Curiozitati de ALICE BOBOC
Curiozitati de ALICE BOBOC
Curiozitati de ALICE BOBOC
Fiul fostului președinte al companiei Vodafone, Sir Ernest Harrison, a sunat acasă
în urmă cu 30 de ani de pe un telefon mobil asemănător cu o servietă, ce cântărea
nu mai puțin de 5 kg și care, curând, a avut cumpărători ce au plătit pentru
respectivul telefon echivalentul a 5.000 de lire din ziua de astăzi.
First mobile call
Michael Harrison, dând primul apel telefonic din Marea Britanie
Sursa foto: Vodafone/PA
Acum treizeci de ani, fiul fostului președinte Vodafone, Sir Ernest Harrison, a
plecat în secret de la petrecerea din seara de Anul Nou, organizată la reședința
familiei din Surrey, Marea Britanie. Câteva ore mai târziu, imediat după miezul
nopții, aflat în Parliament Square, lângă Big Ben, tânărul și-a sunat tatăl pentru
a-i ura un An Nou fericit, acesta fiind primul apel dat pe telefonul mobil din
Marea Britanie.
First mobile call
Telefonul transportabil Vodafone VT1
Sursa foto: Vodafone / PA
În cadrul apelului, Michael Harrison a spus: “Bună, tata? Sunt Mike. Acesta este
primul apel dat într-o rețea de telefonie mobilă comercială din Marea Britanie.”
Iar la celălalt capăt al liniei, dopurile de șampanie au pocnit și fotografii au
înregistrat momentul istoric.
Până la sfârșitul lui 1985, peste 12.000 de telefoane mobile au fost vândute pentru
aproximativ 2.000 de lire sterline fiecare (echivalentul a aproximativ 5.000 de
lire sterline în zilele noastre, luând în considerare inflația). Telefoanele au
fost comercializate în reclamele firmei de publicitate Saatchi & Saatchi, care
prezentau oameni de afaceri ce conduceau Ferrari, sub sloganul: “You can be in
when you’re out.”
Astăzi, Vodafone are 438 milioane de clienți în întreaga lume, iar industria
telefoniei mobile din Marea Britanie a atins cifra de 15,6 miliarde £ în 2013, cu
peste 83 milioane de contracte noi încheiate, această cifră depășind populația
Marii Britanii, care este de 64 milioane. Utilizatorii au dat 134 miliarde de
apeluri și au trimis în jur de 130 de miliarde de mesaje anul trecut.
…Iar în afară de faptul că a intrat în istorie prin apelul său telefonic, Michael
Harrison a avut și marele avantaj că, în noaptea de Revelion, a găsit rețeaua
liberă