Curs 1 Zăgrean-Răzvan Papacocea

EXCITABILITATEA= capacitatea(condiția) unui sistem viu de a capta semnalele

specifice. Se bazează pe permeabilitatea selectivă a Mb.

Transportul prin Mb poate fi pasiv sau activ.

Transport Pasiv: Difuziune simplă - trec prin Mb. Direct alcool,O2,CO2,N2,

substante steroidice
- trec prin canale PASIV- apă sau molecule
mici nepolare (ap,glycerol,uree)
- moleculele mari nepolare
- Ionii NU pot străbate bistratul fără canale
Difuziune facilitate- o substantă e cărată cu ajutorul unui
carrier
Transport activ: Primar (ATP-aze; Pompe) si Secundar (Cotransport,
Exchanger)

LIC- concentrație mare K

LEC- concentrație mare Na, Cl
Interstitial- NU are protein

Gradientul electrochimic= forța motrice a permeabilității (dependent de

gradientul de concentrație și de sarcina electrică)
Transport necuplat-> produs spontan, fără alți factori (doar gradient
electrochimic)= difuziunea simplă și facilitate
Flux net=Suma fluxurilor unidirecționale
ECHILIBRUL UNEI SUBSTANȚE E DE TIP STEADY STATE (există transport, dar e
egal în modul)

Diferența de Diferența de energie Diferența de energie

energie potențială chimică potențială electrică
potențială
electrochimică

Indică forța motrice netă (J/mol)

Energia potentială acumulată sub forma de gradient electrochimic devine

energie cinetică prin stimularea prag a celulei (Excitarea nu are nevoie de
energie APARENT ?)
Sarcina este 0 = echilibru la egalarea concentrațiilor (Zx=Valența=0)
Concentrația este egală<= diferența de voltaj e 0 (Vm=0)
Zx=/= 0, Vm=/=0, => cele 2 energii potențiale trebuie să fie egale în modul
Cinetica (dependența de flux; Jx) =>Determina viteza transporturi
Legea lui FICK: Flux( Jx)= Permeabilitate(Px) x Gradient (Xs)

Permeabilitatea depinde de:

 Grosimea membranei (de parcurs)
 Coeficientul de difuziune (viteza de deplasare
prin membrane)
 Coeficientul de partiție (lipid-apa)
Aquaporine= si canale si pori
-fluxul descrie cât de repede are loc un anumit transport, cu direcție impusă de
forța motrice netă

1. Pori= permanent deschiși; AQP, perforine, porine

2. Canale= cu o poartă controlată prin gating (ex. Canale ionice)
3. Transportori= au minim 2 părți deschise alternative, particular poate fi
primă
1.Pori:
a) Porine- la mitocondrii si Gram negativ; au dimensiuni mari-permit
trecerea substanțelor de 5KDa
b) Perforine- eliberate de limfocite ca monomeri, cu pol în Mb ținta au
diametru 16 nm- care duce la golirea celulei
c) C9- cascada complemetului pol în ținta ca răspuns la legarea Ac=>
diametru 10nm, în cascada complemetului)

d) Complexul Porului Nuclear (CPN)- 30 proteine, 105 KDa, diametru

100nm. Este por apos de 9nm pt <45KDa(pasiv)
e) Aquaporine(28KDa, ex.AQPs), fiecare monomer cu 6 treceri
membranare+ 2 fragmente în membrane ( HE, HB)

2. Canale: Componente –Poartă (Gating prin modificarea conformației)

- Receptor- stimulat electric, mecanic, chimic
-Filtru de selecție (tipuri și specii)
-Porul în sine
-sunt glicoproteine cu dimensiunea de 25-250 Kda

Gradient electrochimic <0 => + intră, - iese

>0=> + iese, - intră

a) Canale de Na- tendința de a intra

- deschidere pt generearea crescută a PA
- + canale ENaC (tubi renali+ TD)
- 10 gene pt Na V, 30-10000/ μm2
- Alc din subunitate alfa(a1-a9, 1800-2000 aa, formează
porul canalului), subunitatea beta(controleaza transport
ionic si ancoreaza canalul in Mb cel)
- Cele fără poartă generează PA spontan

b) Canale de K- gradient nul sau slab pozitiv(echilibru sau iese incet)

- generare P Repaus negativ plus repolarizare

c) Canale de Ca- gradient PUTERNIC negativ=> Ca intra

- semnalizare transmb. Celula excita sau NU
- declansare PA in unele celule (chiar si glandulare)
 d) Canalele de Protoni(Hv1H+)- fiziologic introduce H+ dar e inchisa in repaus
-la depolarizare puternica (PA) sau la
acidifierea PH=> se deschide=> H+ iese

e) Canale Ionice (pt anioni) pt Cl (majoritatea) sau HCO3- Cl iese (are

gradient negativ de ex: transport in sange de Cl prin canale bazolaterale
din anumite celule epiteliae de Cl)

Orice canal anionic e permeabil pt Cl.

Blocarea canalelor se face ori la activare ori la inactivare

4. TRANSPORTORI (CĂRĂUȘI)- difuziune fac, cotransport (simport); se

mai numesc schimbători(exchange- antiport)

a) SLC= solute carriers- NU consuma energie din alte surse (ATP sau lant
transportor de electroni) de ex. GLUT apartine SLC2,
AE apartine SLC4,
SGLT (Na gluc transporter)-apartine SLC5
- difera prin actiune, reglare, pozitie, afinitate, localizare
tisulara si celulara, perioada de exprimare (ca varsta)
- are o rata maxima de transport care depinde de viteza
parcurgerii procesului si de gradul de saturatie
- rata fluxului difuzat respecta o cinetica asemanatoare
celei enzimatice (Michaelis- Menten: Jx=X x Jmax/Km+ X)
unde X e diferenta de concentratie intra extra, Jmax este
fluxul maximal, Km conc solutiei la care Jx= ½ J max)
b) Ionofori- mici polipeptide care fac naveta de pe un versant pe altul al mb.
Leaga ioni si in transfera transmembranar prin bistrat (de ex.
VALINOMICINA= ionofor pt K produs de bacterii)
c) GLUT-14 membrii, 12 segmente transmb, cu capatele N si C intracelular
- glucid anexat pe versantul extracelular
- NU actioneaza ca transportor Bidirectional, dar
segmentele 7, 8, 11 amfifile au rol in Transport prin
crearea unei treceri/porti
- GLUT1- pe Suprafata celulei
- GLUT 4- in vezicule dar deplasata in Mb de Insulina
d) Ureea Transportor (UT)/ Difuziune facilitată- apartine SLC 14
e) OCT(Organic Cation Transporter)- transporta sarcini electrice=> sunt
electrogenici

TRANSPORT ACTIV
1. TA Primar= pompe= hidroliza ATP (reactie exergonică)- ex
1.Pompa Na/K (NKA) are subunitati alfa beta, cu alfa 10 segmente
transmb, rol Catalitic, beta are 1 domeniu transmb în rol de reglare si
asamblare a pompei. NKA este ATP-aza E1E2 de tip P
Alfa= 4 izoforme
Beta= 2 izoforme(depinde de tesut)
De aceea, exprimarea cinetică este diferită. Pompa este singurul proces de
transport activ primar de Na.
La celulel epiteliale se gaseste majoritar intracelular
Are 2 conformatii: E1- situsul de legare ionic priveste interior
E2- situsul de legare ionic priveste exterior

Functionarea-
1. E1 ATP: Este situatia imediat uterioara reintroducerii K; Situsurile 3Na
sunt goale si orientate intracelular si au afinitate mare pt Na
2. E1-Na (ATP-3NA)- Se ataseaza 3Na la afinitate mare
3. E1-P-Na- are loc hidroliza ATP cu modificarea conformationala E1=> E1-P
care inchide complet Pompa si Na ramane la interior
4. E2-P-Na- Modificarea conformationala E2 pentru eliberarea Na, se
deblocheaza versantul extern
5. E2-P-gol – eliberarea Na creste afinitatea pt K
6. E2-P-K – legarea a 2K la pompa
7. E2-K – hidroliza Aspartil-fosfatului, eliberare P, inchidere complete a
pompei cu K inauntru
8. E2-K-ATP- legarea ATP=> deschiderea pompei spre interior => eliberază
K la interior si apoi ciclul se reia

Caracteristici Pompa: Transport Specific si saturabil, electrogenic,

inhibat de glicozide cardiace (OUABAINA+DIGOXINA)

2.POMPA H/K (HKA)- în interiorul stomacului (pt HCl), IS si rinichi

- introduce K la schimb cu iesire H
- Subunitati alfa, beta
- Membra a familie P2C

NKA SI HKA SUNT SINGURELE ATP-aze DE TIP P CU SUBUNITATE Beta !

3. POMPE DE Ca
a) membranare -toate celulele prezinta pompe mb ce scot Ca din celula (PMCA)
- aceste pompe schimba 1H pt 1Ca/ per 1 mol ATP hidrolizat
b) in organite (RE, RS) = SERCA- recapteaza 2Ca/scoate 2H/ per 1 mol ATP
(apartine familiei P2A)

4. ALTE POMPE

4.1 Pompa de Cu- mutatiile ei produc Boala Willson

4.2 Pompe de H intracelulare (in organite)

4.2.1. Pompa tip F (ATP aza, FoF1)- in mitocondrie

F0-Subunitati ABC- in mb int
F1- Subunitati alfa beta gamma- in matrix
Rotatia cu 120o al lui C produce 1 mol ATP
 4.2.2. Pompa tip V (Vacuolar)- se află in Mb. Lizozomilor endozomilor
veziculelor de stocare/secretie, Aparat Golgi
- sunt independente de K

4.3. TRANSPORTORII ABC= ATP binding Cassette= familie de 49 de

membrii=proteine membranare ce pot functiona ca pompe, canale, sau reglatori
Clasificare de la abc-a…abc-g
abc-A=reglare eflux fosfolipide plus colesterol din macrofage

abc-B= familia MDR (multidrug resistance transporter)- rinichi, ficat, tract

digestive. Elimina citostaticele administrate pacienilor cu cancer

abc-C=familia CFTR(Cystic fibrosis tranmembrane regulator)- regleaza

transportul Cl si apei, mutatia lui=> Fibroza chistică

2. TA Secundar- observatie! Diferit de ce am invatat pana acum in Boron prin

CoTransport se intelege Simport iar prin exchanger se intelege antiport.

COTRANSPORTORII- NU hidrolizeaza ATP

- cantitate limitata de transportor
- transport saturabil

1. CoT SGLT(Sodiu glucoza cotransport): Mb apicala TCP+ Intestin; Rol

absorbtie/Reabsorbtie Na+Glucoza
2. Na-Compusi organici CoT(aa)- aa monocarboxilici, dicarboxilici,
tricarboxilici- rinichi si IS
3. Na-HCO3 CoT- absorbtia HCO3 si mentine echilibrul acido-bazic.
Sodiu/HCO3=1/3= transelectrogenic
4. Na-anioni anorganici(Iod,Sulfat,Fosfat)
5. Na-K-Cl (NKCC)- in mb bratului gros/ascendant al Ansei Henle
6. Na-Cl coT (NCC)- in TCD blocat de diuretice tiazidice
7. K-Cl
8. Hidrogen Oligopeptid CoT (PEP1)- in intestin

EXCHANGER(antiport)

1. Na-Ca antiport: 3Na/1Ca=>electrogenic(scoate Ca, introduce Na)

2. Na-H antiport- introduce Na elimina H=> reglare PH intracelular
3. Na/Cl-HCO3- transport electroneutru (introduce 1 Na plus 2 HCO3 si
elimina 1 Cl)
4. Cl-HCO3- este independent de Na- asigura transport HCO3 in eritrocite la
nivel pulmonar si afara din eritrocite la nivel tisular (vezi efect
Hamburger)
Reglarea concentratiei intracelulare a ionilor

1) Reglare Na/K
ATP-aza Na/K mentine Na intracelular scazut si K crescut;
Ion Intracelular Extracelular
Na 15 mM 145mM
K 4,5mM 120mM
Roluiri NKA: - Rol electrogenic-mentine PMR negativ
- Cresterea conc de K intracelular favorizeaza iesirea K
prin canale de K
- Blocarea canalelor de K cu Bariu reduce PMR
- Scoate Na care patrunde in diferite celule in mod diferit
a) In celulele epiteliale prin canale ENaC-sensibile la
amilorid
b) In celulele excitabile prin canale voltaj-
dependente
c) TA SECUNDAR

2) Reglare Ca
Pompa de Ca si antiportul Na-Ca= mentine Ca intracelular de 104 ori mai
putin decat Ca extracellular

Ion Intracelular Extracelular

Ca 100 nM (10 ) -7 1mM (10 -3 )
- Canalele sunt voltaj/ligand dependente
- Canalele de Ca asigura intrarea Ca
- Pompele de Ca: scad Ca din citosol, astfel: SERCA-asigură
captarea Ca in depozitele Reticulului Sarcoplasmic /
Endoplasmic (limitata)
Pompa de Ca Mb- expulzeaza Ca in repaus (principala
cale de expulzie)=PMCA
- Ca intrat se leaga de Calmodulina=> scade efectul
inhibitor asupra pompei de Ca=> creste eflux de Ca

Antiportul Na-Ca Mb: NCX- actionează drept cale primcipala de eliminare

a Ca la cresteri semnificative de Ca intracellular- in tesutul Nervos si
Cardiac

3) Reglare Cl
Ion Intracelular Extracelular
Cl 20 mM 116 mM

- Cea mai frecventa cale de patrundere a Cl in celula este

antiportul Cl/HCO3 (Cl intra)
- Na/K/2Cl (Cl intra)
- K/Cl coT (ambele ies)
- Cl iese pasiv prin canale selective de anioni (de ex. Mm
scheletic)
 4) Reglarea HCO3 si PH ului

Ion Intracelular Extracelular

HCO3 15 mM 24mM
PH 7,2 7,4
pCO2 40mmHg 40mmHg

- H poate difuza pasiv in celula prin canale pt cationi

(H selective) la rată mică
- HCO3 poate difuza pasiv din celule
-eliminarea H foloseste gradientul de Na:

a) Antiport Na/H- Na intră H iese

b) Antiport Na/Cl/2HCO3- Na si HCO3
intra, Cl iese,
c) Na/HCO3- ambele intra 1:1/1:2
d) Pompe de H tip V- in organite
e) Pompe HKA Membranare (stomac)
f) Antiport Cl/HCO3- Cl intra, HCO3 iese
g) Simport Na/3HCO3- ambele ies (TCP)

TRANSPORTUL APEI SI REGLAREA VOLUMULUI CELULAR

- mereu pasiv
- NU exista pompe pt apa
- Apa poate difuza prin bistratul lipidic (rata mica)
- Apa poate difuza prin canale pt apa =Aquaporine in
eritrocite si TCP

AQP1- mereu prezenta in Membrana

AQP2- este inserata in Mb TCD/TC numai in prezenta ADH

Transportul apei prin mb este linear/nesaturabil activat de 2 forțe:

1. Diferenta de conc. a apei pe cele 2 fete ale mb= notiune greu de folosit, se
foloseste cu osmolalitate= particule/kg apă= ΔOsm
2. Diferenta de Presiune hidrostatică= ΔP

Jv=flux apă= (ΔOsm-ΔP)x Lp Lp=conductivitate hidraulică

Jv>0=>apa iese
Jv<0=> apa intră
Jv=0=> ΔOsm=ΔP=> apa se află in echilibru
Presiunea oncotică(coloid osmotică)=exercitată de proteinele plasmatice ce
mențin apa in vas
Cand ΔP depaseste Presiunea Coloid Osm. Apa iese din capilar=ultrafiltrare

Echilibrul Gibbs-Donnen=ca urmare a prezenței intracelulare a numeroare

macromolecule incarcate negative care nu pot iesi din celula (proteine), apa are
tendinta de a patrunde in celula=> Swelling(Balonizare). Pentru a contracara
acest effect intervine pompa Na/K care elimină Na+Cl(pasiv)=>iese apa din
celula. Pompa Na/K are un rol esențial în prevenirea mortii celulare prin
swelling. Blocarea pompei cu ouabaina=>Balonizare celula

RASPUNSUL CELULEI LA SWELLING(Balonizare):

1. Deschidere canale Cl sau K in majoritatea celulelor
2. Activarea CoT Cl/K care elimină ambii ioni
In toate cazurile, pompa Na/K stabilește în final gradientele ionice necesare
menținerii volumului celular
RASPUNSUL CELULEI LA SHRINKAGE: Deshidratarea celulei activează
1. cotransportul Na/K/2Cl- atrage apa intracelular
2. antiportul Na/H=> intra Na, atrage Cl, atrage apa
Iese H=> alcalinizare intracelulara=>activare antiport Cl/HCO3=> elimină HCO3
si introduce Cl, iar Cl atrage apa

ELECTROFIZIOLOGIA MB. CELULARE

Sarcina se masoara in Coulomb

Sarcina unitara a unui electron/proton= e0=1,6022 x 10-19

Ionii traversează mb prin canale ionice.

Potentialul Mb. De repaus se poate masura cu microelectrozi, sau
coloranți/proteine colorate fluorescente sensibile la voltaj,
Microelectrozi de Ag/AgCl cuplati la un Voltmetru, cu coloranti fluorescent,
emit lumina rosie la modificarile PMR, lumina masurata de un fotodetector.
Masurarea PMR prin cele 2 metode dau rezultate foarte apropiate
Potentialul de membrane e generat de gradientele ionice mentinute cu ajutorul
urmatoarelor mecanisme:
1) Pompe electrogenice (ATP-aze: Na/K sau Pompa de Ca)
2) Transportori secundari electrogenici (CoT Na/Glucoza)
In cazul PMR al unor celule mari, contributia pompei Na/K este mica deoarece
blocarea ei NU modifica foarte mult PMR, in schimb PMR e modificat de
concentratiile ionice

Desi suma sarcinilor este 0 de o parte si de alta a mb., Potentialul de mb. se

calculeaza in functie de sarcinile electrice locale de la nivelul mb.
Mb celulara are conductanta mica si rezistenta mare, in timp ce canalele ionice
au invers (Conductanta mare si rezistenta mica)
Potentialul mb. Apare ca urmare a difuziunii conform gradientului de
concentratie=>Potential de difuziune = Potential de echilibru (Ex din Nerst)
ECUATIA LUI NERST

Ex= - (RT/ZxF) x ln ([Xi ] / [ Xe])

Ex = potential echilibru pt ionul X

R,T,F = constant
Zx= nr atomic al lui X
[Xi ], [Xe ] = concentratiile intra/extracel ale ionului X

sau

La mamifere la 37oC valoare PMR este 61,5

Potentialul de echilibru pt ionii pozitivi este de -58,1mV

Potentialul de echilibru pt ionii negativi este de +58,1mV

Valorile PMR diferă astfel la neron si fb. Mm intre -60 si -90 mV, F mm neteda -
55mV, eritrocit -5mv.

Electrodifuziune permeație ionică transmb depinde de:

Fick (vezi legea lui Fick)
Camp electric
Legea lui Ohm

Pe baza acestor 3 legi a fost calculate ecuatia curentului ionic (Ecuatia Goldman-
Hodgkin-Katz)- vezi ecuatia 6.7. pag 147 unde P = permeabilitate

De asemenea, GHK au calculat valoarea PMb. În conditiile unui camp electric

constant. Vezi ec 6-9 pag 158

Fluxul de cationi care intra in celulă determina un curent intern negativ si

,respectiv, un curent de iesire pozitiv; E invers pentru anioni

Curentul ionic=0 atunci cand ionul este la echilibru electrochimic

Cand PM<0=> se produce un current de intrare pt cationi
Cand PM>0=> se produce un current de iesire pt cationic

Studiul canalelor ionice se poate face prin tehnica de patch-clamp

Fiziologia Canale Ionice:

Electrofiziologie

Canalele ionice au: Selectivitate, sunt dependente de voltaj, modul si durata

cineticii portilor

Metode de identificare/Clasificare Canale:

1) Liganzi farmacologici (canal de Na)- sensibil/inhibat de conotoxină,
ziconotid
2) Liganzi fiziologici- există canale activate de legarea unui agonist -de ex.
Receptorul Nicotinic pt Ach (ligand gated channel). Alte exemple de ligand
(agonist) gated channel: Glutamat, Seotonină, GABA, Glicină
3) Mesageri intracelulari: Canalele de K/Cl sunt Ca dependente, celulele
retiniene sunt GMPc dependente
4) Secvente omoloage- 20 de familii de proteine canal ce sunt codificate de
gene pentru canale ionice

Asa cum există agoniști, există și antagoniști. Relația Agonist-Antagonist

-Agonist glutamat-ergic KAINAT- induce după cca. 10 min activitate electică
epileptiformă(aee) inițial dupa o stimulare electrică si ulterior in mod spontan
-Antagonist GABA-ergic BICUCULINĂ- induce după cca. 10 min activitate electică
epileptiformă(aee) inițial dupa o stimulare electrică si ulterior in mod spontan

STRUCTURA

1) Multe canale sunt formate prin aranjamentul subunităților în jurul unui

por central: ex. GRAMICIDINĂ (dimer monohelix ce inconjoară un canal
numit porină)
2) Canalele pot avea 3-6 subunități
3-Canal de Na
4-Canale voltaj dependente Na/Ca/K
5-Receptorul Canal pt Ach
6-jonctiunea GAP=conexon (alcatuit din 6 conexine)

EXCITABILITATE ELECTRICĂ ȘI POTENTIAL DE ACTIUNE

Potentialul de Actiune (PA)= depolarizare tranzitorie= impuls electric

tranzitoriu regenerative
PA este format din 2 pante: ascendenta/descendentă
Determina aparitia unui varf, zona mai mare ca 0 se numeste depasire
pozitiva (overshot)
Repolarizarea poate fi urmata de o post hiperpolarizare.
Pragul, amplitudinea si durata PA depind de
1. Deschiderea/Inchiderea portilor
2.Permeabilitatea Mb. Pt ioni, capacitate, rezistenta
3.Concentratiile intra/extra ale ionilor
 Formele PA difera in functie de celula
Majoritatea celulelor nervoase/musculare au un raspuns de tip “TOT SAU
NIMIC”. In cazul acestora PA este caracterizat prin viteza, amplitudine si forma
constante

Unele celule insa au un raspuns gradat proportional cu intensitatea stimulului.

Raspunsul gradat se raspandeste scazand in intensitate (conducere
electrotonică). Astfel, PA scade in intensitate.

PA depinde de Intensitatea si durata stimulului, este caracterizat prin perioada

refractară (absolută, relativa)

Mecanismul producerii PA prin modificari in conductanta Na/K

dependentă de timp.

Depolarizarea este produsă de, cresterea conductantei pt Na=deschidere canale

de Na voltaj dependente= curent de Na; lipsa Na din mediul extracelular sau
blocarea canalului de Na cu TTX scade depolarizarea pana la disparitie ei.

Repolarizarea este produsa de cresterea conductantei pt K=deschidere canale K

voltaj dependente=current de K . Blocarea cu TA (tetraetilamoniu) si STX
(saxitoxina) intarzie repolarizarea.

Canalul de Na- se activeaza inainte de varf, asigura un current intern apoi se

inactivează.

Forma PA depinde modelul Hodgkin-Huxsley: intrarea Na determina o panta

ascendenta/ depolarizare, iar blocarea canalului de Na plus activarea tardivă a
canalului de K= repolarizare
PA prezinta prag
Deschiderea canalelor de Na voltaj dependente determină si inactivarea lor
pentru cateva milisecunde=perioada refractară absolută; Reactivarea unor
canale de Na=Perioada refractară relativă
Cresterea conductantei pt K tinde sa hiperpolarizeze Mb.
Canalele voltaj-dependente au poartă a carei inchidere sau deschidere le
modifică permeabilitatea.
Curent de poartă= miscarea unei molecule cu rol de poartă (a senzorului de
voltaj a canalului) la activarea canalelor de Na si K
FIZIOLOGIA CANALELOR VOLTAJ-DEPENDENTE CU POARTĂ (VGL)

Canalele de Na, K, Ca sunt VGL (voltage gatted like) CE NU SUNT ACTIVATE

DOAR prin VOLTAJ

Canale de Na- o subunitate alfa glicozidica cu 200KDa codata de 10 gene (Na V)

α β1β2 - mai multe subunitati beta transmb. cu rol
modulator
- este incarcat electronegativ
- are loc de fosforilare a AMPc
- e cel mai selectiv dar e influentat de conc de Ca (cresterea
Ca creste pragul de activare al canalului de Na; scaderea
Ca=>reducere prag=hiperexcitabilitate
- inhibat de TTX, STX, Miu-Conotoxină, neurotoxine
(BATRACOTOXINA din broască), insecticide, toxine de
scorpioni si tarantula, anestezice
locale/Cocaina/Procaina/Lidocaina/Tetracaina

Canalul de K- 6 segmente transmb in jurul unui por mic (S1-S6)- homotetramer

- S4 e domeniul voltaj senzitiv
α4β4
- Porul e intre S5-S6= filtru selective
- Nu este incarcat electronegativ

Canalul de Ca
- permite trecerea Na,K in absenta Ca
α1α2βγδ
- Pot trece si alt metale bivalente (Filtru prost)
- Rol: cuplare, transductie, semnalizare
- Au conducere multiionica (minim 2Ca trb sa se lege pt a
determina cu current)
- Au deschidere mai lenta dar sustinuta (PA lung
miocardic, f mm neteda, celule secretorii, neuroni)
- 10 gene pentru subunitatea alfa 1 (Ca V)

Canalele de Na si Ca sunt pseudotetrameri dar au aceeasi

structura cu cea a canalului de K (HOMOTETRAMER)

Functiile transport ionic:

o Excitabilitate
o Cuplare metabolism-excitabilitate
o Reglare metabolică
o Metabolică neurotransmițători
o Presiune osmotică, volum celular
CUPLAREA EXCITATIEI-CONTRACTIE

1) In fb scheletica
PA(Na)-membrana tubi transversi (T) cu rol de sensor de voltaj ce stimuleaza
eliberarea de Ca din reticulul sarcoplasmic

2)In miocard
PA(Ca)- Ca patrunde prin canale sarcolemale si determina eliberarea de Ca din
Reticulul Sarcoplasmic (Calciul cheamă Calciul)- ii place lui Zagri

CUPLAREA EXCITATIEI-SECREȚIE
Exocitoza hormobilor sau a unor mediatori chimici

TIPURI CANALE Ca- 2 tipuri principale

1) TIP L (Long Lived)-prag inalt de -20mV, au activitate de lungă durată,

se gasesc in terminatiile dendritice, blocate de DHP, activate de
Bay(K8644)

2) Tip T (transient)- activate la voltaj mai mic (prag sub -30mV,cică -

65mV), cu o activitate scurtă, tranzitorie, descarcări repetitive in celulele
cardiac si neuroni (pentru integrarea semnalelor de intensitate mică)
3) Alte Canale: N, P/Q, R

CANALE DE K- 79 de gene

4 TIPURI 1) Rectificator spre exterior intarziat- activare lenta,din familia K V

2)Rectificator spre exterior tranzitor(tip A)- activat si inactivat
rapid, rol in descarcari repetitive de PA neuronale, din familia K V, actioneaza in
hiperpolarizare; Curent MARE=> frecventa mica, amplituidne mare si invers
3)Curenti de K activati de Ca
4)Rectificatori spre interior

Canalele de K tip M=atasate de alti receptori (ex. Muscarinic/Gs-RH like),

dependente de Na (la Cm> 20mM)

INACTIVAREA CANALELOR DE K

1) De tip N pentru curentul A (20 aa N-terminal care acționeaza ca o bila cu

lanț; această structură se gasește pe lanțul principal alfa sau pe sub. Beta)
2) De tip C pentru curentul lent (implica o constrictive progresiva a porului)

- sunt inactivate si de TEA, 4AP(aminopiridina; ridica pragul=> prelungeste PA),

caribdotoxina, dendrotoxina
Canale de K activate de Ca (Kca)- la min 10 μM Ca
-BKca (BIG)- probabilitatea de a se dechide este direct proportională cu Ca-ul
-Legarea Ca la RCK (domenii reglatoare de conductanță) determinand
deschiderea canalelor BKca care in mod normal stau inchise
-Mediaza post hiperpolarizarea in anumiti neuroni (in soma)=> formare
curentului de pacemaker
- se gasesc si in celulele musculare pentru a a contracara contracția indusa de Ca
(scad contractia)
- in alte celule, au rol in scaderea reglatorie a volumului cellular (ca raspuns la
balonizare apa intra in exces=> ionii ies si apa dupa ei pt a mentine Volumul
cellular in limite normale)

Canale de K cu rectificare spre interior (Kir)

- Rectificator aberant
- previn pierderea excesiva de K
- In timpul PA lung repetat
- Mentin PMR aproape de punctual de echiliru pt K
- Stabilizează Mb. La curenti subliminari
- Blocat de Mg

Mg îl blocheaza intracelular pentru a nu permite iesirea K

- in mm asigura recaptarea K in tubii T in timpul
contractilor mm prelungite associate cu Cresterea K
extracellular si oboseala musculara
- pot fi reglate de prot G, GIRK in miocard,
- Ach stimuleaza prot G, subunitatile BG ale prot G
activeaza GIRK, deschid KIR=> hiperpolarizarea celulei
cardiac=> scad frecventa cardiac

O subfamilie a Kir= Cananle Katp membranare , in mm scheletic,

inima, neuron, celule B pancreatice
- inhibate de ATP, sulfoniluree
- stimulate de ADP

Cel mai recent descoperit K2P- cel mai recent descoperit, are 2 pori, geneza PMR

Există o interrelatie intre Permeabilitatea Selectivă Mb.- Adaptabilitate,

evolutie,Identitate si Excitabilitate (don't ask…)
 CLASIFICARE CANALE DUPA ZAGREAN

1) Fara poarta (leakaged channels) – deschise permanent, permeabilitate

mai mica fata de cele voltaj dependente, rol: Homeostazie, Posm,
mentinere Volum si forma celula, PMR

2) Voltaj-Dependente ( cu poartă)- controlată de valoarea PMb Na,K,CA

3) Controlate chimic de liganzi= controlate de

neurotransmitatori=Receptori ionotropici (Ach-nicotinic-), Glutamat,
Glicina, GABA)

4) Controlate mecanic- au poartă ancorată prin protein fibrilare de un situs

de ancorare plasat la distanta in mb plasmatica a aceleasi celule sau a unei
celule vecine. Modificarea dimensiunii primei celule (alungire) sau
modificarea distantei dintre cele 2 celule, alungeste proteina fibrilara =>
deschide canalul.

5) Controlate termic – SUPERFAMILIA TRP, TRP= canale ionice cu potential

tranzitoriu acgtivate de diferiti factori (Fizici=lumina, Temp.), Chimici
(Vaniloizi, Melatonina). Transporta cationic (Na, Ca)
 TRPV1>430C
 TRPM8- 8-200C -mentol
 TRPA1- usturoi, mustar

PROPAGAREA PA= buclă repetitivă/transmitere globală a informației

-Semnalele neregenerative includ potentiale de receptori sau potentiale
sinaptice=> Raspuns treptat cu propagare electrotonică; acestea pot codifica PA
de anumite frecvente dependent de intensitatea lor initiala
-Propagarea PA depinde de
diametrul axonilor (creste cu grosimea),
mielina (300 de straturi, 20-40% din diametrul total la Nervii spinali)-
conducere saltatorie
Rezistenta cablului
Rezistenta Mb
Conductanta Mb
Constanta de timp si de lungime

Scleroza multiplă= boala demielinizanta autoimuna=>scade propagare PA prin

nervi spre Muschi=> Paralizie progresiva= tulburări sensitive variate
CURS 2 ZAGREAN-RĂZVAN PAPACOCEA

Creierul este f fragil anatomic si functional=> neuronii Nu comunica direct cu

sangele, ci prin intermediul barierei sange-creier=bariera fizica alcătuită din:

- celulele endoteliale capilare unite prin joncțiuni strânse

- mb bazala groasă cu pericite din loc in loc
- prelungiri/procese astrocitare care acoperă peretele capilar asigurand un
transport selective; in aceste prelungiri exista AQP4 ce transfera apa din
capilar spre neuron, avand un rol in producerea edemului cerebral; pe
masura cresterii volumului cerebral(totuși limitată), are loc o crestere
mai mare a presiunii intracraniene=>scade complianta cerebrala
(C=ΔV/ΔP)

Roluri bariera Hemto-Encefalică:

 Selectivitate,
 Transcitoza redusă,
 Prezintă GLUT1 furnizând glucoza neuronilor

Există câteva zone unde BHE lipseste= organele circumventriculare(area

postrema, neurohipofiza, eminenta mediana, OCLT-organul vasculos al laminei
terminala-, organul subfornical, subcomisural, glanda pineală). Neuronii acestor
organe sunt expusi direct la sânge=> Rol control neuro-endocrin, mentinere
osmolalitate.

Neuronii roluri:
 Metabolism energetic
 Sinteza moleculara (NT)
 Transport rapid anterograd (vezicule si
mitocondrii/microtubuli/kinezină/ATP), retrograd
(vezicule/microtubului/MAP-1C=dineină-rapid)
 Transport lent pentru neurofilamnete si microtubului
 Generare si conducere PA

Pt marimi forme localizari vezi 260 Boron!

Neuronii primesc, combină, transformă, depozitează si transmit informatia.

PA sunt fixe in amplitudine, au forma constantă, NU GRADATE (ultimul slide curs
2 zagrean)

Transmiterea sinaptică poate fi chimica sau electrică

Transmiterea poate fi NONsinaptică, efaptică(se refera la asocierea dintre fb

nervoase adiacente care se ating si care realizeaza intre ele schimburi ionice ca
rezultat al schimbarii campurilor electrice; influenteaza frecventa de descarcare
neuronala), autoparacrină, hormonală
Date generale:
S- 1011 neuroni
N-1000 sinapse/neuron
C-1012 cel gliale

Generarea PA in SN se face in 2 moduri

1) de către stimuli extracelulari: produse de
Neurotransmitatori,Neuromodulatori,ioni,substante chimice sau de
factori fizici (electromagnetici,mecanici,termici)
2) prin mecanisme intrinseci- activitate electrica spontana
-cuplarea metabolismului celular cu trasnportul ionic

In SNC exista o activitate ritmica numit generator central de ritm/Centrii

generatori de tipare. Ei declanseaza un program motor ritmic complex
(mers, trap, gallop, mers rapid, alergat,înot,respiratie,masticatie)+
automatism cardiac,activitate motorie digestive, secretia
neurohormonilor hipotalamici, activitate cognitive

Exista un model semicentral ce asigura stimularea alternativă a

neuronilor flexori si extensori.
Un rol central il are interneuronul excitator care stimuleaza
motoneuronul pentru muschiul flexor/ un interneuron inhibitor ce inhiba
Neuronul motor pt mm. extensori.

Vezi PA in curs 1!

CONDUCEREA POTENTIALELOR ELECTRICE

Prin fibre mielinizante, nemielinizante

Poate fi regenerativă sau neregenerativă (electrotonică-la dendtrita-
poate determina sumatie spatiala sau temporala in SOMĂ)

Conducerea PA depinde de constantele de lungime si de timp.

In conducerea electrotonica, scaderea voltajului depinde de constanta de
lungime (λ ) care la randul ei depinde de Rm(Rezistenta Mb.),
Ri(Rezistivitatea citoplasmei), a (raza dendritei).

Rm- e variabil (dependent de canalele active regional)

Dendritele atenueaza semnalele de frecventa INALTA !!! Sunt fb de
frecventa joasa si impuls prelungit.

Dendritele-extinse (pot reprezenta 99% din Mb. Neuronala)

- pot primi 200.000 de influxuri sinaptice
- au Ri scazut dar Rm relative scazut
- sunt cabluri neetanse
Atenuarea potentialului postsinaptic excitator se datoreaza constantei de
lungime mici din dendritele subtiri, care astfel NU mai transmit PA
axonului. In schimb in dendritele groase, constanta de lungime este
mare=>PA se transmite mai departe catre axon.

La nivelul celulelor purkinje din cerebel, exista dendrite cu numeroase

canale de Ca voltaj dependente ce pot genera “vârfuri lente” propagate
catre SOMĂ. In SOMA aceste potentiale de Ca (varfurile) activează
deschiderea canalelor de Na=> PA rapide de Na ce se intorc la baza
dendritelor sub forma atenuata.

La nivelul SOMEI avem current de Ca si Na dar Na e mai puternic,rapid si

se transmite si la axon; la dendrita Na e atenuat din cauza frecventei mari

Inregistrarea simultana a PA in diferite parti neuronale.

PA diferă ca formă si intensitate, urmând un tipar general dar un aspect
individual=> se poate elibera Ca suplimentar. La stimul continuu există
neuroni cu adaptare redusă, crescută sau cu descărcări ritmice
(Respirator, Mers, Neuroni magnocelulari din hipotalamus, oscilatii catre
SNC in timpul somnului)

PA e dependent mai ales de canalele lente ca aspect. De ex.

1) Na rapid si K lent=> Descarcare ritmica la mentinere stimul
2) Exista K f lent=> adaptare la stimul
3) Cinetică lentă=> Ritmicitate peste si sub prag

Stimularea unei sinapse excitatorii a unei dendrite determină un PPSE

atenuat in SOMA dar sufficient de mare in segmental initial pentru a
produce un PA deoarece la acest nivel exista o densitate mare de canale
de Na.

Conducere PA in axoni- axonii sunt specializati in transmiterea rapida

sigura si eficienta a PA
Conul axonal are un prag scăzut apropiat de PMR, de la
Conducerea poate fi ortodromică(de la con spre axon si buton) sau
antidromică( spre SOMA si dendrite-atenuare mare)
Conul de 3-40 ori mai multe canale de Na fata de restul zonelor si are ca
marker ANKIRINA-G
Viteza de propagare este d.p. cu grosimea axonului
In SNP axonii nemielinizati cu diametru <1micron conduc mai repede
decat cei mielinizati si se numesc fibre C. Axonii mai grosi de 1 micron
sunt TOTI mielinizati
Axonii grosi necesită resurse mari pt sinteză si intretinere=> utilizați pt
transport rapid al stimulilor aflati la mare distanta (receptori de intindere
din mm, mecanoreceptori din tendoane si piele)
Axonii subtiri (fb. C)=cele mai subtiri si cele mai lente sunt in special
axoni senzitivi ce transporta durerea cronică si Temp. pt care viteza de
trasnmitere nu e la fel de importantă
 In SNC, mielinizarea incepe la diametre mai mici (axoni mielinizati de 0,2
microni)

La nivelul nodurilor Ranvier cele mai importante sunt canalele de Na voltaj-dep

(1000-2000 pe microm2). Canalele de K au importanta mai mica in axonii
mielinizati si sunt mai putini(current rapid de K pt repolarizare)

Axonii demielinizati conduc lent, instabil sau deloc.

In axonii mielinizati conducerea este saltatorie, iar in zonele

demielinizare apar scurgeri de PA bidirectionale si
interferente(scurtcircuite)=> pot aparea surse de PA spontane
(transmitere incrucisata in ambele sensuri)
Boală demielinizantă=Scleroza multiplă (Paralizie progresiva= tulburări
sensitive variate

Clasificare axoni: sunt de 3 tipuri A B C, iar A e de 4 feluri; Diametrul

scade de la Aα la C.

α -fb sensitive si motorii/ mm scheletici (alternativ Ia, Ib)

β - sensitive mecanoreceptori piele (alternativ II)
γ - axoni gamma pt fb intrafusale
δ - sensitive pt durere si temperature alternativ III)
B- N pregg din SNV
C- sensitive pt sensibiliate tactile fina (inclusive, durere tact-alternativ IV)

SINAPSE

ETAPELE TRASMITERII SINAPTICE IN SINAPSA CHIMICĂ- 7 etape

1) Formarea, impachetarea si stocarea veziculelor in butonii termianli ai

terminatiei presinaptice
2) Depolarizarea Mb. Presinaptice
3) Patrunderea Ca ca patrundere a depolarizarii
4) Eliberarea mediatorilor prin fuziunea Ca cu veziculele
5) Difuzarea Neurotransmitatoruli in spatial sinaptic
6) Legarea NT la receptori=>Deschidere canale sau activare prot. G
7) Indepartarea NT prin endocitoză plus inactivare
NT pot fi molecule mici (aa excitatori-Glutamat, Aspartat- sau
inhibitori-GABA, Glicină), amine Ach Norepinefrina, 5-HT(Serotonina),
Histamina

Alti NT: ATP-adenozină

Tipuri sinapse

Sinapsele axo-dendritice;daca se fac la nivelul spinilor

dendritici=>Sinapse axo-spinoase;
Sinapsele axo-somatice,
Sinapsele axo-axonice

Mai există in creierul mamiferelor dendro-dendritice, somato-

somatice si somato-dendritice.

Sinapsele sunt polarizate(cele 2 componente pre si post sinaptice

difera structural) si au o conducere teoretic undirectionala
anterogradă si retrogradă (exista si exceptii rare).

Terminatia presinaptica contine

-vezicule clare (mai mici) ce contin NT non-peptidici + ATP
-vezicule dense,mari, contin neuropeptide inclusiv substante
hormonale (ACTH,VIP,CCK)+ATP
- zonele active sunt reduse ca numar (chiar si doar 1) si au retele
presinaptice(locuri de exocitoză)
-terminația postsinaptică prezintă o zona cu densitate crescută de
receptori (90% din sinapsele excitatorii sunt axo-spinoase, spinii
avand rol in cresterea probabilitatii de a forma o sinapsa, cresterea
izolarii, amplificarea stimulului in spin, dar reducere in dendrita ,
intrare Ca in celula postsinaptica)

Excitabilitatea generală a creierului este influențată de Sisteme de

distributie specifică a NT= Retele neuronale-
-cu distributie localizată
-difuze: au divergenta mare cu NT cu difuzie f mare
 Sisteme modulatorii: 4 in SNC cu: NA, Serotonina, Dopamina, Ach
-actioneaza pe receptori metabotropici cuplati cu enzime ex. In creier
receptorii Ach muscarinici (metabotropici) si de 10-100 de ori mai
numerosi decat receptorii pt Ach nicotinici(ionotropici)

1) Norepinefrina(NA)- in locus Coruleus (LC) din Tr. Cerebral (TRC)

- axoni f divergenti
- transmit eferente spre toate segmentele SNC, rol excitabilitate
difuză=> atentie,trezire,somn-veghe,anxietate,durere,invatare
- Receptivi la stimuli noi,nedurerosi

2) Serotonina (5HT)- in nuclei Raphe din TRC

-se distribuie in majoritatea regiunilor creierului ca si LC
- frecventa creste in stare de veghe si scade in somn
-rol in anumite stadii ale somnului
-rol in emotii+dispozitie (ANTIDEPRESIV)-aici actioneaza
mult drogurile
LC+Nc. Raphe apartin SRAA

3) Dopamina-peste tot dar mai ales in substanta neagra+tegment

ventral
-mediaza sistemul de recompense
-rol in drug addiction+schizofrenie

4) Ach- exista 2 sisteme colinergice: Complexului Cortical Anterior

Bazal + Complexul Colinergic Pontomezencefalotegmental
- rol excitabilitatea generala a creierului (invatare si
memorie)

SISTEMELE DE NT DIN CREIER – cei mai multi NT sunt substante chimice

standard cu Greutate mica-
1) aa, sunt si surse de energie
2) amine, monoamine(Ach, Histamine, Serotonina), catecolamine
(A,NA,dopamine)
3) Derivati de purină- ATP (pentru vasoconstrictia simpatică a arteriolelor)
4) Adenozină
Greutate mare-
1) peptide neuroactive-endorfine(opioide)
Altii-
1) NO (stimulează GTP/GMPc), CO,SH2
2) Endocanabinoide (metabolitii acid arahidonic)- mimează marijuana,
actionează pe receptori cuplati cu prot G, actiune retrogradă de
eliberare a NT

Sinteza Neuropeptidelor incepe ca prehormon (Reticul endop)=> Prohormon

(Ap. Golgi)=> Neuropetid
CLASIFICARE SINAPSE IN FUNCTIE DE EFECT

1) Excitatorii- aspartat, glutamat/glutamatergice (majoritatea PPS

rapid)
-deschid canale cationice pentru Na si K
-la nivelul terminatiei presinaptice glutamatul
neuronal provine din glutamină sub actiunea glutaminazei. Glutamatul
este eliberat in sinapsa (Fanta) prin EAAT3 de unde e recaptat de
astrocit prin EEAT1 si EEAT2 si reconvertit in glutamine prin glutamin
sintetază. Glutamina iese din astrocit prin SNAT 3 si 5 si intra in
neuron prin SNAT 1 si 2 dupa care ciclul se reia. Glutamatul se
transformă in GABA in neuroni inhibitori.
- postsinaptic apare un PPSE lent sau rapid
metabotrop sau ionotrop
-R metabotropici pt Glutamat (mGluRs): au 6
segmente transmb. legate de prot G
-R. ionotropici pt glutamat (iGluRs): sunt 3 clase
AMPA-excitator cu viteză mare, intră putin Ca
NMDA- blocat de Mg, sunt voltaj-dependenți
KAINAT- agonist
-in cele mai multe sinapse glutamatergice PPS este
suma a 2 componente: Rapida (AMPA) si lenta (NMDA). La valori
negative ale PPS se deschide numai AMPA=> depolarizare, iar NMDA e
blocat de Mg. La valori mai pozitive ale PPS se deschid si AMPA si
NMDA=> creste Ca + depolarizare

2) Inhibitorii- folosesc GABA sau Glicină care se leagă de

receptori si cresc conductanta pentru Cl, generând un PPSI
- GABA prezintă receptori metabotropici GABAB si
GABAC se găsesc in retina
- receptorii pentru GABA sunt stimulati de
benzodiazepine+barbiturice- accentuează influx de Cl

GABA, Ach, Serotonina, Gly au si receptori ionotropici din aceeasi

familie(pentameri)

3) Modulatorii- NA pe receptori beta sau alfa

- NA amplifica actiunea altor NT(creste frecventa de
descarcare) =efect tonic prin: protein G +-AMPc, reducerea deschiderii
unor canale de K
 Proteinele G pot afecta canalele ionice direct sau indirect prin
mesageri secundari

a) Un NT se poate lega direct de un canal deschizandu-l (canal

dependent de ligand)
b) Un NT se leagă de un receptor activând numeroase prot G: sub
βΥ deschid alte canale ionice (Canale activate de prot G), iar
subα activeaza Adenilatciclaza=> AMPc=> activează PKA.
c) PKA fosforilează multe canale pt K (canal de K amplificat prin
cascada semnalizrii)

NT pot avea efecte convergente si divergente.

DIVERGENTA- un NT se leagă de mai multe tipuri de receptor R=> efecte diferite

dependente de tipul cellular (NA)
CONVERGENTA- mai multi NT se leagă fiecare la cate un receptor diferit dar au
actiune pe acelasi canal ionic (GABA, Serotonina, Somatostatina)-au receptori
diferiti dar toate activează acelasi canal de K

Fenomenul de potențare/deprimare sinaptică pe termen lung depinde de

frecvența de stimulare sinaptică.
Stimularea cu frecvență mare determină niveluri crescute de Ca=> Fosforilare
proteine sinaptice=>Potențare
Stimularea cu frecvență mică determină niveluri mici de Ca=> Defosforilarea
proteine=>Deprimare

ZĂGREAN-SINAPSA COLINERGICĂ
-La nivelul terminatiei presinaptice Ach este eliberată in Fanta unde e
descompusă de ACHE(esterază) in colină+AC . Colina este recaptată de un
transportor(Hemicolinium) si utilizată pentru resinteza de Ach.
Veziculele de Ach folosesc un transportor vezicular (vesamicol)

ACH se poate fix ape 2 tipuri de receptori:

Nicotinic(ionotropic)-creste influx de Na prin canale voltaj-
dependente=>Depolarizare=> PPSE (contractie mm)= stimulator

Muscarinic(Metabotropic)-Ach se fixeaza pe R și activează prot G=> subβΥ

activează canalul de K rectificator=>Hiperpolarizare=>Scăderea frecv. Cardiace=
inhibitoare
SINAPSE ELECTRICE= jonctiuni de tip gap, alcătuită din 2 conexoni cap la cap
(fiecare din cele 2 mb contine cate o jumatate din canalul sinaptic)
- Fiecare conexon e alcatuit din 6 conexine.
- Apar la fotoreceptori, miocard, SNC, beta-pancreatice si sunt greu de
controlat.
- Conduc flux bidirectional.
- Diametrul minim por este de 1,4nm
- Un conexon are 4 regiuni Transmb.
- F rapide si necesită f putina energie.
- NU POT AMPLIFICA SEMNALUL.
- NU POT FI EXCITATOARE/INHIBITOARE
- NU POT ACTIONA PE TERMEN LUNG
- NU PREZINTĂ PLASTICITATE

TRANSMITEREA EFAPTICĂ- rol in propagarea activității lente,periodice a

hipocampului
- este un model de autopropagare a undelor cu o viteză de 0,1m/in absenta
transmiterii sinaptice chimice sau electrice.
- Activitatea electrica a unor neuroni hipocampici generează campuri
electrice ce activează celulele veine

TRANSMITERE NON-SINAPTICA: AUTO, PARA, ENDOCRINĂ

INTEGRAREA FUNCTIEI CEREBRALE- CURS 3 ZAGREAN- RĂZVAN
PAPACOCEA

Dezvoltarea structurală și funcțională a sistemului nervos

Personalitate umană+ comportament sunt determinate de Informația genetică +
Experiență
Sistemul nervos/creier = cea mai dinamică dezvoltare și organizare funcțională

Dezvoltarea și organizarea funcțională a SN în două etape:

Prenatală = se exprimă informația genetică;
Postatală = factorii de mediu și experiența modelează structural și funcțional SN
Etapa prenatala
- formare regiuni distincte ale creierului, generare de neuroni
- formarea principalelor tracturi axonice
- conectarea axonilor cu țintele corespunzătoare
- Sinaptogenezei => mecanismele celulare și moleculare, controlate genetic

1. Etapa prenatală = mecanisme care controlează generarea, diferențierea,

migrarea celulelor nervoase și formarea circuitelor.
Dezvoltarea timpurie a sistemului nervos= este independentă de:
-activitatea sistemului nervos primordial în embrion,
-generarea inițială de neuroni din celule precursoare nediferențiate,
-formarea regiunilor majore ale creierului
-migrarea neuronilor de la locurile de generație la pozițiile lor finale.
Gastrulare și neurulare => tubul neural=
celulele progenitoare neurale=> diviziune => celulele stem neurale => celulele
sistemului nervos: neuroni, astrocite și oligodendroglii.
a. Diferențierea celulelor precursoare neurale
- controlul genetic
- molecule endogene de semnalizare: acidul retinoid, factor de creștere
fibroblastic, factor transformator de creștere, sonic hedgehog (shh).

b. Conurile de creștere: detectează și răspund la semnale care:

-identifică căile corecte,
-interzic traiectoriile incorecte=> faciliteaza formarea sinapselor funcționale.
Acestea includ molecule de adeziune a suprafeței celulare și semnale care
difuzează și care atrag sau resping axonii în creștere. În plus, factorii de creștere
secretați influențeaza creșterea axonului și formarea sinapselor, precum și
reglarea numerelor corespunzătoare a legăturilor dintre axoni și celulele țintă.

"ADN-ul junk= 95% din genomul, cunoscut anterior și care nu codifică

proteinele.

c. Activitatea electrică AE- roluri esențiale în dezvoltarea sistemului nervos în

toate etapele de dezvoltare
Influențează:
- Maturizarea si migrarea neuronilor, excitabilitatea
- tipul neurotransmițătorului
- extinderea axonilor și dendritelor
- Formarea sinapselor/circuitelor

Excitabilitatea neuronale depinde de canale ionice

Curenții de Ca = exprimați înainte de apariția curenților de K de rectificare
(outward și inward)
Atunci când PA dependente de Ca sunt blocate, dezvoltarea curentului de K
activat rapid este suprimată.

d. Rolul organizatorilor în embriogeneză

Organizatorii = punctele macroscopice din tubul neural cu rată de metabolizare
mai mare, densitate mai mare a joncțiunilor gap - rol sinaptogeneză
Schimbările câmpului bioelectric al organizatorilor det modificări morfologice
=>rol în patogeneză

e. Organizarea circuitelor neuronale

O strategie generală = producerea unui excedent inițial de celule nervoase (de
ordinul a două sau trei ori); populația finală este ulterior stabilită prin moartea
acelor neuroni care nu reușesc să interacționeze cu succes cu țintele
intenționate.
Eliminarea neuronilor supranumerari – prin stimularea sau blocarea
dezvoltării axonice, factorii neurotrofici
Eliminarea sinapselor - 1 fibra musc are primeste initial mai multi
axoni) = în final => o singură fibră pentru fiecare celulă.

AGRINA= responsabilă formarea unei sinapse funcționale.

II. Etapa postnatală
= mecanisme prin care experiența individuală bazată pe învățare, memorie și
gândire modelează arhitectura și funcțiile creierului.
-modelele de activitate neuronală (inclusiv cele provocate de experiență)
modifică circuitele sinaptice ale creierului pe tot parcursul vieții, în grade
diferite => modifică structura și funcția creierului

2 aspecte:

1. Căi de semnalizare care modifică nivelurile Ca2+ intracelular influențând

organizarea citoscheletică locală și exprimarea genelor.

2. Existența ferestrelor temporale = perioade critice.

creierul este compatibil pentru a învăța și consolida anumite activități la
anumite vârste, numai în prezența stimulilor specifici și devine mai puțin
sensibil sau chiar refractar la altă vârstă.

Suportul acestui comportament este genetic și comun omului și altor organisme.

Animale
Chiar dacă la alte organisme decât ființa umană, perioadele critice conferă o
rigiditate mai mare a comportamentului, unele dintre acestea pot fi modificate în
grade diferite, precum comportamentul unor animale în raport cu altele: pisica și
câinele sau papagalul și pisica. Alte aspecte ale comportamentului sunt rigide
și/sau foarte dependente de vârstă;(bobocii de gâscă urmează primul obiect
mare în mișcare pe care îl văd și aud, doar în prima zi de viață)
Puii de șobolan își identifica mama doar dacă recepționează mirosul gl.
mamare în prima săptămână de viață (dar nu mai târziu)
Om
Perioadele critice sunt determinate genetic, și necesită contactul cu stimulii
specifici fiecărei activități
- dobândirea limbajului, a mersului și, nu în ultimul timp, deprinderea modului
de a învăța.
-până la vârsta de 2-5 ani copilul învață de la cei din jur - părinți, frați, alți copii
sau educatori
- ulterior copilul, elevul și studentul pierde capacitatea de a învăța spontan,
începe să caute motivații, justificări
- în cazul în care nu deține sau nu i s-a cultivat curiozitatea sau plăcerea
cunoașterii consideră învățarea ca pe o sarcină sau povară pentru care căută
soluții de a o evita sau de a o îndeplini în condiții cât mai favorabile pentru el.
În acest fel, mai ales în ultimul timp, omul pierde treptat cea mai importantă
dimensiune a lui-accea de a învăța și trăi dincolo de datul genetic sau
instinctual, pierde capacitatea de a prevedea și interveni pentru îmbunătățirea
vieții personale, și a mediului, conștient de faptul că fiecare dintre noi face parte
dintr-un organism complex –societatea umană-capabil de a lua decizii legate de
viitor și responsabil față de mediul în care trăiește.
Fiziologia sistemului
muscular

Dr. Denise Zahiu, Dr. Mihai Ghita

 Tipuri de muschi

• Scheletic (striat)

• Neted (visceral)

• Cardiac
 Muschiul scheletic/ striat

Fascicule = mai multe fibre musculare invelite de

perimysium

Epimisium, perimisium si endomisium –tesut

conjunctiv cu rol in
• mentinerea unitatilor fibrelor musculare,
• asigurarea aportului nutritiv
Structura muschiului scheletic Tendoanele – tesut conjunctiv cu rol in transmiterea
fortelor generate catre sistemul osos
 Structura fibrei musculare striate

Membrana celulara (sarcolema) – jonctiunea neuromusculara; receptori membranari

adrenergici si pentru insulina, pompe ionice, schimbatorul Na/Ca, tubii T
Citoplasma (sarcoplasma) – proteine contractile organizate in sarcomere;
mioglobina;glicogen; fosfocreatina; enzime; ATP
Organite – mitocondrii; reticul sarcoplasmic,etc
 Structura fibrei musculare striate
Reticulul sarcoplasmic (RS)
-sursa intracelulara de calciu, important in cuplarea excitatie-contractie
-cisternele terminale ale RS sunt localizate in apropierea tubilor T (triada: 2 cisterne
terminale + un tub T)
-Calreticulina si calsechestrina tamponeaza calciul in RS (scad concentratia de calciu
liber) si permit stocarea unor cantitati mari de Ca ([Ca2+]RS aprox 105)
-canale de calciu (RyR1), STIM1 (molecula de reglare), SERCA.

Fig. a Ang, angiopoietin; CSQ, calsequestrin;

STIM1 DHPR, dihydropyridine receptors; EC, excitation–
• senzor pentru [Ca2+]RS contraction; ECCE, excitation-coupled Ca2+ entry;
JP, junctophilin; MG, mitsugumin; RyR1, ryanodine
• promotor al reumplerii receptor 1; SERCA1a, sarcoplasmic/endoplasmic
reticulum Ca2+-ATPase 1a; SOCE, storeoperated
depozitelor de Ca2+ Ca2+ entry; SR, sarcoplasmic reticulum; STIM1,
• atenueaza activitatea stromal interaction molecule 1; STIM1L, long form
of STIM1; Tie2 R, Tie2 receptor; TRPC, canonical-
Ca2+tip L type transient receptor potential cation channels; t-
tubule, transverse-tubule.
(C.H. Cho, A focus on extracellular Ca2+ entry into
skeletal muscle, 2017)
Structura fibrei musculare striate -sarcomerul
Structura fibrei musculare striate -miofilamentele
Miozina : 2 lanturi grele, 2 lanturi usoare si 2
lanțuri reglatoare
 Actina filamentoasa F. -polimerizarea a 13
molecule de actina globulara G
 Tropomodulina se inseră la capetele
filamentelor de Actină. Au rol in blocarea
polimerizării care permite menținerea constantă
a lungimii actinei.
 Tropomiozina (Tm) este o moleculă fibrilara,
alfa helicoidala , fiind așezată in șanțurile situate
de o parte si alta a spiralei duble de actina F.
 Troponina (Tn) este o proteină globulară
dispusă între moleculele de tropomiozină, fiind
alcătuită din 3 subunități (trimer):
•troponina T (TnT), se cuplează la tropomiozină,
•troponina C (TnnC2) cuplează Calciu, prin 4
sinusuri doua situsuri cu afinitate mare si doua cu
afinitate mica
•troponina I (TnI)care se leagă de actina si inhiba
interacțiunea Actină- Miozină.
 Nebulina este o alta proteina a mușchiului care
pornește de la discurile Z de-a lungul
filamentelor subțiri
 Joncțiunea neuro-musculara (placa motorie)
– butonul terminal al terminației nervoase al neuronilor alfa motori
situați in coarnele anterioare ale măduvei spinări si in nucleii motori de
origine care conține veziculele cu mediator (acetilcolina-Ach)
– sarcolema fibrei musculare care formează falduri joncționale cu
receptori pentru Ach. În jurul joncțiunii cu rol de izolare se afla o celula
Schwann.
 Joncțiunea neuro-musculara (placa motorie)
Transmiterea semnalului la
nivelul placii motorii

1. PA transmis prin axon

(conducere saltatorie)
ajunge la butonii terminali
2. Activarea canalelor de
Ca2+ V dep –contracția
citoscheletului și fixarea
veziculelor cu Ach la
membrană (docarea) în
vederea exocitozei.
3. Exocitoza veziculelor cu
Ach
4. Ach difuzeaza în fanta
sinaptica și se fixeaza de
! Ach este rapid inactivată de acetil colinesteraza, clivand-o în colina si receptorii postsinaptici
acetil. Colina este recuperata prin receptori de suprafața a membranei nicotinici. Depolarizare
butonului terminal. locala.
 Joncțiunea neuro-musculara (placa motorie)

1 cuantă = potentialul postsinaptic

generat de eliberarea unei singure
vezicule cu neurotransmițător

200 vezicule sinaptice, fiecare

conținînd 6000-10000 molecule
Ach cresc potentialul
transmembranar cu cca 40 mV
R –nicotinic
*este receptor ionotropic; canalul ionic este neselectiv (Na, Ca, K) Sumarea potentialelor de placa
*2 molecule de Ach sunt necesare pentru activare motorie aduce potentialul
*agonist – nicotina (afinitate mai mica decat r-nicotinici din SNC) transmembranar la pragul de
activare al canalelor de Na-Vdep
Joncțiunea neuro-musculara (placa motorie)
Modularea transmiterii – agonisti si
antagonisti
*toxina tetanică (produsă de Clostridium tetani)
actioneaza preponderent la nivelul neuronilor
inhibitori ai motoneuronior α (inhibă exocitoza
GABA și glicină), crește astfel paradoxal funcția
musculară. Tetanos (spasme musculare
* severe)

Succinilcolina-agonist-paralizie flască
depolarizantă –prelungește timpul de deschidere
al R-Ach și astfel la inactivarea canalelor Na-Vdep
D-tubocurarina (curara) – antagonist
reversibil,competitiv –paralizie flasca
nondepolarizanta
Bungarotoxina –antag ireversibil
 Joncțiunea neuro-musculara (placa motorie)
Inhibitori ai acetil-colinesterazei –prelungesc și amplifică potențialul de
placă motorie:
 reversibili – neostigmina, fizostigmină
 ireversibili – organofosforice –exemple: insecticide/ gazul sarin (armă
biologică letală) – amplificarea excesivă a transmiterii colinergice
urmată de paralizia flască depolarizantă a mușchilor respiratori
Boli ale transmiterii neuro-musculare = miastenii
Miastenia gravis – boală autoimună dobăndită - anticorpi anti- R-Ach - neostigmina/
piridostigmina cresc disponibilitatea Ach în fanta sinaptică
Miastenii congenitale – mutatii la nivelul R-Ach, deficit de Ach sau eliberare deficitară de
Ach
Sindromul miastenic Eaton-Lambert – anticorpi anti-canale Ca-Vdep buton terminal – scade
eliberarea de Ach
Cuplarea excitație- contracție

• PA se raspandeste pe intreaga suprafata

(activarea canalelor de Na-Vdep), apoi
patrunde in tubi T.
• Tubii T prezinta numeroase canale Ca tip L-
Vdep (canale DHP) care se deschid si permit
pătrunderea calciului in celula conform
gradientului de concentrație
*Cantitatea de Ca este mica si incapabila sa
declanșeze contracția fibrei musculare
 Cuplarea excitație- contracție
• Activarea canalelor de Ca tip L -Vdep
antrenează doua mecanisme care se
adiționează:
– activează canalele rianodinice din
membrana RS: cuplare mecanică între
cele două canale de calciu
– pătrunderea Ca in celula prin
canalele de Ca DHP determina activarea
canalelor de Ca din RS. Prin
pătrunderea unei cantități din ce in ce
mai mare un număr in creștere
exponențiala de canale de Ca din RS vor
fi activate. Acest fenomen este
cunoscut de activare se numește si
"Calciu cheamă Calciu".

NB. Fibra musculara scheletica ≠cardiaca in cantitatea de

Ca care pătrunde prin tubi T. – in fibra musculara
scheletica întreaga cantitate de Ca din timpul contracției in
citosol poate fi asigurata numai din RS – in fibra musculara
cardiaca o parte importanta este furnizata prin canalele
tubului T pentru atingerea unei contracții eficiente.
Cuplarea excitație- contracție

• concentrația citoplasmatică a Ca2+ crește de

la 10-7 molar la 2*10-5M.
• Troponina C prezinta –situsuri de legare a
Ca. Doua situsuri cu afinitate crescuta sunt
ocupate permanent in condiții fiziologice de
Ca si Mg. Alte doua situsuri de joasa
afinitate vor lega Ca in funcție de nivelul
concentrației intracitoplasmatice. →
modificari conformationale complexului
troponinic → tropomiozina și troponina I
elibereaza situsurile actinei → cuplare
actino-miozinica
Cuplarea excitație- contracție Cuplarea actino-miozinica este urmata de inantarea miozinei
printre filamentele de actina cu scurtarea sarcomerului prin
evenimente care se repeta si care cuprind mai multe etape:
• - etapa 1 - ATP se leagă de capătul globular al filamentului
de miozina cu scăderea afinității pentru actina
• -etapa 2- lanțul ușor enzimatic al capului miozinei permite
scindarea ATP in ADP si Pi. Ca rezultat al desfacerii legăturii
macroergice se eliberează energia necesara flectarii capului
miozinei de la un unghi de 45 gr la un unghi de 90 grade si
înaintarea printre filamentele de actina cu 11 nm.
• -etapa 3 - o data desfăcut ATP-ul in ADP si Pi afinitatea
miozinei se modifica in sensul formarii unei noi punți actino-
miozinice
• -etapa 4 -capătul miozinei cuplat in noua poziție pe actina
eliberează Pi si miozina suferă o noua modificare
conformaționala cu angularea capului la 45 gr fata de tija si
tractionarea filamentului de actina cu 11 nm in direcția
benzilor H (coada miozinei) si scrutarea sarcomerului.
• -etapa 5 -eliberarea ADP de la nivelul capului miozinei cu
menținerea conformației miozinei si afinității acesteia la
situsul actinei.
Contracție Încetarea contracției
-prin eliminarea Ca din citoplasmă
Încetarea contracției musculare

*musculatura striata –tremor in

conditii de stres; muschi cardiac –
creste frecventa cardiaca
 Funcțiile mușchiului
1. Contracția musculară izometrică -contracția in care
mușchiul nu-si modifica lungimea dar tensiunea
creste. In pofida creșterii tensiunii in mușchi acesta
nu poate depășii rezistenta opusa de sarcina si
astfel mușchiul nu se poate scurta.

2. Contracție musculară izotonică-scurtarea

mușchiului cu menținerea unei tensiuni musculare
constante. Contracția izotonica este implicata in
majoritatea activităților fizice zilnice: mers, alergat,
scris, deplasarea de obiecte.
 Funcțiile mușchiului
3.Secusa –contracție ca urmare a stimulării unice a
fibrelor musculare

4.Contracția tetanică
-incompleta - creșterea frecventei de stimulare
generează o contracție continua si mai puternica
decât secusa. Contracțiile alternează cu perioade de
relaxare incompletă.
-completă - frecventa de stimulare nu permite
perioade de relaxare pe durata contracției musculare
cu obținerea unui platou al tensiunii musculare
dezvoltate. Forța dezvoltata este maxima si net
superioara atât secusei cat si contracției tetanice
incomplete.

5. Termoreglare – contracția musculară produce

căldură
Reglarea contracției musculare

• Relatia lungime sarcomer-tensiune musculara

Reglarea contracției musculare
Sumarea de frecventa Recrutarea musculară (sumare spațială)
10kg 20kg 40kg 50kg (forta)

Mecanism – acumularea de calciu EMG – cresterea amplitudinii

intracelular; frecventa crescuta de activitatii electrice musculare,
stimulare nu mai permite revenirea expresie a activarii mai multor
la concentratia intracelulara de unitati motorii in vederea cresterii
repaos a calciului. fortei de contractie
Reglarea contracției musculare
• ROT – previn alungirea exagerată a fibrelor musculare
• Reflexul de tendon– previne dezinserția musculară secundară unei contracții exagerate
• Bucla reflexa de relaxare a musculaturii antagoniste in timpul contractiei unui muschi (*)

Distonia
– co-contractia
musculaturii
agoniste si
antagoniste
Performanțe sportive în funcție de tipul de fibre musculare
care predomină în structura muschiului

Fibre roșii I, oxidativ lente Fibre albe, glicolitice rapide IIb

Muschiul neted
Muschiul neted
• Celule fusiforme, uninucleate,
mai mici decât fb musculare
striate
• Fără striații
• Inervație vegetativă, control
involuntar
• Contracție lenta sau peristaltica
• Realizează sinciții prin
comunicarea prin joncțiunile gap
dintre cellule
• Musculatura peretelui tubului
digestiv, peretelui vascular, al
altor organe cavitare; iris,
muschiul erector al firului de păr
 Tipuri de mușchi neted
Mușchiul neted unitar (visceral)
• Terminația nervoasa vegetativa efectuare are
numeroase dilatații numite varicozități
• Aceasta terminație face sinapsă cu câteva celule
musculare
• Celulele prezinta numeroase joncțiuni GAP
• Impulsul electric este transmis in toate celule
interconectate- sincițiu; peretele se comporta ca o
unitate

Mușchiul neted multiunitar (m irian, m ciliar, mm

erector al firului de par)
• Se comporta ca unități separate
• Fiecare unitate primește o terminație nervoasa
vegetativa
• Celulele musculare au puține joncțiuni GAP
Generarea potențialului de acțiune în mușchiul neted unitar
*Generarea spontană a potențialului de acțiune
Pe fondul contracțiilor tonice musculare repetate (undele lente nu ating
valoarea prag), intervenția unui stimul vegetativ sau mecanic generează
potențial de acțiune prin activarea canalelor de Ca V dep

activate de
repolarizare
Cuplarea excitație- contracție
Cuplarea excitație- contracție
Tip muschi Scheletic Neted
Striatii in ME polarizata + -
Organizarea miofibrilelor sarcomere Corpii densi
Control contractie voluntar involuntar
Mecanismul excitatiei Placa motorie, Ach Transmisie sinaptica;
cuplare electrica (sincitiu);
potentiale de pacemaker
Senzorul de Ca2+ Troponina C Calmodulina
Sursa de Ca2+ Reticul sarcoplasmic Spatiul extracellular: canale
de Ca Vdep tip L, SOCE (store
–operated calcium entry)
si reticul sarcoplasmic
Reglarea fortei Sumatie temporala sau/si Echilibrul dintre
recrutare musculara fosforilarea/defosforilarea
MLC
Durata secusei 20-200 ms 200 ms sustinuta
Metabolism Oxidativ, glicolitic oxidativ
Terminarea contractiei Clivarea Ach sub actiunea Defosforilarea MLC (prin
acetil-colinesterazei si activitatea MLCP) si
recaptarea Ca de catre RS scoaterea Ca din citoplasma
CURS FB MM SCHELETICĂ+NETEDĂ(CURS DR GHITA + BORON- RĂZVAN
PAPACOCEA

Mm.scheltic= fb.cilindrice, 3microni-30 cm (mm.croitor)

Endo/Peri/Epimisium= t conjunctiv ce mentine unitatea fibrelor,
transferă forța spre os si e vascularizat.

Fb musculară=are o membrană (receptori), formează jonctiunea

Neuro-mm, transmite depolarizarea tubilor T
Citosol=organite comune: numeroase mitocondrii+reticul
sarcoplasmic (organizat in cisterne cu Ca; 2 cisterne+ 1 tub T=triada,
contine Calsequestrină+Calreticulină-conc mari in mm neted- si 105
ioni de Ca) si organite specifice =miofibrile organizate in sarcomere.

Un sarcomer= structurile dintre 2 benzi Z= o banda A+2 x (½ Benzi I)

Banda A= Anizotropică = filam de miozina+actină
- are la mijloc banda luminoasa H
- Banda H e strabatuta de linia M

Banda I= Izotropică = doar filam actină

- Strabatuta de banda Z-α actinina

O miofibrila=4500 miofilamente, (actină+miozină)

O fibra mm= 5-10.000 miofibrile

A)Filamentele groase= miozina de tip 2 cu formă de crosă alcatuită

de 2x (lanturi grele, usoare, reglatoare).
Lanturile grele- alcatuiesc capatul miozinei, balamaua si tija,
Capatul are activitate ATP-azică.
Lanturile usoare- stabilizează capătul miozinei, regleaza activitatea
ATP-azică (creste interactiunea puntilor trnasversale ale miozinei).
Fosforilarea lantului reglator creste interactiunea puntilor
transversale ale miozinei. (Kinaza lantului usor al miozinei- MLCK)

B) Filamentele subtiri- de actină alcatuite din:

1. ACTINĂ F (13 molecule de actina globulară), formează prin

suprapunere banda I luminoasă, străbătută de linia(discul) Z alcătuit
din α-actinină. Intra si in compozitia benzii A.
 2. TROPOMIOZINA- moleculă fibrilară/2 monomeri rasuciti
unul in jurul altuia ca o franghie si care in plus se rasucesc in jurul
actinei.
3.TROPONINA- proteina globulara cu 3 subunitati:
- T: legata de TROPOMIOZINA
- C: leaga Ca prin 4 situsuri/3 situsuri la miocard
- I: blocheaza actiunea actina/miozina
4.TROPOMODULINA- legata de capetele filamentului de
actină/blochează polimerizarea actinei/mentinere cst. A lungimii

C)Alte proteine din miofibrile

1)NEBULINA-porneste de la discul Z in lungul filamnetului subtire/

ii controlează lungimea;
2) TITINA- conectează linia M cu discul Z/ filament elastic
3)α-ACTININA- formează mb.Z

Jonctiunea Neuromusculară placa motorie=sinapsa dintre butonii

terminali si motoneuronilor α (Maduva spinarii+TRC)- contine Ach si
sarcolema fb mm/falduri cu receptori Ach

In jurul jonctiunii E o celula Schwann izolatoare.

Transmiterea Neuromusculară

PA prin axon=> Deschide canale Na voltaj-dep in butonul terminal=>

Deschide canale de Ca voltaj-dep=> Mobilizare vezicule
Ach=>exocitoză=>Difuzia ach in fantă=>Legarea Ach receptori
nicotinici (ionotropici)= deschidere canale Na din sarcolema
(500.000)=> P local de Mb=> La atingere prag(-30mV) deschidere
canale Na voltaj dep. Din sarcolema=> PA propagate

Amănunte: -Ca din buton creste de 100 de ori

- un impuls nervos/300 de vezicule/1.5 mil molec Ach
- creste ritmul fuzionarii veziculelor cu MB de 10.000 de ori
- in 200 ms se elibereaza 200-300 vezicule
Curătarea fantei sinaptice
- AchE (esteraza); descompune Ach in colina si Ac
- colina e recuperate in buton
FARMACOLOGIA SINAPSEI COLINERGICE Antagonisti Agonisti

BUTON Canale ionice Na Tetrodonină

TERMINAL Saxitoxin
Ca Conotoxină-ω
K Dendrotoxină
(șarpe Mamba!)
Eliberare Ach Toxina tetanică
Toxina botulinică
FANTA AchEsteraza DFF
SINAPTICĂ Fizostigmină
Canale ionice Na Tetrodonină
Saxitoxin
Conotoxină-μ
SARCOLEMA Canal D tubocurarină Ach
Receptor (săgeți otrăvite Nicotină
Ach vânătoare!)
nicotinic Bungarotoxina

SEGMENTUL PRESINAPTIC
a) Vezicule sinaptice mature
- 150mM Ach/6000-10000 molecule/dispuse in dublu strat
deasupra pliurilor
- Contin in perete Sinapto-brevină, Sinapto-stagmină, Pompa ion H,
Antiport H/Ach

b) Mb terminală presinaptică- contine 2 proteine cu rol in

exocitoza din clasa SNARE (sintaxina 1 si PAS-25)- Etape fuziune
vezicule Mb:
1) sinaptobrevină+sintaxina1+PAS=complex
2) complex blocat de coplexină
3)Deschidere por de fuziune: Ca patrunde in
buton/ se leaga de sinapto-stagmină/inlatura complexina=> fuziune
vezicula cu Mb
-Etape POSTFUZIUNE
1) Scade Ca=>Desfacere Sinapto-stagmina=>
activare α PAFS=> activare FSN=ATP-aza=> dezasamblare complex

OBS Toxina botulinica si tetanica lizează sinapto-brevina (Blochează

eliberare Ach=> Relaxare mm)
CUPLAREA EXCITATIE-CONTRACTIE
1. PA se intinde pe sarcolema=> coboara in tubii T=> deschidere
canale Ca tip L voltaj-dep (organizate in tetrade, blocate de
Dihidropiridine DHP)=> Activează canalele de Ca din reticulul
sarcoplasmic (receptori de ryanodine=RYR prin care iese Ca in
citoplasmă si creste de la 10-7 la 10-5 /de 100 de ori).
2. Ca se fixează pe troponina C/ extrage
troponinele+tropomiozina dintre actina si miozina=> Cuplare
acto-miozinică

OBS Canalele de Ca de tip L din tubii T diferă:

- in mm.scheletic sunt CaV1.1- intra f putin Ca in celula din
tub => determina deschiderea mecanică a Canalului de Ca
RYR1
- in mm cardiac CaV 1.2.- influx important de
Ca=>deschidere ca unui nr mare de canale de Ca RYR2=
fenomen “Ca cheamă Ca”

3. Interactiunea actină-miozina- se face in 6 etape

1) ATP se leagă de capătul globular al miozinei=>

disociere actina-miozina
2) Hidroliza ATP cu armarea capului miozinei (poz
coliniara)
3) Formarea de punti acto-miozinice slabe
4) Formarea de punti acto-miozinice puternice +
eliberare Pi
5) Angularea capului miozinei= tractionare miozina cu
11 nm= scurtare sarcomere
6) Eliberarea ATP; complex acto-miozinic in stare rigidă

In timpul contractiei:
BANDA A- NU se modifică, dar banda H din interiorul ei scade.
BENZILE I- scad, iar Mb. Z se apropie

Incetarea contractiei- relaxarea se datorează Pompei de Ca SERCA,

din Mb. RS care captează Ca din citoplasma si il introduce in RS.
SERCA este inhibată de Fosfolamban, fosforilarea fosfolambanului=
inactivarea lui=>stimuleaza SERCA
Epinefrina=> Rec. β=> AMPc=> PKA=> Fosforilare fosfolamban=>
Stimulare SERCA=> Captare rapida Ca=> Scurtare contractie=>
Tahicardie

Relatia Lungime-Tensiune in sarcomer:

-Mm prezinta- Tpasivă= întinderea in repaus

- Tactivă= prin stimulare mm.
Ttotala=Tactiv+Tpasiv

-pe măsură ce un sarcomer este alungit in repaus, el va dezvolta o F

de contractie mai mare până la o limită (prin alungire creste nr. de
suprapuneri actina-miozina; L sarcomer la care T e max=2-2,5
microni).

Tactivă minimă =sub 70% sau egal cu 140% din lungimea de repaus
Tactivă maxima= 70%

CONTRACTIA IZOTONICĂ (C. IZT)= scurtare la T cst. (mers,

alergat,scris)
- Concentrică (ridicarea mâinii, tragere obiecte)
- Excentrică (alungirea mm- asigură miscare lenta si
controlata a intinderii: tractiuni in brate)- T opusă unei
sarcini MARI

CONTRACTIA IZOTOMETRICĂ (C. IZM)= crește T la L cst. , dar NU

poate depăsi Rezistenta (scurtare=0: impins in perete)

Lucru Mecanic= F x ΔX
Puterea= L/ Δt = F x ΔX/ Δt = F x v deci P = 0 daca F sau v =0; P max
pt F, v intermediare ca valoare

METABOLISMUL FB MM

Repaus=13Kcal/kg/zi, creste de 10 ori la effort

Moneda energetica=ATP
Alte forme de stocare: Creatinfosfat(CF)
Glicogen=> Fosforilare la Glc-6-P (nu se
consuma ATP).
Din glicoliza anaeroba=>3 ATP
In contractii prelungite=> Ciclul Krebs=> Mult ATP
Creatina + ATP <=> CF + ADP

TIPURI FB MM
GLICOLITICE ALBE Glicoliză/putine capilare, Mult glicogen
IIb putina mioglobină (Mb) => Diametru mare=> viteza
rezistenta mica effort mare

SERCA1
Absent Fosfolamban
GLICOLITIC E Glicoliza + Krebs => Mai multe
OXIDATIVE ROSII, rezistenta medie effort mitocondrii=> viteza
IIa mare
SERCA1 Viteza mare
Absent Fosfolamban
OXIDATIVE, Metab oxidativ/Krebs, Putin glicogen, diametru
ROSII, I multe capilare, multa Mb mic
=> rezistenta mare effort => viteza mică

SERCA2
Fosfolamban

TIPURI DE CONTRACTIE MM
A)Secusa- 3 faze:

1) Latentă- 5 ms (de la PA pâna la eliberarea Ca din RS)

2) Contractie-15 ms (Cuplare actină-mioz. /scurtare=> gener. Fortă
3) Relaxare- peste 25 ms Ca, punti actina-miozina

Cresterea F unui mm. se face prin sumarizare de 2 tipuri

a)- de frecventă (fenomen Treppe): aplicarea unui nou PA, cand fb
inca se contractă => pătrundere Ca suplimentar=> creste număr de
situsuri actină-miozină=> creste F contractie
Consecinte:
B)Tetanos incomplet (frecv<50Hz)- contractii alternand cu relaxari
incomplete=> T mm inconstanta.
C)Tetanos complet (frecv>50Hz)- dispar relaxările=> Fcontractie max

b)- spatiala (recrutare)- o unitate motorie (UM)= un motoneuron α

plus toate fb mm inervate de el
- UM pot fi mici (1 fibră la mm extraoculari, 10 fb la mm degetelor) si
mari (2000 in mm posturali/cvadriceps/gastrocnemieni=> F contr.
=> Control grosier)- in medie 600 de fb mm
-creierul reglează F mm prin 2 mecanisme:
1) Recrutare; cea initiala e aleatorie, totusi la inceput sunt recrutate
UM mici=> control fin; dacă e necesară o F mai mare sunt recrutate
UM mai mari
2) Codarea prin frecventa de descarcare:
UM mici răspund la frecvente de descărcare mici
UM mari raspund la frecvente mari

Fusurile Neuromusculare

-contin fb mm de 2 tipuri:
1) Centrale- cu sac nuclear
- inervate senzitiv –central = fibre anulo-spirale tip Ia
–periferic = fibre tip II (capete contractile)
- inervate motor- fibre γ Motorii
- Traduc dinamica lungirii mm.

2 )Periferice- cu lant nuclear

- inervate senzitiv – fibre tip II (capete contractile)
- inervate motor- fibre γ Motorii
- transduc lungimea statică ( ENAC si ASIC2)

Răspunsul fb intrafusale

-depinde de L portiunii centrale = L totală- Lcapete, unde:

• L totală=L muschi,
• L capete contractile= gradul de contractie a fb intrafusale

- Fusurile au 2 răspunsuri:
a) Dinamic/Rapid- alungirea portiunii centrale creste rata de
descarcare in fb Ia; rata e d.p. cu viteza de alungire a fibrei

b) Static- este d.p. cu lungimea portiunii C a fb mm=> impulsuri

transmise prin fb de tip II

Activarea motoneuronilor α=> contractie mm cu relaxarea zonei

central a fb. Intrafusale
Activarea concomitenta a motoneuronilor α si γ=> contractie mm dar
si contractia capetelor cu alungirea zonei central a fb intrafusale
Reflexele osteotendinoase:

Percutie mm=> alungire pasivă fus neuromm.=> stimulare fb

sensitive Ia=> Neuroni senzitivi unipolari din GG. Spinali->
divergenta =stimulează toți Motoneuronii α homonimi
( corespunzatori unui muschi) => Contractia mm a carui tendon a
fost percutat (ahilean, rotulian)

Arc reflex= 2 Neuroni/1 sinapsă, durează 1ms (cea mai mare

intarziere e in sinapsa 0,1-0,9ms)

Reflexul de tendon:

Receptor= organ tendinos Golgi

Contractie mm=> stimulare Golgi=> impulsuri prin fb mielinizate Ib
la neuronii pseudounipolari din GG Spinali=> interneuroni=> sinapsa
cu motoneuronii din coarnele anterioare(pe careii inhiba) sau
transmitere ascedenta spre Cortex si Cerebel.

Răspuns dinamic- la cresterea rapida a tensiunii in mm si in

tendon=> descarcare brusca=> Inhibare motoneuron α= relaxare
mm.

Răspuns static- la cresterea progresiva a tensiunii in mm si

tendon=> inhibitie progresiva a motoneuronilor α

Reflexul de intindere previne rupturile mm/ dezinsertia tendonului.

Asigura distributia uniforma a sarcinii in fiecare fascicul mm.
MUSCHIUL NETED
-celule fusiforme uninucleate, mici, fara striatii unite prin jonctiuni
GAP in sincitii
Membrana – invaginatii numite caveole (actiune asem tubi t)
Citoplama - filamente de A( mai multe) si M(printre A), neorganizate
in sarcomere
- corpi densi= fostele discuri Z, contin α actinina, pe care
se atasează actina.
- situati submb. și in int celulei

Inervatia mm. neted :Apartine SNV S+PS

-diferă in functie de mm. neted :

1) Mm neted unitar(visceral)
- are celule interconectate GAP /sincitiu; se comportă ca o unitate
- terminatiile vegetative prezinta mari dilatatii(varicozitati)- sinapsa
cu cateva cel. Mm

2) Mm neted multiunitar (IRIS/Mm. Ciliar/Mm. erector fir păr)

- cel cu putine GAP/ se comporte ca unitati separate
- 1 unitate/celulă- primeste o terminatie vegetative

ACTIVITATEA ELECTRICĂ A MM. NETED

ÎN REPAUS
Mm. neted poate prezenta in repaus o activitate electrica spontana,
datorată unui curent de pace-maker= oscilatii ale PMR= unde lente
electrice
In Intestin sunt generate de celulele interstitiale Cajal

Mecanisme:
! Toate modificarile de mai jos au loc SUB valoarea prag a PA!
1) Principal: Deschidere canale de Ca activate de repolarizare=>
Creste PMR=> Deschidere canale de K activate de Ca=> eflux K=>
repolarizare = reluare ciclu: Deschidere canale de Ca activate de
repolarizare etc
2) Adițional: a)Deschidere canale Ca-Na=> influx Na=>activare
ATP-aza Na-K=> Repolarizare
b) Activare IP3=> eliberare Ca- recaptare Ca in RS

Undele lente electrice NU ating valoarea prag=> contractii mm tonice

Undele lente electrice /PMB e influentat de NT -terminatii nervoase
hormoni stress mecanic (alungire) spontan (autoritm)
- PMB= Σexcitanti+ Σinhibitori
- Depasire prag=> PA propagate in sincitiu (depasirea e
stimulate de PS/Ach/Stimulare mecanică)

Tipuri PA:
- Din muschiul multiunitar/unitar- prelungit datorat
stimularii receptorilor de suprafață
- Aspecte diferite: Varf unic/Varf+Platou/Varfuri Repetate
- Durate diferite: Scurte<100 ms/ Lungi in platou
- Mecanismul PA: Deschidere canale de Ca cu atingerea
valorii prag determină deschidere canale de Ca voltaj-
dep.=> varfuri de PA
- PA se propaga mai lent decât in mm striat
- Repolarizarea este intarziată- inactivare lentă a canale de
Ca+ deschidere canale lente de K+ deschidere canale de K
activate de Ca

Transductia electro-mecanică-PA generează contractii fazice

ETAPE:
A. CRESTEREA CONC. INTRACEL. DE Ca
1)Influx de Ca prin canale tip L volatj-dep (CaV)
2) Eliberare Ca din RS prin 2 mecanisme:
-activare canale Ca din RS (RYR3)= Ca cheamă Ca
-activare prot G, PLC, IP3->deschide canale de Ca din RS

3) Deschidere de canale de Ca independente de voltaj

(ORAI-1)=> Curent de Ca= Icrac

- esentiale in cel lipsite de CaV(epitelii secretorii, limfocite); sunt

activate de catre STIM din Mb Ret. Endoplasmic; Scaderea Ca din RE
determină disocierea Ca de pe N-terminal STIM=> legare C-terminal
STIM cu orai=> Tetrameri orai=> influx de Ca in celulă

Canale de Ca voltaj-indep. Reglreaza contractilitatea mm.

B. Formarea complexului Ca-CaM
Ca se leaga de calmodulina => complex (Ca-Cam)=> roluri

1.activare MLKP (myosin light chain kinaza)=> fosforilare miozină=>

creste activitatea ATP-azică a Miozinei+ modificare cap

2. Blocare Calponina prin fosforilare si legare

 Calponina -formeaza complex cu tropomiozina si 7 molec
Actină globulare. Ca-Cam Are rol de blocare a activității ATP-
azice

3. Blocare Caldesmona- prot reglatoare a mm. netede (blochează

interactiunea actină-miozina).

Ca-CaM indepărtează tropomiozina=> interactiunea actină-

miozina (punti)-

Frecventa ciclurilor puntilor este de 10 ori mai mica:

- Forta generată e similara cu cea a mm scheletice
- viteza de contractie mai mica
- consum mic de ATP cu o eliberare mica de ADP=> R mare la
oboseală

Alte mecanisme de reglare a contractiei:

Fosforilare MLC (lant usor miozina)=> ESENTIALA= declanseaza si
mentine contractia
- stimulată Ca citosolic/ Ca-Cam

-inhibata de PKC ,PKA, Cam-Kinaze

În concluzie, etapele contractiei sunt:

1. Crestere Ca intracellular
2. Formare complex Ca-Cam
3.Activare MLCK
4. Fosforilare MLC
5. Formare punti

Mecanismul Relaxării Musculare

1. Scaderea Ca intracelular(pompe de Ca sarcolemale si din
RS/antiport Na-Ca)
2. Defosforilarea MLK de catre o fosfatază (heterotrimer, depinde
de prot G, creste PKC care o inhibă=> miozina mentine
contractia)
În concluzie, etapele relaxarii sunt:
1. Scadere Ca intracelular
2. Desfacere complex Ca-Cam
3.Fosfataza defosforileză miozina=> scade activitatea ATP-
azică a miozinei
4.Scade T mm=> relaxare
Transductia senzoriala

We live on the leash of our senses.

Diane Ackerman
 Tranductia senzoriala
• Proces cognitiv al SNC
– Receptori senzoriali transducție senzoriala 
semnal electrochimic
– Transducția stabilește limitele de baza ale percepției
– Modalități senzoriale: conștiente, din mediul extern
(văz, auz, etc) si inconștiente, din mediul intern
(monitorizare mediul intern)
– Receptori care evaluează numai un tip de energie 
produc senzații adecvate indiferent de modul de
activare (UNIVALENTA)
MECANISME DE SEMNALIZARE IN
TRANSDUCTIA SENZORIALA
Recaptor cuplat cu
Mecanoreceptori si Canale
proteina G (proteina
ionice modificate
transmembranară)
1000 membri, GTP, Proteina G
heterometric (α- leagă si hidrolizează Potential receptor local
GTP, βγ- ancora a complexul trimer la
membrana, modificare permeabilitate
canal de K)
Amplificare semnal (modificare
gradient ionic/PA)
Cai de semnalizare AC, PLC, PLA2

Efecte ionice, mecanice, etc

Efecte ionice si metabolice
SENSIBILITATEA TACTILA

I
Structura pielii
-Epiderma (0.15-1.5 mm) conține
keratocite si celule pigmentare, stratul
extern, protective, cu o reînnoire
foarte rapida
-Start bazal
-Strat spinos
-Strat granulos
-Strat lucidum
-Strat cornos

-Derm (0.3-3 mm), conține cei mai

mulți receptori, terminații nervoase,
capilare
Hipoderm –țesutul adipos subcutanat
(grosimea variază f mult, rol izolator,
conține grăsime , nervi si vase mari)
ch 14 6
Fig. 14-1, p. 331
ch 14 7
Fig. 14-2, p. 332
 • Adaptare rapida la stimulare
Corpusculul Pacini
• Cel mai mare mecanoreceptor cu
o lungime de 2mm si un
diametru de 1mm
• Este situat in hipoderm
• Receptorul este format dintr-o
terminație nervoasa încapsulată.
Capsula este formata din 20-70
de straturi dispuse asemănător
foitelor de ceapa, aceste lamele
fiind celulele Schwann
modificate, plate foarte subțiri.
Intre aceste foite se afla un
lichid, gelatinos, vâscos care se
poate deplasa printre foițe si
care permite distribuția
uniforma a presiunii pe
terminația nervoasa.
Corpusculii Pacini
• Prin presiune stimularea
mecanoreceptorilor care deschid
canalele de Na producerea unui
potențial local.
• Potențialul locat  prag
deschiderea canalelor de Na voltaj
dependente potențial de acțiune.
• Codificarea intensității  prin
frecventa de descărcare de PA
• Redistribuția presiunii prin
intermediul lichidului din capsulei.
• Prin puterea mare de adaptare sunt
asociați cu stimuli vibratili cu
frecventa intre 50 si 500Hz, optim-
sensibilitate maxima 200-300Hz).
• Stimularea oferă senzația de zbârnâit
• Totuși mai multe studii arata ca sunt
mai degrabă legați de presiunea
constanta si mai puțin de stimuli
vibratili (comprimare /decomprimare
repetitiva)
• Câmpul receptor este extrem de vast
Corpusculii Meissner

•se afla situați in digitațiile pielii

glabre la nivelul dermului
•Sunt de 10 mai mici decât
corpusculii Pacini
•Sunt terminații nervoase
încapsulate cu adaptare rapida la
stimul dar mai lenta decât a
corpusculilor Pacini
•Sunt implicați in detectarea
stimulilor vibratili de joasa
frecventa 2-80 Hz si in
discriminare spațiala
•Câmpul receptor este foarte mic
Discurile Merkel
Corpusculii Rufini

•Sunt formate din celule epiteliale • Sunt asemănători cu corpusculii

plate fără origine neuroectodermală Pacini
care fac sinapsa cu terminația nervoasa • Sunt situați in derm pielii glabre
•Sunt situate la limita dintre dermul si cat si cu par
epidermul pielii glabre • Adaptarea lor este lenta de aceea
•Se adaptează greu si au rol in a sunt implicați in detectarea
detecta presiune tactila, textura stimulilor vibratili cu frecventa
obiectului examinat
joasa ”fâlfâire”
•Locul unde se formează potențialul
local determinat de presiunea pe disc
este in discuție (celula epiteliala sau Merkel
terminație nervoasa) receptor
•Câmpul receptor este foarte mic

Corpusculii Krause Meissner

corpuscle
•Terminatiile nervoase apar inodate
•Ei inerveaza pielea la limita cu mucoasa Ruffin
(pielea peribucala) cylinder Pacini
•Se adapteaza rapid cu rol in detectarea
corpuscle
presiunii usoare
 • pornește dintr-un folicul păros care este
situat in hipoderm Conține bulbul
firului de par cu rol in creștere.
Firul de par • Pe traiectul firul de par care străbate
dermul si epidermul se deschid glande
sebacee.
• La nivelul foliculului se atașează
mușchiul erector al firului de par.
• In jurul folicului se afla terminații
nervoase bogate in mecanoreceptori cu
rol de a prelua mișcarea indusa firului
de par.
• Aplecarea firului de par induce
deformarea folicului si a țesuturilor din
jur precum si deformarea terminațiilor
nervoase ce îmbracă foliculul.
 • Reprezintă suprafața de piele inervata de
o singura terminație senzitiva.
Câmpul receptor • La nivelul pielii fiecare fibra senzitiva se
ramifica într-un număr variabil de
terminații nervoase. Cu cat ramificarea
este mai întinsă pe suprafața pielii cu
atât câmpul receptor este mai vast.
• Variază cu tipul de sensibilitate cat si de
regiunea inervata.
• Câmpul receptor este mai mic pentru
pielea mâinii, fetei si mare pentru
trunchi, abdomen, membre inferioare
• Corpusculii Pacini au câmpul receptor
extrem de larg iar corpusculi Meissner si
discurile Merkel au câmpul receptor este
foarte mic. Prin urmare ultimii doi
receptori sunt implicați in sensibilitatea
epicritică a vârfurilor degetelor cu o
mare rezoluție spațiala.
Discriminare spațiala si
identificarea tactila
Discriminarea spațiala sau
sensibilitatea diferențierii spațiale

- 1.Dimensiunea câmpului receptor --

densitatea câmpurilor receptoare pe
suprafața tegumentara

-2. densitate terminații nervoase

poate avea o densitate diferita de
receptori --creșterea gradului de
ramificare a fibrei senzitive cu
creșterea a numărului de terminații
dar cu menținerea suprafeței de piele
inervata duce la creșterea capacitații
de identificare a unor stimuli slabi.
 • TRPC (canale cationice neselective)
Transductia – transduc sensibilitatea
somatosenzoriala – asocierea cu o proteina Non-TRP –
Identitățile moleculelor Piezo2 –pentru receptori fazici
rămâne neclara (adaptare rapida)
Rolul diferitelor molecule • TRPA1 dar si TRPV4
identificate este
controversat
• KCNKs (cu doi pori)
Mecanismul transducției • Canale de Na degenerin/epiteliale,
este divers • ASIC1 si ASIC3 (rol controversat)
- Ancore externe
- Ancore interne
- Receptori canal
- Deformare strat bilipidic
cu declanșarea de
cascade intracelulare
(PLC, DAG, IP3)

http://jcb.rupress.org/content/191/2/237/tab-pdf
https://www.nature.com/articles/ncomms9512
Transductia somato-senzoriala
 • stimularea terminațiilor senzitive din piele
implica deformarea acestora se deschid
Transducția stimulului canalele de Na cuplate cu mecanoreceptorul cu
senzorial in impuls nervos producerea unui influx de Na direct proporțional
cu gradul de deformare al terminației nervoase
respectiv cu nr de mecanoreceptori stimulați.
• Potențialul receptor când atinge valoarea prag
determina deschiderea canalelor de Na voltaj
dependente cu generarea de potențial de
acțiune.
• Potențialul de acțiune este condus prin fibrele
nervoase in majoritatea cazurilor săltătorii spre
centrul nervos.

• Relația dintre intensitatea stimulului si

potențialul de receptor
– creșterea valorii acestuia induce creșterea frecventei
de descărcare a fibrei senzitive pana când valoarea
potențialului de receptor atinge maximum --
atingerea unui nivel maxim de depolarizare.
– > canalele de Na voltaj dependente se deschid
repetitiv foarte rapid cu generarea unei frecvente de
descărcare a PA maxime.
 Adaptarea receptorilor
• Depinde de aspectul histologic al receptorului
– Terminațiile nervoase încapsulate prezinta un grad mare de adaptare fiind
implicate in detectarea stimulilor vibratili dar si a stimulilor tactili fina.
– Terminațiile neîncapsulate se adaptează lent si permit detectarea stimulilor
tactili grosieri si răspund la presiunea executata asupra tegumentului.
• Viteza de adaptate
– diferita pentru diferiți mecanoreceptori
– adaptare foarte rapida (sutimi de secunda corpusculilor Pacini)
– adaptare lenta de 1-2 zile cum sunt baroreceptori (receptori de presiune din
sistemul circulator arterial)
– adaptează foarte lent - receptorii pentru durere.
• Mecanismul de adaptare
– implica structura receptorului
– scădere a răspunsului mecanoreceptorilor la deformare cu scăderea influxului
de Na si scăderea frecventei de descărcare a fibrei senzitive.
– Acomodarea poate fi de asemenea cauzata de a hiperpolarizarea terminației
prin activarea canalelor de canalele de K dependente de Ca.
– Mecanisme centrale
• Tipuri de receptori
– Receptorii care se adaptează rapid --receptori fazici si sau de mișcare -
modificările de stare de la nivelul pielii.
– Receptorii cu adaptare lenta sunt receptori tonici si mențin descărcarea de
impulsuri pe durata lunga -minute, ore - cu rol in anunța persistenta acțiunii
stimulului la nivelul pielii.
 Receptori tegumentari
Receptori Adaptare Localizare Camp Frecventa Functii
ai pielii receptor stimulilor

Discuri Adaptare Superficial 2-3 mm 0-30 Hz Presiune, margini si

Markel lenta a intensitate
Corpusculii Adaptare Profunda >10 mm 0-15 Hz Detectare directiei de
Ruffini lenta intindere si tensiunea
Corpusculi Adaptare Superficial 3-5 mm 2-80 Hz Detectare deformare
Messneer rapida a locala apielii si stimuli cu
frecventa joasa
Corpusculi Adaptare Profunda >20 mm 80-400 Hz Vibrații cu frecventa
Pacini rapida înalte, utilizare scule
 • Intensitatea stimulului este codata
Codificarea intensității
prin:
stimulului

– Sumarizarea de frecventa --
reprezintă relația dintre intensitatea
stimulului si frecventa potențialelor
de acțiune-impulsuri nervoase
transmise prin fibra senzitiva
– Sumarizarea spațială- numărul de
câmpuri receptoare stimulate.
SENSIBILITATEA TERMICA
 Sensibilitatea termica

• La nivelul pielii sunt o multitudine de terminații libere

implicate in detectarea temperaturii.
• menținerea temperaturii corporale este cruciala in a
menține homeostazia interna.
– Creșterea excesiva a temperaturii corporale duce la deces.
– scăderea temperaturii corporale (hipotermia) este însoțită
de scăderea metabolismului general cu deprimarea
activității cardiace si nervoase ca in final sa se producă
decesul.
– Neuroni capabili de a detecta temperatura sunt situați si in
SNC respectiv in hipotalamus. Rolul acestor neuroni este
de a controla temperatura corporala.
Sensibilitatea termica
- neuronii implicați in sensibilitatea termica de la nivelul pielii  percepția
aparenta a temperaturii.
Exista doua timpuri de neuroni implicați in detecția temperaturi:
- receptori pentru cald si
-receptori pentru rece.
Acești receptori pot detecta variații de 0,01 gr Celsius.
 • - au un interval termic de răspuns mult mai larg
Receptorii pentru rece: decât al celor pentru cald.
• - terminațiilor nervoase prezinta o serie de
receptori care fac parte din clasa TRP (Transient
Receptor Potential) cum ar fi TRPM8 si TRPA1.
• Activitatea TRPM8 începe sub temperatura de 27 C
si atinge un maxim de activare la 8 C. Acest
receptor poate fi activat de mentol.
• Prin aplicarea la nivelul pielii de mentol se activează
canalele TRPM8 care produc senzația falsa de rece.
• Receptorul descarcă când temperatura scade sub
40 gr C si atinge maximum de activitate la 27 gr C si
receptorul își încetează activitatea.la temperatura
de 8 gr C.
• Raspunsul receptorilor pentru rece:
– Raspunsul dinamic apare ca urmare a modificărilor
bruște de temperatura. Acest răspuns este cu atât mai
amplu cu cat variația de temperatura este mai mare si cu
cat durata in care se produce modificarea este mai mica.
– Raspunsul static este strict legat de temperatura pielii.
Acest răspuns este minim la 40 de grC creste la un
maxim la 28 grC ca apoi o rata de descărcare rămâne
relativ constanta pana la 24 gr C care apoi descrește
pana la 10 grC. Urmărind graficul observam ca receptorii
pentru rece au aceeași rata de descărcare la temperatura
de 30 de grade respectiv 20 de grade. Sub temperatura
de 10, frigul are un efect anestezic local.
 • au o plaja de detecție a temperaturii
mult mai restrânsa 30-46 gr C.
Receptorii pentru cald
• terminațiile nervoase pentru cald
prezinta receptori din aceeași clasa TRP.
Receptorii pentru cald din piele sunt
TRPV1 - 4 sau receptorii vaniloid.
– TRPV1 este activat de substanțe din
clasa vaniloidelor cum ar fi capsaicina.
Capsaicina se găsește in boabele de
piper, ardei iute, usturoi si activează
aceste canale dând senzația de
fierbinte.
– Pragul de temperatura pentru TRPV1
este de 43 de grade C si ajuta la
modularea senzației de durere in cadrul
percepției termice. Tot in modularea
dureri sunt implicați si rec TRPV2
– Pentru senzația de căldură obișnuită
TRPV3 si TRPV4
 Transmiterea sensibilității
pielii

Fibrele senzitive

Diametrul
axonului

Viteza de
conducere
CHEMORECEPȚIA
Chemorecepția substanțelor externe -
- sensibilitatea gustativa si olfactiva
• Virtual orice neuron si chiar celula din organism este
chemoreceptoare.
• Pentru a putea interacționa si a realiza schimbul de
informații o celula prezinta la suprafața o multitudine de
chemoreceptori.
• Prin stimularea chemoreceptorilor membranari se inițiază o
serie de evenimente care determina un răspuns specific.
• Receptorii de suprafață ai celulei pot răspunde la una sau
mai multe substanțe. Specificitatea unui receptor pentru o
substanța poate fi mai mare sau mai mica in funcție de tipul
de receptor dar si de asemănarea intre diferitele substanțe
care stimulează celulei.
ANALIZATORUL GUSTATIV
 Papilele gustative
• Celulele receptoare implicate in
sensibilitatea gustativa se afla in
principal pe fata dorsala a limbii in
mci proeminente la suprafața
acesteia denumite papile gustative.
Si alte regiuni (pilierii tonsilari,
epiglota, esofagul proximal) prezinta
papile gustative.
• In funcție de forma, mai multe tipuri
de papile se exprima la suprafața
limbii:
• - circumvalate, dispuse la baza limbii
pe fata dorsala in V
• -foliate, pe partea laterala in
apropierea marginii V-ului desenat
de papilele circumvalate
• -fungiforme, situate pe partea
laterala anterior de circumvalate si la
vârful limbii.
• Fiecare papila conțină mai mulți
muguri gustativ.
 Mugure gustativ
– 50-150 de celule receptoare,
– numeroase celule bazale si
– celule de suport.
2000-5000 muguri gustativi
Celule epiteliale receptoare prezinta
• un pol apical cu câțiva microvili care se orientează spre
porul gustativ si
• un pol bazal in jurul căruia sunt terminațiile nervoase
senzitive.
La baza se afla numeroase celule bazale cu rol in înlocuirea
celulelor epiteliale receptoare. Durata de viată a celulelor
receptoare este de aproximativ 14 zile.

NB 4 tipuri de celule:
tip I –de suport
tip II- celula receptoare
tip III celule realizează sinapsa cu terminațiile aferente
tip IV –celule bazale
• Tip II (chemoreceptori) – sinapsa chimica (cu aferentele
nervoase) si electrica cu celulele tip III (prezinta SNAP25) –
sinapse chimice cu aferentele nervoase
 Chemoreceptorii pentru sărat
• Gustul sărat este dat de diferitele săruri
ingerate si care prin dizolvare in saliva
disociază.
• papile gustative de pe părțile laterale ale
limbii.
• Cea mai importanta sare este clorura de
sodiu care prin disociere in Na si Cl
• Na  canalele de Na ENaC din membrana
celulara in citosol modificare potențialul
receptor din celuiala.
• Transducția gustului pentru sărat se
bazează pe permeabilitatea fixa a canalele
de Na la gradiente diferite de Na 
• Atunci când concentrația Na in saliva
creste datorita permeabilității constante a
EnaC influxul de Na creste in celulele
pentru gustul sărat determinând
depolarizarea celulei. Influxul de Ca prin
canalele voltaj dependente determina
eliberarea de mediator in fanta sinaptica
 Chemoreceptorii pentru acru
• papilele din partea posterioara a fetei
dorsale a limbii si in regiunea palatului
moale.
• Gustul acru este dat de cantitatea de acizi
dizolvați in saliva. Prin disocierea acizilor
creste concentrația protonilor in saliva cu
scăderea pH-ului. Protonii stimulează
celulele pentru gustul acru prin mai multe
mecanisme:
– Canal neselectiv cationic TRPP3 (PKD2L1) si
PKD1L3)
– Canalele selective de cationi activate de
hiperpolarizare (HCN - hyperpolarisation
activated channel)
– ASIC (acid sensitive ionic channel) care produc
depolarizarea celulei
– alte mecanisme propuse implica toxicitatea
directa a protonilor

NB exprima o Anhidraza carbonica IV exterioara

care catalizează reacția CO2 cu HOH si generarea
de H2CO3
Acetazolamida -> blochează Anhidraza
carbonica se modifica gustul băuturilor
carbogazoase
Chemoreceptorii pentru dulce, amar si
umami
• Pentru fiecare din aceste gusturi specifice pentru dulce, amar si umami
(delicios) exista celule chemoreceptoare specializate ce prezinta la
suprafață receptori GPCR (receptor cuplat cu proteina G) codați de doua
mari familii de gene (T1R si T2R). Cascada intracelulara este similara
pentru toate aceste celule gustative. Majoritatea acestor celule se afla in
papilele din vârful limbi.
• Fiecare celula are receptori specifici care răspund la o clasa de substanțe:
• -pentru dulce receptorul este un dimer T1R2-T1R3. Acest receptor leagă
cu mare specificitate zaharuri dar si alte molecule diferite de glucide
precum aspartatul sau zaharina.
• -pentru amar receptorul este unul din cei 25 dimeri din familia T2Rs. In
general gustul amar este asociat cu otrava si determina respingerea
alimentației din partea individului
• -pentru umami receptorul este dimer T1R1-T1R3. Aminoacizi sunt
esențiali in formarea de proteine cu rol enzimatic sau structural. Senzația
de delicios pe care aminoacizi o formează este esențială in asigura un
aport echilibrat.
Transducția pentru gust amar, dulce,
delicios
 Calea de semnalizare a rec. cuplați cu
proteina G
• Proteina G activata de receptorul de
suprafață stimulează PLC
• PLC desface fosfoinozitolfosfatul (PIP2) in
inozitol trifosfat (IP3) si diacilglicerol (DAG).
• IP3 permite trecerea Ca din RE in citosol.
• Creșterea Ca intracitoplasmatic se activează
canalele TRPM5 (transient receptor
potențial) care permit pătrunderea Na
intracelular.
• Depolarizarea celulei gustative
• Deschiderea canalelor de Ca voltaj
dependente
• Docarea veziculelor cu mediator la
suprafața membranei si eliberarea
conținutului in fanta sinaptica.
• 5HT (hydroxytryptamine)/serotonina
 Căile de conducere

• - 2/3 anterioare ale limbii--> nervul lingual -->nv.

coarda timpani--> nv. facial --> tractul solitar
• -1/3 posterioara a limbii --> nervul glosofaringian-
-> tractul solitar
• -regiunea faringiana --> nv. Vag --> tractul solitar
• In tractul solitar se face sinapsa cu cel de-al doilea
neuron. neuronii de releu talamici din nc
ventral posteromedial. girusul postcentral in
partea inferioara ( ușor lateral de aria
somestezică I a limbii) si in aria operculară a
insulei.
 Reflexul salivar

• Fibre din tractul solitar fac sinapsa cu neuroni din

nucleul salivar superior si inferior
• pe cale nervilor VII si IX stimulează glandele
salivare parotida, sublinguala si submandibulara
• Ingestia de alimente stimulează receptorii din
mugurii gustativi care prin stimularea neuronilor
tractului solitar care vor stimula la rândul lor
neuronii din nucleii salivar care vor determina
salivație.
• Saliva este extrem de importanta in formarea
bolului alimentar si deglutiție.
ANALIZATORUL OLFACTIV

“Smell, it is the sense, which appeals the most to our emotions and
memories.”
 Celulele olfactive
• Epiteliul olfactive conține (10 cm2): celule
receptoare olfactive, celule de sprijin si
celule stem
• Celulele olfactive sunt neuroni bipolari
situați in mucoasa nazala (durata de viată
4-8 săptămâni)
• Sunt in număr de 100 milioane
• Numeroase celule de susținere din
epiteliu olfactiv sunt răspândite in jurul
celulelor olfactive
• Au o prelungire dendritica cu o umflătura
(buton olfactiv) de la care pleacă o
arborizație din 4-25 cili la nivelul cărora se
afla receptorii olfactivi
• Prezinta un axon scurt care străbate lama
ciuruita si care face sinapsa cu celule
mitrale la nivelul glomerulilor din bulbul
olfactiv
 Mucusul olfactiv
• Este produs de epiteliul olfactiv
• 20-50 microni
• Este înlocuit la fiecare 10 minute
• Conține Ac, prot. de legare a
substanțelor odorizante, enzime
• Proteinele de legare a
substanțelor odorizante
– Facilitează accesul sb odorizante
la receptori
– Asigura îndepărtarea sb
odorizante la receptori
 Transducția semnalului olfactiv
• Mai mult de 400.000 de substanțe diferite pot fi mirosite
• 80% miros neplăcut
• Mirosul are un rol protectiv prin atenționarea nocivității
mediului
• Exista o multitudine de receptori dar aceștia activează
aceeași cascada de mesageri secunzi
 Transducția semnalului olfactiv
• Receptori olfactivi se situează la nivelul membranei cililor si aparțin
familiei GPCR (1000 gene diferite – rozătoare, ~350 -om )
• Stimulează proteina GOlf cuplata cu adenilat ciclaza (AC)
• Stimularea proteinei G activează AC care transforma ATP in AMPc
• AMPc deschide canale cationice CNG (crescând permeabilitatea
membranară pentru Na, Ca,K)
– CNG (cyclic nucleotide gate) are structura similara cu CNG din fotoreceptorilor
• Creșterea concentrației de Ca citosolic determina deschiderea de canale
anionice activate de Ca, Anoctamin 2
• Efluxul de Cl din celula determina o depolarizare suplimentara a celulei.
• Potențial local gradual (receptor)  Potențial de receptor + vârfuri 
Potențial de acțiune
• Când celula depășește potențialul prag se produc PA (“spike”) care se
propaga prin axoni scurți care traversează lama cribriforma
Transducția semnalului olfactiv
 Transmiterea semnalului olfactiv
• Mii de glomeruli la nivelul bulbului
olfactiv
• Fiecare glomerul
– 25000 de terminații ale celulelor
olfactive
– 25 celule mitrale
– 60 de celule “smoc” sau in ciucure
• Tractul olfactiv se divide in doua
tracturi
– Aria mediala olfactiva -- porțiunea
mediobazala a creierului anterior de
hipotalamus—sistemul limbic
comportament + lingerea buzelor,
salivația
– Aria laterala olfactiva –cortexul
piriform si porțiunea corticala a
amigdalei hipocampul  plăcere/
respingere a diferitelor alimente bazata
pe experiența anterioara
Calea cea mai noua talamus—lobul
orbitofrontal – analiza conștienta a
mirosului
APARATUL VESTIBULAR SI
ECHILIBRUL
Aparatul vestibular se poate împărți in doua pârți:
-utricula si sacula
-canalele semicirculare

• Utricula si sacula sunt • Canalele semicirculare sunt

implicate in: implicate in:
– detectarea accelerației – detectarea accelerației
liniare angulare
– Stabilirea poziției capului
(gravitația)
Utricula si sacula
• Sunt cavități membranoase
• Conțin fiecare o arie mica senzoriala
(macula)de aproximativ 2 mm situata
in plan orizontal pentru utricula si
respectiv in plan vertical (in plan
sagital) pentru sacula când capul este
inclinat cu 25 grade cu fata in jos
(plimbare)
• Fiecare macula este formata din celule
păroase acoperite de o membrana
gelatinoasa mucopolizaharidica
(otolitica) care conține cristale mici de
carbonat de Ca si proteine –otolite sau
otoconii cu diametru 1-5 pm
• Macula utriculei detecteaza mișcarea
capului in plan orizontal iar macula
saculei in plan vertical
• Cristalele de Ca -1-5 pm in diametru
 Celulele păroase/ciliate vestibulare
• Celula de tip vestibular 1
– Partea bazala cu aspect bulbar
– Terminație aferenta caliciforma
• Celula de tip vestibular 2
– Aspect cilindric
– Terminație aferente si eferente butonate
• Stereocili sau stereovili
– kinocilul Nu exista la celulele auditive
– 50-150 /celula
– Sunt conectați la nivel apical cu cili vecini prin
intermediul cadherinei 23 si protocadherinei 15
– Conexiunile de la vârf dau rigiditate
– Histologic:
– Doar kinocilul are structura de cil 9+2 microtubuli fără
un rol clar definit
– Stereovil nu sunt cili adevărați, dar au structura
asemănătoare cu aceștia,
– Stereovili conțin actina
– 1-2 canale cationice /stereocil
– 0,2-0,8 microm diametru x 4-10 microm lungime
 Orientarea stereocililor celulelor
vestibulare
• Sacula- • Utricula
– Poziția verticala (in plan – Poziția orizontala (in plan
sagital) transversal)
– kinocilul este îndepărtat de – kinocilul este apropiat de
linia de curbare inversa sau linia de curbare inversa
linia de întoarcere (împarte (împarte macula in doua
macula in doua părți) părți)
 LINIA DE
INTOARCERE
• Cili celulelor vestibulare ciliate
-sunt orientați / polarizați într-o maniera
precisa

• Linia de întoarcere este linia de

tranziție a polarității

• De o parte si de alta a liniei, cilii

celulele sunt orientate precis:

- pentru sacula celulele ciliate au

kinocilul cel mai îndepărtat dintre
stereocili de linia de tranziție si pentru
utricula celulele ciliate au kinocilul cat
mai apropiat
Celulele păroase/ciliate vestibulare
• Endolimfa: produsa de un epiteliu specializat
care este format din celulele vestibulare
întunecate care secreta cantități mari de K 140
mM/l si de asemenea HCO3 30 mM/l si
potențialul electric 0 mV.
• Perilimfa asemănătoare LCR
• Mecanismul de stimulare a celulelor păroase
– Valoarea potențialului de repaus -40 mv
– Canale mecanoreceptor –sunt canale cationice
neselective; conductanța mare
– Deschidere canale de Ca --: mobilizare vezicule cu
docarea acestora la membrana bazala si eliberarea
de mediator (glutamat)
• Stereocili
– In poziție vertical: curent minim de K
– Inclinare in sensul kinocilului creste curentul de K
– Inclinare in sensul invers kinocilului scade curentul de
K
– Răspuns detectabil la inclinare cu 0.5nm
– Răspuns saturat la inclinare cu 150nm (sau un
diametru cil sau 1 gr de deflecție angulara)
Celulele paroase/ciliate
vestibulare
• celulele păroase descarcă
neurotransmițător care
influențează rata de descărcare a
fibrelor vestibulare nervoase
componenta a nervul vestibulo-
cohlear VIII
• Repaus: 100 imp/sec
• Depolarizare >100imp/sec
• Hiperpolarizare < 100 imp/sec
 Detectarea pozitiei capului
• Daca capul este in poziție ridicata
/verticala
– macula utriculei este situata in poziție
orizontala si va detecta mișcările in
plan orizontal:
• Stânga/dreapta
• Înainte/înapoi
– macula saculei este situata in poziție
vertical si va detecta mișcările in plan
vertical:
• Sus/jos
• Înainte/înapoi
• Daca capul este in poziție orizontala
macula saculei este situata in poziție
orizontala si va detecta mișcările in
plan orizontal:
– Stânga/dreapta
– Înainte/înapoi
 Detectarea accelerației liniare
• Deplasarea capului determina o
mișcare a otolitelor in sens opus
datorita densității de 2-3 ori mai
mare decât al lichidului din jur
• Se produce o inclinare o cililor si
secundar o depolarizare respectiv
hiperpolarizare a celulelor Rata de descarcare a fb nerv
păroase (in funcție de tipul de Viteza de deplasare
inclinare: spre kinocil sau invers)
• Inclinarea la 90 de grade de linia
de sensibilitate determina un
răspuns de 10 ori mai slab
• Deplasarea are loc atâta timp cat timp
exista accelerație .
 Canalele semicirculare
• Sunt in număr de trei:
– Anterior: situat anterior si lateral la 41 gr de planul sagital
– Posterior: situat posterior si lateral la 56 gr de planul sagital
– Orizontal: inclinat 25 gr înapoi de planul orizontal (transversal)
 Canalele semicirculare
• Conțin endolimfa
• La nivelul fiecărui duct exista o
porțiune dilatata = ampula
• Organul senzorial ampula = Crista Rotirea capului într-o parte
amputară care este acoperit de o determina excitație ampulei
masa gelatinoasa laxa – cupula canalului semicircular de
• Rotația in planul canalului aceeași parte si inhibiție de
semicircular face ca endolimfa sa parte opusa
se miște “in sens opus” (rămâne
pe loc datorita inerției)
• Toate celule cu par sunt orientate
in aceeași direcție astfel ca rotația
va determina fie hiperpolarizarea
fie depolarizare in funcție de
direcția rotației
 Canalele semicirculare
• Detectarea sensului de rotație a
capului prin poziția pe care o au
canalele si prin organizarea
celulelor cu par de la nivelul
ampulei
• Determinarea accelerației
angulare
– Rotația capului si a ductelor
precum si inerția endolimfei
determina o deplasare a cupulei
in raport cu ampula.
– Se produce o inclinare o cililor
urmata de o depolarizare sau o
hiperpolarizare a celulelor
păroase in funcție de tipul de
inclinare: spre kinocilul respectiv
in sens contrar kilociclului
– Deplasarea are loc atâta timp cat
exista accelerație .
 Reflexul vestibulo-ocular
• La inclinarea capului se
produce o modificare a poziției
ochilor care ar duce la
pierderea imagini
• Pentru menținerea unei
imagini stabile are loc o
mișcare automata a globilor
oculari in sens opus mișcării
capului
• Reflexul include: canale
semicirculare nervul
vestibular  fasciculul medial
longitudinal  nucleii
oculomotori
Analizatorul auditiv
 Caracteristicile sunetului
• Viteza de propagare –prin aer este de 330-340 m/s
• Frecventa sau tonul – muzical îi corespunde înălțimea (măsurată în Hz).
• Intensitatea sau amplitudinea- muzical îi corespunde nivelul de
intensitate sonoră (măsurat în dB).
• Durata - se calculează din momentul impactului pana la dispariția ultimei
vibrații percepute.
• Timbrul sau culoarea - caracteristică unui sunet muzical de a se deosebi
de alte sunete de aceeași înălțime, durata si intensitate.
– Ex: doua sau mai multe instrumente interpretează concomitent același
paragraf. Deși sunt aceleași note, noi putem deosebi diferența dintre un pian si
o chitara chiar daca ele cântă in același timp.
 Frecventa sunetului
• Frecventa vibrațiilor da tonalitatea
sunetului.
• Tonurile pure sunt simple unde
sinusoidale. Acestea sunt rar
întâlnite in realitate de zi cu zi.
• Audiograma tonala limitata
• Tonurile emise in mod uzual de
instrumente, vocea umana sunt un
amestec de sunete cu frecvente
diferite:
– Frecventele cele mai joase
constituie tonalitatea vocii
– Frecventele cele mai înalte
constituie timbrul vocii
Scala fonica psihoacustica
• Un amestec de frecvente fără
legătura intre ele cum ar fi
amplitudinea sau/si periodicitatea
acestora se numește zgomot
 Intensitatea sunetului
• INTENSITATEA - definită prin puterea vibrației pe unitatea de arie cu unitatea W/m2.
• PUTEREA este energia transmisă de unda sonoră într-o secundă și are ca unitate de măsură
wattul - W.
• INTENSITATEA sunetului reprezintă puterea sunetului pe unitatea de suprafață si se măsoară in
wați/m2

• I= putere/arie

• Deoarece variația intensității sunetului (respectiv puterea sunetului) perceput de urechea umana
variază foarte mult (de la 10-12 W/m2 la 106 W/m2) intensitatea se exprima in mod obișnuit ca
logaritmare a raportului dintre intensitatea sunetului si intensitatea sunetul de referință (10-12
W/m2 )
• Majoritatea măsurătorilor de intensitate a sunetului se fac în raport cu o intensitate numită prag
de audibilitate sau 0 iar unitatea utilizată în acest caz este decibelul – dB
Nivelul intensității sunetului (beli)= log IS /IS referință
Nivelul intensității sunetului (dB )= 10x log (IS /IS referință)

Nivelul puterii sunetului (beli) = log putere sunet/putere sunet referință

Nivelele puterii sunetului (dB) = 10 xlog (PutereS/PutereS referinta)
 Puterea sunetului Nivelul de putere al
Sursa de sunet Pac sunetului Lw
watts dB re 10−12 W
Racheta 1,000,000 W 180 dB
Motor turbojet avioane 10,000 W 160 dB
Sirena 1,000 W 150 dB

Concert rock, camioane 100 W 140 dB

Mitraliera 10 W 130 dB
Pic-hammer 1W 120 dB
Trompeta, escavator 0.3 W 115 dB
Latratul cainelui 0.1 W 110 dB
Elicopter 0.01 W 100 dB
Voce tare, plans copil 0.001 W 90 dB
Vorbirea, masina de scris 10−5 W 70 dB
frigider 10−7 W 50 dB
Pragul audibil 10−12 W 0 dB
 Presiunea sunetului
• Nivelul presiuni sunetului in dB (decibel sound pressure
level)
• Intensitatea sunetului = Puterea sunetului /ariE ≈pătratul
presiuni

• Putem caracteriza sunetul fără a tine cont de aria pe care

acționează si de unitatea de timp

• Pentru ca intensitatea sunetului este direct proporțională

cu presiunea2 si aceasta vărează ca si intensitate foarte
mult, presiunea sunetului se exprima ca logaritmare a
raportului dintre pătratul presiunii sunetului si pătratul
presiunii atmosferice
• Nivelul de presiune al sunetului = log (pres2/pres
referinta2)= 2log (pres /pres referinta)
• Nivelul de presiune al sunetului (dB) = 20 log (pres/pres
de referinta-20µP/2000Hz)
 Intensitatea si puterea sunetului
Ex. 1 Presiunea sunetului este de 10 ori mai mare decât cea de referință (px=
10*po= 2 *10-4)
NPS=20 log 10po/po = 20 log 10= 20 Db
Ex 2 Daca doua persoane vorbesc cu un nivel al presiunii sunetelor de 70 dB
suma presiunii sunetelor va avea un nivel:
NPS =70dB= 20*log px/po
Log px/po =3,5 => px/po = 3162 (3.16 *103) => px = 3.16 *103 * 2 * 10-5= 6.3 * 10-2
NPS = 20 log 2*6.3 10-2/(2*10-5) =20 log 6.32 * 103= 20 *3.8 =76 dB
Ex 3 Dublarea intensității sunetului I1= 2I0 => in dB reprezintă o creștere cu
3dB
- sunet de 53 dB  dublare intensitate sunet  noul nivel de intensitate al
sunetului 56dB
- sunet de 97 dB  dublare intensitate sunet  noul nivel de intensitate al
sunetului 100dB

Ecuatia de sumare a nivelului de intensitate al sunetului este

L1 L2 LN
L  10 log( 10 10
 10 10
 ...  10 10
)
Unde L1, L2,…LN, este nivelul sunetului exprimat in decibeli
Presiunea sunetului
Sursa sunetului Presiunea sunetului Nivelul de presiune al sunetului
pascal dB re 20 μPa

Limita superiaoara teoretica pentru un sunet

nedistorsionat intr-un mediu cu presiune de 101,325 Pa 194.0937 dB
o atmosfera

Turboreactor de avion la 30 m 630 Pa 150 dB

Pragul dureros 100 Pa 130 dB

Leziuni ale urechii la expuneri scurte 20 Pa approx. 120 dB

Avion la 100m 6 – 200 Pa 110 – 140 dB

Pick hammer la 1 m 2 Pa approx. 100 dB

Leziuni ale urechii la expunere prelungita 6×10−1 Pa approx. 85 dB

Strada la 10 m 2×10−1 – 6×10−1 Pa 80 – 90 dB

Televizor la 1 metru 2×10−2 Pa approx. 60 dB
Vorbirea normala la 1 metru 2×10−3 – 2×10−2 Pa 40 – 60 dB
Camera linistita 2×10−4 – 6×10−4 Pa 20 – 30 dB
Respiratie calma, fosnetul frunzelor 6×10−5 Pa 10 dB
Pragul auditiv la 1000 Hz 2×10−5 Pa 0 dB
Modificari in presiunea aerului
Perceptia sunetelor si psihoacustica
• Psihoacustica
– Studiază relația dintre senzația auditiva respectiv, modul in care
percep sunetele, si parametrii fizici ai sunetului definiți ca
intensitate (putere), durata si frecventa
– Date si modele experimentale pentru codarea auditiva
• Mecanisme de modelarea a sunetelor
– Permit reducerea frecventei datelor dar păstrează distorsiunile
din sunetul auzit
• Mascarea sunetelor
– Frecventele joase si intensitate mare maschează sunetele înalte
– Sunetele puternice maschează sunetele înainte, in timpul si
după expunere
Intensitatea, frecventa si durata sunetului parametrii fizici
 Dimensiunile psihoacustice ale sunetului
• Amplitudinea (tăria) sunetului
– Este in relație cu intensitatea sunetului
– Are o relație non-liniara cu frecventa
sunetelor
– Tăria sunetului este maxima la frecvente
intermediare 500-5000Hz
– Este de asemenea modificata de banda de
frecventa, compoziția spectrala,
conținutul de informații, structura in timp
si durata expunerii sunetului
• Nota muzicala (înălțimea sunetului)
(pitch/nota)
– Frecventele înalte sunt asociate cu
creșterea înălțimii sunetului si respective
frecventele joase sunt asociate cu
scăderea frecventei sunetului
– Ex chitara  440Hz (octava), creșterea cu
o octava (880Hz), scăderea cu o octava Fiecare contur reprezintă sunete percepute egal
vv
220Hz, cu doua octave 110 Hz) v
– STANDARD 440 Hz vv Inalt
vv
v
880Hz
vv
vv
v
440Hz
vv
vv
v
220Hz
v v
v
Jos
v 110Hz
 Dimensiunile psihoacustice ale sunetului
• Timbrul
– Tipare complexe de frecventa
adăugate la frecventa
fundamentala numita si
frecventa de baza
– Frecventele de baza formează
spectru. Pe baza acestui spectru
distingem instrumentele
muzicale
Multiple frecvente fundamentale
dau muzica
Multiple frecvente fundamentale
neasociate dau zgomot
 Undele sonore

• Variază ca frecventa, amplitudine si directie

• Formează tipare sonore rapide si complicate cu
frecvente si amplitudinii diferite
• Decodificarea frecventei si amplitudinii începe
din cohlee si este analizata in SNC
Urechea externa:
* pavilionul urechii: pina, tragus
 favorizează anumite frecvente in detrimentul altor frecvente,
este esențială in detectarea pe verticala a sunetelor

* canalul auditiv extern -2,5 cm

* membrana timpanică
 Urechea medie
-Camera
pneumatizata
-Comunica cu nazo-
faringele pri tuba
acustica (Eustachio)
-Sistem format din:
• 3 oscioare:
ciocanul, nicovala,
scărița
• 2 mușchi: mușchiul
tensor timpani si
mușchiul scăriței
• ligamente care
mențin poziția
oscioarelor
 Urechea medie
• Rolurile urechii medii sunt:
– Asigura corespondența impedanței intre aer si apa prin :
• Scăderea amplitudinii undelor sonore dar cu creșterea forței
acestora de 1,3 ori
• Prin raportul dintre suprafața timpanului si suprafața ferestrei
ovale 55mm2:3,2mm2 =17:1(~20x Boron)
• Forța totala creste de aproximativ 22 de ori (17x1,3)
• Aceasta amplificare a forței face ca sunetele cu frecventa cuprinsa
intre 300 si 3000 Hz sa se transmită in proporție de 50-75%
– Prin contracția mușchilor tensor al timpanului si stapedius
se produce:
• Crestarea rigidității sistemului osicular determinând reducerea
transmisiei sunetelor in special al celor cu frecventa joasa atunci
când acestea au o intensitate foarte mare – reflexul acustic
 Doar 3% din energia
acustica se transmite

Urechea medie

50-75% din energia acustica se transmite

La nivelul urechii medii
Urechea interna
 Cohleea

• Este alcătuită din trei canale

circulare spiralate alăturate
– Scala vestibulara
– Ductul cohlear
– Scala timpanica
• Cele trei canale sunt separate de:
– Membrana Reissner (vestibulara)
– Membrana bazilara
• La nivelul ductului cohlear se afla
organul Corti
• Scala timpanica si vestibulara
conține perilimfa
• Ductul cohlear conține endolimfa
• Scala vestibulara comunica cu
fereastra ovala si cea timpanica cu
fereastra rotunda.
– 35mm lungime si 2,5 ori rotație
Organul Corti
• Este situat in ductul cohlear,
acoperit de membrana tectoriala
• Terminațiile interne
• ale celulelor păroase sunt fixate
de lamina reticulata susținută de
celulele cohleare triunghiulare
• Fibrele bazilare lamina reticulata
si celule păroase formează o
unitate compacta
• Membrana tectoriala este fixata
la nivelul limbului spiral si nu se
poate deplasa iar vârfurile cililor
sunt fixați in aceasta. Astfel,
deplasarea membranei bazilare
împreuna cu celulele ciliate
determina îndoirea stereocililor
 Scala vestibulara si timpanica
– Pereții sunt tapetați de
fibrocite
– conțin perilimfa
asemănătoare LCR (K
scăzut si Na crescut)
– Comunica la vârful cohlei
printr-un spațiu îngust
numit helicotrema
• Perilimfa cohleara
comunica cu perilimfa
vestibulara si cu LCR-ul
prin apeductul cohlear
 Scala medie si
stria vascularis
• Scala vestibulara
– Endolimfa
– Secretata de stria vasculara
• Stria vasculara
– Epiteliul bistratificat
• Celule marginale sau periferice (KCNQ1)
• Celule intermediare (KCNJ10)
– Celule bazale
– Fibrocite - canale de K
• Etape
– Încărcare cu K a celulelor intermediare prin
intermediul fibrocitelor
– Joncțiunile GAP permit trecerea K din fibrocite
in celulele bazale si apoi in celulele intermediare
– Joncțiunile tight dintre celulele bazale separa
lichidul interstițial înalt încărcat pozitiv de
lichidul extracelular
– încărcare cu potasiu si menținerea unui
potențial pozitiv prin eflux de K prin canalele
KCNJ10
– Extragerea K de către celulele periferice
(cotransport Na/K/Cl) si eliberarea in endolimfa
prin canalele KCNQ1
– Joncțiunile tight dintre celulele periferice separa
spațiul interstițial de endolimfa
 Membrana bazilara
• Membrana fibroasa prezinta 20000 -
30000 fibre bazilare sau corzi fixate
printr-un singur capăt la columela
(partea centrala a cohleei)
• Prezinta o elasticitate variabila de la
baza si pana la helicotrema deoarece:
– Lungimea fibrelor creste progresiv -> 0,04
mm la baza pana la 0,5 mm la vf
– diametrul scade de 100 de ori de la baza
spre vf
• Membrana rezonează cu sunete cu
frecvente înalte la baza (corzi groase si
scurte) si cu sunete cu frecvente joase
la vârf (corzi subțiri si lungi)
• Fibrele de la baza sunt aproximativ de
100 de ori mai rigide decât cele de la
vârf
• Undele pătrund prin fereastra
rotunda si determina vibrația
lichidului si a membranei
bazilare
• Aceste unde se deplasează de-a
lungul cohlei.
• Atunci când vibrațiile intra in
rezonanta cu fibrele bazilare se
produce maximul de amplitudine
a membranei si de asemenea
disiparea energiei undei
• Undele cu frecventa joasa, 200Hz
intra in rezonata maxima la
vârful cohlei si deci trebuie sa-o
parcurgă in întregime
• Undele cu frecvente înalta intra
in rezonata la baza cohleei astfel
ca energia acestora se disipează
rapid 8000 Hz
• Undele cu frecventa
intermediara vor intra in
rezonanta cu membrana balizară
intre vf si baza
Urechea internă - Organul Corti
Celulele păroasesau ciliate acustice
 Celulele ciliate
• Sunt de doua tipuri:
acustice
– Celulele ciliate sau păroase interne 3500
– Celulele ciliate sau păroase externe 16000
• Au diametrul de 8 microni
• Fac sinapsa cu terminațiile libere ale neuronilor din
ganglionul spiral Corti
• Rolul cel mai important îl au celulelor păroase interne
care au aprox. 90-95% din terminațiile nervoase
• Stereovili care vin in contact cu membrana tenctoria
prezinta canale de K care se deschid sau se închid in
funcție de direcția in care se deplasează aceștia
• Endolimfa are un potențial de + 80 -+100 mV si conține
K in conc. crescuta 140 mEq
• Potențialul endomembranar este de -70 mV
• Diferența de potențial este de 150 mV
• Stimularea celulei păroase  influx de K 
depolarizare influx de Ca  eliberare mediator
(glutamat)
• Celulele păroase externe –prestina (transportor de
anioni)
– Determine modificarea de forma a celulei
– Contracția este f rapida 100microsec
– Nu e dependenta de Ca sau de ATP
 Transductia electrica-Transductie mecanica
(Electromotilitate)

Prestina:
- exprima modificări conformaționale voltaj dependente
- au o densitate mare in membrana celulara 107/celula
- exista sub forma unui tetramer stabil (11nm)
- deși este membra a transportorilor anionici, SLC26, nu pare sa aiba rol in
transportorul anionic
 Consecintele contractiei celulelor
ciliate externe
• Tracționarea suplimentara a membrane bazilare
amplificator cohlear
• Deplasarea endolimfei sub membrana tectoriala 
• Fluxul de endolimfa determina inclinarea stereovililor
celulelor ciliate interne  deschiderea canalelor de
transducție  depolarizare celule ciliate interne 
deschidere canale voltaj dependente creste
concentrația de Ca eliberare vezicule cu glutamat
• NB in timpul deplasări in jos a mb bazilare
hiperpolarizare celulelor ciliate externe  accentuare
mișcare mb bazilare  mobilizare in sens invers al
endolimfei
=>Celulele ciliate externe–rol de amplificator
=>Emisie otoacustica
 Diferențele anatomice intre celulele
păroase interne si externe

Terminatii aferente
Terminații eferente
Terminatii eferente Celula paroasa interna
Terminatii aferente
Celula paroasa externa

Aferente in majoritate 95% fac sinapsa cu celulele

păroase interne (dendrite ale ggl spiral)
Eferentele in majoritate fac sinapsa cu celulele
păroase externe (axoni ai nucleului olivar sup) → From Gelfand (1998)
Asigura focusul auditiv
Determinarea frecventei sunetului
• Teoria localizării:
– Se bazează pe capacitatea membranei bazilare de
a intra in rezonanta cu sunete la distante variabile
in funcție de frecventa acestora. (locul de
codificare)
– Este eficienta pentru sunete cu frecventa mai
mare de 2000 Hz
• Teoria temporala sau a frecventelor
– Sunetele determina rafale de impulsuri nervoase
sincronizate la aceleași frecvente
– Este eficienta pentru frecvente joase (20 -2000 Hz)
Determinarea intensitatii sunetului
• Intensitatea (amplitudinii) sunetului este
decodata prin 3 mecanisme
• Creșterea amplitudini vibrației membranei bazale
cu cat sunetul este mai puternic va determina:
• Deformare mai mare a stereocililor -> creșterea frecventei
impulsurilor – rate de codificare
• Creșterea numărului de celule stimulate -> creșterea
numărului de fibre nervoase stimulate
• Transmiterea de către celulele păroase externe de impulsuri
prin fibre aferente ale nervului cohlear
 Caile de conducere
• Neuron 1 – ganglionul spiral Corti
Nervul VIII
• Neuron 2 – nucleii cohleari dorsali si ventrali (bulb sup)

• Neuron 3 – nucleul olivar superior

– Contralateral (majoritatea)
– Ipsilateral
Lemniscul lateral
+/- nc lemniscului lateral
• Neuron 4 – coliculul inferior

• Neuron 5 – nucleul geniculat

median
Radiatiile auditive
• Cortexul auditiv
 Cortexul auditiv primar
•Este situat in regiunea supra temporală
a girusului temporal superior.
•Răspunde la frecvente sonore unice
Sase harti tonotopice
•Neuronii răspund la intervale scurte de
frecventa ( prin fenomenul de inh
laterala)
•Determina tiparele sonore simple
 Cortexul auditiv de asociatie
• Asociază diferite frecvente sonore
• Asociază sunetele cu informații din alte
regiuni senzoriale
• Determina tiparele sonore tonale sau
secvențele complexe
• Transmit informația către aria Wernicke
(parte a cortexului auditiv situata in
regiunea post a girusului temporal
superior
• Leziuni ale ariei primare :
– Unilateral: hipoacuzie ușoară CL,
pierderea capacitatea de a determina
poziția sursei in spațiu
– Bilateral: hipoacuzie grava
• Leziuni ale ariei secundare:
– Păstrează capacitatea de a auzi si
interpreta tipare sonore simple
– Incapacitatea de a percepe semnificația
cuvintelor (lezarea ariei Wernicke)
 Detectarea directiei sunetelor
• Este inițiat la nivelul nucleilor olivari
superiori:
– Grupul lateral: compara intensitatea
sunetelor percepute de cele doua
canale auditive pentru același sunet
• Se bazează pe diferența de intensitate
interaurala respective diferențele de
intensitate
• Funcționează optim pentru sunete cu
frecventa mare (2-20 KHz)
• Capul determina “umbra sonora)”
pentru sunete cu frecventa înaltjoasaă
 Detectarea direcției sunetelor
– grupul medial (Nc olivar superior medial- Nc OSM) compara întârzierea aceluiași
sunet perceput de cele doua canale auditive, neuronii prezintând aferente ipsi si
contra-laterale (calculul întârzierii interneuronale prin detecție la nivelul a doua
puncte de incidenta).
• Sunetele cu frecventa joasa (<2Hz),au o lungime de unda mare si sunt difractate in jurul capului si
deci nu mai exista modificare de intensitate
• Nucleul are o serie de neuroni fiecare cu un răspuns optim (maximal) la un decalaj specific
Harta spațiala a defazajului interaural
• Circuite neuronale –combina liniile de decalaj cu detectarea coincidentei
• Liniile de decalaj –axonii din neuronii nc cohlear
• Detectori de decalaj - Neuronii din NC OSM (decalaj interaural specific)
• Neuroni din marginea nucleului răspund maximal la intervale mici de timp, iar cei din marginea
opusa la intervale mari
 Detectarea direcției sunetelor in
plan vertical
• Forma urechii externe (pavilioanelor) asigura
diferențierea sunetele care vin din fata
respectiv cel din spate prin modificarea
calității acestora (creșterea intensității
sunetelor când acestea provin din fata)
• Acesta informație (direcția sunetului) este
condusa către cortex posibil pe alte cai decât
cea pentru tonuri.
 Surditatea
• Surditatea nervoasa
– Pentru sunetele cu frecventa
joasa se produce prin expunerea
la zgomote cu frecventa joasa si
intensitate mare
– Pentru toate sunetele:
medicamente toxice:
kanamicina, cloramfenicol
– Nu exista tratament
• Surditatea de transmisie
– Leziuni ale urechii medii:
osteoscleroze, infecții grave
sau/si repetate, anchiloza fetei
scăriței
– Se produce o fibrozare si
calcifiere excesiva a sistemului
tipano-osicular
– Tratament : chirurgical +/-
protezare auditiva
 Funcția vizuala

Fizica optica a vederii

Structurile principale ale
ochiului

Canalul lui Sclera

Schlemm

Reteaua Procesele Retina

trabeculara ciliare
Coroida
Iris
Macula
Pupila Lens Corpul
Corneea
vitros
Camera
anterioara Artera centrala
Discul optic
Camera retiniana
posterioara

Nervul optic

Muschii
ciliari
 Noțiuni de fizică optică

f
∞
1
Distanța focală f = distanța de la lentilă până in pct
f 
 n2  1 1 
unde converg razele de lumină   1  
 n1  R1 R2 
Se numește convergența unei lentile inversul distanței
sale focale:
Unitatea de măsură pentru convergență unei lentile
este dioptria.
Ex: Lentila plan convexa (n1 =1 (1,0003 -- aer), R2=∞)
1 1 1 R1
f lentila    
 n2  1 1  1   1  n2  1
  1   n2  1  0  n2  1 
plan 
convexa
1  R1    R1   R1 
Puterea cornee=1/f=n2-1/R1=1,376-1/7.8*10-4=0,36/0,008=48.2 D
Fata posterioara -5,9 D
Nr de dioptrii =1/f =>
i.e. f = 2m => nr de dpt = 1/2 =0.5

1/f=1/x +1/y
1/f=1/x+1/∞
1/f=1/x

f=
f =f0.25
0.5
= 1mm =>
m=> nr
=>nr de
nrde dpt
dpt==
dedpt 1/0.25
=1/1
1/0.5
=1=2=4
Emetropia

 Focalizarea pe retina a imagini obiectelor aflate la distanta când

mușchiul ciliar este complet relaxat
 Ochiul prezinta un raport corect intre puterea de refracție a
mediilor si lungimea axului
 In mod normal lungimea axului este de aproximativ 21-23 mm
 Puterea de refracție a corneei este de aproximativ 39-44 dioptrii
si a cristalinului de 19-23 dioptrii
ACOMODATIA
 .
S1=∞ => 1/S2=1/f => S2=f
Aceasta poate fi pusa si in
Daca f> ax optic GO = S2> ax optic GO formula"Newtoniană"
Soluție: adiția unei lentile convergente =>
S1=∞ => 1/S2=1/f +1/f’ => f> S2 = ax optic GO Unde x1 = S1 − f si x2 = S2 − f.

f2 f1

Creșterea puterii sistemului de dioptrii se realizează prin

acomodație sau cu lentile convexe
Acomodația
 Capacitatea cristalinului de a-si
modifica puterea de refractie pentru
a asigura o imagine clara atat la
distanta cat si aproape
 Cristalinul are o putere de refractie
la tanar intre 20-34 dioptrii, la adultul
de 40 ani intre 20-23 dioptrii si la
varstnic de 20 – 21 dioptrii
 Pentru realizarea acomodatie
participa:
VEDERE LA DISTANTA
 Cristalinul
 Ligamentul suspensor (20 de
zonule/ligamente)
 Mușchiul ciliar (componenta
circulara este cea mai imp.)

ACOMODARE- VEDERE DE APROAPE

 Acomodația
 REFLEX CONDITIONAT CARE
APARE DUPA VARSTA DE 6 LUNI –
timp necesar dezvoltării funcției RETINA
maculare
 Este realizata prin acțiunea sistemului GGL CILIAR
nervos parasimpatic
 Nc accesor al nv oculomotor comun – II
fibre preganglionare III
 Ggl ciliar – neuron II
 Nervi ciliari scurți – fibre postganglionare
 Sistemul vegetativ simpatic NC EDINGER
WESTFAPHAL
• Primul neuron este situat in hipotalamus
• Al doilea neuron se afla in coarnele CORP
intermediolat ale măduvei spinării la nivel GENICULAT
C8-T2 LAT

• Al treilea neuron se afla in ggl cervical

superior

CORTEX OCCIPITAL
Hipermetropia

 Lipsa vederii la distanta si cu atât mai puțin la aproape când mușchiul ciliar
este complet relaxat, datorita unei insuficiente de convergenta
 Exista un raport anormal intre lungimea axului optic si puterea retractivă a
mediilor: fie un ax scurt, fie o puterea mica a mediilor refractive
 Corecția se realizează cu lentile convexe sau la persoanele tinere prin
acomodație
 Ce reprezintă 1 dioptrie?

+1 dpt
Miopia

 Lipsa vederii la distanta când mușchiul ciliar este complet

relaxat, datorita unui exces de convergenta
 Exista un raport anormal intre lungimea axului optic si puterea
refractivă a mediilor: fie un ax lung, fie o puterea mare a
puterii refractive a mediilor
 Corecția se realizează cu lentile concave

-1 dpt
Astigmatismul

 Viciu de refracție rezultat dintr-o abatere ordonata din punct de

vedere geometric, a dioptriilor, de la forma sferica normala 
corneea devine o calota torică
 Ochiul prezinta doua linii focale perpendiculare intre ele
 Pacientul nu vede bine la aproape si la distanta
 Necesita corecție cu cilindrii pozitivi/negativi

f2
f1
 Acuitate vizuala
 Reprezintă capacitatea Discriminarea vizuala
ochiului de a distinge Spațială
forma, dimensiunea si Minimă perceptibilă
conturul obiectelor Minimă separabilă (AV clinica)
Luminoasă (1%)
 Este puterea de Temporală
discriminare spațiala pe
care ochiul o poate
exercita pentru a vedea
diferite detalii din spațiu
Acuitatea vizuală
 Reprezintă capacitatea
ochiului de a discrimina 2
puncte luminoase distincte
 Este maxima la nivelul
foveei fiind de 1 minut de
arc de cerc si scade de 10
ori la periferie
 Se testează cu ajutorul
optotipului de departe

2µm 25 sec de arc de 1mm

cerc
17mm 10m

1 minut de arc de cerc-- 1.4 mm ? 25 de secunde de arc de cerc --1mm

Acuitatatea vizuala in fotopic si scotopic

Examen FO
 periferie

AV = 1/10

10 x 1’

Celule cu
conuri
Macula (central)

AV=1
Celule
Cu bastonas

Macula Periferie

AV 1/1 1/10

Tip de fotoreceptori Predominant conuri Predominant bastonase

Grosime retina mica O parte din straturi sunt Mare Sunt prezente toate
impinse lateral straturile
Convergenta stimulilor raport con:cel ggl 1:1 Prezenta raport fotoreceptoare:cel
gg de 10:1 pana la 100:1
Presiunea intraoculară

 Valoarea normala = 11-21 mmHg

 Valoarea normala este data de echilibrul dintre cantitatea de

umoare apoasa produsa de corpul ciliar si cantitatea eliminata
producerea umorii apoase:

 La nivelul corpului ciliar –procese ciliare – epiteliul non-pigmentar

 2.0 pana la 2.5 μl × min-1

 Umoarea apoasa este eliminata prin:

 calea trabeculocanaliculară (trabecul canal Schlemm 
vene apoase) – 90%
 calea uveosclerală (prin traversarea fibrelor longitudinale
ciliare) – 10%
 Canalul lui Sclera
Schlemm

Reteaua Procesele Retina

trabeculara ciliare
Coroida
Iris
Macula
Pupila
Corneea Lens Corpul
vitros
Camera
anterioara
Discul optic Artera centrala
Camera retiniana
posterioara

Nervul optic

Muschii
ciliari
Scurgerea normala a umorii apoase
Glaucomul
 Distrugerea progresiva de fibre
nervoase datorita creșterii
presiunii intraoculare (PIO)

Excavatie glaucomatoasa
 Punctul cel mai vulnerabil al
ochiului la creșterea presiunii
intraoculare este capul nervului
optic unde are loc o distruge a
fibrelor nervoase datorita a 2
mecanisme: mecanic si ischemic

 Mecanismul creșterii PIO:

 creșterea producției (foarte rar),
 scăderea eliminării de umoare Aspect normal al fundului de ochi
apoasa (frecvent)
Glaucomul rezultate prin scăderea eliminării
umorii apoase

Scurgerea apoasa prin ambele cai este diminuata

Funcția retinei si căile optice Functia vizuala
Structura retinei lumina

 De la epiteliul pigmentar către

suprafața avem următoarele
straturi:
1. Membrana limitanta interna
2. Stratul fibrelor nervoase
3. Stratul celulelor ganglionare
4. Stratul plexiform intern
5. Stratul nuclear intern
6. Stratul plexiform extern
7. Stratul nuclear extern
8. Membrana limitanta externa
9. Stratul conurilor si bastonașelor
10. Stratul pigmentar
Semnale vizuale
Lumina trebuie sa treaca prin toate straturile inainte de ajunge
la fotoreceptori

lumina
Synapses
Organizarea celulara a retinei

Intregare sinaptica
Celulele cu conuri si bastonase..
Epiteliul pigmentar absoarbe
lumina si reduce reflexia
creând o camera obscura

Discurile fotoreceptorilor
sunt locul transducției

Procesul de
transducție este
mediat de pigmenții
fotosensibili -
rodopsina
Celulele cu conuri si bastonase
 Raportul dintre celule cu bastonașe si celulele cu conuri este de 20:1
 Celulele cu bastonașe
 Conțin o singura substanța fotosensibila numita rodopsina
 Au o sensibilitate crescuta la lumina si sunt responsabile de vederea
scotopică, monocromatică
 Sunt situate la periferie si absente in fovee; frecventa lor descrește de la
periferie spre macula
 Exista o convergenta de 100:1 (bastonașe: celule ganglionare) in
periferie si mai mica spre macula
 Celulele cu conuri
 Sunt de trei tipuri fiecare tip având un pigment fotosensibil pentru culorile
verde M, roșu L, albastru S
 Sunt responsabile de vederea fotopică, cromatica
 Prezinta o densitate scăzută in periferie numărul lor crescând spre
macula, iar in fovee se găsesc numai conuri L si M
 Convergența este mai mica decât pentru celulele cu bastonașe iar in
fovee raportul este de 1:1 (conuri: celule ganglionare)
 Celulele fotoreceptoare
• Fotoreceptor:
– Influx de Na/Ca in segmental extern
– Eflux de K in segmentul intern
• Constanta a ionilor intracelular este data de:
– Pompa Na/K
– Antiportul Na/Ca
• Celula este depolarizata in întuneric -40mV
– In întuneric GMPc crescut  Influx de Na/Ca in
segmental extern prin canale controlate de GMPc
(CNG)
– Constituent activ Guanilil ciclaza -> GTP  GMPc
• Celula este hiperpolarizata in lumina –
– Rodopsina (opsina + 11-cis retinal) = RCPG
– Transducina = Proteina GTP (αβγ)
– Transducina activata (α-GTP) Fosfodiesteraza
– Fosfodieteraza  GMPc -> 5’GMP
– Bastonașe –răspuns variabil 1-1000 fotoni
 Cascada intracelulara a bastonaselor
Energie luminoasa
cand rodopsina este activata
Rodopsina Batorodopsina
(n sec)
700 x Transducina

Lumirodopsina
µ sec

N x fosfodiesteraze
Metarodosina I
(m sec)

Metarodosina II
Scade GMPc (sec)
cu ~1400
(RODOPSINA
opsina ACTIVATA)
Inchiderea canalelor de Na Rodopsin
II-cis-retinal Retinal izomeraza all-trans-retinal kinaza
Rodopsina
HIPERPOLARIZAREA CELULELOR CU BASTONASE fosforilata
II-cis-retinol all-trans-retinol
Arrestina
Vit A
Scade eliberarea de glutamat la nivelul sinapsei Rodopsina
inactiva
Fototransductia

Rodopsina raspunde optim la

lumina cu lungimea de
unda de 496 nm
Cascada intracelulara de semnalizare a
fotoreceptorilor
• Cascada intracelulara
– Transducina = RCPG / α  fosfodiesteraza
– Fosfodiesteraza  GMPc -> 5’GMP
– Închiderea canalelor CNG  HIPERPOLARIZARE
– 1 foton 700 molecule transducina (~100ms) fosfodiesteraze
hidroliza 1400 molecule GMPc închidere 230 (8% din 11000) 
scădere curent cu 2% (0,66pA)

• Canalele CNG a fotoreceptorilor

– cationice neselective Na(~90%)/Ca (~10%)
– Curent de 3fA/canal, 33 pA/11000 canale
– Zgomot/Semnal_1_foton =închiderea/deschiderea aleatorie a unui
canal = 3fA/0,66pA=0,003pA/0,66pA
– Celulele cu con au raspunsul mai mic de 1/50 din valoarea celulelor cu
bastonașe
Signal Transmission in the Retina
 Adaptarea la intuneric
Sensibilitatea la lumina creste in scotopic
Mecanisme implicate
Apertura irisului (pupila) 16X
Adaptarea conurilor (10 min)
Adaptarea bastonașelor (30 min)/15000b/c
Nivelul intracellular de Ca++
Întuneric/cGMP ↑/conc Ca↑ prin pătrunderea prin
canalele neselec ve cGMP → s mulează
fosfodiesterazele si inh GC → previne ↑ exagerata a
cGMP
Inhibiția laterala – rolul
celulelor orizontale
lumina intuneric
 Este importanta in toate
sistemele vizuale
 Asigura creșterea
inhibitie
contrastului vizual excitatie
 Conexiunea laterala prin
intermediul celulelor
orizontale susține inhibiția
laterala (GABA)
 O inhibiție laterala
suplimentara este asigurata
de celulele amacrine
Hermann Grid
Celulele ganglionare
 1.000.000 celule ganglionare 100.000.000 bastonașe si
3.000.000 conuri (fotoreceptori>100.000.000)

 Exista trei tipuri de celule ganglionare de releu

 Celule W constituie 40% din celulele ganglionare, transmit

semnalul vizual de la celulele cu bastonașe si sunt implicate in
vederea scotopică

 Celulele X reprezintă 55% din total, transmit semnalul vizual de

la celulele cu conuri si asigura vederea fotopica, colorata.

 Celule Y reprezintă 5% din total dendritele se răspândesc pe

câmpuri foarte largi si răspund la mișcări rapide sau schimbări
rapide ale intensității luminii având funcție de avertizare si
determina mișcarea ochilor spre stimulul luminos.
 Excitația celulelor ganglionare
 Celulele ganglionare descarcă in mod spontan potențiale de acțiune

 Axonii celulelor ganglionare transmit semnalele vizuale pe calea

potențialelor de acțiune

 Chiar daca nu sunt stimulate celulele ganglionare descarcă

impulsuri cu o frecventa de 5 – 40 /sec

 Modificările de intensitate a luminii determina modificarea ratei

impulsurilor la deschidere (on) sau închiderea(off) unui spot luminos:

 Deschiderea luminii: răspuns on-off

 Închiderea luminii: răspuns off-on

on off

excitatie

Inhibitie laterala
 Celula ganglionara intrinsec
fotosensibila
• Conține un pigment asemănător rodopsinei numit melanopsina cu maxim
de absorbție in spectrul albastru (475nm)
• Se depolarizează la lumina când intensitatea acesteia este sufficient de
puternica cu generarea unui PA
• Cascada intracelulara cuprinde: melanopsina RCPG  PLC/IP3/DAG
TRP influx de cationi depolarizare
• Este capabila sa răspundă la lumina in absenta stimulilor oferiți de
fotoreceptori,
• Are un răspuns lent
• Este implicata in mai multe funcții nelegate de imagini ale sistemului visual
– Formare de non-imagini
– Ritm circadian
– Reflex pupilar
– Inhiba producția de melatonina
 Vederea cromatica
 Celulele cu conuri sunt responsabile pentru
vederea colorata.

 Celulele cu conuri conțin fotopigmenți

asemănători rodopsinei care răspund optim la o
anumita valoare a lungimii de unda a luminii:
a) albastru (absorbție maxima 420nm ~ violet)
b) verde (absorbție maxima 530nm ~ galben-
verde)
c) roșu (absorbție maxima 560nm ~ galben rosu)
 96% aminoacizi opsinei R/V si 44% A/R-V
Vederea cromatica

 Exista doua teorii care încearcă sa explice

vederea colorata:

a) Teoria tricromatica;

b) Teoria Hering sau teoria culorilor oponente galben-

albastru.
Absorția luminii de catre
pigmentii vizuali
Toți cei trei pigmenți sunt necesari
pentru vederea cromatica corecta.
Este necesar minim doi pigmenți
pentru vederea cromatica
Vederea tricromată se întâlnește
la 90% din populație prin
utilizarea în proporții apropiate
de roșu, verde, albastru.
Discromatopsia este data de absenta
unui dintre pigmenți, totuși individul
vede aproape toate culorile utilizând
doar doi pigmenți.
Absenta pigmentului roșu
protanopie
Absenta pigmentului verde daltonism
deuteranopie
Absenta pigmentului albastru →
tritanopie.
Vederea monocromată implica
prezenta unui singur tip de
pigment al conurilor si este
foarte rara.
 Teoria tricromatică
 Se bazează pe posibilitatea percepție tuturor nuanțelor culorilor
prin amestecarea in diferite combinații ale celor trei culori
fundamentale
 Excitația diferita a celor trei tipuri de conuri
 Intensitate excitație fiecărui pigment este comparata de către
creier
 Exemple: albastru verde galben rosu
 Portocaliu = 99 : 42 : 00
 Verde = 31 : 67 : 36
 Albastru = 0 : 0 : 97
 Galben = 83 : 83 : 0
Teoria culorilor complementare
galben-albastru
 Propune existenta unui
proces neurologic care
considera culorile a fi opuse
 Culoarea albastra este
opusa culorii galbene (R-V)
 Culoarea roșie este opusa
culorii verzi
 Culoarea alba este opusa
culorii negre
 Cele doua teorii constituie
baza vederii colorate
 Căile vizuale
Reflexul fotomotor pupilar
• Când cantitatea de lumina
care pătrunde in ochi este
prea mare, pupila se
micșorează ajustând astfel
cantitatea de lumina care
pătrunde in ochi obținându-se
o vedere clara atât in mediu
luminat cat si întunecat.
• Este un reflex rapid care
modifica diametrul pupilar de
la 1,5 mm in lumina puternica
pana la 8 mm in întuneric
• Determina creșterea
profunzimii câmpului vizual in Fibre
corticofuge
lumina puternica prin
îngustarea fasciculului de
lumina care ajunge la retina
• Cantitatea de lumina creste
de 16 ori in midriaza Fibre pentru RFM
Si pentru reflexul de fixare
• RFM direct/consensual pe un obiect
 Cortexul vizual
 Cortexul vizual primar
 Ocupa aria fisurii calcarine si se extinde către polul occipital

 Semnalele din macula au proiecție in apropierea polului occipital

 Semnalele din retina periferica se proiectează in cercuri concentrice anterior

de pol

 Structura: coloane neuronale cu diametru de 30-50 nm conținând fiecare peste

1000 de neuroni, semnalele vizuale ajungând in stratul 4 si de aici urca spre
straturile 1, 2, 3 cu răspândire laterala pe distante scurte, fie coboară in
straturile 5, 6 cu răspândire laterala pe distante mari

 Picăturile de culoare = zone aflate intre coloanele primare, primesc semnale

laterale si răspund specific la semnalele de culoare

 Arii corticale secundare

 Situate anterior superior si inferior de cortexul primar vizual

 Analiza si interpretarea imaginilor:

Nv IV
Mișcările
oculare
Inervația musculaturii
extrinseci a globului ocular
este asigurata de nv 3, 4, 6,
Nv VI
Interconexiunile dintre cei trei nuclei ai
nv 3, 4, 6 se realizează prin intermediul
fasciculului longitudinal medial

Mișcările voluntare sunt asigurate de

arii din lobul frontal prin tracturile
fronto-tectale

Mișcările involuntare de fixație sunt

controlate de arii secundare din lobul
occipital prin tracturile occipitotectal si
occipitocolicular

De la nucleii pretectali si coliculari sup

pornesc semnale prin fasciculul longitudinal
median spre nucleii nervilor 3, 4, 6.
ANALIZATORUL VIZUAL (CURS DR GHITA + BORON+ GUYTON)- RĂZVAN
PAPACOCEA

Notiuni de fizica optică- Convergenta=1/f, se măsoara in dioptrii

Convergenta cornee=45 dioptrii

Emetropia= focalizarea pe retina a obiectelor la distanta mai mare de 6m

(mm ciliar relaxat)
-se datoreaza raportului corect dintre puterea de refractie a ochiului
(39-44 δ cornee+19-23 δ cristalin) si lungimea axului ocular (21-23 mm)

Acomodatia= proiectarea pe retina a unui obiect situat mai aproape de 6m

- se realizează tehnic prin adaugarea de lentilă convergenta ,iar biologic
prin cresterea curburii cristalinului
- participă cristalinul, ligamentul suspensor (20 de zonule) si mm ciliar (cel
mai important)
- Reflex conditionat (apare la 6 luni de la nastere) este un reflex
parasimpatic:
Obiect mai mic de 6m=> vedere neclară=> impulsuri ce pleaca de la cortexul
occipital (aria vizuală) la nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-
Westphal)-> fb pregg=> sinapsa In GG ciliar PS (neuron 2)=>pleacă fb
postgg(nervii ciliari scurti la fb mm ciliar) contractie fibre circulare mm
Ciliar=> creste curbura cristalin=> proiectia imaginii pe retină=>vedere clară

- Activitatea e inhibată de SNS/vedere la distanta mai mare de 6m:

N1 apartine hipotalamus=>N2 apartine Coarne L C8-T2/Fb pregg sinapsa
in lant/Gg cervical superior-> fb postgg=> contracta fb radiare ciliare=>
relaxare

Hipermetropia= lipsa vederii clare la distanta (+ aproape) cand mm ciliar e

complet relaxat
- Cauze= ax ocular scurt/ Putere de refactie totala redusa
- Corectie L convergente (convexe)

Miopia= lipsa vederii clare la distanta cand mm ciliar e complet relaxat prin
exces de convergenta (definitia lui Ghita)
- cauze= ax ocular lung/ Putere de refactie totala crescută
- Corectie= lentile divergente

Astigmatism=abatere geometrica de la sfericitatea corneei/Calotă Torică

- 2 linii focale perpendicular
- Vedere neclara aproape/distantă
- Corectie=Lentile cilindrice
ACUITATEA VIZUALĂ (AV)=capacitatea de distingere/forma/dimensiuni/
contur
= putere de discrimarea spatială pt vederea detalii
Discriminare vizuala e de 3 tipuri= spatiala (minima separabila=AV clinica),
luminoasă , temporală
AV clinică= capacitatea de a discrimina 2 puncte luminoase distincte
aflate la o distantă de 1mm situate la 10 m in fata ochiului
- max la nivelul foveei/ 1 min de arc de cerc
- scade de 10 ori la periferie
- se masoara cu optotip

In foveea centralis ,AV in vedere fotopică (CONURI) e mult mai mare decat in
vedere scotopică si se invereseaza usor spre periferie .

Diferenta macula-periferie retina:

- in macula AV este 1, predomina conuri care fac sinapsa cu cel bipolare si
cel gg de 1:1:1, grosimea retinei e minimă
- periferie AV e 1/10, predomină bastonase care pot face sinapsa 10-100:1
cu cel gg (Convergenta)

Presiunea intraoculară= P umorii apoase din camera Anterioară (intre Cornee

si Iris)
Val normală 11-21 mmHg= echilibru intre producere (Procese ciliare 2-2,5
microL/min) si eliminare: -cale trabeculara -90% =trabecul->canal Schlemm ->
Vene apoase
-cale uveosclerală 10% (prin traversarea fb
longitudinale ciliare)

Crestere P intraoculara peste valori normale= Glaucom=productiei (rar) sau

 eliminarii (frecvent)
- determină distrugere fb nervoase in special capul nervului optic prin
mecanism mecanic si ischemic

STRUCTURA RETINEI

1) Mb limitantă internă
2) Strat fb nervoase (Axonii celule gg)
3) Strat Cel Gg
4) Strat plexiform int (strat de sinapse intre N gg si Bipolari+ cel amacrine)
5) Strat nuclear intern
6) Strat plexiform ext (strat de sinapse intre N bipolari si Corp cel
receptoare+ cel orizontale)
7) Strat Nuclear extern (corpii cel Conuri si bastonas)
8) Mb limitanta ext
9) Strat conuri si bastonase (prelungiri cel fotoreceptoare)
10)Strat pigmentar
Lumina trebuie sa treaca prin toate straturile inainte de a ajunge la fotoreceptori
(mai putin strat pigmentar)
Celulele fotoreceptoare sunt alcătuite din: -corp celular cu nucleu+ mitocondrii,
-o prelungire sinaptică spre N bipolari
-un segment extern (con sau bastonas
ce prezinta Mb plasmatică si citoplasmă cu discuri optice cu pigmenti).
Jonctiunea Corp-Segm extern e unita prin cil.

CELULE FOTORECEPTOARE
C:B=1/20

Celulele cu bastonase contin Rodopsină/ Sensibilitate mare sau crescută la

lumina= vedere scotopică monocromatică
- frecvente la periferia retinei, scad spre macula, absente in Foveea
Centralis
- realizeaza convergenta 100:1 (bastonas- cel gg) in periferie si 10:1 in
macula

Celulele cu conuri: 3 tipuri Iodopsine pt rosu L (large), verde M, albastru S

- vedere fotopică cromatică
- In fovee doar rosu+verde
- Convergenta mai mica decat pt bastonase iar pt fovee 1:1

Excitabilitatea celulelor fotoreceptoare

- in repaus (in absenta luminii)- influx de Na/Ca in segmentul extern, prin

canale controlate de GMPc (CNG-Cyclic nucleotide-gated)=> Curent de
intuneric
- efflux de K in segmentul intern

Concentratia intracelulara de ioni se mentine prin pompa de Na/K si antiport

Na/Ca

La intuneric PMR= - 40mV (celulă depolarizată)=> depolarizarea deschide

canalele de Ca=> exocitoza neurotransmitator (glutamate) = PPSI în neuronul
bipolar care NU mai elibereaza NT catre N multipolar => NU apare PPSE=> NU se
descarcă PA in nervul optic

Ciclul Rodopsinei
La lumină –Rodopsina se transformă rapid in metaR II prin stadiile urmatoare:
Rodopsina(R)=> BatoR=> LumiR=> MetaR I=> MetaR II => se descompune in
opsina si all-trans-retinal. All-trans retinal se poate izomeriza la lumină in all-
trans-retinol si la intuneric in 11-cis-retinal. La intuneric 11-cis-retinal se poate
recombine cu opsina refacand rodopsina sau se poate izomeriza in 11-cis-
retinol.
OBS La intuneric all-trans-retinolul (VIT A) se poate izomeriza in 11-cis-retinol
MECANISMUL TRANSDUCȚIEI (Rodopsin bleaching)
MetaR II (Rodopsina activată)-activează Transducina (proteina GTP binding
protein, are 3 subunitati αβγ)=>Transducina activată(α-GTP)=> stimulează
fosfodiesteraza=>inactivează GMPc=> inchidere canale de Na si de Ca (curs dr.
Ghita/doar Na in boron)=> hiperpolarizare - 70mV => inchidere canale de
Ca=>NU se eliberarează Glutamat in sinapsa cu Neuronul bipolar=> NU apare
PPSI in N bipolar= N se depolarizează=> eliberează NT=> PPSE in celula
Ganglionară=> PA in nervul optic

Inactivarea Rodopsinei activate

Rodopsina + kinază=>R fosforilata + Arrestină = Rodopsina inactivă

Rodopsina răspunde la lumină cu λ=496nm

Un foton stimulează 700 molecule de transducina=> hidroliza 1400 molecule de

GMPc=> inchidere 8% canale Na => scade current cu 2% (0,66 pA). Canalele
(CNG-Cyclic nucleotide-gated) din fotoreceptori sunt cationice neselective (90%
Na+ 10% Ca).
Un foton deschide 1 canal= 3 fA/canal
Celulele cu con au raspuns mai mic de 1/50 din bastonase=> Bastonase mai
sensibile

Adapatarea la întuneric= sensibilitatea la lumină creste la intuneric

(SCOTOPIC)
Mecanisme= Midriaza (creste pupila de 16 ori)
Adaptare conuri 10 min
Adaptare bastonase 30 min / la intuneric pentru un con activat se
activează 15.000 de bastonase

La intuneric creste GMPc => deschidere canale Ca=> creste conc. intracelulara
de Ca => stimulare fosfodiesteraze=> inhiba guanilatciclaza=> previne cresterea
exagerată a GMPc.

Inhibitia laterală- asigura cresterea contrast visual

- se realizează prin celulele orizontale si amacrine
- mediator=GABA (inhibitor)

CELULELE GANGLIONARE= 106; adună informația de la 100 mil de bastonase si

3 mil de conuri
Descarcă spontan PA (5-40/sec), chiar in absenta stimulării.
Astfel la prezenta luminii=> Raspuns on-off
La inchiderea luminii=> Raspuns off-on
Sunt de 3 tipuri:
W= 40%, conectate cu bastonase=> vedere scotopică
X=55%, conectate cu conuri=> vedere fotopica si colorată
Y= 5%, au dendrite f raspandite; raspund la miscari rapide sau schimbari rapide
ale intesiatii luminii=> ROL de avertizare + miscare ochi spre stimul luminous
Celula Ganglionară intrinsec fotosensibilă= contine MELANOPSINA
(asemanator rodopsinei),
-λ=475nm, cu max de absorbtie in spectrul albastru.
Lumina-> Melanopsina-> stimulare R. cuplat cu prot G->PLC/IP3/DAG->
TRP-> influx de cationi-> depolarizare
-Raspunde la lumina si in absenta stimulilor oferiti de fotoreceptori
-Raspuns lent

Roluri Non-Vizuale:
-Formare de Non-Imagini
-Ritm circadian
-Reflex Pupilar
-Imhiba prod de melatonină

Vedere Cromatică (Conuri)- 3 tipuri de fotopigmenti

Albastru(420 nm)
Verde(530 nm)
Rosu(560 nm)
- 96% aa opsinei R/V si 44% A/R-V

TEORII VEDERE COLORATA

1) Tricromatică( corecta la 90% populatie)- minim 2 pigmenti pt vedere
cromatică
- toti 3=> vedere cromatică corectă
- Tulburări= Discromatopsii
a) Daltonism- cea mai frecventă
- absemta pigment rosu= PROTANOPIE
- absenta pigment verde= DEUTERANOPIE
- absenta pigment albastru= TRITANOPIE
b) Vedere monocromată- F rar
- Mecanism= excitatie in procente diferite a celor 3 tipuri de conuri

2) Herming/ culori oponente galben albastru- process neurologic ce

consideră culorile opuse
-Albastru opus Galben
-Rosu opus Verde
-Alb opus Negru

CAILE VIZUALE:
1) REFLEX PUPILAR FOTOMOTOR- lumină multă sau in exces= Mioză
- reflex rapid
- creste profunzimea camp vizual prin
îngustarea fascicul de lumină
- poate fi direct/ consensual( atunci cand se
fixează un obiect in cadrul reflexului de acomodare,se produce si mioza);
-fb cu originea in Nc accesor al
oculomotorului fac sinapsă si in coliculii cvadrigemeni superiori=> orientare
ochi in directia luminii
CALE: Campul visual are 2 jumatati: Nazal (intern), temporal (extern); ele sunt
preluate de retina incrucisat, adică ceea ce vedem in campul nazal al unui ochi e
preluat de fotoR din jumatatea temporala a retinei, iar ceea ce vedem in campul
temporal sunt vazute de fotoR din campul nazal al retinei.
N1 in retina= Bipolar
N2 in retina= Multipolar (ganglionare)
Axon N2= Nerv Optic
Fibrele nervului optic din jumatatile nazale se incrucisează in timp ce fibrele din
jumatatile temporale nu se incruciseaza in CHIASMA OPTICĂ
OBS: In chiasma intră nervi optici si ies tracturi, dar toate cele 3 structuri (Nerv,
Chiasma, Tract)= axonii N2
N3= Se află in corpul geniculat L (sau coliculii cvadrigemeni superiori/miscare
reflexă cap in directia luminii)
Axonii N3= Radiatii optice-> Cortex Vizual

CORTEXUL VIZUAL

1) Primar- fisura calcarină extins spre polul occipital

- macula se proiecteaza la polul occipital
-retina periferica se proiecteaza in cercuri concentrice A de pol
-Structura( Neocortex 6 straturi- organizat in colone neuronale cu diam de 30-
50 nm): Semnalele vizuale ajung in stratul 4 de unde urca in 1,2,3 cu raspandire
laterala mica sau coboara in 5,6 cu raspandire laterala mare; Intre coloanele
prmare= “picături de culoare”=zone ce primesc semnalele laterale ( răspund la
Culoare)

2)Secundare- Anterior, Sup, Inf de Cortex primar- analiza si interpretare imag

Miscari ocular- coordonate de nc. Motori ai nervilor 3,4,6, conectati prin

fascicului longitudinal medial (FLM)
Miscari voluntare- coordonate de lobul frontal prin tracturi fronto-tectale-> Nc
pretectali->FLM spre nc 3,4,6)
Miscari involuntare (de fixatie)- coordonate de arii secundare din lobul
occipital/ tract occipito-tectal si occipito-colicular-> Nc coliculari superiori->
FLM-> nc lui 3,4,6
SENSIBILITATEA DUREROASA
 • Energia este informativa la
Sensibilitatea dureroasa
valori scăzute si moderate.
• Energia excesiva, la
intensități mari este
distructiva si determina
durere.
• Scopul durerii este de a
evita situațiile potențial
nocive
 Ce este durerea?
• “o experiența senzoriala si emoționala
neplăcuta asociata cu o leziune tisulara
prezenta sau potențiala, sau descrisa in
termeni ca dauna.”

– International Association for the Study of Pain

 Receptorii pentru durere
• Mecanoreceptori-implicati in detectarea presiunilor crescute
realizate asupra pielii cum ar fi cele exercitate de obiecte ascuțite.
– Nu răspund la atingeri ușoare
– Mediază durerea
• resimțită la nivelul tegumentului cauzata de presiune puternica, ciupitura sau
strivire
• din mușchii scheletici sau netezi implicați in contracții sau întinderi excesive
– Cei mai mulți pot răspunde si la temperaturi crescute(T > 45 °C)

• Receptori termici -terminații nervoase pentru cald prezinta canale

pentru detecția nocicepție pentru cald TRPV1 si TRPV2 si de
asemenea pentru rece TRPA1 si TRPM8.

• Chemoreceptori răspund la o varietate larga de substanțe dintre care

cele mai importante sunt concentrația protonilor (pH), concentrația
ionilor de K, histamina, bradikinina.

• Polimodali - sunt terminații nervoase care răspund la mai multe tipuri

de energie mecanica , chimica sau termica.
 Etapele durerii

• Prin lezarea
tegumentului se
produce distrucție
tisulara si inflamație.
 Hiperalgia primara
• Distrugerea tegumentului produce într-o prima etapa o
durere acuta care induce si o sensibilizare la stimuli locali
cu un răspuns puternic nociceptiv.
• Sensibilizare locala care apare imediat după acțiunea
stimulului se numește hiperalgie primara. Stimuli dureroși
care acționează in aria lezata sau imediat in vecinătatea
acesteia produc durere intensa.
– Cauza este explicata de fenomenul de facilitare care se produce
in coarnele posterioare ale măduvei spinării:
– Stimuli banali de (intensitate joasa) care acționează in zona
dureroasa sau adiacent de acesta vor stimula acești neuroni
facilitați
Stimuli tactili sau termici slabi care acționează in zona dureroasa
asupra neuronilor facilitați pot provoca un răspuns puternic care
este evocat la nivel central ca o durere intensa (hiperalgie
primara).
 Hiperalgia secundara
• Inflamația
– este raspunsul local celular asociat cu un răspuns nervos si răspuns al sistemului imun la
distrucția tisulara.
– Se eliberează o serie de factori inflamatori
• Neurotransmițători: glutamat, serotonina, adenozina, ATP
• Peptide: Bradikinina, substanța P
• Produși ai metabolismului acidului arahidonic prostaglandine, leucotriene
• Amine: histamina eliberata de mastocite
• Alte substanțe: proteaze, cytokine, chemochine, factori neurotrofici, H, K
– vasodilatație locala (urmata de roșeața, căldură si tumefiere (edem) local, si
• durere
Acest răspuns apare la 20 minute de leziunea inițiala.
• -Reflexul de axon
• stimularea terminațiilor nervoase din tegument – in special terminații polimodale
• Exista ramuri desprinse din fibrele aferente (terminațiile senzitive au o structura
similara axonilor) care acționează local-> descarcă subst. P
• răspuns produs de bucla de întoarcere desprinsa din fibra senzitiva stimulata se
numește reflex de axon.
– Substanța P , Neurokinina A, Calcitonin gene related peptid
• acțiune prelungita care amplifica inflamația: creste permeabilitatea vaselor, degranularea mastocitelor,
scăderea pragului pentru durere a terminațiilor nervoase învecinate.
• Prin scăderea pragului pentru durere a terminațiilor nervoase poate apare senzație dureroasa si la stimuli
mecanici care in mod uzual nu determina durere.
• Celulele distruse in aceasta etapa
 Hiperalgia secundara
Mediatorii inflamației:
– Acționează asupra receptorilor durerii
• Bradikinina,
• Histamina,
• Substanța P
– Modulează activitatea receptorilor durerii:
• NGF (factorul de creștere nervoasa)TRPV1
– Combinarea efectelor directe cu cele modulatorii
• TNFα
substanţa P(SP), neurokinina A(NKA) şi “calcitonin gene related pepide” (CGRP)
 NOCICEPTIA

• este condusa prin fibre mielinice si amielinice.  Neuronii senzitivi

pseudounipolari din rădăcina dorsala fac sinapsa cu neuroni din
coarnele posterioare ale măduvei spinării. Nocicepția poate fi
descrisa ca doua mari tipuri:

• - durerea acuta, rapida, care urmează după stimularea

mecanoreceptorilor ( ciupire, înțepătura sau strivire) dar si altor
tipuri de receptori (termici). Este rapid condusa prin calea neo
spinotalamica si este bine localizata.

• -durerea surda, lenta, care urmează după stimularea

termoreceptorilor, receptorilor polimodali si receptorilor viscerali
pentru durere. Este lent condusa prin calea paleo spinotalamica si
este slab localizata.
 Durerea acuta

• Condusa predominant prin fibre

mielinizate lente.
• Primul Neuronul senzitiv situat
din rădăcina dorsala face
sinapsa cu neuronii din lamina I
din cornul dorsal din măduva
spinării. – N1 descarcă glutamat
-> depolarizare rapida si scurta
a neuronilor 2 din coarnele.
• Axonii neuronilor 2 decuseaza si
trec in cordoanele laterale
formând fascicolul spinotalamic Sinapsa
lateral glutamatergica

• In nc ventromedial talamic se
afla al treilea neuron. Axonii se
proiecteaza in aria somestezică
din girusul postcentral.
 Conducerea stimulului dureros
– Fibre slab
mielinizate Aδ si C
• Aδ – mediază
durerea acuta,
ascuțită
• C –durerea
persistenta
– Canal Nav1.7
Stimulare excesiva –
glutamat – receptor
de glutamat:
– NMDA (N-methyl-
D-aspartate),
– AMPA (α-amino-3-
hydroxyl-5-methyl-
4-isoxazole-
propionate)/p325
Potențarea pe termen lung a
semnalului dureros
 Durerea lenta
• condusa prin fibrele lente amielinice si mai puțin prin
fibre mielinice.
• N1 fac sinapsa in lamina II si III (substanța gelatinoasa)
cu neuronul 2 al caii. N1 descarcă diferite peptide
dintre care cea mai importantă este substanța P.
Acțiunea este lenta si de lunga durata secunde -minute.
• stimulul parcurge mai mulți neuroni intermediari din
coarnele dorsale si apoi ajunge la neuronii din lamina V.
• Axonii acestora neuroni decuseaza si formează
fascicolul spinotalamic anterior.
• Doar o treime din aferentele sistemului vechi de
conducere se proiectează direct in nucleii intra laminari
si ventrolaterali.
• Fibrele din neuronii din lamina V se proiectează si in
alte trei principale arii:
– nucleii reticulari din TC
– aria tectală mezencefalică
– aria gri periapeductala (din jurul apeductului Sylvius)
• Aceste arii pot proiecta fibre scurte spre nucleii talamici
 Nucleii talamici
Proiectează fibre spre diferite arii:
• Ventrolateral si ventromedial —> Cortex senzitiv-
localizarea durerii
• Ventromedial —> Cortexul insular posterior --in
realizarea senzației dureroase, integrare senzoriala si
alerta
• Dorsomedial —> girusul cingulat in partea anterioara --
reacția emoționala determinata de durere, memorare
si creșterea atenției
Hipotalamus si cortexul limbic -- raspunsul visceral la
durere ( reacție adrenergica, etc) si memoria subiectiva
a durerii
 Relația cortex -durere
• Stimularea electrica a cortexul cerebral produce
durere acuta de intensitate moderata.
• Cortexul este implicat mai degrabă in
interpretarea calității dureri si localizării acesteia
• Centrii inferiori din TC, talamici si din nc.
subcorticali sunt puternic implicați in senzația
dureroasa intensa, in reacția emoționala si
vegetativa.
• Durerea întărește memorarea evenimentelor
concomitente si reacția emoționala.
Nocicepția

Implicația inflamației in nocicepție

 Sisteme de modulare a durerii
• Măduva spinării prezinta circuite care
acționează ca o “poarta” pentru nociceptie
• Teoria actuala de control a durerii este de a
modifica gradul de excitabilitate a neuronilor
din coarnele dorsale ale măduvei spinării
(locul de intrare al aferentelor nocicepție pe
calea rădăcinii dorsale a nervilor spinali).
 Mecanismul periferic de modulare a
durerii
• Stimularea prin fibrele rapide
mielinice Aα si Aβ, N1 activează
circuite inhibitoare MS mediate
de GABA si glicina determina
inhibarea neuronilor de releu din
coarnele dorsale ale măduvei
spinării.
• Prin stimularea tegumentului
învecinat zonei dureroase prin
manevre simple, frecare sau
scărpinare se poate obține o
scădere a senzației dureroase.
• Pe baza acestui mecanism
durerea este diminuata in cazul
fiziokinetoterapie sau
acupuncturii.
 Mecanismul central de supresie al
durerii
• Atunci când gradul de
activare ale SNC atinge un
nivel maxim de alerta se
activează sistemul de
control al durerii:
– - substanța gri
periapeductala si arii peri-
ventriculare ale
mezencefalului
– - nucleul rafeul magnus
localizat in porțiunea
inferioara a punții si
porțiunea superioara a
măduvei spinării.
-- poate suprima sau
reduce durerea condusa de
N1 din rădăcinile dorsale ale
nervilor spinali prin scăderea
excitabilității neuronului 2.
 Mecanismul central de supresie al
durerii
• Neuronii sistem de control prezinta
fibre descendente care descarcă in
coarnele anterioare mai multe tipuri
de mediatori:
– substanțe opiacee: enkefaline si
endorfine: (leucin-enkefalina Tyr-Gly-
Gly-Phe-Leu-OH), metionin-enkefalina (
NEURONII OPIOIZI Tyr-Gly-Gly-Phe-Met-OH), beta-
INHIBA NEURONII endorfina ( Tyr-Gly-Gly-Phe-[26
GABA CARE aminoacizi]-OH) dinorfina ( Tyr-Gly-Gly-
CONTROLEAZA Phe-[13 aminoacizi]-OH). Toți acești
RATA DE mediatori inhiba neuronii din lamina
DESCARCARE A gelatinoasa.
NEURONILOR • Acțiune presinaptică : scade
SEROTONINERGICI conductanța pentru Ca cu scăderea
IN MADUVA
eliberării de neurotransmițători
SPINARII • Acțiune postsinaptice prin activarea
receptorilor opioide μ determina
creșterea conductanței de K rezultând
un PPSI
– serotonina,
 Durerea viscerala
• - contracția excesiva a musculaturii organelor
cavitare(spasm)Apare ischemie locala celulele pierd o parte din
ioni si in lipsa unui metabolism aerobic generează cantități
importante de acid lactic creste concentrația de K, H , adenozina,
bradikinina si histamina care stimulează terminațiile libere ale
durerii din aceste organe.
• - contactul cu substanțe chimice. Ulcerul gastric sau duodenal
poate sa perforeze complet peretele digestiv si permite conținutului
gastric sau duodenal sa pătrundă in peritoneu cu iritarea acestuia.
– conținutul iritativ in cavitatea peritoneala : vezica biliara, apendice,
colon, vezica urinara.
• -ischemia viscerala determina o durere extrem de vie -Infarctul
visceral
• - Alte mecanisme: tensionarea capsulei organelor parenchimatoase
(ficat), iritarea foitelor viscerale: pleura, pericardul, peritoneul,
iritarea meningelui.
 Durerea referata
• Resimțirea durerii le distanta de locul
producerii se numește durere referata.

• Durerea referata apare frecvent in

durerea viscerala. Percepția durerii la
distanta implica doua mecanisme:
– Încrucișarea semnalului nervos in
coarnele posterioare ale măduvei spinării
• preluarea stimulului dureros visceral de
neuronii care conduc durerea somestezică
se generează o senzație localizata la
suprafața pielii dar slab localizata.
• Localizarea durerii se împrăștie la o
suprafața mare (ex. un segment de
membru).
– Originea embrionara a organelor viscerale
 Durerea referata
• Durerea se resimte in regiunea de origine embrionara a
organelor viscerale si nu locul actual al acestora.
• Originea embrionara si localizarea reala a viscerelor
este diferita. Multe organe viscerale își au originea in
segmente superioare locului actual de localizare.
– cordul -- origine in segmentele embrionare cervico-
toracice (C3-T5)
– stomac -- origine in segmentul embrionar toracic (T9)
– duoden, intestin subțire - origine in segmente embrionare
-toracice (T9-T11)
– pulmon -- segmente cervico-toracice embrionare
– apendice-- origine in segmentul embrionar toracic (T10)
 Durerea viscerala
• durerea din suferința apendicelui este transmisa spre
segmentul toracic T9-T10 si resimțită ca o durere
periombilicala sub forma de crampa.
• Daca inflamația apendicelui creste induce si inflamația
peritoneului învecinat -- durere corespunzătoare
segmentului L1 –porțiunea inferioara a abdomenului si
regiunea inghinala.
•
• Localizarea durerii viscerale este mult mai dificila si poate
conduce la interpretări eronate astfel ca o cunoaștere a
originii embrionare a organelor interne precum si
modalitatea in care poate induce durere este foarte
importanta in activitatea de medic.
SNA
 Organizarea sistemului nervos

Sistemul nervos central Sistemul nervos periferic

Sistemul nervos autonom Sistemul nervos somatic

Ach-rec N
Sistemul enteric Simpatic Parasimpatic

Neuroni postggl Ach-rec M, N Alti neurotransmitatori

MSR

Norepinefrina Ach Alti mediatori 80% Epinefrina 20% Norepinefrina

 SNV

Simpatic Parasimpatic

Origine toraco- Raspuns Origine cranio – Raspuns specific

lombara 1. in conditii de stres – sacrata Nv Digestie, somn,
T1-T12 si L1-L3 generalizat 3,7,9,10 si S1-S2 mictiune
2. in conditii bazale
Distributie Efect anabolic
specific –
localizata (pentru Conservarea
antagonizarea
fiecare sistem energiei
parasimpaticului
separat)

Distributie larga Creste catabolismul

 Neuronii pre si post ganglionari
• Sinapsele intre neuronii • Receptori principali din
pre si postganglionare țesuturile țintă:
simpatici sau – adrenergici (NA) pentru
parasimpatici sunt SNV simpatic
sinapse colinergice – Muscarinici (Ach) pentru
– la nivelul postsinaptic SNV parasimpatic
neuronii postggl exprima
rec N2 ionotropici (diferiți
de rec N1 din placa
neuromusculara) –PPSE
unice sau multiple
– Tot la acest nivel in
segmental postsinaptic
întâlnim receptori M
Curentul M
• Este larg răspândit in diferite
organe, CNS, ganglioni nervoși
• Este un curent de K (eflux) care
determina hiperpolarizarea
celulei.
• Este in mod obișnuit inhibat prin
stimularea receptorilor muscari
nici.

• Stimularea receptorilor
muscarinici(M)  scade
curentul de K prin canalul de K
modifica potențialul membranar
(creste excitabilitatea)–
modulează excitabilitatea celulei
• Stimularea receptorilor nicotinici
determina potențialul de
acțiune.
Relatia dintre simpatic si parasimpatic
• Reciproca sau antagonista
- Simpaticul stimuleaza si parasimpaticul inhiba
- Ex frecventa cardiaca
- Parasimpaticul stimuleaza si simpaticul inhiba
- Ex motilitatea gastro-intestinala
• Complemetara
– defecatie, mictiune,
- Simpaticul pentru umplere
- Parasimpaticul pentru golire
- Erectie (PS)- Ejaculare (S)
Structura componentei simpatice a
SNV
SNV Simpatic
Sistemul simpatic este
componenta vegetativa a
sistemului nervos
periferic prin care se
realizeaza controlul
visceral pentru a pregati
organismul in a raspunde
rapid si corespunzator la
o activitate musculara
intensa sau la o situatie
de stres, raspuns adesea
numit reactie de lupta sau
fuga.
Lupta sau fugi

• Midriaza
• Vasoconstrictie mucoasei
si decongestia (scade
secretia nazala)
• Sudoratie
• Creste frecventa cardiaca
• Vasoconstrictie
• Creste presiunea arteriala
• Scade motilitatea tractului
GI
• Contractia sfincterelor
• Creste tonusul muscular
 Eferentele vegetative simpatice
-neuronii vegetativi din MS din coarnele Fibrele preganglionare
laterale T1-L3 simpatice in lantul
 Fibre slab mielinizate radacina anterioara paravertebral:
a nervilor spinali ramura comunicanta - fac sinapsa cu neuronii
din ggl paravertebral
alba lant simpatic paravertebral: - urca sau coboara prin
• Ggl simpatici paravertebrali: lantul paravertebral si fac
– 3 cervicali sinapsa in ggl
• superior (fuziune ggl C1-C4): neuroni postggl asigura - traversarea lantului ggl
inervația simpatica a capului, spre ggl simpatic
•
•
mijlociu (fuziune ggl C5-C6) si
inferior (fuziune ggl C7-C8 dar poate fuziona si cu T1 cu
prevertebral :
formarea ggl stelat): inervația inimii, plămânilor si - formeaza Nervi splahnici
bronhiilor, (marele si micul splahnic-
– 11 sau 12 toracali toracal si nervi splahnici
lombari)
– 4 sau 5 lombar, - Se termina in MSR (
Inervare intr-o maniera segmentara
– 4 sau 5 sacrali cellule cromafine –
– 1 coccigian. receptori colinergici
nicotinici si descarca
direct in sange
Adrenalina)
 Neuroni
postganglionari
După realizarea sinapsei fibrelor
preggl cu neuronii postggl din
lanțul simpatic paravertebral:
- fibre amielinice  ramura
comunicanta cenușie  nervii
spinali  piele si vase de sânge
- fibre amielinice  ramuri
periarteriale in regiunea
cefalica:
• dilatator pupilar  midriaza
• pielea fetei  sudoratie
• m Muller (ridicător al pleoapei)
 mărirea fantei palpebrale
• vasodilatație  roșeața
- fibre amielinice  nervi
simpatici inervează inima si
plămânii
 Nervii splahnici
• O parte din fibrele preganglionare traversează lanțul simpatic si formează
nervii splahnici sau se termina in MSR. Acești nervi ajung in ganglionii
preaortic(celiac, mezenteric superior, mezenteric inferior si hipogastric) .
• Fibrele fac sinapsa cu neuroni postganglionari
• Fibrele postganglionare formează plexul celiac, mezenteric superior si inferior
si hipogastric
• Inervează organele interne din abdomen si pelvis
• T5-T9 –marele nerv splahnic -- ggl celiac- (stomac, ficat, vezica biliara,
pancreas)
• T5-T9 si T10-micul nerv splahnic -- ggl mezenteric superior marele (splina,
rinichi, si intestinul subțire)
• T10-T11 si L1-L4- nervi splahnici lombari:
– ganglionul mezenteric inferior-- vasele de sânge si colon porțiune
proximala)
– hipogastric -- colon porțiunea transversă pana la rect, organe genitale si
vezica

Copyright 2009, John Wiley & Sons, Inc.

 SNV - Simpatic
ochi Glanda lacrimala

Mucoasa nazala
Ganglionul Ganglioni lantului simpatic
cervical
superior Vase de sange si piele(mm erectori
Ganglionul ai firului de par, glandele sudoripare)
cervical Glandele salivare
mijlociu Inima
Ganglionul
cervical
T1 inferior Plexurile pulmonare si cardiace Plaman- bronhii si bronhiole

Marele nerv splahnic

Micul nerv splahnic Ficat si vezica biliara

Ganglionul celiac
Stomac
L2
Ganglion
Ramurile mesenteric Splina
comunicante superior
albe MSR
Plexul Rinichi
Ao
Nervi Intestinul subtire
Ganglionul
splahnici Mezentericâ
lombari inferior Intestinul gros

Rect
Plexul
hipogastric
Organele genitale si vezica

Human Anatomy and Physiology, 7e Copyright © 2007 Pearson Education, Inc.,

by Elaine Marieb & Katja Hoehn publishing as Benjamin Cummings.
 • Fibrele preganglionare
– Numeroase terminații
SNV Simpatic (fibrele preggl.
conectate cu peste 20
de neuroni postggl.)
– Eliberează in fanta
sinaptica Ach
– Sunt fibre scurte
• Fibre postganglionare
– Sunt nemielinizate
– Sunt lungi
– Se termina in organul
țintă unde fac sinapsa
cu efectori
– Eliberează in principal
NE
 • O singura terminatie
simpatica preganglionara
SNV Simpatic
n HO face sinapsa cu 200 sau
mai multi neuroni
HO CH CH2 NH2
postganglionari
OH
DIVERGENTA SEMNALULUI
Noradrenalina
Norepinefrina
HO
• O fibra post ganglionara
HO CH CH2 NH inerveaza mai multi
OH CH3
efectori ai aceluiasi organ
Adrenalian
astfel ca efectul stimularii
Epinefrina simpatice este
GENERALIZAT
SNV Simpatic

Sinapsa fibrelor periferice cu efectori

Na+ Gαq –PLC-IP3-Ca

Gαi-↓AC/AMPc
Gαs-AC-AMPc-
PKA

NE
Potential de actiune
Receptor
adrenergic
Neuron postganglionar
 Efectele stimulari receptorilor adrenergici
-receptorii adrenergici α1: • Receptori β (Gαs-AC-AMPc-PKA)
• Mechanism de actiune : Gq--PLC-IP3-Ca si PLC-DAG- • receptorii beta 1:
PKC – CORD: ↑frecv (C+), ↑cond (D+), ↑FC (I+)
• Efecte – ↑eliberarea de renina din ap juxta-glom
– Contractia musculaturii netede – creste reabsortia apei in ductele secretorii ale
• Vasoconstricția (Piele , Rinichi , Tract glandelor salivare cu formarea unei salive
gastrointestinal, Creier, Coronara, Bronhiii) vâscoase
• Contractia musculaturii viscerale (Sfincterele – Agregare plachetara
tractului gastrointestinal, Dilatator pupilar, • receptori beta 2
Ureter, Duct deferent, Sfincterul uretrei, – - relaxarea musculaturi netede ( a bronhiilor si
Contracția capsulei splinei) bronhiolelor, a arterelor si arteriolelor coronare,
• Mm erectori ai firului de par a detresorului vezical, a vaselor din musculatura
– Metabolismul glucozei (la nivel hepatic) striata, a musculaturii gastrointestinala (exc.
• Gluconeogeneza↑, Glicoliza ↑ sfincter), a uterului)
receptorii adrenergici α2 – -Metabolismul glucozei (stimulează
Mecanism de acțiune: α2 receptorii sunt cuplați cu gluconeogeneza si Stimulează glicoliza)
proteina Gαi -↓AC-↓AMPc intracelular • - receptori beta 3
- Efecte: – stimulează lipoliza
• Postsinaptic:
– efect termogenic
– contracția musculaturii netede: vase, intestin
– ↑sudoratia (glandele sudoripare) – efect anti-obezitate
– ↑ agregarea parchetară – efect antidiabetic
• Presinaptic (SNC)
– Inh eliberarea de NE astfel ca rec alfa 2 este un
receptor important in controlul feedback al eliberării
de NE
Receptorii adrenergici

Receptor Mesager Agonisti Tesut tinta

secund
Alfa 1 Gαq-PLC- NE>=E Muschiul neted vascular, muschiul neted visceral
IP3-Ca (sfinctere), dilatatorul irisului, muschii erectori ai
firului de par, ficat
Alfa2 Gαi-↓AC- NE>=E SNC, plachete, celulele beta-insulare pancreatice
↓AMPc

Beta 1 Gαs-AC- E>NE Miocard, celulele juxtaglomerulare, adipocite,

AMPc-PKA Dobutamina plachete
Beta 2 Gαs-AC- E>NE Muschiul neted visceral, muschiul neted vascular,
AMPc-PKA Izoproterenol muschiul scheletic, ficat
Beta 3 Gαs-AC- E>NE Adipocite
AMPc-PKA Izoproterenol
DA 1 Gαs-AC- Dopamina Muschiul neted vascular (patul vascular
AMPc-PKA Fenoldopamin mezenteric si renal), SNC
DA 2 Gαi-↓AC- Dopamina SNC, unele terminatii presinaptice
↓AMPc Quinpirol
Exceptii SNV S

Glandele sudoripare

• Neuronii postganglionari implicați in reacții de stres eliberează NE-

stimulează glandele sudoripare –transpirația palmei si a plantei piciorului
•Neuronii postganglionari simpatici implicați in termoreglare
stimulează glandele sudoripare si mai puțin sebacee prin eliberarea
ACH. Prin stimulare se produce o transpirație abundenta. Controlul
neuronilor preganglionar simpatici implicați in transpirația cu rol in
termoreglare este realizat de hipotalamus. Secreția glandelor sudoripare
este controlata de centrii parasimpatici si realizata de fibre pre si
postganglionare simpatice.
•Glandele sebacee axilare au o secreție groasa, mirositoare, cu rol de
lubrifiere care permite alunecarea ușoara a brațului pe lângă corp. Acesta
transpirație odorifera este controlata de centrii simpatici.

Glanda suprarenala
- Neuronii preganglionari nu fac sinapsa cu neuronii din lanțul
paravertebral simpatic
- neuronii preganglionari fac sinapsa direct cu celulele din glanda
suprarenala unde eliberează Ach si activează receptori nicotinici din
membrana postsinaptica a celulelor cromafine:
-Eliberează 80% adrenalina si 20% noradrenalina
 Sistemul nervos parasimpatic
• Actiunea este orientata, specifica pentru
fiecare organ
• Raspunsul este focalizat si controlul este
individualizat
• Este implicat in functiile anabolice
• Controlul se face intr-o maniera reflexa
• Reflexe vegetative
 SNV parasimpatic
• Reflexe vegetative (cale aferenta-neuroni
intercalari – cale parasimpatica – organ
tinta)
– Reflex pupilar
– Reflex salivar
– Reflex baroreceptor
– Reflex chemoreceptor
– Reflex brohoconstrictor
– Reflexe vago-vagale in tractul gastrointestinal
• Reflex secretor digestiv
• Motilitatea gastrica
• Contractia colonului la distensia gastrica
• etc
– Reflex de defecatie
– Erectia
– Reflex de mictiune
– etc
 Nucleii parasimpatici preganglionari
• Nuclei vegetativi ai diviziuni craniene
parasimpatice
– Nucleul Edinger-Westfal, RFM, acomodație
– Nucleul salivator superior –VII, ggl
pterigopalatin (lacrimare), ggl
submandibular-gl submandibulare si
sublinguale
– Nucleul salivator inferior –si parte din nc
ambiguu –IXggl otic- gl parotida
– Nucleul dorsal al vagului – aproape toate
efecte pe care le are la nivelul
abdomenului
– Nucleul ambiguu
•  IX-ggl oticgl parotida
•  X – ggl terminali - contracția mm striate
faringe, laringe, esofag (activitate somatica)
si scăderea frecventei cordului (activitate
autonoma)
• Nuclei vegetativi ai diviziuni craniene
parasimpatice
– Măduva spinări sacrata S2-S4– nervi
splahnici pelvici ggl terminali din colon,
rect , vezica urinara , organe
reproducătoare
 SNV Parasimpatic
• Fibrele preganglionare
– lungi, fac sinapsa cu
ganglionii PS in vecinătatea
organului țintă
– Descarcă Ach
– Stimulează receptorii
nicotinici N2 din neuronii
postganglionari
Sinapsa terminatie
• Fibrele postganglionare parasimpatica – organ tinta
– Scurte Acetilcoline
steraza
– Descarcă Ach Organ
N K
efector
– Stimulează receptorii
muscarinici din organele a G+
țintă Potential de +
ACH
actiune Receptor
muscarinic
Neuron
postganglionic
 Receptorii muscarinici

• M1-M5 stimulate de
Muscarina si ACh si inhibate
de Atropina
– M1, M3, M5
• GPCR (Gαq) –PLC-IP3 + DAG
– M2, M4
• GPCR (Gαi sau Gαo) - ↓AC-
↓AMPc
• Modulează in mod direct
canalele de K prin complexul
βγ al proteinei G
 Efectele stimularii vagale
• Cord – cronotrop -, dromotrop -, vasodilatatie
coronariana
• Respirator- brohoconstrictie, dilatatie vase
bronsice
• Gastrointestinal: creste peristaltismul, relaxare
sfinctere,
• Creste secretia digestiva
• Ficat: Creste siteza de glicogen
• Contractia vezicii biliare
 SNE (enteric)
• >100 milioane neuroni: neuroni aferenți, neuroni
intermediari, neuroni efectori
• Formează plexuri:
– Plexul submucos sau Meissner - situat intre strat muscular
circular intern si musculara mucoasei  ctrl transport ioni si
fluide
– Plexul mienteric Auerbach – situate intre stratul muscular
longitudinal extern si circular intern
• Primește inervație
– Parasimpatica – SNE = ggl terminal – “postganglionar”
– Simpatica – SNE – “post-postganglionar”
– SNV S si PS  Modulează activitatea SNE
• Poate funcționa independent de influentele SNV
Transmițători non-adrenergici,
non-colinergici Clasa Neurotransmițător Neuroni pregg Neuroni postggl Neuroni enterici

Monoamine 5HT X
Dopamina X
AA
GABA X
Neuropeptide
Substanta P X X
Encefaline X
Neuropeptidul Y X X
Neurotensina
Somatostatina X X
Calcitonin gene related peptid x X
Galanina X X
VIP X X
Opioide endogene X X

Tahichinine X
CCK X
Peptidul elib al gastrinei
Non clasici
NO X X
ATP X X
 Transmițători non clasici ai SNA
• ATP • Fazele contracției
– Co-localizat in terminații
mușchiului neted
care eliberează NE din vascular
neuronii vasoconstrictori – Urmează co-transmisiei
simpatico postganglionari ATP, NA, neuropeptid Y
– Activează purinoreceptori din terminațiile simpatice
(P2) de la nivelul m. postggl:
netede: – Acțiunea ATP cu
• ionotropici P2X si Deschiderea canalelor de
• metabotropici (RCPG) P2Y Ca membranare P2X
si P2U – Acțiunea NA –RCPG- PLC-
– Acțiune sinergica cu NE: IP3-RIP3-RE-Ca
• Activare P2X (creste influx – Acțiunea Neuropeptid Y –
de Ca-> determina Rec Y2-ionotropic-influx
eliberare de Ca)
de Ca
ATP
 Transmițători non clasici ai SNA
NO • Efectele stimulării neuronilor
• Produs de NO sintetaza din L- parasimpatici postganglionar:
arginina sub acțiunea cascadei – Ef direct asupra mm netede–
PLC-IP3-Ca VIPRCPG (R-VIP)- scădere Ca
intracelular
• Durata scurta de viată, – Ef indirect Eliberarea de Ach
difuzează rapid pe distante Rec M3 din celulele
scurte si acționează in special endoteliale -creste Ca
prin activarea guanilil ciclazei intracelular SON  NO
• Se afla in neuronii pre si – NO difuzează  activează GC
postganglionari simpatici si mm netede  GMPc 
parasimpatici, neuroni scădere Ca
enterici, endoteliu vascular, etc  relaxare musculara
• Transmitere retrograda
NO
 Coordonarea activității viscerale
• Coordonează activitatea centrilor
trunchiului cerebral cu cei din
Hipotalamus prozencefal (majoritatea din
sistemului limbic):
– amgdala, cortex entorhinal, cortex
preforontal, insula
• Coordonează funcția de:
– Alimentare, termoreglare, ritmuri
circadiene, balanța hidro-electrolitica,
emoții, libidoul, reproducere,
motivația, etc
• Proiecții:
– Nucleul parabrahial, rafeul bulbului,
NTS, sb cenușie centrala, coloana
intermediolaterala MS

Interacțiuni intre funcția corticala si autonoma:

- Activitate corticala  activitate autonoma: frica, atacurile de panica, stres emoțional,
convulsii, stres cronic, deprivarea de somn, activitatea cognitive, nervozitate
- Activitatea viscerala activitate corticala: foamea, dispneea, durerea viscerala, distensia
vezicii, hipo/hipertermia
 Nucleul tractul solitar

– Conține neuronii senzitivi viscerali de ordin 2

– Organizare viscerotopica
• Respirator
• Cardio-vascular
• Gustativ
• Gastrointestinal
– Primește aferente de la viscere prin nv X, XI, VII,V dar si de alte
structuri centrale: cortex, hipotalamus, aria postrema, formațiuni
reticulate, rafeul medular, alți nuclei
– Integrează informația viscerala si o transmite spre diferiți nuclei:
• nc dorsal al vagului, nc salivator sup si inf, nc ambiguu (X),
• nc motor frenic si alti nuclei respiratori,
• neuronii simpatici preganglionari
• Hipotalamus, aria postrema, formațiuni reticulate, rafeul medular, alți nuclei
NB aferentele viscerale formează tractul solitar, NTS înconjoară acest tract.
 Sd Horner

• Manifestare • DD – cocaine 2% (blocare recaptare NE)

– Ptoza palpebrala – Hidroxiamfetamina (eliberează NE) (efect
– Anhidroza doar in afectarea preggl)
– Ptoza
– Mioza
• Cauze
• Leziuni de ordinul 1 – lezări ale Nn
simpatici hipotalamici (ocluzie A
cerebrala postero-inferioara) sd
Wallenberg
• Leziuni de ordinul 2 (Nn simpatici
preggl) tumora Pancoast
• Leziuni de ordinul 3 (Nn simpatici
postggl) disecția arterei carotide
interne
SNV- (CURS DR GHITA + BORON) - RĂZVAN PAPACOCEA

SNS= T1-L3; răspuns la stres plus antagonizare SNPS in conditii bazale; distributie largă-> creste
catabolism
SNPS= origine cranio-sacrată 3,7,9,10+ S1-S2; distributie localizată; răspuns specific (digestive,
somn, mictiune), efect anabolic/ conservă energia

Relatii S-PS
1) Reciprocă/Antagonistă :
a)SNS +/ PS – frecventa cardiac
b)S-/PS = motilitatea gastrointestinală
2) Complementară – defecație, micțiune:
a)SNS umplere, PS golire (vezica, respectiv rect)
b) S determină ejaculare, PS det. erectie

In intregul SNV sinapsele intre N1 (pregg) si N2 (postgg)= sinapse colinergice/receptori

colinergici nicotinici tip 2 ( N2 ) ionotropici=> PPSE
La contactul fb postgg PS cu efectorul= receptori colinergici de tip muscarinici M.

Stimularea receptorilor M scade curentul M ( de K de hiperpolarizare=eflux K) larg raspandit in

diferite organe, SNC, Gg) ⇒ crește excitabilitatea celulei

SNS
Roluri – pregătire organism pt raspuns rapid de tip fugă sau luptă
- midriază
- vasoconstrictie mucoasa = decongestie nazală
- sudorație
- tahicardie, vasoconstrictie,  TA
- creste tonusul muscular
- Scade motilitatea digestivă, contracție sfinctere
Eferența:
N1 ∈ Coarne laterale MS T1-L3 ⇒ axonii= fibre SCURTE, slab mielinizate care:
a) trec prin Răd Ant ⇒ RR comunicantă albă⇒ lanț simpatic paravertebral si fac sinapsa in GG
PARAVERTEBRALI (3 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali ,1 coccigian)
- Gg cervical superior (fuziune C1-C4) – fibrele postgg = inervație capului
- Gg cervical mijlociu (fuziune C5-C6)
- Gg cervical inferior (fuziune C7-C8) = T1 = gg Stelat ⇒ fibrele postgg = inervație inimă,
plamâni, bronhii

b) urca sau coboara prin lant si fac sinasa in ganglioni paravertebrali

c)traversează lantul si fac sinapsa cu N2 in gg PREVERTEBRALI (celiac, mesenteric superior +
inferior) formând nervii splanhnici toracali (mare si mic) si lombari

N2 ∈ gg din lanțul PARAvertebral ⇒ fibre amielinice

- comunicanta cenusie ⇒nervi spinali⇒ piele si vase de sânge
 - ramuri periarteriale distribute în regiunea cefalică - produc midriază, sudorația feței,
ridicatorul pleoapei = crește fanta palpebrală, roșeață
- nervi cardiaci + pulmonari

N2 ∈ gg PREvertebrali (celiac, mezenteric superior + inferior) formând nervii splanhnici toracali

(mare si mic) si lombari
- T5-T9 –Marele nerv splahnic⇒gg celiac⇒fibrelepostgg = plex celiac ⇒
stomac, pancreas, VB + MSR (receptori nicotinici) ⇒descarca adrenalină in sânge
- T10 – micul nerv splahnic
- T5-T9 + T10 ⇒ gg mezenteric sup ⇒ plex mez. sup⇒splina, rinichi, Is
- T10-T11 si L1-L4 –nervi splahnici lombari ce fac sinapsă în:
⇒ gg mezenteric inf ⇒ plex mezenteric inf ⇒ vase sânge, colon proximal
⇒ gg hipogastric⇒ plex hipogastric⇒ colon distal, organe genital, vezica urinară

Fibrele S pregg elibereaza ACh; 1 fibră pregg ⇒200 neuroni postgg = divergența
semnalului
Fibrele S postgg elibereaza în principal NA(NE); 1 fibră postgg ⇒mai multi efectori ai unui
organ = effect generalizat

Sinapsa cu efectorii
PA ⇒ deschidere canale de Ca ⇒ exocitoza NA⇒ receptori adrenergici cuplati cu proteine G:
Receptor α1 Gαq- PLC-IP3-Ca
Receptor α2 Gαi -  Ac/AMPc
Receptor β Gαs-AC-AMPc-PKA

Receptor Mecanism Localizare Efecte

/agonist
α1 Gαq- PLC- Mm neted :
IP3-Ca vascular Vasoconstricție în piele, rinichi, creier, coronare
NE> E Iris dilatator pupilar
Sfinctere Contracție sf digestive
Fir par piloerectie + contractie ureter, duct deferent,
Ficat  gluconeogeneza, glicoliza
α2 Gαi -  SNC Postsinaptic: cont mm netede dig + vase
NE> E Ac/AMPc Presinaptic (SNC) : - eliberarea NE (feedback)
Plachete agregarea plachetară sudorația,

Celule beta pancr  gluconeogeneza, glicoliza

β1 Gαs-AC- Miocard  frecvența, conducerea, forta contractie
E> NE AMPc-PKA Rinichi  eliberarea reninei
reabs apei = saliva vascoasa
plachete Agregare plachetară
β2 Gαs-AC- Mm neted visceral Relaxare musculatură netedă
E> NE AMPc-PKA si vascular Bronhodilatație/ Vase coronare si
Vase musculare Musculare/Detrusor / Musc digestiva/Musc. uter
Ficat  gluconeogeneza, glicoliza
 β3 Gαs-AC- Adipocite lipoliza =effect termogenetic
E> NE AMPc-PKA effect antidiabetic. antiobezitate
DA 1 Gαs-AC- Mm neted
Dopamin AMPc-PKA vascular, SNC

DA2 Gαi -  SNC, term

Dopamin Ac/AMPc presinaptice

Excepții SNS
1. Gl sudoripare - postgg de stress- elib NE- hipersudorație palmara + plantară
- postgg de termoreglare- eliberare ACh –hipersudorație + secr gl aebacee =
transpiratie groasa, mirositoare axilar
2. Rinichi - Dopamina - cant  Vasodil (DA1), cant  Vasoc (α1), în absența ei- Vasodil β2
3. MSR – primeste direct fibre pregg cu ACh, elibereaza 80 A, 20% NA

SNPS
Act – orientată pe un organ, focalizată
Reflexe vegetative :
Pupilar
Salivar
Baroreceptor
Chemoreceptor
Bronhoconstrictor
Vago-vagale intestinale: secretor dig, motilitate gastrică, gastrocolic
Defecatie, Mictiune, Erectie

N1 ∈ Nc PS cranieni
– nc Edinger-Westfal (accesor 3) – RFM, acomodatie
- nc salivator sup -7- gl S,S
- nc salivator inf -9- gl P
- nc dorsal 10 – aproape toate ef PS pe abdomen
- nc ambiguu - 9 –gg otic
-10 gg terminali- contr mm esofag, faringe, laringe

N1 ∈ Nc PS sacrati S2 –S4 – nervi splahnici pelvini- gg terminali rect, vezica, org reproducatoare

Fibre pregg – lungi, descarcpă ACh, Rec Nicotinici N2 din neuronii postgg
Fibre postgg-scurte, descarcă ACh, Rec Muscarinici M din org tintă
Rec= M1-M5 = + stimulati de ACh/ Muscarină, - de Atropină
M1,3,5 GPCR Gαq- PLC-IP3-Ca
M2,4 GPCR Gαi -  Ac/AMPc
Modulează direct canalele K prin prot G

Efectele stimularii 10
Inhiba toate fct cordului: inotrope/cronotrop/dromotrop (scade contractilitatea, conducerea,
automatismul) ⇒ bradicardie, scade Fc, debit, scade TA
Vasodilatatie coronariană
Respirator – Bronhoconstricție, dilataie vase bronsice
Digestiv : creste motilitate, relaxeaza sfinctere, creste secretii (inclusive biliara)
Ficat : creste sinteza glicogen

SNEnteric

>108 neuroni aferenti, intercalari, efectori organizati în 2 plexuri:

1. Submucos (Meissner)- control predominant secretii (ioni +fluide)

2. Mienteric (Auerbach) – control predominant motilitate

Primeste inervatie PS +S cu rol modulator, dar poate fct independent cu ajutorul unor NT
noncolinergici non adrenergici de tipul:
Monoamine – serotonna, dopamine
GABA
Neuropeptide – subst P, Neuropeptid Y, Neurotensina, somatostatina, Galanina, VIP, Enkefaline,
Endorfine, CCK, CGRP, GRP (peptide liberator gastrina)
Nonclasici: NO, ATP

ATP – in neuronii postgg S, colocalizat cu NE (act sinergică cu NE ⇒ influx Ca prin recept P2X)
- act pe receptori Purinergici P2 din mm neted: P2X = ionotropici
P2Y, P2U = metabotropici
Contractie mm neted este secundară cotransmisiei ATP, NE, neuropeptide Y din termin S postgg:
-ATP ⇒deschidere canale CA P2X
-NE ⇒ Na –PLC-IP#-RIP3-Rendoplasmic-Ca
-NY⇒ Rec Y2ionotropic- influx Ca

NO -produs din L-arginină de NO sintază

-durata viată scurtă, actioneaza prin Guanil ciclază
- In neuronii pre/postgg S, PS, enterici, endoteliu vascular
- TRANSMITERE RETROGRADĂ

Efectele stimularii neur PS postgg:

Eliberare ACh⇒ Rec M3⇒ creste Ca intracelular⇒stimulare NO sintaza⇒ NO⇒difuzeaza si
activeaza Guanilciclaza in mm neted ⇒ GMPc ⇒ scade Ca ⇒Relaxare musculara =
VASODILATATOR -
Coordonarea activitatii viserale
Hipotalamus – coordoneaza/corelează activitatea centrilor din TrC cu sist limbic (amigdala,
insula, cortex prefrontal)
- coordoneaza alimentarea, echil HE, ritmuri circadiene, emotii, motivatie, libido
- proiectii- Nc rafeului, subst cenusie central, coloana intermediolaterala MS, Nc Tract
Solitar NTS
Interactiuni fct corticala-autonoma:
Activ corticala⇒activ autonma: frica, atac anica, stres emotional, deprivare somn, nervozitate
Activ viscerala⇒activ corticala: foame, dispnee, durere viscerala, hipo/hipertemie

NTS (inconjoara tractul solitar ce aduce aferente viscerale)

- contine N2 senzitivi viscerali
- Organizare viscerotopica – respirator/CV/Gustativ/Gintest
- Aferente de la viscere prin 5,7,9,10
Struct central: Cortex, HT, area postrema, Subst retic, Rafeul medular

-Integreaza informatia viscerala si o trimite spre: nc dorsal 10, SS, SI, ambiguu
nc respiratori/frenic
neuroni S pregg
HT, area postrema, Subst retic, Rafeul
medular

Sd HORNER= ptoza palpebrală unilaterală + Anhidroza feței (lipsa transpirației) +Mioza

Cauze: Leziuni ordin I =ale nn. simpatici HT (ocluzia aa cerebrale post-inf)
Leziuni ordin II = ale nn simpatico pregg =tumora varf pulmonary (Pancoast-Tobias)
Leziuni ordin III = ale nn simpatico postgg (disecția arterei carotid interne)

Teste Diagnostice:
Cocaina 2% - blochează recaptarea NE in termin sinaptice ⇒ midriaza la om sanatos, fara efect
in sd Horner
OH-amfetamina = elibereaza NE din neuronii postgg⇒ midriaza la om sanatos, nu in sd Horner.
VESTIBULAR, GUSTATIV, OLFACTIV, PIELE, DURERE-(CURS DR GHITA +
BORON) RĂZVAN PAPACOCEA

APARATUL VESTIBULAR SI ECHILIBRUL

Se imparte in 2 parti: A. (Utricula + Sacula)

B. canale semicirculare (acceleratie angulară)

A. Utricula + Sacula – detecteaza acc liniara + gravitatie/poz cap

Contin macule: orizontale (in plan transversal) la U (MU) si
verticale (plan sagital) la S. (MS)
U: kinocil este apropiat de linia de curbare/ de intoarcere
S: kinocil indepartat de linia de curbare/ intoarecere
Macula= celule paroase acoperite de o mb gelationoasă otolitică (CaCO3+
proteine)

1. Linia de intoarcere= linie de tranzitie a polaritatii

- linia imparte macula in 2

2. Celulele Păroase Vestibulare: 2 Tipuri, au PMR= -40mV

1) Tip 1- parte bazală cu aspect bulbar si terminatie aferenta caliciforma

(cupă)
2) Tip 2- aspect cilindric cu terminatii aferente+evferente butonate
- 50-150 stereocili/celulă interconectati apicali prin cadherină-23+
protocadherina-15
(KINOCIL NU EXISTA LA CEL AUDITIVE)

Structura= Kinocil= Cil 9+2 micrptubuli

Stereovilii- Nu cili adevarati, contin actină, au canale cationice (1-2 pe
stereocil)

Endolimfa- secretată de celule vestibulare intunecate

(K 140 mM/L; HCO3 30mM/L, P electric= 0mV)

Mecanism de stimulare al celulelor păroase:

- in repaus, stereocil vertical=> current minim de K=> 100 impulsuri/sec
- inclinare kinocil=>deschidere canale de K din stereocili=> depolarizare =>
deschidere canale de Ca voltaj dependente => exocitoză glutamate=> crestere
rata de impulsuri mai mare de 100/sec in Nervul VIII
In sens invers=> hiperpolarizare=> scade rata de impulsuri< 100 impulsuri/sec
din cresterea sau scaderea curentului de K=> răspuns detectabil la o inclinare de
0,5 nm

Detectarea pozititie capului:

1) Cap pozitie vertical- MU= orizontală=> detectează miscari in plan orizontal

- MS= vericala=> detectează miscari in plan vertical
2) Cap pozitie orizontală- MS in pozitie orizontală/ Miscare in plan orizontal
DETECTAREA ACCELERATIEI LINIARE- deplasarea capului determină miscarea
opusa a otolitilor=> inclinare cil=> depolarizare/hiperpolarizare

-inclinare la 90grade=> raspuns de 10 ori mai slab

- deplasarea exista cata vreme exista si acceleratie

CANALELE SEMICIRCULARE- sunt 3

A (45 grade spre A si Ext),
P (45 grade spre P si ext)
Orizontal (Transversal)
- cotin endolimfă + ampulă cu crista ampulară, acoperită de cupulă
- rotatia in planul canalului=> endolimfa se misca opus (inertie)=>
stimulare celule paroase adică depolarizare/hiperpolarizare in functie de
directia rotatiei
- Rotatia determina excitatia intr o ureche si inhibitia in cealaltă

Detectare aceeleratie angulară- canale f sensibile

-Rotatie cap= deplasare cupulă in raport cu ampula=> inclinare cil=>
depolarizare/hiperpolarizare
- de exemplu, rotirea spre stânga=> stimulare CS orizontale stangi(U stg) si
inhinbare CS orizontale drepte (U dreaptă)

Reflex vestibule-ocular= Miscarea automata a globilor ocular in sens opus

rotării capului
Receptori din Canale semicirculare-> N VIII-> FML-> Nc 3,4,6

Calea vestibulară:
N1= GG vestibular SCARPA-> VII
N2= Nc vestibulari bulbari=>
-Cerebel lob fluculos nodular Nc fastigial si
- MS- vestibulospinal
- TC- FML
- Cortex- parietal la santul Sylvius

CHEMORECEPTIA
- toate celulele din corop pot fi chemoreceptori
- preinta receptori de suprafata cu sensibilitae si specificitate diferită/
raspuns specific
ANALIATOR GUSTATIV
-CEL RECEPTOARE GUSTATIVE- se afla in papile (fata dorsală a limbii, pilierii
tonsilari, epiglota, esofag proximal)
Forme papile
- circumvalate/ dispuse in V la baza limbii
- foliate (lateral de cele anterioare)
- fungiforme (ant de circumvallate+ varf limba)
- o papilla are mai multi muguri
- -total 2000-5000 de muguri gustative
- 1 mugure prezinta mai multe tipuri de celule:
- Tip 1- support
- Tip 2- cel receptoare (50-150)= chemoreceptori- face 2 tipuri de sinapse
electrică cu cel tip 3 si chimica cu dendritele
- Tip 3- cel ce fac sinapsa cu dendriele (prezinta SNAP25)
- Tip 4- celule bazale

CHEMOR pt Sărat
- in papilele gustative de pe partile laterale ale limbii
- stimulate de saruri, cel mai important NaCl
- Na-> Canale ENaC->depolarizare-> influx de Ca prin canale voltaj-dep->
eliberare mediator la sinapsa cu dendrita

CHEMOR pt acru
- in papilele din partea P + regiune palatului moale
- stimulati de acizi dizolvati in saliva prin mai multe mecanisme
- 1) H-> canal neselectiv cationic TRPP3 (PKD2L1) si PKD1L3
2) Canale selective de cationic activate de hiperpolarizare (HCN)
3) ASIC (acid sensitive ionic channel)=> depolarizare
4) Alte mecanisme( de toxicitate)
- aceste celule prezinta anhidrază carbonică IV ce transformă CO2 din bauturi
carbogazoase in H; Acetazolamida inhibitor de AC4 modifică gust bautură

CHEMOR pt Dulce, Amar si Umami

- majoritatea acestor celule se afla in papile din varful limbii
- prezintă receptori cuplati cu prot G (GPCR- codificati de gene T1R si T2R)

Dulce- Dimer T1R2-T1R3 ( stimulat de zaharuri + alte glucide)

Amar- oricare T2R (din 25) – stimulat de alcaloizi si e asociat cu otrava
Umami- Dimer T1R1-T1R3 ( aa)

Transductia Gustului Amar Dulce si Umami

Substanta chimica-> stim. GPRC=> stimulare PLC=> disociere PIP2=> IP3 =>
creste eliberare Ca din RE in cytosol=> activare canale TRPM5=> intra Na=
depolarizare= deschidere Canale Ca voltaj-dep=> eliberare mediator
(serotonina)
CAI DE CONDUCERE
- 2/3 A limba -> N lingual/Coarda Timpanului/ VII
- 1/3 P limba -> N IX
- refiunea faringiana ->N X
N2 apartine tract solitary =>
N3- nc ventral posteromedial din thalamus=> Partea inf Girus Postcentral plus
aria operculară a insulei

Reflexul Salivar
receptori gustativi=>
N1- apartine Gg 7,9,10
N2- apartine nc tract solitar=> sinapsă cu N din nuclei salivatori inf+ sup=>
N VII- sublinguala si subandibulara
N IX- parotid

ANALIZATORUL OLFACTIV
- mucoasa olfactivă se afla in MEATUL NAZAL SUP, 5 cm2 (x 2 nări= 10cm2)
- 108 celule receptoare (Neuroni bipolari)= cu 4-8 sapt de viata
- inconjurati de celule de sustinere
- dendrite cu buton olfactiv + 4-25 cili cu receptori olfactivi
- axonul strabate lama ciuruita si face sinapsa cu N2 = celula mitrala din
Bulbul olfactiv
- cilii olfactivi se proiectează in mucus: grosime 20-50 microni, inlocuit la
10 min, contine Ac, enzime, prot de legare a substantelor odorizante
(ajuta acces la receptori plus indepartare substante de pe receptori)

- Omul miroase 400.000 de substante (80% neplăcute)=> rol protectiv prin

atentionare nocivitate

TRANDUCTIA SEMNAL OLFACTIV

- Rec olfactivi apartin GPCR; proteina G olfactiva (Golf)
- Substanta odorantă=> GPRC=> Stimulează Golf=> Stimulează adenilat-
ciclaza=> AMPc=> deschidere canale cationice CNG (cyclic nuchleotid
gate)=> creste influx Na/K/Ca=> creste Ca=> deschidere canale anionice
activate de Ca (ANOCTAMIN 2)=> eflux de Ca=> P gradual de receptor +
vârfuri (spikes) = PA

TRANSMITERE SEMNAL OLFACTIV

PA produs in receptor(N1)=>Axoni scurti prin lama cribriforma(ciuruita)

Sinapsa cu N2= celula mitrala din glomeruli bulbului olfactiv
- 1 glomerul= 25 celule mitrale, 25.000 terminatii din cel olfactive, 60
terminatii celule cu smoc
Axonii celulelor mitrale=Tract olfactiv=> 2 părti si ajunge in:
Aria medial olfactivă-> Partea medio-bazală din creier (Anterior de hipofiză)=>
sistem limbic => comportamnet (lingere buze, salivatie)
Aria lateral olfactivă-> Cortex piriform+ amigdală->Hipocamp=> placer sau
respingere (functie de experienta)
Nou: Talamus- lob orbito frontal (analiza constienta)
PIELE

Epiderm- 5 straturi (BaSpiGraLuCo)

Derm
Hipoderm

CORPUSCULII CUTANATI= toti sunt mecanoreceptori (MR)

Pacini= cel mai mare 2:1 mm (lungime:diametru)

- in hipoderm
Alcatuire: 1 terminatie nervoasă inconjurată de 20-70 lamele concentrice (ca
foile unei cepe) din celule Scwhann modificate intre care se află lichid vâscos
(redistribuie presiunea)

Functionare: Presiune, mai mica masura vibratii (50-500Hz)-> deschidere

canale de Na=> P local=> prag=> deschidere canale de Ca voltaj-dep => PA

Codificare intensitate: I mare= creste frecventa descarcarii PA

Putere mare de adaptare, Camp receptor extreme de mare (senzatie zbârnâit)

MEISSNER- in difgitatiile dermului glabră (fără păr)

- de 10 ori mai mici decat pacinii
Alcatuire: Terminatii nervoase incapsulate
Functie: Vibratii de joasa frecventa 2-80Hz si discriminare spatiala
Adaptare rapidă, Camp receptor f mic

DISCURI MERKEL- jonctiune dermo-epidermica in pielea glabră

Alcatuire: Cel epiteliale plate ce fac sinapsa cu terminatii nervoase
Functie: Presiune tactilă, textură obiect
Adaptare grea, Camp receptor f mic

KRAUSE- piele peribucală (jonctiune piele mucoasa)

Alcatuire: terminatii nervoase cu aspect înodat
Functie: Presiune usoara
Adaptare rapidă

Ruffini- in derm± păr

- seaman cu Pacini
- vibratii frecventa joasa= fâlfâire
- adaptare lentă

FIR DE PĂR
- folicul păros (hipoderm) ce contine bulbul firului cu rol in crestere+ mm
erector fir păr + terminatii nervoase bogate in mecanoR
- pe traiectul firului- glande sebacee
CÂMPUL RECEPTOR= suprafat de piele inervată de 1 singură dendrită
- mic-mână, fată
- mare-trunchi abdomen mb inferior
- MEISSNER si Merkel= CR f mic (epicritică)
- PACINI= CR mare

DISCRIMINAREA SPAȚIALĂ- depinde de

1) Dimensiunea CR (densitatea campurilor receptoare pe S pielii)
2) Densitatea terminatiilor Nervoase in acelasi CR: crește ramificare=nr
mai mare de receptori=identificare stimuli slabi

TRANSDUCTIA SOMATOSENZORIALĂ= se face prin:

Ancore externe/interne
Receptori cuplati cu canale cationice
-TRPC= neselective- proteina non-TRP= piezo2=> adapatare rapida (rec.
fazici)
-TRPA1
-TRPV4
-KCNKs- cu 2 pori
Canale de Na, degenerin/epiteliale ASIC1 ASIC3
Deformare membrane => activare PLC=> DAG si IP3

Mecanism:
-stimulare MR-> terminatii senzititve=> deschidere canale de Na=> influx de
Na=> prag=> Canale de Na voltaj-dep=> PA
Intensitatea stimului e tradusă printr-o frecventa mai mare de descarcare a PA
(canalele de Na voltaj-dep se deschid repetitiv)=> sumare de frecventă
Exista si sumare spatiala=nr de campuri receptoare stimulat

ADAPTARE RECEPTORI: depinde de

1) Aspect receptor: Incapsulati au grad mai mare de adaptare (receptori

fazici/ de miscare, ex. Pacini), cei neincapsulati se adaptează lent (tonici,
ex R pt durere)
2) Mecanism de adaptare: scade raspuns MR la deformare=> scade influx de
Na=> scade frecventa PA / activare canale de K dep de Ca=> eflux K=
hiperpolarizare
3) Mecanism central

SENSIBILITATE TERMICĂ
Receptorii pt rece – familia TRP, interval termic mai larg decat pt cald (8-40°C)
- tip TRPM8 (maxim la 27 ° C, activat de MENTOL= senzatie falsă de rece)
- tip TRPA1
Raspuns:
a) Dinamic- modificari bruste de T proportionale cu ΔT si invers
proportionale cu durata
b) Static- legat de T pielii (T<10 grade= effect anestezic local)
Receptorii pt cald - – familia TRP, interval termic restrans (8-40°C)
- tip TRPV1-4 (receptori Vaniloid)
- TRPV1- activat de Capsaicina (piper, ardei, usturoi)=> senzatie fierbinte
- TRPV1,2- modularea durerii termice
- TRPV3,4- senzatie căldură obisnuită

TRANSMITERE SENSIBILITATE PIELE- STA, STL, SpinoBulbare

DUREREA= experientă neplacută +/- leziuni tisulare

Receptorii pot fi:

1) MR- presiuni crescute/ obiecte ascutite
2) Termici- TRPV1,2 – cald, TRPA1,M8- rece
3) Chemoreceptori- stimualti de H, K, Histamina, Bradikinina
4) Polimodali- raspund la mai multe tiprui de energie

ETAPELE DURERII: lezare tesut=> creste K, prostaglandine, serotonină,

bradikinină=> activează nociceptori=> eliberare substantă P=> creste
permeabilitate capilara=INFLAMATIE

1) Hiperalgia primară= sensibilizarea locală apărută imediat după stimul=

durere intense la noi stimuli ce actionează in aria lezată/vecinătate, se
explică prin fenomenul de facilitare din coarnele P ale maduvei spinarii
2) Hiperalgia secundară-MECANISME:

A. Inflamatia= raspuns la distructia tisulară prin:

a) Eliberare de factori inflamatori:
- NT: Glutamat, serotonină, adenozină, ATP
- Peptide; Bradikinina, substanta P
- Metaboliti acid arahidonic (Prostaglandine si leukotriene)
- Histamină, amină
- Altele: protease, citokine, H, K

b) Vasodilatatie locală
- roseată, caldura, tumefiere=edem local/ , durere, la 20 min
de la leziune
- Semnele inflamatiei sunt 5: Rubor, Calor, Tumor, Dolor+
functio leza (incapacitate functionala)

B. Reflexul de axon= răspuns produs de bucla de intoarecere desprinsă

dintr-o fb senzitivă stimulată dureros
Este mediat prin substanta P, Neurokinina A, CGRP- prelungesc si amplifica
inflamatia

C. Distrugerea celulară
 NOCICEPTIA- e de 2 feluri
1.Durere acută rapidă-condusă neospinotalamic, bine localizată
Conducere:
Fibre Aδ/ durere acută, ascuțită
Fibre C(tip III)/ mielinizate lente/durere persistentă
Stimularea excesiva –eliberare glutamat- stimulare receptori NMDA,AMPA
N1- pe radacina dorsala, descarca glutamat
N2- in coarnele posterioare MS (lamina I ) cu depolarizare rapidă => STL
N3- in talamus(ventromedial)=> proiectie girus postcentral
2.Durere lentă
Fb amielinice/ mai putin mielinice
N1- pe radacina dorsala, descarca substanta P
N2- in lamina 2-3 (substanta gelationasa)=> interneuroni=>N din lamina 5=>STL
Axonii N din lamina 5 se proiectează in
- Nc reticulari TRC
- Aria tectală mezencefalică
- Aria Gri periapecuctală;
Axonii din aceste arii=> Nc talamici

NUCLEII TALAMICI
• Ventromedial=> Cortex insular posterior= realizarea senzatiei dureroare
• Ventromedial+Ventrolateral=> Cortex senzitiv= Localizare durere
• Dorsomedial=> Girus cingulat-> reactive emotionala la durere, memorie,
cresterea atentiei
• Conexiunile cu Hipotalamusul + Sistem Limbic= Raspuns visceral la
durere (reactive adrenergicaĂ)

Relatia Cortex-Durere: stimulare electrică cortex= durere acută moderată,

-cortexul= calitate + localizare durere
Centrii subcorticali= reactie emotionala si vegetativă la durere
Durerea intareste memorarea evenimentelor.

SISTEM DE MODULARE A DURERII

1) Mecanismul periferic= stimulare tegumentului vecin zonei dureroare
(frecare/scarpinare) scade senzatia dureroasă=> aplicatii in
fiziokinetoterapie/acupunctură

Explicatie: stimularea N1 ( prin fibre rapide mielinice Aa si Ab ) activează circuite

inhibtoare din maduva spinarii, care prin GABA si glicină inhiba N2 din coarnele
P ale maduvei spinarii

2) Mecanismul central de surpresie al durerii- stimularea dureroasa puternica

a SNC activează ariile de control al durerii care inhibă sau suprimă durerea
transmisă prin N1 din radacina dorsală:
Ariile /Sistemul de control al durerii :
- Aria Gri periapeductală,
- Arii periventriculare mezencefalice,
- Nc Rapheul Magnus => fb descenndente care eliberează mediatori
inhibitori: serotonina, opiacee ( enkefaline, endorfine, dinorfina);

Inhibitia poate fi presinaptica (scade conductanta pt Ca)=> scade eliberarea de

NT sau postsinaptică => activare receptori opiomide miu=> creste conductanta
K=> PPSI

DURERE VISCERALA
Cauze
- contractia excesiva (spasm)=> cresc necesitatile metabolice + vasoconstrictie=
ischemie locală=> creste acidul lactic=> creste concentratia de H, K, Bradikinina,
Histamina=> Durere=> stimulare TNL
- Contact cu substante chimice: perforarea unor organe digestive in peritoneu cu
iritarea acestuia (Ulcer perforaat, vezica biliara, colon etc.)
- Ischemie viscerală= infarct visceral= durere f mare abdominală- creste
concentratia de H, K, Bradikinina, Histamina
- Alte mecanisme: tensionarea capsule organelor (Ficat), leziuni foite viscerale

Durerea referată= durere resimtita la distanta de locul producerii, produsă prin

divergenta / incrucisarea semnalului nervos sau prin originea embrionară
comună a viscerelor (durerea se resimte in regiunea de origine a viscerelor nu in
zona actuală)

Cord- C3-T5- durere precordială stângă iradiată pe mâna stângă

Stomac T9
Duoden- T9-T11
Apendice- T10

Ex: Durerea din apendicită e transimă spre T9-T10= resimtita ca durere

periombilicală; Extinderea inflamatiei la peritoeul vecin= durere L1= Abdomen
inferior regiune inghinală

Deorece durerea viscerală este slab localizată e f importantă cunoasterea originii

embrionare+ durere referată
 SINGE CURS I

Singele este alcatuit din plasma si elemente figurate (hematii,leucocite,

trombocite); impreuna cu limfa, L.interstitial si L. transcelulare alcatuieste compartimentul
lichidelor extracelulare (LEC), functional sinonim cu Mediul Intern. Mentinerea constanta
a parametrilor fiziologici ai acestuia este definita drept homeostazie (homeios = aceeasi,
stasis=stare), conform definitiilor date de Claude Bernard (1865) si mai tirziu de Kanore
(1939).
Homeostazia este azi considerata prezenta la toate nivelele la care materia vie e
organizata in sisteme: celular, tisular, organic, organism, populatie, biocenoza, ecosistem.
Singele,ca sistem fizic, e compus din faza dispersata (elem.figurate) si faza dispersanta,
plasma, care se separa prin centrifugare.
Volumul sanguin (VS) este alcatuit din volumul plasmatic (VP) si cel globular
(VG).
Volumul globular exprimat procentual este hematocritul - Ht. Acesta masoara
concentratia de eritrocite, nu masa eritrocitara totala.
Determinarea volumului sanguin, se face prin metoda dilutiei. Primele determinari
au fost facute la condamnati prin decapitare – Birschoff-1857.
Volemia la un adult de sex masculin este de aprox.5L, adica aprox. 80mL/kgc si
reprezinta 8% din greutatea corporala, din care >4% sint determinate de volumul plasmatic
si 3% de volumul globular.
Diferenta dintre sexe, la adulti este de aproximativ 1L in favoarea sexului masculin:
la femei, volemia este de aprox. 70mL/kgc. Diferentele se datoreaza hormonilor sexuali,
in ceea ce priveste Ht si concentratia de Hb, precum si procentului de tes.adipos, mai slab
vascularizat. Ca dovada, dupa castrare, diferentele de volemie practic dispar.
Volumul sanguin se raporteaza si la supraf.corporala: 3,1 L/mp la barbati si 2,5
L/mp pt. femei, exprimare corecta si in caz de retentii hidrosaline importante (edeme) si in
cazul obezitatii.
La copiii nou nascuti (NN) la termen, vol sangh/greutatea corporala este de 90-
100mL/kgc, datorita volumului eritrocitar mai mare. La prematuri, acest raport e si mai
mare, de 108mL/kgc, datorita greutatii corporale mai mici.
Determinarea VS se face cel mai corect prin determinarea simultana a VP si a VG.
Determinarea VP se face prin adm iv de coloranti (albastru Evans=sol.T1824,
albastru Chicago, rosu Congo) care se leaga de albuminele plasmatice. Se mai pot folosi
albumine marcate cu I131 sau I135. Volumul globular sau corpuscular se determina prin
injectare de hematii marcate cu Cr51 , P32, Tc99. Determinarea simultana a VP si a VG se
numeste metoda dublului marker.
Determinarea Ht se face pe singe venos recoltat pe anticoagulant in tuburi capilare
cu pereti grosi, prin centrifugare, la 3000 turatii/min. Hematiile, cu densitatea de 1090
sedimenteaza la baza tubului, iar plasma - deasupra coloanei celulare. La limita de separare
dintre ele se detaseaza un strat gri-albicios alcatuit din majoritatea leucocitelor si
trombocitelor, a caror densitate este intre cea a hematiilor si cea a plasmei. Pentru
determinarea corecta a Ht, este necesara aplicarea unor factori de corectie ce tin de
anticoagulantele (AC) folosite si de plasma sechestrata in urma centrifugarii, intre
elementele figurate din singele venos folosit. Astfel, in cazul folosirii de oxalat de Na ca

1/8
AC, F1 de corectie este 1,09, datorita modificarii volumului eritrocitor si de 1 in cazul
heparinei.
F2, ce tine de plasma sechestrata este de 0,96. Valorile Ht astfel obtinute dupa
corectare prin inmultire cu F1 si F2 sint de 40% pt.F si 45% pt.B. La nou-nascut (NN), Ht
are o valoare mai mare, de 55%, datorita numarului crescut de hematii si datorita unei
usoare deshidratari specifice acestuia. Ht. venos de 45% este putin mai mare fata de cel
arterial, 42%, datorita transferurilor hidroelectrolitice de la nivelul segmentului capilar:
hematia din singele venos contine mai mult clor si mai multa apa datorita fenomenului de
membrana Hamburger.
Valoarea Ht variaza si in functie de organul in care este determinat: la nivel splenic,
Ht este de 70%, la nivelul capilarelor sinusoidale care “filtreaza” eritrocitele. La nivelul
capilarelor si venulelor, Ht este mai mic, datorita curgerii axiale a singelui, iar la nivel
tisular, este mai mic fata de Ht arterial si venos.
Ht intregului organism este media valorilor Ht din toate tesuturile si organele.
Astfel, Ht somatic este de 35%. Raportul dintre Ht somatic si Ht venos se numeste Factor
celular si este subunitar: 0,91 la adult si 0,87 la NN. Ht este direct proportional cu nr de
hematii/mmcub de singe, tinind cont ca volumul eritrocitar mediu (VEM) normal este de
80-94 microni cubi. Ht creste in poliglobulii (pletora globulara), insotita si de hipervolemie.
In plasmoragii, volemia scade, dar Ht creste datorita hemoconcentratiei. Ht scade in
anemii, cu volemie normala sau scazuta, in hiperhidratari (hidremii) situatie in care
volumul globular este normal, dar Ht scade datorita hemodilutiei.
In cazul hemoragiilor acute, inaintea declansarii mecanismelor compensatorii
pentru corectarea hipovolemiei prin intravazarea lichidului interstitial, Ht este normal, dar
volumul globular este scazut.

Modificarile fiziologice ale volemiei. Factori endogeni.

Digestia determina o usoara si lenta crestere a volemiei, datorita absorbtiei lichidelor in
intestin.
In timpul efortului fizic intens, volemia scade cu citeva sute de mL in primele 10-15 min.,
datorita extravazarii de lichid in spatiul interstitial, datorita cresterii nr. de capilare
functionale in musculature scheletica. La subiectii antrenati, acest proces e mai putin
intens. Volemia este direct proportionala cu activitatea fizica: la sportivii bine antrenati,
raportul volum sanguin/G corp este de 100 mL/kgc.
Postura: dupa 30 min de ortostatism, volumul sanguin este cu 15% mai mic fata de
clinostatism, datorita extravazarii lichidului din plasma la nivelul capilarelor membrelor
inferioare, ca urmare a cresterii presiunii hidrostatice la acest nivel.
Repaosul la pat pe termen scurt determina cresterea volemiei cu 5%. Prelungit, (2-3
saptamini) acesta determina scaderea volemiei la adult cu pina la 500 mL.
Sarcina determina cresteri mari ale volemiei, in medie cu 20-30%, uneori cu 100% (in
cazul sarcinilor gemelare sau cu tripleti).Cresterea volemiei incepe din saptamina 10 si
continua progresiv pina in saptamina 30-34, raminind nemodificata pina la nastere.
Revenirea la normal se face lent, dupa 2-8 sapt de la nastere. Aceasta crestere se datoreaza
cresterii atit a volumului plasmatic (VP), cit si a volumului globular (VG). VP creste
datorita retentiei hidrosaline din timpul sarcinii, ca urmare a secretiei crescute de aldosteron
si ADH. Estrogenii si progesteronul placentari induc vasodilatatie (prin lipsa de raspuns la
efectele presoare ale ATII), ce scade rezistenta periferica. Perfuzia renala scade si ca

2/8
urmare a compresiei mecanice exercitate de uterul gravid. VP creste in sarcina si datorita
cresterii sintezei de proteine plasmatice. Cresterea VG in sarcina variaza direct
proportional cu aportul de Fe exogen. Cauza cresterii de VG este descarcarea de
eritropoietina, stimulata de prolactina si de Hormonul lactogen placentar (somato-
mamotropina corionica umana, denumita si prolactina placentara – hLP).
Factori exogeni. Climatul cald induce usoara crestere a volemiei, iar cel rece o usoara
scadere, datorita transferului de lichid in tesuturi (ficat, muschi). La mare altitudine,
presiunea atmosferica scazuta si hipoxia prelungita determina cresterea volemiei, prin
stimularea eritropoiezei.
Variatiile patologice ale volemiei. Scaderea volumului sanguin total reprezinta
hipovolemiile sau oligohemiile. Acestea apar in: pierderi externe de singe (traumatisme,
interventii chirurgicale) sau interne (ruptura de organ: ficat, splina). Scaderea volumului
globular caracterizeaza anemiile. Scaderea VP se datoreaza pierderii de plasma si lichidelor
hidroelectrolitice in arsuri, varsaturi, diarei profuze, fistule digestive, ocluzii intestinale
inalte, diureze excesive, diabet zaharat (poliurie), insuficienta corticosuprarenala,
transpiratii profuze, edeme generalizate, acumularea de mari cantitati de lichid in pleura
sau peritoneu.

Hipovolemiile sint insotite sau nu de modificarea Ht. In hemoragiile acute, la inceput,

hipovolemia este normocitemica, apoi, pe masura intravazarii de lich. interstitial, Ht incepe
sa scada si hipovolemia devine oligocitemica. In cazul pierderilor de plasma si/sau lichide
electrolitice, datorita hemoconcentratiei, hipovolemia este policitemica. Daca se pierd
lichide hipotone (transpiratii, varsaturi, diureze apoase), plasma devine hipertona,
hematiile se ratatineaza, scade VG si Ht scade, indicind astfel pierderi lichidiene mai mici
ca in realitate. In cazul pierderilor de lichide mai putin hipotone, (bila, suc pancreatic) prin
varsaturi sau fistule digestive, sau in cazul evacuarilor repetate de transsudate pleurale sau
peritoneale, plasma devine usor hipotona, hematiile cresc in volum, creste VG si astfel Ht
indica pierderi mai mari ca in realitate.

In hemoragiile acute datorate leziunior venoase ce nu depasesc 10% din vol.sangh. total,
presiunea arteriala (PA) practic nu se modifica, iar in cazul leziunilor arteriale ce duc la
pierderi de sub 10% din vol.sangh, presiunea arteriala se modifica, dar pe termen scurt si
in mica masura, datorita declansarii prompte a mecanismelor compensatorii: mobilizarea
singelui din depozite, intravazarea lich.interst. in capilare, oligurie pina la anurie, cu
declansarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron, scaderea secretiilor exocrine,
ajustarea patului vascular la vol.sangh. scazut prin vasoconstrictie selectiva si redistributia
singelui spre organe vitale; se sunteaza sectorul arteriolo-venular, deci scade patul vascular.

Daca hemoragia se soldeaza cu pierderea de peste 30% din VS, se instaleaza socul. Acesta
se instaleaza in hipovolemii absolute, datorate pierderilor lichidiene si in hipovolemii
functionale: decompensarea acuta a ventricolului sting in cazul infarctului miocardic acut
(IMA), tamponadei pericardice, rupturii de valve cardiace, in toate aceste cazuri aparind
EPA (edemul pulmonar acut).

Hipervolemiile sau pletorele sanghine se pot instala datorita cresterii VP in cazul

hipervolemiilor oligocitemice (Ht scazut), cind VG este N sau usor scazut asa cum se

3/8
intimpla in hiperhidratari: administrarea unor cantitati mari de solutii saline, plasma,
inlocuitori de plasma, solutii macromoleculare (dextrani), aport de lichide in exces.

Hipervolemia policitemica (Ht crescut)se caracterizeaza prin cresterea VG, fara

modificarea VP: poliglobuliile secundare (altitudine), boli respiratorii cronice sau
poliglobuliile primare: Policitemia Vera.
Hipervolemia normocitemica (Ht normal) se datoreaza cresterii atita VP cit si a VG:
hipertiroidie, transfuzie de singe integral. Hipervolemiile acute se datoreaza perfuziei
masive de diferite solutii: singe, plasma, masa eritrocitara, solutii cristaloide.
Repartitia volumului sanghin este inegala, cea mai mare parte, 85% gasindu-se in
sistemul de joasa presiune, adica in rezervorul de capacitate, reprezentat de cord, venele
mari, capilarele din marea circulatie, mica circulatie, iar restul de 15% sint repartizate in
aorta si artere, ce reprezinta rezervorul de presiune.
In conditii fiziologice si in repaos, jumatate din VS total se afla efectiv in circulatie, ca VS
circulant, iar restul circula de 10-12 ori mai lent, sau stagneaza in sectoare ale sistemului
venos, ca VS de rezerva. In ficat exista 0,5-1L de singe, in splina 0,3-0,5L, si de asemenea,
la nivelul plexurilor subpapilare. La aceste nivele, se pot acumula cantitati relativ mari de
S, fara modificarea presiunii intravasculare.

Proprietatile singelui. Culoarea singelui se datoreaza Fe din Hb, care reflecta razele
spectrale rosii. OxiHb da culoarea rosu-aprins, Hb deoxigenata (redusa) da cularea rosu-
inchis, cianoza se datoreaza cresterii cantitatii de Hb redusa la 6-7g% sau mai mult. In
zonele cu staza sanghina sau circulatie incetinita, culoarea singelui este inchisa. CarboxiHb
are culoarea rosu-aprins iar metHb-rosu brun -“cianoza bruna”.
Temperatura singelui creste paralel cu activitatea metabolica tisulara. La nivel hepatic:
41grade C. Cea mai scazuta este cea cutanata, datorita proceselor de termoliza. Un factor
esential pt.termoreglare este caldura specifica mare a singelui.

Densitatea singelui este de 1050-1070. Cea a plasmei este 1030, iar a hematiilor este 1090;
densitatea singelui creste in policitemii, iar a plasmei creste in pierderi hidro-electrolitice
(pe cale digestiva), in arsuri, hiperproteinemii patologice. Densitatea singelui scade in
anemii, iar a plasmei scade in retentii hidrosaline de cauza renala, hepatica, sau in casexie.

Presiunea osmotica (PO) este forta ce se opune osmozei apei printr-o membrane
semipermeabila si este direct proportionala cu nr.particulelor dizolvate in solutie. PO a S
este 280-290 mOsm/L, si este egala cu PO a unei sol de NaCl 0,9g% (9g/mie) sau a unei
sol. de glucoza 5%. Determinantii PO sint anionii si cationii plasmei, moleculele
neionizate,nedisociate,proteinele (albuminele si globulinele). PO a singelui = PO a plasmei
= PO eritrocitara. Presiunea coloid-osmotica sau oncotica se datoreaza proteinelor
plasmatice, in principal albuminelor.

Viscozitatea (V) singelui este un element al rezistentei intravasculare la curgerea singelui;

singele are in conditii fiziologice un regim de curgere neturbulent .
In ecuatia Hagen- Poiseuille, Q (fluxul) = ΔP x r4 ‫ת‬//8ŋL. Viscozitatea efectiva a singelui
integral depinde de mai multi factori: concentratia fibrinogenului, Ht, raza vasului de singe,
viteza liniara si temperatura.

4/8
Fibrinogenul interactioneaza cu hematiile, ceea ce reprezinta principala cauza a
comportamentului ne-newtonian al singelui: relatia dintre stresul de forfecare (forta
necesara pentru deplasarea unui strat de lichid mai repede decit cel invecinat) si viteza de
forfecare (gradientul de viteza dintre straturi) nu este liniara.In conditii fiziologice,
viscozitatea singelui este de aprox. 3,2 centipoise (cP).

In afibrinogenemii, V scade foarte mult, iar in hiperfibrinogenemii, creste f.mult.

Viscozitatea variaza direct proportional cu Ht.La pacientii cu policitemie, viscozitatea este
mare si efortul de curgere a singelui poate creste de peste 4 ori fata de normal.
In interiorul vaselor cu raza de peste 1 mm, viscozitatea singelui este independenta de raza
vasului. In cazul vaselor mici, viscozitatea scade datorita fenomenului Fahraeus-
Lindquist, adica a acumularii axiale a eritrocitelor, ceea ce duce la scaderea viscozitatii
locale in regiunea saraca in celule din apropierea peretelui vascular si cresterea acesteia in
zona centrala, unde sint mai multe hematii.
Singele integral are o relatie debit/presiune neliniara la viteze apropiate de zero, abaterea
fiind si mai mare in cazul policitemiilor. Explicatia consta in viteza de forfecare redusa
prezenta la debite mici, ceea ce determina comportamentul ne-newtonian al singelui
(trebuie sa se aplice o forta prag pentru a determina miscarea singelui). O alta explicatie
consta in necesitatea unui debit scazut pentru acumularea axiala a hematiilor. Dupa ce
acumularea axiala “se satureaza”, relatia debit/presiune devine liniara.

In hiperviscozitate, scade mult viteza de circulatie a singelui in microcirculatia hepatica,

cerebrala, hepatosplenica si exista tendinta la agregare intraarteriolara a hematiilor, ceea ce
duce la ischemie si staza in acele teritorii; la nivelul circulatiei cerebrale, aceste fenomene
sint urmate de semne neurologice de focar ce sugereaza un accident vascular cerebral
ischemic si semne de retinopatie. Hiperviscozitatea sanguina are consecinte foarte grave:
infarcte fara tromboza, gangrena localizata fara ocluzie arteriala. HiperV prin cresterea Ht
este intilnita in Policitemia Vera.
HiperV este provocata si de cresterea agregarii eritrocitare in diferite situatii, precum sint:
arsuri, intoxicatii, embolii grasoase, transfuzii masive de singe.
HiperV prin scaderea temperaturii ambiante este intilnita in hipotermii spontane sau
provocate.
Prezenta crioglobulinelor poate provoca cresterea viscozitatii singelui; acestea sint
imunoglobuline care precipita la temperaturi mai mici de 37 grade Celsius si se
resolubilizeaza partial la incalzire. Diverse crioglobuline sint asociate unor infectii (virusul
hepatitei C), boli autoimune si limfoproliferative.
HiperV prin scaderea deformabilitatii eritrocitare se intilneste in diferite hemoglobinopatii
si alterari ale metabolismului eritrocitar.
Hipoviscozitatea se intilneste in anemii, hemodilutii, hipoproteinemii, hipertermii.

Functiile singelui. Functia respiratorie, datorita transportului gazelor respiratorii,

Functia nutritiva, datorata transportului de subst.energogenetice,plastice de la nivelul
tubului digestiv la nivel tisular, si de la organele de depozit la alte tesuturi.
Functia excretoare datorata transportului catabolitilor la organele de eliminare (plamin,
rinichi, piele, intestin, ficat, gl.sudoripare).

5/8
Functia de control al ech.hidroelectrolitic, datorata schimburilor dintre plasma,
lich.interstitial si celule, care asigura izoionia (echilibrul ionic), izotonia (mentinerea POsm
a plasmei) si izohidria (ment.ech.acido-bazic). Pt.realizarea acestei functii, singele asigura
transportul a numerosi hormoni implicati.
Functia de termoreglare asigurata prin transportul de caldura de la organe cu metabolism
intens (F) la suprafata corpului, astfel realizindu-se termoliza. O importanta aparte in
aceasta functie o detine caldura specifica mare a S, datorita apei ce reprezinta 90% din
compozitia singelui.
Functia de hemostaza, realizata prin trombocite si o serie de factori plasmatici
indispensabili hemostazei si fibrinolizei,
Functia de aparare impotriva diversilor agenti patogeni si cea de eliminare a elementelor
celulare imbatrinite, realizata prin cooperarea unor mecanisme complexe imune, specifice
si nespecifice, ce implica elemente figurate ale singelui, elemente tisulare si proteine
diverse, cu origine plasmatice sau tisulara.
Functia de coordonare si reglare, alaturi de SNC, asigurata de transportul hormonilor,
mediatorilor chimici, substante biologic active, toate implicate in mentinerea homeostaziei.

Hematopoieza (H) este definita drept proliferarea cel.progenitoare (precursoare), al caror

numar e mentinut constant de celulele stem si diferentierea lor in toate componentele
celulare ale singelui. Sediul H depinde de virsta individului si de starea fiziologica sau
patologica a acestuia.
Eritropoieza este procesul prin care sint generate hematiile adulte.
In ontogeneza, etapele acesteia sint:
I.Etapa embriofetala, alcatuita din 3 subetape: 1.Etapa mezoblastica, in care
eritropoieza este extraembrionara si intravasculara; astfel, in insulele sanghine
mezodermale ale sacului vitelin, se observa in sapt.3-12 de sarcina hemangioblasti,
cel.mezenchimale sosite prin migrare din “linia primitiva” a blastomerului
primitiv.Incepind cu a 22-zi, insule sanghine asemanatoare, dar mai putin numeroase se
observa si in tes.mezoblastic al embrionului. Insulele extraembrionare si intraembrionare
vor fuziona, alcatuind un sistem vascular unic. In aceasta etapa, se sintetizeaza Hb Gower
I, cu 2 lanturi zeta si 2 lanturi epsilon, care se va transforma rapid in Hb Portland, cu
formula lanturilor globinice zeta 2 gamma 2 si apoi Hb Gower II, cu 2 lanturi alfa si doua
lanturi epsilon. La fat se sint. Hb F, cu 2 lanturi alfa si 2 lanturi gamma.
2.Etapa hepatosplenica se caracterizeaza prin migrarea celulelor pluripotente la acest
nivel, unde exista conditii superioare pt.hematopoeza. Ea ocupa intervalul cuprins intre
sapt.6-luna 5, spre sfirsitul caruia hematopoeza scade la acest nivel,dar se mentine in grad
redus pina la 2 sapt.dupa nastere. La nivel splenic, hematopoeza se prelungeste pina in luna
8 de sarcina.
3.Etapa medulara incepe sa fie activa din luna 5 a VIU, iar incepind cu luna 7, devine
principalul sediu al H.
II.A doua mare etapa a H incepe dupa nastere. La NN si la copil, H se desfasoara la
nivelul tuturor cavitatilor epifizare si diafizare, si anume la nivelul diafizelor oaselor L si
cavitatilor spongioase din oasele late si scurte.
La adult, sediul H se limiteaza la nivelul oaselor scheletului axial -vertebre,coaste,
stern, bazin, oase craniene, epifize proximale femur si humerus. Maduva rosie este activa,
functionala, iar cea galbena apare prin inlocuirea celulelor specializate cu adipocite. La 20

6/8
de ani, inlocuirea este completa, realizindu-se centripet, dintre extremitati spre trunchi.
Adipocitele medulare difera mult de cele din tes.adipos propriuzis: ele sint
cel.adventiceale, reticulare si macrofage transformate prin incarcarea cu grasime, si detin
si alte roluri, in afara celui de sustinere.
Populatia celulara a maduvei hematogene este alcatuita din mai multe tipuri celulare
si anume:
celule stem hematopietice pluripotente de termen lung, care sint cele mai timpurii.
Sint desemnate prin prescurtarea CSH-TL, sint celule adulte ce se auto-reinnoiesc; celulele
stem hematopietice de termen scurt (CSH-TS) dau nastere celulelor stem sau
progenitoare, care dupa proliferare se diferentiaza in linii care vor da nastere unitatilor
formatoare de celule cu potential mitotic exploziv (UFE) sau unitatilor formatoare de
colonii, din care se vor diferentia celulele mature.

Maduva hematogena (MH) se caracterizeaza prin particularitati de microclimat; stroma

celulara a MH contine cel.endoteliale, fibroblasti, si cel.adventiceale, macrofage centrale,
denumite “nurse cells”, cel.doica ce asigura Fe necesar sintezei Hb de catre eritroblastisi,
cel.adipoase specifice; matricea extracelulara contine glicoproteine ce actioneaza ca
situsuri de recunoastere si de adeziune pt.cel.stem hematopoietice, precum: fibronectina,
laminina, colagenul,proteoglicanii.

Factorii de stimulare a coloniilor sint citokine ce detin multiple functii in multiplicarea

si diferentierea cel.stem in cel.mature; intervin si in functionarea cel.mature in anumite
situatii (leucocite in infectii); sint produsi de diverse celule medulare si extramedulare.

FSC-GM este o glicoproteina care stimuleaza proliferarea unei celule progenitoare

mieloide commune si determina producerea de neutrofile, eozinofile si
monocite/macrofage.
FSC-G si FSC-M sint glicoproteine care determina aparitia granulocitelor si respective a
monocito/macrofagelor si a celulelor dendritice. FSC-G recombinant se utilizeaza
therapeutic in neutropenii (dupa chimioterapie), iar FSC-M este necesar pentru dezvoltarea
osteoclastelor.

IL-1 (denumit si factor endogen pirogen datorita efectului de hipertermie indus prin
actiunea sa la nivel hipotalamic) este o glicoproteina produsa de macrofage in principal,
dar si de endotelii, astrocite, fibroblasti si LT, care detine o serie de functii, cum ar fi de
stimulare a cel. stromale ale MH pentru sinteza si eliberarea de citokine.
IL-3 este un factor de stimulare a coloniilor multiplu, avind efecte importante asupra mai
multor linii celulare de evolutie.
IL-5 este o protein care induce diferentierea terminala a precursorilor eozinofilelor.

Eritrogeneza sau eritropoieza parcurge citeva etape: proEblast- Ebazofil, Eblast

policromatofil, Eblast acidofil (ortocromatofil = normoblast), reticulocit (R), hematia
adulta. Pe parcursul acestor etape, au loc importante modificari ale nucleului si citoplasmei:
nucleul dispare treptat, astfel incit este complet expulzat la Eblast acidofil, apoi fagocitat.
Pe parcursul maturizarii, scade nr.de ribozomi si mitocondrii, ap.Golgi si sistemul de

7/8
microtubuli. ProEblastul are deja Hb, concentratia crescind progresiv, pina ajunge la1/3
din masa hematiei. Hematia adulta contine de 10 ori mai multa Hb fata de ProEblast.
Sinteza de Hb in cadrul ciclului celular este mai importanta in faza G2 si inceputul fazei S.
Trecerea reticulocitelor din MH in singe prin diapedeza se numeste eritrodiabaza.
Eritropoieza este ineficienta cind R sint blocate intre cel.endoteliale si ulterior
fagocitate de macrofage. Comparativ cu reticulocitul, eritrocitul adult pierde
organitele prin autofagie si expulzie, pierde capacitatea proprie de locomotie, contine mai
multa Hb si pierde antigenele din sistemul MHC I, ce exista pe mb.tuturor celulelor din
organism si a tuturor precursorilor eritrocitari, inclusiv la reticulocitele mai virstnice.
In schimb, eritrocitul adult prezinta pe membrana celelalte sisteme antigenice, dintre care
cele mai importante sint AOB si Rh.
Multiplicarea precursorilor eritrocitari este de tip homoplastic, adica o celula produce doua
celule fiice identice cu ea si intre ele, ceea ce asigura stocul celulelor stem, deci aceasta
multiplicare are loc in cazul celuleor nedif. sau slab diferentiate. Al doilea tip de
multiplicare este de tip heteroplastic, sau maturizanta, in care celulele fiice difera de celula
mama. Este prezenta pina la etapa Eblasti acidofili (Eblast ortocromatic sau normoblast),
care nu se mai pot divide.
Marcarea ADN cu Fe59 si timidina tritiata a aratat ca proliferarea celulelor eritroide e
asincrona, viteza fazelor ciclului celular difera de la un stadiu la altul. Relativ stabile par
fazele S si M, cea mai variabila fiind G1. Numarul mitozelor in seria rosie este de 4: un
proEblast formeaza 16 eritrocite (proeriroblast – 2 generatii de eritroblasti bazofili –
eritroblasti policromatofili – eritroblasti acidofili (ortocromatofili sau normoblati), care nu
se mai divid – reticulocit – eritrocit adult.
In MH exista un tip particular de eritroblasti cu diferite virste,denumiti sideroblasti, care
contin granule de Fe neheminic, siderozomi. Numarul granulelor scade progresiv, pe
masura ce se acumuleaza Hb. Eritrocitele nu contin siderozomi. Timpul de tranzit medular
al Eblastilor este de 4-7 zile. Eritrocitul adult este o celula anucleata, de forma discoidala,
desi sint denumite globule rosii si reprezinta faza dispersata a singelui.
In S periferic exista 25 X 1012; la barbati exista 5 milioane/mm3 de singe, iar la femei - 4,5
milioane/mm3 singe. Aceste diferente, datorate h.sexuali, nu exista pina la pubertate si
dispar dupa climacterium.

Structura functionala : de disc biconcav, diametrul mediu de 7,2-8,3 microni, grosimea

scade in partea centrala, (1μ), fata de periferie, 2,2μ, ceea ce confera hematiei maxim de
supraf la un minim de volum. Volumul este 80-90μ3. Deformabilitatea hematiei este o
proprietate esentiala pentrut functia ei.Viscozitatea interna a eritrocitelor (1-2centipoise)
depinde de cantitatea si calitatea Hb. Membrana hematiei este importanta pentru aceasta
functie, mai ales prin componentele sale lecitina si lizolecitina. Se adauga si rolul factorilor
citoscheletali, si anume prezenta pe versantul intern al membranei a actinei, ankirinei,
spectrinei fosforilate, care depinde de proteinkinazele AMPc-dependente; defosforilarea
spectrinei depinde de actiunea fosfatazelor, inhibate de 2,3DPG; calmodulina si
glicoforinele prezente in citoplasma hematiei,ca si acidul sialic prezent la nivel membranar,
sint implicati in deformabilitatea hematiei, care este principalul consumator de ATP, acesta
fiind sintetizat 90% prin glicoliza anaeroba si 10% doar prin oxidarea glucozei.
Forma eritrocitului depinde de virsta sa si de cantitatea de ATP. In singele conservat, ATP
scade cu 50%, eritrocitele devin crenelate, apoi sferocite. Daca eritrocitele sint incubate cu

8/8
inhibitori de glicoliza anaeroba (NaFl), apar modificari similare. Eritrocitele mai au
proprietatea de a se dispune in fisicuri, agregarea eritrocitara fiind numita si simpexa
hematiilor, fenomen reversibil, ce consta in circulatia hematiilor sub forma de trenuri,
rulouri. Aceasta proprietate depinde de numarul hematiilor si de macromoleculele
plasmatice, precum albumine,globuline, fibrinogen, dextrani. Lungimea rulourilor de
hematii influenteaza viteza de sedimentare a hematiilor (VSH). Rezistenta globulara a
hematiilor la agresiuni mecanice,chimice,osmotice este cercetata prin rezistenta la
hemoliza, hematiile fiind expuse progresiv la medii tot mai hipotone.
VSH exploreaza stabilitatea in plasma a hematiilor.

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)

Testul a fost inventat de un medic polonez, Edmund Biernacki, în 1897 şi mai tirziu
standardizat de Vilhelm Albertsson Westergren (1924). VSH reprezintă un test de
screening nespecific, utilizat în diagnosticul unor multiple stări patologice, în special
inflamatorii. Acest parametru măsoară viteza cu care se produce separarea eritrocitelor
de plasmă, atunci cind singele recoltat pe anticoagulant este lăsat în repaus într-un tub
vertical. În mod normal, în singele circulant, eritrocitele se găsesc în suspensie, dispersate
în plasmă.
Principiu: singele recoltat pe anticoagulant se separă in eritrocite si plasmă, iar
viteza cu care se întimplă acest fenomen este măsurată în milimetri de plasmă clara
prezenta în partea de sus a tubului, la o ora.
VSH este determinată de echilibrul între factorii pro-sedimentare şi cei anti-
sedimentare.
- încarcatura electronegativă a eritrocitelor (determinată de albuminele
adsorbite la suprafaţa lor si de prezenta radicalilor de acid sialic) împiedică în
mod normal aglutinarea acestora (se resping reciproc);
- in hipoalbuminemii de diferite cauze (inanitie, afectiuni hepatice, afectiuni
renale), VSH creste datorita scaderii fortelor de respingere dintre hematii;
valoarea VSH este si mai mare daca in paralel creste concentratia plasmatica a
unor fractiuni globulinice, purtatoare de sarcini electropozitive;
- cresterea Ht, datorata cresterii numarului de hematii circulante (poliglobulii),
determina scaderea VSH, datorita cresterii fortelor de respingere reciproca;
- scaderea numarului de hematii circulante si scaderea albuminemiei sau a
ambelor (hemodilutii) cresc VSH;
- globulinele plasmatice au mai multe sarcini pozitive, maresc incarcatura
pozitiva a plasmei si accelereaza VSH; cresterea unor fractiuni globulinice in
infectii, boli autoimune sau in neoplazii accelereaza VSH;
- cresterea fibrinogenemiei in diverse stari inflamatorii (fibrinogenul este
proteina de faza acuta inflamatorie) creste VSH, fibrinogenul avind mai multe
sarcini pozitive si favorizind agregarea eritrocitelor.

9/8
VSH se masoara in mm/h. Valorile normale variaza in functie de sex si virsta, fiind usor
mai ridicate la femei.La femei, VSH poate creste in timpul menstruatiei si in timpul sarcinii,
mai ales in ultimul trimestru.

- la bărbaţi
o 10 mm/ h la 20 de ani
o 14 mm/ h la 55 de ani
o 19 mm/ h la 90 de ani
- la femei
o 15 mm/ h la 20 de ani
o 21 mm/ h la 55 de ani
o 23 mm/ h la 90 de ani.

10 / 8
 SINGE CURS II

Metabolismul eritrocitar. Eritrocitele sint saci cu Hb, a caror principala functie

este transportul gazelor respiratorii, ce are o mare componenta pasiva: difuziunea gazelor.
Eritrocitele sint lipsite de nucleu, mitocondrii si RE, metabolismul lor fiind foarte scazut:
ele participa cu doar 0,1% le metabolismul energetic general (2cal/24ore). Singura sinteza
realizata este a glutationului.

Hematiile necesita energie pentru: mentinerea formei, a deformabilitatii

eritrocitare, asigurarea concentratiilor fiziologice de o parte si alta a membrane
eritrocitare, a electrolitilor (Na, K), mentinerea Fe in stare feroasa, mentinerea
gruparilor sulfhidrice SH in stare activa, redusa, stare necesara pentru fixarea si
eliberarea de O2 si CO2. Toate aceste necesitati sint asigurate exclusiv prin
metabolizarea glucozei.
100mL de masa eritrocitara consuma 0,3-0,4mg glucoza/ora. Alterarea procesului
de energogeneza eritrocitara duce la modificarea formei eritrocitului: sferocit, echinocit,
stomatocit, sau la modificari ale functiilor acestuia: oxidarea Hb. In toate aceste situatii,
apare fenomenul de hemoliza patologica, intravasculara, adica anemia hemolitica de cauza
corpusculara. Absenta din hematie a enzimelor ciclului Krebs si a citocromilor asigura un
consum extrem de redus de oxigen: 5μLO2/ora/mL masa eritrocitara).
Din toata glucoza patrunsa din plasma in eritrocit prin mecanism activ insulino-
independent, de difuziune facilitata, 90% este metabolizata pe calea glicolitica a ciclului
Embden-Meyerhoff-Parnas, iar 8-10% - pe calea oxidativa a suntului pentozofosfatilor.
In cazul deficitului de enzime cheie ale glicolizei, apar alterari eritrocitare ce duc la aparitia
anemiilor hemolitice de cauza corpusculara. La 37°C la adult, singele consuma 15mg
glucoza/100mL/ora; pastrat citeva ore la 37°C, scade glucoza disponibila si apar modificari
eritrocitare.
Metabolizarea glicolitica a unei molecule de glucoza elibereaza energie pentru
sinteza a 4 molecule de ATP, dar 2 moleculede ATP sint consumate in prima etapa a
glicolizei. Deci cistigul net este de numai 2 molecule de ATP pentru fiecare molecula de
glucoza utilizata. Randamentul energetic al glicolizei anaerobe este de 30%, mult scazut
comparativ cu celulele ce au echipament enzimatic complet.
Glicoliza anaeroba are 3 enzime cheie: hexokinaza (HK), cu rol de “dispecer”ce
impiedica uzura hematiei prin limitarea aportului de glucoza, fosfofructokinaza (PFK), si
piruvatkinaza (PK). Activitatea lor nu este reglata prin inductie sau represie, ci prin
tranzitii alosterice si mecanisme de feed-back si feed-forward, intrucit hematiile nu
sintetizeaza proteine.
PK este inhibata de ATP si activata de fructozo-1,6-difosfat. Activitatea HK nu
depinde de nivelul glicemiei, ea avind o slaba afinitate pt.glucoza, ci de nivelul de glucozo-
6-P, 2,3-DPG, ATP si glutation.
PFK e inhibata de cresterea concentratiei de ATP si activata de ADP, AMPc si
fosfoizomeraza.
Suntul pentozelor nu are propriuzis rol energetic, dar este singura cale
metabolica de sinteza eritrocitara a NADPH, necesar pentru mentinerea in echilibru
a sistemului oxido-reducator glutation redus/glutation oxidat si pentru protectia
antioxidanta a Hb.

1/6
 Suntul Rapaport-Luebering este calea specifica a hematiei pt.sinteza de 2,3-
DPG, compusul eritrocitar cel mai abundent. Enzima limitanta a suntului este o fosfataza
cu afinitate scazuta pentru substrat, ceea ce permite acumularea de 2,3-DPG in eritrocit in
conditii fiziologice. Principala functie a 2,3DPG este de reglator al proprietatilor alosterice
ale Hb, deci de el depind functiile hemoglobinice. Exista un echilibru intre cant.de 2,3DPG
si raportul ATP/ADP: in hipoxie,creste cant.de 2,3DPG si scade valoarea raportului, ca
urmare se va scurtcircuita suntul si valoarea raportului ATP/ADP va creste.
2,3DPG stabilizeaza forma deoxigenata (tensionata) a Hb si favorizeaza cedarea
oxigenului la nivel tisular de catre oxiHb, deplasind la dreapta curba de disociere a oxiHb.
Metabolismul glutationului, tripeptid format din glutamat, glicocol si cisteina sintetizat
in eritrocit, este strins legat de suntul pentozelor. El este placa turnanta a metabolismului
eritrocitar, avind rol esential in apararea antioxidanta a membranei hematiei, a Hb si a
gruparilor tiolice, datorita gruparilor SH ale cisteinei. Agentii oxidanti pot fi saruri de
metale grele,droguri, derivati de anilina.
Reducerea metHb. In hematia normala, 1% din Hb este metHb (hemiglobina), forma
oxidata, inactiva a Hb, cu Fe+++. Reducerea metHb este realizata de un sistem enzimatic
complex, NADH si NADPH-diaforazele, corelat cu glicoliza anaeroba si cu suntul
pentozelor. Acest sistem este functional la copil la 3 luni dupa nastere, ceea ce face ca
riscul de metHb-emii tranzitorii la nou nascut sa fie ridicat, datorita diferitelor toxice
(inclusiv medicamente) sau infectiilor bacteriene ale tubului digestiv sau in cazul
intoxicatiilor cu nitrati. Reducerea metHb se face prin administrare de acid ascorbic si
albastru de metilen.
Hemoglobina. Fiecare eritrocit contine 27-34pgHb. (HEM). La o volemie de 5L de
singe, si o concentratie de 15gHb%, exista 800g Hb. GM este de 64500. Iesita din hematie,
Hb este filtrata la nivel renal sau rapid catabolizata de celulele SRE. Este o hemoproteina
tetramerica, alcatuita 90% din globina si 10% din gruparea prostetica, hemul, o
metaloporfirina ce contine Fe++. La adult, HbA contine 2 lanturi alfa cu 141aa si doua
lanturi beta cu 146aa, legate prin legaturi labile, punti de H sau legaturi Van der Waals.
Cele 4 lanturi realizeaza o structura globulara compacta, ce are in vecinatatea suprafetei
externe 4 cavitati, pungile hemului.
Exista zone de contact intre lanturile subunitatilor vecine, alfa1-beta2 si alfa2-beta1. In
axul moleculei exista o cavitate centrala cu 2 mici fosete, ce separa lanturile alfa si beta,
fosete in care se fixeaza 2,3DPG.
Hemul este gruparea prostetica a o serie de pigmenti respiratori: Hb, mioglobina,
citocromi, si a unor enzime oxido-reductoare: catalaze, peroxidaze. El este o
feroprotoporfirina alcatuita din Fe++ si un heterociclu tetrapirolic, protoporfirina IX.
Biosinteza hemului se desfasoara in precursorii eritrocitari. Fe++ este inserat in centrul
inelului porfirinei sub actiunea enzimei ferochelataza.
Cea mai abundenta proteina membranara a hematiei este schimbatorul de anioni Cl-
HCO3 (AE1). (~1 milion/hematie).
Cea de a doua proteina membranara ca numar de molecule este AQP1
(200000/hematie), ce asigura o mare parte (peste 50%) din permeabilitatea hematiei
pentru CO2.
Metabolismul Fe. Necesarul zilnic este de 20-25mg. Hb contine cea mai mare parte de Fe
din organism, 70%, adica 2g. Restul este stocat ca feritina sau hemosiderina, o mica parte
este continut in mioglobina si o parte este legat de transportorul plasmatic, transferina,

2/6
alcatuind compartimentul labil. Aproape tot Fe este reciclat din catabolizarea hematiilor
imbatrinite. Doar 5% din necesarul de Fe pt.hematopoieza provine din tractul
gastrointestinal, absorbtia zilnica fiind de 1mg/zi. Pierderile zilnice de Fe sint realizate prin
fecale, urina, transpitatie, fanere (descuamare tegumentara).
Absorbtia de Fe maximala are loc in duoden si jejunul proximal. Fe heminic se absoarbe
mai bine comparativ cu cel neheminic, care se absoarbe exclusiv la nivel duodenal.
Vitamina C reduce Fe feric la Fe feros, crescind absorbtia acestuia.
Enterocitul preia Fe nonheminic printr-un transportor de metale divalente (DMT1). Fe feric
este redus la Fe feros de reductaza ferica, la suprafata apicala a membranei enterocitului.
Concentratia Fe in citosolul enterocitelor, unde e legat de mobilferina, reprezinta
“bariera” pentru trecerea Fe in plasma, efectul avind o latenta de citeva ore.
De la nivelul celulelor din tractul digestiv, Fe este preluat de transferina, o proteina cu 2
situsuri delegare a Fe, cara se masoara drept TIBC (Total Iron Binding Capacity). In
conditii fiziologice, transferina este saturata cu fier in proportie de 30%.
Nivelul plasmatic al fierului este controlat de hepcidina, un polipeptid sintetizat
predominant de hepatocite, ce se leaga de feroportina, o proteina transmembranara de
“export” al fierului prezenta la nivelul enterocitelor, hepatocitelor si macrofagelor, care
dupa legarea hepcidinei sufera internalizare si proteoliza. Ca urmare, scade absorbtia
intestinala a fierului si nivelul plasmatic al fierului scade. IL-6 stimuleaza producerea de
hepcidina, unul din factorii care induc anemia in bolile inflamatorii cronice. Hepcidina
protejeaza organismul de microorganismele care necesita fier pentru a supravietui in
circulatie si reprezinta unul dintre factorii imunitatii innascute.

Cantitatea de Fe legata de transferina se masoara ca sideremie: 80-120μg%mL singe.

Macrofagele “doica” din maduva hematogena (MH) preiau Fe transportat de transferina
prin endocitoza si il furnizeaza precursorilor eritrocitari, care au receptori pt.transferina, ca
si reticulocitele. Acesti receptori lipsesc de pe mb.hematiei adulte. Odata eliberata de Fe,
transferina este transportata inapoi in plasma de catre macrofage. Transferina este si o
proteina de transport citosolic. Stocarea Fe se face in macrofage, ca feritina, un amestec
hidrosolubil de Fe++, OH- si O2, invelit de o proteina, apoferitina.
In macrofage, Fe mai poate fi depozitat ca hemosiderina, un agregat amorf de molecule
de feritina, desprinse de pe apoferitina, din care Fe este mai greu preluat pentru sinteza
Hb decit din feritina. Macrofagele din MH si splina indeparteaza excesul de feritina si
hemosiderina din precursorii eritrocitari.
In clinica se determina nivelul feritinei serice, care este secretata de macrofage si
hepatocite si care se coreleaza cu nivelul depozitelor de fier stocat in organism.

Tipurile de Hb fiziologice. Hb embrionare sint Gower I, Portland, Gower II; hemoglobina

fetala HbF contine lanturile alfa2,gamma2. La adult, 96-98% este HbA (alfa2,beta2), si
1,5-3%-HbA2 (alfa2,delta2). La adult persista HbF,0,5-1%.
La diabetici exista Hb glicozilata, ce are trei forme: HbA1a, HbA1b si HbA1c, rezultate in
urma cresterii continutului de G-6-P al hematiei. Glicozilarea este ireversibila.

Senescenta eritrocitara. Zilnic, 360 miliarde de hematii sint indepartate din circulatie.si
inlocuite cu elemente tinere. Durata de viata a hematiilor este de 115-120 zile. Pe masura
ce imbatrinesc, hematiile sufera o serie de modificari: au tendinta la sfericitate, scade

3/6
continutul lor in K+, Ca++, esteri fosforici, lipide totale, colesterol, ATP, 2,3-DPG, grupari
SH, scade utilizarea glucozei, scade activitatea enzimatica, scade deformabilitatea
eritrocitara, creste fragilitatea mecanica si osmotica, creste continutul de metHb, ca urmare
a reducerii activitatii metHbreductazei si diaforazelor, creste continutul de HbA2, cu
afinitate crescuta pt.O2, creste viscozitatea interna eritrocitara, creste continutul de Na+,
scade fosforilarea spectrinei, scade progresiv continutul de acid sialic, adevarat “cenzor”
al duratei de viata a hematiilor.
Toate glicoforinele din membrane eritrocitara sufera desialinizare.
Hematiile imbatrinite expun pe suprafata mb. factorul de senescenta eritrocitara, un
glicopeptid prezent doar pe mb.hematiilor imbatrinite, ce nu contin acid sialic. Acesta
este recunoscut de macrofagele splenice.
Hematiile imbatrinite mai expun pe versantul extern al mb. fosfatidilserina, ce reprezinta
inca un semnal de recunoastere de catre macrofage a hematiilor imbatrinite.
Captarea hematiilor imbatrinite de catre macrofage se face printr-un sistem beta-
galacto lectinic, propriu acestora.
Hemoliza fiziologica (eritroliza) are ca principal splina; ea se desfasoara si la nivel hepatic,
precum si la nivelul maduvei hematogene. Sediul eritrofagocitozei este pulpa rosie
splenica. Etapele acesteia sint: aderenta hematiei la suprafata macrofagului, inglobarea si
digestia prin formare de fagolizozmi, ce contin hidrolaze lizozomale. Acestea distrug in
citeva minute eritrocitul inglobat. Hematiile normale sint fagocitate fara fi fragmentate in
preralabil, iar cele patologice sint initial fragmentate, apoi fagocitate.
Din catabolizarea Hb rezulta globina, hidrolizata in aa ce vor intra in fondul comun
metabolic de aa, proces responsabil de mari pierde energetice, ce reprezinta o importanta
parte din metabolismul bazal, si hemul, care este convertit in bilirubina, printr-un complex
proces enzimatic.
Eritroliza fiziologica duce la eliberarea in plasma a unei mici cantitati de Hb, care este
legata de o alfa2-glicoproteina de origine hepatica, denumita haptoglobina. Complexul
Hb-haptoglobina este captat si metabolizat mai ales la nivel hepatic.
Reglarea eritropoiezei. Se realizeaza predominent prin mecanisme de tip feed-back
asupra celulelor nediferentiate, semnalele declansatoare provenind de la nivel tisular,
datorita variatiei aportului de oxigen.
Reglarea umorala a eritropoiezei este realizata de eritropoietina si de IL3.
IL-3 este o glicoproteina cu GM20-30Kdaltoni, importanta pentru toate liniile celulare, ce
actioneaza asupra cel.pluripotente timpurii, pentru autointretinere (hematopoieza de tip
homoplastic) si pentru diferentierea cel.pluripotente, in celule diferentiate “comise”
(hematopoieza heteroplastica). IL3 este esentiala la nivelul maduvei hematogene pentru
asigurarea celulelor responsive la eritropoietina. IL3 este sintetizata de limfocitele T si de
celulele epiteliale timice.

Eritropoietina (EPO) (46kD) este produsa 90% in corticala renala si partea externa a
medularei renale de celule fibroblast like interstitiale si 10% de celulele Kupffer din ficat,
eliberarea sa in plasma fiind in principal raspunsul la hipoxie al acestor celule.
Hipoxia creste producerea subunitatii alfa a factorului 1 indus de hipoxie (FIH-1α), care
creste productia de ARN mesager EPO. In conditii de normoxie, expresia FIH-1α este
scazuta.
Precursorii timpurii ai eritrocitelor nu au receptori pt EPO, ci pt.IL3.

4/6
EPO este absolut necesara pentru transformarea celulelor UFE-eritrocitare (UFE-E) in
unitati de celule eritroide formatoare de colonii (UFC-E), adica pro-eritroblasti, primele
celule din seria rosie care sintetizeaza mici cantitati de Hb.
Continuarea maturarii celulelor mai departe de pro-eritroblasti nu necesita EPO. EPO
recombinata este utilizata in tratamentul anemiilor.
Receptorul pentru EPO (EpoR) este exprimat de precursorii seriei rosii, de celule
endoteliale, megacariocite si neuroni, fiind implicat in protectia impotriva hipoxiei. In
absenta EPO (ligand), receptorul se gaseste pe suprafata celulei ca dimer inactiv.
Prezenta EPO induce o modificare conformationala ce duce la activarea tirozin-kinazei
Janus Kinase 2 (JAK2), atasata de receptor. Activarea JAK2 duce la fosforilarea
segmentului citosolic al EpoR si fosforilarea unor molecule din citosol cu rol in
semnalizarea catre nucleu, cum este STAT5 (Signal Transducer and Activator of
Transcription 5 = transductor de semnal si activator al transcriptiei 5). In urma fosforilarii
de catre JAK2 a multor proteine celulare si a proteinelor STAT apar modificari in expesia
unor gene care induc supravietuirea, proliferarea si diferentierea precursorilor seriei rosii.

Prin feed back negativ, cind scade presiunea partiala O2 in corticala renala, creste
producerea si eliberarea de EPO in circulatie.

Producerea de EPO este stimulata si de hormoni androgeni si alcaloza; catecolaminele

stimuleaza producerea de EPO prin mecanism.beta-adrenergic.
EPO initiaza sinteza de Hb la nivel medular, scurteaza timpul de tranzit medular al
eritroblastilor in curs de maturare si stimuleaza eliberarea de reticulocite in singele
periferic.
Anemii prin nivel scazut de EPO exista in: insuficienta renala cronica, hipotiroidie
(datorita scaderii consumului de O2), hipopituitarism (prin scaderea de h.gonadotropi),
hiperparatiroidism (datorita calcificarilor renale corticale).

Poliglobuliile. Policitemia vera se caracterizeaza prin cresterea nr.de hematii, trombocite

si neutrofile, ea putind evolua spre leucemie granulocitara cronica acuta si deces in cea de
a treia etapa de evolutie a bolii. Semnele clinice si paraclinice majore sint splenomegalia,
afectarea severa a microcirculatiei (cerebrale, hepatosplenice), cresterea Ht si a nivelului
de ac.uric in plasma.
Poliglobuliile secundare apar in cazul: fumatorilor (prin cresterea compensatorie a
nivelului de EPO), hemogloninopatiilor si hipoxemiilor cronice, precum sint bolile
respiratorii cronice, Sindromul de apnee in somn+obezitate (Sd. Pickweek), boli
congenitale cardiace cianogene cu sunt dr-stg. Alte situatii sint cele in care exista exces de
EPO: carcinom renal, rinichi polichistic, hidronefroza, rejetul de grefa renala (mecanism
inca neelucidat), tumori extrarenale secretante de EPO situate la nivel hepatic (sindrom
paraneoplazic), feocromocitom, tumori cerebeloase, leiomiom uterin de mari dimensiuni
(benign),care si prin compresie mecanica asupra arterelor renale duce la exces de EPO. In
Sd.Cushing si in cazul aportului exogen de androgeni, creste eliberarea de EPO.

Antigenele eritrocitare. Pe suprafata hematiilor exista un mare numar de antigene (ag),

grupate in sisteme antigenice, cele mai importante din punct de vedere al transfuziei de

5/6
singe fiind si primele doua descoperite, sistemul AOB, descoperit in 1900 de Landsteiner
si sistemul Rh, descoperit in 1940 de Landsteiner si Wiener. Fenotipic, s-au gasit
aprox.30.000 de tipuri sanguine, iar genotipic, au fost diferentiate aprox.200.000
genotipuri.
Antigenele eritrocitare sint strucuri glico- si lipoproteice, ce apar in primele saptamini de
viata intrauterina,si care de obicei, ramin nemodificate toata viata. In anumite cazuri, cum
sint anumite leucemii acute, dispar ag.A din sistemul AOB si antigenele I din sistemul Ii.

Antigenele sistemului AOB. In Europa, ordinea descrescatoare a prezentei ag.A si B.pe

suprafata hematiilor face ca grupa de singe cea mai frecvent intilnita sa fie A, urmata de
grupele O si B, pentru ca cel mai mic procent de indivizi sa apartina grupei AB.
Ag.sistemului AOB se afla pe suprafata tuturor celulelor din organism, precum si in
diferitele lichide biologice. Ele apar din luna 8 a vietii IU si devin complet mature la 6-12
luni dupa nastere. Biochimic, aceste ag.sint glicoproteine cu GM 300000-1 milion,
alcatuite dintr-un schelet peptidic pe care sint fixate covalent numeroase lanturi
oligozaharidice. Caracterele antigenice ramin nemodificate daca antigenele sint tratate cu
enzime proteolitice (papaina). Daca sint tratate cu enzime glicolitice de origine bacteriana
sau parazitara (protozoare), dispare specificitatea antigenica initiala, ceea ce demonstreaza
ca raspunzatoare pentru aceasta sint radicalii glucidici.
Din sistemul AOB fac parte antigenele A, B si H. Ele deriva dintr-un precursor comun, cu
structura lipoproteica, ce are atasat un lant de 4 monozaharide, ultimul fiind galactoza.
Gena H, prezenta la majoritatea indivizilor in forma monozigota HH, codifica fucozil-
transferaza, ce ataseaza galactozei terminale un radical L-fucoza, astfel rezultind ag.H,
precursorul ag.A si B.
Homozigotii hh, lipsiti de activitatea genei H sint lipsiti de antigenele H, A si B, apartin
fenotipului Bombay si au in plasma aglutinine anti H, antiA, antiB, prin urmare nu pot
dona si primi singe decit in comunitatea lor.
La indivizii obisnuiti, functioneaza genele alele A si B, situate pe bratul lung al
cromozomului 9. Gena A codifica o N-acetil-galactozamin-transferaza, ce ataseaza
antigenului H un radical acetil-galactozaminic, astfel rezultind ag.A, iar gena B codifica o
D-galactozil-transferaza, ce ataseaza antigenului H un radical D-galactoza, astfel rezultind
antigenul B.
Genele A si B sint codominante. Acelasi locus contine si gena O, inoperanta, ce nu codifica
nimic. Astfel, in cadrul sistemului AOB exista 6 genotipuri (AA, BB,AB, AO,BO,OO).
Indivizii apartinind grupei O sint lipsiti de antigenele A si B, dar au pe hematii ag.H.
Fenotipic, exista doar 4 variante, deoarece AA=AO si BB=BO.
Grupul sanguin A este neomogen din punct de vedere al puterii antigenice. Subgrupul
A1(80% din cei cu grup sanguin A) prezintă putere antigenică maximă, adică aglutinogenul
A1 are sensibilitate mare faţă de aglutininele alfa şi aglutinează rapid cu acestea (A1=A
tare). Puterea antigenică scade la grupele A slabe: A2 (circa 19%) şi celelalte, mult mai rar
întilnite (circa 1 %) - A3, A4,A5,A6,Am,Ag,Ad,Ax. La aceste subgrupe, reacţia de
aglutinare se produce lent şi este nevoie de titruri mari de aglutinine α, nu apare boala
hemolitică şi nu apar nici reacţii hemolitice la transfuzii repetate celor cu grup A1 sau A1B.
La 80% dintre indivizi, saliva contine ag.H, A si B, ei fiind denumiti “secretori”,
calitatea de secretor fiind conditionata genetic de o pereche de gene alele prezente fie in

6/6
varianta homozigota (SeSe), fie heterozigota (Sese). Varianta homozigota sese
caracterizeaza restul de 20% de indivizi nesecretori.

Aglutininele sistemului AOB sint anticorpii naturali si anticorpii imuni anti A si anti
B. Anticorpii naturali sint denumiti aglutinine, apar in plasma in absenta
aglutinogenului (ag) eritrocitar, titrul lor la nastere fiind 0. Sinteza lor incepe sa apara intre
lunile 2-8 dupa nastere, titrul creste lent pina la virsta de 8-10 ani, raminind apoi
nemodificat pina la senescenta, cind scade lent. Aceste aglutinine sint gammaglobuline
sintetizate de celule imunocompetente si apartin claselor IgM si IgG.
Anticorpii imuni apar in plasma dupa transfuzii de singe incompatibil. Ei au putere
aglutinanta mai mare si in prezenta complementului au actiune hemolitica, fiind denumiti
hemolizine.
Antigenele sistemului Rh sint independente de sistemul AOB. Ele sint prezente pe hematii
incepind cu luna I de viata intrauterina, genele ce codifica sinteza lor fiind pe cromozomul
1. Cel mai important ag.al acestui sistem este ag.D sau Rh, prezent pe hematiile a 85%
dintre indivizi, denumiti Rh pozitivi, restul de 15%, la care ag.D este absent fiind Rh
negativi. In afara acestuia, mai exista inca peste 30 de ag.apartinind acestui sistem, dar fara
importanta practica. Antigenele din acest sistem sint de natura lipoproteica. Absenta tuturor
antigenelor din acest sistem de pe suprafata hematiilor este denumita “fenomen Rh nul” si
este asemanator fenotipului Bombay, in sensul restringerii posibilitatilor de donare/primire
de singe strict la membrii acestui fenotip. Acesti indivizi au o forma particulara de anemie
hemolitica, datorita scaderii duratei de viata a hematiilor, datorita modificarii proprietatilor
membranei eritrocitare, ca efect al absentei tuturor ag.din acest sistem.

Anticorpii sistemului Rh sint numai de tip imun, ei rezultind in urma izoimunizarii

dupa transfuzii, sarcini incompatibile sau in urma autoimunizarii, la cei cu deficit
imun.
Cel mai important ac.este ac.antiD, ce apartine clasei IgG si traverseaza bariera
fetoplacentara, producind anemia hemolitica a nou-nascutului sau eritroblastoza fetala,
in cazul femeilor Rh negative, aflate la a doua sarcina cu fat Rh pozitiv. In acest caz, al
doilea contact al hematiilor fatului cu singele matern permite cresterea rapida a titrului de
ac.antiD, in cadrul raspunsului imun de tip secundar, anticorpi ce produc hemoliza la fat.
Pt a preveni acest risc, se recurge la administrarea de anticorpi antiD, preparati din plasma
indivizilor Rh negativi, imunizati la ag.D. O doza = 1mL ce contine 300μg, suficienta pt.a
contracara efectul imunizant a 30mL de singe integral. Se administreaza pt. a preveni
imunizarea femeilor Rh neg.expuse eritrocitelor Rh poz.prin: hemoragii materno-fetale
(avort in antecedente, sarcina ectopica in antecedente, metroragii si/sau traumatism
abdominal in timpul sarcinii in evolutie, amniocenteza); in cazul primei sarcina cu fat Rh
pozitiv, se administreaza postpartum. La o a doua sarcina, se administreaza antepartum, la
28 sapt.de sarcina.

Aspecte practice ale transfuziei. O unitate de singe este o cantitate de 450 mL de singe
integral. Acesta poate fi separat in componente. Singele donat este supus numeroaselor
teste pt.boli infectioase (virusul hep B, C, HIV I si II, Human T Cell Limfotrophyc Virus I
si II, sifilis,malarie). Singele conservat, cu o valabilitate de 42 de zile (ca si masa
eritrocitara) are pH mai scazut, continut in ATP si 2,3-DPG mai mic si sufera in timp o

7/6
discreta hemoliza. Reactiile adverse imune posttransfuzionale se manifesta prin hemoliza
acuta intravasculara.
Aglutininele antiA sau antiB, de tip IgM ale primitorului, aglutineaza hematiile transfuzate,
activeaza complementul si induc hemoliza. In cazurile severe, se instaleaza socul,
coagularea intravasculara diseminata si insuficienta renala acuta.
Clinic, pacientul are febra, frisoane, dureri toracice, lombare si la locul perfuziei, greata,
dispnee, hemoglobinurie, oligurie si hipotensiune arteriala. La subiectul anesteziat se
constata hipotensiune arteriala, hemoglobinurie si singerare in plaga operatorie.
Masurile prompte instituite sint: oprirea perfuziei cu singe, combaterea hipotensiunii
arteriale si asigurarea fluxului plasmatic renal cu fluide si diuretice.
Evaluarea severitatii hemolizei se face prin: nivelul hemoglobinemiei, al Ht, LDH si al
bilirubinei indirecte, care creste la 3-6 ore de la episodul hemolitic acut.
Reactiile tardive posttransfuzionale se datoreaza imunizarii primare sau secundare
impotriva altor sisteme antigenice eritrocitare (Rh,Kell, Duffy, Kidd).
Raspunsul primar apare la 1-2 sapt. dupa expunerea la antigen, iar cel secundar – la 1-5
zile dupa expunerea la antigen.

8/6
Hemostaza si fibrinoliza

Dr. Bogdan PAVEL

Hemostaza
Presupune patru mecanisme:

1) Vasoconstrictie
Hemostaza
2) Cresterea presiunii tisulare primara
3) Formarea dopului plachetar
Hemostaza
4) Formarea cheagului (coagularea) secundara
Hemostaza primara
1- Vasoconstrictia

1) Mecanism umoral: tromboxan A2, serotonina,

endotelina 1 (via trombina)

2) Mecanism miogen (spasm muscular)

3) Mecanism nervos (mediat de nociceptie)

2- Cresterea presiunii tisulare
 Cresterea presiunii tisulare scade presiunea
transmurala.
3- Formarea dopului plachetar
 1- Aderarea plachetara

Este mediata de receptorii plachetari (integrine)

Rec. Gp Ib/Ia – factor von Wilebrand
Rec. Gp Ia/IIa – colagen
Rec. Gp Ic/Iia – laminina si fibronectina
3- Formarea dopului plachetar
 2 – Activarea
Apare in urma interactiunii receptori-liganzi.
a) Trombocitele activate exociteaza continutul:
- granulelor dense: ATP, ADP, serotonina, calciu.
- granulelor α: vWF, factorul V si fibrinogen.
b) Formarea de tromboxan A2 din ac. Arahidonic
(sub actiunea COX).
c) Trombocitele activate emit filopode.
Modificari conformationale in timpul activarii
trombocitelor

Trombocit activat Dupa contractie

3- Formarea dopului plachetar
 3- Agregarea plachetara

Prin eliberarea de ADP (se leaga de rec. P2Y12), tromboxan A2 si

vWF sunt activate si trombocitele circulante.
Activarea plachetara duce si la modificarea conformationala a rec.
Gp IIb/IIIa ceea ce face ca acesta sa se lege de fibrinogenul
plasmatic astfel incat vor rezulta punti intre trombocite (trombocitele
se agrega).
Medicamente antiagregante plachetare
 Inhibitori de COX (Aspirina si Triflusal)
Mecanism: blocheaza formarea de tromboxan A2 din ac. arahidonic.

 Antagonisti ai rec. P2Y12 (pt. ADP)

Ticlopidina (Ticlodin)
Clopidogrel (Plavix)
Ticagrelor (Brilique)

 Antagonisti ai rec. Gp IIb/IIIa

Abciximab (ReoPro)
Eptifibatide (Integrilin)
Tirofiban (Aggrastat)
Patologie
 Sdr. Bernard – Soulier: boala autozomal recesiva, manifestata
printr-o exprimare deficitara a receptorului pentru factorul von
Willebrand.
 Trombastenia Glanzmann: boala autozomal recesiva (sau
afectiune autoimuna dobandita) manifestata prin receptori Gp
IIb/IIIa nefunctionali sau prezenti intr-un numar mic.
 Boala von Willebrand
Aderarea, activarea si agregarea
plachetara
Aderarea, activarea si agregarea
plachetara
 Evaluarea hemostazei primare
 Timpul de sangerare (timpul vasculoplachetar).

 Numarul de trombocite. Pentru efectuarea in siguranta a

interventiilor chirurgicale numarul de trombocite trebuie sa fie >
50.000/mm3.

 Evaluarea factorului von Willebrand (cantitatea si functia

vWF).
 Agregometrie trombocitara: in vitro – evaluarea agregarii
trombocitelor ca raspuns la administrarea de factori
proagreganti (ADP, tombina , epinrina).

 Testul Rumpell-Leed – pentru evaluarea fragilitatii capilare.

Sdr. Bernard Soulier (modificari cutanate)
Fragilitate capilara
(modificari cutanate)
Trombastenia Glanzmann
(modificari cutanate)
Purpura trombocitopenica
(modificari cutanate)
Hemostaza secundara

Formarea cheagului
 Hemostaza secundara
 Cheag de sange = masa semisolida alcatuita din trombocite si
fibrina + eritocite si leucocite.

 Tromb = cheag intravascular

 Trombul venos (rosu) contine predominant fibrina.

 Trombul arterial (alb) contine predominant trombocite.

Tromb arterial si tromb venos

Red blood cells

entrapped in the fibrin
network
 Hemostaza secundara
 Etape:
 Activarea coagularii pe calea caii intrinseci si
extrinseci.

 Activarea caii comune si generarea activatorului

protrombinei.

 Generarea trombinei din protrombina sub actiunea

activatorului protrombinei.

 Trombina converteste fibrinogenul in fibrina.

 Fibrina astfel generata rigidizeaza cheagul

sangvin.
 Modelul clasic al coagularii
 Atat calea intrinseca cat si calea extrinseca au la baza activarea
in cascada a unor factori ai coagularii care circula sub forma
inactiva (precursori) in sange.
 Precursori = zimogene
 Factori activati = serinproteaze

 Activarea factorilor caii intrinseci are loc la nivelul membranei

trombocitelor.

 Activarea factorilor caii extrinseci are loc la nivelul factorului

tisular.
Schema activarii factorilor de coagulare
PROCOAGULANT FACTORS
NAME ALETERNATE NAME PROPERTIES
Factor I Fibrinogen A plasma globulin
Factor Ia Fibrin
Factor II Prothrombin Synthesis in liver requires
Vitamin K
Factor IIa Thrombin
Factor III (cofactor) Tissue factor An integral membrane
Tissue thromboplastin glycoprotein
Receptor for Factor VIIa
Factor IV Ca2+
Factor V Labile factor Synthesized by liver and stored in
Proaccelerin platelets
Accelerator globulin
Factor Va (cofactor) Heterodimer held together by a
single Ca2+ ion
Highly homologous to Factor VIIIa
Factor VII Stable factor
Serum prothrombin Synthesis in liver requires
conversion accelerator Vitamin K
(SPCA)
Proconvertin
PROCOAGULANT FACTORS
NAME ALETERNATE NAME PROPERTIES
Factor VIII Antihemophilic factor (AHF)
Factor VIII procoagulant
component (FVIII:C)
Factor VIIIa (cofactor) Highly homologous to Factor Va
Factor IX Christmas factor Synthesis in liver requires Vitamin K
Plasma thromboplastin
component (PTC)
Factor X Stuart factor Synthesis in liver requires Vitamin K
Factor XI Plasma thromboplastin Produced by megakaryocytes and
antecedent (PTA) stored in platelets
Factor XII Hageman factor (HAF)
Factor XIII Fibrin stabilizing factor (FSF) Stored in platelets
HMWK High molecular weight kininogen Stored in platelets
Fitzgerald factor Kallikrein clips bradykinin from HMWK
Plasma prekallikrein Fletcher factor
Plasma kallikrein precursor
Plasma kallikrein Kallikrein clips bradykinin from HMWK
von Willebrand factor vWf Stabilizes Factor VIIIa
Promotes platelet adhesion, activation
and aggregation
 Calea Intrinseca
 Factorul XII adera pe suprafata incarcata negativ a trombocitului unde
se leaga de kininogenul cu masa moleculara mare (KMMM)
rezultanand cantitati mici de factor XIIa (activat).

 Factorul XIIa converteste prekalikreina la kalikreina.

 Kalikreina creste viteza de activare a factorului XII (feedback pozitiv).

 Factorul XIIa factorul XIa factorul IXa.

 Factorul IXa + factorul VIIIa (activat de trombina) + Ca = complex

tenazic.

 Complexul tenazic activeaza factorul X in Xa.

Activarea pe calea caii intrinseci
Suprafata incarcata negativ
XII

HK XII

FXIIa
PK
HK XII HK
FXIIa
PK FXI
Kallikrein
FXIIa FXIIa

Kallikrein XIa
 Calea extrinseca
 Este activata prin interactiunea factor tisular (FT) – factor VII
rezultand factor VIIa.
(poate avea loc extravscular sau intravascular – monocitul poate
secreta FT).
 Factorul tisular (FT) (tromboplastina tisulara sau factorul III)
 proteina membranara integrala
 este receptor pentru factorul VII X
Ca++

TF VIIa
➢ FT + VIIa + ioni de Ca = Xa
= complex trimolecular ce
converteste factorul X la Xa.
TF-Bearing
Celula purtatoareCell
de FT
 Calea Comuna
 Xa + Va (activat de trombina) + ioni de calciu + fosfolipide =
protrombinaza.
 Protrombinaza genereaza trombina din protrombina.

 Trombina
 Catalizeaza proteoliza fibrinogenului rezultand eliberarea
fibrinopeptidului A si fibrinopeptidului B, eliberandu-se
monomerii de fibrina care vor polimeriza rezultand polimeri
de fibrina insolubila.
 Activateaza factorul XIII care va stabiliza cheagul prin
conversia polimerilor de fibrina in fibrina stabila.
 Apixaban
Edoxaban
Rivaroxaban
Betrixaban

Via AT III

APTT Heparina Anticoagulante orale

nefractionata/HGMM [anti Vit K (f II, VII, IX, X)]
Acenocumarol
Warfarina
Hirudina
Lepirudina
Bivalirudina
Dabigatran INR
International Normalized Ratio,
 Monitorizare si antidoturi
Cand se administreaza heparina se urmareste APTT-ul (1.5 – 2 X v.n.).
Cand se administreaza anticoagulante orale se urmareste INR-ul (uzual 2 – 3).

Aticoagulant Antidot

Heparina Sulfat de protamina

Anticoagulante orale Vit K/plasma proaspat

congelata/concentrat de factori
II/VII/IX/X

Dabigatran Idarucizumab

Apixaban si Rivaroxaban Andexanet alfa

 Trombina – roluri in cascada coagularii:

 In aval : catalizeaza proteoliza fibrinogenului si activeaza factorul

XIII.

 Feedback pozitiv in amonte asupra factorilor Va si VIIIa.

 Actiuni paracrine
 Actioneaza asupra celulelor endoteliale ducand la
eliberarea de: NO, PGI2, ADP, vWF, activator tisular al
plasminogenului.
 Activeaza trombocitele prin intermediul receptorului RAP – 1.
Trombina – efecte in cascada coagularii
Hemofilia – ce se modifica?
Hemofilia (hematoame + hemartroza)
Coagularea intravasculara diseminata - CID
Minusuri ale teoriei clasice a coagularii:

 Deficitul de factor XII, alungeste APTT-ul dar nu se asociaza cu

sangerari severe.

 Deficitul de factor XI (hemofilia C) nu se asociaza intotdeauna cu

sangerari.

 Deficitul de factori IX si VIII se asociaza cu sangerari severe (desi calea

extrinseca este functionala).

 Deficitul de factor VII se asociaza cu sangerari desi calea intrinseca

este functionala.
Teoria celulara a coagularii
Hoffman 2001
Teoria celulara a coagularii - etape

Faza de Initiere
(celula purtatoare de FT))

Faza de amplificare

Faza de propagare
(suprafata trombocitului))
 Etapele hemostazei secundare in
teoria celulara a coagularii

Interactiunea FT – factor VIIa initiaza coagularea la locul injuriei

Trombina astfel generata (in cantitate mica) activeaza trombocitelor

Factorii de coagulare se activeaza la nivelul membranei trombocitare

Generarea unor cantitati mari de trombina pe cale caii intrinseci

Fibrina, generata sub actiunea trombinei, stabilizeaza cheagul de

fibrina
 Limitarea propagarii cheagului
 Fluiditatea sangelui este mentinuta prin:

 Mentinerea unui flux sangvin adecvat

 Factori paracrini (PGI2 si NO)

 Factori anticoagulanti (ICFT, AT III, Trombomodulina,

Proteina C si proteina S)
 Factori paracrini
 Produsi de celula endoteliala:

 Prostacyclina (PGI2)
 Inhiba activarea trombocitului.
 Induce vasodilatatie crescand astfel fluxul sangvin.

 Oxidul nitric (indus de trombina)

 Inhiba aderarea si agregarea plachetara.
 Induce vasodilatatie.
 Factori anticoagulanti
 Inhibitorul caii factorului tisular (ICFT)
ICFT = glicozilfosfatidilinozitol
 Se lega la complexul trimolecular FT + FVIIa + Ca, blocand
activitatea protezazica a FVIIa.
 Este legat de membrana celulelor endoteliale.

 Antitrombina III (AT III)

 Inhiba trombina si factorul Xa.
 Legarea de trombina si factorul Xa este intensificata de sulfatul de
heparan (se gaseste pe suprafata majoritatii celulelor) si heparina
(eliberat de mastocite si bazofile).
 Trombomodulina
 Este produsa de celulele endoteliale.
 Se leaga de trombina, eliminand-o astfel din circulatie .
 Se leaga de proteina C.

 Proteina C
 Dupa ce se leaga la complexul trombomodulina-trombina este
activata de trombina, rezultand Proteina C activata.
 Proteina Ca + proteina S (cofactor) inactiveaza factorii Va and VIIIa.

 Proteina S
 Cofactor al proteinei C.
FACTORI ANTICOAGULANTI
Evaluarea hemostazei secundare
 Timpul de protrombina/INR – calea extrinseca si comuna
(factorii FVII, FV, FX, and FII).

 APTT – calea intrinseca si comuna.

 Timpul de trombina - (interactiunea dintre trombina exogena si

fibrinogenul endogen), valori normale < 21 secunde. Util in
monitorizarea trombolizei medicamentoase.

 ACT (timp de activare al cheagului) – util in monitorizarea

anticoagularii cu doze mari de heparina in chirurgia cardiaca,
dializa. Valori normale 70 – 120 secunde.
Fibrinoliza
 Fibrinoliza
 Fibrinoliza reprezinta distrugerea cheagului de fibrina.
 Fibrinoliza este initiata de conversia plasminogenului in
plasmina sub actiunea activatorului tisular al
plasminogenului (ATP) sau activatorului de tip urokinaza
(UKA).

 ATP:
 Serinproteaza secretata de celulele endoteliale.
 ATP converteste plasminogenul zimogen plasmatic la
plasmina (scindeaza lanturile usoare de cele grele ale
plasminogenului).
 UKA:
 Transforma plasminogenul in plasmina.
 Necesita legarea de un receptor (RAPU).
 FACTORI CU ROL REGLATOR IN PROCESUL FIBRINOLIZEI

 Catecolaminele si bradikinina cresc nivelul seric al ATP.

 Inhibitorii de serinproteaze (serpine):
 Innhibitorul 1 al activatorului de plasminogen (IAP 1) inhiba
ATP.
 Innhibitorul 2 al activatorului de plasminogen (IAP 2) inhiba
UKA.
 α2-antiplasmina (α2-AP), inactiveaza direct plasmina.
 α2-antiplasmina este secretata de ficat, rinichi si alte tesuturi.
Variatia nivelului seric de IAP II in sarcina
In sarcina placenta secreta IAP II. Desi nu se stie
foarte clar, se presupune ca secretia de IAP II ar
avea rolul de a limita hemoragia postpartum prin
scaderea fibrinolizei.
Modificari ale factorilor procoagulanti si anticoagulanti in timpul sarcinii
Degradarea fibrinei

 Actiunea protelitica a
plasminei asupra fibrinei
duce la formarea de D-
dimeri si fragmente E.
 Teste pentru evaluarea fibrinolizei

 Fibrinogenul plasmatic (200 – 400 mg/dl).

 Produsi de degradare ai fibrinei

(< 10 µg/ml).

 D-dimerii plasmatici (< 0.25 µg/ml).

 Agenti fibrinolitici
Activatori ai plasmingenului:
Streptokinase (SK), Alteplase (tPA), Reteplase (r-PA), and
Tenecteplase (TNK-tPA).

Actiune terapeutica: tromboliza din infarctul miocardic, accidentul

vascular cerebral, trombembolismul pulmonar.

Agenti antiplasminici:
Acid trenexamic, aprotinina, acid ξ - aminocaproic, α1 -
antitripsina, α2 - macroglobulina si α2 - antiplasmina.

Actiune terapeutica: sunt administrati in sangerari induse de o

fibrinoliza accentuata.
Evaluarea hemostazei (uzual)

 Numar de trombocite (150.000 – 300.000/mm3)

 INR (0.95 – 1.05)

 APTT (25 – 35 sec.)

 Fibrinogen (200 – 400 mg/dl)

Bibliografie

1) Boron W., Boulpaep E., Fiziologie Medicala

(editia in limba romana), pag. 439 – 446.

2) Smith SA. The cell-based model of coagulation.

J Vet Emerg Crit Care 2009 Feb;19(1):3-10. Doar
ce este marcat cu galben.

N.B. Grilele vor fi facute din materialele trecute la

bibliografie!
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC (I)

Dr. Adrian Roşca

Conform definitiei dictionarului Mer1riam-Webster reprezinta nivelul de echilibrul care se

stabileste intre activitatea donorilor de H+ si acceptorilor de H+ apartinand sistemelor tampon
sanguine, avand ca si consecinta mentinerea in conditii normale a pH-lui sangelui arterial in
intervalul 7.35-7.45.
Conform teoriei Brönsted & Lowry de la inceputul secolului trecut, acizii reprezinta
substantele care cedeaza protoni (H+), scazand pH-ul si acidifiind mediul in care se gasesc, iar bazele
reprezinta substantele capabile de a accepta protoni, crescand pH-ul si decic alcalinizand si mediul
respectiv.
Conform teoriei Sørensen tot de la inceputul secolului trecut, pH-ul unui mediu reprezinta
„potentia hidrogeni” („puterea hidrogenului”) sau „activitatea protonilor”, dependenta de
concentratia „H+” din acel mediu (pH = - log10 [H+]).
Constanta de disociere (K) a unei substante reprezinta raportul dintre anionii si cationii
rezultati in urma procesului de disociere si substanta de provenienta (nedisociata).
O substanta acida (AH) prin disociere furnizeaza H+ (proton) si A- (anion, sau baza
conjugata a acidului). A- este o baza deoarece poate accepta H+ si reface substanta acida de
provenienta (AH  H+ + A-).
Acizii puternici (HCl, H2SO4) disociaza intens (pana la 100%), acizii slabi (acid lactic,
H2CO3) disociaza putin. Apa disociaza foarte putin, este practic neutra si are caracter amfoter (in
mediu bazic se comporta ca acid, iar in mediu acid se comporta ca o baza).
Conform ecuatiei Henderson: [H+] = K · [AH] / [A-] (1)
Ph-ul reprezinta asa cum s-a aratat „activitatea protonilor” si se scrie ca logaritm negativ al
concentratiei molare a protonilor [H+]:
pH = - log [H+] = log (1/ [H+]) (2)
Coroborând cele doua ecuatii (1 si 2), se obtine ecuatia Henderson-Hasselbalch:
pH = pK + log ([A-] / [AH]) = pK + log ([BAZĂ]/[ACID])
pK - logaritmul constantei de disociere (= const)
In vitro, la t˚ standard (25˚C), pentru apa distilata: [H+] = [HO-] = 10-7 mol/l => pH = – log
10-7 => pH = 7 (neutru).
In vivo, datorita t˚ mai mari (37˚C), dar si datorita prezentei solvitilor, apa ionizeaza mai
mult, astfel [H+] = 10-6.8 mol/l => pH = 6.8, valoare aprox. similara cu cea a pH-lui intracelular
(organismul prezerva neutralitatea intracelulara).
Ph-ul plasmatic este usor alcalin, fiind adaptat agresiunii predominent acide la care este expus
constant organismul (prin aport exogen - alimentar sau productie endogena - metabolica). Ph-ul altor
lichide biologice - variabil (salivar 5-7.8, suc gastric 0.7-6, bila 6-8, LCR ≈ 7.3, urinar 4.4-8.2 etc).
Ph-ul plasmatic poate varia intre 7.35-7.45, cu cel mult 0.1 unitati intre cele doua valori
extreme ale intervalului de normalitate, aceasta ilustrand ca este un parametru al homeostaziei
mediului intern strict controlat.
Termenii de “acidemie”, “alcalemie” se refera la variatia pH-lui sanguin. Unii dintre
clinicieni restrang aceasta variatie la intervalul valorilor normale, altii o extind si in afara domeniului
valorilor fiziologice. Termenii de “acidoza” sau “alcaloza” fac referire insa la procesul sau conditia
patologica care a condus la modificarile de pH, deci țintesc cauza „acidemiei” sau „alcalemiei”. In
practica, de multe ori cei doi termeni sunt superpozabili. Exista insa o situatie particulara, in care
diferentierea devine relevanta si necesara, atunci cand cele doua dezechilibre AB („acidoza” si
„alcaloza”) coexista. In aceasta situatie pH-ul poate reveni in limite normale (stare de izohidrie),
1 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

poate fi scazut (acidemie), sau crescut (alcalemie), in functie de magnitudinea celor doua procese
opozante simultane (acidoza, respectiv alcaloza).
Dezechilibrul acido-bazic poate atinge uneori cote dramatice. Se considera ca variatia pH-lui
intre 6.8 si 7.8 (cu aproximatie) inca este compatibila cu supravietuirea. Daca insa injuria
acida/alcalina persista si pH-ul depaseste aceste limite, atunci cu mare probabilitate anomalia AB va
conduce la un deznodamant nefavorabil (coma si ulterior exitus).
Variatii fiziologice ale pH-lui plasmatic
- Ritmul circadian: CO2 acumulat pe timpul noptii (datorita hipoventilatiei) se hidrateaza si
formeaza H2CO3, care disociaza => ↑[H+] => ↓pH;
- Vârsta: la nou-nascuti si copii predomina procesele anabolice => ↑pH; la varstnici predomina
procesele catabolice => ↓pH;
- Fazele digestiei: digestia gastrica - eliberarea H+ in stomac => ↑pH sanguin; digestia
intestinala - eliber. HCO3- in lumenul intestinal => ↓pH sanguin; in ansamblu => izohidrie;
- Altitudinea: ↓O2 (hipoxie) => Hiperventilatie => ↑pierderile pulmonare de CO2 => ↓CO2
plasmatic si deci ↓[H+] => ↑pH;
- Variatii termice: ↑t˚ => ↓pH si invers.
Tipuri, surse si cai de eliminare ale acizilor si bazelor
Acizii volatili se refera in speță la acidul carbonic, care se afla in echilibru permanent cu
dioxidul de carbon dizolvat (in cantitati mici, acetona poate fi considerata de asemenea un acid
volatil). Provin din dieta si oxidarea metab. a carbohidratilor, grasimilor, a-acizilor si sunt indepartati
prin ventilație (reprezinta calea majoră a eliminarii rapide a aciditatii carbonice plasmatice).
Acizii ficşi (non volatili) provin de asemenea din dieta si metabolism (proteic: aminoacizi,
fosforic, sulfuric; glucidic: acid piruvic, succinic, lactic; lipidic: acizi grasi, cetoacizi - acetona atunci
cand este prezenta in cantitati mari, acidul acetoacetic, acidul beta-hidroxi-butiric etc). Sunt
indepartati majoritar prin excretie renala (aprox. 70 mEq/zi, sau 70 mmol/zi).
Principala baza (fixa) din organism este bicarbonalul, adus prin dieta, sau produs in urma
proceselor metabolice (ex. oxidarea a-acizilor organici - aspartat, glutamat, sau oxidarea anionilor
organici - lactat, acetat etc). Bicarbonatul plasmatic nu este eliminat ca atare prin ventilatie (intrucat
nu este o baza volatila), dar prin reactia lui cu sistemele tampon nonbicarbonice, se poate genera o
baza mai slaba si CO2, care va fi indepartat la nivel pulmonar. Se admite ca nivelul bicarbonatul
plasmatic este practic controlat la nivel renal, fiind economisit (in acidoze), sau eliminat atunci cand
este in exces (in alcaloze).
Sisteme majore de aparare impotriva agresiunii acido-bazice
1. Sistemele tampon (ST) (chimice) - sunt substante care consuma sau genereaza reversibil
[H+] si reprezinta prima linie de actiune in confruntarea cu agresiunea acida sau bazica. Intervin
practic instantaneu (secunde sau fractiuni de secunda). Sunt clasificate in ST sanguine (plasmatice si
eritrocitare), interstitiale (include si ST al limfei) si intracelulare. ST intracelular reprezinta o
exceptie privind timpul de interventie in agresiunea AB, manifestand o latenta in a atinge eficienta
maxima (ore).
2. Aparatul respirator - reprezinta a doua linie de actiune (necesita un interval de timp mai
mare pentru a combate anomaliile AB - minute, dar poate face fata unui dezechilibru AB mai amplu,
comparativ cu ST chimice).
3. Rinichiul - reprezinta a treia linie de lupta impotriva agresiunii AB, cu cea mai mare
eficienta, dar si cea mai mare latenta (ore-zile).
Diverse alte organe si sisteme sunt implicate de asemenea, in paralel in controlul EAB
(sistemul muscular, sistemul osos, tractul gastrointestinal, ficatul, pancreasul, pielea etc). La nivel
celular mecanismul de „transmineralizare” joaca un rol deosebit de important in ajustarea pH-lui de

2 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

la nivel extracelular. Toate aceste cai suplimentare de control al EAB enumerate mai sus vor fi
discutate in detaliu intr-un capitol urmator.
ST acido-bazice (chimice) reprezinta cupluri de substante formate dintr-un acid slab si sarea
lui cu o baza puternica (puternic disociabila) si care se opun variatiilor pH-lui (un ex. de ST este cel
al „bicarbonatilor”: H2CO3 + Na+ HCO3-).
Beneficiile ST chimice: 1. intervin promt; 2. schimba un acid tare cu unul mai slab (sau o
bază tare cu una mai slabă) = efectul de “tamponare” => variatiile inițiale de pH sunt minimizate.
Dezavantajele ST chimice: 1. nu previn modificarile pH-lui, doar le minimizeaza, altfel nu ar
mai exista dezechilibre AB manifeste; 2. nu indeparteaza excesul de H+ din organism, ci doar il
fixeaza tranzitor si atenueaza astfel injuria acida (la fel pentru excesul de HCO3-); 3. se “consuma” in
reactiile de tamponare (↓concentratia unuia dintre membrii perechii ST si ↑conc. celuilalt membru al
ST).
Luand ca exemplu interactiunea ST plasmatic al bicarbonatilor cu un acid mai puternic decat
acidul carbonic (acidul lactic), reactia de „tamponare” va consuma componenta bazica a ST -
bicarbonatul si va conduce la formarea lactatului de sodiu si a acidului carbonic. In mod normal
lactatul este in mod majoritar metabolizat la nivel hepatic (70%), puțin (25%) in tesuturile bogate in
mitocondrii (cardiomiocite, celula tubulara renala etc), iar restul 5% din cantitatea totala este excretat
la nivel renal. Acidul carbonic care se formeaza este un acid mai slab decat acidul lactic, pH-ul final
al solutiei devine mai putin acid, atingandu-se astfel scopul reactiei de „tamponare”. H2CO3 in
continuare se va deshidrata, furnizand CO2, care va fi eliminat pulmonar (prin hiperventilatie). Prin
urmare, consecutiv procesului de „tamponare” concentratia unui component al ST va creste tranzitor
(H2CO3), iar concentratia celuilalt component va scadea proportional (NaHCO3). Asa cum s-a aratat
anterior concentratia acidului carbonic ([H2CO3]) poate fi readusa la normal prin eliminarea
pulmonara a excesului de CO2, in timp ce [NaHCO3] se va normaliza prin economisirea HCO3- la
nivel renal. In final, prin cele doua mecanisme ST se reface complet.
In mod invers, atunci cand ST plasmatic al bicarbonatilor se confrunta cu o agresiune
alcalină, spre ex. NaOH (o baza mai puternica decat bicarbonatul), atunci se va consuma componenta
acida a ST (H2CO3). Din reactia de „tamponare” va rezulta o baza mai slaba (Na+HCO3-) si apa
(neutra), iar pH-ul solutiei va deveni mai putin alcalin. Excesul de HCO3- produs in reactie va fi
eliminat la nivel renal, in timp ce deficitul de H2CO3 va fi corectat prin scaderea elimin. CO2 la nivel
pulmonar (hipoventilatie). Astfel, in final concentratiile ambelor componente ale ST revin la normal.
Clasificare ST chimice in functie de eficienta include urmatoarele criterii:
1. “pK-ul” ST: cu cat pK-ul ST este mai apropiat de pH-ul mediului, cu atat ↑ eficacitatea ST;
2. Valoarea cantitativa a ST: cu cat ST are o concentratie mai ↑, cu atat este mai eficient;
3. Valoarea raportului concentratiilor celor doi membri ai cuplului ST (bază/acid): cu cat este
mai apropiat de valoarea 1, cu atat ↑ eficacitatea ST;
4. Masa moleculara: cu cat este mai ↑, cu atat ↑ puterea ST.
Clasificare ST chimice in functie de distributia lor in organism include urmatoarele categorii:
A. Sanguine
a. Plasmatice
b. Eritrocitare
B. Interstitiale
C. Intracelulare
Categoriile A. si B. pot fi compuse intr-una singura - ST Extracelular, care insa include si ST
urinar.
A. ST Sanguine
a. ST Plasmatice cuprind: 1. ST al Bicarbonatilor
2. ST al Fosfatilor

3 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

3. ST al Proteinelor
1. ST al Bicarbonatilor plasmatici (H2CO3 + NaHCO3) este cel mai important ST plasmatic
(extracelular). Asigura aproximativ 35% din capacitatea totala de tamponare a sangelui integral si
mai mult de 75% din cea a plasmei, pentru acizi noncarbonici. Are cea mai mare concentratie
plasmatica (25 mEq/l), o masa moleculara mare, pK = 6.1, iar valoarea raportului baza/acid = 20/1.
pH = pK + log (Baza/Acid), pH = 6.1 + log (20/1) = 6.1 + 1.3 = 7.40 (neutru)
Dioxidul de carbon dizolvat in plasma prin hidratare genereaza acidul carbonic (reactie
reversibila), iar acesta la randul lui disociaza in proton si anionul bicarbonic (reactie reversibila).
Gradul de disociere al acidului carbonic (acid slab) este considerabil mai mic decat al acizilor tari
(ex. acid clorhidric).
Cea mai mare calitate a ST al „bicarbonatilor” comparativ cu alte ST „noncarbonice”, este
faptul ca este un ST deschis - ambele componente ale acestuia (CO2 sau HCO3-) pot fi indepartate din
organism, atunci cand sunt in exces. Asa cum s-a aratat anterior, concentratia CO2 plasmatic (strans
legata de cea a H2CO3) este controlata de nivelul ventilatiei pulmonare, iar concentratia plasmatica a
HCO3- prin gradul de economisire / eliminare la nivel renal.
2. ST al Fosfatilor plasmatici (NaH2PO4 + Na2HPO4) are o importanta redusa, datorita
concentratiei plasmatice f. mici (2mEq/l). Are un pK = 6.8, ceea ce face ca acest ST sa fie mai
eficace din acest punct de vedere decat ST al bicarbonatilor (este mai apropiat de valoarea pH-lui
plasmatic). Valoarea pK-lui confera importanta ST al fosfatilor la nivel intracelular (unde pH-ul are
aproape aceeasi valoare), sau in urină, al carei pH este mai acid decat cel plasmatic.
3. ST al Proteinelor plasmatice (Proteină · H+ + Proteinat de Na) are o importanta redusa (7%
din capacitatea totala de tamponare a sangelui integral; 10% din cea a plasmei). Proteinele au un
caracter amfoter, adica in mediu acid se comporta ca baze, iar in mediu alcalin ca acizi. Albumina
este principala proteina plasmatica care disociaza. Concentratia plasmatica a acestui ST este redusa
(16 mEq/l), pK-ul este variabil (in medie 7.5 datorita contributiei majore a histidinei), valoarea
raportului „baza/acid” = 1/1.
A. ST Sanguine
b. ST Eritrocitare includ: 1. ST al Bicarbonatilor;
2. ST al Fosfatilor;
3. ST al Hemoglobinei.
1. ST al Bicarbonatilor eritrocitari (H2CO3 + KHCO3) reprezinta aproximativ 18% din
capacitatea totala de tamponare a sangelui integral. Acest ST are o concentratie eritrocitara de 15
mEq/l si are un rol important in tamponarea dezechilibrelor AB metabolice (exces de acizi
noncarbonici).
2. ST al Fosfatilor eritrocitari (KH2PO4 + K2HPO4) are o concentratie si o importanta redusa
comparativ cu ST al hemoglobinei sau al bicarbonatilor eritrocitari.
3. ST al Hemoglobinei [HHb + KHb (1) si HHbO2 + KHbO2 (2)] reprezinta principalul ST
nonbicarbonic al sangelui (aproximativ 35% din capacitatea totala de tamponare a sangelui integral).
Datorita difuziunii rapide a CO2 prin membrana eritrocitara, acest ST are un rol important in
„tamponarea” aciditatii extracelulare. Primul ST (1) are un pK = 7.4 si un rol mai important la nivelul
capilarului sistemic, al doilea (2) are un pK = 6.5 si un rol mai important la nivelul capilarului
pulmonar - participand la fenomenul de membrana Hamburger, respectiv fenomenul de membrana
Hamburger „inversat”. ST al hemoglobinei are o concentratie 25-27 mEq/l, o masa moleculara mare
si este de 10 ori mai activ decat ST al proteinelor plasmatice (extraeritrocitare).
Urmatoarele constituie modele de tamponare implicand cele 2 ST ale Hemoglobinei:
HHbO2 + KHCO3 → H2CO3 + KHbO2
H2CO3 + KHb → HHb + KHCO3

4 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Efectul modificarii pH-lui si presiunii partiale a CO2 in sange (PCO2) asupra afinitatii Hb
pentru O2
- ↑[H+] in sange => protonarea reziduurilor histidinice si grupărilor N-terminale ale Hb =>
↑proportia puntilor saline => tensionarea, stabilizarea Hb (deoxiHb, Hb redusa) cu modificarea
conformatiei tetramerice a Hb => ↓ afinitatii Hb pentru O2 => ↑ cantitatii de O2 disponibil pentru
tesuturile sistemice care îl reclamă.
- ↑PCO2 in sange => fixare semnificativa doar pe cele 4 grupari “amino” terminale ale
lanturilor globinice, sau pe reziduurile de valina => formarea carbaminHb => ↑ şi mai mult proportia
puntilor saline => ↓ afinitatii Hb pentru O2 => ↑ cantitatii de O2 disponibil pentru tesuturi.
CO2 + NH2 · Hb → Hb · NHCOO- + H+ (H+ este preluat de ST al Hb)
Efectul Bohr
- capilar sistemic: ↑PCO2 si/sau ↓pH-lui in sânge => ↑tendinta de formare a Hb·CO2, a
puntilor saline si de tamponare a H+ de catre ST al Hb ( deoxi-Hb) => ↓afinitatea Hb
pentru O2, ↓continutului in O2 al sângelui;
- capilar pulmonar: ↓PCO2 si/sau ↑pH-lui in sânge => ↓tamponarea Hb si procesul de formare
a carbamatilor si puntilor saline ( oxi-Hb) => ↑afinitatea Hb pentru O2, ↑continutul in O2 al
sângelui.
Deviatia curbei de disociere a oxi-Hb: ↑PCO2 la pH constant, normal (hipercapnia
izohidrica), sau ↓pH la PCO2 constant, normal (acidoza metabolica) => deviatia la dreapta a curbei.
Efectul Haldane
- capilar pulmonar: ↑presiunii partiale a O2 in sânge (PO2) => ↑afinitatea si legarea O2 de Hb
( oxi-Hb) => ↑eliberarii H+ de catre Hb, ↓tendinta de a forma Hb·CO2 => ↑concentratia
eritrocitara a CO2, care va trece apoi din sange → alveole => ↓continutul in CO2 al sângelui;
- capilar sistemic: ↓PO2 din sange (↓afinitatea Hb pentru O2, ↑eliberarea acestuia cu formarea
deoxi-Hb, dar ↑ si preluarea lui continua de catre țesuturile avide de O2)  prin mecanisme
inverse decat cele de mai sus => ↑continutului in CO2 al sângelui.
Deviatia „curbei de disociere” a CO2: punctul „ῡ ” corespunde unei PO2 = 40 mmHg
(saturatia in O2 = S.O2 = 75%) si PCO2 = 46 mmHg in sangele venos; punctul „a” corespunde unei
PO2 = 95-100 mmHg (S.O2 = 97.5%) si PCO2 = 40 mmHg in sangele arterial. La nivelul capilarului
pulmonar prin „arterializarea” sangelui (trecerea din punctul „ῡ ” in punctul „a”), ↑PO2 in sange
determina ↓PCO2 si ↓ continutului total in CO2 al sangelui; invers, la nivelul capilarului sistemic,
prin diminuarea cantitatii de O2 din sange (trecerea din punctul „a” in punctul„ῡ ”), ↓PO2 conduce la
↑PCO2 si ↑continutului total in CO2 al sangelui.
Cele 2 efecte (Bohr si Haldane) pot fi ilustrate de cele doua fenomene cheie care au loc in
hematiile de la nivelul capilarului sistemic - fen. Hamburger (fen. migrării Cl-), sau de la nivelul
capilarului pulmonar - fen. Hamburger „inversat”. Aceste doua fenomene pun in evidenta
interrelatia existenta intre principalele 3 sisteme tampon eritrocitare (al bicarbonatilor si cele 2 ale
hemoglobinei). La nivelul capilarului sistemic se desfasoara sinteza intra-eritrocitara de HCO3-, in
timp ce la nivelul capilarului pulmonar are loc sinteza intraeritrocitara de H2CO3, care prin
deshidratare furnizeaza CO2 (v. schema).
Transportul CO2 in sânge
- sub formă de Bicarbonat (K+ HCO3- , Na+HCO3-) in procent de 69% (64% + 5%, in eritrocite
+ plasmă);
- sub formă de CarbaminHb (Hb · CO2) in eritrocite - majoritar si mult mai putin sub forma de
Prot · CO2 - in plasma, in procent total de 21% (21% + < 1%, in eritrocite + plasmă);
- sub formă dizolvată in procent de 10% (4% + 6%, in eritrocite + plasmă).

5 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Forma dizolvata a CO2 este in echilibru cu H2CO3 - reactie reversibila (catalizata de

anhidraza carbonica AC - la nivel eritrocitar, pulmonar, renal etc, o enzima care poate creste viteza
de reactie x 5000 ori). In lipsa AC (in plasmă) reactia decurge lent. O data generat, H2CO3 disociaza
rapid in H+ si HCO3-.
B. ST Interstițiale
1. ST al Bicarbonaților
2. ST al Fosfaților
1. ST al Bicarbonaților Interstițiali (H2CO3 + NaHCO3) are rol important in tamponarea
acizilor noncarbonici (volumul lichidului interstitial = x 3 volumul plasmatic => capacitatea totala de
tamponare este semnificativ mai mare la nivel interstitial, comparativ cu sectorul sanguin). Concentr.
ST al bicarbonatilor interstitiali este similara sau putin ↑ fata de cea plasmatica (27 mEq/l).
2. ST al Fosfaților Interstițiali (NaH2PO4 + Na2HPO4) are un rol minor, datorita concentratiei
reduse in comparatie cu ST al bicarbonatilor (≈ 2mEq\l).
C. ST Intracelulare
1. ST al Bicarbonaților
2. ST al Fosfaților
2. ST al Proteinelor
1. ST al Bicarbonaților Intracelulari (H2CO3 + KHCO3) are un rol important in tamponarea
acizilor noncarbonici. Prezinta o concentratie redusa (ex. 12 mEq/l la nivelul miocitelor skeletice si
cardiomiocitelor).
2. ST al Fosfatilor Intracelulari (KH2PO4 + K2HPO4) prezinta un rol foarte important la acest
nivel, poate la fel de important cum este cel al Bicarbonaților in plasma. Are o concentratie mult mai
mare aici fata de sectorul plasmatic, iar valoarea pK (6.8) este optima, apropiata de cea a pH-lui
intracelular.
3. ST al Proteinelor Intracelulare (Proteină · H+ + Proteinat de K) joaca de asemenea un rol
foarte important. Are o concentratie mare, deoarece proteinele au o concentratie maxima in sectorul
intracelular. Prezinta un pK ≈ 7.4 (pentru cele mai multe tipuri de ST proteice) si o valoare a
raportului „baza/acid” = 1.
Sistemele tampon Intracelulare
- reprezinta 60-70% din capacitatea totala tampon (chimica) a organismului;
- actioneaza foarte lent (ore); exceptie: ST eritrocitar, daca se considera acest ST ca fiind
„intracelular”  are un timp de reactie foarte scurt datorita difuziunii rapide a CO2 prin
membrana eritrocitara;
- pH extracel > pH intracel → ionii pozitivi tind sa difuzeze incet prin membrana celulara;
- datorita schimbului de H+, HCO3-, CO2, ST intracelulare au rol in atenuarea dezechilibrelor
AB de la nivel extracelular (“preiau” si “reflecta” modificarile extracelulare ale pH-lui).
Principiul izohidriei
Toate sistemele tampon dintr-un compartiment sunt expuse uniform agresiunii AB, dar
raspund diferit in functie de constanta de disociere (K) a perechii ST si de raportul [acid]/[baza]; se
consuma proportional si se refac in lant dupa injuria AB, fiind in echilibru unele cu celelalte
(principiul „coalitiei” si „regenerarii” ST). Astfel, prin aplicarea acestui principiu, daca intr-un mediu
cu mai multe ST se vor determina parametrii unuia dintre ele, atunci se va putea calcula cu usurinta
statusul oricarui alt ST dintre cele ramase. In clinica, se determina uzual „pH-ul”, „PCO2” si
„[HCO3-]” pentru ST al „bicarbonatilor” plasmatici, acest lucru fiind suficient atat pentru aprecierea
dezechilibrului AB al pacientului, cat si pentru determinarea statusului oricarui alt ST din
compartimentul plasmatic cu care acesta este in echilibru. Calculand raportul „[acid]/[baza]” actual
(asa cum se prezinta el in acel moment la pacientul respectiv) pentru ST al „bicarbonatilor”

6 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

plasmatici, cunoscand constantele de disociere (K) ale celorlalate ST si aplicand legea actiunii
maselor pentru [H+] din mediul respectiv, se poate determina rapid raportul „[acid]/[baza]” pentru
oricare dintre celelalte ST plasmatice:
[H+] = K · [AH]/[A-] = K · [acid]/[baza]
= K1· [H2CO3]/[HCO3-] = K2 · [H2PO4-]/[HPO42-] = K3 · [Proteină · H+]/[Proteinat ]
Concluzii - ST
- ST ale Carbonatilor si Hemoglobinei = cele mai eficace din organism (ST al Hb poate chiar
„mai eficace”, pentru ca furnizeaza si Bicarbonat).
- ST al Bicarbonatilor are cea mai mare concentratie la nivel extracelular.
- ST al Proteinelor are cea mai mare concentratie la nivel intracelular.
- ST ale Proteinelor si Fosfatilor sunt cele mai importante ST intracelulare.
- ST Extracelulare → au in componenta lor predominent ioni de sodiu; ST Intracelulare → au
in componența lor predominent ioni de potasiu.
 Anemia => ↓capacitatea tamponare, deoarece ↓incarcarea cu Hb a hematiei, deci astfel se
pierde contributia unuia dintre cele mai importante ST din organism.
Aparatul respirator reprezinta a doua linie importanta de aparare impotriva agresiunii
acido-bazice.
- Plamanul dezvolta o putere tamponare de pana la de 2 ori mai mare decat cea a tuturor ST
chimice extracelulare insumate.
- ↑PCO2, ↓pH => Hiperventilatie, iar ↓PCO2, ↑pH, => Hipoventilatie. Cele doua procese au
loc prin ↑, respectiv ↓ frecventei (ϑ) si amplitudinii (A) respiratorii. Variatia PO2 poate de
asemenea conduce la modificari ventilatorii (ex. ↓PO2 => Hiperventilatie).
- Totusi variatia presiunii partiale a O2 in sange (notata „PO2”, sau „P.O2”) trebuie sa fie mai
mare decat variatia presiunii partiale a CO2 (notata „PCO2”, saub „P.CO2”), pentru a obtine
acelasi raspuns ventilator. Spre exemplu, pentru dublarea ventilatiei este suficienta o variatie
mica a P.CO2, de doar 5 mmHg (de la 40 mmHg la 45 mmHg), comparativ cu variatia P.O2
care trebuie sa fie consistenta, de aproape 50% (de la 95 mmHg la 47 mmHg).
- Hipercapnia izohidrica (↑P.CO2, pH = constant, normal) determina un raspuns ventilator
rapid, in timp ce acidoza metabolica (↓pH, P.CO2 = constant, normal) unul lent.
Particularitatile de mai sus provin din „sensibilitatea” diferita a chemoreceptorilor la actiunea
celor trei stimuli (P.CO2, pH, P.O2):
1. Variatia tuturor celor trei parametrii (pH, P.CO2, P.O2) stimuleaza chemoreceptorii
periferici, desi acestia sunt mai sensibili la hipoxemie (↓P.O2). Chemoreceptorii periferici se afla
situati la nivelul glomusului carotidian si aortic - a nu se confunda corpusculul carotidian si aortic
(sediul chemoreceptorilor) cu sinusul (sediul baroreceptorilor) carotidian si aortic.
2. Chemoreceptorii centrali (bulb ventro-lateral etc) sunt stimulati de variatia P.CO2, fiind
deci sensibili la hipercapnie (↑P.CO2) si nu sunt influentati de variatiile P.O2. Modificarile pH-lui
plasmatic pot influenta activitatea chemoreceptorilor centrali, dar tardiv si intr-o masura mult mai
mica. Ventilatia indusa de stimularea chemoreceptorilor centrali se coreleaza de fapt strict cu pH-ul
fluidului extracelular cerebral (fluidul cerebrospinal - FCS) din jurul acestor receptori. Explicatia
acestui comportament particular al chemoreceptorilor centrali rezida in faptul ca bariera
hematoencefalica este foarte slab permeabila pentru H+ si pentru HCO3-, dar permeabila pentru CO2,
care trece cu mare usurinta din sange in FCS. Aici se hidrateaza sub actiunea anhidrazei carbonice,
genereaza H2CO3, care disociind pune in libertate H+, care mai departe va stimula chemoreceptorii
centrali. Acidoza metabolica (↓pH, P.CO2 = normal) influenteaza cu mult mai putin si tardiv pH-ul
FCS, comparativ cu acidoza respiratorie (↓pH, ↑P.CO2).

7 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Rinichiul reprezinta cea de-a treia linie majora de aparare impotriva agresiunii acido-bazice.
ST chimice discutate anterior intervin rapid, dar se consuma la fel de repede si corijeaza doar
temporar anomalia AB. Plamanul intervine destul de repede, dar are o capacitate oscilanta, limitata
de tamponare a agresiunii AB. Spre deosebire de aceste doua sisteme, rinichiul are o latenta mai
mare (chiar zile), dar si eficacitate sporita, conducand in final nu doar la „compensarea”
dezechilibrului AB (readucerea pH-lui la normal), ci si la „corectarea” acestuia („normalizarea”
componentelor raportului „baza/acid”), daca nu atinge limita sa functionala. Desigur, rinichiul nu
mai este operant atunci cand dezechilibrul AB este generat de o patologie renala. Rinichii furnizeaza
calea primara de epurare a acizilor nonvolatili rezultati zilnic din aport si metabolism (alti acizi decat
H2CO3, neindepartati de catre plămân). Intr-o mică masură, acizii nonvolatili pot fi tamponati prin
interacțiunea cu ST al carbonatilor, ce va conduce la generarea de H2CO3 si deci de CO2, eliminat
apoi pulomnar prin hiperventilatie.
In timp ce numitorul din ecuatia Henderson-Hasselbalch = [ACIDUL] este controlat
majoritar la nivel pulmonar prin ajustarea ventilatiei, numaratorul = [BAZA] este controlat majoritar
la nivel renal. Exista in acest sens doua mecanisme care se desfasoara simultan la nivelul celulei
epiteliale tubulare (depinzand in mod esential unul de celalalt):
1. Reabsorbtia HCO3- filtrat la nivel glomerular;
2. Secretia in paralel a H+, necesar reabsorbtiei (recuperarii) HCO3-;
De asemenea, in conditiile existentei unui deficit de baze, sau a unui exces de acizi,
sau chiar pentru eliminarea aciditatii provenind din productia zilnica de acizi nonvolatili,
are loc si:
3. Sinteza „de novo” a HCO3- (cu eliminarea concomitenta, in raport stoechiometric a
excesului de H+) la nivelul celulei epiteliale tubulare.
Pentru reabsorbtia unui ion de HCO3-, in mod obligatoriu, la schimb este necesara secretia
unui ion H+ in lumenul tubular („titrarea” celor 2 substante).
Corectia anomaliilor AB are la baza „titrarea incompleta” a celor doi ioni, favorizand
eliminarea in urină a unuia sau altuia, in functie de tipul de dezechilibru AB (acidoza, sau alcaloza).
Mecanismele de corectie in Acidoza sunt:
- Reabsorbtia completa a HCO3- filtrat;
- Secretia excesului de H+ in urina prin intermediul ST al fosfatilor si NH3 si generarea „de
novo” a HCO3-.
Mecanisme de corectie in Alcaloza sunt:
- Excesul de HCO3- nu va fi reabsorbit;
- Inhibarea secretiei H+ in urina si a generarii „de novo” a HCO3-.
Precizari de ordin general referitoare la reabsorbtia HCO3- (secretia H+):
- Ionii HCO3- se filtreaza si apoi se reabsorb complet (>99.9%) la nivel tubular;
- Polul luminal al celulei tubulare este practic impermeabil pentru HCO3- „reabsorbtia”
HCO3- este de fapt reprezentata de formarea intratubulara a H2CO3 din HCO3-, deshidrata-
rea acidului, difuziunea CO2 in celula epiteliala tubulara si generarea la acest nivel a HCO3-
- Fiecare ion de HCO3- „reabsorbit” (transportat mai departe in interstitiu, iar de aici in
sangele capilarului peritubular), provine intotdeauna dintr-un ion de HCO3- filtrat la nivel
glomerular;
- Prin reabsorbtia HCO3- (cantitate crescuta ≈ 4320 mEq/zi), rinichiul conserva cel mai
important ST extracelular (plasmatic);
- Ionii H+ nu se filtreaza, dar se secreta. Intratubular pot urma 3 cai:
1) se combina cu HCO3- (interacț. cu ST al bicarbonatilor tubulari) si gener. H2CO3;
2) interactioneaza cu alte ST urinare foarte eficiente (al fosfatilor, al NH3) ;
3) raman liberi in urină in cantitati mici, generand „aciditatea urinara”.
- Rata secretiei H+ ≈ 4390 mEq/zi, din care contributia acizilor nonvolatili este ≈ 70 mEq/l/zi.

8 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

1, 2. Reabsorbtia HCO3- filtrat (Secretia in paralel a H+) la nivelul cel. epit. tubulare renale
a. La nivelul tubului proximal, segmentului ascendent gros al ansei Henle (AH) si porțiunii
inițiale a tubului distal se reabsoarbe aproximativ 95% din HCO3- filtrat glomerular. Urmatoarea
secventa de procese are loc: CO2 sintetizat la nivelul celulei tubulare, sau patruns prin difuziune din
interstitiu se hidrateaza (in prezenta anhidrazei carbonice) si formeaza H2CO3; acesta disociaza, iar
H+ rezultat paraseste celula, la schimb cu Na+ care intra, avand la baza un mecanism pasiv de
transport membranar („antiporterul” sau schimbatorul ionic H+/Na+, care functioneaza pe baza
gradientului de concentratie al Na+, furnizat de catre ATP-aza Na+/K+ - un mecanism activ de schimb
localizat la polul bazolateral al celulei tubulare); H+ din lumenul tubular, impreuna cu HCO3- filtrat
regenereaza H2CO3, care in prezenta AC prezente la polul luminal al celulei tubulare, se
deshidrateaza, CO2 rezultat difuzand rapid in celula epiteliala tubulara, unde reia circuitul deja
prezentat; HCO3- produs in urma disocierii H2CO3 din celula tubulara, iese in interstitiu la polul
bazolateral, fie utilizand un „symporter” sau „cotransporter” (HCO3-/Na+, prezent la nivelul tubului
proximal), fie utilizand un schimbator ionic - „antiporter” (HCO3-/Cl-, localizat in porțiunea finala a
tubului proximal, segmentul ascendent gros al AH, tubii distali, tubii si ducturile colectoare). 
b. La nivelul porțiunii finale a tubului distal, precum si in tubul colector (celulele epiteliale
tubulare intercalate tip α) se reabsoarbe restul de 5% din cantitatea de HCO3- care a fost filtrat
glomerular. Secventa proceselor care au loc este similara cu cea descrisa anterior, cu precizarea ca
transportul HCO3- catre interstitiu la polul bazolateral al celulei tubulare se realizeaza prin
intermediul „antiporterului” HCO3-/Cl-, iar mecanismul de transport al H+ in lumenul tubular este
activ (ATP-aza H+). Activitatea acestei pompe electrogenice poate fi ajustata in functie de nivelul de
secretie al aldosteronului, sau poate fi influentata de dezechilibrele acido-bazice (acidoza/alcaloza).
Alcaloza metabolica cu durata de cateva zile poate conduce la secretia pasiva a HCO3- in
lumenul tubilor colectori, proces mediat de „antiporterul” HCO3-/Cl- la nivelul polului luminal al
celulelor epiteliale intercalate tip β si ATP-aza H+ la nivelul polului bazolateral celular.
3. Sinteza „de novo” a HCO3- (Eliminarea in paralel a excesului de H+) la nivelul celulei
epiteliale tubulare.
Concentratia H+ liberi din tubii colectori este limitata la 0.03 mEq/l, corespunzand unui pH
acid maximal de 4.4 (limita inferioara a pH-lui urinar ce poate fi normal atinsă - pentru o buna
functionare a majoritatii mecanismelor de transport ionic si a reactiilor de la nivelul celulei epiteliale
tubulare). Deci intr-un litru de urina nu se pot regasi in mod fiziologic mai mult de 0.03 mEq de
aciditate libera (H+ liberi). Totusi, zilnic organismul produce fiziologic o cantitate de aproximativ 70
mEq de acizi nonvolatili care trebuie eliminati pe cale renala, ceea ce ar necesita, utilizand
mecanismele de secretie a H+ descrise mai sus, o diureza de aprox. 2333l. Uneori, cantitatea de acizi
nonvolatili care trebuie eliminata zilnic poate creste si pana la 500 mEq (acidoze). Deci pentru
epurarea acestui surplus de aciditate este necesara prezenta unor mecanisme suplimentare. Astfel, pe
de-o parte are loc secretia H+ in lumenul tubular, in paralel cu generarea „de novo” a HCO3- in celula
epiteliala (si care ulterior va trece in plasma), iar pe de alta parte sunt disponibile mecanisme de
„captare” a excesului de H+ din lumenul tubular, impiedicand astfel pH-ul urinar sa coboare sub 4.4.
Doua sisteme tampon sunt foarte eficiente pentru „excretia” acizilor (indepartarea definitiva a H+ din
tubi) - „ST al Fosfatilor” si „ST al Amoniacului”. Alte ST urinare (ex. al creatininei, uratilor,
citratilor, sulfatilor, lactatilor, piruvatilor etc) au o eficienta redusa comparativ cu primele si din acest
motiv nu vor fi detaliate.
1) ST al Fosfatilor urinari (Aciditatea titrabilă) (NaH2PO4 + Na2HPO4)
- Termenul de „Aciditate titrabilă” se refera la NaH2PO4, acidul slab din urina rezultat in
urma fixarii H+ secretat de tubi si care poate fi masurat prin titrarea urinii cu NaOH, până la
atingerea pH-lui de 7.4. Desi exista si alti anioni noncarbonici (ex. creatinina, urati) care se filtreaza

9 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

si pot „sechestra” H+ intratubular, eliminandu-l din organism prin urina finala, contributia lor
efectiva la valoarea „aciditatii titrabile” este mica. NH4+ nu poate fi titrat cu NaOH.
- ST al fosfatilor urinari este mai eficient decat ST al fosfatilor extracelulari plasmatici sau
interstitiali, pentru ca este mai concentrat (apa se reabsoarbe mai mult, comparativ cu fosfatii) si
pentru ca pK = 6.8 este mai apropiat de valoarea pH-lui mediului urinar.
- Majoritatea fosfatului filtrat glomerular este reabsorbit (tubul proximal).
- Tubul proximal este portiunea din nefron unde se genereaza majoritatea „aciditatii titrabile”.
- Beneficiu: pentru fiecare ion H+ tamponat in tubi de ST al fosfatilor, un ion HCO3- este
sintetizat “de novo” in celula epiteliala tubulara si trece in plasma.
a. La nivelul tubului proximal mecanismul de sinteza „de novo” a HCO3- (respectiv de
secretie a excesului H+) este: CO2 in cantitati excesive de la nivelul interstitiului renal (in echilibru
cu CO2 din sangele capilarului peritubular) va difuza in celula epiteliala tubulara, unde va genera
cantitati mari de H2CO3, care va disocia; H+ rezultat va trece pasiv (schimbatorul ionic H+/Na+) in
lumenul tubular, unde se va combina cu componenta bazica a ST al fosfatilor (Na2HPO4), formand
NaH2PO4 si sub aceasta forma H+ va fi eliminat din organism. La fiecare ciclu de secretie tubulara a
unui H+, un ion HCO3- se va sintetiza „de novo” la nivel celular si va trece in interstitiu, iar de aici in
sangele capilarului peritubular (mecanismele de transport membranar sunt similare celor deja
prezentate).
b. La nivelul porțiunii finale a tubului distal si in tubul colector mecanismul de sinteza „de
novo” a HCO3- (respectiv de secretie a excesului H+) este similar celui descris in sectiunile
anterioare, la fel si mecanismul „tamponarii” H+ in lumenul tubular de catre ST al fosfatilor urinari.
2) ST al Amoniacului urinar (NH4+ + NH3)
- In mod obisnuit, acest ST contribuie la excretarea de catre rinichi a 60% din „aciditatea
noncarbonica” (restul de 40% se realizeaza prin intermediul „aciditatii titrabile”).
- Este mai bine reprezentat cantitativ decat ST al fosfatilor, dar pK = 9.2.
- NH4+ este sintetizat din glutamina majoritar in celulele tubului proximal (si intr-o mai mica
masura in celulele segmentului ascendent gros al AH si in tubul distal).
- Membrana luminala a celulelor tubului colector este foarte putin permeabila pentru NH4+.
- Beneficiu: pentru fiecare ion H+ sau NH4+ secretat intratubular, un ion HCO3- este sintetizat
“de novo” in celula epiteliala tubulara si va trece in plasmă.
- Reprezinta mecanismul principal de excretie a „aciditatii” si de sinteza a bicarbonatului in
acidoza cronică.
a. La nivelul tubului proximal mecanismul de sinteza „de novo” a HCO3- (respectiv de
secretie a excesului H+) este urmatorul: glutamina (sintetizata la nivel hepatic, cerebral) o data ajunsa
in celula epiteliala tubulara este metabolizata, conducand in final la formarea a 2 ioni HCO3- care vor
trece in interstitiu (iar ulterior in plasma) si 2 ioni amoniu (NH4+) (amoniogeneza); NH4+ din citosol
are doua posibilitati: 1. disociaza in NH3 si H+, primul difuzeaza apoi rapid in lumenul tubular, iar
ultimul trece in lumen prin intermediul schimbatorul ionic H+/Na+; in lumenul tubului proximal NH3
impreuna cu H+ secretat astfel va reface NH4+; 2. va fi transportat direct in lumenul tubular la schimb
cu Na+, prin intermediul „antiporterului” H+/Na+ (NH4+ ia locul H+); antiporterul functionaza pe baza
gradientului de concentratie al Na+, furnizat de catre ATP-aza Na+/K+ de la polul bazolateral al
celulei tubulare.
NH4+ din lumenul tubular este preluat de fluxul intraductal si o mica parte din el va ajunge in
tubul colector, restul insa se va reabsorbi la nivelul segmentului ascendent subtire si gros (mai ales)
al AH (utilizand la polul apical tubular „cotransporterul” Na+/K+/2Cl-, respectiv canalul de K+, prin
substituirea K+). In celula tubulara, fie NH4+ va disocia, iar NH3 rezultat va difuza apoi prin polul
bazolateral al celulei catre interstițiul medular (unde impreuna cu H+ va reface NH4+), fie NH4+ va
trece direct prin polul bazolateral al celulei in interstitiu, utilizand calea schimbatorului ionic H+/Na+
(prin substituirea H+).

10 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

NH4+ interstitial medular are 3 posibilitati: 1) va fi „spalat” (va trece in sangele peritubular)
si va ajunge la nivelul ficatului, unde poate intra in procesul de generare a ureei (proces consumator
de HCO3-) sau de generare a glutamatului; 2) va disocia in interstitiu, eliberand NH3, care la randul
său va difuza in celula epit. tubulara si apoi in lumenul portiunii finale a tubului prox. si segmentului
descendent al ansei Henle, unde va regenera NH4+; 3) va realiza un bypass al regiunii corticale cu
scopul minimizarii patrunderii NH3 toxic in circulatia sanguina, prin urmatoarele doua trasee: a. va
intra ca atare in cel. tubulara a ductului colector utilizand la polul bazolateral ATP-aza Na+/K+ (prin
substituirea K+), in celula va disocia, NH3 rezultat va difuza in lumenul tubular, iar H+ va fi expulzat
in tub prin intermediul ATP-azei H+, iar aici se va recombina cu NH3 pentru a reforma NH4+; b. va
disocia in interstitiu, eliberand NH3, care la randul său va difuza in celula epit. tubulara corticala si
apoi in lumenul tubular, unde impreuna cu H+ secretat (vezi mecanismul mai jos) va reface NH4+,
forma sub care se va elimina excesul de aciditate, avand ca vehicul urina finala.
b. La nivelul tubului colector mecanismul de sinteza „de novo” a HCO3- (respectiv de secretie
a excesului H+) este: H2CO3 nou sintetizat in celula tubulara din excesul de CO2 va disocia generand
HCO3- (care trece in interstitiu si apoi in plasma) si H+, care va fi secretat in lumenul tubular prin
intermediul ATP-azei H+. Aici va „titra” NH3, difuzat din interstitiul renal sau din celula epiteliala
tubulara. NH4+ rezultat va forma impreuna cu Cl- sarea cuaternară de amoniu [NH4+]Cl-. Ionul
amoniu este lipofob si nedifuzibil la nivelul tubular, deci se va elimina din organism o data cu urina
finală, constituind o alta cale, chiar mai importanta decat cea a ST al fosfatilor, de a „sechestra” H+ si
de a indeparta excesul de aciditate din organism.

11 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC (II)

Dr. Adrian Roşca

Diverse alte organe si sisteme in afara de plaman sau rinichi, intervin activ in controlul EAB.
Sistemul muscular
- Deține % cel mai mare din totalul ST intracelulare (muschii scheletici ≈ 1/2 din masa
celulara);
- ST al Mioglobinei - nu este la fel de eficient ca al Hemoglobinei;
- ST al Mioglobinei regenereaza Bicarbonatul;
- Bicarbonatul muscular ≈ 12 mEq/l.
Sistemul osos
- Agresiune acidă acută → osul ofera 40% din capacitatea tampon totală;
- Continutul total al Bicarbonatului in țesutul osos = x 50 Bicarbonatul din LIC si LEC
impreună;
- Osul contine 80% din totalul CO2 al organismului (incluzand CO2, HCO3-, CO32- );
- Captarea H+ de catre os => eflux la schimb Na+, K+ => disolutie minerala osoasa prin
angrenarea componentelor tampon (NaHCO3, Na2CO3, CaCO3, CaHPO4) → in acidoza
cronica noncarbonica => demineralizare (resorbtie) osoasă.
Tractul gastro-intestinal
 Stomacul:
- secreta H+ in lumenul gastric si determina retinerea HCO3- in LEC;
- in acidoza respiratorie celula oxintica produce mai mult HCl (din excesul de CO2);
- in ulcerele peptice insotite de varsaturi → alcaloza metabolica.
 Intestinul:
- secretie alcalina → ofera un mecanism compensator pentru secretia acida gastrica;
- diaree severa → acidoza metabolica.
Ficatul
- sintetizeaza corpi cetonici, neutralizeaza acizi nonvolatili;
- metabolizeaza acid lactic (gluconeogeneza) → in insuficienta hepatica => lactacidemie.
Pancreasul exocrin
- secretie alcalina;
- fistula pancreatica, boala diareica → acidoza metabolica (prin pierderea HCO3-).
Pielea
- prin sudoratie → eliminare acid lactic, uric, Cl- ;
- ↑ secretia sudorala in acidoza;
- mediul de confort al diabeticilor → cel uscat, permite eliminarea acizilor (cetoacidoza) prin
transpiratie.
Transmineralizarea reprezinta un proces celular foarte important. Are la baza schimbul intre
H si K+ dintre mediile extracelular si intracelular, ca urmare a variatiei pH-lui mediului intern.
+

 Acidoza metabolica acuta => H+ intra in celula si in consecinta K+ va iesi din celula
(echilibru electric) => Hiperpotasemie;
 Alcaloza metabolica acuta => eflux H+, ca urmare se produce influxul K+ => Hipopotasemie.

1 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Ecuatia Henderson-Hasselbalch pentru ST al Bicarbonaților

- ST al Bicarbonatilor este cel mai important ST din organism in primul rand datorita
volatilitatii CO2 si posibilitatii ajustarii renale a HCO3-.
- Plamanul mentine [CO2]pls = constanta, chiar daca productia sau consumul acestuia pot
inregistra variatii foarte mari (in urma proceselor metabolice, sau a reactiilor care implica ST).
pH = pK + log ([A-]/[AH]) = pK + log ([BAZĂ]/[ACID]) = pK + log ([HCO3-]/[ H2CO3])
CO2 + H2O  H2CO3  H+ + HCO3-
- Concentratia acidului carbonic nu poate fi masurata in solutie, pentru ca H2CO3 se deshidra-
teaza sau disociaza rapid, astfel ca sirul de reactii de mai sus se poate restrange la:
CO2 + H2O  H+ + HCO3-
- [CO2] ≈ 400 · [H2CO3] =>
- Ecuatia Henderson [H+] = K ·[H2CO3]/[HCO3-] se poate rescrie:[H+] = K’ ·[CO2]/[HCO3-]
unde K’ = K /400 => prin logaritmare:
- Ecuatia Henderson - Hasselbalch devine: pH = pK’ + log ([HCO3-]/[ CO2])
- Dar conform legii Henry concentratia CO2 dizolvat depinde de coeficientul de solubilitate al
CO2 si presiunea partiala a CO2 in sange: [ CO2]d = s x PaCO2 =>
pH = pK’ + log[[HCO3-]/(s x PaCO2)] = 6.1 + log[24 mM / (0.03mM/mmHg x 40mmHg)]
= 6.1 + log (24/1.2) = 6.1 + log (20/1) = 7.40
 pH ~ [BAZĂ] / [ACID]
 pH ~ [HCO3-] / PaCO2
unde [HCO3-] este reglata la nivel renal, iar PaCO2 este reglata la nivel pulmonar.

Categorii de dezechilibre acido - bazice (clasificare)

2 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Dezechilibre AB - ETIOLOGIE
A. Acidoza Metabolică
a. Exces de acizi in organism
1) Aport (exogen) crescut
- intoxicatii (medicamente - acid acetil salicilic (AAS - aspirina); acid metilic
→ ac. formic; ac. fosforic; etilen-glicol → ac. oxalic; etanol; [NH4]+Cl- etc)
2) Producție (endogenă) excesivă
1. tulburari de nutritie, cand aportul energetic este redus (sd. de malabsorbtie,
post prelungit, inanitie, boli digestive cu oprirea alimentatiei, alcoolism),
tulburari ale proceselor metabolice (glucidele nu mai sunt metabolizate, ex.
diabetul zaharat - “cetoacidoza diabetica”), sau in diverse patologii care
determina un consum crescut de substraturi energetice, in neconcordanta cu
aportul caloric (ex. hipertiroidism sever) → in toate aceste situatii se
produce un catabolism exagerat al resurselor structurale (initial grasime de
depozit, apoi proteine musculare etc), cu cresterea corpilor cetonici si
acizilor din sange (cetoză/cetoacidoză).
2. “hipoxia” tisulară
- efort fizic extrem, crize epileptice, şoc (septic, cardiogen, hemoragic etc),
hipotermie (“acidoza lactică”, datorita convertirii piruvatului in ac. lactic, in
conditii de anaerobioza; ↑ nivelul acidului lactic si mai mult daca este
prezenta insuficienta hepatica, cardiaca sau renala).
3. Altele: boli metabolice congenitale, rabdomioliza masiva etc
→ rabdomioliza masiva - distrugere a miocitelor scheletice, intalnita in sd.
de strivire, polimiozite, infectii, intoxicatii etc => pune in libertate cantitati ↑
de K+ ( => transmineralizare in alte tesuturi), acid uric ( <= metabolismul
purinelor - ADN) si un mediu intracelular care este oricum in mod obisnuit
mai acid decat cel plasmatic; instalarea insuficientei renale acute
(precipitarea mioglobinei in tubi si necroza tubulara acuta, hipoperfuzia
renala etc) agraveaza acidoza metabolica existenta.
3) Epurare renală defectuoasă
- acidoza tubulara renala (deficit in secretia H+; deficit/rezistenta la actiunea
aldosteronului), avand ca si cauza insuficienta renala cronica (I.Ren.Cr), b.
Addison (insuficienta corticosuprarenaliana primara), diverse b.eredit. etc;
- insuf. renala acuta (I.Ren.Ac), I.Ren.Cr - afectarea filtrarii glomerulare,
secretiei si reabsorbtiei tubulare;
- ureteroenterostomii (ex. ureterosigmoidostomia post-cistectomie radicala,
datorita unui neoplasm de vezica urinara) → o parte din acizii urinari nu se
excreta, ci ajung din nou in organism prin absorbtie din tubul digestiv;
- exces de diuretice economisitoare K+, sau inhibitori de anhidraza carbonica.
b. Deficit de baze
Pierderi
1. renale
- acidoza tubul. renala (deficit in reabs. HCO3- sau in gener. sa „de novo”);
- I.Ren.Ac, I.Ren.Cr;
- exces de diuretice economisitoare K+, sau inhib. de anhidraza carbonica.
2. intestinale (pierdere de HCO3-)
- diaree severa (uneori de tip holeriform) → cea mai frecventa cauza de

3 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

acidoza metabolica;
- fistule (intestinale, biliare, pancreatice);
- varsaturi cu continut intestinal (mai rar).
B. Alcaloza Metabolică
a. Exces de baze in organism
Aport (exogen) crescut
- ingestia de medicamente alcaline: ex. bicarbonat/lactat/citrat sau acetat de
sodiu → in ulcerele peptice, gastrite, sd. “lapte-alcaline”(include alcaloza,
hipercalcemie si I.Ren. datorita unei ingestii exagerate de antiacide
absorbabile, cum ar fi laptele si calciul carbonic).
b. Deficit de acizi
Pierderi
1. renale
- administrare excesiva de diuretice de ansa, sau tiazidice (ex. ↓volumului
extracelular - „contractie volemica” => hiperaldosteronism secundar);
- hiperaldosteronism primar: ex. hiperplazia adrenala bilaterala idiopatica,
adenomul adrenal (sd. Conn) etc.
2. gastro-intestinale
- varsaturi repetate cu continut gastric (stenoza pilorica; centrale; sarcina;diabet
zaharat etc);
- aspiratie gastro-duodenala prelungita;
- spalaturi gastrice repetate.

C. Acidoza Respiratorie
 determinata de Hipoventilatie:
a) Cauze pulmonare
- de fapt sunt cauzele insuficientei repiratorii acute sau cronice (boala pulmonara
ac/cr → sd. pulmonare obstructive/restrictive severe). Afectiunile care determina
„bloc alveolo-capilar” (pneumonii interstițiale, edem pulmonar etc) initial prezinta
hipoxemie cu hiperventilatie si alcaloza respiratorie, pentru ca CO2 este mult mai
difuzibil prin membrana alveolo-capilara decat O2 si poate fi eliminat.
Hipercapnia si acidoza respiratorie apar atunci cand aceste afectiuni se agraveaza.
b) Cauze extrapulmonare
1. Afectare a uneia sau mai multor structuri dintre urmatoarele:
- deprimarea centrilor respiratori bulbari (droguri - barbiturice,benzodiazepine;
encefalite etc);
- nervi (polineuropatii);
- jonctiunea neuro-musculara (miastenia gravis  anticorpi - rec. postsinaptici)
- muschi respiratori (polimiozite).
2. Hipercapnia in conditii de anestezie (↑spatiului mort datorita tubulaturii
excesive, amestec gazos neadecvat etc).

D. Alcaloza Respiratorie
 determinata de Hiperventilatie:
a) indusa de hipoxie
1. boli pulmonare care ↓ presiunea partiala a O2 din sange (PaO2):
- Astm, Edem pulmonar, Pneumonie interstițiala, Embolie pulmonara

4 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

(→ O data cu ↑severitatii si instalarea oboselii muschilor respiratori,

ventilatia nu mai poate fi mentinuta la cote corespunzatoare pentru a
indeparta CO2 => hipercapnie si acidoza respiratorie. De fapt, bolile
pulmonare de mai sus pot evolua atat cu alcaloza respiratorie, cat si cu
acidoza respiratorie, depinzand doar de stadiul de compensare ventilatorie
realizat de pacient. Instalarea hipercapniei si acidozei respiratorii anunta o
situatie clinica de urgenta, cu mare risc de progresie catre colaps ventilator).
2. atmosfera rarefiata in O2 (altitudine)
3. scaderea fixării O2 de catre Hb
- intoxicatii cu CO, cu formarea carboxihemoglobinei; intoxicatii cu cianuri,
nitrati sau alte substante, cu formarea derivatilor methemoglobinici;
- anemii de variate tipuri.
b) cu origine centrală
1. stari psihoemotionale
- durere, isterie, atac de panica si alte crize psihogene
2. leziuni SNC
- traumatisme, tumori, tromboze, hemoragii cerebrale
3. droguri cu efecte centrale
- analeptice respiratorii (induc hiperventilatie centrala, ex. doxapram →
actioneaza pe chemoreceptorii carotidieni);
- intoxicatii cu sulfamide, salicilati etc.
c) indusa de proceduri ATI
- ventilatie mecanica
- ventilatie manuala
(resuscitare, anestezie sau alte proceduri de asistare respiratorie)
d) Imediat dupa hemodializa (indepartarea produsilor de catabolism proteic, a
protonilor in exces face ca pH-ul sa creasca imediat dupa dializa la pacientii ce
prezentau anterior acidoza metabolica compensata respirator => posthemodializa,
tranzitor apare alcaloza respiratorie, care va disparea cand nivelul plasmatic al
CO2 se „reseteaza” la o noua valoare mai mare prin hipoventilatie).

Dezechilibre AB - CLINICA
 Simptome si semne ale Acidozei
- SNC: somnolenta, confuzie, cefalee, pierderea constientei, coma;
- Sistem respirator: hipopnee, dispnee, tuse;
- Sistem muscular: convulsii, slabiciune;
- Cardiace: tahicardie, aritmii;
- Digestive: greata, varsaturi, diaree.
 Simptome si semne ale Alcalozei
- SNC: ameteala, slabiciune, senzatie de lesin, confuzie, stupor, coma;
- Sistem Nervos Periferic: tremor, parestezii (amorțeală, furnicaturi) la nivelul
membrelor, fetei;
- Sistem muscular: spasme - sporadic sau sistematizat;
- Digestive: greata, varsaturi.

5 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Dezechilibre AB - DIAGNOSTIC
A. Parametrii de apreciere a EAB (in sângele arterial si urină)

1. pH Activitatea H+ = 7.35 - 7.45

2. PCO2 Presiunea partiala a CO2 arterial = 40 (36 - 44) mmHg
3. HCO3- std Bicarbonatul standard = 24 (21 - 24) mEq/l
4. HCO3- act Bicarbonatul actual = 21-24 mEq/l
(Adevarata “Rezervă alcalină”)
5. BE Excesul de baze = 0 ± 2.5 mEq/l
6. BB Bazele totale tampon = 45-52 mEq/l
7. TCO2 CO2 total din plasma = 25-27 mEq/l
(Identif. in trecut cu “Rez. alcalină”)
8. An Gap Groapa anionică plasmatică = 16 ± 2 mmol/l
9. Electroliti plasmatici /urinari
10. UAG Groapa anionică urinară >0

2. PCO2 (Presiunea partiala a CO2 in sangele arterial) → 40 (36-44) mmHg

- Este singurul indice care arata contributia factorului respirator la anomalia AB existenta.
=> reprezinta parametrul respirator de evaluare a dezechilibrului AB.
CO2 + H2O  H+ + HCO3-; in sangele arterial: [H+] = 35-45 mmol/l
3. HCO3-std (Bicarbonatul standard) → 24 (21 - 24) mEq/l
- Reprezinta bicarbonatul total sanguin masurat in conditii standard (echilibrarea sangelui
arterial cu o atmosfera ce contine O2 in exces - pentru oxigenarea completa a Hb, la 37˚ C
si o PCO2 de 40 mmHg).
=> exclude modificarile determinate de respiratie asupra HCO3-
=> apreciaza doar influenta metabolica asupra dezechilibrului AB.
4. HCO3-act (Bicarbonatul actual) → 21 - 24 mEq/l
- Reprezinta bicarbonatul total sanguin masurat fara ca sangele sa fie anterior echilibrat cu o
atmosfera cu PCO2 40 mmHg → deci concentratia actuala a bicarbonatului este determinata
si de PCO2 din sangele arterial al pacientului (actuala).
=> apreciaza atat influenta metabolica, cat si cea respiratorie asupra dezechilibrului AB.
1
5. BE (Exces de baze) → 0 ± 2.5 mEq/l
- Reprezinta cantitatea de acizi nonvolatili sau baze in exces in sangele arterial, sau cantitatea
de baza sau acid care trebuie adaugata prin titrare pentru a aduce pH-ul sanguin la valoarea
de 7.4 intr-un litru de sange, la 37˚ C, saturat in oxigen si echilibrat la PCO2 40 mmHg.
- Altfel spus, reprezinta deviatia absoluta a cantitatii de baze tampon masurate in conditii
standard, fata de concentratia lor medie, normala, asociată valorii de 0 mEq/l.
=> reprezinta un parametru metabolic de evaluare a dezechilibrului AB.
6. BB (Baze totale tampon) → 45-52 mEq/l
- Este suma tuturor anionilor din sange cu capacitate tampon (bicarbonati, hemoglobinati,
fosfati, proteinati).
- Arata nivelul cantitativ efectiv al bazelor tampon sanguine ramase in urma injuriei acide sau
alcaline.

6 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

- BB are valoarea 45-52 mEq/l in afara oricarui dezechilibru AB si se noteaza cu NBB (baze
tampon ideale sau normale, existente in sangele arterial la pH = 7.4, cu oxigenare in exces,
t˚ = 37˚ C si PCO2 = 40 mmHg).
- BBmas sunt BB masurate in proba de sange actuala a unui pacient cu un dezechilibru AB (in
alcaloze → valori > cele din intervalul referinta; in acidoze → valori reduse fata de
normal).
- Intre NBB si BBmas exista relatia: BBmas = NBB + BE.
- Valoarea BBmas nu se modifica in dezechilibrele respiratorii, ci doar in cele metabolice. In
Acidoza Respiratorie (PCO2↑ => H2CO3↑), cand H2CO3 intra in reactia de tamponare cu ST
noncarbonice, pentru fiecare mol de bicarbonat produs, un mol de baze noncarbonice este
consumat, astfel ca global valoarea BBmas ramane nemodificata. In Alcaloza Respiratorie se
deruleaza un fenomen invers.
7. T CO2 (CO2 total din plasma) → 25-27 mEq/l
- Reprezinta CO2 care se regaseste atat in bicarbonatii actuali, cat si in fractiunea CO2 solvit
→ T CO2 = HCO3-act + (PCO2 x 0.03)
=> apreciaza global (influentele metabolice si respiratorii asupra dezechilibrului AB).
8. An Gap (Hiatus anionic / Groapa anionica plasmatica / Gaura anionica plasmatica/)
- Reprezinta diferenta dintre cationii si anionii determinati uzual in plasma. Are valoare > 0,
deoarece nu sunt inclusi in formula anioni care nu sunt dozati de rutina (fosfati, sulfati,
albuminati, lactati si alti anioni ai acizilor organici).
An Gap = (Na+ + K+) – [(Cl-) + (HCO3-)] → 16±2 mmol/l
+ - -
An Gap = (Na ) – [(Cl ) + (HCO3 )] → 12±4 mmol/l
- hipoalbuminemia (albumina exprimata in “g/l”) => corectie:
An Gap corectata = An Gap + 0.25 x (Albumina referinta (standard) – Albumina masurata)
10. UAG (Hiatusul / Groapa anionica urinara)
- Reprezinta diferenta dintre cationii si anionii determinati uzual in urina. Este un indice util
al excretiei urinare a NH4+, pentru ca NH4+ se excreta sub forma sării cuaternare de amoniu
([NH4+]Cl-). HCO3- nu este inclus in formula pentru ca el se reabsoarbe practic in totalitate.
UAG = [Na+] + [K+] – [Cl-] → >0

B. Algoritm de diagnostic

1. Interpretare pH (< 7.35 => Acidoza; > 7.45 => Alcaloza);

2. Stabilirea tipului de dezechilibru AB: Metabolic / Respirator / Mixt;
3. Evaluarea gradului de compensare a dezechilibrului AB;
4. Stabilirea cauzei posibile ce a condus la dezechilibrul AB, analizand An Gap, UAG si
Cl- urinar pentru dezechilibrele de tip metabolic.

1,2 - tratate in sectiunile anterioare.

3. Evaluarea gradului de compensare a dezechilibrului AB

7 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

Prin interventia coroborata a plamanului, rinichiului, prin procesele de transmineralizare

(osul si muschiul avand un rol foarte important), sau prin orice alt mijloc de lupta impotriva
agresiunii acide sau alcaline, in final organismul va corecta (de cele mai multe ori) dezechilibrul AB:

4. Stabilirea cauzei posibile ce a condus la dezechilibrul AB de tip metabolic

1) Acidoza Metabolica: Se evalueaza An Gap si UAG.
- Daca An Gap  =  ↑ (↓HCO3-, deoarece [H+]↑ va consuma o parte din componenta bazica a sist.
tampon carbonic), atunci pot fi presupuse a sta la baza dezechilibrul AB urmatoarele: insuficienta
renala (↑produsii de retentie azotata), cetoacidozele (↑corpii cetonici plasmatici), rabdomioliza
(↑creatin-kinaza sanguina, ↑mioglobina), intoxicatii cu diverse substante acide (se dozeaza toxicele
suspectate) etc. Nivelul acidului lactic plasmatic este in mod normal 0.3–1.3 mmol/l.
- Daca An Gap  =  Normal (↓HCO3- si ↑Cl-), atunci acidoza hipercloremica poate fi investigata
suplimentar prin analiza UAG. UAG > 0 orienteaza diagnosticul spre o pierdere renala a HCO3-
(acidoza tubulara renala), ↓reabsorbtiei HCO3- determinand ↓Cl-urinar prin ↑reabsorbtiei sale tubulare
=> ↑Cl-plasmatic; UAG < 0 orienteaza spre o pierdere digestiva a HCO3- (b.diareica), ceea ce va
determina ↑Cl-plasmatic, prin ↑absorbtiei sale intestinale, pentru a se prezerva electroneutralitatea
organismului, ceea ce va conduce in final la ↑Cl-urinar.

8 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

2) Alcaloza Metabolica: Se evalueaza Cl- urinar.

- Daca Cl- urinar < 20 mEq/l, atunci aceasta poate orienta spre exemplu spre o pierdere digestiva a Cl-
(varsaturi gastrice), ce va determina ↓Cl-plasmatic si deci ↓Cl-urinar, iar alcaloza metabolica este
denumita Cl- responsivă, raspunzand la administrarea solutiei de NaCl 0.9% (ionizeaza puternic, Cl-
plasmatic incepe sa creasca, iar pH-ul tinde sa scada, deci sa se normalizeze).

- Daca Cl-urinar > 20 mEq/l, atunci aceasta poate indica spre exemplu o afectiune endocrina
(hiperaldosteronism primar), iar alcaloza metabolica este denumita Cl- neresponsivă, sau rezistentă,
neraspunzand (deloc sau foarte putin) la administrarea solutiei de NaCl 0.9%.

Dezechilibre AB - TRATAMENT

De regula, un pH de 7.2 sau 7.6 impune sanctiunea terapeutica (administrare endovenoasa de

agent alcalinizant in acidoza, respectiv acidifiant in alcaloza).

1. Acidoza Metabolică
- tratament etiologic
- pH < 7.2 => Bicarbonat de sodiu 8.4 % i.v (THAM = solutie izotonica
trishidroximetiletilaminometan = aminoalcool; lactat de sodiu, etc)
- dializă

2. Alcaloza Metabolică
- tratament etiologic
- pH > 7.6 => HCl 0.1N
- NaCl 0.9%, KCl 10% etc (NaCl disociaza foarte mult => determina o solutie acida; KCl
furnizeaza K+ → prin procesul de transmineralizare ↑[H+] plasmatic)
- acetazolamidă (= inhibitor de anhidrază carbonică (AC) => diminua reabsorbtia bicarbona-
tului la niv. renal, inhiband deshidratarea catalitica a acidului carbonic generat intratubular)
- dializă
3. Acidoza Respiratorie
- tratament etiopatogenic (Insuf. Respiratorie)
- hiperventilatie prin protezare respiratorie (ventilatie mecanică)

9 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

4. Alcaloza Respiratorie
- tratament etiopatogenic
- deprimante ale centrului respirator in hiperventilatia centrală: benzodiazepine, barbiturice,
morfină sau derivati ai ei
- tratament individualizat in hiperventilatia hipoxică: administare de masa eritrocitara/sange
integral, traheostomie, aspiratie bronsica, ventilatie mecanica, oxigenoterapie hiperbara etc.

Dezechilibre AB - CAZURI CLINICE

Caz 1
Barbat de 50 ani, moderat deshidratat, a fost spitalizat cu un istoric de diaree acuta severa de
aproximativ 2 zile.
Buletin analize:
Na+ = 143 mEq/l
K+ = 3.1 mEq/l
Cl- = 113 mEq/l
HCO3-std = 17 mEq/l
Creatinina 1.4 mg/dl
PO2 = 95 mmHg
pH = 7.30
PCO2 = 34 mmHg
UAG < 0

Interpretare:
- pH ↓ => Acidoza
- HCO3-std ↓
=> Acidoza Metabolica
- Dar PCO2 ↓ si pH = inca anormal
=> Compensare parțiala respiratorie
- An Gap = N, UAG < 0 (→ diaree severa)

Caz 2
Femeie de 78 ani, mare fumatoare, cunoscuta cu BPOC, se prezinta la camera de garda cu
dispnee, hipopnee, fatigabilitate si tuse persistenta.

Buletin analize:
pH = 7.27
BE = + 2.5 mEq/l
PCO2 = 50 mmHg
PO2 = 55 mmHg

Interpretare:
- pH ↓ => Acidoza
- PCO2 ↑
=> Acidoza Respiratorie
- Dar BE este la limita superioara

10 | P a g e  
 
 Catedra de Fiziologie “NC Paulescu”, Disciplina Fiziologie II, UMF “Carol Davila” Bucuresti

a normalului si pH = anormal
=> Tendinta la compensare metabolica
- hipoxemie

Caz 3
Femeie de 53 ani, cu istoric de ulcer gastric, se interneaza pentru epigastralgii / pirozis si mai
multe episoade de varsaturi cu continut gastric in ultimele 3 zile.

Buletin analize:
pH = 7.48
HCO3-std = 30 mEq/l
BE = + 6 mEq/l
PCO2 = 46 mmHg
Cl- urinar = 15 mEq/l
pH-ul tinde sa se normalizeze
la adm. sol. NaCl 0.9%

Interpretare:
- pH ↑ => Alcaloza
- HCO3-std ↑; BE ↑
=> Alcaloza Metabolica
- PCO2 ↑ puțin
=> Compensare parțiala respiratorie
- Cl- urinar ↓ => Alcaloza Metabolica
Cl- responsivă
(→ Pierdere digestiva H+, Cl- => vărsături gastrice)

Caz 4
Barbat de 60 ani, fumator, cunoscut cu diabet zaharat de 25 ani si BPOC de 30 de ani vine la
camera de garda pentru tuse productiva, dispnee cu ortopnee, ameteala, astenie marcata. Prezinta
cianoza periorala si tegumentara, transpiratii profuze, ascensiune termica. Pacientul relateaza o
intercurenta respiratorie debutata in urma cu cateva zile.
Buletin analize:
pH = 7.22
HCO3-std = 18 mEq/l
BE = - 5.5 mEq/l
PCO2 = 55 mmHg
PaO2 = 60 mmHg

Interpretare:
- pH ↓ => Acidoză
- HCO3-std ↓; BE ↓; PCO2 ↑
=> Acidoză Mixtă
- hipoxemie

11 | P a g e