio-sano-psiho-socio-spritual)
SARCINI;
1. Diversificarea activităţilor folosite în cadrul fiecarui obiectiv al fitness-ului folosind

în acest scop mijloace specifice (sau adaptate) ce provin din alte discipline sportive (atletism,
badminton, basche, box, canotaj, caiac, canoe, ciclism, echitatie, fotbal, gimnastica, halter,
handbal, hochei pe gheata, iahting, inot, judo, lupte, oina, parasutism, oina, orientare turistica,
parasutism, patinaj, polo pe apa, popice, rugbi, sanie, bob, schiul, scrima, sah, tenis de cimp,
409
tenis de masa, tir, turism, cicloturism, volei e.t.c.) dar şi din activităţi conexe (excursii,
plimbari, pescuit, gradinarit, activităţi casnice, relaxari statice, activităţi culturale în grup,
e.t.c.).
Aspectele privind “relativa specializare” se refera între altele la; folosirea unor
mijloace compensatorii - de fond-ce insotesc pregatirea, cu scopul de a solicita; grupe
musculare, tipuri de efort ce contrabalanseaza eforturile din activităţile dominante din
activităţile cotidiene, activităţi ce tin cont de particularitatile individuale etc.
2.Verificarea periodica a potentialitatilor sistemului bio-sano-psiho-socio-spritual, prin
sustinerea unor probe ce caracterizeaza în mare măsura activităţile prestate (standardizate-
adaptate la posibilitatile individuale).
Abstract
The study deals, in a concise form,with aspect which re-evaluate several characterstics of
stages în „general” fitness.
There are pointed out general aspect of the theme and tried to organize the stages,defiming
more accurately the objectives and the tasks which correspond to every stage.
410
FITNESS-UL PENTRU SĂNĂTATE - PLANIFICAREA
Conf. univ. dr. MARIAN TEODORU– ANEFS
Orice activitate organizată trebuie planificata. Planificarea include (în general

planurile pe diferite perioade de timp, (cu toate caracteristicile acestora). In ceea ce ne
priveste pe linga acestea ne intereseaza documentele de evidenta.
în fitness-ul pentru sănătate „planificarea” incepe de la posibilitatile individului, de
la particularitatile acestuia .
In acest sens prezentam un „ghid” ce reprezinta practic un algoritm de activităţi ce
sunt rezolvate o data cu inceperea unui program de fitness.
Initial s-e intocmeste o fisa personala care contine;
- acordul medicului sportiv în ceea ce priveste posibilitatea practicarii activităţilor fizie
de catre subiectul respectiv;
- prelucrarea regulamentului de comportare în salile de fitness,
- date de identificare
- date privind dezvoltarea somatica-masuratori
- date privind dezvoltarea nivelului motricitatii (probe)
- Pe baza acestor informatii se intocmeste un program de pregatire de comun acord cu
subiectul practicant, pe o durata ce poate varia (in funcţie de „subiect”,si de
posibilitatile de participare - (cel putin de trei ori pe saptamina) între altele s-e vor
preciza; nr. de participari pe saptamina, temele şi obiectivele lectiei, mijloacele
folosite, nr.repetari, timpul efectiv de lucru, timpul unei sedinte de lucru s.a. (vezi
stadiile).
- Finalul acestor lectii se inchie cu o evaluare a conditiei fizice (aceleasi probe aplicate
initial). Trecerea probelor creaza posibilitetea trecerii la un nou nivel.
Cel mai important document al instructorului de fitness pentru. sănătate este caietul de
evidenta în care se noteazatoata activitatea desfasurata subiectul respectiv (din activitatea
initial planificata) acestea reprezinta posiblitatile fizice reale ale subiectului. (temeiurile bazei
de pregatre şi de planificare ulterioara).
In cadrul fitness-ului pentru sănătate sunt trei forme de evidenta;
- evidenta preliminara; formata din informatiile prealabile (activităţii fizice propiu zise)si
constau în toate datele cu privire la subiect (date de identificare, date medicale date
somatice, informatii cu privire la nivelul conditiei fizice, probe de control)
- evidenta curenta formata din toate datele concrete ale activităţii propiu zise (teme,
obiective, timp de lucru, mijloace folosite, observatii,s.a.)
- evidenta bilant; cuprinde nivelul pregatirii (efectuata la sfirsitul unei etape de pregatire)
pe fiecare dintre principalele aspecte ale activităţii specifice fitness-ului.
Lectia ocupa locul central al activităţii.

Datorita specificului acestei activităţi participantii nu pot venii regulat la program,
(fiind angrenati şi în alte activităţi; activ. profesionale, scolare, obligatii familiale, alte
activităţi). De aceea, de cele mai multe ori, programul nu poate avea o continuitate. In acest
sens, inainte de a incepe lectia trebuie avut în vedere între altele urmatoarele aspecte; -nivelul
stadiului, nr.lectiilor efectuate, perioada cit a lipsit, starea de sănătate motivatia pentru lucru
s.a.Pe baza acestor informatii se v-a intocmii programul de pregatire al lectiei curente.
411
Lectia din fitness-ul pentru sănătate poate imbraca diferite tipuri unele asemanatoare
lectiilor din educaţie fizică şi sport, (atit ca tip cit şi ca structura) dar poate fi şi specifica
acestui domeniu, respectiv atmosfera să fie mult mai placuta, relationarea –comunicarea mult
mai intima, planificarea structurii lectiei (timp) cit şi efectuarea exercitiilor este mult mai
permisiva (dar nu în ceea ce priveste corectitudinea exercitiilor, respectarea principiilor
didactice e.t.c.).
În lectia de fitness sunt foarte importante toate momentele lectiei (tinind cont ca lucram
cu persoane foarte diferite) Astfel, incepind cu prima parte a lectiei (incalzirea) care are un rol
hotaritor în ceea ce priveste posibilitatea individului de a executa corect exercitiile şi de a
elimina sub orice forma accidente. Incalzirea se face in” detaliu” (atit la nivelul întregului
organism, cit şi la nivelul zonelor corpului care vor fi angrenate mai mult în activitatea
curenta.
Partea „centrala” a lectiei în care se realizeaza temele şi obiectivele programate v-a
ocupa 50% din timpul total al lectiei. Aplicarea activităţilor fizice se vor face în concordanta
cu toate preceptele stiintifice ale domeniului pentru atingerea zonelor optime de efort).
Finalul lectiei se desfasoara pe o perioada de 25% din timpul total alocat lectiei .In mod
practic subiectul care a participat la lectie nu trebuie să resimta după terminarea acesteia decit
o stare de buna dispozitie, cu un tonus muscular corespunzator şi cu o revenire completa (in
limitele normale fiziologice). Aceasta parte a lectiei trebuie să cuprinda obligatoriu mijloacele
de refacere particularizate la efortul efectuat (completate cu o alimentatie corespunzatoare) şi
analiza activităţii.
În fitness se folosesc următoarele tipuri de mijloace; 1-mijloace fizice specifice (acestea

se raportează la tipurile de activităţi fizice care aparţin preponderent fitness-ului (sunt incluse
atât exerciţiile fără aparate cât şi exercicii cu aparate specifice). 2-mijloace complementare
(această categorie de mijloace se referă la diferite tipuri de exerciţii fără şi cu aparate preluate
atât din diferite discipline sportive cât şi din alte activităţi fizice-adaptate la cerinte). 3.
mijloace psiho-pedagogice (respectarea unor reguli, cerinte, principii, metode specifice
activităţilor motrice) 4. mijloace de „mediu” (locatiile unde se desfasoara activităţile -sali–
fitness, bazine, jocuri; aer liber-parcuri, terenuri s.a. 5. mijloace de revenire şi refacere(in
mare parte asemanatoare activităţilor sportive) 6. mijloace nutritionale 7. mijloace”
situationale-particulare” (comportamentale, culturale, igienice) 8. mijloace adaptate din
diferite sporturi şi alte activităţi social educative e.t.c.
Abstract
The study deals, în a concise form, with aspect which revaluate several characterstics of „general”
fitness planning, touching upon themes which regard the lesson and the means
412
PLEDOARIE PENTRU JOGGING
Prof. univ. dr. CORINA ŢIFREA – A.N.E.F.S.
Cuvinte cheie: jogging, sănătate, efort fizic.
Scopul lucrării: Influenţa joggingului, tendinţe şi efecte asupra sănătăţii şi a unui nou stil de
viaţă.
Aspecte generale
Putem asocia astăzi că jogging-ul reprezintă un fenomen social extins, o formă de
„dependenţă” , pe care milioane de practicanţi o resimt acut şi pe care o „consumă” cu
tenacitate, plăcere şi imense beneficii.
Sunt greu de explicat motivele pentru care această formă de exersare a căpătat o astfel
de amploare, având în vedere faptul că aceasta presupune o anume austeritate, lipsa
coechipierilor, a mingii sau a altor ingrediente care amplifică efectul hedonist al programelor
de timp liber. Conceput iniţial din raţiuni care privesc punerea în formă, un aspect somatic
agreabil sau reducerea riscului de îmbolnăvire, jogging-ul sfârşeşte prin a fi o componentă a
stilului de viaţă, greu de substituit şi o experienţă totală pentru individ.
Alergarea, ca stil şi modalitate de lucru, este în plin proces evolutiv, deşi ca esenţă este
una din cele mai naturale mişcări. Unele dintre transformările suferite s-au datorat modei sau
curentelor care apar în societate. Avem ocazia să întâlnim din ce în ce mai des, numeroşi
pasionaţi, bărbaţi şi femei care nu vor înceta nicicând să alerge…
Remarcăm faptul că există în prezent mai puţin „fanatici” decât altădată, subiecţii
implicaţi dedicând mai puţin timp acestei forme de petrecere a timpului liber, iar sportivii
acordând mai puţină atenţie sportului practicat, comparativ cu generaţiile anterioare.
În zilele noastre, alergarea este din ce în ce mai puţin justificată ca mijloc de obţinere a
performanţei, în schimb se vorbeşte tot mai mult de „alergarea de amuzament”, care de fapt
prilejuieşte contactul cu semenii, ca şi cum s-ar dori ca aceasta să nu îi descurajeze pe novici
sau pe simplii turişti.
Aceste rânduri se adresează în egală măsură debutanţilor, avansaţilor, dar mai ales
sedentarilor, pentru că de fapt, nu este niciodată prea târziu să îndrăgeşti alergarea. Poţi să
descoperi propriul corp, prea îndelung ignorat, poţi să îi descoperi limitele şi să realizezi
performanţe nebănuite. Va veni apoi vremea când efortul îndrăzneţ, marea nebunie a
alergătorilor se atenuează, lăsând locul unei atitudini ponderate care preîntâmpină
imprudenţele. Cu toate acestea, sufletul de copil, ascuns undeva, dăinuie şi revine la suprafaţă
odată cu alergarea, ca joc.
Tentaţia celor care consideră o nebunie, jogging-ul în parcuri, pe străzi, nu poate fi
decât expresia unei ignoranţe, faţă de care statornicii practicanţi nu pot decât să ia atitudine.
Probabil va mau exista o lungă perioadă de timp în care, cel puţin la noi în ţară, cei care
aleargă vor fi priviţi cu curiozitate sau neîncredere… nu ne rămâne decât să sperăm că aceste
prejudecăţi vor dispărea odată cu evoluţia societăţii.
Jogging-ul reprezintă cel mai simplu şi natural mod de a antrena o serie dintre
componentele fitness-ului, ca fiind considerat la început exponentul principal al acestuia.(K.
Cooper).
413
Aspecte metodice
Unul dintre reperele importante ale acestei forme de exersare fizică este intensitatea
lucrului. Spre deosebire de sportivul de performanţă, al cărui nivel de adaptare este
condiţionat de lucrul cu intensitate apropiată de cea maximă, individul obişnuit poate obţine
efecte optime, mai ales la nivel cardio-vascular, chiar la nivele moderate ale efortului.
Fiziologia efortului descrie faptul că transformările interne se produc dacă intensitatea
efortului se situează la nivelul 60-70% din VO2 max. (tab.1)
Tabelul Nr.1
Valorile frecvenţei cardiace de efort în procente din frecvenţa cardiacă
(după Fischer şi Allsen, 1980 )
Vârstă 70% 80% 90% FC max

(ani) (puls/min) (puls/min) (puls/min) (puls/min)
20 140 160 180 200
25 135 156 175 195
30 133 152 171 190
35 129 148 165 185
40 126 144 162 180
45 122 140 157 175
50 119 136 153 170
55 115 132 148 165
60 112 128 144 160
65 108 124 139 155
70 105 120 135 150
În principiu, durata alergării variază invers proporţional cu intensitatea efortului.

Oricum, durata minimă este de aproximativ 15 minute. Indiferent de intensitate, eficienţa
exerciţiului creşte odată cu durata efortului. Studiile experimentale arată că alergarea la o
frecvenţă de 70% din cea maximă, ar trebui să se realizeze iniţial, timp de 15-20 de minute.
Alergarea la 80-85% din FC max. ar trebui să se desfăşoare pe o durată de 15-20 de minute.
În timp, scopul este ca durata să crească progresiv, până când aceasta atinge o oră pe zi.
Frecvenţa programelor de lucru este un indicator al eficienţei pe termen lung. Lucrul sporadic
sau în week-end realizează efecte minore. S-a demonstrat că frecvenţa optimă este de 3-5
activităţi pe săptămână, alternativ.
Fiecare activitate tip jogging va fi urmată de o secvenţă de revenire a organismului după
efort. Aceste condiţii sunt importante pentru siguranţa subiecţilor.
În partea pregătitoare se pot realiza exerciţii analitice din gimnastică sau de întindere.
Revenirea organismului prin mişcări de intensitate mică este absolut necesară pentru evitarea
problemelor de decompensare cardio-vasculară.
Prezentăm câteva modalităţi de susţinere a motivaţiei subiecţilor pentru jogging:
- exersaţi jogging-ul cu un prieten;
- nu vă suprasolicitaţi;
- variaţi locul de desfăşurare al jogging-ului;
- încercaţi, pe cât posibil, să începeţi jogging-ul cam la aceeaşi oră pe zi;
- fixaţi-vă un scop;
- notaţi-vă zilnic progresul;
414
- concentraţi-vă pe succes.
Prezentăm în continuare câteva programe de lucru pentru diverse categorii de subiecţi.
415
Notă: toate aceste programe debutează şi se încheie cu un complex de exerciţii de
stretching, timp de 10-15 minute. De asemenea, în unele cazuri, se pot mări distanţele, dar nu
şi intensitatea de lucru.
BIBLIOGRAFIE:
Petit Larousse-ediţiile 1981, 1995, 2003.

Drăgan Ioan şi colab., Medicină sportivă. Ed. Medicălă Bucureşti, 2002
Barbu Corina, 800m femei de la A la ...Z, Editura Atlantis 1998.
JOGGING – A WAY OF LIFE
Abstract
Jogging is one of the most frequent forms of workouts, given its well known positive effects
upon the cardiovascular fitness.
Simple, accessible and attractive, jogging is the first în the ranking of leisure time activities,
for all types of age and professional groups.
One must establish the proper effort parameters, în terms of volume, intensity and frequence
of sessions. Individualization is the key term if responses are needed în due time.
416
EXERCIŢIUL FIZIC ŞI STRETCHINGUL
Prof. univ. dr. CORINA ŢIFREA – A.N.E.F.S
Cuvinte cheie: exerciţiu fizic, stretching, prevenirea îmbolnăvirilor, viaţă modernă,

sedentarism.
Scopul lucrării: beneficiile stretchingului; stare generală ,,de bine", relaxare fizică
şi psihică, stretchingul ,,arde calorii”!
Exerciţiile fizice sunt singura modalitate de a ne păstra „o formă bună”, chiar optimă, a
principalelor funcţii, cu condiţia de a nu le întrerupe, căci starea practicării lor duce imediat la
dispariţia efectelor obţinute până atunci. Efectele sanogenetice răsplătesc din plin acest efort.
Efectele culturii fizice, ale exerciţiilor fizice asupra aparatelor cardiovascular, respirator şi a
musculaturii, sunt cele mai importante. Valoarea exerciţiilor fizice pentru cord, plămâni,
muşchi este foarte importantă, în special după o anumită vârstă, când capacitatea funcţională a
acestora trebuie întreţinută prin efort fizic sistematic, în special la cei de 35-40 de ani.
Speranţa de viaţă creşte cu 4 ani la persoanele care practică cu regularitate exerciţii
fizice, iar în cazul că se reuşeşte şi menţinerea greutăţii corporale la valoarea ideală, se mai
adaugă încă un surplus de 2-8 ani.
Nu este pentru nimeni o noutate că exerciţiul fizic reprezintă un mijloc la îndemână de
prevenire a îmbolnăvirilor, mai ales a celor care au drept factor predispozant stilul de viaţă
modern, caracterizat prin stres, alimentaţie incorectă, sedentarism sau diverse abuzuri.
Fiecare dintre noi doreşte să fie permanent sănătos, în formă, să se bucure de o viaţă
fără boli şi fără probleme… Până la urmă, sănătatea este o opţiune personală. Dacă ne uităm
spre Occident, vom vedea oameni de toate vârstele alergând, mergând pe bicicletă sau pe
role, înotând sau antrenându-se în sălile de gimnastică aerobică, fitness.
Singurul impediment pentru un om foarte ocupat sau obosit este faptul că trebuie să se
deplaseze până la o sală, bazin sau intr-un parc. Există o soluţie numită stretching. De fapt ce
înseamnă stretching? În limba română acest cuvânt englezesc se traduce prin „întindere”.
Stretchingul se adresează tuturor , indiferent de vârstă sau sex, nivel de pregătire fizică
sau aptitudini speciale pentru sport. Poate fi practicat oricând şi oriunde, nu necesită o dotare
specială sau echipament, se învaţă extrem de uşor, iar rezultatele încep să fie vizibile după
numai câteva şedinţe de antrenament. Beneficiile stretchingului se suprapun în parte cu
beneficiile oricărui sport, adică: starea generală „de bine”, relaxarea fizică şi psihică,
reducerea durerilor şi tensiunii musculare atât în cazul persoanelor sedentare cât şi după un
antrenament sportiv. Exerciţiile de întindere au şi o serie de calităţi particulare: ameliorează
elasticitatea ţesuturilor, cresc abilitatea de a învăţa sau de a executa diverse mişcări, reduc
riscul de apariţie a traumatismelor aparatului locomotor şi determină un nivel mai ridicat de
conştientizare a propriului corp. Şi asta nu este tot: stretchingul „arde” calorii! E adevărat,
nu atât de multe cât un antrenament aerobic, ci doar 75 kilocalorii pe oră, însă este important
de reţinut şi acest aspect, mai ales de către cei ce urmăresc să dea jos câteva kilograme.
Stretching-ul este o metodă ştiinţifică nouă, care permite antrenarea mobilităţii în mod
simplu şi eficient.
Principiul pe care se bazează stretchingul.
Contracţia muşchiului sau a grupei musculare prin împingere, cu toată forţa, contra
unei rezistenţe fără să fie scurtat(contracţie statică/izometrică). Menţinerea poziţiei timp de
10-30 secunde.
Relaxarea maxim 2-3 secunde.
417
Stretching. Întinderea lentă a muşchiului intr-un timp cât mai lung posibil şi
menţinerea poziţiei un timp echivalent cu contracţia.
Acestea pot fi executate în tot timpul anului fără folosirea unor aparate ajutătoare. De
asemenea, exerciţiile pot fi executate de oricine: bătrâni, tineri, neantrenaţi sau sportivi şi
aplicate atât în sportul de masă, cât şi în cel de performanţă.
Unele exerciţii pot fi executate cu partener, iar altele cu ajutorul unor mingi, lăzi de
gimnastică, scară fixă. Există însă un număr mare de exerciţii care solicită toate grupele
musculare şi care se pot executa fără materiale ajutătoare.
Este cunoscut faptul că stretchingul previne atrofierea muşchilor ca urmare a
inactivităţii datorită regimului de viaţă.
Câteva noţiuni importante privind antrenamentul pentru dezvoltarea mobilităţii
Stretchingul înseamnă menţinerea muşchiului în poziţia de întindere un timp cât mai
lung posibil(10-30 de secunde).
Cuvântul forţare nu face parte din vocabularul stretchingului. Aceasta este o metodă
veche, greşită, prin care amplitudinea maximă a unei mişcări se realizează prin arcuiri, iar
apoi se revine, imediat, în poziţia iniţială. Aceste exerciţii sunt dăunătoare. Mişcările nu
trebuie forţate!
Mobilitatea este cea de-a treia noţiune. Mobilitatea este capacitatea de a executa
mişcarea cu amplitudine mare.
A patra noţiune este supleţea. Supleţea nu este identică cu mobilitatea. Prin supleţe
înţelegem relaţia între nervi şi muşchi, cu alte cuvinte, ceea ce influenţează mobilitatea este
puterea muşchiului şi coordonarea.
Principii de bază.
- Contracţia statică a muşchiului timp de 10-30 sec.
- Relaxarea totală, maxim 2-3 sec.
- Întinderea lentă, cât este posibil, fără să apară dureri şi menţinerea poziţiei timp de
10-30 sec.
- În timpul stretchingului, se va respiră liniştit şi uniform. Nu se reţine aerul în piept.
- Poziţia iniţială trebuie să fie cât mai relaxantă şi comodă. Efectul stretchingului va fi
mai mare, dacă executantul este mai relaxat.
Elementele unui exerciţiu de stretching. Există trei factori consideraţi a influenţa
eficienţa unui exerciţiu de stretching: izolare, controlul şi evitarea mişcărilor riscante.
Durata exerciţiilor şi numărul de repetări
Nu există un consens clar în ceea ce priveşte durata unei întinderi, limitele variind
între 10 secunde şi un minut. Cei mai mulţi practicanţi de stretching au ajuns la concluzia că
15-20 de secunde reprezintă durata optimă pentru o întindere. Pentru copii şi adolescenţi este
de preferat o durată chiar mai redusă, de 15 secunde. Unii oameni preferă să numere, în gând
sau cu voce tare, atunci când fac exerciţii de stretching; acest lucru nu este obligatoriu, însă.
Indiferent dacă număraţi sau nu, cel mai important este să vă concentraţi asupra exerciţiului.
În ceea ce priveşte numărul de repetări, s-a convenit că 2-5 sunt suficiente, cu o pauză
de câteva secunde(15-20) între acestea.
Respiraţia în timpul stretchingului
Mişcarea respiratorie ritmică are capacitatea de a pune în mişcare sângele, inclusiv la
nivel muscular, ceea ce favorizează ameliorarea elasticităţii, reducând riscul de accidentare şi
accelerând eliminarea acidului lactic în urma proceselor metabolice.
Concentrarea psihică
În timpul antrenamentului de stretching trebuie să fiţi relaxaţi, să nu lăsaţi gânduri
negative să vă domine mintea şi să vă concentraţi întreaga atenţie asupra exerciţiilor. Este de
preferat să nu vă uitaţi la televizor sau să staţi de vorbă, însă puteţi să ascultaţi muzică, ceva
liniştitor.
418
Ordinea exerciţiilor
Alegeţi 1-2 exerciţii pentru grupele musculare mici (muşchii antebraţelor, braţelor,
gâtului şi gambelor) şi 2-3 exerciţii pentru grupele mari
-se începe prima dată cu spatele(atât porţiunea superioară cât şi cea inferioară),
-după stretchingul spatelui urmează părţile laterale ale corpului(muşchii oblici externi,
intercostali, dinţaţi);
-înainte de a trece la exerciţiile pentru muşchii interni şi posteriori ai coapselor,
antrenaţi muşchii feselor şi ai şoldurilor şi muşchii posteriori ai gambelor;
-muşchii anteriori ai coapselor (cvadricepsul) se întind după ce au fost executate
exerciţii pentru muşchii anteriori ai gambelor;
-înainte de a antrena muşchii pectorali, întindeţi muşchii braţelor şi ai antebraţelor.
Când facem exerciţii de stretching?
Unele persoane se consideră matinale, în timp ce alţii sunt activi după-amiaza şi seara.
În acest fel putem alege singuri cel mai bun moment al zilei pentru a face stretching. Cei mai
mulţi oameni se simt mai flexibili după-amiaza decât dimineaţa, cu un maxim în jurul orelor
14-16, de aceea se consideră că cel mai bun moment pentru stretching este a doua parte a
zilei. Nu este deloc greşit să faceţi stretching dimineaţa; la fel ca şi în oricare moment al zilei
încălziţi-vă bine înainte, apoi treceţi la exerciţii de stretching static şi în final puteţi face
câteva mişcări de stretching dinamic.
Stretching cu un partener
Exerciţiile de stretching se pot face şi cu ajutorul unui partener, iar în unele cazuri pot
fi chiar mai eficiente decât dacă v-aţi antrena singur.
Durere şi disconfort
Există o serie de situaţii în care stretchingul este contraindicat (T. Sbenghe):
- când există o limitare a amplitudinii de mişcare de cauză osoasă;
- după o fractură recenta neconsolidată;
- în prezenţa unui proces inflamator acut sau infecţios intraarticular sau periarticular
(ţesuturile inflamate, edemaţiate suportă greu stretchingul şi au rezistenţă scăzută la
întindere);
- în prezenţa persistenţei unei dureri la orice mişcare articulară;
- dacă există un hematom (colecţie de sânge), o pareză sau o afecţiune cu scădere
severă a forţei musculare.
Este de preferat, ca înainte de a începe un program serios de stretching să faceţi o
vizită la medicul dumneavoastră de familie, pentru un control general. În principiu, nu ar
trebui să aveţi dureri sau febră musculară a doua zi după o şedinţă de stretching.
Stretchingul şi procesul de revenire după efort
Stretchingul favorizează revenirea la normal a tonusului muscular, relaxând
musculatura solicitată de efort. Fiecare poziţie trebuie menţinută 20-30 de secunde şi vor fi
vizate toate grupele musculare.
După un antrenament epuizant şi după o şedinţă de stretching, nimic nu poate fi mai
bine-venit decât un masaj care are ca scop diminuarea tensiunii musculare şi relaxarea
ţesuturilor pentru o mai bună eliminare a toxinelor.
Bibliografie:
Drăgan, I(2002), Medicină sportivă, Editura medicală Bucureşti
Oostin, C (2002), Stretching Exercices, Bodybuilding.com.
Sbenghe, T (2002), Kinesiologie, ştiinţa mişcării, Editura medicală 2002
Sport Fitness Advisor: Flexibility Training Improves Your Health And Athletic Performance.
(2002)
419
PHYSICAL EXERCISE AND STRETCHING - Abstract
As theorized în literature, stretching is the deliberate act of lengthening of muscles, în order to
increase muscle flexibility and/or joint range of motion.
Stretching is useful for enhancing sports performance, injury prevention and injury treatment.
For the purposes of this discussion we will concentrate on prevention. If done properly, stretching
increases flexibility and this directly translates into reduced risk of injury. The reason is that a
muscle/tendon group with a greater range of motion passively, will be less likely to experience tears
when used actively. Stretching is also thought to improve recovery and may enhance athletic
performance. The latter has not been fully agreed upon în the medical literature, but improved
biomechanical efficiency has been suggested as an explanation. Additionally, increased flexibility of
the neck, shoulders and upper back may improve respiratory function.
420
STUDIUL PRIVIND LOCUL ŞI ROLUL SPORTULUI ÎN

TIMPUL LIBER AL INDIVIDULUI
Conf. univ. dr. SANDA TOMA

F.E.F.S. – Universitatea Ecologică din Bucureşti
Cuvinte cheie: timp liber, sport, activitate, recreere.
Importanta alegerii temei
Formarea omului modern presupune dezvoltarea lui multilaterala din punct de vedere
fizic, intelectual, etic etc. În raport cu exigentele societăţii contemporane şi viitoare,potrivit
aptitudinilor reale, pe fondul carora se contureaza coordonatele personalitatii umane.
Omul modern este permanent preocupat de starea sanatatii sale,de capacitatea sa de
munca şi în acest contaxt intelege din ce în ce mai mult necesitatea formarii deprinderilor
motrice şi a calitatilor fizice, atat de utile la locul de munca cât şi în viata cotidiana. De aceea
în aceasta lucrare consideram ca trebuie actionat prin aducatie fizică şi sport în asa fel incat să
se asigure fondul de calitati, deprinderi şi priceperi motrice necesare pantru ca oamenii de
diferite varste sa-si poate percepe în mod util şi placut, adica “recreativ” secvente din timpul
lor liber. Este vorba atat de timpul liber cotidian cât şi de cel din vacante şi concedii.
Omul tinde spre perfectionarea sa fizică, intelectuala şi morala în scopul transformarii
sale din individualitate în personalitate utila a societăţii.
Educatia fizică şi sportul fac parte integranta din masurile privind dezvoltarea fizică
armonioasa şi mentinerea unei stari optime de sănătate a populatiei.
Obiective:
- să aflam locul pe care-l ocupa sportul în timpul liber al omului contemporan
- să identificam proportia de timp liber folosita în vederea practicarii sportului
- să stabilim frecventa executarii de exercitii fizice/sport
- să gasim motivele pentru care se parctica exercitiile fizice/sportul.
Considerente teoretice
Educaţia fizică – „activitatea care valorifica sistematic ansamblul formelor de
practicare a exercitiilor fizice în scopul maririi în principal a potentialului biologic al omului
în concordanta cu cerintele sociale”.
Educaţia fizică este accesibila tuturor oamenilor indifferent de starea de sănătate,
varsta,sănătate, sex, rasa, credinta religioasa, apartenenta politica, etnie, zona social-
economica sau geografica etc.
Educaţia fizică are un predominant caracter formativ în sensul ca pregateste subiectii
pentru viata, pentru necesitatile existentei cotidiene din ontogeneza.
Beneficiaza de un foarte mare numar de exercitii fizice differentiate şi adaptate la toate
conditiile.
Obiectivele educaţiei fizice şi sportului:

- Mentinerea unei stari optime de sănătate,
421
- Favorizarea proceselor de crestere şi relizarea unei dezvoltări fizice armonioase,
- Dezvoltarea calitatilor motrice de baza şi a celor specifice unor ramuri de sport,
- Formarea corecta a unui sistem bogat de deprinderi şi priceperi motrice (de baza şi
utilitar applicative,specifice unor probe şi ramuri specifice),
- Formarea capacitatii şi mai ales a obisnuintei de parcticare sistematica e exercitiilor
fizice inclusive în timpul liber,
- Contributia la dezvoltarea unor calitati şi trasaturi moral-volitive şi intelectuale ,a
simtului estetic şi responsabilitatii sociale.
S-au folosit urmatoarele metode de cercetare:
Studiul bibliografic - lucrari cu caracter fundamental din domeniul terminologiei educaţiei

fizice şi sportului ,teoriei şi metodicii educaţiei fizice, lucrari referitoare la tema data,care au
servit prin datele oferite la fundamentarea temei cercetarii şi la formularea cercetarii precum
şi la stabilirea obiectivelor cercetarii.
Ancheta - chestionarea directa a mai multor persoane din categorii şi varste diferite.
Metoda statistico-matematica:
– s-a aplicat pentru a putea prelucra şi analiza datele obtinute iar prin exprimarile
numerice obtinute se pot formula concluzii cu privire la fenomenele studiate.
Concluzii
In urma studiului efectuat s-a putu obsarav ca timpul liber se scurteaza din ce în ce
mai mult pentru majoritatrea oamenilor .Acest lucru se intampla din cauza faptului ca ritmul
vietii a crescut, se munceste din ce în ce mai mult, în mare parte datorita nivelului scazut de
trai, dar su din dorinta unei cariere de success.
Dupa cum putem vedea în jurul nostru, oamenii sunt din ce ince mai ocupati ajungând
astfel să lucreze sase sau sapte zile pe saptamana, cate 10-12 ore pe zi.Structura unei zile din
422
viata unui om obisnuit arata astfel: munca (serviciu), activităţi casnice, calatorii (transport la
şi de la serviciu), somn/odihna, mese, ingrijire personala, timp liber.
In urma studiului efectuat s-a observat ca 63%din persoanele intervievate practica
exercitii fizice/sport. Din totalul acestora,53% sunt barbati.
Sportul este practicat mai ales de populatia tanara (ca vasrte cuprinse între 20-30 ani)
respective persoane care nu detin funcţii ce presupun un numar mare de orede lucru.
Barbatii pratica sportul cel putin doua ore pe saptamana.
Timpul alocat practicarii exrcitiilor fizice difera,astfel femeile aloca maxim 2 ore pe
saptamana, pe când barbatii aloca minim 2 ore pe saptamana.Cel mai mare timp alocat
practicarii sportului se regaseste în cadrul populatiei cu varsta cuprinsa între 20-25 ani (in
special studenti).
Motivatia aferenta practicarii exercitiilor fizice este destul de asemanatoare la femei şi
la barbate.Astfel barbatii ca şi femeile de altfel practica sportul în primul rând pentru sănătate
apoi pentru un corp armomios apoi din placere.
Tinerii (varsta 20-25ani) practica spoprtul în primul rând din placere şi pentru
recreere/odihna, apoi pentru un corp armonios şi sănătate.
Din studiul efectuat se observa faptul ca sportul este practicat în fiecare zi a
saptamanii cu o oarecare preponderenta la inceputul şi sfarsitul saptamanii –duminica
parcticandu-se totusi mai putin) indiferent de sex, varsta sau ocupatie.
Obstacolele existente în ptacticare exercitiilor fizice: 70% din persoanele intervievate
considera ca lipsa timpului reprezinta principalul obstacol în practicarea exercitiilor
fizice/sportului. Cel de-al doilea obstacol este reprezentat de: departarea de bazele sportive
(30%), urmat apoi de lipsa de motivare.
Bibliografie:
Nicoleta Petcu , Statistica în turism, Editura Albastra,2006.
Dr. Cristian Valentin Hapenciuc, Cercetarea statistica şi timpul liber - Editura Didactica şi
Pedagogica, 2003
Puiu Nistoreanu, Management în turism, Editura ASE, Bucuresti, 2002.
Cornelia Angelescu, Timpul liber – Editura Economica, 2006.
423
Abstract:
Leisure or free time, is a period of time spent out of work and essential domestic activity. It is
also the period of discretionary time before or after compulsory activities such as eating and sleeping,
going to work or running a business, attending school and doing homework, household chores, and
day-to-day stress. The distinction between leisure and compulsory activities is loosely applied, i.e.
people sometimes do work-oriented tasks for pleasure as well as for long-term utility.
424
ACTIVITĂŢI FIZICE RECREATIVE PENTRU

CALITATEA VIEŢII
Conf. univ. dr. SANDA TOMA

F.E.F.S. – Universitatea Ecologică din Bucureşti
Cuvinte cheie: mişcare, calitatea vieţii, elev, educaţie, sport, sănătate, integrare, recreativ,
capacităţi motrice.
Una din definiţiile calităţii vieţii este:

" Corpul nostru să activeze în mod optim în armonie cu legile naturii"
Situaţia existentă în lume, condiţiile de viata şi împrejurările care ne sunt impuse (murdăria
apei, a pământului şi a aerului), nu ne permit obţinerea calităţii vieţii fără o intervenţie activă
din partea noastră.
Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supuşi, vrând/nevrând unui aflux informaţional şi
unui bombardament mediatic cu sau fără intenţie pedagogică. Aceste influenţe multiple,
resimţite sau nu ca fiind de tip educativ, pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar,
în forme variate, în mod spontan, incidental sau având un caracter organizat şi sistematic.
Prin obiectivele specifice educaţiei corpului nostru sunt urmărite cu precădere:
întreţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea
capacităţii motrice generale şi a celei specifice unor ramuri şi probe sportive, educarea unor
trăsături pozitive de caracter.
Înţelepciunea strămoşilor a dus la fenomenul de masă care este SPORTUL din zilele
noastre. Persoanele care vor să-şi menţină forma fizică, care doresc să recupereze un tonus
pierdut sau care vor să piardă greutate recurg la sport sau la forme de mişcare înrudite cu
acesta. Nu în ultimul rând, semenii noştri loviţi de năpastă recurg la mişcare pentru
recuperarea handicapurilor înnăscute sau dobândite. Pe toţi, sportul, mişcarea, ne face să ne
recâştigam demnitatea, cheful de viaţă prin integrarea mai bună în societate.
Ipoteze
Educarea copiilor în spiritul unui stil de viaţă sănătos în care activităţile fizice
recreative, mişcarea în general să devină pentru ei o prioritate şi o mare plăcere este un motiv
pentru fiecare părinte sau educator sa-si îndeplinească sarcinile fata de tânăra generaţie.
Astăzi, mai mult decât oricând trebuie să promovam un stil de viaţă sănătos în care
activităţile în aer liber vor asigura buna dezvoltare a tinerei generaţii şi nu numai. Activitatea
fizică recreativa este un model care trebuie urmat de noi toţi.
Metode de cercetare, eşantion

Studiul de faţă îşi propune să adâncească analiza referitoare la percepţia elevilor faţă
de nivelul şi formele de participare la timpul liber sau organizat, la deciziile în diferite
425
domenii, prin studiul de caz realizat în Şcoala generală nr.58 şi Şcoala generală nr.4. Pentru
aceasta s-a optat la o metodologie de tip calitativ, datele fiind culese atât prin metoda
chestionarului cât şi prin metoda interviurilor. O altă sursă importantă de date a fost
constituită din metoda observaţiei. Unitatea de investigare au fost elevii cu vârstă cuprinsă
între 11 şi 14 ani. Selecţia persoanelor investigate s-a realizat prin metoda bulgărelui de
zăpadă. Astfel, după găsirea primilor subiecţi care doreau să ofere informaţii, au povestit
celorlalţi colegi despre participarea la aceasta aplicaţie şi am realizat un eşantion de 104 elevi.
Rezultate obţinute
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, aproape jumătate (46,6%) dintre copii de
11-14 ani preferă să îl petreacă în aer liber, întâlnindu-se cu prietenii, în parc.
Preferinţe de petrecere a timpului liber (valori procentuale) 11-14 ani

0,3 %........... cant la un instrument
0,5%........... desenez,
0,5%............ pictez
0,6%........... alte preocupări
0,8% ……… nimic deosebit
1,2%............ recreere la club,
2,8% ……... discoteca,
3,7%............ îmi ajut părinţii în gospodărie
4,9%............ ascult muzică
6,9% ……… mă uit la televizor
8,6% ……… citit, învăţat
9,1% …….... joc pe calculator, internet
13,5%.......... sport,
46,6%........... recreere în aer liber, întâlnire cu prieteni
Concluzii parţiale
La mare distanţă (13,5%) sunt cei care practică sportul, apoi cei care se joacă pe
calculator sau pe internet (9,1%), 8,6% citesc, aproape 7% se uită la televizor şi 5 procente
ascultă muzică.
La sfârşitul listei se află preocupările artistice (0,3% cântă la un instrument şi 0,5%
desenează, pictează).
Care este materia preferată la şcoala? 11-14 ani (val. procentuale)

0,1% ……….. dirigenţie
0,8%............... religie
1,3%............... NS,NR
2,1% ………... nu este cazul
4,8% ………... arte
7,4%.............. limbile străine
13,6%.......... .. sport
15,3% ……… ştiinţele umaniste şi sociale
21,3% ……… limba româna
33,2%............ ştiinţele exacte
426
Concluzii parţiale
Studiul de faţă întărit ipoteza conform căreia există materii şcolare preferate de băieţi
(fie ca e vorba despre ştiinţele „grele”, ştiinţele exacte, fie ca e vorba despre sport, care cere
agilitate, efort fizic etc. considerate a fi caracteristici ale masculinităţii) şi materii preferate de
fete (filologia, materiile socio-umane, arta etc. materii care sunt „feminine”).
Analiza comparativă (val. procentuale) a preferinţelor şcolare în funcţie de variabila de gen
(11-14 ani) băiat-fată
băieţi:
15,4% ........ limba română
3,9% ........... limbile străine
36,3% ......... ştiinţele exacte
14,7% ......... ştiinţele humanistice şi sociale
3,7% .......... arte
0,1% .......... dirigenţie
1,0% .......... religie
20,5% ........ sport
2,8% .......... nu este cazul
1,7% .......... NS,NR
fete
27,5% ........ limba română
11,3% ........ limbile străine
29,9% ........ ştiinţele exacte
16,0% ........ ştiinţele humanistic şi sociale
6,0% .......... arte
0,1% .......... dirigenţie
0,6% .......... religie
6,3% .......... sport
1,4% .......... nu este cazul
0,8% .......... NS,NR
Concluzii parţiale
Astfel, fetele prefera limba româna şi artele în proporţie de două ori mai multe decât
băieţii, respectiv de trei ori mai multe fete decât băieţi preferă limbile străine. Aceştia din
urmă conduc în ceea ce priveşte preferinţa pentru ştiinţe exacte şi sport.
Concluzii generale
Analiza rezultatelor a scos în evidenţă faptul că formarea personalităţii elevilor prin activităţi
şcolare şi extraşcolare nu este tratată suficient. În ce priveşte diversificarea programelor
extraşcolare se remarcă faptul că la etapa actuală rămân nesoluţionate probleme ce ţin de
semnificaţia valorilor educative, dezvoltarea fizică generală, psihomotrică şi socială a elevului
adolescent, perioadă considerată definitorie în stabilirea bazei motivaţionale, sociale, morale,
intelectuale ale personalităţii adolescentului. În încercarea de a demonstra insuficienta
informare a elevilor în ceea ce priveşte importanta activităţilor desfăşurate de ei în scoală şi în
afara ei, voi continua studiul prin lărgirea eşantionului şi a domeniului pentru a elaborat o
programă de activităţi de timp liber în funcţie de obiectivele educaţionale majore şi
componentele activităţii educative şcolare.
427
Bibliografie
Cerghit, I., Metode de învăţământ, Ed a II-a, Bucureşti, EDP, 1980.

Cerghit, I., Neacsu, I., Metodologia activităţii didactice, în Didactică (coord. D. Salade),
Bucureşti, EDP, 1982.
Chis, V., Demersuri de instruire sub asistenta calculatorului, în Educaţia şi dinamica ei,
Bucureşti, Editura Tribuna Învăţământului, 1998.
Cretu, C., Instruirea asistată de calculator. Experienţe şi perspective, în Psihopedagogie
(coord. A. Neculau, T. Cozma), Iaşi, Editura Spiru Haret, 1994.
Abstract:
Although it is not a statutory requirement to provide school sport opportunities for pupils, most
schools offer some sport, dance and challenge-type activities out of curriculum time. As a school
leader, you have a powerful influence over your pupils experience of school sport.
428
CREŞTEREA EFICIENŢEI ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞCOLARĂ

PRIN CONŞTIENTIZAREA ROLULUI ŞI IMPORTANŢEI
EVALUĂRII DE CĂTRE ELEVI
Conf. univ. dr. VIRGIL TUDOR – ANEFS
Cuvinte cheie: evaluare, conştientizare, lecţia de educaţie fizică, ciclul liceal, ciclul
gimnazial
Evaluarea performanţelor elevilor, deşi necesară într-un demers didactic, nu este

suficientă prin ea însăşi pentru ameliorarea acestuia. Bucla conexiunii inverse, prin care se
sugerează posibilităţile de ameliorare a activităţii de la un segment la altul, trebuie să cuprindă
informaţii atât cu privire la rezultat, cât şi la acţiunile care l-au produs.
Astfel, evaluarea ajunge să fie înţeleasă ca o operaţie menită să obţină informaţii în
vederea luării unor decizii vizând ameliorarea activităţii şi a relevării funcţiilor pe care
aceasta le exercită asupra diferitelor momente ale acţiunii.
În consecinţă, fără a ignora necesitatea cunoaşterii cât mai exacte a performanţei
elevilor, evaluarea are rolul de a orienta acţiunea de predare şi de a susţine reglarea ei
sistematică, de a îndruma şi stimula activitatea de învăţare, făcându-le pe amândouă mai
eficace.
“Evaluarea reprezintă un act prin care se realizează ameliorarea permanentă a
sistemului. În acest sens, evaluarea devine un moment al procesului ca atare, punctul de
plecare în autoreglarea sistemului, în ultimă analiză ea constituie chiar una din condiţiile de
desfăşurare a unui proces instructiv-educativ, principiul său de funcţionare, determinând
schimbări în obiectivele activităţii şi în strategia folosită” (I. T. Radu).
Evaluarea în educaţia fizică şcolară este un instrument prin care se realizează
măsurarea şi aprecierea calităţii procesului de educaţie fizică. Ea are rolul de a stabili dacă
sistemul respectiv îşi îndeplineşte funcţiile sau nu, adică dacă îşi realizează obiectivele sau nu.
În acelaşi timp, o evaluare cât mai obiectivă a randamentului sistemului de educaţie fizică, în
general, şi a subsistemului educaţiei fizice, în special, reprezintă o condiţie sine qua non
pentru adoptarea unor măsuri menite să amplifice succesul acţiunii de educaţie.
Condiţiile unei evaluări reuşite sunt: exactitatea măsurării; stabilirea criteriilor de

apreciere; priceperea evaluatorului în efectuarea măsurărilor; capacitatea evaluatorului de a
interpreta şi aprecia datele obţinute.
 Obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară
Dacă în demersul nostru ne-am ocupa de evaluarea întregului sistem în care este
integrată educaţia fizică, atunci am avea posibilitatea să afirmăm că evaluarea în educaţia
fizică şcolară are în centrul său evidenţierea eficienţei procesului instructiv-educativ prin
câteva aspecte, care ar constitui, de fapt, şi obiectul evaluării: evaluarea randamentului
sistemului; evaluarea structurilor sistemului; evaluarea legilor şi a normelor interne care să-i
asigure eficienţa ar constitui obiectul evaluării.
După părerea noastră, obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară este determinarea
eficienţei procesului instructiv-educativ, ceea ce presupune evaluarea următoarelor aspecte:
429
gradul de realizare a obiectivelor; eficienţa programelor folosite în acest; oportunitatea
structurilor şi a formelor organizatorice; activitatea celor doi factori participanţi (profesor-
elev); în viziune cibernetică, ar însemna evaluarea calităţii intrărilor şi ieşirilor.
Fără a minimaliza rolul important al evaluării programelor, structurilor şi formelor de
organizare, considerăm că principalul obiect al evaluării în educaţia fizică şcolară este
determinarea eficienţei activităţii elevului, iar prin aceasta, indirect, a activităţii
profesorului.
Obiectul evaluării îl constituie capacităţile elevului dobândite în educaţia fizică
şcolară sau, mai corect spus, elevul şi capacităţile sale din perspectiva bio-psiho-sociale. Cu
alte cuvinte, obiectul evaluării în educaţia fizică şcolară nu trebuie să fie conceput şi realizat
numai prin măsurarea şi aprecierea rezultatelor obţinute de elevi în procesul instructiv-
educativ de educaţie fizică, ci trebuie să ia în calcul atât aspectele morfologice, fiziologice şi
psihologice care au determinat obţinerea rezultatelor respective, cât şi implicaţiile lor sociale.
Din această perspectivă, în educaţia fizică şcolară se evaluează: aspecte somatice;
aptitudini; capacităţi; achiziţii (deprinderi motrice, priceperi motrice, cunoştinţe de
specialitate); atitudini (care influenţează major aptitudinile şi achiziţiile).
 Organizarea cercetărilor
Lucrarea de faţă se bazează pe cinci studii experimentale efectuate în perioada 2002-2007 pe

elevii din ciclul gimnazial şi ciclul liceal. Aceste studii au avut ca principal scop creşterea
eficienţei activităţii de educaţie fizică şcolară prin conştientizarea rolului şi importanţei
evaluării de către elevi.
 În cercetările respective am avut următoarele ipoteze de bază:
1. Dacă prin conştientizarea rolului şi importanţei evaluării de către elevi în lecţia de

educaţie fizică prin folosirea pe lângă evaluarea profesorului a autoevaluării, cât şi a
evaluării efectuate de către grupurile respective de elevi şi apoi după fiecare evaluare se
analizează rezultatele şi se acţionează în consecinţa pentru modificarea programului de
pregătire, atunci se va realiza o îmbunătăţire a performanţelor obţinute de către elevi.
2. Prin realizarea autoevaluării şi a evaluării în cadrul grupului, elevii vor conştientiza mai
bine procesul instructiv-educativ de la educaţie fizică şi se va constata o participare mult
mai activă a acestora.
 Locul desfăşurării cercetărilor
Locul desfăşurării experimentelor: Şcoala Generală nr.128, Liceul Teoretic ''C.A.

Rosetti'', Liceul Teoretic ''Ştefan Odobleja'', Grup Şcolar de aeronautică ''Henri Coandă'' toate
din Bucureşti şi Colegiul Naţional Liceal ''Alexandru Odobescu'' din Piteşti.
Experimentele s-au realizat pe 20 clase de elevi din ambele cicluri de învăţământ şi au folosit
şi 20 de clase ca şi grupe de control.
 Conţinutul cercetării
Atât la grupele de experiment cât şi la cele de control activitatea s-a desfăşurat după
acelaşi programe, având acelaşi conţinut al instruirii
430
La toate grupele s-a făcut câte o testare iniţiala pentru fiecare dintre probele de control
stabilite, spre exemplu: exerciţiu la gimnastică, săritura cu sprijin, baschet o structura tehnico-
tactică, baschet aruncarea la coş din dribling, la atletism, cu evaluare din partea profesorului,
autoevaluare şi evaluarea grupului de elevi.
În cadrul grupelor de experiment la sfârşitul fiecărui unităţii de învăţare în care s-a
abordat una din probele prevăzute, s-a dat şi o testare finală cu cele trei evaluări: a
profesorului, autoevaluare, şi evaluarea grupului, rezultatele au fost înregistrate în fişa tip.
După fiecare testare iniţială, rezultatele obţinute la grupele de experiment au fost
analizate şi prelucrate, iar interpretarea lor a fost prezentată elevilor. S-au discutat criteriile de
apreciere, cu scopul de a le face cunoscut nivelul la care sunt şi pentru ai stimula să-şi
îmbunătăţească rezultatele şi acolo unde a fost cazul s-au făcut modificări în strategia
utilizată.
La grupa de control s-a făcut o testare iniţială la începutul anului şcolar şi o testare
finală la sfârşitul anului şcolar pentru fiecare probă, fără a se analiza şi interpreta rezultatele
testărilor .
Rezultatele obţinute au fost întabelate (avem aproximativ 200 tabele centralizate cu
rezultate la toate probele atât cu notele profesorilor cât şi cu notele date de elevii).
Acestea au fost prelucrate statistic am realizat de asemeni şi reprezentări grafice.
 Concluzii şi recomandări
1. Prin participarea activă a elevilor în cadrul orei de educaţie fizică, care evaluează şi se
autoevaluează continuu, aceştia se implică mai mult în lecţia de educaţie fizică, reuşesc să
îşi însuşească mecanismele de execuţie cu temeinicie, sunt conştienţi de greşelile pe care
le fac şi se corectează rapid.
2. Rezultatele experimentelor arată că există o corelaţii slabe la toate testările susţinute de

grupele de experiment la testările iniţiale, pentru ca la testările finale să se ajungă la
nivelul de corelaţie foarte înaltă. Aceasta arată că discutarea şi analizarea rezultatelor după
testarea iniţială la fiecare probă ajută foarte mult elevii în formarea deprinderii de a se
evalua şi mai ales a se autoevalua, în a deveni prin aceste evaluări mai conştienţi de
activitatea pe care o fac la educaţie fizică, se corectează mai uşor, surprind mai bine
greşelile de execuţie de la cele grosiere până la cele mai fine greşeli.
3. La grupele de control se înregistrează indici care nu reuşesc să crească decât până la

nivelul de corelaţie medie la toate probele cuprinse în experiment, ceea ce demonstrează
că la grupele de control nu s-a format deprinderea de a evalua şi a se autoevalua corect,
neconştientizându-se rolul şi importanţa evaluării şi autoevaluării în lecţia de educaţie
fizică.
4. În urma acestor experimente se constată că elevii, participând interactiv la lecţie,

dobândesc de-a lungul timpului o excelentă capacitate de a se autoevalua şi de a-şi evalua
colegii, îşi dezvoltă spiritul critic şi autocritic, interesul lor pentru lecţie este mult mai
mare, conştientizează mult mai bine ceea ce urmează să facă, îşi corectează greşelile pe
parcurs, randamentul lor în lecţia de educaţie fizică creşte.
5. Aceste experimente demonstrează eficienţa conştientizării elevilor asupra rolului şi
importanţei evaluării. Aşadar, recomând tuturor profesorilor de educaţie fizică şi nu
numai, să se folosească în realizarea evaluării de aprecierea şi autoaprecierea elevilor,
pentru optimizarea randamentului lor, pentru participarea lor conştientă la lecţie, pentru
431
realizarea cu uşurinţă a multor obiective pe care profesorul şi le propune în activitatea sa
la clasă.
BIBLIOGRAFIE
DRAGNEA, A., Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport, Bucureşti, Ed. Sport-
Turism, 1984
ION, T. R., Evaluarea în procesul didactic, Bucureşti, EDP, 2000
TUDOR, V., Bazele biologice şi psihologice ale capacităţilor motrice. Referat doctorat nr. 2,
Bucureşti, 1998
TUDOR, V., Evaluarea în educaţia fizică şcolară, Bucureşti, Ed. Printech, 2001
TUDOR, V., Măsurare şi evaluarea în cultură fizică şi sport, Buzău, Ed. Alpha, 2005
Efficiency optimization în physical education lesson, by becoming aware of the role and
importance of evaluating high school pupils
Abstract
Key-words: evaluation, awareness, physical education lesson, high school cycle, medium
school cycle
This paper treats about evaluation, as a component of the teaching act, that helps the educator
to objectively determine the quality of his approach, by studying its effects upon the pupils, during and
by the end of each thematic component. Thus, evaluation becomes a regulating factor of the teaching-
learning process, by requiring teacher’s and pupils’ permanent adjustments.
The aim of this research is to create a conceptual framework for the presented topics, by
identifying and validating some theoretical and educational-formative coordinates that could be used
as landmarks for the elaboration of an evaluation system which meet the present and future exigencies,
both from the inside and the outside of the system.
432
MODELE DE REFERINŢĂ PRIVIND POTENŢIALUL DE

PERFORMANŢĂ AL ÎNOTĂTORILOR DE 10 – 11 ANI
Prof. gr. 1 MIHAELA UJICĂ – C.S.S. Ploieşti
Cuvinte cheie: model de referinţă, potenţial de performanţă, înotători de 10-11 ani
Abstract
Rezultatele corelative model obţinute la probele de pregătire fizică generală, specifică, tehnică
pot deveni stadial, sisteme de referinţă a determinării capacităţii de performanţă.
Parametrii de evaluarea a eficacităţii tehnicii Numărul cât mai redus de vâsliri/ 50 m. – Indicele LUV
(LUNGIMEA UNITĂŢII DE VÂSLIRE = DISTANŢA / NR. DE TRACŢIUNI,) – Indicele personal de
alunecare, Indicele BEST devin, în corelaţie cu modelele ideale şi cele reale ale performanţelor
tehnice pe probe cele mai valoroase repere ale capacităţii de performanţă a înotătorilor de 10 – 11 ani.
Introducere
Pregătirea ştiinţifică a copiilor înotători asigură perspectiva marilor performanţe. Ea
trebuie subordonată unui proces stadial complex, interfactorial, jalonat pe etape.
În aceste condiţii, se impune obiectiv, determinarea ştiinţifică a unor modele
intermediare de pregătire şi concurs, ce trebuie să marcheze şi să confirme potenţialul de
performanţă, în momentele „cheie” ale evoluţiei.
Domeniul de referinţă al acestui demers ştiinţific este înotul de performanţă în profil
temporal.
Scopul lucrării
Lucrarea are ca obiectiv elaborarea unor modele de referinţă privind confirmarea
stadială a capacităţii de performanţă a înotătorilor de 10 – 11 ani, realizate pe baza experienţei
acumulate şi a eforturilor de explorare-cercetare efectuate.
IPOTEZĂ
Pe baza experienţei şi a rezultatelor obţinute cu fiecare generaţie de înotători
pregătită de noi, raportate în profil temporal la modelul marilor performanţe, poate fi
obiectivat modelul de referinţă al potenţialului de performanţă al înotătorilor de 10 -11
ani, pentru fiecare probă în parte.
METODE DE CERCETARE
În cadrul acestui demers au fost valorificate creativ : studiul materialelor bibliografice,
analiza foto-cine-video-grafică, observaţia, experimentul repetat.
STRATEGIE OPERAŢIONALĂ
În vederea verificării ipotezei şi elaborării modelelor am analizat şi verificat
experimental toate rezultatele şi conţinutul pregătirii a 7 serii de înotători, din 1979 – 2007,
pregătiţi de noi.
În afară de rezultatele medii şi a celor de excepţie, vom lua în considere şi evoluţia
ulterioară a acelor sportivi care au ajuns în elita sportului de performanţă. Ne referim la:
Petcu Răzvan (participant la JO 1992), Naghi Ioana (Campioană naţională de juniori 1992),
433
Stamate Cristian, Mihalcea Cristian (Campioni Naţionali de Juniori 1996), Petrescu Dorel,
(Campion Naţional în 2007) etc.
Sistemul de referinţă, în raport dialectic (PFG – PFS; PFS – PT; PFS – PT – P Psiho.;
PFS – PT – P Psiho. – P teo. – P tactică) va avea în vedere aspecte importante ale tuturor
componentelor antrenamentului.
Acesta va oferi în mod special date concrete privind:
 pregătirea fizică generală;
 pregătirea fizică specifică;
 pregătirea tehnică;
REZULTATE
Analiza repetată a probelor de control obţinute la pregătirea fizică ne-a ajutat să
delimităm limita inferioară a potenţialului de performanţă, la 60 de puncte 60 pentru fiecare
probă în parte.
Nr.crt. PROBE ŞI NORME BĂIEŢI – 10/11 ANI FETE – 10/11 ANI

1 V – 50 m. 9.0 – 6.9 9.6 – 7.5
2 R – 600 m. 2.45 – 1.30 3.00 – 2.00
3 MENT.ÎN AT. 0.55 – 2.30 0.44 – 2.00
4 ABDOMEN 30 sec. 20 – 30 20 – 30
5 S. LUNGIME DE PE LOC 152 – 2.00 150 – 2.00
6 ÎNDEMÂNARE 12.7 – 9.2 13.0 – 9.5
7 MOBILITATE 55 – 76 58 - 78
Modelele de referinţă a confirmării potenţialului de performanţă ale PFS ar fi bine să fie

divizată pe 2 direcţii:
 PFS PE USCAT ce ar trebui obiectivată în funcţie de perioada de pregătire şi

specificul efortului. Testările privind tracţiunile la bandă elastică T1 / 1.30 min. (50-
60), T2 / 1.00 min. (30-40), sau T3 / 30 sec. (20-25) sunt aplicate secvenţial, în
concordamţă cu lucrul în apă.
 PFS ÎN APĂ:
OBIECTIVE DE PERFORMANŢĂ
(EXERCIŢII STANDARDIZATE)
SPORTIVI 10 ANI:
 12 x100 craul – 2.00 min.
 12 x 50 fluture – 1.10 min.
 12 x 100 spate – 2.10 min.
 12 x 100 bras la 2.20 min.
 6 x 100 mixt la 2.10 min.
 6 x 100 picioare la 2.20 min.
 6 x 100 braţe(palmare) la 2.00min.
Parametrii calitativi şi cantitativi ai pregătirii tehnice pe structuri şi probe ce pot

confirma potenţialul de performanţă pentru etapele următoare au fost orientaţi strategic şi
special pe 4 direcţii: tehnica procedeelor, a starturilor a întoarcerilor şi a timpului pe probă.
60
Conform punctajului FRN
434
MODELUL REAL COMPETIŢIONAL PENTRU 10–11 ANI
Proba 50 LIBER 50 SPATE 50 FLUTURE 50 BRAS

Seria Vmedie Performanţă Vmedie Performanţă Vmedie Performanţă Vmedie Performanţă
1 35,8 34,2 44,4 39,8 37,8 34,2 46,2 44,2
2 34,6 33,8 45,8 39,6 38,2 35,4 45,6 43,6
3 34,8 32,8 45,4 38,4 37,4 35,8 46,8 44,4
4 35,4 34,3 43,8 38,2 38,6 34,6 45,4 43,9
5 35,6 35,2 42,9 37,8 36,8 33,9 45,8 44,1
6 35,8 32,2 43,2 37,2 38,4 34,1 46,3 43,9
7 34,6 33,4 4,8 36,8 38,9 35,1 45,1 42,8
MEDIE 35,2 33,7 38,6 38,3 38,0 34,7 45,9 43,8
V.MIN 34,6 32,2 4,8 36,8 36,8 33,9 45,1 42,8
Proba 100 LIBER 100 SPATE 100 FLUTURE 100 BRAS

1 1,14 1,12 1,27 1,24 1,27 1,24 1,38 1,35
2 1,14 1,11 1,28 1,25 1,29 1,25 1,37 1,33
3 1,13 1,09 1,29 1,24 1,31 1,26 1,36 1,32
4 1,15 1,13 1,26 1,23 1,35 1,28 1,37 1,34
5 1,15 1,12 1,28 1,24 1,32 1,27 1,38 1,36
6 1,16 1,12 1,24 1,21 1,28 1,23 1,39 1,35
7 1,15 1,12 1,23 1,21 1,27 1,22 1,36 1,31
MEDIE 1,15 1,12 1,26 1,23 1,30 1,25 1,37 1,34
V.MIN 1,13 1,09 1,23 1,21 1,27 1,22 1,36 1,31
Proba 200 LIBER 200 SPATE 200 MIXT 200 BRAS

1 3,O5 2,52 3,13 3,05 3,11 3,12 3,3 3,28
2 3,07 2,51 3,18 3,11 3,12 3,13 3,28 3,25
3 3,11 2,51 3,15 3,08 3,14 3,16 3,3 3,26
4 3,06 2,47 3,21 3,17 3,16 3,15 3,36 3,3
5 3,07 2,45 3,17 3,15 3,14 3,23 3,27 3,24
6 3,05 2,37 3,11 2,49 3,14 2,59 3,25 3,22
7 3,04 2,36 3,15 2,48 3,15 3,04 3,22 3,21
MEDIE 3,07 2,46 3,16 2,93 3,14 3,06 3,28 3,25
V.MIN 3,04 2,36 3,11 2,48 3,11 2,59 3,22 3,21
Corelaţia factorilor PFS - PT este confirmată de următorii parametrii:
 NUMĂR CÂT MAI REDUS DE VÂSLIRI PE 50 m.

 LUV – LUNGIMEA UNITĂŢII DE VÂSLIRE
LUV = DISTANŢA / NR. DE TRACŢIUNI
 IPA – INDICELE PERSONAL DE ALUNECARE
IPA = IPA = [L + K] – [ C + G] = …. puncte cu valoare personală,
 BEST - { 100+IPA } – { TIMP + NUMĂR VÂSLIRI } = puncte BEST
MODEL IDEAL PENTRU COPII SPORTIVI DE 10 – 11 ANI

Performanţe de referinţă pentru înotătorii de 10 - 11 ani
PROBE 50 LIBER 50 SPATE 50 FLUTURE 50 BRAS
TIMP/SEC. <32 < 37 < 33 < 42
PROBE 100 LIBER 100 SPATE 100 FLUTURE 100 BRAS
TIMP/SEC. <1.13 < 1.21 < 1.20 < 1.30
PROBE 200 LIBER 200 SPATE 200 MIXT 200 BRAS
TIMP/SEC. <2.45 < 3.10 < 3.15 < 3.40
435
Concluzii
Din punct de vedere strategic vârsta de 10 – 11 ani constituie cel mai important moment de
raport, verificare, confirmare a potenţialului de performanţă, promovare sportivă, în nataţie.
Sinteza parametrilor cu valori de model ce încheie prima etapă importantă de fundamentare a
pregătirii înotătorilor devin sisteme obiective de referinţă a viitorului înotător.
Propuneri
Modelele de referinţă oferite de acest demers ştiinţific trebuie să fie aplicat obiectiv în
determinarea capacităţii de performanţă a viitorilor înotători.
Bibliografie
COUNSILMAN, J. Competitive Swimming Manual, Bloomington Indiana 1977

COUNSILMAN, J. The science of Swimming, Prentice Hall Inc., USA, 1974
DRAGNEA A Antrenamentul Sportiv Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 1996
EPURAN, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale.Exerciţii fizice. Sport. Fitness.
Bucureşti, Edit FEST,2005
MANNO R. Teoria dell’allenamento – Nuoto, Scuola dello sport, , Roma, 1983
OLARU M. Ierarhizarea prestatiilor la inot, Rev EFS nr 2, p.27-30 1987
OLARU M. Manual Metodiced. Sport-Turism, pag.184-185, 1982
OLARU M. Testarea Eficientei Biomecanice la Inot, Rev EFS nr 3. 1983
SRUMALA, B., Proiectarea navelor mici, Ed. Tehnică, , Buc. 1978
URMUZESCU A, Randamentul optim la înot, Ed. CCDEFS, Buc. 1987
URMUZESCU A. Complexitatea efortului la înot, Ed. CCDEFS, Buc. 1982
ZAŢIORSCHI V.M, Biomehanika Plavanie, Fizkultura i Sport, , Moakva1981
Abstract
Key words: reference model, perfomance potential, 10-11 age group

Model corelative results achieved at the events în general, specific and techical training may
gradually become reference systems for evaluating the performance potential.
Evaluation parameters of technique efficiency - the reduced number of strokes/50 m, LS
(LENGTH OF STROKE=DISTANCE /NUMBER OF STROKES), PSV – personal slide value,
BEST value – become the most valuable clues for performance potential of 10-11 age group în
correlation to the ideal and real models of the technical performance on strokes.
436
DIFERITE FORME DE MANIFESTARE A REZISTENŢEI,

CA FACTOR DETERMINANT ÎN PERFORMANŢA
SPORTIVILOR CANOTORI
Prof. drd. ADRIAN URICHIANU

IEFS – Chişinău
Cuvinte cheie: canotaj, rezistenţă, performanţă, sportivi.
Diferitele forme de manifestare a rezistenţei reprezintă o expresie a raportului dintre

volumul şi intensitatea efortului. Acest raport este invers proporţional: pe măsură ce volumul
efortului se măreşte, intensitatea trebuie să fie scăzută. Se consideră ca un efort cu o durată
foarte scăzută nu solicită într-o mărime măsurabilă rezistenţa. Durata acestui interval de timp,
în care se poate spune că nu intervine şi rezistenţa, este apreciată la câteva secunde (V.S.
Fervel - 3 sec., Tonny Nett - 6 sec.). Acest interval de timp creste cu câteva secunde la
sportivii bine antrenaţi. Astfel, din punct de vedere metodic, se poate afirma că diferitele
forme de rezistenţă se manifestă în eforturi a căror durat depăşeşte 10 secunde. Limita
superioară în activitatea sportivă o reprezintă cursele de fond din alergări, ciclism, înot, a
căror durată depăşeşte câteva ore. Intre cele două limite prezentate mai sus (de la 10 secunde
până la câteva ore) se manifestă diferite forme de rezistenţă. În privinţa formelor de
manifestare a rezistenţei, s-au emis mai multe păreri care au creat uneori, confuzii care s-au
datorat faptului că diferite şcoli de fiziologie şi antrenament au dat diverse denumiri formelor
de prezentare a rezistenţei.
In acest sens există două tendinţe:

a) prima dintre acestea încearcă să apropie denumirea de o cât mai exactă
forma de manifestare (Bubbe, Harre etc.);
b) a doua - încearcă să apropie denumirea de substratul biologic al rezistenţei
(Demeter, Keul etc.).
Astfel, din prima tendinţă face parte împărţirea rezistenţei in: generală şi specială.
Rezistenţa generală reprezintă capacitatea organismului de a efectua eforturi variate

de intensitate moderată un timp mai îndelungat. Dezvoltarea rezistenţei generale serveşte ca
premiză pentru dezvoltarea celorlalte calităţi motrice şi a tuturor formelor de rezistenţa
specială. Rezistenţa generală se dezvoltă în special prin exerciţiile legate de volumul efortului
exprimat în distanţa sau timp de efectuare. Mijloacele folosite, în principal, sunt cele ciclice
437
(alergare, înot, schi, ciclism, canotaj) şi se caracterizează printr-o durată suficient de mare,
care să poată atrage în activitate o masă mare a musculaturii organismului si, în special, a
sistemelor cardiovascular şi respirator. Caracterul general al acestor forme de manifestare a
rezistenţei stă în specificul relativ universal al posibilităţilor aerobe. Cu alte cuvinte -
deoarece posibilităţile aerobe depind, în principal, de capacitatea funcţionala a sistemelor
circulator şi respirator şi nu de forma exterioara a mişcărilor, care poate fi diferită - ceea ce s-
a realizat în creşterea indicilor de rezistenţă, de exemplu prin alergare, se transferă pozitiv şi
asupra altor eforturi executate cu alte mişcări (înot, canotaj etc.) Ca o concluzie a celor de mai
sus, se poate afirma ca pentru creşterea posibilităţilor funcţionale ale aparatelor cardiovascular
şi respirator se pot folosi, cu rezultate foarte bune, exerciţii care, prin structura lor, se
deosebesc de ramura sportivă practicată. Prin aceasta se explica folosirea alergării în
antrenamentul canotorilor, ca mijloc de bază al pregătirii, nu numai în etapele în care nu se
poate vâsli pe apă din cauza condiţiilor climaterice, dar chiar şi în etapele în care se vâsleşte
în ambarcaţiune.
Rezistenţa specială se referă la o anumită formă de rezistenţă, necesară într-o anumită

ramură sportivă. Analizând formele de manifestare a rezistenţei, D. Harre le împarte in:
- rezistenţă la eforturile aciclice, subîmparţită în rezistenţă de durată medie şi de
lungă durată;
- rezistenţă din eforturi ciclice, pe care o subîmparte în rezistenţă de lungă durată, de
durată medie, de scurtă durată, în regim de viteză şi în regim de forţă.
O serie de cercetători caracterizează rezistenţa având drept criteriu substratul energetic al
efortului şi, prin aceasta, se apropie mai mult de necesităţile practice de antrenament. Din
acest punct de vedere, formele de rezistenţă se împart in: aerobă şi anaerobă. Pentru o mai
mare exactitate s-a stabilit şi o formă de rezistenţa în regim de efort mixt (combinaţie între
aerob şi anaerob). Trebuie subliniat faptul că între cele două tendinţe de prezentare a formelor
de manifestare a rezistenţei există interrelaţii şi ca ele au puncte comune sau domenii în care
se suprapun. În canotaj, sport cu caracter ciclic, pentru înţelegerea teoretică a problemelor
legate de manifestarea rezistenţei, se face apel la ambele sisteme de clasificare a formelor de
rezistenţă specială. Astfel, se foloseşte ca orientare clasificarea rezistenţei din eforturile
ciclice făcută de D. Harre, având în vedere cu toate cele cinci forme se întâlnesc în pregătirea
canotorilor.
1. Rezistenţa de lungă durată este necesară pentru parcurgerea unei distante în timpul
căreia sportivul depune un efort de peste opt minute fără să micşoreze viteza. Acest tip de
efort are loc în condiţii exclusiv aerobe, în care sistemul cardiovascular lucrează intens. Este
cazul pistelor de control de peste 2000 de metri.
2. Rezistenţa de durată medie este impusă de parcurgerea unei distante în care
sportivul depune un efort între două şi opt minute. Aici încep să apară procesele anaerobe,
deoarece efortul se desfăşoară în condiţiile unui deficit de oxigen. Nivelul acestei rezistenţe
depinde, în majoritatea ramurilor sportive ca şi în canotaj, de stadiul de dezvoltare a forţei şi a
vitezei în regim de rezistenţă.
3. Rezistenţa de scurtă durată este necesară pentru un efort între 45 de secunde până
la 2 minute; în acest caz procesele anaerobe se manifestă intens.
Calitatea acesteia depinde în mod categoric de stadiul de dezvoltare a vitezei şi forţei în regim
de rezistenţă. Este caracteristica efortului depus pentru parcurgerea distanţelor cuprinse între
250 de metri şi 500 de metri.
4. Rezistenţa în regim de forta se caracterizează printr-o capacitate de forţa mare,
îmbinată cu o rezistenţă corespunzătoare. Este caracteristica efortului din canotaj, în special în
acele antrenamente la care este folosită metoda cu intervale sau metoda cu repetări.
438
5. Rezistenţa în regim de viteză reflectă rezistenţa organismului la oboseală, în eforturi
de intensitate submaximală şi maximală. Se lucrează cu preponderenţă în apnee. Este
caracteristică efortului din start.
Schema interdependenţei între cele cinci forme de manifestare a rezistenţei (D. Harre).
FORTA în REGIM
DE REZISTENTA
REZISTENŢA DE REZISTENTA REZISTENTA DE

LUNGĂ DURATĂ MEDIE SCURTA DURATA
VITEZA în REGIM
DE REZISTENTA
Complexul de calităţi motrice manifestate: combinaţie între rezistenţă, forţă, viteză. O

reprezentare grafică a combinaţiei de calităţi motrice ce se manifestă în concurs, sub aspectul
proporţionalităţii dintre cele trei calităţi motrice amintite arată astfel:
FORTA
VITEZA
REZISTENTA
DISTANTA de 2000m
Se consideră efortul din canotajul competiţional ca fiind o manifestare a rezistenţei în

regim de forţă, viteză având un rol secundar.
BIBLIOGRAFIE
Ciosici D. - Teoria antrenamentului sportiv – Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara,

1994
Ciosici D. - Pregătirea canotorilor juniori în perioada competiţională cu utilizarea
ergometrului - Editura Mirton, Timişoara, 2003
439
Dragnea A.C. - Antrenamentul sportiv - Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti,
1996
Dragnea A.C., Mate Teodorescu Silvia - Teoria antrenamentului – Editura Fest, Bucureşti,
2002
Florescu C., Mociani V. - Canotaj - Editura Sport-turism, Bucureşti, 1983
Gagea A. - Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţia fizică şi sport - Editura fundaţiei
"România de mâine", Bucureşti, 1999
Herczeg L. - Teoria şi metodica educaţiei fizice şcolare. Bazele metodicii educaţiei fizice -
Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara, 1995
Nicu A. - Antrenamentul sportiv modern - Editura Editis, Bucureşti, 1993
Popa G. - Metodologia în domeniul educaţiei fizice şi sportului - Editura Orizonturi
universitare, 1999
Şchiopu U. - Psihologia vârstelor - Bucureşti, 1997
* * * Perfecţionarea şcolii româneşti de canotaj - Norme, indicaţii metodice, recomandări -
F.R.C., Bucureşti, 1990
* * * Norme şi cerinţe metodice privind activitatea de pregătire în canotaj, în secţiile de
copii şi juniori ale cluburilor sportive şcolare, asociaţiilor şi cluburilor sportive -
F.R.C., Bucureşti, 1997
Abstract
L'aviron, sport de glisse, est une activité de plein air, de loisir et de compétition. Considéré
comme sport complet, il mobilise l'ensemble des groupes musculaires et exige une bonne
coordination gestuelle. L'objectif poursuivi par le rameur est de se déplacer sur l'eau au
moyen d'un bateau et d'avirons. Pour y arriver, le rameur doit en permanence propulser,
équilibrer, diriger son embarcation et coordonner l'ensemble «rameur – bateau – avirons».
440
STUDIUL PRIVIND CONCEPTUL DE TIMP LIBER ŞI

LOCUL PE CARE ÎL OCUPĂ ÎN VIAŢA OMULUI
CONTEMPORAN
Prof. drd. ADRIAN URICHIANU

IEFS – Chişinău
CUVINTE CHEIE: timp liber, fizic, societate, cercetare, societate.
IMPORTANTA ALEGERII TEMEI
Timpul liber are un impact deosebit în viata fiecărui individ, timpul liber poate
reprezenta un avantaj sau un dezavantaj, în funcţie de modul în care este folosit.” O civilizate
care nu îşi foloseşte raţional timpul liber este într-un pericol mai mare decât una carte nu are
timp liber deloc”. (George W.Alger). Valoarea timpului liber se măsoară în ceea ce facem cu
el. Cercetătorii şi medicii, ba chiar şi nespecialiştii, cunosc de ani buni că practicarea
activităţii fizice cu regularitate, conduce la substanţiale şi durabile beneficii în planul
sănătăţii. La modul cel mai general vorbind, este fără tăgadă dovedit că activitatea fizică
influenţează în sens favorabil mortalitatea de orice cauză şi sănătatea mintală, şi reduce
incidenţa şi gravitatea unor boli şi stări patologice, cum ar fi : bolile cardiovasculare, cancerul,
diabetul de tip II, osteoartritele, osteoporoza şi obezitatea. Per total însă, pe lângă aceste
beneficii punctuale şi de natură în principal somatică, activitatea fizică prestată cu regularitate
şi după anumite reguli, face ca individul să acceadă la o calitate superioară (optimă) a vieţii,
iar în cazul bătrânilor ajută, de o manieră semnificativă, ca ei să-şi prelungească viaţa activă,
asigurându-le independenţa faţă de alte persoane. Ceea ce este foarte important şi benefic nu
numai în plan individual, ci şi în plan familial şi social.
Pericolele inactivităţii fizice şi costurile pe care ea le generează
Este deja un truism astăzi faptul că inactivitatea fizică, sedentarismul reprezintă un

mare pericol pentru individ. De exemplu, OMS estimează că, anual, inactivitatea fizică
reprezintă cauza a 1,9 milioane decese premature la nivelul întregului glob, şi că 600 000
(aşadar, ceva mai puţin de 1/3) din acestea, survin în Regiunea Europeană, deci în cele 53 de
ţări ce aparţin acestei regiuni.
Aşa cum se ştie însă, inactivitatea fizică afectează nu numai indivizii, ci întreaga
colectivitate socială din care ei fac parte, iar efectele acestei inactivităţi fizice asupra sănătăţii
populaţiei se concretizează în costuri exorbitante, înfricoşătoare chiar.
OBIECTIVELE PREZENTULUI STUDIU
Acestea constau în a determina/a afla, locul pe care-l ocupa timpul liber în viaţa
omului contemporan, ce activităţi practica oamenii în timpul liber, dacă se foloseşte la maxim
timpul liber, planificându-l (cât de raţional folosim timpul liber), prioritatea timpului liber,
cantitatea de timp liber disponibil pe sexe, cum se foloseşte timpul liber pe sexe/vârste.
441
CONSIDERENTE TOERETICE
Timpul liber este definit că timpul care rămâne după ce scădem timpul de somn, de
masă şi îngrijire personală, de serviciu, cât şi timpul petrecut cu transportul.
Timpul liber (timpul de relaxare) şi modul în care acesta este folosit reprezintă un factor (are
un rol) determinant în performanţele (atât fizice cât şi intelectual emoţionale) individuale ale
fiecăruia cu impact asupra familiei şi societăţii.
Din alt punct de vedere: în timpul liber oamenii fac, dacă au posibilitatea, ceea ce le
face plăcere; dar mai ales doresc să facă lucrurile care le oferă buna dispoziţie, fericire şi
satisfacţie. În general, oamenii preferă să facă lucrurile pe care le fac bine şi nu doresc să facă
ceva ce nu le face bine. În condiţiile în care sănătatea este văzută nu doar ca o situaţie
caracterizată prin absenţa bolii, ci ca un concept pozitiv, ce cuprinde starea de bine din punct
de vedere fizic, social şi importanţa activităţii fizice pentru sănătate este deja clar stabilită şi
destul de bine cunoscută. Şi totuşi, în ciuda acestei realităţi, ponderea sedentarilor este în
continuă creştere la toate categoriile de vârstă şi – ceea ce este deosebit de îngrijorător – mai
ales la tânăra generaţie. Îngrijorarea autorităţilor şi a diferitelor organisme profesionale, faţă
de tendinţele manifestate în ce priveşte sănătatea în general şi faţă de diferiţi indicatori ai
sănătăţii, în special, are la bază o cantitate imensă de informaţii, concretizată în cifre foarte
grăitoare. Tot studiile epidemiologice şi datele colectate în cadrul lor, sunt cele care au atras
atenţia şi asupra continuei creşteri a proporţiei sedentarilor, cu pandantul său inevitabil,
scăderea alarmantă - şi deocamdată prea puţin influenţată - a procentului celor ce reuşesc să
acumuleze o cantitate suficientă (pentru a beneficia de efectele favorabile) de mişcare, de
activitate fizică, pe săptămână.
Astfel, statisticile arată că 17% din populaţia de adulţi a lumii este total inactivă din
punct de vedere fizic, iar un procent de 41% din ea este reprezentat de adulţi care, deşi fac
ceva mişcare, aceasta mişcare este insuficientă pentru ca ei să profite de efectele benefice ale
activităţii fizice.
FACTORII CARE INFLUENTEAZA TIMPUL LIBER:
 Culturali - prin modificările pe care cultura le exercita asupra individului,

 individuali - fiecare individ îşi foloseşte timpul liber în funcţie de convingerile
personale, experienţa şi contextul în care trăieşte,
 organizaţionali - sunt limite organizaţionale care influenţează managementul timpului,
 sociali,
 tehnologici-prin tehnologie: calculator, telefoane mobile, email etc.
METODOLOGIA
S-au folosit patru metode de cercetare:
 studiul literaturii de specialitate
- lucrări cu caracter fundamental,
- lucrări referitoare la tema dată
 ancheta
- chestionarea directă a mai multor persoane din categorii şi vârsta diferite
 metoda statistico-matematica
- pentru a putea prelucra şi analiza datele obţinute, iar prin exprimările numerice
obţinute se pot formula concluzii cu privire la fenomenele studiate.
442
CONCLUZII
- Timpul liber devine din ce în ce mai mult, pentru majoritatea oamenilor un lux.
- Structura unei zile din viaţa omului contemporan este împărţită astfel: munca
(serviciu), activităţi casnice, calatorii (transport la şi de la serviciu), somn/odihnă, mese,
îngrijire personală, timp liber.
443
Timpul liber reprezintă aproximativ 19%din totalul activităţilor cotidiene.
- Dacă ne uităm la structura timpului liber, aceasta arată astfel: educarea copiilor,
studiu, sport, lectură, turism, rezolvarea problemelor de serviciu, divertisment, urmărirea
programelor TV etc.
- Din studiul efectuat a rezultat faptul că, în medie, un om lucrează 5 zile pe
săptămână, petrecând în medie 8-10 ore pe zi la serviciu (atât femeile cât şi bărbaţii) şi are
disponibil aproximativ 4-5 ore de timp liber pe zi.
- Privitul la televizor ocupă cea mai mare parte a timpului liber al unei femei,
respective între 29-56% din acesta. Socializarea cu familia şi prietenii se află pe locul al
doilea, reprezentând 20% din timpul liber. Timpul pentru lectură reprezintă în jur de 10%,
depăşind cu puţin timpul petrecut cu sportul şi alte activităţi ce presupun ieşirea din casă.
- Bărbaţii au cu aproximativ 30 minute mai mult timp liber decât femeile. Aceştia
folosesc timpul liber astfel: privesc la televizor în procent de 34-51%, socializarea ocupă locul
doi în utilizarea timpului liber, iar procentul aferent acestuia este puţin mai redus la bărbaţi
decât la femei. Locul trei este ocupat de lectura, reprezentând cam 10% din timpul liber.
Sportul şi exerciţiile fizice au un rol important în viaţa bărbaţilor decât a femeilor - acelaşi
lucruri se întâmplă şi cu jocurile şi hobby-urile (în special timpului petrecut în faţa
calculatorului).
- în urma studiului am putut observa că atât bărbaţii cât şi femeile, aleg de cele mai
multe ori, îndatoririle de serviciu în favoarea timpului liber.
BIBLIOGRAFIE
1. Nicoleta Petcu , Statistica în turism, Editura Albastra,2006.
2. DR. CRISTIAN VALENTIN HAPENCIUC, CERCETAREA STATISTICA şi
TIMPUL LIBER , Editura Didactica şi Pedagogica, 2003
3. PUIU NISTOREANU, MANAGEMENT în TURISM, Editura ASE, Bucureşti,
2002.
4. CORNELIA ANGELESCU, TIMPUL LIBER” –Editura Economica, 2006.
ABSTRACT:
Leisure or free time, is a period of time spent out of work and essential domestic activity. It is also the
period of discretionary time before or after compulsory activities such as eating and sleeping, going to
work or running a business, attending school and doing homework, household chores, and day-to-day
stress. The distinction between leisure and compulsory activities is loosely applied, i.e. people
sometimes do work-oriented tasks for pleasure as well as for long-term utility.
444
ANTRENAMENTUL SPORTIV ÎN CONTEXTUL SPORTULUI

CONTEMPORAN DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ
Lector univ. dr. MARIUS VAIDA
Cuvinte cheie: antrenament, performanţă, proces complex.
Domeniul de referinţă: Sport de performanţă.
Scop
Demonstrarea importanţei înţelegerii corecte a procesului complex numit antrenament
sportiv, proces care stă la baza rezultatelor sportive superioare.
Ipoteze
1. Antrenamentul, ca orice proces este susceptibil de a fi perfecţionat prin analizarea
continuă a componentelor sale sistemice.
2. Consider că, prin înţelegerea acestui proces complex, completând experienţa
autorilor români cu a diferiţilor autori străini care provin din şcolile cu renume din domeniu,
vom avea ca rezultat creşterea performanţelor sportive din diferitele ramuri sportive practicate
la noi în ţară.
Metode de cercetare: metoda studiului bibliografic, metoda logică, metoda grafică,

metoda observaţiei.
Renato Manno (1996) consideră că este aproape imposibil de dat o definiţie completă
a antrenamentului, datorită diversităţii sarcinilor sale şi a complexităţii sale. În cadrul
literaturii de specialitate există o mulţime de definiţii care sunt corecte, dar numai într-o
oarecare măsură. Fundamentăm această afirmaţie prin exemplul, că, dacă ne referim la planul
biologic „antrenamentul are drept obiectiv producerea unor modificări de natură morfo-
funcţională, electrofiziologică, biochimică etc”1. Tot acelaşi autor considera că de exemplu,
„în plan psihologic, aceste modificări se vor referi la motivaţie, procese cognitive şi tot ce se
raportează la anxietate sau la imaginea de sine”2. Specialiştii în domeniu consideră că
definiţia antrenamentului variază în funcţie de importanţa atribuită uneia din multiplele
componente ale acestuia, determinând anumite priorităţi în funcţie de ştiinţa care îl analizează
şi de ramura sportivă respectivă. De exemplu dacă privim prin intermediul componentei
fiziologice a antrenamentului, acesta poate avea ca cerinţă dobândirea puteri aerobe mari,
sincronizării unităţilor motorii etc. Dacă discutăm din punct de vedere al aptitudinilor motrice
putem spune că se urmăreşte execuţii mai fine, cu un consum energetic cât mai mic,
dezvoltarea anumitor calităţi etc, pe când din punct de vedere psihologic, obiectivul
antrenamentului poate fi dobândirea unei motivaţii puternice.
Antrenamentul sportiv este definit de Dragnea A. (2002) ca „un proces complex
desfăşurat sistematic şi continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi
fizice şi psihice intense, implicate de participarea în concursuri”3.
1
Renato M. (1996) – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, C.C.P.S., Bucureşti, pag. 25.
2
3
Dragnea A., Mate S. (2002) – Teoria sportului, Edit Fest, Bucuresti, pag 155.
445
Dragnea A. (2002)4 enumeră trăsăturile antrenamentului sportiv prin prisma
procesului complex care îl caracterizează după cum urmează:
- are la bază anumite principii, cerinţe şi reguli cu caracter biologic, pedagogic şi
psihologic bine stabilite, care au ca rezultat formarea unui cadru normativ original, concretizat
în programe pe termen scurt şi lung;
- activitatea specifică se desfăşoară într-un cadru organizat, instituţionalizat (în cluburi
şi asociaţii sportive);
- se realizează pe stadii (etape) fiind un proces de lungă durată;
- antrenamentul este organizat sub forma unui sistem complex format din cel puţin
două elemente: sportivul şi antrenorul;
- are la bază anumite obiective de instruire şi performanţă după care se ghidează,
acestea fiind de fapt componente ale proiectelor de tip managerial;
- activitatea este îndrumată de anumite strategii originale elaborate pe baze
interdisciplinare;
- antrenamentul sportiv poate fi interpretat din punct de vedere cibernetic,
dezvoltându-se pe baza legilor sistemelor dinamice complexe.
Renato Manno (1996) defineşte antrenamentul ca „un proces complex de intervenţie,
al cărui scop este învăţarea şi perfecţionarea tehnicii, sub o formă simplă sau înlănţuită, pentru
un individ, un grup sau o echipă, şi care vizează dezvoltarea calităţilor fizico-psihice
permiţând atingerea unor performanţe sportive maxime, ţinând cont de potenţialităţile
subiectului, grupului sau echipei” 5.
Din punct de vedere al altor specialişti cunoaşterea dinamicii efectelor încărcăturii,
îndeosebi a raportului existent între stimul şi adaptare şi inerţia diferenţiată a refacerii
metabolice, abordată deocamdată în termeni generali, permite formularea câtorva principii,
important a fi respectate în dozarea încărcăturii. O altă părere este cea a lui E. Hahn (1996)
care consideră că antrenamentul nu este o activitate specifică domeniului sportiv. Acesta
argumenta această afirmaţie prin afirmaţia că „a învăţa să cânţi la un instrument, a traversa o
strada, a împleti corect şireturile la încălţăminte sau a învăţa să citeşti înseamnă, într-un
anume fel, să execuţi "programe de antrenament", de o durata mai mare sau mai mică,
programe ce dezvoltă anume abilitaţi ce ulterior vor fi perfecţionate. Toate se fixează în
subconştient, precum şi în scrieri (instrucţiuni programate), planificate şi controlate în
executarea lor”6.
Tot E. Hahn definea antrenamentul sportiv ca „un proces complex şi planificat, la
capătul căruia se cer atinse obiective de performanţă. Din punct de vedere medical şi biologic,
repetarea sistematică a exerciţiilor trebuie planificată să evolueze crescător, în funcţie de
obiectivul de adaptare funcţional şi morfologic. Din punctul de vedere al teoriilor ce privesc
acţiunile pedagogice, se ajunge la planificarea şi orientarea unei dezvoltări complete a
organismului spre un obiectiv precis. După Carl şi Kayser (1976), planificarea conţinutului, a
metodelor şi a sarcinilor de antrenament trebuie să se facă - pentru a fi eficiente - în funcţie de
viitor şi supuse unor controale periodice” 7.
Legat de antrenamentul cu copii trebuie să facem precizarea că, la nivel mondial,
există încă discuţii controversate legate de sarcina de antrenament ce ar trebui recomandată
copiilor.
Cercetările din acest domeniu legate de etapizarea antrenamentului sunt foarte diferite.
Astfel Bernhard, Hahn, Feige şi Martin, citaţi de E. Hahn (1996) descriu modelul de
antrenament efectuat în trei etape, având ca argument necesitatea sesizării a etapelor de
4
Dragnea A., Mate S. (2002) – Teoria sportului, Edit Fest, Bucuresti, pag 155.
5
6
Hahn E. (1996) - Antrenamentul sportiv la copii SCJ, 104-105 (3-4), CCPS Bucureşti, pag. 67.
7
446
dezvoltare psihologică şi biologică ale copiilor, în funcţie de desfăşurarea antrenamentului:
antrenamentul de bază, antrenamentul "de construire” şi antrenamentul de înaltă
performanţă.
Dragnea A. (2002) prezintă patru concepţii diferite privind dezvoltarea performanţei
pe termen lung, concepţii redate în tabelul nr.1:
Concepţia din fosta

Concepţia din fosta Concepţia din RFG Concepţia noastră
URSS (Nabatnikova,
RDG (Martin, 1983) 2001(A.Dragnea)
1983)
1. Antrenament de bază
1. Antrenament de 1. Antrenament 1. Formare psiho- orientat spre specificul
bază pregătitor motorie de bază ramurii de sport
(A.B.O)
2. Antrenament de
2. Antrenament de 2. Antrenament de specializare sau
2. Antrenament
începere a începere a specializării specializare timpurie
constructiv
specializării specifice într-o ramură de sport
(A.S.T)
3. Antrenament de
3. Antrenament
3. Antrenament de 3. Adâncirea specializare aprofundată
aprofundat în ramura
legătură specializării şi orientare spre înalta
de sport
performanţă (A.O.I.P.)
4. Antrenament de
4. Antrenament de 4. Antrenament de 4. Antrenament de
mare performanţă
mare performanţă perfecţionare mare performanţă
(A.M.P)
5. Antrenament de
mare performanţă
Tabelul nr. 1. Comparaţie între modelele prezentate de diferite şcoli de antrenament şi

concepţia românească privind dezvoltarea performanţei pe termen lung8.
Reib M., Doffler P., Schmidt P. şi Schon R9. (1993) considerau că în ceea ce priveşte
creşterea eficienţei performanţei, evoluţia acesteia pe termen lung trebuie să cuprindă
procesul de pregătire a sportivilor de vârstă timpurie ca un întreg, înglobând toate părţile sale
componente.
Numai aşa acest proces complex reprezintă o importantă rezervă pentru asigurarea
capacităţii competiţionale specifice diferitelor ramuri sportive. Reib M., Doffler P., Schmidt
P. şi Schon R. (1993)10 considerau că apariţia rezultatelor superioare se datorează în special:
 Procedeelor metodice de antrenament pe termen lung, vizând următoarele aspecte
principale: structurarea antrenamentelor orientate spre performanţă, descoperirea unor
posibilităţi individuale de dezvoltare, creşterea atracţiei pentru antrenament;
 Dirijării ştiinţifice a antrenamentelor şi performanţelor;
 Tipologiei organizării antrenamentelor pentru obţinerea marii performanţe (în special
la trecerea sportivilor în etapa care vizează înalta performanţă);
 Gradului de rezistenţă psiho-fizică a sportivilor.
 Motivarea adecvată a sportivilor.
 Mediului social.
8
Dragnea A., Mate S. (2002) – Teoria sportului, Edit Fest, Bucureşti, pag 178.
9
Reib M., Doffler P., Schmidt P., Schon R (1994) – Probleme cheie de structurare a performanţei de lungă
durată, în S.D.P. 350-351-352, C.C.P.S., Bucureşti, pag.115.
10
Reib M., Doffler P., Schmidt P., Schon R (1994) – Probleme cheie de structurare a performanţei de lungă
durată, în S.D.P. 350-351-352, C.C.P.S., Bucureşti, pag.114.
447
CONCLUZII
Cu toate că există teorii diferite la numeroşilor autori români şi străini, trebuie să

remarcăm că la nivelul dezvoltării performanţei sportive, practice, diferenţele nu sunt
diametral opuse, în multe cazuri diferenţele fiind doar de denumire sau de structură, aceasta
din urmă nefiind foarte diferită. În concluzie consider că studierea în continuare a acestui
proces este o necesitate datorită evoluţiei continue a acestui proces.
Bibliografie
BOMPA, T. (2001) – Dezvoltarea calităţilor biomotrice, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.

BOMPA, T. (2001) – Dezvoltarea calităţilor biomotrice - Periodizarea, Ediţie şi traducere în
limba română, CNFPA, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.
BOMPA, T. (2002) – Teoria şi metodologia antrenamentului, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.
COLIBABA, E. D., BOTA, I. (1998) - Jocuri sportive - Teorie şi metodică, Ed Aldin,
Bucureşti.
DRAGNEA, A (2000) – Teoria educaţiei fizice şi sportului, Edit. Cartea Şcolii, Bucureşti.
DRAGNEA, A., BOTA, A. (1998) - Teoria activităţilor motrice, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
DRAGNEA, A., MATE, S. (2002) – Teoria sportului, Edit. Fest, Bucureşti.
FISER, B.J., BORMS, J. (1990) – The search for Sporting Excellence, Germania Sport
Science Studies, Vol. 3.
FISER, B.J., BORMS, J. (1994) – În căutarea excelenţei sportive, S.C.J. 1(98) Bucureşti.
GILL, D. (1994) - A sport and exercise psychology perspective on stress quest, American
Academy of Kinesiology and Physical Education, vol. 46, nr. 1/1994.
HAHN, E. (1996) - Antrenamentul sportiv la copii, SCJ, 104-105 (3-4), CCPS Bucureşti.
MANNO, R. (1996) – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, C.C.P.S., Bucureşti.
MARRIN, D., NICOLAUS, J. (2000) – Capacitatea de performanţă sportivă la copii şi
consecinţele pentru antrenament la vârstă evolutivă, în S.C.J. nr. 120-121, C.C.P.S.,
Bucureşti.
REIB, M., DOFFLER, P., SCHMIDT, P., SCHON, R (1994) – Probleme cheie de structurare
a performanţei de lungă durată, în S.D.P. 350-351-352, C.C.P.S., Bucureşti.
SVART, V.B., HRUSCEV, S.V. (1986) - Aspecte medico-biologice ale orientării şi selecţiei,
CNFS, Bucureşti.
TEODORESCU, L. şi colab. (1973) – Terminologia Educaţiei Fizice şi Sportului, Edit.
Stadion, Bucureşti.
WEINECK, J., (1995) - Biologia sportului. Vol. 1, în: SDP. Bucureşti, CCPS, S.D.P. 365 –
366.
Abstract
The sport’s training is a process very important witch must be understood by his structure and
by his other components , the understanding of this process leads to the corect aplication of the process
and în the end at the superior sport rezults.
A treiner’s profetional succes is mostly based on the quality of the human material wich he is working
with. This thessys tries to discuss these very important process to obtain high results în performance
sports.
448
TENDINŢE NOI ÎN PREGĂTIREA SPORTIVĂ

LA VÂRSTĂ TIMPURIE
Lector univ. dr. MARIUS VAIDA

Cuvinte cheie: antrenament sportiv, vârstă timpurie, performanţă
Domeniul de referinţă: Sport de performanţă
Scop
Abordând problematica temei alese lucrarea îşi propune următoarele scopuri:
Contribuţii la rezolvarea unor probleme care condiţionează formarea şi pregătirea
tinerilor sportivi.
Înţelegerea diferenţelor dintre antrenamentul sportiv la vârstă timpurie şi
antrenamentele clasice ale seniorilor şi juniorilor.
Scoaterea în evidenţă a controverselor legate de antrenamentul sportiv la vârstă
timpurie.
Demonstrarea importanţei înţelegerii corecte a procesului complex numit antrenament
sportiv, proces care stă la baza rezultatelor sportive superioare.
Ipoteze
1. Antrenamentul, ca orice proces este susceptibil de a fi perfecţionat prin analizarea
continuă a componentelor sale sistemice, mai ales la vârstă timpurie, unde trebuie să ţinem
seama de o serie de variabile specifice vârstei subiecţilor.
2. Antrenamentul sportiv la vârstă timpurie este un subiect foarte dezbătut şi de mare
actualitate, de aceea, consider că prin scoaterea în evidenţă a acestui proces deosebit de
complex, prin prisma vârstei cu care se lucrează cu subiecţii, tragem un semnal de alarmă
antrenorilor care nu ţin cont de diferitele variabile ale acestui proces, antrenamentul la vârstă
timpurie fiind perceput ca o miniaturizare a antrenamentului efectuat de seniori.
După cum se ştie, între copii există diferenţe notabile dacă privim prin prisma
constituţiei corporale, aptitudinilor, atitudinilor etc, de aceea şi metodele, elementele care sunt
folosite, precum şi calitatea şi cantitatea sarcinilor de antrenament trebuie să fie diferite în
funcţie de particularităţile indivizilor supuşi procesului de antrenament..
În general, antrenamentul la vârstă timpurie era perceput ca o miniaturizare a
antrenamentului efectuat de seniori, greşeală care se mai întâlneşte şi astăzi destul de frecvent.
E. Hahn (1996) consideră că, în copilărie, trebuie început cu etapa de bază, astfel încât tânărul
sportiv „să-si poată dezvălui calităţile pe o perioadă mai lungă. Acest lucru nu este posibil
decât dacă tânărul talent este înzestrat cu calităţi specifice necesare performanţei sportive şi
dacă poate să şi le menţină mai multă vreme. Abia după ce va atinge obiectivele fixate ( pe
termen lung), el va putea fi socotit un sportiv de mare valoare” 1.
1
449
Tot E. Hahn (1996)2 consideră că antrenarea sportivilor de vârstă timpurie se
deosebeşte de cea făcută cu adulţii prin următoarele puncte:
 Periodizarea antrenamentului trebuie să se facă în funcţie de programul şcolar şi să
fie adaptată şi planificată conform particularităţilor de vârstă, deci diferit faţă de modelul
clasic utilizat de adulţi.
 Antrenamentul să fie mai puţin direcţionat spre performanţă şi să nu depăşească
adevăratele nevoi ale sportivilor.
 Etapele de pregătire care au ca rezultat îndeplinirea obiectivelor fixate trebuie să fie
diferite de cele ale adulţilor.
 Lipsa unei motivaţii adecvate duce în final la estomparea progresivă a interesului
sportivilor pentru ramura sportivă în care este angrenat şi pentru sport în general.
 Antrenamentul sportiv la vârstă timpurie trebuie adaptat în funcţie de dezvoltarea şi
de maturizarea sportivului respectiv.
 Sportul joacă un rol foarte important în viaţa copilului.
 Apariţia şi menţinerea unei stări de stres are ca rezultat învăţarea defectuoasă a
tehnicii, diferite probleme motrice etc.
Martin D. Şi Nicolaus J. (2000) aminteau că, din punct de vedere al conţinuturilor şi
conceperii antrenamentului la vârstă timpurie, acesta cuprinde trei sarcini 3:
- să garanteze că pregătirea pe termen lung a performanţei este iniţiată în mod adecvat,
se desfăşoară multilateral dar totodată specific în funcţie de ramura de sport practicată.
- să descopere elementele talentate şi să le promoveze.
- să orienteze obiectivele performanţiale în funcţie de caracteristicile capacităţii de efort
pe care le au copii la aceste vârste.
E. Hahn (1996) descrie anumite linii directoare care sunt considerate de către autor
foarte importante în antrenamentul sportiv cu sportivii de vârstă timpurie. Aceste linii
directoare sunt 4:
 Succesul sportiv nu trebuie să constituie un impediment în educaţia şcolară şi
profesională.
 Antrenorii nu trebuie să catalogheze sportivul numai după anumite rezultate precoce,
care uneori apar involuntar.
 Profesorul de educaţie fizică trebuie să acţioneze ca elementul de legătură între şcoală
şi cluburile sportive. Acesta ar trebui să-şi stimuleze elevii din şcoală, participând la
competiţii împotriva altor echipe sau grupe de sportivi şcolari din alte şcoli.
 Atât părinţii cât şi educatorii şi profesorii de educaţie fizică trebuie să explice şi să ia
în calcul diferitele pericole şi riscuri reale existente în antrenamentul cu copii.
 Procesul de orientare este un proces foarte important, de aceea atât părinţii cât şi copii
care au nevoie de îndrumători pentru a-i orienta într-o ramură de sport adecvată
caracteristicilor acestor copii pot apela atât la literatura sportivă cât şi la diferiţii agenţi care se
ocupă de procesele de orientare şi selecţie iniţială. Angajarea tinerilor în sportul de înaltă
performanţă nu trebuie frânată de diverse problemele personale.
 Cei care conduc federaţiile de specialitate ar trebui să conştientizeze importanţa fixării
unor limite de vârstă pentru participarea la campionatele internaţionale (limite care să fie
determinate de nivelul de dezvoltare al copiilor) şi să exercite presiuni asupra federaţiilor
sportive internaţionale pentru adoptarea de măsuri urgente.
2
3
Marrin D., Nicolaus J. (2000) – Capacitatea de performanţă sportivă la copii şi consecinţele pentru
antrenament la vârstă evolutivă, în S.C.J. nr. 120-121, C.C.P.S., Bucureşri, pag. 104-107.
4
450
 Este necesar diversificarea şi aprofundarea cercetărilor ştiinţifice medicale,
pedagogice şi psihologice privind sportul la vârstă timpurie.
În ultimul timp se constată că antrenamentul sportiv cu copiii se află într-un proces de
restructurare, fiind modificat în funcţie de noile cerinţe şi metodologii.
Cel mai controversat aspect al antrenamentului sportiv este cel al antrenamentului la
vârstă timpurie.
Dintre argumentele care sunt potrivnice antrenamentului timpuriu sunt 5:
- Se argumentează cu anumite comportamente sociale problematice care pot apărea la
tinerii sportivi: manipularea, motivaţii extra sportive, comportament autoritar, presiuni
sociale, responsabilităţi care îi depăşesc capacităţile copilului etc.
- Se consideră că antrenamentul la această vârstă nu are un caracter inofensiv (lipsa
libertăţii, restricţii în contactele sociale, trecerea mult prea rapidă la starea adultă etc.).
- Posibilitatea apariţiei în dezvoltarea personalităţii copilului a unor fenomene
secundare (tendinţa de a se considera vedetă, ambiţie exagerată, superioritate etc.).
- Antrenamentul sportiv ocupă un timp prea mare.
- Posibilitatea apariţiei anumitor consecinţe sociale ( loc în sânul familiei etc).
- Temeri legate de posibilitatea apariţiei anumitor reacţii ce pot avea efecte negative
asupra copilului (depresie, decepţie, teama bruscă etc.).
- Anumite reţineri faţă de publicitatea excesivă făcută prin intermediul mass-mediei
(aceasta putând să aducă anumite modificări comportamentului copilului).
Prin intermediul ştiinţei sportului s-a reuşit rezolvarea acestor probleme, oferind
răspunsuri bine documentate vis-a-vis de problemele prezentate mai sus.
Conceptul de multilateralitate în pregătirea copiilor este un concept relativ nou, dar
care este foarte important şi care a dus la revizuirea aproape completă a pregătirii sportivilor
de vârstă timpurie.
În antrenamentul sportiv specific vârstei timpurii, caracteristicile bio-psiho-motrice ale
copiilor contraindică folosirea sarcinilor de antrenament monotone şi prelungite, ţinând cont
de particularităţile motivaţiei şi atenţiei specifice vârstei menţionate, precum şi de necesitatea
stimulării majorităţii componentelor motrice necesare dezvoltării lor 6.
Martin D. şi Nicolaus J. (2000) scot în evidenţă faptul că, „capacitatea de performanţă
sportivă este rezultanta relaţiei procesuale care există între premisele individuale ale
performanţei şi cerinţele de performanţă. De aceea, în structura internă a sistemului de
antrenament, cerinţele de performanţă precizate aici sunt cele care determină condiţiile în care
se dezvoltă capacitatea de performanţă sportivă la copii şi progresele pe care le comportă
această dezvoltare”7.
Aceste cerinţe de performanţă sunt considerate adecvate dacă, pe baza antrenamentului
respectiv, sarcinile de antrenament produc anumite efecte asupra structurării premiselor
performanţiale de tip neuromuscular, locomotor, organico-energetic, capacităţii de efort,
psiho-cognitiv, precum şi asupra dobândirii de deprinderi şi capacităţi motrice specifice
ramurii de sport în care este angrenat sportivul.
Anumite succese spectaculoase ale câtorva sportivi de talent au făcut ca, o mare parte
a antrenorilor să încerce să imite programul acestora de pregătire, chiar trecând peste
particularităţile specifice propriilor sportivi, fapt ce a avut ca rezultat, în cele mai multe
cazuri, apariţia unor performanţe sub aşteptări.
De asemenea, se constată că, în general, sistemul de competiţii pentru copii îl
reproduce întocmai pe cel al adulţilor, antrenamentul acestora căpătând valoare doar în
5
Hahn E. (1996) - Antrenamentul sportiv la copii SCJ, 104-105 (3-4), CCPS Bucureşti, pag. 70-71.
6
7
Marrin D., Nicolaus J. (2000) – Capacitatea de performanţă sportivă la copii şi consecinţele pentru
antrenament la vârstă evolutivă, în S.C.J. nr. 120-121, C.C.P.S., Bucureşti, pag. 139.
451
măsura în care le-ar fi accesibil un sistem de competiţii care să fie în concordanţă cu
posibilităţile lor. O altă greşeală, care se observă destul de des, este aceea că anumiţi antrenori
au tendinţa de a împinge sportivii spre succes, depăşind limitele metodice impuse acestora şi
trecând peste orientarea pedagogică adecvată, astfel încât să beneficieze de anumite avantaje
(prestigiu, parte materială etc).
De foarte multe ori, planificarea antrenamentului este copiată după modelul folosit de
către seniori şi aplicat apoi copiilor, neţinând cont de particularităţile acestora sau de
procesele de creştere şi dezvoltare. Specialiştii au constatat că, creşterea rapidă a
performanţelor este doar aparentă, iar efectul ei, limitat în timp.
Se poate spune că, în general, sportul la vârstă timpurie accelerează maturizarea,
procesele de adaptare şi dezvoltare.
De asemenea, trebuie să reamintim că, dezvoltarea fizică multilaterală a copiilor
constituie fundamentul pregătirii sportive, pe baza acestei dezvoltări generale aceştia putând
să-şi îmbunătăţească performanţa sportivă mai repede şi mai bine decât cei lipsiţi de acest
fundament8.
BIBLIOGRAFIE
BOMPA, T. (2001) – Dezvoltarea calităţilor biomotrice, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.

BOMPA, T. (2001) – Dezvoltarea calităţilor biomotrice - Periodizarea, Ediţie şi traducere în
limba română, CNFPA, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.
BOMPA, T. (2002) – Teoria şi metodologia antrenamentului, Edit. Ex Ponto, Bucureşti.
FISER, B.J., BORMS, J. (1994) - În căutarea excelenţei sportive, S.C.J. 1(98) Bucureşti.
HAHN, E. (1996) - Antrenamentul sportiv la copii, SCJ, 104-105 (3-4), CCPS Bucureşti.
MANNO, R. (1996) – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, C.C.P.S., Bucureşti.
MARRIN, D., NICOLAUS, J. (2000) – Capacitatea de performanţă sportivă la copii şi
consecinţele pentru antrenament la vârstă evolutivă, în S.C.J. nr. 120-121, C.C.P.S.,
Bucureşti.
REIB, M., DOFFLER, P., SCHMIDT, P., SCHON, R (1994) – Probleme cheie de structurare
a performanţei de lungă durată, în S.D.P. 350-351-352, C.C.P.S., Bucureşti.
Abstract
The sport activity at old ages is a very debated subject because, not so long ago, the
specialty literature didn’t accord sufficient attention on this matter, and rezolving this problem
is considered vital în the perspective of a superior rezults.
8
Bompa T. (2002) – Teoria şi metodologia antrenamentului, Edit. Ex Ponto, Bucureşti, pag. 5.
452
PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV LA ÎNOT
Conf. univ. dr. LUCIELA VASILE – ANEFS
Principiul poate fi definit ca fiind o idee cu caracter de lege. Luând în considerare

aspecte importante ale antrenamentului de înot - adaptarea la solicitări intense,
repetabilitatea acestora, contribuţia proceselor psihice în antrenament şi competiţie –
considerăm că, toate programele de antrenament trebuie concepute după unele principii.
1. PRINCIPIUL SUPRASOLICITĂRII
Principul suprasolicitării subliniază că eforturile de antrenament trebuie să fie
suficient de intense pentru a stimula procesele adaptative (fiziologice - de ordin muscular,
circulator, respirator - şi psihologice). Antrenamentele mult prea solicitante însă, ce depăşesc
posibilităţile reale ale înotătorilor, sunt realizate în detrimentul acestora, producând scăderea
capacităţii de performanţă şi chiar accidente sau îmbolnăviri.
Adaptările se produc doar atunci când cerinţele antrenamentului sunt mai mari decât
resursele fiziologice ale sportivului. Acest principiu este deosebit de complex deoarece
solicitările antrenamentului trebuie să fie atent dozate pentru a produce adaptarea şi pentru a
nu conduce la supraantrenament . De aceea, nu trebuie depăşită toleranţa mecanismelor
adaptative ale organismului.
2. PRINCIPIUL PROGRESIVITĂŢII
Principiul progresivităţii se referă la creşterea treptată a efortului. „Încărcătura de
antrenament trebuie să crească pe tot parcursul programului” (Fox, 1989). Astfel, curba
creşterilor de sarcină este ascendentă. Conform acestui principiu, intensitatea efortului trebuie
mărită înainte de apariţia senzaţiei de reducere, de „uşurare” a efortului. Această senzaţie
este percepută când procesele metabolice specifice au fost suprasolicitate timp de câteva zile
şi apoi efortul a fost menţinut constant. Senzaţia de scădere a efortului indică producerea
anumitor adaptări fiziologice, ce generează capacităţi sporite de eliberare a energiei şi de
eliminare a produşilor catabolici ai metabolismului muscular. Acum organismul nu se mai
află în zona de suprasolicitare, iar pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice este necesară
intensificarea antrenamentului. În caz contrar, nivelul pregătirii va fi doar menţinut, nu
ameliorat.
Pentru asigurarea progresivităţii se foloseşte în special metoda intervalelor şi,
uneori, metoda halterofilului (mărirea treptată a încărcăturilor). Progresivitatea poate fi
realizată în timpul aplicării metodei de lucru pe intervale prin creşterea intensităţii
repetărilor, a numărului acestora şi a vitezei medii de înot.

supraantrenament – un efect al stresului de solicitare, al solicitărilor nedublate de refacere corespunzătoare,
care se exprimă în performanţe slabe (M. Epuran, 2001).

suprasolicitare – o formă acută a oboselii, care exprimă un dezacord de moment între solicitare şi capacităţile
funcţionale de răspuns adecvat. Ea apare mai frecvent la sportivii neantrenaţi sau convalescenţi (I. Drăgan,
1989).
453
Referitor la aceşti parametrii ai efortului menţionăm că:
 intensificarea repetărilor se realizează în principal pe seama scăderii pauzelor
de odihnă;
 creşterea numărului de repetări sporeşte capacitatea de menţinere a aceluiaşi
tempo pe o distanţă de înot mai mare;
 mărirea vitezei medii de înot – „intervalul vitezei” este folosit în pregătirea
sprinterilor şi a semifondiştilor.
Creşterea unui indicator se realizează la interval de cel puţin o săptămână, prin diverse
combinaţii, ce ţin doar de creativitatea antrenorului. Eficienţa metodelor progresive este
evidentă şi în condiţiile variaţiilor de creştere a unuia dintre cei trei parametrii.
O solicitare de antrenament va reprezenta o supraîncărcare doar atunci când
înotătorul se adaptează la ea. Procesul de creştere treptată a încărcăturii este numit
progresivitate, iar menţinerea unei alternări corecte între stimulii de antrenament şi odihnă,
în special în cazul exerciţiilor intense, este o condiţie subînţeleasă. Îmbunătăţirea nivelului de
pregătire se produce în urma unei faze de refacere.
În sporturile de anduranţă, cum este şi înotul, unde principalul obiectiv al pregătirii
este creşterea potenţialului fiziologic, sporirea încărcăturii de antrenament trebuie să fie
moderată. Ozolin (1971) sugerează că aceasta ar trebui să fie în jur de 3%-6% din viteza
maximă a sportivului. În compensaţie, va trebui să scadă volumul pregătirii.
3. PRINCIPIUL SPECIFICITĂŢII
Specificitatea se referă la sportul practicat, la proba de concurs, dar şi la obiectivele
perioadelor de pregătire.
Principiul specificităţii susţine că antrenamentul trebuie să supună organismul
înotătorului unor eforturi similare celor din competiţie. Acest principiu nu statuează însă
necesitatea parcurgerii frecvente a distanţelor sau probelor de concurs, ci a stimulării
maxime a tuturor proceselor metabolice solicitate în timpul întrecerilor.
Izolarea acestor procese, prin construirea unor forme de antrenament specifice şi
activarea lor la intensităţile de concurs – „arderea completă”, va contribui la maximizarea
performanţelor. În conformitate cu această interpretare modernă a antrenamentului de înot, ce
aparţine şcolii americane, există cinci forme de antrenament: antrenamentul pragului
anaerob, al consumului maxim de oxigen, antrenamentul de viteză, cel de toleranţă
lactat şi antrenamentul în tempo de concurs.
Interpretarea greşită a acestui principiu, determină sportivii să înoate doar la viteze de
concurs. Astfel, solicitările din antrenament vor fi identice cu cele din concurs, ajungându-se
la supraantrenament.
Antrenamentul specific cuprinde eforturi ale căror intensităţi vor intensifia toate
fazele sistemului metabolic, ce furnizează energia necesară resintetizării ATP-ului.
a. Antrenamentul în tempo de concurs
Beneficiile acestui tip de antrenament sunt:
► creşterea capacităţii de tamponare;
► intensificarea producţiei de energie glicolitică;
454
► ameliorarea puterii musculare;
► stimularea formei musculare a lactat-dehidrogenazei (M-LDH);
► suportarea durerii musculare pe o durată mai mare de timp.
Exagerarea lucrului în tempo de concurs va solicita intens sistemul anaerob, prin
parcurgerea unor distanţe cu viteză maximă, similare celor înotate în concurs. Când repetările
sunt parcurse la viteza cursei, oboseala creată de metabolismul anaerob va limita volumul de
antrenament, iar sistemul aerob nu va fi suficient stimulat în vederea adaptării.
b. Antrenamentul sistemelor energetice
Antrenamentul de sprint aduce cele mai importante ameliorări asupra reacţiei ATP-
CP. Prin această formă de antrenament se mai asigură:
► creşterea forţei propulsive prin eficientizarea mecanicii vâslirii şi prin intervenţia unui
număr mai mare de fibre musculare cu secusă rapidă (albe);
► sporirea cantităţii de fosfagene - ATP şi CP;
► stimularea activităţii enzimatice a ATP-azei şi a creatinfosfokinazei (CPK);
► ameliorarea anaerobiozei alactacide;
► dezvoltarea capacităţii de inervaţie şi de alternare a excitaţiei cu relaxarea;
► depăşirea „barierei de viteză” prin procedeul eforturilor supramaxime - metoda
sprintului susţinut.
În ceea ce priveşte acidul lactic, antrenamentul de rezistenţă determină scăderea
concentraţiei lui în sânge. Această reducere permite înotul pe distanţe lungi în prag anaerob şi
contribuie la dezvoltarea capacităţii aerobe.
c. Antrenamentul fibrelor musculare
Efectele principale ale antrenamentului interesează în special sistemele
cardiorespirator şi muscular. Efectele periferice de antrenament se produc în fibrele musculare
şi în jurul lor.
Studiile efectuate asupra fibrelor musculare relevă faptul că doar fibrele angrenate în
timpul antrenamentului îşi sporesc numărul şi mărimea mitocondriilor, conţinutul în
mioglobină, gligogenul, depozitul de CP, activitatea enzimatică, densitatea capilarelor,
capacitatea de tampon a acidului lactic şi conţinutul în proteine. Aceste rezultate
demonstrează că majoritatea adaptărilor de antrenament sunt de fapt periferice, musculare.
De aceea, este foarte important ca şi înotătorii să-şi desfăşoare cea mai mare parte a
pregătirii în apă. Ei trebuie să înoate un volum considerabil în procedeul sau procedeele
de bază, pentru a stimula toate resursele energetice specifice (adaptat după Malischo).
Susţinătorii antrenamentelor de tipul „alergări contra înot” subliniază importanţa
efectelor centrale, produse în sistemele cardio-respirator şi vascular. În concepţia noastră,
ambele efecte adaptative, fie ele centrale, fie perferice sunt la fel de importante.
4. PRINCIPIUL SPECIALIZĂRII
Practicarea înotului cu regularitate, pe parcursul mai multor ani, determină reglaje
specifice în organismul sportivului, în funcţie de particularităţile efortului, fiind create
premisele fiziologice şi psihologice pentru pregătirea specializată.
455
Ozolin (1971) sugerează că mijloacele de pregătire sunt de două feluri: exerciţii din
specialitatea sportivă şi exerciţii de dezvoltare a calităţilor biomotrice. Primele sunt
exerciţii care imită mişcările specifice. Celelalte sunt exerciţii care dezvoltă forţa, viteza şi
rezistenţa.
Dezvoltarea multilaterală stă la baza pregătirii specializate, iar planificarea
trebuie să ia în considerare tendinţa modernă de scădere a vârstei de maturizare a sportivilor.
Pe durata pregătirii multilaterale, generale, în primii ani ai dezvoltării sportive se va construi o
bază solidă şi pentru a se evita accidentele prin suprasolicitare şi monotonie.
Conform principiului specializării în pregătirea copiilor şi juniorilor, vârsta la care
sportivii pot realiza o performanţă înaltă este semnificativ mai mică în nataţie – înot, faţă de
alte sporturi. Deoarece rata de dezvoltare a deprinderilor şi calităţilor sportive pare să fie mai
mare la tineri decât la cei maturi, în planificarea înaltei performanţe trebuie luată în
considerare vârsta biologică şi nu cea cronologică.
5. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII
În abordarea programelor de pregătire, antrenorii trebuie să respecte personalitatea şi
nivelul de pregătire al fiecărui sportiv. Referitor la acest aspect, Counsilman considera că deşi
Mark Spitz prezenta capacitate de efort şi o toleranţă la durere mai mici comparativ cu John
Kinsella, rezultatele lui Spitz erau mult peste aşteptările sale. „Spre deosebire de Spitz, lui
Kinsella îi plăcea să-şi sfideze limitele, deşi nici un alt sportiv nu a atins performanţele lui
Mark” (Spitz).
Pentru aplicarea practică a acestui principiu al individualizării trebuie cunoscut faptul
că posibilităţile fiziologice şi psihologice ale fiecărui înotător depind de:
 vârsta biologică şi cronologică;
 starea de pregătire ce determină capacitatea individuală pentru efort;
 experienţa practică acumulată în practicarea disciplinei;
 rata de refacere după antrenament şi competiţie, stilul de viaţă etc.;
 aspectele fizice (constituţionale), fiziologice şi psihice (tip de sistem nervos,
implicare volitiv-afectivă etc.).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
LEWIN, G. (1973) - Schwimen, Editura S.V. Berlin.
MAGLISCHO, E.W. (1990) - Swimming faster (traducere), Sportul de performanţă, 308-
310, Bucureşti.
MAGLISCHO, E.W. (1993) - Swimming Even Faster, Editura Mayfield Publication
Company, California, 1993, material publicat sub îngrijirea F.R.N.P.M., Bucureşti.
ABSTRACT
The principle can be defined as an idea with the characteristics of a law. Taking the important aspects
of the swimming training lessons into consideration - the adaptability to intense applications, their
repetability, the contribution of psychic processes în training and competitions - we think that all
practice plans should be developed following some principles.
456
PROCEDEE DE ÎNOT ÎN TERAPIA

DEFICIENŢELOR FIZICE
Conf. univ. dr. LUCIELA VASILE – ANEFS
Cele patru procedee de înot sportiv recunoscute oficial sunt: craul, spate, bras şi
delfin. În măsura în care subiecţii recuperării medicale prin mijloace hidrokinetice cunosc
aceste structuri tehnice, procedeele de înot contribuie decisiv la corectarea unor deficinţe
fizice segmentare.
PROCEDEUL CRAUL
Mişcările de picioare
• torticolis – capul se întoarce spre partea bolnavă şi se înclină spre cea sănătoasă;
• cifoza dorsală – capul se ridică energic pentru inspir în hiperextensie;
• cifoza totală - capul se menţine în hiperextensie;
• lordoza lombară – se înoată cu pluta sub abdomen;
• scolioza în S - piciorul din partea convexităţii dorsale loveşte puternic descendent;
• spate plan – se execută flexii şi extensii ample ale coloanei;
• spate rotund – capul şi trunchiul sunt permanent în extensie;
• var - genunchii se apropie;
•valg - genunchii se depărtează;
• picior plat – se folosesc labe.
Mişcări de braţe
• cifoza - în faza de revenire, braţele se ridică;
• spate rotund sau plan – axa umerilor se răsuceşte pronunţat;
• lordoza lombară – vâslirile sunt mai adânci;
• scolioza în S - braţul din partea convexităţii vâsleşte puternic;
• spate rotund –vâsliri adânci.
Alunecări simetrice
• cifoza – braţele revin în poziţie înaltă;
• scolioză în S – vâsleşte braţul din partea convexităţii;
• spate plan – axa umerilor se răsuceşte mult.
Alunecări asimetrice
• cifoză totală – mâinile ating axilele în faza de revenire;
• scolioză în C – braţul din partea curburii vâsleşte mai puternic;
• scolioză în S – braţul din partea gibozităţii dorsale vâsleşte tare;
• spate plan – mişcările braţelor sunt exagerat de ample.
Alte elemente tehnice
• lordoză lombară – rostogoliri înainte;
• cifo-lordoză – se lucrează selectiv;
• spate plan – braţe bras - picioare craul;
• picior plat – starturi şi întoarceri.
457
Procedeu integral
• torticolis – se respiră doar spre partea afectată;
• lordoză lombară - rostogoliri înainte pe o distanţa înotata craul;
• cifo-lordoză – deficienţele se prelucrează selectiv (pe rând);
• scolioză în C - se inspiră pe partea concavităţii;
• spate rotund - braţele se ridică mult;
• spate plan – vâslirile sunt largi;
• varum - genunchii se apropie;
• picior plat - labele mobilizează planta.
PROCEDEUL SPATE
Mişcările de picioare
• torticolis – braţele sunt sus, pe lângă corp, mâinile prinse la spate sau pe abdomen;
• cifoza dorsală – colona cervicală este în rectitudine;
• cifoza totală - pieptul este ridicat peste nivelul apei;
• lordoza lombară – picioare cu un flotor la spate (o plută);
• cifo-lordoza – se înoată cu un obiect plutitor la spate;
• scolioza în C – braţul din partea concavităţii va fi sus, celălalt jos, lângă coapsă;
• spate rotund – picioare cu mâinile la ceafă sau cu pluta la nivelul umerilor;
• spate cifotic – picioare cu mâinile la spate.
Mişcări de braţe
• cifoza dorsală - braţele vâslesc adânc;
• cifoza totală - braţele vâslesc adânc şi axa umerilor se răsuceşte amplu;
•cifo-lordoză - braţele vâslesc adânc, iar picioarele sunt ridicate de o plută;
•spate rotund – la nivelul umerilor este prins un obiect flotor mic;
•genunchi în varum – un obiect plutitor este prins între genunchi;
• genunci în valgum – un obiect plutitor este prins între glezne.
Alunecări cu ambele braţe sus
• cifoza – braţele revin în poziţie înaltă;
• scolioză în S – vâsleşte braţul din partea convexităţii;
• spate plan – axa umerilor se răsuceşte amplu.
Alunecăria simetrice
• cifoză totală – mâinile ating axilele în faza de revenire;
• scolioză în C – braţul din partea curburii vâsleşte mai puternic;
• scolioză în S – braţul din partea gibozităţii dorsale vâsleşte tare;
• spate plan – mişcările braţelor sunt exagerat de ample.
Alte elemente tehnice
• lordoză lombară – rostogoliri înainte;
• cifo-lordoză - se prelucrează doar o deficienţă;
• spate plan – braţe bras - picioare craul;
• spate plat – mişcările corpului sunt ample.
Procedeu integral
• torticolis – se respiră doar spre partea afectată;
• lordoză lombară - rostogoliri înainte pe o distanţa înotata craul;
• cifo-lordoză – deficienţele se prelucrează pe rând;
• scolioză în C - se inspiră pe partea concavităţii.
458
PROCEDEUL BRAS
Mişcările de picioare - cu sau fără plută

• cifoză dorsală - capul se menţine permanent în extensie; braţele pot fi ţinute şi la spate;
• cifoză totală – se înoată picioare fără plută, cu mâinile la spate;
• lordoză lombară – se înoată cu braţele jos sau cu un obiect plutitor sub abdomen;
• spate rotund - capul şi trunchiul sunt menţinute în extensie;
• spate cifotic - picioare cu braţele la spate;
• spate plan - capul se scufundă mult în apă la expiraţie;
• valg – genunchii se depărtează.
Mişcări de braţe
• scolioză în C - se înoată doar cu braţul şi piciorul de aceeaşi parte;
• spate rotund şi plan – se înoată bras delfinizat;
•valg – braţe bras cu un obiect plutitor ţinut între glezne sau cu picioarele încrucişate.
Alunecări
• spate rotund sau plan - la inspiraţie se exagerează extensia trunchiului şi a capului
• valg – în timpul împingerii genunchii sunt menţinuţi depărtaţi.
Alte elemente tehnice specifice
• cifoză totală – bras pe spate;
• spate rotund – picioare bras pe spate – se execută cu mâinile la ceafă, cu o plută ţinută sub
umeri sau cu braţele extinse lângă corp;
• spate cifotic – bras pe spate;
• spate plan – se realizează în combinaţia braţe bras cu picioare fluture;
• genunchi în valgum – picioare bras pe verticală sau picioare bras pe spate;
• picior plat – starturi; întoarceri.
Procedeu integral
• torticolis – capul se întoarce spre partea bolnavă şi se înclină spre cea sănătoasă;
• scolioză în C – se înoată doar cu braţul şi piciorul din partea convexităţii pentru scurtarea
musculaturii
• spate rotund - la inspiraţie se va exagera extensia trunchiului şi a capului;
• spate plan – arcuirile spatelui sunt ample;
• valgum - genunchii sunt menţinuţi depărtaţi;
• picior plat – picioarele presează puternic apa în faza propulsivă
PROCEDEUL FLUTURE
Mişcările de picioare - se poate înota cu sau fără plută
• torticolis capul se întoarce spre partea bolnavă şi se înclină spre cea sănătoasă;
• cifoză totală - capul se menţine permanent în extensie; braţele pot fi ţinute şi la spate;
• lordoză lombară – se înoată cu braţele jos sau cu un obiect plutitor sub abdomen;
• cifo-lordoză sunt corectate pe rând cifoza dorsală şi apoi lordoza;
• scolioză în C – cu un braţ sus, iar celălalt jos lângă coapsă sau la spate;
• spate rotund - capul şi trunchiul menţinute în extensie;
• spate cifotic - cu braţele la spate;
• spate plan – se scufundă mult capul în apă pentru expiraţie;
• genunchi în varum - cu genunchii apropiaţi sau legaţi ;
• picior plat – labele de scafandru antrenează energic plantele în mişcare.
459
Mişcări de braţe
• lordoză lombară - vâslirile sunt mai adânci;
• cifo-lordoză
• spate rotund – braţele vâslesc amplu
• spate plan - în faza de revenire, braţele se ridică;
• genunchi în varum
• genunchi în valgum - cu un obiect plutitor ţinut între glezne sau cu picioarele încrucişate.
Alunecare
• scolioză în C - se vâsleşte numai cu un braţ;
• spate rotund
• spate plan – mişcările braţelor sunt ample.
Alte elemente tehnice specifice
• cifoză dorsală – fluture pe spate;
• spate rotund – picioare fluture pe spate - braţele flectate, iar mâinile la ceafă; se mai poate
executa cu o plută ţinută sub umeri sau cu braţele ţinute lângă corp;
• spate cifotic – picioare fluture pe spate; fluture pe spate;
• spate plan – în combinaţia braţe bras picioare fluture.
Procedeu integral
• torticolis – se inspiră doar spre partea afectată;
• lordoză lombară - se inspiră cât mai rar;
• spate rotund braţele se ridică mult;
• spate plan vâslirile sunt ample;
• varum - genunchii se apropie prin legarea lor cu un elastic sau o cameră de bicicletă.
În finalul acestor consideraţii precizăm că, notele prezentei lucrări pot fi extinse şi
asupra altor afecţiuni medicale, în care terapia acvatică asigură o restaurare rapidă a funcţiilor
organismului.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
AUXTER, D. (1996), Principles And Methods of Adapted Physical Education and

Recreation: Gross Motor Activities for Young Children with Special Needs. NY:
WCB/McGraw Hill.
AVELLINI, A., SHAPIRO, H., PANDOLF, M. (1983) - Cardiorespiratory Physical
Training în Water and on Land, European Journal of Apllied Physiology and
Occupational Physiology.
BLOCK, M.E. (1995) A Teacher's Guide to Including Students with Disabilities în
Regular Physical Education. Baltimore, Paul H. Brooks Publishing Co.
VASILE Luciela, GRECU A. (2006) - Hidrokinetoterapia aplicată, Tehnoplast Company,
Bucureşti.
ABSTRACT
The four swimming styles accepted în official sport competitions are: the Front Crawl, the
Breaststroke, the Backstroke and the Butterfly. The pacients who refer to aquatic treatment, those who
know these techniques, will corect în a decisive way their physical deficiencies.
460
O NOUĂ ERĂ ÎN POLITICA ANTI-DOPING
Prof. dr. GRAZIELA ELENA VÂJIALĂ,

dr. GABRIELA ANDREIAŞU
Agenţia Naţională Anti-Doping
Cuvinte cheie: anti-doping, sport, trafic
Introducere
Lupta împotriva dopajului trebuie să evolueze, să treacă de abordările tradiţionale de
tipul testare, educaţie şi cercetare pentru a se putea confrunta cu realitatea comploturilor de
dopaj la scară largă. Abordarea dopajului în sport nu a fost niciodată o prioritate a instituţiilor
care reprezintă Poliţia, responsabilitatea abordării acestei probleme fiind mai degrabă lăsată
instituţiilor care guvernează sportul. Noua eră în domeniul anti-doping trebuie să implice
coordonarea cu autorităţile care aplică legislaţia în vigoare.
Scop
Prin prezenta lucrare dorim să evidenţiem faptul că noile evoluţii din domeniul anti-
doping impun participarea activă a guvernelor şi autorităţilor responsabile de implementarea
legislaţiei, sporind cooperarea cu sportul, pentru a ataca dedesubturile sinistre ale dopajului în
sport – traficanţii şi anturajul.
Problematica lucrării
Strategia tradiţională de combatere a dopajului în sport a fost, de fapt, o abordare în
trei direcţii, bazându-se pe testare, cercetare şi educaţie.
Testarea serveşte la detectarea prezenţei substanţelor şi metodelor interzise în proba
unui sportiv. De asemenea, testarea are un efect de prevenire: dacă un sportiv ştie că există
riscul de a fi testat şi prins dopat, atunci el este mai puţin înclinat să îşi asume acest risc.
Cercetarea este necesară pentru a menţine programele de testare actualizate, deoarece trişorii
vor căuta mereu substanţe şi metode noi pentru a înşela strategiile actuale de detectare.
Programele de educaţie sunt menite să prevină, să ajungă la tinerii sportivi suficient de
devreme pentru a-i face să-şi dezvolte valorile şi pentru a le oferi instrumentele care să-i ajute
să ia decizii corecte atunci când au de-a face cu dopajul.
Această abordare în trei direcţii se concentrează în mod special pe sportivi. Dar
descoperirile recente majore, cum ar fi afacerea BALCO din SUA şi Festina din Franţa,
precum şi actuala investigaţie din SUA asupra Signature Pharmacy demonstrează că dopajul
apare adeseori la scară largă şi implică participarea unor persoane bine organizate din
anturajului sportivilor, care profită de succesul sportivilor derivat din dopaj, fiind interesaţi de
dobândirea unor recorduri şi câştigarea de medalii aducătoare de câştiguri importante şi mai
puţin de protejarea sănătăţii sportivilor.
Există o suită de „personaje” care înconjoară sportivul – antrenori şi instructori, părinţi
şi colegi de echipă, doctori şi terapeuţi, administratori de cluburi, avocaţi, manageri, precum
şi sponsori. Pentru sportivi, mai ales pentru cei foarte tineri, aceştia sunt deseori indivizi cu
care au o relaţie de încredere şi dacă anturajul include persoane cărora le pasă mai mult de
doborârea unor recorduri şi câştigarea unor medalii decât de protejarea sănătăţii sportivilor,
atunci aceştia se află sub un risc crescut de dopaj.
461
Riscul este sporit şi de uşurinţa cu care cineva poate avea acces la substanţe interzise
şi la informaţii online, deoarece internetul facilitează cumpărarea şi vânzarea clandestină de
substanţe interzise periculoase. Furnizorii folosesc internetul pentru a vinde substanţe
interzise produse în ţările în care legislaţia anti-doping lipseşte sau cea necesară instituţiilor
care aplică legea în acest sens şi din care se pot trimite substanţele cumpărătorilor din întreaga
lume. Operaţiunile pungaşilor promovează folosirea de către oameni a steroizilor produşi
pentru uz veterinar. Cumpărătorii sunt cu uşurinţă fraieriţi să cumpere substanţe contrafăcute,
de cele mai multe ori produse cu ingrediente toxice şi conţinând doze atât de mari încât pun în
pericol sănătatea utilizatorilor. Traficul cu substanţe interzise este acum înţeles ca fiind legat,
în multe cazuri, de crima organizată şi reţelele sale sofisticate de distribuţie, care au
descoperit o afacere cu profituri mari şi riscuri mici. Odată cu recunoaşterea acestor influenţe,
este imperativ ca strategii suplimentare să fie combinate cu testarea, cercetarea şi educaţia
pentru a se asigura o luptă eficientă împotriva dopajului.
În Codul Mondial Anti-Doping (Codul) există deja stipulată posibilitatea de a
sancţiona persoanele pentru încălcări care nu sunt legate de testare. Aceste încălcări „non-
analitice” (posesie, trafic, instigare, asistare şi acoperire), atât pentru sportivi cât şi pentru
membrii anturajului său, pot fi sancţionate în mediul sportiv, ceea ce oferă o deschidere
pentru o evoluţie importantă în lupta împotriva dopajului în sport, care presupune un mai
mare accent pe două zone cheie: investigaţiile şi traficul.
Investigaţiile
Au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte înăsprirea măsurilor la scară
largă împotriva dopajului şi asta mulţumită investigaţiilor majore conduse de autorităţile
guvernamentale şi cele de aplicare a legii din ţările angajate în scoaterea în afara legii a
fabricării, traficului şi posesiei de substanţe interzise. În plus, informaţiile strânse în timpul
acestor investigaţii sunt extrem de valoroase autorităţilor sportive şi anti-doping, care sunt apoi
capabile să urmărească încălcări ale reglementărilor anti-doping comise de sportivi şi membri
din anturajul acestora. Provocarea cu care se confruntă mişcarea anti-doping acum este în ce
manieră poate fi îmbunătăţită cooperarea şi împărtăşirea de informaţii între autorităţile
guvernamentale şi cele care aplică legea pe de o parte şi autorităţi sportive şi anti-doping pe de
altă parte, pentru a aduce o mai mare eficienţă luptei împotriva dopajului în sport.
Traficul
Oferind guvernelor instrumentul practic pentru alinierea politicilor lor interne cu Codul
Mondial Anti-Doping, Convenţia Internaţională a UNESCO împotriva dopajului în sport a
intrat oficial în vigoare la 1 februarie 2007, iar până acum 47 de state au ratificat Convenţia. În
acelaşi timp, AMAD şi Interpol – cea mai mare instituţie care reprezintă Poliţia din întreaga
lume recunosc necesitatea unei acţiuni mai puternice şi mai unite împotriva dopajului,
implicând autorităţile responsabile de implementare a legilor şi au convenit să coopereze strâns
în acest sens.
Aceştia sunt paşi importanţi, dar este nevoie de o colaborare mai strânsă între guverne
pentru a se înregistra o evoluţie semnificativă.
Toate guvernele rămase trebuie să ratifice Convenţia UNESCO astfel încât toate
legislaţiile anti-doping naţionale să poată fi armonizate pentru o coordonare globală. Fiecare
guvern trebuie să se asigure că legile şi reglementările anti-doping proprii reflectă aceste
măsuri ferme şi că sunt aplicate întocmai. Ele trebuie să ofere autorităţilor responsabile de
implementare a legii, cadrul şi instrumentele necesare pentru a învinge dopajul. Guvernul şi
autorităţile responsabile de aplicare a legii pot acum să-şi coordoneze activitatea de
investigare cu autorităţile sportive, astfel încât, în cazul încălcării unei reglementări „non-
462
analitice”, deseori comise de anturajul sportivului, mişcarea sportivă să-i poată sancţiona pe
cei care facilitează înşelătoria.
România a ratificat Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport, adoptată în
cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi
Cultură, la Paris, la 19 Octombrie 2005 prin Legea nr. 367/2006, publicată în monitorul
oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 octombrie 2006. România a fost al 21-lea stat care
a ratificat această Convenţie şi prima ţară din Europa de sud şi est, motiv pentru care
directorul general al UNESCO, domnul Koichiro Matsuura, a adresat felicitări Preşedinţiei şi
Guvernului României.
Secretarul General al Interpolului, De Ronald K. Noble, consideră că instituţiile care
reprezintă Poliţia trebuie să găsească un mijloc de a ajuta autorităţile care guvernează sportul
în lupta acestora de a menţine competiţiile sportive curate, fără trişori. Este important să ne
amintim că dopajul este o problemă care nu numai că încalcă însăşi principiul de fair-play şi
de egalitate a şanselor într-o competiţie, ci constituie chiar o acţiune de tip delicvent, atât la
nivel naţional cât şi internaţional. Dopajul, ca toate celelalte infracţiuni, nu este o problemă
care poate fi rezolvată fără cooperarea la mai multe niveluri. În fiecare an, la nivel mondial,
sunt investite sume mari de bani pentru a face sportivii, competiţiile sportive şi produsele
aferente mai atractive, dar comparativ cu aceste sume, puţini bani sunt destinaţi asigurării
faptului că aceşti sportivi, competiţii sportive şi produse rămân curate.
La nivel naţional, Agenţia Naţională Anti-Doping a luat măsuri de prevenire şi
combatere a traficului ilicit de substanţe interzise prin crearea unui proiect de lege care
urmează a fi aprobat de către Guvernul României.
Concluzii
La nivel mondial, în prezent, intrăm într-o etapă a activităţii noastre în care
interacţiunea, în timp real, între autorităţile publice şi cele sportive se poate dovedi decisivă în
dezvoltarea viitoare a eficienţei luptei globale împotriva dopajului în sport.
Motivele adoptării de către Agenţia Naţională Anti-Doping din România a Convenţiei
UNESCO au fost:
(i) necesitatea de a încuraja şi coordona cooperarea la nivel internaţional în
vederea eliminării dopajului în sport;
(ii) necesitatea de a desfăşura şi de a promova cercetări al căror obiect este
îmbunătăţirea depistării fenomenului de dopaj şi de a înţelege mai bine factorii
care determină folosirea acestuia pentru a asigura eficacitate maximă
strategiilor de prevenire;
(iii) necesitatea armonizării normelor şi practicilor împotriva dopajului la nivel
naţional şi mondial.
Când guvernele şi mişcarea sportivă s-au unit în 1999 pentru a înfiinţa AMAD,
răspundeau unei nevoi urgente de a proteja integritatea sportului şi sănătatea sportivilor. Ei au
convenit că trebuia să existe o strategie globală, armonizată care a combinat şi coordonat
resursele sportului şi ale guvernelor într-un parteneriat de 50%-50%. Acest parteneriat a
evoluat în cei 7 ani de la înfiinţarea AMAD. Ceea ce este clar astăzi este că acest parteneriat
va continua să solicite angajamentul total al ambilor parteneri. Lupta împotriva dopajului în
sport nu a fost câştigată încă şi există indivizi şi grupuri bine organizate şi finanţate care sunt
determinaţi să continue şi să profite de pe urmă trişării.
Noua politică anti-doping va muta centrul de greutate de pe sportiv, care în momentul
de faţă, conform principiului responsabilităţii stricte este vinovat 100% într-un caz de dopaj şi
la personalul din anturajul acestuia căruia îi revine un rol important în protejarea sănătăţii
sportivilor şi educarea acestora pentru practicarea unui sport curat, fără dopaj.
463
Bibliografie
Codul Mondial Anti-Doping (2003)
Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinţei
Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la Paris, la
19 Octombrie 2005
Vâjială, G.E.; Andreiaşu, I.G., Berbecaru, C.; Epuran, M.; Lamor, M., Man, F.T.; Potzaichin,
I.B.; Dopajul în sport – prevenire şi combatere, Edit. Fest Bucureşti (2007)
Revista Play true, publicaţie oficială a Agenţiei Mondiale Anti-Doping, 2007.
Abstract
The fight against doping în sport is necessary and unavoidable, involving a future extension
beyond the traditional pattern, the one that means education – testing – research, to the stage of
availability and transportation restrictions for doping substances. În other words, the focus will be on
stopping the illegal traffic of such doping substances, and on holding the abuse facilitators (both
encouragers and incentive providers) accountable for their actions.
This new evolution în anti-doping policies requires a more active involvement of multiple
government and law enforcement agencies, and an increased cooperation between them and the sports
world, în order to attack the more sinister elements underlying doping – TRAFFICKERS AND THE
ENTOURAGE.
At this moment, doping is a problem which not only violates the very essence of fair and
competitive sport, but also one which constitutes a criminal violation at both the national and
international levels (Ronald K. Noble, Secretary General of the Interpol).
464
RUGBY-UL ÎN ŞCOALĂ
Prof. ILIE VIŞAN

Grupul Şcolar „Ilie Murgulescu” – Craiova
Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar a introdus în urma cu doi ani disciplina Rugby.
În municipiul Craiova şase licee au format echipe de rugby în şapte şi participă anual la
Campionatul Naţional de Rugby faza judeţeană, faza de zonă şi faza naţională. În vederea
pregătirii teoretice, pedagogice şi practice s-a avut în vedere elaborarea unor principii
elementare utilizate în jocul de rugby pentru atingerea obiectivelor propuse.
I. Principii elementare pe care trebuie să le stăpânească profesorul la începutul

unui an de rugby
A ) Drepturile şi obligaţiile jucătorilor
Drepturile jucătorului care are mingea:
• Orice jucător poate obţine balonul
• Acesta are dreptul să alerge, să marcheze, să dea pase
• Are dreptul să lovească balonul cu piciorul.
• Are dreptul să percuteze.
Drepturile jucătorului care nu are mingea/ nu se afla în posesia balonului :
• Orice jucător are dreptul sa-l doboare pe jucătorul care se afla în posesia balonului
• Orice jucător are dreptul să împingă
Obligaţiile:
• Jucătorii au obligaţia să nu accidenteze/ rănească (nu se admit loviturile cu piciorul sau
cu pumnul)
• Orice gest periculos este interzis (să sari deasupra unui grămezi de jucători, să prinzi
pe cineva de gat)
B) Jocul la sol
Dacă există mai mult de două puncte de sprijin la sol (o mână, un genunchi) trebuie să
laşi mingea. Este fundamental să înveţi elevul să se apere când se afla la pământ (poziţia,
îndemnuri permanente de-a lungul jocului de a se apăra/proteja).
Poziţia : Elevul trebuie să stea ghemuit , cu capul intre genunchi.
C) Marcarea
Ca să dai gol în terenul adversarului trebuie să ajungi acolo, treci de buturile din terenul
advers prin exercitarea unei presiuni asupra balonului cu o parte a corpului situată deasupra
taliei (inclusiv talia).
II. Suport teoretic

Diversele domenii de acţiune trebuie programate pe tot anul.
De ce se poate zice ca rugby-ul este un joc de opozitie?
Acesta permite să lucraţi cu :
• Anticiparea (îmi încep acţiunile raportându-mă la indicii)
465
• Utilizarea forţei, fentelor (relaţii duale)
• Trecerea de la informarea vizuala la modalităţi de control Kinestezic (senzaţii interioare)
• Acceptarea agresiunii, contactului corporal, presiunea emoţională (axa cetăţenie).
De ce putem spune ca rugby-ul este un joc colectiv?
Elevii trebuie să găsească strategii comune pentru a atinge un scop comun.
Rugby-ul permite dezvoltarea unei inteligente tactice legate de :
• Informarea asupra spaţiului, mingii, partenerului, adversarului
• Luarea unor decizii : Ce decizie pot lua raportându-mă la informaţiile pe care le am
asupra situaţiei ?
Ex : Sunt la balon, trebuie să mă informez pentru a decide :
• prin raportare la adversar: Aş putea să avansez de unul singur ?
• prin raportare la un partener: Aş putea sa-i pasez mingea ?
• relativ la spaţiu: Aş putea să înscriu/marchez ?
III. Suport Pedagogic

Demers pedagogic :
Nivelui 1
• Elevul ia parte la grămadă pentru a-şi ajuta partenerii să înainteze.
• Cele 2 cuvinte cheie sunt Participă şi Avansează.
• Este esenţial să i se permită elevului în această fază să-şi însuşească drepturile şi
obligaţiile, explicând sensul regulilor.
• Pentru aceasta este interesant ca anumite acţiuni să fie explicitate pentru a-i permite
elevului să se distanţeze de acţiuni şi să înţeleagă regulamentul.
Nivelul 2 :
• Elevul ia parte la grămadă, poate de asemenea să păstreze balonul, lăsând jocul să
continue.
• Cele două cuvinte cheie sunt păstrare şi continuitate în joc.
Se pot identifica trei situaţii diferite :
• Jocurile preliminare rugby-ului.
• Situaţii globale sau aranjate.
• Situaţia de referinţă.
Jocurile pre-rugbyistice pentru a ajunge la primul nivel.

1.Comenzi verbale, grup restrans
Obiectives :
• Acceptarea contactului partener/partener.
• Învăţarea tinerii pentru a forma o echipă solidă.
Grup : 20 persoane
Teren : 20 X 30m
2echipe, 2 mingi.
Derularea exerciţiului :
• Jucătorii aceleiaşi echipe îşi pasează mingea (solicitarea mingii prin întinderea
braţului).
• La semnal, purtătorul mingii ridica mingea în aer, toţi jucătorii unei echipe se ţin unii
pe alţii.
466
Purtătorul dă comandă „la dreapta, faceţi-mă să avansez sau să reculez…”
Criterii de reuşită:
• Trei jucători îl ţin pe purtătorul balonului, ceilalţi se ţin de tricouri intrând cu capul
între spaţii.
2. Comanda non-verbală, grup restrans

Objective :
• Acceptarea contactului partener/partener
• Utilizarea senzaţiilor proprioceptive (interne)
Acelaşi exerciţiu, dar câte un jucător din fiecare echipa este desemnat pentru a dirija,
dar fără a vorbi. Aceste exerciţii pot fi repetate cu tot grupul.
La semnal, cei doi purtători ai balonului se reunesc, ca de altfel şi toţi jucătorii.
3. Alergare de 3 , 4 sau 5 jucători

Obiective:
• Acceptarea contactului partener/partener .
• Grupare de mai mulţi.
Alergare de viteza în grupuri de 3, 4, 5 persoane care se ţin de mâna.
Acelaşi exerciţiu ţinându-se de bazin.
Acelaşi exerciţiu cu trei jucători în picioare în prima linie şi doi jucători postaţi în spate,
în spatiile libere.
Criterii de reuşită:
• Legăturile între toţi jucătorii se păstrează, cei mai puţin rapizi sunt luaţi în calcul
4. Ştafeta pe echipe de 3 jucători

Obiective :
• Acceptarea contactului partener/partener .
• Organizarea în mai mulţi.
• Dezvoltarea senzaţiilor proprioceptive.
Jucătorii trebuie să facă un slalom cât mai repede posibil, transportând balonul fără a-l
ţine cu mâna. Fiecare jucător trebuie să atingă balonul.
Criterii de reuşită : Există mai multe strategii

• Cei trei jucători stau fata în fata şi formează o grămada cu mingea.
• Cei trei jucători stau spate în spate şi formează grămada cu mingea.
• Poziţiile elevilor din diferite strategii pot fi schimbate şi să se descopere astfel noi
strategii.
Bibliografie:
Carstea Gheorghe, Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Anda, 2000
Dumitru Manoilescu, Rugby modern, Bucureşti, Editura Sport –Turism 1989
Constantin Vasile, Rugby, Pregătirea copiilor şi juniorului, Bucureşti, Editura Sport-Turism
1985
467
Abstract
Why teach rugby în school?

Rugby enables every pupil to find his place. Every pupil can take part în this game since its
principles are simple and at the beginning it does not require special technical skills, The most
unskilled player can help the team advance. The most skilful pupil has the obligation to group with the
others în order to advance (contrary to activities such as handball, baschet, football, în which the
skilful pupil can play on his own without needing partners). Rugby is therefore recommended for the
problematic classes. He teaches the pupil to group with the other, to accept the contact and to outrun it.
(Control over one’s emotions).
GIMNASTICA ÎN ACTIVITATEA DE PROFILAXIE ŞI
CORECTARE A DEFICIENŢELOR ELEVILOR ÎN CADRUL
LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
DAMARIS VUVREA IONESCU
Universitatea ”Valahia” Targovişte
Rezumat:
Lucrarea îşi propune evidenţierea rolului pe care gimnastica, ca şi disciplină, îl are în
formarea priceperilor practico-medice de corectare a deficienţelor fizice din cadrul lecţiei de
educaţie fizică.
Activităţile organizatorice şi metodice de predare în domeniul educaţiei fizice şi
sportului prevăzute în programele şcolare, solicită din partea profesorilor o mare
responsabilitate faţă de discipline necesitând o muncă sistematică şi susţinută.
Programele de studii de la E.F.S. vizează un complex al disciplinelor orientate spre
formarea viitorilor profesori-pedagogi în domeniu. Fiecare din aceste discipline de studiu
favorizează într-o anumită măsură realizarea obiectivelor respective din contextual problemei
în cauză. De aceea în lucrare au fost desfăşurate examinări în scopul determinării importanţei
acestor discipline privind formarea priceperilor şi cunoştinţelor necesare activităţii didactice
de profilaxie şi corectare a deficienţelor fizice ale aparatului locomotor la elevi, în cadrul
lecţiei de educaţie fizică.
Pentru concretizarea gradului importantei disciplinelor cu profil specializat, în privinţa
potenţialului lor formative, în contextul programei de cercetare dată, s-a efectuat chestionarea
sociologică a studenţilor anilor III şi IV şi a profesorilor de educaţie fizică. Celor chestionaţi
(50 de studenţi şi 50 de profesori de educaţie fizică) li s-au pus următoarele întrebări:
1) In cadrul cărora dintre disciplinele parcurse de dumneavoastră consideraţi ca
pregătirea viitorilor profesori de educaţie fizică pentru activitatea didactică de
profilaxie-corectare la elevi şi-au regăsit o reflectare adecvată?
2) Care din lecţiile de educaţie fizică au prioritate pentru dumneavoastră în
desfăşurarea activităţilor didactice orientate spre profilaxia şi corectarea
deficienţelor fizice ale aparatului locomotor la elevi?
Disciplina de profil (si lecţii Studenţi an 3-4 Prof. de educaţie fizică

tematice) Întrebarea I Întrebarea II Întrebarea I Întrebarea II
% %
Gimnastica (de gimnastica) 24 36 31 35
Jocuri sportive (de jocuri sportive) 4 2 3 2
Atletism (de atletism) 4 2 3 2
Nataţie (de nataţie) 16 9 11 10
Altele 2 1 2 1
Rezultatele chestionarii, reflectate în tabele, ne demonstrează că, în ambele grupe

opiniile celor chestionaţi au repartizare uniforma, afirmând prioritatea disciplinei
“Gimnastica” în pregătirea respectivă adecvată, a profesorului de educaţie fizică, cât şi
prioritatea tematicii gimnastice în desfăşurarea activităţilor de profilaxie şi corectare a
deficienţelor la elevi, în cadrul lecţiei (24%-36% studenţi; 31%-35% profesori).
469
Analiza mijloacelor gimnasticii de bază şi particularităţilor metodice de desfăşurare a
lecţiilor, ne-au permis să constatăm accesibilitatea şi posibilitatea selectării unui număr destul
de mare de exerciţii pentru realizarea obiectivelor privind corectarea. În afară de aceasta, toate
mijloacele gimnasticii de bază sunt orientate spre dezvoltarea uniforma a sistemului muscular
al întregului corp, spre formarea priceperilor de coordonare a mişcărilor diferitelor segmente
ale corpului. Exerciţiile gimnastice prin esenţa lor analitică selectivă oferă potenţialul formării
atitudinii corecte a corpului prin care se obţin condiţii favorabile în vederea funcţionării
sistemului cardio-vascular şi respirator, aparatului locomotor şi sistemul nervos central.
Dereglările atitudinii, care sunt caracteristice vârstei şcolare, pot provoca la rândul lor
dereglări în activitatea sistemelor organismului, pierderea sau scăderea capacităţii de muncă şi
îmbolnăviri grave.
”Deficienţele fizice sunt abateri de la normal privind forma şi funcţiile fizice ale
organismului, care tulbură creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului,
ducând la modificări ale aspectului exterior reducând aptitudinile şi puterea de
adaptare la efort fizic a individului”.
Abaterile de la atitudinea corectă în primul stadiu pot fi corectate prin mijloacele
gimnasticii de bază. Fortificarea grupelor musculare slab dezvoltate şi mărirea elasticităţii
celor simetrice, împreună cu dezvoltarea generală, face posibilă formarea cu succes a ţinutei
corecte la copiii care au deficienţe de gradul I.
Pentru determinarea gradului de însemnătate al exerciţiilor gimnasticii, în vederea
adecvării lor la obiectivele de corectare ale deficienţelor fizice privind aparatul locomotor la
elevi, în cadrul lecţiei de educaţie fizică şcolară, studenţilor de la E.F.S. şi profesorilor li s-a
propus să răspundă la următoarea întrebare: “Care din grupele de exerciţii gimnastice au
obţinut prioritate în sistemul de lecţii pentru corectarea deficienţelor fizice la elevi?
Răspunsurile s-au repartizat în felul următor: exerciţii de dezvoltare fizică generală -50%, de
front şi formaţii -14%, aplicative -17%, la aparate -14%, iar din gimnastica ritmică - 5%.
In acelaşi timp, grupa exerciţiilor “la aparate”, după care au menţionat cei în cauză,
obţine funcţia corectă prin construirea structurii lor cinematice, în concordanţa cu obiectivele
concrete de corectare a deficienţelor aparatului locomotor, în dependenţa cu caracterul şi
gravitatea lor.
în baza rezultatelor obţinute putem afirma ca, principalele măsuri didactice corective
au loc în partea de bază a lecţiei, unde se folosesc, în primul rând, exerciţiile de dezvoltare
fizică generală, exerciţiile de front, exerciţii ale gimnasticii ritmice muzicale şi cele aplicative.
În acest fel, intensitatea activităţilor didactice, care asigura realizarea obiectivelor de
profilaxie şi corectare a deficienţelor fizice ale aparatului locomotor la elevi, devine un factor
dominant în vederea pregătirii speciale a pedagogului, capabil să aibă în atenţie un şir de
sarcini polimodale pe durata redusa ca timp a lecţiei. În acelasi timp 83 % din numarul celor
chestonaţi menţionează necesitatea pregătirii didactice speciale în cadrul disciplinei
”Gimnastica”, conţinutul şi potentialul caruia (96%) corespunde obiectivelor acestei pregatiri.
BIBLIOGRAFIE
Fekete Janos – Gimnastica de baza, acrobatica şi sarituri, Editura Librariile Crican Oradea,
1996
Ferrario Bianca – Gimnastica artistica, -Note de curs- Editura Crepuscul Ploiesti, 2007
Gabriel Popescu- Structura şi organizarea activitatilor de educaţie fizică şi sport, Editura
Perpessicius, Bucuresti,2003
Mircea Solomon, Vasilica Grigore, Carol Bedo – Gimnastica, Editura Invest, Targoviste,
1996.
470
DINAMICA INDICILOR DE PREGĂTIRE FIZICĂ

GENERALĂ LA BASCHETBALIŞTII ÎNCEPĂTORI ÎN BAZA
APLICĂRII JOCURILOR PREGĂTITOARE ÎN PROCESUL
DE ANTRENAMENT
Lect. univ. drd. ROBERT SAKIZLIAN

Cuvinte cheie: baschetbalişti începători, pregătire fizică, jocuri pregătitoare.
În experimentul pedagogic am testat un număr de 6 probe de control de motricitate

generală, pe care le enumerăm în continuare: săritura în lungime de pe loc, detentă, alergare
de viteză pe 30 m, ridicarea trunchiului din culcat dorsal în 30 sec., flotări din culcat facial şi
alergare de rezistenţă 600 m care au fost apoi interpretate statistic şi comparate cu modelul
de specialitate.
Tabel nr. 1 Dinamica indicilor pregătirii motricităţii generale
Probe de control Eşantion Testarea iniţială Testarea finală
X±Em S Cv% X±Em S Cv% T P
Săritura în lung. E 175,92±3,79 13,0 7,39 199,5±4,5 15,9 7,98 7,79 <0,01
de pe loc, Cm M 179,6±3,5 198,0±1,67 5,78 2,92 2,33 >0,05
12,1 6,78
Detenta, Cm E 38,42±1,2 4,15 10,81 44,75±0,99 3,42 7,64 4,47 <0,01
M 37,83±1,60 5,55 14,67 2,93 <0,01
42,08±0,29 6,96 9,21
Alergare de E 5,89±0,14 0,48 8,16 5,2±0,08 0,29 5,62 2,37 >0,05
viteză 30 m, Sec M 5,87±0,11 0,39 6,66 5,07 <0,01
5,67±0,14 0,47 8,34
Ridicarea E 24,58±0,71 2,47 10,03 25,5±0,74 2,57 10,06 3,16 <0,01
trunchiului din M 26,17±0,9 3,10 1,87
11,86 27,0±0,54 6,93 7,59 <0,01
culc dorsal 30”,
nr.repetări
Flotări din culcat E 8,08±0,98 3,38 41,79 9,67±0,97 3,37 34,91 26,6 <0,01
facial, nr.max M 9,08±1,5 5,17 56,93
11,25±,21 4,17 37,03 7,06 <0,01
rep.
Alergare de E 3,97±0,11 0,37 9,40 3,65±0,16 0,56 15,36 2,96 >0,05
rezistenţă 600m M 3,76±0,09 0,30 8,08 3,98 <0,01
3,85±0,17 0,59 15,33
(B)-minute
P 0,01 f 10 t = 3,169
P  0,05 f 10 t = 2,228
SĂRITURĂ ÎN LUNGIME DE PE LOC (cm)

sunt de 175,92 cm cu o eroare a mediei de 3,79 cm, în timp ce la grupa martor sunt de 179,6
cm cu o eroare a mediei 3,5 cm. Coeficientul de variabilitate (Cv) are la grupa experimentală
o valoare de 7,39%, în timp ce la grupa martor valoarea acestuia este de 6,78%, lucru ce
471
demonstrează că gradul de împrăştiere a rezultatelor este mic, grupele având un grad mare de
omogenitate.
La testarea finală, valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 199,5
cm cu eroare a mediei de 4,5 cm, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 198,0
cm cu eroare a mediei de 1,67 cm. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult
de valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei
experimentale, constatăm că rata de creştere la proba săritura în lungime de pe loc este de
23,58 cm, în timp ce la grupa martor este de 18,4 cm.
DETENTA (cm)
38,42 cm cu eroare a mediei 1,2 cm, iar ale grupei martor sunt de 37,83 cm cu eroare a mediei
1,60 cm. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei experimentale este 10,81%, iar cel al
grupei martor de 14,67%, fapt ce demonstrează cele două grupuri sunt omogene în ceea ce
priveşte media rezultatelor.
cm cu eroare a mediei de 0,99 cm, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 42,08
cm cu eroare a mediei de 0,29 cm. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult
de valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei
Privind seminificaţia corelării dintre testările iniţiale şi finale ale grupei experimentale
experimentale, constatăm că rata de creştere la proba detenta este de 6,33 cm, în timp ce la
grupa martor este de 4,25 cm.
ALERGARE DE VITEZĂ 30 m (sec.)
sunt de 5,89 sec. cu o eroare a mediei de 0,14 sec., în timp ce la grupa martor sunt de 5,87 sec.
cu o eroare a mediei 0,11 sec. Coeficientul de variabilitate (Cv) are la grupa experimentală o
valoare de 8,16%, în timp ce la grupa martor valoarea acestuia este de 6,66%, lucru ce
demonstrează că gradul de împrăştiere a rezultatelor este mic grupele având un grad mare de
omogenitate.
La testarea finală, valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 5,2 sec.
cu eroare a mediei de 0,08 sec., în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 5,67 sec.
cu eroare a mediei de 0,14 sec. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai mult de
valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei
Privind seminificaţia corelării dintre testările iniţiale şi finale ale grupei experiemntale
grupa martor valoarea lui “t” calculat este de 5,07 fiind mai mare decât “t” statistic, rezultând,
472
experimentale, constatăm că rata de creştere la proba alergare de viteză 30 m este de 0,69 sec.,
în timp ce la grupa martor este de 0,2 sec.
RIDICAREA TRUNCHIULUI DIN CULCAT DORSAL 30 SEC. (nr. repetări)
(tabel nr. 1 şi fig. nr. 4)
24,58 repetări cu eroare a mediei 0,71 repetări, iar ale grupei martor sunt de 26,17 repetări cu
eroare a mediei 0,9 repetări. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei experimentale este
10,03%, iar cel al grupei martor de 11,86%, fapt ce demonstrează cele două grupuri sunt
omogene în ceea ce priveşte media rezultatelor.
repetări cu eroare a mediei de 0,74 repetări, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung
la 27,0 repetări cu eroare a mediei de 0,54 repetări. Se observă că grupa experimentală s-a
apropiat mai mult de valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de
variabilitate (Cv) al grupei experimentale are valoare de 10,06%, iar la grupa martor de
6,93%, indicând un grad de omogenitate mare la ambele grupe.
Privind seminificaţia corelării dintre testările iniţiale şi finale ale grupei experiemntale
experimentale, constatăm că rata de creştere a anvergurii este de 0,92 repetări, în timp ce la
grupa martor este de 0,83 repetări.
FLOTĂRI DIN SPRIJIN CULCAT FACIAL (nr. max.repetări)
sunt de 8,08 repetări cu o eroare a mediei de 0,98 repetări, în timp ce la grupa martor sunt de
9,08 repetări cu o eroare a mediei 1,5 repetări. Coeficientul de variabilitate (Cv) are la grupa
experimentală o valoare de 41,79, în timp ce la grupa martor valoarea acestuia este de
56,93%, lucru ce demonstrează că gradul de împrăştiere a rezultatelor este mare, grupele
având un grad mic de omogenitate.
La testarea finală valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 9,67
repetări cu eroare a mediei de 0,97 repetări, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung
la 11,25 repetări cu eroare a mediei de 0,21 repetări. Se observă că grupa experimentală s-a
apropiat mai mult de valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de
variabilitate (Cv) al grupei experimentale are valoare de 34,91%, iar la grupa martor de
37,03%, indicând un grad de omogenitate mic la ambele grupe.
experimentale, constatăm că rata de creştere a taliei este de 1,59 repetări, în timp ce la grupa
martor este de 2,17 repetări.
ALERGAREA DE REZISTENŢĂ 600 m (min.)
3,97 min. cu eroare a mediei 0,11 min., iar ale grupei marotr sunt de 3,76 min. cu eroare a
mediei 0,09 min. Coeficientul de variabilitate (Cv) al grupei experimentale este 9,40%, iar cel
473
al grupei martor de 8,08%, fapt ce demonstrează cele două grupuri sunt omogene în ceea ce
priveşte media rezultatelor.
La testarea finală valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 3,65
min. cu eroare a mediei de 0,16 min., în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la
3,86 min. cu eroare a mediei de 0,17 min. Se observă că grupa experimentală s-a apropiat mai
mult de valorile modelului din literatura de specialitate. Coeficientul de variabilitate (Cv) al
grupei experimentale are valoare de 15,36%, iar la grupa martor de 15,33%, indicând un grad
de omogenitate moderat la ambele grupe.
experimentale, constatăm că rata de creştere la proba de alergare de rezistenţă 600 m este de
0,32 min., în timp ce la grupa martor este de 0,09 min.
Concluzia finală referitoare la motricitatea generală arată creşteri valorice la ambele
grupe cuprinse în experiment, cu rezultate mai mari la grupa experimentală.
Jocurile pregătitoare aplicate de noi în cadrul experimentului pedagogic au demonstrat
o influenţă pozitivă semnificativă la toate probele fizice testate. Această concluzie este
argumentată atât prin diferenţele mediilor aritmetice dintre testări, cât şi prin semnificaţia
coeficientului de corelare la p > 0,01 la majoritatea probelor, excepţie făcând proba de viteză
şi rezistenţă la grupa experimentală şi proba săritura în lungime de pe loc la grupa martor,
care sunt la p > 0,05.
Putem concluziona că jocurile pregătitoare cu conţinut specific baschetului pot fi
aplicate cu succes în cadrul antrenamentului sportiv la nivelul juniorilor de vârsta de 12-14
ani.
Bibliografie
CIORBĂ, C-tin. – Baschet, I.N.E.F.S., Chişinău, 1997

COLIBABA, D. E.; BOTA, I. – Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Editura Aladin,
Bucureşti, 1988
PREDESCU, T.; GHIŢESCU, G. - Baschet. Pregătirea echipelor de performanţă, Editura
Semne, Bucureşti, 2001
TĂNĂSESCU, G.; CHIRIAC, L. - Nivelul dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor din
România, Editura Medicală, Bucureşti, 1990.
Abstract:
In this work are presented some methodological possibilities of increasing physical level to
prepere of beginners in basketball through applying preliminary games in practice process
474
Tiparul s-a executat sub cda 1906 /2007

la Tipografia Editurii Universităţii din Bucureşti

Sesiune Sport 2007 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sesiune Sport 2007 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sesiune Sport 2007 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SESIUNE INTERNAŢIONA LĂ

Realizări şi perspective în domeniul

Realizări şi perspective în domeniul

Bucureşti, 7 decembrie – 2007

Tehnoredactare computerizată: Constanţa TITU

Noul sistem de evaluare la educaţie fizică a studenţilor din„Universitatea din

Daniela Aducovschi, Costinel Mihaiu, Dezvoltarea creativităţii prin dans ................ 41

Colectivul DEFS – Universitatea din Bucureşti

Cuvinte cheie: evaluare, eficienţă, învăţământ superior, discipline sportive.

Etapele cercetării PERIOADA

I. EVALUAREA CALITĂŢILOR MOTRICE

Capacitatea motrică Proba Criterii minime de promovare

2. Viteză, în regim de forţă - testul lui Burpele - 10 repetări

3. Echilibru şi orientare - testul Matorin - > 180 grade

4. Forţa explozivă a - săritură în lungime de - 1,55 m studente

5. Îndemânarea – memorie - execuţia unui exerciţiu - execuţie corectă în proporţie de

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR ŞI PRICEPERILOR MOTRICE SPECIFICE

1. executarea unei lovituri de braţ sau de picior fără partener.

III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

1. Ce tip de temperament aveţi?

Lect.univ.dr. CRISTIAN COSTESCU

Dealungul timpului jocul de badminton, căruia i se atribuie o vechime de mai multe

Studenţi şi studente – probă fizică – genoflexiuni cu săritură în extensie.

Badminton is very appreciated sport that all students in university put in

I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE

I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

I. EVALUAREA CAPACITĂŢILOR MOTRICE DE BAZĂ

III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

I. EVALUAREA CAPACITĂŢII MOTRICE GENERALE

II. EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DANSULUI SPORTIV

III. VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Aceste cunoştinţe se cumulează pe tot parcursul anului odată cu predarea lecţiilor

Prep. univ. drd. Bogdan Gozu

EVALUAREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE DISCIPLINEI

CRITERIUL MINIM DE TRECERE

EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

I. EVALUAREA CAPACITATII MOTRICE

Capacitatea motrică Proba fizică Criteriul minimal de

1. Forţa braţe Flotări 8 repetări

2. Forţa explozivă a Lungime de pe loc 150 cm

3. Forţa abdomen Din culcat dorsal- ridicarea 18 repetări

5. Viteza de deplasare “Naveta “ 18 sec

6. Viteza de execuţie în “Testul lui Burpele” 8 repetări

7. Echilibrul static Testul “Flamingo” 2 dezechilibrări

8. Echilibrul dinamic Mers pe banca de gimnastică 10 sec

9. Coordonarea “Testul Matorin” 180 grade

10. Mobilitatea Flexia trunchiului pe coapsa 20 cm

11. Capacitatea de efort “Harvard Step Test” 55

II. EVALUAREA NIVELULUI DE INSUŞIRE A DEPRINDERILOR ŞI

Executarea pe muzică, a unei succesiuni de paşi aerobici cu diferite mişcări la nivelul

III. EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

In urma aprecierii şi verificării se acordă note sau calificative.

Conf. univ. dr. MIHAELA GANCIU

Posturii şi a mersului Din şezând ridicare - mers10 m întoarcere

Mobilităţii Testing articular

Forţei şi rezistenţei musculare Testing muscular manual