Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Prezintă într-un eseu de 400 de cuvinte particularitățile de construcție a speciei literare

basm cult, având ca suport un text literar studiat la clasă.

Vei avea în vedere:

a) precizarea a două caracteristici ale speciei literare, existente în opera studiată;

b) evidențierea relațiilor dintre două personaje, reprezentative pentru specia literară studiată;

c) ilustarea, prin referire la specia literară studiată, a patru elemente de construcție a subiectului (de
exemplu: acțiune, secvență narativă, incipit, final, perspectivă narativă, conflict, modalități de
caracterizare a personajului literar etc).

Basmul este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ, în care Binele luptă împotriva
Răului cu puteri supranaturale şi învinge totdeauna, cu personaje înzestrate cu puteri supranaturale
și cu funcții specifice: eroul sau protagonistul, falsul erou sau antagonistul, ajutoarele eroului,
sfetnicul sau înțeleptul. Acţiunea este structurată după un tipar narativ şi sunt prezente motive
literare reliefate de teoreticianul V. I. Propp în Morfologia basmului ca elemente ce aparțin structurii
basmului clasic. După cum afirmă şi criticul George Călinescu, basmul este „o oglindire a vieţii în
moduri fabuloase”.

Am ales, pentru a prezenta trăsăturile basmului, un text care aparţine lui Ion Creangă,
Povestea lui Harap-Alb.

Textul urmează structura basmului clasic, include formula specifică de început și tiparul
narativ, format din motivele: superioritatea mezinului, revigorarea virtuților, călătoria inițiatică,
interdicția și încălcarea interdicției, supunerea prin vicleșug, trecerea probelor, nunta hiperbolică.

Incipitul are formula iniţială, „Amu cică era odată…”, cu rolul de a introduce cititorul în
universul ficţional, fabulos. Totodată, ea stabileşte şi coordonatele spaţio-temporale ale naraţiunii
de acest tip, într-un timp nedeterminat şi un spaţiu ilimitat: „la cealaltă margine a lumii”.

Acțiunea urmează tiparul basmului clasic. Împăratul Verde, neavând urmași în linie
masculină, roagă pe fratele său, craiul, să trimită pe unul din cei trei feciori ca să-i urmeze la tron.

Protagonistul, mezinul fiului de crai, pleacă într-o călătorie iniţiatică „de la imaturitate la
maturitate” (Mircea Eliade), la sfârşitul căreia se va dovedi vrednic să-şi întemeieze o familie, să
înceapă o nouă viaţă. În drumul său, eroul are de înfruntat mai multe obstacole, forţe ale răului, pe
care reuşeşte să le învingă.

Motivul superiorităţii mezinului, prezent în basmul clasic, are aici o altă nuanță: fiul cel mic
este ales să plece, pentru că este singurul fiu povățuit de sfânta Duminică. Pregătindu-se de drum,
îşi alege armele, straiele şi calul de când tatăl său a fost mire, acesta fiind un alt motiv: revigorarea
virtuților. Cele trei lucruri (motivul cifrei trei) au valoare simbolică, fiind dotate cu experienţă, iar
mezinul la rândul său va repeta experienţa tatălui.
 Plecarea în călătorie înseamnă tulburarea echilibrului familial, pe care mezinul îl va recăpăta
abia la sfârşitul călătoriei, după ce a reuşit să treacă de toate probele. Prima dintre acestea este
proba podului, unde tatăl său, deghizat în urs, îl încearcă ieşindu-i în cale. Calul, personaj cu puteri
supranaturale, dă navală asupra ursului, iar acesta îşi dezvăluie identitatea. Trecerea podului se face
într-un singur sens, iar o dată trecut nu mai există cale de întoarcere.

Următoarea etapă este rătăcirea prin pădurea-labirint, unde mezinul va trebui să aleagă
drumul cel bun. Lipsit de experienţă, el se rătăceşte şi este nevoit să-l accepte pe Spân drept călăuză,
deşi tatăl său îl avertizase să nu se însoţească cu el. Aici apare motivul interdicției încălcate și
pedeapsa fiului neascultător . Ajunşi la o fântână, mezinul este păcălit şi coborând în fântână după
apă, este închis. Eliberarea sa este condiţionată de un jurământ: „Jură-mi-te pe ascuţişul paloşului
că-mi vei da ascultare întru toate şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie ”. Din
fiu de crai, el va ajunge sluga Spânului şi va primi şi un nume, Harap-Alb. Pierderea identității este
posibilă prin motivul supunerii prin vicleșug. După cum afirma şi Mircea Eliade, coborârea în fântână
şi eliberarea echivalează cu o moarte iniţiatică, necesară pentru ca protagonistul să devină vrednic
de a moșteni împărăția unchiului său.

Continuând drumul, cei doi ajung la Verde-Împărat, unde Spânul îl supune pe Harap-Alb la
trei probe, cu gândul că astfel va scăpa de el. Prima dintre probe este aducerea salăţilor din grădina
ursului, iar a doua este aducerea blănii încărcate cu pietre scumpe și capul cerbului fermecat.
Ambele probe le trece cu ajutorul calului şi al Sfintei Duminici, care-l învaţă ce trebuie să facă. Ultima
probă este aducerea fetei împăratului Roşu. Pleacă la drum spre împărăție și ajunge la un pod, peste
care trece o nuntă de furnici. Aici, Harap-Alb, pentru a nu le strica veselia, alege să treacă prin apă,
chiar dacă este cât pe ce să se înece. Drept recompensă pentru bunătatea sa, el primește în dar de
la regina furnicilor o aripă pe care să o ardă dacă va avea vreodată nevoie de ajutorul lor. Mai
departe, Harap-Alb întâlnește un roi de albine cărora le face un stup într-o buturugă. Şi acestea îl
răsplătătesc pentru bunătatea lui cu o aripă, care arsă, le va chema în ajutor. În drum spre Roşu-
împărat, Harap-Alb se împrieteneşte cu alţi cinci tovarăşi, personaje fabuloase: Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. La curtea lui Roşu-împărat, Harap-Alb şi tovarăşii lui sunt
supuşi la șase probe: proba focului, pe care o trece cu ajutorul lui Gerilă, proba ospăţului, pe care o
trece cu ajutorul lui Flămânzilă și al lui Setilă, proba alegerii macului din nisip, unde îl ajută furnicile,
apoi paza fetei de împărat, unde îl ajută Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, proba deosebirii fetei de
împărat de sora ei geamănă, pe care o trece cu ajutorul crăiesei albinelor. Ultima probă, este impusă
de fata împăratului. Calul lui Harap-Alb şi turturica fetei trebuie să aducă trei smicele de măr dulce şi
apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete. Dacă vine mai întâi calul, atunci fata îl
urmează pe Harap-Alb. Calul o păcălește pe turturică şi ajunge primul cu cele cerute de fata
împăratului şi astfel ea este nevoită să-l urmeze pe Harap-Alb.

La sfârşitul călătoriei, fiul craiului se dovedeşte vrednic să-şi întemeieze o familie, pentru că a
dobândit acea scară morală a valorilor, după cum spunea şi Sfânta Duminică: „Când vei ajunge şi tu
odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurilor de-a fir a păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi
pentru că ştii acum ce e necazul”.

Ajunşi la curtea lui Verde-împărat, fata dezvăluie adevărata identitate a Spânului, iar acesta îi
taie capul lui Harap-Alb, pentru că a încălcat jurământul. Fiul craiului este înviat cu cele trei smicele şi
apa vie şi apa moartă, iar calul îl înșfacă pe Spân şi zboară cu el în înaltul cerului, de unde îi dă
drumul, făcându-se praf şi pulbere. Rolul Spânului se încheie. Ca în mentalitatea populară, Spânul, ca
întruchipare a răului, este „un rău necesar”, pentru că „face pe oameni să prindă la minte”. În felul
acesta fiul de crai este dezlegat de jurământ şi au făcut nuntă mare şi a „ţinut veselia ani întregi, şi
acum mai ţine încă”.

Finalul basmului înfățișează o nuntă de proporții hiperbolice, la care povestitorul însuși este
poftit.

Personajele basmului au funcții specifice: eroul este fiul craiului, Harap-Alb, falsul erou este
Spânul, înțeleptul sau sfetnicul este Sfânta Duminică sau, după împrejurări, calul năzdrăvan,
ajutoarele eroului sunt cei cinci monștri fabuloși, Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-
Lungilă, pe lângă care apar și personaje donatoare (crăiasa albinelor și crăiasa furnicilor). La nivelul
basmului e evidențiat și fantasticul: personaje cu puteri supranaturale, calul, cerbul, crăiasa furnicilor
și regina albinelor, cei cinci monștri fabuloși și, personajul miraculos, Sfânta Duminică.

Pe de altă parte, textul include o simbolistică numerologică: trei sau multiplu de trei, care
este cifra desăvârșirii. Împăratul are trei feciori, iar fratele său trei fete, doar al treilea fiu, mezinul, se
dovedește vrednic să plece în călătorie, își alege calul după trei încercări, este supus de Spân la trei
probe, la curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb trece șase probe.

Alte simboluri pot fi considerate: calul, reprezentând puterea și înțelepciunea, ursul ce

ilustrează vitejia, albina și furnica reprezentând hărnicia. Pădurea-labirint este proba de netrecut,
căci niciun erou, nu a trecut-o neajutat, un exemplu este Tezeu, pe care l-a ajutat firul Ariadnei.

Relația dintre două personaje ilustrativă pentru această specie rămâne cea dintre Harap-Alb
și Spân, deoarece aceste personaje definesc și conflictul basmului: lupta dintre Bine și Rău.

Personajele sunt construite în antiteză. Harap-Alb este naiv, sincer, prietenos, milos, Spânul
dovedește viclenie, răutate, ipocrizie și ingratitudine. Prin viclenie, Spânul ajunge stăpânul fiului de
crai, iar tonul se schimbă, arătându-și adevărata față: „Jură-mi-te pe ascuţişul paloşului că-mi vei da
ascultare întru toate şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie”.

În opinia mea, ca în orice basm, în final, Binele învinge Răul. Mai mult, Binele este
întruchiparea unor valori etice și morale, după cum spune și Sfânta Duminică. De aceea basmul are și
un sens moralizator: cel care face bine mereu, va fi răsplătit.

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, deoarece are toate caracteristicile
speciei: prezenţa elementelor fantastice, formulele narative tipice, timpul şi spaţiul nedeterminate,
călătoria de iniţiere, prezenţa motivelor literare specifice, în plus, aduce acele trăsături care îl
individualizează pe Creangă: umorul, erudiția paremiologică, limbajul, umanizarea fantasticului.