00 BJ 2018 Corectat 2

CURTEA DE APEL IAŞI
CULEGERE DE PRACTICĂ
JUDICIARĂ
PE ANUL 2018
1
CURTEA DE APEL IAŞI
CULEGERE DE PRACTICĂ
JUDICIARĂ
PE ANUL 2018
în materie civilă şi litigii cu profesionişti, penală, de contencios administrativ

şi fiscal, pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
3
Lucrare coordonată de judecător Diana-Mihaela CHEPTENE-MICU, preşedinte al
Curții de Apel Iaşi și judecător Alina-Gianina PRELIPCEAN, vicepreședinte al Curții de
Apel Iași
Colectivul redacțional în selecția şi prelucrarea spețelor:
I. Secția civilă: III. Secția de contencios administrativ şi fiscal:
Liliana PALIHOVICI, președinte al Secției Alina-Gianina PRELIPCEAN, vicepreședinte al

civile Curții de Apel Iași
Anca GHIDEANU, judecător Monica COCOR, judecător
Laura HATMANU, judecător Maria-Cristina POPA, judecător
Claudia-Antoanela SUSANU, judecător dr.
Georgeta PROTEA, judecător
II. Secția penală: IV. Secția pentru conflicte de muncă şi

asigurări sociale:
Diana-Mihaela CHEPTENE-MICU, Daniela PRUTEANU, preşedinte al Secției

președinte al Curții de Apel Iași pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Adrian CHIRIAC, președinte al Secție penale Nelida-Cristina MORUZI, judecător
și pentru cauze cu minori
Oana-Cristina ADAM, judecător Ancuța-Gabriela Obreja-Manolache, judecător
Mihaela CHIRILĂ, judecător Crizantema-Elena Panainte, judecător
Alexandra COJOCARU-ROȘU, judecător Smaranda Pipernea, judecător
Constantin-Gabriel TARLION, judecător Iulia-Elena Ciobanu, judecător
Tehnoredactare realizată de:
Gabriela Ionesi – grefier-documentarist, Curtea de Apel Iaşi
4
Cuprins
Secția civilă .............................................................................................................................. 12
I. Drept civil .......................................................................................................................... 12
1. Efectele dispoziţiei pronunţate în procedura prealabilă, reglementată de Legea nr.

10/2001 ................................................................................................................................ 12
2. Răspundere civilă delictuală. Condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii
conducătorului auto. Culpa exclusivă a victimei care a traversat prin loc nepermis . 13
3. Uzucapiunea de 30 de ani. Imobil afectat de construcții hidrotehnice (chesoane) ..... 16
II. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență .. 19
4. Legea nr. 85/2006. Interpretarea și aplicarea art. 21 alineat (2) din Legea nr.
85/2006. ............................................................................................................................... 19
5. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Interpretarea și aplicarea art. 22
alineat (2) ............................................................................................................................ 20
6. Insolvenţă. Conflict de interese ....................................................................................... 21
7. Inaplicabilitatea procedurii în condiţiile în care profesionistul a optat pentru ţinerea
contabilităţii în partidă simplă ......................................................................................... 23
8. Cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitor. Nedepunerea
tuturor actelor prevăzute de lege în termen. Sancțiunea operantă ............................... 27
9. Contestaţie împotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor. Necontestarea
tabelului preliminar al creditorilor. Consecinţe ............................................................. 29
10. Anulare act fraudulos. Autorizaţie de funcţionare de farmacie ................................ 30
11. Sarcina probei în cazul creanţelor salariale ................................................................ 32
12. Legea nr. 85/2006. Interpretarea și aplicarea art. 115 și 116 ..................................... 33
13. Interpretarea și aplicarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței. Excepția lipsei de interes în formularea recursului .................................... 34
14. Insolvenţă. Angajarea răspunderii administratorului în temeiul art. 169 alin. 1 lit. a
din Legea nr. 85/2014 în condiţiile nejustificării cheltuielilor ridicate în avans .......... 35
15. Legea nr. 85/2014. Art. 169 alineat (1) litera d)........................................................... 37
16. Aplicarea în procedura insolvenței a instituției repunerii în termen din Codul de
procedură civilă.................................................................................................................. 38
17. Plan de reorganizare nerealizat în termenele stabilite de Legea nr. 85/2014.
Hotărârea adunării creditorilor de prelungire a termenul de executare a planului de
reorganizare cu eludarea dispoziţiilor legale .................................................................. 40
18. Aprecierea subiectivă a creditoarei, pur formală, că prezenţa sa ar fi fost inutilă,
dat fiind că nu are drept de vot, nu poate servi drept motivaţie a lipsei de la şedinţa
adunării creditorilor .......................................................................................................... 41
19. Aplicarea prezumţiei puterii de lucru judecat doar cu privire la părţile care au
figurat în procesul în care au fost dezlegate aspectele litigioase .................................... 45
20. Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut
obiectul garanţiei, în procedura insolvenţei .................................................................... 48
21. Acţiune în anularea hotărârii adunării creditorilor. Afectarea intereselor
creditorului fiscal ............................................................................................................... 49
III. Drept procesual civil...................................................................................................... 51
22. Dreptul insolvenţei. Citarea şi comunicarea actelor de procedură ......................... 51

23. Cerere lămurire/completare a rezoluţiei directorului Oficiul Registrului
Comerţului .......................................................................................................................... 52
24. Excepție nepusă în discuția contradictorie a părților. Pronunțarea soluției în
temeiul acestei excepții. Încălcarea principiului contradictorialității – dreptul la
apărare. Consecințe ........................................................................................................... 53
25. Sechestru asigurător. Nu există autoritate de lucru judecat în cazul unor cereri
succesive, de instituire a aceleiași măsuri asigurătorii ................................................... 54
26. Uzucapiune. Invocarea excepției autorității de lucru judecat. Condiții pentru a se
reține incidența acesteia .................................................................................................... 56
27. Obligativitatea procedurii prevăzute de art. 442 - 444 C.proc.civ. ........................... 59
28. Apel. Critici care nu vizează soluția pronunțată de judecătorul fondului. Cereri noi
formulate direct în apel ..................................................................................................... 60
29. Contestație în anulare. Noțiunea de „eroare materială”, în sensul articolului 503
alineat (2) punctul 2 Cod procedură civilă ...................................................................... 63
30. Revizuire. Condiţii de admisibilitate ............................................................................ 64
31. Revizuire. Cazul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. ................................. 65
32. Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. Act
nou. Înțelesul noțiunii ........................................................................................................ 67
33. Cerere de ordonanță președințială formulată în cursul procedurii insolvenței.
Condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă de la 1865 ... 70
Secția penală ............................................................................................................................ 72
I. Drept penal. Partea generală ........................................................................................... 72
6
1. Tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național. Nelegalitate. Crearea
unei lex tertia, corecta aplicare a deciziei nr. 265/2014 a CCR; încadrările juridice ale
infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național prevăzute
de Codul Silvic - Legea nr. 46/2008, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 și
după data de 1.02.2014 ...................................................................................................... 72
2. Imposibilitatea reținerii art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) Cod penal anterior în
condițiile existenței unei hotărâri anterioare de amânare a aplicării pedepsei ........... 86
3. Neîndeplinirea condițiilor de existenţă a provocării - circumstanţă atenuantă legală
prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal ........................................................................... 121
4. Deţinere de droguri pentru consum propriu. Renunțarea la aplicarea pedepsei -
condiții............................................................................................................................... 126
5. Individualizarea modalității de executare a pedepsei. Criteriile prevăzute de art. 91
C.pen. care permit individualizarea modalității de executare a pedepsei închisorii.
Apel. Analiză .................................................................................................................... 133
6. Individualizarea legală a pedepselor, individualizarea obligației de a nu părăsi
teritoriul României fără acordul instanței în cadrul modalității de executare a
pedepsei prin aplicarea suspendării sub supraveghere. Ucidere din culpă. Daune
morale ............................................................................................................................... 147
7. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Apel ......................................... 177
8. Cauză de reducere a pedepsei. Cerere de anulare a suspendării executării pedepsei
sub supraveghere formulată în apel. Confiscare specială ............................................ 188
II. Drept penal. Partea specială ........................................................................................ 239
9. Infracțiuni contra vieții. Omor cu intenție indirectă sau ucidere din culpă. Intenția
de a ucide în cadrul unui eveniment rutier .................................................................... 239
10. Vătămare corporală din culpă. Vinovăție. Culpă exclusivă. Introducerea în cauză a
părții responsabile civilmente ......................................................................................... 275
11. Rele tratamente aplicate minorului. Procedura privind recunoașterea învinuirii..301
12. Luare de mită. Dare de mită. Abuz în serviciu. Subiect activ .................................. 323
13. Părăsirea locului accidentului – condițiile reținerii concursului de infracțiuni dintre
infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal și cea prevăzută de art. 338 alin.
2 Cod penal. Ucidere din culpă. Acţiune civilă – acordare daune materiale și data de
la care se calculează dobânda legală pentru daunele morale ...................................... 393
III. Drept procesual penal. Partea generală .................................................................... 423
14. Contestație tardivă ....................................................................................................... 423
7
15. Înlocuirea măsurii arestării preventive ...................................................................... 425
16. Calculul termenului procedural .................................................................................. 433
IV. Drept Procesual penal. Partea specială ..................................................................... 435
17. Inculpat cu domiciliul în străinătate. Cerere de repunere în termenul de apel.

Tardivitate apel ................................................................................................................ 435
18. Rejudecare. Apel. ......................................................................................................... 440
19. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Respingere. Lipsa indicării duratei pedepsei
complementare ................................................................................................................. 448
20. Neîndeplinirea cazului de micșorare a pedepsei în cursul executării acesteia,
prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen. ................................................................ 452
V. Legi speciale ................................................................................................................... 458
21. Revocarea mandatului european de arestare după rămânerea definitivă a hotărârii

de predare ......................................................................................................................... 458
22. Principiul specialității în proceduri succesive de cooperare judiciară internațională
în materie penală .............................................................................................................. 460
23. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele
statelor membre ale Uniunii Europene. Respingerea cererii raportat la momentul
dobândirii vocației la liberare condiţionată .................................................................. 464
24. Cerere de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârii penale
pronunțate în străinătate, transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din
România; cetățean român; deducerea zilelor de liberare anticipată .......................... 468
Secția de contencios administrativ și fiscal......................................................................... 473
I. Contencios administrativ ............................................................................................... 473
1. Contencios administrativ şi fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe

teritoriul României emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia
Migraţie, Serviciul pentru Imigrări Iaşi. Refuz de prelungire a dreptului de şedere
întrucât contractul de voluntariat prezentat odată cu actele de prelungire a dreptului
de şedere a fost apreciat de pârât a fi nul, deoarece nu există în statutul Asociaţiei un
obiectiv care să ateste că ONG-ul menţionat poate să organizeze activităţi de
voluntariat ........................................................................................................................ 473
2. Conflict de interese. Nulitatea actelor încheiate de cei aflaţi în stare de conflict de
interese. Aplicarea legii în timp ...................................................................................... 476
II. Contenciosul funcției publice ....................................................................................... 478
8
3. Secretar comună. Personal din cadrul sistemului de asistență socială care beneficiază
de majorările salariale instituite prin OUG nr. 70/2014 și Legea nr. 293/2015 ......... 478
4. Litigiu privind funcţionarii publici. Sporul de dificultate pentru activitatea
comisiilor de fond funciar ............................................................................................... 480
5. Funcţionari publici. Prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubiri ...................... 481
6. Funcționar public cu statut special. Dreptul de a beneficia de compensaţia lunară
pentru chirie. Condiții ..................................................................................................... 483
III. Achiziții publice ........................................................................................................... 485
7. Conflict negativ de competenţă. Regulator de competenţa stabilind competenţa de

soluţionare a contestaţiei privind rezultatul procedurii simplificate proprii de
atribuire a unui contract de achiziţii publice ................................................................ 486
IV. Drept procesual civil .................................................................................................... 489

soluţionare a plângerii privind anularea Procesului verbal de constatare a abaterilor
de la normele de utilizare/exploatare a resurselor de apă de suprafaţă ..................... 489
soluţionare a cererii privind suspendarea măsurilor dispuse prin raport de control de
Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi ................................................................................ 492
10. Revizuire. Art. 509 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Art. 21 alin. 1 din
Legea nr. 554/2004 ........................................................................................................... 496
Secția Litigii de muncă și a asigurări sociale ..................................................................... 500
I. Litigii de muncă .............................................................................................................. 500
1. Hărţuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing; interdicția

instrumentalizării persoanei salariatului; nulitatea actului juridic privind încetarea
raporturilor de muncă prin acord; răspunderea angajatorului ................................. 500
2. Nelegalitatea deciziei de modificare a contractului individual de muncă, emisă de
angajator. Atât timp cât este încălcat acordul inițial de voință al părților cu privire la
locul și felul muncii, iar angajatorul modifică ulterior aceste elemente esențiale ale
contractului individual de muncă , fără a fi incidente disp. art. 42- 48 C. muncii, actul
unilateral trebuie anulat, iar părțile repuse în situația anterioară ............................. 522
3. Încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
Neîntrunirea acordului de voință a părților pentru încetarea raporturilor de
muncă… ............................................................................................................................ 540
9
4. Restituire impozit aferent compensației de concediere; nemotivarea sentinței
instanței de fond – criterii ............................................................................................... 548
5. Cerințele impuse de cercetarea disciplinară prealabilă în ceea ce privește audierea
salariatului ........................................................................................................................ 561
6. Preluarea posturilor de către o autoritate publică. Discriminare salarială.
Salarizarea angajaților din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului la același nivel
stabilit și aflat în plată pentru personalul comparabil din cadrul Secretariatul
General al Guvernului ..................................................................................................... 571
7. Transformarea postului în post cu studii superioare. Obligarea pârâtului la emiterea
deciziei privind transformarea postului deținut la terminarea studiilor superioare din
„muncitor calificat" post de în inspector/consilier cu studii superioare de lungă
durată ................................................................................................................................ 588
8. Promovarea prin transformarea postului de asistent medical absolvent de studii
sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic
care ulterior a absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori de
moaşă…. ............................................................................................................................ 593
9. Spor de doctorat; principiul general al egalităţii; testul comparator;dreptul la
diferenţă ............................................................................................................................ 599
10. Excepția lipsei de interes și rămânerii fără obiect a cererii în cazul în care nu mai
există raporturi de muncă între părți. Daune morale; faptă ilicită stabilită cu putere
de lucru judecat prin hotărâre judecătorească ............................................................. 608
11. Cerere în pretenții întemeiată pe disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii. Sarcina probei
întrunirii condițiilor plății nedatorate ........................................................................... 626
12. Răspunderea patrimonială a salariatului pentru încălcarea obligației de
confidențialitate. Caracterul de documente confidențiale ........................................... 632
II. Asigurări sociale ............................................................................................................ 638
13. Data stabilirii dreptului de pensie. Efectele depunerii cererii de pensionare la o

instituție necompetentă asupra datei de stabilire a dreptului la pensie ...................... 638
14. Pensie. Recalcularea pensiei pentru limită de vârstă urmare a schimbării prin
decizie a gradului de handicap ....................................................................................... 644
15. Constatarea desfășurării activității în grupa a II-a de muncă; aplicarea în timp a
Ordinului nr. 50/1990 și a Ordinului nr. 125/1990 ....................................................... 650
16. Acțiune privind acordarea grupei superioare de muncă pe perioade anterioare
datei de 1.04.2001, prin asimilare, pe baza concluziilor unei expertizei tehnice
10
efectuate în prezent. Netemeinicie în raport de temeiurile de drept invocate, respectiv
HG 1223/1990, Ordinul 50/1990 și de considerentele, obligatorii, ale Deciziei în
interesul legii nr. 9/16.05.2016 a ÎCCJ ........................................................................... 662
17. Dovada cu adeverință a grupei de muncă după modificarea art. 158 din Legea
263/2010 ............................................................................................................................ 675
18. Adeverințe emise de angajatori anterior Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului
Muncii și H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor
Legii nr. 263/2010. Verificarea legalității ...................................................................... 682
III. Drept procesual civil.................................................................................................... 688
19. Conflict negativ de competență. Acțiunile referitoare la plata unor drepturi

salariale sau alte drepturi bănești formulate de salariații ce au calitatea de militari
din cadrul ISU, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ ............ 688
20. Organizație sindicală. Calitate procesuală activă ..................................................... 690
21. Lipsa calității de reprezentant al societăţii apelante. Distincţia dintre mandatul
legal şi mandatul convenţional. Limitele mandatului convenţional; dovada
împuternicirii acordate avocatului sau consilierului juridic ....................................... 695
11
Secția civilă
I. Drept civil
1. Efectele dispoziţiei pronunţate în procedura prealabilă, reglementată de Legea nr.

10/2001
Cuprins pe materii: Legea nr. 10/2001

Indice alfabetic: Dispoziţie pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Temei de drept: art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001
Dispoziţia pronunţată în procedura prealabilă reglementată de Legea nr.

10/2001 îşi produce efectele asupra tuturor celor care au depus notificarea iar
contestaţia formulată numai de unii dintre notificatori foloseşte şi celorlalţi întrucât
reprezintă un act de conservare.
Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr. 470/15.06.2018
Prin dispoziţia nr. 2571/11.07.2017 emisă în baza Legii 10/2001 de pârâtul Primarul
municipiului Iaşi s-a respins Notificarea nr. 40/2001 depusă de R. I., B. S. şi M.C.
Anularea dispoziţiei nr. 2571/11.07.2017 a fost solicitată doar de către una dintre
moştenitoare, respectiv apelanta R.I., iar Curtea constată că se află în faţa unei coparticipări
procesuale obligatorii care să impună introducerea în cauză şi a celorlalţi moştenitori, astfel cum
a reţinut instanţa de fond.
Raportat la dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001, dreptul de acrescământ, potrivit
cu care de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la
cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de
restituire, funcţionează numai în raport de actul prin care se declanşează procedura prevăzută la
cap. III al Legii nr. 10/2001, deci de notificare, iar nu în raport de alte acte ulterioare declanşării
procedurii, precum contestaţia formulată împotriva modului de soluţionare a notificării.
Dispoziţia pronunţată în procedura prealabilă îşi produce efectele asupra tuturor celor
care au depus notificare, iar contestaţia formulată numai de către unii dintre notificatori foloseşte
şi celorlalţi.
12
Legea reglementează două etape succesive: una administrativă, obligatorie, şi una
judiciară, facultativă, care priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi
în cadrul procedurii administrative prealabile.
Dacă unul dintre comoştenitori, după ce a formulat notificarea, prin care a declanşat
procedura administrativă, nu a înţeles să mai urmeze procedura judiciară şi să atace dispoziţia
prin care s-a finalizat această procedură, nu duce la pierderea dreptului recunoscut prin dispoziţia
emisă de unitatea sau entitatea notificată în favoarea comoştenitorilor / comoştenitorului care
uzează de procedura judiciară.
Nu este incidentă în materia Legii nr. 10/2001 regula unanimităţii cu privire la
formularea notificării.
Contestaţia formulată împotriva soluţiei date asupra notificării nu constituie decât un act
de conservare în numele şi pe seama tuturor moştenitorilor care, prin formularea cererii de
restituire, au făcut act de acceptare a moştenirii,
Fiind un act juridic de conservare, respectiv un act prin care se urmăreşte
preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil aparţinând tuturor moştenitorilor care au
formulat notificare, nu se impune participarea obligatorie a tuturor acestora la judecarea cauzei,
caz în care apelul se dovedeşte a fi întemeiat.
Faţă de cele ce preced, Curtea admite apelul şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 480
alin. 3 Cod procedură civilă, dispune anularea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre
rejudecare tribunalului.
2. Răspundere civilă delictuală. Condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii

conducătorului auto. Culpa exclusivă a victimei care a traversat prin loc
nepermis
Cuprins pe materii: Drept civil
Indice alfabetic: Răspundere civilă delictuală
Temei de drept: 1375 alin. (1) și (2) C.civ., 1358 C.civ., art. 72 din OUG nr. 195/2002
Victima în stare de ebrietate avansată, s-a angajat în traversarea unui drum,

printr-un loc nepermis, fără a se asigura în prealabil, apărând în mod intempestiv,
în trafic, a generat, astfel, producerea accidentului.
Deşi se poate reţine în sarcina intimatului-intervenient o faptă culpabilă,
constând în nerespectarea regimului legal de viteză, din perspectiva art. 1358 C.civ.,
faţă de circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecății, nu se poate
concluziona că impactul cu pietonul s-a datorat faptei conducătorului auto de a nu
respecta regimul de viteză, în condițiile în care, chiar și dacă acesta ar fi respectat
acest regim de viteză, impactul tot ar fi avut loc.
Fapta ilicită a intervenientului de a conduce cu viteză peste limita legală a
13
pus în pericol siguranţa regimului de circulaţie rutieră, rezultatul produs, respectiv
decesul victimei nu este consecinţa acestei stări de pericol, din moment ce accidentul
s-ar fi produs în mod cert și în ipoteza efectuării unei conduite alternative perfect
licite.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 318/2018
Curtea a constatat că apelul formulat de reclamanţi este nefondat, în condițiile în care

tribunalul a stabilit corect situația de fapt, care are pe deplin corespondent în probele
administrate și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante.
Situația de fapt a fost corect reținută de tribunal fiind necontestată de părți.
În esență, la data de 02.06.2012 intimatul-intervenient forţat AA, în timp ce conducea
autoturismul (asigurat la intimata W SA), a surprins pe numitul X, care se angajase în traversarea
străzii prin loc nepermis, din spatele unui atelaj şi, deşi a acţionat frâna, nu a putut evita pietonul,
cu care a intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, care a fost
transportat la spital, unde a suferit intervenții chirurgicale, decedând ulterior, la data de
09.06.2012.
La stabilirea dinamicii producerii accidentului prima instanță a avut în vedere atât
concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit în cadrul dosarului de cercetare penală
unde se arată că victima a încălcat dispoziţiile art. 72 din OUG nr. 195/2002, culpa în producerea
accidentului aparţinând în exclusivitate victimei X cât și probatoriul administrat în dosarul
pendinte.
În cuprinsul raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul penal se consemnează că,
între producerea evenimentului și viteza de deplasare a autoturismului, nu a existat o legătură de
cauzalitate, întrucât viteza de evitare a accidentului era de maxim 40 km/h, fiind mai mică decât
viteza de deplasare maxim admisă pe acel sector de drum, respectiv de 50 km/h. Această
concluzie a fost însușită și de către judecătorul de camera preliminară care a judecat plângerea
împotriva măsurii procurorului de clasare a cauzei penale, plângere ce a făcut obiectul dosarului
nr. XXX22/245/2015 al Judecătoriei Iași.
Curtea a notat că, în mod judicios, a reținut tribunalul că cele constatate în cuprinsul
raportul de expertiza tehnică efectuat în dosarul penal se coroborează cu cele consemnate în
raportul de expertiză tehnică judiciara efectuat în cauza pendinte, concluziile cu privire la
producerea evenimentului rutier fiind neschimbate, cu mici variaţii ale vitezelor calculate, fără ca
expertul desemnat de instanță să constate intervenirea unor elemente noi. Astfel, viteza iniţiala
de deplasare a autoturismului era de 60,1 km/h (62 km/h în expertiza criminalistica), iar
intervenientul AA putea evita accidentul daca s-ar fi deplasat cu o viteza de cel mult 43 km/h (
40 km/h în expertiza criminalistică).
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert F. I. la Tribunalul Iași rezultă că,
starea de pericol iminent a fost generată de victima X care a traversat DJ 282, de la stânga la
dreapta, având în vedere sensul de deplasare al autoutilitarei , prin loc nepermis și fără a se
asigura. Reține expertul că intervenientul AA a sesizat pericolul de accident și a acționat energic
asupra sistemului de frânare astfel încât, în momentul producerii impactului, autoutilitara rula în
stare frânată ca efect al forțelor inerțiale, victima fiind preluată pe capota autovehiculului și apoi
14
pe parbriz, după care este proiectată, oblic, pe acostamentul din partea dreaptă a carosabilului,
având în vedere sensul de deplasare al autoutilitarei.
Concluziile raportul de expertiza tehnica judiciara privitor la posibilităţile de evitare au
fost că: victima X putea sa se asigure, așa cum avea obligaţia, înaintea angajării în traversare
drumului, și atunci în mod categoric accidentul nu s-ar fi produs; conducătorul auto putea evita
producerea evenimentului rutier prin executarea manevrei de frânare, daca în momentul apariţiei
situaţiei periculoase, în condiţiile de la locul producerii accidentului acesta ar fi circulat cu o
viteză inferioară valorii de 43,2 km/h.
Având în vedere această concluzie, respectiv că intimatul-intervenient AA ar fi putut
evita producerea accidentului doar dacă s-ar fi deplasat cu o viteză inferioară valorii de 43,2
km/h, Curtea a constatat că încălcarea de către intervenient a dispozițiilor legale, potrivit cărora
conducătorul auto este obligat să nu circule cu o viteză care să depăşească 50 km pe oră în
exteriorul localităţilor, nu are legătură de cauzalitate cu accidentarea victimei, în condiţiile în
care, şi în cazul în care intervenientul circula cu viteza legală de 50 km/h, tot se producea
accidentarea victimei.
În speţa de faţă, victima X s-a angajat în traversarea străzii prin spatele unui atelaj
compus din cal și căruţă, fără a se asigura în prealabil, deși se afla într-o stare de ebrietate
avansată (potrivit buletinului de analiză toxicologică depus la dosarul de urmărire penală,
victima avea o alcoolemie de 1,15 %0 în momentul producerii accidentului), apărând, astfel,
intempestiv pe carosabil, determinându-l pe intervenient să încerce o manevră de evitare a
impactului, dar care nu a reuşit.
Angajarea victimei în traversarea unui drum, printr-un loc nepermis, acţiune care a fost
total imprudentă, şi apariția acesteia, în mod intempestiv, în trafic a constituit cauza producerii
accidentului.
Aşa cum s-a precizat, este lipsit de relevanţă faptul că intimatul-intervenient circula cu o
viteză de 60,1 km/h şi că nu a redus viteza într-o localitate unde limita de viteză era de 50 km/h,
deoarece aceste împrejurări nu au fost în legătură cauzală cu producerea accidentului.
Curtea a avut în vedere că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie să fie
îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa
unui prejudiciu, stabilirea legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu şi imputabilitatea faptei
ilicite persoanei cu discernământ valabil.
În raport de cele anterior evidențiate, deşi se poate reţine în sarcina intimatului-
intervenient o faptă culpabilă, constând în nerespectarea regimului legal de viteză, din
perspectiva art. 1358 C.civ., faţă de circumstanţele particulare ale cauzei dedusă judecății, nu se
poate concluziona că impactul cu pietonul s-a datorat faptei conducătorului auto de a nu respecta
regimul de viteză, în condițiile în care, chiar și dacă acesta ar fi respectat acest regim de viteză,
impactul tot ar fi avut loc.
Aşadar, deși fapta ilicită a intervenientului de a conduce cu viteză peste limita legală a
pus în pericol siguranţa regimului de circulaţie rutiera, rezultatul produs, respectiv decesul
victimei X, nu este consecinţa acestei stări de pericol din moment ce accidentul din data de
02.06.2012 s-ar fi produs în mod cert și în ipoteza efectuării unei conduite alternative perfect
licite.
Suplimentar, instanța de apel mai reține și că intervenientul intimat este un bărbat tânăr,
fără probleme de sănătate, că accidentul s-a produs pe timp de zi, la în jurul orei 12,00, când
acesta era odihnit; în condiţii favorabile de trafic, care nu ar fi impus reducerea vitezei pentru
evitarea unor pericole potențiale.
15
Față de cele expuse, nu a putut fi primită susținerea apelanților conform cu care, ambii
participanţi la trafic au avut un grad de culpă în producerea accidentului, expunându-se în mod
voluntar riscului de accident, în condiţiile în care victima s-a angajat în traversare prin loc
nepermis, iar conducătorul auto a circulat cu o viteză superioară limitei legal admisă pe acel
sector de drum.
În consecință, în mod corect s-a concluzionat că nu se poate reţine o vinovăţie civilă în
sarcina conducătorului auto şi nicio legătură de cauzalitate între fapta acestuia de a nu respecta
regimul de viteză și paguba produsă ca urmare a accidentării victimei.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 480 alineat (1) teza I Cod procedură
civilă, curtea a respins apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 817/2017 din 26
octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - contencios administrativ şi fiscal
și a păstrat sentința.
3. Uzucapiunea de 30 de ani. Imobil afectat de construcții hidrotehnice (chesoane)
Cuprins pe materii: Drept civil

Indice alfabetic: Uzucapiunea de 30 de ani
Temei de drept: art. 1846 şi art. 1847 din Codul civil. Legea nr. 213/1998 din 17
noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia
Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1846 şi art. 1847 din Codul civil
referitoare la exercitarea unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi
sub nume de proprietar, asupra imobilului în litigiu, pentru o perioadă de 30 ani.
Pentru a putea opera uzucapiunea este necesar și ca bunurile imobile să se
afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fi fost declarate inalienabile.
Astfel, sunt inalienabile și nu pot fi uzucapate bunurile ce fac parte din domeniul
public, enumerate de Anexa Legii nr. 213/1998 din 17 noiembrie 1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, între care, la art. III pct. 4 din
lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al
unităţilor administrativ-teritorial se includ și terenurile afectate de construcții
hidrotehnice.
Instanța de apel a notat că, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat ca, prin
hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că au dobândit pe calea uzucapiunii de lungă durată
dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 2753 mp teren, situat în Iaşi [din
care, potrivit susținerilor reclamanților, o parte a aparținut pârâtului G M (care a abandonat
terenul), și o parte lui Ș I (expropriată prin Decretul nr. 223/1974)], ca urmare a posesiei
continue, neîntrerupte, netulburate, publice şi sub nume de proprietar, din anul 1970.
Preliminar, instanța constată că terenul solicitat în cauză a aparținut foștilor proprietari
GM (800 m.p.) și Ș.I. (900 m.p.), care au deținut și case de locuit, astfel cum rezultă din
16
matricola de clădiri din anii 70, Ș.I. fiind expropriat prin Decretul nr. 223/1974 și ulterior
moștenitorii săi solicitând restituirea imobilului.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că pentru terenul în suprafaţă de 2000 mp situat la
acea adresă a fost înregistrată cerere de restituire în temeiul Legii nr. 169/1997 de către numita S
R, acest imobil fiind revendicat, fără succes, şi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr.
10/2001.
De asemenea, instanța reține, din raportul de expertiză întocmit de expert, însușit de
apelanți, că reclamanta locuiește în clădirea învecinată cu terenul solicitat, ce aparține, potrivit
extrasului de Carte funciară, Statului Român, împreună cu terenul aferent casei, și care nu este
delimitat prin gard de terenul în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 1847 Cod civil: „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune
continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar,(…)”.
Verificând îndeplinirea, în speță, a condițiilor prevăzute de lege, Curtea constată că în
mod judicios instanța a reținut că posesia reclamanţilor nu îndeplineşte condiţiile prev. de art.
1847 Cod civil (să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar).
Astfel, deși reclamanții-apelanți au invocat faptul că au avut posesia utilă a terenului din
anul 1970 și au plătit impozit pentru acest imobil (începând cu o dată neprecizată), înscrisurile
depuse la dosar relevă faptul că reclamanții nu figurau ca posesori ai imobilului (cel puțin) în
perioada 1988-1990, din registrul posesorilor rezultând că suprafaţa de teren înscrisă în parcela
nr. 909 figurează în perioada 1988-1990 în Administrarea operativă a Mun. Iaşi, și în posesia
Inspectoratului Silvic.
Mai mult, din precizările formulate de intimata UAT Iași prin Primar rezultă că înscrierea
imobilului în evidența fiscală s-a făcut în temeiul declarației din 1955 ce are atașată schița
manuală întocmită pe numele GM, reclamanții depunând declarație pentru stabilirea impozitului
pe clădiri și teren în anul 2002, cu referire doar la o suprafață de 1299,06 mp din terenul solicitat,
în suprafață de 2753 m.p.
În ce privește plata impozitului pentru imobilul solicitat, situat la nr. 20, 22, Curtea
notează că reclamanții au depus doar deciziile de impunere pentru anul 2015, care privesc
suprafața de 1299,60 mp situată la nr. 20 (nu și pentru terenul de la nr. 22) și construcția aflată în
proprietatea Statului Român.
Prin urmare, nu se poate reține îndeplinirea condiției de posesie a terenului în suprafață
de 2753 mp solicitat prin acțiune pe o perioadă de 30 de ani.
În plus, instanța reține că pe terenul deținut de reclamanți, în suprafață de 1836 mp, astfel
cum a fost identificat de expert, se află amplasate construcţii hidrotehnice (chesoane) care sunt
de interes public şi local şi care necesită acces pentru întreţinerea lor, aspect reliefat şi de
raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul topograf, precum şi de
raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în cauză de expertul topograf.
De asemenea, din adresa Municipiului Iaşi - Instituţia Arhitectului Şef, Serviciul GIS -
Cadastru, documentaţia cadastrală, extrasul din registrul posesorilor, rezultă că suprafaţa de teren
înscrisă în parcela nr. 909 figurează în perioada 1988-1990 în Administrarea Operativă a Mun.
Iaşi, posesor fiind Inspectoratul Silvic, pe amplasamentul respectiv existând amplasate
construcţiile hidrotehnice (chesoanele) arătate mai sus.
Instanța înlătură ca nerelevantă adresa emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva,
depusă în apel de către apelanți, potrivit cu care terenul în litigiu nu se suprapune peste fondul
forestier proprietate publică a statului, administrat de către Direcția Silvică Iași, având în vedere
faptul că soluția pronunțată de instanța de fond nu se întemeiază pe o astfel de constatare, iar
17
adresa nu face nici o referire la construcţiile hidrotehnice (chesoanele) identificate de experți pe
acest teren.
Împrejurarea că aceste chesoane nu ar mai fi fost vizitate din anii ’80, invocată de
apelanți, nu a fost probată în cauză și nu este de natură a schimba regimul juridic al acestor
construcții hidrotehnice.
Instanța notează că pentru a putea opera uzucapiunea este necesar și ca bunurile imobile
să se afle în circuitul civil, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fi fost declarate inalienabile. Astfel,
sunt inalienabile și nu pot fi uzucapate bunurile ce fac parte din domeniul public, enumerate de
Anexa Legii nr. 213/1998 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic
al acesteia, între care, la art. III pct. 4 din lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul
public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale (ce are caracter exemplificativ, potrivit
mențiunii exprese cuprinse în lege) se includ și terenurile afectate de construcții hidrotehnice.
Totodată, instanța reține că există inadvertențe între suprafețele de teren declarate la
organele financiare, pentru care s-a calculat impozitul decizia de impunere depusă la dosar,
pentru anul 2015 (respectiv doar pentru terenul de la nr. 20, în suprafață de 1299,60 mp), cele
solicitate prin cererea inițială, totalizând 2753 mp, și cele identificate de fiecare expert tehnic, și
precum și neclarități în ceea ce privește forma/îngrădirea terenului.
Astfel, expertul a identificat prin expertiza extrajudiciară, ca fiind deținută de reclamanți,
suprafața totală de 2753 mp (față de suprafața declarată la organele financiare pentru calculul
impozitului, de 1299,60 mp, incluzând construcția de pe teren), în timp ce expertul a identificat
suprafața de 1836 mp.
Curtea constată că, deși reclamanții au declarat la organele financiare terenul și casa de
locuit de la nr. 20, clădirea aparține Statului Român, astfel cum rezultă din extrasul de Carte
Funciară aflat la dosar, și cuprinde, alături de apartament, un spațiu comercial aparținând Vel
Pitar SRL, în care se desfășoară activitate de comerț și în prezent, potrivit constatărilor
expertului, coroborate cu declarația martorei audiată în apel.
În ceea ce privește expertiza judiciară întocmită de expert, aceasta a identificat ca fiind
deținută de reclamanți și împrejmuită, cu îngrădiri vechi (cu excepția punctelor 19-20-21-22-23-
24), doar suprafața de 1836 mp. Expertul tehnic a confirmat faptul că există diferențe de formă și
configurație ale terenului, legate de includerea în schiță a unor parcele aflate dincolo de gardul
imobilului, pe care nu le-a putut explica decât în parte, prin necunoașterea, de către primul
expert, a faptului că locuința reclamantei nu aparține acesteia, ci Statului Român (răspuns la
obiecțiuni).
Curtea constată că în mod judicios instanța de fond a reținut împrejurarea că posesia
reclamanților nu îndeplinește nici condiția exercitării posesiei sub nume de proprietar, întrucât
din declaraţia martorei FA, audiată la instanța de fond, rezultă că martora nu îi cunoaște pe
reclamanți ca fiind proprietari ai imobilului construit (care a fost naționalizat) și nici a terenului.
Această declarație nu poate fi înlăturată întrucât reprezintă percepția martorului și în plus, actele
depuse la dosar fac dovada împrejurării că imobilul construit este proprietatea Statului Român,
situație în care este irelevantă inexistența unui contract de închiriere, invocată de reclamații-
apelanți prin motivele de apel.
În ce privește declarația martorei HR, audiată în apel, aceasta nu este relevantă în cauză,
în condițiile în care nu a perceput personal faptele relatate, martora precizând că știe de la
apelanți faptul că plătesc impozit și nu chirie și că îi recunoaște ca proprietari, întrucât locuiau în
acel imobil la momentul la care martora a devenit vecina lor.
18
Deși apelanții au susținut că instanţa supremă a decis că proba posesiei se poate face, în
ceea ce priveşte dreptul de proprietate, prin plata impozitelor şi a celorlalte taxe referitoare la
imobil şi/sau prin înscrierea imobilului la circa financiară, nu au indicat din ce an au plătit
impozit și când au declarat bunul imobil, și nu au adus dovezi privitoare la plata
impozitului/declararea imobilului în perioada în care s-a susținut că au avut posesia neîntreruptă
a imobilului (din anul 1970), actele legate de calculul impozitului, depuse de reclamanți la dosar,
datând din anul 2015, iar intimata făcând referire la anul 2002 ca fiind anul declarării bunului
imobil teren și construcție, astfel cum s-a arătat mai sus.
Față de cele reținute mai sus, instanța constată că apelanții nu au făcut dovada faptului că
au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar,
asupra imobilului în litigiu, pentru o perioadă de 30 ani, astfel cum prevăd dispozițiile legale pe
care își întemeiază cererea.
Pentru aceste considerente, constatând apelul neîntemeiat, instanța îl respinge în temeiul
disp. art. 480 alin. 1 C.pr.civ., păstrând sentința apelată ca fiind temeinică și legală.
II. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de

insolvență
4. Legea nr. 85/2006. Interpretarea și aplicarea art. 21 alineat (2) din Legea nr.
85/2006
Cuprins pe materii: Insolvență

Indice alfabetic: Noțiunea de „documente suplimentare”
Temei de drept: art. 21 alineat (2) din Lega nr. 85/2006
Articolul 106 dispune: „(1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la

verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare
amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei
creanţe. …(3) În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul
judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu
fiecare debitor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente
suplimentare”.
Se cuvine a sublinia că noțiunea de „documente suplimentare” utilizată în
alineatul (3) al art. 106, în sensul curent al termenului (care nu este diferit în
materie juridică) nu se poate referi la documentul primar reprezentat de actul de
constituire a cauzei de preferință, cum greșit a statuat judecătorul sindic.
Curtea reține că judecătorul sindic a fost învestit de debitoarea „X.” SA, prin
administrator special, cu contestația împotriva unei măsuri adoptate de consorțiul de
19
administratori judiciari, contestatoarea pretinzând că aceștia propun distribuirea sumelor încasate
din prima tranșă a vânzării unor bunuri din averea acestei debitoare.
Curtea de apel notează că - prin adresa nr. 1331/AVC/08.01.2018 - administratorii
judiciari au comunicat creditorilor garantați și bugetari că din prima tranșă din prețul care se va
încasa se vor achita cu prioritate următoarele: onorariile administratorilor judiciari, sumele
garantate din Tabelul definitiv rectificat nr. 1327/AVC/08.01.2018 (18.398.477 lei), mai puțin
sumele garantate aflate în litigiu (14.866.525 lei) și creanțele bugetare (463.686,10 lei), mai
puțin cele înscrise provizoriu, sub condiție (4.262.340 lei).
Se observă că temeiul de drept invocat în contestație este articolul 21 alineat (2) din Lega
nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevede: „Debitorul persoană fizică,
administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice
altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul
judiciar”.
Instanța de control judiciar consideră că este întemeiată statuarea judecătorului sindic,
potrivit căreia textul citat are în vedere fie o măsură concretă adoptată de administratorul judiciar
în îndeplinirea atribuţiilor sale fie omisiunea de a îndeplini o anumită măsură prevăzută de lege.
În doctrină s-a arătat că o contestație din această categorie rezidă în nemulțumirea pe care
persoana îndreptățită să formuleze contestația o manifestă față de cele inserate în raport de
practicianul în insolvență desemnat, cu privire la modul în care și-a îndeplinit atribuțiile, cum a
justificat cheltuielile cu administrarea procedurii sau celelalte cheltuieli efectuate din fondurile
debitorului pentru desfășurarea activității ș.a.m.d.
Rezultă din cele expuse că nu poate constitui obiect al contestației o adresă cu un conținut
de felul celei în discuție în prezentul recurs.
Susţinerea recurentei - conform căreia obiect al contestaţiei întemeiate pe acest text de
lege este orice măsură luată de administratorul judiciar - este anodină câtă vreme în speță nu ne
aflăm în prezenţa vreunei măsuri a administratorilor judiciari.
Curtea constată că debitoarea pretinde că ar contesta măsura administratorului judiciar de
a efectua o plată către alte persoane în afara celor menţionate în programul de plăţi anexat
Planului de reorganizare, dar omite să observe că nu s-a realizat o asemenea plată, situație în care
nu se poate pune în discuție o eventuală vătămare a persoanelor care ar justifica interes în
legătură cu procedura de insolvenţă a debitoarei X SA, astfel cum susține administratorul special
recurent.
Instanța de recurs notează, în contextul arătat, că sunt fără legătură în calea de atac de față
amplele referiri la valabilitatea creanţei „Y.” şi a subrogării în drepturile Băncii, atât timp cât
însăşi recurenta învederează că aceste chestiuni formează obiectul altor dosare asociate.
Prin urmare, art. 21 alineat (2) din legea insolvenței nu este aplicabil.
5. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Interpretarea și aplicarea art. 22

alineat (2)
Cuprins pe materii: Insolvenţă

Indice alfabetic: Înlocuirea administratorului judiciar. Noțiunea de „motive temeinice”
Temei de drept: art. 22 al. 2 din Legea nr. 85/2006
20
Împotriva respingerii ca tardivă a unei cereri de creanță (ca și împotriva
altor măsuri ale practicianului în insolvență, de altfel) există reglementată
contestația, așa cum corect a statuat și tribunalul. Procesul-verbal al adunării
creditorilor din 19 februarie 2018 a format obiect de control judecătoresc și la
momentul anulării nu s-a considerat că ar reprezenta motiv de înlocuire.
Potrivit articolului 22 alineat (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței: „În
orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl
poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.
Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea
administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor”.
Instanța de control judiciar notează că judecătorul sindic a reținut întemeiat că nu este
îndeplinită premisa din textul citat, câtă vreme sesizarea pentru înlocuire a fost depusă de
apelantă cu titlu individual, astfel cum se menționează și în preambulul cererii.
Dacă s-ar trece peste acest impediment de ordin procedural se observă și că sunt
nefondate argumentele invocate de creditoare, susținerile sale neputând constitui „motive
temeinice”, în accepțiunea art. 22 alineat (2) din legea insolvenței.
Contrar celor învederate în cererea de apel, judecătorul sindic a examinat pe larg
pretinsele motive de înlocuire, conchizând judicios în sensul caracterului lor nefondat.
Curtea de apel constată că împotriva respingerii ca tardivă a unei cereri de creanță (ca și
împotriva altor măsuri ale practicianului în insolvență, de altfel) există reglementată contestația,
așa cum corect a statuat și tribunalul. Procesul-verbal al adunării creditorilor din 19 februarie
2018 a format obiect de control judecătoresc și la momentul anulării nu s-a considerat că ar
reprezenta motiv de înlocuire.
În condițiile în care se află în ființă contractul de concesiune 2591/12.07.2005 apelantei îi
revine sarcina de a întreprinde măsurile de ordin legal pentru protejarea intereselor sale de ordin
economic, neputând fi reproșat acest aspect lichidatorului judiciar, ale cărui atribuții sunt
prevăzute și se exercită conform Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Raportat considerentelor ce preced și în aplicarea art. 480 alineat (1) Cod procedură
civilă curtea respinge apelul și păstrează sentința judecătorului sindic.
6. Insolvenţă. Conflict de interese

Indice alfabetic: contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor
Temei de drept: art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 48, art. 51 din Legea nr.
85/2014
Inexistenţa conflictului de interese în privinţa administratorului judiciar

raportat la caracterul nelitigios al creanţei. Contestarea creanţei de către un
21
creditor - terţ faţă de raportul juridic obligaţional din care izvorăşte respectiva
creanţă - nu este de natură să confere acesteia caracter litigios.
Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr 444/6.06.2018
Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea-apelantă a formulat contestație

împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei SC „V” SRL din data de 26.09.2017 cu privire
la hotărârile consemnate la punctele 5 și 6, respectiv confirmarea administratorului judiciar
desemnat provizoriu și stabilirea remuneraţiei acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată cât și prin motivele de apel contestatoarea-apelantă a
susținut că hotărârea adunării creditorilor din data de 26.09.2017 este de natură să afecteze
interesele creditorului fiscal în recuperarea creanței.
Potrivit prevederilor art. 48 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, „Hotărârea adunării creditorilor
poate fi anulată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat
împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al
adunării, precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor
sau ale căror voturi nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit.”
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, controlul de legalitate al hotărârilor
adunării creditorilor vizează doar condiţiile în care voinţa creditorilor a fost exprimată, adică
respectarea regulilor pe care legiuitorul le-a statuat pentru hotărârile acestei entităţi, iar nu
cenzurarea libertăţii de voinţă a celor care exprimă o anumită intenţie juridică. Judecătorul sindic
poate controla exclusiv legalitatea hotărârii adoptate, iar nu oportunitatea sa.
În cauza de față, hotărârea adunării creditorilor din data de 26.09.2017 a fost adoptată cu
respectarea condițiilor de convocare, cvorum și vot, astfel încât nu există nici un motiv nulitate,
care să conducă la posibilitatea cenzurării hotărârii adunării creditorilor de către judecătorul
sindic.
De altfel contestatoarea-apelantă nici nu a invocat nerespectarea condițiilor legale de
adoptare a hotărârii adunării creditorilor din data de 26.09.2017, ci a invocat motive care vizează
oportunitatea hotărârii adoptate și care nu pot fi cenzurate de instanța de judecată.
Susținerea apelantei potrivit căreia hotărârea adoptată de adunarea creditorilor este de
natură să afecteze interesele creditorului fiscal în recuperarea creanței nu poate fi analizată în
cadrul procesual stabilit ca urmare a contestării hotărârii adunării creditorilor în baza art. 48 alin.
8 din Legea nr. 85/2014.
În mod corect judecătorul sindic a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la
existența conflictului de interese.
În motivarea existenței conflictului de interese, contestatoarea apelantă a invocat
prevederile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 și faptul că societăţile „R” SA, „C” SRL şi
societatea debitoare „V” SRL fac parte dintr-un grup de firme cu asociaţi şi administratori
comuni.
Potrivit art. 51 alin. 5 din Legea nr, 85/2014 „dacă un membru al comitetului creditorilor
se află, din cauza interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor
participanţi la procedură, acesta se va abţine de la vot".
În mod corect a reținut judecătorul sindic că în cauza nu sunt aplicabile prevederile art.
51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, atât timp cât dispoziția legală se referă la votul exprimat cu
22
ocazia adoptării deciziilor de către comitetul creditorilor și nu de către adunarea creditorilor, cum
este cazul în speța de față. Curtea reține că obligația de abţinere de la vot în cazul conflictului de
interese reprezintă o limitare a drepturilor creditorilor, fiind o excepţie, care este de strictă
interpretare, neputând fi extinsă în alte situaţii decât cele strict şi limitativ prevăzute de lege,
motiv pentru care prevederile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 nu pot fi extinse prin analogie
la votul exprimat în adunarea creditorilor.
Cenzurarea votului creditorului în cadrul adunării creditorilor ca urmare a existenței unui
conflict de interese s-ar putea face doar ca urmare a unui text legal expres sau a unei trimiteri
directe sau indirecte a normelor legale la prevederile art. 51 alin. 5 din Legea nr. 85/2014. Or,
Legea nr. 85/2014 nu prevede posibilitatea reţinerii unui conflict de interese cu privire la voturile
exercitate de creditori în cadrul unei şedinţe a adunării creditorilor.
În motivarea apelului apelanta-contestatoare a invocat faptul că administratorul judiciar
al debitoarei SC „V” SRL, este numit lichidator judiciar al unuia dintre creditorii înscrişi la masa
credală şi anume SC „R” SA şi că nu putea să exprime vot cu privire la confirmarea sa în calitate
de administrator judiciar al SC „V” SRL.
Curtea reține că, potrivit art. 28 alin. 5 din O.U.G. nr. 86/2006, interdicţia prevăzută la
alin. (4): „Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator
al unui debitor şi al creditorului acestuia”, „nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o
procedură creanţa care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracter nelitigios,
fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi.”
Raportat la prezenta speţă, interdicţia instituită de art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 86/2006
nu este aplicabilă, deoarece creanţa deţinută de SC „R” SA nu are caracter litigios în accepţiunea
avută în vedere de art. 28 alin. 5, atât timp cât nu a fost contestată și este stabilită prin înscrisuri
întocmite între SC „R” SA şi SC „V” SRL.
Caracterul nelitigios al creanţei se determină prin raportare la poziţia procesuală a
subiectului activ şi a subiectului pasiv din cadrul raportului juridic obligaţional, şi nu prin
raportare la poziţia procesuală a celorlalţi creditori înscrişi în cadrul procedurii concursuale.
Aşadar, cât timp creanţa deţinută de SC „R” SA este stabilită prin înscrisuri întocmite
între aceasta şi societatea debitoare, rezultă că debitul are caracter nelitigios, în accepţiunea avută
în vedere de art. 28 alin. 5, astfel că nu este de natură a determina apariţia unei stări de
incompatibilitate a practicianului în insolvenţă mandatat să instrumenteze dosarele de procedură.
Contestarea creanţei de către un creditor – terţ faţă de raportul juridic obligaţional din care
izvorăşte respectiva creanţă – nu este de natură să confere acesteia caracter litigios.
7. Inaplicabilitatea procedurii în condiţiile în care profesionistul a optat pentru ţinerea

contabilităţii în partidă simplă
Cuprins pe materii:Insolvenţă.
Indice alfabetic: Inaplicabilitatea procedurii insolvenţei
Temei de drept: art. 67 din Legea nr. 85/2014
Legea nr. 85/2014 se aplică persoanelor fizice sau juridice ce pot fi obiect al
acestei legi, fiind prevăzute condiţii stricte de formă şi de fond pentru a se reţine
23
incidenţa prevederilor acesteia. Art. 67 din lege nu face nici o distincţie în ceea ce
priveşte documentele ce trebuie depuse în raport de forma de organizare a
debitorului care solicită a fi supus acestei legi. În lipsa acestor documente, instanţa
nu poate aprecia daca debitorul se află în stare de insolvenţă, simpla susţinere a
acestei stări de fapt de către solicitant nefiind suficientă pentru admiterea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 1240/11 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă
cererea formulată de debitoarea I.I. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iași a avut în vedere următoarele
considerente:
Debitoarea a solicitat a fi supusă procedurii simplificate de insolvenţă, manifestându-şi
intenţia de a-şi lichida averea, întrucât se află în imposibilitate obiectivă de a realiza venituri care
să acopere cheltuielile curente şi plata datoriilor.
Debitorul a depus o parte din actele prev. de art. 67 din L.85/2014.
Prin rezoluţia la primirea dosarului, instanţa a pus în vedere debitorului să depună
înscrisurile prev. de art. 67 lit. a şi e din legea nr. 85/2014, sub sancţiunea respingerii cererii.
Debitorul a depus precizări pentru termenul de judecată din 11.07.2018, arătând că, faţă
de forma de organizare a acestuia - respectiv întreprindere individuală, are organizată
contabilitatea în partidă simplă, nefiind necesară întocmirea documentelor contabile pe care le-a
solicitat instanţa.
Potrivit art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolventei și de insolventa, documentele necesare pentru deschiderea procedurii insolventei
sunt:
a) ultima situație financiara anuala, certificata de către administrator și cenzor/auditor,
balanța de verificare pentru luna precedenta datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
b) lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin
care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele
de publicitate;
c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub
condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se
suma, cauza și drepturile de preferinţă;
d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni
anterioare înregistrării cererii introductive;
e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere
nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;
g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau
de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în
parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea
activității;
24
i) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau
un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului cometului sau
alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte
dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un
interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
j) o declarație pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din
care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari
care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni
intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru
infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.
656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările și
completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute
de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;
k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare
sau a altor instrumente financiare emise;
l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu
precizarea acestora;
m) dovada codului unic de înregistrare;
n) dovada notificării organului fiscal competent.
Dintre înscrisurile menționate, debitorul nu a depus ultima situaţie financiară anuală,
certificată de către administrator și cenzor/auditor şi contul de profit și pierdere pe anul anterior
depunerii cererii.
Potrivit art. 67 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, documentele prev. la alin. 1 se depun odată
cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de
judecătorul sindic. Nedepunerea documentelor prev. la alin. 1 lit. a-g, k, l, m, atrage respingerea
cererii de deschidere a procedurii, cu excepția cazurilor prev. de art. 38 alin. 2 lit. c şi d, precum
și a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichidatorul numit în
procedură prev. de Legea nr. 31/1990.
Ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor şi
contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii sunt prev. la art. 66 alin. 1 lit. a şi e
și fac parte din categoria actelor obligatorii a fi depuse odată cu cererea de deschidere a
proceduri.
Cu privire la susţinerea debitorului referitor la modalitatea de ţinere a contabilităţii şi la
lipsa obligaţiei legale de întocmire a situaţiilor financiare anuale , instanţa reţine că Legea nr.
85/2014 este o lege specială care se aplică persoanelor fizice sau juridice ce pot fi obiect al
acestei legi, şi pentru care sunt prevăzute condiţii stricte de formă şi de fond pentru a putea
beneficia de prevederile acestei legi.
În ceea ce priveşte documentele prev. de art. 67 din lege, nu se face nici o distincţie în
ceea ce priveşte documentele ce trebuie depuse în raport de forma de organizare a debitorului
care solicită a fi supus acestei legi.
În lipsa acestor documente, instanţa nu poate aprecia daca debitorul se află în stare de
insolvenţă, simpla susţinere a acestei stări de fapt de către solicitant nefiind suficientă pentru
admiterea cererii.
25
În consecinţă, raportat la disp. art. 66 alin. 1, art. 67 alin. 2 şi art. 5 pct. 72 din Legea nr.
85/2014, cererea debitorului a fost respinsă.
Împotriva sentinţei civile nr. 1240 din data de 11 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul
Iaşi, a formulat apel I.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele:
În fapt, la data de 04.07.2018 a solicitat în baza prevederilor art. 65-67 din Legea nr.
85/2014, deschiderea procedurii simplificate de insolventa pentru debitoarea I.I., având în vedere
că aceasta înregistra debite mai mari de 40.000 lei, ataşând documentele prevăzute de dispoziţiile
art. 67 din Legea 85/2014.
Ulterior, instanţa de judecată, prin judecător sindic, a solicitat să se depună documentele
prevăzute la art. 67, alin. (1) lit. a) și e) din Legea 85/2014, respectiv ultima situaţie financiară
anuală, certificată de către administrator și cenzor, balanţa de verificare pentru luna precedentă
datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, contul de profit și pierdere pe anul anterior
depunerii cererii.
Referitor la această solicitare, a depus la registratura instanţei precizări prin care a
menţionat că debitoarea are ca formă de organizare „întreprindere individuală” respectiv are
organizată o contabilitate în partidă simplă, iar conform reglementărilor contabile aplicabile,
Ordin Ministerului Finanţelor Publice nr. 170/2015, această entitate nu întocmeşte documentele
contabile solicitate.
Conform pct. 9 din OMFP 170/2015 „Pentru evidenţierea în contabilitatea în partidă
simplă a operaţiunilor efectuate se utilizează următoarele registre contabile: Registrul - jurnal de
încasări şi plăţi (cod 14 -1 - l/b).”
Debitoarea a întocmit Registru Jurnal de încasări și plăţi pentru mai 2018, iar la
închiderea exerciţiului financiar 2017 a întocmit Declaraţia Unică, documente ce au fost ataşate
cererii de deschidere a insolvenței.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 „procedurile prevăzute de prezenta lege se
aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi de art. 3 alin. 2 din Codul Civil, cu excepţia celor
care exercită profesii liberale, precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în
ceea ce priveşte regimul insolvenței”.
Conform art. 3 alin. 2 Cod Civil „sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o
întreprindere”, iar exploatarea unei întreprinderi este definită la alin. 3 al aceluiaşi articol ca fiind
„exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce
constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în alte prestări de servicii,
indiferent daca are sau nu un scop lucrativ”, adică indiferent dacă urmăreşte sau nu obţinerea
unui profit.
Debitoarea este o persoană juridică înfiinţată în temeiul OUG nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, întreprinderea
individuală este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător persoană fizică. Prin urmare, activitatea economică este desfăşurată în mod
organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii
prime, mijloace logistice și informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condiţiile
prevăzute de lege.
Contabilitatea în partidă simplă este o contabilitate bazată pe evidenţierea încasărilor și
plăţilor, venitul net anual din activităţi independente determinându-se ca diferenţa între venitul
26
brut și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, pe baza datelor din contabilitate
evidenţiate în Registrul Jurnal de încasări și plăţi (cod 14-l-l/b) ,
Arată că această debitoare este un profesionist în sensul art. 3 alin 2 și 3 din Codul civil,
dovada scopului lucrativ fiind Registrul jurnal de încasări și plăţi.
Fata de cele prezentate, solicită admiterea apelului, casarea în integralitate a sentinţei
civile nr. 1240/11.07.2018 pronunţata în dosar nr. 4544/99/2018 (240/2018) de către Tribunalul
Iaşi, rejudecarea cauzei și deschiderea procedurii de insolventa.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi
lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea a apreciat că apelul este nefondat,
Tribunalul stabilind corect situaţia de fapt şi aplicând judicios dispoziţiile legale relevante.
Astfel, criticile apelantului vizează faptul că în mod greşit a reţinut judecătorul sindic
caracterul nejustificat al depunerii situaţiei financiare solicitate, atât timp cât debitoarea are
calitatea de profesionist în înţelesul dispoziţiilor art. 3 al. 2 din Legea nr. 85/2014, aplicându-i-se
dispoziţiile acestei legi, modalitatea organizării contabilităţii în partidă simplă neafectând acest
aspect.
Curtea consideră că opţiunea apelantului de a îşi organiza contabilitatea în partidă simplă
atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 în ce îl priveşte întrucât imposibilitatea
depunerii documentelor prevăzute de art. 67 din lege nu este atrasă de forma de organizare, ci de
opţiunea apelantului. Atât timp cât actul normativ reglementează o procedură specială, impunând
anumite rigori de respectat pentru deschiderea procedurii insolvenţei, acestea sunt aplicabile doar
în situaţia în care debitoarea poate face obiectul acestei legi. Or, opţiunea de a ţine contabilitatea
într-o formă care nu impune întocmirea anumitor documente – după analiza cărora se poate
aprecia starea de insolvenţă – nu poate anihila obligaţia depunerii acelor documente, ci atrage
inaplicabilitatea procedurii insolvenţei.
Pentru motivele expuse şi reţinând că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a
aplicat judicios dispoziţiile legale relevante, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 Cod
procedură civilă, a respins apelul şi a păstrat sentinţa apelată.
8. Cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitor. Nedepunerea

tuturor actelor prevăzute de lege în termen. Sancțiunea operantă

Indice alfabetic: Cerere de deschidere a procedurii insolvenței
Temei de drept: art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014
Curtea a evidențiat că documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. a) din

Legea nr. 85/2014 au menirea de a reflecta situația financiară și rezultatele
activității economice a debitorului în perioada ultimului exercițiu financiar, ceea ce
permite constatarea faptului că patrimoniul acestuia se găsește în stare de insolvență
sau de insolvență iminentă.
Raportat la dispozițiile anterior citate, rezultă cu evidență că, la momentul la
care debitorul decide să sesizeze judecătorul sindic cu o cerere de deschidere a
procedurii, acesta trebuie să întocmească documentele contabile conform cerințelor
27
imperative ale Legii nr. 85/2014.
Cum legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 66 alin. (2), că
documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a
procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-
sindic, iar sancțiunea nedepunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)- g), k),
l), m) este respingerea cererii de deschidere a procedurii, în mod corect judecătorul
sindic a dispus respingerea acțiunii.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 398/21.05.2018
Prin sentinţa civilă nr. 572/2018 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia
II civilă – faliment s-a respins cererea formulată de reprezentanţii debitoarei societatea „X.”
SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
Instanţa a considerat că nu se pot verifica cerinţele stipulate expres în art. 67, cu privire la
activitatea comercială, dacă se impune ori nu deschiderea procedurii insolvenţei în forma
solicitată, în condiţiile în care reprezentanţii debitoarei nu au înţeles să prezinte în mod complet
situaţia debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea „X.” SRL .
Curtea apreciază că apelul este nefondat, având în vedere că, în reglementarea alin. (1)
din art. 67 al Legii nr. 85/2014, legiuitorul a enumerat actele care trebuie să însoțească cererea
debitorului.
Legiuitorul prevede expres, în cuprinsul alin. (2) al aceluiași text că, documentele
prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu,
pana la termenul de judecata stabilit de judecătorul-sindic.
Sancțiunea nedepunerii documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)a-g), k), l), m) este
respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 38 alin. (2)
lit. c) și d), precum și a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulata de
lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu
modificările și completările ulterioare.
Textul mai prevede că, nedepunerea documentelor prevăzute la lit. h), i) și j) este
sancționata cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare
Prin sentința apelată, judecătorul sindic a reţinut lipsa documentelor prevăzute la art. 67
alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
Examinând actele dosarului, Curtea a reținut că la dosarul cauzei, anexat cererii de
deschidere a procedurii, a fost depus bilanţul contabil pe anul 2016 precum şi balanţa financiar-
contabilă aferentă lunii decembrie a anului 2016.
În mod judicios a constatat judecătorul sindic că, în condițiile în care cererea de
deschidere a procedurii insolvenţei a fost înregistrată la data de 27.02.2018, bilanţul contabil pe
anul 2016 nu poate fi considerat ultima situaţie financiară, iar balanţa financiar-contabilă
aferentă lunii decembrie a anului 2016 nu este cea prevăzută de lege, respectiv balanţa de
verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii.
În calea de atac a apelului apelanta a depus bilanţul societăţii aferent anului 2017 și
balanţele de verificare pentru lunile ianuarie, februarie şi martie ale anului 2018, respectiv
balanţa din luna decembrie a anului 2017.
28
Curtea a evidențiat că documentele prevăzute la art. 67 alin. 1 lit. a) din Legea nr.
85/2014 au menirea de a reflecta situația financiară și rezultatele activității economice a
debitorului în perioada ultimului exercițiu financiar, ceea ce permite constatarea faptului că
patrimoniul acestuia se găsește în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Cerința legii trebuie privită și în corelație și cu dispozițiile art. 66 alin. 1 din Legea
85/2014, care impun debitorului obligația de a se adresa judecătorului sindic cu o cerere pentru a
fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 zile de la apariția stării de insolvență.
În consecință, raportat la dispozițiile anterior citate, rezultă cu evidență că, la momentul
la care debitorul decide să sesizeze judecătorul sindic cu o cerere de deschidere a procedurii,
acesta trebuie să întocmească documentele contabile conform cerințelor imperative ale Legii nr.
85/2014.
Cum legiuitorul a prevăzut expres, în cuprinsul art. 66 alin. (2), că documentele prevăzute
la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la
termenul de judecata stabilit de judecătorul-sindic, iar sancțiunea nedepunerii documentelor
prevăzute la alin. (1) lit. a)- g), k), l), m) este respingerea cererii de deschidere a procedurii, în
mod corect judecătorul sindic a dispus respingerea acțiunii.
În consecință, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă a fost
respins apelul formulat de debitoarea „X.” SRL împotriva sentinţei civile nr. 572/2018 din 04
aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - faliment, hotărâre ce a fi păstrată.
9. Contestaţie împotriva tabelului definitiv consolidat al creditorilor. Necontestarea

tabelului preliminar al creditorilor. Consecinţe

Indice alfabetic: Contestație
Temei de drept: art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006; art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea
nr. 85/2006
Tabelul definitiv al creditorilor poate fi contestat numai în două cazuri,

limitativ prevăzute de textul mai sus menţionat, şi anume: a) în cazul descoperirii
ulterioare definitivării tabelului de creanțe a existenței unui fals, unui dol sau unei
erori esențiale care au determinat înscrierea acelei creanțe sau a dreptului de
preferință în tabelul definitiv; b) în cazul descoperirii ulterioare definitivării a unor
titluri hotărâtoare. În cadrul contestaţiei tabelului definitiv consolidat nu pot fi
invocate alte împrejurări, cum ar fi cele existente la întocmirea tabelului preliminar.
,,ABR” SA a contestat tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei SC ,,SI” SRL,

solicitând să se dispună înscrierea sa în acest tabel cu suma de 281.529,80 lei, la categoria
creanţelor garantate, potrivit art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
29
Textul indicat de contestatoare nu este însă incident în speţă, deoarece art. 121 din Legea
nr. 85/2006 reglementează distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor din averea
debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare
ori drepturi de retenție de orice fel.
Astfel cum a reţinut şi judecătorul sindic, iar ,,ABR” SA nu a criticat prin cererea de
recurs, fundamentul juridic în baza căruia poate fi contestat tabelul definitiv al creditorilor îl
constituie art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, care prevede că ,,După expirarea termenului de
depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte
interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în
tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esenţiale
care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum și în cazul
descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”
Raportat la acest text, tribunalul a reţinut corect împrejurarea că tabelul definitiv al
creditorilor poate fi contestat numai în două cazuri, limitativ prevăzute de textul mai sus
menţionat, şi anume: a) în cazul descoperirii ulterioare definitivării tabelului de creanțe a
existenței unui fals, unui dol sau unei erori esențiale care au determinat înscrierea acelei creanțe
sau a dreptului de preferință în tabelul definitiv; b) în cazul descoperirii ulterioare definitivării a
unor titluri hotărâtoare.
SC,,ABR” SA nu a invocat niciunul dintre aceste cazuri de contestare a tabelului definitiv
consolidat al creanțelor debitoare, astfel că judecătorul sindic a respins contestaţia acesteia
printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Susţinerea recurentei referitoare la faptul că aceasta deţine asupra averii debitoarei o
creanţă garantată ce are ordinea de preferinţa prevăzuta de art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.
85/2006, conform menţiunilor din tabelul preliminar este reală, însă conform tabelului preliminar
- la care recurenta face referire şi pe care nu l-a contestat conform prevederilor legale în materie -
creanţa acesteia este de 125.079, 83 lei.
Tribunalul a reţinut în sentinţa recurată că, deși valoarea ipotecii pe care creditoarea SC
,,ABR” SA o avea împotriva debitoarei depășea cu mult suma solicitată prin declarația de
creanță inițială, administratorul judiciar a fost ținut de principiul disponibilității părții în ceea ce
privește cuantumul creanței solicitate de la debitoare, iar recurenta nu a criticat nici aceste
statuări ale instanţei de fond care, astfel, au intrat în puterea lucrului judecat.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură
civilă, Curtea respinge recursul declarat de SC ,,ABR” SA şi menţine sentinţa atacată.
10. Anulare act fraudulos. Autorizaţie de funcţionare de farmacie

Indice alfabetic: Anulare act fraudulos
Temei de drept: art. 83 din Legea nr. 85/2006
Indiferent de buna sau reaua credinţă, terţul dobânditor într-un transfer anulat restituie,
conform prevederilor art. 83 din Legea nr. 85/2006, bunul transferat sau valoarea acestuia la
data transferului. Bunul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare este
autorizaţie de funcţionare de farmacie, care şi-a încetat valabilitate pe numele debitoarei, dar a
30
devenit funcţională, sub un alt număr, pe numele terţului dobânditor tocmai ca urmare a
încheierii contractului. În situaţia în care intimata ar fi înscrisă în tabelul de creanţe al
debitoarei, acesta ar rămâne şi în posesia autorizaţiei de funcţionare, ce a constituit obiectul
transferului anulat, dar ar încasa şi valoarea autorizaţiei de farmacie.
Prin decizia nr. 315/5.07.2016 Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de
lichidatorul judiciar, a modificat în tot sentinţa civilă nr. 2022/18.12.2015 a Tribunalului Iaşi, a
admis acţiunea lichidatorului judiciar în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare fond
de comerţ nr. 110/14.09.2011 încheiat între debitoarea SC „Cl” SRL şi terţul SC „G” SRL şi a
obligării acestuia de a restitui averii debitoarei suma de 20.938 euro, în echivalent lei la cursul de
4,2306 lei/euro.
Lichidatorul judiciar şi-a fundamentat acţiunea pe dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. b şi c şi
art. 83 din Legea nr. 85/2006. Curtea a constatat a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 lit.
b, considerând că nu se mai impune şi verificarea criticilor referitoare la incidenţa art. 80 alin. 1
lit. c.
Terţul dobânditor SC „G” SRL a solicitat lichidatorului judiciar să-l înscrie în tabelul de
creanţe al debitoarei cu suma de 130.886,3 lei, în temeiul art. 83 al. 2 din Legea nr. 85/2006,
cererea fiind respinsă.
Lichidatorul judiciar a susţinut că nu poate fi înscrisă creanţa terţului, deoarece acesta a
fost de rea-credinţă, că practică în mod obişnuit cumpărarea de autorizaţii de farmacie şi că şi-a
asumat o eventuală reziliere a contractului, dar cu sancţiuni mari pentru debitoare.
Curtea reţine că, prin decizia nr. 315/2016, s-a anulat contractul nr. 110/2011 ce a avut ca
obiect fondul de comerţ al debitoarei din care făcea parte şi autorizaţia de funcţionare nr.
4421/EN3009 din 23.02.2008, însă temeiul juridic l-a constituit art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr.
85/2006, text ce nu impune analizarea bunei/relei credinţe a părţilor, astfel că în mod corect
tribunalul nu s-a raportat la acest text.
Pe de altă parte, indiferent de buna sau reaua credinţă, terţul dobânditor într-un transfer
anulat restituie, conform prevederilor art. 83 din Legea nr. 85/2006, bunul transferat sau valoarea
acestuia la data transferului.
Însă, bunul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 110/2011 este
autorizaţie de funcţionare de farmacie, care şi-a încetat valabilitate pe numele debitoarei, dar a
devenit funcţională, sub un alt număr, pe numele terţului dobânditor tocmai ca urmare a
încheierii contractului nr. 110/2011.
Or, dacă intimata SC „G” SRL ar fi înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei, acesta ar
rămâne şi în posesia autorizaţiei de funcţionare, ce a constituit obiectul transferului anulat, dar ar
încasa şi valoarea autorizaţiei de farmacie.
Or, intenţia legiuitorului este de a acoperi pierderea terţului de bună-credinţă ce nu se mai
află în posesia bunului sau care a restituit averii debitorului valoarea bunului.
În speţă, intimatul SC „G” SRL a rămas în posesia autorizaţiei de funcţionare, în
modalitatea descrisă mai sus, fiind obligată doar la restituirea disproporţiei dintre preţul vânzării
şi cel al valorii reale de circulaţie a autorizaţiei.
31
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea admite
recursul lichidatorului judiciar, modifică în tot sentinţa Tribunalului Iaşi şi respinge contestaţia
SC „G” SRL.
11. Sarcina probei în cazul creanţelor salariale

Indice alfabetic: Creanțe salariale
Temei de drept: art. 102 al. 1 din Legea nr. 85/2014, art. 272 Codul Muncii
În situaţia în care sumele de bani reprezentând contravaloarea concediului

de odihnă neefectuat ar fi fost încasate de către apelant, este necesar a se face proba
de către angajator, statul de plată nesemnat nefăcând dovada acestui lucru.
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul DC a formulat contestație împotriva

tabelului preliminar cuprinzând obligațiile debitoarei SC „B” SRL solicitând înscrierea la masa
credală a debitoarei, cu suma ce reprezintă compensarea în bani a concediului de odihnă
neefectuat în perioada 2014-2017, respectiv 7229 lei.
Din contractul individual de muncă nr. 2/01.08.2014 și din actele adiționale nr.
116/01.10.2015 și nr. 130 /02.12.2015 rezultă că apelantul-contestator a avut calitatea de angajat
al debitoarei în funcția de director începând cu data de 01.08.2014 până la data de 31.10.2017,
când a încetat contractul individual de muncă în baza deciziei nr. 1/31.10.2017. Potrivit lit. I din
contractul individual de muncă nr. 2/01.08.2014 contestatorul avea dreptul anual la 21 de zile de
concediu de odihnă.
Potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, creanțele salariaților se înscriu în tabelul
preliminar conform evidenţelor contabile din care rezultă, fără a fi nevoie de cerere de admitere a
creanțelor.
Din statul de plată aferent lunii octombrie 2017, rezultă că apelantul era îndreptățit să
primească suma de 7229 lei brut, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă
neefectuat și că nu a primit această sumă, atât timp cât statul de plată nu este semnat.
În condițiile în care, din documentele debitoarei, respectiv din statul de plată aferent lunii
octombrie 2017, rezultă că apelantul are o creanță salarială împotriva debitoarei în cuantum de
7229 lei brut în mod greșit administratorul judiciar nu a trecut în baza art. 102 alin. 1 din Legea
nr. 85/2014 această creanță în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC „B” SRL.
În mod greșit a reținut judecătorul sindic că apelantul era cel care trebuia să facă dovada
faptului că nu a efectuat integral concediu de odihnă la care avea dreptul în perioada august 2014
- octombrie 2017, deoarece potrivit art. 272 Codul muncii: ,,Sarcina probei în conflictele de
muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima
zi de înfăţişare.” Atât timp cât împotriva angajatorului a fost deschisă procedura insolvenței
sarcina probei că apelantul a efectuat concediul de odihnă aferent anilor 2014-2017 și deci că nu
32
este îndreptățit la compensarea în bani îi revenea administratorului judiciar în calitate de
reprezentant legal al acestuia. Or, în cauză nu a fost făcută o astfel de dovadă. Mai mult, din
precizările depuse la dosar de către administratorul judiciar la data de 17.05.2018 rezultă că
apelantul, în anul 2014, nu a efectuat 4 zile de concediu de odihnă, în anii 2015 și 2016 nu a
efectuat nicio zi de concediu de odihnă, iar în anul 2017 avea dreptul la 18 zile de concediu de
odihnă, din care a efectuat doar 10 zile.
Nu pot fi reținute susținerile intimatei prin administrator judiciar potrivit cărora sumele
de bani reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat au fost încasate de către
apelant, deoarece din statul de plată aferent lunii octombrie 2017 rezultă că această sumă nu a
fost încasată și în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească contrariul.
În ceea ce privește solicitarea apelantului de a fi trecută în tabelul de creanțe și suma de
2864 lei, reprezentând salariul aferent lunii octombrie 2017, Curtea reține ca această cerere
reprezintă o pretenție nou formulată pentru prima dată în apel și care este inadmisibilă potrivit
art. 478 alin. 3 C.proc.civ., motiv pentru care nu o analizează.
Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 480 C.pr.civ., admite apelul, admite contestaţia
formulată de D.C. împotriva tabelului preliminar cuprinzând obligaţiile debitoarei SC „B” SRL
Vaslui , având nr. 95/22.11.2017 și dispune înscrierea creditorului D.C. cu o creanţă salarială în
cuantum de 7229 lei brut.
12. Legea nr. 85/2006. Interpretarea și aplicarea art. 115 și 116

Indice Alfabetic: Interesul terţului în contestarea măsurilor premergătoare lichidării
averii debitorului
Temei de drept: art. 115, art. 116 din legea nr. 85/2006
Măsurile premergătoare lichidării averii debitorului (inventariere bunuri,

punere sub sigiliu, evaluare bunuri) şi efectuarea lichidării (art. 116 alin. 2 şi 4 din
legea nr. 85/2006) ca etape care se desfăşoară în procedura insolvenţei pot fi
contestate în primul rând de cei implicaţi în procedură, iar de terţi numai în măsura
în afectării drepturilor lor legitime şi actuale.
Contrar celor susținute de recurentă, curtea de apel constată că nu au fost nesocotite

dispoziţiile art. 115 alineat (1), art. 116 alineatele (2) şi (4) din legea insolvenței iar aspectele
învederate de adjudecatar nu pot atrage anularea licitaţiei.
Instanța de control judiciar consideră că este pe deplin întemeiat raționamentul
judecătorului sindic, potrivit cu care măsurile premergătoare lichidării averii debitorului
(inventariere bunuri, punere sub sigiliu, evaluare bunuri) şi efectuarea lichidării (art. 116 alin. 2
şi 4 din legea nr. 85/2006) ca etape care se desfăşoară în procedura insolvenţei pot fi contestate
33
în primul rând de cei implicaţi în procedură, iar de terţi numai în măsura în afectării drepturilor
lor legitime şi actuale.
Recurenta SC „X.” SRL este terț în procedura de insolvenţă de față și nu justifică
mecanismul prin care efectuarea licitaţiei publice cu supraofertare i-a afectat vreun drept legitim
şi actual, cu atât mai mult cu cât aceasta este titulara Contractului de închiriere nr.
401/AVC/17.06.2014, în temeiul căruia are folosința asupra majorităţii bunurilor licitate,
desfăşurând activitate de exploatare a fermei avicole, contractul fiind în curs de derulare.
13. Interpretarea și aplicarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței. Excepția lipsei de interes în formularea recursului

Indice alfabetic: Excepţia lipsei de interes în formularea recursului
Temei de drept: art. 149 din Legea nr. 85/2006, art. 298, art. 316 Cod procedură civilă
În materia insolvenței, date fiind caracteristicile și modul de derulare al

acestei proceduri, calitatea procesuală activă se stabilește în fiecare demers judiciar
în parte, după cum rezultă fără echivoc din articolul 7 al Legii nr. 85/2006, care
prevede – ca principiu – în alineatul (2): „În procedurile contencioase reglementate
de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi
sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de
contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile din Codul de
procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu
contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege”.
Prin urmare, nu se poate stabili calitatea procesuală activă a unei persoane,
în abstract și în orice acțiune/contestație adresată judecătorului sindic, astfel cum
solicită recurenta.
Este de principiu – în sistemul Codului de procedură civilă de la 1865 – că oricine are o

pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice
are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente. Orice cerere poate fi formulată şi
susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are
calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes.
Curtea de apel notează că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi
actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu
scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina
producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Interesul trebuie justificat și în declararea unei căi de atac, prevederile vizând judecata în
primă instanță aplicându-se și în recurs, conform art. 316 raportat la art. 298 Cod procedură
civilă.
34
În materia insolvenței – în conformitate cu articolul 149 din acest act normativ –
dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează, numai în măsura compatibilității lor, cu cele ale
Codului de procedură civilă, interesul în formularea unei cereri în cursul procedurii având
conotații specifice.
Instanța de control judiciar constată că, în speță, raportat la soluția dispusă de judecătorul
sindic, contestatoarea SC „M.P.E.” SRL nu are interes în formularea cererii de recurs, atâta
vreme cât au fost admise obiecțiunile formulate de creditorii Autoritatea pentru Administrarea
Activelor Statului și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și s-a respins cererea
de închidere a procedurii insolvenței debitoarei SC „Z.” SA, această din urmă măsură fiind cea
urmărită de recurentă, la momentul promovării contestației.
Curtea de apel reține că este greșită construcția prezentată de recurentă, în argumentarea
existenței interesului. Aceasta pretinde că cererea sa a fost respinsă pe excepţia lipsei calităţii
procesuale active şi că orice altă contestaţie care va fi făcută de recurentă pe viitor, raportat la
procedura de vânzare care o interesează, se va lovi din nou de posibilitatea ca prima instanţă să
invoce autoritatea de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale active. Recurenta susține că
interesul său este actual, întrucât hotărârea va intra în puterea lucrului judecat şi practic, în acest
moment, orice hotărâre – chiar dată pe excepţie – are putere de lucru judecat. Altfel spus, atât
timp cât instanţa de fond s-a pronunţat că nu are calitate procesuală activă, soluţiile ce vor fi
pronunţate vor fi la fel pe aceeaşi excepţie și – din această perspectivă – recurenta are interes
actual să dovedească că are calitate procesuală activă de a contesta orice măsură în continuare
din postura de terţ interesat.
Instanța de recurs notează că în materia insolvenței, date fiind caracteristicile și modul de
derulare al acestei proceduri, calitatea procesuală activă se stabilește în fiecare demers judiciar în
parte, după cum rezultă fără echivoc din articolul 7 al Legii nr. 85/2006, care prevede – ca
principiu – în alineatul (2): „În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi
citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre
soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se
aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în
măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege”.
Prin urmare, nu se poate stabili calitatea procesuală activă a unei persoane, în abstract și
în orice acțiune/contestație adresată judecătorului sindic, astfel cum solicită recurenta.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod
procedură civilă curtea respinge recursul.
14. Insolvenţă. Angajarea răspunderii administratorului în temeiul art. 169 alin. 1 lit. a
din Legea nr. 85/2014 în condiţiile nejustificării cheltuielilor ridicate în avans
Cuprins pe materii: Insolvenţă:

Indice alfabetic :Angajarea răspunderii administratorului
Temei de drept: art. 169 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014
Lipsa justificării avansurilor încasate de către administratorul, persoană care

s-a ocupat de conducerea activităţii societăţii, reprezintă un temei al răspunderii,
35
întrucât această persoană a controlat resursele societăţii folosindu-le în interes
propriu şi nu în interesul acesteia. Utilizarea frauduloasă a avansurilor rezultă cu
atât mai mult cu cât administratorul a refuzat să indice în concret destinaţia
sumelor încasate.
Administratorul, chiar dacă a provocat insolvenţa, este ţinut să răspundă în raport cu

consecinţele faptelor sale faţă de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenţei şi al falimentului, prejudiciul este provocat societăţii şi se
concretizează, pe de o parte, în starea de insolvenţă în care societatea este plasată prin faptul
ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă şi cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.
Raţiunea acestei interpretări rezidă chiar din prevederile art. 169 alin. 1 din Legea nr.
85/2014, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întreg pasivul
debitorului în insolvenţă sau faliment să fie suportat de persoanele stabilite de această lege, parte
care trebuie să exprime concordanţa prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ţinut
să răspundă.
În speță, lichidatorul judiciar al debitoarei a învestit judecătorul sindic cu o acțiune
întemeiată pe litera a) din Legea nr. 85/2014, acțiune ce a fost respinsă de judecătorul sindic,
care, analizând faptele, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul în discuție
pentru a atrage răspunderea pe acest temei.
Curtea constată că prima instanţă a analizat susţinerile lichidatorului reţinând că
nejustificarea de către pârât a sumelor reprezentând cheltuieli în avans evidenţiate în raportările
contabile aferente perioadei 2014 - 2016 nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii. A
ajuns la această concluzie întrucât în raportul întocmit în baza dispoziţiilor art. 97 lichidatorul
judiciar a reţinut că în perioada 2014 – 2017 debitoarea nu a desfăşurat activitate, situaţia
premisă pentru declanşarea procedurii insolvenţei.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, curtea apreciază că nejustificarea cheltuielilor în
avans ridicate de pârât a avut repercusiuni asupra situaţiei financiare a societăţii cu atât mai mult
cu cât chiar în raportul întocmit de lichidatorul judiciar se reţin cauzele care au dus la apariţia
stării de insolvenţă: lipsa disponibilităţilor băneşti, folosirea necorespunzătoare a lichidităţilor
societăţii, prin ridicarea acestora sub formă de avansuri de trezorerie şi nedecontarea lor. În ce
priveşte explicaţiile date de pârâtul intimat, Curtea apreciază că nu pot fi primite deoarece acesta
păstrează obligaţia justificării avansurilor indiferent de momentul ridicării lor, iar comparaţia cu
nivelul profitului realizat sau cu nivelul datoriilor nu are relevanţă în cauză. De altfel, atât timp
cât societatea desfăşura activitate, aceasta înregistrând profit, a existat o justificare pentru
folosirea avansurilor, însă din momentul sistării oricărei activităţi, pârâtul intimat avea obligaţia
de a arăta modalitatea în care a folosit resursele societăţii. Diminuarea cuantumului avansurilor
nedecontate în timp nu conduce la exonerarea pârâtului de răspundere, aşa cum acest efect nu
poate fi obţinut nici din faptul că aceste avansuri datează din perioada de creştere economică.
Cheltuielile în avans nu au afectat societatea în mod negativ, atât timp cât aceasta derula o
activitate care era generatoare de profit, însă lipsa oricărei activităţi a determinat starea de
insolvenţă. Este însă incorect a se reţine faptul că lipsa desfăşurării activităţii de către societate
este motivul pentru care nu se poate reţine fapta prev. de art. 169 al. 1 lit. a din Legea nr.
36
85/2014. De asemenea, deşi împrejurarea că alţi debitori nu au achitat datoriile către societate nu
poate fi reţinută ca temei de răspundere, lipsa justificării avansurilor încasate de către pârât,
persoană care s-a ocupat de conducerea activităţii societăţii, reprezintă un temei al răspunderii,
întrucât această persoană a controlat resursele societăţii folosindu-le în interes propriu şi nu în
interesul acesteia. Utilizarea frauduloasă a avansurilor a ieşit la iveală în contextul în care
societatea nu a mai desfăşurat o activitate generatoare de profit, administratorul refuzând şi la
acest moment să indice în concret destinaţia sumelor încasate. Or, a reţine că administratorul nu
are obligaţia de a justifica avansurile chiar dacă acestea au fost ridicate într-o perioadă
anterioară, ar însemna a se atribui un caracter licit folosirii bunurilor societăţii deşi este vădit
scopul contrar interesului acesteia.
Nu s-a negat riscul aferent oricărei activități comerciale, însă acest aspect nu are legătură
cu obiectul cererii de angajare, respectiv cu scoaterea din patrimoniu a elementelor de activ, fără
dovedirea destinaţiei acestora, a căror contravaloare putea stinge datoriile exigibile ale
debitoarei.
Legătura de cauzalitate dintre faptele reclamate şi starea de insolvenţă rezultă din
împrejurarea că societatea a fost lipsită de lichidităţi, iar prejudiciul cert a fost dovedit prin
imposibilitatea acoperii creanțelor înscrise în tabelul definitiv.
Prin urmare, Curtea constată dovedită în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 169
alin. 1 lit. a din Legea nr. 85 din 2014, starea de insolvență a debitoarei fiind cauzată de acesta,
motiv pentru care este răspunzător de prejudiciul creat creditorului societății debitoare, în limita
pasivului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a
admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 980 pronunţată la 12.06.2018 de Tribunalul
Iaşi, Secţia a II-a Civilă - Faliment, pe care a schimbat-o în parte, fiind admisă cererea formulată
de lichidatorul judiciar al debitoarei în contradictoriu cu paratul, stabilind răspunderea personală
a pârâtului.
15. Legea nr. 85/2014. Art. 169 alineat (1) litera d)

Indice alfabetic: Angajarea răspunderii administratorului
Temei de drept: art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014
Instanța de control judiciar observă că în Legea nr. 85/2014 - diferit față de

legea procedurii insolvenței din 2006 - legiuitorul a prevăzut expres că, în cazul
nepredării documentelor contabile către lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi
legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia având
caracter relativ.
Atât timp cât - conform textului literei d) - atât culpa, cât şi legătura de
cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă, iar prezumția relativă nu a fost
răsturnată, judicios a fost reținută săvârșirea faptei prev. de art. 169 lit. d din Legea
nr. 85/2014.
37
În ceea ce priveşte dispozițiile articolului 169 alineat (1) litera d) din Legea nr. 85/2014,
curtea de apel notează că răspunderea poate fi antrenată dacă administratorul „a ținut o
contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în
conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar
sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se
prezumă. Prezumția este relativă.”
Instanța de control judiciar observă că în Legea nr. 85/2014 - diferit față de legea
procedurii insolvenței din 2006 - legiuitorul a prevăzut expres că, în cazul nepredării
documentelor contabile către lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între
faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia având caracter relativ.
În speță, apelanta-pârâtă nu a predat documentele contabile către lichidatorul judiciar și
nici nu a răsturnat prezumţia instituită de lege în cazul faptei constând în omisiunea predării
documentelor contabile.
Curtea de apel constată că nici în motivarea căii de atac apelanta X. nu oferă vreo
explicație cu privire la nepredarea înscrisurilor contabile, circumscriindu-și criticile la
răspunderea fondată pe litera a) din articolul 169 și limitându-se a nega săvârșirea faptei de la
litera d).
Or, atât timp cât - conform textului literei d) - atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate
între faptă şi prejudiciu se prezumă, iar prezumția relativă nu a fost răsturnată, judicios a fost
reținută în sarcina sa săvârșirea faptei prev. de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014.
Referitor la litera a) din articolul 169, curtea consideră că reținerea incidenței literei d) ar
putea face de prisos examinarea apărărilor legate de incidența literei a). Se observă că aceste
apărări au - oricum - un caracter pur abstract, apelanta evitând să prezinte explicații concrete,
punctuale, cu privire la modul în care activele debitoarei au fost utilizate.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 480 alineat (1) Cod procedură civilă
curtea respinge apelul și păstrează sentința judecătorului sindic.
16. Aplicarea în procedura insolvenței a instituției repunerii în termen din Codul de

procedură civilă
Cuprins pe materii: faliment

Indice alfabetic: Repunerea în termen în procedura insolvenţei
Temei de drept : Legea nr. 85/2006 art. 149
Nedepunerea declaraţiei de creanţă în termenul stabilit prin notificare pentru

depunerea cererilor de admitere a creanţelor în situaţia în care aceasta se datorează
unor împrejurări mai presus de voința creditoarei, respectiv neluarea la cunoștință
de deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei, determinată de reaua-
credinţă a debitoarei, care nu a adus la cunoştinţa administratorilor judiciari
existenţa creditorului străin.
38
Curtea de apel notează că, în conformitate cu art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile
acestui act normativ se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de
procedură civilă, Codului civil și ale Regulamentului (CE) nr. 1346/200 referitor la procedurile
de insolvență.
Raportat la art. 149, judicios tribunalul a aplicat în speță instituția repunerii în termen,
reglementată de Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 103 alineat (1) Cod procedură
civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în
termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea
dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, condiția existenței unei împrejurări mai presus de voința intimatei X. este
îndeplinită, întrucât nedepunerea declaraţiei de creanţă în termenul stabilit prin notificare pentru
depunerea cererilor de admitere a creanţelor se datorează unor împrejurări mai presus de voința
creditoarei, respectiv neluarea la cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență împotriva
debitoarei. Împrejurarea a fost determinată de reaua-credinţă a debitoarei, care nu a adus la
cunoştinţa administratorilor judiciari existenţa creditorului străin.
Este de observat şi că au fost respectate cerinţele alineatului (2) din articolul 103 Cod
procedură civilă.
Revenind la împrejurarea mai presus de voința creditoarei intimate, curtea notează -
suplimentar față de considerentele din sentință - că recurenta își promovează propria culpă. Or,
este de principiu în dreptul civil - potrivit regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”
- că nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a valorifica
un drept, invocând nesocotirea de el însuşi a unor norme legale.
Instanța de recurs constată că debitoarea nu a respectat obligația instituită de art. 28
alineat (1) litera c) din legea insolvenței, în ceea ce o privește pe intimată, omisiunea fiind
comisă cu rea-credință, în condițiile în care exista contractul de achiziţii bunuri nr.
50/RO/15.12.2009 şi fusese încheiat actul adiţional din 12.12.2013.
Sub acest din urmă aspect este adevărat (cum pretinde recurenta) că buna-credință se
prezumă, dar prezumția a fost răsturnată prin prezentarea acordului din 12.12.2013, în care
reprezentantul „Y.” recunoaște datoria de 158.792,71 euro, menționând facturile din care provine
și se angajează să plătească datoria la termenele stipulate în act. La momentul încheierii
acordului cererea de deschidere a procedurii insolvenței era înregistrată.
Curtea consideră că nu au legătură cu soluția judecătorului sindic referirile debitoarei la
articolul 61 din Legea nr. 85/2006, textul privind doar creditorii menţionaţi în lista depusă de
debitor.
Este adevărat că - astfel cum invocă „Y.” SA - legea insolvenţei instituie reguli care să
ducă la desfăşurarea cu celeritate a procedurii, dar premisa de la care pleacă actul normativ este
aceea a bunei-credințe a tuturor participanților la procedură. Pentru o situație precum aceea din
cauza de față - în care debitorul de rea-credință ascunde existența unui creditor - se aplică
instituția repunerii în termen.
39
Instanța de recurs reține că - în lipsa notificării prevăzute de art. 62 - nu se pune problema
sancționării creditorului care nu și-a manifestat intenţia de a participa la procedură cu respectarea
termenelor şi condiţiilor legii speciale, cum pretinde recurenta.
17. Plan de reorganizare nerealizat în termenele stabilite de Legea nr. 85/2014.

Hotărârea adunării creditorilor de prelungire a termenul de executare a
planului de reorganizare cu eludarea dispoziţiilor legale

Indice alfabetic: Plan de reorganizare
Temei de drept: art. 107 al. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, art. 95 al. 3 din Legea nr.
85/2006
În cazul în care termenele prevăzute pentru executarea planului de

organizare s-au împlinit iar obligaţiile de plată şi sarcinile asumate prin acesta nu s-
au realizat nu se poate acorda prevalenţă deciziei luate de adunarea creditorilor
care nu a aprobat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei. Procedura
insolvenţei are drept scop prioritar acordarea şansei de redresare a activităţii
debitorului, însă termenele stabilite de lege trebuie respectate iar adunarea
creditorilor nu poate prin hotărârile luate să prelungească sine die termenul de
executare a planului de reorganizare, legea insolvenţei stabilind în mod clar
conţinutul şi durata planului de reorganizare, întrucât , în caz contrar, s-ar eluda
tocmai prevederile legii, lipsind de eficienţă şi previzibilitate întreaga procedură.
În conformitate cu art. 107 al. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006 judecătorul-sindic decide,
prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment atunci când
obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin
planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce
pierderi averii sale.
Potrivit art. 95 al. 3 din Legea nr. 85/2006 executarea planului de reorganizare nu va
putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării. La recomandarea administratorului judiciar,
după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, aceasta perioadă va
putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin
două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată.
În cauza de faţă termenul de executare a planului a fost stabilit pentru o perioadă de 36 de
luni de la data confirmării, fiind prelungit cu încă un an. După împlinirea termenelor, Adunarea
Creditorilor din 26.01.2017 nu a fost de acord cu deschiderea procedurii de faliment.
Ulterior, adunarea creditorilor din 22.08.2017, luând în discuţie propunerea de deschidere
a procedurii falimentului, nu a aprobat deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei.
40
Prima instanţă a acordat prevalenţă deciziei luate de adunarea creditorilor care nu a
aprobat deschiderea procedurii de faliment a debitoarei deşi termenele prevăzute pentru
executarea planului de organizare s-au împlinit iar obligaţiile de plată şi sarcinile asumate prin
acesta nu s-au realizat. Chiar dacă la art. 105 din lege nu se prevede expres faptul că şi în situaţia
în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată şi celelalte sarcini în condiţiile stipulate
prin planul confirmat operează conversia reorganizării în faliment, Curtea apreciază că prin
similitudine se întâmplă acest lucru şi în ipoteza redată anterior.
Este adevărat că procedura insolvenţei are drept scop prioritar acordarea şansei de
redresare a activităţii debitorului, însă termenele stabilite de lege trebuie respectate, raportat la
dispoziţiile art. 5 din actul normativ conform căruia prevalează efectuarea cu celeritate a actelor
şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi
obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.
Curtea apreciază că adunarea creditorilor nu poate prin hotărârile luate să prelungească
sine die termenul de executare a planului de reorganizare, legea insolvenţei stabilind în mod clar
conţinutul şi durata planului de reorganizare, întrucât , în caz contrar, s-ar eluda tocmai
prevederile legii, lipsind de eficienţă şi previzibilitate întreaga procedură.
În consecinţă, Curtea apreciază ca fiind întemeiate motivele de recurs formulate de AFP
Vaslui şi de SC E SA împotriva sentinţei civile nr.167/F/2017 din 12.09.2017 a Tribunalului
Vaslui, Secţia civilă, sentinţă pe care o va casa în parte, urmând a fi admise cererile formulate de
creditoarele AFP Vaslui şi SC E SA.
Având în vedere că deschiderea procedurii generale a falimentului este atributul şi
competenţa exclusivă a judecătorului sindic, iar pe de altă parte hotărârea de deschidere cuprinde
dispoziţii şi comunicări realizabile în termene legale scurte , cu un caracter unitar ce nu pot fi
partajate între instanţa de re curs şi judecătorul sindic, cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe
pentru deschiderea procedurii generale a falimentului debitoarei.
18. Aprecierea subiectivă a creditoarei, pur formală, că prezenţa sa ar fi fost inutilă,

dat fiind că nu are drept de vot, nu poate servi drept motivaţie a lipsei de la
şedinţa adunării creditorilor

Indice alfabetic: Contestație
Temei de drept: Art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006.
Art. 14 din Legea 85/2006 nu condiţionează prezenţa creditorilor la şedinţa

adunării creditorilor în funcţie de natura creanţei; de vreme ce creditoarea A este
înscrisă în tabelul definitiv cu o creanţă sub condiţie suspensivă, aceasta are dreptul
de a participa la ședințele adunării generale a creditorilor şi, corespunzător,
obligaţia de a se implica în administrarea eficientă a activităţii debitorului,
legiuitorul sancţionând lipsa de la şedinţe la art. 14 alin. 7, cu excepţia situaţiilor în
care se probează că lipsa a fost motivată, justificată de elemente obiective.
41
Prin sentinţa civilă nr. nr. 23/17.01.2017 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii
procesuale active a contestatoarei X şi în consecinţă:
A respins contestaţia formulată de A prin administrator AA împotriva Hotărârii adunării
generale a creditorilor debitoarei Y reprezentată de administrator judiciar YY din 8.06.2016.
A respins contestaţiile formulate de creditoarea B prin administrator judiciar BB şi de
debitoarea Y, prin administrator special împotriva măsurii luate de administratorul judiciar YY
de a nu recunoaşte, în şedinţa adunării generale din 8.06.2016, categoria creditorilor
indispensabili.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei A este întemeiată pentru
următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi
desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat
împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al
adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care
au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.
Potrivit art. 3 alin. 8 Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, creditorul
îndreptăţit sa participe la procedura insolvenţei este acel creditor care a formulat și căruia i-a fost
admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelele de creanţe contra
debitorului întocmite în procedura și care are dreptul de a participa și de a vota în adunarea
creditorilor.
SC „A” nu a participat la adunarea generală a creditorilor din 8.06.2016, aspect ce rezultă
chiar din menţiunile procesului verbal al şedinţei. De altfel, reprezentantul acestei societăţi a
precizat că nu a participat la adunare. Motivul pentru care această societate nu a fost prezentă la
adunarea generală a creditorilor nu constituie însă unul ,,întemeiat”, care să justifice
neexercitarea acestui drept. Textul articolului 14 din Legea 85/2006 nu condiţionează prezenţa
creditorilor la şedinţă în funcţie de natura creanţei; în condiţiile în care creditoarea A este
înscrisă în tabelul definitiv cu o creanţă sub condiţie suspensivă, aceasta are legitimare
procesuală activă de a participa la ședințele adunării generale a creditorilor.
În consecință, respinge contestația formulată de creditoarea A reprezentată de
administrator împotriva Hotărârii adunării generale a creditorilor debitoarei Y reprezentată de
administrator judiciar YY, din 8.06.2016.
Cu privire la motivele invocate de către contestatoare referitoare la neavizarea de către
administratorul judiciar a listei creditorilor indispensabili A şi B, instanţa constată că acestea
sunt neîntemeiate.
Deşi administratorul judiciar a solicitat să se întocmească un referat de oportunitate,
totuşi administratorul special a comunicat doar că debitoarea nu şi-a achitat obligaţiile curente
faţă de cei doi creditori, precum şi dovada reeşalonării debitului faţă de A.
Aşadar, în mod corect, administratorul judiciar nu a avizat lista creditorilor
indispensabili. Instanţa constată că B, ce a fost propusă să facă parte lista creditorilor
indispensabili, nu a votat pentru aprobarea planului de reorganizare.
42
Cu privire la motivul invocat de către contestatoarea B, prin administrator judiciar BB,
privitor la aplicarea nelegală a dispoziţiilor art.100 al.5 din Lega 85/2006, instanţa constată că
este neîntemeiat.
Adunarea creditorilor a apreciat că pentru creditoarele B şi C se află sub incidenţa art.100
al.5 din Lega 85/2006 care prevede că ,,categoriile care, direct sau indirect, controlează, sunt
controlate sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot
participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin
decât ar primi în cazul falimentului.,,
Din procesul verbal al şedinţei rezultă că cei doi creditori au participat la adunare, însă s-
au abţinut de la vot.
A formulat apel debitoarea Y solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii
apelate, în sensul anulării măsurii luate de administratorul judiciar de a nu recunoaşte, în cadrul
şedinţei adunării creditorilor din 8 iunie 2016, categoria creditorilor indispensabili, respectiv
categoria separată de creanţe prevăzută de art. 96 alin. (1) şi art. 100 alin. 3 lit. d) din Legea nr.
85/2006 şi, pe cale de consecinţă, obligarea administratorului de a fixa o altă dată pentru ţinerea
şedinţei.
A formulat apel creditoarea B solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii
apelate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună:
(i)anularea măsurii administratorului judiciar de a nu confirma lista creditorilor
indispensabili,
(ii)anularea hotărârii Adunării creditorilor din 08.06.2016, astfel cum a fost aceasta
consemnată în cuprinsul Procesului verbal nr. …/08.06.2016, cu consecinţa supunerii din nou la
vot a aceleiaşi ordini de zi, motivat de considerentele următoare:
A formulat apel creditoarea A solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii
apelate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar pe
fondul cauzei admiterea, ca fondată, a contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea Hotărârii
Adunării Creditorilor şi a procesului-verbal al Adunării Creditorilor debitoarei Y din data de 08
iunie 2016 privind respingerea planului de reorganizare .
Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă a respins apelurile ca fiind neîntemeiate, reţinând
următoarele:
Se va respinge, ca fiind neîntemeiat, apelul formulat creditoarea A.
Instanţa de fond în mod corect a stabilit că este întemeiată excepţia lipsei calităţii
procesuale active raportat la prevederile art. 14 alin. 7 din Legea 85/2006 care circumstanțiază
persoanele cărora li se recunoaşte dreptul de a contesta în instanţă legalitatea hotărârii adunării
creditorilor.
Apelanta-contestatoare A nu contestă faptul că nu a participat la şedinţa adunării
creditorilor din data de 08.06.2016 însă solicită să se constate să lipsa sa a fost una motivată. În
acest sens arată că nu ar fi avut drept de vot, raportat la art. 64 alin. 5 din lege, întrucât deţine o
creanţă sub condiţie suspensivă, astfel că prezenţa sa ar fi fost inutilă şi, totodată, costisitoare.
În mod corect instanţa de fond a stabilit că nu se poate prevala apelanta-contestatoare A
de motive întemeiate pentru lipsa de la şedinţa adunării creditorilor, ipotezele avansate în
justificarea lipsei de la şedinţă conturând optica creditoarei în sensul inutilităţii prezenţei sale.
Or, cele două situaţii nu se pot confunda.
În plus, se reţine în mod corect că art. 14 din Legea 85/2006 nu condiţionează prezenţa
creditorilor la şedinţă în funcţie de natura creanţei şi, în acest context, că de vreme ce creditoarea
A este înscrisă în tabelul definitiv cu o creanţă sub condiţie suspensivă, aceasta are dreptul de a
43
participa la ședințele adunării generale a creditorilor şi, corespunzător, obligaţia de a se implica
în administrarea eficientă a activităţii debitorului, legiuitorul sancţionând lipsa de la şedinţe la
art. 14 alin. 7, cu excepţia situaţiilor în care se probează că lipsa a fost motivată, justificată de
elemente obiective. Or, este evident că nu poate servi drept motivaţie a lipsei de la şedinţa
adunării creditorilor din data de 08.06.2016, în sensul vizat de legiuitor, aprecierea subiectivă,
pur formală a creditoarei, că prezenţa sa ar fi fost inutilă, dat fiind că nu are drept de vot.
Apelurile formulate debitoarea Y, prin administrator special, respectiv de creditoarea B,
prin lichidator judiciar BB se impun a fi respinse ca nefondate, având în vedere următoarele:
Ambele apeluri vizează nelegalitatea soluţiei judecătorului sindic de a confirma
legalitatea măsurii administratorului judiciar de a nu aviza lista creditorilor indispensabili SC A
şi B.
Curtea reţine că legea conferă administratorului judiciar atribuţia de confirmare a
categoriei de creanţe chirografare a creditorilor indispensabili, conform art. 96 din Lege, atribuţie
în exercitarea căreia în speţă administratorul judiciar YY a solicitat administratorului special al
debitoarei să întocmească un referat de oportunitate.
Curtea subliniază că, în esenţă, crearea acestei categorii separate de creditori chirografari
interesează exclusiv etapa votării planului de reorganizare în sensul că este menita a facilita
votarea planului de reorganizare. În ipoteza în care ar exista doar cele 4 categorii obișnuite de
creanțe (garantate, bugetare, salariale, chirografare), iar votul favorabil planului nu ar fi foarte
sigur, atunci o a cincea categorie de creditori, formata din acești creditori indispensabili, ar putea
crea majoritatea necesara pentru ca planul sa se considere votat. Creditorii indispensabili vor
vota planul daca programul de plăți preconizează realizarea intr-o proporție serioasa a acestor
creanțe.
Decizia referitoare la crearea acestei categorii distincte de creanţe chirografare ţine în
mod evident de oportunitate şi de aceea legiuitorul a stabilit în sarcina administratorului judiciar
să decidă dacă ea se justifică sau nu constituirea în vederea votării planului de reorganizare.
Or în condiţiile în care administratorul special al societăţii debitoare nu a justificat
utilitatea creării categoriei de creanţe, corect administratorul judiciar a optat pentru refuzul de
confirmare, motivarea instanţei de fond în acest sens fiind îndestulătoare.
În plus, astfel cum just s-a subliniat, B a votat împotriva planului de reorganizare, fapt ce
atestă în sine lipsa de utilitate a demersului solicitat de apelanţi şi confirmă temeinicia deciziei
administratorului judiciar.
În atare condiţii, este indiferent că planul de reorganizare conţinea categoria distinctă a
creditorilor indispensabili şi că debitoarea a depus la dosarul cauzei lista furnizorilor
indispensabili cu celelalte documente prev. la art. 28 din Lege.
Referitor la alegaţia apelanţilor în sensul că, în raportul publicat în BPI, administratorul
judiciar YY a recunoscut această categorie de creditori este nu doar nereală – pentru că raportul
depus la dosar în extras conţine menţiunea administratorului judiciar că s-a luat act de lista
furnizorilor fără de care activitatea debitoarei nu se poate desfăşura şi nu pot fi înlocuiţi şi
totodată că această listă urmează a fi analizată după definitivarea masei credale – ci şi lipsită de
importanţă în speţă, dat fiind că operaţiunea de confirmare a acestei categorii de creanțe este una
distinctă, care nu a făcut obiectul activităţilor descrise în raportul de activitate la care se face
referire.
Prin urmare, criticile de nelegalitate şi de netemeinicie invocate sub acest aspect se vor
respinge.
44
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din C.proc.civ.
apelurile formulate în cauză se resping ca fiind neîntemeiate.
19. Aplicarea prezumţiei puterii de lucru judecat doar cu privire la părţile care au
figurat în procesul în care au fost dezlegate aspectele litigioase

Indice alfabetic: Răspundere civilă delictuală
Temei de drept : art. 138 al. 1 lit. a din legea nr. 85/2006. Art. 166 din Codul de
Procedură Civilă, art. 230 al. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 , art. 1200 al. 1 pct. 4, art. 1201,
art. 1202 al. 1 din Codul Civil din 1864
Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de

probă care priveşte strict raporturile între părţi, neputând fi extinsă şi la alte părţi
care nu au figurat în procesul în care au fost dezlegate aspectele litigioase. Doar
părţile pot opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu
acesta din urmă, în conformitate cu dispoziţiile art. 166 din Codul de Procedură
Civilă şi cu art. 230 al. 1 lit. a din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 1200 al. 1 pct.
4, art. 1201, art. 1202 al. 1 din Codul Civil din 1864. Prezumţia puterii de lucru
judecat are caracter absolut numai în relaţia dintre părţi şi nu poate fi folosită în
probaţiune de către terţi. În consecinţă, constatarea făcută de instanţă în litigiul
anterior tranşat priveşte strict raporturile juridice între părţile ce au figurat în
proces.
Prin cererea de chemare în judecată, intimatul lichidator a solicitat atragerea răspunderii

pârâţilor AI, TT, DRC, CP, BA în temeiul art.138 lit. a, d şi e din Legea nr. 85/2006, cerere pe
care prima instanţă a admis-o în parte, reţinând în sarcina recurenţilor faptele prevăzute de art.
138 al. 1 lit. a şi e din Legea nr 85/2006.
În acest sens, Curtea constată că, în susţinerea cererii, reclamanta a invocat documentele
contabile întocmite pe anii 2008 - 2009, înscrisuri necontestate de pârâţi, ceea ce echivalează cu
recunoaşterea de către aceştia a structurii patrimoniului societăţii la care, succesiv, fiecare dintre
pârâţi au îndeplinit calitatea de administrator.
Astfel, din bilanţul întocmit la 31.12.2008, rezultă că societatea debitoare deţinea active
imobilizate corporale şi necorporale în valoare de 78.419 lei, active circulante în cuantum de
369.672 lei din care creanţe în valoare de 347.730 lei, disponibil în casă şi conturi de 21.942 lei.
La aceeaşi dată totalul datoriilor era de 191.454 lei.
Din bilanţul întocmit la 30.06.2009 reiese că societatea debitoare deţinea active
imobilizate corporale şi necorporale în valoare de 67.169 lei, active circulante în cuantum de
349708 lei din care creanţe în valoare de 284.251 lei, disponibil în casă şi conturi de 65457 lei.
La aceeaşi dată totalul datoriilor era de 202.713 lei.
45
Curtea constată că dacă s-ar fi valorificat activele societăţii în perioada 2008-2009,
datoriile societăţii s-ar fi acoperit în proporţie de 100%, ceea ce în mod evident ar fi dus la
evitarea instalării stării de insolvenţă.
Comparând dinamica activului din anii 2008-2009 cu dinamica pasivului, Curtea constată
că deşi valoarea creanţelor a scăzut iar disponibilităţile băneşti au crescut, valoarea datoriilor nu
a scăzut corespunzător, dimpotrivă acestea au crescut. De asemenea, deşi disponibilităţile au
cunoscut un trend ascendent, având o valoare considerabilă, acestea nu au fost justificate şi nici
predate lichidatorului judiciar.
Or, pârâţii nu au justificat, pe de o parte, modul de utilizare a activului, deşi prin cererea
de chemare în judecată li s-a imputat folosirea în interes propriu al activelor, şi nici nu au oferit
explicaţii în legătură cu neacoperirea datoriilor societăţii, deşi acest fapt era posibil, astfel cum s-
a arătat mai sus.
Recurentul DRC a reluat în cererea de recurs apărările formulate prin întâmpinarea
depusă la prima instanţă, apărându-se prin a susţine că la data deschiderii procedurii insolvenţei
nu mai deţinea nici o calitate în societate, calitatea de asociat şi administrator fiind deţinută
numai de pârâţii TT și AI. Totodată a relevat faptul că societatea a intrat în insolvenţă la
6.11.2013 după 4 ani de la retragerea sa din societate. Şi recurentul BA a invocat aceste aspecte.
Toate aceste apărări au fost corelate cu împrejurarea că deşi şi pârâtul CP a avut calitatea de
asociat şi a administrat societatea în aceeaşi perioadă, instanţa a ajuns la concluzii diferite în
funcţie de persoana pârâtului.
Ca prim aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, astfel cum rezultă din actele dosarului,
calitatea de administrator şi cea de asociat a celor doi recurenţi şi a intimatului CP a încetat la
7.10.2009.
În ce priveşte concluzia la care a ajuns prima instanţă referitor la pârâtul CP, Curtea
apreciază că prezumţia de lucru judecat nu putea fi aplicată decât în raport de acest pârât.
Această concluzie se impune întrucât efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca
prezumţie, mijloc de probă care priveşte strict raporturile între părţi, neputând fi extinsă şi la alte
părţi care nu au figurat în procesul în care au fost dezlegate aspectele litigioase. Doar părţile pot
opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu acesta din urmă, în
conformitate cu dispoziţiile art. 166 din Codul de Procedură Civilă şi cu art. 230 al. 1 lit. a din
Legea nr. 71/2011 raportat la art. 1200 al. 1 pct. 4, art. 1201, art. 1202 al. 1 din Codul Civil din
1864. Cum cei doi recurenţi nu au figurat ca părţi în dosarul cu nr. 5797/99/2015, aceştia nu pot
opune în acest litigiu ceea ce a statuat instanţa cu privire la raporturile juridice dintre alte părţi,
chiar dacă ar exista similitudine. Prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut numai în
relaţia dintre părţi şi nu poate fi folosită în probaţiune de către terţi. În consecinţă, constatarea
făcută de instanţă în litigiul anterior tranşat priveşte strict raporturile juridice între părţile ce au
figurat în proces.
Recurentul DRC a invocat excepţia puterii de lucru judecat şi raportat la soluţionarea
definitivă a dosarului cu nr. 5302/99/2017, dosar ca a avut ca obiect suspendarea executării
actului administrativ - decizia cu nr. 167/13.08.2012 emisă de Administraţia Judeţeană a
Finanţelor Publice Iaşi. Soluţia pronunţată în această cauză nu poate fi avută în vedere de
instanţă întrucât cererea de suspendare este o procedură sumară în cadrul căreia se analizează
existenţa cazului bine justificat, a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, suspendarea impunându-se
pentru prevenirea unei pagube iminente. Această suspendare a efectelor deciziei cu nr.
167/13.08.2012 a avut efecte limitate în timp, până la pronunţarea instanţei de fond. Recurentul
46
nu a depus o hotărâre judecătorească din care să rezulte soluţionarea favorabilă a contestaţiei
sale, numai o astfel de hotărâre putând avea efecte în sensul solicitat de recurent.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de cei doi recurenţi care solicită extinderea
efectelor puterii de lucru judecat şi asupra situaţiei lor, motivat de faptul că s-au retras din
societate odată cu pârâtul CP, nu poate fi primit.
Recurentul DRC a mai arătat că cele două modalităţi de atragere a răspunderii
administratorilor sunt distincte având caracter special una faţă de cealaltă, solicitând analizarea
temeiniciei hotărârii recurate şi cu privire la pârâtul CP. Aceste aspecte invocate de recurent sunt
reale, însă ceea ce a reţinut prima instanţă nu se referă la lipsa condiţiilor de atragere a
răspunderii în baza art. 138 al. 1 din Legea nr. 85 din 2006, motivat de faptul că s-ar fi constatat
printr-o altă hotărâre neîndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii în conformitate cu
art. 27 al. 2 lit. d din Codul de Procedură Fiscală. Prima instanţă a reţinut aplicabilitatea
prezumţiei puterii de lucru judecat întrucât instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 93/2016 a
statuat deja asupra faptului că la data retragerii din societate a pârâtului Ciobanu Petru, societatea
nu se afla în stare de insolvabilitate, pârâtului în cauză nefiindu-i imputabile motivele constatării
stării de insolvabilitate a societăţii. Aceste statuări sunt obligatorii pentru instanţa învestită cu
soluţionarea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 138 al. 1 din Legea nr. 85 din 2006, nefiind
posibil a contrazice chestiunile litigioase deja tranşate.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că odată cu retragerea din
societate, recurenţii nu au probat că la data încetării calităţii de asociat - administrator au predat
activele societăţii persoanelor care au preluat mandatul de administrator-asociat, procesul verbal
din 28.10.2009 aflat în copie în dosarul primei instanţe făcând doar dovada predării
documentelor contabile.
Împrejurarea că au fost depuse raportări contabile numai până la 30.06.2009, că toate
datoriile societăţii provin din perioada în care recurenţii administrau societatea, că la 30.06.2009
societatea avea active care acopereau datoriile societăţii, ulterior intervenind retragerea
recurenţilor din calitatea de administrator şi asociat, faptul că astfel cum s-a arătat anterior nu s-a
făcut dovada predării activelor societăţii, toate acestea sunt argumente care susţin aplicarea
dispoziţiilor art. 138 al. 4 din Legea nr. 85 din 2006.
Este adevărat că datoriile societăţii puteau fi acoperite cu sumele pe care societatea
debitoare le avea de încasat de la debitorii săi sau cu cele ce puteau fi obţinute din valorificarea
activelor societăţii, dar acest lucru nu s-a întâmplat şi, atât timp cât administratorii-asociaţi ai
societăţii nu au făcut dovada că la momentul cesionării părţilor sociale ar fi predat şi activele
noilor asociaţi, Curtea constată că nu a fost răsturnată prezumţia de solidaritate a răspunderii
instituită potrivit art.138 al. 4 din Legea 85/2006, reţinând că recurenţii-pârâţi nu au justificat
modul de utilizare a resurselor societăţii, dimpotrivă au ascuns activul acesteia, iar starea de
insolvenţă este contemporană perioadei în care şi-au exercitat mandatul.
Fapta de a nu fi predat activele are drept semnificaţie însuşirea acestora de către cei ce le-
au administrat, nefiind necesară o altă probă care să dovedească aproprierea bunurilor. În acelaşi
sens converg argumentele şi în ce priveşte ascunderea activului debitorului, fiind evident că nu s-
a făcut dovada că la data cesionării părţilor sociale activele existau în patrimoniul societăţii.
Anterior, judecătorul sindic a constatat deja starea de insolvenţă în care se află societatea
debitoare, sentinţa civilă nr. 1725/6.11.2013 bucurându-se de autoritate de lucru judecat. În
aceste condiţii, în cadrul acţiunii de atragere a răspunderii personale patrimoniale nu pot fi
invocate aspecte care să contrazică cele deja statuate.
47
Recurentul BA a mai învederat că în hotărârea recurată s-au reţinut motive
contradictorii, în sensul că dacă raportat la pârâtul CP s-a arătat că situaţiile financiare au fost
depuse până în luna decembrie 2009 inclusiv, pentru ceilalţi pârâţi s-a reţinut în raportul cauzal
că ultima situaţie financiară a fost depusă la 30.06.2009. Curtea apreciază că motivarea nu este
contradictorie, prima instanţă făcând trimiteri la cuprinsul sentinţei nr. 93/2016, care priveşte
strict situaţia pârâtului CP, şi la conţinutul raportului cauzal care reflectă situaţia reţinută cu
privire la ceilalţi pârâţi şi care nu este contrazisă de realitatea faptică.
În ce priveşte pretinsa eroare de calcul din considerente, Curtea apreciază că exprimarea
judecătorului este una clară, acesta făcând referire la valoarea datoriilor societăţii din cursul
procedurii şi nu la cele existente la data înregistrării pierderii nete de 42.474 lei.
Recurentul BA a învederat că nu s-a ocupat de contabilitate ci doar de activitatea de
producţie, astfel că nu avea cum să depună actele contabile. Prima instanţă nu a reţinut în sarcina
pârâţilor fapta prevăzută de art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 85 din 2006, ci a relevat că
insolvenţa s-a datorat modului în care s-a desfăşurat activitatea, acumulându-se datorii şi
nepredându-se activele patrimoniale şi bunurile materiale ale societăţii. Recurentul a îndeplinit
funcţia de administrator în cadrul societăţii debitoare, fiind implicat în activitatea acesteia, astfel
că răspunde de modalitatea în care s-a desfăşurat aceasta. În ce priveşte faptul că doar pârâtul CP
ar trebui să răspundă, Curtea a reţinut că prima instanţă a aplicat în mod judicios prezumţia
puterii de lucru judecat, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.
procedură civilă, a respins recursurile şi a menţinut sentinţa recurată.
20. Distribuirea sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut
obiectul garanţiei, în procedura insolvenţei

Indice alfabetic: Contestaţia creditorului garantat împotriva modalităţii de distribuire a
sumelor obţinute din valorificarea altui bun decât cel care a făcut obiectul garanţiei
Temei de drept : art. 121 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006
Creanţă garantată, distribuirea sumelor obţinute din valorificarea altui bun

decât cel care a făcut obiectul garanţiei. Interpretarea dispoziţiilor art. 121 al. 1 şi 2
din Legea nr. 85/2006. Sumele obţinute din vânzarea bunurilor asupra cărora este
constituită garanţia sunt destinate acoperirii creanţei garantate. Îndreptăţirea la
care se referă al. 3 al aceluiaşi articol nu are în vedere că acesta ar avea prioritate
la distribuirea sumelor obţinute din vânzarea bunului adus ca garanţie în favoarea
altui creditor garantat.
48
În cadrul criticilor formulate, recurenta F SRL a invocat considerentele deciziei civile nr.
702 din 08.10.2014 pronunţate de către Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus înscrierea în
tabelul preliminar cu întreaga creanţă ca fiind creanţă garantată, arătându-se că Legea insolvenței
protejează creanţele garantate în raport cu creanţele chirografare, astfel ca primele au prioritate
din preţul bunurilor constituite ca garanţie.
A mai arătat recurenta că nefiind trecut în dreptul nici unei creanţe din categoria
creditorilor garantaţi vreun rang care să confere un drept de întâietate asupra celeilalte creanţe
garantate, acest fapt conduce la concluzia că aceste creanţe participă în mod egal la distribuirea
sumelor obţinute în cadrul procedurii de insolventa, astfel ca distribuirea se efectuează în mod
proporţional cu valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv rectificat, conform pct. 2 al alin. l
al art. 121 din Legea nr. 85/2006.
Prima instanţă a reţinut că deşi creanţa contestatoarei este una garantată, în speţă nu a fost
valorificat bunul asupra căreia a fost constituită garanţia sa, stocul de marfă, ci bunul asupra
căruia a fost constituită garanţia în favoarea creditoarelor BANCA şi ANAF DFP Vaslui.
Interpretarea dispoziţiilor art. 121 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2006 reţinută de prima
instanţă este cea corectă, sumele obţinute din vânzarea bunurilor asupra cărora este constituită
garanţia fiind destinate acoperirii creanţei garantate. Această interpretare este neechivocă din
conţinutul al. 2: „în cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente
pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă,
creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare,
potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123”.
Îndreptăţirea la care se referă al. 3 al aceluiaşi articol nu are în vedere că acesta ar avea
prioritate la distribuirea sumelor obţinute din vânzarea bunului adus ca garanţie în favoarea altui
creditor garantat.
Criticile recurentei au ca fundament interpretarea eronată a textului de lege invocat, în
sensul că poziţia de creditor garantat îi conferă acestuia preferinţa la distribuirea sumelor
provenite din valorificarea bunurilor constituie drept garanţie în favoarea sa şi nicidecum la
distribuirea sumelor provenite din alte surse.
În ce priveşte faptul că în tabelul creanţelor nu s-ar fi trecut rangul unei creanţe nu are
relevanţă întrucât fiecare creanţă care beneficiază de o cauză de preferinţă se referă strict la
garanţia ce s-a adus în favoarea sa. Nici interpretarea că bunurile imobile ar fi fost achiziţionate
din sumele obţinute din vânzarea stocului de marfă nu pot fi primite, de vreme ce în acest caz nu
se mai poate vorbi de existenţa garanţiei în materialitatea sa. Mai mult decât atât bunurile
ipotecate vândute au fost achiziţionate de debitoare anterior încheierii contractului cu nr.
16561/6.11.2009, titlul în baza căruia recurenta şi-a înscris creanţa, prin urmare nici din această
perspectivă apărările acesteia nu pot fi primite.
procedură civilă, a respins recursul şi a menţinut sentinţa recurată.
21. Acţiune în anularea hotărârii adunării creditorilor. Afectarea intereselor

creditorului fiscal
49
Indice alfabetic: Rolul activ al judecătorului sindic. Cenzurarea hotărârii adunării
creditorilor.
Temei de drept: art. 45 al. 1 lit. n, art. 48 al. 7 din Legea nr. 85/2006
Reaprecierea judecătorului sindic cu privire la hotărârea luată de

majoritatea creditorilor, în condiţiile în care nu s-a eludat nici o dispoziţie legală, ar
rupe echilibrul existent, nemaifiind asigurat un tratament egal al creditorilor,
ducând la luarea unor decizii arbitrarii, cu încălcarea flagrantă a principiului
disponibilităţii.
Instanța de control judiciar notează că în apel creditoarea formulează critici referitoare la

soluția judecătorului sindic, susţinând că acesta ar fi trebuit să cenzureze hotărârea adunării
creditorilor, motivat de faptul că aceasta afectează interesele creditorului fiscal. În acest sens a
invocat rolul activ al judecătorului sindic, precum şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2014.
Potrivit art. 45 al. 1 lit. n) din Legea nr. 85 din 2014 judecătorul sindic are atribuţii în
judecarea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor, iar conform art. 48 al. 7 hotărârea
adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul sindic pentru nelegalitate. Ceea ce solicită
apelanta creditoarea contravine dispoziţiilor arătate, nefiind posibilă anularea hotărârii adunării
creditorilor pentru motive de oportunitate. De altfel, aceasta a arătat că litera legii a fost
respectată, hotărârea fiind adoptată cu majoritatea creditorilor prezenţi la şedinţă sau care au
transmis puncte de vedere, dar solicită cenzurarea hotărârii creditorilor.
Curtea apreciază că nu sunt întemeiate susţinerile apelantei referitoare la lipsa rolului
activ al instanţei.
Rolul activ descris de art. 22 alin. (2) vizează intervenţia instanţei de judecată în scopul
aflării adevărului, pentru determinarea stării de fapt şi de drept din speţă, atunci când este
învestită cu situaţii de fapt ori raporturi juridice complexe, iar probele administrate la propunerea
părţilor sunt vădit insuficiente sau nici nu au fost propuse.
Intervenţia instanţei în alte împrejurări ar avea drept consecinţa ruperea echilibrului
procesual, printr-o atitudine părtinitoare a instanţei, de natură a defavoriza şi prejudicia cealaltă
parte în proces.
Dimpotrivă, instanţa are obligaţia, în virtutea art. 22 alin. (2), de a respecta principiul
contradictorialităţii şi celelalte principii procesuale, printre care şi cel al egalităţii părţilor,
inclusiv în plan probator, precum şi de a veghea la respectarea dispoziţiilor legale.
Mai mult decât atât, la art. 22 al. 1 Cod procedură civilă, se arată că judecătorul
soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. Prin urmare, rolul activ al
judecătorului sindic se poate manifesta doar cu respectarea dispoziţiilor legale din domeniul
insolvenţei. O reapreciere a judecătorului sindic cu privire la hotărârea luată de majoritatea
creditorilor, în condiţiile în care nu s-a eludat nici o dispoziţie legală, ar rupe echilibrul existent,
nemaifiind asigurat un tratament egal al creditorilor, ducând la luarea unor decizii arbitrarii, cu
încălcarea flagrantă a principiului disponibilităţii. E adevărat că prin instituirea insolvenţei se
50
urmăreşte acoperirea pasivului debitorului, însă este imperios necesar ca acest lucru să se
realizeze cu respectarea regulilor din domeniul insolvenţei.
III. Drept procesual civil
22. Dreptul insolvenţei. Citarea şi comunicarea actelor de procedură
Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Termenul de declarare a căii de atac.
Temei de drept: art. 42 al. 4 din Legea nr. 85/2014
Art. 42 al. 4 din Legea nr. 852014 vizează o excepţie de la citarea părţilor
precum şi de la comunicarea oricăror acte de procedură prin BPI şi anume, numai
în ce priveşte prima citare şi comunicare a actelor de procedură. Pentru citarea şi
comunicările ulterioare primului termen, acestea se vor realiza prin BPI.
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, „Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru
hotărârile pronunţate de judecătorul sindic”.
Alineatul 2 prevede că „termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii
realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Curtea notează că sentinţa apelată a fost publicată în BPI la data de 30.01.2018, iar
cererea de apel a fost introdusă la data de 12.02.2018.
Ca atare, termenul de apel, calculat potrivit art. 181 Cod procedură civilă, s-a împlinit la
data de 5.02.2018, deci anterior introducerii cererii de apel.
Apelantul susţine că nu face parte din categoria persoanelor pentru care Buletinul
Procedurilor de Insolvenţă poate constitui temei pentru luarea în calcul a termenului de declarare
a căii de atac, invocând în acest sens excepţia de la art. 42 alin. 4 din Legea 85/2014
În legătură cu acest aspect, Curtea constată că dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Legea
85/2014 prevăd că „Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin
publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel.”
Alin. 4 al art. 42 din Legea 85/2014 vizează o excepţie de la citarea părţilor, precum şi de
la comunicarea oricăror acte de procedură prin BPI şi anume doar în ceea ce priveşte prima citare
şi comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune,
ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, care se vor realiza potrivit prevederilor Codului de
procedură civilă şi prin BPI.
Ca atare, pentru citarea şi comunicările ulterioare primului termen, inclusiv comunicarea
hotărârii, acestea se vor realiza prin BPI, dată de la care, în ipoteza ultimă, va curge termenul de
apel.
51
În concluzie, constatându-se că apelul a fost promovat peste termenul legal prevăzut de
art. 43 alineat 2 din Legea nr. 85/2014, Curtea îl respinge, ca fiind tardiv.
23. Cerere lămurire/completare a rezoluţiei directorului Oficiul Registrului Comerţului
Cuprins pe materii:Drept procesual civil

Indice alfabetic: Cerere lămurire/completare dispozitiv
Temei de drept: art. 7 alin. 1 și art. 443 C.pr.civ
Cererea de lămurire/completare formulată în temeiul art. 3 ind. 1 din OUG

nr. 116/2009 poate avea ca obiect doar încheierea judecătorului delegat, respectiv
doar hotărârea instanței, nu și rezoluția directorului, în absența unei prevederi
legale care să permită acest lucru.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege
constituie o încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art. 7 alin. 1 C.pr.civ. şi
al celui constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.
Anterior declanșării prezentului proces, practicianul în insolvență a formulat cerere de

radiere a societății X, care a fost admisă prin Rezoluția Directorul Oficiul Registrului
Comerțului, necontestată în cauză.
În cauza de față, petenta Y, în calitate de acționar al societății X, a solicitat Directorului
Oficiul Registrului Comerțului lămurirea/completarea dispozitivului rezoluției prin care s-a
admis cererea de radiere, în sensul constatării, ca efect al admiterii cererii de radiere, a
transmiterii din patrimoniul societăţii radiate X în patrimoniul petentei a dreptului de proprietate
asupra unor bunuri imobile.
Printr-o adresă Directorul Oficiul Registrului Comerțului a restituit înscrisurile și a
comunicat petentei că societatea X a fost radiată anterior, fiind înregistrate toate mențiunile
depuse ulterior dizolvării judiciare.
Potrivit disp. art. 443 din Codul de procedură civilă, în cazul în care sunt necesare
lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă aceasta
cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să
lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
În conformitate cu disp. art. 3 ind. 1 din OUG nr. 116/2009: “cererile pentru îndreptarea,
lămurirea sau completarea încheierii judecătorului delegat, formulate în temeiul art. 281 – 281
ind. 3 din Codul de procedură civilă, vor fi soluționate de instanță, care va dispune și cu privire
la modificarea corespunzătoare a datelor înregistrate în registrul comerțului."
Potrivit disp. art. 6 alin. 2 din OUG nr. 116/2009 rezoluția este executorie de drept.
Împotriva acestei rezoluții, petenta avea deschisă, conform disp. art. 6 alin. 3 din același act
normativ, calea plângerii, de care nu a uzat.
52
Raportat la prevederile exprese ale legii, arătate mai sus, cererea de lămurire/completare
formulată de petentă poate avea ca obiect doar încheierea judecătorului delegat, respectiv doar
hotărârea instanței, nu și rezoluția directorului, în absența unei prevederi legale care să permită
acest lucru.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o
încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art. 7 alin. 1 C.pr.civ. şi al celui constituţional al
egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.
24. Excepție nepusă în discuția contradictorie a părților. Pronunțarea soluției în

temeiul acestei excepții. Încălcarea principiului contradictorialității – dreptul la
apărare. Consecințe

Indice alfabetic: Principiul contradictorialităţii – încălcarea dreptului la apărare
Temei de drept: art. 224 C.proc.civ.
Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile,

fiind o componentă a dreptului la apărare, constând în dreptul părţilor aflate pe
poziţii cu interese contrare de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii
în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii,
indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor
ori al judecătorului.
Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanţa de
judecată are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate chestiunile de fapt şi de
drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluţiona litigiul. Vor fi puse în
discuţia părţilor excepţiile, cererile, împrejurările de drept şi de fapt invocate,
instanţa urmând a-şi întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii
contradictorii a părţilor.
Tribunalul s-a pronunțat pe excepția prescripţiei dreptului material la
acţiune, pe care a admis-o și, în consecință, a respins acțiunea apelanților
reclamanți. Prin simplul fapt al neacordării posibilităţii părţii de a pune concluzii
asupra unei excepţii se încalcă principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi
la un proces echitabil.
Curtea evidențiază că, potrivit consemnărilor din cuprinsul încheierii de amânare a

pronunţării din data de 26.03.2018, instanţa de fond a pus în discuția părţilor o singură excepție,
cea referitoare la autoritatea de lucru judecat și asupra căreia reclamanții, prin avocat, au pus
concluzii.
Nu rezultă din încheierea de ședință că s-ar fi acordat părţilor şi cuvântul pe excepţia
prescripţiei dreptului material la acţiune.
53
Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o
componentă a dreptului la apărare, constând în dreptul părţilor aflate pe poziţii cu interese
contrare de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt
şi de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie
reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al judecătorului.
Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanţa de judecată are
obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate chestiunile de fapt şi de drept apărute în cursul
procesului, în baza cărora va soluţiona litigiul. Vor fi puse în discuţia părţilor excepţiile, cererile,
împrejurările de drept şi de fapt invocate, instanţa urmând a-şi întemeia hotărârea numai asupra
aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părţilor.
Instanța de control judiciar notează că tribunalul s-a pronunțat pe excepția prescripţiei
dreptului material la acţiune, pe care a admis-o și, în consecință, a respins acțiunea apelanților
reclamanți.
Prin simplul fapt al neacordării posibilităţii părţii de a pune concluzii asupra unei excepţii
se încalcă principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, Curtea reține că apelanții susțin că
aceasta a fost corect respinsă, sub acest aspect hotărârea rămânând definitivă.
Raportat considerentelor expuse, curtea constată că în cauză sunt incidente prevederile
art. 480 alineatele (2) și (3) Cod procedură civilă, urmând a fi admis apelul și anulată – în parte –
sentința Tribunalul Iaşi, cu trimitere spre rejudecarea cauzei aceleiași instanțe, astfel cum a
solicitat în mod expres reclamanţii X. şi Y.
25. Sechestru asigurător. Nu există autoritate de lucru judecat în cazul unor cereri
succesive, de instituire a aceleiași măsuri asigurătorii

Indice alfabetic: Sechestru asigurător
Temei de drept: art. 430 și art. 953 alineat (1)Cod procedură civilă
a - Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia autoritatea de lucru judecat

ar opera faţă de o altă cerere prin care se solicită instituirea aceleiaşi măsuri a
sechestrului, împotriva aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi creanţă, câtă vreme au
rămas neschimbate împrejurările pe care creditorul şi-a întemeiat prima cerere,
respinsă anterior printr-o hotărâre definitivă.
Este de observat că autoritatea aparține doar unei hotărâri care soluţionează
- în tot sau în parte - fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale
ori asupra oricărui alt incident, neputând fi atașată unei încheieri de înființare a
sechestrului.
b - Articolul 953 Cod procedură civilă (cu denumirea marginală „Condiţii de
înfiinţare”) stabilește în alineatul (1): „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a
cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui
sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă
dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata
54
unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă”.
Se observă că este necesară întrunirea cumulativă a cerințelor enunțate de
textul citat și că în cauză condițiile de înființare a sechestrului sunt îndeplinite.
Articolul 430 Cod procedură civilă stabilește, în alineatul (1): „Hotărârea judecătorească
ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii
procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu
privire la chestiunea tranşată”. Potrivit alineatului (3) al aceluiași articol: „Hotărârea
judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra
fondului”.
Nu poate fi primită susținerea apelantei, potrivit căreia autoritatea de lucru judecat ar
opera faţă de o altă cerere prin care se solicită instituirea aceleiaşi măsuri, împotriva aceluiaşi
debitor şi pentru aceeaşi creanţă, câtă vreme au rămas neschimbate împrejurările pe care
creditorul şi-a întemeiat prima cerere, respinsă anterior printr-o hotărâre definitivă.
Este de observat că autoritatea aparține doar unei hotărâri care soluţionează - în tot sau în
parte - fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt
incident, neputând fi atașată unei încheieri de înființare a sechestrului.
În același timp, este greșită invocarea în speță a alineatului (3) al art. 430 Cod procedură
civilă, întrucât textul se referă la raportul dintre o măsură provizorie și fondul litigiului iar nu
dintre două măsuri provizorii solicitate succesiv.
În consecință, nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, cuvenindu-se a
analiza dacă tribunalul a statuat judicios asupra îndeplinirii condițiilor de înființare a sechestrului
asigurător.
Procedând la această examinare, instanța de control judiciar constată că prima instanță a
aplicat corect prevederile legale relevante.
În acest sens, curtea notează că articolul 953 Cod procedură civilă (cu denumirea
marginală „Condiţii de înfiinţare”) stabilește în alineatul (1): „Creditorul care nu are titlu
executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea
unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a
intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul
fixat de către instanţă”.
Se observă că este necesară întrunirea cumulativă a cerințelor enunțate de textul citat și că
în cauză condițiile de înființare a sechestrului sunt îndeplinite.
Astfel, reclamantul are o creanță constatată prin act scris, respectiv contractul de
împrumut încheiat la 31.08.2016, prin care R V a împrumutat SC K SA suma totală de 685.000
lei, fără dobândă.
Banii au fost virați de împrumutător în contul societății împrumutate la data de
31.08.2016 (435.000 lei) și la data de 08.09.2016 (250.000 lei). Iniţial a fost stabilită ca termen
de restituire a împrumutului data de 30.09.2016. Termenul de restituire a fost prelungit până la
data de 31.03.2017, prin actul adiţional din 01.10.2016, prin care părţile au convenit şi o dobândă
de 3% pe lună.
55
În ceea ce privește condiția exigibilității creanței, aceasta este îndeplinită, în condițiile în
care termenul de restituire a împrumutului este împlinit (a fost inițial la 30.09.2016, fiind
prelungit prin actul adițional până la 31.03.2017).
De asemenea, R V a depus certificat de grefă, din care rezultă că pe rolul Tribunalului
Iași se află acțiunea înregistrată sub nr. 1588/99/2018, având ca obiect pretenții - obligarea SC K
SA la plata sumei de 685.000 lei debit principal, 123.300 lei dobândă și 464.430 lei penalități de
întârziere. Cuantumul cauțiunii stabilite de instanță nu a fost criticat în apel.
Față de cele ce preced, curtea constată că tribunalul a interpretat și aplicat corect art. 953
alineat (1) Cod procedură civilă, fiind legală și temeinică încheierea de înființare a sechestrului
asigurător.
Instanța de control judiciar notează că în procedura specială de față sunt lipsite de
relevanță și, prin urmare, nu se examinează chestiunile - amplu dezvoltate în motivarea apelului
și în întâmpinare - legate de buna ori reaua credință a împrumutătorului sau de încheierea,
validitatea și executarea contractului de împrumut.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 480 alineat (1) Cod procedură civilă,
Curtea respinge apelul și păstrează încheierea Tribunalului Iași.
26. Uzucapiune. Invocarea excepției autorității de lucru judecat. Condiții pentru a se

reține incidența acesteia

Indice alfabetic: Excepţia autorităţii de lucru judecat.
Temei de drept: art. 430 – 432 C.proc.civ.
Curtea de apel a reţinut că cererea tinde la reluarea judecăţii ce a făcut

obiectul aceluiași dosar, la cererea aceleiași reclamante în contradictoriu cu același
pârât, în privinţa aceluiaşi imobil (diferită fiind doar suprafața) şi întemeiat pe
aceeaşi cauză, aspecte care rezultă din analiza comparată a cererilor de chemare în
judecată ce constituie obiect de învestire în cauza pendinte, respectiv în dosarul din
anul 2008 al judecătoriei.
Dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări,
decurgând din aplicarea altor principii. În speţă, principiul autorităţii de lucru
judecat, căruia i s-a dat eficienţă, corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi
ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase
deja rezolvate.
În esență, apelanta critică sentința pentru nelegalitate susținând că soluţia pronunţată de

tribunal este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv greşita aplicare – faţă de
apelanta-reclamantă – a excepției autorității de lucru judecat, prin raportare la soluţia pronunţată
prin sentinţa civilă nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi în dosarul nr. X/245/2008.
56
Apelanta susţine că, prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat constatarea
calităţii de proprietar pentru suprafaţa totală de 863 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72,
amplasat în sector cadastral nr. 29, parcelele nr. 922/1, 923 şi 925.
Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. X/245/2008 a solicitat constatarea calităţii
de proprietar pentru suprafaţa de 400 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, iar cu ocazia
expertizei tehnice de specialitate efectuată în acea cauză, de către expertul desemnat de instanță,
a fost identificată o suprafaţă totală de 881,57 mp situată în Iaşi, str. S. nr. 72, instanţa
pronunţându-se doar cu privire la suprafața solicitată, de 400 mp teren.
Potrivit apelantei, chiar dacă instanţa de judecată consideră că există autoritate de lucru
judecat aceasta era doar parţială, respectiv doar pentru suprafaţa de 400 mp, având în vedere că
suprafeţele de teren ce fac obiectul cererilor sunt distincte.
Curtea notează că, potrivit art. 1201 C. civ. de la 1864 şi ale art. 430-432 din Noul Cod
de procedură civilă, este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată
are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în
contra lor în aceeaşi calitate. Totodată, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în
parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt
incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se
sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (Noul Cod de procedură civilă).
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi
cauza a două sau mai multor dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa
cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din CPC. Potrivit art. 431 NCPC nimeni nu poate fi
chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi
obiect (reglementarea aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat).
Instanţa constată că litigiile sus-menţionate s-au purtat între aceleaşi părţi deţinând
aceeaşi calitate procesuală, în sensul legii fiind îndeplinită această condiţie legală, aspect
necontestat de vreuna din părți.
Curtea reține, în acord cu cele constatate și de judecătorul fondului, că, litigiile dintre
părţi au acelaşi obiect, din moment ce, în primul dosar nr. X/245/2008, finalizat prin pronunțarea
sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, s-a solicitat constatarea calităţii de
proprietar pentru suprafaţa de 400 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, în timp ce, prin cererea
ce face obiectul prezentului demers judiciar, se solicită constatarea calităţii de proprietar pentru
suprafaţa totală de 863 mp teren, situată în Iaşi, str. S. nr. 72, amplasat în sector cadastral 29,
parcelele 922/1, 923 şi 925.
Prin chiar motivele de apel, X. arată că motivul ce a determinat prezentul demers judiciar
a constat în dificultățile întâmpinate atunci când a dorit să intabuleze dreptul de proprietate
dobândit ca efect al sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, întrucât prin
încheierea nr. 30640/28.04.2017, OCPI Iaşi i-a respins solicitarea cu motivarea că nu este
identificată suprafaţa de 400 mp prin tarla şi parcela, există neconcordante între schiţa cadastrală
nr. 1 de la raportul de expertiză şi planul de amplasament, cu privire la formă, identificatori
cadastrali.
În consecinţă, curtea reţine că în mod corect tribunalul a constatat că, cererea de faţă
tinde la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul acelui dosar, la cererea aceleiași reclamante în
contradictoriu cu același pârât - Municipiul Iași, în privinţa aceluiaşi imobil şi întemeiat pe
aceeaşi cauză, aspecte care rezultă din analiza comparată a cererilor de chemare în judecată ce
57
constituie obiect de învestire în cauza pendinte, respectiv în dosarul nr. X/245/2008 al
Judecătoriei Iași.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea de apel notează că, în cauza Amurăriței c. României din
septembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces
echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminentei dreptului
ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în
preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este
principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive
date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. României, § 61).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie sa depună diligențe pentru a putea fi
identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri
judiciare referitoare la aceeași problemă (a se vedea mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c.
Albaniei § 66).
În cauza Amurăriței, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat că instanțele ar fi
trebuit să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, cu privire la
situația terenului din locul numit „B”. Repunerea în discuție a situației soluționate prin hotărâri
judecătorești definitive nu poate fi justificată prin prisma art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea
mutatis mutandis, Riabykh c. Rusiei, § 52).
În concluzie, Curtea Europeană, reținând, în esență, că instanțele nu au respectat dreptul
părții la un proces echitabil, a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție în acea cauză.
În aceste condiții, față de dispozițiile art. 6 din Convenție, aplicabile și în prezenta cauză,
în baza art. 20 din Constituție, în mod judicios tribunalul a reţinut excepția autorității de lucru
judecat a sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a Judecătoriei Iaşi, pronunțată în dosarul nr.
X/245/2008 din moment ce obiectul acțiunilor este identic.
Simpla împrejurare că în dosarul nr. X/245/2008 întinderea suprafeţei de teren asupra
căreia s-a solicitat constatarea uzucapiunii este distinctă de întinderea indicată în cauza pendinte
nu constituie un obiect diferit al celor două judecăţi, din moment ce, din motivarea ambelor
cereri de chemare în judecată a rezultat că solicitarea de constatare a uzucapiunii priveşte, în
ambele situaţii, întreaga suprafaţă de teren pe care reclamanta o deţine la adresa din Iași, şoseaua
S. nr. 72.
Instanța de prim control judiciar notează că nu poate fi scindat obiectul cauzei, care se
referă la suprafaţa de teren pe care apelanta o deţine în Iași, şoseaua S. nr. 72.
Pentru a vorbi de un obiect diferit era imperios necesar ca acesta să se refere la o altă
suprafață de teren, ceea ce nu este cazul în pricina pendinte.
Din cele anterior expuse, rezultă cu evidență că, prin demersul dedus judecății în cauza
pendinte, apelanta urmărește să se procedeze la reluarea judecăţii ce a făcut obiectul primului
dosar, în condițiile în care ea însăși nu a avut o conduită procesuală activă în acea pricină, din
moment ce recursul pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 12249/02.12.2009 a
Judecătoriei Iaşi, a fost constatat perimat prin decizia civilă nr. 972/2012 a Tribunalului Iaşi -
Secţia I civilă.
Suplimentar, instanța de apel reține și că, în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren
uzucapate, chiar apelanta-reclamantă a formulat cerere de îndreptare erorii materiale în dosarul
nr. X/245/2008, solicitând instanţei să constate că, deși a învestit instanța cu constatarea
uzucapiunii pentru suprafaţa de 881,57 mp, prin sentinţa civilă nr. 12249 din 2.12.2009 a
Judecătoriei Iaşi s-a făcut vorbire doar de 400 mp. Prin încheierea din 10.06.2015 Judecătoria
58
Iași a dispus rectificarea erorilor materiale din sentinţa civilă nr. 12249 din 2.12.2009 a
Judecătoriei Iaşi în sensul că suprafaţa de teren uzucapată este de 400 mp, soluție rămasă
irevocabilă prin decizia civilă nr. 1138 din 2.12.2015 pronunţată de Tribunalul Iași în dosarul nr.
X/245/2008*.
La termenul de judecată din 12 decembrie 2018, apelanta a fost interpelată dacă a uzat de
procedura lămuririi titlului, respectiv a sentinţei civile nr. 12249 din 2.12.2009 pronunțată de
Judecătoria Iaşi. Reprezentantul apelantei a precizat că lămurirea hotărârii este dificilă, deoarece
raportul de expertiză din dosar nu identifică tarlaua sau parcela, ci doar o suprafaţă de teren şi o
cale de acces, care e deţinută în coproprietate de către reclamantă şi intervenienta din acel dosar,
calea de acces fiind intabulată.
În fine, Curtea evidențiază că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate
cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
În speţă, principiul autorităţii de lucru judecat căruia i s-a dat eficienţă corespunde
necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a
chestiunii litigioase deja rezolvate.
În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea de apel
respinge apelul formulat de reclamanta X. împotriva sentinţei civile nr. 985/2018 din 7 iunie
2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă - faliment, hotărâre pe care o păstrează.
27. Obligativitatea procedurii prevăzute de art. 442 - 444 C.proc.civ.
Cuprins pe materii : Drept Procesual Civil

Index alfabetic: Cale de atac inadmisibilă
Temei de drept : Articolul 445 C.proc.civ.
În conformitate cu art. 445 C.proc.civ., purtând denumirea marginală

„Obligativitatea procedurii”: „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor
contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau
recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444”.
În speță, se observă că judecătorul sindic nu s-a pronunțat, prin dispozitiv,
asupra cererii apelantei și că aceasta din urmă nu a recurs la procedura completării
hotărârii, care are caracter obligatoriu, art. 445 C.proc.civ. instituind un caz de
inadmisibilitate a căii de atac. În această situație, apelul se vădește inadmisibil, fiind
respins ca atare.
Curtea de Apel Iași, Decizia civilă nr. 568/10.09.2018
Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, înscris în dispoziţiile art. 7 alin.
(1) C.proc.civ. este cel al legalităţii, textul menţionând expres că: „Procesul civil se desfăşoară în
conformitate cu dispoziţiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea
dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în procesul civil.”
59
Articolul 457 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală de „Legalitatea căii
de atac” nu reglementează decât o aplicare particulară a principiului legalităţii.
Legalitatea căilor de atac înseamnă că acestea sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre
judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Este ceea ce
rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. 1 C.proc.civ.: „Hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta,
indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
Textul instituie o regulă cu valoare de principiu constituţional, câtă vreme articolul 129
din legea fundamentală, proclamă dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca
hotărârile judecătoreşti, arătând – totodată – că aceasta se poate face numai „în condiţiile legii”.
Curtea de apel constată că, potrivit articolului 425 alineat (1) C.proc.civ. („Conţinutul
hotărârii”) hotărârea va cuprinde: „c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul
numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic
de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului
ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor
deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate”.
Instanța de control judiciar notează că articolul 444 C.proc.civ. stabilește – în următorii
termeni – procedura de urmat în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cereri:
„(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal
sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în
acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în
cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în
termen de 15 zile de la pronunţare. (2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor,
prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
În conformitate cu art. 445 C.proc.civ., purtând denumirea marginală „Obligativitatea
procedurii”: „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea
hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444”.
În speță, se observă că judecătorul sindic nu s-a pronunțat, prin dispozitiv, asupra cererii
apelantei și că aceasta din urmă nu a recurs la procedura completării hotărârii, care are caracter
obligatoriu, art. 445 C.proc.civ. instituind un caz de inadmisibilitate a căii de atac. În această
situație, apelul se vădește inadmisibil, fiind respins ca atare. Excepția inadmisibilității căii de
atac este una de procedură, absolută și peremptorie, astfel încât incidența sa împiedică
examinarea oricăror critici formulate de apelantă.
28. Apel. Critici care nu vizează soluția pronunțată de judecătorul fondului. Cereri noi
formulate direct în apel

Indice alfabetic: Limitele efectului devolutiv al apelului
Temei de drept: art. 479 C.proc.civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 479 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel
va verifica – în limitele cererii de apel – stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii
60
de către prima instanţă.
Or, plecând de la aceste limite ale efectului devolutiv al apelului, în cauză,
prin cererea de apel reclamantul-apelant invocă doar aspecte ce nu au legătură cu
hotărârea judecătorului ce a soluționat în primă instanță cauza, context în care
Curtea nu poate proceda la examinarea cererii de chemare în judecată, care nu a
fost realizată la fond.
Mai mult, prin cererea de apel se introduc noi temeiuri pentru antrenarea
răspunderii intimatului-pârât, respectiv dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c), art. 144
ind. 2 și art. 237 ind. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale.
Introducerea unor temeiuri noi pentru antrenarea răspunderii intimatului-
pârât, direct în calea de atac a apelului, este prohibită de alin. (3) al art. 478 din
Codul de procedură civilă, care prevede, expres, că, în apel nu se poate schimba
calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot
formula pretenţii noi.
Curtea notează că obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanţei pe care

apelantul o poate critica, prin cererea de apel, în întregime sau numai cu privire la unele aspecte,
art. 478 din Codul de Procedură civilă stabilind limitele efectului devolutiv, determinat de ceea
ce s-a judecat la prima instanţă.
Căile de atac devolutive sunt acelea care pot reedita judecata în fond, aceasta, realizându-
se, numai în limita a ceea ce s-a solicitat prin acţiune şi, în limita a ceea ce formează obiectul căii
de atac.
Calea de atac devolutivă, tipică, fiind apelul, prin intermediul lui se permite o nouă
judecată a cauzei atât sub aspectul problemelor de fapt stabilite de prima instanţă, cât şi asupra
dezlegării date problemelor de drept.
Prin sentinţa civilă nr. 504/2018 din 14 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui -
Secţia civilă s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Cabinet Individual de Insolvenţă X.
în contradictoriu cu pârâtul Y.
În considerentele hotărârii – însă – instanța a reținut că a fost învestită cu o acțiune
întemeiată pe dispozițiile art. 169, alin. 1, lit. a) din Legea 85/2014, potrivit cu care, la cererea
administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o
parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să
depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de
membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte
persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin aceea că ar fi folosit
bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
A reținut instanța că, deși lichidatorul judiciar invocă efectuarea unor demersuri din care
ar reieși că administratorul utilizează bunurile societății în interesul propriu sau al altor persoane,
acesta nu indică și care sunt respectivele demersuri. S-a mai reținut că singurele demersuri făcute
de lichidator, respectiv adresele înaintate Primăriei S., DGRFP Iași – Serviciul fiscal municipal
Bârlad și Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor
61
Vaslui, din care rezultă doar că societatea SC „Z.” SRL deține în proprietate un autoturism marca
Dacia 1310, fabricat în anul 2000, dobândit la data de 01.04.2007, nu probează și împrejurarea
că intimatul-pârât Y. folosește acest bun în interesul propriu sau al altor persoane, ci doar atestă
că bunul în discuție figurează, potrivit evidențelor fiscale, în patrimoniul SC „Z.” SRL.
Este de principiu că obiectul apelului îl formează hotărârea pronunțată în prima instanță,
potrivit art. 466 alineat (1) Cod procedură civilă. Instanța de apel este ținută a se pronunța în
limitele stabilite de apelant, reglementarea din articolul 477 alineat (1) Cod procedură civilă, cu
denumirea marginală „limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat” fiind, în
acest sens, fără echivoc.
Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiect de învestire al primei instanțe,
Cabinetul de insolvenţă X., în calitate de lichidator al societăţii debitoare „Z.” SRL, a solicitat
obligarea pârâtului Y., în calitate de administrator statutar al societăţii debitoare „Z.” SRL, să
suporte pasivul acesteia, în cuantum de 3,418 lei, reprezentând creanțe fiscale.
Temeiul de drept al acțiunii a fost art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, potrivit cu
care, bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului, în condiţiile
prezentului articol, revin acţionarilor/asociaţilor, în condiţiile legii.
Acest temei nu a fost analizat de prima instanță.
Instanța de control judiciar notează că, în dezvoltarea motivelor de apel, Cabinetul de
insolvenţă X., în calitate de lichidator al societăţii debitoare „Z.” SRL, nu formulează critici
concrete referitoare la soluția judecătorului fondului, ci se rezumă la a relua argumentele din
cererea de chemare în judecată, fără a face vreo trimitere la împrejurarea că instanța a soluționat
acțiunea pe un alt temei decât cel cu care a fost învestită.
Departe de a cuprinde critici axate pe nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanţei de
fond, cererea de apel conţine, în cvasitotalitatea sa, o reproducere a stării de fapt a cauzei, a
demersurilor făcute de apelant către diferite autorități.
Potrivit dispoziţiilor art. 479 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel va verifica –
în limitele cererii de apel – stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Or, plecând de la aceste limite ale efectului devolutiv al apelului se constată că, prin
cererea de apel se invocă doar aspecte ce nu au legătură cu hotărârea judecătorului ce a soluționat
în primă instanță cauza, context în care, Curtea nu poate proceda la examinarea cererii de
chemare în judecată, care nu a fost realizată la fond.
Mai mult, prin cererea de apel se introduc noi temeiuri pentru antrenarea răspunderii
intimatului-pârât, respectiv dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c), art. 144 ind. 2 și art. 237 ind. 1 alin.
(1) și (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Introducerea unor temeiuri noi pentru antrenarea răspunderii intimatului-pârât, direct în
calea de atac a apelului, este prohibită de alin. (3) al art. 478 din Codul de procedură civilă, care
prevede, expres, că, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de
chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.
În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, Curtea
respinge apelul formulat de Cabinet de insolvenţă X., în calitate de lichidator al societăţii
debitoare „Z.” SRL, împotriva sentinţei civile nr. 504/2018 din 14 mai 2018, pronunţată de
Tribunalul Vaslui, Secţia civilă şi păstrează sentinţa atacată.
Având în vedere că apelantul Cabinet de insolvenţă X., în calitate de lichidator al
societăţii debitoare „Z.” SRL, este căzut în pretenții, acesta urmează să fie obligat să plătească
intimatei W. suma de 200 lei, reprezentând onorariul curatorului special desemnat de instanţă.
62
29. Contestație în anulare. Noțiunea de „eroare materială”, în sensul articolului 503
alineat (2) punctul 2 Cod procedură civilă

Indice alfabetic: Contestaţie în anulare. Noţiunea de eroare materială
Temei de drept: art. 503 al. 2 pct. 2 Cod procedură civilă
Sintagma „erori materiale” se referă la greșeli evidente, în legătură cu

aspectele formale ale judecării unei cereri, precum: respingerea greşită a unui apel
ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi
altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea
fondului sau reaprecierea probelor. Fiind vorba despre un text de excepţie, se cuvine
ca noţiunea de „erori materiale” să fie interpretată restrictiv, iar nu extensiv şi – ca
atare – pe această cale nu pot fi contestate greşeli de judecată, respectiv de
apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de
rezolvare a unui incident procedural. În cauză niciuna dintre pretinsele greșeli ale
instanței de apel nu poate fi subsumată conceptului de „eroare materială” din
articolul 503 alineat (2) punctul 2, astfel cum textul procedural se interpretează și se
aplică în contestația în anulare.
Codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare ca pe o cale extraordinară

de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a
pronunțat hotărârea atacată – în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege – să își
desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Este de observat că reglementarea internă trebuie interpretată și aplicată în lumina
jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reamintit că principiul securității
raporturilor juridice implică respectarea principiului „res iudicata”, conform căruia nicio parte nu
este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii, și, mai
ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a
instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a
se efectua o noua analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar
posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei
pentru reexaminare. O excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată
de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Mitrea vs. România, cererea 26105/03
Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008).
Curtea de apel reține că legiuitorul distinge două categorii de contestații în anulare, cea
de drept comun, întemeiată pe dispozițiile articolului 503 alineat (1) și contestația în anulare
specială, la care se referă articolul 503 alineat (2).
63
Conform articolului 503 alineat (1) Cod procedură civilă, o hotărâre definitivă poate fi
atacată cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost
prezent la termenul când a avut loc judecata.
În ceea ce privește contestația în anulare specială, curtea notează că, potrivit dispoziţiilor
înscrise în art. 503 alineat (2) din Codul de procedură civilă: „Hotărârile instanțelor de recurs
mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost
pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la
alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se
pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3.
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul
dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat
asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză”.
În conformitate cu alineatul (3) al art. 503 - dispozițiile alineatului (2) punctele 1, 2 și 4
se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate
cu recurs.
Curtea constată că punctul 2 – invocat în contestația în anulare de față – se referă la „erori
materiale” în sensul de greșeli evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului,
precum: respingerea greşită a unui apel ca tardiv, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un
mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară
reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Fiind vorba despre un text de excepţie, se cuvine ca noţiunea de „erori materiale” să fie
interpretată restrictiv iar nu extensiv şi – ca atare – pe această cale nu pot fi contestate greşeli de
judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale
sau de rezolvare a unui incident procedural.
Instanța învestită cu prezenta cale extraordinară de atac observă că niciuna dintre
pretinsele greșeli ale instanței de apel nu poate fi subsumată conceptului de „eroare materială”
din articolul 503 alineat (2) punctul 2, astfel cum textul procedural se interpretează și se aplică în
contestația în anulare.
Curtea observă că se pretinde – de contestatoare – că propunerea privind imobilele din sat
C. la care face referire instanţa de apel a fost eronat reţinută, întrucât nu ar exista o asemenea
propunere, dar aceasta ar constitui o greșeală de judecată, iar nu o „eroare materială”. Similară
este situația propunerilor concrete de vânzare înscrise la pct. 2 - 7 ale ordinii de zi aferente
şedinţei din 23.08.2017, despre care susțin contestatoarele că ar fi fost greșit înțelese de instanța
de apel.
În pofida celor arătate în contestația în anulare, o eventuală confuzie între raportul de
evaluare reglementat prin art. 41 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și raportul de evaluare prevăzut
de art. 116 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ nu ar reprezenta o eroare materială comisă de
instanţa de apel, ci tot o greșeală de judecată, care nu poate fi valorificată în contestația în
anulare.
În fine, aceeași este și situația pretinsei absenţe a raportului prevăzut de art. 117 alin. (2),
la care se referă de SC „M.U.” SRL, prin administrator special și F.A.
Raportat considerentelor expuse, curtea constată că nu este aplicabil art. 503 Cod
procedură civilă și respinge contestația în anulare.
30. Revizuire. Condiţii de admisibilitate
64
Indice alfabetic:Revizuire
Temei de drept: art. 509 Cod de procedură civilă
Cererea de revizuire este inadmisibilă atât timp cât se invocă dispoziţiile art.
509 alin. 1 pct. 1 şi 5 din Codul de procedură civilă, iar decizia a cărei revizuire se
solicită nu evocă fondul.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pot fi atacate
cu revizuire hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.
Din interpretarea acestui text, rezultă că nu orice hotărâre poate forma obiect al revizuirii,
ci numai aceea care este pronunţată asupra fondului sau evocă fondul.
Astfel, este revizuibilă doar hotărârea prin care instanţa de recurs, analizând probele,
reţine o altă situaţie de fapt ori aplică alte dispoziţii legale la situaţia de fapt preexistentă, cu
consecinţa admiterii recursului.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi nu intră în categoria acelora care pot fi supuse
revizuirii deoarece nu este pronunţată asupra fondului şi nici nu evocă fondul litigiului dedus
judecăţii, cât timp instanţa de recurs a respins recursul declarat de X şi Y împotriva hotărârii prin
care Tribunalul Iaşi - Secţia I Civilă a constatat perimat apelul declarat de defuncta Z şi continuat
de revizuenţi.
Este adevărat că art. 509 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede că, pentru
motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct.
7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evoca fondul.
Însă aceste prevederi nu sunt aplicabile în prezenta cauză atât timp cât revizuenţii şi-au
fundamentat juridic cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 1 şi pct. 5 din Codul
de procedură civilă.
Faţă de cele ce preced, în aplicarea art. 509 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă,
Curtea de apel respinge ca inadmisibilă, cererea formulată de X şi Y privind revizuirea deciziei
civile nr. 280/2017 din 23.10.2017 a Curţii de Apel Iaşi.
31. Revizuire. Cazul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.

Indice alfabetic: Revizuire
Temei de drept: art. 509 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă
Criticile care vizează interpretarea dispoziţiilor articolului 95 alineat (2) din
65
Legea nr. 85/2006 nu se circumscriu sferei articolului 509 Cod procedură civilă, și
nici acele argumente legate de pretinsa eroare în aprecierea potrivit căreia, ca efect
al Deciziei nr. 100/07.02.2017, creanţa băncii creditoare ar fi fost înscrisă în tabelul
definitiv al creanţelor, garantată înscrisă sub condiţie.
Este de principiu că revizuirea este reglementată de Codul de procedură civilă ca o cale

extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor pronunțate
asupra fondului sau care evocă fondul, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege. Fiind o
cale extraordinară de atac, motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt
prevăzute limitativ – în articolul 509 alineat (1) Cod procedură civilă – și de strictă interpretare.
Curtea constată că, în speță, nu este incident motivul de revizuire de la punctul 1 al art.
509 Cod procedură civilă, invocat de „OG” SA, prin administrator special, pentru considerentele
expuse în cele ce urmează.
Conform textului procedural evocat, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când „s-a
pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori
s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Se cuvine a nota că acest motiv de revizuire îl constituie nesocotirea de instanță a
principiului disponibilității, care guvernează procesul civil. Astfel, conform art. 9 alin. (2) Cod
procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar
– potrivit art. 22 alineat (6) – judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut,
fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Încălcarea
acestor reguli presupune „extra petita”, „minus petita” și „plus petita”, remedierea unei asemenea
greșeli realizându-se pe calea revizuirii.
Prima ipoteză este aceea în care instanța s-a pronunțat, din eroare, și asupra unor lucruri
care nu s-au cerut. Pentru ca pronunțarea să fie „extra petita” este necesar ca partea să nu fi
formulat o cerere. A doua ipoteză vizează situația în care instanța omite să se pronunțe asupra
unei cereri formulate de părți, indiferent de caracterul principal, incidental, adițional sau
accesoriu al cererii. A treia ipoteză privește situația în care instanța acordă celui care a formulat o
cerere mai mult decât a cerut acesta.
Curtea de apel constată că, în speță, nu este incidentă niciuna dintre ipotezele expuse.
Astfel, prin dispunerea infirmării planului de reorganizare al activității debitoarei – în condițiile
în care prin cererea de apel s-a solicitat respingerea cererii de confirmare a aceluiași plan –
instanța de apel nu s-a pronunțat „extra petita”, „minus petita” ori „plus petita”.
Este de observat că – atât din punct de vedere semantic cât și din perspectivă strict
juridică – infirmarea și respingerea confirmării au aceeași semnificație. Susținerea revizuentei, în
sensul că instanța de apel a interpretat greşit petitul apelantei (cu consecința greșitei pronunțări)
apare ca pur speculativă, în condițiile în care infirmarea și confirmarea sunt antonime.
Instanța învestită cu cererea de revizuire notează că nu se circumscriu sferei articolului
509 Cod procedură civilă criticile care vizează interpretarea – de instanța de apel – a dispoziţiilor
articolului 95 alineat (2) din Legea nr. 85/2006 și nici acele argumente legate de pretinsa eroare
în aprecierea potrivit căreia, ca efect al Deciziei nr. 100/07.02.2017, creanţa băncii creditoare ar
fi fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, garantată înscrisă sub condiţie. După cum s-a
66
arătat, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, astfel încât motivele pentru care poate fi
introdusă o cerere de revizuire sunt limitative și de strictă interpretare.
Raportat considerentelor expuse, curtea respinge cererea formulată de „OG” SA, prin
administrator special, de revizuire a deciziei nr. 354/2018 din 15 mai 2018, pronunţată de Curtea
de Apel Iaşi, Secţia civilă.
32. Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. Act
nou. Înțelesul noțiunii
Cuprins pe materii: Drept Procesual Civil

Indice alfabetic : Revizuire.
Temei de drept: art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.
Reprezentând o cale de retractare şi nu de „cenzură judiciară”, revizuirea nu

poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă
repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie
definitivă. Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea
unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă,
după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea
potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa
părţilor.
Instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod
constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare,
nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la
obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere
prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti
irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri

judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite
după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile
strict determinate de lege.
Pe această cale este posibil să se revină asupra hotărârii a cărei revizuire se cere, doar în
raport cu împrejurări noi, invocate de revizuent. Revizuirea nu implică verificarea legalităţii şi
temeiniciei hotărârii în raport cu materialul probator existent la data pronunţării hotărârii.
Reprezentând o cale de retractare şi nu de „cenzură judiciară”, revizuirea nu poate fi
exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în
discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă. Potrivit art.
509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra
fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit
67
înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o
împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a. partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost
folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
b. înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi
revizuită;
c. înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie
pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;
d. înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost
cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.
Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar
şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca
inadmisibilă.
În cauză, revizuenta Y. invocă cu titlu de înscrisuri noi: cererea de înscriere la masa
credală a „Q.” Credit Management Services, în calitate de mandatara a creditoarei „QZ” SRL,
din cuprinsul căreia rezulta ca debitul acumulat de societatea „Z.” S.R.L. datează încă dinainte ca
revizuenta să preia mandatul de administrator, mai exact debitul fiind scadent încă din cursul
anului 2009; cererea de înscriere la masa credală a Primăriei comunei T. care atestă ca debitele
datau încă din 2003, 2006, 2007 si 2009 și, respectiv, cererea de înscriere la masa credală a
D.G.R.F.P. Iaşi de unde rezultă că o mare parte a debitului datează încă de la începutul anului
2010, atunci când revizuenta nu era administrator al SC „Z.” SRL.
Curtea constată că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a
revizuirii cerute de art. 509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, dar şi de jurisprudenţa
Curții Europene a Drepturilor Omului, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti
intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale
hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei numai după terminarea procesului.
Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat la art. 6 din
Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărei dispoziţii relevante
afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre
aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune,
printre altele, ca – atunci când instanţele pronunţă o hotărâre irevocabilă – decizia acestora să nu
fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999).
Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părţi nu are dreptul de a solicita
revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă decizie
într-o cauză. Atribuţia de revizuire a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea
erorilor judiciare, neîndeplinirea justiţiei şi nu pentru substituirea unei revizuirii.
În jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut în mod constant că
revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a
devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în
cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca
contra României).
Curtea reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire.
În acest sens instanța are în vedere că, prin cererea de învestire a instanței, revizuenta
menționează că, la data de 07 august 2018, s-a prezentat, prin apărător ales, la arhiva Curţii de
68
Apel Iaşi și a solicitat studierea dosarului de insolvență înregistrat cu nr. ZX/99/2013, care
vizează insolvența debitoarei „Z.” SRL.
În urma analizării înscrisurile din acel dosar, la care pretinde că nu a avut acces până la
acel moment, a constatat că debitele societăţii debitoare „Z.” S.R.L. au fost acumulate anterior
momentului la care ea a devenit administratorul statutar al acesteia, respectiv în perioada 2003-
2009.
Revizuenta Y. arată că a avut calitatea de administrator al societăţii debitoare doar în
perioada 20 mai 2010 -13 august 2012, perioadă în care S.C. „Z.” S.R.L. nu a avut activitate,
însă toate documentele contabile au fost depuse la organul fiscal.
Curtea reține că nu este îndeplinită condiția ca partea interesată să se bazeze pe un înscris
probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea
atacată.
În acest sens, instanța de control are în vedere că înscrisurile la care face referire
revizuenta nu constituie înscrisuri noi doveditoare, din moment ce toate aceste înscrisuri au
existat pe toata durata derulării procedurii insolvenței debitoarei.
Din momentul în care a fost chemată în judecată în acțiunea în răspundere întemeiată pe
dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, revizuenta putea formula solicitare de eliberare
înscrisuri din dosarul de insolvență al societății debitoare „Z.” S.R.L., al cărei administrator a
fost.
Nici condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat
hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai
presus de voinţa părţii, nu este îndeplinită în cauză.
Chiar revizuenta arată, în cuprinsul actului de sesizare a instanței, că a preluat
administrarea societăţii debitoare pentru o perioadă de aproximativ doi ani, timp în care, deşi
societatea nu a avut activitate, a încercat să o redreseze, fără a reuşi să reducă debitele la un nivel
la care aceasta să funcţioneze normal.
În consecință, aceasta avea cunoștință de situația dificilă a societății.
În fața primei instanțe și a instanței de apel, revizuenta Y. putea să-și formuleze propriile
apărări cu privire la instalarea insolvenței în perioada în care administrarea societății a aparținut
celuilalt administrator, iar nu în intervalul de timp cât administrat ea societatea și să producă
dovezi în acest sens, care să conducă la înlăturarea prezumției de solidaritate instituită de lege.
Prin prezenta cale de atac de retractare, revizuenta Y. intenționează să obțină o
readministrare a probatoriilor pe care a omis să le solicite în fața instanței învestită cu
soluționarea acțiunii în răspundere întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Niciun moment nu s-a invocat vreo încălcare a dreptului la apărare în ceea ce o privește
pe revizuentă, în fața instanței învestite cu acțiunea în răspundere.
Rezultă cu evidență că, abia după pronunțarea decizie nr. 451 din 08.06.2018 a Curții de
Apel Iași, prin care a fost dispusă antrenarea răspunderii solidare a administratorilor debitoarei,
revizuenta Y. a început să facă demersuri pentru răsturnarea prezumției de solidaritate instituită
de lege.
De altfel, instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant,
în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma
într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că,
în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile
judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea împotriva
României, Hotărârea din 29 iulie 2008).
69
Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 513 Cod de procedură
civilă, respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 451/2018 din 08 iunie 2018
pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă formulată de revizuenta Y.
33. Cerere de ordonanță președințială formulată în cursul procedurii insolvenței.

Condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă de la
1865

Indice alfabetic: Cerere de ordonanță președințială formulată în cursul procedurii
insolvenței
Temei de drept: art. 581 din Codul de procedură civilă, art. 149 din Legea nr. 85/2006
Vremelnicia reprezintă una din condiţiile pentru admisibilitatea ordonanţei

preşedinţiale, nicidecum o alternativă de aplicare a ordonanței președințiale, astfel
încât neîndeplinirea acesteia face de prisos analiza existenţei celorlalte condiţii.
Instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile
acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, printre altele, cu cele ale Codului de
procedură civilă.
Codul de procedură civilă de la 1865 prevede, în articolul 581 alineat (1): „Instanţa va
putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar
păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara,
precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Este de principiu că textul citat stabilește două condiții de admisibilitate, anume urgența
și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale iar din cea din urmă decurge
și o a treia condiție, ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. La cele menționate se adaugă
și condiția implicită a existenței unei aparențe de drept în favoarea reclamantului, care a și fost
consacrată expres în Noul Cod de procedură civilă.
Curtea notează că judecătorul sindic a considerat că nu sunt îndeplinite două dintre
condițiile de admisibilitate, respectiv aceea ca măsura dispusă să aibă caracter provizoriu
(măsura ce se solicită a fi încuviinţată având caracter definitiv) și existența unei „aparențe de
drept” în favoarea reclamantului.
Se cuvine a observa că în prezenta cale de atac lichidatorul se concentrează în
argumentație pe cerința aparenței de drept, fără a se referi la condiția vremelniciei, care nu este
sub nici o formă îndeplinită în cauză.
În dezacord cu cele susținute în motivarea recursului, curtea reține că vremelnicia nu este
o situație alternativă de aplicare a ordonanței președințiale, ci o cerință de admisibilitate a
acesteia, impunându-se ca aceste condiții de admisibilitate să fie îndeplinite cumulativ.
70
Curtea de apel constată că în absența caracterului provizoriu (vremelnic) al măsurii, este
anodină din punct de vedere juridic eventuala existență a aparenței de drept în favoarea
reclamantului, ce este de prisos a mai fi examinată în această cale de atac.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod
procedură civilă curtea respinge recursul și menține sentința judecătorului sindic.
71
Secția penală
I. Drept penal. Partea generală
1. Tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier național. Nelegalitate. Crearea
unei lex tertia, corecta aplicare a deciziei nr. 265/2014 a CCR; încadrările
juridice ale infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier
național prevăzute de Codul Silvic - Legea nr. 46/2008, anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 286/2009 și după data de 1.02.2014
Cuprins pe materii: Drept penal. Tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier
național
Indice alfabetic: Legea penală mai favorabilă, criterii, interdicția aplicării ˝lex tertia˝
Temei de drept: art. 5 Cod penal, Legea nr. 46/2008
Constatând că, de la data săvârșirii faptelor și până la judecarea cauzei,

importante modificări legislative au intervenit prin intrarea în vigoare a Codului
penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 la 1.02.2014 și prin modificări substanțiale
aduse legislației speciale, prima instanță a făcut analiza legii penale mai favorabile,
dar a făcut o analiză greșită, creând o lex tertia, interzisă prin Decizia nr. 265/2014
a Curții Constituționale.
Prima instanță trebuia să constate că la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare
Codul penal, dar importante modificări au fost aduse și Legii nr. 46/2008 privind
Codul silvic.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, decizia penală nr. 237/5.04.2018
Prin sentinţa penală nr. 166 din data de 05.12.2017, pronunţată de Judecătoria Hârlău s-
au dispus următoarele:
„În baza art. 5 alin. 1 C.pen., stabileşte că legea penală mai favorabilă inculpatului din
prezentul dosar este Legea nr. 46/2008 – respectiv art. 107 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. b, raportat la
art. 41 alin. 2 şi art. 72-80 din vechiul Cod penal – şi nu actualul Cod penal, respectiv art. 228
alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, raportat la art. 35 alin. 1 şi art. 74-79 din actualul Cod penal.
În baza art. 377 alin. 4 C.proc.pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor
reținute în sarcina inculpatului CAA, din infracţiunile de tăiere ilegală de arbori din fondul
forestier național și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) și art. 109
alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și
completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C.pen., în infracţiunile de tăiere
ilegală de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. 1 lit. a)
și alin. 2 lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic,
cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. și art. 5 alin. 1 C.pen.
72
În baza art. 107 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., raportat la art. 396 alin.
10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CAA, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru
săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național.
În baza art. 109 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., raportat la art. 396 alin.
10 C.proc.pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru
săvârşirea infracţiunii de furt de arbori.
În baza art. 85 alin. 1 din vechiul C.pen., anulează suspendarea condiţionată a
executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.
111/02.10.2014, pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. XX5/239/2014*, rămasă
definitivă prin neapelare, la data de 21.10.2017.
În baza art. 33 lit. a din vechiul C.pen., constată că sunt concurente următoarele
infracţiuni pentru care au fost stabilite următoarele pedepse:
- 3000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3
din vechiul C.pen., potrivit sentinţei penale nr. 219/24.11.2011 pronunţată de Judecătoria Hârlău
în dosarul nr. 1350/239/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 489/10.04.2012 a Curţii
de Apel Iaşi;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, potrivit sentinţei penale nr. 219/24.11.2011 pronunţată de Judecătoria Hârlău în
dosarul nr. 1350/239/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 489/10.04.2012 a Curţii de
Apel Iaşi;
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă
continuată, prev. de art. 198 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. raportat la
art. 396 alin. 10 C.proc.pen. coroborat cu art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. d din vechiul
C.pen. raportat la art. 41 alin. 2 şi art. 42 din vechiul C.pen., potrivit sentinţei penale nr.
111/02.10.2014 pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. XX5/239/2014* a rămas
definitivă, prin neapelare, la data de 21.10.2014;
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul
forestier național, faptă prev. de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008
privind Codul silvic, potrivit prezentei sentinţe penale.
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, faptă prev. de art. 109
alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și
completările ulterioare, potrivit prezentei sentinţe penale.
În baza art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 34 alin. 1 lit. e teza I din vechiul
C.pen. cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. şi la art. 34 alin. 1 lit. d din vechiul
C.pen., contopeşte pedepsele arătate mai sus şi hotărăşte ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea, respectiv aceea de 2 (doi) ani închisoare (fără aplicarea vreunui spor de
pedeapsă).
Inculpatul va executa în final o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul şi în condiţiile dispoziţiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1
C.pen. cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul C.pen., respectiv
dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice precum şi dreptul de a
ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
73
În baza art. 81 alin. 1 lit. b şi c şi alin. 2 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1
C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante stabilite prin prezenta
sentinţă penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 4 (patru) ani, ce constituie
termen de încercare pentru inculpat, conform art. 82 alin. 1 din vechiul C.pen., şi care va începe
să curgă, potrivit art. 82 alin. 3 din vechiul C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărâri.
În baza fostului art. 359 alin. 1 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra
dispoziţiilor art. 83 şi 84 din vechiul C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării
condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului
de încercare ori a neexecutării obligaţiilor civile.
În baza art. 71 alin. 5 din vechiul C.pen., suspendă pentru inculpat executarea pedepselor
accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la
art. 19 alin. 1 şi 25 alin. 1 C.proc.pen., admite în totalitate acţiunea civilă a părţii civile Ocolul
Silvic Hârlău şi obligă pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 155 (o sută cincizeci și
cinci) lei, reprezentând daune materiale, constituind diferența dintre prejudiciul produs și plățile
parțiale efectuate.
În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. şi art. 276 alin.
1 C.proc.pen., ia act de faptul că partea civilă Ocolului Silvic Hârlău nu a solicitat cheltuieli
judiciare în cadrul prezentului proces penal.
În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen., cu referire la art. 398 şi art. 274 alin. 1
C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma
de 600 (șase sute) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de
400 lei reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale iar suma de 200 lei reprezintă
cheltuielile judiciare din timpul fazei judecăţii.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei către persoana vătămată,
inculpat şi procuror, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.12.2017.”
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Hârlău a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 119/P/2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău a trimis în
judecată în stare de libertate pe inculpatul CAA, pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală
de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin.
2 lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C.pen.
În fapt, s-a reţinut în rechizitoriu că, în noaptea de 16/17.01.2013, inculpatul CAA,,
împreună cu inculpatul UMC, a tăiat de pe picior mai mulţi arbori din perdeaua protectoare
situată în extravilanul comunei Deleni, de o parte şi de alta a D.E. 58 B, pe care i-a transportat cu
o căruță la locuința sa, cauzând un prejudiciu de aprox. 709,08 lei.
A fost pusă în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina
inculpatului, întrucât faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise de inculpat la data de
17.01.2013, anterior condamnării potrivit sentinței penale nr. 111/02.10.2014, definitivă prin
neapelare la 17.10.2014 (prin care a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni închisoare), aceste
fapte sunt concurente (concurs real); de asemenea, s-a reținut și faptul că cele două infracțiuni
reținute în sarcina inculpatului sunt concurente între ele (concurs ideal).
74
Instanţa, din oficiu, a solicitat fişa actualizată de cazier judiciar a inculpatului din care
rezultă faptul că acesta se află înscris în evidenţele cazierului judiciar cu două condamnări penale
anterioare, dintre care prima pentru două fapte aflate în concurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă, prin coroborarea probatoriilor administrate
atât în cursul urmării penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine în fapt şi în
drept următoarele:
La data de 17.01.2013, organele de poliţie au fost sesizate de către numitul RC, în calitate
de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hîrlău, despre faptul că, în noaptea de 16/17.01.2013,
inculpații UMC şi CAA au tăiat de pe picior mai mulţi arbori din perdeaua protectoare situată în
extravilanul comunei Deleni, de o parte şi de alta a D.E. 58 B.
Petentul RC a declarat că îndeplineşte funcţia de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Hârlău
şi are în pază o perdea de pădure situată pe raza comunei Deleni, în punctul denumit popular
Halm, de o parte şi de alta a D.E. 58 B Hârlău - Botoşani.
Acesta a mai declarat că, în noaptea de 16/17.01.2013, în jurul orelor 2400, a efectuat o
pândă în locul sus menţionat, ocazie cu care a observat o căruţă trasă de 2 cai care a intrat în
pădure, după care cele două persoane aflate în căruţă au început să doboare arbori cu ajutorul
unui fierăstrău mecanic, iar lemnele rezultate le încărcau în căruţă. Pădurarului, fiind singur, i-a
fost frică să meargă la cei care tăiau copacii, întrucât aceștia erau în stare de ebrietate, însă i-a
recunoscut ca fiind inculpații UMC și CAA.
Susnumitul mai declară faptul că cei doi inculpați, după ce au încărcat căruţa, au
transportat materialul lemnos la locuinţa inculpatului CAA.
Inculpaţii au recunoscut comiterea faptei, angajându-se că vor achita în întregime
valoarea prejudiciului cauzat (conform declarațiilor olografe date).
Inculpatul CAA a dat declarații ca suspect și inculpat, recunoscând și regretând săvârșirea
faptei.
Situaţia de fapt reţinută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în
prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, coroborat cu declaraţia
de recunoaştere a inculpatului dată conform dispoziţiilor art. 375 şi 377 C.proc.pen., prin care a
arătat că recunoaşte în totalitate fapta descrisă în cuprinsul actului de sesizare.
La acest moment, instanţa se va pronunţa asupra aplicării legii penale mai favorabile,
constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt şi de drept ale speţei.
În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârşirea
infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se
aplică legea mai favorabilă.
Astfel, pe tărâmul art. 5 din Codul penal, în cauza analizată, pentru a se stabili legea mai
favorabilă, se va face comparația între sancțiunile prevăzute de Codul silvic, la art. 108 și 110
prin raportare la sancționarea concursului din vechiul Cod penal (art. 33 lit. a), pe de o parte, și
sancțiunea prevăzută de noul Cod penal la infracțiunea de furt calificat pe timpul nopții (art. 229
alin 1 lit. b) prin raportare la dispozițiile privind sancționarea concursului de infracțiuni din noul
Cod penal (art. 39 lit. b), pe de altă parte.
În acest sens, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie
aplicată inculpatului, instanţa apreciază că instituţiile juridice mai favorabile inculpatului din
prezentul dosar sunt cele reglementate de Cod silvic (Legea nr. 46/2008) şi nu cele
reglementate de noul Cod penal. În considerarea acestei soluţii, în aplicarea art. 5 alin. 1
C.pen., instanţa nu a avut în vedere strict doar limitele speciale de pedeapsă pentru această
infracţiune, prevăzute de dispoziţiile art. 107 și 109 din Legea nr. 47/2008 ori de dispoziţiile art.
75
228-229 din noul C.pen., ci şi celelalte dispoziţii referitoare la criteriile generale de
individualizare a pedepsei, circumstanţele atenuante, circumstanţele agravante, precum şi
regimul juridic al acestor circumstanţe, tratamentul juridic sancţionator al concursului de
infracțiuni şi individualizarea judiciară a executării pedepsei.
De aceea, raportat la toate aceste criterii şi considerente mai sus enunţate, instanţa
stabileşte că, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea
penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este Legea
nr. 46/2008 şi nu actualul Cod penal.
De aceea, instanţa, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., va stabili că legea penală mai favorabilă
inculpatului din prezentul dosar este Legea nr. 46/2008 – respectiv art. 107 alin. 1 lit. a, alin. 2
lit. b, raportat la art. 41 alin. 2 şi art. 72-80 din vechiul Cod penal – şi nu actualul Cod penal,
respectiv art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, raportat la art. 35 alin. 1 şi art. 74-79 din actualul
Cod penal.
De asemenea, în baza art. 377 alin. 4 C.proc.pen., instanța va dispune schimbarea
încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din infracţiunile de tăiere ilegală de
arbori din fondul forestier național și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin. 2
lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 5 alin. 1 C. pen., în
infracţiunile de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, fapte prev.
de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr.
46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 38 alin. 1
C.pen. și art. 5 alin. 1 C. pen.
Astfel, instanța constată că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 1
C.pen. (”există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la
pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de
reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită,
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare”), având în vedere că
faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost comise la data de 16/17.01.2013,
ulterior rămânerii definitive a sentinței prin care a fost condamnat la amendă penală și anterior
pronunțării sentinței prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, motiv pentru
care această prevedere va fi înlăturată.
În drept, fapta inculpatului CAA, care, în noaptea de 16/17.01.2013, împreună cu
inculpatul UMC, a tăiat de pe picior mai mulţi arbori din perdeaua protectoare situată în
extravilanul comunei Deleni, de o parte şi de alta a D.E. 58 B, pe care i-a transportat cu o căruță
la locuința sa, cauzând un prejudiciu de aprox. 709,08 lei, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, fapte prev.
de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) și art. 109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr.
46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 38 alin. 1
C.pen. și art. 5 alin. 1 C.pen.
Infracţiunea a fost comisă în formă consumată, infracţiunea consumându-se în momentul
tăierii, fără a avea drept, de arbori din fondul forestier naţional. Instanţa reţine că această
infracţiune a fost comisă de cei 2 inculpaţi în condiţii ce atrag incidenţa agravantei speciale a
infracţiunii prevăzute de alin. 2 lit. b, și anume pe timp de noapte.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa reţine că poziţia psihică a inculpatului
faţă de fapta comisă şi faţă de urmările acesteia a fost cea specifică intenţiei directe, prevăzute de
dispoziţiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv
76
prejudiciul produs valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind,
totodată, producerea lui prin săvârşirea faptei.
Cu privire la infracţiunea de furt de arbori din fondul forestier naţional, sub aspectul
laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al infracţiunii de furt de arbori s-a realizat
prin acţiunea de luare şi sustragere a arborilor care au fost tăiaţi (care au fost încărcaţi într-o
căruţă), din posesia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-i însuşi pe nedrept,
realizându-se astfel deposedarea persoanei vătămate şi imposedarea inculpatului, prin trecerea
acelor bunuri în sfera sa de stăpânire.
Urmarea imediată a acestei infracţiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de
natură patrimonială protejate prin legea penală, faptele comise producând persoanei vătămate un
prejudiciu patrimoniului acesteia; în acest caz, valoarea materialului lemnos depăşeşte valoarea
de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă
pe picior, conform cerinţelor legale.
Între elementul material şi urmarea imediată, mai sus analizate, există o legătură de
cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediată-dauna
produsă patrimoniului părţii vătămate, nu s-ar mai fi produs.
Infracţiunea a fost comisă în formă consumată, furtul de arbori consumându-se în
momentul trecerii bunului în posesia inculpatului. Instanţa reţine că această infracţiune a fost
comisă de cei 2 inculpaţi în condiţii ce atrag incidenţa agravantei speciale a infracţiunii prevăzute
de alin. 2 lit. b, și anume pe timp de noapte.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa reţine că poziţia psihică a inculpatului
faţă de fapta comisă şi faţă de urmările acesteia a fost cea specifică intenţiei directe, prevăzute de
dispoziţiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv
prejudiciul produs patrimoniului părţii vătămate şi a valorilor de natură patrimonială protejate
prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin săvârşirea faptei.
Cele două infracțiuni au fost comise de inculpat, în concurs.
Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca şi trăsătură
esenţială a infracţiunii, pentru a da eficienţă aplicării legii penale mai favorabile, principiu
constituţional consfinţit şi de art. 5 alin. 1 C.pen., instanţa va analiza şi acest aspect, ca element
favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.
De aceea, în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei reţinute în sarcina
inculpatului, instanţa constată că din probele administrate în cauză reiese în mod evident că
aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât aceasta constituie infracţiune, neaflându-ne
în prezenţa cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de fostul art. 181 C.pen.
Constatând, aşadar, că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2
C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele reţinute în sarcina
inculpatului există, constituie infracţiuni sub aspect obiectiv şi subiectiv şi au fost săvâşite de
inculpat, instanţa va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a
fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de
lege.
Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind dovedite şi reţinute de către
instanţă, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acestora, în vederea stabilirii unor
pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.
La alegerea pedepselor ce-i vor fi aplicate inculpatului, precum şi pentru o justă
individualizare a cuantumului acestora, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 396 alin. 10
C.proc.pen., inculpatul recunoscând învinuirea care i s-a adus.
77
Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul
preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, care să ţină
seama şi de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate
Având în vedere legea veche stabilită ca fiind mai favorabilă inculpatului din prezentul
dosar, după cum s-a stabilit mai sus, pentru stabilirea pedepselor care vor fi aplicate acestuia,
instanţa va avea în vedere şi criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72
alin. 1 din vechiul C.pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de
pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana
infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În contextul elementelor de individualizare prevăzute de fostul art. 72 alin. 1 C.pen.,
instanţa reţine, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea
de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, faptă prev. de art. 107 alin. 1 lit. a) și alin.
2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic sunt situate între 6 luni şi 3 ani închisoare sau
amendă, majorate cu jumătate, iar pentru infracțiunea furt de arbori, faptă prev. de art. 109 alin. 1
lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și completările
ulterioare, sunt situate între 6 luni şi 3 ani închisoare sau amendă, majorate cu jumătate.
Faţă de dispoziţiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., instanţa reţine că inculpatul,
recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi fiindu-i admisă cererea sa de judecare
potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, va beneficia de reducerea cu o treime a
acestor limite speciale de pedeapsă cu închisoarea prevăzute de lege.
Aplicând, aşadar, în privinţa inculpatului cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută
de dispoziţiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., instanţa urmează să aplice acestuia pentru
infracţiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, faptă prev. de art. 107 alin. 1
lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic o pedeapsă situată între 6 luni şi
3 ani închisoare sau amendă, iar pentru infracțiunea furt de arbori, faptă prev. de art. 109 alin. 1
lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și completările
ulterioare, o pedeapsă situată între 6 luni şi 3 ani închisoare sau amendă.
În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepselor ce vor fi aplicate
inculpatului pentru cele două infracțiuni, între limitele speciale astfel reduse, instanţa va ţine
seama şi de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul art. 72 alin. 1 din
vechiul C.pen.
Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor comise de acesta,
instanţa se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârşire a faptei, la gradul de pericol la
care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracţiunea le-a
produs sau ar fi putut să le producă, precum şi la rezonanţa pe care fapta a avut-o în rândul
comunităţii din care infractorul face parte.
Se va avea, de asemenea, în vedere şi faptul că inculpatul are o condamnare penală
anterioară, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia, ataşată la dosarul cauzei, dar şi
atitudinea sinceră adoptată de acesta, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării
judecătoreşti, precum şi faptul că a recunoscut şi regretat comiterea faptelor, colaborând în acest
sens cu organele judiciare.
Cu toate acestea, la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa urmează a nu reţine
în favoarea inculpatului, în cazul infracţiunilor de care este acuzat, circumstanţa atenuantă
judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c din vechiul C.pen., constând în atitudinea infractorului
după săvârşirea infracţiunii rezultând din comportarea sinceră a acestuia în cursul întregului
proces penal, și nici alte circumstanțe atenuante.
78
Punând, aşadar, în balanţă ansamblul tuturor circumstanţelor de natură a caracteriza fapta
şi persoana inculpatului, instanţa apreciază că, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de
către inculpat şi formarea unei atitudini corecte a acestuia faţă de ordinea de drept şi regulile de
convieţuire socială, o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, faptă prev. de art. 107 alin. 1
lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, respectiv o pedeapsă de 6 luni
închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, faptă prev. de art.
109 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările și
completările ulterioare, ambele fiind stabilite la limita minimă a pedepsei, având în vedere
gravitatea minimă a faptelor comise, astfel cum s-a reținut și prin rechizitoriul parchetului (în
care s-a pronunțat și o soluție de renunțare la urmărirea penală) sunt apte să răspundă scopului
pedepsei penale.
Instanţa stabileşte că numai prin aplicarea acestor pedepse inculpatului, rolul coercitiv şi
educativ al sancţiunii va fi atins pentru acesta, pedeapsa aplicată având, în acelaşi timp, şi un
puternic rol preventiv în privinţa acestui gen de fapte antisociale.
Totodată, instanţa stabileşte că prin sentinţa penală nr. 111/02.10.2014, pronunţată de
Judecătoria Hârlău în dosarul nr. XX5/239/2014*, rămasă definitivă prin neapelare, la data de
21.10.2017, inculpatul din prezenta cauză a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă
de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen. şi art.
89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. (care fuseseră
aplicate prin sentinţa penală nr. 219/24.11.2011 pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr.
1350/239/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 489/10.04.2012 a Curţii de Apel Iaşi) și
6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată,
prev. de art. 198 alin. 1 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. raportat la art. 396
alin. 10 C.proc.pen. coroborat cu art. 74 alin. 1 lit. c şi art. 76 alin. 1 lit. d din vechiul C.pen.
raportat la art. 41 alin. 2 şi art. 42 din vechiul C.pen.,
Instanţa observă că această pedeapsă rezultantă de 2 ani a fost suspendată condiţionat pe
o durată de 4 ani, ce a constituit termen de încercare pentru inculpat.
Analizând conţinutul acestei sentinţe penale, instanţa observă faptul că infracţiunile
pentru care a intervenit condamnarea anterioară mai sus descrisă au fost săvârşite la data de
27.09.2010, respectiv în perioada februarie 2012 – aprilie 2012, iar infracţiunea din prezenta
cauză a fost săvârşită de inculpat la data de 16/17/01.2013, în timp ce sentinţa penală nr.
definitivă, prin neapelare, la data de 21.10.2014.
De aceea, raportat la toate aceste date, instanţa va face în prezenta cauză şi aplicarea art.
85 alin. 1 din vechiul C.pen. Astfel, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o
infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la
rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea
termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-
se, după caz, dispoziţiile legale referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă. Totodată,
instanţa stabileşte, conform alin. 2 al art. 85 din vechiul C.pen. şi faptul că infracţiunea care
atrage anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost descoperită înainte de
expirarea termenului de încercare de 4 ani, termen stabilit prin sentinţa penală nr.
79
De aceea, fiind în faţa unui caz special de anulare obligatorie a suspendării condiţionate a
executării pedepsei, instanţa, în baza art. 85 alin. 1 din vechiul C.pen., va anula suspendarea
condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a din vechiul C.pen., observând data la care au fost
săvârşite aceste infracţiuni (16/17.01.2013), precum şi data la care s-a pronunţat hotărârea penală
anterioară de condamnare (02.10.2014), instanţa reţine că fapta condamnatului mai sus descrisă
în prezenta sentinţă penală a fost săvârşită în stare de concurs real de infracţiuni, fiind săvârşite
mai multe infracţiuni de către acelaşi inculpat mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru
vreuna dintre ele.
În această ordine de idei, instanţa va face aplicarea în prezenta cauză şi a dispoziţiilor art.
36 alin. 1 din vechiul C.pen., referitoare la judecarea ulterioară pentru o infracţiune concurentă a
unui infractor condamnat definitiv. Astfel, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat
ulterior pentru o infracţiune concurentă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 34 şi
35 din vechiul C.pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen., instanţa va contopi
aceste pedepse .
Împotriva sentinţei penale nr. 166/05.12.2017 pronunţată de Judecătoria Hârlău în
dosarul nr. 1160/239/2017, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, criticând
sentinţa penală sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii.
Parchetul apreciază sentinţa instanţei de fond ca nelegală întrucât nu au fost respectate
condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prev. de art. 81 din
Vechiul Cod penal.
Astfel, conform art. 81 din Vechiul C.pen. "Instanţa poate dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt
întrunite următoarele condiţii:
- pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni,
afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
- se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. "
Prin urmare, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei poate fi aplicată
doar dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative mai sus enunţate, printre care şi cea referitoare la
lipsa unei condamnări anterioare la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni. Excepţiile
prevăzute de art. 81 alin. (1) lit. b) teza a 11-a din Vechiul C.pen. se referă la.infracţiunile
săvârşite în timpul minorităţii, infracţiunile săvârşite din culpă, infracţiunile amnistiate sau
faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
Conform Sentinţei penale nr. 219/24.11.2011, definitivă prin Decizia penală nr.
489/10.04.2012, numitul CAA a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, nefiind aplicabilă
niciuna din excepţiile prevăzute de lege. De asemenea, prin Sentinţa penală nr. 111/02.10.2014,
definitivă prin neapelare la data de 17.10.2014, numitul CAA a fost condamnat la 6 luni
închisoare pentru săvârşirea faptei prev. de art. 198 alin. 1 Vechiul cod penal, fiind astfel
modificată pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 219/24.11.2011, stabilindu-se în final
condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
80
În consecinţă, având în vedere faptul că numitul CAA a fost anterior condamnat la o
pedeapsă de 2 ani închisoare, este nelegală aplicarea regulilor suspendării condiţionate a
executării pedepsei, prev. de art. 81 Vechiul C.pen..
Pentru aceste motive, solicită, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., admiterea
apelului, desfiinţarea sentinţei penale numărul 166/05.12.2017 pronunţată în dosarul nr.
1160/239/2017 al Judecătoriei Hârlău şi pronunţarea unei noi hotărâri, cu respectarea cerinţelor
legale.
Procedura în apel : inculpatul intimat CAA s-a prezentat în fața instanței de apel, fiind
asistat de avocat ales, nu a formulat cereri ,nu a ridicat excepții, nu a propus probe și nu a dorit să
formuleze noi declarații, fiindu-i adus la cunoștință dreptul de a fi audiat și în fața instanței de
apel.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, atât
prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod
procedură penală, Curtea constată că apelul procurorului este fondat pentru toate motivele
indicate, fiind identificate și din oficiu aspecte de nelegalitate, în operațiunea de analiză și
identificare a legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, cu consecințe asupra legalei
încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia.
Prima instanţă a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial, la interpretarea,
analizarea, şi evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi apărărilor
inculpatului, şi la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră convingătoare,
susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptei, la comiterea acesteia de către
inculpat şi la vinovăţia acestuia.
Astfel, fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond a parcurs inițial procedura de
camera preliminara la finele căreia, prin încheierea din 27.06.2017, dată de judecătorul de
camera preliminara, s-a dispus începerea judecății. În continuare, în fața instanței de la
Judecătoriei Hârlău s-a desfășurat judecata în primă instanță care, față de manifestarea de voință
exprimata de inculpatul CAA, a avut loc potrivit procedurii simplificate a recunoașterii
învinuirii.
În acest context procesual, judecata în primă instanță a avut loc în baza probelor
administrate în cursul urmăririi penale, cu audierea inculpatului CAA care a recunoscut în
totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, solicitând proba cu acte în
circumstanțiere, probă încuviințată motivată și administrată.
În etapa deliberării, judecătorul fondului a realizat o analiză și o evaluare judicioasă și
completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale, pe baza căruia a reținut
o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva dovedit petrecută în noaptea de
16/17.01.2013, pe care, de altfel, și inculpatul CAA a recunoscut-o în totalitate în condițiile
prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) Cod procedura penală.
Judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod de procedură penală, făcând
o apreciere și o interpretare corecta, analitică a probelor administrate în cauza, după ce în
prealabil, de o maniera imparțială și echitabilă, a examinat toate mijloacelor de proba existente la
dosar.
În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o
manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare dispusa, fiind
explicitată vinovăția, sub forma intenției directe, reținută în sarcina inculpatului în comiterea
infracțiunilor de tăiere ilegală și de furt de arbori din fondul forestier național.
81
Din probele administrate în cursul urmării penale și necontestate de inculpat, rezultă în
afara oricărei îndoieli rezonabile că în noaptea de 16/17.01.2013, împreună cu inculpatul UMC,
inculpatul CAA, fără a deține autorizația corespunzătoare eliberată de autoritățile silvice, a tăiat
de pe picior 26 de arbori nemarcați ca atare de autoritățile silvice din perdeaua protectoare situată
în extravilanul comunei Deleni, de o parte şi de alta a D.E. 58 B (arbori din specia salcâm, cireș,
salcie, frasin, mojdrean paltin), pe care i-a transportat cu o căruță la locuința sa, însușindu-și pe
nedrept cantitatea de material lemnos rezultată și cauzând astfel un prejudiciu de aprox. 709,08
lei, valoare ce depășește de 8,34 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (la data
de 17.01.2013, valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior fiind de 85 de lei, conform
Ordinului Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 3283/24.08.2012).
Constatând că de la data săvârșirii faptelor și până la judecarea cauzei importante
modificări legislative au intervenit prin intrarea în vigoare a Codului penal adoptat prin legea nr.
286/2009 la 1.02.2014 și prin modificări substanțiale aduse legislației speciale, prima instanță a
făcut analiza legii penale mai favorabile, dar a făcut o analiză greșită, creând o lex tertia,
interzisă prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Prima instanță trebuia să constate că la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Codul penal,
dar importante modificări au fost aduse și legii nr. 46/2008 privind Codul silvic .
Constatând că din probele administrate rezultă că la data de 17.01.2013, inculpatul CAA,
în timpul nopții și, împreună cu altul în calitate de coautor, a tăiat fără drept un număr de 26 de
arbori din fondul forestier național, însușindu-și cantitatea de material lemnos rezultată, cu
consecința producerii unui prejudiciu ce depășește de 8,34 ori valoarea unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data săvârșirii faptelor, prima instanță urmă să se raporteze la :
1. legea nouă, la infracţiunile de: tăiere ilegală de arbori prev. de art. 107 alin. 1 lit. a şi
alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările
ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., şi furt de arbori
prev. de art. 109 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.
1 C.pen.;
2. legea veche - infracţiunile de: - tăiere ilegală de arbori prev. de art. 108 alin. 1 lit. a şi
alin. 2 lit. a şi c din Codul Silvic - Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare în
forma în vigoare la 17.01.2013, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a
Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit.
a şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, cu modificările şi completările
ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 şi
art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.
Prima instanță nu a observat că inculpatul CAA a fost trimis în judecată cu încadrarea
juridică legală prevăzută de legea nouă, pe care a considerat-o greșit, ca fiind prevăzută de legea
veche. Comparând această încadrare cu dispozițiile art. 228 - 229 din Codul penal și aplicând
apoi Codul penal din 1969 la încadrarea prevăzută de legea nouă, Judecătoria Hârlău a creat o a
treia lege, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale.
Față de aspectele consemnate în fișa de antecedente penale a inculpatului CAA, prima
instanță trebuia să constate următoarele:
- pedepsele prevăzute în cele două legi succesive pentru infracțiunile săvârșire de
inculpat sunt identice ;
- sunt îndeplinite condițiile de existenței a recidivei postcondamnatorii potrivit ambelor
legi succesive ;
82
- sunt îndeplinite condițiile negative impuse prin art. 81 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969,
art. 86 indice 1 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 și de art. 91 alin. 1 lit. b Cod penal în vigoare,
astfel încât inculpatul CAA nu putea beneficia, indiferent de legea aplicabilă de suspendarea
condiționată simplă sau sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât el a suferit anterior o
condamnare la 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219/2011 a judecătoriei Hârlău
definitivă prin decizia penală nr. 489/10.04.2012 a Curţii de Apel Iași;.
- că indiferent de legea penală aplicabilă în cauză, erau incidente dispozițiile art. 15 din
legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal în situația
tranzitorie dată, suspendarea condiționată a executării pedepsei dispuse în baza art. 81 Cod penal
din 1969 urmând a fi anulată conform art. 85 Cod penal din 1969;
- dispozițiile legii noi privind sancționarea pluralității de infracțiuni sunt mult mai severe.
Legea nu prevede criteriile după care trebuie să fie determinată legea penală mai
favorabilă. În știința dreptului penal și-n practică este în genere admis ca, pentru determinarea
legii penale mai favorabile trebuie să fie examinate și comparate între ele legile succesive sub
raportul condițiilor de incriminare a faptei, de tragere la răspundere penală și de sancționare.
Trebuie să se țină seama nu numai de pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită, dar și de
toate normele și instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a
făptuitorului. În folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie
respectate anumite reguli care asigură realizarea deplină și corectă a principiului mitior lex.
Corolarul acestei reguli este inadmisibilitate combinării dispozițiilor mai favorabile cuprinse în
legile succesive și a creării în acest fel a unei alte legi (lex tertia). O altă regulă privește
necesitatea verificării diferitelor criterii de determinare a legii mai blânde nu în mod abstract, ci
în concret, ținându-se seama de fiecare situație în parte.
Aplicând aceste criterii la situația concretă a inculpatului CAA constată instanța de apel
că legea penală mai favorabilă acestuia este legea veche. La stabilirea legii penale mai favorabile
se au în vedere nu doar limitele de pedeapsă, ci și criteriile concrete de aplicare a acesteia. Or, în
cauză nu au intervenit modificări ale limitelor de pedeapsă. În acest context trebuie analizate
celelalte instituții cu incidență mai ales în cuantumul pedepsei rezultante, având în vedere că
modalitatea de executare a acesteia nu poate fi decât executarea în penitenciar.
Față de criteriile și observațiile individualizate mai sus, Curtea constată că legea penală
mai favorabilă situaţiei juridice a inculpatului CAA este legea penală veche, Codul penal din
1969 şi Codul Silvic - legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare în forma în
vigoare la 17.01.2013, întrucât prin aplicarea dispozițiilor relative la sancționarea pluralității de
infracțiuni se ajunge în concret la o pedeapsă rezultantă mai mică aplicabilă acestuia.
În baza art. 386 C.proc.pen. se impune așadar a se schimba încadrarea juridică a
infracţiunilor pentru care inculpatul CAA a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.
119/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, din infracţiunile de tăiere ilegală de
arbori prev. de art. 107 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu
modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.
1 C.pen. și furt de arbori prev. de art. 109 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. b din Legea nr. 46/2008
privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare,cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal,
cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., în infracţiunile de: tăiere ilegală de arbori prev. de art. 108
alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c din Codul Silvic - legea nr. 46/2008, cu modificările şi
completările ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal
din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. şi furt de arbori
prev. de art. 110 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, cu
83
modificările şi completările ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013 cu aplic. art. 37 alin. 1
lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.
Pedepsele de 6 luni închisoare aplicate inculpatului pentru fiecare dintre cele două
infracțiuni pentru care a dispus condamnarea sunt legale și temeinic individualizate.
În acest context, în plus față de motivarea instanței de fond, reține Curtea de Apel că la
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului CAA, pentru infracţiunile concurente criteriile
de individualizare au fost corect apreciate de judecătorul fondului.
Potrivit art. 72 C.pen. la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Inculpatul nu este la primul contact cu legea penală şi rigorile ei. Inculpatul a mai fost
sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte de furt și are antecedente penale multiple.
Deşi a beneficiat de clemenţă din partea organelor judiciare, inculpatul a perseverat în
comportamentul său ilicit, încălcând o varietate de norme penale.
În acest context este evident că perseverenţa inculpatului în încălcarea unor norme legale
de aceeaşi natură și de natură diferită este una deosebită, fapt ce impune sancţionarea sa cu
severitate, pedepsele aplicate de instanţa de fond, orientate spre minimul special, fiind astfel
individualizate în considerarea poziției procesuale a acestuia și a recuperării parțiale a pagubei
produse .
Deşi este adevărat că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi a recunoscut
comiterea faptelor, aceasta a fost strategia de apărare, iar instanţa de fond a dat efect acestei
recunoaşteri coborând pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente spre minimul legal
prevăzut de textul de incriminare, de 6 luni închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune așadar
condamnarea inculpatului CAA la următoarele pedepse:
- la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori
prev. de art. 108 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c din Codul Silvic - legea nr. 46/2008, cu
modificările şi completările ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013, cu aplic. art. 37 alin. 1
lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.,cu
aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală
- la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prev. de
art. 110 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, cu
modificările şi completările ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013 cu aplic. art. 37 alin. 1
lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., cu
aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală .
Așa cum s-a arătat și anterior, sunt fondate criticile procurorului cu privire la modalitatea
de individualizare a executării aplicate și la modalitatea în care prima instanță a rezolvat
antecedența penală a inculpatului.
Analizând fișa de antecedente penale a inculpatului, precum și sentințele penale anexate
din oficiu la dosarul cauzei, Curtea constată că faptele deduse judecăţii, comise la 17.01.2013,
sunt concurente cu infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. 1 Cod penal din
84
1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pentru
care inculpatul CAA a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr.
111/2.10.2014 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la 17.10.2014 şi comise în stare de
recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea inculpatului CAA pentru săvârşirea
infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002,
dispusă prin sentinţa penală nr. 219/2011 a judecătoriei Hârlău definitivă prin decizia penală nr.
489/10.04.2012 a Curţii de Apel Iaşi.
În consecință, în temeiul art. 15 din legea nr. 187/2012 se impune ca, în baza dispoziţiilor
art. 85 Cod penal din 1969 să fie anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei
2(doi) ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 111/2.10.2014 a Judecătoriei Hârlău,
definitivă prin neapelare la 17.10.2014 .
Constată Curtea, de asemenea, că prin sentinţa penală nr. 111/2.10.2014 a Judecătoriei
Hârlău, definitivă prin neapelare la 17.10.2014, s-a dispus anularea suspendării condiţionate a
executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 219/2011 a judecătoriei
Hârlău definitivă prin decizia penală nr. 489/10.04.2012 a Curţii de Apel Iași, conform
dispoziţiilor art. 85 Cod penal din 1969, pedeapsă ce a devenit astfel executabilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969 ,coroborate cu disp. art. 39,
art.37 lit. a Cod penal din 1969, art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, văzând şi Decizia
pronunţată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii nr. 42 din 13 octombrie 2008, publicata in
Monitorul Oficial nr. 204/2009, se impune a se contopi pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111/2.10.2014 a Judecătoriei Hârlău, definitivă
prin neapelare la 17.10.2014, cu pedepsele aplicate prin prezenta, de 6 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 108 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c
din Codul Silvic - legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare în forma în
vigoare la 17.01.2013, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal
din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. şi de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit. a şi alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 46/2008 privind
Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare în forma în vigoare la 17.01.2013 cu
aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 33 lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art.
5 alin. 1 C.pen., urmând ca inculpatul CAA să execute pedeapsa cea mai grea şi anume
pedeapsa de 2 ( doi ) ani închisoare, sporită cu 4 (patru) luni de închisoare .
Față de multitudinea infracțiunilor comise de inculpat se impune agravarea pedepsei celei
mari cu 4 luni închisoare, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și
pentru ca pedeapsa rezultantă să reflecte gravitatea ansamblului infracțional comis de inculpat.
Pedeapsa unică rezultantă de executat pentru inculpatul CAA - 2 ani închisoare şi 4 luni
de închisoare.
În baza art. 12 din legea 187/2012 rap. la art. 71 C.pen. din 1969 se impune a se aplica
inculpatului CAA pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a
II-a, lit. b C.pen. din 1969.
Analizând actele și lucrările dosarului și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, Curtea
constată că nu există alte motive de modificare a acesteia, în plus față de cele deja reținute care
impun desființarea integrală a hotărârii în latură penală. În latură civilă, în mod legal a fost
obligat inculpatul la plata sumelor solicitate de partea civilă ca diferență între valoarea dovedită a
prejudiciului și valoarea achitată de inculpat, fiind obligat inculpatul corect și la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale și al judecății în primă
instanță.
85
Curtea menţine, așadar, celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate (dispoziții privind
soluționarea acțiunii civile și stabilirea cheltuielilor judiciare) care nu sunt contrare prezentei
decizii.
În temeiul disp. art. 275 alin, 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de
stat pentru soluţionarea apelului promovat de procuror rămân în sarcina acestuia.
2. Imposibilitatea reținerii art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) Cod penal anterior în
condițiile existenței unei hotărâri anterioare de amânare a aplicării pedepsei
Cuprins pe materii: Drept penal, obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii
Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei
Indice alfabetic: forma de vinovăție, circumstanțe atenuate facultative
Temei de drept: art. 26, art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) Cod penal anterior, art. 18 ind.
1 alin. (1), art. 18 ind. 4 din Legea nr. 78/2000, art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal
„Din probatoriul administrat Curtea a tras concluzia că intenţia cu care

inculpata-apelantă a acţionat a fost indirectă, în sensul că aceasta a atestat
efectuarea unor verificări care nu au fost în realitate efectuate, inclusiv în ceea ce
priveşte conformitatea presei de balotare, şi chiar dacă nu a urmărit obţinerea pe
nedrept în baza acestor atestări a unor fonduri europene de către autoritatea
beneficiară, a avut o atitudine de acceptare a posibilităţii ca specificaţiile tehnice ale
utilajului să nu corespundă cerinţelor din proiect. Sub acest aspect, Curtea
consideră că sintagma „cu rea-credinţă” introdusă ulterior săvârşirii faptei în textul
de incriminare nu are semnificaţia referirii stricte la intenţia directă, ci la forma de
vinovăţiei a intenţiei, cu cele două modalităţi, această precizare a Curţii privind
modalitatea intenţiei nefiind de natură a influenţa aprecierea asupra legii
aplicabile.”
„În mod nejustificat prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatei buna
conduită anterioară, ca circumstanţă atenuantă facultativă, coborând pedeapsa la 6
luni închisoare, în condiţiile în care minimul special era de un an şi 6 luni
închisoare. În acest sens, Curtea are în vedere, în primul rând, împrejurarea care nu
a fost cunoscută şi nici adusă la cunoştinţa primei instanţe, aceea referitoare la
stabilirea anterioară a vinovăţiei inculpatei într-o altă cauză penală, definitivă în
februarie 2016, pentru o infracţiune comisă în anul 2014, fără legătură cu
activitatea în exercitarea căreia inculpata a comis fapta din prezenta cauză.
Indiferent de obiectul respectivei cauze şi de atitudinea subiectivă a inculpatei în
comiterea acelei infracţiuni de profanare de morminte, şi cu toate că este vorba de o
infracţiune comisă după cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, fiind vorba despre o
circumstanţă atenuantă facultativă, Curtea nu poate accepta că, în aceste condiţii,
lipsa altor implicări penale şi activitatea desfăşurată de inculpată anterior comiterii
faptei de complicitate la infracţiunea din legea specială mai poate fi valorificată ca
circumstanţă atenuantă cu consecinţa coborârii sub minimul special. În acest sens,
Curtea reţine că, în condiţiile în care prima instanţă ar fi analizat situaţia juridică la
zi a inculpatei, ar fi avut de aplicat dispoziţiile legale privind anularea amânării
aplicării pedepsei şi stabilirea unei pedepse rezultante pentru un concurs de
86
infracţiuni, operaţiune care nu poate fi realizată direct în calea de atac fără
încălcarea dreptului la un dublu grad de jurisdicţie.
Pe de altă parte, aprecierile expuse de procuror în motivarea apelului
referitoare la caracterul normal, firesc, al împrejurărilor care au fost avute în
vedere de prima instanţă la reţinerea circumstanţei atenuante sunt întemeiate,
raportat la conţinutul infracţiunii şi la natura activităţii în cadrul căreia a fost
săvârşită în general trebuind admis că pentru persoanele care ajung în situaţia de a
comite astfel de infracţiuni buna integrare în societate, pregătirea profesională,
profesionalismul manifestat anterior în activitatea respectivă sunt circumstanţe cu
caracter de normalitate, prin urmare reducerea pedepsei sub minimul special nu a
fost justificată suficient de datele cauzei. Acestea fiind reţinute, Curtea apreciază că
şi în condiţiile în care nu este aplicabilă o circumstanţă atenuantă facultativă
reglementată exclusiv de legea veche, rămân valabile consideraţiile primei instanţe
raportat la legea penală mai favorabilă inculpatei.”
Curtea de Apel Iași, Secția penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.
750/05.11.2018
Prin Sentinţa penală nr. 82/2018 Tribunalul Vaslui a hotărât astfel:

„Condamnă pe inculpata C.T. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-
credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat
obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 26 Cod penal anterior cu referire la art. 18 ind. 4 din
Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74
alin. (1) lit. a) şi alin. (2) Cod penal anterior, art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal anterior (dispoziţii
legale în forma în vigoare la data faptei) şi art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal.
În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) Cod
penal anterior (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de
a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de exercita profesia de care s-a
folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv dreptul de a fi diriginte de şantier) pe durata și în
condițiile prevăzute de art.71 Cod penal anterior.
În baza art. 81 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal,
dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 82 Cod penal anterior, fixează termen de încercare pe o durată de 2 (doi)
ani și 6 (şase) luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr.
187/2012, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra
dispozițiilor art. 83 alin. (1) Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate în
cazul în care aceasta săvârşeşte din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării
pedepsei de 6 luni închisoare din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracţiune.
87
Constată că persoana vătămată MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE,
ADMINISTRAŢIEI ŞI FONDURILOR EUROPENE nu s-a constituit parte civilă în procesul
penal.
Conform art. 272 alin. (1) și art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata să
achite statului suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.500 lei cheltuieli
judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Conform art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând parte din
onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat N.D., delegaţie nr. 985/07.12.2017), se achită
din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.05.2018.”
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
,,Pe rolul Tribunalului Vaslui, s-a înregistrat la data de 19.06.2017 dosarul cu nr.
XX07/89/2017 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia
Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.T.,
trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la
folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii
Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. 1
Cod penal cu referire la art. 18 ind. 4 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal.
În actul de sesizare, rechizitoriul nr. 34/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, s-au reţinut
următoarele aspecte cu privire la situaţia de fapt:
La data de 30.07.2009 a fost iniţiată procedura de „cerere de ofertă” prin publicarea
invitaţiei de participare nr. 221974 în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP) pentru
atribuirea contractului de „Lucrări de construcţie staţie de sortare şi depozitare a materialelor
refolosibile şi gunoi menajer” cu o valoare estimată de 1.777.619,96 RON fără TVA.
La data de 10.08.2009 a avut loc deschiderea ofertelor depuse în prezenţa
reprezentanţilor ofertanţilor şi a membrilor comisiei de evaluare.
Comisia de evaluare a ofertelor constituită din numiţii I.A. (preşedinte), I.P. (membru) şi
V.P. (membru) a fost învestită prin Dispoziţia conducătorului autorităţii contractante nr.
266/10.08.2009. Au fost depuse, până la termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv
10.08.2009, ora 12.00, un număr de 3 oferte.
Operatorii economici care au depus oferte şi preţurile prezentate de aceştia în cadrul
şedinţei de deschidere a ofertelor din data de 10.08.2009, ora 13.00 au fost după cum urmează:
SC „GGC” SRL - 1.509.669,57; SC „IGC” SRL - 1.628.848; SC V.R. SRL - 1.475.435,50.
Criteriul de atribuire a contractului de lucrări a fost cel prevăzut în documentaţia de
atribuire, respectiv „preţul cel mai scăzut”, conform prevederilor art. 198 alin. 1 lit. b) din OUG
nr. 34/2006.
La data de 20.08.2009 membrii comisiei de evaluare a ofertelor au semnat raportul
procedurii de atribuire a contractului ce face obiectul verificărilor, fiind desemnată câştigătoare
oferta depusă de SC V.R. SRL, în valoare de 1.475.435,50 RON fără TVA.
La data de 18.09.2009 a fost încheiat, între Consiliul Local Dimitrie Cantemir (în calitate
de achizitor) şi SC V.R. SRL (în calitate de executant), contractul de lucrări nr. 222, aferent
activităţii nr. 4 „Realizarea lucrărilor de construcţii” din cererea de finanţare care a stat la baza
88
semnării contractului de grant, obiectul principal al acestuia constând în realizarea următoarelor
lucrări: rampă descărcare deşeuri; staţie sortare deşeuri; bandă de sortare; pavilion administrativ;
utilităţi; 62 platforme betonate.
Preţul convenit de părţi pentru îndeplinirea contractului de lucrări a fost de 1.475.435,50
RON fără TVA, iar durata acestuia a fost de 43 de zile (dar nu mai târziu de 31.10.2009).
Contractul de lucrări a fost modificat prin 4 acte adiţionale, astfel:
actul adiţional nr. 1 din data de 30.10.2009 prin care s-a modificat durata contractului
până la data de 18.12.2009;
actul adiţional nr. 2 din data de 27.04.2010 prin care s-a prelungit durata contractului cu
încă 16 zile, respectiv de la data de 27.04.2010 până la expirarea contractului de finanţare;
actul adiţional nr. 3 din data de 11.05.2010 prin care s-a suspendat contractul de lucrări
ca urmare a apariţiei necesităţii unor lucrări suplimentare care au presupus reproiectare;
- actul adiţional nr. 4 din data de 18.10.2010 prin care s-a suplimentat valoarea
contractului iniţial cu valoarea de 349.201,32 RON fără TVA şi s-a renunţat la valoarea de
34.004,66 RON fără TVA din contractul iniţial, valoarea totală devenind 1.790.632,16 RON fără
TVA, la care s-a adăugat TVA în cuantum de 409.871,37 RON; totodată, s-a prelungit durata
contractului pentru execuţia lucrărilor suplimentare până la data de 30.11.2010.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 05.10.2009, pe perioada de derulare a
contractului lucrările fiind suspendate atât din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în
perioada 02.12.2009 - 26.04.2010, cât şi ca urmare a semnării actului adiţional nr. 3 din data de
11.05.2010 privind apariţia lucrărilor suplimentare.
Autorizaţia de construcţie a fost valabilă până la data de 05.10.2010, iar recepţia la
terminarea lucrărilor a avut loc la data de 29.11.2010, remedierile fiind finalizate în data de
30.04.2011.
Pentru contractul de lucrări nr. 222/18.09.2009, în discuţie, au fost întocmite 8 situaţii de
plată, valoarea totală a plăţilor efectuate fiind de 2.200.502,74 RON cu TVA inclus, fiind plătită
integral valoarea pentru care au fost încheiate contractul şi actele adiţionale.
Serviciile de proiectare şi realizare a proiectului tehnic au fost asigurate de SC P.T. SRL
Iaşi în baza contractului de prestări servicii nr. 1150/04.07.2008, iar serviciile de dirigenţie de
şantier pentru contractul de lucrări în cauză au fost asigurate de PF T.C. în baza contractului nr.
219/15.09.2009.
Anterior încheierii contractului nr. 219/15.09.2009 între comuna Dimitrie Cantemir, în
calitate de achizitor, şi PF C.T., reprezentată prin C.T., în calitate de prestator, la data de
20.08.2009, la comuna Dimitrie Cantemir este înregistrată sub nr. 202, Invitaţia de depunere a
ofertei tehnice şi financiare privind „Serviciile de dirigenţie de şantier în cadrul proiectului
SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEŞEURILOR MENAJERE ÎN COMUNA
DIMITRIE CANTEMIR, JUDEŢUL VASLUI - STAŢIE DE SORTARE ŞI DEPOZITARE
MATERIALE REFOLOSIBILE ŞI GUNOI MENAJER, PLATFORME BETONATE, proiect
finanţat prin Programul PHARE 2005/017-553.04.01.04.01, document primit, sub semnătură de
către suspecta C.T. la data de 21.08.2009.
Potrivit punctului II din această invitaţie - CERINŢE REFERITOARE LA
ACTIVITATEA DE INSTRUIRE - „prestatorul se obligă să îndeplinească cerinţele din prezenta
invitaţie şi să respecte termenii de referinţă impuşi de Autoritatea Contractantă”.
In ceea ce priveşte TERMENII DE REFERINŢA, în cuprinsul aceleiaşi invitaţii se arată
că „termenii de referinţă necesari realizării instruirii se află detaliaţi în Caietul de sarcini ataşat”
invitaţiei în cauză.
89
Astfel, potrivit CAIETULUI DE SARCINI (ataşat invitaţiei mai sus referite), dirigintele
de şantier trebuie să respecte sarcinile contractului său de servicii.
Sarcina 2 Urmărirea execuţiei lucrărilor aferente proiectului SISTEM DE COLECTARE
SELECTIVĂ A DEŞEURILOR MENAJERE ÎN COMUNA DIMITRIE CANTEMIR,
JUDEŢUL VASLUI - STAŢIE DE SORTARE ŞI DEPOZITARE MATERIALE
REFOLOSIBILE ŞI GUNOI MENAJER, PLATFORME BETONATE:
- studiază proiectul tehnic, specificaţiile tehnice şi caracteristicile şantierului şi raportează
către AC şi proiectant orice problemă care ar putea afecta construcţia sau orice inadvertenţe
constatate între detaliile tehnice şi condiţiile fizice din teren;
- monitorizează îndeaproape progresul şi calitatea lucrărilor şi înştiinţează AC, în timp
util, despre orice problemă ce poate afecta termenul final al lucrării sau costul acesteia:
- verifică respectarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi respectarea planului
calităţii şi a procedurilor tehnice pentru lucrarea respectivă;
- interzicerea utilizării de către constructor a materialelor necorespunzătoare din punct de
vedere calitativ şi fără certificate de conformitate ori agrement tehnic. Toate certificatele de
conformitate vor fi păstrate pentru cartea construcţiei;
- verificarea existenţei documentelor de atestare a calităţii, corespondenţa dintre
caracteristicile acestora şi condiţiile impuse prin caietele de sarcini;
- verificarea respectării tehnologiilor de execuţie, aplicarea corectă a acestora în vederea
obţinerii unei lucrări de calitate...
Lucrările, materialele şi echipamentele se vor conforma specificaţiilor, proiectului tehnic
şi altor cerinţe din contract şi vor puse la dispoziţia supervizorului, care va trebui să confirme
îndeplinirea cerinţelor de calitate.
Dirigintele de şantier poate solicita înlocuirea oricărui material sau echipament
necorespunzător.
Sarcina 3 Avizarea documentelor de plată în baza situaţiilor de lucrări emise de executant
şi lucrărilor real executate şi care să corespundă standardelor de calitate:
Dirigintele de şantier va primi de la contractant situaţii pentru plata intermediară la
sfârşitul fiecărei luni într-o formă agreată de ambele părţi şi o situaţie pentru plata finală.
Situaţiile de plată vor include următoarele documente:
- situaţii de lucrări pentru lucrările real executate;
- borderou de lucrări: valoarea totală estimată a contractului şi a lucrărilor executate până
la sfârşitul perioadei aflate în discuţie, plăţi efectuate şi rest de plată;
- valori reflectând orice modificare de valoare rezultate ca urmare a dispoziţiilor de
şantier şi respectiv a NCS şi NR;
- sume care trebuie oprite ca reţineri (pentru garanţia de bună execuţie — dacă este
cazul);
- sume care trebuie să fie deduse în contul rambursării avansului;
- oricare altă sumă la care contractantul poate avea dreptul conform contractului.
Dirigintele de şantier va aprecia care din sumele solicitate de contractant sunt
corespunzătoare, respectiv reflectă lucrări real executate care să respecte caracteristicile tehnice
şi de calitate.
Dirigintele de şantier va analiza documentele primite în maxim 5 zile lucrătoare şi va
prezenta opinia sa Autorităţii Contractante (dacă e favorabilă, va semna toate documentele şi va
propune plata, dacă are obiecţiuni, va întocmi o notă de obiecţiuni ce va fi înaintată
constructorului prin intermediul investitorului).
90
Sarcina 4 Pregătirea recepţiei la terminarea lucrării
Imediat după ce AC a înştiinţat dirigintele de şantier că executantul este dispus să
convoace Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, acesta va pregăti documentele necesare
recepţiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului 273/1994, completat prin HG 940-
2006.
Va solicita proiectantului, prin intermediul AC, întocmirea „referatului de proiectare cu
privire la execuţia construcţiei”.
Dirigintele de şantier va asigura secretariatul Comisiei de recepţie şi va întocmi actele de
recepţie.
Dacă PV de recepţie la terminarea lucrărilor este cu obiecţiuni, dirigintele de şantier va
avea obligaţia de a urmări soluţionarea tuturor obiecţiunilor prevăzute în anexele PV de recepţie
la terminarea lucrărilor şi a tuturor recomandărilor comisiei, în termenul fixat şi acceptat de părţi.
Se va asigura că s-a întocmit PV de remediere a lucrărilor prevăzute în anexele PV de
recepţie.
Sarcina 5 întocmirea şi predarea cărţii construcţiei
Dirigintele de şantier va pregăti şi întocmi pe parcursul derulării investiţiei cartea
construcţiei conform Regulamentului 273/1994 completat prin HG 940/2006. Cartea construcţiei
va fi predată Autorităţii Contractante, dispusă separat, pe capitole:
capitolul A: documentaţia de proiectare;
capitolul B: documentaţia de execuţie, inclusiv Autorizaţia de construire;
capitolul C: recepţia lucrării;
capitolul D: exploatarea, întreţinerea, comportarea în timp a construcţiei.
La data de 24.08.2009, inculpata C.T. înaintează Primăriei comunei Dimitrie Cantemir,
judeţul Vaslui oferta tehnică pentru proiectul „SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ A
DEŞEURILOR MENAJERE ÎN COMUNA DIMITRIE CANTEMIR, JUDEŢUL VASLUI -
STAŢIE DE SORTARE ŞI DEPOZITARE MATERIALE REFOLOSIBILE ŞI GUNOI
MENAJER, PLATFORME BETONATE” - PROGRAM PHARE 2005/017-553.04.01.04.01.
Această ofertă tehnică a fost elaborată de către C.T. pe baza cerinţelor din caietul de
sarcini ce i-a fost pus la dispoziţie de către comuna Dimitrie Cantemir, în calitate de Autoritate
Contractantă, cu adresa nr. 202/20.08.2009.
La data de 15.09.2009, între comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, în calitate de
achizitor şi P.F. C.T., reprezentată prin C.T., în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de
prestări servicii nr. 219, potrivit căruia:
serviciile prestate în baza contractului vor respecta standardele prezentate de către
prestator în propunerea sa tehnică, respectiv caietul de sarcini;
prestatorul are obligaţia de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul şi
promptitudinea cuvenite angajamentului asumat, în conformitate cu propunerea sa tehnică;
prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor; totodată este răspunzător atât
de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea
personalului folosit pe toată durata contractului.
Astfel, se susţine că inculpata C.T. avea obligaţia de a urmări execuţia tuturor lucrărilor
aferente proiectului SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEŞEURILOR MENAJERE
ÎN COMUNA DIMITRIE CANTEMIR, JUDEŢUL VASLUI - STAŢIE DE SORTARE ŞI
DEPOZITARE MATERIALE REFOLOSIBILE ŞI GUNOI MENAJER, PLATFORME
BETONATE, sens în care trebuia să studieze proiectul tehnic şi specificaţiile tehnice,
echipamentele folosite în cadrul proiectului în discuţie trebuind să se conformeze aceloraşi
91
specificaţii şi proiectului tehnic, având posibilitatea, în calitatea sa de diriginte de şantier, să
solicite înlocuirea oricărui echipament necorespunzător.
Pe timpul executării lucrărilor, respectiv la data de 01.09.2010 S.C. V.R. S.R.L. -
reprezentată de numitul C.I. a încheiat cu S.C. T. S.R.L. - reprezentată de R.M., contractul de
vânzare-cumpărare comercială nr. 237/01.09.2010 având ca obiect vânzarea unei linii de sortare
cu 4 posturi de lucru şi a unei linii de presare cu presă semiautomată pentru suma de 68.000 EUR
fără TVA, din care 25.500 EUR fără TVA fiind preţul liniei de presare cu presă semiautomată.
În realitate, detaliile contractuale au fost discutate de reprezentantul S.C. T. S.R.L. cu
numitul G.F. ca reprezentant al S.C. V.R. S.R.L., acesta fiind desemnat ca persoană ce asigura
servicii de control tehnic cu calitatea, în baza contractului de colaborare nr. 555/06.08.2009
încheiat cu S.C. V.R. S.R.L.
La data de 27.09.2010, S.C. T. S.R.L. a emis în favoarea S.C. V.R. S.R.L. următoarele
documente înregistrate în evidenţele S.C. T. S.R.L.:
- factura fiscală nr. 720/27.09.2010 în valoare de 357.980,56 lei cu TVA inclus, factură
ce a fost achitată de S.C. V.R. S.R.L. în data de 25.02.2011, în care este inclusă contravaloarea
unei prese de balotare deşeuri semiautomată;
- declaraţia de conformitate nr. 230/27.09.2010 care a fost emisă şi semnată de numitul
R.M. pentru certificarea conformităţii produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală
semiautomată”, tipul HPB 25, număr de serie DC 09;
- certificatul de garanţie nr. 244/27.09.2010 pentru asigurarea garanţiei pe o perioadă de
24 de luni de la livrarea produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală semiautomată”, tipul
HPB 25, număr de serie DC 09 .
S.C. T. S.R.L. a livrat efectiv şi pus în funcţiune presa de balotat, în locaţia realizării
investiţiei din com. Dimitrie Cantemir, la data de 29.09.2010, conform proceselor-verbale de
recepţie nr. 2 şi 3 din 29.09.2010 respectiv 28.09.2010.
Pe timpul implementării proiectului, deşi presa de balotare (neconformă proiectului
tehnic şi caietului de sarcini) nu fusese nici măcar contractată (achiziţia efectivă a acesteia având
loc la data de 27.09.2010, iar livrarea şi punerea în funcţiune la data de 29.09.2010) la data de
24.08.2010 numitul C.I., în calitate de reprezentant al S.C. V.R. S.R.L. a semnat factura fiscală
seria VSCAA nr. 05151931 din 24.08.2010 în valoare de 200.000,00 lei, prin care a facturat
beneficiarului proiectului - Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui - contravaloarea situaţiei
de lucrări cu nr. 05/24.08.2010 la obiectivul „Staţie de sortare şi materiale refolosibile şi gunoi
menajer, platforme betonate Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, conform contract nr.
222/18.09.2009” care cuprinde „Formularul C2 - Centralizatorul financiar al obiectelor” şi
formularul Cil — Lista cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice” (toate
acestea fiind semnate de numiţii F.V. - reprezentant al beneficiarului, I.C. - reprezentant al
executantului S.C. V.R. S.R.L. şi C.T. - diriginte de şantier). Prin aceste înscrisuri, numiţii F.V.,
C.I. şi C.T. au atestat în fals achiziţia respectiv punerea în funcţiune a produsului ofertat „Presă
de balotare deşeuri orizontală semiautomată”, tipul HPB 40, în valoare de 81.229,00 lei fără
TVA. Prin ordinele de plată nr. 433/24.08.2014 şi 434/24.08.2014 Comuna Dimitrie Cantemir,
judeţul Vaslui a virat în contul S.C. V.R. S.R.L. suma de 200.000,00 lei (în care este inclusă
suma de 81.229,00 lei), cu toate că lucrările aferente instalării presei de balotare deşeuri
menţionată mai sus nu fuseseră executate (aceasta nu fusese nici măcar contractată la momentul
respectiv).
De asemenea, pe parcursul derulării contractului de prestări servicii nr. 219/15.09.2009,
încheiat între comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, în calitate de achizitor şi P.F. C.T.,
92
reprezentată prin C.T., în calitate de prestator, inculpata C.T. a întocmit, semnat şi ştampilat
înscrisul intitulat „Raport de activitate” în cuprinsul căruia consemnează, printre altele,
următoarele:
„OB. 5 BALOTARE ŞI CONCASARE
In vederea valorificării deşeurilor reciclabile a fost necesară achiziţionarea unui
echipament pentru compactarea şi balotarea, respectiv o presă de balotoare. Presa este cuplată la
curent electric trifazic cu împământare.
Linia de presare
Bandă de primire deşeuri, presă cu buncăr metalic de recepţie deşeuri cu montaj înclinat
Presă de balotare orizontală semiautomată
Perforator PET-uri detaşabil
Tablou electric de comandă”.
La data de 29.11.2010 a fost semnat Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor
înregistrat cu nr. 956/29.11.2010, prin care s-a atestat faptul că, până la data întocmirii acestuia,
au fost executate lucrările aferente investiţiei, lucrările fiind efectuate conform indicatorilor
tehnico-economici aprobaţi, astfel fiind admisă recepţia lucrărilor executate cu o serie de lucrări
rămase de executat, materializate în Anexa 2 a Procesului verbal, care au rămas în sarcina
executantului SC V.R. SRL.
Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor care a semnat procesul verbal mai sus
menţionat a fost constituită în baza Deciziei nr. 554/26.11.2010 a primarului comunei Dimitrie
Cantemir, din aceasta făcând parte următoarele persoane: A.I., C.T., P.N., A.Ș. şi B.N..
Prin cererea finală de plată nr. 2062/10.02.2011, reprezentantul Comunei Dimitrie
Cantemir a solicitat Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est rambursarea sumei de 52.336,54
euro, la care au fost ataşate următoarele documente false:
factura fiscală nr. 515193 din data de 24.08.2010 emisă de SC V.R. SRL către Comuna
Dimitrie Cantemir în valoare de 200.000 cu TVA, reprezentând „c/v situaţie de plată nr. 05 la ob.
Staţie de sortare şi depozitare mat. refolosib. com. Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui”, conf.
contract nr. 222/18.09.2009”;
formularul C2 - Centralizatorul financiar al obiectelor - Situaţii de plată nr. 05 în care la
rubrica „Grupa de obiecte. Denumirea obiectului” menţionat „Balotare şi concasare deşeuri” în
valoare de 81.229 lei fără TVA, înscris semnat de F.V., în calitate de primar al Comunei Dimitrie
Cantemir, reprezentant al beneficiarului, precum şi în calitate de manager de proiect, C.I., în
calitate de reprezentant al executantului SC V.R. SRL şi C.T., în calitate de diriginte de şantier;
-formularul C11 - Lista cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente, tehnologice,
inclusive dotările în care este înscrisă presa automată de balotat în valoare de 81.229 lei fără
TVA, înscris semnat de F.V., în calitate de primar al Comunei Dimitrie Cantemir, reprezentant al
beneficiarului, precum şi în calitate de manager de proiect, C.I., în calitate de reprezentant al
executantului SC V.R. SRL şi C.T., în calitate de diriginte de şantier;
- procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010 (semnat de
numiţii A.I., C.T., P.N., A.Ș. şi B.N., în calitate de membri ai comisiei de recepţie la terminarea
lucrărilor, desemnaţi prin Decizia nr. 554/26.11.2010 a primarului comunei Dimitrie Cantemir),
prin care s-a atestat faptul că, până la data întocmirii acestuia, au fost executate lucrările aferente
investiţiei, lucrările fiind efectuate conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, astfel fiind
admisă recepţia lucrărilor executate cu o serie de lucrări rămase de executat, materializate în
Anexa 2 a Procesului verbal, care au rămas în sarcina executantului SC V.R. SRL.
93
La data de 15.04.2011 a fost semnată o Notă de constatare privind execuţia şi finalizarea
lucrărilor cuprinse în Anexa nr. 2 a Procesului verbal nr. 956/29.11.2010 prin care s-a acordat un
nou termen de finalizare a remedierilor şi lucrărilor neterminate pentru data de 30.04.2011.
Astfel, la data de 30.04.2011 a fost semnat Procesul verbal de stingere a lucrărilor nefinalizate
cuprinse în Anexa nr. 2.
La data de 28.04.2011, prin documentul denumit „lista de verificare şi raportul vizitei la
faţa locului” întocmit de reprezentanţii ADR Nord-Est, la descrierea activităţii nr. 4 Realizarea
lucrărilor de construcţii”, se reţine faptul că presa de balotat achiziţionată este de 25 de tone, iar
în fişa tehnică din proiect este descrisă o presă de 40 de tone.
În urma verificărilor efectuate, la data de 05.05.2011, A.D.R. NORD EST nu a avizat
pentru decontare cererea finală de plată nr. 2062/10.02.2011 depusă de reprezentantul Comunei
Dimitrie Cantemir, prin care a solicitat rambursarea sumei de 52.336,54 euro.
La data de 29.05.2013 a fost semnat Procesul verbal de recepţie finală a lucrărilor
înregistrat cu nr. 1195/29.05.2013, în cuprinsul căruia s-a precizat faptul că „obiectivul s-a
comportat corespunzător în perioada de garanţie”.
In vederea soluţionării cauzei, s-a solicitat Departamentului pentru Luptă Antifraudă
efectuarea unui control la Comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui pentru verificarea legalităţii
acestor aspecte, departament care a înaintat cu adresa nr. 1456/2013 din 30.06.2014 nota de
control întocmită în acest sens.
Cu ocazia acestui control s-a confirmat faptul că, pentru operaţionalizarea staţiei de
colectare selectivă a deşeurilor a fost livrată o presă de balotat ale cărei capacităţi nu
corespundeau cerinţelor impuse prin caietul de sarcini şi proiectul tehnic al investiţiei. în concret,
din verificările efectuate s-a stabilit că prestatorul S.C. V. S.R.L. a pus la dispoziţia
beneficiarului o „PRESĂ DE BALOTARE DEŞEURI ORIZONTALĂ SEMIAUTOMATĂ tip
HPB25” (având capacitate de presare 25 tone) însă, pentru a se asigura aparenţa încadrării
produsului în parametrii tehnici solicitaţi, s-au realizat înscrisuri falsificate din care rezultă faptul
că a fost livrat un alt tip de presă, având capacitate de 40 tone, de tipul HPB 40. Consilierii
Departamentului de Luptă Antifraudă au evidenţiat şi faptul că, efectuând vizita la faţa locului,
au fost observate urme de intervenţie asupra înscrierilor privind caracteristicile tehnice aflate pe
carcasa utilajului, în sensul că partea frontală în care se menţionează capacitatea de presare de 40
tone prezenta urme de revopsire, nuanţa folosită fiind uşor diferită de cea iniţial aplicată de
producător, fontul utilizat pentru înscrierea menţiunii „40T” era diferit de cel utilizat de
producător iar plăcuţa metalică privind datele de identificare ale utilajului prezenta două
poansonări suprapuse cu privire la tipul acesteia: cea originală de 25 tone aplicata de producător,
peste care s-a aplicat o altă poansonare, cu urme evidente de contrafacere, care precizează
capacitatea de 40 tone.
Consilierii Departamentului pentru Luptă Antifraudă au relevat de asemenea şi
neconcordanţele în privinţa întocmirii Declaraţiei de conformitate nr. 230/27.09.2010 şi
Certificatului de garanţie nr. 244/27.09.2010 emise de S.C. T. S.R.L. pentru produsul „PRESA
DE BALOTARE DEŞEURI ORIZONTALĂ SEMIAUTOMATĂ tip HPB40” (având capacitate
de presare 40 tone) depuse la cartea tehnică a construcţiei, aflată în posesia Primăriei com.
Dimitrie Cantemir, având în vedere faptul că, în evidenţa emitentului celor două înscrisuri s-au
regăsit declaraţia de conformitate şi certificatul de garanţie cu aceleaşi numere de înregistrare,
dar având conţinut diferit, fiind emise pentru produsul livrat în realitate, de tipul HPB 25.
Anterior formulării concluziilor de mai sus, la data de 09.05.2014, DLAF a solicitat
furnizorului presei de balotat, respectiv SC T. SRL, documentele justificative privind vânzarea
94
presei de balotare către SC V.R. SRL. Ca urmare a acestei solicitări, SC T. SRL a transmis
documentele solicitate prin adresa nr. 1456/2013/14.05.2014, astfel:
- contractul de vânzare cumpărare comercială nr. 237/01.09.2010 încheiat cu SC V.R.
SRL având ca obiect vânzarea unei linii de sortare cu 4 posturi de lucru şi a unei linii de presare
cu presă semiautomată pentru suma de 68.000 EUR fără TVA, din care 25.500 EUR fără TVA
fiind preţul liniei de presare cu presă semiautomată;
- fişa analitică a contului de client SC V. SRL pentru perioada ianuarie 2007 - decembrie
2011 din care rezultă faptul că între cele două societăţi a existat în perioada de referinţă o singură
operaţiune înregistrată în contabilitatea societăţii, respectiv cea născută din contractul de vânzare
cumpărare sus-menţionat; astfel, în data de 27.09.2010, SC T. SRL a emis factura nr. 720 în
valoare de 357.980,56 RON cu TVA inclus, factură ce a fost achitată de SC V.R. SRL în data de
25.02.2011;
- factura nr. 720/27.09.2010 din care reiese valoarea liniei de presare cu presă
semiautomată, respectiv 108.260,25 RON fără TVA şi procesele verbale de punere în funcţiune
din zilele de 28.09.2010 şi 29.09.2010;
- certificatele de garanţie şi declaraţiile de conformitate pentru produsele livrate în baza
contractului de vânzare-cumpărare sus-amintit.
Astfel, declaraţia de conformitate nr. 230/27.09.2010 aflată în evidenţele SC T. SRL şi
transmisă DLAF prin adresa nr. 25/10.05.2014 a fost emisă pentru certificarea conformităţii
produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală semiautomată”, tipul HPB 25, număr de serie
DC 09, iar certificatul de garanţie nr. 244/27.09.2010 a fost emis pentru asigurarea garanţiei pe o
perioadă de 24 de luni de la livrarea produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală
semiautomată”, tipul HPB 25. număr de serie DC 09.
În urma analizei acestor documente transmise de SC T. SRL rezultă faptul că singura
presă de balotare achiziţionată de SC V.R. SRL a fost presa de balotare deşeuri orizontală
semiautomată, tipul HPB 25, număr de serie DC 09, la preţul de 108.260,25 RON fără TVA.
Prin specificaţiile tehnice, ca parte a documentaţiei de atribuire, s-a solicitat livrarea unei
prese de balotat orizontale semiautomate, cu o forţă de presare de 40 de tone, respectiv 400 kN.
În urma verificărilor efectuate de echipa de control DLAF, s-au identificat pe site-ul
producătorul caracteristicile tehnice aferente fiecăreia dintre cele două prese de balotare, astfel:
Tipul presei Putere (V/kW) Forţa de Greutate balot Dimensiunile Dimensiunile

presare (kg) balotului (Lxlxh, presei (Lxlxh. mm)
(tone) mm)
HPB m 25 380 V/5.5kW 251 Până la 250 kg 1000x720x720 4750x980x2120
HPB 40 380 V/11 kW 40 t Până la 400 kg 1200x820x820 5120x1200x2520
Ca urmare a celor prezentate anterior, s-a constatat faptul că presa de balotare livrată de
SC V.R. SRL este de tip HPB 25, cu o forţă de presare de 25 de tone.
Este evident faptul că intervenţiile asupra presei de balotare au avut loc după vizita
reprezentanţilor ADR Nord-Est din data de 28.04.2011 ca urmare a menţionării acestor
observaţii, referitoare la presa de balotare, în raportul vizitei finale la faţa locului. Totodată, se
remarcă faptul că la data recepţiei la terminarea lucrărilor, respectiv 29.11.2010, presa de
balotare nu suferise aceste intervenţii, această presă prezentând caracteristicile date de
producător pentru modelul HPB 25.
95
Cu privire la documentele pe care reprezentantul beneficiarului afirmă că le deţine şi care
dovedesc faptul că presa de balotat ar fi de tipul HPB 40, echipa de control a efectuat verificări şi
a constatat faptul că la cartea tehnică a construcţiei se află, în original, declaraţia de conformitate
nr. 230/27.09.2010 şi certificatul de garanţie nr. 244/27.09.2010 cu conţinuturi diferite (în ceea
ce priveşte tipul presei), fată de cele aflate în evidentele furnizorului SC T. SRL. Aşadar,
directorul general al SC T. SRL, respectiv numitul M.R., a semnat şi ştampilat aceste înscrisuri
prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, acesta a semnat înscrisurile
sus menţionate atestând faptul că a livrat şi pus în funcţiune un alt tip de presă de balotat decât
cea pe care a furnizat-o în realitate. Mai precis, prin aceste înscrisuri, care se regăsesc la cartea
tehnică a construcţiei, numitul M.R. atestă conformitatea şi acordă garanţia de 24 de luni pentru
o presă de tipul HPB 40, deşi în realitate presa livrată a fost de tipul HPB 25.
În privinţa inculpatei C.T., procurorul a reţinut următoarele:
Pe de o parte, participând în calitate de ofertant şi adjudecându-i-se contractul de prestări
servicii pentru dirigenţie de şantier, inculpata C.T. avea obligaţia de a verifica nu doar lucrările
de construcţii, ci şi echipamentele pentru a asigura conformitatea cu normele tehnice din proiect,
aşa cum prevăd condiţiile specificate în caietul de sarcini.
Aşadar, faptul cu sus-numita deţinea, la data săvârşirii faptei, aşa cum a declarat aceasta
cu ocazia audierii din data de 11.01.2017, numai autorizări în ceea ce priveşte activităţi din
domeniul „construcţii civile şi industriale”, nu înseamnă că inculpata nu era obligată să respecte
condiţiile din caietul de sarcini care a stat la baza ofertei ce a înaintat-o autorităţii contractante şi
nu era ţinută să îndeplinească obligaţiile pe care, de altfel, şi le-a asumat prin semnarea
contractului nr. 219 din 15.09.2009 cu beneficiarul Comuna Dimitrie Cantemir.
Astfel, inculpata C.T. avea obligaţia de a urmări execuţia tuturor lucrărilor aferente
proiectului SISTEM DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEŞEURILOR MENAJERE ÎN
COMUNA DIMITRIE CANTEMIR, JUDEŢUL VASLUI - STAŢIE DE SORTARE ŞI
DEPOZITARE MATERIALE REFOLOSIBILE ŞI GUNOI MENAJER, PLATFORME
BETONATE, sens în care trebuia să studieze proiectul tehnic şi specificaţiile tehnice,
echipamentele folosite în cadrul proiectului în discuţie trebuind să se conformeze aceloraşi
specificaţii şi proiectului tehnic, având posibilitatea, în calitatea sa de diriginte de şantier, să
solicite înlocuirea oricărui echipament necorespunzător.
Pe de altă parte, în calitate de membru al comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor,
respectiv secretar al acestei comisii, numită prin Decizia nr. 554 din data de 26.11.2010 a
primarului Comunei Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui, datorită specificului investiţiei, inculpatei
C.T. îi reveneau atât sarcinile stabilite de Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi
instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. 273/1994, precum şi atribuţii conform
Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi
a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, aprobat prin H.G. 51/1996.
Relevante în speţă sunt prevederile art. 13 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de
montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de
producţie, aprobat prin H.G. 51/1996, în care sunt specificate obligaţiile comisiilor de recepţie
constituite în acest sens, astfel:
„Art. 13 - Comisia de recepţie examinează:
a) respectarea prevederilor din autorizaţia de construire, precum şi avizele şi condiţiile de
execuţie impuse de autorităţile competente.
Examinarea se va face prin:
cercetarea vizuală a lucrării;
96
analiza documentelor conţinute în cartea tehnică a construcţiei sau a utilajului;
b) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului, ale documentaţiei de
execuţie şi ale reglementărilor specifice, cu respectarea exigenţelor esenţiale conform legii;
c) referatul de prezentare, întocmit de proiectant, cu privire la modul în care a fost
executată lucrarea. Investitorul va urmări ca această activitate să fie cuprinsă în contractul de
proiectare;
d) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul încheiat între investitor şi
executant şi în documentaţia anexată la contract.
In cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele cărţii tehnice a
construcţiei sau a utilajului, comisia poate cere expertize, alte documente, încercări suplimentare,
probe şi alte teste. „
Din analiza materialului probator, a apreciat Parchetul că inculpata C.T. nu şi-a exercitat
întrutotul aceste obligaţii, în special în ceea ce priveşte cercetarea vizuală a lucrării şi examinarea
documentelor tehnice pentru a se putea verifica realizarea lucrărilor conform documentaţiei de
execuţie.
S-a pornit de la premiza că s-a intervenit asupra înscrierilor privind caracteristicile
tehnice ale presei de balotat livrată de S.C. T. S.R.L., prin revopsirea părţii frontale unde este
specificată capacitatea de presare, iar plăcuţa metalică privind datele de identificare ale utilajului
a fost re-poansonată, peste inscripţionarea originală care specifica o capacitate de 25 tone,
aplicându-se o nouă poansonare specificând 40 tone (a se vedea Nota de control a
Departamentului pentru luptă antifraudă nr. 1456/2013 din 30.06.2014). De asemenea, s-a
constatat că la data de 28.04.2011 când au fost efectuate anumite verificări de către reprezentanţii
Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, asupra presei nu se intervenise încă în acest
mod, consilierii agenţiei constatând faptul că acest utilaj are, în realitate, o capacitate diferită faţă
de specificaţiile tehnice din caietul de sarcini.
Pe cale de consecinţă, la data recepţiei la terminarea lucrărilor, respectiv 29.11.2010, pe
corpul utilajului erau încă efectuate inscripţiunile originale ale acestuia, adică cele referitoare la
capacitatea reală de 25 tone, acestea regăsindu-se pe corpul sau carcasa utilajului sub forma
inscripţiei „25T”, cât şi pe plăcuţa metalică privind datele de identificare.
Drept urmare, în ipoteza în care membrii comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor,
inclusiv inculpata C.T., şi-ar fi exercitat rolul de a cerceta vizual utilajul, pentru a verifica dacă
acesta corespunde cerinţelor din proiect, ar fi fost facil de observat că la faţa locului s-a montat
presa de balotat de tip HPB 25 şi nu de tipul HPB 40.
Cu toate acestea, aşa cum se specifică în conţinutul procesului-verbal de recepţie la
terminarea lucrărilor nr. 956 din 29.11.2010, comisia a constatat că „lucrările sunt efectuate
conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi”.
Semnând acest proces-verbal, preşedintele, secretarul şi membrii comisiei au atestat
aşadar că, îndeplinindu-şi atribuţiile de verificare faptică şi comparare cu documentele de
provenienţă, nu au constatat probleme în legătură cu existenţa şi funcţionarea utilajului denumit
presă de balotare deşeuri. Procesul-verbal atestă, în consecinţă, împrejurări nereale sub acest
aspect al efectuării verificărilor complete de către comisie, pe considerentul că, aşa cum s-a
argumentat mai sus, este imposibil ca, membrii comisiei, să nu observe că presa de balotat are
alte specificaţii înscrise pe aceasta decât cea care ar fi trebuit să fie montată la staţie.
Totodată, ţinând cont de faptul că infracţiunea ce face obiectul anchetei vizează obţinerea
pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori
în numele ei, în legătură cu poziţia subiectivă a inculpatei C.T. în ceea ce priveşte cunoaşterea de
97
către aceasta a sursei de finanţare, anume că atât investiţia cu privire la care a fost încheiat
contractul nr. 219/15.09.2009, în baza căruia sus-numita desfăşura activităţi de dirigenţie de
şantier, cât şi plata aceleiaşi investiţii la a cărei recepţie a participat în calitate de membru,
respectiv secretar al comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor implică fonduri din categoria
celor indicate, se arată că atât în invitaţia de participare nr. 202/20.08.2009 pe care inculpata C.T.
a primit-o la data de 21.08.2009, în oferta tehnică înaintată de aceasta Primăriei Comunei
Dimitrie Cantemir şi în contractul nr. 219/15.09.2009 încheiat între Comuna Dimitrie Cantemir,
judeţul Vaslui, în calitate de achizitor, şi PF C.T., reprezentată prin C.T., în calitate de prestator,
cât şi în conţinutul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010
(semnat de numiţii A.I., C.T., P.N., A.Ș. şi B.N., în calitate de membri ai comisiei de recepţie la
terminarea lucrărilor, desemnaţi prin Decizia nr. 554/26.11.2010 a primarului comunei Dimitrie
Cantemir) este specificată în mod clar şi explicit, provenienţa sumelor utilizate în scopul
realizării proiectului, fiind indicate următoarele date: „Linie de buget Phare RO-2005/017-
553.04.01.04.01”.
Concluzionând, membrii comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, inclusiv inculpata
C.T., au atestat împrejurări nereale, cu ocazia întocmirii procesului-verbal de recepţie la
terminarea lucrărilor nr. 956 din 29.11.2010, constând în faptul că aceştia au confirmat
efectuarea anumitor activităţi de verificare şi vizualizare a presei de balotat, conform
regulamentului de recepţie susmenţionat, verificări pe care, în realitate, nu le-au întreprins, căci
dacă ar fost efectuate astfel de verificări, urma în mod cert a se observa faptul că utilajul nu
corespunde specificaţiilor tehnice ale proiectului. Inculpata C.T. avea cunoştinţă de faptul că
sursa de finanţare este din programul european Phare Ro-2005. Prin aceasta, membrii comisiei
de recepţie la terminarea lucrărilor, inclusiv inculpata C.T., au acordat ajutor fostului primar al
com. Dimitrie Cantemir, numitul F.D. cu ocazia înaintării de către acesta a cererii finale de plată
nr. 2062/ADRNE/l0.02.2011 prin care Comuna Dimitrie Cantemir a solicitat Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Turismului suma de 52.336,54 euro, reprezentând plata finală aferentă
contractului de finanţare RO 2005/017-553.04.01.04.01.01.
Acordarea acestui sprijin, în împrejurările reliefate mai sus, îndeplineşte condiţiile de
participare a inculpatei C.T., în calitate de complice, la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184din
Legea nr. 78/2000 rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000.
Pentru dovedirea situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu sunt menţionate următoarele

mijloace de probă: Cererea de finanţare aferentă proiectului „Sistem de colectare selectivă a
deşeurilor menajere în comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui - Staţie de sortare şi depozitare
materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate”, Contractul de grant - acţiuni externe
ale Comunităţii Europene - înregistrat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
(M.D.L.P.L.) sub numărul 56.435 din data de 30.11.2007, încheiat între autoritatea contractantă
M.D.L.P.L., Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi beneficiarul Consiliul Local
Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui; Proiect tehnic şi detalii de execuţie nr. 1150/150/2008, întocmit
de către S.C P.T. S.R.L. Iaşi, pentru beneficiarul Consiliul Local al Comunei Dimitrie Cantemir,
în vederea realizării obiectivului „Sistem de colectare selectivă a deşeurilor menajere în comuna
Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui - Staţie de sortare şi depozitare materiale refolosibile şi gunoi
menajer, platforme betonate”; Oferta S.C. V.R. S.R.L. din data de 07.08.2009, la documentaţia
tehnică pentru achiziţia publică de lucrări, pentru realizarea obiectivului „Sistem de colectare
selectivă a deşeurilor menajere în comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui - Staţie de sortare şi
depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate”; Proces-verbal al şedinţei
98
de deschidere a ofertelor, înregistrat la Comuna Dimitrie Cantemir sub nr. 190 din data de
10.08.2009, încheiat cu ocazia deschiderii ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de
achiziţie publică având ca obiect lucrări de construcţie staţie de sortare şi depozitare materiale
refolosibile şi gunoi menajer, platforma betonate, conform caietului de sarcini; Raportul
procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, înregistrat la Comuna Dimitrie
Cantemir sub nr. 193 din data de 20.08.2009; Invitaţia de depunere a ofertei tehnice şi financiare
privind servicii de dirigenţie de şantier nr. 202 din 20.08.2009, înaintată de autoritatea
contractantă Comuna Dimitrie Cantemir, către P.F. C.T., având ataşat extrasul din caietul de
sarcini privind sarcinile contractului aferent de servicii; Formularul de ofertă depus la data de
24.08.2009, de către P.F. C.T., în vederea prestării serviciilor de diriginţie şantier; Contract de
prestări servicii nr. 219 din 15.09.2009, încheiat între achizitorul Comuna Dimitrie Cantemir,
jud. Vaslui şi prestatorul P.F. C.T., având ca obiect servicii de dirigenţie de şantier în cadrul
proiectului finanţat prin programul PHARE 2005/ 017-553.04.01.04.01 şi acte adiţionale nr. 1 şi
nr. 2 la contract, prin care s-a prelungit durata acestuia; Contractul de lucrări nr. 222 din
18.09.2009, încheiat între achizitorul Comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui şi executantul S.C.
V.R. S.R.L., având ca obiect execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de construcţie staţie
sortare şi depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate, actul adiţional
nr. 1 din data de 30.10.2009 şi actul adiţional nr. 2 din data de 27.04.2010, prin care s-a prelungit
durata contractului, actul adiţional nr. 3 din data de 11.05.2010, prin care s-a suspendat
contractul de lucrări ca urmare a apariţiei necesităţii unor lucrări suplimentare care au presupus
reproiectare şi actul adiţional nr. 4 din data de 18.10.2010, prin care s-a suplimentat valoarea
iniţială a contractului; Contractul de colaborare nr. 551 din 06.08.2009 încheiat între beneficiarul
S.C. V.R. S.R.L. şi colaboratorul Ing. F.G.; Contractul de vânzare-cumpărare comercială nr.
237/01.09.2010, încheiat între vânzătorul S.C. T. S.R.L. şi cumpărătorul S.C. V.R. S.R.L. având
ca obiect vânzarea-cumpărarea unei linii de sortare cu patru posturi de lucru şi a unei linii de
presare cu presă semiautomată pentru lucrarea staţie de sortare şi depozitare materiale
refolosibile şi gunoi menajer din com. Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui; Factura fiscală seria THX
nr. 0000720 din 27.09.2010, în valoare de 357.980,56 lei, emisă de S.C. T. S.R.L. către S.C.
V.R. S.R.L. pentru linie de sortare 4 posturi şi linie de presare balotare cu presă semiautomată,
„conform contract 237/01.09.2010”; Factura fiscală seria VSCAA nr. 05151931 din 24.08.2010
în valoare de 200.000,00 lei, emisă de S.C. V.R. S.R.L. către Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul
Vaslui, pentru contravaloarea situaţiei de plată nr. 5 la obiectivul „Staţie de sortare şi materiale
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui,
conform contract nr. 222/18.09.2009”; înscrisuri aferente situaţiei de plată nr. 5 întocmite de S.C.
V.R. S.R.L., documente nedatate, în conţinutul cărora se regăseşte şi utilajul presa automată de
balotat, respectiv: centralizatorul financiar al obiectelor - formularul C2, centralizatorul financiar
al categoriilor de lucrări - formularul C3; lista cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente
tehnologice, inclusiv dotările - formularul Cil; Ordinul de plată nr. 433/24.08.2010 în valoare de
11.798,22 lei şi ordinul de plată nr. 434/24.08.2010 în valoare de 188.201,78 lei prin care
beneficiarul proiectului Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui a achitat în contul deschis de
prestatorul S.C. V.R. S.R.L. la Trezoreria operativă a municipiului Huşi, contravaloarea facturii
fiscale seria VSCAA nr. 05151931 din 24.08.2010; Proces-verbal nr. 2 din 29.09.2010 şi proces-
verbal nr. 3 din 28.09.2010 încheiate de reprezentanţii furnizorului S.C. T. S.R.L., pentru teste de
verificare lucrări de construcţie necesare montajului, verificare recepţie şi verificare montaj
utilaje pe poziţie, cu ocazia punerii în funcţiune a utilajelor livrate beneficiarului S.C. V.R.
S.R.L.; Declaraţie de conformitate nr. 230 din 27.09.2010 şi Certificat de garanţie nr. 244 din
99
27.09.2010, emise de S.C. T. S.R.L., exemplarele existente la beneficiarul investiţiei Comuna
Dimitrie Cantemir, ataşate la Cartea tehnică a construcţiei, pentru utilajul denumit Presă de
balotare deşeuri orizontală semiautomată de tipul T. HPB 40; Declaraţie de conformitate nr. 230
din 27.09.2010 şi Certificat de garanţie nr. 244 din 27.09.2010, exemplarele existente la
furnizorul S.C. T. S.R.L., pentru utilajul denumit Presă de balotare deşeuri orizontală
semiautomată de tipul T. HPB 25; Dispoziţia primarului com. Dimitrie Cantemir nr.
554/29.11.2010 de constituire a comisiei de recepţie al cărei preşedinte a fost desemnat numitul
A.I.; Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor înregistrat la Comuna Dimitrie Cantemir,
judeţul Vaslui sub numărul 956/29.11.2010, încheiat de comisia formată din membrii A.I., C.T.,
P.N., A.Ș. şi B.N. precum şi invitaţii I.D.I., C.I., G.F., F.V. şi P.I.; Documentul intitulat
„REFERAT DE AUTOR LA TERMINAREA LUCRĂRILOR - SISTEM DE COLECTARE
SELECTIVĂ A DEŞEURILOR MENAJERE ÎN COMUNA DIMITRIE CANTEMIR, JUD.
VASLUI -STAŢIE DE SORTARE ŞI DEPOZITARE MATERIALE REFOLOSIBILE ŞI
GUNOI MENAJER, PLATFORME BETONATE” tară nr. de înregistrare, nedatat, întocmit de
proiectantul S.C. P.T. S.R.L. şi semnat de reprezentantul acestuia; Cerere de plată aferentă
contractului de finanţare nerambursabilă - cerere finală de plată, nr. 2062/ADRNE/l 0.02.2011
prin care Comuna Dimitrie Cantemir a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului
suma de 52.336,54 euro, reprezentând plata finală aferentă contractului de finanţare RO
2005/017-553.04.01.04.01.01; Lista de verificare a Rapoartelor Tehnice Intermediare şi Finale,
întocmită la data de 02.05.2011 de către Compartimentul Programe PHARE şi Româneşti din
cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, în legătură cu derularea proiectului
având codul RO - 2005/017-553.04.01.04.01.01, în conţinutul căreia s-a specificat că: „In cadrul
Obiectului 5 Balotare şi Concasare deşeuri, presa de balotat achiziţionată este de 25 to iar în fişa
tehnică din proiect este descrisă presa de 40 tone”; Nota de control nr. 1456/2013 din data de
30.06.2014, a Departamentului pentru luptă antifraudă din cadrul Guvernului României, privind
proiectul PHARE RO2005/017- 553.04.01.04.01, „Sistem de colectare selectivă a deşeurilor
menajere în comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui - Staţie de sortare şi depozitare materiale
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate”; Proces-verbal nr. 1729/20.05.2014 privind
vizita D.L.A.F. la investiţia sistem colectare deşeuri com. Dimitrie Cantemir, cu planşa foto
anexată; Proces verbal din data de 19.11.2014 încheiat de D.N.A. - S.T. Iaşi cu ocazia
verificărilor efectuate la faţa locului, cu planşa foto anexată; înscrisul intitulat „Raport de
activitate” întocmit, semnat şi ştampilat de inculpata C.T.; Declaraţia martorului C.I., Declaraţia
martorului R.M., Declaraţia martorului G.F., declaraţia, dată în calitate de suspect, de către
inculpata C.T..
Prin Încheierea finală cameră preliminară nr. 66/CP din 22 August 2017, au fost respinse,
ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpata C.T., s-a constatat legalitatea sesizării
instanţei cu rechizitoriul nr. 34/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, legalitatea efectuării actelor
de urmărire penală şi legalitatea administrării probelor, dispunându-se începerea judecăţii.
Această încheiere a fost menţinută de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de
Apel Iaşi prin Încheierea nr. 62/01.11.2017.
În cursul judecăţii, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata s-a prezentat în
faţa instanţei şi, în prezenţa apărătorului ales, a declarat că nu înţelege să se prevaleze de
dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală privind procedura în cazul recunoaşterii
învinuirii.
100
În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă:
audierea inculpatei (filele 204-205 dosar instanță), audierea martorilor C.I. (fila 119 dosar
instanță), G.F. (fila 117 dosar instanță), R.M. (fila 119 dosar instanță), C.G.M. (fila 121 dosar
instanță), înscrisuri.
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, instanţa
reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin Cererea de finanţare aferentă proiectului „Sistem de colectare selectivă a deşeurilor
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate”, beneficiarul Comuna Dimitrie Cantemir,
judeţul Vaslui, a solicitat încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă în sumă de
588.050,98 euro, din care suma de 523.365,37 euro (89 %) reprezintă contribuţia Comunităţii
Europene în cadrul programului PHARE iar diferenţa de 64.685,61 euro (11 %) reprezintă
contribuţia Consiliului Local Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui (vol. 13, filele 1-29 dosar u.p.).
A fost încheiat Contractul de grant - acţiuni externe ale Comunităţii Europene -
înregistrat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (M.D.L.P.L.) sub numărul
56.435 din data de 30.11.2007, încheiat între autoritatea contractantă M.D.L.P.L., Agenţia pentru
Dezvoltare Regională Nord-Est şi beneficiarul Consiliul Local Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui
(vol. 14, filele 42-45 dosar u.p.).
Potrivit Proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie nr. 1150/150/2008 (vol. 5, filele 1-
207), întocmit de către S.C P.T. S.R.L. Iaşi, pentru beneficiarul Consiliul Local al Comunei
Dimitrie Cantemir, în vederea realizării obiectivului „Sistem de colectare selectivă a deşeurilor
menajere în comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui - Staţie de sortare şi depozitare materiale
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate", proiectantul a prevăzut, la capitolul Memoriu
instalaţii tehnologice - Ob. 5. Balotare şi concasare deşeuri, dotarea staţiei cu „presă de balotare
orizontală semiautomată, cu forţa de presare de 40 tone, respectiv 400 kN” (vol. 5, fila 217 dosar
u.p.).
Prin Oferta S.C. V.R. S.R.L. din data de 07.08.2009 la documentaţia tehnică pentru
achiziţia publică de lucrări, pentru realizarea obiectivului „Sistem de colectare selectivă a
deşeurilor menajere în comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui - Staţie de sortare şi depozitare
materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate” (vol. 12, filele 1 - 283 dosar u.p.),
conţinând Formularul C10 -Presă automată de balotat, ofertantul a indicat parametrii tehnici şi
funcţionali ai utilajului pe care s-a angajat să-l livreze, astfel: „forţa de presare 40 tone respectiv
400 kN” (vol. 12, filele 59 și 61 dosar u.p.).
După încheierea procedurii de depunere de oferte, a fost încheiat cu ocazia deschiderii
ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect lucrări de
construcţie staţie de sortare şi depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforma
betonate, conform caietului de sarcini Procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor,
înregistrat la Comuna Dimitrie Cantemir sub nr. 190 din data de 10.08.2009 (vol. 11, filele 226-
228 dosar u.p.).
Ulterior, a fost întocmit Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie
publică, înregistrat la Comuna Dimitrie Cantemir sub nr. 193 din data de 20.08.2009 (vol. 11,
filele 223 - 225 dosar u.p.).
În vederea implementării proiectului, autoritatea contractantă Comuna Dimitrie Cantemir
a lansat invitații de depunere a ofertei tehnice şi financiare privind servicii de dirigenţie de
şantier. Astfel, a fost adresată inculpatei Invitaţia de depunere a ofertei tehnice şi financiare
101
privind servicii de dirigenţie de şantier nr. 202 din 20.08.2009, având ataşat extrasul din caietul
de sarcini privind sarcinile contractului aferent de servicii (vol. 18, filele 106 – 108 dosar u.p.).
În baza invitației primite P.F. C.T. a depus formularul de ofertă la data de 24.08.2009 în
vederea prestării serviciilor de diriginţie şantier (vol. 18, filele 114 - 119 dosar u.p.).
În urma evaluării ofertelor primite pentru serviciile de dirigenție de șantier, a fost încheiat
Contractul de prestări servicii nr. 219 din 15.09.2009 între achizitorul Comuna Dimitrie
Cantemir, jud. Vaslui, şi prestatorul P.F. C.T., având ca obiect servicii de dirigenţie de şantier în
cadrul proiectului finanţat prin programul PHARE 2005/ 017-553.04.01.04.01 şi acte adiţionale
nr. 1 şi nr. 2 la contract, prin care s-a prelungit durata acestuia (vol. 19, filele 71 - 74 dosar u.p.).
La data de 18.09.2009, a fost încheiat Contractul de lucrări nr. 222 între achizitorul
Comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui şi executantul S.C. V.R. S.R.L., având ca obiect
execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de construcţie staţie sortare şi depozitare materiale
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate. Contractul a suferit modificări prin actul
adiţional nr. 1 din data de 30.10.2009 şi actul adiţional nr. 2 din data de 27.04.2010, prin care s-a
prelungit durata contractului, actul adiţional nr. 3 din data de 11.05.2010, prin care s-a suspendat
contractul de lucrări ca urmare a apariţiei necesităţii unor lucrări suplimentare care au presupus
reproiectare şi actul adiţional nr. 4 din data de 18.10.2010, prin care s-a suplimentat valoarea
iniţială a contractului (vol. 9, filele 1verso - 7 dosar u.p.).
În baza contractului de colaborare nr. 555/06.08.2009 încheiat între beneficiarul S.C.
V.R. S.R.L. și colaboratorul Ing. F.G. (vol. 4, filele 77 - 78 dosar u.p.), G.F. a fost desemnat ca
persoană ce asigura servicii de control tehnic cu calitatea, fiind cel care a acționat ulterior ca
reprezentant al S.C. V.R. S.R.L..
Pe timpul executării lucrărilor, respectiv la data de 01.09.2010 S.C. V.R. S.R.L. -
reprezentată de numitul C.I. a încheiat cu S.C. T. S.R.L. - reprezentată de R.M., contractul de
vânzare-cumpărare comercială nr. 237/01.09.2010 având ca obiect vânzarea unei linii de sortare
cu 4 posturi de lucru şi a unei linii de presare cu presă semiautomată pentru suma de 68.000 EUR
fără TVA, din care 25.500 EUR fără TVA fiind preţul liniei de presare cu presă semiautomată
pentru lucrarea staţie de sortare şi depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer din com.
Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui (vol. 4, filele 88verso - 91 dosar u.p.).
În realitate, după cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați atât la urmărirea
penală, cât și în fața instanței, detaliile contractuale au fost discutate de reprezentantul S.C. T.
S.R.L. cu numitul G.F. ca reprezentant al S.C. V.R. S.R.L., acesta fiind desemnat ca persoană ce
asigura servicii de control tehnic cu calitatea, în baza contractului de colaborare nr.
555/06.08.2009 încheiat cu S.C. V.R. S.R.L.
Din înscrisurile depuse la dosar (filele 27 și urm. dosar instanță) rezultă că presa HPB25
a fost comandată, anterior încheierii contractului dintre V. și T., de societatea T. unei societăți
din Croația cu order nr. 18/19.05.2010, data de livrare stipulată fiind 10.06.2010, cu destinația
Dimitrie Cantemir. A fost emisă factura RN-90-2010-900177 de către firma din Croația către T.,
fiind stipulate 18.06.2010 data de încărcare și 18.07.2010 data de livrare. Potrivit ștampilei
aplicate la intrarea în țară, la data de 21.06.2017 presa HPB25 se afla în Vama Arad. Din
declarațiile martorilor C.I. şi R.M.dat în faţa instanţei rezultă căp această presă a ajuns la
destinaţie în jurul datei de 23.06.2018. Chiar dacă prin rechizitoriu s-a rețiut că presa a fost
livrată mult mai târziu raportându-se la procesele-verbale întocmite cu ocazia punerii în
funcțiune, acest aspect nu schimbă sub nici un fel situația juridică a inculpatei întrucât presa
livrată nu era corespunzătoare contractului, iar atestarea corespondenței cu contractul constituie
un fals fără de care nu ar fi putut fi săvârșită infracțiunea la care inculpata a fost complice.
102
La data de 24.08.2010 numitul C.I., în calitate de reprezentant al S.C. V.R. S.R.L. a
semnat factura fiscală seria VSCAA nr. 05151931 din 24.08.2010 în valoare de 200.000,00 lei,
prin care a facturat beneficiarului proiectului - Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui -
contravaloarea situaţiei de lucrări cu nr. 05/24.08.2010 la obiectivul „Staţie de sortare şi
materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul
Vaslui, conform contract nr. 222/18.09.2009” (vol. 10, fila 77verso dosar u.p.).
Aferente situaţiei de plată nr. 5 întocmite de S.C. V.R. S.R.L., au fost identificate
următoarele documente nedatate, în conţinutul cărora se regăseşte şi utilajul presa automată de
balota: „Formularul C2 - Centralizatorul financiar al obiectelor”, Formularul C3 — Lista
cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice” și lista cuprinzând cantităţile de
utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotările - Formularul C 1 1 (vol. 21, filele 186-187
dosar u.p. - copii depuse la A.D.R. Nord-Est).
Aceste înscrisuri au fost semnate de numiţii F.V. - reprezentant al beneficiarului, I.C. -
reprezentant al executantului S.C. V.R. S.R.L. şi C.T. - diriginte de şantier. Prin aceste înscrisuri,
numiţii F.V., C.I. şi C.T. au atestat în fals achiziţia respectiv punerea în funcţiune a produsului
ofertat „Presă de balotare deşeuri orizontală semiautomată”, tipul HPB 40, acesta fiind cel
prevăzut în contract, în valoare de 81.229,00 lei fără TVA.
Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui a virat în contul S.C. V.R. S.R.L. suma de
200.000,00 lei (în care este inclusă suma de 81.229,00 lei), cu toate că lucrările aferente instalării
presei de balotare deşeuri conform contractului nu fuseseră executate. Prin Ordinul de plată nr.
433/24.08.2010 în valoare de 11.798,22 lei şi ordinul de plată nr. 434/24.08.2010 în valoare de
188.201,78 lei, beneficiarul proiectul a achitat în contul deschis de prestatorul S.C. V.R. S.R.L.
la Trezoreria operativă a municipiului Huşi, contravaloarea facturii fiscale seria VSCAA nr.
05151931 din 24.08.2010 (vol. 10, filele 77-80 dosar u.p.).
La data de 27.09.2010, S.C. T. S.R.L. a emis în favoarea S.C. V.R. S.R.L. următoarele
documente înregistrate în evidenţele S.C. T. S.R.L.:
Factura fiscală seria THX nr. 0000720 din 27.09.2010, în valoare de 357.980,56 lei, către
S.C. V.R. S.R.L. pentru linie de sortare 4 posturi şi linie de presare balotare cu presă
semiautomată, „conform contract 237/01.09.2010” (vol. 4, fila 92 dosar u.p.), factură ce a fost
achitată de S.C. V.R. S.R.L. în data de 25.02.2011;
Declaraţie de conformitate nr. 230 din 27.09.2010 şi Certificat de garanţie nr. 244 din
27.09.2010, exemplarele existente la furnizorul S.C. T. S.R.L., pentru utilajul denumit Presă de
balotare deşeuri orizontală semiautomată de tipul HPB 25 (vol. 4, filele 101 - 102 dosar u.p.).
Cu toate acestea, deși la acel moment nu exista la fața locului Presă de balotare deşeuri
orizontală semiautomată de tipul HPB 40, aceasta fiind achiziționată şi montată după demararea
procesului penal în locul presei neconforme contractului de tipul HPB25, exemplarele existente
la beneficiarul investiţiei Comuna Dimitrie Cantemir de pe Declaraţia de conformitate nr. 230
din 27.09.2010 şi Certificatul de garanţie nr. 244 din 27.09.2010, emise de S.C. T. S.R.L. au fost
ataşate la Cartea tehnică a construcţiei, pentru utilajul denumit Presă de balotare deşeuri
orizontală semiautomată de tipul HPB 40 (vol. 3, filele 219 - 220 dosar u.p.). Cu privire la
documentele care ar fi dovedit faptul că presa de balotat ar fi de tipul HPB 40, echipa de control
DLAF a efectuat verificări şi a constatat faptul că la cartea tehnică a construcţiei se află, în
original, declaraţia de conformitate nr. 230/27.09.2010 şi certificatul de garanţie nr.
244/27.09.2010 cu conţinuturi diferite (în ceea ce priveşte tipul presei), fată de cele aflate în
evidentele furnizorului SC T. SRL. Aşadar, s-a concluzionat că directorul general al SC T. SRL,
respectiv numitul M.R., a semnat şi ştampilat aceste înscrisuri prin atestarea unor împrejurări
103
necorespunzătoare adevărului. Astfel, acesta a semnat înscrisurile sus menţionate atestând faptul
că a livrat şi pus în funcţiune un alt tip de presă de balotat decât cea pe care a furnizat-o în
realitate. Mai precis, prin aceste înscrisuri, care se regăsesc la cartea tehnică a construcţiei,
numitul M.R. atestă conformitatea şi acordă garanţia de 24 de luni pentru o presă de tipul HPB
40, deşi în realitate presa livrată a fost de tipul HPB 25.
Potrivit documentelor, punerea în funcţiune a presei de balotat, în locaţia realizării
investiţiei din com. Dimitrie Cantemir, a avut loc la data de 29.09.2010. Astfel, au fost încheiate
proces-verbal nr. 2 din 29.09.2010 şi proces-verbal nr. 3 din 28.09.2010 de reprezentanţii
furnizorului S.C. T. S.R.L., pentru teste de verificare lucrări de construcţie necesare montajului,
verificare recepţie şi verificare montaj utilaje pe poziţie, cu ocazia punerii în funcţiune a
utilajelor livrate beneficiarului S.C. V.R. S.R.L. (vol. 4, filele 92 - 93 dosar u.p.).
Prin Dispoziţia primarului com. Dimitrie Cantemir nr. 554/29.11.2010 de constituire a
comisiei de recepţie al cărei preşedinte a fost desemnat numitul A.I. (vol. 4, fila 106 dosar u.p.).
Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor care a semnat procesul verbal mai sus menţionat a
fost constituită din: A.I., C.T., P.N., A.Ș. şi B.N..
La data de 29.11.2010 a fost semnat Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor
înregistrat cu nr. 956/29.11.2010, încheiat de comisia formată din membrii A.I., C.T., P.N., A.Ș.
şi B.N. precum şi invitaţii I.D.I., C.I., G.F., F.V. şi P.I., înscris care a fost semnat de toţi
participanţii şi a fost depus la M.D.L.P.L. - A.D.R. Nord-Est, pentru aprobarea cererilor de plată
în cadrul contractului de finanţare (vol. 21, filele 109 - 110 dosar u.p.- copia depusă la A.D.R.
Nord-Est). Prin acest înscris s-a atestat faptul că, până la data întocmirii, au fost executate
lucrările aferente investiţiei, lucrările fiind efectuate conform indicatorilor tehnico-economici
aprobaţi, astfel fiind admisă recepţia lucrărilor executate cu o serie de lucrări rămase de executat,
materializate în Anexa 2 a Procesului verbal, care au rămas în sarcina executantului SC V.R.
SRL.
Prin Cererea de plată aferentă contractului de finanţare nerambursabilă -cerere finală de
plată, nr. 2062/ADRNE/10.02.2011 prin care Comuna Dimitrie Cantemir a solicitat Ministerului
Dezvoltării Regionale şi Turismului suma de 52.336,54 euro, reprezentând plata finală aferentă
contractului de finanţare RO 2005/017-553.04.01.04.01.01 (vol. 14, fila 79).
Cererea de plată a fost justificată de următoarele documente:
- factura fiscală nr. 515193 din data de 24.08.2010 emisă de SC V.R. SRL către Comuna
Dimitrie Cantemir în valoare de 200.000 cu TVA, reprezentând „c/v situaţie de plată nr. 05 la ob.
Staţie de sortare şi depozitare mat. refolosib. com. Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui”, conf.
contract nr. 222/18.09.2009”;
formularul C2 - Centralizatorul financiar al obiectelor - Situaţii de plată nr. 05 în care la
rubrica „Grupa de obiecte. Denumirea obiectului” menţionat „Balotare şi concasare deşeuri” în
valoare de 81.229 lei fără TVA, înscris semnat de F.V., în calitate de primar al Comunei Dimitrie
Cantemir, reprezentant al beneficiarului, precum şi în calitate de manager de proiect, C.I., în
calitate de reprezentant al executantului SC V.R. SRL şi C.T., în calitate de diriginte de şantier;
-formularul C11 - Lista cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente, tehnologice,
inclusive dotările în care este înscrisă presa automată de balotat în valoare de 81.229 lei fără
TVA, înscris semnat de F.V., în calitate de primar al Comunei Dimitrie Cantemir, reprezentant al
beneficiarului, precum şi în calitate de manager de proiect, C.I., în calitate de reprezentant al
executantului SC V.R. SRL şi C.T., în calitate de diriginte de şantier;
-procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010 (semnat de
numiţii A.I., C.T., P.N., A.Ș. şi B.N., în calitate de membri ai comisiei de recepţie la terminarea
104
lucrărilor, desemnaţi prin Decizia nr. 554/26.11.2010 a primarului comunei Dimitrie Cantemir),
prin care s-a atestat faptul că, până la data întocmirii acestuia, au fost executate lucrările aferente
investiţiei, lucrările fiind efectuate conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, astfel fiind
admisă recepţia lucrărilor executate cu o serie de lucrări rămase de executat, materializate în
Anexa 2 a Procesului verbal, care au rămas în sarcina executantului SC V.R. SRL.
Potrivit Listei de verificare a Rapoartelor Tehnice Intermediare şi Finale, întocmită la
data de 02.05.2011 de către Compartimentul Programe PHARE şi Româneşti din cadrul Agenţiei
pentru Dezvoltare Regională Nord - Est, în legătură cu derularea proiectului având codul RO -
2005/017-553.04.01.04.01.01, în conţinutul căreia s-a specificat că: „In cadrul Obiectului 5
Balotare şi Concasare deşeuri, presa de balotat achiziţionată este de 25 tone iar în fişa tehnică din
proiect este descrisă presa de 40 to” (vol. 14, filele 79 - 81 dosar u.p.).
În vederea soluţionării cauzei, s-a solicitat Departamentului pentru Luptă Antifraudă
efectuarea unui control la Comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui pentru verificarea legalităţii
acestor aspecte, departament care a înaintat Nota de control nr. 1456/2013 din data de
30.06.2014, a Departamentului pentru luptă antifraudă din cadrul Guvernului României, privind
proiectul PHARE RO2005/017- 553.04.01.04.01, „Sistem de colectare selectivă a deşeurilor
refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate” (vol. 4, filele 5 - 2 8 dosar u.p.) .
Cu ocazia acestui control s-a confirmat faptul că, pentru operaţionalizarea staţiei de
colectare selectivă a deşeurilor a fost livrată o presă de balotat ale cărei capacităţi nu
corespundeau cerinţelor impuse prin caietul de sarcini şi proiectul tehnic al investiţiei. în concret,
din verificările efectuate s-a stabilit că prestatorul S.C. V. S.R.L. a pus la dispoziţia
beneficiarului o „Presă de balotare deşeuri orizontală semiautomată tip HPB25” (având
capacitate de presare 25 tone) însă, pentru a se asigura aparenţa încadrării produsului în
parametrii tehnici solicitaţi, s-au realizat înscrisuri falsificate din care rezultă faptul că a fost
livrat un alt tip de presă, având capacitate de 40 tone, de tipul HPB 40. Consilierii
Departamentului de Luptă Antifraudă au evidenţiat şi faptul că, efectuând vizita la faţa locului,
au fost observate urme de intervenţie asupra înscrierilor privind caracteristicile tehnice aflate pe
carcasa utilajului, în sensul că partea frontală în care se menţionează capacitatea de presare de 40
tone prezenta urme de revopsire, nuanţa folosită fiind uşor diferită de cea iniţial aplicată de
producător, fontul utilizat pentru înscrierea menţiunii „40T” era diferit de cel utilizat de
producător iar plăcuţa metalică privind datele de identificare ale utilajului prezenta două
poansonări suprapuse cu privire la tipul acesteia: cea originală de 25 tone aplicata de producător,
peste care s-a aplicat o altă poansonare, cu urme evidente de contrafacere, care precizează
capacitatea de 40 tone. De altfel, martorul R.M. a declarat în fața instanței că modificările făcute
se puteau observa cu ochiul liber.
Consilierii Departamentului pentru Luptă Antifraudă au relevat de asemenea şi
neconcordanţele în privinţa întocmirii Declaraţiei de conformitate nr. 230/27.09.2010 şi
Certificatului de garanţie nr. 244/27.09.2010 emise de S.C. T. S.R.L. pentru produsul „Presa de
balotare deşeuri orizontală semiautomată tip HPB40” (având capacitate de presare 40 tone)
depuse la cartea tehnică a construcţiei, aflată în posesia Primăriei com. Dimitrie Cantemir, având
în vedere faptul că, în evidenţa emitentului celor două înscrisuri s-au regăsit declaraţia de
conformitate şi certificatul de garanţie cu aceleaşi numere de înregistrare, dar având conţinut
diferit, fiind emise pentru produsul livrat în realitate, de tipul HPB 25.
Anterior formulării concluziilor de mai sus, la data de 09.05.2014, DLAF a solicitat
furnizorului presei de balotat, respectiv SC T. SRL, documentele justificative privind vânzarea
105
presei de balotare către SC V.R. SRL. Ca urmare a acestei solicitări, SC T. SRL a transmis
documentele solicitate prin adresa nr. 1456/2013/14.05.2014, astfel:
- contractul de vânzare cumpărare comercială nr. 237/01.09.2010 încheiat cu SC V.R.
SRL având ca obiect vânzarea unei linii de sortare cu 4 posturi de lucru şi a unei linii de presare
cu presă semiautomată pentru suma de 68.000 EUR fără TVA, din care 25.500 EUR fără TVA
fiind preţul liniei de presare cu presă semiautomată;
- fişa analitică a contului de client SC V. SRL pentru perioada ianuarie 2007 - decembrie
2011 din care rezultă faptul că între cele două societăţi a existat în perioada de referinţă o singură
operaţiune înregistrată în contabilitatea societăţii, respectiv cea născută din contractul de vânzare
cumpărare sus-menţionat; astfel, în data de 27.09.2010, SC T. SRL a emis factura nr. 720 în
valoare de 357.980,56 RON cu TVA inclus, factură ce a fost achitată de SC V.R. SRL în data de
25.02.2011;
- factura nr. 720/27.09.2010 din care reiese valoarea liniei de presare cu presă
semiautomată, respectiv 108.260,25 RON fără TVA şi procesele verbale de punere în funcţiune
din zilele de 28.09.2010 şi 29.09.2010;
- certificatele de garanţie şi declaraţiile de conformitate pentru produsele livrate în baza
contractului de vânzare-cumpărare sus-amintit.
Astfel, declaraţia de conformitate nr. 230/27.09.2010 aflată în evidenţele SC T. SRL şi
transmisă DLAF prin adresa nr. 25/10.05.2014 a fost emisă pentru certificarea conformităţii
produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală semiautomată”, tipul HPB 25, număr de serie
DC 09, iar certificatul de garanţie nr. 244/27.09.2010 a fost emis pentru asigurarea garanţiei pe o
perioadă de 24 de luni de la livrarea produsului „Presă de balotare deşeuri orizontală
semiautomată”, tipul HPB 25 număr de serie DC 09.
În urma analizei acestor documente transmise de SC T. SRL rezultă faptul că singura
presă de balotare achiziţionată de SC V.R. SRL a fost presa de balotare deşeuri orizontală
semiautomată, tipul HPB 25, număr de serie DC 09, la preţul de 108.260,25 RON fără TVA.
Prin specificaţiile tehnice, ca parte a documentaţiei de atribuire, s-a solicitat livrarea unei
prese de balotat orizontale semiautomate, cu o forţă de presare de 40 de tone, respectiv 400 kN.
În urma verificărilor efectuate de echipa de control DLAF, s-au identificat pe site-ul
producătorul caracteristicile tehnice aferente fiecăreia dintre cele două prese de balotare, astfel:
Tipul presei Putere (V/kW) Forţa de Greutate balot Dimensiunile Dimensiunile presei
presare (kg) balotului (Lxlxh, (Lxlxh. mm)
(tone) mm)
HPB m 25 380 V/5.5kW 251 Până la 250 kg 1000x720x720 4750x980x2120
HPB 40 380 V/11 kW 40 t Până la 400 kg 1200x820x820 5120x1200x2520
Ca urmare a celor prezentate anterior, s-a constatat faptul că presa de balotare livrată de
SC V.R. SRL este de tip HPB 25, cu o forţă de presare de 25 de tone.
Din declarațiile martorului C.I. audiat în cursul urmăririi penale (vol. 2, filele 1 1 - 1 8
dosar u.p.) rezultă următoarele:
- S.C. V.R. S.R.L. care a avut calitate de executant în cadrul contractului nr. 222 din
18.09.2009 încheiat cu autoritatea contractantă Comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui, a fost
reprezentată pe parcursul lucrărilor efectuate la obiectivul de investiţie de către numitul G.F., în
baza contractului de colaborare nr. 551 din 06.08.2009 încheiat în acest sens.
- C.T. a avut calitatea de diriginte de şantier în cadrul proiectului, aceasta fiind prezentă
destul de des pe teren, participând la măsurători, lucrări de trasare şi de verificare a execuţiei, în
domeniul construcţiilor.
106
- de relaţia comercială dintre V.R. S.R.L. şi furnizorul presei de balotat, S.C. T. S.R.L. s-
a ocupat numitul G.F., martorul C.I. necunoscând specificaţiile din proiectul tehnic cu privire la
capacitatea acestei prese.
- a aflat că, în realitate, la faţă locului trebuia montată o presă de 40 de tone, şi nu una de
25 de tone, astfel cum fusese achiziţionată, livrată şi montată în cadrul obiectivului din com.
Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, în condiţiile unei solicitări de a se prezenta la Departamentul
pentru Luptă Antifraudă, context în care a solicitat autorităţii contractante acceptul de a înlocui
presa pe cheltuiala societăţii, lucru care s-a şi concretizat.
- a participat la instalarea noii prese de 40 tone şi la întocmirea procesului-verbal de
predare-primire şi de punere în funcţiune
- în vederea decontării de către comuna Dimitrie Cantemir a utilajului presă de balotat, a
fost întocmită o situaţie de lucrări în care au fost înscrise utilajul propriu-zis şi accesoriile
acestuia, document semnat de către C.I. şi dirigintele de şantier
- la data de 29.11.2010, când a fost încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea
lucrărilor, toţi membrii comisiei au inspectat presa, aceasta fiind pusă în funcţiune în prezenţa
tuturor, fără ca aceştia să constate, vizual, probleme.
Audiat în faţa instanţei, martorul C.I. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi
penale, reiterând în esenţă aspectele declarate anterior, fără precizări esenţiale de natură să
modifice conţinutul declaraţiei anterioare.
Din declarațiile martorului R.M. audiat în cursul urmăririi penale (vol. 2, filele 4 -10
- presa de balotat ca şi componentă a staţiei de sortare deşeuri a fost livrată de S.C. T.
S.R.L., societate al cărei administrator a fost martorul
- discuţiile şi negocierile cu privire la furnizarea utilajului au fost purtate cu numitul G.F.,
care a înaintat comanda iniţială în numele S.C. G. S.R.L..
- deşi era cunoscut faptul că specificaţiile tehnice ale proiectului impuneau ca presa de
balotat să aibă capacitatea de presare de 40 tone, sens în care S.C. T. S.R.L. a înaintat iniţial către
S.C. G. S.R.L. oferta de preţ pentru utilaj de tip HPB 40, în urma negocierilor purtate cu
reprezentantul cumpărătorului, G.F., a fost contractată, motivat de cerinţele clientului de a se
încadra în bugetul pe care îl avea la dispoziţie, achiziţia unei prese de tip HPB 25, care, a şi fost
livrată în vara-toamna anului 2010. A aflat că persoana juridică achizitoare nu este S.C. G.
S.R.L., ci S.C. V.R. S.R.L. în momentul în care a intrat în posesia contractului de vânzare-
cumpărare comercială nr. 237/01.09.2010, încheiat între vânzătorul S.C. T. S.R.L. şi
cumpărătorul S.C. V.R. S.R.L., înscris care i-a fost pus la dispoziţie de G.F. după ce acesta s-a
ocupat de completarea în contract a datelor cumpărătorului.
În cursul anului 2014, numitul C.I. i-a solicitat să intermedieze achiziţia altei prese, de
această dată tipul HPB 40, direct din Croaţia, pentru care S.C. V.R. S.R.L. a achitat direct
producătorului croat presa de acest tip, care ulterior a fost montată la staţia din com. Dimitrie
Cantemir, fiind, astfel, înlocuită presa de 25 tone.
Audiat în faţa instanţei, martorul R.M. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi
modifice conţinutul relatărilor anterioare.
Din declarațiile martorului G.F. audiat în cursul urmăririi penale (vol. 2, filele 19 - 26
- a avut calitatea de responsabil tehnic a lucrării respective, în baza unui contract de
colaborare încheiat cu executantul S.C. V.R. S.R.L., ocupându-se de activităţile care au fost
107
desfăşurate pentru realizarea investiţiei, coordonând activităţile, studiind planşele proiectului,
dând cantităţile de materiale în lucru şi îndrumări pentru fasonare şi montare fier beton, respectiv
participând la întocmirea proceselor-verbale de lucrări ascunse şi pe faze determinante de
execuţie.
- inculpata C.T. a fost diriginte de şantier la respectiva lucrare, aceasta prezentându-se la
şantier şi recomandându-se cu această calitate.
- la staţia de balotare deşeuri a fost comandată şi livrată o presă de balotat, însă cu privire
la capacitatea prevăzută în specificaţiile tehnice ale proiectului nu îşi mai aminteşte care erau
menţionate în documentele respective.
- nu a dat importanţă tipului de presă care a fost adusă la faţa locului, pentru că montajul
era în sarcina firmei furnizoare S.C. T. S.R.L..
- nu îşi aminteşte condiţiile în care a fost negociată şi comandată livrarea presei montate
în anul 2010 în cadrul obiectivului de investiţie şi nici preţul acesteia, fără însă a nega
posibilitatea implicării sale personale în derularea acestor activităţi
- nu reţine detalii cu prvire la împrejurările încheierii, la data de 29.11.2010, a procesului
verbal de recepţie la terminarea lucrărilor
Audiat în faţa instanţei, martorul G.F. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi
modifice conţinutul declaraţiei anterioare.
Martorul C.G.M. audiat în faţa instanţei a declarat că nu îşi aminteşte detalii legate de
presa de balotat şi a prezentat în esenţă procedura urmată de verificatorul de proiect.
Inculpata C.T., audiată în cursul urmăriri penale în calitate de suspectă (vol. 2, filele 43 -
50 dosar u.p.) a susținut că nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în
condiţiile în care, din punctul său, de vedere, în calitate de diriginte de şantier, prin raportare la
domeniul său de autorizare menţionat în autorizaţia nr. 00022364 din data de 17.05.2011, nu
avea nici o atribuţie de „verificare a calităţii utilajelor tehnologice”, această sarcină revenind „
unei persoane de specialitate, cred că inginer tehnolog, pe care însă nu o pot indica în concret, în
ceea ce priveşte proiectul în discuţie”. Aceste susțineri au fost reiterate în fața instanței, fiind
invocat şi faptul că în privinţa recepţiei finale inculpata a avut calitate doar de secretar şi nicio
altă atribuţie concretă.
În privinţa atribuţiilor inculpatei C.T., în calitate de diriginte de şantier, chiar dacă atât
inculpata, cât şi martorii C.I. şi G.F. au susţinut că partea tehnică nu intră în competenţa
dirigintelui de şantier, care se ocupă de construcţii, şi nu ar fi putut face verificări cu privire la
presa de balotare, trebuie avut în vedere contractul încheiat de inculpată cu beneficiarul
proiectului.
Contrar susţinerilor, din declaraţia martorului R.M. rezultă că pe presă era o etichetă
metalică HPB25 cu caracteristicile motorului, aceasta fiind vizibilă, scrisul fiind suficient de
mare şi cu vopsea încât să se vadă; toate etichetele produselor se vedeau şi puteau fi verificate.
Astfel, cunoscând proiectul, inculpata avea la dispoziţie datele necesare pentru a verifica dacă
presa era corespunzătoare sau nu. Inclusiv la data recepţiei la terminarea lucrărilor, respectiv
29.11.2010, pe corpul utilajului erau încă efectuate inscripţiunile originale ale acestuia adică cele
referitoare la capacitatea reală de 25 tone, acestea regăsindu-se pe corpul sau carcasa utilajului
sub forma inscripţiei „25T”, cât şi pe plăcuţa metalică privind datele de identificare, asupra
presei intervenindu-se ulterior după cum rezultă din probele administrate.
De asemenea, nu se poate susţine că ar fi vorba doar despre o culpă, eventual contractuală
având în vedere aspectele expuse, precum şi considerentele ce urmează, care dovedesc
108
neîndeplinirea atribuţiilor cu bună ştiinţă şi, astfel, complicitatea inculpatei la săvârşirea
infracţiunii cu vinovăţia prevăzută de lege.
Astfel, potrivit caietului de sarcini (ataşat invitaţiei adresate inculpatei), dirigintele de
şantier trebuie să respecte sarcinile contractului său de servicii:
Sarcina 2 vizează Urmărirea execuţiei lucrărilor aferente proiectului Sistem de colectare
selectivă a deşeurilor menajere în Comuna Dimitrie Cantemir, Judeţul Vaslui - staţie de sortare şi
depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate:
-studiază proiectul tehnic, specificaţiile tehnice şi caracteristicile şantierului şi raportează
către AC şi proiectant orice problemă care ar putea afecta construcţia sau orice inadvertenţe
constatate între detaliile tehnice şi condiţiile fizice din teren;
-monitorizează îndeaproape progresul şi calitatea lucrărilor şi înştiinţează AC, în timp
util, despre orice problemă ce poate afecta termenul final al lucrării sau costul acesteia: verifică
respectarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi respectarea planului calităţii şi a
procedurilor tehnice pentru lucrarea respectivă; interzicerea utilizării de către constructor a
materialelor necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi fără certificate de conformitate ori
agrement tehnic. Toate certificatele de conformitate vor fi păstrate pentru cartea construcţiei;
verificarea existenţei documentelor de atestare a calităţii, corespondenţa dintre caracteristicile
acestora şi condiţiile impuse prin caietele de sarcini; verificarea respectării tehnologiilor de
execuţie, aplicarea corectă a acestora în vederea obţinerii unei lucrări de calitate.
Lucrările, materialele şi echipamentele se vor conforma specificaţiilor, proiectului tehnic
şi altor cerinţe din contract şi vor puse la dispoziţia supervizorului, care va trebui să confirme
îndeplinirea cerinţelor de calitate.
Dirigintele de şantier poate solicita înlocuirea oricărui material sau echipament
necorespunzător.
Sarcina 3 priveşte Avizarea documentelor de plată în baza situaţiilor de lucrări emise de
executant şi lucrărilor real executate şi care să corespundă standardelor de calitate:
Dirigintele de şantier va primi de la contractant situaţii pentru plata intermediară la
sfârşitul fiecărei luni într-o formă agreată de ambele părţi şi o situaţie pentru plata finală.
Situaţiile de plată vor include următoarele documente:
a)situaţii de lucrări pentru lucrările real executate;
b)borderou de lucrări: valoarea totală estimată a contractului şi a lucrărilor executate până
la sfârşitul perioadei aflate în discuţie, plăţi efectuate şi rest de plată;
c)valori reflectând orice modificare de valoare rezultate ca urmare a dispoziţiilor de
şantier şi respectiv a NCS şi NR;
d)sume care trebuie oprite ca reţineri (pentru garanţia de bună execuţie — dacă este
cazul);
e)sume care trebuie să fie deduse în contul rambursării avansului;
f) oricare altă sumă la care contractantul poate avea dreptul conform contractului.
Dirigintele de şantier va aprecia care din sumele solicitate de contractant sunt
corespunzătoare, respectiv reflectă lucrări real executate care să respecte caracteristicile tehnice
şi de calitate.
Dirigintele de şantier va analiza documentele primite în maxim 5 zile lucrătoare şi va
prezenta opinia sa Autorităţii Contractante (dacă e favorabilă, va semna toate documentele şi va
propune plata, dacă are obiecţiuni, va întocmi o notă de obiecţiuni ce va fi înaintată
constructorului prin intermediul investitorului).
Sarcina 4 vizează Pregătirea recepţiei la terminarea lucrării:
109
Imediat după ce AC a înştiinţat dirigintele de şantier că executantul este dispus să
convoace Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, acesta va pregăti documentele necesare
recepţiei, în conformitate cu prevederile Regulamentului 273/1994, completat prin HG 940-
2006.
Va solicita proiectantului, prin intermediul AC, întocmirea „referatului de proiectare cu
privire la execuţia construcţiei”.
Dirigintele de şantier va asigura secretariatul Comisiei de recepţie şi va întocmi actele de
recepţie.
Dacă PV de recepţie la terminarea lucrărilor este cu obiecţiuni, dirigintele de şantier va
avea obligaţia de a urmări soluţionarea tuturor obiecţiunilor prevăzute în anexele PV de recepţie
la terminarea lucrărilor şi a tuturor recomandărilor comisiei, în termenul fixat şi acceptat de părţi.
Se va asigura că s-a întocmit PV de remediere a lucrărilor prevăzute în anexele PV de
recepţie.
De asemenea, caietul de sarcini cuprinde şi Cerinţe de raportare: Dirigintele de şantier va
prezenta rapoarte lunare de progres ale lucrărilor şi un raport final (…) Rapoartele vor fi succinte
şi vor prezenta situaţia clară din şantier.
Pe de o parte, participând în calitate de ofertant şi adjudecându-i-se contractul de prestări
servicii pentru dirigenţie de şantier, inculpata C.T. avea obligaţia de a verifica nu doar lucrările
de construcţii, ci şi echipamentele pentru a asigura conformitatea cu normele tehnice din proiect,
aşa cum prevăd condiţiile specificate expres în caietul de sarcini. De altfel în exercitarea acestor
atribuţii a fost întocmit şi „Raportul de activitate” (vol. 8, filele 89verso - 90).
Aşadar, faptul că inculpata ar fi deţinut, la data săvârşirii faptei, numai autorizări în ceea
ce priveşte activităţi din domeniul „construcţii civile şi industriale”, nu înseamnă că inculpata nu
era obligată să respecte condiţiile din caietul de sarcini care a stat la baza ofertei ce a înaintat-o
autorităţii contractante şi nu era ţinută să îndeplinească obligaţiile pe care, de altfel, şi le-a
asumat prin semnarea contractului nr. 219 din 15.09.2009 cu beneficiarul Comuna Dimitrie
Cantemir.
De altfel, pe parcursul derulării contractului de prestări servicii nr. 219/15.09.2009,
încheiat între comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, în calitate de achizitor şi P.F. C.T.,
reprezentată prin C.T., în calitate de prestator, inculpata C.T. a întocmit, semnat şi ştampilat
înscrisul intitulat „Raport de activitate” (vol. 8, filele 89 verso - 90) în cuprinsul căruia
consemnează, printre altele, următoarele:
„OB. 5 BALOTARE ŞI CONCASARE
In vederea valorificării deşeurilor reciclabile a fost necesară achiziţionarea unui
echipament pentru compactarea şi balotarea, respectiv o presă de balotare. Presa este cuplată la
curent electric trifazic cu împământare.
Linia de presare
Bandă de primire deşeuri, presă cu buncăr metalic de recepţie deşeuri cu montaj înclinat
Presă de balotare orizontală semiautomată
Perforator PET-uri detaşabil
Tablou electric de comandă”.
Astfel, dacă nu ar fi avut nicio atribuţie contractuală legată de obiectivul 5, în primul rând
nu ar fi avut nici un motiv să facă menţiuni cu privire la presa de balotare în „Raportul de
activitate” pe care avea obligaţia să îl prezinte potrivit caietului de sarcini (vol. 8, filele 89 verso -
90), iar în al doilea rând nu ar fi trebuit să semneze situaţii de plată ce includeau cheltuieli legate
de acest obiectiv ce nu ţine de domeniul construcţii şi ulterior procesul-verbal de recepţie finală.
110
Or inculpata a semnat aceste înscrisuri au fundamentat cererea de plată , inclusiv a presei
neconforme de balotat, din fonduri europene tocmai în exercitarea atribuţiile prevăzute în caietul
de sarcini, în acord cu care a fost şi întocmită şi înaintată de către inculpată oferta tehnică în baza
căreia a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 219 din 15.09.2009, şi a atribuţiilor în
calitate de membru al comisiei de recepţie.
Inculpata C.T. avea obligaţia de a urmări execuţia tuturor lucrărilor aferente proiectului
Sistem de colectare selectivă a deşeurilor menajere în Comuna Dimitrie Cantemir, Judeţul Vaslui
- staţie de sortare şi depozitare materiale refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate, sens
în care trebuia să studieze proiectul tehnic şi specificaţiile tehnice, echipamentele folosite în
cadrul proiectului în discuţie trebuind să se conformeze aceloraşi specificaţii şi proiectului
tehnic, având posibilitatea, în calitatea sa de diriginte de şantier, să solicite înlocuirea oricărui
echipament necorespunzător. Astfel, inculpata putea şi trebuia să constate că nu poate semna şi
aviza documentele la care s-a făcut referire anterior întrucât presa de balotat inscripţionată de
tipul HPB25, care nici nu fusese pusă în funcţiune decât în 29.09.2010 potrivit proceselor
verbale întocmite de reprezentanţi T., nu are capacitatea prevăzută în proiect. În baza atribuţiilor
prevăzute în caietul de sarcini, dirigintele de şantier putea solicita înlocuirea oricărui echipament
necorespunzător.
Pe de altă parte, în calitate de membru al comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor,
respectiv secretar al acestei comisii, numită prin Decizia nr. 554 din data de 26.11.2010 a
primarului Comunei Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui, datorită specificului investiţiei, inculpatei
C.T. îi reveneau atât sarcinile stabilite de Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi
instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. 273/1994, precum şi atribuţii conform
Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi
a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, aprobat prin H.G. 51/1996.
Relevante în speţă sunt prevederile art. 13 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de
montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de
producţie, aprobat prin H.G. 51/1996, în care sunt specificate obligaţiile comisiilor de recepţie
constituite în acest sens. Astfel potrivit alin. 1 „Comisia de recepţie examinează: a) respectarea
prevederilor din autorizaţia de construire, precum şi avizele şi condiţiile de execuţie impuse de
autorităţile competente. Examinarea se va face prin: cercetarea vizuală a lucrării; analiza
documentelor conţinute în cartea tehnică a construcţiei sau a utilajului; executarea lucrărilor în
conformitate cu prevederile contractului, ale documentaţiei de execuţie şi ale reglementărilor
specifice, cu respectarea exigenţelor esenţiale conform legii; referatul de prezentare, întocmit de
proiectant, cu privire la modul în care a fost executată lucrarea. Investitorul va urmări ca această
activitate să fie cuprinsă în contractul de proiectare; d) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în
contractul încheiat între investitor şi executant şi în documentaţia anexată la contract”. Potrivit
alin. 2 „In cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele cărţii tehnice a
construcţiei sau a utilajului, comisia poate cere expertize, alte documente, încercări suplimentare,
probe şi alte teste.”
Apărarea inculpatei că avea doar calitatea de secretar în comisia de recepție și nicio altă
atribuție nu poate fi primită. Contrar susținerilor sale, raportat dispozițiilor legale în vigoare la
momentul săvârșirii faptei, dirigintele de şantier nu avea calitatea de membru de drept al comisie
de recepție cu atribuții de secretariat. De altfel, atât HG 273/1994, cât și HG 51/1996, în toate
variantele modificate stabilesc că din componenţa comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor
fac parte 5 membri, fiecare dintre aceștia având atribuțiile reglementate de aceste acte normative.
Abia prin intrarea în vigoare a HG nr. 343/2017, art. 11 din HG 273/1994 a fost modificat şi
111
prevede în ceea ce privește componența comisiei: „(3) Secretariatul comisiei de recepţie la
terminarea lucrărilor este asigurat de un diriginte de şantier autorizat implicat în verificarea
calităţii lucrărilor executate pentru realizarea construcţiei şi a intervenţiilor la construcţia
existentă, care întocmeşte, în numele investitorului, documentele de recepţie la terminarea
lucrărilor şi constituie carte tehnică a construcţiei (4) Dirigintele de şantier autorizat prevăzut la
alin. (3) nu face parte din componenţa comisiei de recepţie.” Așadar, sub nicio formă nu se poate
aprecia că în realitate erau doar 4 membri ai comisiei de recepție întrucât incompatibilitatea
dintre secretar al comisiei, respectiv diriginte de șantier şi calitatea de membru în comisia de
recepţie a fost reglementată prin acte normative ulterioare săvârșirii faptelor, iar dispoziția de
numire nu face vreo distincție. De asemenea, nu există nici în prezent o dispoziție similară în HG
nr. 51/1996.
Un alt aspect care conturează convingerea instanței că inculpata a acționat cunoscând
neregularitățile situației din teren constă în faptul că din verificările făcute de DLAF și nota de
control întocmită rezultă că procesul-verbal nr. 956/2010 de recepție la terminarea lucrărilor
transmis DNA are un conținut diferit de cel transmis de Direcția de Monitorizare din cadrul
Ministerului Dezvoltării Regionale și administrației publice, cu privire la aspecte care țin de
stadiul lucrărilor, dar și în privința componenței comisiei (vol. 4, filele 155-157 dosar u.p.).
Astfel, în primul, C.T. are calitate de invitat la recepție, iar în al doilea - calitate de membru
secretar al comisiei. Ambele înscrisuri sunt semnate și ștampilate cu ștampila „C.T. diriginte de
șantier”. De asemenea, au fost identificate două dispoziții de numire a comisiei de recepție la
terminarea lucrărilor înregistrate cu același număr la Primăria Comunei Dimitrie Cantemir,
respectiv 554/29.11.2010 (vol. 4 filele 105 verso-106 dosar u.p.). Și în privința acestora, în
primul înscris C.T. are calitate de invitat la recepție, iar în al doilea - calitate de membru secretar
al comisiei. Inclusiv aceste aspecte ar fi trebuit să determine inculpata să acorde o atenție
deosebită în verificarea lucrărilor, cunoscând că proiectul este finanțat și din fonduri europene și
orice astfel de documente contradictorii, cu date diferite pot avea consecințe financiare. Având în
vedere tocmai experiența vastă în domeniu, inculpata nu se poate apăra invocând faptul că a
semnat înscrisuri de o importanță deosebită fără a face verificări minime, fiind deja stabilit că în
privința presei de balotare inscripția din care rezulta capacitatea acesteia era vizibilă.
Din analiza materialului probator rezultă că inculpata C.T. nu şi-a exercitat întrutotul
obligaţii sale, în special în ceea ce priveşte cercetarea vizuală a lucrării şi examinarea
documentelor tehnice pentru a stabili conformitatea echipamentelor şi a aviza în mod legal
documentele de plată a lor.
Drept urmare, în ipoteza în care anterior semnării situației de plată și a procesului-verbal
de recepție la terminarea lucrărilor, inculpata C.T. şi-ar fi îndeplinit obligațiile și și-ar fi exercitat
rolul de a cerceta vizual utilajul, pentru a verifica dacă acesta corespunde cerinţelor din proiect,
ar fi fost facil de observat că la faţa locului s-a montat presa de balotat de tip HPB 25 şi nu de
tipul HPB 40.
Cu toate acestea, aşa cum se specifică în conţinutul procesului-verbal de recepţie la
terminarea lucrărilor nr. 956 din 29.11.2010, comisia a constatat că „lucrările sunt efectuate
conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi”.
Semnând acest proces-verbal, în calitate de membru al comisiei inculpata a atestat aşadar
că, îndeplinindu-şi atribuţiile de verificare faptică şi comparare cu documentele de provenienţă,
nu a constatat probleme în legătură cu existenţa şi funcţionarea utilajului denumit presă de
balotare deşeuri. Procesul-verbal atestă, în consecinţă, împrejurări nereale sub acest aspect al
efectuării verificărilor complete de către comisie, pe considerentul că este imposibil ca, membrii
112
comisiei, să nu observe că presa de balotat are alte specificaţii înscrise pe aceasta decât cea
prevăzută în proiect şi care ar fi trebuit să fie montată la staţie.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin mijloacele de probă administrate în
cauză care se coroborează, conducând, dincolo de orice dubiu, la concluzia existenţei faptei
pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi a comiterii acesteia de către inculpată cu vinovăţia
cerută de lege.
În drept, fapta inculpatei C.T., constând în aceea că, în calitate de diriginte de şantier
responsabil cu derularea lucrărilor în cadrul proiectului „Sistem de colectare selectivă a
deşeurilor menajere în comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui - Staţie de sortare şi
depozitarea materialelor refolosibile şi gunoi menajer, platforme betonate - linie de buget
PHARE RO-2005/017-553.04.01.04.0V” respectiv de secretar membru al comisiei de recepţie la
terminarea lucrărilor numită prin Dispoziţia nr. 554/26.11.2010 a fostului primar al comunei
Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui - F.V., a acordat sprijin acestuia din urmă, avizând la data de
24.08.2010 înscrisuri conţinând date nereale, respectiv situaţia de lucrări cu nr. 05/24.08.2010
care cuprinde „Formularul C2 - Centralizatorul financiar al obiectelor'" şi formularul C11 —
Lista cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice” şi semnând, la data de
29.11.2010 Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010, documente
false care, după ce au fost puse la dispoziţia lui F.V., au fost prezentate de către acesta la Agenţia
pentru Dezvoltare Regională Nord Est, pentru aprobarea cererii de plată nr. 2062/10.02.2011,
prin care s-a solicitat rambursarea sumei de 52.336,54 euro, cerere care a fost refuzată integral de
către autoritatea de implementare a proiectului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de complicitate la infracţiunea de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe
nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei prevăzută de art. 26 Cod penal anterior cu referire la art. 18 ind. 4 din Legea nr.
78/2000 raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (dispoziţii legale în forma în
vigoare la data faptei), cu corespondent în art. 48 alin. 1 din Noul Cod penal cu referire la art. 184
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Se impune reținerea formei de participație a complicității întrucât inculpata, atât în
calitate de diriginte de șantier, cât și în calitate de membru al comisiei de recepţie la terminarea
lucrărilor, a atestat împrejurări nereale, avizând la data de 24.08.2010 înscrisuri conţinând date
nereale, respectiv situaţia de lucrări cu nr. 05/24.08.2010 care cuprinde „Formularul C2 -
Centralizatorul financiar al obiectelor” şi formularul C11 — Lista cuprinzând cantităţile de
utilaje şi echipamente tehnologice” şi semnând, la data de 29.11.2010 Procesul-verbal de
recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010. Astfel aceasta a confirmat efectuarea
anumitor activităţi de verificare şi vizualizare a presei de balotat, verificări pe care, în realitate,
nu le-a întreprins, căci dacă ar fost efectuate astfel de verificări în mod cert s-ar fi observat faptul
că utilajul nu corespunde specificaţiilor tehnice ale proiectului. Inculpata C.T. avea cunoştinţă de
faptul că sursa de finanţare este din programul european Phare Ro-2005. Prin aceste acțiuni,
inculpata C.T. a acordat ajutor fostului primar al com. Dimitrie Cantemir, numitul F.D. cu ocazia
înaintării de către acesta a cererii finale de plată nr. 2062/ADRNE/l0.02.2011 prin care Comuna
Dimitrie Cantemir a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului suma de
52.336,54 euro, reprezentând plata finală aferentă contractului de finanţare RO 2005/017-
553.04.01.04.01.01.
113
Acordarea acestui sprijin, în împrejurările reliefate mai sus, îndeplineşte condiţiile de
participare a inculpatei C.T., în calitate de complice, la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000.
Se impune reținerea tentativei întrucât infracțiunea nu a fost epuizată, rezultatul
socialmente periculos, respectiv prejudiciul financiar cauzat prin obţinerea pe nedrept de fonduri
din bugetul Uniunii Europene, nu s-a mai produs, cererea finală de plată fiind respinsă.
Totodată, ţinând cont de faptul că infracţiunea vizează obţinerea pe nedrept de fonduri
din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, inculpata
C.T. a cunoscut sursa de finanţare, anume că atât investiţia cu privire la care a fost încheiat
contractul nr. 219/15.09.2009, în baza căruia desfăşura activităţi de dirigenţie de şantier, cât şi
plata aceleiaşi investiţii la a cărei recepţie a participat în calitate de membru, respectiv secretar al
comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, implică fonduri din categoria celor indicate. Atât în
invitaţia de participare nr. 202/20.08.2009 pe care inculpata C.T. a primit-o la data de
21.08.2009, în oferta tehnică înaintată de aceasta Primăriei Comunei Dimitrie Cantemir şi în
contractul nr. 219/15.09.2009 încheiat între Comuna Dimitrie Cantemir, judeţul Vaslui, în
calitate de achizitor, şi PF C.T., reprezentată prin C.T., în calitate de prestator, cât şi în conţinutul
procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 956/29.11.2010 (semnat de numiţii A.I.,
C.T., P.N., A.Ș. şi B.N., în calitate de membri ai comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor,
desemnaţi prin Decizia nr. 554/26.11.2010 a primarului comunei Dimitrie Cantemir) este
specificată, în mod clar şi explicit, provenienţa sumelor utilizate în scopul realizării proiectului,
fiind indicate următoarele date: „Linie de buget Phare RO-2005/0T7-553.04.01.04.01”.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanţa apreciază că inculpata a avut reprezentarea
faptului că prin acţiunile sale atestă verificări care nu au avut loc, inclusiv conformitatea cu
dispoziţiile contractuale a presei de balotat, urmărind astfel obţinerea de către beneficiarul
proiectului de fonduri la care în condiţiile date nu ar fi avut dreptul, acționând cu intenție directă,
formă de vinovăție prevăzută în 16 alin. 3 lit. a din Noul Cod penal (art. 19 alin. 1 lit. a Cod
penal anterior) întrucât rezultatul faptei a fost prevăzut și urmărit de acesta, intenția fiind
calificată prin scop.
Se constată că dispozițiile legale incriminatoare au suferit mai multe modificări, fiind
necesar a fi stabilită legea mai favorabilă, conform art. 5 din Noul Cod penal.
Comparând tratamentul sancţionator specific raportat la faptele reţinute în sarcina
inculpatei, instanța apreciază că legea veche este una mai favorabilă. S-au avut în vedere
modificările privind limitele de pedeapsă, efectele reținerii circumstanței atenuante judiciare,
precum şi faptul că faţă de gravitatea infracţiunii se impune condamnarea inculpatei la o
pedeapsă cu închisoarea, însă nu este necesară executarea acestei pedepse în regim de detenţie.
Singura posibilitate de stabilire a unei pedepse fără ca aceasta să fie executată în regim de
detenție sub imperiul Noului Cod penal este cea a suspendării executării sub supraveghere, care
presupune condiţii mai grele decât cele stabilite de Codul penal anterior pentru instituția juridică
echivalentă. De asemenea, Codul penal anterior este unul mai favorabil şi din perspectiva
momentului la care intervine reabilitarea, dar şi sub aspectul executării pedepselor accesorii şi al
condiţiilor de aplicare a pedepsei complementare întrucât chiar dacă interzicerea unor drepturi
este obligatorie, aceasta nu poate fi dispusă potrivit art. 65 alin. 3 cu referire la alin. 1 din Codul
penal anterior în cazul în care pedeapsa principală este închisoarea mai mică de 2 ani. Se poate
constata aşadar că in concreto legea anterioară este una mai favorabilă.
În aceste condiţii, având în vedere interpretarea dată prin Decizia nr. 265/06.05.2014
pronunţată de Curtea Constituţională a României, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din
114
Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi
succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa va face aplicarea globală a
reglementării anterioare ca lege penală mai favorabilă, nefiind necesară schimbarea încadrării
juridice întrucât nu este vorba despre o altă infracțiune, ci despre dispoziții legale corespondente,
fiind pusă în discuție legea mai favorabilă.
Constatând aşadar că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2
din Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta
există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de
către inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, se va dispune condamnarea inculpatei
pentru săvârşirea infracţiunii astfel cum a fost aceasta reţinută în sarcina sa.
Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul
preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând
seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări
formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de
convieţuire socială.
La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare
prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal,
limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite,
persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 18 ind. 1 alin.
(1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptei) este închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi. Potrivit art. 21 alin. 2 Cod penal anterior, tentativa se sancţionează cu
o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru
infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei.
Întrucât se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)
şi alin. (2) Cod penal anterior, având în vedere conduita bună avută anterior săvârșirii
infracțiunii, forma de vinovăție, contribuția sa la săvârșirea infracțiunii, neputând fi ignorate nici
soluţiile dispuse faţă de ceilalţi participanţi, instanța va face aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) Cod
penal anterior, pedeapsa urmând a fi coborâtă sub minimul rezultat din aplicarea dispozițiilor
privind tentativa.
Instanţa reţine pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, circumstanţele reale astfel
cum rezultă din situaţia de fapt reţinută, gradul de pericol social destul de ridicat al acestora,
implicațiile pe care le au infracțiunile de natura celei la care inculpata a fost complice,
circumstanţele personale, vârsta inculpatei, situaţia sa familială, pregătirea profesională, lipsa
antecedentelor penale după cum rezultă din fișa cazier, durata activității infracționale, forma de
vinovăţie.
Inculpata C.T. (fostă G.) nu are antecedente penale, este văduvă şi are studii superioare.
Fiind audiată pe parcursul procesului penal a încercat să acrediteze ideea că nu se face vinovată
de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, susținere răsturnată de probele administrate în
cauză. Din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei rezultă că suferă de diferite
afecțiuni, este bine integrată în societate, fiind percepută ca o persoană conștiincioasă, onestă,
bine pregătită profesional, liniștită, amabilă, de încredere, o bună colegă și care a dat dovadă de
profesionalism și moralitate.”
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, cu respectarea termenului legal, Direcţia
Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, invocând, în esenţă, următoarele: infracţiunea
115
pentru care a fost condamnată inculpata are un grad de pericol social crescut, circumstanţele
personale reţinute în favoarea inculpatei reprezintă o stare de normalitate, valorificată excesiv de
instanţă în favoarea inculpatei; deşi din fişa de cazier judiciar de la dosarul cauzei rezultă că
inculpata nu ar avea antecedente penale, prin sentinţa penală nr. 9/21.01.2016 a Judecătoriei
Huşi, definitivă prin neapelare la 8.02.2016, inculpatei C.T. i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte, prevăzută de art. 383 alin. 1
Cod penal, cu amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani; instanţele de
apel nu pot dispune direct în calea de atac contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiuni
concurente, însă în cauză în mod greşit a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74
alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969, inculpata dând declaraţie în faţa instanţei fără a aduce la
cunoştinţă soluţia dispusă în cealaltă cauză penală, nu a recunoscut comiterea faptei nu există
indicii că şi-ar asuma faptele şi caracterul lor penal, în concluzie fiindu-i aplicată o pedeapsă
mult prea mică.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel, de asemenea cu respectarea termenului legal,
inculpata C.T. invocând, în esenţă, următoarele: contractul nu conţinea nici o descriere tehnică a
utilajului reprezentat de presa de balotare ci doar o referire la Anexa 1, înscris inexistent, astfel
încât inculpata nu a avut reprezentarea că presa nu corespundea caietului de sarcini; specializarea
inculpatei este în domeniul construcţii civile şi industriale; nu există nici o probă cu privire la
vinovăţia inculpatei C.T. în forma intenţiei; cel care ar fi trebuit să verifice cerinţele de calitate
era inginerul Gavrilescu, împuternicit în acest sens de societatea Viacom; inculpata a atestat prin
semnătură doar formularele C2, C11 doar cu privire la cantităţile de materiale ajunse în şantier;
presa de balotare, cu forţa de presare de 25 t, fusese într-adevăr livrată; în comisia de recepţie
inculpata C.T. a fost doar secretar, de altfel nu ar putea fi admis ca dirigintele de şantier să se
verifice pe sine însuşi; pentru considerentele respective, expuse pe larg de avocatul ales al
inculpatei-apelante în cuprinsul motivelor de apel înregistrate la 12.09.2018 şi ataşate la filele 42
şi următoarele, inculpata apelantă a solicitat achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. 1
lit. b Cod procedură penală.
Inculpata-apelantă nu s-a prezentat la judecarea apelului, avocatul său ales învederând
instanţei că aceasta suferă de o boală gravă într-un stadiu avansat şi a fost alegerea sa să nu se
prezinte în faţa Curţii. Nu s-a solicitat în faţa Curţii readministrarea probatoriului de la judecata
în primă instanţă şi nici administrarea de probe noi.
La filele 57 şi următoarele a fost ataşată copia sentinţei penale nr. 9/21.01.2016 a
Judecătoriei Huşi, rămasă definitivă prin neapelare la 8.02.2016, prin care inculpatei C.T. i-a fost
stabilită o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea, la 13.08.2014, a unei infracţiuni de
profanare de morminte, prevăzută deart. 383 alin. 1 Cod penal, constând în dezgroparea şi
mutarea osemintelor fratelui său fără acordul membrilor familiei acestuia.
Examinând sentința apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele determinate
de calitatea procesuală a apelantului, atât prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, în
raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală Curtea constată următoarele:
Judecata în primă instanță s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de procedură
penală incidente în cauză, iar soluţia dispusă cu privire la latura penală, în sensul de a se constata
vinovăţia inculpatei în comiterea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, a fost dată în
deplină consonanță cu materialul probator administrat și cu respectarea dispoziţiilor de drept
material și procesual incidente în speță, Curtea neidentificând elemente de nelegalitate sau de
netemeinicie, cu precizarea ce va fi făcută în cele ce urmează în analiza motivelor de apel ale
D.N.A.
116
Prima instanţă a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial la analiza, interpretarea
şi evaluarea tuturor mijloacelor de probă, inclusiv din perspectiva susţinerilor inculpatei, precum
şi la explicarea problemelor de drept avute în vedere, într-o manieră convingătoare, susceptibilă
a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptei, la comiterea acesteia de către inculpată şi la
vinovăţia acesteia, precum şi la încadrarea ei juridică.
completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale şi al cercetării
judecătoreşti, pe baza căruia a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva
ce rezultă din probatoriul administrat.
În considerentele sentinței penale supuse prezentei analize sunt prezentate, într-o manieră
dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare, fiind explicitate condiţiile de
tipicitate ale infracţiunii reţinute, atât în ce priveşte elementul material al faptei şi celelalte
componente ale laturii obiective, cât şi vinovăţia, sub forma intenției, reținută în sarcina
inculpatei.
Prima instanță a ajuns în mod corect la concluzia existenței condițiilor legale pentru
condamnarea inculpatei, constatând conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală că există
fapta de complicitate la infracţiunea de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de
documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe
nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în
numele ei, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că această faptă constituie infracțiune,
fiind incriminată de art. 26 Cod penal, cu referire la art. 18 ind. 4 din legea nr. 78/2000, raportat
la art. 18 ind. 1 din legea nr. 78/2000, și că a fost săvârșită de inculpată cu vinovăţia cerută de
lege. Toate aceste condiții au rezultat dincolo de orice îndoială din probele administrate în cursul
urmăririi penale, analizate efectiv de judecătorul fondului în cuprinsul sentinţei apelate.
Curtea consideră că motivele de apel invocate de inculpata-apelantă C.T. sunt nefondate,
în sensul că s-ar fi impus achitarea acesteia în baza art. 16 alin. 1 lit. b Cod penal, sunt nefondate.
În esenţă, apărarea constantă a inculpatei a reprezentat-o lipsa calificării şi a autorizării ei în
activitatea de diriginte de şantier raportat la specificaţiile tehnice ale utilajului reprezentat de
presa de balotare ale cărei specificaţii, astfel cum erau trecute în caietul de sarcini, nu ar fi avut
cum să îi fie cunoscute şi cu privire la care nu avea nici pregătirea, nici abilitarea de a verifica
conformitatea utilajului efectiv livrat şi instalat, iar pe de altă parte împrejurarea că rolul său în
cadrul comisiei de recepţie a lucrării a fost unul de secretar, nicidecum unul de membru deplin
care să întreprindă verificări asupra unor aspecte care ţineau tocmai de activitatea sa anterioară
pe parcursul execuţiei proiectului, ca diriginte de şantier, neexistând probe în sensul că ar fi
acţionat cu intenţie în sensul de a-l sprijini pe primar în depunerea documentaţiei în vederea
obţinerii pe nedrept a fondurilor europene.
În dispoziţia primarului nr. 554/29.11.2010, de la fila 106 vol. 4, din dosarul de urmărire
penală, inculpata apelantă C.T. figurează ca membru al comisiei de recepţie, al doilea după
reprezentantul autorităţii contractante, nu ca secretar, astfel cum figurează în cuprinsul
procesului-verbal de recepţie, prin acest înscris atestându-se că fuseseră executate lucrările
aferente investiţiei, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi. Dat fiind conţinutul
sintetic al procesului-verbal de recepţie, exprimarea respectivă din cuprinsul său nu poate fi
considerată de cât ca făcând o referire generală la cerinţele tehnice şi economice avute în vedere
la iniţierea proiectului şi la modul în care acestea au fost respectate în execuţia efectivă a
acestuia.
117
Cererea de plată din 10.02.2011 a fost fundamentată pe acest proces-verbal de recepţie,
precum şi pe două înscrisuri nedatate, formularele C2 şi C11, asumate prin semnătură inclusiv de
inculpata-apelantă în calitate de diriginte de şantier, C2 reprezentând centralizatorul financiar al
obiectelor – situaţii de plată nr. 05, care face referire inclusiv la grupa de obiecte legată de
balotare şi concasare deşeuri, în valoare de 81229 lei fără TVA, iar C11 reprezentând lista
cuprinzând cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice, în care se regăseşte şi presa
automată de balotat în valoare de 81229 lei fără TVA.
Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o analiză efectivă şi corectă a apărărilor
inculpatei, reţinând în mod just că inclusiv la data recepţiei, 29.11.2010, inculpata ar fi putut
observa uşor că pe carcasa utilajului se regăsea încă inscripţia uşor vizibilă 25T, de asemenea pe
plăcuţa metalică ataşată utilajului era specificată şi uşor de observat chiar la o analiză a unei
persoane fără cunoştinţe tehnice amănunţite că aceasta avea caracteristica principală raportată la
25 de tone, nu la 40 de tone.
Potrivit sarcinii 2 din caietul de sarcini, lucrările, materialele şi echipamentele se vor
conforma specificaţiilor, proiectului tehnic şi altor cerinţe din contract şi vor fi puse la dispoziţia
supervizorului, dirigintele de şantier putând solicita înlocuirea oricărui material sau echipament
necorespunzător. Prin urmare, în calitate de diriginte de şantier, inculpata-apelantă avea obligaţia
de a cunoaşte inclusiv proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, în care proiectantul prevăzuse, la
Capitolul privind instalaţiile tehnologice, la Ob. 5 – Balotare şi concasare deşeuri, forţa de
presare a presei de balotare orizontale cu care ar fi trebuit dotată staţia ca fiind de 40 de tone, 400
kN, aceleaşi caracteristici fiind prevăzute şi în oferta societăţii executante căreia i-a fost atribuit
contractul, ofertă din 7.08.2009. Inculpata-apelantă nu a reuşit să explice în mod plauzibil de ce
nu a verificat aceste specificaţii tehnice sau, în cazul în care nu a avut posibilitatea de a verifica,
de ce nu a exprimat vreo obiecţie în acest sens.
Din punctul de vedere al Curţii, inculpata-apelantă încearcă, prin apărările sale, să
complice prezentarea unei situaţii ale cărei date principale sunt destul de clare, anume că ea era
singurul diriginte de şantier desemnat prin atribuirea contractului de prestări servicii în acest sens
încheiat cu autoritatea beneficiară, pentru întreaga lucrare în ansamblul ei, o componentă
esenţială în funcţionarea finală a staţiei proiectate fiind tocmai presa de balotare, care trebuia să
aibă anumite specificaţii tehnice, uşor de verificat chiar şi de o persoană care nu este specialist în
funcţionarea unor astfel de utilaje, iar recepţia lucrării presupunea inclusiv verificarea livrării şi
instalării presei respective în conformitate cu proiectul tehnic. Dacă inculpata-apelantă ar fi
verificat efectiv concordanţa specificaţiilor tehnice uşor identificabile pe corpul presei de balotat
cu cerinţele din proiectul tehnic, cu certitudine s-ar fi aflat în situaţia şi ar fi avut obligaţia să
solicite înlocuirea utilajului cu inscripţia 25 T cu un altul, cu forţa de presare de 40 T.
Aspectele invocate de inculpata apelantă în apărarea sa, în sensul că nu era autorizată să
desfăşoare activitate de diriginte de şantier în afara domeniului construcţiilor civile şi industriale
nu a convins Curtea că, în calitatea sa de diriginte de şantier, nu ar fi trebuit să verifice această
simplă conformitate între proiect şi datele de pe presa livrată efectiv. Pe de altă parte, inculpata-
apelantă nu a indicat o altă persoană care ar fi fost împuternicită în acest sens. În ceea ce îl
priveşte pe numitul G.F., Curtea reţine că implicarea sa în proiect a avut loc în cadrul unor
raporturi cu societatea executantă, şi nu cu autoritatea beneficiară care, dacă ar fi acceptată
apărarea inculpatei, ar fi trebuit să desemneze, într-un mod similar, un diriginte de şantier
secundar pentru partea de proiect reprezentată de conformitatea utilajelor amplasate pe
construcţia civilă a cărei supervizare ar fi revenit inculpatei, ceea ce nu a fost cazul. În raporturile
cu beneficiarul, inculpata-apelantă avea obligaţiile decurgând in contractul de prestări-servicii.
118
În mod corect a reţinut instanţa de fond că în Raportul de activitate , ataşat la filele 89-90
din vol. 8 al dosarului de urmărire penală, la Ob. 5, se face referire, în oglindă cu cerinţele din
proiectul tehnic, la necesitatea achiziţionării unui echipament pentru compactarea şi balotarea
deşeurilor, o presă de balotare orizontală semiautomată, iar dacă nu ar fi avut atribuţii
contractuale legate de obiectivul 5 nu ar fi trebuit să semneze situaţii de plată ce includeau
cheltuieli legate de acest obiectiv, fundamentând cererea de plată. Astfel, Curtea reţine că, în
realitate, inculpata a avut reprezentarea faptului că avea atribuţii, ca diriginte de şantier, inclusiv
în livrarea şi instalarea presei de balotare orizontale, prin urmare ar fi trebuit să verifice inclusiv
conformitatea presei livrate cu cea din proiectul tehnic. Curtea consideră drept relevante
aprecierile instanţei de fond privind obligaţiile dirigintelui de şantier în baza Regulamentului de
recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994,
şi în baza Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii
tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, aprobat prin H.G. nr. 51/1996,
expuse pe larg în sentinţa atacată, precum şi împrejurarea că limitele implicării dirigintelui de
şantier în activitatea comisiei de recepţie au fost trasate abia prin H.G. nr. 343/2017, în sensul că
acesta asigură secretariatul comisiei şi nu face parte din componenţa comisiei, anterior
dispoziţiile legale în vigoare nefăcând astfel de precizări, decizia primarului privind componenţa
comisiei reflectând de altfel acest lucru.
Curtea nu este convinsă nici de accentul pe care inculpata-apelantă îl pune pe distincţia
între noţiunile de „utilaj” şi „echipament”, mai ales că în raportul de activitate întocmit chiar de
inculpata-apelantă aceasta se referă la presa de balotare în discuţie ca fiind un echipament, nu un
utilaj. Din punctul de vedere al Curţii, componenta funcţională a staţiei ce a făcut obiectul
proiectului era cea principală, esenţială, iar funcţionalitatea acesteia era dată de utilajele menite a
fi amplasate în construcţia respectivă şi a asigura, în esenţă, finalitatea proiectului, printre
acestea fiind şi presa de balotare. Inculpata-apelantă nu a putut indica o altă persoană care, în
relaţia cu beneficiarul, să fi avut obligaţia de a verifica, inclusiv cu privire la aceste utilaje,
conformitatea cu proiectul tehnic, şi nici nu a explicat cum ar fi putut fi implementat şi verificat
acest proiect în bune condiţii în condiţiile în care dirigintele de şantier nu avea autorizarea să
verifice o componentă esenţială a funcţionalităţii acestuia.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, prima instanţă a considerat că, în activitatea sa de
complicitate, inculpata-apelantă a acţionat cu intenţie directă. Curtea consideră că din actele
dosarului şi din probele administrate nu rezultă că inculpata ar fi verificat conformitatea presei
livrate cu datele proiectului tehnic şi, ajungând la concluzia că acestea nu corespundeau, ar fi
atestat cu ştiinţă date contrare în înscrisurile întocmite. Din probatoriul administrat Curtea a tras
concluzia că intenţia cu care inculpata-apelantă a acţionat a fost indirectă, în sensul că aceasta a
atestat efectuarea unor verificări care nu au fost în realitate efectuate, inclusiv în ceea ce priveşte
conformitatea presei de balotare, şi chiar dacă nu a urmărit obţinerea pe nedrept în baza acestor
atestări a unor fonduri europene de către autoritatea beneficiară, a avut o atitudine de acceptare a
posibilităţii ca specificaţiile tehnice ale utilajului să nu corespundă cerinţelor din proiect. Sub
acest aspect, Curtea consideră că sintagma „cu rea-credinţă” introdusă ulterior săvârşirii faptei în
textul de incriminare nu are semnificaţia referirii stricte la intenţia directă, ci la forma de
vinovăţiei a intenţiei, cu cele două modalităţi, această precizare a Curţii privind modalitatea
intenţiei nefiind de natură a influenţa aprecierea asupra legii aplicabile.
Concluzionând că soluţia de condamnare dispusă de prima-instanţă a fost cea corectă,
Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a făcut analiza legii penale mai favorabile
aplicabile în concret inculpatei, sub aspectul condiţiilor şi efectelor suspendării condiţionate a
119
executării pedepsei conform Codului penal anterior, prin raportare la suspendarea sub
supraveghere avută în vedere de Codul penal în vigoare, inclusiv sub aspectul reabilitării celui
condamnat, precum şi al condiţiilor de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii. Faţă de
datele cauzei şi de persoana inculpatei, instanţa având în vedere în sancţionare minimul, nu
maximul prevăzut de lege, precum şi o modalitate de individualizare a executării care să nu
presupună detenţia efectivă, în mod corect a fost identificată ca fiind mai favorabilă legea de la
data săvârşirii faptei, chiar dacă prevedea limite de pedeapsă mai ridicate.
Analizând însă motivele de apel ale D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi, Curtea a ajuns la
concluzia că acestea sunt întemeiate şi că în mod nejustificat prima instanţă a reţinut în favoarea
inculpatei buna conduită anterioară, ca circumstanţă atenuantă facultativă, coborând pedeapsa la
6 luni închisoare, în condiţiile în care minimul special era de un an şi 6 luni închisoare. În acest
sens, Curtea are în vedere, în primul rând, împrejurarea care nu a fost cunoscută şi nici adusă la
cunoştinţa primei instanţe, aceea referitoare la stabilirea anterioară a vinovăţiei inculpatei într-o
altă cauză penală, definitivă în februarie 2016, pentru o infracţiune comisă în anul 2014, fără
legătură cu activitatea în exercitarea căreia inculpata a comis fapta din prezenta cauză. Indiferent
de obiectul respectivei cauze şi de atitudinea subiectivă a inculpatei în comiterea acelei
infracţiuni de profanare de morminte, şi cu toate că este vorba de o infracţiune comisă după cea
dedusă judecăţii în prezenta cauză, fiind vorba despre o circumstanţă atenuantă facultativă,
Curtea nu poate accepta că, în aceste condiţii, lipsa altor implicări penale şi activitatea
desfăşurată de inculpată anterior comiterii faptei de complicitate la infracţiunea din legea
specială mai poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă cu consecinţa coborârii sub minimul
special. În acest sens, Curtea reţine că, în condiţiile în care prima instanţă ar fi analizat situaţia
juridică la zi a inculpatei, ar fi avut de aplicat dispoziţiile legale privind anularea amânării
aplicării pedepsei şi stabilirea unei pedepse rezultante pentru un concurs de infracţiuni,
operaţiune care nu poate fi realizată direct în calea de atac fără încălcarea dreptului la un dublu
grad de jurisdicţie.
Pe de altă parte, aprecierile expuse de procuror în motivarea apelului referitoare la
caracterul normal, firesc, al împrejurărilor care au fost avute în vedere de prima instanţă la
reţinerea circumstanţei atenuante sunt întemeiate, raportat la conţinutul infracţiunii şi la natura
activităţii în cadrul căreia a fost săvârşită în general trebuind admis că pentru persoanele care
ajung în situaţia de a comite astfel de infracţiuni buna integrare în societate, pregătirea
profesională, profesionalismul manifestat anterior în activitatea respectivă sunt circumstanţe cu
caracter de normalitate, prin urmare reducerea pedepsei sub minimul special nu a fost justificată
suficient de datele cauzei. Acestea fiind reţinute, Curtea apreciază că şi în condiţiile în care nu
este aplicabilă o circumstanţă atenuantă facultativă reglementată exclusiv de legea veche, rămân
valabile consideraţiile primei instanţe raportat la legea penală mai favorabilă inculpatei.
Prin urmare, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penală Curtea va admite
apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Iaşi împotriva sentinţei penale nr.
82/18.05.2018 a Tribunalului Vaslui, pronunţată în dosarul cu nr. de mai sus, sentinţă pe care o
va desfiinţa în parte şi, rejudecând, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. a şi alin. 2
din Codul penal anterior şi a dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal anterior, va majora
pedeapsa principală aplicată inculpatei C.T., de la 6 luni închisoare la un an şi 6 luni închisoare,
cu consecinţa majorării şi a termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării
pedepsei la 3 ani şi 6 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca
nefondat, apelul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de inculpata-apelantă C.T.
120
Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei
decizii.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare
aferente judecării apelului urmează a rămâne în sarcina statului.
3. Neîndeplinirea condițiilor de existenţă a provocării - circumstanţă atenuantă legală

prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal
Cuprins pe materii: Drept penal. Omor. Circumstanţe atenuante legale
Indice alfabetic: Circumstanţe atenuante legale
Temei de drept: art. 75 Cod penal
Inculpatul a solicitat prin motivele de apel reţinerea provocării, invocând ca
şi act provocator atitudinea victimei de a-i reproşa un anumit incident anterior avut
cu un văr de a-l victimei, precum şi atitudinea din ce în ce mai agresivă. Instanţa de
fond în cuprinsul expunerii a analizat îndeplinirea condiţiilor stării de provocare,
apreciind, în mod fondat că infracţiunea nu a fost săvârşită în stare de provocare,
motivat de faptul că acţiunile victimei nu au fost susceptibile de a provoca o stare de
tulburare puternică sau emoţie.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că
victima, prealabil înjunghierii, s-a aşezat pe masă în faţa scaunului pe care se afla
inculpatul, a vorbit cu inculpatul aproximativ 4 minute, timp în care la un moment
dat a pus mâna la gâtul inculpatului, fără a strânge sau a apăsa, iar, spre final, s-a
apropiat de capul inculpatului, pe care l-a înlănţuit cu braţele, moment în care
inculpatul a scos din buzunar cu cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.
Este evident faptul că cele două acţiuni ale victimei, respectiv de a pune mâna
la gâtul inculpatului şi apoi să-i înlănţuie capul cu braţele nu au fost acţiuni
violente, neavând aptitudinea de produce în psihicul făptuitorului o tulburare sau
emoţie care să-l determine să acţioneze.
Totodată, din imaginile înregistrate rezultă că inculpatul pe perioada
discuţiei cu victima a ţinut mâna în buzunar, unde avea cuţitul, fiind pregătit pentru
o eventuală lovitură, pe care a aplicat-o în momentul în care victima s-a apropiat de
el.
Nici faptul că victima i-a reproşat un incident cu un verişor al acesteia, nu
poate constitui un act provocator, întrucât acest reproş nu este apt să aduc atingere
demnităţii inculpatului, cerinţă expres prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.
464/22.06.2018
Prin Sentinţa penală nr. 249/14.03.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a dispus
următoarele:
„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul X.
Condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pedeapsa
complementară a interzicerii pe o durată de 3(trei) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66
alin.1 lit. a), b) și h) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice
alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și
121
dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, și pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a), b) și h) Cod penal, pe durata şi în condiţiile
prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal, pentru săvârșirea infracţiunii de omor prevăzută de art.188
alin.1 Cod penal cu reținerea art.41 alin.1 Cod penal și aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură
penală.
În baza art. 96 alin.4 Cod penal revocă suspendarea executării sub supraveghere a
pedepsei de 1(un) an și 3(trei) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 33/03.02.2016 a
Judecătoriei Pașcani, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2016, și dispune executarea
acesteia.
În baza art.96 alin.5 și art.43 alin.1 Cod penal, adaugă pedeapsa stabilită prin prezenta
hotărâre pentru infracțiunea de omor la pedeapsa stabilită prin sentința penală nr.33/03.02.2016 a
Judecătoriei Pașcani, definitivă prin neapelare la data de 18.02.2016, urmând ca inculpatul X. să
execute pedeapsa principală de 10 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii
pe o durată de 3(trei) ani a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) și h) Cod
penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a deține, purta
și folosi orice categorie de arme, și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor
prevăzute de art.66 lit. a), b) și h) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3
Cod penal.
În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata
reținerii şi a arestului preventiv, de la 16.07.2017 la zi.
În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.202 și art.223 alin.2 Cod
procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată față de inculpatul X.”
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut:
„Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, la data de 06.09.2017, Parchetul
de pe lângă Tribunalului Iași a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a
inculpatului X., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracţiunii de omor prevăzută de
art.188 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal.
În fapt, prin rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 15/16.07.2017 în jurul
orelor 02.00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, inculpatul X. i-a aplicat
victimei Z. o lovitură cu un obiect tăietor/înţepător (cuţit) în zona abdominală, cauzându-i o
hemoragie consecinţa unei plăgi înjunghiate abdominale cu secţiunea arterei iliace în evoluţia
căreia a survenit o insuficienţă multiplă de organe care au condus la decesul victimei.
La primul termen, invocând dispoziţiile art.375 Cod procedură penală, inculpatul X. a
solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând
că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută prin actul de sesizare a instanţei, apreciind că se impune
doar schimbarea încadrării juridice.
Reținând că în cauză nu este aplicabil art.377 alin.5 Cod procedură penală, precum și
faptul că, pentru justa soluționare a cauzei și pentru aflarea adevărului, se impune administrarea
unor probe noi, instanța, prin încheierea de la termenul din data 13.11.2017, a constatat că nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.349 alin.2 Cod procedură penală și a respins cererea
inculpatului, dispunând efectuarea cercetării judecătorești.
Probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de părți și, în
consecință, nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești, rămânând câștigate cauzei
conform dispozițiilor art.374 alin.7 Cod procedură penală.
122
Inculpatul X. a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind înaintate actele
medicale, respectiv fișele de urgență, foile de observație și protocoalele operatorii, de către
unitățile medicale care au intervenit pentru salvarea victimei. De asemenea, inculpatul a solicitat
și administrarea probei cu expertiză medico-legală prin care să se stabilească o eventuală culpă
medicală, probă respinsă de instanță la termenul din data de 05.02.2018.
Referitor la proba testimonială propusă de partea civilă Y., instanța, după ascultarea
părților și a procurorului, având în vedere recunoașterea pretențiilor civile de către inculpat, a
renunțat la administrarea acesteia, apreciind că nu mai este utilă.
Coroborând materialul probatoriu administrat în cursul procesului penal, instanţa reţine
următoarele:
Inculpatul X. (în vârstă de 23 de ani) și victima Z. (în vârstă de 27 de ani) au muncit în
străinătate și, în luna iulie 2017, au revenit la locuința din țară.
În seara de 15.07.2017, în jurul orei 2230-2300, atât inculpatul X., după ce a consumat
băuturi alcoolice, cât și victima Z. au mers la barul unde se aflau și martorii.
După ce a mai consumat un pahar cu vin, inculpatul X. a ieșit pe terasa barului pentru a
fuma o țigară, aici întâlnindu-se cu victima Z., care se afla în stare de ebrietate. Între cei doi a
început o discuție referitoare la un conflictul pe care inculpatul l-a avut în luna ianuarie 2017 cu
un văr al victimei, conflict soluționat amiabil, prin retragerea de către inculpat a plângerii penale.
Inculpatul și victima s-au retras pe trotuarul din fața barului, unde au continuat discuția, iar apoi
au revenit pe terasă, inculpatul X. așezându-se pe o canapea, la o masă unde se aflau mai multe
persoane. Victima Z. s-a așezat în fața inculpatului, pe masă, și a reluat discuția.
La un moment dat, victima s-a ridicat și i-a pus mâna în gât inculpatului, dar și-a retras-o
foarte repede, fără a apăsa foarte tare. Enervat de insistența victimei, inculpatul X. a scos din
buzunar un cuțit tip briceag, i-a deschis lama rabatabilă și a lovit-o pe aceasta o singură dată în
abdomen. Lovitura aplicată de inculpat a fost foarte rapidă, astfel încât nicio persoană de pe
terasă nu a observat momentul în care inculpatul a lovit victima, sesizând doar faptul că victima
Z. a căzut, cei prezenți crezând inițial că i s-a făcut rău. Apropiindu-se de victimă, martorii au
observat urme de sânge pe tricou și au sunat la numărul de urgență 112.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Pașcani, unde a suferit două intervenții
chirurgicale, iar apoi, urmare a complicațiilor survenite, a fost transportată la Spitalul de Urgență
Sf. Spiridon din Iași. În această unitate medicală victima a fost supusă unei noi intervenții
chirurgicale, dar la data de 19.07.2017 a decedat.
În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală, prin raportul de necropsie nr.13369
din 31.08.2017 concluzionându-se că moartea victimei Z. a fost violentă și s-a produs ca urmare
a hemoragiei externe consecinţa secţiunii arterei iliace externe operată, în evoluţia căreia a
survenit insuficienţă multiplă de organe. Prin același raport s-a stabilit că leziunile s-au putut
produce prin lovire cu un corp înţepător tăietor (posibil cuţit), direcţia de aplicare a loviturii fiind
dinainte înapoi, în plan orizontal paramedian, poziţia victimă agresor putând fi în ortostatism şi
faţă în faţă. Medicul legist a constatat că între leziunile traumatice constatate la necropsie şi
deces există legătură directă de cauzalitate, leziunile pot data din 15/16.07.2017 și moartea poate
data din 19.07.2017.
Situația de fapt a fost reținută de instanță prin coroborarea probelor administrare atât în
cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, respectiv procesul-verbal de
cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto, raportul medico-legal de necropsie nr.13369 din
31.08.2017 al I.M.L. Iași, declaraţiile martorilor, imaginile surprinse de camerele de
supraveghere din exteriorul barului, actele medicale înaintate la dosar de unitățile medicale care
123
au intervenit pentru salvarea victimei şi declaraţiile date în calitate de suspect și de inculpat de
către X.
Astfel, inculpatul X., atât în cursul urmăririi penale, cât și ulterior, în instanță, a
recunoscut faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fiind enervat de insistența
victimei Z., a scos cuțitul pe care îl avea în buzunar și l-a lovit pe acesta, o singură dată, în zona
abdomenului.
Referitor la poziția procesuală adoptată de inculpat, instanța reține că la termenul din data
de 13.11.2017 acesta a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul
urmăririi penale, declarând că recunoaște fapta așa cum este descrisă prin rechizitoriu, dar
apreciază că încadrarea juridică a acesteia este de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea
inculpatului a fost respinsă de instanță, care a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.377
alin.5 Cod procedură penală, impunându-se efectuarea cercetării judecătorești.
Ulterior efectuării cercetării judecătorești, instanța a reținut aceeași situație de fapt ca cea
descrisă în rechizitoriu și recunoscută prin declarația din 13.11.2017, declarație prin care
inculpatul și-a nu numai acțiunea de lovire a victimei, dar și rezultatul acestei acțiuni constând în
decesul victimei, astfel încât urmează să rețină în favoarea inculpatului dispozițiile art.396
alin.10 Cod procedură penală.
Referitor la solicitarea apărării privind reținerea provocării ca circumstanță atenuantă,
instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.75 Cod penal, constituie circumstanță atenuantă
săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o
provocare din partea persoanei vătămată, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a
demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Din textul legal rezultă că pentru reţinerea provocării drept circumstanţă atenuantă
trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: (1) infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei
puternice tulburări sau emoţii, (2) această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare
din partea victimei și (3) provocarea să se fi produs prin violenţă ori printr-o atingere gravă a
demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. De asemenea, deși legea nu cere ca
fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, pentru existenţa unei
puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o
semnificaţie apropiată.
Se constată că provocarea este determinată de atitudinea victimei care trebuie să fie
violentă, verbal sau fizic, şi aptă de a atinge imediat demnitatea individului sau să producă o
puternică tulburare care să îl determine pe inculpat să lovească victima, aspecte care nu au fost
dovedite în prezenta cauza. Astfel, deși între victimă și inculpat a avut loc o discuție, aceasta a
fost civilizată, calmă, iar gestul victimei de a-l prinde pe inculpat cu mâinile de gât, nu a fost
unul violent, chiar inculpatul declarând că victima l-a apăsat ușor și imediat i-a dat drumul. În
consecință, instanța constată că starea de nervozitate creată inculpatului de atitudinea victimei,
stare constatată de martorul A., nu poate fi considerată o tulburare puternică, acțiunile victimei
anterioare agresiunii nefiind susceptibile de un asemenea rezultat, astfel încât nu se justifică
reținerea provocării ca circumstanță atenuantă.
În consecinţă, având în vedere cele reţinute şi făcând aplicarea dispoziţiilor art.396
alin.10 Cod procedură penală, instanţa condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa de 9 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art.188 Cod penal și cu reținerea
art.41 alin.1 Cod penal.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termenul legal, inculpatul X., care a
criticat-o sub aspectul legalității şi temeiniciei, invocând în esență următoarele:
124
Apelantul consideră că, raportat la modul concret în care s-a desfăşurat conflictul,
respectiv victima i-a reproşat obsesiv un conflict al său cu vărul victimei, agresându-l verbal şi
fizic, atitudine care era de natură să-i provoace o puternică tulburare, coroborat şi cu faptul că la
un moment dat victima i-a pus mâna în gât, putea fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării.
Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că atitudinea provocarea nu se circumscrie definirii din
Codul penal, ea trebuie avută totuşi în vedere, în opinia apelantului, ca o circumstanţă reală, care
a avut o contribuţie majoră la evenimentul produs, neputând fi ignorată în contextul faptic
descris.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în raport de criticile formulate
de apelant, dar și din oficiu, în baza efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale, în
conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată
următoarele:
Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel constată, din analiza actelor şi lucrărilor
dosarului, că prima instanţă a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare
corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt şi vinovăția inculpatului,
dându-se în drept o justă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul X..
În ceea ce priveşte prima critică formulată de inculpatul apelant, respectiv că se impunea
se reţine circumstanţa atenuantă legală a provocării, Curtea o constată a fi nefondată
Inculpatul a solicitat reţinerea provocării şi în faţa primei instanţe, invocând ca şi act
provocator atitudinea victimei de a-i reproşa un anumit incident anterior avut cu un văr de a-l
victimei, precum şi atitudinea din ce în ce mai agresivă. Instanţa de fond în cuprinsul expunerii a
analizat îndeplinirea condiţiilor stării de provocare, apreciind, în mod fondat că infracţiunea nu a
fost săvârşită în stare de provocare, motivat de faptul că acţiunile victimei nu au fost susceptibile
de a provoca o stare de tulburare puternică sau emoţie.
Analizând imaginile înregistrate de camerele de supraveghere amplasate pe terasa barului
„New Art Cafee”, Curtea constată că victima Z., prealabil înjunghierii, s-a aşezat pe masă în faţa
scaunului pe care se afla inculpatul, a vorbit cu inculpatul aproximativ 4 minute, timp în care la
un moment dat a pus mâna la gâtul inculpatului, fără a strânge sau a apăsa, iar, spre final, s-a
apropiat de capul inculpatului, pe care l-a înlănţuit cu braţele, moment în care inculpatul a scos
din buzunar cu cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona abdominală.
Este evident faptul că cele două acţiuni ale victimei, respectiv de a pune mâna la gâtul
inculpatului şi apoi să-i înlănţuie capul cu braţele nu au fost acţiuni violente, neavând aptitudinea
de produce în psihicul făptuitorului o tulburare sau emoţie care să-l determine să acţioneze.
Totodată, din imaginile înregistrate rezultă că inculpatul pe perioada discuţiei cu victima
a ţinut mâna în buzunar, unde avea cuţitul, fiind pregătit pentru o eventuală lovitură, pe care a
aplicat-o în momentul în care victima s-a apropiat de el.
Nici faptul că victima i-a reproşat un incident cu un verişor al acesteia, nu poate constitui
un act provocator, întrucât acest reproş nu este apt să aduc atingere demnităţii inculpatului,
cerinţă expres prevăzută de art. 75 alin. 1, lit. a Cod penal.
Inculpatul apelant a solicitat a se reţine ca o împrejurare atenuantă faptul că victima a fost
cea care iniţiat discuţia cu el şi i-a făcut reproşuri, şi apoi s-a apropiat şi i-a pus mâna la gât şi
apoi în jurul capului, însă aceste acţiuni ale victimei nu au avut un caracter agresiv, ţinând cont
de şi de starea de ebrietate în care se afla şi nu sunt de natură a reduce gravitatea faptei ori
periculozitatea persoanei inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, constatând a fi neîntemeiate motivele de apel invocate
de către inculpatul X., Curtea dispune, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. b din Codul de
125
procedură penală, respingerea apelului declarat de acesta împotriva Sentinței penale nr.
249/14.03.2018, pronunțată de Tribunalul Iaşi, menţinută ca legală şi temeinică.
4. Deţinere de droguri pentru consum propriu. Renunțarea la aplicarea pedepsei -

condiții
Cuprins pe materii: Drept penal, deţinere de droguri de mare risc, pentru consum
propriu
Indice alfabetic: renunțarea la aplicarea pedepsei
Temei de drept: art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 80 Cod penal
Curtea consideră că argumentele instanţei de fond sunt valabile şi exprimă o

analiză în profunzime a consecinţelor pe care diversele modalităţi de individualizare
a executării pedepsei prevăzute de legislaţia penală română le pot avea asupra
persoanei, inclusiv pe termen lung şi în primul rând sub aspectul funcţiei
fundamentale a pedepsei, aceea de reeducare. Având în vedere atitudinea inculpatei
pe parcursul procesului după ce a părăsit teritoriul României, Curtea apreciază ca
fiind justificată presupunerea că, odată stabilită o pedeapsă pentru aceasta, cu
impunerea unor anumite obligaţii prevăzute de lege, să se ajungă la revocarea unei
forme alternative de individualizare a executării pedepsei şi la emiterea unui mandat
de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatei. Raportat la gravitatea
concretă redusă a faptei şi la lipsa unor date suficiente în sensul că inculpata
intimată ar avea un comportament antisocial în general, ţinând cont şi de lipsa unor
date în sensul unor legături ale acestei persoane cu statul român, în mod corect
judecătorul de la prima instanţă a considerat că executarea în detenţie a unei
pedepse nu ar fi de natură să servească la reeducarea inculpatei, ci ar putea avea
chiar un efect contrar.
752/06.11.2018
Prin sentinţa penală nr. 59/4.04.2018 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul cu nr.
XXXX47/89/2016, s-au dispus următoarele:
„În temeiul art. 396 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal, renunţă la
aplicarea pedepsei faţă de inculpata B.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de
droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 81 Cod penal aplică inculpatei un
avertisment.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. b, f
Cod penal coroborat cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea de la
inculpată în folosul statului a următoarelor bunuri: cantitatea de 0,84 grame metamfetamine
rămasă după efectuarea analizei fizico-chimice (proba 1);un recipient de sticlă în care s-a
126
evidenţiat substanţa metamfetamine (proba nr. 2); un tub de sticlă în care s-a pus în evidenţă
metamfetamine (proba 3).
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile ridicate în vederea confiscării se
distrug potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală. Păstrarea de contraprobe este
obligatorie.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală şi art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală,
obligă inculpata la plata către stat a sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Potrivit art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariile apărătorului
desemnat din oficiu (av. P.I., delegaţii nr. 571/07.07.2016 și nr. 967/29.11.2017), în cuantum
total de 520 lei, rămân în sarcina statului şi urmează a fi avansate din fondurile Ministerului
Justiţiei.”
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
„Deliberând în cauza de faţă constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Vaslui, s-a înregistrat la data de 01.07.2016 dosarul cu nr.
XX47/89/2016 în care inculpata B.S. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de
deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr.
143/2000.
În actul de sesizare a instanţei, rechizitoriul nr. 78/D/P/2016 al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizata şi Terorism - Biroul Teritorial Vaslui, s-au reţinut următoarele:
În data de 30.05.2016, organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Vaslui, împreună
cu un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Vaslui - Biroul D.E.N. Bârlad, urmare a
obţinerii unor informaţii potrivit cărora din direcţia Vaslui se îndreaptă către Bucureşti două
autoturisme ai căror pasageri deţin droguri de risc, au procedat la oprirea în trafic pentru
verificări, pe raza mun. Bârlad, a două autoturisme, marca BMW cu nr. de înmatriculare
XXXXX respectiv VW Tuareg, cu nr. de înmatriculare XXXXX.
Procedându-se la legitimarea conducătorilor auto şi a pasagerilor, s-a constatat că
autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXX, era condus de cetăţeanul englez
Y.M.S., care se afla împreună cu martorul C.A.I.. De asemenea, autoturismul marca VW Tuareg,
cu nr. de înmatriculare XXXXX, era condus de cetăţeanul albanez L.A., care era împreună cu
martora C.R.R. şi inculpata B.S.. În cel din urmă autoturism a fost găsită o poşetă, aparţinând
inculpatei B.S., precum şi bagajele acesteia, în poşetă, respectiv în portmoneu, fiind găsit un plic
transparent, autosigilant, conţinând o substanţă solidă ce prezenta suspiciuni de a constitui drog
de mare risc. De asemenea, în bagajele inculpatei au fost găsite: un recipient de sticlă, de
aproximativ 30ml, prevăzut cu un orificiu în zona laterală şi având un tub de plastic de culoare
roz şi capac, prevăzut cu două tuburi care fac legătura dinspre interior spre exteriorul
recipientului, precum şi un tub de sticlă lărgit la unul dintre capete, sub formă de pâlnie, prevăzut
de asemenea cu un tub de plastic.
Fiind întrebată cu privire la substanţa găsită asupra sa, precum şi cu privire la obiectele
anterior descrise, inculpata a recunoscut faptul că în plicul transparent autosigilant se află
droguri, despre care a afirmat că le-ar fi procurat din Bucureşti, de la o persoană necunoscută. De
asemenea, inculpata a recunoscut faptul că recipientele din sticlă sunt folosite la prepararea şi
consumul drogurilor.
Prin ordonanţa procurorului din data de 31.05.2016 s-a dispus efectuarea unei constatări
tehnico ştiinţifice chimică pentru a lămuri natura substanţei găsite asupra inculpatei.
127
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinfică cu nr. 283.697 din data de 31.05.2016,
substanţa supusă analizei şi ridicată de la inculpată constituie 1,33 gr Metamfetamine, aceeaşi
substanţă fiind relevată şi în recipientul de sticlă, precum şi în tubul de sticlă, obiecte găsite în
bagajul inculpatei.
Substanţa metamfetamine face parte din tabelul anexă nr. II din Legea 143/2000 privind
combaterea, prevenirea traficului şi consumului ilicit de droguri, constituind drog de mare risc.
Fiind audiată, inculpata a recunoscut că este consumatoare de metamfetamine, cunoscută
în mediu sub denumirea ICE, drog ce îi provoacă dispariţia stărilor de stres, având totodată efect
energizant. Inculpata a afirmat că drogurile găsite asupra sa îi aparţin, fiind pentru consum
propriu, declarând de asemenea că le-a procurat din Bucureşti, de la o persoană necunoscută,
contra sumei de 100 euro.
Declaraţia inculpatei se coroborează cu declaraţia martorului L.A., prietenul inculpatei,
care a confirmat faptul că ştie că este consumatoare de droguri, precum şi cu rezultatele
buletinului de analiză toxicologică, cu nr. 821/T/Ol.06.2016 privind pe inculpată, din care rezultă
că a fost depistată pozitiv la consumul de MET (Metamfetamine).
Pentru susţinerea situaţiei de fapt, au fost indicate prin rechizitoriu ca mijloace de
probă următoarele: Ordonanţă de începere a urmăririi penale, Ordonanţă de efectuare în
continuare a urmăririi penale faţă de suspecta B.S., Ordonanţă de punere în mişcare a urmăririi
penale, Ordonanţă de delegare 30.05.2016, Referat cu propunere de declinare a competenţei,
Proces verbal de constare a infracţiunii flagrante, Ordonanţă de efectuare a unei constatări
tehnico-ştiinţifice, Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 283697 din 30.05.2016, Ordonanţă
de efectuare a unei constatări medico-legale, Buletin de analiză toxicologică, Proces verbal de
aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, declaraţie suspectă B.S., Proces verbal de aducere la
cunoştinţă a calităţii de inculpat, declaraţie inculpată B.S., declaraţiile martorilor Y.M.S., L.A.,
C.R.R., C.A.I., Ordonanţă delegare 15.06.2016, Adresă DGA-SJA Vaslui, Opis cu activităţile
desfăşurate conform ordonanţei de delegare, Adresă către I.G.P.F.C.C.C. Galaţi, Adresă răspuns
I.G.P.F.C.C.C. Galaţi, Cazier judiciar B.S., Copii acte identitate B.S., C.A.I., C.R.R., L.A.,
Y.M.S..
În cursul judecăţii, inculpata nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu s-a prevalat de
dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală privind procedura în cazul recunoaşterii
învinuirii. Prin adresa înaintată prin email, inculpata a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa
prin actul de sesizare a instanţei. A fost audiat martorul C.A.I. şi s-a constatat imposibilitatea
audierii martorei C.R.R..
În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii,
instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
După cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (filele 8-9
dosar u.p.), în data de 30.05.2016, organele de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Vaslui,
împreună cu un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Vaslui - Biroul D.E.N. Bârlad,
urmare a obţinerii unor informaţii potrivit cărora din direcţia Vaslui se îndreaptă către Bucureşti
două autoturisme ai căror pasageri deţin droguri de risc, au procedat la oprirea în trafic pentru
verificări, pe raza mun. Bârlad, a două autoturisme, marca BMW cu nr. de înmatriculare
XXXXX respectiv VW Tuareg, cu nr. de înmatriculare XXXXX.
Procedându-se la legitimarea conducătorilor auto şi a pasagerilor, s-a constatat că
autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare XXXXX, era condus de cetăţeanul englez
Y.M.S., care se afla împreună cu martorul C.A.I.. De asemenea, autoturismul marca VW Tuareg,
cu nr. de înmatriculare XXXXX, era condus de cetăţeanul albanez L.A., care era împreună cu
128
martora C.R.R. şi inculpata B.S.. În cel din urmă autoturism a fost găsită o poşetă, aparţinând
inculpatei B.S., precum şi bagajele acesteia, în poşetă, respectiv în portmoneu, fiind găsit un plic
transparent, autosigilant, conţinând o substanţă solidă ce prezenta suspiciuni de a constitui drog
de mare risc. De asemenea, în bagajele inculpatei au fost găsite: un recipient de sticlă, de
aproximativ 30ml, prevăzut cu un orificiu în zona laterală şi având un tub de plastic de culoare
roz şi capac, prevăzut cu două tuburi care fac legătura dinspre interior spre exteriorul
recipientului, precum şi un tub de sticlă lărgit la unul dintre capete, sub formă de pâlnie, prevăzut
de asemenea cu un tub de plastic.
Fiind întrebată cu privire la substanţa găsită asupra sa, precum şi cu privire la obiectele
anterior descrise, inculpata a recunoscut faptul că în plicul transparent autosigilant se află
droguri, despre care a afirmat că le-ar fi procurat din Bucureşti, de la o persoană necunoscută. De
asemenea, inculpata a recunoscut faptul că recipientele din sticlă sunt folosite la prepararea şi
consumul drogurilor.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinfică cu nr. 283.697 din data de 31.05.2016
(filele 13-19 dosar u.p.), substanţa supusă analizei şi ridicată de la inculpată constituie 1,33 gr
Metamfetamine, aceeaşi substanţă fiind relevată şi în recipientul de sticlă, precum şi în tubul de
sticlă, obiecte găsite în bagajul inculpatei. După efectuarea analizei au rămas 84 grame de
substanţă.
Substanţa metamfetamine face parte din tabelul anexă nr. II din Legea 143/2000 privind
combaterea, prevenirea traficului şi consumului ilicit de droguri, constituind drog de mare risc.
Conform buletinului de analiză toxicologică nr. 821/T/01.06.2016, privind pe inculpată,
aceasta a fost depistată pozitiv la consumul de MET (Metamfetamine).
Fiind audiată (filele 26-28 dosar u.p.), inculpata a confirmat cele reţinute în procesul-
verbal de investigaţii. Aceasta a recunoscut că este consumatoare de metamfetamine, cunoscută
în mediu sub denumirea ICE, drog ce îi provoacă dispariţia stărilor de stres, având totodată efect
energizant. Inculpata a afirmat că drogurile găsite asupra sa îi aparţin, fiind pentru consum
propriu, declarând de asemenea că le-a procurat din Bucureşti, de la o persoană necunoscută,
contra sumei de 100 euro.
Declaraţia inculpatei se coroborează cu declaraţia martorului Y.M.S. (34-35 dosar u.p.),
precum şi cu declaraţiile martorului L.A. - prietenul inculpatei (filele 39-43 dosar u.p.), martorei
C.R.R. (filele 44-47 dosar u.p.), martori audiaţi în cursul urmăririi penale şi care au confirmat
modalitatea de desfăşurare a evenimentelor în sensul celor prezentate în procesul-verbal de
constatare a infracţiunii flagrante. Acesta din urmă a mai declarat că ştie că inculpata este
consumatoare de droguri.
Situaţia de fapt este confirmată şi de martorul C.A.I., care a fost reaudiat în faţa instanţei,
declarând în esenţă aceleaşi aspecte ca la urmărire penală: la data de 30.05.2016, un echipaj de
poliţie a oprit două autoturisme, marca BMW, respectiv VW Tuareg. În autoturisme se aflau
martorul, numitul Tony, iar în cealaltă maşină inculpata împreună cu prietenul ei. Întrucât în
vehicule nu s-a găsit nimic, s-a procedat la percheziţia corporală, iar asupra inculpatei s-a găsit o
cantitate mică de praf. Martorul a mai declarat că inculpata le-a spus că este dependentă de aşa
ceva şi are prescripţie de la medic.
Probele administrate în cauză se coroborează, conducând, dincolo de orice dubiu, la
concluzia existenţei faptei şi a comiterii acesteia de către inculpată cu vinovăţia cerută de lege.
În drept, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
129
amendă. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de
mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Fapta inculpatei B.S., care, la data de 30.05.2016 aflată în tranzit pe raza jud. Vaslui, a
fost depistată pe raza mun. Bârlad, deţinând asupra sa (în poşetă) cantitatea de 1,33 gr
metamfetamine, ambalate într-un plic transparent autosigilant, precum şi un tub de prizat şi un
dispozitiv pentru inhalat, care conţineau urme de metamfetamine, substanţă care constituie drog
de mare risc, conform tabelului anexă nr. II din Legea 143/2000, modificată şi completată,
întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de deţinere de droguri de mare risc, pentru
consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al infracțiunii este
întrunit constând în deţinerea la data de 30.05.2016 de droguri de mare risc, respectiv 1,33 gr
metamfetamine, ambalate într-un plic transparent autosigilant, precum şi un tub de prizat şi un
dispozitiv pentru inhalat, care conţineau urme de metamfetamine, substanţă care constituie drog
de mare risc, conform tabelului anexă nr. II din Legea 143/2000, modificată şi completată.
Urmarea imediată a infracțiunii constă într-o stare de pericol. Existența raportului de
cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă rezultă din însăşi săvârşirea
faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a avut reprezentarea faptului că prin
deţinerea drogurilor în vederea consumului încalcă dispoziţii legale de natură penală, formă de
vinovăție prevăzută în 16 alin. 3 lit. a Cod penal întrucât rezultatul faptei a fost prevăzut și
urmărit de acesta, intenția fiind calificată prin scop.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că infracţiunea

dedusă judecăţii prezintă în concret o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea
urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi
scopul urmărit, cantitatea mică de droguri găsite asupra inculpatei, şi apreciază că în raport de
persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile
sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar
avea asupra persoanei acesteia.
Cu privire la persoana inculpatei, din fişa de cazier judiciar aflată la dosarul de urmărire
penală rezultă că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, cu privire la aceasta nu s-a
mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii
pentru care este judecată. Inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a
încercat zădărnicirea aflării adevărului, ci a cooperat cu organele judiciare, recunoscând încă de
la bun început săvârşirea faptei, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă
judecăţii este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) Cod
penal.
Deşi inculpata nu s-a prezentat în faţa instanţei, această atitudine nu poate fi percepută ca
o sustragere de la judecată şi nici ca o încercare de zădărnicire a aflării adevărului întrucât
aceasta a recunoscut faptele şi a cooperat cu organele de urmărire penală.
Instanţa reţine că inculpata s-a aflat cel mai probabil pentru prima oară pe teritoriul ţării
având în vedere că potrivit adresei nr. 874.227/16.06.2016 (fila 55 dosar u.p.) nu figurează cu
intrări/ieşiri în/din România în perioada 16.06.2011-16.06.2016. Acest aspect reflectă lipsa unor
legături specifice cu statul român, ceea ce înseamnă că perspectiva de îndreptare este una redusă
în ipoteza executării unei pedepse cu închisoarea întrucât ar avea loc o excludere din societate,
cu posibile repercusiuni mai grave asupra persoanei. Pe de altă parte, din adresa înaintată la
130
dosar de către inculpată rezultă în mod cert că nu are un nivel ridicat de cunoaştere a limbii
engleze şi este greu de crezut că a înţeles consecinţele juridice posibile reglementate de legea
română în cazul neexprimării acordului pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii.
Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute, efectele unei eventuale
condamnări cu executarea efectivă a pedepsei, în cauză neexistând un acord de prestare a unei
munci neremunerate în folosul comunităţii, i s-ar îngreuna excesiv situaţia inculpatei, care
locuieşte în străinătate, fiind cetăţean britanic. Aceasta a adoptat o atitudine de cooperare cu
organele judiciare, astfel că Tribunalul apreciază că scopul constând în prevenirea săvârșirii de
noi infracțiuni poate fi atins fără aplicarea sau stabilirea unei pedepse.”
Împotriva sentinţei penale nr. 59/4.04.2018 a Tribunalului Vaslui a formulat apel,
cu respectarea termenului legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
D.I.I.C.O.T. – B.T. Vaslui, invocând următoarele:
„Apreciem această sentinţă ca fiind nelegală si netemeinică din următoarele motive :
Considerăm că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 din Codul penal pentru a
se putea dispune renunţarea la aplicarea pedepsei.
Din acest articol rezultă că renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune avându-se în
vedere gravitatea redusă a infracţiunii săvârşite dar şi persoana infractorului şi conduita acestuia.
In cazul prezentului dosar inculpata B.S. a fost depistată la data de 30.05.2016, pe raza
municipiului Bârlad, având asupra sa cantitatea de 1,33 grame metamfetamine, un tub de prizat
şi un dispozitiv pentru inhalat care conţineau urme de metamfetamine.
Inculpata a fost audiată la data de 31.05.2016 când a recunoscut săvârşirea infracţiunii
declarând, în esenţă, că drogurile erau pentru consum propriu şi au fost cumpărate de la o
persoană necunoscută. După întocmirea rechizitoriului şi înaintarea dosarului către Tribunalul
Vaslui inculpata B.S. nu s-a prezentat la instanţă.
Din actele dosarului rezultă astfel că inculpata s-a sustras de la judecată, iar conform art.
80 al. 2 lit. c din Codul de procedură penală într-o astfel de situaţie nu se poate dispune
renunţarea la aplicarea pedepsei.
Pe de altă parte considerăm că deţinerea a 1,33 grame de metamfetamine pentru consum
propriu nu poate fi apreciată ca având o gravitate redusă, având în vedere că metamfetamine este
un drog de mare risc.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 421 pc. 2 lit. a din Codul de procedură
penală, solicităm să admiteţi apelul aşa cum a fost formulat, să desfiinţaţi hotărârea pronunţată şi
să dispuneţi condamnarea inculpatei B.S. la o pedeapsă legală şi temeinică.”
de calitatea procesuală a apelantului, atât prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, în

penală incidente în cauză, iar soluţia dispusă cu privire la latura penală a fost dată în deplină
consonanță cu materialul probator administrat și cu respectarea dispoziţiilor de drept material și
procesual incidente în speță, Curtea neidentificând elemente de nelegalitate sau de netemeinicie.
şi evaluarea tuturor mijloacelor de probă, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi inculpatei din
faza iniţială a cercetărilor, precum şi la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră
131
convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptei, la comiterea
acesteia de către inculpată şi la vinovăţia acesteia.
În condiţiile în care inculpata, cetăţean britanic, nu s-a prezentat în faţa instanţei, prima
instanţă a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti, în cadrul căreia a fost audiat martorul
C.A.I. şi a fost citată martora C.R.R., constatându-se imposibilitatea audierii acesteia.
o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva ce rezultă din probatoriul administrat.
dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției, fiind explicitate condiţiile de tipicitate ale
infracţiunii, atât în ce priveşte elementul material al faptei şi celelalte componente ale laturii
obiective, cât şi vinovăţia, sub forma intenției, reținută în sarcina inculpatei.
Prima instanță a ajuns în mod corect la concluzia îndeplinirii condițiilor legale pentru a se
reţine că există fapta de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, că această faptă
constituie infracțiune, fiind incriminată de art. 4 alin. 1 din legea nr. 143/2000 și că a fost
săvârșită de inculpată cu vinovăţia cerută de lege. Toate aceste condiții au rezultat dincolo de
orice îndoială din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, instanţa
realizând în cuprinsul sentinţei atacate o analiză efectivă a elementelor probatoriului,
argumentele sale fiind însuşite de instanţa de control judiciar.
Raportat la motivele de apel indicate de procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T., Curtea
constată că în cuprinsul sentinţei apelate prima instanţă a expus argumentele pentru care a
considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune renunţarea la
aplicarea pedepsei, punând accentul pe cantitatea mică de droguri găsită asupra inculpatei, pe
lipsa unor date privind eventuale antecedente penale şi pe posibilităţile ei de îndreptare. Curtea
constată că, raportat la datele concrete ale cauzei, cu precădere la cantitatea mică de droguri pe
care s-a reţinut şi s-a stabilit că ar fi deţinut-o inculpata, precum şi la situaţia acesteia, cetăţean
britanic cu privire la care nu există date că ar mai urma să intre pe teritoriul României, fără
antecedente penale care să rezulte din datele avute la dispoziţie de instanţele române, în cazul său
aplicarea sau fie şi doar stabilirea unei pedepse ar fi inoportună, în sensul avut în vedere de
dispoziţiile art. 80 Cod penal.
În cuprinsul motivelor de apel procurorul a pus accentul însă pe neîndeplinirea condiţiei
referitoare la conduita procesuală a inculpatei B., în sensul că din actele dosarului ar reieşi că
aceasta s-a sustras de la judecată. Curtea constată că şi acest aspect a fost analizat în mod
corespunzător de judecătorul fondului cauzei în sentinţa atacată, acesta reţinând că inculpata s-a
aflat, cel mai probabil, pentru prima dată pe teritoriul României, nu are legături cu statul român,
iar executarea efectivă a unei pedepse ar putea avea ca efect excluderea ei din societate şi
perspective reduse de a sigura îndreptarea persoanei, neavând un nivel ridicat de cunoaştere a
limbii engleze şi nefiind cert că a înţeles consecinţele neexprimării acordului pentru a presta
muncă în folosul comunităţii. Instanţa de fond a mai reţinut că atitudinea acestei inculpate de a
nu se prezenta în faţa instanţei nu poate fi percepută ca o sustragere de la judecată şi nici ca o
încercare de a zădărnici aflarea adevărului, ea recunoscându-şi fapta şi cooperând cu organele de
cercetare penală.
Curtea consideră că argumentele instanţei de fond sunt valabile şi exprimă o analiză în
profunzime a consecinţelor pe care diversele modalităţi de individualizare a executării pedepsei
prevăzute de legislaţia penală română le pot avea asupra persoanei, inclusiv pe termen lung şi în
primul rând sub aspectul funcţiei fundamentale a pedepsei, aceea de reeducare. Având în vedere
132
atitudinea inculpatei pe parcursul procesului după ce a părăsit teritoriul României, Curtea
apreciază ca fiind justificată presupunerea că, odată stabilită o pedeapsă pentru aceasta, cu
impunerea unor anumite obligaţii prevăzute de lege, să se ajungă la revocarea unei forme
alternative de individualizare a executării pedepsei şi la emiterea unui mandat de executare a
pedepsei închisorii pe numele inculpatei. Raportat la gravitatea concretă redusă a faptei şi la lipsa
unor date suficiente în sensul că inculpata intimată ar avea un comportament antisocial în
general, ţinând cont şi de lipsa unor date în sensul unor legături ale acestei persoane cu statul
român, în mod corect judecătorul de la prima instanţă a considerat că executarea în detenţie a
unei pedepse nu ar fi de natură să servească la reeducarea inculpatei, ci ar putea avea chiar un
efect contrar.
Astfel, în mod corect prima instanţă a recurs la aplicarea dispoziţiilor privind renunţarea
la aplicarea pedepsei şi i-a aplicat inculpatei un avertisment, de asemenea în mod corect, faţă de
reţinerea comiterii faptei prevăzute de legea penală, dând efect dispoziţiilor privind confiscarea
specială.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de
D.I.I.C.O.T, făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală în privinţa
cheltuielilor judiciare, ţinând cont de soluţia dată în calea de atac.
5. Individualizarea modalității de executare a pedepsei. Criteriile prevăzute de art. 91

C.pen. care permit individualizarea modalității de executare a pedepsei
închisorii. Apel. Analiză
Cuprins pe materii: Drept penal

Indice alfabetic: Individualizarea modalității de executare a pedepsei
Temei de drept: art. 91 Cod penal
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare

cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.pen., ţinându-se cont de gradul
de pericol concret ridicat al faptei comise.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului,
contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând
constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra
propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea
şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează
caracterul preventiv al sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie
să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât
exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.
133
213/28.03.2018
Prin sentinţa penală nr. 2018 din data de 20.07.2017, Judecătoria Iaşi a dispus
următoarele: „În temeiul art. 396 alin. 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa
închisorii de 1 an şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub
influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prevăzută de 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396
alin. 10 C.proc.pen.
În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a,b C.pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii interzice
inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a, b C.pen.
Ia act că pe parcursul procesului penal inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat pe parcursul procesului penal, în cuantum de 1200 de lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat.”
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:
„Prin rechizitoriul din data de 02.03.2017, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, dat
în dosarul nr. 8128/P/2015 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 02.03.2017 sub
numărul de mai sus, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul X. pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare s-a reţinut că la data de 14.07.2015, ora 18.08, lucrătorii Poliţiei
municipiului Iaşi - Biroul Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de
circulaţie soldat cu pagube materiale, pe str. B. din municipiul Iaşi. La fața locului, în prezenţa
martorilor L. şi C., organele de poliţie l-au identificat pe conducătorul autoturismului implicat în
accident, în persoana inculpatului X. şi au constatat că autoturismul marca Peugeot, cu număr de
înmatriculare XXX, prezenta avarii la roata stângă faţă, bară faţă, aripa stângă, oglinda stângă,
portiera stângă faţă.
S-a mai arătat că, în prezenţa martorilor asistenţi, inculpatul a fost testat cu aparatul
etilotest, la ora 18.26 rezultând o alcoolemie în aerul expirat de 1,48 mg/l, motiv pentru care
organele de poliție care l-au condus pe inculpat la Spitalul de Urgenţe Sf. Spiridon din Iaşi, în
vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a reţinut în rechizitoriu că, potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 732/A din
21.07.2015, la ora 19.00 a zilei de 14.07.2015 inculpatul avea o alcoolemie 3,15 ‰, iar la ora
20.00 valoarea alcoolemiei era de 3,05 ‰ alcool pur în sânge.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de calcul
retroactiv al alcoolemiei, expertiză ce nu a putut fi efectuată, întrucât inculpatul a terminat de
consumat băuturile alcoolice la ora 17.30 şi după 36 de minute a fost implicat în accidentul
rutier, or, potrivit art. 2.1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală,
expertiza poate fi efectuată numai în situaţia în care ingestia de alcool, pe stomacul fără conţinut
alimentar, a încetat cu cel puţin 45 de minute înaintea evenimentului rutier sau la 90 de minute
pe stomacul plin.
Situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare a rezultat din următoarele mijloace de probă
administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante;
buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 732/A din 21.07.2015; bon alcooltest;
declaraţiile martorilor C., L.; adresa IML Iaşi nr. 11614/26.05.2016 și declaraţiile inculpatului.
134
Date privind urmărirea penală
Prin ordonanța din data de 14.07.2015, a organelor de cercetare penală, s-a dispus
începere urmării penale cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.
Prin ordonanța procurorului din 21.03.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a
urmăririi penale față de suspectul X. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1
C.pen.
Prin ordonanța procurorului din 26.04.2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale față de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de 336 alin. 1 C.pen., fiindu-i
aduse la cunoștință atât această calitate, cât și drepturile prevăzute de art. 78, raportat la art. 83
noul C.proc.pen., precum și posibilitatea încheierii în cursul urmăririi penale a unui acord de
recunoaștere a vinovăției.
Procedura de cameră preliminară
Prin încheierea nr. 261/a1 din 02.05.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat,
în temeiul art. 346 alin. 1 C.proc.pen., legalitatea sesizării instanţei, competenţa instanţei de
soluţionare a cauzei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală,
dispunându-se începerea judecăţii.
Etapa judecăţii
În şedinţa publică din data de 29.06.2017, interpelat de instanţă, inculpatul a precizat că
recunoaşte fapta şi că se prevalează de procedura de recunoaştere a învinuirii, cererea formulată
în acest sens fiind încuviinţată de către instanţă.
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost
administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi
penale.
Analizând, coroborat, probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa reţine
următoarea situaţie de fapt:
La data de 14.07.2015, ora 18.08, lucrătorii Poliţiei municipiului Iaşi - Biroul Rutier, au
fost sesizaţi, prin numărul unic de urgenţe 112, de către martorul C., cu privire la producerea
unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe str. B. din municipiul Iaşi. Organele de
poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde, în prezenţa martorilor L. şi C., au fost identificate
autoturismele implicate în accident, marca Peugeot, cu număr de înmatriculare XXX, condus de
inculpatul X. şi autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare YYY, staţionat
regulamentar pe partea stângă a străzii.
Cu prilejul cercetării la faţa locului s-a stabilit că autoturismul condus de inculpat
prezenta avarii la roata stângă faţă, bară faţă, aripa stângă, oglinda stângă, portiera stângă faţă.
În prezenţa martorilor asistenţi, inculpatul X. a fost testat cu aparatul etilotest, la ora
18.26 rezultând o alcoolemie în aerul expirat de 1,48 mg/l, motiv pentru care organele de poliție
care l-au condus pe inculpat la Spitalul de Urgenţe Sf. Spiridon din Iaşi, în vederea recoltării de
probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 732/A din 21.07.2015, emis de Institutul
de Medicină Legală Iaşi, la ora 19.00 a zilei de 14.07.2015 inculpatul avea o alcoolemie 3,15 ‰,
iar la ora 20.00 , valoarea alcoolemiei era de 3,05 ‰ alcool pur în sânge.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de calcul
retroactiv al alcoolemiei, expertiză ce nu a putut fi efectuată întrucât inculpatul a terminat de
consumat băuturile alcoolice la ora 17.30 şi după 36 de minute a fost implicat în accidentul
rutier; or, potrivit art. 2.1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală,
expertiza poate fi efectuată numai în situaţia în care ingestia de alcool, pe stomacul fără conţinut
135
alimentar, a încetat cu cel puţin 45 de minute înaintea evenimentului rutier sau la 90 de minute
pe stomacul plin.
Din declaraţiile coroborate ale martorilor C. şi L., precum şi cele date de inculpat,
instanţa reţine că în ziua de 14.07.2015, în intervalul 14.00-17.30, inculpatul X. a consumat
cantitatea de aproximativ 300-400 ml whisky şi un litru de bere, fără ingerare de alimente, după
care s-a urcat la volanul autoturismului marca Peugeot 307, cu număr de înmatriculare XXX, pe
care l-a condus pe drumurile publice din municipiul Iaşi.
În timp ce se deplasa pe Podul Nicolina, inculpatul a intrat cu maşina pe liniile de
tramvai, unde se executau lucrări de modernizare, ceea ce a determinat tăierea anvelopei stânga
faţă şi îndoirea jantei stânga faţă, aspecte observate personal de martorul C., conducătorul
autoturismului taxi marca Chevrolet Aveo, cu număr de înmatriculare ZZZ, care circula în
aceeaşi direcţie cu inculpatul. Acesta din urmă şi-a continuat deplasarea către str. S., apoi a virat
la dreapta de pe strada Nicolina pe str. S., apoi la dreapta, pe str. P.T. Întrucât autoturismul
condus de inculpat avea o traiectorie sinuoasă, martorul a decis să se deplaseze după acel
autoturism şi a observat, înainte de a ajunge la intersecţia str. P.T. cu strada B., momentul în care
autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul marca Skoda, cu număr de
înmatriculare YYY, staţionat regulamentar pe strada B., în sensul de mers către strada L., în
urma impactului rezultând avarierea ambelor autoturisme.
Martorul s-a deplasat către autoturismul condus de inculpat, ocazie cu care a constatat că
acesta se afla singur în maşină, prezenta halenă alcoolică şi se afla într-o avansată stare de
ebrietate, motiv pentru care a scos cheile din contact şi a apelat numărul de urgenţe 112.
În acelaşi sens a relatat şi martorul L. care se deplasa pe jos pe str. P.T., către str. B.,
acesta observând că autoturismul condus de inculpat prezenta pană pe roata stângă faţă, iar
oglinda exterioară stânga era ruptă şi atârna de firele de contact. În continuare, martorul l-a
observat pe inculpat în timp ce încerca să parcheze autoturismul în paralel cu celelalte
autoturisme staţionate în zonă, însă nu reuşea, deoarece avea pană la roată, acesta efectuând mai
multe manevre înainte-înapoi şi intrând în coliziune de mai multe ori, în acelaşi loc, cu
autoturismul marca Skoda, cu număr de înmatriculare YYY.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, instanţa reţine că acesta a recunoscut
consumul de băuturi alcoolice şi nu a contestat rezultatului buletinului de analiză toxicologică
alcoolemie.
Situaţia de fapt descrisă anterior rezultă din următoarele mijloace de probă administrate
în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; buletinul de
analiză toxicologică-alcoolemie nr. 732/A din 21.07.2015; bon alcooltest; declaraţiile martorilor
C. și L.; adresa IML Iaşi nr. 11614/26.05.2016; declaraţiile inculpatului, date parcursul
procesului penal, prin care a recunoscut consumul de băuturi alcoolice.
Încadrare juridică
Fapta inculpatului X., care la data de 14.07.2015, ora 18.06, după ce a consumat băuturi
alcoolice (cantitatea de 300-400 ml. whisky şi 1 litru de bere), a condus autoturismul marca
Peugeot, cu nr. de înmatriculare XXX, pe raza municipiului Iaşi - str. P.T., iar la intersecţia cu
strada B. a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea
prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul
prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,
prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen.
Soluţionarea laturii penale
136
Instanţa apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă, dincolo de orice
îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracţiunea pentru a fost trimis în judecată, astfel
încât, reținând ca fiind îndeplinite condițiile de tragere la răspundere penală a acestuia, instanţa
urmează a-i aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanţa se va raporta la limitele
de pedeapsă prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal respectiv 1 şi 5 ani închisoare, reduse cu o
treime, ca urmare a aplicării prevederilor art. 375 C.proc.pen., rezultând în acest mod limite de
pedeapsă cuprinse 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, instanţa, în procesul de
individualizare, va aplica şi criteriile prev. de art. 74 Cod penal precum: împrejurările şi modul
de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi frecvenţa
infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea
infracţiunii şi în timpul procesului penal.
Instanța apreciază că fapta de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului
reprezintă un real pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât valoarea alcoolemiei
rezultată în urma prelevării probelor biologice era extrem de ridicată (3,15 ‰), și s-a produs și
un accident rutier soldat cu pagube materiale, însă doar hazardul a făcut să nu fie produse
consecinţe mult mai grave. În acest sens, instanţa reţine declaraţiile martorilor audiaţi în cursul
urmăririi penale, care au arătat că inculpatul avea o traiectorie sinuoasă, a intrat cu autoturismul
pe liniile de tramvai aflate în lucrări de modernizare şi, deşi a tăiat anvelopa şi a îndoit janta de la
roata stângă faţă a autoturismului, inculpatul şi-a continuat deplasarea către domiciliu şi a intrat
în coliziune cu autoturismul marca Skoda nu numai o singură dată, ci de mai multe ori, în
încercarea de a parca maşina paralel cu celelalte, ceea ce denotă faptul că efectul consumului de
alcool era evident şi a afectat capacitatea inculpatului de a efectua manevrele necesare parcării în
condiţii de siguranţă atât pentru acesta, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. De altfel, starea
avansată de ebrietate în care se afla inculpatul rezultă nu numai din buletinul de analiză, ci şi din
declaraţiile martorilor, precum şi din raportul de examinare clinică.
În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că acesta este
căsătorit, absolvent de cursuri superioare, având profesia de medic, a recunoscut comiterea
faptei, este la primul contact cu legea penală, dar, pe de altă parte, instanţa are în vedere conduita
neconformă a acestuia cu regulile de circulaţie pe drumurile publice, astfel după cum rezultă din
fişa de cazier auto a acestuia, inculpatul fiind sancţionat pentru numeroase abateri (depăşirea
vitezei, nerespectarea regulilor privind depăşirea, nefolosirea centurii de siguranţă, producerea
unui accident soldat cu pagube materiale), ceea ce creează instanţei convingerea că fapta din
prezenta cauză nu reprezintă o abatere izolată de la normele legale privind circulaţia pe
drumurile publice, ci, în mod repetat, inculpatul a nesocotit prevederile legale, acesta punând în
pericol siguranţa celorlalţi participanţi la traficul rutier.
Aşadar, raportat la toate aceste considerente, instanţa apreciază că este necesară
sancţionarea fermă a inculpatului, pentru a preveni comiterea unor alte fapte de acelaşi gen, nu
numai prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, dar şi prin executarea pedepsei în regim
de detenţie, în consecinţă urmând a fi înlăturate susţinerile apărătorului ales al inculpatului,
conform cărora se poate dispune renunţarea la pedeapsă sau amânarea aplicării pedepsei.
În concluzie, în baza dispozițiilor art. 396 alin. 2 C.proc.pen., instanţa dispune
condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre mediul special prevăzut de lege, şi anume
1 an şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen. pe o durată de 2 ani, aplicarea
137
pedepsei fiind justificată de gravitatea faptei săvârşite de inculpat şi de perseverenţa acestuia în
încălcarea normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit art. 65 alin. 1 C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii instanța interzice
inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b C.pen.
Cheltuieli judiciare
Instanţa ia act că, pe parcursul procesului penal, inculpatul a fost asistat de un apărător
ales.
Referitor la cheltuielile judiciare efectuate în prezenta cauză, având în vedere culpa
procesuală a inculpatului, raportat la soluţia de condamnare a acestuia, în temeiul art. 274 alin. 1
C.proc.pen., instanța obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul
procesului penal, în cuantum de 1200 lei.
Împotriva acestei sentinţei penale a formulat apel inculpatul X., criticând-o sub aspectul
netemeiniciei şi nelegalităţii.
În apelul promovat de apelantul-inculpat X. a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa
pericolul ridicat al faptei, în realitate, fapta de conducere a unui autovehicul sub influenţa
alcoolului fiind o infracţiune cu un pericol social abstract redus, fapt ce rezultă şi din limitele de
pedeapsă ale infracţiunii, închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă, limite de pedeapsă situate pe
palierul inferior, raportat la gradul de pericol social abstract avut în vedere de către legiuitor. De
asemenea, obiectul juridic al faptei este reprezentat de siguranţa pe drumurile publice.
În acest sens, apreciază apelantul că nu poate fi primit considerentul instanţei care reţine
că această infracţiune este una din faptele care creează un pericol social deosebit pentru o
întreagă categorie de valori sociale, întrucât este o infracţiune de pericol.
În aceeaşi ordine de idei, la individualizarea pedepsei, se arată că instanţa reţine urmări
materiale concrete cum ar fi producerea unui accident rutier, face presupuneri nepermise de lege
şi nefondate precum că „doar hazardul a făcut să nu fie produse consecinţe mult mai grave”.
În continuare, apelantul a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 336 Cod penal este una
de pericol abstract si nicidecum de pericol concret, iar în acest sens, instanţa ar fi trebuit să se
raporteze la elementul de pericol abstract al infracţiunii şi nicidecum la rezultatul unor alte fapte.
Chiar şi raportat la maniera în care a reţinut instanţa pericolul, apreciază că se impun a fi făcute
unele precizări.
Astfel, cu privire la accidentul rutier despre care instanţa a făcut vorbire, consideră
apelantul că trebuie observat că acesta a fost unul minor, care s-a soldat doar cu unele zgârieturi
ale caroseriei celeilalte maşini, după cum rezultă şi din declaraţia proprietarului autovehiculului
avariat. De asemenea, se mai arată că deşi inculpatul a recunoscut faptele aşa cum au fost
descrise în actul de sesizare, se impune a fi menţionat că probele ce demonstrează fapta şi
vinovăţia acestuia sunt reprezentate de buletinul de analiză toxicologică, fişa de examen clinic şi
declaraţia inculpatului.
Se mai arată în motivarea apelului că deşi inculpatul a solicitat să fie judecat în baza
probelor administrate în cursul urmării penale fără a le contesta, nu poate fi trecută cu vederea o
oarecare doză de subiectivism a depoziţiilor celor doi martori audiaţi în cauză. Astfel, relevă că
martorul C. a afirmat că inculpatul s-ar fi aflat într-o avansată stare de ebrietate, iar martorul L.
că acelaşi inculpat ar fi fost incoerent în vorbire. Astfel, chiar dacă instanţa de fond a reţinut că
declaraţiile acestor doi martori se coroborează cu raportul de examinare clinică, se solicită
instanţei de control judiciar să constate că exact acest raport contrazice cele expuse de martori.
În acest sens se arată că, în urma examenului clinic, a rezultat faptul că inculpatul a avut
o atitudine adecvată şi cooperantă, având un comportament liniştit, fiind apt să comunice coerent
138
şi fiind orientat spaţial, alopsihic şi autopsihic. De departe cele mai importante elemente apte să
infirme presupusa stare avansată de ebrietate sunt cele constatate în urma examenului ocular în
care se reţine că inculpatul avea pupila normală, avea reflexe fotomotorii şi de acomodare
convergente, nefiindu-i afectată în niciun mod acuitatea vizuală.
Chiar dacă în urma examenului clinic au fost constatate elemente clinice consecutive
consumului de alcool, nu poate fi trecut cu vederea faptul că inculpatul nu se afla într-o stare atât
de avansată de ebrietate precum cea reţinută de prima instanţă sau cea care ar putea fi doar
sugerată de valoarea alcoolemiei.
În aceeaşi ordine de idei, consideră că din depoziţiile celor doi martori nu poate reieşi
acea presupunere a instanţei că inculpatul a reprezentat un adevărat pericol şi că doar prin noroc
nu s-au produs consecinţe mai grave. De nicăieri din cuprinsul actului de sesizare nu rezultă
faptul că inculpatul ar fi condus cu o viteză care ar fi putut să reprezinte un pericol pentru viaţa
sau integritatea fizică a persoanelor din jur. Mai mult decât atât, chiar depoziţiile acestor martori
tind să sublinieze viteza redusă cu care se deplasa inculpatul. Este de domeniul evidenţei că
inculpatul nu se putea deplasa cu o viteză ridicată având un cauciuc tăiat. Acest lucru, coroborat
cu acuitatea vizuală a inculpatului, constatată şi de raportul de examinare clinică făceau
imposibilă producerea unui accident soldat cu victime.
Având în vedere că infracţiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este una de
pericol, consideră apelantul că trebuie avută în vedere și distanţa redusă parcursă de către
inculpat. Astfel, s-a arătat că din cuprinsul actului de sesizare şi din cuprinsul probatoriului
administrat în cauză poate fi reţinută doar o distanţă de mai aproximativ jumătate de kilometru,
respectiv de la baza Podului Nicolina până sub pod, element ce este de natură să imprime un
grad de pericol social mai mic faptei.
Tot cu privire la situaţia de fapt reţinută de către instanţă, a-a apreciat că nu poate trece
neobservat şi faptul că aceasta a considerat că efectele consumului de alcool erau evidente şi
datorită faptului că şoferul nu a reuşit să efectueze o manevră de parcare laterală. În acest sens,
apelantul a relevat că manevra de parcare laterală imprimă un grad relativ ridicat de dificultate,
organele rutiere fiind sesizate cu numeroase accidente minore provocate în timpul executării
manevrelor de parcare laterală între două autoturisme de către şoferi care nu au consumat alcool,
iar acest element nu este de natură să dovedească un grad ridicat de pericol, Nerezultând din
ansamblu materialului probator că accidentul s-a produs din cauza consumului de alcool.
Deşi instanţa a reţinut în motivare circumstanţele personale pozitive (conduita anterioară
şi conduita procesuală, regretul sincer al acestuia), apreciază apelantul că nu s-au valorificat
suficient aceste criterii de individualizare a pedepsei.
Având în vedere filosofia Noului Cod Penal în care se pune accent pe periculozitatea
infractorului, aceste circumstanţe ar fi trebuit prin ele însele să conducă la aplicarea unei pedepse
spre minimum şi ca modalitate de executare s-ar fi impus dispunerea suspendării sub
supraveghere a pedepsei.
S-a mai arătat că în filosofia actualului Cod penal din 2013 pedeapsa îşi atenuează
caracterul punitiv, având în principal un scop preventiv şi educativ, punându-se accent mai mare
pe circumstanţele personale ale inculpatului şi posibilităţile sale de reeducare în raport cu
pericolul social concret al faptei.
Pedeapsa nefiind o răzbunare a societăţii fată de infractor ci un mijloc de reeducare, în
scopul reintegrării sociale ale acestuia, consecinţele pedepsei fiind ireversibile. Astfel, o
pedeapsă privativă de libertate poate avea un scop contrar celui urmărit de lege, putând fi
139
succedat de anihilarea oricărei perspective de îndreptare a inculpatului, prin resemnarea acestuia
în faţa stigmatului de deţinut.
S-a mai arătat că aceeaşi viziune se poate observa şi în criteriile generale de
individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. 1 Cod penal: „stabilirea duratei ori a
cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea
infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a
infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c)
natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii
infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g)
nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială”, din enumerarea
acestor criterii putându-se observa faptul că doar trei dintre acestea se referă la gravitatea faptei,
celelalte patru referindu-se la circumstanţele personale ale inculpatului.
De asemenea s-a subliniat faptul că inculpatul este un infractor primar, aflându-se la
primul contact cu legea penală (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. e Cod
penal).
Cu referire la argumentele instanţei referitoare la abaterile contravenţionale anterioare ale
inculpatului, s-a apreciat că acestea nu sunt un element de natura a agrava răspunderea penală a
acestuia. Într-adevăr, normele privind circulaţia rutieră sunt ocrotite atât de norme
contravenţionale, cât şi de norme penale, însă unele abateri contravenţionale anterioare ale
inculpatului nu pot fi de natură a-i agrava răspunderea penală, mai ales că inculpatul este trimis
în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de pericol.
Astfel, s-a arătat că răspunderea penală este cea mai grea formă de răspundere prevăzută
de legea penală, fiind diferită de cea contravenţională. Modul în care inculpatul a înţeles să îşi
regleze conduita juridică referitoare la normele contravenţionale neputându-i agrava răspunderea
penală, mai ales în ceea ce priveşte săvârşirea unei infracţiuni de pericol.
Tot cu referire la conduita inculpatului, s-a arătat că pe tot parcursul procesului penal
inculpatul a avut o atitudine care denotă regretul faţă de fapta săvârşită, s-a prezentat la organul
de urmărire penală, a recunoscut fapta şi consumul de alcool din prima clipă. În acest sens,
cantitatea de alcool care se reţine a fi fost consumată de către inculpat în actul de sesizare,
bazându-se exact pe declaraţia de suspect a acestuia. Mai mult decât atât, s-a mai arătat că
inculpatul a fost de acord cu achitarea contravalorii analizelor toxicologice, fapt de denotă
colaborarea cu organele de urmărire penală (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1
lit. f teza II Cod penal).
În aceeaşi ordine de idei, consideră apelantul că nu poate fi trecut cu vederea faptul că nu
a înţeles să conteste în niciun mod rezultatele buletinului de analiză toxicologică, asumându-şi
răspunderea pentru faptele săvârşite (criteriu de individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. f
teza I Cod penal).
De asemenea, s-a apreciat că trebuie luat în considerare la individualizarea pedepsei
nivelul de educaţie şi situaţia familială a inculpatului, acesta provenind dintr-o familie bine
închegată, organizată, aspect ce ar favoriza integrarea socială rapidă. De asemenea, s-a relevat
faptul că inculpatul are o educaţie exemplară, fiind un medic foarte apreciat de colegi,
manifestându-și permanent disponibilitatea şi iniţiativa de a se implica în rezolvarea problemelor
unităţii medicale, dând dovadă de profesionalism şi corectitudine la locul de muncă. De
asemenea, inculpatul este angajat la un preventoriu, precum şi la spitalul orășenesc, fiind apreciat
ca un coleg bun, dar şi ca un om generos, gata să ajute pe oricine. Mai mult decât atât, acesta a
140
lucrat o perioadă de timp şi în domeniul psihiatriei, fiindu-i apreciate cunoştinţele şi experienţa
profesională, precum şi dedicaţia acestuia pentru serviciul medical efectuat (criteriu de
individualizare prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. g Cod penal).
De asemenea, apelantul a arătat că nu poate fi de acord cu raţionamentul instanţei de fond
care a apreciat că este necesară sancţionarea fermă şi pentru a preveni comiterea unor fapte de
acelaşi gen (nota instanței de apel: abateri la legislaţia rutieră), nu numai prin condamnarea
acestuia la pedeapsa închisorii, dar şi prin executarea acesteia în regim de detenţie, considerând
că îndreptarea inculpatului se poate face fără executarea efectivă a pedepsei, sens în care s-ar fi
impus dispunerea suspendării sub supraveghere a pedepsei.
În acest sens, deşi unul din scopurile unei pedepse privative de libertate este reprezentat
de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, consideră că în prezenta cauză aceasta este
disproporţionată raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, aşa cum s-a mai arătat,
inculpatul X. fiind un infractor primar, bine integrat social, care a înţeles consecinţele faptelor
sale. Mai mult decât atât, deşi au trecut mai bine de doi ani de la data săvârşirii faptei, acesta a
continuat să îşi exercite profesia de medic fiind în continuare apreciat de colegii săi, fără a mai
comite alte fapte penale care să intre în sfera ilicitului penal. Astfel, apreciază apelantul că o
pedeapsă privativă de libertate poate avea un scop contrar celui urmărit de lege, putând fi
succedat de anihilarea oricărei perspective de îndreptare a inculpatului, prin resemnarea acestuia
în faţa stigmatului de deţinut.
Introducerea acestui inculpat în mediul carceral îl va expune pe acesta la anturaje în care
se află persoane cu un grad periculozitate mult mai ridicat, ceea ce ar putea avea consecinţe
nefaste şi ireversibile asupra personalităţii inculpatului. Raportat la gravitatea redusă a faptei şi a
lipsei crunte de mijloace de reeducare din penitenciare, având în vedere şi Decizia pilot a CEDO
contra României, este mai mult decât evident că privarea de libertate în mediul carceral al
inculpatului va avea consecinţe nefaste şi ar putea reprezenta chiar un impediment în reeducarea
acestuia.
Inculpatul este o persoană care aduce un spor de valoare societăţii, fiind medic primar
pneumolog în cadrul a două spitale, fiindu-i apreciate competentele profesionale și dedicaţia cu
care acesta îşi exercită activitatea, fără să mai fi avut antecedente penale. Acesta a avut o
atitudine de colaborare cu organele judiciare, recunoscând-și fapta încă din cursul urmăririi
penale, având toate perspectivele de îndreptare, chiar și fără executarea în regim de detenţie a
pedepsei.
Mai mult decât atât, perioada de timp scursă de la momentul săvârşirii faptei l-a făcut să
conştientizeze consecinţele acesteia şi să îl convingă să nu mai încalce normele de convieţuire
proteguite de legea penală. Chiar şi condamnarea sa din primă instanţă, nedefinitivă şi
disproporţionată din punctul nostru ne vedere, l-au făcut pe inculpat să conştientizeze acţiunile
sale, să îşi accelereze procesul de reeducare socială şi să nu mai săvârşească fapte penale.
În aceeaşi ordine de idei, scopul pedepsei de prevenire a săvârşirii de infracţiuni, mai ales
cu privire la cele de la regimul rutier, poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse principale
suspendate sub supraveghere dublată de pedeapsa complementară prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.
i Cod penal, respectiv interzicerea dreptului a mai conduce anumite categorii de vehicule fără a fi
necesară încărcarea efectivă a inculpatului.
În concluzie, în lumina considerentelor expuse, s-a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a
C.proc.pen. desfiinţarea sentinţei penale pronunţate de Judecătoria laşi la data de 20.07.2017 şi
după rejudecare să se dispună: reducerea pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea
141
infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal şi dispunerea suspendării sub supraveghere a
pedepsei principale aplicate în temeiul art. 91 şi următoarele Cod penal.
Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator
existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate
aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura
penală, Curtea de apel constată următoarele:
Instanța de fond a făcut o analiză pertinentă a probatoriilor cauzei și a concluzionat corect
că fapta în raport de care s-au formulat acuzații față de inculpatul X. există, constituie infracțiune
și a fost comisă de inculpat, vinovăția acestuia fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă
în cauză.
De altfel, inculpatul apelant, în faţa instanţei de fond, a accesat procedura recunoaşterii
vinovăţiei, procedură corect încuviinţată de instanţa de fond, care a individualizat pedeapsa
aplicată pentru infracţiunea reţinută între limitele legale speciale reduse potrivit art. 396 alin. 10
C.proc.pen.
Astfel, procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției a fost legal parcursă de
inculpatul apelant, acestuia fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile pe care le are în
cadrul acesteia. În acest context, în deplină cunoștință de cauză, inculpatul a optat să recunoască
fapta în raport de care s-a dispus trimiterea sa în judecată, declarație asupra căreia nu mai poate
reveni.
Instanța de fond a dat efectul legal acestei recunoașteri (legea stabilind doar că
individualizarea pedepsei are loc între limite de pedeapsă reduse și nu obligativitatea coborârii
pedepsei aplicate sub minimul legal) și a aplicat o pedeapsă între limitele legale rezultate din
aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. – 1 an și 10 luni închisoare.
Reţine instanţa de apel că potrivit jurisprudenței CEDO prin motivarea hotărârii trebuie
evidențiat că observaţiile părților au fost în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate
de către instanţa sesizată, căci «art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei” obligaţia de a
proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor,
cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa» (Hotărârea Perez împotriva Franţei şi Hotărârea Van der
Hurk împotriva Olandei); aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument
(a se vedea Van de Hurk); amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii.
„Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător
le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii
legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea
problema de a şti dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din
Convenţie nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei. De asemenea, noţiunea de
proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent
dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu
adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit să confirme pur
şi simplu concluziile unei instanţe inferioare” (Helle împotriva Finlandei, Boldea împotriva
României, Albina împotriva României).
În ceea ce privește situația de fapt și încadrarea în drept, necontestate de inculpat, prima
instanță și-a motivat corespunzător hotărârea, astfel încât aceasta va fi însușită ca atare de
instanța de apel.
În acest context, în plus față de motivarea instanței de fond, reține Curtea de apel că la
individualizarea pedepsei aplicate inculpatului X. pentru infracţiunea reținută criteriile de
individualizare au fost corect apreciate de judecătorul fondului.
142
Or, inculpatul X., deşi o persoană integrată social, fiind medic şi având o familie
închegată, a ales să încalce grav normele legale care reglementează siguranţa circulaţiei pe
drumurile publice, faptele sale prezentând un pericol deosebit.
Astfel , inculpatul X. , deși a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice și fără a-și
justifica fapta de o nevoie imperioasă, a condus pe drumurile publice un autoturism, în oraș, pe
un drum intens circulat, fiind implicat într-un accident rutier din care au rezultat pagube minore.
Inculpatului X. îi era necesară o capacitate fizică și psihică nealterată de consumul de alcool în
vederea evitării accidentului ori pentru luarea măsurilor necesare limitării la maximum a
consecințelor acestuia. Inculpatul X. a circulat cu autoturismul pe drumurile publice având o
îmbibație la limita comei etanolice, producerea unui accident rutier în astfel de condiții fiind
foarte probabilă. Sunt fondate susținerile procurorului care a evidențiat că inculpatul X., prin
prisma profesiei sale, are o profundă cunoaștere asupra modalității în care procesele cognitive,
atenția și reflexele firești sunt alterate de consumul de alcool în exces.
În acest context, este evident că gravitatea faptei imputate inculpatului este una ridicată,
fapt ce impune sancţionarea sa cu severitate, pedeapsa aplicată de instanţa de fond, în limitele
legale, la mijlocul plajei de individualizare (între 8 luni și 3 ani și 4 luni), fiind individualizată
astfel în considerarea circumstanțelor personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu
antecedente penale și a manifestat regret față de comiterea faptei.
Deşi este adevărat că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă şi a recunoscut
comiterea faptelor, instanţa de fond a dat efect acestei recunoaşteri aplicând o pedeapsă între
limitele legale reduse. De altfel, acestei recunoașteri i se dă eficiență prin textul prevăzut de art.
396 alin. 10 C.proc.pen., aceeași împrejurare neputând fi reținută și ca circumstanță atenuantă.
Rezultă din considerentele sentinței penale analizate că, în operațiunea de individualizare
judiciară, au fost avute în vedere, pe lângă circumstanțele referitoare la fapta penală comisă, și
elementele ce caracterizează persoana inculpatului X., între care s-au aflat și lipsa antecedentelor
penale și conduita procesuală sincera adoptată de acesta.
Referitor la circumstanțele persoanele ale inculpatului, Curtea ține să arate că lipsa
antecedentelor penale reprezintă starea de normalitate pentru marea majoritate a membrilor
societății, iar atitudinea procesuală sinceră, de recunoaștere a faptei este „recompensată” de
reținerea cauzei speciale de reducere cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă, în cazul
aplicării procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, situație în care nu mai poate fi reținută
ca o circumstanță de atenuare a pedepsei concret aplicată.
Se constată că instanța de fond a făcut un examen exhaustiv și a cântărit judicios toate
elementele privitoare la fapta și la persoana inculpatului ce constituie criterii legale de
individualizare judiciară, explicitând că nicio împrejurare extrasă din probele cauzei nu a fost de
natură să antameze reţinerea vreunei circumstanţe atenuante raportat la caracterul faptelor
inculpatului.
143
Curtea constată că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea
inculpatului, cum a solicitat acesta. Inculpatul-apelant a condus un autoturism pe un drum public
din oraș, având o îmbibație alcoolică de 3,15 g/l alcool pur în sânge și a continuat să conducă,
deși avea pană, produsă pe fondul evidentei incapacități de a conduce corect. Fapta comisă în
aceste condiții este gravă, prezentând un potențial crescut de a conduce spre un accident de
circulație, cu posibile consecințe nefaste.
În aceste condiții, pedeapsa stabilită de instanța de fond, prin cuantum, este mai mult
decât echitabilă, prin raportare la pericolul concret al faptei comise și la datele personale ale
inculpatului.
În considerarea argumentelor sus redate, Curtea reține ca pedeapsa principală aplicată
inculpatului, dar și pedepsele complementare sunt proporționale cu gravitatea faptei comise de
acesta și cu elementele referitoare la persoana sa, iar critica acestuia referitoare la cuantumul
pedepsei principale aplicate de instanța de fond apar ca fiind nejustificate, hotărârea examinată
fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Apărarea nu a putut identifica nici un argument veritabil în afara încercării de persuadare
a instanţei cu privire la stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei fără condamnarea
inculpatului, invocând argumente cu valabilitate limitată şi individuală, cu intenţia de a fi impuse
ca argumente general acceptate, valabile pentru toţi, respectiv că inculpatul este cunoscut în
comunitate ca o persoană liniştită, nu este o persoană violentă, apărarea apelând la argumentul
clemenţei, cu caracter general și abstract.
Nu există date care să conducă la concluzia inoportunității aplicării pedepsei, inculpatul
X. nefăcând dovezile prevăzute de lege cu privire la căința activă – eforturi făcute în direcția
înlăturării consecințelor faptelor sale; lipsa antecedentelor penale este o stare de normalitate și a
fost avută în vedere la individualizarea pedepsei prin aplicarea minimului legal.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, apelul
inculpatului X. este fondat.
Cum, în dezbaterile asupra fondului cauzei, inculpatul X. a solicitat primei instanțe să
analizeze criteriile prevăzute de lege și să aplice o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei, prima instanță trebuia să analizeze și să dispună cu privire la condițiile
impuse prin art. 91 Cod penal.
Analizând în concret sentința penală apelată, se remarcă faptul că prima instanță a
constatat că se impune executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate inculpatului X., față
de nevoia de exemplaritate și recrudescența faptelor de același gen care, adesea, au urmări
tragice.
Curtea reține că exemplaritatea nu este singura și cea mai importantă funcție a sancțiunii
penale.
Răspunzând criticilor inculpatului X. cu privire la individualizarea modalității de
executare a pedepsei închisorii aplicate, instanța de control judiciar face trimitere la dispozițiile
art. 91 Cod penal incidente în cauză:
„(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel
mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an,
cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit
termenul de reabilitare;
144
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum
şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi,
chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, este de acord cu concluzia primei instanțe
că infracțiunea comisă de inculpatul X. este gravă și că ea creează sentimente de nesiguranță
publică și de teamă, dar observă că ea a fost comisă la data de 14.07.2015, în urmă cu doi ani și
jumătate, iar de atunci inculpatul X. a adoptat un comportament normal în societate și nu există
date că a comis sau a încercat să comită fapte prevăzute de legea penală. Curtea nu a regăsit
probe în dosarul cauzei din care să rezulte că vreuna dintre condițiile prevăzute cumulativ de art.
91 Cod penal nu ar fi îndeplinită. Dimpotrivă, se constată că, raportat la criteriile legale cuprinse
în dispoziția art. 91 alin. 1 lit. d Cod penal, nu îi pot fi aduse apărării argumente contrare
susținerii că X. nu va mai comite infracțiuni chiar dacă nu va executa pedeapsa în penitenciar.
Persoana infractorului și comportamentul său anterior faptei la care face trimitere dispoziția
legală citată impun instanței să constate că X. a avut un comportament normal și o activitate
indubitabil socialmente utilă, fiind angajat în muncă în profesia de medic, având o familie și o
existență în care nu se regăsesc elemente ale unor comportamente reprobabile sau ilicite. Aceste
constatări, împreună cu atitudinea procesuală a inculpatului, cu regretul manifest, cu atitudinea
pro socială ulterioară săvârșirii faptei pe perioada celor aproape trei ani care au trecut de la
14.07.2015, formează convingerea instanței de control judiciar că inculpatul are posibilități reale
de îndreptare fără executarea pedepsei aplicate în regim de detenție.
Se impune supravegherea apropriată a inculpatului X. prin suspendarea condiționată a
executării pedepsei, instanța de control judiciar urmând a da credit limitat inculpatului prin
impunerea unui termen de încercare de 4 ani, maximul duratei legale de supraveghere, precum și
prin stabilirea unei durate maxime a intervalului în care inculpatul va presta muncă neremunerată
în folosul comunității.
Se va impune inculpatului una dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. 2 Cod penal,
față de caracterul imperativ al textului și având în vedere nevoile de reconsiderare a poziției
inculpatului față de valorile sociale și de conștientizare a consecințelor încălcării legii penale.
Curtea arată că, pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea
realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă
sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe
care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub
influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi
realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi
este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice
impuse de societate.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii,
obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală
a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol concret
ridicat al faptei comise.
145
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la
reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta,
sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la
săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi
generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al
sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi
gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât
şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.
Pentru toate aceste motive, Curtea, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.proc.pen.
admite apelul promovat de apelantul-inculpat X., desființează parțial sentința, numai în ceea ce
privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale aplicate.
Rejudecând, în aceste limite, în temeiul art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere
executarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului X. de instanţa de fond şi
stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform disp. art. 92 C.pen.
În condiţiile art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul X. ca, pe durata termenului de
supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., i se impune inculpatului X. să frecventeze un
program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu
instituţii din comunitate, destinat conştientizării consecinţelor încălcării legii.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul X. va
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul consiliului local - Direcția de
Asistență Comunitară la Căminul de bătrâni sau la Consiliului Local - Direcția de Asistență
Comunitară la Centrul de zi pentru copii, pentru o perioadă de 120 de zile, afară de cazul în care,
din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 91 alin. 4 C.pen., se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96
C.pen.
Se menţin celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei
curții de apel.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat
pentru desfăşurarea procedurii în apel rămân în sarcina acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarul și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, Curtea
constată că judecata în primă instanță s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de procedură
penală incidente în cauză, iar sentința penală pronunțată la finele acestei prime judecăți, a fost
dată în deplină consonanță cu materialul probator administrat în cauză și în acord cu dispozițiile
de drept material și procesual incidente în speță, neexistând alte motive de modificare a acesteia,
față de cele deja expuse.
146
6. Individualizarea legală a pedepselor, individualizarea obligației de a nu părăsi
teritoriul României fără acordul instanței în cadrul modalității de executare a
pedepsei prin aplicarea suspendării sub supraveghere. Ucidere din culpă.
Daune morale
Cuprins pe materii: Drept penal - individualizarea legală a pedepselor, individualizarea

obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței în cadrul modalității de
executare a pedepsei prin aplicarea suspendării sub supraveghere, ucidere din culpă. Drept
procesual penal - procedura prev. de art. 375 Cod procedură penală, soluționarea acțiunii
civile în procesul penal
Indice alfabetic: suspendarea sub supraveghere, culpă concurentă, acțiune civilă,
daune morale, obligația de a nu părăsi teritoriul țării, procedura recunoașterii învinuirii .
Temei de drept: art.192 Cod penal, art. 74, 91 Cod penal, art. 1371 Cod civil, art. 375
Cod procedură penală
Culpa concurentă a victimei nu conduce la reducerea proporțională a

limitelor de pedeapsă, ci produce efecte juridice, în limitele prev. de art. 74 Cod
penal, în aprecierea criteriilor generale de individualizare a pedepsei și în ceea ce
privește cuantificarea despăgubirilor, în latură civilă, în conformitate cu disp. art.
1371 Cod civil, căci actualul Cod civil instituie prin textul de lege examinat regula
care trimite la ideea că fapta victimei care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi
care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează
în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale
răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite.
În condițiile în care, prin rechizitoriul emis în cauză, procurorul a reținut
culpa comună, în sarcina inculpatului și a victimei în producerea accidentului rutier
din 26.10.2015, iar inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa
prin rechizitoriu, critica invocată de acesta în motivele de apel referitor la nivelul
culpei sale în producerea respectivului accident nu poate fi primită, deoarece
recunoașterea în cadrul procedurii abreviate are caracter ireversibil.
În cauza de față, este nejustificată individualizarea obligației prev. de art. 93
alin. 2 lit. d Cod penal. Curtea reține că această măsură restrictivă trebuie
examinată şi în raport de dispoziţiile art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. Curtea constată că aceasta este prevăzută de lege
în art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. ca obligație aferenta suspendării sub supraveghere a
pedepsei închisorii, dispoziţie care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi
previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii ca şi calităţi ale legii. Totodată,
interdicția urmăreşte un scop legitim: siguranţa publică, menţinerea ordinii publice,
prevenirea faptelor penale. Măsura nu este necesară și nici proporțională cu situația
care o justifică.
Pentru ca despăgubirile stabilite să reprezinte o reparare completă a
prejudiciului material, respectiv moral, stabilit și pentru ca beneficiarii
despăgubirilor să nu fie lipsiți de o parte a acestui beneficiu dacă plata
despăgubirilor s-ar face cu întârziere, este necesar ca cel care urmează a plăti
despăgubirile, în speță partea responsabilă civilmente, să fie obligat și la dobânzi și
147
actualizări prin raportare la rata inflației. Acestea din urmă(actualizările) nu pot fi
acordate atunci când părțile civile au solicitat despăgubirile în monedă străină . O
astfel de constituire de parte civilă, în monedă străină are tocmai rolul de a feri
părțile de riscul de depreciere al monedei naționale.
848/29.11.2018
Prin sentinţa penală nr. 1986 din data de 29.06.2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi s-au
dispus următoarele:
„În baza art. 192 alin. 2 Cod Penal raportat la art. 396 alin.1 și alin. 10 Cod Procedură
Penală condamnă pe inculpatul B.A, la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de „ucidere din culpă” (faptă săvârşită la 26.10.2015), proporţional cu grad de culpă
de 50%.
Ȋn baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b,h Cod Penal, stabilește pedeapsa
complementară a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales ȋn autoritățile publice sau ȋn
orice alte funcții publice,de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul
de a deţine,purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani.
Ȋn baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b,h Cod Penal stabilește pedeapsa
accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor de a fi ales ȋn autoritățile publice sau ȋn orice alte
funcții publice,de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a
deţine,purta şi folosi orice categorie de arme.
În baza art. 91 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a
pedepsei de 1-un-an şi 10-zece-luni închisoare și a pedepselor accesorii și stabileşte un termen de
supraveghere de 2 ani, ȋn baza art. 92 alin. 1 Cod Penal care se calculează de la data rămȃnerii
definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod Penal pedepsele complementare aplicate inculpatului se
vor executa de la rămȃnerea definitivă a prezentei hotărȃri.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal obligă inculpatul ca, pe durata termenului de
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iași, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În baza disp.art.93 aln. 2 Cod Penal impune inculpatului B.A să respecte obligaţia
constînd în a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va
presta timp de 60 zile lucrătoare muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei
Comunei Holboca jud.Iaşi sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară – Căminul de bătrâni
„Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, în condiţiile stabilite de instanţă,afară de cazul în care,din
cauza stării de sănătate,nu poate presta această muncă.
148
În temeiul art. 404 alin. 2 Cod Procedură Penală atrage atenţia inculpatului B.A asupra
dispozițiilor art. 96 Cod Penal privind revocarea suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor impuse, a neîndeplinirii obligaţiilor civile ori a
săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 19 alin. 2, alin. 5, art. 25 alin. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 1357
Cod Civil şi la art. 50 alin. 1 şi art. 54 din Legea 136/1995, obligă partea responsabilă civilmente
S.C. E ASIGURARE S.A ., către partea civilă PPM - cu domiciliul procedural ales la Cabinet
Avocat F.L a sumei de 20.000 EURO cu titlu de daune morale (proporţional cu un grad de culpă
de 50%), sumă actualizată cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală de la data producerii
prejudiciului, respectiv 26.10.2015, până la achitarea prejudiciului.
S.C. E ASIGURARE S.A ., la plata către partea civilă B.G. -cu domiciliul procedural ales la
Cabinet Avocat F.L a sumei de 20.000 EURO cu titlu de daune morale (proporţional cu un grad
de culpă de 50%), sumă actualizată cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală de la data
producerii prejudiciului, respectiv 26.10.2015, până la achitarea prejudiciului.
S.C. E ASIGURARE S.A ., la plata către partea civilă B.C. - cu domiciliul procedural ales la
Cabinet Avocat F.L. a sumei de 10.500 EURO cu titlu de daune morale (proporţional cu un grad
S.C. E ASIGURARE S.A ., la plata către partea civilă B.I. - cu domiciliul procedural ales la
Cabinet Avocat F.L. a sumei de 10.500 EURO cu titlu de daune morale (proporţional cu un grad
Cod Civil respinge cererea formulată de partea civilă PPM - cu domiciliul procedural ales la
Cabinet Avocat F.L. privind acordarea de daune materiale.
În baza art. 272, art. 276 alin. 1 şi alin. 4 Cod Procedură Penală obligă partea
responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE S.A ., la plata sumei de 3000 lei reprezentând
cheltuieli judiciare făcute de părţile civile,respectiv onorariu apărător ales.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 și alin. 3 Cod Procedură Penală obligă partea
responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE S.A ., la plata sumei de 1500 lei reprezentând
cheltuieli judiciare avansate de stat.”
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:
„Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Iaşi realizat în dosarul penal
nr.14261/P/2015 din data de 13.12.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A
pentru săvîrşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”,faptă prevăzută şi pedepsită de art.192 aln.
2 Cod penal,reţinîndu-se în sarcina inculpatului B.A aceea că la data de 26.10.2015, jurul orelor
13:30, a condus autoutilitara marca Peugeot Boxer înmatriculată cu numărul B- XX-ZZZ, pe
raza localităţii P., com. Schitu Duca, jud.Iaşi, împrejurare în care a surprins şi accidentat pe
victima B.M., care a decedat şi în contextul în care inculpatul B.A. putea evita producerea
accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 79 km/h-viteza de deplasare a
149
inculpatului fiind de 97,5km/h, iar victima B.M. putea preveni producerea accidentului dacă nu
ar fi traversat prin loc nepermis şi fără asigurare,concluzii rezultate din raportul de expertiză
criminalistică nr.165/22.09.2017 realizat de Ministerul Justiţiei - Laboratorul Interjudeţean de
Expertize Criminalistice Iaşi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi şi, datorită noilor dispoziţii legale
intrate în vigoare la data de 01.02.2014, instanţa a aplicat regulile de procedură prevăzute în noul
cod, şi anume:dispoziţiile art.342-348 Cod procedură penală privind procedura camerei
preliminare în cuprinsul căreia instanţa a pronunţat încheierea de cameră preliminară în data de
14.03.2018-filele 69-71 dosar cameră preliminară nr. 113/245/2018/a1-prin care a fost constatată
legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor în cursul urmăririi
penale şi a fost stabilit prim termen de judecată în data de 03.05.2018 şi disp.art.371-390 Cod
Procedură Penală privind procedura desfăşurării judecării cauzelor constînd în aducerea la
cunoştinţă a învinuirii,procedura în cazul recunoaşterii învinuirii,audierea inculpatului,a părţii
vătămate,a martorilor,prezentarea mijloacelor de probă,schimbarea încadrării juridice şi
terminarea cercetării judecătoreşti, şi de asemenea s-a raportat la prevederile art. 6 din CEDO ce
garantează dreptul la un proces echitabil,în virtutea respectării principiilor prevăzute de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.(conform căruia „orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil,în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale,de către o instanţă independentă
şi imparţială,instituită de lege,care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptate împotriva sa. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pînă
ce vinovăţia va fi legal stabilită.”).
În cursul cercetării judecătoreşti la termenul de judecată din data de 03.05.2018
inculpatul B.A, asistat de apărător ales - Av.M.N., a precizat că doreşte să recunoască săvîrşirea
faptei,sens în care instanţa a luat declaraţie inculpatului în care acesta a precizat că doreşte să se
prevaleze de procedura recunoaşterii învinuirii,respectiv recunoaşte săvîrşirea faptei aşa cum este
descrisă în actul de sesizare,doreşte ca judecata sa să aibă loc pe baza probelor administrate în
cursul urmăririi penale şi este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii-
fila 27 dosar cercetare judecătorească. Instanţa a pus în discuţie această solicitare a
inculpatului,care în baza disp.art.374 aln. 4 cu referire la art.375 aln. 1 Cod procedură penală a
fost admisă,apreciind că în cauză este aplicabilă procedura recunoaşterii învinuirii reţinută în
favoarea inculpatului B.A, nefiind necesară detalierea actului infracţional raportat la materialul
de urmărire penală.În acest context inculpatul a solicitat proba cu acte în circumstanţiere,probă
admisă de instanţă.
În cursul procedurii de cameră preliminară părţile civile-PPM-fiica victimei,B.G. -fiul
victimei,B.C. -fratele victimei şi B.I. -fratele victimei au depus o serie de acte însoţite de
împuternicire avocaţială-AV. F.L. -prin care au arătat că solicită introducerea în cauză a părţii
responsabile civilmente-asigurător RCA S.C. E ASIGURARE S.A-Bucureşti,obţinerea de
despăgubiri civile de la aceasta după cum urmează:
-pentru PPM-fiica victimei despăgubiri morale în cuantum de 100.000 EURO-echivalent
în lei la cursul de schimb al BNR la data producerii accidentului avînd în vedere suferinţa
profundă determinată de pierderea mamei într-un accident rutier şi despăgubiri materiale în
cuantum de 10.000 EURO- echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data producerii
accidentului-ocazionate de înmormîntarea victimei şi parastasele,pomenirile
ulterioare,cf.art.1392 Cod Civil.
150
-pentru B.G. -fiul victimei despăgubiri morale în cuantum de 100.000 EURO- echivalent
în lei la cursul de schimb al BNR la data producerii accidentului pentru suferinţa profundă
pricinuită de pierderea mamei la o vîrstă fragedă într-un accident rutier.
-pentru B.C. şi B.I. -fraţii victimei despăgubiri morale în cuantum de 50.000 EURO-
echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data producerii accidentului pentru întreg
ansamblul de suferinţe pricinuite de pierderea unui membru de familie deosebit de important al
acestora-sora lor.Aceste sume s-au solicitat actualizate la dobînda legală din momentul
producerii accidentului şi pînă la momentul plăţii,actualizate cu rata inflaţiei de la data
producerii accidentului şi pînă la plata efectivă a indemnizaţiei şi obligarea la plata cheltuielilor
judiciare.Pentru victime s-a solicitat audierea numitei CLNşi depunerea mai multor acte-o parte
dintre acestea fiind depuse şi în procedura de cameră preliminară-probe care au fost admise.
Şi pentru partea responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE S.A-Bucureşti s-a solicitat
depunerea mai multor înscrisuri la dosar,solicitare admisă cf.art.100 alin. 1 şi alin. 3 Cod
Procedură Penală.
Faţă de acest aspect legal,instanţa s-a raportat la probatoriul administrat în cursul
procesului penal constând în: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto,buletin
analiză alcoolemie, buletin examinare clinică şi proces-verbal de prelevare,raport de necropsie
medico-legală,declaraţie martor CLN,raport de expertiză criminalistică a accidentului de trafic
rutier,declaraţii inculpat B.A, acte depuse de inculpat,părţile vătămate şi partea responsabilă
civilmente,iar situaţia de fapt reţinută de instanţă constă în aceea că în ziua de 26.10.2015,
inculpatul B.A se deplasa pe DN 24, în direcţia Vaslui - Iaşi, la volanul autoutilitarei marca
Peugeot Boxer înmatriculată cu numărul B- XX-ZZZ.
În jurul orei 13:30, în timp ce rula pe raza localităţii P., com. Schitu Duca, imediat după o
curbă la dreapta şi un marcaj pietonal, în zona km 165+80 m, conducătorul auto a observat o
persoană care se angajase în traversarea drumului, de la stânga la dreapta, prin loc nepermis.
Inculpatul a declarat că respectiva persoană a avut o conduită ezitantă şi cu toate că se uita spre
autoutilitara care se apropia, s-a angajat în traversare.
Conducătorul auto a acţionat energic sistemul de frânare însă spaţiul de oprire avut la
dispoziţie, raportat la viteza de deplasare nu i-au permis evitarea impactului. Astfel partea
frontală mediană a auto Peugeot a lovit victima, identificată în persoana numitei B.M., în acel
moment autovehiculul aflându-se în plin proces de frânare. Corpul victimei a fost basculat pe
capota motorului, capul ajungând în parbriz şi fisurându-l. În momentele imediat următoare
numita B.M. a primit energie cinetică fiind proiectată către înainte şi căzând pe carosabil în faţa
autoutilitarei care, în urma procesului de frânare, s-a oprit în locul şi poziţia în care a fost
identificată cu ocazia cercetării la faţa locului. În urma producerii accidentului numita B.M. a
suferit traumatisme care, în data de 29.10.2015, au condus la deces.
Sectorul de drum pe care a avut loc accidentul este în aliniament, situat după o curbă la
dreapta, potrivit direcţiei de deplasare Vaslui – Iaşi, carosabilul asfaltat, având o lăţime totală de
8,7 m. Circulaţia se desfăşoară în două sensuri, existând câte o bandă pe sens, cu lăţimea de 3,5
m fiecare şi acostament cu lăţimea de 1,4 m – în dreapta, 0,3 m – în stânga, marcajul median
fiind continuu. La data şi ora producerii accidentului carosabilul era uscat, vizibilitatea fiind
specifică traficului pe timp de zi. Atât conducătorul auto cât şi victima, nu se afla sub influenţa
băuturilor alcoolice.
Conform concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr.8548 din 14.12.2015
realizat de IML-Iaşi rezultă faptul că „moartea numitei B.M. a fost violentă, datorându-se
şocului hemoragic consecinţa unui politraumatism obiectivat prin:
151
- traumatism cranio-cerebral cu lamă de sânge coagulat subdural, hemoragie
subarahnoidiană, hematom intracerebral, contuzie cerebrală, contuzie şi dilacerare de corp calos,
contuzie pontină şi inundaţie ventriculară;
- traumatism toracic cu fracturi costale drepte, hemotorax drept;
- traumatism abdominal cu hematom retroperitoneal şi perirenal drept, dilacerare hepatică
şi ruptură renală;
- traumatism al membrului superior cu fractură de diafiză humerală dreaptă;
- traumatism de bazin cu fractură de ram iliopubian stâng. Aspectul şi topografia
leziunilor pledează pentru producerea lor printr-un mecanism complex de lovire-proiectare,
victima aflându-se în mers, în condiţiile unui accident rutier. Între leziunile constatate şi deces
există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Decesul datează din 29.10.2015.”
În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică a accidentului de trafic rutier de către
experţi din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, iar din raportul de
expertiză nr. 165/22.09.2017 rezultă faptul că:
- „Dinamica producerii accidentului este cea prezentată mai sus;
- Viteza iniţială a autoutilitarei marca Peugeot Boxer înmatriculată cu numărul B- XX-
ZZZ a fost Va = cca 97,5 km/h, iar viteza de impact cu victima a fost de Vimp = cca 56 km/h;
- În condiţiile date numitul B.A. nu putea evita producerea accidentului întrucât spaţiul
disponibil de oprire de 50 m nu i-a permis oprirea autoutilitarei de la viteza de 97,5 km/h.
Susnumitul putea evita lovirea pietonului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 79
km/h, rezultând că la valorile de 50 km/h – valoarea vitezei maxim legale pe raza localităţii P.
sau de 30 km/h – valoare impusă de existenţa indicatoarelor „Atenţie copii” şi „Curbă deosebit
de periculoasă”, accidentul putea fi evitat.
Numita B.M. putea preveni accidentarea sa dacă nu ar fi traversat prin loc nepermis şi
fără asigurare.
Cauza producerii accidentului a constituit-o angajarea în traversare a numitei B.M. prin
loc nepermis şi fără asigurare în condiţiile în care numitul B.A. se deplasa cu o viteză a cărei
valoare era mult peste limita impusă pe sectorul de drum respectiv.”
Fiind evidenţiate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii aşa cum sunt acestea definite de
art.15 alin. 1 Cod Penal, respectiv faptă prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie
(definită de art. 16 alin. 4 lit. b Cod penal, în speţă instanţa a reţinut existenţa culpei fără
prevedere,respectiv inculpatul nu prevedere rezultatul faptei dale,deşi trebuia şi putea să-l
prevadă),nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, instanţa a reţinut în sarcina
inculpatului B.A. aceea că la data de 26.10.2015, jurul orelor 13:30, a condus autoutilitara marca
Peugeot Boxer înmatriculată cu numărul B- XX-ZZZ, pe raza localităţii P., com. Schitu Duca
jud. Iaşi, împrejurare în care a surprins şi accidentat pe victima B.M., care a decedat şi în
contextul în care inculpatul B.A. putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o
viteză de cel mult 79 km/h - viteza de deplasare a inculpatului fiind de 97,5 km/h, iar victima -
B.M. - putea preveni producerea accidentului dacă nu ar fi traversat prin loc nepermis şi fără
asigurare, concluzii rezultate din raportul de expertiză criminalistică nr. 165/22.09.2017 realizat
de Ministerul Justiţiei - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, fiind realizată
astfel infracţiunea de „ucidere din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod
Penal.
Astfel se va condamna inculpatul B.A. la o pedeapsă legală prevăzută în limitele textului
de incriminare, avîndu-se în vedere dispoziţiile art.74 Cod Penal ce stabilesc criteriile generale
de individualizare a pedepsei, şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii,precum
152
şi mijloacele folosite,starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,natura şi gravitatea
rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvîrşirii infracţiunii şi scopul
urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,
conduita după săvîrşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal,nivelul de educaţie, vîrsta,
starea de sănătate, situaţia familială şi socială. De asemenea, raportat la condiţiile concrete de
derulare a evenimentului rutier,eveniment în care au fost implicaţi inculpatul şi victima,fiecare
dintre aceştia nerespectînd normele rutiere în egală măsură-inculpatul nu conducea autoturismul
cu o viteză care să-i permită evitarea unui accident pe un sector de drum ce impunea o limitare
de viteză,iar victima s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără a se asigura-
instanţa a reţinut în sarcina celor două părţi un grad de culpă în producerea evenimentului rutier
de 50% pentru inculpat şi 50% pentru victimă.
Astfel limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea realizată de inculpat se
reduc cu jumătate, de la 2-7 ani la 1-3,6 ani, iar reducerea cu o treime a acestor limite datorată
reţinerii procedurii recunoaşterii vinovăţiei au determinat aplicarea unei pedepse de 1 an şi 10
luni închisoare pentru inculpatul B.A., pedeapsă care se va executa în regimul suspendării sub
supraveghere. Alături de aceasta se vor interzice şi exercitarea unor drepturi pe o perioadă de 2
ani.
S-a optat pentru această modalitate de executare a pedepsei având în vedere lipsa
antecedentelor penale pentru inculpat şi atitudinea adoptată de acesta prin accesarea procedurii
recunoaşterii vinovăţiei,procedură care a dus la scurtarea procesului penal.
În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod Penal pedepsele complementare aplicate inculpatului se
vor executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod Penal se va oblig inculpatul ca, pe durata termenului de
existenţă.
În baza disp. art. 93 alin. 2 Cod Penal se va impune inculpatului B.A. să respecte
obligaţia constând în a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va
presta timp de 60 zile lucrătoare muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei
Comunei H., jud. Iaşi sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară – Căminul de bătrâni „Sf.
Împăraţi Constantin şi Elena”, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza
stării de sănătate,nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 404 alin. 2 Cod Procedură Penală se va atrage atenţia inculpatului B.A.
asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal privind revocarea suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor impuse, a neîndeplinirii obligaţiilor civile ori a
săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere.
Cu privire la pretenţiile civile solicitate de părţile civile instanţa face următoarele
precizări:
- cu privire la daunele materiale martora audiată CLN a precizat că părţile civile sunt
persoane care nu au avut nici o disponibilitate financiară pentru a achita toate cheltuielile ce au
153
fost făcute cu ocazia înmormântării şi a praznicelor, martora achitând toate aceste cheltuieli din
propriile economii. Singura sumă neachitată de martoră a fost cea impusă de transportul victimei
de la morga spitalului la domiciliu,transport realizat de o firmă de pompe funebre,martora
neconstituindu-se parte civilă în prezenta cauză pentru a obţine restituirea sumelor cheltuite cu
ocazia acestei înmormîntări, putînd eventual obţine acest beneficiu prin promovarea unei acţiuni
civile ulterioare rămînerii definitive a prezentei hotărîri judecătoreşti. Inculpatul a ajutat financiar
cu suma de 1000 lei, iar victima nu a avut pensie,muncind ocazional,context în care nici Primăria
nu a avut baza legală pentru a-i acorda ajutorul de înmormîntare. Deoarece doar partea civilă
PPM a fost singura care a solicitat daune materiale,iar martora audiată şi actele depuse de părţi
atît în faza camerei preliminare, cît şi a cercetării judecătoreşti nu au dovedit ca Pruteanu să fi
realizat vreo cheltuială cu ocazia acestui eveniment instanţa va respinge cererea formulată.
- cu privire la daunele morale solicitate trebuie în primul rînd făcută precizarea că acestea
se vor reduce la jumătate prin reţinerea unui grad de culpă de 50% în sarcina victimei,respectiv
pentru PPM - fiica victimei despăgubiri morale în cuantum de 50.000 EURO, - pentru B.G. - fiul
victimei despăgubiri morale în cuantum de 50.000 EURO şi pentru B.C. şi B.I. - fraţii victimei
despăgubiri morale în cuantum de 25.000 EURO.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa constată că, deşi cuantificarea
prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, jurisprudenţa a stabilit
câteva criterii de apreciere:
- criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi
afectiv,
- criterii referitoare la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o
bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs. În materia daunelor morale,
principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt
explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate
băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând
la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani - de aceea ce trebuie
evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca
atare.
Astfel, consecinţele negative suferite de părţile civile, în plan psihic şi afectiv, prin
pierderea mamei, respectiv a surorii, sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit (şi
notorie) suferinţa provocată de o astfel de pierdere. Mai mult, valoarea socială lezată este
reprezentată de dreptul la viaţă, valoare fundamentală garantată de art. 21 alin. 1 din Constituţia
României şi protejat prin lege, conform art. 2 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului. Statuând în echitate, instanţa apreciază că suma de câte 20.000 EURO, respectiv 10.500
EURO reprezentând daune morale,apare ca fiind rezonabilă şi justificată, sume ce vor fi achitate
de partea responsabilă civilmente şi care vor fi actualizate cu rata inflaţiei la care se va adăuga
dobînda legală de la data producerii prejudiciului - 26.10.2015 - până la achitarea prejudiciului.
În baza art. 272, art. 276 alin. 1 şi alin. 4 Cod Procedură Penală se va obliga partea
responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE S.A. la plata sumei de 3000 lei reprezentând
cheltuieli judiciare făcute de părţile civile, respectiv onorariu apărător ales.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală se va obliga partea
responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE S.A. la plata sumei de 1500 lei reprezentând
cheltuieli judiciare avansate de stat.”
154
Împotriva sentinţei penale nr. 1986 din data de 29.06.2018, pronunţată de Judecătoria
Iaşi, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, inculpatul B.A, părţile civile PPM,
B.G., B.C., B.I. şi parte responsabilă civilmente SC E ROMANIA ASIGURARE
REASIGURARE SA.
1. Ministerul Public a promovat calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de
Judecătoria Iaşi, apreciind soluţia dispusă în cauză ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se relevă în motivele scrise că potrivit disp. art. 7, din Legea nr. 76/2008, „prelevarea
probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de
condamnare", infracţiunea de „tâlhărie", fiind prevăzută în anexă. Dispoziţia menţionată având
caracter imperativ, atât raportat la modalitatea de reglementare normativă („prelevarea ... este
dispusă de instanţă"), cât şi raportat la scopul şi raţiunea legii, art. 1, alin. (1), din Legea nr.
76/2008, care prevede expres că aceasta "are drept scop constituirea Sistemului Naţional de Date
Genetice Judiciare, pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se
aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la
viaţă şi la integritate fizică şi psihică".
În vederea realizării acestei baze naţionale de date, art. 3, din Legea nr. 76/2008,
stabileşte infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice (cele prevăzute în anexa legii),
iar în art. 4 sunt indicate categoriile de persoane de la care pot fi prelevate asemenea probe,
respectiv:
,,a) suspecţi - persoanele despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori,
instigatori sau complici ai infracţiunilor cuprinse în anexă;
b) persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor
cuprinse în anexă. (...)".
Astfel, apreciază parchetul că, raportat la scopul şi raţiunea legii, în considerarea
prevenirii şi combaterii unor categorii de infracţiuni care aduc atingere gravă drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la integritatea fizică şi psihică, astfel
cum acesta este prevăzut de lege, dispoziţia menţionată este incidenţă în prezenta cauză.
Prin urmare, prelevarea de probe biologice se impune a fi dispusă în cazul comiterii unor
infracţiuni grave, examenul critic al elementelor factuale ale cauzei, privite prin prisma criteriilor
privind circumstanţele concrete ale comiterii faptei, gravitatea acesteia, persoana inculpatului şi
modul de raportare a acestora la valorile sociale protejate prin incriminarea faptei, impune
concluzia necesităţii aplicării măsurii privind prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, în
vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare
(S.N.D.G.J.).
Raportat la faptul că accidentul rutier s-a soldat cu decesul unei persoane, chiar dacă în
sarcina inculpatului s-a reţinut doar o culpă în proporţie de 50%, în producerea acestuia, se
consideră că pedeapsa aplicată de către instanţa de judecată este una mică. Totodată se susţine
că scopul pedepsei nu poate fi atins, iar funcţia acesteia în ceea ce priveşte prevenţia nu este
realizată prin aplicarea unei pedepse atât de mici.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 408 alin. 1 Cod procedură penală,
art. 409 alin. 1 lit. a şi art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, s-a solicitat admiterea apelului
şi desfiinţarea sentinţei în parte, în latură penală, în sensul de a se dispune prelevarea probelor
biologice de la inculpatul B.A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date
Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
155
2. Inculpatul B.A. a formulat apel, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a)
din Codul de procedura penala, admiterea căii de atac şi constatarea netemeiniciei hotărârii
apelate sub aspectul reţinerii în sarcina sa a unei culpe de 50% în producerea accidentului rutier,
să se diminueze procentul de culpa reţinut în sarcina sa la 25% şi sa reducă pedeapsa principala
la minimul posibil, de un an şi 4 luni, ca urmare a acestui fapt.
Apelantul a apreciat că victima a avut o culpă mai mare în producerea accidentului,
având în vedere că a traversat prin loc nepermis, în condiţiile în care la 50 m de locul
accidentului se afla o trecere de pietoni.
De asemenea, inculpatul apelant a solicitat să se ţină cont de faptul că nu este cunoscut
cu antecedente penale, are un loc de muncă şi are în întreţinere doi copii minori.
Nu în ultimul rând, apelantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. 1 din Codul
penal, reducerea duratei pentru care au fost aplicate pedepsele complementare, respectiv de la 2
ani la l an, considerând că, raportat la circumstanţele reale si personale, îngrădirea acestor
drepturi pentru o perioada de 2 ani este prea mare.
3. Părţile civile au formulat apel criticând sentinţa primei instanţe sub aspecte de
temeinicie şi legalitate.
Sub un prim aspect, s-a solicitat reţinerea unui grad al culpei mai mare în sarcina
inculpatului, respectiv un grad de 60%, faţă de cel reţinut de instanţa de fond (40%).
În susţinerea acestui capăt de cerere s-a făcut referire la mai multe dispoziţii legale,
respectiv:
- Art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, conform cărora participanţii la trafic
trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în
pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice
ori private ";
- Art. 48 din OUG nr. 195/2002, republicată, conform căruia '''conducătorul de vehicul
trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel
încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă;
- Art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, republicată,
conform căruia" Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe
sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum
şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare".
În completarea acestor dispoziţii legale, petenţii au solicitat coroborarea cu menţiunile
consemnate de către expertul OS în Raportul de Expertiză efectuat de către LIEC IASI:
„Numitul B.A putea evita lovirea pietonului dacă s-ar fi deplasat cu o viteza de cel mult 79
km/oră rezultând că valorile de 50 km/oră - valoarea vitezei maxim legale pe raza localităţii P.
sau 30 km/oră - valoarea impusă de existenţa indicatoarelor „Atenţie copii" şi „Curba deosebit de
periculoasă" erau aplicabile pentru sectorul de drum pe care avut loc evenimentul rutier,
accidentul putând astfel să fie evitat, în continuarea celor susţinute, deşi nu se poate stabili cu
certitudine care ar fi fost deznodământul accidentului rutier, se poate admite că în cazul în care
conducătorul ar fi circulat cu viteza inferioara celei cu care se deplasa, chiar dacă nu putea evita
producerea impactului, impactul nu ar fi fost atât de puternic, leziunile produse victimei ar fi
avut în mod clar o altă intensitate si o altă natură, existând posibilitatea ca victima să fi putut
supravieţui.”
Cât priveşte pretenţiile solicitate cu titlu de despăgubiri nepatrimoniale s-a arătat că
acestea derivă dintr-un contract de asigurare şi din limite prevăzute de dispoziţii legale, iar
156
probatoriul administrat a fost de natură a demonstra producerea riscului asigurat şi consecinţele
acestuia, rezultând fără echivoc că asigurătorul, în calitate de parte responsabilă civilmente,
conform art. 86 C.proc.pen., trebuie să indemnizeze persoanele păgubite. S-a arătat că moartea
fulgerătoare a mamei, respectiv a surorii, a afectat profund părţile civile, lăsând un gol şi o
tristeţe ce vor persista până în ultima clipă a vieţii lor, întrucât era o femeie în floarea vieţii, care
avea o familie (avea doi copii, fraţi) şi o viaţă de trăit înainte. Victima locuia cu fiul şi se
gospodărea împreună cu fraţii, toate aceste aspecte relevând caracterul de stabilitate ale unei
familii.
Totodată se mai menţionează în motivele de apel că s-a produs un prejudiciu afectiv
puternic în sarcina părţilor civile, dispariţia victimei cauzând un dezechilibru fundamental în
desfăşurarea normală a vieţii lor, fiind afectate în mod ireversibil relaţiile strânse de afecţiune
dintre membrii familii.
Făcându-se referire la practica judiciară şi doctrină, apreciază părţile civile că prin
acordarea de daune nepatrimoniale se urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor persoanelor care au
trecut printr-o grea încercare şi au pierdut o persoană foarte dragă, pentru a-şi îndepărta gândul
de la dureroasa pierdere şi rănile sufleteşti ce au rezultat, în încercarea de a ameliora suferinţa
cauzată, iar sumele acordate de către instanţă cu titlu de daune nepatrimoniale trebuie să reflecte
pe deplin urmările produse în sufletul părţilor civile, care au rămas definitiv fără mamă, respectiv
fără soră.
Totodată s-a susţinut că dispariţia victimei a afectat semnificativ şi ireversibil existenţa
părţilor civile sub aspect psiho-afectiv, iar perspectiva necesităţii de a face faţă unor obligaţii
sociale şi a unor sarcini administrative pentru care nu erau pregătiţi, lipsa ajutorului financiar pe
care l-ar fi primit de la victimă, sprijinul moral al acesteia faţă de membrii familiei sale - toate
acestea duc la concluzia că pretenţiile de natură morală ale acestor părţi civile sunt juste.
În continuare s-a mai menţionat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat faptul că
„Privitor la proba prejudiciului moral (nepatrimonial), dovada faptei ilicite este suficientă,
prejudiciul şi raportul de cauzalitate urmând a fi prezumate, iar instanţele vor deduce producerea
prejudiciului moral (nepatrimonial) din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un
asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită."
Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o
doză de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul
moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate în măsura în care
să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge
însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei (Decizia 6330/2011, Secţia civilă a ICCJ).
Astfel, apreciază părţile civile că cererea privind acordarea de daune nepatrimoniale
trebuie raportată la dispoziţiile art. 1391 alin.(2) C.civ. căci, evaluarea întinderii prejudiciului
nepatrimonial trebuie să aibă în vedere despăgubiri într-un cuantum care să reprezinte o
satisfacţie rezonabilă şi proporţională, pentru a oferi o satisfacţie, o uşurare, pentru suferinţele
îndurate, întrucât repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasa într-un sens mai larg,
nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibil, ci ca un complex de măsuri
nepatrimoniale şi patrimoniale", aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia
nr. 1067/2015 in Dosarul nr. 249/1/2014.
Astfel, având în vedere împrejurările decesului, relaţia interpersonală strânsa dintre
victimă şi părţi, vârsta victimei în strânsă corelaţie cu gradul de previzibilitate al decesului,
reacţiile emoţionale similare ale oricărei alte persoane care şi-a pierdut mama sau o singura soră,
157
apreciază că majorarea daunelor nepatrimoniale este proporţională cu gradul de suferinţă trăită
de părţi, fără a constitui în acelaşi timp o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.
Referitor la pretenţiile cu titlu de daune patrimoniale, suma solicitată, în opinia părţilor
civile, reprezintă prejudiciul de ordin material suferit, constând în înmormântare, parastase la 90
zile. 40 de zile, 6 luni, 1 an, 2 ani şi în continuare până la 7 ani (fiind de notorietate că un
parastas şi toate cheltuielile ce ţin de realizarea acestuia sunt în cuantum de cel puţin 7000 lei),
rudele victimei respectând întru totul ritualurile creştin ortodoxe, dar şi de prejudiciul viitor conf.
art. 1385 alin.(2) C.civ: „Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă
producerea lui este neîndoielnică”, întrucât este neîndoielnic că aceste parastase si pomeniri
anuale se vor săvârşi în virtutea tradiţiilor ortodoxe.
Astfel, apreciază părţile civile că suma de 10.000 euro are un caracter real, cert şi
neîndoielnic, iar cu toate că partea responsabilă civilmente, prin apărător, a invocat lipsa unor
înscrisuri justificative, apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Ordinul
CSA aplicabil, conform căruia pretențiile persoanelor prejudiciate pot fi dovedite "prin orice
mijloc de probă", dar şi dispoziţiile art. 309 alin. 4 C.proc.civ. care reglementează admisibilitatea
probei testimoniale în ipoteza imposibilităţii morale de întocmire a unui înscris, imposibilitatea
fiind dedusă din starea psihică în care s-au găsit părţile civile după accident. Consideră apelanţii
că pentru cheltuielile efectuate nu se poate impune părţilor să depună înscrisuri pentru fiecare
sumă avansată în parte, raportat la locul suferit de producerea evenimentului rutier şi de decesul
victimei, fiind un caz de imposibilitate de constituire de acte.
Referitor la actualizarea sumelor precum şi indexarea la rata indicelui de inflaţie, întrucât
au temeiuri de drept si scopuri diferite, părţile civile apreciază aceste capete de cerere ca fiind
întemeiate. Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de părţile civile, ca efect al
neîndeplinirii obligaţiei de plată, impune remedierea tuturor elementelor constitutive ale
prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care au fost lipsite (lucrum cessans) respectiv daune
interese moratorii, sub forma dobânzii legale, sumele acordate cu titlu de despăgubiri
patrimoniale si nepatrimoniale impunându-se a fi actualizate si cu indicele de inflaţie, pentru a
menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plății.
Cum despăgubirile se acordă de către partea responsabilă civilmente pentru sumele pe
care autorul accidentului (în speţă conducător al autoturismului asigurat) este obligat să le
plătească cu titlu de dezdăunare (art. 50 alin. 1 coroborat cu art. 51 alin. 1 din Legea nr.
136/1995 cu modificările și completările ulterioare) şi cum dreptul la repararea prejudiciului
delictual se naşte din ziua cauzării acestuia chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat,
apreciază apelanţii că dobânda legală se impune a fi calculată începând cu ziua accidentului -
26.10.2015 - până la data plătii debitului indexat – art. 74 alin. 1 din Normele puse în aplicare
prin Ordinul CSA nr. 23/2014.
Nu în ultimul rând, s-a solicitat şi obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare
efectuate de părţile civile în faţa instanţei de apel (potrivit dispoziţiilor art. 49, 50 din Legea nr.
136/1995 şi în temeiul art. 451 - 453 Cod procedură civilă, art. 49-50 din Legea nr. 136/1995,
art. 26 alin. (1) lit. „d" din Norma ASF CSA nr. 23/2014.
Astfel, pentru considerentele expuse, s-a solicitat:
- Reanalizarea probatoriului administrat în cauză în vederea reţinerii unei culpe într-o
proporţie mai mare în sarcina inculpatului B.A. în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă
pentru care a fost trimis in judecată, respectiv 60% şi nu 50% cum a fost stabilit prin hotărârea
instanţei de fond;
158
- Majorarea despăgubirilor nepatrimoniale şi acordarea de despăgubiri patrimoniale
părţilor civile pentru repararea prejudiciului suferit;
- Actualizarea sumelor la dobânda de referinţă BNR şi la rata indicelui de inflaţie de la
data producerii accidentului până la data plăţii efective;
- Obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare suportate de
părţile civile în faţa instanţei de apel (art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu disp. art.
26 alin. 1 lit. „d" din Ordinul CSA nr. 5/2010).
4. Partea responsabilă civilmente a formulat apel împotriva hotărârii pronunţare de

Judecătoria Iaşi, apreciind soluţia dispusă în cauză ca fiind netemeinică şi nelegală.
Astfel, s-a susţinut că prin motivele de apel părţile civile au solicitat plata unor sume
exorbitante, disproporţionate, nedovedite într-o proporţie covârşitoare şi care daca s-ar fi solicitat
pe cale separata, unde ar fi trebuit sa fie obligaţi sa plătească taxa de timbru, cu siguranţa nu le-ar
mai fi solicitat în asemenea cuantumuri. Doar pentru faptul ca sunt scutiţi de taxa de timbru şi că
se solicita exclusiv de la un asigurător RCA, face ca părţile civile sa poată solicita asemenea
sume exagerate, având în vedere şi culpa comuna şi gradul de culpa vădit mai mare în sarcina
victimei.
Pentru aceste motive s-a solicitat reaprecierea daunelor morale prin acordarea unor sume
rezonabile care sa nu conducă părțile la o îmbogăţire fără just temei.
Se mai arată că prima instanţa a stabilit în mod greşit o culpa de numai 50 % în sarcina
victimei, deși în baza probatoriului administrat şi depus la dosarul cauzei, respectiv din raportul
de expertiza criminalistică efectuat de OS cu nr. 165/ 22.009.2017 reiese că, cauza producerii
accidentului a constituit-o traversarea victimei prin loc nepermis şi fără sa se asigure în mod
temeinic. Rezulta aşadar, că starea de pericol sau cauza determinantă a accidentului rutier a fost
creata de victimă prin angajarea intempestiva în traversarea drumului prin loc nepermis, fără sa
se asigure, conduce singura la stabilirea unei legături de cauzalitate cu impactul final, respectiv
cu vătămarea şi ulterior cu decesul acesteia.
Totodată se mai susţine în motivele de apel că nu face parte din aceasta cauzalitate
depăşirea vitezei legale de către asigurat, întrucât acesta nu putea şi nu trebuia sa prevadă faptul
ca victima urma sa aibă o conduită imprevizibila la acel moment. De altminteri, nu orice
contravenţie rutiera creează o legătura de cauzalitate in producerea unui accident de circulaţie.
Prin urmare, consideră apelanta că starea de pericol a fost data de victimă prin acceptarea
riscului de a fi vătămata într-un potenţial accident, prin nerespectarea disp. art. 72 alin.(2), (3) si
(4) din OUG 195/2002 si ale art. 167 alin.(l) lit. d) din HG 1391/2006.
De altfel prin comportamentul sau, victima B.M. a încălcat prevederile art. 35 din OUG
195/2002: „participanţii ia trafic trebuie sa aibă un comportament care sa nu afecteze fluenta si
siguranţa circulaţiei, sa nu pună in pericol viața si integritatea corporala a persoanelor si sa nu
aducă prejudicii proprietăţii publice sau private", si prevederile art. 72 alin.(2) si (3) din aceeaşi
ordonanţa de urgenta 195/2002 - (2) pietonii au prioritate de trecere fata de conducătorii de
vehicule numai atunci când sunt angajaţi in traversarea drumurilor publice prin locuri special
amenajate, marcate si semnalizate corespunzător...; (3) traversarea drumului public de către
pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si
semnalizate corespunzător”.
Astfel, parte responsabilă civilmente consideră că poate fi reţinută o culpa într-un grad
mai mic de 30%-40% asiguratului, câtă vreme contribuţia la naşterea evenimentului rutier îi
aparţine în mare parte victimei, întrucât s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure
159
temeinic şi prin loc nepermis. În concluzie, producerea accidentului rutier şi agravarea urmărilor
acestuia apreciază apelanta că s-au datorat în primul rând potrivit conduitei imprudente a
victimei, inculpatul fiind pus în imposibilitatea de a prevedea aceasta conduita.
O a doua critica formulată de parte responsabilă civilmente vizează daunele morale
acordate, în opinia acesteia, într-un cuantum exagerat, cu mult peste practica şi jurisprudența din
România. Despăgubirile acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de fond prin sentinţa
penala apelata de cate 20.000 de euro pentru fiecare copil al victimei şi de câte 10.500 euro
pentru fiecare dintre cei doi fraţi ai victimei sunt exagerate şi nu sunt acordate în funcţie de
practica şi jurisprudența instanţelor din România şi in funcţie de Ghidul pentru soluţionarea
daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care constituie un studiu al
practicii instanţelor judecătoreşti (2239 de decizii ale curţilor de apel din România).
Prin urmare, apreciază apelanta că suma totala de 61.000 de euro sau 280.600 lei acordată
cu titlu de daune morale este exagerată având în vedere că s-a reţinut şi o culpa concurentă,
raportându-se astfel sumele acordate şi la gradul de culpa stabilit în sarcina victimei de 50%. În
concluzie, daca nu ar fi fost vorba despre o culpa comuna, sumele acordate cu titlu de daune
morale erau în cuantum de 140.000 de euro sau 644.000 de lei, suma ce excede cu mult sumelor
prevăzute în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecţie al
Victimelor Străzii, respectiv aprox. 7900 euro (circa 36.434 lei)/copil major şi de 6.500 euro
(29.912 lei)/ frate,sora victimei. Astfel, se susţine că despăgubirile nu trebuie sa depăşească
media jurisprudenței, iar stabilirea lor trebuie sa se facă în mod echitabil şi proporţional cu
urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsa, fără să se
poată constitui o sursă de îmbogăţire. Consideră astfel apelanta că, la stabilirea cuantumului
daunelor morale, instanţa trebuie să ţină seama de realitatea economica din România la acest
moment.
Astfel, susţine parte responsabilă civilmente că acordarea daunelor morale trebuie făcuta
într-un cuantum adecvat, pe criterii obiective, ce sunt menţionate de actele normative în vigoare
(Legea nr. 136/1995. Norma ASF nr.23/2014), texte de lege făcând trimitere la legislaţia şi
jurisprudența din România, or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, tratatele pe care România le-
a semnat şi adoptat, fac parte din legislaţia româneasca, având chiar prioritate în faţa acesteia,
context în care atât jurisprudența Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a Curţii Europene a
Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanţele din România.
Ca atare, se susţine că instanţa de fond avea obligaţia, în stabilirea cuantumului
despăgubirilor pentru daunele morale să procedeze la examinarea jurisprudenței atât naţionale,
cât şi europene, pentru ca pe de o parte reclamanţii să fie just despăgubiţi, iar pe de alta parte,
aceasta despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.
Mai apreciază apelanta că, instanţa de fond nu a avut în vedere nici principiul
predictibilității, principiu instituit de Constituţie la art.124 alin.2 "Justiţia este unica, imparţiala şi
egala pentru toți." Acesta transmite practic ideea de unitate a practicii şi de predictibilitate a
actului de justiţie. În lipsa acestor trăsături esenţiale ale actului de justiţie, se ajunge la o
încălcare indirecta, dar periculoasa, a principiului convenţional al dreptului la un proces
echitabil: o soluţie de speţa nu poate fi contrazisa de o alta daca spetele sunt identice sau
similare. De aici putem extrage cu uşurinţa concluzia ca jurisprudența are un caracter de izvor de
drept în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale victimelor din accidentele rutiere, iar actul
de justiţie devine predictibil şi nu este supus liberului arbitru.
Totodată, relevă apelanta că s-a observat o tendinţa a solicitării şi, uneori acordării, a
unor despăgubiri foarte mari în cazul în care riscul este preluat de către un asigurător de
160
răspundere civila auto pornind de la premiza greşita ca exista o asigurare cu o limita de
răspundere foarte mare. Doctrina şi practica sunt unanim de acord că în stabilirea întinderii
despăgubirii nu se ia in considerare starea materiala a autorului prejudiciului. Acest principiu
trebuie aplicat şi în cazul în care în cauza este implicat un asigurător de răspundere civila auto,
situaţia materiala a asigurătorului si limita maxima de răspundere nefiind criterii pentru stabilirea
cuantumului daunelor morale care se vor acorda. Dincolo de funcţia (scopul) compensatorie, nu
mai exista nimic sub aspectul daunelor morale si, ca urmare, acestea nu pot fi acordate sub nici o
alta motivare.
Astfel, apreciază apelanta, faptul că infracţiunea pentru care se solicita despăgubiri este
săvârşita din culpa şi că s-a reţinut şi o culpa comuna în producerea accidentului şi în agravarea
consecinţelor negative ale accidentului este un criteriu obiectiv care trebuie sa conducă spre o
soluţie de admitere în parte a cererii de daune morale în limite reduse faţă de prima instanţa.
De asemenea, se mai susţine în motivarea apelului că suma acordata de prima instanţa cu
titlu de daune morale nu este dată în limite rezonabile şi în concordanţă cu jurisprudența şi
practica în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de dezvoltare
economica a României, precum şi cu Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de
către Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii în baza a 2239 de sentinţe ale curţilor de apel din
România. Daca instanţele obliga asigurătorii la plata unor sume de bani exagerate drept daune
morale, se va ajunge in situaţia ca preţul asigurării RCA sa fie stabilit de asigurători la nişte
limite pe care majoritatea oamenilor nu le vor putea suporta şi se va crea o stare de insecuritate
în societatea româneasca. Cuantumul daunelor morale trebuie sa se facă într-un cuantum decent,
care să aibă rolul de a alina vătămarea produsă prin accidentul rutier rudelor victimei.
Concluzionând, s-a solicitat ca la reaprecierea despăgubirilor morale să se aibă în vedere
ca acestea sa nu aibă caracter punitiv şi nici sa nu se transforme in câştiguri exagerate, ci doar sa
compenseze de o maniera rezonabila şi justificata suferinţele indurate, preîntâmpinând
îmbogăţirea fără justa cauza ; să nu existe discrepanţe majore între sancţiunea aplicata pe latura
penala şi despăgubirile acordate pe latura civila persoanelor prejudiciate; şi sa fie acordat un
echilibru între condamnarea inculpatului pe latura penala şi acordarea daunelor morale, ținând
cont şi de faptul că inclusiv aplicarea unei pedepse inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii
reţinute în sarcina sa reprezintă o reparaţie a prejudiciului moral cauzat părţilor civile.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a
sentinţei apelate cu diminuarea daunelor morale acordate de către prima instanţa.
Cât priveşte capetele de cerere accesorii acordate de prima instanţă, de asemenea, s-a
solicitat respingerea acestora întrucât, în opinia asiguratorului, nu s-a făcut dovada culpei
pârâtei în pornirea litigiului.
Astfel, având în vedere că despăgubirile au fost cerute în euro - contravaloarea la data
plaţii, consideră apelanta că nu se impunea obligarea la actualizarea cu rata inflaţiei, aceasta fiind
preluata în rata de schimb valutar, aşa încât se apreciază că instanţa de fond în mod greşit a
acordat acest capăt de cerere.
Totodată s-a mai menţionat faptul că răspunderea asigurătorului RCA a vinovatului de
accident este reglementata în cele mai mici amănunte de către lege prin Norma ASF 23/2014.
Astfel, s-a arătat că asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe baza delictuala, ci în
baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite prin
ordinul menţionat, termeni şi condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.
Aşadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate
despăgubirea pe care persoana vinovata este obligata sa o plătească, în conformitate cu principiul
161
reparării integrale a prejudiciului. Asigurătorul are o răspundere speciala în baza Normei ASF
23/2014, iar acolo la art. 46 se prevede faptul că „despăgubirea se stabileşte prin hotărâre
judecătorească. În măsura în care s-ar fi admis acest capăt de cerere privind dobânda legala,
aceasta trebuia acordata în temeiul art. 1391 C.civ., de la data stabilirii dreptului - hotărârea
judecătoreasca definitiva - şi până la data plaţii, şi nu aşa cum a fost acordată de către instanţa de
fond.
Având în vedere aceste considerente, s-a solicitat respingerea acordării dobânzii legale şi
a actualizării sumelor cu rata inflaţiei de la data producerii riscului asigurat, în speţa de la data
accidentului din 26.10.2015, întrucât la acea data despăgubirile nu aveau un caracter cert,
exigibil, neștiindu-se cuantumul daunelor morale ce ar trebui acordate părților civile.
Nu în ultimul rând, s-au formulat critici şi în ceea ce priveşte obligarea la plata
cheltuielile de judecata, puse în sarcina asiguratorului în mod greşit de către instanţa de fond:
acestea trebuind a fi puse în sarcina exclusiva a inculpatului. Astfel, în temeiul disp. art.41 din
Legea nr.136/1995 şi art.27 pct.6 şi 7 din Norme – s-a solicitat respingerea cheltuielilor de
judecata şi punerea lor în sarcina exclusiva a inculpatului: "Asigurătorul nu acorda despăgubiri
pentru - cheltuielile făcute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul
vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar daca în cadrul procesului
penal s-a soluţionat si latura civila''.
Totodată, conform disp.art.276 Cod procedură penală: "(1) În caz de condamnare,
renunţare la urmărirea penala, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei, inculpatul este obligat sa plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i
s-a admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea. (2) Când acţiunea civila este
admisa numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totala sau parţiala a
cheltuielilor judiciare."
Astfel, legislaţia speciala din materia asigurărilor stabileşte faptul că toate cheltuielile
penale (categorie în care sunt incluse cheltuielile de judecata acordate părţilor civile în cadrul
dosarelor penale) rămân în sarcina inculpatului.
În probațiune, parte responsabilă civilmente a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile
aflate deja la dosarul cauzei.
În drept, apelanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.408 şi următoarele din Codul
procedură penală şi art.50 din Ordinul nr.23/2014. Legea nr.136/1995.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel
invocate, dar şi din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în conformitate cu
dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de control judiciar reține că instanța de fond a făcut o analiză corectă și

exhaustivă a probatoriilor administrate în cauză și a concluzionat corect că fapta pentru care
inculpatul B.A. a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat,
vinovăția acestuia fiind stabilită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Reține instanța de control judiciar faptul că, potrivit jurisprudenței CEDO, prin motivarea
hotărârii trebuie evidențiat că observaţiile părților au fost în mod real "ascultate", adică în mod
corect examinate de către instanţa sesizată, căci ”art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei"
obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de
probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez împotriva Franţei şi
Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei)”; aceasta nu înseamnă că se cere un răspuns detaliat
la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk); amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie
162
de natura hotărârii. ”Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor
pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de diferenţele dintre statele contractante în
materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale, prezentare şi redactare a sentinţelor şi
hotărârilor. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă internă care nu şi-a
motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanţă
inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi
nu să se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare” (Helle
îmotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).
Or, instanța de fond a făcut o analiză coroborată a probatoriilor cauzei, constatând că
situația de fapt reținută este conformă actului de trimitere în judecată.
Instanța de apel, analizând din oficiu sentința apelată, nu a identificat aspecte de
nelegalitate sau netemeinicie a acesteia prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului
apelante, Curtea însușindu-și pe deplin motivarea judecătorului fondului referitor la situația de
fapt a cauzei și încadrarea ei în drept.
De altfel, în fața instanței de fond inculpatul B.A. a recunoscut comiterea infracțiunii în
raport de care instanța de fond a fost sesizată, solicitând aplicarea procedurii simplificate de
judecată în cazul recunoașterii vinovăției, cerere încuviințată de instanța de fond și căreia i s-a
dat efect deplin, prin individualizarea pedepsei în raport de limite de pedeapsă reduse potrivit
prevederilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen.
Sub acest aspect, Curtea, din oficiu, constată că pedeapsa aplicată inculpatului este legală
și răspunde scopului prevăzut de legiuitor, fiind aptă prin cuantum și modalitate de executare să
formeze inculpatului o conduită corectă, dar și să servească scopului prevenției generale.
Prima instanță a reținut în mod greșit că se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu
jumătate, în situația în care inculpatul a contribuit în proporție de 50% la producerea
accidentului, într-o atare situație limitele legale ale pedepsei fiind cele prevăzute de legiuitor.
Așadar, în prezenta cauză, pentru infracțiunea de ucidere din culpă pentru care inculpatul B.A.
este vinovat și trebuie să răspundă, limitele legale ale pedepsei principale sunt cele prev. de art.
192 alin. 2 Cod penal și anume, de la 2 la 7 ani de închisoare. Ca urmare a aplicării procedurii
prev. de art. 375 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, conform art.
396 alin. 10 Cod procedură penală, devenind 1 an și 4 luni închisoare - minimul redus și 4 ani și
8 luni închisoare - maximul redus.
Culpa concurentă a victimei nu conduce la reducerea proporțională a limitelor de
pedeapsă, ci produce efecte juridice, în limitele prev. de art. 74 Cod penal, în aprecierea
criteriilor generale de individualizare a pedepsei și în ceea ce privește cuantificarea
despăgubirilor, în latură civilă, în conformitate cu disp. art. 1371 Cod civil, căci actualul Cod
civil instituie prin textul de lege examinat regula care trimite la ideea că fapta victimei, care a
contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o
cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte
condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în sarcina autorului faptei ilicite.
Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea
despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea
contribuţiei sale la producerea prejudiciului.
Astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului pedeapsa prevăzută de lege este
de la 2 la 7 ani închisoare. Fiind parcursă în cauză procedura de judecată în cazul recunoașterii
vinovăției, limitele de pedeapsă se reduc mai întâi cu 1/3, rezultând limite de la 1 an și 4 luni
închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare.
163
Or, la individualizarea pedepselor aplicate instanța trebuie să aibă în vedere criteriile
prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv:
Analiza coroborată a acestor criterii determină instanța de control judiciar să rețină că
pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului apelant corespunde gravității faptei comise,
nevoilor de reeducare a inculpatului, circumstanțelor sale personale . Evaluând în ansamblu
întreg probatoriul administrat, Curtea reține că pedeapsa principală de 1 an și 10 luni închisoare,
precum și modalitatea de individualizare a executării acestei pedepse prin aplicarea dispozițiilor
art. 91 și următoarele Cod penal satisfac exigențele individualizării judiciare a pedepselor.
Inculpatul B.A este o persoană integrată socială, a manifestat compasiune față de familia
victimei, a adoptat o atitudine procesuală corectă, nu are antecedente penale și este cunoscut cu o
bună conduită, astfel încât aplicarea unei pedepse principale orientate spre minimul legal redus,
în cuantumul stabilit de prima instanță, este legală și temeinică .
De asemenea, nu se impune ca această pedeapsă să fie executată în mediul carceral, fiind
îndeplinite toate condițiile impuse de art. 91 Cod penal pentru ca inculpatul să beneficieze de
dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei principale.
Sub acest aspect, nu se impune nici reducerea pedepsei, solicitate de inculpat și nici
majorarea acesteia, solicitate de procuror.
În ceea ce privește pedepsele complementare aplicate, Curtea de apel, făcând propria
evaluare, reține că în mod legal și temeinic s-au aplicat de către prima instanță pedepsele
complementare prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal și pedepsele accesorii cu același conținut,
impunându-se ca inculpatul B.A., condamnat penal pentru săvârșirea unei infracțiuni grave,
soldate cu decesul unei persoane, să fie exclus temporar de la accederea în unele funcții de mare
responsabilitate în statul de drept. Contrar celor susținute de inculpat, durata acestor pedepse este
legală și temeinică, fiind necesară aplicarea lor pe o durată de 2 ani, cu scopul de a-l determina
pe inculpat să reflecteze asupra comportamentului său și asupra consecințelor încălcării legii.
Sub același aspect, Curtea, constatând că inculpatul a comis o infracțiune din culpă, în
cadrul unui accident rutier provocat atât de el, cât și de victima B.M., nu a regăsit nici rațiunea,
nici motivarea aplicării pedepsei complementare și a celei accesorii prev. de art. 66 lit. h Cod
penal. Or, potrivit 67 alin. 1 Cod penal aplicarea unei pedepse complementare este subsumată
criteriului necesității pe baza evaluării împrejurărilor cauzei, a gravității infracțiunii, a persoanei
inculpatului. Prima instanță nu a arătat de ce o astfel de pedeapsă este necesară, iar Curtea,
făcând propria evaluare, reține inutilitatea ei, față de criteriile legale, urmând ca, admițând apelul
procurorului și al inculpatului, să înlăture pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. h Cod
penal și pedeapsa accesorie cu același conținut .
De asemenea, în rejudecare, se va înlătura dispoziția primei instanțe de suspendare a
executării pedepsei accesorii, dispoziție care nu regăsește în legislația penală . Evident că, față de
dispozițiile art. 65 Cod penal, această pedeapsă se execută în situația în care pedeapsa principală
devine executabilă, dar în lipsa unui text similar celui prev. de art. 71 alin. 2 din Vechiul Cod
penal, dispoziția cuprinsă în sentința penală atacată este nelegală De asemenea, fondată este și
164
critica procurorului privind nelegalitatea sentinței penale atacate din perspectiva impunerii
nejustificate a obligației prev. de art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal .
Din oficiu, se constată nelegalitatea hotărârii penale atacate și sub un alt aspect :
Este adevărat că în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, instanţa
trebuie să impună cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C. pen.(în
același sens I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 171/A din 19 aprilie 2016, din care cităm : ˝
Caracterul obligatoriu al acestor prevederi derivă din interpretarea gramaticală a textului de lege,
ce impune instituirea în sarcina inculpatului faţă de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere
a executării pedepsei a uneia dintre obligaţiile prevăzute imperativ şi limitativ în art. 93 alin. (2)
lit. a)-d) C. pen.˝) .
În cauza de față, este nejustificată individualizarea obligației prev. de art. 93 alin. 2 lit. d
Cod penal . Curtea reține că această măsură restrictivă trebuie examinată şi în raport de
dispoziţiile art. 2 din protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit
acestui text, oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod
liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. Alin. 3 al acestui articol stabileşte situaţiile în care
se pot aduce restrângerii dreptului la liberă circulaţie: „exercitarea acestor drepturi nu poate face
obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o
societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice,
prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi
libertăţilor altora”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că libertatea de mişcare, aşa cum este
garantată de art. 2 Protocol 4, este reglementată pentru a asigura oricărei persoane libertatea de
deplasare pe teritoriul unui stat şi să părăsească acest teritoriu, ceea ce implică dreptul de a pleca
în orice alt stat doreşte şi care îl primeşte (Peltonen vs. Finlanda, hotărârea Comisiei din
20.02.1995). Libertatea de mişcare interzice orice măsură de natură a aduce atingere acestui
drept sau exerciţiului său fără a îndeplini condiţiile de a fi necesară într-o societate democratică,
în vederea atingerii unuia dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 3 (Baumann
v. Franţa).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că obligaţia de a solicita permisiunea
autorităţilor de a pleca este o ingerinţă adusă libertăţii de mişcare (Ivanov vs. Ucraina), astfel
încât apreciem că interdicția prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C. pen. intră în câmpul de aplicare al
art. 2 Protocol 4, urmând a fi analizate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi
justificată: să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime şi să fie necesară
într-o societate democratică – să fie proporţională cu scopul urmărit.
Analizând măsura dispusă în prezenta cauză, Curtea constată că aceasta este prevăzută
de lege în art. 93 alin. 2 lit. d C. pen. ca obligație aferenta suspendării sub supraveghere a
pedepsei închisorii, dispoziţie care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate
impuse de jurisprudenţa Curţii ca şi calităţi ale legii. Totodată, interdicția urmăreşte un scop
legitim: siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale.
Măsura prin care se aduce atingere libertăţii de mişcare trebuie să fie necesară într-o
societate democratică, astfel încât ingerinţa să nu depăşească ceea ce este necesar pentru
atingerea scopului, cu alte cuvinte potrivit testului proporţionalităţii măsura restrictivă trebuie să
fie necesară şi suficientă pentru realizarea funcţiei sale de protecţie (Bartik vs. Rusia). Echilibrul
între interesul general de asigurare a siguranţa publică, menţinere a ordinii publice si prevenire a
faptelor penale şi interesul personal al inculpatului de a se bucura de libertatea de mişcare este
evaluat în raport de circumstanţele speciale ale fiecărei cauze. Restricţia poate fi justificată într-
165
un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depăşească interesul
individual la exercitarea libertăţii de mişcare (Hajibeyli vs Azerbaijan).
In prezenta cauza, Curtea apreciază că, in raport de natura infracțiunii pentru care
inculpatul a fost condamnat, de conduita procesuala a inculpatului (care a recunoscut săvârșirea
faptei si a colaborat cu organele judiciare), de circumstanțele personale, aplicarea unei astfel de
interdicții nu este necesară și proporțională cu scopul pentru care a fost aplicată, astfel încât se
impune înlăturarea sa pentru a da posibilitatea inculpatului să iși exercite pe deplin libertatea de
mișcare.
Se va înlătura, așadar, obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului B.A
– să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În temeiul art.93 alin.2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului B.A să frecventeze un
În raport de criteriile evidențiate mai sus, de istoricul, vârsta și de toate circumstanțele
personale ale inculpatului care a comis o infracțiune de culpă, se impune un efort susținut în
sensul conștientizării de către inculpat a gravelor consecințe ale săvârșirii de infracțiuni, în
scopul realizării principiului prevenției speciale .
În ceea ce privește motivul de apel al procurorului, întemeiat pe omisiunea primei
instanțe de a dispune obligarea inculpatului la prelevarea de probe biologice în vederea
organizării bazei prev. de legea 76/2008, pare că se face o confuzie cu textul legii în forma în
vigoare înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 187/2012. Potrivit legii nr. 76/2008: Infracţiunile
pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în
S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, iar în anexă la
punctul 3 se regăsește infracțiunea de ucidere din culpă .
Analizând scopul legal al prelevării de probe biologice în vederea organizării bazei prev.
de legea 76/2008, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, Curtea reține că măsura de
limitare a dreptului prev. de art. 8 din CEDO, prelevarea forțată de probe biologice, deși legală,
nu este necesară, astfel încât nu se impune a fi dispusă, contrar celor susținute de procuror.
În ceea ce privește criticile inculpatului B.A, ale părților civile PP, B.G., B.I. și B.C. și
ale părții responsabile civilmente S.C. E ASIGURARE- REASIGURARE S.A, cu privire la
culpa inculpatului și victimei la producerea accidentului :
În condițiile în care prin rechizitoriul emis în cauză, procurorul a reținut culpa comună, în
sarcina inculpatului și a persoanei vătămate în producerea accidentului rutier din 26.10.2015, iar
inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, critica invocată
de acesta în motivele de apel referitor la nivelul culpei sale în producerea respectivului accident
nu poate fi primită deoarece recunoașterea în cadrul procedurii abreviate are caracter ireversibil.
În alte cuvinte, Curtea arată că opțiunea ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate
are caracter ireversibil, inculpatul nemaiavând posibilitatea ca ulterior, dacă eventual nu este de
acord cu soluția primei instanțe, să revină asupra manifestării de voință exprimata anterior și să
conteste situația de fapt reținută în rechizitoriu. O astfel de atitudine procesuală din partea
inculpatului ar presupune ca judecata să urmeze cursul obișnuit, adică cercetarea judecătorească
să includă administrarea de probe, inclusiv a celor care au fost administrate în cursul urmăririi
penale, ceea ce vine în contradicție cu rațiunea care a stat la baza instituirii proceduri simplificate
(aceea de scurtare semnificativa a duratei procedurilor jurisdicționale și de diminuare a
cheltuielilor judiciare alocate de stat și a celor efectuate de părți în cursul procedurilor penale) și
ar permite inculpatului să ”dirijează” modul de desfășurare a judecății, în sensul că atunci când
166
este nemulțumit de soluția instanței de fond să poate reveni și să solicite reluarea judecății în
prima instanță, ocazie cu care să se desfășoare integral cercetarea judecătorească. Or, într-o atare
ipoteza durata procedurii jurisdicționale nu numai ca nu se mai scurtează, ci, dimpotrivă, s-ar
prelungi cu mai mult decât ar fi durat daca inculpatul nu ar fi ales inițial procedura simplificata.
Aceasta și în considerarea faptului ca, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, instanța
de control judiciar nu ar putea realiza cercetarea judecătoreasca, ci ar trebui sa trimită dosarul la
prima instanța pentru a urma cursul procedurii obișnuite privind judecata în prima instanță.
De asemenea, părțile civile PPM, B.G. , B.I. și B.C. și partea responsabilă civilmente
S.C. E ASIGURARE- REASIGURARE S.A nu au criticat raportul de expertiză criminalistică
întocmit în cauză și nu au solicitat administrarea de probe noi sub acest aspect .
Ori, din conținutul raportului de expertiză criminalistică nr. 165/22.09.2017, coroborat cu
toate celelalte probe administrate, rezultă cu prisosință că atât inculpatul B.A, cât și victima
B.M., sunt deopotrivă responsabili de producerea accidentului, numărul și importanța normelor
rutiere încălcate de fiecare dintre ei fiind comparabile, atât fapta inculpatului, cât și fapta
victimei contribuind în egală măsură la producerea rezultatului periculos.
Astfel, cităm: ˝- În condiţiile date numitul B.A nu putea evita producerea accidentului
întrucât spaţiul disponibil de oprire de 50 m nu i-a permis oprirea autoutilitarei de la viteza de
97,5 km/h.
Susnumitul putea evita lovirea pietonului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 79
km/h, rezultând că la valorile de 50 km/h – valoarea vitezei maxim legale pe raza localităţii P.
sau de 30 km/h – valoare impusă de existenţa indicatoarelor „Atenţie copii” şi „Curbă deosebit
de periculoasă”, accidentul putea fi evitat.
Numita B.M. putea preveni accidentarea sa dacă nu ar fi traversat prin loc nepermis şi
fără asigurare.
Cauza producerii accidentului a constituit-o angajarea în traversare a numitei B.M. prin
loc nepermis şi fără asigurare în condiţiile în care numitul B.A se deplasa cu o viteză a cărei
valoare era mult peste limita impusă pe sectorul de drum respectiv.”
Inculpatul B.A putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de
cel mult 79 km/h-viteza de deplasare a inculpatului fiind de 97,5km/h, iar victima B.M. putea
preveni producerea accidentului, dacă nu ar fi traversat prin loc nepermis şi fără
asigurare,concluzii rezultate din raportul de expertiză criminalistică nr.165/22.09.2017 întocmit
de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi.
În considerentele hotărârii pronunțate, judecătorul fondului a arătat în ce constă culpa
inculpatului și, respectiv, a persoanei vătămate în producerea accidentului rutier, explicând și
reținerea procentul de 50% în sarcina fiecăreia dintre cele două părți.
Efectuând propria analiză asupra materialului probator strâns la dosar sub aspectul
nivelului culpei ce poate fi imputată fiecăruia dintre cei doi „actori” implicați în producerea
accidentului rutier, instanța de apel, pentru aceleași argumente cu cele reținute de judecătorul
fondului, apreciază că aportul inculpatului și al persoanei vătămate în determinarea accidentului
a fost unul egal, neputându-se susține că aportul unuia dintre aceștia este mai mare față de cel al
celuilalt. Elocvente în această privință sunt raportul de expertiză criminalistică care explicitează
dinamica producerii accidentului, declarațiile martorilor oculari, precum și declarațiile
inculpatului. În condițiile în care s-a angajat în traversarea unui drum intens circulat printr-un loc
nepermis și fără a se asigura în prealabil, în mod evident că victima și-a asumat contribuția
participării sale la producerea unui eventual accident rutier, iar această contribuție este egală cu
167
cea a inculpatului care, la rândul său, a dat dovadă de imprudență, alegând să încalce un set de
reguli de circulație.
Curtea de apel, analizând motivele de apel ale părților civile și părții responsabile
civilmente, face trimitere la probatoriul administrat în cauză - înscrisuri și declarația martorului
C.L., mandatar al părților civile, probatoriu din care rezultă că victima B.M., în vârstă de 54 de
ani la data decesului, lucra în străinătate și în țară sporadic pentru a-și asigura cele necesare
traiului sieși și fiului major B.G., persoană încadrată în grad de handicap, cu afecțiuni de natură
psihiatrică, în vârstă de 20 de ani . În casa părintească în care locuia B.G. locuiau și frații
victimei B.I. și B.C. Fiica victimei, PPM, este căsătorită. Niciuna dintre părțile civile nu a
efectuat cheltuieli pentru înmormântarea și comemorarea victimei B.M. . De asemenea, cu
ocazia fiicei PPM, niciuna dintre părțile civile nu au făcut nici un efort cu ocazia înmormântării
victimei.
Curtea reține așadar că legăturile victimei B.M. erau foarte strânse doar cu fiul său, B.G.
În altă ordine de idei, Curtea, răspunzând criticilor apelantei parte responsabilă
civilmente și criticilor părților civile, pune în vedere acestora distincția dintre culpa în
producerea accidentului și culpa asupra întinderii prejudiciului .
Prin Decizia nr. 12 din 16 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. 911/1/2016, Înalta Curte de
Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a
admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie, în dosarul nr. 1804/308/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile
şi, în consecinţă, a stabilit că: dispoziţiile art. 1371 alin. 1 din Codul civil se interpretează în
sensul că, autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a
pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la
mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.
S-a reținut, în motivare, că textul de lege anterior menționat reglementează situaţia în
care victima a contribuit la cauzarea sau la agravarea prejudiciului ori nu l-a evitat, în tot sau în
parte, deşi putea să o facă, implicarea victimei impunându-se a fi realizată cu vinovăţie, aspect ce
rezultă din folosirea expresiei „cu intenţie sau din culpă”. Consecinţa aplicării acestei reguli are
drept efect diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de făptuitor, acesta fiind responsabil
numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Dispoziţiile art. 1.371 alin. 1 din Codul civil nu instituie condiţia ca victima să
săvârşească ea însăşi o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza
reglementată de norma juridică în discuţie doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva
vinovăţiei acesteia.
În ce priveşte fapta ilicită, aceasta este o condiţie a răspunderii civile reglementate în art.
1.357 alin. 1 din Codul civil, care trebuie analizată numai în persoana celui care cauzează altuia
un prejudiciu, căci un comportament devine fapt ilicit doar dacă vatămă un drept subiectiv ori cel
puţin un interes legitim şi serios al altuia.
Prin urmare, ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum
sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. 2 şi 3 din Codul civil, şi nu caracterul licit sau ilicit al
faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în
lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a
obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.
Aşa stând lucrurile, actualul Cod civil instituie prin textul de lege examinat regula care
trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului şi care a concurat cu
cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de
168
cauzalitate şi, indirect, prin aceasta, celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale reţinute în
sarcina autorului faptei ilicite.
Aşadar, dacă există o vinovăţie comună a autorului infracţiunii şi a victimei, întinderea
despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporţională cu ponderea
contribuţiei sale la producerea prejudiciului.
În concluzie, art. 1.371 alin. 1 din Codul civil trebuie avut în vedere prin corelare cu art.
16 din Codul civil, care se referă la „vinovăţie” şi trebuie interpretat în sensul că autorul faptei va
fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care
victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu
l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.
Curtea remarcă, în primul rând, contrar aserţiunilor apărătorului ales al părţilor civile, că
şi în considerentele Deciziei nr. 12 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție –
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală folosește noţiunea de
faptă culpabilă concurentă.
În al doilea rând, chiar dacă în actul de sesizare a instanţei nu este reţinut, în mod expres,
un cuantum al gradului culpelor inculpatului şi victimei, este expusă situaţia de fapt, în baza
acesteia revenind instanțelor de judecată sarcina de a stabili existenţa unor fapte culpabile
concurente, iar în ipoteza unui răspuns afirmativ proporţia acestora.
Prima instanță a evaluat în mod corect responsabilitatea victimei în producerea
evenimentului rutier soldat cu decesul său, dovedită de probatoriul administrat, reținând că
victima și-a asumat o situație periculoasă pentru ea. La evaluarea cuantumului despăgubirilor
pretinse de părțile civile nu poate fi omisă această împrejurare de fapt foarte importantă.
Dispozițiile actuale de procedură penală au atribuit asigurătorului de răspundere civilă
calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 86
C.proc.pen., în considerarea calității acesteia de persoană care, potrivit legii civile, are obligaţia
convenţională de a repara, în întregime sau în parte, singură, prejudiciul cauzat prin infracţiune.
Specificul raporturilor juridice dintre asigurător și asigurat rezidă în simultaneitatea
producerii riscului asigurat și constatării unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ce
declanşează răspunderea civilă delictuală a autorului faptei, pentru care urmează a răspunde, în
limitele stabilite contractual și prin conținutul Ordinelor C.S.A.,asigurătorul de răspundere civilă.
În acord cu dispozițiile art. 41 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă,
asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde
în baza legii față de terțele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul
civil, iar potrivit art. 42 din același act normativ asiguratorul poate fi chemat în judecată de
persoanele păgubite în limitele obligaților ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Totodată, conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru
prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule
şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, iar potrivit art. 50 alin. 1, despăgubirile
se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare
persoanelor păgubite prin deces.
Cu respectarea limitelor de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, se
acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru
prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a
vehiculului avariat, dar și pentru cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
169
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 5 C.proc.pen., repararea prejudiciului material şi moral,
în cazul exercitării acţiunii civile în cadrul procesul penal, se face potrivit dispoziţiilor legii
civile.
Raportat la momentul comiterii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, ce constituie
temeiul exercitării acţiunii civile în prezenta cauză, respectiv 26.10.2015, pentru soluţionarea
pretenţiilor formulate în cauză urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 1349 şi 1357 din
Codul civil din 2009, conform cărora cel care cauzează altuia un prejudiciul printr-o faptă ilicită,
săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai
uşoară culpă.
Din prevederile legale menţionate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile
delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiţii prevăzute de lege şi anume: existenţa unei
fapte ilicite imputabilă inculpatului, existenţa prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre
fapta săvârşită şi prejudiciul cauzat, precum si a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Instanţa de apel, în acord cu prima instanță de judecată constată îndeplinite condiţiile
răspunderii civile, în ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite şi a vinovăţiei inculpatului B.A,
având în vedere că, în ceea ce priveşte soluționarea acţiunii penale, instanţa a constatat că există
o faptă ilicită ce formează obiectul prezentei cauze penale, faptă ce a fost săvârșită de către
inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte prejudiciul, se cer a fi îndeplinite două condiţii cumulative: prejudiciul
să fie cert şi să nu fi fost reparat.
Acţiunile civile au fost formulate părțile civile anterior menţionate doar împotriva
asigurătorului de răspundere civilă – parte responsabilă civilmente, ţinut să răspundă pentru fapta
inculpatului, conform dispoziţiilor contractuale ce vizează asigurarea RCA a autoturismului
condus de către aceasta.
Curtea de apel face trimitere la dispozițiile relevante ale Codului civil de care este prima
instanță a ținut seama.
ART. 1.349 Cod civil Răspunderea delictuală

(1) Orice persoană are îndatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau
obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor
sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile
cauzate, fiind obligat sa le repare integral.
ART. 1.357
Conditiile raspunderii
(1) Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este
obligat sa il repare.
(2) Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.
ART. 1.358
Criterii particulare de apreciere a vinovatiei
Pentru aprecierea vinovatiei se va tine seama de imprejurarile in care s-a produs
prejudiciul, straine de persoana autorului faptei, precum si, daca este cazul, de faptul ca
prejudiciul a fost cauzat de un profesionist in exploatarea unei intreprinderi.
ART. 1.381
Obiectul reparatiei
170
(1) Orice prejudiciu da dreptul la reparatie.
ART. 1.385
Intinderea reparatiei
(1) Prejudiciul se repara integral, daca prin lege nu se prevede altfel.
(2) Se vor putea acorda despagubiri si pentru un prejudiciu viitor daca producerea lui este
neindoielnica.
(3) Despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care
in conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe
care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(4) Daca fapta ilicita a determinat si pierderea sansei de a obtine un avantaj sau de a evita
o paguba, reparatia va fi proportionala cu probabilitatea obtinerii avantajului ori, dupa caz, a
evitarii pagubei, tinand cont de imprejurari si de situatia concreta a victimei.
ART. 1.386
Formele reparatiei
(1) Repararea prejudiciului se face in natura, prin restabilirea situatiei anterioare, iar daca
aceasta nu este cu putinta ori daca victima nu este interesata de reparatia in natura, prin plata unei
despagubiri, stabilite prin acordul partilor sau, in lipsa, prin hotarare judecatoreasca.
(2) La stabilirea despagubirii se va avea in vedere, daca prin lege nu se prevede altfel,
data producerii prejudiciului.
(3) Daca prejudiciul are un caracter de continuitate, despagubirea se acorda sub forma de
prestatii periodice.
(4) In cazul prejudiciului viitor, despagubirea, indiferent de forma in care s-a acordat, va
putea fi sporita, redusa sau suprimata, daca, dupa stabilirea ei, prejudiciul s-a marit, s-a micsorat
ori a incetat.
ART. 1.390
Persoana indreptatita la despagubire in caz de deces
(1) Despagubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai
celor indreptatiti, potrivit legii, la intretinere din partea celui decedat.
ART. 1.391
Repararea prejudiciului nepatrimonial
(2) Instanta judecatoreasca va putea, de asemenea, sa acorde despagubiri ascendentilor,
descendentilor, fratilor, surorilor si sotului, pentru durerea incercata prin moartea victimei,
precum si oricarei alte persoane care, la randul ei, ar putea dovedi existenta unui asemenea
prejudiciu.
(5) Dispozitiile art. 253-256 raman aplicabile
ART. 1.392
Cel care a facut cheltuieli pentru ingrijirea sanatatii victimei sau, in caz de deces al
acesteia, pentru inmormantare are dreptul la inapoierea lor de la cel care raspunde pentru fapta ce
a prilejuit aceste cheltuieli˝
Curtea, evaluând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești în fond și în apel, reține că prima instanță a ținut seama de toate dispozițiile legale
aplicabile și de toate probele administrate în cauză, stabilind întinderea obligațiilor de
despăgubire.
Curtea reține că, în ceea ce privește prejudiciul pretins a fi reparat de către PPM,
constând în cheltuielile ocazionate de organizarea funeraliilor victimei, prejudiciul a fost reparat
171
de inculpat și de CL, iar aceasta din urmă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, astfel
după cum rezultă din înscrisurile depuse de aceasta . Nu a fost administrată nicio probă din care
să rezulte că sumele cheltuite pentru înmormântarea vicitmei accidentului rutier produs din culpa
lui B.A au depășit valoarea plătită de inculpat și față de care acesta a declarat liber că nu mai are
alte pretenții.
În ceea ce privește criticile privind daunele morale stabilite de prima instanță, Curtea
reține că sentința penală atacată este legală, dar nu și temeinică .
Daunele morale scapă evaluării pe criterii matematice, nu evaluează durerea, ci trebuie să
compenseze într-o măsură echitabilă disconfortul și suferințele produse în mod culpabil de către
inculpat . Deși el nu poate fi probat și cuantificat matematic, prejudiciul moral nu este un dat
decurgând din relațiile de rudenie, iar părțile civile poartă responsabilitatea prezentării unor
indicii minimal probate, orientative pentru instanță cu privire la relația lor cu victima, la
sentimentele de afecțiune ce au existat și la modul în care viața lor sufletească liniștită a fost
tulburată prin faptele inculpatului, la timpul pe care îl petreceau împreună și la modul în care în
concret, viața lor de familie s-a schimbat după decesul victimei.
Din declarația martorului propus spre audierea în latură civilă CLN nu a rezultat dacă
victima participa la viața fiicei sale PPM (), la viața fraților săi, B.I. () și B.C. (), dacă îi ajuta
pe aceștia, dacă aceste persoane dovedeau devotament și afecțiune față de mama și, respectiv,
sora lor, victima B.M. . Pierderea mamei și, respectiv surorii, produce o suferință morală, dar
pierderea sau reducerea posibilităților de viață familială și socială se apreciază în funcție de
existența reală a unei vieți de familie cu ceea ce presupune în mod firesc relația dintre părinte și
copilul major cu care nu locuiește: afecțiune, vizite, participarea la evenimente împreună, sprijin
moral în împrejurări nefericite, ajutor, etc. În ceea ce îl privește pe B.G., se pare că acesta era
singurul care participa la viața mamei în mod activ, fiind îngrijit și ocrotit de mama sa în
continuare, dată fiind starea sa de vulnerabilitate dovedită medical .
De aceea, apreciind în echitate și diferențiat față de situația fiecărei părți civile, Curtea
evaluează despăgubirile cuvenite părților civile la : 40.000 de euro - B.G., 10.000 de euro -
fiecare dintre părțile civile B.I. și B.C., 14.000 de euro, sume ce se impune a fi reduse la 50%,
corespunzător proporției culpei inculpatului.
Referitor la daunele morale pretinse de părțile civile, cu privire la care asigurătorul de
răspundere civilă a arătat că le contestă ca fiind prea întinse, reține instanța de control judiciar că
în prezenta speță este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele
indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă.
Reține instanța de control judiciar că prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al
Consiliului Europei nr. 75, adoptată la 14 martie 1965, s-a stabilit că "în caz de deces, reparația
pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că
doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de
afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului”. De asemenea, potrivit reglementărilor
Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale (Colocviul de la Londra, 21-
25.07.1969), dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare și are
drept scop de a da o compensare sau satisfacție victimei.
În această privință reglementările naționale sunt mai generoase și ele trebuie aplicate cu
prioritate conform art. 20 alin. 2 din Constituție (Dacă există neconcordanţe între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau
legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.); potrivit art. 1391 alin. 2 C.civ. ”instanța
172
judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și
soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la
rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”.
Despăgubirile solicitate în prezentul dosar și care, în cuantumul pretins, sunt considerate
mult prea mari de către instanța de control, au scopul de a alina suferința pricinuită copiilor
majori și fraților prin moartea victimei, de care erau legați afectiv .
Contrar susținerilor părții responsabile civilmente, în prezenta speță, părțile civile PPM,
B.G, B.I. și B.C., au suferit ca urmare a decesului mamei și surorii o pierdere ireparabilă,
determinată de fapta săvârșită de inculpat, astfel că acordarea de daune morale este justificată.
Potrivit martorului audiat, victima locuia cu fiul B.G., avea relații de familie strânse cu acesta,
martorul susținând că nu are cunoștință de legăturile afective în familie, dacă toți membrii
acesteia au fost afectați de deces.
Pe de altă parte, chiar dacă nu locuiau cu victima, PPM beneficiază de prezumția că erau
în relații de familie normale cu aceasta, context în care orice deces al unei rude atât de apropiate
ca victima în cauză poate determina suferințe la nivel psihic. Situația se verifică și în cazul
fraților B.I. () și B.C. (), care locuiau în apropierea victimei, în același imobil.
Aceste suferințe nu trebuiesc a fi dovedite exclusiv prin înscrisuri medicale, dar nici nu
pot fi la gradul de intensitate pretins de părțile civile, în lipsa unor dovezi concrete, prin raportare
la vârsta victimei și a părților civile, la posibilitățile reale ale victimei de a întreține legături
personale puternice cu toți membrii familiei și la gradul de rudenie dintre părți.
De aceea, având în vedere probele testimoniale și conținutul înscrisurilor, Curtea
concluzionează că prin cuantificarea corectă a daunelor morale diferențiat de gradul de afectare a
fiecăreia dintre părțile civile se oferă acestora o satisfacție echitabilă.
Prin stabilirea daunelor morale la sumele cuprinse în prezenta decizie și relevate mai sus,
Curtea apreciază că soluția va fi conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței
române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că o hotărâre prin care se constată o
încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina
consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o
eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art. 41 din Convenția Europeană conferă
Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. Printre elementele luate în
considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul moral, care
reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această
încălcare, precum și din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo, noiembrie 2004). De
altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact,
sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea
le poate examina împreună (cauza C. Ingersoll împotriva Portugaliei, CEDO 2000).
Așa fiind, Curtea, apreciind în echitate, consideră că sumele acordate vor reprezenta o
compensație legală a traumelor suferite în urma decesului mamei și, respectiv surorii, părților
civile. Nu se impune, așadar, majorarea sumelor stabilite cu titlul de despăgubiri de către prima
instanță, ci dimpotrivă reducerea cuantumului despăgubirilor acordate părților civile PPM, B.I. și
B.C. Apelul acestor părți civile este nefondat, ele însele neputând furniza vreun argument
concret pentru care se impune majorarea daunelor morale, iar apelul părții civile B.G. se impune
a fi respins întrucât în privința sa, suma stabilită cu titlul de daune morale de către prima instanță
reprezintă a satisfacție echitabilă.
173
Curtea reține că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să
constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru
victimele accidentelor. Așa cum se arată în literatura de specialitate "sumele de bani acordate cu
titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.
Referitor la solicitările apelanților părți civile privind dobânzile legale și actualizarea
sumelor în raport cu rata inflației, Curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 1381 C.civ. dreptul la reparație în cazul răspunderii
delictuale se naște din ziua cauzării prejudiciului; dreptul la reparaţie s-a născut la data
producerii riscului asigurat, însă natura prejudiciului determină o imposibilitate a producerii lui
integrale la acel moment, acesta dezvoltându-se progresiv prin frecvenţa cheltuielilor pe care au
fost nevoite să le realizeze părţile civile, din perspectiva daunelor materiale, curgerea timpului
având impact inclusiv asupra stabilirii cuantumului daunelor morale.
Specific prezentei cauze este natura dublă a răspunderii ce guvernează latura civilă.
Implicarea în accident a unui vehicul identificat și asigurat constituie una din condițiile
antrenării răspunderii asigurătorului RCA, însă ceea ce este de esența acestui tip de asigurare este
existența unui caz de răspundere civilă delictuală a autorului accidentului față de terțe persoane
păgubite, în absența căruia răspunderea asigurătorului nu există. În același timp însă, răspunderea
asiguratorului are temei legal și contractual, nu delictual. Societatea asiguratoare răspunde ca
parte responsabilă civilmente în cauză, așa cum a statuat ÎCCJ prin decizia 1/2016, în temeiul
legii civile și al contractului de asigurare, un tip de contract impus de lege, în care principiul
libertății contractuale suferă restricții și în care părțile se văd limitate în manifestarea deplină a
autonomiei de voință de lege (contract forțat).
Prin urmare, greșit se invocă de apelanții părți civile în prezenta cauză temeiurile
răspunderii civile delictuale pentru stabilirea datei de la care partea responsabilă civilmente
datorează dobânzi legale și actualizări ale prejudiciului stabilit, răspunderea părții responsabile
civilmente nefiind una delictuală.
Potrivit normelor de aplicare a legii 136/1995 în vigoare la data faptelor, despăgubirile se
stabilesc prin hotărâre judecătorească atunci când nu se pot trage concluzii referitor la cuantumul
prejudiciilor produse.
Or, singurul moment la care părțile civile au invocat un prejudiciu material și au
cuantificat acest prejudiciu este momentul constituirii de parte civilă.
Potrivit art. 20 alin. 1-5 C.proc.pen. constituirea ca parte civilă se poate face până la
începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa
persoanei vătămate acest drept. Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea
naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. În cazul
în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligaţia de a consemna
aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere. În cazul nerespectării vreuneia dintre
condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot
constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă. Până
la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate:
a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă;
b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor;
c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă
repararea în natură nu mai este posibilă.
Instanţa, potrivit principiului reparării integrale a pagubei, conform căruia este necesar a
fi acoperită pierderea suferită precum şi beneficiul de care partea a fost lipsită, reţine că
174
actualizarea obligaţiilor în raport cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la
data efectuării plăţii (daune compensatorii), iar natura juridică a dobânzii reprezintă o sancţiune
(daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) în cazul în care societatea de asigurare
nu va plăti sumele la care a fost obligată la data scadenţei acestora.
Instanţa nu poate acorda dobânda legală aferentă sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri
de la data producerii accidentului, aşa cum au solicitat părţile civile, instanţa urmează a dispune
ca la aceste sume să se adauge dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii şi
până la plata integrală a despăgubirilor, pentru următoarele motive:
Cuantumul despăgubirilor trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită de partea
vătămată, cât şi beneficiul nerealizat, ţinându-se seama de toate elementele necesare pentru ca
despăgubirea să reprezinte o reparare completă a prejudiciului cauzat prin infracţiune. Acest
beneficiu poate fi cel planificat, iar când nu se dovedeşte că era realizabil integral ori nu exista o
asemenea planificare el poate fi determinat de instanţă pe baza probelor administrate.
Beneficiul nerealizat, care trebuie să fie cuprins în cuantumul despăgubirilor, reprezintă
tot ceea ce ar fi putut realiza persoana vătămată cu ajutorul bunurilor sau valorilor care au făcut
obiectul material al infracţiunii de la data şi în starea în care erau în momentul în care a fost
lipsită de folosinţa lor şi până când acestea au reintrat în patrimoniul său.
Pentru ca persoana vătămată să nu fie însă lipsită de o parte din acest beneficiu şi anume
de acela pe care nu l-ar putea realiza dacă plata despăgubirilor s-ar face cu întârziere şi pentru a
evita un nou proces este necesar ca cel ce urmează a plăti despăgubirile să fie obligat, totodată, şi
la plata dobânzilor legale pe tot timpul de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la completa
achitare, deoarece din momentul în care instanţa a stabilit în mod definitiv daunele acestea s-au
transformat într-o creanţă certă, lichidă, exigibilă, care având ca obiect restituirea unei sume de
bani produce, potrivit disp. art. 1088 din vechiul Cod civil, dobânzi legale până la completa
achitare.
În materia daunelor morale, instanțele au stabilit constant că, prejudiciul nefiind cert
decât la momentul rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a stabilit întinderea lui și
obligația de reparare în sarcina unei persoane, numai de la acest moment pot fi acordate dobânzi
și actualizări. Este adevărat că prejudiciul moral acoperit de daunele morale se naște la momentul
decesului victimei față de care există legături afective, dar cuantificarea acestuia nu poate fi
lăsată exclusiv la dispoziția părții civile, singurul care poate determina întinderea acestui
prejudiciu apreciind în echitate fiind judecătorul în situația în care victima și societatea de
asigurare nu au ajuns la un consens. Doar la momentul rămânerii definitive a sentinței penale
prin care s-a stabilit cuantumul acestui prejudiciu el devine cert ca existență și întindere, acesta
fiind momentul când societatea de asigurare devine obligată legal la a-l repara.
Pentru ca despăgubirile stabilite să reprezinte o reparare completă a prejudiciului
material, respectiv moral, stabilit și pentru ca beneficiarii despăgubirilor să nu fie lipsiți de o
parte a acestui beneficiu dacă plata despăgubirilor s-ar face cu întârziere, este necesar ca cel care
urmează a plăti despăgubirile, în speță partea responsabilă civilmente, să fie obligat și la dobânzi
și actualizări prin raportare la rata inflației. Acestea din urmă nu pot fi acordate atunci când
părțile civile au solicitat despăgubirile în monedă străină . O astfel de constituire de parte civilă,
în monedă străină are tocmai rolul de a feri părțile de riscul de depreciere al monedei naționale .
Conform normelor B.N.R. obligatorii plățile pe teritoriul României se fac în monedă
națională .
Din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, persoana răspunzătoare
datorează victimei şi dobânzile aferente sumei de bani stabilită ca despăgubire, până la plata ei
175
integrală; pentru perioada anterioară nu se acordă dobânzi, deoarece numai din momentul
pronunţării hotărârii instanţei creanţa în bani a victimei devine lichidă şi exigibilă. Or, în privința
daunelor morale, prejudiciul dobândește caracter cert, lichid și exigibil doar la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești, acesta fiind și momentul de la care se impune actualizarea cu
rata inflației și cu dobânda legală a sumelor stabilite cu titlu de daune morale.
Și în prezent, ca și la momentul 26.10.2015, răspunderea civilă delictuală nu este limitată
de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a
prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită. Potrivit dipozițiilor art. 12 din
Ordonanta de Urgenta nr. 54 din 14 septembrie 2016 (*actualizata*) privind asigurarea
obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de
vehicule si de tramvaie, publicată in Monitorul oficial nr. 723 din 19 septembrie 2016, în vigoare
la data accidentului, abrogată de art. 45 din legea nr. 132/2017, intrată în vigoare la data de 12
iulie 2017, precum și potrivit dispozițiilor acestei din urmă legi(art. 11) : Asiguratorul RCA are
obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile dovedite suferite in urma
accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Fara a se depasi limitele de raspundere
prevazute in contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) si (6) si in conditiile in care evenimentul
asigurat s-a produs in perioada de valabilitate a contractului RCA, asiguratorul RCA acorda
despagubiri in bani pentru:
a) vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial;
d) cheltuieli de judecata efectuate de catre persoana prejudiciata sau cheltuieli aferente in
cazul solutionarii alternative a litigiului daca solutia este favorabila persoanei prejudiciate;
(3) Indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe
drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul
deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri
pana la limita de raspundere prevazuta in contractul RCA pentru:… b) prejudiciul produs din
culpa conducatorului vehiculului asigurat;…..
Curtea reține că nu este, așadar întemeiată solicitarea părții responsabile civilmente de a
fi înlăturată din conținutul hotărârii atacate dispoziția privind obligarea sa la plata cheltuielilor
judiciare.
Pentru aceste motive, în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va
respinge ca nefondat apelul promovat de apelanții părți civile PPM, B.G., B.I și B.C., toate cu
domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocatură „F.L, în mun. Iași, ….., județul Iași,
împotriva sentinţei penale nr. 1986/29.06.2018 a Judecătoriei Iași, pronunțate în dosarul penal
nr.113/245/3028 al aceleiași instanțe.
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, se vor admite apelurile
promovate de apelanții Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, inculpatul B.A, și parte
responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE- REASIGURARE S.A. împotriva sentinţei
penale nr. 1986/29.06.2018 a Judecătoriei Iași, pronunțate în dosarul penal nr.113/245/3028 al
aceleiași instanțe, sentinţă pe care o desființează parțial, în latura penală și în latură civilă.
Rejudecând cauza:
În latură penală:
Se va menține cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului B.A prin sentința
penală atacată.
Se va înlătura din sentința penală apelată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66
lit. h) Cod penal, precum și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 Cod penal rap. la art. 66 lit.
h) Cod penal.
176
Se va înlătura din sentința penală atacată dispoziția privind suspendarea executării
pedepselor accesorii.
Se va înlătura din sentința penală apelată obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina
inculpatului B.A – să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În temeiul art.93 alin.2 lit. b) Cod penal, se va impune inculpatului B.A să frecventeze
un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare
cu instituţii din comunitate, destinat conştientizării consecinţelor încălcării legii.
În latură civilă :
Se va reduce de la 20.000 de euro la 7.000 de euro (șapte mii) cuantumul daunelor
morale la care a fost obligată parte responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE-
REASIGURARE S.A . către partea civilă PPM prin sentința penală apelată.
Se va reduce de la 10.500 de euro la 5.000 de euro (cinci mii), cuantumul daunelor
morale la care a fost obligată parte responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE-
REASIGURARE S.A. către fiecare dintre părțile civile B.I. și B.C. prin sentința penală apelată.
Se vor înlătura dispoziţiile de obligare a părţii responsabilă civilmente S.C. E
ASIGURARE- REASIGURARE S.A. la actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând
despăgubiri civile daune morale, și la dobânzi la aceste despăgubiri de la data producerii
prejudiciului ( 26.10.2015) din sentința penală apelată, urmând ca S.C. E ASIGURARE-
REASIGURARE S.A să plătească părților civile PPM, B.G., B.I. și B.C., sumele stabilite cu
titlul de daune morale, prin echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu dobânda legală
de la data rămânerii definitive a sentinței atacate . (S.C. E ASIGURARE- REASIGURARE S.A
va plăti cu titlul de daune morale, prin echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu
dobânda legală de la data pronunțării prezentei decizii: 7000 de euro către PPM, 20.000 de euro
către B.G. și câte 5000 de euro către Busuioc Ioan și B.C. ).
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei
decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de
soluționarea apelurilor promovate de apelanții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Judecătoria Iași, inculpatul B.A și partea responsabilă civilmente S.C. E ASIGURARE-
REASIGURARE S.A rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi apelanții - părți civile la plata sumei
200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, câte 50 de lei, fiecare parte civilă .
În baza art. 276 alin. 1, 2 Cod procedură penală, se va respinge cererea formulată de către
părțile civile apelantele părți civile PPM, B.G., B.I. și B.C. de obligare a S.C. E ASIGURARE-
REASIGURARE S.A, în calitate de parte responsabilă civilmente să plătească părţilor civile
suma de 1200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în apel. Curtea constată că apelul
părților civile este respins ca nefondat, astfel încât acestea au căzut în pretenții și nu pot obține
plata cheltuielilor judiciare efectuate de la partea adversă, conform legii civile.
7. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Apel
Cuprins pe materii: Drept penal. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Obligaţii impuse inculpatului
Indice alfabetic: Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Temei de drept: art. 93 alin. 2 Cod penal
177
Caracterul obligatoriu al prevederilor art. 93 alin. 2 C.pen. derivă din
interpretarea gramaticală a textului de lege, ce impune instituirea în sarcina
inculpatului față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei a uneia dintre obligațiile prevăzute imperativ și limitativ în art. 93 alin. (2)
lit. a)-d) C. pen.
Nelegalitatea impunerii obligației de a nu părăsi teritoriul României, fără
acordul instanței prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 25/26.01.2018
Prin sentinţa penală nr. 604/14.11.2017, Judecătoria Bârlad a dispus următoarele:

„Condamnă pe inculpatul X. la pedeapsa de 1(unu) an şi 4 ( patru ) luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.
1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.
În baza art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 C.proc.pen. fixează termen de supraveghere 2 ani începând cu data
rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri
de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
existenţă.
Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul
României, fără acordul instanţei.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr.
253/2013 ( munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6
luni de la data începerii prestării muncii. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o
zi de muncă), în una din următoarele instituţii: Primăria com. F. sau Parohia căreia este arondat.
Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. în sensul că: „1) Dacă
pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere
sau nu execută obligaţia impusă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea
pedepsei.
4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere mai săvârşeşte o nouă infracţiune,
descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune
executarea pedepsei”.
Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 97 alin. 1 C.pen. în sensul că, dacă pe
parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la
rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat
178
pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se,
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”.
Atrage atenţia inculpatului că , potrivit art. 98 alin. 1 C.pen., în cazul în care nu mai
săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a
dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză
de anulare, pedeapsa se consideră executată.
Obligă pe inculpatul X. să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare. „
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Bârlad a reţinut următoarele:
„La data de 12.04.2017, ora 13:32, s-a înregistrat pe rolul instanţei rechizitoriul
procurorului întocmit în dosarul nr. 3255/189/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad
prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului X. pentru săvârşirea
infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de
art. 336 alin 1 C.pen. .
Potrivit art. 344 alin. 1 C.proc.pen., după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul s-a
repartizat aleatoriu judecătorului de Cameră preliminară.
Copia certificată a rechizitoriului a fost comunicată inculpatului la adresa de domiciliu,
aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi
angaja un apărător şi termenul de 20 zile în care, de la data comunicării, poate formula în scris
cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală.
Termenul stabilit de către judecătorul de cameră preliminară a fost de 20 de zile care, a
expirat pe data de 19.05.2017, aşa cum rezultă din fişa Ecris de la dosar .
La data de 15.05.2016, s-au înregistrat pe rolul instanţei preliminară cereri şi excepţii cu
privire la legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de către organele de urmărire
penală, a actului de sesizare şi a sesizării instanţei, formulate de inculpatul X.
În motivarea acestora inculpatul precizează că nu este mulţumit de felul cum i s-a stabilit
alcoolemia .
Judecătorul de cameră preliminară a acordat termen la data de 27 iunie 2017 pentru
discutarea cererilor şi excepţiilor formulate de inculpatul X. şi de discutare a competenţei
instanţei de a judeca această cauză şi a legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare, a legalităţii
administrării probelor.
Prin încheierea de Cameră preliminară din data de 27.06.2017, în baza art. 345 alin. 1,
art. 346 alin. 1 C.proc.pen., s-au respins cererile şi excepţiile formulate de inculpatul X. la data
de 15 mai 2017, cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire
penală.
Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, atât la urmărirea penală cât şi în faza
judecăţii şi urmare a solicitării inculpatului de a fi judecat pe baza probatoriului administrat la
urmărirea penală, deoarece recunoaşte în totalitate faptele aşa cum sunt expuse în rechizitoriu ,
instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.
La data de 24.05.2016, după ce a consumat băuturi alcoolice (vin) la domiciliul său,
inculpatul X., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca VW Golf, pe care
l-a condus pe drumurile publice din localitatea F., până la magazinul SC „Y.” SRL, situat în
aceeaşi localitate, unde a mai consumat o bere de 0,5 l.
După ce a terminat de consumat berea şi cafeaua, inculpatul s-a urcat din nou la volanul
autoturismului său şi l-a condus aproximativ 200-300 de metri pe drumul public denumit
179
„variantă” către locuinţa sa, fiind oprit, la ora 09:45, de către organele de poliţie din cadrul
Postului de Poliţie F.
Întrucât prezenta halenă alcoolică, inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliţie
M., unde acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 10.05, valoarea acestuia fiind de 1,11
mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus şi la Spitalul oraşului M., pentru
prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 870-871 din 25.05.2016,
inculpatul avea în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50 ‰ la ora 10,15 şi de 2,35 ‰ la ora
11,15.
Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului, s-a stabilit pe baza declaraţiei martorului
Z., care a declarat că, în ziua de 24.05.2016, în jurul orei 9,00, în timp ce se afla împreună cu
numiţii Q. şi W., la magazinul SC „Y.” SRL, situat în satul F., a venit cu autoturismul personal
inculpatul X., care se afla în stare de ebrietate.
A declarat că acesta a intrat în magazin şi-a cumpărat coniac, „marca XY”, pe care l-a
consumat atât în incinta magazinului, cât şi pe terasa acestuia.
Întrucât inculpatul X. intenţiona să conducă autoturismul în stare de ebrietate a sunat un
agent de poliţie de la Postul de Poliţie F., pentru a-i aduce la cunoştinţă acest aspect.
După ce a anunţat organele de poliţie, a văzut cum inculpatul X. s-a urcat la volanul
autoturismului şi s-a deplasat pe drumul comunal denumit „variantă”, către locuinţa sa.
A menţionat, de asemenea, că a văzut cum, la aproximativ 200 de metri de magazin, a
fost oprit de către organele de poliţie, care ulterior l-au transportat pe inculpat la Poliţia oraşului
M.
Declaraţia martorului Z. se coroborează cu declaraţia martorului Q., care, a precizat că, în
ziua de 24.05.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce se afla împreună cu numiţii Z. şi W. la
magazinul SC „Y.” SRL din localitatea F., a venit inculpatul X., la volanul autoturismului său,
pe care l-a parcat în faţa magazinului.
Acesta a intrat în magazin, unde a consumat două pahare de coniac marca „XY” după
care s-a urcat din nou la volanul autoturismului său pe care l-a condus aproximativ 200 metri
până în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie.
A precizat că, înainte ca inculpatul să se urce la volan, fratele său, numitul Z., a anunţat
organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie F.
De asemenea, martorul W. a declarat că, în ziua de 24.05.2016, în jurul orei 09:00, se afla
cu numiţii Z. şi Q. la magazinul SC „Y.” SRL din localitatea F., iar la un moment dat a venit
inculpatul X. la volanul autoturismului său.
Acesta, după ce a oprit autoturismul, a intrat în magazin, unde a făcut cumpărături, dar nu
a văzut dacă a consumat şi băuturi alcoolice, în schimb a văzut că acesta era în stare de ebrietate.
A precizat că era prezent când numitul Z. a sesizat organele de poliţie şi l-a văzut pe
inculpatul X. cum s-a urcat din nou la volanul autoturismului său, a condus aproximativ 200 de
metri, după care a fost oprit de organele de poliţie.
Declaraţiile martorilor se coroborează, de asemenea, cu menţiunile din buletinul de
analiză toxicologică nr. nr. 870-871 din 25.05.2016, din care rezultă inculpatul avea în sânge o
valoare a alcoolemiei de 2,50 ‰ la ora 10,15 şi de 2,35 ‰ la ora 11,15.
Totodată, din adresa nr. 1205 din 08.03.2017, emisă de către Primăria com. F., rezultă că
drumul denumit „variantă” pe care a circulat inculpatul este drum public, deschis circulaţiei
publice.
180
Inculpatul, cu ocazia audierii, a declarat că în dimineaţa zilei de 24.05.2016, consumat la
domiciliul său câteva pahare de vin, după care s-a urcat la volanul autoturismului său marca VW,
cu care s-a deplasat pe drumurile publice din localitatea F., la magazinul SC „Y.” SRL, din
aceeaşi localitate.
Aici a consumat o bere de 0,5 l după care s-a urcat din nou la volanul autoturismului, l-a
condus aproximativ 200-300 de metri, până a fost oprit de către organele de poliţie.
A declarat că a fost condus la Poliţia oraşului M., unde a fost testat cu alcooltestul,
valoarea indicată de acesta fiind de 1,11 mg/l, iar ulterior la Spitalul oraşului M., unde i s-au
prelevat probe biologice, valorile alcoolemiei acestuia fiind de 2,50 g ‰ la ora 10:15 şi de 2,35 g
‰ la ora 11:15.
A precizat că recunoaşte fapta comisă şi nu are alte probe de administrat în cauză.
Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă:
declaraţia inculpatului X., declaraţia martorului Z.; declaraţia martorului Q.; declaraţia
martorului W.; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; fişa cu rezultatul
alcooltestului; buletin de examinare clinică; cerere de analiză şi proces-verbal de prelevare;
buletin de analiză toxicologică nr. 870-871 din 25.05.2016 emis de SML Vaslui ; adresa nr. 1205
din 08.03.2017 emisă de Primăria com. F.; alte înscrisuri.
În drept, fapta inculpatului X. care, la data de 24.05.2016, în jurul orelor 09:45, a condus
pe drumurile publice din localitatea F. autoturismul marca VW Golf, cu o îmbibaţie alcoolică de
peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere
a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul
penal.
În temeiul acestui text de lege, instanţa aplică inculpatului o pedeapsă la individualizarea
căreia să reţină disp. art. 74 C.pen. (stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport
cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după
următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele
folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului
produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f)
conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta,
starea de sănătate, situaţia familială şi socială).
Inculpatul este căsătorit, pensionar, are stagiul militar satisfăcut, are 8 clase şi este
cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul a accesat procedura simplificată a recunoaşterii , situaţie în care instanţa a
redus limitele pedepsei stabilite de lege, potrivit art. 396 alin. 10 C.proc.pen., cu o treime.
Fapta inculpatului X. este sancţionată de art. 336 alin. 1 C.pen. cu închisoare de la 1 la 5
ani.
Având în vedere alcoolemia stabilită legal (2,35 g ‰ alcool în sânge), instanţa s-a
orientat spre limita medie a pedepsei rezultată în urma aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului nu va fi mai mare de 3 ani.
Audiat în instanţă, acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii.
Reţinând aceste aspecte şi în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior
săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că
aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite
alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
181
În consecinţă , în baza art. 91 C.pen. , instanţa va dispune suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 alin. 1 C.pen. va fixa termen de supraveghere 2 ani, termen care se va
calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui
să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la
datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu
supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi
documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Potrivit art. 93 alin. 2 C.pen., va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să
nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, iar în baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe
parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în
folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile potrivit disp. art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr.
253/2013 (munca neremunerată în folosul comunităţii se execută într-un interval de cel mult 6
luni de la data începerii prestării muncii. Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o
zi de muncă), în una din următoarele instituţii: Primăria com. F. sau Parohia căreia este arondat.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 C.pen. constând în aceea că
dacă pe parcursul termenului de supraveghere , cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse , instanţa va revoca suspendarea şi va dispune
executarea pedepsei în regim de detenţie.
Se va atrage atenţia şi asupra disp. art. 96 alin. 4 C.pen. constând în aceea că dacă pe
parcursul termenului de supraveghere , inculpatul va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până
la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar
după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei
în regim de detenţie.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 97 alin. 1 C.pen. în sensul că, dacă pe
parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la
rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat
pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se,
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”.
Se va atrage atenţia inculpatului că, potrivit art. 98 alin. 1 C.pen., în cazul în care nu mai
săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a
dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză
de anulare, pedeapsa se consideră executată..
Potrivit art. 274 alin. (1) C.proc.pen. , instanţa va obliga pe inculpat la plata sumei de
500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.”
Împotriva acestei sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad
pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
Un prim motiv invocat de parchet este faptul că instanţa de judecata a omis să aplice
inculpatului pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., şi în mod corelativ,
cea accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. Conform art.
67 C.pen. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată
dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de
natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă
este necesară.
182
Prin urmare, indiferent de felul pedepsei (amendă penală/ închisoare), de cuantumul
acesteia ori de modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei (amânarea aplicării
pedepse/ suspendare sub supraveghere/ cu executare), pentru a completa represiunea rezultată
din pedeapsa principală, instanţa de judecată poate să dispună aplicarea pedepselor
complementare, şi, implicit, accesorii, faţă de inculpat, ţinând cont de criteriile enumerate în art.
67 alin. 1 C.pen.
Parchetul arată că trebuie de avut în vedere faptul că inculpatul a fost trimis in judecată
sub aspectul comiterii unor infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru
care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la
momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în
sânge ,prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., săvârşite la data de 24.05.2016, în jurul orelor 09,45, când
a condus pe drumurile publice din localitatea F., autoturismul VW Golf, având o alcoolemie de
2,50‰ la prima prelevare de probe biologice şi 2,35‰ la cea de a doua prelevare de probe
biologice.
Cât priveşte al doilea motiv, se arată că instanţa de judecata a impus, în mod nelegal,
inculpatului, obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei prevăzută de art.
93 alin. 2 lit. d C.pen.
Astfel, se arată că interzicerea exercitării dreptului la liberă circulaţie şi a libertăţii de
mişcare se poate aplica într-o societate democratică doar în situaţia în care această măsură este
necesară protejării interesului general şi nu încalcă prevederile art. 25 şi art. 53 din Constituţie.
Interzicerea dreptului de părăsi teritoriul României ca obligaţie prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d
C.pen. poate fi dispusă în cazul apariţiei unor situaţii de natură să o justifice în raport cu
necesitatea apărării ţării sau a securităţii naţionale.
Parchetul apreciază că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că inculpatul este
cetăţeanul unui stat membru al UE, având statutul de cetăţean al Uniunii şi, în consecinţă,
beneficiază de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar şi
statului său de origine.
Art. 18 din TCE include atât dreptul de a intra într-un stat membru precum şi dreptul de a
părăsi statul de origine. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi
teritoriul său şi de a intra pe teritoriul altui stat membru fără o justificare validă, ar însemna că
libertăţile fundamentale garantate de TCE ar fi lipsite de efectivitate.
De asemenea, articolul 12 alineatul (3) din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice - PIDCP permite statelor să instituie restricţii privind dreptul de a părăsi ţara, dar
aceste restricţii trebuie să fie prevăzute de lege, trebuie să fie necesare pentru a ocroti securitatea
naţională, ordinea publică, sănătatea ori moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora şi
trebuie să fie compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în PIDCP. Toate restricţiile privind
dreptul de a părăsi ţara trebuie să fie de strictă interpretare. În Observaţia generală nr. 27,
Comitetul pentru drepturile omului avertizează că nici o restricţie nu trebuie să afecteze esenţa
dreptului şi că raportul dintre normă şi excepţie nu trebuie să fie inversat. Restricţiile trebuie să
se bazeze pe criterii precise şi nu pot să confere putere discreţionară nelimitată celor însărcinaţi
cu punerea lor în aplicare (punctul 13). In cazul în care există un scop admisibil, restricţiile
trebuie să fie de asemenea necesare pentru a proteja scopul respectiv (punctul 14).
Astfel, se arată că obligaţia luată de către instanţa de fond este disproporţionată în raport
cu scopul legislaţiei comunitare. În acesta situaţie fiind prioritară aplicarea normei comunitare
faţă de cea internă. În temeiul principiului supremaţiei, orice normă comunitară are forţă juridică
superioară normelor naţionale chiar şi atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei
183
comunitare, regulă care se aplică indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic
naţional şi de acela al normei comunitare.
De asemenea, consideră că obligaţia este disproporţionată în raport cu situaţia personală a
inculpatului, cu rolul avut de acesta în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, cu
prejudiciul creat de acesta.
Având în vedere toate cele expuse solicită instanţei superioare admiterea apelului şi
înlăturarea obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei prevăzută de art. 93
alin. 2 lit. d C.pen..
În final, faţă de motivele invocate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. solicită
admiterea apelului declarat împotriva sentinţei penale privind pe inculpatul X., desfiinţarea
acesteia, şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul motivelor de apel dezvoltate mai sus.
Instanța de control judiciar a fost investită limitat în cauza de față de către procuror, fiind
ținută să analizeze sentința penală apelată conform art. 417 alin. 1 C.proc.pen. numai cu privire
la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o
are în proces.
În aceste limite, reține instanța de apel că instanța de fond a făcut o analiză corectă și
exhaustivă a probatoriilor administrate în cauză și a concluzionat corect că faptele pentru care
inculpatul X. a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și au fost comise de inculpat,
hotărârii trebuie evidențiat că observaţiile părților au fost în mod real „ascultate”, adică în mod
corect examinate de către instanţa sesizată, căci „art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei”
de natura hotărârii. „Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor
împotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).
situația de fapt reținută este conformă actului de trimitere în judecată.
nelegalitate sau netemeinicie a acesteia prin raportare la faptele reținute în sarcina inculpatului
intimat, Curtea însușindu-și pe deplin motivarea judecătorului fondului.
Inculpatul X. a săvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului
sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., constând în aceea că la data de 24.05.2016,
după ce a consumat băuturi alcoolice (vin) la domiciliul său, inculpatul X., s-a urcat la volanul
autoturismului proprietate personală marca VW Golf, pe care l-a condus pe drumurile publice
184
din localitatea F., până la magazinul SC „Y.” SRL, situat în aceeaşi localitate, unde a mai
consumat o bere de 0,5 l. După ce a terminat de consumat berea şi cafeaua , inculpatul s-a urcat
din nou la volanul autoturismului său şi l-a condus aproximativ 200-300 de metri pe drumul
public denumit „variantă” către locuinţa sa, fiind oprit, la ora 09:45, de către organele de poliţie
din cadrul Postului de Poliţie F. Întrucât prezenta halenă alcoolică, inculpatul a fost condus la
sediul Postului de Poliţie M., unde acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, la ora 10.05,
valoarea acestuia fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus şi
la Spitalul oraşului M., pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie, inculpatul avea în sânge o valoare a
alcoolemiei de 2,50 ‰ la ora 10,15 şi de 2,35 ‰ la ora 11,15.
Probatoriul administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante;
declaraţia martorului Z. care se coroborează cu declaraţia martorului Q.; declaraţiile inculpatului;
buletinul de analiză toxicologică nr. nr. 870-871 din 25.05.2016, din care rezultă inculpatul avea
în sânge o valoare a alcoolemiei de 2,50 ‰ la ora 10,15 şi de 2,35 ‰ la ora 11,15, dovedesc în
afara oricărui dubiu rezonabil săvârșirea infracțiunii de către inculpatul X.
Acesta s-a prezentat în fața primei instanței, iar în fața instanței de apel a invocat în scris
că a greșit adresa de prezentare , a adoptat o atitudine de recunoaștere și regret a faptelor comise,
fiind condamnat de prima instanță la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare.
Instanța de apel reține că pedeapsa aplicată este corect individualizată și aptă să răspundă
scopului legal – acela al prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
În acest context, în plus față de motivarea instanței de fond, reține Curtea de apel că, la
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, criteriile de
individualizare au fost corect apreciate de judecătorul fondului.
Or, inculpatul X. deşi o persoană matură, integrată social, cu un loc de muncă şi o
familie, a ales să încalce grav normele legale care reglementează siguranţa circulaţiei pe
drumurile publice, faptele sale prezentând un pericol deosebit. Inculpatul are 65 de ani în prezent
și, deși nu prezintă antecedente penale care să atragă vreo pluralitate de infracțiuni, trebuie să se
țină seama de faptul că inculpatul s-a mai confruntat cu rigorile legii penale pentru infracțiuni
similare, cu consecințe tragice, pentru care a intervenit reabilitarea. Deși este evident că valoarea
alcoolemiei inculpatului este extrem de mare și de natură a influența grav capacitatea acestuia de
a conduce vehicule pe drumurile publice, nu există elemente probatorii concrete de natură a
proba o gravitate sporită a faptei concret comise de inculpat, în afara acestei valori a alcoolemiei.
Instanța de apel, față de toate criteriile prev. de art. 74 C.pen. , având în vedere gravitatea
faptei, dar și persoana inculpatului, în acord cu instanța de fond reține că aplicarea unei pedepse
de 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsă stabilită în limitele legale, spre minimul special, satisface
exigențele individualizării judiciare a pedepsei și este suficientă pentru corectarea
comportamentului inculpatului și formarea unei atitudini conforme normelor de conviețuire
socială.
185
Cu privire la criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de procuror, se constată că
ele sunt întemeiate, apelul procurorului fiind astfel fondat.
În acord cu procurorul, Curtea constată că prima instanţa de judecata a omis să aplice
inculpatului pedeapsa complementară, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., şi în mod corelativ,
pe cea accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen..
Conform art. 67 C.pen.: „(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi
instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana
infractorului, această pedeapsă este necesară.”
Având în vedere dispoziţiile art. 67 C.pen. şi având în vedere că pericolul social şi
gravitatea faptei sunt evidenţiate de modul şi circumstanţele de comitere ale acesteia, inculpatul
conducând autovehiculul, sub influenţa alcoolului, valoarea alcoolemiei fiind relativ ridicată de
2,50 g/l , precum şi faptul că starea de pericol s-a produs în mod efectiv, un accident de
circulație, iminent , de altfel, fiind evitat datorită intervenției ferme a organelor de poliție la
sesizarea martorilor (care au anunțat organele judiciare despre faptul că „inculpatul conduce beat
fiind”), se impune aplicarea pedepsei complementare acestuia.
În urma admiterii căii de atac declarate de procuror, se va aplica inculpatului X. și
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a și b
C.pen., pe o durată de 1 an, Curtea apreciind că inculpatul nu poate fi ales în autoritățile publice
sau în orice funcții publice, nu poate ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat,
condamnarea pentru faptele deduse judecății dovedind că el nu are maturitatea ocupării unor
astfel de funcții, pedeapsa complementară urmărind sub acest aspect funcțiile legale, scopul
formării unei conștiințe corecte în raport de obligațiile pe care le presupune conducerea de
vehicule și siguranța traficului rutier.
De asemenea, fondată este și critica procurorului privind nelegalitatea sentinței penale
atacate din perspectiva impunerii nejustificate a obligației prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen.
Este adevărat că în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, instanţa
trebuie să impună cel puţin una dintre obligaţiile prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C.pen. (în
același sens I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 171/A din 19 aprilie 2016, din care cităm:
„Caracterul obligatoriu al acestor prevederi derivă din interpretarea gramaticală a textului de
lege, ce impune instituirea în sarcina inculpatului faţă de care s-a dispus suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei a uneia dintre obligaţiile prevăzute imperativ şi limitativ în
art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C.pen.”).
În cauza de față este nejustificată individualizarea obligației prev. de art. 93 alin. 2 lit. d
C.pen. Curtea constată că argumentele procurorului sunt corecte. În afara acestora, reține că
această măsură restrictivă trebuie examinată şi în raport de dispoziţiile art. 2 din protocolul nr. 4
la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit acestui text, oricine se găseşte în mod
legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber
reşedinţa sa. Alin. 3 al acestui articol stabileşte situaţiile în care se pot aduce restrângerii
dreptului la liberă circulaţie: „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri
decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică
pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor
penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că libertatea de mişcare, aşa cum este
garantată de art. 2 Protocol 4, este reglementată pentru a asigura oricărei persoane libertatea de
deplasare pe teritoriul unui stat şi să părăsească acest teritoriu, ceea ce implică dreptul de a pleca
186
în orice alt stat doreşte şi care îl primeşte (Peltonen vs. Finlanda, hotărârea Comisiei din
20.02.1995). Libertatea de mişcare interzice orice măsură de natură a aduce atingere acestui
drept sau exerciţiului său fără a îndeplini condiţiile de a fi necesară într-o societate democratică,
în vederea atingerii unuia dintre scopurile legitime enumerate limitativ in paragraful 3 (Baumann
v. Franţa).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că obligaţia de a solicita permisiunea
autorităţilor de a pleca este o ingerinţă adusă libertăţii de mişcare (Ivanov vs. Ucraina), astfel
încât apreciem că interdicția prev. de art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. intră în câmpul de aplicare al art.
2 Protocol 4, urmând a fi analizate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi
justificată: să fie prevăzută de lege, să urmărească unul din scopurile legitime şi să fie necesară
într-o societate democratică – să fie proporţională cu scopul urmărit.
Analizând măsura dispusă în prezenta cauză, judecătorul constată că aceasta este
prevăzută de lege în art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. a obligație aferenta suspendării sub supraveghere
a pedepsei închisorii, dispoziţie care îndeplineşte condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate
impuse de jurisprudenţa Curţii ca şi calităţi ale legii. Totodată, interdicția urmăreşte un scop
legitim: siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale.
Măsura prin care se aduce atingere libertăţii de mişcare trebuie să fie necesară într-o
societate democratică, astfel încât ingerinţa să nu depăşească ceea ce este necesar pentru
atingerea scopului, cu alte cuvinte potrivit testului proporţionalităţii măsura restrictivă trebuie să
fie necesară şi suficientă pentru realizarea funcţiei sale de protecţie (Bartik vs. Rusia). Echilibrul
între interesul general de asigurare a siguranţa publică, menţinere a ordinii publice si prevenire a
faptelor penale şi interesul personal al inculpatului de a se bucura de libertatea de mişcare este
evaluat în raport de circumstanţele speciale ale fiecărei cauze. Restricţia poate fi justificată într-
un caz concret dacă există indicii cu privire la un interes general care să depăşească interesul
individual la exercitarea libertăţii de mişcare (Hajibeyli vs Azerbaijan).
În cauză, Curtea apreciază că, în raport de natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost
condamnat, de conduita procesuală a inculpatului (care a recunoscut săvârșirea faptei și a
colaborat cu organele judiciare), de circumstanțele personale, aplicarea unei astfel de interdicții
nu este necesară și proporțională cu scopul pentru care a fost aplicată, astfel încât se impune
înlăturarea sa pentru a da posibilitatea inculpatului să își exercite pe deplin libertatea de mișcare.
Se va înlătura, așadar , obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului X. –
să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului X. să frecventeze un
În raport de criteriile evidențiate mai sus, de istoricul, vârsta și de toate circumstanțele
personale ale inculpatului care a comis infracțiuni la regimul circulației rutiere după o perioadă
de 30 de ani de la ultima condamnare, se impune un efort susținut în sensul conștientizării de
către inculpat a gravelor consecințe ale săvârșirii de infracțiuni, în scopul realizării principiului
prevenției speciale.
constată că judecata în primă instanță s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de procedura
penală incidente în cauză, iar sentința penală pronunțata la finele acestei prime judecăți, a fost
data în deplină consonanță cu materialul probator administrat în cauză și în acord cu dispozițiile
de drept material și procesual incidente în speță, neexistând alte motive de modificare a acesteia.
187
Pentru aceste motive, în temeiul disp. art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.proc.pen., Curtea va
admite apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinței penale a
Judecătoriei Bârlad, sentință care va fi desființată parțial.
Rejudecând, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. se va interzice inculpatului X. ca
pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice
alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o
perioadă de 1 an.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. se va interzice
inculpatului X. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice
sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
de stat.
Se va înlătura obligaţia stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului X. – să nu
părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului X. să frecventeze un
8. Cauză de reducere a pedepsei. Cerere de anulare a suspendării executării pedepsei

sub supraveghere formulată în apel. Confiscare specială
Cuprins pe materii: Drept penal, traficul de droguri

Indice alfabetic: cauze de reducere a pedepsei, anularea suspendării executării sub
supraveghere a pedepsei, confiscare specială
Temei de drept: art. 2, art.15, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 112 Cod penal,
Decizia ÎCCJ nr. LXX/2007
„În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul

Teritorial Iaşi în favoarea inculpatului U.V., Curtea constată că într-adevăr nici în
considerentele, nici în dispozitivul sentinţei apelate nu se regăseşte vreo menţiune
din care să rezulte că prima instanţă ar fi ţinut cont de menţiunea expresă din
rechizitoriu în sensul că inculpatul beneficiază de dispoziţiile art. 15 din Legea nr.
143/2000. Instanţa de apel nu are motive să considere, în lipsa vreunei menţiuni în
acest sens în sentinţa apelată, că prima instanţă ar fi luat în calcul aplicarea
dispoziţiei respective la individualizarea pedepsei şi ar fi omis să consemneze
motivele pentru care a considerat că nu i-ar fi aplicabilă inculpatului.”
„Cât priveşte solicitarea inculpatului-apelant M.A., formulată pentru prima
dată prin motivele de apel, în sensul de a se dispune, odată cu redozarea pedepsei,
anularea suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse stabilite pentru o
infracţiune concurentă ţinând de regimul circulaţiei pe drumurile publice, Curtea
constată că această chestiune nu a format obiectul analizei instanţei de fond şi nu a
fost măcar adusă la cunoştinţa acesteia de către inculpatul-apelant, împrejurare în
care trebuie să ţină seama de Decizia nr. LXX/2007 pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, de actualitate şi obligatorie şi după
modificarea legislaţiei penale din 2014, în sensul că instanţele de control judiciar nu
pot dispune direct in căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea
188
care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru
care exista o condamnare definitiva, in cazul in care contopirea nu a fost dispusa de
către prima instanţă. Sub aspectul condamnării pronunţate în mod definitiv pentru o
infracţiune concurentă, legea procesual penală prevede posibilitatea modificării
pedepselor inclusiv în cazul concursului de infracţiuni.”
„Analizând dispoziţiile de confiscare specială din cuprinsul sentinţei apelate,
Curtea a constatat că, în cazul inculpaţilor G.A., M.A., U.V. şi M.O.C. prima
instanţă, dispunând confiscarea unor cantităţi de cannabis, a unor bunuri dispozitive
folosite la săvârşirea faptelor de trafic de droguri de risc şi a unor sume de bani
obţinute ca urmare a săvârşirii faptelor reţinute, a indicat în mod greşit ca temei în
drept art. 112 alin. 1 lit. a, b, f, în condiţiile în care nu se poate vorbi de bunuri
produse prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, ci de bunuri care au fost
folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la comiterea faptelor prevăzute de
legea penală. Prin urmare, Curtea apreciază că se impune modificarea temeiului de
drept al dispoziţiilor privind confiscarea specială cu privire la inculpaţii M.A., G.A.,
U.V. şi M.O.-C., în sensul că acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 16 alin. 2 din
Legea nr. 143/2000 raportate la art. 112 alin. 1 lit. b, e, f Cod penal.”
912/17.12.2018
Prin sentinţa penală nr. 912/2018 din data de 25.07.2018 Tribunalul Iaşi a hotărât astfel:
,, Condamnă inculpatul M.A. la pedeapsa principală de: 2(doi) ani şi 10(zece)luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă continuată,
faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 republicată, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod
penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la care adaugă pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si b, în condiţiile
prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod
penal
În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.A. durata
reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 16.10.2017 până la data
pronunţării, respectiv 25.07.2018.
În temeiul art. 91 alin.1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei principale aplicată inculpatului.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, stabileşte pentru inculpat termen de supraveghere pe
o durată de 3(trei) ani.
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul M.A. ca pe durata termenului de
supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
precum şi întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
189
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de
supraveghere să execute următoarea obligaţie:
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă
inculpatul M.A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100
zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov sau la Centrul
de Plasament Bătrâni Otopeni, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de
probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96
Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de
nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse
ori stabilite de lege
Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu sub imperiul căreia
s-a aflat inculpatul M.A.
Menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din 16.08.2017, în ceea ce
privește sumele de bani ridicate de la inculpatul M.A.( 22.000 lei, 500 euro și 40 lire sterline).
În temeiul prevederilor art. 330 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (2) din
Legea 143/2000, republicată, coroborat cu art. 112 alin.1 lit. a), b) şi f) Cod penal, dispune
confiscarea specială, de la inculpatul M.A.:
a cantităţilor de 5,00 grame Cannabis prelevată din proba nr.1, 5,21 grame Cannabis
prelevată din proba nr.3, precum şi 5,00 grame Cannabis, prelevată din proba nr. 6, drept
contraprobele nr.1, 3 şi 6 ;
a cantităţilor de 8,59 grame Cannabis (proba nr.1), 4,84 grame Cannabis (proba nr.3),
0,66 grame Cannabis (proba nr.5) şi 4,24 grame Cannabis (proba nr.6), rămase după efectuarea
determinărilor fizico-chimice şi prelevarea contraprobelor nr.1, 3, 6;
a 2 (două) recipiente din sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.2),
recipientul din sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.4), recipientul din
sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.7) şi cântarul electronic în care s-a pus
în evidenţă THC (proba nr.8) - RCTS - 3516012 din 23.08.2017 - bunuri aflate în camera de
corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029;
a telefoanelor mobile Blackphone model bpi XXXXX cartela Vodafone XXXXX cu nr
apel XXXXX si Mobiwire serie IMEI XXXXX sim Vodafone seria XXXXX număr apel
XXXXX sigilate cu sigiliul MI 18571;
a sumei de 140.650 lei obținute de inculpat din vânzarea drogurilor;
a sumelor de bani asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător prin ordonanța din
16.08.2017(22.000 lei, 500 euro și 40 lire sterline).
În baza art. 5 şi 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la
inculpatul M.A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J
Condamnă inculpatul G.A. la pedeapsa principală de 2(doi) ani şi 8(opt)luni închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă continuată, faptă prev. de
art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ®, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396
190
alin.10 Cod procedură penală, la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si b, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o
durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.
a si b, pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal .
În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata
reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 08.08.2017 la 17.01.2018.
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul G.A. ca pe durata termenului de
existenţă.
inculpatul G.A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile,
în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 Bucureşti sau la
Centrul de Zi „Licurici”- sector 3 Bucureşti, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul
consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
ori stabilite de lege.
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul G.A. .
confiscarea specială, de la inculpaţii G.A. şi A.A.T.:
a cantităţii de 3,20 grame cannabis – RCTS 3515856/26.04.2017 ;
a cantităţii de 35,22 grame cannabis – RCTS 3171878/20.06.2017 – bunuri aflate în
camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029;
a cantităţii de 3,00 grame Cannabis (proba nr.1), rămasă după efectuarea determinărilor
fizico-chimice.;
a cutiei în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.2), cele 2
(două) cutii în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.3), cutia în care s-a
pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.4), cele 2 (două) recipiente în care s-a pus
191
în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.5), dispozitivul tip narghilea în care s-a pus în
evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.6), dispozitivul tip pipă în care s-a pus în
evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr. 7), piesa în care s-a pus în evidenţă
Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.8), dispozitivul tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă
Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.10), cântarul electronic în care s-a pus în evidenţă
Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.11), precum şi dispozitivul tip narghilea în care s-a pus în
evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.12) - RCTS - 3516011 din 21.08.2017 - bunuri
aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029;
a telefonului mobil marca MobiWire Ayasha IMEI 352441081399537 cu Sim Vodafone
8940011609456882764 care a fost ridicat de la inculpatul G.A..
Dispune totodată confiscarea specială a următoarelor sisteme informatice utilizate în
activitatea infracțională de inculpaţii G.A. şi A.A.T., bunuri care au fost ridicate în data de
07.08.2017 de la locuinţa inculpaţilor G.A. si A.A.T. din Municipiul Bucureşti, Aleea Moreni
nr.2, bl.6G1 sc.3 apt.34, respectiv:
I. HDD Samsung model HD250HJ seria XXXXX
Telefon mobil nokia 2310 IMEI XXXXX
Telefon Black berry model classic u SIM VODAFONE XXXXX
Tableta Vonino cu seria V72QSW01068
Stick de culoare bleau marca TEAM cap 1GB
Stick metalic argintiu marca Kingmax
Stick din plastic de culoare neagra cap 4GB
3 sim VodaFONE CU seriile XXXXX; XXXXX; XXXXX
Microsim Vodafone XXXXX
2 sim Orange cu seriile XXXXX; XXXXX
Sim digi XXXXX
Sim Cosmote XXXXX
Telefon Samsung GT I 9301I IMEI XXXXX cu
sim cosmote XXXXX
Sim orange XXXXX
Dispune totodată confiscarea sumei de 84.560 lei de la inculpatul G.A., obţinute de
inculpat din vânzarea drogurilor, din care suma de 4250 lei provine din fondurile DIICOT.
inculpatul G.A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Condamnă inculpata A.A.T. la pedeapsa principală de:

2(doi) ani şi 2(două)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri
de risc”, în formă continuată, faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ®, cu aplicarea
art.35 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la care adaugă
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si b, în
condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condiţiile art.65
alin.3 Cod penal .
În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatei A.A.T. durata
192
pedepsei principale aplicată inculpatei.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, stabileşte pentru inculpată termen de supraveghere pe
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpata A.A.T. ca pe durata termenului de
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de
inculpata A.A.T. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile,
în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tg.Neamţ sau la Centrul
de Plasament Copii Tg. Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata A.A.T..
confiscarea specială, de la inculpaţii A.A.T. şi G.A., respectiv aceleaşi cu cele individualizate
si la pct.2:

fizico-chimice.;
193
aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029.
Dispune totodată confiscarea specială a următoarelor sisteme informatice utilizate în
activitatea infracțională de inculpaţii A.A.T. şi G.A., bunuri care au fost ridicate în data de
nr.2, bl.6G1 sc.3 apt.34, respectiv aceleaşi cu cele individualizate si la pct.2:

Sim digi XXXXX
Sim Cosmote XXXXX
sim cosmote XXXXX
Sim orange XXXXX
inculpata A.A.T. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Condamnă inculpatul M.O.C. la pedeapsa principală de:
1(un) an şi 3(trei)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de

risc”, în formă continuată, faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 ®, cu aplicarea
art.35 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.15 din Legea nr. 143/2000 ® şi art.396 alin.10 Cod
procedură penală, la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor
prev. de art.66 alin.1 lit. a si b, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 2
ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe
durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal .
o durată de 2(doi) ani.
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul M.O.C. ca pe durata termenului de
194
existenţă.
inculpatul M.O.C. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60
zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Piatra Neamţ sau la
Centru de Plasament Minori „Elena Doamna” Piatra Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit
cu acordul consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr.
253/2013.
confiscarea specială, de la inculpatul M.O.C. a:
cantităţii de 5,00 grame Cannabis prelevate din probele nr.1 şi 2 drept contraprobele nr.1
şi 2.
cantităţii de 18,0 grame Cannabis (proba nr.1) şi 3,5 grame Cannabis (proba nr.2), rămase
după efectuarea determinărilor fizico-chimice şi prelevarea contraprobelor nr.1 şi 2
dispozitivului tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.3a), cutia în care s-a
pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.3e), precum şi cântarul electronic în care
s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.4),– RCTS - 3516011 din 21.08.2017
- bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029.
inculpatul M.O.C. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Condamnă inculpatul U.V. la pedeapsa principală de 1(un) an şi 4(patru)luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. de art. 2
alin.1 din Legea nr.143/2000 ®, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la care
adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si
b, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a
alin.3 Cod penal; pedeapsa principală de 3(trei)luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de
„deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”, faptă prev. de art. 4
alin.1 din Legea nr.143/2000 ®, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la care
adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si
b, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie a
alin.3 Cod penal.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului
pedeapsa principală cea mai grea de 1(un) an şi 4(patru)luni închisoare, la care adaugă un spor
195
de 1 lună închisoare, pedeapsa principală finală de executat fiind de 1(un) an şi 5(cinci)luni
închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică pedeapsa complementară cea mai grea,
respectiv, cea a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pentru o
perioadă de 2 ani.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi
b Cod penal, pedeapsă ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate durata reținerii
de la 10.04.2017(orele 00,25) la 11.04.2017(orele 00,25).
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul U.V. ca pe durata termenului de
existenţă.
inculpatul U.V. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile,
în cadrul Căminului de Bătrâni „Sf.Nectarie”- Piatra Neamţ sau la Centrul de Zi pentru
Preşcolari „Castani” Piatra Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului
de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
confiscarea specială, de la inculpatul U.V. a:
cantităţii de 45 grame cannabis, o pungă din plastic în care s-a pus în evidență THC și un
cântar electronic în care s-a pus în evidență THC – RCTS 3515818/19.04.2017 – bunuri aflate în
camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0216489
55 grame cannabis si un recipient din sticlă în care s-a pus în evidență THC - RCTS
3515818/19.04.2017 – bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H
nr. 0216489.
196
inculpatul U.V. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
In baza disp.art.272 Cod procedură penală dispune plata onorariilor apărătorilor
desemnaţi din oficiu care se vor achita iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei,
urmând a rămâne în sarcina statului conform art.275 al.6 Cod procedură penală.
În baza disp.art.274 alin.2 Cod procedură penală, dispune obligarea inculpaţilor la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat pe tot parcursul procesului penal după cum urmează:
inculpatul M.A. va plăti suma de 5700 lei (din care 5253,3 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpatul G.A. va plăti suma de 7200 lei(din care 6913,4 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpata A.A.T. va plăti suma de 5700 lei(din care 5353,3 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpatul M.O.C., va plăti suma de 4500 lei(din care 4206 lei avansaţi în cursul
urmăririi penale);
inculpatul U.V. va plăti suma de 3450 lei(din care 3148 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.07.2018.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis în dosarul nr.128D/P/2017 al PÎCCJ - DIICOT – Serviciul
Teritorial Iaşi la data de 27.02.2018 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă continuată,
faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod
penal,
- G.A., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă continuată,
faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod
penal,
- A.A.T., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă

continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35
alin. 1 Cod penal,
- M.O.C., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de droguri de risc”, în formă

continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35
alin. 1 Cod penal, şi
-U.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de „trafic de droguri de risc”, faptă prevăzută de

art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată, şi „deţinere, fără drept, de droguri de risc, în
vederea consumului propriu”, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, republicată,
ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
Pentru a se dispune astfel s-au reţinut s-au reţinut în considerentele actului de inculpare,
în esenţă, următoarele
197
„La data de 09.04.2017 la ora 17.45 lucrătorii de poliție din cadrul SRTP IAȘI în timp ce
efectuau serviciul de patrulare în trenul IR 1663 București Nord – Iași, pe relația de cale ferată
Bârlad Vaslui, au depistat în vagonul nr 4 o persoană care la vederea organelor de poliție a
devenit agitat.
În aceste condiții s-a procedat la legitimarea persoanei, stabilindu-se faptul că aceasta se
numește U.V..
După legitimare, persoana a fost condusă în compartimentul de siguranță unde cu ocazia
controlului bagajului s-a descoperit o cutie de pantofi, în care era o pungă de plastic transparent
cu inscriptia IKEA și sistem autosigilant in interiorul căreia se observa o substanţă vegetală de
culoare verde oliv cu miros intepător, suspect a fi drogul de risc şi un cântar electronic de mare
precizie.
În aceste condiții lucrătorii de poliție au anunțat ofițerii BCCO Iași, care s-au deplasat în
gara Iași, unde l-au preluat pe inculpatul U.V..
Pentru stabilirea existenței substanțelor aflate sub control național s-a dispus efectuarea
unei constatări tehnico științifice.
În urma analizării substanţei respective, în Laboratorul de Analiza si profil al drogurilor,
a rezultat că proba nr 1 este formată din 49.8 grame de cannabis, drog de risc aflat pe Tabelul
Anexa 3 din lg.143/2000 de asemenea in probele 2 (punga de plastic tip IKEA) si 3 (cantarul
Electronic) a fost identifacată prezenta Tetradidrocanabinolului. (Raportul de Constatare Tehnico
Stiintifica nr.3515817 din 18.04.2017).
Cu ocazia flagrantului U.V. a afirmat că mai deţine la locuinţa sa din XXXXX o cantitate
de aproximativ 50 de grame de cannabis pe care doreşte sa o predea organelor de politie.
În baza ordonantei procurorului DIICOT S.T. Iasi nr. 128/D/P/2017 din data de
09.04.2017 orele 19.55 de predare a unor bunuri, obiecte si inscrisuri, organele de poliţie
judiciară s-au deplasat la adresa mai sus indicată, loc din care U.V. a predat un borcan de sticla
de culoare rosie cu capac filetant ce continea în interior o substanta vegetală de culoare verde
oliv cu miros intepator si inflorescente specifice plantei cannabis, care in urma analizarii in
Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor din cadrul BCCO a rezultat a fi formata din 59.2
grame cannabis, drog de risc alfat pe Tabelul Anexa 3 din Lg. 143/2000 conform RCTS nr
3515817 din 18.04.2017.
Cu prilejul audierii inculpatului U.V.a rezultat faptul că drogurile descoperite asupra
acestuia au fost procurate din mun. București, fiind destinate consumului propriu al inculpatului
(25 grame cannabis), iar restul cantități a fost procurată pentru o altă persoană.
În aceste condiții s-au continuat cercetările pentru a se stabili cu exactitate situația de
fapt, mai ales în condițiile în care au rezultat indicii și cu privire la implicarea altor persoane,
care desfășurau o activitate intensă de trafic de droguri de risc – cannabis.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că inculpatul U.V. s-a deplasat
în data de 08/09 aprilie 2017 in municipiul București unde s-a întâlnit cu o persoană pe nume
An. și cu bărbat pe nume A. și în baza unei intelegeri prestabilite si a cumparat de la acestia
cantitatea de 50 de grame cannabis contra sumei de 2000 de lei, pe care a cantarit-o cu ajutorul
cantarului electronic descoperit in bagajele sale, cantitate de drog pe care a ascuns-o intr-o cutie
de pantofi apoi s-a deplasat spre Iasi cu trenul IC1663, fiind depistat de organele de politie.
În urma verificarilor si investigatiilor efectuate de organele de politie s-a stabilit cu
certitudine că persoanele indicate de U.V., ca fiind cele de la care a cumparat cantitatea de drog
in data de 09.04.2017 sunt inculpații: G.A. si A.A.T.
198
De asemenea, s-a stabilit faptul că inculpatul G.A. zis A.P., era persoana care dispunea
efectiv de cantitățile de droguri vândute către diferiti clienti, însă pentru cantităti mici de droguri
tranzactiile erau efectuate de A.A.T., prietena acestuia care purtarta discuții telefonice şi negocia
cu persoanele interesate de cumpararea unor cantitati de droguri de risc.
Probatoriile administrate au stabilit faptul că inculpatul G.A. comercializa atât personal
droguri de risc – cannabis, cât și prin intermediul inculpatei A.A.T..
Cu ocazia efectuării unor verificări in Cazierul Judiciar s-a stabilit faptul ca inculpatul
G.A. a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni reglementate de Legea 143/2000, .
Din probatoriile administrat în cauză a rezultat faptul că inculpații G.A. și A.A.T.
comercializau droguri de risc – cannabis, doar persoanelor cunoscute, luându-și astfel măsuri de
precauție pentru a nu fi descoperiți de organele de urmărire penală.
În acest context prin Ordonanta procurorului nr. 128D/P/2017 din 19.04.2017 s-a dispus
autorizarea investigatorului acoperit „I.” – nume de cod si a colaboratorului acoperit „M.” –
nume de cod care au fost autorizati să efectueze cumparari de droguri, să procure cu orice titlu de
droguri de la G.A. si A.A.T. sau alte persoane din anturajul acestora, pentru strângerea datelor si
informatiilor necesare identificarii persoanelor implicate in activitatile infractionale de trafic de
droguri si sa obtina mijloacele de proba necesare probarii activitatilor infractionale desfasurate
de acestia.
Astfel, in baza autorizației, in cursul lunii aprilie 2017, investigatorul acoperit I.-nume de
cod, s-a intâlnit cu numita A.A.T. cu care a discutat despre posibilitatea cumpărării unei cantităţi
de cannabis, aceasta comunicându-i investigatorului acoperit că-i poate vinde cannabis contra
sumei de 60lei/gram. Investigatorul acoperit a cumpărat un număr de 5 doze de cannabis contra
sumei de 300 lei, bani proveniti din fondurile speciale ale D.I.I.C.O.T.
Imediat după cumpărare cele 5 (cinci) doze de cannabis ambalate in folie de plastic
infasurate cu banda adeziva au fost introduse in plicul sigilat cu sigiliul QP1712225 si inaintate
Laboratorului de Analiza si profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Iasi impreună cu Ordonanta
procurorului.
În urma analizei a rezultat cantitatea totala de 4, 45grame cannabis, drog de risc prevazut
in Tabelul anexa 3 din lg.143/2000 republicata (Raportul de constatare tehnico stiintifica nr
3.515.856 a Laboratorului de analiză si profil al drogurrilor din cadrul B.C.C.O. Iasi).
Având în vedere caracterul conspirat la activităților desfășurate de inculpații G.A. și
A.A.T. prinreferatul procurorului din 27.04.2017 s-a solicitat Tribunalului Iasi autorizarea
folosirii mijloacelor de supraveghere tehnică constand in :
localizarea, interceptarea, înregistrarea pe orice fel de suport a convorbirilor si
comunicărilor telefonice (inclusiv SMS , MMS, MESAGERIE VOCALĂ, trafic de date –
internet) efectuate de:
1. numitul G.A, de la postul telefonic mobil cu numărul XXXXX,
2. numita A.A.T., de la postul telefonic mobil cu numărul XXXXX, cât şi
II. fotografierea, observarea şi înregistrarea conversatiilor, miscărilor şi a tuturor
activitătilor efectuate în mediu ambiental de către:
1. numitul G.A., în toate locurile şi cu toate persoanele cu care acesta se va întâlni, în
scopul pregătirii sau comiterii infractiunilor care fac obiectul cercetării în prezenta cauză;
2. numita A.A.T., în toate locurile şi cu toate persoanele cu care acesta se va întâlni, în
scopul pregătirii sau comiterii infractiunilor care fac obiectul cercetării în prezenta cauză
Prin încheierea nr. 131/IAVdin data de 27.04.2017 emisă în dosarul nr. 3370/99/2017
Tribunalul Iaşi a admis cererea formulată de D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, în dosarul cu nr. 128
199
D/P/2017 şi a dispus încuviinţarea utilizării, pentru o durată de 30 de zile începând cu data de
27.04.2017 până la data de 26.05.2017, a metodelor de supraveghere tehnică solicitate.
În urma punerii in executare a acestor măsuri s-a stabilit că inculpata A.A.T. are mai
multe convorbiri telefonice si schimburi de mesaje text cu diferite persoane in cadrul cărora
stabileşte intalniri scurte in diferite zone din municipiul Bucureşti, convorbirile fiind cu
preponderenţă purtate cu un limbaj codificat, specific persoanelor implicate in distribuţia unor
droguri de risc.
Din declarațiile martorilor audiați după data de 08.08.2017, rezultă faptul că inculpata
A.A.T. folosea un limbaj codificat în convorbirile purtate cu persoanele cărora le comerciliza
droguri de risc, confirmând astfel datele rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de
supraveghere tehnică.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul G.A. nu mai flosea numărul de telefon stabilit
iniţial de organele de poliţie ci folosea postul telefonic mobil cu numărul XXXXX.
La data de 03.05.2017 procurorul D.I.I.C:O:T. S.T. Iasi a inaintat către Tribunalul Iasi un
nou referat pentru folosirea metodelor de supraveghere tehnică constând în localizarea,
interceptarea, înregistrarea pe orice fel de suport a convorbirilor si comunicărilor telefonice
(inclusiv SMS , MMS, MESAGERIE VOCALĂ, trafic de date – internet) efectuate de numitul
G.A. , Tribunalul Iaşi emiţând mandatul de supraveghere tehnică nr. 441/UP din 03.05.2017 prin
încheierea nr. 139/IAV din data de 03.05.2017 emisă în dosarul nr. 3627/99/2017.
Tot in baza autorizarii dispuse prin ordonanța din 19.04.2017, intr-o zi din cursul lunii
mai 2017, investigatorul acoperit I.-nume de cod s-a intâlnit cu numita A.A.T. cu care a discutat
despre posibilitatea cumpărării unei cantităţi de cannabis, aceasta comunicându-i investigatorului
acoperit că-i poate vinde cantităţi apreciabile de cannabis contra unor sume cuprinse intre 40 si
60lei/gram.
Investigatorul acoperit a cumpărat in baza inţelegerii cu A.A.T. o cantitate de
aproximativ 35-40 grame de cannabis contra sumei de 1700 de lei, bani proveniti din fondurile
speciale ale D.I.I.C.O.T.
Imediat după cumpărare cantitatea de cannabis care era ambalată intr-o pungă de plastic
transparent cu sistem autosigilant si incriptia IKEA a fost introdusă in plicul sigilat cu sigiliul
QP1694919 si inaintată Laboratorului Central de Analiza si profil al drogurilor din cadrul
D.C.C.O. impreună cu Ordonanta procurorului.
Raportul de constatare tehnico stiintifica nr 3171878 din 20.06.2017 a relevat că proba
cumpărată de investigatorul acoperit I. – nume de cod, in cursul lunii mai 2017 de la A.A.T. este
consitituită din cantitatea totală de 35,61 grame cannabis, drog de risc prevazut in Tabelul anexa
3 din lg.143/2000.
În urma exploatării mandatelor de supraveghere tehnică a rezultat faptul că inculpații
A.A.T. si G.A. sunt implicati in activităţi infracţionale de trafic de droguri, oferind spre vânzare
cannabis unor persoane din anturajul lor.
Totodată in urma punerii in executare a Mandatului de supraveghere tehnică in mediul
ambiental nr. 411/27.04.2017 coroborat cu celelelte date obţinute in urma investigaţiilor
organelor de poliţie judiciară a rezultat faptul că inculpații G.A. si A.A.T. au inchiriat o locuinţă
in municipiul Bucureşti XXXXX, loc in care depozitează, cântăresc, porţionează şi ambaleză
cantităţile de droguri oferite spre vânzare.
În urma exploatării mandatelor de supraveghere tehnică s-a constatat că o parte din
intalnirile cu persoanele care doresc să cumpere cantităţi de droguri sunt stabilite imediata
apropiere a locuinţei situate pe str. XXXXX.
200
În urma analizării convorbirilor si mesajelor purtate de persoanele interceptate in baza
Mandatelor de supraveghere tehnică în prezenta cauză s-a constatat că periodic atât G.A. cât si
A.A.T. apelau la o persoană neidintificată, la acel moment, care folosea apelativul M. și căreia ii
solicitau intâlniri, după care cei doi reluau sau intensificau activitatea infracţională de trafic de
droguri de risc, respectiv cannabis skunk.
În cursul lunii iunie ofiţerii de poliţie judiciară in urma datelor si informaţiilor obtinute ca
urmare a exploatării Mandatelor de supraveghere tehnică, coroborate cu investigaţiile efectuate
au identificat mai multe persoane care cumpără droguri de risc de la numitii G.A. si A.A.T.,
printre care si pe numitul M.O.C., persoană care foloseşte numărul de telefon mobil XXXXX si
care periodic, la un interval de circa 2 săptămâni se deplasa in municipiul Bucureşti pentru a se
aproviziona cu cantităţi de cannabis pe care le transporta si comercializa ulterior pe raza
municipiului Piatra Neamţ, cât și pe C.M.R. care periodic primea colete prin intermediul unei
firme de transport persoane de la A.A.T., in interiorul cărora erau disimultate cantităţi de droguri
de risc.
G.A. şi A.A.T. se afla în legătură infracţională şi cu un alt tânăr pe nume Emi (persoană
neidentificată) din Târgu Neamţ care foloseşte numărul de telefon 0748555562 si care in mod
repetat se deplasează in municipiul Bucureşti unde stabileşte intâlniri cu A.A.T. pentru
procurarea unor cantităţi insemnate de cananbis.
Întucât s-a stabilit faptul că inculpații G.A. și A.A.T. se aflau în legătură cu o persoană
care flosea apelativul M., persoană care îi aproviziona cu droguri de risc – cannabis, pentru
indetificare persoanei și pentru stabilirea contribuției acesteia la comiterea infracțiunii de trafic
de droguri de risc, în data de 23.06.2016 prin referatul procurorului s-a solicitat Tribunalului Iasi
prelungirea Mandatelor de supraveghere tehnică 409/UP, 410/UP, 411/UP, respectiv 441/UP si
luarea măsurilor de supraveghere tehnică si in mediu ambiental ptr numitul M.O.C. care
foloseşte nr de telefon XXXXX precum si a persoanei neidentificate care foloseşte apelativul M.
care foloseşte numărul de telefon mobil XXXXX.
Prin incheierea penală nr 188/IAV din 23.06.2017 a fost admisă cererea inaintată de
D.I.I.C.O.T. S.T. Iasi iar in urma punerii in executare a mandatului de supraveghere tehnică nr
613/UP ptr nr de telefon XXXXX coroborate cu verificările efectuate de organele de urmărire
penală deleate in dosar a fost identificată persoana care foloseşte apelativul M. ca fiind numitul
M.A..
Totodată s-a stabilit faptul că in data de 28.06.2017 la orele 13.30, numita A.A.T. a
expediat din municipiul Bucureşti către numitul C.R. aflat in oraşul Tg Neamţ, prin intermediul
firmei de transport persoane S.C. XXXXX S.R.L. XXXXX, un colet ce conţinea disimulată o
cantitate de circa 5-10 grame de cannabis si pentru care, conform convorbirilor interceptate, C.R.
a depus suma de 310 lei intr-un cont deschis la o agenţie Raiffeisen. Tot din discuţiile purtate
intre cei doi a rezultat faptul că si anterior ( de exemplu in data de 09.06.2017) au fost efectuate
asemenea expediţii de droguri, cantităţi ce erau disimulate in diferite cutii de parfum sau alte
produse, interlocutorii exprimându-si îngrijorarea referitoare la sesizarea altor persoane despre
modalitatea suspectă de transport a drogurilor.
Din analiza convorbirilor interceptate in baza Mandatelor de supraveghere tehnică emise
in dosarul cauzei, a rezultat faptul că în luna iunie inculpatul G.A. a fost preocupat de terminarea
proiectului pentru lucrarea de licenţă iar activităţile infracţionale de trafic de droguri au fost
preluate cu preponderenţă de A.A.T., G.A. indicându-le mai multor tineri care il contactau
telefonic, să o contacteze pe aceasta din urmă şi să stabilească intâlniri directe cu aceasta.
201
De asemenea, s-a constatat faptul că inculpații G.A. si A.A.T. deşi au motivat că sunt
ocupaţi cu pregătirea lucrării de licenţă a primului, nu refuzau să se intâlnească cu persoanele din
anturaj indeosebi seara, in locuri apropiate de locuinţa situată in str. XXXXX (zonă apropiată
domiciliului efectiv al inculpatului G.A.) ori la atelierul unde acesta isi desfăşoară activitatea de
creaţie in cadrul Palatului Universul din str. XXXX, ceea ce conducea la convingerea că
dispuneau, in permanent, de cantităţi considerabile de droguri pe care le pot comercializa,
folosind un limbaj codificat pentru a exprima cantităţile de drog solicitate folosind termeni ca
minute pentru grame sau ore pentru sute de grame, ceai, limonadă, cafea, proiect, după cum
rezultă atât din convorbirile purtate intre persoanele interceptate sau cu cei care ii contactează cât
si cu investigatorul acoperit in cauză.
De precizat este faptul că atunci când inculpații G.A. și A.A.T. nu aveau droguri –
cannabis, le comunica clienților, acest lucru în mod codificat.
In urma punerii in executare a Mandatelor de supraveghere tehnică in mediul ambiental
emise in prezenta cauză pentru A.A.T. si G.A. , prin intermediul D.O.S. Bucureşti s-a constatat
faptul că in cursul lunii mai 2017 intr-o după amiază, cele două persoane supravegheate au avut
mai multe intâlniri cu mai multe persoane in apropierea locuinţei unde domiciliază in str.
XXXXXunde au rămas până după orele 22.00 cand a fost intreruptă actiunea de filaj.
In urma punerii in executare a Mandatului de supraveghere tehnică nr 613/IAV emis de
Tribunalul Iasi la data de 23.06.2017 in cauza, pentru interceptarea convorbirilor telefonice
purtate de la nr de telefon. XXXXX, număr de apel deţinut de o persoană neidentificată care se
prezintă cu apelativul M., a rezultat că persoana care foloseşte apelativul M. si utilizează postul
telefonic cu nr. XXXXX este inculpatul M.A..
S-a constatat totodată fasptul că acesta foloseşte aparatul telefonic cu IMEI XXXXX.
În urma analizării convorbirilor si mesajelor purtate de persoanele interceptate in baza
Mandatelor de supraveghere tehnică in prezenta cauză, coroborate cu verificările specifice si
investigaţiile efectuate de organele de urmărire penală din cadrul B.C.C.O. Iaşi delegate in
dosarul cauzei s-a constatat că numiţii G.A. si A.A.T. desfăşoară o intensă activitate de trafic de
droguri de risc, respectiv cannabis skunk. Astfel s-a constatat că zilnic sunt conactate de diferite
persoane din anturaj cu care stabilesc intalniri in diferite zone din municipiul Bucureşti, din
topicul convorbirilor rezultand motivul real al intâlnirilor deşi persoanele nu discută in mod
explicit despre aceasta.
S-a constatat și faptul că periodic persoane din alte localităţi se deplasează in municipiul
Bucureşti pentru a se aproviziona de la G.A. si/sau A.A.T. cu cantităţi importante de droguri.
Cu privire la inculpatul M.A. din interceptări a rezultat faptul că era principala sursă de
aprovizionare a inculpatului G.A. cu droguri de risc – cannabis. Astfel, în momentul în care
inculpatul G.A. termina drogurile îl contacta pe inculpatul G.A., căruia îi solicita codificat
droguri. După ce inculpatul M.A. îi dădea drogurile inculpatului G.A., acesta împreună cu
inculpata A.A.T. își intensificau activitatea de comercializare.
Probatoriile administrate au stabilit faptul că inculpatul M.A. a început să comercializeze
droguri de risc din luna ianuarie 2017. De asemenea, a rezultat faptul că inculpatul M.A. a
comercializat droguri de risc – cannabis în principal lui G.A., care ulterior le trafica pe piața
ilicită.
Totodată in urma punerii in executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise pentru
interceptarea postului telefonic folosit de M.A. s-a stabilit faptul că acesta la intervale de circa 2-
3 zile contactează o persoană cu numele R.care foloseşte numărul de telefon mobil XXXXX,
identificat ulterior ca fiind R.A. XXXXX, cu care stabileşte intalniri. In urma interceptării unor
202
convorbiri purtate intre cei doi a rezultat că la inceputul lunii iulie 2017 numitul R.A. s-a
deplasat in municipiul Suceava ptr eliberarea unor noi documente de identitate iar la intoarcerea
in municipiul Bucureşti l-a contactat pe numitul M.A. cu care a stabilit intalniri la GARAJ,
motivand ca i-a adus ingheţată si SUC RUSESC. Concomitent M.A. a luat legătura cu mai multe
personae din anturaj pe care le-a informat că va avea suc rusesc in curând. La scurt timp si
A.A.T. a transmis mai multe mesaj către diferite personane identificate ca fiind cumpărători de
droguri de risc că si-a revenit din răceală.
Din analiza convorbirilor purtate intre cei doi reiese faptul că numitul R.A. locuieşte fără
forme legale in Bucureşti, la inceputul lunii iulie 2017 a fost plecat in municipiul Suceava unde
domiciliază pentru emiterea unei cărti de identitate si intre cei doi au fost purtate convorbiri care
păreau a fi referitoare la procurarea si transportul unor cantităţi de droguri de risc.
Probatoriile administrate în cursul urmării penale au stabilit faptul că inculpatul M.A.
furniza droguri suspectului R.A., iar convorbirile purtate de aceștia cu privire la sucul de mere se
refereau la sus de mere și nu la droguri.
În urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a rezultat faptul că
inculpatul M.A. avea închiriat un garaj, care era folosit printre altele la întâlniri cu persoanele
cărora le comercializa droguri.
Prin ordonanța din 03.07.2017 s-a autorizat investigatorul acoperit I. – nume de cod să
procure cu orice titlul droguri de risc de la inculpații G.A. și A.A.T..
La începutul lunii iulie 2017 investigatorul acoperit I.- nume de cod s-a intalnit cu
inculpata A.A.T. pe raza municipiului Bucureşti si a cumpărat de la aceasta contra sumei de
2250 de lei (bani proveniți din fondurile DIICOT) o cantitate de aproximativ 50 de grame de
substanţă vegetală de culoare verde oliv cu miros intepător si inflorescenţe specifice plantei
cannabis, care a fost sigilată imediat după cumpărare si predată la Laboratorul central de analiză
si Profil al Drogurilor Bucureşti in vederea analizării si stabilirii naturii substanței.
Potrivit raportului de constatare nr 3172433 din 03.08.2017 al Laboratorului central de
analiză si Profil al Drogurilor Bucureşti probele înaintate sunt constituite din cantitatea de 47,45
grame cannabis, drog de risc prevăzut în Tabelul anexă nr. 3 al Legii 143/2000, republicată.
La data de 25.07.2017 D.I.I.C.O.T. - S.T. Iasi a solicitat prelungirea pentru o perioadă de
30 de zile a măsurilor de intereceptare tehnică pentru persoanele identificate cu preocupări pe
linia traficului de droguri de risc, din anturajul numitei A.A.T. cât si autorizarea măsurilor de
supraveghere tehnică pentru noul număr de telefon folosit de G.A. cât si faţâ de R.A., prin
incheierea nr 220/IAV/25.07.2017 fiind autorizate măsurile tehnice mai sus menţionate. În urma
analizei convorbirilor intercepate in baza autorizării instanţei de judecată a rezultat că in perioada
următoare numitul R.A. urma să meargă in municipiul Suceava, cel mai probabil pentru
procurarea si transportul si distribuţia unei noi cantităţi de cannabis care să fie pusă în vanzare pe
piaţa ilicită a drogurilor prin intermediul inculpaților M.A., G.A. si A.A.T., lucru care nu a fost
confirmat de probatoriile administrate.
Începând cu 31.07.2017 numitul G.A. a incetat să mai folosească numărul de telefon
0738.467.173 si s-a certat cu A.A.T. căreia i-a cerut să parăsească in cel mai scurt timp locuinţa
din Municipiul Bucureşti, Aleea Moreni nr.2, bl.6G1 sc.3 apt.34. De altfel in urmă cu circa o
saptâmână aceasta din urmă si-a administrat singură o supradoză de barbiturice cu intenţia de a-l
determina pe G.A. să nu se despartă.
În urma verificărilor si investigaţiilor efectuate in teren de organele de poliţie judiciară
coroborate cu interceptările telefonice efectuate in baza mandatelor de supraveghere tehnică au
fost stabilite următoarele:
203
În cursul lunii iulie 2017 inculpații A.A.T. și G.A. au fost plecaţi si au locuit temporar in
oraşul Curtea de Argeş la locuinţa unui prieten pe nume N. pe care l-au ajutat la amenajarea unei
locuinţe.
Incepând jumătatea lunii iulie 2017 numita A.A.T. a locuit efectiv in Municipiul
XXXXX impreună cu G.A. la domiciliul părinţilor acestuia din urmă, renunţând la garsoniera
din str. XXXXX.
Cu privire la suspectul R.A. cercetările ulterioare au stabilit faptul că acesta este
consumator de droguri de risc - cannabis, principala sursă de aprovizionare fiind M.A..
Probatoriile administrate în cauză a releiefat faptul că inculpații M.A., G.A. și A.A.T. au
desfășurat o activitate intensă de traficare a drogurilor de risc – cannabis, motiv pentru care
actele materiale ce vor fi reținute în sarcina acestora vor fi reliefate distinct în paragraful analiza
probelor.
În data de 07.08.2017 inculpata A.A.T. trebuia să comercializeze o cantitatea de droguri-
cannabis. În dimineața zilei de 07.08.2017 inculpatul G.A. și martorul B.A.C. s-au deplasat în
Bulgaria. Pe parcursul zilei de 07.08.2017 inculpata A.A.T. a avut mai multe convorbiri cu
inculpatul G.A. referitoare la procurarea de către A.A.T. a unei cantități de droguri, inculpatul
G.A. sfătuind-o să ia legătura cu inculpatul M.A., pentru a procura drogurile pe care trebuia să le
revândă.
Deoarece inculpata A.A.T. nu a reușit să facă rost de cannabis, a anulat tranzacția.
În aceste condiții s-a luat decizia efectuării perchezițiilor domiciliare.
De precizat este faptul că înainte de efectuarea percheziției la imobilul în care locuia
inculpatul M.A. acesta, neștiind că inculpata A.A.T. se află cu organele de poliție, i-a trimis mai
multe mesaje prin care o anunța că a venit poliția. De asememea, inculpatul M.A. l-a întrebat pe
inculpatul G.A. ce știe de inculpata A.A.T..
De precizat este faptul că în cursul zilei de 07.08.2017 inculpatul M.A. a avut mai multe
schimburi de mesaje cu tatăl său, acesta din urmă fiind supărat că inculpatul avea preocupări
infracționale.
Pentru stabilirea cu exactitate a situație de fapt și pentru strângerea probatoriilor nesare
cauzei s-a luat decizia efectuării perchezițiilor domiciliare la următoarele adrese:
(…)
Ca urmare a punerii în executare a mandatelor de executare a perchezițiilor domiciliare s-
au descoperit următoarele bunuri cu relevanță probatorie în cauză:
La imobilul în care locuiau inculpații A.A.T. și G.A. s-au descoperit:
-un Bong de culoare neagră dimensiuni aproximative 10x5x2 cm ce prezintă în interior
urme de materie vegetală,
-râşniţă metalică de culoare neagră ce prezintă în interior urme de materie vegetală,
-o doză din material plastic albă-neagră ce conţine substanţă de natură vegetală cu aspect
de inflorescenţă,
-o doză din material plastic de culoare albă-verde ce conţine substanţă de natură vegetală
cu aspect de inflorescenţă,
-cutie metalică cu inscripţia STR8 ce prezintă în interior urme de materie vegetală,
-un craniu artizanal ce conţine în interior o cantitate mică de produs vegetal cu aspect de
inflorescenţă,
-o pipă cu inscripţia DREAMLINER având la un capăt o bucată de staniol pe care se
observă urme de materie vegetală arsă,
204
-o pipă din sticlă svând un capăt de culoare albastru ce conţinea urme de materie vegetală
arsă,
-un borcan cu capac gri ce prezintă în interior un miros puternic înţepător specific
inflorescenţelor de cannabis,
-un borcan cu capac verde ce prezintă în interior un miros puternic înţepător specific
inflorescenţelor de cannabis precum şi urme de materie vegetală,
-un cântar electronic carcasă gri şi capac transparent ce prezintă urme de materie
vegetală,
-două cutiuţe metalice cu inscripţia FIRST AID şi PLACEBO ce conţin în interior urme
de materie vegetală,
-o pipă metalică ce conţine urme de materie vegetală arsă,
-o râşniţă cu inscripţia $ ce prezintă în interior urme de produs vegetal,
-trei pungi din material plastic transparent de diferite mărimi toate prezentând miros
înţepător specific inflorescenţelor de cannabis,
Prin ordonanța din 08.08.2017 s-a dispus efectuarea unui raport de constatări tehnico
științifice.
Potrivit raportului de constatare thenico-științifică nr.3516011/21.08.2017
Probele înaintate în cauza privind pe numita A.A.-T., sunt constituite din următoarele:
- proba nr.1: 3,38 grame Cannabis;
- proba nr.2: o cutie în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.3: 2 (două) cutii în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.5: 2 (două) recipiente în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.6: un dispozitiv tip narghilea în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.7: un dispozitiv tip pipă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.8: o piesă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.9: un dispozitiv tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
(THC);
- proba nr.11: un cântar electronic în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.12: un dispozitiv tip narghilea în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.13: un sac în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.14: o pungă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
În probele înaintate s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), compus psihotrop
biosintetizat de planta Cannabis.
CANNABIS face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr.143/2000, modificată şi
completată privind combaterea, prevenirea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Probele nr. 13 şi 14 au fost distruse după extracţie.
Cu ocazia percheziției efectuate în imobilul în care locuia inculpatul M.A. au fost
descoperite:
205
- un numar de 4 borcane ce contin mai multe tiple cu substante vegetale de culoare verde-
oliv, cu miros intepator,
- un cantar electronic de culoare argintie cu capac transparent ce prezinta in interior urme
de fragmente vegetale cu miros intepator.
științifice.
Potrivit raportului de constatare thenico-științifică nr.3516012/23.08.2017:
Probele, înaintate în cauza privind pe numitul M.A., sunt constituite din următoarele:
- proba nr.2: 2 (două) recipiente din sticlă în care s-a pus în evidenţă
Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.4: un recipient din sticlă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.7: un recipient din sticlă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.8: un cântar electronic în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
În probele litigiu s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), compus psihotrop
În imobilul în care locuia suspectul R.A. au fost descoperite următoarele bunuri:
O borseta din material textil de culoare albastra inscriptionata Nivea for Men in interiorul
careia se afla o pungulita din plastic, transparent, autosigilanta care contine fragmente vegetale, o
folie de staniol impaturita care contine fragmente vegetale, un tub din plastic de culoare neagra
tip film pe capac fiind scrisa cifra 5 iar in interior aflandu-se fragmente vegetale, un grinder de
culoare aurie in care se observa urme de materie vegetala, un cantar electronic, un paharel din
plastic transparent in care se observa urme de materie vegetala si
O cutie de carton de culoare albastru cu alb, inscriptionata A.DAS ce contine un pahar
din plastic inscriptionat SCHOKO POPCORN, cu capac ce contine urme de materie vegetala, o
cutie metalica Fine Drops cu capac ce contine urme de materie vegetala, 2 borcane din sticla cu
capace argintii ce contin urme fragmente vegetale, o cutie din plastic cu capac, transparent iar la
baza de culoare verde ce contine urme de materie vegetala, un grinder auriu si un grinder gri ce
contine urme de materie vegetala , un numar de 7 pungulite ce contin urme de materie vegetala,
de dverse dimensiuni, un paharel din plastic transparent ce contine urme de materie vegetala, un
cantar electronic ce contine urme de materie vegetala.
științifice.
Probele înaintate în cauza privind pe numitul R.A., sunt constituite din următoarele:
206
(THC);
- proba nr.5: un recipient în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.6: un cântar electronic în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.7: un pahar în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
(THC);
(THC);
- proba nr.10: 2 (două) recipiente în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.11: ambalaje în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.12: o pungă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
- proba nr.13: un cântar electronic în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
- proba nr.14: un recipient în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
În probele înaintate s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), compus psihotrop

Proba nr.3 a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Probele nr. 5, 11, 12, 14 au fost distruse după extracţie.
Cu privire la cannabisul găsit la suspectul R.A. se impune precizarea că acesta a fost
cumpărat de suspect în data de 04.08.2017 de la inculpatul M.A..
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în imobilul în care locuia inculpatul M.O.C.
au fost descoperite:
- două ambalaje din material plastic transparent in interiorul cărora se află un produs
vegetal de culoare verde-oliv,
- o cutie din lemn în interiorul căreia se află o rolă OCB, un set de filtre artizanale și o
râșniță metalică,
– un cântar electronic de mare precizie inscripționat MZ-100 BK.
științifice.
Probele nr. 1, 2, 3a, 3c, 3e şi 4, înaintate în cauza privind pe numitul M.O.-C., sunt
constituite din următoarele:
proba nr.1: 24,7 grame Cannabis;
proba nr.3a: un dispozitiv tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
proba nr.3c: 0,53 grame Seminţe de Cannabis;
proba nr.3e: o cutie în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
proba nr.4: un cântar electronic în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
207
În probele nr. 3b şi 3d, înaintate în aceeaşi cauză, nu s-au pus în evidenţă substanţe
stupefiante sau psihotrope supuse controlului, conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu completările şi modificările ulterioare.
În probele litigiu nr. 1, 2, 3a, 3c, 3e şi 4 s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC),
compus psihotrop biosintetizat de planta Cannabis.
Seminţele de Cannabis nu sunt supuse controlului.
Proba nr. 3c a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Probele nr. 3b şi 3d au fost distruse după extracţie.
Martorul B.A.C. a predat următoarele bunuri:
un numar de doua pachetele din staniol, impaturite in interiorul carora se afla produs
vegetal de culoare verde-oliv, sub forma de mugure, cu miros intepator;
o pipa din sticla, transparenta pe care este desenata cu culoarea verde o frunza de
cannabis;
o pipa din metal, de culoare argintie pe care este desenata cu culoarea verde o frunza de
cannabis;
o bricheta din plastic;
un ambalaj din carton de culoare neagra inscriptionat 5 PCS PIPE SCREENS in interiorul
caruia se afla un numar de 5 filtre metalice;
un numar de 3 piese metalice de forma cilindrica, de mici dimensiuni.
științifice.
Probele nr. 1, 2, 3 şi 7, predate de numitul B.A.-C., sunt constituite din următoarele:
proba nr.2: un dispozitiv tip narghilea în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol
(THC);
proba nr.3: un dispozitiv tip pipă în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC);
proba nr.7: o cutie în care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC).
În probele nr. 4, 5, 6, înaintate în aceeaşi cauză, nu s-au pus în evidenţă substanţe supuse
controlului conform Legii nr. 143/2000 republicată şi nici substanţe susceptibile a avea efecte
psihoactive supuse controlului conform Legii nr.194/2011.
În probele nr. 1, 2, 3 şi 7 s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), compus
psihotrop biosintetizat de planta Cannabis.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost descoperite mai multe sistem informatice. În
urma perchezițiilor informatice au fost descoperite conversații purtate prin intermediul
aplicațiilor de tip chat, conversații care coroborate cu probatoriile administrate în cauză vin să
întărească situație de fapt reținută.
Pe parcursul urmăririi au fost identificați mai mulți martori care au declarat despre
activitățile infracționale ale inculpaților.
Fiind audiat martorul B.A.C. a declarat faptul că inculpații G.A. și A.A.T. se ocupau cu
comercializarea drogurilor de risc – cannabis. Printre persoanele care se aprovizionau cu droguri
de la inculpatul G.A. se număra și inculpatul M.O.C. care cumpăra cantități de circa 150 grame
208
cannabis odată la o lună sau două luni. Martorul a mai arătat că inculpatul M.O. i-a spus că vinde
gramul de cannabis în Piatra Neamț cu suma de 80 și că are un cerc restrîns de cumpărători. De
asemenea, martorul a mai arătat că în data de 05.08.2017 un amic din Craiova a cumpărat de la
G.A. 10 grame cannabis cu suma de 450 lei, din această cantitate amicul său C. a consumat circa
jumătate.
Fiind audiat martorul G.C.V. a declarat că din luna ianuarie 2017 a început să cumpere de
la A.A.T. câte 1 – 2 grame cannabis de două ori pe săptămână. Martorul a arătat că cumpărat de
la A.A.T. cantitatea de 100 grame cannabis.
Cu prilejul audierii martorului Ț.R. acesta a declarat că în perioada ianuarie – august
2017 a procurat de la G.A., atât direct cât și prin intermediul inculpatei A.A.T. cantitatea de 50
grame cannabis, cumpările fiind efectuate cu o frecvență de 2 (două) ori pe lună ocazie cu care
cumpăra cantități cuprinse între 1 – 4 grame cannabis cu prețul de 60 lei/gram. Martorul a arătat
că a cumpărat de la A.A.T. doar o singură dată cantitatea de 1 – 2 grame cannabis cu prețul de 60
lei/gram.
Fiind audiat martorul G.H. a declarat că în cursul lunii ianuarie 2017 G.A. i-a oferit o
țigară cu cannabis, spunându-i că poate să-i vândă cannabis cu prețul de 50 de lei/gram. Ulterior
l-a contactat de mai multe ori pentru a cumăra cantități de un gram de cannabis cu prețul de 50
lei/gram. Martorul a mai arătat faptul că în data de 4/5 august 2017 a participat la o petrecere
organizată de G.A. prilej cu care a fumat cannabis. Tot cu această ocazie, a observat faptul că
inculpatul G.A. a scos dintr-un rucsac o pungă de culoare albastră ce conținea cannabis din care
a dat o cantitate unui tânăr poreclit „ S.„
Fiind audiat, la data de 23.08.2017, martorul G.R.Ș. a declarat că o cunoaște pe A.A.T. de
aproximativ 2 - 3 luni. De aceasta a cumpărat de 5 ori cantitatea de 5 grame cannabis la prețul de
50 – 60 lei/gram.
Cu prilejul audierii martorului B.M. a declarat că inculpatul G.A. i-a pus la dispoziție de
20 de ori, într-un an de zile, cantități mici de cannabis pentru consum.
Fiind audiat martorul T.D.A. a declarat că a cumpărat droguri de risc – cannabis de la
G.A.. Martorul a arătat că procura cantități cuprinse între 0,5 grame cannabis și 2 grame
cannabis, cu prețulde 50 lei/gram, cumpărând în perioada ianuarie 2017 – mai 2017 cantitatea de
20 grame cannabis. De asemenea, martorul a mai arătat că s-a întâlnit de 2 ori cu A.A.T. de la
care a cumpărat cannabis.
Fiind audiat martorul H.L. a declarat faptul că în cursul lunii ianuarie 2017 a cumpărat de
la inculpatul G.A. cantitatea de 2 grame cannabis cu prețul de 60 lei/gram. Martorul a mai
declarat că ulterior a început să cumpere de la G.A. cantități de 20 grame cannabis cu suma de 40
lei/gram, cu o frecvență de o data la două săptămâni. H.L. a mai declarat că de două ori a
cumpărat câte 50 grame cannabis, iar o dată cantitatea de 100 grame cannabis, ultima tranzacție
având loc la începutul lunii lunii august 2017 când a cumpărat de la G.A. cantitatea de 50 grame
cannabis cu suma de 2.000 lei. De la inculpatul M.A., martorul a arătat că a procurat cantitatea
de 10 grame cannabis cu suma de 400 lei în cursul lunii iulie 2017.
Cu prilejul audierii martorului G.D. acesta a declarat că în primăvara anului 2017 a
realizat faptul că inculpatul G.A. se ocupa cu traficul de droguri, respectiv vânzarea de cannabis.
Martorul a mai arătat că în luna iunie 2017 inculpatul G.A. a scos din chiloți o pungă în care se
afla cantitatea de 1 – 2 grame cannabis din care a confecționat o țigaretă pe care au fumat-o
împreună. De asemenea, martorul a mai declarat faptul că a dedus că inculpații M.A. și A.A.T. se
ocupau cu traficul de droguri.
209
Fiind audiat martorul T.A.G. a declarat faptul că în cursul lunii aprilie a cumpărat de la
A.A.T. cantitatea de 2 grame cannabis cu suma de 120 lei. Martorul a mai arătat faptul că la un
interval de 2 (două) săptămâni se întâlnea cu A.A.T. și cumpăra cantități cuprinse într 2 și 5
grame cannabis cu suma de 60 lei/gram, cumpărând în în total cantitatea de circa 15 – 20 grame
cannabis.
Fiind audiat martorul M.A.R. a declarat că a cumpărat de la inculpații G.A. și M.A. câte
un gram de cannabis, fără a putea preciza data la care a achiziționat cannabisul.
Martorul O.E. a declarat în cursul lunii ianuarie 2017 a aflat că inculpata A.A.T.
comercializează cannabis. În acest context a cumpărat 2 grame cannabis cu Cuma de 100 lei. Pe
data de 02.05.2017 s-a întâlnit cu inculpata A.A.T. și împreună cu aceasta a mers în garsoniera
de pe strada XXXXX de unde a cumpărat de la prietenul inculpatei A.A.T. cantitatea de 3 grame
cannabius cu suma 150 lei.
Martorul S.T.G. a declarat faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă 2016/2017 s-a
întâlnit cu inculpata A.A.T. în orașul Tg. Neamț, iar cu prilejul unei discuții inculpata i-a spus că
îi poate procura cantități de cannabis la prețul de 50 – 60 lei/gram în funcție de cantitatea dorită.
Martorul a arătat că a cumpărat de la A.A.T. cantitatea de 6 grame cannabis, fără a putea preciza
data. S.T.G. a mai precizat că inculpata i-a spus că îi poate vinde cantități mari de cannabis și
”SĂ NU O DERANJEZ CU CANTITĂȚI MICI”.
Martorul A.P.C. a declarat că în iarna anului 2016 – 2017 a cunoscut-o pe A.A.T. prin
intermediul unor amici comuni, iar în perioada în care aceasta s-a aflat în Tg.Neamț a cumpărat 2
grame cannabis. Martorul a arătat că în cadrul discuțiilor cu inculpta A.A.T., aceasta i-a
comunicat că poate procura cantități de cannabis contra unor sume de 50-70 lei/ gram.”
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul 1243/99/2018 la data de
28.02.2018 în cameră preliminară.
În cursul derulării procedurii reglementate de art.342-346 Cod procedură penală nu au
fost formulate cereri si excepţii de către inculpaţi si nici din oficiu nu au fost invocate, prin
încheierea din data de 07.05.2018 judecătorul de cameră preliminară dispunând începerea
judecăţii, încheiere care a rămas definitivă prin necontestare.
**
La termenul de judecată din 21.06.2018, instanţa a învederat inculpaţilor disp.art.374
alin.4 Cod procedură penală si efectele acestora, dispoziţii de care toţi inculpaţii(M.A., G.A.,
A.A.T., M.O.C. şi U.V. (inculpatul M.O.C. prin înscris autentic aflat la fila 102-vol.II J) s-au
prevalat la acest termen când instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile acestora
de judecată în formă simplificată si a dispus în sensul admiterii acestora.
Cu prilejul audierii inculpaţii M.A., G.A., A.A.T. şi U.V. au recunoscut integral
învinuirile aduse astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, în împrejurările si modalităţile
relevate şi au fost de acord cu toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Aceeaşi poziţie procesuală a fost exprimată neechivoc şi în cuprinsul declaraţiei
autentice date de inculpatul M.O.C..
***
Examinând actele si lucrările dosarului precum si întreg materialul probator administrat
în cauză, instanţa reţine următoarea
SITUAŢIE DE FAPT
210
Cu ocazia unui control inopinat efectuat la data de 09.04.2017 de o patrulă de poliţie în
trenul 1663 care circula pe ruta Bucureşti –Iaşi a fost depistat inculpatul U.V. care avea asupra
sa, depozitată în interiorul unei cutii de pantofi, cantitatea de 49,8 grame cannabis(conform
concluziilor raportului de constatare nr.3515817/18.04.2017), împrejurare care a generat
depistarea unei întregi reţele infracţionale cu preocupări pe linia traficului de droguri.
În acest context, ca urmare a investigaţiilor specifice care au urmat acestei prinderi în
flagrant, au fost identificaţi şi inculpaţii:
G.A. şi A.A.T., între care exista o relaţie de prietenie, şi care au desfăşurat în perioada
februarie-august 2017 o activitate intensă de comercializare a drogurilor(cannabis);
M.A., care le procura atât celor doi inculpaţi dar si altor persoane însemnate cantităţi de
droguri pe care aceştia ulterior le comercializau la diferiţi consumatori,;
M.O.C., care periodic(aproximativ o data la două săptămâni) se deplasa în Bucureşti din
localitatea de domiciliu(Piatra Neamţ), pentru a se aproviziona cu droguri(de circa 100 grame la
fiecare deplasare) pe care ulterior le comercializa în Piatra Neamţ.
La această grupare au mai participat si alte persoane care au facilitat inculpaţilor

comercializarea drogurilor (suspecţii R.A., C.M.R.), faţă de aceştia dispunându-se prin
Ordonanţa din 21.02.2018 dată în dosarul 128D/P/2017 o soluţie de disjungere.
Probele administrate exclusiv în cursul urmăririi penale au relevat următoarea dinamică
a activităţii infracţionale raportat la fiecare inculpat:
Cu privire la inculpatul M.A.:
În perioada ianuarie 2017 – august 2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a
deținut în vederea comercializării cantitatea de 5252,61 grame cannabis din care a comercializat
cantitatea de 5215 grame cannabis, respectiv:
în perioada ianuarie 2017 –iulie 2017 inculpatul M.A. i-a vândut suspectului R.A. un
total de 100 de grame de cannabis, cantități cuprinse între 0.2 si 10 grame de cannabis/tranzacție,
cu sume cuprinse intre 45-60lei/gram obținând suma 5000 de lei (50 de acte materiale);
în 4 august 2017 inculpatul M.A. i-a vândut suspectului R.A. cantitatea de 5 grame contra
sumei de 50lei/gram total 250 de lei;
în perioada martie –iunie 2017 inculpatul M.A. i-a vândut inculpatului G.A. de 8 ori
cantitatea de 3500 grame cannabis cu sume cuprinse intre 28 si 35 lei/gram, obținând suma de
105.000 lei;
în cursul lunii iulie 2017 inculpatul M.A. i-a pus la dispoziție inculpatului G.A. cantitatea
de 600 de grame de cannabis presat de calitate inferioara, contra sumei de 28lei/gram care a fost
adusa la Atelierul de la Palatul Universul si din care i-a fost restituita cantitatea de 500 de grame;
tot în cursul lunii iulie 2017 inculpatul M.A. i-a pus la dispozitie inculpatului G.A.
cantitatea de 1000 de grame de cannabis contra sumei de 30000 de lei;
în cursul lunii iulie 2017 inculpatul M.A. i-a vândut numitului H.L., pe raza municipiului
Constanta, cantitatea de 10 grame de cannabis contra sumei de 40 de lei/gram.
Cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul M.A. s-au descoperit cantitatea de 37,61
grame cannabis, droguri de risc destinate comercializării.
Cu privire la inculpatul G.A.
În perioada februarie 2017 – 7 august 2017, a deținut în vederea comercializării,
cantitatea de 6103,38 grame cannabis din care a comercializat sau oferit cu titlu gratuit,
persoanal cât și prin intermediul inculpatei A.A.T. următoarele cantități :
211
100 grame cananbis inculpatului U.V. (2 acte materiale în luna februarie 2017 și 2 acte
materiale în luna martie 2017), drogurile fiind vândute personal de inculpatul G.A. cu suma de
4.500 (45 lei/gram),
49,8 grame cannabis inculpatului U.V. în data de 09.04.2018, drogurile fiind vândute de
inculpații G.A. și A.A.T. cu suma de 2000 de lei,
4,45 grame cannabis investigatorului acoperit I., în cursul lunii aprilie 2017, drogurile
fiind vândute de A.A.T. cu suma de 300 lei,
47,75 grame cannabis investigatorului acoperit I., în cursul lunii iulie 2017, drogurile
10 grame cannabis unui băiat poreclit „C.”, drogurile fiind vândute de G.A. cu suma de
450 lei în data de 05.08.2017,
1.350 grame canabis lui M.O.C., din care 850 grame erau destinate lui M.O.C., iar 500
grame altei persoane ( 4 acte materiale: 100 cu prețul de 37 lei/gram în luna februarie, 100 grame
cu 34 lei/gram în luna martie, 150 grame cu 34 lei/gram în luna mai și 1000 grame în luna iulie
cu 32lei/gram).
20 grame cannabis lui C.M.R., droguri expediate de inculpata A.A.T. prin intermediul
unor colete ( 5 acte materiale, doua acte materiale anteriore datei de 09.06.2017, un act materiale
în data de 09.06.2017 când A.A.T. a trimis la Tg Neamț cantitatea de 5 grame de cannabis
disimulată în colet prin firma de transport persoane XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in
cont la Raiffeisen suma de 310 lei, un act material în data de 28.06.2017 când A.A.T. a trimis la
Tg Neamt cantitatea de 5 grame de cannabis disimulată în colet prin firma de transport persoane
XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in cont la Raiffeisen suma de 310 lei, și un act material
în data de 18.07.2017 când A.A.T. a trimis la Tg Neamt cantitatea de 6 grame de cannabis
disimulata in colet prin firma de transport persoane XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in
cont la Raiffeisen suma de 310 lei).
84 grame Cannbis cu suma de 8.400 lei (100 lei/gram) martorului G.C.V. (56 de acte
materiale în perioada februarie 2017 – august 2017), droguri vândute de A.A.T.,
42 grame Cannabis cu suma de 60 lei/gram (2.520 lei) martorului Ț.R. (14 acte materiale
în perioada februarie 2017 – august 2017, 13 acte materiale de comercializare efectuate direct de
inculpatul G.A., iar un act material de vânzare de droguri (2 grame), a fost efectuat de inculpata
A.A.T. pentru inculpatul G.A.).
5 grame Cannabis cu suma de 250 lei martorului G.R.Ș. ( 5 acte materiale în perioada
iunie 2017 – august 2017) drogurile fiind vândute de inculpata A.A.T., cu prețul de 50 – 60
lei/gram, la fiecare tranzacție inculpata a comercializat câte un gram de cannabis.
17 grame cannabis martorului T.D.A. (17 acte materiale, 15 acte materiale de
comercializare comise de inculpatul G.A. , 2 acte materiale comise de către inculpata A.A.T.
care a vândut cannabis-ul aparținând inculpatului G.A.), cantitățile comercializate fiind cuprinse
între 0,5 - 2 grame cannabis, iar în urma tranzacțiilor inculpatul G.A. a obținut 850 lei,
370 grame cannabis cu suma de 14.800 lei (40 lei/gram) martorului H.L. ( 10 acte
materiele – 3 acte materiale de comercializare a câte 50 grame cannabis, un act material a 100
grame cannabis și 6 acte materiale a 20 grame cannabis).
În cursul lunii iunie 2017 inculpatul G.A. a oferit lui G.D. o țigaretă ce conținea tutun și
cannabis,
212
14 grame cannabis cu suma de 840 lei (60 lei/gram) martorului T.A.G. ( 7 acte materiale
a câte 2 grame – un act material în luna aprilie 2017 și 6 acte în lunile mai – iulie 2017) droguri
vândute de inculpata A.A.T.,
3 grame cannabis cu suma de 150 lei martorului O.E., droguri vândute în data de
02.05.2017 de inculpatul G.A., tranzacția fiind intermediată de inculpata A.A.T.,
iar cu ocazia percheziției domiciliare a fost descoperită cantitatea de 3,38 grame de
cannabis.
3.Cu privire la inculpata A.A.T.:
În baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada februarie 2017 – august 2017, în

mod repetat a comercializat pentru inculpatul G.A., droguri de risc – cannabis consumatorilor de
astfel de substanțe, a intermediat tranzacții cu droguri de risc:
49,8 grame cannabis inculpatului U.V. în data de 09.04.2018, drogurile fiind vândute de
inculpații G.A. și A.A.T. cu suma de 2000 de lei,
47,75 grame cannabis investigatorului acoperit I., în cursul lunii iulie 2017, drogurile
20 grame cannabis lui C.M.R., droguri expediate de inculpata A.A.T. prin intermediul
unor colete ( 5 acte materiale, doua acte materiale anteriore datei de 09.06.2017, un act materiale
în data de 09.06.2017 când A.A.T. a trimis la Tg Neamț cantitatea de 5 grame de cannabis
disimulată în colet prin firma de transport persoane XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in
cont la Raiffeisen suma de 310 lei, un act material în data de 28.06.2017 când A.A.T. a trimis la
Tg Neamt cantitatea de 5 grame de cannabis disimulată în colet prin firma de transport persoane
XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in cont la Raiffeisen suma de 310 lei, și un act material
în data de 18.07.2017 când A.A.T. a trimis la Tg Neamt cantitatea de 6 grame de cannabis
disimulata in colet prin firma de transport persoane XXXXX numitului C.M.R. care i-a pus in
cont la Raiffeisen suma de 310 lei).
84 grame Cannbis cu suma de 8.400 lei (100 lei/gram) martorului G.C.V. (56 de acte
materiale în perioada februarie 2017 – august 2017), droguri vândute de A.A.T..
2 grame Cannabis cu suma de 60 lei/gram martorului Ț.R.
5 grame Cannabis cu suma de 250 lei martorului G.R.Ș. ( 5 acte materiale în perioada
iunie 2017 – august 2017) drogurile fiind vândute de inculpata A.A.T., cu prețul de 50 – 60
lei/gram, la fiecare tranzacție inculpata a comercializat câte un gram de cannabis.
3 grame cannabis martorului T.D.A. ( 2 acte materiale comise de către inculpata A.A.T.
care a vândut cannabis-ul aparținând inculpatului G.A.),
14 grame cannabis cu suma de 840 lei (60 lei/gram) martorului T.A.G. ( 7 acte materiale
a câte 2 grame – un act material în luna aprilie 2017 și 6 acte în lunile mai – iulie 2017) droguri
vândute de inculpata A.A.T.,
3 grame cannabis cu suma de 150 lei martorului O.E., droguri vândute în data de
02.05.2017 de inculpatul G.A., tranzacția fiind intermediată de inculpata A.A.T..”
4.Cu privire la inculpatul M.O.C.:
213
Începând cu luna aprilie 2017 și până în data de 07.08.2017 a deținut în vederea
comercializării cantitatea de 254,5 grame cannabis (3 acte materiale: 80 grame în luna aprilie,
140 grame în luna iulie și 34,5 grame au fost descoperite în data de 07.08.2017), droguri pe care
le-a cumpărat de la inculpatul G.A. și le-a transportat din mun. București până în mun. Piatra
Neamț, iar în cursul lunii iulie 2017 a procurat de la inculpatul G.A., pentru o altă persoană
cantitatea de 500 grame cannabis.
5.Cu privire la inculpatul U.V.:
La data de 09.04.2017 a cumpărat de la inculpații G.A. și A.A.T. cantitatea de 49,8
grame cannabis cu suma de 2.000 de lei, (25 grame era destinată unei alte persoane, iar restul
cantității era pentru consumul propriu), droguri pe care le-a transportat din mun. București către
mun. Iași, fiind depistat în trenul IR 1663 de către organele de poliție, iar în data de 09.04.2017 a
deținut la domiciliu cantitatea de 59,2 grame cannabis, droguri deținute pentru consumul
propriu.
La baza reţinerii acestei situaţii de fapt a stat întreg materialul probator administrat în
cursul urmăririi penale, astfel cum a fost detaliat în expunerea mijloacelor de probă inserate în
cuprinsul actului de inculpare, şi, în principal de:
I.Declaraţiile detaliate date de inculpaţi în cursul urmăririi penale, menţinute în faţa
instanţei instanţei de judecată unde toţi inculpaţii trimişi în judecată în prezenta cauză au
declarat(inculpatul M.O.C. prin înscris autentic) că recunosc integral învinuirile aduse şi că îşi
menţin declaraţiile date în prima etapă a procesului penal, respectiv:
Inculpatul G.A. a declarat că :
este consumator de droguri de risc, respectiv canabis de circa 7 an şi pentru a-şi asigura
cantităţile necesare de canabis pentru fumat a început să cumpere cantităţi mai mari de cannabis
pe care le porţiona si apoi le vindea la ţiple de un gram unor prieteni si persoane din anturaj;
a început să cumpere de la inculpatul M.A. cantităţi de aproximativ 200 de grame de
canabis săptămânal contra unor sume de 30-35 lei/gram, pe care le cântărea, le porţiona si le
ambala in folie de plastic după care le revindea cu sume intre 45-50 de lei/gram unor persoane
din anturaj (H.L., B.M., Ț.R., G.D., H.G., V.C.) cu sume intre 45-50 de lei/gram.,
de la inculpatul M.A. a cumpărat si cantităţi mai mari de canabis de până la 500 de grame
de cannabis de câteva ori ;
în cursul lunii ianuarie sau februarie 2017 l-a cunoscut pe inculpatul M.O. din Piatra
Neamţ caruia i-a vândut cantitatea de 150 de grame de cannabis contra sumei de 37lei/gram,
după care a mai cumpărat de circa 3 ori, cantităţi de 300 grame, 500 grame si ultima dată 1 kg de
cannabis, droguri pe care le procura de la inculpatul M.A.;
in decursul ultimelor 12 luni a cumpărat cantităţi insemnate de cannabis de până la 500
de grame si de la numitul O.A. domiciliat în XXXXX, pe care le procura contra unor sume de
30-32lei/gram, le porţiona, cântărea si le oferea spre vânzare direct sau prin intermediul
inculpatei A.A.T. care vindea şi ea astfel de cantităţi de canabi intre 1 si 10 grame unor prieteni
sau cunoscuţi din anturaj;
în perioada mai –iulie 2017 activităţile de vânzare de droguri au fost preluate in principal
de inculpate A.A., inculpatul G.A. fiind cel care procura cantităţile de cannabis care erau ulterior
comercializate;
la data de 05.08.2017 a vândut cantitatea de 50 de grame de cannabis lui H.L. contra
sumei de 35lei/gram in data de 05,08,2017;
214
inculpatul M.A. cumpăra cannabis de la numitul O.A. contra unor sume similar pe care
acesta îl cunoscuse prin intermediul inculpatului G.A.;
cantitatea totală de cannabis cumpărată de la inculpatul M.A. in decursul ultimelor 12
luni a fost de 10 kg de cannabis, iar de la numitul O.A. de circa 5 kg in decursul ultimelor 6 luni.
Initial s-a aprovizionat de la O.A. de la care a cumpărat în perioada ianuarie – martir 2017
cantitatea de 1000 – 1500 grame cannabis iar din luna martie 2017 a început să se aprovizioneze
de la inculpatul M.A. de la care a cumpărat cantitatea de 5000 grame cannabis, droguri pe care
ulterior le-a comercializat.
Inculpata A.A.T. a declarat că a comercializat droguri de risc - cannabis persoanelor

consumatoare de astfel de substanțe, drogurile fiind procurate de inculpatul G.A. care dispunea
efectiv de ele, astfel cum s-a reţinut detaliat în expunerea situaţiei de fapt reţinute cu privire la
inculpatul G.A..
Inculpatul M.A. a declarat că:
a început să consume cannabis în toamna anului 2009 si de la acest moment a devenit
consummator ocazional al acestui drog, uneori împreună şi cu inculpatul G.A. pe care îl
cunoscuse în vara anului 2012, de multe ori la domiciliul acestuia din zona Piaţa Iancului unde
acesta locuia cu chirie împreună cu inculpata A.A.T., cannabisul consumat împreună aparţinând
inculpatului G.A. ;
cu ocazia vizitelor efectuate la inculpatul G.A. a observat mai multe persoane, colegi de
ai acestuia, care consumau cannabis, precum şi cantități de circa 5 grame de cannabis care erau
ambalate în diverse borcane de culoare închisă sau desenate de el;
drogurile erau procurate de inculpatul G.A. cu prețul de 40 -45 lei/gram, acestea fiind
pentru consumul propriu;
în cursul anului 2017, inculpatul G.A. i-a făcut cunoștință cu persoana de la care cumpăra
cannabis, în persoana numitului A., ulterior identificat în persoana numitului O.A., care lucra la
un aerodrom si de la care inculpatul M.A. cumpăra câte 10 grame odată cu suma de 40 de lei pe
gram, cannabis-ul fiindu-i predat ambalat;
a preluat direct şi indirect, prin intermediul altei persoane, de la numitul A., un număr de
10 colete pe care le-a predat inculpatului G.A., colete care conţineau droguri, acesta din urmă
apelând la inculpatul M.A. care nu atrăgea atenţia prin deplasarea sa cu ajutorul unei biciclete. A
realizat că în colete este cannabis, întrucât inculpatul G.A. îl întreba după ce îi lăsa coletul dacă
în schimbul serviciului vrea bani sau cannabis;
a văzut la domiciliul inculpatului G.A. cantitatea de 10 sau de 20 grame. Precizez faptul
că întrucât G.A. ținea drogurile în borcane colorate nu putea vedea cu exactitate cantitatea din
borcan, însă după dimensiunea borcanului am aproximat cantitatea de mai sus;
numitul R.A. este prietenul său căruia i-a oferit de cele mai multe ori cu titlu gratuit
cannabis iar de vreo două sau trei ori i-a cerut suma de 50 lei/gram. Uneori R.A. insista să îmi
lase bani, însă atunci când nu aveam eu cannabis se revanșa, în sensul că avea el. Arăt faptul că
uneori R.A. făcea rost de cannabis din alte surse și când ne întâlneam îmi oferea cu titlu gratuit
cannabis, acesta se revanșa pentru dățile când îi dădeam eu cannabis. Nu am cumpărat cannabis
de la R.A.;
banii găsiţi cu ocazia percheziţiei domicilare, respectiv suma de 22000 de lei, 500 de euro
si 20 de lire sterline provin din salariul pe care il ridică de la firma mamei precum si dintr-o
afacere cu haine second-hand;
215
in ziua de 07.08.2017 i-a transmis inculpatei A.A. mesaje cu textele ”Panică Maximă”,
”Avem dosar. Poliția”;
i-a vandut numitului Steve Dalton de 2 ori câte 10 grame de cannabis contra sumei de 50
de lei/gram in cursul lunii iunie 2017, droguri le procurase de la numitul O.A. contra sumei de
40lei/gram;
ulterior datei de 07.08.2017 s-a întâlnit cu numitul H.L. care l-a intrebat ce s-a întâmplat
cu inculpatul G.A. si i-a spus că a fost arestat de poliție. Ulterior, la data de 13.10.2017 H.L. i-a
spus că a dat declarație la poliţie dar i-a dat de inteles că nu a declarat nimic care să îi pună in
pericol pe el si pe inculpatul G.A., în condiţiile în care acesta cumpărase droguri de la G.A. cu
ocazia vizitei facute la domiciliul bunicilor din Constanța in cursul lunii iulie 2017.
Cu prilejul declaraţiei din data de 07.11.2017 inculpatul M.A. a recunoscut comiterea
faptelor arătând că l-a aprovizionat cu droguri pe inculpatul G.A..
Inculpatul M.O.C. a declarat:
în anul 2017 a cumpărat de 4 (patru) ori canabis de la inculpatul G.A. , achiziționând de

la acesta cantitatea de aproximativ 850 grame, o parte a acesteia consumând-o personal
iarcantitatea de 354,5 a fost destinată comercializării.;
în cursul lunii iulie a cumpărat de la inculpatul G.A. cantitatea de 1000 grame cannabis,
din care 500 grame erau pentru altă persoană.;
la momentul celor două tranzacții efectuate cu inculpatul G.A. a asistat și prietena
acestuia, (inculpata A.A.T.);
în luna iulie 2017, cu prilejul achiziționării cantităţii de 1.000 grame cannabis, l-a
observat pe inculpatul M.A. care venea la inculpatul G.A..
Inculpatul U.V. a declarat că:
în perioada februarie – martie 2017 a cumparat de la inculpatul G.A. in mod direct

cantitatea de aproximativ 100 de grame cannabis ( 2 cumparari a cate 10 respectiv 20 grame
cannabis in luna februarie si 2 cumpărari in cursul lunii martie) la locuinta acestuia din zona
Dristor;
la data de 09.04.2017 a cumpărat de la inculpaţii G.A. și A.A.T. cantitatea de 49,8
grame cannabis cu suma de 2000 lei;
în cursul lunii septembrie 2016 a cules mai multe inflorescențe de la plante de cannabis
crescute într-un lan de porumb obținând cantitatea de 75 grame de muguri de cannabis din care
consumat, iar la data de 09.04.2017 a predat organelor de poliție cantitatea de circa 50 grame
cannabis.
Declaraţiile date de suspecţii:
R.A. care a declarat că din luna ianuarie a anului 2017 a început să cumpere de la
inculpatul M.A. cantități cuprinse între 0,2 grame și 10 grame cannabis, plătind pentru un gram
de cannabis sume cuprinse între 45 – 60 lei/gram cannabis iar în perioada ianuarie 2017 – august
2017 a cumpărat de la inculpatul M.A. cantitatea de 100 grame cannabis, ultima tranzacție având
loc în data de în data de 04.08.2017 când a cumpărat cantitatea de 5 grame cannabis cu suma de
250 lei;
216
C.M.R. a declarat că în luna februarie a a anului 2017 a primit de la inculpata A.A.T. de
cinci ori prin intermediul unor colete cantități cuprinse între 3 – 5 grame cannabis, banii fiind
remiși prin intermediul serviciilor bancare.
Declaraţiile date de martorii:
B.A.C. care a declarat faptul că inculpații G.A. și A.A.T. se ocupau cu comercializarea

drogurilor de risc – cannabis iar printre persoanele care se aprovizionau cu droguri de la
inculpatul G.A. se număra și inculpatul M.O.C. care cumpăra cantități de circa 150 grame
cannabis odată la o lună sau două luni. Martorul a mai arătat că inculpatul M.O. i-a spus că vinde
gramul de cannabis în Piatra Neamț cu suma de 80 și că are un cerc restrîns de cumpărători. De
asemenea, martorul a mai arătat că în data de 05.08.2017 un amic din Craiova a cumpărat de la
inculpatul G.A. 10 grame cannabis cu suma de 450 lei, din această cantitate amicul său C. a
consumat circa jumătate;
G.C.V. care a declarat că din luna ianuarie 2017 a început să cumpere de la inculpata
A.A.T. câte 1 – 2 grame cannabis de două ori pe săptămână, cantitatea totală achiziţionată de la
aceasta fiind de 100 grame cannabis;
Ț.R. care a declarat că în perioada ianuarie – august 2017 a procurat de la inculpatul

G.A., atât direct cât și prin intermediul inculpatei A.A.T. cantitatea de 50 grame cannabis,
cumpările fiind efectuate cu o frecvență de 2 (două) ori pe lună ocazie cu care cumpăra cantități
cuprinse între 1 – 4 grame cannabis cu prețul de 60 lei/gram;
G.H. care a declarat că în cursul lunii ianuarie 2017 inculpatul G.A. i-a oferit o țigară cu
cannabis, spunându-i că poate să-i vândă cannabis cu prețul de 50 de lei/gram. Ulterior l-a
contactat de mai multe ori pentru a cumăra cantități de un gram de cannabis cu prețul de 50
lei/gram. Martorul a mai arătat faptul că în data de 4/5 august 2017 a participat la o petrecere
organizată de inculpatul G.A. prilej cu care a fumat cannabis. Tot cu această ocazie, a observat
faptul că inculpatul G.A. a scos dintr-un rucsac o pungă de culoare albastră ce conținea cannabis
din care a dat o cantitate unui tânăr poreclit „ S.„ ;
G.R.Ș. a declarat că o cunoaște pe inculpata A.A.T. de aproximativ 2 - 3 luni si de la care

a cumpărat de 5 ori cantitatea de 5 grame cannabis la prețul de 50 – 60 lei/gram;
B.M. a declarat că inculpatul G.A. i-a pus la dispoziție de 20 de ori, într-un an de zile,
cantități mici de cannabis pentru consum;
T.D.A. a declarat că a cumpărat droguri de risc – cannabis de la inculpatul G.A.. Martorul

a mai arătat că procura cantități cuprinse între 0,5 grame cannabis și 2 grame cannabis, cu
prețulde 50 lei/gram, cumpărând în perioada ianuarie 2017 – mai 2017 cantitatea de 20 grame
cannabis. De asemenea, martorul a mai arătat că s-a întâlnit de 2 ori cu inculpate A.A.T. de la
care a cumpărat cannabis;
H.L. a declarat faptul că în cursul lunii ianuarie 2017 a cumpărat de la inculpatul G.A.
cantitatea de 2 grame cannabis cu prețul de 60 lei/gram. Martorul a mai declarat că ulterior a
început să cumpere de la inculpatul G.A. cantități de 20 grame cannabis cu suma de 40 lei/gram,
217
cu o frecvență de o data la două săptămâni. Martorul a mai declarat că de două ori a cumpărat
câte 50 grame cannabis, iar o dată cantitatea de 100 grame cannabis, ultima tranzacție având loc
la începutul lunii lunii august 2017 când a cumpărat de la inculpatul G.A. cantitatea de 50 grame
cannabis cu suma de 2.000 lei. De la inculpatul M.A., martorul a arătat că a procurat cantitatea
de 10 grame cannabis cu suma de 400 lei în cursul lunii iulie 2017;
G.D. a declarat că în primăvara anului 2017 a realizat faptul că inculpatul G.A. se ocupa
cu traficul de droguri, respectiv vânzarea de cannabis. Martorul a mai arătat că în luna iunie 2017
inculpatul G.A. avea asupra sa o pungă în care se afla cantitatea de 1 – 2 grame cannabis din care
a confecționat o țigaretă pe care au fumat-o împreună. De asemenea, martorul a mai declarat
faptul că a dedus că inculpații M.A. și A.A.T. se ocupau cu traficul de droguri;
T.A.G. a declarat faptul că în cursul lunii aprilie a cumpărat de la inculpate A.A.T.

cantitatea de 2 grame cannabis cu suma de 120 lei. Martorul a mai arătat faptul că la un interval
de 2 (două) săptămâni se întâlnea cu inculpata A.A.T. și cumpăra cantități cuprinse într 2 și 5
grame cannabis cu suma de 60 lei/gram, cumpărând în în total cantitatea de circa 15 – 20 grame
cannabis;
M.A.R. a declarat că a cumpărat de la inculpații G.A. și M.A. câte un gram de cannabis,

fără a putea preciza data la care a achiziționat cannabisul;
O.E. a declarat în cursul lunii ianuarie 2017 a aflat că inculpata A.A.T. comercializează
cannabis. În acest context a cumpărat 2 grame cannabis cu suma de 100 lei. Pe data de
02.05.2017 s-a întâlnit cu inculpata A.A.T. și împreună cu aceasta a mers în garsoniera de pe
strada XXXXX de unde a cumpărat de la prietenul inculpatei A.A.T. cantitatea de 3 grame
cannabius cu suma 150 lei;
S.T.G. a declarat faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă 2016/2017 s-a întâlnit cu

inculpata A.A.T. în orașul Tg. Neamț, iar cu prilejul unei discuții inculpata i-a spus că îi poate
procura cantități de cannabis la prețul de 50 – 60 lei/gram în funcție de cantitatea dorită.
Martorul a arătat că a cumpărat de la inculpate A.A.T. cantitatea de 6 grame cannabis, fără a
putea preciza data. S.T.G. a mai precizat că inculpata i-a spus că îi poate vinde cantități mari de
cannabis și ”SĂ NU O DERANJEZ CU CANTITĂȚI MICI”;
A.P.C. a declarat că în iarna anului 2016 – 2017 a cunoscut-o pe inculpate A.A.T. prin
intermediul unor amici comuni, iar în perioada în care aceasta s-a aflat în Tg.Neamț a cumpărat 2
grame cannabis. Martorul a arătat că în cadrul discuțiilor cu inculpata A.A.T., aceasta i-a
comunicat că poate procura cantități de cannabis contra unor sume de 50-70 lei/ gram.
Pentru aceste motive, apreciază instanţa, că
În drept:
I.Cu privire la inculpatul M.A. , fapta acestuia care în perioada ianuarie 2017 – august
2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în vederea comercializării cantitatea de
5252,61 grame cannabis din care a comercializat cantitatea de 5215 grame cannabis, astfel cum s-a
reţinut detaliat în expunerea situaţiei de fapt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
218
“trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin . 1 din Legea
143/2000”, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal
La individualizarea judiciară a pedepsei principale ce urmează a fi aplicată
inculpatului şi a modului de executare instanţa va ţine seama, pe de o parte, de gravitatea faptei
comise, a împrejurările comiterii acesteia si necesitatea descurajării unor comportamente
similare, prevenirii săvârşirii de noi infracțiuni, pe fondul sporirii fenomenului infracţional de
acest tip şi conştientizării inculpatului cu privire la faptele comise şi, pe de altă parte, de
persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penală si care va înţelege că în cazul
în care va reitera un comportament infracţional, indiferent de valoarea socială lezată, reacţia
statului va fi una dintre cel mai aspre.
Din perspectiva acestor considerente, urmează a dispune aplicarea unei pedepse
principale inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni, urmând a da aplicabilitate si
disp.art.396 ali.10 Cod procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă a pedepsei prevăzute pentru comiterea acestei infracţiuni.
La pedeapsa principală, apreciind că inculpatul este nedemn în a-şi exercita drepturile
cetăţeneşti prevăzute de art.66 alin.1 lit. a si b urmează a-i aplica acestuia şi pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării acestora pe o durată de 3 ani precum şi pedeapsa
accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod
penal .
Apreciind că acordarea unei singure şanse în scopul reabilitării în libertate îi poate fi
recunoscută inculpatului, întrunite fiind toate condiţiile prev de art.91 Cod penal, urmează a
dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului
M.A., pe o durată de 3 ani ce constituie pentru inculpat termenul de supraveghere, prev. de disp.
art. 92 Cod penal
Va deduce în baza art. 72 Cod penal din pedeapsa aplicată inculpatului M.A. durata
reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la 16.10.2017 la zi.
Ca urmare a pronunţării unei soluţii de supendare a executării pedepsei sub supraveghere
va dispune revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sub imperiul căreia se află
inculpatul.
În temeiul art. 91 alin.1 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei principale aplicată inculpatului.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, va stabili pentru inculpat termen de supraveghere pe
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpatul M.A. ca pe durata termenului de
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de
219
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va obliga
inculpatul M.A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100
zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov sau la Centrul
de Plasament Bătrâni Otopeni, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.
96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de
Urmează a menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din
16.08.2017, în ceea ce privește sumele de bani ridicate de la inculpatul M.A.( 22.000 lei, 500
euro și 40 lire sterline) în vederea executării măsurii confiscării speciale.
Legea 143/2000, republicată, coroborat cu art. 112 alin.1 lit. a), b) şi f) Cod penal, va dispune
confiscarea specială, de la inculpatul M.A.:
a cantităţilor de 5,00 grame Cannabis prelevată din proba nr.1, 5,21 grame Cannabis
prelevată din proba nr.3, precum şi 5,00 grame Cannabis, prelevată din proba nr. 6, drept
contraprobele nr.1, 3 şi 6 ;
a cantităţilor de 8,59 grame Cannabis (proba nr.1), 4,84 grame Cannabis (proba nr.3),
0,66 grame Cannabis (proba nr.5) şi 4,24 grame Cannabis (proba nr.6), rămase după efectuarea
determinărilor fizico-chimice şi prelevarea contraprobelor nr.1, 3, 6;
a 2 (două) recipiente din sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.2),
recipientul din sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.4), recipientul din
sticlă tip borcan în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.7) şi cântarul electronic în care s-a pus
în evidenţă THC (proba nr.8) - RCTS - 3516012 din 23.08.2017 - bunuri aflate în camera de
corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029;
a telefoanelor mobile Blackphone model bpi XXXXX cartela Vodafone XXXXX cu nr
apel XXXXX si Mobiwire serie IMEI XXXXX sim Vodafone seria XXXXX număr apel
XXXXX sigilate cu sigiliul MI 18571;
a sumei de 140.650 lei obținute de inculpat din vânzarea drogurilor;
a sumelor de bani asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător prin ordonanța din
16.08.2017(22.000 lei, 500 euro și 40 lire sterline).
În baza art. 5 şi 7 din Legea 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la

inculpatul M.A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J
II. Cu privire la inculpatul G.A. , fapta acestuia care în baza unei rezoluții infracționale
unice, în perioada februarie 2017 – 7 august 2017, a deținut în vederea comercializării, cantitatea
de 6103,38 grame cannabis din care a comercializat sau a oferit cu titlu gratuit, atât personal cât
și prin intermediul inculpatei A.A.T., astfel cum s-a reţinut detaliat în expunerea situaţiei de fapt,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “trafic de droguri de risc în formă
continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin . 1 din Legea 143/2000”, republicată, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal.
inculpatului şi a modului de executare instanţa va ţine seama, pe de o parte, de importanţa
220
valorilor sociale lezate prin activitatea defăşurată de inculpat, gravitatea faptei comise fiind
reliefată inclusiv din perspectiva împrejurării unei lipse de informaţie elementară a
destinatarilor acestui tip de droguri cu privire la urmările profund negative ale consumului
acestuia, uneori ireversibile, mai ales când acestea sunt consumate de către minori care de cele
mai ori recurg ulterior la consumul unor altor tipuri de droguri care le afectează definitiv
sănătatea si uneori chiar viaţa, precum si necesitatea descurajării unor comportamente similare
şi conştientizării inculpatului cu privire la fapta comise şi, pe de altă parte, de persoana
inculpatului, ale cărui lucrări personale depuse la dosarul cauzei examinate în contextul formării
acestuia ca artist plastic denotă existenţa unui caracter care poate fi îndreptat, o singură dată,
fără executarea pedepsei în regim de detenţie, si care în opinia instanţei, a conştientizat gravitatea
faptei sale si a înţeles că reacţia statului, în cazul reiterării oricărui tip de comporatment
infracţional, va fi una dintre cele mai aspre.
principale inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni, urmând a da aplicabilitate si
disp.art.396 alin.10 Cod procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsă a pedepsei prevăzute pentru comiterea acestei infracţiuni, după care întrunite fiind toate
condiţiile prev de art.91 Cod penal, urmează a dispune suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei principale aplicate inculpatului G.A. pe o durată de 3 ani ce constituie pentru
inculpat termenul de supraveghere, prev. de disp. art. 92 Cod penal.
penal .
Diferenţa care va exista între pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului G.A. si cea
aplicată inculpatului M.A. a fost determinată de împrejurarea că, în mai multe rânduri, atunci
când inculpatul G.A. rămânea fără droguri apela la inculpatul M.A. care astfel, prin punerea la
dispoziţie a acestora, a contribuit si facilitat activitatea infracţională desfăşurată de
inculpaţii G.A. şi A.A.T..
În baza art. 72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata

În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpatul G.A. ca pe durata termenului de
existenţă.
221
inculpatul G.A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile,
în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 Bucureşti sau la
Centrul de Zi „Licurici”- sector 3 Bucureşti, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul
consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
Apreciind că nu au intervenit împrejurări care să justifice revocarea măsurii preventive
sub imperiul căreia se află inculpatul, urmează a menţine măsura preventivă a controlului
judiciar luată faţă de inculpatul G.A.
confiscarea specială, de la inculpatul G.A.(măsură care o vizează şi pe inculpata A.A.T. ca
urmare a desfăşurării împreună a activităţii infracţionale imputate):

fizico-chimice.;
aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029;
a telefonului mobil marca MobiWire Ayasha IMEI 352441081399537 cu Sim Vodafone
8940011609456882764 care a fost ridicat de la inculpatul G.A..
Va dispune totodată confiscarea specială şi a sistemelor informatice utilizate în
activitatea infracțională de inculpaţii G.A. şi A.A.T., bunuri care au fost ridicate în data de
nr.2, bl.6G1 sc.3 apt.34, respectiv:
222
Sim digi XXXXX
Sim Cosmote XXXXX
sim cosmote XXXXX
Sim orange XXXXX
Va dispune totodată confiscarea sumei de 84.560 lei de la inculpatul G.A., obţinute de
inculpat din vânzarea drogurilor, din care suma de 4250 lei provine din fondurile DIICOT.

inculpatul G.A. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
III. Cu privire la inculpata A.A.T., fapta acesteia care în baza aceleiași rezoluții
infracționale, în perioada februarie 2017 – august 2017, în mod repetat a comercializat pentru
inculpatul G.A., droguri de risc – cannabis consumatorilor de astfel de substanțe, astfel cum s-a
reţinut detaliat în expunerea situaţiei de fapt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
“trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin . 1 din Legea
143/2000”, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal
La individualizarea judiciară a pedepsei principale ce urmează a fi aplicată inculpatei
şi a modului de executare instanţa va ţine seama, pe de o parte, de gravitatea faptei,
împrejurările comiterii acesteia si urmările profund negative ale acesteia în contextul creşterii
alarmante a consumului de droguri şi, pe de altă parte, de persoana inculpatei, aflate la primul
contact cu legea penală, cu un un trecut personal pozitiv, cu reuşite în plan educativ deosebite
dar care s-a implicat intr-o activitate infracţională care nu poate rămâne nesancţionate.
Din perspectiva aspectelor care circumstanţiază pozitiv persoana acestei inculpate se
creează instanţei convingerea că reeducarea acesteia si prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se
poate realiza, o singură dată, fără executarea pedepsei în regim de detenţie, aceasta urmând a fi
atenţionată că în cazul reiterării oricărui tip de comporatment infracţional, pedeapsa care i se
va aplica va fi una dintre cele mai aspre.
principale inculpatei A.A.T. pentru infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată,
urmând a da aplicabilitate si disp.art.396 alin.10 Cod procedură penală care prevăd reducerea cu
o treime a limitelor de pedeapsă a pedepsei prevăzute pentru comiterea acestei infracţiuni, după
care întrunite fiind toate condiţiile prev de art.91 Cod penal, urmează a dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei pe o durată de 3 ani ce
constituie pentru inculpată termenul de supraveghere, prev. de disp. art. 92 Cod penal.
223
La pedeapsa principală, apreciind că inculpata este nedemnă în a-şi exercita drepturile
penal .
În baza art. 72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei A.A.T. durata
executării pedepsei principale aplicată inculpatei.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, va stabili pentru inculpată termen de supraveghere pe
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpata A.A.T. ca pe durata termenului
de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de
inculpata A.A.T. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile,
în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tg.Neamţ sau la Centrul
de Plasament Copii Tg. Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului de
În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.
Apreciind că nu au intervenit împrejurări care să justifice revocarea măsurii preventive
sub imperiul căreia se află inculpata, urmează a menţine măsura preventivă a controlului judiciar
luată faţă de inculpata A.A.T..
confiscarea specială, de la inculpata A.A.T.(reţinute si la inculpatul G.A.):

224
fizico-chimice.;
aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029.
Va dispune totodată confiscarea specială a sistemelor informatice utilizate în activitatea
infracțională de inculpata A.A.T. (împreună cu inculpatul G.A.), bunuri care au fost ridicate în
data de 07.08.2017 de la locuinţa inculpaţilor G.A. si A.A.T. din Municipiul Bucureşti, Aleea
Moreni nr.2, bl.6G1 sc.3 apt.34, respectiv :
I. HDD Samsung model HD250HJ seriaxxxxx
Telefon Black berry model classic u SIM VODAFONE xxxxx
3 sim VodaFONE CU seriile xxxxx; xxxxx; xxxxx
Microsim Vodafone xxxxx
2 sim Orange cu seriile xxxxx; xxxxx
Sim digi xxxxx
Sim Cosmote xxxxx
Telefon Samsung xxxxx
sim cosmote xxxxx
Sim orange xxxxx

inculpata A.A.T. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. .
IV. Cu privire la inculpatul M.O.C. , fapta acestuia care în baza unei rezoluții
infracționale unice, începând cu luna aprilie 2017 și până în data de 07.08.2017 a deținut în
vederea comercializării cantitatea de 254,5 grame cannabis (3 acte materiale: 80 grame în luna
aprilie, 140 grame în luna iulie și 34,5 grame au fost descoperite în data de 07.08.2017), droguri
pe care le-a cumpărat de la G.A. și le-a transportat din mun. București până în mun. Piatra
Neamț, iar în cursul lunii iulie 2017 a procurat de la inculpatul G.A., pentru o altă persoană
cantitatea de 500 grame cannabis, astfel cum s-a reţinut detaliat în expunerea situaţiei de fapt,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de “trafic de droguri de risc în formă
continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin . 1 din Legea 143/2000”, republicată, cu aplicarea art.
225
valorilor sociale lezate prin activitatea defăşurată de inculpat, gravitatea faptei comise urmările
acesteia, şi, pe de altă parte, de persoana inculpatului, aflat la primulcontact cu legea penală,
care în opinia instanţei, a conştientizat gravitatea faptei sale si a înţeles că reacţia statului, în
cazul reiterării oricărui tip de comportament infracţional, va fi una dintre cele mai aspre.
Nu poate fi omisă acestor aprecieri numărul redus al actelor materiale comise în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale comparativ cu cel al celor reţinute în sarcina
inculpaţilor M.A., G.A. si A.A.T..
principale inculpatului pentru comiterea acestei infracţiuni, urmând a da aplicabilitate mai întâi
disp.art. art.15 din Legea nr. 143/2000 ® din perspectiva cărora beneficiază de reducerea la
jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită si, respectiv, a
pedeapsă a pedepsei prevăzute pentru comiterea acestei infracţiuni, după care întrunite fiind toate
condiţiile prev de art.91 Cod penal, urmează a dispune suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei principale aplicate inculpatului M.O.C. pe o durată de 2 ani ce constituie
pentru inculpat termenul de supraveghere, prev. de disp. art. 92 Cod penal.
penal .
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpatul M.O.C. ca pe durata termenului
existenţă.
inculpatul M.O.C. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60
zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Piatra Neamţ sau la
Centru de Plasament Minori „Elena Doamna” Piatra Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit
cu acordul consilierului de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr.
253/2013.
226
ori stabilite de lege
confiscarea specială, de la inculpatul M.O.C. a
cantităţii de 5,00 grame Cannabis prelevate din probele nr.1 şi 2 drept contraprobele nr.1
şi 2.
cantităţii de 18,0 grame Cannabis (proba nr.1) şi 3,5 grame Cannabis (proba nr.2), rămase
după efectuarea determinărilor fizico-chimice şi prelevarea contraprobelor nr.1 şi 2
dispozitivului tip râşniţă în care s-a pus în evidenţă THC (proba nr.3a), cutia în care s-a
pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.3e), precum şi cântarul electronic în care
s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC) (proba nr.4),– RCTS - 3516011 din 21.08.2017
- bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0217029
inculpatul M.O.C. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
V. Cu privire la inculpatul U.V., faptele acestuia care în data de 09.04.2017 a cumpărat de

la inculpații G.A. și A.A.T. cantitatea de 49,8 grame cannabis cu suma de 2.000 de lei, (25 grame
era destinată unei alte persoane, iar restul cantității era pentru consumul propriu), droguri pe care
le-a transportat din mun. București către mun. Iași, fiind depistat în trenul IR 1663 de către
organele de poliție, iar în data de 09.04.2017 a deținut la domiciliu cantitatea de 59,2 grame
cannabis, droguri deținute pentru consumul propriu, întrunesc emelentele constitutive ale
infracțiunilor de :
- „trafic de droguri de risc”, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000,
republicată, şi
- „deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu”, faptă
prevăzută de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, republicată,
ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor principale ce urmează a fi aplicată
valorilor sociale lezate prin activitatea defăşurată de inculpat, gravitatea faptelor comise
urmările acestora, şi, pe de altă parte, de persoana inculpatului, aflat la primul contact cu legea
penală, care în opinia instanţei, a conştientizat gravitatea faptei sale si a înţeles că reacţia
statului, în cazul reiterării oricărui tip de comportament infracţional, va fi una dintre cele mai
aspre.
Nu poate fi omisă acestor aprecieri lipsa caracterului continuat al infractiunii de trafic
de droguri, reţinut însă în sarcina coinculpaţilor M.A., G.A., A.A.T. şi M.O.C..
Din perspectiva acestor considerente, urmează a dispune aplicarea unor pedepse
principale inculpatului pentru comiterea acestor infracţiuni, urmând a da aplicabilitate
pedeapsă a pedepsei prevăzute pentru comiterea acestei infracţiuni, după care, în baza art. 38
alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa principală cea
mai grea la care va adauga sporul de o treime din durata celei de a doua pedepse.
227
La pedeapsa principală rezultantă, apreciind că inculpatul este nedemn în a-şi exercita
drepturile cetăţeneşti prevăzute de art.66 alin.1 lit. a si b urmează a-i aplica acestuia, în baza art.
45 alin. 3 lit. a Cod penal, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv, cea a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, va aplica
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi
b Cod penal, pedeapsă ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei principale
Întrunite fiind toate condiţiile prev de art.91 Cod penal, urmează a dispune suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului M.O.C. pe o durată de 2
ani ce constituie pentru inculpat termenul de supraveghere, prev. de disp. art. 92 Cod penal
penal.
În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa închisorii aplicate durata
reținerii de la 10.04.2017(orele 00,25) la 11.04.2017(orele 00,25).
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, va obliga inculpatul U.V. ca pe durata termenului de
existenţă.

inculpatul U.V. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile,
în cadrul Căminului de Bătrâni „Sf.Nectarie”- Piatra Neamţ sau la Centrul de Zi pentru
Preşcolari „Castani” Piatra Neamţ, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul consilierului
de probaţiune şi în condiţiile art. 57 cu referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
228
confiscarea specială, de la inculpatul U.V. a:
cantităţii de 45 grame cannabis, o pungă din plastic în care s-a pus în evidență THC și un
cântar electronic în care s-a pus în evidență THC – RCTS 3515818/19.04.2017 – bunuri aflate în
camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. 0216489
55 grame cannabis si un recipient din sticlă în care s-a pus în evidență THC - RCTS
3515818/19.04.2017 – bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H
nr. 0216489
inculpatul U.V. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
In baza disp.art.272 Cod procedură penală dispune plata onorariilor apărătorilor
desemnaţi din oficiu care se vor achita iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei,
urmând a rămâne în sarcina statului conform art.275 al.6 Cod procedură penală.
În baza disp.art.274 alin.2 Cod procedură penală, va dispune obligarea inculpaţilor la
plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe tot parcursul procesului penal după cum urmează:
inculpatul M.A. va plăti suma de 5700 lei (din care 5253,3 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpatul G.A. va plăti suma de 7200 lei(din care 6913,4 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpata A.A.T. va plăti suma de 5700 lei(din care 5353,3 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale);
inculpatul M.O.C., va plăti suma de 4500 lei(din care 4206 lei avansaţi în cursul
urmăririi penale);
inculpatul U.V. va plăti suma de 3450 lei(din care 3148 lei avansaţi în cursul urmăririi
penale).
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, cu respectarea termenului legal, D.I.I.C.O.T.

– Serviciul Teritorial Iaşi – cu privire la inculpaţii M.A., G.A., M.O.C. şi U.V., precum şi
inculpaţii-apelanţi U.V., M.O.C. şi M.A..
La fila 8 au fost ataşate motivele de apel ale inculpatului U.V., care a invocat, în esenţă,
următoarele: soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, sub aspectul obligării acestui
inculpat de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Neamţ şi de a presta muncă în folosul
comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Căminului de Bătrâni „Sf. Nectarie” Piatra
Neamţ sau la Centrul de Zi pentru Preşcolari „Castani” Piatra Neamţ, întrucât este angajat cu
contract de muncă în mun. Iaşi şi locuieşte în gazdă tot în mun. Iaşi, iar executarea măsurilor de
supraveghere sub autoritatea Serviciului de Probaţiune Neamţ i-ar îngreuna posibilitatea de a se
supune măsurilor instanţei şi l-ar face să rişte pierderea locului de muncă, în plus deplasarea
periodică în Piatra Neamţ punând problema distanţei faţă de mun. Iaşi.
La fila 29 au fost ataşate motivele de apel ale inculpatului M.A., care a invocat, în esenţă,
următoarele: sentinţa atacată a avut în vedere lipsa antecedentelor penale în ceea ce îl priveşte pe
inculpatul M., în condiţiile în care acesta a mai fost condamnat penal pentru o infracţiune
concurentă cu cea din prezenta cauză, anume pentru refuz sau sustragere de la recoltarea de
mostre biologice, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod
penal, comisă la 24.02.2013; pentru respectiva infracţiune M.A. a fost condamnat prin sentinţa
229
penală nr. 2486/6.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la pedeapsa de 10 luni
închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 81 din Codul penal
anterior, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare la 24.10.2017; inculpatul M. nu a putut
uza de calea de atac a apelului împotriva respectivei sentinţe întrucât măsura arestării preventive
în prezenta cauză a durat până la 10.02.2018, hotărârea nefiindu-i comunicată; se impune ca
instanţa de apel să facă aplicarea art. 97 alin. 1 şi 2 Cod penal, în sensul anulării suspendării
condiţionate sub supraveghere, să procedeze la redozarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni , astfel încât
să se poată dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de până la 3 ani
închisoare; în ambele situaţii nu a existat vreun prejudiciu adus bugetului de stat sau avutului
personal, în ambele situaţii inculpatul a recunoscut în întregime faptele, având o atitudine
participativă şi sinceră în faţa instanţelor de judecată; perioada în care a fost reţinut şi arestat
preventiv, de la 16.10.2017 la 6.02.2018 şi apoi arestat la domiciliu, până la 25.07.2018, în total
peste 8 luni şi jumătate, în mod categoric a fost de natură a crea inculpatului o altă atitudine în
legătură cu respectarea valorilor sociale ocrotite de legea penală; prima instanţă a ignorat
aspectele invocate de apărare privind familia, perioada de studenţie, acţiunile şi activităţile de
voluntariat, anturajele, companiile cu influenţă hotărâtoare în ce priveşte consumul de droguri
uşoare de către inculpat; inculpatul a formulat două denunţuri, acre au rămas însă fără efect
întrucât persoanele la care acestea se refereau erau investigatori sub acoperire; prin modul în care
a acţionat, inculpatul a dovedit că este de bună-credinţă; prima instanţă trebuia să ţină cont de
discuţiile şi luările de poziţie cu privire la modificarea reglementării penale în ceea ce priveşte
drogurile de risc, dar şi de împrejurările şi condiţiile concrete, aportul ofiţerilor sub acoperire;
inculpatul şi-a găsit un loc de muncă adecvat pregătirii sale profesionale, cu participare şi
implicare totală, a fost implicat în activităţi de voluntariat, părinţii şi-au înţeles rolul aşa cum se
cuvine, creîndu-se astfel premisele pentru o reinserţie socială reală şi adecvată.
La fila 32 au fost ataşate motivele de apel depuse de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial
Vaslui, sentinţa apelată fiind criticată ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât: pedepsele aplicate
inculpaţilor M.A. şi G.A. au fost individualizate injust, atât din perspectiva cuantumului cât şi a
modalităţii de executare; în condiţiile în care cei doi inculpaţi au adoptat procedura recunoaşterii
învinuirii, limitele de pedeapsă între care se putea realiza individualizarea pedepsei principale
erau un an şi 4 luni închisoare, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare; instanţa a acordat o eficienţă
nejustificat de mare elementelor de circumstanţiere personală a inculpaţilor, prin raportare la
celelalte criterii avute în vedere de art. 74 Cod penal, stabilind un cuantum scăzut al pedepselor,
faţă de amploarea activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpaţilor a fi concentrată într-un
interval de doar 7 luni; inculpaţii au profitat tocmai de faptul că sunt persoane tinere şi instruite
pentru dezvoltarea activităţilor de trafic de droguri, scopul comiterii faptelor fiind, evident,
obţinerea unor sume mari de bani într-o modalitate facilă şi ilicită, faptele fiind de o gravitate
sporită; inculpaţii au dovedit un potenţial criminogen ridicat, prin caracterul concentrat şi
repetitiv al activităţii infracţionale, de perioada de timp în care au acţionat şi de uşurinţa cu care
s-au implicat în activităţile de trafic de droguri de risc, în contextul în care ei înşişi s-au dovedit a
fi consumatori de cannabis, prezentând un risc major de reiterare a comportamentului
infracţional şi fiind necesară, prin urmare, executarea efectivă a pedepselor aplicate; în subsidiar,
cu privire la aceşti doi inculpaţi, s-a solicitat majorarea termenului de supraveghere la 4 ani; în
ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.V., prin actul de sesizare s-a precizat în mod expres că
beneficiază de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, în condiţiile în care în cursul urmăririi
penale a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit
infracţiuni legate de droguri, însă din considerentele şi din dispozitivul hotărârii nu rezultă că la
230
individualizarea judiciară a pedepselor s-ar fi ţinut cont de această cauză de reducere a limitelor
de pedeapsă şi nici motivele pentru care instanţa ar fi eliminat pentru inculpat acest beneficiu; în
privinţa inculpatului M.O.C. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fără
a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 91 alin. 1 lit c Cod penal, în condiţiile în care inculpatul
nu s-a prezentat personal la judecată şi a fost reprezentat de un avocat ales, iar declaraţia de
recunoaştere a învinuirii nu cuprinde şi manifestarea acordului de a presta muncă în folosul
comunităţii; s-a mai invocat prin motivele de apel ale D.I.I.C.O.T. că instanţa de fond a omis să
dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. 1 lit. b, f Cod penal, confiscarea specială a
bunurilor predate de martorul B.A.C., respectiv cantitatea de 2,50 g cannabis, dispozitiv tip
narghilea, dispozitiv tip pipă şi cutie, primite de acesta de la inculpatul G.A..
La termenul din 7.11.2018, prin declaraţie scrisă dată în faţa instanţei de apel, inculpatul-
apelant şi intimat în apelul D.I.I.C.O.T. M.O.C. a arătat că îşi retrage apelul declarat împotriva
sentinţei penale nr. 797/25.07.2018 a Tribunalului Iaşi, fiind totodată de acord să presteze muncă
în folosul comunităţii, faţă de conţinutul sentinţei instanţei de fond.
de calităţile inculpaţilor apelanţi şi de referirea apelului D.I.I.C.O.T. doar la inculpaţii M., G., M.
şi U., în privinţa acestuia din urmă apelul fiind declarat în favoarea sa, atât prin prisma motivelor
invocate în susţinerea apelurilor dar şi din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod
procedură penală Curtea constată următoarele:

penală incidente în cauză, iar soluţia de condamnare dispusă cu privire la inculpaţii M.A., G.A.,
U.V. şi M.O.C. a fost dată în deplină consonanță cu materialul probator administrat. În mod
corect instanţa de fond a considerat că erau îndeplinite condiţiile pentru a admite solicitările
inculpaţilor de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii, prin raportare la poziţia procesuală
concretă a fiecăruia şi la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.
şi evaluarea tuturor mijloacelor de probă, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi apărărilor
inculpaţilor, precum şi la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră
convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor, la comiterea
acestora de către inculpaţi şi la vinovăţia acestora.
o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva ce rezultă din probatoriul administrat.
dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare, fiind explicitate condiţiile de
tipicitate ale infracţiunilor reţinute.
Prima instanță a ajuns în mod corect la concluzia existenței condițiilor legale pentru
stabilirea vinovăţiei inculpaţilor M.A., G.A., U.V. şi M.O.-C., constatând conform art. 396 alin.
2 Cod procedură penală că există faptele de trafic de droguri de risc, iar în ceea ce îl priveşte pe
inculpatul U.V. şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 2
alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi respectiv de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Toate aceste
condiții au rezultat dincolo de orice îndoială din probele administrate în cursul urmăririi penale,
probele fiind asumate și necontestate de inculpaţi, care au recunoscut săvârşirea faptelor astfel
231
cum a fost aceasta expusă în actul de sesizare, optând pentru procedura simplificată a
recunoașterii vinovăției.
Cu privire la inculpatul M.A. s-a reţinut că în perioada ianuarie – august 2017, în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut în vederea comercializării cantitatea de 5252,61 grame
de cannabis, din care a comercializat cantitatea de 5215 grame cannabis.
Cu privire la inculpatului G.A. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în
perioada februarie 2017 – 7 august 2017, a deţinut în vederea comercializării cantitatea de
6103,38 grame de cannabis, din care a comercializat sau a oferit cu titlu gratuit, atât personal cât
şi prin intermediul inculpatei A.A.T..
Cu privire la inculpatul M.O.C. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice,
începând cu aprilie 2017 până la 7 august 2017, a deţinut în vederea comercializării 254,5 grame
de cannabis – 80 de grame în aprilie, 140 de grame în luna iulie şi 34,5 grame descoperite la
7.08.2017, droguri pe care le-a cumpărat de la G.A. şi le-a transportat din mun. Bucureşti până în
Piatra Neamţ, iar în luna iulie 2017 a procurat de la inculpatul G., pentru altă persoană, 500
grame de cannabis.
Cu privire la inculpatul U.V. s-a reţinut că la data de 9.04.2017 a cumpărat de la
inculpaţii G.A. şi A.A.T. 49,8 grame de cannabis, din care 25 de grame erau destinate altei
persoane, iar restul cantităţii era pentru consum propriu, transportând drogurile din mun.
Bucureşti către mun. Iaşi, fiind depistat în trenul IR 1663 de organele de poliţie, iar la 9.04.2017
a deţinut la domiciliu cantitatea de 59,2 grame de cannabis pentru consum propriu.
Raportat la modul în care a fost descrisă în actul de sesizare situaţia de fapt pe care
inculpaţii au recunoscut-o în cadrul procedurii simplificate şi pe care instanţa de fond şi-a
însuşit-o în descrierea ce se regăseşte în considerentele sentinţei atacate, faţă de modul în care s-a
stabilit că au acţionat inculpaţii M., G. şi M., de caracterul repetitiv şi similar în conţinut al
acţiunilor de procurare şi deţinere în vederea comercializării având ca obiect diverse cantităţi de
cannabis, de lipsa unor date privind schimbarea împrejurărilor în care au acţionat inculpaţii până
la depistarea lor de către organele de poliţie, astfel încât să se pună problema reanalizării propriei
conduite şi a ruperii unicităţii de rezoluţie infracţională, având în vedere că pentru aceşti trei
inculpaţi activităţile infracţionale deduse judecăţii reprezentau o modalitate stabilă de procurare
rapidă a unor venituri ilicite importante, instanţa de apel consideră că în mod corect a fost
reţinută, în privinţa acestora, săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă
continuată.
În ceea ce priveşte criticile aduse de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi modului de

individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului M.A., Curtea constată că se impune a
fi analizate odată cu criticile de netemeinicie formulate de acest inculpat prin propriile motive de
apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, limitele de pedeapsă pentru
infracţiunea de trafic de droguri de risc sunt minim 2 ani închisoare şi maxim 7 ani închisoare,
iar ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, acestea se reduc la
un minim special de un an şi 4 luni închisoare, respectiv la un maxim special de 4 ani şi 8 luni
închisoare. Pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului M.A. de instanţa de fond
are prin urmare un cuantum mediu, prima instanţă realizând, în opinia Curţii, un echilibru just
între gravitatea deosebită a activităţii infracţionale reţinute în sarcina acestui inculpat şi
circumstanţele sale personale, în mod nejustificat inculpatul-apelant M. susţinând, prin avocatul
ales, că acestora din urmă nu li s-a dat nici o eficienţă.
232
Raportat la forma continuată de săvârşire a faptei, la intervalul de timp în care a fost
efectuată activitatea de trafic de cannabis, care era arhisuficient pentru ca inculpatul să renunţe la
continuarea ei şi să se mulţumească cu câştigurile obţinute, punând în balanţă beneficiile
materiale rapide cu riscul major de a fi depistat şi tras la răspundere, la cantitatea de peste 5
kilograme de cannabis cu privire la care s-a stabilit că ar fi fost deţinută în vederea
comercializării şi comercializată efectiv de acest inculpat, instanţa de apel consideră că, în lipsa
luării în considerare a circumstanţelor sale personale în cea mai mare parte favorabile,
sancţionarea lui M.A. ar fi justificat o pedeapsă principală chiar mai aspră. Date fiind aspectele
enumerate anterior, efectul distructiv pe care fapta reţinută în sarcina inculpatului l-a avut asupra
unui număr nedeterminat de persoane, consumatori vechi sau deveniţi dependenţi de cannabis,
poate fi determinat prin raportare atât la intervalul de timp în care a acţionat inculpatul, cât şi la
cantitatea de droguri comercializată, inclusiv către persoane din alte localităţi decât mun.
Bucureşti, gravitatea faptei fiind, prin urmare, una deosebită, care nu poate fi contrabalansată de
lipsa antecedentelor penale, normală de altfel pentru orice cetăţean, mai ales la vârsta
inculpatului, de educaţia sa şi de mediul din care provine, care pot fi considerate apte să îi ofere
toate condiţiile pentru a cunoaşte consecinţele faptei sale şi pentru a nu fi nevoit să încalce legea
din lipsa banilor, ori de împrejurarea că pe parcursul procesului acesta a fost corect sfătuit să
adopte o atitudine responsabilă, să realizeze venituri licite sau să desfăşoare activităţi de
voluntariat.
Raportat la intervalul de timp în care inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională, la
amploarea acesteia, la conştientizarea vădită de către inculpat a riscurilor la care se expunea,
Curtea nu îşi însuşeşte argumentul avocatului ales al acestuia în sensul că perioada pe care a
petrecut-o sub imperiul măsurilor preventive privative de libertate poate fi considerată suficientă
pentru a considera că M.A. a înţeles semnificaţia şi gravitatea comportamentului său într-o
asemenea măsură încât să nu mai fie nevoie spre îndreptarea sa de aplicarea unei pedepse
corespunzătoare gravităţii faptei. De altfel, finalitatea pedepsei nu poate fi considerată ca fiind
atinsă prin măsurile preventive, care au o finalitate reglementată distinct.
Susţinerile inculpatului-apelant cu privire la regimul traficului de cannabis în alte state nu
sunt apreciate de Curte ca fiind relevante, opţiunea legiuitorului penal român fiind clară şi
stabilă, pericolul abstract al infracţiunii deducându-se lesne din limitele de pedeapsă fixate în
textul de incriminare. Pe de altă parte, nici nu s-ar putea susţine, în opinia Curţii, că ar exista la
nivelul societăţii româneşti o dezbatere de proporţii şi de natură a capta interesul unui larg
segment al publicului cu privire la necesitatea atenuării, cu atât mai puţin a eliminării
incriminării traficului de cannabis, astfel încât inculpatul să fi avut această chestiune în vedere
când a luat hotărârea infracţională.
Modul în care au acţionat inculpaţii M. şi G. trădează lipsă de consideraţie faţă de
sănătatea şi viitorul persoanelor cărora le-au alimentat sau le-au declanşat dependenţa pentru
droguri de risc, perseverenţă în urmărirea scopului infracţional, ignorarea pentru o perioadă de
mai multe luni a posibilelor consecinţe în planul situaţiei personale, astfel încât conduita pe care
fiecare dintre ei susţine că a adoptat-o după depistarea sa poate fi considerată ca având legătură
mai mult cu încercarea de a atenua consecinţele angajării răspunderii sale penale şi mai puţin cu
o conştientizare efectivă a semnificaţiei faptelor sale.
Pe de altă parte, solicitarea reprezentantului D.I.I.C.O.T. ca pedeapsa principală aplicată
inculpatului M. să fie majorată este apreciată de Curte ca neîntemeiată, prima instanţă
orientându-se spre un cuantum situat peste dublul minimului special redus cu o treime ca urmare
a recunoaşterii învinuirii, cuantum al pedepsei închisorii pe care Curtea îl apreciază ca fiind
233
îndestulător, raportat tocmai la împrejurarea că nu au fost avute în vedere antecedente penale,
fiind vorba despre aplicarea pentru prima dată a unei pedepse privative de libertate, inculpatul
este tânăr şi a avut o atitudine procesuală sinceră şi cooperantă, beneficiază de susţinere din
partea familiei, iar în urma contactului nemijlocit cu acesta instanţa de apel consideră că a
înţeles, măcar la acest moment, gravitatea consecinţelor faptelor sale, cel puţin în plan personal,
astfel încât aplicarea unei pedepse principale mai aspre, mai apropiate de maximul special, ar fi
în cazul său concret excesivă.
Situaţia este similară şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.A., cu menţiunea că acesta
nu a formulat apel şi este doar intimat în apelul formulat de D.I.I.C.O.T., care solicită şi în cazul
său o pedeapsă principală majorată, pentru aceleaşi motive.
Prima instanţă i-a aplicat inculpatului G.A. o pedeapsă principală de 2 ani şi 8 luni
închisoare, sensibil redusă faţă de cea aplicată inculpatului M.. Şi în cazul său, prima instanţă a
avut în vedere importanţa valorilor sociale lezate prin activitatea infracţională, gravitatea
acesteia, efectele negative ale consumului de droguri în rândul persoanelor consumatoare,
inclusiv minori, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului. Curtea consideră că, deşi
cantitatea de cannabis reţinută a fi fost deţinută în vederea comercializării de către G.A. a
depăşit-o semnificativ pe cea avută în vedere în cazul lui M.A., nu se impune majorarea pedepsei
principale din acest punct de vedere, întrucât o mare parte din drogurile deţinute şi
comercializate de G.A. proveneau de la inculpatul M., pe de altă parte activitatea infracţională a
inculpatului G. desfăşurându-se şi prin intermediul inculpatei A.A., care nu este vizată de apelul
D.I.I.C.O.T.. De asemenea, Curtea are în vedere vârsta inculpatului, împrejurarea că acesta a
probat că are resurse pentru a obţine surse de venit în mod licit, prin valorificarea talentului său
ca artist plastic, precum şi lipsa oricăror date în sensul că ar mai fi fost implicat şi în alte
activităţi infracţionale.
Apelul D.I.I.C.O.T. este însă întemeiat, cu privire la inculpaţii M.A. şi G.A., sub aspectul
modalităţii de individualizare a executării pedepselor principale aplicate acestor inculpaţi.
Astfel, cuantumul acestor pedepse denotă în mod vădit concluzia instanţei de fond că
activitatea infracţională a fiecăruia a avut o gravitate sporită, aspect care rezultă de altfel şi din
considerentele sentinţei apelate. Pe de altă parte, însă, art. 91 alin. 4 Cod penal impune obligaţia
prezentării motivelor care au determinat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,
neputându-se considera, cum este adeseori cazul în practica instanţelor, că un infractor tânăr,
aflat la prima condamnare, chiar pentru infracţiuni grave, cum sunt cele deduse judecăţii în cauza
de faţă, trebuie să beneficieze de şansa de a învăţa din avertismentul unei astfel de soluţii înainte
de a fi privat de libertate prin executarea efectivă a pedepsei închisorii în penitenciar.
Curtea constată că, sub aspectul suspendării sub supraveghere a executării pedepselor
principale aplicate celor doi inculpaţi, prima instanţă a avut în vedere, în cazul lui M.A., faptul că
e la primul contact cu legea penală şi va înţelege că, dacă va reitera comportamentul infracţional,
indiferent de valoarea socială lezată, reacţia statului va fi una dintre cele mai aspre, iar în cazul
lui G.A. lucrările personale din care rezultă că are un caracter care poate fi îndreptat, o singură
dată, fără executarea pedepsei în regim de detenţie, şi faptul că a conştientizat gravitatea faptei
sale şi a înţeles că reacţia statului, în cazul reiterării oricărui tip de comportament infracţional, va
fi una dintre cele mai aspre.
Curtea nu consideră că instanţa de fond a explicat de o manieră suficientă împrejurările
pe baza cărora şi-a format convingerea că inculpaţii au conştientizat gravitatea faptelor lor şi
faptul că, în cazul comiterii unei noi infracţiuni, reacţia statului va fi severă, sub acest ultim
234
aspect având probabil în vedere posibilitatea de a se dispune revocarea suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
Dincolo de acest aspect însă, aceleaşi temeiuri care au fost avute în vedere de instanţa de
fond în aprecierea gravităţii activităţii infracţionale a fiecăruia dintre aceşti doi inculpaţi, anume
amploarea şi durata activităţii infracţionale, modul în care au acţionat în concret inculpaţii,
precauţiile pe care şi le-au luat, importanţa şi gravitatea lezării valorilor sociale ocrotite, în ciuda
eforturilor pe care le-au făcut cei doi inculpaţi, cu sprijinul avocaţilor aleşi, de a convinge
instanţa că aceştia conştientizează în mod real semnificaţia faptelor lor şi executarea efectivă a
pedepsei nu se impune raportat la resursele lor de a se îndrepta, justifică în aprecierea Curţii
concluzia că atât M.A., cât şi G.A. au fost conştienţi de gravitatea hotărârii infracţionale şi de
riscurile pe care aceasta le implica, au acceptat aceste riscuri în planul propriei libertăţi în
considerarea câştigurilor materiale rapide şi substanţiale, au continuat să comită acte materiale
pentru mai multe luni, nu s-au oprit din activitatea infracţională până la intervenţia organelor de
poliţie ca urmare a depistării inculpatului U.V.. În aceste condiţii, Curtea consideră că dovezile
depuse de aceştia, prin avocaţii aleşi, în sensul adoptării unei conduite responsabile şi prosociale,
presupunând obţinerea de venituri din surse licite, privesc într-o proporţie covârşitoare perioada
ulterioară începerii procesului penal, în ce priveşte perioada anterioară putându-se concluziona
că traficul de droguri de risc constituia principala sau una dintre principalele preocupări pentru
inculpaţii M. şi G., de asemenea reprezentând şi principala sursă de venituri, astfel încât Curtea
nu consideră că în cauză s-a dovedit efectiv că în cazul acestor inculpaţi scopul pedepsei
închisorii, în sensul îndreptării acestora, al corijării atitudinii faţă de modalităţile acceptabile de
obţinere a banilor şi faţă de drepturile fundamentale ale unui număr nedeterminat de persoane, ar
putea fi atins fără executarea efectivă a pedepselor principale.
Pe lângă lipsa unor date suficiente care să justifice presupunerea că această condamnare,
prin ea însăşi ca sancţiune din partea autorităţii, precum şi prin perspectiva revocării unei
suspendări sub supraveghere, ar putea fi suficientă pentru îndreptarea comportamentului
inculpaţilor şi pentru preîntâmpinarea adoptării din nou a unei conduite infracţionale, instanţa de
apel are în vedere şi necesitatea de a asigura atingerea scopului preventiv-educativ pe care
pedeapsa trebuie să o joace pentru societate. Consumul de droguri de către tineri, inclusiv de
către minorii care sunt aprovizionaţi în acest sens chiar în apropierea instituţiilor de învăţământ,
precum şi traficul de droguri sau alte substanţe capabile să producă efecte psihoactive, desfăşurat
de persoane de asemenea tinere, reprezintă fenomene legate cauzal şi care capătă o amploare tot
mai îngrijorătoare, iar efectele asupra societăţii în ansamblul ei sunt la fel de nocive precum cele
pe care folosirea acestor substanţe le are asupra consumatorilor priviţi individual. Traficul de
droguri de risc, mai ales în cantităţi mari precum în prezenta cauză, inclusiv prin comercializarea
către dealeri din alte oraşe decât capitala, determină o contagiune de proporţii la nivelul unui
segment de populaţie vulnerabil şi totodată fundamental pentru binele şi viitorul societăţii, cel al
tinerilor, insuficient de maturi pentru a conştientiza efectele grave şi de durată ale consumului
acestor substanţe. Persoanele care procură şi comercializează astfel de cantităţi de droguri de risc
nu sunt câtuşi de puţin interesate cine sunt consumatorii finali ai acestora, în ce fel sunt afectate
destinele lor şi ale familiilor din care fac parte, iar soluţii nejustificat de clemente, precum cea
adoptată în cauza de faţă, cu privire la individualizarea executării unor pedepse altfel
corespunzător dozate, pot reprezenta o încurajare pentru alte persoane dispuse să adopte
comportamente similare inculpaţilor din cauza de faţă. Curtea consideră că amploarea activităţii
infracţionale probate în cazul inculpaţilor M.A. şi G.A. conturează suficient un potenţial
infracţional de natură să dea de gândit, mai ales având în vedere vârstele lor, iar executarea
235
acestor pedepse principale în regim de detenţie, cu alte cuvinte suportarea în întregime a rigorilor
legii penale se impune şi pentru a constitui un semnal cu privire la interesul şi severitatea
organelor judiciare în reprimarea traficului şi consumului de droguri.
Cât priveşte solicitarea inculpatului-apelant M.A., formulată pentru prima dată prin
motivele de apel, în sensul de a se dispune, odată cu redozarea pedepsei, anularea suspendării
sub supraveghere a executării unei pedepse stabilite pentru o infracţiune concurentă ţinând de
regimul circulaţiei pe drumurile publice, Curtea constată că această chestiune nu a format
obiectul analizei instanţei de fond şi nu a fost măcar adusă la cunoştinţa acesteia de către
inculpatul-apelant, împrejurare în care trebuie să ţină seama de Decizia nr. LXX/2007 pronunţată
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, de actualitate şi obligatorie şi
după modificarea legislaţiei penale din 2014, în sensul că instanţele de control judiciar nu pot
dispune direct in căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut
obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care exista o condamnare
definitiva, in cazul in care contopirea nu a fost dispusa de către prima instanţă. Sub aspectul
condamnării pronunţate în mod definitiv pentru o infracţiune concurentă, legea procesual penală
prevede posibilitatea modificării pedepselor inclusiv în cazul concursului de infracţiuni.
În ceea ce priveşte motivele de apel formulate de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi

în favoarea inculpatului U.V., Curtea constată că într-adevăr nici în considerentele, nici în
dispozitivul sentinţei apelate nu se regăseşte vreo menţiune din care să rezulte că prima instanţă
ar fi ţinut cont de menţiunea expresă din rechizitoriu în sensul că acest inculpat beneficiază de
dispoziţiile art. 15 din legea nr. 143/2000. Instanţa de apel nu are motive să considere, în lipsa
vreunei menţiuni în acest sens în sentinţa apelată, că prima instanţă ar fi luat în calcul aplicarea
dispoziţiei respective la individualizarea pedepsei şi ar fi omis să consemneze motivele pentru
care a considerat că nu i-ar fi aplicabilă inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, persoana care a comis una dintre
infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate
de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Curtea consideră că specificul desfăşurării activităţii de urmărire penală şi conţinutul
concret al cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă justifică exprimarea concisă din cuprinsul
rechizitoriului, fără detalierea aspectelor pe baza cărora procurorul a considerat că dispoziţia
respectivă îi este aplicabilă inculpatului, astfel încât va admite apelul D.I.I.C.O.T. şi sub acest
aspect, care nu a fost invocat de inculpatul-apelant U.V. în propriile motive de apel, şi va
proceda la reindividualizarea pedepselor principale aplicate acestuia, pornind de la limitele de
pedeapsă reduse succesiv ca urmare a aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii şi a cauzei
speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, făcând aplicarea art. 79 alin. 1 Cod penal, ţinând
cont de împrejurarea că prima instanţă a stabilit pentru acest inculpat pedepse la nivelul,
respectiv orientat spre nivelul minimelor speciale pe care le-a luat în considerare, prin urmare
Curtea urmând a stabili cuantumul pedepsei principale pentru trafic de droguri de risc la minimul
special rezultat în urma aplicării cumulate a cauzelor de reducere a pedepsei, de 8 luni
închisoare, iar pentru deţinerea de droguri de risc spre consum propriu va stabili o pedeapsă de o
lună şi 15 zile închisoare.
În ce priveşte motivele de apel formulate de inculpatul U.V., Curtea constată că pe
contractul de închiriere depus la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată de avocatul ales al
acestuia, având ca obiect închirierea unui imobil în mun. Iaşi pentru o perioadă minimă de un an
236
de către inculpatul U., nu este menţionată data încheierii contractului. Cu toate acestea, Curtea va
ţine cont de contractul de studii universitare din 27.09.2018 încheiat de inculpatul-apelant U.V.
cu Universitatea Alexandru Ioan-Cuza Iaşi, pentru studii universitare de licenţă, precum şi de
contractul individual de muncă încheiat de inculpatul-apelant cu angajatorul SC XXXXX SRL la
17.05.2018, cu sediul în mun. Iaşi, pe durată nedeterminată, apreciind că are la dispoziţie
suficiente date în sensul că, cel puţin pentru următorul interval de timp, U.V. va urma studii şi va
lucra în mun. Iaşi, putându-se presupune în mod rezonabil că aici îşi va avea şi locuinţa efectivă,
impunându-se prin urmare admiterea apelului său, stabilirea Serviciului de Probaţiune Iaşi pentru
supravegherea sa pe durata termenului de supraveghere impus de prima instanţă şi desemnarea
unor instituţii din mun. Iaşi pentru efectuarea muncii în folosul comunităţii la care a fost obligat.
Analizând dispoziţiile de confiscare specială din cuprinsul sentinţei apelate, Curtea a

constatat că, în cazul inculpaţilor G.A., M.A., U.V. şi M.O.C. prima instanţă, dispunând
confiscarea unor cantităţi de cannabis, a unor bunuri dispozitive folosite la săvârşirea faptelor de
trafic de droguri de risc şi a unor sume de bani obţinute ca urmare a săvârşirii faptelor reţinute, a
indicat în mod greşit ca temei în drept art. 112 alin. 1 lit. a, b, f, în condiţiile în care nu se poate
vorbi de bunuri produse prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, ci de bunuri care au
fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la comiterea faptelor prevăzute de legea
penală. Prin urmare, Curtea apreciază că se impune modificarea temeiului de drept al
dispoziţiilor privind confiscarea specială cu privire la inculpaţii M.A., G.A., U.V. şi M.O.-C.,
în sensul că acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 raportate
la art. 112 alin. 1 lit. b, e, f Cod penal.
Cât priveşte ultimul motiv de apel formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi,
ţinând de omisiunea instanţei de fond de a confisca anumite bunuri de la martorul B.A.C.,
instanţa de apel apreciază că acesta este fondat doar în parte, şi anume sub aspectul cantităţii de
2,50 g cannabis predate de acest martor, cantitate pe care o avea potrivit propriilor susţineri de la
inculpatul G.A., cantitate cu privire la care se impune confiscarea specială, fiind vorba despre un
bun a cărui deţinere este interzisă de lege. În ce priveşte celelalte obiecte, chiar în măsura în care
inculpatul G. şi-a însuşit situaţia de fapt expusă în rechizitoriu şi s-ar considera că în acest mod
ar fi admis că i-ar fi pus la dispoziţie aceste bunuri martorului B., instanţa de apel apreciază că
nu a fost dovedită destinaţia univocă a bunurilor respective – pipă, narghilea şi cutie metalică –
în direcţia deţinerii sau consumului de cannabis.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, curtea va dispune
confiscarea specială a cantităţii de 2,50 g cannabis predate de martorul B.A.C., aflată în Camera
de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. conform dovezii seria H nr. 0217029. În temeiul
dispoziţiilor art. 404 alin. 1 lit. f Cod procedură penală Curtea va dispune restituirea, către
martorul B.A.C., a celorlalte bunuri ridicate de la acesta, anume un dispozitiv tip narghilea, un
dispozitiv tip pipă şi o cutie, bunuri aflate în Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.
conform dovezii seria H nr. 0217029.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura
penală Curtea va admite apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi în privinţa
inculpaţilor M.A., G.A. şi U.V., de asemenea va admite apelul formulat de inculpatul-apelant
U.V. împotriva sentinţei penale nr. 797/25.07.2018 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul cu
numărul de mai sus, sentinţă pe care o va desfiinţa parţial.
237
În rejudecare, Curtea va înlătura din dispozitivul sentinţei atacate dispoziţiile privind
suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale aplicate inculpaţilor M.A. şi
G.A., aceşti inculpaţi urmând a executa pedepsele principale stabilite prin sentinţa atacată în
regim de detenţie.
Curtea va constata că, potrivit dispoziţiilor art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală,
măsura preventivă a controlului judiciar dispusă cu privire la inculpatul G.A. încetează de drept
la data pronunţării prezentei decizii.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.V., Curtea va descontopi pedeapsa principală
rezultantă de un an şi 5 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani şi pedeapsa
accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, stabilită
pentru inculpatul U.V. prin sentinţa atacată pentru concursul de infracţiuni, prin înlăturarea
sporului de o lună închisoare, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea
lor, după cum urmează: pedeapsa principală de 1(un) an şi 4(patru)luni închisoare, pentru
săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea
nr.143/2000, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală, la care adaugă pedeapsa
prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii
penal; pedeapsa principală de 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere,
fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”, faptă prev. de art. 4 alin.1 din
Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la care adaugă pedeapsa
prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie a interzicerii
penal.
Curtea va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului U.V. pentru
săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc”, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi
a art. 79 alin. 1 Cod penal, de la un an şi 4 luni închisoare la 8 luni închisoare. De asemenea,
Curtea va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului U.V. pentru săvârşirea
infracţiunii de „deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”, faptă
prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală,
a art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi a art. 79 alin. 1 Cod penal, de la 3 luni închisoare la o lună şi
15 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Curtea îi va aplica inculpatului U.V. pedeapsa
principală cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 15 zile închisoare,
pedeapsa principală pentru concursul de infracţiuni fiind de 8 luni şi 15 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal Curtea îi va aplica inculpatului U.V., pentru
concursul de infracţiuni, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1
lit. a şi b Cod penal, pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, Curtea îi va
aplica inculpatului U.V., pentru concursul de infracţiuni, pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal.
Curtea va dispune ca supravegherea inculpatului U.V. pe durata suspendării executării
pedepsei principale stabilite prin sentinţa atacată să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune Iaşi,
238
iar obligaţia impusă inculpatului U.V. prin sentinţa atacată, de a presta muncă neremunerată în
folosul comunităţii, să fie executată în cadrul unei instituţii din subordinea Consiliului Local al
Municipiului Iaşi sau în cadrul Tribunalului Iaşi, la alegerea consilierului de probaţiune.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare
aferente judecării apelurilor formulate de D.I.I.C.O.T. şi de inculpatul-apelant U.V. urmează a
rămâne în sarcina statului.
Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei
decizii.
Curtea va lua act de retragerea apelului formulat de inculpatul-apelant M.O.C. împotriva
sentinţei penale nr. 797/25.07.2018 a Tribunalului Iaşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe
inculpatul-apelant M.O.C. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare aferente judecării
apelului formulat de acesta şi pe care inculpatul şi l-a retras, suma de 100 de lei.
Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul-apelant M.A. împotriva
sentinţei penale nr. 797/25.07.2018 a Tribunalului Iaşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe
inculpatul-apelant M.A. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare aferente judecării
apelului formulat de acesta, suma de 200 de lei.
II. Drept penal. Partea specială
9. Infracțiuni contra vieții. Omor cu intenție indirectă sau ucidere din culpă. Intenția
de a ucide în cadrul unui eveniment rutier
Cuprins pe materii: Drept penal, partea specială - infracțiuni contra vieții, omor cu
intenție indirectă sau ucidere din culpă
Indice alfabetic: tipicitate, vinovăție, intenția de a ucide în cadrul unui eveniment
rutier.
Temei de drept: art. 188, art. 192 Cod penal.
Inculpatul, prin nerespectarea celor mai importante reguli de circulaţie,

respectiv circulând cu o viteză cu mult peste cea legală în localitate, trecând linia
continuă şi conducând pe distanţe semnificative pe contrasens şi, cel mai periculos,
intrând în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, a transformat autoturismul
într-o armă a crimei, fiindu-i indiferente urmările grave previzibile, şi anume,
uciderea ori/şi vătămarea unor persoane.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.
178/14.03.2018
Prin Sentinţa penală nr. 1487 din 06.11.2017, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
239
„Schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu infracțiunii de omor calificat prev.
de art. 188 alin 1 raportat la art. 189 alin. 1 lit. f C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă
prev. de art. 192 alin.1, 2,3 Cod penal.
Schimbă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu infracțiunii de tentativă de omor
calificat prev. de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f C. p. într-o
infracțiune de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit.
b Cod penal (partea civilă M.C. ) și o infracțiune de vătămare corporală din culpă prev. de art.
196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă P.A.T. ).
I. În baza art. 396 alin.2 Cod Procedură Penală condamnă pe inculpatul PCM, fără
antecedente penale, de cetățenie romana, necăsătorit, arestat în Penitenciarul Iași la:
- pedeapsă principală de 8 (opt) ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării drepturilor prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a(dreptul de fi ales în autoritățile publice
sau în orice funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de
stat) și i (dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui
permis de conducere ) Cod penal pe o durată de 5 ani și pedeapsa accesorie prev. de art. 65
Cod penal constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a , b, i Cod penal
pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 , 2, 3 Cod penal.
- pedeapsă principală de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de
vătămare corporală din culpă art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal (partea
civilă M.C. ).
În temeiul dispozițiilor art. 39 aliniatul 1 Cod penal , inculpatul PCM, va executa
pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 8 ani închisoare , la care se adaugă o treime din
pedeapsa de 9 luni închisoare (3 luni de închisoare).
Pedeapsă principală unică rezultantă de executat pentru inculpatul PCM – 8 (opt) ani și
3 (trei) luni de închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 45 aliniatul 3 lit. a Cod penal inculpatul va executa pedeapsa
complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a
și b și i Cod penal, pe o durată de 5 ani, interzicerea exercițiului dreptului prev. art. 66 lit. i
Cod penal constând în concret în interzicerea conducerii oricărui tip de vehicul pentru care este
necesară deținerea unui permis de conducere.
În temeiul dispozițiilor art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. art. 45 alin. 3 lit. a Cod
penal inculpatul va executa pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor
prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a și b și i Cod penal , interzicerea exercițiului dreptului prev. art.
66 lit. i Cod penal vizând în concret în interzicerea conducerii oricărui tip de vehicul pentru
care este necesară deținerea unui permis de conducere.
În temeiul dispozițiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură penală , art. 202 și 223 aliniatul 2
Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului PCM.
În temeiul dispozițiilor art. 72 alin. 1 Cod penal din durata pedepsei principale aplicate
scade durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 04.02.2017 la zi .
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din legea nr. 76/2008 privind organizarea si funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de la inculpat a probelor
biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice
Judiciare .
II. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală achită pe inculpatul PCM sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194
240
alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă P.A.T. ) întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală
(art. 16 alin. 1 lit. b teza I).
III. În temeiul dispozițiilor art. 19 și 25 Cod procedură penală , art. 1357 , 1372, 1381,
1390 – 1392 Cod civil , art. 11 din legea nr. 132/2017, art. 12 din Norma nr. 39 din 25
noiembrie 2016 privind asigurările auto din Romania emisă de Autoritatea de Supraveghere
Financiara publicată în Monitorul Oficial nr. 986 din 8 decembrie 2016 , admite în parte
acțiunea civilă formulată de partea civilă B.T., fiica victimelor;
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A – Voluntari, jud. Ilfov, la plata către
partea civilă B.T. a sumei de 27.324 lei despăgubiri pentru prejudiciul material și 600.000 de
lei – daune morale.
În temeiul dispozițiilor art. 19 și 25 Cod procedură penală , art. 1357 , 1372, 1381,
acțiunea civilă formulată de partea civilă S.I.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A – Voluntari, jud. Ilfov, la plata către
partea civilă S.I. a sumei de 200.000 de lei – daune morale.
acțiunea civilă formulată de partea civilă S.L.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A –, la plata către partea civilă S.L. a
sumei de 100.000 de lei – daune morale.
acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C.G.,.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A – Voluntari, la plata către partea civilă
B.C.G. a sumei de 100.000 de lei – daune morale.
acțiunea civilă formulată de partea civilă M.C. .
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A –la plata către partea civilă M.C. a
sumei de 1600 lei daune materiale și 40.000 de lei – daune morale.
1392 Cod civil , art. 11 din legea nr. 132/2017, art. 12 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016
privind asigurările auto din Romania emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara
publicată în Monitorul Oficial nr. 986 din 8 decembrie 2016 , admite acțiunea civilă formulată
de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Prof.Dr.N.Oblu Iași.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A –., la plata către partea civilă Spitalul
Clinic de Urgență Prof.Dr.N.Oblu Iași a sumei 204,88 lei, cu titlul de despăgubiri civile
241
(aferente îngrijirii victimei M.C. ), sumă ce va fi actualizată cu rata inflației până la data plății
efective.
publicată în Monitorul Oficial nr. 986 din 8 decembrie 2016, admite acțiunea civilă formulată
de partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare Iași.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A –la plata către partea civilă Spitalul
Clinic de Recuperare Iași a sumei 2194,53 lei, cu titlul de despăgubiri civile (aferente îngrijirii
victimei M.C. ), la care se adaugă dobânda de referință a BNR până la data plății efective.
publicată în Monitorul Oficial nr. 986 din 8 decembrie 2016, admite acțiunea civilă formulată
de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi.
Obligă partea responsabilă civilmente S.C. E S.A –la plata către partea civilă Serviciul
de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei 1001,4 lei– , cu titlul de despăgubiri civile (aferente
transportului și îngrijirilor victimelor B.E., B.M., M.C. ).
În baza art. 397 alin.1, art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea
civilă formulată de partea civilă P.A.T. împotriva părții responsabile civilmente-asiguratorul de
răspundere civilă delictuală SC E S.A .
civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu Iași vizând
despăgubirile civile aferente îngrijirilor medicale acordate părții civile P.A.T. .
civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași vizând despăgubirile
civile aferente transportului și îngrijirilor medicale acordate părții civile P.A.T.
Ia act că persoana vătămată Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași nu s-a constituit
parte civilă în cauză cu privire la îngrijirile medicale acordate părții civile P.A.T.
Ridică măsura asiguratorie a sechestrului instituită, în vederea confiscării speciale sau
în vederea reparării pagubei produse, prin ordonanţa din data de 17.03.2017 asupra
autoturismului marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare IS-XX-Y. cu seria de şasiu …,
înmatriculat pe numele lui PCM și asupra tuturor sumelor de bani existente în contul bancar al
inculpatului PCM, deschis la ING BANK – Sucursala Bucureşti, număr client … la data de
25.04.2012.
În baza art. 276 alin. 1, alin. 4 Cod procedură penală obligă partea responsabilă
civilmente SC E SA, la plata către partea civilă M.C. a sumei de 4200 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată făcute de partea civilă, constând în onorariu de avocat.
Respinge cererea părții civile P.A.T. de obligare a părții responsabile civilmente S.C. E
S.A la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză penală.
Ia că părțile civile B.T. , S.L., S.I. , B.C.G. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de
judecată pe cale separată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 aliniatul 1 Cod procedură penală ,obligă pe inculpatul
PCM la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 12.000 lei, din care 10.000
cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale și 2000 de lei , cheltuieli
avansate de parcursul judecății .”
242
„Prin rechizitoriul din 30.03.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în
dosarul nr.103/P/2017 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului
PCM, fără antecedente penale, de cetățenie romana, necăsătorit, pentru săvârșirea infracţiunilor
de:
- omor calificat faptă prevăzută şi pedepsită în art. 188 alin 1 raportat la art. 189 alin.
1 lit. f C. pen.
- tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută în art. 32 alin. 1 C.p.
raportat la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f C. p. cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen.. reţinându-
se în sarcina acestuia că la data de 04.02.2016 ora 13.09.24, aflat la volanul autoturismului cu
numărul de înmatriculare IS-XX-Y, a încălcat mai multe reguli de circulaţie, a circulat pe
contrasens, a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a pătruns cu viteză foarte mare în intersecţia
Şoseaua Nicolina – Aleea Rozelor, unde a intrat în coliziune cu autoturismul venit din lateral
marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare IS--AAA, care a fost proiectat în autoturismele aflate
pe sensul celălalt de mers, iar urma impactului a rezultat decesul victimelor
B.M.L.(conducătorul auto) şi B.E. (ocupantul locului dreapta faţă) şi rănirea şi punerea în
pericol a vieţii persoanei vătămate M.C., aflat în autoturismul Ford Focus cu numărul de
înmatriculare IS UU DDD, situat la acel moment pe banda 2 de circulaţie, şi a persoanei
vătămate PTA aflat în autoturismul Citroen C4 cu numărul de înmatriculare B-PP-YYY, situat la
acel moment pe banda 1 de circulaţie, inculpatul acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei
indirecte.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe:
1. Proces verbal de sesizare din oficiu din care rezultă că la data de 04.02.10 ora 13.10
Poliţia Municipiului Iaşi - Biroul Rutier a fost sesizat prin S.N.A.U. 112, cu privire la faptul
că la intersecţia Şoseaua Nicolina cu Aleea Rozelor, în mun. Iaşi, s-a produs un accident rutier
în urma căruia au rezultat victime omeneşti.
2. Proces verbal de cercetare la fata locului cu planşa foto, schiţa locului faptei şi suport
optic tip CD anexate , aspectele constatate cu această ocazie fiind detaliate la descrierea situației
de fapt.
3. Proces verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de camera de supraveghere
aparținând Primăriei mun. Iași, cu planșa fotografica si suport optic tip CD anexate.
4. Proces verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de camera video aparținând
martorului OTA cu planșa fotografica si suport optic tip CD anexate.
5. Proces verbal din data de 24.02.2017 întocmit de ofiţerul de poliţie judiciară din
cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier de analiză a comportamentului în trafic a
inculpatului.
6. Raportul de necropsie medico legală nr. 12072 din 23.02.2017 privind victima BMD,
întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi.
7. Raportul de necropsie medico legală nr. 12073 din 23.02.2017 privind victima B.E.,
întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi.
8. Fişele de urgenţe prespitalicească întocmite de Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi
în contextul intervenţiei la locul accidentului
9. Fişele de custodie ale Serviciului Criminalistic
10. Proces verbal din data de 04.02.2017 ora 13.15 întocmit de organele de poliţie din
care rezultă că a fost apelat telefonic tatăl inculpatului, P.C.-M. care a relatat verbal că nu
243
cunoaşte locul unde se află fiul său, precizând că i-a dat autoturismul marca Audi cu
aproximativ o oră şi jumătate înainte de producerea accidentului
11. Proces verbal din data de 04.02.2017 ora 14.57 întocmit de ofiţerul de poliţie
judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier în contextul în care a fost contactat
de către avocatul G, care i-a adus la cunoştinţă faptul că inculpatul doreşte să se prezinte la
poliţie.
12. Proces verbal din data de 04.02.2017 ora 15.00 întocmit de ofiţerul de poliţie
judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier în contextul în care inculpatul s-a
prezentat la sediul poliţiei unde a fost testat cu aparatul alcooltest, şi a fost condus la o unitate
medicală pentru recoltarea de probe biologice.
13. Bonurile alcooltest Drager pentru inculpat si persoanele vătămate
14. Actele întocmite în cadrul derulării procedurilor de prelevare a probelor de sânge si
urina
15. Buletin de analiză toxicologică nr. 128/A din data de 06.02.2017 întocmit de către
Institutul de Medicină Legală Iaşi din care rezultă că la data de 04.02.2017 ora 15.30 cantitatea
de alcool în sânge a inculpatului era 0.00
16. Buletin de analiză toxicologică – droguri nr. 2/D din data de 06.02.2017 întocmit de
către Institutul de Medicină Legală Iaşi din care rezultă că , urmare a verificării probelor
biologice ale inculpatului, nu s-au pus în evidenţă substanţe psihoactive dintre cele enumerate în
concluziile buletinului de analiză
17. Documente privind persoanele şi autoturismele implicate în evenimentul rutier
18. Proces verbal de constatare tehnică întocmit ca urmare a verificării stării tehnice a
autoturismului condus de către inculpat, din care rezultă următoarele:
- sistemul de frânare şi mecanismul de direcţie erau corespunzătoare static
- sistemul de semnalizare acustică şi luminoasă nu a putut fi verificat întrucât borna
acumulator fusese decuplată; se poate constata că sistemul de semnalizare luminoasă funcţiona
înainte şi la momentul producerii evenimentului rutier, întrucât din imaginile video filmate
rezultă că autoturismul condus de către inculpat a circulat cu luminile de avarie activate
- oglinzile retrovizoare existente
- sistemul de rulare se afla în limitele de uzură admise
19. Procese verbale de constatare tehnică întocmit ca urmare a verificării stării tehnice a
autoturismelor aparţinând numiţilor OTA şi NV
20. Proces verbal de examinare fizica a inculpatului, întocmit după prezentarea acestuia
la sediul poliţiei cu planșa foto anexată
21. Raportul de primă expertiză medico legală psihiatrică nr. 122217 din 09.03.2017
întocmit de către Institutul de Medicină Legală Iaşi cu întreaga documentaţie medicală anexată
22. Raportul de expertiză criminalistică nr. 43 din 21.02.2017 întocmit de Institutul
Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice
23. Raportul de expertiză criminalistică nr. 51 din 06.03.2017 întocmit de Institutul
Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice
24. Planşă fotografică realizată cu ocazia indisponibilizării autoturismului marca Audi A4
cu nr. IS-XX-Y.
25. Declaraţia martorului OTA
26. Declaraţia martorului PSA din 20.03.2017.
27. Declaraţia martorului B.P. din 20.03.2017.
28. Declaraţia martorului L.Ș din 20.03.2017.
244
29.. Declaraţia martorului CLA din 26.03.2017.
30 Extras Google Maps.
31. Raportul de primă expertiză medico-legală privind pe M.C.
32. Raportul de primă expertiză medico-legală privind pe P.A.T.
33. Declaraţie de suspect PCM.
34. Declaraţie de inculpat PCM.
Inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da nici o declarație.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Iași reţine în esență aceeași situație de
fapt descrisă și în rechizitoriu, căreia însă îi va da o altă încadrare juridică, sub aspectul formei
vinovăției.
Astfel, la data de 04.02.2017, inculpatul PCM s-a urcat la volanul autoturismului marca
Audi A4 cu nr. de înmatriculare IS-XX-Y, înmatriculat pe numele tatălui său, cu care a circulat pe
mai multe străzi din mun. Iași având luminile de avarie puse în funcțiune. Comportamentul
inculpatului în trafic în perioada următoare a fost unui haotic, imprudent, neglijent - acest
comportament atrăgând atenția mai multor persoane. Potrivit propriei declarații date în cursul
urmăririi penale, inculpatul se grăbea pentru a lua pe mama sa de la aeroport.
Cel mai îndepărtat moment în timp când a fost identificat în trafic autoturismul condus
de către inculpat, raportat la momentul producerii evenimentului rutier, a fost în jurul orei 11.30;
astfel martorul CLA conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-III proprietatea
fratelui său, pe strada Tătăraşi dinspre Piaţa Chirilă spre intersecţia cu B-dul Tudor
Vladimirescu. În timp ce se îndrepta spre intersecţie, cu viteză redusă, cu aproximativ 20 de
metri înainte, a observat un autoturism marca Audi care a intrat pe sensul său de mers virând
stânga de pe B-dul Tudor Vladimirescu. Pentru a evita impactul, martorul a tras de volan
dreapta şi a pătruns pe trotuar. Martorul a reţinut numărul de înmatriculare al autoturismului
Audi, respectiv IS-XX-Y, autoturism care avea luminile de avarie în funcţiune. Martorul a
declarat că, dacă nu efectua manevra de evitare - în sensul că a pătruns cu autoturismul pe
trotuar, impactul nu ar fi putut fi evitat. De asemenea martorul a declarat că, la momentul
respectiv, a observat pe b-dul Tudor Vladimirescu, venind dinspre intersecţia Bucşinescu o
autoutilitară care, pentru a evita impactul cu autoturismul marca Audi, a frânat brusc şi a oprit, în
prealabil claxonând insistent.
Martorul a sesizat intenţia conducătorului autoturismului marca Audi de a tăia calea
autoutilitarei care venea dinspre intersecţia Bucşinescu. Acesta a mai precizat că, după ce a
efectuat manevra la stânga intrând cu autoturismul pe trotuar, şoferul autoturismului marca Audi
nu a schiţat nici un gest de evitare a impactului, dimpotrivă a accelerat şi a plecat pe strada
Tătăraşi. Martorul a precizat că reţine ora incidentului deoarece la ora 12.00 avea programare la
frizerie în zona Nicolina, şi la momentul respectiv se îndrepta spre acea zonă.
Comportamentul în trafic al inculpatului este observat și de un alt conducător auto,
JA, care sună în două rânduri la Serviciul de urgență 112 (transcrierile convorbirilor fiind depuse
la dosar), semnalând faptul că ,,un nemernic merge cu viteză în oraș, trece pe roșu, era să
acroșeze un pieton și a fugit, (…), trece pe toate semafoarele pe roșu, a șicanat pe toată lumea în
trafic, era să acroșeze și copii pe trecerea de pietoni, merge cu foarte mare viteză, este foarte
periculos, chiar m-am speriat”. Cel de-al treilea apel făcut de JA la Serviciul de urgență este
imediat după accident când acesta reproșează operatorilor că inculpatul nu a putut fi oprit, deși
sunase de două ori și avertizase asupra pericolului.
Următoarea identificare în trafic a inculpatului este la ora 13.02.02. când intră pe podul
Nicolina de pe breteaua din dreapta pe contrasens, privind dinspre Belvedere spre Podu Roş, iar
245
la 13.02.11 pătrunde pe culoarea roşie a semaforului, în intersecţia Şoseaua Nicolina - str.
Sălciilor. Conform imaginilor video filmate inculpatul a condus autoturismul pe Şoseaua
Nicolina în intervalul orar 13.02.02 -13.09.24 când s-a produs impactul. Odată intrat pe podul
Nicolina, inculpatul pătrunde pe culoarea roşie a semaforului, în intersecţia Şoseaua Nicolina -
str. Sălciilor, depășind pe contrasens coloana de maşini care aștepta la lumina roșie a
semaforului, trece în viteză prin intersecţia B-dul Poitiers cu Şoseaua Nicolina –Rond Vechi,
apoi prin intersecţia Şcoala nr. 42 – Şoseaua Nicolina îndreptându-se spre capăt Cug.
La ora 13.07.13. iese din coloană şi trece pe culoarea roşie a semaforului, prin
intersecţia Şcoala nr. 42 – Şoseaua Nicolina şi se îndreaptă spre Podu Roş, pătrunde în intersecţia
B-dul Poitiers cu Şoseaua Nicolina –Rond Vechi dinspre Capăt Cug unde are un moment de
ezitare (în sensul că iniţial a intenţionat să vireze dreapta pe Bld. Poitiers, însă a renunţat şi şi-a
continuat deplasarea spre Podu Roşu), trece în mare viteză prin intersecţia Şoseaua Nicolina –
Şoseaua Tudor Neculai – str. Prof. Inculeţ, pătrunde în intersecţia Nicolina - strada Sălciilor iar
când ajunge la baza podului Nicolina pătrunde pe contrasens şi îşi continuă deplasarea spre Podu
Roşu; deplasarea pe contrasens surprinsă de camera de luat vederi aparţinând Serviciului de
Management al Traficului este filmată şi de camera de luat vederi amplasată pe autoturismul
martorului OTA care staţiona la celălalt capăt al podului, şi unde a avut loc impactul.
Pătrunderea pe pod și apoi în intersecția Şos Nicolina - Aleea Rozelor are loc cu mare
viteză; imediat ce a ajuns pe culmea podului, inculpatul are în câmpul vizual semaforul, care în
acel moment avea culoarea verde (ultimele secunde). Culoarea semaforului fiind încă verde,
autoturismele din fața inculpatului încă nu se opriseră în fața semaforului, nu se formase o
coloană de așteptare la semafor, motiv pentru care inculpatul, încurajat de experiențele anterioare
în care trecuse pe culoarea roșie a semaforului se hotărăște să își continue deplasarea cu aceeași
viteză, sperând că va reuși străpungerea intersecției înainte ca autoturismele din lateral să se pună
în mișcare/înainte să ajungă în mijlocul intersecției; din acest motiv inculpatul la o distanță de
50 m de intersecție, cu aceeași viteză, deviază ușor direcția pe lângă tramvaiul care rula în fața sa
și intră pe contrasens în intersecție. Viteza cu care inculpatul se deplasa era de 88 km/h. În tot
acest timp inculpatul nu a avut în câmpul vizual decât parțial intersecția, vizibilitatea asupra
părții drepte a intersecției fiindu-i blocată de autoturismele și tramvaiul care între timp opreau la
semaforul care-și schimbase culoarea. Semaforul își schimbă culoarea cu aproximativ 9 secunde
înainte de impact, iar inculpatul, având viteză mare, conștient că oricum nu poate opri în condiții
de siguranță, nu se conformează schimbării culorii semaforului, ci își continuă deplasarea către
intersecție, sperând probabil că va străpunge intersecția înainte ca autoturismele din lateral să se
pună în mișcare/înainte ca acestea să ajungă în mijlocul intersecției.
După schimbarea culorii semaforului de pe podul Nicolina, la un interval de 2-3 secunde
(un decalaj de siguranță), are loc schimbarea culorii semaforului de pe Aleea Rozelor din roșu în
verde; la acest semafor, aștepta autoturismul Dacia Logan (cu nr. de înmatriculare IS-MM-HHH,
condus de BML) care imediat se pune în mișcare în traversarea intersecției dinspre strada
Rozelor (din dreapta direcției de deplasare a inculpatului) și parcurge distanța până în mijlocul
intersecției, ajungând, după 6 secunde de la schimbarea culorii semaforului, în mijlocul
intersecției și intempestiv în fața autoturismului inculpatului care în acel moment intrase cu
viteză în intersecție. Practic autoturismul Dacia Logan îi apare inculpatului în câmpul vizual cu
maxim o secundă înainte de impact, fiind înregistrat audio și confirmat de martor un zgomot de
frânare cu 0,6 secundă înainte de impact, respectiv cu 15 metri înainte de locul impactului.
În momentul impactului, culoarea verde a semaforului inculpatului se schimbase în roșu
de aproximativ 9 secunde, la intersecție pe sensul de mers al inculpatului fiind oprite între timp
246
tramvaiul și câte 4 autoturisme, care încetiniseră și opriseră la semafor în aceste ultime 9
secunde.
Așadar, în momentul intrării în intersecție, autoturismul Audi condus de inculpat lovește
autoturismul Dacia Logan în laterala dreapta a acestuia, proiectându-l în autoturismele aflate pe
sensul celălalt de mers aflate în staţionare pe sensul de mers dinspre Podu-Roş – Cug, și
provocând răsturnarea acestuia pe o laterală.
În urma impactului a rezultat decesul victimelor B.M.L.(conducătorul auto) şi BE-soțul
acesteia (ocupantul locului dreapta faţă), între leziunile suferite în accident și decesul acestora
existând legătură directă de cauzalitate.
Astfel, raportul de necropsie medico legală nr. 12072 din 23.02.2017 privind victima
BML, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi cu următoarele concluzii.
1. Moartea numitei BML a fost violentă
2. Aceasta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui
politraumatism cu fracturi craniene, fracturi costale bilaterale, ruptură de aortă, contuzii organe
interne.
3. Topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire de
corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în cadrul unui accident rutier (conducător auto)
4. În momentul decesului sângele susnumitei nu conţinea alcool etilic
5. Decesul datează din 04.02.2017
Raportul de necropsie medico legală nr. 12073 din 23.02.2017 privind victima BE,
întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi cu următoarele concluzii.
1. Moartea numitului B.E. a fost violentă
2. Acesta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui
politraumatism cu fractură luxaţie coloană vertebrală cervicală la nivel C1-2 şi C6-7 fracturi
costale bilaterale, hemoragie subarahnoidiană.
corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în cadrul unui accident rutier (ocupant dreapta faţă)
5. Decesul datează din 04.02.2017.
În urma accidentului, autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare IS-AA-
BBB, a suferit avarii in proporție de 90 %.
În urma proiectării autoturismului Dacia Logan în autoturismele aflate staţionate la
semafor a rezultat rănirea persoanelor vătămate M.C., aflat în autoturismul Ford Focus cu
numărul de înmatriculare IS UU DDD, situat la acel moment pe banda 2 de circulaţie, şi a
persoanei vătămate PTA aflat în autoturismul Citroen C4 cu numărul de înmatriculare B-57-
YBK, situat la acel moment pe banda 1 de circulaţie.
Astfel, potrivit ultimului raport de expertiză medico-legală MC a prezentat un
traumatism vertebral cervical amielic obiectivat prin fractură tasare corp vertebral C6, fractură
arc posterior C5, leziuni traumatice survenite pe un fond patologic preexistent-leziuni avansate
de spondilită anchilozantă. Leziunile traumatice au necesitat 150-160 zile îngrijiri medicale
pentru vindecare; aprecieri asupra eventualelor sechele de natură infirmizantă vor fi efectuate la
minim un an de la traumatism.
Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr. 12469/21.03.2017, PAT a
prezentat un traumatism cranian cu hematom și echimoză frontale, leziuni care s-ar fi putu
produce prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autoturism, în cadrul unui accident rutier,
și pot data din 04.02.2017. Au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, nu au pus
247
în primejdie viața acestuia, nu au fost de natură a cauza o infirmitate sau un prejudiciu estetic
grav și permanent.
După impact, inculpatul a coborât din mașină, s-a scuturat pe haine, a stat șocat timp de
câteva secunde (conform propriei declaraţii), după care a intrat din nou in mașina, si-a luat
telefonul mobil si a părăsit locul accidentului, abandonând mașina la fața locului.
Pentru a nu fi recunoscut şi-a acoperit cu gluga capul, implicit leziunea suferita in zona
capului, leziune care sângera abundent. Inculpatul s-a deplasat către CUG, iar pe drum a sunat un
prieten, martorul PS căruia i-a povestit ce s-a întâmplat. Acesta i-a spus telefonic ca va suna un
avocat si urmează sa se întâlnească la locul accidentului. Inculpatul a declarat că inițial nu i-a
spus martorului PS ca a părăsit locul accidentului, însă când acesta l-a sunat si i-a spus ca este
însoţit de avocat si este la locului accidentului unde polițiștii efectuau cercetări, i-a recunoscut
acestuia ca nu mai este la locul accidentului si se afla in zona CUG, convenind cu acesta sa vina
si sa îl ia pentru a merge la Politie.
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din probele administrate în cauză în cursul
urmăririi penale și în cursul judecății:
Martorul ocular BP a declarat că la data de 04.02.2017, in jurul orei 13.00 se afla in
trafic la volanul autoturismului marca VW Touareg, cu nr. de înmatriculare IS--EO, pe sensul de
mers către Podu Ros pe Şos. Nicolina, fiind oprit la semaforul care indica roșu, la intersecţia cu
strada Aleea Rozelor. Autoturismul condus de către martor se afla al doilea, la rând, pe prima
banda întrucât intenţiona să facă dreapta, pe Aleea Rozelor pentru a ajunge la sediul societăţii
comerciale pe care o administrează.
La un moment dat martorul s-a uitat in partea stânga, şi a observat un autoturism marca
Audi, de culoare gri care a trecut in viteza foarte mare, pe lângă tramvaiul aflat pe banda 3, pe
sensul opus mers. Autoturismul a pătruns în intersecţie şi a lovit în plin un autoturism Logan care
a intrat în intersecţie de pe Aleea Rozelor. Ambele autoturisme au fost proiectate către Podu
Ros, in alte autoturisme care erau oprite la semaforul de culoare roşie..
În continuare martorul a declarat că văzut șoferul autoturismului marca Audi cum a
coborât de la volan, şi s-a scuturat pe pantaloni. A observat că şoferul autoturismului Audi era o
persoana de statura mica, aprox. 1.70 m, brunet, tuns scurt, îmbrăcat intr-o geaca de culoare
neagra si pantaloni blugi.
Martorul ocular OTA a declarat că la data de 04.02.2017 se deplasa cu autoturismului
marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare IS-1-AAA pe Şoseaua Naţională cu intenţia de a
ajunge în zona Nicolina. A virat dreapta în Podu Roş pe Şoseaua Nicolina, iar in jurul orei 13 a
oprit la semaforul care avea culoarea roşie, de la intersecţia dintre şoseaua Nicolina cu Aleea
Rozelor. În faţa mașinii sale se mai afla un autoturism marca Citroen, de asemenea oprit la
semaforul de culoare roșie Autoturismul condus de martor era al doilea la rând, pe prima banda.
La un moment martorul a văzut cum din sensul opus de mers un autoturism marca Audi a
pătruns in intersecția cu Aleea Rozelor, cu viteză foarte mare, pe culoarea roșie a semaforului si
pe contrasens, trecând pe lângă un tramvai oprit la semaforul de pe sensul opus de mers. În
momentul pătrunderii în centrul intersecției cu Aleea Rozelor a intrat in plin in coliziune cu un
autoturism Dacia Logan, ulterior ambele autoturisme fiind proiectate in mașinile staționate la
semafor, pe sensul meu de mers, inclusiv in mașina martorului. Martorul a declarat că, în timp
ce aştepta la semafor, a observat în dreptul tramvaiului staţionat pe sensul celălalt de mers,
autoturismul marca Audi venind cu viteză. Acesta a declarat că a văzut pietonul angajat în
traversare şi totodată crezut că va fi lovit de către autoturismul respectiv. A putut să vadă
maşina venind pe contrasens dintr-un alt unghi decât cel surprins de camera de luat vederi,
248
întrucât aceasta se află amplasată pe parbriz mai în dreapta decât centrul parbrizului. Martorul
nu a observat autoturismul Logan decât în momentul producerii impactului. Martorul a pus la
dispoziţia organelor de poliţie imaginile surprinse de camera de luat vederi instalată în
autoturismul propriu şi care au surprins momentul coliziunii dintre cele două autoturisme, şi
dintre acestea şi celelalte autoturisme. De asemenea, imaginile filmate surprind deplasarea pe
contrasens a autovehiculului condus de către inculpat cu viteză şi cu luminile de avarie activate.
Martor ocular LS a declarat că în ziua de 04.02.2017, în jurul orelor 13.10, se deplasa pe
trotuarul ce mărginește Aleea Rozelor spre Şoseaua Nicolina cu intenţia de a face stânga spre
Podu Roş. A trecut de magazinul „Tesco”, ce se afla amplasat in zona respectiva, iar când a
ajuns la aproximativ 5 metri de intersecția cu Şoseaua Nicolina atenția i-a fost atrasă de un
zgomot ca de frânare. S-a uitat în acea direcţie, respectiv spre intersecţie şi a observat un
autoturism marca Audi, de culoare gri, ce venea cu viteza dinspre Pasarela Nicolina spre Podul
Ros, si care a intrat in coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, ce pătrunsese in intersecție
de pe Aleea Rozelor, din zona „Garibaldi”.După impact, autoturismul Dacia Logan a fost
proiectat pe sensul de mers Podul Ros-Nicolina, intrând in coliziune cu autoturismele ce erau
oprite la semafor, pe sensul de mers susmenționat. A observat că, in momentul impactului,
semaforul electric indica culoarea verde pentru autoturismele ce veneau dinspre Aleea Rozelor şi
culoarea roşie pentru autoturismele ce se deplasau pe str. Nicolina. Imediat a alergat la
autoturismul marca Dacia Logan, şi întrucât mirosea foarte puternic a combustibil, a scos bornele
de la bateria acestui autovehicul pentru a nu se produce o explozie. În cursul judecății martorul a
declarat că anterior impactului a auzit un zgomot de frânare ca un șuierat pe liniile de tramvai,
zgomot care provenea cu siguranță de la autoturismul Audi.
Cu ocazia cercetărilor, organele de politie au procedat la testarea etilotest a tuturor
conducătorilor auto implicați in accident, inclusiv a inculpatului, constatându-se ca aceștia nu se
aflau sub influenta alcoolului.
În cauză s-a procedat la verificarea stării tehnice a autoturismului condus de către
inculpat, iar din procesul verbal întocmit rezultând că sistemul de frânare şi mecanismul de
direcţie erau corespunzătoare static.
Din raportul de expertiză criminalistică întocmit în cursul urmăririi penale rezultă că
valoarea vitezei autoturismului marca Audi A 4 înmatriculat cu nr. IS-XX-Y în momentul
premergător accidentului a fost de cca 88,37 km/h iar valoarea vitezei autoturismului marca
Dacia Logan în momentul premergător accidentului a fost de cca 19 km/h. S-a mai constatat în
expertiză că deplasarea cu viteză peste limita maximă admisă în condiţii de trafic intens precum
şi conduita agresivă a numitului PCM, caracterizată de desele pătrunderi pe contrasens, în
condiţiile în care circulaţia se desfăşura pe cele trei benzi, au creat premisele şi condiţiile unui
impact iminent. Viteza la care accidentul putea fi evitat este de cca 66 de km.
Situația de fapt obiectivă descrisă mai sus nu a fost de altfel contestată de inculpat.
Cea mai importantă, disputată și contestată chestiune în cauză este latura subiectivă,
respectiv forma de vinovăție cu care au fost comise faptele, respectiv intenție indirectă (în cauză
nu s-a pus în nici un moment problema existenței unei intenții directe, neexistând nici un indiciu
că inculpatul ar fi dorit și urmărit producerea decesului victimelor) sau culpă cu prevedere.
Deși inițial urmărirea penală a fost declanșată pentru infracțiuni comise din culpă, ulterior
încadrarea juridică a fost schimbată în infracțiuni comise cu intenție (omor, respectiv tentativă de
omor), rechizitoriul motivând această încadrare juridică cu următoarele argumente:
,,Organului judiciar nu i se poate cere să identifice şi să explice matematic, clar,
raţionamentul inculpatului în momentele premergătoare săvârșirii faptelor, ci elementul volitiv
249
al laturii subiective, poate şi trebuie identificat, stabilit, în urma analizei circumstanţelor
concrete obiective ale comiterii faptelor.
Ceea ce diferenţiază cele două forme de vinovăţie, în condiţiile în care au în comun un
element esenţial şi anume prevederea, este atitudinea faţă de rezultat. Astfel în cazul culpei în
forma prevăzută de art. 16 alin. 4 lit. a C. pen., autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
acceptă socotind fără temei că el nu se va produce, iar în cazul intenţiei indirecte, prevăzută de
art. 16 alin 3 lit. b C. proc. pen. autorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii lui.
Altfel spus, în cazul intenţiei indirecte este nevoie ca autorul să nu urmărească apariţia
rezultatului faptei sale, însă să accepte, în mod conştient, posibilitatea survenirii lor. Lipsa
dorinţei, ca manifestare a poziţiei subiective de neacceptare, în ceea ce priveşte survenirea
urmărilor unor fapte comise, se poate manifesta fie prin indiferenţă faţă de acele urmări, fie
chiar prin lipsa dorinţei ca ele să apară, aceste producându-se în realitate datorită acţiunii sau
inacţiunii făptuitorului.
Spre deosebire de culpa cu prevedere, în cazul intenţiei indirecte speranţa că
rezultatul vătămător sau periculos se bazează pe o întâmplare, pe un eveniment care ar putea
sau nu ar putea să se producă, dar care în realitate are sau nu are loc, fiind astfel vorba de o
acceptare a riscului producerii rezultatului.
În cazul culpei cu prevedere producerea rezultatului apare ca imposibilă raportat la
posibilităţile autorului şi în raport cu propriile criterii de evaluare. În aceste condiţii autorul nu
se bazează pe intervenţia norocului sau pe speranţe deşarte, ci are în vedere capacitatea sa
reală, care în alte condiţii, mai puţin complexe, s-a verificat a fi în stare să evite un rezultat
periculos. Dacă autorul acceptă intervenţia hazardului, norocului, forma de vinovăţie poate fi
doar intenţia directă sau indirectă.(…)
Analizând comportamentul în trafic a inculpatului se poate observa că acesta s-a bazat
pe norocul, pe hazardul , din momentele anterioare.
Conform dex, potenţial este definit astfel - care are în sine toate condiţiile pentru
realizare, care există ca posibilitate (element specific exclusiv formei de vinovăţie a culpei cu
prevedere). Conform dex, iminent este definit astfel – care este gata să se producă, să se
întâmple (şi nu se poate evita sau amâna) inevitabil. Ca atare sintagmele de pericol potenţial şi
pericol iminent se grefează pe atitudini de ordin subiectiv diferite, culpă versus intenţie
indirectă.
De observat că, în momentele premergătoare momentului critic, inculpatul a trecut de
trei ori pe culoarea roşie a semaforului şi a avut noroc că nu s-a produs un eveniment rutier.
În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, din analiza întregii conduite a inculpatului în
trafic rezultă că acesta nu a fost un participant legitim la traficul rutier.(…)
Simpla aparenţă că nu se va avea loc un eveniment de natură să ducă la moartea unei
persoane, nesprijinită de nici o circumstanţă reală, nu este de natură a-l exonera pe inculpat de
răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi tentativă la această
infracţiune. (…)Acţionând în această modalitate, inculpatul a ştiut exact ce face, pericolul
intrării in coliziune cu un alt autoturism fiind iminent aspect, implicit cunoscut de către acesta ,
acceptând astfel producerea rezultatului.
Inculpatul a avut în conştiinţa sa reprezentarea rezultatului faptei ca o posibilitate, şi a
apărut ca o pură eventualitate şi nu ca o certitudine, pentru că nu a fost dorit; dar întrucât l-a
privit ca o pură eventualitate, implicit a acceptat eventuala producere a acestuia.
250
Cine nu respectă numeroase semafoare, într-un oraş aglomerat, la o oră de vârf,
circulând cu viteză foarte mare, existând numeroase străzi laterale de pe care pot apărea
oricând alte maşini sau pietoni, acela nu pune mare preţ pe viaţa celorlalţi, în speţă, inculpatul
transformând autoturismul într-o armă a crimei.”
Analiza instanței.
În analiza distincției dintre forma culpei cu prevedere și forma intenției indirecte instanța
constată că elementul comun celor două este cel intelectiv, respectiv prevederea rezultatului (în
ambele cazuri autorul are o reprezentare mentală concretă asupra posibilelor consecințe ale
faptelor sale, asupra faptului că acel rezultat s-ar putea produce prin angajarea într-un
comportament ilicit în trafic). În ambele situații autorul nu este străin de riscul la care se expune
prin nerespectarea măsurilor de prevedere sau prin încălcarea unei reguli de circulație, și în
ambele situații el își asumă acest risc prin continuarea acțiunilor ilicite. Nici în cazul intenției
indirecte nici în cazul culpei cu prevedere, inculpatul nu are reprezentarea mentală a unei
certitudini că accidentul nu se va produce, și conștient de situația de risc, și-o asumă.
Elementul care diferențiază însă cele două forme de vinovăție este cel volitiv, respectiv
atitudinea autorului, premergător producerii rezultatului, de acceptare sau neacceptare a
rezultatului prevăzut (accidentul). Căci faptul că inculpatul își asumă ca o
eventualitate/posibilitate riscul în ambele cazuri (și al intenției indirecte și al culpei cu
prevedere), nu înseamnă că acesta este și împăcat cu producerea rezultatului/deznodământului
(accidentul) , respectiv că a acceptat acest rezultat.
Astfel, doar în cazul intenției indirecte rezultatul prevăzut este și acceptat, pe când în
cazul culpei cu prevedere rezultatul, prevăzut totuși de autorul conștient de situația de pericol și
de risc asumat, nu este acceptat, acesta totuși angajându-se în continuare în acțiunea ilicită
riscantă, sperând ușuratic și fără temei (așadar fără să fie nici el sigur) că acel rezultat totuși nu
se va produce. Așadar în acest din urmă caz (al culpei cu prevedere), faptul că autorul nu acceptă
producerea rezultatului, nu înseamnă că acesta nu acceptă să se angajeze în continuare în situația
de risc creată prin nerespectarea unor măsuri de prevedere, prevăzând așadar posibilitatea
producerii accidentului și acceptând că s-a plasat într-o situație de risc.
Așadar, sub aspect volitiv, nu diferențiază cele două forme de vinovăție nici atitudinea
autorului față de asumarea riscului producerii accidentului; deși forma intenției indirecte este
definită în Codul penal ca o acceptare chiar și a simplei posibilități de producere a rezultatului, în
practică și doctrină această noțiune a fost înțeleasă și dezvoltată în sensul acceptării nu doar a
unei situații de risc în care autorul se pune prin nerespectarea unor măsuri de prevedere, și în
care rezultatul apare ca posibil/eventual (căci această ipoteză este comună și culpei cu
prevedere), ci a acceptării cu indiferență a faptului că rezultatul se va produce.
Căci, în toate cazurile în care autorul se angajează într-un comportament ilicit în trafic,
prin nerespectarea regulilor legate de prioritate și de viteză, autorul prevede că prin această
conduită ilicită, se expune unei situații de risc în care s-ar putea produce un accident.
Angajându-se în continuare în comportamentul ilicit în trafic deși a conștientizat această situație
de risc, evident că autorul acceptă riscul producerii unui accident ca o posibilitate/eventualitate,
negându-l însă ca un fapt cert, întrucât el speră totuși, netemeinic, că accidentul nu se va
produce, evaluarea și speranța lui dovedindu-se în cele din urmă eronată/neîntemeiată. Fiecare
conducător auto angajat conștient într-un comportament ilicit în trafic, acceptă că s-a plasat într-
o situație de risc în care producerea unui accident este posibilă/plauzibilă. De exemplu
conducătorul auto care se urcă la volanul autoturismului într-o stare foarte avansată de ebrietate
în care este previzibilă și sigură lipsa de control asupra autoturismului, acceptă implicit situația
251
de risc în care s-a plasat precum și faptul că este foarte posibil și probabil/eventual un accident,
autoturismul scăpat de sub control devenind o posibilă armă. Conducătorul auto care conduce
autoturismul fără a avea permis de conducere și experiența necesară acceptă că se expune unei
situații de risc în care un accident este posibil, sperând totuși că accidentul nu se va produce. La
fel este și situația conducătorului auto care circulă fără a adapta viteza sau echipamentul mașinii
condițiilor de trafic, sau care ignoră regulile legate de prioritate. Toate aceste situații au fost
tratate în jurisprudență ca fapte comise în forma vinovăției a culpei cu prevedere iar nu a
intenției indirecte, indiferent de gradul de nerespectare a măsurilor de prevedere. Nici în cazul
culpei cu prevedere inculpatul nu este sigur că accidentul nu se va produce, ci doar speră, în mod
netemeinic. Așadar culpa nu acoperă doar vinovăția sub forma neatenției, ci și forma
imprudenței nesăbuite, a neglijenței crase, aceasta necăzând sub spectrul intenției indirecte.
Așadar dacă am limita analiza doar la acceptarea de către autor a unei situații de risc,
respectiv a acceptării doar a unei posibilități/eventualități îndepărtate a producerii rezultatului, în
condițiile în care autorul s-a angajat în mod conștient într-o situație de risc, am rămâne pe
teritoriul culpei cu prevedere.
Pentru a fi în prezența intenției indirecte este necesar a duce mai departe analiza, în zona
gradului de probabilitate/certitudine existent în reprezentarea mentală a autorului cu privire la
producerea efectivă accidentului, respectiv dacă acel rezultat efectiv (nu acea situație de risc) a
fost asumat de autor doar ca o eventualitate îndepărtată (pe care în definitiv nu o acceptă ci o
respinge, sperând că totuși nu se va produce) sau ca un eveniment cu un grad mare de
probabilitate/certitudine ( pe care îl acceptă, fiindu-i indiferent că se va produce).
Așadar, pentru a fi în prezența intenției indirecte este necesar ca autorul să accepte nu
doar o situație de pericol în care accidentul să apară în reprezentarea autorului numai ca
posibil/eventual ci să accepte însuși rezultatul preconizat, rezultat care i s-a impus cu un
asemenea grad de probabilitate/certitudine încât, nedesistându-se de acțiunea ilicită, se poate
aprecia că, deși nu și l-a dorit, totuși l-a acceptat prin indiferență.
Din acest motiv doctrina a asociat în multe rânduri intenției indirecte două rezultate: unul
dorit/urmărit, și altul neurmărit ci doar acceptat, dar sigur ca producere. Referirile au fost făcute
în doctrină mereu la victimele colaterale ale unei fapte comise cu intenție directă asupra unor
victime vizate, când rezultatul apare ca cert atât în cazul victimelor vizate cât și în cazul
victimelor colaterale, doar că este urmărit în cazul primelor și doar acceptat cu indiferență în
cazul celor din urmă. Comiterea unei astfel de infracțiuni de violență (precum omorul) cu
intenție indirectă, fără asocierea ei cu o altă acțiune ilicită comisă cu intenție directă, este mai
greu de găsit în practică, căci acceptarea indiferentă (fără mobil, fără ca rezultatul să fie dorit) a
unui astfel de rezultat, fără ca acesta să fie derivatul unui alt rezultat ilicit urmărit, poate pune
problema unei iresponsabilități/unui intelect viciat. Cu atât mai mult este valabil acest
raționament atunci când situația de risc acceptată se răsfrânge chiar și asupra autorului, rezultatul
putând fi fatal și pentru acesta. Cu alte cuvinte, ar putea exista o intenție indirectă atunci când
autorul, vrând să omoare o anumită persoană (A) dintr-un autoturism lovește acest autoturism cu
propriul autoturism, provocând însă și decesul unui alt ocupant (B) al autoturismului, în privința
căruia autorul a acționat cu indiferență. De asemenea ar putea exista intenție indirectă atunci
când autorul, urmărind să se sinucidă, se izbește cu autoturismul său în alt autovehicul
provocând decesul ocupanților acestuia. În ambele cazuri de mai sus, autorul este sigur de
producerea rezultatului în privința ocupanților celuilalt autoturism, urmărind producerea
rezultatului față de victimele vizate (față de victima A în primul caz, și față de sine însuși în al
doilea caz) și acceptând producerea sigură/certă, dar indiferentă, a rezultatului cu privire la
252
victimele colaterale (ocupantul B în primul caz, respectiv ocupantul celuilalt autoturism în al
doilea caz).
În cauza de față, întrucât inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere în cursul judecății iar
în cursul urmăririi penale a declarat doar că se grăbea pentru a o lua pe mama sa de la aeroport,
instanța nu poate decât să aprecieze asupra reprezentării mentale/atitudinii subiective a
inculpatului (cu privire la motivațiile acțiunilor sale), extrăgând motivațiile subiective din faptele
obiective concrete dovedite.
În prezenta cauză nu a fost identificat vreun mobil pentru o intenție directă de ucidere în
privința ocupanților autoturismului Dacia Logan, și nici vreun indiciu pentru care inculpatul ar fi
acceptat resemnat și indiferent să se pună și pe sine într-o situație de risc în care inclusiv decesul
său (sinucidere) să fie acceptat ca sigur sau foarte probabil (căci un impact la o asemenea viteză
cu un alt autoturism, poate conduce la decesul ocupanților ambelor autoturisme).
În lipsa unei intenții directe cu privire la o altă acțiune ilicită asociată, este greu de
identificat o rațiune pentru care inculpatul ar fi acceptat indiferent un asemenea rezultat (inclusiv
în ceea ce îl privește), mult mai plauzibilă fiind atitudinea de imprudență, de ușurință criminală,
inconștiență în care rezultatul nu este acceptat dar este evaluat în mod total eronat ca posibilități
de producere/evitare.
Desigur, nu se poate vorbi de identificarea unui mobil în cazul intenției indirecte. Însă,
pentru a fi în prezența factorilor intelectiv și volitiv funcționali ai răspunderii, este necesar ca o
astfel de acceptare a unui asemenea rezultat, ca o asemenea indiferență față de viața altora și față
de propria viață, să se încadreze totuși într-un context, într-un cadru situațional și psihologic,
într-o logică, oricât de precară; altfel, acceptarea indiferentă a uciderii unor persoane și chiar și a
propriei persoane, fără o motivație asociată unei alte acțiuni ilicite, ar putea pune problema unui
indiferentism ca afecțiune mintală.
În lipsa unei altui indiciu, singura explicație pentru angajarea într-o astfel de situație de
risc, este faptul că autorul nu a acceptat ca sigură/foarte probabilă producerea rezultatului, ci a
acceptat doar faptul că ea s-ar putea produce ca o eventualitate îndepărtată, sperând totuși, în
mod netemeinic, că rezultatul nu se va produce, forma vinovăției fiind așadar
neglijența/imprudența/ușurința criminală iar nu indiferența. Starea de șoc de imediat după
impact, tulburarea post traumă suferită după accident denotă faptul că inculpatul nu acceptase un
rezultat în privința căruia era sigur de producere, ci că sperase până în ultimul moment, evident
în mod netemeinic, că totuși nu se va produce.
Nu are importanță cât de netemeinică era evaluarea/speranța sa legată de faptul că
rezultatul totuși nu se va produce, căci ceea ce trebuie să aibă în vedere instanța, este această
evaluare subiectivă/proprie a autorului, oricât de eronată, instanța neputându-se raporta la
criteriul conducătorului auto obiectiv și diligent (care ar fi putut evalua corect situația, ajungând
la concluzia că accidentul nu poate fi evitat ci este iminent), căci distincția între cele două forme
de vinovăție este tocmai atitudinea subiectivă proprie, iar nu situația obiectivă. Evident
inculpatul, asumându-și statutul de conducător auto, trebuia și putea să prevadă iminența
rezultatului, trebuia și putea să evalueze în mod corect riscurile și șansele de evitare a
accidentului.
În lipsa unui mobil pentru producerea accidentului, în lipsa vreunui indiciu referitor la o
atitudine de indiferență față de siguranța sa și viața sa, instanța apreciază că în spatele acțiunilor
inculpatului a stat o speranță că, în ciuda tuturor interdicțiilor încălcate, va reuși să evite un
impact.
253
Evident, o astfel de speranță, pentru a fi în prezența culpei (și nu a intenției indirecte)
trebuie să se bazeze nu pe miracole, ci pe chestiuni de ordin obiectiv. În al doilea rând, în mod
evident, aceste chestiuni de ordin obiectiv, sunt evaluate eronat de către făptuitor, care își pune în
mod netemeinic speranța în ele.
În cauza de față, modalitatea în care a avut loc accidentul permite instanței să aprecieze,
că această evaluare și speranță a inculpatului se baza pe anumite situații de fapt obiective, dar
evaluate total eronat, respectiv pe faptul că, sosind pe pod pe când semaforul avea culoarea
verde, și având viteză mare, inculpatul spera că va reuși să forțeze trecerea prin intersecție
înainte ca autoturismele din lateral, care se vor pune în mișcare mai târziu (datorită inerției și a
decalajului dintre semafoare), să ajungă în mijlocul intersecției pe unde își prefigurase culoarul
de trecere; este greu de admis că inculpatul a sperat că va forța trecerea pe culoarea verde a
semaforului, în condițiile în care semaforul își schimbase culoarea cam cu 9 secunde înainte de
impact; însă instanța găsește plauzibil că inculpatul a sperat că va reuși să treacă prin intersecție
în primele secunde ale culorii roșii a semaforului, așa cum am spus, înainte ca autoturismele din
lateral să ajungă în mijlocul intersecției.
Așa cum arătat, în momentul în care a ajuns în vârful podului, inculpatului i-a apărut în
câmpul vizual semaforul, care în acel moment era în ultimele secunde din culoarea verde, iar
autoturismele din fața sa încă erau în rulare, nu se opriseră în fața semaforului, nu se formase o
coloană; inițial autoturismul inculpatului se poziționează pe banda tramvaiului (de lângă ax), în
spatele acestuia (dar la o distanță față de acesta) care încă rula. La o distanță de 50 m de
intersecție inculpatul sesizând că dacă va rămâne pe acea bandă nu va reuși să traverseze
intersecția fiind blocat de tramvai, cu aceeași viteză, deviază ușor direcția ocolind tramvaiul și
intrând pe contrasens în intersecție cu o viteză de 88 km/h. În tot acest timp inculpatul nu a avut
în câmpul vizual decât parțial intersecția, vizibilitatea asupra părții drepte a intersecției fiindu-i
blocată de autoturismele și tramvaiul care între timp opreau la semaforul care-și schimbase
culoarea. Așadar în momentul angajării inculpatului pe pod culoarea semaforului încă nu era
roșie, ci verde, autoturismele încă rulau prin intersecție, nu se formase vreo coloană de mașini,
inclusiv tramvaiul fiind încă în rulare, iar centrul intersecției era liber, din lateral nefiind încă
puse în mișcare autoturisme. În momentul impactului culoarea verde a semaforului inculpatului
se schimbase deja în roșu de aproximativ 9 secunde, în acest interval pe sensul de mers al
inculpatului oprind la semafor tramvaiul și câte 4 autoturisme pe fiecare bandă. În momentul
impactului semaforul din fața autoturismului Dacia Logan își schimbase culoarea din roșu în
verde de aproximativ 6 secunde, interval în care Dacia Logan parcursese distanța până în
mijlocul intersecției, apărând în câmpul vizual al inculpatului cu maxim o secundă înainte de
impact, fiind înregistrat audio și confirmat de martor un zgomot de frânare cu 0,6 secundă înainte
de impact, respectiv cu 15 metri înainte de locul impactului.
Așadar inculpatul nu a avut în raza vizuală autoturismul Logan decât în ultima secundă
(când accidentul nu mai putea fi evitat), câmpul vizual fiind până în acel moment blocat de cele
două rânduri de mașini (rânduri formate din 4 autoturisme, având în vedere că culoarea la
semafor abia se schimbase) și tramvai care așteptau la semafor. Pe parcursul celor 6 secunde care
au trecut de la schimbarea semaforului/punerea în mișcare a Loganului, autoturismul Logan aflat
în rulare a fost ascuns vizibilității inculpatului de aceste autoturisme și tramvai, intersecția
apărându-i inculpatului liberă până în ultimul moment. Dacia Logan a apărut practic în câmpul
vizual al inculpatului doar cu o secundă înainte de impact, acest autoturism fiind la acel moment
primul și singurul autoturism care a traversat intersecția imediat după schimbarea culorii
254
semaforului. Evident inculpatul putea și trebuia să prevadă și să anticipeze că exista posibilitatea
apariției din lateral a unui autoturism.
De fapt inculpatul mai încercase această manevră anterior la alte intersecții, sperând că și
de această dată manevra lui va avea succes. Având o viteză foarte mare inculpatul, care a
constatat cu 9 secunde înainte de impact că culoarea semaforului s-a schimbat, nu s-a mai
conformat schimbării culorii semaforului (fiind de fapt imposibil a opri în așa scurt timp la o
viteză atât de mare), sperând că intersecția va rămâne liberă așa cum o avea la acel moment în
câmpul vizual.
În momentul în care inculpatul ajunge în intersecție, îi apare în câmpul vizual Dacia
Logan (la o distanță de circa 15 m și cu 0,6 secunde înainte de impact), acționează frâna, aspect
confirmat atât de raportul de expertiză (fila 227) cât și de martorul LS, fiind înregistrat și
respectiv auzit un zgomot specific frânării. Acest gest de frânare denotă de asemenea faptul că
inculpatul, deși își evaluase total inconștient șansele, totuși nu acceptase impactul ca o
certitudine, ci sperase că totuși nu se va produce.
Inculpatul a mizat așadar, în mod total netemeinic, că până în ultima clipă când va ajunge
în mijlocul intersecției, culoarul său (vorbim de culoarul pe care circula nu de culoarul pe care ar
fi trebuit să circule, întrucât inculpatul circula pe contrasens) va rămâne liber așa cum l-a
perceput până în ultimul moment. Această atitudine cade sub spectrul unei speranțe netemeinice
specifică culpei cu prevedere; tot ca o ,,măsură” de prevedere inculpatul pusese în funcțiune
luminile de avarie, atenționând ceilalți participanți la trafic situația sa ,,specială”, măsură care
evident nu avea nici o eficiență, dar care denotă faptul că în reprezentarea mentală a inculpatului
nu era una de acceptare a unui accident iminent, ci de acceptare a unei conduite imprudente.
De fapt cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie atitudinea inculpatului față de faptele și
rezultatele faptelor sale, este aceea de inconștiență (în sensul uzual, nu medical), respectiv de
evaluare total eronată a riscurilor de producere a unui accident și a șanselor/posibilităților de
evitare a lui, atitudine care însă rămâne pe teritoriul culpei, iar nu al intenției, întrucât chiar și în
prezența unei asemenea evaluări aberante, inculpatului nu îi era indiferent dacă accidentul se va
produce, ci spera ca accidentul să nu se producă.
Chiar rechizitoriul în cuprinsul său menționează că inculpatul a acționat fără a accepta ca
o certitudine rezultatul, ci ca o eventualitate: ,,inculpatul a avut în conştiinţa sa reprezentarea
rezultatului faptei ca o posibilitate, şi a apărut ca o pură eventualitate şi nu ca o certitudine,
pentru că nu a fost dorit; dar întrucât l-a privit ca o pură eventualitate, implicit a acceptat
eventuala producere a acestuia”. Or, așa cum am arătat, în fiecare situație în care autorul se
angajează într-o acțiune ilicită riscantă deși prevede posibilitatea producerii rezultatului, acesta
acceptă implicit situația de risc prin continuarea acelei acțiuni. Nici în situația culpei cu
prevedere, producerea rezultatului/accidentului nu apare în reprezentarea autorului ca
imposibilă/sigură în privința neproducerii, ci făptuitorul apreciază/socotește/evaluează că, prin
prisma măsurilor luate, totuși nu se va produce. Căci, prin continuarea acțiunii ilicite/riscante,
acesta este conștient că s-a plasat într-o situație de risc în care rezultatul periculos este posibil.
Așadar analiza nu trebuie să se rezume la acceptarea unei situații de risc ci la acceptarea cu un
grad mare de probabilitatea/certitudine a producerii rezultatului.
O interpretare contrară ar plasa toate accidentele de circulație comise prin încălcarea
conștientă (imprudență/neglijență) a măsurilor de prevedere specifice, în zona intenției indirecte,
orice conducător auto angajat într-o astfel de acțiune ilicită (care conduce fără permis, neavând
cunoștințele necesare controlării autoturismului, care conduce având în sânge o îmbibație
alcoolică care îi reduce autocontrolul, care circulă cu o viteză neadaptată la trafic și care nu îi
255
permite să reacționeze în timp util pentru evitarea oricărui pericol, care nu acordă prioritate altor
autoturisme), prevăzând și acceptând implicit un posibil accident.
Doar atunci când producerea rezultatului, datorită modalității de comitere a faptei, apare
în reprezentarea mentală a autorului ca având un grad de probabilitate/certitudine atât de ridicat
încât acesta conștientizează că rezultatul este pe cale să se producă și el totuși persistă în acțiunea
sa fiindu-i indiferent că rezultatul se va produce, - doar în acest caz se poate aprecia că angajarea
autorului în continuare în acțiunea ilicită, înseamnă o acceptare implicită a producerii
rezultatului, deci o intenție indirectă. Evident că această reprezentare și acceptare trebuie să
survină la un moment în care autorul își mai poate încă dirija conduita, putând să revină asupra
acțiunii sale. Căci dacă prevederea ca certă a rezultatului survine abia în ultimul moment când
producerea rezultatului este iminentă (ex. în ultimele secunde dinainte de impact când accidentul
nu mai poate fi evitat), iar până în acel moment producerea accidentului apărea doar ca eventuală
dar fiind neacceptată, este evident că nu poate fi vorba de o acceptare a producerii lui, ci de o
imposibilitate a evitării lui.
Pentru toate cele expuse mai sus, instanța apreciază că forma de vinovăție cu care
inculpatul a acționat este culpa, instanța rămânând în matca jurisprudenței constante în acest
domeniu: un reviriment al jurisprudenței în această chestiune prin prisma necesității unor
pedepse mai aspre pentru acest tip de comportament, nu trebuie să afecteze principiul
previzibilității legii penale, care vizează și încadrarea juridică și tratamentul sancționator.
În consecință instanța urmează a:
- schimba încadrarea juridică dată prin rechizitoriu infracțiunii de omor calificat prev. de
art. 188 alin 1 raportat la art. 189 alin. 1 lit. f C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prev.
de art. 192 alin.1, 2,3 Cod penal.
- schimba încadrarea juridică dată prin rechizitoriu infracțiunii de tentativă de omor
calificat prev. de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f C. p. într-o
infracțiune de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit. b
Cod penal (partea civilă M.C. ) și o infracțiune de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196
alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă P.A.T. ).
În ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap.
la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă P.A.T. ), instanța urmează a dispune achitarea,
având în vedere faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 90 zile iar fapta nu s-a
produs în condițiile alin. 1 din art. 196 Cod penal (de o persoană aflată sub influența băuturilor
alcoolice, a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea
însăți o infracțiune), astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. 1 lit. b teza I
Cod procedură penală).
În ce privește celelalte fapte, în drept, faptele inculpatului care, la data de 04.02.2016 ora
13.09.24, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare IS-XX-Y, a încălcat mai
multe reguli de circulaţie, a circulat pe contrasens, a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a
pătruns cu viteză foarte mare în intersecţia Şoseaua Nicolina – Aleea Rozelor, unde a intrat în
coliziune din lateral cu autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare IS-AA-BBB,
care a fost proiectat în autoturismele aflate pe sensul celălalt de mers, iar urma impactului a
rezultat decesul victimelor B.M.L.(conducătorul auto) şi B.E. (ocupantul locului dreapta faţă) şi
rănirea şi punerea în pericol a vieţii persoanei vătămate M.C. , aflat în autoturismul Ford Focus
cu numărul de înmatriculare IS UU DDD, situat la acel moment pe banda 2 de circulaţie,
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin.1,
256
2,3 Cod penal și vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit.
b Cod penal.
Infracțiunea comisă de inculpat a fost săvârșită prin nerespectarea măsurilor de
prevedere pentru efectuarea activității de conducere a autovehiculului pe drumurile publice,
respectiv prin încălcarea următoarelor reguli de circulație :
- art. 35 alin. (1) din OUG 195/2002 (participanții la trafic trebuie sa aibă un
comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranța circulației, sa nu pună in pericol viața sau
integritatea corporala a persoanelor sa nu aducă prejudicii proprietarii publice ori private),
- art. 57, alin. (2) din OUG 195/2002 (la intersecțiile cu circulație dirijata, conducătorul
de vehicul este obligat sa respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului…),
- art. 101 alin. (3), lit. d) din OUG 195/2002 (constituie contravenții…circulația pe sensul
opus de mers, cu excepția cazurilor in care efectuează regulamentar manevra de depășire),
- art. 100 alin. (3), lit. a) din OUG 195/2002 (constituie contravenții…depășirea
coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului…),
- art. 77 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 (marcajul longitudinal
format dintr-o linie continua simpla sau dubla interzice inculcarea acestuia).
Așadar, fapta de ucidere din culpă prin care s-a cauzat moartea a două persoane este
urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru exercițiul activității de conducere pe drumurile
publice a autovehiculelor, astfel cum sunt prevăzute prin dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002
privind conducerea pe drumurile publice.
Instanța așadar constată dincolo de orice dubiu că faptele există, sunt infracțiuni, au fost
comise de inculpat cu vinovăția cerută de lege, motiv pentru care va dispune condamnarea
acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului si a modului
de executare, instanţa va ţine seama, conform dispoziţiilor art. 74 din Codul penal, atât de
gradul de pericol social concret al faptelor comise, de modalitatea şi împrejurările în care acestea
au fost săvârşite, de urmările produse, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a
recunoscut comiterea faptelor.
Instanța constată că limitele de pedeapsă în această situație pentru uciderea din culpă sunt
de la 3 la 10 ani și 6 luni, instanța urmând a se orienta peste mediu, spre limita superioară,
respectiv o pedeapsă de 8 ani închisoare; în cazul infracțiunii de vătămare corporală din culpă va
opta pentru o pedeapsă de 9 luni închisoare.
La aplicarea acestor pedepse instanța are în vedere atât consecințele dramatice,
iremediabile produse, forma gravă de inconștiență, imprudență și ușurință manifestată de
inculpat, dar și vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale precum și recunoașterea faptelor. Deși
inculpatul nu a dat declarație în cursul judecății, totuși în cursul urmăririi penale acesta a
recunoscut comiterea faptelor. De altfel chiar și în cursul judecății, apărarea sa a vizat mai
degrabă o interpretare diferită a probelor în scopul dovedirii formei de vinovăție a culpei,
inculpatul neîncercând să acrediteze o altă situație de fapt decât cea reținută prin rechizitoriu.
Față de pedepsele aplicate, instanța va dispune ca executarea să se facă în regim de
detenție, inculpatului urmând a i se aplica și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prev. de art. 66 aliniatul 1 lit. a(dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice
funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și i
(dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de
conducere ) Cod penal pe o durată de 5 ani, precum și pedeapsa accesorie prev. de art. 65 Cod
penal constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a , b, i Cod penal.
257
Pedepsele complementare decurg dintr-o apreciere asupra imaturității sociale și morale a
inculpatului care a manifestat ușurință în raport cu cele mai importante valori sociale, dar și din
nevoia de a proteja societatea și după punerea în libertate a inculpatului, de un comportament
inconștient al inculpatului la volan. Astfel, riscurile acestei inconștiențe sunt prea mari iar
valorile periclitate sunt fundamentale, astfel încât se justifică necesitatea impunerii interdicției de
a conduce pe perioada maximă prevăzută de lege ca pedeapsă complementară (5 ani).
În temeiul dispozițiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură penală , art. 202 și 223 aliniatul 2
Cod procedură penală, instanța va menține măsura arestării preventive a inculpatului PCM, față
de gravitatea faptelor, de consecințele lor cât și față pedeapsa aplicată și modalitatea de
executare. Astfel temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă
nemodificate și justifică menținerea măsurii preventive care satisface în continuare criteriile
proporționalității și necesității.
Astfel, faţă de gravitatea faptelor comise de inculpat şi de natura relaţiilor sociale
vătămate, faţă de rezonanţa socială negativă a faptelor de acest gen în rândul colectivităţii, se
reţine că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru
ordinea publică. Instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de
insecuritate pentru raporturile sociale, un sentiment de dezaprobare din partea membrilor
comunităţii locale din care provine şi de neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie,
stare de pericol concret care este încă actuală. Ecoul acestei fapte în comunitate nu s-a stins şi
nu s-a estompat, iar punerea în libertate a inculpatului la acest moment ar constitui un semnal de
justiție slabă atât pentru inculpat cât și pentru societate.
În temeiul dispozițiilor art. 72 alin. 1 Cod penal din durata pedepsei principale aplicate va
scade durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 04.02.2017 la zi .
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din legea nr. 76/2008 privind organizarea si funcţionarea
Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de la inculpat a probelor
biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice
Judiciare .
În termenul prev. de art. 410 din C. procedură penală, Sentinţa penale nr. 1487 din
06.11.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Iaşi, inculpatul PCM, partea responsabilă civilmente S.C. E S.A. şi părţile civile BT şi Spitalul
Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, care au criticat-o sub aspectul legalităţii şi
temeiniciei.
Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a considerat hotărârea instanţei de fond ca
fiind netemeinică sub aspectul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de
ucidere din culpă si vătămare corporală din culpă ca urmare a schimbării încadrării juridice şi
nelegală, întrucât dacă se apreciază că faptele inculpatului au fost săvârşite din culpă, ca urmare
a unui accident rutier instanţa trebuia să îl condamne şi pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire
a locului accidentului.
A arătat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi că hotărârea instanţei este netemeinică sub
aspectul schimbării încadrării juridice şi al condamnării inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
S-a invocat faptul că în doctrină s-a arătat că, în cazul intenţiei indirecte, infractorul are o
atitudine indiferentă de acceptare a rezultatului pe care îl prevede, dar rămâne pasiv, nu face
nimic pentru preîntâmpinarea lui, iar în cazul culpei cu prevedere rezultatul prevăzut nu este
acceptat, neacceptarea rezultând din atitudinea autorului, care speră să-1 preîntâmpine, bazându-
se pe elemente obiective care ţin de împrejurările în care are loc acţiunea, dar şi subiective.
258
Susţinerea instanţei de fond că doctrina reţine ca sigură producerea rezultatului
neurmărit, dar acceptat, şi nici că nu se poate concepe comiterea unei infracţiuni de violenţă cu
intenţie indirectă fără asocierea ei cu o altă acţiune ilicită comisă cu intenţie directă, căci
acceptarea indiferentă a unui astfel de rezultat fără ca acesta să fie derivatul unui alt rezultat ilicit
urmărit poate pune problema unei iresponsabilităţi, este greşită în condiţiile în care autorii de
drept penal afirmă că „nu interesează dacă rezultatul urmărit poate să fie o faptă fără relevanţă
penală, iar rezultatul secundar acceptat să constituie o infracţiune” (Antoniu, G., Vinovăţia
penală - Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995, pag. 136).
În speţa de faţă, inculpatul, grăbindu-se, conform propriei declaraţii din cursul urmăririi
penale, să ajungă la aeroport, a încălcat o multitudine de reguli de circulaţie - art. 35 alin. 1 din
OUG 195/2002, art. 57, alin. 2 din OUG 195/2002, art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002, art. 100
alin. 3, lit. a din OUG 195/2002, art. 101 alin. 3, lit. d din OUG 195/2002, art. 77 alin. 2 din
Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002, art. 114 alin. 5 din Regulamentul de
punere în aplicare a OUG 195/2002 - devenind un pericol iminent, aşa după cum rezultă şi din
rapoartele de expertiză ce au fost efectuate în cauză.
Faptul că inculpatul, în decursul aceleiaşi zile, mai trecuse pe culoarea roşie a
semaforului ori nesocotise regulile de acordare a priorităţii, în acest din urmă caz relevantă fiind
declaraţia martorului CLA, care, pentru a evita impactul cu maşina condusă de către inculpat la
manevra acestuia de schimbare a direcţiei de mers, a pătruns pe trotuarul din dreapta sa, aceasta
întâmplându-se cu aproximativ 90 minute înaintea evenimentului soldat cu uciderea a două
persoane şi vătămarea altor două, nu poate duce automat la concluzia că a fost încurajat de faptul
că nu s-au întâmplat evenimente în trafic şi astfel că a socotit fără temei că nu se vor produce nici
în continuare, indiferent câte norme rutiere ar încălca. în condiţiile în care la o oră cu trafic
aglomerat, într-o zonă în care de obicei traficul este de aşa natură, într-o intersecţie dirijată prin
semafoare, inculpatul a pătruns pe contrasens prin încălcarea liniei continue, depăşind coloana de
maşini şi tramvaie care aşteptau pe toate cele trei benzi de circulaţie la culoarea roşie a
semaforului, neavând nici un fel de vizibilitate spre partea dreaptă a intersecţiei şi a trecerii de
pietoni, pătrunzând apoi în intersecţie cu o viteză de peste 88 km/h pe culoarea roşie a
semaforului, nu ne îndreptăţeşte să împărtăşim opinia că inculpatul, deşi a prevăzut că poate lovi
pe cineva sau ceva cu maşina a socotit că acest lucru nu se va întâmpla, ci, tocmai, având în
vedere multitudinea de norme rutiere încălcate, nesocotite, încălcare care s-a făcut în mod
evident cu intenţie, apreciem că el a acceptat rezultatul pe care 1-a prevăzut, fiind indiferent dacă
el se va produce sau nu, nefăcând absolut nimic pentru preîntâmpinarea lui (nici măcar prin
emiterea unui semnal acustic pentru a atrage atenţia celorlalţi participanţi la trafic). Iminenţa
pericolului a fost observată, însă, de alţi conducători auto, unul dintre ei apelând de două ori
SNAU -112, tocmai pentru a sesiza faptul că inculpatul se deplasa cu foarte mare viteză - în
cazul primului apel telefonic - pe direcţia Podu Roş - CUG, trecând pe culoarea roşie a
semaforului („la toate semafoarele”) şicanând pe toată lumea în trafic, fiind pe punctul „să
acosteze şi copii pe trecere de pietoni”, iar în cazul celui de-al doilea apel telefonic că inculpatul
„a întors spre Podu Roş", că „merge pe avarii cu foarte mare viteză, indiferent de semafoare” şi
că „este foarte periculos, eu vreau să vă spun... chiar m-am speriat” (file 262-264 vol. I dosar
u.p.).
În aceste condiţii, premisa comiterii ambelor infracţiuni este o norma civilă de drept
public - contravenţia, aceasta fiind săvârşită întotdeauna cu intenţie. Este cert că, acceptând că
încalcă, cu intenţie, norma civilă, în mintea inculpatului aceasta nu are timpul de a se interverti în
culpă penală. Dacă acceptă, cu bună ştiinţă, încălcarea normelor rutiere menţionate anterior
259
(trecere pe culoare roşie la semafor, fără să acorde prioritate, călcând linia continuă pentru a intra
pe contrasens şi intrând în intersecţie cu o viteză cu o valoare aproape dublă celei maxime
admise în oraş în zone fără nici un fel de restricţii), este cert ca acceptă şi că poate lovi alte
maşini, cu toate consecinţele ce decurg de aici (rănirea, uciderea unei/unor persoane, distrugerea
vehiculelor etc.).
Atât intenţia, cât şi culpa ca forme ale vinovăţiei penale sunt apanajul laturii subiective.
De cele mai multe ori culpa cu prevedere şi intenţia indirectă sunt despărţite de o graniţă foarte
subţire, ajungând aproape să se confunde. în cazul de faţă, însă, ineditul constă în durata
neobişnuit de mare a desfăşurării acţiunii ilicite, pornită ca o contravenţie şi sfârşită ca o
infracţiune. Este cert că, dacă hazardul ar fi hotărât că în acel moment nu va traversa nimeni
intersecţia, inculpatul nu ar fi săvârşit decât un cumul de contravenţii, care ar fi rămas, probabil,
nesancţionate. Pe de altă parte, dacă în zona respective ar fi avut loc o manifestaţie, iar inculpatul
ar fi ucis şi rănit câteva zeci de oameni, s-ar fi putut pune în discuţie şi ipoteza unui act criminal
cu aparenţă teroristă (vezi specificul celor din Nice şi Londra). Tocmai de aceea practica
judiciară comună nu poate fi invocată în speţa de faţă, care aduce o ipoteză nouă de dezbateri şi
trebuie să genereze o altă încadrare juridică decât cea comună în materie. Ceea ce săvârşeşte
inculpatul nu poate fi un accident, pentru că accidentul, pe lângă încadrarea sub forma de
vinovăţie a culpei, implică şi un timp de săvârşire foarte scurt. Or, în cazul de faţă, inculpatul
caută efectiv victime timp de mai multe minute. Pentru că, gândind mai departe, ce s-ar fi putut
întâmpla dacă inculpatul ar fi trecut de intersecţie? În mod sigur nu s-ar fi oprit, la fel cum nu
oprise în nici o altă intersecţie din cele câteva de până atunci. Ar fi urmat un alt loc de săvârşire a
faptei, cu mai multe victime sau nu. Doar implicarea autoturismului său în evenimentul soldat
victime 1-a oprit pe inculpat din cursa inconştientă în care se angajase.
În acest context, nu este lipsită de importanţă nici atitudinea inculpatului după
evenimentul rutier: iese din maşină şi părăseşte zona, nu înainte de a-şi lua telefonul mobil,
nemanifestând nici un fel de compasiune faţă de victime ori vreun regret pentru cele provocate,
neaşteptând sosirea poliţiei, plecând de la faţa locului cu gluga trasă pe faţă pentru a nu fi
recunoscut, atitudine tipică criminalului care părăseşte locul faptei. în cursul urmăririi penale
inculpatul a declarat că ar fi contactat telefonic pe prietenul său PS, căruia i-ar fi povestit ce s-a
întâmplat, însă acest aspect nu este adevărat, martorul Popa relatând în declaraţiile sale că el este
cel care 1-a sunat pe inculpat, întrucât a văzut relatări despre accident în presa locală şi a
recunoscut autoturismul inculpatului, că acesta nu i-a spus că a părăsit locul unde a avut loc
evenimentul rutier şi că atunci când I-a căutat pe inculpat împreună cu un prieten avocat, s-au
„plimbat destul de mult cu autoturismul” până când acesta le-a spus locul în care se afla.
S-a mai arătat că, analizând sentinţa pronunţată din punctul de vedere al legalităţii şi dacă
se acceptă că forma de vinovăţie cu care inculpatul a săvârşit faptele este aceea a culpei, este de
remarcat că hotărârea apelată este viciată decisiv prin aceea că judecătorul de primă instanţă a
omis să examineze fapta de părăsire a locului accidentului, care este prevăzută ca infracţiune în
art. 338 alin. 1 Cod penal, cu nesocotirea prevederile art. 371 Cod procedură penală - judecata se
mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, coroborate, desigur,
cu dispoziţiile principiale cuprinse în art. 8 Cod procedură penală - organele judiciare au
obligaţia de a desfăşura [...] judecata [...] astfel încât sa fie constatate la timp şi în mod complet
faptele care constituie infracţiuni [,..] iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie
pedepsită potrivit legii [...].
Astfel, deşi organele de urmărire penală au emis actele de dispoziţie procesuală necesare
pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei de părăsire a locului accidentului - prin
260
continuarea urmăririi penale faţă de numitul PCM în calitate de suspect şi prin punerea în
mişcare a acţiunii penale faţă de aceeaşi persoană, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la
faptele imputate inculpatului în legătură cu părăsirea locului accidentului.
În aprecierea parchetului, omisiunea pronunţării asupra acestei fapte poate fi pusă pe
seama ineditului speţei, care s-a caracterizat în faza de urmărire penală pe transgresarea
responsabilităţii penale din zona ilicitului culpabil în sfera criminalităţii intenţionale. Întrucât
acuzaţiile de săvârşire a faptei prevăzute de art. 338 alin. 1 Cod penal sunt indisolubil legate, prin
însăşi definiţia legală a infracţiunii, de existenţa unui accident (definit la rândul său în art. 75 din
O.U.G. nr. 195/2002), ca situaţie premisă, evident că procurorul a încorporat latura materială a
normei de incriminare în contextul factual al infracţiunilor contra vieţii pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată, părăsirea locului accidentului fiind descrisă inclusiv în scopul ilustrării
poziţionării subiective a inculpatului, respectiv a formei sale de vinovăţie. Această împrejurare
nu are semnificaţia că parchetul a renunţat la acuzaţii, ci denotă doar schimbarea de perspectivă
asupra faptelor pe care le-a investigat şi pe care le-a aşezat într-un alt tipar de incriminare decât
cel iniţial, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor.
Această omisiune gravă lezează preeminenţa dreptului şi conduce la o exonerare
inacceptabilă a inculpatului pentru o faptă pe care a comis-o cu vinovăţie. Altfel spus, dacă s-ar
menţine soluţia instanţei de fond, s-ar accepta faptul că instanţele ar dispune o achitare
subînțeleasă, „prin omisiune" şi absolut nemotivată.
Faţă de motivele invocate, Parchetul a solicitat , în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod proc.
pen., admiterea apelul declarat, desfiinţarea sentinţei penale nr. 1487 din 06 noiembrie 2017
pronunţată de către Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 2576/99/2017 privind pe inculpatul PCM şi
condamnarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Inculpatul PCM a criticat sentinţa penală apelată sub aspectul individualizării pedepsei,
invocând, în esenţă, următoarele:
pedeapsa aplicată este nejustificat de mare în comparaţie cu alte pedepse aplicate pentru
fapte similare, săvârşite în împrejurări mult mai grave decât situaţia de fapt dedusă judecaţii.
Astfel, a considerat că instanţa de fond nu a dat eficienţa cuvenită circumstanţelor reale
personale ale inculpatului, în sensul că nu a beneficiat de clemenţă raportat la faptul că în
cazierul rutier al inculpatului nu existau abateri la nivelul circulaţiei rutiere, stării de
sănătate/tulburarea inculpatului la momentul producerii accidentului rutier, dar nici faptului că
inculpatului i s-a născut un copil în perioada în care a fost arestat preventiv;
instanţa de apel are posibilitatea să reducă cuantumul pedepsei aplicate astfel încât
inculpatul sa fie tras la răspundere pentru faptele săvârşite, dar în acelaşi timp să existe o
posibilitate reală ca acesta să fie reintegrat în mediul familial fără ca terţe persoane să fie în mod
direct afectate de privarea acestuia de libertate, inculpatul trebuind să îşi întreţină familia,
respectiv minorul născut şi nu să devină o persoană întreţinuta de familie;
raportat la vârsta fragedă a inculpatului, a faptului că acesta a nesocotit voit sau nevoit
normele de circulaţie rutieră, însă fără a fi sub influenţa unor băuturi alcoolice sau a substanţelor
interzise şi mai ales la faptul că nu a avut în antecedent nici un fel de contact cu legea penală şi
nici cu regimul sancţionator al codului rutier, instanţa poate reindividualiza situaţia juridică a
inculpatului.
Partea civilă BT a criticat sentinţa penală apelată doar sub aspectul laturii civila a cauzei,
apreciind că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
261
Partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi raportat la faptul că
în mod greşit instanţa de fond a luat act că nu s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la
îngrijirile medicale acordate părţii civile P.A.T. .
Partea responsabilă civilmente S.C. E S.A. a solicitat admiterea apelului cu modificarea
în parte a sentinţei apelate, sub aspectul laturii civile .
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în raport de criticile
formulate de apelanţi, dar și din oficiu, în baza efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale,
în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată
următoarele:
Starea de fapt, reţinută de instanţa de fond şi necontestată de apelanţi, este conturată de
materialul probator administrat în cauză, din analiza şi coroborarea acestuia rezultând
modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, după cum urmează:
La data de 04.02.2017, inculpatul PCM s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi
A4 cu nr. de înmatriculare IS-XX-Y, înmatriculat pe numele tatălui său, cu care a circulat pe mai
multe străzi din mun. Iași având luminile de avarie puse în funcțiune. Comportamentul
inculpatului în trafic în perioada următoare a fost unul haotic, imprudent, neglijent - acest
comportament atrăgând atenția mai multor persoane. Potrivit propriei declarații date în cursul
urmăririi penale, inculpatul se grăbea pentru a lua pe mama sa de la aeroport.
Cel mai îndepărtat moment în timp când a fost identificat în trafic autoturismul condus de
către inculpat, raportat la momentul producerii evenimentului rutier, a fost în jurul orei 11.30;
astfel martorul CLA conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-… proprietatea
fratelui său, pe strada Tătăraşi dinspre Piaţa Chirilă spre intersecţia cu B-dul Tudor
Vladimirescu. În timp ce se îndrepta spre intersecţie, cu viteză redusă, cu aproximativ 20 de
metri înainte, a observat un autoturism marca Audi care a intrat pe sensul său de mers virând
stânga de pe B-dul Tudor Vladimirescu. Pentru a evita impactul martorul a tras de volan dreapta
şi a pătruns pe trotuar. Martorul a reţinut numărul de înmatriculare al autoturismului Audi,
respectiv B-PP-YYY, autoturism care avea luminile de avarie în funcţiune. Martorul a declarat
că dacă nu efectua manevra de evitare - în sensul că a pătruns cu autoturismul pe trotuar -
impactul nu ar fi putut fi evitat. De asemenea martorul a declarat că, la momentul respectiv, a
observat pe b-dul Tudor Vladimirescu, venind dinspre intersecţia Bucşinescu o autoutilitară,
care pentru a evita impactul cu autoturismul marca Audi a frânat brusc şi a oprit, în prealabil
claxonând insistent.
Martorul a sesizat intenţia conducătorului autoturismului marca Audi de a tăia calea
autoutilitarei care venea dinspre intersecţia Bucşinescu. Acesta a mai precizat că, după ce a
efectuat manevra la dreapta intrând cu autoturismul pe trotuar, şoferul autoturismului marca
Audi nu a schiţat nici un gest de evitare a impactului, dimpotrivă a accelerat şi a plecat pe strada
Tătăraşi. Martorul a precizat că reţine ora incidentului deoarece la ora 12.00 avea programare la
frizerie în zona Nicolina, şi la momentul respectiv se îndrepta spre acea zonă.
Comportamentul în trafic al inculpatului este observat și de un alt conducător auto, JA,
care sună în două rânduri la Serviciul de urgență 112 (transcrierile convorbirilor fiind depuse la
dosar), semnalând faptul că ,,un nemernic merge cu viteză în oraș, trece pe roșu, era să acosteze
un pieton și a fugit, (…), trece pe toate semafoarele pe roșu, a șicanat pe toată lumea în trafic,
era să acosteze și copii pe trecerea de pietoni, merge cu foarte mare viteză, este foarte periculos,
chiar m-am speriat”. Cel de-al treilea apel făcut de JA la Serviciul de urgență este imediat după
accident când acesta reproșează operatorilor că inculpatul nu a putut fi oprit deși sunase de două
ori și avertizase asupra pericolului.
262
Următoarea identificare în trafic a inculpatului este la ora 13:02:02, când intră pe podul
Nicolina de pe breteaua din dreapta pe contrasens, privind dinspre Belvedere spre Podu Roş, iar
la 13.02.11 pătrunde pe culoarea roşie a semaforului, în intersecţia Şoseaua Nicolina - str.
Sălciilor. Conform imaginilor video filmate inculpatul a condus autoturismul pe Şoseaua
Nicolina în intervalul orar 13:02:02 -13:09:24 când s-a produs impactul. Odată intrat pe podul
Nicolina, inculpatul pătrunde pe culoarea roşie a semaforului, în intersecţia Şoseaua Nicolina -
str. Sălciilor, depășind pe contrasens coloana de maşini care aștepta la lumina roșie a
semaforului, trece în viteză prin intersecţia B-dul Poieters cu Şoseaua Nicolina –Rond Vechi,
apoi prin intersecţia Şcoala nr. 42 – Şoseaua Nicolina îndreptându-se spre capăt CUG.
La ora 13:07:13 iese din coloană şi trece pe culoarea roşie a semaforului, prin intersecţia
Şcoala nr. 42 – Şoseaua Nicolina şi se îndreaptă spre Podu Roş, pătrunde în intersecţia B-dul
Poitiers cu Şoseaua Nicolina –Rond Vechi dinspre Capăt CUG unde are un moment de ezitare
(în sensul că iniţial a intenţionat să vireze dreapta pe Bld. Poitiers, însă a renunţat şi şi-a
continuat deplasarea spre Podu Roşu), trece în mare viteză prin intersecţia Şoseaua Nicolina –
Şoseaua Tudor Neculai – str. Prof. Inculeţ, pătrunde în intersecţia Nicolina - strada Sălciilor, iar
când ajunge la baza podului Nicolina pătrunde pe contrasens şi îşi continuă deplasarea spre Podu
Roşu; deplasarea pe contrasens surprinsă de camera de luat vederi aparţinând Serviciului de
Management al Traficului este filmată şi de camera de luat vederi amplasată pe autoturismul
martorului Onișoru Tudor Alexandru care staţiona la celălalt capăt al podului, şi unde a avut loc
impactul.
Pătrunderea pe pod și apoi în intersecția Şos Nicolina - Aleea Rozelor are loc cu mare
viteză; imediat ce a ajuns pe culmea podului, inculpatul are în câmpul vizual semaforul situat în
intersecţie, care în acel moment avea culoarea verde (ultimele secunde), care, însă, se va schimba
în culoare roşie cu aproximativ 9 secunde înainte de impact.
După modificarea culorii semaforului în culoare roşie, inculpatul ia hotărârea să nu se
conformeze şi să oprească la semafor, şi îşi continuă deplasarea spre intersecţie. Viteza medie cu
care inculpatul s-a deplasat de la ultima intersecţie până la momentul impactului a fost de 88
km/h.
La o distanță de cel puţin 55 m de intersecție, menţinându-şi viteza mare, deviază ușor
direcția pe lângă tramvaiul care rula în fața sa și intră pe contrasens în intersecție. Din acest
moment inculpatul nu a avut în câmpul vizual decât parțial intersecția, vizibilitatea asupra părții
drepte a intersecției fiindu-i blocată de tramvaiul și autoturismele care între timp au oprit la
semaforul care arăta culoarea roşie.
În aceste circumstanţe, respectiv, inculpatul a luat hotărârea de a nu opri la culoare roşie a
semaforului, având viteză mare, conștientizând că nu mai poate opri în condiții de siguranță,
aflându-se pe contrasens şi cu vizibilitatea total blocată asupra părţii drepte a intersecţiei, acesta
își continuă deplasarea către intersecție, viteza acestuia ajungând, în momentul premergător
impactului, la cca 96 km/h.
În acest timp, după schimbarea culorii semaforului de pe podul Nicolina, la un interval de
2-3 secunde (un decalaj de siguranță), are loc schimbarea culorii semaforului de pe Aleea
Rozelor din roșu în verde; la acest semafor, aștepta autoturismul Dacia Logan (cu nr. de
înmatriculare IS-HHH, condus de BML) care imediat se pune în mișcare în traversarea
intersecției dinspre strada Rozelor (din dreapta direcției de deplasare a inculpatului) și parcurge
distanța până în mijlocul intersecției, ajungând, după 6 secunde de la schimbarea culorii
semaforului, în mijlocul intersecției și intempestiv în fața autoturismului inculpatului care, în
acel moment, intrase cu viteză în intersecție. Practic autoturismul Dacia Logan îi apare
263
inculpatului în câmpul vizual cu maxim o secundă înainte de impact, fiind înregistrat audio și
confirmat de martor un zgomot de frânare cu 0,6 secunde înainte de impact, respectiv cu 15
metri înainte de locul impactului.
În momentul intrării în intersecție, autoturismul Audi condus de inculpat lovește
autoturismul Dacia Logan în laterala dreaptă a acestuia, proiectându-l în autoturismele aflate pe
sensul celălalt de mers aflate în staţionare pe sensul de mers dinspre Podu-Roş – CUG, și
provocând răsturnarea acestuia pe o laterală.
În urma impactului a rezultat decesul victimelor B.M.L.(conducătorul auto) şi B.E.-soțul
acesteia (ocupantul locului dreapta faţă), între leziunile suferite ca urmare a impactului și
decesul acestora existând legătură directă de cauzalitate.
Astfel, raportul de necropsie medico legală nr. 12072 din 23.02.2017 privind victima
BMD, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi cu următoarele concluzii.
1. Moartea numitei BMD a fost violentă.
politraumatism cu fracturi craniene, fracturi costale bilaterale, ruptură de aortă, contuzii organe
interne.
corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în cadrul unui accident rutier(conducător auto).
4. În momentul decesului sângele susnumitei nu conţinea alcool etilic.
Raportul de necropsie medico legală nr. 12073 din 23.02.2017 privind victima B.E,
întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi cu următoarele concluzii.
1. Moartea victimei B.E. a fost violentă.
politraumatism cu fractură luxaţie coloană vertebrală cervicală la nivel C1-2 şi C6-7 fracturi
costale bilaterale, hemoragie subaranoidiană.
corpuri dure din interiorul unui autovehicul, în cadrul unui accident rutier(ocupant dreapta faţă).
În urma impactului, autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare IS-AA-
BBB, a suferit avarii in proporție de 90%.
În urma proiectării autoturismului Dacia Logan în autoturismele aflate staţionate la
semafor a rezultat rănirea persoanelor vătămate M.C., aflat în autoturismul Ford Focus cu
numărul de înmatriculare IS UU DDD, situat la acel moment pe banda 2 de circulaţie, şi a
persoanei vătămate PTA aflat în autoturismul Citroen C4 cu numărul de înmatriculare B-, situat
la acel moment pe banda 1 de circulaţie.
Astfel, potrivit ultimului raport de expertiză medico-legală M.C. a prezentat un
traumatism vertebral cervical amielic obiectivat prin fractură tasare corp vertebral C6, fractură
arc posterior C5, leziuni traumatice survenite pe un fond patologic preexistent-leziuni avansate
de spondilită anchilozantă. Leziunile traumatice au necesitat 150-160 zile îngrijiri medicale
pentru vindecare; aprecieri asupra eventualelor sechele de natură infirmizantă vor fi efectuate la
minim un an de la traumatism.
Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr. 12469/21.03.2017, PAT a
prezentat un traumatism cranian cu hematom și echimoză frontale, leziuni care s-ar fi putut
produce prin lovire de corpuri dure din interiorul unui autoturism, în cadrul unui accident rutier,
și pot data din 04.02.2017. Au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, nu au pus
264
în primejdie viața acestuia, nu au fost de natură a cauza o infirmitate sau un prejudiciu estetic
grav și permanent.
După impact, inculpatul a coborât din mașină, s-a scuturat pe haine, a stat șocat timp de
câteva secunde (conform propriei declaraţii), după care a intrat din nou în mașină, ş-a luat
telefonul mobil şi a părăsit locul accidentului, abandonând mașina la faţa locului.
Pentru a nu fi recunoscut şi-a acoperit cu gluga capul, implicit leziunea suferita în zona
capului, leziune care sângera abundent. Inculpatul s-a deplasat către CUG, iar pe drum a sunat un
prieten, martorul PS căruia i-a povestit ce s-a întâmplat. Acesta i-a spus telefonic ca va suna un
avocat si urmează sa se întâlnească la locul accidentului. Inculpatul a declarat că inițial nu i-a
spus martorului PS ca a părăsit locul accidentului, însă când acesta l-a sunat si i-a spus ca este
însoţit de avocat si este la locului accidentului unde polițiștii efectuau cercetări, i-a recunoscut
acestuia ca nu mai este la locul accidentului şi se afla in zona CUG, convenind cu acesta sa vină
şi să îl ia pentru a merge la Poliţie.
Curtea nu va relua argumentaţia stării de fapt redată în considerentele sentinţei penale
apelate, argumentaţie pe care şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este
conferită de practica CEDO (Helle împotriva Finlandei), apreciind că acest lucru nu se impune,
neexistând niciun element de noutate în cauză care să fi apărut în faţa instanţei de apel şi care să
necesite o nouă analiză.
Examinând motivul de apel al procurorului privind netemeinicia schimbării încadrării
juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunii de omor calificat prev. de art. 188 alin 1
raportat la art. 189 alin. 1 lit. f C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192
alin.1, 2,3 Cod penal, şi din infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 32 alin. 1
C.p. raportat la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal într-o infracțiune de vătămare
corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194 alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă
M.C. ) și o infracțiune de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin.2,3 rap. la art. 194
alin. 1 lit. b Cod penal (partea civilă P.A.T. ), Curtea îl constată a fi fondat, pentru considerentele
ce vor succede.
Consideraţii teoretice. Atât prin rechizitoriu cât şi prin sentinţa apelată, pentru a se putea
stabili în concret forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, au fost reţinute consideraţii
teoretice ample cu privire la formele de vinovăţie, intenţie indirectă şi culpă cu prevedere, şi în
special cu privire la criteriile de delimitare a acestor forme de vinovăţie, considerații ce se impun
a fi reluate, pentru a se analiza corelarea acestora cu circumstanţele concrete obiective ale
comiterii faptelor, în condițiile în care latura subiectivă se deduce întotdeauna din toate
elementele de natură obiectivă din conţinutul faptei tipice.
Astfel, potrivit art. 16 alin. 3, lit. b din Codul penal, fapta este săvârşită cu intenţie
indirectă (eventuală) când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, şi, deşi nu-l urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii lui.
Săvârşirea unei fapte cu intenţie indirectă sau eventuală plasează pe autorul ei într-o
poziţie subiectivă care, deşi presupune reprezentarea şi, deci, înţelegerea desfăşurării întregii
conduite, precum şi a rezultatelor acesteia, agentul criminal acţionează în astfel de condiţii încât
sunt posibile, în fapt, cel puţin două urmări: o urmare pe care o doreşte şi care poate să fie sau să
nu fie prevăzută de legea penală şi o urmare, de regulă mai gravă, prevăzută de legea penală, pe
care nu o doreşte şi nu o urmăreşte în mod special, dar a cărei realizare apare ca fiind posibilă şi
este acceptată în mod conştient de autor.
Deşi rezultatul posibil sau eventual nu este urmărit anume de agentul criminal şi nici nu
este dorit de acesta, acţiunea sau inacţiunea criminală, fiind astfel concepută şi realizată, încât
265
poate atrage şi producerea lui, urmarea nedorită fiind acceptată în mod conştient, atitudinea
mentală conştientă a autorului trebuie raportată la toate rezultatele faptei şi nu numai la cele
urmărite.
Alături de criteriile minimale de identificare a intenţiei indirecte indicate de art. 16 alin.
3, lit. b din Codul penal, doctrina a evidenţiat şi o particularitate obligatorie a intenţiei indirecte
şi anume acea că, în planul atitudinii psiho-afective, autorul care acţionează cu intenţie indirectă
va adopta o atitudine pasivă, indiferentă faţă de rezultat, care apare doar ca o simplă
eventualitate.
Cu toată această contrarietate de atitudini, aparent ireconciliabile, pe care le presupun,
cele două forme ale intenţiei se vor reuni în conştiinţa şi exprimarea criminală a uneia şi aceleiaşi
persoane, fie atunci când aceasta pune în pericol prin una şi aceeaşi acţiune două sau mai multe
valori sociale distincte (ca în cazul incendiului care ucide şi o persoană), faţă de unele valori
comportamentul criminal angajându-se activ, faţă de alte valori cu indiferenţă, fie când aceasta
poate pricinui vătămări de gravitate diferită uneia şi aceleiaşi valori (ca în cazul unei vătămări
grave care pune în pericol şi viaţa victimei).
Potrivit art. 16 alin. 4, lit. a Cod penal, infracţiunea este săvârşită din culpă cu prevedere
atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el
nu se va produce.
Astfel, culpa cu prevedere, de numită şi uşurinţă criminală, se caracterizează prin aceea
că deşi făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit şi nici acceptat, socotind în
mod uşuratic, neîntemeiat, că el nu se va produce.
Infractorul prevede două urmări ale acţiunii sau inacţiunii sale: una prevăzută sau nu în
norma de incriminare, pe care o urmăreşte, şi alta prevăzută întotdeauna de legea penală, care
este însă sub aspectul producerii ei, incertă şi subordonată celei dintâi, pe care nu o doreşte şi
nici nu o acceptă.
Această formă de culpă criminală se apropie de intenţie eventuală prin elementul comun
de prevedere pe care ambele îl comportă.
Însă criteriul de delimitare a acestor două forme ale vinovăţiei are în vedere faptul că, în
vreme ce în cazul intenţiei indirecte autorul adoptă faţă de rezultatul mai grav o atitudine de
expectativă pasivă, indiferentă, în aşteptarea producerii rezultatului care îi apare posibil şi chiar
eventual, în ipoteza culpei cu previziune, autorul care face o evaluare uşuratică a posibilităţii
evitării rezultatului va adopta o atitudine de preîntâmpinare activă a producerii acestuia, uşurinţa
sa constând tocmai în evaluarea greşită a aptitudinii unor factori obiectivi şi subiectivi pe care
mizează.
În cazul când speranţa în neproducerea rezultatului vătămător sau periculos s-ar întemeia
pe o întâmplare, pe un eveniment care ar putea să se producă, dar care în realitate nu are loc,
altfel spus pe hazard, nu ne mai găsim în faţa uşurinţei, ci a intenţiei indirecte, fiind vorba
practic de acceptare de către făptuitor a riscului producerii rezultatului.
În materia accidentelor de circulaţie, se reţin de regulă, ca astfel de împrejurări obiective
pe care se fundamentează convingerea autorului privind neproducerea rezultatului, performanțele
maşinii, experienţa şi abilitatea în conducere a şoferului, ora târzie şi lipsa traficului ori a
pietonilor etc., chiar dacă la o analiză obiectivă ele se relevă insuficiente.
Cu toate acestea, în unele situaţii, datorită gradului ridicat de risc al activităţii, aceste
împrejurări obiective pe care s-ar putea fundamenta convingerea autorului privind neproducerea
rezultatului, sunt considerate ab initio ca insuficiente, întrucât riscul creat este vădit prea mare
pentru a putea fi acoperit în mod rezonabil de aceste împrejurări.
266
Revenind la situaţia de fapt, Curtea se va raporta, în vederea stabilirii formei de
vinovăţie, în principal, la momentul imediat premergător în care inculpatul PCM a declanşat
starea de pericol iminent.
Trebuie precizat şi faptul că, astfel cum s-a stabilit prin rapoartele de expertiză
criminalistică cu nr. 43/21.02.2017 şi nr. 51/06.03.2017, întocmite de Laboratorul Interjudeţean
de Expertize Criminalistice, modificate şi completate, iniţial, inculpatul circulând cu o viteză
peste limita legal admisă în localităţi, viteza medie cu care inculpatul s-a deplasat de la ultima
intersecţie până la momentul impactului fiind de 88 km/h, a declanşat o stare de pericol potenţial,
care putea fi stinsă prin reducerea vitezei.
În momentul în care acesta a depăşit axul drumului, cu cel puţin 55 m înainte de impact,
intrând pe contrasens, a declanşat o nouă stare de pericol care s-a suprapus peste starea de pericol
iniţială (din imaginile surprinse de camera de supraveghere aparţinând Serviciului de
Management al Traficului rezultă că inculpatul a pătruns pe contrasens în momentul în care
ajunge la baza podului Nicolina, fiind surprins ulterior de camera video montată pe autoturismul
martorului OTA, care staţiona la capătul podului dinspre Podu Roş, unde a avut loc impactul, tot
pe contrasens).
Imediat, cu aproximativ 55 m de intrarea în intersecţie, fiind pe contrasens inculpatul
constată că vizibilitatea asupra părții drepte a intersecției este blocată de tramvaiul și
autoturismele care între timp au oprit la semaforul care arăta culoarea roşie.
În acest context factual, respectiv inculpatul conducea cu o viteză în jur de 88 km/h, se
deplasa pe contrasens şi cu vizibilitatea blocată asupra părţii drepte a intersecţiei de un tramvai
care oprise la culoare roşie a semaforului, la aproximativ 55 m de intersecţie, inculpatul ia
hotărârea, ori îşi menţine hotărârea deja luată, de a nu opri la culoarea roşie a semaforului şi se
deplasează spre intersecţie cu viteză, care ajunge în momentul premergător impactului la cca 96
km/h, declanşând, astfel, o stare de pericol iminent.
Raportându-se la momentul imediat premergător declanşării stării de pericol iminent,
Curtea constată că inculpatul a acţionat în astfel de împrejurări în care erau posibile cel puţin
două urmări, o urmare pe care acesta a urmărit-o respectiv punerea în pericol a desfăşurării
fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, urmare ce ar fi atras o răspundere
contravenţională, şi o urmare, prevăzută de legea penală, incertă şi subordonată celei dintâi, care
constă în uciderea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Avem în
vedere cele mai grave urmări întrucât viteaza autoturismului condus de inculpat era de
aproximativ 96 km/h în momentul premergător impactului.
În ceea ce priveşte ceea de a doua urmare, Curtea constată că inculpatul, deşi nu a dorit-o
şi nu a urmărit-o în mod special, a fost acceptată în mod conştient de către acesta, forma de
vinovăţie cu care a acționat fiind cea a intenţiei indirecte.
Astfel, este evidentă atitudinea pasivă, indiferentă faţă de această urmare mai gravă, pe
care a adoptat-o inculpatul, înainte de declanşarea stării de pericol iminent, şi care îi apărea ca
fiind posibilă în condițiile în care acesta a luat hotărârea de a trece pe culoarea roşie a
semaforului, într-o intersecţie aglomerată din mun. Iaşi, aflându-se pe contrasens, cu o viteză de
peste 88 km/h şi cu vizibilitatea blocată asupra părţii drepte a intersecţiei de un tramvai.
Este evident şi faptul că, faţă de contextul factual anterior precizat, că speranţa
inculpatului de a nu produce un rezultat vătămător s-a întemeiat doar pe hazard, pe întâmplare,
acceptând riscul producerii acestui rezultat, aflându-ne, astfel, în prezenţa unei intenţii eventuale.
267
Pe de altă parte, datele cauzei nu relevă nici o probă care să dovedească că inculpatul a
avut o minimă atitudine de preîntâmpinare activă a producerii rezultatului vătămător şi că ar fi
fost posibil ca acesta să evalueze în mod ușuratic posibilităţile de evitare a rezultatului.
Astfel, inculpatul când a luat hotărârea, sau şi-a menţinut hotărârea deja luată, de a trece
pe culoarea roşie a semaforului a păstrat şi chiar a mărit viteza cu care se deplasa, ajungând în
momentul premergător impactului la o viteză de aproximativ 96 km/h. Aşa fiind, se constată că
acesta nu şi-a luat o minimă precauţie înainte de a intra în intersecţie pe culoarea roşie a
semaforului care să-i permită, sau cel puţin să încerce, să oprească în cazul intervenirii în faţa sa
a unui alt autovehicul sau pieton care s-ar fi deplasat regulamentar pe culoarea verde a
semaforului. Nu se poate aprecia că a evaluat greşit acest factor obiectiv, respectiv viteza, în
condiţiile în care un autovehicul ce circulă cu o viteză de aproximativ 96 km/h, nu poate fi oprit,
în nici o circumstanţă, în distanţa pe care acesta o mai avea de parcurs până în intrarea în
intersecţie (prin raportul de expertiză criminalistică nr. 51/06.03.2017, s-a concluzionat că la
doar la 39 m faţă de locul impactului, inculpatul ar fi putut observa autoturismul marca Dacia
Logan, moment la care pentru putea opri şi evita coliziunea trebuie să aibă cca 66 km/h).
Împrejurările concrete, respectiv o intersecţie aglomerată, cu autoturisme oprite de
ambele părţi ale semaforului care arăta culoarea roşie cu mult timp înainte ca inculpatul să se
apropie de intersecţie (din imaginile filmate rezultă că semaforul s-a schimbat pe culoare roşie cu
aproximativ 9 secunde înainte de impact), şi cu imaginea obturată total pe jumătatea dreaptă a
intersecţiei de un tramvai, nu puteau fundamenta, în nici un caz, convingerea autorului, chiar
uşuratică, privind neproducerea rezultatului, având în vedere că prin ele însele pot fi considerate
ab initio ca insuficiente, în condiţiile în care riscul de a intra pe culoarea roşie într-o intersecţie în
aceste circumstanţe era vădit prea mare, pentru a fi acoperit în mod rezonabil de vreuna dintre
aceste circumstanţe, fiind evident că speranţa inculpatului era dependentă doar de hazard.
În ceea ce priveşte abilităţile de şofer ale inculpatului, Curtea constată că, în
circumstanţele mai sus descrise, acestea nu mai pot fi considerate în mod rezonabil ca fiind un
factor pe care inculpatul putea să-l aibă în vedere la evaluarea evitării rezultatului, şi care să-l
evaluez greşit, în condiţiile în care inculpatul, prin propriile acţiuni conştiente (a condus cu o
viteză de aproximativ 96 km/h, a intrat pe contrasens, acceptând faptul că nu va mai avea
vizibilitate asupra părţii drepte a intersecţiei, din cauza unui tramvai oprit) a creat un risc aproape
iminent de producere a unui accident, risc care nu mai putea fi înlăturat sau cel puţin redus în
momentul în care inculpatul a luat hotărârea de a intra în intersecţie în contextul descris, orice
abilitate ar fi avut inculpatul fiind lipsită în mod vădit de eficacitate. Nu se poate aprecia că ar fi
putut evalua vreo abilitate în mod greşit, în mod uşuratic, în condiţiile în care producerea sau
neproducerea accidentului nu mai depindea, după luarea hotărârii de a intra în intersecţie în
circumstanţele descrise, de inculpat, ci doar de hazard.
În acest context, apărarea inculpatului că mergea cu avariile aprinse nu are nici o
relevanţă, în condiţiile în care maşina inculpatului nu era vizibilă pentru partea dreaptă a
intersecţiei, iar viteza foarte mare cu care se deplasa făcea ca orice situaţie, ce în mod rezonabil
putea interveni (în cazul nostru trecerea pe culoarea verde a unei maşini şi a pietonilor), să fie ab
initio incontrolabilă pentru inculpat, dar şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Referitor la faptul că inculpatul a acţionat sistemul de frânare înainte de impact, aceasta
acţiune a inculpatului a intervenit după luarea hotărârii de a intra în intersecţie în contextul
descris, şi după ce pericolul producerii accidentului a devenit iminent, şi poate fi pus pe seama
instinctului de conservare.
268
Nu poate fi primită nici susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia inculpatul a evaluat
eronat o situaţie obiectivă care ar fi putut să-l determine să spere, este adevărat uşuratic, că va
putea trece prin intersecție înainte ca autoturismele din lateral, care aveau culoarea verde la
semafor, să ajungă în mijlocul intersecţiei, având în vedere că prima instanţa se raportează la un
moment cu mult anterior declanşării stării de pericol iminent, şi anume momentul în care acesta
a ajuns în partea de vârf a podului şi i-a apărut în câmpul vizual semaforul, care atunci avea
culoare verde.
Forma de vinovăţie cu care a acționat inculpatul nu poate fi raportată la un moment în
care nu erau create toate premisele declanşării stării de pericol iminent, întrucât la acel moment
nici nu putem vorbi de luarea vreunei hotărâri a inculpatului, nefiind creat încă contextul factual
ce să-l determine pe inculpat să ia o hotărâre.
Astfel, în cazul unei acţiuni continue, este posibil ca o culpă iniţială să fie înlocuită la
momentul schimbării împrejurărilor de fapt de o intenţie directă sau eventuală.
În speţa de faţă, Curtea constată că, deşi iniţial se poate reţine că, la momentul în care a
ajuns în partea de sus a podului, şi i-a apărut în câmpul vizual semaforul şi intersecţia, inculpatul
putea aprecia în mod uşuratic că poate trece pe culoarea roşie a semaforului înainte de a intra în
intersecţie maşinile din lateral care aveau verde la semafor, ulterior, împrejurările s-au modificat,
în sensul că în faţa sa s-au oprit la semafor un tramvai şi 4 autoturisme pe fiecare bandă, au
trecut mai multe secunde de când semaforul avea culoarea verde pentru autoturismele care
puteau veni din lateral, şi cel mai important, deplasarea pe contrasens i-a blocat total vederea
spre partea dreaptă a intersecţiei.
Este evident faptul că, în momentul suprapunerii tuturor acestor împrejurări de fapt,
inculpatul a fost pus în faţa unei noi evaluări, în urma căreia a luat hotărârea de a-şi continua
deplasarea cu o viteză ce a ajuns înainte de impact a 96km/h, fiindu-i indiferent dacă va produce
uciderea participanţilor la trafic ori celor din imediata apropiere, rezultat care, din acel moment,
depindea ca realizare sau nerealizare doar de hazard ori noroc, această din urmă hotărâre
caracterizând şi forma de vinovăţie cu care a acționat inculpatul, şi anume, intenţia indirectă.
În ceea ce priveşte faptul că, în cauză, nu a fost identificat vreun mobil pentru care
inculpatul a acceptat în mod indiferent uciderea unor persoane şi chiar a propriei persoane,
Curtea constată că acest aspect nu se poate constitui într-un argument care să infirme sau să
confirme existenţa vreuneia din formele de vinovăţie mai sus analizate.
De altfel, Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică cu nr. 12217/09.03.2017,
întocmit de către IML Iaşi, prin care s-a concluzionat că inculpatul PCM prezintă o tulburare
durabilă în structura personalității, respectiv o „tulburare de personalitate emoţional-instabilă de
timp impulsiv-exploziv”, a identificat unele premise de natură psihologică, care ar fi putut să-l
conducă pe inculpat la acceptarea cu indiferenţă a unor rezultate aşa de grave, însă identificarea
unui răspuns exact şi concret cu privire la cauzele adoptării unui astfel de comportament de către
inculpat, excede cadrului procesual în care ne aflăm, intrând în domeniul psihologiei judiciare
sau într-un alt domeniu de specialitate.
Trebuie avut în vedere şi faptul că materialul probator dovedeşte faptul că inculpatul
PCM, în aceeaşi zi, nu cu mult timp înainte de a intra la ora 13:09:24 pe culoare roşie în
intersecția dintre Şoseaua Nicolina cu Aleea Rozelor, a mai trecut de trei ori pe culoarea roşie a
semaforului, norocul făcând să nu se producă vreun eveniment rutier (la orele 13:02:11 pătrunde
pe culoarea roșie a semaforului în intersecţia Șoseaua Nicolina – Str. Sălciilor, la orele 13:02:24
pătrunde pe culoarea roșie a semaforului în intersecţia Șoseaua Nicolina – Str. Tudor Neculai şi
269
la orele 13:07:13 pătrunde pe culoarea roșie a semaforului în intersecţia Șoseaua Nicolina –
Şcoala nr. 42).
Mai mult acesta a mai intrat şi pe contrasens, prima oară, în jurul orei 11:30, când
martorul CLA, ce conducea regulamentar, pe sensul său de mers, pentru a evita coliziunea cu
autoturismul condus de inculpat a tras de volan dreapta şi a pătruns pe trotuar.
De fiecare dată, când a trecut pe roşu sau a pătruns pe contrasens, inculpatul a acceptat
faptul că ar putea intra în coliziune cu un autoturism ori să lovească un pieton, din declaraţiile
martorilor reieşind că doar reacţiile fericite a celor puşi în primejdie pentru a se salva au fost de
natură a preîntâmpina producerea unui rezultat vătămător, inculpatul de fiecare dată având o
atitudine pasivă, indiferentă.
În acest sens este şi mărturia conducătorului auto JA, care sună în două rânduri la
Serviciul de urgență 112, semnalând faptul că ,,un nemernic merge cu viteză în oraș, trece pe
roșu, era să acosteze un pieton și a fugit, (…), trece pe toate semafoarele pe roșu, a șicanat pe
toată lumea în trafic, era să acosteze și copii pe trecerea de pietoni, merge cu foarte mare viteză,
este foarte periculos, chiar m-am speriat”.
Aşa fiind, Curtea constată că atitudinea indiferentă a inculpatului şi acceptarea uciderii
unor persoane şi chiar a propriei persoane nu a fost una singulară, ci a caracterizat şi acțiunile
anterioare ale inculpatului, când doar norocul a făcut să nu producă alte victime.
Concluzionând, Curtea, raliindu-se la aprecierea făcută prin rechizitoriu, constată că
inculpatul, prin nerespectarea celor mai importante reguli de circulaţie, respectiv circulând cu o
viteză cu mult peste cea legală în localitate, trecând linia continuă şi conducând pe distanţe
semnificative pe contrasens şi, cel mai periculos, intrând în intersecţie pe culoarea roşie a
semaforului, a transformat autoturismul într-o armă a crimei, fiindu-i indiferente urmările grave
previzibile, şi anume, uciderea ori/şi vătămarea unor persoane.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că, în condiţiile în care inculpatul a acţionat
cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prima instanţă a dispus în mod nefondat schimbarea
încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul PCM, în cauză
impunându-se stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- „omor calificat” prev. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal
(victime BMD şi BE), constând în fapta inculpatului, care la data de 04.02.2017, orele 13:09:24,
conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare IS-XX-Y cu o viteză cu mult peste limita
legală, circulând pe contrasens şi intrând pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia Şoseaua
Nicolina - Aleea Rozelor, acţionând cu forma de vinovăţie a intenţie indirecte, a intrat în
coliziune din lateral cu autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare IS -…, în
urma impactului rezultând decesul victimelor BML, conducătorul auto, şi BE, ocupantul locului
dreapta faţă;
- „tentativă la omor calificat” prev. de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1 – art.
189 alin. 1 lit. f Cod penal (persoane vătămate M.C. și P.A.T. ), constând în fapta inculpatului,
care, acționând în aceleași împrejurări anterior descrise, a intrat în coliziune din lateral cu
autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare IS -01- HTX, care a fost proiectat
în autoturismele aflate staționate la semafor, context în care a rezultat rănirea şi punerea în
pericol a vieţii persoanei vătămate M.C., aflată în autoturismul Ford Focus cu numărul de
înmatriculare IS UU DDD, situat pe banda a doua de circulaţie, şi rănirea persoanei vătămate
PTA, aflată în autoturismul Citroen C4, cu numărul de înmatriculare B-…, situate pe banda întâi
de circulaţie.
270
Având în vedere că pentru aceste motive se impune admiterea apelului formulat de
procuror, înlăturarea dispoziției instanţei de fond privind schimbarea încadrării juridice a faptelor
pentru care a fost trimis în judecată inculpatului, iar, în rejudecare să se dispună condamnarea
inculpatului pentru infracţiunile de omor calificat şi tentativă la omor calificat, Curtea va avea în
vedere la acel moment, cu ocazia individualizării judiciare a fiecărei pedepse ce i se va stabili
inculpatului pentru săvârşirea acestor infracţiuni, şi motivele de apel invocate de inculpat ce
privesc dozarea pedepsei, raportat la circumstanţele reale dar şi la cele personale.
Referitor la latura civilă a cauzei, ce a fost criticată de către partea responsabilă
civilmente S.C. E Asigurare - Reasigurare S.A. şi părţile civile BT şi Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, Curtea constată ca fiind întemeiate doar motivele de apel formulate
de către partea responsabilă civilmente S.C. Euroins Asigurare - Reasigurare S.A. şi partea civilă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, pentru motivele ce vor succede.
Mai întâi, se impune a se constata că, urmare a admiterii apelului procurorului în latură
penală, şi înlăturării dispoziţiei instanţei de fond de schimbare a încadrării juridice, şi soluţiile
dispuse cu privire la acţiunile părţilor civile P.A.T. , Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr.
Nicolae Oblu”Iaşi şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi (cu privire la îngrijirile medicale
acordate de aceste unităţi medicale părţii civile P.A.T. ), sunt nelegale, nemaifiind aplicabil
temeiul legal reţinut de instanţa de fond şi anume art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, care
obligă instanţa să lase nesoluţionate aceste acţiuni civile.
Astfel, soluţia instanţei de fond de achitare, în temeiul art. 396 alin. 5 şi art. 16 alin. 1, lit.
b, teza I din Codul de procedură penală a inculpatului PCM sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
„vătămare corporală din culpă”, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, a impus,
potrivit disp. art. 25 alin. 5 din Codul de procedură penală, în latură civilă, soluţia de lăsare
nesoluţionată a acţiunii civile formulate de părţile civile anterior amintite. Cum, instanţa de apel
va dispune înlăturarea acestei dispoziţii de achitare, înlăturarea dispoziţiei de schimbare a
încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi condamnarea
inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 alin. 1
rap. la art. 188 alin. 1 rap. la art. 189 alin. 1, lit. f din Codul penal (persoane vătămate fiind M.C.
şi PAT), dispoziţiile art. 397 alin. 1 rap. a art. 25 alin. 1 Cod procedură penală obligă instanţa să
se pronunţe şi asupra acţiunii civile formulate în cauză, în cazul de faţă de părţile civile P.A.T. ,
Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”Iaşi şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi
(cu privire la îngrijirile medicale acordate de aceste unităţi medicale părţii civile P.A.T. ), în
sensul soluţionării acestora.
Însă, soluționarea pentru prima dată a acestor acţiuni civile în calea de atac a apelului ar
încălca principiul dublului grad de jurisdicție pe care legea procesual penală îl consacră.
Mai mult, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea omului şi a libertăţilor
fundamentale, prevede în mod expres dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală, iar
Curtea Constituţională din România, preluând concepţia Convenţiei pentru apărarea omului şi a
libertăţilor fundamentale şi a Protocoalelor adiţionale acesteia, a afirmat şi ea, în jurisprudenţa
sa, existenţa dreptului la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, drept ce decurge din
reglementarea internaţională mai-sus amintită.
În consecinţă, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție (situație ce ar apărea dacă
instanța de apel ar proceda la rejudecarea cauzei – şi soluţionarea pentru prima oară a acţiunilor
civile - după desființarea hotărârii primei instanțe), Curtea constată ca se impune ca acţiunile
civile formulate de către P.A.T. , Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”Iaşi şi
271
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi să fie rejudecate de către prima instanță, respectiv de către
Tribunalul Iași.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că motivele de apel ale Parchetului de
pe lângă Tribunalul Iaşi, ale părţii responsabile civilmente S.C. E România Asigurare
Reasigurare S.A. şi ale părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi sunt
total, respectiv parţial, întemeiate, pentru argumentele mai sus prezentate, drept pentru care va
dispune, în temeiul disp. art. 421 pct. 2, lit. a din Codul de procedură penală, admiterea acestor
apeluri, declarate împotriva Sentinţei penale nr. 1487 din 06.11.2017, pronunţate de Tribunalul
Iaşi în dosarul nr. 2576/99/2017, sentinţă ce va fi desfiinţată în parte, pe latură penală şi pe latură
civilă.
Rejudecând cauza, pentru argumentele mai sus prezentate, se va dispune condamnarea
inculpatului PCM pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor calificat” prev. de art. 188 alin. 1
raportat la art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal (victime BMD şi BE), şi „tentativă la omor calificat
prev. de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal (persoane
vătămate M.C. și P.A.T. )”, astfel, cum au fost reţinute în sarcina acestuia mai sus.
La individualizarea judiciară a fiecărei pedepse ce va fi aplicată inculpatului, Curtea se va
raporta la dispoziţiile art. 74 Cod penal, care prevăd că stabilirea cuantumului pedepsei se face
în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșire și cu periculozitatea infractorului care se evaluează
după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele
folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs
ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi
frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după
săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate,
situaţia familială şi socială.
În speţa de faţă, gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpat este
unul foarte ridicat, având în vedere atingerea gravă adusă celei mai importante valori sociale
ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viaţă, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor,
aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul
rând, urmarea importantă produsă respectiv pierderea a două vieţi şi, respectiv, punerea în
pericol a vieţii altor două persoane.
La rândul său, inculpatul prezintă un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi
împrejurările în care a acţionat, dar, în special, de indiferenţa de care a dat dovadă faţă de
rezultatul foarte grav, respectiv suprimarea vieţii persoanelor implicate în trafic sau aflate în zona
intersecţiei.
Mai mult, Curtea constată că inculpatul intrând în intersecţie pe culoarea roşie a
semaforului cu o viteză de 96 km/h, în contextul mai sus precizat, şi văzând că intersecția este
foarte aglomerată, a acceptat producerea chiar a unui carnagiu, producerea unui număr mai
mic sau mai mare de victime, depinzând aşa cum rezultă şi din imaginile înregistrate, doar de
hazard, de întâmplare. Astfel, imaginile înregistrate surprind pe trecerea de pietoni că
traversează o persoană dinspre partea dreaptă a intersecţiei, a cărei vizibilitate era obturată
inculpatului, şi care dintr-o întâmplare fericită a ajuns în mijlocul intersecţiei cu o secundă sau
două mai târziu de apariția autoturismului inculpatului, care a trecut foarte aproape de aceasta.
În spatele acestei persoane se angajase în trecere o femeie cu un copil de mână, iar la cele patru
colţuri ale străzilor din intersecție se aflau alte persoane, cele mai în pericol dovedindu-se a fi
cele situate pe trotuarul din partea stângă din direcţia de mers a autovehiculului inculpatului (a
se vedea planşa foto nr. 6 de la fila 255 dosar urmărire penală, în care apar mai multe
272
persoane, adulţi şi copii, care sunt puse în pericol de autovehicul marca Citroen cu nr. de
înmatriculare B…., autoturism în care a fost proiectat autoturismul marca Dacia Logan în care
se aflau victimele BMD şi BE).
La aprecierea gradului de pericol social ridicat al inculpatului, Curtea va avea în vedere şi
faptul că, prin Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică cu nr. 12217/09.03.2017,
întocmit de către IML Iaşi, s-a concluzionat că inculpatul PCM prezintă o „tulburare de
personalitate emoţional-instabilă de timp impulsiv-exploziv”, această instabilitate a inculpatului
din punct de vedere emotiv-acţional regăsindu-se pe toată perioada în care acesta s-a aflat în
trafic, când a trecut de mai multe ori pe culoare roşie a semaforului şi a mers pe contrasens.
Faţă de gravitatea deosebită a faptelor săvârşite şi gradul de pericol social ridicat al
persoanei inculpatului, Curtea constată că reeducarea, reinserţia socială a acestuia nu poate avea
loc decât prin stabilirea şi, ulterior, aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea, dozate peste
minimul special al fiecărei pedepse prevăzute de lege.
pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi
Referitor la circumstanţele personale invocate de către inculpat prin motivele de apel,
respectiv că nu prezintă antecedente penale, că este tânăr şi că i s-a născut un copil în perioada în
care a fost arestat preventiv, Curtea constă că niciuna dintre aceste împrejurări nu este de natură
să diminueze gravitatea infracţiunilor săvârşite sau periculozitatea inculpatului, motivele de apel
formulate în aceste sens fiind, astfel, nefondate.
Aceleaşi argumente ce ţin de gravitatea faptei şi a făptuitorului impun cu necesitate şi
aplicarea inculpatului pe lângă fiecare pedeapsă stabilită şi a pedepsei complementare constând
în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii
publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule,
prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), lit. b) şi lit. i) Cod penal, interzicerea dreptului de a conduce
autovehicule impunându-se întrucât, inculpatul a încălcat cu intenţie cele mai importante reguli
de circulaţie, transformând, aşa cum s-a argumentat mai sus, autoturismul într-o armă a crimei,
şi, astfel, impunerea acestei pedepse complementare durată maximă are şi rolul de a sprijini,
alături de fiecare pedeapsă aplicată pentru infracţiunile săvârşite, procesul de îndreptare a
inculpatului şi de formare a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de
convieţuire socială.
Se va aplica inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerilor drepturilor prevăzute de
art. 66 alin. 1, lit. a), lit. b) şi lit. i) Cod penal.
În temeiul art. 38 alin. 2 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, se va aplica aplică
inculpatului PCM pedeapsa cea mai grea stabilită, care se va adăuga un spor reprezentând 1/3
din cealaltă pedeapsă.
În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal, se va aplică inculpatului, pe lângă
pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i din Codul penal - dreptul de fi ales în autoritățile
publice sau în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității
de stat şi dreptul de a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui
permis de conducere, pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal.
În temeiul art. 45 alin. 5 din Codul penal, se va aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa
principală rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de
273
art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i din Codul penal - dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice
funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de
a conduce orice tip de vehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere, în
condiţiile art. 65 alin. 3 din Codul penal.
În temeiul art. 423 alin. 3 din Codul de procedură penală, se va deduce din pedeapsa
rezultantă durata măsurii arestului preventiv de la data de 06.11.2017 la zi.
Se va trimite spre judecare la prima instanţă - Tribunalul Iaşi (faza de judecată) acţiunile
civile formulate de partea civilă P.A.T. , Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu”Iaşi,
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon” Iaşi (cu
privire la îngrijirile medicale acordate de aceste unităţi medicale părţii civile P.A.T. ).
Se vor reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligată partea
responsabilă civilmente S.C. E S.A. către partea civilă BT de la suma de 27.324 lei la suma de
16.335,24 lei şi echivalentul în lei la data plăţii a sumei 821,06 Lire sterline.
Se va înlătură dispoziţia privind ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit prin
Ordonanţa nr. 103/P/2017 din data de 17.03.2017 asupra autoturismului marca Audi A4 cu
numărul de înmatriculare IS-XX-Y, cu seria, înmatriculat pe numele lui PCM , proprietatea
inculpatului PCM.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c din Codul de procedură penală, se va menţine măsura
sechestrului asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 103/P/2017 din data de 17.03.2017 asupra
autoturismului marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare IS-XX-Y, cu seria de şasiu,
înmatriculat pe numele lui.., proprietatea inculpatului PCM, în vederea confiscării speciale.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b din Codul Penal, se va dispune confiscarea de la
inculpatul PCM a autoturismului marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare IS-XX-Y, cu
seria de şasiu, având în vedere că acest autoturism a fost folosit cu intenţie la săvârşirea
infracţiunilor de „omor calificat” şi „tentativă la omor calificat”, fiind considerat de instanţă ca o
veritabilă armă a crimei.
Se vor menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare
prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru
soluţionarea apelurilor procurorului, părţii responsabilă civilmente S.C. E S.A. şi ale părţii civile
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi vor rămân în sarcina statului.
Referitor la apelurile declarate de către inculpatul PCM şi de partea civilă BT împotriva
Sentinţei penale nr. 1487 din 06.11.2017, pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.
2576/99/2017, constatând că nu sunt fondate motivele de apel invocate de aceste părţi, şi nu este
incident vreun caz de desfiinţare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea de Apel, în
temeiul disp. art. 421 pct. 1, lit. b din Codul de procedură penală, va dispune respingerea, ca
nefondate, a acestor apeluri cu obligarea inculpatului şi a părţii civile, în temeiul art. 275 alin. 2
Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare.
În temeiul art. 276 din Codul de procedură penală, va obliga partea responsabilă
civilmente S.C. E S.A. la plata sumei de 2.300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea
civilă M.C. (onorariul apărătorului ales, chitanţa nr. 37/08.01.2018), având în vedere că motivul
de apel invocat de partea responsabilă civilmente referitor la această parte civilă a fost apreciat
de instanța de apel a fi nefondat.
În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 130 lei reprezentând onorariul
parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, potrivit delegaţiei, se avansează
Baroului Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei.
274
10. Vătămare corporală din culpă. Vinovăție. Culpă exclusivă. Introducerea în cauză a
părții responsabile civilmente
Cuprins pe materii: Drept penal, partea specială - vătămare corporală din culpă, drept
procesual penal - introducerea în cauză a părții responsabile civilmente
Indice alfabetic: tipicitate, vinovăție, culpă exclusivă.
Temei de drept: art.196 Cod penal, Decizia Nr. 257 din 26 aprilie 2017 referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.20 alin.(1) și art.21 alin.(1) din Codul de
procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 472 din 22.06.2017
Partea civilă a fost citată în procedura de cameră preliminară, a participat la

această procedură și și-a desemnat un avocat ales, iar această procedură a fost
finalizată în decembrie 2017, fără ca partea civilă să solicite, deși a putut să o facă,
introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L.
Conform legii de procedură, introducerea în procesul penal a părții responsabile
civile se face numai la cererea persoanei interesate și, după decizia Curții
Constituționale din 26.04.2017, numai în așa fel încât această parte să poată
participa pe deplin la procedura de cameră preliminară.
796/15.11.2018
Prin sentinţa penală nr. 1555 din 25.05.2018 pronunţată de Judecătoria s-a dispus:
„Condamnă pe inculpatul AD la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă
complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii
publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de
1 an.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice
inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în
orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub
supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2(doi) ani, calculat conform art. 92 Cod
penal, dispoziţie faţă de care pedeapsa accesorie stabilită prin prezenta sentinţă penală, anterior
indicată, urmează a deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi
a executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, stabileşte că, pe durata termenului de supraveghere,
inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) - să anunţe, în prealabil,schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
275
d) - să comunice schimbarea locului de muncă;
e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale
de existenţă;
În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau
mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau
organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpatul să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei
Tomeşti, judeţul Iaşi, fie în cadrul fie în cadrul fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea
Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de
probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară
de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod
penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei
în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de
supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse prin prezenta sentinţă penală
sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la art. 4 alin.1 lit.b din Legea
nr.76/2008, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale, dispune prelevarea
probelor biologice de la inculpat.
În baza disp.art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008 informează inculpatul că probele biologice
recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice
Judiciare a profilului genetic.
În baza disp.art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art.19- art.21 Cod
procedură penală admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe
„Sf.Spiridon” Iaşi, în cadrul procesului penal. Obligă partea responsabilă civilmente SC. A SA
(în prezent aflată în procedură de faliment – lichidator judiciar) să plătească acestei părţi civile
suma de 33.813,86 lei, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR de la data rămânerii
definitive a prezentei sentinţe penale până la achitarea integrală a prejudiciului.
În baza disp.art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 19 Cod procedură
penală raportat la disp.art.14 din Legea nr.132/2017 şi Ordinul nr.23/2014 al Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CE, Obligă
partea responsabilă civilmente SC. A SA, să plătească acestei părţi civile suma de 120.000 lei cu
titlu de daune morale.
Respinge ca fiind neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă CE,
În baza disp.art. 398 şi art. 274 alin. alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la
plata sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Ia act că partea civilă CE, nu a formulat pretenţii privind cheltuielile judiciare efectuate în
cadrul procesului penal.”
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
„Prin rechizitoriul emis la data de 14.07.2017 în dosarul penal nr.9891/P/2014 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a
inculpatului AD, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din
culpă” prevăzută de art. 196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi. Prin actul de sesizare a instanţei s-a
reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul
276
autobuzului Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din
Stația „Liceul de Construcții” din municipiul Iaşi, fără a se asigura că au coborât sau au urcat toți
călătorii și fără a închide în prealabil ușile, provocând dezechilibrarea și căderea persoanei
vătămate CE care încerca să urce de pe platforma de urcare a autobuzului și, pe cale de
consecință, vătămarea corporală a persoanei vătămate care a suferit leziuni ce au necesitat pentru
vindecare un număr de 150-160 de zile de îngrijiri medicale, precum și o infirmitate fizică
permanentă.
Prezent în faţa instanţei de judecată la data de 27.02.2018, după aducerea la cunoştinţă a
drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 83 Cod procedură penală, art. 108 alin.1,alin.2 şi art.
374 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost de acord să dea declaraţie în faza cercetării
judecătoreşti. În esenţă, inculpatul a susţinut că se consideră parţial vinovat de producerea
accidentului, la producerea rezultatului contribuind atât culpa sa, cât şi culpa persoanei vătămate
- cu privire la care a apreciat că a urcat în autobuzul pe care îl conducea în timp ce uşile acestuia
se închideau lent – şi starea autobuzului pe care îl conducea în acea zi, întrucât acesta era un
mijloc de transport în comun second – hand şi nu avea sistem de blocare a roţilor, dotare pe care
o avea autobuzul pe care în conducea în mod obişnuit şi care se defectase în acea zi.
Iniţial, persoana vătămată CE a formulat pretenţii civile în cadrul procesului penal
conform precizărilor scrise menţionate la dosarul Judecătoriei Iaşi şi a indicat suma de 500 lei
cu titlu de daune materiale şi suma de 450.000 lei cu titlu de daune morale. Ulterior, în declaraţia
dată în faza de judecată a procesului penal, partea civilă CE a majorat cuantumul daunelor
morale indicate iniţial, indicând suma de 1.000.000 lei cu acest titlu.
Persoana vătămată CE a precizat că înţelege să menţină plângerea formulată împotriva
inculpatului.
Cu adresa nr.35905/01.08.2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, s-
a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 33.813,86 lei şi dobânda de
referinţă a BNR până la achitarea integrală a prejudiciului, reprezentând cheltuielile de cazare şi
contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate CE în perioada 23.07.2014 –
21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014.
În cauză, la solicitarea părţii civile CE s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de
parte responsabilă civilmente a SC A SA, având în vedere că, la data producerii accidentului,
pentru autovehiculul condus de către inculpat era încheiată cu această societate poliţa RCA seria
RO/02/X1/SP nr.010217700 valabilă pentru perioada 28.03.2014 – 27.03.
La termenul de judecată din data de 27.02.2018, instanţa a luat act de manifestarea de
voinţă a inculpatului şi a părţii civile CE în sensul că nu contestă declaraţiile martorilor din
lucrări, aspect faţă de care dispune neaudierea acestora în faza judecăţii.
La acelaşi termen de judecată, anterior menţionat, pentru motivele indicate în
respectiva încheiere de şedinţă, instanţa a respins cererea formulată de partea civilă CE prin
apărătorul său, privind introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a
societăţii S.C. U S.R.L., a admis probele solicitate de partea civilă CE, prin apărătorul său ales -
respectiv proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorei GT - şi a admis
proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat, prin apărătorul său, precum şi cererea
apărătorului inculpatului privind emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Judetean de Urgente
Sf. Spiridon, cu solicitarea de a comunica care era costul unei zile de spitalizare în perioada în
care acesta a fost internată în această unitate medicală, prin raportare la adresa nr.
35095/01.08.2016 prin care a adus la cunoştinţă că se constituie parte civilă în procesul penal cu
suma de suma de 33.813.86 lei.
277
Totodată, instanţa a respins proba solicitată de inculpat, prin apărătorul său, privind
efectuarea unei anchete sociale la domiciliul persoanei vătămate CE, apreciind-o ca fiind
nerelevantă pentru dovedirea daunelor morale solicitate de aceasta în cadrul procesului penal
(teză probatorie indicată în susţinerea respectivei solicitări).
Cu adresa nr. 19104/19.04.2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi a
precizat că din suma indicată cu titlu de despăgubiri civile, suma de 27.175 lei reprezintă
cheltuielile de cazare aferente numărului de 56 zile de spitalizare, în condiţiile în care costul unei
zile de cazare era în cuantum de 493 în perioada 23.07.2014 – 21.09.2014.
Inculpatul şi partea civilă CE au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, aceasta
din urmă ataşând la dosar şi o serie de planşe fotografice apreciate ca fiind relevante pentru
soluţionarea cauzei.
Partea responsabilă civilmente SC A SA a solicitat proba cu înscrisuri şi efectuarea unei
anchete sociale la domiciliul părţilor civile. Pentru argumentele expuse în încheierea de şedinţă
din data de 27.03.2018, instanţa a admis proba cu înscrisuri şi a respins solicitarea privind
efectuarea anchetelor sociale indicate.
Analizând în mod coroborat actele şi lucrările cauzei, ansamblul probelor administrate în
faza urmăririi penale şi în faza de judecată a procesului penal, instanţa reţine următoarea situaţie
de fapt:
În fapt:
La data de 23.07.2014, la orele 14:50, inculpatul AD, aflat la volanul autobuzului
Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare IS 00 OOO, a plecat de pe loc din Stația „Liceul de
construcții”, fără a se asigura că au coborât sau urcat toți călătorii și fără a închide în prealabil
ușile, provocând dezechilibrarea și căderea persoanei vătămate CE de pe platforma de urcare a
autobuzului și, pe cale de consecință, vătămarea corporală a acesteia. Persoana vătămată a suferit
leziuni multiple la nivelul membrelor inferioare, leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr.
de 150-160 de zile de îngrijiri medicale și au necesitat o amputație care îi conferă persoanei
vătămate o infirmitate fizică permanentă.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că în data de 23.07.2014, în jurul
orei 14:50, dispeceratul Biroului Rutier Iași a fost sesizat de către Serviciul pentru Apeluri de
Urgență 112, cu privire la faptul că pe str. Bucium din mun. Iași s-a produs un accident rutier
soldat cu victime omenești. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, a constatat că
evenimentul rutier s-a produs pe str. Bucium, pe sensul de mers dinspre intersecția Baza 3 către
bd. Socola, în stația pentru mijloacele de transport în comun „Liceul de Construcții”. În zona
producerii accidentului, au fost identificate indicatoarele rutiere „Oprire interzisă” și „Stație de
autobuz”.
La fața locului, în stația de autobuz „Liceul de Construcții”, organele de poliție au găsit
autovehiculul implicat în accident, tip autobuz, marca Mercedes Benz, cu numărul de
înmatriculare IS-06-ZAB, proprietatea S.C. U S.R.L., cu privire la care s-a stabilit că a fost mutat
din locul în care s-a produs accidentul.
Lângă autobuzul implicat în accident, a fost identificat conducătorul auto, legitimat în
persoana inculpatului AD, care a fost testat alcoolscopic, la ora 15:06, stabilindu-se că nu se afla
sub influența alcoolului. Inculpatul a fost condus de organele de poliție la Spitalul Clinic de
Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, unde la orele 1552, i-a fost prelevată o mostră biologică de
sânge, rezultatul analizei toxicologice fiind, de asemenea, negativ.
Lângă roata dreaptă spate a autobuzului, pe bordură, a fost identificată persoana vătămată
CE care prezenta leziuni la membrul inferior stâng și care a fost transportă cu o autospecială
278
SMURD la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, pentru investigații, aici fiind și
testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În locul în care a fost găsită persoana vătămată, pe
carosabil, a fost descoperită o pată de culoare brun-roșcat, ce părea fi sânge, dispusă pe o
suprafață de 0,50 m X 1,00 m, precum și o sandală de culoare neagră din piele ce aparținea
victimei.
În urma impactului cu autoturismul condus de inculpat, persoana vătămată a suferit
leziuni multiple la nivelul membrului inferior stâng leziuni produse, conform expertizelor
medico-legale efectuate, prin comprimare între două planuri dure, în cadrul unui accident rutier
(posibil călcare cu roata). Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr. 6112 din
05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, persoana vătămată CE a prezentat mai
multe leziuni estimate a necesita un număr de 110 – 120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Raportul de primă expertiză medico-legală specifica faptul că la momentul examinării medico-
legale, persoana vătămată prezenta amputație AIFP DI-DII care îi conferă o infirmitate fizică
permanentă și că leziunile prezentate nu au fost de natură să îi pună viața în pericol.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală nr. 8166 din 29.04.2016, numărul de
zile de îngrijiri medicale necesitat de persoana vătămată CE, pentru vindecarea leziunilor suferite
în urma accidentului rutier a fost stabilit la 150 – 160 zile îngrijiri medicale. Potrivit raportului
de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, avizat de
Comisia Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iași,
persoanei vătămate nu i-a fost pusă în primejdie viaţa, însă amputația posttraumatică DII- DIII
picior stâng constituie o infirmitate fizică permanentă.
Mijloacelor de probă administrate în cauză, în special informaţiile oferite de datele
relevate cu ocazia cercetării la fața locului, planşele fotografice aferente, declarațiile persoanei
vătămate, declaraţiile martorilor A.B., B.C., D.E., F.G. și imaginile video care surprind parțial
producerea accidentului confirmă împrejurările de fapt în care a avut loc accidentul. Astfel,
autobuzul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO era condus în data de
23.07.2014, pe ruta 29, de către inculpatul AD, iar activitatea de taxare era realizată de BG, în
calitate de taxator. Din examinarea fotografilor efectuate la fața locului rezultă că autobuzul avea
două uși, ambele pe partea laterală dreapta, una situată în față, în dreptul șoferului și una la
mijlocul autobuzului, iar accesul în autobuz se făcea pe o platformă, neexistând trepte.
În faza de urmărire penală, persoana vătămată CE a arătat că în ziua de 23.07.2014, în
jurul orelor 14:30 -15:00, se afla în stația de autobuz „Liceul de Construcții” din municipiul Iaşi,
cu intenția de a se deplasa cu un autobuz până în zona Pieții Nicolina. La un moment dat, în
stație a oprit un autobuz cu nr. de traseu 29, s-a poziționat în dreptul ușii de acces de la mijloc și
a așteptat să coboare călătorii pe aceeași ușă, pentru a putea urca. Persoana vătămată a mai relatat
că, pentru a urca, a pus mai întâi piciorul drept pe platforma autobuzului, iar cu mâna stângă s-a
sprijinit de o bara fixată pe ușa din stânga a autobuzului, moment în care, autobuzul s-a pus brusc
în mișcare către înainte, cu ușile deschise, iar ea s-a dezechilibrat și a căzut cu capul pe trotuar,
piciorul stâng i-a fost prins sub roata din dreapta spate a autobuzului, cel drept fiind depărtat.
Imediat, din autobuz au coborât mai multe persoane, printre care și o femeie ce se afla pe scaunul
de lângă ușă, care au încercat să o ajute până la sosirea echipajelor de intervenție. Persoana
vătămată a afirmat că taxatorul autobuzului (B.G), pe care l-a recunoscut după ecusonul din
piept, a strigat la șofer și a coborât, după ce au coborât călătorii, și le-a dat acestora o sticlă cu
apă, însă nu s-a apropiat de ea, nici nu i-a acordat primul ajutor. Persoana vătămată a precizat că
nu își amintește unde era poziționat taxatorul în momentul în care a încercat să urce în autobuz,
279
respectiv nu își amintește să îl fi văzut pe taxator lângă ușa din mijloc, unde reține că pe scaun se
afla o femeie.
În faza de urmărire penală, persoana de sex feminin pe care persoana vătămată a
observat-o stând pe scaun în autobuz în zona din mijloc a fost identificată în persoana martorului
EDE care a declarat că a surprins în mod direct producerea accidentului. Martorul EDE a arătat
că în ziua de 23.07.2014, se deplasa pe str. Bucium din mun. Iași, din direcția intersecție Baza 3
către bd. Socola, cu un autobuz pe traseul 29 (Tomești-Iași), ocupând un loc situat în zona de
mijloc. Autobuzul a oprit în stația „Liceul de Construcții”, unde se afla o femeie cu vârstă între
50-60 de ani. Acesta a încercat să urce în autobuz, pe ușa din mijloc, iar când a pus un picior pe
treapta de urcare, autobuzul s-a pus în mișcare cu ușile deschise, femeia cazând pe stradă lângă
autobuz. Martorul EDE a afirmat că cel care a strigat la șofer să oprească a fost taxatorul care
apoi a scos capul pe ușa ce se afla în continuare deschisă. Martorul l-a auzit pe taxator (BE) când
i-a spus șoferului (inculpatul AD) că i-a strivit piciorul femeii, după care s-a deplasat cu reținere
către victimă. Martorul a mai declarat că a coborât din autobuz și a văzut o baltă de sânge lângă
femeia rănită.
Producerea accidentului a fost surprinsă și de martorul CM aflat, de asemenea, în
autobuz, unde ocupa primul loc de după ușa din mijloc, pe partea dreaptă. Martorul CM a
declarat că înainte ca autobuzul să oprească în stația din dreptul Secției 5 Poliție Iași, a văzut că
în stație aștepta o femeie cu vârsta de circa 60 de ani, de statură mică, grăsuță. În stație, pe ușa
din mijloc au coborât din autobuz câțiva călători, după care a văzut cum femeia s-a îndreptat spre
ușă, iar în același timp taxatorul s-a îndreptat spre ușa din mijloc pentru a o taxa pe femeie.
Imediat, autobuzul s-a pus în mișcare brusc, moment în care martorul l-a auzit pe taxator strigând
la șofer „Oprește mașina! Vai, Doamne, ce ai făcut!”. Imediat, martorul a întors capul și a văzut
că femeia pe care o văzuse anterior pregătindu-se să urce în autobuz, era căzută pe partea
carosabilă, cu piciorul stâng prins sub roata autobuzului. Martorul a văzut că victima prezenta o
fractură deschisă și i-a solicitat șoferului, inculpatul A, să cheme o ambulanță pentru a o duce la
spital.
Audiat fiind în calitate de martor, BE, taxator în autobuzul implicat în accident, a declarat
că nu a văzut momentul în care persoana vătămată a căzut de pe platforma autobuzului și că,
auzind strigătele călătorilor, a coborât pe ușa din mijloc și a văzut-o pe persoana vătămată căzută
pe carosabil, după roata din spate a autobuzului. Martorul a mai declarat că era ocupat cu taxarea
călătorilor care urcaseră în stația respectivă în autobuz, respectiv patru persoane, că nu a văzut ca
o altă persoană să încerce să urce în autobuz și că, oricum nu ar fi putut urca altă persoană,
întrucât ușile s-au închis după ce au urcat cele patru persoane. Martorul B.E a declarat că
autobuzul s-a pus în mișcare imediat ce s-a apucat de taxat călătorii care urcaseră și că, în 6-7
secunde, alți călători au început să strige că este o femeie căzută lângă autobuz, autobuzul a
oprit, șoferul a deschis ușile din mijloc și el a coborât, văzând-o pe persoana vătămată căzută cu
fața în jos și piciorul stând plin de sânge. Martorul a mai susținut că nu a văzut ca persoana
vătămată să urce în autobuz în timp ce acesta se afla în stație și cât timp ușile au fost deschise.
Față de contradicțiile dintre declarațiile date de martorul EDE și martorul BE, organele
de cercetare penală au procedat la efectuarea unei confruntări, în vederea lămuririi cauzei. Cu
ocazia confruntării, martorul EDE și-a menținut declarația, precizând că a văzut cum persoana
vătămată a pus piciorul pe scara autobuzului și s-a prins cu o mână de o bară situată în interiorul
autobuzului, la mijlocul distanței dintre uși, după care, în momentul imediat următor, autobuzul
s-a pus în mișcare, iar femeia s-a dezechilibrat și a căzut în afara autobuzului. Martorul a
subliniat faptul că autobuzul a plecat din stație cu ușile deschise și că toate persoanele din
280
autobuz s-au alarmat și au strigat la șofer să oprească, iar acesta a oprit imediat. Martorul B. și-a
nuanțat declarațiile cu ocazia confruntării, arătând că nu reține dacă autobuzul a plecat din stație
cu ușile închise sau deschise și că nu își aduce aminte să fi sesizat vreun zgomot care să îi inducă
ideea că ușile s-au închis. Martorul a precizat însă că, din câte știe, de când lucrează la U, întâi se
închid ușile și apoi autobuzul se pune în mișcare. Această explicație dată de martor justifică,
alături de spiritul de solidaritate cu colegul de serviciu, șoferul vinovat de producerea
accidentului, declarațiile date de martor anterior care, deși nu a realizat dacă ușile erau închise
sau deschise la momentul plecării din stație a autobuzului, a declarat că ușile erau închise.
Martorul a susținut în continuare că nu a văzut momentul căderii de pe scara (platforma)
autobuzului a persoanei vătămate întrucât atenția îi era concentrată pe taxarea călătorilor.
În momentul producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a persoanei
vătămate, pe banda a doua a str. Bucium, în aceeași direcție Baza 3 – Granit, se deplasa și
autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. IS-…., condus de martorul TM, care avea montată la
bord o cameră video. Martorul a declarat că, în timp ce conducea în zona Secției 5 Poliție, a
observat pe sensul său de mers, pe banda 1, un autobuz, care s-a pus în mișcare către înainte,
circa 1-2 metri, și că de pe platforma de urcare, situată pe partea dreaptă a autobuzului o femeie
s-a dezechilibrat și a căzut, unul din picioare fiindu-i prins sub roata din partea dreapta spate a
autobuzului. Martorul a oprit autoturismul în fața autobuzului și concomitent a apelat telefonic
Serviciul 112, după care s-a apropiat de victimă, lângă care se mai aflau doi bărbați, observând
că era o femeie cu vârsta de circa 60 de ani care era poziționată cu capul pe bordura, cu fața în
sus, restul corpului fiind sub autobuz. Martorul își amintește că i-a cerut unuia dintre cei doi
bărbați să aducă apă, timp în care discuta cu victima pe care încerca să o liniștească, aceasta fiind
in stare de șoc (încerca să se ridice și să se uite spre picioare). Martorul a mai declarat că, după
ce au intervenit mai mulți cetățeni, s-a retras către partea din față a autobuzului de unde a privit
către cei care acordau ajutor victimei timp în care a mai efectuat un apel la poliție. Martorul TM
a rămas la fața locului până la sosirea organelor de poliție cărora le-a oferit date cu privire la
accident, spunându-le și că deține o înregistrare video surprinsă de camera de bord a mașinii sale.
În aceeași zi, martorul s-a prezentat la sediul Biroului Rutier și a pus la dispoziția organelor de
poliție, pe un suport de memorie tip stick, înregistrarea video a accidentului (care a fost
transferată ulterior pe un CD), specificând că formatul specific al imaginii este unul de tip de tip
lat (wide), sub un unghi de circa 1600, ceea ce duce la o distorsionare a distanțelor.
Prin examinarea înregistrării video pusă la dispoziție de martorul TM, se observă că
autobuzul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare IS 00 OOO se afla în data de 23
.07.2017, la orele 14:48 în stația de autobuz, roțile față fiind orientate paralel cu bordura, iar în
partea lateral dreapta spate se vede silueta unei persoane căzute. Pe banda 1, în fața autobuzului,
nu se observă nici un alt autoturism.
Martorul CP a ajuns la locul accidentului după producerea acestuia și a observat
autobuzul care aștepta sosirea poliției, cu ușile închise, poziționat paralel cu bordura, precum și o
baltă de sânge în spatele autobuzului, la cca un metru și, aflând de la inculpatul AD că „a prins
cu roata din spate o femeie”, a înțeles că sângele provenea de la femeia accidentată.
În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul AD a recunoscut parțial
comiterea faptei, arătând că în data de 23.07.2014, era de serviciu, fiind repartizat să conducă
autobuzul marca Mercedes Benz cu nr. IS-06-ZAB, pentru a efectua transport de persoane pe
traseul cu nr. 29, Podu Roș (Iași) – com. Tomești. În jurul orei 14:50, se deplasa pe str. Bucium
din mun. Iași din direcția Baza 3 către intersecția Granit și a oprit în stația de autobuze situată
vizavi de sediul Poliției Locale. Inculpatul a declarat că în staţie aştepta un singur călător, o
281
femeie, care se afla la o distanţă de circa 3-4 metri de bordură. Inculpatul a susținut că după ce
din autobuz au coborât câţiva călători, s-a asigurat în oglinda retrovizoare că niciun călător nu
intenționa să urce, după care a închis ușile și a pus în mișcare autobuzul, cu intenția de a reintra
în trafic, deplasându-se aproximativ 1 metru, timp în care a virat foarte puțin la stânga, pentru a
ocoli autovehiculele parcate pe banda sa de circulație. Imediat, a auzit călătorii din autobuz
strigând, a oprit, a deschis ușile din față și din spate (situată la mijlocul autobuzului), iar când s-a
uitat în oglinda retrovizoare dreapta, a văzut o femeie căzută pe o parte lângă autobuz. A coborât,
prilej cu care a observat că aceasta avea unul din membrele inferioare prins sub roata din spate, a
urcat înapoi la volan și a deplasat autobuzul în față circa 1-2 metri pentru a elibera victima, după
care a coborât din nou și a așteptat sosirea poliției și a ambulanței.
Referitor la modul de funcționare al ușilor autobuzului, inculpatul AD a precizat faptul că
acestea se închideau lent fiind prevăzute cu senzori care nu permiteau deschiderea ușilor când
cineva din interior se afla în dreptul lor, iar dacă cineva stătea între uși, când acestea sunt în curs
de închidere, ele se deschid din nou. Autobuzul era dotat cu butoane pentru deschiderea ușilor de
către călători, dar nu funcționau, închiderea și deschiderea ușilor putând fi acționată prin butoane
separate numai de conducătorul autobuzului.
În faza de judecată a procesului penal inculpatul a declarat că se consideră parţial
vinovat de producerea accidentului, la producerea rezultatului contribuind atât culpa sa, cât şi
culpa persoanei vătămate - cu privire la care a apreciat că a urcat în autobuzul pe care îl
conducea în timp ce uşile acestuia se închideau lent – şi starea autobuzului pe care îl conducea în
acea zi, întrucât acesta era un mijloc de transport în comun second hand şi nu avea sistem de
blocare a roţilor, dotare pe care o avea autobuzul pe care în conducea în mod obişnuit şi care se
defectase în acea zi.
Constată instanţa că, în mod corect s-a concluzionat de către procurorul de caz că
afirmațiile inculpatului, în sensul anterior menţionat, sunt parțial infirmate de declarațiile
martorilor EDE, CM, CP și TM, precum și de înregistrarea video efectuată de camera de pe
bordul autoturismului martorului TM, care indică faptul că autobuzul a plecat cu ușile deschise și
că acesta a rulat înainte, fără a braca roțile din față pentru a vira stânga, manevră care oricum nu
era necesară, banda 1 de circulație fiind liberă.
Susținerile inculpatului cu privire la modul de închidere a ușilor nu au mai putut fi
verificate întrucât autobuzul implicat în accident a fost casat, însă, chiar dacă acesta era modul de
funcționare a ușilor, cât timp inculpatul cunoștea acest fapt, el avea obligația de a verifica,
înainte de a pleca din stație, dacă ușile s-au închis sau nu, respectiv dacă nu se află o persoană în
zona de senzori care să împiedice închiderea ușilor ; autobuzul era dotat cu o oglindă laterală
care îi permitea inculpatului să vadă până în spatele autobuzului și la o distanță laterală de până
la un metru de autobuz. Cât timp inculpatul avea posibilitatea tehnică de a o observa pe persoana
vătămată atât pe timpul cât se afla lângă autobuz, cât și pe timpul cât aceasta se afla cu piciorul
drept pe platforma autobuzului și cu piciorul stâng pe carosabil (acest picior fiind prins ulterior
sub roata autobuzului), precum și obligația legală de a se asigura înainte de a pleca din stație că
ușile s-au închis, neexistând călători antrenați în urcare sau coborâre, culpa inculpatului în ceea
ce priveşte producerea accidentului îi aparţine în exclusivitate.
Constată instanţa că mijloacele de probă administrate confirmă că, la data de 23.07.2014,
orele 14:48, autobuzul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare IS 00 OOO condus de
inculpatul AD a oprit în stația destinată mijloacelor transport în comun „Liceul de construcții”din
municipiul Iaşi, staţie în care aștepta autobuzul un singur călător, respectiv persoana vătămată
CE. După ce din autobuz au coborât câțiva călători, pe ușa de la mijlocul autobuzului, persoana
282
vătămată a încercat să urce în autobuz, pe aceeași ușă, punând piciorul drept pe platforma
autobuzului și sprijinindu-se cu mâna stângă de bara fixată pe ușa din stânga a autobuzului,
moment în care, inculpatul AD, fără a verifica dacă mai există călători antrenați în urcare sau
coborâre, și fără a se asigura că ușile sunt închise, a pus în mișcare autobuzul, provocând în acest
fel dezechilibrarea persoanei vătămate și căderea sa în afara autobuzului, piciorul stâng pe care
persoana vătămată nu a reușit să îl așeze pe platformă, fiind tras sub autobuz și călcat cu roata
dreapta spate.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi mai sus expusă, instanţa reţine existenţa unei culpe
exclusive a inculpatului AD în producerea accidentului şi a consecinţelor sale, respectiv
vătămarea corporală a persoanei vătămate CE, în sarcina inculpatului reținându-se încălcarea
următoarelor prevederi legale în materia circulației rutiere:
- art. 35 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
republicată, potrivit căruia „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu
afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a
persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”.
- art. 148 al. 1 pct. 7 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia
„se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (…) să pornească de pe loc cu ușile
deschise”. Nerespectarea interdicției conducătorului de autovehicul sau tramvai de a porni de pe
loc cu ușile deschise este sancționată de art. 101 al. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, cu
amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
- art. 151 al. 1 lit. d) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia
„Conducătorul autovehiculului sau tramvaiului care efectuează transport public de persoane este
obligat (…) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a semnalizat
intenţia și s-a asigurat că poate efectua, în siguranță, aceasta manevră”. Neîndeplinirea
obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane
sau de mărfuri este sancționată de art. 102 al. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda
prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.
Constată instanţa că ansamblul probator administrat în cauză nu conduce la reţinerea în
sarcina persoanei vătămate CE a unei conduite culpabile care să fi concurat la producerea
accidentului în care a fost implicată la data de 23.07.2014, afirmaţiile inculpatului – în sensul că
aceasta a urcat în autobuzul pe care îl conducea în timp ce uşile acestuia se închideau lent – în
lipsa unor date care să confirme aspectele invocate, fiind lipsite de forţa probantă necesară pentru
conturarea unei situaţii de fapt contrară celei reţinute şi mai sus expusă.
Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută cu următoarele mijloace de probă:
- procesul – verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 06.12.2016;
- procesul verbal de cercetare la fața locului şi planșele fotografice aferente;
- procesul verbal de vizionare a înregistrării video a accidentului, planșele foto cu cadre
relevante extrase din fișierul video și suportul optic cuprinzând înregistrarea video a
accidentului;
- procesul verbal de constatare tehnică a autobuzului ;
- declarațiile persoanei vătămate CE, date în ambele faze procesuale;
- raportul de primă expertiză medico-legală nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de
Medicină Legală Iaşi;
- raportul de nouă expertiză medico-legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul de
Medicină Legală Iaşi;
283
- avizul nr. 8676/08.05.2015 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale
din cadrul Institutul de Medicină Legală Iași;
- declaraţia martorilor EDE, CM, CP şi TM în faza de urmărire penală, declaraţii
necontestate de părţi în faza cercetării judecătoreşti;
- procesul verbal de confruntare dintre martorul EDE și martorul BE;
- declarațiile date în faza de urmărire penală de numitul BE în calitate de suspect și
inculpat (calităţi procesuale pe care acesta le-a dobândit în cadrul cercetărilor efectuate pentru
infracţiunea de „mărturie mincinoasă” prev. şi ped. de art. 283 alin.1 Cod penal, infracţiune cu
privire la care procurorul de caz a dispus clasarea prin rechizitoriul emis la data de 14.07.2017 în
dosarul penal nr.9891/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi), precum și în calitate
de martor;
- declaraţiile inculpatului AD, date în faţa organelor judiciare în ambele faze
procesuale, faţă de toate acestea instanţa constatând că prezumţia relativă de nevinovăţie
prevăzută de dispoziţiile art.4 Cod procedură penală în favoarea sa a fost răsturnată, fiind
dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia acestuia.
În drept:
Fapta inculpatului AD care, la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul
permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă”
prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală,
instanţa va dispune condamnarea inculpatului AD pentru săvârşirea infracţiunii mai sus
menţionate.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi stabilită inculpatului se va ţine seama,
conform criteriilor generale de individualizare înscrise la art. 74 Cod penal, atât de limitele de
pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, de starea de pericol creată (sub acest
aspect, instanţa va avea în vedere că atitudinea culpabilă a inculpatului a creat o stare de pericol
deosebită, în condiţiile în care s-a produs un accident în urma căruia a fost lezată integritatea
corporală a persoanei vătămate CE, aceasta din urmă suferind leziuni fizice ce au necesitat
pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale, respectiv 150-160 astfel de zile,
precum şi o infirmitate fizică permanentă), de motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit,
de antecedenţa penală a inculpatului (sub acest aspect, instanţa va avea în vedere împrejurarea că
inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale), de conduita acestuia după săvârşirea
infracţiunii şi în cursul procesului penal (inculpatul s-a prezentat în faţa organelor judiciare în
ambele faze ale procesului penal şi a manifestat interes faţă de modul de soluţionare a cauzei), de
nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială (aşa cum rezultă din
actele în circumstanţiere depuse de către inculpat la dosarul cauzei).
Faţă de considerentele sus expuse, instanţa va aplica inculpatului AD pedeapsa de 1 an
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de
art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal, apreciind că reţinerea circumstanţelor atenuante nu se impune
în prezenta cauză penală.
284
În baza art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal instanţa va interzice inculpatului ca pedeapsă
complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii
publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de
1 an, apreciind că interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 66 Cod penal nu se impune
raportat la natura infracţiunii săvârşite şi împrejurările comiterii acesteia.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit.a,b Cod penal va interzice
inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în
orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei ce va fi aplicată
inculpatului prin prezenta sentinţă penală, instanţa reţine dispoziţiile art. 91 Cod penal, conform
cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată
cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs
de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la
pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 Cod penal sau
pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, inculpatul şi-a
manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de
persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de
acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile
sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără
executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară
Instanţa constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor,
condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 1 an închisoare, inculpatul nu a fost condamnat
anterior la pedeapsa închisorii, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără
executarea de către acesta a pedepsei.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea
executării sub supraveghere a pedepsei ce va fi stabilită inculpatului prin prezenta sentinţă penală
şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul
trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) - să anunţe, în prealabil,schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) - să comunice schimbarea locului de muncă;
e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale
de existenţă;
În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal va impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul
sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau
organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, va dispune ca inculpatul să presteze o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei comunei
Tomeşti, judeţul Iaşi, fie în cadrul fie în cadrul fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea
Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de
285
probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară
de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, instanţa va atenţiona inculpatul asupra dispoziţiilor art.
96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea
pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de
supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de lege sau în cazul
săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
Ca urmare a modalităţii de executare a pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpatului
prin prezenta sentinţă penală – respectiv suspendarea executării sub supraveghere - pedeapsa
accesorie stabilită acestuia şi mai sus menţionată va deveni executabilă doar în ipoteza revocării
suspendării sub supraveghere şi a executării pedepsei principale a închisorii, în regim de
detenţie.
În baza disp.art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la art. 4 alin.1 lit.b din Legea
nr.76/2008, prin raportare la gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul va fi condamnat prin
prezenta sentinţă penală, instanţa va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, la
momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri.
În baza disp.art.5 alin.5 din Legea nr. 76/2008 instanţa va informa inculpatul că probele
biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date
Genetice Judiciare a profilului genetic.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine următoarele:
Iniţial, persoana vătămată CE a formulat pretenţii civile în cadrul procesului penal
conform precizărilor scrise menţionate la dosarul Judecătoriei Iaşi şi a indicat suma de 500 lei
cu titlu de daune materiale şi suma de 450.000 lei cu titlu de daune morale. Ulterior, în declaraţia
dată în faza de judecată a procesului penal, partea civilă CE a majorat cuantumul daunelor
morale indicate iniţial, indicând suma de 1.000.000 lei cu acest titlu.
Cu adresa nr.35905/01.08.2016, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi s-
a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 33.813,86 lei şi dobânda de
referinţă a BNR până la achitarea integrală a prejudiciului, reprezentând cheltuielile de cazare şi
contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate CE în perioada 23.07.2014 –
21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014.
În cauză, la solicitarea părţii civile CE s-a dispus introducerea şi citarea în calitate de
parte responsabilă civilmente a SC A SA, având în vedere că, la data producerii accidentului,
pentru autovehiculul condus de către inculpat era încheiată cu această societate poliţa RCA seria
RO/02/X1/SP nr.010217700 valabilă pentru perioada 28.03.2014 – 27.03.2015.
Cu adresa nr. 19104/19.04.2018, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi a
precizat că din suma indicată cu titlu de despăgubiri civile, suma de 27.175 lei reprezintă
cheltuielile de cazare aferente numărului de 56 zile de spitalizare, în condiţiile în care costul unei
zile de cazare era în cuantum de 493 în perioada 23.07.2014 – 21.09.2014.
Inculpatul şi partea civilă CE au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri, aceasta din
urmă ataşând la dosar şi o serie de planşe fotografice apreciate ca fiind relevante pentru
soluţionarea cauzei (filele 130 şi urm. dosar instanţă).
Potrivit art. 19 alin. 1 din Codul de procedură penală acţiunea civilă exercitată în cadrul
procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile
potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii
penale.
286
Reţine instanţa că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite
anumite condiţii şi anume existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate
şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Potrivit art. 14 din Legea nr.132/2017 asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile
de care asiguraţii răspund, în baza legii, fata de terţe persoane păgubite prin accidente de
autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se
acorda indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul
mersului, cât şi în timpul staţionării.
La data producerii accidentului, respectiv 03.10.2015, erau în vigoare normele ordinului
CSA nr. 23/2014 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care, în art. 26, prevede că
asigurătorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma
accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în
cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de
despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat
s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă
bănească, printre altele, pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără
caracter patrimonial.
Instanţa constată îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile
delictuale, întrucât s-a stabilit existenţa faptei ilicite, reţinută din punctul de vedere al legii
penale sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prejudiciul nu a fost recuperat,
există legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu suferit, respectiv cauzarea unor suferinţe
fizice şi psihice părţii vătămate şi s-a stabilit vinovăţia inculpatului .
Având în vedere că la data producerii accidentului, autovehiculul condus de către
inculpat era asigurat la SC. A SA, - conform poliţei RCA seria RO/02/X1/SP nr.010217700
valabilă pentru perioada 28.03.2014 - 27.03.2015 - răspunderea asigurătorului fiind izvorâtă din
efectul legii, urmează ca plata daunelor solicitate de persoana vătămată să fie suportate de către
asigurător, în condiţiile în care manifestarea de voinţă a părţii civile a fost exprimată în acest
sens.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului moral cauzat numitei CE, instanţa apreciază
că prin fapta inculpatului ce a provocat vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate,
aceasta din urmă a suferit un prejudiciu moral afectiv, constând în suferinţele psihice. Faptul că
persoana vătămată a primit îngrijiri medicale, că a suferit leziuni fizice grave – menţionate în
raportul de primă expertiză medico-legală nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină
Legală Iaşi şi în raportul de nouă expertiză medico-legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul
de Medicină Legală Iaşi - ce au necesitat 150-160 zile îngrijiri medicale pentru vindecare,
precum şi o infirmitate fizică permanentă – leziuni ce au determinat o schimbare radicală a
modului de viaţă al părţii civile, aspect confirmat de înscrisurile medicale şi planşele fotografice
depuse de partea civilă la dosarul cauzei - formează instanţei convingerea că aceasta a suferit ca
urmare a accidentului în care a fost implicată, suferinţă care persistă şi în prezent, aşa cum
rezultă şi din raportul de psihodiagnostic nr.89/21.03.2018 întocmit de psiholog I.M.
De asemenea, declaraţia martorei GT, audiată în dovedirea pretenţiilor civile solicitate
relevă că persoana vătămată a necesitat o perioadă lungă de recuperare, că aceasta acuză dureri la
nivelul piciorului afectat, că cicatricile posttraumatice au schimbat modalitatea în care aceasta
relaţionează cu celelalte persoane, aspecte care, implicit, au influenţat în mod negativ viaţa sa
socială şi care dovedesc că aceasta a suferit un prejudiciu moral.
287
Apreciază instanţa ca fiind necesar a se menţiona că, deşi partea civilă CE, anterior
accidentului din data de 23.07.2014, figura în evidenţa medicului de familie cu mai multe
afecţiuni severe (respectiv HTA gr.3, diabet zaharat, astm bronşic, obezitate grad 3), este o
certitudine că aceste afecţiuni s-au agravat ulterior accidentului, scăzând în mod efectiv şi
semnificativ calitatea vieţii părţii civile, în condiţiile în care aceasta este în prezent dependentă
de aparatul de oxigen, aşa cum rezultă din adeverinţele medicale aflate la dosar.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate cu titlu de daune
morale în prezenta cauză, instanţa va ţine cont şi de împrejurarea că sumele de bani acordate cu
acest titlu trebuie să aibă efecte compensatorii, astfel încât să nu constituie nici amenzi excesive
pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor. Având în vedere
acest principiu care reglementează materia despăgubirilor acordate pentru repararea unui
prejudiciu moral, instanţa apreciază că acordarea sumei de 120.000 lei lei cu titlu de daune
morale este rezonabilă în raport cu suferinţa cauzată părţii civile CE şi de natură să compenseze
efectul negativ al faptei ilicite imputabilă inculpatului.
Cât priveşte daunele materiale solicitate, faţă de probele administrate în cauză, instanţa
constată că partea civilă CE nu a făcut dovada sumei de 500 lei solicitată cu acest titlu, în lipsa
unor elemente de ordin probator cu care să poată fi coroborate cu susţinerile părţii civile
referitoare la achitarea din propriul patrimoniu a unor sume de bani pentru vindecarea leziunilor
fizice suferite, cuantumul unor asemenea cheltuieli neputând fi stabilit.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, ţinând cont de aceleaşi principii mai sus
enunţate, constată instanţa ca fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii
civile delictuale, întrucât s-a stabilit existenţa faptei ilicite, reţinută din punctul de vedere al legii
penale sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prejudiciul nu a fost recuperat,
există legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul suferit de unitatea medicală anterior
menţionată, respectiv cheltuielile de cazare şi cheltuielile aferente îngrijirilor medicale acordate
numitei CE în perioada 23.07.2014 – 21.09.2014, conform F.O. nr.56174/2014 şi s-a stabilit
vinovăţia inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal partea civilă CE şi de partea responsabilă
civilmente Societatea A SA au promovat calea ordinară de atac a apelului.
Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar, partea civilă CE a susţinut
următoarele:
În mod greşit, instanţa de fond a respins, la primul termen de judecata, cererea de
introducere in cauza a SC U SRL, în calitate de parte responsabil civilmente, în temeiul art. 86
NCPP si art. 21 al 1 NCPP.
Solicitarea noastră a fost întemeiata pe Decizia nr. 257 din 26.04.2017 a ICCJ, conform
căreia, la punctul 16, stabileşte faptul ca potrivit legii procesual penale in vigoare. începerea
cercetării judecătoreşti nu mai este determinata de citirea actului de sesizare. in prezent începerea
cercetării judecătoreşti fiind legata de momentul administrării efective a probelor in fata instanţei
pe fond.
Aşadar, introducerea in procesul penal a pârtii responsabil civilmente poate avea loc in
condiţiile art. 21 NCPP „la cererea pârtii îndreptăţite potrivit legii civile”, in termenul prevăzut la
art. 20 al. 1 NCPP, pe cale de consecinţa, pana la începerea cercetării judecătorești.
Or, în speţă, administrarea efectiva a probelor a început la primul termen de judecata, in
niciun caz in cadrul procedurii de camera preliminară, in mod greşit respingând prima instanţa
solicitarea noastră de angajare a răspunderii civile, in mod solidar, si a SC U SRL.
288
II. Apoi, in privinţa cuantumului daunelor morale, va rugam sa constataţi ca, tot in mod
greşit, instanţa de fond acorda suma de 120.000 lei cu titlu de daune morale, desi in
considerentele hotărârii sale (mai exact, la pagina 12) retine ca fapta inculpatului ce a provocat
vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate, a avut consecinţe deosebit de grave, cu
impact asupra întregii vieţi a numitei CE, alegându-se si cu o infirmitate fizica permanenta,
suferinţa acesteia persistând si in prezent, apreciind ca o suma mai mare ar echivala cu o
îmbogăţire fără justă cauză.
Având in vedere faptul ca, in anul 2014, limitele de despăgubire prevăzute pe poliţa de
asigurare pentru vătămări corporale si decese puteau fi îndreptate pana la suma de 5.000.000 de
euro, in speţa, prin raportare la numărul mare de zile de îngrijiri medicale, infirmitatea fizica
permanenta produsa prin amputarea a doua degete de la piciorul stâng, agravarea afecţiunilor de
care suferea persoana vătămata anterior producerii accidentului (diabet zaharat, astm bronşic,
etc.), imposibilitatea de a mai purta fuste/rochii ca orice femeie normala având in vedere aspectul
groaznic al picioarelor (evidenţiat de planşele foto depuse la dosar de către parte), suferinţa fizica
de nedescris prin care trece zilnic numita CE si care se manifesta in mod chinuitor noaptea,
nelăsând-o sa se odihnească măcar, deși au trecut 4 ani de la nefericitul eveniment, trauma in
planul psihic al persoanei vătămate, dar si a familiei acesteia care este marcata si afectata la
rândul sau, toate acestea, cu siguranţa, nu justifica suma de 120.000 de lei pe care a acordat-o
instanţa de fond care, deși conştientizează toate aceste aspecte, acorda o suma derizorie pe care
nu o motivează.
Si daca, prima instanţa s-ar fi raportat la Ghidul Fondului de Protecţie a Victimelor
Străzii, care are un rol orientativ in stabilirea sumelor ce se acorda cu titlu de daune morale în
caz de accidente rutiere, cu siguranţa suma ar fi fost una cu mult mai mare. Ghidul FPVS oferă
nişte repere de calcul matematic pe zi de îngrijire medicala, la care instanţa de judecata, in
funcţie de specificul fiecărei spete ui majorează. Or, in cazul de față, instanţa de judecata nu a
indicat niciun criteriu pe baza căruia a stabilit suma de 120.000 de lei, parând a se contrazice
chiar in motivarea hotărârii sale, in sensul ca, deși admite gravitatea consecinţelor accidentului
rutier, totuşi considera ca o suma prea mare ar fi aducătoare de venituri nejustificate pentru o
persoana care a făcut cheltuieli enorme, prin raportare la veniturile sale, numai pana la acest
moment, ignorând faptul ca aceasta persoana este "condamnata" pe viață la a sta la pat, a merge
constant la spital pentru recuperare, a fi dependenta de tratamente si un psiholog care sa o ajute
sa meargă mai departe.
Chinul prin care a trecut o femeie nevinovata care, pana la acel moment, se comporta ca
un om normal, se bucura de soare, se ocupa de propria gospodărie, avea viață socială, ieşea cu
prietenii in timpul liber (fapt confirmat si de martora GT), era vesela, optimista, ridica moralul
celor din jurul ei, si prin care încă mai trece, si vorbim aici in primul rând de suferinţa fizica
efectiva a acesteia care aproape urla de durerea picioarelor, nu poate fi înlăturat si nici compensat
de orice suma de bani, însă i se poate da şansa acestei persoane de a putea urma tratamentele
necesare si recuperarea necesara care implica sume mari de bani, fără a duce aceasta grija, toate
tratamentele pe care nu si le poate permite la acest moment putându-i diminua durerile groaznice
prin care trece momentan.
Mai mult decât atât, la stabilirea acestor daune morale, trebuie avute in vedere si
Concluziile Raportului de Psihodiagnostic nr. 89/21.03.2018, care evidenţiază faptul ca, si la
acest moment, respectiv 4 ani de la producerea accidentului, persoana vătămata prezintă un nivel
289
foarte ridicat al anxietăţii, manifestându-se printr-o permanenta frica "de a nu i se întâmpla ceva
rău", agitaţie, nervozitate, tremurul mâinilor si al picioarelor, frica de moarte, senzaţii de leşin.
De asemenea, prin acelaşi Raport psihologul a constat ca partea civila prezintă o stare
severa de depresie, vizualizând in mod constant si accidentul si retraindu-1, considerând totodată
ca nu mai valorează nimic, ca a devenit dizgraţioasa, simţind un sentiment de ruşine fata de
familie care a văzut-o in cele mai neplăcute situaţii, familie care, la rândul sau a avut perioade
serioase de depresie, urmare a acestui eveniment nefericit.
Nu in ultimul rând, evoca psihologul o stare de interiorizare profunda a persoanei
vătămate care s-a izolat complet de lume si acre retrăieşte in trecut, suferind mai mult la gândul
ca nu mai poate fi niciodată cum a fost înainte de accident, ca nu mai poate fi stăpâna pe propria
persoana, nu se mai poate îngriji de casa si nici de ea măcar, si nici desfăşura niciun fel de
activitate.
Astfel ca, in momentul in care se va analiza cererea de apel, solicită ca la stabilirea
cuantumului daunelor morale să se ţină seama de speţa in sine cu toate caracteristicile prezentate
mai sus si care reies din întreg probatoriul administrat in cauza, de practica existenta in cazuri
similare si in care sumele acordate cu titlu de daune morale sunt cu mult mai mari, de plafonul
maxim prevăzut pentru vătămări corporale (5.000.000 de euro!), având in vedere ca suma
solicitata de reclamanta, 1.000.000 de lei, este una decenta, conforma situaţiei sale, neurmărind
in vreun fel depăşirea compensării prejudiciului psihic si fizic la care a fost supus apelanta.
A solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond, si admiterea cererii de
majorare a pretenţiilor civile întocmai cum a fost formulată.
Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar, partea responsabilă civilmente
Societatea de Asigurare A SA a susţinut următoarele:
Cu privire la latura penală a cauzei, referitor la culpa în producerea accidentului, una din
condiţiile legala necesare a fi îndeplinite In vederea angajării răspunderii asigurătorului, este
aceea de a se stabili răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a asiguratului - aceasta
fiind o răspundere personala, pentru a putea fi, ulterior, angajata răspunderea contractuala a
asigurătorului.
Reiese fără echivoc faptul ca acordarea despăgubirii in baza unei poliţe de asigurare RCA
este condiţionata de existenta răspunderii civile delictuale a asiguratului, deci, Implicit de
stabilirea cu exactitate a culpei pentru producerea accidentului-aceasta fiind una din condiţiile
existentei răspunderii civile delictuale.
Faptul că în acest caz, despăgubirile, materiale/morale urmează sa fie preluate de
asigurătorul RCA In baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a
nivelului acestor despăgubiri numai pentru ca "are cine si de unde sa plătească". O astfel de
abordare, fără justificare in prevederi legale, creează grave inechităţi si discrepante intre
diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, desi nu se poate considera ca
durerea/suferinţa pricinuita prin vătămare/pierderea ființei dragi este mal mica in cazul
infracţiunilor (mai ales ca sunt săvârşite cu intenţie) pentru care nu exista un asigurător care sa
preia alata despăgubirilor morale. Se întreabă, dacă partea civila mai solicita aceste despăgubiri
în cazul in care nu ar fi existat a asigurare de răspundere civila obligatorie şi numai persoana
vinovata ar fi trebuit sa achite, aceste despăgubiri.
Referitor la latura civilă a cauzei, se arată că în privinţa daunelor morale acordata pârtii
vătămate, rugam respectuos onorata instanţa de judecata ca, la calculul sumelor ca vor fi acordate
cu titlu de daune morale, sa tina seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie
290
sa îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii
daunelor ori venituri nejustificate, pentru victimele daunelor.
In absenta unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecinţele
suferite de părţile civile, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze pentru
partea civila ceea ce li lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat.
Acordarea acestor daune morale tinde sa acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi
cuantificabil pecuniar si de aceea, întinderea lor nu trebuie sa fie excesiva, ci doar sa compenseze
Intr-un fel vătămarea produsa, pentru a nu cădea, In caz contrar, sub imperiul unei alte instituţii
de drept civil. Astfel, indemnizaţia acordata pentru repararea prejudiciului moral trebuie sa
reprezinte o reparare a acestuia in sensul unei .compensaţii sau satisfacţii compensatorii fiind
necesara asigurarea unei juste corelări între latura penala si latura civila a reparării prejudiciului
cauzat prin săvârşirea infracţiunii.
Prin urmare, acordarea daunelor morale trebuie făcuta intr-un cuantum adecvat, fără a
suplini daunele materiale, pe criterii obiective, criterii ce, sunt relevate de getele normative sus-
amintite, deşi este adevărat, intr-un mod destul de imprecis.
Nu se contestă suferinţa provocata pârtii vătămate, dar nivelul daunelor morale trebuie sa
pe in limite rezonabile, in concordanta cu jurisprudența in materie, cu venitul mediu pe cap de
locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economica a României.
Se apreciază ca sumele acordate sunt mari şi daca ar fi menţinute de către instanţa de
apel in aceste condiţii ar depăși graniţele unor daune morale rezonabile si funcţia pe care aceste
daune morale o au: aceea de compensare pentru partea civila care a fost supusa unor suferinţe
fizice si psihice.
Într-o alta decizie, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat ca daunele morale sunt
apreciate ca reprezentând atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integrităţii corporale si
sănătăţi, cinstei, demnităţii st onoare!, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de
despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei ci trebuie dovedite daunele morale suferite.
(Decizia nr. 2356/20.04.2011)
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut ca aceasta nu este supusa
unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin
apreciere ca urmare a aplicării de către Instanţa de judecata a criteriilor referitoare la consecinţele
negative suferite de cei in cauza, in plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în
care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele decesului,
măsura în care le-a fost afectata situaţia familială, profesională şi sociala. Însă toate aceste criterii
sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echilibrată corespunzătoare
prejudiciului real si efectiv produs victimelor.
De asemenea, instanţa de judecata trebuie să albă în vedere acordarea daunelor morale si
unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretenţiilor la condiţiile socio-economice
individuale ale părţilor civile precum şi la nivelul general și venitul mediu la nivel naţional etc.)
astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor sa alba o susţinere obiectiva care sa
constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului
În nici un caz instanţa nu trebuie sa se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele
solicitate, fără a aplica o măsura respectivelor pretenţii, validându-le necondiţionat.
Solicită să se rețină faptul că reparaţia adecuata pârtilor civile pentru prejudiciul moral
suferit se realizează nu numai prin acordarea unei sume cu titlu de despăgubire morala, dar și
prin pedeapsa aplicata persoanei vinovate.
291
Recurentul nu minimalizează impactul pe care l-a avut vătămarea părții civile din
prezenta cauza, dar considera ca acordarea unor sume exagerate cu titlu de daune morale ar
aduce atingere principiului echităţii, raportat la jurisprudența, si nu ar avea niciun efect față de
persoana vinovata. Considera ca mercantilizarea excesiva a acestui eveniment este la fel de
periculoasa ca minimalizarea gratuita a efectelor nefericitului eveniment.
In luarea deciziei, solicită a se proceda la analizarea daunelor morale care au fost
acordate in cazul Infracţiunilor săvârşite cu intenţie, versus infracţiunilor săvârşite din culpa.
Se va observa ca in cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie, sumele solicitate cu titlu de
daune morale atât împotriva inculpaţilor persoane fizice cat si împotriva Statului Roman, deşi au
avut un cuantum mult mai mare au fost reduse substanţial (deşi s-a avut in vedere solvabilitatea
Statului Romani).
Curtea Suprema de Justiţie a României, Secţia Civila, prin Decizia nr. 62 din 10 ianuarie
2001 a reţinut cu valoare de principiu ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor
morale este subiectiva, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt
obiective si pot forma obiectul controlului Instanţei de recurs. Curtea a împărtăşit criteriul
general evocat de instanţa europeana, potrivit căruia despăgubirile trebuie sa prezinte un raport,
rezonabil de proporţionalitate având in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite,
intensitatea si gravitatea atingerii aduse acesteia (instanţa suprema a avut în vedere. Cauza
Tolstoy Miloslovsky vs Redatul Unit).
La stabilirea cuantumului daunelor este necesar sa se alba in vedere și împrejurările
concrete in care s-a produs faptul prejudiciabil, diagnosticul vătămării şi urmările acestuia,
practica constanta a Curţii de Apel Iași.
Pentru aceste considerente, se solicită cenzurarea pretenţiilor părţii vătămate cu privire la
despăgubirile morale ce pot fi acordate.
În ceea ce privesc cheltuielile de spitalizare, se solicită excluderea asigurătorului de la
plata acestora motivat de următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art.49 al. 1 din Legea nr. 136/1995, modificată, "asigurătorul acorda
despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, in baza legii, față de persoanele
păgubite prin accidente de autovehicule'', iar la art. 50 alin. l din aceeaşi lege se prevede că
„despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de
dezdăunare si cheltuieli de judecata, persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces,
precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri". Astfel, rugam instanţa sa constate faptul ca
unitatea spitaliceasca nu se încadrează în categoria persoanelor menţionate in aceste dispoziții.
nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea
de bunuri.
Pe de alta parte art. 313 al. l din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii,
prevede următoarele: "persoanele care prin faptele lor aduc,daune sănătății altei persoane
răspund potrivit legii si au obligaţia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale
reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele
reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperată de către furnizorii de servicii medicale".
Astfel, rugam instanţa sa constate făptui ca asigurătorul de răspundere civila obligatorie nu face
parte din categoria vizata de dispoziţiile art. 313.
Prin contractul de asigurare de răspundere civila auto, asigurătorul preia riscurile
accidentelor de autovehicule, constând in prejudicii directe cauzate terţilor prin fapta
asiguratului. Prin "prejudiciu asigurat" se înţeleg toate consecinţele vătămătoare produse asupra
victimelor accidentate.
292
Cheltuielile de spitalizare nu reprezintă, însă, un prejudiciu direct cauzat prin accidentul
de circulaţie, Intre fapta inculpatului si acest prejudiciu neexistând o relaţie cauzala directa.
Prejudiciile unităţilor spitaliceşti, pentru care s-au constituit părţi civile in cauza, sunt consecinţa
acordării asistentei si îngrijirii medicale către partea vătămata. In baza contractului de asigurare
încheiat de acesta, şi nu urmarea directa a accidentului rutier. Unitatea spitalicească este,_un
furnizor de servicii medicale care, potrivit leali, are dreptul de a-şi recupera cheltuielile de
spitalizare de la persoana responsabila de producerea accidentului, respectiv de la inculpat.
Practica Instanţelor este constanta in acest sens: sent. civ. Nr. 508/2015 - Jud .Curtea de
Argeș - dosar nr. 3546/216/2014, sent. pen. nr. 810/2011 - Jud. Iasi; dosar penal nr.
1846/245/2010, sent. pen. nr. 977/2011 - Jud. Iaşi; dosar nr. 24472/245/2010, dec. pen. nr.
81/2012 - C.A. Timişoara în dosar 1222/250/2009.
3. Jurisprudența
Din lecturarea considerentelor diferitelor hotărâri Judecătoreşti care soluţionează cererile
privind acordarea de daune morale pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial care au drept
cauza accidente rutiere sl nu numai, se poate retine cu valoare de principiu ca aprecierea
Judecătorului privind evaluarea daunelor morale este una subiectiva, dar criteriile care stau ta
baza. cuantumului despăgubirilor trebuie sa fie obiective. In acest context, apreciem ca fiind
justa raportarea instanţei la soluţiile altor Instanţe de judecata cu scopul garantării principiului
Instituit de Constituţie la art.124 alln.2 : „Justiţia este unica, imparţiala si egala pentru toți.
Acesta transmite practic ideea de unitate a practicii si de predictibilitate a actului de justiţie. In
lipsa acestor trăsături esenţiale ale actului de justiţie, se ajunge la o încălcare indirecta, dar
periculoasa, a principiului convenţional şi constituţional al dreptului la un proces echitabil: o
soluţie de speţa nu poate fi contrazisa de o alta daca spetele sunt identice sau similare. Astfel, se
poate extrage concluzia ca Jurisprudența are un caracter de Izvor de drept in ceea ce priveşte
acordarea daunelor morale victimelor din accidente rutiere, iar actul de Justiţie devine predictibil
si nu este supus liberului arbitru.
4. În ceea ce priveşte apelul formulat de partea vătămata, solicitam respingerea acestuia
având in vedere motivele invocate.
Rugam onorata Instanţa de apel sa retina faptul ca In mod temeinic Instanţa de fond a
respins acordarea despăgubirilor materiale către persoana vătămata întrucât aceasta nu a depus
nici o dovada in acest sens.
Referitor la daunele materiale acordate, subliniem ca-pentru justa stabilire a
despăgubirilor materiale de către instanţa - nu este suficienta simpla enumerare a cheltuielilor
efectuate (aproximate global) fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscală (facturi chitanțe,
bonuri etc.) o prejudiciului suferit. Prin urmare, se solicită respingerea ca neîntemeiate acele
pretenţii ale părţii civile care nu pot fi probate cu documente justificative.
Pe cale de consecinţă, partea civilă trebuie sa dovedească cu înscrisuri toate daunele
materiale ce vor fi acordate de instanţa de judecata pentru ca despăgubirea plătită de asigurător
să fie una legală. In cazul In care nu se face aceasta dovada, asigurătorul nu poate fi obligat să le
suporte.
Instanța de control judiciar reține că instanța de fond a făcut o analiză corectă și
exhaustivă a probatoriilor administrate în cauză și a concluzionat corect că fapta pentru care
293
inculpatul AD a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat,
hotărârii trebuie evidențiat că observaţiile părților au fost în mod real "ascultate", adică în mod
corect examinate de către instanţa sesizată, căci ”art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei"
de natura hotărârii. ”Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în special de diversitatea mijloacelor
îmotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).
situația de fapt reținută este conformă actului de trimitere în judecată. Prima instanță a efectuat o
cercetare judecătorească completă, procedând la audierea nemijlocită a martorilor pe ale căror
declarații acuzarea și-a fondat trimiterea în judecată, soluționând legal și temeinic toate cererile
părților.
nelegalitate sau netemeinicie a acesteia prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului
apelante, Curtea însușindu-și pe deplin motivarea judecătorului fondului referitor la situația de
fapt a cauzei și încadrarea ei în drept.
Prima instanță a observat dispozițiile art. 103 Cod procedură penală care stabilesc cu
caracter obligatoriu că probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei
aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea
deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu
trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are
convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă
Urmând această regulă fundamentală de interpretare a probatoriului, stabilită de legiuitor,
prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, sub aspectul laturii penale și civile.
Instanța de fond a făcut o analiză pertinentă și exhaustivă a probatoriilor cauzei și a
concluzionat corect că fapta în raport de care s-au formulat acuzații față de inculpatul AD există,
constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat, vinovăția acestuia fiind dovedită dincolo de
orice îndoială rezonabilă în cauză, culpa acestuia fiind corect stabilită de instanța de fond ca fiind
exclusivă .
De altfel, în fața instanței de fond inculpatul AD a recunoscut parțial comiterea

infracțiunii în raport de care instanța de fond a fost sesizată, considerând însă, în mod nefondat
că persoanei vătămate CE îi revine o culpă în producerea accidentului.
Curtea, făcând propria analiză a materialului probatoriu amplu administrat în această
cauză, constată că prima instanță a analizat într-o materie obiectivă și completă toate probele
administrate, astfel încât, în urma unui raționament armonios, a înlăturat apărările inculpatului,
294
pe care și Curtea le consideră nefondate. La data accidentului, AD, conducător auto profesionist,
se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar grija pentru siguranța călătorilor și a pietonilor,
precum și respectarea dispozițiilor legislației privind siguranța circulației pe drumurile publice ar
fi trebuit să fie pentru el în afara oricăror abateri .
Prima instanță a făcut o analiză de mare acuratețe a declarațiilor martorilor EDE și BE,
precum și a declarațiilor martorilor martorul CM și TM, pe care le-a coroborat cu celelalte
probe (proces-verbal de cercetare la fața locului, înregistrare video preluată de pe camera de
supraveghere montată la bordul autoturismului martorului T., declarația inculpatului și declarația
persoanei vătămate ) și a concluzionat în mod corect că inculpatul a încălcat o multitudine de
norme legale, iar persoanei vătămate nu-i poate fi imputată vreo culpă. Curtea reține că prima
instanță a analizat fiecare probă în parte în mod judicios și reține, în plus, doar faptul că
inculpatul AD nu a putut explica de ce ar fi urcat târziu CE, dacă persoana vătămată se afla în
stația de autobuz atunci când el a oprit regulamentar (așa cum declară), iar stația nu era
aglomerată, din autobuz coborând doar câteva persoane. Pe de altă parte, șoferul autobuzului,
inculpatul AD, este cel care trebuia să ofere timpul minim necesar pentru urcarea călătorilor, nu
trebuia să pornească de pe lângă înainte de închiderea completă a ușilor, indiferent de
mecanismul acestora . În realitate, însă, astfel după cum rezultă din ansamblul probelor
administrate, inculpatul AD nu s-a asigurat la plecarea de pe loc că s-a finalizat în siguranță
coborârea și urcarea pasagerilor, că ușile s-au închis și că poate circula în siguranță.
Fapta inculpatului AD care, la data de 23.07.2014, la orele 14:50, aflat la volanul
permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”
prev. şi ped. de art.196 alin.2 şi alin.3 Cod penal.
În acord cu prima instanță, raportat la criticile formulate în apel, Curtea reţine existenţa
unei culpe exclusive a inculpatului AD în producerea accidentului şi a consecinţelor sale,
respectiv vătămarea corporală a persoanei vătămate CE, în sarcina inculpatului reținându-se
încălcarea următoarelor prevederi legale în materia circulației rutiere:
- art. 35 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
republicată, potrivit căruia „participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu
afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a
persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”.
- art. 148 al. 1 pct. 7 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia
„se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai (…) să pornească de pe loc cu ușile
deschise”. Nerespectarea interdicției conducătorului de autovehicul sau tramvai de a porni de pe
loc cu ușile deschise este sancționată de art. 101 al. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, cu
amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni.
- art. 151 al. 1 lit. d) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia
„Conducătorul autovehiculului sau tramvaiului care efectuează transport public de persoane este
obligat (…) să repună în mişcare autovehiculul sau tramvaiul din staţie după ce a semnalizat
intenţia și s-a asigurat că poate efectua, în siguranță, aceasta manevră”. Neîndeplinirea
obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane
295
sau de mărfuri este sancționată de art. 102 al. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amenda
prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor principale, complementare și accesorii aplicate
inculpatului, prima instanță a dat legală și temeinică eficiență criteriilor prev. de art. 74 Cod
penal, iar în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, nu există erori
în motivarea sentinței penale apelate, întrucât suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei este motivată legal și în concordanță cu materialul probator al cauzei.
Prima instanță a argumentat corect că nu se impune executarea în regim de detenție a
pedepsei închisorii aplicate întrucât s-ar produce ˝un efect punitiv disproporționat˝, prin raportare
la faptele comise, urmările acestora, precum și la persoana și conduita inculpatului.
Sub acest aspect, Curtea, din oficiu, constată că pedeapsa aplicată inculpatului este legală
și răspunde scopului prevăzut de legiuitor, fiind aptă, prin cuantum și modalitate de executare, să
formeze inculpatului o conduită corectă, dar și să servească scopului prevenției generale.
În ceea ce privește motivele de apel ce vizează latura civilă a cauzei, Curtea de apel reține
că în mod legal și temeinic a fost respinsă cererea de introducere în cauză în calitate de parte
responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L., în calitate de comitent, cerere motivată de partea civilă
pe baza raportului de prepușenie existent, valabil și necontestat de către AD, aflat la data și
momentul accidentului rutier, al cărei victimă a fost partea civilă CE, în exercitarea funcțiilor
încredințate de către angajatorul său, menționat anterior.
Curtea reține că partea civilă CE a fost citată în procedura de cameră preliminară, că a
participat la această procedură și și-a desemnat un avocat ales, iar această procedură a fost
finalizată în decembrie 2017, fără ca partea civilă să solicite, deși a putut să o facă, introducerea
în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C. U S.R.L. conform legii de procedură,
introducerea în procesul penal a părții responsabile civile se face numai la cererea persoanei
interesate și, după decizia Curții Constituționale din 26.04.2017, numai în așa fel încât această
parte să poată participa pe deplin la procedura de cameră preliminară. Deși citează această
decizie, partea civilă, prin apărătorul său ales, pare să o deturneze de la înțelesul său.
Prin Decizia Nr .257 din 26 aprilie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art.20 alin.(1) și art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală, publicată în
Monitorul Oficial nr.472 din 22.06.2017, înainte de sesizarea judecătorului de cameră
preliminară de la Judecătoria Iași, Curtea Constituțională a admis excepția de
neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în termenul prevăzut la art.20 alin.(1)” din
cuprinsul art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. În motivare,
Curtea Constituțională constată că, în condițiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei
vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătorești” -
introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, ca și posibilitatea părții
responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declarația de
constituire de parte civilă în privește acțiunea civilă în procesul penal, este reglementat prin
norme imperative, însă de ordine privată, regulile care dau conținut principiului disponibilității
în această materie asigurând, în principal, protejarea intereselor private ale persoanei
vătămate. În aceste condiții, Curtea constată că este necesar ca, prin normele procesual penale
în materie, să se asigure dreptul părții responsabile civilmente de a formula cereri și excepții cu
privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor
de către organele de urmărire penală, în procedura camerei preliminare, tocmai în vederea
realizării unui echilibru între drepturi fundamentale relative aflate în concurs, și anume, dreptul
de acces liber la justiție și dreptul la apărare ale persoanei vătămate ce se constituie parte
296
civilă, pe de o parte, și dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare ale părții
responsabile civilmente, pe de altă parte. În mod similar, cele constatate anterior de Curte sunt
aplicabile mutatis mutandis și în ipoteza în care procurorul exercită acțiunea civilă, în condițiile
art.20 alin.(1) și (2) din Codul de procedură penală, și este obligat, potrivit art.21 alin.(2) din
Codul de procedură penală, să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile
civilmente, în condițiile alin.(1) al aceluiași articol. În final, Curtea observă că, prin Decizia
nr.84 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.371 din 13
mai 2016, a mai examinat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.21 din Codul de
procedură penală respingând-o ca neîntemeiată. Curtea reține însă că soluția legislativă
criticată, respectiv a dispozițiilor art.21 alin.(1) din Codul de procedură penală ar fi fost
justificată în vechea reglementare procesual penală, în condițiile în care, în procesul penal, nu
era reglementată faza camerei preliminare, iar verificarea competenței și a legalități sesizării
instanței, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele
de urmărire penală se realizau în faza a doua a procesului penal - faza judecății. Or, Curtea
constată că soluția legislativă criticată în prezenta cauză nu are nicio fundamentare în cadrul
normativ procesual penal în vigoare, în care a fost introdusă procedura camerei preliminare, și,
având în vedere, în mod special, modul în care această nouă fază a procesului penal a fost
configurată prin deciziile Curții Constituționale nr.641 din 11 noiembrie 2014 și nr.631 din 8
octombrie 2015, în care a fost subliniată importanța acestei noi faze în procesul penal și faptul
că părții responsabile civilmente trebuie să i se ofere aceleași drepturi ca și inculpatului, din
perspectiva faptului că aceasta împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la
repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, în același timp acestei părți nefiindu-i străin
interesul pentru soluționarea laturii penale a procesului penal de care depinde și soluționarea
laturii civile a acestuia.˝
Instanța de control judiciar, examinând punctual criticile formulate de partea civilă CE și
de partea responsabilă civilmente SC. A SA (în prezent aflată în procedură de faliment –
lichidator judiciar), sub aspectul laturii civile a cauzei, prin motivele de apel, reține, pe baza
înscrisurilor medicale atașate la dosar de partea civilă CE, a raportului de nouă expertiză medico-
legală 8166/29.04.2015 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi; avizului nr.
8676/08.05.2015 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul
Institutul de Medicină Legală Iași; raportului de primă expertiză medico-legală
nr.6112/05.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi; declaraţiei martorei GT, că în
urma accidentului rutier a cărui victimă a fost la data de 23 iulie 2014, CE, în vârstă de 60 de ani,
a suferit o dramatică schimbare a vieții sale sufletești, din cauza traumatismului, fiind internată
în spital, suferind intervenții chirurgicale cu amputarea a două degete. Probele administrate
confirmă susținerile părții civile CE potrivit cărora ea și-a pierdut parțial mobilitatea devenind
dintr-o persoană activă una care necesita sprijin, neputându-se deplasa o lungă perioadă de timp.
Din aceleași probe rezultă că partea civilă CE, în afara de durere fizică și inconvenientele
internării în spital, a purtat și poartă pe corp urmele loviturii suferite în urma accidentului rutier
provocat de inculpat, nu a putut să meargă o lungă perioadă de timp, și poartă în continuare
cicatrici. Cursul pașnic și liniștit al vieții sufletești a părții civile, ca și viața sa socială și de
familie au avut un parcurs evident sinuos ca urmare a faptei ilicite a inculpatului. Toate acestea
se subsumează unui prejudiciu, pagubă sau daună care scapă evaluării pe criterii matematice, dar
care, potrivit legii, dă dreptul la o integrală reparație . Neputând fi vorba de înlăturarea acestor
consecințe, instanța evaluează o sumă pe care, folosind-o, partea civilă să complinească bucuriile
firești de care a fost lipsită și care să poată fi considerată o satisfacție echitabilă . Față de cele
297
expuse, având în vedere și numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesitate de victima
accidentului, precum și toate transformările negative produse în viața părții civile CE în urma
faptei ilicite a inculpatului, Curtea apreciază că suma de 120.000 de lei (aproximativ 26086 de
euro) acordată de Judecătorie cu titlul de daune morale este echitabilă și nu se impune a fi
diminuată, dar nici majorată .
Curtea reține că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să
constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru
victimele accidentelor. Așa cum se arată în literatura de specialitate "sumele de bani acordate cu
titlu de daune morale trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri”.
Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului,
principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin
fapta săvârşită.
Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reaminteşte că o hotărâre prin
care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei
încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern
pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din
Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii
vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în
materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din
pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor
şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale (cauza
Ernestina Zullo din noiembrie 2004). De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind
prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul
material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza
Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).
Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea
prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum şi
caracterul rezonabil al cuantumului.
Curtea reţine că daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să
constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor şi nici venituri nejustificate pentru
victimele accidentelor. Aşa cum se arată în literatura de specialitate „sumele de bani acordate cu
titlu de daune morale, trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri".
În cauza de față, contrar criticilor formulate de partea civilă și de partea responsabilă
civilmente apelantă, Curtea reține că suma de 120000 de lei stabilită cu titlul de daune morale
este destinată exclusiv să compenseze suferința cauzată părții civile și nu reprezintă în nici un
caz o îmbogățire fără just temei a acesteia, sentința primei instanțe urmând a fi menținută sub
acest aspect .În cauza de față, restrângerea posibilităților de viață familială și socială a victimei
CE la care face trimitere art. 1391 Cod civil este reală și gravă, astfel încât suma stabilită cu titlul
de despăgubiri civile - daune morale nu se impune în nici un caz a fi redusă, dar nici majorată .
De altfel, Curtea remarcă argumentele strict teoretice ale apelantei SC. A SA (în prezent
aflată în procedură de faliment – lichidator judiciar), unele fără legătură cu cauza de față .
Contrar celor susținute de apelanta parte responsabilă civilmente, nu există vreun temei
legal care să excludă asigurătorul de la plata despăgubirilor către terțelor persoane unități
spitalicești care și-au diminuat patrimoniul cu sumele ocazionate de îngrijirile medicale acordate
victimei accidentului .
298
Și în prezent, ca și la momentul 23 iulie 2014, răspunderea civilă delictuală nu este
limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării
integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită. Potrivit dispozițiilor
Ordinului Nr. 14 din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,
în vigoare la data faptei,
Art. 26 - (1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru
prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit
pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se
depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care
evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă
despăgubiri în formă bănească pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
(2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe
drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul
deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri
până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru:
1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul,
inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori
a ataşului tractat de vehicul;
2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în
care la data accidentului conducătorul vehiculului:
- a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului;
- nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
- nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa
vehiculului respectiv;
3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile,
acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea
vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a
obiectelor transportate;
4. prejudiciile produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului membrilor familiei
asiguratului sau membrilor familiei conducătorului auto, cu excepţia despăgubirilor solicitate de
către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului;
5. prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în
timpul mersului sau atunci când vehiculul .
De asemenea, unitățile medicale care și-au diminuat patrimoniul cu cheltuielile medicale
ocazionate de îngrijirea sănătății persoanei vătămate nu sunt excluse de la obținerea de
despăgubiri, nici de dispozițiile art. 27 din Ordin și nici de dispozițiile legii nr. 136/1995 privind
asigurările și reasigurările în vigoare la data producerii riscului asigurat.
Asiguratorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile
dovedite suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. Fără a se
depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) si (6) și în
299
condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA,
asiguratorul RCA acordă despăgubiri in bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în
cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate;
(3) Indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe
drumuri care nu sunt deschise circulatiei publice, in incinte si in orice alte locuri, atat in timpul
deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat, asiguratorul RCA acorda despagubiri
pana la limita de raspundere prevazuta in contractul RCA pentru:… b) prejudiciul produs din
culpa conducatorului vehiculului asigurat;….. e) prejudiciile provocate tertelor persoane, in
situatia conducerii vehiculului sub influenta bauturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Analiza disp. art. 313 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu
conduce la o altă concluzie . SC. A SA, a fost introdusă în cauză conform deciziei Înaltei Curți
de Casație și Justiție nr. 1/HP/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 258 din 6 aprilie 2016. În
motivarea deciziei amintite, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, cităm: ˝Calitatea de
parte responsabilă civilmente izvorând din contract: Potrivit dispoziţiilor art. 49 din Legea nr.
136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de
care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule şi de tramvaie,
ca şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, iar potrivit dispoziţiilor art. 55 din
acelaşi act normativ, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice
păgubite. În plus, dispoziţiile art. 1.270 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil instituie
principiul pacta sunt servanda şi prevăd forţa obligatorie a contractului valabil încheiat între
părţile contractante, iar dispoziţiile art. 1.280 din acelaşi act normativ prevăd că un contract
produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, dispoziţiile art. 49 din
Legea nr. 136/1995 instituie un caz de extindere a efectelor contractului de asigurare de
răspundere în beneficiul terţilor păgubiţi prin accidente.
Asiguratorul plăteşte şi cheltuielile efectuate de spital deoarece, potrivit art. 55 alin. 1 din
Legea 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor fizice sau juridice
păgubite. Prin urmare, asiguratorul de răspundere civilă trebuie obligat la plata sumelor datorate
de către asigurat către partea civilă, în limitele contractului de asigurare. Astfel, s-a reţinut că,
potrivit dispoziţiilor legale, furnizorii de servicii medicale au dreptul de a-şi recupera de la
autorul accidentului, cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate
victimei accidentului auto şi nu există nicio dispoziţie legală care să excludă unităţile spitaliceşti
din sfera persoanelor păgubite, îndreptăţite să primească de la asigurator despăgubirile cuvenite.
Practica instanțelor judecătorești penale este unanimă în a considera că potrivit art. 55 alin. 1 din
Legea 136/1995( aplicabilă în cauză ), despăgubirile se plătesc de către asigurator persoanelor
fizice sau juridice păgubite, unitatea spitalicească făcând parte din această din urmă categorie.
În ceea ce privește limitele de despăgubire, contrar susținerilor părții civile, acestea nu
sunt criterii orientative pentru acordarea de despăgubiri, ci limite maxime peste care asigurătorul
nu poate fi obligat să răspundă, nici măcar în caz de catastrofă, indiferent de numărul victimelor.
Potrivit art. 12 din NORMA nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurarile auto din
Romania emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiara publicată în Monitorul Oficial nr.
986 din 8 decembrie 2016(în vigoare până la data emiterii unei noi norme și care reiau normele
din 2011 ), este în afara oricărei interpretări rațiunea limitei de despăgubire, pentru înțelegerea
căreia este suficientă citirea textului actual, în vigoare, identic cu cel anterior :
300
(1) Asiguratorii RCA stabilesc limitele de despagubire, care nu pot fi mai mici decat
limitele de despagubire stabilite de catre A.S.F. in conformitate cu reglementarile europene.
(2) Limitele de despagubire stabilite de catre A.S.F. sunt:
a) pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul
persoanelor pagubite, limita de despagubire se stabileste la un nivel de 1.000.000 euro,
echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat
de Banca Nationala a Romaniei;
b) pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial
produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor pagubite, limita de
despagubire se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al
pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
c) pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul
persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste, pentru accidente produse incepand
cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de 1.220.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei
valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;
d) pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial
produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de
despagubire se stabileste, pentru accidente produse incepand cu 1 ianuarie 2017, la un nivel de
6.070.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii
accidentului, comunicat de Banca Națională a Romaniei.
(3) In cazul in care in același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane si
valoarea totala a prejudiciilor depășește limitele de despăgubire specificate in contractul RCA,
despagubirea va fi stabilită în funcție de cota-parte din valoarea prejudiciului care revine fiecărei
persoane îndreptățite la despăgubire pentru prejudiciile suferite in acelasi accident.˝
data în deplină consonanță cu materialul probator administrat în cauză și în acord cu dispozițiile
de drept material și procesual incidente în speță, neexistând motive de modificare a acesteia
Pentru toate considerentele mai sus dezvoltate, reținând că prezentele apeluri sunt
nefondate, se vor respinge, ca nefondate, apelurile promovate de partea civilă CE, și de partea
responsabilă civilmente SC. A SA, împotriva sentinței penale nr. 1555/2018 din 25.05.2018 a
Judecătoriei Iași, sentință care va fi menținută.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată fiecare dintre
apelantele partea civilă CE, și partea responsabilă civilmente SC. A SA la plata sumei de 150 de
lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
11. Rele tratamente aplicate minorului. Procedura privind recunoașterea învinuirii

Cuprins pe materii: Drept penal .Drept procesual penal.
Indice alfabetic: condiții de tipicitate ale infracțiunii de rele tratamente aplicate
minorului; condiții de admitere a cererii de judecată în procedura recunoașterii învinuirii.
Temei de drept: art. 197 Cod penal; art. 375 Cod procedură penală
Inculpata nu conștientizează nici natura și nici gravitatea faptelor comise de

ea, ci dorește doar să beneficieze de dispozițiile de favoare prev. de art. 396 alin. 10
301
Cod procedură penală.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei,
prevăzută atât de dispoziţiile procedurale din codul de procedură penală din 1969 –
art. 320 ind. 1 şi următoarele, cât şi în prevederile actuale – art. 374 alin. 4 şi art.
375 Cod procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază
o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiţii în
dispoziţiile menţionate, şi care, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au fost
aduse la cunoştinţă inculpatului, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale
privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, din actele şi
lucrările dosarului, rezultă că instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatei
dispoziţiile care reglementează procedura în cazul recunoaşterii de vinovăţie,
consecinţele accesării acesteia, precum şi efectele pe care le produce, în prezenţa
apărătorului ales al inculpatei.
Că prima instanță a respins corect cererea inculpatei în condițiile art. 375
Cod procedură penală rezultă și din declarația de apel formulată de aceasta din
care rezultă că inculpata nu-și asumă săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de rele
tratamente aplicate minorului în modalitatea prezentată în actul de sesizare, iar
situația de fapt expusă de procuror este corespunzătoare probelor administrate în
cauză. Inculpata nu poate beneficia de dispozițiile de favoare ale art. 396 alin. 10
Cod procedură penală, apelul său nefiind fondat sub acest aspect.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 505/5.07.2018
Prin sentinţa penală nr. 80/2018 din 05.03.2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad s-au
„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată, formulată de inculpata D.C.V .
Condamnă pe inculpata D.C.V, la:
- 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.
66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice
alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; e)
drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator, n) dreptul de a comunica cu persoana
vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se
apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana vătămată la o distanţă mai
mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea
infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută şi pedepsită de art. 197 din Cod
penal împotriva persoanei vătămate T.D.
În temeiul art. 65 Cod penal, interzice inculpatei D.C.V ca pedeapsă accesorie exercitarea
drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat; e) drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator, n) dreptul
de a comunica cu persoana vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de
100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de
302
condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau
considerată ca executată.
Interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. n cod penal, constă în interdicţia
inculpatei D.C.V de a comunica cu persoana vătămată T.D, prin orice mijloc de comunicare
direct sau indirect şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri.
Interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. o Cod penal, constă în interdicţia
inculpatei D.C.V de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri.
- 10.000 (zece mii) lei amendă reprezentând 200 de zile – amendă - o zi amendă având
stabilită la valoarea de 50 lei, obligată să o plătească statului şi pedeapsă complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii violenţă în familie, prevăzută şi pedepsită
de art. 193 al. 2 Cod penal, cu referire la art. 199 al. 1 Cod penal, împotriva persoanei vătămate
T.D.
Interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. o cod penal, constă în interdicţia
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal că, în cazul în care cu rea-
credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un
număr corespunzător de zile cu închisoare, urmând ca înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii să se facă conform art. 63 alin. 3 Cod penal - unei zile-amendă îi corespunde o zi de
închisoare.
În temeiul art. 38 alin 2 C. pen, constată că faptele săvârşite sunt în concurs ideal.
În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. d Cod penal şi art. 45 alin.3 lit. a Cod
penal, inculpata va executa pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani la care se va adăuga în întregime
pedeapsa amenzii de 10.000 (zece mii) lei urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de
3 (trei) ani închisoare şi 10.000 (zece mii) lei şi pedeapsă complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
303
autorităţii de stat; e) drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator, n) dreptul de a
comunica cu persoana vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 100
metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
închisorii.
În temeiul art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei închisorii sub supraveghere,
stabilind conform art. 92 alin. 1 şi 2 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere,
să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie:
să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de
probaţiune sau organizate de instituţiile din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Unităţii administrativ teritoriale –
comuna G., jud. Vaslui, în cadrul a 2 (două) instituţii alternative din comunitatea mai sus
menţionată – instituţii din subordinea Primăriei (activităţi de întreţinere spaţii verzi, parcuri,
drumuri, păstrare curăţenie şi igienizare localitate) sau activităţi în folosul şcolii gimnaziale din
localitate, la alegerea consilierului de probaţiune, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. 2 C. proC.pen. raportat la art. 91 alin. 4 C.pen. şi art. 93 alin. 5
C.pen., pune în vedere inculpatei că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului
de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor
impuse, respectiv în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta
304
hotărâre, se vor aplica dispoziţiile art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării executării
În baza art. 94 alin. 1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute
în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui.
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispus faţă de inculpată.
În baza art. 7 alin.1, 2 rap. la art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la
inculpată a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în S.N.D.G.J.
Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă T.D, prin reprezentant legal.
În baza art. 397 Cod proC.pen. rap. obligă pe inculpata D.C.V să plătească părţii civile
T.D suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 Cod proC.pen. obligă pe inculpată să plătească statului suma de 900 lei
cheltuieli judiciare, iar contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru
persoana vătămată minoră, în cuantum de 195 lei, va fi suportată din fondurile Ministerului
Justiţiei.”
Pentru a hotărî astfel, în considerentele sentinței penale pronunțate, instanţa de fond a
reţinut următoarele:
„A. Prin rechizitoriul nr. 3571/P/2017 din data de 18.09.2017 întocmit de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Bârlad şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 5960/189/2017 din 19
septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D.C.V, sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de „rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.), violenţa în familie (art.199
NCP)”.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, în esenţă, că:
În ziua de 24.07.2017 minorul T.D, în vârstă de 10 ani, a fost depistat de către organele
de poliţie în Autogara Bârlad. S-a constatat că minorul prezenta urme de lovituri şi era fugit de
acasă, astfel că s-au declanşat cercetări.
A rezultat că minorul T.D este fiul inculpatei D.C.V, din satul T., com. G. şi provine
dintr-o căsătorie anterioară a acesteia cu defunctul T.P.
În prezent inculpata este recăsătorită cu numitul D.F şi au împreună un copil de 4 ani.
Soţul inculpatei este plecat la muncă în Germania, iar inculpată locuieşte cu cei doi minori.
După moartea tatălui natural, în anul 2010, minorul a fost abandonat de către mamă într-
un centru de plasament din judeţul Galaţi, unde a stat 7 luni, după care a fost luat de către bunica
paternă în plasament, conform Hotărârii nr. 13/2012 a Comisiei pentru Protecţia Copilului.(f.61)
Minorul a fost crescut de către bunica paternă în satul C., judeţul Galaţi până în luna
martie anul 2017, când a revenit alături de mamă, la cererea acesteia, la locuinţa din satul T.,
com. G..
În perioada martie 2017 şi până în ziua de 23.07.2017, inculpata şi-a agresat fizic şi a
abuzat emoţional în mod repetat fiul minor care a trăit într-o atmosferă tensionată,
necorespunzătoare, lipsită de dragoste maternă şi armonie.
Din declaraţiile minorului şi martorilor rezultă că acesta atitudine a inculpatei se
datorează, în principal consumului de alcool.
Inculpata l-a ameninţat în numeroase rânduri pe minor, că dacă va povesti altor persoane
despre tratamentul la care este supus va fi bătut şi mai rău. Din acest motiv, minorul a povestit
abia când a fost în vacanţă la bunica sa, martora T.V despre faptul că era bătut şi abuzat.
Inculpata l-a lovit în mai multe rânduri, uneori, pentru faptul că minorul se masturba. L-a
umilit, i-a adresat apelative de genul „monstru" „handicapat", "băbălău", îi spunea că nu-l iubeşte
şi că poate să se întoarcă la orfelinat.
305
În ziua de 22 .07.2017 pentru că persoana vătămată ar fi ţipat şi l-ar fi lovit cu palma, în
timp ce se jucau, pe fratele mai mic, în vârstă de 4 ani, inculpata i-a provocat cu intenţie arsuri cu
un fier de călcat fierbinte pe care i l-a aplicat pe antebraţul stâng şi pe palmă.
În ziua următoare, deoarece i-a surprins pe minor "în timp ce se juca cu cucul", inculpata
i-a aplicat lovituri repetate cu o coadă de mătură peste tot corpul, inclusiv în zona organelor
genitale, l-a lovit cu picioarele peste corp şi s-a urcat cu picioarele peste minor, în timp ce acesta
era căzut la pământ. Consecinţele acestor agresiuni inumane pot fi observate pe planşele foto
aflate la dosar.
După ce l-a agresat pe minor în această modalitate, inculpata l-a închis în casă, iar ea şi
cu fiul mai mic au plecat prin sat. Din probatoriul testimonial administrat rezultă că, în mod
frecvent minorul era închis în casă sau era ţinut în curtea casei, interzicându-i-se să se joace cu
copiii.
Conform Raportului de expertiză medico legală (f. 25-26), minorul a suferit leziuni care
au necesitat un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar concluziile acestuia confirmă
susţinerile acestuia cu privire la modalitatea în care s-au produs. Se mai concluzionează că
morfologia lezională pledează pentru producerea lor în intervale diferite de timp, sugerând
episoade multiple de heteroagresiune, care datează posibil cu 2-10 zile anterior examinării".
Conform Raportului de evaluare psiho-socială, efectuat în cauză tratamentele la care a
fost supus, au pus în pericol grav dezvoltarea psihică, intelectuală sau morală a minorului şi a
fost diagnosticat cu " tulburare de conduită emoţională în contextual maltratării''.
Ca urmare a agresiunilor suportate în zilele de 22/23.07.2017, 24.07.2017, minorul a
fugit de acasă, mergând pe jos până în mun. Bârlad, cu intenţia de a se deplasa în satul C., jud.
Galaţi la bunica paternă.
Martora B.A., funcţionară la Autogara Bârlad a observat prezenţaminorului şi că acesta
are urme de lovituri, a discutat cu el şi a aflat despre situaţia lui, astfel că a sesizat organele de
poliţie.
Ulterior faţă de minor s-a luat o măsură de protecţie, fiind scos din mediul familial - în
baza Dispoziţiei nr. 1875/25.07.2017 a DGASPC Vaslui (f.60), iar prin Dispoziţia nr.
1877/25.07.2017 a DGASPC Vaslui, minorul a fost plasat la familia G.C. şi
G.A..
Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: proces
verbal de consemnare a denunţului oral f. 19; declaraţia persoanei vătămate f.20-23; Rapoarte de
expertiză medico-legală f.25-28; proces verbal de examinare fizică şi plase foto -f.31-42; proces
verbal de ridicare corp delict şi planşă foto f.43-47; Raport de evaluare psihologică f.50; Fişa de
evaluare psihologică-f.56; raport de consiliere psihologică f. 58; Dispoziţia 1875/25.07.2017 a
DGASPC Vaslui, f.60; Sentinţa Civilă 108/2015 a Judecătoriei Bârlad; declaraţie martorei T.V.
f.75; declaraţie martorei V.I. f.80; declaraţia martorei B.A. f.87 declaraţiile inculpatei D.C.V
f.63-74.
B. La data de 06.11.2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea
sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3571/P/2017 din data de 18.09.2017 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Bârlad privind pe inculpata D.C.V (trimisă în judecată, sub măsura preventivă
a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului,
prevăzută şi pedepsită de art. 197 din Cod penal şi violenţă în familie, prevăzută şi pedepsită de
art. 193 al. 2 Cod penal, cu referire la art. 199 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin (2)
Cod penal.
306
C. În cursul judecăţii, la termenul din 01.02.2018, înainte de începerea cercetării
judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatei D.C.V.
Inculpata a declarat în faţa instanţei următoarele: „Nu recunosc că în perioada martie
2017 - până în ziua de 23 iulie 2017 mi-am agresat fizic și abuzat emoțional în mod repetat fiul
minor. Recunosc că fiul meu a trăit într-o atmosferă tensionată, necorespunzătoare. Nu recunosc
că fiul meu a lipsit de dragoste maternă și armonie și că i-ar fi fost pusă în pericol grav
dezvoltarea psihică, intelectuală. Recunosc doar că l-am bătut. Nu l-am bătut în mod repetat. L-
am bătut doar de două ori în data de 22 și 23 iulie. Cred că l-am bătut mai rău. Cred că l-ar fi
putut afecta.
Știu că există niște planșe foto, nu le-am văzut, nu doresc să le văd, cred că sunt reale.
Am folosit coada de mătură. L-am lovit pe spate, pe mâini, în zona genitală și pe fese. Am folosit
și un fier de călcat. Fierul era încălzit și l-am folosit pe mâna stângă. Am folosit fierul de călcat
ca să nu mai facă ce făcea, un lucru rușinos. L-am lovit și cu picioarele. Nu este adevărat că l-am
făcut ”băbălău, handicapat” sau altfel astfel de cuvinte. Nu l-am alungat niciodată din casă, nu i-
am spus niciodată să plece. I-am spus că nu îl iubesc și că nu îl doresc. Nu l-am ținut închis în
casă, l-am pus doar să citească. Nu consum băuturi alcoolice.
Când am folosit fierul de călcat, călcam haine. Am mers în cameră să văd ce face băiatul
și l-am prins făcând acel lucru, am luat fierul din priză și m-am dus la el. O singură dată i-am
spus că nu îl iubesc și că nu îl doresc atunci când el mi-a spus că nu mă iubește și că nu vrea să
stea la mine.
În situația în care voi fi găsită vinovată și condamnată, sunt de acord să prestez muncă
neremunerată în folosul comunității. Nu doresc să achit prejudiciul moral cu care s-a constituit
persoana vătămată prin reprezentant legal parte civilă. Apreciez că i-am produs o daună morală
și aș fi de acord să o repar prin plata unei sume de bani.”
La termenul de judecată din data de 01.02.2018, având în vedere conţinutul
rechizitoriului, descrierea faptelor, raportat la declaraţia inculpatei, instanţa a apreciat că
inculpata nu a recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare al
instanţei, simpla solicitare de judecare a cauzei potrivit probelor administrate în cursul urmăririi
penale nu este suficientă pentru a face aplicabilitatea disp. art. 374 al. 4 cod proc. penală,
inculpata trebuind să recunoască faptele în totalitate în modalitatea descrisă în actul de sesizare al
instanţei. Pentru aceste motive, a respins cererea formulată de către inculpată de accesare a
procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei.
Judecarea cauzei a avut loc potrivit procedurii de drept comun. Părţile nu au contestat
probele administrate în cursul urmăririi penale şi potrivit art. 374 alin. 7 cod procedură penală,
nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.
La cererea reprezentantului legal al persoanei vătămate minore, instanţa a dispus
administrarea probei testimoniale în cadrul căreia au fost audiaţi martorii M.M şi L.A.
Martorul M.M. a declarat următoarele: „Pe minor l-am văzut de când a început școala din
anul 2017. Minorul este emotiv, în relațiile de la școală are uneori ieșiri necontrolate în sensul în
care atunci când vrea să se joace cu copii și aceștia nu vor, fie le ia caietele, fie îi pișcă. Nu știu
dacă aceste atitudini le avea și înainte de a fi luat în plasament. Eu am vorbit cu minorul, a fost și
la ziua copilului meu, am încercat să îi explic că nu e bine ce face..
Am discutat cu asistentul maternal și aceasta mi-a povestit despre aplicațiile pe care i le
făcea mama copilului, respectiv despre bătăile pe care i le dădea și despre faptul că tatăl
minorului s-a spânzurat și a fost găsit de către minor. Când a fost luat în plasament, minorul mai
avea urme de lovituri pe spate și în zona feselor. A fost nevoie de intervenția unui psiholog,
307
minorul merge și în prezent la un psiholog. Astăzi am observat că minorul are tendința să o
privească pe mama sa, dar nu și impulsul de a merge la ea. Minorul s-a integrat bine în familia
asistentului maternal, aceștia sunt considerați de minor: mamă și tată.”
Martorul L.A. a declarat următoarele: „Pe minor îl cunosc de când a intrat în familie, de
aprox. 4-5 luni. Pe copil l-am cunoscut ca fiind o persoană emotivă, tristă, avea momente când
devenea brusc trist sau plângea, ca asistent maternal profesionist am încercat să vorbesc cu el ca
să îl scot din starea în care era, dar de multe ori acesta nici nu putea vorbi. În prezent situația lui
s-a mai îmbunătățit, l-am ajutat și noi în acest sens, l-am luat în vizită la noi, să se mai
întâlnească cu alți copii. Minorul face terapie la psiholog, DGASPC a aprobat ca minorul să
meargă la psiholog ori de câte ori este nevoie, la cererea asistentului maternal, asistentul
maternal observă când se impune ca minorul să meargă la psiholog. Din câte știu eu, psihologul
de la direcția a fost de aprox. trei ori la domiciliul minorului pentru consiliere, nu știu însă dacă
și minorul a mers la psiholog. Mi-a povestit asistentul maternal întrebându-mă cum ar trebui
rezolvată problema în sensul că minorul manifestă stări de agresivitate față de animale, stări de
nervozitate și tristețe. Nici asistentul maternal nu știa cum să procedeze.
Am încercat să vorbesc cu minorul, dar de fiecare dată punea capul în pământ și avea
starea de tristețe și de plâns, nu l-am putut forța. Din punctul meu de vedere minorul va avea
nevoie de consiliere psihologică pe viață pentru că sunt lucruri din trecutul lui despre care nici
acum nu poate vorbi.
După comportamentul minorului apreciez că stările pe care le are se datorează unor
probleme din trecut de mai lungă durată.”
II. ÎNCADRAREA JURIDICĂ A FAPTELOR
a. Fapta inculpatei D.C.V, care, în perioada martie 2017 şi până în ziua de 23.07.2017 şi-
a agresat fizic şi a abuzat emoţional în mod repetat fiul minor, care a trăit într-o atmosferă
tensionată, necorespunzătoare, lipsită de dragoste maternă şi armonie, fiindu-i pusă în pericol
grav dezvoltarea psihică, intelectuală sau morală, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi violenţe în familie, prev. de art.197 Cp. şi
art.193 al.3 cu referire la art. 199 al.1, cu aplicarea art. 38 al.2 C.pen.
Pe latură obiectivă, elementul material constă în actele de agresiune care au constat în
acţiunea de aplicare pe corpul persoanei vătămate a unui corp incandescent, lovituri cu coada de
mătură, cu picioarele, lipsirea de afecţiune si de condiţii corespunzătoare pentru o dezvoltare
armonioasa.
Urmarea imediată constă în provocarea unei suferinţe fizice victimei, potrivit
certificatului medico legal nr. 1XZ/E din data de 25 iulie 2017, Serviciul Judeţean de Medicină
Legală Vaslui, f. 27 dosar urmărire penală: persoana vătămată T.D prezintă leziuni traumatice de
tipul plăgii tăiate, arsurii grad I, excoriaţiei şi echimozei. Leziunile s-au putut produce prin lovire
cu mijloace contondente cu şi/sau de obiecte contondente. Leziunea de la nivelul antebraţului
stâng (arsura) s-a putut produce prin contact direct cu obiect încins (posibil fier de călcat). Plaga
de la nivel occipital s-a putut produce prin lovire cu obiect tăietor (posibil cuţit). Morfologia
lezională pledează pentru producerea lor în intervale diferite de timp, sugerând episoade multiple
de heteroagresiune, care datează posibil cu 2-10 zile anterior examinării. Necesită 7-8 zile de
îngrijiri medicale. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa şi nu au produs nici un alt efect
prevăzut de art. 194 cod penal.
De asemenea urmarea imediată constă în starea de pericol în care a fost pus minorul şi în
punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a minorului.
308
Pe latură subiectivă, inculpata a acţionat cu intenţie directă (art.16, alin.3 lit. a) c.pen.)
prevăzând suferinţele fizice asupra persoanei vătămate şi urmărind producerea lor prin aplicarea
corpului incandescent, a loviturilor pe corpul persoanei vătămate. Intenţia directă rezultă din
modalitatea de desfăşurare a evenimentelor.
La termenul din data de 15.02.2018 inculpata prin apărător a solicitat schimbarea
încadrării juridice din trei fapte în două, susţinând că fapta prev. de art. 197 cod penal nu
întruneşte elementele constitutive prevăzute de lege, în cauză rămânând doar infracţiunile prev.
de art. 193 al. 3 şi art. 199 alin. 1 cod penal.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, concluziile raportului de
expertiză medico-legală, raportul de evaluare psihologică, raportul de consiliere psihologică, dar
şi declaraţiile martorilor audiaţi în timpul cercetării judecătoreşti, instanţa apreciază că sunt
întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev de
art. 197 C.pen., fiind afectate relaţiile sociale referitoare la dezvoltarea fizică, intelectuală şi
morală a minorului, şi mai ales au fost afectate relaţiile sociale cu privire la grija pe care părinţii
trebuie să o aibă pentru a nu pune în primejdie aceasta dezvoltare. Prin incriminarea acestei fapte
legiuitorul a urmărit sa asigure o comportare umană din partea părinţilor faţă de minori.
Inculpata nu a dat dovada de o astfel de comportare.
Faţă de aceste motive, urmează a respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a
faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, formulată de inculpata D.C.V III.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 şi 3 c.proc.pen. întrucât
faptele există, au fost săvârşite de inculpată şi constituie infracţiune, instanţa va dispune
condamnarea inculpatei D.C.V.
IV. INDIVIDUALIZAREA SANCŢIUNILOR INCULPATEI.
La individualizarea sancţiunii pentru inculpată, instanţa are în vedere scopul pe care îl
îndeplinesc pedepsele conform art.3 din Legea nr. 254/2013, şi criteriile generale de
individualizare enumerate de art.74 alin.1 C.pen., respectiv: a) împrejurările şi modul de
comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea
ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d)
motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care
constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în
cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi
socială.
Raportat la criteriile prevăzute de literele a) – d) ale art. 74 alin. 1 c. pen, reţine că
inculpata a urmărit să aplice minorului corecţii fizice şi să-l pedepsească faţă de atitudinea pe
care a avut-o faţă de ea, dar şi faţă de celălalt fiul al ei. Totodată inculpata a crezut că prin acest
tratament îl va dezobişnuit pe minor de obiceiul său, fără însă a apela la sprijinul unor specialişti
şi a încerca să afle ce stă la baza comportamentului minorului.
Instanţa nu poate poate să facă abstracţie în această analiză de conţinutul constitutiv al
infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Astfel, în procesul de individualizare judiciară ce poate fi
realizat de instanţa de judecată inevitabil un criteriu pentru aprecierea acesteia îl vor constitui
zilele de îngrijiri medicale ale persoanei vătămate. Ca atare, severitatea pedepsei se raportează la
gravitatea faptei (numărul de îngrijiri medicale), ţinându-se cont de acest criteriu medical
obiectiv – 7-8 zile de îngrijiri medico legale.
Cu privire la persoana inculpatei, se reţine gradul de dezvoltare psihică şi intelectuală,
determinat de vârsta (28 ani la momentul săvârşirii faptei) şi pregătirea şcolară (inculpata are 8
309
clase). Din analiza fişei de cazier judiciar se reţine că inculpata este la primul contact cu legea
penală.
Pe de altă parte, instanţa reţine că fapta a avut urmări grave asupra minorului, rezultate
din raportul de evaluare psiho – socială, fişa de evaluarea psihologică, raportul de consiliere
psihologică nr. 48/S-1-25.07.2017 din care rezultă că, ...copil aflat în dificultate, i-a fost pusă în
primejdie dezvoltarea psihică, morală, religioasă, educaţională prin forme de maltratare fizică şi
psihică, acestea fiind în episoade repetitive cu intenţie direct manifestat de mamă.... "
Punând în balanţă împrejurările reale şi personale expuse, instanţa apreciază că pentru
sancţionarea, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de
minor este necesară aplicarea unei pedepse pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente
aplicate minorului.
Având în vedere că inculpata nu a mai fost condamnată anterior, instanţa apreciază,
ţinând seama de persoana sa (vârsta, atitudinea procesuală), că scopul pedepsei şi reinserţia
socială pot fi atinse fără executarea pedepsei în regim de detenţie, suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere ar fi de natură să asigure respectarea pe viitor a normelor penale de
către inculpată.
Instanţa se opreşte asupra acestui mod de executare a pedepsei considerând că pentru
stoparea unui astfel de comportament sunt suficiente instituirea unor măsuri de supraveghere, sau
impunerea unor obligaţii pentru ca inculpata să îşi însuşească de o manieră ireproşabilă o
conduită şi o perspectivă corectă faţă de familia sa.
Având în vedere că fapta inculpatei, prin modul şi împrejurările în care a fost comisă,
conferă faptei o gravitate sporită, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse este oportună şi
necesară pentru reeducarea inculpatei, raportat la gravitatea faptei comise.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate elementele reale privind modalitatea de
săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acesteia, toate acestea fiind circumstanţe care
conferă pericol sporit faptei, şi care urmează să se reflecte în cuantumul pedepselor, proporţional
cu gravitatea faptei, fiind necesară aplicarea unei pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare şi
care să sancţioneze aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi
responsabilizare a inculpatei, şi totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate.
Instanţa va hotărî asupra învinuirii aduse inculpatei, pronunţând, condamnarea la
pedeapsa închisorii, instanţa constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există,
constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpată.
Ca modalitate de executare, instanţa apreciază că reeducarea inculpatEI se poate realiza şi
prin lăsarea în libertate, având în vedere şi limitele pedepsei aplicate, instanţa urmând să opteze
pentru o modalitate de executare neprivativă de liberate, dar prin intervenţia supravegherii şi
corijării inculpatei de către un organ specializat, ţinând seama de persoana condamnatei, de
comportamentul acesteia după comiterea faptei, apreciindu-se că pronunţarea condamnării
constituie un avertisment pentru aceasta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnata nu va
mai săvârşi infracţiuni.
Instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia,
inculpata nu va mai comite alte infracţiuni, există premize individuale şi potenţial de îndreptare,
însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, fiind insuficientă
şi disproporţionat de indulgentă, raportat la gravitatea faptei şi persoana făptuitorului, aplicarea
unor modalităţi mai uşoare cum sunt renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării
pedepsei.
310
Instanţa apreciază că este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă
determinată, conţinând un set larg de restricţii, măsuri şi obligaţii ce trebuie impuse inculpatei,
pentru reeducarea şi resocializarea acestuia, conştientizarea faptelor sale şi responsabilizarea
acestuia prin măsuri de reinserţie socială şi îndrumarea inculpatei din partea unei autorităţi
specializare de supraveghere, care să vegheze şi să contribuie la reintegrarea socială a acesteia,
context în care reeducarea inculpatei se poate realiza şi prin lăsarea în libertate, respectiv prin
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 Cod penal actual, având în
vedere şi limitele pedepsei aplicate.
Săvârşirea faptei cu vinovăţie de către inculpata D.C.V rezultă, mai presus de orice dubiu
rezonabil, din coroborarea integrală a materialului probator administrat în cursul urmăririi
penale, astfel cum a fost amintit mai sus.
Conform art. 91 Cod penal:
(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt
mult 3 ani;
comunităţii;
În consecinţă, instanţa:
Va condamna pe inculpata D.C.V, la:
- 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.
66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice
alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; e)
drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator, n) dreptul de a comunica cu persoana
vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se
apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana vătămată la o distanţă mai
mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii pentru săvârşirea
infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută şi pedepsită de art. 197 din Cod
penal împotriva persoanei vătămate T.D
În temeiul art. 65 Cod penal, va interzice inculpatei D.C.V ca pedeapsă accesorie
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat; e) drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator,
n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai
mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă
persoana vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) din momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată
sau considerată ca executată.
311
Interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. o cod penal, va consta în interdicţia
De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de violenţă în familie, prevăzută şi
pedepsită de art. 193 al. 2 Cod penal, cu referire la art. 199 al. 1 Cod penal, săvârşită împotriva
persoanei vătămate T.D, instanţa apreciază, raportat şi la pericolul social concret al faptei, că este
suficientă pentru reeducarea inculpatei, aplicarea unei amenzi penale, cu un cuantum
proporţional cu gravitatea faptei, care să-şi atingă scopul de reeducare şi care să sancţioneze
aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a
inculpatei, având în vedere si persoana inculpatei, gradul de instruire, regretul manifestat, fiind
suficientă aplicarea unei amenzi penale.
Urmează ca inculpata să fie condamnată la plata unei amenzi penale constând în suma de
bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.
Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă, iar instanţa va stabili
numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul
sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va stabili ţinând seama de situaţia materială a
condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea
sa.
Conform art. 61 Cod penal: (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este
obligat să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare
unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care
este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte
ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă
de persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Va stabili conform art. 61 Cod penal suma corespunzătoare unei zile-amendă, la valoarea
de 50 lei, va stabili un număr de 200 de zile-amendă, deoarece legea prevede pedeapsa amenzii
alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Astfel, va condamna pe inculpată la
- 10.000 (zece mii) lei amendă reprezentând 200 de zile – amendă - o zi amendă având
stabilită la valoarea de 50 lei, obligată să o plătească statului şi pedeapsă complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii violenţă în familie, prevăzută şi pedepsită
312
de art. 193 al. 2 Cod penal, cu referire la art. 199 al. 1 Cod penal, împotriva persoanei vătămate
T.D.
În temeiul art. 65 Cod penal, va interzice inculpatei D.C.V ca pedeapsă accesorie
exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat; e) drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator,
n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai
mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă
persoana vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) din momentul rămânerii definitive a
Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal că, în cazul în care cu
rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu
un număr corespunzător de zile cu închisoare, urmând ca înlocuirea pedepsei amenzii cu
pedeapsa închisorii să se facă conform art. 63 alin. 3 Cod penal - unei zile-amendă îi corespunde
o zi de închisoare.
În temeiul art. 38 alin 2 C. pen, va constata că faptele săvârşite sunt în concurs ideal.
În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. d Cod penal şi art. 45 alin.3 lit. a Cod
penal, inculpata va executa pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani la care se va adăuga în întregime
pedeapsa amenzii de 10.000 (zece mii) lei urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de
3 (trei) ani închisoare şi 10.000 (zece mii) lei şi pedeapsă complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b, e, f, n, o Cod penal (a) dreptul de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat; e) drepturile părinteşti, f) dreptul de a fi tutore sau curator, n) dreptul de a
comunica cu persoana vătămată T.D şi de a se apropia de acesta la o distanţă mai mică de 100
metri, o) dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate, şcoala unde învaţă persoana
vătămată la o distanţă mai mică de 100 metri) pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
închisorii.
313
În temeiul art. 91 Cod penal va suspenda executarea pedepsei închisorii sub supraveghere
şi va stabili conform art. 92 alin. 1 şi 2 Cod penal un termen de supraveghere de 4 ani.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. va obliga inculpata ca, pe durata termenului de
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. va impune condamnatei să execute următoarea
obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate de instituţiile din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Unităţii administrativ teritoriale –
comuna G., jud. Vaslui, în cadrul a 2 (două) instituţii alternative din comunitatea mai sus
menţionată – instituţii din subordinea Primăriei (activităţi de întreţinere spaţii verzi, parcuri,
drumuri, păstrare curăţenie şi igienizare localitate) sau activităţi în folosul şcolii gimnaziale din
localitate, la alegerea consilierului de probaţiune, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 91 alin. 4 C.pen. şi art. 93 alin. 5
C.pen., pune în vedere inculpatei că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului
de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor
impuse, respectiv în cazul neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta
hotărâre, se vor aplica dispoziţiile art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării executării
În baza art. 94 alin. 1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute
în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui.
Prin Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului
Naţional de Date Genetice Judiciare a fost înfiinţat acest sistem naţional de date pentru crearea
cadrului legal intern aplicării Deciziei nr. 2008/6 15/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 23
iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere.
Scopul acestui sistem este potrivit art. 1… “constituirea Sistemului Naţional de Date
Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea şi combaterea unor
categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru
identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor
decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a
actelor de terorism.”
Art. 3 menţionează că infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea
introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă
314
din prezenta lege, printre care este prevăzută şi infracţiunea de rele tratamente aplicate
minorului, deduse judecăţii în prezenta cauză.
În baza art. 4 lit. b, art. 5 alin. 1 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 va obliga pe inculpata
D.C.V la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Inculpata va fi informată că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi
stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 7 alin.1, 2 rap. la art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea
de la inculpată a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în
S.N.D.G.J.
VI. LATURA CIVILĂ
Pe latură civilă, instanţa reţine că, în şedinţa publică de la data de 01.02.2018,
reprezentantul legal A.L. al persoanei vătămate minore TDN s-a constituit parte civilă cu suma
de 50.000 lei reprezentând daune morale.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatei este necesar,
conform art. 1357 c. civ., dovedirea concomitentă a următoarelor condiţii: a) o faptă cauzatoare
de prejudiciu şi persoana care a cauzat această faptă; b) un prejudiciu cauzat, stabilit cu
certitudine c) existenţa raportului de cauzalitate intre fapta dăunătoare şi prejudiciu şi d) culpa.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art. 1349 alin. 1 cod civil
şi reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate
prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acesteia. În cazul de faţă,
instanţa arată că sunt dovedite faptele inculpatei: analizate la punctul I din prezenta hotărâre.
Instanţa arată că prejudiciul reprezintă rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită
persoană, prin atingerea adusă unei situaţii ce dă naştere unui interes juridic protejat.
În acest context, instanţa subliniază că măsura suferinţelor fizice şi psihice, temeiul prim
al acordării despăgubirilor în acest caz îl constituie evaluarea gravităţii suferinţelor fizice şi
psihice. Cu toate acestea, raportul de expertiză nu este singurul temei pentru acordarea acestor
despăgubiri, fiind importante declaraţiile martorilor audiaţi pe latură civilă.
Raportat la leziunile suferite, în cadrul examenului obiectiv realizat au fost identificate
următoarele: persoana vătămată T.D prezintă leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate, arsurii grad
I, excoriaţiei şi echimozei. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente cu
şi/sau de obiecte contondente. Leziunea de la nivelul antebraţului stâng (arsura) s-a putut
produce prin contact direct cu obiect încins (posibil fier de călcat). Plaga de la nivel occipital s-a
putut produce prin lovire cu obiect tăietor (posibil cuţit). Morfologia lezională pledează pentru
producerea lor în intervale diferite de timp, sugerând episoade multiple de heteroagresiune, care
datează posibil cu 2-10 zile anterior examinării. Necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale..
Persoana vătămată avea vârsta de 10 ani la data faptelor.
Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de
exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal
sau, după caz, de către procuror, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2), şi are ca obiect, în funcţie de
interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.
Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se
depăşeşte durata rezonabilă a procesului. Repararea prejudiciului material şi moral se face
potrivit dispoziţiilor legii civile.
Persoana vătămată minoră prezintă simptomele abuzului emoţional, prezentând semnele
clinice ale victimei abuzului fizic/abuz psiho-emoţional şi neglijării socio-afective.
315
Persoana vătămată a suferit indiscutabil o traumă psihologică, cu atât mai mult cu cât
fapta în sine, în contextul mai sus reţinut, prezintă o gravitatea sporită determinată de starea
fizică şi mentală specială în care se află victima raportat la vârsta biologică, dar şi de calitatea
inculpatei-mama sa.
Din cuprinsul raportului de evaluare psihologica, a rezultat că minorul prezintă
,,disconfort psiho-emoţional generalizat, cu carenţe în exprimarea emoţiilor şi sentimentelor
pozitive, manifestă zâmbet facial necontrolat pentru a masca suferinţa. Pe parcursul şedinţei de
consiliere copilul a verbalizat despre trăirile pe care le-a avut în familie inclusiv despre emoţiile
negative trăite împreună cu mama „Nu îmi dau seama de ce mă bate. Mereu mă loveşte fără o
explicaţie. Mereu se uită cu ciudă la mine. I-am spus că nu mă iubeşte şi asta a enervat-o cel mai
tare. Nu cred că mă poate iubi pentru că nu ştie”. Am putut remarca prezenţa sentimentelor şi
trăirilor specifice tabloului clinic al sindromului copilului maltratat, în sensul că este caracterizat
prin prezenţa unor leziuni de violenţă de diferite vechimi, acest element fiind esenţial în
etichetarea sindromului de copil maltratat. Agresiunile repetate la intervale diferite de timp sunt
obiectivate în special prin prezenţa unor echimoze cu viraj coloristic divers, demonstrând
producerea lor în momente diferite, a excoriaţiilor de diferite vechimi, a cicatricilor”.
Prin fapta sa, inculpata a creat persoanei vătămate un prejudiciu moral, atât prin fapta în
sine, cât şi prin consecinţele ulterioare, propagate în timp.
Prin fapta sa, inculpata a pus persoana vătămată într-o situaţie de frustrare. În această
atmosferă de violenţă generată şi întreţinută de mamă, T.D a fost supus următoarelor forme de
abuz psiho-emoţional: umilire, hărţuire, adresarea unor cuvinte abuzive, izolarea copilului (lipsa
garanţiilor morale pentru satisfacerea nevoilor efectiv emoţional), respingerea (indisponibilitatea
părintelui faţă de copil în contextul violenţei), ameninţare (nesiguranţa şi frica imprecisă cu
puternic efect abuziv al copilului, ridiculizare, batjocorire; abuz fizic: aplicarea de pedepse
corporale, lovituri pe timp de zi/noapte cu diferite obiecte contondente....", iar rezonanţa în
comunitate, reacţia reprobabilă a celor din jur, precum şi privarea persoanei vătămate de o viaţă
normală corespunzătoare vârstei, dar şi pe viitor, duc la concluzia că daunele morale solicitate
sunt justificate, reprezentând din punct de vedere bănesc, o compensare judicioasă a efectelor.
Instanţa apreciază că acordarea daunelor morale reprezintă o compensaţie pecuniară
firească, iar la stabilirea cuantumului acestora, s-a avut în vedere suferinţele psihice la care a fost
supusă persoana vătămată, daunele morale fiind o compensare echitabilă a prejudiciului moral
suferit, fără a constitui o sursă de îmbogăţire fără justă cauză. Pentru a compensa aceste
suferinţe, în mod justificat i se va acorda această sumă cu titlu de pretium dolores.
În absenţa unor criterii ştiinţifice, exacte, pentru evaluarea cuantumului despăgubirilor
destinate reparării prejudiciilor morale, determinate de incompatibilitatea între caracterul
nepatrimonial al daunelor şi caracterul patrimonial al despăgubirii, instanţa, având în vedere
circumstanţele faptei, de urmările produse, de persoana în favoarea căreia au fost acordate
daunele, instanţa apreciază cuantumul acestor daune la suma de 50.000 (cinci zeci mii) lei.
Ca atare, instanţa:
Va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă T.D, prin reprezentant legal, asistent
maternal profesionist A.C
În baza art. 397 Cod proc.pen. rap. va obliga pe inculpata D.C.V să plătească părţii civile
T.D suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
VII. CHELTUIELI JUDICIARE
În baza art. 274 Cod proc.pen. va obliga pe inculpată să plătească statului suma de 900
lei cheltuieli judiciare, iar contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru
316
persoana vătămată minoră, în cuantum de 195 lei, va fi suportată din fondurile Ministerului
Justiţiei.
Onorariile apărătorilor din oficiu, urmează să fie avansate din fondurile Ministerului
Justiţiei către Baroul Vaslui.
Va menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispus faţă de inculpată.”
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel inculpata D.C.V.
În motivarea apelului formulat în scris,inculpata apelantă D.C.V a arătat că hotărârea
atacată este netemeinică întrucât, sub un prim aspect, deși inculpata a recunoscut integral
învinuirea, prima instanță nu a dat curs procedurii prev. de art. 374 și 375 Cod procedură penală
de judecată în cazul recunoașterii învinuirii. Consideră inculpata apelantă că a recunoscut
integral situația de fapt, iar solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor din
infracţiunile de „rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C.p.), violenţa în familie (art. 199
NCP)” în infracțiunea de violență în familie prev. de art. 199 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2
Cod penal nu putea conduce prima instanță la respingerea cererii de judecare a cauzei în
procedura simplificată de recunoaștere a învinuirii.
Inculpata apelantă arată că menține cererea de schimbare a încadrării juridice și în fața
instanței de control judiciar, considerând că faptele sale nu au pus în primejdie dezvoltarea
minorului și că ea nu a prevăzut și nu a urmărit o astfel de urmare.
Sub un al doilea aspect, sentința primei instanțe este criticată din perspectiva modalității
de apreciere și evaluare a probatoriului. Consideră inculpata D.C.V că din ansamblul
probatoriului administrat - cu trimitere a certificatul medico-legal emis pe numele minorului
persoană vătămată T.D, la hotărârea nr. 13/2012 a Comisiei pentru Protecția Copilului Vaslui, la
declarațiile martorilor și înscrisurile prezentate, la raportul de evaluare a psihologică a minorului
persoană vătămată nu rezultă că ar fi fost pusă în primejdie dezvoltarea minorului prin acte de
maltratare fizică sau psihică.
În consecință, inculpata a solicitat admiterea cererii de judecată în procedură simplificată,
admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, reducerea pedepsei raportat la toate criteriile
de individualizare.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpata D.C.V admite că persoana vătămată a
suferit un prejudiciu moral, dar solicită reaprecierea cuantumului daunelor morale acordate de
prima instanță, în sensul diminuării lor.
În fața instanței de apel, inculpata D.C.V a fost judecată sub imperiul măsurii preventive
a controlului judiciar, a fost prezentă la termenele acordate, dar nu a dorit să dea declarații, fiind
asistată de avocat ales.
Persoanei vătămate minore T.D, reprezentate de Directorul D.G.S.P.C. Vaslui i-a fost
desemnat un avocat din oficiu.
În fața instanței de apel nu a fost solicitată administrarea ori readministrarea unor probe și
nici din oficiu nu s-a impus administrarea unor probe.
Analizând probatoriul administrat in cursul urmăririi penale, Curtea de apel constata ca
cererea inculpatei de a fi judecată in procedura prev. de art. 375 Cod procedura penala a fost
corect respinsă întrucât, deși probele administrate in cursul urmăririi penale dovedeau in afara
oricărui dubiu rezonabil ca inculpata a săvârșit cu vinovăție faptele prevăzute de legea penala
pentru care a fost trimisă in judecata, ea a nu recunoscut integral faptele așa cum au fost descrise
317
în actul de sesizare D.C.V consideră că nu a comis acte de abuz fizic și emoțional împotriva
fiului său, astfel cum se arată prin actul în sesizare. În realitate, din probele administrate
analizate de Curte, a rezultat că în speță, inculpata a folosit atât violența fizică, dar și violența
morală, abuzând minorul T.D în mod grav, astfel după cum se arată în actul de sesizare, situația
de fapt imputată inculpatei fiind în deplină concordanță cu materialul probator administrat în
cauză și necontestat de inculpată.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, în esenţă, că: „În ziua de 24.07.2017 minorul
T.D, în vârstă de 10 ani, a fost depistat de către organele de poliţie în Autogara Bârlad. S-a
constatat că minorul prezenta urme de lovituri şi era fugit de acasă, astfel că s-au declanşat
cercetări.
A rezultat că minorul T.D este fiul inculpatei D.C.V, din satul T, com. G şi provine dintr-
o căsătorie anterioară a acesteia cu defunctul T.P. .
În prezent inculpata este recăsătorită cu numitul D.F. şi au împreună un copil de 4 ani.
Soţul inculpatei este plecat la muncă în Germania, iar inculpată locuieşte cu cei doi minori.
După moartea tatălui natural, în anul 2010, minorul a fost abandonat de către mamă într-
un centru de plasament din judeţul Galaţi, unde a stat 7 luni, după care a fost luat de către bunica
paternă în plasament, conform Hotărârii nr. 13/2012 a Comisiei pentru Protecţia Copilului.
Minorul a fost crescut de către bunica paternă în satul C. judeţul Galaţi până în luna
martie anul 2017, când a revenit alături de mamă, la cererea acesteia, la locuinţa din satul T.,
com. G.
În perioada martie 2017 şi până în ziua de 23.07.2017, inculpata şi-a agresat fizic şi a
abuzat emoţional în mod repetat fiul minor care a trăit într-o atmosferă tensionată,
Din declaraţiile minorului şi martorilor rezultă că acesta atitudine a inculpatei se
datorează, în principal consumului de alcool.
Inculpata l-a ameninţat în numeroase rânduri pe minor, că dacă va povesti altor persoane
despre tratamentul la care este supus va fi bătut şi mai rău. Din acest motiv, minorul a povestit
abia când a fost în vacanţă la bunica sa, martora T.V. despre faptul că era bătut şi abuzat.
Inculpata l-a lovit în mai multe rânduri, l-a umilit. În ziua de 22 .07.2017 pentru că
persoana vătămată ar fi ţipat şi l-ar fi lovit cu palma, în timp ce se jucau, pe fratele mai mic, în
vârstă de 4 ani, inculpata i-a provocat cu intenţie arsuri cu un fier de călcat fierbinte pe care i l-a
aplicat pe antebraţul stâng şi pe palmă.
În ziua următoare, inculpata i-a aplicat lovituri repetate cu o coadă de mătură peste tot
corpul, inclusiv în zona organelor genitale, l-a lovit cu picioarele peste corp şi s-a urcat cu
picioarele peste minor, în timp ce acesta era căzut la pământ. Consecinţele acestor agresiuni
inumane pot fi observate pe planşele foto aflate la dosar. După ce l-a agresat pe minor în această
modalitate, inculpata l-a închis în casă, iar ea şi cu fiul mai mic au plecat prin sat. Din
probatoriul testimonial administrat rezultă că, în mod frecvent minorul era închis în casă sau era
ţinut în curtea casei, interzicându-i-se să se joace cu copiii.
Conform Raportului de expertiză medico legală, minorul a suferit leziuni care au
necesitat un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, iar concluziile acestuia confirmă susţinerile
acestuia cu privire la modalitatea în care s-au produs. Se mai concluzionează că morfologia
lezională pledează pentru producerea lor în intervale diferite de timp, sugerând episoade multiple
de heteroagresiune, care datează posibil cu 2-10 zile anterior examinării.
318
Conform Raportului de evaluare psiho-socială, efectuat în cauză tratamentele la care a
fost supus, au pus în pericol grav dezvoltarea psihică, intelectuală sau morală a minorului şi a
fost diagnosticat cu " tulburare de conduită emoţională în contextual maltratării''.
Ca urmare a agresiunilor suportate în zilele de 22/23.07.2017, 24.07.2017, minorul a
fugit de acasă, mergând pe jos până în mun. Bârlad, cu intenţia de a se deplasa în satul C., jud. G.
la bunica paternă.
Martora B.A., funcţionară la Autogara Bârlad a observat prezenţa minorului şi că acesta
are urme de lovituri, a discutat cu el şi a aflat despre situaţia lui, astfel că a sesizat organele de
poliţie.
Ulterior, faţă de minor s-a luat o măsură de protecţie, fiind scos din mediul familial - în
baza Dispoziţiei nr. 1875/25.07.2017 a DGASPC Vaslui, iar prin Dispoziţia nr. 1877/25.07.2017
a DGASPC Vaslui, minorul a fost plasat la familia G.C.
Inculpata a fost expres întrebată cu privire la modalitatea în care s-a comportat față de
fiul său și a susținut că a adoptat un comportament matern firesc, dar a admis că l-a agresat pe
fiul său la 22 și 23 iulie 2017.
Analiza declarației date de inculpata D.C.V la termenul de judecată din 1.02.2018 în fața
Judecătoriei Bârlad, precum și analiza coroborată a probelor administrate justifică pe deplin
concluzia că inculpata nu poate legal să beneficieze dispozițiile art. 375 Cod procedură penală și
ale art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Probatoriul administrat în cauză - declarația părții civile coroborate cu mijloacele
materiale de probă, cu aspectele rezultate din probele științifice administrate susțin situația de
fapt expusă în actul de sesizare privind faptul că inculpata D.C.V a adoptat rezoluția
infracțională, a agresat în mod repetat și grav persoana vătămată, pe care a umilit-o, a lovit-o și a
respins-o, a agresat-o fizic în mod inuman arzând-o cu fierul de călcat și lovind-o cu coada
măturii, atribuindu-i cuvinte greu de suportat și transmițându-i că nu este dorit, apreciat, iubit, ci
dimpotrivă - fapte repetate care, potrivit probelor științifice administrate, corect analizate de
prima instanță, au periclitat în mod grav dezvoltarea fizică, morală și intelectuală a victimei.
Procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii are la bază o recunoaştere
de vinovăţie, fiind reglementată de dispoziţiile art. 349 alin. 2 Cod de procedură penală, art. 374
alin. 4 Cod de procedură penală, art. 375 Cod de procedură penală, art. 377 Cod de procedură
penală, art. 379 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
Procedura abreviată poate fi urmată dacă sunt îndeplinite condiţiile ce rezultă din
interpretarea prevederilor art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală şi art. 375 Cod de procedură
penală (a se vedea, în acest sens, și M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială, Ediția a 3-a,
Editura CH Beck, București, 2016, p. 242-248):
- inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede
pedeapsa detențiunii pe viață;
- declarația de recunoaștere să fie făcută personal de către inculpat, în fața instanței de
judecată, sau prin înscris autentic;
- inculpatul să solicite ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală care au fost apreciate ca fiind legale sau loial administrate de judecătorul de
cameră preliminară și a înscrisurilor (în circumstanțiere ori cu privire la fondul acuzației penale
ori a acțiunii civile) prezentate de părți sau de persoana vătămată;
- recunoașterea faptelor descrise în actul de sesizare să fie făcută până la începerea
cercetării judecătorești în cauză (condiția se regăsește și în alte lucrări, de exemplu V. Văduva în
N. Volonciu, A.S. Uzlău, R. Moroşanu, C. Voicu, V. Văduva, G. Tudor, D. Atasiei, T.-V.
319
Gheorghe, C. Ghigheci, C.M. Chiriţă, Noul Cod de procedură penală comentat, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 949-950);
În cauza de față, inculpata D.C.V nu conștientizează nici natura și nici gravitatea faptelor
comise de ea, ci dorește doar să beneficieze de dispozițiile de favoare prev. de art. 396 alin. 10
Cod procedură penală .
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută atât de
dispoziţiile procedurale din codul de procedură penală din 1969 – art. 320 ind. 1 şi următoarele,
cât şi în prevederile actuale – art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală, reprezintă de fapt
o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt
îndeplinite condiţii în dispoziţiile menţionate, şi care, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au
fost aduse la cunoştinţă inculpatului, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul
la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că
instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatei dispoziţiile care reglementează procedura în cazul
recunoaşterii de vinovăţie, consecinţele accesării acesteia, precum şi efectele pe care le produce,
în prezenţa apărătorului ales al inculpatei.
Că prima instanță a respins corect cererea inculpatei D.C.V de judecată în condițiile art.
375 Cod procedură penală rezultă și din declarația de apel formulată de aceasta din care rezultă
că inculpata nu-și asumă săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de rele tratamente aplicate
minorului în modalitatea prezentată în actul de sesizare, iar situația de fapt expusă de procuror
este corespunzătoare probelor administrate în cauză. Inculpata nu poate beneficia de dispozițiile
de favoare ale art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apelul său nefiind fondat sub acest aspect.
Din declarația dată de inculpata D.C.V în fața primei instanțe rezultă că aceasta a
recunoscut doar că a lovit persoana vătămată pentru a o pedepsi în două rânduri, pe 22 iulie și pe
23 iulie 2017, probele administrate în cauză dovedind în afara oricărui dubiu rezonabil că
inculpata a desfășurat activități infracționale din martie 2017. Făcând propria analiză a probelor
administrate în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, Curtea reține că nu există
nici cel mai mic dubiu asupra vinovăției inculpatei întrucât, după ce a redobândit custodia asupra
minorului T.D, în perioada martie 2017 şi până în ziua de 23.07.2017, inculpata şi-a agresat fizic
şi a abuzat emoţional în mod repetat fiul minor care a trăit într-o atmosferă tensionată,
Urmând regula fundamentală de interpretare a probatoriului prev. de art. 103 Cod
procedură penală, stabilită de legiuitor, prima instanță a pronunțat o soluție corectă.
În acord cu prima instanță de judecată, Curtea de apel constată că este dovedit în afara
oricărei îndoieli rezonabile că inculpata nu doar și-a lovit copilul în două rânduri, ci l-a supus în
mod repetat, într-un interval de timp îndelungat unor tratamente umilitoare, jignirilor, înjosirii, i-
a adresat cuvinte care au condus în final la părăsirea casei de către minor, l-a agresat prin
mijloace care pot fi calificate ca tortură, l-a ars și l-a lovit provocându-i leziuni care nu au
legătură cu concepțiile tradiționale ale societății românești arhaice care admitea corecțiile fizice
aplicate copiilor de către părinți și care sunt de natură să șocheze orice om obișnuit din orice
societate și din orice timp.
Instanța nu poate admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărare,
argumentele aduse fiind formale și în vădită contradicție cu probele administrate în cauză. Faptul
că minorul nu a fost privat de haine, hrană și apă și a avut asigurate cele necesare frecventării
cursurilor școlare nu intră în contradicție cu probele din care rezultă în afara oricărui dubiu că
minorul a suferit traume severe de natură fizică și psihică, traume ce l-au determinat să se
320
ferească de propria mamă, să fugă de acasă și să caute sprijin la bunica paternă. De altfel, în fața
primei instanțe, el a declarat că este însoțit de mama sa, în persoana asistentului maternal.
Prima instanţă a procedat în mod temeinic, echitabil şi imparţial, la interpretarea,
analizarea, şi evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi apărărilor
inculpatei, şi la explicarea problemelor de drept invocate, într-o manieră convingătoare,
susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptei, la comiterea acesteia de către
inculpată şi la vinovăţia acesteia.
Reține instanța de control judiciar că judecătorul fondului a motivat amplu soluția
dispusă, prin raportare la toate probatoriile administrate în cauză, răspunzând tuturor apărărilor
inculpatei, așa cum acestea au fost puse în vedere judecătorului cauzei. Conform jurisprudenței
CEDO prin motivarea hotărârii trebuie evidențiat că observaţiile părților au fost în mod real
"ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, căci ”art. 6 implică mai ales
în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi
al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Perez
împotriva Franţei şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei)”; aceasta nu înseamnă că se
cere un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk); amploarea acestei
obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. ”Trebuie, de asemenea, să se ţină cont în
special de diversitatea mijloacelor pe care un susţinător le poate prezenta în justiţie şi de
diferenţele dintre statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinale,
prezentare şi redactare a sentinţelor şi hotărârilor. De aceea problema de a şti dacă o instanţă şi-a
încălcat obligaţia de a motiva ce decurge din articolul 6 din Convenţie nu se poate analiza decât
în lumina circumstanţelor speţei. De asemenea, noţiunea de proces echitabil cere ca o instanţă
internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele
oferite de o instanţă inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au
fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe
inferioare” (Helle împotriva Finlandei, Boldea împotriva României, Albina împotriva României).
În acest context, instanța de control judiciar își însușește motivele și concluziile expuse
de judecătorul fondului sub aspectul situației de fapt și a încadrării în drept. Inculpata a solicitat
clemență, considerând pedeapsa ce i-a fost aplicată ca exagerat de mare. A solicitat să se aibă în
vedere atitudinea sa procesuală, faptul că ar fi cooperat cu organele de anchetă, faptul că este
integrată în societate și are un alt copil minor de care s-a ocupat până la momentul plasării sub
control judiciar.
Potrivit art. 74 C.pen. la individualizarea pedepselor trebuie avut în vedere:
La stabilirea regimului sancționator, prima instanță a avut în vedere și a dat eficiență
criteriilor generale de individualizare judiciara înscrise la art. 74 Cod penal, respectiv dispoziţiile
generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal pentru
infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei, gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite,
atingerea adusă unora celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv
dreptul la o dezvoltare armonioasă a copiilor, dar și dreptul la integritate corporală și sănătate,
321
modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, împrejurările concrete în care faptele au fost comise
(acţiunile violente comise în locuința victimei la o vârstă fragedă de însăși mama sa, lipsa
oricărei empatii față de victimă), precum și persoana inculpatei, reținându-se în acest sens că
inculpata D.C.V, deși nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a dovedit conștientizarea
gravității reale a faptelor comise și a urmărilor acestora, blamând minorul pentru faptele comise
de ea asupra acestuia, ignorând faptul că un comportament sexual precoce și nefiresc este însuși
semn al stresului și a unor probleme de natură psihiatrică ori psihologică pentru care copilul avea
nevoie de ajutor și dragoste, iar nu de alungare, marginalizare, dispreț și bătaie.
Contrar celor susținute de apărare, nu există împrejurări legate de faptele comise de
inculpata D.C.V care să poată fi reținute distinct de criteriile prev. de art. 74 C.pen. și care să
determine instanța să considere că diminuează gravitatea faptei sau periculozitatea inculpatei. Se
remarcă faptul că inculpata este la primul contact cu legea penală, că a dat dovadă de curaj
infracțional deosebit, dar și de perseverență, că recunoașterea parțială a faptelor nu dovedește
conștientizarea gravității acesteia, ci este pur formală, în scopul beneficierii de cauza de reducere
a pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpata a fost pus în fața unor probe directe multiple de
vinovăție .
Instanța de fond a avut în vedere criteriile ce țin de persoana inculpatei, dar și pe cele
vizând faptele comise de aceasta, stabilind legal o pedeapsă cu închisoarea și o pedeapsă cu
amenda la mijlocul intervalului de individualizare, dând dovadă de suficiență clemență .
Față de aceste considerente, constatând că motivele de apel invocate de inculpata D.C.V
sunt neîntemeiate și nefiind identificate din oficiu motive de nelegalitate sau netemeinicie a
sentinței apelate, Curtea va respinge apelul inculpatei de față ca nefondat.
Curtea arată că pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea
realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă
sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe
care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub
influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi
realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi
este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice
impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la
reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta,
sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la
săvârşirea de infracţiuni.
sancţiunii care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât
şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.
În concret, în cauza de față pedeapsa aplicată inculpatei D.C.V nu poate fi redusă.
Analizând actele și lucrările dosarului și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, Curtea
322
data în deplină concordanță cu materialul probator administrat în cauză și în acord cu dispozițiile
de drept material și procesual incidente în speță, neexistând motive de modificare a acesteia.
Inculpata a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligată în mod
formal, fără a aduce vreun argument de fapt sau de drept. Curtea, analizând probele administrate
reține că prima instanță a argumentat cu trimitere la probe științifice elementele răspunderii
civile delictuale: faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, reținând că T.D a fost supus
unor forme multiple de abuz: „umilire, hărţuire, adresarea unor cuvinte abuzive, izolarea
copilului (lipsa garanţiilor morale pentru satisfacerea nevoilor efectiv emoţional), respingerea
(indisponibilitatea părintelui faţă de copil în contextul violenţei), ameninţare: (nesiguranţa şi
frica imprecisă cu puternic efect abuziv al copilului, ridiculizare, batjocorire; abuz fizic:
aplicarea de pedepse corporale, lovituri pe timp de zi/noapte cu diferite obiecte contondente,
toate de natură a-i curma cursul liniștit al vieții sufletești și de a-l determina să fugă, să evadeze
din calea suferinței de nesuportat. Compensația evaluată de prima instanță la 50.000 de lei
reprezintă o justă și echitabilă despăgubire pentru copil, iar nu o formă de îmbogățire fără justă
cauză, așa cum s-a susținut. Prin folosirea acestei sume în interesul copilului victimă, i se poate
asigura asistența psihologică, confort și chiar anumite distracții destinate să îl ajute să depășească
traumele provocate de faptele culpabile ale inculpatei.
Față de aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este legală și temeinică,
în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, Curtea respinge ca nefondat, apelul
promovat de apelanta inculpată D.C.V împotriva Sentinței penale nr. 80/2018 din 5.03.2018 a
Judecătoriei Bârlad, sentinţă pe care o menține.
În temeiul disp. art. 424 alin. 2 rap. la art. 399 alin. 1 şi art. 241 alin. 1 lit. c) C. proc.pen.,
Curtea constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar sub imperiul căreia se
află inculpata D.C.V, la data pronunţării prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată apelanta D.C.V la plata
sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 200 de lei,
reprezentând onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpată rămâne în
sarcina statului și va fi înaintată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie către Baroul
Iaşi (delegaţia nr.– Baroul Iaşi,).
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 195 de lei,
reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru persoana vătămată rămâne în
sarcina statului și va fi înaintată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie către Baroul
Iaşi (deleg .nr.– Baroul Iaşi, avocat).
12. Luare de mită. Dare de mită. Abuz în serviciu. Subiect activ

Cuprins pe materii: Drept penal, partea specială; infracțiuni de corupție și de serviciu;
luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu - subiect activ
Indice alfabetic: tipicitate, vinovăție
Temei de drept: art. 289, art. 290, art. 297 Cod penal, Decizia Curții Constituționale nr.
405/2016
Cum din întreg materialul dosarului rezulta ca inculpatele, in exercitarea

atribuțiilor de serviciu - de decan, respectiv prodecan, dar si in calitate de membru
in Biroul Consiliu al Facultății A., au încălcat atribuții de serviciu stabilite prin acte
323
de nivel inferior, respectiv ordin al ministrului, hotărâre a senatului, proceduri
reglementate in regulamente interne ale Universității – atribuții care nu sunt
prevăzute în acte normative ce constituie legislație primară (legi, ordonanțe de
guvern), instanța a constatat că faptele comise de acestea, în concret, nu îndeplinesc
elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, nefiind prevăzute de
legea penală, astfel că a dispus achitarea acestora.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine aserţiunea parchetului potrivit
căreia atribuţiile de serviciu ale celor două inculpate sunt reglementate de Legea
nr.1/2011 privind educaţia naţională şi, prin urmare, acuzaţia de abuz în serviciu ar
subzista.
Contrar opiniei exprimate de acuzare, Curtea constată că în legea menţionată
sunt reglementate aspecte şi principii generale privind educaţia naţională,
nicidecum procedura după care sunt primiţi la continuarea studiilor studenţii străini
universitatea din România. Atribuţiile de serviciu ale celor două inculpate sunt
stabilite în mod expres în Carta Universitară 2011 a universității, adoptată de
Senatul Universităţii, în art.78 – art.106, în baza acestui document fiind emise şi
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al universității şi Regulamentul de studii
universitare de licență al universității (adoptate de Senatul Universităţii în 2013) ce
reglementează procedurile de admitere, transfer/continuare a studiilor, contractele
individuale de muncă, de management, fişa postului.
Curtea arată că dacă faptul primirii celor două obiecte este cert şi recunoscut
şi de către inculpata X. care, inclusiv în faţa instanţei de apel a arătat circumstanţele
în care a intrat în posesia acestora (declaraţie inculpată), nu aceeaşi este concluzia
cu privire la aptitudinea bunurilor primite de a reprezenta mită şi cu privire la
elementul subiectiv al faptei. Date fiind circumstanţele faptice în care au fost primite
cele două obiecte, precum şi specificul acestora în cultura de proveniență a
studentului, Curtea apreciază că nu poate fi susţinută acuzaţia că acestea ar fi
reprezentat folosul material primit de către inculpata X. în legătură cu modul în care
şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în raport de înscrierea solicitantului W. în anul
II de studiu la Facultatea A. Raportat la activitatea imputată inculpatei X., Curtea
arată că nu există în dosar nicio probă, directă sau indirectă, care să demonstreze
că inculpata a primit bunurile menţionate mai sus cu reprezentarea clară că acestea
reprezintă o recompensă, un folos necuvenit, pentru modul în care şi-a îndeplinit
îndatoririle de serviciu în funcţia de decan al Facultății A. din cadrul Universității şi
membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi în legătură cu situaţia
solicitantului W. ori că ar fi sugerat aşteptarea sa de a primi vreun folos în acest
sens.
471/25.06.2018.
Prin Sentinţa penală nr. 1 din 05.01.2017, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
„Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inc. X. şi Y., prin
apărătorul ales, din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau
324
pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), cu
trimitere la art. 297 Cod Penal în infracţiunile prevăzute de art.308 alin.1 şi 2 Cod Pen. rap. la
art.297 Cod Pen. cu referire la art.13 ind. 2 din Legea nr.78/2000 (modificată).
Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inc. X. şi Y., prin
apărătorul ales, din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78 modificată, cu trimitere la
art. 297 Cod Penal şi fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod Pen., în infracţiunea unică de
fals intelectual prev. de art.321 alin.1 din Cod Pen..
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata X., prin
apărătorul ales, din infracţiunea de luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000, cu referire
la art. 289 Cod Penal, în infracţiunea de luare de mită prev. de art.308 alin.1 şi 2 Cod Pen., rap.
la art.289 alin.2 Cod Penal.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inc. Q., prin apărătorul
ales, din infracţiunea de dare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi
completările ulterioare) şi art. 290 din Cod Pen., în infracţiunea de dare de mită prev. de art. 308
alin.1 şi alin. 2 rap. la art.290 Cod Pen.;
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inc. Q., prin apărătorul
ales, din infracţiunea de dare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi
completările ulterioare ) şi art. 290 din Cod Pen în infracţiunea de participaţie improprie la dare
de mită prev. de art.52 alin.1 Cod penal raportat la art. 290 cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inc. K..
În baza art.386 alin.1 Cod Pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu
reţinute în sarcina inculpatei X., din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut
pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000
(modificată), cu trimitere la art. 297 Cod Penal şi fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod
Pen.,cu aplicarea art.38 alin. 1 Cod Penal şi luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 cu
referire la art.289 Cod Penal, în infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut
pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78 /2000
modificată, cu trimitere la art. 297 alin.1 Cod Penal, fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod
Pen., cu aplicarea art.38 alin1 Cod Penal şi luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 cu
referire la art.289 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.
Achită inculpata X., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
fals intelectual, prev. şi ped. de art.321 alin.1 Cod Penal, în baza art.16 alin.1 lit. a din
Cod Proc.Pen.;
abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78 /2000 modificată, cu trimitere la art. 297 alin.1
Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod Penal, în baza art.16 alin. 1 lit. b teza I din Cod Proc.
Pen. şi cu referire la Decizia C.C.R. nr.405/15.06.2016.
Constată că universitatea, prin reprezentanţii săi legali, nu emite pretenţii în cauză în
legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu imputată inculpatelor X. şi Y.
Condamnă inculpata X., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de
art.6 din Legea nr.78/ 2000 (cu modificările şi completările ulterioare) cu referire la art. 289
alin.1 din Cod Penal, la pedeapsa principală a închisorii de 3 ani.
În baza art. 67 alin.1 şi 2 din Cod Pen., coroborat cu art. 66 alin.2 din Cod Pen., aplică
inculpatei X. pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66
325
alin.1 lit. a, b, g din Cod Pen, pentru o perioadă de 3 ani ce va fi executată în condiţiile
art.68.alin.1 lit.b din Cod Penal.
În baza art.65 alin.1 din Cod Penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în
interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 alin.1 lit. a, b, g din Cod Pen., ce va fi executată în
condiţiile art. 66 alin.3 din Cod Pen.
pedepsei principale aplicate inculpatei.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, stabileşte pentru inculpata X. termen de supraveghere
pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, dispune ca, pe durata termenului de supraveghere
stabilit prin prezenta hotărâre, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatei, pe durata termenului de
supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială
derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în
cadrul Consiliului Local Iaşi la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat sau la
Direcţia de Asistenţă Comunitară Iași, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul
consilierului de probaţiune potrivit art. 404 alin.2 din Cod Proc. Pen. şi în condiţiile art. 57 cu
referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art.404 alin.2 din Cod Proc. Pen. şi a art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia
inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării
pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării cu
rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de
lege,sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c din Cod Proc. Pen. ridică măsura sechestrului asigurător
instituit asupra contului XXX, deschis de inculpata X. în care s-a consemnat la data de
29.05.2015 suma de 22250 Ron pe seama şi la dispoziţia D.N.A.- Serviciul Teritorial Iaşi -
măsură dispusă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 05.06.2015.
Achită inculpata Y., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 alin.1 Cod Penal, conform art.16 alin. 1 lit. a din
Cod Proc. Pen.;
abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78 /2000 modificată, cu trimitere la art. 297 alin.1
Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal, conform art. 16 alin. 1 lit. b teza 1 din Cod
Proc. Pen. şi cu referire la Decizia C.C.R. nr. 405/15.06.2016.
Condamnă pe inculpatul Q. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev.şi ped. de
art.6 din legea nr.78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art.290 Cod
Penal la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani.
326
În baza art. 67 alin.1 din Cod Pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară
constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b din Cod Pen, pentru o
perioadă de 2 ani ce va fi executată în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b din Cod Penal.
În baza art.65 alin.1 din Cod Pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în
interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a, b din Cod Pen. ce va fi executată în
condiţiile art.65 alin.3 din Cod Penal.
pedepsei principale aplicate inculpatului.
În temeiul art. 92 alin.1 Cod penal, stabileşte pentru inculpatul Q. termen de
supraveghere pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, dispune ca, pe durata termenului de supraveghere
stabilit prin prezenta hotărâre, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de
supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială
derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile,
în cadrul Consiliului Local Iaşi la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat sau la
Direcţia de Asistenţă Comunitară Iași, potrivit programului ce va fi stabilit cu acordul
consilierului de probaţiune potrivit art. 404 alin. 2 din Cod Proc. Pen. şi în condiţiile art. 57 cu
referire la art. 52 din Legea nr. 253/2013.
În temeiul art. 404 alin. 2 din Cod Proc. Pen. şi a art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage
atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării
pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării cu
rea-credinţă a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de
lege, sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
Potrivit art. 289 alin. 3 din Cod Pen. şi art. 290 alin.5 din Cod Pen., dispune confiscarea,
în folosul statului român, a celor două colete ridicate şi indisponibilizate de organul de urmărire
penală de la inc. X., respectiv o tavă confecţionată din cupru argintată, în greutate de 1359, 90
grame, cu dimensiuni 42x32cm, cu inscripţia „ROYAL ASCOT Manchester Design Silver
Plated”(valoare minimă de piaţă de 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru
şi zinc, cu inscripţie în limba arabă aplicată pe partea inferioară (valoare minimă de piaţă de 100
lei) - ambalate într-o sacoşă din hârtie, de culoare vişinie cu dungi maro, depuse în prezent la
camera de corpuri delicte a Tribunalului Iaşi.
Condamnă inculpatul K., cetăţean cu dublă cetăţenie, pentru săvârşirea infracţiunii de
complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din Cod Pen., rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 cu
referire la art. 290 Cod Pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani cu executare în regim de detenţie.
327
În baza art. 67 alin.1 din Cod Pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară
constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b din Cod Pen, pentru o
perioadă de 2 ani ce va fi executată în condiţiile art.68 alin.1 lit.c din Cod Pen..
În baza art.65 alin.1 din Cod Pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în
interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 alin.1 lit.a, b din cod pen., ce va fi executată în
condiţiile art. 65 alin.3 din Cod Pen.
În baza art.272 alin.1 din Cod Proc. Pen., admite cererea formulată de numitul El –…,
traducător autorizat de limba arabă şi, în consecinţă, dispune plata sumei de 200 de lei din
fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei – prin Serviciul Contabilitate al Tribunalului Iaşi
pentru serviciile de interpretare executate la data de 19.09.2016.
În baza art. 274 alin.1 din Cod Proc. Pen., suma totală de 2050 lei ce reprezintă onorarii
cuvenite traducătorului autorizat (cu datele de stare civilă de mai sus) rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin.3 din Cod Proc. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv
suma de 4000 lei, ocazionate de urmărirea penală şi judecata cauzei în primă instanţă privind pe
inc. Y. rămân în sarcina statului.
În baza art.274 alin.1 şi 2 din Cod Proc. Pen., obligă inculpaţii X., Q. şi K. să plătească
statului român, cheltuielile judiciare avansate de acesta, respectiv câte 4000 lei fiecare dintre
inculpaţii menţionaţi.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.01.2017.”
„La data de 04.06.2015 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, rechizitoriul emis de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A.- Serviciul Teritorial Iaşi în dosar
nr.143/P/2014, prin care au fost trimişi în judecata inculpaţii :
- X., decan al Facultății A., în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din Codul penal;
- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod
penal, cu aplicarea art.38 alin.1din Coul Penal,
- luare de mită, faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 Cod
penal ;
- Y., prodecan al Facultății A. la data săvârşirii faptei, în stare de libertate, pentru
săvârşirea infracţiunilor de:
- fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din Codul penal;
- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod
penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din Codul pen,
- Q., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din
Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal;
- K., sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită,
faptă prev. de art. 48 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290
Cod penal;
- QW, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art.
321 Cod penal.
Sub aspectul încadrării juridice, procurorul de caz a reţinut, în ce priveşte pe inculpata X.,
că:
328
- fapta acesteia, constând în aceea că, la data de 18.11.2014, în calitate de decan al
Facultății A. şi membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi, a semnat procesul-verbal
prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a studentului W., atestând în fals că a
verificat actele de studii în original prezentate de acesta din urmă (respectiv: scrisoarea de
acceptare la studii (deşi candidatul W. nu a obţinut un astfel de document pentru anul II de
studiu); situaţia şcolară - la dosar existând o foaie matricolă pentru anul II de studii ce poartă
ştampila Universităţii Libere din Bruxelles - Belgia, ştampilată dar nesemnată de reprezentanţii
instituţiei precum şi o copie a foii matricole aferente anului I de studii de la aceeaşi universitate,
ştampilată, dar nesemnată; planul de învăţământ, programa analitică (- la dosar există doar nişte
fişe ale disciplinelor descărcate la data de 01.11.2014 de pe site-ul Universităţii Libere din
Bruxelles – Belgia, fără că aceste înscrisuri să constituie documente de lucru prevăzute în
Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de
Universitate; sistemul de notare ) pentru a produce o consecinţă juridică în sensul înscrierii
candidatului W. direct în anul II de studiu la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi în
conformitate cu Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr. 3359/MD din
11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universității (cu respectarea termenului de
înregistrare a dosarului 22 august 2014), Minuta şedinţei din 17.11.2014 a Consiliului de
Administraţie Al universității şi Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă
adoptată în anul 2013 de universitate acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I,
constituie infractiunea de fals intelectual prev. de art.321 alin.1 din Codul Penal;
- fapta aceleaşi inculpate, constând în aceea că, la data de 20.11.2014, in calitate de decan
al Facultății A. din cadrul Universității, în baza procesului-verbal din 18.11.2014 prin care a fost
analizată solicitarea de înscriere la studii a studentului W., a aprobat solicitarea acestuia de
înscriere direct în anul II de studii la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi, pe baza
documentelor depuse anterior (scrisoare de acceptare la studii în anul I, diplomă de bacalaureat,
foii matricole, adeverinţă medicală), a Ordinului M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr.
3359'MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universităţii (cu respectarea
termenului de înregistrare a dosarului 22 august 2014), Minuta şedinţei din 17.11.2014 a
Consiliului de Administraţie al universității şi Procedura de lucru echivalare studii universitare
de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât
în anul I, înregistrându-se prejudicierea bugetului universităţii cu suma de 5.000 euro
reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, dar şi obţinerea unui folos necuvenit de
natură nepatrimonială, de către candidatul H.Y., constând în înscrierea la cursurile respectivei
unităţi de învăţământ direct în anul II de studii, precum şi un folos necuvenit, de natură
patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului 1 de studii, pe care
acesta trebuia să o achite – fapta ce constituie infractiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a
obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", prev. de art. 13 ind 2 din Legea nr.
78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal;
- fapta aceleaşi inculpate, constând în aceea că, în ziua de 22.11.2014, a primit de la
inculpatul Q., prin intermediul martorilor H.R., M.S.I.şi S.F (persoane care au acţionat fără
vinovăţie), o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare de
piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare de
piaţă minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu,
constând în acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este – faptă care
constituie infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art.
289 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 din Cod Pen.;
329
În ce priveşte pe inculpatul Q., s-a reţinut că, fapta acestuia, constând în aceea că în
ziua de 22.11.2014, a dat numitei X. (decan al Facultății A. din cadrul Universității), prin
intermediul martorilor H.R., şi S.F, M.S.I.(persoane care au acţionat fără vinovăţie), o tavă
confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare de piaţă minimă 800
lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei),
în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea
înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este – constituie infractiunea de dare de
mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal.
Cu privire la inc. Y., s-a retinut ca fapta acesteia - constand în aceea că, la data de
18.11.2014, în calitate de prodecan al Facultății A. din cadrul Universității şi membru al Biroului
Consiliu al respectivei facultăţi, prin semnarea procesului-verbal prin care a fost analizată
solicitarea de înscriere la studii a studentului W., a atestat în fals că a verificat actele de studii, în
original, prezentate de acesta, respectiv: scrisoare de acceptare la studii (deşi candidatul W. nu
a obţinut un astfel de document pentru anul II de studiu), situaţie şcolară (la dosar există o foaie
matricolă pentru anul II de studii ce poartă ştampila Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia,
ştampilată dar nesemnată de reprezentanţii instituţiei precum şi o copie a foii matricole aferente
anului I de studii de la aceeaşi universitate), planul de învăţământ, programa analitică (la
dosar există doar nişte fişe ale disciplinelor descărcate la data de 01.11.2014 de pe site-ul
Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia, fără că aceste înscrisuri să constituie documente de
lucru prevăzute în Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul
2013 de universitate); sistemul de notare - pentru a produce o consecinţă juridică în sensul
înscrierii candidatului W. direct în anul II de studiu la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi
în conformitate cu Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr. 3359/MD din
Administraţie al universității şi Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă
adoptată în anul 2013 de universitate acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I,
fapt ce a condus, pe de o parte, la prejudicierea bugetului Universității cu suma de 5.000 euro
reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, iar, pe de altă parte, obţinerea unui folos
necuvenit, de natură nepatrimonială, de către candidatul W., constând în înscrierea la cursurile
respectivei unităţi de învăţământ direct în anul II de studii precum şi un folos necuvenit, de
natură patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului I de studii pe
care acesta trebuia să o achite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals
intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din Codul penal şi abuz în serviciu dacă
funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din
Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.
2 din Codul penal.
Referitor la inculpatul K., se reţine că, fapta acestuia, constând în aceea că, în ziua de
21.11.2014, l-a ajutat pe inculpatul Q. să dea inculpatei X. - decan al Facultății A. din cadrul
universității - o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare
minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare minimă 100
lei), în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în
acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este, indicându-le
intermediarilor, prin telefon (cu nr.0740938970) trimişi de Q. (martorii M.S.I.şi S.F.) să lase la
secretariat bunurile ce au fost preluate, în final, de martora H.R. ), întrucât inculpata X. nu era
330
prezentă la birou în acel moment – constituie infracţiunea de complicitate la dare de mită, prev.
de art. 48 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal.
În faza urmăririi penale, inculpaţii au fost ascultaţi în calitate de suspecţi şi inculpaţi,
fiind dispusă de procurorul de caz măsura preventivă a controlului judiciar - măsură ce a fost
prelungită şi menţinută faţă de inculpaţii Q..si K..până la data de 31.03.2016, pentru inc. X. fiind
dispusa revocarea masurii controlului judiciar de catre judecatorul de drepturi si libertati, la data
de 21.04.2015, urmare plangerii formulate de aceasta.
Prin încheierea din 05.08.2015, la finalul procedurii de cameră preliminară, au fost
respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii X., Y. –, Q., K., fiind
dispusă începerea judecăţii faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată pentru faptele încriminate
prin actul de sesizare a instanţei – soluţiile dispuse fiind confirmate integral de judecătorul de
cameră preliminară al instanţei de control judiciar, prin încheierea din 22.10.2015.
În faţa instanţei de fond, inculpata QW a solicitat desfăşurarea judecăţii în condiţiile
procedurii simplificate prevăzute de art.349 alin.2 şi art.374 alin.1- 4 din Cod Proc. Pen., cerere
admisă de instanţă, astfel că, prin sentinţa penală nr.1298/NCPP/14.12.2015/2015, instanţa a
dispus condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321
Cod penal (sentinţă rămasă definitivă prin neapelare) – dar şi disjungerea judecăţii pentru
efectuarea cercetării judecătoreşti potrivit dreptului comun în privinţa celorlalţi inculpaţi.
Inculpaţii X., Y., Q., K..- audiaţi la termenul de judecată din 09.11.2015 cu privire la
acuzaţiile formulate împotriva lor prin actul de sesizare a instanţei - au negat savarsirea faptelor
penale pentru care s-a dispus trimiterea in judecata.
În cursul cercetării judecătoreşti, s-a dispus reaudierea martorilor menţionaţi în
rechizitoriu (……….), iar la stăruinţa inculpaţilor X., Ș.L.şi Q., au fost audiaţi martorii C.C, a
fost încuviinţată proba cu înscrisuri, celelalte probatorii enunţate în cererea aflată la dosar (vol.2
din dosarul nr.3942/99/2015, filele 266 – 272 ) fiind respinse motivat, prin încheierea de şedinţă
05.02.2016.
S-a solicitat si reaudierea martorului V.D, insa, instanta a constatat imposibilitatea
ascultarii nemijlocite, intrucat, in urma demersurilor legale efectuate (citarea la adresa de
domiciliu indicata in faza urmaririi penale, emiterea unor mandate pentru aducerea silita a
acesteia la sediul instantei), a rezultat ca se afla pe teritoriul S.U.A, fiind depus in cursul
judecatii la dosarul cauzei duplicatul declaratiei autentificate la data de 16.05.2016 de Consulatul
General al Romaniei la Chicago – in continutul careia precizeaza ca, retracteaza partial, (doar
in ce priveste raspunsul formulat de aceasta in legatura cu prima intrebare ce i-a fost adresata in
calitate de martor in cauza de fata.) declaratia din faza urmaririi penale din data de 27.05.2015 -
declaratie ce urmeaza a fi valorificata de instanta in contextul analizei probelor, conform
dispozitiilor din art.383 din Cod Proc. Pen..
Analizand întreg materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea
situatie de fapt:
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă ca suspectul W. (născut la data de
05.05.1991 în localitatea Lyon – Republica Franţa), fiul inculpatului Q., a urmat in perioada
2006 - 2009 cursurile Liceului „Jean Charcot” din localitatea El Jadida – Regatul Maroc,
obţinând la finalizarea cursurilor un coeficient de 11,10 puncte dintr-un total de 20 puncte.
Totodată, suspectul W. a obţinut o „DIPLOMĂ DE BACALAUREAT GENERAL” emisă de
Ministerul Educaţiei Naţionale Academia BORDEAUX – Franţa, ce atestă absolvirea studiilor
liceale.
331
În anul 2011, W. s-a înscris la cursurile Facultății A. din cadrul Universităţii Libere din
Bruxelles – Belgia, unde a parcurs anul I si II de studiu, astfel cum rezultă din foile matricole
aflate la dosarul de urmărire penală, dar şi in cursul judecăţii. Întrucât hotărâse să-şi continue
studiile universitare în România, la data de 29.05.2014 a depus la universitatea din Cluj, cererea
şi dosarul cu actele necesare pentru a se transfera la această instituţie de învăţământ superior -
cerere ce a fost a fost respinsă de reprezentaţii legali ai universităţii, întrucât situaţia şcolară
prezentată de candidat era datată 07.10.2013, fără a conţine semnăturile decanului şi secretarului
Facultății A. din cadrul Universităţii Libere Bruxelles - Belgia, dar şi pentru faptul că din analiza
dosarului rezulta că avea mai multe examene nepromovate.
Cum cererea de transfer depusă la universitatea din Cluj fusese respinsă, la data de
30.09.2014, inculpatul Q., tatal suspectului W., pentru a materializa hotărârea fiului său, a venit
în România şi, prin intermediul unei persoane rămase neidentificate (cunoscut sub numele de
Wassine ) l-a contactat personal pe martorul M.A.I.D.(cu cetatenie egipteana /romana,
absolvent al UNIVERSITĂȚII in 1997, in prezent medic ginecolog la Cabinetul individual
Lutuc C. Monica si presedinte al Centrului Cultural Oriental (Egiptean) - fiind cunoscut
intre studenti faptul ca acesta ii poate îndruma pe candidatii străini, în special arabi, în legătură
cu procedurile de înscriere la cursurile Universității.
La solicitarea inculpatului Q. si in prezenta lui traducătorul „Y”, (care l-a asistat în
calitate de traducător), martorul mentionat a redactat la data de 08.10.2014 o cerere în limba
română, pe numele suspectului W. (intrat pe teritoriul Romaniei abia la data de 11.10.2014), prin
care acesta din urma solicita aprobarea transferului în anul II de studii la Facultatea A. din cadrul
Universității – cerere ce a fost depusă de martor la registratura Al universității la data de
09.10.2014, înregistrată sub numărul 21.806/2014. In acest context, martorul M.A.I.D. a aflat de
la una dintre secretarele instituţiei (pe care nu a nominalizat-o), că perioada de înscriere expirase,
indicandu-i-se să discute cu decanul facultăţii la care se solicita transferul. Rezulta din
declaratiile martorului date in cursul procesului penal ca, in aceeaşi zi, s-a prezentat la biroul
inculpatei X., decanul Facultății A. din cadrul universității, căreia i-a expus situaţia studentului
W., respectiv ca acesta din urma a depus o cerere în care solicita aprobarea transferului în anul II
de studii la universitate – Facultatea A., însă, inculpata i-a explicat că era mult prea târziu pentru
înscrierea la cursurile facultăţii, motivând că data oficială pentru terminarea înscrierilor era
finalul lunii iulie 2014. În urma acestei discutii, inculpata X. a respins cererea de transfer
înregistrată sub nr 21.806/09.10.2014 cu mentiunea că solicitantul „Nu a depus dosar. Se va
prezenta la concursul de admitere viitor”.
Fata de rezultatul negativ obtinut in legatura cu cererea de transfer mentionată,, martorul
M.A.I.D.a discutat cu inculpatul Q. şi cu W., ambii aflati in Iasi, (în prezenţa traducătorului
„Y”) despre aceasta situatie.
Constatand ca martorul nu le poate rezolva cererea de transfer in sensul solicitat,
inculpatul Q. şi W. au luat legătura cu inculpatul K..(având dublă cetăţenie ) fost student şi
doctorand al Universității, in prezent medic oftalmolog la … S.R.L..
Din cuprinsul minutei intocmite in sedinta din 13.10.2014 (fila 223 din vol.I al instantei,
dosar 8443/99/2015) a Consiliului de Administratie al Universității (structura de conducere care
asigura conducerea operativa a universitatii si aplica deciziile strategice ale Senatului
Universitar, formata din Rector, Prorectori, Decani, Director genaral administrativ, un
reprezentant al studentilor ), rezulta ca a fost prezentata situatia inscrierilor candidatilor cetateni
straini admisi la studii in anul I, an universitar 2014-2015 - concluzia fiind aceea ca nu se ocupa
locurile, conform cifrei de scolarizare, pentru seriile de studiu in limba engleza, limba franceza la
332
Facultatea A. și la Facultatea B. - precum si informarea transmisa de catre Ministerul Educatiei,
conform careia se mai pot trimite solicitari pentru emiterea scrisorilor de acceptare, daca nu se
ocupa locurile.
In acest context, in sedinta Consiliului de Administratie al Universității, la care a fost
prezenta si inculpata X., in calitate de decan al Facultății A., s-a hotarat, in vederea ocuparii
locurilor, conform cifrei de scolarizare, trimiterea la Ministerul Educatiei, a aproximativ 50 de
dosare, pentru emiterea scrisorilor de acceptare vizand seriile de studiu in limba engleza, limba
franceza la Facultatea A. și Facultatea B., pentru fiecare specializare.
La data de 16.10.2014, suspectul W. a formulat alta cerere adresată decanului Facultății
A. din cadrul universității, prin care a solicitat înscrierea la cursurile anului I de studiu.
Relativ la procedurile de înscriere/transfer la cursurile universității, este de retinut ca
acestea se desfăşoară în conformitate cu Ordinul nr. 6000/2012 emis de Ministrul Educaţiei
Naţionale privind aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii şi şcolarizarea cetăţenilor
străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi particular din România, modificat prin ordinul
nr. 3359/MD din 11.03.2013.
Conform art. 1 din Ordinul menţionat, „Pot accede în sistemul naţional de învăţământ
persoanele din state terţe UE care:
au documente care atestă cetăţenia statului de provenienţă şi care solicită înscrierea la
studii în România pe cont propriu valutar;
au acte de studii eliberate de instituţii de învăţământ recunoscute în ţara de provenienţă;
şi-au depus dosarul în termenul stabilit prin prezenta metodologie;
au optat pentru o instituţie de învăţământ de stat sau particular acreditată şi o
specializare/un program de studii acreditată/acreditat;
au acceptul unităţii/instituţiei de învăţământ unde doresc să studieze.
Potrivit art.13 (1) „Pot fi înscrişi în ciclul I de studii universitare de licenţă absolvenţii de
liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă ce permite acces general în instituțiile
de învățământ superior acreditate.
(2) Cetățenii din state terțe UE sunt înscriși la studii în România de către universitățile
acreditate, în baza metodologiei proprii și pe baza actelor de studii”
Art. 14 din acelaşi ordin prevede că – „Dosarul de înscriere va conţine următoarele
documente:
cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii, prevăzută în anexele nr. 2A
şi 2B, care face parte integrantă din prezenta metodologie, completată la toate rubricile, în două
exemplare;
actul de studii – copie şi traducere legalizată – care permite accesul persoanei în cauză
pentru forma respectivă de învăţământ (diplomă de bacalaureat sau echivalentul acesteia);
foile matricole – copii şi traduceri legalizate – aferente studiilor efectuate şi programa
analitică, în cazul candidaţilor care solicită echivalarea unor perioade de studii;
certificatul de naştere – copie şi traducere legalizată;
copie de pe paşaport – valabil cel puţin 6 luni după data la care este eliberată scrisoarea
de acceptare la studii;
certificatul medical (într-o limbă de circulaţie internaţională) care să ateste faptul că
persoana ce urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori alte afecţiuni
incompatibile cu viitoarea profesie”.
Art. 15 Ordin prevede că – „Candidaţii transmit dosarele direct la instituţiile de
învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ superior evaluează
333
dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – Direcţia generală relaţii
internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare. Această listă va
fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de acceptare la
studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite Scrisoarea de
acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior solicitante….”, iar
art. 16 prevede că – „Înmatricularea se va realiza conform calendarului stabilit de instituţia
de învăţământ superior acreditată la care solicitantul a aplicat”, dispozitiile citate
conducand spre concluzia ca inmatricularea candidatului provenit din state terte U.E. nu
se poate realiza fara scrisoarea de acceptare corespunzatoare anului de studiu mentionat in
lista persoanelor propuse de universitate si transmisa ministerului de resort.
In legatura cu actele de studii necesare candidatilor din categoria mentionata pentru
inscrierea la facultatile de A. din Romania, Ministerul Educaţiei Naţionale a comunicat la data de
03.06.2014 conducerii universității, prin circulara nr. 205 CNERD/03.06.2014/GL, lista cu
diplome de studii liceale obţinute în străinătate şi recunoscute de Ministerul Educaţiei
Naţionale conform căreia, pentru Republica Franceză era necesară „DIPLOME DU
BACCALAUREAT”, iar pentru Regatul Maroc era necesară „ATTESTATION/DIPLOME
DU BACCALAUREAT”, plus foaia matricolă care să ateste un punctaj final de 12/20 puncte.
Prin Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universității a fost aprobată Procedura
privind admiterea pentru locurile cu taxă, în limba engleză, franceză sau română, an universitar
2014-2015, conform căreia dosarul de candidatură trebuie să cuprindă următoarele documente:
i) cererea pentru eliberarea Scrisorii de acceptare la studii;
j) diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia – copie legalizată în două
exemplare. Dacă e redactată în altă limbă decât franceză sau engleză este necesar traducerea
legalizată, în două exemplare;
k) foaia matricolă aferentă studiilor efectuate – copie legalizată în două exemplare. Dacă
e redactată în altă limbă decât franceză sau engleză este necesar şi traducerea legalizată, în două
exemplare, precum şi programa analitică în cazul candidaţilor care solicită echivalarea de studii
parţiale;
l) certificat de naştere – copie legalizată în două exemplare. Dacă e redactată în altă limbă
decât franceză sau engleză este necesar traducerea legalizată, în două exemplare;
m) copie după paşaport paginile 1, 2, 3, 4 sau alt act de identitate valabil cel puţin 6 luni
după data la care este eliberată scrisoarea de acceptare la studii;
n) certificatul medical, care trebuie să cuprindă:
o) dovada vaccinării pentru hepatita B;
p) se află/nu se află în evidenţă cu boli cronice;
q) evaluarea stării psihice;
r) chitanţă care atestă taxa de procesare a dosarului;
criteriile necesare selecţiei candidaţilor, probând cele înscrise cu acte doveditoare depuse
în dosarul de înscriere.
Dosarul de candidatură va fi adus la Registratura Universităţii sau trimis prin poştă până
la data de 22 august 2014 (data poştei).
In raport de cererea formulata la data de 16.10.2014 prin care solicita inscrierea in anul I
de studiu şi de documentaţia prezentată de suspectul W. (la dosar fiind depuse: cerere pentru
eliberarea scrisorii de acceptare la studii pe numele W., înregistrată la universitate sub nr. 23.307
din 20.10.2014; foaie matricolă emisă de Ambasada Franţei din Maroc pe numele W., document
334
conform căruia la sesiunea din luna iunie 2009 susţinută la Liceul Charcot din localitatea El
Jadida – Regatul Maroc candidatul a obţinut un punctaj de 11,10 puncte dintr-un maxim de 20
puncte; „DIPLOMA DE BACALAUREAT GENERAL” emisă la data de 12.10.2009 de
Ministerul Educaţiei Naţionale – Academia Bordeaux pe numele W., document ce atestă
absolvirea studiilor liceale de către acesta; foi matricole emise de Oficiul Şcolar şi Universitar
Internaţional – Liceul Jean Charcot pe numele W., aferente anilor şcolari 2006-2009; adeverinţa
medicală nr. 1.313 din 01.10.2014 emisă pe numele W. de către Cabinetul Medical Individual
„Dr. QW” din municipiul Vaslui, judeţul Vaslui; copia tradusă şi legalizată a paşaportului emis
pe numele W.;fişa individuală de stare civilă privind pe W.), inculpata X., avand in vedere si
hotararea Consiliului de Adminstratie anterior mentionata, a completat şi semnat anexa nr. 1 ce
conţine criteriile de selecţie pentru admiterea candidaţilor la concursul de admitere pentru anul
universitar 2014/2015 pentru locurile în limba franceză, engleză sau română.
În conformitate cu dispoziţiile din Ordinul nr.6000/2012 emis de M.E.N. privind
aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii si scolarizare a cetatenilor straini din state terte
U.E. in invatamantul de stat si particular din Romania – art.1, 13, 14, 15, 16 - modificat prin
Ordinul nr.3359/MD din 11.03.2013 si fata de documentatia depusa, candidatul putea fi admis în
anul I studii.
Rezultă din probele cauzei că, la data de 20.10.2014, candidatul W. a depus la
universitate cererea de eliberare a scrisorii de acceptare la studii, precum şi că, in cursul
aceleasi zile, inculpatul Q. s-a prezentat (la orele 16.00) la biroul acesteia. Din discuţiile purtate
în timpul acestei întrevederi (discuţiile purtate în mediu ambiental fiind înregistrate în mod
autorizat şi redate în procesul verbal ataşat la dosar - vol.3, filele 202- 209 din dosarul de
urmarire penala) - rezultă că inculpata îşi asumă să rezolve în mod favorabil cererea de înscriere
a candidatului în anul I de studiu, sub condiţia ca M.E.C., respectiv Directia Generala Relatii
Internationale, cu aportul martorului Apostol Tiberiu (pana la data de 20.04.2014 martorul a
ocupat functia de director general al directiei mentionate, iar de la aceată dată şi până la data de
20.12.2014 fiind consilier pe probleme de relatii internationale al Ministrului Educatiei) să
elibereze scrisoarea de acceptare („Cred că domnul „A.” cunoaşte procedura … Dacă-mi dau
avizul Facultăţii, el trebuie să vorbească la Ministerul Educaţiei pentru a vă da scrisoarea de
acceptare!”, „Deci, aici eu voi scrie “prin amabilitatea domnului director „T.A.” - fragment
extras din procesul-verbal de redare a discutiilor inregistrate in mediu ambiental, vol. 3, 208-209
fila ).
Ulterior înregistrării cererii de eliberare a scrisorii de acceptare la studii, respectiv la data
de 21.10.2014, universitatea, prin reprezentantul sau legal (rectorul universitatii) a transmis
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice dosarul candidatului W. si o copie de pe cererea
de eliberare a scrisorii de accepare la studii în România inregistrata la universitate sub
nr.23307/20.102014 – cerere pe care este scrisa mentiunea aviz favorabil, urmat de semnatura
inc. X., dar pe care nu este trecut anul universitar de studiu - aspect ce rezulta din dosar.
La data de 29.10.2014, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a aprobat eliberarea
scrisorii de acceptare la studii - chiar in conditiile in care din foaia matricolă a acestuia emisă de
Ambasada Franţei dn Maroc rezulta că suspectul obţinuse la bacalauretul susţinut în Regatul
Maroc un punctaj de 11,10 puncte din punctajul maxim de 20 de puncte ), justificat de faptul ca
acesta era posesorul unei diplome de bacalaureat francez, situaţie care nu mai necesita o
limită minimă impusă pentru media de la bacalaureat (într-o situaţie asemănătoare fiind şi
alti patru candidaţi străini pentru care s-au emis scrisori de acceptare), fiind emisă
335
scrisoarea de acceptare la studii nr. 118293/CMJ/octombrie 2014 pentru anul I de studii la
Facultatea A. din cadrul universității - semnată de martori.
Rezultă din probele cauzei că, în legatura cu emiterea scrisorii de acceptare la studii a
numitului W., a manifestat interes și inculpatul K. care, în mai multe rânduri, a luat legatura
telefonic cu martora C.G. – secretar şef al universității – aspect ce rezulta din convorbirile
interceptate purtate intre cei doi redate în procesul-verbal din data de 09.11.202014 referitor la
convorbirea telefonică 05.11.2014, din data 11.11.2014 privind convorbirea telefonică din
10.11.2014, dar şi în legătură cu alte aspecte legate de înscrierea candidatului W. în anul II de
studii (procesul verbal din 21.11.2014 de redare a convorbirii telefonice din 17.11.2014.
La data de 11.11.2014, la registratura universității este înregistrată sub numărul 25.801
din 11.11.2014 cererea (în formă olografă, nesemnată) suspectului W. (care nu se mai afla în
România din data de 23.10.2014, potrivit datelor din paşaportul acestuia), prin care acesta
solicita înscrierea în anul II de studiu la Facultatea A., motivând că a finalizat al doilea an de
studii la Facultatea din cadrul Universitatii Libere din Bruxelles – Belgia.
Instanța reține că dosarul candidatului W. a fost verificat la data de 11.11.2014 de
martora C.G. - secretar șef al Universității, făcând pe cererea depusă de candidat menţiunea a
depus dosar la universitate, precum si mentiunea ca a primit scrisoare de acceptare la studii,
cererea fiind transmisa decanatului Facultății A. și rezolutionată ințial, tot la data de 11.11.2014
de către inculpata X. cu mentiunea „Va aduce un document lizibil”.
Referitor la inscrierea/transferul studenţilor straini (în ani superiori de studiu), este de
mentionat faptul ca, în cursul anului 2013 universitatea a adoptat „Procedura de lucru echivalare
studii universitare de licenţă” care reglementeaza etapele/conditiile privind echivalarea studiilor
efectuate în alte instituţii de învăţământ medical de către studenţii care solicită înmatricularea
într-un an de studiu diferit de anul I.
Conform acestei proceduri, (art. 3): „pentru echivalarea studiilor este necesar:
- conţinutul materiilor studiate (atestat prin programa analitică) şi durata materiilor
studiate (atestată prin Plan de învăţământ) să corespundă cu programul planului de învăţământ
echivalent aluniversității în proporţie de cel puţin 70 %;
- suma creditelor transferabile prin lipsa studierii unor materii din Programa analitică a
Facultăţilor din cadrul universității (examene de diferenţă) nu poate să depăşească 15 credite/an
de studiu (fără Educaţie fizică, Limba română şi disciplina opţională);
- pentru studenţii care au absolvit studii în universităţi acreditate din UE se pot echivala şi
discipline aferente anului în care vor fi înmatriculaţi precum şi discipline din anii anteriori (dacă
este cazul);
- studenţii vor prezenta o adeverinţă oficială din care să rezulte sistemul de notare aplicat
în instituţia unde au studiat, precum şi echivalenţa acestuia cu sistemul ECTS;
- vor fi luate în considerare doar materiile la care solicitantul a promovat examenele în
instituţia de învăţământ unde şi-a efectuat studiile;
- stagiile clinice efectuate, chiar dacă nu au fost urmate şi de promovarea examenului
aferent, vor fi recunoscute.
Pentru echivalarea studiilor, solicitantul va prezenta următoarele documente în original,
într-un dosar plic:
- dovada de şcolaritate cu rezultatele examenelor susţinute, planul de învăţământ,
programa analitică a fiecărei materii pentru care se solicită echivalarea, notă explicativă oficială
asupra sistemului de notare aplicat în unitatea de învăţământ unde a studiat, precum şi
corespondenţa acestui sistem cu sistemul ECTS;
336
- cerere scrisă în care se menţionează materiile prin care se solicită echivalarea.
Art. 5 din actul privind procedura menţionată prevede că dosarele de solicitare a
echivalării studiilor vor fi depuse la decanate până la data de 01 noiembrie, pentru anul
universitar în curs, sau, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, până la data limită de
înscriere a studenţilor străini în universitate, dată stabilită de Consiliul de Administraţie în
conformitate cu instrucţiunile M.E.N.
Evaluarea dosarelor pentru echivalarea studiilor este efectuată de către un membru
desemnat din Biroul Consiliului Facultăţii şi este aprobată prin proces-verbal de către Biroul
Consiliului Facultăţii cu semnătura tuturor membrilor.
Dosarul depus de candidatul străin alaturat cererii de inscriere in anul II de studiu
contine: o copie a foii matricole aferentă anului I de studiu la Facultatea Liberă din Bruxelles-
Belgia, ştampilată, dar nesemnată de reprezentantii legali, o foaie matricolă aferentă anului II de
studii la aceeaşi universitate, de asemenea, ştampilată, dar nesemnată de vreun oficial, fişe ale
disciplinelor şi programelor analitice aferente, acestea fiind descărcate de pe site-ul Universităţii
Libere din Bruxelles – Belgia, la data de 01.11.2014, dar nesemnate de reprezentanții unității de
învățământ belgiene pentru a atesta autenticitatea acestora.
Dosarul depus în vederea echivalării studiilor universitare nu conţinea nota explicativă
oficială asupra sistemului de notare aplicat în unitatea de învăţământ unde a studiat anterior
W. (Universitatea Libera din Bruxelles- Facultatea de a.), cererea acestuia privind materiile
pentru care se solicită echivalarea şi nici cererea de eliberare a scrisorii de acceptare la
studii în România, corespunzătoare anului II de studiu.
Rezultă din materialul dosarului că, la data de 17.11.2014, a avut loc o convorbire
telefonică (interceptată autorizat şi redată în procesul - verbal ataşat la dosar) între martora C.G.
– secretar şef al universității - si inculpata X. (aflată în municipiul Bucureşti) din conţinutul
căreia reiese ca aceasta din urma îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu situaţia
studenţilor străini care încă nu erau înscrişi la cursurile universității - atitudine justificata
de imprejurarea ca anul universitar incepuse la 01.10.2014, dar si de imprejurarea ca erau
depasite termenele de înscriere în ani superiori de studiu stabilite de documentele anterior
mentionate emise de minister și/sau Senatul, Consiliul de Adminidtratie al Universitatii -
dar și opunerea sa ca Biroul Senat al universitatii sa aprobe prelungirea termenului de
inscriere, fiind relevant, in acest sens, fragmentul de mai jos: „Da' ei ce caută acuma? Da' ce
caută acuma, la momentul ăsta?”, „Deci bulibăşeala asta, bulibăşeala asta eu nu numai că n-o
agreez, dar mă şi enervează. Lucrul ăsta este inadmisibil şi în Biroul Senat de astăzi trebuie
luată o decizie, dar nu peste capul meu!”, „Adică toată lumea ştie care este punctul meu de
vedere. Suntem 15 noiembrie. Dacă noi ca facultate şi ca universitate acceptăm ca aceşti ameţiţi
să se înscrie în ce an vor ei, pentru că nu ştiu cine din afară face presiuni, eu atunci nu mai am
ce căuta în decanat! Da?”, „N-au ce căuta. Dacă vor, din Maroc, în anul I! Asta n-am... n-am
înscris niciun student din Maroc în an mare! Nimeni! Pe nimeni n-am înscris! Bun. Deci
situaţia...”, „Degeaba le-aţi lăsat, că eu nu sunt! Deci răspunsul meu este Nu! Deci răspunsul
meu, indiferent dacă au sau nu scrisoare de acceptare, este Nu! Mai ales pentru cei din ani
mari!”, „Şi puteţi să-i spuneţi şi domnului rector că doamna decan mi-a spus că răspunsul ei
este nu! Treaba lui! Să ia el decizia. Dar răspunsul meu, ca decan, este Nu! Pentru că prea îşi
bat joc toţi de facultatea asta! N-au ce căuta la 15 noiembrie. N-au ce căuta! (...)”).
În aceeaşi zi, prin minuta şedinţei din 17.11.2014 a Consiliul de Administraţie al
Universității (act depus la dosarul cauzei in cursul urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii) – s-
337
a aprobat prelungirea perioadei de înscriere la cursuri pentru anii de studii I-IV, până la data de
20.11.2014.
Astfel, din continutul minutei citate rezulta ca propunerea de prelungire a termenului de
înscriere pana la data de 20.11.2014 inclusiv, pentru toti anii de studiu I -VI la sectiile cu predare
in limba engleza si franceza a fost facuta de rectorul universtatii (deci, în lipsa inculpatei care se
afla în Bucureşti), întrucat ultimile scrisori de acceptare au sosit in universitate pe data de 10
noiembrie 2014, propunere ce a fost acceptata de membrii Consiliului de Adminstratie.
In aceeasi zi, 17.11.2014, la orele 15,32, aceasta hotarare a Consiliului de Adminstratie a
fost adusa la cunoştinţa inculpatului K. de către martora C.G., relevant fiind, sub acest aspect,
continutul convorbirii dintre cei doi, redat in procesul verbal de redare a convorbirii interceptate
din data de 17 noiembrie („Deci, toţi care au … s-a hotărât în Consiliu de Administraţie, toţi
care au scrisoare până pe 20 trebuie să se înscrie) - constatarea instantei fiind aceea ca martora
se referea la inscrierea in anul II de studiu a candidatului si nu la anul I de studiu, deoarece
cererea pentru anul I de studiu era deja admisa de inculpata si se eliberase deja de catre
M.E.C.T.S. scrisosre de acceptare, dar pentru anul I de studiu.
În seara zilei de 17.11.2014, în jurul orelor 18.00, inculpatul Q. a revenit în România cu o
cursa aeriană, din seara aceleaşi zile, s-a întâlnit cu inculpata X., aflată în aeroport pentru a se
reîntoarece la Iaşi. Potrivit declaratiilor celor doi inculpaţi, în aeroport, până la îmbarcarea in
cursa Tarom, cei doi au purtat nişte discuţii, dar nu cu referire la situaţia dosarului depus de
candidat pentru continuarea studiilor într-un an universitar superior. Inculpatul s-a deplasat de la
aeroportul din Iaşi, cu autoturismul condus de inculpata X., până la hotelul A. unde urma să se
cazeze – aspect ce rezulta din procesul-verbal de investigatii din 22.11.2014 aflat la dosar, ambii
inculpati afirmand in declaratiile lor, că pe parcursul acestei deplasari, au avut loc alte discuţii
decât cele privind situaţia fiului inculpatului, dar şi că inculpata s-a oferit să faca această
deplasare cu autoturismul până la hotelul menţionat datorita conditiilor meteo nefavorabile din
seara zilei de 17.11.2014, dar si pentru ca era o ora foarte tarzie.
A doua zi, 18.11.2014, inculpatul Q. s-a prezentat la biroul inculpatei X., din discuţiile
înregistrate şi redate în procesul-verbal aflat in vol. 1, filele 122-126 reieşind că, cu prilejul
acestei întrevederi, s-au facut unele aprecieri în legătură cu disciplinele/examenele parcurse
de W. la Universitatea Liberă din Bruxelles – Belgia, relevant fiind următorul paragraf :
„...moleculară... Asta e făcută. Asta înseamnă că nu este validă. Biochimie generală... Aici s-a
făcut... Aici sunt două documente diferite? De ce?" şi i se răspunde de către Y că este vorba de
două sesiuni diferite. Y pretinde că materiile din anul I sunt deja valide. X.mai enumeră:
"Economia sănătăţii, Epidemiologie, Fiziologie generală, Anatomie umană, Embriologie,
Psihologie... (?) - nu este validată, Introducere în sănătate - nu avem. Şi nu avem Biologie, da?
Este un an pregătitor. Şi nu corespunde cu Curricula noastră. Singura materie care corespunde
este Istoria a.”, „Am făcut echivalenţa cu foarte mare toleranţă. El are Anatomia din primul an
din semestrul II. Am făcut o echivalare a Embriologiei cu Anatomia din anul I. A fost un pic
dificil, dar... Biochimia, da. Biologia celulară nu a fost validată. Informatica medicală am
validat-o, Istoria a., Biofizica... cu toleranţă. Fiziologia la fel, din primul an. Ştiinţe
comportamentale - nu are disciplina asta. Limba română din primul şi al doilea semestru al
primului an este obligatorie. Educaţia fizică este opţională. Şi apoi, al doilea an trebuie să
echivaleze doar Histologia. Şi trebuie să facă Anatomia în semestrul doi, laborator. Atenţie! E
foarte dificil. Nu ştiu cum o să facă asta...”, Data de 20 noiembrie este ultima dată de
înscriere", „Dacă vine pe 20, atunci e înscris. Dacă vine pe 21, nu mai are ce să caute!”).
338
Deşi, la data de 18.11.2014, cunoşteau că dosarul depus de candidat nu corespunde
cerinţelor elaborate în Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată de
Senatul Universităţii în anul 2013, respectiv că dosarul nu era complet, lipsind adeverinţa
oficială din care să rezulte sistemul de notare aplicat în instituţia unde candidatul a studiat,
precum şi echivalenţa acestuia cu sistemul ects, cererea scrisă a candidatului în care se
menţionează materiile prin care se cere echivalarea, cererea pentru eliberarea scrisorii de
acceptare în anul II de studii, prevalându-se de hotărârea adoptată de Consiliul de Administratie
al Universității din data de 17.11.2014 (privind prelungirea perioadei de înscriere la cursuri
pentru anii de studii I-VI până la data de 20.11.2014), inculpata X. - în calitate de decan - şi
inculpata Y. - prodecan al facultății A. - ambele membre ale Biroului Consiliu al facultăţii, au
realizat procedura de echivalare a studiilor universitare de licenta parcurse de numitul W., la
finalul careia au semnat procesul-verbal din 18.11.2014 aflat in vol.V, ce atestă analizarea de
către Biroul Consiliu a solicitarii de înscriere la studii la Facultatea A., specializarea a., studii în
limba franceză, în anul II, an universitar 2014-2015, privind pe W., in urma analizei actelor
depuse la dosar de candidatul străin, fiind recunoscute mai multe examene cu note şi credite,
facandu - se si mentiunea pe acest document ca studentul se va inscrie in anul II cu sustinerea
examenelor de diferenta din anul I – aceste constatări şi menţiuni nereprezentând, însă, acordul
unanim al tuturor membrilor din structura de conducere menţionată, unii dintre aceştia aflând
despre situaţia dosarului şi conţinutul cererii candidatului, cât şi despre cuprinsul procesului -
verbal menţionat, abia în faţa organului de urmărire penală.
Rezulta din actele dosarului ca, Biroul Consiliu al Facultății A. – organ abilitat sa
efectueze procedura de echivalare a studiilor - este format din cadre didactice univesitare,
respectiv din prof.univ. – decan - X., prodecani - Y., Z.) dar, cum s-a spus deja, procesul-
verbal mentionat este semnat doar de inculpate, deşi, procedura de lucru echivalare studii
universitare de licenţă” aflată în vigoare la nivelul universității prevede că „Evaluarea
dosarelor pentru echivalarea studiilor este efectuată de către un membru desemnat din
Biroul Consiliului facultăţii şi este aprobată prin proces-verbal de către Biroul Consiliului
Facultăţii cu semnătura tuturor membrilor”.
Referitor la echivalarea examenelor promovate în universitati din străinatate,
Regulamentul de studii universitare de licenta adoptat de Senatul universitatii (adoptat la data de
30.09.2013) prevede ca echivalarea examenelor promovate in universitati acreditate in
strainatate, din acelasi domeniu, in vederea inscrierii doar pe locuri cu taxa in valuta, este
posibila la propunerea Biroului Consiliu al Facultății, cu acordul Consiliului de Administratie,
astfel cum prevede, între altele, art.199 lit.c - depus la dosar de inculpată, acord care, în speţa de
faţă, nu a fost dat de această structură de conducere mai înainte de a se rezoluţiona cererea
inregistrata sub nr. 25.801 /11.11.2014 de către inculpată cu menţiunea de acord cu înscrierea
în anul II şi înmatriculării efective a candidatului în data de 20.11.2014.
La data de 20.11.2014, în jurul prânzului, candidatul străin W. a revenit în România şi, în
baza rezoluţiei inculpatei X., s-a prezentat la secretariatul Facultății A., a semnat personal un
exemplar al procesului – verbal de echivalare a studiilor, un contract de studii pentru anul II , iar
martora Z. – în calitate de secretar la universitate, cu atributii la sectiile cu predare in in limba
franceza - l-a înscris în baza de date electronică a universității, l-a repartizat în anul II într-o
grupă de studiu, eliberându-i suspectului, o adeverinţă ce atesta că acesta a dobândit calitatea de
student în anul II la Facultatea A. din cadrul Universității, înmatricularea candidatului direct în
anul II de studii fiind realizată înainte de obţinerea de catre candidat a scrisorii de acceptare
pentru anul II de studiu ce se eliberează de către MECTS numai după verificarea prealabilă a
339
dosarului candidatului de către funcţionarii din Direcţia Generală de Relaţii Internaţionale - W.
fiind, la data înmatriculării, doar în posesia unei scrisori de acceptare pentru anul I de studii
obţinută la data de 29.10.2014, în contextul aprobării solicitării de a fi admis în anul I de studii.
Este de precizat că, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare –
Compartiment Academic aprobat la data de 04.11.2013 de Senatul Universităţii, pct. 5.3.1 lit.b,
pct.5.3.1.1.7., respectiv pct 5.3.1.1.9., Decanul dispune înmatricularea /exmatricularea
studenţilor, aprobă înscrierile /reînscrierile studenţilor, dar, numai după ce s-a conformat
exigenţelor cerute de art.199 lit.c din Regulament de studii universitare de licenţă al universității
aprobat de Senat (depus la dosarul instanţei) – care prevede că evaluarea examenelor promovate
în universităţi acreditate din străinătate, din acelaşi domeniu, în vederea înscrierii doar pe locuri
cu taxă în valută, este posibilă la propunerea Biroului Consiliu al facultăţii, cu acordul
Consiliului de Administraţie. Totodată, trebuie precizat că, potrivit Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare – Compartiment Academic aprobat la data de 04.11.2013 de Senatul
Universităţii, pct. 5.2.1.42., Rectorul analizează şi avizează cererile de recunoaştere / echivalare
a creditelor, certificatelor si diplomelor de studii, etapă pe care dosarul candidatului nu a
parcurs-o prealabil înscrierii şi înmatriculării în anul II de studiu ce s-a produs efectiv la data
de 20.11.2014.
În cursul zilei de 21.11.2014, în jurul orelor 13.00, inculpatul Q., însoţit de traducătorul
său „Y”, s-a prezentat la florăria I.I. „S.L”, având asupra sa o tavă şi un ceainic, solicitând
angajaţilor florăriei să procedeze la împachetarea acestor obiecte şi introducerea lor într-o pungă
cadou. În acest context, inculpatul Q. a comandat un număr de trei aranjamente florale introduse
fiecare în câte un suport tip carte, un buchet de flori mai mare şi un număr de patru felicitări şi a
solicitat uneia dintre angajate să scrie câte un mesaj pe fiecare dintre aceste felicitări.
Cum din discuţiile purtate între Q. şi traducător a rezultat că această comandă trebuia
livrată la universitate, respectiv la decanul Facultății A. (buchetul de flori şi pachetul cu cele
două obiecte), la suspecta C.O.– secretarul decanei - precum şi la alte două birouri, martorul S.F
l-a contactat pe martorul M.S.I.(din declaraţia acestuia rezultând că se afla întâmplător în florăria
cumnatului său ) - solicitându-i sprijinul pentru a-l ajuta să livreze coletul cu cele două obiecte şi
cele trei aranjamente florale respectiv buchetul de flori.
Martorul S.F a făcut schimb de numere de telefon cu traducătorul „Y” (acesta din
urmă vorbea limba română), după care s-au deplasat cu toţii la sediul Universității - mai puţin
inculpatul K., astfel cum rezultă din declaratiile inculpatilor Q., K..coroborate cu decaratiile
martorilor MS.I. și S.F., dar şi cu procesul - verbal din 15.12.2014 de redare a mesajului scurt
tip SMS privind mesajul transmis inculpatului K.(acesta fiind localizat la data de 21.11.2014, ora
12:39 :56 în judeţul Neamţ) lui Y. cu următorul conţinut: V.D.
La secretariatul Facultății A. nu a fost găsită niciuna dintre persoanele cărora le erau
destinate buchetele de flori şi sacoşa cu cele două obiecte, acestea fiind angrenate în activităţile
de organizare a concursului de rezidenţiat ce avea loc la data de 23.11.2014, astfel că, martorul
S.F. l-a contactat telefonic pe numitul traducătorul „Y”pentru a-i cere lămuriri legate de predarea
coletelor şi florilor.Acesta din urmă, pentru materializarea iniţiativei inc. Q..cu care se afla în
faţa universităţii, l-a contactat telefonic pe inculpatul K..pentru a solicita date/informaţii cu
privire la persoana căreia să-i fie livrate florile şi pachetul pentru inculpata X., aspect ce
conduce indubitabil la concluzia că K. nu era străin deloc de faptul că în zuia de
21.11.2014, inc. Q. va transmite decanului Facultății A., prin intermediari, „cadoul cu
florile.” În acest context, inculpatul K..indică ca şi persoană de contact pe V.D- („Alo! Scuză-
mă! Am venit cu flori şi cu tot şi au zis că ei sunt în şedinţă, nu e nimeni”, „Ţi-am zis... A!
340
Dacă e şedinţă... Ţi-am zis că trebuie să te duci mai târziu”, „Ok. Ce fac? Las aici sau...?”,
„Lasă acolo, intră la secretară şi lasă acolo.”, „Nu pare să fie prezentă”, „Nici D?”, „Nu ştiu...
Să văd.”, „Lasă la D.”). Imediat, inc.Q. vorbeşte de pe aclaşi telefon mobil cu inculpatul K. din
convorbire rezultând că acesta se interesează dacă gestul său era unul legal, răspunsul
primit fiind : „Nu e problemă. Doar că au şedinţă şi după ce termină, or să deschidă uşa”, „Şi
cu cadoul cu florile... nu e...”, „Nu, nu! Doar că e pe doi examenul pentru specializare pentru
români.”, „Dar e normal? E normal în România?”, „A! (*râde)”- fragment extras din
procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice aflat în dosar urm.pen. – constatarea
instantei fiind in sensul ca toate aceste convorbiri şi mesaje nefiind deloc contestate pe
parcursul procesului penal de către inc. K.. și Q., sub aspectul veridicitatii continutului redat
in procesul-verbal menționat.
La scurt timp, martora H.R. - administrator şef la Facultatea A. din cadrul universității -
apare la rectorat, la biroul său (birou aflat în imediata apropiere a decanatului facultăţii), aici
întâlninu-se cu martorii S.F şi MS.I., aceştia comunicându-i că au de făcut o livrare, respectiv
nişte aranjamente florale pentru colegele sale C.O.-, V.D- şi X., pentru aceasta din urmă fiind
livrat şi un colet ambalat intr-o o pungă cadou - capsată la partea superioară. După efectuarea
acestei livrări, martora H.R. a dus buchetul de flori însoţit de o felicitare precum şi coletul (ce
conţinea tava şi ceainicul), în biroul inculpatei X., aranjamentele florale rămânând în biroul
alăturat. După efectuarea acestei livrări, martorul M.S.I a mers la biroul martorei C.G., căreia i-a
remis cel de-al treilea aranjament floral, ce conţinea şi o felicitare, expeditorul fiind menţionat pe
cartea de vizită ataşată.
Dupa cateva minute, în biroul secretariatului Facultății A., unde fuseseră lăsate
aranjamentele florale, a venit şi suspecta COC, afland de la martora H.R. despre faptul recepţiei
acelor aranjamente florale însoţite de felicitări cu mesaje de mulţumire din partea inculpatului Q.
pentru amabilitatea de care au dat dovadă.
În cursul dimineţii de 22.11.2014 inculpata X. s-a prezentat la Facultatea A., fiind
informata de suspecta COC despre livrarea buchetului de flori şi a felicitării, respectiv a sacoşei
în care se aflau ambalate două pachete (tava şi ceainicul) din partea lui Q.
Dupa ce a plecat de la sediul Facultății, inculpata X., în timp ce se afla pe strada ”S.” din
Iaşi, a fost oprita de către organele de urmărire penala din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial
Iași, iar cu ocazia percheziţiei autoturismului utilizat de aceasta, a fost identificată, în interiorul
autoturismului, o sacoşă din hârtie ce conţinea două pachete ambalate despre care aceasta
declarat că le-a primit de la un cetățean străin. La faţa locului, s-a procedat la desfacerea
celor două colete, ocazie cu care s-a constatat că unul dintre cele două colete conţinea o tavă
metalică de dimensiuni 42x32cm, ce avea inscripţia „ROYAL ASCOT Manchester Design
Silver Plated” iar cel de-al doilea colet conţinea un ibric metalic, ce avea o inscripţie în
limba arabă aplicată pe partea inferioară.
Expertiza tehnică-judiciară ordonata in faza urmaririi penale pentru stabilirea valorii celor
doua bunuri gasite in autotutrismul inculpatei a concluzionat in sensul ca :
- tava este confecţionată din cupru, este argintată, greutatea ei este de 1.359,00 grame şi
are dimensiunile de 420x320 mm, valoarea de piaţă fiind cuprinsă între 800 şi 1.000 lei;
- ceainicul este confecţionat din alamă, gâtul ceainicului este confecţionat din cupru,
mânerul şi pivotul capacului sunt confecţionate dintr-un aliaj bogat în zinc, posibil alpaca sau
zamac; este argintat, greutatea lui este de 509,48 grame şi are dimensiunile : h (înălţime) – 195
mm, (diametrul maxim) – 125 mm, valoarea de piaţă fiind cuprinsă între 100 lei şi 150 lei.
341
Cu prilejul perchezitiei domiciliare din 22.11.2014 efectuate la domiciliul inculpatului
K., a fost identificat într-o haină a acestuia, un înscris olograf cu menţiunea „21.806 / 09.10.2014
W.” – acesta fiind numărul de înregistrare a cererii scrise de martorul MAID, cerere ce a fost
respinsă prin rezoluţia aplicată de inculpata X.; în autoturismul marca Skoda Fabia cu numărul
de înmatriculare IS… folosit de inculpatul K..au fost identificate mai multe documente (foi
matricole, certificate medicale, certificate de naştere, diplome de bacalaureat pe numele unor
persoane), printre care şi scrisoarea de acceptare la studii nr. 118293/CMJ/october 2014
valabilă pentru anul I de studiu, emisă pe numele W. – fotocopie.
Tot cu prilejul perchezitiilor, în biroul de lucru de la universitate al inculpatei X., a fost
identificată o felicitare ce conţinea mesajul „Doamnei Decan, Profesor Doctor X. Vă
mulţumesc pentru că aţi acceptat acest buchet de flori însoţit de un suvenir străin, mărturie a
recunoştinţei şi gratitudinii mele faţă de amabilitatea, primirea şi simpatia arătată de
dumneavoastră şi faţă de calităţile umane pe care le deţineţi”, felicitare ce avea anexată o carte
de vizită pe numele Q.
In legatura cu acuzatiile formulate impotriva sa, inculpata X., (audiata în cursul urmăririi
penale numai cu privire la infracţiunea de luare de mită, pentru celelalte două infracţiuni
prevalându-se de dreptul la tăcere ) în cursul cercetarii judecatoresti, a confirmat faptul ca a
semnat procesul - verbal din 18.11.2014 in contextul parcurgerii procedurii de echivalare a
studiilor universitare frecventate de candidatul H. in Europa, apreciind ca fiind corecta
analiza/echivalarea studiilor efectuata pe baza documentelor existente in dosar, respectiv :
scrisoarea de acceptare emisa de minister (constatarea instantei fiind aceea ca inculpata cunostea
ca aceasta era eliberata pentru anul I de studiu, la dosar fiind necesara, potrivit normelor din
procedura de echivalare citata mai sus, cererea candidatului de eliberare a scrisorii de acceptare
pentru anul II si nu scrisoarea de acceptare – acesta fiind ultimul act emis de minister in
conditiile anterior mentionate si numai in baza acestuia se putea realiza inscrierea si
inmatricularea efectiva in baza de date a universitatii );foaia matricola pentru anul II de studii
desfasurate la Universitatea Libera din Belgia – act depus in original si cu ștampila universitatii,
nesesemnata de reprezentantii institutiei, dar in opinia sa, valabila in fata institutiilor de
invatamant superior din Romania. Inculpata a sustinut ca in ce priveste rezolutia de respingere a
primei cereri de transfer in anul II de studii depusa de candidat la data de 09.10.2014, înregistrată
sub nr.21806/09.10.2014 (fila 21, vol.5 urm.pen) a avut in vedere aspectul ca cererea nu era
insotita de dosarul/ documentele necesare pentru inmatricularea la universitatea ieseana, lipsind,
intre alte documente, cererea tip a candidatului pentru obţinerea scrisorii de acceptare la studii de
la Ministerul Educatiei (constatarea instanţei fiind că, o astfel de cerere nu exista în dosarul
depus la data de 11.11.2014. pentru eliberararea altei scrisori valabile anului II de studiu).
Inculpata a confirmat ca martorul MAID s-a prezentat la cabinetul sau, solicitand sa fie
aceceptata cererea de transfer a candidatului, context in care i-a comunicat ca termenul de
depunere a documentelor este depasit (indicandu-i sa revina in anul urmator) dar, termenul in
discutie a fost prelungit in sedintele Consiliului de Administratie al Universității, pana la data de
17.11.2014 si apoi pana la 20.11.2014. A sustinut ca scrisoarea de acceptare la studii in Romania
a candidatului a fost emisa de minister pe baza dosarului complet depus de inc. Q. la data de
20.10.2014, pe baza avizului favorabil dat de aceasta fila 33-34 din dosar up.,vol.5, in calitate de
decan – scrisoarea referindu-se la anul I de studii. Sustine ca, nu a dispus inmatricularea
candidatului in anul I, conform scrisorii de acceptare, intrucat acesta nu era in Romania, iar
ulterior, respectiv la 11.11.2014, a fost depusa la registratura Universității o cerere de echivalare
342
studii si s-a solicitat transferul in anul II – cerere pe care a facut mentiunea : va depune acte
lizibile.
Inculpata a confirmat ca la data de 18.11.2014, s-a prezentat la cabinetul sau inculpatul
Q., tatal candidatului H.Y, pe care il cunoscuse in seara zilei de 17.11.2014 pe aeroportul Henri
Coanda din Bucuresti (constatarea instanţei fiind aceea că cei doi au avut o întrevedere
anterioară, la cabinetul decanului, la data de 20.10.2014, aspect rezultat din probele expuse mai
sus), cu prilejul deplasarii spre Iasi si pe care l-a condus, din cauza conditiilor atmosferice
nefavorabile, de la aeroportul din Iasi pana la hotel, cu autoturismul său, fara a avea vreo discutie
legata de cererile candidatului, acesta aducandu-i la cunostinta la 18.11.2014 ca a depus
documentele necesare pentru echivalare, mai putin documentul cu sistemul de notare - act pe
care aceasta nu l-a considerat necesar intrucat aspecte de acest tip rezultau de pe foaia matricola-
si planul de invatamant – deoarece universitatea din Belgia nu emite un astfel de plan
((constatarea instanţei fiind că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens).
Inculpata a declarat ca nu se considera vinovata de incalcarea procedurilor, regulilor,
dispozitiilor legale referitoare la procedura de tramsfer a suspectului W.. A confirmat ca
procedura de echivalare a fost realizata de ea, in calitate de membru al Biroului Consiliu,
impreuna cu inculpata SLS– prodecan si membru în acelasi for – în opinia sa, actul fiind unul
valid si in lipsa semnaturilor celorlalti membri care erau angrenati in procedurille de organizare a
concursului de rezidentiat (opinie ce contravine dispoziţiilor din Regulamentul de studii
universitare de licenta adoptat de senatul universitatii (adoptat la data de 30.09.2013), potrivit
cărora echivalarea studiilor este efectuată de către un membru desemnat din biroul consiliului
facultăţii şi este aprobată prin proces-verbal de către Biroul Consiliu al facultăţii cu semnătura
tuturor membrilor”, dar dispozitiilor din
art.199 din Regulamentul menţiont prevede ca Echivalarea examenelor promovate in
universitati acreditate in strainatate, din acelasi domeniu, în vederea înscrierii doar pe locuri cu
taxa in valuta, este posibila la propunerea Biroului Consiliu al Facultății, cu acordul Consiliului
de Administratie.
A sustinut si ca a dispus inmatricularea candidatului in anul II de studii, ca a înştiinţat
rectoratul despre echivalarea facuta (constatarea instanţei fiind aceea că inmatricularea s-a
dispus, înainte ca rectorul sa verifice, sa analizeze şi sa avizeze echivalarea studiilor şi să o
supună spre aprobare consiliului de administraţie ) – actul, respectiv procesul-verbal de
echivalare din 18.11.2014 fiind depus în mapa prorectorului la data de 22.11.2014, pentru
solicitarea de la minister a scrisorii de acceptare pentru anul II de studii (constatarile instanţei
fiind in sensul ca inculpata recunoaste ca era obligatorie emiterea de catre minister, dupa
verificarea prealabila a procesului verbal de echivalare a studiilor si a actelor de studii
universitare, o noua scrisoare de acceptare la studii; că înscrierea şi inmatricularea candidatului
erau făcute din data de 20.11.2014, contrar art.15 din Ordinul nr. 6000/2012 emis de Ministrul
Educaţiei Naţionale privind aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii şi şcolarizarea
cetăţenilor străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi particular din România, modificat
prin ordinul nr. 3359/MD din 11.03.2013 (potrivit carora „Candidaţii transmit dosarele direct la
instituţiile de învăţământ superior acreditate pentru care optează. Instituţiile de învăţământ
superior evaluează dosarul şi comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – Direcţia
generală relaţii internaţionale lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare.
Această listă va fi însoţită, în mod obligatoriu, de o copie a cererilor pentru eliberarea scrisorii de
acceptare la studii completate de solicitanţi. Direcţia generală relaţii internaţionale va emite
Scrisoarea de acceptare la studii pe care o va transmite instituţiei de învăţământ superior
343
solicitante….”) si art. 16 din acelasi ordin (care prevede că – „Înmatricularea se va realiza
conform calendarului stabilit de instituţia de învăţământ superior acreditată la care solicitantul a
aplicat”), dispozitiile citate conducand spre concluzia ca inmatricularea candidatului provenit din
state terte U.E. nu se poate realiza fara scrisoarea de acceptare corespunzatoare anului de studiu
mentionat in lista persoanelor propuse de universitate si transmisa ministerului de resort, or
potrivit adresei nr. 8459 /21.05.2015 emisă de MECTS-Direcţia Generală de Relaţii
Internaţionale, universitatea nu a transmis nicio solicitare / informare privind înscrierea lui W.
într-un an superior).
Referitor la pachetul gasit în autoturismul sau, provenit de la inc. Q., inculpata a apreciat
ca l-a considerat drept un souvenir de la un coleg medic, acesta fiind motivul pentru care l-a
acceptat.
În legatură cu procedura emiterii scrisorii de acceptare la studii de catre Ministerul
Educatiei si Invatamantului, cu modalitatea /imprejurarile in care a fost emisa aceasta in cazul
suspectului de origine străina H.I au fost audiati in cauza, in ambele faze procesuale, martorii
……., din declaratiile carora instanta retine aspectele ce urmeaza mai jos.
Martorul A.T – fost angajat pe funcţia de Director General al Direcţiei Generale Relaţii
Intrnaţionale şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, fost
consilier pe probleme de relaţii internaţionale al ministrului delegat pentru invatamant superior si
cercetare stiintifica in perioada 20.04.2014 – 20.12. 2014 - referindu-se la condiţiile de înscriere
a unui student străin la cursurile unei universităţi din România, precum şi la termenul limită
pentru depunerea dosarlor în vederea înscririi, a declarat in ambele faze procesuale ca dosarul
solicitantului străin care doreste sa inceapa sau sa-si continue studiile la universitatatile din
Romania trebuie depus la universitate in termenul stabilit de aceasta, tinand seama si de
recomandarea ministerului in sensul de a nu se depasi sfarsitul lunii august, termen care poate fi
totusi depasit motivat de eliberarea cu intarziere a diplomelor de bacalaureat de catre tarile din
care provin solicitanţii, iar dupa plata unei taxe, reprezentantii institutiei de invatamant superior
comunica ministerului o lista semnata de rector insotita de copii dupa foaia matricola si diploma
de bacalaureat persoanei/persoanelor în cauză pentru a se verifica, intre altele, si indeplinirea de
catre fiecare candidat a unor criterii minimale, respectiv - in cazul solicitantului de origine
străina, acesta trebuie sa fi obtinut la bacalaureat un punctaj de minim 12 puncte din maximul de
20 de puncte.
Referitor la prelungirea termenului de catre universitate privind depunerea listei cu
propuneri vizand dosarele candidatilor pentru care se solicita eliberarea scrisorilor de acceptare,
martorul a declarat ca termenul stabilit de minister trebuie respectat, anul universitar incepand la
facultatile de a. la 01 octombrie al anului calendaristic, iar ultimul ordin al mministrului in baza
caruia se emite scrisoarea de acceptare fiind acela emis sub nr.3559/13.03.2013. De asemenea, a
sustinut ca, scrisoarea de acceptare la studii reprezinta, in opinia sa, actul oficial pe baza caruia
candidatul poate sa vina in Romania, dupa achitarea, in prealabil, a taxei de scolarizare, iar pe
actul mentionat trebuie facuta in mod obligatoriu mentiunea privind anul de studiu pentru care
se elibereaza acesta. Totodata, martorul a declarat ca in ipoteza in care pentru un candidat a
fost emisa scrisoare de acceptare la studii pentru anul I, dar in final este acceptat de universitate
in anul II de studii, este nevoie de solicitarea unei alte scrisori de acceptare, in baza unei decizii
a senatului universitatii transmisa la minister, universitatea avand deplina autonomie sa
analizeze daca solicitantul poate fi inscris intr-un an de studiu superior. Intr-o astfel de situatie,
se anuleaza prima scrisoare de acceptare la studii si se elibereaza o alta scrisoare, in baza adresei
semnate de rectorul universitatii. Martorul a declarat si ca, scrisoarea de acceptare la studii emisa
344
pentru un cetatean strain este valabila pentru intreg ciclul universitar, universitatea fiind aceea
care stabileste anul de studiu in care va fi inmatriculat cetateanul strain, precum si ca in cazul
inscrierii candidatului in an superior de studiu, cum este situatia din speta de fata, trebuie emisa
o noua scrisoare de acceptare – document care poate fi emis si in cursul anului universitar.
În legătură cu scrisoarea de acceptare la studii emisă în perioada octombrie – noiembrie
2014, martorul a relatat că în considerarea calităţii oficiale pe care o îndeplinea în cadrul
ministerului, Cabinetul Ambasadei Regatului Maroc din România i-a transmis un e-mail în care
a fost rugat să acorde sprijin Ministerului privind înscrierea în anul II la studii la universitatea
din Cluj sau la universitatea din Iaşi pentru canddatul W., fiind ataşate documentele cerute
pentru înscrierea acestuia (diplomă de bacalaureat şi foaie matricolă), dar care nu au fost trimise
la timp la universitatea din Cluj. În vederea analizei cu celeritate a dosarului candidatului
menţionat, a contactat reprezentanţii universitatea din Cluj, dar, ulterior, a primit un răspuns
negativ motivat de faptul se completase numărul de locuri prevăzut pentru studenţii străini,
aceeaşi situaţie cunoscând şi despre universitatea din Iaşi (relatarea martorului fiind contrara
motivelor prezentate de universitatea din Cluj în adresa nr. 23.964 din 16. 12.2014. Din acest
moment, susţine martorul, nu a mai avut vreo legătură cu înscrierea candidatului menţionat la
universitate. În cursul urmăririi penale, a depus la dosar înscrisuri privind corespondenţa purtată
între el şi Ambasada Marocului la Bucureşti referitoare la înscrierea la studii a cetăţeanului
străin.
În legătură cu împrejurările, procedura, condiţiile emiterii scrisorii de acceptare la studii a
candidatului W., au fost audiaţi în cauză martorii D.P. – angajată la Direcţia Generală Relaţii
Internaţionale şi Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
L.M. – director al Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul
ministerului menţionat, CTM – consilier în cadrul Direcţiei Generale Relaţii nternaţionale şi
Afaceri Europene din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Martorul DP a relatat în faza urmăririi penale că nu îi cunoaşte pe inculpaţii K., X., Q. că
singura legătură cu situaţia suspectului H.Y. constă în aceea că, în calitate de director general al
direcţiei de specialitate anterior menţionate, a semnat scrisoarea de acceptare la studii în
România pentru anul I de studii.
Referitor la condiţiile de înscriere ale unui cetăţean străin la cursurile unei universităţi de
a. din România şi la termenul limită până la care pot fi depuse dosarele de înscriere la studii,
martorul menţionat a declarat că aceste aspecte sunt reglementate de Legea Educaţiei Naţionale,
de metodologia privind şcolarizarea în România a cetăţenilor non UE – aprobată prin ordin al
Ministrului Educaţiei, instrucţiuni, circulare, precizări transmise de minister universităţilor din
România; că cetăţenii străini transmit dosarul (respectiv, fişa de înscriere, acetele care dovedesc
nivelul studiilor parcurse, foile matricole, copia paşaportului, cererea pentru emiterea scrisorii de
acceptare, cererea tippentru înscrierea la cursuri), la universitatea pentru care optează; că
universitatea transmite ministerului dosarele candidaţilor pe care i-a selectat, în vederea eliberării
scrisorii de acceptare la studii, context în care ministerul stabileşte standarde de calitate pentru
fiecare stat în parte şi tot ministerul verifică, prin direcţia de specialitate, media de absolvire a
bacalaureatului şi valabilitatea actului de identitate.Relativ la situaţia suspectului W., cetăţean
străin, dosarul acestuia a fost verificat, în vederea eliberării scrisorii de acceptare de către
martorul C.T.M.. – consilier în cadrul Direcţiei Generale Relaţii nternaţionale şi Afaceri
Europene din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – care întocmeşte şi semneaza
scrisoarea de acceptare.
345
In legatura cu inscrierea candidatului h.y. – absolvent al uni liceu francez din Maroc – ale
carui acte de studii atestau ca obtinuse la bacalaureat un punctaj de 11,10, desi pentru anul 2014-
2015 baremul stabilit de minister este de 12/20 martorul a precizat ca ministerul este forul care
stabileste si acorda dispense la aceste baremuri.De asemenea, a precizat ca scrisoarea de
acceptare este emisa, in cazul suspectului HaizounY, pentru anul I de studiu, iar candidatul nu
poate sa urmeze cursurile unui an superior de studiu in baza unei astfel de scrisori – aceasta
constituind documentul final in baza caruia se face inmatricularea de catre universitate a
candidatului si i se elibereaza viza de intrare pe teritoriul Romaniei.Martorul a precizat ca
universitatea este cea care stabileste anul de studiu pentru care este inscris candidatul, ca in
situatia in care candidatul care a solicitat initial inscrierea in anul I de studiu face dovada ulterior,
din proprie initiativa, a documentelor ce atesta absolvirea si a altor cursuri universitare,
universitatea poate cere emiterea unei alte scrisori de acceptare.
In legatura cu procesul-verbal din 18.11.2014 intocmit de membrii Biroului Consiliu al
Facultății A. vizand echivalarea studiilor privind pe suspectul W. – act in baza caruia s-a decis
inscrierea acestuia in an superior de studiu – au fost audiati, la staruinta inculpatilor, martorii Z.
si P.F..
Inculpata S.L.L, audiată în cursul urmăririi penale, (vol.2, filele 502-505 ) a declarată că
îşi asumă semnătura executată pe procesul-verbal din 18.11.2014 de echivalare a studiilor pentru
candidatul W., după ce acest proces-verbal era deja completat de inculpata X..De asemenea, a
declarat că, în opinia sa, dosarul candidatului putea conţine copii ale documentelor necesare
echivalării şi că, deşi este posibil ca pentru înscrierea înscrierea în anul II de studii să fi fost
necesară o scrisoare de acceptare la studii pentru acest an, nu a mai avut loc o corespondenţă cu
ministerul de resort datorită faptului că organul de urmărire penală a ridicat dosarul de candidat
al lui W..
În cursul judecăţii, a confirmat ca in calitate de membru al Biroului Consiliu a realizat
impreuna cu inc.X.procedura de echivalare a studiilor privind pe candidatul W., verificand
situatia si documentele dosarului, mentionand ca, in opinia sa, inscrierea acestuia in anul II de
studii este corecta in raport cu Ordinul 3883/2012 si cu Conventia de la Lisabona privind
recunoasterea studiilor universitare, in consecinta, asumandu-si semnatura de pe procesul verbal
din 18.11.2014.
Martorul Z.– prodecan al Facultății A., membru al Biroului Consiliu – a declarat ca la
nivelul Facultății exista o comisie cu atributii in echivalarea studiilor formata din membrii
biroului mentionat (decanul Facultății, trei prodecani si un reprezentant al studentilor, acesta din
urma nefacand parte din comisia de echivalare a studiilor), dar pana la data audierii sale din
25.05.2015 nu a avut cunostinta de procesul verbal de echivalare a studiilor privind pe H.Y,
deoarece in perioada 20 - 22.11.2014 nu se afla in tara, participand la un congres, iar in zilele 18
- 19.11.2014 a desfasurat alte activitati la Spitalul Sf. Spiridon Iasi. In opinia sa, in conditiile in
care suspectul a obtinut scrisoare de a acceptare la studii, dar dupa echivalare a putut fi inscris in
anul II de studiu, nu mai era necesara eliberarea unei scrisori de acceptare pentru anul de studiu
superior, intrucat avea deja calitate de student la universitate. Referitor la foaia matricola
aferenta anului II de studiu existenta in dosarul candidatului, martorul a declarat ca aceasta
indeplineste toate exigentele pentru ca dosarul acestuia sa poata parcurge procedura de
echivalare a studiilor, chiar daca actul mentionat nu poarta semnatura reprezentantului legal al
unitatii emitente, fiecare universitate avand stilul ei de emitere a acestui document.Referitor la
foaia matricola din anul I a aceluiasi candidat, depus la dosar doar in copie, a declarat ca, potrivit
procedurilor de lucru privind echivalarea studiilor la nivelul Universității, acest document (in
346
copie), poate fi acceptat provizoriu la dosarul candidatului. De asemenea, martorul a declarat ca
nu a semnat procesul - verbal intrucat nu a participat la sedinta in care s-a realizat echivalarea
studiilor, dar ca potrivit regulamentului in vigoare la ael moment, pentru o astfel de procedura nu
era necesar sa se deruleze in prezenta tuturor membrilor, urmand ca rezultatul procedurii
realizate de un singur membru sa fie adus la cunostinta celorlalti membri. In opinia martorului,
atat procedura de echivalare a studiilor cat si acceptarea candidatului H.Y in anul II de studiu au
fost corecte, iar obtinerea unei alte scrisori de acceptare la studii, ulterior inscrierii acestuia in an
superior de studii, nu mai era necesara.
Referitor la imprejurarea ca actul de echivalare a studiilor nu a fost semnat de toti
membrii biroului, martorul a declarat ca actul emis in aceste conditii isi produce efctele depline.
In ce priveste documentele de atestare a scolaritatii emise de Universitatea Libera din Bruxelles,
respectiv foaia matricola, fisele de disciplina, programe analitice, depuse la dosarul candidatului
H.Y, martorul a declarat ca acestea sunt valabile chiar fara semnatura reprezentutului legal al
univesrsitatii emitente.
Martorul P.F. – prodecan al Facultății A., membru al Biroului Consiliu – a declarat ca
nu a participat la procedura de echivalare a studiilor privind pe candidatul H.Y intrucat in acea
perioada s-a preocupat de indeplinirea atributiilor legate de calitatea sa de membru in comisia de
rezidentiat. Martorul a declarat ca procesul-verbal incheiat cu semnatura doar a doi membri din
Biroul Consiliu, sau doar cu participarea a doi membri, este valabil. De asemenea, a relatat ca
dosarul candidatului poate fi admis si in conditiile in care documentele depuse poarta numai
ștampila, fara semnatura reprezentantului institutiei emitente.In opinia martorului, echivalarea
studiilor poate fi facuta chiar daca nu exista la dosar scrisoare de acceptare pentru an superior de
studiu, acest document asigurand doar accesul candidatului la studii in Romania. A declarat si ca,
echivalarea de studii o poate face si un singur membru al Biroului Consiliu, iar anul de studiu in
care este acceptat candidatul ete stabilit de biroul mentionat, ca nu este necesara obtinerea unei
alte scrisori de acceptare pentru an superior de studiu, in conditiile in care candidatul obtinuse
deja o scrisoare pentru anul I de studii.
In legatura cu procedura de inscriere la cursurile Facultății A. - martorul COC –
secretar șef la Facultatea A. de la universitate – a declarat ca in cazul candidatului cetatean strain
provenit din tari terte U.E. trebuie trimise prin posta sau depus personal (care contine copii
legalizate dupa diploma de bacalaureat, dupa foaia matricola cu notele obtinute la bacalaureat,
dupa foile matricole pentru anii de liceu, certicatul de nastere, pasaport, cererea in vederea
eliberarii scrisorii de acceptare la studii, chitanta care atesta achitarea taxei de evaluare a
dosarului, adeverinta medicala si alte documente) la registratura universitatii un dosar care
contine documentele solicitate de universitate, in vederea obtinerii scrisorii de acceptare., iar
dupa evaluarea dosarului respectiv dupa echivalarea studiilor de catre Biroul Consiliu al
Facultății, daca este indeplinit punctajul cerut de lege, se solicita ministerului emiterea scrisorii
de acceptare, candidatul trebuind sa se prezinte personal la universitate pentru a se inscrie,
prezentand documentele din dosar in original.
In opinia martorului, daca un candidat provenit din tari non U.E. a obtinut initial o
scrisoare de acceptare la studii in Romania, aceasta este valabila pentru toata durata studiilor
univesitare. De asemenea, martorul a preizat ca echivalarea studiilor este valabila si in situatia in
care la dosar se afla foaia matricola pentru anul II de studii, doar stampilata, fara semnatura
reprezentantilor universitatii din Bruxelles, precum si ca, in speta de fata este vorba de o
continuare a studiilor de catre candidat si nu despre un transfer. Referitor la procedura de
echivalare a studiilor, martorul a preizat ca aceasta poate fi realizata si de un singur membru din
347
Biroul Consiliu, urmand ca ceilalti membri sa semneze ulterior procesul -verbal intocmit in acest
context.
In legatura cu aranjamentele florale care au transmise de inc. H.E.H., a declarat ca, in
seara zilei de 22.11.2014 (sâmbată ), fiind prezenta la universitate deoarece avea de indeplinit
activitati legate de organizarea rezidentiatului, constatand ca este prezenta si inc. X., aflata in
trecere pe la universitate, i-a comunicat acesteia ca aranjamentul floral din biroul sau a fost
transmis de inc. Q..
Martora a mai declarat ca il cunoaste pe inulpatul K., dar ca in cursul lunii noiembrie
2014 nu l-a vazut la universitate /facultate pentru a solicita scrisoarea de de acceptare la studii
pentru H.Y.
Martora C.G– secretar sef la universitate - in legatura cu cererea candidatului W.,
inregistrata la universitate sub nr.25.801/11.11.2014, document pe care se afla o mentiune
olografa a acesteia, a declarat ca a primit-o pe baza de semnatura, prin registratura Universității,
dar nu stie ce persoana a depus-o. Martora si-a asumat faptul ca, dupa ce i-a fost prezentata
cererea candidatului, a verificat scrisisorile de acceptare la studii primite de la minister si,
personal, a mentionat pe cerere ca titularul acesteia a depus dosar de admitere pentru anul I la
universitate și a primit scrisoare de accceptare, datând aceasta mentiune (respectiv 11.11.2014),
apoi a transmis cererea la decanatul Facultății A. pentru analiza si decizie.
Martora declarat in faza urmaririi penale ca nu a avut discutii cu inculpatul K. privind
situatia dosarului candidatului W., dar ca in contextul unor convorbiri telefonice, acesta s-a
interesat de cateva dosare ale unor candidati, invocand lipsa unor documente din acestea, potrivit
constatarilor reprezentantilor universității. Însă, în fața instanței, martora a declarat ca a fost
contactata direct de inculpatul K., telefonic sau se prezenta personal la secretariat, interesandu-se
daca a ministerul a emis si trimis scrisoarea de acceptare a acestui candidat.Referitor la
echivalarea studiilor, martora a declarat ca aceasta procedura o face, de regula, un singur
membru al Biroului Consiliu, urmand sa fie prezentate rezultatele/constatarile celorlalti membri.
Martorul a declarat ca nu exista o regula ca, sa se solicite o noua scrisoare de acceptare de la
minister, ulterior procedurii de echivalare a studiilor, scrisoarea de acceptare la studii obtinuta
pentru anul I de studiu fiind valabila si pentru inscrierea in anii superiori de studiu, opinie
intemeiata pe principiul autonomiei universitare si pe imprejurarea ca Biroul Consiliu, Consiliul
de Administratie puteau hotari inscrierea candidatului in an superior de studiu. Referitor la
documentele de atestare a scolaritatii ce trebuie depuse de candidatul H.Y. la dosarul de inscriere
in an superior de studiu, martora a declarat ca din corespondenta purtata cu reprezentantii
Universitatii Libere din Bruxelles rezulta ca nu este necesara aplicarea semnaturii pe
documentele ce atesta situatia scolara a studentului care doreste transferul la o alta facultate, ca
programele analitice, fisele disciplinelor sunt considerate acte publice si sunt afisate pe site- ul
Facultății si pot fi consultate ca si documente doveditoare. Ulterior efectuarii procedurii de
echivalare a studiilor, universitatea avea obligatia de a purta corespondenta cu universitatea care
emitea documentele privind situatia scolara pentru confirmarea veridicitatii situatiei scolare
depusa de candidat.
Martora V.D –– secretara la universitate – audiata in faza urmăririi penale, a negat in faza
urmaririi penale faptul ca a purtat discutii, in mod direct sau telefonic, cu inculpatul K., afirmand
ca il cunoaste doar din vedere stie ca este medic. A declarat ca il cunoaste pe studentul H.Y pe
care l-a inscris la cursuri, exclusiv pe baza procesului – verbal de echivalare, in anul II de studii,
in noiembreie 2014, intrucat ea avea in acea perioada atributii pe linia gestionarii problematicii
de secretariat pentru seria de studenti in limba franceza. Mrtora a mai declarat in faza urmaririi
348
penale ca, la momentul inscrierii candidatului H.Y a fost verificat daca exista scrisoarea de
acceptare in original, nu si daca aeasta era emisa pentru anul I sau II de studiu. In opinia
martorului, candidatul putea fi inscris in an superior de studiu, conform deciziei Biroului
Consiliu, chiar daca obtinuse initial scrisoare de acceptare pentru anul I de studiu.
Martora a declarat ca nu a fost contactata direct sau telefonic(post telefonic folosit in
perioada incriminata - 0723.059.842 ) de inc. K., X. sau Y.in legatura cu inscrierea candidatului
H.Y, ca nu cunoaste aspecte legate de implicarea inc. K..in legatura cu inscrierea acestui
candidat la cursurile universitate.
In faza cercetarii judecatoresti, martora V.D. – nu a fost audiata, (din inscrisurile aflate
la dosarul cauzei, rezultând ca se află din luna septembrie 2015 în SUA, Statul Illinois, unde
urmează cursurile Universităţii Rockford), insa la dosarul cauzei a fost transmisa de catre
aceasta duplicatul declaratiei autentificate la data de 16.05.2016 de Consulatul General al
Romaniei la Chicago – din continutul careia rezulta ca retracteaza, partial, (respectiv raspunsul
formulat de aceasta in legatura cu prima intrebare ce i-a fost adresata in calitate de martor in
cauza de fata, context in care a declarat ca nu a discutat niciodată telefonic cu inc. K.) declaratia
din faza urmaririi penale din data de 27.05.2015.
Martorul H.R., adminstrator sef al Universității, a declarat ca la data de 21.11.2014, in
fata usii biroului sau se aflau doi barbati cu trei buchete de flori, afland de la acestia ca urmau a
fi transmise inculpata X. si martorilor CO si V.D. A declarat ca cei doi curieri, in lipsa
persoanelor ce trebuiau contactate de acestia, au lasat, cu acordul sau, pe masa de la decanat
doua aranjamente de flori, plus buchetul de flori și o sacoșă pentru decan.Martora a afirmat ca,
cei doi curieri, afland de lipsa persoanelor pe care le cautau, au parasit biroul sau, au purtat o
discutie telefonica si, dupa ce s-au consultat cu persoana contactata, au revenit in biroul sau unde
au lasat buchetele de flori si sacosa.
Inculpatul Q. a declarat ca, dupa ce a aflat despre inmatricularea fiului sau in anul II de
studii, la sugestia insotitorului său traducătorul „Y.”, i-a oferit inculpatei X., prin intermediul
martorilor M.S.I. si S.F. cele doua obiecte, un buchet de flori si o felicitare, drept multumire,
conduita despre care considera ca nu are nicio legatura cu inscrierea/inmatricularea fiului sau in
anul II de studii la Facultatea A. Iasi. In declaratia sa, inculpatul confirma faptul ca nu a fost
insotit la universitate, in momentul predarii cadourilor, de inc. K., ci de traducatorul său „Y.”, ca
acestea au fost predate martorilor M.S.I. si S.F. pentru a fi lasate destinatarelor anterior
mentionate.
Inculpatul K. recunoaste ca la data de 21.11.2014 a avut convorbiri telefonice cu
numitul Y. – despre care cunoaste ca este o persoana de origine străina care il insotea tot timpul
pe inc. Q. – că a aflat de la Y ca trebuie lasate la facultate niste flori, afirmand, in acelasi timp, ca
nu cunostea ca este vorba despre niste cadouri pentru inc. X. A negat inculpatul ca Q. i-ar fi cerut
vreodata ajutorul in legatura cu inscrierea fiului sau la facultate sau in legatura cu cadoul ce
trebuia transmis inc. X. pentru faptul ca aceasta acceptase inscrierea la facultate a fiului sau Q.,
dar si ca ar fi avut vreo discutie cu inculpatele legate de inscrierea suspectului la facultate.
Cu privire la acuzatiile retinute in rechizitoriu, vizând pe inc. X. si Y., sub aspectul
savarsirii infractiunii de fals intelectual prev. de art.321 Cod Pen., din coroborarea datelor
/elementelor de fapt retinute din analiza intregului material probator al dosarului, instanta
constata ca nu sunt întemeiate.
Astfel, se imputa inculpatelor X. si Y., ca in calitate de decan si respectiv prodecan al
Facultății A. din cadrul Universității, ambele membre ale Biroului Consiliu al facultății, prin
semnarea procesului din 18.11.2016 întocmit in contextul analizarii cererii de inscriere in anul II
349
de studii la facultatea mentionata și al parcurgerii procedurii de echivalare a studiilor universitare
de licenta absolvite de acesta la Universitatea Libera Bruxelles – Belgia – Facultatea A., ar fi
atestat in fals că au verificat actele de studii în original prezentate de acesta din urmă (
respectiv: scrisoarea de acceptare la studii, deşi candidatul W. nu a obţinut un astfel de
document pentru anul II de studiu, ci pentru anul I de studiu in baza admiterii cererii acestuia de
inscriere in anul I de studii, din 16.10.2014; actele vizand situatia scolara - la dosar existând o
foaie matricolă pentru anul II de studii ce poartă ştampila Universităţii Libere din Bruxelles -
Belgia, ştampilată dar nesemnată de reprezentanţii instituţiei, precum şi o copie a foii matricole
aferente anului I de studii de la aceeaşi universitate, ştampilată, dar nesemnată; planul de
învăţământ, programa analitică - la dosar existand fişe ale disciplinelor descărcate la data de
01.11.2014 de pe site-ul Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia, fără că aceste înscrisuri să
constituie documente de lucru prevăzute în Procedura de lucru echivalare studii universitare de
licenţă adoptată în anul 2013 de universitate; acte vizand sistemul de notare ) pentru a
produce o consecinţă juridică în sensul înscrierii candidatului W. direct în anul II de studiu
la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi în conformitate cu Ordinul M.E.N. nr.
6000/2012 modificat prin ordinul nr. 3359/MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a
Senatului Universității (cu respectarea termenului de înregistrare a dosarului 22 august 2014),
Minuta şedinţei din 17.11.2014 a Consiliului de Administraţie al universității şi Procedura
de lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate.
Din definitia data de legiutor in textul art.321 din Cod Pen., rezulta ca infractiunea de fals
intelectual consta in falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia de catre un
functionar public aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau
imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea, cu stiinta, de a insera unele date
sau imprejurari, astfel că, existenţa infracţiunii nu este condiţionată de un mobil, scop, cum se
reţine în rechizitoriu, însă, în speţa de faţă, actul pretins falsificat a stat, într-adevăr la baza
înscrierii şi înmatriculării candidatului în condiţiile anterior reţinute.
Potrivit art.14 din Ordinul nr. 6000/2012 emis de Ministerul Educatiei Nationale privind
aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii si scolarizarea cetatenilor straini din state terte
U.E.in invatamantul de stat si particular din Romania, modificat prin Ordinul nr.3359/MD/din
11.03.2013, precum si Hotararii nr.2 /21.03.2014 a Senatului Universitatii dosarul de inscriere al
solicitantului va contine, intre altele, cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii
corespunzătoare anului de studiu în care se face admiterea/continuarea studiilor/transferul
solicitat (organul emitent fiind MECTS – Directia Genarala de Relatii Internationate). Or, în
rechizitoriul cauzei, la incadrarea in drept a situatiei de fapt retinute in legatura cu fapta in
discutie, se retine ca dosarul analizat de inculpate in contextul mentionat, nu continea, intre alte
documente, scrisoarea de acceptare la studii pentru anul II si ca in lipsa acestui act nu era
posibila inscrierea in an superior de studiu - imputaţie care, în opinia instanţei, nu se justifică, în
condiţiile in care nu s-a atestat că s-a verificat/analizat cererea de eliberare a scrisorii menţionate,
aceasta fiind depusă de candidat la data de 20.11.2014, şi nu la data de 18.11.2014, când s-a
realizat procedura de echivalare a studiilor efectuate de candidat în străinătate.
Cu privire la actele vizand situatia scolara prezentate la dosarul de inscriere in anul II de
studiu de candidatul W. si in legatura cu care se pretinde ca s-ar fi atestat in fals de catre
inculpate ca le-au verificat, in original, instanta retine ca la dosarul candidatului se au fost depuse
foile matricole aferente anilor I si II de studiu, ambele cu sigiliul Universitatii Libere Bruxelles -
Belgia, dar nesemnate de reprezentantul legal institutiei emitente – acte ce atesta ca acesta a
promovat anul I de studiu la Facultatea A., fiind inscris in anul II de studiu. Rezulta din
350
inscrisurile transmise de ULB catre universitate, la solicitarea reprezentantilor legali ai acesteia
din urma (filele 262 si urm., inscrisuri depuse in cursul judecatii, respectiv foile matricole
privind anii de studii parcursi de W. la aceasta universitate), ca acestea nu sunt semnate de
decan, ci au aplicate doar sigiliul ULB.Din cuprinsul declaratiei data in fata instantei de martora
C.G - secretar sef la universitate in perioada oct.- nov.2014 – rezulta ca situatiile scolare emise
de ULB sunt atestate doar prin aplicarea sigiliului acesteia, fara semnatura reprezentantilor
legali.Martora a relatat si ca, in urma corespondentei purtate cu decanul Facultății de la ULB, a
retinut ca aplicarea stampilei pe documentele emise de universitate atesta avizarea acelor acte
necesare pentru inscrierea candidatilor /transferul acestora la o alta facultate. De asemenea,
martorul a relatat ca, in acelasi context a retinut ca programele analitice, fisele disciplinelor sunt
considerate acte publice si sunt afisate pe site-ul Facultății si pot fi considerate acte doveditoare,
ca ulterior parcurgerii procedurii de echivalare a studiilor universitare, universitatea are obligatia
de a purta corespondenta cu universitatea care a emis documentele privind situatia scolara a
studentului pentru stabilirea verdicitatii situatiei scolare depuse de candidat.
In acelasi sens este si declaratia martorului P.F. – membru in Biroul Consiliu al Facultății
A. - acesta confirmand ca, in ce priveste documentele de atestare a scolaritatii emise de
Universitatea Libera din Bruxelles, respectiv foaia matricola, fisele de disciplina, programe
analitice, depuse la dosarul candidatului H.Y., sunt valabile chiar fara semnatura reprezentutului
legal al univesrsitatii emitente, avand aplicat doar sigiliul acesteia.
Instanta retine ca sustinerile celor doi martori sunt convergente cu declaraţiile martorul
Z.- prodecan al Facultății A. și membru in Biroul Consiliu al Facultății A. - care, audiat in
instanta, a declarat ca, referitor la foaia matricola aferenta anului II de studiu existenta în dosarul
candidatului, ca aceasta indeplineste toate exigentele pentru ca dosarul candidatului sa poata
parcurge procedura de echivalare a studiilor, chiar daca actul mentionat nu poarta semnatura
reprezentantului legal al unitatii emitente, fiecare universitate avand stilul ei de emitere a acestui
document.Referitor la foaia matricola din anul I a aceluiasi candidat, depus la dosar doar in
copie, a declarat ca, potrivit procedurilor de lucru privind echivalarea studiilor la nivelul
universității, acest document (in copie), poate fi acceptat provizoriu la dosarul candidatului.
In acelasi sens sunt si declatiile date de inculpatele X. si Y., ambele sustinand ca fiind
corecta analiza/echivalarea studiilor efectuata pe baza documentelor existente in dosar, respectiv
: scrisoarea de acceptare emisa de minister, foaia matricola pentru anul II de studii desfasurate la
Universitatea Libera din Belgia – act depus in original si cu ștampila universitatii, nesesemnata
de reprezentantii institutiei, dar valabila in fata institutiilor de invatamant superior din Romania.
Cu privire la programele analitice depuse la dosarul candidatului, descarcate de acesta de
pe site-ul ULB, instanta constata ca acestea sunt identice cu cele depuse la dosarul cauzei de
catre universitate - transmise de reprezentantii legali ai universitatii din Bruxelles, la solicitarea
rectorului Universității, astfel cum rezulta din inscrisurile de la fila 262, filele 287- 288, 292-293
(traduse in limba romana ).Din declaratia martorului Z.., prodecan si membru in Biroul Cconsiliu
al Facultății, instanta retine ca fisele de disciplina, programele analitice depuse in copie la
dosarul candidatului H.Y, sunt valabile chiar fara semnatura reprezentutului legal al univesrsitatii
emitente. De asemenea, retine din declaratia martorului C.G ca programele analitice, fisele
disciplinelor sunt considerate acte publice si sunt afisate pe site- ul Facultății din cadrul ULB si
pot fi consultate ca si documente doveditoare. In acelasi sens sunt si apararile inculpatei X. care
sustine ca programele analitice, fisele disciplinelor studiate de candidat depuse de acesta la dosar
– descarcate de pe site-ul ULB sunt documente cu regim liber de informare, iar la Decanatul
Facultății existau deja astfel de documente eliberate de ULB pentru alti studenti care au solicitat
351
echivalarea studiilor – sustinere confirmata de martorul COC, secretar al Facultății A., in
declaratia data in fata instantei - ulterior fiind comunicate de catre reprezentantii legali ai ULB
documente identice cu cele aflate in dosarul candidatului.
Referitor la documentul intitulat plan de invatamant si la actele vizand sistemul de notare
utilizat de ULB – in legatura cu care se imputa inculpatelor ca nu existau in dosarul candidatului
la 18.11.2014, instanta retine ca foile matricole aflate la dosarul candidatului – identice cu cele
comunicate conducerii Universității de ULB si depuse la dosarul instantei - reflecta toate
datele/elementele privind continutul materiilor studiate de acesta in anul I si II la ULB, ca pe
aceste foi matricole exista mentiunea ca ULB aplica sistemul european de credite transferabile –
ECTS – precum si ca sistemul de notare este prezentat si in anexa la Ordinul MECTS
nr.3223/08.02.2012 privind Metodologia de recunoastere a perioadelor de studii efectuate in
strainatate. Instanta retine, de asemenea, ca actul pretins falsificat de inculpate, respectiv
procesul-verbal din 18.11.2014 este un formular tipizat pe care acestea au trecut/completat doar
mentiunile, constatarile, observatiile legate de aspectele esentiale ce tin de realizarea corecta a
echivalarii studiilor universitare parcurse de candidat la ULB – act ce nu poate fi considerat ca
fiind rezultatul/produsul unei actiuni de falsificare a realitatii din partea inculpatelor, din moment
ce contine date /elemente reale extrase din documentele depuse in dosarul candidatului –
documente ce sunt identice cu cele transmise la universitate de reprezentantii ULB (aflate in
dosarul instantei, filele 262 si urm.).
In concluzie, fata de toate aceste constatari, instanta va retine inexistenta faptei de fals
intelectual incriminat de art.321 din Cod Pen., urmand a dispune achitarea inculpatelor.
Cu privire la acuzaţia de abuz in serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit", prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificată cu
trimitere la art. 297 Cod penal, retinuta in sarcina inculpatei X., instanţa constată că, încadrand,
în drept, situatia de fapt din rechizitoriu, i se imputa că, la data de 20.11.2014, in calitate de
decan al Facultății A. din cadrul Universității, în baza procesului-verbal din 18.11.2014 prin care
a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a studentului W., a aprobat solicitarea acestuia de
foii matricole, adeverinţă medicală) in raport de dispozitiile din Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012
modificat prin ordinul nr. 3359'MD din 11.03.2013, din Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului
universităţii (care impune respectarea termenului de înregistrare a dosarului 22 august 2014),
Minuta şedinţei din 17.11.2014 a Consiliului de Administraţie al universității şi Procedura de
lucru echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate, acest
candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I, înregistrându-se prejudicierea bugetului
Universităţii cu suma de 5.000 euro reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, dar
şi obţinerea unui folos necuvenit de natură nepatrimonială, de către candidatul H.Y., constând în
înscrierea la cursurile respectivei unităţi de învăţământ direct în anul II de studii, precum şi un
folos necuvenit, de natură patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă
anului 1 de studii, pe care acesta trebuia să o achite.
De asemenea, inculpatei Y. că, la data de 18.11.2014, în calitate de prodecan al
Facultății A. din cadrul Universității şi membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi,
prin semnarea procesului-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a
studentului W., a facilitat înscrierea candidatului W. direct în anul II de studiu la Facultatea A.
din cadrul Universității, deşi în conformitate cu Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin
ordinul nr. 3359/MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universității (cu
352
respectarea termenului de înregistrare a dosarului 22 august 2014), Minuta şedinţei din
17.11.2014 a Consiliului de Administraţie al universității şi Procedura de lucru echivalare studii
universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu putea fi înscris la
studii decât în anul I, fapt ce a condus, pe de o parte, la prejudicierea bugetului Universității cu
suma de 5.000 euro reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, iar, pe de altă parte,
obţinerea unui folos necuvenit, de natură nepatrimonială, de către candidatul W., constând în
înscrierea la cursurile respectivei unităţi de învăţământ direct în anul II de studii precum şi un
folos necuvenit, de natură patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5000 eur0 aferentă
anului I de studii pe care acesta trebuia să o achite.
Din textul art. 297 Cod Pen., rezulta ca abuzul in serviciu consta in fapta functionarului
public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act ori il indeplineste in
mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba sau o vatamare a drepturilor ori intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau juridice ori ingradeste exercitarea unui drept al unei
persoane sau creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temeiuri discriminatorii. Din
acelasi text se retine ca modalitatile normative de comitere a infractiunii sunt alternative,
constand neindeplinirea unui act – varianta materializata prin omiterea, neefectuarea unui act
care trebuia sa fie indeplinit in virtutea indatoririlor de serviciu, adica a unui act a carei
indeplinire cadea in sarcina functionarului ori care sunt inerente acelui serviciu, in timp ce
sintagma in mod defectuos presupune indeplinirea actului altfel decat se cuvenea sa fie efectuat
din punct de vedere al continutului, formei, intinderii, indeplinirii, momentului efectuarii sale ori
conditiilor de efectuare a actului.
Din coroborarea tuturor elementelor de fapt relevate de mijloacele de proba ale cauzei,
instanta constata ca, in spetă, inculpatei X. i se imputa îndeplinirea in mod defectuos a atributiei
de serviciu ce le revenea in calitate de decan al Facultății A. din cadrul Universității, respectiv de
membru al Biroului Consiliu al Facultății - legata de modul de solutionare a cererii de inscriere a
candidatului străin W. in anul II de studiu, prin raportare la continutul dosarului prezentat,
respectiv lipsa actelor originale din dosarul analizat, la nerespectarea cerintelor din
reglementarile de mai sus privind procedura de echivalare a studiilor universitare de licenta, la
aprobarea inscrierii si inmatricularii acestuia in lipsa unei scrisori de acceptare pentru anul II de
studiu si cu nerespectarea termenului prevazut de reglementările cuprinse în ordine, instructiuni,
ale Ministrului Educatiei Nationale, hotarari adoptate de Senatul Universitatii, regulamente
interne, acte/decizii ale Consiliului de Administratie al universitatii. De asemenea, constata ca
inculpatei i se imputa faptul ca, in calitate de prodecan si membru in Biroul Consiliu al
Facultății, prin semnarea procesului-verbal din 18.11.2014, in conditiile retinute mai sus, si-a
indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu legate de modul de solutionare a cererii de
inscriere a candidatului străin W. in anul II de studiu, prin raportare la continutul dosarului
prezentat, respectiv lipsa actelor originale din dosarul analizat, la nerespectarea cerintelor din
reglementarile de mai sus privind procedura de echivalare a studiilor universitare de licenta, ceea
ce condus la aprobarea inscrierii si inmatricularii candidatului in anul II de studiu, desi, nu putea
fi inscris decat in anul I de studiu.
Instanta constata ca actiunile ilicite care li se imputa inculpatelor sunt doar partial
intemeiate.
In concret, instanta constata ca inculpata X., în calitate de decan al Facultății A. si de
membru al Biroului Consiliu al Facultății, a incalcat prevederile din Ordinul nr.6000/2012 emis
de Ministerul Educatiei Nationale privind aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii si
scolarizare cetatenilor straini din state terte UE in invatamantul de stat si particular din Romania
353
- modificat prin Ordinul 3359/MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului
Universităţii prin care a fost aprobata Procedura privind admiterea pentru locurile cu taxa, in
limba engleza, franceza sau romana, an universitar 2014-2015, Procedura de lucru echivalare
studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate prevazută în Regulamentul de
studii universitare de licenta adoptat de Senatul Universitatii la data de 30.09.2013 si
Regulamentul de Organizare si Functionare – Compartiment Academic, aprobat la data de
04.11.2013 de Senatul Universitatii, pct.5.3.1 lit.B, pct. 5.3.1.1.7., respectiv pct.5.3.1.1.9.
In acest sens, intanta retine, potrivit datelor/ elementelor de fapt extrase din probele
dosarului si expuse pana aici, ca, desi, la data de 18.11.2014, inculpatele - ambele membre ale
Biroului Consiliu din cadrul Facultății A. - cunoşteau că dosarul depus de candidat nu
corespunde cerinţelor elaborate în reglementarile anterior mentionate, respectiv că dosarul
candidatului nu era complet, lipsind adeverinţa oficială din care să rezulte sistemul de notare
aplicat în instituţia unde candidatul a studiat, precum şi echivalenţa acestuia cu sistemul ECTS,
cererea scrisă a candidatului în care se menţionează materiile prin care se cere echivalarea,
cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare în anul II de studii, prevalându-se de hotărârea
adoptată de Consiliul de administratie al UNIVERSITĂȚII la data de 17.11.2014 (privind
prelungirea perioadei de înscriere la cursuri pentru anii de studii i-vi, până la data de
20.11.2014), au realizat procedura de echivalare a studiilor universitare de licenta parcurse de
numitul W., la finalul careia au semnat procesul-verbal din 18.11.2014, ce atestă analizarea de
către Biroul Consiliu a solicitarii de înscriere la studii la Facultatea A., specializarea a., studii în
limba franceză, în anul II, an universitar 2014-2015 a candidatului W..
Or, Biroul Consiliu al Facultății A. – organ abilitat sa efectueze procedura de echivalare a
studiilor - este format din cadre didactice univesitare, respectiv din prof.univ. – decan - X.,
prodecani - Y. - Z.şi P.F.) dar, cum s-a spus deja, procesul-verbal mentionat este semnat doar de
inculpate, deşi, Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă” aflată în vigoare la
nivelul universității prevede că „Evaluarea dosarelor pentru echivalarea studiilor este efectuată
de către un membru desemnat din Biroul Consiliului facultăţii şi este aprobată prin proces-verbal
de către Biroul Consiliului facultăţii cu semnătura tuturor membrilor”, astfel ca, declaratiile date
in calitate de martori de ceilalti membri din structura de conducere mentionata nu pot fi
apreciate, in raport de dispozitiile citate, decat ca nesincere.
In raport de aceasta prevedere, este de netagaduit ca actul în discutie ce poarta si
mentiunea „studentul se va inscrie in anul II cu sustinerea examenelor de diferenta din anul I „
nu reprezinta acordul unanim al membrilor din structura de conducere menţionată, unii dintre
membri aflând despre situaţia dosarului şi conţinutul cererii candidatului, cât şi despre cuprinsul
procesului - verbal menţionat abia în faţa organului de urmărire penală - dar nici nu a primit
aprobarea/avizul rectorului si aprobarea Consiliului de Administratie al Universitatii.
Referitor la echivalarea examenelor promovate in universitati din strainatate, art.199 lit c
din Regulamentul de studii universitare de licenta adoptat de Senatul Universitatii (adoptat la
data de 30.09.2013) prevede ca echivalarea examenelor promovate in universitati acreditate in
strainatate, din acelasi domeniu, in vederea inscrierii doar pe locuri cu taxa in valuta, este
posibila la propunerea Biroului Consiliu al Facultății, adica a celor patru membri din Biroul
Consiliu, cu acordul Consiliului de Administratie - acord care nu a fost dat de această structură
de conducere mai înainte de a se realiza înscrierea efectiva a candidatului în baza de date a
Universitatii, în baza actului din 18.11.2014 si a rezoluţiei puse pe cererea candidatului de către
inculpată („de acord cu înscrierea în anul II”) şi mai inainte de a se efectua, în baza aceluiasi act,
înmatricuLarea candidatului în data de 20.11.2014.
354
Cum s-a arata deja, la data de 20.11.2014, inculpata a rezoluţionat cererea înregistrată pe
numele suspectului W. sub numărul 25.801 din 11.11.2014, executând pe înscrisul respectiv
menţiunea olografă „de acord cu înscrierea în anul II”, semnând alături de aceste menţiuni
olografe pentru asigurarea autenticităţii acestei menţiuni.
Tot la data de 20.11.2014, în jurul prânzului, suspectul W. a revenit în România şi, în
baza rezoluţiei inculpatei X., s-a prezentat la secretariatul Facultății A., a semnat personal un
exemplar al procesului – verbal de echivalare a studiilor, un contract de studii, iar martora V.D-
– în calitate de secretara la U.MF.Iasi, cu atributii la sectiile cu predare in in limba franceza - l-a
înscris în baza de date electronică a universității, l-a repartizat în anul II într-o grupă de studiu,
eliberându-i suspectului, o adeverinţă ce atesta că acesta a dobândit calitatea de student în anul II
la Facultatea A. din cadrul Universității, înmatricularea candidatului direct în anul II de studii
fiind realizată înainte de obţinerea de catre candidat a scrisorii de acceptare pentru anul II de
studiu ce se eliberează de către MECTS numai după verificarea prealabilă a dosarului
candidatului de către funcţionarii din Direcţia Generală de Relaţii Internaţionale.
Este de precizat că, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare –
Compartiment Academic aprobat la data de 04.11.2013 de Senatul Universităţii, pct. 5.3.1 lit.B,
pct.5.3.1.1.7., respectiv pct 5.3.1.1.9. decanul dispune înmatricularea /exmatricularea studenţilor,
aprobă înscrierile /reînscrierile studenţilor, dar, numai după ce s-a conformat exigenţelor cerute
de art.199 lit.c din regulamentul de studii universitare de licenţă al universității aprobat de Senat
(care prevede că evaluarea examenelor promovate în universităţi acreditate din străinătate, din
acelaşi domeniu, în vederea înscrierii doar pe locuri cu taxă în valută, este posibilă la propunerea
broului consiliu al facultăţii, cu acordul Consiliului de administraţie. Totodată, trebuie precizat
că, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare amintit anterior, pct. 5.2.1.42. rectorul
analizează şi avizează cererile de recunoaştere / echivalare a creditelor, certificatelor si
diplomelor de studii, etapă pe care dosarul candidatului nu a parcurs-o prealabil înscrierii şi
înmatriculării în anul ii de studiu.
Apărările inculpatelor formulate oral, dar şi în scris in sensul că înscrierea candidatului în
anu lI de studiu putea fi făcută şi în lipsa documentelor anterior menţionate (adeverinţa oficială
din care să rezulte sistemul de notare aplicat în instituţia unde candidatul a studiat, precum şi
echivalenţa acestuia cu sistemul ECTS, cererea scrisă a candidatului în care se menţionează
materiile prin care se cere echivalarea, cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare în anul II
de studii, plan de învăţământ, programe analitice ) nu pot fi primite de instanţă, din moment ce
M.E.C.T.S. - Direcţia Generală Relaţii Internaţionale, în adresa nr.8459/21.05.2015 precizează,
referitor la şcolarizarea cetăţenilor din alte state, următoarele:
1. Anul de studii în care pot fi înscrişi candidaţii veniţi prin transfer sau la continuare de
studii şi eventuale examene de diferenţă de susţinut sunt stabilite exclusiv de către universitatea
primitoare, prin compararea planurilor de învăţământ si a programelor analitice - constatarea
instantei fiind aceea ca inculpatele nu au avut, in contextul procedurii de echivalare a studiilor
elementele de comparatie necesare pentru o analza corecta si temeinica a dosarului in discutie.
2. Obligativitatea verificării autenticităţii documentelor prezentate revine insttituţiei de
învăţământ superior (prin corespondenţă directă cu instituţiile de învăţământ emitente ale actelor
de studii) – constatarea instantei fiind aceea ca, în spţă, o astfel de corespondenţă a fost făcută
de universitate abia la data de 10.06.2015, deci, după trimiterea în judecată a inculpatei X.,
astfel cum rezultă din înscrisurile prezentate de aceasta la dosar.
3. Asupra acestor situaţii, univresităţile trebuie să informeze ministerul şi să solicite, în
mod explicit, înscrierea studenţilor în ani superiori - constatarea instantei fiind aceea ca la
355
dosarul cauzei nu se afla vreo dovada referitoare la informarea M.E.C.T.S. referitoare la
inscrierea si imatricularea candidatului in an superior de studiu.
4. In adresa mentionata este precizat ca la dosarul şi acordul privind înscrierea
studentului W., în dosarul primit de la universitate, la data de 22.10.2014, nu a existat nicio
dovadă a studiilor universitare efectuate de acesta, dosarul conţinea avizul oficial al univrsităţii,
copiile diplomei de bacalaureat şi a foii matricole aferente, copia paşaportului şi cererea de
eliberare a scrisorii de acceptare la studii,, fiind emisă scrisoarea de acceptare
nr.118293/CMJ/octombrie 2014 pentru înscrierea candidatului în anul I de studiu.
5. Universitatea nu a revenit asupra acestui dosar cu o solicitare privind înscrierea
candidatului într-un an superior.
In acelasi sens este si adresa nr. 112537/CMJ/03.07.2015, emisa de M.E.C.T.S.-Direcţia
Generală Relaţii Internaţionale în care se reitereaza, referitor la şcolarizarea cetăţenilor din alte
state, ca scrisoarea de acceptare emisă de M.E.C.T.S. este documentul final, necesar şi
obligatoriu accesului la studii în România a cetăţenilor străini proveniţi din state terţe ale UE
(ceea ce era valabil si pana in anul 2015). Anul de studii în care pot fi înscrişi candidaţii veniţi
prin transfer sau la continuare de studii şi eventuale examene de diferenţă de susţinut sunt
stabilite exclusiv de către universitatea primitoare, prin compararea planurilor de învăţământ si a
programelor analitice. Obligativitatea verificării autenticităţii documentelor prezentate revine
insttituţiei de învăţământ superior (prin corespondenţă directă cu instituţiile de învăţământ
emitente ale actelor de studii).Universităţile au obligaţia de a informa ministerul asupra oricărei
schimbări intervenite cu privire la anul de studii, ciclul de studii sau domeniul în care cetăţenii
terţi vor fi înmatriculaţi.
In ce priveste depasirea termenului de depunere a dosarelor pentru inscrierea in anul I sau
in ani superiori de studiu, este dovedit in cauza ca inculpatele au avut in vedere, cu prilejul
analizei dosarului si realizarii procedurii de echivalare a studiilor, minuta din 13.10. 2014 si
minuta din 17.11.2014 elaborate de Consiliul de Administratie al Universitatii, acte prin care s-a
prelungit perioada de inscriere a candidatilor straini in anul I sau in ani superiori de studiu, astfel
ca, nu li se poate imputa nerespectarea prevederilor din ordine, instructiuni, ale Ministrului
Educatiei Nationale, hotarari adoptate de Senatul Universitatii, regulamente interne, acte/decizii
ale Consiliului de Administratie al universitatii.
In ce priveste apararea inculpatei Y., in sensul ca nu avea de indeplinit atributii de decan
si, ca atare, nu putea dispune înscrierea si înmatricularea studentilor in învatamantul universitar
de la Facultatea A., instanta constata ca aceasta nu poate fi primita, din moment ce, in calitate de
prodecan şi membru în Biroul Consiliu, fara nicio opunere, prin semnarea procesului - verbal de
echivalare a studiilor candidatului străin, in lipsa celorlalti doi membri, cunoscand ca dosarul
este incomplet, respectiv ca lipsesc documentele necesare unei evaluari corecte, a fost de acord
cu rezolutiile puse de inculpata pe procesul - verbal din 18.11.2014, ceea ce a condus la
aprobarea inscrierii candidatului de catre decanul Facultății si inmatricularea efctiva a acestuia la
data de 20.11.2014, fara parcurgerea celorlalte etape si fara obtinerea avizelor necesare ale
Consiliului de Administratie al UNIVERSITĂȚII, fără eliberarea scrisorii de acceptare de către
minister corespunzător anului II de studii.
Este de necontestat că, în virtutea principiului autonomiei universitare statuat în Legea
educaţiei naţionale, universitatea putea stabili anul în care putea fi înscris un anume candidat,
conform procedurilor proprii, a ordinelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi a
documentelor depuse de candidaţi, cu condiţia efectuarii echivalării studiilor (evident, dacă
dosarul şi situaţia şcolară a candidatului întrunesc toate exigenţele ) şi a obţinerii scrisorii de
356
acceptare la studii pentru anul de studiu corespunzător din partea autorităţii competente, dar, în
contextul materializării acestui principiu, nu pot fi ocolite/ignorate/încălcate flagrant dispoziţiile
din art.121 din Legea educaţiei naţionale - potrivit cărora, modul în care universităţile işi exercită
autonomia universitara, işi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi işi exercită răspunderea
publică este supusa controlului M.E.C.T.S. - precum şi dispoziţiile referitoare la atribuţiile
Senatului, rectorului, decanului, prodecanului, Biroului Consiliu, Consiliului de Administratie al
universității, stabilite în mod expres în Carta Universitară 2011 adoptată de Senatul Universităţii,
în art.78 - 106, în baza acestui document fiind emise, între alte regulamente, şi Regulamentul de
Organizare şi Funcţionare al Universității şi Regulamentul de studii universitare de licenta al
Universității ce reglementeaza procedurile de admitere, transfer/continuare a studiilor,
contractele individuale de muncă, de management, fişa postului.
In raport de toate aceste constatari, instanta nu poate concluziona decat in sensul ca, prin
infrangerea, cu intentie directa, a prevederilor stabilite in ordin al ministrului, hotarari ale
Senatului universitatii, regulament de organizare si functionate al Universității, Regulament de
studii universitare de licenta al Universității ce reglementeaza procedurile de admitere,
transfer/continuare a studiilor emise in baza si pentru aplicarea corecta si unitara a dispozitiilor
din Legea nr.1/2011 privind educaţia naţională, inculpatele si-au indelinit in mod defctuos
atributiile de serviciu, favorizand, in acest context inscrierea si inmatricularea candidatului W. in
anul II de studiu la Facultatea A., desi nu putea fi inscris decat in anul I de studiu, cu consecinta
prejudicierii bugetului universităţii cu suma de 5.000 euro reprezentând taxă de şcolarizare
pentru anul I de studii, dar şi a obţinerii unui folos necuvenit de natură nepatrimonială, de către
candidatul H.Y., reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului 1 de studii, pe
care acesta trebuia să o achite.
In concluzie, instanta constata ca fapta de abuz in serviciu imputata celor doua inculpate
este dovedita, candidatul W. putand fi inscris si inmatriculat doar in anul 1 de studiu si nu direct
in anul II de studiu, decizia Consiliului de Administratie din 27.05.2015 in sensul ca nu a fost
prejudiciat bugetul institutiei fiind contrara tuturor reglementarile anterior enumerate emise in
baza si pentru aplicarea corecta si unitara a dispozitiilor din Legea nr.1/2011 privind educaţia
naţională.
Instanta va constata, însa, ca actiunile ilicite imputate in mod intemeiat inculpatelor, din
prisma considerentelor expuse, nu se circumscriu tipicitatii reglementarii legale, in
concordanta cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 405din 15.06.2016, in sensul ca au fost
indeplinite cu încalcarea legii, atributiile de serviciu ce le reveneau in calitate de decan,
respectiv prodecan si de membru in Biroul Consiliu al Facultății, nefiind prevazute in actele
normative mentionate de Curtea Constitutionala.
Este unanim cunoscut ca fapta ce se circumscrie acestei infractiuni trebue sa fie savarsita
in exercitarea atributiilor de serviciu, neindeplinrea sau indeplinire defectuoasa a unui act in
exercitarea acestor atributii, reprezentand modalitati de realizare a elementului material al lasturii
obiective a infractiunii.
Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin decizia citata asupra constitutionalitatii
dispozitiilor legale care reglementeaza infractiunea in discutie, statuand ca dispozitiile din
art.297 alin.1 NCP sunt constitutionale, in masura in care prin sintagma – îndeplineste in mod
defectuos – din cuprinsul acestora se intelege – îndeplineste prin incalcarea legii.
In aceeasi decizie, C.C.R. a apreciat ca dispozitiile anterior mentionate incalca
prevederile art.1 alin.5 din Constitutie, potrivit carora in Romania, respectarea Constitutiei, a
suprematiei sale si a legilor este obligatorie – deoarece sintagma din art.297 alin.1 N.C.P. -
357
indeplineste in mod defectuos, nu prevede in mod expres elementul in legatura cu care
defectuozitatea este analizata, ceea ce determina lipsa de claritate si previzibilitate a acestora.Or,
persoana care are calitate de functionar, in sensul legii penale, trebuie sa poata determina, fara
echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificatie penala.
Curtea Constitutionala a statuat in decizie ca principul legaltatii incriminarii impune ca
doar legiuitorul primar sa poata stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat sa o
respecte, in caz contrar supunandu-se sanctiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie
impus de legiuitor chiar prin lege – inteleasa ca act formal adoptat de Parlament, precum si ca
act material, cu putere de lege, emis de Guvern, in temeiul delegarii legislative, respectiv, prin
ordonante si ordonante de urgență.Așa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuasa a
unui act, trebuie analizată, potrivit celor statuate de Curte, numai prin raportare la
atribuții de serviciu reglementate expres prin legislatia primara - legi și ordonante ale
Guvernului.
In speta de fata, neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a unui/unor acte de catre
inculpate se raporteaza la atributii de serviciu ale acestora prevazute in acte de reglementara
secundara, precum ordine ale ministrului, hotarari ale senatului universitar, regulamente interne
adoptate de structurile de conducere ale universitatii.
Cum din întreg materialul dosarului rezultă că inculpatele, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu - de decan, respectiv prodecan, dar și în calitate de membru în Biroul Consiliu al
Facultății A., au incalcat atributii de serviciu stabilite prin acte de nivel inferior, respectiv ordin
al ministrului, hotarare a senatului, proceduri reglementate in regulamente interne ale
universității – atributii care nu sunt prevazute in acte normative ce consituie legislatie primara
(legi, ordonante de Guvern), instanta va constata ca faptele comise de acestea, in concret, nu
indeplinesc elementele de tipicitate ale infractiunii de abuz in serviciu, nefiind prevazute de legea
penala, astfel ca, va dispune achitarea acestora.
Este de necontestat ca, Legea educatiei nationale prevede expres obligativitatea
respectarii intregii legislatii in vigoare, de catre personalul din invatamantul superior, fiind
obligatorie aplicarea tuturor reglementarilor referitoare la asigurarea si evaluarea calitatii in
invatamantul superior, astfel cum rezulta din art. 124 alin.1 (potrivit carora, Raspunderea publica
obliga orice institutie de invatamant superior, de stat sau particulară: a sa respecte legislatia in
vigoare, carta proprie si politicile nationale si europene in domeniul invatamantului superior; b)
să aplice și să se supună reglementarilor in vigoare referitoare la asigurarea si evaluarea calitatii
in invatamantul superior) si din art. 304 alin.1 (potrivit caruia Personalul din invatamantul
superior are drepturi si indatoriri care decurg din Carta universitara, din Codul de etica
universitara, din contractul individual de munca, precum si din legislatia in vigoare ) - dispozitii
invocate de D.N.A.Iasi in cursul judecatii, la dezbaterile pe fond vizand fapta in discutie – insa,
cum s-a arătat mai sus, neindeplinirea sau indeplinirea defectuasa a unui act, trebuie analizata,
potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, numai prin raportare la atributii de serviciu
reglementate expres prin legislatia primara - legi si ordonante ale Guvernului. Or, in speţa de
faţă, inculpatelor li se impută încălcarea unor atribuţii de serviciu ce nu sunt reglementate expres
de legea educaţiei naţionale, ci, cum s-a arătat mai sus, sunt stabilite în mod expres în Carta
Universitară 2011 a universității adoptată de Senatul Universităţii, în art.78 - 106, în baza acestui
document fiind emise, între alte regulamente, şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al
Universității şi Regulamentul de studii universitare de licenta al Universității (adoptate de
Senatul Universităţii în 2013) ce reglementeaza procedurile de admitere, transfer/continuare a
studiilor, contractele individuale de muncă, de management, fişa postului.
358
Instanta constata ca acuzatiile formulate impotriva inculpatei X.- constând în aceea că, în
ziua de 22.11.2014, a primit de la inculpatul Q., prin intermediul martorilor H.R., M.S.I.şi S.F
(persoane care au acţionat fără vinovăţie), o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate
de 1.359,90 grame (valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din
alamă, cupru şi zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act privind
atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii
al cărei decan este – faptă care constituie infracţiunea de luare de mită", prev. de art. 6 din Legea
nr. 78/2000, cu referire la art. 289 Cod penal, sunt intemeiate si pe deplin dovedite.
In conceptia noului cod penal, fapta functionarului public (prevazut de art.175 alin.1 ),
care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, primeste bani sau alte foloase care nu i se
cuvin, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act
ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor
indatoriri, realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de luare de mita, prevazuta de art.289
alin.1 NCP (fapta incriminata de vechiul cod penal in art.256)
Instanta retine ca este demonstrata in cauza savarsirea faptei de luare de mita in
modalitatea si in contextul retinut in actul de trimitere in judecata (cu declaratiile martorilor ce
au transportat si predat inculpatei, prin intermediul martorului H.R., audiati in ambele faze
procesuale, cu procesele – verbale de perchezitie, cu declaratiile inculpatei X., ale inc.Q.,cu
procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice si a discutiilor inregistrate in mediu
ambiental, cu toate inscrisurile care ilustreaza acceptarea de catre aceasta - dupa numeroase
presiuni si interventii/insistente venite din partea inc.Q. - a inscrierii si inmatricularii
candidatului W. in anul II de studiu la Facultatea A., desi, potrivit reglementarilor citate pana aici
nu putea fi inscris decat in anul I de studii.
Instanta retine ca fapta a fost comisa cu intentie directa, inculpata cunoscand ca sacosa in
care se aflau ambalate cele doua colete (gasite ulterior in autoturismul personal de catre organele
judiciare) contine un cadou de la cetățeanul străin (pe al carui fiu il inscrisese si inmatriculase
in anul II de studii, prin nerespectarea metodologiei din ordinul ministrului, regulamentelor
adoptate de structurile de conducere ale universitatii ), persoana cu care inculpata nu avea vreo
relatie de prietenie, profesionala, fiind pe deplin dovedit ca l-a cunoscut doar in contextul
solutionarii cererilor de inscriere la studii a candidatului W. respectiv in intervalul 20 octombrie
– 18.11.2014, inculpatul a avut doua intrevederi cu aceasta, de scurta durata, la cabinetul
decanului, legate de rezolvarea cererilor mentionate.
Prin urmare, nu vor fi primite apararile formulate oral si in scris de inculpata X., personal
si prin aparatorul ales, fiind unanim admis in doctrina de specialitate si in practica judiciara, ca
nu prezinta nicio relevanta juridica, sub aspectul existentei infractiunii in discutie, mobilul cu
care a fost savarsita fapta, acesta putand fi avut in vederede instanta la individualizarea pedepsei.
Conform expertizei efectuate in cauza, valoarea minima a celor doua obiecte primite de
inculpata este, cu apoximatie, intre 900 - 1000 lei, suma care nu poate fi apreciata ca fiind
modica, cum sustine inculpata, fiind dovedit in cauza ca bunurile au fost remise, respectiv
primite de inculpata, in legatura cu actul de serviciu efectuat de aceasta, constand in inscrierea si
inmatricularea candidatului W. in anul II de studiu la Facultatea A., desi, potrivit reglementarilor
anterior mentionate nu putea fi inscris decat in anul I de studii, astfel ca nu vor fi primite nici
apararile legate valoarea sau semnificatia remiterii si respectiv primirii de catre aceasta a
cadoului de la cetățeanul străin.
In ce priveste acuzatiile de dare mita privind pe inculpatul Q., instanta constată ca sunt
intemeiate, fiind pe deplin dovedit in cauza, cu intreg materialul administrat in ambele faze
359
procesuale ca bunurile au fost remise decanului - inculpatei X. - in conditiile retinute de
rechizitoriu si confirmate de materialul probator administrat in ambele faze procesuale, in
legatura directa cu rezolvarea cererii de inscriere/inmatriculare a fiului său, în anul II de studii la
Facultatea A., care din considerentele deja expuse, nu putea fi inscris /inmatriculat decat in anul I
de studii.
Nu pot fi primite apararile acestuia, formulate prin aparatorul ales, dar si personal, in
prezenta unui interpret autorizat in conditiile legii, referitoare la valoarea redusa a bunurilor
remise inculpatei, ori la semnificatia avuta in vedere de acesta, respectiv ca a oferit inculpatei
doar un souvenir, ca cele doua bunuri sunt specifice culturii străine si ar avea doar o valoare
simbolica. Nu poate fi primita nici sustinerea ca inculpatul nu cunostea imprejurarea ca fapta pe
care o savarseste, in conditiile retinute mai sus, constituie infractiune, potrivit legii penale
romane, cat timp avea obligatia sa se informeze cu privire la acest aspect. Mai mult, inculpatul
cunostea ca, remiterea unor bunuri catre inculpata, in conditiile retinute mai sus, constituie,
potrivit legii penale romane, o fapta penala – aspect ce rezulta si din convorbirea telefonica
(interceptata autorizat si redata in procesul- verbal din data de 15.05.2015 (vol.3, fila 484), fiind,
insa, încurajat şi asigurat de inculpatul K..că nu este nicio problemă dacă va remite cadoul şi
florile inculpatei.
Contrar sustinerilor apararii, instanta va retine ca fapta a fost comisa cu intentie directa,
cum impune textul încriminator, neavand nicio relevanta juridica, sub aspectul existentei
infractiunii de dare de mită, mobilul cu care a fost savarsita fapta, aceasta putand fi avuta in
vedere la individualizarea judiciara a pedepsei.
Fata de toate aceste aspecte de fapt si de drept, urmeaza a fi antrenata raspunderea penala
a inculpatului.
Cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului K..– constând în aceea că în ziua de
21.11.2014, l-a ajutat pe inculpatul Q. să dea inculpatei X. - decan al Facultății A. din
cadrul universității - o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame
(valoare minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare
minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, legate
de înscrierea numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este, indicându-le intermediarilor,
prin telefon (cu nr.0740938970) trimişi de Q. (martorii M.S.I.şi S.F. ) să lase la secretariat,
respectiv la V.D, bunurile ce au fost preluate, în final, de martora H.R. ), întrucât inculpata X.
nu era prezentă la birou în acel moment, instanta constata ca acestea sunt intemeiate.
Este unanim cunoscut ca, o infractiune poate fi savarsita de un singur autor sau de mai
multi autori in baza unui hotarari comune sau a unei coeziuni psihice.Participantii principali la
savarsirea infractiunii pot fi ajutati direct sau mediat, de alte persoane, care fara sa fi luat parte la
executarea actiunii tipice descrise de textul de lege incriminator, au inlesnit sau ajutat pe autor
sau coautori.
Potrivit art.48 alin.1 NCP, complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in
orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Din definitia data de legiuitor in textul de lege citat, rezulta ca, prin activitatea sa,
complicele nu determina o alta persoana sa savarseasca nemijlocit fapta prevazuta de legea
penala si nici nu contribuie la savarsirea in mod nemijlocit a unei fapte prevazute de legea
penala, ci el creeaza ambianta favorabila menita sa asigure reusita executarii actiunii tipice de
catre autor.Totodata, se deduce din definitia mentionata, ca pentru a se retine comlicitatea ca
forma a participatiei penale, trebuie sa se constate, intre alte conditii ce trebuie indeplinite
cumulativ, si cele referitoare la: savarsirea de catre complice a unor activitati de inlesnire sau
360
ajutor la comiterea faptei de catre autor; contributia complicelui sa fi folosit efectiv
autorului la savarsirea faptei prevazute de legea penala; actul de complicitate, in oricare
dintre modurile in care s-a manifestat, trebuie sa fie efectuat cu intentie (directa sau
indirecta ).
Actele de complicitate, sub forma inlesnirii, se pot concretiza, anterior savarsirii faptei
de catre autor, inclusiv in darea de sfaturi sau instructiuni sau procurarea de informatii necesare
pentru orientarea autorului sau pentru luarea de precautiuni. Cele sub forma ajutorului se refera
la actele indeplinite de complice chiar in cursul realizarii de catre autor a actiunii incriminate,
adica in perioada cuprinsa intre inceperea executarii si consumarea sau, dupa caz, epuizarea
faptei. Mai rezulta din aceeasi definitie ca, in raport cu natura actelor de ajutare sau inlesnire, se
poate retine complicitatea materiala sau morala.
Instanta, in raport cu aspectele retinute din textul de lege citat, precum si din prisma
datelor/elementelor de fapt ilustrate de mijloacele de proba administrate in cauza, constata ca
sunt intrunite cumulativ toate conditiile ce reies din textul de lege citat, pentru a se retine ca fapta
inculpatului, astfel cum a fost descrisa in rechizitoriu, constituie infractiunea de complicitate la
dare de mita.
Astfel, contrar apararilor formulate oral si in scris, prin aparatorul ales, instanta retine ca,
este dovedit în cauză că inculpatul a cunoscut în mod detaliat toate demersurile făcute de
inculpatul Q. pe lângă decanul facultăţii, X., în legătură cu cererile de înscriere în anul I şi apoi
în anul II de studiu ale candidatului W., aspect ce reiese din numeroasele convorbirile telefonice
avute de inculpat cu martora C.G- secretar şef al UNIVERSITĂȚII, dar si cu martora V.D –
secretara la Facultatea A. din cadrul universității, avand ca atributii pe linia gestionarii
problrmelor de secretariat pentru seria de studenti in limba franceza.. Trebuie spus ca
exista date certe in dosar din care rezulta ca inculpatul K. a absolvit Facultatea A. din cadrul
universității, a absolvit cursurile scolii doctorale la aceasta universitate si a sustinut teza de
doctorat – presedintele comisiei de doctorat fiind decanul Facultății mentionate X. - acesta fiind
contextul in care le-a cunoscut pe cele doua persoane care fac parte din cercul relaţional al
inculpatului. Rezulta din convorbirile telefonice interceptate ca inculpatul le-a solicitat inmai
multe rinduri informaţii în legătură cu eliberarea scrisorii de acceptare la studii, inclusiv în ce îl
priveşte pe fiul inculpatului – relevant fiind, sub acest aspect, procesul-verbal de redare a
convorbirii telefonice din data de 09.11.2014 de redare a mesajelor scurte tip SMS transmise la
data de 05.11.2014, incepând cu orele 13,40 între K..şi martorul C.G cu privire la eliberarea
scrisorii de acceptare la studii pentru candidatul t.k., procesul-verbal din 11.11.2014 de redare a
mesajelor scurte tip SMS transmise la data de 10.11.2014, incepând cu orele 09,40 din cuprisul
cărora rezultă că inculpatul este informat de acelaşi martor despre sosirea scrisorii de acceptare
pentru candidatul W., din procesul - verbal din 21.11.2014 de redare a convorbirii telefonice
(ambele procese – verbale aflate în vol.3, filele 347-348; 360-361 ); procesul- verbal din
21.11.2014 de redare a convorbirii telfonice purtate la data de 17.11.2014, orele 15,32 între
inculpat şi martorul menţionat (vol.3, filele 394-395), fiind evident că discuţia dintre cei doi a
avut loc după şedinţa Consiliului de Administraţie din 17.11.2014 (în care s-a hotărât prelungirea
termenului de înscriere la universitate pentru candidaţii străini) şi că privea demersurile ce urmau
a fi făcute făcute pentru acceptarea inscrierii candidatuli H.Y. în anul II de studii şi nu în anul I
de studii, cererea făcut pentru acest an de studiu fiind deja rezolvată favorabil la acea dată.
De asemenea, constatarea instantei este bazata si pe datele /informatiile extrase şi din
procesele – verbale de percheziţie din 22.11.2014 aflate în vol.1, filele 145-151, 156-157, fiind
găsită în locuinţa inculpatului, într - o haină, un înscris olograf cu „ menţiunea 21.806
361
/09.10.2014 W. „ - acesta fiind numărul de înregistrare al cererii scrise şi depuse de martorul
MAID, cerere ce a fost respinsă de inculpata X., iar în autoturismul acestuia a fost găsită
scrisoarea de acceptare la studii nr.118293/CMJ/october 2014 pe numele lui W. - în fotocopie.
Or, toate aceste date extrase din mijloacele de probă enumerate, coroborate şi cu procesele -
verbale de investigaţii din 22.11.2014 (aflat în vol.1, filele 124- 125) din care rezultă că, în seara
zilei de 18.11.2014, deci, după ce s-a făcut echivalarea studiilor de către cele două inculpate în
condiţiile anterior descrise, au avut loc două întâlniri, în locuri publice, între inc.K..şi inc.H.E.H.,
fiind abordat şi subiectul legat de suma ce trebuia plătită primului pentru ajutorul dat în vederea
inscrierii în anul II de studii a fiului acestuia din urmă - susţin pe deplin concluzia că inculpatul
K..avea cunoştinţă şi despre cadoul ce urma a fi remis inculpatei X. la data de 21.11.2014.
De asemenea, constatarea instanţei, în sensul arătat mai sus, reiese şi din procesul verbal
din 15.12.2014 de redare a convorbirii telefonice purtate la data de 20.11.2014, orele 13,38 între
inculpatul K..şi acelaşi martor – C.G - când deja se făcuse echivalarea studiilor, se efectua
înscrierea şi înmatricularea candidatului W., aflat în acel moment la secretariat, însoţit de „ tatăl
lui cel fericit” (vol.3 filele 450-451), din procesul -verbal din 15.12.2014 de redare a convorbirii
telefonice purtate la data de 20.11.2014, orele 13,50 intre martora V.D –si K..(vol.1, filele 456-
457 ) din continutul caruia rezulta ca apelul a fost facut de inculpat in timp ce aceasta realiza
formaltatile de inscriere efectiva si inmatriculare a candidatului W., inculpatul dorind sa afle
stadiul procedurii de inscriere, dar şi din procesele – verbale de percheziţie din 22.11.2014 aflate
în vol.1, filele 145-151, 156-157, fiind găsită în locuinţa inculpatului, într.o haină, un înscris
olograf cu menţiunea 21.806 /09.10.2014 W. - acesta fiind numărul de înregistrare al cererii
scrise şi depuse de martorul MAID, cerere ce a fost respinsă de inculpata X., iar în autoturismul
acestuia a fost găsită scrisoarea de acceptare la studii nr.118293/CMJ/october 2014 pe numele lui
W. - în fotocopie. Or, toate aceste date extrase din mijloacele de probă enumerate, coroborate şi
cu procesele - verbale de investigaţii din 22.11.2014 (aflat în vol.1, filele 124- 125) - din care
rezultă că, în seara zilei de 18.11.2014, deci, după ce s-a făcut echivalarea studiilor de către cele
două inculpate în condiţiile anterior descrise, au avut loc două întâlniri, în locuri publice, între
inc.K..şi inc.H.E.H., fiind abordat de acestia şi subiectul legat de suma ce trebuia plătită primului
pentru ajutorul dat în vederea inscrierii în anul II de studii a fiului acestuia din urmă - susţin pe
deplin concluzia că inculpatul K..avea cunoştinţă inclusiv despre cadoul ce urma a fi remis
inculpatei X. la data de 21.11.2014.
Constatarea instantei, in sensul ca inculpatul K..cunostea despre faptul ca inculpatul
Q..va merge la sediul universitatii, insotit de Y, pentru a remite inculpatei X. un cadou si florile,
iar secretarelor buchete de flori, rezulta cu prisosinta din discuţiile telefonice avute cu numitul Y,
redate în procesul- verbal din 15.05.2015 de redare a convorbirii din 21.11.2014, orele 13,46
(vol.3, filele 480-481), acesta din urmă solicitând şi primind informaţiile necesare de la inculpat
pentru a le transmite apoi celor doi curieri cum să procedeze şi cărei persoane din UMF.Iaşi să-i
fie predat cadoul destinat inculpatei(aceasta nefiind prezentă în acea zi la serviciu).In timpul
acestei discutii inculpatul a indicat ca persoana de contact pe V.D-G., relevant fiind urmatorul
pasaj :„Alo! Scuză-mă! Am venit cu flori şi cu tot şi au zis că ei sunt în şedinţă, nu e nimeni”,
„Ţi-am zis... A! Dacă e şedinţă... Ţi-am zis că trebuie să te duci mai târziu”, „Ok. Ce fac? Las
aici sau...?”, „Lasă acolo, intră la secretară şi lasă acolo.”, „Nu pare să fie prezentă”, „Nici
DIANA?”, „Nu ştiu... Să văd.”, „Lasă la D…..”). De asemenea, constatarea de mai sus rezulta si
din convorbirea ce are loc intre inculpatul Q..- aflat in fata universitatii, in timp ce martorii
carora li s-a incredintat predarea buchetelor de flori si a sacosei cu cele doua obiecte se aflau
deja, dupa informatiile /instructiunile primite de la Y – si inculpatul K.., primul dorind sa se
362
asigure că gestul său, acela de a remite inculpatei un cadou si florile, era unul legal, răspunsul
primit fiind unul de incurajare, de materializare a intiativei de a remite cadoul si florile
inculpatei, prin intermediul secretarei V.D, astfel cum il sfatuise cu cateva minute in urma pe Y,
(„Nu e problemă. Doar că au şedinţă şi după ce termină, or să deschidă uşa”, „Şi cu cadoul cu
florile... nu e...”, „Nu, nu! Doar că e pe doi examenul pentru specializare pentru români.”, „Dar
e normal? E normal în România?”, „A! (*râde)”- fragment extras din procesul verbal din
15.05.2015 de redare a convorbirii telefonice dintre cei doi inculpati la data de 21.11.2014, orele
14,00, aflat in vol.3 filele 484 - 485.
Imprejurarea ca inculpatul K..(localizat in timpul convorbirii telefonice in incinta Fermei
…. ) nu l-a insotit pe inculpat la florarie, ori la universitate pentru remiterea bunurilor si
buchetului de flori inculpatei, nu are nicio relevanta juridica, respectiv nu afecteaza in nici un
mod temeinicia acuzatiilor ce i se retin in sarcina, din moment ce instructiunile/ informatiile date
numitului Y in contextul mai sua aratat, necesare pentru materializarea rezolutiei infractionale a
inculpatului H.E.H., dar si indemnul dat acestuia din urma de a continua savarsirea faptei (pe
baza informatiilor transmise lui Y), respectiv incurajararea, siguranta insuflata in timpul
convorbirii telefonice, in sensul ca nu se expune niciunui risc prin remiterea cadoului inculpatei
X., au contribuit in mod efectiv la intarirea rezolutiei delictuoase, respectiv la materializarea de
catre autor (inc. Q..) a infractiunii de dare de mita, asa cum s-a retinut mai sus.
Este necesara precizarea ca niciuna dintre convorbirile telefonice interceptate si redate in
procesele verbale anterior enuntate nu a fost contestata de inculpat pe parcursul procesului penal,
dar, desi continutul acestora coroborate cu celelalte probe anterior enuntate releva contributia sa
de complice la savarsirea faptei de dare de mita in conditiile anterior descrise, acesta a negat
constant savarsirea faptei, afirmand ca nu a avut nicio implicare materiala sau morala.
In raport de toate aceste considerente, instanta va respinge toate apararile formulate de
inculpat, urmand a fi antrenata raspunderea sa penala.
In cursul judecatii, au fost formulate de catre inculpati, prin aparatorii alesi, cereri de
schimbare a încadrării juridice date in rechizitoriu faptelor retinute in sarcina lor, dupa cum
urmeaza mai jos.
La termenul din 23.03.2016, inculpata inc. X. a solicitat schimbarea incadrarii juridice
din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), cu trimitere la art. 297
Cod Penal si luare de mita prev. de art.6 din Legea nr.78/200, cu referire la art.289 Cod Penal în
infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, prev. de art.308 alin.1 si 2 Cod Pen. rap.la art.297 Cod Pen. cu referire la
art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), si luare de mita prev. de art.308 alin.1 si 2
Cpen. Rap. la art.289 alin.2 Cpen cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 modificată -
cerere in sustinerea careia s-a adus ca argument ca incadrarea juridica din rechizitoriu s-a stabilit
in considerrea faptului că presupusele fapte ar fi fost savarsite in calitate de decan al Facultății
A. din cadrul universității, respectiv în calitate de persoana asimilata functionarului public,
in sensul art.175 alin.2 Cpen., fara a se tine seama de imprejurarea ca inculpata a fost numita
in calitate de decan al institutiei mentionate de catre rectorul Universității, in urma
organizarii unui concurs, conform art.3.2.9.din Regulamentul de Organizare si
Functionare Compartiment Academic din anul 2013 al Universității, decizia de numire fiind
validata de Senatul Universitatii; in acelaşi sens se susţine că rectorul si decanul nu pot fi
inclusi in sfera notiunii de autoritate publica – nefiind investiti in aceste functii de
autoritatile publice, astfel că, trebuie retinut că, în speta de fată, calitatea de decan a inculpatei
363
X.in cadrul Universității, determina aplicarea art.308 Cod Penal care constituie o varianta
atenuata a infractiunilor de abuz in serviciu…si luare de mita comise de persoanele prevazute la
art. 175 alin.2 C. penal, adica de persoanele asimilate functionarilor publici - situatie in care sunt
reduse cu o treime limitele speciale ale pedepselor.
In cursul judecatii, au fost formulate de catre inculpati, prin aparatorii alesi, cereri de
schimbare a încadrărilor juridice date in rechizitoriu faptelor retinute in sarcina lor,
argumentandu-le, in fapt si in drept, astfel dupa cum urmeaza mai jos.
La termenul din 23.03.2016, inculpata inc. X. a solicitat schimbarea incadrarii juridice
din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), cu trimitere la art. 297
Cod Penal si luare de mita prev. de art.6 din Legea nr.78/200, cu referire la art.289 Cod Penal în
infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un
folos necuvenit, prev. de art.308 alin.1 si 2 Cod Pen. rap.la art.297 Cod Pen. cu referire la
art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), si luare de mita prev. de art.308 alin.1 si 2
Cpen. Rap. la art.289 alin.2 Cpen cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 modificată -
cerere in sustinerea careia s-a adus ca argument ca incadrarea juridica din rechizitoriu s-a stabilit
in considerrea faptului că presupusele fapte ar fi fost savarsite in calitate de decan al Facultății
A. din cadrul universității, respectiv în calitate de persoana asimilata functionarului public,
in sensul art.175 alin.2 Cpen., fara a se tine seama de imprejurarea ca inculpata a fost numita
in calitate de decan al institutiei mentionate de catre rectorul Universității, in urma
organizarii unui concurs, conform art.3.2.9.din Regulamentul de Organizare si
Functionare Compartiment Academic din anul 2013 al Universității, decizia de numire fiind
validata de Senatul Universitatii; in acelaşi sens se susţine că rectorul si decanul nu pot fi
inclusi in sfera notiunii de autoritate publica – nefiind investiti in aceste functii de
autoritatile publice, astfel că, trebuie retinut că, în speta de fată, calitatea de decan a inculpatei
X. in cadrul Universității, determina aplicarea art.308 Cod Penal care constituie o varianta
atenuata a infractiunilor de abuz in serviciu…si luare de mita comise de persoanele prevazute la
art. 175 alin.2 C. penal, adica de persoanele asimilate functionarilor publici - situatie in care sunt
reduse cu o treime limitele speciale ale pedepsei.
Pentru sustinerea cerereii de schimbare a incadrarii juridice privind pe inculpata Y., in
legatura cu care se retine ca ar fi savarsit presupusele fapte in calitate de prodecan si membru al
Biroului Consiliulal aceleiasi facultati – persoana considerata functionar public, in sensul
art.175 alin.2 Cod Pen., a fost invocat acelasi argument – respectiv ca prodecanul este numit de
decanul Facultății, acesta din urma nefiind investit de o autoritate publica, ci de rector (ales prin
vot universal, direct, secret de toate cadrele didactice si de cercetare ale universitatii si de al
reprezentantilor studentilor din Senatul universitar si din Consiliile facultatilor) - astfel ca si in
cazul acestei inculpate, trebuie retinute dispozitiile art.308 Cod Penal care constituie o varianta
atenuata a infractiunii de abuz in serviciu comise de persoanele prevazute la art. 175 alin.2 C.
penal, adica de persoanele asimilate functionarilor publici - situatie in care sunt reduse cu o
treime limitele speciale ale pedepsei.
In considerarea argumentelor expuse in sustinerea cererilor de mai sus, s-a solicitat la
acelasi termen de judecata, schimbarea incadrarii juridice pentru inc. Q., din infracţiunea de dare
de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare ) şi art.
290 din Cod Pen., în infracţiunea de dare de mită prev. de art. 308 alin.1 şi alin.2 rap. la
art.290 Cod Pen., precum si pentru inc.K., din din infracţiunea de complicitate la dare de mită
prev. de 48Cod Pen., rap art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare )
364
şi art. 290 din Cod, in infracţiunea de complicitate la dare de mită prev. de art. 308 alin.1 şi
alin.2 rap. la art. 48 si art. 290 Cod Pen.
Cu privire la cererea inculpatei X. de a se retine incidenta art.308 alin.1 si 2 din Cod Pen.,
potrivit argumentelor expuse mai sus, instanta constata ca aceasta nu poate fi primita pentru
considerentele de mai jos.
In speta, rezulta din materialul dosarului ca inculpata a comis faptele de abuz in serviciu
si luare de mita in contextul exercitarii atributiilor, responsabilitatilor conferite de functia de
decan al Facultății A. din cadrul universității.
Din analiza art. 297 Cod Penal, rezulta ca subiectul activ al infractiunii de abuz in
serviciu, in forma de baza sau in forma asimilata poate fi functionarul public astfel cum este
definit de art.175 alin.1 sau alin.2 NCP, iar in ipoteza variantei atenuate a infractiunii pot fi
subiecti activinemijlociti persoanele care exercita, permanent sau temporar, cu sau fara
remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute
la art.175 alin.2 ori in cadrul oricarei persoane juridice.
In cazul infractiunii de luare de mita prev. de art.298 NCP, subiectul activ al infractiunii
in forma de baza poate fi functionarul public,astfel cum este definit de art.175 alin1, alin.2 din
acelasi cod.
Potrivit art.1 din Legea nr.78 /2000, sunt subiecti activi nemijlociti ai infractiunii de luare
de mita, intre alte persoane, cele care exercita o functie publica, indiferent de modul in care au
fost investite, in cadrul autoritatilor publice sau institutiilor publice.
In ipoteza variantei atenuate - la care face referire inculpata, in sensul de a se retine
incidenta acesteia in cauza de fata – pot fi subiecti activi nemijlociti ai celor doua infractiuni
anterior mentionate, persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie,
o insacinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art.175
alin.2 NCP ori in cadrul oricarei persoane juridice.
In conceptia art.175 alin.1 din NCP, functionarul public este persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie : a)exercita atributii si responsabilitati,
stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative, executive sau
judecatoresti;b) exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura; c)
exercita, singura sau impreuna cu alte persoane, in cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atributii legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Potrivit alin.2 din acelasi articol, este considerata functionar public, in sensul legii penale,
persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile
publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea
respectivului serviciu public.
Prin termenul public, asa cum este stabilit in art.176, se intelege tot ce priveste
autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administrreaza sau
exploateaza bunurile proprietate publica.
In solutionarea prezentei cereri, instanta are in vedere, pe langa prevederile legale
anterior citate si considerentele expuse in Decizia nr.26 din 03.12. 2014 de Inalta Curte de
Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, prin
care instanta suprema a identificat criteriile determinante pentru retinerea calitatii de functionar
public in acceptiunea dispozitiilor art.175 alin.1 lit.b teza a II a si art.175 alin.2 din NCP, prin
explicitarea sintagmelor functionar public, functie publica de orice natura si interes public,
folosite de legiutor in continutul normei penale din art.175.
365
Astfel, se retine in considerentele deciziei mentionate ca, functia publica reprezinta
ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in
temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale, iar interesul public este acel interes care
implica garantarea si respectarea de catre institutiile si autoritatile publice a drepturilor,
libertatilor si intereselor legitime ale cetatenilor recunoscute de Constitutie, legislatia interna si
tratatele internationale la care Romania este parte. Notiunile relevate se regasesc si in dispozitiile
art.10 alin.1 din Legea educatiei nationale - lege care reglementeaza, intre altele, invatamantul
superior de stat, functiile din domeniul didactic, organizarea si functionarea invatamantului
superior de stat, structurile de conducere, atributiile senatului universitar, ale rectorului, ale
consiliului de administratie, ale decanului si prodecanului, finantarea universitatii.
In aceeasi decizie, instanta suprema a interpretat sintagma functie publica de orice natura,
in sensul art.175 alin.1 lit.b din NCP, ca fiind o o categorie mai larga decat functia publica, asa
cum este inteleasa in dreptul administrativ, iar notiunea de functionar public este mai
cuprinzatoare decat cea la care se refera art.2 din Legea nr.188 /1999 privind Statutul
functionarilor publici, invocand si decizia nr.2 /15.01.2014 a Curtii Constitutionale.Referitor la
notiunea de serviciu public in aceeasi decizie – care desemneaza fie o forma de activitate prestata
in folosul intersului public, fie o subdiviziune a unei institutii din administratia interna impartita
pe sectii, servicii etc., precizand ca din categoria serviciilor de interes public fac parte acele
entitati care, prin activitatea pe care o desfasoara, sunt chemate sa satisfaca anumite inerese
generale ale membrilor societatii.
Tot in considerentele deciziei mentionate, instanta suprema, facand referire la dispozitiile
art.175 alin.2 din NCP, retine ca nu este suficient ca persoana sa exercite un serviciu de interes
public, ci trebuie sa fie si investita sau controlata, dupa caz, supravegheata, de autoritatile
publice cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public.In plus, investirea, controlul sau
supravegherea din partea autoritatilor publice vizeaza exclusiv exercitarea de catre functionar a
serviciului public, iar nu dreptul de practicare a a profesiei in domeniul de competenta necesar
pentru indeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, retine ca intre autoritatea publica si
persoana care exercita serviciul de interes public nu exista raporturi de serviciu, stabilite in baza
unui contract individual sau colectiv de munca, pentru ca, in acest din urma caz, respectiva
persoana ar fi avut obligatia sa presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmand a fi
incadrata fie in categoria functionarilor publici prevazuti de art.175 alin.1 din NCP- daca
angajatorul este o persoana de drept public, fie in in cea reglementata de art.308 alin.1 din Codul
Penal- daca angajatorul este o persoana de drept privat.Retine instanta suprema, ca dispozitiile
art.175 alin.2 din NCP privesc persoane care nu isi exercita atributiile in cadrul unui sistem
public, ci persoane care exercita un serviciu de interes public, pe baza investirii de catre
autoritatile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, fara a fi angajate in unitatile de
stat ale unui sistem public.
Totodata, decizia citata aminteste ca, prin decizia nr.2 din 15 01.2014, Curtea
Constitutionala a statuat ca determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la
incidenta normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic in baza
caruia se presteaza respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana in cauza si
autorirtatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public.
Din analiza datelor/elementelor extrase din continutul prevederilor legale anterior citate,
prin raportare la datele concrete ale spetei de fata, instanta concluzioneaza in sensul ca persoana
care exercita o functire specifica in cadrul sistemului public de invatamant, asa cum este decanul
Facultății din invatamatul superior de de stat, care este personal didactic, se circumscrie
366
categoriei functionarilor publici in acceptiunea art.175 alin.1 lit.b teza aIIa din Codul Penal,
precum si in sensul ca persoana care exercita functia de decan intr-o univversitate de stat nu
poate fi inclusa in sfera persoanelor considerare functionari publici asimilati, conform art.175
alin.2 din Codul Penal.
Este real ca, potrivit art.100 din acelasi document, Decanul este reprezentantul legal al
Facultății subordonat Rectorului, Prorectorilor si Consiliului Facultății, selectat prin concurs
public organizat de catre Rector in conditiile art.56 din acelasi document, si nu investita de o
autoritate publica insa, raportat la toate celelalte considerente expuse pana aici, nu se poate
concluziona decat in sensul ca persoana care exercita functia de decan intr-o univversitate de stat
nu poate fi inclusa in sfera persoanelor considerare functionari publici asimilati, conform art.175
alin.2 din Codul Penal, ci, se circumscrie categoriei functionarilor publici in acceptiunea art.175
alin.1 lit.b teza a II a din Codul Penal.
Prin urmare, nu poate fi retinuta incidenta art.308 Cod Pen., care constituie varianta
atenuata a infractiunilor de abuz in serviciu si luare de mita.
Retinand, potrivit considerentelor expuse pana aici, ca se circumscrie categoriei
functionarilor publici in acceptiunea art.175 alin.1 lit.b teza a II a din Codul Penal si nu altei
categorii de functionari publici, instanta va retine ca fapta de luare de mita imputata inculpatei
X., este incriminata de dispozitiile alin.1 ale art.289 Cod Pen.- in rechizitoriu nefiind indicat
expres care dintre dispozitiile celor doua alineate sunt incidente – astfel ca se va dispune
schimbarea incadrarii juridice in sensul aratat, acest aspect vizand omisiunea constatata din
rechizitoriu fiind relevat si de aparatorul ales al inculpatei, dar care a precizat ca sunt incidente
dispozitiile din art.289 alin.2 Cod Pen.
Din prisma acelorasi considerente expuse cu privire la cererea inc.X., nu va fi primita
nici cererea inculpatei Y.ce indeplinea la data savarsirii faptelor functia de prodecan al Facultății
A. din cadrul Universității – numită în această funcție de decan – si membru al Consiliului
Facultății.
De asemenea, potrivit considerentelor expuse in legatura cu solicitarea inc.Azoicai Doina
in sensul de a se constata ca, avand functia de decan la data savarsirii faptei de luare de mita, se
circumscrie in sfera persoanelor asimilate functionarului public, in sensul art.175 alin.2 din Cod
Pen., va fi respinsa si cererea inc. Q., in sensul de a se retine incadrarea juridica propusa de
acesta, respectiv infractiunea de dare de mita prev. de art.308 alin.1 si 2 Cod Pen., rap.la art.290
Cod Pen., cu referire la art.6 din Legea nr. 78/2000., modificata, precum si cererea inc. K..-
acesta solicitand a se retine infractiunea de complicitate la dare de mita prev. de art.308 alin.1 si
2 Cod Pen., rap.la art.290 Cod Pen., cu referire la art.6 din Legea nr. 78/2000..
La termenul din 15.06.2016 au fost enuntate si depuse la dosar cererile de schimbare a
incadrarii juridice formulate de inc. X. şi Y., prin apărătorul ales, din infracţiunile de abuz în
serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art.13 ind.2 din Legea nr. 78 modificată, cu trimitere la art. 297 Cod Penal şi fals
intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod Pen., în infracţiunea unică de fals intelectual prev.
de art.321 alin.1 din Cod Pen. – aducandu-se ca argument faptul ca, practica judiciara si
literatura de specialitate au statuat ca nu pot fi retinute in concurs real sau formal prev. de
art.38 cod pen., infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 Cod Penal şi fals
intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod Pen.. In sprijinul opiniei exprimate, inculpatele au
enuntat urmatoarele considerente:
Continutul constitutiv al infractiunii de fals intelectual este caracterizat de calitatea de
functionar public a subiectului activ si de intocmirea unui inscris prin atestarea unor fapte sau
367
imprejurari necorespunzatoare adevarului, in exercitarea atributiilor de serviciu.; din analiza
structurii juridice a infractiunii de abuz in serviciu rezulta ca subiectul activ este tot un functionar
public, iar latura obiectiva este caracterizata prin indeplinirea defectuoasa a unui act in
exercitarea atributiilor de serviciu - trasaturi cuprinse in continutul infractiunii de fals intelectual;
prin urmare, retinandu-se infractiunea de fals intelectual savarsita de cele doua inculpate in
calitate de functionare aflate in exercitiul atributiilor lor de serviciu, al caror continut este
caracterizat, potrivit art.321 C.pen., prin calitatea de functionar al subiectului activ si de
comiterea falsului in exercitiul atributriilor de serviciu, nu se mai poate retine infractiunea de
abuz in serviciu prev. de art.297 Cpen., al carei subiect activ este tot un fun functionar, iar latura
obiectiva este caracterizata prin indeplinirea, in mod defectuos, a unui act in exercitarea
atributiilor sale de seviciu, trasaturi cuprinse in continutul infractiunii de fals intelectual.
In opinia inculpatelor, concluzia este aceea ca, retinandu-se infractiunea de fals
intelectual, savarsita in calitate de functionari aflati in exercitiul atributiilor lor de serviciu, al
carei continut este caracterizat, potrivit art.321 C. pen., prin calitatea de functionar al subiectului
activ si de comiterea falsului in exercitiul atributiilor de serviciu, nu se poate retine si
infractiunea de abuz in serviciu prev.de art.297 al carei subiect activ este tot un functionar, iar
latura obiectiva este caracterizata prin indeplinirea, in mod defectuos a unui act in exercitarea
atributiilor sale de serviciu, trasaturi cuprinse in continutul infractiunii de fals intelectual.
Instanta nu va primi cererea si apararile formulate de inculpate in sensul si cu
argumentarea de mai sus, pentru considerentele ce urmeaza.
Din analiza definitiilor date de legiuitor infractiunii de fals intelectual prev. de art. 321 si
infractiunii de abuz in serviciu prev de art.297 alin.1 Cod Pen., rezulta, intre altele, ca acestea au
doar doua elemente comune, respectiv acela vizand calitatea de functionar public a subiectului
activ si acela vizand latura subiectiva a infractiunilor in discutie (ambele putand fi comise cu
intentie directa sau indirecta ) iar, in rest, exista numeroase elemente de diferentiere intre acestea
referitoare la obiectul juridic, obiectul material, la subiectul pasiv special, la latura obiectiva a
infractiunii, urmarea imediata, s.am.d.
In speta, fapta de fals intelectual s-ar fi materializat prin semnarea procesului –
verbal in care s-au inserat aspecte legate de analiza solicitarii de inscriere/ continuare a studiilor
formulate de studentul W., inculpatele ar fi atestat in fals ca au verificat actele de studii (in
original) prezentate de acesta, pentru a produce o consecinţă juridică în sensul înscrierii
candidatului W. direct în anul II de studiu la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi în
conformitate cu Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr. 3359/MD din
adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul
I.
In ce priveste acuzatiile legate de fapta de abuz in serviciu imputata inculpatei X., acestea
s-ar fi materializat, potrivit rechizitoriului, prin aceea ca a aprobat solicitarea acestuia de
foii matricole, adeverinţă medicală), a Ordinului M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr.
3359'MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universităţii (cu respectarea
368
de licenţă adoptată în anul 2013 de Universitate, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât
în anul I, înregistrându-se prejudicierea bugetului universităţii Iaşi cu suma de 5.000 euro
reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, dar şi obţinerea unui folos necuvenit de
natură nepatrimonială, de către candidatul H.Y., constând în înscrierea la cursurile respectivei
unităţi de învăţământ direct în anul II de studii, precum şi un folos necuvenit, de natură
patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului 1 de studii, pe care
acesta trebuia să o achite.
In considerarea elementelor de diferentiere existente intre cele doua infractiuni, enuntate
mai sus si raportat la modul in care s-au materializat acestea in speta de fata, instanta va retine
existenta a doua actiuni distincte, respectiv a doua infractiuni savarsite in concurs real prev.de
art.38 alin.1 din cod penal.
La acelasi termen de judecata??, a fost enuntata si depusa la dosar, cererea de schimbare
a incadrarii juridice formulată de inc. Q., prin apărătorul ales, din infracţiunea de dare de
mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare ) şi art.
290 din Cod Pen în infracţiunea de participaţie improprie la dare de mită prev. de art.52
alin.1 Cod penal raportat la art. 290 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
In sustinerea cererii s-a argumentat ca, fata de descrierea faptei din rechizitoriu, respectiv
ca inc. ar fi savarsit fapta de dare de mita prin intermediul martorilor H.R., Murarescu Silviu –
Ionut si Sarbu Florin, persoane care au actionat fara vinovatie si fata de care s-a dispus tot prin
rechizitoriu o solutie de clasare, in mod gresit, acesta a fost trimis in judecata pentru comiterea
infracţiunii de dare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi completările
ulterioare ) şi art. 290 din Cod Pen. - presupusa infractiune de dare de mita nefiind comisa de
inculpatul Q. in calitate de autor, deci, de unic faptuitor, ci, acesta a savarsit fapta prin
intermediul celor trei coautori mentionati, existand, deci, o pluralitate de faptuitori (coautorat)
sub forma participatiei improprii in modalitatea intentie si lipsa de vinovatie prevazuta de art.52
alin.1 Cod Penal.
Instanţa nu va primi această cerere, întrucât, din întreg ansamblul circumstanţelor extrase
din mijloacele de probă adminstrate cu privire la faptele de dare de mită şi luare de mită, rezultă
în mod indubitabil, că iniţiatorul şi executantul rezoluţiei delictuoase este inc. H.E.H., dar şi că
cele doua persoane, respectiv martorii S.F şi MSI, care au predat/remis funcţionarului de
Universității, pe lângă buchetele de flori, şi sacoşa cu cadoul destinat decanului, au acţionat cu
vinovăţie, sub forma intenţiei, (contrar opiniei exprimate în rechizitoriu ) la stărunţa
inculpatului.Mai mult, aceştia au acceptat să remită cadoul decanului, în condiţiile stabilite cu
numitul Y, iar din toate împrejurările în care s-a pus în aplicare intenţia inculpatului (începând cu
achziţionarea coletelor, cu discuţiile din florărie, cu deplasarea inculpatului şi a Y la sediul
universităţii, cu aşteptarea de către aceştia în perimetrul universității a celor doi interpuşi şi
instruirea lor în legătură cu predarea/remiterea sacoşei şi florilor, în urma discuţiilor telefonice
purtate cu inc. K.. rezultă că aceştia, şi-au putut da seama că este vorba de remiterea unui bun
destinat decanului, cu titlu de mită (sacoşa cu cu cele două colete ambalate) şi nu cu titlu de
cadou, cum eronat se au susţinut inculpaţii, dar, deşi nu au urmărit comiterea unei fapte penale,
au acceptat, condiţiile aratate, materializarea acesteia, putând fi astfel consideraţi, ca intermediari
la comiterea infracţiunii.
In cursul judecatii, respectiv la termenul de judecata din 25.04.2016 si din 19.09.2016
D.N.A. – Serviciul Teritorial Iasi a formulat cererea de schimbare a incadrarii juridice date
faptelor retinute in sarcina inculpatei X., respectiv din infractiunile de fals intelectual", prev.
şi ped. de art. 321 alin. 1 din Codul penal, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut
369
pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.
78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Coul
Penal, luare de mită", faptă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289
Cod penal in infractiunile de fals intelectual", prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 din Codul penal,
abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit",
prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal, cu
aplicarea art.38 alin.2 din Coul Penal, si luare de mită", faptă prev. de art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu referire la art. 289 Cod penal toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.,
argumentand ca infractiunile de fals intelectual si abuz in serviciu au fost savarsite in concurs
formal de infractiuni - actiunea comisa de inculpata realizand continutul mai multor infractiuni
prin semnarea procesului - verbal prin care a fost modificata solicitarea de inscriere la studii a
studentului W., aceasta atestand in fals ca a verificat actele de studii pentru a fi inscris direct in
anul II, fapt ce a condus la prejudicierea bugetului UM.F cu suma de 5000 Euro si la obtinerea
de catre candidat a unui folos necuvenit. De asemenea, se impune retinerea art.38 alin.1 Cod
Pen., intrucat toate cele trei infractiuni ai fost savarsite in concurs real, de aceeasi persoana, prin
actiuni distincte, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele.
Insa, la termenul de judecata din 23.11.2016, procurorul de sedinta, formuland concluzii
asupra incadrarilor juridice data faptelor retinute in rechizitoriu in ce priveste pe inculpata X., a
solicitat savarsirea celor trei infractiuni de catre inculpata in conditiile concursului real de
infractiuni, prevazut de art.38 alin.1 Cod Pen.
Instanta gaseste cererea formulata de procuror intemeiata si ca atare o va admite, pentru
considerentele ce urmeaza.
Astfel, instanta constata ca, in rechizotoriu s-a retinut, initial, savarsirea infractiunilor de
fals intelectual si abuz in serviciu de catre inculpata, in conditiile concursului real de infractiuni,
prev. de art.38 alin.1 Cod Pen., aceste dispozitii fiind corect retinute in raport cu datele spetei.
Concursul real de infractiuni reprezinta, potrivit definitiei din art.38 alin.1 teza 1 NCP,
situatia in care, aceeasi persoana a savarsit doua sau mai multe infractiuni, prin actiuni sau
inactiuni distincte, inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele, existand tot
atatea infractiuni cate actiuni ori inactiuni au fost comise.
In raport cu datele elementele de fapt extrase din probatoriul cauzei si prezentate mai sus,
instanta va retine existenta concursului de infractiuni atat in ce priveste primele doua infractiuni
cat si intre acestea si a treia infractiune de luare de mita. Relativ la primele doua infractiuni,
instanta constata ca ne aflam in fata a doua actiuni /activitati distincte pretins desfasurate de
inculpata in conditiile si in scopul retinut in actul de sesizare.Astfel, prima actiune /activitate
desfasurata de inculpata, in calitate de decan si membru al Consiliului Facultății, a fost aceea de
analizare a cererii si dosarului studentului străin de continuare a studiilor in anul II, ceea ce
presupune parcurgerea etapelor specifice procedurii de echivalare a studiilor universitare de
licenta, la finalul acestei proceduri fiind intocmit si semnat de inculpata procesul - verbal
din 18.11.2014 - act in legatura cu care se pretinde ca s-au atestat in continutul sau fapte/
imprejurari necorespunzatoare adevarului. Infractiunea in discutie poate fi comisa cu intentie
directa sau indirecta, neinteresand, sub aspectul existentei acesteia, mobilul sau scopul avut
in vedere de subiectul activ calificat al actiunii. A doua acțiune a inculpatei a constat in aceea
ca, in calitate de decan al Facultății A., a rezolutionat cererea înregistrată sub nr.25.801 din
11.11.201, aprobând, la data de 20.11.2014, cererea studentului străin de
înscriere/continuare a studiilor in anul II la Facultatea A., in urma parcurgerii procedurii
menționate anterior, respectiv la data de 18.11.2014.Trebuie subliniat ca înscrierea candidatului
370
in anul II de studiu era condiționata de prezenta efectiva a acestuia la sediul /secretariatul
Facultății, astfel ca, fapta de fals intelectual ar fi existat si in condițiile in care acesta nu s-ar fi
prezentat la înscriere ori ar fi renunțat la demersul inițiat. Prin urmare, reținând ca in speța de
fata activitatea imputata inculpatei s-a concretizat in doua acțiuni/operațiuni distincte, realizate
de aceeași persoana, dar la date diferite, instanța va retine ca sunt incidente dispozițiile art.38
alin.1 Cod Pen privind concursul real de infracțiuni, atât in ce privește primele doua
infracțiuni, dar si in raport cu cea dea treia infracțiune reținuta in sarcina acesteia.
In considerarea aspectelor de fapt si de drept expuse pana aici, instanța, in baza art.386
alin.1 Cod Pen., va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor în rechizitoriu reţinute în
sarcina inculpatei X., din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine
sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 (modificată), cu
trimitere la art. 297 Cod Penal şi fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod Pen.,cu aplicarea
art.38 alin. 1 Cod Penal şi luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.289
Cod Penal, în infracţiunile de fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod Pen., abuz în serviciu
dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2
din Legea nr. 78 /2000 modificată, cu trimitere la art. 297 alin.1 Cod Penal si cu art.38 alin.1
Cod Pen. şi luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.289 alin.1 Cod
Penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.
Intrucat, potrivit considerentelor expuse anterior, instanța a concluzionat in sensul
inexistentei faptei de fals intelectual imputate in rechizitoriu inculpatelor X.si Ș.L.-Ionela,
urmează a se dispune achitarea inculpatelor, in baza art. 16 alin.1 lit.a din Cod Proc.Pen.
Referitor la fapta de abuz in serviciu daca funcționarul a obținut pentru sine sau pentru
altul un folos necuvenit, prev. de art.13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificata, cu trimitere la
art.297 alin.1 Cod Penal, cu art.38 alin.1 Cod Pen. imputata in rechizitoriu inculpatelor X.si
Ș.L.– Ionela, instanța, in raport de considerentele expuse anterior, va constata ca fapta nu este
prevăzuta de legea penala, astfel ca va dispune achitarea inculpatelor, in baza art.16 alin.1 lit.b
teza I din Cod Proc. Pen.
Fata de considerentele expuse in legătura cu cererile de schimbare a încadrării juridice
enunțate mai sus - dar si in raport de împrejurarea ca in rechizitoriu s-a omis indicarea alineatului
corespunzător din art.289 Cod Pen., (fiecare dintre cele doua alineate având aplicabilitate in
situații diferite) instanța constata ca, in drept, acuzațiile aduse inculpatei X.- constând în aceea
că, in calitate de decan al Facultății A. din cadrul universității si membru in Biroul Consiliu al
Facultății menționate, în ziua de 22.11.2014, a primit, respectiv a acceptat sa primească de la
inculpatul Q. o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare
de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare de
piaţă minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu,
constând în acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este – bunuri ce
au fost remise de inculpat prin intermediul martorilor M.S.I.şi S.F si al martorului H.R. –
constituie infracţiunea de luare de mită", prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la
art. 289 alin.1 Cod penal, urmand a fi antrenata raspunderea penala a acesteia.
În ce priveşte pe inculpatul Q., instanta va retine ca, in drept, fapta acestuia - constând
în aceea că în ziua de 21.11.2014, a dat numitei X. (decan al Facultății A. din cadrul
universității), prin intermediul martorilor M.S.I. și S.F. (persoane care au acţionat fără
vinovăţie), o sacosa ce continea o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90
grame (valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi
zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile de
371
serviciu ale acesteia, respectiv acceptarea înscrierii numitului W. în an superior de studiu la
facultatea mentionata cu incalcarea dispozitiilor din Ordinul nr 6000/2012 al Ministrului
Educatiei Nationale privind aprobarea Metodologiei pentru primirea la studii si scolarizarea
cetatenilor straini diin state terte UE in invatamantul de stat si particular din Romania, modificat
prin Ordinul nr.3359/MD din11.03.2013, din Regulamentul de studii universitare de licenta
adoptat de Senatul Universitatii la data de 30.09.2013 si din Regulamentul de Organizare si
Functionare – Compartiment Academic, aprobat la data de 04.11.2013 de Senatul
Universitatii, pct.5.3.1lit.B, pct..5.3.1.1.7., respectiv pct.5.3.1.1.9. – constituie infractiunea de
„dare de mită", prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal.
Referitor la inculpatul K., instanta retine ca, in drept, fapta acestuia, constând în aceea
că, în ziua de 21.11.2014, l-a ajutat pe inculpatul Q. (respectiv, a indicat prin telefon numitului
Y, locul/biroul, dar si persoana unde putea fi predat cadoul, de catre M.S.I.şi S.F., dar a si
incurajat, a intarit, in timpul convorbirii telefonice purtate cu inculpatul H.E.H., executarea
rezoluției infracționale inițiate de acesta din urma - asigurându-l ca nu exista riscul de a se
expune rigorilor legii penale romane ) să dea inculpatei X. - decan al Facultății A. din cadrul
universității - o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare
minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare minimă 100
lei) – bunuri remise inculpatei în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de
serviciu - constituie infracţiunea de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din Codul
penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal, urmând a fi
antrenata răspunderea penala a acestuia.
In considerarea aspectelor de fapt si de drept reținute pana aici, instanța va condamna pe
inculpata X.) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev.şi ped. de art.6 din Legea nr.78/
2000 (cu modificările şi completările ulterioare ) cu referire la art.289 alin.1 din Cod Penal, pe
inc. Q. pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 (cu modificările şi
completările ulterioare) şi art. 290 din Cod Pen., K., pentru săvârşirea infracţiunii de
complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din Cod Pen., rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 cu
referire la art. 290 Cod Pen..
La stabilirea tratamentului sancționator vizând pe fiecare dintre cei trei inculpați, instanța
va tine seama de dispozițiile din art.74 alin.1 din Cod Pen., potrivit cărora „Stabilirea duratei ori
a cuantumului pedepsei se face in raport cu gravitatea infracțiunii savarsite si cu periculozitatea
infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările si modul de comitere a
infracțiunii, precum si mijloacele folosite;starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura
si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul savarsirii
infracțiunii si scopul urmărit; natura si frecventa infracțiunilor care constituie antecedente penale
ale infractorului; conduita după savarsirea infracțiunii si in cursul procesului penal;, nivelul de
educație, vârsta, starea de sănătate, situația familiala si sociala.
In raport de ansamblul criteriilor enunțate, instanța va aplica inculpaților pedepse cu
închisoarea al căror cuantum va fi stabilit la limita minimului special prevăzut de textul
sancționator incident in cazul fiecăruia dintre aceștia.”
Împotriva sentinţei penale nr. 1 din 05.01.2017 pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul
nr. 8443/99/2015, cu respectarea termenului prev. de art. 410 alin. 1 din Codul de procedură
penală, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. –
Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii X., Q. şi K..
1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. – Serviciul Teritorial
Iaşi a invocat motive de nelegalitate şi de netemeinicie, astfel:
372
Cu privire la nelegalitatea sentinţei apelate, a susţinut că instanţa de fond a omis
menţionarea art. 45 alin. 1 Cod penal atunci când a aplicat inculpaţilor inculpaţii X., Q. şi
K..pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 Noul Cod penal,
precum şi menţionarea art. 45 alin. 5 Cod penal, la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 Noul Cod penal.
Tot în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, dar doar faţă de inculpaţii X. şi Q. instanţa a
omis să menţioneze faptul că aceasta va deveni executabilă în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal,
doar în ipoteza revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei
principale a închisorii în regim de detenţie.
În cazul inculpatei X. instanţa a reţinut greşit că pedeapsa accesorie va fi executată în
condiţiile art. 66 alin. 3 Cod penal, având în vedere că acest text de lege se referă la pedepsele
complementare şi anume la faptul că interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la alin. 1 lit. a
şi lit. b al art. 66 Cod penal, se dispune cumulativ. Probabil instanţa a avut în vedere dispoziţiile
art. 65 alin. 3 Cod penal, care se referă la momentul de când începe a se executa pedeapsa
accesorie. Parchetul a considerat că se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 66 alin. 3 Cod penal
din cadrul dispoziţiei care se referă la pedepsele accesorii.
În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei apelate, parchetul a considerat că în mod
greşit s-a dispus achitarea parţială a inculpatei X. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals
intelectual, prev. şi ped. de art. 321 alin.l Cod Penal, în baza art.16 alin. l lit. a din Cod Proc.Pen.
şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78 /2000 modificată, cu trimitere la art. 297 alin. l Cod Penal,
cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Cod Proc. Pen. şi cu
referire la Decizia C.C.R. nr. 405 /15.06.2016, impunându-se condamnarea sa şi executarea
pedepsei în regim de detenţie raportat la ansamblul activităţii infracţionale care este una gravă şi
la calitatea în care a comis faptele şi anume Decan al Facultății A. din cadrul universităţii.
De asemenea, Parchetul a considerat că în mod greşit a dispus instanţa de judecată
achitarea totală a inculpatei Y. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, prev. şi
ped. de art. 321 alin. l Cod Penal, conform art. 16 alin. 1 lit. a din Cod Proc.Pen. şi abuz în
serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.
13 ind. 2 din Legea nr. 78 /2000 modificată, cu trimitere la art. 297 alin. l Cod Penal, cu
aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal, conform art. 16 alin. 1 lit. b teza I din. Cod Proc. Pen. şi cu
referire la Decizia C.C.R. nr.405/15.06.2016, impunându-se condamnarea sa şi executarea
pedepsei în regim de detenţie raportat la ansamblul activităţii infracţionale şi la calitatea în care a
comis faptele şi anume prodecan al Facultății A. din cadrul universităţii.
Pedeapsa principală ce le-a fost aplicată celor trei inculpaţi şi anume X., Q. şi K. are un
cuantum foarte mic raportat la o corectă aplicare la situaţia concretă, a criteriilor de
individualizare prevăzute de lege. S-a apreciat faptul că durata de aplicare a pedepsei
complementare trebuie să fie mare pentru inculpaţii X., Q. şi K..
Pentru inculpaţii X., Q., Parchetul a considerat că trebuie să se dispună executarea
pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie şi că în mod greşit instanţa de fond a dispus
suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Pentru că s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii pentru
inculpaţii X., Q., chiar dacă acest aspect a fost criticat de Parchet, totodată s-a criticat şi durata
mică a termenului de supraveghere; durata acestui termen putând fi stabilită până la 4 ani.
Inculpaţilor li s-a stabilit o perioadă de 60 de zile în care să presteze muncă neremunerată în
folosul comunităţii, aspect de asemenea criticabil în condiţiile în care norma legală prevede un
373
maxim al acestei durate de 120 de zile iar, în condiţiile în care instanţa a dispus suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, stabilirea acestui maxim al duratei era necesar.
Soluţiile de achitare a inculpatelor X. şi Y.sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals
intelectual prev. de art. 321 Cod Pen. sunt greşite, fiind determinate de abordarea eronată a
elementelor ce trebuie avute în vedere în aprecierea pe care instanţa trebuie să o facă. Astfel, în
speţă, trebuie pornit de la stabilirea noţiunii de înscris original (oficial) şi de la obligaţiile celor
două inculpate, ambele membre ale Biroului Consiliu din cadrul Facultății A. din cadrul
Universității, de a verifica aceste acte în original, acte care trebuiau să se afle în dosarul de
înscriere în această formă, conform Procedurii de lucru echivalare studii universitare de licenţă
adoptată în anul 2013, care reglementează o altă formuă de admitere la cursurile Universității,
caz în care vine în completarea legislaţiei, dar pentru care este necesară emiterea unei scrisori de
acceptare la studii pentru anul corespunzător pentu care se face echivalarea acestora.
Inculpatele, prin semnarea procesului verbal prin care a fost analizată solicitarea înscriere
la studii a studentului W., au atestat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fapte şi împrejurări
necorespunzătoare adevărului, în sensul că au atestat în fals că au verificat actele de studii în
original, confirmând astfel că sunt întrunite condiţiile înscrierii candidatului W. direct în anul II
de studiu la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi în conformitate cu Ordinul M.E.N. nr.
6000/2012 modificat pri ordinul nr. 3359/MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a
Senatului Universității (cu respectarea termenului de înregistrare a dosarului 22 august 2014),
Minuta şedinţei din 17.11.2014 Consiliului de Administraţie al universității şi Procedura de lucru
echivalare studii universitare de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu
putea fi înscris la studii decât în anul I.
Atât timp cât inculpatele au atestat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fapte şi
împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că au atestat în fals că au verificat actele de
studii în original, confirmând astfel că sunt îndeplinite condiţiile înscriere a candidatului W.
direct în anul II de studiu la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi acest candidat nu putea fi
înscris la studii decât în anul I, acestea au comis infracţiunea de fals intelectual prevăzute. de art.
Contrar celor reţinute de instanţa de judecată, Parchetul a considerat că respectivul proces
verbal poate fi considerat ca fiind rezultatul/produsul unei acţiuni de falsificare a realităţii din
partea inculpatelor, din moment ce conţine date/elemente nereal extrase din documentele care ar
fi trebuit să fie avute în vedere la dosarul de înscriere (şi anume actele de studii în original)
pentru a fi aprobată înscrierea candidatului direct în anul II de studiu, deşi, conform prevederilor
legale, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I. Inculpata X., împreună cu Y.,
decan respectiv prodecan al Facultății A., ambele membre ale Biroului Consiliu din cadrul
facultăţii amintite, au semnat procesul-verbal prin care au analizat solicitarea de înscriere la
studii la Facultatea A. specializarea A., studii în limba franceză, în anul II, an universitar 2014-
2015 privind pe W., prin care au fost recunoscute mai multe examene cu note şi credite,
menţionând în mod nereal că această evaluare a avut la bază, printre altele, situaţia şcolară,
planul de învăţământ, programa analitică, sistemul de notare, acte în original deşi la dosarul
candidatului se aflau o copie a foii matricole aferent anului I de studiu la Facultatea Liberă din
Bruxelles-Belgia, ştampilată, dar nesemnată de reprezentanţii legali, o foaie matricolă aferentă
anului II de studii la aceeaşi universitate, de asemenea, ştampilată, dar nesemnată de vreun
oficial, fişe ale disciplinelor şi programelor analitice aferente, acestea fiind descărcate de site-ul
Universităţii Libere din Bruxelles - Belgia, la data de 01.11.2014, dar nesemnate de
reprezentanţii unităţii de învăţământ belgiene pentru a atesta autenticitatea acestora. Dosarul
374
depus în vederea echivalării studiilor universitare nu conţinea nota explicativă oficială asupra
sistemului de notare aplicat în unitatea de învăţământ unde a studiat anterior W. (Universitatea
Liberă din Bruxelles - Facultatea A.), cererea acestuia privind materiile pentru care se solicită
echivalarea şi nici cererea de eliberare a scrisorii de acceptare la studii în România,
corespunzătoare anului II de studiu.
D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi a considerat că instanţa de judecată ar fi trebuit să
dispună condamnarea inculpatelor X. şi Y. pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz în serviciu
dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, prev. de art. 132 din
Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal.
Analizând situaţia de fapt reţinută, în cuprinsul actului de sesizare, în sarcina
inculpatelor, drept element material al infracţiunii de abuz în serviciu (acţiunea incriminată) -
semnarea procesului-verbal 18.11.2014 prin care a fost analizată cererea de înscriere la studii a
studentului W., prin care au aprobat solicitarea acestuia de înscriere direct în anul II de studii la
Facultatea A. din universitate, atestând în fals că au verificat actele de studii, în original,
prezentate de acesta, în condiţiile în care lipseau ceilalţi membri ai Biroului Consiliu al Facultății
A., iar scrisoarea de acceptare la studii emisă de către Ministerul Educaţiei permitea doar
înscrierea în anul I de studii, încalcând astfel prevederi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Totdată, Parchetul a apreciat că nu s-a realizat o justă individualizare a pedepsi principale
aplicate inculpaţilor, în raport cu criteriile prevăzute de lege, având în vedere modul şi
circumstanţele comiterii faptelor şi la calitatea în care a comis faptele, în ceea ce o priveşte pe
inculpata X.
Împrejurarea că inculpaţii X., HE.H.şi K..nu au antecedente penale reprezintă starea de
normalitate, aşteptă pentru persoanele mature care se bucură de încrederea statelor care îi
primesc, de protecţia activităţilor desfăşurate legal şi a familiilor acestora.
Nu poate fi considerat covârşitor determinant în alegerea cuantumulu pedepsei şi a
modalităţii de executare doar acest criteriu, cu ignorarea faptului important că după săvârşirea
infracţiunii inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu,
deşi toate probele administrate în cauză au sugerat contrariul.
Instanţa ar fi trebuit să aplice inculpaţilor pedepse într-cuantum mai mare, având în
vedere natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptelor de către fiecare inculpat, având în
vedere valoarea prejudiciului produs, având în vedere conduita procesuală a inculpaţilor care nu
au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, având în vedere faptul că inculpata X. a
deţinut calitatea de Decan al Facultății A. din cadrul Universității, calitate în care cu atât mai
mult ar fi trebuit să respecte legea şi să fie un exemplu de urmat în societate.
În situaţia dată, pedepsele principale stabilite inculpaţilor (orientate spre minimul special)
nu sunt în măsură să asigure, sub aspectul cuantumului şi al modului de executare reeducarea
acestora şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Elementele de fapt şi de drept determină concluzia că reeducarea inculpaţilor şi apărarea
societăţii civile prin descurajarea săvârşirii unor astfel de fapte de către alte persoane se pot
realiza numai prin majorarea cuantumului pedepselor principale şi prin executarea acestora în
regim de detenţie. Tocmai nivelul de educaţie al inculpaţilor ar fi trebuit să-i determine să aibă o
conduită în conformitate cu legea, iar numai procesul penal în sine nu este suficient pentru
asigurarea scopului procesului penal, având în vedere şi atitudinea inculpaţilor de nerecunoaştere
a faptelor în modalitatea reţinută de organele judiciare.
375
2. Inculpata X., prin motivele de apel, a criticat sentinţa apelată sub aspectul
nelegalităţii şi netemeiniciei, arătând următoarele:
Cu privire la nelegalitate, instanţa de fond a procedat în mod greşit la schimbarea
încadrării juridice prin sentinţa pronunţată - încălcându-şi obligaţia înscrisă în art.386 C.pr.pen. -
fără a pune în discuţia contradictorie noua încadrare pentru ca procurorul şi părţile să-şi expună
concluziile cu privire la necesitatea şi temeiurile schimbării încadrării juridice şi fară să explice
drepturile inculpatului (şi anume de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii);
inculpata X. fiind astfel privată de posibilitatea de a formula o apărare în raport cu noua ei
încadrare juridică.
De asemenea, instanţa de fond a respins în mod greşit cererile inculpatei X. privind
schimbarea încadrării juridice a faptelor, date prin actul de sesizare a instanţei, atât cu privire la
infracţiunea de luare de mită – corectă fiind încadrarea prevăzută de de disp. art.308 alin.1 şi 2 C.
pen. rap. la art. 289 alin.2 C.pen. cu îndepărtarea art.6 din Legea nr. 78/2000 (modificată), cât şi
cu privire la infracţiunea de fals intelectual, apreciind că încadrarea juridică corectă dată
aceloraşi fapte pentru care s-a apreciat ca fiind comise în aceeaşi perioadă de timp şi pentru care
s-a dispus trimiterea în judecată a celor două coinculpate - în raport de ansamblul probatoriului
administrat în prezenta cauză - ar fi fost în mod corect o presupusă infracţiune unică de „fals
intelectual” prev. şi ped. de disp. art. 321 alin.l Cpen.
Totodată, inculpata X. a criticat faptul că instanţa de fond a respins neîntemeiat cererile
de probatorii formulate în apărare, de natură să garanteze drepturile acesteia şi să influenţeze
soluţia din prezenta cauză, făcând trimitere la proba testimonială, la expertiza criminalistică prin
care să se determine autenticitatea interceptărilor înmagazinate pe suportul optic înaintat
instanţei, precum şi la înscrisuri referitoare la situaţia de fapt.
S-a criticat faptul că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate,
contrar probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, o situaţie de fapt greşită, preluată
din rechizitoriu, nesusţinută de probatoriul strâns în primul ciclu procesual, preluând aproape
integral „confuziile” reţinute de organele de urmărire penală în actul de sesizare, fără a proceda
la un examen propriu al cauzei în raport cu ansamblul probatoriului administrat.
Prin prisma apărării, ansamblul probatoriului administrat atestă o altă situaţie de fapt
decât cea reţinută în considerentele sentinţei criticate, astfel:
La data de 18.11.2014 - momentul consumării presupusei infracţiuni de „fals intelectual”
când a fost semnat procesul-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii la
Facultatea A., în anul II (an universitar 2014-2015) a cetăţeanului străin W. - inculpatul Q. (tatăl
studentului W.) s-a prezentat însoţit de conaţionalul său, Keniz Mohammed Y (vorbitor de limba
română) la Decanatul Facultății A. din cadrul universității.
Inculpatul Q. a cerut o audienţă la inculpata X. prin secretara şefa a universității (martora
C.G.), context în care a depus - în susţinerea cererii fiului său înregistrată la data de 1l.11.2014 -
foaia matricolă (în original) pentru anul II de studiu, documente care atestau că a promovat anul I
şi a fost înscris pentru anul II la Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), fişele de disciplină
şi materiile parcurse în vederea continuării studiilor în anul II la Facultatea A. din cadrul
universităţii ieşene.
La aceeaşi dată din 18.11.2014, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul studentului W., a
fost efectuată echivalarea studiilor de către decanul Facultății A. X., împreună cu prodecanul Y.,
după care s-a întocmit procesul-verbal cu observaţiile consemnate potrivit cărora „studentul se
va înscrie în anul II cu susţinerea examenelor de diferenţă din anul I.”
376
La data de 20.11.2014, studentul W. s-a prezentat personal la Secretariatul Facultății A.
unde a semnat pe un exemplar al procesului-verbal de echivalare credite (din 18.11.2014), după
care toate aceste înscrisuri au fost prezentate în şedinţa Consiliului de Administraţie a
UNIVERSITĂȚII din data de 23.11.2014.
La data de 23.11.2014 la sediul universității s-au prezentat ofiţerii judiciarişti din cadrul
D.N.A. - S.T. Iaşi şi au ridicat toate documentele privindu-1 pe cetăţeanul străin W..
La data de 27.11.2014, la solicitarea D.N.A. - S.T. Iaşi au fost înaintate procurorului:
cererea nr.25801/11.11.2014 formulată de W. prin care solicită să studieze în anul II la
Facultatea A. Generală, două înscrisuri în limba franceză înaintate de solicitant şi procesul-
verbal de echivalare întocmit la data de 18.11.2014.
Prin urmare, studentului W. i-a fost emisă scrisoare de acceptare la studii încă data de
29.10.2014 de către M.E.C.T.S. „pentru anul I..”(conform solicitării iniţiale din data de
20.10.2014, înaintată prin registratura generală a UNIVERSITĂȚII), ulterior a făcut cerere
pentru continuarea studiilor în anul II după momentul depunerii dosarului de primire la studii (la
data de 11.11.2014) şi în termenul limită de înscriere a studenţilor străini la universitate, în acord
cu aspectele menţionate în minuta Consiliului de Administraţie din data de 17.11.2017 (unde se
precizează că „înscrierea pentru toţi anii de studiu să se prelungească până la data de
20.11.2014), şi-a completat dosarul înaintând decanului Facultății A. toate documentele de
echivalare a tuturor materiilor promovate din anul I şi II la U.L.B. (la data de 18.11.2014).
Din probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti (testimonial şi înscrisuri)
rezultă că la momentul semnării procesului-verbal de echivalare credite din data de 18.11.2014
nu trebuia prezentată o nouă scrisoare de acceptare pentru anul II de studii obţinută de la
M.E.C.T.S. - în situaţia numitului W. au fost respectate condiţiile stipulate în Ordinul
M.E.C.T.S. nr. 3223/08.02.2012, în referire la echivalarea pentru înscrierea în an superior după
ce i-a fost emisă scrisoarea de acceptare deoarece candidatul depusese iniţial dosarul pentru anul
I de studii şi doar ulterior a făcut solicitarea pentru înscrierea în anul II, însoţită de documentele
de studii doveditoare de la U.L.B..
Cu privire la situaţia şcolară a studentului W., nu trebuiau semnate de către reprezentanţii
Universităţii Libere din Bruxelles foile matricole aferente anilor I şi II de studii - edificatoare în
acest sens fiind declaraţiile martorilor Z.., C.Gşi H.R., coroborate cu înscrisurile înaintate la
dosarul cauzei în cursul cercetării judecătoreşti.
Referitor la planul de învăţământ, programa analitică şi sistemul de notare înmatricularea
numitului W. în anul II de studii a fost corect realizată respectându-se atât Procedura de Lucru
(P.L.-87) echivalare studii universitare de licenţă emisă la data de 09.05.2013 dar şi
Regulamentul de studii universitare de licenţă a universității care reglementează faptul că
echivalarea se aplică (obligatoriu potrivit Convenţiei de la Bologna) studenţilor străini care-şi
continuă studiile într-un alt institut de profil din România.
Conform aceleaşi proceduri de lucru (P.L.-87) echivalare studii universitare de licenţă,
evaluarea dosarelor pentru echivalarea studiilor este efectuată de un membru al Biroului Consiliu
al facultăţii şi este aprobată prin proces-verbal cu semnătura tuturor membrilor Biroului Consiliu.
în speţa de faţă, procesul-verbal de echivalare a fost semnat de comcxxipatele X. şi Ș.L.(doi
membri ai Biroului Consiliu) întrucât în perioada 18-22.11.2014 ceilalţi doi membri (martorii
Z.şi P.F.) nu au fost disponibili în decanat, fiind implicaţi în alte activităţi, după data de
22.11.2014 documentele fiind ridicate de organele de urmărire penală.
Eliberarea unei noi scrisori de acceptare, după echivalare, se putea obţine prin
corespondenţa cu M.E.C.T.S. în urma informării responsabililor din minister de către secretarul
377
şef al universității (şi nu de către secretariatul decanatului), pe baza cererii candidatului căreia i
se aprobase înscrierea într-un an superior. în acest sens vă rugăm să aveţi în vedere că cererea
candidatului W.. cu aprobarea decanului Facultății A. de a fi înmatriculat în anul II a fost trimisă
încă din data de 18 noiembrie 2014 la Rectoratul universității - aceasta găsindu-se în mapa
prorectorului de resort la momentul ridicării documentelor de către organele judiciare - urmând a
fi derulate etapele ulterioare de informare a M.E.C.T.S. cu privire la echivalarea studiilor
efectuate într-o universitate din U.E.
Cu privire la netemeinicia sentinţei apelate, inculpata X. a arătat că în mod greşit a fost
condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de „luare de mită” pretins a fi consumată la data de
22.11.2014, evidențiind, în ceea ce priveşte infracţiunea de corupţie pentru care a fost
condamnată în primă instanţă inculpata, că în literatura de specialitate s-a exprimat opinia că,
dacă între folosul primit şi actul realizat este o vădită disproporţie, iar persoana nutreşte
sentimente de dragoste, respect şi preţuire faţă de funcţionarul respectiv, nu constituie „luare de
mită” primirea de daruri care exprimă (din partea celui care oferă) un sentiment de recunoştinţă
ori de respect personal.
În acest context s-a solicitat instanţei de apel să aibă în vedere împrejurările în care X. a
intrat în posesia „buchetului de flori şi a pachetului conţinând cele două obiecte” la data de
22.11.2014, livrate cu o zi înainte de cei doi martori din lucrări menţionaţi (21.11.2014) la sediul
decanatului Facultății A. din cadrul universității în absenţa inculpatei.
Potrivit facturii înaintate la dosar care relevă adevărata valoare de piaţă a tăvii şi
ceainicului - înfăţişate inculpatei doar la momentul în care au fost despachetate de către organele
judiciare - apreciem că acestea nu reprezintă foloase care să fi îmbunătăţit situaţia patrimonială a
decanului Facultății A. şi nici să fi creat acesteia un avantaj pur şi exclusiv moral ori un profit
sau alt beneficiu.
Pe de altă parte apărarea a considerat că nu este realizată cerinţa impusă pentru existenta
laturii obiective a infracţiunii de „luare de mită” întrucât în cursul cercetării judecătoreşti nu a
fost administrată nicio probă care să ateste că, în luna noiembrie 2014 inculpata X. şi-ar fi
încălcat atribuţiile de cadru universitar învestit cu funcţii de conducere odată cu înscrierea
numitului W. în anul II la Facultatea A., pentru continuarea studiilor.
Din ansamblul probatoriului administrat nu rezultă ca java, ceainicul şi aranjamentele
florale apreciate ca fiind cadouri oferite de medicul nefrolog străin Q. să fi fost primite de
medicul român epidemiolog X., în legătură cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale
legale, în calitate de decan al Facultății A. din cadrul universității.
Inculpata X. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate în conformitate
cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit a C.pr.pen. şi pronunţarea unei decizii corespunzătoare legii şi
adevărului.
3. Inculpatul Q. a criticat sentinţa penală sub aspectul nelegalităţii acesteia, arătând că

instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în care nu sunt arătate motivele care legitimează în fapt şi
în drept soluţia de condamnare a inculpatului, reţinând în exclusivitate situaţia de fapt greşită din
actul de sesizare a instanţei, nesusţinută de probatoriul strâns în primul ciclu procesual, din
analiza sentinţei penale apelate rezultând că Tribunalul Iaşi nu şi-a respectat obligaţiile ce-i
reveneau cu ocazia motivării soluţiei date pe fondul cauzei, iar încălcarea acestora conduc la
nelegalitatea hotărârii pronunţate.
Apararea a susţinut faptul că în adoptarea soluţiei de condamnare s-a acordat credit doar
probelor în acuzare strânse în faza de urmărire penală, fără ca instanţa să administreze şi alte
378
cereri de probatorii în apărare ori să aprecieze fiecare probă în contextul ansamblului probator,
fiind astfel încălcat dreptul la un „proces echitabil”, neasigurând administrarea echitabilă a
probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu
respectarea deplină a principiului „egalităţii de arme”.
De asemenea, a fost criticată respingerea greşită a cererilor inculpatului Q. privind
schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare.
Cu privire la netemeinicia sentinţei apelate, inculpatul, prin apărător, a considerat că
instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare fără să analizeze structura juridică şi
conţinutul constitutiv al infracţiunii de „dare de mită” prev. de art. 290 C. pen. prin prisma unei
interpretări corecte a probatoriilor administrate şi prin raportare la o eventuală formă de
vinovăţie a inculpatului Q.. S-a subliniat faptul că intenţia directă a presupusului „mituitor”,
calificată de scop, manifestată prin aceea că ar fi acţionat cu conştiinţă, în scopul de a o
determina pe inculpata X., în calitate de decan al Facultății A. - ca în schimbul sau datorită
buchetului de flori, tăvii şi ceainicului primit - să-1 înscrie pe fiul inculpatului Q. în anul II de
studii, nu a fost în nici un fel dovedită de materialul probator administrat.
S-a solicitat admiterea apelul, desfiinţarea sentinţeo primei instanţe şi în conformitate cu
dispoziţiile art.421 pct. 2 lit. a Cpr.pen., admiterea cererilor de probatorii, aprecierea tuturor
probelor administrate şi schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu
(necenzurată de prima instanţă) din infracţiunea de „dare de mită” prev. de art. 6 din Legea
nr.78/2000 cu ref. la art. 290 Cpen. în infracţiunea de „participaţie improprie la dare de mită”
prev. de art. 52 Cpen. rap. la art. 308 alin. 1 şi 2 Cpen. cu ref la art. 290 Cpen. şi îndepărtarea art.
6 din Legea nr. 78/2000 (modificată) şi achitarea inculpatului Q. de sub învinuirea săvârşirii
infracţiunii de corupţie în temeiul disp. art. 396 alin. 5 Cpr.pen. rap. la art 16 alin. 1 lit. b, teza a
Il-a C.pr.pen. - „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
4. Inculpatul K., prin motivele de apel, a considerat că în mod greşit prima instanţă a
constatat faptul că sunt întrunite cumulativ toate condiţiile legale (art. 48 Cpen.) pentru a se
reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de „complicitate la dare de mită”. Instanţa de fond a
făcut o analiză a elementelor ce trebuiesc îndeplinite pentru a se putea reţine în cauză
complicitatea în sarcina inculpatului K., însă s-a limitat doar la expunerea acestor chestiuni de
ordin teoretic - fără însă a face o analiză prin prisma probatoriului.
Astfel, din probatoriul administrat în cele două faze procesuale, s-a subliniat faptul că
susţinerile acuzării sunt contrazise, infirmate de următoarele: declaraţia martorei C.G., din care
rezultă că K..avea o relaţie conflictuală cu inculpata X., procesele-verbale de redare a
convorbirilor telefonice, din care reiese că inculpatul K..nu a intenţionat să îl ajute pe
coinculpatul Q. să ofere buchetele de flori decanului şi secretarelor, dorind, în realitate, să se
eschiveze în a onora rugăminţile acestora.
Tot din probatoriul administrat - conţinutul convorbirilor telefonice readate în cuprinsul
proceselor verbale şi declaraţiile de martori - rezultă faptul că inculpatul K..nu a indicat niciodată
prin telefon intermediarilor trimişi de Q. să lase la secretariat bunurile ce au fost preluate în final
de martora H.R., aşa cum în mod greşit se reţine de către instanţa de fond.
Raportat la probatoriul administrat, ce a fost analizat trunchiat/eronat de către prima
instanţă, s-a solicitat instanţei de control judiciar să constate faptul că prin indicarea martorei
V.D ca fiind persoana căreia să i se lase florile (în contextul în care celelalte secretare inclusive
decanul nu erau disponibile) nu se poate retine că inculpatul K..a avut vreo contribuţie care să fi
folosit efectiv autorului infracţiunii.
379
Nu este îndeplinită condiţia ca actul de complicitate, în oricare dintre modurile în care s-a
manifestat, să se fi efectuat cu intenţie (directă sau indirectă), în condiţiile în care din probatoriul
administrat a rezultat faptul că inculpatul K..a acţionat în condiţiile erorii de fapt.
De asemenea, inculpatul K..a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca şi probe
în adoptarea soluţiei de condamnare procesele verbale de investigaţii şi procesele verbale de
redare a convorbirilor telefonice, probe ce au fost fost avute în vedere de procuror la dispunerea
soluţiei de clasare pentu săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă”.
Inculpatul K..a solicitat, în principal, în baza disp. art 396 pct. 5 C.pr.pen. raportat la disp.
art. 16 lin. l lit. d C.pr.pen. cu reţinerea art. 30 alin. l C.pen., achitarea inculpatului de sub
învinuirea săvârşirii infracţiunii de „complicitate la dare de mită”- prev. de disp. art. 48 din Cod
penal rap. la disp. art. 6 din Legea 78/2000 cu referire la art. 290 Cpen..
În subsidiar inculpatul a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei de 2 (doi) ani la care
a fost condamnat de către prima instanţă, cu suspendarea sub supraveghere a executării a
pedepsei.
Sub aspectul cuantumului, a solicitat instanţei să constatate faptul că prima instanţă a
dispus condamnarea inculpatului K..la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de complicitate la „dare de mită” iar pe autorul infracţiunii l-a condamnat la aceeaşi
pedeapsă, fără a ţine cont de eventuala contribuţie a fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a eventualei pedepse, s-a solicitat instanţei să
reţină faptul că în faţa instanţei de fond, între apărătorul ales al inculpatului şi acesta din urmă a
intervenit o lipsă de comunicare în sensul că apărătorul nu i-a adus la cunoştinţă efectele juridice
ale refuzului de a presta muncă în folosul comunităţii.
În acelaşi sens, analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, se constată
faptul că nici instanţa de fond nu i-a adus la cunoştinţă care este scopul pentru care legiuitorul a
prevăzut acordul inculpatului de a presta muncă în folosul comunităţii.
În sensul de mai sus, după consultarea cu noul apărător ales, la data de 16.10.2017
inculpatul a dat o declaraţie notarială prin care declară faptul că este de acord să presteze muncă
în folosul comunităţii.
Raportat la cele de mai sus, în condiţiile în care instanţa de apel va considera că sentinţa
criticată este temeinică şi legală sub aspectul condamnării inculpatului, s-a solicitat să se dispună
redozarea pedepsei aplicate şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, constatând
îndeplinite disp. art. 91 Cod penal.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în raport de criticile
formulate de apelanţi, dar și din oficiu, în baza efectului devolutiv al apelului și al limitelor sale,
în conformitate cu dispoziţiile art. 417 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată
următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 143/P/2014 din data de 02.06.2015 întocmit de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A.- Serviciul Teritorial Iaşi au fost trimişi în
judecată:
I. Inculpatele X., decan al Facultății A. din cadrul Universității, şi Y., prodecan al
Facultății A. din cadrul Universității, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de fals intelectual,
prev. de art. 321 alin. 1 din Codul penal, şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru
sine sau pentru altul un folos necuvenit", prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000
modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal, constând în aceea că:
În data de 18.11.2014, inculpata X., în calitate de Decan al Facultății A. din cadrul
Universității şi membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi, şi inculpata Y., în calitate
380
de Prodecan al Facultății A. din cadrul Universității şi membru al Biroului Consiliu al respectivei
facultăţi, au semnat procesul-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a
studentului W., atestând în fals că a verificat actele de studii în original prezentate de acesta din
urmă (respectiv : scrisoarea de acceptare la studii (deşi candidatul W. nu a obţinut un astfel de
document pentru anul II de studiu); situaţia şcolară - la dosar existând o foaie matricolă pentru
anul II de studii ce poartă ştampila Universităţii Libere din Bruxelles - Belgia, ştampilată dar
nesemnată de reprezentanţii instituţiei, precum şi o copie a foii matricole aferente anului I de
studii de la aceeaşi universitate, ştampilată, dar nesemnată; planul de învăţământ, programa
analitică - la dosar există doar nişte fişe ale disciplinelor descărcate la data de 01.11.2014 de pe
site-ul Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia, fără că aceste înscrisuri să constituie
documente de lucru prevăzute în Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă
adoptată în anul 2013 de universitate; sistemul de notare ) pentru a produce o consecinţă juridică
în sensul înscrierii candidatului W. direct în anul II de studiu la Facultatea A. din cadrul
Universității, deşi în conformitate cu Ordinul M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr.
3359/MD din 11.03.2013, Hotărârea nr. 2/21.03.2014 a Senatului Universității (cu respectarea
de licenţă adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât
în anul I, această activitate reprezentând infractiunea de fals intelectual prev. de art.321 alin.1
din Codul Penal.
În data de 20.11.2014, inculpata X., în calitate de Decan al Facultății A. din cadrul
Universității, în baza procesului-verbal din 18.11.2014 prin care a fost analizată solicitarea de
înscriere la studii a studentului W., a aprobat solicitarea acestuia de înscriere direct în anul II de
studii la Facultatea A. din cadrul Universității, deşi, pe baza documentelor depuse anterior
(scrisoare de acceptare la studii în anul I, diplomă de bacalaureat, foii matricole, adeverinţă
medicală), a Ordinului M.E.N. nr. 6000/2012 modificat prin ordinul nr. 3359'MD din
adoptată în anul 2013 de universitate, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I,
înregistrându-se prejudicierea bugetului universităţii cu suma de 5.000 euro reprezentând taxă de
şcolarizare pentru anul I de studii, dar şi obţinerea unui folos necuvenit de natură nepatrimonială,
de către candidatul H.Y., constând în înscrierea la cursurile respectivei unităţi de învăţământ
direct în anul II de studii, precum şi un folos necuvenit, de natură patrimonială, reprezentând
taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului 1 de studii, pe care acesta trebuia să o achite,
această activitate reprezentând infractiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut
pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind 2 din Legea nr. 78/2000
modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal.
În ceea ce o priveşte pe inculpata Y., în calitate de Prodecan al Facultății A. din cadrul
Universității şi membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi, s-a susţinut că activitatea de
falsificare a procesului verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a
studentului W., atestând în fals că a verificat actele de studii în original prezentate de acesta din
urmă, a condus, pe de o parte, la prejudicierea bugetului Universității cu suma de 5.000 euro
reprezentând taxă de şcolarizare pentru anul I de studii, iar, pe de altă parte, obţinerea unui folos
necuvenit, de natură nepatrimonială, de către candidatul W., constând în înscrierea la cursurile
respectivei unităţi de învăţământ direct în anul II de studii precum şi un folos necuvenit, de
381
natură patrimonială, reprezentând taxa de şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului I de studii pe
care acesta trebuia să o achite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în
serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 Cod penal.
II. Inculpata X., decan al Facultății A. din cadrul Universității, şi inculpaţii Q. şi

K..sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu referire la art. 289 Cod penal, respectiv dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal, şi complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din
Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, eu referire la art. 290 Cod penal, constând în
aceea că:
În data de 22.11.2014, inculpata X. a primit de la inculpatul Q., prin intermediul
martorilor H.R., M.S.I.şi S.F (persoane care au acţionat fără vinovăţie), o tavă confecţionată din
cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic
argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei), în legătură cu
efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea înscrierii
numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este, activitate care constituie infracţiunea de
luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 289 Cod penal,
respectiv infracţiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la
art. 290 Cod penal.
Referitor la inculpatul K., s-a reţinut că, în ziua de 21.11.2014, l-a ajutat pe inculpatul Q.
să dea inculpatei X. - decan al Facultății A. din cadrul universității - o tavă confecţionată din
cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare minimă 800 lei) şi un ceainic argintat,
confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare minimă 100 lei), în legătură cu efectuarea unui act
privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul
facultăţii al cărei decan este, indicându-le intermediarilor, prin telefon (cu nr.0740938970)
trimişi de Q. (martorii M.S.I.şi S.F.) să lase la secretariat bunurile ce au fost preluate, în final, de
martora H.R. ), întrucât inculpata X. nu era prezentă l a birou în acel moment, activitate care
constituie infracţiunea de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din Codul penal rap.
la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal.
Curtea reţine că prima instanţă, cu privire la acuzaţiile de fals intelectual şi abuz în

serviciu faţă de cele două inculpate care deţineau funcţii de conducere în cadrul Facultății A. din
cadrul universității, a dispus soluţia de achitare, reţinând că infracţiunea de fals intelectual nu
există (art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală), iar pentru infracţiunea de abuz în serviciu
activitatea de care au fost acuzate nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele
constitutive pe latură obiectivă în acest sens (art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală),
făcând şi aplicarea Deciziei C.C.R. nr. 405/15.06.2016 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin.1 din
Codul penal şi ale art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie.
Efectuând propria analiză a probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale
incidente, Curtea apreciază că soluţia primei instanţe este corectă, reţinând în acest sens, pe lângă
argumentele prezentate de aceasta şi situaţia de fapt descrisă amănunţit, inclusiv cu trimitere la
probatoriul din care aceasta rezultă, pe care şi le însuşeşte, şi următoarele aserţiuni:
382
Cu privire la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin.1 Cod penal, Curtea
ţine să puncteze că acuzarea a susţinut că înscrisul reprezentat de „procesul-verbal din data de
18.11.2014”, fila 670 vol. 1 ds.u.p., ar fi fals deoarece inculpatele X. şi Y. au atestat, prin
semnare, că au verificat actele de studii, în original, menţionate în cuprinsul formularului tipizat
(acest proces verbal fiind în concret un formular tipizat în care se completează rezultatul
echivalării disciplinelor urmate de condidatul solicitant), când în realitate aceste înscrisuri nu se
aflau în dosarul candidatului, în original.
Aşadar, acuzaţia de fals intelectual nu se referă la faptul că echivalarea materiilor studiate
şi a notelor obţinute de solicitantul W. nu ar fi fost realizată corect în substanţa sa.
Cu privire la forma în care sunt eliberate înscrisurile privind situaţia şcolară, programe
analitice, etc. de către o instituţie de învăţământ superior din alt stat astfel încât acestea să facă
dovada autenticităţii lor, Curtea arată că procedura, forma, sunt cele stabilite de respectiva
instituţie de învăţământ şi de legislaţia în materie din statul respectiv. Or, verificarea condiţiilor
de formă (şatmpilă, semnătură decan, legalizare, etc.) a unor astfel de înscrisuri nu se poate
raporta la legislaţia română ori la practicile naţionale universitare în acest domeniu.
Aşa cum bine a prezentat şi prima instanţă, pe parcursul fazei de judecată, au fost
efectuate toate verificările de rigoare necesare pentru lămurirea autenticităţii şi verdicităţii
înscrisurilor privind situaţia şcolară a solicitantului W., planul de învăţământ, programa analitică
şi sistemul de notare al Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia, stabilindu-se că:
- În ceea ce priveşte foile matricole aferente anilor I şi II de studiu ale solicitantului W.
(situaţia şcolară a acestuia), în urma corespondenţei efectuate de către universitatea din România
cu Universitatea Liberă din Bruxelles – Belgia, în luna iunie 2015, aceasta din urmă a trimis
înscrisurile menţionate către universitate. Astfel, a rezultat că aceste înscrisuri se eliberează şi fac
dovada autenticităţii şi veridicităţii lor purtând doar sigiliul (ştampila) universităţii în cauză, fără
a purta şi semnătura decanului facultăţii, aşa cum a reclamat acuzarea.
Exact în această formă au fost depuse foile matricole şi de către studentul solicitant W. în
dosarul de înscriere în anul II de studiu la universitate.
- Referitor la planul de învăţământ, programa analitică şi sistemul de notare al
Universităţii Libere din Bruxelles – Belgia, de asemenea comunicate de această instituţie de
învăţământ, situaţia este identică.
Astfel, programele analitice comunicate de Universitatea Liberă din Bruxelles – Belgia,
filele 287-298 vol. 1 ds. fond, sunt identice cu cele depuse de studentul solicitant W. în dosarul
de înscriere în anul II de studiu la universitate, iar planul de învăţământ şi sistemul de notare
utilizat de această universitate rezultă din cuprinsul foilor matricole, fiind menţionate conţinutul
materiilor studiate şi faptul că universitatea în cauză aplică sistemul european de credite
transferabile – ECTS, sistem de notare prezentat şi în anexa la Ordinul MECTS nr.
3223/08.02.2012 privind Metodologia de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în
străinătate.
- În fine, scrisoarea de acceptare la studii în anul II nu putea fi verificată deoarece încă nu
exista. Potrivit probatoriului administrat, acest proces verbal din data de 18.11.2014, după
semnarea de către decan şi prodecan, membri în Biroul Consiliului Facultății A., a fost înaintat la
mapa prorectorului care avea atribuţia de a-l înainta, împreună cu dosarul candidatului, la
Ministerul Educaţiei pentru informare şi pentru eventualitatea emiterii scrisorii de acceptare la
studii pentru anul II.
383
Această etapă a procedurii nu a mai avut loc deoarece, începând cu data de 22.11.2014,
au fost efectuate percheziţii la universitate, inclusiv în decanat, dosarul studentului solicitant W.
fiind ridicat de organul de urmărire penală.
Modul în care universitatea derulează procedurile de transfer pentru continuarea studiilor
de către studenţi străini, pe lângă toate reglementările incidente (ordine, regulamente, proceduri
de lucru, convenţii), a fost prezentat şi de martorii C.G. (secretar şef la universitate în perioada
de referinţă), Z. (prodecan al Facultății A. şi membru în Biroul Consiliu al Facultății A. în
perioada de referinţă), P.F. (membru în Biroul Consiliu al Facultății A. în perioada de referinţă)
şi inculpatele audiate în cauză X. şi Y. care confirmă aspectele ce rezultă din corespondenţa şi
înscrisurile comunicate de Universitatea Liberă din Bruxelles – Belgia. Curtea nu va relua
aspectele declarate de aceste persoane în faţa primei instanţe apreciind că nu se impune deoarece
judecătorul fondului a efectuat o analiză corectă şi completă a acestora, redată în cuprinsul
sentinţei apelate.
Curtea va reţine şi declaraţia inculpatei X. dată în faţa instanţei de apel cu privire la
această acuzaţie, filele 61-63 vol. 2 ds. apel, ocazie cu care a prezentat detaliat situaţia actelor de
studii, menţionate în cuprinsul formularului tipizat al procesului verbal privind echivalarea
studiilor solicitantului W., pe care le-a examinat în procesul de echivalare.
Aspectele prezentate de inculpată sunt în deplină concordanţă cu cele reţinute mai sus şi
stabilite pe baza înscrisurilor provenite de la Universitatea Liberă din Bruxelles – Belgia.
Curtea concluzionează că nu a existat în realitatea faptică nicio activitate pe care să o fi
desfăşurat inculpata X., în funcţiile pe care le deţinea în cadrul Facultății A. din cadrul
universității, cu ocazia procesului de echivalare a studiilor solicitantului W. şi care să se
circumscrie noţiunii de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, aşa
cum se prevede în incriminarea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 din Codul
penal.
Nu pot fi reţinute ca fondate şi pertinente criticile aduse de parchet soluţiei de achitare
dispusă de prima instanţă cu privire la această acuzaţie, atât pentru inculpata X., cât şi pentru
inculpata Y., pentru următoarele motive:
Rezultă aşadar, fără nicio îndoială, inexistenţa faptei de fals intelectual, soluţia primei
instanţe de achitare a celor două inculpate pe temiul prevăzut în art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de
procedură penală – fapta nu există – este legală şi temeinică.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu
trimitere la art. 297 Cod penal, reţinută în sarcina celor două inculpate X. şi Y., Curtea reţine că
această acuzaţie este în legătură intrinsecă cu cea de fals intelectual, în accepţiunea acuzării
această din urmă infracţiune reprezentând mijlocul prin care s-a atins scopul specific infracţiunii
de abuz în serviciu, respectiv obţinerea unui folos necuvenit, de natură nepatrimonială, de către
candidatul W., constând în înscrierea la cursurile respectivei unităţi de învăţământ direct în anul
II de studii precum şi un folos necuvenit, de natură patrimonială, reprezentând taxa de
şcolarizare de 5.000 euro aferentă anului I de studii pe care acesta trebuia să o achite.
Instanţa de control judiciar constată că inexistenţa faptei de falsificare a înscrisului oficial
reprezentat de „procesul-verbal din data de 18.11.2014”, fila 670 vol. 1 ds.u.p., conduce la
înlăturarea elementului esenţial pe care s-a conturat acuzaţia de abuz în serviciu.
În cauză a existat o activitate de evaluare a situaţiei şcolare a solicitantului W. în urma
căreia a fost întocmit „procesul-verbal din data de 18.11.2014”, iar ulterior, în data de
384
20.11.2014, din dispoziţia inculpatei X. şi cu acordul implicit al inculpatei Y., a avut loc
înmatricularea efectivă în anul II de studiu la Facultatea A. a acestuia.
Prin urmare, nu poate fi reţinută ca întemeiată critica formulată de inculpata X., prin
apărătorul ales, potrivit căreia soluţia de achitare pentru această faptă ar fi trebuit să aibă drept
temei dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală – fapta nu există.
Dincolo de acest aspect, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a realizat
o analiză corectă şi completă a dispoziţiilor care reglementează atribuţiile de serviciu pe care cele
două inculpate le aveau în calitate de membri ai Biroului Consiliu Facultății A. şi Farmacie din
cadrul universității, respectiv de decan şi prodecan, din perspectiva acuzaţiilor aduse, făcând în
mod corect şi aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15.06.2016.
Curtea Constitutionala a statuat în decizia menţionată că principul legalităţii incriminării
impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat
să o respecte, în caz contrar supunându-se sanctiunii penale, deci, comportamentul interzis
trebuie impus de legiuitor chiar prin lege – înteleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum
şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv,
prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenta.
Or, în cauza de faţă încălcările constatate, respectiv înscrierea şi înmatricularea efectivă a
persoanei solicitante W. la data de 20.11.2014, cu aprobarea inculpatei X., în anul II de studiu, şi
acordul dat dispoziţiilor decanului în acest sens, în cazul inculpatei Y., fără parcurgerea
celorlalte etape şi fără obtinerea avizelor necesare ale Consiliului de Administratie al
universității, fără eliberarea scrisorii de acceptare de către minister corespunzător anului II de
studii, vizează atribuţii de serviciu stabilite prin acte de nivel inferior, respectiv ordin al
ministrului, hotărâre a senatului, regulamente interne ale universității, neputând fi astfel reţinută
existenţa laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Activitatea imputată inculpatelor X.
şi Y. nu îndeplinieşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, condiţii care dau
însuşi elementul material din structura laturii obiective a infarcţiunii în discuţie.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine aserţiunea parchetului potrivit căreia atribuţiile
de serviciu ale celor două inculpate sunt reglementate de Legea nr.1/2011 privind educaţia
naţională şi, prin urmare, acuzaţia de abuz în serviciu ar subzista.
Contrar opiniei exprimate de acuzare, Curtea constată că în legea menţionată sunt
reglementate aspecte şi principii generale privind educaţia naţională, nicidecum procedura după
care sunt primiţi la continuarea studiilor studenţii străini la universitatea din Iaşi. Atribuţiile de
serviciu ale celor două inculpate sunt stabilite în mod expres în Carta Universitară 2011 a
universității adoptată de Senatul Universităţii, în art.78 – art.106, în baza acestui document fiind
emise şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al universității şi Regulamentul de studii
universitare de licență al universității (adoptate de Senatul Universităţii în 2013) ce
reglementează procedurile de admitere, transfer/continuare a studiilor, contractele individuale de
muncă, de management, fişa postului.
De altfel, relativ la procedurile de înscriere/transfer la cursurile universității, chiar
procurorul de caz a arătat în rechizitoriu că acestea se desfăşoară în conformitate cu Ordinul nr.
6000/2012 emis de Ministrul Educaţiei Naţionale privind aprobarea Metodologiei pentru
primirea la studii şi şcolarizarea cetăţenilor străini din state terţe UE în învăţământul de stat şi
particular din România, modificat prin ordinul nr. 3359/MD din 11.03.2013.
Prin urmare, acuzaţia de abuz în serviciu adusă inculpatelor X. şi Y. nu respectă
imperativele prevăzute în Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15.06.2016.
385
Faţă de neîntrunirea elementelor constitutive pe latura obiectivă a infracţiunii, ceea ce
echivalează cu lipsa prevederii faptei în legea penală (art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură
penală) nu se impune analiza celorlalte aspecte vizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de
abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 297 Cod penal, instanţa de
control judiciar apreciind că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă este legală şi
întemeiată.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a – fapta nu există - din Codul de
procedură penală, aşa cum a invocat inculpata X. în apel, deoarece acest caz de imposibilitate de
continuare a exercitării acţiunii penale presupune inexistenţa unei fapte, unei activităţi în
materialitatea ei în sensul descris în verbum regens.
În speţa dedusă judecăţii a existat o activitate concretă desfăşurată de cele două inculpate
X. şi Y. în funcţiile publice deţinute şi în virtutea atribuţiilor de serviciu pe care le aveau, doar
că această activitate nu întruneşte elementele constitutive pe latura obiectivă pentru a fi
considerată infracţiune.
Faţă de considerentele prezentate mai sus, Curtea arată că nu se mai impune analiza
apărărilor inculpaţilor X. şi Q. referitoare la interceptările convorbirilor telefonice şi a celor
purtate în mediul ambiental din datele de 20.10.2014 şi 18.11.2014.
Referitor la acuzaţiile de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire
la art. 289 Cod penal, dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290
Cod penal, şi complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 din Codul penal rap. la art. 6 din
Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290 Cod penal, reţinute în sarcina inculpaţilor X., Q. şi K.,
aşa cum au fost prezentate mai sus, Curtea arată următoarele:
Există două elemente esenţiale în speţa de faţă care trebuie analizate şi lămurite pentru a
se putea stabili dacă inculpata X. a luat mită de la inculpatul Q. care ar fi fost ajutat în acest sens
de către inculpatul K., respectiv aptitudinea bunurilor primite de a reprezenta mita (bunul
dobândit prin săvârşirea infracţiunii) şi elementul subiectiv al faptei.
S-a reţinut de către acuzare şi de prima instanţă faptul că inculpata X. a primit cu titlu de
mită (în modalitatea primirii unui folos material care nu i se cuvenea) o tavă confecţionată din
cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic
argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei), de la inculpatul
Q., în legătură cu efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în
acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan era.
Curtea arată că dacă faptul primirii celor două obiecte este cert şi recunoscut şi de către
inculpata X. care, inclusiv în faţa instanţei de apel a arătat circumstanţele în care a intrat în
posesia acestora (declaraţie inculpată, filele 61-63 vol. II ds. apel), nu aceeaşi este concluzia cu
privire la aptitudinea bunurilor primite de a reprezenta mită şi cu privire la elementul subiectiv al
faptei.
În faţa instanţei de apel, inculpata X. a arătat că cele două obiecte, a căror natură a
constatat-o abia cu ocazia efectuării percheziţiei asupra autovehiculului său cu care se deplasa în
aceeaşi zi – 22.11.2014, şi buchetul de flori în care se afla o carte de vizită au intrat în posesia sa
într-o zi de sâmbătă când se afla în decanat deoarece prezidase două lucrări de doctorat,
împrejurare în care secretara şefă a Facultății A. Generală (martora COC) i-a înmânat aceste
obiecte spunându-i că sunt de la un coleg, medic nefrolog, şi că, la rândul său, le primise de la o
386
altă secretară/angajat de la decanat/adminsitrator şef al universităţii (martora H.R. ) care le
primise de la un curier.
Inculpata a mai arătat că a primit aceste obiecte şi buchetul de flori de faţă cu toată lumea
din decanat, nefiind doar ea în încăpere deoarece a doua zi începea examenul de rezidenţiat, s-a
uitat doar la felicitarea ataşată şi a citit cuvintele „souvenir străin”, nu a scos pachetul din pungă,
nu l-a desfăcut şi nu s-a uitat să vadă ce anume este acolo.
De asemenea, inculpata a mai susţinut că a luat pachetul şi buchetul de flori din decanat
deoarece a doua zi urma să-şi desfăşoare activitatea în acel birou comisia de rezidenţiat, şi a
plecat fără să se gândească la faptul că acest gest s-ar putea concretiza în acuzaţia de luare de
mită din dosarul de faţă.
Modul în care bunurile menţionate au intrat în posesia inculpatei X., aşa cum a fost
prezentat de aceasta, este confirmat prin declaraţiile martorilor S.F şi MSI (cei doi curieri), H.R.,
V.D G., C.O.C.
Cu privire la bunurile primite, Curtea reţine că bunurile primite de către inculpata X. cu
privire la care s-a reţinut de către acuzare şi de prima instanţă că ar reprezenta folosul material
obţinut de inculpată sunt o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame
(valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc
(valoare de piaţă minimă 100 lei).
Date fiind circumstanţele faptice în care au fost primite cele două obiecte, precum şi
specificul acestora în cultura de proveniență a studentului, Curtea apreciază că nu poate fi
susţinută acuzaţia că acestea ar fi reprezentat folosul material primit de către inculpata X. în
legătură cu modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în raport de înscrierea
solicitantului W. în anul II de studiu la Facultatea A. Generală de la Universitatea „Gr. T. Popa
din Iaşi.
Din raportul de expertiză tehnică – judiciară întomcit în faza de urmărire penală, filele
424-427 vol. 1 ds.u.p., rezultă că cele două obiecte sunt specifice ţărilor arabe din nordul Africii
(Maroc, Tunisia, Algeria), sunt obiecte care pot fi achiziţionate din aceste zone, sunt construite
din materiale comune, respectiv cupru şi alamă, acoperite cu strat de argint, fiind confecţionate
industrial ori artizanal.
Este adevărat că prin aceeaşi expertiză s-a arătat că valoarea de piaţă a acestor obiecte ar
putea fi în jur de 1.000 lei ambele (tava între 800 – 1.000 lei, iar ceainicul între 100 – 150 lei), pe
diverse site-uri de comercializare, însă nu valoarea prezumată a acestora defineşte caracterul de
bun primit drept mită. Ceea ce prevalează preţului este semnificaţia bunului.
De altfel, cu privire la valoarea de piaţă a celor două obiecte, inculpata X. a depus la
dosar, încă din faza de urmărire penală, factura nr. 37/23.02.2015 privind achiziţionarea unor
obiecte similare din Maroc, însoţită de planşe foto, preţul acestora totalizând suma de 330
dirhami străini, echivalentul sumei de 135,16 lei la data de 08.04.2015, filele 452-467 vol. 1
ds.u.p..
Contrar opiniei parchetului, valoarea de piaţă a unui astfel de bun este cea din ţara de
provenienţă şi nu cea din ţara în care „a fost dat ca mită”, în contextul în care acelaşi parchet nu a
probat că astfel de bunuri puteau fi cumpărate şi din România şi la ce preţuri anume. În plus, nu
poate omis faptul că aceste bunuri au fost dăruite de inculpatul Q., cetăţean străin care nu
locuieşte în România şi cu privire la care parchetul nu a demonstrat că oferirea unor astfel de
suveniruri putea avea semnificaţie penală.
Nu în cele din urmă, Curtea are în vedere şi mesajul cuprins în felicitarea care a însoţit
cele două obiecte oferite inculpatei X., fila 256 şi 447 vol. 1 ds.u.p. – „Vă mulţumesc pentru
387
amabilitatea de a accepta acest buchet de flori însoţit de un suvenir străin, martor al recunoştinţei
mele şi al gratitudinii faţă de primirea dvs amabilă, simpatia, modestia şi calităţile umane pe care
le aveţi. Toate cele bune. Doctor Q., Specialist în boli ale rinichilor şi dializă, absolvent al
Universităţii Claude Bernard din Lyon, Franţa.”
Faţă de toate aceste aspecte de fapt, Curtea concluzionează, dincolo de orice îndoială, că
cele două obiecte dăruite inculpatei X. de către inculpatul Q. au caracter de suveniruri, de obiecte
dăruite ca amintire, tradiţionale, specifice popoarelor din nordul Africii, nicidecum de foloase
materiale obţinute prin săvârşirea unei infracţiuni, un avantaj patrimonial, un beneficiu, o
retribuţie. Mai trebuie avute în vedere în cadrul acestei aprecieri şi nivelul de trai şi de educaţie
al ambilor inculpaţi, aceştia fiind medici, fiecare cu cariere apreciabile, oferirea unor astfel de
cadouri putând ţine de curtoazie.
Dacă ar fi să acceptăm ideea că astfel de bunuri reprezintă foloase în accepţiune penală,
atunci s-ar putea lesne susţine că şi un buchet de flori ar putea reprezenta un bun obţinut prin
săvârşirea unei infracţiuni, cu atât mai mult cu cât uneori un buchet de flori/aranjament floral ar
putea costa mai mult decât cele două obiecte în dicuţie la un loc.
Analizând şi latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită, Curtea arată că potrivit art.
289 alin. 1 din Codul penal şi doctrinei în materie, acţiunea de primire de folosoare care nu i se
cuvin de către un funcţionar public în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale
de serviciu, se poate realiza cu forma de vinovăţie a intenţiei directe sau indirecte, conform art.
16 alin. 3 lit. a şi b din Codul penal.
Posibilitatea săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi cu forma de vinovăţie a intenţiei
indirecte este a modului în care a fost incriminată această infracţiune în noul Cod penal, fiind
înlocuită sintagma „în scopul” din reglementarea art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu
sintagma „în legătură cu”. De asemenea, în noua reglementare, infracţiunea de luare de mită
absoarbe infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 din Codul penal din
1969 (aşa cum este ipoteza şi în speţa de faţă) care se putea săvârşi atât cu intenţie directă, cât şi
cu intenţie indirectă.
Raportat la activitatea imputată inculpatei X., Curtea arată că nu există în dosar nicio
probă, directă sau indirectă, care să demonstreze că inculpata a primit bunurile menţionate mai
sus cu reprezentarea clară că acestea reprezintă o recompensă, un folos necuvenit, pentru modul
în care şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în funcţia de Decan al Facultății A. din cadrul
Universității şi membru al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi în legătura cu situaţia
solicitantului W. ori că ar fi sugerat aşteptarea sa de a primi vreun folos în acest sens.
Inculpata a susţinut în faţa instanţei de apel că nu s-a gândit că suvenirul primit de la
inculpatul Q. reprezintă mită deoarece cu câteva zile înainte, în data de 17.11.2014, se întâlnise
cu acesta şi cu traducătorul său Keniz Y, în aeroport în Bucureşti, au călătorit cu acelaşi avion
spre Iaşi, au discutat doar chestiuni profesionale, iar la destinaţie, dat fiind că era miezul nopţii,
afară era lapoviţă şi în aeroportul din Iaşi nu era niciun taxi, s-a oferit să ajute un coleg în sensul
de a-l duce cu maşina sa la hotelul la care era cazat şi care se afla în drumul său spre casă,
apreciind că acesta este un gest uman.
A mai arătat inculpata că nu s-a putut gândi că primirea suvenirului ar avea semnificaţia
luării de mită dat fiind mediul din care provine, în care a crescut şi şi-a desfăşurat viaţa cotidiană,
împrejurări care au determinat-o să interpreteze gestul colegului său ca pe unul de curtoazie, de
colegialitate, şi nu şi-a pus problema la acel moment că respectivul suvenir ar proveni nu doar de
la un coleg ci, în aceeaşi măsură, şi de la tatăl unui candidat la Facultatea A. Generală.
388
În consecinţă, Curtea apreciază că nu se poate reţine existenţa elementului subiectiv
corespunzător unei infracţiuni de luare de mită în sarcina inculpatei X., primirea unor suveniruri
de la diverse persoane în calitate de decan al facultăţi putând avea, eventual, implicaţii de natură
deontologică (a se vedea Codul de etică şi deontologie profesională universitară al univeristăţii,
adoptat de Senatul Universităţii încă din anul 2012), nicidecum infracţională.
Faţă de considerentele prezentate, Curtea constată inexistenţa elementului material pe
latura obiectivă a infracţiunii de luarea de mită, respectiv inexistenţa unui folos material primit în
condiţiile art. 289 alin. 1 din Codul penal, precum şi inexistenţa laturii subiective a infracţiunii,
respectiv intenţia directă sau indirectă, motiv pentru care va dispune achitarea inculpatei X.
pentru această acuzaţie, în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de
procedură penală, faptei lipsindu-i unul dintre elementele constitutive pe latură obiectivă (ipoteza
I) şi latura subiectivă, neexistând forma de vinovăţie prevăzută de lege (ipoteza a II a).
Aserţiunile prezentate mai sus în ceea ce priveşte acuzaţia de luarea de mită adusă
inculpatei X. sunt deopotrivă valabile şi în ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului Q.
acuzat de săvârşirea infracţiunii corelative de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000,
cu referire la art. 290 Cod penal, în circumstanţele deja precizate anterior, respectiv, prin
intermediul martorilor H.R., M.S.I.şi S.F (persoane care au acţionat fără vinovăţie), a oferit, a dat
cu titlu de folos necuvenit o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90
grame (valoare de piaţă minimă 800 lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi
zinc (valoare de piaţă minimă 100 lei), inculpatei X. în legătură cu efectuarea unui act privind
atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea înscrierii numitului W. în cadrul facultăţii
al cărei decan era.
Curtea a stabilit deja faptul că cele două obiecte dăruite inculpatei X. de către inculpatul
Q. au caracter de suveniruri, de obiecte dăruite ca amintire, tradiţionale, specifice popoarelor din
nordul Africii, nicidecum de foloase materiale în accepţiune penală.
Dincolo de acest aspect, se impune a fi analizată şi poziţia subiectivă a inculpatului Q.,
având în vedere că infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 din Codul penal, se
săvârşeşte în condiţiile prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal, adică inclusiv cu forma de
vinovăţie specifică luării de mită (intenţie directă sau indirectă).
Or, probatoriul administrat în cauză nu relevă o astfel de intenţie.
De altfel, singura probă pe care parchetul îşi fundamentează acuzaţia este discuţia
telefonică purtată de inculpatul Q. cu inculpatul K..în data de 21.11.2014, ora 14:01, (procesul
verbal de redare a convorbirii telefonice, fila 484 vol. 3 ds.u.p.). Această discuţie nu se
coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Mai mult, chiar din conţinutul convorbirii telefonice, rezultă că inculpatul Q. se arată
preocupat de semnificaţia gestului său de a oferi un cadou inculpatei X., întrebându–l pe
inculpatul K..dacă este în regulă să facă aceasta. Acesta din urmă îi spune că nu este nicio
problemă, iar la întrebarea inculpatului Haizoun dacă e normal în România un astfel de gest,
inculpatul Agha nu-i dă un răspuns clar, expres, ci doar râde.
În faţa instanţei de apel (declaraţie, filele 28-29 vol. II), inculpatul a arătat că, la sfatul lui
Y Keniz, a trimis inculpatei X. cele două obiecte tradiţional străine, obişnuite în casa oricărui
străin, aduse de fiul său din Maroc şi care nu se găseau de cumpărat în România, şi un buchet de
flori în semn de mulţumire pentru faptul că l-a transportat cu maşina de la aeroport la hotel, în
împrejurarea prezentată mai sus. Totodată, a mai declarat că inculpata X. nu i-a cerut şi nici nu i-
a sugerat să-i dea ceva pentru gestul făcut.
389
Referitor la Y.K., persoana care i-a fost traducător în timpul cât s-a aflat în România,
inculpatul a arătat că l-a cunoscut în urmă cu 10 ani de zile într-o împrejurare profesională, tatăl
său fiindu-i pacient pentru o perioadă mai lungă de timp, iar după decesul acestuia s-a ocupat de
Y. ca de propriul său fiu. Cunoaşte că acesta a terminat studii universitare în România, la Cluj,
înainte de anul 2014, dar că nu profesează în domeniul pe care l-a absolvit în România şi nici nu
cunoaşte cu ce anume se ocupă acesta în România.
Faţă de elementele de fapt prezentate, Curtea apreciază că nu s-a dovedit cu certitudine,
dincolo de orice îndoială, existenţa unei rezoluţii infracţionale în persoana inculpatului Q. în
sensul de a da mită inculpatei X., în legătură cu modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu
circumscrise situaţiei solicitantului W.
Curtea mai constată că instanţa de fond şi-a depăşit limitele cadrului procesual în care a
fost învestită făcând aprecieri cu privire la vinovăţia, sub forma intenţiei, martorilor S.F şi MSI,
apreciind că aceştia au fost intermediari la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în condiţiile în
care faţă de aceştia parchetul nu a dispus trimiterea în judecată.
Se face astfel o confuzie între intenţia celor doi martori de a transporta şi a preda pachetul
şi buchetele de flori la universitate, intenţie firească şi intrinsecă activităţii pe care aceştia o
desfăşurau la florărie, acesta fiind obiectul lor de activitate, şi intenţia infracţională specifică
infracţiunii de dare de mită. Nu s-a probat în cauză faptul că cei doi martori ar fi cunoscut scopul
pentru care inculpatul Q. oferea cadoul şi buchetele de flori.
Faţă de considerentele prezentate, Curtea constată inexistenţa elementului material pe
latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită, respectiv inexistenţa unui folos material oferit, dat,
în condiţiile art. 290 alin. 1 cu trimitere la art. 289 alin. 1 din Codul penal, precum şi inexistenţa
laturii subiective a infracţiunii, respectiv intenţia directă sau indirectă, motiv pentru care va
dispune achitarea inculpatului Q. pentru această acuzaţie, în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art.
16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală, faptei lipsindu-i unul dintre elementele
constitutive pe latură obiectivă (ipoteza I) şi latura subiectivă, neexistând forma de vinovăţie
prevăzută de lege (ipoteza a II a).
În fine, referitor la acuzaţia adusă inculpatului K..că, în ziua de 21.11.2014, l-a ajutat pe
inculpatul Q. să dea inculpatei X. - decan al Facultății A. din cadrul universității - o tavă
confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame (valoare minimă 800 lei) şi un
ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare minimă 100 lei), în legătură cu
efectuarea unui act privind atribuţiile acesteia de serviciu, constând în acceptarea înscrierii
numitului W. în cadrul facultăţii al cărei decan este, indicându-le intermediarilor, prin telefon (cu
nr.0740938970) trimişi de Q. (martorii M.S.I.şi S.F.) să lase la secretariat bunurile ce au fost
preluate, în final, de martora H.R. ), întrucât inculpata X. nu era prezentă l a birou în acel
moment, activitate care ar constitui, în opinia parchetului, infracţiunea de complicitate la dare de
mită, prev. de art. 48 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 290
Cod penal, Curtea arată următoarele:
Potrivit art. 48 din Codul penal, complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau
ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Activitatea de complicitate, ca formă secundară a participaţiei penale, este întotdeauna
subordonată formei principale de participaţie penală, în speţă autoratului. Mai simplu spus,
complicitatea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală există numai dacă există
autoratul la săvârşirea aceleaşi fapte şi aceasta motivat prin aceea că, complicele cooperează la
săvârşirea faptei, după o înţelegere prealabilă cu autorul, prin activităţi indirecte de natură a
390
sprijini latura obiectivă şi/sau subiectivă a faptei, contribuţia sa nefiind una determinantă,
nemijlocită, directă de săvârşire a faptei.
Pentru a reţine existenţa complicităţii este necesar ca autorul să săvârşească fapta
prevăzută de legea penală. Însă, dacă autorul nu a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, nu
poate fi reţinută, în mod firesc, existenţa unei complicităţi la o faptă care nu a fost săvârşită
aceasta deoarece activitatea desfăşurată de complice nu i-a folosit efectiv autorului la săvârşirea
faptei tipice. Complicitatea există exclusiv prin raportare la activitatea săvârşită de inculpat.
Aceasta este şi situaţia inculpatului K..în cauza de faţă, căruia i se impută un ajutor de
natură morală acordat inculpatului Q..
Câtă vreme nu poate fi reţinută săvârşirea unei infracţiuni de dare de mită de către autorul
Q., nu poate fi reţinută nici o participaţie penală sub forma complicităţii morale la săvârşirea
aceleiaşi infracţiuni din partea inculpatului K..
Nefiind întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, în
cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. b din Codul penal, Curtea urmând a dispune
achitarea inculpatului K..pentru fapta dedusă judecăţii.
Având în vedere temeiul soluţiei de achitare, nu se impune analiza celorlalte motive de
apel invocate de inculpat.
Pentru considerentele prezentate, Curtea:
I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, va admite apelurile
declarate de inculpaţii X., Q. şi K..împotriva Sentinţei penale nr. 1/05.01.2017 pronunţate de
Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 8443/99/2015.
În temeiul art. 423 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală, va desfiinţa în parte
sentinţa apelată şi în rejudecare:
Va înlătura dispoziţia privind condamnarea inculpatei X. pentru infracţiunea de luare de
mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal, precum şi
dispoziţiile subsecvente.
În temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală,
va achita pe inculpata X. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 din Codul penal.
Va înlătura dispoziţia privind condamnarea inculpatului Q. pentru infracţiunea de dare de
mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 din Codul penal, precum şi dispoziţiile
subsecvente.
va achita pe inculpatul Q., pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr.
78/2000 rap. la art. 290 din Codul penal.
Va înlătura dispoziţia privind condamnarea inculpatului K..pentru infracţiunea de
complicitate la dare de mită prev. de art. 48 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000
rap. art. 290 din Codul penal, precum şi dispoziţiile subsecvente.
va achita pe inculpatul K., pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită prev. de art. 48
din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. art. 290 din Codul penal.
Va înlătura dispoziţia privind confiscarea, în folosul statului român, a celor două colete
ridicate şi indisponibilizate de organul de urmărire penală de la inculpata X. respectiv o tavă
confecţionată din cupru argintată, în greutate de 1359, 90 grame, cu dimensiuni de 42x32cm, cu
391
inscripţia „ROYAL ASCOT Manchester Design Silver Plated” şi un ceainic argintat,
confecţionat din alamă, cupru şi zinc, cu inscripţie în limba arabă aplicată pe partea inferioară.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f din Codul de procedură penală, va dispune restituirea
către inculpata X. a celor două colete ridicate şi indisponibilizate de organul de urmărire penală,
respectiv o tavă confecţionată din cupru argintată, în greutate de 1359, 90 grame, cu dimensiuni
de 42/32 cm, cu inscripţia „ROYAL ASCOT Manchester Design Silver Plated” şi un ceainic
argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc, cu inscripţie în limba arabă aplicată pe partea
inferioară, ambalate într-o sacoşă din hârtie, de culoare vişinie cu dungi maro, depuse la camera
de corpuri delicte a Tribunalului Iaşi.
Va înlătura dispoziţia privind obligarea inculpaţilor X., Q. şi K.. la plata cheltuielilor
judiciare către stat, având în vederea soluţia de achitare integrală dispusă faţă de aceştia.
În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare
efectuate pentru desfăşurarea procesului penal faţă de inculpaţii X., Q. şi K..(faza de urmărire
penală, faza de cameră preliminară şi faza de judecată în primă instanţă), vor rămâne în sarcina
statului.
Totodată, Curtea va menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt
contrare prezentei decizii.
efectuate pentru soluţionarea apelurilor inculpaţilor vor rămâne în sarcina statului, având în
vedere admiterea acestor căi de atac.
II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, va respinge ca
nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi
împotriva Sentinţei penale nr. 1/05.01.2017 pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr.
8443/99/2015.
În temeiul art. 275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare
efectuate pentru soluţionarea apelului parchetului vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de 90 lei reprezentând
onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul K., avocat, potrivit
delegaţiei nr. 4070/01.08.2017, fila 97 vol. 1 ds. apel, va rămâne în sarcina statului şi se va
avansa Baroului Iaşi din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Cuantumul onorariului parţial este stabilit prin raportare şi la dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit.
b şi art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea
serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, etc., încheiat între Ministerul Justiţiei şi
U.N.B.R., ţinând seama de activitatea concretă desfăşurată în cauză de avocatul Plumb Mirela,
cuantumul reprezentând ¼ din suma de 360 lei prevăzută de protocolul menţionat atunci când cel
puţin două persoane au calitatea de inculpat în cauză.
În temeiul art. 273 alin. 4 Cod procedură penală, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 178/1997 rap.
la art. 1 alin. 1 lit. a şi b din Ordinul comun al Ministerului Justiţiei nr. 772/C/05.03.2009 şi al
Ministerului Finanţelor nr. 414/03.03.2009, Curtea va admite cererea formulată de traducătorul
autorizat de limbă franceză…, privind plata onorariului pentru activitatea de traducere şedinţe de
judecată şi discuţii ambientale, în scris, din limba franceză în limba română în sumă de 361,08
lei.
În temeiul art. 273 alin.5 Cod procedură penală, va dispune efectuarea plăţii sumei
361,08 lei din fondul special al Ministerului Justiţiei către traducătorul autorizat …
În temeiul art. 273 alin. 4 Cod procedură penală, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 178/1997 rap.
la art. 1 alin. 1 lit. a şi b din Ordinul comun al Ministerului Justiţiei nr. 772/C/05.03.2009 şi al
392
Ministerului Finanţelor nr. 414/03.03.2009, va admite cererea formulată de traducătorul autorizat
de limba arabă …, (Autorizaţia nr. 4176/27.12.2000 eliberată de Ministerul Justiţiei, privind
plata onorariului pentru activitatea de traducere şedinţe de judecată şi discuţii ambientale, în
scris, din limba arabă în limba română în sumă de 1.150,36 lei.
În temeiul art. 273 alin.5 Cod procedură penală, va dispune efectuarea plăţii sumei
1.150.36 lei din fondul special al Ministerului Justiţiei către traducătorul autorizat.
13. Părăsirea locului accidentului – condițiile reținerii concursului de infracțiuni

dintre infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal și cea prevăzută de
art. 338 alin. 2 Cod penal. Ucidere din culpă. Acţiune civilă – acordare daune
materiale și data de la care se calculează dobânda legală pentru daunele morale
Cuprins pe materii: Drept penal, ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori
modificarea sau ștergerea urmelor acestuia
Indice alfabetic: vinovăție, concurs de infracțiuni, daune materiale, dobândă legală
Temei de drept: art. 32 alin. 4 din O.U.G. nr. 54/2016, art. 338 Cod penal
„Prima instanţă nu a analizat, cum de altfel nu a făcut-o nici procurorul în

rechizitoriu, separat elementele de tipicitate ale celei de-a treia infracţiuni pe care a
reţinut-o în sarcina inculpatului, aceea de modificare sau ştergere a urmelor
accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 2 Cod penal, reţinând doar că, atâta timp
cât inculpatul a plecat de la locul accidentului cu maşina, automat a săvârşit şi
această a treia infracţiune. Cu alte cuvinte, prima instanţă a considerat că, pentru a
nu comite un concurs de infracţiuni, conducătorul auto care cauzează un accident cu
victime şi alege să plece de la faţa locului, asumându-şi astfel răspunderea pentru
infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, trebuie neapărat să lase
autoturismul pe care îl conducea la faţa locului, orice deplasare a lui fiind
considerată modificare sau ştergere a urmelor accidentului, şi să plece pe jos sau pe
o altă cale. Curtea nu consideră că o astfel de abordare ţine cont de atitudinea
subiectivă a inculpatului, care poate fi diferită prin raportare la cele două
infracţiuni, în sensul că inculpatul îşi poate asuma părăsirea locului accidentului cu
consecinţele ei, atât în ce priveşte dificultatea identificării şi tragerii lui la
răspundere penală, cât şi în ceea ce priveşte diminuarea şanselor de salvare a
victimei şi îngreunarea stabilirii condiţiilor producerii accidentului, fără a avea
intenţia, directă sau indirectă, de a modifica sau şterge urmele accidentului. A
modifica sau a şterge urmele unui accident presupune, în opinia Curţii, o atitudine
subiectivă specială în acest sens, care implică reaua-credinţă, un proces deliberativ
urmat de acţiuni în direcţia înşelării organelor de cercetare, al denaturării unor
aspecte de fapt, precum şi o activitate care să meargă dincolo de simpla părăsire a
locului respectiv, prin care inculpatul să caute să îşi atenueze răspunderea sau să
pună organele de poliţie pe o pistă greşită, anticipând consecinţele lăsării urmelor
accidentului aşa cum se găsesc şi acţionând efectiv pentru înlăturarea acestor
consecinţe. Curtea consideră că din probatoriul administrat nu rezultă nicidecum
elemente care să susţină o asemenea atitudine subiectivă din partea inculpatului, în
sensul că ar fi avut reprezentarea că, părăsind locul unui posibil accident, modifica
393
sau ştergea urmele acestuia.
Pe de altă parte, însăşi prevederea celor două fapte în cadrul unor alineate
distincte, ca infracţiuni de sine stătătoare, nu îngăduie a se trage concluzia că
părăsirea locului accidentului la volanul autoturismului ar presupune automat
comiterea şi a unei alte infracţiuni, cu conţinut distinct. Dacă ar fi acceptată o astfel
de interpretare, o persoană acuzată în acest mod ar fi îndreptăţită să invoce o lipsă
de previzibilitate a legii.”
„În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel constată ca fiind
întemeiate susţinerile părţii responsabile civilmente B.A.A.R. în ceea ce priveşte
obligarea acestei părţi, prin sentinţa atacată, la plata de daune materiale către
Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Astfel, Curtea constată că, potrivit art. 32 alin. 4
din O.U.G. nr. 54/2016, nici o entitate care a compensat în orice fel persoanele
prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv
servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul
să solicite de la B.A.A.R. recuperarea cheltuielilor efectuate. Serviciul Judeţean de
Ambulanţă constituie, în sensul textului de lege mai sus amintit, entitate care, în baza
legii, a oferit servicii medicale de urgenţă victimei accidentului, chiar dacă aceste
servicii nu au fost apte să ducă la salvarea vieţii acesteia şi numai rudele sale au
calitatea de părţi civile.”
„Apelul părţii responsabile civilmente este însă fondat cât priveşte data de la
care urmează a curge dobânda legală pentru sumele stabilite cu titlu de daune
morale, care nu poate fi decât data de la care aceste sume devin certe, şi anume data
rămânerii definitive a hotărârii.”
768/09.11.2018
Prin sentinţa penală nr. 650/08 Mai 2018, Judecătoria Vaslui a dispus următoarele:
„În baza art.386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor
pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.M., din infracţiunile de ucidere din culpă şi
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prev. de art.
192 alin.1 şi 2 Cod penal şi art. 338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în
infracţiunile de: ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului
accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1
Cod penal şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în
forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
Stabileşte o culpă comună a inculpatului L.M. şi a victimei T.C.L. în producerea
rezultatului infracţiunii de ucidere din culpă, în următoarea proporţie: 30% - inculpatul L.M. şi
70% - victima T.C.L..
În baza art. 396 alin.1,2 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul L.M., aflat sub control
judiciar, cetăţean român, căsătorit, 1 copil minor, stagiu militar nesatisfăcut, studii profesionale,
fără loc de muncă, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:
1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de
art. 192 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.2 lit.b, art. 76 alin.1 Cod penal;
394
2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori
modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal
În baza art. 67 alin. 1 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa complementară a
interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i)
Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce
autovehicule, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal.
În baza art. 65 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal, respectiv: de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de
stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri potrivit art.54 Cod penal.
2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori
modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2 Cod penal.
În temeiul art. 38 alin.1, 39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate
inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 2
luni închisoare ( 1/3 din suma celorlalte două pedepse), inculpatul L.M. urmând să execute
pedeapsa finală de 3 ani şi 3 luni închisoare, în regim privativ de libertate.
În baza art. 45 alin.1 Cod Penal, aplică inculpatului L.M. pedeapsa complementară a
interzicerii, pe o perioadă de 2 ani, a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i)
Cod Penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce
autovehicule, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal.
În baza art. 45 alin.1,5 Cod Penal aplică inculpatului L.M. pedeapsa accesorie a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi i) Cod Penal: de a fi ales în autorităţile
publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de
stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri, potrivit art. 54 Cod penal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
L.M. durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 17.02.2017 la 11.03.2017, inclusiv.
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul L.M., prin
încheierea 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui pronunţată în dosarul nr.
2002/333/2017/a1.2 al Judecătoriei Vaslui.
În baza art. 399 alin.1,4 Cod pr.pen. rap. la art. 241 alin.1 lit. c Cod pr.pen., constată
încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă împotriva inculpatului L.M.,
prin încheierea nr. 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui, la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la
inculpatul L.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi, în baza art.5 din aceeaşi lege,
va informa inculpatul asupra faptului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru
obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de date Genetice Judiciare a profilului genetic.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 14 alin.1 din OUG nr. 54/2016 şi
art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, admite în parte acţiunile civile formulate
de către părţile civile Ș.C., Ș.S.B., Ș.F., T.C.I., T.C.M., G.D., T.C.M., toţi cu domiciliul
procesual ales la XXXXX.
395
În baza art. 32 alin.1 lit.a din UG nr. 54/2016, obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în
calitate de parte responsabilă civilmente, la plata următoarelor sume:
3.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ș.C. ( 30% din totalul de
10.000 lei - cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare) actualizată cu rata inflaţiei şi cu
dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 19.04.2017, momentul formulării pretenţiilor
materiale, şi până la plata integrală a debitului;
12.000 lei ( 30% din totalul de 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe
exclusive a inculpatului) reprezentând daune morale către partea civilă Ș.C. – concubinul
victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la
data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
12.000 lei (30% din totalul 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ș.S.B. – fiica minoră a
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ș.F. – fiica minoră a
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. – mama victimei,
sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data
producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă
T.C.M. – sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor
calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.I.
– fratele victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula
de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă G.D. –
sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de
la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului.
În baza art. 1357 Cod civil, coroborate cu art. 1390 şi art. 524-529 Cod civil rap. la art.
499 alin.3 Cod civil şi OUG nr. 54/2016, obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în calitate de
parte responsabilă civilmente la plata unor prestaţii periodice lunare, calculate potrivit gradului
de culpă stabilit în sarcina inculpatului L.M., respectiv în cuantum de câte 1/6 din salariul minim
pe economie x 30%, în favoarea fiecăreia dintre părţile civile Ș.S.B. – fiica minoră a victimei, şi
Ș.F. – fiica minoră a victimei, prin reprezentant legal Ș.C., începând cu data producerii
accidentului 14.01.2017 şi până la încetarea stării de nevoie (până la împlinirea vârstei de 18 ani,
respectiv 26 de ani, în situaţiile în care părţile civile menţionate vor urma studii superioare).
Respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391
alin. 2 Cod civil, OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al.2,3 Cod pr.pen., admite acţiunea
civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
Obligă B.A.A.R., cu sediul în XXXXX, în calitate de parte responsabilă civilmente, la
plata sumei de 61,2 lei cu titlu de despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă
Vaslui.
396
Constată că părţile civile minore au fost reprezentate de apărător ales.
Constată că inculpatul a fost asistat la soluţionarea prezentei cauze de către un apărător
ales.
Dispune ataşarea la dosar, la data rămânerii definitive a hotărârii, a corpurilor delicte
depuse la Camera de corpuri delicte şi evidenţiate la poziţia nr. 74/2017 în Registrul Corpurilor
delicte al Judecătoriei Vaslui.
În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul L.M. la plata sumei de 6.000
reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 2500 lei reprezintă cheltuieli efectuate în
cursul urmăririi penale ( din care 456 lei contravaloarea expertizei medico legale şi 510 lei
contravaloarea expertizei criminalistice).”
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr. 296/P/2017 din 14.03.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Vaslui înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul 2002/333/2017 a fost trimis în judecată
inculpatul L.M., aflat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de
art. 192 alin. 1 şi 2 şi art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul
penal.
În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului L.M. faptul
că, în seara de 14.01.2017, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de
înmatriculare XXXXX pe DJ 248 pe raza satului Rebricea, judeţul Vaslui, a acroşat şi lovit pe
numita T.C.L., care a decedat în urma leziunilor suferite, iar după producerea accidentului,
inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În susţinerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:
- proces-verbal de sesizare din oficiu;
- proces - verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexate acestuia;
- declaraţiile inculpatului şi fişa de cazier judiciar a acestuia;
- declaraţia persoanei vătămate Ș.C.;
-procese-verbale privind diverse aspecte, inclusiv proces-verbal de examinare a
autoturismului;
-proces - de refuz de examinare poligraf;
-raport de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 a I.P.J. Vaslui - Serviciul
Criminalistic;
-planşe foto surprinse privind principalele aspecte fixatecu ocazia imaginilor video
surprinse de camerele de supraveghere instalate în staţia de carburant Lukoil, din mun. Vaslui,
str. XXXXX;
-raport de expertiză medico - legală (autopsie) nr. 37/N/15.01.2017 întocmit de Serviciul
judeţean de medicină legală Vaslui şi planşele foto efectuate;
-raport de expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 întocmit de Laboratorul
interjudeţean de expertize criminalistice Iaşi;
-copie după cartea de identitate a autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXX, fişa de
urgenţă prespitalicească;
-planşe foto privind principalele aspecte fixate cu ocazia examinării criminalistice a
autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXX;
-declaraţiile martorilor L.E., B.O.D., M.A.D.E., Z.C.I., P.Ș.G. şi P.D.G.;
-procese - verbale şi rapoarte de investigaţii.
Camera preliminara
397
Prin Încheierea din 20.04.2017, dată în Camera de Consiliu, judecătorul de cameră
preliminară, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat competenţa materială şi
teritorială a instanţei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. nr.296/P/2017 din
14.03.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul L.M. şi a dispus
începerea judecăţii.
Judecata
Persoanele vătămate Ș.C., Ș.S.B., Ș.F., T.C.I., T.C.M., G.D., T.C.M., toţi cu domiciliul
procesual ales la Cabinet Avocat „L.F.”, s-au constituit părți civile ( filele 7-9 vol I), depunând
pentru termenul din 15.06.2017 copii de pe actele de stare civilă în dovedirea relațiilor de
rudenie cu victima T.C.L. ( filele 56-69 vol.I) .
De asemenea, partea responsabilă civilmente BAAR a depus la dosar note scrise( filele
14 - 33 vol I. )
La termenul din 15.06.2017, inculpatul a solicitat amânarea cauei în vederea audierii sale
la termenul viitor, întrucât nu se afla într-o stare psihologică potrivită pentru a fi audiat de
instanță. Precizează doar că a trecut prin zona respectivă însă nu a știut că a trecut peste o
persoană ( fila 72 vol I)
La termenul de judecată din 29.06.2017, interpelat de instanță după aducerea la
cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale, inculpatul L.M. a arătat că solicită să fie
judecat conform procedurii de drept comun, nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa şi nu
doreşte să dea declaraţie în instanţă prevalându-se de dreptul la tăcere.
Interpelat de către instanţă, inculpatul a precizat că nu este de acord cu acţiunea civilă
formulată de părţile civile întrucât este nevinovat.
În probaţiune, inculpatul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere şi
a contestat tot probatoriul administrat în cursul urmăririi penale. În acest sens, a solicitat
refacerea tuturor probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: reaudierea
tuturor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale; refacerea expertizelor, respectiv expertiza
criminalistică privind dinamica accidentului şi expertiza tehnică a autoturismului; suplimentar,
după audierea martorilor din lucrări, solicită efectuarea unui test poligraf de către inculpat.
Pentru părțile civile s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi încuviinţarea probei
testimoniale cu 1 martor pentru a demonstra prejudiciul afectiv şi material adus părţilor civile,
respectiv martorul D.A..
La termenul din 28.09.2017 au fost audiați martorii L.E. (fila 145-146 vol I)şi B.O.D. (
fila 147 vol I).
La termenul din 26.10.2017, după ce la dosar s-a depus raportul de expertiză tehnică auto
( filele 148-150) de către expertul judiciar desemnat de instanță și raportul de expertiză auto
efectuat de expertul parte numit de părțile civile ( filele 171) inculpatul prin apărător ales a
formulat cerere de suplimentare probatorii, în sensul completării expertizei tehnice auto cu un
nou obiectiv în sensul de a se preciza dacă apărătoarea stânga a spoilerului prezintă sau nu
defecţiuni și dacă cele 23 de bucăți găsite la fața locului au legătură cu apărătoarea stânga faţă,
sau dreapta şi dacă aparţin cu certitudine maşinii inculpatului. De asemenea a solicitat efectuarea
unei noi expertize medico legale necropsică întrucât expertul nu a răspuns la obiectivul - dacă
leziunile s-au produs numai prin călcare, solicitând ca prin expertiza medico-legală să se
stabilească cu aproximaţie, ora decesului victimei, acesta fiind un al doilea obiectiv al expertizei.
Instanța a respins cererea formulată de inculpat prin apărător privind prelungirea
probatoriului prin completarea raportului de expertiză tehnică auto.
398
Cu privire la proba nouă solicitată vizând efectuarea unei noi expertize medico legală de
necropsie, instanța a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale și a
dispus din oficiu, în baza art.179 alin.2, art.180 Cod pr.pen., ca medicul legist care a efectuat
raportul de necropsie să precizeze care este ora aproximativă a decesului victimei și dacă este
posibil ca victima să fi fost călcată de două sau mai multe maşini consecutiv.
La termenul din 09.11.2017 s-au ascultat separat martorii Z.C.I. ( audiat fila 194 vol I) şi
P.Ș.G. ( audiat filele 195,196 vol I).
La termenul din 20.11.2017, s-a ascultat martora M.A.D.E. ( audiata fila 22 vol II).
La termenul din 14.12.2018, s-a ascultat martorul P.D.G. ( fila 38 vol II) și s-au depus
precizările solicitate din partea medicului legist care a efectuat expertiza medico legal ( fila 36
vol II).
Întrucât din raportul de expertiză tehnică auto depus la dosar rezultă că expertul auto
M.Ş. nu a înţeles solicitarea instanţei, având în vedere faptul că acesta a efectuat o analiză între
noțiunea de avarii și cea de defecțiuni și a evaluat costul reparării avariilor autoturismului şi nu
constatarea avariilor, având în vedere și faptul că la termenul din 15.01.201, s-au depus
precizările medicului legist la expertiza medico- legală, instanța a pus în discuția părților, potrivit
art. 383 alin.3 Cod procedură penală, și a constatat că nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi
expertize criminalistice privind dinamica accidentului şi a unei noi expertize tehnice a
autoturismului raportat la art. 100 alin.4 lit.a,b Cod procedură penală.
De asemenea, la același termen instanța a încuviinţat cererea de înlocuire a martorului în
latură civilă D.A. cu martorul R.V. ( audiat fila 65 vol. II)
S-a ataşat la dosar fişa de cazier judiciar pentru inculpat.
S-au depus concluzii scrise pentru părțile civile.
La termenul din 11 aprilie 2018, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru punerea
în discuţia părţilor a propunerii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunile prev. de art. 192 al. 1 şi 2 Cod penal şi
art.338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în infracţiunile prev. de
art.192 alin.1 şi 2 Cod penal, art. 338 alin.1 Cod penal şi art.338 alin.2 Cod penal, toate cu
aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
La termenul fixat, după punerea în discuţie a propunerii de schimbare a încadrării juridice
a faptelor, instanţa a rămas în pronunţare asupra propunerii de schimbare a încadrării juridice a
faptei și asupra fondului cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmării penale și readministrat în
cursul cercetării judecătorești, instanța constată că nu au apărut elemente care să modifice
situația de fapt reținută în actul de sesizare, astfel:
Dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală stipulează că probele nu au valoare dinainte
stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor
probelor administrate în cauză. Astfel, nu există o ordine de prioritate cu privire la declaraţiile
date de inculpat în cazul în care acesta îşi schimbă declaraţiile de-a lungul cercetărilor,
neexistând o valoare probatorie dinainte stabilită a acestora.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia
concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar
principiul aflării adevărului, consacrat de art. 5 Cod de procedură penală, impune instanţei să dea
valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Simpla retractare sau modificare a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod
automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe
399
ale dosarului şi nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile date în mod succesiv. Trebuie
apreciat care dintre declaraţii reflectă adevărul: declaraţia dată într-un moment foarte apropiat de
producerea faptei, declaraţie în care se relatează pe larg, cu amănunte, evenimentul, sau cea dată
după scurgerea unui interval de timp în care se exprimă îndoiala cu privire la acelaşi aspect redat
fidel în primele declaraţii.
În consecinţă, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa
stabileşte care dintre acestea corespund adevărului.
Cu titlu preliminar, instanța constată că în cursul cercetării judecătorești nu a fost
contestat de către inculpat faptul că a condus autoturismul marca Renault Megane în acea seară,
prin zona accidentului și că, la un moment dat, în zonă, a trecut peste un obstacol pe care l-a
observat când era foarte aproape în fața sa și nu a putut să-l evite, necontestând existența
avariilor la autoturism (coroborat cu cele 7 fragmente din plastic identificate la fața locului cu
privire la care s-a stabilit că aparțin mașinii conduse de inculpat și cu planșele foto cu imaginile
surprinse pe traseul inculpatului).
Teza probatorie a apărării inculpatului s-a axat pe susținerea că este posibil ca, în raport
de celelalte fragmente din plastic identificate pe carosabil cu ocazia cercetării la fața locului, în
legătură cu care nu s-a putut stabili dacă provin de la mașina condusă de inculpat, este posibil ca
alte autovehicule care au circulat prin zonă anterior sau ulterior trecerii mașinii inculpatului, să fi
trecut peste victimă și să fi determinat decesul acesteia.
De asemenea se constată că, potrivit noii legislații procesual penale, principiul oficialității
a devenit subsidiar principiului disponibilității părților în ceea ce privește probele, astfel cum
rezultă din art.100 alin.2 teza finală Cod pr.pen., astfel că, la cererea inculpatului, s-au reaudiat
martorii de la urmărirea penală a căror declarații au fost contestate și, în subsidiar, instanța, din
oficiu, a solicitat precizări de la medicul legist.
Este de reținut faptul că toți martorii și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală,
unii dintre martori adăugând doar mici precizări cu privire la aspecte despre care și-au dat seama
abia după audierea din fața organului de urmărire penală - de exemplu clarificarea privind marca
mașinii observate de martorul P.Ș.G. (fila 195 verso vol I), sau clarificarea martorei M.A.D.
privind faptul că la trecerea de cale ferată a observat și a reținut faptul că o mașină care venea din
sens opus avea farul dinspre centrul drumului care nu funcționa, însă pe parcursul drumului între
calea ferată și locul accidentului au trecut mai multe mașini din sens opus pe care însă nu le-a
reținut.
În ceea ce privește martora L.E., soția inculpatului, aceasta a menținut declarațiile date la
urmărirea penală iar în fața instanței a precizat că datorită timpului scurs nu-și mai aduce aminte
amănunte. Cu toate acestea, martora a precizat faptul că inculpatul nu i-ar fi spus că au trecut cu
mașina peste un obstacol, că ea nu a simțit nimic dar că a văzut când inculpatul a privit în
oglinda retrovizoare, însă, interpelată de instanță, nu a putut preciza în ce context își amintește
acest amănunt, după aproximativ 1 an, deși a arătat că mașina nu trecuse peste niciun obstacol,
că ea se afla în spatele mașinii și că era bulversată de un necaz în familie.
Analizând coroborat următoarele mijloace de probă:
declarația martorului P.Ș.G. (fila 195 verso vol I), care precizează că a
auzit o bufnitură puternica, apoi zgomot de frâna, iar la câteva secunde o mașina pornind
si apoi a văzut trecând prin fata sa, de la o distanța de 20 de metri, o mașina de culoare închisă,
ale cărei faruri păreau a aparține unui Renault Megane,
cu declarația martorului Z.C.I. care arată că victima a stat la magazin
400
cam jumătate de oră de la ora 8 la 8,30 seara, apoi a durat cam jumătate de oră până a
văzut mașinile de politie venind la locul accidentului
cu declarația martorei M. ( fosta M.)A. și a martorului Z.
care precizau condițiile meteorologice din seara și locul accidentului în sensul că era
vizibilitate iar carosabilul nu era acoperit cu zăpadă sau pe șosea era doar un pic de zăpada;
cu concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 efectuat de
către l.P.J. Vaslui - Serviciul Criminalistic care stabilește că 7 fragmente din plastic,
individualizate (le, lf, 11, 3a, 3b, 3d şi 5) ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului în cauza
privind accidentul rutier produs la data de 14.01.2017, pe DJ 248 pe raza comunei Rebricea,
judeţul Vaslui, provin de la autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXX.
cu raportul de expertiză medico - legală (autopsie) nr. 37/N/15.01.2017 întocmit de
Serviciul judeţean de medicină legală Vaslui, care stabilește că “ cadavrul mai prezenta
leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei, care s-au putut produce prin
călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare, în contextul aceluiaşi traumatism” astfel
cum a fost acesta precizat în sensul că “ nu se poate stabili cu exactitate ora decesului, iar
cadavrul nu prezintă leziuni care să fi fost produse postmortem astfel că nu există elemente care
ar susține călcarea cadavrului în repetate rânduri de către alte autovehicule „( fila 36 vol II);
instanța concluzionează că doar autoturismul condus de inculpat este singurul care a
acroșat victima, ce se afla întinsă pe partea carosabilă, leziunile produse victimei, cel mai
probabil, prin călcare și târâre, în contextul unui accident rutier, conducând la decesul acesteia,
între politraumatism şi deces existând o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
În ceea ce privește viteza cu care inculpatul circula în momentul accidentului, instanța
constată că, deși inculpatul, prin apărător, a încercat să conteste viteza stabilită prin expertiza
criminalistică, de 80 Km/h, teza probatorie prezentată, în sensul că expertul a avut în vedere în
cadrul simulărilor doar autoturismele Renault Megane, nu și SUV-urile, a determinat instanța să
constate că refacerea expertizei criminalistice nu era utilă cauzei în raport de aceste argumente.
De altfel, modul de stabilire a vitezei de rulare a autoturismului condus de inculpat este bazat pe
simulare pe o mașină de același tip (singura metodă posibilă în lipsa altor elemente de calcul) și
prezumții, apreciate de instanță ca fiind plauzibile, întrucât rezultau din calcule coroborate cu
constatarea că alte două autoturisme care circulau cu viteza legală de 50 Km/h au observat
victima pe carosabil și au avut timp să o ocolească sau să frâneze.
În ceea ce privește atitudinea subiectivă a inculpatului în raport de infracțiunea de
părăsire a locului accidentului, instanța constată că inculpatul a declarat inițial că a observat în
oglinda retrovizoare obstacolul peste care a trecut, a apreciat că are cam 1 metru și că s-a gândit
că este posibil să fi fost o persoană pe carosabil. Deși inculpatul a precizat că nu s-a oprit,
martorul P.Ș.G. a arătat că a auzit frâne după bufnitură și, la câteva secunde interval, a auzit
mașina pornind, după care a văzut-o trecând pe drum la cca 20 de metri de locul unde se afla
martorul, astfel că instanța prezumă că inculpatul a avut cel puțin un moment în care a verificat
în oglinda retrovizoare, ce s-a întâmplat și totuși s-a hotărât să-și continue drumul. Mai mult
decât atât, din declarația dată la urmărirea penală de către inculpat, rezultă că acesta a aflat de la
televizor despre accidentul mortal petrecut în zona prin care trecuse el în aceeași perioadă și cu
toate acestea, nici după acest moment nu a dat telefon la Politie, cel puțin pentru a preciza
amănunte despre evenimentul rutier în care a fost implicat.
Toate aceste argumente conduc instanța la concluzia că, chiar dacă nu se poate demonstra
cu probe că inculpatul a părăsit locul accidentului cu intenția directă de a îngreuna activitatea
organelor de cercetare penala, acțiunile sale ulterioare denotă faptul că acesta a părăsit locul
401
accidentului, cu mașina, cu intenție indirectă în raport de infracțiunea prev. de art.338 Cod penal,
acceptând că este posibil ca el să fi părăsit locul unui accident cu victime omenești și să fi
modificat locul accidentului, modificând poziția mașinii prin plecarea cu aceasta de la fața
locului.
În concluzie, instanța constată că readministrarea probatoriului nu a condus la
modificarea situației de fapt prezentată în rechizitoriu, motiv pentru care va reține aceeași situație
de fapt, respectiv:
În seara zilei de 14.01.2017 martora L.E. (soţia inculpatului) a fost apelată telefonic de
către un frate, care i-a comunicat faptul că mama ei este bolnavă. Inculpatul şi soţia sa au luat
hotărârea de a se deplasa în mun. Galaţi, cu intenţia de a ajunge la mama lui L.E.. Deplasarea au
efectuat-o cu un autoturism marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXX, plecând de la
locuinţa lor. Autoturismul aparţine lui L.E. (mama inculpatului).
În timp ce inculpatul L.M. conducea autoturismul pe DJ 248 direcţia Iaşi - Vaslui, pe raza
comunei Rebricea, judeţul Vaslui, în faţa locuinţei numitului D.C. (la km 35+500 m), în jurul
orelor 20:30-21,00 se afla întinsă pe carosabil persoana vătămată T.C.L., care plecase de la
magazinul sătesc în jurul orei 20,30, iar din fața magazinului până la locul unde era căzută
victima este o distanță de 20 de metri.
La un moment dat, inculpatul, care conducea autoturismul cu o viteză de aproximativ 80
km/h, a călcat-o şi târât-o pe persoana vătămată, provocându-i decesul. Inculpatul a verificat în
oglinda retrovizoare să vadă peste ce a trecut, a constatat în urmă un obstacol cam de 1 metru,
despre care a precizat că era posibil să fie o cioată sau un corp omenesc. Cu toate acestea, L.M.
și-a continuat deplasarea până în municipiul Vaslui, unde a oprit pentru puţin timp la benzinăria
Lukoil de pe str. XXXXX pentru a alimenta, iar ulterior a plecat spre mun. Galaţi. Inculpatul nu
a anunţat organele de poliţie despre accident până în momentul în care a fost identificat de către
organele de cercetare penală, respectiv în data de 06.02.2017.
In cauză a fost efectuat raportul de expertiză medico - legală nr. 37/N/15.01.2017 de
Serviciul judeţean de medicină legală Vaslui, iar din acest raport rezultă următoarele :
-moartea lui T.C.L. a fost violentă şi data decesului poate fi 14.01.2017.
-decesul s-a datorat şocului hemoragie, urmare a unei hemoragii interne consecutive unui
traumatism toraco-abdominal prin accident rutier, cu fracturi costale bilateral şi perforaţii pleuro-
pulmonare cu hemopneumotorax consecutiv, ruptură de ficat şi rinichi cu hemoperitoneu
consecutiv, fractură de pubis, fractură multieschiloasă de ilion şi saco-iliac drept, fractură
deschisă articulaţia cotului drept;
-leziunile s-au putut produce, cel mai probabil, prin călcare de către un autovehicul aflat
în mişcare, cu victima aflată întinsă pe carosabil, în contextul unui accident rutier, neexistând
elemente care ar pleda pentru producerea leziunilor prin lovire, basculare şi proiectare;
-între politraumatism şi deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată;
-sângele recoltat de la cadavru conţinea 5,40 %o alcool, umoarea vitroasă conţinea 5,25
%o alcool, urina conţinea 5,25 g%o alcool, ceea ce din punct de vedere medico-legal corespunde
unei stări cu marcată necoordonare în mişcări, marcată scădere a răspunsului la stimuli, posibil
comă.
-cadavrul mai prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi
echimozei, care s-au putut produce prin călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare,
în contextul aceluiaşi traumatism.
402
A fost efectuat raportul de constatare criminalistică nr. 34.135/14.02.2017 de către l.P.J.
Vaslui - Serviciul Criminalistic, din care rezultă că:
7 fragmente din plastic, individualizate (le, lf, 11, 3a, 3b, 3d şi 5) ridicate cu ocazia
cercetării la faţa locului în cauza privind accidentul rutier produs la data de 14.01.2017, pe DJ
248 pe raza comunei Rebricea, judeţul Vaslui, provin de la autoturismul cu nr. de înmatriculare
XXXXX.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 de către
Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Iaşi, iar din acest raport rezultă următoarele
:
-cert este că numitul L.M. nu a oprit la faţa locului ci şi-a continuat deplasarea;
-viteza iniţială probabilă a autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare
XXXXX a fost de cca. 80 km/h;
-în condiţiile date, numitul L.M. nu putea evita producerea accidentului întrucât spaţiul
disponibil de oprire de cca. 30 m nu a permis imobilizarea autoturismului de la viteza probabilă
rezultată de cca. 80 km/h;
Inculpatul putea evita lovirea victimei, prin frânare, dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de
cel mult 45 km/h.
Dacă s-ar fi deplasat cu viteza legală de 50 km/h, numitul L.M. putea evita producerea
accidentului prin manevra de frânare concomitent cu manevra de ocolire, o modificare a
traiectoriei cu cca. 1,5 m fiind suficientă pentru ca roata dreaptă faţă să nu mai treacă peste
victimă.
Numita T.C.L. putea preveni accidentarea sa dacă nu s-ar fi aflat culcată pe carosabil,
atitudine generată de gradul de alcoolemie pe care-1 avea.
Cauza producerii accidentului a constituit-o existenţa victimei culcată pe carosabil în
condiţiile în care numitul L.M. se deplasa cu o viteză peste limita legală admisă, aspect care nu i-
a permis efectuarea de manevre de evitare eficace.
În timpul cercetărilor inculpatul L.M. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru
care a fost cercetat, având declaraţii contradictorii, astfel:
în declaraţia luată în calitate de suspect, inculpatul inițial precizează că a simțit că a trecut
peste un obstacol care semăna cu o cioată, arătând ulterior că a văzut la o distanță de 5 metri în
fața sa, pe sensul său de mers, căzut jos pe carosabil, ceva negru, însă nu și-a dat seama ce este,
trecând cu roata din dreapta peste acest obstacol și recunoaște că obstacolul putea fi un corp
uman;
în declaraţia din faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul a învederat că a
văzut în faţa sa ceva, dar nu a avut timp să reacţioneze. Acel obstacol pe care l-a văzut era jos şi
a trecut peste el. S-a uitat în spate, a văzut ceva, nu poate preciza natura lucrului, dar avea în jur
de 1 m.
Inculpatul a mai precizat în cursul urmării penale că singura avarie produsă
autovehiculului a fost spoilerul crăpat, însă din raportul de constatare criminalistică anterior
menţionat rezultă că autoturismul prezenta avarii la partea din faţă, având spoilerul, bara de
protecţie, scutul motorului şi apărătoarea interioară a roţii din dreapta faţă rupte sau cu lipsuri de
material.
Deși în cursul urmării penale inculpatul a susținut că a trecut doar cu roata dreaptă faţă
peste obstacol, precum şi că în momentul călcării obstacolului a simţit că s-a “ridicat roata
dreaptă şi atât”, din raportul de expertiză medico - legală nr. 37/N/15.01.2017 rezultă că
persoana vătămată prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii contuze, excoriaţiei şi echimozei,
403
care s-au putut produce prin călcare şi târâre de către un autovehicul aflat în mişcare, în contextul
aceluiaşi traumatism, coroborându-se cu raportul expertiză criminalistică nr. 54/09.03.2017 şi
procesul-verbal din data de 16.01.2017,din care rezultă că victima a fost târâtă (aprox. 12 m) pe
carosabil de către vehiculul aflat în mişcare.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici apărarea inculpatului în sensul că circula cu o
viteză mică, în jur de 40-45 km/h, afirmaţie contrazisă de raportul de expertiză criminalistică nr.
54/09.03.2017 din care rezultă că viteza iniţială probabilă a autoturismului marca Renault
Megane cu nr. de înmatriculare XXXXX a fost de cca. 80 km/h, coroborat şi cu declaraţia
martorei L.E., care a precizat că inculpatul obişnuieşte să conducă cu viteză. Din raportul de
expertiză că dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza maximă admisă (50 km/h), acesta putea evita
producerea accidentului prin manevra de frânare concomitent cu manevra de ocolire, coroborat
cu împrejurarea că alți doi conducători auto au circulat în zonă după trecerea inculpatului, au
avut timp să observe victima și să o ocolească, datorită faptului că circulau cu viteza legală.
Astfel, din declaraţia martorului B.O.D., dată la urmărirea penală și menținută în fața instanței,
rezultă că a trecut în seara zilei de 14.01.2017 prin comuna Rebricea, judeţul Vaslui, cu intenţia
de a ajunge în mun. Galaţi şi a observat că se afla căzută jos pe carosabil o persoană, fără a vedea
sânge sau altceva care să dea de bănuit că ar fi fost accident. A semnalizat şi a depăşit persoana
vătămată pe sensul opus de mers, continuându-şi deplasarea. Mai rezultă că a observat persoana
de la o distanţă de aproximativ 150-200 m. De asemenea, din declaraţia martorei M. ( căsătorită
M.) A.D.E. care se deplasa din direcţia Vaslui-Iaşi, când a ajuns în comuna Rebricea, a văzut pe
carosabil căzută jos o persoană, a oprit autoturismul, a coborât şi şi-a dat seama că este o
persoană accidentată, motiv pentru care a anunţat telefonic accidentul. Astfel, martorii care au
confirmat faptul că pe carosabil nu era zăpadă și că vizibilitatea era bună, au văzut din timp că pe
carosabil se afla o persoană căzută, împrejurare care întăreşte convingerea instanței că şi
inculpatul L.M. a putut observa că în față a apărut o persoană întinsă pe carosabil, doar că
datorită vitezei nu a mai avut posibilitatea să o ocolească. De altfel, este greu de crezut că, văzut
din față, obstacolul păreau un mal de zăpadă, iar după ce a trecut peste obstacol, verificând în
oglinda retrovizoare, inculpatul să fi apreciat că era posibil să fi fost o persoană, de notorietate
fiind faptul că vederea față este mai clară decât vederea în spate, în oglinda retrovizoare.
Având în vedere cele menţionate anterior, instanța apreciază că inculpatul L.M. a avut
reprezentarea faptului că pe carosabil se afla căzută o persoană peste care a trecut întrucât nu a
putut să o evite, din cauza neatenţiei şi a vitezei de deplasare mult peste limita legală, în urma
traumatismelor provocate prin călcare și târâre, victima decedând.
Cu privire la infracțiunea de părăsirea locului accidentului, în plus față de cele reținute
mai sus cu privire la circumstanțele în care inculpatul a hotărât să-și continue drumul deși a avut
reprezentarea faptului că este posibil să fi trecut cu mașina peste o persoană, instanța reține
faptul că din declaraţiile inculpatului rezultă că, înainte de a ajunge la benzinăria din Vaslui s-a
întâlnit cu mașinile de poliție și salvare care se îndreptau în sens contrar, respectiv către locul
accidentului ( fila 66 final d.u.p.), că a aflat de la TV despre producerea accidentului mortal din
zonă și că autorul accidentului a plecat de la fața locului (fila 66 verso d.u.p. ). Rezultă deci că, la
un moment dat apropiat de data accidentului, inculpatul a avut cunoştinţă despre faptul că
organele de poliţie efectuează cercetări pentru identificarea autorului care a accidentat mortal o
persoană în aceeaşi seară și în aceeași zonă prin care a trecut şi el. Instanța reține că, și în situația
în care, inițial, inculpatul ar fi sperat că obstacolul peste care a trecut nu era un corp uman, nici
în momentul în care a aflat că obstacolul era un corp uman iar victima a decedat, acesta nu s-a
prezentat în faţa organelor de urmărire penală. Inculpatul a fost identificat după aproximativ 3
404
săptămâni de la data producerii accidentului, deși la momentul producerii accidentului, aşa cum
rezultă şi din declaraţia inculpatului dată în calitate de suspect, acesta a avut reprezentarea că era
posibil să fie o persoană pe carosabil.
De asemenea, planșele foto de la dosarul de urmărire penală îl prezintă pe inculpat la
stația LUKOIL de la intrarea în Vaslui dinspre comuna Rebricea, în intervalul orar 20:55- 21.00,
deci imediat după producerea accidentului.
Întrucât situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare se coroborează cu faptele şi
împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanţa constată că
săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă,
fiind răsturnată în mod clar prezumţia legală relativă de nevinovăţie instituită în favoarea
acestuia prin dispoziţiile art. 99 şi art. 4 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin. 11 din
Constituţia României şi art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.
În ceea ce privește propunerea de schimbare a încadrării juridice, instanța constată că
inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, în
forma prev. de art.192 alin.1,2 Cod penal și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau
ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplicarea
art. 38 alin. 1 din Codul penal.
Potrivit dispoziţiilor art.338 alin.1 Cod penal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani părăsirea locului accidentului,fără încuviinţarea poliţiei sau a
procurorului care efectuează cercetarea locului faptei de către conducătorul vehiculului implicat
într-un accident de circulaţie.
Potrivit art. 338 alin.2 Cod penal, (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta
oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie
din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai
multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului
Verificând normele de incriminare incidente în cauză, instanța constată că în ceea ce
privește infracțiunile prevăzute de art. 338 alin. 1 şi 2 din Codul penal, legiuitorul a înțeles să le
grupeze sub denumirea marginală a infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea
sau ştergerea urmelor acestuia, deși descrierea faptelor de la fiecare din cele două alineate
conduc la concluzia incriminării unor fapte distincte. Astfel, trimiterea alineatului 2 al articolului
338 Cod penal la pedeapsa prevăzută la alineatul 1 al aceluiași articol, nu conduce la concluzia
că fapta descrisă la alineatul 2 ar fi o infracțiune unică care ar cuprinde în încadrarea juridică și
alineatul 1, întrucât elementul material al fiecăreia dintre fapte este diferit, astfel că alineatele 1
și 2 ale art. 338 Cod penal incriminează două infracțiuni distincte, care nu pot coexista decât în
forma concursului.
Se pot imagina exemple concrete în sprijinul concluziei că cele două alineate
reglementează infracțiuni distincte: astfel, cazul în care autorul părăsește locul accidentului dar
nu modifică locul și lasă mașina acolo, încadrarea juridică va fi art. 338 alin.1 Cod penal sau
situația în care, inculpatul nu părăsește locul accidentului dar modifică poziția mașinii prin
deplasarea acesteia cu 100 metri sau șterge urmele de sânge de pe mașină, sau chiar o altă
persoană scoate mașina de la fața locului pentru a nu fi depistată, urcându-se la volan și plecând
de acolo cu aceasta, sens în care încadrarea juridică va fi art.338 alin.2 Cod penal cu autor
inculpatul de la ucidere din culpă, pentru primul exemplu, sau cea de-a doua persoană pentru cel
de-al doilea exemplu.
405
Astfel, în cazul în care inculpatul părăsește personal locul accidentului, dar pleacă
conducând mașina implicată în accident, încadrarea juridică nu poate fi decât art.338 alin.1 și
art.338 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.38 Cod penal.
De altfel, se observă la capitolul ÎN DREPT al rechizitoriului că din descrierea faptei
inculpatului de a fi părăsit părăsi locul accidentului, cu autoturismul, fără încuviințarea organelor
de poliție, coroborat cu încadrarea juridică a acesteia, ca fiind art.338 alin.1 ,2 Cod penal, că și
procurorul a înțeles să trimită în judecată inculpatul pentru ambele infracțiuni, săvârșite în
concurs, doar că, în locul indicării separate a celor două infracțiuni,, s-a indicat încadrarea
juridică corespunzătoare unei infracțiuni unice și s-a folosit conjuncția ori (din denumirea
marginală a infracțiunii) în locul conjuncției și, pe care situația infracțională o cerea.
În concluzie, pentru argumentele expuse, instanța va admite propunerea de schimbare a
încadrării juridice și va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată
inculpatul L.M., din infracţiunile de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori
modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal şi art.
338 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, în infracţiunile de: ucidere din
culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau
ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal şi părăsirea locului
accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.2
Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
În drept, sub aspectul laturii obiective, faptele inculpatului L.M., care, în seara de 14.01.2017,
în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXX pe DJ 248 pe
raza satului Rebricea, judeţul Vaslui, a acroşat şi lovit pe numita T.C.L., care a decedat în urma
leziunilor suferite, iar după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului fără
încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere
din culpă, prev. de art. 192 alin.1 şi 2 Cod penal, părăsirea locului accidentului ori modificarea
sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal şi părăsirea
locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în forma prevăzută de art.
338 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, astfel cum a fost schimbată
încadrarea juridică.
Cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, instanţa reţine că inculpatul L.M. nu a
respectat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, dispoziţii a căror finalitate o
constituie prevenirea accidentelor.
Conform art. 35 din OUG 195/2002, Participanţii la trafic trebuie să aibă un
comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau
integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private.
Potrivit art. 48 din OUG 195/2002, Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul
legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice
manevră în condiţii de siguranţă., iar conform aceluiași act normativ, limita maximă de viteză în
localități este de 50 km/h.
Art. 121 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 prevede că conducătorii de
vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă (...).
Raportul de cauzalitate între acţiunea inculpatului ( conducere cu o viteză superioară celei
legale) care constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată – decesul
victimei, rezultă din coroborarea concluziilor raportului de expertiză medico-legală și precizările
la acesta, cu concluziile raportului de expertiză criminalistică și a raportului de constatare tehnică
auto.
406
Sub aspectul laturii subiective, vinovatia inculpatului îmbracă forma culpei cu prevedere,
întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, dar a socotit fără temei că nu se va produce.
În ceea ce privește culpa concurentă a victimei, astfel cum rezultă aceasta din raportul de
expertiză criminalistică privind dinamica accidentului, instanța constată că din raportul de
necropsie rezultă un grad de înmbibație alcoolică a victimei de peste 5,00 gr.%0,
corespunzătoare comei alcoolice. Este de menționat faptul că părțile civile, prin apărător ales, au
fost de acord cu stabilirea unei culpe concurente a victimei de 50% depunând practică judiciară
în acest sens. Cu toate acestea, instanța constată că practica judiciară depusă relevă un procent de
culpă concurentă de 50% pentru alcoolemii mult sub valoarea constatată în cazul victimei din
speță. Instanța apreciază că gradul de alcoolemie al victimei a determinat căderea acesteia pe
carosabil, în condiții de noapte, fiind determinant în producerea accidentului, astfel că, pentru
infracțiunea de ucidere din culpă, va stabili culpa concurentă a victimei în procent de 70 %, iar
culpa inculpatului într-un procent de 30%.
În ceea ce privește infracțiunile prev. de art.338 alin.1 și art.338 alin.2 Cod penal,
instanţa reţine că inculpatul L.M., în calitate de conducător auto a părăsit locul accidentului,
deplasându-se cu autoturismul implicat în accident, odată cu plecarea sa, inculpatul modificând
și locul accidentului și încălcând normele penale ale căror finalitate o constituie prompta
intervenție a organelor de poliție pentru cercetări.
Conform art. 77 alin. 1 din OUG 195/2002, Conducătorul unui vehicul implicat într-un
accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a
sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice
sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.
Accidentul de circulaţie este definit de art.75 din Codul rutier şi este evenimentul care
întruneşte următoarele condiţii:
a)s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un
asemenea loc;
b)a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel
puţin unui vehicul sau alte pagube materiale
c)în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, elemente întrunite
cumulativ în prezenta cauză.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare
la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Fiind infracțiuni de pericol, raportul de cauzalitate rezultă din însăși materialitatea
faptelor.
Sub aspectul laturii subiective, vinovatia inculpatului în ceea ce privește aceste două
infracțiuni, îmbracă forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut și deși nu a urmărit
producerea rezultatul periculos, l-a acceptat.
Faptele fiind săvârşite mai înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna din ele sunt
incidente dispoziţiile art. 38 Cod penal.
Față de toate argumentele expuse, instanța apreciază că probele administrate în cauză se
coroborează în privinţa tuturor elementelor, conducând, dincolo de orice dubiu, la concluzia
existenţei faptelor prevăzute de legea penală, acestea fiind nejustificate și imputabile
inculpatului, care le-a săvârșit cu forma de vinovăție cerută de normele legale incidente, motiv
pentru care se impune sancționarea penală a inculpatului în limitele prevăzute d enormele de
incriminare a infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.
407
Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului
L.M., instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 din Noul Cod penal care prevede că stabilirea
duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu
periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul
de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea
ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul
săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie
antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului
penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, de limitele de
pedeapsă fixate în art. 192 alin.1,2 C.p. (de la 2 la 7 ani închisoare) şi în art. 338 alin.1 Cod penal
( de la 2 la 7 ani închisoare ) și art.338 alin.2 Cod penal ( de la 2 la 7 ani închisoare ).
Instanța constată că prezenta cauză a fost soluționată potrivit procedurii comune,
inculpatul nerecunoscând săvârșirea faptelor, motiv pentru care nu se vor reduce limitele de
pedeapsă cu 1/3, nefiind aplicabil art.396 alin.10 Cod pr.pen.
Inculpatul L.M. este necunoscut cu antecedente penale, a săvârşit acţiunea ilicită urmare
a unui complex de împrejurări care au contribuit să se abată de la conduita sa obişnuită, care este
una conformă normelor de convieţuire socială.
În raport de procentul determinant al culpei concurente a victimei, în ceea ce privește
infracțiunea de ucidere din culpă, instanța urmează a reține în favoarea inculpatului cu privire la
această infracțiune, circumstanța atenuantă prev. de art.75 alin.2 lit. lit.b Cod pr.pen. , și a da
efect disp. art. 76 alin.1 Cod penal, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de ucidere din culpă
în forma prev. de art.192 alin.1,2 Cod penal, devenind 1 an și 4 luni – 4 ani și 8 luni închisoare.
Prin raportare la cele prezentate și în raport de pericolul social concret al fiecărei
infracțiuni săvârșite, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă orientată către noul minim special
pentru infracțiunea de ucidere din culpă, însă nu va reține circumstanțe atenuante pentru
infracțiunile de părăsire a locului accidentului și modificarea urmelor infracțiunii, care prezintă o
gravitate sporită atât sub aspectul formei de vinovăție cu care au fost săvârșite( respectiv intenție
indirectă), motiv pentru care condamna pe inculpatul L.M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni
închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin.1,2 C.p. și la
câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului
accidentului, prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.1 Cod penal, respectiv pentru infracţiunea
de modificare a locului infracțiunii, prevăzută şi sancţionată de art.338 alin.2 Cod penal,
În baza art. 38 alin. 1 C.p., 39 alin. 1 lit.b C.p., se vor contopi cele două pedepse de câte
2 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani
închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa reţine că, în cauză,
raportat la cuantumul pedepsei rezultante aplicate, ce depășește 3 ani închisoare, singura
modalitate de executare a pedepsei este cea în regim privativ de libertate.
Apreciind că față de gravitatea infracțiunilor săvârșite cu intenție, inculpatul a relevă o
nedemnitate în exercitarea unora dintre drepturile civile, instanța va aplica acestuia, pentru
infracțiunile prev. de art.338 alin.1 Cod penal, respectiv art.338 alin.2 Cod penal, pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal, pe durata prev.
de art.65 Cod penal, și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi pe durata executării
pedepsei principale.
408
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului L.M. durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu din 17.02.2017 la
11.03.2017, inclusiv.
Potrivit art.399 Cod pr.pen., se va menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată
faţă de inculpatul L.M., prin încheierea 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului
Vaslui pronunţată în dosarul nr. 2002/333/2017/a1.2 al Judecătoriei Vaslui.
În baza art. 399 alin.1,4 Cod pr.pen. rap. la art. 241 alin.1 lit. c Cod pr.pen., constată
încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă împotriva inculpatului L.M.,
prin încheierea nr. 15/C.M.P.C.P din data de 11.04.2017, a Tribunalului Vaslui, la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, instanța va dispune prelevarea probelor
biologice de la inculpatul L.M., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi, în baza art.5
din aceeaşi lege, dispune informarea informa inculpatul asupra faptului că probele biologice
recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de date Genetice
Judiciare a profilului genetic.
ACȚIUNILE CIVILE
În privinţa laturii civile, instanţa constată că în cursul procesului penal există mai multe
constituiri de părţi civile în diverse cuantumuri, solicitându-se obligarea părții responsabile
civilmente la plata de despăgubiri civile, actualizate la dobânda BNR din momentul producerii
riscului asigurat şi până la momentul plăţii efective integrale şi indexarea sumelor la rata
indicelui de inflaţie de la data producerii accidentului şi până la data plăţii efective, astfel:
- Ș.C. -concubinul victimei – suma de 10.000 euro despăgubiri materiale, reprezentând
contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și parastasele ulterioare și 150.000 euro,
despăgubiri morale;
- Ș.S.B. – fiica de 15 ani victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale
reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a mamei;
- Ș.F. – fiica de 12 ani victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale
reprezentând suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a mamei;
- T.C.M. – mama victimei - suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând
suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a fiicei;
- T.C.M. - sora victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând
suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii;
- T.C.I. - fratele victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând
suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii;
- G.D. - sora victimei - suma de 80.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând
suferinţa psihică generată de dispariţia tragică a surorii
De asemenea s-au solicitat:
prestații periodice pentru fiicele minore ale victimei până la împlinirea vârstei
majoratului sau până la 26 ani dacă sunt în continuarea studiilor;
actualizarea sumelor la dobânda BNR de la data producerii accidentului până la data
plății
-indexarea sumelor cu rata inflației de la data producerii accidentului până la data plății
plata cheltuielilor judiciare.
De asemenea, s-a constituit parte civilă în cauză Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui,
cu suma de 61,2 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei la spital.
409
În dovedirea acţiunilor civile, părţile civile au solicitat administrarea probei cu
înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială cu martorul R.V.i, probe încuviinţate de
instanţa.
Potrivit art. 19 alin.1,5 Cod procedură penală, latura civilă se soluţionează conform legii
civile.
Acţiunea civilă, alăturată celei penale, îşi are izvorul juridic în dispoziţiile art. 1349, art.
1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, şi, prin urmare, este necesar să se verifice existenţa
condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Dreptul la reparaţie se întemeiază pe art. 1381 Cod civil, iar formele reparaţiei sunt
reglementate de art. 1386 Cod civil.
Potrivit art.1391 alin. 2 Cod civil, instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri
ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea
victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui
asemenea prejudiciu.
Părțile civile au depus la dosar înscrisuri privitoare la legăturile lor de rudenie cu victima
iar în cazul concubinului, rezultă din declarația martorului audiat în latură civilă faptul că acesta
conviețuia cu victima și aveau împreună doi copii minori.
Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale
trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a
raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer îndeplinite următoarele condiţii:
să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur, atât în privinţa existenţei,
cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art.
99 Cod procedură penală, părţilor civile.
Totodată, instanţa va avea în vedere culpa concurentă a victimei, evaluată la 70%, sens în
care despăgubirile vor fi diminuate proporţional cu culpa concurentă a victimei.
În privinţa pretenţiilor materiale formulate de partea civilă Ș.C., concubinul victimei care
locuia cu victima și aveau doi copii împreună, reprezentând daune materiale constând în
cheltuieli de înmormântare şi cheltuieli cu pomenile ulterioare, partea civilă a propus audierea
martorului R.V..
Partea civilă Ș.C. nu a depus şi înscrisuri pentru dovedirea cheltuielilor efectuate, nici
măcar pentru pomenirile ulterioare.
Instanţa are în vedere că este posibil ca decesul victimei să fi fost de natură a crea un
prejudiciu celor apropiaţi ca urmare a cheltuielilor efectuate cu înhumarea şi respectarea
obiceiurilor creştineşti. Cu toate acestea, va putea acorda daune materiale doar în măsura
dovedirii lor.
Din declarația martorului audiat în faţa instanţei la cererea părţilor civile ( fila 65 vol II) a
rezultat faptul că acesta nu cunoaşte cine a suportat cheltuielile de înmormântare, dar că el a
cheltuit cam 15.500 lei cu înmormântarea și pomenile ulterioare pentru mama sa, însă apreciază
că cheltuielile ocazionate de aceleași tradiții pentru victimă nu s-au situat la același nivel. Din
acest motiv, instanța, coroborând declaraţia martorului cu prevederile Legii nr. 340/2015 privind
ajutorul de înmormântare, care este în cuantum de 2.681 lei, constată că este prezumat legal
faptul că nivelul cheltuielilor minime de înmormântare este de 2.681 lei, astfel că în mod global
va stabili suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale constând în cheltuieli de
410
înmormântare și pomenile ulterioare. La această sumă urmeazîă a fi aplicat procentul de culpă al
inculpatului, de 30%.
Cu privire la daunele morale, instanţa apreciază, fără îndoială, că dispariţia în
condiţii tragice a unui membru al familiei (concubină, mama, fiica, sora) a produs părţilor
civile o traumă psihică greu de depăşit, fapt confirmat de către martori, dar care rezultă şi din
însăşi urmarea produsă de fapta culpabilă a inculpatului.
La stabilirea daunelor morale instanţa va avea în vedere însă ca sumele de bani ce se vor
acorda părţilor civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive şi nici
venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele ce vor fi stabilite fiind menite nu să
realizeze o îmbogăţire fără just temei a părţilor civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferinţa
încercată.
Instanţa apreciază că părţile civile sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri
reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prejudiciul astfel cauzat
vizând afectarea relaţiilor bazate pe legături sufleteşti, legături care sunt specifice vieţii de
familie.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de
atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecăţii, avându-se în
vedere părţile, calitatea lor, precum şi urmările produse. Aşadar, încălcarea acestor valori
generează dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor şi, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul
nepatrimonial nu are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea
echivalenţei în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei
valori, manifestate concret, permit aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate
împrejurările cauzei.
Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situaţia
anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a uşura
suferinţele părţilor civile, cauzate de pierderea într-un moment total neaşteptat a unei fiinţe dragi.
Instanţa arată că nu poate fi negat rezultatul dăunător direct, de natură morală, al
infracţiunii asupra părţilor civile cărora le-au fost aduse în mod real vătămări asupra valorilor şi
drepturilor nepatrimoniale.
Întregul material probator administrat în cauză a demonstrat existenţa faptei ilicite
săvârşite de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs constând în suferinţele psihice apărute
ca urmare a decesului victimei survenit în urma accidentului de circulaţie, legătura de cauzalitate
dintre aceste elemente, precum şi vinovăţia inculpatului în forma culpei.
Suferinţa acestora nu poate fi măsurată şi nici evaluată în bani, însă este cert că aceştia au
rămas profund îndureraţi şi că nu vor putea fi nicicum consolaţi de pierderea suferită.
Dimensiunea prejudiciului moral suferit de aceştia se impune a fi stabilită nu doar
raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecţiune care stau
la baza relaţiilor concrete dintre cei asimilați soților, dintre părinţi şi copil şi între fraţi, dar şi la
intensitatea acestor relaţii, existenţa sprijinului moral, consecinţele înregistrate în planul vieţii
familiale şi sociale.
Instanţa apreciază că sumele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale sunt
exagerate şi acordarea lor ar transforma un eveniment tragic pentru familie într-o sursă de venit,
un succes financiar, o îmbogăţire fără just temei, deturnând legea de la scopul pentru realizarea
căruia a fost edictată.
411
Instanţa are în vedere şi legătura afectivă între victimă şi fiecare din părţile civile,
raportat la vârsta victimei dar și a fiicelor acesteia, la faptul că surorile și fratele victimei locuiau
în alt sat.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală,
art. 14 alin.1 din OUG nr. 54/2016 şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, va
admite în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile Ș.C., Ș.S.B., Ș.F., T.C.I., T.C.M.,
G.D., T.C.M..
În baza art. 32 alin.1 lit.a din OUG nr. 54/2016, va obliga B.A.A.R., în calitate de parte
responsabilă civilmente, la plata următoarelor sume:
3.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ș.C. ( 30% din totalul de
10.000 lei - cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare) actualizată cu rata inflaţiei şi cu
dobânda legală, ce se vor calcula de la data de 19.04.2017, momentul formulării pretenţiilor
materiale, şi până la plata integrală a debitului;
12.000 lei ( 30% din totalul de 40.000 lei stabilit de instanţă pentru situaţia unei culpe
exclusive a inculpatului) reprezentând daune morale către partea civilă Ș.C. – concubinul
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ș.S.B. – fiica minoră a
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă Ș.F. – fiica minoră a
exclusive a inculpatului), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.M. – mama victimei,
sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de la data
producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă
T.C.M. – sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor
calcula de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă T.C.I.
– fratele victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula
de la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului;
1.800 lei (30% din totalul 6.000 lei), reprezentând daune morale către partea civilă G.D. –
sora victimei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, ce se vor calcula de
la data producerii accidentului 14.01.2017 şi până la plata integrală a debitului.
În ceea ce privește solicitarea părților civile minore de acordarea unor
prestații periodice până la momentul majoratului sau a vârstei de 26 de ani, în cazul în
care continuă studiile, instanța constată că victima nu realiza venituri, însă aportul său în
gospodărie și în creșterea fiicelor minore este necontestat.
Pentru stabilirea prestaţiilor periodice ce li se cuvin, în lipsa unor dovezi din care să
rezulte venitul net al defunctei, instanţa trebuie să aibă în vedere venitul minim pe economie,
partea la care acestea ar fi fost îndreptăţite Codului civil, respectiv a treia parte din venitul minim
pe economie lunar pentru amândouă, precum şi culpa victimei în procent ce 70%.
412
Astfel, în baza art. 1357 Cod civil, coroborate cu art. 1390 şi art. 524-529 Cod civil rap.
la art. 499 alin.3 Cod civil şi OUG nr. 54/2016, va obliga B.A.A.R., în calitate de parte
responsabilă civilmente la plata unor prestaţii periodice lunare, calculate potrivit gradului de
culpă stabilit în sarcina inculpatului L.M., respectiv în cuantum de câte 1/6 din salariul minim pe
economie x 30%, în favoarea fiecăreia dintre părţile civile Ș.S.B. – fiica minoră a victimei, şi
Ș.F. – fiica minoră a victimei, prin reprezentant legal Ș.C., începând cu data producerii
accidentului 14.01.2017 şi până la încetarea stării de nevoie (până la împlinirea vârstei de 18 ani,
respectiv 26 de ani, în situaţiile în care părţile civile menţionate vor urma studii superioare).
Va respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate.
alin. 2 Cod civil, OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al.2,3 Cod pr.pen., va admite acţiunea
civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui și va obliga
B.A.A.R., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 61,2 lei cu titlu de
despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
Constată că părţile civile minore au fost reprezentate de apărător ales.
Constată că inculpatul a fost asistat la soluţionarea prezentei cauze de către un apărător
ales.
Va dispune ataşarea la dosar, la data rămânerii definitive a hotărârii, a corpurilor delicte
depuse la Camera de corpuri delicte şi evidenţiate la poziţia nr. 74/2017 în Registrul Corpurilor
delicte al Judecătoriei Vaslui.
În baza art. 274 Cod procedură penală va obliga inculpatul L.M. la plata cheltuielilor
judiciare.”
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel în termenul legal prevăzut de art. 410 Cod
procedură penală inculpatul L.M., partea responsabilă civilmente B.A.A.R. şi părţile civile Ș.C.,
Ș.S.B., Ș.F., T.C.M., T.C.I., T.C.M., G.D., criticând-o pe aspecte de netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, inculpatul L.M. arată în esenţă că sentinţa apelată este netemeinică
şi nelegală sub aspectul stabilirii vinovăţiei privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă,
acesta fiind fundamentată pe un probatoriu insuficient, superficial, bazat doar pe testimoniile
administrate în faza de urmărire penală, precum şi pe expertiza criminalistică administrată în
aceeaşi faza procesuală, dar şi pe o interpretare superficială şi neprofesionistă a celorlalte probe,
singura preocupare a instanţei nefiind decât aceea a confirmării concluziei actului de sesizare a
instanţei.
Astfel, supune atenţiei instanţei de control judiciar următoarele:
- instanţa de fond în mod greşit a revenit asupra probei încuviinţate iniţial cu expertiză
judiciară în vederea stabilirii în concret a defecţiunilor prezentate de către autoturismul implicat
în accidentul rutier, probă extrem de importantă, ca punct de plecare pentru o expertiză
criminalistică privind stabilirea dinamicii producerii accidentului; în acelaşi context, în mod
greşit instanţa de fond a respins solicitarea privind constatarea împrejurării funcţionării ambelor
faruri ale autoturismului, în contextul în care martora M.A.D. (a cărei declaraţie fundamentează
convingerea instanţei privind identitatea dintre autoturismul implicat în accident şi autoturismul
la care face referire martora şi căruia nu îi funcţiona unul dintre faruri) a precizat că
autoturismului implicat în accident nu îi funcţiona un far; instanţa, dând dovadă de aceeaşi
superficialitate, în mod greşit a respins solicitarea sa privind stabilirea cu certitudine a
provenienţei celor 23 de obiecte din material plastic descoperite la locul faptei, respectiv dacă
413
acestea provin sau nu în mod cert de la auto XXXXX; instanţa de fond în mod greşit a respins
solicitarea sa privind stabilirea, pe cale de expertiză medico-legală, cât mai exactă a orei la care a
intervenit decesul victimei, precum şi a efectuării unui supliment de expertiză medico-legale care
să lămurească cu argumente ştiinţifice concluzia medicului legist cu privire la imposibilitatea ca
moartea victimei să fi survenit după doua călcări succesive ale acesteia cu două maşini diferite ia
un interval foarte mic de timp, precum şi stabilirea cu certitudine dacă leziunile prezentate de
victimă puteau fi produse şi altfel decât prin călcare; instanţa de fond în mod greşit a dispus
respingerea cererii sale privind efectuarea unei expertize criminalistice care să stabilească, pe
baza elementelor de fapt prezervate şi nu pe baza metodei simulării, a vitezei autoturismului
implicat în accident, iar mai apoi a dinamicii producerii accidentului plecând de la viteza astfel
stabilită şi a condiţiilor meteo de iarnă;
-faţa de cele arătate mai sus, în subsidiar, în condiţiile în care Curtea nu va încuviinţa o
expertiza criminalistică în sensul celor de mai sus, a solicitat efectuarea unei expertize
criminalistice al cărui obiectiv principal să îl constituie simularea călcării unei persoane cu
caracteristicile victimei în condiţii de iarnă şi raportat la particularităţile porţiunii de drum pe
care s-a produs accidentul la viteza presupusă de 80 KM/H cu un autoturism cu greutatea şi
caracteristicile tehnice similare celui implicat în accident;
2. Hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică sub aspectul reţinerii în sarcina acestuia
a două infracţiuni în concurs real corespondente infracţiunilor prevăzute de art.338 alin.l şi 2
Cod Penal.
Astfel, plecând de la raţionamentul instanţei relativ la considerentele potrivit cu care
instanţa de fond reţine în sarcina inculpatului săvârşirea acestor infracţiuni cu forma de vinovăţie
a intenţiei indirecte, apreciază că, pe de o parte, nu poate fi primit acest raţionament raportat la
situaţia de fapt degajată din probatoriu (niciun element probatoriu neputând degaja împrejurarea
că inculpatul ar fi avut reprezentarea intervenirii unui accident rutier în sensul legii penale, iar pe
de altă parte, apreciază că, aşa cum sunt acestea descrise, infracţiunile prevăzute ia art.338 alin.l
şi 2 nu pot fi săvârşite decât cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.
Prin motivele de apel, părţile civile S.C., S.S.B., S.F., T.C.M., T.C.I., T.C.M, G.I. au
solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 Cod de Procedura Penala şi desfiinţarea în parte a
Sentinţei Penale nr. 650/2018, pe care o apreciază nelegală şi netemeinică, si sa se dispună
admiterea capetelor de cerere după cum urmează:
a)sub aspectul laturii penale, stabilirea unei culpe de 50% în sarcina şoferului auto L.M.
în producerea evenimentului rutier din 14.01.2017 ce s-a soldat cu moartea victimei T.C.L.;
b) sub aspectul laturii civile, acordarea către părţile civile a daunelor nepatrimoniale şi
materiale conform prejudiciului suferit, de către partea responsabilă civilmente B.A.A.R..
Prin motivele de apel, partea responsabilă civilmente B.A.A.R. critică sentinţa penală
pronunţată de Judecătoria Vaslui cu privire la legislaţia în materia asigurărilor.
Astfel, desi instanţa de fond retine situaţia exactă in care s-a petrecut accidentul si faptul
ca cea mai mare culpă în producerea accidentului ii revine victimei, victima care avea o
alcoolemie de 5,25 g°/oo, totuşi nu are in vedere reglementările aplicabile unei astfel de situaţii.
În primul rând, instanţa trebuie sa aibă in vedere faptul ca subscrisa nu este o societate de
asigurare, ci un garant, care răspunde în lipsa unui contract RCA, dar care se întoarce împotriva
celui vinovat de producerea prejudiciului.
Subliniază că subscrisa, prin legea de constituire, se întoarce împotriva celui vinovat de
producerea pagubei, iar in această situaţie, şoferul are o culpa de 30%, mai puţin de jumătate din
vina pentru producerea evenimentului şi cu toate acestea, el este pedepsit şi penal şi pecuniar.
414
O altă chestiune pe care instanţa de fond trebuia sa o aibă în vedere este cu privire la
acordarea daunelor materiale, care se acordă în cuantumul dovedirii lor, cu documente
justificative, conform Ordinului ASF nr. 23/2014, aplicabil la data producerii evenimentului: în
caz de deces:
a)cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum şi cele efectuate
cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;
b)cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu
documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se
face înmormântarea;
A susţinut că instanţa a constatat că nu există niciun fel de document dar se raportează la
declaraţia martorului care a cheltuit cu înmormântarea mamei 15.000 lei si considera că în cauză
s-ar fi cheltuit 10.000 lei.
Deşi constată ca ajutorul acordat de stat este de 2.681 lei, acesta este o cheltuială minimă
şi totuşi considera ca poate acorda suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale.
Susţine că aceasta este o abordare gresită, întrucât nu este normal doar pentru că cel care
este obligat la plată este un asigurator sau un înlocuitor al acestuia, sumele sa fie acordate fără a
avea un temei legal.
Deşi nu au dovedit niciun leu din cheltuielile de înmormântare, deşi au primit si ajutorul
de înmormântare de la stat, totuşi instanţa consideră ca suma la care trebuie sa se raporteze este
10.000 lei din care scade culpa victimei.
A solicitat micşorarea sumei de pornire a daunelor materiale, aceasta fiind o sumă
nedovedită şi legal acordată.
Cu privire la acordarea daunelor morale, legiuitorul lasă la aprecierea instanţei şi in
conformitate cu jurisprudența din România acordarea acestor sume.
Având in vedere starea în care se afla victima, a susţinut că este inadmisibil ca o persoană
sa meargă pe stradă în stare de coma şi totuşi de pe urma acesteia sa fie primite despăgubiri, iar
inculpatul să suporte şi pedeapsa penală, dar şi pe cea materială.
A susţinut că la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avut in vedere principiul
general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu
prejudiciul afectiv ce le-a fost cauzat reclamanţilor şi în raport cu prejudiciul concret adus
condiţiilor acestora de viaţă.
Pentru stabilirea daunelor morale nu există prevederi legale exprese cu privire la
cuantumul lor, dar pentru a fi acordate, mai ales când cuantumul solicitat este mare, acestea
trebuie dovedite. Aşa cum prevede doctrina şi jurisprudența, daunele morale au rolul de a acoperi
prejudiciile cu caracter nepatrimonial suferite de părtile civile si sunt menite sa conducă la
realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul ce le-a fost cauzat şi în raport cu
prejudiciul adus condiţiilor lor de viaţă.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare,
daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la
consecinţele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor
lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele
vătămării etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o baza
echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, dar trebuie să se ţină cont şi de
circumstanţele în care s-a produs prejudiciul.
415
Important de reţinut este faptul că instanţa de judecata, atunci când apreciază asupra
cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, evaluează despăgubirea care vine sa
compenseze prejudiciu, nu prejudiciul ca atare.
A mai arătat că suma acordată fiicelor este egală cu suma acordată concubinului, ceea ce
conduce la ideea că instanţa de fond nu a analizat cererea părţilor civile sub un aspect obiectiv,
concubinul neputând moral primi aceeaşi suma cu cea primită de copiii defunctei.
Cu privire la indexarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie si acordarea dobânzii, a
făcut următoarele precizări: indexarea, sub aspect funcţional, reprezintă procedeul de relaționare
a două valori, mai exact de corelare a variaţiilor valorii economice a obligaţiei cu un element de
referinţă. În accepţiune juridică, indexarea reprezintă procedeul de reevaluare de plin drept a
cuantumului unei sume obiect al obligaţiei pecuniare, în funcţie de variaţia unui indice de
referinţă, stabilit prin voinţa părţilor sau cea a unei autorităţi. Recurgerea la indexare se
realizează în scopul menţinerii echilibrului între prestaţiile datorate, prin acoperirea deprecierii
valorii monedei naţionale şi păstrarea în timp a puterii sale de cumpărare.
A subliniat că până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, subscrisa nu are nicio
datorie faţă de părţile civile, daunele urmează a fi acordate de instanţa de judecată, iar în acest
moment are calitatea unui garant, având în vedere că la producerea evenimentului nu era o poliţă
RCA valabilă pentru autoutilitara implicată în evenimentul rutier.
Cu privire la acordarea prestaţiilor periodice, consideră că au fost acordate fără temei
legal, având în vedere că victima nu avea un loc de muncă la data accidentului, dar nici nu s-a
dovedit un aport material al acesteia în gospodărie.
Fondul nu poate crea un confort financiar mai mare decât cel avut anterior decesului, este
imoral, nu este posibil ca victima să nu fi participat material la cheltuielile casei însă acum
subscrisa să fie obligată la plata unei prestaţii periodice pe care victima nu o asigura minorelor.
De asemenea, a susţinut că nici probele administrate în cauză nu au condus la ideea ca
defuncta obţinea venituri de genul sumelor acordate cu titlu de daune morale. Astfel, se poate
spune că prin acordarea acestor sume părților civile, din punct de vedere material, li s-a conferit
un grad de confort material mai mare decât cel avut anterior.
Cu privire la obligarea subscrisei la plata către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui, a
invocat prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora: „Fondul de Protecţie a
Victimelor Străzii se constituie în scopul: b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente
de vehicule, dacă vehiculul respectiv, tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat
sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu
toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să
încheie o astfel de asigurare.
Art.5 alin.4 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, stipulează
că nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele despăgubite sau a oferit acestora
servicii în legătură cu prejudiciul suferit nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea
cheltuielilor efectuate.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a
obligat partea responsabilă civilmente apelantă Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata
despăgubirilor civile solicitate de Serviciul Judeţean de Ambulanta Vaslui.
In concluzie, a solicitat admiterea cererii de apel formulată de subscrisa, sa se constate că
hotărârea fondului este netemeinică şi nelegală, iar pe cale de consecinţa:
•să se diminueze suma acordată cu titlul de daune materiale;
416
•să se diminueze daunele morale acordate, cu menţiunea că instanţa a acordat daune
morale la acelaşi nivel copiilor defunctei cu cel acordat concubinului;
•sa se înlăture obligarea subscrisei la plata ratei inflaţiei şi dobânda la daunele morale;
•sa se înlăture obligarea subscrisei la plate prestaţiei periodice, având in vedere ca
defuncta nu realiza venituri si nici nu s-a dovedit participarea acesteia materială la cheltuielile
gospodăriei;
•sa se înlăture obligaţia subscrisei la plata despăgubirilor către Serviciul Judeţean de
Ambulanţă Vaslui, ţinând cont de rolul pentru care a fost constituit Fondul.
In drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 408 şi urm. din Codul de procedură
penală, Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA 14/2011.
de calitatea procesuală a apelanţilor, atât prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, în

penală incidente în cauză, instanţa de control judiciar neidentificând aspecte de nelegalitate. Cu
privire la activitatea infracţională dedusă judecăţii, prima instanţă a procedat în mod temeinic,
echitabil şi imparţial la analiza, interpretarea şi evaluarea tuturor mijloacelor de probă, într-o
manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existenţa faptelor, la
comiterea acestora de către inculpat şi la vinovăţia acestuia.
În etapa deliberării, raportat la latura penală a cauzei, judecătorul fondului a realizat o
analiză și o evaluare judicioasă și completă a întregului material probator strâns în cursul
urmăririi penale, pe baza căruia a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea
obiectiva ce rezultă din probatoriul administrat.
Cu menţiunea că va expune ulterior considerentele pentru care apreciază greşită
condamnarea inculpatului L. şi sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 2
Cod penal, Curtea constată că prima instanță a ajuns în mod corect la concluzia îndeplinirii
condițiilor legale pentru condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de părăsire a
locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, şi ucidere din culpă, prevăzută de
art. 192 alin. 2 Cod penal, constatând, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, că există
fiecare dintre aceste fapte, că acestea constituie infracțiunii şi că au fost săvârșite de inculpat cu
vinovăţia cerută de lege. Toate aceste condiții au rezultat dincolo de orice îndoială din probele
administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, instanţa realizând în cuprinsul
sentinţei atacate o analiză efectivă a elementelor probatoriului, argumentele sale fiind însuşite de
instanţa de control judiciar.
Raportat la motivele de apel indicate de inculpat, instanţa de apel, analizând probele
administrate în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătoreşti efectuate de prima instanţă,
precum şi motivele pentru care instanţa a respins solicitările de probe la care inculpatul se referă
în motivele de apel, a ajuns la concluzia că argumentele expuse de inculpatul-apelant la punctul
1 din cadrul motivelor sale de apel sunt neîntemeiate.
Curtea constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere precizările Serviciului
Judeţean de Medicină Legală Vaslui la raportul de necropsie, din care rezultă că toate leziunile
constatate aveau caracter vital, cadavrul neprezentând leziuni care să fi putut fi produse
postmortem, neexistând prin urmare elemente care să susţină călcarea cadavrului în repetate
rânduri de către alte autovehicule. În aceste condiţii, instanţa a apreciat asupra utilităţii
417
expertizării celorlalte fragmente găsite la locul faptei în contextul în care prin raportul de
constatare criminalistică nr. 34135/14.02.2017 întocmit de Serviciul Criminalistic din Cadrul
I.P.J. Vaslui s-a concluzionat că 7 fragmente de plastic ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului
provin de la autoturismul condus de inculpat, din declaraţiile soţiei inculpatului rezultă că
autoturismul a trecut peste un dâmb iar acesta a încetinit şi a s-a uitat în oglinda retrovizoare,
martorul Piruş a declarat în cursul judecăţii că a auzit o bufnitură, zgomot de frânare şi apoi a
observat trecând un singur autoturism, care părea după faruri a fi un Renault model Megane, iar
inculpatul nu a contestat că cele 7 fragmente ar proveni de la autoturismul său, susţinând însă că
ar fi trecut peste ceva negru, de aproximativ un metru, care putea fi o cioată. Atunci când se
pronunţă asupra unui mijloc de probă, instanţa trebuie să analizeze pertinenţa şi utilitatea
acestuia în raport cu probatoriul administrat deja, fără a se putea considera automat că prin
respingerea unei cereri de completare a probatoriului aceasta ar încălca dreptul la apărare al
inculpatului. Din punctul de vedere al Curţii, în mod corect a apreciat instanţa că, raportat la
probatoriul administrat deja şi la datele ce rezultau din acesta, nu existau motive suficiente
pentru a considera că analiza celorlalte fragmente, la care inculpatul a făcut referire, şi stabilirea
eventuală a faptului că nu proveneau de la autoturismul inculpatului ar fi fost de natură să
influenţeze stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Curtea constată că susţinerile inculpatului-apelant cu privire la superficialitatea analizei
instanţei de fond în ce priveşte situaţia de fapt reţinută sunt neîntemeiate, prima instanţă
expunând de o manieră clară şi detaliată aspectele care i-au format convingerea asupra realităţii
situaţiei de fapt deduse judecăţii şi înlăturând motivat apărările inculpatului. Prima instanţă a
făcut o analiză corectă şi în ansamblu a probatoriului, din modul de expunere a considerentelor
sale rezultând de o manieră logică în ce mod probele administrate au format convingerea
interioară a judecătorului. Curtea apreciază că prima instanţă a analizat cu atenţie şi a motivat
efectiv înlăturarea apărărilor inculpatului, completând concluziile ce rezultau din probele
ştiinţifice cu aspectele relatate şi menţinute de martorii audiaţi în mod nemijlocit, raportându-se
şi la poziţia şi la argumentele inculpatului. Cât priveşte critica inculpatului-apelant cu privire la
declaraţia martorei M., instanţa de apel constată că în considerentele sentinţei apelate sunt
menţionate clar aspectele pe care instanţa le-a avut în vedere din declaraţia acesteia, legate de
condiţiile de vizibilitate nocturnă şi de starea carosabilului, precum şi clarificarea, de către
martoră, a împrejurării că de la trecerea peste calea ferată până la locul accidentului s-a întâlnit
cu mai multe autoturisme.
În ceea ce priveşte stabilirea vitezei cu care circula inculpatul, superioară celei maxime
admise în localitate, Curtea constată că instanţa a avut în vedere nu doar concluziile expertului,
ci şi declaraţiile celor doi martori privind posibilitatea lor de a observa şi de a evita obstacolul
reprezentat de victimă, în condiţiile respectării vitezei legale.
În aceste condiţii, Curtea consideră ca neîntemeiate criticile inculpatului-apelant sub
acest aspect, prima instanţă reţinând în mod corect că din probele administrate rezulta dincolo de
orice îndoială rezonabilă că victima fusese călcată şi târâtă de un singur autoturism, iar acesta
fusese cel condus, cu o viteză peste cea legală, stabilită prin expertiză la 80 de kilometri pe oră,
de inculpatul L., care a sesizat de altfel obstacolul peste care a trecut atât înainte, cât şi după
evenimentul rutier, a avut reflexul de a încetini pentru a verifica natura obstacolului peste care
trecuse, după care a ales să îşi continue deplasarea.
În mod corect, apreciază Curtea, a fost stabilită de prima instanţă şi latura subiectivă a
infracţiunii de părăsire a locului accidentului, ca fiind comisă de inculpat cu intenţie directă,
singura modalitate care rezulta din probatoriul administrat. Inculpatul a observat obstacolul şi nu
418
l-a putut evita din cauza vitezei excesive şi a condiţiilor de vizibilitate, l-a văzut şi în oglinda
retrovizoare după ce a încetinit şi a preferat să accepte posibilitatea de a fi trecut peste o persoană
culcată pe carosabil, decât să coboare şi să verifice realitatea presupunerilor sale, cu posibila
consecinţă a angajării răspunderii penale şi a întârzierii din drumul urgent pe care îl străbătea cu
soţia sa. În mod corect prima instanţă a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul, dacă ar fi
considerat într-adevăr că a lovit un ciot sau un alt obiect, a avut posibilitatea şi timpul suficient
pentru a afla despre realitatea celor întâmplate şi pentru a le corela cu aspectele percepute în
momentul producerii evenimentului rutier.
Cât priveşte proporţia culpei pe care prima instanţă a reţinut-o în sarcina victimei,
criticată de părţile civile, Curtea consideră că în sentinţa atacată au fost identificate şi analizate în
mod corect elementele pe baza cărora aceasta a fost stabilită la 70% şi că acest procent este unul
corespunzător împrejurărilor de fapt desprinse din probatoriu, nivelul de îmbibaţie alcoolică al
victimei fiind fără îndoială determinant în prezenţa acesteia, în lipsa altor date fără a se mişca, pe
carosabil în timpul nopţii, observarea şi ocolirea ei fiind de natură a pune probleme chiar şi unui
şofer care nu era grăbit şi nu circula cu o viteză peste cea legală.
Ajungând, prin urmare, la concluzia că situaţia de fapt şi proporţia culpei victimei au fost
reţinute în mod corect de instanţa de fond în urma unei analize juste a probatoriului, Curtea
consideră că apelul inculpatului este fondat în ceea ce priveşte reţinerea, în concurs, a infracţiunii
prevăzute de art. 338 alin. 1 şi a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. 2 Cod penal. Astfel,
inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui
pentru săvârşirea „infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori
modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 şi art.. 338
alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal”, la secţiunea „În drept” din
rechizitoriu făcându-se referire, în al doilea alineat, la o singură infracţiune de părăsire a locului
accidentului sau modificare sau ştergere a urmelor acestuia, fără a se face o analiză distinctă, aşa
cum ar fi fost nu numai firesc, dar şi necesar, cu privire la ambele alineate ale art. 338 alin. 1
Cod penal, dacă la trimiterea în judecată s-ar fi avut în vedere infracţiuni distincte. În realitate, la
indicarea încadrării juridice a fost avută în vedere denumirea marginală a art. 338 Cod penal, fără
a rezulta în vreun fel că s-ar fi dispus trimiterea în judecată pentru două infracţiuni distincte, în
concurs cu cea de ucidere din culpă.
Instanţa de apel consideră că prin concluziile procurorului de şedinţă nu poate fi
modificat dispozitivul rechizitoriului, reprezentat potrivit actului de sesizare de două infracţiuni,
uciderea din culpă şi infracţiunea cu privire la care procurorul a considerat că s-ar încadra la art.
338 alin. 1 şi 2, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile ambelor alineate, punându-se eventual
problema schimbării încadrării juridice, ceea ce prima instanţă a şi dispus.
Curtea este de acord cu argumentul primei instanţe în sensul că fapta de la alineatul al
doilea al art. 338 ar include în conţinutul său şi fapta de la alineatul întâi, cele două având în
vedere elemente materiale diferite, care nu pot coexista decât în forma concursului. Instanţa de
apel nu este însă de acord cu argumentele pentru care prima instanţă a considerat că, în cazul în
care inculpatul pleacă de la locul accidentului cu maşina, încadrarea juridică nu poate fi decât cea
a unui concurs de infracţiuni, cea prevăzută de art. 338 alin. 1 şi cea prevăzută de art. 338 alin. 2
Cod penal.
Curtea consideră că situaţia de fapt reţinută în mod corect de prima instanţă relevă
întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192
alin. 1 şi 2 Cod penal, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie,
prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal. În mod corect prima instanţă a reţinut că nu există date
419
suficiente pentru a reţine în sarcina inculpatului, în ceea ce priveşte plecarea de la locul
accidentului, decât intenţia indirectă. Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptului că exista
posibilitatea ca obstacolul peste care a trecut să fi fost o persoană aflată pe carosabil, acceptând
rezultatul periculos reprezentat de decesul sau vătămarea acelei persoane şi luând decizia să îşi
continue drumul, fără a-l accepta.
Prima instanţă nu a analizat, cum de altfel nu a făcut-o nici procurorul în rechizitoriu,
separat elementele de tipicitate ale celei de-a treia infracţiuni pe care a reţinut-o în sarcina
inculpatului, aceea de modificare sau ştergere a urmelor accidentului, prevăzută de art. 338 alin.
2 Cod penal, reţinând doar că, atâta timp cât inculpatul a plecat de la locul accidentului cu
maşina, automat a săvârşit şi această a treia infracţiune. Cu alte cuvinte, prima instanţă a
considerat că, pentru a nu comite un concurs de infracţiuni, conducătorul auto care cauzează un
accident cu victime şi alege să plece de la faţa locului, asumându-şi astfel răspunderea pentru
infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal, trebuie neapărat să lase autoturismul pe care
îl conducea la faţa locului, orice deplasare a lui fiind considerată modificare sau ştergere a
urmelor accidentului, şi să plece pe jos sau pe o altă cale. Curtea nu consideră că o astfel de
abordare ţine cont de atitudinea subiectivă a inculpatului, care poate fi diferită prin raportare la
cele două infracţiuni, în sensul că inculpatul îşi poate asuma părăsirea locului accidentului cu
consecinţele ei, atât în ce priveşte dificultatea identificării şi tragerii lui la răspundere penală, cât
şi în ceea ce priveşte diminuarea şanselor de salvare a victimei şi îngreunarea stabilirii condiţiilor
producerii accidentului, fără a avea intenţia, directă sau indirectă, de a modifica sau şterge
urmele accidentului. A modifica sau a şterge urmele unui accident presupune, în opinia Curţii, o
atitudine subiectivă specială în acest sens, care implică reaua-credinţă, un proces deliberativ
urmat de acţiuni în direcţia înşelării organelor de cercetare, al denaturării unor aspecte de fapt,
precum şi o activitate care să meargă dincolo de simpla părăsire a locului respectiv, prin care
inculpatul să caute să îşi atenueze răspunderea sau să pună organele de poliţie pe o pistă greşită,
anticipând consecinţele lăsării urmelor accidentului aşa cum se găsesc şi acţionând efectiv pentru
înlăturarea acestor consecinţe. Curtea consideră că din probatoriul administrat nu rezultă
nicidecum elemente care să susţină o asemenea atitudine subiectivă din partea inculpatului, în
sensul că ar fi avut reprezentarea că, părăsind locul unui posibil accident, modifica sau ştergea
urmele acestuia.
Urmele accidentului rămân la faţa locului, cu excepţia celor care pot fi identificate asupra
autoturismului, inclusiv la un moment ulterior continuării deplasării de către inculpat. Art. 338
alin. 2 Cod procedură penală are în vedere intervenţii asupra urmelor, inclusiv a celor de pe
autoturism, imediat sau la un moment ulterior, nu deplasarea autovehiculului în sine.
Pe de altă parte, însăşi prevederea celor două fapte în cadrul unor alineate distincte, ca
infracţiuni de sine stătătoare, nu îngăduie a se trage concluzia că părăsirea locului accidentului la
volanul autoturismului ar presupune automat comiterea şi a unei alte infracţiuni, cu conţinut
distinct. Dacă ar fi acceptată o astfel de interpretare, o persoană acuzată în acest mod ar fi
îndreptăţită să invoce o lipsă de previzibilitate a legii.
Prin urmare, instanţa va înlătura din cuprinsul sentinţei atacate dispoziţiile privind
schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii
prevăzute de art. 338 alin. 2 Cod penal. Curtea de Apel nu consideră că se impune o soluţie de
achitare cu privire la aceasta din urmă, din moment ce, astfel cum rezultă suficient de clar din
actul de sesizare, infracţiunea de modificare sau ştergere a urmelor infracţiunii nici nu a făcut
obiectul trimiterii în judecată ca infracţiune distinctă. Curtea va înlătura dispoziţiile privind
contopirea pedepselor şi va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost
420
trimis în judecată inculpatul, în sensul reţinerii a două infracţiuni în concurs, uciderea din culpă,
prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau
ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal.
Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului L. Cristian pentru cele două infracţiuni
pe care le are în vedere la schimbarea încadrării juridice au fost aplicate în mod legal şi au fost
corect individualizate ca natură şi cuantum, prima instanţă făcând o expunere corespunzătoare şi
clară a criteriilor pe care le-a avut în vedere la stabilirea acestora, aplicând în mod corect
circumstanţa atenuantă derivând din proporţia culpei reţinute în sarcina victimei doar pentru
infracţiunea de ucidere din culpă, subliniind în mod întemeiat gravitatea faptei de părăsire a
locului accidentului, în condiţiile în care persoana accidentată a decedat, iar inculpatul nu s-a
prezentat în faţa organelor de poliţie pentru a declara accidentul nici după ce s-a putut convinge
care era de fapt realitatea.
Curtea va contopi cele două pedepse pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului,
astfel cum au fost ele stabilite prin sentinţa apelată, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 6 luni
închisoare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării acesteia, Curtea constată că
prima instanţă nu a avut motive pentru a face o analiză amănunţită în acest sens, având în vedere
limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru uciderea din culpă şi cuantumul pedepsei
principale rezultante, care a depăşit 3 ani închisoare. Raportat la pedeapsa principală rezultantă
pe care urmează a o stabili în urma admiterii apelului inculpatului, având în vedere lipsa
antecedentelor penale în ceea ce îl priveşte pe inculpat, circumstanţele sale personale, care
conturează profilul unui cetăţean bine integrat în societate şi cu o familie, lipsa unor date în
sensul că de la data comiterii faptelor ar mai fi încălcat legea penală în alte moduri, împrejurarea
că ambele fapte au fost comise în aceeaşi împrejurare şi în conexitate, neexistând prin urmare
date suficiente în sensul că acest inculpat ar avea o atitudine generală de ignorare a valorilor
sociale ocrotite de legea penală, apreciind că în cazul său executarea efectivă a pedepsei nu este
neapărat necesară pentru atingerea scopului acesteia, Curtea consideră că sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 91 Cod penal şi va dispune suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 93 alin. 1 C. penal Curtea îl va obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de
existenţă.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, Curtea va dispune ca, pe parcursul termenului de
supraveghere, inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de
Probaţiune Iași sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C. penal, instanţa îi va impune inculpatului obligaţia ca, pe
parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii,
pe o perioadă de 90 de zile, la una din instituțiile din subordinea Consiliului Local Iași sau
Consiliului Local Ciurea, jud. Iași, la alegerea consilierului de probațiune.
În baza art. 94 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în
art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Iași. În baza art. 94 alin. 2 C. penal
421
supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de
Probaţiune Iași.
În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, Curtea îi va atrage atenţia inculpatului asupra
dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel constată ca fiind întemeiate
susţinerile părţii responsabile civilmente B.A.A.R. în ceea ce priveşte obligarea acestei părţi, prin
sentinţa atacată, la plata de daune materiale către Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Astfel,
Curtea constată că, potrivit art. 32 alin. 4 din O.U.G. nr. 54/2016, nici o entitate care a compensat
în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile
suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are
dreptul să solicite de la B.A.A.R. recuperarea cheltuielilor efectuate. Serviciul Judeţean de
Ambulanţă constituie, în sensul textului de lege mai sus amintit, entitate care, în baza legii, a
oferit servicii medicale de urgenţă victimei accidentului, chiar dacă aceste servicii nu au fost apte
să ducă la salvarea vieţii acesteia şi numai rudele sale au calitatea de părţi civile. Prin urmare,
Curtea va înlătura din cuprinsul sentinţei atacate dispoziţia respectivă.
Tot în privinţa daunelor materiale, Curtea consideră că apelul părţii responsabile
civilmente este fondat şi în privinţa daunelor materiale acordate de prima instanţă, astfel încât va
înlătura din cuprinsul dispozitivului sentinţei apelate dispoziţia privind obligarea părții
responsabile civilmente la plata daunelor materiale în cuantum de 3000 lei, iar în rejudecare va
respinge ca nefondată cererea părții civile Ș.C. de obligare a părții responsabile civilmente
B.A.A.R. la plata daunelor materiale constând în cheltuieli de înmormântare și praznice
ulterioare. Sub acest aspect, Curtea reţine că prima instanţă nu a motivat de o manieră
convingătoare dispoziţia de obligare la plata daunelor materiale, nu a stabilit dacă ajutorul de
înmormântare a fost sau nu ridicat, nu a indicat modul în care a ajuns la suma de 10000 de lei,
mai ales în condiţiile în care, astfel cum a menţionat expres, partea civilă nu a depus înscrisuri în
dovedirea cheltuielilor cu înmormântarea şi pomenirile, iar din declaraţia martorului audiat nu
rezultă date certe în această privinţă. Chiar dacă este notoriu că înmormântarea unei persoane şi
pomenirile religioase obişnuite ulterioare implică de regulă cheltuieli considerabile, cuantumul
acestora diferă în funcţie de o multitudine de factori, iar în soluţionarea pretenţiilor civile
referitoare la daune materiale instanţa trebuie să aibă în vedere în ce măsură aceste cheltuieli
rezultă din probatoriu, care cade în mod evident în sarcina părţii civile. În lipsa unor probe din
care să rezulte o sumă determinată sau determinabilă care să fi fost efectiv cheltuită cu această
destinaţie, o aproximare nu poate ţine loc de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciului.
Cât priveşte cuantumul daunelor cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea
responsabilă civilmente B.A.A.R., Curtea apreciază ca fiind nefondate susţinerile părţii
responsabile civilmente şi va admite apelul părţilor civile sub acest aspect. Raportat la maniera
violentă în care şi-a pierdut viaţa victima, la legăturile afective care pot fi considerate în mod
firesc a exista între persoane cu gradul de rudenie pe care îl aveau părţile civile faţă de victimă,
de durata şi caracterul legăturii între victimă şi concubinul acesteia, de natură a justifica pe
deplin corespondenţa cu o relaţie între soţi, ţinând cont şi de criteriile expuse amănunţit de prima
instanţă în sentinţa apelată, Curtea consideră că repararea prejudiciului afectiv suferit de părţile
civile presupune acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, apreciind ca fiind
corespunzătoare suma de 100000 de lei pentru fiecare dintre copiii, mama şi concubinul acesteia,
respectiv suma de 30000 de lei pentru fiecare dintre fraţii victimei, sume la care urmează a fi
aplicat procentul de 30% corespunzător culpei inculpatului în producerea accidentului. În acest
422
sens, Curtea consideră ca neîntemeiată critica părţii responsabile civilmente, în sensul că
acordarea unor sume identice unor părţi civile cu legături diferite în raport cu victima denotă
analiza superficială a pretenţiilor. Curtea consideră că datele cauzei nu justifică nicidecum o
diferenţiere între copiii rămaşi fără mamă, concubinul rămas fără partenerul stabil şi în situaţia
de a se îngriji singur de aceştia şi mama victimei, fiind cunoscut că persoanele în vârstă resimt
deosebit de acut şocul pierderii unui copil.
Apelul părţii responsabile civilmente este însă fondat cât priveşte data de la care urmează
a curge dobânda legală pentru sumele stabilite cu titlu de daune morale, care nu poate fi decât
data de la care aceste sume devin certe, şi anume data rămânerii definitive a hotărârii.
Curtea va majora deci cuantumul daunelor morale la care a fost obligată partea
responsabilă civilmente B.A.A.R. la câte 30.000 lei în cazul părților civile Ș.C., Ș.S.B., Ș.F.,
T.C.M. și la câte 9000 lei în cazul părților civile T.C.M., T.C.I., G.D. și va modifica data în
raport de care aceste sume vor fi actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, din data
producerii accidentului (14.01.2017), în data pronunțării prezentei decizii.
alin. 2 Cod civil, art. 32 alin. 4 din OUG nr. 54/2016, coroborat cu art. 23 al. 2,3 Cod pr.pen.,
Curtea va admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Serviciul Judeţean de
Ambulanţă Vaslui și îl va obliga pe inculpatul L.M. la plata sumei de 61,2 lei cu titlu de
despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei
decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu
ocazia soluționării apelurilor vor rămâne în sarcina statului.
III. Drept procesual penal. Partea generală
14. Contestație tardivă
Cuprins pe materii: Procedură penală; calculul termenului procedural pe ore;

tardivitate
Indice alfabetic: Procedură penală; tardivitate
Temei de drept: art. 204 C.proc.pen.
Contestațiile inculpaților nu au fost formulate în termenul legal, de 48 de ore,

prevăzut de dispoziţiile art. 204 alin. 1 Cod procedură penală, motiv pentru care au
fost respinse ca tardive.
Astfel, inculpaţilor li s-a comunicat la locul de deţinere copia dispozitivului
încheierii penale pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul
tribunalul, în data de 09.06.2018, ora 12.20, aşa cum rezultă din dovezile de primire
ale comunicărilor încheiate în acest sens şi aflate la dosarul de fond, aspect
confirmat şi oral de inculpaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la
curtea de apel, dar şi de lucrătorii din cadrul Centrului de Reţinere şi de Arest
Preventiv din cadrul I.P.J., în adresele de înaintare a contestaţiilor, din 13.06.2018.
Contestaţiile au fost formulate de inculpaţi la data de 13.06.2018, orele
423
07.00, fiind expediate de la locul de deţinere, cu mult peste termenul limită arătat
mai sus.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, Încheierea penală nr.
70/CDL/15.06.2018
Prin încheierea penală nr.101/JDL din 09.06.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-au
„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul
Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 202/P/2018 şi, în consecinţă:
În baza art. 236, art. 235 raportat la art. 234 Cod procedură penală cu referire la art. 202
alin. 1, 3 şi 4 lit. e, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art.243 C.proc.pen.,
prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii minori: X., zis „X1.”, fără
antecedente penale, aflat în prezent în CRAP din cadrul IPJ Iaşi, cercetat pentru comiterea
infracţiunii de tentativă la „tâlhărie urmată de moartea victimei”, faptă prevăzută de art. 32 Cod
penal rap. la art. 233 alin.1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a), d) şi f) Cod penal, art. 236 Cod
penal rap. la art. 36 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal şi art. 77 lit. e) Cod
penal şi Y., zis „Y1.”, aflat în prezent în CRAP din cadrul IPJ Iaşi, cercetat pentru comiterea
infracţiunii de tentativă la „tâlhărie urmată de moartea victimei”, faptă prevăzută de art. 32 Cod
penal rap. la art. 233 alin.1 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a), d) şi f) Cod penal, art. 236 Cod
penal rap. la art. 36 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal şi art. 77 lit. e) Cod
penal, pentru o durată de câte 30 de zile pentru fiecare inculpat, începând cu data de 18.06.2018
şi până la data de 17.07.2018 inclusiv.”
Împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Iaşi, au formulat contestaţii inculpaţii X. şi
Y..
Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că acestea nu au fost formulate în termenul
legal, de 48 de ore, prevăzut de dispoziţiile art.204 alin.1 Cod procedură penală, având în vedere
că termenul de declarare a contestației a expirat la data de 11 iunie 2018, orele 14.20, motiv
pentru care contestaţiile declarate inculpaţi urmează a fi respinse ca tardive.
Astfel, inculpaţilor X. şi Y. li s-a comunicat la locul de deţinere copia dispozitivului
încheierii penale nr.101/JDL din 09.06.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din
cadrul Tribunalul Iaşi, în data de 09.06.2018, ora 12.20, aşa cum rezultă din dovezile de primire
ale comunicărilor încheiate în acest sens şi aflate la dosarul de fond, aspect confirmat şi oral de
inculpaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Iaşi, dar şi de lucrătorii
din cadrul Centrului de Reţinere şi de Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Iaşi în adresele de
înaintare a contestaţiilor, nr. 252631 din 13.06.2018 şi, respectiv, nr. 252632 din aceeaşi dată.
În acest mod, se reţine că termenul de 48 de ore de la comunicare expira în data de
11.06.2018, ora 14.20.
Contestaţiile au fost formulate de inculpaţii X. şi Y., la data de 13.06.2018, orele 07.00,
fiind expediate de la locul de deţinere, cu mult peste termenul limită arătat mai sus.
În aceste condiţii, contestaţiile formulate de inculpaţii X. şi Y., sunt respinse ca tardive,
potrivit art. 204 raportat la art. 268 Cod procedură penală.
424
15. Înlocuirea măsurii arestării preventive
Cuprins pe materii: Procedură penală; respingere propunere prelungire măsură

preventivă; înlocuire măsură preventivă
Indice alfabetic: Procedură penală; înlocuire măsură preventivă
Temei de drept: art. 237 alin. 1 și 2 C.proc.pen.; art. 204 alin. 12 și art. 242 alin. 2
C.proc.pen.
Privarea de libertate a inculpatului prin arest preventiv, chiar dacă s-a

întemeiat la început pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal
şi evitarea riscului ca inculpatul să se sustragă de la proces sau să încerce
comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment al procedurii, judecătorul
este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei măsuri
preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa inculpatului la
desfăşurarea procesului penal.
În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita
procesuală a inculpatului, datele care circumstanţiază persoana acestuia,
judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de control judiciar apreciază că, la
acest moment, apărarea ordinii publice, se poate realiza şi pe calea unor măsuri mai
puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate iar riscul exercitării unor presiuni
asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a urmăririi penale,
pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi
eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în continuare pot fi
realizate şi fără prezenţa inculpatului în stare de arest preventiv. Înscrisurile depuse
la dosar, în contestaţie, complinesc lipsurile constatate de judecătorul de drepturi şi
libertăţi de la instanţa de fond, cu privire la locuinţa efectivă a contestatorului.
În acest mod, prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, garanţiile
oferite de această măsură preventivă sunt suficiente pentru înlăturarea riscului
sustragerii acestuia de la procedurile judiciare sau săvârşirii de noi fapte penale, în
condiţiile ameninţării legale cu înlocuirea măsurii preventive mai blânde cu cea mai
severă dintre acestea.
51/CDL/02.05.2018
Prin încheierea penală nr. 76/JDL din data de 27 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul
Iaşi s-au dispus următoarele:
„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul
Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Iași şi, în consecinţă:
În baza dispoziţiilor art. 236 din Codul de procedură penală, ale art. 235 din Codul de
procedură penală raportate la cele ale art. 234 din Codul de procedură penală, cu referire la
prevederile art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) din Codul de procedură penală, art. 223 alin. 2 din Codul
425
de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul X., cetăţean
moldovean, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”introducerea sau scoaterea din ţară,
precum şi importul ori exportul de droguri de risc și droguri de mare risc, fără drept, faptă prev.
și ped. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143 din 2000 și ”cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de
risc și droguri de mare risc pentru consum propriu”, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din
Legea 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, pentru o perioadă de 25 de zile, începând cu
data de 04.05.2018 şi până la data de 28.05.2018 inclusiv.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, a
reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 60 din 04.04.2018, Tribunalul Iaşi a admis solicitarea D.I.I.C.O.T. –
S.T. Iaşi și a dispus arestarea preventivă a inculpatului X. pentru o perioadă de 30 de zile,
începând cu data de 04.04.2018 și până la 03.05.2018 inclusiv, reţinându-se în esenţă că există
indicii temeinice, care susţin presupunerea rezonabilă că inculpatul a fost implicat în săvârşirea
infracţiunilor de care este acuzat.
S-a avut în vedere de instanţă, în aprecierea îndeplinirii condiţiei pericolului social pentru
ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, gravitatea faptelor presupus
a fi fost săvârşite de inculpat, modalitatea şi împrejurările în care s-au desfăşurat acestea, natura
şi importanţa valorilor sociale pretins a fi fost lezate prin activitatea infracţională, tulburare
socială produsă pe fondul potenţării fenomenului infracţional de acest tip, riscul de reiterare de
către inculpat a acţiunilor prohibite de legea penală, risc care se degajă şi prin prisma
circumstanţelor personale ale inculpatului, persoană cu privire la care planează suspiciunea
sustragerii de la urmărirea penală având în vedere că nu are domiciliul sau reședința în țară și se
deplasează frecvent în Germania.
În cauza de faţă, Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,
Serviciul Teritorial Iaşi, a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului X.
pentru încă 30 de zile, susţinând că ulterior încheierii de şedinţă din 04.04.2018:
- s-au prelevat probe biologice de la inculpatul X. în vederea stabilirii existenței în
organism a drogurilor, aspect important pentru stabilirea încadrării juridice a faptelor,
- s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale pentru stabilirea prezenţei
substanţelor aflate sub incidenţa Legii nr. 143/2000, sau sub incidenţa altor legi speciale, în
probele biologice recoltate de la inculpatul X. stabilindu-se termen pentru realizarea raportului
de constatare data de 20.04.2018,
- s-a dispus evaluarea inculpatului X. de către un specialist din cadrul Agenției Naționale
Antidrog,
- s-a atașat la dosar raportul întocmit de către specialiștii Agenției Naționale Antidrog din
care rezultă faptul că nu este necesară includerea inculpatului în circuitul integrat de asistență al
persoanelor consumatoare de droguri,
- s-au efectuat verificări cu privire la intrărilor în România a inculpatului X.,
- s-a atașat la dosar precizările IML Iași din care rezultă că nu s-a putut efectua
constatarea dispusă întrucât s-a defectat aparatul utilizat la analize,
- s-a instituit consemn pentru Y. în vederea audierii în calitate de martor.
426
De asemenea, probatoriile administrate ulterior arestării preventive a inculpatului X. au
consolidat situaţia de fapt reţinută în referatul cu propunere de arestare preventivă şi în
încheierea de admitere a propunerii de arestare preventivă.
Având în vedere cele de mai sus constăm că este îndeplinită condiţia impusă de art. 223
din Noul Cod de procedură penală, probatoriile administrate, până la acest moment, sunt de
natură să convingă un observator obiectiv că inculpatul X. au comis faptele pentru care s-a pus în
mişcare acţiunea penală.
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată - în
conformitate cu dispoziţiile art. 236 raportat la art. 235 C.proc.pen. – că, în cauză, sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii arestării preventive faţă de
inculpatul X..
Tribunalul - judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că în cauză se menţin temeiurile
care au fondat luarea măsurii arestării preventive, corelativ constatându-se neîndeplinirea
condiţiilor imperative impuse prin art. 242 aliniatul 2 Cod procedură penală ,o altă măsura
preventivă nefiind suficientă la acest moment pentru asigurarea scopurilor avute în vedere la
luarea măsurilor preventive, scopuri circumscrise dispoziţiilor art. 202 Cod procedură penală.
Sub aspect procedural, procurorul s-a conformat dispoziţiilor legale incidente, înaintând
judecătorului de drepturi şi libertăţi un referat motivat în termenul legal .
Conform art. 234 alin. (1) C.proc.pen. „arestarea preventivă a inculpatului poate fi
prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun
în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea
măsurii”. De asemenea, potrivit art. 236 alin. 1 C.pr.pen. „judecătorul de drepturi şi libertăţi,
dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi
dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului, prin încheiere motivată”.
Corelativ , potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură penală , atunci când se
apreciază că o măsură preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prev. de
art. 202 alin. 1 Cod procedură penală şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
ei , măsura preventivă poate fi înlocuită cu o măsură preventivă mai uşoară.
Analizând la momentul de faţă legalitatea măsurii preventive dispuse în prezenta cauză se
constată că nu există motive de revocare a măsurii preventive, că aceasta nu este afectată de vreo
cauză de nulitate, că nicio dispoziţie procesuală nu a fost încălcată, iar inculpatul a beneficiat de
drepturile procesuale ce le sunt garantate. De altfel, încheierea pronunţată de judecătorul care a
dispus asupra acestor măsuri a fost supusă controlului judiciar şi menţinută ca atare.
Sub aspect procedural, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispusă faţă de
inculpatul X. la momentul de faţă se raportează la dispoziţiile art. 202 şi 223 alin. 2 Cod
procedură penală.
Examinând aplicabilitatea dispoziţiilor penale şi procesuale incidente, judecătorul de
drepturi şi libertăţi constată că în cauză există indicii temeinice şi probe care justifică
presupunerea rezonabilă că inculpatul X. ar putea fi autorul infracţiunilor legate de introducere în
țară şi deținerea de droguri de risc și mare risc definite ca atare de Legea nr. 143/2000 pentru
care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, iar măsura arestării preventive a
inculpatului este legală şi temeinică, proporţională cu gravitatea acuzaţiilor formulate împotriva
lui şi necesară în continuare pentru realizarea scopului bunei desfăşurări a procesului penal şi al
prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Reevaluând materialul probator administrat în cauză, în limitele procedurii de faţă,
inclusiv avându-se în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale după momentul
427
arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că de la data luării măsurii arestării
preventive a inculpatului - 04.04.2019 - nu a intervenit modificarea temeiului prevăzut de art.
202 Cod procedură penală, fiind în continuare întrunite şi condiţiile impuse prin art. 223 aliniatul
2 Cod procedură penală şi nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 242 alin. 2 Cod procedură
penală, măsura arestului la domiciliu nefiind, la momentul de faţă adecvată şi suficientă pentru
atingerea scopurilor legale.
Aşa cum se arată şi în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive,
după data de 04.04.2019, procurorul a menţinut un ritm constant al urmăririi penale , ritm ce se
impune a fi unul mai susţinut, efectuând acte de urmărire penală care nu au infirmat suspiciunea
rezonabilă privind comiterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului. În mod evident, urmărirea
penală trebuie continuată într-un ritm alert în scopul clarificării acuzaţiilor formulate împotriva
inculpatului relativ la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, a existenţei sau inexistenţei
probelor de vinovăţie ce justifică sau nu trimiterea în judecată și pentru această faptă.
Sub acest aspect, apărarea a arătat că inculpatul a adoptat o poziţie procesuală de
recunoaştere a presupuselor fapte reţinute în sarcina sa și ca nu există probe că ar putea fi
implicat și în săvârşirea altei infracţiuni pentru care procurorul analizează în prezent
oportunitatea extinderii urmării penale cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc,
urmând a se stabili dacă această aparenţă invocată de procuror are sau nu vreun fundament.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi aminteşte că probele în baza cărora poate fi dispusă
arestarea preventivă nu trebuie să aibă forţa probelor care stau la baza unei trimiteri în judecată
şi, cu atât mai puţin, a unei soluţii de condamnare, ci acestea trebuie să furnizeze un set de date,
informaţii verosimile şi credibile care să susţină presupunerea rezonabilă conform căreia
persoana faţă de care a fost declanşat procesul penal a săvârşit fapta/faptele de care este acuzată;
exigenţa în analiza probelor sporeşte substanţial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăţiei
persoanei anchetate (aşa cum s-a statuat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in
cauzele Murray contra Regatului Unit, 14310/88, 28 octombrie 1994, Tallat Tepe contra Turciei,
31247/96, 21 noiembrie 2004, Calleja c. Maltei, 5274/01, 7 aprilie 2005).
Lipsa inculpării sau a trimiterii în judecată nu implică, în mod necesar, faptul că o privare
de libertate nu urmăreşte un scop legitim care să fie conform cu art. 5 paragraful 1 lit. c) din
Convenţia Europeană. Existenţa unui asemenea scop trebuie să fie analizată independent de
realizarea sa, în condiţiile în care art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeana nu
presupune neapărat ca poliţia să fi adunat suficiente probe pentru a putea formula o punere sub
acuzare, fie la momentul arestării, fie în cursul perioadei privării de libertate (aşa cum s-a statuat
de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauzele Varga contra României, 73957/01,
11 martie 2008, Marturana contra Italiei, 63154/00, 4 martie 2008, Labita contra Italiei,
26772/95, 6 aprilie 2004).
Sub un prim aspect, Tribunalul reţine că probele administrate după data arestării
preventive nu au infirmat suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunilor presupuse
pentru care inculpatul a fost pus sub învinuire. Judecătorul învestit cu soluţionarea prezentei
propuneri achiesează concluziilor formulate de judecător la data luării măsurii preventive a
inculpaţilor în privinţa faptelor cu caracter infracţional cu privire la care există suspiciunea
rezonabilă că ar fi fost comise de inculpat, probatoriul administrat până în prezent, astfel cum a
fost evocat cu prilejul luării măsurii preventive conturând suspiciunea rezonabilă că inculpatul
X., la ora 04.26.32 a zilei de 31.03.2018, a intrat în România prin PTF Borș introducând, fără
drept, cantitatea de cannabis și cele 12 comprimate ecstasy, droguri de risc și de mare risc, pe
428
care intenționa să le treacă frontiera cu Republica Moldova (inculpatul arătând că drogurile erau
pentru consum propriu).
Măsura preventivă luată faţă de inculpat este, într-adevăr, cea mai gravă , dar ea este
necesară în continuare în scopul asigurării bunei desfăşurări a anchetei penale cel puțin pentru o
perioadă de timp. Trebuie remarcat că se efectuează cercetări pentru audierea în calitate de
martor a persoanei cu care inculpatul s-a prezentat în PTF Sculeni, pentru analiza raportului de
analiză toxicologică droguri care nu a putut fi efectuat până în prezent din motive obiective (la
dosar există precizările IML Iași din care rezultă că nu s-a putut efectua constatarea dispusă
întrucât s-a defectat aparatul utilizat la analize), în vederea stabilirii existenței în organism a
drogurilor, aspect important pentru stabilirea încadrării juridice a faptelor.
Or, derularea anchetei penale poate fi periclitată prin lăsarea la acest moment în libertate
a inculpatului prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, persoană cu privire la care
planează suspiciunea sustragerii de la urmărirea penală având în vedere că nu are domiciliul sau
reședința în țară și se deplasează frecvent în Germania. De asemenea, inculpatul nu a făcut
dovada existenţei unor garanţii că odată plasat sub imperiul unei alte măsuri preventive, nu se va
sustrage de la desfăşurarea procesului penal sau nu va încerca să reitereze comportamentul
infracţional. Contractul de închiriere depus la dosarul cauzei nu face dovada faptului că acest
contract de închiriere a fost perfectat în condiţii de legalitate, nu face dovada proprietăţii
imobilului în care se pretinde că inculpatul ar putea locui dacă ar fi plasat sub imperiul unei alte
măsuri preventive.
În plus, se observă că intervenţia organelor judiciare a avut şi rolul de a-l opri pe inculpat
să mai continue activitatea infracţională existând pericolul concret al reluării activităţii
infracţionale în ipoteza plasării lui sub o altă măsură preventivă, inculpatul însuși nu a avut
capacitatea de a-şi controla dependența de droguri care, se pare, că l-a determinat să comită
faptele pentru care este cercetat.
Raportat la indiciile privind presupusa activitate a inculpatului şi la pericolul social
generic al faptelor pentru care este cercetat, fapte care sunt de natură a încuraja alte persoane la
consumarea şi traficarea de droguri, de a mări piaţa de desfacere a drogurilor prin mărirea
numărului de dependenţi potenţial exploatabili, fără a conştientiza urmările grave ale consumului
de droguri, judecătorul apreciază că lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare un
pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a încuraja alte persoane să consume
droguri.
În cauza se menţine temeiul invocat la luarea măsurii arestării preventive prev. de art.
223 alin. 2 C.proc.pen., dispoziţii conform cărora măsura arestării poate fi dispusă dacă
inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai
mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia,
a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări
privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru
înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Sub acest aspect, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că îşi menţin integral
valabilitatea considerentele încheierii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat,
nefiind necesar ca acestea să fie reluate.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă și din analiza coroborată a următoarelor
elemente, extrase din mijloacele de probă administrate în cauză: limitele de pedeapsă prevăzute
de lege, pe de o parte, pentru fiecare dintre infracţiunile imputate, dar şi prin raportare la
modalitatea concretă de comitere a faptelor, respectiv la modul în care a acţionat inculpatul, la
429
cantitatea de droguri de risc și mare risc introdusă în ţară având în vedere creşterea fenomenului
de trafic de droguri, precum şi raportat la natura şi importanţa valorilor sociale protejate prin
incriminarea unor astfel de fapte.
Măsura arestării preventive durează de 25 zile, interval de timp care se plasează în
limitele unei durate rezonabile, avându-se în vedere toate criteriile de luat în considerare relative
complexitatea cauzei, atitudinea autorităţilor şi inculpaţilor.
Măsura arestării preventive este aşadar, necesară în continuare pentru buna desfăşurare a
procesului penal şi pentru a se preveni săvârşirea de infracţiuni, este proporţională cu gravitatea
presupuselor fapte reţinute în sarcina inculpatului. Chiar dacă inculpatul este o persoană tânără și
nu are antecedente penale în România, raportat la circumstanţele personale și ale cauzei expuse
în precedent, se reţine că în prezent el nu prezintă garanţii că, nu va fugi şi nu va comite aceleași
fapte prevăzute de legea penală .
Din perspectiva protectivă, pentru a nu permite repetabilitatea conduitei infracţionale,
pentru a proteja ordinea de drept şi a crea premisele pentru buna desfăşurare a procesului penal,
cu celeritate şi fără riscul ca inculpatul să se sustragă ori să îngreuneze urmărirea penală,
judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că în cauză se impune menţinerea inculpatului în
stare de arest, motivele prelungirii stării de arest circumscriindu-se temeiurilor recunoscute ca
justificative în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în
Calmanovici împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283,
din 30 aprilie 2009, paragraf 93).
Din punct de vedere procesual, se constată însă că prelungirea duratei arestării preventive
este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale indicate în cuprinsul propunerii, ancheta
penală fiind în curs, impunându-se completarea probatoriului cu acele activităţi relativ reduse
menţionate în cadrul propunerii. În consecință, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază,
raportat la gravitatea faptelor, la complexitatea cauzei și actele ce urmează să fie efectuate, în
contextul restricției drastice a dreptului la libertate al inculpatului, că nu se impune prelungirea
măsurii preventive pe o durată de 30 de zile, după cum s-a solicitat.
Împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Iaşi, în termen legal, a formulat contestaţie
inculpatul X.
Inculpatul a solicitat respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive şi
înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Motivele invocate au fost
expuse în introducerea prezentei încheieri, care vor fi analizate corelativ condiţionărilor legale în
materia prelungirii măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia cu o măsură subsidiară.
În conformitate cu disp. art. 234 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, arestarea
preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au
determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există
temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.
Astfel, condiţiile alternative prevăzute de lege care se cer a fi întrunite pentru incidenţa
instituţiei prelungirii măsurii arestării preventive sunt următoarele:
a) persistenţa temeiurilor care au determinat arestarea iniţială sau intervenirea unor
temeiuri noi;
b) aceste temeiuri iniţiale sau intervenite să impună în continuare privarea de libertate a
inculpatului şi să justifică prelungirea măsurii.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, raportat la mijloacele de probă administrate până în
acest stadiu al procedurii, se menţine configuraţia concretă a faptelor cu privire la care există
suspiciunea rezonabilă că au fost săvârşite de inculpat.
430
Pe de altă parte, trebuie analizată împrejurarea dacă măsura iniţială mai este necesară în
scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de
la urmărirea penală sau al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni şi dacă aceasta este una
proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi dacă este necesară
pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Dispoziţiile art. 223 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, prevăd că ,, măsura
arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă
că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat
vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale
prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de
operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o
infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al
materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a
banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod
ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită
prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei,
a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta
provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată
că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea
publică”
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice amintite conturează suspiciunea rezonabilă
în sensul existenţei unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre
posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat
(jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus
c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
Aşa cum s-a statuat în mod constant în practica instanţelor judecătoreşti interne, în deplin
consens cu jurisprudenţa CEDO, probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu
trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată şi, cu atât mai puţin, a celor
care ar sta la baza unei soluţii de condamnare.
Deşi mijloacele de probă administrate până în prezent justifică presupunerea legitimă şi
rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapte care se circumscriu infracţiunilor de ”introducerea sau
scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc și droguri de mare risc, fără
drept, faptă prev. și ped. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143 din 2000 și ”cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de
droguri de risc și droguri de mare risc pentru consum propriu”, faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1
și 2 din Legea 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, judecătorul de drepturi şi libertăţi
constată ca fiind fondată contestația formulată de inculpatul X..
Raportat la situaţia de fapt, mijloacele de probă administrate până în acest stadiu al
procedurii, se menţine configuraţia concretă a faptelor cu privire la care există suspiciunea
rezonabilă că au fost săvârşite de către acesta.
Pe de altă parte, trebuie analizată împrejurarea dacă măsura iniţială mai este necesară în
scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de
la urmărirea penală sau al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni şi dacă aceasta este una
431
proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi dacă este necesară
pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
La alegerea măsurii preventive vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 202 alin. 3 Cod
procedură penală şi criteriile enumerate de art. 223 alin. 2 teza finală Cod procedură penală, şi
anume gravitatea faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a
mediului din care provine inculpatul şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Analiza concretă a elementelor de ordin subiectiv şi obiectiv ale cauzei, conduc la
concluzia că măsura arestării preventive nu mai este strict necesară pentru eliminarea stării de
pericol asupra ordinii publice şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii de alte fapte penale, context în
care se vor puncta motivele concrete, bazate pe elemente de fapt, care justifică oportunitatea
luării măsurilor alternative la măsura arestării preventive cuprinse în teza finala a art. 5 par. 3 din
CEDO.
În materia măsurilor preventive, sarcina judecătorului nu este aceea de a stabili vinovăţia
inculpatului pe baza unor probe certe potrivit criteriului ,,dincolo de orice îndoială rezonabilă’’,
criteriu care vizează mai degrabă fondul cauzei, ci de a decela acele indicii că inculpatul a
săvârşit fapta penală, indicii care totuşi trebuie să fie temeinice.
Aşadar datele dosarului trebuie măcar să indice în mod temeinic, verosimil şi credibil, că
există o presupunere rezonabilă (criteriul rezonabilităţii prevăzut pentru măsurile preventive
fiind mai puţin strict decât criteriul ,,dincolo de orice îndoială rezonabilă’’ prevăzut pentru
fondul cauzei) în sensul ca inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Se constată că din probele administrate până în prezent se poate antama existenţa
probelor şi indiciilor temeinice, în sensul că inculpatul ar fi săvârşit aceste infracţiuni,
constituind probe certe şi directe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi
săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat.
Această împrejurare nu înseamnă însă nici că la acest moment este stabilit în mod cert şi
definitiv că faptele bănuit comise conturează vinovăţia inculpatului, probaţiunea ce urmează a fi
efectuată în continuare putând stabili caracterul cert al unor informaţii, în prezent doar bănuite,
dar credibile, dar nici că trebuie prelungită, dincolo de un termen rezonabil, măsura arestării
iniţial dispusă.
Privarea de libertate a inculpatului prin arest preventiv, chiar dacă s-a întemeiat la început
pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi evitarea riscului ca inculpatul
să se sustragă de la proces sau să încerce comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment
al procedurii, judecătorul este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei
măsuri preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa inculpatului la desfăşurarea
procesului penal.
În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita procesuală a
inculpatului, datele care circumstanţiază persoana acestuia, judecătorul de drepturi și libertăți de
la instanța de control judiciar apreciază că, la acest moment, apărarea ordinii publice, se poate
realiza şi pe calea unor măsuri mai puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate iar riscul
exercitării unor presiuni asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a urmăririi
penale, pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi
eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în continuare pot fi realizate şi fără
prezenţa inculpatului în stare de arest preventiv. Înscrisurile depuse la dosar, în contestaţie,
complinesc lipsurile constatate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, cu
privire la locuinţa efectivă a contestatorului.
432
În acest mod, prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, garanţiile oferite de această
măsură preventivă sunt suficiente pentru înlăturarea riscului sustragerii acestuia de la procedurile
judiciare sau săvârşirii de noi fapte penale, în condiţiile ameninţării legale cu înlocuirea măsurii
preventive mai blânde cu cea mai severă dintre acestea.
Potrivit art. 202 alin.3 C.proc.pen. orice măsură preventivă trebuie să fie, în orice
moment, proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară
pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. În acest sens, instanţa are în vedere
că, potrivit art. 5 alin. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autorităţile trebuie să ia
în considerare măsurile alternative la măsura arestării câtă vreme acuzatul oferă garanţii în
privinţa prezentării sale la proces (cauza Calmanovici c. Romaniei).
În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi
apreciază că o măsură preventivă mai uşoară şi suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute
de art. 202 C.proc.pen., este arestul la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. Măsura arestului la
domiciliu a inculpatului contestator este necesară şi suficientă pentru realizarea scopurilor prev.
de art. 202 alin. 1 C.proc.pen., respectiv pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal,
pentru a se împiedica sustragerea de la urmărire penală a inculpatului sau pentru a preveni
săvârşirea de noi infracţiuni de către acesta.
16. Calculul termenului procedural
Cuprins pe materii: Procedură penală; momentul începerii calculului termenului

procedural pe ore
Indice alfabetic: Procedură penală; calculul termenului procedural
Temei de drept: art. 269 C.proc.pen.
Termenul se socotește luând în calcul, ca dată a formulării contestației, data

trimiterii valabile prin fax sau mail la instanţă, respectiv data expedierii mesajului
electronic privind contestaţia, chiar dacă aceasta nu este înregistrată la instanţă la
data respectivă ci la o dată ulterioară (respectiv, în prima zi lucrătoare expedierii
fax-ului sau a mesajului electronic), şi pe considerentul că, în caz contrar, s-ar
conferi caracter pur formal şi nicidecum efectiv dreptului conferit de legea
fundamentală, acela de a avea parte de un proces echitabil – varianta liberului
acces la justiţie, în componenta dreptului de petiţionare – recurs efectiv, cu
motivarea că nu se poate face abstracţie de faptul că registratura instanţei are
program doar de luni până vineri şi că nu există oficii poştale la nivel naţional sau
local, cu program permanent de 24h din 24h, astfel încât aceste situaţii nu i se pot
imputa contestatorului, care are dreptul de a deţine şi utiliza, el sau avocatul, un
aparat de tip fax sau un aparat de tipul telefonului sau calculatorului, care poate
transmite mesaje electronice, şi nu i se poate opune acestuia faptul înregistrării
ulterioare la instanţă a căii de atac, câtă vreme a fost efectiv primită la instanţă la
data trimiterii valabile prin fax (confirmarea expedierii prin fax), respectiv la data
433
expedierii mesajului electronic.
Pentru identitate de raţiune s-au instituit reglementări exprese în Codul de
procedură penală privind citarea şi comunicarea actelor de procedură prin
intermediul poştei electronice, care se corelează şi cu prevederile legislaţiei
secundare, respectiv Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Conform art. 94 din R.O.I, actele de sesizare a instanţei (cum este şi
contestaţia), pot fi depuse personal sau prin reprezentant, ori prin poştă, curier ori
fax sau prin orice alt mod prevăzut de lege.
42/CDL/11.04.2018
Prin încheierea penală nr. 60/JDL din data de 04 aprilie 2018, pronunţată de judecătorul
de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, s-au dispus următoarele:
„În temeiul dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism– Serviciul Teritorial Iaşi.
În baza dispoziţiilor art. 202 şi 223 alineatul 2 Cod procedură penală dispune arestarea
preventivă a inculpatului X., cetăţean moldovean, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor
de ”introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc și
droguri de mare risc, fără drept, faptă prev. și ped. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 și
”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc și droguri de mare risc pentru consum propriu”,
faptă prev. și ped. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.04.2018 și până la 03.05.2018 inclusiv.”
Împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Iaşi a formulat contestaţie inculpatul X..
Inculpatul a solicitat cercetarea sa în stare de libertate, pentru considerentele expuse în
introducerea prezentei încheieri, care vor fi analizate corelativ condiţionărilor legale în materia
arestării preventive.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei
formulată de inculpat, motivat de împrejurarea că inculpatul a fost prezent la pronunţarea soluţiei
dispusă în cauză, iar contestaţia acestuia a fost înregistrată la Tribunalul Iaşi, la data de 10 aprilie
2018. S-a făcut referire la faptul că apărătorul ales al inculpatului a transmis această contestaţie
prin email, la data de 5 aprilie 2018, însă conform dispoziţiilor art. 270 alin. 1 din Codul de
procedură penală „ actul depus înlăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de
deţinere, ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, este considerat
ca făcut în termen”, emailul nefiind o formă de comunicare a unui act către instanţele de
judecată; de asemenea, a invocat faptul că inculpatul nu a depus la administraţia locului de
deţinere vreo contestaţie împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Referitor la excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public, judecătorul de
drepturi şi libertăţi constată că prezenta contestaţie este formulată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, împotriva încheierii din 4 aprilie 2018, inculpatul a formulat contestaţie care a fost
trimisă prin email la data de 5 aprilie 2018, ora 15.51, la instanţa la care a pronunţat-o, respectiv
Tribunalul Iaşi, respectându-se termenul de 48 de ore.
434
Având în vedere ora şi faptul că au urmat 4 zile nelucrătoare (5-9 aprilie 2018), în prima
zi lucrătoare Tribunalul Iaşi a înregistrat calea de atac (în 10 aprilie 2018).
Conform art. 204 alin. 1 cod procedură penală, contestaţia se depune la judecătorul de
drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată.
Aşadar Codul de procedură penală utilizează termenul de depunere, care este evident
distinct de cel de înregistrare, tocmai pentru că în materia măsurilor preventive este incidentă
urgenţa în derularea procedurilor specifice.
Distincţia dintre cele două operaţiuni, respectiv de primirea căii de atac şi înregistrarea
acesteia se regăseşte şi în cazul apelului, respectiv în cuprinsul art. 413 Cod procedură penală.
Termenul se calculează luând în calcul, ca dată a formulării contestației, data trimiterii
valabile prin fax sau mail la instanţă, respectiv data expedierii mesajului electronic privind
contestaţia, chiar dacă aceasta nu este înregistrată la instanţă la data respectivă ci la o dată
ulterioară (respectiv, în prima zi lucrătoare expedierii fax-ului sau a mesajului electronic), şi pe
considerentul că, în caz contrar, s-ar conferi caracter pur formal şi nicidecum efectiv dreptului
conferit de legea fundamentală, acela de a avea parte de un proces echitabil – varianta liberului
acces la justiţie, în componenta dreptului de petiţionare – recurs efectiv, cu motivarea că nu se
poate face abstracţie de faptul că registratura instanţei are program doar de luni până vineri şi că
nu există oficii poştale la nivel naţional sau local, cu program permanent de 24h din 24h, astfel
încât aceste situaţii nu i se pot imputa contestatorului, care are dreptul de a deţine şi utiliza, el
sau avocatul, un aparat de tip fax sau un aparat de tipul telefonului sau calculatorului, care poate
transmite mesaje electronice, şi nu i se poate opune acestuia faptul înregistrării ulterioare la
instanţă a căii de atac, câtă vreme a fost efectiv primită la instanţă la data trimiterii valabile prin
fax (confirmarea expedierii prin fax), respectiv la data expedierii mesajului electronic.
Pentru identitate de raţiune s-au instituit reglementări exprese în Codul de procedură
penală privind citarea şi comunicarea actelor de procedură prin intermediul poştei electronice,
care se corelează şi cu prevederile legislaţiei secundare, respectiv Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti.
Conform art. 94 din R.O.I, actele de sesizare a instanţei (cum este şi contestaţia), pot fi
depuse personal sau prin reprezentant, ori prin poştă, curier ori fax sau prin orice alt mod
prevăzut de lege.
IV. Drept Procesual penal. Partea specială
17. Inculpat cu domiciliul în străinătate. Cerere de repunere în termenul de apel.

Tardivitate apel
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Căi de atac.

Indice alfabetic: Apel. Termen de apel
Temei de drept: art. 411 Cod de procedură penală; art. 415 Cod de procedură penală.
435
În speţă, apelantul nu era străin de procedurile penale care s-au desfăşurat
împotriva sa în cauză, întrucât a fost audiat în faza de urmărire penală atât în
calitate de suspect, cât şi în calitate de inculpat. În cuprinsul declaraţiilor, a indicat
domiciliul la care locuieşte efectiv, adresa aleasă pentru comunicarea actelor de
procedură, şi a arătat că are cunoştinţă de obligaţia de a anunţa orice schimbare de
domiciliu.
Deşi notificat oficial de derularea unei proceduri penale împotriva sa, nu a
încunoștințat organele judiciare în sensul că renunță la domiciliul procesual ales și
solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la o adresă din Italia.
Curtea de Apel Iaşi, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.
525/10.07.2018
Prin sentinţa penală nr. 202/04.11.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr.
XXX1/89/2015, s-au dispus următoarele:
„În temeiul art. 290 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul C.V., la pedeapsa închisorii
de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară,
exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a
ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform
art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.
În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., interzice inculpatului, ca
pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea
definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
principale.
În temeiul art. 290 alin. 5 C.pen., confiscă de la inculpat suma de 50 de euro, consemnată
la CEC BANK, conform chitanţei nr.4513283/1 din 07.09.2015 şi a recipisei de consemnare
nr.622200/1, seria TA nr.1854975 din 07.09.2015.
În baza art. 404 alin. 4 C.proc.pen., menţine măsura sechestrului instituită prin ordonanţa
nr. 663/P/2015 din 03.09.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, asupra sumei
de 50 de euro, aparţinând inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 de lei, va fi avansat către
BA Vaslui din fondurile MJ.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 de lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a reţinut că, inculpatul C.V., în
data de 31.08.2015, i-a dat suma de 50 de euro lucrătorului de poliţie de frontieră B.C., şef de
grupă în P.T.F. Albiţa, aflat în exerciţiul atribuţiior de serviciu, pentru a-i permite accesul în
România cu autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare B0344HM, deşi acesta nu
îndeplinea condiţiile legale.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa,
conform art.74 C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât
436
de modul de săvârşire, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de scopul urmărit. Au fost,
de asemenea, avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta se află
la prima încălcare a dispoziţiilor legii penale.
Instanţa de fond a raportat toate aceste aspecte la scopul general al procesului penal, de a
contribui la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia,
la prevenirea infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor, precum şi la
scopul şi funcţia pedepsei.
În consecinţă, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, este de natură să
asigure realizarea scopului preventiv, educativ şi coercitiv al pedepsei.
Împotriva sentinţei penale nr. 202 din 4.11.2016 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în
dosarul nr. XXX1/89/2015, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie.
Au fost dezvoltate două motive de apel:
1. cercetarea judecătorească a fost efectuată în cauză cu încălcarea normelor imperative
în materia legalei citări, respectiv art. 257 – art. 260 Cod de procedură penală, fără legala citare a
inculpatului.
În motivare, inculpatul a arătat că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, fila 33, a
adus la cunoştinţă împrejurarea că este stabilit în Italia şi că doreşte să fie contactat la numărul de
telefon xxxxxxxxx pentru orice act procedural efectuat în cauză.
A arătat că procedura de citare s-a realizat numai la adresa de domiciliu din Republica
Moldova, adresă la care nu mai locuieşte din decembrie 2011, când s-a stabilit cu părinţii în
Italia, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a solicitat să
fie contactat în Italia.
Instanţa de fond, pentru a simplifica procedura de citare şi pentru a soluţiona rapid cauza,
a eludat disp. art. 259 pct. 3 şi 9 Cod de procedură penală, rezumându-se la realizarea unei
proceduri de citare facile, în condiţiile disp. art. 259 alin. l Cod de procedură penală.
Totodată, chiar şi în condiţiile citării la adresa de domiciliu, procedura de citare nu
îndeplineşte cerinţele înscrise în disp. art. 261 alin. 5 şi 261 indice şi 1 Cod de procedură penală,
întreaga procedură realizându-se la nivel formal, lipsind de conţinut norma de drept.
Or, modalitatea în care a fost administrat actul de justiţie în materia citării este contrară
dispoziţiilor evocate, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil, aplicarea sancţiunii
nulităţii fiind singura măsură menită să îndrepte nelegalitatea săvârşită, implicit vătămarea
produsă inculpatului.
2. individualizarea pedepsei s-a realizat cu încălcarea disp. art. 74 - art.76 Cod penal,
având în vedere cuantumul stabilit şi modalitatea de executare, fiind disproporţionate în raport de
pericolul social concret al faptei.
Inculpatul este o persoană care nu a mai comis fapte de natură penală, comportamentul
lui social fiind întotdeauna unul de respect faţă de lege. Locuieşte împreună cu părinţii în Italia,
este integrat în societate, are un loc de muncă stabil, fiind apreciat şi respectat atât de angajatorii
lui, cât şi de colegi. A fost mereu perceput ca o persoană corectă cinstită, liniştită şi respectuoasă.
A mai precizat inculpatul că, la momentul săvârşirii faptei, nu a realizat, foarte tânăr
fiind, impactul social al acţiunilor sale şi gravitatea consecinţelor, însă a conştientizat acest fapt,
concretizându-l în atitudinea pe care a avut-o ulterior, în cursul cercetărilor: a recunoscut fapta, a
avut o conduită cooperantă şi şi-a manifestat şi îşi manifestă în continuare regretul pentru
infracţiunea comisă.
437
Nu au fost avute deloc în vedere circumstanţele atenuante şi nu s-a dat eficienţă disp. art.
76 alin. l Cod penal, motiv pentru care solicită a se aplica criteriile legale şi reaprecierea
cuantumului pedepsei şi modalităţii de executare în raport şi de aceste dispoziţii.
A solicitat, totodată, în baza art. 411 Cod de procedură penală, repunerea în termenul de
exercitare a căii de atac, urmând a se constata că întârzierea a fost determinată de o cauză
temeinică de împiedicare şi că apelul formulat a fost declarat în termen.
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, a arătat inculpatul că a luat cunoştinţă
de existenţa hotărârii de condamnare la data de 25 aprilie 2018, când i-a fost comunicată în
Italia, în urma procedurilor de punere în executare a mandatului european de arestare emis de
Tribunalul Vaslui.
Până la declanşarea procedurilor de punere în executarea a mandatului european de
arestare, nu a luat cunoştinţă de desfăşurarea judecăţii şi nu a avut posibilitatea de a urmări
cauza.
În plus, ştiind că a făcut cunoscută autorităţilor române împrejurarea că locuieşte şi
munceşte în Italia, a aşteptat să fie citat în această ţară, aşa cum i s-a spus după ce a dat declaraţia
de suspect şi pe cea de inculpat.
Or, având în vedere că atât procedura de citare, cât şi cea privind comunicarea hotărârii
nu au fost efectuate cu respectarea condiţiilor de legalitate şi că nu a luat efectiv cunoştinţă de
existenţa hotărârii de condamnare la data de 25 aprilie 2018, a solicitat a fi apreciată întemeiată
cererea de repunere în termen şi să se constate declarat în termen apelul formulat.
Prin decizia penală nr. 525/10.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a fost, în baza
art. 411 alin. 1 Cod de procedură penală, respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul
de apel formulată de inculpat, prin apărător ales.
În baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza I Cod de procedură penală, a fost respins, ca tardiv,
apelul formulat de către inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 202/04.11.2016,
pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. XXX1/89/2015, sentinţă care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:„ Potrivit
dispozițiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală „pentru procuror, persoana vătămată și părți,
termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la
comunicarea copiei minutei.”
Termenul prevăzut de norma juridică precitată este un termen procedural imperativ, a
cărui nerespectare atrage decăderea din exercițiul dreptului de a exercita calea de atac și nulitatea
actului făcut peste termen, conform art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.
În cauza de față, sentința penală nr. 202 dată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr.
XXX1/89/2015, a fost pronunțată în ziua de 04.11.2016, copia minutei fiind comunicată în
14.11.2017 la domiciliul ales de către inculpat pentru comunicarea actelor de procedură, prin
scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, care a fost restituită cu menţiunea destinatar
mutat, precum şi prin afişare la uşa instanţei la 07.12.2017.
Adresa în discuție a fost indicată de inculpat ca fiind adresa la care locuieşte efectiv şi
adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în declarațiile date în cursul urmăririi
penale în calitate de suspect (31.08.2015) și în calitate de inculpat.
Prin procesele-verbale din 31.08.2015, i s-a dus la cunoştinţă inculpatului că are obligaţia
de a comunica, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei şi i s-a atras atenţia că, în
cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţia şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân
valabile şi se consideră că le-a luat la cunoştinţă.
438
În doctrina judiciară (M. Udroiu, Procedură penală, Partea specială, Ediția a III-a, Editura
CH Beck, București, 2016, p. 447), s-a apreciat că dacă unei persoane i-a fost adusă la cunoștință
învinuirea în cursul urmăririi penale (fie în condițiile Codului de procedură penală din 1969, fie
potrivit noului Cod de procedură penală) există o notificare oficială cu privire la acuzația penală
formulată și, pe cale de consecință, această persoană (învinuit, suspect, inculpat) a avut
cunoștință de existența unui proces împotriva sa. În acest caz, neprezentarea ulterioară în fața
primei instanțe și/sau a instanței de control judiciar echivalează cu opțiunea explicită și
neechivocă de a nu participa la procesul penal și asumarea consecințelor judecării cauzei în lipsă.
S-a considerat că această concluzie este cu atât mai mult valabilă în cazul în care
acuzatul, după notificarea ulterioară a acuzației, și-a încălcat obligația de încunoștințare a
autorităților judiciare prevăzută de art. 70 alin. 4 Cod de procedură penală 1969, respectiv art.
108 alin. 1 lit. b) noul Cod de procedură penală cu privire la noul domiciliu sau noua reședință,
iar procedura de citare a fost efectuată în mod legal la adresele cunoscute de organele judiciare.
Or, în speţă, apelantul nu era străin de procedurile penale care s-au desfăşurat împotriva
sa în cauză, întrucât a fost audiat în faza de urmărire penală atât în calitate de suspect, cât şi în
calitate de inculpat. În cuprinsul declaraţiilor, a indicat domiciliul la care locuieşte efectiv, adresa
aleasă pentru comunicarea actelor de procedură, şi a arătat că are cunoştinţă de obligaţia de a
anunţa orice schimbare de domiciliu (a se vedea, în acelaşi sens, şi Curtea de Apel Braşov, Secţia
penală şi pentru cauze cu minori, decizia penală nr. 268/Ap din 16 mai 2014, nepublicată, citată
de citată de A. Barbu, G. Tudor, A.M. Şinc, Codul de procedură penală, adnotat cu jurisprudenţă
naţională şi europeană, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 900).
Deşi notificat oficial de derularea unei proceduri penale împotriva sa, nu a încunoștințat
organele judiciare în sensul că renunță la domiciliul procesual ales și solicită comunicarea tuturor
actelor de procedură la o adresă din Italia.
Nu pot fi primite susţinerile apărătorului ales al apelantului că se impune citarea
apelantului telefonic, cât timp nu a solicitat citarea sa în această modalitate la niciunul dintre
numerele de telefon indicate în cuprinsul declaraţiei date, în calitate de suspect, în cursul
urmăririi penale – numărul de telefon din Italia sau numărul de telefon din Republica Moldova.
Caracterul formal al procedurii de citare nu poate fi reţinut, cât timp apelantul însuşi a
indicat adresa din Republica Moldova ca fiind adresa la care locuieşte efectiv şi pe care o alege
drept domiciliu procesual.
Data anterior precizată – 07.12.2017 - este data de la care pentru inculpat a început să
curgă termenul legal de 10 zile de declarare a apelului. Procedând la calcularea acestui termen în
conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. 1, 2 și 4 Cod de procedură penală, instanța de control
judiciar reține că acest termen s-a împlinit în ziua de 18.12.2017.
Verificând cuprinsul cererii scrise de apel formulată de inculpat, şi ştampila aplicată pe
plicul de înaintare a cererii se constată că a fost înaintată la Tribunalul Iaşi la data de 14.05.2018,
adică la peste 10 (zece) luni după ce termenul de declarare a căii de atac se împlinise, situație în
care apelul inculpatului se constată că este tardiv.
Conform art. 411 alin. 1 Cod de procedură penală, apelul declarat după expirarea
termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată
că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost
făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Este necesar, aşadar, ca persoana să se fi aflat într-un caz fortuit sau de forță majoră,
respectiv să fi intervenit un eveniment care a împiedicat-o să acționeze, eveniment ce nu putea fi
prevăzut sau înlăturat, practica judiciară validând această interpretare.
439
Or, apelantul nu a indicat nicio cauză temeinică care l-a împiedicat să exercite calea
ordinară de atac a apelului în termenul prevăzut de lege. Data la care a luat cunoştinţă de hotărâre
poate prezenta cel mult relevanţă din perspectiva termenului de formulare a unei căi
extraordinare de atac.
Curtea învederează din nou că apelantul în niciuna dintre declaraţiile date în calitate de
suspect şi inculpat în cursul urmăririi penale nu a solicitat citarea pe teritoriul Italiei, iar la
numerele de telefon la care poate fi contactat a arătat atât un număr de pe teritoriul Italiei, cât şi
unul de pe teritoriul Moldovei”.
18. Rejudecare. Apel.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal: Apel - soluții
Indice alfabetic: trimiterea cauzei spre rejudecare, nepronunțare
Temei de drept: art. 421 alin. 1 punctul 2 lit.b Cod procedură penală
Chiar dacă prima instanță a arătat în motivarea sentinței penale pronunțate

că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii, arătându-se că va fi condamnat
și pentru infracțiunea prev. de art. 334 Cod penal, Curtea nu poate soluționa însăși
pentru prima dată acțiunea penală sub acest aspect, concomitent cu verificarea
legalității și temeinicie hotărârii atacate, sub celelalte aspecte.
794/15.11.2018
Prin sentinţa penală nr. 201 din 21.05.2018 pronunţată de Judecătoria Bârlad s-a dispus:
„Condamnă pe inculpatul T.I. la pedeapsa de:
- 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor
prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de
a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de
conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art.
396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului T.I ca pedeapsă accesorie exercitarea
drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în
orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule), din momentul rămânerii definitive a
- 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor
prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte
funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a
conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa
440
alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 349 alin. 2,
art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatului T.I. ca pedeapsă accesorie exercitarea
În temeiul art. 38 alin. 2 Cod penal, constată că faptele săvârşite sunt în concurs formal.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului T.I. în pedeapsa
cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte
pedepse stabilite, respectiv un spor de 3 (trei) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute
pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 45 alin. 1, alin 3 lit. a C.pen. aplică inculpatului T.I. pedeapsa complementară
a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i (dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de
2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 45 alin. 5 C.pen. interzice inculpatului T.I. ca pedeapsa accesorie exercitarea
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la
data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a
rămas definitivă.
În baza art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d, e Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de
serviciul de probaţiune Vaslui sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va
presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Unităţii administrativ teritoriale
Comuna P., jud. Vaslui, în cadrul a 2 (două) instituţii alternative din comunitatea mai sus
menţionată – instituţii din subordinea Primăriei com. P. (activităţi întreţinere spaţii verzi, parcuri,
drumuri, păstrare curăţenie şi igienizare localitate) sau activităţi în folosul Şcolii gimnaziale nr.
1, P., jud. Vaslui, la alegerea consilierului de probaţiune, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
441
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atenţionează pe inculpat asupra conduitei sale viitoare şi
a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de
supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea
suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea executării pedepsei, în cazul în
care:
- pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege,
- pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare
avansate de stat în cauză.”
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
„Sub nr. 8…/189/2017 din 19.12.2017 a fost înregistrat la instanţă dosarul nr.
1609/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, împreună cu Rechizitoriul din
11.10.2017 prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului major
T.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără
permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
fapte prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi art. 336 alin. 1 Cod penal şi conducerea unui vehicul
neînmatriculat sau neînregistrat, prev. de art. 334 alin1. Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 2
Cod penal.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa retine următoarele:
În ziua de 16.03.2017, în jurul orei 18,20, inculpatul T.I se deplasa pe DE 581, prin
localitatea B., com. T., jud. Vaslui, cu un moped marca Aprilia.
Inculpatul a fost oprit de către organele de poliţie rutieră din cadrul IPJ Vaslui – Serviciul
Rutier, Biroul DNE care au constatat că mopedul respectiv era neînregistrat iar inculpatul nu
avea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Întrucât acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager,
seria Arze 0429, la ora 18:27 şi a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la spitalul de urgență, unde i s-a prelevat o singură probă
biologica de sânge.
Conform Buletinului de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 593/21.03.2017, a rezultat că
la data de 16.03.2017, orele 19:05, a avut o alcoolemie de 2,10 g%o.
La judecarea cauzei în primă instanţă, conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală,
având în vedere că acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe
viaţă, instanţa a pus în vedere inculpaţilor că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza
probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă
recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396
alin. 10 Cod procedură penală, referitor la faptul că în caz de condamnare sau amânare a
aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu
o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
La termenul de judecată din 10.05.2018, inculpatul T.I. a declarat personal că recunoaşte
în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor
administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în aplicarea
dispoziţiilor art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind
judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.
442
Inculpatul a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a
instanţei şi nu solicită administrarea de probe şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza
probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte, nu le contestă şi le
însuşeşte.
Audiat fiind inculpatul a recunoscut în totalitate faptele cu privire la săvârşirea cărora a
fost trimis în judecată, în modalitatea reţinută în rechizitoriu, aspect confirmat şi de probele
administrate în cursul urmării penale.
Şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Inculpatul personal a declarat că nu contestă probele administrate la urmărirea penală.
În temeiul art. 349 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa a apreciat că poate soluţiona
cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, deoarece inculpatul solicită
aceasta şi recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi instanţa a apreciat că probele
sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar acţiunea penală vizează
o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
În consecinţă, instanţa, a dat eficienţă cererii inculpatului, apreciind că îndeplineşte
condiţiile prevăzute de art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală,
privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, a admis cererea şi a trecut la judecarea cauzei
numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, trecând la soluţionarea laturii
penale motivat de faptul că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite
şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, faptele
pentru care este trimis în judecată inculpatul având un regim sancţionator care exclude pedeapsa
detenţiunii pe viaţă.
Instanţa va soluţiona cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale,
deoarece inculpatul a solicitat aceasta şi a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi
instanţa a admis cererea acestuia, apreciind că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi
justa soluţionare a cauzei, acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă, fiind propuse pentru administrare de probe cu înscrisuri, urmând ca în caz
de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul
pedepsei închisorii să fie reduse cu o treime.
Faţă de probatoriul administrat în cauză, rezultă că faptele penale mai sus descrise există,
au fost săvârşite de către inculpat, existând probele necesare şi legal administrate şi necontestate.
Instanţa de judecată a procedat la soluţionarea laturii penale, constatând că din probele
administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost
săvârşite de inculpat.
Faţă de probele administrate în cauză, în modalitatea mai sus descrisă, instanţa apreciază
că faptele săvârşite de inculpat au următoarea încadrarea juridică:
Faptele inculpatului T.I care în ziua de 16.03.2017 a condus pe drumul public un moped
neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi după ce consumase băuturi alcoolice, având
o alcoolemie peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de
conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 al.l C.p., de
conducere a unui vehicul pe drumul public fără a avea permis de conducere, prev. de art . 335
al.l C.p. şi de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o
concentraţie alcoolică de peste 0,80 gr%o alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.
In cauză se va reţine şi concursul formal de infracţiuni, prev. de art. 38 al.2 C.p., deoarece
prin acţiunea unică de a conduce, în împrejurările mai sus arătate, se realizează conţinutul mai
multor infracţiuni.
443
Soluţionând acţiunea penală:
În baza textelor de lege enunţat mai sus şi a dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură
penală, instanţa urmează sa aplice inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia sub aspectul
categoriei de pedeapsă şi a duratei se vor avea in vedere limitele de pedeapsă fixate de lege,
criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi
periculozitatea infractorului, care se evaluează după împrejurările şi modul de comitere a
infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,
natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii
infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale
ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de
educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Instanţa apreciază că pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat este sporit
fiind determinat de modalitatea de săvârşire a acestora, comportamentul inculpatului, de
ignorare evidentă a normelor care ocrotesc siguranţa circulaţiei rutiere, starea de pericol creată
prin săvârşirea acestei infracţiuni.
Instanţa apreciază că pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpat este sporit,
raportat la modalitatea de săvârşire a acestora, vizând încălcarea normelor rutiere, fiind crescut
pericolul social al faptei de conducere a unui vehicul pe drumurile publice în modalitatea
infracţională descrisă, incriminate ca infracţiunea, tocmai prin prisma potenţialului său pericol.
Fapta inculpatului a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile
sociale ocrotite, prin comportamentul inculpatului, care se deplasa pe drumul public, creând un
pericol real pentru ceilalţi participanţi la trafic
Conducerea unui autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, este cauza principală
şi determinantă pentru producerea accidentelor de circulaţie.
Acest fenomen este într-o creştere vizibilă fapt ce creează un sentiment accentuat de
insecuritate pentru toţi participanţii la trafic cărora le este pusă în pericol viaţa, integritatea
corporală şi proprietatea asupra bunurilor, valori esenţiale garantate constituţional.
Din această perspectivă faptele inculpatului reclamă din partea justiţiei aplicarea unei
represiuni penale ferme, de natură să atenţioneze pe toţi destinatarii legii penale asupra
pericolului social extrem de ridicat al unor astfel de infracţiuni, cu un serios impact in
comunitatea locală, în legătură cu care nu trebuie să se lase impresia ca nu sunt pedepsite pe
măsură.
Problema diminuării accidentelor rutiere şi în special, escaladarea acestui fenomen
reprezintă o preocupare constantă şi a forurilor europene, sens în care menţionam Rezoluţia
Parlamentului European privind Programul european de acţiune pentru siguranţa rutieră
(2006/2112), care are in vedere si Recomandarea 2004/345/CE a Comisiei Europene, privind
punerea in aplicare a normelor din domeniul siguranţei rutiere, se arata ca modul cel mai
eficient, pe termen scurt, de îmbunătăţire a normelor rutiere pe Teritoriul Uniunii Europene,
consta in aplicarea stricta a codurilor rutiere din statele membre, impunându-se sancţiuni
semnificative”.
La aceasta se adaugă şi fapta inculpatului de a conduce un vehicul neînmatriculat pe
drumurile publice şi fără a poseda permis de conducere.
Cunoaşterea caracteristicilor unui infractor prezentă o deosebită importanţă pentru
determinarea gradului concret de pericol social a acestuia şi pentru stabilirea unei pedepse
eficiente, deoarece de multe ori, modul de comportare în societate, caracterizat prin disciplină în
muncă şi o viaţă conformă cu regulile de convieţuire socială, poate determina concluzia că un
444
inculpat nu a comis infracţiunea datorită înclinaţiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale,
ci ca urmare a unui complex de împrejurări care au contribuit ca inculpatul să se abată de la
conduita sa obişnuită.
Din fişa de cazier emisă de IPJ Vaslui, rezultă că inculpatul figurează cu antecedente
penale.
Pentru aceste motive, având în vedere că fapta inculpatului, prin modul şi împrejurările în
care a fost comisă, valoarea alcoolemiei pe fondul inaptitudinii de a conduce un autoturism pe
drumurile publice, conferă faptei o gravitate sporită, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse
este oportună şi necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate elementele reale privind modalitatea de
săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acesteia, sectorul de drum public pe care a condus
inculpatul, distanţa parcursă, toate acestea fiind circumstanţe care conferă pericol sporit faptei, şi
care urmează să se reflecte în cuantumul pedepselor, proporţional cu gravitatea faptei, fiind
necesară aplicarea unei pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare şi care să sancţioneze
aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a
inculpatului, şi totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate.
Potrivit art. 334 al.1 cod penal: Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul
neînmatriculat: Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani
sau cu amendă.
Din înscrisurile existente la dosar, astfel cum şi inculpatul a recunoscut „..am condus pe
drumul public un moped neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi după ce am
consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie peste limita legală...”, rezultă faptul că,
inculpatul T.I a săvârşit infracţiunea de conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută
şi pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal.
Fapta de conducerea unui vehicul neînmatriculat este dovedită, constituie infracţiune şi
a fost săvârşită de către inculpatul T.I .
Instanţa va hotărî asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, condamnarea la
pedeapsa închisorii, instanţa constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există,
constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, instanţa va condamna pe
inculpatul T.I la pedeapsa cu închisoarea, inculpatul beneficiind cu privire la pedeapsa ce va fi
stabilită de instanţă, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul
pedepsei închisorii, ca efect al aplicării art. 349 alin. 2, art. 375 alin. 1, 2, art. 396 alin. 10 Cod
procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, constatând, dincolo de orice
îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat.
Ca modalitate de executare, instanţa apreciază că reeducarea inculpatului se poate realiza
şi prin lăsarea în libertate, având în vedere şi limitele pedepsei aplicate, instanţa urmând să
opteze pentru o modalitate de executare neprivativă de liberate, dar prin intervenţia
supravegherii şi corijării inculpatului de către un organ specializat, ţinând seama de persoana
condamnatului, de comportamentul acestuia după comiterea faptei, apreciindu-se că pronunţarea
condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei,
condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia,
inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, există premize individuale şi potenţial de
îndreptare, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, fiind
445
insuficientă şi disproporţionat de indulgentă, raportat la gravitatea faptei şi persoana
făptuitorului, aplicarea unor modalităţi mai uşoare cum sunt renunţarea la aplicarea pedepsei sau
amânarea aplicării pedepsei.
Instanţa apreciază că este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă
determinată, conţinând un set larg de restricţii, măsuri şi obligaţii ce trebuie impuse inculpatului,
pentru reeducarea şi re-socializarea acestuia, conştientizarea faptelor sale şi responsabilizarea
acestuia prin măsuri de re-inserţie socială şi îndrumarea inculpatului din partea unei autorităţi
specializare de supraveghere, care să vegheze şi să contribuie la reintegrarea socială a acestuia,
context în care reeducarea inculpatului se poate realiza şi prin lăsarea în libertate, respectiv prin
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 91 Cod penal actual, având în
vedere şi limitele pedepsei aplicate.
Conform art. 91 Cod penal:
(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt
mult 3 ani;
comunităţii;
Instanţa apreciază că cea mai importantă sancţiune în cazul săvârşirii unor asemenea
fapte, cu scopul de a înlătura pericolul pe care îl reprezintă inculpatul pentru siguranţa circulaţiei
pe drumurile publice, constă în interzicerea o perioadă suficientă de timp pentru, a dreptului de a
conduce autovehicule, activitate de care se face nedemn inculpatul prin săvârşirea infracţiunii,
fiind un pericol pentru toţi ceilalţi participanţi la trafic.
Potrivit art. 38 alin. 2 Cod penal: „Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau
o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe
care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.”
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a

promovat calea ordinară de atac a apelului.
Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar, s-a arătat că instanţa de fond a
omis să aplice inculpatului pedeapsa pentru infracţiunea conducere pe drumurile publice a unul
vehicul neînmatriculat prevăzută de art.334 alin. 1 Cod penal şi pedepsele complementare, prev.
de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i Cod penal, şi în mod corelativ, cele accesorii prevăzută de art. 65 alin.
I Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, l Cod penal pentru această infracţiune.
Prin rechizitoriul din dosarul penal nr. 1609/P/2017 din data de 13.12.2017 inculpatul T.I
a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de : conducere pe
drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. I Cod penal, conducerea
unui vehicul de către o persoană care nu are permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 Cod
446
penal şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie
alcoolică peste limita legală, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În fapt, în data de 16.03.2017 inculpatul T.I se deplasa pe DE 581, prin localitatea
Bădeana, com. Tutova, jud. Vaslui cu un moped marca Aprilia neînregistrat, tar inculpatul nu
avea permis pentru nicio categorie de autovehicule şi a condus sub influenţa alcoolului cu o
alcoolemie stabilită de 2,10%* în sânge. Inculpatul a accesat procedura simplificată şi a
recunoscut săvârşirea tuturor infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu în sarcina acestuia.
Instanţa de fond a aplicat pedepse principale pentru infracţiunile de conducerea unui
vehicul de către o persoană care nu are permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 Cod penal şi
conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie
alcoolică peste limita legală, prev. de art. 336 alin.1 Cod penal, şi totodată pedepse
complementare şi accesorii pentru aceste infracţiuni însă a omis să se pronunţe asupra
infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prev de art. 334
alin. I Cod penal şi totodată în caz de stabilire a unei pedepse principale să impună pedepse
principale şi accesorii.
Faţă de motivele invocate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. s-a solicitat admiterea
apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 201/21.05.2018 pronunţată de Judecătoria Bârlad
în dosarul nr. 8126/189/2017 privind, desfiinţarea acesteia, şi pronunţarea unei noi hotărâri în
sensul motivelor de apel dezvoltate mai sus.
Pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunile concurente nu pot fi analizate

din perspectiva legalităţii şi temeiniciei acestora, iar instanța de apel nu poate, fără a încălca
principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală și, deci, fără a încălca dreptul
inculpatului la un proces echitabil, să pronunțe, pentru prima dată, o soluție cu privire la una
dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Există o contrarietate
flagrantă între infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului intimat prin rechizitoriu și cele asupra
cărora prima instanță s-a pronunțat, fără a se dispune vreo schimbare a încadrării juridice.
Sub nr. 8…/189/2017 din 19.12.2017 a fost înregistrat la prima instanţă dosarul nr.
1609/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în care, prin rechizitoriul din
11.10.2017 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului major T.I, pentru
săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de
conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe fapte prev. de
art. 335 alin. 1 Cod penal şi art. 336 alin. 1 Cod penal şi conducerea unui vehicul neînmatriculat
sau neînregistrat, prev. de art. 334 alin1. Cod penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal.
În acord cu apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, Curtea reține că
Judecătoria Bârlad, cu încălcarea dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, nu a soluționat în
întregime acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului T.I., omițând a pronunța o
soluție, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 334 Cod penal,pentru care inculpatul fusese trimis
în judecată.
Chiar dacă prima instanță a arătat în motivarea sentinței penale pronunțate că inculpatul
este vinovat de săvârșirea infracțiunii, arătându-se că va fi condamnat și pentru infracțiunea prev.
de art. 334 Cod penal, Curtea nu poate soluționa însăși pentru prima dată acțiunea penală sub
447
acest aspect, concomitent cu verificarea legalității și temeinicie hotărârii atacate, sub celelalte
aspecte.
Prin O.U.G. NR. 18/2016 - ART. II, pct. 107, au fost modificate dispozițiile art. 421 alin.
1 punctul 2 lit. b Cod procedură penală, prevăzându-se în mod expres că ˝Rejudecarea de către
instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune de către instanța de apel și atunci când
instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului ˝.
Practica era constantă în pronunțarea acestei soluții și înainte de modificarea legislativă
amintită, reținându-se că există soluții de admitere a căii de atac și de trimitere a cauzei spre
rejudecare dacă se apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil cu ocazia judecării
fondului/există vreun alt viciu semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la
dublul grad de jurisdicție în materie penală (Decizia nr. 1337/2014, Curtea de Apel București,
Secția a II-a penală).
În plus, opinia majoritară exprimată de participanții la întâlnirea de unificare a practicii
judiciare, întâlnire a reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor
penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel de la Sibiu, 24-25 septembrie
2015, a fost în sensul că instanța de apel poate dispune, în cazuri excepționale, trimiterea cauzei
spre rejudecare, în baza art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 2 din
Protocolul 7 al aceleiași convenții, cu titlu exemplificativ fiind indicate următoarele situații: –
lipsa cercetării judecătorești în primă instanță; – condamnarea pentru altă infracțiune decât aceea
care face obiectul trimiterii în judecată; – omisiunea pronunțării unei soluții de către instanța de
fond pentru una sau mai multe din infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată; –
aplicarea unei singure pedepse pentru mai multe infracțiuni; – lipsa totală a motivării hotărârii
instanței de fond; – contradicții evidente între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia.
Constatând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina
inculpatului ˝ prin rechizitoriul cu care a fost învestită și anume asupra faptei de conducere pe
drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 al. l C.p. pentru care inculpatul
a fost trimis în judecată, faptă constând în aceea la data de 16.03.2017 T.I ar fi condus pe
drumul public un moped neînmatriculat, Curtea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. b C.proc.pen.
va admite apelul promovat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad
împotriva sentinței penale nr. 201/2018, pronunțate la data de 21 mai 2018 de Judecătoria Bârlad
în dosarul penal nr. 8126/189/2017 al aceleiași instanțe, sentinţă pe care o va desființa integral .
Se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe – Judecătoria Bârlad .
În baza art. 424 alin. 4 C.proc.pen. judecata la instanţa de fond va fi reluată de la
momentul imediat următor celui în care a fost admisă cererea de judecată a cauzei în procedura
recunoașterii învinuirii .
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat pentru
desfăşurarea judecăţii în faţa instanţei de apel vor rămâne în sarcina acestuia.
19. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Respingere. Lipsa indicării duratei pedepsei

complementare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri speciale.

Indice alfabetic: Proceduri speciale. Acord de recunoaştere a vinovăţiei
Temei de drept: art. 478 şi urm. Cod de procedură penală.
448
Acordul de recunoaștere a vinovăției este supus cenzurii instanţei, care
verifică atât îndeplinirea condiţiilor de fond cât şi a celor de formă, cât şi temeinicia
acordului, aspect ce se desprinde din coroborarea art. 484 Cod de procedură penală
şi art. 485 Cod de procedură penală (acesta din urmă făcând referire expresă atât la
verificarea condiţiilor prevăzute de art. 480 Cod de procedură penală – art. 482 Cod
de procedură penală, cât şi la „blândeţea” soluţiei cu privire la care s-a ajuns la un
acord, raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).
Prin urmare, soluţia respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate
avea la bază fie motive de nelegalitate (nerespectarea prevederilor art. 480 Cod de
procedură penală – art. 482 Cod de procedură penală sau soluţia cu privire la care
s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală), fie motive de
netemeinicie (soluţia agreată este prea blândă raportat la gravitatea infracţiunii sau
periculozitatea infractorului).
528/10.07.2018
Prin sentinţa penală nr. 51/20.02.2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad, s-au dispus
următoarele:
„În baza art. 485 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaştere a
vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad la data de 13.11.2017 cu
inculpatul X., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de colectare, deținere, transport, preluare,
depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un
regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia,
faptă asimilată infracțiunii de contrabanda, prev. de art. 270 alin. (3) cu ref. la art. 274 din Legea
nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal obiect al
cauzei penale nr. 6866/P/2016 şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi
penale.
În temeiul art. 485 alin. (4) ref. art. 399 alin. (1) rap. art. 241 alin. 1 lit. a) Cod procedură
penală constată încetată de drept măsura controlului judiciar a inculpatului X”.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a reţinut că, în raport de conţinutul
concret al acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu care a fost învestită în prezenta cauză, dar şi
de actele dosarului de urmărire penală ataşat acordului, acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu a
fost întocmit cu respectarea condiţiilor cerute de art. 482 Cod procedură penală, în concret nu s-a
indicat în mod complet încadrarea juridică dată faptei și valorificată în cuantumul pedepsei de 2
ani şi 4 luni închisoare.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde încadrarea juridică a faptei, încadrare
juridică însuşită de inculpat în momentul în care încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu
procurorul.
Astfel, deși în cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției s-a reținut circumstanța
atenuantă legală prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal făcând aplicarea efectului ei, în sensul de
reducere cu o treime a limitelor speciale prevăzute de lege conform art. 76 Cod penal, această
circumstanță atenuantă nu se regăsește în dispozitivul de condamnare.
449
În aceste condiţii, din interpretarea dispozițiilor legale, rezultă cu claritate că instanţa nu
poate admite un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o încadrare juridică incompletă, deoarece
obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei este tocmai recunoaşterea vinovăţiei şi acceptarea
încadrării juridice. Aceste dispoziţii legale vin să confirme că, în cazul încheierii unui acord de
recunoaştere a vinovăţiei, instanţa este chemată numai să consfințească înţelegerea dintre
procuror şi inculpat referitoare la încadrarea juridică (acceptată de inculpat în momentul
încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul), fără ca instanţa să poată cenzura
sau modifica încadrarea juridică menţionată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei. De altfel, o
asemenea cenzură ar fi greu de realizat din moment ce în acordul de recunoaştere a vinovăţiei se
stabileşte pedeapsa şi forma de executare, aşa cum s-a stabilit în acordul în discuţie, respectiv 2
ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Așadar, instanța stabilește că aplicarea efectelor circumstanței atenuante legale în
condițiile în care nu a fost menționată în încadrarea juridică din cuprinsul acordului de
recunoaștere a vinovăției determinată ca pedeapsa stabilită de 2 ani și 4 luni să fie nelegală.
Împotriva sentinţei penale nr. 51 din 20.02.2018 pronunțată de Judecătoria Bârlad, a
formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, apreciind că sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Potrivit art. 479 Cod de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca
obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în
mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a
acesteia.
Conţinutul sintagmei încadrare juridică cu care operează art. 479 Cod de procedură
penală trebuie acceptat în sensul său larg, care se referă nu numai la stabilirea corespondenţei
dintre faptă şi norma cuprinsă în textul de lege care incriminează infracţiunea în forma sa tipică,
ci are în vedere corespondenţa dintre faptă şi totalitatea normelor care-i determină caracterizarea
juridică, fiind obligatorie menţionarea textelor de lege care reglementează tentativa,
complicitatea, forma continuată, concursul de infracţiuni sau recidiva.
În literatura juridică de specialitate, s-a susţinut că încadrarea juridică sau legală a faptei
înseamnă corespondenţa dintre fapta materială şi norma sau normele legale ce i se aplică.
Operaţia juridică a încadrării are drept scop găsirea acelui raport exact dintre faptă şi norma care
constituie încadrarea legală. Încadrarea juridică a faptei se referă numai la corespondenţa dintre
faptă şi norma cuprinsă în textul de lege, care incriminează infracţiunea respectivă, ci se referă la
totalitatea normelor care-i determină caracterizarea juridică. Aceasta caracterizare poate cuprinde
texte din partea specială a Codului penal care indică infracţiunea şi eventual o formă agravată dar
poate cuprinde şi texte din partea specială.
În sensul celor menţionate, încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea
penală şi care a format obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei este corectă: art. 270 alin.
3 cu ref. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35
alin. 1 Cod penal.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 479 Cod de procedură penală, obiectul acordului de
recunoaştere a vinovăţiei îl constituie, printre altele, acceptarea încadrării juridice pentru care a
fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Folosirea de către legiuitor a sintagmei acceptarea încadrării juridice este incompatibilă
cu purtarea unui proces de negociere între procuror şi inculpat, sub acest aspect inculpatul fiind
obligat să accepte încadrarea propusă de procuror, încadrare juridică ce a fost deja stabilită prin
ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.
450
Conform literaturii de specialitate, încadrarea juridică nu poate face obiectul negocierii
între inculpat şi procuror, aceasta fiind stabilită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii
penale, respectiv, în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice a faptei dispusă ulterior punerii
în mişcare a acţiunii penale, prin urmare, raportarea se va face la încadrarea juridică dată faptei
în momentul încheierii acordului de recunoaşterea a vinovăţiei, respectând exigenţele menţionate
mai sus.
În condiţiile în care plata prejudiciului de către inculpat prin săvârşirea infracţiunii a fost
făcută după punerea în mişcare a acţiunii penale, negocierea şi reţinerea circumstanţei atenuante
a fost făcută direct prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procedeu care nu este interzis de
către norma penală.
Astfel, prin decizia nr. 1493/2000 Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că aplicarea
circumstanţelor atenuante şi agravante ţine de individualizarea pedepselor, iar nu de încadrarea
juridică a faptei; individualizarea pedepsei reprezintă o chestiune de drept diferită de cea
referitoare la greşita încadrare juridică.
În aceeaşi ordine de idei, reţinerea unor circumstanţe atenuante sau agravante nu
determină o schimbare a încadrării juridice a faptei, în acest pronunțându-se fosta instanţă
supremă (dec. nr. 3679/2003), în care s-a statuat că în cazul în care reţine existenţa provocării
sau a altor circumstanţe atenuante sau agravante nereţinute în rechizitoriu sau în hotărârea supusă
căii de atac ori înlătură aplicarea acestora, instanţa nu face aplicarea art. 334 Cod procedură
penală, deoarece în atare caz, prin aplicarea sau înlăturarea circumstanţelor nu se schimbă
încadrarea juridică, aceasta rămânând cea prevăzută in partea specială a Codului penal sau in alte
legi speciale.
Prin decizia penală nr. 528/10.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a fost respins
ca nefondat apelul formulat de procuror.
Au fost avute în vedere următoarele: „acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o
procedură specială care constă în încheierea unei înțelegeri între acuzare şi apărare cu privire la
sancţiunea ce urmează a fi aplicată inculpatului, numai în cazul în care sunt îndeplinite, în mod
cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 478 Cod de procedură penală – art. 480 Cod de procedură
penală.
Acest acord este supus cenzurii instanţei, care verifică atât îndeplinirea condiţiilor de
fond cât şi a celor de formă, cât şi temeinicia acordului, aspect ce se desprinde din coroborarea
art. 484 Cod de procedură penală şi art. 485 Cod de procedură penală (acesta din urmă făcând
referire expresă atât la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 480 Cod de procedură penală –
art. 482 Cod de procedură penală, cât şi la „blândeţea” soluţiei cu privire la care s-a ajuns la un
acord, raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).
Prin urmare, soluţia respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate avea la bază
fie motive de nelegalitate (nerespectarea prevederilor art. 480 Cod de procedură penală – art. 482
Cod de procedură penală sau soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi
inculpat este nelegală) fie motive de netemeinicie (soluţia agreată este prea blândă raportat la
gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).
Potrivit art. 478 Cod de procedură penală și art. 480 Cod de procedură penală – art. 482
Cod de procedură penală, pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei trebuie
îndeplinite următoarele condiţii: să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală; inculpatul cu care se
încheie acordul să fie asistat juridic de un avocat ales sau desemnat din oficiu; legea să prevadă
pentru infracţiunea pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală numai pedeapsa amenzii
sau pedeapsa închisorii de până la 15 ani alternativ sau nu cu pedeapsa amenzii; din probele
451
administrate în cursul urmăririi penale să rezulte suficiente date cu privire la existenţa faptei
pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului; să existe
avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior prin care acesta să fie de acord cu
limitele acordului; procurorul de caz şi inculpatul să agreeze obiectul acordului.
Cu privire la criticile formulate de procuror, Curtea arată că pedeapsa prevăzută în acord
trebuie să fie rezultatul aplicării tuturor instituţiilor incidente în stabilirea cuantumului său (după
caz, concurs de infracţiuni, recidivă, pluralitate intermediară, reţinerea unor circumstanţe
atenuante sau agravante dintre cele legale sau orice alte cauze de reducere a pedepsei, stabilirea
cuantumului sporului de pedeapsă – atunci când este facultativ, iar, dacă este cazul, determinarea
legii penale mai favorabile), astfel încât inculpatul să cunoască, în final, ce pedeapsă va avea
efectiv de executat.
Raportat la modificările operate prin O.U.G. nr. 18/2016, întrucât nu mai există
posibilitatea ca instanţa să pronunțe o pedeapsă (soluţie) mai uşoară decât cea stabilită prin
acord, Curtea apreciază, în acord cu opinia exprimată în doctrina judiciară (G. Bodoroncea în M.
Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. CH Beck,
Bucureşti, p.1917) că procurorul trebuie să reţină şi circumstanţa atenuantă judiciară şi să îi dea
semnificaţie în planul pedepsei, în sensul reducerii cu o treime a limitelor pedepsei între care
operează negocierea. Dacă instanţa va valida circumstanţa atenuantă, va valida şi acordul de
recunoaştere a vinovăţiei. În caz contrar, acesta urmează să fie respins.
În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei din 13.11.2017, se menţionează
expres că „având în vedere faptul că inculpatul X. pe timpul urmăririi penale a achitat prejudiciul
cauzat bugetului consolidat al statului, urmează să se reţină circumstanţa atenuantă prev. de art.
75 alin. 1 lit. d) Cod penal”. De altfel, cuantumul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare nu este
legal posibil decât prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal şi art.
480 alin. 4 Cod de procedură penală.
Curtea constată însă că, în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, nu este
menţionată durata pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal.
Or, negocierea pedepsei complementare vizează nu doar felul acesteia, cât şi cuantumul
său, fiind o lipsă care nu se poate acoperi nici în faţa instanţei de fond, în procedura remediu, şi
cu atât mai mult în faţa instanţei de control judiciar.
Acoperirea omisiunilor în procedura remediu nu presupune suplinirea carenţelor actului
de sesizare cu privire la elemente care ar fi trebuit să rezulte în urma procesului de negociere (de
exemplu: omisiunea stabilirii cuantumului pedepsei închisorii, deşi s-a căzut de acord asupra
unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei; neindicarea duratei pedepsei complementare sau a
conţinutului acesteia; omisiuni cu privire la numărul de zile de muncă în folosul comunităţii) sau
înlăturarea unor elemente de nelegalitate constatate în legătură cu obiectul procesului de
negociere (de exemplu, stabilirea unei pedepse sau modalităţi de executare a pedepsei în mod
nelegal); aşadar, pot fi suplinite numai carenţele de formă autonome de sfera şi esenţa obiectului
negocierii şi care nu afectează aptitudinea funcţională a actului de sesizare.
20. Neîndeplinirea cazului de micșorare a pedepsei în cursul executării acesteia,

prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
Cuprins pe materii: Procedură penală; contestație la executare
452
Indice alfabetic: Contestaţie la executare
Temei de drept: art. 19 din Legea nr. 682/2002; art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
Pe calea contestației la executare nu se poate obține reducerea pedepsei de

executat prin reținerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât s-ar
încălca autoritatea de lucru judecat, mai ales că motivul invocat în contestație a fost
supus atenției instanței de apel, cu ocazia judecării cauzei pe fond, fiind respins, iar
inculpatul neexercitând vreo cale de atac împotriva acestei respingeri sau a soluției
pronunțate în apel.
Nu poate fi încălcată autoritatea de lucru judecat, întrucât prin invocarea
reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 se urmăreşte o reducere a
pedepsei rezultante în executarea căreia se află condamnatul contestator, iar prin
această cerere se solicită tocmai o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia
prin sentinţa penală a tribunalului, definitivă prin decizia penală a curţii de apel.
Pe calea contestaţiei la executare se pot soluţiona anumite incidente privind
executarea, dar care sunt strict şi limitativ prevăzute în art. 598 Cod procedură
penală, fără a se putea modifica soluţia care se bucură de autoritatea de lucru
judecat, mai ales pentru motive care erau actuale anterior rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, neputându-se transforma această contestaţie la executare
într-o cale de atac neprevăzută de lege, pentru remedierea unei soluţii dispuse de
instanţa de apel.
Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 60
CJ/06.06.2018
Tribunalul Iași, prin Sentința penală nr. 1693/20.12.2017, a dispus următoarele:

„În baza art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., respinge ca nefondată contestaţia la executare
formulată de contestatorul X., deţinut în Penitenciarul Iași, în executarea pedepsei de 14 ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia
penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat în cuantum de 200 lei.
Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.12.2017.”
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 24.07.2017, pe rolul Tribunalului Iași s-a înregistrat contestaţia la executare
formulată de contestatorul X., aflat în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin
sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a
Curţii de Apel Iași.
În motivarea contestaţiei, condamnatul X a arătat că prin sentinţa penală nr. 27 din
12.01.2015 a Tribunalului Iași pronunţată în dosarul nr. XX74/99/2008**, definitivă prin decizia
penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin.1, 3, 4 rap. la art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr.
678/2001, modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41
453
alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice,
persoane vătămate A., B.), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare și la
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b
Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 rap. la art. 12 alin. 1. 2 lit. a din Legea nr.
678/2001 modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 Cod
penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată C.), la pedeapsa principală de 9
(nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.
64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1, 3 din
Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa
principală de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele stabilite prin această
sentinţă, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, inculpatul X. urmând să execute
pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care adaugă un
spor de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14
(paisprezece) ani închisoare.
Aceeaşi soluţie a fost menţinută de Curtea de Apel Iaşi, instanţa de apel trecând peste
solicitarea sa de a efectua o adresă la DIICOT Serviciu Teritorial Iaşi pentru ca acesta să
comunice dacă poate să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a formulării
unui denunţ.
Deşi această cerere a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa de apel a respins-o în mod
nefundat având în vedere că acest răspuns poate fi trimis doar prin intermediul instanţei de
judecată.
În motivarea cererii, condamnatul contestator a arătat că înţelege să solicite aplicarea
dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, modificată prin OUG
157/2005, în forma în vigoare la data formulării denunţului şi că solicită reducerea la jumătate a
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. S-a arătat că se invocă dispoziţiile art. 2 lit. a, pct. 2 şi
ale art. 2 lit. h din Legea 682/2002 şi că aplicarea dispoziţiilor legale privind reducerea la
jumătate a limitelor de pedeapsă este imperativă, dispoziţiile art. 19 din Legea 682/2002 având
caracter obligatoriu.
Referitor la mijlocul procedural prin care denunţătorul poate solicita aplicarea acestor
dispoziţiile legale, mai ales în contextul în care hotărârea de condamnare a denunţătorului devine
definitivă anterior datei la care se soluţionează în mod definitiv cauza în care s-a formulat
denunţul, contestatorul a susţinut că în practica judiciară s-au conturat două opinii. S-a considerat
că aplicarea acestui text de lege poate fi făcută pe calea contestaţiei la executare, fiind incidente
dispoziţiile art. 598 lit. d C.proc.pen., fie pe calea revizuirii întrucât este vorba de o împrejurare
nouă, necunoscută instanţei la momentul soluţionării fondului cauzei.
În ipoteza soluţionării în mod definitiv a cauzei penale privind pe denunţător ulterior
celei în care a formulat denunţul, aplicarea art. 19 se va face în cursul procesului.
Contestatorul a arătat că, deşi a solicitat Curţii de Apel Iaşi să solicite relaţii de la
DIICOT pentru a dovedi incidenţa, în cazul său, a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, acest
lucru i-a fost refuzat în mod nejustificat. A mai arătat că s-ar crea o situaţie de discriminare în
ceea ce îl priveşte dacă cererea sa ar fi respinsă pe motiv că soluţia dată în cauza penală în care a
avut calitatea de denunţător a rămas definitivă anterior condamnării sale întrucât nu îi poate fi
454
imputată lui această situaţie. S-a arătat, în susţinerea acestei opinii că pentru situaţii juridice
identice, soluţiile instanţei trebuie să fie identice, indiferent de data la care se judecă cauze
penală având ca obiect infracţiunea denunţată (decizia nr. 86/2003 a curţii Constituţionale). De
altfel, în art. 19 din Legea 682/2002 nu face nicio distincţie cu privire la momentul la care se
aplică această cauză de reducere a pedepsei.
Mai arată petentul că reţinerea faptului condamnării unei persoane pe baza denunţului lui
X., în condiţiile art. 19 din legea 682/2002, conduce la constatarea netemeiniciei sentinţei penale
pronunţate de Tribunalul Iași, deoarece are ca efect pronunţarea unei soluţii de fond care
stabileşte o altă răspundere penală a acestuia.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
La cerere a fost ataşată sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iași şi decizia nr. .
527/2016 a Curţii de Apel Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că este nefondată contestația
la executarea sentinţei penale nr. 27/2015 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr.
527/2016 a Curţii de Apel Iași formulată de petentul X, urmând a fi respinsă pentru următoarele
considerente:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 12.01.2015 a Tribunalului Iași pronunţată în dosarul nr.
XX74/99/2008**, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași a fost
condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin.1, 3, 4 rap. la art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea nr.
678/2001, modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41
alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice,
persoane vătămate A., B.), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare și la
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b
Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 3 rap. la art. 12 alin. 1. 2 lit. a din Legea nr.
678/2001 modificată şi completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 Cod
penal (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată C.), la pedeapsa principală de 9
(nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.
64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1, 3 din
Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa
principală de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal din 1969, pedepsele stabilite prin această
sentinţă, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, inculpatul X. urmând să execute
pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care adaugă un
spor de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14
(paisprezece) ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași prin care a fost respins apelul
inculpatului X., s-a reţinut (fila 56 paragrafele 4,5 şi 6) motivele pentru care s-a respins
solicitarea inculpatului de la acel moment de a se solicita date cu privire la incidenţa în favoarea
sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002. Reţine, deci, Tribunalul că motivul invocat ca şi
cauză de micşorare a pedepsei era actual anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin
intermediul căruia se soluționează anumite incidente privind executarea limitativ prevăzute de
455
art.598 C.proc.pen. cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării
hotărârilor, fără însă a putea schimba sau modifica soluţia ce se bucură de autoritatea de lucru
judecat.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată o contestaţie la executare, legiuitorul a
urmărit sa nu permită transformarea acestui mijloc procesual într-o modalitate de împiedicare a
procedurii normale de punere in executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv
aspecte ce se refera la executarea hotărârii intrate in puterea lucrului judecat, fără a se putea
aduce modificări în ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei.
Potrivit art.598 alin.1 C.proc.pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se
poate face in următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitiva;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta in
hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo
împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere ori de
micșorare a pedepsei.
Deși la litera „d” teza finala a art.598 C.pr.pen. se prevede ca motiv de contestație la
executare, printre altele, orice alta cauza de stingere sau micșorare a pedepsei, totuși cererea
petentului de reindividualizare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre rămasa definitivă, in sensul
reducerii cuantumului acesteia ca urmare a reținerii prevederilor art.19 din Legea nr.682/2002,
nu poate constitui un motiv din cele prevăzute si enumerate mai sus si care sa poată fi luat in
considerare in cadrul contestaţiei la executare, având in vedere ca o astfel de solicitare presupune
modificarea soluției de condamnare pronunțate de instanța de fond din moment ce implica o
reapreciere a cuantumului pedepsei aplicate (cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de
individualizare a pedepsei), ceea ce ar fi inadmisibil pe calea prezentei proceduri.
Pe de altă parte, instanţa reţine că în cauză nu se invocă intervenirea unei cauze de
micşorarea a pedepsei ulterior rămânerii definitive a soluţiei de condamnare. Petentul susţine, iar
instanţa constată analizând cuprinsul deciziei penale nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași (pagina
46 paragrafele 4, 5 şi 6) că motivele invocate de petent erau de actualitate anterior momentului la
care hotărârea de condamnare a devenit definitivă. Astfel, nu se poate vorbi de intervenirea unei
cauze de micşorare a pedepsei în cursul executării pentru a atrage incidenţa, cel puţin la nivel
teoretic, a cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
Pe de altă parte, reţine Tribunalul că petentul X avea posibilitatea de a solicita aplicarea
acestor dispoziţii legale pe parcursul judecării cauzei penale în care a fost condamnat. Orice
nemulţumire faţă de soluţia dată de instanţa de condamnare faţă de o astfel de solicitare putea şi
trebuia contestată în cadrul legal (exercitarea căii de atac ordinară sau extraordinară prevăzută de
lege). A solicita remedierea unei soluţii dispuse de instanţa de apel în cadrul contestației la
executare presupune transformarea acestui mijloc procesual într-o cale de atac neprevăzută de
lege.
Pentru aceste motive, în baza art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen., Tribunalul respinge ca
nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul X., deţinut în Penitenciarul Iași, în
executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului
Iași, definitivă prin decizia penală nr. 527/2016 a Curţii de Apel Iași.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., instanța de fond obligă contestatorul la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei.”
456
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie X., criticând-o pentru netemeinicie şi
nelegalitate.
În motivarea contestaţiei, contestatorul X. arată că în mod greşit instanţa de fond i-a
respins cererea sa de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pe această cale, a
contestaţiei la executare. Consideră contestatorul X. că aceasta este o cauză de micşorare a
pedepsei şi din moment ce instanţa de fond şi apel, la judecarea cauzei anterior rămânerii
definitive, nu i-a operat reducerea pedepsei, aceasta se poate face pe această cale.
Solicită contestatorul X. reducerea pedepsei de executat ca efect al reţinerii dispoziţiilor
legale arătate.
Legal citat la locul de deţinere, contestatorul X. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nu au fost depuse probe noi în susţinerea contestaţiei.
Examinând actele şi lucrările cauzei prin prisma motivelor invocate în contestaţie, dar şi
din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea apreciază ca nefondată contestaţia,
urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În mod corect şi în concordanţă cu materialul probator administrat în cauză, instanţa de
fond a reţinut că motivul invocat de petentul X. nu este o cauză de micşorare a pedepsei
intervenită în cursul executării pedepsei pentru a atrage incidenţa cazului de executare, prevăzut
de art. 598 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală şi a respins ca nefondată contestaţia.
Se poate observa în cauză că, în faţa instanţei de apel acesta a cerut, dar instanţa i-a
respins, motivat, solicitarea de relaţii de la D.I.I.C.O.T., privind incidenţa în favoarea sa a
dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, iar acesta nu a exercitat vreo cale de atac împotriva
acestei respingeri sau a soluţiei pronunţate în apel.
Prin adresa nr. 1732/II/1/2017 din 13.10.2017 la solicitarea instanţei în această cauză,
D.I.I.C.O.T.- serviciul Teritorial Iaşi precizează că numitul X. a avut calitatea de denunţător în
dosare aflate pe rolul instanţei şi beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
S-a reţinut temeinic şi legal de către instanţa de fond că nu poate fi încălcată autoritatea
de lucru judecat, întrucât prin invocarea reţinerii dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 se
urmăreşte o reducere a pedepsei rezultante în executarea căreia se află condamnatul contestator
X., iar prin această cerere se solicită tocmai o reindividualizare a pedepselor aplicate acestuia
prin sentinţa penală nr. 27/2015 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 527/2016 a
Curţii de Apel Iaşi.
Pe calea contestaţiei la executare se pot soluţiona anumite incidente privind executarea,
dar care sunt strict şi limitativ prevăzute în art. 598 Cod procedură penală, fără a se putea
modifica soluţia care se bucură de autoritatea de lucru judecat, mai ales pentru motive care erau
actuale anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, neputându-se transforma această
contestaţie la executare într-o cale de atac neprevăzută de lege, pentru remedierea unei soluţii
dispuse de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, apreciind ca temeinică şi legală soluţia instanţei de fond,
Curtea respinge ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul X. împotriva sentinţei penale
nr. 1693/2017 din 20.12.2017 a Tribunalului Iaşi, pe care o menţine.
Reţinând culpa procesuală a contestatorului X. în declararea căii de atac de faţă, în baza
art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat în contestaţie.
457
V. Legi speciale
21. Revocarea mandatului european de arestare după rămânerea definitivă a hotărârii

de predare
Cuprins pe materii: Cooperare judiciară internațională în materie penală. Efectele

revocării mandatului european de arestare. Contestație la executare
Indice alfabetic: Cooperare judiciară internațională în materie penală
Temei de drept: art. 103 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004
Curtea, din analiza tuturor datelor aflate la dosar, constată că se află în

situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 1031 alin. 2 din Legea nr. 302/2004,
republicată, respectiv, în cazul revocării deciziei care a stat la baza emiterii
mandatului european de arestare, informarea intervenind după rămânerea definitivă
a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către statul emitent. În
baza aceluiași text de lege, curtea de apel competentă, la sesizarea procurorului,
dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de
arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior.
5/FCJI/26.01.2018
La data de 07.12.2017, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, a fost înregistrată cauza penală nr.
XXX1/45/2017, urmare solicitării formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din
cadrul Curţii de Apel Iaşi, având în vedere că prin adresa nr. 883378/SIRENE/RR din data de
29.11.2017, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul SIRENE a informat
Curtea de Apel Iași că alerta asociată numitului X, născut la data de 03.05.1985 în mun.
Slobozia, județul Ialomița, a fost ștearsă.
Analizând contestaţia la executare formulată, în baza art.598 alin.1 lit.c Cod procedură
penală, de Compartimentul Executări penale al Curţii de Apel Iaşi, în ceea ce priveşte sentinţa
penală nr.15/FCJI/2016 din 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin necontestare,
Curtea constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15/FCJI/2016 din 15 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr.
XX2/45/2016 al Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus: „Admite sesizarea formulată de Ministerul Justiţiei
din Danemarca, prin şef adjunct Michael de Thurah, pentru executarea mandatului european de
arestare emis la data de 03 martie 2016, în dosarul cu număr de referinţă 2016-3310-0663, pe
numele persoanei solicitate X.
Constată că persoana solicitată X nu a consimţit la predare.
Dispune predarea persoanei solicitate X, … , în prezent încarcerat în C.R.A.P. din cadrul
I.P.J. Iaşi, către autoritatea judiciară emitentă – Ministerul Justiţiei din Danemarca, prin şef
adjunct Michael de Thurah, în baza mandatului european de arestare emis la data de 03 martie
2016, în dosarul cu număr de referinţă 2016-3310-0663, în vederea cercetării penale pentru
săvârşirea infracţiunilor de furt deosebit de grav, prev. de secţiunea 286(1), secţiunea 276 din
458
Codul penal danez, furt deosebit de grav, prev. de secţiunea 286(1), secţiunea 276 şi secţiunea
21 din Codul penal danez, furt deosebit de grav, prev. de secţiunea 286(1), secţiunea 276 şi
secţiunea 21 din Codul penal danez, furt deosebit de grav, prev. de secţiunea 286(1), secţiunea
276 şi secţiunea 21 din Codul penal danez, furt deosebit de grav, prev. de secţiunea 286(1),
secţiunea 276 şi secţiunea 21 din Codul penal danez, furt deosebit de grav, prev. de secţiunea
286(1), secţiunea 276 şi secţiunea 21 din Codul penal danez, săvârşite pe teritoriul Regatului
Danemarcei în anul 2014, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.
În baza art. 112 alin.1, raportat la art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, amână predarea
persoanei solicitate X către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare -
Ministerul Justiţiei din Danemarca, prin şef adjunct Michael de Thurah, până la pronunţarea
unei soluţii definitive în dosarul penal nr. XXX95/245/2016 al Judecătoriei Iaşi, iar în caz
de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la
punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei în
termen.
În baza art. 103 alin. 10 şi 13 din Legea nr. 302/2004, dispune arestarea persoanei
solicitate X, …, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii
efective în executare a mandatului de arestare, în vederea predării.
În baza art. 103 alin. 13 din Legea 302/2004, dispune emiterea de îndată a mandatului de
arestare pe numele persoanei solicitate X.
Conform art. 107 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, modificată, mandatul de arestare va fi pus în executare la data
încetării motivelor care au justificat amânarea predării.”
În baza sentinţei penale nr. 15/FCJI din 15.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în
dosarul nr. XX2/45/2016, rămasă definitivă prin necontestare, a fost emis mandatul de arestare
nr.8/FCJI de Curtea de Apel Iaşi.
În cauza de faţă, Curtea are în analiză contestaţia la executare formulată, în baza art.598
alin.1 lit.c Cod procedură penală, de Compartimentul Executări penale al Curţii de Apel Iaşi, în
ceea ce priveşte sentinţa penală nr.15/FCJI/2016 din 15 aprilie 2016 a Curţii de Apel Iaşi,
definitivă prin necontestare, raportat la adresa nr. 883378/SIRENE/RR din data de 29.11.2017,
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul SIRENE, care a informat Curtea de
Apel Iași că alerta asociată numitului X, născut la data de 03.05.1985 în mun. Slobozia, județul
Ialomița, a fost ștearsă.
Curtea a dispus efectuarea de verificări în sensul celor de mai sus, dispunând emiterea
unei adrese către I.G.P.R. – C.C.P.I. – Biroul SIRENE, solicitând date suplimentare referitoare la
ştergerea alertei din 18.03.2016, introdusă de Biroul SIRENE Naţional din Danemarca, respectiv
motive, acte ale autorităţii emitente sau orice alte informaţii cu privire la aceasta. Cu adresa nr.
2587074/SIRENE/RR din data de 12.12.2017, care a confirmat instanţei ştergerea alertei de
autoritățile judiciare din Danemarca, comunicând, totodată, împrejurarea că după ştergerea unei
alerte din Sistemul de Informaţii Schengen, Biroul Sirene România nu mai are posibilitatea de a
solicita informaţii suplimentare Biroului Sirene omolog.
Totodată, Curtea a solicitat Ministerului Justiţiei din Danemarca, autoritate emitentă a
mandatului european de arestare ce a stat la baza predării amânate a numitului X, să comunice
autorităţii judiciare române aceleaşi date suplimentare referitoare la ştergerea alertei din
18.03.2016, respectiv motive, acte ale autorităţii emitente sau orice alte informaţii cu privire la
aceasta, informaţii ce au fost solicitate şi prin intermediul reţelei EUROJUST.
459
Relaţiile solicitate de autorităţile judiciare române Ministerului Justiţiei din Danemarca,
au fost transmise prin intermediul membrului naţional EUROJUST pentru Danemarca, Jesper
Hjotenberg.
Curtea, din analiza tuturor datelor expuse mai sus, constată că se află în situaţia prevăzută
de dispoziţiile art. 1031 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv, în cazul revocării
deciziei care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, informarea intervenind după
rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către statul
emitent. În baza aceluiași text de lege, curtea de apel competentă, la sesizarea procurorului,
dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă
este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior.
Urmare a tuturor aspectelor arătate mai sus, admite contestaţia la executare formulată, în
baza art. 598 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, de Compartimentul Executări penale al Curţii de
Apel Iaşi, în ceea ce priveşte sentinţa penală nr. 15/FCJI/2016 din 15 aprilie 2016 a Curţii de
Apel Iaşi, definitivă prin necontestare.
În baza art. 1031 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, revocă executarea mandatului european
de arestare emis la data de 03 martie 2016 de Ministerul Justiţiei din Danemarca.
22. Principiul specialității în proceduri succesive de cooperare judiciară internațională

în materie penală
Cuprins: Cooperare judiciară internațională în materie penală. Mandat european de

arestare. Principiul specialității
Indice alfabetic: Cooperare judiciară internațională în materie penală
Temei de drept: art. 115 din Legea nr. 302/2004; art. 27 din Decizia-cadru
2002/584/JAI
Regula specialităţii este incidentă şi în cazul revocării suspendării

condiţionate a executării pedepsei, deoarece vizează, conform art.115 alin.1 din
Legea nr.302/2004, şi deţinerea unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte
comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare, faţă de
care era incidentă această regulă.
Acest principiu al specialităţii constituie o garanţie a respectării drepturilor
persoanei care a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care
predarea a fost acordată, de natură să împiedice eludarea normelor privind
predarea.
Afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare
efectivă, prin încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală
de emitere a unui mandat european în acord cu prevederile legale incidente.
Emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul
care ţine de lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de
executare a pedepsei de 2 ani închisoare, deoarece o formă administrativă de punere
în executare nu poate avea incidenţă directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi
nu poate corecta eventualele afectări procedurale care derivă din încălcarea unor
principii care stau la baza pronunţării hotărârii.
460
22/FCJI/27.03.2018
Autorităţile emitente din Germania au solicitat predarea persoanei solicitate X, în baza

unui mandat european de arestare, emis în 06.05.2016, pentru executarea unei pedepse de 2 ani
închisoare, devenită executabilă ca urmare a revocării suspendării condiţionate, formă de
executare dispusă iniţial, în baza unui mandat naţional de arestare pentru executare, emis la
17.03.2016.
În concret, X a fost predată anterior de România către Germania, la 31 martie 2014, într-
un alt dosar, respectiv 603 Js 45476/13, pentru cercetare penală şi judecată, prin sentinţa penală
nr.17/19.05.2014 a Curţii de Apel Iaşi, cu respectarea regulii specialităţii.
Urmare a predării, aceasta a fost condamnată de autorităţile germane la o pedeapsă de 5
ani închisoare pentru faptele din acest prim mandat european, prin sentinţa penală a Tribunalului
Nűrnberg-Fűrth, din 06.10.2014.
Executarea acestei pedepse, de 5 ani închisoare, a început la 06.10.2014 şi se finaliza,
urmare a deducerilor, la 07.05.2019.
În timpul executării acestei pedepse de 5 ani închisoare, pe teritoriul Germaniei,
autorităţile germane, prin hotărârea din 16.01.2015 a Tribunalului Augsburg, au dispus revocarea
suspendării condiţionate a unei alte pedepse de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiuni
anterioare predării persoanei solicitate către Germania, în baza primului mandat european,
menţionat anterior, deşi această predare s-a dispus sub condiţia respectării regulii specialităţii.
Tocmai datorită acestei reguli, autorităţile germane au constatat că pedeapsa de 2 ani
închisoare nu poate fi executată în Germania, deoarece predarea condamnatei s-a făcut sub
beneficiul regulii specialităţii.
În acest context, autorităţile germane au iniţiat procedura recunoaşterii hotărârilor
judecătoreşti de condamnare a persoanei solicitate, în scopul transferului acesteia în România.
Prin sentinţa penală nr.36/25.08.2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală
nr.352/09.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recunoaşterea numai a hotărârii
judecătoreşti prin care X a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare şi a fost respinsă
recunoaşterea hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.
Prin sentinţa penală nr. 2/13.01.2017, definitivă prin neapelare, Curtea de Apel Iaşi a
respins cererea de recunoaştere a hotărârii autorităţii germane prin care X a fost condamnată la
pedeapsa de 2 ani închisoare.
Aşadar, în ambele cauze menţionate mai sus, instanţele din România au respins definitiv,
recunoaşterea acestei hotărâri de condamnare a persoanei solicitate la pedeapsa de 2 ani
închisoare de autorităţile germane, reţinându-se, în esenţă, că a fost încălcat principiul
specialităţii de autorităţile emitente, atunci când s-a revocat suspendarea condiţionată a executării
pedepsei aplicată pentru fapte anterioare celor care au justificat mandatul european de arestare
iniţial, respectiv cel care viza infracţiunile pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 5 ani închisoare.
După prima hotărâre de respingere a cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti
(sentinţa penală nr.36/2015 a Curţii de Apel Iaşi), autorităţile germane, având în vedere că X era
transferată în România pentru a executa cei 5 ani închisoare, recunoscuţi prin aceeaşi hotărâre, au
emis mandat european de arestare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, solicitând predarea
persoanei solicitate către Germania pentru executare.
461
Prin sentinţa penală nr.75/22.06.2016, Curtea de Apel Bacău a dispus predarea persoanei
solicitate, în baza mandatului european, în vederea executării aceleiaşi pedepse de 2 ani
închisoare, mandatul fiind fundamentat pe aceeaşi hotărâre penală a autorităţilor germane, pentru
care, anterior, prin sentinţa penală nr.36/2016, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de
recunoaştere şi transfer în România.
Prin hotărârea Curţii de Apel Bacău s-a dispus şi amânarea predării până la finalizarea
executării pedepsei de 5 ani închisoare, pe care persoana solicitată o executa.
Ulterior, prin sentinţa penală nr.118/19.10.2017 a Curţii de Apel Bacău, s-a revocat
executarea mandatului european de arestare, constatându-se că a fost ştearsă semnalarea din
sistemul Schengen privind executarea acestui mandat european.
Din relaţiile comunicate de autorităţile germane în prezenta cauză, rezultă că ştergerea
semnalării s-a făcut din greşeală/eroare.
Fiind corectată eroarea, autorităţile germane au introdus din nou în sistem semnalarea pe
numele X, ataşând acelaşi mandat european de arestare, în urma căreia s-a declanşat, a doua
oară, procedura de executare a aceluiaşi mandat european de arestare, care face obiectul
dosarului de faţă.
În rejudecare, aşa cum s-a arătat anterior, s-au solicitat relaţii de la autorităţile germane,
din care rezultă următoarele:
- ştergerea semnalării privind mandatul european a fost rezultatul unei greşeli de operare
în sistemul electronic (fila 42 dosar);
- pedeapsa de 2 ani închisoare nu a fost pusă în executare în Germania, deoarece
persoana solicitată nu renunţase la regula specialităţii, motiv pentru care autorităţile emitente au
înaintat o cerere de preluare a executării pedepsei de autorităţile române (astfel cum rezultă la
fila 42 dosar – „Pedeapsa cu închisoare de 2 ani din procedura 606 VRs 48179/10 nu a fost
executată în Germania, dat fiind faptul că persoana condamnată nu renunţase la regula
specialităţii. În loc, din motivul menţionat, s-a înaintat o cerere de preluare a executării
pedepsei către autorităţile române”.)
Datele comunicate de statul emitent nu schimbă configuraţia reţinută de Curtea de Apel
Iaşi prin sentinţa penală nr.60/FCJI/2017.
În ceea ce priveşte mandatul european din prezenta cauză, în temeiul căruia se solicită
predarea persoanei solicitate către Germania, se constată că acesta a fost emis cu încălcarea
regulii specialităţii, pe care statul emitent trebuia să o respecte, deoarece predarea anterioară de
către România a persoanei solicitate X s-a făcut cu respectarea regulii specialităţii, la care
aceasta nu a renunţat.
Autorităţile germane, anterior revocării suspendării condiționate a executării condiţionate
a pedepsei de 2 ani închisoare, trebuiau să parcurgă procedura cererii de autorizare prevăzută de
art.115 alin.2 şi următoarele din Legea nr.302/2004, respectiv art.27 din Decizia-cadru a
Consiliului 2002/584/JAI.
Regula specialităţii este incidentă şi în cazul revocării suspendării condiţionate a
executării pedepsei, deoarece vizează, conform art.115 alin.1 din Legea nr.302/2004, şi deţinerea
unei persoane de autorităţile emitente pentru fapte comise anterior predării acesteia în baza unui
mandat european de arestare, faţă de care era incidentă această regulă.
X nu a renunţat la regula specialităţii nici în faţa autorităţilor emitente şi nici a celor de
executare.
462
Acest principiu al specialităţii constituie o garanţie a respectării drepturilor persoanei care
a fost predată, prin respectarea întocmai a condiţiilor în care predarea a fost acordată, de natură
să împiedice eludarea normelor privind predarea.
Aşadar, mandatul de executare a pedepsei închisorii de 2 ani închisoare, are la bază o
hotărâre care nu este executorie, caracterul executoriu trebuia îndeplinit ab iniţio, respectiv
hotărârea să poată fi pusă în executare de statul emitent.
Or, statul emitent arată şi în prezent, în cauza de faţă, că nu este executorie hotărârea, iar
pedeapsa nu poate fi executată în Germania, deoarece X nu a renunţat la regula specialităţii.
În această ordine de idei, dacă statul emitent declară că nu poate pune în executare
pedeapsa de 2 ani închisoare, este evidentă lipsa caracterului executoriu iar un mandat european
de arestare poate fi emis numai pentru pedepse cu închisoarea cu executare efectivă.
Afectarea validităţii transformării suspendării condiţionate în executare efectivă, prin
încălcarea principiului specialităţii, înlătură situaţia premisă minimală de emitere a unui mandat
european în acord cu prevederile legale incidente.
Şi în acest moment impedimentul subzistă, el având un caracter permanent şi nu
temporar, deoarece ţine de ansamblul normelor legale care vizează hotărârea pe care se
fundamentează mandatul european.
În acest context, emiterea mandatului intern de arestare de către autorităţile germane în
17.03.2016 şi apoi a mandatului european de arestare la 06.05.2016, nu transformă
impedimentul constatat din unul definitiv în unul temporar, nefiind incidente niciuna dintre
situaţiile de acest tip prevăzute de art.115 alin.4 din Legea nr.302/2004, respectiv art. 27 alin.3
din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI.
Părăsirea teritoriului Germaniei nu înlătură protecţia oferită de regula specialităţii
persoanei solicitate, în relaţia dintre cele două state, atâta timp cât nu s-a produs una dintre
situaţiile menţionate anterior.
Aşadar, datele comunicate de autorităţile germane prin ultima adresă din cauză, conform
cărora hotărârea lor de revocare a suspendării pedepsei nu a fost determinantă pentru respectarea
principiului specialităţii, deoarece persoana solicitată nu era urmărită penal, pentru acest delict,
nici condamnată şi nici arestată, nu sunt în acord cu elementele concrete ale cauzei, din care
rezultă că revocarea s-a produs cât timp X se afla în detenţie pe teritoriul Germaniei, urmare a
predării ei din România, sub beneficiul regulii specialităţii.
Ca urmare, în acest mod s-a înfrânt regula specialităţii şi s-a anulat efectul protectiv pe
care îl producea faţă de persoana solicitată.
Trimiterea la art.27 alin.3 lit.c din Decizia-cadru 2002/584/JAI prin adresa autorităţilor
germane, reflectă tocmai concluzia de mai sus.
Conform acestui text invocat, care constituie o excepţie de la regula specialităţii, o
persoană poate fi supusă unei proceduri penale pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării,
dacă aceasta nu duce la aplicarea unei măsuri care să restrângă libertatea individuală a persoanei.
Ori, revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare a dus la
restrângerea libertăţii individuale şi, astfel, a fost încălcat art.27 din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
Pe de altă parte, o procedură de recunoaştere, pe care incidentală, a hotărârii penale prin
care s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, în urma revocării suspendării
condiţionate aplicată iniţial şi care face obiectul mandatului european, nu este posibilă, deoarece
elementele reţinute cu privire la lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi afectarea principiului
specialităţii sunt incidente şi în această procedură subsidiară.
463
Punctul de vedere al persoanei solicitate cu privire la executarea acestei pedepse în
România, reprezintă o apărare în subsidiar, exprimată în procedura de predare în care, expres şi
constant, a arătat că nu renunţă la regula specialităţii.
Or, dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate ale mandatului
european, nici procedurile subsidiare, cum este cea de recunoaştere incidentală, nu pot fi
aplicate, afectarea validităţii provenind din încălcarea principiului specialităţii, tocmai prin
hotărârea care stă la baza mandatului.
În acelaşi timp, aşa cum s-a arătat, recunoaşterea acestor hotărâri judecătoreşti a fost
respinsă, definitiv, de două ori de instanţele din România, respectiv prin sentinţa penală
nr.36/25.08.2015 şi nr.2/FCJI/13.01.2017, ambele ale Curţii de Apel Iaşi, iar în prezent, nu există
elemente de noutate care să schimbe eşafodajul juridic reţinut de instanţă şi confirmat de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr.352/09.10.2015. („Înalta Curte, confirmând
argumentele Curţii de Apel Iaşi, constată că, în prezenta cauză, în mod similar, sunt aplicabile
dispoziţiile deciziei nr.23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată
în interesul legii cu referire la interpretarea dispoziţiilor art.146 din Legea nr.302/2004,
tratamentul sancţionator al revocării suspendării condiţionate neputând face obiectul procedurii
de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România.”)
Emiterea mandatului european de arestare nu poate înlătura impedimentul care ţine de
lipsa caracterului executoriu a hotărârii şi, implicit, a modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani
închisoare, deoarece o formă administrativă de punere în executare nu poate avea incidenţă
directă asupra hotărârii care stă la baza ei şi nu poate corecta eventualele afectări procedurale
care derivă din încălcarea unor principii care stau la baza pronunţării hotărârii.
Faţă de toate aceste aspecte, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 103 şi 107 din Legea nr.
302/2004, modificată, respinge sesizarea formulată de Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania.
În baza dispoziţiilor art.107 alin.4 din Legea nr.302/2004 cu referire la art.28 alin.3 din
Legea nr.141/2010, solicită Biroului Naţional SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, întreprinderea
demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS
introdusă de autorităţile germane în baza mandatului european de arestare menţionat.
23. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele

statelor membre ale Uniunii Europene. Respingerea cererii raportat la
momentul dobândirii vocației la liberare condiţionată
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.

Indice alfabetic: Proceduri prevăzute în legi speciale. Recunoaşterea şi executarea
hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene
Temei de drept: art. 152 alin. 1 din Legea nr. 302/2004; art. 9 lit. h) din Decizia-cadru
2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene
Curtea constată că este incident motivul prevăzut în art. 9 lit. h) din Decizia-
cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 a Consiliului Uniunii Europene conform
căruia autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască
hotărârea judecătorească şi să dispună executarea pedepsei, în cazul în care în
momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea
464
judecătorească, rămân de executat mai puţin de şase luni din pedeapsă.
Raportat la data când condamnatul X. ar avea vocaţie la liberarea
condiţionată, conform fracţiei de o jumătate din durata pedepsei, rămân de executat
mai puţin de şase luni din pedeapsa privativă de libertate, iar în aceste condiţii,
calculând şi durata procedurilor de transferare efectivă, aceasta s-ar realiza doar
pentru ca persoana condamnată să fie liberată condiţionat în România, având în
vedere durata executată efectiv din pedeapsă, perioada care se deduce prin bună
conduită şi muncă (art. 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, stabilește că: în cazul în care România este
stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate
prin hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernata de
legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în
România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent,
precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca
urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent;
hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza Ognyanov din 8 noiembrie 2016) şi fracțiile
de liberare condiţionată calculate din pedeapsă conform legii penale române, fără a
se putea realiza scopul esenţial al transferării persoanelor condamnate, respectiv
facilitarea reabilitării sociale a condamnatului.
Curtea de Apel Iaşi, Secția penală și pentru cauze cu minori, Sentinţa penală nr.
59/FCJI/14.08.2018
Prin sentinţa penală nr. 59/FCJI/2018 din 14.08.2018, a fost respinsă, ca nefondată,
cererea formulată de Ministerul Justiţiei şi Ordinii Publice al Republicii Cipru (nr. ref.
12.03.001.1023/II/112) privind recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii penale cu nr. de
referinţă 6117/15 pronunţată la data de 16.11.2016 de Tribunalul Districtual Limassol (Cipru),
rămasă definitivă la data de 02.12.2016, şi transferarea persoanei condamnate X., aflat într-un
penitenciar din Republica Cipru, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de
7 (şapte) ani închisoare (2557 zile închisoare) aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni de
„omucidere” prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal al Republicii Cipru, cap. 154, modificat de
Legea nr. 3 din 1962.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a avut în vedere următoarele:
Prin sentința penală cu nr. de referinţă 6117/15 pronunţată la data de 16.11.2016 de
Tribunalul Districtual Limassol (Cipru), rămasă definitivă la data de 02.12.2016, X. a fost
condamnat la o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare (2557 zile închisoare) aplicată pentru
săvârşirea unei infracţiuni de „omucidere” prev. de art. 205 alin. 1 din Codul penal al Republicii
Cipru, cap. 154, modificat de Legea nr. 3 din 1962 .
Ca și stare de fapt în considerentele hotărârii de condamnare, s-a reținut, în esenţă, că pe
15 martie 2015, în Limassol, împreună cu alte persoane printr-o faptă ilegală a provocat moartea
unei persoane.
Din hotărârea judecătorească sus-menţionată, rezultă că, la data de 15.03.2015,
condamnatul X. a participat la un conflict spontan ce a avut loc la un club de noapte din
Limassol, împrejurare în care, împreună cu alte persoane, i-a aplicat victimei Y. mai multe
lovituri cu pumnii şi picioarele. Victima a suferit multiple leziuni (fracturi ale coastelor 10, 11 12
465
dreapta, fractură de stern, fractură a nasului, traumatism extins al nasului, hemoragie
subarahnoidiană în zona temporo-parietală dreaptă şi zona temporală stângă, hemoragie în zona
intra-abdominală stângă, disfuncţii ale unor organe, leziuni ce condus în final la deces. Medicul
legist care a efectuat autopsia a concluzionat că decesul a fost cauzat de septicemia şi
insuficiența multiplă de organe, ca urmare a leziunii cranio-cerebrale.
Faptele au fost comise la data de 15 martie 2015, în Limassol (Republica Cipru).
Infracțiunile au ca și corespondență în legislația română infracţiunea de omor prev. de art.
188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal.
Statul emitent, Republica Cipru, a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din
27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor
judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul
executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Seria L
nr. 327 din 5 decembrie 2008.
Din certificatul menționat la articolul 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului
din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în
materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în
U.E., înaintat de autoritățile din Republica Cipru, rezultă că durata totală a pedepsei a cărei
recunoaștere se solicită este 2557 de zile închisoare, iar data la care pedeapsa va fi executată
integral este 14 martie 2022 (fără reducere în temeiul regulamentelor) şi 11.05.2020 (luând în
considerare reducerea pentru bună purtare şi hărnicie).
Prin noua declaraţie a Departamentului Penitenciarului din Republica Cipru, comunicată
la data de 24.07.2018, se arată că persoana condamnată X. a beneficiat de suspendarea de a
executa ¼ din pedeapsă, acordată de Preşedintele Republicii Cipru, şi, pe cale de consecinţă,
trebuie să execute 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare.
Data la care pedeapsa va fi executată integral este 14 iunie 2020 (fără reducere în temeiul
regulamentelor) şi 10.03.2019 (luând în considerare reducerea pentru bună purtare şi hărnicie).
UE, înaintat de autoritățile din Republica Cipru, rezultă şi că numitul X. a fost prezent personal
la procesul în urma căruia a fost prezentată hotărârea judecătorească.
Prin prisma verificării condițiilor reglementate de disp. art. 153 alin. 2 din Legea nr.
302/2004, modificată şi republicată, rezultă următoarele:
- executarea hotărârii judecătorești în România nu este contrară principiului non bis in
idem, deoarece numitul X. nu a fost condamnat în România pentru faptele de mai sus, conform
fișei de cazier judiciar;
- persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni
pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină, așa cum rezultă din verificările
efectuate în baza de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH în data de 5 aprilie 2018;
- persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru săvârşirea altor
infracţiuni, așa cum rezultă din verificările efectuate în baza de date ECRIS GLOBAL
PERSONS SEARCH în data de 5 aprilie 2018;
- persoana condamnată este cetățean român şi nu are domiciliul în România.
Persoana condamnată X. nu a fost de acord să fie transferată în România, așa cum rezultă
din procesul-verbal de audiere.
466
Transferarea persoanei condamnate operează însă indiferent de exprimarea
consimțământului, întrucât deşi este cetăţean român şi nu locuieşte în România, va fi expulzată
în România, conform Ordinului Ministerului de Interne al Republicii Cipru nr. EU17-09151 din
data de 20.12.2017 (art. 155 alin. 1 lit. d) teza a 2-a din Legea nr. 302/2004, modificată şi
republicată).
- hotărârea de condamnare este definitivă și executorie;
- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art.
151 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.
Examinând solicitarea şi din perspectiva motivului de nerecunoaştere şi neexecutare prev.
de art. 152 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, Curtea constată că este
incident motivul prevăzut în art. 9 lit. h) din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008
a Consiliului Uniunii Europene conform căruia autoritatea competentă din statul de executare
poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească şi să dispună executarea pedepsei, în cazul
în care în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea
judecătorească, rămân de executat mai puţin de şase luni din pedeapsă.
Autoritatea competentă să execute solicitarea de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti
străine şi să dispună executarea pedepsei este instanţa de judecată, Curtea de Apel, care a fost
învestită cu soluționarea prezentei cauze la 6 iulie 2018.
Raportat la data de 15 septembrie 2018, când condamnatul X. ar avea vocaţie la liberarea
condiţionată, conform fracţiei de o jumătate din durata pedepsei, rămân de executat mai puţin de
şase luni din pedeapsa privativă de libertate.
În aceste condiţii, calculând şi durata procedurilor de transferare efectivă, aceasta s-ar
realiza doar pentru ca persoana condamnată să fie liberată condiţionat în România, având în
vedere durata executată efectiv din pedeapsă, perioada care se deduce prin bună conduită şi
muncă (art. 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, stabilește că: în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse
sau măsuri privative de libertate aplicate prin hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța
română, este guvernata de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie
executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent,
precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror
altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent; hotărârea C.J.U.E. pronunțată în cauza
Ognyanov din 8 noiembrie 2016) şi fracțiile de liberare condiţionată calculate din pedeapsă
conform legii penale române, fără a se putea realiza scopul esenţial al transferării persoanelor
condamnate, respectiv facilitarea reabilitării sociale a condamnatului.
În practica judiciară, au fost înregistrate situaţii în care state emitente nu au mai realizat
transferarea persoanelor condamnate, după pronunţarea unor hotărâri de recunoaştere şi transfer,
pe motiv că se aflau la limita liberării condiţionate şi persoanele condamnate au fost liberate
condiţionat în statele emitente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, într-o decizie de speţă, a respins apelul
formulat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 46/FCJI/2017 din 11.09.2017 pronunţată de
Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, ca nefondată,
o cerere formulată de Ministerul Justiţiei din Austria privind recunoaşterea şi punerea în
executare a unei hotărâri judecătoreşti şi transferare a persoanei condamnate, urmare a faptului
că între momentul sesizării instanţei şi momentul la care persoana condamnată dobândea vocaţie
la liberare condiţionată erau mai puţin de 6 luni (decizia nr. 396/A din 14.11.2017).
467
Totodată, se impune a fi observat că, atunci când România este stat emitent, solicitarea
inițierii procedurii nu atrage obligaţia transmiterii statului de executare a înscrisurilor şi
informaţiilor prev. la art. 132, atunci când: se apreciază fie de statul de executare, fie de
autorităţile române competente, că executarea pedepsei în statul de executare nu ar servi scopului
de a facilita reabilitarea socială şi reintegrarea în societate a persoanei condamnate (art. 140 alin.
4 lit. a din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată) sau persoana condamnată are de
executat mai puţin de 6 luni închisoare sau ar putea fi liberată condiţionat înainte de executarea
în întregime a pedepsei în următoarele 6 luni (art. 140 alin. 4 lit. c din Legea nr. 302/2004,
modificată şi republicată)”.
24. Cerere de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârii penale

pronunțate în străinătate, transferul persoanei condamnate într-un penitenciar
din România; cetățean român; deducerea zilelor de liberare anticipată
Cuprins pe materii: Cooperare judiciară internațională în materie penală

Indice alfabetic: Cerere de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârii
penale pronunțate în străinătate, transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din
România; cetățean român; deducerea zilelor de liberare anticipată
Temei de drept: art. 154 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, art. 73 din
Codul penal şi art. 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.
Analiza beneficiului judecării cauzei în procedura simplificată în Italia, (aşa

cum a fost cazul în speţa de faţă – persoana condamnată fiind judecată pentru
infracţiunea de tentativă de omor în procedura abreviată) nu formează obiectul
prezentei proceduri, deoarece ar presupune o reindividualizare a pedepsei, aspect
incompatibil cu dispoziţiile art. 154 alin. 3 din Legea nr. 302/2004. Articolul
menţionat circumscrie procedura recunoaşterii strict la verificarea condiţiilor
analizate mai sus şi prevăzute de art. 153 alin. 2 şi art. 155 alin. 1 din aceeaşi lege şi
la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Orice
alte dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât
cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu
constituie obiectul prezentei proceduri.
Curtea de apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Sentinţa penală nr.
99/29.11.2018, definitivă prin neapelare
Prin referatul nr. 4056/II/5/2018 din data de 23.11.2018, înregistrat la Curtea de Apel
Iaşi în data de 27.11.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a sesizat instanţa în vederea
recunoaşterii hotărârii penale cu nr. de referinţă 33/2015 pronunţată la data de 23.01.2015 de
Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Pistoia, confirmată de Curtea
de Apel din Florenţa prin sentinţa nr. 4377/01.12.2015 şi rămasă definitivă la data de 13.07.2017
prin sentinţa pronunţată de Curtea Supremă de Casaţie a Italiei, executorie, privind pe persoana
468
condamnată X. şi transferarea acestei persoane într-un penitenciar din România pentru
continuarea executării pedepsei.
În referat s-a menţionat că, prin adresa nr. 92.951/2018 din data de 31.10.2018,
Ministerul Justiţiei din România a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi
solicitarea autorităţilor judiciare din Italia privind transferul într-un penitenciar din România a
condamnatului X. în vederea continuării executării unei pedepse de 7 ani şi 4 luni închisoare.
În certificatul emis la data de 01.10.2018 se menţionează că hotărârea vizată de cererea
de recunoaştere este sentinţa cu nr. de referinţă din registrul pentru sentinţe 33/2015, pronunţată
la data de 23.01.2015 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din
Pistoia, rămasă definitivă la data de 13.07.2017, fiind ataşată şi această hotărâre judecătorească
din care rezultă că numitul X. a fost condamnat pentru infracţiunea de crimă în forma tentativei,
prevăzută de art. 56 şi art. 575 din Codul penal italian, comisă la data de 14.03.2014, în
localitatea Montecatini Terme, Pistoia, în Graz, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni
închisoare.
Sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut că, în contextul unui conflict spontan, numitul X.
i-a aplicat victimei A.G.mai multe lovituri cu un ciob rezultat din spargerea unei sticle,
producându-i leziuni în zone vitale ale corpului, respectiv o plagă profundă în zona gâtului, cu
lezarea venei jugulare, a traheei şi a nervului laringeal.
Prin sentinţa cu nr. de referinţă 4377 în registrul de sentinţe, pronunţată la data de
01.12.2015 de Curtea de Apel din Florenţa, Secţia I penală, a fost confirmată hotărârea primei
instanţe.
Potrivit certificatului emis de autorităţile solicitante, până la data de 01.10.2018
condamnatul X. a executat un număr de 1.659 zile închisoare (cu aplicarea beneficiului de 225
zile de eliberare anticipată) din pedeapsa de 2.675 zile de închisoare, urmând ca această pedeapsă
să fie executată în întregime la data de 17.10.2020.
La data de 09.10.2017, persoana condamnată a declarat că nu este de acord să continue
executarea pedepsei în România. Condamnatul fiind cetăţean român cu domiciliul în România,
transferul poate fi dispus şi în lipsa consimţământului său.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că numitul X. nu este cercetat în prezent de
organele judiciare din România şi nici nu are de executat pedepse cu închisoarea aplicate de
instanţe din România.
Fapta pentru care a fost condamnat numitul X. prin sentinţa cu nr. de referinţă din
registrul pentru sentinţe 33/2015, pronunţată la data de 23.01.2015 de judecătorul pentru
cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Pistoia, întruneşte, formal, elementele
constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 188 alin. 1 rap. la alin. 2 Cod penal.
Nu a fost identificat niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârilor
judecătoreşti pronunţate de instanţele din Italia.
Faţă de cele expuse mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a apreciat că sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea
nr. 300/2012, şi a solicitat admiterea recunoaşterii şi punerii în executare în România a sentinţei
cu nr. de referinţă 33/2015 pronunţată la data de 23.01.2015 de Judecătorul pentru cercetări
preliminare din cadrul Tribunalului din Pistoia, confirmată de Curtea de Apel din Florenţa prin
sentinţa nr. 4377/01.12.2015, prin care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 7 ani şi 4 luni
închisoare a numitului X., precum şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România
în vederea continuării executării acestei pedepse.
469
Analizând cererea autorităţilor judiciare italiene, Curtea constată următoarele:
Numitul X., cetăţean român, a fost condamnat definitiv prin hotărârea penală cu nr. de
referinţă 33/2015 pronunţată la data de 23.01.2015 de Judecătorul pentru cercetări preliminare
din cadrul Tribunalului din Pistoia, confirmată de Curtea de Apel din Florenţa prin sentinţa nr.
4377/01.12.2015 şi rămasă definitivă la data de 13.07.2017 prin sentinţa pronunţată de Curtea
Supremă de Casaţie a Italiei, cu nr. din registrul general 37076-2016, pentru săvârşirea
infracţiunii de tentativă de crimă (omor) prevăzută de de art. 56 şi art. 575 din Codul penal
italian, la pedeapsa de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni închisoare).
Starea de fapt corespunzătoare acestei infracţiuni, aşa cum rezultă din hotărârea de
condamnare, este în esenţă următoarea:
În data de 14.03.2014, în localitatea Montecatini Terme, Pistoia, Italia, în contextul unui
conflict spontan, numitul X. i-a aplicat victimei A.G. mai multe lovituri cu un ciob rezultat din
spargerea unei sticle de bere, producându-i leziuni în zone vitale ale corpului, respectiv o plagă
profundă în zona gâtului, cu lezarea venei jugulare, a traheei şi a nervului laringeal.
Fapta săvârşită de X. are corespondent în legislaţia din România în înfracţiunea de
tentativă de omor prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa
prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 la 10 ani.
U.E., înaintat de autoritățile din Italia, rezultă că durata pedepsei a cărei recunoaștere se solicită
este de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni închisoare), iar data la care pedeapsa va fi
executată integral este 17.10.2020.
Verificând condiţiile reglementate de art. 153 alin. 2 şi art. 155 alin. 1 din Legea nr.
302/2004, modificată şi republicată, rezultă următoarele:
- executarea hotărârii judecătorești în România nu este contrară principiului non bis in
idem, deoarece numitul X. nu a fost condamnat în România pentru fapta de mai sus, conform
fișei de cazier judiciar;
- persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceeaşi infracțiune
pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină, așa cum rezultă din verificările
efectuate în baza de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH, ultimele verificări datând din
data de 13 noiembrie 2018;
- persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru săvârşirea altor
infracţiuni, așa cum rezultă din verificările efectuate în baza de date ECRIS GLOBAL
PERSONS SEARCH în data de 13 noiembrie 2018;
- persoana condamnată este cetățean român cu domiciliul în România, municipiul Iaşi;
- hotărârea de condamnare este definitivă și executorie, executarea începând din data de
19.03.2014, potrivit informaţiilor din registrul de executări;
- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art.
151 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.
Așa cum rezultă din certificatul menționat la articolul 4 din Decizia cadru nr.
2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce
a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate
în scopul executării lor în UE, înaintat de autoritățile din Italia, rezultă că numitul X. a fost
prezent personal la procesul în urma căruia a fost condamnat definitiv.
470
Persoana condamnată X. nu a fost de acord să fie transferată în România pentru a
executa restul de pedeapsă, așa cum rezultă din procesul-verbal de informare din data de 9
octombrie 2017, aflat la dosar, motiv pentru care, conform art. 157 alin. 1 din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, beneficiază de regula
specialității.
Lipsa acordului persoanei condamnate la transferul în România în scopul continuării
executării pedepsei nu reprezintă un impediment în recunoaşterea hotărârii penale de
condamnare şi transferul pentru continuarea executării pedepsei în România deoarece persoana
condamnată X. este cetăţean român cu domiciliul în România, fiind astfel incidente
dispoziţiile art. 155 alin. 1 lit. d ipoteza a II a din Legea nr. 302/2004.
Persoana condamnată este cetățean român și în prezent se află pe teritoriul statului italian
în executarea unei pedepse de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni închisoare).
Condamnatul X. mai are de executat din pedeapsă o durată mai mare de 6 luni închisoare,
iar restul de pedeapsă ce urmează a fi executat din pedeapsa menţionată anterior se va împlini la
data de 17 octombrie 2020.
Pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu
pedeapsa reglementată de legea penală română şi nu depășește limita maximă a pedepsei
prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, neimpunându-se, în cauză,
adaptarea acestei pedepse.
Analiza beneficiului judecării cauzei în procedura simplificată în Italia, (aşa cum a fost
cazul în speţa de faţă – X. fiind judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor în procedura
abreviată) nu formează obiectul prezentei proceduri deoarece ar presupune o reindividualizare a
pedepsei, aspect incompatibil cu dispoziţiile art. 154 alin. 3 din Legea nr, 302/2004. Articolul
menţionat circumscrie procedura recunoaşterii strict la verificarea condiţiilor analizate mai sus şi
prevăzute de art. 153 alin. 2 şi art. 155 alin. 1 din aceeaşi lege, şi la punerea în executare a
hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Orice alte dispoziţii din hotărârea
judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei
închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.
Mai trebuie menţionat şi faptul că numitul X. a fost arestat preventiv în cauză începând
cu data de 19.03.2014 (aşa cum rezultă din registrul de executări şi din hotărârea penală cu nr. de
referinţă 33/2015 pronunţată la data de 23.01.2015 de Judecătorul pentru cercetări preliminare
din cadrul Tribunalului din Pistoia) şi până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
respectiv 13.07.2017, executarea pedepsei a început la data de 14.07.2017, iar până la data de
01.10.2018 (când a fost emis certificatul menționat la articolul 4 din Decizia cadru nr.
2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008) acesta a executat un număr de 1.659 de zile
închisoare. Pe lângă acestea, numitul X. mai beneficiază de un număr de 225 de zile de eliberare
anticipată calculate la data de 01.10.2018, aşa cum rezultă din certificatul emis conform articolul
4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI.
Aceste perioade urmează a fi deduse din cuantumul pedepsei de executat, aşa cum va fi
dedusă şi perioada executată de la 02.10.2018 la zi.
Statul emitent, Italia, a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27
noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor
judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul
executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 327
din 5 decembrie 2008.
471
Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea admite sesizarea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în consecinţă:
În temeiul art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, dispune
recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referinţă 33/2015 pronunţată la data de 23.01.2015 de
Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Pistoia, confirmată de Curtea
de Apel din Florenţa prin sentinţa nr. 4377/01.12.2015 şi rămasă definitivă la data de 13.07.2017
prin sentinţa pronunţată de Curtea Supremă de Casaţie a Italiei, executorie, prin care persoana
condamnată X. a fost condamnat la pedeapsa de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni
închisoare), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 56 şi art. 575 din
Codul penal italian, având corespondent în legislaţia din România în tentativă de omor prev. de
art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 alin. 1 din Codul penal.
Dispune continuarea executării pedepsei de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni
închisoare), aplicată persoanei condamnate X. într-un penitenciar din România.
Dispune transferarea persoanei condamnate X., în prezent deţinut într-un penitenciar din
Italia (Prato), într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 2.675
de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni închisoare).
Constată că persoana condamnată X. nu a fost de acord să fie transferată în România şi,
conform art. 157 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, beneficiază de regula specialității.
În temeiul art. 73 din Codul penal şi art. 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi
republicată, deduce din pedeapsa de 2.675 de zile de închisoare (7 ani şi 4 luni închisoare) durata
măsurii arestului preventiv de la data de 19.03.2014 la data de 13.07.2017, inclusiv, şi perioada
executată de la data de 14.07.2017 la 01.10.2018 (dată la care s-a efectuat calculul rezultând un
număr de 1.659 de zile), perioada executată de la 02.10.2018 la zi, precum şi un număr de 225 de
zile de eliberare anticipată calculate la data de 01.10.2018.
Copia dispozitivului prezentei sentinţe se comunică persoanei condamnate, conform art.
154 alin. 12 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se emite mandat de executare a pedepsei şi
se fac comunicări către autorităţilor prevăzute de art. 154 alin. 12 din Legea nr. 302/2004,
modificată şi republicată.
efectuate pentru soluţionarea prezentei sesizări rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală, suma de 420 lei
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației din dosar, rămâne în
sarcina statului şi se avansează către Baroul Iaşi, din fondul special al Ministerului Justiţiei.
472
Secția de contencios administrativ și fiscal
I. Contencios administrativ
1. Contencios administrativ şi fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe

teritoriul României emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia
Migraţie, Serviciul pentru Imigrări Iaşi. Refuz de prelungire a dreptului de
şedere întrucât contractul de voluntariat prezentat odată cu actele de prelungire
a dreptului de şedere a fost apreciat de pârât a fi nul, deoarece nu există în
statutul Asociaţiei un obiectiv care să ateste că ONG-ul menţionat poate să
organizeze activităţi de voluntariat
Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal

Indice alfabetic: Regimul străinilor. Contestaţie împotriva deciziei de returnare
Temei de drept: art. 69 din OUG nr. 194/2002. Legea nr. 78/2014
Legea nr. 78/2014 nu prevede că activitatea de voluntariat trebuie menţionată

ca scop distinct în statutul unei asociaţii non profit. Legea nr. 78/2014 cuprinde
câteva prevederi care au impact direct asupra modului de funcționare al
organizațiilor care lucrează cu voluntari, în sensul în care acestea trebuie să includă
în statutul și/sau regulamentele interne anumite prevederi cu privire la implicarea
voluntarilor și a modului în care activitatea acestora este administrată.
În acest sens, articolul 9 menționează faptul că organizația gazdă poate
refuza motivat colaborarea cu un anumit voluntar ”în condițiile prevăzute în statutul
acesteia”. Aceasta menţiune, care are ca unic scop protejarea voluntarului în cazul
unui refuz de colaborare, nu condiţionează existenţa asociaţiei de includerea
activităţii de voluntariat în statut şi nu afectează sub nicio formă capacitatea
asociaţiei de a încheia contracte de voluntariat, ce reprezintă forme de desfăşurare a
activităţii şi nu scopuri distincte ale organizaţiei.
Curtea de Apel Iași, Secția Contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 4/22.01.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.12.2017, sub nr.
XX27/45/2017, reclamanta X, cetăţean al SUA, a formulat contestaţie împotriva deciziei de
returnare de pe teritoriul României nr. 3244066/7.12.2017 emisă de Inspectoratul General pentru
Imigrări, Direcţia Migraţie, Serviciul pentru Imigrări Iaşi, solicitând anularea acesteia şi
prelungirea permisului de şedere conform art. 69 alin.1 lit. f din OUG nr. 194/2002.
În motivare se arată că decizia a fost emisă, întrucât contractul de voluntariat prezentat
odată cu actele de prelungire a dreptului de şedere ar fi nul, deoarece nu există în statutul
Asociaţiei „Y.” un obiectiv care să ateste că ONG-ul menţionat poate să organizeze activităţi de
voluntariat. Cu toate acestea, atât Legea nr. 195/2001, cât şi OG nr. 26/2000 nu prevăd expres
condiţia ca persoana juridică fără scop patrimonial, pentru a avea activităţi de voluntariat, să fie
473
obligată să treacă în statut această activitate. A informat conducerea ONG-ului de această
problemă la data de 21.11.2017 şi au fost depuse actele pentru schimbarea statutului şi
introducerea noului obiectiv, anume posibilitatea de a desfăşura activităţi de voluntariat.
Modificarea statutului a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi şi cererea a fost admisă la 6.12.2017.
Aşadar, la data emiterii deciziei de returnare nu mai erau îndeplinite condiţiile de respingere a
prelungirii permisului de şedere.
În drept, se invocă art. 84 alin. 1 şi 69 alin. 1 lit. f din OUG nr. 194/2002.
În susţinerea cererii legal timbrate, reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iaşi a depus
întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii.
Referitor la primul capăt de cerere, anularea deciziei de returnare, arată că reclamanta a
intrat ultima oară în România la data de 29.08.2017, fără viză, fiindu-i incidente prevederile art.
1 alin. 1 din HG nr. 732/2002 privind exceptarea unilaterală a cetăţenilor SUA de la
obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România. Aşadar, reclamanta este străin intrat legal în
România cu drept de şedere temporară. reclamanta a depus la 8.11.2017 cererea de prelungire a
dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi de voluntariat pe teritoriul României,
conform art. 69 alin. 1 lit. f din OUG nr. 194/2002. În urma analizării cererii, din documentele
analizate şi din interviul susţinut s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru prelungirea
dreptului de şedere. Aceasta deoarece pe teritoriul ţării, activităţile de voluntariat sunt
reglementate de Legea nr. 78/2014, or, potrivit art. 3 lit. c din această lege, rezultă că au
posibilitatea de a organiza şi desfăşura activităţi de voluntariat doar acele persoane de drept
public sau privat, fără scop patrimonial, care au inclus în actul constitutiv sau statut, în mod
distinct, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de voluntariat. Din analizarea conţinutului
statutului asociaţiei „Y.” cu care reclamanta a încheiat contractul de voluntariat, în forma
valabilă la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de şedere, rezultă că această
organizaţie nu îndeplinea condiţiile legale pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de
voluntariat, pentru că la data depunerii cererii nu avea incluse aceste activităţi în actul
constitutiv. Aşadar, contractul nu îndeplinea condiţia de validitate prevăzută de art. 1179 alin. 1
pct. 1 Cod civil, adică organizaţia nu avea capacitatea de folosinţă de a încheia contractul de
voluntariat, raportat la art. 206 alin. 2 Cod civil. Contractul este lovit de nulitate absolută faţă de
prevederile art. 206 alin. 3 Cod civil. Prin urmare, cererea de prelungire a dreptului de şedere a
fost respinsă conform prevederilor art. 52 alin. 1 din OUG nr. 194/2002.
Pârâtul arată că susţinerile reclamantei privind modificarea statutului organizaţiei nu pot
fi primite, deoarece condiţiile prelungirii dreptului de şedere se verifica la data depunerii
acesteia.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la prelungirea permisului de
şedere conform art. 69 lit. f din OUG nr. 194/2002, acesta este inadmisibil, deoarece instanţa nu
se poate substitui autorităţii competente prin obligarea acesteia de a soluţiona cererea într-un
anume mod, competenţa instanţei fiind limitată la analizarea legalităţii soluţiei date de autoritatea
administrativă unei cereri şi eventual la obligarea acesteia la a reanaliza cererea.
A depus documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că reclamanta este cetăţean al SUA
şi a intrat în România la 29.08.2017. Potrivit art. 1 alin. 1 din HG nr. 732/2002, începând cu data
intrării în vigoare a acestei hotărâri, se exceptează de la obligativitatea obţinerii vizei de intrare
474
în România cetăţenii SUA deţinători de paşapoarte valabile, diplomatice, oficiale sau simple
pentru o şedere de până la 90 de zile pe semestru.
Aşadar, reclamanta s-a bucurat de un drept de şedere temporară de 90 de zile.
Potrivit art. 69 din OUG nr. 194/2002, reclamanta avea posibilitatea de a solicita
prelungirea dreptului de şedere temporară dacă desfăşura activităţi în cadrul unor programe de
voluntariat, cu prezentarea contractului de voluntariat încheiat cu organizaţia gazdă, în cuprinsul
căruia să se facă menţiune cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare, condiţiile în
care este supravegheată în îndeplinirea sarcinilor şi orele de lucru.
Prin urmare, reclamanta formulează această cerere de prelungire la 8.11.2017, care este
respinsă de pârât pe motivul că organizaţia gazdă nu are în statul ei trecută activitatea de
voluntariat, ceea ce a atras nulitatea absolută a contractului de voluntariat pentru lipsa capacităţii
de folosinţă.
În opinia pârâtului, sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr. 78/2014, art. 1179
alin. 1 Cod civil şi art. 206 alin. 2 şi 3 Cod civil.
Reclamanta, pe de altă parte, susţine că legislaţia românească nu prevede expres condiţia
ca o persoană juridică fără scop patrimonial să treacă în statut activităţile de voluntariat şi că, la
momentul emiterii deciziei de returnare, asociaţia respectivă avea modificat statutul
corespunzător, aspect constatat şi de instanţa de judecată investită cu actualizarea actului
constitutiv.
Curtea constată că pârâtul a făcut o greşită a aplicare a dispoziţiilor legale în momentul
emiterii deciziei de returnare.
Reclamanta a depus actele necesare prelungirii dreptului său de şedere, printre care şi un
contract de voluntariat semnat cu o organizaţie gazdă, a cărui valabilitate nu a fost infirmată de
vreo instanţă de judecată.
Chiar şi în acest context, interpretarea dată textelor din Codul civil de pârât nu este
corectă.
Este adevărat că în Codul civil, la capitolul referitor la conţinutul capacităţii de folosinţă
a persoanelor juridice fără scop lucrativ, se arată că acestea pot avea doar acele drepturi şi
obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire
sau statut, un act juridic încheiat cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovit de nulitate absolută.
Or, scopul declarat al asociaţiei prin statut este vast, referindu-se la realizarea de activităţi
de interes general, comunitar şi personal nepatrimonial, privind formarea personalităţii umane şi
creative prin dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualităţii umane, promovarea de
acţiuni ce au ca obiect dezvoltarea societăţii civile, apărarea demnităţii, drepturilor omului etc.,
promovarea şi sprijinirea activităţii culturale, ştiinţifice şi a talentelor, promovarea activităţilor
educative în parteneriat, promovarea şi desfăşurarea de activităţi educative etc., organizarea de
cursuri şi activităţi de consiliere juridică gratuită şi alte asemenea.
Obiectivele declarate sunt cele privind înfiinţarea unei instituţii de învăţământ particular
alternativ de tip Montessori şi a altor activităţi legate de acest aspect.
Se observă aşadar că activitatea de voluntariat menţionată în contractul nr. 4/2017,
privind prestarea de activităţi ca asistent Montessori în limba engleză, chiar fără remuneraţie, nu
poate fi considerată nenecesară pentru realizarea scopului stabilit prin statut, astfel încât
sancţiunea invocată de pârât nu este incidentă.
Curtea mai reţine în plus şi că prevederile Legii nr. 78/2014, invocate de asemenea de
pârât, nu prevăd că activitatea de voluntariat trebuie menţionată ca scop distinct în statutul unei
asociaţii non profit. Legea nr. 78/2014 cuprinde câteva prevederi care au impact direct asupra
475
modului de funcționare al organizațiilor care lucrează cu voluntari, în sensul în care acestea
trebuie să includă în statutul și/sau regulamentele interne anumite prevederi cu privire la
implicarea voluntarilor și a modului în care activitatea acestora este administrată. În acest sens,
articolul 9 menționează faptul că organizația gazdă poate refuza motivat colaborarea cu un
anumit voluntar „în condițiile prevăzute în statutul acesteia”. Această menţiune, care are ca unic
scop protejarea voluntarului în cazul unui refuz de colaborare, nu condiţionează existenţa
asociaţiei de includerea activităţii de voluntariat în statut şi nu afectează sub nicio formă
capacitatea asociaţiei de a încheia contracte de voluntariat, ce reprezintă forme de desfăşurare a
activităţii şi nu scopuri distincte ale organizaţiei.
Aşadar, în contextul în care contractul de voluntariat nu a fost constatat nul de către o
instanţă de judecată, în contextul în care activităţile menţionate în acest contract – asistent
Montessori în limba engleză - nu sunt nenecesare pentru realizarea scopului asociaţiei –
înfiinţarea unei instituţii de învăţământ particular alternativ de tip Montessori -, fiind aşadar
circumscrise capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, decizia pârâtului este nelegală.
În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, acesta va fi admis la rândul lui, fiind
admisibil.
Instanţa a fost investită cu verificarea refuzului, apreciat nejustificat, al pârâtului de a
prelungi cererea de şedere a reclamantei. Singurul motiv de refuz este cel care a stat la baza
emiterii deciziei de returnare. Aşadar, instanţa de judecată nu se subrogă în drepturile pârâtului,
ci verifică doar dacă acest singur motiv invocat pentru respingerea cererii de prelungire a şederii
este sau nu justificat. Cum motivul a fost găsit nejustificat, obligarea pârâtului la a admite
cererea reclamantei de prelungire a dreptului de şedere este justificată.
2. Conflict de interese. Nulitatea actelor încheiate de cei aflaţi în stare de conflict de

interese. Aplicarea legii în timp

Indice alfabetic: Conflict de interese. Aplicarea legii în timp
Temei de drept: Legea nr. 161/2003. Legea nr. 176/2010
Starea de conflict de interese reţinută atât de ANI, cât şi de instanţa penală a

avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Potrivit dispoziţiilor Legii nr.
161/2003 sancţiunea nulităţii absolute a actelor administrative ori juridice încheiate
de persoane aflate în conflict de interese intervine doar pentru cei care exercită
funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii
asimilate acestora, prefect ori subprefect, pentru aleşii locali. Dispoziţiile referitoare
la funcţionarii publici stipulează doar, la art. 79 alin. 4 din lege, răspunderea
disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii a celor aflaţi în conflict
de interese.
Contractele semnate de SE au fost încheiate la 05.11.2009 şi 09.07.2010,
adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, care prevede sancţiunea
nulităţii absolute a actelor încheiate pentru toţi cei aflaţi în stare de conflict de
interese, indiferent de calitatea lor: funcţii publice de autoritate centrale ori locale,
aleşi locali, funcţionari publici.
476
Curtea de Apel Iași, Secția Contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr.
1987/22.10.2018
Prin decizia nr. 1987/22.10.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost respins recursul declarat de
ANI împotriva sentinţei nr. 136/c.a/10.04.2018 pronunţată de Tribunalul Vaslui, a fost admis
recursul declarat de recurenţii SE şi „C.” SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, a fost menţinută
soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei atacate, au fost înlăturate considerentele sentinţei
recurate privind aplicarea în cauză a Legii nr. 176/2010 şi le înlocuieşte potrivit prezentei decizii.
Curtea a reţinut că soluţia instanței de fond de respingere a acţiunii este corectă, însă
considerentele acesteia, vizând fondul pricinii, prejudiciază în mod vădit pe pârâtele-recurente
SE şi C. SRL, cât timp instanţa de fond avea obligaţia ca, premergător analizei fondului, să
verifice, ţinând cont şi de temeiurile de drept invocate de reclamanta ANI – art. 20-24 din Legea
nr. 176/2010 – aplicabilitatea în timp a prevederilor acestei din urmă legi.
Astfel, este fără putinţă de tăgadă că Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la data de
05.09.2010, fiind publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 621/02.09.2010.
Temeiul de drept invocat de reclamanta ANI în susţinerea cererii sale, reiterat şi prin cererea de
recurs este art. 23 alin. 1, potrivit căruia „în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu
situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin
persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese sunt lovite de
nulitate absolută”. Corelativ, art. 1 din lege enumeră categoriile de persoane cărora le sunt
aplicabile prevederile legii.
Reclamanta-recurentă ANI a invocat aceste dispoziţii legale pentru a solicita constatarea
nulităţii absolute a contractelor de lucrări nr. 8418/05.11.2009 şi nr. 4766/09.07.2010,
evidenţiind împrejurarea că, prin Raportul de evaluare nr. 29539/G/II/15.04.2014, s-a reţinut că
pârâta SE s-a aflat în stare de conflict de interese conform dispoziţiilor art. 79 alin. 1 lit. c şi alin.
2 din Legea nr. 161/2003, ca urmare a faptului că a semnat contractele nr. 8418 din 05.11.2009
încheiat între Judeţul V. şi SC „C.” SA şi nr. 4766 din 09.07.2010 încheiat între Județul V. şi SC
„H.” SA, liderul asociaţiei dintre SC „H.” SA şi SC „C.” SA, deşi fiul ei avea calitate de acţionar
şi administrator la SC „C.” SRL. Totodată, s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 1307 din
27.10.2016 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosar nr. 1285/333/2016, pârâta a fost
condamnată pentru infracţiunea de conflict de interese în legătură cu cele două contracte de
lucrări. Sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 203 din
16.03.2017 a Curţii de Apel Iaşi.
Or, starea de conflict de interese reţinută atât de ANI, cât şi de instanţa penală a avut în
vedere dispoziţiile Legii nr. 161/2003. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 sancţiunea
nulităţii absolute a actelor administrative ori juridice încheiate de persoane aflate în conflict de
interese intervine doar pentru cei care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat,
subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect, pentru aleşii locali.
Dispoziţiile referitoare la funcţionarii publici stipulează doar, la art. 79 alin. 4 din lege,
răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii a celor aflaţi în conflict
de interese.
Contractele semnate de SE au fost încheiate la 05.11.2009 şi 09.07.2010, adică anterior
intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, care prevede sancţiunea nulităţii absolute a actelor
încheiate pentru toţi cei aflaţi în stare de conflict de interese, indiferent de calitatea lor: funcţii
publice de autoritate centrale ori locale, aleşi locali, funcţionari publici.
477
Din perspectiva aplicabilităţii legii în timp, art. 1 alin. 5 din Constituţie consacră poziţia
dominantă a acesteia în sistemul de drept, aceasta beneficiind de garanţiile specifice supremaţiei
sale, respectiv controlul general al aplicării Constituţiei, controlul constituţionalităţii legilor,
îndatorirea fundamentală de a fi respectată. Iar art. 15 alin. (2) din Constituție consacră expres
principiul neretroactivității legii. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau
contravenționale mai favorabile.
Aşadar, o lege adoptată produce şi trebuie să producă efecte numai pentru viitor,
neputând retroactiva, iar acestei reguli i se circumscrie şi Legea nr. 176/2010, cu referire expresă
la art. 23, după distincţiile mai sus-prezentate. Excepţiile de la principiul neretroactivităţii legii
civile sunt cuprinse în art. 6 alin. 6 din Codul civil şi nu sunt aplicabile cauzei de faţă.
Ca atare, soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii promovată de ANI trebuia să
aibă în vedere strict inaplicabilitatea Legii nr. 176/2010 cu privire la cele două contracte a căror
constatare a nulităţii absolute se cere, iar nu o verificarea a fondului pricinii, din aceste motive
recursurile declarate de SE şi „C.” SRL fiind întemeiate. Corelativ, recursul ANI este vădit
nefondat.
II. Contenciosul funcției publice
3. Secretar comună. Personal din cadrul sistemului de asistență socială care

beneficiază de majorările salariale instituite prin OUG nr. 70/2014 și Legea nr.
293/2015

Indice alfabetic: Litigii funcţionari publici. Drepturi salariale
Temei de drept: Legea nr. 292/2011, Legea nr. 215/2001, art. 3 din OUG nr. 70/2014,
art. II din Legea nr. 293/2015
Secretarul comunei are atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 și face

parte din structura administrativă. Împrejurarea că, printre atribuțiile sale specifice,
intră și unele de control și avizare în ceea ce privește actele compartimentului de
asistență socială, nu este de natură ca, prin ea însăși, să îl plaseze în rândul
personalului din cadrul sistemului de asistență socială.
Ca atare, recurentul poate beneficia doar de majorarea salarială de 10%
prevăzută de lege, nu de majorarea de 25% stabilită pentru personalul din cadrul
sistemului public de asistență socială, neputând invoca, neîndeplinind aceleaşi
atribuţii, nici decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr.
617/c.a/12.03.2018
Prin decizia nr. 617/c.a/12.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost respins ca
nefondat recursul declarat de CV împotriva sentinţei Tribunalului Vaslui.
478
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sentința instanței de fond este legală,
motivele de casare invocate de recurent, circumscrise art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă vizând
aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind nefondate.
Astfel, Curtea constată că pentru a stabili dacă secretarii au dreptul de a beneficia de
majorările salariale prevăzute de art. 1 din OUG nr. 70/2014, art. II din Legea nr. 293/2015 se
impune a determina dacă aceștia fac efectiv parte din categoria personalului din cadrul sistemului
public de asistență socială, susţinerile diferite ale recurentului din cererea de recurs fiind, pentru
motivele ce vor succede, nefondate.
Art. 37 din Legea nr. 292/2011 (a asistenței sociale) stipulează:
„(1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori
privat.
(2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi:
a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale
şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş,
municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau
coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale
pentru anumite categorii de beneficiari;
c) unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel
comunitar, servicii sociale integrate.”
Din această enumerare limitativă se deduce că secretarul nu poate fi considerat ca făcând
parte din categoria furnizorilor de servicii sociale, aceasta implicând activități specifice de
asistență socială, iar nu doar coordonarea și exercitarea controlului asupra compartimentului
respectiv.
Ca atare, nu este îndeplinită în cauză condiția impusă de art. 3 din OUG nr. 70/2014
privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de
asistență socială în anul 2015: „În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sistemul public de
asistenţă socială se înţelege, în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011,
instituţiile şi unităţile publice de asistenţă socială care furnizează servicii sociale, serviciile
publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor judeţene, sectoarelor municipiului Bucureşti,
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi
persoanele care asigură serviciile de îngrijire personală la domiciliu, cât şi personalul care
asigură consiliere educaţională, socială şi psihologică persoanelor private de libertate aflate în
custodia sistemului penitenciar.”
Condiția impusă de actele normative citate este aceea de a furniza efectiv aceste servicii
de asistență socială, de a presta, în cadru organizat, activități specifice.
În ceea ce îl privește pe secretar, acesta are atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 și
face parte din structura administrativă. Împrejurarea că, printre atribuțiile sale specifice, intră și
unele de control și avizare în ceea ce privește actele compartimentului de asistență socială, nu
este de natură ca, prin ea însăși, să îl plaseze în rândul personalului din cadrul sistemului de
asistență socială.
Ca atare, achiesând în tot la considerentele instanţei de fond, Curtea apreciază că
recurentul poate beneficia doar de majorarea salarială de 10% prevăzută de lege, nu de majorarea
de 25% stabilită pentru personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, neputând
invoca, neîndeplinind aceleaşi atribuţii, nici decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016. Cât
479
priveşte discriminarea, raportat la alţi reclamanţi în situaţii similare, Curtea reţine că practica
instanţei de control judiciar este unitară, în sensul respingerii acestor cereri.
4. Litigiu privind funcţionarii publici. Sporul de dificultate pentru activitatea comisiilor

de fond funciar

Indice alfabetic: Litigiu privind funcţionarii publici. Spor dificultate
Temei de drept: Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005, Legea nr.
284/2010
Sporul de dificultate a fost unul temporar, acordat pe perioadă determinată,

de un an, calculată de la data intrării în vigoare a actului normativ, aşa cum a
prevăzut expres legiuitorul, formularea fiind clară şi nelăsând loc de interpretări.
Faptul că în art. II alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 263/2006 se prevede că
stabilirea beneficiarilor şi a cuantumului sporului se face „anual” se justifică prin
necesitatea respectării disciplinei bugetare, în contextul în care perioada de
acordare a sporului, de un an de la intrarea în vigoare a legii, respectiv de la
06.07.2006 până la 06.07.2007, se întinde pe parcursul a doi ani bugetari succesivi,
iar sporul se acordă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor, această
alocare fiind anuală.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care prevede în
mod expres sporurile care se pot acorda personalului plătit din fonduri publice,
sporuri printre care nu se regăseşte sporul de dificultate, cu menţiunea că drepturile
salariale „sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege” – art. 1
alin. (2).
Împrejurarea că activitatea comisiilor de fond funciar nu s-a încheiat în
termen de un an, că reclamanta a fost reconfirmată ca membru nu pot fi primite ca
argument pentru acordarea în continuare a sporului, după expirarea termenului de
un an de la data intrării în vigoare a actului normativ prin care a fost instituit,
întrucât prin salariul sau indemnizaţia încasate conform legii membrii comisiilor
sunt retribuiţi inclusiv pentru activitatea prestată în cadrul comisiilor, iar
eventualele suplimente salariale nu pot fi acordate decât în condiţiile legii.
1818/01.10.2018
Prin decizia nr. 1818/01.10.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost admis recursul declarat de
recurentul Primarul comunei D. împotriva sentinţei civile nr. 2249/15.12.2017 pronunţată de
Tribunalul Iaşi, care a fost casată în parte, în rejudecare fiind respinsă, ca nefondată, acţiunea
formulată de reclamanta PVA în contradictoriu cu Primarul comunei D.
480
Curtea a reţinut în considerentele deciziei, că sentința instanței de fond este nelegală,
motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă invocate, vizând aplicarea
greșită a normelor de drept material fiind fondate.
Potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005,
„Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar,
membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50%
din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei
legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumul sporului ce se acordă se
face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind
reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate
pentru plata salariilor”.
Prin OUG nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 s-a instituit un spor
similar pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, din
administraţia publică locală şi centrală implicate în mod direct în organizarea executării şi
executarea în concret a actelor normative din domeniul restituirii proprietăţilor. La art. II s-au
prevăzut următoarele: „Sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele
administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele
respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că sporul de dificultate instituit a fost unul
temporar, acordat pe perioadă determinată, de un an, calculată de la data intrării în vigoare a
actului normativ, aşa cum a prevăzut expres legiuitorul, formularea fiind clară şi nelăsând loc de
interpretări.
Faptul că în art. II alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 263/2006 se prevede că stabilirea
beneficiarilor şi a cuantumului sporului se face „anual” se justifică prin necesitatea respectării
disciplinei bugetare, în contextul în care perioada de acordare a sporului, de un an de la intrarea
în vigoare a legii, respectiv de la 06.07.2006 până la 06.07.2007, se întinde pe parcursul a doi ani
bugetari succesivi, iar sporul se acordă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor, această
alocare fiind anuală.
La data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010, care prevede în mod expres
sporurile care se pot acorda personalului plătit din fonduri publice, sporuri printre care nu se
regăseşte sporul de dificultate, cu menţiunea că drepturile salariale „sunt şi rămân în mod
exclusiv cele prevăzute în prezenta lege” – art. 1 alin. (2).
Împrejurarea că activitatea comisiilor de fond funciar nu s-a încheiat în termen de un an,
că reclamanta a fost reconfirmată ca membru nu pot fi primite ca argument pentru acordarea în
continuare a sporului, după expirarea termenului de un an de la data intrării în vigoare a actului
normativ prin care a fost instituit, întrucât prin salariul sau indemnizaţia încasate conform legii
membrii comisiilor sunt retribuiţi inclusiv pentru activitatea prestată în cadrul comisiilor, iar
eventualele suplimente salariale nu pot fi acordate decât în condiţiile legii.
5. Funcţionari publici. Prescripţia dreptului la acţiunea în despăgubiri

Indice alfabetic: funcţionari publici. Prescripţia dreptului la acţiune în despăgubiri
481
Temei de drept: art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 117 din Legea nr. 188/1999, art.
171 alin. 1 din Codul muncii
Acţiunea reclamantului este una în despăgubiri, vizând acordarea retroactivă

a sporului de 25% pentru angajaţii cu studii superioare. Față de norma de trimitere
din art. 117 din Legea nr. 188/1999 și inexistența unor norme speciale pentru
funcționarii publici în ceea ce privește prescripția acțiunii în despăgubiri, legea
aplicabilă speței trebuie determinată prin completarea cu dispozițiile legislației
muncii. În acest sens, în cauză își găsesc aplicare prevederile art. 171 alin. 1 din
Codul muncii, potrivit cărora „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale,
precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a
obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care
drepturile respective erau datorate.”
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr.
984/c.a/23.04.2018
Prin decizia nr. 984/c.a/23.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a fost admis
recursul declarat de OF, a fost casată sentinţa Tribunalului Vaslui şi trimisă cauza spre
rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a statua asupra temeiniciei pretenţiilor reclamantului pentru
perioada ulterioară datei de 22.05.2014, inclusiv.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că sentința instanței de fond este
nelegală, motivele de casare invocate, circumscrise art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă vizând
aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind fondate.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că acţiunea a fost promovată de către
reclamantul OF cu nesocotirea termenului de prescripţie de 6 luni reglementat de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
Acţiunea reclamantului este una în despăgubiri, vizând acordarea retroactivă a sporului
de 25% pentru angajaţii cu studii superioare. Față de norma de trimitere din art. 117 din Legea
nr. 188/1999 și inexistența unor norme speciale pentru funcționarii publici în ceea ce privește
prescripția acțiunii în despăgubiri, legea aplicabilă speței trebuie determinată prin completarea cu
dispozițiile legislației muncii. În acest sens, în cauză își găsesc aplicare prevederile art.171 alin.
1 din Codul muncii, potrivit cărora „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum
şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind
plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau
datorate.”
Funcţionarii publici trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează
instanța de contencios administrativ cu acțiuni ce au ca obiect anularea/revocarea/modificarea
actelor administrative – comunicate – prin care angajatorii cărora li se aplică dispozițiile ar. 34
din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și art. 11
din O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015 au făcut încadrarea/reîncadrarea personalului plătit
din fonduri publice și au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei
încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază. Rolul procedurii descrise în legile de
482
salarizare este tocmai asigurarea posibilității ordonatorului de credite de a corecta rapid orice
eroare în stabilirea salariilor.
Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de
drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al
salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a
oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite
formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile
salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite şi, corelativ, norma de
prescripţie corespunzătoare.
Ca atare, Curtea constată că, în raport de data introducerii acţiunii –22.05.2017, de
termenul de prescripţie de 3 ani, instanţa de fond era obligată a analiza temeinicia pretenţiilor
reclamantului pentru cei 3 ani anteriori formulării acţiunii, respectiv de la 22.05.2014 şi până la
zi.
6. Funcționar public cu statut special. Dreptul de a beneficia de compensaţia lunară

pentru chirie. Condiții

Indice alfabetic: Funcţionari publici. Drepturi salariale
Temei de drept: art. 40 alin. 2 din Legea nr. 293/2004, Ordinul MJ nr.
1443/C/26.05.2008, art. 555 Cod civil
Dreptul la compensarea lunară a chiriei nu se pierde în situaţia în care

funcţionarul public dobândeşte doar nuda proprietate (1/2) dintr-un imobil sau a fost
executat silit, apartamentul său fiind vândut la licitaţie.
Prin utilizarea de către legiuitor a sintagmei „au în proprietate” se
subînţelege că titularul acestui drept trebuie să beneficieze implicit de toate
atributele pe care le conferă dreptul de proprietate: posesie, folosinţă dispoziţie.
Prin urmare, în situaţia dobândirii doar a nudei proprietăţi, lipsind două din
atributele esenţiale ale dreptului de proprietate, cel care i-ar conferi folosinţa
bunului şi implicit un drept locativ recurentului, nu se poate reţine ca reclamantul
este proprietar al apartamentului părinţilor săi..
În cazul particular al executării silite, nu putem vorbi de o înstrăinare a
bunului recurentului, ci de o pierdere involuntară a proprietăţii acestuia,
determinate de neachitarea creditului ipotecar aferent chiar respectivului imobil.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 317/06.02.2018
Prin decizia civilă nr. 317/06.02.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost admis recursul declarat
de recurentul X împotriva sentinţei civile nr. 799/c.a. din data de 11.10.2017 pronunţată de
Tribunalul Vaslui, sentinţă care a fost casată, iar în rejudecare a fost admisă cererea de chemare
în judecată formulată de reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Vaslui şi a fost
obligat pârâtului Penitenciarul Vaslui să îi plătească reclamantului X compensaţia lunară a
chiriei, începând din data de 03.03.2017, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 40 alin. 2 din
483
Legea nr. 293/2004 (în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult
decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii).
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că reclamantul X este funcţionar
public cu statut special în cadrul Penitenciarului Vaslui potrivit Ordinului directorului unităţii nr.
S/20/24.08.1999.
La data de 03.03.2017 recurentul s-a adresat Penitenciarului Vaslui prin cererea nr. M2-
150198/PVVS din 03.03.2017 în vederea acordării compensaţiei lunare pentru chirie în
conformitate cu dispozițiile art. 1 din OMJ nr. 1443/C/26.05.2008.
Prin răspunsul din 02.05.2017 conducerea unităţii a informat reclamantul că cererea sa a
fost respinsă, întrucât este proprietarul unui imobil.
Referitor la situaţia locativă a recurentului, Curtea reţine că acesta în anul 2007, a
achiziţionat prin credit ipotecar un apartament împreună cu soţia sa, dar datorita dificultăţilor
economice (diminuarea salariilor, problemele de sănătate ale copilului), în luna noiembrie 2016 a
fost executat silit, apartamentul fiind vândut la licitaţie, așa cum reiese din procesul-verbal nr.
146/2016 al biroului executorului judecătoresc, fiind nevoiţi sa se mute efectiv cu chirie, aşa cum
reiese din contractul de închiriere anexat.
De asemenea, în anul 1997, părinţii recurentului i-au înstrăinat acestuia şi fratelui său
cota de 1/2 dintr-un apartament compus din două camere, însă, aşa cum reiese din contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1332/18.03.1997, acesta fiind grevat de dreptul de
uzufruct viager în favoarea vânzătorilor, urmând a intra în stăpânirea deplină a recurentului şi
fratelui său doar la decesul ultimului vânzător.
În drept, Ordinul nr. 1443/C/26.05.2008, la art. i, prevede că ”funcţionarii publici cu
statut special cărora nu li s-a acordat locuinţa de serviciu potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr.
202/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nici ei şi nici soţul/soţia nu au
în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea
lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât
chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.” iar potrivit art. 38 alin. 4
din Legea nr. 293/2004 „funcţionarii publici cu statut special, inclusiv soţul/soţia acestora, care
au înstrăinat o locuinţă proprietate personală, în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, după
data încadrării în sistemul administraţiei penitenciare, nu beneficiază de prevederile alin. (1) şi
(2)”.
Aşadar, coroborând dispozițiile sus-menţionate din cele două acte normative rezultă că
un funcţionar public cu statut special din cadrul Administraţiei Publice a Penitenciarelor are
dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net dacă
îndeplineşte, printre altele, două condiţii, respectiv să nu deţină, el sau soţia, o locuinţă
proprietate personală în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea sau să nu fi înstrăinat o astfel
de locuinţă.
În raport de situaţia de fapt reţinută, în privința recurentului, sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege, după cum urmează: nici el şi nici soţia nu deţin în proprietate o locuinţă în
localitatea unde îşi desfăşoară activitatea şi nu au înstrăinat o locuinţă proprietate personală.
Nu poate fi primită susținerea intimatei însuşită de prima instanţă că nu este îndeplinită
această condiţie întrucât recurentul deţine o cota de 1/2 dintr-un apartament compus din doua
camere. Or, în ceea ce priveşte acest apartament, Curtea constată că recurentul are doar nuda
proprietate, şi nu îl are în proprietate, fiind lipsit de posesia şi folosinţa acestuia.
484
Ca urmare a constituirii dreptului de uzufruct asupra imobilului, dreptul de proprietate se
va alcătui din: nuda proprietate, care va reveni proprietarului, şi uzufructul propriu-zis, de care
va beneficia titularul dreptului de uzufruct (uzufructuarul). Nuda proprietate (1/2) este un drept
de proprietate care nu mai conţine atributele posesiei şi folosinţei, ca urmare a constituirii
uzufructului. Aşadar, deşi se numeşte “proprietar”, în realitate beneficiază doar de un singur
dezmembrământ al dreptului de proprietate - dreptul de dispoziţie, intrând în posesia şi folosinţa
imobilului doar la decesul uzufructuarului. Nuda proprietate asupra cotei de 1/2 din imobil nu-i
conferă (pe toata durata fiinţării dreptului de uzufruct constituit in favoarea uzufructuarului) un
drept locativ propriu cu privire la imobilul în discuţie. De altfel chiar din conţinutul contractului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1332/18.03.1997, paragraful 5, reiese ca “în stăpânire
de fapt, vor intra (cumpărătorii) la moartea ultimului vânzător”.
Aşadar, momentan recurentul nu este beneficiarul unui drept de proprietate în sensul
dispoziţiilor art. 555 din Codul civil, întrucât acesta nu poate beneficia de toate prerogativele
oferite de lege pentru existenţa unui drept de proprietate în esenţa acestuia întrucât, deşi are drept
de dispoziţie, nu are drept de folosinţă şi de posesie. Prin urmare lipsind două din atributele
esenţiale ale dreptului de proprietate, cel care i-a conferi folosinţa bunului şi implicit un drept
locativ recurentului, nu se poate reţine ca reclamantul este proprietar al apartamentului părinţilor
săi, acesta având în prezent doar un drept de dispoziţie, lipsit de posesie şi folosinţă, urmând a
beneficia pe deplin de toate prerogativele unui drept de proprietate doar la decesul
uzufructuarului.
Prin utilizarea de către legiuitor a sintagmei „au în proprietate” se subînţelege că titularul
acestui drept trebuie să beneficieze implicit de toate atributele pe care le conferă dreptul de
proprietate: posesie, folosinţă dispoziţie. De altfel scopul legii nu ar putea fi atins dacă s-ar
considera că este suficient să fii nud proprietar, pentru că scopul legii este tocmai de a acorda o
compensaţie lunară pentru chiriei acelor funcţionari publici care nu pot folosi o locuinţă pentru
că nu sunt proprietari a unei astfel de locuinţe.
În cauză nu are relevanță faptul că în anul 2007, recurentul a achiziţionat prin credit
ipotecar un apartament împreună cu soţia sa, întrucât acesta nu mai este în prezent proprietar al
acestui imobil. Sub acest aspect, Curtea constată că în luna noiembrie 2016 recurentul a fost
executat silit, apartamentul fiind vândut la licitaţie, așa cum reiese din procesul-verbal nr.
146/2016 al biroului executorului judecătoresc. În acest caz particular, nu putem vorbi de o
înstrăinare a bunului dobândit de către recurent (înstrăinare ce presupune un act de voinţă
exercitat de recurent în acest sens, prin încheiere cu consimţământul său a unui act de vânzare,
donaţie, schimb, etc.). În cauză recurentul a pierdut involuntar proprietatea sa ca urmare a
executării silite, determinate de neachitarea creditului ipotecar aferent chiar respectivului imobil,
şi nu ca urmare a înstrăinării acestuia.
Mai mult, aprecierile judecătorului fondului cu privire la distanţa mică dintre locul de
muncă al reclamantului şi locul unde se solicită compensarea chiriei este lipsită de relevanţă, în
textele de lege pe care se întemeiază acţiunea nefiind făcută o atare distincţie, cu privire la
distanţa dintre locul de muncă şi cel pentru care se solicită compensarea chiriei.
III. Achiziții publice
485
soluţionare a contestaţiei privind rezultatul procedurii simplificate proprii de
atribuire a unui contract de achiziţii publice
Cuprins pe materii: Achiziţii publice
Indice alfabetic: Conflict negativ de competenţă. Procedură simplificată proprie de
atribuire a unui contract de achiziţii publice
Temei de drept: art. 7 din Legea nr. 98/2016, art. 12 din Legea nr. 101/2016, art. 101
alin. 2 din HG nr. 395/2016
Art. 12 din Legea nr. 101/2016 reglementează o deplină jurisdicție in

favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, stabilind că „este
competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a
contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de
organizare şi funcţionare”. Excepţiile de la această regulă ar trebui să fie
menționate expres si limitativ de un act normativ cu aceeași forţă juridică.
În consecinţă, nu poate fi exclusă procedura simplificată de atribuire a unui
contract chiar cu o valoare inferioară celei reglementate de art. 7 din Legea
98/2016, atâta timp cât autoritatea contractantă a înţeles să recurgă la o atare
procedură, arătând în fişa de date a achiziţiei că procedura se desfăşoară cu
aplicabilitatea Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, Sentința civilă nr. 26/19.02.2018
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Consiliul Naţional de Soluţionare a

Contestaţiilor şi Tribunalul Vaslui privind soluţionarea contestaţiei formulate de către SC „X.”
SRL, Curtea constată următoarele:
La data de 28.12.2017 pe rolul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor s-a
înregistrat sub nr. 4750/201 contestaţia formulată de SC „X.” SRL în contradictoriu cu Judeţul
Vaslui având ca obiect anularea actului cu nr. 16412/19.12.2017 intitulat Comunicare rezultat
procedură şi a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestuia, reluarea
procedurii şi reanalizarea ofertelor financiare.
Prin Decizia nr. 115/C5/4750 din data de 12.01.2018 Consiliul Naţional de Soluţionare a
Contestațiilor a admis excepţia de necompetenţă materială a Consiliului şi a declinat competenţa
de soluţionare a contestației în favoarea Tribunalului Vaslui – Secţia civilă.
Prin sentinţa nr. 47/30 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr.
XX/89/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale și s-a declinat competenţa de
soluţionare a contestaţiei formulate de SC „X.” SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă
Judeţul Vaslui, în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; în temeiul art.
134 Cod de procedură civilă s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a suspendat
din oficiu judecata cauzei; s-a dispus înaintarea cauzei la instanţa judecătorească ierarhic
superioară, respectiv Curtea de Apel Iaşi, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Curtea sesizată fiind cu soluţionarea conflictului de competenţă dintre cele două instanţe
potrivit art. 135 alin 3 C. proc. civ. analizând obiectul şi natura juridică a cauzei deduse judecăţii,
în raport de actele şi lucrările dosarului, considerentele celor două hotărâri de declinare a
competenţei şi dispoziţiile legale în materie reţine următoarele:
486
În vederea atribuirii de către autoritatea contractantă Judeţul Vaslui a contractului având
ca obiect „servicii de pază şi intervenţie cu societăţi specializate de pază pentru Centrul de
management Integrat al Deşeurilor Roşieşti", pe pagina de internet a Consiliului Judeţean
Vaslui, a fost publicat anunţul privind cumpărarea serviciilor de pază prin procedură
simplificată proprie, în conformitatea cu anexa 2 la Legea nr. 98/2016. Valoarea estimată a
contractului era de 220 052 lei + TVA.
În derularea procedurii, autoritatea contractantă a emis adresa 16412/19.12.2017,
denumită „comunicare rezultat procedură” -, prin care a informat contestatoarea SC „X.” SRL
că, oferta câștigătoare este cea depusă de SC „Z.” SRL.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 98/2016: „Prezenta lege reglementează modul de realizare a
achiziţiilor publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi de organizare a
concursurilor de soluţii, instrumentele şi tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea
contractelor de achiziţie publică, precum şi anumite aspecte specifice în legătură cu executarea
contractelor de achiziţie publică”
Potrivit art. 1 din Legea nr. 101/2016: „(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile
de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară,
în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a
contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de
Soluţionare a Contestaţiilor”.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 101/2016 (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-
un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii
contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară,
potrivit prevederilor prezentei legi.
Potrivit art. 12. din Legea nr. 101/2016 (1) „Consiliul este competent să soluţioneze
contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate
constituite potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat potrivit art. 37 alin.
(2).”Potrivit Art. 68 din Legea nr. 101/2016 din Secțiunea I „Procedurile de atribuire. Aplicarea
procedurilor de atribuire” din Capitolul III „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta
lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru sau
organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile
prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele:..i) procedura simplificată.
Astfel, Legea nr. 101/2016 reglementează posibilitatea celor vătămați de a uza fie de
calea administrativ – jurisdicțională, fie de cea judiciară, însă art. 12 precitat vizează exclusiv
calea de atac administrativ-jurisdicţională pe care o pot exercita la Consiliu persoanele care se
consideră vătămate, fără, însă, a le interzice acestora dreptul constituţional de a apela la
instanţele judecătoreşti,cu privire la orice procedura de atribuire, inclusiv procedura simplificată.
Cu alte cuvinte, normele precitate nu exclud posibilitatea persoanelor interesate de a se
adresa justiţiei, pe calea comună de atac a contenciosului administrativ, respectiv nu exclud
competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în astfel de litigii, însă, odată aleasă calea
administrativ jurisdicțională, trebuie finalizată această procedură.
Textul art. 12 din Legea nr. 101/2016 reglementează o deplină jurisdicție în favoarea
Consiliului, stabilind că „este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de
atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de
487
organizare şi funcţionare”. Excepţiile de la această regulă ar trebui să fie menționate expres si
limitativ de un act normativ cu aceeași forţă juridică.
În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea Consiliului referitoare la excluderea
procedurilor simplificate de atribuire cu o valoare inferioară celei reglementate de art. 7 din
Legea nr. 98/2016.
De asemenea, potrivit art. 7 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice:
„(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică în cazul atribuirii
contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală
sau mai mare decât următoarele praguri valorice:
a) 23.227.215 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări;
b) 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de
servicii;
c) 3.334.050 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care
au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Autoritatea contractantă atribuie contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru şi
organizează concursurile de soluţii care privesc achiziţii publice a căror valoare estimată este mai
mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) prin aplicarea unei proceduri
simplificate, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).”
Aşadar, procedura simplificată este tot o procedură de atribuire ce nu poate fi exclusă
competenţei de verificare a consiliului, întrucât, legiuitorul nu stabileşte competenţa acestuia de
a soluţiona contestaţii numai cu privire la anumite proceduri de atribuire ci, specifică fără
echivoc „procedurile de atribuire a contractelor” – art. 1 din Legea nr. 101/2016.
În atare condiţii, nici instanţa, nici Consiliul şi nici participanţii la o astfel de procedură
nu pot face distincţii pe care legea nu le prevede.
Prin urmare, alegerea procedurii simplificate nu atrage modificări de competenţă ci, aşa
după cum arată art. 7 alin. 4 din Legea nr. 98/2016 : „(4) Condiţiile şi modalităţile de aplicare a
procedurii simplificate prevăzute la alin. (2) presupun cel puţin termene mai scurte decât cele
prevăzute în cuprinsul prezentei legi şi formalităţi procedurale reduse”. De asemenea, nici art.
113 din Legea nr. 98/2016 şi nici cele ale art. 101 din HG nr. 395/2016, nu stabilesc norme
speciale de competenţă. Prin art.101 alin.2 din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție
publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, s-a prevăzut în sensul
că „Atunci când atribuie contracte de achiziție publică/acorduri-cadru și organizează concursuri
de soluții care privesc achiziții publice ce au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice a
căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la art.7 alin.(1)
lit. c) din Lege, autoritățile contractante pot organiza propriile proceduri simplificate de atribuire
cu respectarea principiilor prevăzute la art.2 alin.(2) din Lege”.
De altfel, art.101 alin.2 este inclus în Paragraful 8 „Procedura simplificată” al Secțiunii
a 5-a „Derularea procedurilor de atribuire” din Cap. III „Realizarea achiziției publice” din HG nr.
395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind
achizițiile publice.
Apărarea autorităţii contractante potrivit căreia nu era obligată să urmeze calea specială a
atribuirii contractului în baza legii speciale este lipsit de relevanţă atât timp cât aceasta a ales
calea reglementată de legea achiziţiilor publice aşa încât, orice problemă ivită în cursul derulării
procedurii trebuie soluţionată potrivit competenţelor stabilite de legislaţia specială.
488
De altfel, chiar autoritatea contractantă recunoaşte că ne aflăm în faţa unei proceduri
speciale la care a apelat pentru a respecta dispoziţiile Legii nr. 98/2016, arătând în fişa de date a
achiziţiei că procedura se desfăşoară cu aplicabilitatea Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016.
Făcând parte din procedura simplificată, procedura simplificată proprie nu poate primi o
calificare distinctă de cea de procedură de atribuire prevăzută în mod expres de lege pentru
procedura simplificată, acesta reprezentând tot o procedură de atribuire în sensul legii.
În concluzie, ne aflăm în faţa unei proceduri suspuse rigorilor şi competenţelor stabilite
de Legea nr. 101/2016, aşa încât competenţa de soluţionare a contestaţiilor revine Consiliului
Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit art. 12 din Legea nr. 101/2016.
Față de toate considerentele arătate, Curtea, în baza art.135 alin. 4 Cod procedură civilă,
Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Consiliului Național de
Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
IV. Drept procesual civil

soluţionare a plângerii privind anularea Procesului verbal de constatare a
abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resurselor de apă de suprafaţă
Indice alfabetic: Conflict negativ de competenţă. Act administrativ
Temei de drept: Decizia nr. 14/2018 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție – Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, O.U.G. nr. 107/2002, Codul de procedură civilă
Chiar dacă natura juridica a acestui proces verbal este de act administrativ,
atâta timp cât legiuitorul a stabilit, prin lege specială, competenţa în primă instanţă,
la judecătorie, se aplică dispoziţiile art. 6 alin. (7) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 şi nu art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit
principiului de drept lex specialis derrogat lex generalis.
În atari condiţii, competenţa de a soluţiona plângerea împotriva Procesului
verbal de constatare a abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resurselor
de apă revine judecătoriei în raza căreia s-a săvârşit abaterea.
Curtea de Apel Iași, Secția Contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 90/11.07.2018
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Huşi şi Tribunalul Vaslui
privind soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamanta SC „X” SRL în contradictoriu cu
pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, SGA Vaslui, Curtea a constatat că, prin
acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Huşi sub nr. XX0/244/2018, reclamanta SC „X” SRL a
solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, SGA Vaslui
anularea Procesului verbal de constatare a abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a
resursei seria ABAPB16 –V-VS nr. 119 din 17.11.2017.
489
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 26.04.2018 Judecătoria Huşi şi-a declinat competenţa de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, în considerarea faptului că actul contestat
reprezintă un act administrativ, în raport de considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 14/2018, astfel
încât competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului potrivit dispoziţiilor Legii nr.
554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. XX13/89/2018, iar prin
sentinţa nr. 261/ca/18.06.2018 s-a admis excepţia de necompetenţă materială s-a declinat cauza
în favoarea Judecătoria Huşi, reţinându-se în considerentele sentinţei că potrivit art. 6 alin. 7 din
Anexa 3 a OUG nr. 107/2002 împotriva procesului verbal de constatare şi de stabilire a
penalităţilor se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare la judecătoria în raza
căreia a fost săvârşită abaterea.
Curtea, sesizată fiind cu soluţionarea conflictului de competenţă dintre cele două
instanţe, potrivit art. alin 3 Cod procedură civilă, analizând obiectul şi natura juridică a cauzei
deduse judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului, considerentele celor două hotărâri de
declinare a competenţei şi dispoziţiile legale în materie, reţine următoarele:
Reclamanta SC „X” SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a
abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resurselor de apă de suprafaţă seria ABAPB16-
V-VS, nr. 119, din data de 17 noiembrie 2017, prin care, în baza prevederilor pct. B din anexa nr.
7 la OUG 107/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 404/2003 cu modificările şi
completările ulterioare, au fost puse în sarcina petentei penalităţi în sumă de 12.937,65 lei..
În motivarea plângerii, petenta a invocat un motiv de nulitate relativă a procesului verbal
de constatare a abaterilor de la normele de utilizare /exploatare a resurselor de apă, motiv de
nulitate care îşi are sorgintea în prevederile art. 6, pct. 7 din Anexa 3 din OUG 107/2002
modificată şi aprobată prin Legea 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Acest motiv de nulitate relativă vizează faptul că procesul verbal odată încheiat de către
personalul cu drept de control împuternicit în acest scop stă la baza emiterii unei decizii de
stabilire a valorii penalităţilor (un alt act decât procesul verbal).
Un alt motiv de nulitate relativă pe care înţelege să îl invoce este acela că se indică ca şi
temei de drept pentru stabilirea penalităţilor un alt text de lege decât cel în vigoare la data la care
a fost constatată presupusa abatere de la normele de utilizare a resursei de apă de suprafaţă.
Consideră petenta că şi acesta este un motiv de nulitate a procesului verbal, căruia solicită a i se
da eficienţă, anulând procesul verbal contestat.
Pe fondul cauzei, petenta a arătat că, în fapt, ca şi agent economic a utilizat acumularea
POŞTA ELAN, în perioada 01.07.2006 la 30.06.2017, în baza contractului nr.
21912/03.07.2017. În data de 06.06.2017, prin adresa nr. 14, înainte de expirarea contractului
mai sus menţionat, s-a adresat ABA PRUT BARLAD cu solicitarea de prelungire a contractului
până la data de 31.12.2017, în vederea recuperării materialului biologic (peştele existent în
acumulare) proprietatea petentei, motivând cu această ocazie, imposibilitatea de a lăsa
acumularea liberă de sarcini la data scadentă a contractului şi având drept suport cuprinsul art. l
din contractul cadru, care prevede posibilitatea prelungirii perioadei de derulare a contractului,
cu acordul ambelor părţi semnatare.
A primit un răspuns la această solicitare abia în data de 29.06.2017, prin care, cu adresa
nr. 12631/OM/4606/AP/28.06.2017, i se comunică imposibilitatea încheierii unui act adiţional la
contractul cadru, precum şi faptul că nu mai are dreptul de a practica activitatea de acvacultură
începând cu data de 01.07.2017, adică mai exact la 2 zile de la primirea comunicării.
490
Totodată, i se aducea la cunoştinţă obligaţia de a elibera acumularea şi de a întocmi un
proces verbal de predare-primire încheiat cu reprezentanţii SGA Vaslui. O astfel de activitate era
imposibil de realizat într-o zi, în condiţiile în care, conform estimărilor din actele contabile ale
societăţii petente, în această acumulare avea material piscicol în cantitate de aproximativ 120
tone, dar, din dorinţa de a fi parteneri contractuali corecţi, a încetat orice activitate, aşteptând ca
persoane abilitate să se prezinte pentru preluarea acumulării aşa cum i se adusese la cunoştinţă.
Deşi a aşteptat prezenţa unui reprezentant al administratorilor acumulării la termenul
stabilit de acesta prin adresa mai sus amintită în vederea predării lacului, nici până la acest
moment nici o persoană nu s-a prezentat la sediul punctului de lucru pentru a putea încheia un
document de predare primire.
A reîncercat discuţii amiabile cu reprezentanţii ABA Prut Bârlad dar şi cu cei ai SGA
Vaslui, discuţii care nu au avut nicio urmare până la prezentarea proceselor verbale despre care a
făcut vorbire în preambulul acestei plângeri.
Mai mult decât atât, prin adresa cu numărul 19 din data de 10.10.2017, a solicitat
scăderea nivelului de apă din bazin astfel încât să fie posibilă recoltarea peştelui ce îi aparţine. La
această solicitare, nici până la această dată nu a primit un răspuns, chiar dacă peste această
solicitare scrisă a revenit cu apeluri telefonice în încercarea de a afla un punct de vedere, motiv
pentru care este încă în imposibilitatea de a recupera din acumulare materialul biologic ce îi
aparţine şi ca atare se vede deposedată petenta, fără nici o justificare legală, de bunuri ce îi
aparţin ca societate comercială.
Tot pe fondul cauzei, petenta a arătat faptul că legislaţia invocată de către agentul
constatator nu are nici o legătură cu situaţia în care se află ca şi parteneri contractuali în
condiţiile în care, art. 4 alin 4 din OUG 107/2002 modificată şi aprobată prin Legea 404/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, rezultă foarte clar cui şi pentru ce abateri se aplică
sistemul de penalităţi cuprins în anexa 6 din acelaşi act normativ.
Legislaţia în materie este fundamentată pe principiile, foarte corecte, ”risipitorii si
poluatorii plătesc”. In situaţia petentei nu poate fi vorba nici despre risipirea şi cu atât mai puţin
de poluarea unei surse de apă.
Curtea reţine aşadar că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă anularea procesului-verbal
de constatare şi de stabilire a penalităţilor.
Natura juridica acestui act este de act administrativ, însă legiuitorul a stabilit, prin lege
specială, competenţa în primă instanţă, la judecătorie, astfel încât se aplică dispoziţiile art. 6 alin.
(7) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, care prevăd: „Decizia şi
procesul-verbal de constatare se comunică unităţii penalizate prin poştă, cu confirmare de
primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data emiterii acesteia. Împotriva
procesului-verbal de constatare şi de stabilire a penalităţilor unitatea în cauză poate face
plângere, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, la judecătoria în a cărei rază
teritorială a fost săvârşită abaterea. Hotărârea prin care se rezolvă plângerea este definitivă.
Procesul-verbal de stabilire a penalităţilor, neatacat în justiţie în termenul stabilit, constituie titlu
executoriu”.
Curtea mai reţine că prin Decizia nr. 14/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție –
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea privind pronunțarea unei
hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Dolj – Secția contencios administrativ și fiscal, în
dosarul nr. 27182/215/2016 și, în consecință, a stabilit că: natura juridică a procesului-verbal de
constatare a abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resursei reglementat de art. 6 alin.
(6) din anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele
491
Române”, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările
ulterioare, este aceea de act administrativ. ” Însă problema de drept supusă dezlegării era „dacă
hotărârea prin care se rezolvă plângerea împotriva acestui proces-verbal, de către judecătoria în a
cărei rază teritorială a fost săvârşită abaterea, este supusă vreunei căi de atac şi, dacă da, care este
aceea, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 76/2012.”
În cuprinsul deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție se arată că „ în ce priveşte
calea de atac împotriva hotărârii prin care se rezolvă plângerea împotriva procesului-verbal de
constatare a abaterilor, care, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (7) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, este de competenţa judecătoriei, aceasta este apelul, care se
judecă de instanţa imediat superioară, adică de tribunal, potrivit dreptului comun.” Si că „ calea
de atac împotriva hotărârii prin care se rezolvă plângerea împotriva procesul-verbal de stabilire a
penalităţilor este numai apelul, care se soluţionează de tribunal, ca instanţă ierarhic superioară
judecătoriei care a soluţionat plângerea”.
Prin urmare, chiar dacă procesul verbal de constatare a abaterilor de la normele de
utilizare/exploatare a resursei este un act administrativ, legiuitorul a stabilit în mod expres ca
plângerea îndreptată împotriva acestuia să fie soluţionată în primă instanţă de judecătorie.
Astfel potrivit art. 6 alin. 7 din Anexa 3 a OUG nr. 107/2002 rezultă că împotriva
procesului verbal de constatare şi de stabilire a penalităţilor se poate face plângere în termen de
15 zile de la comunicare la judecătoria în raza căreia a fost săvârşită abaterea.
De asemenea, la anexa 5 din Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr.
798/2005 modificat şi completat prin Ordinul 1725/2010 s-a aprobat formularul tip a Procesului
verbal de constatare a abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resursei unde se arată că
împotriva acestui act se poate face contestaţie la judecătorie.
În plus, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei dată de Înalta Curte de Casație și Justiție
plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a abaterilor, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin.
(7) din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, este de competenţa
judecătoriei.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile legale menţionate şi de decizia 14/2018 a ÎCCJ,
având în vedere şi principiul de drept lex specialis derrogat lex generalis, Curtea constată că
competenţa de a soluţiona plângerea împotriva Procesului verbal de constatare a abaterilor de la
normele de utilizare/exploatare a resursei revine judecătoriei în raza căreia s-a săvârşit abaterea,
respectiv Judecătoriei Huşi.
Față de toate considerentele arătate, în baza art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea
stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC „X” SRL şi pe pârâta
Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, SGA Vaslui în favoarea Judecătoriei Huşi.

soluţionare a cererii privind suspendarea măsurilor dispuse prin raport de
control de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi

Indice alfabetic: Conflict negativ de competenţă. Act administrativ
Temei de drept: art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 1012/2013 al
CNAS
492
În raport de conţinutul concret al raportului de control, care nu cuprinde
doar „constatări de facto”, ci măsuri şi sancţiuni concrete, rezultă că acesta are o
natură administrativă şi nu civilă, iar în atare condiţii, competenţa de a cenzura
acest act revine potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, tribunalului, ca instanţă de
contencios administrativ.
Chiar dacă relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, conform art. 255
alin. 1 din Legea nr. 95/2006, în cauză nu suntem în prezenţa unui litigiu privind
încheierea/ executare/ rezilierea contractului de natură civilă dintre cele două părţi,
ci de contestare a unui act administrativ emis de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi,
în calitate de autoritate publică cu atribuţii de control.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, Sentința civilă nr. 66/21.05.2018
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Iaşi sub nr XX850/245/2017 reclamanta

SC „X.” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate - Iași,
suspendarea, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a măsurilor dispuse prin raportul de control nr.
13875/ 24.11.2017.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 01.08.2016, între SC
„X.” SRL şi Casa de Asigurări de Sănătate - Iași, a fost încheiat contractul nr. 2837, având ca
obiect furnizarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu, activitatea desfăşurându-se în baza
aprobărilor date de pârâtă, iar beneficiarii fiind bolnavi asiguraţi ai acesteia.
În perioada 18.10.2017–13.11.2017, organele de control din cadrul Casei de Asigurări de
Sănătate Iaşi au efectuat un control tematic privind furnizarea serviciilor medicale la domiciliul
bolnavilor, de către reclamantă, ocazie cu care au întocmit procesul-verbal nr. 13451/13.11.2017,
în care au consemnat mai multe pretinse nereguli referitoare la programul de lucru, respectiv la
structura de personal, lipsa unor documente de la punctul de lucru, diferite neconcordanţe între
documentele medicale.
Ulterior, la data de 24.11.2017 Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a emis raportul de
control nr. 13875, prin care a dispus următoarele măsuri:
- sancţionarea cu avertisment pentru încălcarea prevederilor art.7, lit.g), h), i), k), t);
- reţinerea sumei de 99.773,54 lei şi accesorii de 3819,79 lei, reprezentând contravaloarea
serviciilor medicale raportate pe asistenţi care nu au prestat activitate medicală pentru perioada
noiembrie 2016 – octombrie 2017;
- revocarea deciziei de evaluare nr. 511/13.04.2017;
- rezilierea contractului nr. 2837/01.08.2016.
Reclamanta consideră că, prin luarea măsurii rezilierii contractului nr. 2837 din
01.08.2016, se produc grave prejudicii atât activităţii furnizorului cât şi bolnavilor, care
beneficiază de serviciile medicale la domiciliile lor, unii dintre ei fiind în stare gravă, având
nevoie permanentă de îngrijiri medicale şi tratamente fără de care nu numai sănătatea, ci şi viaţa
sunt puse în pericol.
Prin sentinţa civilă nr. 320116.03.2018 a Judecătoriei Iaşi a fost admisă excepţia
necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi în soluţionarea prezentei cauze şi a fost declinată
competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi.
493
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că raportul de control reprezintă în
accepţiunea Legii nr. 554/2004 un act administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 20154/99/2018 iar prin sentinţa
650/24.04.2018 s-a admis excepţia de necompetenţă materială, s-a declinat cauza în favoarea
Judecătoriei Iaşi iar în baza art. 133 şi urm. C.proc.civ., s-a constatat ivit conflictul negativ de
competenţă şi s-a înaintat dosarul cauzei Curţii de apel Iaşi, pentru soluţionarea acestuia.
În considerentele sentinţei Tribunalul reţine că natura juridică a raportului de control nu
este de act administrativ în înţelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
Raportul de control nr. 13875/24.11.2017 nu poate fi calificat drept act administrativ în
înţelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, dat fiind faptul că acesta nu este susceptibil
să producă, prin el însuşi, efecte juridice, în sensul de a naşte, modifica şi stinge raporturi
juridice. Astfel raportul de control nu are un regim juridic specific, ci doar cuprinde constatări de
facto cu privire la neregulile constatate de CAS în privinţa modului de îndeplinire, de către
reclamantă, a obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii medicale. Prin acest raport
de control se constată numai neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de reclamantă prin
contractul de furnizare de servicii medicale, această operaţiune având valoarea juridică a unui
fapt material şi nu a unei manifestări exprese de voinţă din partea autorităţii publice. Natura
juridică a acestui raport poate fi cel mult de act preparatoriu, iar nu de act administrativ fiscal
propriu-zis. Doar în baza acestui raport nu se poate trece la executarea recuperării sumelor de
bani menționate în cuprinsul raportului.
Mai mult, raportul de control are la bază Ordinul nr. 1012/2013 al CNAS, act
administrativ unilateral cu caracter normativ. Art. 255 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 stabileşte
natura civilă a relaţiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale şi casele de asigurări. Prin urmare raportul născut între casa de asigurări şi prestatorul
de servicii medicale este unul civil, iar nu unul administrativ. Părţile pornesc de pe poziţii de
egalitate juridică, casa de asigurări neputându-se comporta ca o autoritate publică care să fie
abilitată să emită acte administrative executorii ope legis. Chiar dacă Ordinul prevede, la
art.5.2.3.6, că raportul de control întocmit în conformitate cu prevederile prezentelor norme
metodologice poate fi contestat în condițiile legii, iar contestația se depune la sediul entității care
a dispus efectuarea controlului, nicăieri nu se face vorbire că această procedură ar fi o procedură
administrativă sau ca raportul ar avea caracterul unui act administrativ. În acest sens a statuat şi
Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în decizia nr. 75/2018,
pronunţată în dosarul nr. XX24/99/2017.
Aceeaşi instanţă de control a statuat, într-o altă componenţă a completului de judecată,
prin decizia nr. 882/2017, pronunţată în dosarul nr. XX51/99/2016, că “raporturile dintre
reclamant și CAS Iași fiind de natură contractuală, avându-și temeiul în convenția materializată
în contratele de furnizare de servicii medicale spitalicești cu caracter civil încheiate, iar
demersurile efectuate de CAS Iași fiind unele ce derivă din executarea contractului dintre părți,
litigiul dedus judecății era unul de natură civilă, regulile de competență materială incidente fiind
cele reglementate de art. 94 Cod procedură civilă, revenind Judecătoriei Iași – Secția Civilă
(instanță, de altfel, sesizată de reclamant) competența de soluționare în primă instanță a cauzei.”
Curtea sesizată fiind cu soluţionarea conflictului de competenţă dintre cele două instanţe,
potrivit art. 135 Cod procedură civilă, analizând obiectul şi natura juridică a cauzei deduse
judecăţii, în raport de actele şi lucrările dosarului, considerentele celor două hotărâri de declinare
a competenţei şi dispoziţiile legale în materie reţine următoarele:
494
În cauză, potrivit actului de sesizare a instanţei, reclamanta SC „X.” SRL a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, suspendarea, pe cale de ordonanţă
preşedinţială, a măsurilor dispuse prin raportul de control nr. 13875/24.11.2017.
Prin raportul de control nr. 13875/2017 Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi a dispus
următoarele măsuri:
- sancţionarea cu avertisment pentru încălcarea prevederilor art. 7 lit. g), h), i), k), t);
- reţinerea sumei de 99.773,54 lei şi accesorii de 3819,79 lei, reprezentând contravaloarea
serviciilor medicale raportate pe asistenţi care nu au prestat activitate medicală pentru perioada
noiembrie 2016 – octombrie 2017;
- revocarea deciziei de evaluare nr. 511/13.04.2017;
- rezilierea contractului nr. 2837/01.08.2016.
Analizând natura juridică a raportului de control contestat în cauză, Curtea constată că
acesta este un act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare
definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de
o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În cauză, raportul de control nr. 13875/2017 este emis de o autoritate publică (structură
de control - art. 1 lit. a din Ordinul nr. 1012/2013) în regim de putere publică (fiind o activitate
de control înfăptuită de structuri specializate în temeiul legii nu al clauzelor contractuale, ce are
ca obiect verificarea utilizării resurselor financiare publice şi constatarea iregularităţilor şi
disfuncţionalităţilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate) şi produce efecte juridice în
ceea ce priveşte obligativitatea măsurilor/sancţiunilor dispuse, dacă nu sunt contestate.
Spre deosebire de alte speţe, la care face referire şi tribunalul în hotărârea sa de declinare,
în prezenta cauză, Raportul de control menţionat nu cuprinde doar "constatări de facto" cu
privire la respectarea/ nerespectarea legislaţiei specifice în materia asigurărilor sociale de
sănătate, constatări care nu ar atrage după sine naşterea, modificarea şi stingerea raporturilor
juridice, ci cuprinde măsuri şi sancţiuni concrete apte de produce efecte juridice. Acest raport nu
are natura unui act preparatoriu, deoarece nu cuprinde doar simple constatări şi propuneri de
măsuri, ci cuprinde măsuri efective şi sancţiuni administrative luate de pârâtă. Aplicarea unei
sancţiuni având ca temei de drept art. 124 din HG nr. 161/2016 conferă odată în plus caracter de
act administrativ raportului de control întocmit.
Curtea mai reţine că chestiunea naturii juridice a raportului de control întocmit de
structurile de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate (Casele de asigurări
de sănătate, în raport de modificările Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate nr. 1012/2013 - varianta în vigoare începând cu data de 11 noiembrie 2014 a fost
dezbătută la Întâlnirea preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta
Curte de Casație și Justiție și curţile de apel din 2016. Potrivit minutei întocmite se arată că
„aptitudinea raportului de a produce efecte juridice și natura juridică civilă sau administrativă
trebuie analizată în funcție de conținutul său concret, de tipurile de control reglementate la pct.
2.1 și de măsurile impuse”.
Or, în speţa de faţă, în raport de conţinutul concret al raportului de control, Curtea
apreciază că acesta are o natură administrativă şi nu civilă, iar în atare condiţii, competenţa de a
cenzura acest act revine potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, tribunalului, ca instanţă de
contencios administrativ. În acest sens, Curtea a apreciat şi în alte speţe similare ce vizau
495
contestarea unor rapoarte de control întocmite de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi cum ar fi
dosarul XX26/99/2017 sau YY56/99/2017.
Este adevărat că în conformitate cu art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma in domeniul sănătăţii "Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi
dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civila, reprezintă acţiuni multianuale şi
se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract". In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. 1
din HG nr. 400 din 2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului - cadru care
reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate pentru anii 2014 -2015 potrivit căruia "Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale,
medicamente, dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate prevăzute la art. 3 alin. (1)
sunt raporturi juridice civile care vizează acţiuni multianuale şi se stabilesc şi se desfăşoară pe
bază de contract."
Chiar dacă relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive
medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, conform art. 255 alin. l din Legea nr.
95/2006, în cauză nu suntem în prezenţa unui litigiu privind încheierea/executare/rezilierea
contractului de natură civilă dintre cele două părţi, ci de contestare a unui act administrativ emis
de Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, în calitate de autoritate publică cu atribuţii de control.
Mai mult, faptul că în situaţia luării de măsuri concrete prin raportul de control, acesta
trebuie calificat ca şi act administrativ decurge implicit din dispoziţiile Ordinului Președintelui
Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1012/2013 ce prevede, la art. 5.2.3.6, că raportul de
control întocmit în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice poate fi
contestat în condițiile legii, iar contestația se depune la sediul entității care a dispus efectuarea
controlului. Se instituie, astfel, o procedură administrativă de contestare specifică doar actelor
administrative.
Pentru considerentele învederate, în baza art. 135 Cod procedură civilă, Curtea stabilește
competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta SC „X.” SRL în contradictoriu cu
pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi în favoarea Tribunalului Iaşi - secția a II-a civilă și de
contencios administrativ.
10. Revizuire. Art. 509 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Art. 21 alin. 1 din
Legea nr. 554/2004

Indice alfabetic: Revizuire
Temei de drept: Art. 509 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Art. 21 alin. 1 din
Legea nr. 554/2004
Imposibilitatea părţii, iar nu a avocatului, de a se prezenta şi de a înştiinţa

instanţa în acest sens este motiv de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1
Cod procedură civilă. Or, revizuenta invocă, de fapt, o nelegală citare a sa la sediul
avocatului ales, arătând că citaţia nu a ajuns în posesia reprezentantului său
convenţional din culpa factorului poştal. Nelegala citare poate constitui cel mult
motiv de contestaţie în anulare, iar nu de revizuire.
Cât priveşte interpretarea dată de instanţa de recurs aplicării în timp a
496
Ordinului MADR nr. 619/2015, ca motiv de revizuire invocat, Curtea constată că
cererea este inadmisibilă şi din acest punct de vedere. Art. 21 din Legea nr.
554/2004 consacră un caz de revizuire conceput ca ultim remediu menit a asigura
preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte
reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi
interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene. Ordinul
invocat este un act intern, elaborat în considerarea unor regulamente europene, însă
nu se poate susţine că o anume interpretare a instanţei vizând data intrării în
vigoare a unui atare ordin s-ar încadra în motivul de revizuire prevăzut de art. 21
din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile mai sus-arătate, respectiv
încălcarea principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor
Uniunii Europene privind anume reglementări europene.
2330/10.12.2018
Prin decizia nr. 2330/10.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă ca inadmisibilă
cererea de revizuire formulată de „V” SRL împotriva deciziei nr. 1541/ca/2018 pronunţată de
Curtea de Apel Iaşi, care a fost menţinută.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că prin decizia nr. 1541/18.06.2018
pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 1744/99/2017 a fost respins recursul declarat de
recurenta „V” SRL împotriva sentinţei nr. 2243/CA/2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă
care a fost menţinută.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că „prin Decizia de plată nr
11958580 din 29.06.2016 APIA a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă, pentru campania
2015, suma de 137.852, 27 lei. Împotriva acestei decizii reclamanta a depus contestație. Prin
Decizia de plată nr 14068584 din 02.08.2016 Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură a
stabilit Agricultură a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania 2015, suma de
213.638,14 lei. Această decizie nu a fost contestată de către reclamantă. Prin Decizia de plată nr
18305502 din 01.09.2016 Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură a stabilit Agricultură
a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania 2015, suma de 166.525, 32 lei.
Prin Decizia de plată nr 19243688 din 02.11.2016 Agenția de plăți și Intervenție pentru
Agricultură a stabilit Agricultură a stabilit ca sumă de plată pentru reclamantă pentru campania
2015, suma de 137.852, 27 lei.
Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare s-a
stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 75.785, 87 lei după cum urmează: contribuții
din fonduri UE -71.147, 08 lei din care SAPS- suma de 19.270, 98 lei, PPABCM suma de 4.763,
28 lei, SC LUCERNĂ -47.112, 82 lei și contribuție publică națională de la bugetul de stat suma
de 4.638, 79 lei, ANT1 suma de 4.638, 79 lei.
Prin procesul verbal din 11.05 2016 s-a predat către reclamantă Raportul de control clasic
aferent campaniei de control 2015, conform Notei DCAPS nr 2393 din 09.09.2015 înregistrată la
APIA Central cu nr 37934 din 09.09.2015.
497
Prin Decizia nr 19/PI din 15.02.2017 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a
respins contestația formulată de către reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a
neregulilor și stabilire a creanței bugetare nr 22964 din 21.12.2016.
Prin această decizie s-a constatat că reclamanta are un debit în cuantum de 75.785, 87 lei
stabilit prin Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare nr.
22964 din 21.12.2016.
Primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 C.pr.civ., nu poate fi
primit. Hotărârea primei instanțe este motivată, în cuprinsul acesteia regăsindu-se raționamentul
logico-judiciar avut în vedere de judecătorul fondului în momentul pronunțării soluției.
Nici motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ. nu poate fi primit.
Trimiterile făcute de recurent la dispozițiile art. 11 din Ordinul MADR 619/2015 nu pot
fi avute în vedere în condițiile în care acestea sunt în vigoare începând cu luna februarie 2016,
fiind introduse prin Ordinul 234/2016. Or, aceste reglementări nu puteau fi avute în vedere
pentru situația cererii de subvenție pentru anul 2015.
De altfel, demersurile pe care APIA – Centrul județean Iași trebuia să le facă nu pot
exclude culpa reprezentanților societății care au depus cererea de plată conținând informații
eronate.
Nici prin acțiune și nici prin cererea de recurs societatea nu contestă cele constatate
scriptic și la fața locului de către reprezentanții autorității publice, respectiv că anumite parcele
nu conțineau culturile care au fost indicate prin cererea de plată.
Nu are relevanță că în total suprafața cultivată cu lucernă era mai mare decât suprafața
declarată. Verificările pe care legislația internă și cea europeană le impun au în vedere fiecare
parcelă și corp de proprietate în parte, în vederea stabilirii corectitudinii celor declarate. Or, în
condițiile în care parcelele au fost cultivate cu alte culturi, măsurile dispuse de organul de control
sunt pe deplin justificate.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că reprezentanții persoanei juridice sunt
exclusiv vinovați de diminuarea cuantumului subvenției acordate. Aceștia, prin cererea de
subvenție formulată, și-au asumat o serie de obligații privind culturile agricole pe care le vor
realiza, obligații ce nu au fost aduse la îndeplinire. Încă o dată trebuie precizat că obligația nu
viza un cumul de suprafață cultivată cu fiecare tip de cultură agricolă în parte, ci respectarea
tipului de cultură pe fiecare parcelă în parte, astfel cum a fost asumată prin cererea de subvenție.
Temei juridic pentru emiterea actelor contestate în acest dosar există, acesta regăsindu-se
în conținutul lor.
În ceea ce privește existența controalelor, intimata APIA – Centrul județean Iași a depus
la dosar acte din care rezultă existența fiecărui tip de control în parte”.
Pe această cale, a revizuirii, reclamanta din dosarul nr. 1744/99/2017, „V.” SRL invocă,
în esenţă, împrejurarea că nu a fost legal citată pentru termenul acordat în recurs, citaţia
comunicată la sediul reprezentantului său convenţional neajungând în fapt la acesta, deşi
procesul-verbal de comunicare act procedural atestă că s-ar fi procedat la afişare. Totodată, se
invocă încălcarea principiului preeminenţei dreptului european, prin neaplicarea dispoziţiilor
Ordinului MADR nr. 619/2015 de către instanţa de recurs.
Temeiul de drept invocat este art. 509 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 21 din Legea nr.
554/2004.
Curtea notează că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare (cu
excepția motivului de revizuire, reglementat de art. 509, alin. 1, pct. 8 C.proc.civ.) și
nesuspensivă de executare (potrivit art. 512 C.proc.civ.).
498
Revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți,
întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea
hotărârii care face obiectul căii de atac.
Totodată, revizuirea poartă asupra hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă
fondul (art. 509 alin. 1 C.proc.civ.). Așadar, hotărârile susceptibile a fi atacate cu revizuire pot fi
pronunțate în primă instanță, în apel sau chiar și în recurs, în fond, după casare (împrejurare în
care este evocat fondul).
Așadar, actuala redactare a textului ce reglementează revizuirea nu lasă loc de
interpretare asupra faptului că, în afară de cazurile prevăzute de alin. 2 al art. 509, antamarea
fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiţie de admisibilitate. Decizia
atacată cu revizuire se încadrează în categoria celor enumerate la alin. 2, chiar dacă nu evocă
fondul, întrucât motivele de revizuire invocate sunt cele prevăzute de pct. 9 al alin. 1 art. 509
Cod procedură civilă, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Curtea constată, însă, că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât, deşi revizuenta
face referire la motivele de revizuire mai-sus indicate, în fapt invocă aspecte care nu pot fi
încadrate în cele 2 texte de lege.
Astfel, imposibilitatea părţii, iar nu a avocatului, de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa
în acest sens este motiv de revizuire reglementat de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Or, revizuenta invocă, de fapt, o nelegală citare a sa la sediul avocatului ales, arătând că citaţia
nu a ajuns în posesia reprezentantului său convenţional din culpa factorului poştal. Nelegala
citare poate constitui cel mult motiv de contestaţie în anulare, iar nu de revizuire.
Cât priveşte interpretarea dată de instanţa de recurs aplicării în timp a Ordinului MADR
nr. 619/2015, ca motiv de revizuire invocat, Curtea constată că cererea este inadmisibilă şi din
acest punct de vedere. Art. 21 din Legea nr. 554/2004 consacră un caz de revizuire conceput ca
ultim remediu menit a asigura preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi
interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa jurisdicţiilor Uniunii Europene. Ordinul invocat este
un act intern, elaborat în considerarea unor regulamente europene, însă nu se poate susţine că o
anume interpretare a instanţei vizând data intrării în vigoare a unui atare ordin s-ar încadra în
motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile
mai sus-arătate, respectiv încălcarea principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa
jurisdicţiilor Uniunii Europene privind anume reglementări europene.
499
Secția Litigii de muncă și a asigurări sociale
I. Litigii de muncă
1. Hărţuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing; interdicția

instrumentalizării persoanei salariatului; nulitatea actului juridic privind
încetarea raporturilor de muncă prin acord; răspunderea angajatorului
Cuprins pe materii: Litigii de muncă

Indice alfabetic: Hărţuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing;
interdicția instrumentalizării persoanei salariatului; nulitatea actului juridic privind încetarea
raporturilor de muncă prin acord; răspunderea angajatorului
Temei de drept: art. 4 lit. d1 din Legea 202/2002; art. 39 Codul Muncii art.3 alin.2 din
Directiva 2000/78/CE; art.26 din Carta Sociala Europeana, adoptată la Strasbourg la 3 mai
1996, ratificata de România prin LEGE Nr. 74 din 3 mai 1999;
Art. 1216 din Codul civil reprezintă doar norma generală în materie de
consimţământ, iar violenta morală capătă valenţe particulare şi imperative în
materia dreptului muncii. Astfel, potrivit art.3 alin.2 din Directiva 2000/78/CE
hărţuirea este considerată o formă de discriminare, iar legea română prin
prevederile art.4 lit.d ind. 1 din Legea nr. 202/2002 oferă un standard de protecţie
foarte ridicat, prin generalitatea reglementării. Or, pe tarâmul discriminării, Curtea
de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut „regimul de sancţiuni instituit pentru
transpunerea art. 17 din Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru
trebuie în special să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în
aplicare a art. 9 din aceeaşi Directivă, o protecţie juridică efectivă şi eficientă a
drepturilor pe care aceasta le prevede (Cauza C-81/2012, Hotărârea Curţii (Camera
a treia) din 25 aprilie 2013, Asociaţia ACCEPT împotriva Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării, parag. 63). În condiţiile în care interzicerea hărţuirii
morale are ca scop legal protecţia demnităţii persoanei la locul de muncă, în baza
art.1247 alin.1 C.civ, aplicabil în temeiul art.278 C.muncii, sancţiunea juridică ce
intervine este nulitatea absolută a actelor juridice încheiate cu încălcarea
interdicţiei. În acest sens, hărţuirea morală nu reprezintă un simplu viciu de
consimţământ, ci reprezintă încălcarea unei dispoziţii instituite pentru ocrotirea unei
valori fundamentale a statului (demnitatea persoanei).
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.
338/15.05.2018
500
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 15.12.2016 şi precizată în
procedura regularizării A.D a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 100/02/01/42480
din 31.10.2016 emisă de pârâta T.R.C.SA. solicitând:
1. Anularea Dispoziţiei nr. 100/02/01/42480 din 31.10.2016
2. Reintegrarea contestatorului pe funcţia avută anterior emiterii acestei dispoziţii , cea de
reprezentant vânzări.
3. Plata drepturilor salariale de la data de 1.11.2016 şi până la data reintegrării efective,
salarii indexate, majorate şi reactualizate precum şi acordarea celelalte drepturi de care ar fi
beneficiat salariatul
4. Obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 90000 lei
5. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată
Prin sentinţa civilă nr. 1859/23.10.2017 Tribunalul Iaşi a admis în parte contestaţia
formulată de contestatorul A.D, în contradictoriu cu intimata S.C. T.R.C.SA.
S-a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din data de
31.10.2016, emisă de intimată.
A fost obligata intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul ocupat anterior emiterii
acestei dispoziţii şi să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate
şi indexate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de
01.11.2016 şi până la data reintegrării efective.
A admis cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în
cuantum de 10.000 lei.
A fost obligata intimata la plata către contestator a sumei de 2000 lei cu titlul de
cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, prima instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul A.D a fost salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.
100/02/01/1.129/BC din data de 14.09.2009, fiind angajat în funcţia de reprezentant vânzări. În
luna mai 2014 contestatorul a promovat în funcţia de reprezentant vânzări, poziţie pe care a
ocupat-o până la data de 1.11. 2016 când au încetat raporturile de munca cu societatea
angajatoare.
Astfel, la data de 31.10.2016 intimata a emis Dispoziţia nr. 100/02/01/42480 prin care a
dispus încetarea contractului de muncă al salariatului A.D începând cu data de 1.11. 2016 în
temeiul art. 55 lit. b. din Codul Muncii (prin acordul părţilor).
Cererea de încetare a contractului de muncă se află la f. 39 dosar si cuprinde solicitarea
lui A.D de a înceta relaţiile de muncă cu societatea intimată în baza acordului părţilor începând
cu data de 1.11.2016, solicitare căreia i s-a dat curs conform dispoziţiei arătate mai sus.
Contestatorul solicită anularea Dispoziţiei nr. 100/02/01/42480 emisă la data de
31.10.2016 invocând în esenţă că la încetarea raporturilor de munca consimţământul său în
calitate de salariat a fost viciat prin violenţă în condiţiile art. 1216 Cod Civil, violenţă exercitată
de către superiorii săi pe parcursul anului 2016. În concret, violenţa s-a manifestat prin mesajele
tendenţioase către colegi trimise de către superiorul său direct D.D., presiunea, abuzul şi
denigrarea sa în prezenţa colegilor cu intenţia de a-l forţa să părăsească compania.
De asemenea, violenţa s-a exercitat asupra sa şi de către dl. L.F., care, din noua poziţie de
Team leader, începând cu luna august 2016 i-a trimis mesaje încadrate în acelaşi tipar
ameninţător, nu i-a permis calificarea în Customer Satisfaction Sales, i-a interzis vizitarea
anumitor clienţi din portofoliu, i s-a interzis efectuarea concediului medical.
501
Din probele administrate în cauză reiese că pe parcursul timpului, relaţiilor de muncă
dintre părţi au fost bune; contestatorul a avut rezultate notabile în cadrul companiei , pe baza
cărora a şi promovat în anul 2014 pe o funcţie superioară. Martorul M.M care a fost coleg cu
A.D până în luna februarie 2016 a declarat că acesta era un agent de vânzări foarte bun , care îşi
atingea targetul lunar, fiind apreciat în companie. De altfel, toţi martorii audiaţi în cauză ,
inclusiv cei ai societăţii intimate au declarat în faţa instanţei că reclamantul era un angajat
apreciat, un vânzător bun, bine văzut în firmă datorită performanţelor sale.
Începând cu luna ianuarie 2015 contestatorul a traversat o perioadă dificilă aflându-se în
proces de divorţ şi având şi anumite probleme de sănătate care au necesitat spitalizare şi
concediu medical.
Pe fondul acestor situaţii personale a avut loc şi o scădere a performanţelor sale
profesionale. În acest context societatea , prin reprezentanţii săi a început să-i solicite din ce în ce
mai des şi mai imperios contestatorului să îşi dea demisia. Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză
sunt elocvente în acest sens. Martora I.A. a arătat că, deşi la începutul anului 2016 contestatorul
a avut o discuţie colegială cu şeful ierarhic D.D. căruia i-a spus că trece printr-o perioadă mai
grea, din luna februarie acesta i-a solicitat contestatorului de mai multe ori să-și dea demisia,
cererile cu acest subiect având un caracter repetitiv și fiind formulate pe tot parcursul anului
2016. Și martorul pârâtei a arătat că solicitările de demisie la adresa reclamantului au fost de la
începutul anului 2016 și până când contestatorul a părăsit compania.
Din declarațiile martorilor reiese faptul că în cadrul ședințelor de lucru, șefii
contestatorului îi cereau acestuia în mod regulat și imperios să-și dea demisia. Martora I.A. a
relatat și confirmat susținerile contestatorului despre o ședință ținută în luna aprilie 2016 care a
început la ora 18 și s-a terminat la ora 22 și în care pe parcursul derulării ei, contestatorului i s-a
cerut neîncetat să-și dea demisia din societate făcându-se asupra lui presiuni în acest sens.
Martora a arăta că tonul dl. D. era dur, apăsător, că acesta îi spunea contestatorului „nu plec de
aici, nu mă las până nu îți dai demisia”, imputându-i-se că din cauză că nu dădea curs cerinţei, îi
ţinea pe colegii săi la acea şedinţă.
De asemenea, martora a arătat că D.D. a folosit şi apelative urâte şi că efectiv i-a dictat
contestatorului cererea de demisie.
Parte din înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată cuprind această cerere de
demisie de către superiorul D.D..
De asemenea la dosar se află şi refuzul superiorilor privind acordarea concediului de
odihnă, mărturia martorei I.A. care arată că după refuzul de a semna cererea de demisie,
contestatorului nu i se mai adresau alte cerinţe din partea angajatorului precum şi dovezi ale
redirecţionării clienţilor contestatorului
Potrivit Agenției Europene pentru Securitate si Sănătate in Munca, hartuirea la locul de
munca se refera la comportamentul repetat si nejustificat fata de un angajat sau un grup de
angajati.
"Hartuirea la locul de munca provoacă un stres considerabil victimelor si colegilor,
familiilor si prietenilor acestora. In unele cazuri, victimele nu isi pot desfasura activitatea in mod
normal la locul de munca si nu pot avea o viata normala", se precizeaza in documentul citat.
Autorii care au studiat fenomenul arată că în concret, hartuirea poate fi atat directa (prin
agresiuni verbale si fizice), cat si indirecta (prin acțiuni mai subtile, precum discreditarea
activității salariatului, izolarea sociala a acestuia), având ca unic scop victimizarea, umilirea,
subminarea sau amenintarea persoanei hartuite.
502
"In principiu, hartuirea, orice forma ar imbraca, presupune un comportament abuziv,
manifestat deliberat, in cadrul relatiilor de munca, avand ca rezultat degradarea ambientului in
care se desfasoara munca, precum si atingerea personalitatii, demnitatii sau integritatii psihice
sau fizice ale unei persoane", opineaza specialiştii.
Art. 8 din Codul Muncii statueaza ca relatiile de munca se bazeaza pe principiul
consensualitatii si al bunei-credinte. De asemenea, pentru buna desfasurare a relatiilor de
munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in
conditiile legii si ale contractelor colective de munca.
Art. 39 prevede că ca salariatul are dreptul la demnitate in munca si la securitate si
sanatate in munca. Neprecizandu-se daca este vorba doar de sanatate fizica, vom intelege ca
legiuitorul s-a referit si la sanatatea morala a salariatului.
Alţi autori arată că „Hartuirea morala este o violenta continua care va avea un final sigur:
distrugerea psihica a individului pana la moartea psihica a acestuia. Sinuciderea ca urmarea a
hartuirii morale este demonstrata astfel incat in legislatiile statelor europene hartuirea morala
constituie infractiune”.
Hartuirea psihologica sistematica a angajatilor la locul de munca este supranumita si
mobbing. Aceasta este denumirea consacrata in tarile vestice pentru fenomenul de hartuire
psihica a angajatilor la serviciu.
Mobbing-ul se refera la actele de hartuire psihologica a unui angajat sau angajate de catre
un grup de persoane de la locul de munca.
Hartuirea psihologica se poate ascunde sub diverse forme, de la umilinte si marginalizare
si pana la batjocura, tipete si alte forme de comportament care pot fi atacate si sanctionate in
instanta.
Se arată în studiile asupra acestui aspect că „prevenirea hartuirii la locul de munca este un
element cheie pentru imbunatatirea conditiilor de viata la locul de munca si evitarea excluderii
sociale. Este important sa se adopte din timp masuri pentru evitarea deteriorarii climatului de la
locul de munca", informeaza Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca pe site-
ul propriu.
Astfel, atenționează instituția, angajatorii nu trebuie sa aștepte pana când apar reclamații
din partea victimelor.
Așadar, mai intai, trebuie sa se realizeze o evaluare a riscurilor, pentru a ajuta la
identificarea masurilor corespunzătoare. Aceasta poate cuprinde formularea unei politici anti-
hartuire cu direcții clare, imbunatatirea generala a climatului psihosocial la locul de munca,
crearea unei culturi organizationale cu norme si valori impotriva hartuirii, instruirea in
gestionarea conflictelor si in leadership, reproiectarea mediului de munca si acordarea de sprijin
victimelor, in caz de hartuire (de exemplu, consilierea si despagubirea).
În speţă reiese că salariatul a informat conducerea societăţii în luna martie 2017 despre
faptul că de la începutul anului i se solicită în mod repetat demisia ( f.136 dosar), despre anumite
comportamente ale sefului L.F. ( f. 141, 142), stresul la care este supus şi faptul că acordul său
de încetare a contractului individual de muncă a „ fost obţinut în mod abuziv după 9 luni de
presiuni şi hărţuire psihică” ( f. 144, 148 dosar) .
Reacţia unităţii angajatoare a fost însă pur formală aceasta limitându-se a solicita
contestatorului mai multe informaţii despre aspectele reclamate sau de a-i răspunde parţial numai
cu privire la anumite aspecte tehnice invocate.
503
Referitor la condiţiile încetării contractului de muncă în cauza de faţă, instanţa reţine că
actualul Cod al muncii nu conţine dispoziţii privind condiţiile şi procedura încetării contractului
de muncă prin acordul părţilor. Însă pentru ca acordul de voinţă să se realizeze el trebuie să
întrunească condiţiile art. 1206 Cod Civil adică să nu fie dat din eroare, surprins prin dol sau
smuls prin violenţă. Contestatorul reclamă violenţa psihică exercitată asupra sa sub forma de
presiuni şi abuzuri de mai multe categorii, violenţă exercitată repetat şi insidios pe parcursul
anului 2016.
Angajatorul s-a apărat în cauză invocând cu preponderenţă slabele rezultate profesionale
ale contestatorului în perioada de dinaintea încetării raporturilor de muncă . Instanţa constată
însă că o asemenea motivare se circumscrie unei concedieri pentru necorespundere profesională
sau pentru abateri disciplinare şi nu justifică determinarea salariatului să renunţe la locul de
muncă prin presiuni repetate exercitate în diferite tipuri şi modalităţi, care au creat un mediul de
lucru ostil şi care nu i-a permis contestatorului „să se înscrie pe un trend ascendent” aşa cum
solicitase societăţii la un moment dat.
În consecinţă, constatând că la încetarea contractului de muncă consimţământul
contestatorului a fost viciat prin violenţă în condiţiile mai sus arătate, instanţa va constata
nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 100/02/01/42480 din 31.10.2016 emisă de către intimată şi va
obliga intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul ocupat anterior emiterii acestei dispoziţii
cu obligarea la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale actualizate , majorate şi
indexate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 1.11.2016 şi
până la reintegrare.
Instanţa nu va reţine nulitatea absolută a Dispoziţiei pentru inexistenţa motivelor de fapt
şi de drept invocate de către contestator. În condiţiile în care angajatorul a reţinut că raporturile
de muncă cu salariatul încetează în urma manifestării unilaterale de voinţă a acestuia, angajatorul
nu are obligaţia de a emite o decizie care să se supună condiţiilor de formă şi fond prevăzute de
lege pentru concediere.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa reţine că potrivit probelor de la
dosar toate acţiunile concertate ale intimatei au determinat un stres resimţit puternic de către
contestator care a adus atingere demnităţii sale fapt pentru care,în consecinţă în condiţiile art.
253 din Codul Muncii instanţa va admite în parte cererea contestatorului privind plata de daune
morale pentru suma de 10.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel societatea T.R.C.SA,
solicitând schimbarea in totalitate a sentinţei atacate, in sensul respingerii acţiunii contestatorului
A.D, ca neîntemeiata.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond a preluat toate susţinerile contestatorului -
intimat, fara a avea in vedere apărările bazate pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei,
interogatoriul luat intimatului si depoziţiile martorilor propuşi. Tribunalul a reţinut in mod
exclusiv argumentele teoretice ale intimatului cu privire la hărţuirea la locul de munca,
concluzionând in mod eronat ca la data la care intimatul a solicitat încetarea raporturilor de
munca ar fi fost viciat consimțământul acestuia prin violenta psihica.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat in mod greşit probatoriul administrat in cauza,
iar pe de alta parte a reţinut anumite aspecte care nu au nici un fel de suport probatoriu.
S-a arătat că începând cu anul 2015 intimatul a înregistrat o scădere constanta si
semnificativa a vânzărilor, fapt ce rezulta din fisele fiscale pe care le-am depus la dosar (o medie
lunara a veniturilor de 9067 lei in 2015 si de 7300 lei in 2016, fata de 10305 lei in 2014). Acest
aspect rezulta si din declaraţiile martorilor dar si din răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 1),
504
unde intimatul a menţionat ca rezultatele profesionale slabe s-au datorat procesului de divorţ in
care a fost implicat. O serie de clienţi importanţi din portofoliul intimatului au reclamat faptul ca
nu erau mulţumiţi de colaborarea cu acesta solicitând totodată alocarea unor alti agenţi de
vânzări, sens in care am depus la dosarul de fond înscrisuri doveditoare la termenul de judecata
din data de 29.05.2017. De altfel, acest fapt a fost recunoscut si de către intimat in răspunsul la
interogatoriu (întrebarea nr. 2) si constituie adevăratul motiv al redirecționării acestor clienţi
către alti agenţi de vânzări si nu presupusa violenta psihica reţinuta in mod greşit de instanţa de
fond.
Prin urmare, rezultatele profesionale slabe si neglijarea clienţilor din portofoliul propriu
au constituit motivele unor discuţii mai dure purtate in şedinţele periodice de analiza a activităţii
de vânzări intre şefii ierarhici si intimat, însă aceste discuţii nu pot fi apreciate ca o hărţuire
psihica in sensul celor reţinute de instanţa de fond. Mergând pe considerentele reţinute de
instanţa de fond, ar însemna ca orice reproş privind nerealizarea atribuțiunilor de serviciu sa
poată fi considerat un act de hărţuire psihica la adresa angajatului, ceea ce este in mod evident de
neacceptat.
Cu privire la necalificarea intimatului in procesul Customer Satisfaction Sales, apreciată
de instanţa de fond ca o violenta psihica, s-a arătat ca motivul real a fost depăşirea termenului de
predare a tabelului cu clienţii calificaţi in survey-ul pentru trimestrul II - 2016, după cum
recunoaşte însuşi intimatul - contestator in răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 3), si nu
abuzul şefului sau ierarhic după cum s-a reţinut, fara temei, in sentinţa atacata.
Referitor la neacordarea concediului de odihna, in acelaşi interogatoriu (răspuns la
întrebarea nr. 4), intimatul recunoaşte ca nu a solicitat concediul de odihna in conformitate cu
procedurile interne aplicabile si ca nu avea programare de concediu pentru perioada solicitata.
Practic, acesta a fost motivul real pentru care i s-a refuzat iniţial acordarea concediului de odihna
(care i s-a acordat ulterior) si nu răzbunarea personala a şefilor săi.
Instanţa de fond a mai reţinut, in mod cu totul eronat si in lipsa oricărui suport probatoriu
faptul ca intimatului i-a fost interzisa efectuarea concediului medical, fapt total neadevărat.
Înscrisurile depuse de intimat la termenul de judecata din data de 29.05.2017, cu care
intimatul încearcă a dovedi presupuse abuzuri săvârşite împotriva sa, sunt ulterioare datei de
09.09.2016 când a fost aprobata cererea sa de incetare a raporturilor de munca prin acordul
pârtilor (cerere depusa de intimat la 07.09.2016). Așa cum s-a arătat in concluziile depuse la
finalizarea dezbaterilor, de la data realizării acordului de voinţa al părților privind încetarea
contractului de munca - 09.09.2016 - si pana după încetarea efectiva a contractului sau de munca
- 01.11.2016 -, intimatul nu a făcut altceva decât sa-si preconstituie probe in vederea susţinerii
acţiunii sale.
Deși intimatul a susţinut ca in cursul anului 2016 s-au exercitat diverse abuzuri împotriva
sa, întrebat fiind de ce nu s-a adresat structurilor competente din cadrul Telekom sau organelor
de cercetare abilitate, a răspuns (la intrebarea nr. 5 din interogatoriu) ca a sesizat doar liderul de
sindicat, insa instanţa de fond a reţinut nejustificat ca ar fi sesizat conducerea societăţii.
De asemenea, in răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 6) intimatul a recunoscut ca a
fost avertizat cu privire la declanşarea procedurilor de cercetare administrativa privind
sustragerea de combustibil din cota alocata pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu si folosirea
carburantului in interes personal, însa instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire acest aspect, fara
sa aibă in vedere ca :
- toti martorii au declarat ca nu cunosc ca la momentul in care intimatul a solicitat
incetarea raporturilor de munca prin acordul părților sa se fi făcut presiuni sau ameninţări la
505
adresa acestuia (de altfel martorii propuşi de intimat nu mai lucrau in cadrul companiei la
momentul respectiv);
- toti martorii au declarat ca ceea ce i se reproşa intimatului in şedinţele periodice, erau
performantele din ce in ce mai slabe in ce priveşte activitatea de vânzări in perioada 2015 - 2016
(scăderea numărului de clienţi, scăderea valorii contractelor, reclamaţii, etc);
- martorii au confirmat ca in unele dintre şedinţele periodice in care era analizata
activitatea colectivului de vânzări din care făcea parte si intimatul, atunci cand nu era atins
targhetul de vânzări preconizat, era o atmosfera mai tensionata, şeful lor folosind un ton mai
ridicat, insa majoritatea au apreciat acest aspect ca o presiune normala in contextul rezultatelor
sub aşteptări (a se vedea depoziţia martorului Polojan Petrica);
Din declaraţia martorului P.P. rezulta ca managerul D.D. a manifestat destula înțelegere
cu intimatul, care începând cu ianuarie 2015 intrase in proces de divorţ cu fosta soţie, insa
vazand ca performantele profesionale slabe se prelungesc pe o perioada de peste un an, in calitate
de sef al acestuia a început sa-i atragă atenţia din perspectiva evaluărilor periodice privind
standardele de performanta, dar si din cauza faptului ca tot mai mulţi clienţi din portofoliul
contestatorului solicitau alocarea unui alt agent de vânzări pentru lipsa de colaborare a acestuia;
Acelaşi martor confirma ca nu a fost ameninţat intimatul de către şefii ierarhici si ca
acesta a fost doar atenţionat cu privire la demararea procedurii de cercetare disciplinara in
legătura cu sustragerea de combustibil;
Aşa cum s-a arătat in concluziile depuse, se poate constata cu uşurinţa ca depoziţia
martorului A.I nu concorda cu depoziţiile celorlalţi trei martori, asa incat se poate aprecia ca
atitudinea acestui martor nu a fost pe deplin sincera, motiv pentru care se impunea ca declaraţia
acesteia sa fie înlăturata, insa instanţa de fond nu a procedat in acest sens, ci. dimpotrivă, a dat
maxima eficienta acestei depoziţii in detrimentul celorlalte si in mod deosebit a declaraţiei
martorului P.P.
De asemenea, prima instanţa a făcut o greşita apreciere a probelor in ansamblul lor,
analizându-le in mod selectiv si vădit părtinitor, fara sa facă referirile necesare la înscrisurile
depuse de noi, la interogatoriul luat intimatului precum si la depoziţiile martorilor propuşi de noi.
Apreciază ca din probele administrate in cauza nu rezulta ca asupra intimatului a fost
exercitata o violenta psihica de către superiorii săi ierarhici, de natura sa-i vicieze
consimţământul la momentul solicitării încetării contractului de munca, asa cum in mod eronat
se retine in motivarea sentinţei atacate.
Simplele atenţionări ale şefilor ierarhici cu privire la nerealizarea indicatorilor de
performanta individuala nu pot fi considerate ameninţări aduse intimatului, dat fiind faptul ca
rolul si obligaţia şefilor sai era de a coordona, controla si superviza activitatea intimatului din
cadrul compartimentului de vânzări servicii in care acesta activa.
Asa cum s-a arătat in întâmpinarea depusa, cererea de încetare a contractului de munca a
fost făcuta in considerarea si asumarea de către intimat a consecinţelor slabei performante
profesionale si a unui comportament neconform cu regulamentele si procedurile interne ale
societăţii, fara ca asupra acestuia sa se fi exercitat o violenta psihica de natura sa fi condus la
vicierea consimţământului la data formulării cererii.
Prin urmare, prin raportare la dispoziţiile art. 1216 alin. (1) si (4) din Codul civil, nu se
poate retine ca intimatului i-a fost indusa o temere justificata la momentul Ia care a solicitat
încetarea raporturilor de munca.
506
După cum se arata in literatura de specialitate, violenta poate sa constituie viciu de
consimţământ numai daca sunt îndeplinite doua condiţii cumulative sa fie determinanta pentru
încheierea actului juridic şi sa fie injusta, nelegitima, ilicita.
Cat priveşte prima condiţie, potrivit art. 1216 alin. (4) din Codul civil, aceasta trebuie
apreciata de la caz la caz, in funcţie de circumstanţele personale ale celui ameninţat : vârsta, stare
sociala, stare de sănătate si altele asemenea.
In cazul intimatului, trebuie reţinut ca este un bărbat in vârsta de 37 de ani (o vârsta a
deplinei maturităţi psihice si profesionale), are un grad de instruire superior (absolvent de
facultate), are o stare sociala buna (căsătorit, un copil, stare materiala satisfăcătoare), avea o stare
de sănătate corespunzătoare (declarat apt pentru funcţia ocupata la controalele medicale
periodice), fiind un caracter care manifesta stăpânire de sine in situaţii limita.
Ca atare, este imposibil de conceput ca atenţionările sau avertizările şefilor săi ar fi putut
sa-i insufle acestuia o temere reala, considerabila, de o așa gravitate incat sa-i vicieze
consimţământul la data formulării cererii de încetare a contractului de munca, așa incat prima din
cele doua condiţii la care ne-am referit mai sus nu este data în speţa de fata.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, trebuie reţinut că instanţa de fond nici măcar nu face
referire la susţinerile societăţii potrivit cărora cererea de încetare a contractului de munca a fost
făcuta imediat după ce intimatul a fost avertizat cu privire la faptul ca şefii sai au solicitat
iniţierea procedurii cercetării disciplinare referitor la folosirea autoturismului de serviciu in
interes personal si sustragere de combustibil, întrucât existau indicii temeinice (date de rapoartele
electronice si GPS) ca in perioada 01 - 08.08.2016 intimatul a alimentat in mai multe rânduri
autoturismul de serviciu fara sa parcurgă distantele raportate in foile de parcurs.
Or, aceasta atenţionare a fost determinanta in solicitarea intimatului de încetare a
raporturilor de munca, însa avertizarea de către şefii săi cu privire la demararea cercetării
disciplinare prealabile a fost justa, legitima, întemeiata pe exercitarea unui drept al angajatorului
si ca atare nu poate fi invocata de către contestator ca o violenta de natura sa atragă nulitatea
actului juridic.
Avertizarea cu folosirea unei cai legale (cercetarea disciplinara fiind o astfel de cale) si
temerea de consecinţele legale si fireşti ale exercitării unui drept de către angajator, nu poate
constitui violenta - viciu de consimţământ in ce-1 priveşte pe intimat, in condiţiile in care aceasta
atenţionare nu a fost făcuta in scopul de a obţine avantaje injuste (art. 1217 din Codul civil).
In consecinţa, rezulta ca cele doua condiţii cumulative nu au fost îndeplinite, așa incat
putem aprecia ca, in mod evident, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1216 alin.(l) si
(2) din Codul civil, care sa poată atrage anularea dispoziţiei de încetare a contractului de munca
al intimatului.
Totodată, solicită a se avea in vedere faptul ca, potrivit art. 1219 din Codul civil, simpla
temere izvorâtă din respect pentru șefii ierarhici nu constituie violenta in ce-1 priveşte pe intimat.
În consecinţă, trebuie avut în vedere faptul ca manifestarea de voinţa a fost neviciata,
intenţia intimatului de încetare a contractului individual de munca in temeiul art. 55 lit. b) din
Codul muncii fiind clar exprimata, ea nelăsând loc la nici o interpretare, intimatul având puterea
deplina de a aprecia si de a discerne asupra efectelor juridice care urmau sa se producă in baza
manifestării sale de voinţa.
Acordul părților de încetare a contractului individual de munca, a operat in conformitate
cu prevederile art. 1270 alin. 1 din Codul civil, potrivit cărora contractul valabil încheiat are
putere de lege intre părţile contractante, iar consimţământul sau a fost fără echivoc si liber
exprimat.
507
Invocarea ulterioara a vicierii consimţământului, după ce a solicitat personal încetarea
raporturilor de munca prin cererea din 07.09.2016, după ce a semnat convenţia de încetare a
contractului de munca prin acordul părților fara nici o obiecțiune, nu are un suport faptic si nici
juridic.
Prin urmare, acordul de încetare a contractului individual de munca nr.
100/02/01/1.129/BC din 14.09.2009 a fost exprimat in mod valabil, cererea intimatului din data
de 07.09.2016 de încetare a contractului individual de munca prin acordul pârtilor a fost scrisa si
semnata personal de către contestator, fara ca asupra acestuia sa se fi exercitat o violenta psihica
in sensul celor reţinute, in mod eronat, de prima instanţa.
Pe de alta parte, sentinţa pronunţată este netemeinică şi nelegală deoarece, prin aceasta s-
a dispus constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016,
motivarea acestei soluţii fiind vicierea consimţământului contestatorului cu privire la încetarea
raportului de muncă.
Apreciază că instanţa de judecată putea să se pronunţe în sensul constatării nulităţii
Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016 numai după anularea cererii de încetare
formulate de contestator, pentru că Dispoziţia nu este actul care exprimă acordul de voinţă al
contestatorului, respectiv consimţământul acestuia cu privire la încetarea contractului individual
de muncă.
Consimţământul contestatorului este exprimat în cererea de încetare a contractului
individual de muncă, cerere redactată si semnată de contestator în data de 07.09.2016 si
înregistrată la angajator în data 09.09.2016 şi acest act ar fi trebuit cenzurat de instanţa de
judecată, bineînţeles în situaţia în care acţiunea formulată ar fi avut ca obiect sau capăt de cerere,
solicitarea anulării cererii de încetare.
Dispoziţia nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016 nu reprezintă actul de încetare a
contractului individual de muncă al contestatorului ci reprezintă documentul prin care
angajatorul a luat la cunoştinţă despre voinţa exprimată de contestator prin cererea acestuia de a
înceta raportul de muncă, respectiv documentul care atestă încetarea contractului individual de
muncă potrivit art. 55, lit. b din Codul muncii (prin acordul părţilor) şi totodată documentul in
baza căruia se fac înregistrările corespunzătoare în Registrul general de evidenta a salariaţilor.
Solicită a se avea în vedere chiar soluţia pronunţată de instanţa de fond, soluţie a cărei
motivare o reprezintă pretinsa viciere a consimțământului contestatorului cu privire la care
instanţa reţine că decizia contestatorului de încetarea a contractului menţionată în cerere ar
reprezenta o rezultantă a unei violenţe şi hărţuiri ce s-a manifestat din partea reprezentanţilor
angajatorului la adresa salariatului într-o lungă perioadă de timp.
Fată de această situaţie urmează a se constata că pentru a se putea anula Dispoziţia nr.
100/02/01/4.2480 din 31.10.2016 se impunea ca prealabil să se anuleze cererea redactată si
semnată de contestator în data de 07.09.2016 si înregistrată la angajator în data 09.09.2016.
dispoziţia fiind un act subsecvent cererii, însă acţiunea formulată în prezenta cauză nu a avut şi
solicitarea de a se anula cererea contestatorului.
Cat priveşte daunele morale la plata cărora a fost obligată apelanta prin sentinţa atacata,
menţionează ca potrivit alin. 1 al art. 253 din Codul Muncii „angajatorul este obligat, in temeiul
normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să ii despăgubească pe salariat in situaţia
in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul."
Pentru a fi antrenata răspunderea civila contractuala este necesar sa fie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii: sa existe un prejudiciu, sa se fi încălcat o obligaţie contractuala,
508
sa existe un raport de cauzalitate intre fapta (încălcarea obligaţiei contractuale) si prejudiciu si sa
existe culpa angajatorului, in speţa nefiind îndeplinita nici una dintre aceste condiţii.
In consecinţa, nu se poate retine nici o culpa a T.R.C, in condiţiile in care nu i-a cauzat
un prejudiciu moral intimatului. Pe de alta parte, este evident si faptul ca nu poate exista o
legătura de cauzalitate intre un „prejudiciul moral" inexistent si încălcarea / neexecutarea
obligaţiilor contractuale, care nu s-a produs.
Pentru motivele arătate s-a solicitat să se aprecieze că sentinţa civila nr. 1859 din
23.10.2017 a Tribunalului Iași este netemeinica si nelegala, iar in consecinţa, reevaluând întreg
probatoriul administrat, admiterea cererii de apel.
In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466 - 482 din Codul de procedura civila, art. 1216,
1217, 1219, 1270 din Codul civil si art. 253 din Codul muncii.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Cu privire la susţinerea apelantei că, începând cu anul 2015 a înregistrat o scădere
constantă şi semnificativă a vânzărilor, calificându-le drept rezultate profesionale slabe ale
acestuia, aceasta este total nefondată.
Susţine că a dovedit la instanţa de fond, faptul că Telekom nu recompensează cu bonuri
de performanţă care depăşesc valoarea venitului fix lunar, pe cei cu rezultate profesionale slabe.
Potrivit Fişelor fiscale depuse la dosarul de fond (filele 10-17, voI. II), începând cu luna
mai 2014, lună de lună, subsemnatul am avut venituri mai mari decât salariul fix. Aceasta este
explicaţia pentru care consideră intimatul că a fost recompensat cu bonusuri salariale, rezultatele
obţinute încadrându-se în indicatorii de performanţă ceruţi de companie.
Prin răspunsul dat la întrebarea nr. l din Interogatoriul propus de către apelanta, era firesc
să recunoască acest lucru, însă aceste scăderi care au intervenit şi pe fondul problemelor
personale apărute în viaţa intimatului, nu au afectat indicii de performanţă ceruţi de către
companie, dovadă fiind că am fost recompensat cu bonuri de performanţă şi în toată această
perioadă, obţinând în continuare venituri mai mari decât salariul fix.
Cu privire la susţinerea apelantei cum că, o serie de clienţi importanţi din portofoliului
subsemnatului ar fi reclamant că sunt nemulţumiţi de colaborarea cu mine şi că ar fi solicitat
alocarea altor agenţi de vânzări, solicit instanţei de apel să o respingă ca nefondată.
S-au arătat şi la instanţa de fond, prin precizările depuse pentru termenul din 26.06.2017,
(filele 45-47, vol.II),că toate aspectele invocate cu privire la aşa numitele "nemulţumiri " ale
acestor clienţi nu au avut legătură cu atribuţiile de serviciu ale intimatului, ci vizau aspecte
tehnice care au fost aduse la cunoştinţa colegilor din departamentul tehnic central şi local. Pentru
perioadele în care s-a aflat în concediu de odihnă şi concediu medical, problemele rămase în curs
de soluţionare cu privire la diverşi clienţi din portofoliul său, au fost direcţionate în termen util
către colegul V.A spre soluţionare, potrivit procedurilor interne. Au fost dovedite aceste
împrejurări cu corespondenţa electronică purtată atât cu clienţii în cauză, cât şi cu departamentele
implicate în soluţionarea unor asemenea situaţi.
Apelanta nu a putut dovedi nicio culpă a intimatului cu privire la aşa numitele
"nemulţumiri" ale clienţilor în relaţiile de colaborare şi a distorsionat răspunsul pe care dat la
întrebarea nr.2 din Interogatoriu. In aceste sens, cu referire la clientul Primăria Iaşi, intimatul a
răspuns că, deşi se afla în concediu medical, a depus diligentele necesare pentru ca solicitările
acestui client să fie soluţionate de dl. A.V, ceea ce face dovada bunei credinţe şi a implicării în a
soluţiona orice aspect legat de colaborarea profesională cu clienţii din portofoliul propriu, nefiind
vorba în niciun caz neglijarea acestora, cum tendenţios conchide apelanta.
509
Precizează că, T.R.C. l-a recompensat cu Bonus de performanţă în condiţiile în care a
obţinut calificative foarte bune din partea clienţilor din portofoliu vizavi de modul de colaborare
cu aceştia şi promptitudinea rezolvării solicitărilor acestora.
Cu privire la susţinerea apelantei cum că, depăşirea termenului de predare a tabelului cu
clienţii calificaţi în survey-ul pentru trimestrul 11-2016 a constituit motivul real pentru
necalificarea intimatului în procesul Customer Satisfaction Sales, solicită instanţei de apel să
constate că situaţia de fapt prezentată de către intimată nu corespunde realităţii, intimata
distorsionând adevărul.
Aşa cum a răspuns şi la întrebarea nr.3 din Interogatoriu, deşi se afla în concediu de
odihnă, a comunicat superiorului ierarhic că va avea datele clienţilor în timp util, ceea ce s-a şi
întâmplat. Astfel, era într-o zi de duminică şi chiar dacă era în concediu de odihnă, a trimis toate
datele clienţilor pentru a se putea califica în această evaluare a clienţilor, această evaluare fiind
unul dintre indicatorii de performanţă fără de care activitatea sa nu putea fi evaluată şi pe cale de
consecinţă, nu ar fi fost recompensat de către intimată cu bonusuri de performanţă pentru
perioada respectivă, împrejurare pe care a dovedit-o cu fişele fiscale depuse la dosarul de fond,
(filele 10-17, vol.II).
Cu privire la neacordarea concediului de odihnă, afirmă apelanta că, motivul real 1-a
reprezentat faptul că intimatul nu ar fi respectat procedurile interne privind solicitarea
concediului de odihnă, nefiind vorba de o răzbunare personală a şefilor.
Solicită intimatul a se constata că a dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, că
împrejurările de fapt cu privire la solicitarea sa de acordare a concediului de odihnă au fost altele
decât cele prezentate de către apelantă.
Astfel, aşa cum a răspuns şi la întrebarea nr.4 din Interogatoriu, în mod uzual pentru
luarea unei perioade mai mari din concediul de odihnă, respectiv mai mult de 20 zile, solicitarea
trebuia formulată cu 2-3 zile înainte de perioada cerută, prin trimiterea unei cereri în aplicaţia
internă folosită de angajaţii companiei, numită EPAY. Pentru perioade mai mici însă, cererea
trebuia făcută cu cel mult o zi înainte de perioada solicitată, la superiorul ierarhic.
Susţine apelantul că a adresat solicitările şefului direct, d-lui D., care i-a respins succesiv,
la interval de 2 zile cererile de concediu nr. 500104 din data de 27.04.2016 şi nr. 500545 din data
de 29.04.2016, condiţionându-i efectuarea zilelor de concediu de îndeplinirea KPI-lor de vânzări
şi de faptul că nu are temei pentru a formula o asemenea solicitare.
Condiţionarea efectuării concediului de odihnă de atingerea targhetului lunar de vânzări a
constituit o altă formă de abuz psihic şi hărţuire manifestată de apelantă prin intermediul
angajaţilor săi.
Din conţinutul mesajului text trimis la data de 29.04.2016, ora 21:03, depus la dosarul
cauzei, (filele 18-19, vol. l) rezultă fără niciun dubiu condiţionarea impusă de Dl. D. "să te
pregăteşti de plată. Asta este just şi îţi spun eu, care pt tine reprezint T. România. Nu îţi aprob
concediul. Nu ai temei şi nu mi-ai argumentat solicitarea. Sărbători liniştite. Că va fi mare
furtună după Paşte. "
Mai susţine apelanta că, instanţa de fond a reţinut eronat şi fără un suport probatoriu că
intimatului i s-ar fi refuzat efectuarea concediului medical.
Cu privire la acest aspect, învederează instanţei de apel faptul că, înainte de a intra în
concediu medical urmare intervenţiei chirurgicale efectuate (ruptură de ligament la genunchi), a
discutat de mai multe ori cu dl. D. spunându-i despre problema de sănătate avută şi pe care urma
să o rezolve cât mai repede posibil, anunţându-l astfel că va fi nevoit să stea în concediu medical
pentru recuperare, intervenţia chirurgicală nefiind una chiar simplă.
510
Astfel, după ce a suportat intervenţia chirurgicală, de câte ori i se prelungea concediul
medical, cu ocazia trimiterii certificatului medical la sediul companiei, dl. D. îl "atenţiona"
telefonic ori când venea la Iaşi, că îi va trimite inspector acasă pentru a verifica veridicitate stării
sale de sănătate, întrucât în opinia sa, o asemenea intervenţie chirurgicală nu necesita mai mult
de 2-3 zile de recuperare, că va face plângere împotriva medicului care i-a prescris o perioada
mai mare de recuperare, exprimându-şi astfel dezacordul pentru a rămâne în concediu medical o
perioadă mai mare decât cea pe care o considera d-lui necesară.
Aceste manifestări ale superiorului ierarhic reprezintă o altă formă de abuz psihic i-a
cauzat un mare stres, în condiţiile în care se afla în perioada de recuperare, care a fost foarte
dificilă fiind imobilizat şi lipsit de orice venituri materiale în perioada respectivă.
Cu privire la răspunsul dat la întrebarea 6 din Interogatoriu, solicită instanţei de apel să
constate că, "avertizarea" despre care face vorbire apelanta, şi care s-a constituit într-o formă de
şantaj şi ameninţare la adresa sa, pentru a fi determinat să plece din companie, a început după ce
a sesizat abuzurile şefilor ierarhici la conducerea sindicatului.
Şi aşa cum a dovedit cu înscrisurile depuse, nu a fost vorba niciodată de "sustragerea de
combustibil" din cota alocată pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi/sau de "folosirea
carburantului în interes personal", cum total nefondat şi denigrator afirma apelanta, aceste
afirmaţii nefiind dovedite în niciun fel de către apelantă, ci de redirecţionarea cotei de
combustibil de către superiorul ierarhic şi aceasta în condiţiile în care, de multe ori a fost cazul
să alimenteze cu carburant achiziţionat din banii proprii. Acest fapt a fost confirmat şi de
martorul VAD care declară că "precizez că eu, într-adevăr, când rămâneam fără benzină şi
trebuia să-mi fac treaba, alimentam autoturismul de serviciu cu bani personali. Acest lucru nu mi
se solicita în mod expres de către firmă".
Compania nu solicita în mod expres, însă în condiţiile în care aveai un anumit targhet
lunar de atins în raport de care erai evaluat, este de la sine înţeles că singura soluţie rămasă era să
cumperi combustibil cu banii personali.
Cu privire la depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, solicită instanţei de apel ca,
analizându-le, să constate ca nefondată susţinerea apelantei, cum că, instanţa de fond a făcut o
apreciere selectivă a acestora.
Astfel, în motivarea soluţiei pronunţate instanța de fond a reţinut că toţi martorii audiaţi
în cauză inclusiv cei ai societăţii intimate au declarat în faţa instanţei că reclamantul era un
angajat apreciat, un vânzător bun, bine văzut datorită performanţelor sale.
Această împrejurare este reţinută corect şi obiectiv de către instanţa de fond, în raport de
depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.
De asemenea, tot din declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa a reţinut corect că pe fondul
unor situaţii personale şi a unor probleme de sănătate, a avut loc şi o scădere a performanţelor
profesionale ale intimatului.
Aşa cum rezultă din Fişele fiscale depuse pentru anii 2014-2016, chiar şi în condiţiile
scăderii performanţelor prin comparaţie cu realizările anilor anteriori anului 2014, intimatul a
avut venituri mai mari decât salariul fix, fiind recompensat cu bonuri de performanţă, rezultatele
obţinute încadrându-se în indicatorii de performanţă ceruţi de companie.
Totodată, instanţa a reţinut faptul că, toţi martorii audiaţi au declarat că „în cadrul
şedinţelor de lucru, şefii contestatorului îi cereau acestuia în mod regulat şi imperios să-şi dea
demisia."
Această împrejurare este de asemeni, reţinută corect şi obiectiv de către instanţa de fond.
511
In concluzie, solicită instanţei de apel să constate că, instanţa de fond a făcut o
interpretare corectă şi o apreciere obiectivă a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, în
contextul coroborării acestora şi cu celelalte probe administrate.
Cu privire la fondul cauzei solicită instanţei de apel ca, analizând întregul material
probatoriu administrat în cauză, să constate că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi
pe cale de consecinţă, să respingă ca nefondat apelul formulat.
In motivare soluţiei pronunţate, Tribunalul Iaşi a reţinut că, la încetarea contractului de
muncă consimţământul intimatului a fost viciat prin violenţă psihică exercitată asupra sa sub
forma de presiuni şi abuzuri de mai multe categorii, violenţă exercitată repetat şi insidios pe
parcursul anului 2016.
Din ianuarie 2015, pe fondul unor probleme personale mai dificile şi a unor probleme de
sănătate, a avut loc şi o scădere a performanțelor sale profesionale, însă, chiar si în condiţiile
unei scăderii a vânzărilor lunare, acesta a dovedit potrivit Fişelor fiscale depuse, că a obţinut
venituri mai mari decât salariul fix, fiind astfel recompensat cu bonuri de performanţă,
rezultatele obţinute încadrându-se în indicatorii de performanţă ceruţi de companie.
Campania de denigrare, discreditare profesională, intimidare şi hărţuire a intimatului a
început din ianuarie 2016, cu scopul declarat de a-l determina să plece din companie şi a fost
inițiată de şeful ierarhic dl. D.D., având funcţia de East Region Manager în cadrul East Region
Manager.
Această campania s-a materializat prin mesajele tendenţioase trimise şi au culminat cu
denigrarea sa în prezenţa colegilor în ziua de marţi, 26.04.2016.
Din conţinutul mesajelor se poate constata cu claritate intenţia domnului D.D. de a-l forţa
să părăsească compania, (mesaj din 25.01.2016 ora 17:02).
Deşi şi-a exprimat dorinţa de a rămâne cât mai mult în companie (mesaj din 25.01.2016
ora 17:22), dl. D.D. i-a recomandat alte departamente, numai să plece.(mesaj din 25.01.2016 ora
17:57).
Cu privire la afirmaţiile din mesajul datat 25.01.2016 ora 17:57 "In Enterprise Est nu te
potriveşti datorită atitudinii, minciunilor şi nemuncii tale pe tot ce înseamnă KPI, campanii,
reclamaţii, etc.", precizez că şi în condiţiile nerealizării KPI-lor stabiliţi, trebuia să se urmeze o
procedură de evaluare a performanței, în urma căreia să se decidă anumite măsuri şi în niciun caz
nu se impunea exercitarea de presiuni asupra mea în vederea părăsirii companiei.
In acest sens, instanţa de fond, făcând o apreciere corectă a conţinutului acestor mesaje
când a reţinut că apelanta avea la îndemână luarea măsurii concedierii pentru necorespundere
profesională ori pentru abateri disciplinare.
Aşa cum s-a arătat şi dovedit la instanţa de fond, punctul culminant al acţiunilor
succesive de presiune, umilire şi abuz a fost atins în data de 26.04.2016, când în prezenţa tuturor
colegilor, respectiv, VA F.L, dl. D.D. i-a pus o foaie şi un pix pe masă spunându-mi să scrie
după dictare cererea de încetare a contractului individual de muncă cu acordul părţilor.
A scris cele dictate de D.D. In momentul în care i-a cerut să şi semneze cererea respectivă
a refuzat categoric. Atitudinea intimatului 1-a înfuriat atât de tare pe dl. D.D. , acesta adoptând
un comportament injurios şi degradant, redat exemplificativ.
Menţionează că, deşi la acel moment nu a cedat presiunilor refuzând categoric semnarea
cererii, scenariul dl. D.D. şi-a pus adânc amprenta asupra psihicului său.
Pe fondul acestor violenţe psihice, materializate într-o adevărată hărţuire psihologică a
intervenit cererea de încetare a contractului individual de muncă din data de 07.09.2016.
512
Toate aceste acţiuni repetate de conduită abuzivă (pe perioada ianuarie - septembrie) au
adus atingere demnităţii intimatului şi au dus la înrăutăţirea sănătăţii sale fizice şi mentale.
Solicită instanţei de apel să constate că soluţia Tribunalului Iaşi prin care a conchis că
acţiunile exercitate asupra intimatului de către apelanta-intimată pentru a semna cererea de
încetare a raporturilor de muncă se circumscriu unui comportament violent ce a avut drept
consecinţă vicierea consimţământul acestuia, este legală şi pe deplin dovedită.
Constatarea instanţei de fond cum că, cererea din 07.09.2016 nu îndeplineşte condiţia
esenţială privind acordul liber exprimat de către intimat, prevăzută de art. 1270 alin.(l) Cod civil,
este legală şi temeinică, având la bază o analiză şi o apreciere obiectivă şi reală a probele
administrate în cauză.
Pentru aceste considerente respingerea ca nefondată şi susţinerea apelantei, ca şi motiv de
apel, cum că " instanţa de judecată putea să se pronunţe în sensul constatării nulităţii Dispoziţiei
nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016 numai după anularea cererii de încetare formulată de către
contestator, pentru că Dispoziţia nu este actul care exprimă acordul de voinţă al contestatorului,
respectiv consimţământul acestuia cu privire la încetarea contractului individual de muncă. "
Actul juridic prin care părţile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească
condiţiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic şi mai cu seamă este
necesar ca ele să-şi materializeze acordul de voinţă printr-un consimţământ care să întrunească
cerinţele art. 1179 din Codul civil. Prin urmare, pentru încetarea raporturilor de muncă în temeiul
art. 55 lit. b) din Codul muncii, consimţământul ambelor părţi trebuie să fie serios şi explicit, să
excludă orice echivoc
Astfel, Dispoziţia nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016 trebuie interpretată potrivit
dispoziţiilor sus precizate, ca fiind actul juridic prin care se materializează întâlnirea acordul de
voinţă al celor două părţi ale contractului individul de muncă, respectiv, pe de o parte acordul
subsemnatului, viciat aşa cum am dovedit, exprimat prin cererea din 07.09.2016, iar pe de altă
parte acordul companiei angajatoare cu privire la încetarea raportului de muncă, manifestat prin
semnarea acestei dispoziţii numai de către reprezentantul legal al angajatorului, făcându-se
trimitere şi la cererea din 07.09.2016. Cu alte cuvinte, cererea din 07.09.2016 face parte,
implicit, din conţinutul Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din 31.10.2016.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, incidenţa în cauză a legislaţiei europene privind
hărţuirea la locul de muncă şi a dispoziţiilor Codului muncii cu privire la dreptul salariatului la
demnitate în muncă, la securitate şi sănătate în muncă.
Invocă intimatul dispoziţiile art. 3, art. 6, art. 8, art. 39 din Codul muncii, susţinând că
actul juridic prin care părţile pun capăt raportului de muncă, trebuie să îndeplinească condiţiile
de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic şi mai cu seamă este necesar ca ele
să-şi materializeze acordul de voinţă, printr-un consimţământ care să întrunească cerinţele
dreptului comun. într-o atare situaţie, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art. 55 lit.
(b) din Codul muncii, angajatul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare
neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
In lipsa unei astfel de manifestări de voinţă din partea intimatului, aşa cum acesta a
dovedit în cauză, consimţământul fiind viciat prin violenţă psihică, decizia contestată reflectă
manifestarea unilaterală de voinţă a angajatorului de încetare a raporturilor de muncă,
concretizată prin emiterea deciziei contestate.
In ceea ce priveşte legislaţia europeană incidenţă în cauză, instanţa de fond a reţinut că,
potrivit Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, hărţuirea la locul de muncă se
referă la comportamentul repetat şi nejustificat faţă de un angajat sau grup de angajaţi.
513
Astfel în principiu, hărţuirea, orice formă ar îmbrăca, presupune un comportament
abuziv, manifestat deliberat, în cadrul relaţiilor de muncă, având ca rezultat degradarea
ambientului în care se desfăşoară muncă, precum şi atingerea personalităţii, demnităţii sau
integrităţii psihice sau fizice ale unei peroane. "
Cu privire la daunele morale solicitate, apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi
temeinică.
Campania de denigrare, discreditare profesională, intimidare şi hărţuire a intimatului
desfăşurată de către apelantă din ianuarie 2016 cu scopul declarat de a mă determina să plec din
companie i-au creat un disconfort psihic accentuat şi o continuă stare de stres.
Prin toate aceste acţiuni i-a fost lezată demnitatea, a fost marginalizat, umilit, jignit şi
discreditat în faţa colegilor, i-a fost indusă o stare de inutilitate ca om şi angajat al apelantei, aşa
cum în mod corect a reţinut instanţa de fond .
Precizează că, hotărârea judecătorească apelată a fost pusă în executare de bunăvoie de
către apelantă, el fiind reintegrat pe postul avut anterior emiterii dispoziţiei anulate, cel de Larges
Account Manager începând cu data de 03.01.2018.
De asemenea apelanta i-a achitat drepturile salariale reprezentând numai partea fixă
pentru perioada 01.11.2016 -03.01.2018, daunele morale şi cheltuielile de judecată.
În drept cu fost invocate prevederile art.205, art.208, art.471 alin.(5), art.475-481 ,
art.451-453 Cod procedură civilă, art.3, art.6. art.8, art.39, art.272-273 Codul muncii, art.1179,
art.1204, art. 1216 Cod civil.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de apel, apărarile formulate
de intimat şi prevederile legale, instanţa de apel reţine următoarele:
Prioritar, din punct de vedere procesual, apelanta a invocat că instanţa de judecată nu
putea să se pronunţe în sensul constatării nulităţii Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din
31.10.2016 decât după anularea cererii de încetare a raporturilor de muncă formulată de
contestator, pentru că Dispoziţia nu este actul care exprimă acordul de voinţă al contestatorului,
respectiv consimţământul acestuia cu privire la încetarea contractului individual de muncă.
Din punct de vedere substanţial, încetarea contractului prin acordul părţilor produce
efecte în temeiul manifestării acestora de voinţă, însă din punct de vedere tehnic, angajatorul
emite o dispoziţie/decizie în acest sens, pentru a reflecta juridico-administrativ modalitatea de
finalizare a raporturilor de muncă. În acest sens, Dispoziţia nr. 100/02/01/42480 din 31.10.2016
reprezintă, din punct de vedere juridic, actul în temeiul căruia au încetat raporturile juridice de
muncă, act ce face corp comun cu actele pe care se întemeiază, inclusiv cererea reclamantului
din 07.09.2016.
Mai mult, sub aspect procesual, reclamantul intimat a subliniat expres în cadrul acţiunii
că invocă „faptul că manifestarea sa de voinţă exprimată prin cererea întocmită la data de
07.09.2016 a fost viciată prin ameninţarea şi violenţa exercitată de doi dintre superiorii săi
ierarhici, pe parcursul anului 2016”. În consecinţă, prima instanţa a fost investită expres şi
explicit să cerceteze libertatea de voinţă a reclamantului intimat în ceea ce privește încetarea
raporturilor de muncă pe dispozițiile art.55 lit. b C.pr.civ, încetare concretizata prin Dispoziţia
nr. 100/02/01/42480, contestată. Pentru toate aceste considerente, motivele de apel ţinând de
limitele învestirii instanței nu pot fi reținute.
Pe fond, apelanta a realizat o devoluţiune a întregii cauze, în condiţiile art.477 C.pr.civ,
motivele de apel vizând în principal greşita interpretare a probelor şi, pe cale de consecinţă,
greşita stabilire a situaţiei de fapt.
514
Reanalizând actele şi lucrările dosarului, se reţine că prin cererea dedusă judecăţii,
contestatorul A.D a solicitat constarea nulităţii actului de încetare a raporturilor de muncă , în
condiţiile în care manifestarea sa de voinţă exprimată prin cererea întocmită la data de
07.09.2016 a fost viciată prin ameninţarea şi violenţa.
Reclamantul şi-a întemeiat atât pe dispozițiile 1204, 1216 Cod civil, dar şi pe prevederile
Legii 202/2002.
Din aceasta perspectivă, trebuie realizate prioritar clarificări terminologice şi juridice
esenţiale.
Forma generală a viciului de consimţământ reprezentant de violenţa fizică şi/sau morală,
reglementat la nivel general de art.1216 Cod civil, capătă valenţe particulare în materia dreptului
muncii, recunoscute la nivel european şi naţional. Astfel, potrivit art.3 alin.2 din Directiva
2000/78/CE hărţuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci
când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul
1, care are ca obiectiv sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi crearea unui mediu de
intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noţiunea de hărţuire poate fi
definită în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale ale statelor membre.
În acest sens, Legea nr. 202/2002 a fost completată în anul 2015 introducându-se o nouă
dispoziţie. Astfel, prin art. 4 lit. d1) a fost definită hărțuirea psihologică: „orice comportament
necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic și implică un
comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta
personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane”. Deşi
reglementată în cadrul unui act normativ privitor la egalitatea de şanse şi de tratament între femei
şi bărbaţi, aceasta definiție are aplicabilitate generală vizând protecţia demnităţii oricărei
persoane, fără a impune temeiul discriminării de sex/gen, acoperind un vid semnificativ al
legislației naţionale, în ceea ce priveşte instituţia recunoscută la nivel internaţional. Astfel,
mobbing-ul este o formă de hărțuire psihologică care se manifestă mai ales pe fondul unui raport
de muncă și care presupune o serie de acțiuni sau inacțiuni repetate ale unui grup (colegi –
mobbing-ul orizontal; superiori – mobbing-ul vertical), îndreptate sistematic, de regulă, asupra
unei singure persoane (salariat). Hărțuirea psihologică presupune comportamente diverse, destul
de subtile, aparent normale având ca efect discreditarea victimei, intimidarea, umilirea, izolarea
acesteia, limitarea posibilităților de exprimare, compromiterea sănătății, diseminarea de
informații confidențiale sau false ori blocarea celor pozitive privitoare la conduita și performanța
salariatului, împiedicarea executării corespunzătoare a atribuțiilor, obligarea victimei să accepte
modificări ale contractului de muncă sau să demisioneze.
Hărţuirea morală are caracter repetat şi se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp şi
nu se confundă cu stresul, condiţiile grele de muncă, conflictele directe sau cu neînţelegerile la
locul de muncă. Condiţiile grele de muncă trebuie să fie obiective şi acceptate de salariat ca atare
şi să se traducă într-un venit corespunzător, iar conflictele sau neînţelegerile se pot stinge şi
reapărea, dar nu au caracter de continuitate şi intenţie de vătămare.
În raport de aceste distincţii doctrinare, se reţine că în cauză contestatorul a reclamat prin
acţiunea introductivă hărţuirea psihologică continuă la care a fost supus începând cu luna
ianuarie 2016 de şefii săi direcţi. A arătat reclamantul că „din data de 25.01.2016, domnul D.D.,
cu funcţia de East Region Manager în cadrul East Region Enterprise, a început o campanie de
denigrare şi intimidare, cu scopul înlăturării sale din companie. Această campanie s-a
materializat în mesajele tendenţioase trimise şi au culminat cu denigrarea salariatului în prezenţa
colegilor în ziua de marţi, 26.04.2016. Din conţinutul mesajelor se poate constata cu claritate
515
intenţia domnului D.D. de a-l forţa să părăsească firma, (mesaj din 25.01.2016 ora 17:02). Deşi
şi-a exprimat dorinţa de a rămâne cât mai mult în companie (mesaj din 25.01.2016 ora 17:22), dl.
D.D. i-a recomandat alte departamente, numai să plece.(mesaj din 25.01.2016 ora 17:57). Cu
privire la afirmaţiile din mesajul datat 25.01.2016 ora 17:57 "în Enterprise Est nu te potriveşti
datorită atitudinii, minciunilor şi nemuncii tale pe tot ce înseamnă KPI, campanii, reclamaţii,
etc.”, precizează că şi în condiţiile nerealizării KPI-lor stabiliţi, trebuia să se urmeze o procedură
de evaluare a performanţei, în urma căreia să se decidă anumite măsuri şi în niciun caz nu se
impunea exercitarea de presiuni în vederea părăsirii companiei.
Referitor la atingerea punctului culminant al acţiunilor succesive de presiune şi abuz
exercitate asupra sa de dl. D.D. expune următoarele:
„În data de 26.04.2016, în jurul orei 18:00 am fost contactat de dl. F.L. (numit a doua zi
Team Leader) şi chemat la birou. La birou se mai aflau următorii colegii: V.A; P.P.,I.A şi L.F.
La câteva minute în birou şi-a făcut prezenţa dl. D.D. şi a început să ne întrebe despre
realizarea KPI pe fiecare, de la stânga la dreapta. Au fost întrebaţi mai întâi colegii mei V.A şi
P.P. şi au răspuns la întrebările adresate. Apoi am fost întrebat eu şi am răspuns. După răspunsul
meu, toată atenţia lui D.D. s-a concentrat asupra mea.
În prezenta tuturor colegilor prezentaţi mai sus, dl. D.D. mi-a pus o foaie şi un pix pe
masă spunându-mi să scriu după dictare cererea de încetare a contractului individual de muncă
cu acordul părţilor.”
Aspectele reclamate, larg expuse prin actele procedurale depuse, cât şi prin proba cu
înscrisuri administrată au fost combătute de societatea apelanta care a susţinut că rezultatele
profesionale slabe ale contestatorului si neglijarea clienţilor din portofoliul propriu au constituit
motivele unor discuţii mai dure purtate in şedinţele periodice de analiza a activităţii de vânzări
intre şefii ierarhici si intimat, însă aceste discuţii nu pot fi apreciate ca o hărţuire psihică în
sensul celor reţinute de instanţa de fond.
Or, pe tărâmul hărțuirii psihologice al locul de muncă este în sarcina angajatorului să
dovedească potrivit art.272 C.pr.civ luarea tuturor măsurilor necesare pentru protectia demnităţii
salariaţilor la locul de muncă. Rezultatele profesionale, chiar slabe, nu pot reprezenta o cauză
justificativă a depăşirii unei conduite profesionale adecvate, în respectul demnităţii umane, ca
valoare fundamentala. Conform art. 1 din Constituția României, demnitatea omului, drepturile și
libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt
garantate. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate „hărţuirea psihologică nu poate fi
confundată cu relaţia de subordonare specifică dreptului muncii, după cum nici aceasta din urmă
nu poate reprezenta un mijloc licit de instrumentalizare a personalităţii umane. Interdicția
instrumentalizării persoanei salariatului presupune respectarea principiului „munca nu este o
marfă” și este contrapusă prerogativei de direcție a angajatorului, constituind o limită a acesteia.”
Faţă de aceste considerente, concluzia judiciară a primei instanţe este corectă. Nu se
poate aprecia, în raport de probele administrate, că reacțiile, atitudinile, interacţiunile pe linia de
subordonare s-au înscris în limitele profesionale. O atare concluzie ar valida judiciar un raport de
forţă şi autoritate excesivă şi în mod clar, abuzivă, pe planul raporturilor de muncă. Faţă de
motivele de apel formulate, axate în principal pe reafirmarea caracterului licit şi perfect
acceptabil în cadrul firmei, se reţine că demarcaţia dintre exerciţiul dreptului şi exerciţiul abuziv
al dreptului poate fi realizată doar prin raportare la criteriul legal – scopul recunoaşterii dreptului
de către lege şi la criteriul faptic – circumstanţele şi modalităţile de exerciţiu ale dreptului. Art.
15 Cod Civil stipulează „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe
altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.”
516
Or, afirmând că este firesc într-o societate corporatistă ca rolul si obligaţia şefilor să fie
de a coordona, controla si superviza activitatea intimatului din cadrul compartimentului de
vânzări servicii în care acesta activa, apelanta eludează tocmai raportarea la criteriile anterior
enunţate, circumstanţele şi modalităţile de exerciţiu ale dreptului, scopul în virtutea căruia se
recunoaşte autoritatea de control şi coordonare a angajatorului.
În acest sens, aşa cum a reţinut şi prima instanţa, probele testimoniale administrate
converg în a susţine poziţia procesuală a intimatului reclamant conform căreia de la începutul
anului 2016 asupra sa s-au exercitat presiuni constante în vederea încetării raporturilor de muncă.
Nu poate fi reţinută aserţiunea apelantei conform căreia declaraţia martorei I.A apare izolata şi
trebuie înlăturata. Toţi martorii audiaţi au susţinut că seful direct al reclamantului, dl. D.D., i-a
solicitat în repetate rânduri demisia reclamantului. Martora A-I a atestat „Nu pot preciza de câte
ori, dar de fiecare data când acest superior (care avea arondate şi alte localităţi, fiind manager pe
toata zona Moldovei) venea la Iaşi îi adresa aceeaşi întrebare. Întrebarea era scurtă şi concisă
„D., cand îţi dai demisia ?” În ceea ce priveşte şedinta din aprilie 2016, martora a atestat că şeful
direct al reclamantului a afirmat explicit „nu plec de aici! Nu mă las până nu îţi dai demisia”. În
acelaşi sens, martorul V.A.D. a susţinut, în cadrul probei testimoniale „nu-mi aduc aminte când i
s-a cerut reclamantului demisia, dar am fost de faţă. Au fost mai multe solicitări pe parcursul
timpului. Solicitarea de demisie a fost doar la adresa reclamantului. Din câte îmi aduc aminte, pe
la începutul anului 2016, au început aceste cereri de demisie adresate de către superiori
reclamantului şi au durat câteva luni, până când reclamantul a plecat din companie”. Martorul
P.P. a declarat că „la un moment dat, datorită unei perioade mai mari în care reclamantul nu şi-a
îndeplinit target-ul profesional (cred că au fost în jur de 6 luni) au început anumite discuţii mai
personale cu reclamantul iniţiate de team leader-ul L.F. şi de superiorul ierarhic D.D.. I se arătau
reclamantului în discuţiile de şedinţă paşii de urmat pentru recuperarea vânzărilor, respectiv era
consiliat ca să atingă target-ul vizat (...) Discuţiile erau în majoritatea lor colegiale, însă datorită
tensiunilor era folosit şi un ton mai ferm, mai ridicat. Nu pot preciza că expresiile erau jignitoare,
dar tonul era ridicat şi atmosfera mai tensionata. Tonul ridicat era din partea superiorului şi nu
angajatului. Într-adevăr reclamantului i s-a cerut demisia cam la mijlocul anului 2016, la nivel
de echipă, eram şi eu de faţa când i s-a cerut demisia. Am asistat singură la o asemenea cerere
şi nu ştiu să mai fi fost cereri. Precizez că solicitarea de demisie a fost făcuta de dl. D. (...)”. Deşi
martorul P.P susţine iniţial caracterul izolat al unei astfel de cereri, ulterior revine şi afirmă: „În
cadrul şedinţelor, dată fiind aceasta situaţie, i s-a mai cerut demisia de către cei doi arătaţi mai
sus, în strânsă legătură cu neîndeplinirea cifrelor de vânzări (....).
Aceeaşi situaţie de fapt rezultă şi din printscreen-urile mesajelor telefonice transmise de
şeful direct al reclamantului D.D., necontestate de societatea apelanta. Astfel, din ianuarie 2016
acesta îi transmite reclamantului „Salut, nu uita că aştept azi răspunsul tău referitor la data
ultimei zi în companie. Mulțumesc”. În data de 25.01.2016 „te recomand în alte departamente cu
plăcere. În Enterprise Est, din păcate, datorită atitudinii, minciunilor şi nemuncii tale, pe tot ce
înseamnă KPI, campanii, reclamații”. Pe data de 20.04.2016 (...) „ Nu iti aprob concediul. Nu ai
temei şi nici nu mi-ai argumentat solicitarea. Sărbători liniştite. Ca va fi mare furtuna dupa
Paste.”
Justificarea axată pe rezultatele profesionale slabe si neglijarea clienţilor din portofoliul
propriu de către reclamant, pe care şi-a construit şi apelanta teza defensivă în prezenta cauza a
fost corect înlăturata de instanţa de fond, reţinând că acestea reprezintă legal temeiuri ale unei
concedieri pentru necorespundere profesională sau pentru abateri disciplinare şi nu justifică
517
determinarea salariatului să renunţe la locul de muncă prin presiuni repetate exercitate în diferite
tipuri şi modalităţi.
Din aceasta perspectivă, instanţa de apel achiesează la concluziile primei instanţe şi
subliniază că nicio formă de conduită profesionala sau personală a unui angajat nu poate autoriza
angajatorul, prin prepuşii săi, să acţioneze repetitiv sau sistematic în vederea determinării
salariatului la încetarea raporturilor de muncă, din iniţiativa acestuia. Legea, dar şi regulamentele
proprii ale angajatorului oferă suficiente mijloace licite de acţiune pentru protecţia intereselor cu
caracter economic şi social în raporturile cu salariaţii, iar deturnarea instituţiilor juridice de la
scopul pentru care au fost edictate atrage sancţiunea juridică a nulităţii absolute .
În consecinţă, rămâne indiferentă judiciar în prezenta cauză analiza largilor apărări ale
părţilor referitoare la îndeplinirea/neîndeplinirea obiectivelor de performanţa de către reclamant,
în condiţiile în care chiar acceptarea cauzei invocate de către angajator nu poate avea valoare
justificativă a conduitei ilicite tendenţioase şi persuasive îndreptată exclusiv în scopul
determinării reclamantului intimat în iniţierea procedurii de încetarea contractului de muncă.
Potrivit art.26 din Carta Sociala Europeana, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996,
ratificata de România prin LEGE Nr. 74 din 3 mai 1999: în vederea asigurării exercitării efective
a dreptului tuturor lucrătorilor la protecţia demnității lor în muncă, părţile se angajează, în
consultare cu organizaţiile patronilor şi lucrătorilor: 1. să promoveze sensibilizarea, informarea şi
prevenirea în materie de hărţuire sexuală la locul de muncă sau în legătură cu munca şi să ia
orice măsură adecvată pentru protejarea lucrătorilor împotriva unor astfel de comportamente; 2.
să promoveze sensibilizarea, informarea şi prevenirea în materie de acte condamnabile sau
explicit ostile şi ofensatoare, dirijate în mod repetat împotriva oricărui salariat la locul de muncă
sau în legătură cu munca, şi să ia orice măsură adecvată pentru protejarea lucrătorilor împotriva
unor astfel de comportamente
Comitetul Economic si Social a precizat că articolul 26 paragraf 2 stabileşte dreptul la
protecţia demnităţii persoanei împotriva oricărei forme de hărţuire ce are ca efect crearea unui
mediu ostil în cadrul relaţiilor de muncă. Statelor părţi le incumbă obligaţia de a lua toate
măsurile necesare de prevenire şi de reparatie pentru a proteja salariaţii împotriva acțiunilor
recidivante repetate sau în mod distinctiv negative și ofensatoare îndreptate împotriva lor la locul
de muncă, din moment ce aceste acţiuni reprezintă comportament umilitor. (Conclusions 2003,
Slovenia, p. 539.- DIGEST OF THE CASE LAW OF THE EUROPEAN COMMITTEE OF
SOCIAL RIGHTS, 2008, p.158).
Este indubitabil, rezultând cu prisosinţă din probele testimoniale şi cu înscrisuri
administrate că începând cu luna ianuarie 2016, reclamantul a lucrat într-un mediu vădit ostil,
fiind ţinta în repetate rânduri, în mod public, unor manifestări cu scop ofensator şi umilitor. În
acest sens, teza defensivă principală a apelantei referitoare la necesitatea creşterii în vânzări nu
pare a fi logic susţinută de atitudinile şi comportamentele şefilor direcţi, exhibate prin probele
administrate. În acest sens, solicitările repetate de demisie, în faţa altor colegi de echipa sau de
companie exteriorizează poziţia de forţă şi abuz şi nu o politică coerentă de creştere a vânzărilor.
În cauză acțiunile specifice hărţuirii morale s-au manifestat în mai toate ariile identificate
doctrinar. Astfel, din probele administrate pot fi reţinute:
1. Acțiuni destinate îngrădirii posibilității de exprimare a victimei: acesta nu are
posibilitatea de a-și expune punctul de vedere în fața șefilor ierarhici; victima este întrerupta
atunci când vorbește; este desconsiderata în argumentare (în acest sens, în ceea ce priveşte
clientul Primăria Iaşi, deşi reclamantul a prezentat justificări referitor la relaţia cu acesta şi a
arătat într-un final că se va conforma oricărei decizii, dar solicită să se stabilească ce se va
518
întâmpla cu valoarea din portofoliu (e-mail din 30.08.2016) i s-a răspuns „iti recunosc talentul în
arta povestirii, dar nu te ajută poveştile în acest caz (...) orice mi-ai povesti tu nu ma convinge,
atât timp cât eu ieri, 29.08.2016 am avut o întâlnire cu d-na N. şi în urma căreia am stabilit o
modalitate de lucru, doar prin mine. Restul deciziilor (valoare portofoliu, achievement valoare
etc) ti le voi comunica la moment respectiv). Ulterior acelaşi F.M, confirmă prin mail-ul din
20.10.2016 ca d-na N., în calitate de reprezentant al Primăriei Iaşi continuă să gestioneze
problemele doar prin reclamantul A.D.)
2. Acțiuni de desconsiderare a victimei în fața colegilor: victima este prezentată negativ
și se lansează diverse zvonuri despre ea și acțiunile ei; aceasta este ridiculizată și umilită public;
( în acest sens, solicitarea publică şi succesivă a demisiei are efect umilitor direct şi pur gratuit,
fiind lipsit de orice baza legala sau de eficienţă profesională).
3. Acțiuni de discreditare profesionala a victimei: victimei nu i se atribuie sarcini sau i se
se schimba frecvent sarcinile atribuite sau i se retrag mijloacele necesare îndeplinirii
atributiilor. (în acest sens este situaţia clientului Primăria Iaşi, anterior enuntata, situatia alocarii
de carburant pentru deplasările la clienti).
4. Acțiuni ce vizează izolarea victimei: nu se vorbește niciodată cu victima; victima nu
este lăsată să se adreseze altei persoane; se ignoră prezența fizică a victimei.( în acest sens
martora Andronic Izabela a atestat că ulterior sedintei în care reclamantul a refuzat să îşi dea
demisia, la următoarele vizite ale superiorului, reclamantului i se cerea acelaşi lucru (demisia) şi
„am observat că reclamantului, în afară că i se adresa aceeaşi întrebare, nu mai era băgat în
seama” ).
5. Actiuni vizând limitarea accesului la oportunităţi corespunzătoare raporturilor de
muncă : victimei i se retrag beneficii sau i se limitează exercițiul drepturilor aferente raportului
de muncă (în acest sens, se reţine refuzul la calificarea în CSS, pe temeiul depăşirii datei limită
de depunere a cererii interne, deşi însuşi şeful direct F.M atestă „în cazul A. este o situaţie mai
specială, întrucât lista a venit când era în CO (va reveni la servici începând cu data de luni
29.08.2016” (f.154). Justificarea ulterioară pe lipsa consultării email-ului pe telefon de către
reclamant este lipsită de orice suport legal, în condiţiile în care în timpul concediului de odihnă
nu se poate solicita salariatului conformarea la agenda angajatorului. În acelaşi timp, acordarea
concediului de odihnă nu a fost condiţionat de respectarea procedurilor interne, aşa cum se
susţine procesual, ci de îndeplinirea KPI-urilor, aşa cum rezultă expres din email-ul din
27.04.2016.).
Potrivit art.242 C.muncii, legislaţia română impune: „Regulamentul intern cuprinde cel
puțin următoarele categorii de dispoziții: (…) b) reguli privind respectarea principiului
nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității”. Regulamentul intern
depus la dosar face trimitere prin dispoziţiile art.17 la hărţurire, fiind vizata în principal hărtuirea
pe temei sexual.
Indiferent de izvorul legal, reclamantul a înţeles să solicite protecţia sa, la nivelul intern,
al angajatorului, înaintând mai multe memorii şi petiţii. În acest sens, apelanta se prevaleaza
exclusiv de răspunsul reclamantului la interogatoriu, prin care acesta a arătat că a sesizat
organele de conducere ale sindicatului şi ignoră cu desăvârşire proba cu înscrisuri depuse de
reclamant. Din email-urile din 03.10.2016, 10.10.2016, 25.10.2016, 21.10.2016 (care deşi
ulterioare cererii din 07.09.2016 erau realizate pe parcursul derulării raportului de muncă, ce încă
nu se finalizase) rezultă că reclamantul a solicitat în cadrul companiei analizarea cererii sale de
încetare a CIM din data 07.09.2016, precizând ca aceasta a intervenit ca urmare a presiunilor şi
abuzurilor succesive la care a fost supus în perioada ianuarie 2016-septembrie 2016. Deşi s-a
519
solicitat un răspuns până la data la care cererea urma să îşi producă efectele, angajatorul a
comunicat un răspuns abia la data de 11.11.2016, prin care i s-a comunicat că „în data de
07.09.2016 ati solicitat în scris încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, în temeiul
art.55 lit.b Codul Muncii, începând cu data convenită de părţi 01.11.2016, cerere acceptată în
scris de către reprezentanţi”. Deşi în cuprinsul adresei se afirmă că referitor la cele sesizate s-a
transmis un punct de vedere scris, un astfel de document nu a fost depus la dosar. Mai mult, în
finalul răspunsului se arată că „ în acelaşi timp ca urmare a mai multor investigaţii interne,
declanşate în urma sesizărilor dumneavoastră adresate societăţii începând cu data de
03.10.2016 au apărut informaţii ce au generat nevoia de a clarifica anumite aspecte ce par a fi
neconforme cu procedurile interne societăţii. În consecinţă, în conformitate cu procedurile
aplicabile societatea a decis să iniţieze cercetarea disciplinară a faptelor săvârșite de
dumneavoastră la 08.08.2016, cercetare care s-a suspendat ca urmare a încetării contractului
dumneavoastră de muncă la data de 11.11.2016.”
Din conținutul răspunsului transpare poziţia preconcepută a angajatorului, în condiţiile în
care acesta face referire la cercetarea disciplinară pentru faptele din 08.08.2016, contextualizând-
o însă în lumina sesizărilor reclamantului din 03.10.2016, ceea ce apare cel putin ilogic temporal.
În concluzie, caracterul tardiv al răspunsului, dublat de generalitatea acestuia, susţine o
data în plus lipsa oricărei investigaţii reale şi obiective în interiorul companiei în raport de cele
sesizate de reclamant şi lipsa oricărui mijloc real de exercițiu deplin al drepturilor sale de
salariat.
În acest context situaţional, angajatorul susţine că a iniţiat o procedură de cercetare
disciplinară pentru faptele săvârşite la 08.08.2016 împotriva reclamantului ceea ce ar reprezenta
de fapt cauza reală a inițiativei de încetare a contractului individual de muncă de către reclamant.
Or, actele depuse nu dovedesc urmarea unei proceduri legale şi normale, subsumată prerogativei
de control a angajatorului, ci exhibă o dată în plus abordarea specifică mobbing-ului
vertical/bulling. Lipseşte în acest sens orice proba privind urmarea procedurii corecte şi legale de
cercetare disciplinara – sesizare, numire comisie, citare la procedura disciplinara etc. Din
înscrisurile depuse pe acest aspect rezultă că la data de 05.09.2018, F.M Lucian s-a sesizat cu
privire la neconcordanţe privitoare la alimentarea cu carburant a autoturismului B-00-XXX
aparținând reclamantului A.D, solicitând o verificare. La aceeași dată a solicitat explicații scrise
şi reclamantului A.D, iar în raport de răspunsul acestuia i-a comunicat „Nu aş vrea să cred că
încerci să subestimezi inteligenţa celor prezenți în corpul acestui e-mail. (...) D., te rog să revii cu
o explicație plauzibilă şi care să ne lămurească asupra acestei situaţii. Nu vreau să fac acuzații
nefondate, dar pentru orice eventualitate, o rog pe doamna P să ne comunice ce se întâmplă cu
un angajat T. când se dovedeşte că a folosit cardul de carburant alocat în interes propriu” (f.28
vol I.)” La data de 06.09.2018, F.M L îi comunică reclamantului că va solicita înregistrările
video de la Petrom, iar reclamantul răspunde că alimentările s-au făcut pentru autoturismul B-58-
UCN, iar ultima alimentare cu carburant din data de 08.08.2016 la orele 22.12 a făcut-o în
condiţiile în care şi-a asigurat plinul la maşina de serviciu la întoarcerea din CO. Abia la data de
25.10. 2016 se transmite un raport privitor la auto B-00-XXX ( f.27 vol II dosar fond). În
consecinţă, prezumtiva cercetare disciplinară, nu putea fi inițiata la data de 07.09.2016, data la
care reclamantul a depus cererea de încetare prin acord, iar avertizările şefului direct şi
modalitatea acestora de transpunere trebuie subsumate contextului general al relaţiilor de muncă
şi nu privită izolat, aşa cum susţine apelanta.
În ceea ce priveşte tezele defensive privitoare la art. 1216 din Codul civil, aşa cum s-a
arătat, textul legal reprezintă doar norma generală în materie de consimţământ, iar violenta
520
morală capătă valenţe particulare şi imperative în materia dreptului muncii. Astfel, potrivit art.3
alin.2 din Directiva 2000/78/CE hărţuirea este considerată o formă de discriminare, iar legea
română prin prevederile art.4 lit.d ind1 din Legea nr. 202/2002 oferă un standard de protecţie
foarte ridicat, prin generalitatea reglementării. Or, pe tărâmul discriminării, Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene a reţinut „regimul de sancţiuni instituit pentru transpunerea art. 17 din
Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru trebuie în special să asigure, în paralel
cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a art. 9 din aceeaşi Directivă, o protecţie juridică
efectivă şi eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede (a se vedea prin analogie în special
Hotărârea din 22 aprilie 1997, Draehmpaehl, C-180/95, Rec., p. I-2195, pct. 24, 39 şi 40).
Rigoarea sancţiunilor trebuie să fie adecvată gravităţii încălcărilor pe care le reprimă, în special
prin asigurarea unui efect realmente disuasiv (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 8
iunie 1994, Comisia/Regatul Unit, C-383/92, Rec., p. I-2479, pct. 42, precum şi Hotărârea
Draehmpaehl, citată anterior, pct. 40), respectându-se în acelaşi timp principiul general al
proporţionalităţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Lindqvist, C-101/01,
Rec., p. I-12971, pct. 87 şi 88, precum şi Hotărârea din 5 iulie 2007, Ntionik şi Pikoulas,
C-430/05, Rep., p. I-5835, pct. 53). În orice caz, o sancţiune pur simbolică nu poate fi
considerată compatibilă cu punerea corectă şi eficientă în aplicare a Directivei 2000/78” (Cauza
C-81/2012, Hotărârea Curţii (camera a treia) din 25 aprilie 2013, Asociaţia ACCEPT împotriva
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, parag. 63-64).
În condiţiile în care interzicerea hărţuirii morale are ca scop legal protecţia demnităţii
persoanei la locul de muncă, în baza art.1247 alin.1 C.civ, aplicabil în temeiul art.278 C.muncii,
sancţiunea juridică ce intervine este nulitatea absolută a actelor juridice încheiate cu încălcarea
interdicţiei. În acest sens, hărţuirea morală nu reprezintă un simplu viciu de consimţământ, ci
reprezintă încălcarea unei dispoziţii instituite pentru ocrotirea unei valori fundamentale a
statului. Se reţine că în literatura de specialitate s-a subliniat că „mobbingul este un proces
distructiv; el este constituit din acţiuni ostile care, luate izolat, pot părea anodine, dar prin
repetiţie constantă au efecte primejdioase. Pentru că toate „modalităţile de comunicare ostile şi
neetice, pe care mobbingul le presupune, îndreptate în mod sistematic împotriva unui individ,
pentru o perioadă de timp lungă (cel puţin şase luni) şi prin atacuri frecvente (cel puţin
săptămânale)” produc o stare de neajutorare şi lipsă de speranţă a victimei, care perpetuată duce
la efecte grave în plan mental, psihosomatic şi social.”(H.Leymann,1996). Din aceasta
perspectivă rămâne indiferentă cauza mediata care a condus reclamantul la semnarea cererii de
încetare prin acord a contractului de muncă, atâta timp cât dovezile administrate au exhibat cauza
generala, imediata şi determinanta a actului juridic, respectiv mobbing-ul de tip vertical la care
fusese expus reclamantul începând din luna ianuarie.
În consecinţă, în condiţiile în care cererea de încetare prin acord este doar un efect al
hărțuiri psihologice la care a fost expus reclamantul intimat soluţia primei instanţe de constatare
a nulitatea absolută a Dispoziţiei nr. 100/02/01/4.2480 din data de 31.10.2016, emisă de intimată
şi de obligare a intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul ocupat anterior emiterii acestei
dispoziţii şi de a-i plăti o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate şi
indexate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 01.11.2016
şi până la data reintegrării efective, corespunde cerinţelor europene referitoare la necesitatea unei
reparații totale, cu caracter disuasiv în ceea ce priveşte hărțuirea la locul de muncă.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, se reține de către instanța de apel că potrivit
art. 253 alin.1 C.Muncii " Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor
răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit
521
un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul."
Daunele morale reprezintă reparația patrimoniala a atingerii aduse valorilor care definesc
personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea
corporală, la demnitate, intimitatea vieții private, libertatea de constiință, creația științifică,
artistică, literară sau tehnică ( art.252 N.C.Civ), enumerare ce nu poate fi privită ca limitativa. Se
reţine de către instanţă că, în speța, condițiile angajării răspunderii civile a intimatei referitoare la
fapta ilicita și vinovăție se susbsumează considerațiilor anterioare referitoare la folosirea
practicilor de tip mobbing şi nelegalitatea deciziei de încetare a contractului de muncă. În ceea ce
privește prejudiciul și legătura de cauzalitate, se reține că toate acţiunile subsumate hărţuirii
psihologice au determinat reclamantului o stare de insecuritate și stres, cu consecințe directe
asupra drepturilor protejate de art. 252 N.C.civ, în special, demnitate, viata privata, în toate
dimensiunile sale sociale și familiale, în accepțiunea autonoma data art. 8 CEDO (Cererea I.B. v.
GREECE, 552/10/03.01.2014-paragraf 67 ).
Modul în care s-au desfăşurat relaţiile de muncă, perioada lungă de timp în care
reclamantul a fost supus unui mediu de lucru ostil şi adeseori umilitor, nerespectarea procedurile
legale şi a drepturilor minimale garantate, refuzul intimatei de a efectua o minimă investigație a
celor reclamate de salariat pentru protectia drepturilor acestuia, urmările resimţite de contestator
în plan psiho-social, toate aceste aspecte sunt de natură a susţine probator existenţa prejudiciului
moral resimţit de contestator.
Reținându-se existența prejudiciului moral produs prin fapta directă a angajatorului,
constând în acțiunile repetate anterior expuse, cu privire la cuantificarea acestuia, este de reţinut
că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor include o doză de aproximare avându-se în vedere
consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în
care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării,
măsura în care i-a fost afectată situaţia profesională şi socială. Având în vedere, consecinţele
negative decurgând din hărțuirea morala suportate de contestator, acordarea sumei de 10.000 lei
cu titlu de daune morale reprezintă o despăgubire proporțională si satisfăcătoare.
În baza art.453 C.pr.civ., Curtea obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a
sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecata în apel.
2. Nelegalitatea deciziei de modificare a contractului individual de muncă, emisă de

angajator. Atât timp cât este încălcat acordul inițial de voință al părților cu
privire la locul și felul muncii, iar angajatorul modifică ulterior aceste elemente
esențiale ale contractului individual de muncă , fără a fi incidente disp. art. 42-
48 C. muncii, actul unilateral trebuie anulat, iar părțile repuse în situația
anterioară

Indice alfabetic: Decizia de modificare a contractului individual de muncă, emisă de
angajator. Nelegalitate
Temei de drept: art. 42-48 Codul muncii
522
Potrivit art. 8 din Codul Muncii „relaţiile de muncă se bazează pe principiul
consensualităţii şi al bunei credinţe”. Relaţiile de muncă dintre angajatori şi
salariaţi au la bază şi principiul negocierii ( art. 17, 20, 37 Codul Muncii).
În conformitate cu art. 17 alin. 5 din Codul Muncii, orice modificare a
contractului individual de muncă se face pe baza numai acordului părţilor.
Art. 41 prevede în mod expres această dispoziţie, precizând la alin.. 2 că „
modificarea contractului individual de muncă se referă şi la locul şi felul muncii ( lit.
b) şi c). Prin decizia contestată în speță unitatea angajatoare a încălcat dispoziţiile
legale, schimbând în mod unilateral locul şi felul muncii salariatei cu ignorarea
clauzelor negociate şi aprobate inițial între părţi.
284/23.04.2018
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus la data de X. a
formulat, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, contestaţie
împotriva Deciziei nr. 167/4.11.2016 emisă de intimat, solicitând instanţei de judecată:
1. Anularea Deciziei nr. 167/4.11.2016 emisă de intimat;
2. Obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi
reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata
3. Repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea pe postul de asistent medical
şef în Secţia Clinica I de Pneumologie.
Prin sentinţa civilă nr. 1817 din data de 16.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iaşi, s-au
”Admite contestația formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimatul Spitalul
Clinic de Pneumoftiziologie Iași.
Anulează Decizia nr. 167/04.11.2016 și dispune repunerea părților în situația anterioară
prin obligarea intimatului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași la reintegrarea contestatoarei
pe postul de asistent șef în Secția I Pneumologie a acestui spital și obligarea intimatului la plata
către contestatoare a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate și
reactualizate și cu celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat începând cu data aplicării
dispozițiilor Deciziei nr. 167/04.11.2016 și până la data reintegrării efective.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reţinut următoarele:
”Contestatoarea X. a ocupat din anul 2015, funcţia de asistent medical şef în cadrul
Secţiei Clinica I de Pneumologie a unităţii spitaliceşti intimate, funcţie ocupată prin concurs
după ce anterior funcţionase pe acest post prin delegare.
Deşi intimatul contestă că ar avea legătură cu prezenta cauză, din actele dosarului reiese
că d-nei X. i s-a imputat o anumită pagubă patrimonială cauzată unităţii angajatoare (f.10 dosar).
Contestatoarea a precizat că pe fondul acestor acuzaţii i s-a solicitat de mai multe ori de către
conducerea spitalului să-şi dea demisia din funcţia de conducere pe care o ocupă. Afirmaţia nu a
fost însă dovedită.
La data de 27.10.2016 contestatoarea a formulat o cerere prin care solicită să i se schimbe
postul şi locul de muncă respectiv în loc de asistent medical şef al Secţiei Clinica I de
523
Pneumologie să fie încadrată pe o funcţie de execuţie în cadrul Laboratorului de Explorări
Funcţionale al unităţii intimate.
Întrucât ocuparea acestui post necesita în mod firesc încetarea funcţiei de asistent medical
şef cadrul Secţiei Clinica I de Pneumologie ,contestatoarea a solicitat aprobarea cu aceeaşi dată a
încetării această funcţie de conducere (f.17,78 dosar).
Pe cerere sunt aplicate două rezoluţii probabil de către persoanele responsabile din
conducerea spitalului, una care cuprinde menţiunea „ De acord , rog ….. înlocuitor” şi „ De
acord. Propun pe Asistent medical S.B. pt. preluarea funcţiei până la concurs”, această din urmă
rezoluţie fiind datată 27.0ct. 2016.
Reiese aşadar că la data formulării cererii contestatoarei părţile au stabilit de comun
acord condiţiile privind ocuparea unui alt post de către contestatoare şi încetarea exercitării de
către aceasta a funcţiei de asistent medical şef al Secţiei Clinica I de Pneumologie.
Cu toate acestea, la data de 4.11.2016 intimatul emite Decizia nr. 167 prin care : „Art. 1
Începând cu data de 8.11.2016 , încetează cu acordul părţilor numirea doamnei X. în funcţia de
asistent medical şef în cadrul Secţiei Clinica I de Pneumologie.
Art. 2 cu aceeaşi dată doamna X. se numeşte în funcţia de asistent medical cu studii
superioare, grad profesional principal, gradaţia 4, clasa de salarizare 63 în cadrul secţiei Clinice I
de Pneumologie…”
Decizia nu cuprinde nici o motivare în acest sens făcând referire numai la „ cererea nr.
19154/27.10.2016 prin care doamna X.…solicită încetarea numirii în funcţia de conducere şi
încadrarea pe postul de asistent medical cu studii superioare în cadrul Laboratorului de explorări
Funcţionale”.
Din cele precizate de către intimat reiese că Decizia nr. 167/4.11.2016 a încercat a fi
comunicată contestatoarei la data de 8.11.2016 (f. 98 dosar).
De abia la această dată medicul şef al Secţiei Clinica I de Pneumologie solicită, motivat,
managerului spitalului „aprobarea mutării doamnei asistent medical X. din Secţia Clinica I de
Pneumologie în cadrul Laboratorului de explorări Funcţionale”.
Ulterior această cerere a primit aviz negativ din partea compartimentului juridic la data
de 15.11.2016 ( f.79 dosar) contestatoarea fiind anunţată la data de 21.11.2016 că nu s-a aprobat
cererea sa mutarea în cadrul Laboratorului de Explorări Funcţionale”( f. 21).
Avizul negativ are la bază anumite constatări ale angajatorului privind perturbarea
activităţii Secţiei Clinica I de Pneumologie prin plecarea contestatoarei din această secţie,
constatări care sunt însă mult ulterioare emiterii deciziei contestate. Toate apărările intimatului se
bazează pe fapte şi înscrisuri de după emiterea Deciziei nr. 167/4.11 2016.
Potrivit art. 8 din Codul Muncii „relaţiile de muncă se bazează pe principiul
consensualităţii şi al bunei credinţe”. Relaţiile de muncă dintre angajatori şi salariaţi au la bază şi
principiul negocierii (art. 17, 20, 37 Codul Muncii).
În conformitate cu art. 17 alin. 5 din Codul Muncii orice modificare a contractului
individual de muncă (prev. la alin. 3 din acest text de lege) se face pe baza numai acordului
părţilor. Art. 41 prevede în mod expres această dispoziţie, precizând la alin. 2 că „modificarea
contractului individual de muncă se referă şi la locul şi felul muncii ( lit. b) şi c).
Instanţa constată că prin decizia contestată unitatea angajatoare a încălcat dispoziţiile
enumerate mai sus schimbând în mod unilateral locul şi felul muncii contestatoarei cu ignorarea
clauzelor negociate şi aprobate între părţi la data de 27.10.2016 (f. 17 dosar). E adevărat că
cererea formulată de salariata X. cuprinde şi menţiunea încetării funcţiei de conducere-asistent
524
medical şef, însă aceasta nu trebuie ruptă din context iar faptul că angajatorul a dat eficienţă
strict acestei solicitări reprezintă o interpretarea abuzivă a cererii.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și motivat, pârâtul Spitalul Clinic de
Pneumoftiziologie Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând apărările din fața
instanței de fond.
Arată apelanta în motivarea apelului, reluând situația de fapt, că în perioada 02 octombrie
2006 - 22.04.2013 intimata a ocupat funcţia de asistent medical sef al Secţiei clinice
pneumologie I.
Prin cererea nr. 5004/22.04.2013 intimata solicita, cu acordul părților, încetarea
exercitării activităţii de asistent medical sef secţie si revenirea la funcţia de execuţie de asistent
medical, emiţându-se Decizia nr. 50/19.04.2013.
După o luna de la solicitarea de încetare a funcţiei de asistent medical sef secţie
reclamanta formulează cererea nr. 6969/22.05.2013 privind aprobarea de "reîncadrare in funcţia
de asistent sef Secţia I pneumologie.
Apoi, prin Decizia nr. 52/05.02.2015 X. este numită din nou in funcţia de asistent
medical sef in Secţia clinica pneumologie I. Continuând procesul repetitiv de "încetări" si
"reveniri" din funcţia de conducere in cea de execuţie, prin cererea nr. 19154/27.10.2016
intimata solicita "încadrarea pe o funcţie de execuţie corespunzătoare pregătirii mele
profesionale începând cu data de 27.10.2016, in cadrul Laboratorului de Explorări Funcţionale.
In acest context, va rog sa-mi aprobaţi cu aceeaşi data încetarea din funcţia de conducere de
asistent sef al Secţiei Clinice I pneumologie".
Astfel, ca urmare a solicitării reclamantei menţionate anterior, angajatorul a emis Decizia
nr. 167/04.11.2016 privind încetarea cu acordul pârtilor a numirii d-nei X. in funcţia de asistent
medical sef in cadrul Secţiei Clinice I pneumologie decizie contestată de intimată si anulată în
mod netemeinic si nelegal de către instanţa de fond.
Un alt aspect eronat reţinut de instanţa de fond si menţionat la pag. 7 din sentinţa apelată
este următorul:
Ulterior această cerere a primit aviz negativ din partea compartimentului juridic la data
de 15J 1,2016 (f. 79 dosar) (...).
Astfel, Referatul nr. 20335/15.11.2016 (pe care îl anexăm din nou prezentei -ANEXA
NR. 4) este doar un punct de vedere al compartimentului juridic cu privire la reglementările
legale care se impun a fi respectate, în general, pentru mutarea oricărui salariat de la un loc de
muncă la altul, nicidecum un "aviz negative al cererii contestatoarei".
De asemenea, în mod neîntemeiat consideră instanţa de fond că angajatorul a schimbat în
mod unilateral locul şi felul muncii intimatei deoarece, încetarea numirii în funcţia de asistent
medical şef din Decizia contestată are la bază acordul părţilor, generat de solicitarea acesteia din
cererea nr. 19154/27.10.2016, prin care intimata solicita "încadrarea pe o funcţie de execuţie
corespunzătoare pregătirii mele profesionale începând cu data de 27.10.2016, in cadrul
Laboratorului de Explorări Funcţionale. In acest context va rog sa-mi aprobaţi cu aceeaşi data
încetarea din funcţia de conducere de asistent sef al Secţiei Clinice I pneumologie" - iar ca
urmare a rezoluţiei managerului privind aprobarea încetării exercitării atribuţiilor de asistent
medical sef, este emisa Decizia nr. 167/04.11.2016 privind încetarea cu acordul pârtilor a numirii
d-nei X. in funcţia de asistent medical sef in cadrul Secţiei Clinice I pneumologie si revenirea la
funcţia de execuţie din cadrul Secţiei I, conform Contractului individual de munca nr.
42/15.12.1997 (astfel, părţile au revenit la situaţia anterioara ocupării funcţiei de conducere).
525
De altfel, acest aspect este constatat si de instanţa de fond "E adevărat că cererea
formulată de salariata X. cuprinde şi menţiunea încetării funcţiei de conducere-asistent medical
şef, însă aceasta nu trebuie ruptă din context, iar faptul că angajatorul a dat eficienţă strict acestei
solicitări reprezintă o interpretare abuzivă a cererii".
In fapt, angajatorul nu a dat curs numai solicitării intimatei de a renunţa la funcţia de
asistent sef, din moment ce a întreprins diligentele necesare pentru eventuala mutare a acesteia Ia
Laboratorul de Explorări funcţionale, respectiv:
Pentru a se efectua mutarea unui salariat dintr-o secţie în alta este necesar acordul
Directorului medical al spitalului, in calitate de coordonator al întregii activităţi medicale, si al
celor doi şefi de secţii (în acest caz, acordul d-lui. Prof. Dr. Y. - medic sef Secţia clinica
pneumologie şi d-na dr. Z. - medic coordonator al Laboratorului de Explorări Funcţionale).
Astfel, prin cererea nr. 19975/09.11.2016 - anexa nr. 8 la întâmpinare - dl. Prof. Dr Y. -
medic sef Secţia clinica pneumologie I, menţionează ca mutarea d-nei X. la Laboratorul de
Explorări Funcţionale produce un "dezechilibru si o lipsa de personal medical pe etajul III care
periclitează acordarea normală si de calitate a îngrijirilor medicale" - cererea fiind direcționata
spre analiza Directorului medical.
In sensul găsirii unei soluţii pentru deficitul de personal pe fondul unei eventuale mutări a
intimatei, dl. Prof. Dr Y. - medic sef Secţia clinica pneumologie I formulează cererea nr.
20125/10.2016 - anexa nr. 9 la întâmpinare prin care propune unele activităţi pe care d-na X. le-
ar putea desfăşura in cadrul Laboratorului de Explorări Funcţionale, dar păstrând si atribuţii pe
care sa le desfăşoare in cadrul Secţiei I, respectiv "recoltarea de analize, efectuarea de
electrocardiograme si spirometrii la pacienţii din studiile clinice cu internări de zi in Secţia I
pneumologie".
In acest context, învederam instanţei faptul că Secția clinica pneumologie I are 75 de
paturi, fiind cea mai mare secţie de pneumologie in care sunt internaţi pacienţi acuţi, având un
rulaj mare al pacienţilor, fiind situata pe doua etaje, din 22 de posturi normate de asistent
medical fiind ocupate doar 20, astfel ca lipsa unui asistent medical format, care a lucrat
dintotdeauna in aceasta secţie (respectiv, mutarea intimatei) evident că determină lacune in
desfăşurarea activităţii medicale, a acoperirii graficului de lucru cu personal, a respectării
perioadelor legale de repaos, a asigurării concediilor, etc. - acesta fiind un motiv in plus pentru
care pe cererile anexate este necesar punctul de vedere al directorului medical, al Biroului
RUNOS, etc.
Astfel, există numeroase înscrisuri prin care se căutau soluţii pentru a accepta mutarea d-
nei X., inclusiv prin propunerile de atribuţii din cererea d-lui Prof. Dr. Y..
În ceea ce priveşte acordul medicului coordonator al Laboratorului de Explorări
Funcţionale, d-na dr. Z., prin cererea nr. 20524/18.11.2016 - anexa nr. 10 la întâmpinare -
semnalează si domnia sa conducerii spitalului deficitul de personal din cadrul laboratorului, însa
nu precizează in mod expres ca o solicita sau ca este de acord cu mutarea intimatei. In plus, in
data de 21.11.2016 d-na dr. Z. revine asupra solicitării cu precizarea "renunţ la cerere", iar
Directorul medical achiesează la această renunţare.
De altfel, atribuţiile unui asistent medical ce desfăşoară activitate in secţia cu paturi sunt
complet diferite de cele ale asistentului medical din Laboratorul de Explorări Funcţionale, care
necesita pregătire de specialitate de cel puţin 6 luni in vederea utilizării aparatelor din dotare (ex.
Spirometru, body plestismograf, etc.).
În contextul documentelor detaliate mai sus, Comitetul Director al spitalului a analizat
întreaga situaţie si a decis prin Procesul-verbal din 25.11.2016 menţinerea Deciziei nr.
526
167/04.11.2016, in sensul desfăşurării activităţii de către d-na X. in funcţia de asistent medical in
cadrul Secţiei clinice pneumologie I, conform pregătirii profesionale a acesteia, a locului de
munca în care a fost angajata, dar si a solicitării din data de 27.10.2016- anexa nr. 12 la
întâmpinare.
Decizia Comitetului Director a avut in vedere desfăşurarea activităţii medicale in bune
condiţii, astfel reclamanta a îndeplinit atribuţiile de asistent medical din 1997 si pana in prezent
in Secţia I, cu paturi, deci cunoaşte circuitele, fisele de post ale personalului, activităţile de
îngrijire necesare, in plus funcţia de asistent medical din Secţia I este echivalenta cu cea de
asistent medical din Laboratorul de explorări funcţionale, solicitata de reclamanta, atât din punct
de vedere financiar cat si ca program de lucru (fiindu-i aprobata cererea reclamantei de a nu
efectua ture).
In consecinţă, angajatorul a respectat principiul bunei credinţe, prevăzut de codul muncii
si invocate de instanţa de judecată, efectuând toate demersurile aferente solicitării intimatei de a-
si modifica locul de muncă din Secţia clinică I pneumologie la Laboratorul de explorări
funcţionale, însă schimbarea locului de muncă nu se putea realiza fără acordul expres al celor doi
şefi de secţii, al Directorului medical, prin prisma afectării desfăşurării activităţii medicale.
Nu acelaşi lucru însă se poate spune şi despre intimată, care nu a respectat principiul
bunei credinţe şi al consensualismului din moment ce îşi întemeiază contestaţia doar pe afirmaţii
neadevărate şi nedovedite (exemple: că i s-a imputat paguba materială produsă prin dispariţia
notebook-urilor, că dl Prof. dr. Y. i-ar fi solicitat demisia, persoana cu care a lucrat din 1997 şi
până în prezent) şi după ce solicită trecerea pe o funcţie de execuţie, contestă Decizia prin care
angajatorul îi aprobă această solicitare.
De asemenea, Memoriul nr. 20950-23.11.2016. semnat de întregul personal din Secţia I,
dovedeşte contrariul afirmaţiei intimatei din cererea de chemare in judecata (pag. 41 "Nu am
avut abateri si nici conflicte cu alţi colegi mi-am văzut tot timpul de treaba mea. "Prin Memoriu
este semnalată starea de nemulţumire a personalului Secţiei I cu privire la comportamentul
necorespunzător al reclamantei in gestionarea situaţiilor care se ivesc in activitatea medicala
curenta, a neimplicării acesteia in sensul omiterii de a solicita materiale sanitare determinând
astfel situaţii ce pot atragi răspunderea personalului, atitudine ostila in vederea îmbunătăţirii
calităţii îngrijirilor, ignorând atribuţiile legate de educaţia medicala a pacienţilor, lipsa de
comunicare - anexa nr. 11 la întâmpinare.
Si nu in ultimul rând, va rugam sa luaţi in considerare faptul ca nicăieri in legislaţie nu
exista termenul de demisie sau renunţare, in accepţiunea reclamantei, condiţionata de schimbarea
locului de munca. Solicitarea reclamantei privind renunţarea cu acordul părților la funcţia de
asistent medical sef, implica nu numai acordul scris pe o hârtie, fiind vorba de un spital, de o
secţie cu paturi in care activitatea medicala trebuie sa se desfăşoare in bune condiţii, fără
sincope, ca urmare a solicitării reclamantei din data de 27.10.2017 s-au efectuat operaţiunile
necesare predării-primirii (numire înlocuitor în funcţia de asistent medical sef cu delegaţie,
constituire comisie predare-primire, inventariere - etape pe care reclamanta le cunoaşte atât de la
"renunţarea" anterioară la funcţia de conducere, cât şi prin prisma cunoaşterii volumului de
activitate din Secţia clinică I pneumologie.
Astfel, vă rugăm să constataţi faptul că Decizia nr. 167/04.11.2016 este legală, fiind
emisă ca urmare a solicitării intimatei si a obţinerii acordului conducerii spitalului privind
încetarea exercitării atribuţiilor de asistent medical şef în cadrul Secţiei clinice I pneumologie,
iar schimbarea locului de muncă al acesteia neputându-se realiza în cadrul Laboratorului de
Explorări Funcţionale, pentru motivele detaliate anterior.
527
În consecinţă, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat si anularea Sentinţei
civile nr. 1817/16.10.2017, ca fiind netemeinică si nelegală.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466-482 din Codul de procedura civila.
Intimata contestatoare X. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului,
redând apărările expuse în cursul judecății în fond.
În apel au fost administrate înscrisuri.
Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, in raport de actele si
lucrările dosarului, conform dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod pr. civila, Curtea retine
următoarele:
Criticile formulate de apelantul parat sunt apreciate de Curte ca fiind neîntemeiate,
sentința pronunțata de Tribunal fiind legala si temeinica.
In esența, apelantul susține legalitatea si temeinicia Deciziei nr. 167/04.11.2016,
contestată în cauză, prin aceea că a fost emisă ca urmare a acordului intervenit între părți cu
privire la schimbarea locului de muncă.
Curtea constată că situația de fapt privind cronologia evenimentelor care au condus la
emiterea deciziei contestate a fost corect reținută de prima instanță, astfel cum este rezultă din
probatoriul administrat în cauză.
Succint, Curtea reține că la 27.10.2016 intimata contestatoare a formulat o cerere de
schimbare a locului de munca, respectiv din funcția de asistent medical sef pe o funcţie de
execuţie, dar în cadrul unui alt compartiment. În situația în care s-ar fi dat curs acestei solicitări
formulate de către intimată, în sensul solicitat și anume "încadrarea pe o funcţie de execuţie
corespunzătoare pregătirii mele profesionale începând cu data de 27.10.2016, in cadrul
Laboratorului de Explorări Funcţionale (…) și cu aceeaşi data încetarea din funcţia de
conducere de asistent sef al Secţiei Clinice I pneumologie", în mod firesc că ocuparea noului
post necesita încetarea funcţiei de asistent medical sef odată cu aprobarea cererii de mutare. Or,
prin cererea menționată părţile au stabilit de comun acord condiţiile privind ocuparea unui alt
post de către contestatoare şi încetarea exercitării de către aceasta a funcţiei de asistent medical
şef al Secţiei Clinica I de Pneumologie, doar ca o consecință a primei condiții, respectiv
ocuparea unui post Laboratorul de Explorări Funcționale.
Însă, prin Decizia nr. 167/04.11.2016 se dispune, la art. 1, că „începând cu data de
8.11.2016, încetează cu acordul părţilor numirea doamnei X. în funcţia de asistent medical şef în
cadrul Secţiei Clinica I de Pneumologie”, iar la art. 2 că „cu aceeaşi dată doamna X. se numeşte
în funcţia de asistent medical cu studii superioare, grad profesional principal, gradaţia 4, clasa de
salarizare 63 în cadrul secţiei Clinice I de Pneumologie.” Or, deși apelanta pârâtă invocă
existența acordului dintre părți în emiterea acestei decizii prin care se dispune încetarea
exercitării de către intimata contestatoare a funcției de asistent medical, acest acord nu este
întrunit, întrucât apelanta pârâtă a dat valență doar celui de al doilea aspect asupra căruia
intervenise acordul de voință, de încetare a funcției de conducere, acord subsecvent și subsumat
realizării primului aspect și anume ocuparea unui de execuţie in cadrul Laboratorului de
Explorări Funcţionale.
Mai mult decât atât, în situația în care s-ar fi validat într-adevăr acordul de voință
exprimat prin cererea formulată de către intimata contestatoare, încetarea numirii în funcția de
asistent medical șef în cadrul Clinicii I de Pneumologie ar fi fost consecința firească a schimbării
locului de muncă, și implicit a atribuțiilor potrivit fișei postului, astfel cum s-a stabilit de către
părți. Dar, prin decizia contestată, angajatorul nu a dat curs decât ”acordului de voință” privind
528
încetarea funcției de conducere, retrogradând practic intimata la o funcție de execuție în cadrul
aceluiași departament unde, până la acel moment, exercitase o funcție de conducere.
Dispozițiile art. 41 din Codul Muncii prevăd următoarele: ”Contractul individual de
munca poate fi modificat numai prin acordul părților. (2) Cu titlu de excepție, modificarea
unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in condițiile
prevăzute de prezentul cod.(3) Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare
dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile
de munca; e) salariul; f) timpul de munca si timpul de odihna.
Contractul individual de munca reprezintă o convenție bilaterala, exprimând manifestarea
de voința a celor doua parți ale raportului juridic de munca, angajator si salariat . Întrucât acesta
nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, modificarea unui contact de munca
individual nu poate interveni decât in aceleași condiții in care acesta a fost încheiat, respectiv
prin acordul parților. Potrivit art. 41 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de
munca sub aspectul elementelor enunțate, nu se poate realiza decât cu acordul părților, singura
situație in care aceasta condiție nu se impune, fiind aceea a sancționării disciplinare, ipoteza care
nu se regăsește in prezenta cauza.
Analizând legalitatea deciziei nr. nr. 167/04.11.2016 emisa de apelantul parat, în mod
corect instanța de fond a reținut ca in analiza legalității, trebuie plecat de la premisa ca la data
emiterii acesteia, contestatoarea intimată ocupa funcția de asistent medical şef în cadrul Secţiei
Clinica I de Pneumologie; că prin cererea din 27.10.2016 – și pe care apelanta își întemeiază
realizarea acordului de voință, intimata contestatoare a formulat o cerere de schimbare a locului
de munca, respectiv din funcția de asistent medical sef pe o funcţie de execuţie, dar în cadrul
unui alt compartiment.
Ca atare, câtă vreme apelantul pârât a dat curs doar consecinței ce ar fi decurs din
numirea intimatei pe o funcție de execuție din cadrul altui departament, respectiv încetarea
funcției de conducere deținute, în mod corect a apreciat prima instanța ca modificarea locului
muncii, a felului muncii si a salarizării, propuse prin decizia atacata, reprezintă o încercare de
modificare unilaterala, din inițiativa angajatorului, a contractului individual de munca, ignorând
astfel aspectele asupra cărora se convenise prin cererea din 27.10.2016. Apărările apelantei cu
privire la faptul că intimata ar fi formulat mai multe astfel de cereri asupra cărora ar fi revenit, că
specificul secției în care își desfășoară activitatea intimata impunea o procedură și analiză
specifică a cererilor de acest tip, deosebit de faptul că nu sunt relevante nici probator și nici
juridic, fiind subsecvente emiterii deciziei contestate, sunt fără relevanță sub aspectul analizării
legalității deciziei contestate și anume dacă există acordul de voință al părților cu privire la
modificările privitoare la felul și locul muncii dispuse prin decizie. Mai mult decât atât, ele vin
să confirme că, în fapt, angajatorul a urmărit cu bună știință îndepărtarea intimatei din funcție.
Astfel, deși cererea formulată de intimată poartă rezoluțiile favorabile ale persoanelor
responsabile din managementul unității, se arată în motivele de apel că nu s-a putut da curs
acestui schimb și că ”există numeroase înscrisuri prin care se căutau soluţii pentru a accepta
mutarea d-nei X., inclusiv prin propunerile de atribuţii din cererea d - Iui Prof. Dr. Y..”
Susținerea apelantei în sensul că s-a semnalat de către conducătorii celor două compartimente ”
conducerii spitalului deficitul de personal din cadrul laboratorului,” nu numai că nu este în
măsură să ”dovedească” existența acordului de voință pentru modificarea acordului de voință,
dar reliefează atitudinea angajatorului în situația analizată, câtă vreme la data formulării cererii
de către contestatoare s-au dat avize favorabile în sensul solicitat nefiind evidențiate nici un
moment astfel de dificultăți de personal. Toate apărările apelantei se bazează pe fapte si
529
înscrisuri de după emiterea Deciziei 167/04.11.2016. In acest mod, angajatorul a încălcat
dispoziţiile legale schimbând in mod unilateral locul si felul muncii contestatoarei, interpretarea
cererii 19154/27.10.2016 fiind ruptă din context şi abuzivă. Concluzionând, în cauză, din cele
expuse reiese cu evidență că angajatorul a ignorat partea esențială a aspectelor asupra cărora se
convenise, dând valență doar unui aspect care, singular, nu realizează acordul de voință de care
se prevalează apelantul, întrucât prin nici o cerere/solicitare intimata contestatoare nu își
exprimă acordul de voință privind încetarea funcţiei de asistent medical şef în cadrul Secţiei
Clinica I de Pneumologie.
Pentru aceste considerente, in baza art. 480 Cod pr. civila, Curtea respinge ca nefondat
apelul declarat de pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași împotriva sentinţei civile nr.
1817 din 16.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează. In temeiul
dispozițiilor art. 451 Cod pr. civila, Curtea obligă apelantul sa plătească intimatei cheltuieli de
judecata in valoare de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat ales, conform chitanței nr. 32 din
16.04.2018.
Dreptul la concediu de odihnă în cazul cumulului de contracte de muncă ale aceluiaşi

salariat. Principiul nediscriminării în cazul salariaţilor angajaţi cu fracţiune de normă.
Prioritatea de aplicare şi efectul direct al prevederilor art. 7 din Directiva 2003/88/CE
Indice alfabetic: dreptul la concediul anual de odihnă; contractul de muncă cu timp
parţial; cumul de contracte de muncă; principiul nediscriminării; timpul de muncă şi
timpul de odihnă; Directiva 2003/88/CE şi Directiva 97/81/CE privitoare la Acordul Cadru
cu privire la munca pe fracţiune de normă
Temei de drept: art.144 şi urm Codul muncii, art.3 alin.1 HG 250/1992, art.7 din
Directiva 2003/88 clauza 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă
Curtea de Apel Iași, Secția litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.
640/11.10.2018
Prin sentinţa civilă nr. 893/23.05.2018, Tribunalul Iaşi respinge acțiunea formulată de
reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul spitalul.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit contractului individual de munca nr. 3221/30.12.2015, reclamanta X a fost
angajată pe perioada nedeterminată începând cu data de 01.01.2016, prin cumul de funcții, cu ½
norma, in funcția de medic specialist, specialitate medicină internă, în cadrul unității pârâte.
Fracțiunea de norma era stabilita la 3,5 ore/zi. În același timp, reclamanta îşi desfășoară
activitatea şi în cadrul universității, unde își exercită funcția de bază.
Reclamanta a fost angajată de către pârât prin cumul de funcții, în baza unui contract
individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu jumătate de normă, conform art.20 din
Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din
sectorul sanitar care prevede că: „Personalul didactic din învăţământul superior medical şi
farmaceutic care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract cu
jumătate de normă, în unităţi sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică
prestează aceleaşi obligaţii de serviciu ca şi personalul medical şi farmaceutic încadrat cu normă
întreagă.
În cadrul prestaţiei integrate, personalul prevăzut la alin. (1) asigură activitate curentă în
cursul dimineţii şi gărzi, pe lângă atribuţiile funcţiei didactice, primind din partea unităţii sanitare
530
drepturile salariale aferente contractului individual de muncă prin cumul de funcţii cu jumătate
de normă, cu excepţia rezidenţilor.
Personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcţionează în alte unităţi decât
cele sanitare va fi integrat în unităţi publice din sectorul sanitar, stabilite de Ministerul Sănătăţii,
la propunerea direcţiei de sănătate publică, de comun acord cu conducerea instituţiilor de
învăţământ superior de medicină şi farmacie.
Cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în condiţiile
alin. (3), prestează o activitate aferentă unei jumătăţi de normă a unui medic sau farmacist, în
medie pe zi, primind drepturile salariale aferente contractului individual de muncă, cu excepţia
rezidenţilor.
Medicii şi farmaciştii pot desfăşura activitate integrată prin cumul de funcţii în spitale,
institute şi centre medicale clinice, centre de diagnostic şi tratament, laboratoare şi cabinete
medicale, farmacii cu circuit deschis şi circuit închis, direcţii de sănătate publică, unităţi de
cercetare ştiinţifică medicală sau farmaceutică, agreate de instituţiile de învăţământ superior cu
profil medico-farmaceutic uman.
Integrarea clinică, prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, a medicilor şi
farmaciştilor în unităţi publice din sectorul sanitar se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi
sanitare cu personalitate juridică, în limita posturilor normate şi a necesarului de servicii
medicale şi universitare şi se avizează de Ministerul Sănătăţii.
În cadrul programului de 7 ore în medie pe zi, medicii cu norma de bază în spital
desfăşoară activitate în cadrul ambulatoriului integrat al spitalului.
Modul concret de organizare a activităţii în sistem integrat unitate sanitară - cabinet de
specialitate din ambulatoriul integrat va fi stabilit de conducerea fiecărei unităţi sanitare, în
funcţie de modul de organizare a asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, numărul de
medici pe specialităţi, precum şi de necesarul de servicii medicale spitaliceşti şi ambulatorii de
specialitate, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 39/2008
privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului.”
Potrivit art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 250/08.05.1992 privind concediul de
odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific
deosebit şi din unităţile bugetare, salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază,
cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea
în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un
concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate.
În aceste condiții, contractul individual de muncă trebuie încheiat cu respectarea
dispozițiilor art.2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății,
art.17 alin.3, alin.1 lit. k) și alineatul privind durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și
ore/săptămână, precum și impunerea încheierii unui act adițional la contract în caz de modificare
a elementului de la alin.2, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu
excepția situației în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.
Cât privește dispozițiile art.144 din Codul muncii, acestea conțin prevederi cu caracter
general, prin care se consfințește dreptul la concediu de odihnă ca formă principală a dreptului
salariatului la odihnă.
Modalitatea de exercitare a acestui drept este prevăzută în alte norme de completare,
norme care au caracter special, derogatoriu, vizând o anumită categorie de salariați.
531
Hotărârea Guvernului nr. 250/8 mai 1992, republicată, nu contravine normelor cu
caracter general prevăzut de art.144 Codul Muncii, ci le completează, stabilind durata
concediului în funcție de categoria de salariați vizată, vechimea în muncă a salariatului, etc.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal - prin
decizia nr. 1044 dată în dosarul nr. 2326/86/2009, a analizat dispoziţiile art. 3 din HG nr.
250/1992, constatând că acestea sunt legale şi a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) din H.G. nr.
250/1992: „Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă,
o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de
bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru
zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate.”
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii
ale salariaţilor, în temeiul căreia este emis actul administrativ normativ în discuţie, salariaţii au
dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 18 zile
lucrătoare.
În analizarea excepţiei, instanţa trebuie să ţină seama de prevederile art. 4 alin. (2) teza a
II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un
act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de
nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul
emiterii actului administrativ”.
Or, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992 nu contravin prevederilor legale sus-
menţionate, în vigoare la data emiterii actului normativ contestat ci, stabilind că salariaţii au
dreptul la un singur concediu de odihnă plătit, de la unitatea în care au funcţia de bază, este în
acord cu acestea.
Prevederile normative a căror nelegalitate este invocată nu contravin, însă, nici
prevederilor legale în vigoare în prezent, respectiv cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii,
care a abrogat Legea nr. 6/1992, potrivit cărora: „Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este
garantat tuturor salariaţilor" [art. 139 alin. (1)] şi "Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate
forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări" [art. 139 alin. (2)], în condiţiile în care
"Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare" (art. 140).
De asemenea, prevederile normative contestate sunt în acord cu cele ale art. 41 alin. (2)
din Legea fundamentală, conform cărora "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială.
Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor,
instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit,
prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii
specifice, stabilite prin lege".
În final, ÎCCJ a constatat că prevederile normative supuse controlului de legalitate nu
încalcă drepturi fundamentale şi sunt în acord cu dispoziţiile legale în vigoare la data edictării
lor.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza disp. art. 266-275 din Codul muncii,
tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul spitalul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta X prin care solicită instanţei
admiterea acestuia şi rejudecând cauza pe fond modificarea în tot a sentinţei apelate, să se
constate că este îndreptăţită la concediu de odihnă corespunzător cu timpul lucrat, începând cu
data de 01.08.2016; obligarea pârâtului să includă în contractul individual de muncă acest drept;
obligarea pârâtului să-i plătească indemnizaţia de concediu începând cu data de 01.08.2016,
532
sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii
efective plus dobânda legală.
În fapt, susţine că prin sentinţa apelată, a fost respinsă cererea prin care solicită să se
constate faptul că, deşi a beneficiat iniţial de concediu de odihnă plătit, începând cu data de
01.08.2016 pârâta a refuzat acordarea acestuia şi astfel i-au fost încălcate drepturile stabilite de
lege, respectiv Codul muncii.
De asemenea, consideră că instanţa de fond a emis sentinţa atacată cu încălcarea şi
aprecierea greşită a normelor de drept material atunci când, după o motivare lapidară şi contrară
probelor de la dosar, instanţa a reţinut o situaţie de fapt şi de drept neconformă cu realitatea.
Art. 35 din Codul muncii prevedea situaţia cumulului de funcţii şi obligaţia de a declara
norma de bază. Prin Legea nr. 40/2011 de modificare a Legii nr. 53/2003, legiuitorul a înlăturat
obligaţia salariatului de a declara funcţia de bază pentru a crea un regim juridic de egalitate
pentru toţi angajatorii.
Contractul individual de muncă dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, iar
în cazul cumulului de funcţii, fiecare contract este independent.
O normă cuprinsă într-o hotărâre nu poate contraveni unei legi.
Astfel, prevederile Codului muncii a creat un regim de egalitate între toţi angajatorii,
inclusiv cei unde salariatul cumulând îşi exercita funcţia, aceştia trebuie să-i acorde toate
drepturile, nu numai pe cele salariale, printre care şi concediul de odihnă, motiv pentru care
solicită ca pârâtul să-i plătească indemnizaţia de concediu de odihnă începând cu data de
01.08.2016.
Indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează în funcţie de salariul de bază şi
celelalte sporuri prevăzute de lege, nivelul minim fiind cel stabilit de art. 150 alin. (1) din Codul
muncii. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaţilor, fără niciun fel de
privilegiu şi nicio discriminare.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Regulamentul privind timpul de
muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar:
„(1) Personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic care desfăşoară
activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract cu jumătate de normă, în unităţi
sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică prestează aceleaşi obligaţii de serviciu
ca şi personalul medical şi farmaceutic încadrat cu normă întreagă.
(2) În cadrul prestaţiei integrate, personalul prevăzut la alin. (1) asigură activitate curentă
în cursul dimineţii şi gărzi, pe lângă atribuţiile funcţiei didactice, primind din partea unităţii
sanitare drepturile salariale aferente contractului individual de muncă prin cumul de funcţii cu
jumătate de normă, cu excepţia rezidenţilor.
(3) Personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcţionează în alte unităţi
decât cele sanitare va fi integrat în unităţi publice din sectorul sanitar, stabilite de Ministerul
Sănătăţii, la propunerea direcţiei de sănătate publică, de comun acord cu conducerea instituţiilor
de învăţământ superior de medicină şi farmacie.
(4) Cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în
condiţiile alin. (3), prestează o activitate aferentă unei jumătăţi de normă a unui medic sau
farmacist, în medie pe zi, primind drepturile salariale aferente contractului individual de muncă,
cu excepţia rezidenţilor.”
Având în vedere cele prezentate, în aplicarea principiului devolutiv al apelului, solicită
instanţei să admită apelul formulat, să modifice în tot sentinţa apelată şi rejudecând cauza pe
fond, să se constate că este îndreptăţită la concediu de odihnă corespunzător cu timpul lucrat,
533
începând cu data de 01.08.2016; obligarea pârâtului să includă în contractul individual de muncă
acest drept; obligarea pârâtului să-i plătească indemnizaţia de concediu începând cu data de
01.08.2016, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului şi până
la data plăţii efective plus dobânda legală.
În drept, invocă prevederile Codului muncii, Ordinul nr. 870/2004 pentru aprobarea
Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice
din sectorul sanitar, art. 194 din Codul de procedură civilă.
Intimatul spitalul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca netemeinic,
nelegal şi nefondat, apelul introdus de către X, pentru următoarele motive:
În fapt, reclamanta este angajata spitalului în funcţia de medic primar prin cumul de
funcţii, cu jumătate de normă, prin integrare clinică, conform contract individual de muncă nr.
3221/01.01.2016. Norma de bază a reclamantei este la universității şi nu în cadrul spitalului.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992: „Salariaţii care îndeplinesc prin cumul pe
lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediu de odihnă plătit
numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda
la cerere un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă
unitate”, iar conform art. 23 alin. 6 din Ordonanţa nr. 10/2007 s-a stabilit că rămân în vigoare
prevederile HG nr. 250/1995 privind concediul de odihnă şi alte drepturi de concedii ale
salariaţilor din administraţia publică, din regii autonome cu specific deosebit şi din unităţile
bugetare, republicată, cu modificările ulterioare.
Prin adresa nr. 2386 din data de 29.07.2016 Ministerul Sănătăţii expune prevederile art. 3
alin. 1 din HG nr. 250/1992 republicată şi arată că, în această situaţie, medicii au dreptul la
indemnizaţii de concediu doar la unitatea unde şi-au ales norma de bază.
Norma de bază nu este în cadrul spitalului, conform CIM nr. 3221/01.01.2016, ci în
cadrul universității care i-a acordat reclamantei concediul de odihnă prevăzut de lege.
De asemenea, menţionează că nu se poate vorbi de încălcarea vreunei dispoziţii cuprinse
în Codul muncii care consacră dreptul la concediu de odihnă, ci de aplicarea unor norme care
reglementează în mod expres situaţia salariaţilor care cumulează mai multe funcţii, în cadrul
unor angajatori diferiţi. Ignorarea dispoziţiilor speciale care reglementează această stare de fapt
nu este permisă, de vreme ce prevederile HG nr. 50/1991 sunt în vigoare. Instituirea procedurii
de urmat în cazul salariaţilor care cumulează mai multe funcţii nu este de natură a aduce atingere
substanţei dreptului la concediu de odihnă al reclamantei, întrucât are acest drept la angajatorul
la care îşi exercită funcţia de bază.
În considerarea tuturor aspectelor de mai sus, întemeiate pe normele juridice invocate,
susţinute de materialul probator administrat, solicită respingerea apelului.
În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe prevederile art.205-208 din Codul de procedură
civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prin prisma
dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul declarat de reclamantă este fondat.
Situaţia litigioasă din prezenta cauză derivă din refuzul spitalului de a acorda concediu de
odihnă reclamantei X, angajată in funcţia de medic primar prin cumul de funcţii, cu jumătate de
normă, prin integrare clinică, conform contract individual de muncă nr. 3221/01.01.2016, în
condiţiile în care norma de bază a reclamantei este la universitate şi nu în cadrul spitalului.
Poziţia procesuală a pârâtului a fost îmbrățişată de prima instanţa, care a reţinut
aplicabilitatea prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, potrivit cărora: „Salariaţii care
îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul
534
la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care
salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de
odihnă primite de la cealaltă unitate.” În argumentarea acestei soluţii, prima instanţa a dat
eficienţă juridică şi considerentelor deciziei nr. 1044 dată în dosarul nr. 2326/86/2009 pronunţata
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Este real că HG nr.250/1992, privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor
din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 17 mai 1992 şi republicată în
temeiul art. III din Hotărârea Guvernului nr. 314 din 9 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 93 din 17 mai 1995, cu toate modificările ulterioare este un act
normativ activ, nefiind abrogat nici expres, nici implicit. Însă chiar ca act normativ în vigoare,
aplicarea prevederilor hotărârii de guvern este strâns legata de cea a forței juridice a acesteia, în
ierarhia izvoarelor de drept. Or, relaţiile sociale destinate a fi reglementate prin intermediul
acestui act normativ şi ordinea juridică, în ansamblul său, nu au rămas imuabile pe parcursul a
mai bine de un sfert de secol, de la data publicării acestui act normativ.
În consecinţă, soluţionarea litigiului de faţă nu poate depinde exclusiv de aplicarea unei
norme edictate în anul 1992, fără o analiză legislativă din perspectiva diacronică, dar mai ales
din perspectivă sistemică, în ansamblul izvoarelor de drept ce reglementează dreptul la concediul
anual de odihnă.
Din perspectivă istorică, se reţine că, aşa cum a invocat apelanta, Legea nr.53/2003 –
anterior modificării prin Legea nr.40/2011 – prevedea în dispoziţiile art. 35: „1) Orice salariat
are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de muncă,
beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. (2) Fac excepţie de la
prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilităţi pentru cumulul
unor funcţii. (3) Salariaţii care cumulează mai multe funcţii sunt obligaţi să declare fiecărui
angajator locul unde exercită funcţia pe care o consideră de bază.” Ca urmare a modificărilor
succesive, în prezent, dispoziţiile art. 35 Codul muncii prevăd: „(1) Orice salariat are dreptul de a
munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă,
beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. (2) Fac excepţie de la
prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilităţi pentru cumulul
unor funcţii.”
În consecinţă, din perspectivă evolutiv istorică, conceptul tehnic-juridic al „funcţiei de
bază” a fost eliminat prin lege organică, astfel că prevederile HG nr. 250/1992 trebuie apreciate,
în raport de modificările legislative la nivel superior, ca fiind caduce. Aceeași soluţie trebuie
aplicată şi în legătură cu decizia nr. 1044/2010 dată în dosarul nr. 2326/86/2009 pronunţată de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în
care analiza efectuată era anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 40/2011.
În consecinţă, în raport de stadiul actual al reglementării, din punct de vedere juridic,
reclamanta prestează munca în cumul, în baza a două contracte de muncă distincte, cu doi
angajatori diferiţi, un contract de muncă cu timp de lucru integral, respectiv un contract de
muncă cu timp parțial, potrivit art.103 din Codul Muncii încheiat cu pârâtul spitalul.
Or, potrivit art.144 C. muncii, dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat
tuturor salariaților şi acest drept „nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări”.
Prevederea legală imperativă nu distinge nici între tipul de contract încheiat, nici între caracterul
singular sau multiplu al contractelor încheiate.
535
Din perspectivă sistemică, pe tărâmul dreptului supranaţional, aspectele litigioase deduse
judecăţii în prezenta cauza intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/88/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale
organizării timpului de lucru şi al Directivei 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997
privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP şi
CES.
Având în vedere prioritar principiul supremaţiei de aplicare a dreptului Uniunii
Europene, consacrat iniţial de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene prin Hotărârea din
data de 15 iulie 19646/1964 în cauza Flaminio Costa împotriva E.N.E.L, se reţine că, la nivelul
Uniunii Europene, prin dispoziţiile art. 31 alin. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene (2012/C 326/02) s-a consacrat, cu titlu de drept fundamental, că: „Orice lucrător are
dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă zilnică și săptămânală,
precum și la o perioadă anuală de concediu plătit.”
Dispoziţiile art. 7 din Directiva 2003/88/CE stabilesc obligaţia statelor membre de a lua
măsuri necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin
patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute
de legislațiile și practicile naționale; perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi
înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.
În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a arătat că „dreptul fiecărui lucrător la concediul
anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanță
deosebită de la care nu se poate deroga și al cărui punere în aplicare de către autoritățile
naționale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres chiar în
Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizării
timpului de lucru” (Cauzele conexate C-350/2006 şi C-520/06, Hotărârea Curții din 20.01.2009
Gerhard Schultz-Hoff (C-350/06) împotriva Deutsche Rentenversicherung Bund și Stringer și
alții (C-520/06) împotriva Her Majesty’s Revenue and Customs, paragraf 21). „Dreptul la
concediul anual, consacrat la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene și la articolul 7 din Directiva 2003/88, are o dublă finalitate, și anume de a-i
permite lucrătorului, pe de o parte, să se odihnească în urma îndeplinirii sarcinilor care îi revin în
temeiul contractului său de muncă și, pe de altă parte, să dispună de o perioadă de destindere și
de recreere” (Cauza C-277/08, HOTĂRÂREA CURȚII din 10 septembrie 2009, în procedura
Francisco Vicente Pereda împotriva Madrid Movilidad SA).
Totodată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „(...) dintr-o jurisprudență
constantă a Curții rezultă că, în toate cazurile în care dispozițiile unei directive sunt, în ceea ce
privește conținutul, necondiționate și suficient de precise, particularii au dreptul să le invoce în
fața instanțelor naționale împotriva statului fie atunci când acesta nu a transpus în termenele
stabilite directiva în dreptul național, fie atunci când a transpus în mod incorect directiva în
cauză (a se vedea în special Hotărârea Pfeiffer și alții, citată anterior, punctul 103, precum și
jurisprudența citată).
Or, articolul 7 din Directiva 2003/88 îndeplinește aceste criterii, dat fiind că pune în
sarcina statelor membre, în termeni neechivoci, o obligație de rezultat precisă și care nu este
supusă niciunei condiții cu privire la aplicarea normei pe care o prevede, constând în acordarea
unui concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni oricărui lucrător. Chiar dacă articolul 7
din Directiva 2003/88 lasă statelor membre o anumită marjă de apreciere în adoptarea condițiilor
de obținere și de acordare a dreptului la concediul anual plătit pe care îl prevede, această
împrejurare nu afectează însă caracterul precis și necondiționat al obligației prevăzute la acest
536
articol. În această privință, trebuie să se observe că articolul 7 din Directiva 2003/88 nu se
numără printre dispozițiile directivei menționate de la care articolul 17 din aceasta permite să se
deroge. Prin urmare, se poate determina protecția minimă care trebuie, în orice caz, să fie pusă în
aplicare de statele membre în temeiul acestui articol 7 (a se vedea, prin analogie, Hotărârea
Pfeiffer și alții, citată anterior, punctul 105; cauza C-282/10, Hotărârea Curţii din 24 ianuarie
2012, Maribel Dominguez, paragrafele nr.23,24,25, 27).
În ceea ce priveşte Directiva 97/81, Curtea a realizat o largă analiză a domeniul de
aplicare în sens material în Cauzele conexate C-395/08 şi şi C-396/08, statuând: „Directiva 97/81
şi Acordul-cadru urmăresc, pe de o parte, să promoveze munca pe fracţiune de normă şi, pe de
altă parte, să elimine discriminările dintre lucrătorii pe fracţiune de normă şi lucrătorii cu normă
întreagă (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2008, Michaeler şi alţii, C-55/07 şi C-56/07, Rep.,
p. I-3135, pct. 21). Conform obiectivului de eliminare a discriminărilor dintre lucrătorii pe
fracţiune de normă şi lucrătorii cu normă întreagă, clauza 4 din Acordul-cadru se opune, în ceea
ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă, ca lucrătorii pe fracţiune de normă să fie trataţi într-
un mod mai puţin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă comparabili numai din cauză că
primii lucrează pe fracţiune de normă, cu excepţia cazului în care tratamentul diferenţiat este
justificat de motive obiective. (...)”
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că „definiţia noţiunii „lucrători cu
fracţiune de normă” în sensul acestui acord-cadru, prevăzută de clauza 3 alin. (1) din acesta,
cuprinde toţi lucrătorii, fără a face distincţie în funcţie de calitatea publică sau privată a
angajatorului lor (a se vedea, prin analogie cu Acordul-cadru privind munca pe durată
determinată, Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gavieiro Gavieiro şi Iglesias Torres, C-444/09 şi
C-456/09, Rep., p. I-14031, pct. 39 şi 40, precum şi jurisprudenţa citată). Trebuie să se
considere, astfel cum a arătat Comisia, că definiţia „lucrătorilor […] care au un contract de
muncă sau un raport de muncă” în sensul clauzei 2 alin. (1) din Acordul-cadru privind munca pe
fracţiune de normă va influenţa domeniul de aplicare şi efectul util al principiului egalităţii de
tratament consacrat de respectivul acord-cadru.” (C-393/10, Hotărârea Curţii (Camera a doua) 1
martie 2012 Dermod Patrick O’Brien, paragraful 38).
Curtea de Justiţie, în interpretarea principiului nediscriminării, a stabilit „Clauza 4 alin.
(1) din Acordul-cadru care prevede că, în ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă,
lucrătorii pe fracţiune de normă nu sunt trataţi într-un mod mai puţin favorabil decât lucrătorii cu
normă întreagă comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracţiune de normă, cu
excepţia cazului în care tratamentul diferenţiat este justificat de motive obiective. Interdicţia
discriminării, prevăzută în dispoziţia menţionată, nu reprezintă decât expresia specifică a
principiului general al egalităţii, care face parte dintre principiile fundamentale ale dreptului
Uniunii (a se vedea Hotărârea din 12 octombrie 2004, Wippel, C-313/02, Rec., p. I-9483, pct. 54
şi 56)” (cauzele -395/08 şi şi C-396/08, Hotărârea Curţii (Camera a doua) 10 iunie 2010, Istituto
nazionale della previdenza sociale (INPS) împotriva Tiziana Bruno, ant. cit., parag. 55,56).
În ceea ce priveşte dreptul la concediu al lucrătorului pe fracţiune de normă, Curtea de
Justiţie a statuat că „dreptul la concediu anual plătit poate fi acordat proporţional cu perioada
lucrată; Curtea a stabilit ca articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene si articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziții sau practici naționale, precum un plan
social încheiat între o întreprindere și comitetul său de întreprindere, în temeiul cărora dreptul la
concediu anual plătit al unui lucrător căruia îi este redus timpul de lucru este calculat potrivit
537
regulii pro rata temporis (Cauzele conexate C-229/11 și C-230/11, Alexander Heimann
(C-229/11), Konstantin Toltschin (C-230/11) împotriva Kaiser GmbH, Concluzii). În acelaşi
sens, s-a reţinut că „este într-adevăr adecvat să se aplice principiul pro rata temporis care reiese
din clauza 4 alineatul (2) din Acordul-cadru privind munca pe fracțiune de normă la acordarea
concediului anual pentru o perioadă de muncă pe fracțiune de normă. Așadar, pentru o astfel de
perioadă, diminuarea dreptului la concediu anual în raport cu cel acordat pentru o perioadă de
muncă cu normă întreagă este justificată de motive obiective.” (C-486/08, Hotărârea Curții din 22
aprilie 2010, Zentralbetriebsrat der Landeskrankenhäuser Tirols împotriva Land Tirol, paragraf
33).
Curtea a arătat expres: „Clauza 4 alin. (2) din Acordul-cadru cu privire la munca pe
fracţiune de normă şi art. 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretate în sensul potrivit căruia
calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit aceloraşi principii, indiferent
dacă este vorba despre stabilirea indemnizaţiei compensatorii pentru concediul anual plătit
neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului
drepturilor la concediu anual plătit în cazul menţinerii raportului de muncă.” (C-219/14,
Hotărârea Curţii (Camera a şasea) din 11 noiembrie 2015, Kathleen Greenfield împotriva The
Care Bureau Ltd, ECLI:EU:C:2015:7459).
În consecinţă, întrucât dreptul la concediu de odihna este un drept necondiționat şi
imperativ, iar în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, lucrătorii pe fracţiune de
normă nu sunt trataţi într-un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă
comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracțiune de normă (clauza 4 din Acord)
revenea în sarcina pârâtului sarcina de a dovedi motivele obiective care determină tratamentul
diferențiat al reclamantei, în ceea ce priveşte acordarea concediului de odihnă. Simpla prevedere
în HG nr. 250/1992 este insuficientă în raport de principiul supremației dreptului Uniunii, la care
s-a făcut trimitere anterior. De altfel, în acest sens, CJUE a stipulat că noţiunea „motive
obiective”, astfel cum figurează în cuprinsul clauzei 4 alin. (1) din Acordul-cadru privind munca
pe fracţiune de normă, trebuie interpretată în sensul că nu permite justificarea unei diferenţe de
tratament între lucrătorii cu fracţiune de normă şi cei cu normă întreagă prin faptul că această
diferenţiere este prevăzută printr-o normă generală şi abstractă. Dimpotrivă, noţiunea amintită
impune ca inegalitatea de tratament în cauză să răspundă unei necesităţi reale, să fie în măsură să
asigure îndeplinirea obiectivului urmărit şi să fie necesară pentru realizarea acestui scop [a se
vedea, prin analogie cu clauza 5 pct. 1 lit. a) din Acordul-cadru privind munca pe durată
determinată, Hotărârea Del Cerro Alonso, citată anterior, pct. 57 şi 58].” ( C-393/10, Hotărârea
Curţii, 1 martie 2012 Dermod Patrick O’Brien, punctul 64). Trebuie subliniat că pârâtul nu a
invocat sau justificat o astfel de împrejurare, deşi sarcina probei îi incumba.
Față de aceste considerente şi întrucât potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene, „instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale,
norme de drept al Uniunii are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând,
dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, fără a
trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin
orice alt procedeu constituţional (a se vedea în special Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal,
106/77, Rec., p. 629, pct. 24, şi Hotărârea Kutz-Bauer, citată anterior, pct. 73) (Cauza C-595/12,
Hotărârea Curţii (Camera întâi) 6 martie 2014, Loredana Napoli împotriva Ministero della
Giustizia – Dipartimento dell’Amministrazione penitenziaria, ECLI:EU:C:2014:128, parag. 46),
trebuie acordată prevalența necesară prevederilor directivelor invocate, ce au efect direct.
538
În acest sens, deşi limitat în plan vertical, efectul direct al directivei funcţionează ori de
câte ori statul nu şi-a îndeplinit obligatia de transpunere a directivei sau nu a transpus-o corect.
Curtea a subliniat că nu ar trebui să se permită unui stat membru să profite de propria
nerespectare a obligației de a transpune directiva și că un particular poate, prin urmare, să invoce
o dispoziție clară, precisă și necondiționată prevăzută într-o directivă împotriva statului membru
însuși. S-a reţinut că „potrivit unei jurisprudențe deopotrivă constante a Curții, în cazul în care
justițiabilii pot invoca o directivă nu împotriva unui particular, ci a unui stat, aceștia pot invoca
directiva în cauză indiferent de calitatea în care acționează statul menționat, de angajator sau de
autoritate publică. Astfel, în ambele cazuri, trebuie să se evite posibilitatea ca statul să obțină
avantaje de pe urma încălcării de către acesta a dreptului Uniunii (Hotărârea din 26 februarie
1986, Marshall, 152/84, EU:C:1986:84, punctul 49, Hotărârea din 12 iulie 1990, Foster și alții,
C-188/89, EU:C:1990:313, punctul 17, precum și Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și
Chiappero, C-343/98, EU:C:2000:441 punctul 22) (Cauza C- 413/15, Elaine Farrell, paragraf
32).
În ceea ce priveşte calitatea spitalului, în cauza C-180/04, Andrea Vasallo, intimata
unitate spitalicească a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de întrebare preliminară,
invocând că Directiva 1999/70 nu este direct aplicabilă în procedura principală, întrucât directiva
nu poate avea efect direct orizontal în condițiile în care spitalul nu este condus nici de către statul
italian, nici de către un minister. S-a susținut că spitalul este „un stabiliment autonom cu proprii
directori cărora li se solicită, în cadrul proiectului de management, să aplice prevederile
legislației naționale pe care nu o pot contesta și de la care nu pot deroga”. Curtea de Justiție a
respins aceasta teză defensivă, arătînd că „s-a statuat în mod constant că o directivă poate
constitui temei de acțiune nu numai împotriva autorităților Statului, dar și împotriva
organismelor și entităților care sunt sub autoritatea sau controlul Statului sau au puteri speciale
dincolo de cele ce rezultă în mod firesc din regulile aplicabile relațiilor dintre particulari, cum ar
fi autoritățile locale sau regionale cărora, indiferent de forma lor legală, li s-au acordat puteri de
către autoritățile publice și sub a lor supraveghere, pentru a asigura un serviciu public (Cauza
103/88 Fratelli Costanzo [1989] ECR 1839, paragraf 31; Cauza C-188/89 Foster și alții [1990]
ECR I-3313, paragraf 19; and Cauza C-157/02 Rieser Internationale Transporte [2004] ECR
I-1477, paragraf 24).” C-180/04, Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 septembrie 2006
Andrea Vasallo împotriva Azienda Ospedaliera Ospedale San Martino di Genova e Cliniche
Universitarie Convenzionate, paragrafele 24 și 26).
Or, în raport de efectul direct vertical al prevederilor art.7 din Directiva 2003/88 şi
principiul nediscriminării, consacrat de clauza 4 din Acordul Cadru cu privire la munca pe
fracţiune de normă, reţinând că dreptul fiecărui lucrător la concediul anual plătit este un principiu
al dreptului social comunitar de o importanță deosebită de la care nu se poate deroga, se impune
admiterea cererii privind recunoaşterea dreptului reclamantei la concediu de odihnă plătit,
neexistent vreun temei rezonabil sau obiectiv pentru a opera o derogare în ceea ce priveşte
contractul cu timp partial, încheiat în cumul. Dispoziţiile art. 3 din HG 250/1992 prevăd că
salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă
funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază ,
însă unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru
zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate. Aceasta dispoziţie nu reprezintă însă
un remediu naţional eficient pentru a asigura respectarea prevederilor art.7 din din Directiva
2003/88, de esența normei europene fiind garanția dreptului salariatului la concediu plătit pentru
munca depusă. De asemenea, interdicţia expresă din dispoziţiile art.3 alin.3 din HG 250/1992 de
539
a nu se depăşi drepturile cuvenite salariaţilor încadraţi cu o normă întreagă este contrară clauzei
4 din Acordul Cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă şi principiului egalităţii, în
general, întrucât salariaţii în cumul nu se află într-o situaţie comparabilă cu lucrătorul cu un
singur contract pe durata normală, cei dintâi alocând un efort suplimentar pentru prestarea
muncii corespunzătoare celui de al doilea contract, astfel încât protecția sănătăţii şi securităţii
sale reclama o perioada de concediu aferentă muncii prestate în plus.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea includerii în contractul
individual de muncă a dreptului la concediu odihnă, acesta urmează a fi respins, întrucât cesta
este înscris în prevederile contractuale, CIM 3221/30.12.2015. Astfel, potrivit menţiunilor
existente la lit. i din contract, părţile au agreat expres clauza privind acordarea unui nr.de 25 de
zile lucratoare de concediu, iar în cauza nu s-a făcut dovada modificării acestei prevederi
convenţionale, refuzul pârâtului vizând în cauza aplicarea prevederilor art.3 din HG 250/1992,
apărare înlăturată însă de instanţa.
Pentru aceste considerente, instanța admite apelul formulat de reclamanta X împotriva
sentinţei civile nr. 893/23.05.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care o va schimba în tot.
Instanța admite în parte acţiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu spitalul
şi se va obliga pârâtul spitalul la acordarea concediului de odihnă corespunzător timpului lucrat
şi la plata în favoarea reclamantei a indemnizaţiei de concediu de odihnă începând cu data de
01.08.2016, reţinându-se că acţiunea a fost introdusă la 08.12.2017, în perioada de referinţă
instituita de dispoziţiile art.145 alin.6 C.muncii.
În ceea ce priveşte accesoriile creanţei solicitate se reţine că prin actualizarea sumei cu
indicele de inflaţie se urmăreşte acoperirea prejudiciului efectiv suferit de reclamant în raport de
evoluţia puterii monetare, indicele de inflaţie reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul
unui fenomen specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de
depreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, creanţa fiind adusă la valoarea ei actuală.
Actualizarea unei creanţe nu constituie o despăgubire în sensul art. 1531 Cod civil, ci se subscrie
obligaţiei principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. În acelaşi
timp, potrivit art. 1531 şi art. 1535 din Codul civil, reclamanta este îndreptăţită la acordarea
daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Curtea respinge capătul de cerere referitor la obligarea includerii în contractul individual
de muncă a dreptului la concediu odihnă.
3. Încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul

muncii. Neîntrunirea acordului de voință a părților pentru încetarea
raporturilor de muncă

Indice alfabetic: Încetarea contractului individual de muncă
Temei de drept: art. 55 lit. b din Codul muncii
Încetarea contractului individual de muncă este determinată, în concepția

legiuitorului, de întrunirea voinței juridice a ambelor părți de a pune capăt
raporturilor de muncă (alcătuită din consimțământ și cauză), voința internă trebuind
a fi concordantă voinței declarate, exteriorizate prin semnarea actului juridic. În
structura voinței juridice există o componentă intelectuală, pe care se grefează și
540
una volitivă. Elementul intelectual al voinței juridice reprezintă prefigurarea
realității în contextul unei nevoi care se vrea a fi satisfăcută prin instrumentul juridic
al actului juridic civil. Elementul intelectual este dublat de un element volitiv, adică
de hotărârea de a încheia actul, activat de un motiv determinant. Acest proces
psihologic este urmat de exteriorizarea hotărârii. Odată ce voința internă concordă
voinței declarate vorbim de existența consimțământului.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr.
836/11.12.2018
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iași, contestatoarea X, a formulat în

contradictoriu cu intimata SC „Y” SRL, contestaţie împotriva deciziei de încetare a contractului
individual de muncă, prin care solicită anularea deciziei de încetare a contractului individual de
muncă, emisă de intimată fără număr de înregistrare şi fără a fi datată; obligarea intimatei la plata
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de
care subsemnata ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii; repunerea părţilor în
situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă a subsemnatei, potrivit art. 80 alin. (2) din Codul
muncii; obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 5000 lei, potrivit
art. 253 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 333/ 21.02.2018, Tribunalul Iași a respins acţiunea formulată de
contestatoarea X în contradictoriu cu intimata SC „Y” SRL, luând act că intimata nu solicită
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iași, contestatoarea X a formulat în
contradictoriu cu intimata SC „Y” SRL, contestaţie împotriva deciziei de încetare a contractului
individual de muncă, prin care solicită anularea deciziei de încetare a contractului individual de
muncă, nr. 73/21.06.2017,obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care subsemnata ar fi beneficiat, potrivit art.
80 alin. (1) din Codul muncii; repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă,
potrivit art. 80 alin. (2) din Codul muncii; obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate
la valoarea de 5000 lei, potrivit art. 253 alin. (1) şi (2) din Codul muncii;
În fapt, reclamanta a fost salariata intimatei în baza contractului individual de muncă nr.
74/25.10.2016 pe perioadă nedeterminată, ocupând funcţia de casier.
Potrivit deciziei de încetare nr. 73/21.06.2017 rezultă ca raportul de muncă al
contestatoarei a încetat la data de 21.06.2017 conform art. 55 lit. b din Codul muncii.
Din interpretarea textului de lege prevăzut de art. 55 lit. b, rezultă că încetarea
contractului individual de muncă este guvernat de principiul consensualismului, ca şi contractul
individual de muncă, astfel încât acordul părţilor privind încetarea raporturilor de muncă nu
trebuie să îmbrace o anumită formă. Aşa fiind, înţelegerea părţilor poate fi dovedită prin orice
mijloc de probă.
Legalitatea încetării contractului individual de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit.
„b” din Legea nr. 53/2003 presupune cu necesitate ca manifestarea de voinţă să fie neechivocă.
În speţă, decizia a fost semnată de contestatoare fără obiecțiuni, în aceeași formă în care a
fost semnat contractul de muncă și actul adițional la contractul de muncă, asumându-și
conținutul.
541
Totodată, este e reținut că salariata contestatoare a semnat și statul de plată privind
salariul pe luna iunie și statul de plată privind compensarea în bani a concediului de odihnă.
Din depoziția martorului propus de contestatoare, rezultă că în momentul semnării
contractului de munca i se dădea la semnat și o decizie de încetare a contractului individual de
munca. Arată că ea a semnat și decizia de încetare. Este de reţinut că martora a arătat că nu știe
dacă reclamanta a semnat o decizie de încetare a raportului de muncă odată cu semnarea
contractului individual de muncă, deoarece aceasta a fost angajată înaintea ei. Din declarația
martorei propuse de intimată se reţine că este șefă de magazin și că știe că raportul de muncă al
reclamantei a încetat prin demisie. Arată că a primit cererea de demisie și a trimis-o la contabilă.
Salariații nu sunt obligați la angajare sa semneze alte acte decât cererea de angajare, contractul
de muncă și fișa postului. La data încetării raportului de muncă al reclamantei nu se știa în firmă
că este însărcinată. Așadar, din depozițiile martorilor nu rezultă că această decizie de încetare a
fost semnată în același timp cu semnarea contractului individual de muncă.
În ceea ce privește înmânarea adeverinței medicale șefei de magazin care urma să o
înmâneze administratorului societății, instanța reţine că în raport de decizia de încetare prin
acordul părților supusă analizei, nu prezintă interes, nefiind relevantă starea de graviditate în
condițiile art. 55 lit. b din Codul muncii. În ceea ce privește starea de graviditate, prevederile art.
60 statuează interdicții la concedierea salariaților și nu interdicții la încetarea raportului de
muncă prin acordul parților, astfel că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza pendinte.
Deoarece încheierea contractului este rezultatul consimțământului părților, mutuus
conssensus, tot acordul lor de voința poate duce la încetarea sa, mutuus dissensus. Contractul
individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea nu
este condiţionată sub aspectul fondului şi a formei decât de realizarea acordului liber exprimat de
către angajat şi angajator în sensul enunţat. în cauza acordul a fost exprimat prin semnarea
deciziei de încetare, așa cum a fost exprimat în momentul semnării contractului individual de
muncă,cu atât mai mult cu cât petenta a semnat și statele de plată privind lichidarea drepturilor
bănești.
Codul muncii nu prevede o anumită formă în situația încetării raportului de muncă prin
acordul părților, astfel că actul prin care încetează raportul de munca trebuie să materializeze
acordul de voință fără a fi supus unor condiții de formă prevăzute de Codul muncii.
Având în vedere argumentația din precedent, raportat la dispozițiile legale în vigoare,
instanța consideră neîntemeiată contestația, astfel că respinge cererea de anulare a deciziei de
încetare și având în vedere modalitatea de soluționare a cererii principale, instanța, pe cale de
consecință, respinge și cererile subsidiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea X, considerând-o nelegală și
netemeinică.
Consideră apelanta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că decizia de încetare a
contractului de muncă este întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale, având în vedere că
înregistrarea acesteia şi datarea s-au făcut ulterior comunicării către aceasta a unui exemplar din
decizia emisă. Exemplarul primit de apelantă nu conţine aceste elemente. De asemenea,
apreciază că instanţa nu a avut în vedere că în cuprinsul deciziei nu era prevăzut faptul că aceasta
poate fi contestată, instanţa la care poate fi introdusă contestaţia şi termenul în care aceasta poate
fi contestată.
Cu privire la celelalte aspecte solicitate a fi avute în vedere de către instanţa de fond, aşa
cum se poate constata, instanţa nu le-a analizat, apreciind că decizia a fost emisă prin acordul
părţilor. Acest lucru este în totalitate neadevărat, întrucât apelanta nu a solicitat niciodată
542
încetarea contractului de muncă. Deşi în considerente, instanţa reţine faptul că martora intimatei
a arătat că a primit demisia apelantei în scris, acest înscris nu a fost niciodată solicitat de instanţă
şi depus la dosarul cauzei.
Tribunalul Iaşi a instituit o prezumţie de legalitate cu privire la actele emise de intimată şi
nu a luat în considerare nici unul din argumentele invocate de apelantă sau demonstrate în fața
instanţei cu martori şi înscrisuri.
Persoana care s-a prezentat în calitate de martor al intimatei nu este şi nu a fost niciodată
șefa de magazin la magazinul la care apelanta îşi desfăşura activitatea.
Nici una din afirmaţiile acestei martore nu corespund realităţii, întrucât toţi angajaţii sunt
condiţionaţi, la momentul semnării contractului de muncă de semnarea unor pagini necompletate
care ulterior sunt folosite de către angajator. Această practică este una foarte veche şi poate fi
confirmată de toţi angajaţii societăţii.
De asemenea, este lipsit de orice logică să solicite apelanta adeverinţă prin care se atestă
faptul că este însărcinată pentru a fi comunicată angajatorului şi în acelaşi timp să solicite
încetarea contractului de muncă.
Consideră apelanta că semnarea statului de plată şi primirea drepturilor salariale aferente
perioadei lucrate nu pot echivala cu acceptarea, fără obiecţiuni a deciziei de încetare a
contractului de muncă.
Arată apelanta că a depus la dosarul instanţei înscrisuri din care reiese în mod clar faptul
că aceasta a vrut doar să facă dovada faptului că este însărcinată, nu să înceteze contractul de
muncă.
Solicită a se avea în vedere faptul că acum are doi copii minori şi doar soțul acesteia are
venituri. Se poate constata din toată atitudinea, inclusiv cea avută pe parcursul derulării
procedurii în faţa primei instanţe, că intimata este de rea-credinţă şi a încercat, dar a şi reuşit să
convingă instanţa, fără a prezenta înscrisuri în acest sens, că apelanta a solicitat încetarea
contractului de muncă.
Solicită a se constata că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este argumentată doar pe
susţinerile făcute de martorul mincinos al pârâtei şi nu au fost luate în considerare nici una din
dovezile clare aduse de apelantă şi susţinute de martoră.
Pentru motivele mai sus arătate solicită admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei
apelate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi să se dispună anularea
deciziei de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, cu obligarea
intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu
celelalte drepturi de care aceasta ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii; să se
dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă, potrivit art. 80 alin. (2)
din Codul muncii şi nu în ultimul rând obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la
valoarea de 5000 lei, potrivit art. 253 alin. (1) şi (2) din Codul muncii.
Intimata formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Arată intimata că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul
că apelanta a fost salariată în cadrul societăţii în baza contractului individual de muncă nr.
74/25.10.2016 ocupând funcţia de casier.
Potrivit Deciziei nr. 73/21.06.2017 de încetare a contractului individual de muncă,
situaţia creată a intervenit ca urmare a acordului părților.
Legalitatea încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din Legea
nr. 53/2003 presupune ca manifestarea de voinţa să fie neechivocă, în speță, decizia a fost
semnată de apelantă fără obiecțiuni, în aceeaşi formă în care a fost semnat și contractul
543
individual de muncă, dar și actul adiţional la acest contract, reclamanta asumându-și întreg
conţinutul.
Totodată a reţinut instanţa de fond că salariata apelantă a semnat și statul de plată privind
salariul pe luna iunie și statul de plată privind compensarea în bani a concediului de odihnă,
astfel societatea încheindu-și în mod legal și onorabil toate obligaţiile față de salariată.
Nu cunoaşte motivul real care a determinat-o pe contestatoare să conteste propria voinţă,
însă din declararea motivării s-a gândit probabil că va duce în eroare instanţa și va primi anumite
sume de bani pe nedrept.
Iniţiativa de încetare a contractului individual de muncă a venit din partea apelantei și nu
la solicitarea intimatei, dovada în acest sens stând semnătura acesteia de pe Decizia nr. 73 din
21,06.2017 fiind de acord cu decizia și, de asemenea, faptul că și-a făcut lichidarea semnând cele
două state de plată pentru drepturile salariale și pentru concediu.
Mai mult, contestatoarea face trimiteri la doctrină și jurisprudență fără nicio bază legală.
Raportat la situaţia de fapt a cauzei, în cazul de încetare a raporturilor de muncă de comun acord,
este necesar ca părţile să-și materializeze acordul de voinţă prin consimțământ, indiferent cine
are iniţiativa încetării contractului, aceasta reprezentând o ofertă făcută celeilalte părți, fiind
necesară acceptarea ofertei, materializată printr-o decizie semnată și confirmată de ambele părți.
Contestatoarea și-a manifestat întâi verbal consimţământul, a semnat decizia și a primit un
exemplar în data de 21.06.2017, atunci când i s-a făcut și lichidarea drepturilor băneşti, primind
sumele cuvenite de aceasta.
Dacă situaţia de fapt ar fi cea relatată de apelantă ar trebui să lipsească semnătura de
primire a deciziei (semnătura prin care aceasta și-a arătat acordul și achiesarea la decizia de
încetare a contractului individual de muncă), or, decizia a fost semnată și însuşită de
contestatoare, decizia fiind întocmită la solicitarea ei.
În ceea ce priveşte relatarea conform căreia contestatoarea a fost nevoită să semneze la
angajare mai multe foi albe, justificând astfel existența semnăturii, ci pe decizia de încetare a
contractului individual de muncă, solicită a se observa că, în primul rând, semnătura
contestatoarei apare în partea stânga a paginii, fix în dreptul locului destinat semnăturii, fiind
practic imposibilă efectuarea unui fals. De asemenea, contestatoarea avea calea înscrierii în fals a
acestui document, ceea ce nu a făcut. Mai mult, faptul că aceasta nu este de bună credinţă cu
privire la această acţiune reiese din faptul că, deși contestă semnătura din decizie, nu aduce în
discuţie semnăturile de pe statele de plată, prin care, de asemenea, și-a însuşit lichidarea salarială
și încetarea contractului de muncă.
Referitor la obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care contestatoarea ar fi beneficiat, solicită
respingerea acestei cereri ca neîntemeiată.
De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere prin care apelanta solicită obligarea
intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 5000 lei ca nefondate, în contextul în
care, derogând de la regula generală instituită de Codul muncii, dovada prejudiciului moral
suferit de contestatoare cade în sarcina acesteia, iar în speţă apelanta contestatoare nu a adus un
minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale
nepatrimoniale i-au fost afectate și nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre încetarea
contractului individual de muncă (făcut prin acordul părților) și impactul acestui acord asupra sa.
Mai mult, fiind vorba despre acordul apelantei în încetarea contractului de muncă nici nu
poate intra în discuţie o asemenea solicitare din partea acesteia.
544
Având în vedere cele arătate mai sus și lipsa bunei credinţe a apelantei în promovarea
prezentei acţiuni solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată și nefondată cu obligarea
acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers juridic.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 27.11.2018, instanţa a invocat, din oficiu, prin
raportare la dispozițiile art. 466 alin. 4 C.proc.civ., a motivului de apel referitor la nulitatea
deciziei de încetare a contractului de muncă, având în vedere că instanţa fondului s-a pronunţat
asupra acestei excepţii prin încheierea de şedinţă din data de 25.10.2017, iar prin motivele de
apel nu se contestă această încheiere.
În termenul de pronunţare, ambele părţi au depus concluzii scrise.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de apel invocate, apărările intimatei și
dispozițiile legale aplicabile și hotărârea apelată, Curtea constată următoarele:
Raporturile de muncă dintre apelanta-contestatoare X și intimata SC „Y” SRL s-au
desfășurat în baza contractului individual de muncă nr. 74/25.10.2016 salariata ocupând funcţia
de casier, pe perioadă nedeterminată. La data de 21.06.2017 aceste raporturi de muncă au încetat
în baza art. 55 lit. b din Codul muncii, în acest sens fiind întocmită și semnată de ambii parteneri
decizia nr. 73/21.06.2017.
Contestatoare X a supus controlului judecătoresc legalitatea acestei decizii, susținând că
nu și-a exprimat acordul pentru încetarea contractului individual de muncă și că angajatorul a
dorit, în realitate, finalizarea raporturilor întrucât a aflat că este însărcinată. Tribunalul Iași a
respins cererea reținând, în esență, că salariata și-a exprimat acordul prin semnarea deciziei de
încetare, cu atât mai mult cu cât a semnat și statele de plată privind lichidarea drepturilor bănești.
Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul muncii, care constituie temeiul de drept al
deciziei în discuție, „Contractul individual de muncă poate înceta astfel: (…) b) ca urmare a
acordului părţilor, la data convenită de acestea”.
Curtea apreciază că încetarea contractului individual de muncă este determinată, în
concepția legiuitorului, de întrunirea voinței juridice a ambelor părți de a pune capăt raporturilor
de muncă (alcătuită din consimțământ și cauză), voința internă trebuind a fi concordantă voinței
declarate, exteriorizate prin semnarea actului juridic. În structura voinței juridice există o
componentă intelectuală, pe care se grefează și una volitivă.
Curtea notează că elementul intelectual al voinței juridice reprezintă prefigurarea realității
în contextul unei nevoi care se vrea a fi satisfăcută prin instrumentul juridic al actului juridic
civil. Elementul intelectual este dublat de un element volitiv, adică de hotărârea de a încheia
actul, activat de un motiv determinant. Acest proces psihologic este urmat de exteriorizarea
hotărârii. Odată ce voința internă concordă voinței declarate vorbim de existența
consimțământului.
Urmând reperele mai sus arătate, Curtea analizând susținerile părților și probele cauzei,
constată că măsura încetării contractului individual de muncă, în ipoteza art. 55 alin. (1) lit. b, nu
a întrunit acordul ambelor părți, respectiv a salariatei.
Probele cauzei (depoziția martorei 1, copie după modelul tip de decizie de încetare a
contractului individual de muncă și adresa de înaintare a acesteia, ambele semnate de către
martoră, adeverința medicală emisă de medicul specialist la data de 21.06.2017, certificatul de
naștere al minorului , decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei fără
dată și număr de înregistrare, extrasul din convorbirea cu șefa de magazin, de pe meseenger)
conduc la concluzia că afirmațiile contestatoarei făcute în susținerea contestației sunt reale și de
natură a conduce la anularea actului juridic emis de angajator.
545
Adeverința medicală emisă de medicul specialist atestă că X era însărcinată la data de
21.06.2017. Martora 1 a declarat că în ziua în care contestatoarea, cu care era colegă, a anunțat la
serviciu că este însărcinată, a fost încunoștințată de către patron că „de a doua zi urma să nu mai
lucreze acolo”. De aceste informații martora a luat la cunoștință de la colegii de serviciu și de la
șefa de magazin, în ziua anunțului nefiind în activitate.
Declarația martorei 2 nu va fi reținută de instanță, întrucât aceasta nu era colegă de
serviciu la aceeași unitate cu contestatoarea, fiind șef de magazin la un alt punct de lucru și prin
urmare nu era într-o relație directă de colaborare ori subordonare cu aceasta. Angajatorul, care
are atribuții de organizare a unității și de stabilirea a atribuțiilor fiecărui salariat conform art. 40
din Codul muncii și în același timp are sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, nu a
prezentat nicio dovadă, că această salariată a avut delegate atribuții de gestionare a activității
magazinului din cartierul „A.” unde contestatoarea avea locul de muncă, pe perioada în care,
susține aceasta că lipsea șeful de magazin de la această unitate. Dimpotrivă, din depoziția
martorei 1 care susține afirmațiile contestatoarei, punctul de lucru din „A.” avea șef de magazin.
Așadar, nu există nicio rațiune pentru care martora 2 ar fi trebuit să știe despre sarcina salariatei
X sau că aceasta să îi fi comunicat adeverința de sarcină. Actul demisiei salariatei nu a fost depus
de către angajator la dosar și prin urmare afirmația martorei că i-a fost înmânată de către aceasta
este nesustenabilă.
Afirmațiile apelantei contestatoare, în sensul că, odată cu semnarea contractului
individual de muncă, a semnat în alb și decizia de încetare a acestuia, sunt susținute de depoziția
martorei 1, care declară că se află într-o situație asemănătoare, în sensul că a semnat în alb
decizia de încetare a contractului individual de muncă odată cu semnarea contractului, fără să
dea importanță la conținutul acesteia.
Împrejurarea rezultată din depoziția martorei 1 în sensul că era o practică, ca odată cu
semnarea contractului individual de muncă, angajatorul să prezinte salariatului și o decizie de
încetare a acestuia, pe care acesta să o semneze, este susținută de modelul tip de decizie de
încetare a contractului individual de muncă și adresa de înaintare a acesteia, ambele semnate de
către martoră, și de decizia de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei fără
dată și număr de înregistrare. Aceste dovezi indirecte creează prezumția că apelanta-
contestatoare X a semnat decizia de încetare a contractului individual de muncă la momentul
angajării, ulterior, angajatorul, aflând de sarcina salariatei și dorind astfel să pună capăt
raporturilor de muncă, a completat olograf decizia, cu data de încetare a contractului și cu număr
și dată de înregistrare.
Curtea relevă că, în condițiile în care apelanta-contestatoare X era însărcinată în 13
săptămâni la momentul emiterii decizie de către angajator, este total improbabilă teza conform
căreia aceasta ar fi dorit să pună capăt raporturilor de muncă cu intimata. Este contrar oricărei
raţiuni ca o persoană care abia începuse raporturile de muncă de cca 8 luni, care nu avea o altă
opţiune lucrativă şi știa că este însărcinată în 3 luni, sarcină care impunea protecția aferentă
sistemului de asigurare medicală, să renunţe la toate beneficiile legale decurgând dintr-un raport
de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât salariata, fiind în derularea raporturilor de muncă, ar fi
beneficiat de concediu de maternitate și, ulterior, pentru creșterea copilului și de indemnizația
aferentă acestora.
Ipoteza lansată de angajator și însușită de instanța de fond în sensul că salariata și-a dorit
încetarea relațiilor de muncă, întrucât a semnat fișa de lichidare, pe de o parte, nu are susținere
probatorie, iar pe de altă parte nu este un element de natură să susțină consimțământul apelantei.
Salariata a semnat statul de plată pentru drepturile aferentei lunii iunie 2017 și statul de plată
546
pentru indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă, în acord deplin cu dispozițiile art. 168
din Codul muncii.
În aceste circumstanțe, Curtea constată că sub aspectul ambelor componente, intelectuale
și volitive, a voinței juridice, necesare pentru validitatea deciziei, nu se conturează o dorință și o
nevoie a salariatei de a pune capăt raporturilor de muncă cu intimata care să fie satisfăcută prin
instrumentul juridic al actului juridic civil litigios.
Așa cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „odată dobândit un loc de
muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanții care să-i asigure stabilitatea, neputând fi
conceput că prevederile constituționale ar asigura libertatea de a obține un loc de muncă, dar nu
și garantarea păstrării acestuia” [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 (M.
Of. nr. 431 din 17 iunie 2015)], dar aceste garanții nu trebuie absolutizate, pentru că
reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilității raporturilor juridice de muncă, a
drepturilor și obligațiilor angajaților și angajatorilor au menirea să asigure desfășurarea
raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios, echitabil, dar trebuie să asigure
apărarea deopotrivă a intereselor legitime atât ale salariaților, cât și ale angajatorilor [a se vedea
Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005 (M. Of. nr. 982 din 4 noiembrie 2005)].
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. 1 lit. b și art. 80
din Codul muncii coroborat cu art. 278 din Codul muncii și art. 1204 din Codul civil, anulează
decizia nr. 73/21.06.2017 de încetare a contractului individual de muncă emisă de SC „Y” SRL,
dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior încetării contractului individual de
muncă, obligă SC „Y” SRL la plata către contestatoarea X a unei despăgubiri egale cu salariile
indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, cu
aplicarea dobânzii legale, începând cu data producerii efectelor deciziei nr. 73/21.06.2017 şi
până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea reține că elementele atragerii răspunderii
patrimoniale pentru prejudiciul moral suferit din perspectiva dispoziţiilor art. 253 din Codul
muncii sunt îndeplinite în speţă.
Fapta ilicită a angajatorului constă în emiterea unei decizii nelegale de încetare a
contractului individual de muncă.
Dispoziţiile art. 270 din Codul muncii în temeiul cărora sarcina probei în conflictele de
muncă revine angajatorului, creează în favoarea angajatului o prezumţie relativă, cea ce
presupune că prejudiciul a fost produs în dauna salariatei prin această măsură nelegală a
angajatorului.
Curtea constată că simpla anulare a deciziei, ce viza raportul de muncă cu apelanta nu
constituie per se, o reparare echitabilă şi suficientă, în principiu, a prejudiciului suferit. Măsura a
avut un impact asupra vieții private a contestatoarei în condiţiile în care pierderea locului de
muncă de către aceasta implică în mod necesar consecinţe tangibile asupra bunăstării materiale a
sa şi a familiei sale. O atare măsură este de natură a crea un dezechilibru și la nivel emoțional.
De asemenea, daunele morale trebuie subsumate și interdicţiei absolute instituite în
sarcina oricărui angajator de a aplica un tratament diferit unui salariat de sex feminin, exclusiv
pe temeiul sarcinii.
Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene „concedierea
unui lucrător de sex feminin în cursul sarcinii sau a concediului său de maternitate pe motive
legate de sarcină şi/sau de naşterea unui copil reprezintă o discriminare directă pe criterii de sex,
contrară art. 2 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Directiva 76/207” (actualmente art. 14 din Directiva
2006/54/CE) Curtea a apreciat că „orice altă interpretare a art. 2 alin. (1) şi a art. 5 alin. (1) din
547
Directiva 76/2007 ar restrânge sfera de aplicare a protecţiei acordate de dreptul comunitar femeii
gravide, care a născut de curând sau care alăptează, contrar structurii şi evoluţiei normelor
dreptului comunitar care reglementează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în acest domeniu.”-
Cauza C-460/06, Hotărârea Curţii (Camera a treia) 11 octombrie 2007 Nadine Paquay împotriva
Société d’architectes Hoet Minne SPRL, ECLI:EU:C:2007:601, partial parag. 29, 40-41).
Or, potrivit jurisprudenţei Curţii, Directiva nu stabileşte „o anumită măsură în caz de
încălcare a interdicţiei discriminării, ci lasă statelor membre libertatea de a alege între diferitele
soluţii care asigură realizarea obiectivului Directivei 76/207, în funcţie de diferitele situaţii care
pot apărea. Totuşi, măsurile apte să asigure restabilirea egalităţii efective a şanselor trebuie să
asigure o protecţie jurisdicţională efectivă şi eficientă şi să aibă un efect disuasiv real asupra
angajatorului (a se vedea Hotărârea von Colson şi Kamann, 14/83, EU:C:1984:153, pct. 23 şi
24, Hotărârea Draehmpaehl, C-180/95, EU:C:1997:208, pct. 25, precum şi Hotărârea Paquay,
C-460/06, EU:C:2007:601, pct. 45).
Cuantumul sumei de 5000 lei este în opinia Curţii suficient pentru a compensa prejudiciul
moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă,
determinând o îmbogăţire fără justă cauză în persoana contestatoarei.
Pentru aceste considerente, Curtea, având în vedere şi dispoziţiile art. 480 alin. 2
C.proc.civ., admite apelul declarat de contestatoarea X şi schimbă în parte sentința, astfel:
admite, în parte, acţiunea formulată de contestatoarea X în contradictoriu cu intimata SC „Y”
SRL; anulează decizia nr. 73/21.06.2017 de încetare a contractului individual de muncă emisă de
intimata SC „Y” SRL; dispune reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior încetării
contractului individual de muncă; obligă intimata SC „Y” SRL la plata către contestatoarea X a
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de
care ar fi beneficiat salariata, cu aplicarea dobânzii legale, începând cu data producerii efectelor
deciziei nr. 73/21.06.2017 şi până la reintegrarea efectivă; obligă intimata SC „Y” SRL la plata
către contestatoarea X a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
Cererea apelantei-contestatoare X privind obligarea intimatei - pârâte SC „Y” SRL la
plata cheltuielilor de judecată pentru fond şi apel a fost respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada
acestora.
4. Restituire impozit aferent compensației de concediere; nemotivarea sentinței

instanței de fond – criterii
Cuprins pe materii:Litigii de muncă

Indice alfabetic: Scutirea de impozit pe veniturile din salarii și indemnizații de
natură salarială pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat
Temei de drept: articolul 55 ind. 1 din O.G. nr. 4/2015 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 74
din 28 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 74/2015, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului)
Scutirea de impozit pe veniturile din salarii si indemnizații de natura

salariala pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat: constituie venituri din
salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce
desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut
548
special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea
veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru
incapacitate temporară de muncă.
35/23.01.2018
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Iași sub nr. XX48/99/2015, reclamantul X a
chemat in judecata pe pârâta SC „Y.” SA, solicitând obligarea pârâtului la restituirea impozitului
pe salariu, in valoare bruta de 8.136 lei, calculat greşit ca impozit pe salariu la indemnizaţia de
concediere colectiva, acordata in luna noiembrie 2014 si reţinuta nelegal de SC „Y.” SA in
conturile societăţii; obligarea la plata daune interese in valoare de 1500 lei; precum şi a
cheltuielilor judiciare pe care le voi face.
Prin sentinţa civilă nr. 1928 din data de 28.11.2016 pronunțată de Tribunalul Iaşi, s-au
„Admite acțiunea formulata de reclamantul X in contradictoriu cu parata SC „Y.” SA.
Obligă pârâta sa achite reclamantului drepturi bănești in suma de 7.689 lei, reprezentând
impozit aferent compensației de concediere, suma actualizata cu indicele de inflație si dobânda
legala la data plații efective.
Obliga parata sa achite reclamantului suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de
judecata (onorariu avocat ).”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost salariatul SC „Y.” SA conform contractului individual de munca nr.
2165/02.08.1999 pana la data de 22.11.2014, când a fost disponibilizat conform deciziei nr.
125/08.11.2011 modificata in 2014, in temeiul dispoziţiilor art. 65 si art.66 din Codul muncii
privind concedierea colectiva.
Art. 27 din Contractul colectiv de munca încheiat si înregistrat la D.M.P.S Bucureşti cu
nr. 2458/29.05.2009 prevede ca „(1) Dispoziţii privind indemnizaţiile de concediere care se
acorda in cazul concedierilor colective precum si alte reguli aplicabile concedierilor colective
sunt reglementate in cuprinsul Planului Social încheiat intre Petrom si F.S.L.I Petrom.
Planul Social semnat la data de 10.03.2010 intre Societate si F.S.L.I Petrom, printre
masuri de protecţie a salariaţilor in cazul concedierii colective prevăzute la pct.2.2, pct. 2.4 din
Planul Social a stabilit acordarea unei compensaţii nete de concediere colectiva in suma fixa in
funcţie de vechimea in Petrom in cuantumul prevăzut la pct.2.3 alin.(l) din Planul Social, iar la
alin.(2) s-a stipulat clauza pot căreia indemnizaţia de concediere colectiva determinata in suma
fixa va fi reanalizata in fiecare a vederea reactualizării.
Prevederile pct. 2.3 alin. (1) din Planul social au fost modificate conform Convenţiei nr.1
înregistrate sub 870/23.12.2010 si ulterior prin Convenţia nr.2 înregistrata sub nr.
315/25.04.2012 . Potrivit Convenţiei nr.2/2012 de modificare a dispoziţiilor art.2.3 alin.(l) din
Planul Social, pârtile contractante au convenit ca toți angajaţii disponibilizați, al căror contract
individual de munca încetează începând cu data de 1 .05. 2012 sa beneficieze de o compensaţie
neta de concediere colectiva stabilit suma fixa si in funcţia de vechime in Petrom după cum
urmează :a) pentru vechime 0,5 - pana la 5 ani - 21.114 lei; b) pentru vechime de 5-pana la 15
ani 31.919 lei; c) pentru vechime de peste 15 ani - 40.365 lei.
549
Potrivit art. 17 din CCM se precizează ca indemnizațiile de concediere sunt reglementate
in cuprinsul Planului Social.
Potrivit pct. 2.3, alin.1 teza a doua din Planul social se prevede ca sumele nete menționate
mai sus (in cazul reclamantului suma de 32.500 lei) sunt determinate prin reținerea contribuțiilor
sociale obligatorii ale angajatului si a impozitului pe venit, conform prevederilor legale in
materie, din sumele brute stabilite in suma fixa si in funcție de vechimea in Petrom.
Prin Convenția nr. 1 de modificare a Planului Social din data de 12 martie 2010, se
modifica pct. 2.3, alin.1 din Planul Social in sensul ca suma stabilita pentru o vechime de peste
15 ani este de 35.100 lei. Prin Convenția nr. 2 de modificare a Planului Social din data de 12
Martie 2010, se modifica pct. 2.3, alin.1 din Planul Social in sensul ca suma stabilita pentru o
vechime de peste 15 ani este de 40.365 lei .
Potrivit Certificatului nr. 3269/08.03.2011, de încadrare in grad de handicap emis de
Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru adulți din cadrul Consiliului Județean
Iași rezulta ca reclamantul a fost încadrat in grad de handicap accentuat, situație ce nu a fost
contestata de parata.
Potrivit art. 55 alin 1 si 2 din Codul Fiscal sunt considerate venituri din salarii toate
veniturile obținute de o persoana fizica ce desfășoară o activitate in baza unui contract individual
de munca. Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplica si următoarelor tipuri de
venituri considerate asimilate salariilor printre care si orice sume de natura salariala ori asimilata
salariilor in vederea impunerii.
Conform dispozițiilor art. 55 alin 1-3 din Codul Fiscal , veniturile din salarii realizate de
către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.
Potrivit art. 26 lit. a din Legea nr. 448/2006 privind protecția si încadrarea persoanelor cu
handicap (in vigoare la data de 27.11.2014) rezulta ca persoanele cu handicap grav sau accentuat
beneficiază de scutire de impozit pe veniturile din salarii si indemnizații de natura salariala.
Din cuprinsul expertizei contabile efectuate in cauza de către expert contabil a rezultat ca
suma încasata de reclamant de 40365 lei si virata la data de 27.11.2014 de către SC „Y.” SA in
contul reclamantului nu include si suma aferenta impozitului. Suma corespunzătoare impozitului
pe salariu nu a fost achitata si ca reclamantul are drepturi cuvenite si neachitate de 7.689 lei.
Totodată se arata prin expertiza ca valoarea corecta a venitului brut este de 50851 lei.
In ceea ce privește cererea referitoare la actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie,
instanța apreciază ca, aceasta reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen
specific economiei de piaţă, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii
banilor aflaţi în circulaţie, aduşi astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela
de a menţine valoarea reală a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii, aceasta se acordă cu
titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câştigul pe care creditorul l-ar fi
obţinut din investirea banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, se acordă cu titlu de
reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere şi acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Acordarea dobânzii legale alături de actualizarea cu indicele de inflaţie nu conduce la o
dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispoziţiile
art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Având in vedere argumentația de mai sus raportat la dispozițiile legale aplicabile, instanța
va admite acțiunea si va obliga parata sa achite reclamantului drepturi bănești in suma de 7.689
lei reprezentând impozit aferent compensației de concediere, suma actualizata cu indicele de
inflație si dobânda legala la data plații efective.
550
Văzând şi dispoziţiile art. 453 al.1 C.pr.civ. instanţa va obliga pârâta să achite
reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 2000 de lei reprezentând onorariul de avocat
conform chitanțelor nr. 352/1607.2015, nr. 359/05.10.2015 si nr. 354/11.08.2015.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și motivat, pârâta SC „Y.” SA S.A,
considerând-o nelegala si netemeinica, solicitând admiterea apel în situația în care se va aprecia
ca nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competenta, solicită schimbarea în
tot a sentinţei apelate in sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata, cu
obligarea intimatulu-reclamant X la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prima instanţa şi
în prezenta cauza.
Hotărârea primei instanţe nu este motivata în fapt şi in drept, fiind pronunţata cu
încălcarea prevederilor art. 425 alin. 1) lit. b) Cod procedura civila.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedura civila, hotărârile judecătoreşti trebuie sa
cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluţia şi care au format convingerea
instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cererile, cât și cele pentru care s-au
înlăturat cererile, înscrisurile şi susţinerile pârâților.
Prin acest text de lege, este statuat principiul potrivit căruia hotărârea judecătoreasca
trebuie sa fie motivata, Iar nerespectarea acestui principiu reprezintă motiv de anulare a hotărârii,
prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura civila având rolul de a asigura o buna
administrare a justiţiei si pentru ca instanţele superioare sa poată exercita controlul judiciar.
Astfel, din considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţa nu rezulta care sunt
motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină in susţinerea soluţiei de obligarea a subscrisei la
plata sumei de 7,689 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere", iar simpla
referire generica la raportul de expertiza nu poate constitui o motivare, ca ta vreme din
considerentele hotărârii si raportate la situaţia de fapt susţinuta de înscrisuri pertinente si
concludente cauzei depuse de subscrisa se retine ca intimatul-reclamant a beneficiat de
compensaţia neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa si In funcţie de vechime In
cuantum de 40.365 lei aşa cum au convenit partenerii de dialog social prin perfectarea
Convenţiei nr.2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin.1 ) din Planul Social.
Din considerentele hotărârii apelate nu rezulta care este temeiul legal care sa justifice
obligarea subscrisei la plata sumei de 7.6S9 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de
concediere", si deși din simplul calcul aritmetic rezulta o compensaţie neta si fixa de concediere
colectiva în cuantum de 48.054 lei (40.365 lei + 7689 lei), prima instanţa nu a Indicat unde este
prevăzuta aceasta suma. In Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin,
fi) din Planul Social.
Daca voinţa pârtilor contractante ar fi fost ca intimatul - reclamant sa beneficieze de o
compensaţie neta de concediere stabilita în suma fixa in cuantum de 48.054 lei, ar fi menţionat
acest lucru un mod expres In Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art.2.3
alin. (1) din Planul Social.
Or, suma de 48.054 lei ca și „compensaţie concediere colectiva" nu a fost convenita de
partenerii de dialog social in Convenţia nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3
alin. (1) din Pianul Social, si totodată arătam ca nu exista nicio prevedere in Contractul Colectiv
de Munca aplicabil potrivit cărora subscrisa ar fi obligata sa plătească intimatului-reclamant
impozit pe salariu aferent compensaţiei nete de concediere stabilita in suma fixa de 40.365 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 159 din Codul Muncii „Salariul reprezintă contraprestația muncii
depuse de salariat in baza contractului individual de muncă", componenta acestuia este prevăzuta
de art. 160 din Codul Muncii, respectiv salariul de baza, indemnizaţiile, sporurile precum si alte
551
adaosuri si „(...} se stabileşte prin negocieri individuale intre angajator si salariat conform art.
162 alin. (2) din Codul Muncii.
Prin urmare, sumele care compun salariul angajatului realizat din contraprestația muncii
depuse (salariu de baza, indemnizaţiile, sporurile si alte adaosuri) se cumulează formându-se
venitul brut, funcţie de care angajatorul in calitate de mandatar al instituie! publice colectoare
retine si virează la bugetul de stat contribuţiile sociale si impozitul pe venit, obligatorii, dup a
caz, ale angajatului. Iar din salariu subscrisa nu a reţinut nicio suma cu titlu de impozit.
Pe când, compensaţia de concediere este prevăzuta de art. 67 din Codul Muncii care
statuează ca „salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de masuri
active de combatere a şomajului si pot beneficia de compensaţii in condiţiile prevăzute de lege si
de contractul colectiv de munca aplicabil.
În cauza dedusa judecaţii, aceasta compensaţie prevăzuta art. 67 din Codul Muncii a fost
deja stabilita în suma neta si fixa de 40.365 lei pentru toţi angajaţii care au vechime de peste 15
ani conform Convenţiei nr. 2 din 25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din
Planul Social anexa la Contractul Colectiv de munca din 2009 si cum subscrisa a plătit integral
aceasta suma intimatului-reclamant, este si exclusa invocarea unei alte compensaţii de
concediere in cuantum diferit de cel convenit In suma neta şi fixa de 40.365 lei, astfel cum a fost
stabilita Împreuna cu partenerii de dialog social.
Prin urmare, in raport de prevederile art. 67 din Codul Muncii, nu exista niciun argument
de ordin juridico-logic care sa fundamenteze soluţia de obligare a subscrisei sa achite
reclamantului-intimat suma de 7.689 lei „reprezentând impozit aferent compensaţiei de
concediere", câtă vreme subscrisa împreuna cu partenerii de dialog social am convenit ca in
cazul in care intervine o concediere colectiva, salariaţii disponibilizaţi sa beneficieze de o
compensaţie neta de concediere colectiva stabilita in suma fixa si in funcţie de vechimea in
petrol, respectiv de 40.365 lei pentru o vechime de peste 15 ani.
Omisiunea instanţei de a argumenta temeinic de ce a acceptat opinia dnei expert contabil
si de ce a respins argumentele subscrisei susţinute de înscrisuri, echivalează cu nemotivarea
hotărârii judecătoreşti fapt ce atrage anularea hotărârii.
O astfel de formulare generala prin care se face trimitere la ce se arata in expertiza,
criticata de altfel de subscrisa prin obiecțiunile formulate, nu satisface exigenta legii si nu
echivalează cu îndeplinirea cerinţei legale de motivare In fapt si In drept a hotărârii
Judecătoreşti, care presupune cu necesitate arătarea prevederilor legale încălcate.
Chiar daca in considerente se face referire formala la dispoziţiile din Codul Fiscal si
Legea nr. 448/2006, in realitate este vorba despre o motivare lapidara si contradictorie, aceasta
întrucât, pe de o parte, deși instanţa retine ca prin Convenţia nr. 2/2012 de modificare a
prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social anexa la Contractul Colectiv de Munca părţile
contractante au convenit ca toţi salariaţii disponibilizați cu o vechime de peste 15 ani sa
beneficieze de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita in stima fixa de 40.365 lei,
totuşi apreciază ca subscrisa ar avea obligaţia sa achite reclamantului suma de 7.689 lei
reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, in condiţiile In care subscrisa nu a
reţinut nicio suma din compensaţia nete de concediere şi stabilita In suma fixa de 40.365 lei.
Temeiul legal al compensaţiei nete de concediere colectiva stabilita în suma fixa de
40.365 lei. In funcţie de vechimea în Petrom, îl reprezintă Convenţia nr. 2/25.04.2012, prin care
s-au modificat prevederile art. 2.3 alin. (1) din Planul Social Încheiat intre SC „Y.” SA și
salariaţii reprezentanţi de F.S.L.I. Petrom, potrivit cărora s-a stipulat in mod expres cuantumul
sumei fixe de care „ vor beneficia" toţi angajaţii în cazul în care intervine o concediere colectiva.
552
Or, prima instanţa nu a efectuat o reala si efectiva cercetare judecătoreasca, practic nu a
avut in vedere niciuna din apărările formulate de subscrisa, „însuşindu-şi „ un raport de expertiza
in cuprinsul căruia au fost preluate susţinerile nereale făcute de intimatul-reclamant in pe ti tul
acţiunii, sens in care redăm textual spre exemplificare următorul text din raport „[...)
compensaţiile cuvenite reclamantului la data concedierii colective, stabilite prin Planul Social
sunt in cuantum de 15 solarii medii pentru o vechime de peste 15 ani de munca, afirmaţie
identica cu cea din cererea de chemare in judecata.
Situaţia de fapt prezentata in raportul întocmit de dna expert contabil este neconforma
situaţiei de fapt ce rezida din înscrisurile depuse de subscrisa, si in plus, deși nu exista nicio
prevedere in Planul Social anexa la Contractul Colectiv de Munca, Convenţia nr. 1/23.10.2010 si
nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (l) din Planul social sau in Decizia de
concediere prin care sa se fi prevăzut ca intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie neta
de concediere in suma fixa de 48.054 lei, prima instanţa concluzionează eronat ca „valoarea
corecta a venitului brut este de 50.851 lei, întrucât așa „se arata in expertiza.
Apreciem că prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost încălcat dreptul Subscrisei
la un proces echitabil, recunoscut de art. fi paragraful 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor
Omului.
În Jurisprudența CEDO (cauza Albina contra României) s-a subliniat rolul si importanta
motivării unei hotărâri judecătoreşti din perspectiva prevederilor art. 6 paragraful 1 din
Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, arătându-se ca dreptul la un proces echitabil nu
poate fi considerat efectiv decât daca susţinerile pârtilor sunt examinate de către instanţa, iar
nemotivarea în fapt si In drept a unei hotărâri si lipsa motivelor pentru care sunt înlăturate
susţinerile pârtilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Or, in aceste condiţii, a fost încălcat dreptul subscrisei la un proces echitabil si ni s-a
cauzat o vătămare procesuala, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii şi
trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se asigura subscrisei accesul la dublul grad de
jurisdicţie.
In mod greşit prima instanţa a admis acţiunea, neexistând niciun temei legal pentru care
SC „Y.” SA S.A sa fie obligata la plata sumei de 7.689 lei reprezentând „impozit aferent
compensaţiei de concediere", suma actualizata cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data
plăţii efective, ceea ce presupune în realitate ca intimatul – reclamant sa beneficiază de o
compensaţie neta de concediere în suma fixa şi funcţie de vechimea în Petrom in cuantum de
48.054 lei, contrar prevederilor Convenţiei nr. 2/25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 23
alin. II) din Planul social.
Așa cum am expus pe larg, obligaţia de plata a compensaţiei nete de concediere colectiva
stabilita în suma fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii care au o vechime de peste 15 ani are ca
temei legal dispoziţiile Convenţiei nr. 2 din 25.04.2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin.
1 din Planul social încheiat Intre SC „Y.” SA şi angajaţii reprezentaţi de F.S.L.I Petrom
coroborate cu prevederile art. 27 din Contractul Colectiv de Munca din 2009 ulterior dispoziţiile
art. 17 din Contractul Colectiv de Munca din 2014. încheiate la nivel Petrom.
(1) Dispoziţii privind indemnizaţiile de concediere care se acorda in cazul concedierilor
colective precum si alte reguli aplicabile concedierilor colective sunt reglementate in cuprinsul
Planului Social încheiat intre Petrom si F.S.LI Petrom.
In acord cu prevederile mai sus enunţate la data de 10.03.2010 intre SC „Y.” SA şi
salariaţii reprezentaţi de F.S.L.I. Petrom s-a încheiat un Plan Social, printre masurile de protecţie
sociala in cazul concedierii colective fiind stabilite compensaţii de concediere la art. 23 alin. (1).
553
Prevederile art. 2.3 alin. (1) din Planul Social au fost modificate prin Convenţia nr. 1
Înregistrata sub nr. 870/23.12.2010 (denumita In continuare „Convenţia nr. 1/2010 si ulterior
prin Convenţia nr. 2 înregistrata sub nr. 315/25.04.2012 (denumita în continuare „Convenţia nr.
2/2012 ) cea din urma fiind aplicabila pentru angajaţii ai căror contract individual de munca
încetează prin concediere colectiva începând cu data de 1 mai 2012.
Întrucât contractul individual de munca al intimatului-reclamant nu a încetat anterior
datei de 1 mai 2012 (intervenind suspendarea raporturilor de munca pe motiv de incapacitate
temporara de munca), si data fiind modificarea transei de vechime in Petrom, la data de
10.10.2014 s-a emis Notificarea nr. 275 potrivit căreia art. 6 alin. (1) din Decizia de concediere a
fost modificat, în sensul ca Intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie neta de concediere
In suma de 40.365 lei, respectiv suma fixa stabilita de părţile contractante prin Convenţia nr.
2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social.
La data încetării contractului individual de munca subscrisa a virat in contul intimatului-
reclamant suma fixa de 40365 lei reprezentând compensaţia neta de concediere colectiva, situaţia
de fapt dovedita de extrasul de cont din data de 27.11.2014 emis de Raiffeisen Bank.
Prin urmare, intimatul-reclamant a beneficiat de compensaţia de concediere în suma fixa
de 40.365 tel astfel cum a fost stabilita pentru toţi angajaţii cu vechime de peste 15 ani, in
Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin.(l) din Planul social.
Voinţa părților semnatare ale Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23
alin. (1) din Planul Social a fost aceea sa garanteze si sa acorde in cazul unei concedieri colective
tuturor angajaţilor care se încadrează in transa de vechime de peste 15 ani, o compensaţie neta de
concediere colectiva stabilita in suma fixa de 40.365 lei, ceea ce înseamnă ca, la data naşterii
acestui drept, angajatului nu i se poate acorda o alta compensaţie de concediere colectiva, nici
SUB aceasta suma fixa si nici peste suma fixa stabilita de părţile contractante.
Dispoziţiile art. 229 alin. (4) din Codul Muncii stabilesc forţa obligatorie a Contractului
Colectiv de Munca încheiat la nivel de societate. Iar Convenţia nr. 2/2012 de modificare a
prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social fiind parte integranta din CCM Încheiat la nivel de
societate, instanţa de fond a dispus în mod nelegal obligarea subscrisei la plata sumei de plata
sumei de 7.689 (el reprezentând „impozit aferent compensaţiei de concediere" rezultând din
calculul aritmetic ca intimatul – reclamant ar fi trebuit sa beneficiase de o compensaţie de
concediere In cuantum de 48.054 Iei (40.365 lei + 7.689 lei), respectiv PESTE suma neta şi fixa
de 40.365 lei stabilita convenţional de partenerii de dialog social.
Reiteram faptul ca din niciun alt act nu reiese ca intimatul - reclamant X beneficiază de o
compensaţie de concediere in suma de 48.054 lei, iar prevederile art. 55 alin 1-3 din Codul Fiscal
sau ale Legii nr. 448/2006 sub nicio forma nu pot reprezenta temei legal de modificare
Contractului Colectiv de Munca la nivelul subscrisei (incluzând Anexele privind Planul social)
care sa conducă la o modificare a sumei fixe de 40365 lei stabilita de partite contractante prin
Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social reprezentând
compensaţie neta de concediere colectiva şi de obligare a subscrisei la plata unei sume ce nu a
fost stabilita de partenerii de dialog social.
Astfel, rezulta cu putere de evidenta că angajatorul a înţeles , împreuna cu partenerii
sociali, ca toţi salariaţii disponibilizări sa beneficieze de indemnizaţii de concediere desemnate in
suma neta, in funcţie de un criteriu obiectiv, pentru a nu se crea situat discriminatorii între
salariaţi.
554
Evident că fiecărui angajat îi sunt calculate şi virate la bugetul de stat, contribuţiile
personale datorate. In funcţie de criteriile şi deducerile personale, pe care însă le suporta
angajatorul si nu angajatul.
In cauza dedusa judecaţii, prevalează dispoziţiile Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a
prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social iar. In raport de convenţia perfectata intre
Subscrisa şi salariaţii reprezentanţi de F.S.L.I. Petrom, nefiind in primul rând stabilita o suma
fixa de 48.054 lei cu titlu de compensaţie neta de concediere colectiva, nici pretinsul venit brut
de 50.851 lei nu are suport juridic.
In condiţiile in care partite contractante, Subscrisa si F.S.L.I. Petrom, prin voinţa lor
comuna, au stabilit convenţional suma fixa de 4036S lei a compensaţiei nete de concediere
colectiva pentru angajaţii care au o vechime de peste 15 ani si cum intimatul-reclamant a
beneficiat de aceasta suma integral, in mod nelegal şi netemeinic subscrisa a fost obligata la plata
sumei de 7.689 lei reprezentând impozit aferent compensaţiei de concediere, rezultând astfel o
compensaţie de concediere de 48.054 lei, cuantum diferit celui stabilit în sumă fixa de 40365 lei
de părţile semnatare ale Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 afin. (1) din
Planul Social.
Hotărârea a fast pronunţata cu încălcarea prevederilor art. 1155 Cod civil, art.969 Cod
civil de la 1865 art.41 (5) din Constituţie, art. 229 din Codul Muncii. Convenţiei nr. 2/2012 de
modificare a prevederilor art. 2.3 alin, fii din Planul social. art.27din Codul muncii, art. 2009. art.
17din Codul muncii din 2014.
Hotărârea primei instanţe a fost pronunţata cu ignorarea nejustificata a prevederilor
Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 23 alin. (1) din Planul Social, şi a
prevederilor art. 1161 NCC (art. 969 Codul civil de la 1865) potrivit căruia „convenţiile legal
încheiate au putere de lege intre părţile contractante a dispoziţiilor art. 41 (5) din Constituţie care
prevede ca „dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate, precum si ale art.229 din Codul muncii In care se prevede
„Contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea
pârtilor.
Prima instanţa a pronunţat soluţia luând in considerare concluziile eronate ale raportului
de expertiza, fără a verifica si daca acestea au in realitate un suport juridic si probatoriu.
Deşi nu există nicio prevedere legala In Contractul Colectiv de Munca prin care se fi
stabilit ca intimatul reclamant beneficiază de suma 48.054 lei cu titlu de compensaţie de
concediere, prima instanţa ia act de susţinerile dnei expert contabil, reţinând ca subscrisa ar fi
obligata sa plătească intimatul – reclamant suma de 7689 lei, respectiv diferenţa de plata la
compensaţia neta de concediere stabilita In suma fixa de 40.365 lei de către părţile contractante
pentru angajaţii care au o vechime de peste 15 ani, ceea ce este vădit nelegal.
Aceasta suma de 48.054 lei, nefiind stabilita în primul rând de părţile contractante in
Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social, apreciem ca
prima instanţa nu putea trece peste voinţa pârtilor participante la dialogul social, concretizata
prin stabilirea sumei fixe de 40.365 lei cu titlu de compensaţie neta de concediere colectiva
pentru toţi angajaţii care au o vechime in unitate de peste 15 ani, dispunând obligarea subscrisei
sa achite intimatului-reclamant suma de 7.689 lei reprezentând „impozit aferent compensaţiei de
concediere", rezultând astfel o compensaţie de concediere in cuantum de 48.054 lei, deci diferit
de suma fixa stabilita in Convenţia nr. 2/2012.
Suma fixa de 40.365 lei prevăzuta in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a prevederilor
art. 2.3 alin. (1) din Planul Social nu poate fi modificata unilateral de niciuna din partite
555
contractante şi cu atât mai puţin de dna expert contabil , si ca atare nelegal s-a reţinut ca
intimatul – reclamant avea „drepturi cuvenite si neachitate de 7.689 tei" si in plus nu exista nicio
dispoziţie legala care sa oblige subscrisa sa calculeze impozit pe venit pentru a determina
compensaţia neta de concediere stabilita in suma fixa, câtă vreme intimatul-reclamant este scutit
prin efectul legii de plata acestei sume.
Intimatul-reclamant fiind scutit de plata impozitului pe venit nu exista nicio raţiune ca
subscrisa sa calculeze impozit pe venit, pentru ca intimatul-reclamant sa beneficieze de
compensaţia neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii
care au vechime în Petrom de peste 15 ani prevăzuta in Convenţia nr. 2/2012 de modificare a
prevederilor art.2.3 alin. (1) din Planul Social.
Singura obligaţie a subscrisei ce rezida din cuprinsul Convenţiei nr. 2/2012 de modificare
a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din Planul Social era de a plaţi intimatul – reclamant compensaţia
neta de concediere stabilita in suma fixa de 40.365 lei si corelativ dreptul intimatul reclamant de
a încasa aceasta suma, așa cum s-a si realizat in fapt.
A admite contrariul si a retine ca intimatul-reclamant beneficiază de o compensaţie de
concediere in suma de 48.054 lei echivalează cu modificarea unilaterala a cuantumului astfel
cum a fost negociat si semnat de către părţile contractante In cuprinsul Contractului Colectiv de
Munca şi al Planului Social, respectiv a valorii compensaţiei nete de concediere stabilita in suma
fixa de 40365 lei pentru toţi angajaţii care au vechime de peste 15 ani, ceea ce excede
dispoziţiilor art. 1155 NCC (art. 969 Cod civil de la 1865), art.4i alin. (5) din Constituţie, art.
229 din Codul Muncii, Convenţiei nr. 2/2012 de modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (1) din
Planul social, art.27 din CCM din 2009, art-17 din CCM din 2014.
Pentru toate motivele mai sus învederate, solicitam respectuos instanţei de control
judiciar admiterea prezentului apel prin care solicitam in principal, anularea hotărârii si
trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în măsura în care veţi aprecia ca nu se impune
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competenta, solicitam schimbarea in tot a sentinţei
apelate în sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata, cu obligarea
intimatului-reclamant X la plata cheltuieli or de judecata efectuate in prima Instanţa si in
prezenta cauza.
In drept, au fost invocate prevederile art. 466 si următoarele Cod procedura civila,
precum si toate temeiurile de drept invocate In cuprinsul prezentului apel.
Intimatul X a formulat întâmpinare prin care, redând, pe larg, argumentele expuse în
prima instanță, solicită respingerea, ca nefundat, a apelul formulat de către SC „Y.” SA.
împotriva sentinţei civile nr. 1928/2016 din data de 28.11.2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi si
sa constataţi ca hotărârea instanţei de fond este lezata si temeinica si sa obligaţi apelanta ta plata
cheltuielilor de judecată pe care le voi face.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și completare la raportul de
expertiză contabilă, respectiv răspunsuri la solicitările apelantei, aflate la filele 113 – 115. La
răspunsurile înaintate de către expertul contabil, apelanta a formulat ”obiecțiuni”, care, astfel
cum se desprinde din memoriul aflat la filele 124 și următoarele dosar apel, se constituie, în fapt,
în apărări pe fondul cauzei și critici aduse sentinței instanței de fond. De altfel, interpelat în
ședință publică , care sunt criticile/obiecțiunile concrete la care să răspundă expertul, apărătorul
ales al acesteia a reluat expunerea situației de fapt, și cu precădere Convenţia nr. 2/2012, astfel că
aceste obiecțiuni au fost respinse de către instanța de apel ca nepertinente.
556
Examinând actele și lucrările dosarului în limita criticilor formulate în apel, raportat
la probele administrate în cele două faze procesuale, Curtea constată că apelul formulat de
pârâta SC „Y.” SA S.A. este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune:
Cu privire la critica de nemotivare a sentinței apelate, Curtea reține că, aşa cum s-a arătat
în jurisprudența Curţii Europene, o hotărâre motivată a instanțelor interne in materie dovedește
ca părțile au fost ascultate in mod efectiv. Ea ii permite parții interesate sa facă apel si ii da
instanței de apel posibilitatea de a analiza hotărârea respectiva din perspectiva motivelor astfel
invocate. Numai oferind motivele pe care se bazează o hotărâre se poate permite un control
public al administrării justiției (Suominen impotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003).
În hotărârea pronunţată la 21 iulie 2009 în cauza Luka împotriva României (cererea nr.
34197/02), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că:
„55. Curtea evidenţiază că art. 6 implică faptul că deciziile instanţelor trebuie să
precizeze în mod suficient motivele pe care se întemeiază, astfel încât să arate că părţile au fost
ascultate şi să garanteze posibilitatea unui control public al administrării justiţiei (Hirvisaari
împotriva Finlandei, nr. 49684/99, pct. 30, 27 septembrie 2001).
Altfel spus, art. 6 îi atribuie „instanţei” obligaţia de a efectua o examinare efectivă a
motivelor, argumentelor şi probelor părţilor, cu excepţia cazului în care se apreciază relevanţa
acestora şi fără a fi înţeleasă ca implicând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de
Hurk împotriva Ţărilor de Jos, citată anterior, p. 19-20, pct. 59 şi 61).
În plus, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa, conform căreia o instanţă superioară poate,
în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă [Kyprianou împotriva
Ciprului (GC), nr. 73797/01, pct. 134, CEDO 2005 XII] şi adaugă că este uşor de conceput ca o
astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să
respecte garanţiile de la art. 6 [a se vedea mutatis mutandis, Lorsé împotriva Ţărilor de Jos
(dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004, şi K.C.M. împotriva Ţărilor de Jos, nr. 21034/92, Decizia
Comisiei din 9 ianuarie 1995].
Curtea reaminteşte că, deşi art. 6 § 1 din Convenţie nu reglementează admisibilitatea şi
forţa probantă a capetelor de cerere ale părţilor, acesta impune instanţelor obligaţia de a efectua
examinarea efectivă a acestora, cu excepţia evaluării relevanţei lor (Vlasia Grigore Vasilescu
împotriva României, nr. 60868/00, pct. 38, 8 iunie 2006).
Or, contrar celor invocate de către apelantă, Curtea constată că prima instanţă a soluţionat
cauza administrând un probatoriu amplu și concludent obiectului în litigiu cu care a fost
investită. Analizând sentința apelată din perspectiv dispozițiilor art. 425 cod proc. civilă, Curtea
apreciază că sentinţa apelată satisface exigenţele impuse de art. 425 lit. b cod procedură civilă,
potrivit cărora "orice hotărâre trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se
întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au
înlăturat cererile părţilor." Instanța a expus în considerente atât situația de fapt, cât și
argumentele juridice și probatorii care au condus la soluția pronunțată. Faptul că instanța nu a
făcut o expunere exhaustivă a acestora, astfel cum consideră necesar apelanta, nu conduce la
nulitatea hotărârii și nici la nelegalitatea acesteia cu consecința trimiterii spre rejudecare, pe de o
parte motivat de faptul că sentința suspusă analizei oferă instanței de apel posibilitatea de a
analiza hotărârea respectiva din perspectiva motivelor astfel invocate, iar pe de altă parte, se
poate proceda la complinirea motivării în calea de atac, atunci când situația impune o astfel de
abordare, ceea ce se constată că nu este cazul în pricina de față.
Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti îşi are izvorul în dreptul părţilor la un
proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 6
557
cod procedură civilă, drept care presupune posibilitatea părţii de a prezenta observaţiile şi
argumentele sale în cadrul procedurilor judiciare, precum şi dreptul ca aceste observaţii şi
argumente să fie examinate în mod efectiv, motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a
hotărârii constituind o garanţie în faţa eventualului arbitrariu şi totodată un punct de reper pentru
exercitarea controlului judiciar (în acest sens a se vedea hotărârile CEDO din cauza Van de Hark
c. Ţările de Jos din 19 aprilie 1994, şi cauza Albina c. România din 28 aprilie 2005, paragraful
30)
Doar motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti, fără arătarea situaţiei de fapt reţinute în
baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, fără indicarea argumentelor
pentru care au fost înlăturate apărări esenţiale ale părţilor şi fără examinarea efectivă a unor
probleme esenţiale supuse aprecierii instanţei nu corespunde exigenţelor dispoziţiilor legale sus
menţionate întrucât lipsa de consistenţă a considerentelor poate face imposibilă exercitarea
controlului judiciar.
Pe fondul cauzei, prioritar Curtea reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie
stabilirea faptului dacă reclamantul beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile salariale
reprezentate de compensaţie neta de concediere colectiva, respectiv modul de calcul efectuat la
stabilirea valorii nete de încasat cu titlu de compensaţie colectivă de concediere de către
reclamantul intimat X.
Reclamantul a fost angajatul SC „Y.” SA - Divizia Rafinare, Departamentul
Administrarea Depozitelor, Depozitul Iași, pe funcţia de magazine, C0R413102, marca
10013131, din data de 02.08.1999 (conform contractului individual de munca nr.
2165/02.08.1999) si pana la data de 22.11.2014, când a fost disponibilizat conform Deciziei nr.
125/08.11.2011 modificata prin Decizia nr.125/08.11.2014, in temeiul disp. art. 65 si art. 66 din
Codul Muncii, republicat, privind concedierea colectiva, ca urmare a reorganizării activităţii
firmei la nivel naţional si desfiinţării depozitului lași. Conform acestei Decizii nr.
125/08.11.2011, in urma negocierii cu sindicatul, s-a stabilit acordarea unei indemnizaţii de
concediere de 10 salarii medii calculate la nivelul SC „Y.” SA, pentru o vechime de minim 5 ani
in munca si de 15 salarii medii pentru o vechime de peste 15 ani in munca. Reclamantul avea, la
data concedierii, o vechime de 15 ani si 4 luni. Astfel, potrivit Convenţiei nr. 2/2012 de
modificare a prevederilor art. 2.3 alin. (11 din Planul Social, partite contractante au convenit
următoarele:
„In cazul care intervine o concediere colectiva, salariaţii astfel disponibilizaţi vor
beneficia de o compensaţie neta de concediere colectiva stabilita In suma fixa si In funcţie de
vechime, astfel;
a)pentru o vechime 0,5-pana la 5 ani-21.114 lei;
b)pentru o vechime 5-pana la 15 ani-31.919 lei;
c)pentru o vechime de peste 15 ani -40.365 lei:
Compensaţiile menţionate mai sus se acorda pentru toţi salariaţii ai căror contract
individual de munca încetează efectiv începând cu data de 1 Mai 2012.
Apelanta se apără susținând că ”sumele plătite cu titlu de indemnizaţie de concediere au
fost stabilite la valoare bruta din care se reţin la sursa contribuţii si impozite, urmând ca
salariatului in cauza se achite o suma neta, ci, prin Contractul Colectiv de Munca aplicabil la
nivel de unitate, s-au negociat agreat sume nete, in favoarea salariaţilor indisponibilizați colectiv,
astfel încât angajatorul calculează si virează separat la bugetul de stat (din fondurile proprii si nu
din sumele acordate salariaţilor), sumele aferente contribuţiilor si impozitelor aferente (după
caz), sumele virate salariaţilor disponibilizați nefiind afectate, păstrându-se cuantumul prevăzut
558
in Contractul Colectiv de Munca, respectiv Planul Social. Astfel, indemnizaţia de Concediere nu
echivalează cu venitul salarial:
- in primul caz fiind vorba despre un beneficiu acordat salariaţilor disponibilizați colectiv,
suma agreata de către sindicat (in calitate de reprezentant al salariaţilor) este o suma neta
prevăzuta in Contractul Colectiv de Munca aplicabil la nivel de unitate si In Planul Social,
urmând ca angajatorul sa achite contribuţiile si impozitul aferente acestui venit.
- in cel de-al doilea caz, fiecare salariat in parte agreează separat cu angajatorul o suma
bruta, din care se reţin la sursa si se virează contribuţiile si impozitul aferente.”
Însă apărările apelantei nu sunt susținute nici de dispozițiile legale aplicabile în cauză,
astfel cum a concluzionat și expertul contabil desemnat, nici de probele dosarului.
Astfel, potrivit articolul 55 ind. 1 din O.G. nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 28 ianuarie
2015 (M. Of. nr. 74/2015), veniturile din salarii prevăzute la art. 55 alin. (1)-(3) din Codul fiscal,
realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe
venit.
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o
persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui
statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor
ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de
muncă.
Completările la Norme precizează că scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică
pentru veniturile realizate începând cu data încadrării contribuabilului în gradul de handicap,
conform documentelor justificative. Pentru a beneficia de această scutire, contribuabilii au
obligaţia de a depune la angajatorul/plătitorul de venituri, respectiv la organul fiscal competent,
documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat. Documentele vor fi
prezentate în original şi în copie, angajatorul/plătitorul de venituri, respectiv organul fiscal
competent păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.
Prin adresa nr. 8326/RG/5785/ANPD/SPMS din data de 25.03.2015, Ministerului
Muncii, Familiei Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, a comunicat că: ”potrivit art. 55
alin. 1 şi alin. 2 din Codul Fiscal al României , alin. 1, " sunt considerate venituri din salarii toate
veniturile in bani si/sau in natura obţinute de o persoana fizica ce desfăşoară o activitate in baza
unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lese, indiferent de
perioada la care se refera de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv
indemnizaţiile pentru incapacitate temporara de munca.
Alin. 2 "Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică si următoarelor
tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
Orice alte sume sau avantaje de natura salariata ori asimilate salariilor in vederea
impunerii.
Totodată, conform adresei Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si
Persoanelor Vârstnice, rezulta că "veniturile din salarii prevăzute la art. 55 alin.1-3 din Codul
Fiscal al României, realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt
scutite de impozit pe venit".
Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că raportat la legislaţia in vigoare, cat si
la aceste relaţii comunicate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si
Persoanelor Vârstnice, rezulta fără echivoc ca indemnizaţia de concediere colectiva, acordata in
luna noiembrie 2014 era impozabila pentru toţi salariaţii, conform disp. art. 55 alin. 1 si alin. 2
559
din Codul Fiscal al României, iar apelanta SC „Y.” SA trebuia sa calculeze impozitul pe venit si
pentru intimat si sa-i remită acest impozit pe venit
Din analiza Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 3269/08.03.2011, de
încadrare in grad de handicap emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru
adulți din cadrul Consiliului Județean Iași rezulta ca reclamantul intimat a fost încadrat in grad
de handicap accentuat, situație ce nu a fost contestata de apelantă.
Or, raportat celor expuse, este de necontestat faptul că reclamantul intimat este scutit de
plata impozitului pe veniturile de natură salarială, obţinute ca urmare a concedierii colective.
De altfel, apelanta nu contestă dreptul reclamantului de a beneficia de scutirea de
impozit, ci doar invocă faptul că această facilitate nu se aplică și compensațiilor bănești acordate
ca urmare a concediilor colective, câtă vreme sumele respective au fost stabilite nete.
De altfel, și prin raportul expertiza contabila judiciara efectuat in dosar de către expert
desemnat Iordachi Ionica Lola, se concluzionează ca "venitul brut obţinut de către X, prin
Decizia de concediere colectiva, este determinat greşit”
Explicitează expertul, prin răspunsurile comunicate la solicitarea apelantei, că ”în mod
greşit în cazul salariatului X SC „Y.” SA a aplicat dispoziţiile Convenţiei nr.2/2012 coroborate
cu Planul Social nr. 239 /12.03.2010.
Convenţia nr. 2 cu nr. înregistrare 315/25.04.2012 modifica art. 2.3 alin 1 din Pianul
Social, prin care se detaliază şi explică procedeul de calcul a sumelor nete de care vor beneficia
salariaţii, respectiv: ”sumele nete menţionate sunt determinate prin reţinerea contribuţiilor
sociale obligatorii ale angajatului şi a impozitului pe venit, conform prevederilor legale în
materie, din sumele brute stabilite în sumă fixă şi funcţie de vechimea în Petrom.”
Or, este evident că, în raport de dispozițiile menționate, la aplicarea sau nu a impozitului
pe venitul obţinut, după stabilirea bazei venitului total cu titlu de compensaţie de concediere
cuvenită salariatului Petru Crăciun, trebuia să se aibă în vedere prevederile art. 55 alin 1-3 din
Codul Fiscal al României, care reglementează că aceste venituri nu se cuprind în baza de
impozitare şi sunt scutite de plata impozitului pe venit, cu titlu de protecţie pentru persoanele
care prin actele medicale atestă gradul de handicap grav, situaţia salariatului X.
Or, raportat celor expuse, corect a concluzionat prima instanță că apelanta SC „Y.” SA a
determinat în mod eronat venitul salariatului cu titlu de compensaţie la suma netă, corect fiind
sumă brută, şi a omis sa ia în considerare statuările prevăzute în Planul social şi Convenţia nr.
2/2012.
Curtea constată că instanța de fond procedând la o interpretare corectă a dispozițiilor
legale aplicabile în cauză, cum au fost redate mai sus, care reglementează expres că veniturile
obţinute cu titlu de salarii sau asimilate acestora de persoanele cu handicap sunt scutite de plata
impozitului datorat pe venit, a concluzionat în mod just că apelanta SC „Y.” SA, după
determinarea venitului total cu titlu de compensaţie de concediere, şi în funcţie de situaţia
medicală a salariatului X, era obligată de lege să aplice scutirea la plata impozitului pe venit aşa
cum a fost reglementat prin art. 26 lit. a din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap şi art.55 alin. 1-3 Cod fiscal aplicabil perioadei
calendaristice din cauza civilă.
Așa fiind, contrar celor susținute de către apelantă, suma achitată intimatului în valoare
de 40.365 lei de către SC „Y.” SA este sumă netă, fără a se include şi suma cuvenită din
aplicarea scutirii impozitului pe venitul aferent, cu titlu da compensaţie aşa cum a fost stipulat în
documentele de concediere şi raportate la starea medicală a salariatului. Impozitul pe venit în
cuantum de 7.659 lei nu a fost plătit salariatului, până la data depunerii expertizei.
560
În consecință, raportat considerentelor expuse, având în vedere și dispozițiile art. 480
alin. 1 Cod proc.civ.,Curtea de apel respinge ca nefondat, apelul declarat de pârâta intimata SC
„Y.” SA împotriva sentinţei civile nr. 1928 din 28.11.2016 pronunțată de Tribunalul Iași,
sentință pe care o păstrează.
Intimatul reclamant a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
5. Cerințele impuse de cercetarea disciplinară prealabilă în ceea ce privește audierea

salariatului

Indice alfabetic: Procedură disciplinară
Temei de drept: Codul muncii, art. 251 alin. 1-3
Din modul de formulare a dispozițiilor art. 251 alin. 1-3 Codul muncii,
rezultă cu certitudine faptul că audierea salariatului este obligatorie, nefiind
suficient ca întreaga procedură a cercetării disciplinare să se deruleze în scris.
Desfășurarea formală a unei proceduri scrise nu dă salariatului posibilitatea reală
și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Astfel, în
cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să
susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze
cercetarea, toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi
dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant
al sindicatului al cărui membru.
Așadar, deși a procedat la convocarea contestatorului pentru cercetarea
disciplinară, comisia de cercetare disciplinară prealabilă nu s-a întrunit pentru
audierea acestuia, ci a procedat la aplicarea sancțiunii disciplinare doar pe baza
notei explicative nr. 3/2828/29.05.2017 ce conține întrebările adresate
contestatorului și răspunsurile date de acesta în scris.
O cercetare exclusiv scrisă, doar pe baza unei notei explicative date de
salariat nu întrunește condițiile cerute de lege, deoarece în concret salariatul a fost
lipsit de posibilitatea de a-și exercita efectiv dreptul la apărare.
Întrevederea la care se referă dispozițiile art. 251 alin. 2 Codul muncii, în
cadrul căreia trebuie să fie audiat salariatul, este o condiție de legalitate a cercetării
disciplinare prealabile, care nu poate fi complinită printr-o declarație scrisă a
salariatului. Întrevederea salariatului cu comisia de cercetare disciplinară
prealabilă nu este o simplă formalitate ce poate fi reglementată de angajator prin
norme interne.
Corespondența purtată între părți, constând în comunicarea convocatorului
de către angajator și răspunsul salariatului la nota explicativă, nu constituie o
cercetare disciplinară prealabilă în spiritul dispozițiilor art. 251 Codul muncii, fiind
necesară prezența fizică a salariatului în fața comisiei.
561
Curtea de Apel Iași, Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr.
211/22.03.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. XX44/89/2016 din 27 iulie
2016, contestatorul X a solicitat anularea Deciziei de sancţionare disciplinară nr. 2/17685 din
26.06.2017 emisă de intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
În motivare, contestatorul a arătat, în esenţă, că este angajatul intimatei, ocupând funcţia
de „Controlor Trafic A.C.I.” la punctul de lucru Vama Albiţa. A fost sancţionat disciplinar cu
reducerea salariului cu 5% pe o lună întrucât ar fi depus într-un alt litigiu pe care l-a avut cu
intimata (dosar YY96/89/2016) copii ale unor procese-verbale de contravenţie „altor destinatari
decât cei în drept”.
A susţinut în continuare reclamantul că fapta este prescrisă, întrucât sancţiunea a fost
aplicată cu încălcarea termenului de şase luni prevăzut de lege, în raport cu data săvârşirii faptei.
O altă susţinere este aceea că decizia este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost respectată
procedura cercetării disciplinare prealabile. Concret, la momentul prezentării sale la data, ora şi
locul indicate în adresa de convocare, nu s-a prezentat niciun membru al comisiei de cercetare
disciplinară. I s-a solicitat telefonic să prezinte o „notă explicativă” cu privire la pretinsele fapte
disciplinare, notă explicativă pe care a trimis-o pe fax la sediul DRDP Iaşi.
O altă critică vizează faptul că în cuprinsul deciziei nu se precizează care sunt motivele
pentru care au fost respinse apărările invocate de angajat, exigenţă prevăzută de lege.
Sub aspectul netemeiniciei deciziei contestate, arată că fapta pentru care a fost sancţionat
contravenţional este aceea că s-ar fi apărat cu înscrisurile reprezentând procese-verbale într-un
dosar aflat pe rolul instanţei. Prin condiţionarea depunerii înscrisurilor de acceptul directorului
unităţii cu care se judeca s-ar fi ajuns la încălcarea dreptului său la apărare consacrat de art. 24
alineatul 1 din Constituţia României.
În drept, reclamantul a invocat prevederile articolului 252 din Legea 53/2003.
A propus administrarea probei cu înscrisuri, depunând copie după actul de identitate,
decizia de sancţionare contestată, Deciziile 60/11.04.2017, respectiv 92 din 09.05.2017 ale
intimatei, adresa de convocare 3/2744 din 24.05.2017, Raportul 3/1188 din 01 martie 2017.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 270 din
Legea 53/2003 - Codul Muncii - republicată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, arătând că
faţă de termenul de 30 de zile prevăzut de articolul 268 din Codul Muncii şi de data de
26.06.2017 la care decizia a fost comunicată angajatului, data înregistrării contestaţiei –
27.07.2017 - este ulterioară termenului legal, care s-a împlinit la 26.07.2017.
Cu privire la temeinicia contestaţiei arată că a fost respectată procedura cercetării
disciplinare prealabile. Arată că legea nu impune prezenţa fizică a comisiei de cercetare
disciplinară la „întrevedere¨, după cum nu impune nici prezenţa fizică a salariatului. Întrucât a
fost acordată şansa salariatului de a se apăra, raţiunea legii a fost respectată.
Cu privire la susţinerea privind prescrierea faptei cu privire la care a fost sancţionat, a
arătat intimata că fapta pentru care a fost sancţionat nu este depunerea copiilor unor procese-
verbale la data de 08.12.2017 ca probă în dosarul YY96/89/2016 aflat pe rolul Tribunalului
Vaslui, ci depunerea copiilor instanţei de apel, un alt destinatar - odată cu cererea de apel, pe data
de 27.12.2016.
562
A arătat că prin cuprinsul deciziei sunt respectate exigenţele prevăzute de art. 252 din
Codul Muncii şi că, atât timp cât fapta a fost recunoscută prin Nota explicativă, nu se poate vorbi
de faptul că apărările sale au fost înlăturate. Susţine că folosirea înscrisurilor în faţa instanţelor
de judecată nu-l pot absolvi pe angajat de vinovăţie şi că o probă obţinută prin astfel de mijloace
nici nu este admisibilă.
Invocă prevederile Codului Muncii, ale Contractului colectiv de muncă al CNAIR şi ale
Regulamentului Intern.
În dovedirea celor susținute, a propus încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând în
copie Decizia de sancţionare, Raport 3/3451/26.06.2017, adresa de convocare 3/2744 din 24 mai
2017, Notă explicativă, Note de relaţii, Fişa postului, Decizia 92 din 09.05.2017, Cerere de apel
în dosar 1646/89/2016 din 27 decembrie 2016.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de ambele
părţi.
La termenul din data de 26.10.2017, intimata a renunţat la invocarea excepţiei tardivităţii
contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr.1366/09.11.2017, Tribunalul Vaslui a hotărât:
„Admite contestaţia formulată de X împotriva Deciziei de sancţionare nr.
2/17685/26.06.2017 emisă de intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Anulează decizia contestată.
Admite în parte cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de
judecată, în sensul că obligă intimata să plătească contestatorului suma de 1000 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată, prin raportare la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, contestatorul este angajatul instituţiei intimate, ocupând postul de „Controlor
trafic” la punctul de lucru din Vama Albiţa.
În cauza care a făcut obiectul dosarului nr.YY96/89/2016 soluţionat de Tribunalul Vaslui
X a contestat o altă decizie de sancţionare disciplinară, contestaţie respinsă în primă instanţă. În
susţinerea cererii de apel depuse la data de 26.12.2016, contestatorul a ataşat mai multe
procese-verbale de constatare a contravenţiei (filele 4-15 din dosarul nr.YY96/89/2016 al Curţii
de Apel Iaşi), anulate pentru unele erori de redactare, pe care le-a obţinut accesând computerele
unor colegi, fără a solicita acordul şefului ierarhic.
La solicitarea Serviciului juridic, a fost întocmit Raportul 3/1188 din 10 martie 2017 (fila
44), aprobat de către Directorul regional executiv al DRDP Iaşi, prin care s-a propus efectuarea
unei cercetări disciplinare care să stabilească cine a putut lista ulterior procesele verbale şi modul
de evidenţă a numărului de listări.
În urma aprobării acestui Raport, prin Decizia nr.92 din 09.05.2017 (fila 42), a fost
constituită o comisie de cercetare disciplinară, care a solicitat mai multor controlori de trafic
Note de relaţii (filele 29-36). Contestatorul a fost convocat la cercetare disciplinară prealabilă
prin adresa 3/2744 din 24 mai 2017 (fila 26) pentru data de 29.05.2016 la ora 10 „la sediul AICI,
PTF Albiţa, comuna Drânceni” pentru „furnizarea de copii a unor procese verbale de
contravenţie altor destinatari decât celor în drept”.
La data de 29.05.2016, la ora 10, contestatorul s-a prezentat la locul convocării, unde nu
erau prezenţi membrii comisiei de cercetare disciplinară, însă i s-a înmânat o „Notă explicativă”
pe care angajatul a completat-o şi a expediat-o prin facsimil la sediul DRDP Iaşi.
563
Urmare a acestei note şi a propunerii comisiei de cercetare disciplinară, a fost emisă la
data de 26.06.2017 decizia contestată, decizie prin care contestatorul a fost sancţionat disciplinar
cu reducerea salariului de bază pentru o lună cu 5%.
În drept, în situaţia contestării unei decizii de sancţionare, controlul instanţei judecătoreşti
priveşte două aspecte: cel al legalităţii şi cel al temeiniciei.
Aspectele de legalitate sunt reglementate, sub sancţiunea nulităţii (exprese sau virtuale),
de art.249, art.251 şi art.252 Codul muncii. Cele temeinicie privesc realitatea faptei şi aspectele
prevăzute la art.250 codul muncii, privind împrejurările, vinovăţia celui sancţionat, consecinţele
abaterii şi circumstanţele personale ale salariatului.
Analizarea deciziei din perspectiva legalităţii se impune cu prioritate, motivat de faptul
că, în situaţia constatării unei decizii ca nelegal emise, analiza temeiniciei acesteia este
redundantă din moment ce o decizie nelegală nu poate avea nici un efect.
Art. 251 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii reglementează cercetarea disciplinară
prealabilă. Alineatul 1 al acestui articol stabileşte şi sancţiunea nerespectării acestei proceduri:
nulitatea absolută expresă.
Alineatul 2 stabileşte că salariatul cercetat disciplinar va fi convocat de persoana
împuternicită de către angajator să facă cercetarea la o „întrevedere”. Noţiunea de „întrevedere”
presupune, în accepţiunea actuală, prezenţa fizică a minimum două persoane în acelaşi loc. În
modalitatea în care angajatorul a ales să efectueze cercetarea disciplinară – prin desemnarea unei
comisii, acest lucru presupunea prezenţa fizică a majorităţii membrilor comisiei la cercetarea
disciplinară.
Or, acest lucru nu s-a întâmplat.
Chiar dacă intimata susţine că drepturile angajatului au fost respectate prin posibilitatea
acestuia de a menţiona susţinerile sale în „Nota explicativă”, instanţa constată că nulitatea
instituită de prevederile art.251 alin.(1) este o nulitate absolută, necondiţionată de producerea
unei vătămări.
Prin urmare, instanţa va da efect acestei prevederi legale şi, constatând nulitatea
procedurii cercetării disciplinare prealabile, va anula decizia de sancţionare disciplinară.
Dat fiind că efectuarea necorespunzătoare a cercetării disciplinare prealabile, prevăzută la
art.251 Codul muncii, conduce la anularea deciziei de sancţionare, analiza celorlalte motive de
nelegalitate, ca şi a celor de netemeinicie este de prisos, indiferent de acestea o decizie nelegală
neputând produce nici un efect.
În temeiul prevederilor art. 453 alin.(1) Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată. Faţă de complexitatea redusă ca cauzei şi de faptul că litigiul a
presupus o singură prezentare a avocatului în instanţă, cheltuielile de judecată reprezentând
onorariul de avocat (fila 68) vor fi reduse la suma de 1000 lei, sumă la plata căreia va fi obligată
intimata.
Pentru aceleași considerente, participând la deliberări, în temeiul articolului 55 din Legea
303/2004, asistenții judiciari și-au exprimat opinia în sensul celor reținute.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât contestatorul, cât şi intimata Direcţia
Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Prin apelul declarat, contestatorul X critică sentința sub aspectul reducerii la jumătate a
cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata.
Apreciază că hotărârea este netemeinică sub acest aspect deoarece:
564
•Nu este normal ca el să fie penalizat cu reducerea cheltuielilor de judecată pe
considerentul că acestea ar fi prea mari în raport cu unele criterii. Litigiul nu a fost generat de el,
ci de intimată care a emis o decizie nelegală şi netemeinică.
•Prin reducerea onorariului se ajunge la o sancţiune pecuniară mai mare decât cea
aplicată de angajator, asta în condiţiile în care s-a stabilit că decizia de sancţionare este nelegală.
•Din argumentele prezentate de apărătorul său se desprinde concluzia că reducerea
onorariului nu este temeinică deoarece:
- complexitatea litigiului poate fi considerată una medie, iar nu redusă;
- asistenţa juridică a avut mai multe faze, respectiv analiza litigiului, redactarea
contestaţiei, redactarea răspunsului la întâmpinare, susţinerea concluziilor pe fondul cauzei;
- onorariul achitat se situează la nivelul mediu al onorariilor ce se achită pentru acţiuni de
acest fel.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului şi obligarea intimatei la plata integrală a
cheltuielilor de judecată.
În drept: art. 466 şi urm. N.C.P.C.
Prin apelul declarat, intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi solicită
admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate, în sensul respingerii în integralitate a
contestaţiei formulate de reclamantul X, împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr.
2/17685/26.06.2017.
În motivarea apelului s-a susținut că nu se poate reţine efectuarea nelegală a cercetării
disciplinare pe care reclamantul a invocat-o, pe motivul neprezentării comisiei disciplinare la
"întrevedere", atât timp cât nu există o normă expresă care să impună prezenţa fizică a comisiei.
Potrivit dispozițiilor art. 251 alin. 1 din Codul muncii, sancţiunea nulităţii dispunerii
sancţiunii disciplinare intervine în cazul expres prevăzut de lege şi anume în cazul neefectuării
unei cercetări disciplinare prealabile. Or, în cauză cercetarea disciplinară a fost efectuată, dovadă
fiind actele întocmite de comisia de cercetare disciplinară învestită special în acest sens, prin
decizia directorului regional executiv al DRDP Iaşi, nr. 92/09.05.2017.
Salariatul a avut cunoştinţă despre cercetarea disciplinară demarată, fiind convocat la
locul său de muncă din cadrul ACI Albiţa. În cuprinsul convocării transmise salariatului au fost
precizate în mod clar elementele esenţiale: obiectul convocării, dreptul acestuia de a formula şi
susţine toate apărările, de a aduce la cunoştinţa comisiei toate probele şi motivaţiile pe care le
consideră necesare, dreptul de a fi asistat în cursul cercetării disciplinare, cât şi faptul că
neprezentarea sa dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării
disciplinare prealabile. Totodată i-a fost transmisă decizia prin care a fost constituită comisia de
cercetare disciplinară, precum şi raportul întocmit de serviciul Roviniete şi ACI prin care
directorul regional executiv al DRDP Iaşi a fost sesizat.
Solicită a se observa faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată în baza unei
interpretări extensive a dispoziţiilor legale, care prevedeau clar că motivul de nulitate absolută a
dispunerii sancţiunii disciplinare faţă de salariat este neefectuarea cercetării disciplinare.
Reglementarea legală a obligaţiei de efectuare a unei cercetări disciplinare prealabile a
avut ca scop prevenirea unor masuri abuzive, nelegale sau netemeinice dispuse de către
angajator.
Având în vedere că scopul reglementării efectuării unei astfel de cercetări este şi
lămurirea cauzei sub toate aspectele, garantarea dreptului la apărare, prevenirea aplicării unor
sancţiuni disciplinare nejustificate, socoteşte că în prezenta cauză acesta a fost îndeplinit.
565
Astfel, la data de 29.05.2017 - data convocării, i-a fost asigurat salariatului dreptul la
apărare, acestuia fiindu-i solicitată notă explicativă cu privire la faptă, ocazie cu care i-a fost
oferită şi posibilitatea de a face menţiune despre toate aspectele pe care le consideră relevante în
cauză.
Salariatul a susţinut în contestaţia formulată faptul că nu s-a întrunit comisia de cercetare
disciplinară, ori acest lucru este fals. La sediul DRDP Iaşi comisia de cercetare disciplinară s-a
întrunit efectiv în mai multe rânduri, analizând apărările salariatului, precum şi toate
împrejurările situaţiei de fapt şi stabilind asupra măsurilor ce urmează a fi întreprinse în cursul
cercetării disciplinare. Cu ocazia întrunirii membrilor comisiei de cercetare disciplinară, s-au
încheiat procese-verbale de şedinţă, în care sunt consemnate pe scurt aspectele relevante. Nu se
poate reţine aşadar faptul că cercetarea disciplinară nu s-a desfăşurat, că a avut un caracter
formal sau că sancţiunea aplicată este dată "din birou", fără a avea la bază vreun temei. De
asemenea, pe întreg parcursul cercetării, salariatului i-a fost asigurat dreptul la apărare, acestuia
solicitându-i-se explicaţii asupra unor chestiuni edificatoare, dar având totodată libertatea de a
adăuga orice argument care i-ar putea profita.
Dispoziţiile legale nu prevăd expres o obligaţie a comisiei de cercetare disciplinară de a
se prezenta fizic şi nemijlocit şi nici nu prevăd nici faptul că eventuala neprezentare a comisiei
poate fi socotită ca motiv de considerare a cercetării disciplinare ca nelegală, atât timp cât
cercetarea disciplinară este efectuată şi scopul acesteia este îndeplinit. Legea nu impune nici
măcar obligativitatea prezenţei fizice a salariatului, dispoziţiile Codului muncii fiind cu titlu de
recomandare în acest sens, evidenţiindu-se doar faptul că eventuala neprezentare a salariatului ar
putea conduce la sancţionare, fără a mai fi necesară efectuarea unei cercetări disciplinare. Prin
aceasta legea dă dreptul angajatorului de a uza de o asemenea prerogativă, nu impune în mod
automat această consecinţă.
În aceste condiţii, opinează că admiterea contestaţiei formulate de reclamant a fost făcută
cu aplicarea extensivă şi netemeinică a dispoziţiilor legale prevăzute la art. 251, alin. (1) din
Codul muncii, care instituie o sancţiune în caz de neefectuare a cercetării disciplinare.
Legea nu prevede norme procedurale de desfăşurare a cercetării disciplinare prealabile,
acestea fiind lăsate a fi reglementate intern, de către angajator. În lipsa unor astfel de norme
instituite de lege, soluţia instanţei de fond este netemeinică.
Mai mult decât atât, dacă ar fi avut loc o întrevedere faţă în faţă a comisiei cu salariatul
cercetat disciplinar, cursul cercetării disciplinare ar fi fost acelaşi; astfel că, la data fixată, i s-ar fi
adresat oral salariatului întrebările (care i-au fost transmise în scris în cazul de faţă), oferindu-i
acestuia posibilitatea de a adăuga orice alte aspecte relevante în apărarea sa şi justificarea faptei
comise.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului potrivit căreia emiterea deciziei de
sancţionare se referă la o faptă prescrisă, aceasta nu poate fi primită. Deşi, susţine reclamantul că
în realitate ar fi depus copiile proceselor verbale la data de 08.12.2017, ca probă în dosarul nr.
YY96/89/2016 aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, în scopul de a se apăra într-un proces în care
este contestator al unei alte decizii de sancţionare disciplinară emise de subscrisa, solicită
instanţei să observe că decizia de sancţionare contestată în prezenta cauză se referă la o altă
faptă, şi anume la aceea de a depune înscrisurile în formularea apelului declarat de petent, la data
de 27.12.2016. Nu poate fi reţinut că este vorba despre una şi aceeaşi faptă, în primul caz
comunicarea fiind făcută instanţei de fond, iar în cel de-al doilea instanţei competente să judece
apelul formulat, deci unui alt destinatar.
566
Fapta săvârşită de salariat constă în "furnizarea către alte entităţi (...)", aşadar elementul
material prin care aceasta se săvârşeşte este exact acţiunea de "furnizare". În măsura în care
această furnizare s-a făcut către mai multe entităţi, care nu sunt destinatare de drept a acelor
procese-verbale, vorbim despre existenţa a atâtor fapte câţi destinatari sunt, pentru fiecare dintre
ele salariatul fiind pasibil de sancţionare. Din situaţia expusă de salariat rezultă că a existat iniţial
o comunicare a acelor documente către instanţa de fond - Tribunalul Vaslui, şi ulterior, o altă
comunicare, către instanţa de apel - Curtea de Apel Iaşi, o dată cu formularea căii de atac.
Instanţa de fond (Tribunalul Vaslui) şi cea de apel (Curtea de Apel Iaşi) sunt două entităţi
diferite. Comunicarea documentelor respective făcându-se către două instituţii diferite, vorbeşte
aşadar despre două fapte diferite.
Având în vedere faptul că pe fond, pronunţarea hotărârii în dosarul YY96/89/2016 al
Tribunalului Vaslui, în care reclamantul susţine că s-a apărat cu acele înscrisuri, s-a făcut la
08.12.2016 (aceeaşi dată la care reclamantul susţine că le-ar fi depus în probaţiune), solicită să se
constate faptul că angajatorul nici nu ar fi avut cum să aibă cunoştinţă despre această acţiune a
salariatului, înscrisurile respective nemaifiindu-i comunicate ulterior pronunţării hotărârii. Este
aşadar evident faptul că este vorba despre două fapte diferite şi nu se poate retine prescrierea
invocată de reclamant.
Consideră că decizia de sancţionare disciplinară contestată în cauză este legală şi
întemeiată, contrar afirmaţiilor salariatului. Astfel, în emiterea acesteia au fost respectate
exigenţele instituite de prevederile ari. 252, alin. (2) din Legea 53/2011 - Codul muncii. În
cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară s-a făcut menţiune despre apărările salariatului
raportat la ceea ce i s-a imputat şi s-a ţinut cont de acestea în individualizarea sancţiunii aplicate.
Nu se poate reţine că apărările sale au fost înlăturate atât timp cât a fost precizat faptul că
salariatul a recunoscut fapta imputată şi, de asemenea, s-a făcut menţiune şi despre susţinerea
acestuia potrivit căreia "domnul director nu ar fi fost niciodată disponibil să îmi acorde această
şansă la apărare".
Această afirmaţie a salariatului nu este fondată şi nu are niciun temei, acesta neiniţiind
niciun demers în vederea obţinerii acordului Directorului Regional, pentru a putea susţine că este
vorba de o rea-credinţă din partea angajatorului şi pentru a aprecia asupra disponibilităţii
domnului director în maniera în care a făcut-o.
Faptul că reclamantul a înţeles să se folosească de aceste înscrisuri în probatoriu în faţa
unei instanţe judecătoreşti nu este un argument solid, în considerarea căruia acesta ar fi putut
absolvit de vină. Cu atât mai mult cu cât procesele verbale respective nu erau întocmite de
salariatul cercetat disciplinar şi nu au fost obţinute cu ştiinţa şi acordul agenţilor constatatori care
le-au întocmit, reclamantul ar fi trebui să aibă în vedere faptul că o probă obţinută prin astfel de
mijloace nici nu este admisibilă.
Reclamantul ar fi putut măcar să adreseze o cerere de obţinere a acordului directorului
regional executiv al DRDP Iaşi, iar nu să procedeze la printarea acelor documente din
calculatoarele colegilor de serviciu, fără ca aceştia să fi avut măcar cunoştinţă. Chiar şi în ipoteza
în care o eventuală cerere a reclamantului ar fi fost refuzată, acestuia nu i se cuvenea dreptul de a
acţiona în acest mod. Nesocotirea obligaţiilor ce îi reveneau şi încălcarea dispoziţiilor exprese de
care acesta avea cunoştinţă, dar mai ales atitudinea acestuia cu privire la fapta comisă şi
argumentele aduse în justificarea acţiunii întreprinse, constituie premisele suficiente care stau la
baza aplicării sancţiunii disciplinare respective, cu atât mai mult cu cât, salariatul fusese
sancţionat şi anterior.
567
A se observa faptul că prevederea din fişa postului, încălcată de salariatul-contestator:
"Furnizarea către alte entităţi decât destinatarii de drept, de documente şi/sau informaţii de natura
tehnică/economică/juridică în legătură cu activitatea DRDP Iaşi se realizează numai cu acordul
Directorului Regional Executiv/împuternicitului Directorului Regional Executiv''' instituie o
interdicţie generală, fără a face deosebire în funcţie de existenţa vreunui context. Astfel că
aprecierea domnului X potrivit căreia nu a "folosit procesele verbale respective într-un context
care să impună obţinerea consimţământului directorului'' este eronată, iar susţinerile
reclamantului referitoare la disponibilitatea domnului director de a-i pune la dispoziţie
documente de care să uzeze în apărare sunt nefondate. Rezultă aşadar în mod clar caracterul
premeditat, conştient şi intenţionat al încălcării prevederii din fişa postului, prin fapta respectivă
salariatul asumându-şi riscul de a fi sancţionat.
Nu se poate reţine afirmaţia absurdă a reclamantului potrivit căreia această sancţiune
reprezintă o răzbunare a angajatorului faţă de salariatul cercetat disciplinar.
În concluzie, în considerarea aspectelor mai sus menţionate, solicită instanţei să admită
apelul formulat şi, pe cale de consecinţă, să dispună modificarea Sentinţei civile nr.
1366/09.11.2017, pronunţată de instanţa de fond în dosarul nr. XX44/89/2017, în sensul
respingerii în integralitate a contestaţiei formulate de reclamantul X împotriva deciziei de
sancţionare disciplinară nr. 2/17685/26.06.2017, precum şi păstrarea acestei decizii ca fiind
legală, temeinică şi corect întocmită.
În drept, îşi întemeiază prezentul apel pe dispoziţiile Legii 62/2011 a dialogului social,
Legii 53/2003 - Codul muncii, ale Contractului Colectiv de muncă al C.N.A.I.R. S.A., ale
Regulamentului Intern al C.N.A.I.R. S.A, ale Codului civil şi ale Codului de Procedură Civilă.
dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelurile sunt nefondate.
În cauză, intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi nu contestă faptul că la
data pentru care a fost convocat contestatorul la cercetarea prealabilă, comisia de cercetare nu s-a
întrunit.
O astfel de organizare a activității comisiei nu respectă cerințele impuse de cercetarea
disciplinară prealabilă în ceea ce privește audierea salariatului.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 251 alin. 1-3 Codul muncii „(1) Sub sancțiunea
nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi
dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea
desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana
împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul
întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin.
(2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea
cercetării disciplinare prealabile”.
Așadar, prealabil emiterii deciziei de sancționare disciplinară, angajatorul are obligația de
a proceda la efectuarea cercetării disciplinare a salariatului căruia i se impută săvârșirea unei
abateri de la normele privind disciplina muncii. În acest sens, este absolut necesară convocarea,
în scris, a angajatului cu indicarea motivului (obiectului) convocării, a datei, orei și locului
„întrevederii”.
Din modul de formulare a textului legal, rezultă cu certitudine faptul că audierea
salariatului este obligatorie, nefiind suficient ca întreaga procedură a cercetării disciplinare să se
deruleze în scris. Desfășurarea formală a unei proceduri scrise nu dă salariatului posibilitatea
reală și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune. Astfel, în cursul
568
cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în
favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea, toate probele şi motivaţiile
pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat
sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru.
Raportând aceste considerații de ordin teoretic la cauza de față, instanța de apel observă
că apelantul contestator a fost convocat la cercetarea disciplinară prealabilă prin adresa nr.
3/2744 din 24 mai 2017, pentru data de 29.05.2016 la ora 10 „la sediul AICI, PTF Albiţa,
comuna Drânceni” pentru „furnizarea de copii a unor procese verbale de contravenţie altor
destinatari decât celor în drept”.
La data de 29.05.2017, la ora 10, contestatorul s-a prezentat la locul convocării, unde nu
erau prezenţi membrii comisiei de cercetare disciplinară, însă i s-a înmânat o „Notă explicativă”
pe care angajatul a completat-o şi a expediat-o prin facsimil la sediul DRDP Iaşi.
Urmare a acestei note şi a propunerii comisiei de cercetare disciplinară, a fost emisă la
data de 26.06.2017 decizia contestată, decizie prin care contestatorul a fost sancţionat disciplinar
cu reducerea salariului de bază pentru o lună cu 5%.
Așadar, deși a procedat la convocarea contestatorului pentru cercetarea disciplinară,
comisia de cercetare disciplinară prealabilă nu s-a întrunit pentru audierea acestuia, ci a procedat
la aplicarea sancțiunii disciplinare doar pe baza notei explicative nr. 3/2828/29.05.2017 ce
conține întrebările adresate contestatorului X și răspunsurile date de acesta în scris.
O astfel de cercetare exclusiv scrisă a contestatorului X nu întrunește condițiile cerute de
lege, deoarece în concret contestatorul a fost lipsit de posibilitatea de a-și exercita efectiv dreptul
la apărare.
Contrar susținerilor intimatei, întrevederea la care se referă dispozițiile art. 251 alin. 2
Codul muncii, în cadrul căreia trebuie să fie audiat salariatul, este o condiție de legalitate a
cercetării disciplinare prealabile, care nu poate fi complinită printr-o declarație scrisă a
salariatului. Întrevederea salariatului cu comisia de cercetare disciplinară prealabilă nu este o
simplă formalitate ce poate fi reglementată de angajator prin norme interne.
Corespondența purtată între părți, constând în comunicarea convocatorului de către
angajator și răspunsul salariatului la nota explicativă, nu constituie o cercetare disciplinară
prealabilă în spiritul dispozițiilor art. 251 Codul muncii, fiind necesară prezența fizică a
salariatului în fața comisiei.
Din întreaga reglementare a instituției cercetării disciplinare prealabile rezultă, așadar, că
salariatul cercetat trebuie să fie audiat, fiind fără relevanță juridică susținerea apelantei conform
căreia comisia de cercetare disciplinară s-a întrunit efectiv în mai multe rânduri, analizând
apărările salariatului, precum şi toate împrejurările situaţiei de fapt şi stabilind asupra măsurilor
ce urmează a fi întreprinse în cursul cercetării disciplinare.
Cum dispozițiile art. 251 Codul muncii sunt imperative, sancționând cu nulitatea absolută
aplicarea oricărei măsuri de sancționare disciplinară (cu excepția celei de la art. 248 alin. 1 lit. a
din Codul muncii) fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile în condițiile prevăzute de
lege, Curtea constată că în mod temeinic prima instanță a procedat la anularea deciziei nr.
2/17685 din 26.06.2017 emisă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Faptul că o întrevedere faţă în faţă a comisiei de cercetare disciplinară cu contestatorul nu
ar fi schimbat, în opinia intimatei, cursul cercetării disciplinare, nu poate înlătura sancțiunea
nulității prevăzute de dispozițiile art. 251 alin. 1 Codul muncii, care fiind o nulitate absolută, nu
este condiţionată de producerea unei vătămări.
569
Concluzionând asupra apelului declarat de intimata Direcţia Regională de Drumuri şi
Poduri Iaşi și reținând argumentele de fapt și de drept expuse, Curtea de Apel respinge ca
nefondat apelul promovat de intimată.
Referitor la critica formulată de contestatorul X vizând cheltuielile de judecată
reprezentate de onorariul de avocat, ce i-au fost acordate de prima instanţă într-un cuantum redus
la jumătate, Curtea de Apel reţine că obligarea intimatei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri
Iaşi să plătească suma de 1000 lei, cu titlu de onorariu avocaţial, este proporționată în raport cu
complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat în cadrul procedurii derulate la prima
instanţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa poate, chiar
şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul
avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea
cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura
luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în
sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în
măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin
împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu
împotriva României).
În acelaşi sens se reţine şi în decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curţii Constituţionale,
prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod
procedură civilă din 1865, dispoziţii care reglementau de o manieră asemănătoare chestiunea în
discuţie.
Dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă au menirea de a sancţiona exercitarea
abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii
în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl
presupune pregătirea apărării.
Proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca
prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond,
aceasta justificând reducerea onorariului avocaţial, astfel încât să reflecte valoarea muncii depuse
de apărător pe parcursul prezentului litigiu.
Împrejurările invocate de apelant nu pot justifica acordarea în întregime a cuantumului
cheltuielilor de judecată, acţiunea principală implicând doar o dificultate redusă în soluţionarea
ei, fiind soluţionată la primul termen de judecată. Chiar dacă activitatea avocatului s-a desfăşurat
în mai multe faze, așa cum susține apelantul contestator, implicând analiza litigiului, redactarea
contestaţiei, redactarea răspunsului la întâmpinare și susţinerea concluziilor pe fondul cauzei,
totuși nu se poate neglija, în analiza volumului de muncă depus de avocat, faptul că studiul
litigiului a însemnat identificare și invocarea a trei motive de nelegalitate și un motiv de
netemeinicie ale deciziei de sancționare, iar redactarea contestației a presupus expunerea acestora
în scris pe o singură pagină. Tot astfel, prin răspunsul la întâmpinare, s-a exprimat în patru
rânduri punctul de vedere cu privire la excepția tardivității formulării contestației, celelalte
considerații reprezentând reiterarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei de
sancționare.
Prin raportare la aceste aspecte, instanţa de rapel apreciază că nu este rezonabil ca partea
care a căzut în pretenţii să suporte onorariul avocațial în integralitatea sa, suma solicitată cu acest
570
titlu având un cuantum neadecvat, fiind evidentă împrejurarea că nu aveau un caracter necesar
cheltuielile de judecată pretinse de contestator cu titlu de onorariu avocaţial.
Dispoziţia primei instanţe nu se referă la valabilitatea sau nevalabilitatea contractului de
asistenţă juridică, astfel că, sub aspectul măsurii în care partea căzută în pretenții va suporta
cheltuielile de judecată, nu are importanță nivelul onorariilor ce se practică pentru astfel de
acțiuni.
Reținând și faptul că reducerea cheltuielilor de judecată nu poate avea în niciun caz
semnificația unei sancțiuni pecuniare, instanța de apel găsește că este neîntemeiat apelul
promovat de contestator.
Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de
Apel respinge cele două apeluri și păstrează sentința apelată.
6. Preluarea posturilor de către o autoritate publică. Discriminare salarială.

Salarizarea angajaților din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului la același nivel
stabilit și aflat în plată pentru personalul comparabil din cadrul Secretariatul
General al Guvernului

Indice alfabetic: Preluarea posturilor de către o autoritate publică. Discriminare
salarială. Salarizarea angajaților din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului la același nivel
stabilit și aflat în plată pentru personalul comparabil din cadrul Secretariatul General al
Guvernului
Temei de drept: Legea nr. 71/2015, OUG nr. 137/2000
Egalizarea la nivelul maxim salarial aflat în plată se face, în cadrul

instituțiilor sau autorităților publice, la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia
îi sunt subordonate financiar, în speță, Agenţia Domeniilor Statului și nu la nivel
național, prin raportare la Secretariatul General al Guvernului.
Preluarea posturilor Agenţiei Domeniilor Statului de către Secretariatului
General al Guvernului, care a devenit astfel ordonator principal de credite, nu
presupune automat și o salarizare identică a personalului din cadrul agenției cu
personalul din cadrul Secretariatului General al Guvernului, de vreme ce
reclamanții au continuat să exercite aceleași atribuții ca cele avute înainte de
preluare.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr.
654/16.10.2018
Prin cererea înregistrată la această instanţă, la data de 17.04.2018, reclamanţii X şi Y, în

contradictoriu cu pârâţii Secretariatul General Al Guvernului şi Agenţia Domeniilor Statului, au
solicitat: achitarea drepturilor salariale ale reclamanţilor începând cu data de 28.04.2014 conform
grilei de salarizare, aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al
Guvernului; să se dispună obligarea pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate
efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu
28.04.2014 până la data 10.04.2017.
571
Prin sentința civilă nr. 568/24.05.2018, Tribunalul Iași admite excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a pârâţilor Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale excepţii invocate de aceşti pârâţi.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii şi Y în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul
General al Guvernului, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală
pasivă.
Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 28.04.2014 –
28.06.2014, excepţie invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului.
Respinge ca prescrise pretenţiile reclamanţilor pentru perioada 28.04.2014 – 28.06.2014.
Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii X şi Y în contradictoriu cu pârâta
Agenţia Domeniilor Statului şi, în consecinţă: obligă pârâta Agenţia Domeniilor Statului la
achitarea drepturilor salariale ale reclamanţilor, începând cu data de 29.06.2014, conform grilei
de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al
Guvernului, şi la plata diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu
dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu aceeaşi dată; respinge capătul de cerere vizând
reîncadrarea reclamanţilor, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii
similare la Secretariatul General al Guvernului şi la plata diferenţelor dintre salariile încasate
efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu data de
04.01.2017 până la data reîncadrării efective.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată
şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa, cu privire la excepţiile invocate în cauză (art.
248 Cod procedură civilă) reţine următoarele:
Lipsa calităţii procesuale pasive este întemeiată.
Pârâţii Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, nu au calitate procesuală motivat de faptul că ei nu sunt angajatorii reclamanţilor.
Excepţia prescrierii dreptului material la acţiune privind acordarea diferenţelor de
drepturi salariale pentru perioada 28.04.2014 – 29.06.2017, este întemeiată raportând data
introducerii acţiunii (29.06.2017) la dispozițiile art. 268 lit. c) C. muncii, art. 2524 C.civ. și art.
2526 C.civ.
Cu privire la fondul cauzei:
Reclamanţii X şi Y sunt angajaţii pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, fiind încadraţi în
funcţia de consilier juridic respectiv şef birou la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă
Reprezentanţa Teritorială Vaslui.
Prin Legea nr. 268/2001, art. 4 „(1) Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie
de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse
extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca
atribuţii:
a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra
terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului;
b) gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar
mandatat este, precum şi privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2.
Prin mai multe acte normative, respectiv HG nr. 1503/2009 şi Legea nr. 17/2014,
Agenţiei Domeniilor Statului i-a fost schimbat regimul de finanţare, respectiv din instituţie
finanţată integral din venituri proprii în instituţie finanţată integral de la bugetul de stat, astfel că
Secretariatul General al Guvernului a devenit ordonator principal de credite al ADS, care a
572
acordat, prin bugetul său, resursele financiare necesare ADS plăţii drepturilor salariale ale tuturor
salariaţilor, iar agenţia a trecut în subordinea directă a Secretariatul General al Guvernului .
Astfel, potrivit dispoziţiilor Titlului II, art. 4, Agenţia Domeniilor Statului este instituţie
publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului, în subordinea Guvernului şi în coordonarea tehnică a
ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Dacă până la data semnării protocolului de predare – primire şi de trecere a Agenţiei
Domeniilor Statului în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului salariile
angajaţilor acestei agenţii erau la latitudinea acesteia, având în vedere că era finanţată din surse
extrabugetare odată cu semnarea protocolului, în domeniul salarizării, au devenit incidente
prevederile Legii nr. 284/2010.
Fiind vorba despre o preluare efectivă, iar nu doar de o schimbare formală la nivelul
ordonatorului principal de credite, schema organizatorică a Secretariatul General al Guvernului
s-a mărit cu numărul posturilor preluate din Agenţia Domeniilor Statului, aceasta fiind voinţa
reală a legiuitorului.
Astfel, salarizarea personalului din cadrul A.D.S. a fost reglementată de Legea-cadru nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice – Anexa I (Familia
ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”) Cap. II lit. A (Salarizarea personalului
contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale
ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene, municipii,
administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora), pct. I.
(Salarii pentru Administraţia publică centrală), Secţiunea 1 (Salarii de bază pentru funcţii de
specialitate), litera a) Funcţii de conducere şi litera b) Funcţii de execuţie.
Potrivit dispoziţiile cu caracter de principiu din Legea salarizării unitare nr. 284/2010,
dezvoltate în conţinutul art. 3 lit. c din Legea nr. 284/2010 (în forma în vigoare în anul / 2014)
sistemul de salarizare al salariaţilor bugetari are la bază, printre alte principii (enunţate la literele
a, b şi d), şi principii de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie
egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi
acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul
bugetar.
Faptul că s-ar cuveni ca reclamanţilor să li se plătească salarii mai mici decât cele plătite
consilierilor juridici din cadrul aparatului de lucru al Secretariatului General al Guvernului, ar
echivala cu o nesocotire evidentă a principiului înscris în art. 3 lit. c din Legea nr. 284/2010, iar
acesta din urmă ar rămâne exclusiv o formă fără fond.
Astfel, salariaţilor din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului noile salarii, corespunzător
grilelor, treptelor profesionale vechimii în muncă li s-ar fi cuvenit drepturile salariale
corespunzătoare consilierilor juridici ce funcţionau deja în structura Secretariatului General al
Guvernului de la data preluării Administraţiei Domeniului Statului,
Ulterior apariţiei Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice, actele normative care reglementează salarizarea în anii 2011, 2012, 2013 şi
2014 au prevăzut că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători
claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările
ulterioare.
Pentru a elimina anumite inechităţi în domeniul personalului plătit din fonduri publice şi
pentru a crea un climat economic sănătos, Guvernul României a adoptat OUG nr. 83/2014
573
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice.
Potrivit art. l din O.U.G. nr. 83/2014: „(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de
bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care
beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă
pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași
condiții şi nu se aplică valoarea de referința și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor
de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte
elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară
brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se
acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care
personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În consecință, articolul 1 din OUG nr. 83/2014 reglementează, de principiu, faptul că în
cursul anului 2015 cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, etc. de care
beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă
pentru luna decembrie 2014.
Prin dispoziţiile Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul
cheltuielilor publice, dispoziţii aplicabile începând cu data de 09.04.2015, s-a introdus aliniatul 5
ind. 1 la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 cu următorul cuprins: „(51) Prin excepţie de la prevederile
alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi
autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului
Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care
beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la
nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă
şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca echivalarea drepturilor să privească doar o anumită
instituţie, ar fi stabilit în mod expres acest lucru. Pe de altă parte, actul normativ ar fi fost
aplicabil în sensul menţionat de minister doar dacă între expresiile „personalul din aparatul de
lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice” şi respectiv „salarizat la
acelaşi nivel” nu ar fi existat virgulă.
Referitor iarăşi la sfera persoanelor cărora li se aplică dispoziţiile art. 1 alin. 5 ind. 1 din
O.U.G. nr. 83/2014, instanţa reţine că problema de drept a fost dezlegată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.
23/26.09.2016, dată în interpretarea şi aplicarea acestei dispoziţii legale, în sensul că sintagma
„salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al
Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din
cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările
şi completările ulterioare”.
Faţă de împrejurarea că această decizie a Î.C.C.J. este obligatorie pentru instanţe de la
data publicării ei în Monitorul Oficial (care a avut loc la 09.11.2016), conform art. 521 alin. 3
C.pr.civ., chiar dacă nu s-ar fi reţinut cele de mai sus, instanţa trebuie să dea curs celor
menţionate în această decizie.
574
Raportat celor reţinute, instanţa admite pretenţiile reclamanţilor pentru perioada
29.06.2014 – 31.12.2016, obligând pârâta Agenţia Domeniilor Statului la achitarea drepturilor
salariale ale reclamanţilor începând cu data de 29.06.2014 conform grilei de salarizare, aplicabilă
personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al Guvernului şi la plata
diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi
indicele de inflaţie, începând cu aceeaşi dată.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect reîncadrarea reclamanţilor conform
grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al
Guvernului şi la plata diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu
dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu data de 04.01.2017 până la data reîncadrării
efective, instanţa îl apreciază ca fiind neîntemeiat.
În primul rând, instanţa apreciază că Secretariatul General al Guvernului nu a avut
niciodată calitatea de angajator al reclamanţilor. Contractele individuale de muncă au rămas în
continuare în fiinţă, ADS este o instituţie cu personalitate juridică, ceea ce s-a schimbat a fost
doar finanţarea şi subordonarea administrativă a instituţiei.
Aceste schimbări nu pot conduce la obligarea angajatorului ca la fiecare modificare cu
privire la sursa de finanţare sau subordonare administrativă, să fie obligat să emită decizii de
reîncadrare. Nu există niciun temei de drept care să oblige angajatorul la emiterea deciziilor de
reîncadrare.
Cu privire la plata diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate
cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu data de 04.01.2017, instanţa reţine că,
potrivit dispoziţiilor art. 21, alin. 8 din OUG1/2017, personalul ministerelor, organelor de
specialitate ale administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor care fac obiectul
prezentei ordonanţe de urgenţă îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă.
Instanţa apreciază că, la data de 04.01.2017, drepturile salariale ale reclamanţilor,
conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul
General al Guvernului, au fost stabilite conform considerentelor deja expuse, neexistând nicio
motivaţie pentru care să reitereze asupra acestora, pârâta fiind obligată să achite aceste diferenţe
câtă vreme reclamanţii fac parte din statutul de funcţii şi statul de personal al aparatului de lucru
al Guvernului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârâta Agenţia Domeniilor
Statului, considerând-o nelegală și netemeinică.
Apelanta susţine că hotărârea instanței de fond a fost pronunţată cu aplicarea eronată a
normelor de drept material incidente în cauză.
Astfel, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reţinând că Secretariatul
General al Guvernului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu au calitate de angajatori
ai reclamanţilor, aspect corect, de altfel, apreciind încă, că pentru opozabilitate se impune
menţinerea acestora în proces.
Susţine că prin adoptarea actelor normative menţionate, respectiv HG nr. 1503/2009 şi
Legea nr. 17/2014, Agenţiei Domeniilor Statului i-a fost schimbat regimul de finanţare, respectiv
din instituţie finanţată integral din venituri proprii în instituţie finanţată integral de la bugetul de
stat, astfel că SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI a devenit ordonator principal
de credite al ADS, care a acordat, prin bugetul său, resursele financiare necesare ADS plătii
drepturilor salariale ale tuturor salariaţilor.
575
Actele normative cu aplicabilitate în cadrul administraţiei publice centrale, în vigoare la
momentul preluării de către guvern, în subordinea sa a instituţiei şi ulterior, nu au prevăzut nicio
modificare a cuantumului drepturilor salariale existente în acel moment.
Pe de altă parte, apreciază apelanta că instanţa de fond nesocoteşte dispoziţiile Legii nr.
17/2014 şi ale OUG nr. 1/2017 aprobată prin Legea nr. 129/2017.
De asemenea, învederează faptul că reglementarea salarizării personalului din cadrul
A.D.S. este diferită de cea a personalului din cadrul S.G.G. şi M.A.D.R., existând doar identitate
de anexă, nu şi de capitole, literă, număr şi număr curent în Legea nr. 284/2010 şi Legea nr.
153/2017.
Instanța de fond a reţinut faptul că reclamanţii sunt salariații A.D.S. – reprezentanţa
Vaslui, încadraţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, iar în cauză sunt
aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015.
Faţă de aceste considerente, apreciază că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. art.
1 alin. 1, art. 5 alin. 1 şi alin. 1 ind. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 71/2015, precum şi art. 3 ind. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele
măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea
unitară a dispoziţiilor legale, modificată prin O.U.G nr. 20/2016 şi O.U.G nr. 43/2016, potrivit
cărora salarizarea personalului se realizează prin raportare la nivelul maxim de salarizare pentru
fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, din cadrul aceleiaşi
instituţii, şi nu prin raportare la funcţii, grade, trepte, gradaţii, vechime în funcţie sau în
specialitate, din cadrul ordonatorului principal de credite (S.G.G. sau M.A.D.R.).
Invocă apelanta dispozițiile art. 1 alin. 1. art. 5 alin. 1 şi alin. 1 ind. 1 din O.U.G. nr.
83/2014, precum şi disp. art. 1 alin. 1 şi 2, art. 3 ind. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015, arătând că
în prezenta cauză, raportat la H.G. nr. 155/2016- Anexa 2 Structura organizatorică a A.D.S. şi
Regulamentul de Organizare şi funcţionare a A.D.S. (Anexa 2), A.D.S. este o instituţie publică
cu patrimoniu propriu, buget propriu de cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar directorul
general are calitatea de ordonator de credite.
În calitatea sa de instituţie publică, Agenţia Domeniilor Statului a respectat dispoziţiile
art. 6 din Legea nr. 284/ 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
potrivit căruia; (1) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile
publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
În concluzie, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimaţii X, Y, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului pârâtei
Agenţia Domeniilor Statului, ca nefondat.
În opinia intimaţilor, faptul că ADS are personalitate juridică și conducere proprie nu are
drept consecinţă faptul că acesta este angajatorul acestora, ci îi înlesneşte Agenţiei alte
consecinţe juridice, cât timp identitatea acestui angajator a fost stabilită prin lege, și în contextul
anterior Legii nr. 268/2001, înainte de modificarea sa prin Legea nr. 17/2014, fiind salariaţii
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanţi prin Agenţie, aceasta din urmă
reprezentând doar o interfaţă instituțională a realului angajator.
Legea nr. 17/2014, prin care ADS a trecut din subordinea Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale în subordinea SGG, OUG nr. 24/2009 precum și conţinutul Protocolului de
576
predare - preluare nr. 16c/1443/2440/28.04.2014 fac dovada că intimaţii au făcut parte din
aparatul de lucru al Secretariatului General al Guvernului și, pe cale de consecinţă, din aparatul
de lucru al guvernului, iar conform definiţiei prevăzute de art. 20 din Legea nr. 90/2001:
„Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Secretariatul General al Guvernului,
Cancelaria Primului Ministru și alte asemenea structuri organizatorice, cu atribuţii specifice,
stabilite prin Hotărâre a Guvernului.” Devin astfel aplicabile prevederile art. 17 alin. (2) din
O.U.G. NR. 86/2014.
Invocă intimaţii şi art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 24/2009 şi redau şi dispoziţiile Legii nr.
17/2014, art. 24 şi 25, arătând că Protocolul prevăzut la alin. 1 Secretariatului General al
Guvernului se predau elementele patrimoniale ale Agenţiei Domeniilor Statului, creditele
bugetare aprobate acestei instituţii și neutilizate, precum și numărul de posturi cu personalul
aferent.
Astfel a fost încheiat Protocolul nr. 16c/1443/244028.04.2014 în lumina cadrului legal
enunţat anterior, prin care pârâtul SGG a preluat atât cele 238 de posturi ale Agenţiei Domeniilor
Statului, cât și personalul care ocupa efectiv posturile respective, odată cu întreg patrimoniul (art.
1 din protocol). Preluarea inclusiv a angajaţilor ADS semnifică integrarea acestora în corpul
salariaţilor SGG și face dovada că intenţia legiuitorului nu a fost doar de a simplifica procedura
de finanţare ADS, cum se susţine, ci de a le acorda acestora un statut identic cu cel al angajaţilor
apelantei.
Apreciază intimaţii că dovedesc astfel, lipsa unei motivări obiective și rezonabile, pentru
diferenţa de tratament salarial dintre salariaţii aflaţi anterior aprobării Legii nr. 17/2014, în
structura SGG și cei preluaţi de la ADS, în baza noii legi, prin încheierea protocolului menţionat.
Situaţia intimaților-contestatori intră în sfera disfuncționalităților salariale, în genul celor
recunoscute de Guvernul României prin nota de fundamentare, cât și în preambulul OUG nr.
20/2016, datorată unor nivele diferite de salarizare, pentru persoane încadrate în aceeaşi funcţie
și care prestează muncă de valoare egală, în cadrul aceleiaşi instituţii ori în instituții de acelaşi
fel, din cadrul unui sector.
Modificarea legislativă nu poate fi minimalizată li nici ignorată, suplimentarea numărului
de posturi ale Secretariatului General al Guvernului cu numărul de posturi aferent Agenţiei
Domeniilor Statului, cât și preluarea efectivă a personalului, reprezentant în fapt, schimbarea
statutului personalului ADS, prin asimilare cu cel SGG.
Aplicarea efectivă a dispoziţiilor Legii nr. 17/2014 și a Legii nr. 90/2001, ulterior
încheierii protocolului, trebuia să se concretizeze cu privire la toți salariaţii ADS, prin realizarea
unei încadrări și acordarea aceloraşi drepturi, și nu doar pentru conducerea ADS, așa cum au fost
practic aplicate.
Cuantumul salariilor nete ale personalului ADS trebuia recunoscut, modificat și achitat
de cele două pârâte ADS și SGG, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat în
funcţii similare la SGG. Modalitatea concretă în care se realizează stabilirea salariilor la nivelul
fiecărei instituţii cu personalitate juridică aflată în aparatul de lucru al Guvernului este prevăzută
de art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 24/2009 privind stabilirea unor competente pentru ordonatorul
principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului.
În acest sens, se invocă practică judiciară, respectiv, dosarul nr. 23777/3/2016 - Curtea de
Apel Bucureşti; Tribunalul Prahova - dosar nr. 48055/3/2017, Tribunalul Călăraşi - dosar nr.
48020/3/2017, Tribunalul Neamţ - dosar nr. 48053/3/2017, Tribunalul Dolj - dosar nr.
48030/3/2017, Tribunalul Gorj - dosar nr. 48037/3/2017.
577
Consideră că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că „dacă legiuitorul ar fi dorit
ca echivalarea drepturilor să privească doar o anumită instituție, ar fi stabilit în mod expres acest
lucru. Referitor la sfera persoanelor cărora li se aplică dispoziţiile art. 1 alin. 5 ind. 1 din O.U.G.
nr. 83/2014, instanţa reține că problema de drept a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/26.09.2016,
dată în interpretarea și aplicarea acestei dispoziţii legale, în sensul că sintagma „salariat la acelaşi
nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din
cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorităţi și
instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1), lit. a) din Legea cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare”.
În ceea ce priveşte admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a SGG și
MADR, criticată în mod corect de către apelanta ADS, contestatorii intimați consideră că aceste
două pârâte ar fi trebuit să ia parte ca pârâţi în acest dosar nu numai pentru opozabilitate. Dacă ar
fi fost vorba doar despre o simplă schimbare a ordonatorului de credite, așa cum se arata în
motivarea Tribunalului Vaslui, nu avea niciun sens juridic încheierea protocolului de predare-
primire prin care practic, Secretariatul General al Guvernului a preluat în responsabilitate tot ce
se afla în răspunderea Ministerului, respectiv patrimonial ADS, numărul de posturi cu personalul
aferent. Tocmai pentru că a fost vorba despre o preluare efectivă, iar nu doar de o schimbare
formală la nivelul ordonatorului principal de credite, schema organizatorică a Secretariatului
General al Guvernului s-a mărit cu numărul posturilor preluate de la ADS, ceea ce înseamnă că
voinţa legiuitorului a fost cea sesizată corect și de către intimaţii contestatori, și anume preluarea
Agenţiei în subordinea directă a Guvernului, prin Secretariatul sau General, în atare situaţie fiind
justificată fără putinţă de tăgadă, calitatea procesuală pasivă a SGG și MADR.
Având în vedere cele învederate, solicită respingerea apelului formulat de Agenţia
Domeniilor Statului și păstrarea Sentinţei Civile nr. 568 din 24.05.2018 ca fiind legală și
temeinică, iar în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de SGG și
MADR, solicită, de asemenea a fi respinse.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 și 471 alin. 5, Cod Procedura Civila și pe
celelalte prevederi legale invocate în prezenta cauza.
Intimatul Secretariatul General al Guvernului, prin întâmpinarea formulată arată
că reclamanţii din cauza pendinte sunt angajaţi în cadrul A.D.S. cu contracte individuale de
muncă (raporturi contractuale), aspect subliniat chiar de către apelanta - pârâtă.
A.D.S. contestă soluţia de fond (privind admiterea acţiunii), exclusiv raportat la aspectul
respingerii cererii faţă de S.G.G, pe cale de excepţie.
Analizând acest unic motiv de atac, se poate observa că însăşi apelanta-pârâtă recunoaşte
raţionamentul corect aplicat de către instanţa de fond – în admiterea excepţiei lipsei calităţii
procesuale pasive a S.G.G. față de obiectul acţiunii.
Ca atare, în considerarea finalităţii juridice a unei cereri de atac, este evident că o critică a
soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, din perspectiva redată de către apelanta-pârâtă, nu
poate fi reţinută ca pertinentă.
A.D.S. admite inechivoc că S.G.G. nu este parte a raportului obligaţional născut ca
urmare a încheierii raporturilor juridice de muncă între reclamanţi (angajaţi cu contract
individual de muncă) şi A.D.S. (angajator).
În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea faţă de Secretariatul General al
Guvernului, apreciind că raporturile procesuale sunt stabilite doar între reclamanţi şi angajatorul
578
A.D.S., doar aceştia fiind titularii raporturilor de drept (raporturi de muncă). Potrivit doctrinei, în
raporturile juridice civile patrimoniale, trebuie distins între drepturile reale şi cele obligaționale.
În speţă, A.D.S. solicită implicit schimbarea subiectelor raportului juridic civil obligaţional
dedus judecăţii, însă, potrivit instanţei de fond, litigiul s-a născut ca urmare a derulării în cadrul
A.D.S. a raporturilor de muncă ale reclamanţilor şi a modului de plată a drepturilor salariale,
către aceştia, de către această instituţie.
Ca urmare, izvorul pretenţiei având ca obiect drepturi băneşti este dat de acte/fapte
juridice emise de către A.D.S., în mod individual, în exercitarea competenţelor sale. Drept
urmare, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului şi potrivit jurisprudenţei (Decizia
Î.C.C.J. nr. 13/2016, şi Decizia ICCJ. nr. 3522/16.10.2008), Secretariatul General al Guvernului
nu poate fi obligat în cauză, neputându-i-se opune o hotărâre judecătorească privind legalitatea
modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor.
Secretariatul General Guvernului nu are şi nu a avut niciodată calitatea de angajator al
reclamaţilor din cauza pendinte, în sensul strict atribuit de lege acestei noţiuni.
În plus, practica speţei a constatat că Protocolul nr. l6C/1443/28.04.2014, invocat de către
intimaţii-reclamanţi drept bază a raporturilor juridice stabilite între salariaţi şi pârâtul
Secretariatul General al Guvernului, nu a produs efecte juridice în privinţa raporturilor de muncă
ale intimaţilor - reclamanţi, acest protocol fiind semnat de către Secretariatul General al
Guvernului, doar în calitatea sa de ordonator principal de credite, iar nu în calitate de angajator,
el nefiind urmat de semnarea unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă ale
acestora.
Or, simpla calitate a unei instituţii de a fi ordonator principal de credite, nu conferă
acesteia calitatea procesuală pasivă, în litigiile de muncă care se pot purta doar între salariaţi şi
angajatori.
Este evident că în urma modificărilor aduse în privinţa statutului Agenţiei Domeniilor
Statului, între Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
(în organizarea de la acea dată), în calitate de ordonatori principali de credite, şi A.D.S.» în
calitate de ordonator secundar de credite, s-a semnat protocolul de predare - primire prin care s-a
stabilit că, pentru viitor, calitatea de ordonator principal de credite al A.D.S. să fie deţinută de
Secretariatul General al Guvernului, în vederea punerii în aplicare a modificărilor aduse prin art.
4 alin.(l) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în
administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea
Agenţiei Domeniilor Statului.
Apreciază intimatul că interpretarea legii trebuie făcută în spiritul şi litera ei, cu atât mai
mult cu cât actul normativ prin care s-au produs modificările cu privire la finanţarea
angajatorului intimaţilor-reclamanţi (A.D.S.) nu face referire la modul de salarizare a acestora,
nu a condus la modificarea explicită sau implicită a contractelor individuale de muncă ale
acestora şi nici nu a stabilit modul de salarizare a acestora, iar simpla menţiune referitoare la
modificarea numărului maxim de posturi ale S.G.G., corespunzător numărului de posturi
existente Ia nivelul A.D.S., nu a condus la schimbarea statutului intimaţilor-reclamanţi, din
salariaţi ai A.D.S., în salariaţi ai S.G.G.
Prin urmare, în lipsa unor dispoziţii care să permită o astfel de interpretare, este clar că
simpla semnare a protocolului de predare - primire nu a modificat raportul de muncă al
salariaţilor A.D.S. şi nici modul de salarizare a acestora, A.D.S. neintrând în structura aparatului
de lucru al Guvernului, ci trecând doar în subordinea Guvernului, fiind finanţată de la bugetul de
stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
579
A.D.S. nu a fost supusă procedurii de reorganizare, ci doar i-a fost modificată sursa de
finanţare.
Prin urmare, în speţă, dispoziţiile de principiu ale art. 3 lit. b) din Legea nr. 284/2001
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu sunt aplicabile, întrucât şi
anterior modificărilor aduse Ia statutul angajatorului, salariile intimaţilor - reclamanţi au fost
calculate potrivit acestui act normativ, iar munca efectivă a salariaţilor nu a suferit nicio
schimbare ca urmare a modificărilor Legii nr. 268/2001, munca intimaţilor-reclamanţi neputând
fi, prin urmare, echivalentă cu munca depusă de salariaţii S.G.G. încadraţi pe funcţii
asemănătoare.
Pe de altă parte, situaţia intimaţilor-reclamanţi produsă ca urmare a modificărilor aduse
Legii nr. 268/2001, prin Legea nr. 17/2004, nu este asemănătoare cu situaţia produsă prin
schimbarea regimului de finanţare a A.D.S. din cursul anului 2010, când prin Sentinţa civilă nr.
4739/15.07.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 2
alin.(3) şi (4) din O.U.G. nr. 1/2010, întrucât, pe de o parte regimul de finanţare al angajatorului
nu a fost schimbat, iar, pe de altă parte, în perioada în care s-au produs modificările referitoare la
ordonatorul principal de credite al A.D.S., la nivelul acestui angajator nu era aplicabil nici un
contract colectiv de muncă.
În plus, nici O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene,
precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ,
prin care s-a dispus modificarea O.U.G. nr. 71/2015, nu poate fi aplicată în situaţia intimaţilor-
reclamanţi, întrucât, prin prevederile acestei ordonanţe, legiuitorul a urmărit egalizarea
drepturilor salariale ale persoanelor care lucrează în condiţii diferite. Intimaţii - reclamanţi sunt
angajaţi doar ai A.D.S., şi nu ai S.G.G., situaţie în care drepturile salariale ale personalului
încadrat pe funcţii similare în cadrul S.G.G. nu le erau aplicabile.
În speţă, nu s-a aplicat niciuna dintre aceste măsuri de reorganizare, legea fiind explicită
în acest sens. Potrivit dispoziţiilor art. 232 Cod civil, „Reorganizarea persoanei juridice este
operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice şi care are ca
efecte înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora.”
În cazul de faţă, deşi interpretabilă, norma trebuie aplicată în sensul celor intenţionate
(declarativ şi practic) de către legiuitor, respectiv finanţarea directă, de la bugetul de stat, prin
bugetul S.G.G. a plăţii aferente raporturilor juridice încheiate între salariaţi şi angajatorul A.D.S.,
iar nu a raporturilor juridice în sine.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 268/2001, până la data
semnării protocolului de predare-preluare, finanţarea cheltuielilor curente ale Agenţiei
Domeniilor Statului se asigură din bugetul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
comparând dispoziţiile precitate, se observă, lesne, că intenţia legiuitorului şi finalitatea juridică
concretă a acestora vizează simplificarea procedurii de finanţare a activităţii A.D.S., care, până în
momentul intrării în vigoare a Legii nr. I7/2014, se realiza tot de la bugetul de stat, prin bugetul
S.G.G. (ordonator primar) şi al M.A.D.R. (ordonator secundar), preşedintele A.D.S. fiind
ordonator terţiar (art. 5 alin.(5) Legea nr. 268/2001).
Intenţia de simplificare a procedurii financiare (prin raportare la Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice, cu modificări şi completări) nu presupune, nicidecum, subrogarea
S.G.G. în drepturile şi obligaţiile A.D.S., în speţă neoperând prevederile art. 3 din H.G. nr.
329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor
580
publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi
Fondul Monetar Internaţional.
A.D.S. nu a fost supusă reorganizării, prin lege stabilindu-se doar un transfer exclusiv al
titlului de instituţie finanţatoare pentru A.D.S.. Prin urmare, nu s-a realizat nicio operaţiune
juridică a schimbării subiectelor raporturilor de muncă iniţial încheiate între intimaţii -
reclamanţi şi A.D.S., întrucât nu s-a realizat transmiterea drepturilor şi obligaţiilor (deci nici
transmisiunea şi nici transformarea obligaţiilor raporturilor juridice civile iniţiale). Ca un detaliu
suplimentar, chiar practica în speţe identice (Sentinţa civilă nr. 450/29.06.201S, pronunţată de
Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 48049/3/2017, disjuns din Dosarul nr. 23894/3/2017,
respectiv Sentinţa civilă nr. 1048/29.06.2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, în Dosarul nr.
48056/3/2017, disjuns din Dosarul nr. 23894/3/2017) statuează că: „în nici un caz, în opinia
Tribunalului, egalizarea drepturilor salariale nu s-ar putea face în cauză prin raportare la salariile
S.G.G. având funcţia de expert funcţionar public, întrucât acest lucru ar contraveni prevederilor
legale mai sus citate și statuarilor obligatorii ale Î.C.C.J. din Decizia nr. 23/2016 (privind
interpretarea art. l alin.(l), (2) şi (5"1) din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2015,- precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015)."
Potrivit aceleiaşi instanţe, anterior menţionate, în speţă, în privinţa reclamanţilor nu se
poate vorbi nici despre desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii cu un alt salariat al S.G.G.
având funcţia de expert, personal contractual, întrucât această funcţie generică de expert priveşte
în concret desfăşurarea unor activităţi diferite în funcţie de locul de muncă concret și atribuţii din
fişa postului.
Cu relevanţă în susţinerea acestor concluzii este şi următorul paragraf din considerentele
Deciziei nr. 23/2016: „Sintagma „salarizat la acelaşi nivel” care explicitează categoriile de
destinatari ai normei de excepţie de la art. l alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şl completările ulterioare, nu
poate avea în vedere acelaşi nivel de salarizare stabilit în urma unei comparaţii între personalul
din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului şi personalul din celelalte autorităţi sau instituţii
publice ocupă aceleaşi funcţii cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului (chiar dacă
identitatea de studii şi vechime în unele cazuri ar putea fi întrunite)".
Prin H.G. nr. 155/2016 s-a dispus aprobarea structurii organizatorice şi a regulamentului
de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Domeniilor Statului.
În situaţia în care s-ar fi aplicat una dintre măsurile reglementate de lege (privind
reorganizarea instituţiei publice), s-ar fi putut considera că S.G.G., în calitate de instituţie care a
absorbit autoritatea supusă desfiinţării, se substituie în drepturi şi obligaţii, inclusiv de natură
salarială, A.D.S.
Însă, în condiţiile în care prin toate actele normative în vigoare, A.D.S. este reglementată
ca persoană juridică de sine - stătătoare, cu organ propriu de conducere, apare ca nefondată
pretenţia emisa în contradictoriu cu S.G.G..
Actele juridice care atestă existenţa raporturilor juridice supuse analizei instanţei
(contractele individuale de muncă ale intimaţilor - reclamanţi), sunt încheiate cu angajatorul -
A.D.S. şi semnate/aprobate de către reprezentantul instituţiei, preşedintele A.D.S..
Având în vedere toate aspectele anterior expuse, este evident că nu poate fi opusă nicio
pretenţie de majorare salarială în sarcina S.G.G., care, în speţă, nu îndeplineşte nicio calitate
juridică faţă de intimaţii - reclamanţi (nu este angajator al acestora), neputând avea, pe cale de
581
consecinţă, nici calitate procesuală pasivă în cauza pendinte, iar atribuţia conferită expres de
Legea nr. 17/2014, nefiind de natură a atrage răspunderea în sensul solicitat în acţiune.
Unica atribuţie a S.G.G. este cea prevăzută de dispoziţiile art. 27 din Lege, respectiv
aceea de a propune Ministerului Finanţelor Publice modificările ce decurg din aplicarea normei,
în structura bugetului de stat şi a bugetului S.G.G. (pentru A.D.S.).
Ca un ultim argument în sensul celor formulate, invocă disp. art. 6 alin.(4) din H.G.
nr.21/2017, cu modificări şi completări apreciind că, în ce priveşte solicitarea A.D.S. de
menţinere în cauză a S.G.G., pentru opozabilitate, este nefondată.
În sensul celor anterior enunţate invocă Decizia nr.3522/16.10.2008 a ICCJ - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal, şi dispoziţiile Deciziei nr.13/2016, pronunţată de I.C.C.J, în
Dosarul nr.12/2016, referitoare la recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi
completările ulterioare (Legea nr.500/2002), ale art.7 alin.(3) din OUG nr.30/2007 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările
ulterioare (OUG nr.30/2007), coroborate cu prevederile art.4 din Ordonanţa Guvernului
nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri
executorii, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr.22/2002), şi ale
art.222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr.287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare (Codul civil), vizând calitatea procesuală pasivă a acestui minister în
litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa,
având ca obiect solicitarea unor drepturi de natura salarială, raportat ia calitatea sa de ordonator
principal de credit.
Având în vedere considerentele anterior expuse, solicită respingerea apelului declarat de
către apelanta - pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, exclusiv în ceea ce priveşte cererea de
menţinere în cauză a Secretariatului General al Guvernului, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea
dispoziţiei din Sentinţa civilă nr.56S/24.05.2018 a Tribunalului Vaslui, de admitere a excepţiei
lipsei calităţii procesuale a Secretariatului General al Guvernului.
Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinarea formulată,
arată că, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi
titularul dreptului afirmat, precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este
obligat în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantul având obligaţia să justifice, atât calitatea
procesuală activă, cât şi pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi
de drept pe care se întemeiază pretenţia sa, în calitatea de iniţiator al acţiunii.
Având în vedere că prin cauza dedusă judecăţii reclamanţii urmăresc realizarea unui drept
prin obligarea pârâtelor la plata unor drepturi salariale, însăşi reclamanţii recunoscând faptul că
în aplicarea OUG nr.1/2017, începând cu 01.01.2017 MADR a preluat în subordine ADS, nu
angajaţii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a folosit sintagma "cu menţinerea drepturilor
salariale avute la data intrării în vigoare a ordonanţei", învederăm faptul că nu se poate reţine că
MADR a refuzat acordarea drepturilor salariale solicitate, fiind ţinut de dispoziţiile OUG nr.
1/2017 să "preia în subordine ADS cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data
preluării".
Invocă Decizia nr. 3522/2008 a ICCJ - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal şi disp.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în
administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea
Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare; calitatea de parte într-un
proces civil, arată apelantul, trebuie să corespundă calităţii de titular al unui drept, respectiv al
582
unei obligaţii ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii. Mai
precis, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte într-un
proces. Din această cauză, se impune, pentru a putea fi exercitată acţiunea, să coincidă calitatea
procesuală activă cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii şi nu în ultimul rând calitatea
procesuală pasivă cu calitatea de subiect pasiv al dreptului.
Or, pentru a fi „parte” în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui drept, lipsa uneia dintre acestea
atrăgând respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Mai întâi, arată că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are şi nu poate avea
calitate procesuală pasivă, deoarece actele administrative prin care se stabilesc drepturile
salariate ale reclamanţilor şi orice alte acte ce privesc drepturile salariate ale acestora nu sunt
emise de subscrisul, ci de către ADS.
Invocă intimatul şi dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 268/2001, cu modificările şi
completările ulterioare, arătând că ADS este condusă de un director General, care are calitatea de
ordonator terţiar de credite şi răspunde de realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi de
folosirea creditelor bugetare, conform prevederilor Legii privind finanţele publice nr. 500/2002,
cu modificările ulterioare.
De asemenea, activitatea de resurse umane şi activitatea financiară-contabilă, sunt
organizate şi funcţionează la nivelul ADS fiind coordonate de către directorul general. Prin
faptul că ADS se află în subordinea ministerului, calitatea acestuia de ordonator principal de
credite care repartizează instituţiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un
temei suficient pentru ca MADR sa aibă calitate procesuală pasivă cu privire la obiectul cererii
de chemare în judecată.
Învederează şi dispoziţiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care
înlătură necesitatea pronunţării unei hotărâri în contradictoriu şi cu MADR pentru opozabilitate
şi asta deoarece legiuitorul, printr-o lege specială de care este ţinută orice persoană care cade sub
incidenţa acesteia, deci inclusiv ministerul, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali
de credite de a alimenta conturile instituţiilor din subordine, în ipoteza existenţei unui titlu
executoriu.
Drept urmare, formularea cererii de chemare în judecată şi în contradictoriu cu Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu-şi găseşte justificarea, cât timp există o normă legală
echivalentă din punctul de vedere al efectelor cu efectul unei hotărâri judecătoreşti prin care s-ar
admite o astfel de cerere.
După cum se poate observa, ministerul are calitatea de terţ în raport de solicitările din
cauză, neavând obligaţii directe faţă de reclamanţi. Având calitatea de terţ în raportul juridic
dedus judecăţii. în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu se pot naşte nici
drepturi și nici obligaţii, deci nici calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, litigiul s-a născut urmare derulării în cadrul ADS a raportului de muncă
ale reclamanţilor şi a modului de plată a drepturilor salariale de către această instituţie către
aceştia.
Deci, izvorul pretenţiei este dat de acte/fapte juridice emise de către ADS, în mod
individual, în exercitarea competenţelor sale. Drept urmare, potrivit principiului relativităţii
efectelor contractelor, pârâtului M.A.D.R. nu i se poate opune o hotărâre judecătorească privind
legalitatea modului de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor.
Dovada calităţii procesuale incumbă reclamanţilor prin indicarea obiectului cererii şi a
motivelor de drept şi de fapt pe care îşi întemeiază acţiunea. Or, dovada acestei calităţi nu este
583
făcută în cauză atât timp cât reclamanţii sunt angajaţi în cadrul ADS, având raport de muncă cu
această instituţie şi nu cu M.A.D.R.
În concluzie, apreciază că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are şi nu poate
avea calitate procesuală pasivă deoarece deciziile de încadrare/reîncadrare ale reclamanţilor și
orice alte acte administrative ce privesc drepturile salariale ale acestora nu sunt emise de MADR,
ci de către ADS.
Solicită intimatul a fi avute în vedere şi prevederile Codului Civil referitoare la
răspunderea persoanelor juridice de drept public.
În concluzie solicită respingerea apelului.
Reclamanţii X şi Y sunt angajaţii pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, în funcţia de
consilier juridic respectiv şef birou la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Reprezentanţa
Teritorială Vaslui.
Agenţia Domeniilor Statului a fost înființată prin Legea nr. 268/2001. Prin Legea nr.
17/2014 Agenţiei Domeniilor Statului i-a fost schimbat regimul de finanţare, respectiv din
instituţie finanţată integral din venituri proprii a devenit instituţie finanţată integral de la bugetul
de stat, astfel că Secretariatul General al Guvernului a devenit ordonator principal de credite al
ADS, care a acordat, prin bugetul său, resursele financiare necesare ADS plăţii drepturilor
salariale ale tuturor salariaţilor iar agenţia a trecut în subordinea directă a Secretariatul General al
Guvernului.
Astfel, potrivit art. 4 (1) așa cum a fost modificat prin art. 22 din Legea nr. 17/2014
Agenţia Domeniilor Statului este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de
la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în subordinea Guvernului
şi în coordonarea tehnică a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 17/2014: „Numărul maxim de posturi al Secretariatului
General al Guvernului se suplimentează cu 238 de posturi, corespunzător numărului de posturi al
Agenţiei Domeniilor Statului”, iar potrivit art. 25 (1) În termen de maximum 15 zile de la
intrarea în vigoare a prezentei legi, între Agenţia Domeniilor Statului, Ministerul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale şi Secretariatul General al Guvernului se va încheia un protocol de predare-
preluare, pe baza bilanţului de închidere întocmit de Agenţia Domeniilor Statului, la data
semnării acestuia. (2) Prin protocolul prevăzut la alin. (1) se predau Secretariatului General al
Guvernului elementele patrimoniale ale Agenţiei Domeniilor Statului, creditele bugetare
aprobate acestei instituţii şi neutilizate, precum şi numărul de posturi cu personalul aferent.”
În aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 17/2014 între Secretariatul General al
Guvernului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Domeniilor Statului s-a
încheiat Protocolul de predare-primire nr. 16 C/1443/28.04.2014.
Problema juridică constă în a se stabili dacă la cuantificarea nivelului maxim al salariului
de încadrare al personalului din cadrul Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă
Reprezentanţa Teritorială Vaslui, structură din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, trebuie să se
ia în calcul ca termen de raportare nivelul maxim al salariului de încadrare al personalului din
cadrul Secretariatul General al Guvernului sau dacă un atare nivel trebuie să se raporteze doar la
nivelul Agenţiei Domeniilor Statului.
Analizarea problemei de drept trebuie făcută în contextul legislativ incident perioadei
litigioase, respectiv 28.04.2014 – 10.04.2017.
584
Curtea constată că în fapt salarizarea personalului contractual din cadrul Agenţiei
Domeniilor Statului s-a realizat având ca bază de referință dispozițiile legale aplicabile în
decembrie 2009, respectiv ale anexei 2 lit. B nr. crt. 1 din OUG nr. 10/2008.
Legea nr. 330/2009 a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul bugetar,
identificând un algoritm de calcul al salariului de bază prin raportare la coeficienți și clase de
ierarhizare aplicabili fiecărei categorii profesionale. Cu toate acestea, nu s-au aplicat în stabilirea
salariilor valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare
prevăzuţi în anexele la acest act normativ, legiuitorul făcând trimitere ca nivel de referință
salariul lunii decembrie 2009.
După abrogarea Legii nr. 330/2009, deși a fost în vigoare Legea cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu s-au aplicat, nici de
această dată, valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de
salarizare prevăzuţi în anexele la acest act normativ, salarizarea personalului plătit din fonduri
publice a fost reglementată prin acte normative anuale de salarizare, respectiv Legea nr.
285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, OUG nr.
80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul
bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare,
OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013,
prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată
prin Legea nr. 36/2014, OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu
completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu
modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-
bugetare, cu modificările și completările următoare, OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri
pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi
unele măsuri fiscal-bugetare.
Așadar, toate aceste acte normative s-au raportat la salariul de încadrare acordat în anul
anterior, respectiv în luna decembrie 2009 pentru anul 2010, în luna octombrie 2010 pentru anul
2011, decembrie 2011 pentru anul 2012, decembrie 2012 pentru anul 2013, decembrie 2013
pentru anul 2014, decembrie 2014 pentru anul 2015 și decembrie 2015 pentru anul 2016,
decembrie 2016 pentru ianuarie-aprilie 2017.
Prin Decizia nr. 201/2016, Curtea Constituțională a reținut că: ,,pct. 29 (…) deși după
anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă
transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat
pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative
care au reglementat salarizarea personalului bugetar din fonduri publice făcând trimitere la
cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, în prezent, stabilirea acestor drepturi
este un proces dificil, care nu corespunde intențiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a
conceput sistemul unic de salarizare și care face greu de înțeles principiile avute în vedere în
reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale.” ,,pct. 31 (…) Pentru motivele
arătate mai sus, ce țin de istoricul legislativ, calculul drepturilor salariale se face, în prezent,
pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010 (…)”
585
Aceleași argumente au fost reținute de Curtea Constituțională și în Decizia nr. 295/2017,
la pct. 20.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin Decizia nr. 10/2017 privind examinarea
sesizării formulate de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în vederea
dezlegării unor chestiuni de drept, că: ,,47. Toate actele normative anuale de salarizare, fără
excepție din 2010 și până în prezent, nu au făcut decât să reia dispozițiile referitoare la valoarea
de referință și la coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în
anexele Legii-cadru nr. 284/2010, prevederi care nu au fost niciodată aplicate.
48. Practic, niciun angajat bugetar nu a primit plăți salariale potrivit acestei legi, pentru
că, prin acte normative anuale de salarizare, s-a derogat permanent, perpetuându-se starea de
tranziție. Așadar, s-a procedat doar la o "reîncadrare scriptică" a personalului potrivit noilor
grile, dar plata salariilor s-a "realizat faptic" la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009.
49. Așadar, este de reținut faptul că, deși personalul bugetar a fost reîncadrat în
conformitate cu dispozițiile legilor-cadru, el nu a fost salarizat în baza acestora, întrucât, la
stabilirea salariului, nu au fost aplicate valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare, care, trimițând la cadrul normativ în vigoare la nivelul
anului 2009, mențineau în plată cuantumul salarial din anii anteriori.”
În aceste circumstanțe, Curtea constată că analizarea nivelului la care trebuie să fie făcută
salarizarea reclamanților nu se poate face prin raportare la grilele de salarizare prevăzute din
anexele la Legea nr. 284/2010, astfel cum solicită reclamanții, raportarea la grile urmând a fi
făcută în cele ce urmează doar pentru a evidenția faptul că funcțiile deținute și condițiile de
desfășurare a activității, în sensul identificat de legiuitor, sunt diferite pentru cele două categorii
de salariați supuși comparabilității în situația pendinte.
Problema reală în cauză o constituie pretenția reclamanților de salarizare la același nivel
stabilit și aflat în plată pentru personalul comparabil din cadrul Secretariatul General al
Guvernului.
Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru salarizarea identică a
reclamanților, personal contractual în cadrul Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă
Reprezentanţa Teritorială Vaslui, structură din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului și personalul
din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
(astfel cum a fost aprobată şi completată prin Legea nr. 71/2015), în anul 2015, cuantumul brut al
salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare
de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se
acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea
în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea - cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 51 din acelaşi act normativ, prin excepţie de la prevederile
alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi
autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului
Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care
beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la
nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă
586
şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
condiţii”.
De asemenea, conform art. 5 alin. 1 şi alin. 11 din acelaşi act normativ, „(1) În anul 2015,
pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi
instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în
funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile
similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile
subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (11) Prin nivel de
salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel
al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009,
sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au
beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte
aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi
desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau
promovării”.
Prin urmare, modificarea adusă O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015 vizează
salariaţii care aveau stabilit un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele
stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/
grad / treaptă şi gradaţie.
De asemenea, potrivit dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost
introdus prin O.U.G nr. 20/2016 şi modificat prin O.U.G. nr. 43/2016), prin excepţie de la
prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice
care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui
program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru
fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi
salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei
sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Prin Decizia nr. 49/2018, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept privind
interpretarea art. 31 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că
egalizarea la nivelul maxim salarial aflat în plată se face, în cadrul instituțiilor sau autorităților
publice, la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar și nu la
nivel național.
Or, în cauză, Curtea reține că, raportat la H.G. nr. 155/2016 – Anexa 1 (Structura
Organizatorică a Agenţiei Domeniilor Statului) şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Agenţiei Domeniilor Statului (Anexa 2), Agenţia Domeniilor Statului este o instituţie publică cu
patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar
conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite (art. 1, art. 3 alin. 3 şi 4 alin. 1 lit. f
din Regulament precum şi faptul că în structura organizatorică există Direcţia economică).
Prin urmare, raportat la acest ordonator de credite, care este Agenţia Domeniilor Statului,
trebuie făcută analiza în stabilirea nivelului maxim al salarizării și nu raportat la Secretariatul
General al Guvernului.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta interpretarea că analiza trebuie făcută prin
raportare la nivelul de salarizare stabilit pentru ordonatorul principal de credite, respectiv
Secretariatul General al Guvernului, Curtea constată că nu este îndeplinită și cea de a doua
condiție impusă de legiuitor respectiv a existenței unor funcții similare și condiții de muncă
identice. Legiuitorul s stabilit o încadrare diferită în grile tocmai pentru a evidenția diferența
587
dintre atribuțiile concrete și condițiile de muncă ale salariaților care constituie element de
comparație.
Potrivit art. 31 alin. 11 din O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost introdus prin OUG nr.
43/2016), sintagma „fiecare funcţie” prevăzută la alin. 1 reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi
anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”.
Or, în cauză, salarizarea personalului din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului este
reglementată diferită de cea a personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Astfel, salarizarea personalului din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului a fost reglementată de
Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice –
Anexa I (Familia ocupaţională de funcţii bugetare „administraţie”) Cap. II lit. A (Salarizarea
personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate
ale ministerelor şi ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene,
municipii, administraţia publică locală - consilii, primării şi servicii publice din subordinea
acestora), pct. I. (Salarii pentru Administraţia publică centrală), Secţiunea 1 (Salarii de bază
pentru funcţii de specialitate), litera a) Funcţii de conducere şi litera b) Funcţii de execuţie. În
schimb, salarizarea personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului a fost
reglementată de Anexa I (Familia ocupaţională de funcţii bugetare „administraţie”) Cap. I lit. A
(Salarizarea funcţionarilor publici), a)Funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici, b) Funcţii publice de conducere şi c) Funcţii publice generale de execuţie din Legea nr.
284/2010.
Pentru aceste considerente, Curtea constată nefondată cererea reclamanților, preluarea
posturilor Agenţiei Domeniilor Statului de către Secretariatului General al Guvernului, care a
devenit astfel ordonator principal de credite, nu presupune automat și o salarizare identică a
personalului din cadrul agenției cu personalul din cadrul Secretariatului General al Guvernului,
de vreme ce reclamanții au continuat să exercite aceleași atribuții ca cele avute înainte de
preluare. În aceste circumstanțe nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 alin. 2 din OUG nr.
86/2014 invocate de apelanții intimați.
Curtea constată că, astfel, cauza juridică a dosarului pendinte nu o constituie dispozițiile
Legii nr. 71/2015 pentru a analiza salarizarea la nivel maxim pentru aceeași categorie
profesională care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, prin raportare la consacrarea
jurisdicțională a dreptului la salarizarea acestor salariați din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului
la nivelul personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului, împrejurarea susținută
prin hotărârile judecătorești invocate de intimați.
În ceea ce privește soluția adoptată de Tribunalul Iași sub aspectul excepţiei lipsei
calităţii procesuale pasive, Curtea constată că a dobândit autoritate de lucru judecat, în sensul art.
430 (1) NCPC, reclamanții intimați, singurii care aveau interes în contestarea acesteia nu au
declarat apel împotriva dispoziției de admitere a excepției.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 C.proc.civ., admite
apelul, schimbă în parte sentința și respinge acțiunea.
7. Transformarea postului în post cu studii superioare. Obligarea pârâtului la emiterea

deciziei privind transformarea postului deținut la terminarea studiilor
superioare din „muncitor calificat" post de în inspector/consilier cu studii
superioare de lungă durată
588
Indice alfabetic: Transformarea postului în post cu studii superioare. Obligarea
pârâtului la emiterea deciziei privind transformarea postului deținut la terminarea
studiilor superioare din „muncitor calificat" post de în inspector/consilier cu studii
superioare de lungă durată
Temei de drept: Legea nr. 284/2010 şi HG nr. 286/2011
Încadrarea şi promovarea în grade sau trepte profesionale imediat

superioare a personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri
publice, este reglementată de dispoziţiile Legii 284/2010 şi HG nr. 286/2011.
Absolvirea de studii superioare este o condiţie sine qua non, dar nu suficientă pentru
promovarea pe un post cu studii superioare.
702/30.10.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta X a chemat în judecată

pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar, solicitând: obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind
transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea studiilor superioare – iulie 2013, respectiv
„muncitor calificat”, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă durată) începând cu
luna iulie 2013; obligarea pârâtului la emiterea Deciziei de recalculare a drepturilor salariale
începând cu luna iulie 2013; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru
diferenţele de drepturi salariale neachitate; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2404 din 28.12.2017 pronunțată de Tribunalul Iaşi a fost respinsă
acţiunea formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar.
Reclamanta a fost angajata pârâtului încă din anul 2002, pe funcția de barman în cadrul
complexului Hotelier Municipal restaurant Fast Food - Direcția Piețe conform contractului
individual de munca nr. 18710/15.03.2002.
Prin actul adițional nr. 73673/16.08.2010 i s-a modificat locul de muncă, în sensul că
reclamanta - începând cu data de 16.08.2010 - a ocupat funcția de personal auxiliar în cadrul
Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat.
Începând cu data de 3.05.2016 reclamanta desfășoară activitatea de inspector de
specialitate conform contractului nr. 45948/28.04.2016.
Reclamanta a absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice și a fost licențiată
în luna iulie 2013, conform diplomei de licență anexate la dosar. Având în vedere că este
absolventă de studii superioare, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei privind
transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea studiilor superioare – iulie 2013, respectiv
„muncitor calificat”, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă durată) începând cu
luna iulie 2013.
Potrivit prevederilor art. 26 din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, promovarea se realizează în
conformitate cu regulamentul-cadru.
Hotărârea nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
589
funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat
superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice prevede la
art. 2 că Regulamentul prevăzut la art. 1 se aplică personalului contractual din: a) instituţiile şi
autorităţile publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea
judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi
administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din
bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.
Regulamentul privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau
temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau
trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din
fonduri publice prevede la art. 41 că prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului
contractual, prin trecerea într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie
de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.
Alin. 4-6 din același articol arată că: „Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut
un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta
este încadrat într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui
grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data
promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului
organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41.1, 44 şi 45.
(5) Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a
absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi
desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru
desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful
ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă,
respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor,
eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul
autorităţii ori instituţiei publice.
(6) Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face
numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din
fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.”
Din economia acestor dispoziții rezultă că promovarea într-o funcţie pentru care este
prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii și
fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.
Așadar, rezultă fără tăgăduire că modificarea organigramei și transformarea postului
deținut este atributul ordonatorului de credite și, implicit, al legislativului local și anume
Consiliul Local Iași.
Oportunitatea modificării structurii organizatorice este lăsată de legiuitor la latitudinea
conducătorul unității.
Propunerea de promovare într-o funcție cu un nivel de studii superior, ca urmare a
absolvirii de către salariat a unor forme de învățământ superior în specialitatea în care își
desfășoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituția publică drept utilă pentru
desfășurarea activității, justificată de necesitatea modificării fișei de post, se face de către salariat
și este însoțită de copia legalizată a diplomei de licență, respectiv a diplomei de absolvire sau,
590
după caz, de adeverința care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituție de învățământ
superior acreditată, și este aprobată de către conducătorul autorității ori instituției publice.
Rezultă clar din textul enunțat mai sus că absolvirea de studii superioare este o condiție
sine qua non, dar nu suficientă pentru promovarea pe un post cu studii superioare.
Totodată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 41 din HG nr. 286/23 martie 2011,
promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin
transformarea postului şi urmare a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea
prevederilor art. 41.1, 44 şi 45.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și motivat, reclamanta X, sub
următoarele aspecte:
Prin sentinţa civilă nr. 2404/28.12.2017, instanţa a admis faptul că, în conformitate cu
prevederile art. 41 și urm. din HG nr. 286 din 23 martie 2011, absolvirea de studii superioare este
o condiţie sine qua non, dar nu suficientă pentru promovarea pe un post cu studii superioare.
Cu toate acestea, Municipiul Iaşi a procedat la transformarea postului la terminarea
studiilor superioare, doar unor angajați din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului
Public și Privat, aplicând astfel un tratament discriminatoriu, iar contestatoarea nu a beneficiat de
prevederile legii în vigoare, chiar dacă în perioada 16.08.2010 - 3 mai 2016 (când a susţinut și
promovat examenul pentru inspector debutant), a desfăşurat activitatea unui inspector/consilier,
întocmind multe contracte de închiriere, adrese, desfăşurând program cu publicul, soluţionând
numeroase petiţii, motivat de lipsa de personal şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul
Serviciului de Administrare Spații cu Destinaţie de Locuinţă, D.A.P.P.P., din cadrul Primăriei
Municipiului lași, respectiv gestionarea a 515 locuinţe.
În acest caz, ordonatorul de credite, respectiv primarul, a procedat la promovarea
preferenţială a angajaţilor, fără a respecta normele de etică în administraţia publică, fără a lua în
considerare faptul că reclamanta desfăşura activităţi complexe specifice unui inspector/consilier,
fără a ține cont de rezultatele profesionale ale acesteia.
Prin urmare, în cazul în care Municipiul lași, prin Primar, nu va formula întâmpinare,
contestatoarea cere instanţei să solicite direct autorităţilor publice, informații cu privire la
transformarea postului pentru angajaţii care au absolvit studii superioare în perioada 2013 -
2016, precum și motivul care a stat la baza transformării posturilor pentru aceste persoane.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată
că este nefondat apelul formulat pentru următoarele considerente:
Apelanta, angajată pe mai multe posturi/funcții în cadrul intimatei, a absolvit în luna iulie
2013 Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, solicitând, în acest context, obligarea
intimatului la emiterea deciziei privind transformarea postului pe care îl ocupa la terminarea
studiilor superioare din muncitor calificat, în inspector/consilier (cu studii superioare de lungă
durată) începând cu luna iulie 2013.
Încadrarea şi promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, este reglementată de
dispoziţiile Legii nr. 284/2010 şi HG nr. 286/2011.
Conform art. 26 din Legea nr. 284/2010: „(1) Încadrarea şi promovarea personalului
plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din
statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale
Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite.
591
(2) În situaţia în care promovarea personalului bugetar în funcţie, grad sau treaptă
profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post
vacant existent în statul de funcţii.
(3) În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri
publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul
de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
(4) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza
criteriilor stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este
reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.
(5) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani,
în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bine", cel
puţin de două ori în ultimii 3 ani, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de
credite bugetare, din care fac parte sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.
(6) Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor
profesionale individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic,
prin acordare de calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător". Ordonatorii
principali de credite stabilesc criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale
conform criteriilor prevăzute la art. 5 lit. c) şi pot stabili şi alte criterii de evaluare în funcţie de
specificul domeniului de activitate.
(7) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen pe
baza regulamentului-cadru ce cuprinde principiile generale şi care se aprobă prin hotărâre a
Guvernului sau alte acte normative specifice.
(8) Ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de
selecţie proprii în completarea celor prevăzute la alin. (7). ”
Potrivit HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor
contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, reglementează că
ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen.
„1) Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea
într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere sau într-o
funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.
(2) Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte
profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea
post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul
de nivel imediat superior.
(3) Promovarea într-o funcţie de conducere se face pe un post vacant cu respectarea
prevederilor art. 1 - 40 referitoare la ocuparea unui post vacant prin concurs sau examen.
prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta este încadrat într-un post prevăzut
cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior
celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei
diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea
prevederilor art. 41 ind. 1, art. 44 şi art. 45.
(5) Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a
absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi
592
desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru
desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful
ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă,
respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor,
eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul
autorităţii ori instituţiei publice.
fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.”
Ca atare, trecerea într-un grad, o treaptă profesională sau o funcţie superioară se face de
regulă pe un post vacant sau temporar vacant, iar în situaţi în care nu există un asemenea post se
face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de
nivel imediat superior.
Atât dispoziţiile Legii nr. 284/2010, cât şi cele ale HG nr. 286/2011 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau
temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau
trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din
fonduri publice, reglementează că ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin
concurs sau examen, însă „numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice
decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător”.
Așa fiind, modificarea organigramei și transformarea postului deținut este atributul
ordonatorului de credite și implicit al legislativului local și anume Consiliul Local Iași.
Oportunitatea modificării structurii organizatorice este lăsata de legiuitor la latitudinea
conducătorul unității, potrivit art. 40 alin. 1 lit. a Codul Muncii angajatorul are prorogativa
organizatorică, este singurul în măsură să stabilească structura organizatorică a unităţii, dreptul
de a stabili atribuţiile salariaţilor potrivit fiecărui post/funcție/loc de muncă existente în
organigramă.
Nici susţinerea reclamantei în sensul că alţi salariaţi au fost trecuți pe alte funcţie prin
transformarea postului la terminarea studiilor superioare, nu justifică modificarea încadrării
reclamantei apelante pe funcţia respectivă.
În speţă, reclamanta apelantă solicită modificarea retroactivă a încadrării sale pe post,
astfel că este fără relevanţă juridică, faţă de obiectul cauzei, această din urmă susținere.
Concluzionând, Curtea constată, așa cum corect a reținut prima instanță, atât dispoziţiile
Legii nr. 284/2010, cât şi cele ale HG nr. 286/2011, prin care se aprobă doar criteriile privind
angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din
unitățile bugetare, nu impun în sarcina angajatorului obligația de organiza examen sau concurs
de promovare.
8. Promovarea prin transformarea postului de asistent medical absolvent de studii

sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o specializare de profil
clinic care ulterior a absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori
de moaşă
593
Indice alfabetic: Promovarea prin transformarea postului
Temei de drept: art. 6 și 26 din Legea 284/2010, precum și potrivit art. 31 din Legea
153/2017, art. 201 alin. 1 și 7, art. 207 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 (fost art. 196 ind. 1
introdus prin OUG 35/2012), art. 15, art. 25-26 din Normele Metodologice de aplicare a
OUG nr. 162/2008, aprobate prin HG nr. 56/2009 (conform art. 24 din OUG 162/2008)
Potrivit legii, ordonatorii principali de credite au obligaţia să asigure

promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în
gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această
destinaţie în bugetul propriu, promovarea făcându-se potrivit prevederilor din
statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi,
hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite,
ori prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate
într-unul de nivel imediat superior.
Transformarea posturilor presupune, însă, atât modificarea statelor de funcții
deja aprobate, cât și modificarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.
Autoritatea administraţiei publice locale, prin structura cu atribuţii specifice
în domeniu, are competenţa de a aproba aprobă ştatele de funcţii ale unităţilor
sanitare subordonate, cu încadrarea în normativele de personal şi în bugetul de
venituri şi cheltuieli aprobat, precum și modificarea ştatelor de funcţii aprobate.
De asemenea, bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţilor sanitare cu paturi
transferate se aprobă de consiliile locale, la propunerea managerului spitalului, iar
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi trimestrial
consiliilor locale.
În concluzie, obligația de a asigura promovarea personalului în funcții, grade
și trepte profesionale (inclusiv prin transformarea postului cu studii medii în post cu
studii superioare) este condiționată de modificarea statelor de funcții și de
încadrarea în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu al
ordonatorului principal de credite.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 292/2 mai
2018
Prin sentința civilă nr. 1551/07.12.2017, Tribunalul Vaslui a admis cererea formulată de
reclamantul Sindicatul Judeţean Sanitas Vaslui, în numele şi pentru membrii de sindicat în
contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad și, în
consecință:
A obligat pârâtul să promoveze membrii de sindicat în numele şi pentru care a fost
introdusă acţiunea, în funcţia de Asistent medical principal cu studii superioare şi să-i încadreze
în grila de salarizare corespunzătoare.
A obligat pârâtul să plătească membrilor de sindicat reclamanţi diferenţele de drepturi
salariale neacordate, începând cu data de 11.10.2016 şi până la data promovării.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
594
În fapt, membrii de sindicat reclamanţi sunt angajaţi ai spitalului pârât ca „Asistent
medical”. Sunt încadraţi şi retribuiţi ca asistenţi medicali cu studii medii. În cursul anului 2016,
angajaţii au absolvit programul de studii „Asistenţă medicală generală” organizat de Facultatea
de medicină dentară din cadrul Universităţii „A.” din Iaşi, dobândind titlul de „Asistent medical
generalist licenţiat”.
La data de 11.10.2016, angajaţii au depus la secretariatul spitalului pârât adeverinţele de
absolvire, iar la data de 25.11.2016 au depus diplomele de absolvire la pârât.
Cu referire la statul de funcţii, în care posturile ocupate de către reclamanţi apar de
Asistent medical cu studii postliceale, nu s-a făcut dovada datei la care proiectul a fost înaintat de
unitatea pârâtă către Consiliul local Bârlad. Este însă cert că Statul de funcţii al spitalului este
aprobat prin Hotărârea Consiliului Local 141/23.11.2016. Bugetul de Venituri şi Cheltuieli
fusese aprobat anterior prin hotărâre a Consiliului local.
Prin adresa nr. 2200 din 31.01.2017 pârâtul a solicitat Consiliului Local Bârlad
modificarea statului de funcţii.
Prin adresa nr. 4272 din 7 martie 2017, Consiliul Local Bârlad a răspuns unor relaţii
solicitate de către Primarul Municipiului Bârlad referitoare la impactul financiar lunar al
transformărilor posturilor.
Spitalul a revenit în mai multe rânduri la solicitarea sa, ultima fiind făcută prin adresa nr.
9756 din 17 mai 2017, fără însă ca statul de funcţii să fie modificat prin hotărâre a Consiliului
local.
În drept, litigiul priveşte promovarea angajaţilor şi plata drepturilor salariale aferente
promovărilor solicitate, în condiţiile în care în statul de funcţii nu sunt prevăzute posturi
corespunzătoare studiilor absolvite.
Raportat la data survenirii elementelor care, în susţinerea reclamantului, determină o
obligaţie de promovare şi de plată a diferenţelor salariale, actul normativ general în vigoare era
Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 6, existent la capitolul „Reglementări comune”, prevedea că ,,Gestiunea sistemului
de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice, din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a
autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite şi de
Ministerul Sănătăţii. (…) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de
bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare,
sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea
personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii,
astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu”.
Art. 26 dispunea că „(1) Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice
pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte
normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act
administrativ al ordonatorului principal de credite. (2) În situaţia în care promovarea personalului
bugetar în funcţie, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii,
promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii. (3) În situaţia în care
nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau
trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt
încadrate într-unul de nivel imediat superior. (4) Promovarea în grade sau trepte profesionale
imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă
prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative
specifice.”
595
Aceste prevederi au fost reluate şi prin art. 31 din Legea 153/2017, aplicabilă de la data
de 1 iulie 2017. Şi acest act normativ prevede obligaţia încadrării în bugetul de venituri şi
cheltuieli.
În cazul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi al asistenţilor medicali existau prevederi
specifice. Astfel, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevede în art. 207
alin. 2, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 45/2016 - aprobată prin Legea nr. 48/2017 - că
„Asistenţii medicali absolvenţi de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată într-o
specializare de profil clinic, care au dobândit gradul de principal şi, ulterior, au absolvit studii
superioare de asistent medical generalist ori de moaşă, se încadrează în funcţia corespunzătoare
studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului de principal şi a gradaţiei avute la data
promovării”.
Art. 208 din acelaşi act normativ prevede în mod imperativ că „Salarizarea personalului
de conducere din spitalele publice, precum şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte
potrivit legii.”
Din aceste prevederi legale rezultă obligaţia unităţii sanitare angajatoare să promoveze
asistenţii medicali absolvenţi de studii superioare de asistent medical generalist (care anterior
absolviseră studii postliceale) şi de a-i retribui în consecinţă.
Această obligaţie are un drept corelativ al fiecărui asistent medical angajat, iar acest drept
nu este acordat de lege sub condiţie.
Dificultăţile administrative legate de aprobarea modificării statelor de funcţii, prevăzute
de un act de valoare normativă inferioară, anume de art. 15 din Normele metodologice de
aplicare a OUG nr. 162/2018, aprobate prin HG nr. 56/2009, nu pot duce la înlăturarea
drepturilor angajaţilor.
Deşi refuzul Consiliului local Bârlad de a aproba modificarea statului de funcţii nu este
imputabil pârâtului, instanţa de fond a observat că între data depunerii adeverinţelor de absolvire
a studiilor superioare 11.10.2016 şi data de 23.11.2016 – data aprobării statelor de funcţii de
către Consiliul local - pârâtul nu a întreprins nici un demers prin care să includă în statele de
funcţii propuse spre aprobare şi modificările impuse de promovarea reclamanţilor. Abia la data
de 31.01.2017 (la peste două luni de la data la care pârâtului i-a fost adusă la cunoştinţă în mod
oficial necesitatea promovării) se înregistrează primul demers al pârâtului pentru modificarea
statelor de funcţii.
Nici cerinţa legală a încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli existent nu poate duce la
ignorarea drepturilor salariale stabilite prin lege ale angajaţilor. Este sarcina managementului
unităţii sanitare să identifice soluţii – reduceri de cheltuieli, reorganizări ale unităţii sanitare sau
chiar concedieri - care să asigure plata drepturilor salariale legale cu încadrarea în bugetul de
venituri şi cheltuieli aprobat.
Prin urmare, tribunalul a admis cererea reclamanţilor, aşa cum a fost formulată şi a
obligat pârâtul să promoveze pe membrii de sindicat reclamanţi începând cu data la care aceştia
au făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de lege, anume a absolvirii studiilor superioare
de „Asistent medical generalist”, adică data de 11.10.2016, data depunerii adeverinţelor de
absolvire.
Pârâtul a fost obligat şi la plata diferenţelor salariale dintre salariile aferente funcţiei de
„Asistent medical cu studii superioare”- cu menţinerea gradului şi gradaţiei fiecărui membru de
sindicat – şi salariile efectiv plătite.
596
În temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la plata
sumei de 1500 lei, valoarea onorariului de avocat, achitat cu chitanţa 972 din 19.06.2017 (fila
78), cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Spitalul Municipal de Urgenţă
„Elena Beldiman” Bârlad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelantul că în mod greșit, prima instanță nu a ţinut cont de faptul că angajatorul,
în speţă Spitalul Municipal de Urgență ,,Elena Beldiman" Bârlad, nu poate proceda la
transformarea posturilor fără aprobarea ordonatorului principal de credite, respectiv Consiliul
Local Bârlad, conform dispoziţiilor art. 15 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a OUG
nr. 162/2008 privind transferul de atribuții şi competențe exercitate de către Ministerul sănătății
către autorităţile administraţiei publice locale și a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 153/2017.
Mai susține apelantul că instanţa nu poate obliga spitalul să efectueze ceva ce nu îi este
dat în competență, respectiv nu poate transforma postul dacă nu există aprobarea ordonatorului
principal de credite. În absența acestei aprobări, nu se poate modifica statul de funcţii, chiar dacă
instanţa s-a pronunţat în acest sens; unitatea nu poate decât să revină cu solicitarea la ordonatorul
principal de credite, dar nu poate fi obligată să transforme posturile decât sub condiţia suspensivă
a obţinerii transformărilor de post și a modificării statului de funcţii al spitalului, conform
dispoziţiilor legale. Or, în statul de funcţii asistentele medicale reprezentate de către sindicat
figurează ca având studii postliceale, prin urmare nu pot fi „promovate”, aşa cum obliga instanţa
spitalul prin sentinţa apelată, în asistente medicale cu studii superioare.
În consecință, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 470 și urm. C.proc.civ., art. 15 lit. b) din
Normele metodologice la OUG nr. 162/2008, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 153/2017.
Intimatul Sindicatul Judeţean Sanitas Vaslui, în numele şi pentru membrii de sindicat a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Susține intimatul că între părţile litigante există raporturi de muncă, ce nu se stabilesc în
funcţie de categoria ordonatorilor de credite. Consideră intimatul că unitatea angajatoare avea
posibilitatea să solicite chemarea în garanţie a ordonatorului principal de credite, în cazul în care
aprecia că nu poate finaliza procesul de promovare a salariaţilor fără aprobarea acestuia.
Însă, intimatul arată că solicitarea salariaţilor de promovare este fundamentată și pe
dispoziţiile Hotărârii nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor
contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice (art. 41 și urm).
În consecinţă, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În apel s-au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul declarat de pârâtul Spitalul Municipal de
Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în
continuare.
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 6 și 26 din Legea 284/2010, precum și
potrivit art. 31 din Legea 153/2017, ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească
salariile de bază… sporurile, alte drepturi salariale în bani …, să asigure promovarea
personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii,
astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu,
promovarea făcându-se potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice
597
domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al
ordonatorului principal de credite, ori prin transformarea postului din statul de funcţii în care
acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
Într-adevăr, în cazul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi al asistenţilor medicali există
prevederi specifice, art. 207 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 (fost art. 196 ind. 1 introdus prin OUG
nr. 35/2012), prevăzând că „Asistenţii medicali absolvenţi de studii sanitare postliceale sau
superioare de scurtă durată într-o specializare de profil clinic, care au dobândit gradul de
principal şi, ulterior, au absolvit studii superioare de asistent medical generalist ori de moaşă, se
încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului de
principal şi a gradaţiei avute la data promovării”.
Însă, din coroborarea prevederile Legii nr. 284/2010 cu prevederile Legii nr. 95/2006,
astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 35/2012, rezultă că promovarea asistenţilor medicali
încadraţi în unităţile sanitare publice în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale,
care au absolvit, ulterior, studii superioare în profilul acestora, este condiționată de încadrarea în
sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
Astfel s-a reținut și în dosarul Curții de Apel Iași nr. 1526/89/2013, invocat de
reclamantul-apelant, în care, însă, obiectul nu l-a constituit promovarea efectivă a asistentelor
medicale, încadrate în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale, și care au
absolvit, ulterior, studii superioare în profilul acestora, ci menţinerea gradului de principal avut
la data promovării.
Mai mult, așa cum rezultă din prevederile art. 15 din Normele Metodologice de aplicare a
OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de
Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobate prin HG nr. 56/2009
(conform art. 24 din OUG nr. 162/2008) ,,Autoritatea administraţiei publice locale, prin structura
cu atribuţii specifice în domeniu, are următoarele competenţe:
a) aprobă ştatele de funcţii ale unităţilor sanitare subordonate, cu încadrarea în
normativele de personal şi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat;
b) aprobă modificarea ştatelor de funcţii aprobate;
c) aprobă organigrama şi modificarea acesteia;
d) înaintează Ministerului Sănătăţii, în vederea obţinerii avizului conform, propunerile
managerului unităţii privind modificarea structurii organizatorice, reorganizarea, restructurarea,
schimbarea sediului şi a denumirii pentru unităţile sanitare cu paturi al căror management a fost
transferat, pentru aprobarea acestora”.
Or, ceea ce se solicită în acțiunea de față este promovarea membrilor de sindicat în
numele şi pentru care a fost introdusă acţiunea, prin transformarea posturilor de Asistent medical
principal cu studii medii în Asistent medical principal cu studii superioare, încadrarea în grila de
salarizare corespunzătoare și plata diferențelor de drepturi salariale.
Transformarea posturilor presupune, însă, atât modificarea statelor de funcții deja
aprobate, cât și modificarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.
Astfel cum prevăd atât art. 201 alin. 1 și 7 din Legea nr. 95/2006, cât și art. 25-26 din
Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de
atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice
locale, aprobate prin HG nr. 56/2009, bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţilor sanitare cu
paturi transferate se aprobă de consiliile locale, la propunerea managerului spitalului, iar
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi trimestrial consiliilor locale.
598
Așadar, în mod greșit a reținut prima instanță obligaţia necondiționată a unităţii sanitare
angajatoare să promoveze asistenţii medicali absolvenţi de studii superioare de asistent medical
generalist (care anterior absolviseră studii postliceale) şi de a-i retribui în consecinţă,
considerând că „dificultăţile administrative legate de aprobarea modificării statelor de funcţii,
prevăzute de un act de valoare normativă inferioară, anume de art. 15 din Normele metodologice
de aplicare a OUG nr. 162/2018, aprobate prin HG nr. 56/2009, nu pot duce la înlăturarea
drepturilor angajaţilor”.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale menționate rezultă că obligația de a asigura
promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale (inclusiv prin transformarea
postului cu studii medii în post cu studii superioare) este condiționată de modificarea statelor de
funcții și de încadrarea în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu al
ordonatorului principal de credite.
În concluzie, instanța de control judiciar reține că tribunalul a admis acțiunea cu aplicarea
și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Pe de altă parte, se constată că, deși diplomele de licență datează din luna noiembrie
2016, prima instanță a obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale începând cu data de
11.10.2016.
Or, astfel cum reiese din înscrisurile depuse în apel, Statul de funcții al Spitalului
Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad fusese aprobat prin HCL nr. 141/23.11.2016,
fiind modificat și completat prin HCL nr. 371/29.11.2017, ca urmare a parcurgerii tuturor
procedurilor prevăzute în Legea nr. 215/2001, OMS nr. 1224/2010, Normele Metodologice de
aplicare a OUG nr. 162/2008, Legea nr. 95/2006.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea de Apel constată că apelul declarat de pârâtul
Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” este fondat astfel că, în baza disp. art. 480 alin.
2 C.proc.civ. îl admite și schimbă în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate
de reclamantul Sindicatul Judeţean „Sanitas” Vaslui, în numele şi pentru membrii de sindicat.
În baza disp. art. 482 cu referire la art. 453 alin. 1 C.proc.civ., intimatul Sindicatul
Judeţean Sanitas Vaslui este obligat să plătească apelantului suma de 102 lei, cheltuieli de
judecată în apel.
9. Spor de doctorat; principiul general al egalităţii; testul comparator;dreptul la

diferenţă
Cuprins pe materii: litigii de muncă

Indice alfabetic: Spor de doctorat; principiul general al egalităţii
Temei de drept: art. 19 ind.1 din Legea 284/2010 astfel cum au fost introdus prin
Legea 193/2016; art. 16 din Constituţie;
Principiul general al egalităţii, reglementat de art.16 din Constituţie, se

referă la o egalitate juridică reală. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice
nu poate implica ideea de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor cetăţenilor
acelaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socio-profesională a
acestora. Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament
juridic egal, dar în acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament
599
juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Or, din testul
comparator rezultă că veniturile personalului încadrat pe aceeaşi funcţie cu
apelantul sunt identice, deşi doar apelantul este singurul deţinător al titlului ştiinţific
de doctor. Este lipsită de relevanţa acordarea pentru o anumită perioada anterioară
a sumelor compensatorii cu titlu de spor de doctorat, fiind în sarcina angajatorului
să dovedească menținerea acestor drepturi o dată cu aplicarea noii grile de
salarizare. Întrucât angajatorul nu a realizat dovada în prezenta cauză a aplicării
diferenţiate a dispoziţiilor legale privind salarizarea, în acord cu spiritul art. 19
ind.1 din Legea 284/2010 astfel cum au fost introduse prin Legea 193/2016, prin
recunoaşterea distinctă în favoarea apelantului reclamant a drepturilor aferente
titlului de doctor, acţiunea reclamantului se impune a fi admisă.
286/24.04.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. XX06/89/2017 din data de
21.04.2017, reclamantul D.C a solicitat instanţei obligarea pârâtelor A.B.A- P-B şi ANAR la
acordarea cu titlu de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% cu titlu de spor de
doctorat din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi plata acestora pentru perioada scursă de la
data aplicării contractului colectiv de muncă 2016 - 2018, sume actualizate începând cu data de
19.12.2016, precum şi plata în continuare a acestui drept până la încetarea raportului de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1506/29.11.2017 Tribunalul Vaslui respinge excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.R.
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii excepţie invocată de către pârâta A.B.A- P-B.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul D.C, în contradictoriu cu pârâtele A.B.A- P-
B., ca neîntemeiată.
Analizând prioritar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.R, potrivit
dispoziţiilor art. 248 CPC instanţa constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce
urmează a fi expuse:
O condiţie ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la
desemnarea titularului dreptului de a acţiona şi în acelaşi timp a persoanei împotriva căreia se
poate exercita acţiunea.
Întrucât reclamantul este acela care declanşează procedura judiciară lui îi revine obligaţia
de a justifica atât calitatea sa procesuală cât şi calitatea procesuală a pârâtului.
Această obligaţie îşi are temeiul în art. 194 Cod Proc. Civ care prevede că cererea de
chemare în judecată trebuie să cuprindă printre alte elemente obiectul, motivele de fapt şi de
drept pe care îşi întemeiază pretenţia reclamantul.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de fond, peremptorie, absolută.
Potrivit art. 267 Codul muncii pot fi părţi în conflictele de muncă, salariaţii, precum şi
orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor
legi sau al contractelor colective de muncă; cât şi angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane
juridice - agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază
de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod.
600
În ceea ce o priveşte pe pârâtă se impune a se verifica dacă aceasta este obligată în
raportul obligaţional dedus judecăţii.
Din copia contractului individual de muncă (fila 10 dosar) şi din actele adiţionale la acest
contract rezultă că angajator al reclamantului este “persoana juridică A.N. “Apele Române” –
A.B.A.-P.B.
Prin urmare, angajator în sensul dispoziţiilor art. 267, lit. b din Codul muncii, este pârâta
A.N. “A.R” prin instituţia din subordine - A.B.A.-P.B
Faţă de toate aceste dispoziţii legale, instanţa constată că pârâta A.N. “A.R” are calitate
procesuală pasivă, urmând a respinge această excepţie ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de pârâta -
A.B.A.-P.B, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 30 din Legea nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice, modificat prin art.
11 din O.U.G. nr. 83/2014, raportat la prevederile art. 193 Cod proc. civilă instanţa reţine
următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010:
(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a
sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de
competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la
cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de
credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se
poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti
competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării
soluţionării contestaţiei în scris.
Prezenta cerere are ca obiect obligarea pârâtelor A.B.A- P-B şi ANAR la acordarea cu
titlu de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% cu titlu de spor de doctorat din
indemnizaţia de încadrare brută lunară şi plata acestora pentru perioada scursă de la data aplicării
contractului colectiv de muncă 2016-2018 , sume actualizate începând cu data de 19.12.2016 ,
precum şi plata în continuare a acestui drept până la încetarea raportului de muncă.
Faţă de acest obiect, trebuie să se facă distincție între stabilirea salariilor de bază
individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi potrivit Legii cadru de salarizare și plata
efectivă a drepturilor salariale, ceea ce se contestă este suprimarea sporului prin act unilateral și
nu modul de stabilire a sporului.
În atare situație, acţiunea reclamantului nu se regăsește în dispozițiile art. 11 din Legea
284/2010 privind stabilirea drepturilor salariale ca urmare a aplicării Legii cadru de salarizare
pentru a fi reclamantul obligat să urmeze procedura instituită prin acest text de lege.
Fiind vorba despre contestarea modificării unilaterale a contractului individual de muncă
privind neacordarea sporului de fidelitate, reclamantul nu era obligat să parcurgă o procedură
prealabilă, ceea ce atrage respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa constată următoarea situaţie de fapt şi de drept:
D.C. a fost angajat al pârâtelor A.N. “Apele Române” prin instituţia din subordine -
A.B.A.-P.B, conform contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei.
Prin Ordinul nr. 4698/14.08.2009 emis de Ministerul Educaţie, Cercetării şi Inovării,
reclamantului i-a fost conferit titlul ştiinţific de doctor în domeniul Inginerie civilă, iar prin
601
decizia nr. 204/28.12.2009, începând cu data de 01.12.2009 a beneficiat de un spor de doctorat
de 15% la salariul de bază conform art. 56 alin. 1 din CCM nr. 3295/03.06.2008.Ca urmare a
deciziei nr. 204/28.12.2009 a fost încheiat actul adiţional la contractul individual de muncă cu
aplicabilitate de la data de 01.12.2009. Ulterior, prin actul adiţional încheiat pe 31.12.2010,
reclamantul şi angajatorul au stabilit că salariul de bază lunar 3706 lei este format din salariul de
bază avut la 31.12.2010 -3323 lei la care se adaugă cuantumul sporului de doctor reprezentând
383 lei (15%).
Instanţa constată că, în aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de
reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor
acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, A.B.A- P-B a emis actul adiţional la
contractul individual de muncă nr. 229/19.01.2006, începând cu 01.01.2011 prin care sporul de
doctorat în procent de 15% cuvenit reclamantului (în cuantum de 383 lei) a fost inclus în salariul
de bază lunar al acestuia.
Din copia actului adiţional sus menţionat ,existentă la fila 15 dosar, se poate lesne
observa că acest înscris este semnat atât de salariat cât şi de angajator, neexistând nicio
obiecţiune din partea lui D.C.
În cazul reclamantului, prin actul adiţional (necontestat) încheiat în data de 01.01.2011 la
contractul individual de muncă nr. 229/19.01.2006 i s-a introdus în salariul de bază lunar suma
de 383 lei reprezentând sporul de doctorat.
Acest spor i-a fost acordat continuu, începând cu data de 01.01.2011, nu a fost redus,
suprimat sau suspendat, regăsindu-se în salariul de bază.
Prin legea cadru a salarizării nr. 284/2010, Anexa VIII, nu s-a mai prevăzut la cap. II
Sporuri şi alte drepturi, sporul de doctorat.
Prin Informarea nr.213/29.12.2015, D.C este atenţionat cu privire la modificarea
începând cu data de 01.12.2015 a următoarelor elemente din contractul individual de muncă
astfel: salariul de bază la data de 01.10.2014 rezultat din aplicarea actelor normative incidente,
conform Deciziei nr. 816/14.12.2015 a Directorului General al AN Apele Române, Acordului
încheiat cu partenerii sociali înregistrat la AN Apele Române cu nr. 23818/ML/2015, Notei AN
Apele Române nr. 24484/14.12.2015 precum şi Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010, legii nr.
284/2010, Legii nr. 285 /2010, Legii nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG
nr. 83/2014 – 3947 lei; salariul de bază la data de 01.04.2015 rezultat ca urmare a aplicării
prevederilor Legii nr. 71/2015 - 4007 lei; salariul de bază la data de 01.12.2015 rezultat ca
urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 293/2015 – 4408 lei.
Prin actul adiţional la contractul individual de muncă s-a stabilit că, începând cu
01.12.2015 salariul reclamantului să fie cel rezultat ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.
293/2015, respectiv 4408 lei.
La data luării la cunoştinţă a acestui act adiţional, reclamantul a semnat, precizând că nu
este de acord cu acesta, formulând în acest sens contestaţia înregistrată sub nr. 353/08.01.2016.
Instanţa reţine că salariul de bază despre care se face vorbire atunci când se modifică
salarizarea reclamantului, are în vedere salariul de bază cu sporul de doctorat inclus, astfel cum
s-a stabilit prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 229/19.01.2006, începând cu
01.01.2011.
Prin punctul 1 al art. 1 din Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii cadru 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea
unor măsuri fiscal-bugetare, după articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu
următorul cuprins:
602
„(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia,
beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de
bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific sau
conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi
desfăşoară activitatea persoana respectivă;
b) nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază,
potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare,
începând cu luna următoare aprobării cererii.”
În raport cu dispoziţiile legale sus menţionate, instanţa constată că D.C. nu îndeplineşte
condiţiile cumulative cerute, întrucât a beneficiat de acordarea sporului de doctorat, acesta
fiindu-i inclus în salariul de bază potrivit OUG nr. 1/2010, încă din anul 2011.
Contractul Colectiv de Muncă nr. 1804 /19.12.2016 a cărui extras este depus în copie la
filele 79-80 dosar, prevede la art. 48 alin. 5: „Salariaţii care au obţinut titlul ştiinţific de doctor în
domeniu specific activităţii Administraţiei Naţionale Apele Române, indiferent de data obţinerii
acestuia , beneficiază de spor de doctorat în cuantum de 15% la salariul de bază, dacă
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care
posedă titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă
compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă; nu a beneficiat de
acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază până la data încheierii
prezentului contract, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.”
Conform art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorul are obligaţia să acorde
salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din
contractele individuale de muncă.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu
respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor. În raport cu dispoziţiile art. 229 alin. 1
Codul Muncii, contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între
angajator sau organizaţia patronală de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt
mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă,
salarizare, drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului
colectiv de muncă întinzându-se astfel cum stabileşte art. 133 alin. 1 litera a din Legea 62/2011
pentru toţi salariaţii din unitate, pentru contractele colective de muncă încheiate la acest nivel.
Conform art. 148 din Legea 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este
obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrăgând răspunderea părţilor care se
fac vinovate de aceasta.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamant, în
contradictoriu cu pârâtele - A.B.A.-P.B şi A.N.A.R ca fiind neîntemeiată. În virtutea principiului
conform căruia accesoriul urmează calea principalului, instanţa va respinge şi celelalte capete de
cerere solicitate de reclamant.
Pentru aceleaşi considerente, participând la deliberări, conform art. 55 din Legea nr.
304/2004, asistenţii judiciari şi-au exprimat opinia in sensul celor reţinute de către instanţa de
judecată.
Prezenta cauză este scutită de plata taxei de timbru şi de timbrul judiciar potrivit
dispoziţiilor art. 270 Cod muncii.”
603
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul D.C, considerând-o nelegală și
netemeinică.
Motivează apelantul că este salariatul - A.B.A.-P.B, cu locul de muncă la SGA V., în
baza contractului individual de muncă nr. 229/19.01.2006.
Ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă în acest litigiu, aşa cum corect s-a pronunţat
instanţa de fond pe această excepţie.
Acţiunea vizează acordarea drepturilor salariate sub formă de spor de 15 % pentru
obţinerea calităţii de doctorat pentru perioada 19.12.2016 - 04.08.2017.
Prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului bugetar, acest spor a
fost acordat până la apariţia Legii nr. 284/2010 şi după apariţia acestui act normativ s-a
transformat într-o compensaţie bănească în sumă de 383 lei, de care a beneficiat urmare a actului
adiţional contractual individual de muncă încheiat în data de 31.12.2010.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare
în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum
şi alte măsuri în domeniul bugetar, s-a întocmit act adiţional la contractul individual de muncă,
începând cu 01.01,2011, iar cuantumul de 383 lei a fost inclus în salarul de bază. Arată apelantul
că nu a contestat acordarea acestui spor până la data la care a fost aplicat noul contract colectiv
de munca 2016- 2018.
În acest sens, consideră apelantul că interpretarea dată de instanţa de fond este greşită
ţinând cont că a fost probat faptul că, o data cu aplicarea noului contract colectiv de munca 2016-
2018, înregistrat la MMFPSPV cu nr. 1804/19.12.2016, acesta a fost reîncadrat în funcţia de şef
birou, gradul I, clasa 79 conform grilei de salarizare anexă la contract, iniţial cu salariul
corespunzător grilei în sumă de 4510 lei, care reprezintă de fapt 85,54% din grilă conform
adresei Administraţiei Naţionale "Apele Romane” nr. 743/RA/16.01.2017 şi Actului adiţional
din data de 16.01.2017(Anexa nr.1 şi Anexa 2) şi care a fost aplicat tuturor celor care
îndeplineau aceeaşi funcţie, dar care nu deţineau titlul de doctor, indiferent de nivelul de
pregătire.
Precizează că abia la data de 30.06.2017 s-a dat salariul integral (100%) conform grilei
de salarizare - şi anume 4528 lei, respectiv conform Actului adiţional nr. 1790/24.07.2017
(Anexa nr.3 şi Anexa nr.4).
Intimatele susţin că ar fi cuprinsă şi acea sumă fixă de 383 lei care reprezenta spor de
doctorat stabilit conform actului adiţional din 01.01.2011. Probabil toţi şefii de birou au titlul de
doctor şi beneficiază de acest spor şi s-a trecut direct în grila de salarizare salariul corespunzător.
Cu toate acestea insistă asupra faptului ca acea suma fixă de 383 lei i-a fost scăzuta de
către pârâte din salariul de bază care era prevăzut în grila de salarizare, salar care s-a aplicat
tuturor celor ce ocupau aceeași funcţie. (Anexa 3- grila de salarizare).
Astfel, in perioada 19.12.2016- 01.07.2017 – data la care a intrat în vigoare Legea nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, arată apelantul că a fost
lipsit de dreptul de a i se acorda sporul de doctorat, fiind cât se poate de evident faptul că la
salariul de bază din grilă, aplicat unitar, nu i s-a adăugat şi sporul de doctorat care i se cuvenea ca
urmare a deţinerii titlului de doctor, beneficiind doar de salariul de 4510 Iei (85,54%)
corespunzător grilei, respectiv 4528 (100%).
Mai mult decât atât, începând cu luna iulie 2011\ din salariul de baza de 4528 Iei, care era
corespunzător funcţiei de şef birou, s-a eliminat greşit suma de 383 lei, pentru a se pune în
aplicare Legea nr. 153/2017, art. 14, alin.(I).
În consecinţă, faţă de aspectele învederate, admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
604
Intimata A.N.A.R formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca
nefondat, realizând întreaga argumentaţie pe dreptul reclamantului la spor de fidelitate, spor ce
nu face obiectul prezentei cauze.
Intimata - A.B.A.-P.B formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca
nefondat.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010
privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi
stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, angajatorul
Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad emite Actul adiţional la contractul individual de
muncă nr. 229/19.01.2006 începând cu data de 01.01.2011 prin care sporul de doctor în procent
de 15% (suma de 383 lei) este inclus în salariul de bază lunar.
Actul adiţional a fost semnat de ambele părţi, angajator şi salariat, salariatul fiind în
deplină cunoştinţă de cauză de conţinutul actului adiţional, neexistând nici o obiecţiune din
partea salariatului şi nefiind contestat.
Sporul a fost acordat continuu, începând cu data de 01.01.2011, nu a fost suspendat,
redus sau suprimat, regăsindu-se în salariul de bază.
Legea-cadru a salarizării nr. 284/2010 Anexa VIII - care se aplică autorităţilor instituţiilor
publice finanţate integral din venituri proprii, cum este şi cazul subscrisei - nu mai prevedea
sporul de doctor.
A.N.A.R. are rol de coordonare a aspectelor ce ţin de salarizarea personalului tuturor
administraţiilor bazinale de apă din subordine, în speţă - A.B.A.-P.B, de stabilire a politicii de
personal şi de verificare a modului de implementare a acesteia în toate structurile sale.
În acest context, A.N.A.R. care aplică politica de salarizare a personalului la nivelul
tuturor unităţilor din subordine, a emis Decizia nr. 816/14.12.2015 prin care a dispus că,
începând cu luna decembrie 2015, salariul brut lunar al angajaţilor A.N.A.R. şi unităţilor
subordonate să fie cel care rezultă din aplicarea succesivă a actelor normative din domeniul
salarizării personalului plătit din fonduri publice şi a celor incidente, conform perioadei de
aplicabilitate a acestora, începând cu luna decembrie 2009 şi până în noiembrie 2015, cu
aplicarea şi a dispoziţiilor Legii nr. 293/2015.
În acest sens a fost emisă Informarea prealabilă nr.213/29.12.2015 - conţinea toate
modificările intervenite prin aplicarea legii - cadru a salarizării şi actelor normative incidente - şi
Actul adiţional la contractul individual de muncă nr.229/19.01.2006, cu aplicabilitate
01.12.2015.
Salariul de bază stabilit prin actul adiţional începând cu 01.12.2015 include şi sporul de
doctorat, astfel cum s-a stabilit prin actul adiţional la contractul individual de muncă
nr.229/19.01.2006, aplicabil cu 01.01.2011.
La nivel substanţial. în mod legal angajatorul a informat salariatul cu privire la
modificarea contractului individual de muncă. în ceea ce priveşte elementele de salarizare
raportat la prevederile legale imperative aplicabile - Informare nr.213/29.12.2015.
În anul 2016, legiuitorul a introdus prin pct. l al art. I din Legea nr.193 din 28 octombrie
2016 pentru completarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, art.l9Al.
Apreciază intimata că, Contractul Colectiv de Muncă nr.1804/19.12.2016 - art.48 alin.5,
respectă condiţiile cerute de lege. :
De remarcat este faptul că dispoziţiile Legii 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intră în vigoare din
605
data de 5 noiembrie 2016, iar Contractul Colectiv de Muncă nr.1804/2016 care, la art.48 alin.5
respectă dispoziţiile Legii nr.284/2010 astfel cum a fost modificată, devine aplicabil de la data
înregistrării la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Direcţia
Dialog Social, în acest sens fiind încheiat şi actul adiţional la contractul individual de muncă
nr.229/19.01.2006, aplicabil cu data de 20.12.2016.
Reclamantul apelant nu îndeplineşte condiţiile cumulative cerute expres de lege, în sensul
că acesta a beneficiat de acordarea sporului de doctorat, acesta fiindu-i inclus în salariul de bază,
potrivit O.U.G. nr.1/2010 începând cu 01.01.2011.
Pentru toate aceste motive, raportat la dispoziţiile legale, reclamantul nu mai poate
beneficia, încă o dată, de spor de doctorat.
Invocă Decizia nr.1250/7 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a României.
Prioritar, din punct de vedere procesual, limitele analizării prezentei cauze sunt
determinate prin prisma dispozițiilor art. 476 şi art. 477 N.C.pr.civ, devoluţiunea operând doar în
limitele stabilite expres şi implicit de apelant.
În acest sens, instanţa reţine că modalitatea de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii
procesuale pasive şi inadmisibilităţii nu fac obiectul apelului, astfel că dezlegarea dată de
instanţa fondului pe acestea nu face obiect al judecăţii în apel şi, în consecinţă, nu pot fi analizate
apărările intimatei vizând aceste aspecte.
Pe fond, aspectele litigioase vizează în esenţă îndreptăţirea reclamantului apelant la plata
unei despăgubiri constând în sumele echivalente sporului de 15% cu titlu de spor de doctorat din
indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu 19.12.2016.
Faţa de pretenţia reclamantului, pârâta A.B.A.-P.B s-a apărat invocând că reclamantul
D.C deţinând la data intrării în vigoare a Legii 330/2009 a titlului de doctor, a beneficiat de
drepturile băneşti aferente sporului de doctorat, ca sumă compensatorie acordată potrivit O.U.G.
nr.1/2010, fiindu-i inclusă în salariul de bază, începând cu 01.01.2011. În consecinţă, nu sunt
întrunite condiţiile impuse de art. 19 ind.1 din Legea 284/2010 astfel cum au fost introduse prin
Legea 193/2016 , redate în hotărârea apelată.
Prima instanţa, argumentând soluţia de respingere a pretenţiei reclamantului a îmbrăţişat
punctul de vedere al angajatorului, reţinând că „prin actul adiţional (necontestat) încheiat în data
de 01.01.2011 la contractul individual de muncă nr. 229/19.01.2006 i s-a introdus în salariul de
bază lunar suma de 383 lei reprezentând sporul de doctorat. Acest spor i-a fost acordat continuu,
începând cu data de 01.01.2011, nu a fost redus, suprimat sau suspendat, regăsindu-se în salariul
de bază. (...) instanţa constată că D.C. nu îndeplineşte condiţiile cumulative cerute , întrucât a
beneficiat de acordarea sporului de doctorat, acesta fiindu-i inclus în salariul de bază potrivit
OUG nr. 1/2010, încă din anul 2011”.
Or, premisele factuale şi reflexia juridică a acestora sunt doar parţial corecte şi, în
consecinţă, silogismul judiciar al primei instanţe este incorect. În acest sens, reclamantul nu şi-a
susţinut cauzal acţiunea pe încălcarea de către angajatorii intimaţi a dispoziţiilor Legii
nr.330/2009 sau OUG nr.1/2010, ci a recunoscut permanent că a beneficiat de sporul de doctorat,
respectiv de suma compensatorie tranzitorie până la data de 19.12.2016. La aceasta dată, o data
cu aplicarea noului contract colectiv de munca 2016- 2018, înregistrat la MMFPSPV cu nr.
1804/19.12.2016, a fost reîncadrat în funcţia de şef birou, gradul I, clasa 79 conform grilei de
salarizare anexă la contract, iniţial cu salariul corespunzător grilei în sumă de 4510 lei, care
606
reprezintă de fapt 85,54% din grilă conform adresei Administraţiei Naţionale "Apele Romane”
nr. 743/RA/16.01.2017 şi Actului adiţional din data de 16.01.2017 şi care a fost aplicat tuturor
celor care îndeplineau aceeaşi funcţie, dar care nu deţineau titlul de doctor.
În consecinţă, în sarcina angajatorului, conform art. 272 C.muncii, era de a dovedi că o
dată cu aplicarea noii grile de salarizare, suma compensatorie acordată cu titlu de spor de
doctorat a rămas menţinută în salariul reclamantului. Sub acest aspect, apelantul a înţeles să se
prevaleze, la nivel probatoriu, de testul comparator, prin raportare la veniturile personalului
încadrat pe aceeaşi funcţie, respectiv şef birou, gradul I, clasa 79, începând cu data de
19.12.2016.
Intimata A.B.A.-P.B invocând că „acest spor i-a fost acordat continuu, începând cu data
de 01.01.2011, nu a fost redus, suprimat sau suspendat, regăsindu-se în salariul de bază”, era
ţinută probator şi să dovedească aceste aspecte. Or, probele administrate în apel converg în a
dovedi teza contrară, susţinând poziţia procesuală a reclamantului apelant.
Astfel, prin adresa nr.213/29.12.2015, apelantul reclamant D.C este informat cu privire la
modificarea începând cu data de 01.12.2015 a următoarelor elemente din contractul individual de
muncă astfel: salariul de bază la data de 01.10.2014 rezultat din aplicarea actelor normative
incidente, conform Deciziei nr. 816/14.12.2015 a Directorului General al AN Apele Române,
Acordului încheiat cu partenerii sociali înregistrat la AN Apele Române cu nr. 23818/ML/2015,
Notei AN Apele Române nr. 24484/14.12.2015 precum şi Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010,
legii nr. 284/2010, Legii nr. 285 /2010, Legii nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr.
103/2013, OUG nr. 83/2014 – 3947 lei; salariul de bază la data de 01.04.2015 rezultat ca urmare
a aplicării prevederilor Legii nr. 71/2015 - 4007 lei; salariul de bază la data de 01.12.2015
rezultat ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 293/2015 – 4408 lei.
Prin actul adiţional la contractul individual de muncă s-a stabilit că, începând cu
01.12.2015 salariul reclamantului să fie cel rezultat ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.
293/2015, respectiv 4408 lei.
Prin actul adiţional din data de 16.01.2017 (părţile au agreat un salariul de baza brut lunar
corespunzător grilei în sumă de 4510 lei, care reprezintă de fapt 85,54% din grilă conform
adresei A:N.A.R nr. 743/RA/16.01.2017 .La data de 30.06.2017 s-a acordat salariul integral
(100%) conform grilei de salarizare - şi anume 4528 lei, respectiv conform Actului adiţional nr.
1790/24.07.2017
Potrivit grilei de salarizare, anexa nr.6 la CCM cu nr. 23818/ML/2015 salariul de baza
brut pentru funcţia de şef birou, clasa 79, grad I este de 4528 lei.
Din precizările depuse la solicitarea instanţei, la nivelul SGA I,V, B nu există alt salariat
având funcţia de şef birou care să deţină titlul ştiinţific de doctor.
Din actul adițional la contractul individual de muncă 265/19.01.2006, încheiat la
16.01.2017 între intimata A.B.A.-P.B şi un alt angajat pe funcţia de şef birou - S.G.A V rezultă
că salariul convenit era acelaşi cu cel al reclamantului, de la acea data, respectiv 4510 lei.
Din actul adițional la contractul individual de muncă 352/17.11.2006, încheiat la
16.01.2017 între intimata Administraţia Bazinală de Apă Prut – Bârlad şi un alt angajat pe
funcţia de şef birou rezultă că salariul convenit era acelaşi cu cel al reclamantului, de la acea
data, respectiv 4510 lei.
În consecinţă, probele administrate dovedesc susţinerile apelantului reclamant conform
cărora o dată cu aplicarea noii grile de salarizare angajatorul a acordat aceleaşi drepturi salariale
tuturor angajaţilor pe funcţia de şef de birou, fără a include în drepturile sale salariale drepturile
băneşti aferente sporului de doctorat. În acest sens, deşi a susţinut că acest spor i-a fost acordat
607
continuu, începând cu data de 01.01.2011 şi se regăseşte în salariul de bază, intimata nu a
dovedit existenţa vreunei diferenţe de salarizare între reclamant, şef de birou şi deţinător al
titlului de doctor în inginerie civilă şi restul personalului angajat pe aceeaşi funcţie de şef de
birou, dar fără a deţine titlu de doctor, ulterior datei de 19.12.2016. Faţa de obiectul cauzei,
rămâne lipsită de relevanţa acordarea pentru o anumită perioada anterioară a sumelor
compensatorii cu titlu de spor de doctorat, fiind în sarcina intimatei să dovedească menţinerea
acestor drepturi o dată cu aplicarea noii grile de salarizare.
Principiul general al egalităţii, reglementat de art.16 din Constituţie, se referă la o
egalitate juridică reală. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea
de uniformizare, în sensul de a aplica tuturor cetăţenilor acelaşi regim juridic, indiferent de
situaţia naturală sau socio-profesională a acestora. Principiul egalităţii presupune ca la situaţii
egale să se aplice un tratament juridic egal, dar în acelaşi timp, presupune şi dreptul la
diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Tocmai de
aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la
diferenţă , iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna
instituirea unei discriminări. În acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord
cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit că acest principiu nu este
sinonim cu uniformitatea şi că pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic deosebit,
recunoscându-se dreptul la diferenţă. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai
multe decizii, printre care se află Decizia nr.70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.307 din 27 decembrie 1993, şi Decizia nr.139 din 19 noiembrie
1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.7 din 20 ianuarie 1997.
În consecinţă, întrucât intimatele nu au realizat dovada în prezenta cauză a aplicării
diferenţiate a dispoziţiilor legale privind salarizarea, în acord cu spiritul art. 19 ind.1 din Legea
284/2010 astfel cum au fost introduse prin Legea 193/2016, prin recunoaşterea distinctă în
favoarea apelantului reclamant a drepturilor aferente titlului de doctor, în temeiul art.480
C.pr.civ., Curtea admite apelul formulat de apelantul D.C. împotriva sentinţei civile
nr.1506/29.11.2017 a Tribunalului Vaslui, sentinţă pe care o schimbă în parte.
Curtea admite acţiunea formulată de reclamantul D.C în contradictoriu cu pârâtele
A.B.A.-P.B şi A.N.A.R şi obligă pârâtele să plătească reclamantului sumele echivalente sporului
de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară reprezentând spor de doctorat, cu titlu de
despăgubiri, pe perioada 19.12.2016 şi până la data încetării raporturilor de muncă.
10. Excepția lipsei de interes și rămânerii fără obiect a cererii în cazul în care nu mai
există raporturi de muncă între părți. Daune morale; faptă ilicită stabilită cu
putere de lucru judecat prin hotărâre judecătorească

Indice alfabetic: Excepția lipsei de interes și rămânerii fără obiect a cererii în cazul
în care nu mai există raporturi de muncă între părți. Daune morale; faptă ilicită stabilită
cu putere de lucru judecat prin hotărâre judecătorească
Temei de drept: art. 32 - 33 C.proc.civ., art. 451-454 C.proc.civ., art. 253 alin. (1) din
Codul muncii
Potrivit art. 248 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care s-au invocat mai multe
excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care
608
acestea le produc. Interesul, așa cum prevede art. 32 C.proc.civ., este o condiție de
formulare și susținere a acțiunii civile. Pentru a stabili dacă o parte are interes în
exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care
aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii. Pe de altă parte, obiectul unei cereri
reprezintă pretenţia concretă dedusă judecăţii. Drept condiţii de validitate, obiectul
trebuie să fie licit, posibil şi determinat sau determinabil. În cauză, întrucât pe
parcursul procesului reclamantul și-a pierdut calitatea de salariat (ca urmare a
încetării de drept a contractului său de muncă), demersul procesual, iniţial justificat,
a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia ce se
impunea era aceea a respingerii acţiunii ca lipsită de interes, constatându-se că
reclamantul nu mai are un interes actual să solicite ,,obligarea angajatorului să ia
măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă prin încetarea hărțuirii morale și a
comportamentului discriminatoriu, pentru ca să își poată desfăşura activitatea
didactică în condiţii legale”.
În ceea ce privește daunele morale, solicitate pentru „executarea cu
întârziere sau defectuoasă a dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti", prin
hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul având ca obiect contestația la
executare instanțele au reținut cu putere de lucru judecat că modul în care
angajatorul a dispus reintegrarea reclamantului nu echivalează cu o reintegrare
efectivă, iar puterea de lucru judecat, ca mijloc probatoriu, presupune că hotărârile
beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie
contrazise de o altă hotărâre (obligativitate). În Cauza Ștefănescu împotriva
României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că reclamantul a
suferit un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de
imposibilitatea de a obține executarea deciziei pronunțate în favoarea sa și că acest
prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării. Prin urmare,
prin executarea atât cu întârziere, cât și necorespunzătoare a dispoziției de
reintegrare, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat
prin simpla constatare a încălcării drepturilor sale, consacrate și de art. 6 alin. 1 din
Convenție, fiind justificată acordarea de daune morale.
291/02.05.2018
Prin sentința civilă nr. 1176/12.06.2017, Tribunalul Iași a dispus:

A respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul X. în contradictoriu cu pârâta
Universitatea.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.000 lei, reprezentând daune
morale.
A respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind obligarea angajatorului să ia masuri
pentru respectarea demnității în muncă.
A respins cererea privind obligarea pârâtei sa asigure publicarea într-un ziar local și unul
de circulație centrală a hotărârii.
A luat act că reclamantul va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
609
Potrivit disp. art. 35 din Codul de procedura civilă, cel care are interes poate să ceară
constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate
cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul X. a solicitat să se dispună obligarea
angajatorului Universitatea să ia măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă prin încetarea
hărțuirii morale și a comportamentului discriminatoriu, pentru ca să își poată desfăşura
activitatea didactică în condiţii legale.
Prin urmare, prin cererea formulată, reclamantul nu a solicitat ca instanța să constate o
stare de fapt, tribunalul concluzionând că excepția inadmisibilității este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 2225/2014 a
Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. XX94/99/2013, a fost admisă în parte contestaţia
formulată de contestatorul X., a fost anulată decizia nr. 6561/03.04.2013 emisă de intimata
Universitatea, dispunându-se înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă
încheiat de părţi cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni şi reintegrarea
contestatorului pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă.
S-a reţinut în hotărârea judecătorească menționată că „sancţiunea finală trebuie să reflecte
proporţia faptelor reţinute de instanţă a fi săvârşite în fapt, iar aceasta se poate realiza numai prin
diminuarea sancţiunii aplicate de intimată, impunându-se înlocuirea acesteia cu o altă sancţiune,
anume aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe trei luni. Exercitarea de către instanţa de
judecată a controlului jurisdicţional asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare
include şi dreptul organului jurisdicţional de a pronunţa o soluţie proprie, aspect asupra căruia
instanţa supremă s-a pronunţat prin Decizia în interesul legii nr. 11/10.06.2013.
În cadrul acestui control, instanţa a reţinut din probatoriul administrat că abaterea
săvârşită nu a fost cea reţinută prin decizia contestată, de natură să atragă aplicarea sancţiunii
celei mai drastice, în condiţiile în care activitatea nesusţinută putea fi refăcută, potrivit practicilor
angajatorului, contestatorul exprimându-şi disponibilitatea în acest sens chiar cu ocazia cercetării
disciplinare prin adresa scrisă înaintată Comisiei. A mai reţinut instanţa că nu s-au produs
consecinţe ca urmare a faptei săvârşite câtă vreme cursurile puteau fi refăcute până la finalizarea
semestrului, lucru care, după cum au afirmat martorii audiaţi în cauză, se petrecea de fiecare dată
atunci când nu putea fi susţinut cursul la ora programată.”
Prin sentința civilă nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr.
XX87/245/2015, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea Universitatea
în contradictoriu cu intimatul X. şi s-a dispus anularea în parte a actelor de executare silită din
cadrul dosarului de executare nr. 139/2015 al Executorului judecătoresc, respectiv cu privire la
recuperarea sumei de 5500 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentinţa civilă nr.
2225/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi (3500 lei) şi sentinţa civilă nr. 99/2014 pronunţată de
Tribunalul Iaşi (2000 lei).
S-au reținut în considerentele sentinței civile nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iași
următoarele: „Contestatoarea a precizat că nu s-a putut realiza înscrierea intimatului la poziţia I
motivat de faptul că statul de funcţii era deja întocmit, iar potrivit art. 286 din Legea nr. 1/2011,
statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar.
Această apărare a contestatoarei este însă nefondată. Potrivit art. 136 alin. din Legea nr.
1/2011, „Anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include
două semestre şi se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor. Un semestru are,
de regulă, o durată de 14 săptămâni de activităţi didactice urmate, de regulă, de minimum 3
săptămâni de examene. Structura anului universitar se aprobă de către senatul universitar. În
610
atribuirea creditelor de studii transferabile dintr-un semestru se are în vedere o perioadă de
minimum 17 săptămâni”. Conform art. 286 din acelaşi act normativ „(1) Statele de funcţii ale
personalului didactic şi de cercetare se întocmesc anual, prin stabilirea de norme universitare, cu
cel puţin 15 zile înainte de începerea fiecărui an universitar şi nu se pot modifica în timpul anului
universitar”. Într-adevăr, statele de funcţii nu se pot modifica în timpul anului universitar, însă în
luna iulie 2014 când s-a comunicat sentinţa civilă nr. 2225/2014 şi s-a realizat înscrierea
intimatului pe statul de funcţii, anul universitar 2014/2015 nu era început, acesta începând,
potrivit art. 136 menţionat mai sus, abia în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014. De
asemenea, tot potrivit art. 286 din Legea 1/2011, statele de funcţii trebuie concepute cu cel puţin
15 zile înainte de începerea anului universitar, astfel că statul de funcţii pentru anul universitar
2014/2015 putea fi modificat inclusiv în luna septembrie, deci cu atât mai mult în luna iulie 2014
când intimatul a fost înscris abia pe poziţia 6.
Stabilind că statul de funcţii putea fi modificat fără încălcarea dispoziţiilor legale de către
contestatoare în luna iulie 2014, când aceasta avea obligaţia de a reintegra intimatul de postul
deţinut anterior concedierii, instanţa constată că înscrierea intimatului pe poziţia 6 din statul de
funcţii pentru anul universitar 2014/2015, în loc de poziţia 1 deţinută anterior concedierii, nu
echivalează cu o reintegrare efectivă în sensul dispus de sentinţa civilă nr. 2225/2014 pronunţată
de Tribunalul Iaşi, înregistrarea în Revisal nefiind suficientă, reţinând prin urmare caracterul
neîntemeiat al contestaţiei la executare cu privire la acest aspect.”
Sentința civilă nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iași a fost păstrată prin decizia civilă
nr. 252/23.02.2017, respingându-se apelul declarat de contestatoarea Universitatea. În această
decizie a Tribunalului Iași se reţine că: „apelanta-intimată invocă argumente de ordin formal, cu
privire la imposibilitatea de a modifica statele de funţii, menţionarea la poz. 6 din statul de
funcţii a fost determinată de reorganizarea disciplinelor din cadrul departamentului şi că nu are
importanţă materia, disciplina la care se predă, angajatorul fiind UMF Iaşi, iar componenta
ştiinţifică este aceeaşi, includerea în norma sa a orelor de predare şi către studenţii BFKT
nesemnificând că i s-a schimbat locul de muncă, angajatorul fiind acelaşi. Importanţa acestui
aspectului referitor la poziţia în statul de funcţii este dată de art. 283 alin. 3 din Legea 1/2011 a
educaţiei naţionale care prevede că „În statul de funcţii sunt înscrise, în ordine ierarhică,
posturile didactice şi de cercetare ocupate sau vacante, specificându-se funcţiile didactice şi de
cercetare corespunzătoare şi numărul săptămânal de ore convenţionale repartizate pe activităţi de
predare, seminare, lucrări practice sau de laborator, îndrumare de proiecte, îndrumare a
studenţilor şi a studenţilor-doctoranzi, practică de specialitate, de cercetare şi activităţi
echivalente acestora, la disciplinele din planul de învăţământ.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de apel constată că nu se poate reţine nici un
aspect care să exonereze apelanta-intimată de a efectua demersurile pentru respectarea obligaţiei
stabilite prin titlul executoriu, deoarece s-ar goli de conţinut efectele sentinţei judecătoreşti,
deoarece așa cum apelanta a avut autoritatea necesară să desființeze postul, tot astfel are și
autoritatea să dispună reintegrarea pe postul respectiv, cu toate elementele referitoare la funcţia,
locul şi norma de muncă, pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești.”
În consecință, prin hotărârile judecătorești citate, s-a reținut cu putere de lucru judecat că
modul în care angajatorul Universitatea a dispus reintegrarea reclamantului nu echivalează cu o
reintegrare efectivă, în sensul dispus de sentinţa civilă nr. 2225/2014 pronunţată de Tribunalul
Iaşi.
Nu se face dovada ca prin înscrierea intimatului pe poziţia 6 din statul de funcţii pentru
anul universitar 2014/2015, în loc de poziţia 1 deţinută anterior concedierii sau prin constituirea
611
normei didactice din activități în cadrul Facultății de Bioinginerie Medicală, angajatorul ar fi
urmărit în mod deliberat izolarea reclamantului de comunitatea academică în scopul
decredibilizării sale publice.
Hărțuirea la locul de muncă poate îmbrăca mai multe forme, precum agresivitatea
verbală, fizică, dar și izolarea socială. Concret, hărțuirea poate fi atât directă (prin agresiuni
verbale și fizice), cât și indirect (prin acțiuni mai subtile, precum discreditarea activității
salariatului, izolarea socială a acestuia), având ca unic scop victimizarea, umilirea, subminarea
sau amenințarea persoanei hărțuite.
În speță, nu s-a făcut dovada că prin acțiunile sale, angajatorul a urmărit umilirea,
subminarea sau amenințarea, discreditarea activității salariatului sau izolarea socială a acestuia.
Pârâta Universitatea a dispus sancționarea salariatului cu diferite sancțiuni disciplinare
prevăzute de Codul muncii, iar unele dintre acestea au fost menținute în urma judecării
contestațiilor formulate, în celelalte nefiind reținuta exercitarea cu rea-credință a puterii de
decizie a angajatorului.
De asemenea, nu se face dovada că angajatorul a instigat studenții să depună plângeri
împotriva reclamantului pentru pretinse absențe de la orele de curs, a instigat studenţii în a nu se
prezenta la orele de curs sau că a procedat la introducerea în programa universitară a unor cursuri
noi, cu scop hărțuitor și pentru expunerea salariatului la o presiune psihică.
Reclamantul a susținut că angajatorul a adus la cunoştinţa publică măsura concedierii
înainte de a i se comunica decizia de concediere, fără a face dovada că a aflat din ziarele locale
de măsura dispusă de angajator şi că a fost pus într-o situaţie umilitoare, ce i-a provocat o
suferinţă nejustificată. Reclamantul nu face dovada că angajatorul, în mod discriminatoriu, ar fi
refuzat să aducă la cunoştinţă publică obţinerea calităţii de profesor Bologna, în condiţiile în care
obţinerea acestei distincţii de către alte cadre didactice a fost făcută publică pe site-ul
universităţii.
Nu se pot reține ca întemeiate susținerile reclamantului referitoare la faptul că ar fi fost
obligat la muncă forțată, în condițiile în care nu i s-a impus efectuarea unei munci sub
amenințare, nefiind obligat să presteze alte activități decât cele didactice.
În raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, pentru constatarea unei
ipostaze discriminatorii ca tratament diferenţiat, injust, este necesar să se facă raportarea la
persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile şi care beneficiază de un tratament
diferenţiat.
În cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantului i s-a impus absolvirea Facultăţii de
Medicină pentru a putea sa predea anumite discipline. Mai mult, în întâmpinare, pârâta arată că,
pentru a susține activitate didactică în cadrul disciplinei Științele Comportamentului, nu sunt
obligatorii studiile medicale, aceasta fiind o disciplină fără corespondent în rețeaua sanitară.
Potrivit disp. art. 253 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul
normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația
în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul
îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În Cauza Ștefănescu împotriva României, Curtea apreciază că, în orice caz, reclamantul a
suferit un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obține
executarea deciziei pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient
printr-o constatare a încălcării.
612
Prin urmare, prin executarea cu întârziere sau defectuoasă a dispozițiilor unei hotărâri
judecătorești, creditorii suferă un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla
constatare a încălcării Convenţiei, fiind necesară acordarea unor sume cu titlu de daune morale.
În considerarea celor expuse, instanța de fond a reținut că este întemeiată cererea
reclamantului privind obligarea angajatorului la plata daunelor morale în sumă de 2000 lei.
La data de 02.07.2016 a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă
al reclamantului X., decizie înregistrată la nr. 16876/2.07.2016, potrivit căreia contractul
încetează de drept la data de 11.08.2016 prin pensionare pentru limită de vârstă.
În acest context, al încetării calității de salariat la Universitatea, rămâne fără obiect
cererea privind obligarea angajatorului să ia măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă,
pentru ca să își poată desfăşura activitatea didactică în condiţii legale, întrucât reclamantul nu
mai prestează muncă în baza unui contract de muncă.
Având în vedere că nu s-a dovedit că angajatorul ar fi adus la cunoştinţă publică măsura
concedierii sau alte aspecte privind activitatea reclamantului la Universitatea de Medicina şi
Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, prima instanță a reținut că este neîntemeiată cererea privind
obligarea pârâtei să asigure publicarea într-un ziar local și unul de circulație centrală a hotărârii.
S-a luat act de precizările privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Prin sentința civilă nr. 2272/11.12.2017, Tribunalul Iaşi a admis cererea privind
completarea sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a Tribunalului Iași, formulată de pârâta
Universitatea şi, în consecință:
A dispus completarea sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a Tribunalului Iași cu
următoarele:
A respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă.
A respins cererea pârâtei Universitatea privind obligarea reclamantului la plata
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Potrivit disp. art. 444 C.proc.civ. „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,
se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau
recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în
fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
În speță, tribunalul nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes și asupra cererii
privind acordarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care cererea de completare formulată de
pârâta Universitatea este întemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, tribunalul a reținut că interesul reprezintă
una din condiţiile pentru exercitarea dreptului la acţiune, reclamantul fiind ţinut a justifica
folosul practic pe care îl urmăreşte prin promovarea acţiunii. Acesta trebuie să fie determinat,
legitim, personal, născut și actual.
Existenţa interesului se apreciază la momentul formulării cererii sau al invocării apărării.
În cazul în care, ulterior acestui moment, interesul nu se mai menţine poate să atragă,
eventual, rămânerea fără obiect a cererii sau a apărării. Literatura juridică (Boroi Gabriel
coordonator - Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole) reține că excepţia poartă
denumirea de excepţie a lipsei de interes, iar nu a rămânerii fără interes, întrucât îndeplinirea
cerințelor legale pentru această condiție de exercițiu a acțiunii civile se va aprecia la momentul
introducerii cererii, iar nu ulterior, pe parcursul litigiului.
613
La data formulării prezentei acțiuni, reclamantul X. era salariatul pârâtei, justificându-și
interesul în formularea primului capăt de cerere. Ulterior, la data de 11.08.2016, a încetat de
drept contractul individual de muncă al reclamantului.
Prin urmare, față de considerentele expuse, tribunalul a reținut că excepția lipsei de
interes este neîntemeiată.
Potrivit disp. art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea
părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă
numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata
cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea
În decizia nr. 463/2016, Curtea Constituțională a reţinut că art. 453 alin. (1) din Codul de
procedură civilă determină debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată (partea care
pierde procesul) şi creditorul obligaţiei având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care
câştigă), înlocuind formularea codului anterior din 1865 de „parte căzută în pretenţii”. Această
diferenţă terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de
judecată, care rămâne culpa procesuală şi despăgubirea integrală a părţii câştigătoare. Buna-
credinţă a părţii care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de
judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obţinut câştig de cauză, dreptul ei fiind
recunoscut prin hotărâre, şi partea care acceptă judecata şi pierde procesul, riscul acestei situaţii
trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a
fost de rea-credinţă, a obligat pe partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din
proces. Aşa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea
sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia
desfăşurării procesului.
În speță, pârâta Universitatea nu a câștigat procesul și nici nu a făcut dovada cuantumului
cheltuielilor de judecată efectuate în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului exclusiv pentru
capetele de cerere ce au fost respinse. Conform literaturii juridice, unele cheltuieli de judecată
(onorariul de avocat) au un caracter indivizibil.
În considerarea celor expuse, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute
de art. 453 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul a reţinut că este neîntemeiată cererea pârâtei de obligare
a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a Tribunalului Iași au declarat apel
principal pârâta Universitatea și apel incident reclamantul X., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Prin apelul principal, pârâta Universitatea solicită admiterea excepţiei lipsei de interes,
respingerea în tot a capătului de cerere privind acordarea de daune morale și admiterea cererii de
obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în faţa
primei instanţe.
În privinţa excepţiei lipsei de interes, apelanta susține că, la data de 11.08.2016,
reclamantul a întrunit condiţiile pentru pensionarea la limita de vârsta, împlinind 65 de ani,
intervenind încetarea de drept a contractului său de muncă, conform art. 56 al. 1 lit. c și art. 289
al. 1 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, fiind emisă Decizia nr. 16876/02.07.2016.
Prima instanţă, deşi reține această situaţie, nu procedează decât la respingerea cererii
reclamantului ca fiind rămasă fără obiect, întrucât acesta nu mai prestează muncă în baza unui
contract individual de muncă.
614
Susține apelanta că, deşi cele două excepţii au fost invocate prin raportare la aceeaşi
situaţie de fapt - încetarea contractului individual de muncă al reclamantului - efectele acestei
împrejurări din perspectiva celor două excepţii sunt diferite.
Astfel, acţiunea rămâne fără obiect atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja
executat de către pârât de bunăvoie sau a devenit imposibil de executat.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului în susţinerea acţiunii, aceasta
este în legătură directă cu persoana acestuia, legea prevăzând faptul că interesul trebuie să fie
personal, născut și actual. Având în vedere că primul capăt de cerere priveşte desfăşurarea
activităţii reclamantului în calitate de salariat, prin încetarea raporturilor de muncă dintre părţi,
reclamantul nu mai deţine calitatea în baza căruia se legitima (contract de muncă - salariat),
încetând astfel caracterul personal al interesului.
Invocând dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C.proc.civ., apelanta susține că
interesul trebuie să fie legitim, născut şi actual, personal şi determinat, iar existența interesului se
impune a se menţine pe tot parcursul judecăţii, atât la momentul formulării cererii, cât şi pe
parcursul judecăţii, fiind imperios necesar pentru exercitarea şi susţinerea acţiunii civile.
Or, în speță, cererea reclamantului necesita existenţa unui contract de muncă în vigoare,
împrejurare care este de natură a atrage lipsirea interesului reclamantului de atributul său
,,personal" şi „actual", neexistând aşadar folosul practic al susţinerii unei acţiuni fără finalitate
juridică, sens în care s-a pronunţat în mod unanim atât doctrina, cât şi practica judiciară.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, apelanta concluzionează că,
deși prin parcurgerea punctuală a tuturor susţinerilor reclamantului, instanţa a constatat că
angajatorul nu se face vinovat de niciuna dintre faptele prejudiciabile indicate, fiind inexistente
atingerile invocate de acesta cu privire la demnitatea, onoarea sau reputaţia profesională,
hărţuirea morală sau comportamentul discriminatoriu, aflându-se fie în situaţia inexistenţei unor
fapte sau omisiuni invocate de reclamant, fie strict în sfera unor interpretări personale a unor
măsuri legale şi legitime adoptate, persoana aflată în culpă fiind chiar reclamantul; aşadar, fiind
vorba de o formă a răspunderii civile delictuale, în lipsa constatării faptei ilicite şi a urmării
prejudiciabile, admiterea cererii privind atragerea răspunderii pentru daune morale apare ca
nelegală şi neîntemeiată.
În plus, susține apelanta, deşi nu a fost investită cu acordarea de daune morale pentru
„executarea cu întârziere sau defectuoasă a dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti", prima
instanță a constatat ca fiind întemeiat acest motiv şi pe acest considerent a reţinut ca întemeiată
cererea reclamantului privind obligarea angajatorului la plata daunelor morale în sumă de 2.000
lei.
Așadar, consideră că tribunalul a pronunţat o hotărâre de admitere în parte a acţiunii
pentru aspecte străine de obiectul cauzei, raportat la alte motive decât cele invocate de reclamant,
cu încălcarea cadrului procesual şi a principiului contradictorialității.
Mai mult, susține apelanta, chiar și în această situație, tribunalul era obligat să indice care
din cele două hotărâri judecătoreşti reținute i-au creat convingerea înregistrării unui prejudiciu şi,
de asemenea, în ce anume a constat acest prejudiciu şi cum a fost cuantificată reparaţia cuvenită.
Consideră că în mod greșit prima instanţă, fără să fi fost investită în acest sens de către
reclamant, analizează executarea hotărârii de reintegrare şi reţine că există putere de lucru
judecat în ceea ce privește modul în care angajatorul a dispus reintegrarea reclamantului,
respectiv că nu echivalează cu o reintegrare efectivă în sensul dispus de sentinţa civila
2225/2014.
615
Dimpotrivă, susține apelanta, a invocat în cauză puterea de lucru judecat a hotărârilor
pronunţate în dosarul nr. 5218/99/2016, iar în motivarea instanţei nu se regăseşte nicio înlăturare
a apărărilor sale, conform cărora în materia reintegrării reclamantului, după pronunţarea sentinţei
nr. 2225/23 iunie 2014 a Tribunalului Iaşi, a intervenit reintegrarea de jure.
Precizează că poziţia de pe statul de funcţii nu dă naştere unor relaţii de subordonare în
funcţie de numărul poziţiei între cei care deţin aceleaşi funcţii (respectiv conferenţiari), ci, având
în vedere că prin reorganizare au fost incluse la disciplina la care predase anterior reclamantul
mai multe direcţii de studiu, precum şi faptul că statul de funcţii în urma reorganizării era deja
întocmit la data pronunţării hotărârii de reintegrare, legea stabilind expres şi limitativ interdicţii
de modificare, angajatorul a constatat că nu poate proceda decât la introducerea reclamantului pe
poziţia 6, singura disponibilă. Subliniază că acesta a fost introdus pe statul de funcţii pe aceeaşi
funcţie de conferenţiar și cu salariul corespunzător, aspecte neafectate de numărul poziţiei,
apreciind că astfel a realizat reintegrarea, inclusiv potrivit concepţiei CEDO, pct. 37 din
Hotărârea din 11.10.2007, care prevedea că acordarea salariatului a unui post echivalent acoperă
măsurile dispuse de reintegrare și de reparaţie.
Aşadar, în privinţa acestor aspecte, apelanta concluzionează că a respectat legea și
hotărârile instanţelor, considerând însă că aceste aspecte sunt strict formale, administrative, fără
a afecta onoarea sau demnitatea, salariul sau funcţia reclamantului, relaţia acestuia cu studenţii
sau cu celelalte cadre didactice.
Astfel, nici din perspectiva întârzierii executării şi nici din cea a unei executări pretins
defectuoase - chestiuni cu care oricum nu a fost investită - instanţa nu poate identifica existenţa
unor atingeri concrete aduse reclamantului (descrierea prejudiciului), din această perspectivă
soluţia pronunţată fiind nemotivată şi lipsită de fundament
Temeiul juridic invocat de instanţă este art. 253 Codul muncii, care transpune în norma
specială principiile răspunderii civile delictuale, instanţei revenindu-i sarcina de analiza,
întrunirea cele 4 condiţii ale răspunderii: fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul, legătura de
cauzalitate și vinovăţia.
În speţă, chiar prin raportare la executarea cu întârziere sau defectuoasă a unei hotărâri
judecătoreşti, nu se poate reţine înregistrarea vreunei încălcări a unor drepturi patrimoniale,
lipsind din sentinţa atacată menţiunile obligatorii referitoare la identificarea şi probarea ultimelor
trei elemente enumerate, precum și la ce s-a raportat instanţa atunci când a cuantificat daunele
acordate, respectiv suma de 2.000 de lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate prin întâmpinare și la dezbaterile pe
fondul cauzei, dovedite cu factura seria RR nr. 36/18.04.2017 şi extrasul de cont emis de BRD
pentru ziua de 24.04.2017, se solicită a se constata că instanţa a omis să se pronunțe în privinţa
acestei cereri accesorii cu care a fost investită în mod expres.
În principal, având în vedere că în rejudecare solicită modificarea sentinţei atacate, în
sensul admiterii excepţiilor invocate şi a respingerii acţiunii promovate de reclamant în
integralitatea ei, apelanta susține obligarea reclamantului la plata integrală a cheltuielilor de
judecată ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă.
În subsidiar, având în vedere că acţiunea reclamantului a fost admisă în proporţie minoră,
solicită acordarea parţială cheltuielilor de judecată la fond, proporţional cu întinderea culpei
procesuale a reclamantului.
Totodată, având în vedere că reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor pe cale
separată, compensarea garantată de lege devine imposibilă.
616
În consecință, se solicită admiterea apelului formulat şi modificarea în parte a sentinţei,
respectiv respingerea integrală a acţiunii şi obligarea reclamantului - intimat la plata cheltuielilor
de judecată ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel.
În drept, au fost invocate disp. art. 466 și urm. C.proc.civ..
În susținerea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimatul X. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului principal,
susținând că, în condiţiile în care s-a statuat că reintegrarea este formală și defectuoasă, salariatul
resimțind frustrarea nerespectării dreptului său, cu efecte în planul demnităţii și onoarei
profesionale, în mod corect instanța a primit aceste apărări, susţinute probator, cu putere de lucru
judecat, prin sentinţele ce au analizat complet și sub toate aspectele chestiunea litigioasă a
executării sentinţei de reintegrare.
Mai susține intimatul că nu poate fi recunoscută puterea de lucru judecat a unui
considerent strecurat în conţinutul deciziei 236/12.04.2017 a CA Iaşi (considerent pe care chiar
instanţa recunoaşte că este străin de obiectul judecăţii), ignorând sentinţa nr. 7769/22.06.2016 a
Judecătoriei Iaşi și decizia nr. 2225/23.02.2017 a Tribunalului Iaşi, care decid că reintegrarea pe
postul deţinut anterior implică toate elementele referitoare la funcție, locul de muncă și norma
didactică, pe care angajatorul nu a asigurat-o.
Faptul că prin Hotărârea Senatului nr. 8 din 12.04.2017 se decide, prin vot, punerea în
executare a sentinței nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iaşi, definitiva prin decizia nr.
2225/23.02.2017 a Tribunalului Iaşi, consideră intimatul că este recunoaşterea deplină a
neexecutării legale, o recunoaştere a caracterului defectuos al pretinsei reintegrări, aspecte ce
conduc la respingerea ca nefondat a apelului.
Odată cu întâmpinarea la apelul principal, reclamantul X. a formulat apel incident în
privinţa sentinţei 1176/12.06.2017, criticând cuantumul daunelor morale acordate de prima
instanță.
Consideră apelantul că daunele morale nu sunt pe măsura încălcării cu premeditare și
brutalitate a drepturilor sale rezultate din sentinţa de reintegrare, solicitând majorarea
cuantumului acestora.
Susține că angajatorul a refuzat să-i recunoască statutul profesional, acţionând
discriminatoriu, în raport cu alte cadre didactice, stăruinţa sa în a obţine recunoaşterea poziţiei
ierarhice și dreptul la constituirea normei conform cu fișa postului anterioară concedierii nefiind
concretizată până la încetarea contractului, urmare a comportamentului hărțuitor al angajatorului,
care a declarat punerea în executare a sentinţei de reintegrare la aproape un an de la încetarea
contractului de muncă, sfidând legea și zădărnicind astfel scopul hotărârii judecătoreşti.
Așadar, se susține, angajatorul nu a urmărit decât împiedicarea sa de a reveni la poziţia
academică deţinută anterior, fie înscriindu-l la poziţia 6 din statul de funcţii în loc de poziţia 1,
fie constituindu-i o normă didactică diferită de cea existentă la concediere, încărcându-i norma
cu activităţi de seminarii, deşi este cadru didactic de predare, fie alocându-i activităţi didactice la
alte facultăţi, fără acordul său, contrar Regulamentului.
Toate aceste aspecte rezultă din dosarul XX87/245/2015 a cărui ataşare s-a încuviinţat de
prima instanţă.
Astfel, cu ocazia întâlnirii din 23.06.2015, a reiterat faptul că nu s-a realizat reintegrarea
sa efectivă, măsură ce ar fi trebuit să se reflecte prin înscrierea sa în statul de funcţii și de
personal didactic la poziţia I și prin constituirea normei didactice corespunzătoare funcţiei,
specializării și calităţii de titular de disciplină, pe baza acordului comun.
617
Deși calendarul de întocmire a statelor de funcţii a început încă din 29.04.2015, prin
lansarea ofertei de cursuri opţionale, apelantul-reclamant susține că nu i s-a solicitat și lui să
formuleze propuneri de cursuri opţionale, în mod discriminator, ci doar altor cadre didactice
titulare de disciplină, deşi s-a pretins că a fost reintegrat.
Simularea Statului de funcţii ce i-a fost comunicată ulterior datei de 23.06.2015 nu
reflectă repunerea în situaţia anterioară și nici nu respectă dispoziţiile art. 19 al. 1 lit. b din
Regulamentul de Studii universitare, conform cu care în statul de funcţii se înscriu în ordine
ierarhică posturile didactice, ocupate și vacante, cu următoarele specificaţii: funcţia didactică,
titlul ştiinţific, vechimea în învăţământ, calitatea de titular, disciplina de predare, cu precizarea
numărului de ore fizice și convenţionale repartizate pe facultăţi și specializări. Conform cu
menţiunile obligatorii din Statul de funcţii constituirea normei se face prin respectarea
conţinutului fișei postului didactic ce indică poziţia în statul de funcţii, facultatea și specializarea
cadrului didactic.
Analiza simulării Statului de funcţii 2015-2016 relevă că nu a fost repus în situaţia
anterioară concedierii, prin înscrierea în statul de funcţii la poziţia I, conform fișei postului
didactic în acord cu sentinţa de reintegrare, deși înscrierea la poziţia I era criteriul legal pe baza
căruia trebuia asigurată încărcarea normei didactice, respectiv în ordine ierarhică și de natură să-i
confere dreptul de a susţine activităţi de predare (cursuri) la facultate, la disciplina al cărui titular
era, conform funcţiei didactice de conferenţiar cu vechime de 40 ani, angajatorul refuzând cu
ştiinţă îndeplinirea acestor obligaţii, cunoscând iminenta sa ajungere la pensie.
În ce priveşte constituirea normei didactice, susține apelantul-reclamant, se poate
constata că nu s-au respectat cumulativ calitatea sa de cadru de predare, specializările înscrise în
fișa postului și calitatea de titular de disciplină, fiindu-i alocate doar o parte din cursurile de
Psihologie medicală, fiindu-i încărcată norma cu activităţi de seminar și lucrări de laborator,
urmare a introducerii cursului de Psihologie Medicală, al cărui unic titular era, în norma altor
cadre didactice (care nu au specializarea aferentă și nu sunt titularele acestei discipline).
Consideră apelantul că modul discreţionar în care a acţionat angajatorul denotă un
comportament discriminatoriu, înjositor, care a obstaculat preluarea efectivă a funcţiei de el.
Încă o dovadă a practicilor abuzive ale angajatorului este includerea în norma sa a unui
seminar la disciplina Nutriţie și dietetică, curs susţinut de lector, încălcându-se astfel regulile
ierarhice prin obligarea unui conferenţiar să susţină seminariile la un curs predat de un lector.
Apreciază apelantul că nesocotirea ierarhiei universitare denota un comportament
hărțuitor, de natură să-i lezeze demnitatea profesională și imaginea publică, aspect neanalizat de
instanţa de fond. Faptul că prin totalizarea orelor de activitate didactice un lector (cu vechime
didactică de 13 ani) are 6 cursuri și 18 LP, în timp ce el (conferenţiar cu vechime didactică de 40
ani) are o normă de 8 cursuri și 20 LP denotă caracterul total necorespunzător al încărcării
normei, fiind răsturnată logica profesional – ierarhică, cu consecinţa încălcării statutului său
profesional.
Se solicită analizarea și a Statului de funcţii final, în care norma didactică stabilită de
universitate prin pretinsa reintegrare cumulează 1600 ore convenţionale, cu 400 ore
convenţionale mai multe în raport 1200 ore convenţionale, ce constituiau norma sa didactică la
data concedierii, precum și a cererilor prezentate în dosar XX87/99/2015, nr. 2155/15.06.2015,
cererea din 2.07.2015, nr. 2730/14.07.2015, adresa de răspuns a universității la cererea
2730/14.07. 2015, procesul verbal al întâlniri din 23.06.2015, prima variantă a statului de funcţii,
în care se poate observa modul discreţionar al constituirii normei, încălcându-se ierarhia
profesională, aspecte ce denotă premeditarea angajatorului, care porneşte de la modificarea
618
structurii disciplinelor departamentului încă din timpul litigiului, ca apoi să tergiverseze
reîncadrarea și să invoce imposibilitatea punerii în executare a sentinţei, urmare a încetării
contractului de muncă prin pensionare.
Prin urmare, susține apelantul-reclamant, nu a beneficiat de reintegrare, a fost umilit,
discriminat și obstaculat în preluarea funcţiei didactice, i-au fost încălcate atât dreptul la muncă
în raport cu pregătirea profesională atestată de diplomele de absolvire cu licenţă a Facultăţilor de
Medicină și Psihologie, de titlul de doctor în ştiinţe, de titlul de profesor Bologna și notorietatea
de scriitor și psihoterapeut, cât și demnitatea profesională, după 40 ani de carieră didactică,
pentru curajul de a fi demascat corupţia celor care au instrumentat aceste malversațiuni, foştii
rectori.
Consideră apelantul că toate aceste acţiuni se impuneau a fi sancţionate prin
recunoașterea altui nivel financiar al despăgubirilor morale alocate, astfel încât solicită admiterea
apelului.
În susținerea apelului a depus practică judiciară, respectiv decizia 543/2016 a CA Iaşi
(dosar 7948/99/2014) și a solicitat atașarea dosarului nr. XX87/245/2015 al Judecătoriei Iași.
Intimata Universitatea a formulat întâmpinare la apelul incident, solicitând respingerea
acestuia, reluând motivele expuse în apelul principal.
Împotriva sentinței civile nr. 2272/11.12.2017 a Tribunalului Iaşi a declarat apel pârâta
Universitatea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul respingerii excepţiei
lipsei de interes și a cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Susține apelanta că, în fapt, la termenul din 20.03.2017 a invocat excepţia lipsei de
interes a reclamantului în susţinerea prezentei acţiuni şi excepţia lipsei de obiect, părţile punând
concluzii în faţa instanţei cu privire la aceste excepţii la termenul din 15.05.2017, instanţa
urmând a se pronunţa prin hotărâre cu privire la aceste excepţii.
Deşi cele două excepţii au fost invocate prin raportare la aceeaşi situaţie de fapt -
încetarea contractului individual de muncă al reclamantului - efectele acestei împrejurări în
privinţa lor sunt diferite.
Astfel, se susține, acţiunea rămâne fără obiect atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a
fost deja executat de către pârât de bunăvoie sau a devenit imposibil de executat.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, aceasta este în legătură directă cu persoana
reclamantului, legea prevăzând faptul că interesul trebuie să fie personal, născut și actual.
Întrucât primul capăt de cerere reclamantul priveşte desfăşurarea activităţii acestuia în
calitate de salariat, prin încetarea raporturilor de muncă dintre părţi, reclamantul nu mai deţine
calitatea de salariat, deci şi interesul personal.
Consideră că în mod greșit prima instanță a apreciat că este suficient ca interesul să fi
existat la momentul formulării cererii sau apărării, înlăturând ipoteza avută în vedere și de
legiuitor, dar şi de doctrină, ca interesul să subziste pe tot parcursul litigiului. Nu este acceptabilă
din punct de vedere legal nici confundarea sau suprapunerea noţiunilor de obiect și interes pe
parcursul judecăţii, aceste elemente fiind definite distinct în Codul de procedură civilă, fiind
prezentate ca şi condiţii cumulative, nu substitutive, în derularea unui demers judiciar. Or, în
cazul reclamantului, pretenţia a existat, fiind menţinută pe tot parcursul litigiului, dar ea nu a mai
fost dublată și susţinută de natura actuală a interesului, lipsind efectul concret al hotărârii,
determinat de imposibilitatea aplicării finalităţii hotărârii, pentru că, de vreme ce reclamantul nu
mai avea calitatea de salariat la data pronunţării hotărârii, angajatorul nu mai are obligaţia și nici
vreun alt temei pentru a lua măsurile asigurării unui climat nediscriminatoriu şi asigurării
măsurilor pentru respectarea demnităţii la locul de muncă.
619
În speţă, deşi a reţinut incidenţa ,,încetării calităţii de salariat a reclamantului", aşadar
efectul în privinţa persoanei reclamantului, instanţa nu a dus până la capăt raţionamentul juridic
şi nu a mai aplicat şi consecinţa acestei constatări de fapt în planul soluţiei excepţiei corelative
invocate, respectiv nu a admis şi excepţia lipsei de interes.
Invocând și prevederile art. 131 alin. (2)-(4) din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti, concluzionând că, deşi s-a reţinut corect situaţia de fapt - situaţia
premiză, nu s-a făcut şi aplicarea normei juridice incidente - consecinţa juridică, apelanta solicită
admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în susţinerea primului capăt de cerere.
În privinţa cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare
și reiterată la momentul dezbaterilor pe fondul cauzei, dovedită cu factura seria RR nr.
36/18.04.2017 şi extrasul de cont emis de BRD pentru ziua de 24.04.2017, apelanta consideră că
a fost respinsă în mod greșit de prima instanță.
Or, litigiul a fost admis într-o proporţie minoritară față de ansamblul cererii introductive,
motiv pentru care tribunalul trebuia să facă aplicarea art. 453 al. 2 C.proc.civ..
Aşadar, chiar dacă s-a respins ca rămas fără obiect capătul 1 de cerere, instanţa a analizat
totuşi şi temeinicia situaţiilor premisă care se solicitau a înceta şi a constatat lipsa culpei
subscrisei. Capătul 3 de cerere a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat.
În ce priveşte împrejurarea admiterii parţiale a capătului 2 din acţiunea reclamantului,
consideră că se poate reţine mai curând că procesul a fost câştigat de către pârâtă, şi nu de către
reclamant, fiind acordate daune morale în sumă de doar 2000 lei, față de 100.000 lei, cât s-a
solicitat.
Pe de altă parte, tocmai această ipoteză a fost avută în vedere de legiuitor prin dispozițiile
art. 453 alin. 2 C.proc.civ., judecătorului revenindu-i misiunea a stabili doar măsura, proporţia,
corespunzător, evident, cu procentul de admitere/respingere al cererilor, putându-se apela la
compensarea totală.
Instanţa de fond nu doar că înlătură ipoteza legală din art. 453 al. 2 C.proc.civ., dar
adaugă în mod nelegal şi neîntemeiat condiţia ca avocatul să facă dovada unui onorariu defalcat
pe capete de cerere, în condițiile în care nici Statutul profesiei de avocat și nici Legea nr.
51/1995 nu stabilesc o asemenea manieră de stabilire a onorariilor.
În speţă, susține apelanta, contractul de asistență juridică prevedea achitarea unui
onorariu fix, dovedit cu factura și extrasul de cont menţionate.
Raportat la cuantumul onorariului de avocat, doctrina apreciază că munca prestată este
criteriul fundamental în raport cu care instanţa poate statua asupra posibilităţilor de reducere a
acestuia. Consideră apelanta că, prin prisma diligențelor depuse în cauză (studierea dosarului și
întregii documentaţii, redactare, asigurarea reprezentării juridice, redactarea de motive, stabilirea
unei strategii de apărare, finalizată cu soluţie favorabilă), onorariul stabilit în temeiul
contractului de asistență juridică respectă criteriile de proporţionalitate, fiind în acord cu
amplitudinea și complexitatea activităţii depuse de avocat.
În consecință, se solicită admiterea apelului şi acordarea cheltuielilor de judecată, cu
precizarea că solicitarea principală este aceea de acordare a cheltuielilor de judecată ca urmare a
respingerii integrale a acţiunii reclamantului, urmare a admiterii apelului promovat în privinţa
sentinţei civile nr. 1176/12.06.2017.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 446, 461 al. 1 și 2, 470 și urm. C.proc.civ..
Intimatul X. a formulat întâmpinare la apelul declarat împotriva sentinței de completare,
solicitând respingerea acestuia.
620
Susține că, menținându-se într-o atitudine sfidătoare de ignorare a hotărârilor
judecătoreşti pronunţate împotriva sa, prin care se confirma executarea formală și defectuoasă a
sentinţei de reintegrare, apelanta susţine fără temei că nu justifică un interes legitim în cauză; în
fapt, câtă vreme solicită și dovedește practicile abuzive ale angajatorului, care i-a încălcat dreptul
de a muncii conform pregătirii, i-a impus activităţi fără acordul său, i-a nesocotit poziţia
ierarhică, refuzând recunoaşterea statutului profesional ulterior anulării deciziei de concediere,
executând formal și defectuos sentinţa de reintegrare, intimatul consideră că se legitimează ca
titularul unui interes legitim de a pretinde și obţine o reparaţie morală.
În aceste condiţii, solicită respingerea apelului.
În contradovadă a solicitat proba cu înscrisuri atașate dosarului.
Intimatul-apelant X. a formulat și răspuns la întâmpinarea depusă de universitate, prin
care reiterează susținerile din apelul incident.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri și atașarea dosarului nr. XX87/245/2015 al
Judecătoriei Iași, pentru a fi avut în vedere la pronunțarea hotărârii.
Analizând atele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale aplicabile, Curtea de Apel constată că doar apelurile declarate de pârâta Universitatea sunt
fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește apelul principal declarat de pârâta Universitatea și apelul incident
declarat de reclamantul X. împotriva sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a Tribunalului Iaşi,
Curtea de Apel constată următoarele:
Astfel, prin notele de ședință depuse după repunerea pe rol a cauzei la prima instanță (fila
11 vol. II dos. fond), pârâta-apelantă Universitatea a invocat două excepții procesuale în ceea ce
privește primul capăt de cerere al acțiunii (,,să se dispună obligarea angajatorului Universitatea
să ia măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă prin încetarea hărțuirii morale și a
comportamentului discriminatoriu, pentru ca să își poată desfăşura activitatea didactică în
condiţii legale”): lipsa de interes și rămânerea fără obiect a cererii.
Potrivit art. 248 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care s-au invocat mai multe excepții,
instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.
În speță, ambele excepții sunt excepții de fond, absolute și peremptorii.
Interesul, așa cum prevede art. 32 C.proc.civ., este o condiție de formulare și susținere a
acțiunii civile. Potrivit art. 33 C.proc.civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal,
născut și actual.
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să
prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii.
Nu este suficient ca interesul să existe la momentul sesizării instanței cu cererea
introductivă, ci trebuie ca acesta să subziste pe toată durata judecării cauzei, întrucât, așa cum
dispune art. 32 alin. 1 C.proc.civ., condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie să existe atât
pentru formularea cererii, cât și pentru susținerea acesteia, iar interesul trebuie să fie unul actual
la momentul pronunțării soluției de către instanța investită cu soluționarea cererii.
Pe de altă parte, obiectul unei cereri reprezintă pretenţia concretă dedusă judecăţii. Drept
condiţii de validitate, obiectul trebuie să fie licit, posibil şi determinat sau determinabil.
Soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus
judecăţii a fost deja executat de pârât (pârâţi) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, sau
când nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare
în judecată, a fost consacrată de practica judiciară anterioară noului Cod de procedură civilă, dar
neconsacrată legislativ, însă – pentru identitate de rațiune - își menţine aplicabilitatea şi se
621
justifică şi sub imperiul noului Cod de procedură civilă, fiind dedusă pe cale de interpretare din
art. 194 lit. c) C.proc.civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.), așa cum a
reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță (Decizia nr. 2749/21.10.2016 a
Secției de contencios administrativ și fiscal).
Într-adevăr, în ceea ce priveşte ordinea de soluţionare a excepţiilor, s-a considerat că între
excepţia procesuală a lipsei de interes şi cea a lipsei obiectului, ca element al acţiunii civile
înseşi, prevalează excepţia lipsei obiectului, acţiunea urmând a fi anulată, prin raportare la
dispoziţiile art. 196 alin. (1) C.proc.civ..
Dar, în speță, nu se punea problema lipsei obiectului primului capăt al cererii de chemare
în judecată ori a rămânerii fără obiect a acesteia, în sensul că pretenția dedusă judecăţii a fost
deja executată de pârâtă de bună voie, înainte de finalizarea procesului, sau nu mai există, ca
urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, ci se
punea în discuție însăși cerinţa interesului de a fi actual, cerință care trebuie să existe nu numai la
momentul introducerii acţiunii, ci pe tot parcursul procesului.
În cauză, întrucât pe parcursul procesului reclamantul și-a pierdut calitatea de salariat (ca
urmare a încetării de drept a contractului său de muncă, conform art. 56 alin. 1 lit. c și art. 289
alin. 1 din Legea nr. 1/2011, fiind emisă Decizia nr. 16876/02.07.2016, decizie păstrată de
instanțe în urma controlului judecătoresc), demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o
finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia ce trebuia adoptată de prima instanță
era aceea a respingerii acţiunii ca lipsită de interes, constatându-se că reclamantul nu mai are
un interes actual să solicite ,,obligarea angajatorului Universitatea să ia măsurile pentru
respectarea demnităţii în muncă prin încetarea hărțuirii morale și a comportamentului
discriminatoriu, pentru ca să își poată desfăşura activitatea didactică în condiţii legale”.
Respingerea cererii ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes prezintă relevanţă şi din
perspectiva suportării cheltuielilor de judecată. Astfel, de principiu, dacă cererea este respinsă ca
lipsită de interes, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de partea
adversă, în timp ce, dacă cererea rămâne fără obiect în cursul judecăţii, pârâtul ar putea fi obligat
la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, cu respectarea prevederilor art. 454 C.proc.civ..
În consecință, Curtea constată că apelul declarat de pârâta Universitatea împotriva
sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a Tribunalului Iași este fondat sub aspectul celor ce preced,
impunându-se, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ., admiterea apelului și schimbarea în parte a
sentinței, în sensul respingerii, ca lipsită de interes, a cererii privind obligarea angajatorului să ia
măsuri pentru respectarea demnităţii în muncă.
În ceea ce privește daunele morale, Curtea de Apel constată că sunt nefondate criticile
aduse sentinței primei instanțe de către ambele părți.
Astfel, în mod greșit susține apelanta-pârâtă că prima instanță nu a fost investită cu o
cerere de acordare de daune morale pentru „executarea cu întârziere sau defectuoasă a
dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti", pronunțându-se extra petita.
Dimpotrivă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a motivat în principal
cererea de acordare a daunelor morale pe ,,sentimentul de nedreptate si ignorare cauzate de
comportamentul arogant al angajatorului, în condiţiile în care acest comportament se manifesta
chiar si după pronunțarea unei sentinţe judecătoreşti formal executata”. Motivarea amplă a
reclamantului a fost, de altfel, reluată în sentința instanței de fond, iar din conținutul ei rezultă cu
claritate că acesta și-a întemeiat cererea pe modul de punere în executare a sentinței nr.
2225/23.06.2014 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă, prin care s-a dispus anularea concedierii
sale și reintegrarea pe postul deținut anterior, tocmai modul de punere în executare a sentinței de
622
reintegrare făcând obiectul unei contestații la executare în dosarul nr. XX87/245/2015, de care s-
a prevalat reclamantul. De asemenea, s-a mai susținut că ,,exercitarea stresului psihic nu s-a
produs doar cu ocazia punerii in executare a sentinţei de reintegrare, ci si prin alte acţiuni”,
invocate și motivate de reclamant prin acțiunea introductivă.
Însă, așa cum a reținut și prima instanță, singura faptă ilicită a angajatorului, care justifică
atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia, este reintegrarea neconformă a reclamantului, deci
executarea defectuoasă a sentinței civile nr. 2225/23.06.2014 a Tribunalului Iași, definitivă.
Or, prin sentința civilă nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr.
XX87/245/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 252/23.02.2017 a Tribunalului Iași, s-a reținut
cu putere de lucru judecat, așa cum a constatat și prima instanță, că ,,Stabilind că statul de funcţii
putea fi modificat fără încălcarea dispoziţiilor legale de către contestatoare în luna iulie 2014,
când aceasta avea obligaţia de a reintegra intimatul de postul deţinut anterior concedierii,
instanţa constată că înscrierea intimatului pe poziţia 6 din statul de funcţii pentru anul universitar
2014/2015, în loc de poziţia 1 deţinută anterior concedierii, nu echivalează cu o reintegrare
efectivă în sensul dispus de sentinţa civilă nr. 2225/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi,
înregistrarea în Revisal nefiind suficientă, reţinând prin urmare caracterul neîntemeiat al
contestaţiei la executare (n.n. formulată de universitate) cu privire la acest aspect.”
Și în decizia nr. 252/23.02.2017 a Tribunalului Iași, prin care s-a respins apelul declarat
de universitate împotriva sentinței civile nr. 7769/22.06.2016 a Judecătoriei Iași, s-a reținut că:
„apelanta-intimată invocă argumente de ordin formal, cu privire la imposibilitatea de a modifica
statele de funcţii, menţionarea la poz. 6 din statul de funcţii a fost determinată de reorganizarea
disciplinelor din cadrul departamentului şi că nu are importanţă materia, disciplina la care se
predă, angajatorul fiind universitatea, iar componenta ştiinţifică este aceeaşi, includerea în norma
sa a orelor de predare şi către studenţii BFKT nesemnificând că i s-a schimbat locul de muncă,
angajatorul fiind acelaşi. Importanţa acestui aspectului referitor la poziţia în statul de funcţii este
dată de art. 283 alin. 3 din Legea 1/2011 a educaţiei naţionale care prevede că în statul de funcţii
sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice şi de cercetare ocupate sau vacante,
specificându-se funcţiile didactice şi de cercetare corespunzătoare şi numărul săptămânal de ore
convenţionale repartizate pe activităţi de predare, seminare, lucrări practice sau de laborator,
îndrumare de proiecte, îndrumare a studenţilor şi a studenţilor-doctoranzi, practică de
specialitate, de cercetare şi activităţi echivalente acestora, la disciplinele din planul de
învăţământ.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de apel constată că nu se poate reţine nici un
aspect care să exonereze apelanta-intimată de a efectua demersurile pentru respectarea obligaţiei
stabilite prin titlul executoriu, deoarece s-ar goli de conţinut efectele sentinţei judecătoreşti,
deoarece așa cum apelanta a avut autoritatea necesară să desființeze postul, tot astfel are și
autoritatea să dispună reintegrarea pe postul respectiv, cu toate elementele referitoare la funcţia,
locul şi norma de muncă, pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești.”
Puterea de lucru judecat, ca mijloc probatoriu, presupune că hotărârea beneficiază de o
prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre
(obligativitate).
Statuările instanțelor, anterior citate, fac parte din categoria considerentelor decizorii și
sunt obligatorii în prezenta cauză, neputând fi contrazise de cele reținute prin sentința civilă nr.
2052/12.12.2016 a Tribunalului Iași și decizia nr. 236/12.04.2017 a Curții de Apel Iași, care au
avut ca obiect decizia de încetare de drept a contractului individual de muncă al reclamantului, și
623
în care s-a motivat că ,,legea nu condiționează încetarea de drept a contractului de desfășurarea
de facto a raporturilor de muncă”.
Prin prisma celor expuse, Curtea constată că în mod corect a concluzionat instanța de
fond că hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul având ca obiect contestația la executare au
reținut cu putere de lucru judecat că modul în care angajatorul Universitatea a dispus reintegrarea
reclamantului nu echivalează cu o reintegrare efectivă, în sensul dispus de sentinţa civilă nr.
2225/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Însă, așa cum a reținut și prima instanță, singura faptă ilicită a angajatorului, care justifică
atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia, este neexecutarea conformă a sentinței civile nr.
2225/23.06.2014 a Tribunalului Iași, definitivă, în sensul reintegrării efective a reclamantului la
poz. 1 din statul de funcţii, și nu la poz. 6.
Așa cum a reținut și prima instanță, în Cauza Ștefănescu împotriva României, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, în orice caz, reclamantul a suferit un prejudiciu
moral în special din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obține executarea deciziei
pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a
încălcării.
Deşi legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral,
doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor
acordate cu acest titlu, cum este echitatea şi proporţionalitatea, în acord și cu jurisprudența
CEDO.
Referitor la prejudiciul moral, judecătorul apreciază, de la caz la caz, dacă prejudiciul
trebuie reparat sub formă bănească şi în ce cuantum sau, dimpotrivă, dacă nu trebuie astfel
reparat întrucât gravitatea sa nu justifică o asemenea măsură.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii
morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Prin urmare, prin executarea atât cu întârziere, cât și necorespunzătoare a dispoziției de
reintegrare cuprinsă în sentința civilă nr. 2225/23.06.2014 a Tribunalului Iași, definitivă,
reclamantul a suferit un prejudiciu moral, care nu poate fi compensat prin simpla constatare a
încălcării drepturilor sale, consacrate și de art. 6 alin. 1 din Convenție, însă suma de 2.000 lei la
plata căreia a obligat prima instanță pe pârâtă, păstrează principiile proporționalității, echității
și rezonabilității, conform celor anterior arătate.
Cu privire la celelalte fapte ilicite invocate, contrar celor susținute de apelantul-
reclamant, acestea nu au fost dovedite, neexistând probe referitoare la hărțuirea acestuia la locul
de muncă, obligarea la muncă forțată, discreditarea activității sale sau izolarea socială, la
impunerea absolvirii Facultăţii de Medicină pentru a putea preda anumite discipline, refuzul
aducerii la cunoştinţă publică a obţinerii calităţii de profesor Bologna ori a celorlalte aspecte de
fapt invocate, pentru a se putea concluziona că relația angajator - salariat s-a caracterizat printr-o
conduită abuzivă, șicanatorie a pârâtului față de reclamant, având ca scop marginalizarea
acestuia profesională și morală, care să justifice repararea integrală a prejudiciului pretins.
În consecință, Curtea de Apel constată că sunt nefondate atât susținerile apelantei-pârâte
privind nejustificarea și greșita acordare a daunelor morale, cât și apelul incident declarat de
reclamant prin care se critică cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță.
Ca atare, apelul incident declarat de reclamantul X. împotriva sentinței civile nr.
1176/12.06.2017 a Tribunalului Iași va fi respins, în baza disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ..
Vor fi păstrate dispoziţiile sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
624
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta Universitatea împotriva sentinței civile nr.
2272/11.12.2017 a Tribunalului Iaşi (de completare), Curtea de Apel constată că este fondat, de
asemenea, în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul referitor la nepronunțarea primei instanțe asupra excepţiei lipsei de
interes (mijloc de apărare) invocată de pârâtă, Curtea de Apel constată că nu poate face obiectul
completării hotărârii.
Potrivit art. 444 C.proc.civ., completarea hotărârii poate fi dispusă atunci când instanța a
omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri
conexe sau incidentale, neputând fi extinsă și în cazul nepronunțării asupra unui mijloc de
apărare, cum este o excepție de fond.
Așa cum s-a și procedat în speță, omisiunea pronunțării primei instanțe asupra excepţiei
lipsei de interes poate fi invocată pe calea apelului, astfel încât, urmare a admiterii apelului
principal conform celor anterior arătate, va fi înlăturată din sentința civilă nr. 2272/11.12.2017 a
Tribunalului Iaşi dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei de interes invocată de pârâtă.
În ceea ce privește criticile pârâtei referitoare la respingerea cererii sale privind obligarea
reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că sunt fondate.
Într-adevăr, potrivit disp. art. 453 alin. 1 și 2 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi
obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată; când cererea
a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi
obligată la plata cheltuielilor de judecată; dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune
compensarea cheltuielilor de judecată.
Însă, deși a redat corect statuările Curții Constituționale din decizia nr. 463/2016,
conform cărora textul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. induce o culpă procesuală în sarcina celui care,
prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu
ocazia desfăşurării procesului, în mod greșit prima instanță a concluzionat că în speță, pârâta
Universitatea nu a câștigat procesul și nici nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de
judecată efectuate în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului exclusiv pentru capetele de
cerere ce au fost respinse.
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 451 alin. 2 C.proc.civ., cererea reclamantului
fiind admisă numai în parte. Așadar, potrivit textului legal ,,judecătorii vor stabili măsura în care
fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul X. a solicitat următoarele: să se dispună
obligarea angajatorului să ia măsurile pentru respectarea demnităţii în muncă prin încetarea
hărțuirii morale și a comportamentului discriminatoriu, pentru ca sa își poată desfăşura
activitatea didactică în condiţii legale; obligarea angajatorului la plata de daune morale în
cuantum de 100.000 lei pentru prejudiciile morale suportate urmare a acţiunilor ce au avut drept
consecinţă decredibilizarea publică, nesocotirea demnităţii, onoarei și a reputaţiei profesionale a
reclamantului; obligarea angajatorului ca pe cheltuiala proprie să asigure publicarea într-un ziar
local și unul de circulaţie centrală a hotărârii ce se va pronunţa, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1176/12.06.2017, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea
reclamantului, în sensul că: a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.000 lei,
reprezentând daune morale (față de 100.000 lei, cât s-a solicitat); a respins, ca rămasă fără obiect,
cererea privind obligarea angajatorului să ia masuri pentru respectarea demnității în muncă; a
respins cererea privind obligarea pârâtei să asigure publicarea într-un ziar local și unul de
circulație centrală a hotărârii.
625
Ca atare, în situația concretă a cauzei de față, partea care a câștigat procesul este pârâta,
reclamantului fiindu-i admis, în parte, doar un capăt de cerere din cele 3 cu care a investit
instanța.
Întrucât reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, se
impunea ca instanța de fond să facă aplicarea art. 451 alin. 2 C.proc.civ. și să acorde pârâtei
cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile admise.
În ceea ce privește onorariul de 7000 lei, conform împuternicirii avocațiale, facturii și
extrasului de cont depuse la filele 10, 70-72 vol. II dosar fond, acesta este un onorariu fix, fiind
achitat pentru ,,redactare, semnare, asistare, reprezentare” a clientului universității în dosarul nr.
XZ4/99/2015 al Tribunalului Iași.
Instanţa de fond nu doar că omite prevederile art. 453 al. 2 C.proc.civ., dar adaugă în
mod nelegal şi neîntemeiat condiţia ca avocatul să facă dovada unui onorariu defalcat pe capete
de cerere, în condițiile în care nici Statutul profesiei de avocat și nici Legea nr. 51/1995 nu
prevăd o asemenea modalitate de stabilire a onorariilor.
Așadar, Curtea de Apel constată că se impune admiterea apelului declarat de pârâta
Universitatea împotriva sentinței civile nr. 2272/11.12.2017 a Tribunalului Iaşi și schimbarea în
parte a acesteia, conform art. 480 alin. 2 C.proc.civ., în sensul obligării reclamantului X. să
plătească pârâtei suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, raportat
la criteriile prevăzute de art. 453 alin. 2 C.proc.civ. și la pretențiile admise la fond, în acord și cu
activitatea depusă în apărarea părții care a ,,câștigat procesul”.
Vor fi păstrate, de asemenea, dispoziţiile sentinţei de completare care nu contravin
prezentei decizii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de părți în apel, instanța de control
judiciar urmează să dispună compensarea acestora, conform art. 482 cu referire la art. 453 alin. 2
teza finală C.proc.civ., constatând că nici una dintre părți nu a câștigat în mod efectiv procesul,
apelul declarat de pârâta Universitatea împotriva sentinței civile nr. 1176/12.06.2017 a
Tribunalului Iași fiind admis doar formal, prin ,,schimbarea” excepției rămânerii fără obiect a
primului capăt de cerere cu aceea a lipsei de interes.
11. Cerere în pretenții întemeiată pe disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii. Sarcina probei
întrunirii condițiilor plății nedatorate

Indice alfabetic: Plată nedatorată. Sarcina probei
Temei de drept: Codul muncii, art. 256 alin. 1; Codul de procedură civilă, art. 249,
art. 255 alin. 2
Potrivit art. 256 alin. 1 Codul muncii, „salariatul care a încasat de la

angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”. Chiar dacă este o
prevedere specială din Codul muncii, regimul comun al plăţii nedatorate este
aplicabil şi în cadrul conflictelor de muncă, atât timp cât legiuitorul nu a înţeles
decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate şi în dreptul muncii, fără a
detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.
În consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie
verificate îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestaţia trebuie
626
să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie
să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi
fost făcută din eroare.
Sarcina probei revine, în acest caz, reclamantului, potrivit prevederilor art.
249 Cod procedură civilă, care trebuie să dovedească nu doar plata sumei a cărei
restituire se solicită, ci și caracterul nedatorat al acestei plăți.
Dovada titlului cu care s-a făcut plata este necesară pentru a răsturna
prezumția legală relativă instituită în favoarea pârâtului de dispozițiile art. 1341
alin. 3 Cod civil, potrivit cărora se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a
făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.
Întrucât verificarea îndeplinirii condiţiilor plății nedatorate implică mai
multe aspecte, respectiv, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în
vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în
raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare, sarcina probei
plății nu este atenuată în cauză, în condițiile art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, în
cazul în care pârâtul contestă caracterul nedatorat al plății.
50/25.01.2018
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.
XX26/99/02.05.2017, reclamantul colegiul naţional a chemat în judecată pe pârâta X, solicitând
obligarea acesteia la plata sumei de 335 lei actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând suma
nedatorată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul susţine că, în urma unor litigii de
muncă cu sindicatele, a fost obligat prin sentinţe civile definitive la plata unor sume de bani
reprezentând drepturi salariale, însă, în momentul efectuării plăţilor către salariaţii cărora le-au
fost admise cererile în instanţe, din eroare s-au efectuat plăţi ale acestor diferenţe salariale şi
către angajaţi care nu erau menţionaţi în sentinţele civile. Arată reclamantul că, în urma
verificărilor Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Iaşi, s-a dispus ca măsură,
recuperarea sumelor plătite nelegal şi necuvenit, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de
chemare în judecată.
În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 53/2001, Codul de procedură civilă şi Decizia
nr. 137/2016 a Curţii de Conturi Iaşi. În probaţiune, reclamantul a solicitat administrarea probei
cu înscrisuri, ce au fost depuse, în copie, odată cu cererea de chemare în judecată. Uniunea
Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru X a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că măsura dispusă de reclamant,
de recuperare a sumei de 335 lei nu are niciun fundament legal deoarece acesta nu a făcut dovada
efectuării plăţii nedatorate, pentru a putea fi în drept să solicite restituirea acesteia, sens în care a
invocat art. 1341 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 1470 din Codul Civil.
Faptul că reclamantul a fost obligat prin Decizia nr. 137/2016 emisă Curţii de Conturi a
României – Camera de Conturi a jud. Iaşi, să ia măsuri pentru remedierea deficienţelor
constatate în timpul acţiunii de audit financiar, nu îl exonerează retroactiv de obligaţia de plată
deja stabilită la momentul efectuării controlului prin hotărâri judecătoreşti, pentru ca acesta să
627
califice plata ca fiind nedatorată ori nelegală şi nu îl exonerează nici de obligaţia de a justifica
suma solicitată şi de a indica metoda de calcul, atât timp cât reclamantul a plătit în temeiul unor
hotărâri judecătoreşti definitive nu poate solicita restituirea acestor bani, fără a arăta cum s-a
ajuns la suma respectivă.
Apreciază pârâta că reclamantul trebuie să arate cum a ajuns la suma de 335 lei şi chiar şi
în ipoteza în care ar proba faptul că aceasta este justificată şi corect calculată, nu se poate vorbi
de o plată nedatorată deoarece nu s-a plătit fără a datora, ci ar putea fi incidente dispoziţiile
îmbogăţirii fără justă cauză - art. 1345 Codul civil pentru ceea ce s-a plătit în plus, iar
reclamantul ar trebui să facă dovada faptului că îmbogăţirea subzistă la momentul sesizării
instanţei conform art. 1347 din Codul civil.
În subsidiar, pârâta solicită să se constate incidenţa compensaţiei legale şi eficienţa
dispoziţiilor art. 1616 din Codul civil şi ale art. 1617 alin. 1 din acelaşi act normativ, motivând că
sumele de bani reprezentând diferenţe de drepturi salariale la care a fost obligat reclamantul în
temeiul hotărârilor judecătoreşti şi a căror restituire în parte o solicită, au fost eşalonate şi nu au
fost plătite în întregime, astfel încât în sarcina reclamantului subzistă obligaţia de plată a restului
tranşelor.
În drept, pârâta invocă dispoziţiile art. 1341, art. 1345, art. 1347, art. 1470, art. 1616 şi
ale art. 1617 din Codul civil precum şi prevederile art. 272 din Codul muncii.
În probaţiune, pârâta solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi orice alte
înscrisuri necesare dovedirii apărărilor formulate.
Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, în numele şi pentru X,
a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se
dispună stingerea obligaţiei de plată a sumei de 335 lei a pârâtei X către reclamantul colegiul
naţional, ca efect al compensaţiei legale.
În motivarea acestei cereri se arată că reclamantul colegiul naţional a fost obligat, în
calitate de angajator, la plata unor diferenţe de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti pe
baza cărora s-a făcut calculul şi s-a virat o parte din acestea, că plata a fost eşalonată pe 5 ani,
obligaţia de plată nefiind încă stinsă în totalitate, întrucât ultima tranşă va fi scadentă în anul
2018, că în anul 2017 este scadentă una din tranşe în cuantum de 35%, care încă nu a fost virată
în contul său şi că reclamantul are, deci, o datorie certă, lichidă şi exigibilă.
Se apreciază că, dat fiind faptul că prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat de la
pârâtă restituirea sumei de 335 lei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1616 şi art. 1617 din
Codul civil, privind compensaţia legală, respectiv: „Datoriile reciproce se sting prin compensaţie
până la concurenţa celei mai mici dintre ele” (art. 1616), „Compensaţia operează de plin drept de
îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca
obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură” (art. 1617
alin.1).
În concluzie, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele
şi pentru X solicită admiterea cererii reconvenţionale şi stingerea obligaţiei pârâtei de a restitui
suma solicitată de către reclamant, prin compensare legală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 209 din Codul de procedură civilă, ale art. 1616
şi art. 1617 din Codul civil.
Colegiul naţional a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a solicitat
respingerea acesteia ca neîntemeiată motivat de faptul că este instituţie publică, ordonator terţiar
de credite, iar sumele de bani necesare acoperirii obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti
le sunt virate succesiv în conturi, funcţie de bugetele alocate, astfel încât nu sunt în situaţia de a
628
avea disponibilităţi în cont, cu această destinaţie, fapt ce face imposibilă utilizarea acestei
instituţii.
În drept, a fost invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1716/06.09.2017, Tribunalul Iaşi a hotărât:
„Respinge cererea formulată de reclamantul colegiul naţional în contradictoriu cu pârâta
X.
Respinge cererea reconvenţională formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din
Învăţământul Preuniversitar în numele şi pentru membrul de sindicat X în contradictoriu cu
reclamantul pârât colegiul naţional.
Pârâta X a fost salariata reclamantului colegiul naţional, conform contractului individual
de muncă înregistrat sub nr. 1273/01.09.2008, pe funcţia de profesor de fizică.
Reclamantul colegiul naţional a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 335 lei,
actualizată cu indicele de inflaţie, reprezentând sumă nedatorată. Prin decizia nr. 137/07.11.2016,
Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi a decis înlăturarea neregulilor în
activitatea financiar-contabilă şi/sau fiscală controlată si aplicarea unor măsuri pentru stabilirea
întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora, respectiv înregistrarea în contabilitate şi
recuperarea prejudiciilor aduse bugetelor publice, împreună cu beneficiile nerealizate,
identificate în timpul misiunii de audit financiar, reîntregirea creditelor bugetare afectate,
extinderea verificărilor la nivelul exerciţiului bugetar 2015-2016, şi anterior acestora, în vederea
stabilirii întinderii şi mărimii eventualelor prejudicii aduse bugetelor publice datorate efectuării
de plăţi nelegale sub formă de drepturi salariale de natura celor constatate în timpul misiunii de
audit etc.
Potrivit dispoziţiilor art. 256 alin. 1 Codul muncii: „Salariatul care a încasat de la
angajator o suma nedatorată este obligat să o restituie.” În practica judiciară s-a subliniat
constant că, în sarcina salariatului obligat la restituire, nu se reţine vinovăţia celui în cauză, iar
obligaţia de restituire care se naşte în sarcina salariatului nu reprezintă o forma a răspunderii
patrimoniale, dar că raţiunea acestei obligaţii se întemeiază pe îmbogăţire fără justă cauză (art.
1345 din Codul civil).
Potrivit dispoziţiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine
angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de
înfăţişare.
În speţă, reclamantul nu a reuşit să probeze pretenţiile, astfel încât nu se poate dispune de
către instanţă restituirea sumei solicitate, deoarece din înscrisurile înaintate la dosarul cauzei nu
rezultă că sumele, prevăzute în tabelele intitulate „Situaţia sumelor acordate necuvenit” şi
„Situaţia sumelor brute calculate ca diferenţe salariale - hotărâri judecătorești”, au fost încasate
de pârâtă, acestea nefiind însoţite de statul nominal de plată corespunzător funcţiei/postului
ocupat din statul de funcţiuni, respectiv de profesor de fizică, care să conţină semnătura acesteia.
În situaţia în care pârâta nu s-a prezentat pentru a ridica direct suma de bani ce face
obiectul prezentelor pretenţii, iar reclamantul, în temeiul art. 5 şi 7 din O.U.G. nr. 149/2007
privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice, prin care s-a trecut la utilizarea
cardurilor, a recurs la instituţia ofertei reale de plată urmată de consemnaţiune, instanţa apreciază
că acesta avea posibilitatea demonstrării plăţii sumei de 335 lei, prin ordinul de plată al
viramentul bancar în contul pârâtei.
Aşadar, din ansamblul probator administrat în cauză instanţa constată că reclamantul nu a
reuşit să dovedească prin niciun document justificativ existent la dosarul cauzei, că a efectuat
629
plata sumei de 335 lei, motiv pentru care reţine că nu se poate angrena obligaţia pârâtei la plata
acestei sume, pârâta neputând fi ţinută să restituie prezumtivele sume pretins a fi încasate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din
Învăţământul Preuniversitar Iaşi în numele şi pentru X instanţa urmează a o respinge, având în
vedere modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în judecată, respectiv de respingere a
solicitării de obligare a pârâtei X la restituirea sumei de 335 lei, actualizată cu indicele de
inflaţie, reprezentând sumă nedatorată, pentru lipsa probaţiunii obligaţiei de restituire a acestei
sume de către pârâtă, motiv pentru care tribunalul nu poate da eficienţă prevederilor art. 1616 şi
art. 1617 din Codul civil, întrucât compensaţia judiciară operează doar atunci când există două
datorii certe, lichide şi exigibile, nu şi în absenţa debitului pârâtei faţă de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul colegiul naţional, criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a susținut că pârâta nu contestă niciun moment remiterea sumelor
solicitate a fi restituite către unitatea de învăţământ. Cu privire la plata salariilor, apelanta a arătat
că utilizează cardurile, astfel încât suma solicitată a fost achitată prin ordin de plată.
În drept: art. 466 si urmat C.pr.civ.
Intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de colegiul naţional
şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei Tribunalului nr. 1716/09.10.2017.
În fapt, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantul
apelant colegiul naţional ca neîntemeiată, „pentru lipsa probaţiunii obligaţiei de restituire a sumei
de către pârâta intimată, în aceste condiţii "neputând fi ţinută să restituie prezumtivele sume
pretins a fi încasate".
Învederează faptul că apelul formulat de unitatea de învăţământ este neîntemeiat, unicul
motiv invocat fiind necontestarea de către pârâta intimata a sumelor a căror restituire i-a fost
solicitată, ceea ce nu este adevărat.
Prin întâmpinarea formulată la fond a susținut nelegalitatea măsurii de restituire a sumei
solicitate, deoarece nu a existat o plată nedatorată atât timp cât apelantul reclamant a plătit cu
intenţia de a stinge nişte datorii prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive. Aşadar, cât timp
apelantul a plătit în temeiul unor titluri executorii, el nu poate solicita restituirea acestor bani, şi
nici nu poate califica plata ca fiind nedatorată.
Deşi a avut posibilitatea probării pretenţiilor solicitate în faţa instanţei de fond, apelantul
a ales să nu depună niciun document justificativ care să ateste faptul că intimata a încasat suma
de 335 lei, faptul că această valoare este rezultatul unui calcul corect şi că depăşeşte suma
datorată în temeiul hotărârilor judecătoreşti menţionate.
dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat.
Reclamantul colegiul naţional prin acțiunea formulată a solicitat obligarea pârâtei X la
plata sumei de 335 lei, susținând că reprezintă o plată nedatorată.
Având în vedere principiului disponibilității părților asupra fixării limitelor cererii,
reclamantul fiind cel care stabilește obiectul cererii, precum și temeiul juridic al acesteia, se
constată că în prezenta cauză instanța a fost învestită cu o cerere în pretenții întemeiată pe disp.
art. 256 alin. 1 Codul muncii, obiectul cererii și temeiul legal fiind precis determinate de
reclamant.
Referitor la invocarea plăţii nedatorate, Curtea de Apel reţine că potrivit art. 256 alin. 1
Codul muncii, „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o
630
restituie”. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea de
Apel apreciază că regimul comun al plăţii nedatorate este aplicabil şi în cadrul conflictelor de
muncă, atât timp cât legiuitorul nu a înţeles decât să enunţe incidenţa instituţiei plăţii nedatorate
şi în dreptul muncii, fără a detalia condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o
plată nedatorată.
În consecinţă, şi pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificate
îndeplinirea condiţiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu
de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic
în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să fi fost făcută din eroare.
În cauza de față este evident că între părți există raporturi juridice de muncă, iar pretenția
dedusă judecății reprezintă o cerere de restituire a unei sume de bani, despre care se pretinde că a
fost achitată pârâtei cu titlu de diferențe salariale necuvenite.
În ceea ce privește sarcina probei, prima instanță a reținut corect că aceasta revine
reclamantului, potrivit prevederilor art. 249 Cod procedură civilă.
Așadar, reclamantului îi revenea sarcina de a proba nu doar plata sumei a cărei restituire
se solicită, ci și caracterul nedatorat al acestei plăți.
Apelantul reclamant a susținut că suma de 335 lei a fost avansată pârâtei cu titlu de
diferențe salariale necuvenite. Plata sumei de 335 lei nu a fost însă dovedită, reclamantul
nedepunând nici un document justificativ, în sensul art. 168 alin. 1 Codul muncii, cu privire la
efectuarea plății.
Pe lângă dovada plății, apelantul reclamant trebuia să dovedească și caracterul nedatorat
al plății.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 335 lei ca urmare a faptului că prin Decizia
nr. 137/07.11.2016, Curtea de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi a apreciat că
drepturile salariale acordate în baza unor hotărâri judecătorești personalului didactic de la
colegiul naţional a fost stabilit și plătit într-un cuantum superior celui legal. În susţinerea
pretenţiilor, alături de Decizia nr. 137/07.11.2016, reclamantul a anexat exclusiv tabelele
intitulate „Situaţia sumelor acordate necuvenit” şi „Situaţia sumelor brute calculate ca diferenţe
salariale - hotărâri judecătorești” şi notificarea către pârâta intimată. Or, din cuprinsul Deciziei
nr. 137/07.11.2016 nu rezultă plățile cuvenite/necuvenite și nici dacă printre persoanele cărora
le-au fost făcute astfel de plăți se află și pârâtă, iar tabelul intitulat „Situaţia sumelor acordate
necuvenit” este un act ce emană exclusiv de la angajator, cu privire la care nu există acordul
pârâtei salariate.
Măsura de stabilire și recuperare integrală a prejudiciilor bugetelor publice, aferente plății
nelegale de drepturi bănești angajaților colegiul naţional, dispusă prin Decizia nr.
137/07.11.2016 a Curții de Conturi a României - Curtea de Conturi Iaşi este vagă și, singură, nu
poate dovedi că plata către pârâta X a sumei de 335 lei a fost efectuată nedatorat.
Dovada titlului cu care s-a făcut plata sumei de 335 lei către pârâtă era necesară pentru a
răsturna prezumția legală relativă instituită în favoarea pârâtei de dispozițiile art. 1341 alin. 3
Cod civil, potrivit cărora se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a
stinge o datorie proprie.
Întrucât verificarea îndeplinirii condiţiilor plății nedatorate implică mai multe aspecte,
respectiv, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut
plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata trebuie să
fi fost făcută din eroare, instanța de apel reține că sarcina probei plății nu este atenuată în cauză,
în condițiile art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece pârâta a contestat caracterul nedatorat
631
al plății. Prin urmare, susținerile părților nu sunt deplin concordante pentru a se face aplicarea
disp. art. 255 alin. 2 Cod procedură civilă, așa cum susține reclamantul în apel.
Pentru aceste considerente, reținând că apelantul reclamant, care avea sarcina probei
conform art. 249 Cod procedură civilă, nu a dovedit întrunirea condițiilor pentru care a solicitat
obligarea pârâtei la restituirea unei plăți nedatorate, Curtea de apel constată că hotărârea primei
instanțe este legală și temeinică, astfel că o păstrează.
12. Răspunderea patrimonială a salariatului pentru încălcarea obligației de

confidențialitate. Caracterul de documente confidențiale

Indice alfabetic: Răspunderea patrimonială a salariatului pentru încălcarea
obligației de confidențialitate. Caracterul de documente confidențiale
Temei de drept: art. 254 din Codul muncii
Deși, printr-o anumită faptă a salariatului angajatorul poate fi vătămat în

drepturile sale, ceea ce trebuie verificat este dacă fapta angajatului este ilicită și
dacă este cauzatoare a unui prejudiciu. Procesele verbale de predare-primire a
postului de la punctul de lucru unde salariatul îşi desfăşoară activitatea nu sunt
necesare executării şi evidenţei serviciului de pază și ca atare nu li se poate atribui
caracterul unor documente confidențiale.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 388/5.06.
2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 27.10.2017 reclamanta

SC „X.” SRL în contradictoriu cu pârâtul Y. a solicitat obligarea acestuia la plata daunelor
interese în cuantum de 6.000 lei pentru accesul şi folosirea fără drept a unor informaţii cu
caracter confidenţial şi la plata daunelor interese în cuantum de 4.000 lei, pentru nerespectarea
contractului de muncă şi a obligaţiilor asumate prin fişa postului.
A solicitat şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin sentința civilă nr. 114/1.02.2018 Tribunalul Vaslui respinge acţiunea formulată
de reclamanta SC „X.” SRL în contradictoriu cu pârâtul Y. ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere solicitat de pârât privind obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
„Y. este salariatul societăţii reclamantei, aşa cum rezultă din documentele depuse la
dosar, în funcţia de agent de securitate, la postul 2 Cimitir.
Prin cererea de chemare în judecată, SC „X.” SRL a solicitat obligarea pârâtului Y. la
plata daunelor interese în cuantum de 6.000 lei pentru accesul şi folosirea fără drept a unor
informaţii cu caracter confidenţial şi la plata daunelor interese în cuantum de 4.000 lei, pentru
nerespectarea contractului de muncă şi a obligaţiilor asumate prin fişa postului.
Codul muncii (Legea nr. 53/2003) statuează cadrul şi condiţiile în care este antrenată
răspunderea patrimonială a salariaţilor.
632
Art. 254 Codul muncii, pe care reclamanta îşi întemeiază cererea de chemare în judecată,
prevede că salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile
contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca
lor.
Legiuitorul a definit şi reglementat răspunderea patrimonială a salariaţilor ca fiind o
răspundere contractuală, faţă de aspectul că, raporturile juridice dintre părţi se întemeiază pe
contractul individual de muncă.
Din analiza prevederilor articolului sus menţionat rezultă că pentru a exista răspundere
patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulative următoarele condiţii de fond: calitatea de
salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului,
săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de
cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Deşi la dosarul cauzei nu există depus contractul individual de muncă, instanţa din actele
anexate cererii de chemare în judecată, constată că, relaţiile de muncă între cele două părţi,
reclamantă şi pârât sunt în fiinţă.
În ceea ce priveşte calitatea de salariat, condiţia se constată a fi îndeplinită.
Fapta ilicită şi personală constă în conduita salariatului prin care se încalcă normele
imperative ale dreptului, acţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor
subiective sau intereselor legitime ale angajatorului.
Pretenţiile reclamantei se întemeiază pe faptul că Y. a folosit fără drept unele informaţii
cu caracter confidenţial şi nu a respectat contractul individual de muncă şi obligaţiile asumate
prin fişa postului.
Din verificările portalului instanţelor de judecată şi aşa cum recunoaşte şi reclamanta, Y.
a chemat în judecată SC „X.” SRL în vedere obligării acesteia la plata unor drepturi salariale
neacordate şi cuvenite legal. În probaţiunea pretenţiilor sale a solicitat administrarea probei cu
înscrisuri şi în cadrul acestei probe a depus în copie procesele verbale de predare-primire a
postului de la punctul de lucru unde acesta îşi desfăşura activitatea.
SC „X.” SRL, reclamanta din prezentul dosar, consideră că procesele verbale de predare-
primire a postului, utilizate ca probă de Y. în acel dosar, au fost obţinute de pârât ilegal prin
fotocopiere, încălcând astfel obligaţia de fidelitate faţă de angajator în exercitarea atribuţiilor de
serviciu.
Apreciază că au fost încălcate prevederile din fişa postului potrivit cărora, salariatul se
obligă: „să asigure confidenţialitatea datelor şi informaţiilor de care ia cunoştinţă în timpul
executării serviciului, atât pe perioada angajării cât şi după încetarea contractului individual de
muncă; să asigure păstrarea în bune condiţiuni a documentelor de serviciu de la posturile de pază
fiindu-le interzis cu desăvârşire divulgarea conţinutului acestora, multiplicarea, copierea sau
folosirea în interes personal a acestor documente, aceste aspecte constituind abateri disciplinare
grave şi dă dreptul angajatorului, pe lângă încetarea de îndată a contractului individual de muncă,
de a solicita daune morale şi materiale la instanţele judecătoreşti competente.”; “să păstreze
secretul de stat şi de serviciu.”
De asemenea, SC „X.” SRL precizează că Y. nu a respectat nici prevederile (tot din fişa
postului) referitoare la „Sustragerea sau copierea, filmarea sau fotografierea înscrisurilor şi
documentelor aparţinând angajatorului din posturile de pază unde îşi desfăşoară activitatea sau
alte documente ale angajatorului care sunt destinate uzului intern, precum şi ale obiectivului
păzit”, prevederi a căror nerespectare atrage sancţionarea cu desfacerea imediată a contractului
individual de muncă. Totodată, folosirea acestor documente şi înscrisuri obţinute în mod ilicit,
633
fără acordul angajatorului, atât pe timpul derulării prezentului, cât şi după încetarea acestuia, dă
dreptul angajatorului să solicite daune de la salariat.
Înscrisurile şi documentele aparţinând SC „X.” SRL constituie proprietate privată şi
intelectuală.
Fotografierea, filmarea, multiplicarea, copierea de înscrisuri şi documente din posturile
de pază aparţinând angajatorului sau alte documente aparţinând beneficiarului/angajatorului, de
către salariaţi pentru a le folosi în interes personal sau pentru a le înstrăina altor persoane fără
acordul angajatorului se va sancţiona cu desfacerea Contractului individual de muncă dând
dreptul angajatorului de a solicita plata de daune interese şi materiale.”
Componentă a disciplinei muncii, obligaţia de fidelitate este reglementată de prevederile
art. 39 alin. (2) lit. d) Codul muncii, în speţă şi în fişa postului , iar în mod distinct şi corelat art.
39 alin. (2) lit. f) Codul muncii reglementează şi obligaţia salariatului de a respecta secretul de
serviciu. Cele două obligaţii de fidelitate şi de respectare a secretului de serviciu
(confidenţialitate) se află una faţă de alta într-un raport de la întreg la parte. Altfel spus, în
înţelesul său complet, obligaţia de fidelitate încorporează şi obligaţia de confidenţialitate (de a nu
divulga secretul de serviciu).
Instanţa reţine că săvârşirea unei fapte ilicite si personale de către salariat în legătură cu
munca sa este de esenţa răspunderii patrimoniale. Inexistenţa faptei ilicite personale si
prejudiciabile a salariatului cât si lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta salariatului si
producerea prejudiciului conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în
cauză.
Dovada existenţei unei fapte ilicite săvârşite în legătură cu munca de către salariat,
respectiv dovedirea în instanţă a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau
neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cade în sarcina angajatorului, potrivit articolului 287
Codul muncii.
În speţă, instanţa constată că într-adevăr în cuprinsul fişei postului la contractul
individual de muncă nr. 1742/23.07.2015 încheiat între părți au fost prevăzute expres atribuţiile
principale ale pârâtului, individualizându-se totodată informațiile considerate confidențiale -
informații proprietatea angajatorului.
Numai că, procedând la analiza probatoriilor încuviințate și administrate în cauză,
raportat la normele de drept material aplicabile respectiv Codul muncii, Tribunalul apreciază că
fotocopierea respectivelor înscrisuri de către Y. nu reprezintă o încălcare a obligației de
fidelitate.
Astfel, obligația de fidelitate constituie o componentă a disciplinei muncii și este o
obligație principală a salariatului, pe durata executării contractului său individual de muncă, de a
se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, fie prin
concurență, fie prin lipsă de discreție cu privire la informațiile confidențiale secrete, privindu-l
pe angajator, de natură tehnică, economică, managerială, comercială la care are acces permanent
sau ocazional, prin activitatea pe care o desfășoară.
Or, în speță, este evident că prin fotocopiere înscrisurilor privind organizarea serviciului
de bază, salariatul Y. nu a săvârșit acte sau fapte care să dăuneze activității angajatorului său. Pe
perioada derulării raporturilor de muncă, acesta nu a desfășurat nici o activitate contrară
intereselor SC „X.” SRL, neexistând nici o prevedere care să imprime acelor procese verbale un
caracter confidenţial.
634
Pe de altă parte, Tribunalul constată că reclamanta nu a fost în măsură a dovedi, deși
sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul muncii că pârâtul ar fi folosit acele date din
procesele verbale sus menţionate „în mod ilicit” .
Utilizarea în instanţă, a înscrisurilor privind organizarea serviciului de pază de către
pârât, anexate cauzei, de la filele 10 - 15 ce atestă predarea-primirea postului nu reprezintă o
încălcare a fişei postului, în concret a clauzei de fidelitate. Aceasta întrucât nu trebuie neglijat
principiul liberei circulații a informației, cât și împrejurarea că datele din procesele verbale
menţionate se puteau obține și din alte surse, acestea fiind documente cu caracter public,
neavând caracter confidenţial.
Acceptând chiar ipoteza reclamantei, în sensul că respectivele înscrisuri fac parte din
categoria informațiilor clasificate drept confidențialitate și că prin utilizarea acestor informații
obținute în calitate de angajat, s-ar fi încălcat atribuţiile principale înserate în fişa postului, nu
trebuie neglijat însă că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului ca formă a
răspunderii contractuale se impunea a fi dovedită existența prejudiciului, ca o condiție necesară a
angajării acestei forme a răspunderii, condiție nedovedită în cauză.
Prejudiciul constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială,
efecte ale încălcării de către pârât a obligaţiilor arătate de către reclamant.
Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită și beneficiul de care aceasta a fost lipsită.
Reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins, deşi, după cum s-a reţinut sarcina probei îi
revenea.
Totodată, nu trebuie neglijat că în calculul daunelor interese pe care ar fi obligat să le
plătească salariatul ca urmare a nerespectării atribuţiilor inserate în fişa postului se va ține cont
de valoarea de piață a informației respective, diminuarea profitului obținut de angajator în urma
publicității informației, aspecte de asemenea nedovedite în cauză de SC „X.” SRL, conform art.
287 Codul muncii.
Cu privire la vinovăţia pârâtului, instanţa de judecată reţine că pentru antrenarea
răspunderii, vinovăţia făptuitorului poate fi atât sub forma intenţiei cât şi sub forma culpei.
Prin imputarea unei fapte prejudiciabile fără vreo legătură cu vinovăţia salariatului nu
sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale conform art. 254 Codul muncii.
Raportat celor expuse mai sus, instanţa respinge acţiunea formulată de reclamanta SC
„X.” SRL, în contradictoriu cu pârâtul Y., ca neîntemeiată.
Deoarece pârâtul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul
litigiu , Tribunalul respinge acest capăt de cerere , ca neîntemeiat.
Pentru aceleaşi considerente, participând la deliberări, conform art. 55 din Legea nr.
304/2004, asistenţii judiciari şi-au exprimat opinia in sensul celor reţinute de către instanţa de
judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 270 din Codul muncii, prezenta cauză este scutită de taxă
judiciară de timbru.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta SC „X.” SRL, considerând-o nelegală
și netemeinică.
Motivează apelanta că intimatul este salariat al SC „X.”, şi că a formulat o acţiune la
Tribunalul Tulcea, depunând la dosar mai multe înscrisuri intitulate procese verbale de
organizare a serviciului de paza, înscrisuri obţinute în mod abuziv şi ilicit prin fotocopiere,
încălcând astfel obligaţiile contractuale asumate, precum şi obligaţiile asumate prin fişa postului.
Arată că salariatului îi incumbă ope legis obligaţia de confidenţialitate, obligaţia de a
respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil,
635
precum şi în contractul individual de muncă, obligaţia de a respecta secretul de serviciu în
virtutea art. 39 alin. (2) lit. c şi f) din Codul muncii, iar intimatul Y., a obţinut şi folosit fără drept
unele informaţii cu caracter confidenţial care aparţin SC „X.” SRL.
Apelanta consideră că intimatul nu a intrat în posesia înscrisurilor privind organizarea
serviciului de pază, în mod legal, sens în care prezumţia de bună-credinţă a fost răsturnată.
Apreciază apelanta, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt îndeplinite
condiţiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 254 din Codul muncii.
Susţine că din cauza nerespectării obligaţiei legale a intimatului de-a păstra
confidenţialitatea şi secretul de serviciu, societatea poate fi sancţionată contravenţional şi se
poate ajunge până la ridicarea licenţei de funcţionare şi plata daunelor interese către beneficiarii
serviciilor de pază deoarece obţinerea unor contracte prin licitaţie publică se face prin stabilirea
unor criterii economice şi a unor sisteme de punctaj care permit calcularea unei note medii.
Consideră că este evidentă atât existenţa faptei ilicite cât şi a legăturii de cauzalitate
dintre fapta intenţionată a salariatului şi prejudiciul creat.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimatul formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
În susţinerea apărării arată că este angajatul firmei reclamante în funcţia de "agent de
securitate", iar serviciul şi-l execută în postul 2 "CIMITIR" şi deoarece angajatorul nu i-a plătit
orele suplimentare lucrate, şi orele lucrate sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale, prevăzute
de dispoziţiile art. 139-142 din Legea nr. 53/2003, s-a adresat instanţei de judecată Tribunalul
Tulcea, pe rol fiind dosarul civil nr. XX60/88/2017 cu termen de judecată 23.04.2018.
Susţine că în mod tendenţios reclamanta face afirmaţia că a obţinut şi folosit unele
“informaţii cu caracter confidenţial" - dar fără a face precizarea care sunt aceste date cu caracter
confidenţial, înscrisurile care au fost depuse la instanţă sunt documente publice care pot fi
vizionate de orice persoană (cele venite în control) iar referitor la faptul că aceste înscrisuri sunt
unele clasificate ca fiind secret de serviciu, apărătorul reclamantei este într-o mare confuzie,
fiindcă în prezenta speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. b) din Legea nr. 182 din 12
aprilie 2002 (*actualizata*) privind protecţia informaţiilor clasificate.
Arată că dacă aceste documente ar fi fost documente secrete atunci reclamanta ar fi
trebuit să deţină un REGISTRU în temeiul art. ART. 10 din Legea nr. 182/2002 actualizată.
Solicită respingerea apelului având în vedere că toate acestea sunt doar şicane datorită
faptului că a formulat cererea de chemare în judecată la Tribunalul Tulcea.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Raportul juridic de muncă dintre angajator şi angajat, stabilit prin contractul individual de
muncă încheiat în formă scrisă este guvernat de norma specială a dreptului muncii, sens în care
drepturile şi obligaţiile celor două părţi izvorăsc exclusiv din contractul individual de muncă. Pe
cale de consecinţă, atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului survine ca urmare a săvârşirii
unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii patrimoniului angajatorului şi are un caracter reparator,
salariatul fiind ţinut să răspundă cu propriul său patrimoniu, respectiv cu salariul său.
Deși, printr-o anumită faptă a salariatului angajatorul poate fi vătămat în drepturile sale,
ceea ce trebuie verificat este dacă fapta angajatului este ilicită și dacă este cauzatoare a unui
prejudiciu.
636
Lipsa unui singur element al angajării răspunderii patrimoniale a salariatului (faptă ilicită,
prejudiciu, raport de cauzalitate) conduce la imposibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a
angajatului de către angajator.
În ceea ce privește fapta ilicită imputată salariatului, identificată prin cererea introductivă
de către SC „X.”, aceasta o constituie ”accesul şi folosirea fără drept a unor informaţii cu
caracter confidenţial”. Dezvoltând sensul documentelor cu caracter confidențial angajatorul
arată, în faza primului ciclu procesual, că acestea constau în procesele verbale de predare-primire
a postului de la punctul de lucru unde acesta îşi desfăşura activitatea, înscrisuri pe care salariatul
Y. le-a utilizat ca probă în cadrul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Tulcea. Că ilicitul faptei
constă în fotocopierea proceselor verbale și utilizarea lor, ceea ce a intrat în conflict cu obligaţia
de fidelitate a salariatului faţă de angajator în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Curtea constată că în mod corect judecătorul fondului apreciind asupra îndeplinirii
cumulative a elementelor răspunderii patrimoniale a analizat, în principal, existența faptei ilicite
pornind, printre altele, de la caracterul de confidențialitate al înscrisurilor în discuție.
Potrivit atribuțiilor din fișa postului, intimatul contestator are îndatorirea „să asigure
confidenţialitatea datelor şi informaţiilor de care ia cunoştinţă în timpul executării serviciului,
atât pe perioada angajării cât şi după încetarea contractului individual de muncă; să asigure
păstrarea în bune condiţiuni a documentelor de serviciu de la posturile de pază fiindu-le interzis
cu desăvârşire divulgarea conţinutului acestora, multiplicarea, copierea sau folosirea în interes
personal a acestor documente, aceste aspecte constituind abateri disciplinare grave şi dă dreptul
angajatorului, pe lângă încetarea de îndată a contractului individual de muncă, de a solicita daune
morale şi materiale la instanţele judecătoreşti competente”; “să păstreze secretul de stat şi de
serviciu.”
Se menționează, de asemenea, în fişa postului la rubrica abateri disciplinare, că
„Sustragerea sau copierea, filmarea sau fotografierea înscrisurilor şi documentelor aparţinând
angajatorului din posturile de pază unde îşi desfăşoară activitatea sau alte documente ale
angajatorului care sunt destinate uzului intern, precum şi ale obiectivului păzit”, prevederi a
căror nerespectare atrage sancţionarea cu desfacerea imediată a contractului individual de muncă.
Totodată, folosirea acestor documente şi înscrisuri obţinute în mod ilicit, fără acordul
angajatorului, atât pe timpul derulării prezentului, cât şi după încetarea acestuia, dă dreptul
angajatorului să solicite daune de la salariat.
Înscrisurile şi documentele aparţinând SC „X.” SRL constituie proprietate privată şi
intelectuală.
Fotografierea, filmarea, multiplicarea, copierea de înscrisuri şi documente din posturile
de pază aparţinând angajatorului sau alte documente aparţinând beneficiarului/angajatorului, de
către salariaţi pentru a le folosi în interes personal sau pentru a le înstrăina altor persoane fără
acordul angajatorului se va sancţiona cu desfacerea Contractului individual de muncă dând
dreptul angajatorului de a solicita plata de daune interese şi materiale.”
Curtea constată, în principal că documentele specifice, necesare executării şi evidenţei
serviciului de pază au caracterul unor documente confidențiale salariatul având obligația de a
asigura confidențialitatea asupra acestora întrucât acestea cuprind elemente ce vizează obiectivul
păzit, numărul de posturi şi amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările,
instalaţiile şi mijloacele tehnice de pază şi de alarmare, consemnul posturilor, legătura şi
cooperarea cu alte organe cu atribuţii de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor şi
modul de acţiune în diferite situaţii şi regulile de acces, potrivit dispoziţiilor conducătorului
unităţii.
637
Procesele verbale de predare-primire a postului de la punctul de lucru unde acesta îşi
desfăşura activitatea nu pot fi reținute, în circumstanțele anterior menționate ca fiind necesare
executării şi evidenţei serviciului de pază și ca atare nu li se poate atribui caracterul unor
documente confidențiale.
Verificând procesele verbale existente la filele 10-15 dosar de fond Curtea observă că
acestea cuprind date referitoare la persoanele care primesc și respectiv predau postul, ziua, data,
ora predării și obiectivul predat. Aceste înscrisuri nu cuprind mențiuni concrete care să
individualizeze obiectivul păzit ori celelalte aspecte reținute anterior și care se regăsesc în
dispozițiile normative ale Legii 333/2003, și care le-ar circumscrie noțiunii de document
confidențial.
Pe de altă parte, reținându-se că obligația încălcată de salariat a constat în fotocopierea și
utilizarea unor documente de serviciu (care nu au caracter confidențial) Curtea reține că nu s-a
făcut dovada prejudiciului real, adică să fie efectiv, nu doar nominal, să fie cert, atât sub aspectul
existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii, al posibilităţii de evaluare, să fie actual, direct și
material.
Apărările invocate de apelantă în susținerea prejudiciului (posibilitatea ipotetică de
sancţionare contravenţională , eventual cu consecința ridicării licenţei de funcţionare şi plata
daunelor interese către beneficiarii serviciilor de pază deoarece, obţinerea unor contracte prin
licitaţie publică) nu se circumscriu condițiilor anterior menționate referitoare la prejudiciu.
Pentru aceste considerente, Curtea, găsind nefondat apelul, în temeiul dispozițiilor art.
480 C.proc.civ., îl respinge și păstrează ca legală și temeinică sentința apelată.
II. Asigurări sociale
13. Data stabilirii dreptului de pensie. Efectele depunerii cererii de pensionare la o

instituție necompetentă asupra datei de stabilire a dreptului la pensie
Cuprins pe materii: Litigii asigurări sociale

Indice alfabetic: Data stabilirii dreptului de pensie
Temei de drept: 63 alin 2 din Legea 223/2015
Data depunerii cererii de pensionare, din eroare, din ignoranţă sau din alte
motive, la un organ necompetent cu soluționarea acesteia este data de la care se
stabilesc drepturile de pensie și nu data la care a fost înregistrată ulterior cererea ca
urmare a direcționării către casa de pensii competentă.
Stabilirea drepturilor de pensie de la o dată ulterioară cele depunerii cererii
la un organ necompetent este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii
cererii la organul competent este imputabilă nu numai contestatorului, ci şi
funcţionarului care primeşte cererea de pensionare greşit îndreptată, deşi are
posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.
638
393/5.06.2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, contestatorul X. a chemat în judecată

pe intimatul Ministerul Afacerilor Interne – Comisia de Contestaţii, formulând contestaţie
împotriva Hotărârii nr. 14237/17.03.2017 emisă de intimat prin care a fost respinsă contestaţia sa
împotriva deciziei nr. 184388/19.08.2016 privind acordarea pensiei în baza Legii 223/2015.
Prin sentința civilă nr. 2233/06.12.2017 Tribunalul Iași respinge contestaţia formulată
de contestatorul X. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne – Comisia de
Contestaţii.
„Prin Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iași (f. 14 dosar), s-
a stabilit în favoarea lui X. o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1.450 lei. Ca urmare a
cererii contestatorului X. nr. 41438/21.04.2017 prin care acesta solicita Casei Teritoriale de
Pensii Iași să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul scăderii perioadei 22.06.1972 –
30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a fi avută în vedere de Casa
Sectorială de Pensii a MAI, Casa Teritorială de Pensii Iași a emis Decizia 334352/27.06.2017 (f.
36 dosar), prin care a redus pensia de la suma de 1450 lei la 1429 lei ca urmare a revizuirii
deciziei anterioare solicitate de contestator prin cererea nr. 41438/21.04.2017.
Separat, prin cererea înregistrată la data de 17.05.2016 (f. 68) la Serviciul Român de
Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău, X. a solicitat înscrierea la pensie de serviciu pentru
limită de vârstă conform Legii 223/2015, fiind emisă decizia nr. 184388/19.08.2016 (f. 6 dosar)
de către Casa de Pensii Sectorială a MAI, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 559 lei cu
începere de la data de 01.07.2016.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestaţie, soluţionată prin Hotărârea
nr. 14237/17.03.2017 emisă de Comisia de Contestaţii din MAI, prin care a fost respinsă
contestaţia sa împotriva deciziei nr. 184388/19.08.2016 privind acordarea pensiei în baza Legii
223/2015.
Ulterior, a fost emisă decizia nr. 184388/25.05.2017 (f.30 dosar) de către Casa de Pensii
Sectorială a MAI, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 569 lei cu începere de la data de
01.07.2016, decizie care a fost, de asemenea, contestată de contestator, fiind emisă Hotărârea nr.
184388/17.08.2017 emisă de Comisia de Contestaţii din MAI (f. 25 dosar).
Drept urmare, în prezenta cauză contestatorul X. a contestat cele două Hotărâri nr.
184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 emise de Comisia de Contestaţii din MAI, solicitând
anularea acestora şi obligarea Casei de Pensii Sectoriale a MAI să emită o nouă decizie de pensie
militară de stat care să aibă în vedere faptul că perioada 22.06.1972 – 30.10.1973 în care a
satisfăcut stagiul militar, luată iniţial în calcul de către Casa de Pensii Iaşi, a fost exclusă
începând cu data de 26.03.2016 prin Decizia 334352/27.06.2017 emisă de către Casa de Pensii
Iaşi, iar pensia i se cuvine de la data de 17.05.2016 când a depus cererea, nu de la 01.07.2016
cum a stabilit Casa de Pensii.
În ceea ce priveşte momentul de la care se cuvine pensia, unul din aspectele care au fost
criticate de contestator prin contestaţia formulată, Tribunalul reţine că în drept sunt aplicabile
dispoziţiile art. 63 alin 2 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, potrivit cărora:
2) Pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare ulterior datei ieșirii din rândul
militarilor în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior decesului susținătorului,
639
pensia se stabilește și se plătește cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a
depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii sectoriale.
Or contestatorul X. a formulat la data de 17.05.2016 cererea înregistrată la Serviciul
Român de Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău (f. 68), prin care a solicitat înscrierea la
pensie de serviciu pentru limită de vârstă conform Legii 223/2015, cererea sa fiind înregistrată la
Casa de Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 la data de 07.06.2016 (f. 66 dosar), astfel că în
mod corect aceasta a stabilit pensia începând cu data de 01.07.2016, aceasta fiind „prima zi a
lunii următoare celei în care s-a depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii
sectoriale.”, astfel cum impune dispoziţia legală sus citată.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestaţiei, anume luarea în calculul pensiei
militare de stat a perioadei de stagiu militar, Tribunalul reţine că obiectul analizei prezentei
instanţe îl constituie soluţiile date de Comisia de Contestaţii din MAI prin Hotărârile nr.
184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 la contestaţiile formulate de X. cu privire la Deciziile
nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017 emise de Casa de Pensii Sectorială a MAI.
Tribunalul are în vedere faptul că aceste decizii au fost emise în soluţionarea cererii de
pensionare înregistrată la Casa de Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 din data de
07.06.2016, respectiv din data de 10.11.2016, după cum reiese din menţiunile cuprinse în cea din
urma decizie, date la care nu se solicitase emitentului acestor două decizii, anume Casei de
Pensii Sectoriale a MAI să valorifice la calculul pensiei perioada 22.06.1972 – 30.10.1973 în
care X. satisfăcuse stagiul militar.
De altfel, la momentul celor două cereri - 07.06.2016, respectiv 10.11.2016, această
perioadă figura valorificată la calculul pensiei pentru limită de vârstă, după cum rezultă din
analiza Anexei la Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de Pensii Iași (f. 15
dosar), unde la perioade asimilate se menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile.
Abia ulterior, la data de 27.06.2017 a fost emisă decizia nr. 334352 de Casa Teritorială de
Pensii Iași ca urmare a cererii contestatorului X. nr. 41438/21.04.2017 (f. 13 dosar) prin care
acesta solicita Casei Teritoriale de Pensii Iași să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul
scăderii perioadei 22.06.1972 – 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a
fi avută în vedere de Casa Sectorială de Pensii a MAI.
Prin urmare, faţă de faptul că la data celor două cereri, din 07.06.2016, respectiv
10.11.2016, soluţionate prin cele două decizii nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017
emise de Casa de Pensii Sectorială a MAI, contestatorul nu a solicitat şi nici nu putea să solicite
ca perioada stagiului militar să fie luat în calculul pensiei militare de stat, această perioadă fiind
exclusă din calculul pensiei pentru limită de vârstă abia la data de 27.06.2017 când a fost emisă
decizia nr. 334352 de Casa Teritorială de Pensii Iași, Tribunalul reţine că în mod corect au fost
emise aceste decizii şi, pe cale de consecinţă, corect au fost respinse contestaţiile prin Hotărârile
nr. 184388/19.08.2016 şi 184388/17.08.2017 pronunţate de date de Comisia de Contestaţii din
MAI.
În drept, Tribunalul reţine că potrivit disp. art. 26 din Legea 223/2015 privind pensiile
militare de stat:” (1) Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care la data
trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a
unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) și b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi
de către sistemul în care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare, cu excepția situațiilor
prevăzute la art. 19. (2) Între sistemul pensiilor militare de stat și sistemul public de pensii,
precum și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile
de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii
640
dreptului la pensie în condițiile alin. (1).(3) În situația prevăzută la alin. (1), pensia militară de
stat se stabilește doar pentru perioadele de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile
acordate conform art. 24, la calculul pensiei de invaliditate stagiul potențial se acordă doar de
către ultimul sistem în care persoana a fost asigurat
De asemenea, potrivit art. 27 din aceeaşi lege: „Perioadele de vechime în serviciu
prevăzute la art. 3 lit. e) pct. 3-5, care sunt recunoscute ca perioade asimilate în sistemul public
de pensii sau care constituie vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări
sociale neintegrate sistemului public de pensii, se iau în calcul, opțional, în unul dintre sisteme.”
Prin urmare, cum contestatorul a optat iniţial pentru luarea în considerare a perioadei ce a
constituit stagiu militar în sistemul public de pensii, opţiune care a fost soluţionată favorabil de
Casa Teritorială de Pensii Iași, iar la data formulării cererilor către Casa de Pensii Sectorială a
MAI această perioadă nu fusese exclusă din calculul pensiei pentru limită de vârstă, Tribunalul
reţine că nu poate analiza această solicitare la acest moment câtă vreme contestaţia de faţă
trebuie să aibă în vedere strict cererile şi înscrisurile care au fost depuse la Casa Sectorială de
Pensii, controlul judecătoresc vizând soluţia dată cererii contestatorului în raport de situaţia de
fapt de la data cererii, schimbarea ulterioară a unor împrejurări cum este cea invocată în cauză
putând fi invocată şi valorificată ca urmare a unei cereri de revizuire din partea pensionarului.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul X., considerând-o nelegală și
netemeinică.
Susţine apelantul a arătat în contestaţia sa faptul că a formulat cererea de pensionare la
data de 17.05.2016, aceasta fiind depusă personal la Direcţia Judeţeană de Informaţii SRI Bacău,
iar pensia i-a fost stabilită cu data de 01.07.2016.
Solicită apelantul ca instanţa de apel să constate că atât înregistrarea cererii la casa de
pensii sectorială din cadrul M.A.I. cu mult timp după data depunerii şi înregistrării la SRI Bacău,
cât şi stabilirea drepturilor de pensii începând cu data de 01.07.2016 sunt neregularităţi evidente
şi nu au fost datorate culpei sale.
A reţinut instanţa de fond faptul că, la momentul celor două cereri - 07.06.2016, respectiv
10.11.2016, această perioadă figura valorificată la calculul pensiei pentru limită de vârstă, după
cum rezultă din analiza Anexei la Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa Teritorială de
Pensii Iași (f. 15 dosar), unde la perioade asimilate se menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile şi
apreciază apelantul că aceste aprecieri sunt netemeinice şi nelegale, întrucât, nu a dat eficienţă
disp. art. 65 alin. (1) din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Arată apelantul, că Decizia 184388/25.05.2017 a fost emisă de Casa de Pensii Sectorială
în urma valorificării adeverinţei înregistrată sub nr. 1542021/24.10.2016 la U.M. 0793 Bacău.
De asemenea, Casa de pensii sectorială, trebuia să ştie la data emiterii Deciziei
184388/25.05.2017 şi a Hotărârii nr. 184388/17.08.2017, că apelantul a formulat o cerere la Casa
de Pensii Iași, de revizuire a Deciziei 334352/22.04.2016, în sensul scăderii din calculul
drepturilor cuvenite a perioadei în care a îndeplinit serviciul militar în termen, aspect susţinut de
acţiunea introductivă de instanţă din 21.04.2017.
Faptul că a solicitat revizuirea Deciziei 334352/22.04.2016 emisă de casa Judeţeană de
Pensii Iași şi că nu a contestat Deciziile nr. 334352/28.06.2017 şi nr. 334352/07.07.2017 şi nici
buletinele de calcul prin care s-a constatat că în perioada 26.03.2016-31.07.2017 s-au plătit şi a
încasat necuvenit drepturi în sumă de 380 lei ca urmare a revizuirii deciziei anterioare prin
excluderea perioadei de stagiu militar, denotă contrariul celor reținute de instanță că a optat
iniţial pentru luarea în considerare a acestei perioade în sistemul public de pensii.
641
Apreciază că luarea în considerare a perioadei ce a constituit stagiu militar în sistemul
public de pensii s-a datorat unei erori a Casei judeţene de Pensii Iași.
De asemenea, apreciază apelantul că instanţa de fond i-a cenzurat toate capetele de
cerere, deşi a solicitat în mod constant emiterea unei decizii care să aibă la bază modul de calcul
prevăzut de Legea nr. 263/2010.
În concluzie, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Intimata formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apreciază intimata că în mod corect instanţa de fond, în motivarea soluţiei, a reţinut disp.
art. 63 alin. 2 din Legea nr. 223/2015.
Aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cererea reclamantului a fost
înregistrată la Casa de Pensii Sectorială la data de 07.06.2016, astfel că, în mod corect aceasta a
stabilit plata pensiei începând cu data de 01.07.2016.
Referitor la perioada 22.06.1972 – 30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta
a fost valorificată în sistemul civil de pensii prin Decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa
Teritorială de Pensii Iași, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia, unde la perioade asimilate se
menţionează 1 an, 4 luni şi 8 zile, context în care afirmaţia reclamantului că perioada a fost
valorificată fără să-l lămurească și să indice că perioadele de vechime care sunt recunoscute ca
perioade asimilate se iau în calcul opțional în unul dintre sistemele de pensii existente nu are
temei întrucât această perioadă fusese valorificată în sistemul civil, urmare opţiunii
reclamantului depuse odată cu cererea de pensionare la Casa Teritorială de Pensii Iași.
Solicită respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu s-au administrat probe noi.
În ceea ce privește criticile privind data de la care pensia este datorată, se constată că sunt
întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin 2 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat,
”Pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare ulterior datei ieșirii din rândul
militarilor în activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior decesului susținătorului,
pensia se stabilește și se plătește cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care s-a
depus cererea, împreună cu actele necesare, la casele de pensii sectoriale.”
Contestatorul X. a formulat cerere prin care a solicitat înscrierea la pensie de serviciu
pentru limită de vârstă conform Legii 223/2015 la data de 17.05.2016 cererea fiind inițial
înregistrată la Serviciul Român de Informaţii, Unitatea Militară 0793 Bacău (fila 68 dosar de
fond). Cererea sa a fost direcționată către Casa de Pensii Sectorială a MAI și înregistrată sub nr.
664724 la data de 07.06.2016 (fila 66 dosar de fond).
Se constată așadar că, din eroare, din ignoranţă sau din alte motive contestatorul X. a
depus cererea de pensionare la unitatea militară în care și-a desfășurat activitatea în loc de
instituția competentă să primească și să soluționeze cererea de pensionare.
Curtea constată că interpretarea și aplicarea textului art. 63 alin.2 Legea 223/2015 la
situația factuală apare ca fiind făcută cu un formalism rigid, de natură să afecteze grav întinderea
drepturilor de pensie sub aspectul datei de la care sunt datorate, ceea ce ar apărare ca o sancțiune
aplicabilă contestatorului.
Stabilirea drepturilor de pensie de la o dată ulterioară cele depunerii cererii la un organ
necompetent este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii cererii la Casa de Pensii
Sectorială a MAI este imputabilă nu numai contestatorului, ci şi funcţionarului care primeşte
642
cererea de pensionare greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în
sensul prevăzut de lege.
În sensul celor arătate, Curtea reţine că aplicarea principiului privind folosirea căii de atac
a contestației împotriva deciziei de pensionare impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie
transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze și prin urmare data de la care se calculează
pensia este data la care s-a formulat inițial cererea.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că drepturile de pensie cuvenite
contestatorului prin decizia de pensionare trebuie stabilite începând cu 01.06.2016 și nu cu
01.07.2016.
În cea ce privește cea de a doua critică care vizează luarea în calculul pensiei militare de
stat a perioadei de stagiu militar, Curtea constată că sunt nefondate, însușindu-și în totalitate
argumentele expuse de către judecătorul fondului.
Deciziile nr.184388/19.08.2016 şi 184388/25.05.2017 ce formează obiectul controlului
judecătoresc pendinte au fost emise în soluţionarea cererii de pensionare înregistrată la Casa de
Pensii Sectorială a MAI sub nr. 664724 din data de 07.06.2016 (data inițială de înregistrare la
organul necompetent fiind 17.05.2016), respectiv din data de 10.11.2016, după cum reiese din
menţiunile cuprinse în cea din urma decizie, date la care nu se solicitase emitentului acestor două
decizii, anume Casei de Pensii Sectoriale a MAI să valorifice la calculul pensiei perioada
22.06.1972 – 30.10.1973 în care X. satisfăcuse stagiul militar.
Această perioadă în care a satisfăcut stagiul militar (22.06.1972 – 30.10.1973) a fost
valorificată, anterior, în sistemul civil de pensii prin decizia 334352/22.04.2016 emisă de Casa
Teritorială de Pensii Iași. Din conţinutul acesteia rezultă că a fost valorificată perioada asimilată
de 1 an, 4 luni şi 8 zile, aceasta fiind stagiul asimilat stagiul militar.
Stagiul asimilat stagiului militar nu a mai fost valorificat în sistemul de pensii publice
abia ca urmare a cererii nr. 41438/21.04.2017 prin care contestatorul X. solicita Casei Teritoriale
de Pensii Iași să revizuiască decizia din 22.04.2016 în sensul scăderii perioadei 22.06.1972 –
30.10.1973 în care a satisfăcut stagiul militar, aceasta urmând a fi avută în vedere de Casa
Sectorială de Pensii a MAI. În acest context, Casa Teritorială de Pensii Iași a emis decizia nr.
334352 din 27.06.2017 prin care a exclus perioada stagiului militar din calculul pensiei publice.
Tribunalul Iași a reținut în mod judicios incidența dispozițiilor art.26 -27 din Legea
223/2015 privind pensiile militare de stat.
Susținerile apelantului în sensul că instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 65 din
Legea 223/2003 nu pot fi primite, tribunalul argumentând în mod corect în hotărâre că la data
formulării cererilor către Casa de Pensii Sectorială a MAI această perioadă nu fusese exclusă din
calculul pensiei pentru limită de vârstă, așa că a putut fi analizată această solicitare în litigiul
pendinte, de vreme contestaţia împotriva celor două decizii este analizată în limitele cererilor şi
înscrisurilor care au fost depuse la Casa Sectorială de Pensii, controlul judecătoresc vizând
soluţia dată cererii contestatorului în raport de situaţia de fapt de la data cererii, schimbarea
ulterioară a unor împrejurări cum este cea invocată în cauză putând fi invocată şi valorificată ca
urmare a unei cereri de revizuire din partea pensionarului.
Pentru aceste considerente, și în limitele expuse mai sus, Curtea constatând întemeiat
apelul, îl admite în temeiul dispozițiilor art. 480 C.proc.civ. și schimbă în parte sentința apelată
în sensul reținut prin dispozitiv.
643
14. Pensie. Recalcularea pensiei pentru limită de vârstă urmare a schimbării prin
decizie a gradului de handicap
Cuprins pe materii: Litigii de asigurări sociale

Indice alfabetic: Pensie. Recalcularea pensiei pentru limită de vârstă urmare a
schimbării prin decizie a gradului de handicap
Temei de drept: art. 47 din Legea 19/2000, art. 169 alin.1 din Legea 19/2000, art. 2
alin.1 din OUG 4/2015
La data înscrierii inițiale la pensie sunt stabilite elementele necesare

deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă sub aspectul vârstei de
pensionare și a stagiului de cotizare. Schimbarea ulterioară înscrierii la pensie a
gradului de handicap nu afectează drepturile de pensie acordate și prin urmare nu
deschide dreptul la o o nouă recalculare. Pensia poate fi recalculată doar prin
adiționarea altor stagii de cotizare realizate după pensionare și nu ca urmare a
schimbării încadrării în gradul de handicap.
180/13.03.2018
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 16.06.2017, sub nr.
XX49/89/2017, contestatoarea X a solicitat anularea Deciziei nr.37713 emisă la data de
19.05.2017 de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vaslui.
Prin sentința civilă nr. 1496/23.11.2017 Tribunalul Vaslui a respins excepţia
inadmisibilităţii, invocate de către intimată, ca neîntemeiată. A admis contestaţia formulată de X
împotriva Deciziei 37713 din 19.05.2017, emisă de intimata Casa judeţeană de pensii Vaslui. A
anulat decizia contestată.
În fapt, contestatoarea s-a născut la data de 03.06.1950 suferind de „Surdomutitate
congenitală”.
Începând cu data de 01.07.1995, a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă, când a fost
încadrată în gradul de handicap III („capacitatea de muncă pierdută – jumătate”) în baza
certificatului de handicap din 1994. Pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă,
contestatoarea a beneficiat de prevederile Legii nr. 57/1992, anume de prevederile art. 11 care
prevedea posibilitatea acordării pensiei pentru limită de vârstă pentru femeile având gradul III de
handicap şi care au realizat o vechime în muncă de 20 de ani, după data dobândirii handicapului.
La data de 14.10.1999, contestatoarei i s-a recunoscut încadrarea permanentă în gradul II
de handicap (capacitatea de muncă pierdută „total sau în cea mai mare parte”) prin Certificatul
de încadrare nr. 2091 din 14.10.1999 (fila 24). În certificat se menţionează „aplicarea ord.
102/1999”.
OUG nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu
handicap a abrogat Lege 57/1992 şi a prevăzut în art.44 alin.(1) lit.f) pensionarea la cerere pentru
644
limită de vârstă pentru: 2. persoanele cu handicap accentuat, la o vechime în muncă realizată de
la data dobândirii handicapului de minimum (…) 15 ani femeile;
Pentru vechimea în muncă care depăşeşte vechimea prevăzută la pct. 1, 2 şi 3 se acordă
un spor la pensie de 1% pentru fiecare an în plus.”
Art.56 alin.(3) dispunea: „Până la sfârşitul anului 1999, actualele comisii de expertiză
medicală şi recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă cabinetele de expertiză medicală şi
recuperare a capacităţii de muncă ce funcţionează în cadrul policlinicilor teritoriale, pentru
adulţi, şi comisiile de diagnostic şi triaj judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
pentru copii, vor continua să elibereze certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu
handicap.”
Acest certificat de handicap a fost depus chiar de către intimată, rezultând că s-a găsit de
la emiterea sa la dosarul de pensie al contestatoarei.
Intimata nu a depus la dosarul cauzei actul/decizia prin care a fost valorificat certificatul
de handicap în aplicarea Ordonanţei 102/1999.
Ulterior, contestatoarea a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă, drepturile sale de
pensie fiind recalculate în temeiul OUG nr.4/2005. Acest act normativ prevedea, în esenţă,
recalcularea pensiilor acordate anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 pe baza principiului
contributivităţii, anume calcularea unui punctaj mediu anual şi a unui cuantum al pensiei prin
înmulţirea acestui punctaj cu valoarea punctului de pensie.
În urma procesului de recalculare, pe care intimata îl recunoaşte, fără însă a indica şi nici
a depune decizia de recalculare iniţială, dar care este menţionată în decizia contestată la
„Motivare”, anume Decizia nr.37713 din 19.07.2005 a rezultat un punctaj anual de 1,37363
puncte de pensie.
Pentru a ajunge la acest rezultat a fost avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 15
ani, corespunzător unui grad de handicap „accentuat.”
Ulterior, în urma verificării dosarului de pensie, a fost emisă decizia contestată.
Prin această decizie au fost luate mai multe măsuri: s-a revizuit Decizia nr.37713 din
19.07.2005, s-a corectat evaluarea conform OUG 4/2005, s-au recalculat drepturile de pensie
corespunzător unui punctaj mediu anual de 1,0322 şi s-a constituit un debit de 9969 lei, s-a scutit
de la plată suma de 1028 lei şi s-a dispus recuperarea sumei de 8941 lei.
În cuprinsul deciziei se menţionează „Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 45
de zile de la comunicare la instanţa competentă”.
Această decizie care are un caracter juridic incert, întrucât Legea 263/2010 reglementează
distinct noţiunile de recalculare, revizuire, respectiv recuperarea uni debit rezultat în urma
revizuirii, după cum o categorie distinctă este recalcularea legală prevăzută OUG 4/2005, în
cadrul căreia s-a făcut „evaluarea conform OUG 4/2005 pentru persoanele cu handicap mediu”.
Ceea ce stă la esenţa tuturor măsurilor dispuse prin decizia contestată este aprecierea
gradului de handicap al contestatoarei, faţă de care intimata a stabilit stagiul standard de cotizare.
Restul sunt efecte ale acestei stabiliri.
Prin urmare, nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile decizii „de pensie”, decizie în
privinţa căreia să fie obligatorie procedura prealabilă prevăzută de art.149 din Legea nr.
263/2010 şi a cărui interpretare trebuie să fie limitativă, întrucât este de natură să limiteze
accesul la justiţie al beneficiarului de pensie.
Excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, în consecinţă, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa constată că prin art.2 alin.(4) din Normele
metodologice anexă la HG nr.1550 din 23 septembrie 2004 privind efectuarea operaţiunilor de
645
evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate
cu principiile Legii nr. 19/2000 se dispunea „(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii
stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare
utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii
dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.”
Contestatoarea, la data intrării în vigoare a HG nr.1550/2004, beneficia de o pensie
„stabilită” în condiţii prevăzute în condiţii prevăzute de un astfel de act normativ cu caracter
special, anume Ordonanţa 102/1999. Or, vechimea în muncă prevăzută de acest act normativ
special şi certificatul de handicap emis în vederea aplicării acestei ordonanţe era de 15 ani
corespunzător gradul II de invaliditate stabilit certificatului de handicap 2091/14.10.1999, emis
de către medicul expert de asigurări sociale din cadrul Casei judeţene de pensii Vaslui – Casa
locală de pensii Bârlad.
Aşadar, nu există vreun motiv legal pentru care intimata să refuze în anul 2017, în
evaluarea prevăzută de un act normativ din anul 2004, aplicarea unui act normativ (OG
102/1999) care era în vigoare în anul 2004.
Prin urmare, constatând că intimata a „corectat” evaluarea făcută conform OUG nr.
4/2005 în mod nelegal, ignorând efectele OUG nr.102/1999 (privind drepturile persoanelor cu
handicap ) şi certificatul de handicap emis ca efect al acestei legi, instanţa va anula decizia
contestată, cu efectul inexistenţei operaţiunii de recalculare şi a debitului constituit în baza
acesteia.
Pentru aceleaşi considerente, participând la deliberări, în temeiul art.55 din Legea
303/2004, asistenții judiciari și-au exprimat opinia în sensul celor reținute.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Casa Județeană de Pensii Vaslui,
considerând-o nelegală și netemeinică atât sub aspectul soluției adoptate în privința excepţiei
inadmisibilității cât și pe fond.
Motivează apelanta că intimata X a solicitat pensie de limită de vârstă prin cererea nr.
2780 din 31.05.1995, la vârsta de 45 ani, fiind posesoarea certificatului de încadrare într-o
categorie de handicap cu nr. 3035 din 27.10.1994, gradul III (mediu) eliberat de D.M.P.S.
Vaslui.
Astfel, în conţinutul certificatului se specifică pensionarea conform Legii nr. 57/1992 art.
11 alin. (1), potrivit căruia persoanele handicapate beneficiază, la cerere, de pensie integrală
pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data dobândirii handicapului, de
15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile, în cazul celor încadraţi în gradul I de invaliditate, de 20 ani
pentru bărbaţi şi 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrării în gradul II de invaliditate, de 25
ani pentru bărbaţi şi 20 de ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul III de invaliditate.
Or, în situaţia dată, contestatoarea X încadrată în gradul III (mediu) de handicap ivit la
naştere care a realizat o vechime de 23 ani 04 luni în condiţii de handicap, a fost pensionată
pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.1995 conform Deciziei nr. 37713 din
21.07.1995 emisă în baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă
socială.
Înscrierea la pensie s-a făcut ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 57/1992 art. 11
alin. (1), fiind în posesia certificatului de încadrare într-o categorie de handicap nr. 3035 din
27.10.1994, gradul III (mediu).
Ulterior cu cererea înregistrată sub nr. 7934 din 18.10.1999 solicită recalcularea pensie
prin valorificarea certificatului de handicap nr. 2091 din 14.10.1999 gradul II de invaliditate.
646
Cu adresa nr. 7934 din 25.11.1999 se comunică petentei că nu este posibilă efectuarea
calcului de pensie conform solicitării deoarece, înscrierea iniţială la pensie s-a făcut ca urmare a
aplicării prevederilor Legii nr. 57/1992 art. 11 alin. (1), fiind în posesia certificatului de
încadrare într-o categorie de handicap nr. 3035 din 27.10.1994, gradul III (mediu).
Susţine apelanta că certificatul de încadrare în gradul II (accentuat) handicap, nr. 2091
din 14.10.1999 nu produce efecte asupra pensiei de limită de vârstă stabilită potrivit legislaţiei de
pensii în vigoare la acea dată, Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi
asistenţă socială.
Având în vedere că, la recalcularea prevăzută de OUG nr. 4/2005 coroborata cu
prevederile HG 1550/2004 eronat s-a valorificat certificatului de handicap nr. 2091 din
14.10.1999 gradul II de invaliditate de către operatorul căruia i s-a repartizat dosarul de
pensionare al contestatoarei a fost de natura să creeze o creştere nejustificată a punctajului In
plata.
Astfel, urmare a recalculării în conformitate cu OUG nr. 4/2005 coroborată cu
prevederile HG 1550/2004, punctajul mediu anual a fost de 1.37363 puncte, utilizându-se stagiul
complet de cotizare de 15 ani, prevăzut de art. 47 alin. (1) Ut. b), respectiv stagiul complet de
cotizare corespunzător handicapului accentuat.
Urmare a verificării dosarului de pensie, s-a corectat punctajul mediu anual utilizând
stagiul complet de cotizare de 20 ani, prevăzut de art 47 alin. (1) lit, c), corespunzător
handicapului mediu în conformitate cu precizările certificatului de încadrare, într-o categorie de
handicap nr. 3035 din 27.10.1994.
Urmare a verificările efectuate asupra dosarului, s-a constatat că nu au fost respectate
prevederile art. 2 din HG 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea
recalculării pensiilor din sistemul public potrivit căruia, stagiul complet de cotizare utilizat la
determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de
legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază.
În acest sens, s-a corectat punctajul mediu anual utilizând stagiul complet de cotizare de
20 ani, prevăzut de art. 47 alin, (1) lit. c), respectiv stagiul complet de cotizare corespunzător
handicapului mediu în conformitate cu precizările certificatului de încadrare într-o categorie de
persoane cu handicap nr. 3035 din 27.10.1994.
Intimata X formulează întâmpinare.
Susţine apelanta, că excepţia inadmisibilității acţiunii formulata de apelanta în mod
corect a fost respinsă și a fost admisă contestația cu consecința anulării deciziei. Susține intimata
că la data intrării in vigoare a HG 1550/2004 beneficia de o pensie stabilita in condiţiile
Ordonanţei nr. 102/1999. Vechimea in munca prevăzuta de acest act normativ special era de 15
ani corespunzător gradului de handicap II de invaliditate stabilit de Certificatul de handicap
2091/14.10.1999.
Cum art.2 al.4 din Normele metodologice anexa la HG 1550/23.09.2004 dispune ca
„Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condiţiile prevăzute de acte normative cu
caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este
vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative",
în mod corect instanţa a statuat ca nu exista vreun motiv legal pentru care apelanta sa refuze in
anul 2017 aplicarea unui act normativ care era in vigoare in anul 2004 (OG 102/1999) si la data
emiterii deciziei de pensionare (Decizia nr.37713 din 01.07.2005)
În concluzie, solicită respingerea apelului.
647
Intimata a formulat concluzii scrise, susţinând în esenţă aceleaşi aspecte invocate în
cererea de apel.
În apel s-a administrat probe cu înscrisuri.
Intimata X a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în baza deciziei
nr.37713/01.07.1995, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 3/1977 și ale Legii nr. 57/1992
art. 11 alin. (1), la stabilirea condițiilor de pensionare fiind valorificat certificatul de handicap de
încadrare în gradul III de invaliditate, nr. 3035 din 27.10.1994, eliberat de D.M.P.S. Vaslui,
utilizându-se un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Prin decizia nr. 37713/19.07.2005 Casa Județeană Vaslui procedează la recalcularea
pensiei în conformitate cu OUG nr.4/2005 coroborată cu prevederile HG 1550/2004, prin decizia
nr. 37713/19.07.2005 prin valorificarea certificatului de handicap nr.2091 din 14.10.1999 de
încadrare în gradul II de invaliditate. Față de noua încadrare în grad de invaliditate s-a utilizat un
stagiul complet de cotizare de 15 ani, prevăzut de art. 47 alin. (1) lit b) din Legea 19/2000,
respectiv stagiul complet de cotizare corespunzător handicapului accentuat, rezultând un
punctajul mediu anual de 1.37363 puncte, drepturile astfel stabilite fiind plătite începând cu data
de 01.09.2015.
Ulterior, prin Decizia nr.37713 din 19.05.2017 privind recalcularea pensiei din sistemul
public, a fost revizuită decizia nr. 37713/19.07.2005 în sensul că la stabilirea condițiilor de
pensionare a fost valorificat certificatul de handicap inițial, de încadrare în gradul III de
invaliditate, nr. 3035 din 27.10.1994, eliberat de D.M.P.S. Vaslui. A rezultat astfel un punctaj
mediu anual 1.03022 ca urmare a utilizării unui stagiul complet de cotizare de 20 ani, prevăzut
de art. 47 alin, (1) lit. c) din Legea 19/2000, respectiv stagiul complet de cotizare corespunzător
handicapului mediu, recalcularea fiind făcută începând cu data de 01.09.2005.
Această din urmă decizie formează obiectul controlului jurisdicțional în litigiul pendinte.
Problema litigioasă o constituie împrejurarea dacă, schimbarea ulterioară înscrierii la
pensie a gradului de handicap afectează drepturile de pensie stabilite, sub aspectul reducerii
varstei de pensionare, stagiului de cotizare și implicit a punctajului.
Pentru perioada supusă revizuirii (începând cu data de 01.09.2005) normele legale
incidente sunt: Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, HG 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării
pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit
legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu Legea nr. 19/2000, OUG
102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap și OUG
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 41 (1) din Legea 19/2000 ”Pensia pentru limita de vârstă se
acorda asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârstă
standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.”
În ceea ce privește persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii
de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, dispozițiile art. 47
din Legea 19/2000 prevăd că ”beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor
standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3, astfel:
a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin o treime
din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav;
648
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin doua
treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de
cotizare, pentru cei cu handicap mediu.”
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG 1550/2004 ”Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite
în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la
determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de
pensie prevăzută de aceste acte normative.”
În persoanelor cu handicap, stagiul complet de cotizare este prevăzut de art.44 din OUG
nr. 102 din 29 iunie 1999, text potrivit căruia: „Persoanele cu handicap grav, accentuat sau
mediu, încadrate cu contract individual de munca, beneficiază de următoarele drepturi de
protecţie specială: f) pensionarea la cerere pentru limita de varsta pentru:
1. persoanele cu handicap grav, la o vechime în munca realizată de la data dobândirii
handicapului de minimum 15 ani bărbaţii şi de minimum 10 ani femeile;
2. persoanele cu handicap accentuat, la o vechime în munca realizată de la data
dobândirii handicapului de minimum 20 de ani bărbaţii şi minimum 15 ani femeile;
3. persoanele cu handicap mediu, la o vechime în munca realizată de la data dobândirii
handicapului de minimum 25 de ani bărbaţii şi minimum 20 de ani femeile.”
Curtea notează că se impun a fi reținute și dispozițiile art. 3 și 4 din HG 1550/2004
potrivit cărora. ”Prin data deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în
cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data
începerii operaţiunilor de evaluare”, „Condiţiile necesare deschiderii dreptului la pensia de care
persoana beneficiază sau i se cuvine, la data începerii operaţiunilor de evaluare, se consideră
îndeplinite.”
Din interpretarea sistematică și teleologică a textelor de lege menționate rezultă că la data
înscrierii inițiale la pensie sunt stabilite elementele necesare deschiderii dreptului la pensie
pentru limită de vârstă sub aspectul vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare. Schimbarea
ulterioară înscrierii la pensie a gradului de handicap, cum s-a întâmplat în cazul contestatoarei
(din gradul III în gradul II) nu afectează drepturile de pensie acordate și prin urmare nu deschide
dreptul la o o nouă recalculare.
Potrivit dispozițiilor art. 169 alin.1 din Legea 19/2000 legiuitorul a prevăzut că ”Pensia
poate fi recalculata prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.”
Prin urmare pensia poate fi recalculată doar prin adiționarea altor stagii de cotizare
realizate după pensionare și nu ca urmare a schimbării încadrării în gradul de handicap.
Dispozițiile art. 2 alin.1 din OUG 4/2015 prevăd că ”Recalcularea prevăzută la art. 1 se
efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, cu
respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenta.”
Ceea ce s-a urmărit prin recalcularea pensiilor în procedura prevăzută de OUG 4/2005
este, așa după cum se notează în expunerea de motive a fost ca prin acest proces să fie respectat
principiul ca"la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie",
ceea ce nu este cazul contestatoarei.
Prin urmare, Curtea constată că Decizia nr.37713 din 19.05.2017, emisă de intimata Casa
Judeţeană de Pensii Vaslui este legală și temeinică.
649
Pentru aceste considerente, Curtea constatând întemeiate criticile apelantei, în temeiul
dispozițiilor art. 480 NCPC admite apelul, schimbă în tot sentința în sensul că respinge
contestaţia formulată de X împotriva Deciziei nr. 37713 din 19.05.2017, emisă de intimata Casa
Judeţeană de Pensii Vaslui.
15. Constatarea desfășurării activității în grupa a II-a de muncă; aplicarea în timp a

Ordinului nr. 50/1990 și a Ordinului nr. 125/1990

Indice alfabetic: Constatarea desfășurării activității în grupa a II-a de muncă;
aplicarea în timp a Ordinului 50/1990 și a Ordinului 125/1990
Temei de drept: Ordinul nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Decizia nr. 87/1999 a
Curții Constituţionale, Decretul–lege nr. 68/1990, Decizia în interesul legii nr. 9/2016
Pornindu-se de la însuşi textul pct. 5 din Ordinul nr. 125/1990, prin care i se
determină aplicarea illo tempore, se poate concluziona că fiecare dintre aceste acte
normative are propria sferă de aplicare, astfel: Ordinul nr. 50/1990 vizează
perioada cuprinsă între 18 martie 1969 şi 1 martie 1990, iar Ordinul nr. 125/1990
priveşte perioada cuprinsă între 1 martie 1990 până la 1 aprilie 2001, când a fost
abrogat expres prin Legea nr. 19/2000, astfel încât, chiar dacă în cuprinsul anexei
nr. 1 sau 2 la Ordinul nr. 125/1990 apar menţionate şi alte activităţi decât cele din
anexa 1 sau 2 a Ordinului nr. 50/1990, aceste activităţi trebuie considerate ca
muncă desfăşurată în grupa I sau II, după caz, numai pentru perioada lucrată
începând cu 1 martie 1990, nu anterior. Astfel se demonstrează că prin adoptarea
Ordinului nr. 125/199 s-a urmărit o completare, o lărgire a sferei activităţilor şi
locurilor de muncă încadrabile în grupa II de muncă, respectiv o restrângere a sferei
activităţilor şi locurilor de muncă încadrabile în grupa I de muncă, însă numai
începând cu data de 1 martie 1990, chiar dacă activitatea a fost desfăşurată anterior
acestei date.
Chiar și faţă de prevederile art. 6 alin. (2) din Codul civil, potrivit cărora,
actele şi faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de
intrarea în vigoare a noii legi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute
de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor,
Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990 sunt aplicabile pentru perioadele
prevăzute în cuprinsul lor (18 martie 1969 - 1 martie 1990 şi în continuare, până la
data abrogării exprese directe – 1 aprilie 2001). Astfel, munca prestată de foștii
salariați, asiguraţi în sistemul public de pensii se prezintă din perspectiva
principiilor aplicării legii în timp ca facta preterita care, potrivit principiului tempus
regit actum, sunt guvernate în întregime de legea aplicabilă la data producerii.
650
456/4.07.2018
Prin sentința civilă nr. 1569/18.09.2017, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea
completată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta Universitatea și, în consecință:
A constatat că activitatea desfăşurată de reclamanta X în perioada 05.01.1977 –
16.02.1984 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat în
conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 anexa II pct. 120.
A obligat pârâta să elibereze o adeverinţă din care să rezulte încadrarea în grupa a II-a de
muncă potrivit prezentei hotărâri.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. XX57/99/2017, reclamanta X a
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea, în principal să se constate că activitatea
prestată de către reclamantă în perioada 05.01.1977-16.02.1984 s-a desfăşurat în condiţii speciale
de grupa I sau grupa a II- a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat, în conformitate cu
prevederile Ordinul 50/1990, în subsidiar, dacă nu sunt întrunite condiţiile de încadrare în grupa
I sau a II-a de muncă pentru perioada 05.01.1977-16-02.1984, să se constate încadrarea în grupa
I sau II de muncă pentru perioada 15.09.1981-16.02.1984, în procent de 100% din timpul lucrat
în conformitate cu prevederile Ordinul 50/1990, și obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței de
încadrare în grupa de muncă.
Reclamanta a fost angajata Universității din 05.01.1977, în funcția de asistent universitar
pe disciplina Anatomie Umană, în baza contractului de munca nr. 1000/22/13/01/1977.
Conform cărții de muncă depusă la dosarul cauzei, reclamanta a îndeplinit funcția de
asistent anatomie umană începând cu data de 05.01.1977 și până în data de 16.02.1984, când a
fost transferată conf. art. 11 lit. a din Legea nr. 1/1970 la Direcția Sanitară a Județului Iași.
Pârâta a refuzat eliberarea adeverinţei de încadrare în grupa de muncă, motivat de faptul
că reclamanta a avut calitatea de angajată a pârâtei anterior aplicării Ordinului 125 din 1990 și
de faptul că disciplina anatomie umană a fost încadrată ca grupă de muncă după data de 1 martie
1990.
Prin decizia nr. 9/2016 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că în
interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi
Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe
cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18
martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.
Instanța de fond a reținut că punctul 13 din Ordinul 50/1990 în forma consolidată prin
Ordinul nr. 125 din 5 mai 1990 statuează că „ Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în
prezent şi în continuare se încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile
prezentului ordin ce înlocuieşte Ordinele nr. 59/1969, 105/1976 şi 210/1977 ale ministrului
muncii şi ministrului sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea.”
Așadar, aplicabilitatea Ordinului 125/1990 se raportează la aplicabilitatea ordinului
50/1990 în forma consolidată, începând cu data de 18.03.1969 până în anul 2001.
651
În anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/05.03.1990 sunt prevăzute locurile de
muncă, activităţile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă,
respectiv, activităţile si categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Totodată, potrivit Ordinului 125/1990 ,,Metodologia, pe baza căreia unităţile
efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 5 0/1990
al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale
pentru Protecţia Muncii completate prin Ordinul nr. 100/1990.
Potrivit anexei II privind Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor
profesionale stabilită conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, din Ordinul 50/1990 în
forma consolidată, la punctul 120 se menționează că personalul de la disciplina de anatomie din
cadrul facultăţilor de medicină se încadrează în grupa a II- a de muncă. Așadar, reclamanta care a
desfășurat activitatea de asistent universitar pe disciplina Anatomie Umană îndeplinește
condițiile de încadrare în grupa a II- a de muncă pentru întreaga perioadă cât a desfășurat această
activitate.
Pentru aceste considerente și norme de drept și de fapt, cu valorificarea scriptelor depuse
în probaţiune în susţinerea și dovedirea acțiunii, pentru consacrarea și aplicabilitatea principiului
securităţii și a egalităţii de tratament juridic, tribunalul a concluzionat că se impune admiterea
acţiunii, urmând a se constata desfăşurarea activităţii de către reclamantă în condiţiile grupei a II-
a de muncă, corespondent perioadei arătate, aceasta neputând fi înlăturată de la beneficiul și
dreptul constatării și, implicit, a recunoaşterii grupei de muncă solicitată în mod just și deplin
întemeiat, cu consecinţa dispunerii eliberării și comunicării, către reclamantă, unei adeverinţe din
care să rezulte încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Prima instanță nu a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 453 NCPC, nefiind dovedite
cheltuieli de judecată, conform art. 452 NCPC.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 05.03.2018, Tribunalul Iaşi a
admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 1569/18.09.2017 formulată de Universitatea în
contradictoriu cu X şi, în consecinţă:
A obligat reclamanta X să achite pârâtei Universitatea suma de 1500 lei, reprezentând
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că sunt întemeiate susţinerile
pârâtei vizând nepronunţarea instanţei asupra cererii formulate de Universitatea de obligare a
reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit disp. art. 444 NCPC „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,
se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau
recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în
fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. (2) Cererea se soluţionează
de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în
mod corespunzător. (3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis
să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor,
cu privire la drepturile lor.”
A reţinut tribunalul că pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aşa cum
rezultă din încheierea de dezbateri, fila 137 dosar, iar dovada cheltuielilor de judecată a fost
depusă la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.
Cum cererea se încadrează în dispoziţiile art. 444 alin. 3 NCPC, a reţinut Tribunalul că
este întemeiată cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâta Universitatea.
652
Analizând cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, prima
instanță a reţinut că, potrivit disp. art. 453 alin. 2 NCPC „Când cererea a fost admisă numai în
parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata
cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea
cheltuielilor de judecată.”
Cererea reclamantei a fost admisă doar în privinţa capetelor de cerere vizând constatarea
încadrării în grupa a II a de muncă a activităţii desfăşurate de reclamanta X în perioada
05.01.1977 – 16.02.1984, în procent de 100% din timpul lucrat în conformitate cu prevederile
Ordinului 50/1990 anexa II pct. 120, şi obligarea pârâtei să elibereze o adeverinţă din care să
rezulte încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit prezentei hotărâri.
Capetele de cerere vizând constatarea încadrării în grupa I de muncă a activităţii prestate
de către reclamanta in perioada 05.01.1977-16.02.1984 s-a desfăşurat în condiţii speciale de
grupa I sau grupa a II a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat în conformitate cu
prevederile Ordinul 50/1990, respectiv constatarea încadrării în grupa I sau II de muncă pentru
perioada 15.09.1981-16.02.1984 în procent de 100% din timpul lucrat în conformitate cu
prevederile Ordinul 50/1990 au fost respinse
Pârâta a solicitat acordarea cu titlu de cheltuieli de judecată a onorariului de avocat în
cuantum de 3000 de lei, cheltuieli dovedite prin depunerea, înainte de închiderea dezbaterilor, a
ordinului de plată şi a facturii, ataşate la filele 124 - 125 dosar.
Instanţa de fond a apreciat că este întemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la
plata cheltuielilor de judecată, aceasta fiind parte căzută în pretenţii în privinţa celor două capete
de cerere respinse de către instanţă.
Având în vedere culpa procesuală a reclamantei şi cuantumul cheltuielilor solicitate de
către pârâtă, în considerarea disp. art. 453 alin. 2 NCPC, tribunalul a obligat reclamanta X să
plătească pârâtei Universitatea, jumătate din cheltuielile dovedite a fi efectuate în legătură cu
acest proces, proporţional cu căderea în pretenţii a reclamantei, respectiv suma de 1500 de lei.
Pentru considerentele arătate, prima instanță a admis cererea de completare a
dispozitivului sentinţei civile nr 1569/2017 şi a obligat reclamanta X să achite pârâtei
Universitatea suma de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1569/18.09.2017 a Tribunalului Iaşi a declarat apel
Universitatea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că, deși prima instanță a reținut corect că reclamanta a îndeplinit funcţia
de asistent anatomie umană începând cu data de 05.01.1977 până la data de 16.02.1984, deci
anterior perioadei de aplicabilitate a Ordinului 125 din 1990, iar disciplina de anatomie umană a
fost încadrată în grupa de muncă după data de 1 martie 1990, în mod greșit a interpretat atât
dispoziţiile legale, cât şi Decizia ICCJ nr. 9/2016.
Astfel, în mod neîntemeiat a reținut că „aplicabilitatea Ordinului 125/1990 se raportează
la aplicabilitatea Ordinului 50/1990 în forma consolidată, începând cu data de 18.03.1969 până
în anul 2001", citând în acest sens dispoziţiile punctului 13 din Ordinul 50/1990.
Or, pe lângă faptul că aplicabilitatea Ordinului 125/1990 nu putea fi stabilită printr-un act
preexistent (Ordinul 50/1990), în cuprinsul său se menționează că a fost emis „pentru precizarea
locurilor de munca, activităţilor și categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se
încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1
martie 1990", și nu reprezintă o extindere a activităţilor reglementate anterior prin anexele
Ordinului 50/1990.
653
În privinţa unificării celor două ordine într-o formă centralizată, această unificare vizează
doar acoperirea întregului domeniului al grupelor de muncă şi unificarea procedurilor, fără
suprapunerea perioadelor sau activităţilor înscrise în grupelor de muncă ce constituie anexe
pentru perioada anterioară, respectiv ulterioară datei de 1 martie 1990, lămuritoare în această
privinţă fiind poziţia exprimată de ICCJ în Decizia ICCJ nr. 9/2016, la punctele 32-35.
Aşadar, în mod explicit ICCJ reţine diferențierea făcută de legiuitor în privinţa Anexelor
privind grupele de muncă, prin raportare la Ordinul distinct prin care au fost reglementate aceste
anexe şi la perioada aplicabilă acestor anexe.
Există, aşadar, o delimitare clară între cele două acte normative din perspectiva perioadei
de activitate pe care o reglementează: Ordinul 50/1990 pentru activităţi desfăşurate până la data
de 01.03.1990, iar Ordinul 125/1990 pentru activităţi ulterioare acestei date.
Pe de altă parte, susține apelanta, din analiza comparativă a activităţilor incluse în cele
două ordine, se poate evidenţia intenţia legiuitorului ca prin Ordinul 125/90 să extindă
posibilitatea încadrării unor activităţi mai numeroase în grupele de muncă I și II (de exemplu și
Anatomia, nu doar Anatomia patologică, prevăzută de Ordinul 50/1990), însă lărgirea acestui
cadru este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii suplimentare (doar sub condiţia depăşirii
nivelului de noxe admis) care nu se mai prezumă, ca la activităţile incluse în anexele la Ordinul
50/1990, încadrarea în grupa de muncă fiind condiţionată de depăşirea limitei noxelor şi de
procentajul de timp de muncă desfăşurat în condiţii vătămătoare. Ceea ce au în comun cele două
acte normative este doar metodologia.
În lipsa unei republicări, singura variantă a Ordinului nr. 50/1990 care a fost publicată în
Monitorul Oficial şi care poate produce efecte, fiind opozabilă subiectelor de drept, inclusiv
angajatorului din speţa de faţă, este varianta iniţială, şi nu cea consolidată.
În acest context, apreciază că răspunsul emis către reclamantă, anterior promovării
acţiunii, nr. 28956/20.01.2017, este corect întrucât, potrivit art. 5 din Ordinul 125/1990,
personalului de la disciplina de anatomie din cadrul facultăţilor de medicină îi este aplicabilă
grupa de muncă doar în temeiul Ordinului 125/1990 care reglementează perioada lucrată după
01.03.1990.
Or, reclamanta a fost salariata Universităţii anterior aplicării efectelor Ordinului
125/1990, fiind pensionată la data de 16.02.1998, motiv pentru care nu se regăseşte în niciun
tabel cu beneficiarii grupelor de muncă, astfel că nu poate beneficia de această încadrare.
Pentru perioada cât reclamanta a desfăşurat activitate, Disciplina de anatomie nu se
regăseşte în prevederile Ordinului 50/1990.
Extinderea aplicabilităţii dispoziţiilor legale exprese la alte activităţi decât cele prevăzute
expres de Ordinul 50/1990 este interzisă, sens în care s-a exprimat instanţa supremă chiar prin
decizia menţionată de reclamantă, RIL 9/16.05.2016, pct. 62.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor Ordinului 125/1990, care cuprinde în Anexa II
activitatea desfăşurată concret de reclamantă, aceasta poate beneficia de încadrarea în grupa II de
muncă doar în condiţiile depăşirii nivelului de noxe admis şi doar dacă se constată că a
desfăşurat cel puţin 70% din programul de lucru în condiţii vătămătoare, sens în care, de altfel,
însă, în cauză nu a fost administrată nicio probă în sensul dovedirii aspectelor prevăzute
imperativ de lege, existând și o imposibilitate obiectivă de derulare a acestor proceduri după 30-
40 de ani.
Mai susține apelanta că nu pot fi primite susţinerile instanţei de fond care argumentează o
suprapunere a anexelor Ordinului 50/1990 cu cele ale Ordinului 125/1990, fără a se diferenţia cu
privire la perioadele de aplicabilitate ale acestor anexe, doctrina şi practica reţinând în mod
654
unanim şi constant că „instanţele judecătoreşti au dreptul doar să aplice actele normative, astfel
cum au fost acestea edictate de către legiuitor, fără a avea competenţa de a le modifica, pe criterii
de echitate, securitate şi egalitate de tratament juridic sau nediscriminare".
Pentru toate aceste considerente, reţinând că activitatea didactică prestată de reclamantă
în perioada 1977-1984 nu se încadrează în condiţii grele/deosebite de muncă aferente grupelor
speciale reglementate de Ordinul 50/1990 pentru activitatea desfăşurată anterior datei de
01.03.1990, iar din perspectiva condiţiilor obligatorii de încadrare în Anexa II a Ordinului
125/2990 nu s-a probat îndeplinirea condiţiilor legale, se solicită admiterea apelului şi
respingerea acţiunii.
În privinţa soluţionării cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apelanta
susține că, prin întâmpinare și prin concluziile pe fond, a solicitat obligarea reclamantei la
suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 și urm. NCPC.
În hotărâre, fără a se menţiona cererea cărei părţi o are în vedere, instanţa a motivat
contradictoriu și a omis a analiza şi a se pronunţa în privinţa acestei cereri accesorii, cu care a
fost investită în mod expres, pronunţând o soluţie doar în privinţa cererii reclamantei.
În principal, având în vedere că în rejudecare solicită modificarea sentinţei atacate, în
sensul respingerii acţiunii, solicită apelanta obligarea reclamantei la plata integrală a cheltuielilor
de judecată.
În subsidiar, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, se solicită
acordarea parţială cheltuielilor de judecată la fond, conform prevederilor art. 453 al. 1 NCPC.
În drept, au fost invocate disp. art. 466 și urm. NCPC.
Împotriva încheierii din Camera de consiliu din data de 05.03.2018 a Tribunalului
Iaşi a declarat apel reclamanta X, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de îndreptare a erorii
materiale, reţinând că se încearcă a se schimba sentinţa civilă nr. 1569/18.09.2017.
Eroarea subzistă cu atât mai mult cu cât, deși reclamanta nu a solicitat cheltuieli de
judecată în cadrul dosarului, ci pe cale separată, instanţa a respins solicitarea de obligare a
pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.
Din acest motiv a apreciat că este vorba despre o eroare, și nu despre o modificare a
sentinţei, dorind doar să se clarifice acest aspect, sens în care solicită se avea în vedere pag. 3 din
încheierea de dezbateri, în care se menţionează explicit că se solicită cheltuieli pe cale separată.
Intimata X a formulat întâmpinare la apelul declarat de Universitatea, solicitând
respingerea acestuia.
Susține că, în mod corect și legal instanţa de fond a admis cererea de chemare în
judecată, reținând incidența punctului 13 din Ordinul 50/1990 în forma consolidată prin Ordinul
125/1990.
Potrivit Ordinului 125/1990, metodologia pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea
în grupa de muncă este cea prevăzută de Ordinul 50/1990, ceea ce atestă că nu se exclud, nu sunt
doua acte diferite, ci se completează reciproc, astfel încât în mod corect instanţa de fond a admis
acţiunea.
Un argument în plus îl consideră intimata faptul că Ordinul 50/1990 este regăsit în
programele legislative completat de Ordinul 125/1990.
Pe fond, susține că însăși apelanta recunoaşte în mod expres că activitatea s-a desfăşurat
în cadrul instituţiei în condiţii grele, de periculozitate, cu risc crescut de boli profesionale.
655
Cu referire la faptul că Ordinul 125/1990 nu se poate aplica și că nu este o completare a
Ordinului 50/1990, intimata redă pct. 32-34 din Decizia nr. 9/2016 a ÎCCJ, concluzionând că
baza încadrărilor în grupa de muncă o reprezintă Ordinul 50/1990, coroborat cu Ordinul
125/1990, care completează categoriile de activităţi și se aplică pentru perioada 18.03.1969-
01.04.2001.
Motivează intimata că activitatea desfăşurată de ea a avut un grad de periculozitate sporit,
motivat de expunerea la cumul de noxe, ceea ce presupunea un risc de infecţii ridicat, generat de
lucrul cu substanţe toxice precum formol, metanol, etanol; de asemenea, exista riscul de a
dobândi boli psihice datorită manipulării și lucrului cu cadavre umane și produse ale acestora,
precum și mirosurile neplăcute din încăperile în care se desfăşura activitatea de disecţie pe
cadavre umane, ce erau ţinute în bazine cu formol cu concentraţie de aprox. 40%.
De asemenea, susține intimata, preda studenţilor și osteologia, prezentând studenţilor
scheletele umane, a căror origine exactă nu era de multe ori cunoscută, ceea ce reprezenta un
mediu favorizant de dezvoltare a microbilor și bacteriilor, propice îmbolnăvirilor. Catedra de
Anatomie Umană colabora cu alte secţii și departamente precum cele de anatomie patologică,
histologie și biologie celulară, medicină legală, iar pentru activitatea desfăşurată a fost acordat un
spor de periclitate în baza unor buletine de determinare a gradului de noxe.
Introducerea de către legiuitor a disciplinei Anatomie printre activităţile ce se încadrează
în grupele de muncă desfăşurate în condiţii grele abia prin Ordinul 125/1990 apare ca o
discriminare, atât față de ea, cât și față de toţi cei care au lucrat în condiţiile din perioada 1977-
1984 în cadrul disciplinei anatomie umană. Se redă opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului
,,diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când se introduc distincţii între situaţii
analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă",
concluzionându-se că este în procent de 100% aplicabilă situaţiei de faţă.
În concluzie, se solicită respingerea apelului pârâtei.
Intimata Universitatea a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanta X,
solicitând respingerea acestuia.
Se invocă excepţia tardivităţii formulării cererii de apel, respectiv depăşirea termenului
de 10 zile prevăzut de lege pentru formularea şi motivarea cererii de apel.
Pe fond, se solicită admiterea apelului ca nefondat, considerând că instanţa care a
pronunţat hotărârea este cea mai în măsură să aprecieze dacă redactarea sentinţei corespunde
opiniei şi voinţei sale, sau este rezultatul unei greşeli de redactare.
Or, în speţă, instanţa şi-a exprimat în mod clar opinia, menţionând că în redactarea
soluţiei privind cheltuielile de judecată nu a intervenit nicio eroare de redactare.
În acest caz, dacă reclamanta apreciază că prin sentinţă instanţa s-ar fi pronunţat cu
privire la ceva ce nu s-a cerut, sau că a soluţionat greşit acţiunea, singura cale legală de a obţine
modificarea soluţiei este apelul.
Însă, reclamanta, prin cererea formulată, nu a tins la eliminarea menţiunilor privind
soluţionarea cererii sale privind cheltuielile de judecată, ci a solicitat reformularea /modificarea
soluţiei în sensul respingerii cererii subscrisei cu privire la cheltuieli.
Apreciază că în mod corect a constatat prima instanţă că, prin cererea de îndreptare
formulată, se tinde în fapt la modificarea soluţiei în cauză, în condiţiile în care cererea sa nu
fusese deloc soluţionată prin sentinţa 1569/18.09.2017, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr.
241/12.02.2018, admiţând cererea de completare a universității, această cerere a primit o
rezoluţie favorabilă, fiind dispusă admiterea în parte a cererii pârâtei de acordare a cheltuielilor
de judecată şi obligarea reclamantei la plata sumei de 1500 lei.
656
În aceste condiţii, solicitând instanţei ca prin modificarea cerută să respingă cererea sa
privind cheltuielile care, la momentul judecării cererii de îndreptare, era deja admisă, reclamanta
a vizat în fapt modificarea soluţiei în privinţa acestei cereri accesorii.
Faţă de acest aspect, apreciază că în mod corect instanţa a respins cererea reclamantei,
întrucât modificarea soluţiei nu se poate solicita şi obţine decât în cadrul exercitării unei căi de
atac şi nu a unei cereri de îndreptare, care vizează exclusiv erorile materiale.
În consecință, se solicită menţinerea încheierii din 05.03.2018 ca fiind legală şi
temeinică.
În apel nu s-au solicitat probe noi.
Intimata Universitatea a renunțat la excepția tardivității formulării apelului de către
reclamanta X, instanța constatând la termenul din 27.06.2018 că ambele apeluri sunt formulate în
termen și motivate.
legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul declarat de pârâta Universitatea este
fondat, iar apelul declarat de reclamanta X este nefondat, pentru considerentele ce vor fi
expuse în continuare.
În esență, pentru a constata că activitatea desfăşurată de reclamanta X în perioada
05.01.1977 – 16.02.1984 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul
lucrat, în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 anexa II pct. 120, prima instanță a
reținut că punctul 13 din Ordinul 50/1990, în forma consolidată prin Ordinul nr. 125 din 5 mai
1990, statuează că „ Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent şi în continuare se
încadrează în grupele I şi II de muncă în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce
înlocuieşte Ordinele nr. 59/1969, 105/1976 şi 210/1977 ale ministrului muncii şi ministrului
sănătăţii, care îşi încetează aplicabilitatea”, concluzionând că aplicabilitatea Ordinului 125/1990
se raportează la aplicabilitatea Ordinului 50/1990 în forma consolidată, începând cu data de
18.03.1969 până în anul 2001; a mai reținut prima instanță și Decizia nr. 9/2016 a ICCJ,
pronunțată în recurs în interesul legii, precum și Anexa II privind Lista locurilor de muncă,
activităţilor şi categoriilor profesionale stabilită conform art. 2 din Decretul-Lege nr. 68/1990,
din Ordinul 50/1990 în forma consolidată, care menționează la punctul 120 că personalul de
la disciplina de anatomie din cadrul facultăţilor de medicină se încadrează în grupa a II- a de
muncă. Așadar, a concluzionat tribunalul, reclamanta, care a desfășurat activitatea de asistent
universitar pe disciplina Anatomie Umană, îndeplinește condițiile de încadrare în grupa a II- a de
muncă pentru întreaga perioadă cât a desfășurat această activitate.
În cele ce urmează, instanța de control judiciar va reda istoricul grupelor de muncă în
legislația română, pentru a se observa mai ușor din ce considerente raționamentul primei instanțe
este greșit în a concluziona că Anexele celor două ordine (Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990)
se confundă atât sub aspectul activităților prevăzute, cât și sub aspectul perioadelor reglementate.
Așadar, prin Decretul nr. 292 din 10 august 1959 privind dreptul la pensie în cadrul
Asigurărilor Sociale de Stat a fost introdus în dreptul intern al asigurărilor sociale conceptul
grupelor de muncă. În baza art. 60 din Decretul nr. 292 din 30 iulie 1959 a fost adoptat
Regulamentul de aplicare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1081 din 31 iulie
1959, la acel moment existând 4 grupe de muncă.
Ulterior, prin art. 91 alin. (2) din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale
de stat şi pensia suplimentară au fost abrogate prevederile Decretului nr. 292 din 30 iulie 1959,
stabilindu-se 3 grupe de muncă în loc de 4. În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr.
27/1966 a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1061 din 24 mai 1968 pentru
657
stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I şi II şi a organelor care fac
aceste încadrări.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de
asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară şi art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.
1061/1968 pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I şi II
prevăzute de Legea nr. 27/1966 şi a organelor care fac aceste încadrări, prin Ordinul nr. 59 din
14 februarie 1969 au fost stabilite locurile de muncă cu condiţii deosebite care s-au încadrat în
grupele I şi II de muncă, în vederea pensionării, acestea fiind indicate în anexele ordinului.
În perioada 1 iulie 1977-2 aprilie 1990 a fost aplicabil Decretul nr. 215/1977 cu privire la
încadrarea personalului muncitor în grupele I, II sau III de muncă. Încadrarea personalului în
gupele I și II de muncă se făcea în limita numărului maxim de persoane aprobat anual, defalcat
pe ministere, alte organe centrale și consilii populare județene și al municipiului București, odată
cu adoptarea planului unic național de dezvoltare economico-socială.
La data de 9 februarie 1990 a intrat în vigoare Decretul–lege nr. 68 din 8 februarie 1990
pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului, act normativ care, în art. 2 alin. (1)
a stabilit că personalul de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor
existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I sau II de
muncă beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât au lucrat la locurile de muncă şi
activităţile respective.
Prin decizia nr. 87 din 1 iunie 1999, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.
2 alin. (1) din Decretul–lege nr. 68/1990 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică numai
persoanelor de la locurile de muncă şi activităţilor care, potrivit reglementărilor existente până în
anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă, nu şi celor
care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activităţi anterior datei intrării în vigoare
a actului normativ respectiv.
În considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a observat că
dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată, referindu-se la „personalul de la
locurile de muncă şi activităţile” pentru perioadele anterioare datei intrării sale în vigoare,
recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite şi câştigate anterior, ale căror efecte sau
valorificare însă se face ulterior şi, sub acest aspect, apare discriminatorie recunoaşterea
beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la
locurile de muncă sau în activităţile caracterizate prin condiţii deosebite, nu şi în favoarea celor
care anterior au lucrat în aceleaşi condiţii, dar înainte de intrarea în vigoare a Decretului–lege
nr. 68/1990 au încetat raporturile lor de muncă prin pensionare sau din alte motive, ori s-au
încadrat la locuri de muncă care nu mai au acelaşi caracter.
În temeiul art. 2 alin. (2) din Decretul–lege nr. 68/1990 şi Legii nr. 3/1977 privind
pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială a fost adoptat de Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii Ordinul nr.
50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor
profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea
pensionării.
Aspectele tranzitorii şi de punere în aplicare asupra cărora s-a reglementat prin Ordinul
nr. 50/1990 au fost normate astfel:
a) pentru perioadele anterioare datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupele I şi II de
muncă se face cu respectarea Instrucţiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 prin
care au fost preluate tabelele 1 şi 2, anexe ale Regulamentului de aplicare a Decretului nr.
658
292/1959 care cu prind meseriile şi funcţiile prevăzute în grupele I şi II de muncă (art. 12 din
ordin);
b) pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 şi până la data intrării sale în
vigoare şi pentru viitor, îşi încetau aplicabilitatea prevederile Ordinelor nr. 59/1969, nr. 105/1976
şi nr. 210/1977 ale Ministrului Muncii şi Ministrului Sănătăţii, încadrarea locurilor de muncă în
grupele I şi II fiind realizată în conformitate cu prevederile acestui ordin (pct. 13);
c) pentru perioada de activitate desfăşurată între 18 martie 1969 şi 31 decembrie 1975,
încadrarea în grupele I şi II se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin
Precizările Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a se condiţiona de
existenţa buletinelor de determinare a noxelor [pct. 14 alin. (1) din ordin];
d) pentru perioada lucrată între 1 ianuarie 1976 și 31 decembrie 1989 încadrarea în
grupele I și II de muncă nu era, de asemenea, condiționată, de existența buletinelor de
determinare a noxelor [art. 14 alin. (2) din ordin].
Pentru perioadele lucrate după 1 martie 1990 a fost adoptat de Ministerul Muncii și
Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii Ordinul
nr. 125 din 5 mai 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor
profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea
pensionării.
Potrivit pct. 1 și 2 din Ordinul nr. 125/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile
de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit pct. 2, în
grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale
cuprinse în anexa nr. 2 a ordinului.
Potrivit pct. 4 din Ordinul nr. 125/1990, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează
încadrarea în grupele I și II de muncă este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990, cu modificările
aduse prin Ordinul nr. 100/1990.
În conformitate cu pct. 5, Ordinul nr. 125/1990 se aplică pentru perioada lucrată după
data de 1 martie 1990.
În privinţa relaţiei dintre Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, în doctrină,
pornindu-se de la însuşi textul celui din urmă act normativ prin care i se determină aplicarea illo
tempore, s-a arătat în mod judicios că fiecare dintre aceste acte normative are propria sferă de
aplicare, astfel: Ordinul nr. 50/1990 vizează perioada cuprinsă între 18 martie 1969 şi 1 martie
1990, iar Ordinul nr. 125/1990 priveşte perioada cuprinsă între 1 martie 1990 până la 1 aprilie
2001, când a fost abrogat expres prin Legea nr. 19/2000, astfel încât, chiar dacă în cuprinsul
anexei nr. 1 sau 2 la Ordinul nr. 125/1990 apar menţionate şi alte activităţi decât cele din anexa 1
sau 2 a Ordinului nr. 50/1990, aceste activităţi trebuie considerate ca muncă desfăşurată în grupa
I sau II, după caz, numai pentru perioada lucrată începând cu 1 martie 1990, nu anterior. Astfel
se demonstrează că prin adoptarea Ordinului nr. 125/199 s-a urmărit o completare, o lărgire a
sferei activităţilor şi locurilor de muncă încadrabile în grupa II de muncă, respectiv o restrângere
a sferei activităţilor şi locurilor de muncă încadrabile în grupa I de muncă, însă numai începând
cu data de 1 martie 1990, chiar dacă activitatea a fost desfăşurată anterior acestei date.
Aplicând aceste consideraţii de principiu în problema de drept analizată, se observă că
anexele Ordinului nr. 50/1990 au fost întocmite de către autorităţile emitente pe baza
centralizării propunerilor formulate de ministere şi că, aplicarea sa temporală, coroborat cu
prevederile art. 5 din Ordinul nr. 125/1990, comportă următoarele distincţii:
- pentru perioadele lucrate anterioare datei de 18 martie 1969, locurile de muncă,
activităţile şi categoriile profesionale ce pot fi încadrate în grupele I şi II de muncă sunt cele
659
prevăzute în Instrucţiunile nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 (pct. 12 din Ordinul nr.
50/1990);
- pentru perioadele lucrate între data de 18 martie 1969 şi data de 1 martie 1990, locurile
de muncă, activităţile şi categoriile profesionale ce pot fi încadrate în grupele I şi II de muncă
sunt cele prevăzute în Anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990, eventual completate prin acte
normative publicate, de acelaşi nivel sau de nivel superior (pct. 13 din Ordinul nr. 50/1990);
- pentru perioadele lucrate între data de 1 martie 1990 şi până la 1 aprilie 2001, locurile
de muncă, activităţile şi categoriile profesionale încadrate în grupele I şi II de muncă sunt cele
prevăzute în Anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului nr. 125/1990 (pct. 5 din Ordinul nr. 125/1990).
La acestea se adaugă şi cele încadrate în grupele I şi II de muncă prin alte acte normative
speciale (hotărâri ale guvernului, ordine ale miniştrilor de resort) prin care s-au prevăzut
încadrări în grupe superioare de muncă în anumite sectoare ale economiei.
Interpretarea şi aplicarea strictă a anexelor fiecăreia dintre aceste reglementări care conţin
enumerări limitative nu echivalează cu o încălcare a principiului nediscriminării, de vreme ce
identificarea realizată originar de către emitenţii lor este rezultatul observării specificului
activităţilor de la anumite locuri de muncă, precum şi a celor pe care le implică exercitarea unor
profesii, meserii, ocupaţii expres indicate, ceea ce, în sine constituie un criteriu obiectiv şi
rezonabil în raport de scopul reglementării.
Decizia nr. 87/1999 pronunţată de Curtea Constituţională nu este încălcată în situația
aplicării temporale a celor două ordine, deoarece declararea neconstituţionalităţii prevederilor
art. 2 alin. (1) din Decretul–lege nr. 68/1990 s-a pronunţat în urma constatării ca fiind
discriminatorie recunoaşterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor
care erau încă în activitate la locurile de muncă sau în activităţile caracterizate prin condiţii
deosebite, nu şi în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleaşi condiţii, dar înainte de
intrarea în vigoare a Decretului–lege nr. 68/1990 au încetat raporturile de muncă prin pensionare
sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au acelaşi caracter.
Situaţiile în care, în anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, prin
reglementările aplicabile conform celor arătate în precedent, locurile de muncă deţinute de
salariați nu au fost prevăzute pentru a fi încadrate în grupele superioare de muncă, au o cu totul
altă specificitate faţă de cele asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat şi în care
beneficiul recunoaşterii încadrării în grupele speciale de muncă potrivit noilor reglementări era
limitat exclusiv în privinţa persoanelor aflate în activitate la data intrării în vigoare a Decretului–
lege nr. 68/1990.
Faţă de prevederile art. 6 alin. (2) din Codul civil, potrivit cărora, actele şi faptele juridice
încheiate, ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a noii legi nu pot
genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după
caz, a săvârşirii ori producerii lor, Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990 sunt aplicabile
pentru perioadele prevăzute în cuprinsul lor (18 martie 1969 - 1 martie 1990 şi în continuare,
până la data abrogării exprese directe – 1 aprilie 2001). Astfel, munca prestată de foștii salariați,
asiguraţi în sistemul public de pensii se prezintă din perspectiva principiilor aplicării legii în timp
ca facta preterita care, potrivit principiului tempus regit actum, sunt guvernate în întregime de
legea aplicabilă la data producerii.
Și prin Decizia în interesul legii nr. 9/2016, ÎCCJ a reținut la pct. 32 -34 că ,,Prin Ordinul
nr. 125 din 5 mai 1990, cu aplicare de la 1 martie 1990, au fost precizate, de către aceiaşi
emitenţi, locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se
încadrează în grupa I şi a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1
660
martie 1990, în baza aceleiaşi metodologii reglementate de Ordinul nr. 50/1990. Ulterior acestor
două ordine au mai fost emise o serie de hotărâri ale Guvernului în reglementarea situaţiei
speciale din anumite unităţi ori activităţi (este cazul unităţilor Ministerul Industriei Metalurgice,
din Industria Chimică şi Petrochimică, din Ministerul Industriei Uşoare, Industria Forestieră
etc.), fără a se mai reglementa o procedură aparte de încadrare, fiind comună cu cea a Ordinului
nr. 50/1990. După publicarea celor două ordine din anul 1990, angajatorii din acele domenii de
activitate care nu s-au regăsit în ordin au solicitat Ministerului Muncii să includă, după avizarea
documentaţiei întocmite în acest sens, în anexe, noi domenii de activităţi, funcţii sau locuri de
muncă. La nivelul anului 1994, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis o formă
consolidată intitulată "Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990 completate cu avizele
ulterioare". În esenţă, această formă consolidată reprezintă o unificare a tuturor ordinelor care
reglementau grupele de muncă, plecând de la forma de bază a Ordinului nr. 50/1990, completată
cu toate avizele acordate unităţilor până la nivelul anului 1994, formă aplicată de organele cu
atribuţii în stabilirea drepturilor de pensie. Aceasta este extinderea la care se referă, în
considerentele sale, Decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 85/2002, dând valabilitate şi forţă juridică formei finale
consolidate a ordinului, chiar dacă aceasta nu a fost publicată.”.
Însă, ÎCCJ nu a concluzionat prin decizia sa că ,,forma consolidată” a Ordinului 50/1990
include și Ordinul 125/1990, atât în privința activităților reglementate în anexe, cât și în privința
perioadei de aplicare, așa cum susține intimata-reclamantă X și cum a concluzionat prima
instanță.
În realitate, forma consolidată cuprindea intitulată "Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr.
125/1990 completate cu avizele ulterioare", așa cum a reținut ÎCCJ la pct. menționate anterior,
cât și la pct. 47 și 55 din Decizia nr. 9/2016, în care se referă la ,,încadrarea activităţii unei
persoane în grupa superioară de muncă, potrivit reglementărilor conţinute în Ordinul nr. 50/1990
(metodologie comună pentru perioada 1969-1990, reglementată de acest ordin şi 1990-2001,
perioadă reglementată de Ordinul nr. 125/1990)”, pentru a conchide că neparcurgerea procedurii
legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-
a de muncă poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în
contradictoriu cu angajatorul, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă
sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr.
50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate).
În speță, așa cum a reținut și tribunalul, prin Ordinul 125/1990 s-a prevăzut, la pct. 120
din Anexa II că ,,Personalul de la disciplina de anatomie din cadrul facultăţilor de medicină” se
încadrează în grupa II de muncă.
A omis, însă, prima instanță, că art. 5 din Ordinul 125/1990 prevede expres că ,,Prezentul
ordin se aplică pentru perioada lucrată după 01.03.1990”.
Or, reclamanta X a îndeplinit funcția de asistent anatomie umană începând cu data de
05.01.1977 și până în data de 16.02.1984, perioadă care nu intră sub incidența Ordinului nr.
125/1990, ci a Ordinului 50/1990, care prevedea în Anexa II pct. 101 că se încadrează în grupa II
de muncă doar activitățile desfășurate în ,,Laboratoare şi compartimente de epidemiologie,
microbiologie, toxicologie, serologie, virusologie, parazitologie, medicină legală, anatomie
patologică, morgi şi prosecturi”.
Pe de altă parte, lărgirea activităților încadrate în grupa II de muncă prin Ordinul
125/1990 este condiţionată depăşirea nivelului de noxe admis, rezultate din determinările de
noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate
661
proprii ale unităţilor, care nu se mai prezumă, ca la activităţile incluse în anexele la Ordinul
50/1990, iar faptul că metodologia este aceeași nu înseamnă că cele două acte normative se
confundă.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea de Apel reține că în mod greșit prima
instanță a constatat că activitatea desfăşurată de reclamanta X în perioada 05.01.1977 –
16.02.1984 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat, în
conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 anexa II pct. 120, în forma consolidată prin
Ordinul nr. 125 din 5 mai 1990, obligând pârâta să elibereze o adeverinţă din care să rezulte
încadrarea în grupa a II-a de muncă.
În ceea ce privește criticile apelantei UMF Iași privind cheltuielile de judecată la fond,
Curtea de Apel constată că nu pot fi reținute, în condițiile în care prima instanță s-a pronunțat
asupra cererii pârâtei prin sentința civilă nr. 241/12.08.2018, prin care a dispus completarea
sentinței civile nr. 1569/18.09.2017, în sensul obligării reclamantei X să plătească pârâtei
Universitatea suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, iar sentința de completare nu a fost apelată,
rămânând, astfel, definitivă.
Pe cale de consecință, în baza disp. art. 480 alin. 2 NCPC, instanța de control judiciar
admite apelul declarat de pârâta Universitatea și schimbă în parte sentința atacată, în sensul că
respinge, ca nefondată, acţiunea completată formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu
pârâta.
Vor fi păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii,
respectiv dispoziția de respingere a cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor
de judecată.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta X împotriva încheierii din Camera de
consiliu din data de 05.03.2018, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile
formulate, tocmai raportat la soluția de respingere a acțiunii reclamantei ca urmare a admiterii
apelului pârâtei, conform celor anterior expuse.
În atare condiții, în baza disp. art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea de Apel respinge apelul
reclamantei și păstrează încheierea atacată.
În baza art. 451 alin. 2 NCPC, raportat la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în
primă instanță (1500 lei) și la activitatea desfășurată de apărător în calea de atac (în care nu s-au
administrat probe noi, ci doar s-au formulat apel, întâmpinare și s-au pus concluzii la singurul
termen de judecată acordat în cauză), Curtea de Apel reduce cuantumul onorariului apărătorului
ales al apelantei-intimate Universitatea de la 1500 lei la 1000 lei, urmând a obliga apelanta-
reclamantă X la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, conform art. 453
C.proc.civ.
16. Acțiune privind acordarea grupei superioare de muncă pe perioade anterioare datei
de 1.04.2001, prin asimilare, pe baza concluziilor unei expertizei tehnice
efectuate în prezent. Netemeinicie în raport de temeiurile de drept invocate,
respectiv HG 1223/1990, Ordinul 50/1990 și de considerentele, obligatorii, ale
Deciziei în interesul legii nr. 9/16.05.2016 a ÎCCJ

Indice alfabetic: Acordare grupă superioară de muncă
662
Temei de drept: HG 1223/1990, Ordinul 50/1990, Decizia în interesul legii nr.
9/16.05.2016 a ÎCCJ
Acordarea unor sporuri pentru condițiile de lucru nu echivalează cu încadrarea în grupa

a II a de muncă, Ordinul 50/1990 prevăzând o altă procedură de nominalizare a personalului ce
lucra în grupa I sau II de muncă, aplicând cauzei de față statuările ÎCCJ din Decizia nr. 9/2016,
rezultă că în mod greșit tribunalul, dând valoare absolută expertizei tehnice efectuate , a
asimilat activitatea de controlor trafic, șef tură, șef ACI cu cea prevăzută de HG 1223/1990
pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de şantier, chiar dacă îndeplinesc
aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare, astfel cum susține expertul desemnat.
ÎCCJ a reținut expres că sintagma "aceleaşi condiţii" nu se referă la condiţiile generale
de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică,
riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în
domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3
dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat în anexele la Ordinul 50/1990, cu
modificările și completările ulterioare (inclusiv cu cele ale HG 1223/1990). Așadar, întrucât
activitatea reclamanţilor, de controlor trafic/șef de tură/șef ACI , nu se regăseşte ca fiind
încadrată în grupa II de muncă în prevederile HG 1223/1990 sau anexele la Ordinul 50/1990 cu
modificările și completările ulterioare, instanța nu putea proceda la asimilare, conform Deciziei
nr. 9/2016, obligatorie.
Curtea de Apel Iași, Secția pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr.
36/23.01.2018
Prin sentința civilă nr. 1001/17.05.2017, Tribunalul Iaşi a hotărât:

„Admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Sindicatului Drumarilor „ER”
pentru reclamanţii A., B. şi C. şi, în consecinţă:
Anulează acţiunea formulată de Sindicatul Drumarilor „ER” în numele şi pentru
reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România S.A.) prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, pentru lipsa dovezii calităţii
semnatarului cererii de reprezentant al reclamanţilor.
Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Drumarilor „ER”, în numele şi pentru
reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii
Rutiere S.A. (fosta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.)
prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
Constată că activitatea desfăşurată de reclamanţi se încadrează în grupa a II-a de muncă
în procent de 100%.
Obligă pârâta să elibereze câte o adeverinţă fiecărui reclamant, din care să rezulte
încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit prezentei hotărâri, cu precizarea dacă au fost sau nu
achitate contribuţiile de asigurări sociale, corespunzătoare grupei a II-a de muncă.
Respinge cererea formulată de Sindicatul Drumarilor „ER”, în numele şi pentru
reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
muncă a activităţii desfăşurate în perioada 29.10.1998 – 25.04.1999.
663
reclamanta Y, în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
muncă a activităţii desfăşurate în perioada 01.10.1995 - 30.09.1996.
reclamanta Z., în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
reclamanta W., în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
reclamantul Q., în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
reclamanta T., în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
reclamantul K., în contradictoriu cu pârâta, privind constatarea încadrării în grupa a II – a de
Obligă pârâta să achite Sindicatului Drumarilor „ER” suma de 13.556 lei cu titlu de
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.), Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri
Cluj, fiind angajați pe posturile de controlor trafic, casier, șef agenție, șef tură, șef tură taxare,
desfășurându-și activitatea în cadrul ACI Borș.
Prin acțiunea introductivă, reclamanţii au solicitat să se constate că, în perioadele
indicate, au desfăşurat activitate care se încadrează în grupa a II – a de muncă, în procent de
100% și să fie obligată pârâta la eliberarea unei adeverinţe în acest sens.
Potrivit disp. art. 2 din Ordinul nr. 50/1990, „în grupa II de muncă se încadrează locurile
de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2”, iar potrivit disp. art. 3,
„Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea
numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni,
personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de
personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi
2. Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau
din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor
de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului
încadrat în grupele I şi II de muncă”.
Potrivit disp. art. 5 din Ordinul nr. 50/1990, „Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de
muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele
Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste
determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care,
la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a
condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcționau normal. Buletinele de
determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiţii grele sau periculoase de
muncă, nu mai sunt necesare”.
664
Potrivit disp. art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, „Nominalizarea persoanelor care se
încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu
sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care
îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile
de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau
infectare etc.)”, iar potrivit disp. art. 7 „Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face
proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca,
pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin
70% din programul de lucru”. De asemenea, potrivit disp. art. 8, „Perioada de timp în care o
persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se
stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează
atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită”.
În consecință, raportat la dispozițiile legale menționate, încadrarea activităţii desfăşurate
de salariați în grupe superioare de muncă, presupune analizarea condiţiilor concrete în care se
desfăşoară această activitate, raportată la o anumită perioadă din programul de lucru. Principiul
de bază al încadrărilor în grupele de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie
să aibă în vedere condiţiile concrete de lucru cum ar fi lucrul în mediu toxic, program de lucru,
factori nocivi, etc.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1223/1990, „Personalul care este în activitate şi care a lucrat la
locurile de muncă sau activităţile cu condiţii de muncă nocive, grele sau periculoase de pe
şantierele de construcţii-montaj, grupurile de şantiere şi întreprinderile-şantier, inclusiv unităţile
de deservire ale acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de mecanizare
se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv
lucrata după 18 martie 1969”, iar potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, „Nominalizarea
persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administraţie,
împreună cu sindicatele libere din unităţi”.
Din cuprinsul Notei nr. 1596/DP/1990 rezultă că „… având la bază nota de fundamentare
– condiţii grele de muncă, datorită lucrului în aer liber, sub influenţa permanentă a intemperiilor
(ploi, zăpezi, vânt) şi temperaturilor mediului ambient, lucru în general la înălţimi mari – pe
schelă cu asigurarea în centură – sub nivelul solului – în săpături deschise – în subteran – efort
fizic mare – lucru prestat 10-12 ore/zi – s-a emis HG nr. 1223/1990”.
Prin adresa nr. P.93/1077/mai 1991 emisă de Ministerul Transporturilor, Administraţia
Naţională a Drumurilor, s-a comunicat către DRDP faptul că „prevederile H.G. nr. 1223/1990 se
aplică în cadrul unităţilor de drumuri în ceea ce priveşte încadrarea personalului în grupa a II – a
de muncă, întrucât prin prevederile Decretelor nr. 162/1973 şi nr. 401/1974 au fost asimilate cu
unităţile construcţii-montaj având aceleaşi condiţii de lucru în aer liber şi sub efectul
intemperiilor şi altor factori climatici, utilizând aceleaşi tehnologii, utilaje, materiale, meserii şi
funcţii ca şi unităţile de construcţii drumuri şi poduri”.
Din cuprinsul adresei nr. 12584/09.07.1992 rezultă că „lucrările de drumuri şi poduri fac
parte integrantă din activitatea de construcţii conform Schemei de clasificare a ramurilor
economiei naţionale, indiferent de subordonarea administrativă, inclusiv cele din Direcţiile
Judeţene de Drumuri şi Poduri. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1223/1990, personalul care desfăşoară o astfel de activitate se încadrează în grupa II de muncă,
în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă lucrată după data de 18 martie 1969. La
acordarea grupei a II – a de muncă, Consiliile de Administraţie, împreună cu sindicatele libere,
trebuie să respecte metodologia Ordinului nr. 50/1990, iar personalul să fie organizat cel puţin în
665
formaţii de lucru şi să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de muncă nocive, grele sau
periculoase, conform Hotărârii Guvernului nr. 1223/1990”.
Prin adresa nr. P.92/2733/16.07.1992 emisă de Administraţia Naţională a Drumurilor, s-a
comunicat către DRDP faptul că prin adresa 12584/09.07.1992 s-a confirmat că lucrările de
drumuri şi poduri fac parte integrantă din activitatea de construcţii, conform Schemei de
clasificare a ramurilor economiei naţionale, indiferent de subordonarea administrativă, inclusiv
cele din direcţiile judeţene de drumuri şi poduri, confirmându-se, implicit, şi dreptul unităţilor de
drumuri şi poduri de a aplica prevederile H.G. nr. 1223/1990 şi a Notei nr. 1596/1990. Anexa nr.
1 la adresa nr. P.92/2733/16.07.1992 cuprinde exemple de determinare a perioadelor de activitate
desfăşurate în grupa a II – a de muncă, conform reglementărilor din H.G. nr. 1223/1990, Nota nr.
1596/1990 şi act MMPS nr. 12584/1991, la exemplul nr. 4 menţionându-se „taxator, încasator la
staţia de taxare la puncte de frontieră, sau trecere pe poduri, viaducte, tunele …”.
În speţă, a fost efectuată o expertiză tehnică protecţia muncii, având următoarele
obiective: identificarea mediului de lucru al reclamanţilor; să se precizeze dacă reclamanţii şi-au
desfăşurat activitatea în condiţii grele de muncă, riscurile la care au fost supuşi, condiţiile de
microclimat; să se precizeze dacă activitatea desfăşurată de reclamanţi în perioadele indicate în
acţiune se încadrează în grupa a II – a de muncă.
S-a concluzionat prin raportul de expertiză că activitatea reclamanţilor, angajaţi pe
posturile de controlor trafic, casier, şef agenţie, şef tură, se desfăşoară „preponderent în teren,
afară, condiţiile de microclimat fiind cele ale mediului ambiant, cu temperaturi variabile,
extreme, presiune atmosferică şi umiditate variabile”. Tot din cuprinsul raportului de expertiză
rezultă că reclamanţii au beneficiat de spor pericol/spor periculozitate sau de spor condiţii grele
de muncă.
Reţine expertul faptul că activitatea reclamanţilor s-a desfăşurat în tură permanentă pe
timp de zi şi timp de noapte, în aer liber preponderent (mai mult de 70% din programul de lucru),
în condiţii atmosferice concrete în toate anotimpurile: primăvară, vară, toamnă, iarnă,
căldură/caniculă, ploaie, viscol, tunete, fulgere, trăsnete, ninsoare, frig, ger sau temperaturi
normale. Prin natura activităţii, sarcinile, atribuţiile şi responsabilităţile postului ocupat în
perioada de referinţă (controlor trafic, şef tură sau şef agenţie), lucrătorii petenţi au fost
permanent în contact cu persoane străine, au interacţionat permanent cu E.M. (echipamente de
muncă/maşini şi instalaţii sau autovehicule în tranzit). Tot astfel, expertul precizează că, în
opinia sa, condiţiile de muncă specifice în care şi-au desfăşurat activitatea reclamanţii în
perioada de referinţă, se pot încadra în categoria activităţilor desfăşurate în condiţii grele de
muncă, riscurile de accidentare şi boli profesionale rămânând şi după aplicarea planurilor de
prevenire şi protecţie şi a instrucţiunilor proprii/specifice, aceste considerente fiind susţinute şi
de sporurile la salariul de bază acordate reclamanţilor, respectiv: spor de periculozitate, pentru
condiţii grele de muncă, sporul de drum sau pentru siguranţa circulaţiei.
Tot din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, analizând activitatea reclamanţilor,
rezultă că aceasta este deosebit de complexă şi presupune expunere, suprasolicitări, riscuri şi
noxe specifice, determinate de: complexitatea şi responsabilitatea sarcinilor de muncă; lucrul cu
valori monetare inclusiv în valută, fără a fi respectate condiţiile de protecţie specifice şi asigurare
împotriva furtului; regimul de muncă în ture alternative, cu durata de 12 or, în mod sistematic
peste programul normal de lucru prevăzut în Codul muncii, care conduce la oboseală accentuată
prin tulburarea ritmului cardiac; suprasolicitarea organului vizual prin lucru permanent cu
echipamente ecran de vizualizare; suprasolicitare fizică; expunere la noxe determinate de gazele
de eşapament ale autovehiculelor grele de transport, cu motoare Diesel clasice, la care se face
666
cântărirea în mers şi care, în perioada în litigiu, nu au fost prevăzute cu catalizatori şi dispozitive
antipoluante de reducere a noxelor; expunerea permanentă la microclimat nefavorabil, specific
lucrului în aer liber cu temperaturi extreme, curenţi de aer şi intemperii; riscul lovirii de către
mijloacele de transport în mişcare, în condiţiile lipsei unei platforme amenajate corespunzător.
Pentru toate aceste motive, expertul a concluzionat că activitatea desfăşurată de
reclamanţi, în perioadele menţionate, se încadrează în grupa a II – a de muncă, în procent de
100%, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, poz. 160, coroborat cu H.G. nr. 1223/1990.
Pe cale de consecinţă, faţă de toate înscrisurile depuse la dosar, având în vedere şi
concluziile raportului de expertiză, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată cererea
reclamanţilor de a se constata că activitatea desfăşurată de aceştia, angajați pe posturile de
controlor trafic, casier, șef agenție, șef tură, șef tură taxare în cadru ACI Bors, se încadrează în
grupa a II- a de muncă în procent de 100%.
Referitor la perioadele în care reclamanții au desfășurat activități încadrate în grupa a II-a
de muncă, instanța de fond a avut în vedere perioadele indicate de către expert, reținând totodată
că aceste perioade sunt diferite de cele indicate prin acțiunea introductivă, în ceea ce-i privește pe
reclamanții X, Y, Z., W., Q., T., K..
Reținând ca întemeiată cererea reclamanților de a se constata că activitatea desfăşurată se
încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, tribunalul a constatat că este întemeiată
și cererea acestora de obligare a pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte
încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit prezentei hotărâri, cu precizarea dacă au fost sau nu
achitate contribuţiile de asigurări sociale, corespunzătoare grupei a II-a de muncă.
Raportat considerentelor expuse , instanța de fond a constatat că este întemeiată în parte
acţiunea formulată de Sindicatul Drumarilor „ER”, în numele şi pentru reclamanţii X. în
contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fosta
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.) prin Direcţia
Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, a constatat că activitatea desfăşurată de reclamanţi se
încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, în conformitate cu concluziile
raportului de expertiză, și a obligat pârâta să elibereze câte o adeverinţă fiecărui reclamant, din
care să rezulte încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit prezentei hotărâri, cu precizarea dacă
au fost sau nu achitate contribuţiile de asigurări sociale, corespunzătoare grupei a II-a de muncă.
În temeiul disp. art. 453 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să achite
Sindicatului Drumarilor „ER” suma de 13.556 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu
avocat, onorariu expert). La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, instanța de fond a
avut în vedere disp. art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „instanţa poate, chiar şi
din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor,
atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu
activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de
instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”. Având în
vedere complexitatea cauzei şi volumul de muncă, precum şi faptul că în această fază procesuală
apărătorul ales al reclamanţilor a fost prezent la 4 termene de judecată (din 9 termene acordate),
instanţa a apreciat că aplicarea unei cenzuri a onorariului avocatului apare ca fiind rezonabilă,
sens în care, în stabilirea cheltuielilor de judecată, va fi avută în vedere suma de 2500 lei
reprezentând onorariu avocat. De asemenea, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanţa nu a
avut în vedere şi onorariul achitat de reclamanţi expertului consultant, având în vedere faptul că
desemnarea unui expert parte este opţională şi nu obligatorie, alegerea unui expert parte fiind un
drept al părţilor ce nu trebuie pus în sarcina celeilalte părţi.
667
Împotriva acestei sentințe au declarat apel CN.A.I.N.R. S.A, prin Direcţia Regionala
Drumuri si Poduri Cluj și Sindicatul Drumarilor „ER”, în numele si pentru reclamanţi, criticând-
o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanta-intimată CN.A.I.N.R. S.A, în apelul său, că prin expertiza efectuată la
fond expertul a reţinut, in mod eronat că pentru perioadele solicitate, activitatea reclamanţilor se
încadrează in grupa a II a de munca in procent de 100%, condiţiile efective de munca, întrunind
toate criteriile de încadrare in aceasta grupa.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, expertul a considerat că reclamanţii îşi desfăşoară
activitatea de control in aer liber, în temperaturi extreme, sunt expuşi la zgomot, sunt
suprasolicitaţi psihic si simt supuşi unui stres profesional . A mai reţinut ca angajatorul, cat si
locurile de munca ale petenților nu se regăsesc în listele anexa ale Ordinului nr.50/1990, dar in
nota de fundamentare la H.G. nr. 122/1990 se arata ca, pentru eliminarea unor inechităţi, se pot
acorda grupe de munca daca se lucrează In aer liber, intemperii, lucru prestat de 10-12 ore/zi.
Nu sunt contestate condiţiile grele in cate îşi desfăşoară activitatea reclamanţii, in acest
sens fiind acordate sporuri pentru condiţii grele si periculoase , in funcţie de numărul de ore
prestate efectiv in aceste condiţii.
Expertul numit in cauza nu a ţinut însă cont in efectuarea raportului de expertiza de
următoarele aspecte:
1. perioada de timp, respectiv 1990-2001, pentru care se solicita încadrarea în grupa a II a
de munca.
Concluziile expertului au fost emise pe baza situaţiei existente in prezent la locul de
munca iar in cuprinsul raportului nu se face referire la dinamica traficului din perioada solicitata,
dinamica care influenţează in mod direct activitatea desfăşurata în condiţiile descrise in raport, la
creşterea activităţii de transport si implicit a activităţii reclamanţilor după aderarea Românie la
Uniunea Europeana, precum si la dezvoltarea acestui domeniu ca rezultat al liberei circulaţii a
mărfurilor.
Astfel, în recensământul trafic realizat de către societate, pentru poziţia kilometrica D.N.
1 KM.638+050 - localizarea aproximativa a punctului de lucru A.C.I. Bors, s-au înregistrat in
traficul pe un interval orar de 24 de ore din anul 1990, un număr de 4853 de autovehicule, în anul
1995, tot pentru aceeaşi poziţie kilometrică si acelaşi interval orar de 24 ore, s-a înregistrat un
trafic de 6054 de autovehicule, in timp ce in anul 2000 s-a înregistrat un trafic de 6763 de
autovehicule intr-un interval orar de 24 de ore. In anul 2015, datorita dinamicii traficului,
aderarea tarii la Uniunea Europeana, libera circulaţiei a mărfurilor, s-a înregistrat un trafic de
13.381 de autovehicule.
Din compararea perioadei pentru care s-a solicitat acordarea grupei de munca (1990-
2000) si până în anul 2015 s-a înregistrat o creştere a traficului de 8.528 de autovehicule pe zi.
Aceasta creştere a traficului influenţează condiţiile de munca temperatura, zgomot, stres, precum
si activitatea, reclamanţii fiind nevoiţi sa stea mai mult timp afara pe pista.
În mod eronat expertul nu s-a raportat la activitatea reclamanţilor in perioada solicitata
prin acţiune, deși putea sa solicite aceste date de la angajator sau prin consultarea statisticilor
furnizate de către Comisia Naţionala de Prognoza, instituţie care realizează în mod curent
prognoze cu privire la evoluţia acestui sector.
Nu a fost determinat corect procentul de desfăşurare a activităţii in condiţii grele, nici in
prezent, nici pentru perioada solicitata, expertul reţinând, in mod eronat, ca activitatea
desfăşurata de reclamanţi în condiţii deosebite de munca este in procent de 100%. În prezent, cu
un trafic de 13.381 de autovehicule pe zi, conform datelor recensământului rutier din 2015, se
668
desfăşoară munca in condiţii periculoase, pentru care se plăteşte sporul prevăzut de CCM, in
procent de maxim 50% din întreaga activitate desfăşurata intr-o luna.
Din datele prezentate, rezulta ca reclamanţii, nici in condiţiile actuale ale dinamicii
traficului si ale dezvoltării sectorului de transport, nu îşi desfăşoară minim 70% din activitate in
condiţii grele.
Mai susține că a formulat obiecțiuni cu privire la concluziile expertului, însa acestea au
fost respinse de prima instanță.
Având in vedere faptul că expertul nu a ţinut cont de aceste date si situaţii, consideră ca
aceasta proba nu poate fi luata in considerare in pronunţarea soluției.
Sub aspectul legalităţii sentinţei, arată că Ordinul 50/1990 reglementează expres criteriile
pe baza cărora se stabilesc locurile de munca ce se încadrează in grupa I si a II –a munca,
organele care sunt competente sa facă aceste încadrări, metodologia pe baza cărora unităţile
efectuează încadrarea. Aceste prevederi legale statuează faptul ca încadrarea locurilor de munca
din diferite unităţi în grupele I si II si normalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de
munca au caracterul unor acte de organizare interna a unitaților.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 „beneficiază de încadrarea in grupele I si II de
munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate :
muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întruneşte si reparaţii, controlori
tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca
si activităţile prevăzute in anexele nr. 1 si 2.
Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcții-montaj
sau diferit de alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale
capacităţilor de producţie si care îşi desfăşoară activitatea in aceleaşi condiţii cu personalul
beneficiarului încadrat in grupele I si II de munca.
De asemenea, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, nominalizarea persoanelor care se
Încadrează in grupele I si II de munca se face de către conducerea unităţilor împreuna cu
sindicatele libere din unităţi , ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete in care
îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile
de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau
infectare etc.).
Articolul 7 al textului de lege prevede ca încadrarea in grupele I si II de munca se face
proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu condiţia ca
pentru grupa H sa se lucreze cel puţin 70% din programul de lucru.
În aplicarea acestor texte de lege, conducerea societăţii a stabilit locurile de munca cu
condiţii deosebite încadrate in grupa a II-a, menționându-le in mod expres. La nivelul DRDP
Cluj au fost încadraţi in grupa a II-a muncitorii din cadrul secţiilor de drumuri naţionale şi cei de
la laboratorul Cluj, nu si personalul angajat la punctele de trecere a frontierei - ACI-uri.
Si in Hotărârea nr. 1223/1990 privind încadrarea in grupa II-a de munca , în vederea
pensionarii, a unor locuri de munca sau activităţi din construcţii –montaj, invocata de către
reclamanţi in susţinerea acţiunii, se prevede la art. 1: personalul care este in activitate si a lucrat
la locurile de munca sau activităţile cu condiţii de munca nocive, grele sau periculoase de pe
şantierele de construcții-montaj, grupurile de şantiere si întreprinderile – şantier, inclusiv
unităţile de deservire a acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de
mecanizare se încadrează in grupa II de munca in vederea pensionarii, pentru perioada efectiv
lucrata după 18 martie 1969.
669
La art. 2 din acelaşi act normativ se prevede ca nominalizarea persoanelor care se
încadrează in grupa a II-a de munca, se face de consiliile de administraţie , împreuna cu
sindicatele libere din unităţi. Tabelele cu persoanele angajate in cadrul DRDP Cluj care au fost
încadrate in grupa a II-a de munca au fost aprobate de către organismul de conducere competent
la acea data, respectiv Comitetul Director. Intre persoanele care figurează in aceste tabele nu se
regăsesc angajaţii din ACI Bors, care au calitatea de reclamanţi in prezentul dosar. De altfel, la
nivel de DRDP Cluj Central au fost încadraţi in grupa II de munca doar salariaţii din cadrul
laboratorului de încercări.
Astfel, potrivit adresei nr. R345/22.05.2001 emisa de Ministerul Muncii si Solidarităţi
Sociale - Inspecția Muncii, se stipulează in mod expres faptul ca nu pot fi încadraţi in grupa II–a:
frezorii, strungarii, electricienii, casierii taxare, controlorii trafic, ACI, EMCATR, PCTF, şefi
agenţie taxare, şefi EMCATR, şefi tura taxare, precum si alte categorii profesionale care nu
lucrează nemijlocit pe şantier.
Din nici un înscris depus in probațiune nu rezulta ca reclamanții îndeplineau condiţiile
pentru acordarea grupei a II-a de munca.
Având în vedere că pentru angajații din grupele superioare de munca angajatorul a fost
obligat sa achite cote de contribuţii suplimentare, s-ar încălca şi principiul contributivităţii,
conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de
persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale
cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. La nivel de DRDP Cluj nici nu
s-au făcut propuneri in sensul acordării grupei II salariaţilor din ACI-uri. În consecinţa nu s-au
achitat contribuţiile de asigurări sociale corespunzătoare grupei a II-a de munca pentru
reclamanţi, ci doar pentru pe salariaţii care figurează pe tabelele aprobate de către Comitetul
Director al DRDP Cluj.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii.
Sindicatul Drumarilor „ER”, în numele si pentru reclamanţi, în apelul său, arată că se
impune diminuarea onorariului de expert stabilit la fondul cauzei, susținând că eronat prima
instanță a admis solicitarea expertului de acordare in totalitate a onorariului de expert.
OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiza tehnica judiciara si
extrajudiciara prevede la art. 23 (1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnica judiciara se
stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei/ in funcţie de complexitatea lucrării, de
volumul de lucru depus si de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.
Apreciază că onorariul de 10.956 lei, admis de către prima instanţă, este disproporţionat raportat
la complexitatea cauzei si circumstanţele acesteia. Munca desfăşurata de expert pentru efectuarea
raportului de expertiza nu este una care sa fi vizat o cauza complexa, noua sau dificila.
Obiectivele la care expertul a trebuit sa răspundă sunt de o complexitate redusa, nejustificându-
se onorariul solicitat.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate,
în sensul diminuării onorariului de expert.
În drept, invocă art. 460 si urm. Cpc.
Reclamanții –intimați au formulat întâmpinare la apelul CNAIR SA, solicitând
respingerea apelului.
Arată că principiul de baza al încadrării in grupele de munca este cel al analizei
condiţiilor de munca, care trebuie sa aba in vedere condiţiile concrete de lucru, cum ar fi mediul
toxic, program de munca, factori nocivi etc.
670
Din raportul de expertiza efectuat in cauza rezulta ca se justifica o încadrare în procent de
100% pentru activitate permanenta in teren, la locul de munca. De altfel Ordinul nr.50/1990 a
suferit nenumărate modificări si completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au
acordat administrativ grupe superioare de munca, chiar in absenta unei enunţări exprese in ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ s-a pronunţat si Înalta Curte de Casaţie si
Justiţie, prin decizia 258/20.09.2004, potrivit căreia Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge
aplicarea numai la activităţile si funcţiile prevăzute in forma iniţiala a actului. Activitatea
punctelor de control trecere frontiera este permanenta , indiferent de anotimp - condiţii
atmosferice, intimații îşi desfăşoară activitatea în barăci improvizate, punctul de verificare pentru
ieşiri este amplasat necorespunzător, nu există o platformă corespunzătoare pentru verificarea
autovehiculelor, controlul de trafic este efectuat intre coloanele de autovehicule, nu se asigură
condiţii corespunzătoare pentru igiena personala, nu se face evaluarea factorilor de risc de
accidentare sau îmbolnăvire. Activitatea ACI este o activitate ce se desfăşoară in condiţii
deosebite, cu riscuri, noxe, suprasolicitări fizice sau psihice ale organismului lucrătorilor, având
in vedere şi specificul activităţii regimului de munca cu caracter continuu, pentru asigurarea non
stop a circulaţiei rutiere, justificându-se o încadrare în procent de 100% pentru activitate
permanenta in teren, la locul de munca. Grupa II de munca se aplica la personalul din construcţii
si implicit din sectorul de drumuri din anul 1969. Totodată, in vederea punerii in practica a
acestor acte normative, apelanta a emis si adresa nr.92/2733 prin care arata următoarele: Urmare
a intervenţiilor AND si Federaţiei Sindicatelor Libere a Drumarilor din România, Ministerul
Muncii si Protecţiei Sociale cu acceptul Ministerului Sănătăţii si Departamentului Protecţiei
Muncii, cu actul nr. 12584/1992 se confirmă că lucrările de drumuri si poduri fac parte integranta
din activitatea de construcţii, conform schemei de clasificare a ramurilor economiei naţionale
indiferent de subordonarea administrativa, inclusiv cele din direcţiile judeţene de drumuri si
poduri. Consiliile de administraţie, împreuna cu sindicatele libere vor nominaliza activităţile
(lucrări si prestaţii), locurile de munca, funcţiile si persoanele care se încadrează in grupa a II a
de munca potrivit metodologiei din ordinul nr.50/1990, a HG nr.1223/1990 si a precizărilor din
nota nr. 1596/1990.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate , a probatoriului
cauzei și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că apelul declarat de CNAIR SA, prin
Direcția Drumuri si Poduri Cluj, este fondat.
Reclamanții-intimați, membri de sindicat, au desfășurat în perioada 1990 - 01.04.2001
activitate de controlor trafic și, parțial, șef de tură/șef ACI, șef agenție, la punctul de control
pentru trecerea frontierei Borș, ce aparține de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj din
cadrul CNAIR SA (fosta CNADNR SA).
În esenţă, încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă, potrivit
reglementărilor conţinute în Ordinul nr. 50/1990 (metodologie comună pentru perioada 1969-
1990, reglementată de acest ordin şi 1990-2001, perioadă reglementată de Ordinul nr. 125/1990)
este supusă mai multor etape : 1. etapa în care angajatorul a identificat în structura sa
organizatorică locuri de muncă la care se desfăşoară activităţi în condiţii deosebite de muncă
dintre cele enumerate în anexele ordinelor; 2. încheierea unui acord între angajator şi sindicat cu
privire la nominalizarea salariaţilor care desfăşoară activitate la locurile de muncă evaluate şi
avizate pentru încadrare în grupele I şi a II-a de muncă, precum şi măsurarea timpului din
programul de lucru în care desfăşoară astfel de activităţi, ţinându-se seama de condiţiile
deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea (nivelul noxelor existente, condiţii
671
nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie,
iradiere sau infectare etc.), stabilite pentru angajator în prima etapă; 3. emiterea unui act
administrativ de către unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie
şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă,
pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.)
În speță, reclamanții nu au fost încadrați de către angajator în grupa superioară de muncă,
prin cererea de chemare în judecată solicitându-se instanței să se substituie angajatorului și să
dispună, retroactiv, recunoașterea activității din perioade cuprinse între 1990 și 1.04.2001 ca
fiind desfășurată în grupa II de muncă.
Curtea constată că asupra problemei de drept referitoare la încadrarea în grupa I şi a II-a
de muncă a activităţii desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001 s-a pronunțat ÎCCJ, în recursul
în interesul legii, prin Decizia nr. 9/16.05.2016, publicată în MO 891/08.11.2016, obligatorie
pentru instanțele de judecată.
Prin această decizie, instanța supremă a stabilit , într-adevăr că: ,,În interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei
Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale
judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18
martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”.
Însă, și considerentele deciziilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, ele
făcând corp comun cu dispozitivul deciziei.
Astfel, prin Decizia nr. 9/16.05.2016 ÎCCJ a reținut că ,,neparcurgerea procedurii legale
de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de
muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc
astfel de condiţii, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă
la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate
fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu
angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de
către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ
în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor
nominalizate)”.
Mai departe, examinând modul de interpretare și de aplicare a pct. 3 din Ordinul 50/1990
referitor la posibilitatea încadrării în grupa I sau a II-a de muncă a activităţii desfăşurate de un
reclamant, prin asimilarea situaţiei acestuia cu cea a salariaţilor care au desfăşurat activităţi în
condiţii de muncă identice, în cadrul altor angajatori, pentru care s-a recunoscut încadrarea în
grupa de muncă indicată prin anexa 1 sau 2 la ordin, ÎCCJ a reținut că ,,Aspectul extinderii
aplicării Ordinului nr. 50/1990 pentru activităţi similare desfăşurate de alţi angajatori şi
necuprinse în Lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale din varianta
consolidată a ordinului a fost dezlegat prin argumentele aduse în rezolvarea problemei de la
punctul 1 în care s-a statuat că premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de
activitate să se regăsească în anexele I şi II ale variantei consolidate a ordinului. Per a contrario,
nu pot fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe,
chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate,
prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi
angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu
condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de
muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3) sau
672
personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin
(respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele
unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii (alin. 2 al pct. 3). Sintagma "aceleaşi condiţii", contrar opiniei celor care au
împărtăşit soluţia extinderii domeniului de aplicare a Ordinului nr. 50/1990, nu se referă la
condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare
fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu
alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin.
1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.”
În speță, reclamanții solicită să se constate că au desfășurat activitate care se încadrează
în grupa II de muncă, în perioadele menționate prin acțiune, în care au avut calitatea de controlor
trafic, șef tură, șef ACI, casier taxator, agent asigurare, considerând că și-au desfășurat activitatea
în condiții grele de muncă, întrucât au primit spor de condiții nocive, periculoase, invocând ca
temei legal prevederile HG 1223/1990.
HG 1123/1990 privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării, a unor
locuri de munca sau activităţi din construcţii-montaj, stipula la art. 1 că ,,Personalul care este în
activitate şi care a lucrat la locurile de munca sau activităţile cu condiţii de munca nocive, grele
sau periculoase de pe șantierele de construcţii-montaj, grupurile de șantiere şi întreprinderile-
şantier, inclusiv unităţile de deservire ale acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele,
unităţile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pentru
întreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969”.
Prin Adresa nr. 12584/09.07.1992, emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și
Ministerul Sănătății către Ministerul Transporturilor s-a precizat faptul că ,,Lucrările de drumuri
şi poduri fac parte din activitatea de construcţii, indiferent de subordonarea administrativă,
inclusiv cele din Direcțiile județene de Drumuri și Poduri. În conformitate cu prevederile HG
1223/1990, personalul care desfășoară o astfel de activitate se încadrează în grupa a II-a de
muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă lucrată după data de 18.03.1969”.
În același sens este și Adresa nr. 92/2733/16.07.1992, conform căreia de prevederile HG
1223/1990 beneficiază și personalul din unitățile de execuție a lucrărilor de drumuri și poduri și
din cele de deservire a unităților de drumuri (secții, ateliere, formații, colective).
Și prin adresa cu nr. R345/22.05.2001, trimisă de MMPS - Inspecţia Muncii ca răspuns la
solicitările Administraţiei Naţionale a Drumurilor nr. 2477/SS/l1.04.2001 şi 93/400/16.05.2001,
se precizează că nu se pot încadra în grupa a II-a de muncă activităţile desfăşurate de ,,casierii
taxare, controlorii trafic ACI, EMCATR, PCTF, …şefi agenţie taxare ...” și orice altă categorie
profesională care nu lucrează nemijlocit pe șantier.
În concluzie, Curtea constată că nici în Hotărârea nr. 1223/1990 şi nici în Ordinul nr.
50/1990, nu se regăseşte activitatea reclamanţilor, de controlor trafic/șef de tură/ șef ACI ca fiind
încadrată în grupa II de muncă, aceștia solicitând, în fapt, acordarea grupei II de muncă de către
instanță, prin asimilare cu personalul de pe șantierele de construcţii-montaj, considerând că și-au
desfășurat activitatea în aceleași condiții grele și periculoase.
Referitor la expertiza efectuată în cauză, Curtea apreciază că aceasta nu este o probă
concludentă raportat la obiectul litigiului. Expertul a apreciat că activitatea reclamanților poate fi
încadrată prin asimilare, în grupa a II a de muncă, în procent de 100% , dar s-a raportat la
condițiile constatate în teren la momentul efectuării lucrării (luna martie 2017).
Ori, nu se poate aprecia că ceea ce s-a constatat în teren în anul 2017 este similar, din
punctul de vedere a activității desfășurate, a condițiilor de muncă concrete, a nivelului factorilor
673
de microclimat, a riscurilor la care salariații au fost supuși, cu activitatea reclamanţilor din
perioada solicitată prin acţiune. De altfel, expertul a precizat la fila 121 dosar fond vol. IV că
activităţile reclamanților nu se regăsesc în anexele 1 sau 2 din Ordinul 50/1990, cu completările
ulterioare.
Nu a fost determinat corect nici procentul de desfăşurare a activităţii in condiţii grele, nici
in prezent, nici pentru perioada solicitată prin acțiune, expertul reţinând neargumentat, că
activitatea desfăşurata de reclamanţi în condiţii deosebite de munca este în procent de 100%.
Reclamanții au susținut că activitatea ACI este o activitate ce se desfăşoară în condiţii
deosebite, cu riscuri, noxe, suprasolicitări fizice sau psihice ale organismului lucrătorilor, având
în vedere şi specificul activităţii regimului de muncă cu caracter continuu, pentru asigurarea non
stop a circulaţiei rutiere, justificându-se o încadrare inclusiv în procent de 100% pentru activitate
permanentă în teren, la locul de muncă, având în vedere că pârâta a acordat sporuri la salarii,
conform negocierilor din CCM, pentru lucru în condiţii deosebite (grele, nocive, periculoase,
spor de tură, spor de noapte). Aceste susțineri au fost preluate și de către expert în conținutul
raportului efectuat.
Or, pe lângă faptul că acordarea unor sporuri pentru condițiile de lucru nu echivalează cu
încadrarea în grupa a II a de muncă, Ordinul 50/1990 prevăzând o altă procedură de nominalizare
a personalului ce lucra în grupa I sau II de muncă, aplicând cauzei de față statuările ÎCCJ din
Decizia nr. 9/2016, rezultă că în mod greșit tribunalul, dând valoare absolută expertizei tehnice
efectuate , a asimilat activitatea de controlor trafic, șef tură, șef ACI cu cea prevăzută de HG
1223/1990 pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de şantier, chiar dacă
îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare, astfel cum susține expertul desemnat.
Așa cum s-a arătat anterior, ÎCCJ a reținut expres că sintagma "aceleaşi condiţii" nu se
referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat,
suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport
de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete
descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat în anexele la
Ordinul 50/1990, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv cu cele ale HG 1223/1990).
Așadar, întrucât activitatea reclamanţilor, de controlor trafic/șef de tură/șef ACI , nu se regăseşte
ca fiind încadrată în grupa II de muncă în prevederile HG 1223/1990 sau anexele la Ordinul
50/1990 cu modificările și completările ulterioare, instanța nu putea proceda la asimilare,
conform Deciziei nr. 9/2016, obligatorie.
Capetele de cerere privind obligarea angajatorului la eliberarea adeverinței și la plata
cheltuielilor de judecată pentru prima fază procesuală, fiind un capete de cerere accesorii , se
impuneau și acestea a fi respinse, ca urmare a respingerii cererii principale.
În consecință, în baza disp. art. 480 al. 2 C.proc.civ., Curtea de apel admite apelul pârâtei
CNAIR SA și schimbă în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamanților și a
înlăturării obligației pârâtei de a le achita acestora cheltuieli de judecată.
Cu privire la apelul Sindicatului Drumarilor „ER”, în numele si pentru membrii de
sindicat reclamanți, Curtea constată că acesta este nefondat.
Onorariul final validat de instanța de fond, de 11.056 lei, apare ca fiind unul corect în
raport de complexitatea lucrării, de numărul reclamanților, de volumul de lucru presupus, de
deplasările în teren ale expertului, așa cum de altfel a reținut și a argumentat pe larg Tribunalul
în încheierea de ședință din 03.05.2017. Ca atare, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ,
apelul reclamanților, ce vizează diminuarea onorariului de expert, este respins.
674
17. Dovada cu adeverință a grupei de muncă după modificarea art. 158 din Legea
263/2010

Indice alfabetic: Acordare grupă de muncă. Probe
Temei de drept: art. 158 din Legea 263/2010, modificat prin Legea nr. 172/7 octombrie
2016
Începând cu data de 12.11.2016, prin modificarea art. 158 din Legea

263/2010 conform Legii nr. 172/2016, adeverințele eliberate de angajatori sau
deţinătorii legali de arhive trebuie să fie susținute de documentele verificabile
întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, pentru a fi avute în vedere ca act
doveditor al desfășurării activității în grupa I sau II de muncă.
Curtea de Apel Iași, Secția pentru litigii de muncă și asigurări sociale , Decizia civilă nr.
27/17.01.2018
Prin sentința civilă nr. 1586/20.09.2017, Tribunalul Iaşi a admis contestația formulată
de contestatorul X. în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de Pensii Iași și Casa
Naţională de Pensii Publice Bucureşti – Comisia Centrală de Contestații, și, în consecință:
A anulat Decizia nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de Casa Teritorială de Pensii
Iași.
A obligat intimata Casa Teritorială de Pensii Iași să emită în folosul contestatorului X. o
nouă decizie prin care să soluționeze cererea de pensionare nr. 1206/06.01.2017 cu luarea în
considerare, sub toate aspectele, a beneficiului desfășurării activității în condițiile grupei a I de
muncă în perioada 11.07.1980 – 11.01.1993, potrivit Adeverinței nr. 83/20.01.2011 eliberată de
SC Nicolina SA Iași – în insolvență.
A obligat intimata Casa Teritorială de Pensii Iași să plătească contestatorului suma de
500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.
Obiectul prezentei cauze îl constituie contestaţia formulată de contestatorul X. împotriva
deciziei nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi (CTP
Iaşi) privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă, anularea acestei decizii cu obligarea
intimatei să emită o nouă decizie cu valorificarea Adeverinţei nr. 83/20.01.2011 eliberată de S.C.
NICOLINA S.A. şi plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul contestator a adresat intimatei Casa Teritorială de Pensii Iaşi cererea
înregistrată cu nr. 1206/06.01.2017 prin care a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de
vârstă. Astfel, cum a precizat şi intimata CTP Iaşi, în întâmpinare, aceasta, studiind documentaţia
aflată la dosar, a valorificat toate documentele depuse de către contestator cu excepţia
Adeverinţei nr. 83/1400/20.01.2011.
S-a reţinut în decizia contestată cu nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017, emisă de intimata
CTP Iaşi, faptul că, în urma examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la nr. 1206
675
din 06.01.2017, se respinge cererea de pensionare a contestatorului X., cu motivarea că: „nu s-a
luat în calcul grupa I de muncă pentru perioada 11.07.1980-11.01.1993 menţionată în Adeverinţa
nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A., întrucât funcţia de sculer nu se
încadrează în grupa I de muncă conform pct. 107 Anexa A din Ord. 50/90. Pentru a se putea
încadra în grupă superioară de muncă se vor prezenta documente suplimentare din care să rezulte
că a lucrat în aceleaşi condiţii cu personalul de bază precizat la pct. 107 Anexa 1 Ord. 50/90. Se
respinge cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă întrucât nu sunt îndeplinite
condiţiile art. 55 din Legea 263/2010 în sensul că reclamantul contestator nu are vârsta standard
redusă de pensionare şi nici nu s-a realizat stagiul complet de cotizare.
Împotriva deciziei contestate cu nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017 emisă de intimata CTP
Iaşi, contestatorul a formulat contestaţie în termen la Comisia Centrală de Contestații din cadrul
Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), conform dispoziţiilor art. 149 alin. (1) din Legea
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, contestaţia fiind înregistrată la intimata Casa
Teritorială de Pensii Iaşi cu nr. 25428/13.03.2017, însă neprimind nici un răspuns de la această
instituţie în termenul legal de 45 de zile (prevăzut de art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010
pentru soluţionarea contestaţiei), a formulat prezenta contestaţie.
Instanţa de judecată a mai reţinut că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C.
Nicolina S.A. Iaşi – în insolvenţă, atestă faptul că reclamantul contestator X. a fost angajat cu
contract individual de muncă la S.C. Nicolina S.A. Iaşi în perioada 02.07.1976-11.01.1993, iar în
perioada 11.07.1980-11.01.1993 acesta, având meseria/funcţia de sculer a fost încadrat în grupa I
de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr.
33/120/06.01.1992, temeiul juridic al încadrării în grupa I-a de muncă îl reprezintă Ordinul
ministrului muncii şi ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei
Naţionale pt. Protecţia Muncii nr. 50/1990 anexa I‚ poz. 107 art. 3.
Se precizează în adeverinţa, mai sus menţionată, ca şi „observaţii” că reclamantul
contestator X. a lucrat ca sculer în secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la
forjarea şi presarea la cald cu ciocane şi prese peste 200 kg f.
Se menţionează că adeverinţa s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în
arhiva societăţii, cunoscându-se prevederile art. 288 şi 289 din Codul penal, referitoare la falsul
în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public,
potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea
actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 „pentru perioadele
prevăzute la art. 16 lit. a) şi art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru
agricultori şi a duratei de asigurare, realizată până la data de 01.04.2001, se face cu carnetul de
muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege”, iar conform dispoziţiilor
art. 158 alin. (2) din acelaşi act normativ „adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în
fostele grupe I şi/sau a II de muncă sunt valorificate, numai în situaţia în care au fost emise
conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001”.
Instanța de fond a reținut că prin Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 emisă de S.C.
Nicolina S.A. Iaşi – în insolvenţă, au fost reluate datele din carnetul de muncă al contestatorului,
adeverința întărind astfel aceste date (din carnetul de muncă), nespecificând alte date care să
contrazică pe cele din carnetul de muncă, încât să nască îndoieli cu privire la veridicitatea
acestora (poziţia 8-poz. 28 din carnetul de muncă).
Tribunalul a reţinut şi faptul că adeverinţa nu a fost anulată, astfel încât aceasta produce
efecte juridice depline. În dreptul român există remedii utile, necesare şi eficiente pentru
676
verificarea validităţii menţiunilor înscrise în actele intrate în circuitul civil şi atât timp cât această
adeverinţă nu a fost anulată, ea produce efecte juridice erga omnes, făcând dovada deplină a
încadrării în grupa a I-a de muncă pentru întreaga perioadă precizată în cuprinsul ei.
În prezenta cauză, s-a constatat că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 emisă de
angajatorul S.C. Nicolina S.A. Iaşi – în insolvenţă are în vedere menţiunile obligatorii ale
formularului impus în anexa nr. 14 din HG nr. 257/2011, respectă cerinţele prevăzute de art. 126
din H.G. nr. 257/2011, a fost eliberată în conformitate cu prevederile legale şi deci se impune
valorificarea ei, refuzul intimatei Casa Teritorială de Pensii Iași, în acest sens, fiind nelegal. Pe
de altă parte, potrivit punctului 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I
şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate muncitori, ingineri,
subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate,
precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile
prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul
muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi,
modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de muncă.
Conform dispoziţiilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 şi ale art. 11 din H.G. 261/2001,
nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă în condiţii deosebite
se face de către angajator împreună cu sindicatele din unităţi, nefiindu-i astfel imputabilă
contestatorului menţionarea greşită a temeiului juridic al încadrării în grupa de muncă.
Susţinerile intimatei CTP Iaşi din întâmpinare, potrivit cărora funcţia avută de
reclamantul contestator nu se regăseşte la pct. 107 Anexa I din Ordinul nr. 50/1990 sunt
neîntemeiate raportat şi la dispoziţiile art. 6 din acelaşi ordin care prevăd că nominalizarea
persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face ţinându-se seama de condiţiile
deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul
noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc
deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Încadrarea în grupe de muncă se face de către angajator, acesta revenindu-i întreaga
răspundere, inclusiv pentru adeverinţele eliberate. În acelaşi sens, potrivit dispoziţiilor art. 125
din H.G. nr. 257/2011 angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în
condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe
care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea
stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Pentru toate considerentele menţionate, Tribunalul Iaşi a constatat că este întemeiată
cererea contestatorului privind valorificarea la stabilirea drepturilor de pensie a menţiunilor
privind încadrarea în grupa a I-a de muncă conform Adeverinţei nr. 83/1400/20.01.2011 emisă
de S.C. Nicolina S.A. Iaşi – în insolvenţă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din
Legea nr. 263/2010, a admis contestaţia şi a dispus anularea Deciziei nr. 1206/R/2017 din
21.02.2017, obligând intimata Casa Teritorială de Pensii Iași să emită în folosul contestatorului
X. o nouă decizie prin care să soluționeze cererea de pensionare nr. 1206/06.01.2017 cu luarea în
considerare, sub toate aspectele a beneficiului desfășurării activității în condițiile grupei a I-a de
muncă în perioada 11.07.1980–11.01.1993.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, intimata Casa Teritorială de Pensii
Iași a fost obligată să plătească contestatorului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată
reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa în original nr. 1015/07.09.2017 aflată la
dosarul cauzei.
677
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Susține apelanta că în mod corect nu a luat în considerare adeverinţa 83/1400/20.01.2011,
conform căreia contestatorul ar fi lucrat ca sculer în grupa 1 de muncă în perioada 11.07.1980-
11.01.1993 conform poz. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990 și art. 3 din acelaşi act normativ.
Așa cum atestă poz. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990, se încadrează în grupa 1 de
muncă locurile de muncă care presupun operaţiuni de forjare și presare la cald cu ciocane și
prese peste 200 kg/f. De asemeni, legiuitorul înțelege să acorde grupa superioară de muncă
acelor locuri de muncă din secţia Forjă - Arcuri din cadrul întreprinderii de vagoane Arad.
Or, intimatul a avut meseria de sculer, acest lucru presupunând o cu totul altă activitate
decât cea pe care legiuitorul o inserează în prevederile pct. 107 din anexa 1 la Ordinul 50/1990,
el neputând să-și desfăşoare activitatea efectiv în respectivele locuri de muncă.
Invocând prevederile art. 158 ind. 3-6 din Legea 263/2010, art. 124 alin. 1 lit. h) și alin. 6
din HG 257/2011, apelanta susține că, în ceea ce priveşte condiţiile de fond ale încadrării în
grupă de muncă, este esenţial ca temeiul juridic invocat de angajatori/foşti angajatori să fie
corect, clar şi în concordanţă cu documentele de vechime, cu locul de muncă, funcţia şi
activitatea persoanei respective care, practic, au atras această încadrare. Încadrarea în grupe
superioare de muncă poate fi considerată corectă şi validă doar dacă are temei legal şi respectă
prevederile Ord. nr. 50/1990, în litera şi spiritul în care acestea au fost elaborate şi aprobate.
Mai susține apelanta și că, criteriile avute în vedere la valorificarea adeverinţelor de
grupă de muncă nu sunt arbitrare sau particularizate de la caz la caz, ci urmăresc în mod
permanent și unitar: - respectarea condiţiilor şi formatului prevăzute de Legea nr. 263/2010 şi
H.G. nr. 257/2010 (respectiv a) precizarea corectă a perioadei/perioadelor şi funcţiei deţinute, în
concordantă cu înscrierile din carnetul de muncă; b) precizarea corectă a temeiului legal pentru
încadrarea în grupă superioară de muncă, conform Ord. nr. 50/1990, respectiv a punctelor
specifice din Anexele nr. 1/2 şi a procentului de timp în care activitatea s-a desfăşurat în grupe
superioare de muncă; c) precizarea actul intern de nominalizare propriu-zisă în grupă superioară
de muncă sau în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de
muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual
de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului
de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte
secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative); - respectarea
condiţiilor şi procedurii de încadrare în grupe superioare de muncă prevăzute de Ordinul nr.
50/1990 (respectiv a) nivelul noxelor existente la locurile, activităţile, meseriile, funcţiile
prevăzute în aceste grupe depăşea nivelul maxim admis în Normele de protecţie a muncii; b)
existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuia să rezulte din determinările
de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate
proprii ale unităţilor; c) nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi II de muncă s-
a făcut de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama
de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective;
d) încadrarea în grupele I şi II de muncă s-a făcut proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile
de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să fi lucrat în aceste
locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru); - concordanţa
între meseria/funcţia deţinută, activităţile desfăşurate şi locurile efective de desfăşurare şi cele
prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 ale Ordinului nr. 50/1990, cu posibilitatea dovedirii acestora prin
678
buletine de determinare a noxelor, fişa postului si actele interne privind schimbarea locului de
muncă, detaşarea, delegarea de atribuţii.
Invocă apelanta și că, în baza dispoziţiilor legale, casele judeţene de pensii au dreptul să
verifice dacă există documente din care să rezulte că activitatea salariatului a fost încadrată în
grupa de muncă menţionată în adeverinţă. Chiar dacă angajatorul poartă întreaga răspundere
pentru valabilitatea şi corectitudinea datelor înscrise în carnetul de muncă şi eventuale
adeverinţe, Casa Judeţeană de Pensii este abilitată să analizeze elementele de fond şi formă, mai
ales respectarea temeiurile legale pentru încadrarea în grupă superioară de muncă, să analizeze
chiar conţinutul adeverinţei, prin raportare la alte înscrisuri doveditoare şi să refuze valorificarea
acesteia atunci când constată că aspectele menţionate nu sunt dovedite, aşa încât stabilirea
drepturilor de pensie să fie legală, corectă, obiectivă şi responsabilă.
Din procesul verbal nr. 33/120/06.01.1992 a SC NICOLINA SA Iași rezultă că sculerii
din secţia forjă sunt încadraţi în grupa a II-a de muncă.
Astfel, nu s-a luat în calcul grupa I de muncă conform adeverinţei nr. 83/20.01.2011
eliberată de S.C Nicolina S.A., întrucât meseria de sculer nu se încadrează în grupa I de muncă,
conform pct. 107 din Ordinul 50/1990 Anexa I, și nu se regăseşte în actul intern al unităţii.
În concluzie, se solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul respingerii
acţiunii ca nefondată.
Intimatul X. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului,
considerând că hotărârea instanţei de fond este temeinică și legală, fiind în mod corect motivată
în fapt și în drept, redându-se din considerentele sentinței apelate. În continuare, redând din
istoricul cererii de pensionare și a contestației formulate, precum și prevederile art. 52, 55 alin. 1,
158 din Legea 263/2010, ale pct. 1, 4, 5, 6 din Ordinul 50/1990, art. 19 din Legea 19/2000, art. 1,
2, 10, 14, 15 din HG 261/2001, intimatul concluzionează că îndeplineşte condiţiile prevăzute de
art. 52 din Legea nr. 263/2010, activitatea sa desfășurându-se în condiţii deosebite de muncă ce
se încadrează în grupa I şi poate beneficia și de facilitatea prevăzută de art. 55 din Legea nr.
263/2010 privind pensionarea la limită de vârstă cu reducerea vârstei standard corespunzător
perioadelor lucrate în grupa I de muncă.
În ce priveşte neîncadrarea funcției de sculer în grupa I de muncă, intimatul susține că, în
perioada 17.07.1980-11.01.1993, a lucrat ca lăcătuş în Secţia Forjă și a fost încadrat în grupa I de
muncă în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr.
33/120/06.01.1992, temeiul juridic al încadrării reprezentându-l Ordinul nr. 50/1990 al MMPS,
anexa I poz. 107 alin. 3. S-a precizat, de asemenea, că ,,a lucrat în Secţia de Forjă, în aceleaşi
condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea și presarea la cald cu ciocane și prese peste 200 kgf".
Or, mai susține intimatul, așa cum rezultă din textele de lege invocate, principiul de bază
al încadrărilor în grupe superioare de muncă sau în condiţii deosebite sau speciale nu este
exclusiv regăsirea în liste sau nominalizarea de către conducerea unităţilor, ci încadrarea se face
pe baza existenței condiţiilor de muncă deosebite și a uzurii capacităţii de muncă a persoanelor
ce lucrează în acest climat nefavorabil de risc, concluzie ce se regăseşte și în normele de aplicare
ale actelor invocate: Ordinul nr. 50/1990, H.G nr. 1223/1990 sau Legea nr. 19/2000.
În consecință, se solicită respingerea apelului și menținerea sentinței, cu cheltuieli de
judecată.
În apel nu s-au solicitat probe noi.
679
legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi este
fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum a reținut și prima instanță, Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C.
Nicolina S.A. Iaşi – în insolvenţă, atestă faptul că X. a fost angajat cu contract individual de
muncă la S.C. Nicolina S.A. Iaşi în perioada 02.07.1976-11.01.1993, iar în perioada 11.07.1980-
11.01.1993 acesta, având meseria/funcţia de sculer a fost încadrat în grupa I de muncă, în
procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992,
temeiul juridic al încadrării în grupa I-a de muncă reprezentându-l Ordinul ministrului muncii şi
ocrotirilor sociale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pt. Protecţia
Muncii nr. 50/1990 anexa I‚ poz. 107 art. 3. Se precizează, într-adevăr, că X. a lucrat ca sculer în
secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald cu ciocane
şi prese peste 200 kg f.
Se menţionează și că adeverinţa s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în
arhiva societăţii, cunoscându-se prevederile art. 288 şi 289 din Codul penal, referitoare la falsul
în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sistemul public,
potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea
actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.
Însă, deși a redat dispozițiile art. 159 alin. 1 și 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, prima
instanță nu a avut în vedere forma modificată a art. 158 din Legea 263/2010.
Astfel, art. 158 - iniţial cu alin. (1) - (4) - a fost modificat de pct. 3 al art. unic din Legea
nr. 155 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 22 iunie 2015, alin. 2
enunțat de prima instanță devenind alin. 4.
Ulterior, prin pct. 1 și 2 al art. I din Legea nr. 172 din 7 octombrie 2016, publicată în
Monitorul Oficial nr. 808 din 13 octombrie 2016, s-au introdus alin. 3 ind. 1, 3 ind. 2, alin. 5, 6
și 7 ale art. 158, având următorul conținut: ,,(3^1) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a
II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu
respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
(3^2) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a
de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este
efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către
angajatori sau deţinătorii legali de arhive.
(4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de
muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza
documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
(5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a
persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ
privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare
de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act
administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de
plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente
justificative.
(6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în
grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi
să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după
caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora
680
s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de
muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.
(7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări
ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate
documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate
ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă”.
Modificările aduse textului art. 158 din Legea 263/2010 prin Legea nr. 172/7 octombrie
2016 au intrat în vigoare la data de 12.11.2016.
În atare condiții, la data formulării cererii de pensionare nr. 1206/06.01.2017 de către
contestatorul-intimat X., erau aplicabile prevederile art. 158 modificat și completat prin Legea
155/2015 și Legea 172/2016.
Or, examinând cererea intimatului prin prisma dispozițiilor modificate ale textului legal
incident, Curtea de Apel constată că în mod greșit prima instanță a dat eficiență Adeverinței nr.
83/20.01.2011 eliberată de SC Nicolina SA Iași ca act doveditor al desfășurării activității în
condițiile grupei a I de muncă în perioada 11.07.1980 – 11.01.1993.
Astfel, în primul rând, greșit a reținut tribunalul că prin adeverință au fost reluate datele
din carnetul de muncă al contestatorului, deși în carnetul de muncă nu există nici o mențiune cu
privire la desfășurarea activității în grupe de muncă.
În acest context devin aplicabile prevederile art. 158 (3^2) din Legea nr. 263/2010, ce
permit dovedirea vechimii realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă cu adeverinţe eliberate de
către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.
Însă, potrivit art. 158 alin. 4, adeverinţele sunt valorificate numai în situaţia în care au
fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie
2001, documentele verificabile fiind enumerate cu titlu exemplificativ în alin. 5.
În al doilea rând, greșit a reținut tribunalul că adeverinţa nu a fost anulată, astfel încât
aceasta produce efecte juridice depline și face dovada încadrării în grupa a I-a de muncă pentru
întreaga perioadă precizată în cuprinsul ei, omițând a avea în vedere prevederile alin. 6 al art.
158 din Legea 263/2010 actualizată.
Tocmai în considerarea acestor prevederi, intimata-apelantă Casa Judeţeană de Pensii Iaşi
a solicitat lichidatorului judiciar al SC Nicolina SA (fostul angajator al contestatorului-apelant)
,,documentul verificabil” în baza căruia a fost eliberată adeverința în discuție, respectiv
Procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992, așa cum rezultă din cuprinsul actului.
Or, din conținutul extrasului Procesului-verbal nr. 33/120/06.01.1992 (aflat la fila 28
dosar fond), ce reprezintă, în fapt, actul administrativ privind încadrarea locurilor de
muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă (la care se referă
alin. 5) rezultă că ,,sculerii” din secția ,,Forjă” au fost încadrați în grupa II de muncă, în baza
poz. 28 și art. 3 Anexa 2 la Ordinul 50/1990.
Așadar, deși Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A. Iaşi – în
insolvenţă, atestă faptul că X. în perioada 11.07.1980-11.01.1993, având meseria/funcţia de
sculer a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate
prin procesul-verbal nr. 33/120/06.01.1992, actul de nominalizare, respectiv procesul-verbal nr.
33/120/06.01.1992 prevede încadrarea tuturor sculerilor din secția ,,Forjă” în grupa II de muncă.
În plus, chiar în contractul de muncă din 01.07.1991 al contestatorului-intimat este
menționată grupa II de muncă (fila 14 dosar fond).
În condițiile în care atât carnetul de muncă, cât și dispozițiile de repartizare ș.a., depuse la
dosar chiar de contestator, rezultă că, în perioada 11.07.1980-11.01.1993, acesta a avut funcția
681
de sculer la secția Forjă și nu există nici un alt document întocmit anterior datei de 1 aprilie 2001
care să ateste încadrarea intimatului-contestator în grupa I de muncă (respectiv că X. a lucrat ca
sculer în secţia forjă, în aceleaşi condiţii cu muncitorii de bază de la forjarea şi presarea la cald
cu ciocane şi prese peste 200 kg f, și nu în aceleași condiții ca ceilalți sculeri din secția forjă),
Curtea de Apel constată că Adeverinţa nr. 83/1400/20.01.2011 eliberată de S.C. Nicolina S.A.
Iaşi, deși cuprinde toate mențiunile obligatorii impuse de HG nr. 257/2011, nu poate fi
valorificată, conform alin. 4 al art. 158 din Legea 263/2010.
Conform modificărilor legislative anterior menționate, adeverința în discuție nefiind
susținută de documentele verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, instanța de
control judiciar constată că nu poate fi avută în vedere ca act doveditor al desfășurării activității
în grupa I de muncă, așa cum solicită contestatorul-intimat.
Or, în condițiile în care contestatorul-intimat nu poate beneficia de reducerea vârstei
standard de pensionare ca urmare a valorificării perioadei 11.07.1980-11.01.1993 în grupa I de
muncă, conform art. 55 din Legea 263/2010, în mod corect a fost respinsă cererea acestuia prin
Decizia nr. 1206/R/21.02.2017.
În situația în care contestatorul va obține o altă adeverință eliberată cu respectarea
legislației actuale, poate formula o nouă cerere de pensionare la îndeplinirea condițiilor de vârstă
și stagiu de cotizare.
Pentru toate aceste considerente, constatând întemeiate motivele invocate, în baza disp.
art. 480 alin. 2 NCPC, Curtea de Apel admite apelul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi și
schimbă în tot sentința atacată, în sensul respingerii contestaţiei formulate de X. împotriva
Deciziei nr. 1206/R/2017 din 21.02.2017.
18. Adeverințe emise de angajatori anterior Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului

Muncii și H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a
prevederilor Legii nr. 263/2010. Verificarea legalității

Indice alfabetic: Grupă de muncă. Adeverințe emise de angajatori anterior
Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii și H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea
Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010
Temei de drept: Ordinul nr. 50/1990, pct. 7 și 8
Verificarea legalității refuzului Casei Județene de Pensii de a valorifica

adeverinţe emise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Ordinului nr. 590/2008 al
Ministrului Muncii, ori ale H.G. nr. 257/2011 privind sistemul unitar de pensii
publice, nu poate fi făcută prin raportare la aceste acte normative.
Împrejurarea că angajatorul a recunoscut prin adeverințe că activitatea
contestatorului s-a încadrat în grupa I de muncă nu înlătură posibilitatea casei de
pensii de a constata că adeverințele nu cuprind mențiunile referitoare la procentul
de timp desfășurat în aceste condiții și, pe cale de consecință, nu pot avea valoare
probatorie cu privire la dovedirea grupei de muncă.
Punctul 7 din Ordinul nr. 50/1990 stabilește un procent minim sub care
încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă nu se poate realiza (50% din timpul
682
efectiv lucrat pentru grupa I și 70% pentru grupa a II-a de muncă), însă încadrarea
făcută de angajator în raport de aceste limite minime nu exclude necesitatea
stabilirii în concret a procentului de timp efectiv lucrat în condiții de grupa I sau
grupa a II-a de muncă între limitele de 50% - 100% sau 70% - 100%. Determinarea
în concret a procentului de timp efectiv lucrat în grupa I sau a II-a de muncă este, de
asemenea, atributul angajatorului astfel cum rezultă din prevederile punctului 7 și 8
din Ordinul nr. 50/1990.
Lipsa din adeverințele emise de angajator a acestui element referitor la
procentul de timp desfășurat în condițiile grupei I face imposibilă valorificarea
adeverințelor, menționarea acestui procent în adeverințele eliberate de angajator
prezentând relevanță juridică în stabilirea stagiului de cotizare, vârsta standard de
pensionare redusă și eventuala incidență a unor acte normative cu caracter special
adoptate în materia pensiilor.
589/4.10.2018
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr.7322/99/2017 la data de

08.09.2017, contestatorul X, în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi
Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, a solicitat
obligarea acestora la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, cu încadrarea în grupa I
de muncă, pentru perioada 01.11.1985 - 26.09.1994.
Prin sentinţa civilă nr. 383/28.02.2018, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia formulată de
contestatorul X în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Iaşi şi Casa Naţională de
Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestaţii.
Contestatorul X beneficiază de pensie anticipată parțială, drepturile de pensie fiindu-i
stabilite prin decizia nr. 333623/21.03.2016, începând cu data de 07.03.2016.
Cu cererea nr. 36712 din 06.04.2017, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei
stabilite prin decizia nr. 333623/21.03.2016, prin luarea în considerare a adeverințelor care atestă
vechimea în grupa I de muncă, în perioada 01.11.1985-26.09.1994, respectiv adeverința nr.
1339/17.11.2005, emisă de „I.I.R.U.C.” București; adeverințele nr. 2244/120/16.11.2005 și nr.
2161/120/08.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iași.
Prin decizia nr. 333623 din 12.05.2017, intimata Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a respins
cerere de recalculare, astfel cum a fost solicitată de către contestator, motivat de faptul că nu a
fost precizat procentul de timp de încadrare în grupa I de muncă.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestaţie, înregistrată la nr. 63300,
nesoluționată până la această dată.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea intimatei Casa Județeană de
Pensii Iași, la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, cu valorificarea perioadei
01.11.1985-26.09.1994, ca reprezentând stagiu de cotizare în grupa I de muncă.
Instanţa reţine că, potrivit disp. art. 158 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, adeverinţele care
atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în
683
situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior
datei de 1 aprilie 2001.
Or, în speţă, se reţine de către instanţă că adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de S.C.
„I.I.R.U.C.” SA Bucureşti; nr. 2161/120/08.11.2005 și nr. 2244/120/16.11.2005 emise de SC
„Fortus” SA Iași, nu au fost completate potrivit prevederilor legale, nefiind îndeplinită condiția
de formă impusă de legiuitor.
Reglementarea procedurii de eliberare a adeverinţelor de către angajatori sau deţinătorii
de arhive, a fost prevăzută prin Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii, iar actualmente
este reglementată prin H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor
Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care, la Anexa 14, prevede un
formular tip al adeverinţei, prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate
în grupele I şi/sau a II-a de muncă.
Astfel, prin Ordinul nr. 590 din 2008 Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse
din 15 septembrie 2008 a fost aprobată procedura privind modul de întocmire şi eliberare a
adeverinţelor prin care se atesta activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I
şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii
şi/sau modificării drepturilor de pensie prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordin.
Potrivit dispoziţiilor art. 2, acest ordin se aplica de către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii
de Şanse, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, casele teritoriale şi
locale de pensii, angajatori, precum şi de către deţinătorii arhivelor. Cererile prin care persoanele
interesate solicitau eliberarea adeverinţelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade,
anterioare datei de 1 aprilie 2001, şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în
grupele I şi/sau a II-a de muncă trebuiau a fi depuse la angajatori sau la deţinătorii arhivelor
acestora, după caz. Adeverinţele prevăzute la pct. 1 se întocmeau şi se eliberau, conform
modelului prevăzut în anexa care făcea parte integrantă din procedura respectivă, pe baza
documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor de arhive.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. 1 din H.G. nr. 257/2011, aplicabile în cauză,
adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001,
persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de
muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor,
verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.
Potrivit anexei 14 din H.G. nr. 257/2011, angajatorul trebuie să menţioneze procentul din
timpul efectiv de lucru pe care salariatul l-a desfăşurat în grupa superioară de muncă.
Modalitatea de acordare a grupelor de muncă pentru perioadele anterioare datei de
01.04.2001 a fost reglementată de Ordinul M.M.P.S. nr. 50/1990, iar potrivit disp. art. 1 din acest
ordin, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale
cuprinse în anexa nr. 1. De asemenea, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de
încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate:
muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori
tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă
şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Potrivit disp. art. 6 din Ordinul nr. 50/1990,
„Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către
conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile
deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul
noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc
deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).” Potrivit pct. 7 din Ordinul nr. 50/1980,
684
,,încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de
muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste
locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru”.
Dovada activităţii în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă, precum şi cu
alte acte emise de către unitate.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverinţa nr. 1339/17.11.2005, emisă de
către SC „I.I.R.U.C.” SA București, nr. 2161/120/08.11.2005 și nr. 2244/120/16.11.2005, emise
de SC „Fortus” SA Iași, nu rezultă procentul de timp de lucru în care contestatorul și-a desfășurat
activitatea în grupa I de muncă.
Astfel, prin adeverinţa nr. 1339 din 17.11.2005, emisă de către SC „I.I.R.U.C.” SA
București, se arată că reclamantul a fost angajatul acestei unităţi, iar în perioada 01.11.1985 –
26.09.1994 a lucrat la punctul de lucru SC „Fortus” SA Iași, în regim de punct fix, unde a
executat lucrări de întreținere, reparații curente, reglaje și alte lucrări de asistență tehnică
necesare în vederea bunei funcționări a echipamentelor de turnătorie fontă, lucrând în același
condiții de muncă cu salariații societății, care au fost încadrați în grupa I de muncă, conform
adresei SC „Fortus” SA Iași, nr. 2244/16.11.2005.
S-a mai menționat că temeiul încadrării îl constituie Ordinul nr. 50/1990, art. 3 coroborat
cu Anexa 1, art. 23 și 25.
Prin adeverința nr. 2161/120/08.11.2005, eliberată de SC „Fortus” SA Iași, se adeverește
că secțiile oțelărie electrică și turnătorie de fontă din SC „Fortus” SA Iași se încadrează în grupa
I de muncă și că adeverința s-a eliberat contestatorului în vederea obținerii unei adeverințe pentru
grupa I de muncă, aferentă perioadei noiembrie 1985 – septembrie 1994, conform prevederilor
Ordinului 50/1990, art. 3, coroborate cu anexa 1, art. 23 și 25.
De asemenea, prin adeverinţa nr. 2244/120/16.11.2005, eliberată de SC „Fortus” SA, s-a
adeverit că în perioada noiembrie 1985 – septembrie 1994, reclamantul a lucrat pe funcția de
inginer în cadrul „I.I.R.U.C.” București, Filiala Iași, la Punct fix SC „Fortus” SA Iași, unde a
desfășurat activități de întreținere, reparații curente, reglaje, precum și alte lucrări de asistență
tehnică necesare pentru buna funcționare a echipamentelor de analiză tip spectmetre cu raze X,
amplasate în Secțiile Oțelărie Electrică și Turnătorie de Fontă.
S-a mai menționat că, activitatea s-a desfășurat alături de categoriile de personal din
unitate și care se încadrează în grupa I de muncă.
Instanţa constată că niciuna din adeverinţele de mai sus nu cuprind procentul de timp de
lucru, în care contestatorul și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă, element obligatoriu
prevăzute de Anexa 14 la H.G. 257/2011.
Nu se poate reține susținerea contestatorului în privința îndeplinirii condițiilor, în sensul
că și-a desfășurat activitatea în permanență în condiții periculoase alături de categoriile de
personal din unitate care se încadrează în grupa I de muncă și că activitatea a fost în regim de
punct fix, cu norma întreagă, atât timp cât nu s-a făcut dovada procentului de muncă, realizat în
grupa I de muncă, element obligatoriu.
Așadar, față de prevederile imperative prevăzute de anexa nr. 14 din H.G. nr. 257/2011 în
ceea ce privește modalitate de completare și modelul de adeverință, instanța constată că în mod
legal pârâta nu a valorificat adeverințele anterior menționate, deoarece acestea nu respectă
condițiile de valabilitate. Nu au fost îndeplinite condițiile de formă imperative prevăzute de
legislația în vigoare.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată neîntemeiată
contestaţia formulată de către contestatorul X, în contradictoriu cu intimatele Casa Teritorială de
685
Pensii Iaşi şi Casa Naţională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestaţii, astfel că a
respins-o.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul X, considerând-o netemeinică şi
nelegală
Prin adeverinţa emisă de SC „Fortus” SA se atestă faptul că în perioada 01.11.1985-
26.09.1994 şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu angajaţii care au beneficiat de grupa
I de muncă. Astfel, nu se justifica un tratament diferenţiat față de ceilalţi salariaţi care au lucrat
în aceleaşi condiţii.
Prin decizia contestată se susţine că adeverinţa emisă de SC „IIRUC” SA ce stă la baza
cererii de recalculare nu este validă, întrucât încadrarea în grupa nu se face în baza adresei SC
„Fortus” SA.
Acest argument este contrazis de însuşi conţinutul adeverinţei amintite, menţionându-se
în final faptul că: „În acest sens, conform adresei SC „FORTUS” SA, domnul X beneficiază
pentru perioada susnumita de grupa a I-a de muncă”.
Lecturând ambele adeverinţe se poate observa că informaţiile avute în vedere în cuprinsul
celei emise de SC „I.I.R.U.C.” SA (angajatorul contestatorului) sunt fidel extrase din cea emisa
de SC „FORTUS” SA, societate în cadrul căreia și-a desfăşurat activitatea în perioada noiembrie
1985 - septembrie 1994, în regim de punct de lucru fix.
În privinţa procentului de timp de încadrare la grupa I de muncă, arată apelantul că este
evident faptul că și-a desfăşurat activitatea în permanență în condiţii periculoase, ca și în cazul
celorlalte categorii de personal, desfăşurând o activitate în regim de punct fix.
Solicită instanţei să observe că cele două adeverinţe au fost emise în cursul anului 2005,
îndeplinind condiţiile de formă impuse de lege la acea dată. Mai mult decât atât, în prezent, cele
două societăţi emitente au fost lichidate, nemaifiind în măsură să emită noi adeverinţe.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi modificarea
în tot a soluţiei instanţei de fond, în sensul admiterii contestaţiei.
Verificarea legalității refuzului Casei Județene de Pensii de a valorifica adeverinţele nr.
1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 și nr.
2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iași, nu poate fi făcută prin raportare la
dispozițiile Ordinului nr. 590/2008 al Ministrului Muncii, ori ale H.G. nr. 257/2011 pentru
aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice, deoarece adeverințele au fost emise anterior acestor acte normative.
Sub acest aspect, considerentele sentinței sunt nelegale, urmând a fi înlocuite cu cele ce
urmează.
Cele trei adeverințe a căror valorificare se solicită cuprind mențiuni legate de încadrarea
în grupa I de muncă, însă omit să precizeze procentul de timp desfășurat de apelantul contestator
în aceste condiții, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al
ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990
pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții
deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării.
Lipsa acestei mențiuni din cele trei adeverințe nu poate fi apreciată ca neavând relevanță
juridică, refuzul Casei Județene de Pensii de a le valorifica fiind justificat, în baza dispozițiilor
pct. 7 din Ordinul nr. 50/1990.
686
Împrejurarea că angajatorul a recunoscut prin adeverințe că activitatea contestatorului s-a
încadrat în grupa I de muncă nu înlătură posibilitatea casei de pensii de a constata că actele
depuse la dosarul de pensionare cu privire la încadrarea în grupa I de muncă, în speță
adeverinţele nr. 1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr.
2161/120/08.11.2005 și nr. 2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iași, nu cuprind
mențiunile referitoare la procentul de timp desfășurat în aceste condiții și, pe cale de consecință,
nu pot avea valoare probatorie cu privire la dovedirea grupei de muncă.
Punctul 7 din Ordinul nr. 50/1990 stabilește un procent minim sub care încadrarea în
grupa I sau a II-a de muncă nu se poate realiza (50% din timpul efectiv lucrat pentru grupa I și
70% pentru grupa a II-a de muncă), însă încadrarea făcută de angajator în raport de aceste limite
minime nu exclude necesitatea stabilirii în concret a procentului de timp efectiv lucrat în condiții
de grupa I sau grupa a II-a de muncă între limitele de 50%-100% sau 70%-100%. Determinarea
în concret a procentului de timp efectiv lucrat în grupa I sau a II-a de muncă este, de asemenea,
atributul angajatorului astfel cum rezultă din prevederile punctului 7 și 8 din Ordinul nr.
50/1990, conform cărora: „Perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral
sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii
unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei
persoane în raport cu funcția îndeplinită”; „Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiții
deosebite se stabilește prin totalizarea, până la obținerea unui an complet de muncă, a
perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I și II de
muncă”.
Lipsa din adeverințele emise de angajator a acestui element referitor la procentul de timp
desfășurat în condițiile grupei I face imposibilă valorificarea adeverințelor, astfel că intimata a
procedat corect respingând cererea contestatorului de recalculare a drepturilor de pensie.
Totodată, se reține că menționarea acestui procent în adeverințele eliberate de angajator
cu privire la încadrarea în grupe prezintă relevanță juridică în stabilirea dreptului la pensie, în
raport de acestea putând fi determinate de către casele teritoriale de pensii stagiul de cotizare,
vârsta standard de pensionare redusă și eventuala incidență a unor acte normative cu caracter
special adoptate în materia pensiilor.
Raportat la susținerile apelantului referitoare la situația altor lucrători, instanța de apel
reține că, în interpretarea dispoziţiilor art. 14 și a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 12 la
Convenţie, referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţii Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Fredin
c/Suede, Hoffman c/Autriche, Spadea et Scalambrino c/Italie, Stubbings et autres c/Royaume-
Uni) s-a apreciat că „diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii
între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau
rezonabilă”.
Din interpretarea Curţii rezultă că pentru a reţine o situaţie discriminatorie este necesar a
se stabili că persoane aflate în situaţii analoage beneficiază de un tratament preferenţial şi că
această distincţie nu îşi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speţa de faţă, instanţa constată că apelantul nu a făcut dovada faptului că alte persoane,
aflate în situaţii identice (care au adeverințe privind încadrarea în grupa I de muncă, fără
mențiunea referitoare la procentul de timp desfășurat în aceste condiții ) au beneficiat de
valorificarea perioadei lucrate în aceleaşi condiţii, la aceeaşi societate, în grupe de muncă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de apel apreciază că adeverinţele nr.
1339/17.11.2005, emisă de SC „I.I.R.U.C.” SA Bucureşti, nr. 2161/120/08.11.2005 și nr.
687
2244/120/16.11.2005, emise de SC „Fortus” SA Iași nu îndeplinesc condițiile prevăzute de
Ordinul nr. 50/1990, astfel încât în mod corect nu au fost luate în considerare de Casa Judeţeană
de Pensii Iaşi ca înscrisuri doveditoare ale grupei I de muncă.
Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea respinge apelul formulat de
contestatorul X împotriva sentinţei civile nr. 383/28.02.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi,
sentință pe care o păstrează.
III. Drept procesual civil
19. Conflict negativ de competență. Acțiunile referitoare la plata unor drepturi

salariale sau alte drepturi bănești formulate de salariații ce au calitatea de
militari din cadrul ISU, sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ
Cuprins pe materii: Procedură civilă

Indice alfabetic: Conflict negativ de competență
Temei de drept: Legea nr. 188/1999
Potrivit art. 5 lit. f și g din Legea nr. 188/1999, pot beneficia de statute
speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor
servicii publice: f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative; g) alte servicii publice stabilite prin lege.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul
de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios
administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită
expres prin lege competenţa altor instanţe.
Din aceste dispoziții legale rezultă că subofițerii încadrați în structurile
specializate ale serviciilor de urgență – militari în activitate - sunt „o categorie
specială de funcţionari publici”, astfel cum se reține în considerentele deciziei nr.
34/2016 a Curții Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 286/15.04.2016, așa încât
cauzele având ca obiect plata drepturilor salariale sau a altor drepturi bănești, cum
este norma de hrană, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și
nu a instanțelor ce soluționează litigii de muncă și de asigurări sociale.
Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Sentința civilă nr.
5/11.06.2018
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui la data de 29.12.2017, reclamantul X. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt”
Vaslui, plata drepturilor salariale pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi
688
sărbători legale, plata orelor suplimentare prestate şi acordarea repausului săptămânal şi
concediul de odihnă, plata sporului pentru orele prestate în timpul nopţii, plata normei de hrană
la valoarea actualizată conform Ordinului MS 76/19.07.2013, plata diferenţelor de drepturi
salariale reprezentate de salariul efectiv achitat şi maximul în plată, pentru perioada 1.08.2016 şi
până la pronunţarea unei hotărâri definitive în prezenta cauză şi stabilirea salariului maxim în
plată de la data pronunţării hotărârii şi pentru viitor, plata actualizată a tuturor sumelor ce
urmează să fie achitate în raport de rata inflaţiei pentru fiecare lună, de la data scadenţei fiecăreia
şi până la plata efectivă a sumelor datorate, precum şi a dobânzii legale aferente drepturilor
băneşti până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 27.03.2018, Tribunalul Vaslui – complet specializat în jurisdicția
contenciosului administrativ: Admite excepția necompetenței funcționale (…).
Declină soluționarea cauzei unui complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă
din cadrul Tribunalului Vaslui.
Prin încheierea din 17.05.2018, Tribunalul Vaslui – complet specializat în jurisdicția
muncii „Admite excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu.
Declină în favoarea unui complet specializat în jurisdicţie de contencios administrativ din
cadrul Tribunalului Vaslui, cererea formulată de reclamantul X. în contradictoriu cu pârâtul
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui.
Constată ivit conflictul negativ de competenţă între completul de conflicte de muncă şi
asigurări sociale şi cel de contencios administrativ din cadrul secţiei civile a Tribunalului Vaslui,
sens în care suspendă din oficiu judecata cauzei şi înaintează cauza Curţii de Apel Iaşi – Secţia
conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.”
Asupra conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul X. este subofițer operativ la Secția Huși din cadrul pârâtului Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” Vaslui.
Actul normativ care reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice comunitare pentru situaţii de urgenţă este OG nr. 88/2001.
Art. 15 alin. 2 din OG nr. 88/2001, prevede că în cadrul serviciilor de urgenţă, al
Inspectoratului General şi al unităţilor subordonate acestuia funcţionează structuri specializate,
încadrate cu ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, militari angajaţi pe bază de contract, militari în
termen, cu termen redus şi personal civil.
Art. 15 alin. 3 din OG nr. 88/2001 prevede că ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor
prevăzuţi la alin. (2) li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare,
cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1985 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare,
în sensul prezentei legi, se înţeleg cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru
militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute
de lege.
Potrivit art. 4 lit. a din Legea nr. 80/1985, cadrele militare sunt în activitate, când ocupă o
funcţie militară.
Art. 5 din Legea nr. 80/1985 prevede că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în
activitate sunt militari profesionişti. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer este o
activitate menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în
timp de pace şi de război. Accesul în profesie, precum şi evoluţia ulterioară pe treptele ierarhiei
militare au la bază principiile şi normele cuprinse în prezenta lege. În aplicarea acestora, pentru
689
cadrele militare ale Ministerului Apărării Naţionale se elaborează Ghidul carierei militare,
aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 80/1985, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi
prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt învestiţi cu
exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale.
Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici prevede că
funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.
Potrivit art. 5 lit. f și g din Legea nr. 188/1999, pot beneficia de statute speciale
funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: f)
poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative; g) alte servicii
publice stabilite prin lege.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al
funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a
tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor
instanţe.
Din aceste dispoziții legale rezultă că subofițerii încadrați în structurile specializate ale
serviciilor de urgență – militari în activitate - sunt „o categorie specială de funcţionari publici”,
astfel cum se reține în considerentele deciziei nr. 34/2016 a Curții Constituţionale, publicată în
M. Of. nr. 286/15.04.2016, așa încât cauzele având ca obiect plata drepturilor salariale sau a altor
drepturi bănești, cum este norma de hrană, sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ.
În același sens, tocmai pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către
toate instanțele judecătorești, s-a pronunțat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia în
interesul legii nr. 10/16.04.2018, însă această decizie nu își produce efectele, nefiind motivată și
publicată în Monitorul Oficial la data pronunțării prezentului regulator de competență.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 135 , art. 136 alin. 1 și 4 Cod proc.
civilă, Curtea stabilește, în favoarea Tribunalului Vaslui - complet specializat în jurisdicţia
contenciosului administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul X. în
contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” Vaslui.
20. Organizație sindicală. Calitate procesuală activă

Indice alfabetic: Organizație sindicală
Temei de drept: Legea nr. 62/2011, art. 28, Cod civil, art. 2016 alin. 2 Cod
procedură civilă, art. 85 și 86
Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, „(1) Organizațiile

sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele
funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de
muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor
publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții
sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea
atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde
690
orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele
membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va
putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune
sau renunță la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de
alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă”.
Din analiza acestei prevederi, reiese că, deși organizația sindicală
dobândește calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor
lor de sindicat, aceasta este condiționată de existența unui mandat expres care
reprezintă modul de exercitare a drepturilor de dispoziție procesuală din partea
titularilor drepturilor subiective.
Cu privire la natura mandatului, având în vedere prev. art. 2016 alin. 2 Cod
civil coroborat cu art. 85 și 86 Cod procedură civilă, se impune o împuternicire
scrisă pentru introducerea acțiunii în justiție, o procură specială din care să rezulte
în mod expres că membrii de sindicat au mandatat Sindicatul Drumarilor „Elie
Radu” să conteste decizia nr. 3/2442, prin care angajatorul a decis ca începând cu
data 15.05.2017, întocmirea pontajului să se facă după prezența din sistemul de
evidenţiere electronică.
Din analiza dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 rezultă că peste
mandatul general al oricărui sindicat care rezultă din însuși sensul ființării sale,
scopul principal al existenței unui sindicat fiind acela al apărării și promovării
intereselor propriilor membrii, în mod aparte, atunci când se pune problema unei
reprezentări în instanță, trebuie să intervină un mandat special.
Curtea de Apel Iași, Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr. 587/4
octombrie 2018
Prin acțiune, reclamantul Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” a formulat Contestaţie

împotriva Deciziei Nr. 3/2442 din 11.05.2017 emisă de pârâta C.N.A.I.R. - Direcţia Regională de
Drumuri și Poduri Iaşi, solicitând anularea deciziei nr. 3/2442 din 11.05.2017 ca fiind nelegală,
precum și plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.
Prin sentinţa civilă nr. 2330/14.12.2017, Tribunalul Iaşi a admis excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantului Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” și, pe cale de consecință, a
respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de
Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași ca
fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă în cauză.
Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de anulare a unei decizii emise de pârâta cu
privire la forma de realizare a pontajului zilnic al angajaților săi, fiind invocată încălcarea
drepturilor salariaților în raport de prevederile Codului muncii și ale contractului colectiv de
muncă. Prin urmare, instanța reține că în prezenta cauză sindicatul reclamant urmărește ocrotirea
drepturilor membrilor săi angajați ai pârâtei și nu drepturi proprii ale sindicatului ca persoană
juridică de drept privat.
691
Instanța reține că, potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea
dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel
care este titularul dreptului afirmat; în cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea
justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest
interes. Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea trebuie să justifice atât calitatea sa
procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, prin
indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.
Instanța constată că prin decizia ICCJ nr. 1 din 21 ianuarie 2013 (Decizia nr. 1/2013)
privind examinarea recursurilor in interesul legii s-a dispus că: „In interpretarea si aplicarea
unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (in prezent abrogată
prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate
procesuală activă în acţiunile promovate in numele membrilor de sindicat.”
Văzând că în prezenta cauză sindicatul reclamant nu a indicat și nu a depus împuternicire
din partea membrilor de sindicat în numele cărora a promovat acțiunea ce face obiectul prezentei
cauze, instanța reține că sindicatul reclamant nu a dobândit și nu justifică legitimarea sa
procesuală activă în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” prin care
solicită admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima
instanţă, cu plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul dosar, pentru următoarele
motive.
În primul rând, apreciază că soluţia instanţei este greşita, motivat de faptul că legiuitorul
a recunoscut legitimarea procesuală activă organizaţiilor sindicale prin dispozițiile art. 267 lit. c
Codul muncii și art. 28 din Legea nr. 62/2011. Aceste texte legale sunt clare, nu necesită nicio
interpretare şi ele trebuie aplicate ca atare, indiferent dacă soluţia legislativă aleasă de legiuitor
este una bună sau nu.
In fapt, judecătorul fondului nu a aplicat acest text legal, ci a făcut o interpretare a
acestuia. Apreciază că acolo unde legea nu distinge, nici instanţa nu trebuia să o facă.
În al doilea rând, obiectul cauzei vizează o chestiune negociată şi menţionată în cuprinsul
Contractului Colectiv de Munca şi vizează o parte semnatară a contractului colectiv de muncă.
Obiectul cauzei vizează modul în care se efectuează pontarea de către salariaţii intimatei.
Între Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” şi intimata din prezenta cauza s-a negociat un contract
colectiv de muncă - CCM 2015, în care, la art. 51, se prevede că pontajele se vor face în funcţie
de semnarea zilnică a condicii de prezenţă.
În data de 11.05.2017 intimata a emis decizia nr. 3/2442, prin care se prevede faptul că
„Începând cu data 15.05.2017, întocmirea pontajului se va face după prezenta din sistemul de
evidenţiere electronică”.
Potrivit art. 229 alin. 4 Codul Muncii coroborat cu art. 148 din Legea 62/2011:
„Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea
părţilor”, iar „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”.
Aceste texte de lege instituie forţa obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru
părţile semnatare, contractul având putere de lege intre părţi, inclusiv în ceea ce priveşte
aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului sub aspectul drepturilor și obligaţiilor negociate
la încheierea sa.
692
În plus, învederează şi dispoziţiile art. 41 alin. 5 din Constituţia României prin care se
garantează caracterul obligatoriu al convenţiilor colective între părţi.
În temeiul art. 148 din Legea nr. 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este
obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă
atrage răspunderea părților ce se fac vinovate de aceasta.
Dacă părţile contractante au stabilit un anumit mod de a se realiza pontajul, acesta trebuia
respectat, deoarece reprezintă voinţa părţilor.
Având în vedere ca intimata nu şi-a respectat prevederea contractuală astfel cum aceasta
a fost negociată de comun acord, Sindicatul a fost nevoit să intervină, respectiv să atace deciziile
companiei care contraveneau celor negociate.
Astfel, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” a intervenit pentru a sancţiona o conduită care
nu este în concordanţă cu cele negociate cu cealaltă parte semnatară a contractului colectiv de
muncă. Prezenta acţiune se înscrie în categoria acţiunilor care sunt la îndemâna uneia dintre
părţile contractului (colectiv de muncă) faţă de cealaltă parte care nu-şi respectă obligaţiile,
oricare dintre părţi având dreptul de a acţiona în instanţă cealaltă parte, fiindu-i recunoscută
calitatea procesuală activă.
În al treilea rând, interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile a fost făcută și de instanţa
supremă, prin Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, din motivarea căreia reiese
că Sindicatele pot sta în judecată ca şi reclamante: „Faptul că interpretarea dată de o parte a
jurisprudenţei şi doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003,
organizaţiile sindicale acţionează in calitate de reclamante, a reprezentat și voinţa legiuitorului a
fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, și anume
de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se
prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii. Atât timp cât organizaţiei
sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea
competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.”
Astfel, pe lângă dispoziţiile legale exprese anterior menţionate, avem şi interpretarea
acestor articole dată de instanţa supremă, care nu face altceva decât să recunoască Sindicatului
legitimare procesuală activă, astfel încât acesta poate sta în judecată în calitate de reclamant.
În al patrulea rând, deciziile atacate vizează toţi salariaţii din cadrul CNAIR, dar şi
membrii de sindicat.
Daca ar merge după logica instanţei de fond, ar fi trebuit să existe 4200 de părţi în
prezentul dosar, soluţie care nu este viabilă.
În al cincilea rând, instanţele au admis în trecut acţiuni având ca obiect anularea unor
decizii date de angajator, respingând astfel de excepţii referitoare la lipsa calităţii procesuale
active a Sindicatului.
Pentru toate aceste motive, solicită instanţei să admită apelul astfel cum a fost formulat,
sa anuleze sentinţa pronunţată şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe (având în vedere
că nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei), cu plata cheltuielilor de judecată efectuate cu
prezentul dosar.
În drept, îşi întemeiază apelul pe dispoziţiile art. 466 si urm. C.proc.civ., Legea nr.
62/2011 și pe prevederile Codului muncii.
693
Calitatea procesuală reprezintă una dintre condițiile esențiale ale acțiunii civile, având o
importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între
părțile care își dispută dreptul în litigiu.
Conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la drepturile
rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă.
Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor
obligații decurgând din contractele colective de muncă, sunt conflicte referitoare la drepturile
salariaților, respectiv conflicte de drepturi.
Potrivit Legii nr. 62/2011, sindicatul este o formă de organizare voluntară a angajaților,
în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale, economice și sociale în
relația cu angajatorul.
Potrivit prevederilor art. 28 din Legea nr. 62/2011, „(1) Organizațiile sindicale apără
drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici,
contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile
privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești,
organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau
aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a
întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele
membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi
introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la
judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile
sindicale au calitate procesuală activă”.
Din analiza acestei prevederi, reiese că, deși organizația sindicală dobândește calitate
procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor lor de sindicat, aceasta este
condiționată de existența unui mandat expres care reprezintă modul de exercitare a drepturilor de
dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective.
Această concluzie se deduce din topografia alineatelor din text, cel referitor la calitatea
procesuală activă (alin. 3) urmând după cel care prevede existența unei împuterniciri scrise din
partea membrilor (alin. 2).
Cu privire la natura mandatului, având în vedere prev. art. 2016 alin. 2 C.civ. coroborat
cu art. 85 și 86 C.proc.civ., instanța de apel reține că se impune o împuternicire scrisă pentru
introducerea acțiunii în justiție, o procură specială din care să rezulte în mod expres că membrii
de sindicat au mandatat Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” să conteste decizia nr. 3/2442, prin
care angajatorul a decis ca începând cu data 15.05.2017, întocmirea pontajului să se facă după
prezența din sistemul de evidenţiere electronică.
Din analiza dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 rezultă că peste mandatul
general al oricărui sindicat care rezultă din însuși sensul ființării sale, scopul principal al
existenței unui sindicat fiind acela al apărării și promovării intereselor propriilor membrii, în
mod aparte, atunci când se pune problema unei reprezentări în instanță, trebuie să intervină un
mandat special. În cauza de față, apelantul reclamant nu a depus mandatul special în baza căruia
a promovat acțiunea de față.
Prin raportare la considerentele de mai sus, instanța de apel apreciază că numărul mare al
salariaților, membrii de sindicat, vizați de deciziile atacate este fără relevanță câtă vreme pentru
apărarea drepturile membrilor săi, ce decurg din contractele colective de muncă, așa cum este și
în cauza de față, un sindicat este îndreptățit să acționeze în instanță doar în numele și pentru
membrii de sindicat, calitatea sa procesuală activă fiind legitimată de mandatul special primit de
694
la membrii săi, astfel cum rezultă din interpretarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în
interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelanta a susținut că legitimarea sa procesuală activă este dată de calitatea de parte
semnatară a contractului colectiv de muncă a cărui nerespectare o reclamă în cauză. Din
conținutul contractului colectiv de muncă nr. 277/18.07.2015 rezultă că părțile contractante sunt
angajatorul, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și
salariații, reprezentați de Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”.
Prin urmare, apelantul nu este titularul, ci reprezentantul titularilor drepturilor negociate
prin contractul colectiv de muncă și a căror recunoaștere se solicită în cauză.
Urmare celor de mai sus, instanța de apel apreciază că, prin nedepunerea mandatului
cerut de lege, organizația sindicală nu este legitimată să exercite dreptul la acțiune în numele
membrilor de sindicat, angajați ai pârâtei, astfel că acțiunea este introdusă de o persoană fără
calitate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea respinge apelul
declarat de reclamantul Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” împotriva sentinţei civile nr.
2330/14.12.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o păstrează.
21. Lipsa calității de reprezentant al societăţii apelante. Distincţia dintre mandatul

legal şi mandatul convenţional. Limitele mandatului convenţional; dovada
împuternicirii acordate avocatului sau consilierului juridic
Cuprins pe materii: Procedură civilă

Indice alfabetic: reprezentarea persoanei juridice în judecată; cererea formulată
prin reprezentant; lipsa dovezii calităţii de reprezentant; dreptul avocatului de a exercita
calea de atac
Temei de drept: art. 80, art.82, art. 84 şi art.151 C.proc.civ.; art.87 C.proc.civ.
Curtea de Apel Iași, Secția Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr.
823/27.11.2018
Prin sentința civilă nr. 218/07.02.2018 Tribunalul Iași admite în parte acţiunea
formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta SC „BSS” SRL; obligă pârâta să încheie
cu reclamantul act adiţional la contractul individual de muncă nr.1841/04.09.2014 prin care
reclamantul să fie încadrat pe funcţia de stivuitorist începând cu data pronunţării prezentei
sentinţe, 25.04.2017; obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 9000 lei daune morale;
respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la stabilirea retribuţiei cuvenite pentru
funcţia de stivuitorist; respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC „BSS” SRL, considerând-o nelegală și
netemeinică.
695
Intimatul formulează întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei calităţii de
reprezentant a societăţii a dnei Y întrucât aceasta nu este administratorul societăţii, având funcţia
de Director Executiv, iar pe fond solicită respingerea apelului ca nefondat.
Cererea de apel împotriva sentinţei civile nr.1375/04.07.2017 a fost formulată de SC
„BSS” SRL., reprezentantă prin administrator R.G., prin avocat C.F.
Față de excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată prin întâmpinare în raport de
prevederile art. 151 C.proc.civ., apelanta a depus certificat constatator de la registrul comerțului
din care rezultă calitatea de persoane împuternicite a asociaților Z şi Q şi procura specială
autentificată sub nr.1909 din 03.11.2017 la biroul notarului public.
Din dezbaterile de la termenul din 27.11.2018 a rezultat că apelul a fost formulat de către
Y, care are calitatea de director executiv al societăţii şi a fost împuternicită în mod expres de
către administratorii societăţii, inclusiv în ceea ce priveşte formularea de contestaţie, obiecțiuni,
în faţa instanţelor de judecată, cererea de apel fiind semnată și de avocat.
Prioritar, din punct de vedere procesual, trebuie subliniat că instanţa va avea în vedere
exclusiv înscrisurile depuse în timpul judecării cauzei, întrucât, potrivit art. 394 alin. 3
C.proc.civ. după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul
cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.
În consecinţă, în limitele probațiunii realizate, în analiza excepţiei lipsei dovezii calităţii
de reprezentant, sunt necesare, pentru rigurozitatea procesuală, câteva distinctii tehnico juridice
esentiale.
Mai întâi, în planul dreptului substanţial, art. 209 alin. (1) din Codul civil prevede că
persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de
administrare, de la data constituirii lor. În lipsa organelor de administrare, până la data
constituirii acestora, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana
juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate
în acest scop, aşa cum prevede art. 210 alin. (1) din Codul civil.
În acelaşi sens, în cazul societăților cu răspundere limitată, art.197 alin.1-3 din Legea
31/1990 republicată şi modificată prevede: „(1) Societatea este administrată de unul sau mai
mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea
generală. (2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă
acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau
juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune. (3) Dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin.
(1) şi 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.” Or, potrivit art. 75 din acelaşi act
normativ dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie
contrară în actul constitutiv. Conform art.76 dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să
lucreze împreună, decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori,
vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Pentru actele
urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate decide un singur
administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte
la administraţie.
Față de dispozițiile normative anterior expuse rezultă că reprezentarea legală a societăţii
cu răspundere limitată este în mod exclusiv legiferata în favoarea administratorilor, asociaţi sau
neasociați, iar potrivit art. 194 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, cu modificări ulterioare, doar
696
adunarea generală a asociaţilor poate să desemneze administratorii şi cenzorii, să îi
revoce/demită şi să le dea descărcare de activitate, precum şi să decidă contractarea auditului
financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii.
În al doilea rând, în plan procesual, persoanele juridice, în speţă, societăţile comerciale
pe acţiuni pot fi reprezentate legal sau convențional.
În ceea ce priveşte reprezentarea legală, dipoziţiile art. 151 alin. 4 C.proc.civ. stipulează
„reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul
public în care este menţionată împuternicirea lor.”
În consecinţă, mandatul de reprezentare în raport cu terţii sau în justiţie rezultă din
înregistrarea la registrul comerțului a mandatului de reprezentare acordat.
În ceea ce priveşte reprezentarea conventională a persoanei juridice, art. 84 alin. 1
C.proc.civ. stabilește că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de
judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii.
În consecinţă, în faţa instanței, persoana juridică poate fi reprezentantă legal, potrivit
art.75 din Legea nr. 31/1990 anterior citat, sau convențional, prin avocat sau consilier juridic.
Aplicând concluziile judiciare anterioare la situaţia dedusă judecăţii se reţine că apelanta
s-a prevalat în susținerea cererii de apel atât de actele societare, cât şi de împuternicirea
nr.24505/27.11.2015.
Potrivit celor dintâi, în speţă extrasul din actul constitutiv al societăţii SC „BSS” SRL,
persoane împuternicite sunt Z şi Q, în calitate de administratori, Q, având și funcția de
preşedinte.
Pe lângă actul constitutiv, apelanta a prezentat împuternicirea nr.1909 din 03.11.2017
prin care asociații Z şi Q împuternicesc pe dna Y „să angajeze legal societatea în relaţiile cu
persoanele fizice şi juridice române sau străine, putând negocia, încheia sau semna orice fel de
contracte sau documente privitoare la SC „BSS” SRL, va putea lua orice fel de hotărâri privind
activitatea societăţii, pe care o va administra cu puteri depline, atât în ţara cât şi în străinătate, în
lipsa oricăruia dintre administratori. (...) mandatara, Y, va reprezenta societatea în faţa organelor
de control abilitate, va semna actele de control şi va putea face ociecţiuni/contestaţii/plângerii la
organele competente”.
Din punct de vedere legal, actul juridic prezentat are valoare de mandat general, însă nu
face dovada calităţii de reprezentant procesual al numitei Y pentru societatea apelanta SC „BSS”
SRL, întrucât mandatarul nu are calitatea de avocat sau consilier juridic. Astfel, din analiza
comparativă a dispoziţiilor art. 83-84 C.proc.civ. rezultă că reprezentarea conventională prin
mandatar este permisă doar în cazul persoanelor fizice, nu şi în cazul persoanelor juridice. Nici
calitatea de reprezentant legal nu a fost dovedită, întrucât dispoziţiile art. 75 şi urm. din Legea nr.
31/1990 republicată, cu modificări ulterioare, limitează expres dreptul de reprezentare în
favoarea administratorilor, desemnați de adunarea generală, fiind obligatoriu înregistrarea la
registrul comerţului a numelui persoanelor împuternicite să reprezinte societatea. În consecinţă,
faţă de caracterul imperativ al textului în raport şi de prevederile art. 151 alin. 4 C.proc.civ.
anterior expuse, în justiţie reprezentarea legală a persoanei juridice poate fi realizată doar de
titularul legal al dreptului de reprezentare. Nu se poate deroga prin convenţii particulare de la
normele de interes general, iar în acest sens nu poate fi desemnat un administrator de fapt, prin
intermediul unei procuri de reprezentare, eludându-se toate regulile de functionare a societăţii cu
răspundere limitată. În consecinţă, procura prezentată nu poate valora juridic nici procură de
reprezentare legală, nici procura de reprezentare conventională.
697
În consecinţă, lipseşte, în sensul art.151 alin.4 C.proc.civ. şi art.75 şi urm. din Legea
31/1990, dovada calităţii de reprezentant legal a numitei Y pentru SC „BSS” SRL.
În ceea ce priveşte semnarea cererii de apel de către avocat, nu s-a făcut dovada potrivit
art. 85 C.proc.civ. a calității de reprezentant convențional al semnatarului cererii. Potrivit art. 85
alin. 3 C.proc.civ. împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată
unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi
exercitare a profesiei.
Deşi la dosar a fost depusă împuternicirea avocațiala seria CT 01/994/2017 din
25.04.2018 prin care SC „BSS” SRL o împuterniceşte pe d-na avocat K să redacteze, semneze şi
să suţină cererea de apel, asistare/reprezentare dosar nr. 3216/99/2017 al Curţii de Apel Iaşi,
aceasta împuternicire a fost emisă şi anexata cererii de apel formulata prin Y pentru SC „BSS”
SRL. Or, în condiţiile în care s-a statuat anterior că această persoană nu a dovedit nici calitatea de
reprezentant legal, nici pe acea de reprezentant convențional al societății apelante rezultă că
înscrisul depus nu este valid, motiv pentru care nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant
conventional al avocatului cu drept de a semna cererea de apel în prezenta cauză. Din punct de
vedere procesual, legea permite exercitarea căii de atac în lipsa unui mandat valabil, într-o
singură ipoteză, cea prevăzută de art. 87 alin. 2 C.proc.civ. care stabileste: „Avocatul care a
reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte
pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp
şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate. În aceste
cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de parte. Susţinerea căii de atac se
poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.” Or, în cauză, avocatul K nu a reprezentat
partea în faţa primei instanţe, SC „BSS” SRL fiind reprezentată de avocat AB. În consecinţă,
dispoziţia de excepţie nu este aplicabilă, avocatul fiind ţinut să probeze valabilitatea
„împuternicirii” sale, întrucât potrivit art. 82 C.proc.civ. „când instanţa constată lipsa dovezii
calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru
acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată”. Or, excepţia lipsei
dovezii calităţii de reprezentant a fost invocată de intimat prin întâmpinare şi era în sarcina
apelantei ca în termenul acordat de la comunicarea din 15.10.2018, până la 27.11.2018 să aducă
toate dovezile necesare în combaterea excepţiei invocate, inclusiv dovada că, în fapt, contractul
de asistenţa juridică a fost încheietă cu unul din reprezentanții legali ai societăţii, dovada
neprodusă în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte înscrisul depus după închiderea dezbaterilor, vizând „însuşirea
apelului”, fără indicarea vreunui temei cauzal, acesta nu poate fi analizat faţă de prevederile
exprese ale art. 394 alin. 3 C.proc.civ. anterior citate.
Potrivit art. 82 alin. 1 C.proc.civ. când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de
reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea
lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
În consecinţă, în raport de prevederile art.82 C.proc.civ. cu referire la art. 151 alin. 2 şi
alin. 4 C.proc.civ., Curtea admite excepția lipsei calității de reprezentant a SC „BSS” SRL și, în
consecință, anulează apelul formulat de SC „BSS” SRL împotriva sentinţei civile
nr.218/07.02.2018 a Tribunalului Iaşi.
698

00 BJ 2018 Corectat 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

00 BJ 2018 Corectat 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

00 BJ 2018 Corectat 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURTEA DE APEL IAŞI

în materie civilă şi litigii cu profesionişti, penală, de contencios administrativ

Colectivul redacțional în selecția şi prelucrarea spețelor:

I. Secția civilă: III. Secția de contencios administrativ şi fiscal:

Liliana PALIHOVICI, președinte al Secției Alina-Gianina PRELIPCEAN, vicepreședinte al

II. Secția penală: IV. Secția pentru conflicte de muncă şi

Diana-Mihaela CHEPTENE-MICU, Daniela PRUTEANU, preşedinte al Secției

Tehnoredactare realizată de:

Gabriela Ionesi – grefier-documentarist, Curtea de Apel Iaşi

I. Drept civil .......................................................................................................................... 12

1. Efectele dispoziţiei pronunţate în procedura prealabilă, reglementată de Legea nr.

II. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență .. 19

III. Drept procesual civil...................................................................................................... 51

22. Dreptul insolvenţei. Citarea şi comunicarea actelor de procedură ......................... 51

Secția penală ............................................................................................................................ 72

I. Drept penal. Partea generală ........................................................................................... 72

II. Drept penal. Partea specială ........................................................................................ 239

III. Drept procesual penal. Partea generală .................................................................... 423

14. Contestație tardivă ....................................................................................................... 423

IV. Drept Procesual penal. Partea specială ..................................................................... 435

17. Inculpat cu domiciliul în străinătate. Cerere de repunere în termenul de apel.

V. Legi speciale ................................................................................................................... 458

21. Revocarea mandatului european de arestare după rămânerea definitivă a hotărârii

Secția de contencios administrativ și fiscal......................................................................... 473

I. Contencios administrativ ............................................................................................... 473

1. Contencios administrativ şi fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de returnare de pe

II. Contenciosul funcției publice ....................................................................................... 478

III. Achiziții publice ........................................................................................................... 485

7. Conflict negativ de competenţă. Regulator de competenţa stabilind competenţa de

IV. Drept procesual civil .................................................................................................... 489

8. Conflict negativ de competenţă. Regulator de competenţa stabilind competenţa de

Secția Litigii de muncă și a asigurări sociale ..................................................................... 500

I. Litigii de muncă .............................................................................................................. 500

1. Hărţuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing; interdicția

II. Asigurări sociale ............................................................................................................ 638

13. Data stabilirii dreptului de pensie. Efectele depunerii cererii de pensionare la o

III. Drept procesual civil.................................................................................................... 688

19. Conflict negativ de competență. Acțiunile referitoare la plata unor drepturi

1. Efectele dispoziţiei pronunţate în procedura prealabilă, reglementată de Legea nr.

Cuprins pe materii: Legea nr. 10/2001

Dispoziţia pronunţată în procedura prealabilă reglementată de Legea nr.

Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr. 470/15.06.2018

2. Răspundere civilă delictuală. Condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii

Victima în stare de ebrietate avansată, s-a angajat în traversarea unui drum,

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 318/2018

Curtea a constatat că apelul formulat de reclamanţi este nefondat, în condițiile în care

3. Uzucapiunea de 30 de ani. Imobil afectat de construcții hidrotehnice (chesoane)

Cuprins pe materii: Drept civil

Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr. 508/28.06.2018

II. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de

Cuprins pe materii: Insolvență

Articolul 106 dispune: „(1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la

Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr. 260/21.05.2018

5. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Interpretarea și aplicarea art. 22

Cuprins pe materii: Insolvenţă

Curtea de Apel Iași, Secția civilă, Decizia civilă nr. 783/29.10.2018

6. Insolvenţă. Conflict de interese

Cuprins pe materii: Insolvenţă

Inexistenţa conflictului de interese în privinţa administratorului judiciar