Manifest activist catre tinerime

Motto: 'Asa ma bantuie cu voluptate punand pe

fruntea mea stigmat si mir,
Amanta fara patima, Ideea' (St. Aug. Doinas)

Avangarda. Heterogena. Pulverizata. Incendiara. Iata atributele esentiale ale unei

'Nemesis a modernitatii'(Renato Poggioli) care-si ucide mortii si isi darama radacinile
trecutului intorcandu-se ab origo unde un deget scrie pe nisip 'Nada' adica nimic. Odata
inecat trecutul in apele prezentului, se apuca sa scrie reteta unei literaturi inedite care tipa,
vibreaza, umbreste, zgarie. Toporul in mana avangardei creeaza mereu de la inceput, pe
tabula rasa.
Avangardismul a eliberat expresia de ultimele chingi, nu doar prozodice, lexicale, ci si
stilistice, pulverizand discursul si cultivand hazardul. Miscarea avangardista extremista sta
sub semnul manifestului aparut in primul numar al revistei 'Unu'(aprilie 1928), programul
fiind anuntat prin 'strigat in timpane: Huooo! Stridenta, violenta, scandal', intrucat 'cuvantul
nostru va fi cifra cu care jonglezi. Cine nu-i acrobat nu scrie'. Marsaluind contra traditiei,
propunand o reluare a literaturii, manat de curaj, actiune, soc, indrazneala, Ion Vinea, in
Manifest activist catre tinerime, sustinea ceea ce mai tarziu se va numi antiliteratura.
Supunandu-se structurilor si logicii argumentative, cuprinde trei parti. Ab initio, tema supusa
atentiei tuturor este anuntata cu o vehementa extrema: 'Jos arta caci s-a prostituat!', proclama
insurectional poetul facand trecerea metaforica in revista a sucombarii tuturor artelor,
vinovate de criza sensiblitatii si a constiintei moderne.
Metafora, veche tehnica stilistica, insa niciodata perimata este 'cea mai mare putere pe
care o poseda omul' (R. Queneau), iar avangardistii o folosesc in scopul unei 'revolutionari a
expresiei'(Ion Pop). In conceptia lui Vinea metaforele sunt curajoase, iar poezia nu e decat
un fetis, 'un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta', teatrul 'o reteta pentru
melancolia negustorilor de conserve', literatura 'un clistir rasuflat', iar dramaturgia 'un borcan
de fetusi fardati', forme literare false, obosite, muribunde. Sintagma 'glanda lacrimala'
alcatuita din termeni anatomici, metonimie prin care se mareste intensitatea sugestiei,
detinand o simbolistica poetica, lipsita de conventii si modele subliniaza ironia fata de
tristetea lumii vechi ce dispare la orizont. Acest complex al agresivitatii, violenta tip 'arta
pentru arta' incurajeaza utilizarea unor forme pline de exaltare, fanatism, frenezie ajungandu-
se la umor negru, absurd si trivialitate, trasaturi ce 'au favorizat mistificari de tot soiul' (C-tin
Ciopraga). In noua Arcadie a sec. XX, 'timpul s-a insarcinat sa-si toceasca unghiile
polemice'(A. Breton).
Nici celelalte arte nu sunt lipsite de calificari indraznete ce vizeaza deprecierea lor
iremediabila sau inutilitatea: pictura se instraineaza si ea de arta autentica devenind
superficiala, 'un scutec al naturii' intins impudic in saloanele de plasare, sculptura, 'stiinta
pipairilor dorsale', se indreapta mai mult spre domeniul tactil si senzual. Arhitectura
construieste doar monumente pentru eroi flasi, cotidieni, 'o antrepriza de mausoleuri
inzorzonate', servind prin kitsch, trecutul, moartea, comemorarile anonimilor lipsiti de
insemnatate. Cea mai decazuta manifestare umana este inebranlabil politica, 'indeletnicirea
cioclilor si a samsarilor'. Prin chiar definitia ei fundamentala, de actiune in favoarea cetatii, a
polisului are o puternica latura de influentare a maselor pentru a contribui cu mai mare
eficienta la rezolvarea treburilor politice. Peste toate, ca o nefasta aureola, luna este 'o
fereastra de bordel', care hraneste in promiscuitate pe toti 'intretinutii banalului' si pe
'flamanzii din furgoanele artei'.
Acesti decisi si simandicosi din Babelul literaturii au foarte clare prerogativele
discursului programatic si le potenteaza prin verbul scris cu majuscule 'VREM' ce
corespunde unei a doua parti a manifestului care prezinta un nou ideal estetic prin 'minunea
cuvantului nou si plin de sine' adecvat noii epoci tehniciste. Creand imagini peste imagini,
aglomerandu-se in ritmul constructivist al aparatelor Morse sau desfacandu-se in jerbe
multicolore, poetii avangardisti distrug si refac simbolic universuri.
Concluziile detaliate despre aceasta stare deplorabila de lucruri se traduce prin lozinci
si afirmatii menite sa stabileasca o noua ierarhie a valorilor acestei noi revolutii care
proclama schimbarea la fata a tuturor artelor si sunt anuntate prin adverbul 'DECI'. Se
proclama disparitia formelor traditionale de arta, 'moartea romanului-epopee si a romanului
psihologic' ce vor innoirea radicala a sensibilitatii estetice. In viziunea autorului, reportajul
este mai plin de senzatii decat 'orice lung roman de aventuri sau de analiza', in timp ce teatrul
este considerat mult mai valoros daca este 'de pura emotivitate' asimiland experiente noi,
desprinse de clisee. Artele plastice nu mai trebuie sa fie formale, ci 'libere de sentimentalism,
de literatura si anecdota,/ expresie a formelor si culorilor pure in raport cu ele insele'.
Ion Vinea exalta, in contrapondere, 'marea faza activista industriala' care va da o noua
fata civilizatiei romanesti, prin inlaturarea 'bizantinismului', a anacronismelor de tot felul.
Pentru aceasta, el cere gesturi radicale: 'Sa starpim prin forta dezgustului propagat, stafiile
care tremura de lumina/ sa ne ucidem mortii'. Marea obsesie a sa, extrapoland, a intregii
miscari avangardiste este acel 'regressus ad eternum' in plan cultural, intrucat poetul se vrea
in 'punctul zero' al creatiei-pamantul virgin, haosul primordial, poate acel 'Ou dogmatic' al
lui Barbu perfect reprezentat intr-un tablou suprarealist al lui Marx Ernst, 'Imperial
modernity'. Parafrazandu-l pe Ilarie Voronca, artistul adevarat creeaza direct, fara simbol, in
pamant, lemn sau verb.
Meritele manifestelor avangardiste de genul celui scris de Vinea sunt acelea ca ele
combat prejudecatile, structurile invechite, descopera noi zone de investigatie poetica
(inconstientul, hazardul, cotidianul) si noi tehnici (dicteul automat, colajul) si extinde
negarea de la literatura la ansamblul societatii si la mentalitatea burgheza.
Pasii desprinsi haotic, concentric, imaterial ale unui energic si polimorf buzdugan al
generatiilor precum Ion Vinea, pe o axa paralela cu aceea din zborul pasarilor, talpile
sangerand sub calvarul unei arsuri de nelinisti, iar dedesubt, deasupra, viata si-a frant inima
ca o paine, a jertfa. Ochii poetului ramasi inca o clipa deschisi si intregi mai au vremea sa
vada feeria exploziei de elemente, chemari din adancuri, gheizerele unei forte refulate,
destinderea unor brate care au stat prea mult incrucisate, pornita dintr-o necesitate absoluta a
constiintei si voluptatii sacrificiului. Desi viitorul va numi avangardistii generatia cea mai
absurda, eu vad in ei focul purificator, sacrificiul care salveaza printr-o distrugere totala – o
Umwalzung aler Werte nietzscheiana. Parafrazandu-l pe Eugen Simion, poemul este o
provocare sau nu mai este nimic: asta e legea!