revistă culturală editată de Uniunea Scriitorilor din România

finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale

Anul LXX * nr. 11-12 (853-854) * noiembrie-decembrie 2019

EDITORIAL Adrian Popescu ÎNTRE CĂLINESCU ȘI CIORAN 3

Irina Petraș VORBA LUI MANOLESCU 4
Nicolae Manolescu: 80 Doina Curticăpeanu „UTOPIA CĂRȚII” 7
Laszlo Alexandru NICOLAE MANOLESCU ȘI CRITICA LITERARĂ 8
Vasile Igna PORTRET FĂRĂ RAMĂ (MIC EXERCIȚIU DE ADMIRAȚIE) 11
Victor Cubleșan CRITICUL 13
Gelu Hossu REVISTA STEAUA ÎNTRE POLITICĂ LITERARĂ
Steaua 70 ȘI LITERATURĂ POLITICĂ. VI: 1982-1989 15
Aurel Rău [POEME] 20
Maria Chiorean AUTOPORTRET DIN OBIECTE 22
Irina Petraș CORPORALIZÂND IDEI 23
Ion Vlad: 90 Ilie Rad CUM AM „CONCEPUT ȘI ALCĂTUIT” VOLUMUL LUI ION VLAD,
ALTERNATIVE LA MEMORII 24
POEȚI CORFIOȚI: Vasilis Pandis, Katina Vlachou, Konstantinos
Komianos (traducere de Ana M. Par) 26
Adrian Iancu BICICLETĂ DE OCAZIE 28
PROZĂ
Sara Pleșa Popescu LA UN PAHAR CU TIMP 32
Florin Balotescu BURETELE SUSPENDAT 34
Doina Cherecheș COPIL DE TRUPĂ 36
Mircea Ioan Casimcea TANDEM CURMAT 39
Dan Florea ACEA DIMINEAȚĂ 42
Bianca Tămaș ZAHĂR 44
Andrei Dullo RĂCHITA 46
Virgil Mihaiu CETATEA-VULTUR 49
Autoportret în oglinda convexă (41): Nicholas Christopher
(traducere și prezentare de Alex Văsieș)  51
Sanda Cordoș MODERNISMUL ȘI REVOLUȚIA ÎN ROMÂNIA 53
MASĂ ROTUNDĂ b ȘCOALA ARDELEANĂ (O NOUĂ ANTOLOGIE).
PARTICIPĂ: Irina Petraș, Eugen Pavel, Ioan Bolovan, Adrian Chircu,
Ovidiu Ghitta, Bogdan Harhătă, Ovidiu Pecican, Dora Pavel 57
Ion Buzași REVELAȚIA POSTUMĂ A UNUI POET 66
Liviu Malița EMANCIPAREA FEMEII ÎN DRAMATURGIA
REALISMULUI SOCIALIST 68
Marius Conkan UAU ȘI REALISMUL MISTIC 71
CRONICA LITERARĂ Victor Cubleșan SERIOZITATEA ROMANULUI FACIL 72
Ion Pop TEO CHIRIAC, ÎNTRE POEZIE ȘI METAPOEZIE 74
Daiana Gârdan RECITIND „HIPERCANONUL” 76
Mihnea Bâlici [POEME] 78
Andrei Dósa [POEME] 79
b REZISTENȚA PRIN CULTURĂ, IERI ȘI AZI.
MASĂ ROTUNDĂ PARTICIPĂ: Ruxandra Cesereanu, Ana Blandiana, Radu Vancu, Cristian
Vasile, Remigiusz Kasprzycki, Libuse Valentova, Liviu Țârău, Christian
Shenk, Vitalie Ciobanu 80
Constantin Cubleșan UN SCENARIU URMUZ 86
Andrei Moldovan DRUMUL POETULUI SPRE PROZĂ 88
Menuț Maximinian FRAGMENTE CRITICE 89
Monica Rohan [POEME] 91
George Nina Elian [POEME] 91
Adrian Țion: 70 Ovidiu Pecican TRANZIȚIE ȘI INVAZIE TEHNOLOGICĂ 92
Constantin Tonu OFERTA CULTURALĂ A READY-MADE-URILOR
(REVIZITÂNDU-L PE MARCEL DUCHAMP) 93
 Maria Fărîmă CINEMA, CULTURĂ POP & ROMÂNIA 96
Ruxandra Cesereanu DESPRE NOSTALGIE, CU NOSTALGIE
(TARKOVSKI, RUBLIOV ȘI RUINELE DE LA SAN GALGANO) 98
Virgil Stanciu DAME IRIS LA CENTENAR 103
Răzvan Rocaș PRIMELE FEMEI ALE SCENEI ROMÂNEȘTI 105
Veghea lui Morfeu (6): Maurice Maeterlinck (traducere și prezentare
de Laurențiu Malomfălean)  106
Mihai Vieru ERMETISMUL NAIV AL MEMORIEI 108
b ARTA DE A FI NONAGENAR. CONVORBIRI CU NICULAE GHERAN 109
Niculae Gheran: 90
Ana-Maria Parasca NIRVANA LUI GELLU NAUM 114
ARTE Florin Gherasim ARTISTA CU ARIPI DE PASĂRE 115
Eva D. Sărășan LES FILMS DE CANNES AJUNG LA CLUJ 117
Cristina Petrescu RETORICA PRIMITIVISMULUI 120
JAZZ CONTEXT Virgil Mihaiu INUBLIABILUL SORIN TUDORAN 122
b CUPRINSUL REVISTEI PE ANUL 2019 124

Ilustrația numărului și a copertei: Elena Surdu Stănescu

Pe copertă: Mâini (detaliu)

Director: Adrian Popescu Redactor şef: Ruxandra Cesereanu

Redactori: Victor Cubleşan, Vlad Moldovan, Radu Toderici

Redactor asociat: Virgil Mihaiu

Consiliul consultativ: Aurel Rău, Ion Pop, Irina Petraș, Titu Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ion Vlad

http://revisteaua.ro/

Revista se găseşte de vânzare la sediul redacției din Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1
și la Librăria Diverta, Piața Unirii nr. 31-33, Cluj-Napoca.
Abonamente se pot face la Uniunea Scriitorilor din România, Calea Victoriei nr. 133, Bucureşti
(contact: [email protected] şi dl. Eugen Crişan tel. 0212127988 sau 0727872276)

Revista Steaua încurajează dezbaterile de idei, polemicile principiale, dar nu se identifică

neapărat cu opiniile exprimate de acestea.
Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor.

ISSN 0039 – 0852

 EDITORIAL

Între Călinescu și Cioran

Adrian Popescu

S unt dintre cei care retrăiesc via-

ța literară de ieri cu acuitatea
celei de azi, poate e un defect, dar
dimpotrivă, opiniile celorlalți
critici, este de părere Nicolae
Manolescu. Critica franceză, cea
principii morale induse de doi
profesori de vocație, nu doar pă-
rinții lui exemplari. Tata, profesor
percep simultan literatura diferite- în spiritul căreia, alături de lecția de filosofie, suplinindu-l pe Emil
lor perioade. Interlocutorul cel mai estetică a lui G. Călinescu, s-a Cioran în Sibiul altor timpuri, nor-
potrivit pentru această desfășura- format Nicolae Manolescu, îi este male, așezate, mama, profesoară
re, să nu spun cel mai plăcut, mai cea mai apropiată. Panorama de de franceză, exigentă, sensibilă,
inteligent și mai neconvențional, la nouvelle littérature française mare cititoare.
este un critic important al epocii (1960) a lui Gaëtan Picon, am mai Ce mi se pare emoționant la
postbelice, Nicolae Manolescu. spus-o, mi se pare cea apropiată cel care, vrea, nu vrea, împlinește
Figurile unor poeți azi uitați, ca de Istoria critică a literaturii române 80 de ani în acest anotimp este
Ben Corlaciu ori Marcel Gafton, (acum la ediția a doua)... Iar Istoria dorința sa, reiterată, de a reveni
prozatori ca Radu Albala, chipuri literaturii române pentru cei care la Sibiu, mai precis la Rășinari,
familiare ca Mircea Zaciu revin în citesc mi se pare comparabilă, ca pe Valea Ștezii (un fel de „Coasta
rememorările noastre. Caractere, dimensiuni, concentrare, expre- Boacii”), la pensiunea unui pri-
mentalități, obiceiuri, omul incon- sivitate, prin eleganța formulărilor eten. Este, probabil, convins că
fundabil, unic, cu calitățile lui, scri- judecăților de valoare, prin fina timpul poate fi uneori reversibil,
itorul care îl depășește de obicei dispunere piramidal-axiologică, prin resemantizarea trecutului
pe insul concret se perindă prin cu Panorama literaturii române, nostru. „Lângă Sibiu, lângă Sibiu,
fața noastră. O mare parte a litera- sinteza lui Basil Munteanu, scrisă prin lunci/numai stejarii vor mai
turii române contemporane a de- pentru străinătate, din 1938. Stilul fi și-atunci”, ori prin Dumbrava,
filat, grație evocărilor lui Nicolae lui Nicolae Manolescu, desigur, toamna, sau în grădina cu mere
Manolescu, pe o scenă imaginară. e altul față de Picon, sau de B. și nuci a familiei lui Octavian
Aș putea sta, cum am făcut-o Munteanu, perioada e iar diferită, Goga, la casa părintească a neo-
de fapt, ore întregi, dimineți de dar ceva profund îi înrudește, dihnitului Emil Cioran. Nicolae
vară fierbinte, la Neptun, la o masă criteriul estetic, completat cu cel Manolescu moștenește ceva
primitoare, la umbră, printre ziare etic. Poate chiar pasiunea arătată prețios nu numai de la părinți,
proaspete, ascultându-l pe Nicolae valorilor literaturii noastre, elogiul dar din spiritul celor doi poli ai
Manolescu, întrebându-l cam tot temperat, discret, dar perceptibil, literaturii române. De la unul,
ce doream să aflu despre scriitorii al identității ei, la cei doi critici G. Călinescu, entuziasmul con-
care nu mai sunt și pe care i-am români. structiv-inspirat (cu ceva și din
îndrăgit, sau despre cei care sunt Darul de a merge direct la aura portretelor din volumul lui
colegii noștri de scris, cei autentici. țintă îi este specific, de la început, Octavian Goga, Precursori), de la
Despre ceilalți, mimeticii, refuza să criticului aniversat acum. Are idei celălalt aerul sceptic-tranșant,
vorbească, expediindu-i scurt, prea originale, bun gust, simțul pro- judecata casantă din Caiete, 1957-
STEAUA 11-12/2019

inflexibil câteodată, cu un definitiv porțiilor, respectul valorilor euro- 72. Stilistic, Nicolae Manolescu
și irevocabil „n-are niciun pic de pene, iar asimilarea lor o face par- excelează prin decizia formulelor
talent!” Talentul, noțiune inefabilă, că de la sine, cu cel mai firesc aer memorabile. Oricum, din aluat
redefinită, reconsiderată, reactiva- din lume. O lume pe dos nu intră ales a fost frământată unicitatea
tă de un timp, mă convingeam, în calculele acestei firi raționale, omului, apa necesară plămadei
ascultându-l, poate fi perceput chiar optimiste, care e Nicolae de izvor montan, făina este de
de antenele unui critic adevărat. Manolescu. Bulversarea regulilor casă, tradițională. Drojdia mira-
Un critic este un cititor împătim- de bun-simț i se pare un scandal culoasă provine de la Călinescu,
it, în fond, unul profesionist, cu intolerabil. Copil, a avut parte de sarea atică, bineînțeles, de la
fler, cu gust sigur, neignorând, o educație solidă, umanistă, cu Cioran. 
3
 Vorba lui Manolescu
Irina Petraș

A ni la rând, cronica lui Manolescu mi-a fost tabiet săptămânal, punct

de reper. Nu călăuză în teritoriul lecturii căutam şi nici măcar confir-
mare a unei opinii. Manolescu nu scria neapărat primul despre o carte.
Cronicile sale erau replici venite în chiar momentul în care putea să
conchidă, sobru, decis, aulic, că aşa pare să fie şi nu altminteri cartea
sau autorul. Am citit şi mi-au plăcut nenumărate cărți despre care
Manolescu n-a scris un rând, n-am citit niciodată o carte doar fiindcă
m-a incitat cronica lui Manolescu. Dar era formidabil că această cronică

NICOLAE
era acolo săptămână de săptămână. Ajutat şi de zodii, tânărul
Manolescu a intrat în literatură cu aplomb senioral. Colaborarea

80
cu Dumitru Micu (în ‘65, la 26 de ani!) îi dădea, atunci, o credibi-

MANOLESCU litate nepusă la îndoială. Nici nu cred că, studentă fiind, am ştiut
că Manolescu era doar cu exact (căci născut în 27 noiembrie,
ca şi mine) opt ani mai în vârstă. Lecturi infidele, Metamorfozele
poeziei, Contradicția lui Maiorescu, intrate în lista bibliografică
obligatorie, îl clasicizaseră. Autoritatea îi era indiscutabilă. Era
vocea oficială, şi încă o voce cu fraza curată şi elegantă pe care
o puteai asculta de bună voie, ba chiar cu delicii de lectură. De
opinia lui Nicolae Manolescu le păsa celor care citeau oricum
cărțile şi căutau în „România literară” doar dialogul imaginar cu
un cititor şi mai competent.
Am făcut de curând un rapid inventar. În Literatură română contem-
porană. O panoramă, 2008, și în volumele de cronici care i-au urmat, am
scris despre vreo 5-600 de scriitori. Am recurs, însă, la un citat din Nicolae
Manolescu abia la vreo 30 dintre ei, de la Gabriela Adameșteanu, Ana
Blandiana, Nicolae Breban, prozatorul G. Călinescu, Radu Cosașu, Marin
Mincu, la Gabriel Chifu, Mircea Mihăieș, Ion Mureșan, Ioana Pârvulescu,
Floarea Țuțuianu. În Teoria literaturii. Dicționar-antologie, l-am citat de 7
ori, cu, masiv, Despre poezie, cu Istoria critică…, cu Teme și cu Arca lui Noe.
În cazul unor anchete pe mari teme la zi, am reținut uneori ca argument
vreo definiție manolesciană. De pildă: „Poezia este o sensibilitate la unic…
într-un fel, poet e acela care nu vede pădurea din cauza copacilor. Pentru
poet, fiecare lucru are «personalitatea» lui şi
lirism înseamnă tocmai dezvăluirea personali-
tății latente a lucrurilor”. Vorbind despre canon,
spuneam că reaşezarea valorilor e un fenomen
natural. Nici o acțiune voită, anume concertată,
de a scoate de pe listă nume pentru a le înlocui
STEAUA 11-12/2019

cu altele nu poate avea sorți de izbândă. Și

adăugam: „vorba lui Manolescu, «nu-ți propui
să schimbi canonul. Bătăliile canonice nu se
planifică. Ele țin de viața spontană şi imprevizi-
bilă a literaturii»”. Pot adăuga imediat o altă vor-
bă a sa (din Daniel Cristea-Enache, Convorbiri
cu Nicolae Manolescu, 2017, carte prea puțin
citată): „Canonul nu stabileşte valoarea atem-
porală a operei, ci valoarea ei la un moment
Cu Irina Petraș la FestLIT dat. Mai exact, el operează o selecție a autorilor
4
ale căror opere sunt percepute ca De la primele cronici, Nicolae Maiorescu şi-ar vedea micşorată
esențiale într-o anumită epocă Manolescu s-a situat pe podiumul statura dacă nu i s-ar pune alături
istorică. Într-un fel, canonul este catedrei, de la înălțimea cuvenită Gherea, dar şi Iorga, Ibrăileanu.
stabilit de critici aparținând epocii a căruia a corectat „extemporale”. Polemica înseamnă construcție
cu pricina […] Faptul că el rămâne Cronica literară are, prin definiție, şi dinamism, diferența de opinie
valabil în deceniile sau în secolele efemeritatea şi spontaneitatea e chiar relansatorul vieții literare.
următoare se datorează mai de- „extemporalului” – ieşită din Nici Lovinescu nu e întreg dacă
grabă valorii selecției decât valorii curgerea timpului, dă o notă – ar- nu îl vedem în şirul continuând
operelor ca atare”. Elogiu indirect gumentată, expresivă, atentă, dar cu Zarifopol, Perpessicius, Tudor
rostului criticii literare, explicând și niciodată definitivă. Are încredere Vianu, Streinu. Călinescu, marele
proiectul recent al listelor canoni- în ascultările care vor mai veni şi scriitor şi modelul manolescian,
ce ale ultimului veac. lasă „încheierea mediei” pentru îşi susține măreția prin chiar
Literatura română postbelică istoria literaturii – aceea, ea, va dialogul cu vocile critice ce i-au
(3 vol., 2001) are subtitlul „Lista fi sinteză, precizează criticul. De fost contemporane sau i-au urmat.
lui Manolescu”. Carte, spuneam la aceea, poate, cronicile sunt rare- Varietatea polifonică a criticii de
apariție, alcătuită neglijent. Între- ori citabile pe secvențe, ele nu se rangul întâi e, spre binele literaturii
bat, Nicolae Manolescu răspunde grăbesc să rotunjească verdicte, române, tot mai largă pe măsură
într-un interviu: „este şi un element deşi nu ocolesc încurajările cu su- ce ne apropiem de prezent.
de hazard în toată această poves- perlative ale clipei: „excepțional”, Manolescu nu e şi n-a fost niciodată
te”… („Hazardul e un lucru extra- „cel mai”. Profesorul-cronicar e singur. Şi nici unic (decât în măsu-
ordinar, care ne scuteşte de mo- tăios ca Maiorescu, dar şi nestă- ra în care suntem cu toții unici).
notonia previzibilului. Şi ne pune pânit şi capricios ca G. Călinescu, Mărimea sa e mereu şi infinit com-
imaginația la încercare. Hazardul la distanță egală şi personalizată parabilă cu şi dependentă de cea a
e una din provocările cele mai sti- de amândoi, în vreme ce în sinea unor Mircea Zaciu, Eugen Simion,
mulatoare din viața omului. Pentru sa visează lovinescian mutații cu Gheorghe Grigurcu, Marin Mincu,
nici un animal nu există hazard, care a ştiut el însuşi să țină pasul. Paul Cornea, Lucian Raicu, Adrian
fiindcă nici un animal nu are con- Anul 1989 aduce răsturnări Marino, Alex Ştefănescu, Ion Pop,
ştiința timpului” – spune în cartea neaşteptate. Manolescu decide Valeriu Cristea, Cornel Ungureanu,
de Convorbiri mai sus pomenită). brusc să părăsească scena cronicii Liviu Petrescu, Laurențiu Ulici,
Nu el a alcătuit sumarul. Chiar dacă la zi (Al. Cistelecan crede că „cro- Mircea Iorgulescu... Lista poate
„rolul criticii acesta este: de a ordo- nica literară e, poate, marea operă continua, fără scăderi sensibile ale
na. Prin criterii, prin selecție, prin critică a lui Nicolae Manolescu – şi ştachetei, cu încă multe nume. Nu
listă, prin canon”. Lăsând deoparte una din marile opere ale istoriei mi s-ar părea deloc o impietate nici
toată „cearta” despre prezențe şi noastre critice”). Încearcă lucruri şi compararea sa cu câțiva tineri şi
absențe, am citit povestea în tot roluri până atunci lui interzise: po- foarte tineri critici de indiscutabilă
hazardul ei fermecător. Mă întorc litică, emisiuni televizate, activism consistență a discursului şi cu lec-
la interviu şi rețin lucruri în care-l civic, ranguri culturale naționale turi dintre cele mai serioase şi mai
recunosc pe Manolescu cel care şi europene. Reuşitele nu sunt şi nuanțate. „Diferență şi pluralism” e
iese de sub eticheta singurătății nu pot fi pe măsura aşteptărilor deviza enunțată chiar de Nicolae
dictatoriale, pe care contemporanii publice. Renunțarea la ipostaza de Manolescu la un moment dat.
i-au aplicat-o din lenea de a gândi cronicar e privită ca o trădare; o „Dacă până şi pe vremea dictaturii
flexibil, maleabil, viu despre lumea vreme, critica românească în între- au triumfat simțul valorii şi spiritul
(literară) din jur. Aşadar: „Nici un cri- gul ei suferă efectele secundare ale critic, nu există nici cea mai mică
tic nu face canonul. Îl facem cumva iluziei retezate. Voci grele vorbesc şansă ca, într-o democrație, fie şi
toți, împreună, chiar dacă aparent insistent despre demisia criticii imperfectă, cum este aceea actu-
nu ne înțelegem”; „Orice activitate (care continua, firesc şi dezinhi- ală, lucrurile să stea altfel” și „Nu
STEAUA 11-12/2019

critică este o activitate la două bat, să-şi facă datoria cu vervă şi există niciun Arghezi, Sadoveanu
mâini, o activitate de colaborare, de inteligență!). Credea şi Manolescu sau Călinescu? Poate că nu există,
cooperare, o formă de cordialitate”; astfel? Nu. Deşi adastă, silit de dar eu zic să așteptăm posterita-
„Singura modalitate de a-ți onora „suită”, sub eticheta unicității, nu- tea să regleze această situație. E
până la capăt profesia de critic este şi pierde nicio clipă luciditatea: totdeauna nevoie de perspective
aceea de a încerca să-i înțelegi pe „Ar fi groaznic dacă literatura s-ar lungi ca să vedem clar valorile”
cei care sunt din ce în ce mai diferiți face din opinii unice”. Dictatura (Convorbiri…).
de tine” şi, în fine, „Nu se poate face visată/ acceptată/ inventată a Vocea „oficială” a criticii literare
critică literară fără plăcerea de a citi unului şi unicului nu e obsesia româneşti timp de câteva bune
cărți”. lui Manolescu. Istoria... sa ştie că decenii, Nicolae Manolescu a
5
 Manolescu nu contrazice, însă, nici
argumentele „galeriei”, cu o galeşă
supunere la o datorie „tradițională”
față de propria carieră. Nu-i nicio
îndoială, Manolescu are de supor-
tat/gestionat „infernul” excelenței.
Aşadar, poate fi nedrept din ca-
priciu şi de dragul şicanei, se lasă
condus de umori, face concesii
modelor zilei. „O lungă experiență
îmi dă oarecare drept la greşeală
şi la contrazicere.” Un drept de
care alege să uzeze din plin, spre
încântarea şi stupefacția celor care
îl citesc.
La reeditarea Temelor, în 2011,
scriam că tema funcționează cu
mai multele ei sensuri: motiv
obsedant de gândire şi simțire,
La cafeneaua Arizona „temă” în sensul simfonic al re-
întoarcerii periodice, discret-rit-
ținut afişul în 2009. Istoria critică… cu o „întâmplare” numai bună de mice, a frazelor muzicale la un
(apărută în toamna lui 2008) a fost aşezat printre „iluziile” lui Negrici. acelaşi refren, activ înăuntru; da-
întoarsă pe toate fețele, citită şi Comentatorii nu pot ieşi din iluzia torie de îndeplinit, răspundere față
recitită cu umori de toate felurile, că Nicolae Manolescu e singurul şi de istorie, față de neam, față de
lăudată şi pusă la zid pe toate cel mai mare critic al ultimei jumă- limbă; prochimen, care ia amin-
tonurile şi cu timbruri de o diver- tăți de secol. Crede asta Manolescu te şi îndeamnă la înțelepciune;
sitate alarmantă pentru cititorul însuşi? Nu: „i-am auzit şi eu pe unii rădăcină visând la variațiunile ei
pur şi simplu. E de spus aici şi că sau pe alții susținând că sunt un infinite. „Trebuie să ştii să şi visezi
zarva a fost urmărită de Nicolae critic literar cu puteri demiurgice. pe marginea foii albe, nu numai
Manolescu cu o detaşare nu oricui Nici vorbă! Dincolo de talent, vrei s-o îndeşi de semne corecte şi
la îndemână şi cu o seninătate as- să-ți spun ce cred eu că îl face pe care decurg fatal unele din altele“,
cunzând abil eventualele frisoane criticul adevărat? Altfel spus, în ce spune Nicolae Manolescu. E ne-
ori fiorii jubilatorii. Titlul serialului constă puterea lui reală? Criticul cesară și o oarecare „indiferență
polițist Lege și ordine mi s-a părut adevărat n-are tată, n-are mamă, la eveniment”, cum o numea G.
potrivit pentru cronica despre n-are copii şi, cu atât mai puțin, Călinescu. Prins în forfota scan-
Istoria... manolesciană. Până la rude de gradul doi sau prieteni. dalurilor clipei, a resentimentelor
un punct, intenția autorului şi aş- Singura lui obligație este față de ce şi polițelor de plătit în stricta
teptarea lumii literare converg: a socoteşte că trebuie spus despre actualitate, nu vei accede la un
propune o lege şi a oferi o ordine, o operele pe care le comentează. model pe care lumea să-l recu-
cheie de descifrat literatura româ- Este o obligație care ține de morala noască. Manolescu – „comentator
nă. Observam, după primele rafale profesiei de critic” (Convorbiri…). de lumi, reale sau imaginare, un
de cronici dezamăgite, că rateurile Istoria... e însoțită de o prefață, parazit util al creației, umbra ei
stupefiază atât de copleşitor, încât o postfață, un epilog şi multe indispensabilă (căci îi ia măsura)“,
lucrurile bune, nenumărate, cad interviuri, toate relativizând insis- cum se descrie – alege mitralierea
într-o negură care amenință să tent, dar şi cu un zâmbet în colțul neobosită, aproape frivolă (căci
STEAUA 11-12/2019

se cronicizeze. Avansam o expli- gurii, e adevărat, situarea cărții în lipsită de prejudecăți), a fiecărui
cație a fenomenului. O găseam teritoriul literaturii române: nu e semn(al) al teritoriului cultural.
atinsă doar în serioasa şi eleganta o „biblie”, probabil va fi reluată cu Temele pe care le dă în rafale
intervenție a Sandei Cordoş din alte selecții, e la mijloc şi joc (vezi testează inteligența proprie, su-
Apostrof: „autorul a beneficiat de istoria literară ca „spațiu al imagi- plețea limbii române, capacitatea
suportul unui capital simbolic, în nației şi al ludicului”) şi încap în el de rezonare a literaturii la desene
care intră şi un fond fantasmatic nenumărate capricii, incuri, impu- variabile. Dibuirea indefinită şi
care e posibil să stârnească şi să rități. Spirit neastâmpărat, ludic şi insistentă a polului critic cunos-
întrețină pasionalitatea receptării”. iubitor de roluri (cinematografia îi cător scoate la iveală partituri
La prima vedere, avem de-a face era, în tinerețe, carieră alternativă), inedite. Și vorbe reper.
6
 „Utopia Cãrþii”
Doina Curticăpeanu

„E de ajuns să-i privim portretele substanța din care se modelează semnificat ultim, unic, se dilată în
spre a-i descoperi mândria totul: evenimente, peisaje, oa- improbabilul unor semnificanți in-
solitară și solemnă: tânăr, meni, mișcările și vocile lor. E o finiți… A citi e totuna cu a întreba
vârstnic, acasă, în pădure, lavă, cândva fierbinte, care acum această infinitate, fără a aștepta un
pe drum, în căruță, în barcă, cu s-a răcit și ne permite să-i citim în răspuns. Ca și viața, textul e infinit”.
bastonul, cu undița sau cu pușca, accidentele suprafeței o întreagă Dinaintea unei asemenea neaș-
șezând în fotoliu sau viață”), temele fundamentale teptate dezvăluiri, cititorul tânăr,
pe trunchiuri de copac... (călătoria, vânătoarea, pescuitul și încurcat de exigența neobișnuită a
El pare mereu singur chiar povestirea), personajele simbolice lecturii din Sadoveanu, afla imedi-
când e însoțit, cufundat într-o (călătorii, „nenumărați, de la rătăci- at că impedimentul fusese trăit de
muțenie de sfinx. Izbitoare e torii singuratici la negustorii de tot profesorul însuși, chiar împărtășit
puterea lui de abstragere de tot felul”, rătăcirea propriu-zisă, chiar într-o memorabilă mărturisire, ca
ce-l înconjoară, natură sau om. teama de rătăcire, transmisă și citi- apropiat-adresată unui student,
Figura de divinitate enigmatică torului prin deruta rătăciților („cine de la începutul acestei sinteze:
a lui Sadoveanu e a unui Budha știe unde mergem?, “ne ducem pe „Dificultatea, în ce mă privește, a
autohton”. locuri pustii!”, cu atmosfera stranie, fost de a descoperi un unghi de
spațiul misterios închis ermetic, vedere, de a verifica aptitudinea

C u prilejul aniversării anilor de

culme existențială ai criticu-
lui Nicolae Manolescu, înscriși
din Mergând spre Hârlău sau Ochi
de urs, în fine, celelalte personaje:
vânătorul, pescarul și povestitorul).
critică prin supunere la obiect. E
poate locul a defini însăși noți-
unea de ipoteză critică. Ea e un
omagial pe cornișa Stelei, țin să Prin referirea la elocuție, în unghi, nu o temă; și care nu e dat,
aduc aminte de luminoasa carte imaginarul scriitorului, obser- ci trebuie găsit; o cale de acces,
publicată de autor la mijlocul căii vată de comentatori, dar „într-o nu o semnificație. M-am referit la
sale de viață, în 1976. Aici, analiza formă oarecum generală”, suntem o posibilitate (plurală, deschisă,
atotcuprinzătoare a operei lui apropiați și mai mult de coordo- discutabilă a textului), nu la o rea-
Sadoveanu, desfășurată în amplă nata manifestărilor livrescului, cu litate (singulară, închisă, definitivă)
contextualizare, biografică, litera- stăruință asupra unei „predilecții a lui. Nici n-am fost obsedat de o
ră, inclusiv scriptural europeană foarte timpurii a lui Sadoveanu și metodă anume, îngăduindu-mi
– filosofia, universul, arta, povesti- anume aceleia pentru adaptarea atâta sistem cât încape într-un
rile, „de ce nu avem roman”, pseu- unor scrieri străine”. E vorba, ni eseu; metoda de lectură nu există
dokynetikos, descrierea Moldovei, se spune, de traducerea, încă din înaintea lecturii, nu vine din afară
utopia cărții, cum enunțau titlu- 1908-1909, a trei „romane” medie- (din tradiție sau din prejudecată),
rile capitolelor – demonstra, întru- vale: Alexandria, Esopia, Genoveva ci se înfiripă și se consolidează în
câtva surprinzător pentru cititorul de Brabant, la care se adaugă pre- același timp cu lectura... Visez o
tânăr de-atunci, cum proza lui lucrarea Varlaam și Ioasaf, 1926, carte de critică în care constituirea
Sadoveanu urmează „un drum repovestirile unor legende arabe, textului critic să fie simultană cu
triumfător al livrescului”. persane, occidentale în Halima. reconstituirea textului literar... o
STEAUA 11-12/2019

În acest sens, urmăream re- Aventurile șahului, 1933, Divanul carte care să fie totodată un studiu
parcurgerea, sub ochii noștri, persian, care reia Sindipa, Ostrovul și o antologie, familiarizând pe citi-
a traseului întins străbătut de lupilor, cu pilde ale lui Nastratin, în tori cu o operă și cu explicarea ei”.
scriitor, de la Povestirile debutului sfârșit Povestirile de la Bradu Strîmb Livrescul decide și o separație
la ultimele lucrări, implicit și evi- și Fantezii răsăritene, unde „se simt între scrierile autorului. Așa cum
dențierea trăsăturilor definitorii împrumuturile”. Comentând factu- notează criticul, „Lumea și Cartea
ale artei sadoveniene: importanța ra acestor cărți, criticul ne previne: stau mereu față în față; iar raportul
vocii în protocolul rostirii („această „Realitatea din toate aceste exem- lor constituie preocuparea cea
voce placid-amară, pătrunsă de ple se comportă ca un text supus mai profundă a ultimelor opere
o muzicală sentimentalitate, e lecturii… în loc să-și dezvăluie un sadoveniene”. În rândul lor, „Cartea
7
 frumoasă triumfă asupra unei personajul-filosof sunt literatură în sublinierile făcute la altă vârstă
Lumi urâte: O temă a literaturii țesătura lor de „elogiu al cuvântului pe exemplarul princeps, imagi-
străbate și Creanga de aur, scriere și al literaturii”. Cât privește „stilul nea Bunei Vestiri din 1333, pictată
parabolică și Ostrovul lupilor, unde ultimului Sadoveanu”, acesta nu pentru Domul din Siena, unde
viața imită literatura, luând-o ca poate fi decât „rafinat-livresc, în- Simone Martini „îi pune în mâini
model și, în sfârșit Divanul persian depărtându-se de vorbire și apro- Mariei o carte”. Mi-am amintit tot-
care e metafora însăși a literaturii. piindu-se de scriere. Așadar, o artă odată și de cuvintele episcopului
Consecința acestei preocupări a expresiei, înflorită și prețioasă; Richard de Bury, spuse câțiva ani
este «livrescul» și el marchează uniformă și decorativă; cântătoare, mai târziu, prin 1365, parcă în
în evoluția artei lui Sadoveanu cadențată ca în versetele biblice”. prelungirea intenției pictorului
o «ruptură» între opera tinereții În Divanul, „educația a devenit sienez – „Toate lucrurile se strică și
și acelea ale maturității”. În ce-l lucrul esențial... Utopie a cărții, se se deteriorează în timp. Saturn nu
privește pe scriitor, Sadoveanu bă- întreabă Criticul, nu înseamnă în încetează să-și devoreze copiii pe
trân, constată criticul, „se retrage definitiv și această viziune supe- care i-a zămislit; toată gloria lu-
din lume în contemplație” – indi- rior educativă a literaturii? Cartea mii ar fi îngropată în uitare, dacă
cativul refuzului „de a accepta o constituind acest ultim refugiu și Dumnezeu nu i-ar fi înzestrat pe
lume ce se degradează”. cea mai nobilă expresie a libertății muritori cu remediul cărților”.
Asupra conotațiilor „utopice” noastre, utopie a cărții înseamnă În Istoria lecturii (trad.
din scrierile senectuții se insistă credința că arta conservă dincolo Alexandru Vlad, Nemira, 2011), de
în capitolul final al eseului. Aici, de eșecul vieții valorile supreme unde am desprins citatul, Alberto
Ostrovul lupilor apare drept „carte ale ființei umane… Conținând o Manguel descoperă transmiterea
a educației prin cuvânt”, scriitorul experiență în sine nealterabilă, acelei idei exprimate demult într-o
fiind încredințat că „omul poate fi cartea sadoveniană pare a coborî admirabilă secvență din Cititorul
salvat de vitregia istoriei prin carte, periodic din cerul ei imaginar ca să comun (1932) al Virginiei Woolf:
învățând din ea, lasându-se condus dea vieții o lecție” . „Am visat uneori că atunci când
de ea pe marea agitată a tuturor Editat acum 43 de ani, în 7.900 răsar zorii Zilei Judecății de Apoi
timpurilor”. Este cazul din nou, exemplare, reeditat în BPT, 1993, și marii cuceritori, legislatori și oa-
ne avertizează interpretul, de „o eseul lui Nicolae Manolescu, menii de stat vin să-și primească
utopie a cărții”, de faptul că „viața Sadoveanu sau Utopia Cărții, răsplata – coroanele, laurii, nume-
trebuie să ia cartea drept model”. veritabil Philobiblon, continuă le gravate pentru vecie în marmu-
Analiza mecanismului povestirilor să ne vorbească și azi, poate cu ră nepieritoare – Atotputernicul se
din Divanul persian accentuează sporit accent de avertizare în va întoarce spre Petru și va spune,
corelativ și asupra sensului tăce- zilele noastre de aprigă incultură, nu fără o oarecare invidie când ne
rii: „Viața fiind o carte ce trebuie despre dragostea de cărți. Dacă va vedea venind cu cărțile noas-
cunoscută și stăpânită prin citire, mi-aș permite în cele din urmă tre sub braț: «Uite, aceștia n-au
muțenia (unuia din personaje) o notație personală, aș spune nevoie de nicio recompensă. Nu
lasă individul fără apărare în fața că am avut tot timpul în min- avem ce să le dăm. Lor le-a plăcut
vieții și a morții”. Cele istorisite de te, recitindu-l, revăzându-mi și să citească»”.

Nicolae Manolescu
ºi cronica literarã
STEAUA 11-12/2019

Laszlo Alexandru

I nstituția cronicii literare și-a găsit

în persoana lui Nicolae Manolescu
cel mai strălucit reprezentant al
în care în alte culturi – cum ar fi
cele occidentale – cronica decă-
zuse la rolul modest, comercial, de
risca să rămînă anonim (căci cel ca-
re conferea autoritate era blazonul
publicației, și nu cronicarul însuși),
literaturii române. Într-o perioadă publicizare a cărții, iar recenzentul în cultura noastră N. Manolescu a
8
impus prin talent, tenacitate, simț pe care și-a luat-o singur în posesie, caută între cărțile obișnuite pe
estetic și inteligență, o instanță a dat numele care i-au plăcut ora- acelea care-i pot da măcar iluzia
superioară de dezbatere și analiză. șelor și tuturor așezărilor umane, excepției”. Analistul impune un
Pentru literatura română, un ase- a făcut un complet recensămînt al gust selectiv, nu poate scrie despre
menea demers era ușor decalat în personajelor literare. Să fie liniștit: orice. El este inspirat doar de acele
timp – o recunoaște scriitorul însuși venind pe urmele sale, Amerigo opere care îi pun în valoare propria
–, față de realitățile culturii france- Vespucci va avea o misiune mult personalitate, care îi spun ceva
ze, de exemplu, unde perioada de mai dificilă. Căci e indiscutabil mai despre el însuși, care îi permit, cu
glorie a cronicii „se cuprinde (cu problematic să schimbi o părere (cu alte cuvinte, să fie infidel față de
aproximație) între jumătatea seco- atît mai mult dacă ea a fost adînc ele pentru a fi... fidel față de sine
lului XIX și jumătatea secolului XX: sădită și credibil explicată), decît să însuși: „Numai operele profunde,
între Sainte-Beuve și Thibaudet”. bați țărușii într-un ținut pustiu. De care ne implică întreaga noastră
Altminteri nu lipseau precursorii aceea, să nu-l compătimim prea umanitate, virtuală, ne îngăduie să
interbelici români ai cronicarului mult pe Nicolae Manolescu, atunci le fim infideli. [...] Operelor indife-
contemporan, de la Perpessicius cînd se plînge de dificultățile și rente le rămînem, ca o răzbunare,
la Pompiliu Constantinescu, de riscurile exploratorului; rezultatele fideli, căci indiferența literaturii
la Șerban Cioculescu la Vladimir obținute îi răsplătesc turul de forță. cheamă fidelitatea lecturii”.
Streinu. Dar nimeni nu și-a mai in- „Mizeriile” uceniciei sînt com- Într-o astfel de legătură intimă
vestit energia, pasiunea și talentul, pensate de strălucirea medaliilor. între opera artistică și comentato-
timp de treizeci și doi de ani, cu o „Cronicarul nu e decît un funcțio- rul ei nu are ce căuta privirea rece
frecvență săptămînală, în exercițiul nar căruia cititorul nu-i îngăduie a cercetătorului. Știința „oficială” a
unor „efemeride” critice, obținînd nici o libertate, nici un capriciu, nici criticii nu face decît să sufoce intui-
asemenea prestigiu și autoritate o fantezie. El trebuie să înceapă ția caldă și așa zicînd simpatetică a
a staturii intelectuale. Din acest mereu cu începutul, să nu uite să cronicarului. („Știința cercetătoru-
punct de vedere, cazul lui Nicolae informeze exact, să nu-și piardă ca- lui și intuiția cronicarului sînt, de la
Manolescu este unic pentru litera- pul din admirație sau din dezgust, un punct, incompatibile. Cronicarul
tura română. să fie decent, sobru, neplicticos (dar este un oenolog specializat în pu-
O largă arie de răspîndire fără extravaganță), plat cu măsură, sul operei pe limbă, deși are cunoș-
publicistică au pozițiile teoretice inteligent cu măsură și, mai ales, tință și de sortimentele de struguri
exprimate de N. Manolescu în cu un cuvînt care vine imediat în din care se scoate vinul”.)
legătură cu problema cronicii lite- minte cînd e vorba de critică, să fie Aceasta nu înseamnă deloc că
rare. Totuși o coerență și o unitate obiectiv. Cronicarul n-are dreptul ar fi exclusă contribuția de natură
de ansamblu, în expunerea exi- la preferințe, nici la idiosincrazii. El științifică în perimetrul cronicii
gențelor autoasumate de cronicar, înregistrează totul”. literare, care ar risca să eșueze,
pot fi reconstituite de o cercetare Dar lucrurile nu stau chiar atît altminteri, într-o improvizație stîn-
migăloasă. „Cronicarul este un fel de „simplu”. Putem identifica două gace. Un bun cronicar trebuie să
de Columb al criticii, descoperi- paradigme distincte de practicare fie specializat în toate genurile și
tor de continente, însă conștient perseverentă a cronicii literare. Pe speciile literare, pentru a oferi ega-
că abia un altul, mai tîrziu, va da de o parte, există modelul oferit de lă pondere și reprezentare tuturor
numele lui, alt nume, acestor Perpessicius, cînd comentatorul creatorilor în comentariile sale.
continente. Cronicarul trebuie să consemnează toate aparițiile edi- Mai mult decît atît, el trebuie să
știe că după el vine întotdeauna toriale și le trece prin filtrul critic al stăpînească la perfecție informa-
Amerigo Vespucci. Aventură de propriei conștiințe. Există apoi un țiile și conceptele istoriei literare,
pionier, cronica este deopotrivă alt model – de la care se revendică pentru a nu fi pus în dificultate
și sacrificiu”. Regăsim o urmă de Manolescu însuși –, cînd analistul la comentarea unui clasic. Dacă
cochetărie în această afirmație a își stabilește un anumit nivel („de- la acestea mai adăugăm și faptul
STEAUA 11-12/2019

lui Nicolae Manolescu: departe de sinența zero”), sub care nu coboa- că el trebuie să se miște familiar
a se mulțumi cu simplul rol de pio- ră, ori de cîte ori își alege cărțile în literatura universală, pentru
nier, cronicile lui lasă impresia unui de comentat. Nicolae Manolescu a identifica eventuale filiații și
insectar, în care fiecare exponată se consideră un „idealist” care nu influențe, pentru a judeca valoric,
este riguros clasificată, în baza unei optează între cărți bune sau rele, prin comparație – avem o imagine
judecăți și examinări necruțătoare, ci între cele interesante, incitante apropiată de realitate a exigenței
sub lupa profesionistului. Departe (pentru el, pentru comentator) profesionale care i se impune: „Nu
de a da tîrcoale unor continente și cele neincitante. „Cronicarul cred în cronicarul care nu știe isto-
necunoscute, acest Columb a stră- idealist, obsedat de cărțile mari rie literară și n-are timp să se infor-
bătut cu pasul întreaga suprafață, și nedescoperindu-le săptămînal, meze în alte literaturi. Cronicarul e
9
 un om care trebuie să citească tot. creator, în stare să prindă «sufletul» activității criticului: „E nevoie să-l
Un istoric aplecat asupra actualită- operei într-o metaforă”. Talentul urmărești mulți ani pe un cronicar
ții și un comentator al actualității este ceea ce i se cere în primul rînd ca să poți afirma că e competent”.
în perspectivă istorică”. „Criticul unui asemenea comentator. Criticii Pentru a i se asigura statutul și
este un specialist doar în sensul în netalentați – notează malițios inflexibilitatea vocii critice, e nece-
care specialitatea lui este întreaga Manolescu – se pot refugia în isto- sar un mediu de manifestare și de
literatură”. ria literară. Cronicarul, în schimb, e exprimare. Se creează o legătură
Nimeni nu se va mira astfel, silit să apară mereu pe scenă, să-și strînsă, o interdependență, între
văzînd frecvența cu care își găsesc spună punctul de vedere; așa cum cronicar și publicația care îl consa-
loc în comentariile săptămînale nu-i este permisă indiferența sau cră și pe care el, în contrapartidă,
ale cronicilor din Contemporanul lipsa de informare, tot astfel el nu o înnobilează și o face prestigi-
sau România literară operele și se poate preface mai inteligent sau oasă. Un săptămînal important
autorii deja consacrați de istoria mai talentat decît este în realitate. – o spune în mod repetat Nicolae
literaturii noastre. Chiar dacă Cronica literară este domeniul un- Manolescu – poate fi doar astfel
spațiul foiletonului nu permite o de impostura e cel mai rapid dez- susținut („autoritatea revistei o dă
analiză nuanțată sau monografică văluită (atît în privința obiectului cronicarul, singurul care poate fi
a unui clasic, cronicarul nu se dă în analizat, cît și a subiectului analist). găsit la postul său în fiecare număr,
lături de a înfățișa o intuiție a sa, Dar apar și riscuri inerente, ce singurul pe care-l putem trage la
o nedumerire, o ipoteză critică în trebuie asumate într-o asemenea răspundere. Criticii vin și se duc,
legătură cu un anumit aspect sau profesie. „Nu există critic mai ex- cronicarul rămîne”). Dar totodată
detaliu al vreunei creații intrate pus adversității decît acela care-și obligația oricărei publicații literare
deja chiar și în bibliografia școlară. spune părerea despre literatura care se respectă este de a-și forma
Frecventarea aproape săptămîna- momentului. [...] Se iartă mai ușor propriii critici, de a impune o anu-
lă a valorilor consacrate, repune- criticului faptul de a se înșela decît mită exigență și profesionalism: „O
rea lor periodică într-o discuție spunerea adevărului”. Oficiul jude- revistă poate și trebuie să devină o
specializată, condusă de o intuiție cății valorice a contemporanilor școală de literatură și a pune în fața
de multe ori surprinzătoare, este i-a adus nu puține adversități lui criticilor un program limpede re-
una din trăsăturile cronicilor litera- Nicolae Manolescu din partea con- prezintă o îndatorire elementară”.
re semnate de Nicolae Manolescu. fraților. El a reușit să le contracare- Mai important într-un astfel de
Caracterul interdisciplinar al ze, prin masca siguranței de sine și exercițiu săptămînal va fi totdeau-
pregătirii științifice nu oferă decît a unei ușoare distanțări de marea na obiectul de studiu și nu etala-
fundalul pe care scriitorul să-și masă a literaților. Olimpianismul rea personalității cronicarului. E
proiecteze propriile neliniști și ne- învățat de la Titu Maiorescu i-a nevoie de modestie, umilință și
dumeriri, satisfacții sau confirmări. fost de real folos în situațiile grele. conștiinciozitate pentru lucrul bine
Opera literară este chemată să Oricum, cronicarul trebuie să se făcut, și nu de impulsul orgolios al
le răspundă și să ofere un suport debaraseze în mod programatic de pozei condescendente, e nevoie
ideatic și afectiv cititorului speciali- prudență, trebuie să aibă forța de de existența unui „magistrat ano-
zat. Se va reuși acest lucru numai în a-și proclama cu tărie propriul gust nim”. Neimplicarea prea personali-
măsura în care ea va fi permanent estetic, pe care să-l așeze în centrul zată în obiectul de studiu conferă
actualizată, va fi privită într-un pre- judecăților sale de valoare: „Criticul autoritate judecăților critice. Dar
zent etern, făcîndu-se o desăvîrșită trebuie să-și spună cu limpezime este necesară o autoritate a opini-
abstracție de momentul creației părerea despre opera discutată. ei, și nu o trufie personală.
sale: opera există numai în măsura Analiza oricît de amănunțită, com- Critica promovată de Nicolae
în care ne comunică ceva familiar parația, stabilirea de filiații erudite Manolescu propune o priză di-
și important, acum, în acest mo- nu pot suplini judecata de valoare, rectă cu obiectul, deci „un limbaj
STEAUA 11-12/2019

ment, nouă, cititorilor ei de azi. aceasta rămînînd fundamentală. pretențios și confuz de analiză ne
Sîntem astfel la un singur pas Cine evită să se exprime asupra îndepărtează de literatură”; ex-
de ceea ce s-a numit de-a lungul valorii unei cărți nu e critic”. presia gongorică și fals-pretenți-
anilor, aprobator sau reprobator, O altă trăsătură care i se cere oasă îți înstrăinează publicul: „Un
„critică artistică”. Atîta vreme cît cri- este perseverența. Doar ritmica critic bun se cunoaște mai puțin
tica reprezintă „o intuiție originară, prezență la post, în foișorul ana- după numărul cuvintelor folosite
dezvoltată ulterior” în legătură cu lizei săptămînale, conferă în mod decît după precizia lor. [...] Critica
o anumită operă, înseamnă că „a treptat autoritate și credibilitate nu este bogăție stilistică, ci eco-
comunica o emoție e totuna cu a actului său. Picătura chinezească a nomie și, la urma urmelor, stilul
o putea produce din nou, și atunci intervenției personale, subiective, criticii nu ține atît de podoabele
10

criticul trebuie să fie un spirit umple de obiectivitate ansamblul ei, cît de idee. Criticul ar putea fi
definit drept un cititor care știe să desprinde a posteriori, ce-i drept, instanță de judecată. Pentru a-și
pună, de la început, punctul pe i”. și în acest caz ne putem întreba la păstra credibilitatea, extrem de
Cronica literară necesită rapidi- ce folosesc de fapt. [...] Folosește greu cucerită, prin tenacitate, in-
tate și concizie a cuprinderii între- structuralismul ca un instrumentar tuiție corectă și gust artistic, dove-
gului care se studiază, precum și metodologic? Probabil. Iar dacă dite în repetate rînduri, cronicarul
o tranșantă judecată valorică. Deci e așa, să nu-l disprețuim, dar nici trebuie să dovedească o impeca-
ea nu se poate împăca armonios cu să nu-l absolutizăm, crezînd că ne bilă moralitate deontologică, tre-
experimentele din cîmpul criticii oferă mai mult decît mijlocul teh- buie să treacă peste cercurile sale
literare, cum sînt structuralismul, nic. Să apelăm la el ca la un robot de prietenii sau antipatii din viața
hermeneutica etc., care oferă doar sau ca la un computer”. socială. „Dacă talentul literar al
o anumită porțiune de analiză și, Prin neaderarea la o specifică criticului e indispensabil, în cea-
mai ales, sînt private de perspectiva modalitate de analiză a textului laltă noțiune, de profesionalitate,
axiologică asupra obiectului. literar și prin adaptarea lecturii la intră, ca factor constitutiv, onesti-
Aceste discipline trebuie privite gusturile, experiențele precedente tatea. Critica are o latură estetică
mai ales ca instrumente auxiliare, și spiritul critic ale cronicarului, se și o latură morală. Nu ajunge să
dar în nici un caz drept remedii obține o perspectivă mereu nouă apreciezi corect valoarea: trebuie
universale: „Critica, avînd neapărat și mereu surprinzătoare a comen- să ai capacitatea de a o susține în
și o latură tehnică, pe care structu- tariilor, se dobîndesc simpatia, orice condiții”.
ralismul a pus-o bine în evidență, atenția și încrederea publicului. Istoria literaturii române con-
riscă să se închisteze dacă își Iar acest lucru este important, de- temporane se poate scrie doar
ignoră menirea de meditație es- oarece cronica literară aspiră la un așezînd în prim plan activitatea
tetică asupra omului (și implicit a țel superior educativ. („Știind să ci- de triere, clasificare și ierarhizare
socialului). Nu cred în viitorul unei tească, un critic învață și pe alții să pe care a desfășurat-o cel mai
critici care nu este fundamental citească.”) Mai mult, criticul deter- semnificativ critic al perioadei,
antropologică. Îndoiala mea cu mină evoluția ulterioară a literatu- săptămînă de săptămînă, în cele
privire la structuralism o întîlnește rii, “influențează literatura însăși”. mai importante periodice cultu-
în acest punct pe a tuturor celor Ca să nu mai vorbim de cruciala rale ale vremii, Contemporanul
care (mai ales sub raport filosofic) importanță de natură sociologică (pentru anii ‘60) și România litera-
i-au reproșat deplasarea atenției a activității sale: „Drumul spre ră (pentru anii ‘70 și ’80).
de la problemele omului în artă la consacrare și manual de școală al
acelea ale unei simple tehnici (fie tuturor operelor trece încă, la noi, [Pasaje din studiul monografic
ea și specifică)”. „Structuralismul nu prin cronica literară”. Criticul literar Nicolae Manolescu,
poate pretinde că ne oferă rețete Iată deci tot atîtea premise ed. I, 2003, ed. a II-a, revăzută și
pentru o disciplină a spiritului, arta, teoretice, care fac din cronicarul adăugită, 2009. Toate trimiterile
care nu se scrie după rețete: el și le literar prima și cea mai autorizată bibliografice se găsesc în volum.]

Portret fãrã ramã

(Mic exerciþiu de admiraþie)
STEAUA 11-12/2019

Vasile Igna

Î n Fragmente dintr-un jurnal, care

încheie cea de-a șaptea carte a
Temelor (Desenul din covor, 1988),
stilul lui Cioran îmi face o plăcere
aproape fizică”.
Mutatis mutandis, este exact
veac, pe marele eseist, critic și
istoric literar. De bună seamă, nu
pot face abstracție de întâlnirile
Nicolae Manolescu scrie: „Năuc, sentimentul care mă încearcă directe, fascinante chiar și atunci
11

răsfoiesc Exercises d’admiration și citindu-l, de peste o jumătate de când s-au petrecut în împrejurări
 mai puțin confortabile, dar nu ele supun, decât aleator și nu până Arca lui Manolescu e construită
sunt hotărâtoare pentru modes- la capăt, capriciilor instinctelor. din lemnul tare al afectivității
tul meu exercițiu de admirație. Arhetipalul „desen din covor” in- raționale și are rostul de a asi-
Nicolae Manolescu este o dică nu doar drumul de urmat, ci gura supraviețuirea. E adevărat,
instituție, iar instituțiile, mai ales și accidentele de parcurs. criticul nu are familie, dar is-
când au ca temelii „cititul și scri- Pe cât de exigent cu semenii toricul își poate întemeia una,
sul”, nu sunt construcții abstracte, și cu el însuși, Nicolae Manolescu ignorând legăturile de sânge,
ci edificii cu cărămizile la vedere. e, cel mai adesea, de o curtoazie înlocuindu-le cu certificate de
Au contururi recognoscibile și bonomă, ironică și circumspectă, naștere, sau de adopție, cu pece-
funcționează după legi care, pa- deoarece admirația lui pare a fi te invizibilă. Sigur, Noe și familia
radoxal, își pot schimba aliniatele temperată de o acedia ce izvo- sunt printre aleși, dar alese sunt
și paragrafele, dar își păstrează răște din conștiința că, luată ca și viețuitoarele bune de prăsilă,
esența și finalitatea. Sub cupola etalon absolut, frumusețea (ca și cele ce pot întreține iluzia și pot
lor se pot adăposti multe, dar nu moartea) e irepetabilă, oricât de asigura sămânța perenității sau
orice, deoarece pe frontispiciu nu nesfârșite îi sunt metamorfozele, mugurii unui nou început. Drept
scrie Lasciate ogni speranza, ci Hic oricâtă trudă ar ascunde iluzia urmare, Legământul pe care-l fa-
sunt leones! spontaneității și oricât otium ele- ce criticul/istoricul se întemeia-
Încă de acum peste treizeci de gans ar încorpora proiectele în- ză nu doar pe strădania sa de a
ani, după lectura Arcei lui Noe, delung premeditate.Timiditatea descifra, a clasifica și a alcătui ar-
aș fi vrut să-l întreb pe Nicolae sa, reală, deși abil ocolită, e orgo- bori genealogici, ci și pe nevoia
Manolescu cum ar scrie, dacă ar lioasă, mascată de frecventarea imperativă de a arăta, a întreține
scrie azi, un roman? (Trec pes- agorei și frenezia acțiunii. Iată de și a cultiva rădăcinile sănătoase
te faptul că l-am auzit deseori ce, „aventura” sa politică și diplo- și ramurile promițătoare de rod.
povestind că, în adolescență, matică (absolut remarcabile, cu Generozitatea lui e izvorâtă din
scrisese „un maldăr de povestiri, tot caracterul lor „irațional”) nu admirație, rezerva din luciditate,
de romane și de piese de teatru”!) au fost simple accidente, ci pre- contestația din confruntarea
Aș fi fost curios să aflu, de pildă, lungiri firești ale propriei vocații celor două. Cu sau fără voia lui,
cât anume din impasibilitatea și expresia, coagulată în timp, moara macină și capodopera, și
funciară a romanului doric, din a unei istorii personale în care mediocritatea.
„psihologismul” ionicului sau din nedreptatea și suferința morală Relația lui Nicolae Manolescu
dominația cvasirepresivă a do- au avut nu doar rol de catalizator, cu literatura română e una de
ricului s-ar regăsi într-o ideală ci și de busolă. (În paranteză fie cosangvinitate, iar istoria familiei
„construcție filigranată”, sub care spus, nu cred că iubește „giruete- sale de spirite are strămoși de
să nu curgă, precum în Dublinul le”) Aspirația sa de a rămâne egal necontestat (Titu Maiorescu, E.
lui Joyce, „fluviul homeric”, ci să se cu sine însuși și de a nu se falsifica Lovinescu, G. Călinescu), dar și
strecoare sinuos, dar irepresibil, („lectura infidelă” e un program, și erezi risipitori, adeseori contes-
undele unui râu de câmpie (Oltul, nu o virtute) demonstrează, dacă tatari de testamente și codicile.
Mureșul, Someșul sau, la rigoare, mai era nevoie, că marile iubiri Passons!
Dâmbovița)? sunt doldora de infidelități, că nu Marea sa Istorie critică e inesti-
Nu mi-l închipui scriind Bietul există nici gusturi, nici judecăți mabilă și inconturnabilă nu doar
Ioanide, ori Adela ori, și mai puțin, infailibile. Pe cele care sunt (sau pentru că autorul ei n-a încetat
Mite sau Bălăuca,în care „corpul se pretind a fi) astfel, le respinge nicio clipă să facă critică, ci și
genealogic” este evanescent, instinctiv, deoarece simte că au pentru că e perfect conștient de
spontaneitatea sugrumată, na- în ele ceva din miezul amar al riscuri și, în cunoștință de cauză,
turalețea suspectă și fastidioasă, eternității: refuză nuanțele și anu- acceptă să dea seama de urmările
STEAUA 11-12/2019

morala când ostentativă, când lează reîntoarcerile! faptelor sale.

pusă sub obroc. Aș înclina, mai De aceea, mi se pare că, Ea nu încununează o Operă,
degrabă, spre pedagogia subtilă alături de desenul din covor, ci consolidează, ipso facto, o
propusă în Femeia din vis sau în cealaltă metaforă integratoare posteritate.
Julien Green și strămătușa mea, a operei sale este arca. Cea a
unde preferința autorului mi lui Noe a fost construită înainte
se pare că merge spre fantezia de Potop, dar „desenul” ei n-a
(totuși, moderată!) ce suplinește fost pre-destinat, ci imaginat de
biografismul excesiv, iar „secre- un Creator care își asumase nu
tele vieții” trăiesc în armonie cu doar proiectul, ci și consecințele
12

inteligența și reflecția, și nu se punerii în operă. Asemenea ei,

 Criticul
Victor Cubleșan

C are ar fi primul cuvînt pe

care ai să-l așterni pe pagi-
nă atunci cînd vei scrie despre
proiectat cel mai rar, zona în care
cei mai puțini îl plasează fără a face
în prealabil amendamente. Și totuși
parte criticii, tînjesc, deloc mascat,
după confirmarea critică și cano-
nică prin intermediul unei istorii
Nicolae Manolescu la 80 de ani? este postura în care a reușit, cred, să literare cu valoare de biblie scrisă
O primă frază reușită mi-a permis impună o atitudine benefică pen- de o personalitate cu alură de pro-
întotdeauna să construiesc un text tru literatura noastră. Contribuțiile fet. Nu pot decît să constat că oricît
de care să fiu mulțumit. Iar o frază sale aici, conceptele discutate, de multe i s-ar reproșa sau nega lui
bună începe cu o idee puternică, curentele disecate, instrumentele Nicolae Manolescu, nimic nu pare
începe cu un subiect pertinent. Am judecate și mai ales atitudinea de- să schimbe trendul general. De alt-
fost tentat pentru un timp să încep gajată din raportarea la canoanele fel, acesta este poate aspectul cel
cu cronicarul Nicolae Manolescu. teoretice a fost făcută întotdeauna mai important. Nicolae Manolescu
Desigur, pentru că e zona mea de cu simplitate și eleganță, iar mai s-a aflat de nenumărate ori în situa-
comfort, zona care îmi place și în ales fără încrîncenare. Faptul că în ția de a fi minimalizat, negat, igno-
care mă recunosc. Dar, mai ales, literatura română recentă a primat rat sau de-a dreptul jignit de alte
pentru că de la primele texte publi- aproape întotdeauna discuția des- voci critice. O istorie a disputelor
cate, Nicolae Manolescu s-a iden- pre valoarea unui text și abia în se- mici și mari în care a fost implicat
tificat practic cu această postură. cundar integrarea acestuia în grila ar presupune un tom voluminos.
Nu este niciun fel de exagerare și unei gîndiri teoretice îi datorează Or, tocmai această relație reliefea-
niciun fel de laudă fără susținere în destul. Prevalența receptării esteti- ză un aspect important. Nicolae
a spune că cel mai influent cronicar ce în fața dogmatismului canonului Manolescu a impus aproape întot-
din literatura noastră în ultimii șai- teoretic este o atitudine firească. deauna agenda discuției literare.
zeci de ani este Nicolae Manolescu. Dar acceptarea acestui firesc i se Fie prin afirmații, fie prin atitudine,
Chiar și după ce a încetat să mai datorează în bună măsură. fie prin atacurile ale căror țintă era.
țină rubrica săptămînală, chiar și Normal ar fi fost, desigur, să Iar a impune subiectul înseamnă
în perioada în care renunțase la încep cu istoricul literar Nicolae în bună măsură și a dicta agenda.
cronica literară. Rămăsese refle- Manolescu. Acum, cînd se pregă- Privită în perspectivă, activitatea lui
xul de a întreba oare ce ar fi spus tește reeditarea Istoriei critice a Nicolae Manolescu devine reduc-
Manolescu despre această carte? literaturii române. 5 secole de litera- tibilă (deși sensul este unul de ex-
sau păcat că nu a scris și Manolescu tură, într-o ediție revăzută și adău- tindere, nu de comprimare) la cea
despre această nouă apariție. Era gită, subiectul va face prim-planul a conturării și validării unui canon.
deja format un mecanism în care presei culturale. Și nu atît pentru Canonul de azi al literaturii române.
validarea receptării critice avea că este un eveniment generator Desigur, un canon nu se fabrică, se
nevoie de opinia cronicarului de la de dispute și reproșuri (previzibil descoperă, dar cel care ține lanter-
România literară. I s-a reproșat – și se vor relua discuțiile de la prima na este cel care hotărăște unde va fi
i se reproșează – că nu de puține ediție legate de cine este inclus și orientată lumina. Poate, într-un fel,
ori s-a înșelat. Că a elogiat exagerat cine nu), cît pentru că efectiv este aceasta este una dintre moștenirile
STEAUA 11-12/2019

cărți care aveau să se dovedească cea mai importantă istorie literară definitorii care rămîn în urma sa.
mult mai puțin relevante decît pre- românească pentru toată perioada Dar, după atîtea rînduri arun-
conizase, că a minimalizat altele postbelică. Nu există multe lucrări cate destul de superficial, îmi dau
care aveau să rămînă ca repere. Dar de acest gen, iar, oricît de lăudabile seama că primul cuvînt pe care ar
asta ține de condiția criticului pe și serioase ar fi acestea, Istoria... lui fi trebuit să-l aștern pe hîrtie este
care Manolescu a acceptat-o și și-a Manolescu este cea care a reușit să criticul. Cuvîntul acesta care are
asumat-o cu o franchețe pe care o conteze. Este singura care are par- conotații atît de largi și care suma-
regăsim în cazul puținor confrați. te de o raportare comparabilă cu rizează atît de bine tocmai prin aria
Aș fi putut să încep vorbind Istoria... lui George Călinescu, asta generoasă de acoperire. Cine este
despre teoreticianul literar Nicolae într-o literatură în care toată lumea, Nicolae Manolescu în România
13

Manolescu. Este postura în care e de la autori la cititori, nelăsînd la o anului 2019? E Criticul. 
STEAUA
Text de Gelu Hossu
poeme de Aurel Rãu
7o

Aurel Rău, Dinu Flămând, Adrian Popescu la FICT, 2014

 Revista Steaua
între politică literară
și literatură politică
VI: 1982-1989
Gelu Hossu

„A nul 1953 trecuse cu schim-

bări. Un deces fastuos, de
mondiale consecințe, un festival
putea exprima vreodată realitatea
pe „șleaul” ei. Cenzura de azi poate
aplica pe textele unor numeroși
în tezism”. În același număr, Adrian
Popescu transcrie o valoroasă dis-
cuție cu criticul italian Armando
mondial aducând spre Carpați autori contemporani, fără teama Gnisci despre Neoavangardă – post-
păsări umane din toată lumea, de a greși, ștampila „Produs de avangardă – transavangardă. Două
deplasări de fronturi de aer. Steaua”. titluri aparent contradictorii des-
Redactor șef nou...”, nota Aurel 1982. Ediția lunii ianuarie a chid ediția lunii mai: Democratizarea
Rău în 1984, la a 30-a aniversare anului 1982 este deschisă de arti- culturii (Aurel Codoban) și Cultură și
a Stelei în formă pură, „nealterată” colul politico-ideologic Orizonturi socialism (Steaua), democratizarea
de proletcultismul timpuriu al noi, plasat sub un tablou cu soții căpătând aici sens de vulgarizare.
Almanahului literar. Desigur, eve- Ceaușescu înconjurați de un grup Corin Braga debutează în iu-
nimentele puteau fi descrise mai de pionieri voioși. În numărul nie cu Imaginar și halucinatoriu în
„pe șleau”: «În anul 1953 a murit din februarie, Constantin Noica proza lui Eminescu, articol plasat
Stalin, la București s-a desfășurat perorează Despre limitele insului în proximitatea celui semnat de
Festivalul Mondial al Tineretului, și limitațiile arheului, locuința (ca Dimitrie Vatamaniuc, Eminescu,
iar Almanahul literar și-a schimbat spațiu și ca spirit) devenind în vi- Locke și Montalembert. Pe o pa-
numele și redactorul șef...». ziunea filosofului un caz particular gină de la mijlocul revistei, Vasile
Am fost nevoit în acest an, al limitei și limitației. În martie, Ion Fanache închide paranteza pen-
2019, în vreme ce realizam revista Dumitriu-Snagov reușește, între tru un vechi colaborator trecut
revistei Steaua, să ascult/citesc două deplasări la Vatican, să scrie la veșnicia literelor: Iosif Pervain
câteva din comentariile literare de- un articol pentru Steaua: Roma (1915 - 1982). În ediția lunii iulie,
dicate operelor pe care diriguitorii – itinerar românesc. Pe alte două Horia Stanca amintește cititorilor
ministeriali ai literaturii române pagini, Andrei Marga „dialoghează” cum era Clujul acum 60 de ani, iar
le-au ales în scopul bacalaureării cu Wittgenstein despre Limbaj, Nicolae Manolescu transformă
tineretului țării. Am avut o mărun- semnificație, interacțiune. În ediția Descoperirea Americii într-o Temă.
tă revelație: în decursul existenței lunii aprilie, scriind Despre proza Mircea Popa readuce cititorul din-
sale, Steaua a creat un meta-limbaj „de curaj”, Adrian Dinu Rachieru coace de ocean, publicând un in-
care s-a înrădăcinat în comentariul observă că „îmbogățindu-și lista terviu cu afaceristul-protocronist
STEAUA 11-12/2019

literar clandestin al „orelor în parti- bibliografică, autorii înoată prin Iosif Constantin Drăgan: Vorbim
cular”. Nu e puțin lucru! Mai mult, truismele unei problematici de- de Europa, vorbim de România.
în acest demers al revistei revistei acum bătătorită, neputând depăși Numărul 8 aduce între coperțile
Steaua, nu de puține ori am suferit inerțiile tematice”. Astfel, conside- revistei Un definitoriu fenomen
scrântiri, luxații și fracturi de logică rând că „politizarea literaturii (ca socio-cultural, Festivalul național
în înțelegerea substratului cronicii reflex al politizării cotidianului) „Cântarea României”. Începând cu
literare publicate. Acest limbaj „cu este de ordinul evidenței”, autorul numărul 9, Ion Dumitriu-Snagov
cifru”, izvorât din nevoia de a ocoli susține că, prin continuarea temei transformă Roma – itinerar ro-
cenzura, a produs un curent literar „obsedantului deceniu”, Marin mânesc în serial, tratând două
specific stelist, un gen de eseu care Preda, D.R. Popescu, Augustin exiluri cu sensuri opuse: Ovidiu și
15

exprimă mult mai mult decât ar Buzura și Ion Lăncrănjan „sfîrșesc Inochentie Micu-Klein.
 În grupajul Clujul literar și artis- poetul beneficiind și de o tra- Adameșteanu (Jurnalul profesoru-
tic din numărul 10, Nae Antonescu ducere în limba italiană: „Cosa lui Mironescu). La împlinirea a 65
intervievează câțiva jurnaliști care bramo per te dolce Romania/ de ani de la Marea Unire, Ion Buzași
au trecut prin redacțiile publica- Madre di glorie che nostalgiche evidențiază Contribuția Blajului la
țiilor românești de după 1918. ama?”. În paginile rămase, Ion eveniment prin două personalități
Horia Stanca, la Națiunea română: Pop recenzează apariția Nichita greco-catolice: Alexandru Ciura
„Eram salariat în redacția ziarului Stănescu: noduri și semne, eviden- și Augustin Caliani. 13 decembrie
în care debutasem odinioară […] țiind familiaritatea poetului cu 1983: „Ah veniți-vă/ și muriți-mă”
și apărea zilnic în formatul mare sacrul: „Cum știți cu toții, căzusem citește Aurel Rău din testamen-
al ziarelor bucureștene”. Corneliu de pe cal/ și nemișcat stăteam în tul literar al lui Nichita Stănescu.
Albu, la Patria: „Cele patru pa- iarbă șiroind de sânge,/ când nim- „Pasărea a murit în zbor”, citează
gini dintr-o lună, format mare, fa pură ce nu știe-a plânge/ trecu Adrian Popescu din lirica marelui
echivalau cu o revistă de 32 de pe lângă mine”. În martie, Nicolae defunct. „La despărțirea de Nichita
pagini, format mic”. Bucur Țincu, Manolescu introduce Broasca, Stănescu adăugăm din partea
la Țara noastră: „a apărut mai întâi șoarecele și determinismul printre Stelei semnul de prețuire și dra-
la Cluj, între anii 1922 – 1931, în Temele sale, Nicolae Steinhardt goste pentru un poet dintre cei
format de carte, de 32 pagini nu- „recită” din Poezia multiformă rari”, încheie Adrian Popescu.
mărul”. Petre Nistor, la Tangenta a lui Teohar Mihadaș, iar Ana 1984. În ianuarie 1984, Liviu
și Caleidoscop: „În perioada inter- Blandiana îi oferă „drepturi de Rusu aplică o recenzie înțepătoare
belică a existat în Cluj o mișcare autor” traducătorului William M. volumului Teme Hegeliene, publi-
avangardistă destul de serioasă. Murray: You haven’t forgotten the cat recent de Liviu Petrescu. Iritat
S-a crezut mult timp că numai în language of green. Din ediția lunii încă din titlu (Iarăși Maiorescu și
Capitală avangardismul a prins aprilie se desprind câteva titluri: Hegel), Liviu Rusu susține că „mer-
rădăcini, ceea ce evident este o Cubismul – o stare de spirit (Viorica gând fidel pe urmele lui Vianu”,
eroare”. Avangardism în format Guy Marica), Nivelele fantasti- Liviu Petrescu este într-o mare
mic sau mare! Forme fără fond! cului (Mircea Muthu) și Învierea eroare când afirmă că Maiorescu
8 octombrie 1982: sindicatul (Ruxandra Cesereanu): „Să facem își trage seva din filosoful german.
polonez „Solidaritatea” este scos poezie, deci./ Îi spun răspicat tatii În același număr, Ruxandra
în afara legii. Pe prima pagină a că-s nu doar/ ceea ce vreau să fiu/ Cesereanu tratează Euthanasia
ediției din decembrie, redacția și el îmi duce capul împănat la la Eminescu drept „formă a aspi-
Stelei îndeamnă la Unitate în masa cuvântului”. rației spre absolut”. În articolul
conștiință și acțiune, însă cu câ- Ediția din mai cuprinde un stu- De la soborul cel mare din 1744
teva nuanțe: „Socialismul nu e diu semnat de Ion Taloș despre la Marea Adunare Națională din
nivelator de valori...”. Adevărat! Miorița și vechile rituri funerare la 1918 publicat în ediția din fe-
Socialismul le elimină pe cele români și o traducere în italiană bruarie, Ion Lungu aplică istoriei
incomode. Astfel, în articolul-in- a lui Nichita Stănescu, „Io so tutti bisericii românești din Transilvania
terviu Unirea Transilvaniei cu Țara, i tuoi tempi, tutte le movenze,/ „rețeta Daicoviciu”: concluzia o
Ion Isaiu consideră că doar Vasile tutti i tuoi profumi...”. Primele do- formulează Partidul, istoricul este
Goldiș și Ion Clopoțel sunt per- uă pagini a lunii iulie sunt rezer- responsabil doar cu argumentația.
sonalități marcante ale momen- vate Mesajului tovarășului Nicolae În articolul Împlinirea visului de
tului 1 Decembrie 1918. Nu este Ceaușescu adresat Uniunii scriitori- generații, Gelu Neamțu „îndrăz-
întâmplător titlul articolului care lor din R.S.R. cu prilejul împlinirii a nește” să-i amintească pe George
urmează: Rezolvarea problemei 75 de ani de la crearea „Societății Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop,
naționale, o constantă a socialis- Scriitorilor Români”. În august, Al. Alexandru Vaida-Voevod și Iuliu
mului românesc. Rezolvare prin Cerna Rădulescu rememorează Maniu. În ediția lunii martie, Liviu
STEAUA 11-12/2019

eliminare! Cum a apărut pamfletul „Baroane”, Petrescu răspunde atacului lui

1983. Începând cu luna ianua- iar Constantin Cubleșan disecă Liviu Rusu din luna ianuarie prin-
rie a anului 1983, paginile cu arti- lirica lui Domițian Cesereanu: tr-O lecție de logică: „Ei bine, da, de-
cole politico-ideologice și poezie Celălalt. și mă număr printre foștii discipoli
angajantă se înmulțesc: Spiritul Cuprinsul numărului din sep- ai profesorului Liviu Rusu, mărtu-
revoluționar, Partidul Comunist tembrie enumeră Trei zile fierbinți risesc că – în materie de filosofie
Român – forță a națiunii, Un om ale toamnei clujene, vizita cuplului și istorie a culturii românești – mă
printre oameni, Înaltă prețuire Ceaușescu în județ. În numărul voi arăta înclinat să pășesc mai cu-
internațională. Rămâne totuși su- 11 strălucesc două semnături rând pe urmele lui Tudor Vianu...”.
ficient spațiu pentru obișnuitele feminine: Irina Petraș (Junimismul Aurel Rău deschide registrul
16

articole dedicate lui Eminescu, în Transilvania) și Gabriela apolitic al ediției din aprilie cu
Actualitate și istorie sau „Steaua” Cărtărescu urcă La cea mai înaltă schimbarea la față a poeziei, Vasile
(fără „Almanahul literar”) 30, pre- ficțiune a lui Florin Iaru, iar Ion Fanache sărbătorește „momentul
zentând cifrele rotunde demne Buzași coboară în istorie 230 de resurecțional” al intrării poetului
de sărbătorit: 30 de ani de la ani de la deschiderea școlilor din în literatura română. În pagina
schimbarea numelui, 35 de ani Blaj. Pagina 54 este consacrată următoare, poveștile lui Salman
de la prima apariție, 450 de nu- ultimelor Însemnări despre Dacia. Rushdie sunt privite de Ioan A.
mere etc. În luna mai, Gheorghe În pagina următoare, Aurel Rău Popa în regim de Realism și exo-
Grigurcu recenzează Jurnalul de la varsă o Lacrimă pentru Hadrian tism. Câteva titluri ies în evidență
Păltiniș, trecând cu subtilitate de Daicoviciu. În același număr, în numerele 5 și 6: Proza noului val
la filosofia lui Hegel la anecdota Marta Petreu încearcă să ducă la (Ion Simuț), Noi orientări în proza
de tip almanah: „La prânz, când bun sfârșit câteva Teze netermina- contemporană (Irina Petraș),
ieșeam cu Noica de la cantină, în te, în special cea a timpului sufle- Limita dintre regnuri (Ioana Em.
ușă ne salută un zidar: «Vă tot văd tesc scriitoricesc: „Ce se întâmplă Petrescu), Blaga, trecere-petrecere
pe aici de la o vreme, îi spune el lui cu un personaj literar când acesta (V. Fanache), Romanul ca „tipar
Noica. Pesemne că sunteți frizerul nu mai are viitorul ca obiect al al vieții” (Mircea Muthu), Nicolae
stațiunii?»”. În iunie, Ruxandra speranței? […] Când timpul viitor Breban și personajele-vacuum
Cesereanu produce al doilea există, dar îi este mutilată numai (Corin Braga). În contrapondere,
episod eminescologic, de această dimensiunea speranței/așteptă- numărul din iunie este rezervat
dată mai puțin radical, euthana- rii, personajul devine personaj „bătrânilor” revistei: Modest
sia fiind înlocuită cu Somnul la literar, iar autorul său, pe măsura Morariu, Aurel Gurghianu, Victor
Eminescu. propriului talent, devine [...] un Felea, Ion Oarcăsu, Aurel Rău,
Numărul 7 al anului 1984 potențial candidat la nemurirea Leonida Neamțu, Nae Antonescu,
abundă în articole cu conținut omenească”. Numărul din no- V. Fanache, Teodor Tanco.
ideologic patriotard: Chezășie iembrie este redactat sub zodia Pe prima pagină a ediției din iu-
a viitorului patriei, Revoluția din politico-ideologică a Congresului lie, redacția Stelei anunță: Tovarășul
august 1944 – corolar al luptei al XIII-lea al P.C.R. Ediția din Nicolae Ceaușescu a fost ales mem-
antifasciste și antiimperialiste a decembrie este salvată de Trei bru titular și președinte de onoare
poporului nostru, Patru decenii de întâmplări cu obiecte, relatate de al Academiei Republicii Socialiste
transformări revoluționare etc. În Nicolae Manolescu. Criticul jon- România. În partea de jos a foto-
ediția din august sunt demne de glează cu realitatea și ficțiunea pe grafiei din care zâmbește proaspă-
pomenit două recenzii semnate seama unor umbrele și brichete tul „academician”, este publicată
de Mircea Muthu și Ioana Bot care apar și dispar din preajma telegrama de felicitare din partea
la volumul recent al lui Mircea proprietarilor. Uniunii Scriitorilor. Câteva pagini
Nedelciu, Zmeura de câmpie. 1985. Pornind de la vorbele ale numărului din septembrie
În cadrul Temelor numărului 9, lui Caragiale, „Cel mai greu lucru sunt dedicate Centenarului Iuliu
Nicolae Manolescu intuiește pentru un român care știe citi e Hațieganu. Sunt reproduse trei fo-
drumul literaturii următorului să nu scrie”, Nicolae Manolescu își tografii inedite, dintre care una cu
cincinal: Balaurul și șopârla. formulează în numărul din ianua- Iuliu Hațieganu, Grigore Benetato,
Balaurul, ca personaj politic, șo- rie propria butadă: „Dacă într-o zi Liviu Rusu și Mihai Iubu alături de
pârla, ca formă literară. În aceeași n-aș mai putea scrie, aș înceta în echipa de fotbal Universitatea:
ediție, redacția Stelei încearcă aceeași clipă să citesc”. În numărul Luca, Medrea, Dascălu, Jifcovici,
să intre În actualitatea literară și 2, Ruxandra Cesereanu semnează Coracu, Bretoteanu, Țăranu,
să obțină răspunsuri la chestio- A cincea grimasă, iar Irina Petraș Costea, Dumitraș. În numărul 10,
narul trimis scriitorilor încă din pune în funcțiune Mașina de George Pruteanu se întreabă „Ce
primăvară. „Există o carte care vă produs interpretări în „varianta este amorul?...”, Nicolae Steinhardt
STEAUA 11-12/2019

obsedează?”. „Sunt scriitori care românească” a Numelui tranda- își manifestă Bucuria fiindului,
lipsesc pe nedrept din manualele firului. Nae Antonescu încheie bucuria filosofării, iar Marta Petreu
școlare? Dar intruși?”. „Indicați ediția Cu Ștefan Manciulea la 90 de găsește la Hegel și mișcarea
20 de cărți pe care le considerați ani, un articol dedicat istoricului recunoașterii „cea mai frumoasă
fundamentale în cultura română”. blăjean. Ediția lunii martie găseș- și completă pagină despre eterna
„Există un mare scriitor contem- te spațiu tipografic pentru cele poveste a iubirii”. În noiembrie,
poran care nu v-a convins?” etc. două variante ale Supplex Libellus Horia Bădescu închide Un veac de
Răspunsurile sunt ocolitoare, im- Valachorum. Autori: Ion Vlad și clasicism, iar Ion Șeuleanu poartă
personale și lipsite de curaj. Frica Ioan Aurel Pop. un Dialog cu profesorul american
s-a instaurat în arterele literaturii Într-un articolul publicat Harry A. Senn de la Pitzer College,
17

române. În numărul 10, Mircea în aprilie, Mircea Dinescu și Claremont, California. În ultima
 ediție a anului 1985, Ion Cristofor Steaua cu numărul 8 găsește Acuzațiilor formulate de or-
amintește cititorilor că Nicolae Un loc pentru Ioan Alexi, numit ganizațiile occidentale împotriva
Labiș ar fi împlinit 50 de ani. „cărturar orădean”, calitatea de încălcării drepturilor minori-
1986. Ediția lunii ianuarie episcop greco-catolic fiind prohi- tăților și încercării de sistema-
păstrează structura anilor prece- bită. „Cu adevărat «veniți și vă voi tizare a satelor, Ceaușescu le
denți: sectorul politico-ideologic, face pescari de oameni» pare a fi răspunde în Ședința comună a
registrul eminescologic, aria zis Maria Constantinescu...”, notea- consilierilor oamenilor muncii
Cronicii literare, sertarul cu Cărți ză Nicolae Steinhardt în debutul de naționalitate maghiară și
și paleta Plastică. În februarie, articolului Pescuirea minunată. În germană. Stenograma este pu-
Corin Braga descoperă alături numărul 9, Lydia Lucidi Drăganu blicată pe primele 15 pagini ale
de Nichita Stănescu, simbolismul traduce un fragment din Epistola lunii martie. Pe alte șase pagini,
privirii, Nicolae Manolescu rămâ- III: „Tu sei Mircea?/ Si, potente!/ după o scurtă indroducere sem-
ne în căutarea Femeii din vis, iar Sono qui’che a me t’inchini...”. În nată de Dimitrie Vatamaniuc, este
Ion Simuț invită la Satiră și umor ediția lunii octombrie, Ion Buzași reeditat articolul lui Eminescu
cu I.D. Sârbu. În martie, Adrian reface legătura firească dintre din Telegraful român, Românii
Marino debutează în serialul Arta Timotei Cipariu și Astra, Mircea din Ungaria. În ediția lunii mai,
literară, Liviu Petrescu deschide Cenușă redă câteva File din istoria Aurel Rău, Ștefan Pascu, Ion Vlad,
„Jurnalul” unei iubiri din alt veac, unei mari prietenii, Lucian Blaga Mircea Braga, Petru Poantă, Camil
iar Pavel Țugui prezintă aspecte – D.D. Roșca, iar Mircea Handoca Mureșan, Liviu Petrescu, Marian
mai puțin cunoscute din viața lui publică Două scrisori inedite ale lui Papahagi, Alexandru Zub și Eugen
Lucian Blaga: începuturile muncii Petru Caraman. În noiembrie, Irina Uricaru caută legăturile „inde-
sale ca atașat de presă. Lui Aurel Petraș dezvăluie ce se întâmplă cente” existente între Literatură
Rău îi vine Ideea unui dialog pri- Când textul trădează pretextul, și istorie. În pagina 32, Ioana Bot
vind Literatura și medicina, „arte” prezentând o radiografie a umo- aduce Mistrețul cu colți de argint în
ale umanului. Alexandru Căprariu: rului românesc de actualitate. În universul expresiei franceze: „Un
„Principala legătură și similitudine decembrie, Liviu Petrescu execută prince du Levant amoureux de la
dintre medicină și literatură se un raid Printre cărțile anului 1986: chase/ traversait le coeur noir de
află în faptul că amble manifestări O călătorie spre Marea Interioară l’épaisse forêt...”.
superioare ale spiritului omenesc (Romulus Rusan), Manifest pentru În numărul 6, Ruxandra
se apleacă asupra suferinței”. mileniul trei (Adrian Păunescu), Cesereanu psihanalizează visul
Augustin Buzura: „Medicii, cu mo- Ochiul și lucrurile (Andrei Pleșu) etc. gnoseologic la Eminescu, iar
artea biologică mai ales, dar nu 1987. „A devenit o tradiție ca Mircea Muthu notează câteva
numai cu ea; scriitorii, cu moartea la început de an, întregul nostru gânduri Despre istoria mentalită-
psihică”. Eugen Uricaru: „A căuta popor să omagieze pe cel ce ților. În iulie, Maria Vodă Căpușan
un suport, o comparație între cele conduce astăzi destinele patriei surprinde câteva Idei literare din
două forme de manifestare – lite- socialiste. Pentru scriitori este Hermeneutica ideii de literatu-
ratură și medicină – înseamnă să-ți cea mai frumoasă lună a anului, ră, cartea publicată de Adrian
pui o întrebare care nu are nevoie lună în care se sărbătorește, și Marino la Editura Dacia. Numărul
de răspuns. Poate umanitatea, în Ziua Unirii, și aniversarea nașterii 8 scoate în prim-planul ideologic
tot complexul ei de înțelesuri, să Luceafărului poeziei românești”, Un mare eveniment, Congresul
se lipsească de măcar una dintre notează redacția Stelei în primul al III-lea al educației politice și
ele?”. În numărul 5, articolele număr al anului 1987. Printre culturii socialiste. În pagina 50,
politico-ideologice se apropie temele fixate în această frază se Constantin Cubleșan reconstru-
de 100% din total. Iunie readuce strecoară câteva excepții: Leibniz iește o figură a începutului de
procentul la cote „democrati- și lumea cărților (Sidonia Puiu), secol: Pavel Dan – o conștiință
STEAUA 11-12/2019

ce”. Pe două pagini, în oglindă, Un istoric literar puțin cunoscut: artistică. Pagina 21 a ediției lunii
două exprimări non-ideologice: Ioan Rațiu (Ion Buzași). În februa- septembrie este rezervată poeziei
Nicolae Manolescu, „Romanul” rie, Gheorghe Bulgăr militează lui Petre Got, iar următoarele, lui
erotic eminescian, și Ruxandra Pentru un muzeu al Școlii Ardelene, Nicolae Manolescu și lucrării sale
Cesereanu, Actul narcisiac respins Ruxandra Cesereanu analizea- Despre poezie, în viziunea critică
și geniul. Iulie găsește loc pentru ză Fețele unui personaj, Castor a lui Liviu Petrescu. La pagina
doi autori de expresie maghiară: Ionescu, eroul lui Nicolae Breban, Confluențelor, Alexandru Vlad
Cseke Péter (Cu făclia aprinsă și iar Liviu Petrescu formulează o încearcă să înțelegă cum funcți-
frâul liber) și Francisc László (Efigii întrebare pertinentă: „Oare cum onează Portocala cu mecanism de
românești în lumina Centenarului ar fi scris Flaubert dacă ar fi stat la ceasornic în contextul mai larg al
18

Liszt). bloc?”. prozei lui Anthony Burgess și al

literaturii engleze. Numărul 10 personajele regimului Ceaușescu:
cuprinde un fragment din Viața bruta Varlaam, raisonneur-ul
ca o coridă, volumul lui Octavian părtinitor Redman și adaptabilul
Paler, și două recenzii semnate Cristian (în formula tată și fiu).
de Ion Pop și Liviu Petrescu la În privința temei „obsedantului
volumul Epistolar al lui Gabriel deceniu”, Ruxandra Cesereanu ră-
Liiceanu. Desigur recenziile mâne sceptică: „Cât despre cei care
glisează gravitațional spre ge- au trecut prin această Istorie, există
neratorul Epistolarului, Jurnalul doar șansa și speranța nerepetării”.
de la Păltiniș, apărut în urmă cu În numărul din martie, Virgil
patru ani. De altfel, titlurile sunt Mihaiu recenzează producția știin-
sugestive în acest sens: Addenda țifico-fantastică a lui Cristian Tudor
la un jurnal de idei și „Sus, la locul Popescu, Planetarium, iar Mihaela
Păltiniș...”. În articolul „Zgomotul Mudure „translated into English:
liniștei”, Irina Petraș readuce la The woman being not a woman for
suprafață farmecul provinciei, the poet/ but rather taking after
opunându-l „provincialismului” the virile...” (Mircea Cărtărescu).
și „elefantiasisului epic” generat Mai 1988: Modernism/ post- Aurel Rău și Victor Felea (anii ’60)
de centralismul culturii socialiste. modernism. O ipoteză. Cu acest
Pe ultima pagină a numărului din titlu, Ioana Em Petrescu devine o Procesul la recurs deschis de Ion
noiembrie, la rubrica Mențiuni certitudine a curentului Steaua. Brad pentru recuperarea Școlilor
și opinii, un autor anonim se Iunie-iulie: Irina Petraș susține Blajului. Aurel Rău avertizează
arată înspăimântat de „flagranța că medicul și scriitorul Augustin că pe coperta numărului prece-
erorilor de corectură” din presa Buzura realizeză O proză a dreptei dent era afișată între paranteze
literar-artistică, fenomen generat cumpene. De altfel, într-un dialog „cifra 499”, făcându-l astfel atent
de „necunoașterea câtorva reguli cu Viorel Cacoveanu, Augustin pe cititor la „cifra rotundă” a nu-
gramaticale elementare”: dez- Buzura se autodefinește încă din mărului în curs. Satul și cartea
acordurile, virgula între subiect titlu: „Am fost mereu în întârziere, se intitulează articolul de fond
și predicat. „E vorba totuși de în situația de a recupera timp, politico-ideologic al numărului
limba română”, se pronunță la lecturi, informații, călătorii și chiar din februarie, probabil o reac-
final autorul necunoscut. În ediția sentimente”. În numărul lunii sep- ție la înființarea în aceeași lună
lunii decembrie, redacția Stelei tembrie, Petru Poantă descoperă a organizaţiei internaţionale
demarează lucrările proiectului „un caz fără precedent”: „Dumitru „Opération Villages Roumains”,
inițiat de Constantin Noica, Lecții Fărcaș reușește să scoată din pro- care își propune să oprească „sis-
de filozofie pentru cei născuți în vincialism un instrument de mu- tematizarea” satului românesc.
Cosmos. Primul episod, Despre zică populară și să-i impună o no- În martie, Ion Buzași realizează o
marile întruchipări, se dovedește a torietate planetară”. Numerele 10, nouă incursiune În lumea Blajului,
fi și ultimul. La 4 decembrie 1987, 11 și 12 sunt concentrate asupra prin intermediul lui Eminescu, iar
Constantin Noica trece la veșnicia Marii Unirii, în viziunea național- Vasile Dâncu fredonează într-un
cosmosului din care s-a născut. comunistă: Să se facă voia mulți- colț de pagină un Cântec: „Trecut-
1988. Revista lunii ianuarie mii..., Unirea ca ideal și necesitate am dealul/ vorbind cu mine
rămâne în tiparul consacrat. Sub obiectivă la români, Socialiștii însumi,/ gesticulând din mâini,/
egida Înfăptuiri ale prezentului români în lupta pentru unitate visând, sperând/ la nemaipome-
socialist, protipendada culturală a națională etc. În ultimul număr al nitele succese ale vieții...”. În mai,
Clujului își omagiază „Suveranul”, anului, Petru Poantă amintește că analizând-o pe Magda Isanos între
STEAUA 11-12/2019

în vreme ce Mihail Gorbaciov se împlinesc 20 de ani de la prima nădejde și deznădejde, Ion Cristoiu
introduce în U.R.S.S. conceptul apariție a revistei studențești reduce credința și cugetarea la
de transparență socială, glasnost. Echinox, Viorel Cacoveanu publi- nivelul a două „state paralele”. În
O transparentizare a conștiinței că un interviu cu Ioan Alexandru, viziunea autorului, cugetarea ar
încearcă Ruxandra Cesereanu în iar Ion Roșioru invită cititorul în fi dovada supremă că „moartea e
articolul din februarie, Însemnări atmosfera bacoviană de expresie sfârșit definitiv”.
ale romanului actual, trecând în franceză: „Voilà comme il neige Primele pagini ale lunii iunie
sediment politicul fad al literaturii décembre,/ Regarde par ta vitre sunt încărcate cu Mesajul tovarășu-
destinate „obsedantului deceniu”. à toi...”. lui Nicolae Ceaușescu, secretar ge-
Transparentizarea este în fapt 1989. În paginile primei ediții neral al partidului Comunist Român,
19

o limpezire în ceea ce privește a anului 1989, Irina Petraș salută președintele Republicii Socialiste
 România, cu prilejul Simpozionului Cu adevărat, socialismul are pro- liberi! (Irina Petraș), Gustul libertății
omagial „Mihai Eminescu”. O nouă bleme. În 9 noiembrie cade Zidul (Mircea Popa), Dacă voi ajunge
dovadă că geniul românesc este Berlinului. În 16 decembrie începe să trăiesc în anul 2000, (Leonida
condamnat să se supună perma- revoluția în Timișoara, iar cinci zile Neamțu), Gânduri de libertate,
nenței analfabetismului funcțional mai târziu, Mircea Dinescu intră (Petru Poantă), Libertatea cuvîntu-
al politicienilor români. În august, în studiourile TVR. Redacția Stelei lui (Aurel Rău). Coperta numerelor
Valer Hossu și Vasile Ciubăncan este nevoită să retragă materialele 11-12 închide sugestiv cei 40 de
trec în revistă Presa românească pregătite pentru luna noiembrie ani de viață ai revistei: Libertatea
din Nordul Transilvaniei între 1941- și să le cumuleze cu cele ale lunii literaturii – literatura libertății.
1944. Septembrie apare Sub sem- decembrie. Titlurile exprimă entu- Mai sugestivă este însă rămășița
nul „principiului antropic”, recenzia ziasmul momentului revoluționar: unui stilou anonim de pe coperta
Ioanei Em. Petrescu la recenta Întoarcerea în Europa (Adrian exemplarului bibliotecii Facultății
Invenție și descoperire a lui Solomon Popescu), Să trăim în libertate de Litere din Cluj. Un „sau” în drep-
Marcus. Primele nouă pagini ale nu- (Eugen Uricaru), Clujul – un oraș tul cratimei reformulează înțelesul
mărului 10 sunt dedicate Expunerii viu (Constantin Cubleșan), Tirania celor două noțiuni:
tovarășului Nicolae Ceaușescu cu monologului a fost abolită (Viorel Libertatea literaturii sau litera-
privire la problemele socialismului... Cacoveanu), Iată, români, suntem tura libertății?

Poeți lucrâd la alune, Vârstă înaltă

giuvaere de alb și verde.
În acest carusel, de un an, 8 și cu 8 – două semne,
cu alunul. când le înclini,

Poeme Răsfoind un pliant turistic

dinspre infinit.
Sper să treacă
prin an,
într-o noapte în Cernăuți
cu bine,
Aurel Rău N-am văzut cetatea Hotin și cetatea și să-și vadă de drum
Țeținei. singure.
N-am ajuns nici la Prut, la plaja Să urce frumos prin Înălțarea
„Veneția”. Sfintei Cruci
N-am dat nici de pârâul Șovița, și prin Sfinți Dumitru.
unde-ar fi stat Să treacă, la fel, de Sfinții Arhangheli
Un castru roman la hotarul Sciției. și de Sfântul Andrei
Alunul Nu ne-au dus nici la parcul ocrotitorul.
Hurmuzachi, Și de punctul când ziua
Mugurii au ieșit de prin septembrie, Unde au fost găzduiți mai mulți câștigă,
înainte ca frunzele să ruginească, fruntași ardeleni în întrecerea ei cu noaptea.
în alunul După anul revoluționar o mie opt Când Isus Hristos se naște.
ce lucrează, toată vara, la alune. sute patruzeci și opt; Să-și urmeze
Franjuri lungi, încă în creștere, unde a strâns o seamă din cuvintele un rost de spițe din roată,
flori bărbătești, lui, Neculce. de raze în roata celtică.
ce se aprind de pe acum Unde primul
pentru întâlnirea Și nici unde-au jucat teatru Fanny să-și schimbe și partenerul.
cu florile femeiești sfârleze mici, Tardini, Ce să poarte
STEAUA 11-12/2019

de rubin, Pascaly și Millo, în limba română. un alt nume.

microscopice, N-am mers pe Strada Domnească, Două cifre – două semne.
din april, sau pe-un bulevard Flondor Două talii de albine
spre care lin să se verse De unde pleacă în lume Paul Celan. în zboruri line;
și să moară de viori cântând fără strune.
eroic N-am văzut cărțile păzite de Mihai Doi drumeți,
deasupra ierbii. Eminescu licean. să-i primești cu pâine și sare,
Călăuze, ce ne vor trece teferi Dar mă răzbun punându-le pe dar să nu-i oprești la cină!
prin iarnă. toate în acest sonet. Ca, apoi,
Voluntari trimiși de pădurile cel din urmă să ia cârma.
20

din copilărie. (2011) De dragul

unei alte perechi, sub stele. cum cânţi și surori,
Două pahare între pietre preţioase; care nu mai sunt;
cu vin și cu pelin, între patru Evanghelii, un răzbi mondial,
pline. patru puncte din care-ai scăpat
Le port cu grijă cardinale, cu viață;
printre cuarțuri. patrul crucii! „o stafie”
Această rugă, umblând „prin Europa”;
acest descânt. Care spun că am oameni ce nu te văd
existat și femei frumoase,
(15 august 2018) și căutăm încă. „care au fost”.
Vârsta a patra,
Brend Turnul în vârful unui turn.
De unde vezi
Pruna, Drum în sus, „Nelimitatul
măslina românului. spre vârful unui turn. și Viitorul”,
Atâtea De unde vezi păsările unui poet.
poți să faci zburând mai jos. Dar există ea?
din ea. Și vezi, Unde treptele
N-are un zeu, în alt veac, sunt numai
dar are tărie. părinți și frați pentru urcat.
Când treci Istrul,
ia o prună
în gură,
și ești acasă!
Țuica de prună,
la români.

Potirul Santo Grial

Sfânt potir al Cinei.

Am venit până aici,

în catedrala
din Valencia,
să-ţi văd în lumini
strierile
între verde smarald şi
roșuri.

Trimis roman
în creştinătate.

Am venit să-ţi văd forma

de boltă întoarsă
spre cer,
mulțumită artei,
STEAUA 11-12/2019

ce-ți restituie
taina mâinilor
care se roagă.

Sfânt al salvării şi-al căutării.

Cum ai păstrat
culoarea de sânge
a vinului;
a sângelui
21

de pe Golgota;
 Autoportret din obiecte
Maria Chiorean

B ulevardele vieții (Spandugino,

2018), cel mai recent volum al
Sandei Golopenția, aduce la un loc
imposibil de așezat în succesiune,
un inventar de locuri, oameni și
detalii asemănător mai curând
degrabă în departamentele uni-
versitare de literatură decât
în cele de filozofie sau să pro-
texte scrise după 1990 și preluate cu scriitura lui Sei Shonagon de- pună metode de promovare a
fie din arhiva personală a scriitoa- cât cu o narațiune egocentrică. scriitorilor români în editurile de
rei, fie din presa culturală recentă: Bazate pe fragmentarea progra- limbă engleză. În același timp,
memorii, eseuri, interviuri și arti- matică a memoriei, textele din deși situarea periferică a culturii
cole eclectice, dar înrădăcinate Bulevardele vieții pun în lumină române este adesea asociată
fără excepție în experiența de mai ales calitatea de depozit cu un complex de inferioritate
intelectual, cercetător și imigrant afectiv a unor obiecte arbitrare și cu o formă de vulnerabilitate
a autoarei. Astfel, chiar și în dis- și, totodată, liniile ce leagă expe- istorică în relație cu națiunile
cutarea unor probleme teoretice, riențele senzoriale din copilărie puternice din punct de vedere
precum rezistența diversității (asemănarea improbabilă dintre economic, obscuritatea matricii
în fața federalizării culturii sau fructele exotice și mâncarea culturale de proveniență și lipsa
relația dintre literaturile minore zilnică a unei familii sărace, de unei carcase identitare universal
și centrele culturale consacrate, exemplu) de imaginarul adul- recunoscute apar aici ca prilejuri
Sanda Golopenția se distanțează tului (bananele rămân simbolul de auto-construcție permanen-
semnificativ de orice discurs po- dezamăgirii). De fapt, numitorul tă: depășirea etichetei imaginare
litic sau cultural al momentului, comun al antologiei este tocmai de est-european traumatizat po-
refuzând atât auto-victimizarea capacitatea memoriei personale litic este facilitată de simplismul
est-europeană, cât și apologia ra- de a exorciza trecutul istoric, unor astfel de categorii de gân-
dicală a globalizării. Argumentele subsumându-l unor experiențe dire și face loc ulterior posibili-
ei se bazează exclusiv pe conclu- atopice, mai degrabă poetice tății de a iniția relații autentice
zii obținute din aproape în aproa- sau emoționale: personajele, cu persoane concrete. În final,
pe, în urma interacțiunii cu nișe decorurile și impactul lor afectiv strategia existențială și anali-
culturale diverse, de la folclorul sunt mult mai relevante pentru tică deopotrivă pe care Sanda
maramureșean la piața de carte comunicarea de sine decât par- Golopenția o expune în textele
americană. ticiparea întâmplătoare la turbu- ei este aceeași atenție constantă
E de remarcat, de aceea, lențele istoriei. față de zona minoră a intimității
întâlnirea dintre stilul riguros De aici decurge, poate, și – obiectele totemice ale copilări-
al cercetătorului care explică atitudinea autoarei față de emi- ei, spațiile apropriate simbolic și
fenomene folclorice specifice grație, percepută nu ca exil sau estetica uzualului, interacțiunile
(v. legătura cauzală dintre sluj- ca deteritorializare paralizantă, de rutină cu indivizi oarecare,
ba funerară maramureșeană și ci ca exercițiu al unei noi poziții optimismul umanist referitor la
STEAUA 11-12/2019

inscripțiile la persoana întâi de de putere și al unei noi identități viitorul artei și un soi de bucurie
pe crucile din Săpânța) și, la în contextul racordării la o altă intelectuală transferabilă de pe
polul opus, preferința pentru civilizație. Pe de o parte, calita- un continent pe altul reprezintă
ceea ce s-ar putea numi un tea de agent liber a marginalului garanțiile lucidității și ale echi-
flux al percepțiilor senzoriale, îl transformă într-un observator librului intelectual și, totodată,
dominant în pasajele consacrate detașat al mediului social adop- nucleele de forță ale universului
cotidianului. Vorbind despre tiv, permițându-i cercetătoarei să interior vizibil în Bulevardele
propria experiență de viață, analizeze, de exemplu, motivele vieții.
Sanda Golopenția nu încearcă pentru care cele mai presante
să alcătuiască o autobiografie dezbateri teoretice și etice ale Sanda Golopenția, Bulevardele vieții,
22

liniară, ci o colecție de impresii societății americane se duc mai București, Spandugino, 2018
ION Pentru mine, Ion Vlad, Profesorul, a fost întâi de toate o voce inconfundabi-
lă, răsunător-modulată, pictural-sculpturală, în stare să corporalizeze idei.

90
VLAD
În toamna lui 1965, deveneam studentă la Filologia clujeană. Aveam să
aflu din primele zile nu doar de unde îţi poţi procura cote pentru cărţi de
la „fondul secret”, ci şi cine e „spaima facultăţii”. Lucruri teribile se şopteau
pe coridoarele căminului despre Introducerea în teoria literaturii şi despre
Cursul 4 – Imaginea artistică, studenţi din ani mai mari încă se trezeau din
somn ţipând vorbe fără noimă despre esenţa artei. „Monstrul”? Un domn
sobru, elegant şi mereu grăbit, foarte în vârstă (avea atunci vreo 36 de
ani, de două ori vârsta mea!! În mod ciudat, spuneam la aniversarea de
la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, astăzi am ajuns să fim cam de-o vâr-
stă!!), care trecea pe culoarele facultăţii lăsând în urmă fiori reci. Legenda,
această legendă, avea să se destrame, pentru mine, curând. Cursul mi se
părea un excelent roman poliţist, cu capcane şi necunoscute, palpitant şi
atrăgător tocmai fiindcă nimic nu se oferea în reţete de spus pe de rost,
ci pretindea punerea la bătaie a tuturor instrumentelor înţelegerii. Cu un
dispreţ net, direct şi fără fasoane faţă de mediocritate şi impostură, Profesorul, e adevărat,
nu se sfia să repeadă o vorbă acidă vreunei „loaze”. Dar era de o desăvârşită şi, cumva, avară
delicateţe când te descoperea dornic să afli. În acei tineri ani ai studenției, când, salutându-l
pe coridoarele Facultății, îmi răspundea cu „bună ziua, stimată doamnă”, simţeam că trebuia
să sporesc rapid numărul de ore petrecute la bibliotecă. Un curs despre poetica romanului
şi altul special de Teoria literaturii au construit, încet, sigur şi
definitiv, o altă legendă. Orator inegalabil, Profesorul ne purta
prin subtilităţile Textului, ne provoca abil şi, înscris în contem-
poraneitatea disciplinei, ne ținea în contact permanent şi lucid
Corporalizând idei cu ultimele repere din „aventura formelor”. Călătoria în operă
sub bagheta Profesorului prospecta critic, depăşind exerciţiul
uzual al lecturii şi captând sugestii lăuntrice ale operei. Cursul/
discursul său mustea de sugestii polemice, de enunţuri provo-
Irina Petraș catoare, de formulări instigând cititorul la lecturi şi re-lecturi.
Peste ani, va recunoaște într-un interviu acordat lui Paul Boca:
„Teoreticianul, criticul literar și, rareori, istoricul literar reprezintă
o componentă, element consubstanțial, însă, al carierei mele de universitar. Cred că ce a fost
mai important pentru mine a fost să oficiez la catedră”. Acesta e cuvântul! Profesorul oficia,
cursul său era inițiere, călăuzire și neapărat meșteșugită prindere a învățăceilor în mrejele
literaturii, ale lecturii.
Portretele pe care i le desenează de-a lungul anilor comentatori ai operei sale sunt recu-
noaşteri repetate ale anvergurii unei personalităţi ale cărei urme sunt durabile şi formatoare.
În toate cărţile sale de la Descoperirea operei (carte la apariția căreia, în 1970, am publicat
prima recenzie din lunga mea carieră de cronicar literar!) și Povestirea. Destinul unei structuri,
la Romanul universurilor crepusculare și Dreapta şi necruţătoarea magistratură a timpului, de
regăsit acelaşi refuz al perspectivei unice şi definitive, aceeaşi bogată aventură a formelor, dar
şi a spiritului care le defineşte schimbând mereu perspectiva şi bucurându-se înfiorat de fie-
care nouă privire, mereu avizată, dar lipsită de prejudecăţi şi exuberantă. Rostirea la persoana
întâi plural e precumpănitoare în cărțile sale, dar nu despre pluralul autorităţii profesorale e
STEAUA 11-12/2019

vorba, ci de unul al complicităţii, al unui împreună al lecturii salvatoare.

Un veritabil banchet hermeneutic de găsit în Romanul universurilor crepusculare. Privind
dinspre evoluţia formelor romaneşti şi alegându-şi un număr de teme pe care le disecă/
degustă în seama unor romancieri ca Thomas Mann, Robert Musil, Hermann Broch, Witold
Gombrowicz, Günter Grass, Curzio Malaparte, Heinrich Böll, L.-F. Céline, profesorul Ion Vlad ne
conduce spre singura încheiere valabilă: „Inimaginabil în afara istoriei unor existenţe, creând
în teritoriul ficţiunii, romanul rămâne o eternă povestire, istorisind drame, relatând evenimen-
te, desenând portrete şi invitând cititorul la un zbor în spaţiul imaginarului. Dacă romanul
este totdeauna povestire, avem să acceptăm că istoria sa înseamnă relatare de întâmplări ca-
pabile să fascineze, să captiveze şi să stimuleze sistemul de reprezentări făurite de cititor.” Şi:
23

„În realitate, romanul continuă să fie, dincolo de diagrama extrem de agitată şi de complicată
 a evoluţiei formelor sale, o expe- fundamental al reflecțiilor mele distracţie, interval de linişte între
rienţă a fiinţei, a singurătăţii sale despre literatură – e într-adevăr două perioade de activitate inten-
înconjurate de nelinişti şi de incer- povestirea, istoria, cum i-ar spune să, folosire plăcută a timpului, dar
titudini, de spaime lăuntrice şi de Sadoveanu. A spune istorii, a rosti şi, mai ales, întârziere, încetineală,
raporturi interumane degradate şi sau a scrie povestiri mi se pare o tărăgăneală, zăbovire... În această
adesea întrerupte grav”. Tentativa dominantă a întregii literaturi, «tărăgăneală» stă slăbiciunea şi
de a „explora şi de a examina – sub indiferent de natura ei, și o domi- forţa cititului cărţilor”.
specia ontologicului – destinul nantă a artelor...” Rețin și o pledoarie în apărarea
fiinţei” are ca urmare larga, deru- Dreapta şi necruţătoarea magis- literaturii române cea hărţuită
tanta libertate a constructorului tratură a timpului aşează încă azi de abordări agresive, uituce,
de romane. Romancierii sunt cei o dată autorul în chiar miezul superficiale şi sinucigaşe: „Îmi pa-
care „pot aproxima cu concursul chestiunilor literar-culturale ale re rău pentru amnezicii istoriei şi
povestirii nucleul de stabilitate al vremii şi adaugă argumente cum criticii literare din aceşti ani trişti şi
umanităţii, dar tot ei sunt cei care că lectura e, într-adevăr, cale de agresivi, care au uitat că una dintre
înregistrează, prin explozia de for- amânare a morţii: „Este incredibil cele mai înalte valori ale spiritului
me romaneşti, tensiunile la care se de frumoasă şi de plină de miez românesc e total ignorată. Când
supune omul prin chiar eterna sa această moştenire culturală lăsată recitesc Hanu Ancuţei, am senti-
tânjire după echilibru”. În interviul nouă de Miron Costin […] Să ne mentul deplin al unui epos conce-
pe care i-l acordă lui Horea Poenar gândim că aplecarea peste carte put după legile inebranlabile ale
(https://youtu.be/7fsPa2RDUVw), este răgaz, odihnă, trecere de povestirii, ale Istoriilor fundamen-
mărturisește: „Motivul – probabil vreme, amuzament, petrecere, tale ale unui popor”.

E ste greu să precizez când anume mi-a venit ideea de a publica o car-
te „omagială” dedicată profesorului Ion Vlad. Cert este că în multele
mele discuții cu poetul Ion Brad, coleg de facultate și prieten de-o viață
al profesorului Vlad, a venit adesea vorba despre dorința poetului de a
prinde vârsta de 90 de ani și de a o sărbători împreună cu ceilalți doi Ioni
importanți, prieteni ai săi: profesorul Ion Vlad și poetul Ion
Horea. Din păcate, în luna februarie din acest an ne-a pără-

Cum am „conceput
sit poetul Ion Brad, iar în aprilie a plecat Ion Horea, Ion Vlad
fiind astfel singurul din acel triumvirat literar care a prins
și alcătuit” volumul vârsta de 90 de ani. Cred că acesta a fost contextul în care
s-a plămădit ideea de a-i dedica un volum „omagial” fostului
lui Ion Vlad, meu profesor Ion Vlad.

Alternative la memorii
În luna iunie a anului în curs, mi-am făcut cunoscută
intenția primilor mei „complici”: Irina Petraș și Tudor Vlad.
Amândoi au fost încântați de proiect, Irina spunându-mi că
este un proiect frumos, dar greu de realizat, iar Tudor, aflat în
SUA, angajându-se să tatoneze terenul în familia părinților,
Ilie Rad mai întâi sub forma unui interviu pentru revista România
literară. Foarte repede, Tudor mi-a scris: „Am vorbit cu Tata și
e foarte încântat de ideea interviului pentru România literară. Te roagă să îl
suni la 0364-4 […], să vă înțelegeți. Poate îi trimiți un prim set de întrebări
STEAUA 11-12/2019

pe emailul său.”
Ceea ce s-a și întâmplat. Mai întâi am realizat interviul. Au fost șase
ore de înregistrări, în trei zile diferite (câte două ore zilnic). A urmat tran-
scrierea interviului, cu multe completări și eliminări de pasaje, cuvinte,
idei.
În perioada când făceam interviul, am cerut o audiență Rectorului
Universității „Babeș-Bolyai”, acad. Ioan-Aurel Pop, pentru a vedea dacă nu
mă poate sprijini cu publicarea unui volum de scrieri inedite cu profil reli-
gios ale lui Ion Agârbiceanu, trei manuscrise a câte 500 de pagini fiecare,
elaborate în timpul refugiului la Sibiu, în anii 1940-1945. Am aflat, cu aceas-
24

tă ocazie, de intenția Universității de a publica mai multe volume închinate

unor celebre figuri universitare clu- A fost uimitor faptul că niciu- sensibilități exacerbate, generozi-
jene. I-am spus rectorului de ideea nul dintre prietenii și colegii la tatea sa, figura omului care a făcut
mea privind pregătirea unui volum care am apelat nu m-au refuzat, mult bine, ca și Ion Brad, marele
omagial dedicat profesorului Ion unii acceptând să-și întrerupă său prieten, atâta cât a permis sis-
Vlad, idee care i s-a părut foarte preocupările de moment. Florina temul (este elocventă în acest sens
bună. Cordoș, de pildă, mi-a trimis ur- scrisoarea de la profesorul maghiar
Apropo de volum, inițial m-am mătorul mesaj: „Stimate domnule Rácz Győző, care îi scrie, între alte-
gândit să reunesc într-o carte doar profesor,/ Răspunsul meu este le: „Nu vreau să devin sentimental,
interviurile acordate de profesorul DA, vă ajut cu multă plăcere și mă termin deci cu o frază simplă, dar
Ion Vlad de-a lungul vremii (idee implic cu seriozitate în acest pro- tot atât de adevărată: îți sunt dator
inclusă într-un proiect mai amplu, iect. Mai ales că domnul profesor pe o viață!”). Prietenia de care se
pe care l-am inițiat la facultatea Ion Vlad a fost și elev al liceului bucură Ion Vlad în lumea scriito-
la care lucrez, de valorificare a «Moise Nicoară» din Arad. Însă rilor este dovedită și de poemul
interviurilor scriitorilor români, nu doar din acest motiv. Privesc pe care i l-a dedicat Florin Mugur.
materializat până în prezent în fiecare proiect de acest gen ca pe În al doilea rând, aceste scrisori,
volume de interviuri ale scriitorilor o nouă treaptă în evoluția mea mai obiective decât jurnalele sau
Cella Serghi, Constantin Ciopraga, profesională…”. memoriile, depun mărturie despre
Edgar Papu, Ion Lăncrănjan și Nu am avut inițial o listă comple- o perioadă frământată din istoria
Fănuș Neagu). În privința interviu- tă a interviurilor, unele descoperin- României, respectiv anii ’80, anii
rilor acordate de Ion Vlad, îmi erau du-le din mers, pe baza unor infor- „deceniului satanic”, cum spunea
cunoscute cele realizate de Dorin mații găsite și în arhiva familiei Vlad. Mircea Zaciu. Volumul s-a comple-
Tudoran, Ștefan Manasia, Nicolae Au fost două cazuri în care știam de tat cu secțiunea de studii, articole,
Băciuț, Iulian Boldea, Olimpiu interviuri, dar lipseau de la BCU nu- prefețe și postfețe, portrete și evo-
Nușfelean și Dora Pavel, ultimele merele revistelor respective (Astra cări, note de călătorie, răspunsuri
patru reproduse și de Laura Lazăr și Fabrica de cărți). Ne-au ajutat aici la diferite anchete literare.
Zăvăleanu, în volumul Ion Vlad dr. Ruxandra Moașa Nazare, biblio- În fine, țin foarte mult, pentru
sub imperiul lecturii, apărut în 2014 tecar la Colecții speciale, Biblioteca valoarea lor – sentimentală și nu
pentru a celebra cei 85 de ani ai Județeană „George Barițiu” Brașov, numai –, la imaginile din capitolul
profesorului Vlad. Eram convins că și Vasile George Dâncu, directorul de Anexe, în care se găsesc coper-
interviurile erau mult mai multe. Editurii Școala Ardeleană. tele cărților publicate, scrisori fac-
Cum le voi transcrie singur, chiar și Ocupându-mă de interviuri, similate etc. Pentru cei care doresc
doar pe cele pe care le știam? am aflat că profesorul Ion Vlad să verifice acuratețea transcrierii,
Așa a apărut problema con- deține o colecție importantă de am indicat, la fiecare epistolă fac-
stituirii unei echipe, care să se scrisori primite de la cei mai im- similată, pagina din volum la care
implice în acest proiect. Era vară, portanți scriitori ai momentului. aceasta este transcrisă. Scrisorile
perioadă de vacanță și concedii, A fost de acord să-mi pună la facsimilate alcătuiesc, prin vari-
BCU avea program redus de lu- dispoziție această corespondență. etatea lor, un autentic spectacol
cru, iar secția „Referințe”, cea mai Sunt 60 de autori care i-au scris caligrafic, poate ultimul pe care
importantă pentru un asemenea Profesorului epistole mai lungi ni-l propune generația Profesorului
proiect, era închisă până în sep- sau mai scurte, care au o indiscu- Ion Vlad, epistola tradițională fiind
tembrie. Am apelat la prieteni și tabilă valoare literară. Mai întâi, acum abandonată în favoarea
colegi, foști sau actuali doctoranzi, ele dau seamă despre expertiza e-mailului. Se mai găsesc aici pri-
care s-au implicat imediat în acti- de critic literar a Profesorului Ion mele pagini din revista Lumea și
vitatea de pregătire a volumului. Vlad, care i-a cucerit pe toți autorii din Lupta Ardealului, publicații de
Le mulțumesc și le amintesc nu- cărților comentate de universita- care se leagă debutul publicistic
STEAUA 11-12/2019

mele, pentru că, fără ajutorul lor, rul clujean, de la Ana Blandiana, al sărbătoritului, diplome, cărți de
o carte de o asemenea anvergură Gabriela Adameșteanu, Mircea vizită, fotografii din activitatea pu-
nu putea fi alcătuită într-un timp Horia Simionescu, Constantin Țoiu, blică și privată.
așa de scurt: dr. habil. Lia Brad Mircea Martin, Radu Cosașu, Paul Las pentru volumul meu de
Chisacof, fiica lui Ion Brad; drd. Georgescu, Ileana Mălăncioiu, memorii, care se va chema Viața
Mihai Cistelican; prof. dr. Florina- până la Gheorghe Crăciun, Bedros ca un dar, descrierea momentului
Diana Cordoș, Arad; prof. dr. Vasile Horasangian sau Ioan Lăcustă. în care i-am oferit profesorului Ion
V. Filip, Bistrița; drd. Andrea Nagy; Transpare, din aceste scrisori, Vlad volumul pregătit.
drd. Alexandra Ormenișan; dr. obiectivitatea Profesorului Ion Îi urez, și din acest colț de pa-
Carmen Țâgșorean; drd. Simona- Vlad, factor de echilibru într-o gină, La mulți ani, cu sănătate și
25

Maria Vlasa. lume literară plină de orgolii și bucurii! 

 Vasilis Pandis
(n. 1997)

Rătăcire
Sufletul meu
nevrednicia mea voioasă
cum înflorești
în fața tufișurilor
mereu pregătit
pentru o nouă rătăcire
de-a lungul regiunilor nepătrunse de nimicnicie

Primăvară
Ne umplem paharele cu soare
Golindu-ne de griji –

frumusețea în adevăr
soarele în ursita noastră

Poeţi
corfioţi Katina Vlachou
(n. 1950)
În insula Corfu, din Elada,
trăiesc trei prieteni poeţi care
cred unii în alţii: Katina Vlachou,
Pecete
Vasilis Pandis și Konstantinos Era noaptea în care cerul ploua
Komianos. Iată câteva stele
din poemele lor. iar eu mă puteam așeza în îmbrățișarea ta
Cuvintele nu aveau nici un sens, gândirea nu avea grație
Erau doar două corpuri strălucitoare ca soarele și luna
Și pe măsură ce dragostea noastră mi-a îndulcit sufletul
viața a venit și a pecetluit frumusețea lumii

O, iubire, învrednicește-mă cu închipuiri

ca să pot privi
lumea altfel și ca inima mea
să se potrivească strălucirii pe care o contemplu

Dorința mamei
Mă ascund printre nori ca să te ud cu lacrimi
Am îndepărtat păsările ca tu să vezi cerul
Netezesc valurile ca pe un covor
astfel încât tu să călătorești lin
Fur lumina stelelor până vin zorii
Copilul meu inima mea dragostea mea viața mea
Lasă timpul să fure de la mine, lasă viața să îmi greșească
Vreau doar să fii bine mândria și lumina mea
Nu vreau decât să cânți cu fiecare respirație a ta
Konstantinos Komianos
(n. 1957)

Suspinare
Un strigăt în vântul nopții a trimis
mesageri acrobați
cu urme eterice

Confesiune irefutabilă
vigoarea iubirii mele să cadă în gol
argint picurat
în curbura galaxiei

În abundența stelelor
sclipirile meditează defectuos
ca spațiile vide care determină
priveliștile întristării

Fragmentări, pâlpâiri de nostalgie

Vântul de nord stă nemișcat

iar scârțâitul inimii îți bate atât de senin
ca un pas de lebădă în apă traducere
care întârzie deslușirea neliniștii mele de Ana M. Par

Într-o primăvară în zori m-am iluminat

stând la pâmânt ca să fixez însoțirea
cu împletituri de petale din floare de vânt
pentru acea făgăduință

Ultima încercare
În nemișcarea dimineții
cu aspirații perverse
trec direct prin ea
intențiile

Privirea îndreptată către ceva desfătător

fără reținere
Marea a stârnit cinci pași în valuri
vigilență inutilă spumegând
de egoism plutitor, acolo unde
marginea gurii râului contemplă
vastitatea

Vin apoi apele de bunăvoie

spre scenariul aparent extravagant
al dorinței mele opresive te-aș salva
insultă asimetrică a vinovăției cu ultimul meu eroism de centaur

Dacă tu ai fi aici singură salvarea mea păzită

călare pe valurile furioase salvarea sufletului meu apărat
 din mâini, din când în când. Iar la masa de lângă
Bicicletã cuplul despre care vorbim, de unde se vede locul
destinat bicicletelor, e așezat un băiat de vreo trei-

de ocazie sprezece ani cu o sticlă de suc de jumătate goală, pe

masă. Suntem către sfârșitul semestrului, iar la școa-
lă au loc diferite activități, fapt pentru care copiii își
iau repede tălpășița de pe-acolo. Iuliana se ridică
de la locul ei, și se-ndreptă spre tejghea, în timp ce

ADRIAN Balabak schimbă o vorbă cu băiatul.

– Ce mai faci, tinere? îi zice Balabak.
– Nu mare lucru! îi răspunde băiatul, cu jumătate
de gură.

IANCU – Păi, de ce? se miră Balabak, cu privirea înspre

stradă.
– N-am bani nici de-un film! Și e unul în oraș care
merită, dar ce să mai vorbim! oftează el dezamăgit.

I uliana și Balabak își beau cafeaua la cofetăria

Hotelului Samos de la parterul clădirii, care găz-
duiește firma, din micul nostru oraș de munte. E un
– Dacă-i numai de-un film, ne-nțelegem noi! Ești
atent, da? îl atenționează Balabak.
– Sunt operă de artă! îi încredințează băiatul.
obicei de-al lor să facă o plimbare de plăcere până – Așa să fie! lămurește Balabak.
la cafenea, în văzul lumii, ca să le meargă bine toată Iuliana e lângă tejgheaua din lemn lăcuit a cofe-
săptămâna, gândește Balabak, și zâmbește discret în tăriei, cu vânzătoarea-n față, dar cu privirea către
primăvara asta de nota zece. În imobil, la etaj, func- vitrina frigorifică, în care sunt aranjate prăjituri
ționează un hotel vechi, cu fațada zugrăvită într-un de tot felul, ornate cu cremă și frișcă, de-ți e mai
galben elegant, bogat ornamentată și cu o parcare mare dragul, tocmai la-nceput de săptămână. Iar
spațioasă la stradă. băiatul, din vecinătatea lui Balabak, își consumă
Clădirea are două intrări, una principală, pentru clipele de relaxare, în fața sticlei de suc de jumă-
clienții obișnuiți, iar alta prin spate, pentru măr- tate goală.
furi și alte chestii. Pe fațada imobilului e lipit un – Ce dorește doamna? o întreabă vânzătoarea.
anunț care avertizează trecătorii: „Atenție, cade – Două bușeuri cu nucă, la pachet, vă rog! îi
tencuiala!”, iar unii, mai prudenți, se feresc ca să spune Iuliana, vânzătoarei, pe care o cunoaș-
nu se-aleagă cu vreo plăcintă-n cap, în schimb, alții te, pentru că vine adesea pe-aici, fie cu soțul ei,
nici nu citesc înscrisul, și o taie de-a dreptul, în despre care se spun multe lucruri prin oraș, fie
legea lor. La parter se găsește cofetăria cu geamuri singură, în drum spre Asociația de dans și bune
mari, care dau înspre stradă, pe ușa căreia un anunț maniere, unde se străduiește ca referentă cu pro-
avertizează clienții: „Trageți!”. Și consumatorii trag, bleme culturale. Mersul la muncă se-ntâmplă de
firește, de ușă, cum știu ei mai bine, ca să pătrundă două ori pe săptămână, adică luni și vineri, atunci
în locul cu pricina. Iar trecătorii veseli, fac glume când nici iarba nu crește, așa cum prespun oame-
legate de avertizarea de pe carton. Pe peretele nii de pe-aici.
interior al cofetăriei, se găsește un tablou cu un Iuliana se-ntoarce la masă, nu că s-ar grăbi, și din
bătrân, care trece un pod vopsit în verde, din lemn, câteva sorbituri zgomotoase, golește ceașca de cafea.
asemănător cu cel din parcul de la marginea orașu- Femeia e disciplinată, îi place munca la Asociație, de
lui, urmat de un câine. Iar sub pod, cu ochii mari care e mândră, pentru că o face cunoscută în loca-
cât cepele, o gușteriță. Prin geamurile cofetăriei litate. Plimbarea de luni dimineață, împreună cu so-
se vede bine parcarea din fața hotelului, care are țul, dar și cea de vineri, de ce nu, ține de mândria ei
STEAUA 11-12/2019

în partea stângă un loc rezervat pentru biciclete. de femeie măritată, care vrea să fie văzută de lumea
Strada Principală, pe care se găsesc diferite maga- din cartier, la o oră a dimineții, în drum spre locul
zine, se prelungește din fața hotelului până în piața de muncă, de mână cu soțul ei, fapt care dovedește
din centrul localității. Oamenii își lasă în parcare buna lor relație de familie. Iar băutul cafelei împre-
bicicletele, și pornesc pe jos la cumpărături, sau la ună cu acesta e un ritual, care aproape că suplinește
o plimbare de plăcere ca să miroase parfumul de în familie, lipsa unui copil. În fine, femeia se ridică,
tei, de La Chiloții zburători. îl sărută matern pe frunte pe Balabak, cu care a stat
În cofetăria de la parterul hotelului, la o masă cuminte la masă, apoi pleacă împăcată sufletește în
rotundă, cu patru scaune, sprijinită pe un picior treaba ei.
central, Iuliana și Balabak stau cu ceștile de cafea în – O zi frumoasă! îi zice Iuliana la plecare, soțului.
28

față, sorb preparatul aromat și povestesc ceva, dând – Să fie! mormăie, confuz, bărbatul.
 Balabak privește spre locul în care bicicletele îi
așteaptă pe proprietarii lor, legate de țeava de metal
de lângă trotuar, și prinse cu un lacăt, care asigură
siguranța acestora și, de ce nu, liniștea oamenilor,
plecați prin oraș cu tot felul de treburi. Bărbatul nu
vorbește cu băiatul de la masa alăturată. Au o înțele-
prozã
gere limpede ca lumina zilei, și anume că Balabak e
„cel mai tare din parcare!”.
– Nene, nici nu știi ce zice lumea despre prietena
lui Labrador, doamna Amalia! îi spune vânzătoarea
de la tejghea, care prinde curaj odată cu plecarea
Iulianei.
Vânzătoarea este o cunoștință de-a lui Balabak,
de pe vremea când aceasta a venit de la țară și s-a Și femeia de la tejghea își trage sufletul ca să
angajat în oraș ca să-și câștige o leafă, la cofetărie. povestească în continuare ce a mai aflat.
Iar atunci a stat un timp în chirie, la omul nostru, – Zice Nea Cichi că el a adus-o în orașul nos-
pe Strada Magnoliei. Apoi s-a căsătorit cu Fane, tru, de pe Valea gușteriței, și a pus-o în brațele lui
mecanic talentat, de care a divorțat în urmă cu ceva Labrador, care în timpul acela se străduia ca angajat
vreme. la un atelier de mecanică! Iar prietenul nu știe nici
– Fie iertată că e ș-acum în viață! Ei, ce zice lu- astăzi întâmplarea Amaliei, cu strungarul, din orașul
mea, despre Amalia? se miră Balabak. de câmpie! încheie vânzătoarea povestea.
– Zice că e rea de muscă! spune vânzătoarea. Știrea îl lasă cu gura căscată pe Balabak. Omul
– Nu vorbi! se miră Balabak. se ridică de la masă, plătește cafeaua lui, a Iulianei,
– Pe vremea în care locuia în orașul de la câmpie, a prăjiturile luate de ea la pachet, și sucul băiatului de
stat într-un apartament, cu un șofer! povestește vân- la masa de-alături. Nu e zgârcit, se gândește doar că
zătoarea. Iar în timpul acesta a ținut în chirie, într-una plăcerea băutului cafelei e trecătoare. Ce să-i faci! Și
din camerele dinspre stradă, pentru o sumă modică, omul iese mirat pe ușa lângă care atârnă înștiințarea:
un ucenic strungar. Și, cum șoferul umbla cu treabă „Vindem biscuiți și rahat!”. Tânărul rămâne la masă
prin diferite locuri, Amalia, fie iertată că e ș-acum în și-l privește pe Balabak prin geamurile largi, ca pe
viață, s-a apucat să-și facă treburile cu ucenicul. un model de viață. Iar lumea din oraș se desfată, și
– S-au mai auzit cazuri! afirmă Balabak. astăzi, cu biscuiții și rahatul din anunț, de-ți lasă
– Așa e. Dar Amalia, ca să-l încurajeze pe afeme- gura apă.
iat, îi dă câte ceva din câștigul șoferului. Ș-atunci, – Pe la părinții lui Fane mai treceți? îl întreabă
povestește vânzătoarea... vânzătoarea, pe Balabak.
– Ș-atunci?... Te pomenești că află șoferul! conti- E vorba de părinții șefului de atelier din centrul
nuă Balabak. orașului, de care femeia a divorțat de-o vreme. La
– Nu! Strungarul pune suflet, iar strădania e răs- foștii socri, aduc legume și slănină, pentru vânzare,
plătită! adaugă vânzătoarea. Amalia rămâne, hodo- niște țărani trecuți prin viață, în fiecare vineri dimi-
ronc-tronc, însărcinată! neața și fac din curtea casei un fel de târg țărănesc.
– Ce spui! se miră Balabak. Dar Balabak, ieșit în stradă, n-o mai aude! Se-
– Dar se descurcă bine! continuă vânzătoarea. Îi ndreaptă către parcarea cu biciclete, și se oprește
zice șoferului că treaba făcută cu ucenicul e o chestie în dreptul uneia, parcată acolo. Scoate de sub hai-
pe banii din casă. Așa că, mărturisește Amalia, cel na largă un fel de clește cu mânere lungi, și se uită
care dăruiește banii are câștig de cauză! Iar șoferul prin-prejur. Lumea e puțină, și, oricum la distanță
încuviințează și recunoaște copilul în acte! de el! Omul remarcă împrejurarea favorabilă, și taie
STEAUA 11-12/2019

– Aș, folclor local! zice Balabak. cu cleștele lanțul fabricat dintr-un metal, pare-se,
– Știu și eu? ezită vânzătoarea. Nea Cichi spu- destul de moale.
ne că strungarul și-a cumpărat din banii primiți, o Apoi se-ndepărtează, deloc grăbit, de locul cu
motoretă. bicicletele, și merge către Strada Principală. Iar
– Dacă Nea Cichi zice, înseamnă că așa e! Despre acum, băiatul de la cofetărie, care știe de înțelege-
motoretă! remarcă Balabak. rea cu Balabak, se apropie de bicicletă, și o apucă
– El mi-a zis povestea! Nea Cichi e de-acolo, din de mânere, o împinge ușor afară din parcare, apoi
localitate, și o cunoaște pe Amalia! Spune c-ar fi o încalecă, și pedalează pe prima stradă la dreapta.
copila unui morar care și-a risipit averea la jocul de Și asta durează, câteva minute, până la atelierul
cărți! Și mi-a mai zis ceva, dar asta nu cred! Să mă tai mecanicului Fane. Iar acolo, intră în curte, și o
29

în bucăți! remarcă vânzătoarea. lasă sprijinită de gardul din curte. Bicicleta este în
 atenția șefului de atelier, care, după ce o privește pot să stea la mine, în chirie, le explic eu. Iar fetele,
dinăuntru, pe geam, și se asigură că nimeni nu vine cuminți și cinstite, se-nvoiesc numaidecât. Și viața
să se intereseze de ea, îl trimite pe Gică s-o bage în frumoasă începe. Marcela și Cătălina au nevoie de
atelier. Apoi îi schimbă culoarea, cu un strat nou cineva care să le facă să-nțeleagă cum merg lucrurile
de vopsea, verde metalizat, iar în după-amiaza prin oraș.
respectivă o livrează cumpărătorului, la domiciliu. – Banul trece repede! Le ajut cu porția, ca să le-a-
Cel care o vopsește e Gică fără frică, iar porecla jungă o vreme. Firește, se pot recompensa și altfel,
îi vine de la o fată, care n-are nimic de-a face cu nu e nici o grabă! întărește Balabak.
bicicletele, ci e chelneriță la Taverna, de pe Strada – Da! îi răspunde Fane.
Florianei. Curajul, sugerat de formula fără frică, nu – În luna următoare, același lucru! explică
e legat de vitejia personajului, ci amintește despre Balabak. Numai că de data asta, fetele prind curaj și-
o întâmplare caraghioasă cu o pungă plină cu apă, mi spun că data trecută n-a fost cum și-au imaginat.
care-i cade omului fix pe creștet, ceea ce o face pe Apoi clienții beau din halbele de bere ca în tim-
Cătălina să-l boteze astfel. pul secetei de anul trecut, de care se vorbește pe
Pe la amiaz, Balabak și Fane urmează să se întâl- la noi, apoi răsuflă ușurați, iar Balabak continuă
nească la Terasa Boema, ca să regleze financiar afa- povestea.
cerea cu bicicleta. Revederea lui Fane îl îmbărbătea- – Eu, însă, nu bag în seamă mofturile femeilor,
ză pe Balabak, pentru că prietenii nu s-au mai căutat mărturisește bărbatul. Dar tinerele, după o vreme,
de ceva vreme, iar viața a mers în direcții diferite. Se încep să cunoască lumea de prin cartier, și se-an-
liniștește, pentru că-n momentul următor îl zărește gajează la Taverna, de pe Strada Florianei, unde
pe prieten, care stă așezat pe un scaun cu spătar înalt, muncesc și astăzi. Se-mprietenesc cu un tractorist
la o masă lângă barul terasei, aranjat într-o cămașă din blocul vecin, și, într-o zi, pe când mă-ntorc
albă, cu o halbă de bere-n față. Iar totul se-ntâmplă acasă, găsesc un bilet în ușă, prin care chiriașele
în firescul atmosferei. m-anunță că s-au mutat la omul muncii. A doua zi,
– Te salut, Fane! îi zice Balabak. îmi pică fisa, și supărat de trăznaia lor, merg într-un
– Noroc, băiatule! Nu te-am mai întâlnit! îi magazin de aparate optice, ca să mă dotez cu ce
răspunde Fane. trebuie, și să văd și eu ce le poate pielea, la locul
– Ce să zic? Dacă e vorba de-un câștig... Bem faptei. Și găsesc repede o sculă meseriașă, bună
ceva? întreabă Balabak. să vadă și noaptea. Numai că prețul e ridicat! Iar
– Dacă spui tu! De-aici merg la o clientă, vecină atunci îmi vine în cap un artificiu. Să bag binoclul
cu soră-mea, să-i dreg o motoretă cu care își face de în buzunar, pentru că prăvălia are acces liber la raft!
lucru! I s-a rablagit șaua! explică Fane. Însă, vai ș-amar, locul e supravegheat! Norocul e
Evident, mecanicul își completează leafa din câș- cum și-l face omul, iar restul îl știi. Un angajat mă
tiguri ocazionale. oprește la ieșire, îmi scoate din buzunar binoclul și-l
– Să nu-mi spui că ajuți femeile care și-au rabla- cheamă pe supraveghetor. Iar eu mă aleg, din cauza
git-o! îi zice Balabak. capriciilor feminine, cu câteva luni de odihnă. Cât
Și amândoi râd, și se uită în jur, ca să vadă lume, despre fete...
și să fie văzuți la rândul lor. – Ca s-o spunem drept...zice Fane.
– Lasă asta! Uite, ai partea ta și a băiatului care –...nici că le pasă!... continuă Balabak, scurt.
te-ajută! Mai bine spune de ce n-ai mai apărut? îl – E urâtă povestea ta, amice! adaugă Fane.
întreabă Fane. – Ehei!... completează Balabak.
– Am avut un necaz! se plânge Balabak. – Înțeleg. Ș-acum? zice Fane.
Și bărbatul numără banii, câteva sute, pe care le – Nu știi? Sunt sculptor! se destăinuie Balabak.
freacă apoi de obraz, ca să fie cu noroc. Apoi, geme – Cum așa? se miră Fane.
cu subînțeles, și rânduie bănetul în buzunarul de la – Ca să mă pot descurca, povestește Balabak,
STEAUA 11-12/2019

spatele pantalonului, pe care îl închide, apoi, cu un la-ntristare, le-am spus băieților că sunt artist! Ce fel
nasture. de artist?... Sculptor!... Mi-a povestit mai demult un
Chelnerul aduce o halbă de bere pentru Balabak. prieten, despre asta, la o cafea... Auzind cele spuse
– Dă-i drumu! îl încurajează Fane. de mine, m-au repartizat singur în cameră, pentru
– Să vezi! Totul se-întâmplă când nu te-aștepți! că artiștii au idei încurcate. Și oamenii mi-au adus o
povestește Balabak, pe-ndelete. Într-o zi ies pe-afa- piatră la care am cioplit o vreme. Iar, când am ieșit,
ră, să mai văd lumea și cum mai merge treaba prin am știut să fac îngerași!
cartier. – Auzi, sculptore! Poate, că ai dreptate...Dar..., îi
– Clar! zice Fane. zice Fane.
– Și, ce să vezi, dau peste două fete care-mi spun – Așa e, viața ne oferă câte un dar, poate chiar
30

că n-au unde să locuiască. Până își rezolvă treaba, mai multe daruri! mărturisește Balabak.
 „Banii de bicicletă tot «un dar» sunt!” își zice
Balabak, în gând. În micul nostru oraș de munte, nu
e ușor să-ți faci un drum. Oamenii sunt prevăzători,
iar inițiativele celor îndrăzneți nu sunt simplu de pus
în practică. Banii se dovedesc puțini, iar, câteodată,
sunt economisiți cu grijă. Femeile frumoase par
prozã
rele de muscă! Cetățenii pun la cale, cel mai adesea,
petreceri...Și, pentru toate astea, e nevoie de material,
nu glumă.
La Terasa Boema clienții nu sunt așa de agitați
ca-n centru, pentru că oamenii sunt mai îngădu-
itori, iar consumatorii beau o bere, și se grăbesc
spre alte treburi. Balabak crede că oamenii îl pri-
vesc cu admirație, pentru că, astăzi, are buzunarul se-ndreaptă într-acolo. Și-l vede prin geam, pe bar-
plin, și chiar se dau la o parte ca să treacă-n voie, manul Tavi de la Taverna, de pe Strada Florianei.
se desfac ca lanurile de grâu, în bătaia vântului. Se- E clar! Vine după biscuiții care însoțesc cafeaua
nveselește cu gândul la câștigul său, dar știe că mo- comandată de către clienți. Nu că ar fi fost mai bu-
mentele astea sunt trecătoare. A mai avut aseme- nă cafeua cu biscuiți, pentru că majoritatea consu-
nea prilejuri, după care n-a mai urmat mare lucru. matorilor își ia în completare, ceva de băut. Dar, în
I-a omenit pe prieteni, însă, atunci când finanțele felul acesta, îi pișcă barmanul pe clienți, cu biscuiții
s-au subțiat, gestul de îngăduință al apropiaților, a ieftini, pe lângă faptul că le induce ideea că treaba
dispărut subit. e o chestie cu dichis. Și, astfel Tavi își adaugă ceva
Pe stradă, mai rămân câteva grupuri de băieți bani la salar.
îngăduitori și de fete visătoare. Tineri, chiar foarte – Ce mai faci, Tavi? îl întrebă vânzătoarea.
tineri! Gălăgioși și tineri! Și, cam atât. E drept că – Ce să-ți zic!... îi răspunde Tavi.
poți să-ntâlnești în cartier și oameni maturi... Spre – După biscuiți ai venit ? se miră vânzătoarea.
deosebire de cei din centru, care sunt palavragii, – Păi, după ce ? zice Tavi.
aici dai peste oameni de toate vârstele, calmi și – Singurel ? se interesează vânzătoarea.
gânditori. Însă, nu vrem să deslușim cauzele com- – Dar tu ? comentează Tavi.
portamentului uman, pentru că asta nu ne-ajută, – Te-ai uitat la ceas ? îi zice fata.
acum, la nimic. – Păi!? se interesează Tavi.
– E ora închiderii ! îi spune vânzătoarea.
≈ – Chiar ?... se miră Tavi.
Când a venit în micul nostru oraș de munte,
Este o după-amiază însorită, pe care nu ne-am fi vânzătoarea s-a așezat în chirie în apartamentul
imaginat-o atât de generoasă cu locuitorii orașului lui Balabak, de pe Strada Magnoliei, și a început să
nostru. Ne aflăm înainte de ora de închidere a cofe- cunoască băieți de vârsta ei. Iar primul, mai acătării,
tăriei de la parterul Hotelului Samos. Programul de a fost barmanul Tavi cu care s-a avut bine o vreme.
muncă e de la opt la șaisprezece, apoi, se-ncheie șirul Despre căsătorie, însă, n-a fost vorba între ei, pen-
celor cu gândul la dulciurile din vitrina frigorifică. tru că amândoi erau modești financiar, iar faptul
Vânzătoarea se-ndreaptă înspre ușa de la intrare, pe n-ar fi dus la nimic bun. Așa că fata l-a ales pe Fane,
care o încuie cu cheia pe-dinăuntru. de care a divorțat dintr-un moft, pe care îl regretă
Apoi, pe bună dreptate, răsuflă ușurată, se-n- acum. Și femeia dă lui Tavi pachetul de biscuiți, apoi
dreaptă din spate, și se apropie de tejgheaua din îl însoțește până la ieșire, deschide ușa cu cheia. Iar
lemn lăcuit, pe care se găsește caietul, în care băiatul iese, și se topește printre trecătorii de pe
STEAUA 11-12/2019

femeia ține evidența contabilă, ca să nu dea de strada plină de lume.

bucluc. Și-ncepe să socotească, într-o contabilitate – Factura, la sfârșitul lunii ! îi strigă Tavi, din
simplă, unii i-ar zice primară, numărul de produse stradă.
vândute, pe care îl înmulțește cu prețul fiecăruia, Da! Cam așa se-ntâmplă cu facturile, totdeauna
ca să afle câți bani ar trebui să aibă în sertar. Apoi apar pe la sfârșitul lunii! Zăpăceală mare, la ora asta,
adaugă valoarea sucurilor și a cafelelor și aritme- se gândește vânzătoarea, și se pregătește de plecarea
tica e gata! acasă.
De-abia acum, simte toropeala acumulată, peste
zi, dar își revine repede. Dă să deschidă sertarul [din volumul de povestiri
unde ține banii, dar se oprește din demersul ei, Despre Strada Magnoliei și alte aventuri,
31

pentru că aude bătăi în ușa de la intrare, iar privirea în curs de apariţie]

 încremenit. La rândul meu, le zâmbesc și eu, aproa-
La un pahar pe forțat și îmi continui drumul. Trec de florăria
doamnei Simone și ajung într-un final la Café de

cu timp Vie. Intru și privesc în jur, dar cafeneaua pare mai

pustie ca oricând. Mă îndrept spre colțul din stânga
și mă așez pe canapeaua din piele neagră, la locul
în care stau de obicei. Țintuiesc cu privirea pereții
proaspăt vopsiți într-un roșu aprins. Aerul încă mai

SARA PLESA
’
miroase a vopsea, cumva greu, a nou și vechi toto-
dată. Peste pereții roșii sunt prinse simetric în cuie
tablouri cu portrete și naturi moarte ale pictorului
Nikola Avramov, bun prieten în tinerețile sale cu

POPESCU bunicul patronului de aici, iar pe pervazurile din

lemn se odihnesc ghivece cu mușcate curgătoare
albe, parțial ofilite.
Mă prăbușesc într-un colț al canapelei, la jumă-

E sfârșit de primăvară, iar afară e o căldură toridă,

caniculară. Pare că ploaia de azi-noapte a fost
scurtă, ori poate că nici n-a plouat. De la câteva
tatea drumului dintre fereastra întredeschisă și ușa
ce duce spre coridorul principal. Îmi înclin sufocată
gâtul spre stânga, ridic privirea și încerc să număr
blocuri distanță se aude un copil plângând. E copilul bătăile pașilor. Parchetul scârțâie ritmic sub greuta-
Mariei, vânzătoarea de la tutungeria din colțul stră- tea ei. Îmi trec două degete peste gâtul umed și îmi
zii. Îl lasă singur de câte ori apucă și se face plecată simt sub ele pulsul alert. Cum o priveam venind spre
cu orele. Pe noptiera lăcuită stau o scrumieră pe mine, analizam ființa hibridă pe care o aveam în fața
jumătate plină și un pachet gol de țigări, iar imediat ochilor, încercând să-i dau o apartenență. De unde
lângă, un ceas spart din aramă, pe care l-am găsit venea? Ce locuri, ce lumi străine i-a fost dat să vadă
aici când m-am mutat. Este ora nouă. Mă plimb încât a devenit atât de contrastantă cu cea pe care
încet prin încăpere și încep să mă întreb câtă tărie obișnuiam să o cunosc? Era ceva ce începea din apa-
aș mai putea scoate dintr-un pliculeț de ceai negru rență și continua până în cele mai adânci substraturi
refolosit pentru a doua oară, apoi îmi amintesc de umane.
cei zece lei rătăciți la începutul primăverii în buzu- Își afișa cu pendulare silueta ce-i părea în
narul de la haină. Cu ei aș putea să-mi beau cafeaua continuare mult prea înaltă pentru înălțimea reală,
la nici cinci minute distanță de mine, mă gândesc, iar în final, se așeză lângă mine.
și mi-ar mai și rămâne. Rememorez detalii din visul – Ai venit! am exclamat eu de îndată ce se apropie
de azi-noapte. Simt cum deja o bună parte din ele de mine.
s-au pierdut, îmi amintesc încețoșat, fragmentat. – Ah! Orașul ăsta a murit! Nici nostalgiile nu îmi
Totul pare fragmentat. În ultima vreme mi-e tot mai mai sunt ce îmi erau odată, dar trebuie să recunosc,
greu să disting visele de realitate. Mai sunt, desigur, de mult am vrut să revin aici.
și coșmarurile, precum cel de azi-noapte, din care Un zâmbet stingher îi dezvelea dinții albi.
mă trezesc de multe ori cu un țipăt ascuțit. Și insom- Înfățișarea îi era aproape neschimbată, doar ochii,
niile. Au început în urmă cu mai bine de un an, la cândva larg deschiși și vii, îi păreau acum stinși.
câteva zile după ce s-a stins mama. Arunc o primă și Părea că i-a trăit pe toți și le-a trăit pe toate, deși, în
ultimă privire în oglinda de pe hol înainte de plecare, ceea ce o privea, nu puteai fi niciodată sigur de ce știa
apoi încui de două ori ușa și cobor în grabă scările. de fapt și ce doar pretindea că ar ști. Emana același
Lumina mă izbește de cum ies din scară. Mă dor parfum de flori de primăvară amestecat cu tutun și
ochii și abia reușesc să îi țin deschiși, iar după nici același aer de superioritate care îți displăcea atât de
STEAUA 11-12/2019

un minut, încep să simt cum soarele îmi arde pieptul mult la început, dar pe care ajungeai să îl îndrăgești
și fruntea. În ultima vreme am stat prea mult în casă, după doar câteva ore petrecute cu ea.
cu draperiile trase, lucru care a început să își spună Cu mâinile albe și lungi, își dă părul negru la o
cuvântul. parte și își aprinde stângaci o țigară.
Gropile din asfalt au încă apă în ele; ca să vezi, – Știi, mă plictisesc adesea de învelișul și aparen-
îmi zic, pare-se că într-adevăr a plouat! O iau pe țele expuse, nu mă pot suporta aceeași pentru mult
scurtătură spre bulevardul principal. În piață sunt timp. Nu înțeleg cum alții o pot face. Niciodată nu
cel mult zece oameni, însă am impresia că toți s-au am ajuns ca, rămânând la fel, să mă cunosc mai bine.
oprit în loc și mă privesc pe mine. Unii par chiar Dimpotrivă, sfârșesc mereu prin a mă înstrăina de
să îmi zâmbească, de parcă toate dramele omenești propria-mi persoană. Ușor patologic, aș spune, îmi
32

s-ar fi prăbușit laolaltă cu timpul. Orașul părea povestește râzând. Acum îl recitesc pe Gorky. Îți
amintești, mereu am avut o slăbiciune pentru litera-
tura rusă. Dar tu? Tu mai citești?
În tonul vocii i se simțea o urmă de reproș, ca și
cum mi-ar fi putut citi gândurile, ca și cum ar fi știut
că îmi pierdusem de aproape un an dorința de a mai
citi. Îmi dreg glasul și mă eschivez de la un răspuns
prozã
direct, aruncându-mi apoi privirea peste meniul deja
cunoscut. Îmi mai comand un pahar cu timp, iar ea
îmi spune că s-a lăsat de băut. Își comandă, în schimb,
o cafea neagră, fără zahăr, și adaugă zâmbind că
uneori devine obositor să coexiști într-un spațiu atât
de familiar și de străin în același timp. Ospătarul îmi
aduce într-un final timpul, suprataxat vamal și servit
repulsiv într-un pahar pătat de amprentele celor de „Dezolant...” – mi-am spus atunci. „Pentru ce toate
dinainte. Am înțeles atunci că a trecut prin multe astea?” Aici însă, o asemenea întrebare nu își avea
granițe și mâini pentru a ajunge aici. În continuare, rostul. Îmi simțeam ochii uscați și îmi era sete.
mi se părea că trăiesc o situație improbabilă, dar Toate corespondentele peste timp se prăbușeau în
exista și o parte din mine rămasă neutră, impasibilă. fața unui moment. Îmi știa pe dinafară fiecare gând
– Mă uit de multe ori în jurul meu, la unii și îmi anticipa fiecare vorbă cu o naturalețe în ca-
oameni… Nu sunt ca noi. Uite, de pildă, Oudai, cel re, la acel moment, nu mă regăseam. Însă pentru
care ne-a servit. El pare împăcat cu existența lui. mine, femeia pe care o cunoscusem odinioară de-
Încep să cred că simplitatea nu e, de fapt, un lucru venise acum doar o memorie, o imagine colapsată
atât de rău. și descompusă în prea multe fețe, o imagine a cărei
– Prea bine, stimată domnișoară! Dar nu com- amintiri dispărea ineluctabil.
plexitatea vieților noastre e problema. Iar noi nu am – În definitiv, cine poate spune care țigară a de-
trăit sub un clopot de sticlă, precum alții, și nu am clanșat cancerul ori care traumă a condus într-un
fost ferite de lungul șir de vicisitudini care s-au abă- final la tragismul unei nebunii? Nimeni nu știe cum
tut asupra noastră. Noi, dacă am avut cândva parte arată nemurirea. Dar oare am știut, măcar, cum ara-
de mântuire, am fost mântuite doar de timp. tă viața?
– Cine ar fi putut să știe? Nu… N-aș crede că – Ai avut șansa la una. Ai avut șansa la o viață
există profeți în lumea noastră, după cum nu cred că firească, îmi amintesc bine asta, îi spun.
există nici mântuitori, ci doar călăi. Iar viața noastră – Nu am mai vrut să parvin nicăieri. Am avut
este rodul slujbei lor. ocazii. Am obosit. Am obosit înainte de vreme. Te
– Nonsensuri! Viața pe care o trăim acum este rog, nu mă înțelege greșit. Mă folosesc de escapis-
doar rodul deciziilor noastre. Tu ține minte asta! mul de acum în încercarea de a-ți face ție existența
Bănuiam că exista o eroare în afirmația mea, mai ușoară. A trecut prea multă viață prin mine și
însă spunând asta, am reușit pentru câteva clipe să s-a ales praful de ea. S-a ales praful de tot.
mă simt ușurată, de parcă aș fi putut cu adevărat Vocea îi tremura și, pentru o clipă, ochii iritați
să îmi transpun toată vina pe umerii altora. Vorbea de fumul gros păreau să i se inunde în lacrimi.
încontinuu, ca și cum nu ar mai fi avut vreodată Izbucnește apoi într-un râs zgomotos, aproape iste-
ocazia unui dialog atât de transparent, suficient sieși. ric, părând că peste ea au fost construite cele mai
Am purtat interminabile discuții chiar acolo, pe devastatoare forme ale unei vieți de om, că întuneri-
canapeaua din cafenea, pe marginea unui abis. În cul din stânga sa a devenit mai mult decât un strigăt
timp ce îmi vorbea, mi-a luat măna dreaptă într-a în tăcere. Trage adânc aer în piept și mă întreabă de
ei. O emoție pătrunzătoare se combină atunci cu salcâmul de pe strada de vizavi cel pe care ei l-au tă-
STEAUA 11-12/2019

stropii din timpul consumat, inundându-mi venele, iat chiar înainte să revină aici, apoi se ridică aproape
mintea și simțurile. Îmi intrase în sânge. Și nu doar violent în picioare. Își înfășoară de două ori eșarfa
ea, ci toată viața ei, fiecare trăire, fiecare simțământ, galbenă în jurul umerilor dezgoliți și dă grăbită pe
temerile, întrebările, neliniștile; fericire, speranță, gât ultima gură de cafea, aruncând neglijent ceașca
izbândă. Totul devenise parte din mine. Știam că pe masă.
încă nu îmi aparțin, dar nu găseam modalitatea de – Eu trebuie să fug, nu mai am, nu mai am timp
a i le înapoia. Dintre toate, cel mai viu sentiment a aici. Iar tu, fetițo, tu ai un tren de prins. Cele de aici
fost însăși moartea din ea; dezgustul față de toate vin rar, mereu cu întârziere. Ferește-te să-i mai cauți
îi era ancoră nevăzută. Atunci am realizat că se pe cei ce i-ai cunoscut înainte și ferește-te de oglin-
stingea, lucru cu atât mai trist cu cât nu o făcea zile sparte. Nu te teme, cu puțin noroc, peste ani de
33

doar fizic. Probabil că murise undeva pe parcurs. acum încolo, vei purta în tine întâlnirea de astăzi. La
 o cafea neagră, fără zahăr, poate îți vei putea vorbi – Cu adevărat, tu ai avut un singur mare păcat.
mai clar despre ce nu am putut eu altfel să îți relev. Întotdeauna ai crezut că ai timp. Rămâi cu bine,
După niciun minut, ușa din lemn s-a deschis, iar Valeria!
doi băieți la vreo cinci ani, cu fața ușor prelungă și În ce colț m-ar fi putut aștepta o altă soartă? De
ochii mari și rotunzi se îndreptau în pas alergător undeva din depărtare se aude trenul. Printr-un gest
spre noi. Ambii purtau câte un braț de crini albi și involuntar, întorc capul în direcția opusă, iar pentru
erau îmbrăcați în port marinăresc, iar mânecile su- o fracțiune de secundă, zgomotul roților alergând
flecate le dezveleau antebrațele puternic bronzate. pe șinele dilatate îmi distrage atenția. Odată cu zgo-
Vorbeau repede și neclar, până își pierdeau răsu- motul a urmat și vibrația, iar odată cu ea, paharul
flarea și săreau neîntrerupt pe vârfurile picioarelor. s-a spart de pământ. Trenul se îndepărtează, pașii își
Femeia schimbă câteva vorbe cu cei doi, iar apoi le pierd urma. O liniște rece se așterne de ambele părți.
luă amândurora buchetele de crini și, cu o privire
îndurerată, mi le dărui mie. [fragment de roman]

din imaginile minții și ale organelor noastre. Și cu

Buretele toate astea, spațiul care ni se deschide nu e nici aer,
nici cuvinte, nici piele, nici senzații și cu atât mai puțin

suspendat imagini. Spațiul acesta nu e o proiecție, suntem chiar

noi; e aproape o problemă de natură medicală încre-
derea că existăm noi și visele și proiecțiile noastre, că
ne desfășurăm separat, că nu putem accepta consis-
tența nepalpabilă a ființei noastre. Urmele noastre pli-

FLORIN ne rămân peste tot fără să știm și numai unii oameni

știu să deschidă spațiile unde se produc reîntâlnirile
cu particulele pe care le-am eliberat. Iar la mijloc nu e
dorința de recuperare, ci un fel de memorie a ceea ce

BALOTESCU a fost cândva parte din noi; iar acel ceva a trăit singur
mai departe. În altă parte. Care e tot aici.
Poate că greșesc când spun „noi”. Poate numai cu
mine e așa, cu toate că știu foarte bine, de când am în-

A ș vrea să spun înainte de toate că vorbesc numai

despre ce se atinge de mine și că am pentru tot
ceea ce este și ce nu este un fel de afecțiune care mai
ceput să cresc în colțul meu de lume, că sunt oameni
al căror rost e altul; orice ai face, oricum te-ai întoar-
ce, oricât te-ai corecta, rămâi așa pentru că rostul
bine e să nu poarte niciun nume. E un sentiment în tău e altul. Pentru tine, cuvintele sunt doar eliberate.
același timp uriaș și minuscul și, oriunde aș fi, oricât de Undeva, ele își vor trăi singure dualitatea. Oamenii
mare bucuria și oricât de copleșitoare tristețea, păstrez aceștia sunt un fel de medii prin care se scurge realita-
mereu și provoc continuu o prelungire a mea. Ea conți- tea în drumul ei disperat spre lumile pe care le caută
ne totul. În ea, nici eu nu mai exist, iar corpul se mișcă de atâta vreme. În porii lor, rămân fragmentele lumii
independent. Există doar ceva care vine de dincolo de pe care o vor îngloba până la inexistență. E singurul
cea mai curată bucurie. Asta rămâne în mine, înainte moment al contactului lor real cu lucrurile. Ei rămân
și după orice. Dacă n-aș fi știut că în acea prelungire nu suspendați. Oamenii-filtru. Oamenii-burete.
mai funcționează nimic cunoscut, aș fi putut spune că Sunt puțini aceia despre care vorbesc. Poate că
e un sentiment nemaipomenit de frumos. s-au atins în apariția lor de alte regnuri, poate că li
STEAUA 11-12/2019

Vorbesc despre timpul care, așadar, nu mai există s-au atrofiat sau li s-au mărit simțurile, dar ei nu mai
acolo. Nici autorul, nici personajul, nici povestea. Nu pot face decât să deschidă spații în care își vor regăsi
mă mai poate interesa nimic din toate acestea; ele sunt urmele. Orice ar vorbi, orice ar scrie, orice gest vor
particulele din respirația mea adevărate. Important e face, ei vor spune mereu același lucru.
aerul. Importantă e apa. Celelalte sunt lucruri care nu Nimic, așadar, nu e cum știm că e. Nici n-a fost vre-
fac decât să spună ce nu sunt eu cu adevărat, ceva care odată așa și, ce e mai important e că n-a fost nici altfel.
nu se poate încă numi, nu pentru că e important, nu Sunt lucruri pe care nu le pricep deloc, sunt străine și
pentru că e secret, ci pentru că limba aceea nu se vor- din altă specie. Caracterele sunt prostii, la fel tempera-
bește încă. Singurul lucru adevărat în lumea aceasta mentele, la fel legile și dogmele. Puține lucruri în care,
este spațiul care ni se deschide din aer, din cuvinte, din de la bun început, a respirat un fel de nemișcare, un fel
34

pielea oamenilor, din suprafața senzațiilor noastre, de bunătate, puținele lucruri care, fie și pentru o clipă,
îți dau senzația celei mai din urmă penumbre a exta-
zului, acelea sunt adevărate. Cât se poate, trebuie să te
abții să le spui pentru că, odată eliberate, ele vor crește
singure și nu vei fi tu acela care decide asta. Eliberările
tale se ating și de îngeri, și de dictatori. Cât se poate,
trebuie să te abții să le spui, e o strânsă legătură între
prozã
această mică asceză și tot ceea ce iese din tine. Oamenii
fac încă dragoste pentru că totul se întoarce, de fapt, în
același loc. Corpul tău poros e străbătut de fantasmele
aderenței și ale frotajului. Ele nu vor fi remediate decât
prin fantasmele întoarcerii.
Până la urmă, cuvintele sunt și ele un fel de fluid.
Nu pot să mai spun ce se întâmplă, trebuie doar să
mă întorc prin locurile în care am fost risipit, de ci unul. Tineri asurziți cad în jurul lui, de peste tot,
acolo mă voi aduna și mă voi întoarce din nou, în pisicile șchioapătă, femeile urlă.
mine care sunt filtru și mediu și burete suspendat. Amețeala e un semn viu. Dintre cele mai vii.
Întoarcerea este întotdeauna epuizantă și corozivă și Are sentimente legate, ele se subțiază periodic, tot
nu știu când sau dacă voi ieși întreg din asta. periodic se îngroașă, se umflă până la următoarea
Pe patul improvizat stau întins și mă uit la pereții pauză de viață. În intervalul acesta plutește într-o
care îmbătrânesc odată cu mine. Mi se pare că am substanță erotică, legată de sunet și de vegetație. A
trăit enorm, sunt bătrân de mult, acum trec deja în căutat spațiul în care să se oprească. Grădina prăfoa-
altceva. Părul îmi cade, pielea mi se umple de bube, să, un grajd părăsit, iarba rece din diminețile de vară,
corpul putrezește pe dinăuntru, în fiecare dintre frac- pădurea, orașul impregnat de parfumuri. Substanța
țiunile sale. Aproape că reușesc să trăiesc în pragul aceea era căutarea spațiului în care să se oprească.
somnului. Rarele modificări ale conturului meu sunt Viața a fost până acum o fecundare continuă, a tu-
uneori singurele semnale că trăiesc. Mă trezesc după turor lucrurilor, a oricărei idei, a oricărui organism. E o
minute întregi în care nu respir. Zile întregi nu mă- anomalie veche, extremă, un fel de insurgență, cea mai
nânc și nu pot simți foamea. Înțeleg aproape dinăun- mare dintre posibilele dezamăgiri. Ea traducea doar
trul lor frigul și căldura, și orice durere e suportată ca alunecările dinăuntrul meu. Traducerea e pătrunză-
și cum aș suporta intrarea treptată a unui corp străin toare, fecundează textul și mintea. Oamenii-burete au
în mine. Treptat, ea mă populează, treptat, lumea mă o sensibilitate erotizată, gândesc, ating, salută și scriu
ocupă, treptat toate încep să respire prin mine, epui- numai așa, adică în starea de extaz pe care o simte ori-
zând vechiul corp și forțându-mă să devin altcineva. ce fericit doar de câteva ori în scurta lui viață.
Realitatea a devenit doar o chestiune de igienă. Cele mai multe lucruri nu există. Trec pe stradă la
Nu știu ce să fac atunci când atârn pur și sim- un milimetru de o mașină. Nu știu ce e cu ea, poate
plu de aerul din mine. Cândva îmi exageram toate a ieșit prima dată, poate nici nu există. Prin găurile
reacțiile ca să simt că sunt încă aici; acum nu cred care îmi luminează corpul trece aerul de care mă
că mai există și că mai funcționează ceva, eu nu pot agăț. Strecor aerul, îl filtrez și el mă filtrează pe mine.
cere nimic pentru că, de fapt, tot ceea ce sunt apar- De aceea vorbesc despre această extremă porozitate
ține de multă vreme lumii care, ca acum, vine să se care e singura viață pe care o pot cunoaște.
strecoare prin tine. Eu nu am nimic, nicio posesiune. Simt tot mai puternic că nu mai funcționează
Lucrurile la care mai țin și pe care le mai țin sunt vârstele, mersul timpului, clipele așa cum le știm
doar prelungiri ale spațiului despre care vorbesc. Nu nu mai sunt sau sunt mult mai puține, timpul s-a
pot vorbi limba aceea, așa că voi vorbi prin ele. rarefiat. Străbat porțiuni de vid. Întoarcerile me-
Sufletul e tras în jos, ca și corpul. Erau doi, acum moriei, întoarcerile la lucrurile de demult sunt
STEAUA 11-12/2019

au rămas unul. Nu-și poate aminti pentru că me- posibile cu totul, așa încep să mă gândesc acum.
moria a rămas în celălalt; așa funcționează totul, în Fug de tot și de toate, mă dezintegrez și mă refac
lumea aceasta, fiecare e făcut din mai multe corpuri, apoi în altă parte, apoi mă năpădește un fel de
iar capetele sunt în fiecare din ele. În patul colorat dragoste pentru toată lumea, pentru ființa ei care
stă cu fața spre perete, în patul improvizat, cu un se strecoară de mii de ani, ceva ca un plâns curat,
singur rând de haine, haine simple, curate, sărace, ca o mare așteptare a fericirii. Viața din mine a
așteptând să fie pur și simplu exfoliate, gândindu-se devenit spațiul dintre noi, legăturile dintre cor-
și simțind temperaturile extreme de la distanță. purile noastre; ne-am golit și acum trebuie să ne
Permanent, același foșnet care nu știa ce este, același umplem. Pe străzi, nu mai trăiește lumea umplerii,
picurat, aceleași atingeri și pocnete în pereți și prin a strângerilor, acum contează eliberările, golirile,
35

ferestre. Nu are un corp, ci trei. Nu are trei corpuri, pulverizarea. Oamenii încep să nu mai poată ține
 nimic, toate ființele de care m-am atins până acum, cea care s-a consumat și s-a respirat singură, până ce
într-un fel sau altul, sunt atinse de disperare, sunt respirațiile ei au devenit una cu ea, una cu mine.
amenințate de coroziune. Multă vreme n-am vrut Serile, așadar, când stai într-un pat vechi, cu
să știu că ființa mea perforată e o plasă imensă cearșafuri albe și aspre, cu lucrurile care umplu locul
în care s-a prins totul, că nimic nu va putea ieși peste tot, cu fiecare loc plin, mâinile tale se odih-
vreodată de acolo. Dar nimic nu rămâne. nesc din plin. Tot pielea e cea care cuprinde singură
De n-aș rămâne aici. De n-aș fi aruncat în spatele înțelepciunea cuminte și uscată a liniștii nocturne.
luminii, mai ales după ce am găsit această așezare a Adânciturile ei mici, arcuirile și strălucirea te-au
noastră. Văzută de la orice distanță firească, pielea adus mai mereu în preajma chipurilor de sfinți, al-
noastră pare împăcată, curată, foșnitoare, e compli- tădată ai crezut că tinerețea s-a refugiat în degetul
cea atracțiilor noastre, dar pe piele, la suprafața ei, nu mare de la mâna stângă, în degetul suplu, în timp ce
e liniște, niciodată nu a fost. E un război acolo, fiin- în degetul mare, îngroșat, al mâinii drepte, stă origi-
țele se luptă și corodează, e plin de peșteri, scorburi nea ta; el mișca oasele tale din umbră.
și nișe. Din loc în loc, sunt spații neatinse de nimeni, Senzațiile mele nu sunt ale mele, nici ceea ce gân-
de nimic, locuri cu adevărat pașnice, cu adevărat desc, nici ceea ce aștept. Trebuie să stau de aceea în
curate și ocolite. Singura mângâiere e haina de aer zona a ceea ce simți înainte de toate, înainte de ori-
și de lumină; lumea și locurile ei sunt și ele o piele, cine. Principiul lumii nu este nici unirea contrariilor,
pe ea și numai acolo sunt romanele noastre, filmele, nici purificarea, nici războiul, ci e altul, mult mai viu,
războaiele și politicile, spitalele, polițiile, școlile și mult mai activ. El este aderența. Aderăm unii la alții,
templele lumii. Din loc în loc sunt eu, suntem noi ne cristalizăm, ne corupem și ne corodăm. Din cauza
care formăm pereții și porii buretelui, iar deasupra asta, undeva, în adâncul orașului, lumea, care nu e
noastră e o splendidă mantie, cea mai frumoasă nici bărbat, nici femeie, se revoltă în fața lucrurilor
dintre toate aerurile posibile, cea mai feminină. Ea e vii. Lumea, așa cum o știm, nu mai are cum să func-
salvarea oamenilor-burete. ționeze. De multă vreme, o simt filtrându-și ultimele
În fiecare seară, trec prin găurile corpului meu suflări. Poate de la început a fost așa, poate nu trebuia
toate ființele lumii acesteia, ele nu știu nimic, dar la să fie totul un ritual. Succesiunea a încetat să mai fie o
capătul lumii, acolo unde nu știu ce este și unde res- posibilitate. A fost, istoria aceasta de până acum, ceea
pirațiile se opresc și singurul drum pare să fie în sus, ce numim timp, ceea ce numim memorie. Spațiul de
acolo unde răsună ecoul stoarcerilor mele. Pentru acum nu le mai aparține; este spațiul trecerii noastre
că toate ies din mine, ca o stoarcere nesfârșită. Nu unul prin celălalt, el aparține întrepătrunderii, sus-
mă ocup de arderi, nici de purificări. Am fost cândva pensiei înconjurate numai și numai de tot ceea ce vine
mediu, pe mine se prindeau lucrurile și creșteau. prin noi ca o umbră luminoasă, ca mișcarea ierburilor
Realitățile vin acum în corpul meu, traversat de mii înalte pe platoul bătut de vânt, aflat în cel mai nordic
de canalicule; toate cred că aici e lumea lor, că aici punct al legăturii noastre.
trebuie să se oprească, dar eu nu sunt decât o poro-
zitate a ceea ce a fost cândva peștera fără deschideri, [fragment]

Copil de trupã dar și mama... M-a dat unor necunoscuți pe-o mier-
ță de mere și pe-un sac de cartofi...”
Făcea lucrul ăsta doar ca să-i fie mai ușor, pen-
tru că în adâncul sufletului său știa prea bine că
fără ajutorul ei s-ar fi dus la fund ajungând un
prăpădit. Cu sacul de cartofi și cu mierța de mere

DOINA
STEAUA 11-12/2019

îl scosese ea din mocirlă și el știa prea bine acest

lucru, dar îi plăcea să se mintă, ca să mai uite de
unde plecase... Iar dacă mocanii cei plătiți cu su-
doarea muncii unei femei amărâte se descotorosi-

CHERECHES’ seră de copilul care le fusese dat în grijă, lăsându-l

în poarta unei unități militare, nu mai era vina
acesteia. Și nici nenorociții ăia de oameni nu erau
chiar așa de condamnat. Doar era foamete mare,

P este ani, ca să-și amorțească durerea ascuțită pe

care i-o trezea de fiecare dată amintirea mamei
iar pentru ei, Valer nu reprezenta altceva decât
o gură de hrănit în plus. Din Vrancea și până-n
36

sale, Valer falsificase în mintea sa adevărul: „Ei, tata, Bărăgan, drumul fusese destul de lung, cartofii și
merele se terminaseră repede, iar foamea îi silise
să-l abandoneze.
Întinderea ca desenată pe hârtie a unității mi-
litare, la vedere prin gardul de sârmă ghimpată
întinsă pe stâlpii de beton înfipți la distanță egală,
apăru în ochii căzuți de nesomn al căruțașului de
prozã
pe capră ca o șansă de neratat: Bă, până aici! Jos cu
ăsta! mormăi mocanul și-l înghionti cu codorișca
biciului pe cel din spatele lui, care nu stătu nicio
clipă pe gânduri.
După o noapte cu ploaie mocănească, măruntă
și rece, în zori, patrula, dând ocol unității militare,
găsise un sac de iută întors pe dos, care nu părea nici
gol de tot, pentru că în acest caz ploaia ar fi trebu- – Stai! Cine e? se auzi din post glasul santinelei.
it să-l înmoaie și să-l turtească la pământ, dar nici – Caporal de schimb! șuieră prin aerul rece al
prea plin. Ceva îi dădea sacului un anumit conținut, dimineții vocea rugoasă a gradatului.
pentru că fundul ud leoarcă se mula după forma – Caporal de schimb la mine, ceilalți pe loc! îi
unui cap, dar mai degrabă te-ai fi gândit la un animal somase santinela, îngreunând misiunea patrulei
jigărit care se pripășise pe-acolo decât că un suflet și speriind de moarte arătarea de om care o luă pe
omenesc își găsise un asemenea adăpost de ploaie. urmele acesteia, trăgând sacul după el.
La o privire mai atentă însă, gândul te-ar fi dus și Situația se lămurise pe loc, iar băiatul fusese
la cea de-a doua eventualitate, deoarece marginile prezentat corpului de gardă. Abia se mai ținea pe
sacului fuseseră atent îndesate de jur-împrejurul a picioare. Vedea negru în fața ochilor și auzul îi
ceea ce se afla dedesubt. Acest lucru îi sărise în ochi juca feste, dar tot înțelesese că mai întâi de toate
și unuia dintre soldați: trebuia să se spele pe mâini și pe față. Cu bruma
– Ia te uită aici, să vezi drăcovenie! Oare ce-o fi? de putere pe care o mai avea și oțelindu-și voința,
spuse el și dibui cu vârful bocancului fără să lovească băiatul se aplecă deasupra lavoarului din fața sa.
prea tare. Lavoarul mare, din fontă smălțuită, îi oglindi chipul
– Eh, vreun câine mort, cum au mai făcut sătenii ciufulit și murdar. Se cutremură în fața imaginii
și în alte dăți, supărați că este amplasată unitatea în sale neîngrijite și nu îndrăzni să atingă robinetul
apropiere și toată ziua le bubuie tunurile noastre de deasupra, în formă de rozetă, iar bucata de să-
în urechi, se băgă în vorbă cel de-al doilea soldat și pun Cheia pusă pe marginea lavoarului, nici atât.
dădu să lovească mai tare cu bocancul. Înțelegându-i ezitarea, soldatul îi deschise robine-
– Stai, mă, tu nu vezi că mișcă? îl trase primul de tul și îi făcu semn să treacă la treabă. Se supuse fără
mânecă. crâcnire, iar jetul de apă rece îl mai învioră puțin.
Într-adevăr, sub sac, cineva se mișcă încet și ezi- Chiar și fără săpun, de pe față și de pe mâini, apa i
tant, dorind mai degrabă să se ferească de lovituri se prelinse aproape neagră, lăsând dâre șerpuite pe
decât să se arate la vedere. suprafața sclipitor de curată a lavoarului. Se simțea
Într-un caz ca acesta, disciplina militară impunea umilit. Înghiți în sec și închise ochii. Lacrimile i se
somarea și legitimarea orișicui, lucru care fusese amestecau cu negreața care i se scurgea continuu
adus la îndeplinire fără nici cea mai mică întârziere. din păr, de pe mâini și de pe față, dar nu lăsă să se
Cei doi soldați și gradatul din patrula de noapte vadă acest lucru, continuând să se frece cu sârg.
rămaseră în așteptarea ordinului dat, dar ce să vezi... Oboseala îl cuprinse din nou. Abia mai putea să se
Din sacul de iută întors pe dos și îmbibat de ploaie țină pe picioare și oricât mai încercase să se sforțe-
până la refuz, se ivi mai întâi o pereche de teniși rupți ze, nu reuși decât să icnească și să dea afară ce mai
STEAUA 11-12/2019

în vârf, după care urmară niște picioroange slabe și avea în stomac, un fel de zeamă puturoasă și acră,
ciolănoase, pe care pantalonii murdari și zdrențuiți amestecată cu bucățele nedigerate de măr și cu
le acopereau doar până la jumătatea gambelor și, în cartofi copți în coajă. Amestecătura aia de mâncare
continuare, un trup firav de tot, pe a cărei puținătate nesănătoasă și preparată la voia întâmplării îi luase
tremura o cămașă ca vai de lume, cu mânecă scurtă și ultimul strop de putere. Stătea să cadă și se prinse
și cu un buzunar în partea dreaptă a pieptului. Era de marginea lavoarului. Simți cum îl înșfacă cineva
deci un copil? Da, un copil cu cap mare și păr lățos, în ultima clipă, venindu-i în ajutor cu brațe sigure
privind speriat de sub marginea abia ridicată a sacu- și vânjoase. Căldura unei pături aspre, militărești, îl
lui de iută. aduse în simțire doar atât cât să realizeze că cineva
– Dom’ caporal, ce ne facem cu arătarea asta? îi punea la gură o cană cu ceai. Sorbi cu nesaț, până
37

întrebă cu sânge rece unul dintre soldați. la ultima picătură, după care adormi buștean.
 Ofițerul de serviciu pe unitate preluase infor- Comandantul n-avea niciun dubiu că puștiul
mația că în zorii zilei, lângă gardul unității militare, mințea în stil mare. Totuși, îl mișcase ceva din atitu-
fusese găsit un băiat abandonat. La începutul pro- dinea puiului de om care îi stătea în față. În primul
gramului de lucru, acesta adusese și la cunoștința rând, îndrăzneala...
comandantului incidentul respectiv. După un moment care lui i se păru nesfârșit, îl
Comandantul unității militare era un bărbat auzi pe comandant spunând:
înalt, osos și stătea tot timpul drept ca o lumâna- – Câți ani zici că ai?
re. Purta caschetă, veston și centură în diagona- Sesiză imediat că în modul de adresare al coman-
lă, de care îi atârna tocul armei. Nu clipise și nu-i dantului se ascundea un anumit tâlc, ca și cum a zice
tresărise niciun mușchi de pe față în timp ce-i nu mai era nici pe departe același lucru cu a spune
fusese prezentat cazul băiatului abandonat, de adevărul. Așadar, fusese prins cu mâța-n sac, chiar
parcă nici nu luase seama la ceea ce i se comu- dacă asta nu i se spusese verde-n față. Acum însă
nicase, dar apoi, privind spre acesta, îl întrebase era solicitat să spună ceva care nu-i mai venea chiar
abrupt. peste mână și își dădu drumul dintr-odată:
– Cum te cheamă, măi copile? – Nouă. Spre zece. Și o să mai cresc în mod sigur,
– Valer. se repezi să adauge, îmbățoșându-se în atitudine, ca
– Valer și mai cum? să fie cât mai convingător cu putință.
– Dincă Valer, domnule, răspunse el cu glas pie- Era rupt de oboseală și mort de foame, dar se
rit, nu atât din cauza oboselii și a faptului că nu mai ținea tare, agățându-se ca înecatul de un fir de pai.
mâncase mare lucru în ultimele zile, cât a atmosferei Asta era șansa lui... Pe chipul ofițerului care îl înso-
impunătoare pe care o creau bărbații din jurul lui, țea se așternuse un zâmbet discret și el înțelesese că
intimidându-l la culme. făcuse impresie bună, deci nu trebuia să-i scape mo-
– Și de unde ești, din ce localitate mai precis? mentul. Era mic și neîncercat, dar vâna lui de viitor
insistase comandantul, dar el nu mai dădu niciun cadru al armatei se simțea de pe acum. O simțise el
răspuns, dându-și seama chiar în clipa aceea că va și o simțiseră și ceilalți.
trebui să ia totul de la zero, ascunzându-și trecutul. – Ai umblat la școală, Dincă Valer? îl mai ches-
– Părinți, ai? tionă comandantul, rigid în atitudine și cu o voce
– Nu, domnule, n-am. Sunt orfan, spuse hotărât răsunătoare ca o detunătură de tun.
și fără să clipească sau să-i tremure glasul. – Nu prea, domnule, dar mai știu câte ceva, iar, la
– Dar ce s-a întâmplat cu părinții tăi? socotit în minte, nu m-au întrecut niciodată alți co-
– Mi-au murit amândoi, brodă el din mers, sim- pii, plusase el din nou, străduindu-se să se prezinte
țind cum îi bate inima și i se răcesc extremitățile. într-o lumină cât mai favorabilă sorților de izbândă.
„Cum?” întrebă comandantul doar prin interme- Comandantul îi spusese pe nume și asta era pen-
diul unei priviri ascuțite, în timp ce buzele nu i se tru el un semn bun. Parcă lucrurile începeau să intre
mișcaseră deloc, iar chipul îi rămăsese de piatră. pe un nou făgaș...
„Acum să te vedem!”, își spuse băiatul pentru Auzi cu urechile înfundate și văzu ca în vis cum
prima dată ca unui alt eu cu care stătea față în față comandantul dădea ordine care erau executate ime-
și nu se pierdu deloc cu firea, mințind să înghețe diat și fără comentariu. Răsuna la tot pasul pocnetul
apele: de cizme negre lustruite oglindă, iar el vedea negru
– Tata a murit acum doi ani, pe frontul rusesc, în fața ochilor chiar și când nu se uita la culoarea
fiind grav rănit de un obuz care i-a explodat drept acestora. Cazul lui fusese soluționat împreună cu
în față, iar mama la un an după el, de inimă rea și de șeful de stat major, iar șeful biroului logistic primise
oftică la plămâni , spuse el ca aparținându-i povestea următoarea însărcinare:
unui consătean care într-adevăr înnebunise după ce – Să fie dus copilul la infirmerie! Îmbrăcat, mân-
trăise o asemenea dramă și umbla hai-hui cât era cat, spălat ca la carte, iar după zece zile, mi-l aduceți
STEAUA 11-12/2019

ziua de mare. din nou.

– Mă, tu minți, îl luă la rost comandantul și îl Simți privirea comandantului pătrunzându-i pâ-
privi adânc în ochii. nă-n măduva oaselor, deși aceasta nu-l ajunse decât
– Nu mint, domnule. Ăsta-i adevărul gol-goluț și fugar, dintr-o parte.
puteți să cercetați, rosti neabătut de la ținta sa. Era „Ce-o mai ieși și din arătarea asta?” se întrebă
atent să nu se trădeze și prin glas, pentru că celelalte colonelul, urmărind pașii nesiguri ai copilului care
simțuri putea să și le controleze mai greu și transpi- se îndepărta, ținându-se îndeaproape de soldatul cu
rația începuse să-i curgă șiroaie pe spinare. În sinea care venise.
lui, se minuna de cât curaj putuse să dea dovadă și își
dorea din tot sufletul ca întrevederea să ia sfârșit cât [fragment din romanul în lucru
38

mai repede. Planul secret al Mariei]

 în slip alb, subțire, încălțat cu șosete albe și pantofi
albi, pe cap se răsfăța turban alb, înnobilat cu ținte
Tandem aurii, iar în continuarea gâtului se desfăta bustul
tuciuriu, pieptul acoperit cu firișoare de păr undu-

curmat itoare. Surâsul lui era mereu îngăduitor… A fost îm-

pușcat mortal, în apropierea sălii de karate, noaptea,
la sfârșitul programului, tocmai când descuia porti-
era propriului autoturism. Oamenii vorbesc…Unul
dezamăgit în amor… Un soț trădat…Un amorez

MIRCEA îndrăgostit de Barbara…Încă nu a fost identificat.

Barbara stă deocamdată în espectativă, îngându-
rată pe ecranul din vagon. Domnul aflat la masa-bi-

IOAN
rou din latura stângă a spațiului este șeful serviciului,
efervescentul Stelu Stelaru, suspicios, morocănos,
miop, cu părul albit. Aude bine, vocea baritonală îl
ajută să se impună în fața subalternilor. Tânăra vă-

CASIMCEA duvă a decis să nu mai poarte doliu, nici cel puțin

sutien negru, ori pantofi negri. Stă neliniștită pe
marginea cuibului edificat din aspirații, convingeri,
incertitudini. Cu cristalinul ochilor acoperit de pe-
numbră, se străduiește să cuprindă zarea, în centrul

E cranul se întunecă brusc, tot brusc explodează

lumină argintie, blândă, curge continuu, mișcare
verticală anevoie perceptibilă. Din argintiul mișcă-
căreia se află Stelu Stelaru. Enigmaticul șef de servici
își distribuie energia în reprize, privirea lui inter-
mitentă luminează scurt fața subalternei văduve.
tor apar doi ochi căprui, larg deschiși, umezi, genele Stelaru se liniștește brusc, determinat să scoată din
lungi sunt îmbibate cu lacrimi. Pleoapele se unesc gură bâtlanul decisivei lui năzuinți. Fremătătoarea
rareori, în blândă atingere, se desprind în zvâcnet. Se întâlnire a privirilor, a contopirii celor două efer-
profilează pomeții obrajilor, ușor pistruiați, umezi, vescente impulsuri se așază în cutele obrajilor și ale
nasul subțire, cârn, fruntea netedă, aurie, buzele ar- frunților, lumimate de speranțe devenite convingeri.
cuite și înfiorate, întredeschise, bărbia rotundă, sub – Dumneata…Tuu…răsună glasul baritonal.
arcul căreia vibrează epiderma adumbrită. Gâtul Colega subalternă îl privește ușor uimită și con-
scurt se înfige cu nădejde în coșul pieptului fragil, firmă cu două aplecări ale capului. Tâmplele ei se
fortificat cu două platoșe rotunde, fiebinți. înfierbântă și simte în ele zvâcnirile inimii. Șoptește:
Buzele voluptoase se relaxează în zâmbet pre- – Omul este schimbător. Fața i se înseninează,
lung, ochii se rotunjesc în uimire, privirea amplifică ochii emană privire efervescentă, cu care își asigură
luciul cristalinilor. Bluza neagră stă lipită de bustul șeful de certele ei convingeri. Eu însămi…
bine proporționat, tânăra doamnă se ridică în pi- Amorezul redevine șef:
cioare. De la brâu îi strânge mijlocul subțire și coap- – Eu rămân stabil, cum rămâne orice bărbat care
sele pregnante o minijupă albă, despicată în față, cât se respectă. Așa că apucă-te de lucru. La treabă, că
să sugereze că mai sus se află o baricadă nesigură, se uită ceilalți la noi. Am devenit centrul atenției lor.
alintată bichini. Tocurile înalte ale pantofilor de lac Pleacă împreună de la servici, o invită în garsoni-
negru oferă prestanță gambelor drepte, protejate de era lui de burlac, însă spațioasă, inclusiv cu balcon.
rotulele gleznelor și ale genunchilor. Tocmai s-au Înnoptează acolo, totuși în zori îl roagă s-o ducă la
spulberat în trombă patruzeci de zile de la decesul apartamentul ei să-și schimbe dedesuurile și hainele,
soțului ei, maseorul mușchiulos, numit Prici. Avea înainte de toate să facă un duș izbăvitor. Firește că
STEAUA 11-12/2019

– există și acum, însă pustiu – cabinet spațios, cu îmbracă bluză albă, cu decolteu. Probabil că noap-
hol, două încăperi, duș, chiuvetă, closet. Pereții sunt tea lor albă s-a retras în bluză și în fusta gri deschis,
acoperiți cu plăci albe, pardoseala cu dale albe, alb chiar în pomeții obrajilor strălucitori.
este patul învelit cu cearșaf luminos și pătură plușa- Mașina de dactilografiat emite sunete ritmice,
tă, aceeași culoare strălucește pe cele două taburete. agasante, penița stiloului, piksul rânduiesc literele în
Însuși suportul sofisticat pe care se așază clientul, de cuvinte, semne ortografice, ortoepice, cifre încărcate
regulă clienta, este alb, acoperit cu pânză albă. cu poveri pe hârtie A4, pe jumătăți de coală, rânduri,
În anumite zile făcea karate, musculatura lui se rânduri, coloane care curg vertical. Data așezată sus,
amplifica, bicepsii, tricepsii, pectoralii zvâcneau, semnătura, ștampila imprimate pe locurile cuveni-
coapsele și pulpele gemeau presate sub epidermă. te, plicurile, adresa expeditorului și a destinatarului,
39

Prefera doamnele, domnișoarele deștepte, le primea registrul cu intrări – ieșiri, tamponul cu sugativă
 când este cazul, telefonul fix, cu fir lung, cu furcă, Barbara își limpezește ochii mari cu câte o lacrimă,
micul radio revarsă cântece, constatări, povețe. apoi privirea ei zburdă limpede pe lângă fiecare
În timp strădania lor își împlinește menirea. dintre frați, îi înconjoară mlădioasă, iar de pe buzele
Într-o seară, stabilită ulterior cu aproximație, un ușor depărtate pornește un zâmbet care se așază pe
spermatozoid mai energic s-a desprins de gloata fre- fața fără cute.
mătătoare de frați gemeni și s-a aruncat cu nădejde Felicia gângurește, semn că ar fi priceput totul.
în ovulul expulzat de ovar, pregătit să fie străpuns și Mama o ia în brațe și-i comunică ferm dragostea ei.
să ofere locaș unui activ și ferm embrion. Fetița s-a Zilele trec ordonat, se lungesc, se scurtează, devin
grăbit puțin, ca fata mare la măritat, cum a procedat egale în funcție de solstițiu și de echinocțiu, implicit
conștientă mai târziu, sănătoasă, cu poftă de lapte de anotimpurile care le găzduiesc. La fel se adună
din sânii mamei, metamorfozați temporar în țâțe. zilele și nopțile în trupul copilei, sosesc cei care
Botezul oacheșei pruncuțe este combinat de părinți demolează casa, curăță curtea, astfel sunt asigurate
cu propria lor nuntă. Frații tatălui, mijlociul Tudor condițiile deschiderii șantierului. Vila sare din planșe
și mezinul Andrei, au sosit la timp din Italia, respec- în șantier, își înfige temelia în pământ, atât cât este
tiv din Spania. Flăcăi tomnatici, cu dolari depuși în nevoie pentru cele trei nivele ale ei, apoi se înalță,
bănci spre conservare și înmulțire. se înalță…Pereții exteriori, cei interiori, pereții de
Frații musafiri sunt cazați la hotelul cu restauran- rezistență absolută…Fetița crește, crește, creierul ei
tul închiriat de Stelu pentru petrecere, așa că după se dezvoltă, neuronii învață ce înseamnă lucrare, în-
câteva ore de odihnă s-au prezentat în apartamentul demnurile vieții, copilăria, structura ei de rezistență
care a fost mai întâi al ei, la o cafea. Fratele mai mare se amplifică…Trec doi ani, în al treilea Stelu Stelaru
le face cunoscut planul lui recent cu privire la casa aduce la parter mobila poftită de Barbara. Odată cu
părintească. Hotărăsc să plece per pedes în cartierul mutarea lor la parter, sfințesc vila în prezența fraților
vecin, unde se află părăsită casa copilăriei lor. Mama celibatari, care abia acum constată splendoarea con-
Ruxandra a decedat în urmă cu trei ani, la înmormân- strucției, vila lor comună.
tarea căreia fiul mezin n-a venit, fiindcă rătăcea prin Se răsfață în primitoarea vilă, însă cei doi frați
Canada. Mama a trăit singură aproape un deceniu, holtei dorm în vechiul apartament al Barbarei și al
după înmormântarea lui Traian. Stelu o vizita des, o lui Stelu, totuși trebuie să plece în țările unde câștigă
aproviziona cu cele de trebuință. În ultimii doi ani bine. Vor aduna euro pentru mobilă, apoi se vor în-
de viață n-a mai lucrat în grădină, o vecină îi stropea toarce definitiv. Numai după momentul acesta se vor
florile, iar în final o supraveghea non-stop, fiindcă fi- gândi la căsătorie. Flăcăi tomnatici, cu năzuințe pre-
ul din oraș îi permitea să lucreze grădina în favoarea cise și prelungite, deciși să amâne cât mai mult timp
ei, să semene, să culeagă. Totodată o remunera cu o revenirea în țară, în favoarea câștigului consistent,
sumă însemnată. chiar chinuiți de amețitoarea osebită stare, căreia
Vecina Monica trăiește, a îmbătrânit, își supra- nici un popor nu i-a găsit nume, doar românii i-au
veghează nepotul câteva ore în zi, când acesta își dăruit renume, cuvânt alcătuit din trei litere: dor.
pregătește lecțiile. Tudor și Andrei n-o mai recunosc, Fetița înflorește ca în basme în luminosul aparta-
vremea schimbă înfățișarea omului, chiar şi ea îi re- ment de la parter, lumina zilei dă buzna prin ferestrele
cunoaște anevoie. Bucuroasă de revedere se retrage mari, prin retina ochilor, prin porii trupului, asigură
în casa ei, frații se întristează, Tudor și Andrei privesc organismului ei o asimilație clorofiliană umană, se
pustiul curții, un zâmbet adumbrit le transfigurează metamorfozează, pe rând, în garoafă, zambilă, iederă
fața, privirea lor urcă anevoie pe pereții scorojiți, înflorită. Lumina astrului zilei și al astrului nopții
se așază obosită pe olana bătrână. Ochii lui Stelu îi are de-acum efect invers asupra trupului tatălui ei,
urmăresc liniștiți, glasul potrivește litere în cuvinte lumina astrală devine nocivă pentru Stelu, îi dezechi-
rostite șoptit: librează verticalitatea sănătății. Cauze enigmatice,
– Casa părintească devine dar la un moment din efecte bulversate…
STEAUA 11-12/2019

viață, așa că a venit vremea să ne bucurăm de darul Frații lui Stelu Stelaru s-au înfățișat îndurerați la
cuvenit. înhumarea fratelui mai mare, tot îndurerat pleacă
Sugestia lui a fost acceptată de ceilalți doi, cu bu- mezinul să-și vadă de jobul lui. Mijlociul Tudor zăbo-
curie stăpânită. Se va edifica aici o vilă impunătoare, vește îngândurat, bate trotuarele dimineața și seara,
cu trei nivele, fiindcă frații hoinari se vor întoarce lângă Barbara se reculege, încearcă să o scoată din
definitv și se vor căsători aici. Vor neveste românce, letargie cu șoapte fragile, cu zâmbete anemice, tot
le vor alege la momentul potrivit. Deocamdată Stelu mai viguroase. Cumnata lui se destinde, se amuză,
va găsi o firmă pentru demolarea casei, concomitent pricepe sensul surâsului insistent, de aceea sufletul ei
o să caute un arhitect care le va propune un proiect. devine piscină cu apă limpide, în care locatarul de la
Mijlociul și mezinul vor pleca și vor trimite ori vor nivelul doi al vilei se avântă optimist. Scoate din apa
40

aduce ei o primă rată consistentă. Când află vestea, limpede o scoică de aur și o fixează pe fruntea femeii,
în formă de sărut. Ea oftează prelung, armonios,
vibrarea buzelor se încheagă în două litere șoptite
împreună: da-da-da… Nu o cere în căsătorie, femeia
privește transfigurată broboanele care sticlesc pe
fruntea lui, convinsă că ademenitoarea solicitare
este murmurată de fiecare mărgea lichidă, repetată
prozã
de mai multe ori. Se înțeleg din priviri, pleoapele și
genele ei devin martori ai cuvintelor nerostite, înflo-
rite pe gura lui.
Tudor pleacă peste două zile să-și depună demi-
sia, să aștepte două săptămâni să primească acceptul
și drepturile financiare. Barbara va aștepta înțele-
gătoare, învăluită cu voalul mâhnirii pricinuite de
drumul lui Stelu către Eternitate, dar și de absența Chiulește de la ore, să-i facă lui Andrei surpriză, însă
vremelnică a lui Tudor. Răstimp în care frumoasa mai surprinsă rămâne mama, când cumnatul ei și
femeie, pentru a doua oară văduvă, se va reculege în fiica ei sosesc împreună.
liniște și va îndura în tăcere. O să meargă la cimitir – L-am adus pe Andrei, strigă Felicia și-l îmbră-
cu flori și lumânări, se va ruga la icoana din dormitor țișează afectuoasă. Nu se poate abține și-l sărută pe
pentru grabnica întoarcere acasă a următorului ei vârful nasului, în cele din urmă îl eliberează din arcul
bărbat. antebrațelor, oferindu-i posibilitatea s-o privească
Felicia pășește prin viață cu nădejde, cu optimism, sfielnic.
deseori cu certitudini. Este visul Barbarei, devenit re- Cumnata lui Andrei este îmbrăcată în negru, doliu
alitate galeșă, acum domnișoară care urcă cu detașare aspru, cum se cuvine unei soții îndurerate. Mama și
în ultima clasă de liceu. Trupul ei strălucește învăluit fiica se privesc înduioșate, cu pizmă, cu îngăduință.
de rochii și fuste lungi și scurte, cu bluze decoltate Urmează, firesc, înmormântarea, plecarea lui Andrei
prudent. Este de fapt corect dezvoltată, sânii zvâc- să-și depună demisia, revenirea lui, amânarea căsă-
nesc din toracele viguros, picioarele prelungi se alintă toriei cu Felicia, până când domnișoara termină lice-
în mers, sub sprâncenele ușor arcuite se agită ochii ul…Doar câteva luni. Astfel Felicia se căsătorește cu
mari, din care izvorăște necurmat privirea unduioasă unchiul Andrei și o expediază pe mamă în propriul
și luminoasă. De puțină vreme mărturisește cu fermi- ei apartament din tinerețe, unde a copilărit fiica.
tate că nu mai are păreri ci, în exclusivitate, convin- Da, ceea ce născocesc acum poate constitui
geri. Tertipul a devenit pentru ea un autentic modus fondul unei nuvele, pe care, cândva, probabil o voi
vivendi, de aceea cunoaște cu precizie maniera de a-l scrie…Prin Orient mai există tradiția ca în tragica
nuanța, ori de a-l preface în crâncenă constrângere. situație când soțul moare, următorul frate holtei al
Glasul lui…Un timbru lipit de vocea care porneș- decedatului să o ia de nevastă pe disperata văduvă.
te în lume. Din corzile vocale neliniștite, vibrante ca Întâmplător, în situația la care mă refer, s-a petrecut
urechile peștelui care sorb oxigenul din H2O. Glasul obiceiul din Orient, însă nu și a doua oară. Destinul,
lui irupe avântat, imperturbabil, emite bule sonore pură întâmplare…
invizibile, paradoxale. Tudor este singurul dintre frați
care a moștenit talentul tatălui, cântăreț la strană… Să [fragment de roman]
mori cântând. Vocea ia chipul lui reflectat de apa lacu-
lui. Tudor zărește nuferi pe oglinda apei, vede cum pe-
talele îl ademenesc, aude cântecul lor de sirene. Ține
strâns undița în mână, firul undiței rămâne întins,
apa se clatină, se tulbură. Barbara privește stupefiată
STEAUA 11-12/2019

alunecarea trupului înfiorat în apa liniștită. Numai

strigătul Feliciei face să vibreze oglinda apei și petalele
plantelor fericite. Țipătul soției este mai puternic, doi
pescari din preajmă aduc pe mal trupul inert.
Barbara îl așteaptă pe Andrei, îl așteaptă înfrigu-
rată, însă decisă. Gândul ei proaspăt, pomădat cu
speranță sporită, pare a se înfăptui. Cumnatul mezin,
mai tânăr decât ea, totuși flăcău tomnatic, însă mult
mai în vârstă decât domnișoara Felicia, va sosi la
înmormântarea fratelui mijlociu. A fost anunțat cu
41

telegramă, însă la aeroport îl așteaptă nepoata elevă. Mâini

 tras în lături, ferit și cumva smerit. Nu era locul său
acolo. Poate știa de pe atunci că nu avea multe zile.
Acea dimineaþã Gheorghe oftă. Privea la maică-sa cu șurțul legat
peste rochia pepit. Nu avea chef să iasă în curte. Nu
avea chef să îl certe iar. Era ditamai omul acum. Nu
mai era puștanul după care venise cantorul la școală

DAN
în acea zi blăstămată. Când intră în acea zi în curte
își văzu mama îmbrăcată în negru. Plângea pe prispă
cu vecina Tanța și mătușa Lena împreună. De atunci,
doar în negru sau tărcat a mai umblat maică-sa. În

FLOREA casă era gălăgie și în curte era gălăgie. Lumea venea

și pleca, dar el nu vedea și nu auzea nimic. Ciudat,
un miros ce ii aducea aminte cumva de bunicul, era
pe târnaț. Intră în casă și i-a văzut pantalonii întinși.
A văzut mâna tatălui cum stătea galbenă și rece pe

G heorghe stătea rezemat de stâlpul porții. Molfăia

un fir de iarbă și privea cu jind spre dealurile
satului. Era primăvara în cumpănă și toate pâraiele
masă. Ținea minte cum mai trăgea de mână să îl mai
bată o dată că nu a fost cuminte, că a plecat de la
școală. Nu mai știa cine l-a luat pe sus și ce s-a mai
erau umflate de ultimele urme de iarnă ce se topeau întâmplat după. Mai ținea minte doar mormântul
din umbrele munților. Aerul era rece. Ceața se ridica afânat și lumea plecând în liniște de lângă el. Era mai
de peste sat ca o năframă deșirată de-a lui Vasilica lui înalt cu un cap decât restul copiilor de-o seamă. Dar
Mutu, care nu mai vedea bine de când era el mic, dar mai scurt cu un tată.
ea se încăpățâna să lege covoare. Oamenii cumpărau De atunci, el avea treabă în fiecare dimineață cu
covoarele Vasilicii mai mult de milă, să nu o lase animalele. Și a dat picioare la pragul ăla înalt de nu-
flămândă. Dar în ultima vreme, de la oraș veneau ma. Unde mai pui cucuiele de la tocul ușii. În iarna
covoare cu lipici pe spate, care nu se mai deșirau și ce urmase se vedea locul unde își freca fruntea de
mâncau tot mai mult spațiu de podea de la covoarele tocul ușii. Dar s-a învățat să se ferească. Și acum o
Vasilicii. făcea din reflex. Mama lui era în curte, proțăpită cu
Gheorghe auzea cum mama lui era deja prin șu- brațele în șold.
ră, umblând de colo-colo printre scule, răsturnând – Ai dat la cal să mânce? 
una alta. Simțea încordarea în acea dimineață din – Dat, mamă.
gesturile mamei. Știa că era iar nervoasă. Dar ce?! El – I-ai dat și apă?
nu avea dreptul să fie bărbat? O vadră de vin în doi – Dat.
bărbați nu e mult. El își face treaba. Ea să își vadă de – Bine măcar că la cal îi dai apă. Că după tine
treaba ei de femeie. Găinile alergau prin curte cău- cred că i-ai da vin. Cum te umfli tu de el.
tând râmele de rouă. Mugetul Joienii se auzea prin – Mamă, mai ho…
ușa larg deschisă a poieții. Grohăitul porcilor era – Vai, hărnicia pe tine ca și penele pe broască!
înciudat. Nici ei nu voiau să se trezească. Gheorghe De mai trăia tac-tu doi, trei ani acolo, să te învețe
pufăi obosit. „Mama ei de treabă și care i-o pus ivăru’ hărnicia.
la ușă strâmb! Ce are fomeia asta iar? Mă înnebuneș- – Da’eu l-am pus să își beie mințile?
te cu ale ei! Nu ascultă deloc... Feri-mă Doamne să – Ghiță, nu huli! Că amu iau un fuștei la tine cât
nu îi scap una, că mamă îmi e, dar uneori mă bagă în ești de lung!
draci de numa’!”. Intră în curte și merse la cal direct. – Nu hulesc! Zâceam și io așe…
Călcă cu grijă pe ușa joasă și luă un braț de fân și îl – Repari azi coșteiu? Că trebe mers la moară și
puse în iesle. Se învățase cu pragul înalt de la ușă de m-oi duce eu...
STEAUA 11-12/2019

când era flăcău la școală și crescuse într-o vară cu – Mă duc eu la moară! Gheorghe sări din șură. 
un cap peste colegii lui. Nu că mergea el prea des pe – Meri, tu, meri! Meri să o vezi pe Ionuca lui
la școală. Mai drag îi era să o ia pe coclauri să bată Prescură! Meri tu la moară! Te mâna dracu după fata
joarda prin tufe. Să se joace de-a cătanele în război. aia! Mă, copchile, vezi-ți de drum. Ionuca e promisă
Știa că joarda lui bătută prin tufe când se întorcea lui Todorel. Vorovește cu el de ani buni. Dejaba meri
acasă era tot a lui. Tatăl lui îl măsura cu joarda când tu la horă și o joci. Că tot a lui Tudorel e.
ajungea acasă până asuda grinda. De parcă știa cât a – Da’ ea joacă și cu mine! 
scuturat-o și el. Putea să jure că tatăl lui avea puteri – Că amu o fi proastă să nu joace? Tăt ești tac’tu!
mai mari ca și Popa, care măcar vorbea cu Dumnezeu Frumos, lat în spete, înalt, vânjos! Minte nu prea, dar
și așa știa tot. Dar tatăl său? Nu avea treabă cu bise- de unde nu e, nu ai ce să ceri…
42

rica decât la Paști și Crăciun. Și atunci stătea afară, – Mămucă…

 – Nu mămucă! Nicio mămucă! Io te-am făcut, io
știu ce aluat ai. Nu e aluat prost. Dar încă nu ți-o
vinit mintea. Încă îți joacă dracu în pantaloni și nu
ai astâmpăr.
– Ptiu drace! Cum să îmi zici, mămucă, așe?
– Taci acolo! Vezi de coștei și apoi vezi de moară.
prozã
Dar hai pe acasă înainte de ojină cu fărina. Copchil
bolund… Ai noroc că îmi ești drag!
Gheorghe stătea cocoțat pe căruță ca un boier
mândru în zi de plată. Ai fi zis că toate blănurile sunt
pe umerii lui. Că își poartă cușma cusută cu fir de
borangic. Dar a lui era purtată deja un pic prea mult
și manșeta își desfăcea firul în voie, abia ținându-se
de mânecă. Iar brâul era de pe vremea când tatăl lui
era ficior. Dar pentru Gheorghe toate astea erau aur mult. La final, mama îi aduse niște dulceață și apă
curat. Săltă ușor sacul din căruță și intră în curtea rece din fântână. 
morii. – Te-a căutat Mircea lui Zevastai. Se pregătesc de
Sub mărul bătrân mai erau trei săteni așteptând Băbăludă.
morarul. Aceștia se cinsteau de ceva vreme de frig și – Nu mă duc. 
așteptare, după vorbele ușor peltice și glumele deo- Mama îl privi lung pe Gheorghe. În fiecare an mer-
cheate ce răsunau cât de mare era curtea. Gheorghe gea. Îi plăcea să fie cătana. Băbăluda era un obicei de
se trase într-un colț și prea pe furiș spre casa mare pre vremea vechilor zei. Era obiceiul prin care se adu-
din fundul curții. Ar fi vrut să meargă până la casă, cea binecuvântarea naturii asupra satului și animalelor.
dar nu avea motiv bun. Totul era în tăcere. Se auzeau Zicea Popa că nu existau moroi,putea nici vrăjitoare
doar ciocăniturile de sub moară și glumele chefliilor.  prin pădure. Dar bătrânii știau mai bine. Și era nevoie
– Târțopane! Tu bocănești acolo, mă? Gheorghe de Băbăludă să ferească întreg satul de la om la animal
se îndreptă spre jgheabul morii cu spatele la curte de sărutul spiritelor rele. Așa că în fiecare an se adu-
dar cumva să nu scape casa din ochi. nau feciorii holtei să aducă binecuvântare satului. Era
– Io mă! Care ești? nevoie de șase tineri puternici și destoinici, șase falnici
– Tactu’, măi, țigane! Nu mai întreabă mă-ta de feciori ce anunțau venirea primăverii curate alungau
mine? strigoaicele ce ieșeau de la iernat și cele care se agățau
– Care futu-ți… Târțopan scose capul pe lângă de ugerele vacilor și a oilor, sugând laptele și blăstă-
jgheab. Ghițule! Amu voiam sa dau cu ciocanu… Ce mând carnea. Lui Gheorghe îi plăcea să joace oricare
te mai mâncă! din rolurile grupului. Oricare în afară de Măriuța
– He he… Ia zi! Unde-i? Babalugii. Doar el nu era flăcău de jucat rol de muiere.
– Cine? Cine o mai văzut muiere așa lată în spate? Chiar și
– Mă-ta! Hai la o țigare! când a fost Mutu Băbăluzii a fost vesel de participare.
Târțopan luă țigara de la Gheorghe. Își aprinseră Dar tot cătana era rolul preferat. Erau două cătane care
amândoi țigările. Fiecare tăcea așteptând pe celălalt grijeau de Mut și Măriuca lui. Dar mai ales de ghoțoi.
să zică ceva.  Că rolul ghoțoilor era să mânjească pe toți cu funin-
– No, unde e? Ce-a mai făcut? ginea binecuvântată. Dacă nu li se deschidea, puteau
– Apoi, nu știu ce face mama, că nu am văzut-o să bată în poartă până se deschidea poarta singură, cu
cam de mult. Târțopan începu să râdă plin de ivărul făcut țăndări. Sau mai stricau câte un gard. Așa,
sine, dar privirea lui Gheorghe îl cam strânse de ca de glumă bună de primăvară, că stricau pe acolo pe
gât. Ei, Gheorghe, ce ai? Glumeam și eu... Ionuca unde trebuiau să iasă spiritele rele din ogradă. Asta nu
STEAUA 11-12/2019

e cu Todorel. În vizită la ceva mătușă de-a lui din pricepeau unii. Că ei nu stricau gardul sau poarta, ci
Condrenii Cucului. Dar încă vrei să te dai după eliberau de rău casa. Bine, eliberarea de rău însemna
Ionuca? E promisă, măi, deja… Las-o! reparații prin sat în fiecare an. Așa că majoritatea plă-
– Ei, întrebam și eu așa… teau binețe de dinainte să nu fie eliberați așa. Dar unii
– Da, da, întrebai. Târțopan râdea mânzește. mai uitau și cătanele trebuiau să apere alaiul Băbăluzii
Pe când ajunsese acasă Gheorghe cu făina. Mama de nemulțumirea lor. Iar Gheorghe era cătană mândră.
lui pregătea deja cina. Mămăliga fierbea agale. Iar El era mândru și de mersul după scoarța cireșului săl-
mirosul de tocăniță de pui umplea curtea. E drept batic din care își croiau cele necesare pentru costume.
că de trei zile numai așa mirosea în curte, dar nu îl El găsea mereu cel mai bun și mai trainic cireș. Și tot
deranja pe Gheorghe deloc. Mâncară în liniște. La fi- el era omul de bază să desprindă scoarța. Ca nu cumva
43

nal, Gheorghe se apucă de reparat coșteiul. Nu dură să fie cu crăpături. Să poată croi cum trebuie vestele
 Băbăluzii și a Mutului. El supraveghea pe urmă și în- am topit slana aia dulce și am turnat unsoarea în
muierea scoarței timp de o zi și o noapte. Tot el îi ducea putinica aia cu busuioc, leuștean, urzicile din vara și
pe tineri după crengile de mesteacăn. Din aceste crengi florile de scai vânăt?
de mesteacăn își făceau pe urmă costumele Mutului și – De parcă am io treabă cu moșmondelile tale.
a Măriuței. Mereu seara, în mod ritualic, alegerea fie- – Ei, vezi? Nici acum nu ai treabă. Doar nu era
cărei crengi se făcea cu un gest sacru. Noaptea dormea să se folosească de unsoare nesfințită. Anul acesta
neîntors. Ochii lui luminau tainic mereu în acele zile. io am zis că o dau. Că te credeam bărbat să mergi
Era taina lui. El era taina în sine. Și acum se lepădase de și anul acesta. Nu să fii copchil bolund de mofturile
ea ca și cum nu ar fi fost nimic. unei muieruști. Asta e, ți-a trece. Măcar mâine treci
– O să fie și Todorel. pe la Mircea. Poate are nevoie de ajutor. 
– Treaba lui. Gheorghe mormăi un răspuns și se urcă în fân.
– O să joace rolul Mutului. Era încă frig peste noapte. Dar în fân cu sumanul
– De și-ar înghiți limba… de oaie nu avea nicio treabă. Putea să ningă afară
– Ei, limba! Dar poate că are nevoie de o cască troiene, că lui îi era bine. Mama lui știa că atunci
mai largă. Că e căpos și el. Ca și tine, de altfel. Și să când el se refugia în fân să îl lase în pace. Nu era
nu stau după tine, i-am dat eu unsoarea anu ăsta.  chip să ajungi la el când încăpățânarea își arăta
– Ce ai făcut? Sări Gheorghe ca ars.  colții lungi.
– Ei, drăcie! Dar ce? Trebuie să îți cer ție voie?
Doar nu de Ignat am tăiat porcul anul trecut? Și nu [Când trompeta striga – fragment]

Zahãr Îngerul începu să râdă, iar râsul său semăna cu

trilul unei privighetori, ceea ce pe Moarte o enervă
teribil. De fapt, Îngerul râdea doar când amicul său
se enerva pentru nimicuri. Îl amuza cum își însușise
diferite caracteristici ale oamenilor.

BIANCA – Cu ce folos? De sute de ani jucăm poker. Jucăm

de când l-au inventat oamenii. De fiecare dată pierzi.
– Da’ dracu’ să-ți ia fața aia inexpresivă. Fold.

TÃMAS’
– Foarte bine. Oricum nu aveam nimic.
Îngerul întoarse cărțile. Într-adevăr, nu avea ni-
mic. Moartea și-a aprins o țigară și a băut, dintr-o
înghițitură, o jumătate de pahar de whiskey.
– Mi se pare că mereu trișezi, a concluzionat

M oartea privea concentrată cărțile pe care le avea

în mână. Norocul nu era de partea sa în acea
seară. Își privea adversarul. Îl știa de câteva sute de ani,
Moartea.
Legile Universului sunt pline de birocrație. La o
comunitate mai mică se dispun o moarte și un înger.
jucaseră poker de nenumărate ori și nu reușea să își În orașele mai mari sunt mai multe, repartizate pe
dea seama niciodată dacă blufează sau nu. Avea două cartiere. Când toți oamenii dintr-o comunitate dis-
perechi, dar el ar putea să aibă culoare. Sau ea... Treaba par, atunci ei se pot retrage. Au și posibilitatea să își
asta cu îngerii care nu au sex îl debusola. Divinitatea dea demisia, dar procedeul e unul prea complicat.
aceea enervantă îl privea la fel de senin ca oricând. Trebuie să se învârtă de la un ghișeu la altul până
– Și? Se anunță ceva deces pe azi? îl întrebă. se zăpăcesc de cap. Nimeni nu se încumetă. Oricum
Moartea scoase instinctiv o clepsidră din servieta locul de muncă e călduț, fără prea multe bătăi de
STEAUA 11-12/2019

care era rezemată de scaun. O privi, apoi o puse la cap. Însă sute de ani petrecuți în același loc își lasă
loc, răsturnată. Nu conta. Nisipul continua să curgă amprenta. Cei doi se plictisesc îngrozitor.
în aceeași direcție. Moartea a mai tras de câteva ori din țigară. Fumul
– Mai avem timp, răspuse. s-a rostogolit pe gură și pe nas, împrăștiindu-se
– Pentru cine? Pentru bătrânul din capătul străzii în toate direcțiile, la fel cum ceața de dimineață își
sau pentru baba surdă ce stă la garsoniere? întinde tentaculele peste dealuri, câmpii, drumuri,
– Baba o mai duce mult și bine, zise Moartea, printre case și printre blocuri. Și-a așezat țigara în
după care trânti cărțile pe masă. colțul gurii și a început să amestece cărțile. Îngerul
– Băi, înaripatule! Tu încerci acum să îmi distragi stătea la fel de senin.
atenția? Știi la fel de bine ca mine cine pleacă și cine – Apropo de baba surdă de la garsoniere, să-ți zic
44

mai rămâne! una bună. Tanti Erszi, după cum bine știi, e trecută
de optzeci de ani. Cum copiii i-au plecat de mult din
oraș, i-au cumpărat un telefon și un hands-free, să
poată comunica mai ușor. Așa că tanti Erszi vorbeș-
te toată ziua cu ei, cu nepoții, cu prietenele. Pereții
fiind subțiri, vecinii o auzeau, mai ales că vorbește
tare, fiindcă nu aude bine. Ei... s-au obișnuit. Ce să-i
prozã
faci? Așa e la bloc. Într-o duminică, pe când lumea se
pregătea de biserică, ce să vezi? Baba nu mai răspun-
dea la telefon, care se auzea sunând în toată clădirea.
Vecinii, impacientați, au sunat la pompieri, care au
răspuns prompt apelului. Eu, întâmplător, mă aflam
în zonă. Mă plimbam, așteptam să-ți termini rapor-
tul la Cel de Sus să dăm o carte. Pompierii au venit,
au întins scara până la etajul doi și au spart geamul.
În fața blocului, oamenii s-au adunat buluc, ca la nu se întâmplă nimic aproape niciodată, cu excepția
circ. Pompierul intră pe geam și o găsește pe tanti perioadelor când sunt alegeri. Politica e foarte im-
Erszi îmbrăcată în capot, urmărindu-și telenovela. portantă pentru oamenii care locuiesc în orașe mici.
Când îl vede pe pompier, femeia se sperie și începe În rest, îi mai animă câte o bârfă, care se uită repede.
să strige: „N-am murit, dar nu aud bine!”. Am crezut Nimeni nu este atât de important încât să i se acorde
că mă prăpădesc. Și când te gândești că oamenii nu prea multă atenție. Doar în cazul în care iese cu ceva
ar trebui să ne mai surprindă. bun în evidență, dacă vrea să își depășească con-
Însă oamenii reușeau mereu să îi surprindă. Erau diția. Când cineva îndrăznește să facă asta într-un
atât de imprevizibili! oraș mic, ceilalți se unesc să-l tragă în jos, să îl aducă
Moartea, care se abținute până atunci, ca să-și înapoi la nivelul lor.
poată termina povestea, a început să râdă în hohote, În orașele mici toți trebuie să fie egali. Sau poate
până ce o tuse măgărească i-a zgâlțâit tot trupul, iar doar aici.
țigara i s-a rostogolit sub masă. Îngerul era la fel de Aici, majoritatea oamenilor locuiesc la casă.
senin ca întotdeauna. Rânduri întregi de case sunt așezate simetric, de-o
– Ia mai du-te, tu, dracului, a reușit să spună parte și de cealaltă a străzilor. În trei locuri există
Moartea, după ce și-a mai tras sufletul. E chiar bună câteva blocuri, aranjate ca niște buchete cu flori us-
povestea. Păcat că doar ție pot să ți-o spun. cate. Vecinii se cunosc între ei, dar nu se plac. Nici
– Matei cinci cu trei, a venit răspunsul Îngerului. măcar vecinele bondoace care fac schimb de rețete
– Ăla care mai e? între ele nu se simpatizează.
– „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împă- Două supermarketuri, două florării, câteva ma-
răția cerurilor”. gazine second-hand și multe baruri, asta-i tot ce
Bogdan Dimitrie nu mai făcuse sex de un an de are de oferit. Statul în bar, cu o cafea sau o bere în
zile. Făcea dragoste o singură dată pe an, de ziua față, este activitatea principală. În rest, micul oraș
lui. Făcea dragoste cu soția lui. Asta era înțelegerea este mort, iar cei care reușesc să scape se întorc doar
tacită dintre el și Beatrice, care a apărut în timp, fără în vizită sau doar dacă nu reușesc să se adapteze în
să fie o discuție în prealabil. Orice altă tentativă avea marile orașe.
un singur rezultat: femeia se încuia în bucătărie, iar Oamenii se trezesc de dimineață, chiar dacă nu
el rămânea cu un ușor disconfort în zona șlițului. pot ajunge prea departe aici. Se trezesc, își beau
Așadar, de ziua lui, făceau dragoste. Dragoste este cafeaua și merg spre locul de muncă. Pe drum, se sa-
mult spus. Nici măcar de sex nu poate fi vorba. Este lută între ei la tot pasul. În orașele mici de provincie,
pur și simplu o mișcare de du-te vino continuă, timp toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar invidia e ca
STEAUA 11-12/2019

de câteva minute, în care Bogdan gâfâie și transpiră, o gogoașă coaptă, rumenă, din care toți se înfruptă,
iar Beatrice privește la tavan, gândindu-se că în cu- dar nu se termină niciodată.
rând va putea culege mere roșii din grădină, să facă Bogdan împlinea patruzeci de ani.
un tort cu blat din opt ouă, opt linguri de zahăr și opt Bogdan Dimitrie de meserie este profesor de jur-
linguri de făină. Va face un sirop de zahăr ars pe care nalism, iar ca să rotunjească veniturile, de pasiune
îl va întinde cu răbdare pe toată tava și până când este tâmplar, moștenire lăsată de la tatăl său. I-ar fi
compoziția va sta la cuptor, ea va face frișca pe care plăcut să se axeze pe tâmplărie, însă părinții lui au
o va lăsa apoi la frigider să se răcească bine. Totul vrut ca băiatul lor să facă școală. Astfel, a studiat filo-
trebuie să fie perfect. zofia și predă câteva ore de jurnalism pe săptămână
E jumătatea lunii aprilie și nimic nu se întâmplă elevilor care învață la profilul filologic din cadrul
45

în micul oraș de provincie. De fapt, în orașele mici singurului liceu din oraș. Ba mai mult, împreună cu
 elevii a realizat și o revistă, care apare de câteva ori așeza pe umeri vălul negru al nopții. Din anexa casei
într-un an școlar. În rest, articolele scrise de micii venea un miros îmbietor, ceea ce însemna că Beatrice
jurnaliști chinuiți de dorința de a avea încă o medie nu terminase încă tortul pe care îl începuse de di-
de zece ajungeau pe site-ul pe care profesorul cu sfert mineață. Ea are o cofetărie și este foarte apreciată
de normă îl înființase. Bărbatul a ajuns acasă și la în orașul micuț în care locuiesc. Nu are concurență.
intrare a încercat să se scuture cât de bine a putut de Majoritatea oamenilor apelează la ea pentru prăjitu-
fâșiile de lemn care săriseră pe hainele lui în timp ce rile de sărbători, pentru dulciurile așezate pe o masă
lucra la un scaun masiv, din lemn de cireș. Se scutura festivă sau pentru torturile aniversare. Însă pentru
ca să nu îl certe Beatrice, cu care era căsătorit de mai ea devenise mai mult decât un loc de muncă, mai
bine de zece ani. S-au cunoscut cu puțin timp îna- mult decât o pasiune. Își dedica ore întregi fiecărei
inte de nuntă, fiindcă fusese o căsătorie aranjată, iar delicatese în parte, iar pentru cea mai mică greșeală,
el a fost sigur că va muri de dragul ei, fiindcă atunci indiferent că era vorba de compoziție sau de aspect,
fusese o femeie frumoasă. Nici acum nu era urâtă, relua procesul chiar de la început. Trebuia ca totul să
ci era mai mult respingătoare, în ciuda faptului că fie fără nicio greșeală.
anii nu și-au lăsat amprenta atât de puternic asupra Pe masă așteptau cuminți câteva brioșe, sperând
liniilor feței ei, a mâinilor. Nici sânii și nici fesele nu că cineva se va înfrupta din ele.
îi erau lăsate. Nu era slabă, dar nu era nici grasă și în „Mai e timp”, își zise Bogdan în timp ce se stre-
ciuda faptului că era mereu înconjurată de prăjituri, cură în baie să facă un duș fierbinte. Voia ca totul să
era solidă, cu forme ferme, pe care orice bărbat ar fie perfect. Stătea sub jetul puternic și se gândea la
fi vrut să pună mână. Însă fața ei, pe care în timp coapsele pline ale soției sale și la mirosul ei dulceag,
se așezase indiferența, răutatea și poate ura pentru la firicelele de făină pe care le găsea uneori prin părul
orice nu ținea de lumea dulce a prăjiturilor o făceau, ei și grăunțele de zahăr care îi mai rămân câteodată
cel puțin pentru Bogdan, să pară respingătoare. Dar lipite de colțul gurii. Însă, fără să își dea seama, ima-
în acele clipe nu îl interesa fața ei scârbită, ci for- ginea din mintea lui a început să se distorsioneze și
mele ei apetisante. Voia să o mângâie, să o sărute de a fost înlocuită cu un zâmbet alb, miros de parfum
la lobul urechii până la călcâie și apoi să îi despartă amestecat cu cel amărui de fum de țigară, picioare
picioarele, să intre cu drag în ea și apoi, treptat, să zvelte și o pereche de fese albe, care se iveau obraz-
devină mai pervers, mai dur, mai animalic, că poate, nic pe sub pantalonii mult prea scurți. A dat drumul
măcar de data asta, un sunet de plăcere se va auzi din la apă rece și a scuturat din cap, încercând să alunge
gâtul ei și pupilele i se vor dilata, simțindu-l atât de gândul ce încerca să prindă rădăcini.
puternic înăuntrul ei.
A intrat în casă. Era undeva spre seară. După- [fragment din romanul în curs de apariție
amiaza abia începea să cocheteze cu ideea de a-și Moartea joacă poker]

Rãchita acesta și-au făcut culcușul cel de toate după-amiezile

arici și șoareci de câmp, mereu amețiți de mireasma
oțetoasă a merelor legate între ele cu mușchi umed,
îmbibat în sucul dulceag al putregaiului.
Într-o dimineață, Gutui și-a aruncat un ochi în-

ANDREI spre soarele care îmbia la lucru, vibrând în aer cu o

lumină radiantă și caldă. Ținând securea în pumnul
drept, moșul a coborât grădina umbrită de meri ti-

DULLO
neri. Se sprijinea în fierul toporului și cu mânerul
STEAUA 11-12/2019

sculptat în lemn de fag împungea în tăpșanul ierbos,

scormonind după el câte-un pumn de pământ ne-
gru. Cu pas molcom, de om bătrân, a coborât până
la desișul de răchită. A ales un trunchi scorburos și

Î n zilele când se simțea în putere, după spusele

bătrânului, Moș Gutui își lua toporul cel mare și
cobora în livadă până jos, de tot, unde avea un desiș
a privit lung la copac. Și-a lăsat unealta deoparte și,
aprig, s-a pornit să scotocească și să scobească, des-
coperind o gaură din ce în ce mai mare. După ce-a
de răchite. Dincolo, era marginea unei prăpăstii a curățat tot putregaiul strâns, s-a lăsat sprinten pe
cărei buză era pavată cu bolovani și mărăcinișuri. În genunchi și și-a băgat capul în scorbură. A sorbit în-
trunchiurile copacilor stăteau opintite grămezi de treaga liniște ce domnea în pântecul răchitei și-apoi
46

mere care fermentau aici de ani de zile. În găvanul s-a pornit cu un râs zgomotos, care sărea dintr-o
suită într-o alta și mai bogată, amuzându-se de ecoul
înfundat cu care-i răspundeau pereții lemnoși. După
ce s-a distrat o vreme așa, a făcut semn pe scoarța ar-
borelui, a scuipat pe tăișul toporului și, cu un avânt
care parcă uită de toți anii ce-i căra Gutui în spate,
a zguduit tulpina cu un vuiet surd, care s-a spart în
prozã
pocnete ca de toacă. Câteva păsări și-au luat speriate
zborul. O veveriță și-a oprit dansul zbenguit ca să ia
aminte: o răchită tăiată însemna și un loc vacant, așa
că mare lucru n-ar fi fost să apară un nou locuitor în
livadă!
Loviturile s-au întețit și, în timp ce toporul bă-
trânului mușca tot mai adânc din lemnul zbârcit, un
arici a ieșit din văgăuna sa. Sfătos, acesta s-a oprit
lângă moșul care, deja, era lac de sudoare. L-a îmbiat Dar pe când să ia o înghițitură, a simțit că fundul
să-și tragă sufletul de două, trei ori. îl trage în spate: răchita o lua la vale! Bătrânul sări
– Ce-ar fi, frățioare, să stăm noi la o scurtă cu- sprinten de pe lemnul ce se rostogolea înspre mă-
vântare? Nu te supăra că-ți spun „frățioare”, căci răcinii din fundul grădinii. A început să fugă după
țepii mei cenușii seamănă tot atât de mult cu barba bușteanul care se dădea de-a dura, apropiindu-se
ta pe cât ne seamănă la amândoi crengile copacului de arbuștii cei mai îndepărtați. Până în ultima clipă,
bătrân pe care te-ai hotărât să-l răpui. Moș Gutui a fost ferm convins că lemnul avea să se
– Te doare, frățioare, că am venit să duc din lume opintească în bariera de mere putregai și mărăciniș.
bucata asta veche de lemn? Butucul, în schimb, în forța căderii, a rupt totul în
– Ce e început să fie bun început, dragă Moș calea lui și a lăsat o gaură mare în buza prăpastiei.
Gutui, îngădui Moș Arici, ridicându-se pe două labe Gâfâind, bătrânul a ajuns la locul cu pricina și s-a ui-
și înfigându-și printre dinții lunguieți o lulea ce se tat trist după răchita pierdută, urlând Tiiii, arde-te-
termina la capăt cu un căpăcel de ghindă. ar focu’! Din lemnul ăla puteai să-ți scobești ditamai
– Ce spui tu de răchita asta, Moș Arici? Stă bine corabia… Hai, noroc! A tras cu sete din sticluță, și-a
înfiptă în pământ încă de când curgea pe-aici Valea luat toporul și s-a întors acasă…
lui Enică, mărturisi Gutui, scoțând de la piept sticlu-
ța cu țuică. ≈
– Da, acuma nu mai știe nimeni ce e dincolo de
aceste desișuri. Zice-se că e o prăpastie fără fund! După câteva seri în care Ilie s-a întors acasă abă-
– Ete na, așa nu are groapa asta fund cum nu am tut, de parcă ar fi căzut din pom și pomul peste el,
nici eu! Iaaa te uită, dar crustăturile astea în lemn băiatul a schimbat strategia. După apus, în momen-
oare ce-or fi? Nu sunt de la mine, frățioare! tul în care piciorul fetei a dispărut după cadrul de
Moș Arici și-a scos din gură luleaua și, cu ajutorul lemn, spionul tocmai proptea o scândură de lemn
unui monoclu, examină scoarța răchitei. peste bălegarul uscat ce ducea la acoperișul poiatei.
– Trebuie să fie gheară de pisică sălbatică. Doar Asta era singura cale. Din orice altă direcție, ar fi dat
că nu a mai trecut așa ceva pe-aici, să fie veacuri nas în nas cu Azor, câine de treabă, dar incoruptibil,
de-atunci! cu atât mai mult noaptea. Așa că Ilie a găsit mai cu
– Nu face nimic. Oricum, copacul ăsta vine jos, folos să dea nas în nas cu mirosul proaspăt de cal
se înveseli Moș Gutui, lovind din nou cu toporul. sănătos. O dată ce-a pus piciorul pe prima țiglă, a
– Să ai spor atunci, frățioare! fost întâmpinat de un nechezat vijelios, care l-a
Bătrânul și-a ascuns în vestă licoarea și a început înghețat. Va dura ceva, își spuse intrusul. Dar câtă
STEAUA 11-12/2019

să care lovituri pe spinarea răchitei. Într-un târziu, vreme era la adăpost de botul perspicace al câine-
cu un trosnet asurzitor, restul trunchiului s-a rupt lui, nu prea conta. Cu pași calculați, a reușit să se
și s-a lăsat greoi, dar cu putere, la pământ, zburătă- apropie de clădirea învecinată, care se înălța puțin
cind frunzele și merele scorojite din calea lui. Gutui peste nivelul poiatei. Și-a lipit urechea de lemnul
a început să-l curețe de ramuri și într-un târziu a uscat. Întunericul înghițise până și greierii de seară.
despărțit două crengi imense de tulpină. După ce a Misterul încă trona în mintea băiatului. S-a prins de
strâns la un loc surcelele tăiate, a scobit și nodurile un colț, și-a proptit un picior, și-a rostit un Doamne
și s-a așezat pe trunchiul rămas golaș. A privit lung ajută! și a pornit mai departe. Aflat în vârful șurii,
spre coama dealului de urcat, împodobit de meri săl- s-a apropiat de o crăpătură prin care răzbătea, slab,
batici sau altoiți chiar de mâna lui. Și și-a dus mâna o flamă. Fata cânta o doină. Ilie s-a aplecat, apropi-
47

la piept. indu-și un ochi de sursa luminii. Până aici i-a fost

 – credea el – prezența neștiută, pentru că o dată ce Un cârâit surd i-a întrerupt meditația. Acum avea
și-a lăsat mâinile pe o scândură mai slabă, s-a trezit mărul în lăbuțe, dar simțea că ceva se întoarce cu
că se duce cu acoperiș cu tot. A aterizat în fân și, susul în jos. Probabil pomul, ca o mamă protectivă,
în cădere, a auzit un “Hii!” scurt, urmat de-o suflare încerca să-și salveze rodul. Dar nu, nu doar pomul
hotărâtă care i-a tăiat lumânării întreaga scânteie. Ea se mișca. Ci întreaga insulă! Sub această carapace de
era la un pas de el. Inima îi bubuia în timpane. mănunchi lemnos, Felix s-a agățat de câteva ramuri.
– Mult ți-a luat să mă găsești, Ilie dragă, a șoptit Corabia, în schimb, nu a avut aceeași fericită soartă.
ademenitor fata. Fu trasă în abis, pierzându-se în prăpastia fără fund.
Băiatul tăcea mai conștiincios decât întunericul Întreaga misiune era distrusă. Probabil că mărul
care-i înconjura. a fost un simplu test, pe care nu a fost capabil să-l
– Vino mai aproape, tolomacule, murmură treacă, probabil că nu era destinat să își cunoască
Sânziana, luându-i mâinile într-ale ei. Ții minte asta? salvatorul, ci era menit să rămână ca un pustnic pe
întrebă ea, sărutându-l scurt pe obrazul care ardea acel tărâm.
ca para focului. Haide, nu mai fii atât de rușinos, îl Felix urmări cu jale cum singura lui scăpare se
îmbie din nou, afundându-se mai tare în pătura ce-i prelingea printre nori. Se tot întreba de ce s-a mai
ținea de așternut, pe paie. pornit la drum. A trecut prin multe peripeții, dar
Până să se dezmeticească de tot, băiatul a auzit un acum nu reușea să întrezărească un final. Nu putea
foșnet curios, de cămașă și și-a simțit mâinile condu- să vadă nimic prin aerul opac, îndesat cu nori groși,
se înspre voce. Palmele i-au tresărit la atingere, dar albi. Nori care îl îngrădeau acum din toate părțile.
ea nu-l mai lăsa să dea înapoi. A rămas înmărmurit, Chiar dacă s-ar fi chinuit să ajungă pe cealaltă parte
cu privirea oarbă înspre sânii goi, moi, rotunzi și, a insulei plutitoare, cea superioară, unde se iveau ră-
mai mult ca sigur, frumoși ca două mere din care dăcinile copacului alb și felurite cuiburi de păsări…
parcă-parcă îi venea să ronțăie până și cotorul! Inima Asta era! Păsările! Felix și-a adus aminte de țipătul
Sânzienei bătea repede, într-un ritm cald și rugător. cocorilor, care i se derula în urechi ca o salvare.
Ilie a întins-o pe spate, s-au dezmierdat cu săruturi,
el pe ea, ea pe el și s-au topit și s-a făcut dimineață. [fragment]

S-a trezit. Corabia se odihnea pe spinarea unei

insule ciudate. Era, de fapt, un maldăr de uscat pluti-
tor, plămădit dintr-o substanță îndoielnică. Poate că
era nisip, vapor, pământ sau câte puțin din fiecare. Să
fi fost și vată de zahăr, nu mai conta, Felix s-a decis
să zăbovească aici o vreme. A sărit din vehiculul său
plutitor și a început să cerceteze. În mijlocul acelui
ostrov de nicăieri, se găsea un copac alb. Motanul
s-a apropiat, curios. S-a cățărat agil printre ramurile
noduroase și, privind în jur, și-a dat seama că pu-
tea să delimiteze întreaga insulă plutitoare. Tot acel
tărâm de altundeva, acea lume care levita în neant,
erau aluviuni de nisip, vapor, pământ sau câte puțin
din fiecare, toate bine închegate pe rădăcinile acelui
copac vechi. În vârful mărului, căci era un soi de
măr cum nu i-a mai fost dat lui Felix să vadă până
STEAUA 11-12/2019

atunci, un singur rod. Un glob de roșeață purpurie,

perfect rotund, înmugurit parcă din grija norilor.
Curios, motanul s-a apropiat de fructul acela frumos
și s-a oprit în admirație. L-a cercetat minute lungi, o
eternitate în care mărul i-a tremurat în priviri cu în-
treaga greutate. Și-a scos o gheară și a lipit-o cu grijă
de codița fragilă. Și-a dat seama de la bun început
că nu avea cum să țină piept tentației, dar s-a gândit
că, cu cât ar fi amânat mai mult momentul, cu atât
s-ar fi făcut mai puțin vinovat de gestul său. Într-un
48

final, tăie. Melancolie

 Cetatea-vultur
Virgil Mihaiu

C a inveterat și orgolios clujean

ce sunt, citii cu mult interes
atractivul grupaj alcătuit din iniți-
de Wikipedia, tocmai acest text
fu ales de către Tudor Arghezi
spre a marca debutul literar al lui
am realizat că urbea fondată de
romani în urmă cu aproape do-
uă milenii se dezvoltase într-un
ativa Ruxandrei Cesereanu pentru Emil Botta: „A debutat cu poemul focar de cultură ce și-a menținut
numărul 6/2019 al revistei noas- Strofă ultimă în revista lui Tudor efervescența, fără însă a ceda
tre. E vorba despre o alăturare de Arghezi Bilete de papagal în 1929. tentațiilor facil-ostentative. De aci
fermecătoare texte despre cum Poetul a făcut parte din grupul provine și caracterul său oarecum
percep câțiva literatori de limbă intitulat Corabia cu ratați, din retractil, cu zone de mister pe
română ambianța arhitecturală care s-au desprins și filosoful Emil care le lasă descifrate doar la o
în care le-a fost dat să trăiască. Cioran sau dramaturgul Eugen cercetare îndelungă și empatică.
Evident, nu puteam evita impulsul Ionescu. A fost poetul preferat al Ca fidel propagator al frumuseții
de a propune și eu un text comp- generației Criterion, pentru versu- aparte a acestui tezaur urban, fui
lementar, referitor la urbea unde rile sale Micea Eliade, Emil Cioran, adeseori pus în situația de a-mi
avui privilegiul să mă nasc. Atâta Nicolae Steinhardt aveau un ade- convinge − într-un timp foarte li-
doar că nestrămutata mea pasi- vărat cult.” Poemul își conservă mitat − oaspeții/amicii/invitații de
une filo-clujeană ar fi imposibil inalterată incandescența până în splendoarea unică a cetății-vul-
de explicitat în restrânsul spațiu clipa de față: tur. Ca atare apelam la unghiurile
tipografic al frumosului mensual privilegiate pentru contemplare,
Steaua. Nici alternativa concepe- Emil Botta situate pe colinele emblematice
rii unei epopei pe această temă Strofa ultimă ale Clujului; etimologia latină a
nu e fezabilă, întrucât simt cum numelui face aluzie la ele: Clusium
timpul mi se scurge printre dege- Un timp vine când stelele pier... = loc închis (printre coline). Două
tele tot mai amorțite... De aceea, Cetate scumpă, văd sângele tău sunt punctele de maxim impact:
recurg la o soluție de compromis: pe firmament, Cetățuia, cu al său vertiginos
juxtapunerea propriului meu sen- Strălucitorul sânge scris în cer. panoramic asupra zonei centrale,
timent de afecțiune față de Cluj, Ce teribilă mărturie pulsând de viață și de cultură; dar
cu „declarațiile de atașament” cade, cade pe fața mea și Feleacu, un mic munte situat la
semnate de doi scriitori originari Cetatea în sânge, armonie. sud, pe care principala șosea a ță-
din alte zone ale țării (Moldova de Un timp vine când stelele pier rii (asfaltată de suedezi în anii in-
Sud și, respectiv, Oltenia de Sud): când aburosul aer îmbracă haosul... terbelici) descinde în periculoase
Emil Botta și Gabriel Chifu. Între Cetățile visate sunt în cer... serpentine spre Cluj-Napoca. De
cele două mărturii trecură exact Și iată vulturul din aripi cum bate,  pe culmea Feleacului panorama
90 de ani, adică doar cu zece mai iată Clujul, cetatea-vultur are grandoarea și altitudinea unei
puțin decât centenarul României cum trece prin ceruri, contemplări din zbor de acvilă.
STEAUA 11-12/2019

întregite. cum le străbate...! În mintea mea, viziunea lui Emil

Conform precarelor mele cu- (1929) Botta condensează indicibila e-
noștințe referitoare la biografia moție ce-l copleșește pe călător
poetului-actor Emil Botta (n. 1911 Am citit (și copiat) acest text în momentul când, de pe Feleacu,
la Adjud – d. 1977 la București), prin anii 1970, când fusese repu- i se revelează Clujul.
înaripatul său poem de inspirație blicat, dacă bine îmi amintesc, de La finele lui iunie 2019, scri-
clujeană pare a fi fost conceput hebdomadarul USR Luceafărul. itorul Gabriel Chifu (n. 1954, la
în perioada când își va fi susținut M-a fascinat perspectiva qua- Calafat) a publicat în România
bacalaureatul, în capitala pro- si-cosmică pe care și-o asuma- literară, revista-fanion a USR, o
vinciei române Transilvania. Din se, cu deplină intuiție poetică, splendidă Declarație de atașam-
49

fericire, conform datelor furnizate junele autor. De-a lungul vieții ent față de același reper de
 civilizație urbană. Ani îndelungați întreg. Panorama era prodigioasă, texte rezultă dintr-un sentiment
sperasem să-l pot convinge eu pur și simplu îți tăia respirația. ineluctabil: înălțarea spirituală,
însumi pe Gabi de virtuțile aces- Atunci mi s-au deschis și mie generată de simfonia urbanistică
tui simbol istoric și cultural, vital ochii, atunci am văzut, în fine, cu a Clujului. Efect potențat prin
pentru destinul nostru european. adevărat, orașul. M-a uimit ceea însăși configurația colinară a pei-
Știam, din proprie experiență, ce aș numi versatilitatea expresivă sajului transilvan, unde cuceritorii
că „amorezarea de Cluj” implică a Clujului, felul cum se schimbă la romani și-au edificat municipiile
un fel de stagiu de acomodare; față, adăugându-și noi și noi chi- (corespunzând poeticei descrieri
îmi amintesc de colegii mei de puri surprinzătoare, într-o sumă blagiene a Spațiului Mioritic).
la Facultatea de Litere, proveniți plenară, de neuitat. Acolo cate- Apelasem eu însumi, în câteva
din diverse alte zone ale țării, dralele și celelalte clădiri impună- poeme, la imaginea urbei cu aripi
care își declarau inițial inaderența toare, durabile, parcă fără moarte desfăcute, așa cum se profilează
la stilul de viață clujean, pentru în geometria lor imperială, mai în- ea cel mai clar de pe Feleacu.
ca − la finele studiilor − să plece colo, parcurile și grădinile, atâtea, (Deși, atențiune!, chiar văzută de
cu lacrimi în ochi din orașul unde de un verde proaspăt, tulburător, la asemenea altitudine, de zbor
(realizau abia atunci) petrecuseră tinzând cumva de neoprit să ia în planat, frumoasa urbe își ascunde
cea mai frumoasă studenție posi- stăpânire toată întinderea, apoi unele zone, precum o muză al
bilă. Dar, iată că în cazul lui Chifu, Someșul scriindu-și curgător poe- cărei șarm nu poate fi perceput
declicul a acționat fulgerător, in- zia și maiestuoasă și modestă, integralmente...). Consider că
spirându-i o mărturisire de toată apoi străzile provinciale cu case această îngemănare dintre Cluj și
frumusețea: „Am vizitat nu o dată de bun-gust unde viața se dea- Feleacu are o semnificație profun-
urbea transilvană, dar nu i-am pănă tihnit, apoi părțile noi ale dă pentru conștiința unității româ-
găsit cheia, nu intram în rezo- orașului urcând îndrăzneț și visă- ne. În fapt, Feleacul fusese unul
nanță cu ea, nu comunicam. Pen- tor pe colinele din preajmă, ca și dintre domeniile aparținând lui
tru mine, Clujul reprezenta in cum Clujul ar ști să plutească și ar Ștefan cel Mare în Transilvania. În
spațiu de preocupări profesiona- vrea să ajungă în cer sau, măcar, secolele XV-XVI, biserica de acolo
le și atât. Aveam, am acolo, colegi să se mute în văzduh. Dacă închid era sediul Mitropoliei ortodoxe a
scriitori de valoare, pe care-i apre- ochii acum, astfel zăresc Clujul, Transilvaniei. E o jubilație să cons-
ciez, aveam, am acolo cel puțin ca pe un oraș fantastic, cu aripi, tat că pasiunii mele de-o viață
un prieten bun, de care mă simt pictat oniric de un artist inspirat, pentru Clujul natal i se aliază două
foarte legat, însă orașul în sine un Chagall, de pildă.” tulburătoare mărturisiri, datorate
nu mă atrăgea în chip deosebit. Similitudinea metaforelor refe- unui poet de sorginte moldavă și
Acum, dacă ar fi să mă întreb de ritoare la zbor din sus-amintitele altuia originar din Oltenia. 
unde provenea opacitatea asta,
aș spune că nu vedeam pădurea
din pricina copacilor. Adică, tra-
dus, nu aveam imaginea Clujului
în integralitatea lui, nu eram în
stare să cuprind întregul. Starea
aceasta a mea de incomunicare
cu orașul și de indiferență față de
el s-a curmat brusc și total cu pri-
lejul recentului meu popas în Cluj,
timp de câteva zile, la FestLit. [...]
Toți participanții la festivalul de
STEAUA 11-12/2019

literatură am fost găzduiți într-un

hotel situat pe dealul Cetățuia.
Eu am locuit la etajul 2, de unde
nu zăream mare lucru. Dar, într-o
după-amiază, când asfințea soa-
rele, unul dintre scriitorii prezenți
la manifestare ne-a invitat pe
câțiva apropiați în apartamentul
pe care-l ocupa la ultimul etaj al
imobilului. Am ieșit pe terasa de
50

unde îmbrățișai cu privirea Clujul Portret

 autoportret
în oglinda
convexă
traducere și prezentare de Alex Văsieș 41
Nicholas Christopher (n. 1951) s-a născut și a crescut și trotuarul e gol, în timp ce traversezi
în New York. A studiat la Harvard, cu Robert Lowell și strada, ea închide pentru prânz.
Elizabeth Bishop. Autor a numeroase cărți de poezie Sufrageria ei în care probleme de viață
și de proză, Christopher a beneficiat și de numeroase și de moarte – ale destinului uman scos la iveală –
burse (din partea Guggenheim Foundation, National revine brusc la cealaltă funcție a sa:
Endowment for the Arts, a Academy of American soțul crăcănat pe canapea ținând strâns de o bere,
Poets, precum și Poetry Society of America). copiii înmuind pâine în farfurii de hârtie,
Conținând elemente suprarealiste, poezia lui poartă câinele tolănit sub masă.
amprenta unui realism magic apocaliptic, în care Toți se uită la Edge of Night acum.
imaginarul luxuriant conduce cititorul printr-un La personaje al căror destin, ce ține
scenariu parcă desprins din romanele polițiste. un public fidel în fața televizorului zi după zi,
an după an, se presupune că îi este cunoscut
Cititoarea în palmă acestei femei, care își aprinde o țigară
și măsoară cu privirea camera, deschisă tuturor
În sufrageria ei din vitrină – trecătorilor
canapea supraplină, TV supradimensionat, un bol cu și totuși complet izolată, la fel de inevitabilă
mentosane ca însuși viitorul, care iese în evidență
pe masa de cafea din plexiglas – pentru ea, din palma fiecărui străin.
se uită la Edge of Night și își pilește unghiile.
Catrafusele care țin de meseria ei Departe de casă
ocupă un raft dedesuptul mâinii mari și verzi
pictate pe fereastră: un pachet de cărți de Tarot, Un hotel dărăpănat pe o mare potrivnică,
monede și obeliscuri, un bust calcaros cu diviziunile iar în spatele lui un câmp cu spini în care
frenologice numerotate pe craniu. un bărbat purtând mănuși albe sapă o groapă
Prin perdeaua mărgelată din spate având exact aceleași proporții ca ale unui mormânt.
se ivesc câteva indicii despre viața ei:
doi copii schimbând insulte, În capătul holului, tânăra cameristă
un bărbat strigând „Ouă!” se uită fix într-un bazin plin cu apă roșie.
în timp ce o tigaie zăngăne într-o chiuvetă, Are părul alb și brațele zbârcite.
un câine alergând cu o perucă în gură. Un colț de rechin îi atârnă din ureche.
Ea însăși e durdulie, machiată strident,
purtând o rochie roșie și un șal imprimat Seara, lasă o tavă la ușa mea:
cu semnele zodiacului. un pahar, o carafă de apă, și o sticlă
O piramidă de aur îi atârnă la gât conținând o licoare ce se învârtejește ca ceața.
STEAUA 11-12/2019

iar în părul negru și-a pieptănat Dimineața, îmi aduce ceai amar și o hartă.
stele argintii strălucitoare.
Îți face semn dintr-un balansoar somptuos, Întotdeauna aceeași hartă – nu a insulei
la fereastră, spre un scaun cu spătar drept pe care suntem, ci a uneia de pe care am plecat de mult.
în care îți va ghici (potrivit semnului (Dacă ar fi insula asta, nu aș ști,
de pe ușă) „drumurile din viitor, cum nu m-am aventurat niciodată în afara hotelului.)
și alte informații utile de Dincolo.”
Deși cea din urmă, mai ales, te tentează Lângă patul meu se află un bol cu scoici negre.
cu putere, refuzi, Hărțile – treisprezece dintre ele – sunt îngrămădite
iar ea ridică din umeri cu un zâmbet trist. între lampa care pâlpâie ca o stea
51

Și pentru că e aproape amiază, și leii din cuarț cu nervurile luminate.

 Recepționerul ar putea fi o statuie. o limbă pe care n-am auzit-o niciodată – șuierătoare
Ochelarii săi întunecați reflectă holul gol, ca marea, dar fără ca două cuvinte să sune la fel.
plantele fără frunze și ferestrele încuiate.
La vârful degetelor lui se află un întrerupător plin Bărbatul cu mănuși albe apare ca să îmi care
de praf. valiza, și se oprește în fața unei oglinzi
în care văd nu imaginea sa, ci valuri violente
În ziua în care plec, ceilalți oaspeți umplu de fier, ridicându-se pentru a se angrena cu un cer
balconul, înfășurați în cearșafuri, vorbind de fier.
STEAUA 11-12/2019
52

Monument pentru victimele de la Colectiv

 Modernismul și revoluția
în România
Sanda Cordoș

Modernismul românesc sau din prima jumătate a secolului despre care se scrie curent în
a pune „deasupra hainelor XIX), scriitorul român n-a fost bibliografia problemei2, una bur-
cămașa” niciodată cu adevărat liber de gheză (civilizaționistă) și alta es-
„circumstanțele istorice”, pe care tetică, anti-burgheză (artistică),

P e când era încă un tânăr scri-

itor român, Eugen Ionescu
(1909-1994, devenit, peste ani,
de asemenea, în același loc, tână-
rul Eugen Ionescu le evoca și le
acuza, indiferent dacă s-a situat
se împletesc, în prima jumătate a
secolului XX, în România. Scriitori
din medii, grupări și generații
celebrul scriitor francez Eugène în slujba sau împotriva lor. Mai diferite între ele se receomandă
Ionesco, promotor mondial al toți creatorii își asumă, pe lângă drept moderniști3 și contribuie la
teatrului absurd și membru al dezideratul propriu-zis creator, același etos al modernizării națio-
Academiei Franceze) publică, în și unul misionar, în numele țării. nale4, pe voci și în registre variate,
1934 pamfletul Nu, în care, între Tocmai de aceea, o propoziție în care întotdeauna se îmbină
altele, se războiește cu autohto- oximoronică a lui Emil Cioran arta cu națiunea.
nismul, care poate fi găsit în orice (1911-1995) din Schimbarea la Campionul modernismului li-
discurs: „Presupun că orice poet, față a României (o carte ea însăși terar (prin consecvență și autori-
de pildă englez, este englez. Dar e controversată, apărută în 1936) tate) este criticul și istoricul literar
în primul rând poet și în al doilea este emblematică pentru acei E. Lovinescu (1881-1943). Nu e,
rând englez”. Prin urmare, notea- ani: „Iubesc istoria României cu desigur, întâmplător faptul că,
ză tânărul autor exasperat: „A fi o ură grea” (Schimbarea la față în paralel cu desfășurarea impe-
numai autohton, numai național, a României, București, Editura tuoasă a activității sale literare,
înseamnă a pune, într-adevăr, Humanitas, 1990, p. 42). atât prin foiletonistica critică, cât
deasupra hainelor cămașa” (Nu, Mediile literare moderniste și prin conducerea unui cenaclu,
București, Editura Humanitas, (care îl includ, de altfel, pe Eugen mijloace prin care își propusese
1991, p. 150). Ionescu, de unde acesta scrie să impună o direcție modernis-
Împrumutând expresia viru- ca un fel de lupus in fabula) nu tă și pro-occidentală literaturii
lentă (dar emblematică) a lui exclud această dinamică, adică naționale, scriitorul construiește
Eugen Ionescu, a pune „deasupra aceste preocupări naționale și sociologic și publică masiva
hainelor cămașa” era, în epocă, această vestimentație, în care Istoria civilizației române moderne
un obicei foarte răspândit în cer- deasupra hainelor se purta căma- (1924-1926), în care teza princi-
curile artistice românești. Cum șa. Într-o țară care s-a perceput pală este: „În veacul și de la locul
STEAUA 11-12/2019

țara era proaspătă și instabilă mereu ca fiind de mâna a doua, nostru, lumina vine din Apus: ex
(ultimele provincii cu populație ca fiind rămasă în urmă și având occidente lux! Progresul nu poate
majoritar autohtonă se uniseră cu un continuu complex al înapoierii deci însemna, pentru noi, decât
Regatul României abia în 1918, la față de Occident1, modernizarea fecundarea fondului național prin
finalul Primului Război Mondial), – în care modernismul estetic s-a elementul creator al ideologiei
cum românitatea era încă fragilă situat adesea doar ca o parte, o apusene” (Istoria civilizației româ-
(aproape ficțională), a-ți impune direcție, o posibilă cale – a fost ne moderne, ediție și studiu in-
creativitatea venea la pachet un continuu deziderat, o aspirație troductiv de Z. Ornea, București,
(dacă nu în urmă) cu impunerea de tipul liniei de orizont, mereu Editura Minerva, 1997, p. 13, subl.
naționalității. În scurta, de fapt, dorită și niciodată tangibilă. în text). De-abia mai târziu, acesta
53

istorie artistică a literaturii (cam Practic, cele două modernități publică Istoria literaturii române
 contemporane (1926-1929), verte- România lui Mare trasă în inima ci- României moderne” stând „sub
brată tot de ideile modernismului. vilizaţiei europene, ca o mocirlă cu semnul Crucii” (Texte „legionare”
Indiferent dacă e vorba de mersul stârvuri, coji de ouă şi de pepene în și despre „românism”, ediție și cu-
societății sau de dinamica strictă mijlocul unei curţi asfaltate” (subl. vânt înainte de Mircea Handoca,
a literaturii, atât de necesara și mea, S. C.). Prin urmare, noua re- Cluj, Dacia, 2001, p. 18).
de râvnita modernitate înseam- vistă îşi propune „crearea [...] unei
nă, pentru Lovinescu, contactul mentalităţi nouă”, „trezirea aces- Situarea istorică a
susținut cu Europa occidentală și tui public” (Opere, V, Publicistica
modernismului artistic
preluarea, de acolo, prin imitație, (1920-1924), ediție critică, note și
a unor principii și valori. Cu o pre- variante de Elena Zaharia-Filipaș, românesc
cizare importantă, fixată în Istoria
literaturii române contemporane,
acolo unde imitația este definită
București, Academia Română,
Fundația Națională pentru Știință
și Artă, Institutul de Istorie și
C ercetătorii sunt, în general, de
acord, să fixeze modernismul
artistic în România între 1880-
ca asimilare: „Dacă imitația, după Teorie literară „G. Călinescu”, 2003, 1948, avându-și intensitatea
comparația lui Anatole France, se pp. 294-295). (programatică, dar și practică)
rezumă la operația furnicii ce-și În sfârșit, ultimul scriitor la care în intervalul 1925-1948 (cf., mai
însușește pe de-a-ntregul fărâma mă opresc pentru a ilustra cum ales, Sorin Alexandrescu, Privind
de pâne fără a o elabora, atunci ea modernismul românesc îmbină înapoi, modernitatea, traduceri
nu reprezintă nici o valoare: o lite- artisticul cu naționalul (purtând, de Mirela Adăscăliței, Șerban
ratură nu poate trăi prin astfel de așadar, deasupra hainelor căma- Anghelescu, Mara Chirițescu și
imitație /.../; dar dacă reprezintă șa, ca să mă slujesc încă o dată Ramona Jugureanu, București,
procesul de asimilare și elaborație de metafora lui Eugen Ionescu, Editura Univers, 1999, p. 130;
al albinei, atunci ea este necesară cu care am deschis aceste pagini) Gabriela Omăt (ed.), Modernismul
și constituie, în realitate, un pro- este Mircea Eliade (1907-1986). literar românesc în date (1880-
ces firesc”, ba, mai mult, „imitația Considerat lider al foartei tinerei 2000) și texte (1880-1949), vol.
este cel mai obișnuit fel de a fi generații literare apărute după I-II, București, Editura Institului
original” (Istoria literaturii române întregirea României (așa-numita Cultural Român, 2008, p. 12; Ion
contemporane, ediție îngrijită de generație de la 1927), acesta Bogdan Lefter, Recapitularea mo-
Eugen Simion, vol. I, București, publică în Cuvântul mai multe ar- dernității. Pentru o nouă istorie a li-
Editura Minerva, 1973, I, p. 122)5. ticole de îndrumare, în care își în- teraturii române, ediția a doua, cu
Mai tânăr decât Lovinescu cu deamnă congenerii să-și exprime un epilog despre neomodernism,
aproape o generație, Ion Vinea în arta lor „autentica noastră ființă Pitești, Paralela 45,2012, pp. 230-
(1895-1964) trăiește în mediile de interioară” (Linii de orientare, 6 231). După ce, în 1948, se instituie,
stânga ale avangardei (pe care, septembrie 1927, reluat în Eliade, odată cu regimul comunist, ideo-
în mare măsură, le catalizează în Profetism românesc, ediție și pre- logia unică și irefutabilă, pentru
România, încercând să le exporte față de Dan Zamfirescu, București, mediul artistic, al realismului so-
în același iubit Occident cu ajuto- Editura „Roza Vînturilor”, 1990, I, p. cialist, modernismul este interzis,
rul prietenului său Tristan Tzara), 22). Câteva luni mai târziu, într-un ca un curent artistic ce provine
unde editează și conduce, alături articol faimos, Anno Domini (pu- și exprimă ideologia dușmană
de Marcel Iancu, o publicație blicat în 2 ianuarie 1928), tânărul și periculoasă a Occidentului
foarte longevivă, Contimporanul scriitor este mai explicit (și mai corupt. După 1960, tot mai decis
(1922-1932). E demn de remarcat exasperat) împotriva relaționării din 1965, când regimul politic se
că, în numărul prim, programatic dintre creativitate artistică și nați- relaxează și se dă liber la o mai
al acestei reviste (apărut la 13 onal: „Să sfârșim odată pentru tot- mare varietate a modalităților de
iunie 1922), totuși, artistice, direc- deauna cu declamațiile sufletelor expresie, modernismul se întoar-
STEAUA 11-12/2019

torul ei se plânge că „Niciodată lăcrămând în fața tricolorului!” ce cu forța refulatului. Pentru unii
moravurile politice n-au fost mai (Ibidem, p. 127). Peste un deceniu, critici literari (Ion Bogdan Lefter,
asiatice, mai tâlhăresc gestul îl regăsim pe același Mircea Eliade în special), acesta se va numi, pen-
lor şi mai umilă spinarea care îl înregimentat politic la dreapta, tru perioada postbelică, neomo-
suportă, decât acum când crima alături de Garda de Fier (organi- dernism și se va manifesta până
devine mijloc curent de guver- zație pro-nazistă), preocupat de circa în 1980. Sorin Alexandrescu
nare, iar vaietul e singurul delict „misiunea României” (De unde acuză consecințele încă nefaste
de rezistenţă”. Vina cea mai mare, începe misiunea României? se (la nivel social, nu doar cultural)
însă, nu e atât a lumii politice, intitulează un articol publicat în pentru ieșirea brutală din mo-
cât a publicului „trântit în paiele Vremea la 28 februarie 1937, din dernitate: „România nu a ieșit
54

nepăsării lui tradiţionale, aici, cu care citez), unde vede „destinul din modernitate, României i s-a
furat modernitatea, ca fiind for- evoluție ale civilizației popoarelor Tânărul Mircea Eliade (re-
țată de Ceaușescu a regresa spre dezvoltate pe cale de creștere prezentantul, potrivit lui Sorin
comportamente și mentalitățile organică” (p. 353). În ceea ce îl Alexandrescu, a „modernismului
premoderne de care astăzi încă privește, timp de decenii, atât etic”8) susține, în textele din a
suferă” (p. 340, subl. în text). în Contimporanul, cât și în Facla doua jumătate a anilor 30, ne-
(publicație socială pe care, de cesitatea unei revoluții spirituale,
Legătura dintre modernism asemenea, a condus-o), Ion Vinea creștine, precum în articolul Popor
susține revoluția socială, își expri- fără misiune?!..., publicat la 1
și revoluție
mă atașamentul față de revoluția decembrie 1935: „Mesianismul

Î ncă de la 1848, de la revoluția

franceză, la care au participat
și tineri români care apoi au în-
franceză de la 1789 și față de cea
sovietică de la 1917 și crede con-
stant în revoluția artistică (avan-
începe – ca și revoluția – prin cre-
area de forme noi de viață, prin
crearea unei noi conștiințe. /.../
cercat s-o importe în România, gardă, mai ales) ca într-o mare Stilul de viață revoluționar e în
revoluția a părut unor generații șansă de sincronizare cu literatura primul rând creator” (Eliade, 1990,
diferite (bazându-se pe viziuni di- apuseană, cum se exprimă, între II, p. 137, subl. în text; cf. și Eliade,
verse și incluzând, în consecință, altele, în articolul Promisiuni pu- 2001, pp. 73-74).
conținuturi variate) o cale privile- blicat în Contimporanul (numărul Treptat, revoluția devine o
giată (rapidă) pentru a scăpa de din noiembrie-decembrie 1922): temă frecventă a romanului,
înapoiere, pentru a arde etapele „o internaţională a publicaţiilor reprezentând o temporalitate
(cu o expresie care a făcut carieră, de avangardă din întreaga lume, de scurtcircuit, prin care se acce-
pentru originea căreia cf. Paul creând deasupra graniţelor o at- lerează modernizarea României.
Cornea, Originile romantismului mosferă de emulaţie şi de îndemn Această imagine este de găsit în
românesc, București, Editura reciproc, de schimb de directive şi romane care ele însele se doresc
Minerva, 19726), pentru a asigura, de inspiraţii care va duce la des- realizări estetice avansate, ale
pe scurt, modernizarea7. O scrie coperirea finală a căutatului stil al modernismului. Mai târziu, însă,
apăsat, în conluziile la Istoria civi- epocei şi al planetei unificate. O în neomodernism (așadar, mai
lizației moderne, E. Lovinescu: „Ca internaţională intelectuală a luat ales în intervalul 1965-1980), re-
și la alte popoare înapoiate (și am fiinţă, pe nesimţite, fără congrese, voluția este tratată la antipod, ca
studiat cazul Rusiei și al Japoniei), fără programe, fără fonduri de un timp accidentat, care a adus
civilizația noastră nu se poate propagandă, şi din frământarea vătămare omului. Dintr-o șansă
deci forma decât revoluționar, aceloraşi nevoi, sub imperiul rară, unică pentru colectivitate,
adică brusc, prin importație inte- aceleeaşi chemări şi-a împlântat ea devine o neșansă pentru
grală și fără refacerea treptelor de înainte, limpede, idealul” ( p. 433). individ.

NOTE

1. Despre aceste complexe de inferioritate față de Occident care irigă conștiința modernității românești, s-a exprimat un
teoretician de autoritatea lui Mircea Martin: „Aceste complexe de inferioritate însoțesc literatura română ca o umbră și
[…], prin forța lucrurilor, conștiința ei modernă de sine e de neconceput fără asumarea lor” (Mircea Martin, G. Călinescu și
„complexele” literaturii române, București, Editura Albatros, 1981, p. 27).
2. Unul dintre primii teoreticieni care discută și impune teza celor„două modernități” este Matei Călinescu, Cinci fețe ale
modernității, traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995,
pp. 46-50. /ediția engleză: Matei Călinescu, Five faces of modernity, Duke University Press, 1987/
3. Eugen Simion notează cu îndreptățire: „Sfera termenului e foarte largă; și un avangardist care întoarce spatele literaturii
clasice, și un spirit care, prețuind tradiția, o traduce într-o formulă înnoitoare, sunt în egală măsură moderniști” (Eugen
STEAUA 11-12/2019

Simion, E. Lovinescu – scepticul mîntuit, București, Editura Cartea Românească, 1971, p. 185, subl. în text). Tocmai de aceea
(dată fiind varietatatea de manifestări cuprinse în modernism), consider că termenului de curent îi este preferabil cel de
paradigmă modernistă.
4. Ion Bogdan Lefter are dreptate să observe că dezbaterea tradiționalism-modernism angajează, de fapt, „destinul
național”: „În alte culturi europene, exista deja o tradiție a confruntării dintre «vechi» și «nou». Lipsindu-ne așa ceva, noi
am făcut din cuplul tradiționalism-modernism emblema paradigmatică a opoziției. Bătălia din jurul ei a angajat mari forțe
și marile teme despre care vorbeam, în dezbatere fiind – în fond – destinul național” (Ion Bogdan Lefter, Recapitularea
modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române, ediția a doua, cu un epilog despre neomodernism, Pitești, Paralela
45, 2012, p. 204).
5. Cea mai complexă lectură a concepției despre modernitate a lui E. Lovinescu (căreia i se stabilesc rădăcinile și afiliațiile,
fiind antrenată în comparații mereu binevenite și eficiente) este de găsit în cartea Teodorei Dumitru, Modernitatea politică
55

și literară în gândirea lui E. Lovinescu, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2016.
 6. Un alt cercetător preocupat de această temporalitate întârziată a României este Sorin Alexandrescu, care scrie: „Dacă
ar exista un mit temporal în cultura română, l-aș deduce din acest efort disperat de a recupera timpul pierdut” și tot
el identifică, în același loc, problema „fugii disperate înainte, pentru a recupera decalajul temporal față de civilizația
occidentală” (Sorin Alexandrescu, Paradoxul român, București, Editura Univers, 1998, p. 35 și p. 37).
7. Astfel, ca o foarte bună cunoscătoare a perioadei, Marta Petreu, afirmă: „În România interbelică, ideea unei revoluții
care să radă de pe fața pământului ordinea existentă și să instaureze o ordine nouă și o «lume nouă», fericitoare, a fost
permanent invocată” (Marta Petreu, De la Junimea la Noica, Studii de cultură românească, Iași, Editura Polirom, 2011, p.
299). Despre „revoluționarismul” mesianic al epocii și, mai ales, al generației tinere, de la 1927, vezi, în aceeași carte, pp.
251-343.
8. După 1990, tendința cercetării este de a da relief modernismului literar românesc identificând mai multe modernisme.
Teza cea mai interesantă (cu un mare potențial speculativ și de mare autoritate) este cea a lui Sorin Alexandrescu,
exprimată mai întâi în Privind înapoi, modernitatea (traduceri de Mirela Adăscăliței, Șerban Anghelescu, Mara Chirițescu
și Ramona Jugureanu, București, Editura Univers, 1999) și reluată, aproape un deceniu mai târziu, în studiul Modernism
și anti-modernism. Din nou, cazul românesc (în Sorin Antohi (coord.), Modernism și antimodernitate. Noi perspective
interdisciplinare, București, Editura Muzeului Literaturii Române, 2008). Potrivit acesteia, se poate distinge între un un
„modernism estetic” și un „un modernism etic” în România interbelică (în studiul din 2008, „moderniștii etici” sunt numiți
„antimoderni”, cu termenul lui Antoine Compagnon). În prima clasă, în consonanță cu liberalismul politic, se înscriu
scriitori precum Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale și Camil Petrescu, ale căror romane
„sunt concepute ca forme perfecte, deși diferite între ele, coerente, construite într-un perfect echilibru interior” (Privind
înapoi, modernitatea, p. 136). În a doua clasă se află „Tineri contestatari /care/ doresc, dimpotrivă, abolirea oricăror forme.
Statul burghez este atacat cu aceeași vehemență ca și arta modernă, și din același motiv: ambele mint” (p. 137). Această
categorie i-ar include pe Mircea Eliade, Emil Cioran, avangardiștii. În studiul de mai târziu, pe această listă se regăsesc:
Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, „poate” Petru Comarnescu,
Eugen Ionescu și Constantin Brâncuși (p. 140). În opinia mea, această frumoasă teză este și cea mai discutabilă, nu numai
prin asocierile nominale pe care le face, ci și prin faptul că ajunge să compare pere cu mere: dacă moderniștii estetici sunt
astfel datorită romanelor lor, proiectul etic al celorlalți se relevă în publicistică. Dar unii dintre cei dintâi n-au scris articole
și nu s-au exprimat în contra statului burghez?! Sigur, după cum s-a demonstrat, între stânga și dreapta existau artiști
care se frecventau, ba chiar erau prieteni. Să nu uităm, însă, că un creator al epocii (un congener al „moderniștilor etici”)
precum Mihail Sebastian acuză în Cum am devenit huligan (1935) aceste prietenii, dând în vileag incompatibilitățile de
fond: „În cultură, ca în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet. Compromisul este floarea violenței.
Avem de aceea o cultură de brutalități și tranzacții. Léon Pierre-Quint, criticul francez care a fost în anul 1933 la noi, a
rămas uluit întâlnind la o reuniune intelectuală bucureșteană câțiva comuniști și cuziști, membrii aceleiași grupări. L-am
auzit cerându-i explicații unui gardist de fier notoriu, pe care îl găsise în tandrețe intelectuală cu un marxist, și el notoriu.
Pierre-Quint nu înțelegea cum e posibilă o asemenea frăție între doi oameni pe care, teoretic, ar fi trebuit să-i despartă
zece lumi. Țin foarte bine minte candidul răspuns al celor doi extremiști amici. «Vedeți, noi nu suntem decât prieteni. Asta
nu ne angajează la nimic»” (De două mii de ani...Cum am devenit huligan, București, Editura Humanitas, 1990, pp. 237-238,
subl. în text)
În aceeași direcție, care își propune să
cartografieze modernismul la o scară
mai mică și cu mai mare grijă pentru
nuanțe, se înscriu și cărțile lui Paul
Cernat: Modernismul retro în romanul
românesc interbelic (București, Editura
Art, 2009) și Vase comunicante.
(Inter)fețe ale avangardei românești
interbelice (Iași, Editura Polirom,
2018), precum și cea a Oanei Soare,
Ceilalți moderni, antimodernii. Cazul
românesc (București, Editura Muzeul
Literaturii Române, 2017). Oana
STEAUA 11-12/2019

Soare definește antimodernitatea,

pe urmele lui Antoine Compagnon
(cu grila teoretică a căruia lucrează),
dar pe cazul românesc, expus pe
baza unei documentări de mare
suprafață culturală și o serioasă
acribie științifică, ca pe o modernitate
alternativă, în care se realizează
„descrierea antimodernilor ca mo-
derni lucizi, sceptici, care nu s-au
lăsat păcăliți de miturile modernității
56

sociale și ideologice” (p. 52). Portret

ȘCOALA și pe care se cuvine să ni le rea-
mintim periodic.
vrea repede să înglobeze toate
textele posibile; filologul – în sen-
ARDELEANĂ sul restrâns al termenului – este
(O NOUĂ ANTOLOGIE) mai parcimonios, mai atent, mai
EUGEN PAVEL zgârcit cu aceste înglobări masive
într-o asemenea lucrare și începe

Î i mulțumesc inimoasei noastre

președinte, Irina Petraș, care a
avut ideea acestei mese rotunde.
să caute și să se convingă de pa-
ternitatea lucrării. Sigur, am stat
bunăoară la Dimitrie Eustatievici
Noi nu ne gândeam să ieșim așa Brașoveanu – care a scris o gra-
de repede în lume – mai avem matică, prima gramatică a limbii
de căutat în biblioteci și de scris. române. Totuși, el nu a avut nicio
Vreau să vă mărturisesc câteva aderență la Școala Ardeleană și
aspecte din laboratorul acestei lucrarea în manuscris este în-
ediții la care am lucrat patru chinată domnitorului muntean
ani. Mai întâi am inclus-o în pla- Constantin Mavrocordat, deci a
nul de cercetare al Institutului stat într-o altă sferă de influență.
„Sextil Puşcariu” în 2016. Însă, La fel, Sava Popovici de la Rășinari
cu un an și ceva înainte, deja am nu și-a manifestat adeziunea la
început o documentare foarte Școala Ardeleană și, sigur, chiar
serioasă – să stabilesc exact care dacă a împărtășit într-o predică
Masă rotundă, ar fi titlurile care intră, care sunt din 1792 idei vehiculate, legate
16 octombrie 2019 ultimele cuceriri filologice legate de etnogeneză, nu am introdus
(fragmente) de aceste titluri de referință ale acea scriere.
Școlii Ardelene și ce cărturari mai În schimb, am căutat să resta-
puțin cunoscuți, chiar obscuri, bilesc exact paternitatea unor
putem să introducem în această texte, potrivit ultimelor cercetări.
cuprinzătoare sintagmă: Școala De exemplu, Retorica lui Ioan
IRINA PETRAȘ Ardeleană. Piuariu-Molnar, din 1798, pe care
Prietenul Ovidiu Pecican ne toți istoricii literari, cei care i-au

Î ntotdeauna m-am raportat

la Școala Ardeleană, am vor-
bit în fel și chip despre Școala
sugera într-una din recenziile
docte pe care le-a consacrat să
fi introdus și opere despre care
consacrat monografii, sau Aurel
Sasu, care a scos o ediție din 1976,
dedicată Retoricii lui Piuariu-
Ardeleană și despre importanța aveam anumite dubii, fiindcă în Molnar, pledează pentru auten-
ei, am predat pe vremuri, când studiul introductiv am mărturisit ticitatea textului, pentru faptul
eram profesoară (desigur, pe că am ezitat să introduc textele de că ea este originală, fiind opera
scurt) Școala Ardeleană, dar, a căror paternitate nu eram sigur, lui Ioan Piuariu-Molnar. Cercetări
văzând această ediție – pe care ridicau probleme de apartenență filologice din anii ’80, dar și de
am achiziționat-o pentru filială, la Școala Ardeleană. Istoricul lite- ultimă oră, au stabilit foarte exact
să poată fi consultată de toți rar sau istoricul este mai generos, că Ioan Piuariu-Molnar nu este
cei interesați – și răsfoind cele
patru volume, mi-am descope-
rit o îngrijorătoare ignoranță.
Adică, mi-am dat seama că vor-
besc de o viață despre Școala
STEAUA 11-12/2019

Ardeleană, dar asta nu știu, asta

n-am știut, am uitat... Și atunci
mi-am spus că o asemenea
masă rotundă este necesară și
folositoare. Sunt alături de noi
niște oameni care știu prea bine
despre ce e vorba. Ne-am reunit
cu toții astăzi aici ca să ascultăm
despre Școala Ardeleană lucruri
pe care poate nu le-am știut
57

niciodată, pe care le-am uitat

 nici traducătorul, nici autorul – de de texte sau cinci. În primul rând, care a avut două texte latinești pe
fapt el a editat o traducere mai lucrarea trebuia să o terminăm la care le-a studiat, pe care le-a edi-
veche a tratatului de retorică al lui un anumit termen – deci era lega- tat. De la Universitatea din Oxford
Francisc Scufos, apărut la Veneția, tă de centenarul Marii Uniri. Apoi a fost o lectoriță română, Oana
în 1681, având specifice anumite am avut în vedere faptul că nu a Uță-Bărbulescu, pe care am reușit
aspecte de limbă. Un cunoscut fost vorba numai de o transcriere, să o cooptăm. N-am avut mereu
și regretat filolog de la Iași, N.A. ci și de un studiu asupra textelor același succes de a coopta colabo-
Ursu, a consacrat câteva studii și aparatul critic care le completa ratori. Doi latiniști, unul din Cluj și
consistente acestei paternități și – îmi pare rău să spun, dar edițiile unul din București, ne-au refuzat.
a stabilit faptul că nu este origi- anterioare, sigur, și cea a lui Florea Însă am mers și până la a angaja la-
nală – sigur, nu am ignorat-o, dar Fugariu (scoasă în 1970, trei volu- tiniști la Institut, pe care putem să
este o simplă editare. Deci ilustrul me în BPT și apoi în 1983, două îi folosim la lucrări în continuare.
Piuariu, care se ocupa de toate volume masive despre Școala Alții au dezertat de la lucrare.
și pe care le-a editat de fapt, nu Ardeleană, foarte utile și pentru În final am reușit s-o ducem la bun
a fost și autorul sau traducătorul vremea respectivă), sunt lipsite sfârșit. Important este că am pornit
unor texte care au apărut sub nu- de un aparat critic, și asta i s-a și de la un principiu foarte clar, faptul
mele lui sau care au avut prefețe reproșat lui Fugariu. Are un aparat că trebuie să ne întoarcem la sursă.
de-ale lui. Însă își are meritele în critic foarte subiectiv, comentează, De aceea, toate textele noastre au
rest și l-am cuprins cu alte texte în de pildă, Biblia lui Samuil Micu, mers din nou la manuscris, la tipă-
această antologie. spunând că este mult mai slăbuță ritura princeps, am făcut noi tran-
Apoi, sunt și alte lucruri: decât cea de la București, acesta scrieri, și pentru notele și comen-
Povățuitorul tinerimii, apărut fiind un neadevăr și filologii au tariile pe care le-am dedicat celor
la Buda, în 1826, pe care până demonstrat asta. Și Biblia de la 175 de texte s-au întreprins studii
acum istoria literară i-l atribuie București are, sigur, locul ei stabilit, amănunțite, vrând să aducem la zi
lui Gheorghe Lazăr, este o plas- dar cea de la Blaj – care merge după tot ce s-a spus despre textul respec-
tografie a lui Zaharia Carcalechi, Biblia de la București și de aseme- tiv și pentru a fi la curent cu toate
care era un editor și un tipograf nea după Septuaginta și alte surse noutățile filologice. Am procedat
cu un spirit oarecum mercantil. latine – a stat apoi la baza limbaju- tematic. Fugariu și-a organizat an-
Carcalechi a dat literaturii – por- lui biblic românesc și toate Bibliile tologia lui cronologic, mai greu de
nind de la Biblioteca românească care au urmat au pornit de la Biblia urmărit. Noi am grupat scrierile te-
și alte lucrări –, având destule de la Blaj, tradusă de Samuil Micu, matic (istorice, lingvistice, literare,
merite pe care nu trebuie să i le parțial. Dar să nu îi reproșăm lui teologice și religioase, filosofice, di-
diminuăm. Am cuprins, desigur, Fugariu – el a lucrat de unul singur dactice și instructive), începând cu
Povățuitorul tinerimii, dar am și a dat culturii române o antologie, primul memoriu al lui Inochentie
argumentat și în aparatul critic însă nu putem să rămânem la acel Micu-Klein, Supplex Libellus, din
faptul că este o ediție compilată nivel. Așadar, am lucrat într-un co- 1743 şi până la Antropologhia din
de Carcalechi. lectiv extins, am mers pe ideea că 1830, a lui Pavel Vasici-Ungurean.
Pe de altă parte, am tratat unii pot să își ia și câteva texte, mai Deci acesta a fost intervalul nos-
Loghica din 1799 sub numele lui puține, dar să le aprofundeze și să tru, 1643-1830. Alături de prota-
Samuil Micu, Istoria naturei sau vină cu ceva nou. goniștii Școlii Ardelene, de acei
a firei, sub cel al lui Gheorghe De exemplu, o latinistă de la corifei – Samuil Micu, Petru Maior,
Şincai, sau Fabulele „moralnice” Università Tre din Roma, Mira Gheorghe Șincai, I. Budai-Deleanu
din 1814, sub numele lui Dimitrie Mocan, fiica colegului nostru Nicu –, au fost antologate și nume mai
Țichindeal, cu toate că pornesc Mocanu, s-a dedicat numai Elegiei marginale, la prima vedere, cum
de la un model evident. Gradul lui Șincai, din 1804. Aveam în ar fi Vasile Aaron, Vasile Popp,
STEAUA 11-12/2019

de prelucrare originală este însă față o traducere de Teodor Naum Ioan Teodorovici-Nica, Constantin
ridicat, astfel încât am ținut cont foarte cunoscută și apoi Vasile Sav, Diaconovici-Loga, Ioan Barac,
de faptul că traducerea echivala care a dat iarăși o altă traducere. Damaschin Bojincă, Ioan Corneli
pe atunci „aproape cu o creație”, Însă ea a venit cu o nouă tradu- sau Paul Iorgovici, fără de care nu se
cum spunea Blaga. cere și în plus de asta a tradus poate concepe configurația acestei
Cum am conceput această lu- notele acestei elegii, care sunt mișcări. Vă invit să citiți câteva pa-
crare? În primul rând, de ce a fost foarte importante pentru istoria gini din Reporta din vis a lui Vasile
un colectiv așa de larg? Douăzeci literaturii și care au fost ignorate, Aaron și veți fi tentați imediat să o
și opt de transcriptori. Sigur, mun- în general, de ceilalți traducători. comparați cu Țiganiada. Inițial am
ca a fost împărțită, unii au editat Sunt foarte mulțumit. A mai fost avut în vedere 182 de texte, apoi
58

un text, alții au editat douăzeci de asemenea și Andreea Mârza, le-am mai redus – texte care se
repetau sau pe care le vom scoate această ediție a fost rezultatul pașoptistă, în Transilvania cel pu-
la ediția a doua le-am lăsat deopar- acestei munci de patru ani, lucrată țin, n-ar fi fost posibilă fără Școala
te; am avut și eșecuri. Nu am reușit puțin în contratimp și pentru acest Ardeleană – și am în vedere două
să obținem un manuscris al lui eveniment. Dar privind acum, aspecte, ambele bine reflectate în
Ioan Monorai de la Arhiepiscopia retrospectiv, sunt mulțumit în ge- cele patru volume, bine surprinse,
din Arad, fiindcă era în inventar, în neral de felul în care arată. Am re- cele două idei pe care vreau să le
biblioteca respectivă. Am fost refu- citit-o, am revăzut și atunci cât am pun în fața domniilor voastre.
zați de câteva ori. Poate că vom re- putut la revizia finală. Dar acum, Una este aceea că Școala
uși cu ajutorul domnului profesor am găsit în general că textele nu Ardeleană a prefigurat unitatea
Bolovan, care are mai bune relații au mari scăpări. Comentariile sunt confesională a românilor de la
cu Aradul. pertinente, notele iarăși. Cred că 1848 și apoi cea care a făcut posi-
putem să privim cu încredere că bilă, în momentele delicate și fun-
peste patru ani vom putea scoate damentale ale istoriei moderne,
IOAN BOLOVAN o a doua ediție, în alt format, mai prezența alături a ierarhiei și apoi
uzual. Prezenta ediție este puțin a clerului. După aproape un secol

E chipa e organizată, numai că,

după ce a plecat un istoric care
dispunea de arhivă și care era foar-
mai greu consultabilă, și dacă
lucrezi mai mult cu ea, imediat
resimți că se fac cute. E o ediție
de dezbinări confesionale (co-
legul și prietenul Ovidiu Ghitta,
decanul facultății de Istorie, știe
te deschis și oferea acces nelimitat făcută pentru a o privi, pentru a o mai bine), în acest secol al XVIII-
la arhivă (inclusiv peste program ține în bibliotecă, dar a lucra zi de lea – în care și datorită străinilor,
în vremea la care mi-am început zi cu ea... vă spun că se resimte. și datorită intervenției casei de
eu cariera), situația s-a schimbat: Deja am lucrat pe una și trebuie să Habsburg – spiritele între români
de vreo douăzeci și ceva de ani o îndrept și să o pun sub greutăți. s-au încins și polemicile, mai
actualul responsabil nu ține cont Aș dori să îi provoc și pe colabora- mult decât violente verbal, între
de nimeni și de nimic. Regretatul torii mei și apoi să mai revin. ortodocși și uniți, greco-catolici,
profesor Nicolae Bocșan, care sustinuți copios din motive bine
avea o poziție mai mare și a fost și cunoscute de către Curtea de la
rector, a tot smuls promisiuni de la IOAN BOLOVAN Viena, au condus la o divizare,
Preasfințitul Timotei. Sprijin total, în general, a elitelor românești.
dar când să se ducă la bibliotecă
nu era acolo! Îi spunea Preasfințitul
că vine săptămâna viitoare, că e
Î n primul rând, nu vreau să mă
refer în intervenția mea la cele
patru volume, pentru că am intrat
Școala Ardeleană și selecția fă-
cută de domnul profesor Pavel
cu ceilalți colaboratori pune în
plecat nu știu unde. Sigur că nu re- de puține zile în posesia lor – mul- vedere și dimensiunea ortodoxă
venea după o săptămână. După alt țumesc domnului Pavel – și nu am a Școlii Ardelene, contribuțiile ști-
drum, iarăși era plecat. Deci e ceva apucat sub presiunea timpului să ințifice importante pe care le-au
care scapă rațiunii, faptul că acolo le parcurg cu creionul alături și cu dat bănățenii și nu numai.
s-au baricadat ușile bibliotecii – ca- foile, așa încât am să spun câteva Or, se știe foarte bine că în
re este un tezaur de manuscrise și cuvinte și despre spiritul acestor această perioadă, trecând peste
de documente valoroase nu numai volume, al acestei cele mai recen- orgoliile confesionale în raportul
pentru istoria Bisericii, ci și pentru te ediții Școala Ardeleană și a ceea de corespondență – s-a publicat
istoria laică. Nu se poate pătrunde ce a însemnat Școala Ardeleană în deja de multă vreme – între Moise
acolo. E ceva de nedescris! istoria națională. Istoricii de regu- Nicoară, între Petru Maior, între
lă spun – și anul trecut au spus-o ceilalți: Iorgovici, Șincai... răzbate
cu redundanță, ajungând poate responsabilitatea pe care ei și-o
EUGEN PAVEL chiar să irite pe cineva –, că Marea asumă de a aduce turma sau
STEAUA 11-12/2019

Unire n-ar fi fost posibilă fără turmele împreună. Răzbate apoi

Ș i la muzeul de la Oradea avem

în vedere un manuscris pe care
îl vom introduce în ediția a doua.
revoluția de la 1848. Explozia de-
mografică, națională, socială de la
1848 a pregătit spiritul românesc,
și responsabilitatea – și e a doua
problemă reflectată de cele patru
volume ale unor scrieri care să se
Ne gândim apoi și la alți autori a fost contopirea între elite, cum adreseze nu doar elitelor, ci și ma-
cvasinecunoscuți pe care vrem să-i se spune într-un capitol, între selor. Spiritul, sigur, al ideologiei
scoatem din uitare, precum Ioan elite și mase, care au lucrat îm- iluminismului, luminarea mase-
Monorai, de care vorbeam, sau preună apoi în manieră proprie lor, înlăturarea obscurantismului,
bihorenii Simeon Maghiar, Mihail la edificarea obiectivului național. promovarea progresului material
Roșu, Ștefan Ghiing și Dimitrie Extinzând acum și coborând în și social au fost o preocupare a
59

Meciu. Ceea ce am cuprins în timp, aș putea spune că revoluția Școlii Ardelene, a liderilor Școlii
 Ardelene, atât de factură sau de cu detractorii, cei care în epoca și pentru invitația de a mă alătura
expresie greco-catolică, cât și aceasta de formare a identității și eu echipei dumnealui, așa am
ortodoxă, prefigurând militan- naționale combăteau deja tezele putut avea o echipă completă,
tismul care va marca de la 1848 cunoscute ale originii, continuită- pentru că i-am avut pe cei care se
până la Primul Război Mondial ții și așa mai departe. Se forjează îndreaptă spre literatură, am avut
mișcarea națională românească practic acum, prin intermediul filologi, cei care se luptă cu textul,
din Transilvania. Pentru că elitele reprezentanților Școlii Ardelene, am avut de asemenea clasiciști
au înțeles foarte bine, încă de fie că erau bănățeni, fie că erau și, iată, am putut și noi să venim,
atunci, din epoca Supplexului, a blăjeni sau orădeni și nu numai, să contribuim la propășirea Școlii
Școlii Ardelene, că fără o bază de se forjează adevăratul om de ști- Ardelene. A fost și pentru noi o
susținere a lor foarte largă – iar ință care își susține tezele, intră în provocare, noi ne îndeletnicim în
baza de susținere nu putea să polemică cu frați de breaslă care general cu aceste texte, căutăm
le fie asigurată decât de cei care nu ezită să facă apel (de exem- tot felul de fapte de limbă care ne
aveau un nivel material mediu, plu Petru Maior la arădeni), să le sunt de ajutor, fiecare își găsește
cel puțin, care să le permită furnizeze informații, documente locul în aceste texte, erau aștepta-
accesul la școală, și implicit pe despre starea românilor din Banat te de mult, multe manuscrise noi
baza censului, pentru că suntem și în polemici să aibă la îndemână au fost date la iveală și eu aștept
încă într-o societate unde ale- și alt gen de argumente. la rândul meu să pătrund mai pe
gerea, participarea, exprimarea Cred că din această perspec- îndelete în atmosfera cărții. Sunt
dreptului de vot era condiționată tivă Școala Ardeleană este fără unele texte pe care, recunosc, nu
material – nu ar fi putut să-i con- îndoială fundamentul Revoluției le-am văzut.
ducă pe români la o reprezentare de la 1848, pentru că Bărnuțiu, Eu am luat în transcrierea tex-
adecvată în structurile politice ale cu celebrul discurs din catedrala telor și în discuțiile mele texte ca-
Principatului. Blajului, practic reia, într-o for- re țin de limbă, am luat și grama-
Vă reamintesc că până la ’48, mă organizată, tot ceea ce re- tici, au fost foarte instructive – să
până la revoluție, românii nu au prezentanții Școlii Ardelene au vezi și modul acesta, perspectiva
avut în dieta Principatului, în afară exprimat prin scrieri, dar și prin didacticistă din ele, pentru că în
de episcopul greco-catolic, niciun implicare – inclusiv la nivelul primul rând acesta primează, dar
român ales în nume național. Au înființării de școli (sigur, cel mai există și o perspectivă istorică,
mai fost câțiva regaliști deputați, cunoscut e Petru Maior, dar nu după cum știți. Prefețele acestor
numiți de către împărat, de expre- numai, mai sunt Vulcan și cei- gramatici ne trimit în trecut și
sie, de sorginte românească, dar lalți), având în vedere și existen- apoi ne apropiem de zilele noas-
care n-au exprimat interesele na- ța cadrului favorabil al Bisericii tre. Sunt discuții foarte utile, se
țiunii și atunci, iată că, din această Unite cu Roma. Nu pot decât să vede diversitatea tehnică din
perioadă de la sfârșitul secolului mă bucur că am în bibliotecă acel timp, sunt tot felul de sfaturi
al XVIII-lea, elitele au înțeles foar- această ediție superbă, să îi feli- sau observații făcute de către
te bine nevoia de a contribui prin cit pe domnul Pavel și pe echipa acești autori de cărți. Ei ne arată
lucrările lor, prin implicare directă domniei sale că ne-au furnizat, premodernitatea nu numai a cul-
în combaterea nivelului scăzut iată, o ediție care era necesară turii, ci și a gramaticii românești,
sau a analfabetizării și a ridicării după cea mai recentă, până ei vin în continuarea unor lucrări
ponderii populației știutoare de la acest moment, a lui Florea cum sunt cele ale lui Eustatievici
carte, a ridicării nivelului material Fugariu. Mulțumesc. Brașoveanu, Institutiones linguae
al țăranilor, pentru că doar pe ei valachicae, și cele ale lui Micu
se puteau apoi baza în demersu- Klein. Foarte interesante. Dacă
rile lor politice și culturale. Un alt ADRIAN CHIRCU le privești cu atenție, ai impresia
STEAUA 11-12/2019

lucru important reflectat de aces- că e o carte din carte, nici nu era

te patru volume, la o primă privire
și în general de mișcarea Școlii
Ardelene, a fost – dincolo de mi-
S unt conferențiar, conducător
de doctorat pe domeniul
lingvistică la catedra de limbă
vorba în acea vreme de plagiere
sau de altceva – era un scop prim,
propășirea românilor, accesul la
litantism, acest militantism social română a Facultății de Litere, la informație, multe dintre ele sunt
promovat – și spiritul polemic. Universitatea Babeș-Bolyai. Sunt manuale de uz școlar, dar foarte
Putem considera că din acest diacronist, în special – nu mă ocup bine filtrate, cernute. Autorii au
moment, practic, știința româ- prea mult de sincronie. În general, avut experiență, au știut ce să
nească, că e vorba de filologie, că mă ocup de aspecte de limbă de aleagă și prin intermediul acestor
e vorba de istorie sau de filosofie, ordin diacronic – mulțumesc cărți au putut să își apropie alte
60

intră în dialog cu curentele, dar și domnului Pavel pentru provocare opere.

 Tempea spune la un moment „hai că trecem peste asta, că nu e gramatică sau învățătura grăirii. Și
dat, foarte bine zice, „dacă te de- foarte importantă”. aici dă și explicații asupra a ceea
prinzi cu limba românească apoi E bine, după părerea mea, că ce înseamnă gramatica, luând în
poți să înveți și limba latinească”. unii dintre colegii noștri, dascălii discuție termeni care circulau în
Foarte interesant. Sunt undeva Clujului, sunt dornici să se ocu- gramaticile grecești, multe dintre
în zorii gramaticilor românești, pe (având în vedere că e Școala ele ajung până în vechime. După
anunță altele care vor veni, îl Ardeleană), să își găsească locul, aceea face și câteva observații
anunță pe Ion Heliade-Rădulescu, când programa le permite, să facă asupra etimologiei, câteodată dă
după cum știți, dar sunt și lucruri mai pe îndelete Școala Ardeleană, informații de ordin latin – prove-
foarte interesante. Am găsit și să îi apropie pe copii de un text, nite din latină, în gramaticile sale,
cuvinte rare, folosite de către au- de o carte veche, să vadă cum ceea ce facilitează fără doar și
tori cu nu foarte multe ocurențe este. Deci lucrurile ar putea fi fă- poate învățarea. Sunt multe alte
în epocă și de asemenea, nu sunt cute dacă se vrea. Nu o să vă mai lucruri acolo, vă invit să le vedeți
foarte încărcate, să zic așa, din rețin atenția cu multe lucruri, o să și vă mulțumesc.
punct de vedere teoretic. Nu au rămân la nivelul acesta, al genera-
filosofia aceea occidentală, unde lului. Eu vă invit să vă apropiați de
existau și alte divagații. Deci sunt această carte pe îndelete. Sunt aici OVIDIU GHITTA
lucruri foarte utile. Lucrările lor tot felul de lucruri, le-am luat de la
vor fi continuate în secolul urmă-
tor, eu ce să zic – a fost o provoca-
re foarte interesantă, ne așteptăm
Tempea, mi-am și notat aici unele
chestiuni, vă spuneam de diversi-
tatea aceea tehnică subliniată de
S unt profesor la Facultatea de
Istorie și Filosofie. Așa, întâm-
plător. După ce ne-a spus domnul
și la alte provocări. Dacă spuneți către Tempea, el merge chiar și la Eugen Pavel că e o carte delicată,
că mai facem o altă ediție ne nivelul subdialectelor, le subliniază fragilă, am putea trage concluzia
alăturăm, fără doar și poate, mai și spune că dacă unii, de exemplu, că cei care vor să o folosească, să
selectăm și alte texte, poate mai în Țara Românească sunt ameste- lucreze cu această carte, ar trebui
găsim câteva dintre ele. cați cu grecii și învecinați cu turcii, să-și procure două exemplare –
A fost, într-adevăr, o muncă iată că noi în Ardeal eram cu nemții unul de ținut în bibliotecă și unul
destul de grea. Câteodată se putea și cu ungurii. În Țara Românească de folosit zi de zi. Aș începe cu
accesa un text online, câteodată erau cu grecii și cu turcii, cei din un banc din cartea lui Ion Ianoși,
nu. Erau foarte multe în Biblioteca Banat erau cu sârbii și spun așa, Internaționala mea. Spune la un
Bucureștilor și cărțile de gramatică de exemplu schlaufitzen în loc de moment dat autorul un banc cu
cred că erau cele mai văduvite, căciulă de noapte, din germanul Radio Erevan. Cineva întreabă la
pentru că tot timpul se bloca si- schlafmütze. Sau halsbinder în Radio Erevan dacă materialismul
te-ul Bibliotecii Bucureștilor. Unele loc de năframă sau de grumaz, istoric poate să prevadă viito-
cărți au trebuit parcurse la lupă halsband din germană. Sau în Țara rul. Răspunsul celor de la Radio
pentru că s-a împrăștiat cerneala Românească, nu mă piraxi, în loc Erevan, în stilul lor caracteristic,
și a trebuit să ne uităm, oare ce de nu mă necăji sau nu mă supăra. este „firește, materialismul istoric
slove or fi acolo, altele erau roase, Să mă priroforisești în loc să-mi faci poate să prevadă viitorul, ceea ce
deci a fost de muncă. A trebuit să cunoscut sau mai luminat. S-au nu poate să prevadă materialis-
mergem să vedem dacă găsim alte luat olipsis în loc de s-au luat de mul istoric e trecutul”. Am început
ediții, și eu zic că este o provocare mare cinste. În Țara Banatului, fiind cu acest banc pentru că așa stau
oricând, cartea merită avută – nu amestecați cu sârbii, au amestecat lucrurile și cu Școala Ardeleană,
numai avută, ci și citită. Într-adevăr, româna cu sârbeasca zicând isti- să știți. E greu de prevăzut cât de
domnul Pavel a subliniat faptul că na. Iată că până astăzi în graiurile extinsă va fi lista autorilor puși sub
e puțin cam incomodă de citit, dar bănățene istina este prezent – cei acest generic, Școala Ardeleană,
STEAUA 11-12/2019

cu siguranță cel care este curios care au făcut anchete dialecticale la următoarea ediție, constatând
va găsi multe dintre răspunsurile l-au relevat acolo pe teren. de la ediție la ediție că numărul
la întrebările pe care și le-a pus. Ia Sunt multe alte lucruri. Tot lor este tot mai mare.
să mai vedem ce-i cu Școala asta Radu Tempea afirmă că fără De unde tragem concluzia
Ardeleană, cum spunea și Irina gramatică nu poți avea acces la că e o școală vie, că trăiește și
Petraș. Este interesant, sunt texte celelalte discipline – și invocă aici acum. E bine că revizităm trecu-
dincolo de generalități privind tot felul de alte discipline care tul și încadrăm în acest curent
Școala Ardeleană. Cu toții suntem se făceau în școală. Chiar spune fundamental și alte nume, de la
obișnuiți – da, Școala Ardeleană, despre gramatică, că măiestria ediție la ediție. Asta și pentru că
este foarte simplu acest subiect de-a pricepe limba românească, există o anumită larghețe, hai să-i
61

–, câteodată la școală se și zice a scrie și a grăi bine, se numește spun generozitate, în folosirea
 sintagmei sau a conceptului de ceea ce văzuseră acolo. Am avut multe și, ca de fiecare dată când
Școală Ardeleană. După cum ve- o experiență interesantă, să întreprinzi un proiect de genul
deți, vorbim și despre autori care știți. Eu sunt din categoria celor ăsta – domnul Pavel are mai mul-
n-au provenit din Transilvania, care au contribuit cu un text tă experiență decât mine și poate
n-au fost transilvăneni, n-au fost la această ediție. I-am promis confirma –, ai niște norme foarte
ardeleni, includem și oameni din domnului Pavel că la următoarea clare, le pui pe toate pe hârtie,
părțile ungurești, cum se numeau voi contribui cu mai multe texte. vorbești cu oameni, le transmiți și
atunci, sau din Banat. Poate ar Dar și aceasta, să știti că a fost o așa mai departe.
trebui să regândim denumirea experiență foarte, foarte profita- Și în momentul în care te
aceasta, care – între noi fie vor- bilă. Spunea domnia sa că sunt în arunci cu capul în text ți se răs-
ba – n-a fost folosită în epocă, în echipa aceasta oameni, colegi din toarnă universul și descoperi că
epoca lor. Școala Ardeleană apare mai multe instituții și din univer- munca pe care trebuie să o faci e
mult mai târziu, termenul. Dar e sități din străinătate, din țară, de de zece ori mai multă decât ai pla-
bine că pregătim astfel de ediții și la Cluj, de la Alba Iulia... nu ne-am nificat. Realitatea este că întreaga
punem în valoare această foarte, întâlnit cu toții niciodată, dar ne echipă, condusă aici de domnul
foarte interesantă cvadrilogie de leagă pe toți exigența cu care a director Eugen Pavel, asistat de
traducători sau de creatori. Pentru fost pregătită această ediție. Și e Dora Pavel, a lucrat foarte mult ca
că în esență vorbim despre pașii meritul domnului director Eugen să scoată aceste volume. Treaba
foarte importanți pe care îi face Pavel, e meritul dânsului. mea ar fi – fiindcă la Institut lu-
lumea românească spre moder- A fost un proiect foarte clar, crez la Dicționarul limbii române,
nitate. În esență despre asta e au fost niște idei foarte clare, la dicționarul Academiei – să vă
vorba, despre racordarea lumii niște exigențe foarte clare și este vorbesc despre dicționare, des-
românești la mari curente de idei, realmente o ediție impecabilă. Ca pre producția de lexicografie a
despre genuri literare noi care o școală a fost pentru mulți, asta Școlii Ardelene care se regăsește
apar, pe care le practică și româ- mai vreau să spun. Unii aveau în această antologie, în volumul
nii. Despre o diversitate tematică experiența edițiilor, alții aveau o II, dedicat – printre altele – și scri-
surprinzătoare. oarecare experiență în domeniu, erilor lingvistice. Se găsesc numai
În esență, asta este Școala iar alții nu aveau deloc experiența nouă. Dicționare propriu-zise
Ardeleană – sigur, sunt câteva unor astfel de ediții. Cu toții am sunt de fapt numai opt, pentru
idei-forță acolo, de la care por- învățat ce înseamnă acribia, ce că unul dintre ele e o listă de cu-
nește totul și care țin de armătura înseamnă efortul ăsta de a face vinte atașată Gramaticii lui Ioan
ideologică a acestei școli. Dacă a note, note critice, de a pregăti Piuariu-Molnar, același personaj
fost pomenită contribuția Bisericii realmente o ediție, și e meritul foarte important, oculistul Ioan
Ortodoxe, e bine să pomenim coordonatorului, un merit pe care Piuariu-Molnar, care avea două
și contribuția Bisericii Greco- merită să îl subliniez – trebuie să case: o casă aici și una la Sibiu
Catolice. E prima instituție impli- îl subliniem aici. Aștept semnalul, (dar pe vremea aceea bănuiesc
cată în această poveste, de fapt domnule director, dragă Eugen, că nu era o foarte mare problemă
cei care ilustrează foarte bine ter- aștept semnalul pentru ediția ur- – casa de la Sibiu e chiar mititică)
menul acesta de Școală Ardeleană mătoare. Așa cum am promis, voi și care este foarte important în
sunt ardeleni și sunt greco-cato- participa cu tot dragul. calitate de prim autor al unei
lici, sunt oameni care au activat la gramatici cu adevărat descriptive
Blaj, unii o vreme, alții mai multă a românei. Adică: singurele două
vreme. Ceea ce manualele școlare BOGDAN HARHĂTĂ gramatici care descriu sistemul de
au evitat să spună multă vreme alternanțe morfo-fonologice ale
– și probabil evită și astăzi – e că
Î n orice caz, ce vă pot spune des- românei sunt Gramatica medicu-
STEAUA 11-12/2019

acești oameni au fost clerici, ma- pre cele patru volume: când s-au lui Ioan Piuariu-Molnar din 1788,
joritatea au fost clerici. Fiindcă au terminat, mi-a luat Dumnezeu care are atașată o listă de cuvinte
aparținut acestei Biserici. o piatră de pe suflet, pentru care constituie un mini-dicțio-
Pentru că aparțineau aces- că – mai ales în ultima etapă a nar, iar cealaltă este La langue
tei Biserici, au fost la școală în lucrului – a fost înfiorător. Pentru roumaine. Une présentation a lui
Occident, au fost la școală la că într-adevăr a existat presiunea Alf Lombard, din anii ’30. După
Roma, au fost la școală la Viena, unui termen și pentru că s-a mun- aceea, în volumul II al antologiei
au văzut ce înseamnă școlile cit într-un ritm susținut, ca să-l se mai găsesc, încă needitate
Occidentale, au văzut ce înseam- numim așa, pentru închegarea complet, Lexiconul Germanico-
nă curentele de idei din Occident întregii antologii, pentru că texte- Latino-Daco-Romanum al lui
62

și au încercat să facă la ei acasă le sunt multe, detaliile sunt și mai Aureliu-Anton Predetici Nasodi,
care a fost cel mai probabil în- ușor să cazi în capcana de a vedea literare. M-am pregătit să vă citesc
cheiat între 1792 și 1793, dicțio- numai partea filologică a textului. o scenetă pe care sunt primul care
narul-manuscris editat de Gáldi Or, un aspect foarte important ca- o recuperează, sper, pentru tea-
al lui Samuil Micu – Dictionarium re se vede, punând textele de dic- trul românesc. Pentru că ea a fost
Valachico-Latinum. Un dicționar ționar cap la cap, este că dintr-o scrisă în cu totul alt scop. Dar cred
mai particular, pentru că a avut dată Școala Ardeleană a creat o că ar merge minunat. Ascultați
o soartă cumva specială, pentru tradiție lexicografică întreagă. În arta mea actoricească, vă rog fru-
că manuscrisul a fost cumpărat sensul în care avem dicționare de mos, vă citesc din Ioan Alexi, din
de Gheorghe Asachi și a ajuns la tip normativ, avem dicționare de Dialogi sau forme de vorbit despre
Biblioteca Universității din Iași și tip școlar. Dicționarul lui Bob este lucrurile cele care mai adeseori vin
a rămas acolo până în acest mo- un dicționar care se adresează înainte. Al șaptelea dialog. A facere
ment, este dicționarul lui Ștefan bunului școlar. Avem dicționarul vizită unui lângorit sau bolnav:
Crișan Körösi. Într-o primă fază de tip enciclopedic și avem dic-
l-am denumit și a rămas așa în vo- ționarul de buzunar, dicționarul
lum, un nume generic – Dicționar de uz comun. – Ah! Mult dorite amice, cum
român-latin-maghiar, dar după Ce se vede din textele de dic- îmi pare de rău că te aflai ză-
aceea, după cercetări mai amă- ționar propriu-zise este că de fapt când în pat.
nunțite pentru ediția a doua, am Școala Ardeleană ar trebui să se – Mie încă-mi pare rău, ma
descoperit că de fapt titlul pe ca- numească Școala Românească, n-am ce face. [Asta cu „ma” m-a
re i l-a dat autorul era Cuvântariu dacă tot se discută despre rede- topit. E molto italiano, n-o mai
românescu-latinescu-ungurescu, numirea conceptului, pentru că folosim. Ma che fai?]
și că acest Ştefan Crişan Körösi vocabularul este cel al românei, – Cum stai? Cum te sânțești?
a inventat cuvântul „cuvântar” fără prea multe particularități. Un [Bine, vreau să vă spun că e și în
pentru a denumi o lucrare de tip aspect important care se întreve- latină pe dreapta. „Quomodo
lexicografic. Se mai afla editat de în partea de producție lexico- stas? Quomodo te sentis?” Dar
parțial Vocabularium pertinens grafică a Școlii Ardelene care se vă cruț. Și zic mai departe]
ad tria Regnum Naturae a lui regăsește în această antologie – Stau foarte rău.
Gheorghe Șincai, care este o listă este că producția lexicografică – De când?
de termeni din științe ale naturii, românească se corelează, ca pe- – De trei, de patru zile.
cu precădere cuprinzând termeni rioadă și ca intenții, cu producția – Ce-ți este? Ce te doare?
de botanică. Foarte important lexicografică sârbească și se leagă – Mă doare capul. Sânț durori
este Lexiconul românesc-nem- de exact aceiași 30 de ani, de occi- prin toate mădulările. N-am
țesc și nemțesc-românesc al lui dentalizarea sau aducerea la nivel apetit. Și mi-i de totul rău.
Ion Budai-Deleanu, din care de instrumente de cunoaștere a – Medicu (doctoru) ce zice?
este editată introducerea, textul limbii, de occidentalizare a culturi- – Încă n-au fost aice. [După
teoretic integral al lui Ion Budai- lor balcanice. Cam atât aș avea de trei-patru zile, săracul.]
Deleanu și o mostră de cuvinte. spus. Mulțumesc pentru ocazia de – Astă demâneață mi-au zis
După aceea mai este Dicționarul a lucra – nu am mulțumit pe dura- un cunoscut să fac a-mi teiare
german-român al lui Ioan Piuariu- ta lucrului pentru că este imposi- vena. [Să-mi las sânge, adică,
Molnar și Lexiconul de la Buda, bil, dar a fost o ocazie foarte bună nu vă gândiți la altceva.]
precedat de dicționarul școlar al ca să învăț o grămadă de lucruri și – Cine ți-au zis?
lui Ioan Bob. sunt convins că și lectura textelor – Cumnatu-meu.
De ce sunt importante toate este o ocazie pentru a învăța o – Te rog să nu faci nemică fără
textele astea? În primul rând, sumedenie de lucruri. Mulțumesc de știrea și orânduiala medi-
pentru că sunt un rezervor de cu- frumos. cului sau doctorului. Cum ai
STEAUA 11-12/2019

vinte, sunt rezervorul, vocabularul dormit în noaptea aceasta?

unei epoci. Și apoi, au o valoare Repausat-ai bine?
intrinsecă de document de limbă, OVIDIU PECICAN – Două nopți am petrecut fără
dar în măsura în care majoritatea de-a fi putut dormi ver o minu-
acestor dicționare sunt precedate
sau însoțite de texte teoretice,
de texte programatice, se leagă
C e nu s-a spus aici și mi se pare
esențial: Școala Ardeleană
n-a fost o grupare de oameni
tă. [E sublim! „Ver o minută”!]
– Oh, cum m-am urât a stare
în pat. [O secundă, să întorc
de construcția identitară prin- încruntați. Erau unii cu un umor pagina, ca la filarmonică.]
tr-o normă lingvistică – în mod enorm. Și mulți cu foarte mult – Fii numai cu răbdare, iubita
normal când se vorbește despre talent literar, mi se pare mie, chiar mea! Cred că după puține zile
63

dicționarele mai vechi, e foarte și în texte care nu sunt neapărat te vei însănătoși.
 – Oh, de-ar da Dumnezeu. Noi ei inventează istoriografia moder- formație teologică, alții doctori,
nu știm ce este sănătatea fără nă. Ei inventează filologia și, sigur, alții juriști – de tot felul. Nu mai in-
numai atunci când sântem aplicând-o la un nivel Occidental, sist, atât am vrut să spun. Eu sunt
bolnavi. își spun „ia să vedem cum arată încântat de munca acestor colegi
– Fii cu voie bună. Nu-ți va fi dacă ne ocupăm de ale noastre ai noștri de mai multe generații
nimică. După prânz mă voiu folosind aceste instrumente”. adunați de Eugen Pavel și de ilus-
înturna iară și te voiu vizita Și demonstrează că istoria ro- tra romancieră Dora Pavel. Asta
(căuta). mânilor și tot ce ține de universul e o primă performanță: să aduni
– Foarte mă voiu bucura. românesc se pretează la o tratare aproape 30 de oameni, patru ani
– Rămâi în pace, până când te științifică și de o aducere la un de zile să-i ții în șah, cu biciul și
voiu mai vedea. nivel savant extraordinară. Mie zăhărelul (dar zăhărelul lipsea,
mi se pare, am avut revelația în nu cred că s-au îmbogățit după
Scena e terminată și sunt ter- momentul în care am ținut aceste munca asta, ba chiar dimpotrivă,
minat și eu, m-a cucerit cu totul. pagini dense, că culegerea s-ar or fi adus de acasă – cine aduce
Deci am citit din Ioan Alexi, ați fi putut numi în egală măsură slănina, cine aduce ceapa, nu? În
reținut. Și să citesc acum trei-pa- Cultura română din Transilvania stilul ardelenesc tradițional, poa-
tru versișoare dintr-un text mult între datele respective – deci, să te), și să iasă o chestie fabuloasă.
mai faimos al lui Ion Barac, Istorie zicem de la jumătatea secolului Dar acești 28 de oameni au
despre Arghir cel frumos și despre al XVIII-lea până spre jumătatea adus la scenă deschisă pleiada
Elena cea frumoasă și pustiită cră- secolului al XIX-lea. Mi se pare uluitoare a autorilor de secol
iasă. Începutul e mai tare decât la meritoriu, fabulos, indiferent ce XVIII-XIX români din Transilvania
Homer, după părerea mea, sună chichițe s-ar putea descoperi – că – eu i-aș fi inclus și pe ăia care nu
mult mai bine. Îmi place la nebu- n-au fost suficient aprofundate aveau legătură directă cu Școala
nie. Întâia parte: sau că n-am avut în vedere cutare Ardeleană, pentru că te poți în-
variantă sau că trebuia totuși să treba dacă conceptul de Școală
Te visaiu mișcând din buză, privilegiem altceva, sau cum am Ardeleană expandat, și la Banat,
O, prea drăgălașe Muză! adăugat eu, de ce n-ați inclus și de pildă, mai rămâne tot Școală
Verși glas îngeresc din gură, lucrurile astea cu paternitatea Ardeleană. Dar poate că dacă îl
Care inimile fură, incertă? Și copiii din flori sunt ai vom extinde mai mult – și sunt
Fură și le amăgeaște noștri, nu? Ce crește în grădina pentru o viziune generoasă, care
După ce le îndulceaște. noastră e al nostru. Deci nu-i re- să înglobeze, nu să elimine, poate
Te rog, ce ești mângăiosă negăm. Mă gândesc că am atâția că până la urmă rezultatul va fi
Firilor celor doioasă, vecini, la urma urmei. Și până la că, totuși, vom ajunge la ideea
Dintr-acea dulce puteare urmă, pe tărâmul ăsta al culturii că cei patru corifei rămân Școala
Pică-mi puțintică miare, savante mi se pare fabulos – 175 Ardeleană și toți ceilalți sunt
Să pot cânta cu simțire de texte din 40 de autori. cohorta de cărturari antrenați
A lui Arghir pribegire, Deci, imaginați-vă, trei sfer- într-o mișcare culturală foarte
Fiiu al celui cu vestire turi dintre ele nu au apărut, nu interesantă, foarte valoroasă
Craiu Acleton la numire. au fost tipărite – și acum sunt pentru noi. Altă dată vă voi citi
Cel mai mic născut, se știe, manuscrise. Oamenii ăștia știau, din Cuvântariul lui Alexi, să vedeți
Precum la Hronică scrie. „domnule, să mă duc la tipografie ce înseamnă hartierul: fabricantul
la Buda? Dau de băut acolo, poa- de hârtie. Vă mulțumesc pentru
Și asa mai departe. Extraor- te nu mă publică. Zice cenzura atenție. Show-ul meu s-a încheiat.
dinar! Senzațional! Niște autori despre fratele Șincai că sunt o
fabuloși pe care îi descoperim moacă particulară, că sunt demn
DORA PAVEL
STEAUA 11-12/2019

sau îi redescoperim recontextu- de spânzurătoare. Nu, nu merge

alizați, puși într-un alt context, chestia asta. Lasă că eu totuși
și pe care îi vedem nu doar ca
artiști. Eu v-am dat aceste mos-
tre, dar îi vedem, dacă vreți, ca
scriu pentru poporul meu, chiar
dacă manuscrisul, și după moar-
tea mea de ftzie va rămâne acolo
V reau să vorbesc și eu, deși nu
sunt printre invitații de pe
afiș. Vorbesc în calitate de trudi-
aducători în cultura română ai la slujnică, la dispoziția ei, îl arun- tor, truditor, aș spune, este puțin
erudiției moderne. Ei sunt cei că sau nu îl aruncă”. Cum a pățit spus în acest termen extraordinar
care inventează de-a dreptul, Cioran, că i-au pus caietele afară, de scurt. Cred că ar fi trebuit 10
după episodul Cantemir, desigur, în afara apartamentului, noroc ani pentru ca ediția să iasă chiar
petrecut când la Istanbul, când la că le-au recuperat. E extraordinar perfectă. Eu am pretenția că ea
64

Moscova, Sankt Petersburg etc., ce fac acești cărturari, unii cu este aproape perfectă. Eugen
Simion a spus că o sută de ani textele sunt formidabile, cred că tipografii. Lui Bogdan i se trimi-
de aici încolo nu se va mai face ar fi lucrarea care ar trebui dusă tea un text noaptea la ora trei și
așa o lucrare și aproape că îi dau cu tine pe insulă – unica, pentru în trei minute răspundea cu „se
dreptate. A fost termenul foarte că nu ai o viață să o citești, să o în- face”. Dacă înțelegeți acest „se
scurt și munca nu a fost grea, țelegi –, am admirat niște oameni face”, însemna că lua de la capăt
ci a fost – aș spune – aproape care trăiau în jur de șaizeci de toate volumele, care inițial au fost
inumană. Au fost atât de puțini ani, mai mult nu prea au depășit. tehnoredactate în trei volume și
colaboratori, dintre care mulți nu Te complexează, pur și simplu, au devenit apoi patru, și totul se
erau specialiști. Au trebuit formați citind ce este acolo nu-ți mai vine dădea peste cap, s-a dat peste
pe parcurs, ca și mine. Eu nu am să scrii nimic, niciun rând. Sunt cap de o mie de ori. Bogdan a
specialitatea aceasta. Sunt filolog, minți atât de luminate încât noi făcut singur tehnoredactarea,
dar domeniul meu este altul – eu nu ne putem apropia de ele. Abia el și cu Eugen – tot ce înseamnă
scriu romane. M-am angajat cu să le înțelegem, să le descifrăm. tehnoredactare, paginare. S-a
ani în urmă la Biblia de la Blaj, să Aceasta a fost șansa mea. Făcând luat totul de la cap de zeci de ori.
fac corectura și colaționarea, și corectura și colaționarea celor pa- Timp de șase luni, deci, am mun-
am făcut-o. tru volume, am avut și neșansa că cit o echipă de patru: Eugen Pavel
A fost lansată la Vatican, cred mă găseam în aceeași locuință cu cu Bogdan Harhătă, cu mine, care
că este o ediție foarte bună. Eugen Pavel – prin mine a trecut trebuia să tot corectez de la cap
Pentru ea am fost recompensată totul. – probabil că sunt niște despărțiri
și material, și cu binecuvânta- Deci el era vulcanul, eu eram în silabe care s-au creat în ulti-
rea episcopului Virgil Bercea sub lavă. Lava se răsfrângea asu- mul moment automat și nu îmi
de la Oradea, și cu un premiu pra mea, cu fiecare schimbare aparțin –, și profesorul Gheorghe
al Academiei – acum nu o să îl de normă. Ajungeam la textul Chivu, de la București, cel care a
mai pot lua – și cu declanșarea cincizeci, colaționat, lucrat – și făcut revizia, în primul rând cu
pasiunii mele și a vocației mele venea cu o schimbare de normă Eugen Pavel, revizia finală, și a
de romancier. În momentul în și atunci eu eram prima victimă lucrat și la transcrieri, mai ales de
care lucram la Biblie – asta îmi și trebuia să mă întorc în cincizeci texte latinizante. Până a fost dată
lipsea – mi-a venit ideea primului de texte. Eu m-am angajat la asta la tipar, la 1 noiembrie, pentru că
roman, care a fost și el pentru mi- dar n-am știut la ce mă angajez și eram presați de timp, a fost ceva
ne o lansare și o binecuvântare. el a spus „păi, tu te-ai angajat”. Da, dincolo de puterile omenești. Eu
Aici, la Școala Ardeleană, am fost eu m-am angajat, dar nu am știut nu știu cine s-ar mai angaja la
singurul voluntar și aș spune că a exact volumul de muncă. Pe la așa ceva. Dar vreau să spun că
fost șansa – pentru că nu lucrez textul cincizeci, cum spun, mi se până în ultimul moment Bogdan
la Institut, am lucrat cândva, dar terminase orice energie și atunci Harhătă a muncit la tehnoredac-
am această pasiune a corecturii, am intrat pe rezerve și în rezerve tare enorm și după aceea a zis
sunt un corector maniac, nu mă am lucrat încă 125 de texte. Tot „vreau să uit”.
pot abține și pentru că făcusem îl rugam să mai reducă din ele. A Dar poate că e bine să reme-
acea corectură și colaționare la redus câteva. Acestea vor apărea morăm aceste lucruri, să ne bu-
Biblia de la Blaj, am zis că nu pot în ediția a doua. În sfârșit. Vreau curăm în final de munca investită.
să las pe nimeni în locul meu – mă să spun că 30, sau câți am fost, de Mie mi-a făcut plăcere în final.
rog, și împreună cu soțul meu – să transcriptori, inclusiv eu și Eugen, Atât mai spun. Frustrarea mea
fac această muncă. Sunt 6500 de după ce au transcris toți textele, cea mai mare a fost că – au fost
pagini, vă rog să vă imaginați, au eu le-am luat de la cap și am citit nu patru ani, au fost cinci – am
fost patru ani și ceva de muncă, literă de literă, chirilice, latine, să fost îndepărtată de roman și abia
timp în care, cum a spus Eugen, el vedem ce a scăpat celorlalți. Dar acum mă întorc la el, dar cu cinci
STEAUA 11-12/2019

a fost întrerupt și a trebuit să co- în aprilie anul trecut – lucrarea ani mai bătrână, cu cinci ani de
recteze și Enciclopedia literaturii trebuia terminată în toamnă, vă forțe mai puține și sper că voi re-
române vechi. spun niște lucruri din culise ca să uși să recuperez lucrul pe care îmi
Și acolo sunt peste 800 de vă faceți o imagine asupra mun- place să îl fac cel mai mult și de la
pagini de citit și de corectat, bi- cii –, în aprilie anul trecut tran- care am fost îndepărtată. Atât am
bliografie, trimiteri bibliografice scriptorii au terminat. Deci nu mai vrut, să mă plâng. Să mă vaiet, de
pe care le făcea Eugen. Am avut aveam treabă cu ei și am rămas în data asta. Mă bucur totuși în final
șansa și neșansa – atât am vrut să echipă de patru: coordonatorul și că lucrarea aceasta a ieșit.
spun – de a participa la această Bogdan Harhătă – mâna dreaptă
lucrare. Șansa de a afla ce am aflat. și, cum să zic, capul limpede, [transcriere
65

Am trăit momente de exaltare, cum se folosește termenul în de Andrei Zamfirescu]

 Revelația postumă
a unui poet
Ion Buzași

N -am crezut că vom vorbi așa

de repede la trecut despre
Dan Traian Râșniță. Născut la Blaj
versurile rămase pe aceste file și le
dau un titlu ce trimite cu gândul la
poezia lui Bacovia Bilete de toamnă.
formă de refrene ca în macedons-
kiana Noapte de mai.
Preocupat de muzicalitatea
în 1954, a urmat liceul în orașul În poezie toamna este înfățișată versurilor, de armonia sonurilor
natal în care „…la tot pasul istoria ca anotimpul recoltelor bogate, ca poetice, cultivă forme fixe de poe-
te atinge/ Mai mult ca oriunde, o bucurie a unei naturale picturi zie rondelul și sonetul, dar și cânte-
trecutul e viu”. A fost un liceean policrome, mai puțin ca un ano- cul și romanța. Rondelul geamului
studios, dar și pasionat de artă. De timp al presentimentului morții, al spart rememorează o ghidușă năz-
altminteri, soția Ștefania, care s-a extincției. Spune Eminescu într-un bâtie școlărească, o involuntară
îngrijit de apariția postumă a aces- stih ce are un ton simbolist „avant spargere a geamului, cu aerul unei
tui volum, ne spune că reperele la lettre”: „Vântu-o foaie veștejită/ disculpări. Sonetele reiau tema
artistice ale vieții lui Dan au fost Mi-a adus lovind fereastra/ Este iubirii, cu romantica poză a iubirii
poezia și muzica, într-o sinteză moartea ce-mi trimite/ Fără plic neîmpărtășite ce înseamnă durere;
de armonie. A publicat în revista scrisoarea aceasta…”. Din caietele îndrăgostitul neînțeles, „robit de
Liceului „Iacob Mureșianu”, din al rămase, după lectură, poeziile au viață și singurătate” are o revelație
cărui colegiu redacțional făcea fost orânduite în mai multe secți- a stimulării harului poetic.
parte. A cântat și a compus muzi- uni, după criteriul tematic și artistic Ciclul Biografice fixează câteva
că, cu entuziasmul tinereții, a fost – de la Autumnale până la Sensuri. stampe lirice blăjene, din care, evi-
prieten cu Ion Petraș Arbore, viito- Autumnale cuprinde pasteluri/ dent, nu putea să lipsească Crucea
rul teolog și poet, cu Nicu Neagu, elegii cu imagini memorabile prin lui Iancu, pentru că „la Blaj, la tot
profesorul universitar târgu-mu- sugestia lor vizuală. Insomniile pasul, istoria te atinge” și acest
reșean și memorialistul generației adună o poezie a neliniștilor exis- monument este un „remember” al
sale. A urmat medicina la Cluj, și tențiale, dar și câteva poezii de Revoluției pașoptiste blăjene pe
prin acest volum se integrează și dragoste cu ecouri din Cântarea care poetul îl readuce în fața noas-
literar în școala medicală clujeană, Cântărilor adoptând și el forma tră prin imagini vizuale prezente:
căci medicii clujeni, începând cu unui dialog imaginar între cei „La crucea lui Iancu sar caii în joc/
Victor Papilian și continuând cu doi îndrăgostiți: „ – Pentru tine, moții coboară în bucium de foc/ în
Augustin Buzura, D.R. Popescu, iubitul meu, am cerșit/ apa vie/ suliți se-nțeapă zarea de piatră/ se
Emil Bunea au fost și scriitori. A și ți-am dat să bei/ De-atunci ai strâng călăreții plecați de la vatră/
profesat cu dăruire medicina la rămas veșnic tânăr/ de-o vârstă s-amestecă cerul cu cai fără frâu/
Cluj și în Franța, publicând studii cu ulcica mirosind a nucă,/ cu ochii frământă întinsul pârâu/ ard
și articole de referință în medicină, care mi-am măsurat/ tinerețea…/ anii în mine cu strigăt stingher/ la
STEAUA 11-12/2019

dar „parcele” au hotărât să treacă Pentru tine, iubitul meu…” Ecoul crucea lui Iancu e brâul de fier”, în
la cele veșnice în 2017. Cântării cântărilor se îmbină în care ultimul vers devine o sugestie
Pentru Dan Traian Râșniță po- acest fragment cu motivul „apei a puterii de viață a națiunii româ-
ezia și muzica au fost un violon vii” din basme. ne. Nemișcare este un tablou static
d’Ingres și nu s-a gândit după anii Ceea ce-l îndepărtează de în care o alăturare de lucruri și ele-
adolescenței să mai scrie poezii, atmosfera apăsătoare, bacovia- mente: „odaie mohorâtă”, în care
dar din când în când, răsfoia caiete- nă de toamnă este sentimentul plutește liniștea, o pisică „foarte
le și foile manuscriselor de poezie. încântării în fața naturii. Printre mică” stă-mbufnată și urâtă „pe-un
Doamna Ștefania și cei doi fii ai sălciile plecate este o asemenea covor de rogojină”, o lumină pală
săi, Tomiță și Alexandru, îi tipăresc reverie în fața naturii, cu reveni- ce abia străbate perdelele, o glas-
66

acum, cu pioasă aducere aminte, rea unor versuri descriptive sub tră cu o floare de cicoare – a căror
înșiruire duce firesc la versul final: poezie erotică cu ecou din înche- iar acest volum, ca o revelație pos-
„Asta este casa noastră”. ierile șocante soresciene, este o tumă confirmă un reușit început
Parafrazele după Nichita suită de condiționale negative. de zbor liric: „Iar eu în umbra lumii
Stănescu, idolul generației șaize- Când se făcu lumină este un tolănit,/ nu știu ce-a fost,/ ce este,/
ciste, și după Marin Sorescu, sunt autoportret liric, care ne ajută să ce-o să vină,/ știu doar c-atunci/
exerciții reușite de virtuozitate definim poezia lui Dan Râșniță. când se făcu lumină/ am încercat
poetică. De n-ar fi este o asemenea Pentru el poezia este „o iluminare”, să zbor/ și-am reușit”. 

STEAUA 11-12/2019
67

Cuplu (detaliu)
 Emanciparea femeii
în dramaturgia realismului socialist
Liviu Malița

Imaginar comunist emanciparea femeii. În această che- a femeii asexuate. Nu e vorba de o

uniformizant stiune, se constată o ambivalență. emancipare autentică, așadar, cum
Feminismul de partid este autentic se pretinde oficial, ci, dimpotrivă,

C eea ce critica dogmatică a

anilor 50 numea „noua drama-
turgie” constituie, pentru cultura
în măsura în care noul regim co-
munist folosea femeia drept argu-
ment pentru discursul progresist,
de „un război de anexiune și de do-
mesticire a condiției feminine” (Zoe
Petre, „Sexul și Moartea”, în Lucian
română, un transplant artificial. care afirma că face dreptate celor Boia (coord.), Miturile comunismului
Lipsită de o tradiție autohtonă, oprimați în regimurile anterioare, românesc, București, Ed. Nemira,
ea a fost inventată de la zero, pe și (parțial) pentru pretenția marxi- 1998, p. 259.; I, p. 38.) Dramaturgia
model sovietic, și impusă de un smului (subminată de contradicții anilor 50 reflectă fidel această ambi-
regim totalitar comunist, el însuși inerente) de a restabili egalitatea valență, prin deconstrucția vechilor
instaurat de Moscova. Prin tema- completă a sexelor. De asemenea, pattern-uri culturale ale feminității
tică și stilistică, „noua dramatur- noile realități sociale îl confirmă, cel și reconstrucția unui imaginar
gie” revoluționară e complet di- puțin în ceea ce privește accesul la comunist uniformizant al condiției
ferită (până la opoziție) de matca instrucție sau prezența procentuală femeii. Nu există vreun prototip
dramaturgiei românești ante- și a femeii (adesea formală, totuși) în credibil al femeii emancipate.
inter-belice. diverse organisme profesionale, Toate personajele feminine care îl
Propaganda comunistă se stră- civice și politice. Același feminism ilustrează sunt structural confor-
duia să afirme superioritatea, e compromis, însă, în plan simbolic, miste. (În decadele următoare,
pe toate planurile, a societății de caracterul totalitar al regimului când „emanciparea” de realismul
socialiste. Ea și-a centrat utopia însuși, iar în plan politic, de con- socialist s-a produs, la rândul ei,
pe ideea că regimul politic co- topirea și subordonarea sa unor tipologiile emancipării feminine
munist întemeiază o „nouă lume”. interese represive și retrograde se diversifică, precum în piesele: Al
Imaginarul schimbării reverberează ale PCR (inclusiv de destructurare patrulea anotimp ori Și eu am fost în
dramaturgic în mai multe registre a familiei tradiționale, de anulare Arcadia (1971) de Horia Lovinescu,
și subîntinde problematici diverse. a solidarităților și de intruziune Interviu (1976) de Ecaterina Oproiu,
Emanciparea și progresul erau, în în resorturile cele mai intime ale în dramaturgia lui Teodor Mazilu,
acest sens, argumente puternice. societății civile), de contra-selecția Dumitru Radu Popescu, Ion Băieșu,
Arta (dramaturgia inclusiv) trebuia profesională și reprezentativă, pre- Marin Sorescu ș.a. Sunt surprinse
să ilustreze această emancipare și cum și de instrumentalizare pentru contradicții interne, interferențele
STEAUA 11-12/2019

astfel să se dovedească ea însăși o obiective economice, iar ulterior de planuri între nivelul eului con-
artă progresistă. Noua dramaturgie decretului din toamna anului 1966 știent și memoria colectivă arhe-
comunistă va fi interesată, în con- de interzicere a avorturilor, de su- tipală, decalajul dintre autoritatea
formitate cu exigențele canonului bordonare la politica demografică. modelelor masculine și afirmarea
realismului socialist, de emancipa- Este un feminism fals, întrucât nu feminității în societatea contempo-
rea socială (selectându-și perso- este inițiat de către femei, ci, „osten- rană, faliile dintre tradiția străveche
najele predilect din mediile active tativ” și „strident”, de către Partid. și modernitatea accelerată etc.)
de muncitori și țărani). Totodată, o Totodată, este „modelat pe un tipar Dramaturgia realismului socialist
modalitate redutabilă de legitimare masculin”, deci realizat implicit operează însă cu un număr redus
a Partidului a constat în preluarea, „prin negarea condiției feminine”: de modele de feminitate, pe care le
68

în literatură, a discursului despre impune imaginea „revoluționară” subordonează celor două categorii
antitetice: femeia trecutului și femeia în noua dramaturgie. Este tipul de (Bunica) din Citadela sfărîmată de
viitorului (viitor care, se știe, era an- femeie supusă, fără rol social, dar Horia Lovinescu, personaj construit
ticipat de prezent). Prima categorie cu rol matern, pe care Partidul și-a cu ajutorul inventarului clișeistic al
este, la rândul ei, ilustrată predilect propus să o emancipeze electiv. propagandei. Persistența acestui
prin două ipostaze contrastive: „fe- Scenariul presupune o acțiune de clișeu este vizibilă și în piese de du-
meia-ispită” (nesupusă, sălbatică) și separare (adesea brutală) a aces- pă 1965, precum Logodna (1969)
femeia exploatată de vechiul regim teia de mediul de proveniență, de Paul Everac. Aici, personajul
politic. Repudiată ideologic, prima când rural (context în care se Dorina, „un fel de Atenă născută
ipostază este utilă dramaturgic, activează, de obicei, opoziția sat / prin partenogeneză din creierul
contribuind esențial la construcția oraș; obscurantism / cunoaștere/ partidului și posedînd o emblemă
intrigii. Cu excepția frumuseții, ea știință), când (periferic) urban, a divinității, ochiul, privirea vivace
însăși purtând semnele decadenței prilej de etalare (prin tipologia fe- căreia nu-i scapă nimic” („ochi
(moderniste), pentru că asociată cu meii-sudor/frezor/inginer/chimist magic”), are meseria de controlor
luxura, senzualitatea (interpretată ș.a.) a progresismului colectivist, optic și, totodată, menirea de a
drept instinctualitate degradantă, prin contrast cu pasivismul retro- descoperi/ detecta și defecte de
obscenitate și vulgaritate) și seduc- grad burghez. Uneori, rolul matern caracter. Emancipată de Partid
ția, celelalte caracteristici de femme este amputat și el, din rațiuni „pentru a emula cu modelul con-
fatale sunt conotate explicit nega- caricaturale. Surorile Clemanece sacrat al masculinității”, femeia
tiv. Extravaganța vestimentară și și Esmeralda ilustrează schematic (ca o revanșă de rol) îl educă pe
comportamentală (sugerate, de alt- tipologia victoriană a fetei bătrâne. bărbat. Titlul piesei trimite simbolic
fel, precar din punct de vedere Adesea, tema emancipării fe- la logodna mistică a lui Aurel (v.
dramaturgic) devin semne de de- meii se intersectează cu proble- semnificația numelui) cu Dorina
pravare morală. Atractivitatea pe matica generaționistă. Generațiile și, totodată, a cuplului, în general,
care acest tip de feminitate o exer- mature sunt condamnate și elimi- cu partidul (v. Angelo Mitchievici,
cită este repudiată ca perversă și nate, ca nereformabile, iar repre- „Logodnicii și partidul”, în Explorări
periculoasă ideologic, întrucât con- zentanți ai tinerei generații, care în lumea comunismului, I, pp. 169-
travine valorilor civice, mai exact îmbrățișează frenetic noua ideolo- 209; 203).
partinice. Mereu, rolul său este gie comunistă, se transformă radi-
negativ. Ea îl prinde în mreje pe cal: ei se desprind/ dezic de trecut Pseudo-feminism
bărbat și îl distrage de la sarcinile și și încep o viață nouă (neverosimilă
provocările uriașe ale construcției
societății socialiste și de la urgențe-
le actualității. Hipnotizat, bărbatul
artistic, însă) sub ocrotirea atentă a
Partidului-far. Procesul este amplu
urmărit de către Lucia Demetrius,
M odul în care Partidul proiec-
tează scenariul emancipării
femeii e un pseudo-feminism,
devine surd la somațiile ideologice pe parcursul (așa cum sugerea- care se reduce la un mecanism
ale zilei, de ctitorire a socialismului. ză titlul piesei) a „trei generații”, de re-educare politică pentru a
(v. Ioan Stanomir, Explorări în lu- prin trei tipuri feminine: Sultana, obține „omul nou”, depersonalizat
mea comunismului, I, pp. 133-137). Ruxandra și Eliza. și desolidarizat. (De fapt, femeia
Femeia fatală este, totodată, un În ceea ce privește cea de-a se masculinizează, inclusiv la nivel
topos estetic decadent, al cărui doua categorie, femeia-viitorului, vestimentar: îmbrăcată în salopetă,
farmec „fetid” ideologia îl denunță. aceasta e, de fapt, femeia prezen- purtând bocanci și exercitând pre-
Prin contrast, modelul (promovat, tului, cu convingeri comuniste fer- dilect profesii specific masculine,
de exemplu, de Horia Lovinescu în me, care acționează eficient pentru ea își pierde feminitatea, suferind
Lumina vine de la Ulmi) este cel în construirea zi de zi a viitorului lu- o mutilare; erotismul e instrumen-
care devoțiunea față de Partid pri- minos stipulat de documentele de talizat și el în beneficiul Partidului.
mează față de sentimente individu- partid. Își etalează caracterul revo- Nu e vorba, așadar, de o eliberare
STEAUA 11-12/2019

ale „burgheze” (precum dragostea luționar prin energie (consumată autentică, ci de oportunitatea de a
senzuală ori psihologică), eludând pe șantier), intransigență (toleranță crea o nouă servitute. Se schimbă
pasionalitatea erotică. zero față de abateri, fie și infime, de actanții doar (și vectorii de putere):
la linia Partidului) și vizionarism acum, femeia nu mai e instrumen-
(are privirea orientată spre viitor, talizată de către bărbat, ci de Partid.
„Femeia viitorului”
pe care îl descifrează exclusiv în Aservită complet de acesta, devine

A doua ipostază, cea a femeii

oropsite de societatea bur-
gheză (androcratică), aflată sub
termenii propagandei). Femeia-
viitorului nu e decât o ipostază
utopică a Partidului. Printre prime-
propagandistul său fidel (inclusiv
în cuplu), un simplu instrument
în favoarea scopurilor „înalte” ale
dublă exploatare: domestică și le exemplare ale acestui prototip Partidului. Devine, totodată, feme-
69

capitalistă, este mult mai frecventă se diferențiază „bătrâna savantă” ia castratoare, femeia falică.
 Cu rare excepții, dramaturgii bărbatului, și, contrar prototipului, E de consemnat, de aseme-
optează pentru emancipare ideo- și-a șters personalitatea. (Cele două nea, piesa lui Horia Lovinescu,
logică, în detrimentul emancipării ipostaze antitetice vor fi reluate în Moartea unui artist (1964), în care
psihologice (mult mai ofertante es- Acești nebuni fățarnici, 1979, prin apar trei ipostaze ale feminității,
tetic). Irina (din Citadela sfărîmată) cuplul Camelia – Silvia: femeia fru- manifestate nu doar ca trei vâr-
este unul dintre puținele exemple moasă, evoluată intelectual și spiri- ste distincte ale acesteia, ci mai
ale unui proces de autodevenire, tual, dar rea – asocierea dintre rău ales ca trei atitudini în fața vieții:
autentic psihologic și organic din și instrucție e frecventă – și femeia ipostaza doicii bătrâne, a tinerei
punct de vedere dramatic. Din pă- bună, casnică, devotată bărbatului. inocente și exuberante (care
cate, ceea ce este schițat dramatur- Se instituie, totodată, o schemă retrezește instinctul vieții și re-
gic ca un proces (fecund artistic) de dramaturgică, derivată dintr-o îndrăgostirea protagonistului) și
reconstrucție a eului este anulat, cu viziune hegeliană, în care cuplul ipostaza femeii mature, indepen-
un singur gest, în final, când, asu- este înțeles ca raport de supunere dente, cerebrale, intelectuale. (În
mându-și doctrina Partidului, Irina între stăpân și slugă: bărbatul rudi- piesele anilor ce vin, se manifestă
este plasată pe orbita personajului mentar, mitocan, bădăran, incult, amplu acest tip de imaginar, care
pozitiv (Bunica), care o și inițiază dorește o femeie sofisticată; invers, valorifică feminitatea la vârste și
în noua gnoză comunistă. Ea bărbatul cu calități, bun, principial, ipostaze diferite.)
evoluează spre cucerirea propriei este atras de o femeie vulgară sau Cât privește dramaturgia re-
independențe, dar nu ca premisă doar banală. Feminitatea după care alismului socialist, emanciparea
a unei reconstrucții de sine, ci ca toți bărbații aleargă este, însă, una femeii nu presupune (așa cum se
reconfirmare a forței ideologice a modernă. De asemenea, invariabil, pretinde) exemplaritate, ci doar
Partidului. Piesa are schițate datele bărbatul mitocan, rudimentar, le conformism ideologic, al cărui re-
unei drame psihologice și politice, atrage pe femei, ca, ulterior, în zultat nu este, cel mai adesea, un
pe care, însă, autorul le sacrifică în Mobilă și durere; 1980, prin, proba- portret viu și credibil, ci o abstrac-
favoarea unei pretinse „drame de bil, forța maleficului.) țiune propagandistică, ineficientă
idei”, care nu reușește, totuși, să Șeful sectorului suflete propu- în plan mentalitar („Este uluitor, va
depășească etalarea contrastivă a ne, prin Magdalena, ființă bovarică, declara Horia Lovinescu, în 1965,
unor sloganuri ale epocii. un personaj construit poliedric și în cîte piese personalitatea femeii
Deficiențe similare pot fi sem- cu mai multă verosimilitate, dinco- este despotic încălcată. S-ar părea
nalate și în alte trei piese care con- lo de metaforele ce s-au aplatizat. că, în România, tirania bărbaților a
tau, în epocă, drept reușite certe: Ea luptă împotriva unei mentalități ajuns o adevărată plagă.”), întrucât
(Proștii) sub clar de lună (1962) de în care femeia este o posesiune, un inatractivă estetic. Se manifestă
Teodor Mazilu, Șeful sectorului trofeu al bărbatului, și reușește, cu din nou tensiunea radicală dintre
suflete (1962) de Al. Mirodan și ajutorul Partidului (Cupidon este, artă și propagandă, dificultatea
Nu sunt Turnul Eiffel (1964) de aici, un activist de partid) să-și de a crea sub axiomele acesteia.
Ecaterina Oproiu. cucerească independența. Nu una În cazul și în contextul României,
Utilizând procedee ale teatrului socială (pe care o deține deja), ci mai exact, în chestiunea particu-
în teatru, Proștii… este o punere în o independență a feminității sale lară a reprezentării dramaturgice
abis a unei piese propagandistice sulfuroase. Va alege un bărbat cu a femeii, reușitele artistice sunt,
care descinde din literatura agita- mai puține atuuri sociale, dar ca- cel puțin în primele două decenii,
torică. Umorul este specific celui re-i conferă o împlinire sufletească. puține și palide, deci insuficient
de brigadă artistică. Mazilu mixea- Piesa este grevată, însă, de toate de convingătoare. Se poate susți-
ză cele două prototipuri/clișee ale ideologemele acelor ani. ne, de aceea, că (în situația dată)
feminității care funcționau în anii Venind după o perioadă de coabitarea cu propaganda a fost
50. Ortansa și Clementina (două mai mult de un deceniu în care mutilantă pentru artă, iar izbâ-
STEAUA 11-12/2019

prietene) sunt niște caractere interioritatea era un subiect tabu, nzile sale s-au obținut în pofida
ideologice, din care le e derivată Nu sunt Turnul Eiffel este o dramă și nu datorită propagandei, prin
psihologia. Ortansa provine dintr-o a cuplului, în care sunt implicate distanțare (chiar fără a atinge sub-
familie mic-burgheză; frumoasă, probleme ale comunicării, ale versiunea) și nu prin conformitate.
voluntară, răsfățată, solicitând temporalității diferite, ale vieții Adevărata emancipare a femeii
atenția bărbatului, e definită in- care inevitabil deziluzionează. (mai ales de clișeul propagandistic
direct ca o femeie-obiect. Urăște Finalul convențional dezvăluie al emancipării femeii) are loc, în
munca și cinstea. La antipod, ceea ce autoarea se străduise dramaturgia românească, abia
Clementina e caracterizată prin să mascheze: camuflarea opti- după 60, odată cu procesul gene-
principialitate comunistă. Totuși, mismului ideologic în optimism ral de emancipare a literaturii, cu
70

ea se pune în slujba familiei, a psihologic. dezghețul politic și cultural. 

 CRONICA LITERARĂ
Din acest punct de vedere, liminală, la granița dintre degra-
mulți dintre cititorii obișnuiți dare sau „căderea-n amînare”
Uau și cu vechiul Sociu (mai ales cu cel
din Cîntece eXcesive, din 2005) ar
(cum o numește Sociu) și o
potențială reconstrucție de sine,

realismul putea fi derutați de „simplitatea”

(care însemnă aici o oarecare
pot fi așezate narațiunile cu tentă
mistică sau chiar faustică (de găsit

mistic
distanțare sau neutralitate a vocii în poemele în proză din a doua
poetice, precum și o reducere la parte a volumului), care transpun,
esențial a imaginarului) cu care în registru realist, un soi de ilu-
Marius Conkan autorul își construiește poemele minare cvasi-religioasă. De altfel,
din Uau, sugestiv puse în lumină moartea devine cadrul medita-
de ilustrațiile Ioanei Drogeanu. ției în câteva texte care, fără să

„E clasic Sociu”, afirmă Costi

Rogozanu pe coperta volu-
mului Uau, publicat recent la
În mod cert, temele specifice
lui Sociu se regăsesc și în acest
volum, de la decadența socială
plonjeze decât pe alocuri în sim-
bolic sau metaforic, contruiesc
o metafizică a fragilității umane.
editura Polirom. Dan Sociu, însă, și personală la erotismul în cheie Din acest motiv, este surprinză-
este mai degrabă un „clasic” tran- vitalistă, cu diferența că ele sunt tor felul în care Dan Sociu scrie
sgresiv, care mizează în ultima pe- despre o temă-pattern, moartea
rioadă pe reconstrucția deloc ar- (cu tradiție în poezia autohtonă),
tificială a formei poetice, pornind lăsând senzația că nimic din po-
chiar de la revizuirea unor „date” emele sale, ca acum știu că sînt
existențiale, așezate în trecut la slab ca o pală de vînt sau în ultima
temelia poeziei sale exploziv-bi- perioadă a morții mele (de depar-
ografiste. Schimbare anunțată te piese de rezistență ale liricii
odată cu antologia Vino cu mine recente), nu este vetust, filosofard
știu exact unde mergem (Polirom, ori compromis prin abstractizare
2014), folosirea accentuată a rime- excesivă („acum știu că sînt slab
lor ingenioase nu lasă defel impre- ca o pală de vînt,/ inconsistent
sia de constrângere formală sau ca un cuvînt/ pentru că știu că
de umplere forțată a unor forme sînt atît de concret, din carne/
oarecum fixe cu niște conținuturi și timp și pot fi frînt/ în două de
mai puțin autentice. Din contră, o filtrate printr-o altă percepție moarte acum/ cum ar suna tele-
atare schimbare stilistică este pe de sine și printr-un realism de-a fonul deodată/ pentru că era să
măsura noilor realități afective tră- dreptul mistic. Pe lângă nostalgia mor cu-adevărat și familia mea/
ite sau imaginate de poet. Firește, față de perioada adolescenței și a murit aproape toată/ și bunica
sunt binecunoscute notorietatea un soi de melancolie a îmbătrâni- mea diabetică, de-i duceam pe
și charisma de care Dan Sociu se rii, se face simțită, în numeroase ascuns înghețată/ a murit, săraca,
bucură în rândul poeților și criti- poeme, conștiința de a fi simultan și-nante să moară m-a-ntrebat/
cilor tineri, ceea ce ar putea con- prezent și absent, viu și mort, dac-am mîncat”, p. 67).
duce oricând, din partea acestora, inclus și exclus din „domeniile” O asemenea reorientare spre
la o apreciere condescendentă existenței intime și sociale („ceva subiectele clasice sau tari ale
STEAUA 11-12/2019

sau chiar la supraevaluarea poe- nu mai merge/ mă-ntîlnesc cu poeziei coincide cu o etapă exis-
ziei sale (așa cum s-a întâmplat în prieteni vechi/ și merge/ dar ceva tențială „făr-anestezii alcoolice”, în
ultimele decenii și cu alți autori nu mai merge/.../ îi văd aceleași care nefericirea nu mai este trăită
considerați a fi niște borne para- cămăși la uscat/ pe care le poartă la modul romantic-tumultuos,
digmatice). Dar cabotinismul și una peste alta din liceu/ și mă ci devine punctul de fugă (cu in-
experimentul de gradul poeziei înduioșează/ dar mă-ntorc la tensitățile lui minore, dar irizante)
nu s-au aflat nicicând printre în- viața mea, la golul meu/ și nu mai al unor cadre domestice redate
deletnicirile estetice ale lui Sociu, cuplează”, p. 9). ca un melanj de melancolie,
care și-a reconfigurat mereu stilul În continuarea acestor (auto)- mici nevroze și extaz („plimbări
în funcție de noile reprezentări ale proiecții transgresive, care vor- spre frigider, așteptări la aragaz/
71

vieții intime și sociale. besc, în fond, despre o identitate ninsori însorite ca promisiuni de
 extaz/ și-n aerul alb, curul ei dul- prin elemente simple, dar esen- presa românească. O carte solidă și
ce, dezvelit // ce-i cu tine, de ce țiale („nu vreau nimic din afară, carismatică. Exact genul de roman
nu poți să fii fericit”, p. 14). Autorul nimic din adînc/ numai să mă uit care cred că poate cimenta inte-
construiește, astfel, o întreagă la comedii și să mănînc/ păcat că resul pentru lectură al cititorului
lume post-etilică, hibridă, care nu pot să mușc pe dinții din față/ român. Actualul roman, Și vom
se hrănește din „ficțiunile” perso- fincă omul e și prost în viață”, p. muri cu țoții în chinuri, se așează
nale, cvasi-mistice ale unui Sociu 13). Construit prin alternarea firesc pe aceeași linie, demonstrînd
deziluzionat, căutând sensuri re- formelor poetice (textele rimate că romancierul rîmîne consecvent
velatorii în gesturi și întâlniri apa- își continuă deseori sensul în sec- unei formule pe care o stăpînește
rent banale sau fortuite (cum ar fi vențe lungi de proză alertă) și a foarte bine.
întâlnirea cu homeless-ul Florin). perspectivelor (mai ales în ultima Astfel, Bogdan Teodorescu
În multe poeme este pus accentul parte imaginarul este creat prin devine principalul reprezentant
pe relația dintre material, organic multifocalizare), volumul Uau, în literatura noastră al unui gen
și (i)realitățile sufletului, fie în ter- în ciuda câtorva fragmente pro- extrem de prizat în vest: thriller-ul
menii unui erotism spectral, fie ca zastice care, din cauza balastului politic, gen care la noi este aproape
discurs eschatologic despre for- explicativ, nu se ridică la nivelul inexistent (cred că există cel mult
mele înstrăinării și ale „desprinde- ansamblului, marchează o impor- zece autori decenți care să-și fi
rii”, precum și despre transformă- tantă mutație estetică: și anume, încercat mîna în această direcție).
rile lumii familiare sub conștiința explozia de „clasicism” în poezia Mai mult, el nu doar cimentează un
unei morți repetate. Realismul actuală care, oricât de dedicată gen, ci încearcă și reușește să-i ofe-
mistic, sub semnul căruia se află ar fi noilor tehnologii și –isme, re o profunzime și o subtilitate care
volumul Uau, își găsește expresia s-ar putea să urmeze și o astfel de lipsesc la exemplele anglo-saxone
predilectă tocmai în hibridarea cale. cunoscute ca best-selleruri inter-
dimensiunilor biografice și socia- naționale. Aici intervine, inevitabil,

Seriozitatea
le cu zone mai intuitive, inefabile și tradiționala aroganță a autorului
și spiritualizate (pe locuri chiar român, care simte întotdeauna
ezoterice), care, deși nu au lipsit nevoia de a amesteca în text și o
nicicând din poezia lui Sociu,
capătă acum o amplitudine mai romanului minimă filosofie, și un minim gest
didacticist.
accentuată. În această turnură de
stil și reprezentare afectivă con- facil Dar Și vom muri cu țoții în chinuri
este un roman care se citește cu
stă, în fond, caracterul oarecum plăcere și ușurință. De data aceasta
cvasi-profetic al câtorva texte Victor Cubleșan Teodorescu pune în scenă trei po-
care trasează spațiul invizibil și vești pe care le urmărește în para-
inexprimabil al unei decăderi și lel, trei povești care par să nu aibă
iluminări profund personale.
Fără să adopte vreun act de
frondă (cum s-ar fi întâmplat în
R omanul lui Bogdan Teodorescu,
Libertate, a constituit, acum trei
ani, o surpriză plăcută. Nu-l citisem
nici un punct de intersecție, dar ca-
re, desigur, în final, își dezvăluie in-
tricatele conexiuni. Fiind un roman
poezia anilor 2000), Dan Sociu pînă atunci pe autor decît în ipos- cu structură de narațiune polițistă
refuză, pe de altă parte, orice taza mult mai cunoscută de analist și cu multe surprize și întorsături
condiție elitistă a poetului, scri- politic și recunosc că deschisesem de situație voi încerca să devoalez
ind despre momentele simple volumul cu destule idei preconce- cît mai puțin. Avem în primul rînd
de singurătate și plăcere privată, pute. Dar ceea ce mă convinsese povestea unui fost om politic și
ceea ce face ca poemele lui să atunci că romanul merită nu doar (aparent) fost șef de servicii secre-
emane o forță de identificare atenție, ci și poate și puțină recla- te care, dintr-un fel de exil forțat în
STEAUA 11-12/2019

puțin întâlnită astăzi chiar și în mă, era onestitatea proiectului. care s-a autoexilat după pierderea
textele autorilor mult mai atașați Nu era un roman care se dorea o alegerilor de către partidul său, se
de reprezentările sociale. Aceasta capodoperă, nu era un roman care întoarce în țara natală, s-ar părea
și datorită unei orchestrări foarte să pună în evidență genialitatea grav bolnav, pentru tratament, dar
bune a vocilor poetice, a regis- autorului, nu era genul de text care este supravegheat la sînge
trelor ironice și a rimei (care nu care tînjește spre o unanimă și hi- de noul șef al serviciilor secrete.
pare căutată dinadins sau cu ori- perbolică glorificare. Era un roman Avem mai apoi povestea unui
ce preț, dând impresia continuă cinstit de raftul doi, scris alert, bine investitor european între două
de relaxare stilistică), precum și frazat, ancorat foarte bine în pro- vîrste, aparent detașat de tot ce
datorită construcției excelente a blematica contemporană, legat de înseamnă implicare emoțională,
72

peisajelor afective, rememorate tematicile care brăzdează constant venit într-o țară din estul Europei
pentru a găsi o investiție facilă și narativă, cea la persoana a treia, cu ai reușit în trei sute de pagini să
profitabilă în baruri sau cluburi de personaj reflector. Episoadele sînt livrezi un mesaj, explicitarea lui pe
noapte. O poveste care ironic și scrise alert, cu un minim de detalii trei foi nu va drege busuiocul.
aparent pare să urmeze un timp semnificative, fără vreo opulență Și vom muri cu țoții în chinuri
traseul narativ dulceag din filmul stilistică, concentrat exclusiv pe o este un roman despre ură în lu-
Pretty Woman. Și, în fine, mai avem scriitură suplă și eficientă, într-o mea contemporană. Despre ură,
povestea lui Arif, un refugiat sirian foarte bună tradiție anglo-saxonă putere, manipulare, răzbunare.
introvertit, extrem de inteligent și din care este evident că romanci- Un roman despre cum ura naște
de cult, prins mai degrabă fără voia erul a învățat lecția foarte bine. În paranoia, violență, despre cum
sa într-un proiect propagandistic fine, povestea lui Arif este relatată alimentează un ciclu nesfîrșit de
care vizează realizarea unui fals la persoana întîi, e o confesiune acte care sfîșie latura bună din-
documentar despre traseul pe care directă centrată pe personaj, cres- tr-un om. Ancorat în subiectele la
sînt siliți să-l parcurgă emigranții cînd și prinzînd contur, prinzînd modă ale zilei, Bogdan Teodorescu
sirieni spre Europa și toate împi- carne narativă din amintiri și co- scrie despre statul securistoid din
lările la care ar fi supuși. Nicăieri mentarii. Evident, Arif devine prin România, despre cum se alimen-
nu se precizează în clar localizarea această alegere personajul cel mai tează noul terorism și despre cum
acțiunii, dar după un timp devine uman, cel mai complex, cel mai indivizii sunt consumați, cîteodată
evident că litoralul românesc este apropiat de cititor. Dacă celelalte total, de cea mai înfiorătoare ma-
evident fundalul romanului. Chiar personaje au un ușor schematism nifestare umanului: ura simplă și
și multe personaje sunt identifi- în construcție, nu unul supărător, pură. Romanul aduce surprinzător
cate doar după poreclă, sau doar ci mai degrabă unul care vine din și o serie de informații interesan-
după numele mic. Pentru un scri- te. De aici poți învăța mai multe
itor curajos de altfel, este destul despre războiul civil din Siria decît
de ciudat să-l vedem pe Bogdan din media, conflictul fiind extrem
Teodorescu sfiindu-se brusc în de detaliat observat și prezentat
a-și numi terenul de joacă. Toate foarte echilibrat. Chiar și imagi-
aceste false voaluri nu aduc nici un nea sistemului de supraveghere
plus de subtilitate și nici nu ampli- românesc, chiar dacă în tușă ușor
fică valoarea generală, universală a caricaturală, e veridică și sumbră.
poveștii, care rămîne una profund Dar toate informațiile asamblate
românească în esență. Rezumat în roman sînt livrate firesc și fără
astfel romanul pare destul de aiu- aerul de a face pedagogie. Pînă
rit, dar Bogdan Teodorescu știe să spre final Bogdan Teodorescu știe
fie foarte credibil în modul în care să rămînă un prozator versat și
își prezintă narațiunile, reușind să îndemînatic. Scriitura sa este una
găsească pentru fiecare tonul și dorința de a centra un anumit tip matură, care nu mai aduce surpri-
cadența potrivită. Supravegherea de individ general recunoscut pe ze. Profesionist, prozatorul este un
e descrisă prin dialogul direct care Teodorescu îl asezonează în romancier extrem de meticulos și
dintre șeful serviciului secret și funcție de necesitățile propriei na- de conștient de resursele pe care
adjunctul acestuia, care este și rațiuni, Arif este complex și atipic. le are la dispoziție.
ofițerul de caz însărcinat cu orga- Este și aici o demonstrație pe care Rezultatul final este un roman
nizarea supravegherii. Tonul dia- prozatorul dorește să o facă, dar pe care îl recomand cu multă
logului surprinde acea cunoscută aceasta nu reușește să dăuneze căldură și promit să îl urmăresc
mîrlănie a oficialului român, spoit construcției romanului decît în cu interes pe autor. Și vom muri
de o educație pe care nu o are dar ultimul episod, în care mai apare o cu toții în chinuri este genul de
STEAUA 11-12/2019

pe care o imită. Există o doză de voce narativă, cea a tatălui lui Arif, volum solid și onest care ține în
ironie, de burlesc, undeva într-un care vine să tragă un fel de con- spate o literatură sănătoasă. Nu
strat ascuns, dar care transpare cluzii ale evenimentelor derulate. este literatură comercială, dar
subtil, tot peisajul urmăririi tehnice Practic și aici Bogdan Teodorescu este genul de literatură cu care
și intruzive primind accente cîteo- reia ceea ce îi reproșasem și la pre- se poate face comerț cu succes.
dată parodice. Episodul care este cedentul roman, simte în final ne- O posibilă poartă de intrare spre
dezumanizant și deranjant ca idee voia de a explica cititorului ceea ce literatura noastră contemporană
prinde acea coloratură balcanică a pus în scenă. Din nou transpare pentru cititorul care dorește în
foarte românească. Pentru linia comentatorul politic și profesorul primul rînd să fie antrenat într-un
investitorului, Bogdan Teodorescu universitar, ipostaze care ar trebui demers inteligent, plăcut, dar fără
73

apelează la cea mai clasică formulă să lipsească din roman – dacă nu mari constrîngeri intelectuale.
 acte întreprinse în spațiul poetic. cădea din trandafirul de/ pe masa
În principiu, „eul” își mărturisește de spital și cum în timpul căderii
Teo Chiriac, și recunoaște starea de luciditate
în care își construiește textele, îm-
petala de/ purpură refăcea – într-un
limbaj de mult uitat –/ echilibrul/

între poezie prumutând într-un loc (v. „Lapsus

linguae”) imaginea cameleonului
între limba virtuților și dulceața
simțirii”.

și metapoezie
din pădurile africane care își schim- E doar un exemplu, poate edifi-
bă cu o mare mobilitate culorile cator, pentru această ambivalență
în funcție de mediu – dar, spre a scrisului lui Teo Chiriac. Poetul
Ion Pop deosebire de el, poetul face de fapt se vede adeseori în ipostaze du-
dintr-un mijloc de apărare prilejuri al-conflictuale, conciliate firesc
de vulnerabilizare a propriei ființe, într-o dinamică a eului ce nu se

C u Sufletul meu până la Bing Bang

(Editura Arc, Chișinău, 2016),
poetul basarabean Teo Chiriac nu-
uzând de un „magnet/ pentru atra-
gerea unor câmpuri senzoriale
insensibile iar/ alteori îmi pun su-
poate dispensa de niciuna dintre
ele. Evocând „demonul creației”,
de pildă, îl vede în indisolubilă
mără, din 1987 încoace, a patra car- fletul în chip de acvariu plin cu apă coexistență cu „îngerul luminos”,
te de versuri – a publicat și o anto- cu/ limpezimi de cristal și în acvariu partea obscură a subiectului liric
logie, Cer lângă cer, în 2011. Aceste arunc peștișorul inefabil/ însă doar îl „smulge” din „spațiul angelic”,
titluri îl situau deja în primele norocosul va decide ce dorințe ar un „Exercițiu de zâmbet” vorbește
rânduri ale generației sale, s-ar zice vrea să-i îndeplinească”. Altfel spus, la modul parabolic despre perso-
că „opzeciste”, iar acum pare a face capacitatea de mișcare în câmpul naje cu priviri orientate în direcții
încă un pas important spre elibera- contrare, dar care apar reunite de
rea de convenția literară, mai exact un al treilea privitor care „se uita
câștigă o și mai mare libertate în în punctul din centru și zâmbea”,
manevrarea instrumentarului poe- împăcând, așadar, opusele. Alt
tic, de care uzează totuși cu o anu- poem se intitulează „Trupul meu
mită precauție, apelând cu măsură Cain și sufletul meu Abel”, iar în
deopotrivă la ceea ce s-a numit „ar- „Obscurul” se autocaracterizează
tă combinatorie”, operând, așadar, în același dublu registru al sensi-
cu limbajul în deplină cunoștință bilității: „Eu sunt obscurul/ Sunt
de cauză, fără să excludă jocul de sumbrul neclarul confuzul// Sunt
cuvinte; însă având grijă să con- marele consumator de lumină cre-
serve procentul de încredere în ex- ată și necreată/ Sunt apreciatorul
presia verbală cultivată de obicei în evaluatorul prețuitorul/ întâmplă-
lirismul „înalt”, transfigurator, „neo- rilor luminoase care așteaptă să fie
modernist”. Cu un motto din Cartea realului e dublu condiționată – pe privite/ cu sentimente de umire de
lui Iov, care-i deschide volumul, de o parte de „calculul” acumulări- încântare de grație”... Sau, în chip
nu are cum să ascundă o gravitate lor de date concrete ale imediatu- mai succint: „Călătoream cu vite-
moderat-solemnă a discursului, în lui, poetic și nepoetic, și deschide- za lumii/ și nu știam: sunt obiect
care marile noțiuni prestigioase ale rea spre indicibilul simbolic, spre sunt subiect”; ori: „călătoream cu
liricii dintotdeauna rămân frecven- ambiguitatea semnelor lui, apte viteza luminii și nu știam:/ sunt un
te (de exemplu, trimiterile biblice) de interpretări plurale. Referința la simplu poet sau un genial cititor”...
asigurând un fel de fundal, ba Hamlet, tot aici, atrage ideea dispo- „Programul” metapoetic transpare
chiar o plasă de siguranță ce poate niblității subiectului pentru „roluri” destul de ușor în asemenea versuri
garanta consistența simbolică a mutiple, dar și prezența statornică a și nu doar în ele, măsurând pon-
STEAUA 11-12/2019

poemelor. Cel ce vorbește în aceste „fantomei tatălui”, a iubirii neîmpli- derile, în genere echilibrate, dintre
versuri se situează, de fapt, chiar nite pentru Ofelia, pentru ca în final conceptual și sensibil. Stratul „teo-
dacă o spune cu jumătate de gură, să citim această strofă edificatoare retic” al versurilor este însă mereu
într-un spațiu de interferențe între pentru întoarcerea necesară totuși sprijinit de aportul metaforei, iar
un teritoriu dens populat de sim- la faptul concret, particular, purtă- folosirea unor „refrene” ce ritmea-
boluri sacre ori de referințe livrești tor de valoare simbolică, chiar în ză textele e în profitul unei mode-
consacrate, și unul mai degajat, ce sensul poeziei moderniste tradițio- lări muzical-ritualice a discursului.
lasă loc mișcării libere a meditației nale: „Înainte să închid ușa salonu- Un bun exemplu ar fi poemul mai
asupra acestor repere moștenite, lui în care prietenul meu/ continua amplu „Scriptor în Babilon”, unde
cu distanțările presupuse de orice să monologheze în fața geamului un anumit orgoliu al constructoru-
74

act de conștientizare a propriilor deschis/ am putut zări cum o petală lui de cuvinte multiplu revelatoare
apare contrapunctat de o nuanță câmp/ din clipă în clipă metamor- dramatică a Basarabiei și României
ironic-antifrastică, precum în ver- fozează suflet corp aripă// Când cândva întregi sunt „tratate” prea
surile repetate la intervale, care au iese în câmp să-și citească operele discursiv și în care „programul” e
un ton festiv și solemn („Căci din theoene/ emoțiile îl sfâșie de viu prea vizibil. Dar nu acestea decid
clipă în clipă va începe ceremonia precum turmele de hiene/ Și iarăși în privința caltității de ansamblu a
de inaugurare/ iar la festivitate va viața viețuiește și viermele vier- acestei cărți în care – descoperim la
veni cu daruri Împăratul ceresc muiește/ Și iarăși iarba înverzește capătul drumului – „Big Bangul” nu
însoțit de suită”), de n-ar apărea în cu prospețime/ vălurind până la e de fapt al începuturilor de înche-
final imaginea prăbușirii și absen- astrul din înălțime”. gări cosmice, ci al cristalizării unei
ța Împăratului ceresc ocupat nu Iată, deci, că Teo Chiriac face viziuni a subiectului uman frămîn-
de solemnități, ci de soarta oame- poezie din chiar descrierea felului tat, a individului real, prin care se
nilor umili („a coborît să împartă în care se face poezie, dând accen- tinde permanent către o depășire
fericirile celor blânzi și smeriți/ [...]/ te, când mai grav-solemne, când a livrescului, a unei „arte retorice”
să-i facă pe șchiopi să meargă”). mai simplu-omenești, versurilor învățate de la unii și alții, pentru
„Morala” acestui apolog apare în sale situate mereu, cum spuneam a ajunge, în fine, la „sentimenul
finalul poemului: poetul se mulțu- la început, la limita dintre limbajul detonator”, personal, prin care se
mește să primească lângă ruinele transfigurării și cel comun, la liziera poate produce elevația spirituală.
„grandorii și frumuseții Turnului” o „pădurii de simboluri” cu spațiul mai A unui subiect liric care-și cunoaște
simplă „roză” consolatoare, primită abstract al cugetării „metaliterare”. bine precaritățile, dar nu-și pierde
din partea mai modestului inter- O face cu un firesc ce nu exclude niciun moment speranța că „zbo-
mediar angelic, fără ca totuși să dexteritatea „operatorului limba- rul curat”, despre care vorbea un
renunțe la așteptarea „Împăratului jului”, făcând mereu eforturi de Ioan Alexandru, va găsi într-o zi
ceresc”... Tot așa, pretenția a „ști to- menținere în echilibru a artizana- energia necesară. De aceea, finalul
tul”, din partea subiectului rostitor tului verbal cu imaginile „inspirate ”. poemului și al cărții e marcat, pe de
rămîne obsedat de mai măruntul În prefața volumului, Răzvan Voncu o parte, de apelul ardent la transfi-
„făcător de minuni”, care ezită să-i vorbește despre „ludicul lucid”, care gurarea spirituală și sentimentul nu
deschidă, „firav și tremurător ca ar fi definitoriu pentru acest mod de mai puțin puternic al ființei rămase
firul de iarbă”, poarta revelației. a scrie. Are, desigur multă dreptate, în așteptare, deplin conștientă de
Cam acesta e „macanismul” însă nu toată, căci latura propriu-zis condiția sa limitat-umană, șubredă,
discursiv pe care se întemeiază ludică, de joc verbal în speță, are nestatornică, supusă Trecerii: „–
mesajul poemelor lui Teo Chiriac: o totuși o greutate mai mică față de Zboară, Suflete al meu! Zboară și
oscilație între aspirația sau nostal- angajarea în căutarea „absolutului”, nu te pierde!/ Nu te pierde!// Iar
gia viziunilor și limbajului „augus- pe care o evocă la câteva pagini eu rămân aici – pământ uitat sub
te” și recunoașterea, ca purtător autorul acestor versuri. Un anumit jilave stele/ până când pielea și oa-
de semnificații nu mai puțin înalte, dezechilibru între „cugetare” și sele mele/ vor face din vale deal/
dar autentice, a faptului de viață „simțire” – ca să vorbim la modul cel vor face din vale deal” („Sufletul
și a lucrurilor ce se oferă ochiului mai tradițional cu putință – apare meu de până la Big Bang”). Un apel
viu în imediatul vieții de fiecare zi. doar în câteve texte în care temele, nu lipsit de dramatism, dar care
Este sensul concentrat în poemul ocaziile oferite de realitatea imedi- nu pare a ceda eternei resemnări
„Theosis”, cu titlu pornind de la nu- ată ori de întoarcerea spre istoria „mioritice”. 
mele autorului, chemat să sugere-
ze accesul la autenticitatea râvnită
până acum de „vechiul sentiment”
și de cel „nou” (din titlurile primelor
două secvențe ale cărții). Or, aceas-
STEAUA 11-12/2019

tă transformare-transfigurare în
nume propriu a rostirii aduse la
dimensiunile omului concret pune
din nou într-o semnificativă legă-
tură limbajul înalt-transfigurator
cu datul omenesc al trăirii, și au-
tocomentariul reflexiv cu expresia
mai directă a acestor realități uma-
nizate: „Din vreme în vreme meta-
forizează astru și vierme/ din timp
75

în timp metaliteraturizează iarbă și Zbor și Familia

 UNGHIURI ȘI ANTINOMII

Recitind „hipercanonul”
Daiana Gârdan

A sistăm la revenirea în forță,

mai ales în ultima decadă, a
dezbaterilor teoretice dedicate
deopotrivă), unul relativ neglijat
de exegeze, prezent mai degrabă
în proiecte sociologice decât în
criteriul de selecție al operelor
care au reușit să-și găsească locul
în cuprinsul acestui volum se arti-
conceptului de canon sau de ca- studii istoriografice – cititorul. culează în jurul dimensiunii expe-
nonicitate. În siajul nașterii și ma- Profesionist și neprofesionist de- rimentale a unei opere, precum și
nifestării noilor metode digitale și opotrivă. Această observație îmi în jurul potențialului unei opere
al regăsitelor și recondiționatelor oferă un bun prilej de a aminti care generează la relecturi noi,
perspective sociologice și evolu- de ambițiosul proiect al cercetă- inepuizabile interpretări. O primă
ționiste în studiile literare despre toarei Karina van Dalen-Oskam: amendă pe care i-aș aduce-o
care am discutat cu deja nume- Readers and their roles: Evidence acestui volum se află la acest ni-
roase alte ocazii, acest construct from readers of contemporary vel. Selecția nu cuprinde altceva
istoric, nedetronat nici de ambi- fiction in the Netherlands (vezi ar- decât opere arhidiscutate – ex-
țioasele proiecte statistice, nici ticolul rezultat din acest proiect în perimente formale transformate
de mutațiile comparatismului pe PLoS ONE 13(7):doi:10.1371/jour- însă în mari clasici ai canonului
fondul fenomenului globalizării, nal.pone.0201151), care, utilizând mondial, majoritatea pătrunse în
se găsește, din nou, în centrul instrumentele statisticii, testează circuitul pe care David Damrosch
atenției diferitelor proiecte edito- dinamicile consumului de carte în îl numește „hipercanon” (vezi World
riale (îl amintesc pe Ivan Matijašić rândul cititorilor neprofesioniști, Literarure in a Postcanonical,
cu recentul volum Shaping cu rezultate care angajează as- Hypercanonical Age, 2006). Volu-
the Canons of Ancient Greek pecte precum literaritate versus mul pare, odată cu aceste preci-
Historiography) sau universitare/ non-literaritate, valoare, gust, gen zări, tributar unei școli vechi de
de formare academică (de pildă și context cultural și educațional istorie literară, asemănător cu
recentul proiect COST: Budapest al cititorului. exegezele naționale care citeau
Training School 2019: Canonization În volumul în jurul căruia secole de literatură prin prisma
in Distant Reading Research, dedi- realizează această scurtă și sinte- operelor excepționale, care spăr-
cat potențialului „măsurabil” al tică discuție despre relația dintre geau normele timpului lor, pro-
canonului). Constanta emergentă consum și canonicitate, Daniel duceau schimbări de paradigmă
din suma acestor manifestări la Schwarz propune un demers etc. Formația autorului rămâne,
nivel mondial se conturează sub relativ asemănător ca mize și indiferent de mutațiile vizibile în
forma unei încercări, dinspre di- premise, diferit însă ca instru- siajul globalismului cultural, una
ferite bule teoretice și cu diferite mentar și perspectivă. Reading formalistă. Dimensiunea com-
instrumente, de a măsura cano- the European Canon since 1900.. paratistă a volumului vine din
nicitatea unei opere, de a dovedi, angajează o lentilă paradoxală: lectura ca rețea a corpusului eu-
sau dimpotrivă, infirma, statutul asumat subiectivă pe de-o parte ropean vizat. Printre operele se-
STEAUA 11-12/2019

canonic al alteia, de a retrasa – poziția „naratologică” a autoru- lectate și disecate se numără

hărțile literaturii mondiale, deba- lui, unilaterală, univocă, profesi- așadar titluri ca Moartea la
rasate de dihotomia centru-peri- onistă, pe de altă parte – autorul Veneția, În căutarea timpului
ferie (sau centralități vs periferii). nu este, ca în cazul proiectului pierdut, Metamorfoza, autori pre-
Dincolo de polemicile create și de olandez amintit mai sus, un con- cum Camus, Milan Kundera sau
tensiunile manifestate în discur- sumator neavizat de literatură, ci Saramago ș.a. Interesează mai
surile naționale și transnaționale, un istoric literar. Amplul studiu puțin eforturile analitice ale
este de notat o resensibilizare a al lui Schwarz este rezultatul – autorului aici, și mai mult ceea
cercetătorilor pentru un factor o confirmă însuși autorul în pre- ce se poate extrapola ca teze
activ din procesul de „facere” al față – unei lungi și vaste experi- funcționale în convenția acestui
76

canonului (național și universal ențe de cititor (profesionist), iar discurs, dar și în afara lui. O astfel
de teză mi se pare convingerea cititorului, unui gust al acestuia mizele didactice printre rândurile
(mai puțin demonstrația) lui pentru experiment poate susține demonstrațiilor. Calitatea de pro-
Schwarz că modernitatea literară și completa numeroase teze care fesor de istorie literară a autorului
și artistică a depins într-o măsură au încercat să măsoare impactul are un scor mai bun aici decât ca-
semnificativă de disponibilitatea pe care selecția consumatorilor litatea sa de istoric literar. Reading
intelectuală și emoțională a audi- de literatură îl are în procesul the Modern European Novel este,
toriului ei. O sinteză aproximativă evoluționist al acesteia (deja „ca- fără îndoială, un instrument fo-
a propriei concepții o oferă însuși nonizatul” The Slaughterhouse of lositor pentru cei la început de
autorul: „Modernismul s-a văzut Literature al lui Franco Moretti e drum. Erudiția autorului, comple-
dependent de inteligența inter- un astfel de exemplu). O altă teză tată de astuția critică a lecturilor
pretativă a cititorului său. Este notabilă, care poate fi transplan- sale nu-l recomandă doar pentru
necesar să depășim interpretarea tată în studii viitoare, este și aceea o pregătire de bază în istorie
convențională a modernismului conform căreia expresiile literare literară, ci și pentru cele mai
și să încercăm să pricepem lumea și artistice (autorul vorbește în noi conversații despre canonul
autorilor moderniști, scriitori și speță despre roman și pictură) mondial. Schwarz oferă și o grilă
artiști, dintr-o perspectivă care ți- sunt o funcție a istoriei, a culturii. evoluționistă de lectură, una mai
ne cont de intervențiile, intersec- De la această ipoteză derivă ex- veche și mai nouă în același timp,
țiile, transferurile și contaminările cursul dedicat operelor europene în sensul în care, bun cunoscător
venite din partea contextului de secol XX pe care Schwarz le al teoriilor primare emergente în
cultural din care fac parte”. alege spre dezbatere, generând proximitatea istorică a lui Charles
În ciuda convențiilor mai de- analize care angrenează decorul Darwin și Herbert Spencer, cât
grabă tradiționale de structurare, socio-politic (dar și biografic al și al teoriilor actuale tributare
argumentare și manifestare a in- autorilor) al fiecărei operei. acestora, nu se anexează niciunei
tervențiilor critice, cartea de față Macrostructurile volumului de direcții, ci propune deschideri din
antrenează câteva interpretări față atestă și ele această întoarce- unghiuri inedite.
interesante în economia unor re la agentul extern operei care
discuții despre facerea și măsu- este cititorul. Schwarz pare că Daniel R. Schwarz, Reading the
rarea canonicității. De pildă, o se adresează mai degrabă unor European Novel since 1900. A Critical
abordare a canonului european cititori profesioniști în pregăti- Study of Major Fiction from Proust’s
așa cum face Schwarz, implicând re decât unor critici, țesând cu Swann’s to Ferrante’s Neapolitan
dimensiunea unei inteligențe a finețe analizele care depășesc Tetralogy, Oxford, Wiley, 2018.

STEAUA 11-12/2019
77

Portret
 poezie Mihnea
Bâlici

Parcuri și patru fulgere au zdrobit cerul.

E o ușurare uneori să te gândești la zilele duse, dacă te simți vreodată singur,
În special când te uiți la oameni ce strălucesc departe fără prieteni și fără niciun ban,
de tine, independent. într-un oraș de provincie, că nu ți-ai dat licența
Tu îți imaginezi ce se află în spatele imaginii, în viețile
lor ascunse. și ai vrut să iei o pauză de la Capitală
și străzile alea obosite,
În fiecare municipiu județean există anumite parcuri, de la subsolul fără aer condiționat,
zici că special puse
La intersecția ce te scoate pe centură, ca microbuzul să gândește-te la orașul imens din China,
evite traficul frecvent. mușuroiul care umilește Bucureștiul
E o ușurare uneori să te gândești la zilele duse. cu un singur cartier.

Fiecare parc de tipul ăsta, în timpul sau în urma verilor dacă te simți în general singur,
hinduse, gândește-te la campusul global
Se umple de elevi, mult mai reali ca tine, ce își planifică, care i-a mâncat pe toți,
probabil, viața de student.
Tu îți imaginezi ce se află în spatele imaginii, în viețile unde orice experiență e la fel de validă.
lor ascunse. poți să stai ore întregi să te uiți pe pereți
la hărțile de calcar,
Potențialul irosit, norocul de care nu au profitat,
șansele distruse pentru că oriunde am fi, simțim un blocaj.
Sau gloria eternă pe care cred c-au dobândit-o: sunt dar suntem mai norocoși decât părinții noștri,
doar un zgomot aferent. care au prins tranziția din picaj,
E o ușurare uneori să te gândești la zilele duse.
suntem tineri și n-avem niciun martiraj.
Pe tine te interesează numai lumile ce sunt excluse
în schimb tu, tată, ai muncit doișpe ani în Italia
Privirii tale, dar te-ai lovit de scoarța prea reală de ciment.
ca acum eu să stau singur pe picioarele mele.
Tu îți imaginezi ce se află în spatele imaginii, în viețile
ce gândesc e în mare parte corect,
lor ascunse.
așa că îți adresez versurile astea
Trecutul n-are sens, poți să profiți până la moarte de
pe care doar tăietura le mai face versuri
amintirile apuse
și pe care probabil nu le vei citi atent.
Cu încântare, să speri că se vor strânge într-un sistem
coerent. încă îmi amintesc cu drag de Ladispoli,
E o ușurare uneori să te gândești la zilele duse, de palmieri și plajele pline de turiști,
Tu îți imaginezi ce se află în spatele imaginii, în viețile dar știu că ție ți-era silă de Adriatică
lor ascunse.
STEAUA 11-12/2019

și portocalii nu se comparau cu livezile de acasă.

Campusul (fragment)
munceai la un garaj din Roma,
3 parcai mașinile altora, mai scumpe
dacă te simți vreodată singur, decât renovările pentru casa din Ro,
gândește-te la prietenii noștri din Anglia,
la dimineața când în metroul londonez te antrenai pt Dacia 1300.

i-ai apucat pe amândoi de mână, dacă te simțeai vreodată singur,

strâns de tot. luaseși patru pilluri îmi scriai mie pe skype și-mi ziceai
78

care și-au făcut deodată efectul că ai lacrimi în ochi când tastezi.

dar eu nu cred că aș fi fost mai șocat ce înseamnă să-ți fie dor de cineva?
nici dacă te-aș fi văzut plângând în față. ce înseamnă să fii singur?
nu eram emoționat. eram furios să plângi de dorul cuiva și să-i spui?

pe comunicarea asta handicapată, dar apoi ai venit acasă și tot nu am conectat,

pe clișeele pe care ni le vindem, am încercat, dar abia cu maică-mea vorbeam,
care sunt pe bune, dar nu par. curând ne-am prins și am renunțat

și apoi liceul și facultatea s-au întâmplat.

Andrei
Dósa
creepy eco înăuntru, cu strigăte entuziaste, urmat îndeaproape
de ceilalți, pentru a le-o arăta în toată concretețea
odată aproape că l-am scăpat pe fiul meu ei tactilă. luându-și avânt, a lovit-o de mai multe ori
după ce l-am ridicat la înălțime cu palmele, gest obișnuit la copiii mici. (sunt foarte
cu un singur braț întins deasupra capului mândru de el.)
să-i reorientez cumva teribila voință
(voia să combine niște pietre în șanț) cum își fac unii prieteni. ne prezintă o iluzie, se dezvăluie
apoi în fața noastră, simțim că am ajuns la un alt nivel
și toate astea în prezența lui tata de profunzime grație bunăvoinței lor, nu știm că ceea
care s-a panicat ce ni s-a dezvăluit e o altă iluzie. ei nu știu că ceea ce
a reușit să spună doar păzesc e sticlirea răcoroasă și sterilă a spațiului menit să
te jó isten! păstreze și etaleze elaborate produse zaharate. sufletul
nostru tânjește să plutească în aerul rece cu sclipiri
pentru o clipă chiar mi-a alunecat din mână aurii al vitrinei din cofetărie, abia atingând fondantul.
l-am prins strângându-l de gulerul cămășii
(mărimea 12-18 luni) ne atrage tensiunea persoanei. ne atrage pentru că e
ca și cum i-aș cere socoteală pentru ceva neîndemânatică, lipsită uneori de grație, cu o încredere
în sine împrumutată de la un clovn cu deficiență de
copilul crește la maxim vorbire. ne atrage pentru că așa suntem și noi. ce plăcut
predispoziția de a provoca accidente și ce bucurie dansul unui cuplu, atunci când ambii
izbucnesc în râs și uită de stânjeneala provocată de
să-i cer socoteală pentru lupta vreun neajuns închipuit, de limitări, lipsa coordonării,
dintre egourile noastre emoții etc.
care a și început deja!

nevoia de a zămisli viață nouă gogoașa înfuriată

(ce demers plin de curaj și noblețe)
adâncește acum și mai mult dorințe contradictorii răvășesc nervii copilului
umbrele lungi singura certitudine în confuzie e arătătorul
unde trag muștele cu față umană îndreptat proto-imperativ spre un obiect oarecare
STEAUA 11-12/2019

să cartografieze și să exploateze
să sugă miezul de energie din planetă urmărim încordați blestematele bile de loto
încercăm să forțăm asupra lor un sistem
fondantul
fete multe au primit de la mine insignele extazului
am fost la clubul copiilor și, în timp ce făceam rezervarea, probabil că m-aș liniști doar dacă ar țâșni sânge din
a cerut să fie dus la mașinuțele amplasate ca decor în uretră
vitrina cu prăjituri. m-am supus cererii. câteva zile mai probabil carne de melc sub diamante
târziu, la petrecere, i-a condus pe ceilalți copii, veniți
cu prima ocazie la club, să vadă vitrina din afară, din odată am visat o gogoașă un copil nedezvoltat
79

exteriorul peretelui de sticlă al clădirii. apoi s-a dus care încerca să se ridice din farfurie și să strige
 REZISTENȚA – scriitor, editor și traducător, pri-
eten al Memorialului de la Sighet.
despre rezistență prin cultură cât
despre supraviețuire prin cultură.
PRIN CULTURĂ, Mai sunt câțiva prieteni care sunt Observația punctuală legată de

IERI ȘI AZI
prezenți în sală: Ioana Boca, omul supraviețuire și nu rezistență pro-
factotum al Memorialului, respon- blematiza o anumită inadecvare a
sabilă cu taberele de cercetare și termenului de rezistență (prin cul-
documentare, dar și istoric, autor tură), dat fiind că termenul rezis-
al unei cărți despre ce a însemnat tență (în sensul său tare) era legat
anul 1956 în România. Precum și de referința la rezistența anticomu-
colegi de la Litere ori oaspeți stră- nistă din munți, între 1944-1962.
ini ca poetul bulgar Ivan Hristov. Acest fenomen-reper implica, pe
Tema rezistenței prin cultură lângă cei 400 de luptători de facto
este subiectul vizat astăzi, dar (risipiți în toți munții României), și
pentru a înțelege acest subiect mobilizarea a mii de țărani care au
se cuvine să schițez contextul în susținut această rezistență în sate-
care a apărut și care vizează câteva le de la poalele munților. De aceea,
direcții. Mai întâi este vorba de formula rezistența prin cultură a
reacția de opoziție care apare în fost înlocuită, uneori, de aceea mai
mediul subversiv scriitoricesc oda- legitimă și corectă a supraviețuirii
tă cu Tezele din iulie din 1971, pro- prin cultură. Ambele formule vizau
Masă rotundă, movate de Nicolae Ceauseșcu. Prin o formă de subversivitate.
Facultatea de Litere, acestea, se cultiva protocronismul Dincolo de aducerea în discu-
Cluj-Napoca, și o postură antieuropeană, poziția ție a acestor nuanțe, este oportun
21 octombrie 2019 României ceaușiste fiind concen- să fac un scurt istoric tematic al
(fragmente) trată doar pe ceea ce însemna subiectului pe care îl dezbatem
naționalism. În 1983, Ceaușescu acum. În 1990, după prăbușirea re-
recidivizează prin Tezele de la gimului comunist, lucrurile au fost
Mangalia, tot de factură protocro- foarte amestecate. În timpul pri-
RUXANDRA nistă și naționalistă; 1971 și 1983 mului mandat al președintelui Ion
CESEREANU sunt prin urmare ani care stârnesc Iliescu, regimul era unul criptoco-
o reacție de rezistență prin cultură. munist sau neocomunist. Acesta

V ă mulțumesc tuturor pentru

prezența dumneavoastră aici.
Este o masă rotundă și o dezbate-
Practic, este vorba de o formă de
opoziție față de neostalinismul
ceaușist, întrucât, după perioada
a fost motivul care a dat naștere
fenomenului (mitingului maraton
din) Piața Universității 1990, din 22
re pe care le-am așteptat de multă de deschidere din 1965-1971 – și aprilie până în 13-15 iunie 1990.
vreme. Dezbaterea a avut, de fapt, mai ales după călătoria în China și Fenomenul a fost stopat extrem
un prim pilot la Sighet, unde a în- Coreea de Nord –, Ceaușescu în- de brutal de către trupele de po-
ceput simpozionul și a presupus, cepe să promoveze o ideologie liție și de către minerii chemați să
de asemenea, câteva vizite docu- culturală care direcționează țara vină din Valea Jiului ca să-i lichi-
mentare. Vă prezint prin urmare într-o zonă de antieuropenizare deze pe protestatarii împotriva
oaspeții noștri: Ana Blandiana și ultranaționalism. Aceste lucruri neocomunismului iliescist. Mai
– care se găsește aici în ipostaza vor alcătui o emblemă nefastă era la mijloc un simbolism anume,
de întemeietor al Memorialului de pentru România. În ceea ce pri- aparte, legat de Piața Universității
la Sighet, reprezentându-l astfel vește argumentul rezistenței prin 1990; pentru ca revoluția din
nu doar simbolic și pe Romulus cultură, într-o primă etapă este de decembrie 1989, în care au pierit
STEAUA 11-12/2019

Rusan; Liviu Țîrău – istoric; istori- subliniat că Uniunea Scriitorilor a peste 1000 de oameni, să își îm-
cul polonez Remigiusz Kasprzycki constituit un bastion de opoziție în plinească menirea era nevoie și
– invitat special la simpozionul de fața acestui neostalinism ceaușist. de o revoluție morală, etică și spi-
la Sighet; Radu Vancu, reprezen- Față de alte țări comuniste, unde rituală, acest lucru petrecându-se
tant al mișcării #văvedemdinsibiu; funcționa samizdatul și literatura de fapt în Piața Universității 1990.
Cristian Vasile – istoric, scriitor de sertar, aș zice că pentru români Acesta este motivul pentru care
și cercetător al Gulagului; tradu- conceptul de samizdat era înlocuit muncitorii din 13 iunie și ulterior
cătoarea cehă Libuse Valentova; de acela de rezistență prin cultură. minerii (în 14-15 iunie) au strigat,
Vitalie Ciobanu – eseist și prozator, După 1989 și după prăbușirea pe străzile Bucureștiului, „moarte
redactor-șef al revistei Contrafort regimului comunist, s-a vorbit, intelectualilor”. Mineriada a avut
80

din Chișinău; Christian Schenk în anumite cazuri, nu neapărat de fapt un caracter antistudențesc
și antiintelectual. Fenomenul Piața când s-a vorbit pentru prima oară a interesat numeroase personali-
Universității 1990 a avut o impor- de felul în care am rămas vii, de fe- tăți, volume importante apărând
tanță aparte și întrucât a fost o lul în care n-am înnebunit în primii sub semnătura profesorilor de la
mișcare flower power întârziată. cincizeci ani în comunism și mai Yale, Marci Shore, cu The Ucrainian
Dacă în Occident, revoltele flower ales în ultimii ani ai lui Ceaușescu, Night, dar și Timothy Snyder – ar
power au avut, ideologic vorbind, a existat un paradox sfidător: cei fi câțiva care vorbesc despre în-
o coloratură de stânga, în Piața care scriseseră elogios și îi înălțau semnătatea articulării adevărului
Universității era clar o tendință an- ode lui Ceaușescu luau în derâde- tău împotriva unui adevăr oficial,
ticomunistă, deși tot flower power. re ideea rezistenței prin cultură: în ideea reconstruirii istoriei tota-
Cert este că de la Piața „Ce e asta, rezistența prin cultură?” litarismului în Europa. Din cartea
Universității 1990, trecând prin spuneau ei batjocoritor. În primul menționată a lui Marci Shore
întregul postcomunism românesc, rând, trebuie pornită discuția de amintesc un episod care m-a
s-a ajuns la altă formă de rezistență. la sensurile verbului a rezista, în frapat: este vorba de istoria unui
Amintesc aici mișcarea legată de română, ca și în toate limbile, de tânăr profesor care a fost bătut,
„Roșia Montană”, apoi protestele altfel. Dar în română verbul are torturat și care a supraviețuit
legate de tragedia din clubul două sensuri destul de diferite: a recitând instinctiv versuri sem-
„Colectiv”, în care se ataca sistemul rezista înseamnă a rămâne în viață nate de Anna Ahmatova, Osip
medical deteriorat și o atitudine și a rezista înseamnă a te opune. Mandelștam și Serghei Jadan.
indolentă și coruptă la nivelul insti- Se poate discuta și se poate con- Astfel și-a ținut mintea trează. Și
tuțiilor. Pe acest fundal s-a produs testa faptul că oamenii de cultură acest exemplu care este unul din
în ultimiii ani fenomenul #rezist, s-au opus într-adevăr, însă nu se multele care demonstrează că
care este o continuare a mișcării poate contesta faptul că au contri- atunci când nebunia istoriei inter-
din Piața Universității 1990, însă buit la rămânerea în viață a flăcării vine prin totalitarism, liberalism
adaptat la un aspect actual firesc noastre interioare, a sâmburelui sau alte forme, totuși se poate
postmodernist, facebook-ul fiind de luciditate. Că au contribuit la rezista prin adevărul literaturii.
una din facilitățile-cheie. M-am faptul că n-am înnebunit cu toții. Acest lucru înseamnă, dincolo
gândit adesea ce altfel de șanse ar fi Să nu mă condiderați patetică, frumusețea hipnotică a literaturii,
avut fenomenul Piața Universității știu că nu ați trăit acele vremuri și că oamenii se întorc la literatură
1990 dacă ar fi existat atunci face- că este greu să înțelegeți absurdul, și că aceasta ajută reconstrucția
book-ul! Pe acest fond propun să dar în măsura în care veți citi lite- adevărului interior. S-a spus în
nuanțăm discuția și o invit pe Ana ratura prin care s-a rezistat, vă veți repetate rânduri, într-o formulare
Blandiana să sintetizeze tema dez- da seama că nu exagerez. Tocmai patetică, despre totalitarisme că
baterii noastre de acum, pornind din această cauză am scris în mai ele urmăreau anihilarea omului
de la simpozionul care a început la multe rânduri pe această temă, interior. Este perfect adevărat,
Memorialul de la Sighet și care, iată, pentru a aduce lămuriri asupra însă tocmai la acest lucru ajută
se încheie aici, la Literele clujene. câtorva nuanțe esențiale. literatura, la construcția omului
interior în condiții de libertate. Iar
atunci când omul interior, dacă
ANA BLANDIANA  RADU VANCU  este om viu și real, este plasat în
contexte mincinoase, va ști să re-

N u e necesar să sintetizez,
pentru că aici se află invitați
care sper să intre în discuția noas-
M -a mișcat când Ana Blandiana
a afirmat că există o continu-
itate în spiritul adevărului între
acționeze. Protestatarii fac ce știu
ei mai bine. Adică împreună caută
adevărul. Așa văd eu mișcarea
tră. Aș vrea doar să spun cum ceea ce s-a întâmplat în Piața #rezist. Ca pe o bucățică din ma-
am ajuns la această dezbatere a Universității 1990 și ceea ce încer- rele fenomen care, la rându-i, este
STEAUA 11-12/2019

cărei temă este o veche obsesie căm să integrăm prin mișcarea Vă o parte din cultura protestului. Și
a mea. Simpozionul de la Sighet Vedem de la Sibiu fenomenului încerc să citez din declarația Anei
pe tema rezistenței prin cultură a #rezist. Apoi, după lectura unor Blandiana de la Sighet: „Există o
avut loc și pentru că am colabo- cărți istorice publicate sub egi- continuitate între reacția celor
rat și colaborăm extraordinar cu da Alianței Civice, primite de la care au fost deținuți la Sighet și
Institutul Polonez din România doamna Blandiana, am fost uimit în închisorile comuniste, reacția
care a sponsorizat în parte întâlni- de similaritatea lucrurilor și cum, anticomunistă a muncitorilor
rea și care a insistat ca aceasta să în situații istorice diferite, reacția de la Brașov din 1987, piața
se concretizeze. Obsesia mea pe oamenilor se dovedește foarte Universității din ’90 și protestele
tema rezistenței prin cultură este asemănătoare. Istoria totalitaris- din ultimii ani din România”. Ele
81

veche. În primul rând, în anii ’90, melor din Europa și a anilor ’90 toate fac parte dintr-o cultură
 a protestului care este o parte a Liber al Oamenilor Muncii, care era Europa Centrală, unde a existat și a
unei culturi mari a unei națiuni altceva decât sindicatul comunist. funcționat samizdatul. În Polonia de
care, dacă nu păstrează acest tip pildă – și să nu uităm că ne-am întâl-
de cultură, nu rămâne întreagă. nit acum și aici datorită Institutului
Este foarte ușor să ironizezi ANA BLANDIANA Polonez din România –, a existat o
România și cultura aceasta a formu- mișcare națională de rezistență a
lelor standard despre netemeinicia
noastră, „mămăliga românească
care nu explodează” ș.a.m.d. Sunt
S e mai poate adăuga Mișcarea
Studențească din 1945 la Cluj
și București. Radu Vancu a făcut
culturii politice – „Solidaritatea”. În
Polonia chiar a existat o solidaritate
reală între muncitori și intelectuali,
mult prea folosite, și, desigur că mențiunea pancardelor cu Paul spre deosebire de încercările timide
deseori cu dreptate. Însă uităm că Goma, amintind indirect de expo- de la noi, de la Valea Jiului și Brașov.
este vorba și de istoria demnității ziția care a avut loc la București, la Despre rezistența poloneză se poa-
noastre. Iar cultura protestului, Teatrul Național, unde au fost ex- te declara că a constituit o cultură
în toate formele, rămâne, poate, puse fotografii ale mulțimilor pro- politică a rezistenței la propriu, pe
capitolul central al acestei istorii a testatare din 1945 până în prezent. când, la noi, rezistența a implicat
identității noastre naționale. Un motiv în plus să le cultivăm și problema raportulului de auto-
Aș mai puncta un detaliu im- să medităm la aceste evenimente. nomie față de stat. De pildă, chiar
portant. În 1977, o parte din mani- înainte de 1945 acest lucru se poate
festanții de atunci aveau pancarte observa. Tendința inhibiției prin
cu Paul Goma, pe care scria „Paul CRISTIAN VASILE  teroare a apărut ulterior în cazul ro-
Goma e cu noi”, care Goma, la rân- mânesc, însă tradiția delimitării față
dul lui, s-a inspirat din Charta ’77.
Una din rarele conexiuni dintre
protestele muncitorești și intelec-
R eferitor la expoziția despre care
a vorbit doamna Blandiana, vă
invit să o vizitați și vizionați, fiindcă
de stat a fost precară. Acest punct
s-a concretizat vizibil în comunism.
Din acest punct de vedere la simpo-
tualii români s-a produs atunci, acolo e o pledoarie pentru această zionul de la Sighet ne-am fi așteptat
chiar în 1977. Și mai adaug ceva continuitate pentru protest, care la niște poziții mai ferme, tocmai
despre acțiunile din 1990, că pe ajunge până la mișcarea #rezist. datorită acestor controverse.
străzile Bucureștilor, când au venit Personal, trebuie să vă spun, legat Tot legat de acest lucru, ar
minerii în 13-15 iunie, erau printre de Sighet, că sunt recunoscător că fi adecvat să mai subliniez ra-
ei și dintre cei care, cu treisprezece am participat la un eveniment care portul țărilor fondatoare în care
ani în urmă, manifestaseră împo- a avut și un caracter polemic. Iar aici polemica s-a păstrat foarte vie și
triva lui Ceaușescu. Contrastul es- este de menționat că, la un moment foarte aprinsă, Cei dintre dum-
te că s-a ajuns să se strige „Moarte dat, la întâlnirile de la Sighet a fost neavoastră, studenți, masteranzi,
intelectualilor!” sau „Noi muncim, contestată mișcarea #rezist. Însă doctoranzi (care ați participat la
nu gândim” – moment antitetic acest lucru a fost prielnic pentru simpozion, la Sighet) vă aduceți
față de cel inspirant când munci- a ne verifica părerile, și, chiar dacă aminte aceste aspecte discutate,
torimea nu era divizată. nu am fost de acord cu acel punct aici am sintetizat acum doar pen-
de vedere care contesta protestul, tru cei prezenți la această întâlnire
aș argumenta că în cazul mișcării de la Literele clujene. Cred că ar
RUXANDRA #rezist este vorba de implicare civi- merita o dezbatere specială tema
CESEREANU că și de apărarea unor principii de- „Rezistența prin cultură, azi”, toc-
mocratice, liberale, într-un contest mai datorită efectului care a im-

D in istoria demnității noastre

mai fac parte mișcarea stu-
dențească de la Timișoara, din
iliberal. Nu e vorba doar de Europa
Centrală și de Est, e vorba și de ță-
rile fondatoare ale democrației, așa
pulsionat fenomenul protestelor.

REMIGIUSZ
STEAUA 11-12/2019

1956 - acolo au fost aproape 2000 cum le cunoaștem din contribuțiile

de studenți protestatari; apoi lor (Marea Britanie și S.U.A) sau de KASPRZYCKI 
greva minerilor din Valea Jiului, în la anumiți lideri liberali. Pe de altă
august 1977. O parte din minerii
rebeli de atunci au cunoscut o
formă de deportare, mulți fiind
parte, Ruxandra Cesereanu a rezu-
mat foarte bine controversele în
jurul acestei sintagme a rezistenței
E u aș descrie episodul propriei
mele generații. Implicarea sa-
mizdatului pentru noi, în Polonia
anchetați de Securitate, în efortul prin cultură, la care aș mai adăuga sub comunism, s-a edificat ca o
aparatului represiv de a-i transfor- unul. Istoricii, trebuie spus, nu au artă civică în cadrul națiunii, însă a
ma în „creiere spălate”. Mai există contestat, însă ei au nuanțat lucru- mai existat și un sens foarte rebel.
un alt moment foarte important, rile, declarând că termenul poate fi „Solidaritatea” atât pentru noi,
82

în 1979 – înființarea Sindicatului pus în discuție dacă ne raportăm la cât și în ceea ce privește relația
muncitori-intelectuali, a fost esen-
țială. Cu toate acestea, actele de
contestație au fost cele mai im-
portante. De pildă, avea mai mare
însemnătate să aruncăm cu obiecte
într-o dubă a poliției secrete decât
să întocmim un document scris
sau o operă literară. Gestul acesta
de revoltă, fie că era vorba de stri-
găte sau de aruncatul cu pietre în
Ambasada Uniunii Sovietice, scan-
dând „Să plece sovieticii acasă!” –
au constituit spiritul contestatar al
respectivei perioade. Aceste contre
directe, pe care le relatez din pro-
prie experiență, sunt cele care au
rămas în memorie și cu siguranță
trec prin filtrul adevărului ca acte
de rezistență.

congres al Uniunii Scriitorilor din epurare. Autoritățile dădeau afară

ANA BLANDIANA Cehoslovacia. Referitor la anul ’67, principalii intelectuali, mulți ajun-
care este considerat de noi, de gând în stradă ori lucrând ca simpli

A mintesc, la rândul meu, fil- fapt, anul Primăverii de la Praga,

mele poloneze axate pe cul- aici a existat un congres important.
tura punk, din perioada mișcării Dintre cei care au participat, au fost
muncitori, având niște slujbe sub
demnitatea lor, în cazul în care nu
erau de acord cu prezența rușilor în
„Solidarność”. Tinerii „Solidarității” scriitori tineri pe atunci, precum Cehoslovacia. Într-adevăr, în acea
încălcau regulile de bună purtare Milan Kundera. Un alt aspect la fel perioadă nu a prevăzut nimeni că
ale partidului prin diferite cântece de interesant este că, deși la con- sentimentul de stalinizare se va
punk; pe câteva am reușit să le gres au participat și supraveghetori prelungi până la douăzeci de ani.
ascult și eu la Europa Liberă. ai Partidului Comunist, aceștia au Încheind ideea, acel timp poate tre-
plecat dezamăgiți în urma criti- ce neînsemnat la nivel istoric, însă,
cilor pe care scriitorii le-au expus totuși, el a fost esențial pentru cei
LIBUSE VALENTOVA față de regim. Denunțul aspru al care l-au consumat biografic.
scriitorilor care a vizat socialismul În privința rezistenței, se poate

M ă voi referi la rezistența prin cul- și felul în care, de fapt, statul so-
tură în Cehoslovacia. Pornesc cialist a instaurat comunismul, a
de la faptul că acest concept al re- deziluzionat acei reprezentanți.
spune ca samizdatul nostru a fost
comparabil cu cel din Uniunea
Sovietică sau cu cel din Polonia.
zistenței prin cultură nu face parte Ulterior, încercarea intelectualilor Statisticile menționează un număr
din expresiile standard pe care is- nu a fost să trecem la capitalism, între 40-50 de edituri de samizdat.
toricii sau filologii le-au folosit. Deși ci să trecem la „socialismul cu față S-au copiat atunci, la mașini de
universitățile, care își însușesc acest umană”, așa cum Alexandr Dubcek scris: proză, eseistică, publicistică,
lucru, au mereu un reper concret, îl predica în perioada de tranziție. dramaturgie etc. La biblioteca din
în sensul în care „se făcea rezistență Totuși, acest lucru nu a fost posibil, Praga, de exemplu, se găsesc
față de comunism” sau „se protesta fiindcă buna derulare a demersului peste 40.000 volume din această
STEAUA 11-12/2019

împotriva unei măsuri” – aceste a fost constrânsă prin prezența categorie, directorul respectivei
expresii aparțineau oralității. Însă tancurilor sovietice și susținerea biblioteci fiind un fost deținut
rezistența față de politică s-a armată a statelor semnatare ale politic.
realizat și prin cultură, ceea ce ne Pactului de la Varșovia, la care, din Dincolo de acest aspect sta-
readuce de fapt la punctul comun fericire, România, nu a participat, tistic, a existat și o formă inedită
al discuțiilor. Referitor la acest lucru, Ceaușescu nefiind invitat atunci la de universități literare, numite
propun câteva detalii care aparțin acel eveniment. Oficial, autoritățile „seminare la domiciliu”, sau „teatru
istoriei rezistenței anticomuniste. numeau regimul de „normalizare” la domiciliu”. Mai exact era vorba
În primul rând, anii ’60 – numiți ca un principiu de conviețuire sub despre niște întâlniri cu caracter de
„anii dezghețului”, mai apoi anii presiune, în realitate reformele rezistență la care participau mulți
83

’67-’68, în care a avut loc al patrulea acestea au fost un preambul de dintre cei dați afară pe motive de
 nesupunere sau chiar semnatari ai și, desigur, la Ana Blandiana, cu internetului, acest lucru rămâne
Chartei 77. Cu privire la rezistența Arpagic. Dimensiunea rezistenței o problemă. Astfel se explică de-
în și prin viață, de notat rămâne culturale românești nu este una calajul semnificativ în raport cu
cazul din 1969, exemplul studen- foarte mare în comparație cu marile culturi.
tului Jan Palach care s-a sinucis exemplele pe care le-am datat,
în Piața din Praga. La acestea se însă ea este un fenomen real ca-
adaugă și proclamarea Chartei re a continuat și după 1990, din VITALIE CIOBANU
’77; aceste evenimente sunt cele- cauza regimului (iliescist) care a
brate în Cehia în fiecare an. urmat, chiar dacă s-a păstrat într-o
formă mai blândă. Închei cu acest
mesaj, că rezistența a existat și ea
P rezența mea la Sighet a început
acum zece ani, când am partici-
pat la o școală de vară în prezența
LIVIU ȚÂRĂU  trebuie să existe în continuare prin multor elevi, liceeni și a unor invi-
cultură. tați din țările de sub fosta ocupație

E xaminarea mea referitor la re-

zistența prin cultură presupune
câteva moduri de înțelegere fil- CHRISTIAN SCHENK
sovietică, mulți dintre invitați fiind
atunci din Republica Moldova și
Ucraina actuală. S-a discutat acum
trate prin concepția unor autori cu un deceniu despre conduita scri-
care sunt sau nu de acord, dintre
care amintesc: Gabriel Andreescu
și cartea „Rezistența prin cultură”;
C eea ce s-a întâmplat în secolul
XX, nu doar în Estul Europei, ci
în tot continentul, este îngrozitor.
itorilor basarabeni sub ocupația
comunistă. La arcul de timp al
unei decade, observ o continui-
rezistența americană prin gândito- Mai întâi, încep cu o mărturisire, în tate la nivelul discuțiilor, cel puțin
rii ei; apoi rezistența nonvirulentă ideea unui exercițiu de interioriza- pentru mine. Iar doamnei Ana
consacrată mai ales de Mahatma re. Am început la vârsta dumnea- Blandiana îi sunt în mod special
Ghandi. Punctul meu de vedere a voastră (a studenților) să public recunoscător pentru că dumneaei
fost susținut la simpozionul de la două poezii. Ulterior am fost luat a avut o mare contribuție la renaș-
Sighet și a vizat o comparație suc- pe sus de Securitate și ținut în fața terea centrului PEN din Republica
cintă cu rezistența sub comunism. reflectoarelor anchetei. Pe urmă, Moldova. Eu răspund de această
Trebuie spus că, dincolo de citarea timp de un an și jumătate am structură și pot afirma că sediul
poziției lui Gabriel Andreescu, am rămas sub urmărire și cercetare pentru care a pledat insistent, a
enumerat și punctul de vedere permanentă. Ulterior, am intențio- ajuns acum o organizație mondia-
al domnului Andrei Pleșu, care nat să mă înscriu la Facultatea de lă a scriitorilor cu sediul la Londra.
afirma despre tipul românesc de Litere din București. Asemănător Recunoștința mea vizează și faptul
rezistență că ar fi înscris într-o ati- Anei Blandiana, intenția aceasta a că susținerea dumneaei a facilitat
tudine contemplativă. Cu această mea întâlnea dificultatea care nu apariția Organizației Scriitorilor
poziție nu sunt de acord, deoa- permitea acest lucru pe motivul din Republica Moldova. Desigur,
rece rezistența culturală, atât cât provenienței. Ana Blandiana a reu- acum zece ani, l-am cunoscut și pe
a existat în România, fără să aibă șit să se înscrie mult mai târziu, însă Romulus Rusan, căruia îi păstrez o
amploarea samizdatului rusesc, eu am renunțat la acest lucru, iar vie și importantă amintire.
a existat prin exemplarele bătute pe urmă am emigrat în Germania. Despre Basarabia postbelică
la mașină din cărțile lui Șalamov, În timpul studenției am fost și rezistență voi enumera câteva
Soljenițîn, Pasternak. Desigur și redactor la revista Convergențe aspecte. În primul rând, noi am
celelalte forme prin care circula românești, în care, prin naivitatea avut un comunism în limba rusă,
puterea cuvântului presupunea mea, am încercat să fac cunos- spre deosebire de cel din România,
magnetizdatul și tamizdatul, mult cută literatura română, însă pe ceea ce are o semnificație esenți-
mai târziu. După cum nu s-a cu- baza principiului artă pentru artă. ală pentru identitatea națională,
STEAUA 11-12/2019

noscut amploarea intelectuală Ulterior tendința a devenit socială dincolo de dorința de exprimare
sau numerică din Cehoslovacia și revista a dispărut. O altă proble- liberă sau chiar de existența unei
și Polonia, sau chiar din Ungaria, mă, tot legată de rezistență este conștiințe armate. Câteva exem-
există totuși elemente care au criteriul segregării din interiorul ple apar de la istoricii noștri, care
traversat ideologiile. A existat lumii literare, unde ar fi nevoie de din 2010 încoace au scos la iveală
aportul gânditorilor care au ela- un spirit de coeziune. În ultimul mai multe documente. În spiritul
borat pamflete ideologice. Aici rând, aș sublinia necesitatea de combatant, datele confirmă pre-
mă refer la Leszek Kołakowski cu adaptare la cerințele difuzării. zența organizațiilor de rezistență
lucrarea Speranța celor fără de spe- Consider că nu se citesc suficiente armată „Arcașii lui Ștefan cel Mare”,
ranță, la Vaclav Havel, cu faimosul cărți și pentru că accesul la ele es- „Sabia Dreptății” și grupurile de
84

eseu „Puterea celor fără de putere” te foarte mic în raport cu avântul partizani din Codrii Orheiului.
 Rezistența intelectuală, prin
cultura propriu-zisă, în ciuda
cenzurii teribile, a existat. Totuși,
rezistența a fost afectată grav la ni-
vel lingvistic. Nouă, basarabenilor
ne-a fost deformată grafia – pro-
blema diftongilor ar fi numai unul
din aspecte –, în general pronunția
a fost raportată în funcție de apa-
ratul de pronunție rusesc, ofensiva
împotriva spiritului românesc și
a conștiinței naționale mutilând
astfel și acest domeniu. Cu toate
acestea, scriitorii mai încercau să pomenit acest aspect pentru a edi- Am început să scriem despre
facă aluzii cu privire la modificarea fica asupra gravității și influenței cu literatura contemporană, despre
din mers a mentalității, conform care ne confruntăm încă de acum ceea ce se citește în România și
cărora noi suntem români, iar nu cincizeci de ani. Colaboraționismul să înțelegem unitar lucrurile. Iar
moldoveni, vorbim română, iar lui Druță s-a dovedit ulterior prin acest lucru poate fi considerat
nu limba moldovenească ș.a. S-a acțiunile care priveau teoria unei drept un gest de rezistență cultu-
resimțit o perioadă de liberalizare limbi moldovenești și ideile unei rală în condițiile unui regim agrari-
și la noi, perioada dezghețului autonomii culturale, mult discuta- an, neocomunist și postcomunist
hrusciovist. Atunci a fost permisă te în anii ’90. care se opunea recunoașterii de
achiziționarea cărților importate Moldovenii nu au trăit pe- facto a identității culturale româ-
din România, astfel că părinții noș- rioade în deplină libertate, iar nești. Lucrurile au urmat foarte
tri care au avut legătură cu cultura rezistența a fost ca un soi de exis- amestecat, pentru că a avut loc un
au avut posibilitatea de a se abona. tență. Din cauză că Moldova nu soi de ocupație internă. Ea poate
Aș marca un episod care apare a concretizat unirea cu România fi comparată cu regimul ceaușist,
la interferența subiectului pe care când delegația oficială a înaintat când grănicerii stăteau cu armele
îl discutăm A avut loc Congresul acest proiect de anvergură lui Ion îndreptate către interiorul țării.
al treilea al Uniunii Scriitorilor din Iliescu (președintele de atunci al Mafia națională postcomunistă,
Moldova. La acest congres, câțiva României), momentul a fost ratat, care mergea până acum după
literați din cadrul evenimentului din cauza opoziției președintelui modelul PSD-ului din România,
în 1965 au ridicat problema reve- român, iar efectele de segregare căuta să captureze și să controleze
nirii la grafia latină. Ion Druță, fost au rămas valabile. statul, instituțiile, dând impresia
refugiat, plecase la Moscova în Progrese au apărut, cu toate că trăim cu toții într-un fel de
urma unui conflict ideologic. Acest acestea. În spiritul coexistenței, hologramă, de lume falsă, în care
scriitor oficial, participant susținut, programul scriitorilor cu România nimic din ceea ce pare adevărat nu
impunea prin aerul imperialist și a dobândit un spirit de înfrățire este real.
însemna, pentru mulți, definiția mai puternic. Publicăm și noi, cei Povestea aceasta s-a terminat
personalității naționale promova- din Moldova, cărți aici în România, de câteva luni. În urma alegeri-
te de altfel până în 1991. Acesta suntem membri ai Uniunii Scrii- lor din februarie 2019, când s-a
revenise în Moldova cu pretextul torilor din România, participăm scăpat de regimul Plahotniuc,
unor reforme culturale și avea de la evenimente culturale și am apare o alianță specială, dintre
fapt rolul unei diversiuni sovietice început să tratăm altfel literatura stânga filo-rusă care a dat mâna
de propagandă, aspect ulterior lă- română, să fim mai prezenți în cu partidul proeuropean. De aici
STEAUA 11-12/2019

murit, sub pretextul „Mișcării de li- plan cultural comun. Referitor așteptăm noile reacții și consecin-
berare democratică din Basarabia”. la acest lucru, aș face o referire, țe, aparent prooccidentale. Astfel
Scriitorul Ion Druță a răspuns fiindcă a fost pomenită aici revista că nu pot decât încheia prin a
decepționant la întrebarea mea cu Contrafort. Aceasta am lansat-o în spune că vremurile sunt tulburi
privire la chestiunea revendicării 1994, împreună cu prozatorul și și nu știm ce se va întâmpla, însă
limbii latine. Ion Druță, cel care criticul literar Vasile Gârneț, după noi, intelectualii, încercăm, pe
figura drept un exemplu național, ce editura Hyperion intrase în baza comuniunii de sentiment, să
a declarat că revendicarea latină faliment. Ne-am dorit un program ne continuăm activitatea, ținând
nu ar fi suficient de însemnată față etic și estetic diferit, astfel că re- cont și de toate aceste aspecte.
de alte lucruri care țineau de lim- vista s-a fundamentat pe ideea de
85

ba culturală moldovenească. Am spirit critic și sincronizare. [transcriere de Ion Pițoiu]

 Un scenariu Urmuz
Constantin Cubleșan

U nul dintre cei mai în vogă re-

gizori de teatru la ora actuală
de la noi, Mihai Măniuțiu este și
buzele de pahar/ absintul se
preface într-un lichid parfumat/
și dulce la gust// de aproape șase
subiacent) are în substratul său
structural o concepție drama-
turgică; imaginile sunt teatrale,
un scriitor notoriu, în C.V.-ul căru- ore/ urmuz bea/ din paharul cu introducerea lor având indicații de
ia se numără cinci volume de po- absint/ sirop de asfodel” – sirop de scenă („urmuz scoate din buzuna-
eme, mai multe volume de proză asfodel). rul de la piept al costumului său
„cu tentă onirică și fantastică” Alcătuit dintr-o suită de po- vărgat stiloul Mont Blanc și scrie
și, de asemenea, câteva volume eme ce se așează sub genericul, pe fața de masă albă…”, sau: „de-
cu eseuri pe teme teatrale etc. devenit laitmotiv: 23 noiembrie metru demetrescu-buzău mușcă
Surprinzător, de fiecare dată, prin 1923 (ziua calendaristică a fatali- buza paharului cu absint și buzele
perspectiva insolită a viziunilor tății sfârșitului existențial al scri- îi sângerează. urmuz protestează”,
sale în abordările tematice, pro- itorului Urmuz), volumul are con- sau: „urmuz are un moment de
pune și de data aceasta un ciclu sistența unui tot unitar, fiecare slăbiciune și caută să câștige
de poeme de o factură cu totul segment în parte jucând un rol compasiunea lui demetru deme-
aparte: Urmuz. 23 noiembrie 1923 contrapunctic într-o tensionată trescu-buzău” etc.), distribuția
(Editura Tracus Arte, București, rapsodie tragică, evocare nu atât acestora urmează o linie regizo-
2018), poetizând drama (sfârșitul a demersurilor premergătoare rală ce pune în valoare tensiunea
tragic) ultimelor clipe din viața gestului final, al personajului în emoțională a… faptelor, poeti-
lui Urmuz, alias D. Demetrescu- sine, cât a trăirilor conflictuale zate. Lirica aceasta, mai degrabă
Buzău, înaintea momentului dintr-un eu bulversat de o realita- rațională decât spontană, vine
sinuciderii sale, la 23 noiembrie te obtuză și falsă în care își duce oarecum în replică la poemele în
1923. Este un episod biografic al traiul („parcă aș fi într-o poveste proză ale scriitorului Urmuz, pe
celui care a impus, printre primii cu roze negre/ cu fecioare argintii care astfel Mihai Măniuțiu nu o
în lume, modalitatea literaturii crizanteme de scrum și ciocane/ interpretează ci și-o asumă aluziv,
absurdului, un moment pe care înfășurate în panglici multicolore” ca în acest fals testament grotesc:
istoricii literari nu l-au putut – refuzul /încă o dată/), și de care „în caz că nu mă întorc/ nu uita
elucida din lipsa unor mărturii vrea să se elibereze definitiv. E să-nchizi robinetul buteliei cu
edificatoare privitoare la decizia o continuă exorcizare a sinelui, gaz/ să uzi floarea din glastră o
gestului capital, ce nu părea să un continuu dialog, de fapt o dată la două zile// nu ține patul
fi fost anunțat prin nimic. Mihai confruntare mocnită, provocator, cald pentru mine/ și caută să nu
Mănuțiu nu caută a face istorie cu alter egou-ul său („urmuz îl te mai răstești la umbra ăluia mic”
literară, firește, nu își propune apostrofează pe demetru deme- (urmuz își imaginează cam cum ar
să rezolve cazul – poezia nu este trescu-buzău”) de care dorește a fi arătat scrisoarea lui de adio…).
nicidecum un rechizitoriu și cu se dezice, a se despărți, ca de o Poemul rapsodic al lui Mihai
STEAUA 11-12/2019

atât mai puțin un act probatoriu mască ce nu-l mai reprezintă: „aș Măniuțiu e oarecum epic, nu mai
juridic (justițiar) – dar construieș- vrea/ demetru demetrescu-bu- puțin dramaturgic, rostit cu de-
te, din detalii aparent plauzibile, zău/ să te împușc/ dar/ fricos tașarea (dar și implicarea) unuia
atmosfera, starea psihică, în care cum ești/ te-ai ascuns/ te-ai pitit care scrie (relatând cinic) un altfel
Urmuz își petrece ultimele clipe în mine/ te-ai deghizat/ însă/ te de proces verbal constatator, nu
de dinaintea deciziei de a utiliza, înșeli/ dacă-ți închipui că în felul privitor la decesul grefierului de
fatalmente, revolverul („de aproa- acesta/ o să scapi/ n-o să scapi” la Curtea de Casație, cum este cel
pe șase ore/ urmuz/ bea/ în birtul (urmuz îl apostrofează pe demetru protocolar, semnat de comisarul
de pe șoseaua/ kiselef/ pahar demetrescu-buzău). de poliție, ci al procesului acu-
după pahar/ cu absint// de aproa- Poemul (alcătuit din segmen- mulărilor emoționale, tensionate
86

pe șase ore/ de cum își apropie te aluvionare, ce se continuă din ce în ce mai mult, ale celui
care decide, în cele din urmă, a-și scris o piesă, Constantin Zărnescu mărturisirea de sine a scriitorului,
pune capăt zilelor, acesta nefiind a scris un roman, alții s-au exersat în ipostaza sa postumă: „nu voi
altul decât scriitorul Urmuz, căruia în genul eseistic) căutând a da bântui locul acesta/ promit/ câr-
poetul îi recompune, metaforic, consistență de real unei existențe ciuma asta și/ nici un alt loc/ de
se-nțelege, o imagine pedestră, care prin ea însăși pare acum, pe pământ/ n-am îndrăgit nimic
suspect realistă, adoptând paro- privită din perspectiva trecutului de pe-aici// mâine dimineață nu
dic maniera limbajului scrierilor îndepărtat, de un fabulos absurd. va mai fi mâine dimineață” (urmuz
absurd-realiste ale autorului pagi- Acest absurd este mobilul inspi- promite). E un poem amplu, seg-
nilor bizare. rației poetice a lui Mihai Măniuțiu mentat dramaturgic, original, nici
Personajul Urmuz, cu biografia care, într-o viziune lirică și ea biza- vorbă, prin tocmai insolitul inspi-
lui misterioasă, i-a incitat pe mulți ră, se substituie personajului său, rației care l-a generat.
cercetători ai literaturii, i-a stimu- căruia îi recompune nu atât (ar
lat pe unii scriitori care i-au dedi- fi, oricum, o încercare hazardată) Mihai Măniuțiu, Urmuz.
cat opere (de ficțiune) cu anume profilul fizic, ci pe cel moral, afectiv, 23 noiembrie 1923, București,
caracter monografic (Pușa Roth a emoțional, căutând a reconstitui Editura Tracus Arte, 2018

STEAUA 11-12/2019
87

Portret
 Drumul poetului
spre proză
Andrei Moldovan

T ânărul Ovidiu Constantin

Cornilă, poet şi prozator, este
profesor de engleză în Spania şi
cu destul de timide manifestări.
Iubirea pare să fie o permanenţă,
dar ea vine de foarte departe, tre-
coabitării cu poematicul, dar care
aduce şi câteva noutăţi.
Ovidiu Constantin Cornilă
preşedintele Uniunii Lucian Blaga, cută prin multe filtre ale purifică- păstrează aceeaşi pasiune pentru
o asociaţie extrem de activă pe tă- rii, încăt poposeşte în text precum simboluri, în primul rând în privin-
râmul promovării culturii române un vis („Ea, vis; El, om”). Numele ţa numelor atribuite personajelor,
în spaţiul iberic, dar şi-a publicat personajelor sunt simboluri, de aceeaşi preferinţă pentru reverie,
volumele în ţară şi este prezent în vreme ce nu este un el şi o ea, ci pentru problematica existenţei
numeroase publicaţii culturale din recurge la majuscule. Numeroase printr-o interogaţie a sinelui disi-
România. Debutul lui s-a produs pasaje concurează poematicul pat apoi în răspunsuri care se des-
ca poet (Silabe de secundă, 2014), („Ploaia dansează în mine dansul chid mereu fără a se împiedica de
cu poeme care conturează o direc- desculţ pe plajă.”). Aşa se face că atitudini ferme, de un scepticism
ţie a meditaţiei raportate la pro- iubirea nu se ancorează conflic- elegant, marcă a unui fin intelec-
blemele fundamentale ale fiinţei. tual în lumea din jur, ci se preface tual. Dacă acestea şi încă multe
Deşi volumele care au urmat nu mai degrabă în icoană. altele realizează o continuitate cu
sunt de versuri, poezia a continuat Volumul este gândit unitar, volumul anterior, un lucru esenţial
să îl preocupe, după cum se vede chiar dacă textele par să aibă surprinde: personajul principal,
din revistele în care a publicat. propria lor viaţă, chiar dacă le-am librarul Nor, este un om în vârstă,
La numai un an de la debutul putea accepta şi judeca şi separat. iar autorul surprinde psihologia
său, Ovidiu Constantin Cornilă În realitate însă, fiecare proză dă fiinţei la senectute (aminteşte
dă la iveală un volum de proză impresia că nu se încheie şi că pe alocuri de Celibatarii lui H. de
(Turnul în care mă ascund când generează o alta. Amintirea, reve- Montherlant), cu multă iscusinţă.
plouă, Editura Ardealul), cu un ria, adâncirea într-o problematică Aici nu am mai putea vorbi despre
„Cuvânt înainte” care, credem, s-ar fundamentală a fiinţei, soluţiile un transfer al sentimentelor din-
fi cuvenit să stea în faţa textelor alternative ale solitarului, toate spre autor spre personaj, cum am
cu care face corp comun, după sunt îmbrăcate într-un limbaj me- fi putut să o facem pentru volu-
„Prefaţa” semnată de Paul Eugen taforic, acordat alteori cu simple mul anterior, ci avem de-a face cu
Banciu, care este de părere că pro- notaţii de jurnal. Iar de aici, o ex- o operă de creaţie pur şi simplu,
zele autorului sunt eseuri şi reverii plorare poetică a gândurilor este ceea ce conturează o necesară
în acelaşi timp. Realitatea este că una inevitabilă, cu motivele deja dimensiune a scriitorului.
nu ştiu dacă în acest volum putem cunoscute, în care aşteptarea La o privire retrospectivă şi
vorbi cu adevărat de altceva decât primeşte un contur ceva mai pro- sintetică, am putea afirma că au-
STEAUA 11-12/2019

de poeme, fie ele şi în proză. Este nunţat, deoarece fiinţa aşteaptă torul îşi consolidează calitatea de
mai degrabă o coabitare a poeziei să trăiască, ceea ce nu este nea- prozator prin acumulări subtera-
cu proza. Naratorul, dacă ar fi să părat un lucru simplu. Tocmai de ne ale unui epic ce devine din ce
îi spunem astfel, oscilează între aceea, are şi alternativa, sugerată în ce mai puternic, gata oricând,
subiectivism pur, comunicare la în final, de a se întoarce în acel prin logodna sa cu poematicul,
persoana I şi însoţire a personaju- dincolo, spre o eminesciană con- să erupă şi să ocupe primul plan,
lui/ personajelor prin intermediul topire cu nimicul, devenit totul. spre care deocamdată tânjeşte.
introspecţiei, lunecând pe neob- Următorul volum al lui Ovidiu Cred că vom mai avea multe
servate spre un comentariu (liric) Constantin Cornilă este tot unul de de văzut în prozele lui Ovidiu
auctorial. Narativul propriu-zis proză, Călătorul fără timp (Editura Constantin Cornilă, fie ele scurte
88

este ţinut în umbra cugetărilor, Ardealul, 2017), pe aceeaşi linie a sau lungi. 
 Fragmente critice
Menuț Maximinian

A părut în ceas aniversar, la intra-

rea în cel de-al optulea deceniu
de viață, volumul Fragmente criti-
care face parte. Spre exemplu,
despre Dan Cristea spune că, în
volumul Cronicile de la Snagov (Ed.
în care Andrei Moldovan vorbește
despre cele mai importante reviste
care, de-a lungul timpului, au avut
ce, semnat de Andrei Moldovan, Cartea Românească), „subordo- un rol hotărâtor în promovarea
expune fragmente de critică și nează cronica literară unui spațiu spiritului românesc, amintind
istorie literară elaborate de criticul spiritual determinând-o astfel să aici Curier de ambe sexe a lui Ion
de la Beclean în ultimii ani. trăiască și să fie acceptată diferit, Heliade Rădulescu, Alăuta româ-
Pornind de la ideea lui Alex adică scoasă din clișee” (p. 9). nească – Gheorghe Asachi, Gazeta
Ștefănescu, exprimată în presă, În scrierea lui Andrei Moldovan de Transilvania, Foaie pentru minte,
că într-o lume în care cultura este se vede și preocuparea pentru inimă și literatură – George Barițiu,
nedrept așezată într-un colț, „fața” extragerea reperelor ce au creat Dacia literară – Mihail Kogălniceanu,
acesteia fiind luată de circul de România modernă, făcând-o să se Propășirea – Vasile Alecsandri,
pe scena politică, criticul are rolul afirme în primul rând prin cultură, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica,
de a comenta, fără a se descuraja, pe coordonatele europene. Astfel, Convorbiri literare – Iacob Negruzzi,
cărți de literatură, lucru pe care-l pornind de la traducerea poeziilor Titu Maiorescu, Sburătorul – Eugen
face și în cartea de față, apărută la populare ale lui Vasile Alecsandri Lovinescu, Luceafărul – Octavian
Editura Charmides. în franceză, cu un studiu intro- Goga și lista poate continua.
Având propriul proiect de ductiv de A. Ubicini, spune că a „Principiul estetic, ca și preocupa-
sistematizare a literaturii actuale, fost una de bun augur deoarece rea pentru unitatea limbii literare
Andrei Moldovan își împarte stu- Alecsandri a fost văzut ca un Cicero și a literaturii sunt permanențe ale
diul pe mai multe segmente, de la al României în Paris, „cu un an îna- presei noastre culturale” (p. 65),
critică și istorie literară la explorări intea celebrului congres în care s-a spune Andrei Moldovan.
lirice, proză, creionând și o atmos- decis soarta Principatelor Române, Nu putea lipsi din volum pre-
feră a mediului în care scriitorii lucru deloc întâmplător” (p. 31). ocuparea pentru opera lui Liviu
dau contur operei. Văzut ca o prezență spirituală Rebreanu, descriindu-se proiecte
Curat în gândire, cu acuratețe înaltă, profesorul clujean Ștefan semnate de Niculae Gheran, care
în opinii, studiind cărțile cu cre- Borbély este analizat ca eseist „a dat o lucrare monumentală cul-
ionul în mână, Andrei Moldovan prin volumul Simetrii și discrepan- turii române, singura ediție critică
pune etichete mai mult sau mai țe (Ed. Limes), din care extragem a operei complete a unui scriitor
puțin favorabile celor pe care-i doar un gând atât de actual: din secolul trecut, care se întâm-
analizează, de multe ori umo- „Oamenii trebuie obișnuiți cu plă să fie și cel mai important
rul fin lăsând locul interpretării ideea că superioritatea ca atare prozator al nostru” (p. 73). Andrei
cititorilor. există; că egalitarismul este fali- Moldovan salută traducerea ro-
În general, Andrei Moldovan mentar, trage în jos, și că o socie- manului Ion într-o nouă ediție
STEAUA 11-12/2019

are în atenție cărțile bune ale tate funcțională este una ierahică, „în limba și în spațiul în care s-au
literaturii, declarând că nu-și pier- construită pe oameni și pe valori consacrat artele lumii, a valorilor
de vremea cu ceea ce nu merită ce tind înspre autodepășire” (p. profund umane și tulburătoare
a fi promovat, pentru că inclusiv 44). ale acestui Rebreanu al nostru,
promovarea negativă aduce în Parcurgând cartea lui Andrei al tuturor oamenilor” (p. 83), în
atenție scriitorul care, deși are o Moldovan trasăm, text cu text, o limba franceză, de către scriitorul
literatură mediocră, va fi citit din hartă a geografiei literare de azi, Jean Louis Courriol cu care va
curiozitate dacă se află în atenția fiind incluși scriitori din toate zo- avea, în perioada următoare, o
unui critic. nele țării. serie de proiecte.
Andrei Moldovan știe să așeze Un punct aparte este eseul Câți dintre criticii de azi mai
89

pe fiecare scriitor în gruparea din dedicat presei culturale românești au puterea de a relua de la capăt
 opera unui scriitor așa cum se și spre critică literară a unui singur George Vulturescu, Vasile George
întâmplă cu Andrei Moldovan autor, făcând referire la Ion Pop, Dâncu, Constantin Cubleșan cu „o
care, în momentul unei noi își revizuiește opiniile „pe motive ipostază ludică a limbajului, prin
apariții, reia întreaga paletă de la fel de bine motivate” (p.102), utilizarea, preluarea unor cuvinte
cărți scoase până atunci. Dăm în pornind de la volumele Poeme. în exprimări idiomatice” (p. 187)
acest caz un singur exemplu, pe 1966-2011 și Poezia românească și lista poate continua. Nu lipsesc
Angela Marinescu, căreia recent neomodernistă, ambele apărute la nici prozatorii, spre exemplu, Radu
i-a citit Sângele albastru, volumul Editura Școala Ardeleană. Andrei Țuculescu fiind „un scriitor care se
de debut apărut la Editura Pentru Moldovan afirmă că „opera poe- reinventează aproape la fiecare vo-
Literatură acum 50 de ani, despre tică a lui Ion Pop se înfățișează ca lum” (p. 216), Icu Crăciun, „un bun
care afirmă că include poeme ce existența în lirism a unui intelectu- povestitor”, Doina Popa și multe
relevă „o construcție puternică al al cărui spirit nu obosește și nu alte nume care, împreună, conferă
între lumea în care trăiește ființa, se lasă prins în tipare, ci explorea- o bună imagine și acestei părți a
o lume a staticului, a lucrurilor ză mereu noi forme poematice, în literaturii.
care apasă, care condamnă la acord cu freamătul ființei” (p. 110). Prin cărțile lui, Andrei Mol-
o existență ștearsă și nevoia de La un festin al poemului ne invi- dovan, precum înaintașii Școlii
desprindere într-un univers al tă criticul cu câteva din numele de Ardelene, pe care-i prețuiește
spiritualului” (p. 96). azi, amintind aici pe Horia Gârbea, foarte mult, este un apărător al
Adept al teoriei că poetul poate la care remarcă ușurința cu care culturii adevărate în fața vicisi-
fi împiedicat de modul de gândire „schimbă registrele fără să abando- tudinilor vremii, dovedindu-ne
al criticului „de structurile logice neze temele poetice” (p. 164), Vasile că literatura noastră are părțile
pe care acesta le dezvoltă, venind Dâncu, care face parte din catego- ei bune, într-o lume plină de
în bună măsură în contradicție ria „țăranilor înțelepți, iubitori de impostură.
cu calitățile limbajului poetic” (p. carte” (p. 152), Dinu Flămând, care
102), criticul, deși are rezerve în le- are „o lirică stăpânită, elegantă, dar Andrei Moldovan, Fragmente critice,
gătură cu înclinarea și spre poezie nu lipsită de dramatism” (p. 123), Bistrița, Editura Charmides, 2018
STEAUA 11-12/2019
90

Luna
 umple nările
Monica Rohan capilarele
cât de bucuroasă-i tristețea
Dimineața devreme cât de exact tunde aburul
cafeniu al cafelei
Dimineața devreme cad frunze roșii
cerul ca un fruct plutesc o vreme
și chiar fruct nu ating nimic nimic
lubeniță cu sâmburii zburători se strecoară prin conductele invizibile
cârduri de ciori lumea-i o rețea
stoluri de tristeți regatul cafelei numai noduri
rup din rinichii mei sub presiune
înfulecă pun la loc noii nori amețitori
crește o iarbă fină evadează dis de fierbinți
și lasă o insulă acolo dimineața.
cât un bilețel de măruntă
pot scrie un cuvânt dacă
Bai bai / bye bye!
am un vârf bine ascuțit
un hb de aur moale Când se apropie umbra crește lenea
poate fi cuvântul „dacă” și sub umbră orice se poate ascunde
ori un altul apropiat. oricine își poate abandona papucii
mănușile masca de castravete picurii
Dis de... de sudoare steluțe cristalizate în porii
fiecărei speranțe iată-mă și pe mine-n creștetul zilei
Un pic mai târziu nu știu cum m-am suit privesc spre
tot dimineața-devreme vârful nasului conciș iar lenea elastică
dis de și cu pielea prea mare zice hai fiii mei
în zorii zilei inima bate somnoroasă din ce în ce
zorii cu norii moi scoate-ți papucii șiretul nu-l mai distingi
languroși numai umbră lălâie scăldătoare
dis de în bie, nu-i bai.

poezie
(Încă) și vine ziua

iubire suprafața sângelui

ești singura moarte brusc încrețindu-se
din care sub vântul angoasei
(încă) vorbindu-ți parcă
mă pot întoarce despre o foarte probabilă lume ulterioară

Stop-cadru Oameni
netulburata liniște a luminii suntem din ce în ce mai tăcuți
împietrise clipa
în ochii sfinxului (aidoma ochilor mirați și candizi
ai celui ce trage să moară)
Însemnări fără însemnătate ziua stă agățată de canatul ferestrei
vânătă ca un șoricel ucis de melancolie
ploaia
păsările trei străzi mai încolo –
timpul anesteziantul susur al ploii
ori poate eternitatea
cețuri și ape șiroindu-ți pe chip discret depărtându-se de locul faptei
orele despicându-te pe dinăuntru
ca și când ți-ar croi prin propriile-ți viscere
o cale spre înafară
George Nina Elian
 ADRIAN A juns la șapte decenii de viață, Adrian Țion se înfățișează ca un autor efer-
vescent în a doua jumătate a vieții. El și-a găsit vadurile abia după ce a

70
ȚION
publica a devenit un exercițiu nestingherit de libertate personală, nemaitre-
când prin cenzuri ideologice sărite din țâțâni, ultrasuspicioase, deși prozele
lui nu sunt subversive și nu atacă partituri politice. Volumul de debut în proză,
Un apel disperat (1998), a fost publicat ca urmare a câștigării unui concurs. Au
urmat apoi povestirile din Zeul video (2005), romanul Ieșirea în decor (2009),
prozele scurte din Vânătorii de imagini (2011) și din Fluturi în stomac (2015),
toamna 2019 anunțând un nou roman: Ape salmastre.
Întreaga vocație literară a lui Adrian Țion stă sub semnul amânării. Opera lui
prozastică – dar și cea critică (a scris până în prezent două monografii dedicate
unor poeți clujeni: octogenarii Marcel Mureșeanu și Constantin Râpă) – este
în întregime rezultatul unui exercițiu de maturitate. Lăsând deoparte debutul
în volum, ea este, totodată, produsul ultimelor două decenii, fertile și bogate
nu doar în privința prozei lui Adrian Țion, ci aducând și afirmarea criticului
literar și a cronicarului dramatic și cinematografic.
Încă din volumul de debut Un apel disperat, scriitorul se dovedea un prozator realist, abordând
subiecte ambientate în cotidianul României actuale. El lăsa să i se observe însă o anume vervă
umoristică, de nu chiar satirică. Mediul citadin, protagoniștii aleși din rândul artiștilor (un scriitor,
un instrumentist al filarmonicii) subiectele ușor ludice, menite să evidențieze relațiile interumane
și, mai cu seamă, pe cele dintre bărbați și femei, conturează o lume a omului comun, dar educat, cu
elanuri și cu ipocrizii; o lume normală, fără excese și tragedii. Umorul e mai mult
o stare de spirit și o perspectivă, căci Adrian Țion propune o incursiune printr-o
clasă de mijloc fără legături directe cu revoluția tehnologică și fără ambiții politi-
Tranziție ce, trăindu-și micile aventuri în proximitatea socială și în propriul imaginar.

și invazie
Al doilea volum, Zeul Video (2005), conținând patru povestiri, a confirmat
un drum propriu în descifrarea realului, aducând percepția unui „prozator

tehnologică
atipic”. Aici Adrian Țion își manifestă receptivitatea către revoluția tehnologi-
că și impactul ei asupra omului comun din România. Media audio-vizuale au
ajuns dominante, iar zeul tutelar se dovedește a fi cel care dă titlul culegerii.
Proximul volum de proze scurte se numește Vânătorii de imagini (2011), ceea
ce arată o continuitate de interes pentru exploatarea beletristică a chestiunii
Ovidiu Pecican
predominanței producției de imagini nemijlocite, în detrimentul celor de
altă natură (literare, de exemplu). Este un fel de a marca mutația pe cale a se
produce și adânci într-o cultură socotită literarocentrică.
Întreaga proză scurtă a autorului este „un apel disperat” la prezervarea umanului în afara inva-
ziei tehnologicului, la dreptul la sentimente și experiențe dincolo de imaginile sentimentelor
și ale experiențelor oferite de noul mediu de comunicare prin imaginile mediate tehnologic
(foto, video, film, internet). Fundamental, e un protest de pe poziția omului tradițional, dar
care nu refuză o modernitate temperată, împotriva aluvionarului novomediatic care amenință
să îl inunde, să îl aspire, să îi cucerească până și intimitatea de pe urmă, nedându-i răgaz.
În fond, sensibil la fluxurile necontenite de informații, multe dintre ele cu rol de bruiaj și
violentare în viața noastră, Adrian Țion – notoriu cronicar dramatic și cinematografic, dar și
autor de piese de teatru și scenarii de film – atrage atenția asupra unui fenomen major al
epocii: invazia vizualului, revoluția prin care acesta a devenit predominant sub raport cultural.
STEAUA 11-12/2019

Protest sau semnalare amuzată? Ironie sau nostalgie? În textele scriitorului clujean lucrurile
se îmbină insidios, lăsând pe seama cititorilor să decidă ce atitudine să ia în această privință.
În roman, deocamdată, el este autorul a două titluri: Ieșirea în decor (2009) și Ape salmastre
(2019). Ambele vin cu „povești de dragoste”. Cu Ieșirea în decor „Am încercat să surprind con-
secințele crizei de comunicare grevate pe deruta individului lovit intempestiv de realitățile
bulversante din societatea românească postdecembristă”. În Ramura de coral (Ape salmastre),
descoperirea cadavrului unui tânăr în apa râului amintește de una dintre cele mai bune proze
scurte ale perioadei interbelice: Moartea lui Ipu de Titus Popovici, în care micul erou al narați-
unii dă la marginea satului peste soldatul german asasinat.
Adrian Țion este un scriitor complex care oferă deschideri proaspete asupra spațiului nostru
92

literar, militând pentru umanism în vremuri de agresiune tehnologică postindustrială. 

Oferta culturală a ready-made-urilor
(revizitându-l pe Marcel Duchamp)
Constantin Tonu

Î n celebra sa carte intitulată

Istoria Artei, publicată pen-
Revolta unui tânăr iconoclast Toate aceste imperative și
principii din lumea artei sunt
tru prima dată în 1950, E.H.
Gombrich nu-l menționează
nici măcar o dată pe Marcel
Î n 1917, odată cu decizia lui
Duchamp de a expune la
Societatea Artiștilor Independenți
transgresate ostentativ de către
Duchamp, care își susține argu-
mentul de „avocat al diavolului”
Duchamp. Două cred că sunt din New York faimosul pisoar, în revista The Blind Man: „Dacă
mobilurile din spatele acestei semnat cu pseudonimul R. Mutt, domnul Mutt a făcut sau nu
omisiuni: primul vizează faptul au loc o suită de răsturnări es- fântâna cu propriile mâini nu are
că adevărata epocă de glorie a tetice atât de șocante pentru importanță. El a ALES-o. A luat
lui Duchamp (care va continua perioada respectivă (dovada fiind un obiect oarecare, l-a plasat așa
postum) a început abia în anii respingerea lucrării), încât ele încât semnificația lui utilitară a
’60 – deși aceasta este doar vor fi metabolizate în decursul dispărut sub un titlu și un punct
parțial o scuză, întrucât pictura întregului secol XX. Selectând un de vedere noi – a creat o nouă
revoluționară Nud coborând obiect comun, uzual, fabricat în idee pentru acel obiect.” (Nr. 2,
o scară, No. 2 (1912) deja îl serie, decontextualizându-l, lip- Mai 1917, p. 5) Prin urmare, din
așezase pe tânărul Duchamp sindu-l de înțelesul lui utilitar (prin această perspectivă avangardistă,
în lumina reflectoarelor culturii faptul că l-a întors cu capul în jos) arta ca o categorie izolată și privi-
moderne –, iar al doilea ține mai și resemantizându-l, prin atribui- legiată nu mai există. Orice poate
degrabă de specificul cărții lui rea unui titlu și prin instalarea lui fi artă – la fel cum și viceversa este
Gombrich. Or, istoricul de artă a într-un context artistic, Duchamp în mod egal valabilă: nimic nu e
fost interesat, în acest volum, de chestionează, în primul rând, artă în mod natural, ontologic,
continuități. Parcurgând epo- însăși definiția artei. Este acest esențialist –, dacă artistul decide
cile istorice, el a vorbit despre obiect o operă de artă? Analizând să investească respectivul obiect
schimbările majore, despre ino- prin grila judecății de gust tra- cu un înțeles artistic, prin simplul
vațiile aduse lumii artistice, pu- diționale, Societatea Artiștilor act de selecție și de atribuire ono-
nând însă întotdeauna accentul Independenți a răspuns negativ, mastică. Ironia acestui gest icono-
nu pe rupturile radicale, ci pe nevalidându-l estetic, fiindcă a clast vizează valoarea inegalabilă
elementele păstrate, perpe- văzut în obiectul lui Duchamp un atribuită numelor de somități, de
tuate de-a lungul perioadelor simplu pisoar – când el era deja o monștri sacri în ale artei, a căror
istorice, indiferent dacă ne refe- fântână! Sensibilitatea burgheză semnătură devenise mai prețu-
rim la conținuturi, forme, stiluri, a decidenților nu putea accepta ită decât calitatea operei (Peter
maniere, motive etc. În schimb, asemenea „imoralități” pe terenul Burger, Theory of the Avant-Garde,
STEAUA 11-12/2019

ceea ce îl interesa pe Duchamp artistic. Mai mult decât atât, se 1984, pp. 52-56).
erau tocmai rupturile, inventa- considera a fi artă doar ceea ce Chestionând și demantelând
rea a ceva nou, prin interme- implica o anumită măiestrie ar- vechea definiție a artei, Duchamp
diul căruia să se distanțeze de tistică, tehnici specifice de lucru, nu urmărește să lărgească această
tradiție, să o deconstruiască, timp și efort dedicat producerii definiție, nici să o înlocuiască cu
să-i demanteleze valorile, să-i operei respective și, mai ales, alta, la fel de închistată și limitată
critice practicile mai mult sau intervenția mâinii „de aur” a ar- (ca orice definiție), ci să nege însăși
mai puțin osificate. Acest scop tistului – care, după moartea lui posibilitatea de a defini arta, de a
a fost îndeplinit prin inter- Dumnezeu, s-a grăbit să ocupe o închide într-o anumită formulă
mediul obiectului gata-făcut locul vacant, arta lui plutind în- (Adina Kamien-Kazhdan, Remaking
93

(ready-made). tr-un nimb sacrosanct. the Readymade: Duchamp, Man

 Ray, and the Conundrum of the fost bazată pe o reacție de indi- ies în evidență nici prin frumuse-
Replica, 2018, p. 114). Așa cum ferență vizuală concomitent cu o țea, nici prin urâțenia lor, operele
afirmă Janis Mink în titlul unei cărți absență totală a bunului sau pros- lui au fost totuși percepute estetic,
monografice, arta lui Duchamp tului gust – de fapt, o anestezie admirate pentru forma lor senzu-
se propune ca o anti-artă. (Marcel completă” (The Writings of Marcel ală, sculpturală, transformate în
Duchamp 1887-1968: Art as an- Duchamp, 1989, p. 141). Demersul obiecte-fetiș, aureolate cu mister,
ti-art, 2000) Fântâna – la fel ca lui Duchamp vizează „denudarea” cu calități oculte etc. (Remaking
Uscătorul de sticle, Roata de bici- obiectului de artă, decorticarea the Readymade, p. 112). Cu alte
cletă ș.a.m.d. – nu poate fi inclusă lui de orice glazură estetică, așa cuvinte, obiectele gata-făcute
într-o anumită categorie artistică: încât să rămână doar conceptul. au căpătat tocmai aura pe care
ea nu e sculptură, pentru că nu e Astfel, nu are nicio importanță o critica creatorul lor, iar multe
lucrată manual, ci e gata-făcută, dacă pisoarul original s-a pierdut, dintre ideile lui au fost canoniza-
preluată direct dintr-o întreprinde- întrucât el poate fi oricând înlocu- te, idolatrizate. Aceste devieri au
re industrială; dar nu e nici pictură, it cu un altul, care să aibă același constituit un motiv în plus pentru
pentru că nu reprezintă obiectul, ci efect, să spună aceleași lucruri – Duchamp de a se reinventa, ceea
e obiectul ca atare, care se prezintă ceea ce s-a și întâmplat. ce va face în special în anii ’60.
pe sine. Prin intermediul acestei con- Prin urmare, pentru a-și recon-
Prin intermediul obiectului ga- strucții oximoronice, obiect ga- strui lucrările pierdute, pentru a-și
ta-făcut, Duchamp polemizează ta-făcut original, sunt subminate disemina ideile și operele unui
cu întreaga tradiție reprezentați- dihotomiile clasice: original/ public mult mai larg, dar și pentru
onală a artei occidentale, propu- copie, autentic/nonautentic, care a le restitui obiectelor gata-făcu-
nând o turnură artistică ce vine să vin la pachet cu ideea de aucto- te libertatea de multiplicare pe
deconstruiască primatul văzului. rialitate. Aura de care se bucura care ele au pierdut-o, Duchamp
Întreaga pictură, constată tânărul opera de artă originală și care se decide să colaboreze cu dealerul
iconoclast, tinde să se adrese- datora nu unor calități inerente italian Arturo Schwartz, care va
ze doar retinei, doar ochiului, ale obiectului, ci unor atribute produce o ediție de câte 8 replici
neglijând aspectul conceptual, externe (autenticitatea unanim la 14 dintre obiectele artistului,
intelectual al artei – aspect des- recunoscută, faima autorului, va- pe care le va expune în anii 1964-
pre care vorbea deja Leonardo loarea culturală), este spulberată 65 în Galeria Schwartz (p. 404).
da Vinci, atunci când spunea că din simplul motiv al inexistenței Prin acest gest, Duchamp a atras
„la pittura è cosa mentale”, însă vreunui original în cazul obiec- asupra lui o mulțime de critici, în
care a fost uitat pe parcurs. Prin tului gata-făcut. Aceste obiecte care era acuzat de cauționarea
urmare, oferta culturală majoră sunt din start multiple. În plus, pieței de artă, scopuri financiare
a lui Marcel Duchamp este arta există în această ecuație o doză vulgare, de compromiterea inte-
conceptuală. El mută accentul mare de impersonalitate. Fiind grității sale artistice ș.a.m.d.
de pe obiect pe concept. Nu mai create pe cale industrială, nu prin Cu toate acestea, analizând fe-
e nevoie ca obiectul artistic să meșteșug artistic, Duchamp nu nomenul, Adina Kamien-Kazhdan
fie atent lucrat, cizelat, unic, și mai este autorul acestor obiecte, arată mobilurile mult mai com-
abia prin asta valoros. Ceea ce e cel puțin nu în sensul clasic al plexe care au stat la baza deciziei
cu adevărat relevant este ideea, cuvântului. La această primă sub- lui Duchamp. Pentru el, ediția de
gândul din spatele obiectului, minare a auctorialității se adaugă, replici a constituit o metodă de
capacitatea obiectului de a sti- așa cum remarcă Dalia Judowitz, a ridica noi întrebări cu privire la
mula un proces cognitiv, un efort și recursul sistematic la pseu- opera lui originală, la valoarea ei
intelectual. donime, alter ego-uri, jocul cu și la presiunile comerciale ale lu-
De asemenea, nu mai are multiplele semnături și identități, mii artistice. În anumite privințe,
STEAUA 11-12/2019

importanță aspectul vizual al care deconstruiesc constructul replicile potențează ideile lansate
obiectului. Atât tradiția care unitar, monolitic, care era autorul de Duchamp cu aproape 50 de
căuta armonia, echilibrul, forma tradițional (Unpacking Duchamp. ani în urmă; în alte privințe, ele
perfectă, frumosul, cât și cea a Art in Transit, 1995, p. 7). deconstruiesc, ironic, aceste idei,
esteticii urâtului, sunt deopotrivă le de-canonizează (p. 284).
anulate prin invenția conceptului Între copie și original În primul rând, Duchamp nu a
de obiect gata-făcut. „O idee pe făcut decât să supravegheze de
care vreau s-o evidențiez este că
alegerea acestor Readymades nu
a fost niciodată dictată de delec-
Î n ciuda faptului că Duchamp a
urmărit obținerea unei neutra-
lități estetice atunci când a ales
la distanță procesul și să își pună
semnătura pe lucrări, Schwartz
ocupându-se de întreg procesul
94

tarea estetică. Această alegere a aceste obiecte comune, care nu creației. În al doilea rând, aceste
replici nu au fost cumpărate, ca nimbului operei de artă e obținut Duchamp este imensă, la fel cum
obiectele inițiale, ci fabricate și prin faptul că a decis să produ- este și influența sa asupra poste-
anume cu scopul de a fi expuse la că doar opt replici și să le pună în rității. Mișcări artistice ca Pop
Galerie, iar apoi, după expoziție, vânzare cu un preț foarte mare. art, Nouveau Réalisme, Fluxus,
de a fi vândute. În plus, un aspect Astfel, ele deopotrivă discreditea- Conceptualismul, Minimalismul,
foarte important este că lucrul ză ideea de original (fiind replici) apoi arta Performance-ului sau
mecanic, industrial, a fost însoțit și își păstrează o importanță spo- Instalațiile – toate se așază în des-
de intervenția manuală, întrucât, rită, având semnătura artistului cendență duchampiană. Artiști
deși în aparență toate replicile pe ele. În această ordine de idei, precum Jasper Johns, Andy
sunt identice, ele comportă decizia lui Duchamp de a crea o Warhol, Jeff Kons, Damien Hirst
totuși mici diferențe, foarte fine, ediție de replici la operele sale sau Rirkrit Tiravanija sunt doar
aproape neobservabile. Așadar, originale trebuie privită ca un joc câteva exemple din mulțimea
cu toate că își multiplică lucrările, proteic, creativ, în spiritul ludic și celor care au intrat în dialog cu
fiecare dintre ele păstrează o ironic al artistului. Duchamp și i-au preluat ideile
anumită individualitate, în acest Datorită acestui proces de re- referitoare la obiectele gata-făcu-
fel Duchamp chestionând, ludic, inventare continuă, de spargere a te, la originalitate, auctorialitate,
pe de o parte, prezența aurei și canoanelor, a structurilor osificate, replicare etc. (p. 407) Dincolo însă
importanța crescândă pe care au de criticare și deconstruire a tradi- de aceste filiații bine cunoscute,
căpătat-o lucrările lui originale, ției prin inventarea unor concep- avem de-a face cu o întreagă efer-
iar pe de alta, însăși ideea de pro- te noi, apoi de relativizare a pro- vescență culturală și artistică care,
ducție în masă, de multiplicare, priilor idei – totul în încercarea de deși nu se revendică direct de la
pe care a validat-o prin colabora- a nu rămâne prins într-o formulă, Duchamp, a fost făcută posibilă
rea cu Schwartz. Același efect de într-o categorie definitivă – oferta datorită orizonturilor de gândire
păstrare și respingere simultană a culturală și artistică a lui Marcel pe care el le-a deschis. 

STEAUA 11-12/2019
95

Gândul clipă
 Cinema, cultură pop
& România
Maria Fărîmă

Spectrele cinematografiei nostalgic a ceea ce a reprezentat Noile hibridizări culturale

din era comunistă cinemaul pentru scriitori și artiști contemporane
în perioada respectivă.

U n proiect-experiment intere-
sant menit să scoată în eviden-
ță și să chestioneze cinematografia
De reținut este studiul intro-
ductiv, minuțios documentat de
către Doru Pop, care, conceput ca
P reocupat de studii media și
cultură vizuală, Doru Pop reali-
zează o cercetare fascinantă des-
din perioada comunistă a apărut o schiță istorică, își propune să re- pre hibridizările contemporane
anul acesta la Editura Uniunea evalueze și să re-contextualizeze în cultura pop și în cinema. Însuși
Cineaștilor din România. Volumul cinemaul din perioada comunistă. titlul anunță un proiect ambițios,
Amintiri din epoca ecranului de Autorul va recurge la nuanțări întrucât își propune să definească
argint, coordonat de Ioan-Pavel conceptuale și terminologice, o eră a promiscuității care adună
Azap și Doru Pop, oferă o incursi- descriind și oferind exemple a reprezentări culturale ale prezen-
une provocatoare în filmografia ceea ce au reprezentat „filme- tului, trecute printr-o serie de de-
erei comuniste, punând în lumină le comuniste” sau „imaginarul formări și moduri de (re)construc-
o serie de răspunsuri diverse și cinematografic socialist”. Doru ție a lumii. Pornind de la premisa
divergente. Peste treizeci de critici Pop va încerca să deconstruiască unei contemporaneități aflate în
literari și de film, eseiști, scriitori stereotipul conform căruia tot criză în ceea ce privește procesul
și artiști răspund la un chestionar ce a fost creat în comunism e de myth-making, în care postula-
care își propune să analizeze dacă rău, nuanțând de fiecare dată tul „morții originalității” anunțat
într-adevăr a existat un „cinema particularitățile esteticii filmului de F. Jameson se adeverește, The
comunist” și care au fost trăsătu- comunist. Acesta subliniază exis- Age of Promiscuity. Narrative and
rile definitorii ale acestuia. Astfel, tența a patru perioade distincte Mythological Meme Mutations
intervievații au realizat un top 10 în evoluția filmului românesc in Contemporary Cinema and
al celor mai bune filme românești, din comunism și investighează Popular Culture se angajează să
au încercat să definească filme cu spirit critic retorica acestuia. surprindă cauzele, mutațiile și
„comuniste” bune și memorabile, Sunt readuse în discuție formule noile modele ale conținutului din
să descrie practicile de vizionare și practici cinematografice comu- cinema și din media. Asimilând
a filmelor din acea perioadă, să niste prin încercarea regimului critic evoluția istoriei imaginilor,
numească regizorul preferat și de a le sincroniza la tendințele autorul examinează rețelele de
potențialele influențe care au avut internaționale. „Planul cincinal imagini și mituri culturale de-a
STEAUA 11-12/2019

impact asupra gândirii estetice, cinematografic” schițat de Doru lungul timpului, conturând un
artistice și sociale sau să explice Pop, cu miză educațional-agita- mozaic variat de (re)combinări,
rolul politic al acelor filme ra- torică, ilustrat prin blockbustere (re)valorificări și (re)interpretări.
portate la prezent. Răspunsurile, socialiste, musicaluri socialiste, Abordarea interdisciplinară
strict subiective și dintre cele mai comedii glamour – lista poate permite analiza transformărilor
diverse, panoramează spiritul unei continua – poate reprezenta un acestor constelații de imagini
epoci comuniste care a încercat să bun punct de plecare pentru prin chestionarea semnificațiilor
vândă fantezii sociale și politice generațiile tinere „neinițiate” în pe care le impun într-un prezent
cu miză propagandistică, recon- cinemaul din perioada comunistă promiscuu și amalgamat cu o se-
stituind atât parametrii ideologici și poate da naștere unor studii noi rie de sisteme semiotice obscure
96

ai vremii, cât și un topos afectiv și în această direcție. și alienante.

 Autorul stabilește constantele nord-americani, a speculațiilor această carte, autorul chestionea-
unei culturi care funcționează pseudo-științifice moderne sau a ză cu scepticism discursul public
după principiul cut-copy-paste, teoriei darwiniste. Mecanismele românesc, identificând maladiile
al simulacrelor și al unei ordini sincretismelor culturale sunt ex- și pretențiile sociale și politice ale
simbolice sincretice. După ce pre- plorate și în filmele SF și Fantasy, României actuale. Analiza tran-
zintă o istorie a culturii hibridizării, revizitate, de exemplu, prin inter- șantă, însoțită de date empirice și
argumentându-și opțiunea pentru mediul criticii marxiste. Aceste de observarea fenomenelor poli-
un asemenea subiect și nuanțând abordări vizează filme precum tice, culturale și socio-economice,
delimitările conceptuale, Doru Pop Star Wars sau Mad Max, urmate subliniază starea de fapt a țării,
realizează un studiu despre resu- de o altă categorie ofertantă a demontând profilul unei Românii
recția mitologiilor antice și a ero- filmelor care explorează o estetică frumoase, autosuficiente și mân-
ilor legendari în cinema. Discuția a monștrilor și a monstruozității, dre de realizările sale. Eseurile se
despre reciclarea miturilor vechi precum Frankenstein. Un fenomen apleacă asupra unor teme sensibi-
în noua epistemă cinematografică popular reevaluat îl reprezintă cul- le în spațiul public, precum demo-
insistă asupra ideii de a asimila cri- tura zombie în cinema, care ches- crația, europenitatea românilor,
tic aceste redistribuiri a miturilor, tionează în ce măsură reînvierea alegerile, demnitarii și partidele
renunțând la scenariul gratuității acestor ființe coincide cu resurec- politice. Doru Pop reflectează asu-
producătoare de stereotipuri. Prin ția semnificațiilor goale și a unor pra unor teme precum activismul,
urmare, urmărind evoluția imagi- ideologii dispărute. Curiozitatea rezistența românilor la schimbare,
narului mitologic în cultura pop și morbidă a acestor corpuri moarte spiritul civic, protestele, relația
în cinema, se caută răspunsuri la trece dincolo de reprezentările dintre mediul online și politic,
întrebări precum Can we be Greek in cinematografice – autorul explică încercând să demaște pseudo-
our own way? și se ajunge la analiza mecanismul acestor forme de valorile și impostura.
aparițiilor elementelor mitologice oroare, care sunt transferate în
în jocurile video. Un alt capitol social-media, devenind atracții
discută mutațiile iudeo-creștine vizuale pentru utilizatori, și care Doru Pop, The Age of Promiscuity.
Narrative and Mythological Meme
în cinema, considerate de multe ascund în subsidiar manifestări
Mutations in Contemporary Cinema
ori „erezii hollywoodiene”, fiindcă subliminale ale psihicului colectiv. and Popular Culture, Lexington
își permit să rescrie istorii bibli- Books, 2018
ce în maniere netradiționale. În Fantasmele României
consecință, va fi identificată evolu- Ioan-Pavel Azap, Doru Pop,
neresetabile
ția transformărilor unor divinități, Amintiri din epoca ecranului de
fie prin caricaturizări, fie prin pa-
rodii sau răsturnări ale simbolisticii
primare. Un exemplu de răsturnare
S ensibil la miturile și mitologi-
ile contemporane, Doru Pop
explorează cu cinism și ironie,
argint, București, Editura Uniunea
Cineaștilor din România, 2019

a canonului este ilustrat de filmul în România neresetabilă, „codul Doru Pop, România neresetabilă,
Exodus: Gods and Kings. proastelor năravuri mioritice”. În Cluj-Napoca, Editura Limes, 2018
Ulterior, în partea a doua a
cărții, autorul propune o analiză
minuțioasă a unor narațiuni con-
struite prin reciclare de simboluri
și referințe, înscrise într-un peri-
metru al provocărilor postuma-
ne/postumaniste. Analiza aces-
tor re-interpretări ale creației de
STEAUA 11-12/2019

mituri contemporane va avea ca

punct de referință metoda folo-
sită de autor pe care o concep-
tualizează sub numele de double
mirror.
Filmul Avatar deschide discu-
ția despre acest melting pot cultu-
ral, adjudecând interpretări care
se ramifică în zona legendelor oc-
cidentale sau orientale, a eco-bi-
97

ologiei, a ritualurilor indienilor Pasărea gând

 Despre nostalgie, cu nostalgie
(Tarkovski, Rubliov și ruinele
de la San Galgano)
Ruxandra Cesereanu

pentru prietenii mei cine este Odiseu și câte tipuri de are la dispoziție o singură formă
Odiseu există), langoarea-regre- vizibilă și concretă de vindecare:

N ostalgia este legată de tempo-

ralitate, spațialitate și ireversi-
bilitate, totuși ea nu este atât de
tul-tânjirea după ceva din trecut
(spațio-temporal), toate acestea
au coagulat un sens dulce-amar
să forjeze o sosie (sau mai multe)
pentru ideea de acasă sau să
revină de facto acasă (în cazul cel
tranșant distinctă de melancolie în nostalgie, fie că efectul acesteia mai norocos), deși acel nou acasă
pe cât au vrut hermeneuții să o era unul aspru (inclusiv suicidar), nu ar mai avea cum să fie vechiul
delimiteze. Diagnosticată târziu fie că era unul îmblânzit ori suav. acasă. Dar, oare, dorește nostalgi-
(în secolul al XVIII-lea), nostalgia Terapeutica aplicată nostalgiei a cul să se tămăduiască neapărat?
nu a avut cum să fie conținută fost, însă, mereu aceeași: întoarce- Caută el, cu orice preț, o rețetă
relativ oficial în marsupiul me- rea acasă (cu specificarea că acest de vindecare sau este dependent
lancoliei decât în modernitate și, termen, acasă, conține un polise- de nostalgie și viața sa devine un
înainte de aceasta, în romantism mantism și o policromie imposibil demers continuu de (re)negociere
(și în toată cultura reiterată a rui- de cuantificat). Transplantat în- a ideii de acasă?!
nurilor). Privirea lăuntrică înapoi, tr-un teritoriu străin (în plan exte- Vladimir Jankélévitch (în Irever-
întoarcerea lui Odiseu (indiferent rior ori interior), făptura nostalgică sibilul și nostalgia) nu marșează
STEAUA 11-12/2019
98

Profesorul, Călăuza și Scriitorul în filmul Călăuza

pe emoționalitate, ci pe raționa- ștearsă, dar peste ea se așterne pierdută este cu atât mai fantas-
litate în definirea efectului și tra- tocmai privirea făpturii nostal- mată și investită mitic, cu cât nu
seului nostalgic: „Nostalgia este o gice, iar aceasta creează de fapt mai poate fi obținută înapoi exact
melancolie omenească pe care o un palimpsest alcătuit din ceea așa cum a fost ea odinioară, intac-
face posibilă conștiința, care este ce a fost cândva acasă și ceea ce tă și identică: „Nostalgia modernă
o conștiință a ceva diferit, con- privirea aduce nou, prin chiar a este doliul după imposibilitatea
știință a unui altundeva, a unui privi fotografia lui acasă. Dacă întoarcerii mitice, după pierderea
contrast între trecut și prezent, în- timpurile noastre de acum sunt acelei lumi vrăjite care avea grani-
tre prezent și viitor. Această con- (aproape) postumane, atunci țe și valori limpezi.” afirmă Susan
știință îngrijorată este neliniștea ceea ce înțelegeam prin acasă a Boym.
nostalgicului. Nostalgicul este în devenit, forțând nota, un fel de Spre deosebire de Jankélévitch
același timp aici și acolo, nici aici, post-acasă, iar privirea nostal- care intuise o platformă parțial
nici acolo, prezent și absent [...].” gicului se încadrează în această comună existențial pentru nos-
Această stare intermediară, nouă convenție? talgie și melancolie, Boym le se-
aici-și-acolo, prezență-absență, îl Asemenea lui Jankélévitch, pară prin intermediul raportului
face adesea pe nostalgic să aibă Svetlana Boym (în The Future of individual-colectiv (deși admite
o coloratură spectrală, iar alie- Nostalgia) consideră că nu spațiul că la nivel de simptome există
narea lui să fie determinată de și topografia sunt rănile acute ale destule asemănări). Tăietura între
statutul său de alter, de a fi într-o nostalgicului, ci temporalitatea: melancolie și nostalgie este astfel
tranziție continuă, niciodată fi- „La prima vedere, nostalgia este limpezită într-un sens developa-
nalizată, de a se afla mereu între tânjirea după un loc, dar de fapt tor: „Spre deosebire de melanco-
ceva și altceva. Spectral-diurn ori ea este tânjirea după un alt timp lie care își delimitează teritoriul
diurn-somnambulic, nostalgicul – timpul copilăriei noastre, ritmul în plan individual, nostalgia este
este molipsitor, contaminator, lent al visurilor noastre. Într-un despre relația între biografia
niciodată static. Bătălia pe care sens lărgit, nostalgia este răzvră- individuală și biografia unor gru-
o dă, cerebral ori emoțional, tirea împotriva ideii moderne de puri sau popoare, despre legătura
este cu spațiul și timpul care timp, timpul istoriei și al progre- între memoria personală și cea
au devenit altceva, altundeva, sului. Nostalgicul tânjește să blo- colectivă.” (Boym)
altcândva. S-ar putea crede că cheze istoria și să o preschimbe Melancolicul este solitar și
mai ales spațiul este cel avut în într-o mitologie privată ori co- individualizat, particularizat adică
vizor (a se vedea tema recurentă lectivă, să reviziteze timpul ca pe (deși poate reprezenta, de pildă,
a întoarcerii acasă), dar în back- un spațiu, refuzând să se predea o întreagă categorie intelectua-
ground bătălia e de fapt cu ire- ireversibilității timpului care con- lă – aceea a filosofilor), în vreme
versibilul, cu timpul: „Adevăratul taminează condiția umană.” ce nostalgicul este reprezentativ
obiect al nostalgiei nu este Boym nu percepe nostalgicul pentru colectivități care au fost
absența în opoziție cu prezența, neapărat în dimensiunea lui ele- transplantate, pentru grupuri
ci trecutul în raport cu prezentul; giacă, ci în aceea de a înfrunta care au fost mutate, relocate,
adevăratul leac al nostalgiei nu vulnerabilitatea condiției umane. exilate. Melancolicul suferă in-
este întoarcerea înapoi în spațiu, Mortalitatea care fragilizează din dividual, în timp ce nostalgicul
ci retrogradarea spre trecut, în start condiția umană este intro- este o siglă pentru o comunitate
timp.” (Jankélévitch) iectată de omul nostalgic care dezrădăcinată, în bejenie (fizică
Nostalgia e o formă de la- edifică prin această introiecție o ori spirituală). Individualitatea ori
mento după lumi exterioare ori manevră de supraviețuire. Astfel, colectivitatea nu îl face pe unul
interioare pierdute. Ea implică nostalgicul, deși extrem-fragil, sau altul mai fragil ori mai im-
un doliu de lume care nu poate nu se sinucide, ci găsește tocmai portant sau abisal decât celălalt;
STEAUA 11-12/2019

fi lecuit (dacă mai poate fi lecu- calea (soluția) nostalgiei prin care e vorba doar de o departajare
it) decât prin calea înapoi (deși să facă față crizei și să trăiască mai contextuală la nivel de studiu al
aceasta nu mai este posibilă, departe. Chiar muritudinea este mentalităților și de o delimitare
spațial, decât arareori; iar tem- cea care îl determină pe nostalgic eventual psihoistorică.
poral este definitiv imposibilă) să continue să fie viu, dar și să se Dar, oare, nostalgicul depinde
sau prin constructul generos lase mistuit de nostalgie. neapărat de dezrădăcinare și de
(în principiu) pe care îl oferă Doliul sau lamento-ul de sine un spațiu pierdut sau el lucrează
imaginația (artistic, cel puțin). al nostalgicului este catalizat de oricum cu un teritoriu fantasmat,
Fotografia (ontică a) lui acasă pe fisurarea temporală simptomati- aflat în propria sa minte din care
care o privește cu aviditate nos- că (proiectată inclusiv cosmic) pe nu mai poate ieși, ca dintr-un cerc
99

talgicul este estompată ori chiar care nu o poate soluționa: lumea de foc care îl apără și în același
 timp îl fragilizează ori chiar îl dis- Tarkovski filmând Nostalgia, de izolată de lume; trei femei diferi-
truge lăuntric! aceea filmul se ivește instinctual te ca stil și viață, aflate în același
aproape, ca o formă de numinos teritoriu). Dar filmul central care
Nostalgiile lui Tarkovski sufletesc și de rezistență în fața sintetizează cinematografia tar-
alienării, ca un diagnostic medi- kovskiană (pe teme și obsesii,

A ndrei Tarkovski a fost unul

din cei mai puternici artiști
care au asumat trauma nostalgiei,
cal inerent, dar și compensatoriu.
Camera de filmat din Nostalgia
devine un instrument de traduce-
fantasme și soluții legate de tânji-
rea malinconică) este Nostalghia.
Aici, Tarkovski “sculptează în timp”
mergând până la capătul tunelului re și stocare psihică; ea asumă un nostalgia catalizată de pierderea
și chiar îmbolnăvindu-se de o nos- conținut mental (spiritual) revela- Rusiei care echivalează pierderea
talgie fatală. Povestea scriitorului toriu în consens cu starea (biogra- sensului divin. Filmul are conota-
rus Andrei Gorchakov, care caută fică de viitor exilat) a regizorului. ții metafizice nu doar aluzive (o
urmele unui compozitor rus din Nostalgia pe care o resimte constantă, de altfel, a cinemaului
secolul al XIX-lea (Pavel Sosnovski) Tarkovski atunci când lucrează la tarkovskian). Pe de altă parte, ide-
ajuns în Italia (apoi reîntors în Rusia filmul său este o formă de adicție, ea de suflet rus poate fi conserva-
unde nu se mai poate readapta și de dependență psihică în care tă și în alte spații geografice decât
se sinucide), este o alegorie fățișă durerea mentală (ori sufletească) acelea rusești, în peisajul din
pentru Andrei Tarkovski însuși este declanșată de „prezența Toscana de pildă, atâta timp cât
care își caută dubli și substituți absență” pe care Jankélévitch peisajul italian este apt să conțină
explicativi în exilul occidental pe o detecta la nostalgic ca rană peisajul rusesc al copilăriei sau
care tocmai este pe cale să îl asume nevindecabilă. Iar această rană peisajul rusesc interior al maturi-
după realizarea filmului Nostalghia este individuală, dar și colectivă. tății. Acesta este motivul pentru
(1983). Confesiunile lui Tarkovski Ea este sau devine o emblemă care personajele masculine din
(din Sculptură în timp), legate de pentru chiar ideea de exil. Când filmul Nostalghia se dublează și
filmul său, sunt explicative nu doar definim exilul, acesta depinde se triplează, bărbații având cu
existențial, ci și cultural, pelicula mai degrabă de relația vulnerabilă toții structura aleșilor, a înstrăi-
fiind gândită inițial ca un gest pa- dintre prezent-trecut decât de naților și a nebunilor iluminați.
triotic care se preschimbă (datorită relația între două teritorii opuse Și tot acesta este motivul pentru
exilului ulterior al regizorului) într-o sau diferite. Conștiința exilului care oglindirea și re-oglindirea,
reacție subversivă: „Am vrut să fac și conștiința tânjirii după trecut precum și topirea granițelor din-
un film despre nostalgia rusească – coagulează nostalgia: „Acestei tre făpturi diferite, devine o temă
despre o stare mentală și sufleteas- inexorabile, insidioase conștiințe recurentă. 1 + 1 = 1 este scrijelit
că specifică poporului nostru, des- a dependenței noastre de trecut, pe peretele casei ruinate în care
pre ceva ce îi afectează pe rușii care care e o boală ce crește statornic trăiește ca un pustnic personajul
trăiesc departe de pământul natal. și devine tot mai greu de supor- Domenico (considerat bolnav
Am perceput acest film aproape tat, i-am dat numele Nostalghia” psihic ori, dimpotrivă, un sfânt
ca pe o datorie patriotică în felul (Tarkovski). iluminat). Cifrele 2 și 3 fac parte
în care am înțeles conceptul de Prin dubletul și tripletul perso- din construcția ecuației ontice
nostalgie. Am vrut ca filmul să fie najelor masculine din filmul său pe care Tarkovski o asumă pentru
despre atașamentul fatal al rușilor (rușii Andrei Gorchakov și Pavel personajele sale. Personajele fe-
față de rădăcinile lor naționale, față Sosnovski, cărora li se adaugă minine sunt, la rândul lor, circum-
de trecutul lor, cultura lor, locurile nebunul iluminat Domenico, un scrise cifrei 3: filmul este dominat
natale, familii și prieteni, o legătură italian care face parte, însă, simbolic, la început, de fresca
afectivă pe care o pot duce de-a din familia spirituală a rușilor), lui Piero della Francesca (1416-
lungul întregii lor vieți, indiferent Tarkovski reia tripticul din faimoa- 1492) numită Madonna del Parto
STEAUA 11-12/2019

de locul unde îi va purta destinul sa icoană a lui Andrei Rubliov, (Fecioara însărcinată, 1460), iar
[...] Cum aș fi putut să-mi imaginez capodopera iconarului rus aflată cele două femei care fac parte din
pe când regizam Nostalgia că acea în centrul filmului Andrei Rubliov matricea emoțională a lui Andrei
tânjire înnăbușitoare care umplea (1966), precum și tripticul numi- Gorceakov sunt niște încarnări
ecranul acelui film avea să devină nos din filmul Stalker (1979) alcă- diferite ale Madonnei lui Piero de-
nostalgia pentru tot restul vieții tuit din Călăuză-Scriitor-Profesor. lla Francesca: una brună (Maria,
mele; că de acum până la capătul Sacrificiul (1986), ultimul film al soția lui Andrei, rusoaica rămasă
zilelor mele aveam să port această lui Tarkovski și următorul după acasă), alta blondă (Eugenia, în-
dureroasă maladie înăuntrul meu?” Nostalghia, este în continuare fi- soțitoarea italiancă prin Toscana
Camera de filmat este înge- xat de ideea de triptic (trei bărbați a lui Gorceakov); deși opuse, ele
100

mănată cu starea lăuntrică a lui meditativi, dar diferiți, într-o casă alcătuiesc, împreună, un arhetip,
acela al Madonei. Este o lecție ci- La finalul filmului, Tarkovski
nematografică pe care Tarkovski a construiește (sculptează/ pictea-
dezvoltat-o și în alte filme ale sale ză) un sincretism aparte: ruinele
și pe care a găsit-o iluminator și catedralei italiene (San Galgano,
în peliculele unuia dintre maeștrii monument din secolul al XIII-lea,
și prietenii săi, Ingmar Bergman aflat în regiunea Toscana) înghite
(cel mai acut analist al psihicului în acoladă (sau în marsupiu) casa
feminin). rusească a lui Andrei Gorchakov,
Personajul Andrei Gorchakov, conținând-o printr-o topire fireas-

Rubliov, Sfânta Treime

ca nostalgic matricial, este o echi- că spiritual: iar în fața casei rusești
valență a lui Ulise, căci el concre- și înăuntrul ruinelor cisterciene se
tizează o odisee lăuntrică, în care află scriitorul rus și câinele său
tentațiile, lentorile, proiecțiile psihopomp (rus și italian în ace-
fantasmatice legate de aici și aco- lași timp, aparținând casei rusești,
lo sunt recurente. Nu spațiul este dar și casei toscane, în ruină, a
neapărat rana lui (finalul filmului lui Domenico), încadrați în ramă.
va soluționa această chestiune Astfel, nostalgia este soluționată Tarkovski a fost obsedat în
într-un mod hibrid), ci timpul și în moarte sau după moarte, iar varii etape ale vieții sale de icoana
pendularea între aici și acolo, paradisul este refăcut printr-o Sfintei Treimi izbutită de Andrei
acum și cândva. Spațiul poate fi dimensiune hibridă. În cartea sa Rubliov (1360-1430), realizată în
regestat la o adică (sau renego- despre nostalgie, Svetlana Boym 1410, așa încât a încercat, după
ciat), dar timpul, nu, întrucât este clasifică două tipuri: cea recupe- filmul pe care l-a făcut în 1966, să
ireversibil. Este de observat că ratoare și cea reflexivă. Finalul fil- reia această icoană în câteva din
Tarkovski unește actul de jelire mului lui Tarkovski materializează filmele ulterioare. Mai întâi, într-o
obiectivă (nostalgia) cu o formă o nostalgie recuperatoare, căci formă de SF metafizic, în Călăuza,
de melancolie, căci nostalgia aceasta constă în „o reconstruc- apoi, decisiv, în Nostalghia. La fina-
devine în cazul său chiar un doliu ție transistorică a casei și țării lul Nostalghiei, Andrei Gorchakov
de sine, așa cum definea Freud (în pierdute” (Boym), așa cum acest (pe cale de a muri sau chiar mort
studiul Doliu și melancolie) tocmai tip de memorie se presupune că deja) se găsește plasat într-o icoa-
melancolia. funcționează. nă hibridă: răsărit-occidentală,

101 STEAUA 11-12/2019

Nostalghia (ruinele de la San Galgano)

 ortodoxo-catolică, o icoană sin- spiritului, hibridat, conturând o parte din instrumentarul unui bo-
cretică. Este maniera în care nouă icoană sincretică. Nostalgia tez mântuitor după moarte, mai
Tarkovski reinterpretează și actu- este vindecată prin sincretism și, ales atunci când pieirea a fost
alizează icoana Sfintei Treimi a lui desigur, prin extincție și implicit sacrificială.
Rubliov, într-un fel atipic, dar în prin credința salvării sufletului du- Iar, la finalul acestui eseu, mă
același timp sugerat geometric și pă moarte. Destui hermeneuți au întorc la Odiseu cel măcinat între
iconic. Ruinele de la mănăstirea observat disputa între slavofilie și aici și acolo, între acum și cândva
San Galgano (proiectate în film occidentalizare din Nostalghia lui ori poate chiar între spațiu și
ca ruine ale creștinismului în ge- Tarkovski, polemica între valorile timp. Rănit de spațiu, izolat de
neral) îmbrățișează casa rusească clasice, tradiționale și cele decă- matrice, el este însă și mai rănit
și ce a mai rămas din Hristos în zute și distruse care poate declan- de către timp. Spațiul îl poate
lumea contemporană (atee sau șa nostalgia ca maladie spirituală, regăsi și refiltra printr-un alt
excesiv pragmatică și consume- dar niciunul nu a sesizat icoana teritoriu (investit cu varii energii
ristă) – sufletul după moarte –, hibridă pe care regizorul rus o și puteri spirituale), dar timpul
soluționând atât chestiunea nos- construiește revelatoriu la finalul rămâne inamovibil și ireversibil.
talgiei, cât și pe aceea a credinței. peliculei sale, reconciliind două De aici tânjirea lui Ulise și de aici
Nostalgia, atât de dependentă ca zone culturale opuse. Funcția jalea umană în general și doliul
tânjire – mai ales de timp, dar și de apei în filmele tarkovskiene a fost (în particular), de aici nostalgia.
spațiu –, este rezolvată prin acest și ea îndeajuns valorificată de Dacă spațiul poate fi re-zidit și
fel de repatriere spirituală, în care hermeneuți. Nostalgia este filmul regestat (prin clonare fie și numai
casa lui Dumnezeu (care nu mai cel mai acvatic al lui Tarkovski in- simbolică ori prin varii substituți),
are nevoie de boltă ori cupolă, clusiv dintr-un motiv reconciliator arta și cogniția umană și mintea
putând funcționa și fără acoperiș) cultural: este vorba despre o apă umană sunt incapabile să reges-
conține casa rustică a familiei tranzitivă (în variatele ei nuanțe), teze timpul, așa încât coagulează
abandonate în Rusia de către de o apă spiritualiza(n)tă care tri- și ivesc acest sentiment extrem,
Andrei Gorchakov, iar peisajele mite la un nou botez, al doilea. În poate cel mai omenesc (prin
rusești și toscane de contopesc, se finalul iconic, sincretic al filmului neputința lui de a materializa și
unifică. În final, de aceea, rămâne Nostalghia (despre care am vorbit compensa absența și golul), al
un singur spațiu al credinței și al deja), apa nu lipsește întrucât face nostalgiei. 
STEAUA 11-12/2019
102

Pasărea gând
 PUNCTE CARDINALE

Dame Iris la centenar

Virgil Stanciu

Î n anul acesta s-au împlinit o sută

de ani de la nașterea romancie-
rei anglo-irlandeze Iris Murdoch
a conferit cărților sale un statut
special, de texte care te obligă
să meditezi la condiția umană,
feminine, își asumă deseori va-
lențe simbolice (ca în The Bell sau
The Unicorn), iar extinderea în
(n. 15 iulie 1919) și douăzeci de pentru ea un constant izvor de arhetipal sau mitologic, efectu-
la decesul ei (8 februarie 1999). uimire și pe care o ilustrează ată cel mai des prin intermediul
Considerată în timpul vieții unul bogat, dar deloc didactic, prin intertextualității (autorul cel mai
dintre cei mai importanți oameni teme, personaje și incidente. O invocat fiind Shakespeare, cu
de litere ai UK (într-o recenzie la dimensiune înrudită a operei Hamlet în The Black Prince sau The
The Good Apprentice Harold Bloom sale este și catolicismul, care Tempest în The Sea, the Sea) face
o numea un romancier eminent, transpare adesea printre rându- casă bună cu ironia corozivă sau
care va dăinui multă vreme în rile prozei. Cele mai bune scrieri cu umorul cu care sunt explorate
amintirea cititorilor), Iris Murdoch ficționale ale sale oscilează între psihologiile deviante ale eroilor
nu s-a putut sustrage complet realismul reformat și o concepție ei caracteristici. Viziunea comică,
nemeritatei uitări cu care posteri- mai reflexivă despre roman, de în bună tradiție britanică, se com-
tatea i-a acoperit pe mulți colegi natură mai abstractă, alegorică. bină în proza lui Murdoch cu me-
de generație: Lawrence Durrell, Această ambiguitate fertilă, mai ditația filosofică, transmisă prin
Angus Wilson, Anthony Burgess, curând decât o ancorare fermă personaj și incident, iar nu enun-
chiar Graham Greene. Noroc, așa într-o singură modalitate epică, o țată arid. Propensiunea alegorică
cum spuneam în alt context, că deosebește pe Murdoch de cole- apare limpede în unele opere
traducerile prelungesc viața ope- gii săi de generație. Ea combină, în care personajele sunt plasate
rei, dacă nu și pe a autorului – în ca să folosim distincția criticului în relații simbolice între ele, dar
românește, cel puțin, cărțile ei au american Robert Scholes, „fic- și față de lumea fizică, descrisă
fost republicate periodic de către țiunea existenței” cu „ficțiunea într-o paletă realistă convingă-
Editura ”Polirom”, căreia dorim esențelor”, cea de a doua sintag- toare, și față de o metarealitate,
să-i atragem atenția totuși că încă mă referindu-se la proza care dă aceea a ideilor și a raportărilor
nu există o variantă românească frâu liber imaginației, apelând la la marile creații ale spiritualității
a uneia dintre cele mai complexe un material epic din care se cro- europene. Deși romanciera a luat
narațiuni ale sale, The Black Prince. iesc romances. Propriile speculații întotdeauna atitudine față de
Aflată într-un delicat echilibru ale lui Iris Murdoch privind arta acele interpretări care vedeau în
între filosofie și literatură – pe romanului – a scris un bine-argu- operele sale emplotment-uri ale
prima a studiat-o la Oxford și mentat eseu explicativ, intitulat propozițiilor filosofice sau ale
Cambridge, a predat-o o vreme „Against Dryness”, menit să-i postulatelor creștine, se pare că
și a scris un număr de eseuri pe justifice formula narativă – arată ea însăși nu și-a dat pe deplin
teme filosofice – Murdoch s-a că ea considera romanul o formă seama de măsura în care, roman
STEAUA 11-12/2019

impus totuși în primul rând ca literară eterogenă, cuprinzătoare, cu roman, construia un univers
romancieră, și încă una prolifică, care poate împăca mai multe ficțional bazat pe o viziune ne-
publicând 28 de romane, de la tendințe aparent contradictorii. oplatonică a lumii. Această vizi-
Under the Net în 1954 până la Acest tip de roman, mai degrabă une transpare mai pregnant din
ultima ei carte, Jackson’s Dillema de „romance”, este numit de ea grupul de romane numite de A.
(1995). Deși insista ca narațiunile „crystalline novel”, fiind opusul lui S. Byatt (într-o măsură, vrednica
să-i fie judecate conform stan- „journalistic novel”, adică al roma- urmașă a lui Murdoch) „spiri-
dardelor aplicabile romanului de nului de un realism nețărmurit. tual-morale”: The Sandcastle,
moravuri realist, considerându-se Iris Murdoch ne-a lăsat o solidă The Philosopher’s Pupil, the Book
o moștenitoare a tradițiilor ro- moștenire romanescă, în care and the Brotherhood, fiind însă
103

manești victoriene, Iris Murdoch realismul atent, apanaj al scriiturii prezentă și în celelalte cărți, mai
 strâns dependente de o con- popular, dar un roman popular un dat, iar rolul scriitorului (dacă
strucție romanescă tradițională. de frumoasă ținută intelectuală nu inginer, măcar medic al sufle-
Căci romanciera a rămas credin- și artistică, în care dilemele și telor) este și acela de a pune un
cioasă unei definiții a romanului angoasele „rebelului problema- diagnostic exact.
ca artă a cuvântului pe care o tic”, contemporanul nostru, să fie Bună cunoscătoare a marilor
formulase într-un eseu despre J. dezbătute cu responsabilitate și curente de idei ale secolului XX –
P. Sartre („Sartre, the Romantic seriozitate, chiar dacă în registrul de la freudianism la existențialism,
Rationalist”): „Romanul este un ironic-comic. Cel care a parcurs de la comunism la catolicism, de
tablou al condiției umane, un o mare parte a vastei sale opere la realism la literatura absurdului –
comentariu al acesteia, precum diegetice va putea afirma cu Dame Iris Murdoch (a fost „creată”
și un produs tipic al unei ere că- îndreptățire că predomină în Dame Commander of the British
reia îi aparțin, în egală măsură, aceasta o viziune negativă, ca și Empire în 1987) rămâne una din-
scrierile lui Nietzsche, psihologia cum romanciera ar fi considerat tre cele mai luminoase figuri ale
lui Freud, filosofia lui Sartre. În mai eficiente armele sarcasmului, timpului său, transpunând mă-
același timp, ca tip de scriitură, ironiei și burlescului în ameliora- iestrit filosofia moralei în opere
este cel mai important, în sensul rea ființei omenești și a relațiilor de ficțiune create în conformitate
că are o influență mult mai mare dintre semeni. Dar acest registru cu o credință fermă în valoarea
decât cele menționate anterior” comic-ironic, cu variațiile lui între umanistă a ficțiunii, în importanța
(apud Richard Todd). Ceea ce ne sarcasm și bonomie, este și un artei ca modelator al conștiințelor
dă dreptul să afirmăm că Dame produs al faptului că imperfec- și liant ce poate contribui la înfră-
Iris era partizana unui roman țiunea omului este considerată țirea oamenilor. 
STEAUA 11-12/2019
104

Dunărea
 Primele femei
ale scenei româneşti
Răzvan Rocaș

V olumele de specialitate dedi-

cate artei dramatice îşi fac cu
greu loc pe piaţa de carte româ-
şi căutând să treacă dincolo de
barierele formale, pentru ca mai
apoi să pătrundă în profunzimea
implicaţiilor pe care aceasta le
redă într-o manieră obiectivă.
Amploarea volumului este pro-
nească, iar studiile istoriografice fenomenului. Realitatea autoh- bată şi de multitudinea de piste
asupra teatrului şi ale componen- tonă este redată în corelaţie cu de pornire pe care acesta îl oferă.
telor acestuia sunt cu atât mai evoluţia teatrului din Occident, Astfel, se pot iniţia diferite tipuri de
greu de găsit. De aceea, cartea fiind iniţiată o călătorie releva- cercetare pe baza celor prezentate
Ancăi Haţiegan, apărută anul aces- toare prin statele cu o mare tra- în carte, de la cele socio-culturale,
ta la Polirom, pe care a numit-o diţie, printre care Anglia şi Franţa. la cele politice sau se poate contu-
sugestiv Dimineaţa actriţelor, este Pentru a explica mai bine rolul pe ra o istoriografie a mentalităților,
într-adevăr o apariţie surprinză- care îl aveau primele actriţe ne- fapt ce oferă întregii cercetări
toare şi cuprinzătoare în ceea ce profesioniste, precum Marghioala propuse un caracter complex şi
priveşte pionierele scenei autoh- Bogdănescu în Muntenia şi Elena interdisciplinar. Notele de subsol
tone. Adunând laolaltă mai multe Ghica în Moldova, autoarea face generoase susțin perspectivele
surse documentare care tratează o incursiune în trecut, ajungând plurale din Dimineaţa actriţelor,
fragmentar acest subiect, autoarea să explice fenomene artistice din trimițând la noi surse de lectură
reuşeşte să ofere o imagine clară şi perioada misterelor medievale. și ajutând cititorul să înțeleagă fe-
coerentă asupra evoluţiei timide a Un interes deosebit al au- nomenul teatral feminin. Discursul
personalităţilor feminine ale sce- toarei, evidențiat și în prolog, îl Ancăi Haţiegan nu ratează să
nei, pornind de la primele actriţe reprezintă condițiile mizere de puncteze niciun detaliu semnifi-
amatoare, continuând cu primele trai ale eroinelor, accentuând, cativ. Autoarea inițiază o discuție
protagoniste profesioniste şi ajun- îndeosebi, sfârșitul tragic al aces- generală ca un preambul pentru
gând la nume precum Fany Tardini tora. Prin acest aspect, autoarea curiozitățile detaliate a ceea ce
sau Maria Rosetti, pioniera criticii vrea să evidenţieze atitudinea cu urmează, astfel încât nimic nu pare
româneşti. care erau tratați artiștii în gene- aruncat la întâmplare, fiecare ca-
Construit cu multă minuţiozi- ral, și în mod particular actrițele, dru completându-l pe celălalt.
tate, volumul Ancăi Haţiegan cre- percepute adesea, mai ales în pe- Dimineaţa actriţelor este o
ionează o imagine de ansamblu rioada timpurie, cu prostituatele. apariţie necesară în sfera studiilor
asupra statutului pe care îl aveau Acest fapt a îngreunat mai apoi istoriografice teatrale şi o noutate
primele actriţe la începuturile buna funcţionare a instituţiilor de îmbucurătoare pe piaţa de carte
modeste ale mişcării teatrale din profil, precum Şcoala Societăţii din România. Această carte poate
România, dar şi fenomenul în Filarmonice din Bucureşti sau deschide drumul mai multor ini-
STEAUA 11-12/2019

sine. În strânsă legătură cu aces- Conservatorul dramatic-filarmo- ţiative de acest fel. Este un volum
tea, volumul mai propune şi un nic din Iaşi, întrucât acestea erau recomandabil nu doar specialişti-
studiu istoriografic succint des- nevoite să recruteze cursantele lor din domeniu, ci oricărui cititor
pre acele vremuri, dar mai ales, din rândurile păturii de jos, în curios față de începuturile artei
despre poziția pe care femeia o marea lor majoritate din mahala. teatrale autohtone și de condiţiile
ocupa în societatea românească. De altfel, descrierile pe care Anca potrivnice prin care şi-au făcut
Cu mult elan, autoarea porneşte Haţiegan le face pentru fiecare drum primele protagoniste ale
într-un periplu prin toate cele dintre aceste personaje nu sunt scenei româneşti.
trei ţări româneşti, aducând la doar bine documentate, dar
lumină oameni şi evenimente, sunt şi atrăgătoare prin coerenţa Anca Hațiegan, Dimineața actrițelor,
105

abordând totul într-o cheie critică stilistică şi prin amplitudinea Iași, Editura Polirom, 2019
 V
l
M
e

o
g

r
u
h

f
e

e
a

u
i
6
O rubrică de traduceri cu țintă directă visele. Pasaje din diverși autori, care fie au
scris despre vise, fie și-au transpus propriile vise în scris, fie s-au inspirat din ele, scriind
poeme sau proză onirică. Pentru că zeul viselor nu dă pace de la Ovidiu încoace.
traducere și prezentare de Laurențiu Malomfălean

Maurice Maeterlinck (1862-1949) a fost un scriitor belgian de limbă franceză,

laureat al premiului Nobel pentru literatură. Dincolo de activitatea principală de
dramaturg simbolist, autorul s-a exersat inclusiv ca nuvelist. Onirologie (1889)
reprezintă cea mai reușită creație de gen a sa, brodând o investigație cu iz de
policier peste premoniții psihanalitice. Mai jos, relatarea visului declanșator.

F ără nicio introducere, am fost pe fundul unei fân-

tâni, sau cel puțin [...] pe fundul unei ape în jurul
căreia domnea o senzație de ziduri, de impunătoare
[…]
Ridicând pe urmă ochii spre orificiul fântânii, am
zărit, aplecate, în mijlocul unui cer de furtună, un
și înguste ziduri, și mă vedeam fără întrerupere, chip de femeie, și în același timp un gest de groază
printr-o nesfârșită înlănțuire de răsfrângeri în toiul în care se întrevedeau o mulțime de taine. În treacăt,
acelor strădanii încremenite ce formează una dintre trebuie observat că în relatarea de față, făcută după
caznele proprii viselor și fără asemănare în viața niște amintiri atenuate, acest lucru, la fel ca tot ceea
conștientă. ce ține de domeniul rațiunii diurne, ia în mod nece-
[…] sar o înfățișare logică pe care visul nu o avea nicide-
În momentul când muream astfel pe fundul apei, cum: acolo, nenumărate evenimente, aici succesive,
s-a produs mai întâi un fenomen extrem de nefiresc, se încurcau; se știe de altfel că visul în aparență cel
și a cărui explicație nu am avut-o decât ani buni după. mai lung durează abia cât o bătaie de inimă, și nu e
Era oare o amintire a unor lecturi vechi, din care în- decât un aflux extraordinar de scurt de aventuri și
vățasem că înecații, în clipa morții, își revăd, într-un imagini. Tocmai zărisem așadar gestul acesta, că s-a
fel de oglindă, întreaga viață cu întâmplările cele mai risipit îndată; și am fost pătruns imediat de ideea că
amănunțite? Sau această viziune a existenței este un fel de strigăt neobișnuit, necunoscut și de neînțe-
într-adevăr inseparabilă de moartea prin scufundare les, trebuie să fi însoțit acea risipire.
și se găsea în mod natural adusă aici? Nu știu; dar […]
am avut ideea acestui fel de oglindă, și atunci, cum A existat o oarecare confuzie în evenimentele ur-
STEAUA 11-12/2019

mintea visătorului este întrucâtva asemănătoare mătoare, așa cum se întâmplă uneori în părțile cele
celei a unui mic copil, incapabilă de abstractizare, mai însemnate din vise, fiindcă rațiunea nocturnă are
și unde orice idee devine imagine și orice gând se multe ocolișuri pe care nu le cunoaștem. Însă revăd
transformă în act, am avut imediat în mână tocmai limpede că mi-a apărut o altă femeie, extraordinar
oglinda la care mă gândisem, și am început să mă uit de clară, cu excepția chipului, unde niște trăsături
atent în ea. […] se amestecau fără întrerupere cu alte trăsături
[…] de o impresie nedefinită […]. Îmi aduc aminte pe
Ai fi zis că sunt niște desene făcute de copii, și urmă că am fost […] salvat de un braț dezvelit ce
am recunoscut formele embrionare ale unui anumit ieșea din apă. Și după un gol lipsit de culoare, m-am
număr de sâni, o frunză verde rotundă, o rază de găsit dintr-odată în aer liber, sub un cer de ploaie, de
lumină, o bucată de scutec și o mânuță întredeschisă furtună și de seară, iar cea care mă salvase, și care
106

de nou-născut. mă săruta vorbindu-mi într-o limbă pe care n-o mai

înțelegeam, mă ducea de-a lungul străzilor și cheiu- aripi titanice și nemișcate, iar cealaltă, un pic mai în
rilor luminate. spate, sobră, întunecată, golașă, abstractă, și fără aripi,
[…] enorme amândouă, enorme și înalte ca niște turnuri
Era un peisaj precum acela pe care îl privește un de la marginea orașului, sufocau un pâlc nestăpânit și
om înspăimântat; un cer de ciclon unde o lună se ivea tenebros de copaci extrem de înalți și bătrâni.
când și când, cheiuri și canale de ape negre, șiruri de La cotitura unei străzi străvechi, am făcut un efort
copaci foarte vechi și răsturnați, poduri mobile înălța- pentru a mai revedea o dată cele două extraordinare
te aidoma unor brațe ale terorii, căsuțe cu frontoane dovezi și, cu acel dezechilibru al mișcărilor și acea
și roți de scripete la lucarne, o sumedenie de bărci cu lipsă de măsură comune somnului, întorcându-mă,
felinare, însă mai ales […] două mori negre, una cu am lovit grilajul de fier al patului și m-am trezit. 

STEAUA 11-12/2019
107

Cuplu (detaliu)
 Ermetismul naiv
al memoriei
Mihai Vieru

P oezia lui Dumitru Branc stă

sub semnul unei polifonii se-
mantice, după cum mentionează
lui poetic să nu fie „paie de foc”,
cât un rug pe care îl clădește cu
o rigoare uimită, bucurându-se,
sec, brut aparent, încărcat de po-
lisemii se grupeză după această
respirare în forme geometrice
și Ioan F. Pop în prefața volumului între timp de fiecare mică reușită care nu pot funcționa unele
Umbrele memoriei: „o poezie cu poetică. Acest lucru denotă că fără celelalte, într-un corpuscul
mari disponibilități polifonice”. blazarea are de lucru și de furcă omogen: „cana cu apă proaspată/
Rostirea simplă este un avan- cu Dumitru Branc, care nu se lasă acoperită/ degetul de lumânare/
taj, care lasă loc fulgurațiilor intimidat nici de disperări facile calul slobod pe câmp/ brațul de
poetice neașteptate, bruște, este nici de fluctuații de piață poetice. vise/ în iesle/ neurâțit/ în oglindă/
spațiul care permite lectorului să Astfel el iși construiește interiori- chipul/ cu o târzie paloare/ clipa
nu se sufoce în aluviuni stilistice, tatea solid în afară. Iese precaut și unei agitații/ de origine necunos-
în barochizări ori prețiozități ce docil, arătându-și colții întocmai cută// husa nopții/ era trasă/ de
l-ar putea îndepărta pe acesta din cum amiaza mentionată mai sus. un capăt de ață/ la indigo/ corpul
urmă. Dintr-un discurs prozastic, Pe măsură ce poemul se constru- zilei/ păstra intacte oasele […]//
dintr-un monolog afirmativ sec, iește viguros, discursul poetic, praful gândurilor/ doarme peste
țâșnesc lujerii unei figuri poetice ca dintr-o exersare de respirare obiecte/ tăcerea pescuiește/ inti-
remarcabile: „mi-ar fi plăcut/ să mantrică va căpăta contururi mai mitățile orașului/ prin sita nevă-
trăiesc/ în altă vreme/să pot căuta vaste și niveluri diverse în volume- zută/ […]/bărbații cad/ în brațele
aur/ să fiu pirat cu scorbut// slăvită le ulterioare precum Fratele meu, femeilor […]// urâțit în oglindă/
e astăzi / ieri a fost/ doar meteah- șarpele (2019), a cărui contraparte, chipul păstra frumusețea/ unei
na/ cruzimea uitării/cicatrice tru- sau parte de atelier din Umbrele pietre/ mereu adormită” („în aș-
fașă/ lăfăită pe rană/ nu știu de-i memoriei nu îi anticipează frumu- teptarea unui poem”) sau „doar
aievea/ sau e un truc/ mă silesc să sețea și nici neașteptatul poetic. atunci se întindea/ podul/ peste o
pun pace/ ca iodul in nuc/ pare dat Alteori, Dumitru Branc uimeș- apă/ în care/ gâdele rostogolește/
de pomană/ nimeni nu-l vrea/ nu te dând o totală poemă în cadrul o roată pustie” („în așteptarea
știm dacă vine/ dintr-o patrie rea / acestei mantre de atelier pe care unui poem 2”) sau „greutatea lui/
[…] ca la parada/ cu paiete și dinți/ și-o exercită și care dă semne vita- apăsa/ sera/ când oamenii/ des-
când toate-s grămada/ pot plânge le și clare că e pregătit de poezie fac inima zilei/ se aude/ că bate”
cuminți// doar praful/ pe lucruri/ după cum și respiră. Acel cuvânt („în așteptarea unui poem 3”). 
dricul posac/ al vremii/ doarme în
os// doar vegetația/ pietrei/ ne
cotropește/ limbută/ peste mări/
STEAUA 11-12/2019

peste țări/ trec strălucind/ cu mici

pete/ de milă/ dinții unei amiezi”
(„Iarna vrajbei noastre”). Rostirea
sacadată pe care o practică în
acest volum este numai o cău-
tare pentru ce avea să urmeze.
Umbrele memoriei lui Branc sunt
atelierul cu care poetul își începe
scrisul, timid, emotiv, dar într-o
ascendență care se vrea precaută,
108

așezată, de teama că exercițiul Autoportret cu mâini (detaliu)

Arta de a fi nonagenar
Convorbiri
cu Niculae Gheran

P e parcursul vieții – nici prea scur-

tă, nici prea lungă –, mi-a fost dat
să cunosc tineri bătrâni și viceversa.
Nu pot uita bucuria lui de demult în
fața unor greșeli dintr-o cronologie
literară, unde se menționa c-ar fi
– „ce-a fost verde s-a uscat, ce-am
iubit s-a scuturat!”. Ajuns la vârsta
asta, ești condamnat să trăiești
Ca în literatură, când, citind o carte, fost născut în Botoșani, în anul 1935 mai mult din trecut, decât din
nu știi niciodată dacă aparține unui („greșeală, greșeală, dar m-au înti- viitor; astăzi ești, mâine nu ești, ca
autor aflat la începutul sau la sfârși- nerit cu șase ani, deși cu zece ar fi fost popa din Costești.
tul carierei sale. Literatura n-are vâr- și mai bine, fiindcă așa mai greșesc și
stă, iar calitatea nu o măsori strict eu”). Și pe vremea aceea n-avea mai Virgil Rațiu: Care popă?
în timp, ci și după caratele ei. Scoți mult de 50. Reacție firească, dacă N. G.: Ăla care a ars de viu la o
capul cu Șoimii și dispari cu Mitrea ne amintim din propria noastră slujbă duminicală, cu toți arge-
Cocor. În viața reală, mulți semeni copilărie când ne doream să fim mai șenii lui, când biserica a fost mis-
te derutează nu doar prin înfățișarea mari, adăugând la nevoie un an, doi, tuită  de flăcări de la o lumânare,
lor, ci și prin întregul comportament, pricepuți la aritmetică și la scăderea fiindcă dreptcredincioșii s-au în-
tineresc sau matusalemic. În privința lor, odată cu apariția primelor fire de ghesuit s-o zbughească din lăcaș,
asta, rareori mi-a fost dat să întâl- păr alb. fără ca primii veniți de lângă altar
nesc un confrate ca Niculae Gheran, Anul acesta, nici bine n-am trecut să facă un pas îndărăt, să se poată
căruia greu să-i ghicești etatea, bariera lui octombrie – poate pentru deschide ușa de la intrare. De-
după modul cum gândește, ce scrie a nu concura cu festivitățile con- atunci, de pe vremea domniei lui
și rostește, după mediul intim pe care sacrate Preacuvioasei Parascheva Carol al II-lea, prudența de a lăsa
îl frecventează. Ca prieten apropiat, – și au și apărut articole omagiale, liberă intrarea și părăsirea oricărui
știu că nu-i place contabilizarea interviuri, adăugate cortegiului de edificiu, plasându-se ușile în afară.
datelor aniversare, publicitatea lor, manifestări, prilejuite de apariția ce-
poate unde – iertată-mi fie ipoteza lor două volume de studii, articole și V. R.: Aproape ca-n politică, unde
– nu și-o fi declarat-o exact mai tine- documente Rebreniana, care închid intri și ieși, din convingere sau li-
relor colaboratoare, cu care adesea ediția critică de Opere, în 23 de vo- chelism, pățind, de regulă, ca popa
l-am văzut la diverse simpozioane, lume, ale Romancierului. Motiv de a din Costești sau dând lovitura cea
aniversări, comemorări, sindrofii, ale nu repeta aceleași laude relatate de mare, pe principiul conjunctural
căror nume le întâlnim și pe paginile confrați – între care și ale mele în in- „cât partidul e în floare, nici în raș-
de gardă ale unor volume din ediția terviurile anterioare –, întrebându-l pă nu mă doare”. Dar să revenim la
critică de Opere – Rebreanu, la mai puțin festiv, în pofida imensului avantajele vârstei înaintate, că nu
STEAUA 11-12/2019

„Addenda”, spre cinstea lor și ones- respect ce i-l port pentru unicitatea degeaba s-o spune: „Dacă n-ai un
titatea autorului (una dintre ele i-a contribuției sale în meandrele istori- bătrân să-ți cumperi!”.
„dăruit” un băiat de toată isprava, ei și criticii noastre literare, fără să uit N. G.: Parole! Parole! Poate când
ce-i poartă numele). Numai că data originalitatea prozei din tetralogia era bunica fată. Azi balanța la care
de 14 octombrie din calendarul lite- „Arta de a fi păgubaș”, a stilului său te referi e dezechilibrată și folclorul
rar al anului 2019 nu putea fi ocolită, caustic, satira și umorul ce-l caracte- înțelepciunii poate fi reactualizat
deși-s convins că publicitatea nu și- rizează în rostirea adevărului. E vreo cu varianta „Cine sapă groapa altu-
ar fi dorit-o, precum cea anterioară, scofală să fii nonagenar? ia departe ajunge”. Nimeni nu mai
când a scris despre confrații de leat, Niculae Gheran: M-ar bate are nevoie de bătrâni. Dimpotrivă,
precum Ion Vlad, cerând apropiaților Dumnezeu să mă plâng de dăr- încurcă toate socotelile celor care
109

să-l omită de pe lista aniversaților. nicia Lui, numai că – o știe și El și-au făcut suma încă din epoca lor
 de aur, nu de diamante ca azi, ne- și Golfului Persic, la ale căror jocuri astenică accentuată, care mă făcea
maifiind amenințați ca pe vremuri – dus-întors – participasem cu ne- să nu pot dormi defel noaptea, să
că, de fură peste un milion de lei, saț. Te furau de pe mal, te ridicau evit vorba cu cei din jur, fiindcă mă
sunt puși la zid. „Jucării stricate” pe coama lor și te aduceau îndărăt forțau să înțeleg ce spun, să mă de-
– vorba lui Minulescu –, se pot nevătămat, ca de bună-voie să fugi ranjeze lumina, dacă ziua încercam
lăuda cel mult cu mintea, restul după ele de nebun, să te mai vezi să mă odihnesc. Pe scurt: am fost
fiind mâncat de rugină, clienții spi- ridicat pe culme și adus înapoi. Nu fericit când la multele controale
talelor, adevărate lazarete, croite și pe marea noastră – că d-aia-i zice medicale mi s-a depistat un proces
aproape prin definiție pentru ei și Neagră – te ia de viu din România pulmonar – ce n-avea legătură cu
copii. și tinde să te lase mort în Turcia. Cu stările mele nevrotice, dar care mă
ajutorul valurilor, am trecut ușor de scotea din joc, cantonându-mă
V. R.: Într-adevăr, bine se spune că geamanduri și înaintam mai lesne. în spitalul Filaret, în sanatoriul
prosperitatea sau jalea unei țări se Dar la întoarcere, pe măsură ce do- Moroeni și la preventoriul Bran.
cunoaște după starea copiilor și a ream să mă apropii de mal, apa mă De infiltrat am scăpat, nu și de ne-
bătrânilor... Să mergem însă mai fura și mă îndrepta spre Dardanele. vroză. Indicația profesorilor Marius
departe. Într-o frumoasă carte de Figura de a bate apa pe loc, să mă Nasta și Băicoianu s-a dovedit sfân-
interviuri, Octavian Paler relatează ia vreo barcă sau elicopter, nu ți- tă: „Dacă vrei să nu te mai întâlnești
un moment din viața sa în care se nea, că valurile mă îndesau la fund. cu tuberculoza, ai nevoie de un an
pomenise la un fir de iarbă distan- Convins că nu am cum să revin la de zile de sanatorizare, altminteri,
ță cât să se prăbușească în gol. Se mal, am ochit digul mai apropiat după câteva grame de streptomici-
ținea de un fir de rădăcină. Era pe și, îndreptându-mă în stânga, am nă, îți dispare infiltratul radiologic,
un munte. Era tânăr. Dar a scăpat constatat că, înotând pe diagona- iar apoi, pe nesimțite, îți roade
teafăr... Ați fost vreodată în fața lă, înaintez. Ajuns cu greu la dig, plămânul, devii cavitar și focar de
unui accident iminent, la limită? m-am prins de un stabilopod, tăios îmbolnăvire a celor din jurul tău”.
N. G.: Momente grele – soră cu din pricina scoicilor, și, cum la re- (Azi, Institutul de Ftiziologie de pe
moartea, cum se mai zice – au fost tragerea valurilor trebuia să rezist Șoseaua Viilor – al cărui client a fost
mai multe, inclusiv tentația sinuci- forței de a mă desprinde, am reușit și Păstorel Teodoreanu – poartă nu-
derii, dar ca la mare, niciodată, de- să trec în „groapa” dintre două mele profesorului Nasta, dar, după
și, paradoxal, din copilărie treceam blocuri, unde mă simțeam mai în dispariția acestuia, a fost îngropată
cu băieții lacul Tei, de pe un mal pe siguranță, deși era mai periculos, și profilaxia sa, oftica fiind astăzi în
altul, ca să nu plătim la ștrand, doar căci agresivitatea apei îmi putea floare, după desființarea mijloace-
unul, prin tragere la sorți, sacrificat strivi capul, izbindu-mă din ciment lor organizate de depistare a bolii,
să care cămășile și sandalele. Biata în ciment. Cu un ultim efort, am între care vestitele caravane de mi-
mama, disperată – când a auzit încălecat marginea salvatoare și, la crofilmare a populației). N-am avut
ce facem – a urlat la mine: „Să nu vreo zece metri de mal, am capotat aceeași baftă cu nevroza, obligat să
cumva să te îneci, împielițatule, că total, scos pe nisip de niște turiști mă împac precum ursul cu lanțul.
te omor în bătaie!”. De data asta nemți. M-am trezit înfofolit în pă- După șase luni de injecții, zi de zi,
– mai precis la 1 octombrie 1969, turile și halatele cu care veniseră, cu stricnină, totalmente ineficace,
de atunci considerată a doua zi cu ochii ațintiți în albastrul cerului, apăru salvatoare ideea suicidului,
de naștere – petreceam concediul cu o tahicardită groaznică, plân- convins că maladia e incurabi-
la mare cu V. Dumitrescu, căreia îi gându-mi de milă în gând: scăpai lă. Grație prietenei mele Crina
dau numele, fiindcă a fost marto- de înec și mor de inimă. Coșoveanu, colegă de serviciu, am
ră la tragedie. Zi aspră de toamnă, avut norocul să mă introducă în
făceam plajă la un soare cu dinți, V. R.: 1 octombrie 1969. Halal ani- casa altui sfânt al medicinii noas-
priveam la o mare agitată, cu versare. Într-adevăr, de reținut. Dar tre, Vlad Voiculescu – azi nume de
STEAUA 11-12/2019

valuri turbate, pe care nici vasele ziseși de sinucidere. De unde până institut neurologic, ieri subapreciat
pescărești nu se încumetaseră s-o unde ideea, că la vârsta domniei de oficialități, comparativ cu prof.
înfrunte. Breaz, m-am găsit eu, mai tale secret nu poate fi? Să fie de Kreindler – sperând să aflu din gu-
ceva decât Sandu Blegea Tăbăcaru, pică, de ghindă, că, după ce se mai ra lui că manifestările de care mă
voinicul din folclorul bănățean. știe, de tobă n-a fost niciodată? La plâng sunt ireversibile, dacă după
Nu fără suport. Nu trecuse nici o drum de zi sau de noapte? șase luni de tratament rezultatul e
lună de când mă întorsesem din N. G.: Da’ de unde. De femei să te zero. M-a întors din drum, deși o cli-
Cuba – unde însoțisem o expoziție agăți ca orbul de băț, tot să trăiești, pă nu-i pomenisem de calea unei
de carte românească –, obișnuit nu să te omori, deși au cusurul că eliberări depline: „Nici vorbă de
cu imaginea uriașelor valuri de la le iei de tinere și îmbătrânesc pe manifestări ireversibile; dumneata
110

confluența Atlanticului, Caraibelor nesimțite. Era vorba de o nevroză nu te-ai procopsit cu starea asta în
șase luni, ci de-a lungul celor 25 de
ani, pe care zici că îi ai. Pe nesim-
țite te-ai îmbolnăvit, la fel te vei
vindeca. Profită că mai ai șase luni
concediu medical, că ești în sana-
toriu, că vei pleca în preventoriu și
fă doar ce-ți place.” Și am continuat
să citesc, să-l recitesc pe Caragiale,
până când i-am învățat comediile
pe dinafară, și să scriu un volum de
schițe satirice, folosind cerneala în
loc de stricnină.

V. R.: Ați mai avut vreodată senti-

mentul că vă irosiți viața?
N. G.: După cum vezi: o dată și
bine! Sentimente de acest gen
apar mai la bătrânețe, când, pre-
cum eroul din Tristan și Isolda, nu mare”, chemare perenă, adaptată promovați să ne mântuiască, „bunii
știi dacă viața e mai bună decât de fiecare mișcare interesată, la gospodari” s-au dovedit pricepuți
moartea. Paris, la Petersburg, Moscova, la sabotarea economiei țării, să lase
Roma sau Berlin, peste tot în lume, milioane de muncitori pe drumuri,
V. R.: Ce v-a lipsit, important, în via- inclusiv la noi în Piața Victoriei. Ca să-i alunge din țară după o pâine,
ța de ieri, și ardeați de pojar pentru pe tabla de șah, departe de rege și să ne învrăjbească, împovărân-
ea? Sau ce vă lipsește în prezent? regină – apărați de nebuni, cu cai și du-ne cu datorii de peste 100 de
N. G.: Să-ți spun pe șleau sau pe ture –, sunt împinși pionii, mulți, în miliarde de euroi, după ce proștii
ocolite? viața reală tineri. „Proști, dar mulți” de dinainte izbutiseră să achite
– vorba lui Negruzzi –, numai că pe toate împrumuturile, reduse la zero
V. R.: Ca la spartul târgului – ca să Moțoc, al cărui cap trebuie să cadă, lei, făcute pentru investițiile în mo-
respect și eu amprenta convorbirii de fiecare dată îl cheamă altfel. Și dernizarea industriei, a agriculturii,
noastre. nu toți „proști” – în sensul oameni în construcțiile urbane, plătite cu
N. G.: Prietene, privind îndărăt, de rând –, ci somități ca Eliade, sacrificii de români prin reducerea
n-aș avea motive să mă plâng de Cioran, Vulcănescu, Țuțea, care mai consumului intern. Nu sunt nos-
lipsuri, de presiuni, nefăcând nimic toți, deși la deplină maturitate s-au talgic, fiind bucuros de lichidarea
împotriva voinței mele, chiar și în descotorosit de manevrările din regimului dictatorial, dar nici idiot
cele rele, considerate ca atare de tinerețe, vor fi judecați cu aceeași să nu văd jaful patronat ulterior
unii sau de alții. E dreptul lor, după monedă totalitaristă. Lăsând trecu- tocmai de vechii diriguitori, care,
cum și eu sunt tentat uneori să tul deoparte, mă așteptam ca oda- din foști consilieri pricepuți, au
apreciez ca greșite manifestările tă cu evenimentele din decembrie devenit miliardari și milionari (fără
zgomotoase ale unor tineri de 1989 – clocite pe furiș, la umbra să exclud unele excepții). Celor
astăzi, fără să uit că, la rândul meu, nucului bătrân –, cursul istoriei să mulți, umili, „revoluția” le-a croit
am fost „câine surd la vânătoare”, fie schimbat, ceea ce presupunea drum spre sărăcie și mizerie, prin
manevrat din umbră, de buni și ca toți ipochimenii ce-au deținut trâmbițata privatizare, celor puțini,
de răi, ce-și văd cu precădere de funcții de conducere în aparatul de mult cu stea în frunte – că în țara
interesele lor, folosindu-ne ca ceaușist să facă un pas îndărăt, ca asta un alde Bobu, Lina Ciobanu,
STEAUA 11-12/2019

masă de manevre. Independent noua generație să-și ia soarta în coana Leana, ejusdem farinae se
de epocă, mai toate generațiile au mâini proprii, eventual să și gre- numărau printre bunii făptași –,
fost marcate de idealuri mărețe, șească pe mintea lor, nu să rămână le-a deschis calea îmbogățirii prin
imperiale, monarhice, republicane, la cheremul unor otrepe ca „profe- legalizarea hoției. Peste noapte,
democratice, dictatoriale, naționa- sorul” Brucan, o zdreanță fără nicio scăpați de amenințarea glonțului
liste sau internaționaliste, precum calificare, cioclul lui Ion Antonescu, – dacă-s prinși că fură sau lezează
„Libertate, fraternitate, egalitate”, la instaurarea epocii staliniste, și averea statului peste un milion
„Totul pentru țară”, „Să facem o al lui Nicolae Ceaușescu, odată cu – trai neneacă, beneficiind de băl-
țară, ca soarele sfânt de pe cer”, lichidarea guvernării socialiste – măjeala administrației de stat – de-
„Prin noi înșine”, „Rob cu rob să ne pe care tot el o slugărise. Acum, venită sursa principală a deplinelor
111

unim”, cu invitația „Hai la lupta cea ajutați de complici de-o seamă, îmbuibări, depunerilor de valută
 Gură Strâmbă, rămași buni în grad, neostentativ, am urmărit să nu
de cei din afara coloniei. Fără să mă omit niciun moment mai impor-
supăr, m-am bucurat când am avut tant al existenței noaste, făcând
confirmarea că exemplare din car- mai peste tot haz de necaz, ferin-
te s-au tras și difuzat pe sub mână, du-mă să fiu pătimaș, să semăn
unele ajunse și în anticariate sau discordie în depănarea trecutului,
oferite pe bani mulți prin comerțul câtă vreme și murind plec Dincolo
de carte de pe internet. cu credința că nedreptățile îndu-
rate de români și alte neamuri din
V. R.: Apropo de Arta de a fi pă- estul Europei, vreme de 50 de ani
gubaș: de unde până unde titlul, se datorează domnilor Churchill
dacă-l raportez la biografia au- și Roosevelt și tovarășului Stalin,
torului? Profesional, mă gândesc mari la ei acasă, nu și în viața celor
că din 1950 până în prezent, peste condamnați la robie.
jumătate de secol ați avut o activi-
tate progresivă, debutând în armia V. R.: Credeți că negoțul de sclavi
lui Gutenberg ca soldat, ca apoi să de ieri a fost eradicat din târgurile
urcați, treaptă cu treaptă, scara de azi?
peste hotare, construcțiilor de vile ierarhică cu brio, conducând între- N. G.: Cred că ne-am bătut des-
impozante în țară și străinătate, gul sistem editorial și de difuzare tule cuie în tălpi, ca să adăugăm
asigurate prin trădare de neam și a cărții – zeci de mari edituri – nu și piroane. Eu ca eu, fiindcă din
țară – cuvinte care – dacă observi chioșcuri, ca mai toate prăvăliile cauza artrozei nu ies din papuci,
–, au devenit peiorative în limbari- de azi – și aproape 1 000 de librării dar tu, cam umblăreț, pescar pe
ța unora. „Mânca-le-ar inima câinii!” –, activitate răsplătită cu premii Someș și pe Tamisa… Altceva?
literare, academice, medalii și or-
V. R.: Stare ce explică și acerba dine prezidențiale; de amor nu vă V. R.: Niscai regrete? Dacă tot alu-
luptă politică la care asistăm, dusă puteți plânge, de-ar fi doar eroinele necarăm în trecut și glisarăm în
pe viață și pe moarte, cu beligeranți evocate în capitolele „lirice” din prezent.
dornici să preia o economie fali- carte – bașca ce veți fi forfecat și N. G.: Sătulă de multe și mărunte,
mentară, câtă vreme ar mai fi multe pe de-alături; bani ați avut, după Edit Piaf era îndreptățită să cânte
de înstrăinat – ca mine de aur, cum se pare. Și-atunci, revin, de ce „Je ne regrette rien”, nu și eu, deși,
uraniu și alte metale nobile, gaze, Păgubaș? Că de artă nu vă întreb probabil ca și dânsa, intrat în pu-
păduri, tunse la chelie, de-au ajuns nimic, de când, după ce ca autor bertate, n-am așteptat aprobarea
urșii să coboare din munți, ca mâine singular al unei ediții critice integra- de a mușca din mărul lui Adam,
maidanezi. Carevasăzică, acesta să le – comentată, fără ciupituri în text Patriarhia neamestecându-se în
fie titlul parodic al volumului Bordel – v-ați dovedit potența și ca pro- comercializarea fructului oprit, ci
nou cu șteoarfe vechi – caracte- zator la fel de original, cu o frescă mai mult Ministerul Sănătății, cu
ristic „Epocii de Arginți și Tinichea”, satirică, memorialistico-ficțională? obligația vizării condicuțelor, du-
cum o numiți dvs., urmașa așa-zisei N. G.: Titlul nu mă privește pe pă periodice consultări medicale
„Epoci de Aur” –, ultimul tom cu mine, ci întreaga generație din obligatorii. Negustorie cinstită,
care încheiați tetralogia Arta de a fi care fac parte. E panorama secu- dai un ban, la alegere, bun, curat
păgubaș? lară a unui contingent născut sub și ieftin, spre mulțumirea ambelor
N. G.: Exact! Carte elogiată în domnia a doi regi, generație ce-a părți, fără insomnii, gelozii, scan-
țară și în publicații românești apucat vreo 10 ani de democrație daluri, divorțuri, devieri sexuale.
din Germania, Israel și U.S.A., cu interbelică, apoi câteva dictaturi Regretele mi le-a sădit mama – su-
STEAUA 11-12/2019

performanța de a nu figura pe – regală, antonesciană (cuplată o portându-le mult prea târziu – cu

standul niciunei librării, circulând vreme cu cea legionară), apoi bol- același sfat: „Să nu-ți bați joc de
în tiraj de familie, ca „samizdat”. șevică (și ea ruptă-n două), iar alta fete, mamă”, repetat cu obstinație,
De bine, de rău, primele trei to- de-acum, de brambureală, nici în devenit sacrosanct în mentalitatea
muri s-au tras și răspândit în toate car, nici în căruță, pentru noi sau mea. Doamne, și câte am pierdut,
unitățile Bibliotecii Metropolitane pentru alții, cântând din copilărie de-ar fi doar cele luate de val, în
București. În schimb, de Bordel nou până azi „Deșteaptă-te, române”, premieră.
cu șteoarfe vechi au fugit ca dracul imn care, tare mi-e teamă, ne Tempi pasatti! Vorba unui filosof
de tămâie, poate unde câteva per- poartă ghinion, fiindcă de trezit, german: mai bine să păcătuiești și
sonaje ce se mai țin de craca Puterii nu ne trezim niciodată. Rama să regreți ulterior, decât să regreți,
112

îs intangibile, ca Balșoi Marinar și nevăzută a cărții este istorică; când nu mai poți păcătui.
V. R.: Ale tinereții valuri. Dar din rugat și la Dumnezeu: Doamne, de general, de n-oi fi avut-o și până
irecuperabile vă mai macină vreo ajută-i... Doamne, iartă-i, dacă au atunci. N-a trecut mult și iar au în-
remușcare? greșit cu ceva... Restul – mă refer ceput să zbârnâie telefoanele.
N. G.: Una și bună, pe care, volens, la amicițiile de interes – marfă de
nolens, o voi lua cu mine Dincolo: camion, la care renunți în primul V. R.: Nostim și caracteristic firii
când m-am înhămat contre cœur tomberon. Spre amuzament, să-ți noastre. Apropo! Credeți în mira-
la ediția de Opere Rebreanu – la spun o poveste hazlie: când ca cole: terestre, cerești, medicale,
presiunea profesorului Piru – con- director intermediar de editură, la budiste, energetice?
vins că travaliul mă depășește, Meridiane, de unde am fost pro- N. G.: Cred într-un unic Dumnezeu,
m-am bazat pe-o bibliografie movat în conducerea operativă a „creatorul văzutelor și nevăzutelor”,
generală – declarată ca atare de Comitetului de Stat pentru Cultură indiferent cum este numit în diferi-
Nicolae Liu, în realitate inexisten- și Artă, ca secretar al Consiliului te credințe – cel mai mare miracol
tă – și pe colaborarea lui Lucică Editurilor și Difuzării Cărții, m-am –, fără să fiu habotnic. Sunt convins
Raicu, mai inspirat, care a dat bir pomenit cu o droaie de „prieteni”, că-s trecător pe lumea asta, în care
cu fugiții, când a văzut ce ne aș- nu doar cu cerințe specifice do- am intrat plângând, condamnat
teaptă. Rămas singur, după vreo meniului de care răspundeam, ci la moarte, fără să-mi fie teamă de
20 de ani, cât mi-a luat pregătirea pentru aprobări „învecinate”, ce justețea sentinței, convins cu tim-
celor 12 volume concentrate cu presupuneau intervenții pe lângă pul că voi pleca mai departe într-o
opera edită a scriitorului, se im- colegii din direcțiile artelor plasti- lume în care ne fixăm singuri locul,
punea să ies din ring cu coronița ce, de teatre, muzică ș.a. De scriitori încă din timpul acestei vieți, după
pe frunte și copleșit de elogii. Nu nu mai vorbesc. Din pricina atâtor faptele noastre. Oricum, nu cred că
să intru în păinjenișul depozitelor „prieteni”, suna telefonul acasă ca Dincolo vom fi compartimentați
cu periodice și arhive neclasate la biroul de informații de la Gara de pe religii, credințe, culori, partide,
ale marilor biblioteci. Câștigam Nord. Odată cu revenirea în trombă organizații nonguvernamentale, ci
astfel 20 de ani, în care m-aș fi pu- a proletcultismului și primenirea dăinuind în lumină – (deie Domnul
tut ocupa de propria mea creație, conducerii CSCA – în domeniul și fără interzicerea cârciumilor) – și
cu care debutasem ca prozator. cărții, acad. Alexandru Balaci a fost în întuneric, bâjbâind în căutarea
Așa că Domnul a dat, Domnul a înlocuit cu Ion Dodu Bălan, iar eu, vreunui chibrit. În convingerile
luat, fie-i numele binecuvântat. prin reînființarea cenzurii, o vreme mele, mă bazez pe miracole in-
Mi-a dăruit însă destule cu carul am stat pe tușă. Atunci au încetat și credibile, petrecute sub ochii mei,
și, în primul rând, prieteni, mai apelurile telefonice ale celor care, asupra cărora nu insist, că ne prind
importanți decât toți guvernanții până atunci, mureau de grija răcelii alegerile – la care ș-așa nu mă pre-
de care am avut parte în întreaga mele, cu sfaturi de ceaiuri fierbinți, zint, fiindcă nu mă lasă picioarele și
mea viață. vin fiert, băi cu sare la picioare. pentru că știu rezultatul. Nu fi mirat
Pus pe șotii, Fănuș Neagu, prieten și s-o lăsăm baltă. „Ora închiderii,
V. R.: V-ați certat vreodată cu vre- adevărat, nu de celofibră, șoptește fraților. Facem bonierele. Mai e și
un prieten?  la urechea unui amic – cu rugă- mâine o zi!” (Cine-o mai apuca-o!)
N. G.: Depinde ce înțelegi prin pri- mintea să nu sufle o vorbă – că știe
eten – termen de care abuzăm cu- de la Gheorghe Pană, un mahăr al [Interviu consemnat
rent, pentru mine egal cu frate – și vremii, că voi fi numit comandant de Virgil Rațiu]
ceartă, nu sinonimă cu ciorovăiala la direcția Pașapoarte, pe funcție
iscată în dezbaterea diverselor idei
contradictorii, când mai să ne scoa-
tem și ochii, trântindu-ne ușa în nas.
Ca ploile de vară, asemenea certuri
STEAUA 11-12/2019

vin și se duc. Mai ales între creatori,

cum plastic se exprimă Rebreanu
(citat din memorie): Scriitorii sunt
într-un fel ca și țiganii, se ceartă
și-n cimitir, numai că sfada lor se
numește polemică. De un prieten
adevărat nu te desparți niciodată,
bucurându-ne și întristându-ne
reciproc, la bine și la rău. Nici
moartea nu te poate despărți de
113

un prieten. Pentru prieteni m-am

 Nirvana
lui Gellu Naum
Ana-Maria Parasca

L ipsă de patetism, umor sănătos,

firesc impecabil. Diverse ipos-
taze ale absurdului domesticit.
mersul ei mai mult îndărăt decât
înainte.” (p. 83)
Asumându-mi o interpretare
59). Romanul poate fi asemănat
cu un proces de digestie, întrucât
gândurile par de multe ori ali-
Căutare inconștientă a sensului. speculativă în ceea ce privește mente ale căror traseu ajunge fie
Acestea sunt primele sintagme structura acestui roman-frescă, la defecație, fie la reingurgitare.
care îmi vin în minte după lectura împărțirea sa în 225 gânduri, zile, La nivel stilistic, autoarea
romanului Cristinei Eșianu, apărut trăiri mă duce cu gândul la cele poate fi asemănată cu Jeanette
anul acesta la editura Paralela 45. 225 zile pe care le parcurge pla- Winterson, a cărei tehnică narati-
Folosind România drept scenă neta Venus prin mișcarea sa de vă atinge suprarealismul și post-
a derulării unui monolog interior, rotație în jurul Soarelui. Văzută modernismul, deopotrivă. Fra-
autoarea provoacă cititorii să de pe Pământ, Venus este corpul zele incisive, redate sub forma
rupă granițele percepțiilor con- ceresc cu cea mai mare străluci- unui monolog interior aduc după
venționale și ale linearității tem- re, după Soare şi Lună, întocmai sine structura unei heterotopii,
porale în timp ce aceștia asistă la sufletului emigrantului care în termenii lui Michel Foucault,
o poveste de amor dintre un ob- tânjește după pântecul patriei o realitate mărită până la detaliu,
servator al istoriei și o proiecție sale mamă, o patrie care nu își privită la nivel microscopic.
fantomatică. Desigur că aceste îndeplinește îndatoririle față de Ultimul subcapitol al cărții
două instanțe reprezintă două pruncii săi: „Mă duc să dansez cu comprimă întreaga esență: „Jegul
dintre vocile narative ale autoa- ochii închiși, să mă țin de mână pe care îl port pe umeri, sacul cu
rei, voci care joacă un rol dublu la cu un dragon care vorbește ro- prieteni aproape morți, care încă
nivel simbolic: pe de o parte, ob- mânește, mă duc să uit că exist.” clevetesc în drumul spre groapă.
servăm o completare a acestora (p. 106) Sentimentul de neputin- Mă debarasez, arunc sacul în râ-
pe măsură ce se relatează diverse ță, de angoasă, de contradicție al pă, de acum sunt și eu o ucigașă,
experiențe, iar pe de altă parte, celui înstrăinat de țară pare a fi am intrat în rândul criminalilor.”
aceste voci se distanțează în mod o rotație în jurul propriilor trăiri, (p. 148) Miza romanului este
categoric odată cu proiectarea însă acest afect nu justifică ex- prezentată sub formă cathartică:
fantasmelor. clusiv sentimentele de dor fizic. abia după dezgolirea propriului
Roman experimental, supra- Anul mutilat al autoarei este re- suflet poți relua un ciclu nou de
realist, roman al autocunoașterii, prezentat sub forma unui labirint viață sau, dimpotrivă, poți muri.
ba chiar bildungsroman prin întortocheat, a cărui soluție pare După încheierea mișcării de ro-
prisma unei gestări naționalis- să nu existe. tație în jurul unei Românii sterpe
te, România privită prin ochii Modul în care Cristina Eșianu poți reîncepe să trăiești sau poți
STEAUA 11-12/2019

autoarei este o Medee care și-a construiește romanul face din muri. Iar acest lucru poate avea
sacrificat copiii în scop vindi- lumea sa o micro-structură, un loc doar după ce renunți la toată
cativ, este un pântec care și-a spațiu închistat în comunism, povara gândurilor.
avortat pruncii, al cărei proces de într-o lume a vidului, a neantului: Semnificația păpușii spânzura-
vindecare ar putea începe doar „Pentru mine, însă, comunismul te cu corpul întors de pe copertă
prin repopularea cu oameni noi, e mai ales copilul meu mort. E poate ține loc de concluzii: roma-
nebuni: „Universitățile ar trebui copilul pe care l-am avortat în nul Cristinei Eșianu merită citit as-
luate cu asalt de nebuni, asta ar buda de lemn din curtea școlii cultând trupa Nirvana pe fundal.
fi scăparea pentru țărișoara mea, generale din satul V. Copilul meu
România, așa s-ar putea desprin- era compus din bucăți de carne Cristina Eșianu, Anul mutilat,
114

de ea de balcâzia ei milenară, de de culoarea ficatului de porc” (p. București. Editura Paralela 45, 2019
 ARTE PLASTICE

Artista cu aripi de pasăre

Florin Gherasim

U nul dintre evenimentele de

referință organizate în acest
an de către Muzeul de Artă Cluj-
i-au purtat pașii în locuri speci-
ale din Europa, dar și din India,
Indonezia, SUA, prilejuri de a se
și căile exprimării artistice au exis-
tat mereu vase comunicante.
Motivul dragostei împlinite
Napoca a fost expoziția personală documenta și a capta energii este coloana vertebrală, axa pe
de sculptură intitulată Lumea insolite, răsfrânte pozitiv apoi în care sunt așezate lucrări pre-
mea, a doamnei Elena Surdu meandrele procesului creativ, așa cum Cupluri Parietale, Familia,
Stănescu. cum mărturisește într-unul din Bărbatul – stâlpul casei. Ele trans-
Artista s-a născut la București, interviurile sale: Lucrările mele au formă, dintru început, spațiul
în anul 1942, oraș în care și-a izvorât din experiențele extraordi- expoziției într-un topos al erosu-
făcut și studiile, după ce vocația nare, unice ale unei vieți bogate, lui în deplinătate vitală. Motivul
destinului artistic i s-a revelat de cu locuri, momente și oameni care arhetipal al cuplului prezintă fața
timpuriu, ca o irezistibilă chema- m-au marcat pentru totdeauna. luminoasă în care Adam și Eva nu
re. A început inițierea în artă la Prodigioasa activitate a dom- sunt izgoniți, ci prezențe edenice
Liceul Nicolae Tonitza. Pregătirea niei sale, manifestată plurivalent, într-un Paradis mai degrabă spi-
universitară a făcut-o urmând In- în domeniul creației, dar și în cel ritual decât mundan. Modelate
stitutul Pedagogic (secția Arte pedagogic sau managerial, a în lutul primordial și transpuse în
Plastice, 1965), iar apoi Institutul atras și recunoașterea prin pre- bronzul solid și durabil, bărbatul
de Arte Plastice Nicolae Grigo- mii naționale sau de prestigiu și femeia sunt, în simțirea și vizi-
rescu, secția sculptură, promoția internațional: Medalia de Aur unea artistei, mereu îmbrățișați,
1982, cu profesori emeriți, pre- de la Cannes (2012), respectiv nedezlipiți, radianți, contopiți
cum Eugen Lungu, Constantin Medalia de Aur pentru Merit și într-o înlănțuire indestructibilă
Baraschi, George Apostu. Devotament (Paris, 2013). care-i transfigurează pe cei doi în
După absolvire și-a dedicat Analiza diacronică a boga- unu, Cuplul fericit.
toate energiile în slujba artei, pe tului inventar de lucrări, peste Din tema cuplului, a repre-
două direcții, formativă și creati- o mie, realizate de Elena Surdu zentării binomiale, se desprinde
vă. A fost, timp de patru decenii, Stănescu arată că, treptat, din tema portretului, reprezentarea
profesoară de specialitate, edu- masa acumulărilor cantitative de singur om. Bogăția genului
cație vizuală, la prestigioase licee s-au decantat teme predilecte, ca tradiție istorică, și meditația,
bucureștene. Stăpânind tehnici evoluate în direcții dezvoltate stăruința îndelungă asupra lui
de lucru în materiale diverse: serial. Astfel, tumultul travaliului dau roade, în creația Elenei Surdu
lemn, metal, piatră, a realizat su- creativ al acestei neobosite, me- Stănescu, pe ramificate direcții, în
te de lucrări, atât de interior, cât reu iscoditoare artiste se strânge explorarea acestui motiv, ducând,
și de for public, cea mai recentă, în albia unui program estetic de cele mai multe ori, la plonjarea
din anul 2016, amplasată în Piața original. în gândul dinlăuntrul chipului.
STEAUA 11-12/2019

Bucur, fiind închinată victimelor Expoziția de la Muzeul de Artă Remarcăm exelentele autopor-
de la Colectiv. O preocupare ex- Cluj-Napoca arată, chiar din titlul trete, dintre care unul prelungit
pozițională intensă a adus lucră- Viața mea, dorința artistei de a într-o instalație cu mâini și cu
rile sale, în cadrul unor expoziții pune în fața unui public unde a păsări. Apoi cele în care din craniu
personale, în fața publicului din expus întâia oară un proiect per- țâșnește Pasărea Gând, în avânt,
țară, dar și din alte țări, precum sonal, o oglindă a sufletului său, către Lumină. Seria continuă pro-
Italia, Statele Unite, Franța, exprimat prin opera artistică. Fără lific, cu personificări astrale (Lu-
Portugalia, Grecia, Spania, Egipt, a fi retrospectivă, expoziția reu- na), ale dublului (Dialog) sau mi-
până în Asia și Extremul Orient. nește piese potrivite a reprezenta tice (Duhul codrului). Dăltuiri fine
Numeroase călătorii de studii sau modul cum, în cazul doanmei și șlefuiri de oglindă în marmură,
115

legate de proiecte expoziționale Stănescu, între destinul biografic alabastru, lemn.

 Experiența temporară de pro- ele veghează pe mari emisfere de piedestal altarul pentru propria-i
fesoară la Tulcea a legat-o definitiv lemn, care le potențează monu- jertfă. Cine sunt ele, aceste mari,
pe artistă de ținutul Deltei, în care mentalitatea și aerul de Duhuri neostoite păsări? Minunate alter
revine mereu, și i-a înrâurit proteic apotropaice, protectoare. egouri, reprezentări ale trăirilor,
filonul creației. Dincolo de elemen- Dar peste tot și peste toate gândurilor senine sau tălăzuite,
tele referențiale concrete, ea a știut simți, în spațiul expoziției, prezen- ale meditațiilor germinative, că-
să instituie, legat de Deltă, un topos ța aeriană, eterică a unui stol de derilor și izbânzilor acestei artiste
mitic, populat cu ființe ale căror păsări albe, mari, dar împondera- care, la înălțimea vârstei senine,
reprezentări îmbogățesc, plenar și bile, ușoare ca gândul, plutind în își trăiește și împlinește din plin,
simbolic, expoziția: Dunărea, Delta, voie pe desfășuratele aripi mari. împletindu-le minunat, viața și
Duhul apei ș.a. Turnate în bronz, Una singură, roșie, a găsit pe un opera. Vivat. 
STEAUA 11-12/2019
116

Delta
 CINEMA

Les Films de Cannes

ajung în Cluj
Eva D. Sărășan

Little Joe de interesele profesionale, sau că cromatice verzui și rozalii, pe cât

Bella (Kerry Fox), o laborantă vete- de senzuale și fermecătoare, pe

C e poate fi îngrijorător la o
plantă care produce fericire
cu propriul polen? Nimic, în prin-
rană cu probleme psiho-afective,
suferă, în urma pierderii câinelui
ei, din pricina imposibilității de a
atât de dificile, care sunt contraba-
lansate cu o cromatică pastelată a
laboratorului, nevoită să susțină
cipiu, dacă aceasta nu este mo- deveni mamă. Un triunghi pericu- sterilitatea și armonia vegetală a
dificată genetic, apelând la viruși los al maternității și al infertilității, acestuia. Cadrele largi surprind
netestați. Ei bine, acesta este și deopotrivă, în care instinctele de spații minimaliste, sunt alternate
unul dintre aspectele pe care Alice supraviețuire și conservare ale cu multe geamuri și oglinzi, și per-
(Emily Beecham, care a luat un plantelor sunt puse pe aceeași mit o libertate grozavă a unghiu-
premiu pentru interpretare, ceea treaptă cu cele umane. Aici este rilor de filmare. Remarcabilă este
ce a fost departe de a fi unul dintre punctul în care filmul lui Hausner coloana sonoră formată exclusiv
punctele forte ale filmului), o cer- ia o întorsătură de la distopia hor- din zgomot alb (white sound) și
cetătoare a unui laborator de hor- ticulturală și se transformă într-o compozițiile japonezului Teiji Ito,
ticultură, le-a încălcat, în Little Joe, inteligentă și nuanțată metaforă care susțin tensiunile melodra-
filmul Jessicăi Hausner, unul dintre a (in)fertilității – regizoarea jon- matice ale filmului (personal, cel
cele mai subtile filme ale ediției glează bine cu toate ipostazele ei mai intrigant aspect al filmului).
Cannes de anul acesta. Faptul că și explorează multe direcții femi- Hausner nu își invocă stilul celor-
filmul trece drept a newtype of sci- niste. Tot plotul filmului pare să îi lalte filme aici, însă la fiecare 15
fi îl dezavantajează, tocmai fiindcă susțină delirul lui Alice; iar, în final, minute ceva îți amintește de stra-
regia acestuia permite suficient de pista rămâne deschisă, Hausner nietatea și/sau disconfortul prime-
multe grile de interpretare pentru nu conchide dacă are sau nu plan- lor filmele ale lui Lanthimos. Fie că
a-și depăși genul. Dincolo de fap- ta voință proprie, numai bine cât încadrăm filmul la distopii curente
tul că filmul pornește de la Alice, să-ți frământe mintea zile la rând ale industriilor antidepresive, fie
o laborantă obsedată de muncă, după ce ai văzut filmul. Scenariul că forăm mai adânc, la o metaforă
mamă singură a unui adolescent este destul de sofisticat, așa cum a maternității și ale imposibilității
– Joe, divorțată de soțul ei, însă pretinde orice SF, în teorie, cu ei, Hausner și filmul ei își au me-
devenită mică obsesie afectivă a mici scăpări pe alocuri, actorii, în ritele lor: Little Joe trebuie văzut
unui alt coleg laborant al aceluiași schimb, în încercarea de a păstra și doar pentru cinematografia și
institut, filmul lui Hausner vine cu atmosfera antiseptică a filmului, soundtrack-ul hipnotizante pe ca-
STEAUA 11-12/2019

un storyline dificil de urmărit, însă sunt îndoielnici și neconvingători. re le impune, fără a mai menționa
acesta își propune (și) alte mize, În rest, punctul forte al filmului mișcările languroase ale camerei
dincolo de cele bioetice și bioteh- – cel care, de fapt, cucerește de filmat, care te imersează imedi-
nologice. Descoperim că planta publicul – constă tocmai în mi- at în paranoia acestei distopii.
creată este infertilă și acționează nimalistul lui audio-vizual. Avem
asupra oamenilor, prin mani- o paletă cromatică superbă și Matthias et Maxime
pulare, astfel încât să-și asigure ireproșabil lucrată: în primul rând,
specia, dar și că Alice s-ar putea
să își dorească în subconștient
să renunțe la custodia fiului, Joe
complementaritatea roșu-verde
(care susțin premisa fertilității, atât
din zona umanului, cât și a vege-
P robabil mulți au plecat dezamă-
giți de la ultimul film al lui Xavier
Dolan, film în care elementul ex-
117

(Kit Conner), pentru a se ocupa talului), în al doilea rând, filtrele centric este înlocuit cu narațiunea
 matură, fluentă, cu o definiție a ges- un filtru nostalgic, o privire retros- zona queer și gender identity. Tot
tului tandru și cu inflexiuni acute pectivă –, fiindcă ne demonstrează în acest registru vine și ultimul
ale vulnerabilității masculine. Sunt, în multe scene că rolul grupului ei film, Portretul unei tinere în
desigur, variabile cu care Dolan a pentru cei doi este și de a absorbi flăcări, câștigător al Premiului
lucrat în aproape toate filmele sale, conflictele și tensiunile. Cei doi vin pentru cel mai bun scenariu și
însă niciodată nu le-a instrumen- din lumi diferite: Matthias, tânăr al Premiului Queer, dar și nomi-
talizat în prim-plan, ci au fost, mai avocat, cu situație socială bună, cu nalizat la Palme d’Or al ediției
degrabă, prezente în fundal. Deși o relație stabilă, frustrat de posibi- de anul acesta a Festivalului
parcă nu îi seamănă, filmul poartă litatea de a dezvolta vreo atracție de la Cannes. Este un film bine
amprenta lui Dolan: este studios fil- față de alți bărbați, respectiv Max, documentat socio-istoric, care
mat, în straturi succesive, jonglează care vine dintr-o familie disfunc- spune, pe de-o parte, clasica
cu focalizarea, ghidând privirile țională și traumatică, cu o mamă poveste de dragoste a mijlocului
spectatorilor. Mai mult decât în alte alcoolică și nevrotică de care are de secol XVIII francez, un flirt
filme, aici forează cu multă delica- grijă, cu un frate absent și cu un ta- convalescent între muză și artist,
tețe în zona gri a intimității, trece tă ieșit din peisaj (adică prototipul pe de alta, expune situația artis-
de fascinația care duce la atracție, fetiș de personaj al lui Dolan) – în telor secolelor trecute, cenzurate
și de atracția care duce la tensiunea plus, semnul atipic de pe obraz nu sau chiar șterse din istoria artei,
erotică, ajungând direct la incer- poate decât să îți expună clar că e și statutul femeii în societate.
titudine și la disconfort – afecte un vorba despre un individ care-și Sciamma sondează politic, cu
care amenință o prietenie de peste poartă cicatricile cu el peste tot (și e teorii moderne, și alte teritorii, în
20 de ani a doi tineri. Este vorba servit ca un complex psihologic, nu afară de reprezentare și de arhi-
despre Matthias (Gabriel D’Almeida fizic). Regizorul renunță la artificial vare a memoriei, cum ar fi ideea
Freitas) și Maxime (Xavier Dolan), și mizează strict pe vibrația graniței de libertate, de egalitate de clasă
care ajung, într-un context imprevi- dintre un anumit tip de romantism și chiar de male/female gazing
zibil – un scurtmetraj experimental masculin și o intimitate platoni- trecute exclusiv prin lentilele
al unei prietene comune –, să se că, hrănită timp de 20 și ceva de feministe. Întregul film este,
sărute. Acest lucru stârnește între ani. În sfârșit, evident că există și de fapt, un joc al privirilor între
cei doi diverse incertitudini (ches- comentariul metacritic, un moment Marianne (Noémie Merlant),
tionarea identității lor sexuale) care în care Dolan vorbește prin vocea artistă și femeie independentă,
susțin, pe parcursul filmului, tensiu- micii regizoare (din film) despre și Héloïse (Adèle Haenel), fiica
nea. Întregul context coexistă și sub miza scurtmetrajului ei cu sărutul unei familii nobile, a cărui tablou
presiunea plecării lui Max în celălalt (sigur, într-un ton de-a dreptul o va trimite direct în mariajul
capăt al lumii, în Australia. Ce e ridicol și printr-un flux verbal care cu un aristocrat italian. Aici în-
remarcabil la filmul lui Dolan este nu poate fi luat în serios): încercare cepe discuția despre libertate,
faptul că nu mai urmărim, aproape de a reda „atât impresionist, cât și a Héloïsei de a refuza să pozeze
exclusiv, un trio sau un cuplu intri- expresionist” (da, simultan) intimi- pictorilor (bărbați) de dinainte
gant și conflictual de personaje, ci tatea dintre două persoane, fiind și a Mariannei de a fi o femeie
că regizorul lucrează cu un grup de absolut irelevante sexul și genul lor. independentă, care alege să pri-
prieteni, luat ca personaj colectiv. Cam asta s-a vrut filmul lui Dolan, veze alte femei de la o asemenea
Dinamica întregului film e redată un studiu despre intimitate, vulne- independență socială. Fiindcă
de acest personaj colectiv, fiind- rabilitate și transformare. Și îi iese Héloïsei îi este ascuns scopul
că aduce cu sine atât fragilitatea bine, un crescendo luminos, care se vizitei Mariannei, care trebuie,
transformărilor dintre 20 și 30 de dizolvă în ritmurile firești ale vieții, inițial, să-i realizeze portretul pe
ani, cât și familiaritatea și nostalgia un film despre politicile intime ale ascuns, din memorie, totul devi-
unor relații care nu mai au un ecou unui grup de prieteni din copilărie, ne un joc de-a șoarecele și pisica
STEAUA 11-12/2019

puternic prezent; grupul încearcă despre curajul rupturii și al trecerii care te invită, ca spectator, în
să susțină istoriile personale ale în alte etape ale vieții. locul pictorului, lăsându-ți timp
personajelor principale, mai exact să vezi ce vede ea, să zăbovești
să acopere pe ici-colo niște goluri, să Portrait de la jeune fille asupra tuturor cutelor de pe
justifice aproprierea celor doi, fiind chipul luminos al Héloïsei, ca
en feu
greu de apreciat raportarea lor față într-o lecție intimă a observației.
de celălalt (prieteni, îndrăgostiți?).
Însă e interesant ce face aici Dolan
cu întreaga arhitectură socială,
P e regizoarea Céline Sciamma
am apreciat-o deja pentru
personajele sale din Water Lilies
Zona care pare să infuzeze cel
mai bine reflecția spectatorilor
este aceea a arhivării amintirii
cu dialogurile lejere, naturale, cu (2007) sau tomboy (2011), pen- cuiva – mai exact, a spaimei
118

soundtrack-ul ludic – toate impun tru cum inserează narativul în că nu poți păstra imaginea
cuiva decât în memorie. Este Le jeunne Ahmed adaptare la cultura și comunita-
o punere în oglindă care face tea care te-a adoptat, încercând,
trimiteri la această anxietate
contemporană de a avea acces
și a poseda imaginea cuiva. Ce
F rații Dardenne câștigă Pre-
miul pentru cea mai bună
regie în cadrul Festivalului de
simultan, să nu diluezi valorile
propriei culturi (apartenența
identitară este ceea ce caută și
face Sciamma cu acest joc este la Cannes 2019 cu povestea lui Ahmed, cât și comunitatea mu-
interesant: îl transformă dintr-un Ahmed (Idir Ben Addi), fiul de sulmană belgiană din care acesta
act de putere într-unul de ega- 12 ani al unei familii musulmane face parte); a doua vizează obser-
lizare – dinamicile de putere se liberale din Belgia, care alunecă varea aproape documentaristică
schimbă – și (1) obiectul privit în vertijul radicalismului religios, a traseului radicalizării religioase,
nu doar că privește la rândul său, fiind prins între idealurile ima- adică a luptei dintre propagarea
ci participă la realizarea picturii mului său și provocările propriei unui islamism conservativ și un
(a propriei reprezentări), (2) se vârste. Tema copilului inadaptat, islamism modern, liberal și in-
anulează statutul social, cele și a marginalilor societății, în tegrativ, într-o societate vestică
două femei își devin partenere general, e una dintre favoritele relativ tolerantă. În încercarea
egale. Solidaritatea aceasta femi fraților Dardenne, însă de data de a deveni un bun musulman,
nină trece mai departe de a- aceasta își depășesc propriile ambiguitatea identitară și auto-
tracția candidă dintre cele bariere culturale și trec dincolo cenzura comportamentală fac
două femei și o include și pe de personajul tipic, europeanul dificil de intuit care sunt gesturile
slujitoarea casei, Sophie (Luàna caucazian al clasei de mijloc. naturale ale lui Ahmed. Totuși,
Bajrami) – fie că e vorba despre Echidistanța camerei de filmat și surprins în intimitate, cele mai
avort, fie că cele trei dezbat în ju- montajul scindat situează filmul radicale dintre gesturile sale,
rul mitului lui Orfeu despre cum între ficțiune și documentar, ur- cum ar fi alergarea prin casă cu
Euridice și-a ales singură desti- mărindu-l pe Ahmed cum exer- un cuțit în ciorap sau escalada-
nul, granițele dintre clase se to- sează, pe de-o parte, posibile rea unei clădiri pentru a ajunge
pesc pe toate planurile și reapar scenarii de ucidere a profesoarei să-și ducă planul la sfârșit, devin
odată cu figura puterii, bărbatul. sale, Ines (Myriem Akheddiou), înduioșătoare, iar aici Jean-Pierre
Montajul clasic și mizanscenele fiindcă aceasta are un iubit evreu și Luc Dardenne sunt inconfun-
picturale sunt lucrate pretențios și vrea să-i învețe pe copiii comu- dabili prin umanitatea cu care
și ireproșabil, iar interpretarea nității araba modernă și în afara își încarcă personajele proble-
actrițelor, mai mult din gesturi studiului Coranului, pe de alta, matice și prin empatia pe care
fragile și priviri scrutătoare în momentele solitare în care își o smulg spectatorilor. Codurile
decât din cuvinte, se dizolvă respectă ritualurile de rugăciune sunt aproape de a fi sparte în
cu o naturalețe și o delicatețe aproape compulsiv, chiar și în scenele duioase pe care Ahmed
aproape fetișizate. În sfârșit, centrul de detenție pentru tineri le petrece la fermă alături de
este un film clasic, frumos, care în care ajunge. Regizorii nu oferă partenera lui, de aceeași vârstă,
satisface aproape fiecare dorință niciun răspuns prin acest film, ci Louise (Victoria Bluck), în încer-
a spectatorului, atât ideatic, cât ridică câteva probleme pertinen- carea ei inocentă de a se apropia
și vizual. E didactic și senzual, te, dezasamblând mecanismele de el, însă regizorii construiesc
într-un mod candid, e pictural și psihologice iraționale ale acestui tensiunea filmului tocmai pe
plin de o simbolistică a elemen- personaj. Sunt indicate și câteva imposibilitatea de a-și salva per-
telor arhetipale, care freamătă piste care ar fi putut declanșa cri- sonajul. Filmul reușește să fie
să fie decodificate. Chiar dacă za identitară în cazul lui Ahmed, pe cât de frapant, pe atât de în-
se leagă prea bine toate, într-un cum ar fi absența totală a tatălui, duioșător în chestionarea unui
fel aproape mistic (poate e chiar martirajul unui văr de-al său, scenariu violent, însă posibil, al
STEAUA 11-12/2019

vreun giumbușluc al regizoarei căutarea unei identități stabile la radicalismului religios, cât și al
de a invita romantismul epocii), o vârstă a incertitudinilor – toate sistemului care încearcă să con-
și pare că Sciamma transformă acestea găsindu-și un stabilo- tracareze aceste acțiuni juvenile,
teoriile lui Rudolf Arheim în pod în imaginea imamului său considerate teribiliste. Ceea ce se
ceva desfătător, filmul are mize și a moscheii, practic, în religia vrea a fi o lecție dată spectatori-
pertinente, dincolo de intenția care-i oferă o grilă normativă lor în ceea ce privește posibilele
de a ne seduce. Începutul te de comportament. Două ar fi prejudecăți față de minoritățile re-
duce cu gândul, poate, și la The mizele importante ale acestui ligioase, devine, simultan, o lecție
Handmaiden (2016) al lui Park film: prima analizează clivajul pentru micul Ahmed, care depinde
Chan-wook, doar că filmul lui socio-cultural și spargerea grani- de ajutorul și empatia profesoarei
119

Sciamma este mult mai cuminte. țelor identitare în dublul efort de sale, în finalul filmului. 
 JAZZ CONTEXT

Retorica primitivismului
Cristina Petrescu

Î ncă de la primele sale reprezen-

tări în literatură, jazzul și-a asumat
o retorică a primitivismului, care l-a
cu actul canibalic sau cu ritualul sa-
batic, desfășurat pe fundalul „muzi-
cii stridente, torturate, din străfun-
unui nou dialect, capabil să tradu-
că năzuința lor înspre ceva „curat,
strălucitor, evaziv” (Hart Crane, The
transformat într-un discurs al exce- durile iadului” (Carl Van Vechten, Letters of Hart Crane, 1919-1932,
sului, al extazului dionisiac, al pa- Nigger Heaven, University Of Illinois University of California Publishing,
siunii nemijlocite, al scindării car- Press, 2000). Tot în romanul Nigger 1965). Acest produs de sinteză a
navalești și al disonanței grotești. Heaven, al lui Carl Van Vechten, rezultat însă nu din opulența cor-
Improvizația, dogma fondatoare a unul dintre personaje, căruia i se poralității de tip primitiv, ci dintr-o
discursului de jazz, l-a învăluit pe reproșează asumarea unui limbaj mitologizare capabilă să furnizeze
acesta în aura misterioasă a irațio- primitiv, răspunde acestei acuzații mijloacele necesare creării unui
nalului și a emoției ca recompensă demascându-se, cu mândrie, drept limbaj diferit de ceea ce R.W.B
imediată, dar tranzitorie, și i-a oferit „un canibal african! Fiu al unui re- Luis numește „«Idiomul de tip
o mitologie de o abstracțiune ro- ge!”. Percy Haselden exemplifică, Wall Street» al poemului” (R.W.B.
mantică. Decorurile s-au transfor- în poezia Jazz Antropofag efectele Lewis, apud Sascha Feinstein, op.
mat pe dată și au permis strigătului devastatoare ale jazzului asupra cit.). Ilarie Voronca își enunța și el
sălbatic al junglei să își verse ecoul ascultătorilor, care devin, fără voia propriul crez estetic atunci când
în sufletele dezlănțuite ale ascul- lor, protagoniștii unui ritual barbar. invoca un anume „jazz saltimbanc”
tătorilor cuprinși de frenezia glo- În cadrul seratei muzicale transfor- (Ilarie Voronca, Aviograma, 75 HP,
riei profane. „Infectați de microbul mate în ritual antropofagic, eul liric Noiembrie 1924), cu scopul de
jazzului” (Eileen Simonow, în Jazz se vede nevoit să îi mărturisească a obține „linia cuvântul culoarea
in German-Language Literature, iubitei sale „Că-în timp ce-n spate, pe care n-o găsești/ în dicționar”,
Könighausen&Neumann, 2013), undeva/Negrii bat tobele, turbat/ o „artă surpriză”, posibilă prin
protagoniștii literaturii de jazz au Eu mă gândesc de nu cumva/ „lepădarea formulelor purgative”
adoptat „rolul negrului sălbatic” Tu ai fi bună de mâncat.” (Percy și capabilă să facă să vibreze di-
(ibid.) și au devenit actanții unui Haselden, în Sascha Feinstein, op. apazonul noului secol. Aspirând
„dans primitiv al războiului și al cit.). la recompensele modernismului,
iubirii” (Claude McKay, Home to Retorica binară a discursului poeții și-au îndemnat operele să
Harlem, Northeastern University de jazz a permis însă ca acest devină mai elastice și să se balan-
Press, 1987). „Mărșăluirea sulițelor” primitivism să îmbrace, în egală seze în ritmul muzicii de jazz. Nu
(ibid.) și „frenezia sacră a unei cele- măsură, forma esteticii fragmen- întâmplător Wyndham Lewis și
brări falice” (ibid.) aveau să trezeas- tate a modernismului. Adoptarea Clive Bell au interpretat Țara Pustie
că „răcnetul vechi de mii de mili- a ceea ce Robert Goffin numește a lui T.S. Eliot ca pe o formă de jazz,
oane de ani” (Josef Skvorecky, The „inimi primitive” (Robert Goffin, iar Ralph Ellison a întărit convin-
Bass Saxphone, Washington Square Horn of Plenty: The Story of Louis gerea acestora, susținând că Eliot
STEAUA 11-12/2019

Press, 1985) al unui brontozaur din Armstrong, Greenwood, 1978), este capabil să impună ritmul de
corpul căruia sunetele se revărsau obligă, de această dată, la asu- swing poeziei sale cu mai multă
asemenea unor lacrimi uriașe. marea unui nou limbaj, capabil pricepere chiar și decât Langston
În asocierea jazzului cu „ha- să încorporeze libertățile și pulsul Hughes. Atât Eliot, cât și contem-
osul animalic” (Sascha Feinstein, intens al ritmurilor africane. Acest poranii săi, au folosit astfel jazzul
Jazz Poetry: From the 1920s to the limbaj a devenit spațiul de gestație sub forma unui manifest estetic
Present, Greenwood Press, 1997), al unui nou vocabular, cu ajutorul generator de noi ritmuri poetice și
unii autori au mers atât de departe, căruia Hart Crane, William Carlos capabil să susțină dualismul isteric
până la a sugera că forța hipnotică Williams, Langston Hughes, Carl al modernismului.
a jazzului instigă la dezlănțuirea Sandburg, Mina Loy și T.S. Eliot Componenta primitivă a jazzu-
120

instinctelor întunecate, culminând urmăreau să obțină concretizarea lui a continuat, cu toate acestea,
să își mențină atributele originare nu pot fi contopiți, ei pot fi însă secătuite a Vestului. Astfel, relația
și să fie perpetuată sub forma inversați, permițând ca jazzul să se dintre jazz și primitivism a făcut po-
instinctului și a corporalității ne- transforme în „ceva sacru și erme- sibilă nu numai înființarea unui nou
controlate. Autori ca Hermann tic” (Antonio Muñoz Molina, Iarna limbaj, ci și existența Renașterii din
Hesse, Mihail Bulgakov sau Alejo la Lisabona, trad. Ileana Mihăilă, Harlem, atrăgând patronajul albilor
Carpentier au optat în favoarea Leda, 2009), într-o „stranie rugă- ce râvneau la răsplata culturală ve-
desfacerii dualismului prezent în ciune de asprime și dulceață”, sau nită din sfera spiritelor ancestrale.
„grotescul divin” (Sascha Feinstein, într-un „limbaj al îngerilor” (Josef Mai mult decât atât, funcționând
op.cit., p. 34.) al operelor lui Crane Skvorecky, op. cit., p 121.) și „al ca un garant al expresivității, opuse
și împotriva năzuinței lui Wallace unui cult inocent”, asemănător ce- corectitudinii estetice și asepsiei ce
Stevens și Micheal Ondaatje de a lui reprezentat în nuvela The Bass caracterizează, în general, muzica
aduce împreună blues-ul negrilor Saxophone. clasică, muzica afro-americanilor
și muzica europeană corală și au Putem constata, așadar, că jazzul a devenit un indice al creativității.
destabilizat dialogul dintre jazz și a subjugat, încă de la început, prin Este greu de spus în ce măsură ar
muzica clasică, plasând cele două forța sa hipnotică, imaginația celor fi suscitat muzica negrilor interesul
genuri într-o dispută permanentă. ce visau la exuberanța ritualurilor unui număr atât de mare de autori
Dacă Bulgakov a folosit aspectul primitive sau pe a celor ce se te- în absența acestor calități reco-
primitiv al muzicii, prezent în meau de consecințele devastatoare mandate de originile sale africane.
execuția muzicală a jazzului de ale instinctelor dezlănțuite. Cei ce Istoria jazzului și vastul său imagi-
maimuțe, pentru a opune lipsa de nu se simțeau însă intimidați de nar literar sunt în prea mare măsură
inhibiție a acestui spectacol rigi- senzualitatea brutală a acestei mu- antagonice și evazive pentru ca
dității moscovite, reprezentate de zici vedeau în ea o sursă de energie astfel de întrebări să își găsească
muzica clasică, iar Carpentier a ob- indispensabilă culturii epuizate, într-însele răspunsul. 
servat „cacofonia infernală” (Alejo
Carpentier, Concert baroc, trad.
Dan Munteanu, Ed. Univers, 1981)
și „imposibila armonie” rezultate
din încercarea de a reconcilia mu-
zica albilor cu cea a „tuciuriilor”,
Hesse a asociat muzica negrilor cu
tot ceea ce este „instinctual, săl-
batec și haotic” (Hermann Hesse,
Lupul de Stepă, trad. George Guțu,
Ed. Univers, 1983), opunând-o
astfel muzicii astrelor, muzică di-
vină, capabilă să transcrie timpul
„înghețat în spațiu”. Jazzul devine
astfel elementul instigator al con-
flictului dintre contemplarea unor
concepte abstracte, pe de o parte,
și afirmarea, mult mai directă și ac-
cesibilă, a unei umanități plenare și
exaltate, la polul opus. Conceptele
de stil și substanță, improvizație
și compoziție, primitivism și civi-
STEAUA 11-12/2019

lizație, devin stâlpii unui spațiu ai

cărui locuitori, încercând să atingă
ambele limite, sfârșesc prin a deve-
ni alienați. Astfel, personajul prin-
cipal al romanului Coming Through
Slaughter, al lui Michael Ondaatje,
își pierde mințile „încercând să
cânte muzica diavolului și imnuri
în același timp.” (Michael Ondaatje,
Coming Through Slaughter, Vintage
121

Books,1996). Dacă acești doi poli Portret (detaliu)

 JAZZ CONTEXT

Inubliabilul Sorin Tudoran

Virgil Mihaiu

P rovidența a vrut ca adolescen-

ța mea, petrecută aproximativ
între 1964-1970, să beneficieze
de relaxarea temporară a regi-
mului politic totalitar din țara
noastră. Totodată, acei ani au co-
incis cu perioada de ascensiune,
pe plan mondial, a fenomenului
muzical beat, succedat de rock-ul
ce-și pierduse între timp deter-
minativul -and-roll. Urmăream,
cu aviditatea specifică junilor în
plin proces de maturizare, uimi-
toarele evoluții ale creativității
Sorin Tudoran
noilor muzicieni − preponderent
anglo-saxoni. Pe de altă parte, nu a ne facilita câte un sejur estival, această afirmație se referă cu
ratam nicio ocazie de a-i asculta de preferință la Mamaia, unde (eu prioritate la „zeii momentului” −
și pe îndrăzneții mei compatrioți, și colegii mei) cam știam la care Jimi Hendrix și Eric Clapton. Dar
care încercau să aclimatizeze dintre terase cântau grupurile ceea ce fascina era capacitatea
respectivele sonorități la con- favorite. În consecință, încercam lui Sorin de a-și făuri o amprentă
dițiile mai puțin propice în care să vedem la lucru cât mai multe proprie în cadrul noii estetici im-
viețuiam noi. Majoritatea celor formații, chiar dacă din lipsă de puse de veneratele „prototipuri”.
ce alcătuiseră primele „formații fonduri cel mai adesea asistam ... Pentru a atinge un asemenea
de ghitare electrice” din Spațiul de pe tușă. nivel interpretativ-creativ, era
Mioritic erau doar puțin mai în În atmosfera culturală de re- necesar nu doar geniu nativ, ci
etate decât mine. Îi apreciam cu lativă toleranță și convivialitate și o dedicațiune totală față de
atât mai mult, cu cât știam câte a acelor ani, apariția formației domeniul muzical ales. Iar la
vicisitudini aveau de înfruntat. La clujene Chromatic, inițiată și acest punct, acțiunea lui Sorin
Cluj participasem la câteva „cân- condusă de Sorin Tudoran (n. Tudoran rămâne exemplară: o
tări” oferite de formația Index 66, 1948, la Reghin), avu efectul unei veritabilă imersiune în sunet. Prin
din care făcea parte un debutant tornade. Ceea ce ascultasem intermediul ghitarei și al amplifi-
pe nume Iuliu Merca. Asemenea până atunci în mediile autohto- catoarelor (ajustate, perfecțion-
apariții erau... tolerate la seratele ne fusese realmente meritoriu, ate de el însuși), el transmitea
pentru tineret, unde se dansa pe însă parcă mai întotdeauna se auditorilor metafore muzicale
STEAUA 11-12/2019

muzica recent apărutelor grupuri simțea un anume decalaj valoric ale absolutului. Sonoritățile pe
beat. față de modelele pe care tinerii care le rafinase degajau efluvii în
De bine de rău, „formațiile noștri beatnici le emulau. Odată deplină consonanță cu energiile
vocal-instrumentale” începură să cu apariția epustuflantă a lui generației noastre „șaizecioptis-
se facă auzite și prin emisiunile de Sorin Tudoran, toate distanțele te” (căreia colegul meu Ion Moga
radio sau, sporadic, la televiziune. se șterseră ca prin minune. El avea să-i dedice în 1990 un eseu
O imagine ceva mai clară asupra reușea să se impună cu aceeași în revista 22, intitulat Generația
valorii lor se putea obține urmă- prestanță manifestată de conge- Beatles). Rămâne un mister
rindu-le evoluțiile în diverse lo- nerii săi occidentali, care instau- cum era posibil ca un student al
caluri de pe Litoral. Părinții noștri raseră domnia ghitarei electrice Academiei de Muzică din inima
122

depuneau eforturi (și bani) spre ca instrument-suveran. Evident, Transilvaniei să atingă un nivel
intepretativ compatibil cu cel al Evans, un album de fuziune jazz-
virtuozilor din „lumea liberă” și, în -rock; iar implicarea ulterioară a
plus, să-și farmece auditorii prin- lui Tudoran în destinul principalei
tr-o voce instrumentală profund formații moldave, Roșu și Negru,
individualizată. Intrăm aci pe cu Nancy Brandes la claviaturi,
tărâmul − din fericire inefabil − al Liviu Tudan la bas și Ovidiu Lipan
genialității creatoare. la baterie, îngloba anumite ele-
Deși l-am întâlnit pe impara- mente jazzistice.
bilul ghitarist doar fugitiv, peste Dar, cum performanțele din
timp am descoperit că existaseră a doua jumătate a anilor 1960
între noi anumite puncte de con- presupuneau puternice siner-
vergență (Einstein: „Coincidența gii colective, Sorin Tudoran nu
e modul lui Dumnezeu de a putea ignora faptul că atât Jimi
rămâne anonim!”). În 1968 avu- Hendrix Experience, cât și Cream
sesem șansa de a voiaja, acom- își datoraseră impactul pe scară
paniindu-l pe părintele meu la mondială interacțiunii dintre cei
un congres medical, prin Suedia. doi ghitariști-lideri și companionii Sorin Tudoran în anii '70
Între LP-urile pe care reușisem lor de încredere: tandemul Noel
să le procur acolo se aflau două Redding/bas−Mitch Mitchell/ După mijlocul anilor 1970,
ce avură un impact decisiv și baterie, în cazul trupei lui Hendrix, am cam pierdut urma lui Sorin
asupra lui Sorin Tudoran: Smash și Jack Bruce/bas−Ginger Baker/ Tudoran, deși strălucirea lui de
Hits cu Jimi Hendrix Experience și baterie, întregind supergrupul cometă muzicală mi se impri-
Disraeli Gears al grupului Cream. lui Clapton. Din fericire, trio-ul mase definitiv în memorie. Prins
Modul cum le-a asimilat creator inițial prin care Chromatic-ul se în capcana obligațiunilor de tot
mă determină să consider că, în impunea la Cluj în 1968 beneficia felul, aflam doar tangențial și
cazul realizărilor sale, asistam la de aportul unui dublet ritmic pe fragmentar știri depre viața sa.
o nescontată ipostază a teoriei deplin adecvat ideilor liderului: Când Doru Ionescu − persona-
sincronismului. Orientarea re- Iuliu Merca/ghitară-bas & vocal și jul providențial al arhivisticii
spectivă fusese promovată în pe- Dan Igrețiu la baterie. muzicale române din a doua
rioada interbelică de către criticul Fu un privilegiu ca, în această jumătate a secolului trecut și
Eugen Lovinescu, ca o modalitate formulă chintesențială, Chromatic primele decenii ale celui actual
de ajustare a culturii române la Group să accepte invitația clasei − a publicat un prețios interviu
standardele axiologice de factură din care făceam parte la Liceul cu extraordinarul artist, pentru
occidentală. Dintr-o dată, ni se Racoviță, de a cânta la Banchetul mine era prea târziu: reîntâlnirea
oferea un exemplu viu de aseme- nostru de Absolvire, ținut acum cu Sorin Tudoran nu mai fu po-
nea sincronizare, aplicată dome- o jumătate de secol, în 23 mai sibilă. A murit în 2014. Și totuși,
niului muzical. Bineînțeles că în 1970, în sala de festivități a Casei când nu m-aș mai fi așteptat,
muzica noastră contemporană a Armatei din Cluj. Îmi amintesc la început de toamnă 2019, re-
acelor ani existau deja exemple data cu precizie, întrucât îmi cepționai un apel telefonic din
strălucite de concordanță între luasem cu mine jurnalul (caiet partea gentilei doamne Dorina
componistica română și cea studențesc format A3), unde-mi Rus. Dânsa și-a asumat nobila
universală. Să nu uităm că, tot notam evoluțiile muzicale din misiune de a resuscita, printr-un
în 1968, Cornel Țăranu înființa la epocă. Într-o pauză dintre piese, volum omagial, amintirea celui
Cluj Ansamblul Ars Nova, ce va le-am cerut autografe mult-admi- ce i-a fost soț în deceniul di-
reprezenta până în zilele noastre raților muzicieni. Cu entuziasmul naintea unei morți de o neme-
STEAUA 11-12/2019

o inestimabilă platformă de pro- specific vârstei, adăugai alături ritată ferocitate. Numeroasele
movare a muzicii noi. Însă cazul de semnăturile lor sintagma su- mărturii elogioase la adresa lui
Sorin Tudoran ține de domeniul perlativă „cea mai bună formație Sorin, colectate de cea care îi
blues-rock, unde inovațiile erau din Estul Europei”. Cred că dacă perpetuează memoria, enunță
prizate mai rapid și pe scară mai am confrunta exclamația mea quasi-unanim un regret comun,
largă decât în muzica zisă erudi- adolescentină cu înregistrările căruia îmi permit să mă raliez:
tă. Evoluția spre jazz se anunța din acel timp aflate actualmente acela că un asemenea simbol
drept iminentă: Hendrix a murit pe youtube, n-ar fi necesar decât muzical nu a avut parte de o
înainte de a împlini 28 de ani, să adaug eventual un bemol, documentare audio/video pe
pe când tocmai punea la cale, gen „una dintre formațiile expo- măsura importantisimului său
123

împreună cu reputatul aranjor Gil nențiale din Est”... rol în istoria muzicii noastre. 
 Cuprinsul revistei pe anul 2019
Articole, studii, eseuri, portrete FĂRÂMĂ, MARIA, Stalin & divina tragedie, nr. 2; Amos
Oz – carismă și implicare, nr. 3; Ulițkaia și destinul
***, A.E. Baconsky în corespondență inedită (prezen- ca teatru al umbrelor, nr. 5; Intuiție și afectivitate:
tare de Lucian Vasiliu), nr. 10; o poetică a evocărilor, nr. 7; Reabilitarea ficțiunii
ARETZU, PAUL, Melancolie și ironie, nr. 9; confesive, nr. 9; Cinema, cultură pop & România,
BAKO, ALINA, Poezia lui Aurel Gurghianu, nr. 10; nr. 11-12;
BALOTESCU, FLORIN, Limba poetică și recuperările GÂRDAN, DAIANA, Literaturile lumii și literatura-lu-
unității, nr. 2; Poezie-teatru și artivism, nr. 4; me, nr. 3; Culturi în dialog (importul literar ca
Paradigme, discurs transgresiv, artă și cercetare, marfă a modernității), nr. 4; Cine are nevoie de
nr. 10; literatura americană?, nr. 5; O generație glocală:
BOCA, IOANA, Memorialul Sighet: 25 de ani, nr. 2; beatnicii și periferiile europene, nr. 6; Cum mai
BURLACU, DORU, Almanahul literar (fragment), nr. 1; predăm istorie literară?, nr. 7; Agenda digitală și
BURZO, EMIL, Colegiul Național „George Barițiu”, noul umanism, nr. 8; Noua paradigmă umanistă:
rememorări (1945-1952), nr. 9; tensiuni, dezbateri, problematizări, nr. 9; Hoții și
BUZAŞI, ION, O carte emblematică pentru istoria vardiștii: despre circulația elementelor identita-
Blajului, nr. 3; Publicistica religioasă a lui Ion re, nr. 10; Recitind „hipercanonul”, nr. 11-12;
Agârbiceanu, nr. 4; O recuperare critică, nr. 5; HOSSU, GELU, Revista Steaua între politică literară
Spiritualitate greco-catolică românească, nr. 6; La și literatură politică. I: 1949-1963, nr. 6; Revista
Blaj, pe Câmpia Libertății, nr. 7; Iuliu Hațieganu Steaua între politică literară și literatură politică.
într-un portret omagial aniversar, nr. 9; Revelația II: 1964-1967; nr. 7; Revista Steaua între politică
postumă a unui poet, nr. 11-12; literară și literatură politică. III: 1968-1970, nr. 8;
CÂMPAN, ELENA M., Literatura din paranteză, nr. 2; Revista Steaua între politică literară și literatură
CESEREANU, RUXANDRA, Ploaie oblică: profesorul politică. IV: 1971-1975, nr. 9; Revista Steaua între
meu de portugheză, nr. 2; Un roman psihedelic, politică literară și literatură politică. V: 1976-
faustic și bolañian, nr. 3; Despre nostalgie, cu 1981, nr. 10; Revista Steaua între politică literară
nostalgie (Tarkovski, Rubliov și ruinele de la San și literatură politică. VI: 1982-1989, nr. 11-12;
Galgano), nr. 11-12; HUSSEY, ANDREW, A-l crea pe Mesia, nr. 7;
CHIOREAN, MARIA, Iluzia românismului, recalibrată, ILEA, LAURA T., Cu tine moare lumea ta, nr. 1;
nr. 1; Louse, anarhist melancolic, nr. 3; Odeletă LAZĂR ZĂVĂLEANU, LAURA, O profesoară, o doamnă,
societății de consum, nr. 4; Desprinderi și nega- un model, nr. 4;
ții, nr. 5; Desfacerea în tablouri a unui trup uriaș, MALIȚA, LIVIU, Emanciparea femeii în dramaturgia
nr. 9; Anti-istorie, nr. 10; Autoportret din obiecte, realismului socialist, nr. 11-12;
nr. 11-12; MANASIA, ȘTEFAN, Ce se mai ascunde în transparen-
CHIRA, RODICA GABRIELA,Tonalitatea elegiacă, nr. 3; ță, nr. 2; Brautigan, poetul hippie, nr. 6; Cufundați
CORBU, CASSANDRA, P. S. sau post-suflet, nr. 2; în fîntîna ecranelor, nr. 8;
CORDOȘ, SANDA, Modernismul și revoluția în MAREȘ, NICOLAE, A 29-a călătorie apostolică a Papei
România, nr. 11-12; Francisc. România, nr. 7;
CREȚU, DELIA-SIMONA, Cealaltă viață, nr. 2; Sorescu, MATUS, ADRIAN, Scrisorile unei generații către Europa
STEAUA 11-12/2019

Stănescu, Cărtărescu, nr. 7; Romancierul Rebreanu, Liberă, nr. 8;

nr. 8; MAXIMINIAN, MENUȚ, Fragmente critice, nr. 11-12;
CRISTOFOR, ION, Aurel Rău și fascinația artelor plas- MIHAIU, VIRGIL, Gânduri despre Micaela Ghițescu,
tice, nr. 9; nr. 6; Mult-râvnita oază întru frumusețe, nr. 7;
CSEKE, PÉTER, Universalitatea lui Ady Endre, nr. 7; Cetatea-vultur, nr. 11-12;
CUBLEŞAN, CONSTANTIN, Melancolie și singurătate, MOLDOVAN, ANDREI, Din nou despre Liviu Rebreanu,
nr. 2; Poezia materiei din cuvinte, nr. 3; Ispitele nr. 2; Drumul poetului spre proză, nr. 11-12;
eminescologiei, nr. 4; Un scenariu Urmuz, nr. 11-12; MOLDOVAN, VLAD, Paul Varley despre cultura japo-
DRUȚĂ, ILONA, Muzeul cărții și exilului românesc (un neză, nr. 3;
proiect de consolidare a identității culturale), nr. 4; NICOLAU, FELIX, Întoarcerea la conexiunile cosmi-
124

DULVAC, HORIA, O eschatologie neliniștitoare, nr. 8; ce ale copilăriei, nr. 9;

NISTRU ȚIGĂNUȘ, VIRGIL, „Această ultimă zăpadă TONU, CONSTANTIN, Istoria ca poveste, nr. 2; Din
înaintea verii cosmice...”. Cuvânt pentru Aurel culisele istoriei literaturii, nr. 4; Un elogiu critic
Sasu, nr. 4; al lecturii, nr. 5; O istorie din memorii a revistei
PAPA FRANCISC, Lumen Fidei/ Lumina credinței, nr. Steaua (I), nr. 9; O istorie din memorii a revistei
3; Steaua (II), nr. 10;
PARASCA, ANA-MARIA, Scena deschisă, nr. 2; TURCU, ALEXANDRA, Drone deasupra unor căpițe de
Platourile răsturnate din versuri, nr. 8; Nirvana fân, nr. 2; Sexualitatea feminină între desfătare și
lui Gellu Naum, nr. 11-12; abuz, nr. 8;
PECICAN, OVIDIU, Între istorie și mit, nr. 1; Luminism ȚĂRANU, ANA, Melancolia genealogică, nr. 5;
reînnoit, nr. 3; Recapitulări lămuritoare, nr. 6; ŢION, ADRIAN, Bibelouri lirice, nr. 6; Poticniri, nr. 9;
Reflexiv românesc, nr. 8; Răzvan Voncu: 50, nr. 9; VIERU, MIHAI, Ermetismul naiv al memoriei, nr. 11-12;
Orizontalitate și specific creator, nr. 9; Tranziție și WEINBERGER, TEODORA ELENA, O enciclopedie
invazie tehnologică, nr. 11-12; despre rolul iubirii în creația românească
PETRAȘ, IRINA, Ion Brad și „certitudinea tradiției”, nr. modernă, nr. 9;
3; Mircea Popa: 80, nr. 8; ZAMFIRESCU, ANDREI, O triadă poetică optzecistă:
POANTĂ, LAURA, Limbaj și (non)comunicare, nr. 9; Vișniec, Cârneci, Ghiu, nr. 3.
POANTĂ, PETRU, „Revistele aveau politica lor”, nr. 1;
POENAR, HOREA, Scene dintr-un (posibil) alt regim al
Cronica literară
literaturii, nr. 3; Lecțiile de proză ale lui Alexandru
Vlad, nr. 6; CONKAN, MARIUS, Recviem pentru Urmuz, nr. 1;
POP, DORU, Avalon sau literatura cu accent, nr. 6; Umanul ca aplicație smartphone, nr. 3; Drona și
POP, ION, După douăzeci de ani..., nr. 2; Câți ani, infrarealismul, nr. 6; „Paradisul hologramelor”, nr.
atâția cărți, nr. 7; 7; Uau și realismul mistic, nr. 11-12;
POPESCU, ADRIAN, După 70 de ani..., nr. 1; Talentul CUBLEŞAN, VICTOR, Broderii de sticlă, nr. 1; Picățele,
constructiv, nr. 2; Steaua după 1989, nr. 3; Ion nr. 2; O plecare, o întoarcere, o fîntînă, nr. 3;
Horea la Steaua, nr. 4; Salonul de carte de la Picioarele lungi ale textului; nr. 4; Suma micilor
Torino, nr. 6; Vrednicia martirică, nr. 7; Cărțile apocalipse, nr. 5; Cîntul discret al bufniţei, nr. 6;
în vacanță, nr. 8; Un liceu la centenar cu zeci Melancolii, nr. 7; Istoria ca o zi multiplicată, nr.
de scriitori, nr. 9; Dubla aniversare, nr. 10; Între 8; O simeză, nr. 9; Caligrafie, nr. 10; Seriozitatea
Călinescu și Cioran, nr. 11-12; romanului facil, nr. 11-12;
POPESCU, CRISTINA, Iris Murdoch: 100, nr. 8; PECICAN, OVIDIU, În cheia lui ca și cum, nr. 7;
POPESCU, TITU, O nouă monografie Cornel Regman, PETRAȘ, IRINA, „Povestea care-ți merge pe urme”, nr.
nr. 3; Despre prozatorul sondărilor abisale, nr. 4; 10;
Relatări din lumea largă, nr. 5; Sub harul papal, POP, ION, Un om care scrie, nr. 1; Dosarul Bacovia, nr.
nr. 7; Cornel Nistea: 80, nr. 9; 2; O impunătoare frescă transilvană, nr. 3; „De
RĂU, AUREL, Dintr-un jurnal anecdotic utopic – trei la absența fizică, la prezența metafizică”; nr. 4;
secvențe, nr. 1; Un condei critic, nr. 3; Omul care aduce viață, nr. 5; Ovidiu Genaru –
RUS, ADRIAN EMIL, Când îți vinzi viața, ai parte de cincizeci de ani de poezie, nr. 6; La „masa de scris,
peripeții, nr. 1; Contemplație asupra catedralei de disecție, de pomenire”, nr. 7; Între memorii
în flăcări, nr. 2; În acorduri surde de clavecin, nr. și autoficțiune, nr. 8; O istorie descriptivă a
3; Ludo, cerul Africii și misterele Luandei, nr. 5; literaturii române din epoca premodernă, nr. 9;
STANCIU, VIRGIL, Sherlock Holmes în America, nr. 3; Poezia lui Nicolae Coande, nr. 10; Teo Chiriac,
Din inima secolului al nouăsprezecelea, nr. 4; între poezie și metapoezie, nr. 11-12.
Câteva gânduri și nedumeriri privind ficțiunea
postcolonială, nr. 6; Unica Oona și Jerry cel
STEAUA 11-12/2019

Miniaturi, semnalizări, recenzii

scump la vedere, nr. 7; Dame Iris la centenar, nr.
11-12; ***, Premiile poetei Ana Blandiana, nr. 6;
STOICA, ANDREEA, Spațiul poetic: noi direcții, nr. 5; O ***, Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru
hartă alternativă a Clujului. Arta graffiti-ului, de anul 2018, nr. 6;
la tag-uri la picturi murale, nr. 9; ***, Revista revistelor, nr. 2; Revista revistelor, nr. 3;
TALOȘ, ION, Despre globalizarea etnomuzicologiei: CHIOREAN, MARIA, Tranziție, nr. 9;
Constantin Brăiloiu și Sanda Golopenția, nr. 4; CORBU, CASSANDRA, Cărturarul și arca lirică, nr. 6;
TAȘCU, VALENTIN, Steaua (fragment), nr. 1; Variațiuni psihedeli(ri)ce, nr. 6; Criza miezului
TĂMAȘ, BIANCA, Pentru (și despre) Radu Țuculescu, lipsă, nr. 9;
la șapte decenii de viață, nr. 1; DANILESCU, GABRIELA, Revitalizarea visului, nr. 1;
125

TEOC, FLAVIA, Saga regelui Harald (fragment), nr. 2; Fantasma cotidianului, nr. 1;
 GAVRILĂ, FLORENTINA, We Live in a Society..., nr. 2; RĂDULEA, ALEXANDRU-FLORIN, Poeme, nr. 8;
IACOB, IULIA, Dezgropare/Degrupare, nr. 1; Autocen- RĂU, AUREL, Poeme, nr. 11-12;
zură/Autocezură, nr. 3; ROC (Remus Octavian Câmpean), Poem, nr. 4;
LUPESCU, VLAD, Plăcerile cărnii, plăcerile cărții, nr. 1; ROHAN, MONICA, Poeme, nr. 11-12;
Războiul împotriva lui hic et nunc, nr. 2; O disto- SCRIDON, ANDREEA, Poeme, nr. 2;
pie etno, nr. 6; În dialog cu Fundoianu/Fondane, ȘOROBETEA, AUREL, Poeme, nr. 7.
nr. 10;
MIRȚ, ANDREEA, O poetică a scepticismului, nr. 8;
Poezie străină
Stalingradul poetizat, nr. 8; Amintiri și reconfigu-
rări, nr. 9; Măștile singurătății, nr. 9; AI, Poeme (traducere și prezentare de Alex Văsieş),
PARASCA, ANA-MARIA, Români între locuri și cuvin- nr. 2;
te, nr. 3; AWAD, JOSEPH, Poeme (traducere și prezentare de
PERVAIN, ILINCA, Angoasă și salvare, nr. 6; Alex Văsieş), nr. 6;
PETRESCU, IULIANA, Lumea, carnea și diavolul, nr. 1; BASS, ELLEN, Poeme (traducere și prezentare de Alex
POPESCU, VICTOR P., Drumul unui cronicar, nr. 3; Văsieş), nr. 1;
Memorii de pe platou, nr. 6; CHRISTOPHER, NICHOLAS, Poeme (traducere și
RĂZNICEANU, VLAD, Meditații pe semicursieră, nr. 3; prezentare de Alex Văsieş), nr. 11-12;
Suplicii și epistole, nr. 3; DE ANGELIS, MILO, Poeme (traducere și prezentare
SĂRĂȘAN, EVA, Silent Party, nr. 2; Marea tăcere ligură, de Adrian Popescu), nr. 10;
nr. 2; Lost in Translation, varianta berlineză, nr. MATTHEWS, WILLIAM, Poeme (traducere și prezenta-
10; Berlin, cauză și efect, nr. 10; re de Alex Văsieş), nr. 4;
STOICA, ANDREEA, Ritualurile iubirii, nr. 8; Poeme MUELLER, LISEL, Poeme (traducere și prezentare de
strecurate printre gratii, nr. 8; Alex Văsieş), nr. 3;
TONU, CONSTANTIN, Plăcerea actului critic, nr. 6; OLIVER, MARY, Poeme (traducere și prezentare de
TURCU, ALEXANDRA, Infrarealism românesc, nr. 3; Alex Văsieş), nr. 10;
ȚAPU, MIHAI, Echinoxul teoretic, nr. 1; Poezie maghia- SONG, CATHY, Poeme (traducere și prezentare de
ră echinoxistă, nr. 1; Alex Văsieş), nr. 8;
ȚĂRANU, ANA, Despre libertate, între individual și ZARIN, CYNTHIA, Poeme (traducere și prezentare de
alteritate, nr. 1; Ludicul-matrice, nr. 2. Alex Văsieş), nr. 7.

Poezie românească Proză românească, dramaturgie

ARDELEAN, CAMELIA, Poeme, nr. 8; BALOTESCU, FLORIN, Buretele suspendat, nr. 11-12;
BANCIU, MIHAI, Poeme, nr. 6; CASIMCEA, MIRCEA IOAN, Tandem curmat, nr. 11-12;
BARZ, EUGEN, Poeme, nr. 2; CHERECHEȘ, DOINA, Copil de trupă, nr. 11-12;
BÂLICI, MIHNEA, Poeme, nr. 11-12; DULLO, ANDREI, Răchita, nr. 11-12;
BREAZ, DAN, Poeme, nr. 6; FLOREA, DAN, Acea dimineață, nr. 11-12;
BRUMARU, EMIL, Poeme (o selecție a redacției), nr. 1; IANCU, ADRIAN, Bicicletă de ocazie, nr. 11-12;
CANGEOPOL, LIVIU, [fragment de poem], nr. 1; PLEȘA POPESCU, SARA, La un pahar cu timp, nr.
DAMIAN, ȘTEFAN, Poem, nr. 3; 11-12;
DIMA, SIMONA-GRAZIA, Poeme, nr. 10; TĂMAȘ, BIANCA, Zahăr, nr. 11-12.
DORIAN, GELLU, Poem, nr. 4;
DÓSA, ANDREI, Poeme, nr. 11-12; Proză străină
ELIAN, GEORGE NINA, Poeme, nr. 11-12;
FARMATU, TEONA, Poeme, nr. 9; D’HERVEY DE SAINT-DENYS, LÉON, fragment –
STEAUA 11-12/2019

HAVRAN, OTTO, Poeme, nr. 8; Veghea lui Morfeu (5) (traducere și prezentare de
HOREA, ION, Poeme, nr. 4; Laurențiu Malomfălean), nr. 10;
IGNA, VASILE, Poeme, nr. 4; DESNOS, ROBERT, fragment – Veghea lui Morfeu
IOVIAN, ION TUDOR, Poeme, nr. 6; (3) (traducere și prezentare de Laurențiu
LUCA, AURELIA, Poeme, nr. 1; Malomfălean), nr. 8;
MUREȘEANU, MARCEL, Monede și monade, nr. 8; FELLINI, FEDERICO, fragment – Veghea lui Morfeu
NEDELCOFF, EMILIA, Poeme, nr. 2; (2) (traducere și prezentare de Laurențiu
PERPELEA, OCTAVIAN, Poeme, nr. 10; Malomfălean), nr. 7;
PIȘCU, DANIEL, Poeme, nr. 2; HELLENS, FRANZ, fragment – Veghea lui Morfeu
POENARU MOLDOVAN, EMILIA, Poeme, nr. 3; (4) (traducere și prezentare de Laurențiu
126

POP, IOAN ES., Poeme, nr. 10; Malomfălean), nr. 9;

MAETERLINCK, MAURICE, fragment – Veghea lui ION VARTIC: 75: Anca Hațiegan, Maria Barbu, Diana
Morfeu (6) (traducere și prezentare de Laurențiu Capotă, Alexandra Cengher, Liviu Malița, nr. 10;
Malomfălean), nr. 11-12; ION VLAD 90: Irina Petraș, Ilie Rad, nr. 11-12;
PEREC, GEORGES, fragment – Veghea lui Morfeu LEON BACONSKY – IN MEMORIAM: Doina Curticăpeanu,
(1) (traducere și prezentare de Laurențiu Ion Pop, Titu Popescu, nr. 2;
Malomfălean), nr. 6. LIVIU MALIȚA. 60: Maria Fărîmă, Andreea Stoica,
Andrei-Călin Zamfirescu, nr. 4;
Anchete, mese rotunde, interviuri MIRCEA CĂRTĂRESCU - DOCTOR HONORIS CAUSA
AL UBB: Ioana Bican, Mircea Cărtărescu, nr. 1;
***, ARTA DE A FI NONAGENAR. CONVORBIRI CU NICOLAE MANOLESCU 80: Irina Petraș, Doina
NICULAE GHERAN, nr. 11-12; Curticăpeanu, Laszlo Alexandru, Vasile Igna,
***, REZISTENȚA PRIN CULTURĂ, IERI ȘI AZI (masă Victor Cubleșan, nr. 11-12;
rotundă): Ruxandra Cesereanu, Ana Blandiana, O JUMĂTATE DE SECOL DE WOODSTOCK: IDEI,
Radu Vancu, Cristian Vasile, Remigiusz AMINTIRI, FANTASME: Andrei Codrescu, Călin-
Kasprzycki, Libuse Valentova, Liviu Țârău, Andrei Mihăilescu, Adrian Tătăran, Ruxandra
Christian Shenk, Vitalie Ciobanu, nr. 11-12; Cesereanu, Radu Toderici, nr. 8;
***, ȘCOALA ARDELEANĂ (O NOUĂ ANTOLOGIE) O SEARĂ DE POEZIE: Aurel Rău, Adrian Popescu,
masă rotundă: Irina Petraș, Eugen Pavel, Ioan Horia Bădescu, Ruxandra Cesereanu, Ștefan
Bolovan, Adrian Chircu, Ovidiu Ghitta, Bogdan Manasia, Marius Conkan, Alexandra Turcu, Vlad
Harhătă, Ovidiu Pecican, Dora Pavel, nr. 11-12; Moldovan, Alex Văsieș, Olga Ștefan, Andrei
BURCEA, DAN, Interviu cu scriitoarea belgiană Doboș, Virgil Mihaiu, Aurel Șorobetea, nr. 5;
Geneviève Damas, nr. 6; OVIDIU PECICAN 60: Adrian Țion, Andrei Zamfirescu,
CESEREANU, RUXANDRA, Interviu cu Cornel Țăranu, Doru Pop, nr. 2;
nr. 7; POETRY DELIVERY – UN PROIECT DE POEZIE
CONSTANTINESCU, RADU, „Clujul literar al anilor ’60” ROMÂNEASCĂ: Daniela Crăsnaru, Magda Cârneci,
(interviu cu Vasile Fanache), nr. 1; Elena Vlădăreanu, nr. 7;
CRITICA POEZIEI DE AZI: Nicolae Manolescu, Irina POEȚI CORFIOȚI: Vasilis Pandis, Katina Vlachou,
Petraș, Gabriela Gheorghișor, Paul Cernat, Konstantinos Komianos (traducere de Ana M.
Grațiela Benga, Gheorghe Grigurcu, nr. 4; Par), nr. 11-12;
PARASCA, ANA-MARIA, 70 de ani din ’70 încoace. PRIMELE FRAZE NE-AU PURTAT ȘI O SĂ DISPARĂ
conversații cu Octavian Bour, nr. 5; ÎMPREUNĂ CU NOI. GRUPAJ DE LA Z9 FESTIVAL
PASCU, CRISTINA, Interviu cu tenorul Marius Vlad COMPILAT DE Alex Văsieș: Elena Vlădăreanu,
Budoiu, nr. 6. Jesica Baciu, Ioana Vintilă, Andrei Doboș, Ioana
Iacob, Robert G. Elekes, nr. 9;
Grupaje, dosare SCRIITORI, ORAȘE, STRĂZI, PARCURI: Ruxandra
Cesereanu, Simona Popescu, Valeriu Gherghel,
***, Cuprinsul revistei pe anul 2019, nr. 11-12; Robert Șerban, Radu Andriescu, Laura T.
100 DE ANI DE STUDII ENGLEZE LA CLUJ: Sanda Ilea, Daniel Moșoiu, Călin-Andrei Mihăilescu,
Berce, Virgil Stanciu, Rareș Moldovan, Carmen- Vitalie Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Angelo
Veronica Borbély, Adrian Papahagi, Alina Preda, Mitchievici, nr. 6;
Petronia Petrar, nr. 7; STEAUA 70: Aurel Rău, Crina Bud, nr. 2; Ana-Maria
AUTORII ȘI CĂRȚILE LOR DIN 2018: Gabriela Parasca, Diana Câmpan, nr. 3; Magda Wächter,
Adameșteanu, Doina Jela, Stelian Țurlea, Andra Irina Petraș, Aurel Rău, Miron Scorobete,
Rotaru, Radu Andriescu, Carmen Firan, Traian Ștef, Constantin Cubleșan, nr. 4;
Liviu Antonesei, Laura T. Ilea, Robert Șerban, Liliana TIFF 2019: Radu Toderici, Ioan-Pavel Azap, Andreea
STEAUA 11-12/2019

Corobca, Caius Dobrescu, Andreea Răsuceanu, Stoica, Adriana Voșloban, Andreea Hagea,
Radu Vancu, Ionel Ciupureanu, Cosmin Perța, Paul Golban, Anca Socaci, Eva Sărășan, Petre
Ioana Pârvulescu, Ovidiu Pecican, nr. 1; Nicolescu, nr. 7.
DINCOLO DE DOUĂMIISM: Alex Ciorogar, Anca
Chimoiu, Felix Tzele, Gabriel Florin Macsim,
Horea Sibișteanu, Simona Goșu, Ștefan Niță, nr.
Cronică de teatru, film și muzică
5; ***, (Re)searching for Enescu (interviu de Geanina
EMIL BRUMARU 1938-2019: Adrian Popescu, Ruxandra Simion), nr. 1;
Cesereanu, nr. 1; ***, Cu Gábor Tompa, Carmencita Brojboiu și Marcel
FILMUL ROMÂNESC. PERSPECTIVE: Eva Sărășan, Iureș despre Furtuna de W. Shakespeare la
127

Alexandra Turcu, Anca Socaci, nr. 9; Teatrul Național din Cluj-Napoca, nr. 10;
 ***, In memoriam Anton Tauf (selecție de Eugenia HARIF, NOA LEVIN, ilustrații de, nr. 2;
Sarvari), nr. 1; KŐMIVES, ANDOR, Pictura ca stare de grație, nr. 6;
***, Post scriptum la Jazz încuvântat de ROC, nr. 5; MIHAIU, VIRGIL, Mărturii fotografice dintr-un tărâm
***, Victim of Jazz, nr. 9; uitat de Dumnezeu, nr. 4; Pictura swingată a lui
AZAP, IOAN-PAVEL, Perenitatea capodoperei: Andor Kőmives, nr. 6;
Secretul... armei secrete!, nr. 2; Grigore Brezianu – NÉMTH, JÚLIA, Magia formelor și a culorilor, nr. 4;
100 de ani de la moarte, nr. 5; Iulian Mihu – după PALKÓ, ERNŐ, Ars poetica, nr. 4;
douăzeci de ani, nr. 6; La Gomera, nr. 10; TONU, CONSTANTIN, Oferta culturală a ready-ma-
IAHIM, U., Întâia istorie organică a jazzului european, de-urilor (revizitându-l pe Marcel Duchamp), nr.
nr. 2; 11-12.
MIHAIU, VIRGIL, Tânăra generație la Jazz Napocensis
(I), nr. 1; Tânăra generație la Jazz Napocensis
Pagini de jurnal, mărturii, călătorie
(II), nr. 2; Marsalis consacrând școala muzicală
română, nr. 3; Când Dima Belinski revine la CESEREANU, RUXANDRA, 1 Decembrie și 21
Cluj, nr. 4; Fasta întâlnire Sultanov-Sarabski, nr. Decembrie 2018, nr. 1.
5; Jazz de Muntenegru & a sa zână bună, nr. 6;
Electrocutango & conexión cubana la Sibiu, nr. Ilustrațiile numerelor
7; Pi Mușlea rămâne cu noi, nr. 8; Iordache, nr. 9;
Reîntâlniri la Petrovac Jazz Fest, nr. 10; Inubliabilul ***, Grafica românească 2017 / GR 17/ și Grafica
Sorin Tudoran, nr. 11-12; românească 2018 / GR 18/, nr. 3;
PASCU, CRISTINA, Deschiderea sezonului franco-ro- ***, lucrări din Bienala Națională Ceramică – Sticlă –
mân în armoniile Madrigalului, nr. 2; Patimile Metal, ediția a VII-a, nr. 1;
și măreția lui Freddie Mercury, nr. 3; Emoții și BOUR, OCTAVIAN, nr. 1; nr. 2; nr. 3; nr. 4; nr. 5; nr. 6;
gânduri de toamnă: Festivalul Internațional nr. 7; nr. 8; nr. 9; nr. 10; nr. 11-12;
George Enescu, ediția a XXIV-a, nr. 10; BEUDEAN, DAN, nr. 10;
PETRESCU, CRISTINA, Retorica primitivismului, nr. GYÖNGYI, KÁROLY-ZÖLD, nr. 9;
11-12; KŐMIVES, ANDOR, nr. 6;
ROCAȘ, RĂZVAN, Primele femei ale scenei românești, MORITZ, EUGEN, nr. 8;
nr. 11-12; NICA, IOACHIM, grafică, nr. 6;
SĂRĂȘAN, EVA D., Les Films de Cannes ajung în Cluj, NIȚĂ, RADA, nr. 7;
nr. 11-12; PALKÓ, CSABA, nr. 4;
SARVARI, EUGENIA, Interferențe 2018, nr. 1; Lecția de PALKÓ, ERNŐ, nr. 4;
actorie a lui Toni Servillo, nr. 2; (In)Vizibil, nr. 3; In PICHOT, PIERRE, nr. 2;
memoriam Silvia Ghelan, nr. 4; O seară la Opera SBÂRCIU, IOAN, nr. 5;
Română din Cluj, nr. 5; SURDU STĂNESCU, ELENA, nr. 11-12.
TODERICI, RADU, Înapoi în anii ’90 (prin anii ’80), nr. 10;
TUDOR, GEORGIANA, Marian Petrescu, Stradivarius
Music Nights, Hunedoara, 2018, nr. 7;
ŢION, ADRIAN, Producții ale teatrelor naționale în
anul centenarului, nr. 1; War – memento teatral
la Interferențe, nr. 1; Coana Chiritza la Cluj, nr. 4;
Nora de Ibsen într-o viziune tehnicizată, nr. 5;
Cartea de magie a regizorului, nr. 10.
STEAUA 11-12/2019

Cronica plastică
***, Arta (vizuală) experimentală folosind mașina de
căutare. Dialog real/ virtual între Călin Man și
Romulus Bucur, nr. 8;
BELIGĂR, CRISTINA, Muzeul colecțiilor de artă, nr. 4;
CODOBAN, AUREL, Pădurea de cenușă, nr. 5;
CUCIURCĂ, IOAN, GR18: sub semnul diversității și al
Unirii, nr. 3;
FLORIAN, ANDREI, Metafore incandescente, nr. 3;
GHERASIM, FLORIN, Artista cu aripi de pasăre, nr.
128

11-12; Delta