4.

Oferta şi producţia turistică

 delimitări conceptuale;
 factori de influenţă

Oferta turistică, categorie corelativă a pieţei turistice, constituie, în multe

situaţii, mobilul determinant al efectuării actului turistic.
Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară,
care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul
resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.).
Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui
teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de
caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta
condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică a
resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a
infrastructurii sale tehnice.
Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară
(produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind
create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp.
Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria
turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de
muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.
În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice.
Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată, ceea ce
îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau
exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor turistice
corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a transforma
resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.
Distincţia care trebuie evidenţiată între oferta şi producţia turistică porneşte de la
definirea celor doi termeni. Astfel, oferta turistică este reprezentată de cadrul şi
potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor turistice,
ansamblul bunurilor materiale şi serviciilor destinate consumului turistic, forţa de muncă
specializată în activităţile specifice, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare
(preţ facilităţi).
Producţia turistică este dată de ansamblul de servicii care mobilizează forţa de
muncă, echipamentul turistic şi bunurile materiale şi care se materializează într-un consum
efectiv.
Deci oferta presupune nu numai producţia turistică, ci şi existenţa factorilor naturali.
Relaţia ofertă turistică – producţie turistică este marcată de o serie de particularităţi,
care o diferenţiază de aceeaşi relaţie existentă pe piaţa bunurilor materiale:
- producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta, în timp ce pe piaţa bunurilor
materiale, oferta este cel mult egală cu producţia;
- oferta turistică există şi independent de producţie, pe când producţia turistică nu se
poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detaşa de
existenţa unei producţii;
- structura ofertei turistice nu coincide întodeauna cu structura producţiei turistice,
în timp ce structura ofertei de bunuri reflectă structura producţiei respective;
- oferta turistică e fermă – există atât timp cât există şi elementele care o compun,
pe când, producţia turistică e efemeră, ea există atât timp cât se manifestă consumul şi
încetează o dată cu încheierea acestuia.
 Relaţia dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiţionare reciprocă,
oferta fiind sursă a producţiei turistice iar producţia fiind cea care dă viaţă, mobilizează
oferta.

Caracteristicile ofertei
Aşa cum rezultă şi din definiţiile prezentate, oferta turistică are un caracter complex
şi eterogen, fiind alcătuită din mai multe componente, care se pot structura astfel:
- potenţialul turistic, ca element de atracţie a cererii turistice format din totalitatea
resurselor naturale şi antropice ale unei zone;
- echipamentul turistic, alcătuit din ansamblul activelor fixe şi circulante care
concură la satisfacerea nevoilor turiştilor;
- serviciilor prestate turiştilor şi bunurilor oferite acestora spre consum, bunuri cu
destinaţie turistică exclusivă;
- forţa de muncă, cea care transformă din potenţiale în efective celelalte elemente
sus-menţionate.
Complexitatea ofertei turistice (şi a producţiei, în egală măsură), este dată şi de
numărul mare de prestatori sau „fabricanţi” ai produselor turistice. Faptul că produsul
turistic este format dintr-un ansamblu de servicii, fiecare cu specificul său, face aproape
imposibilă furnizarea de către un singur producător a tuturor prestaţiilor generate de
consumul turistic. De aceea, prestatorii sunt puternic specializaţi, au profile diferite, uneori
chiar interese diferite şi cel mai adesea un mod de organizare distinct. Astfel, la realizarea
produsului turistic participă societăţi comerciale care au ca obiect de activitate cazarea, masa,
transportul, agrementul, „fabricarea” călătoriilor turistice (tour-operatorii), de asemenea pot
participa organisme şi asociaţii cu vocaţie socială, organisme locale şi teritoriale etc.
Pe lângă această specializare puternică a prestaţiilor de servicii turistice, trebuie să
menţionăm şi faptul că între aceştia predomină întreprinderile mici şi mijlocii, fapt care a
şi dus la o fărâmiţare excesivă a ofertanţilor de servicii turistice. Aşa cum se poate constata,
însă acesta nu exclude posibilitatea regrupării lor în organisme puternice, bine
individualizate, care pot domina piaţa turistică, la un moment dat.
O altă caracteristică a ofertei turistice, cu multiple implicaţii în realizarea actului
turistic, o reprezintă rigiditatea acesteia. Această particularitate este datorată, în primul rând,
inadaptabilităţii (adaptabilităţii reduse) la variaţiile atât cantitative cât şi calitative ale cererii
turistice.
Imposibilitatea deplasării ofertei, care presupune mobilitatea consumatorului şi nu a
produsului turistic, constituie o altă particularitate a ofertei turistice. De asemenea, oferta
turistică nu poate fi stocată – odată neconsumată, ea se pierde-, aspect care prsupune
cheltuieli suplimentare pentru agenţii economici ofertanţi în sensul promovării produselor
turistice şi adaptării acestora la mutaţiile intervenite în structura cererii.
Oferta turistică este dependentă de echipamentele turistice, de numărul şi
structura forţei de muncă. Investiţiile, atât materiale, cât şi umane, în industria turistică,
sunt foarte costisitoare, fapt care nu permite înlocuirea rapidă a acestora pentru a se adapta la
mobilitatea cererii turistice.
După cum se poate observa din analiza caracteristicilor ofertei şi producţiei turistice,
neconcordanţa în timp şi spaţiu a cererii cu oferta turistică poate fi generatoarea unor efecte
economice şi sociale de mare amploare, ce se concretizează în: satisfacerea
necorespunzătoare a turiştilor, neutilizarea echipamentelor turistice şi ca atare, prelungirea
duratei de amortizare a acestora şi încetinirea ritmului de înlocuirea a capacităţilor uzate fizic
sau moral etc.
Dar, prin eforturile conjugate ale organizatorilor şi prestatorilor de servicii turistice,
printr-o bună cunoaştere a tendinţelor în evoluţia cererii turistice, se poate profita, în anumite
limite, de o altă caracteristică a ofertei turistice: posibilitatea substituirii unui tip de ofertă
cu altul. Acestea presupune însă ca şi motivaţiile turistice să se poată substitui la un moment
dat, dar mai ales ca elementele componente ale ofertei să aibă un caracter polifuncţional, să
satisfacă alternative de consum diverse.
Oferta turistică

Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului

turistic, respectiv: potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” a serviciilor
turistice, diversitatea bunurilor materiale(industriale, alimentare), infrastructura turistică şi
condiţiile de comercializare(preţ, înlesniri etc.)1. În această accepţie, se poate spune că oferta
integrează ansamblul resurselor economice mobilizate în calitate de factori ai producţiei
turistice.
Oferta turistică este considerată a fi : „ansamblul atracţiilor care pot motiva
vizitarea”2, sau, mai complex privită: „elementele de atracţie care motivează călătoria şi
cele destinate să asigure valorificarea primelor”3.
O definiţie mai cuprinzătoare a ofertei turistice este următoarea: ,, totalitatea
resurselor naturale şi antropice, împreună cu echipamentele de producere şi comercializare
a produselor turistice, bunurile şi serviciile destinate consumului turistic, condiţiile de
comercializare a acestora, infrastructura turistică şi forţa de muncă necesară activităţii
turistice”4.
Practic, oferta turistică a unei ţări, zone sau staţiuni turistice cuprinde totalitatea
elementelor turistice care pot fi puse în valoare la un moment dat prin stimularea cererii
turistice, dar şi infrastructura tehnico-materială care permite valorificarea resurselor
turistice.
Elementele structurale ale ofertei pot fi grupate în două categorii:
 Elemente de atracţie, cele care stimulează interesul potenţialilor turişti pentru a le
vizita şi întrebuinţa, compuse din resursele naturale şi cele umane(atracţiile socio-
culturale, tehnologice), având o importanţă relativă în timp şi spaţiu în cadrul ofertei
turistice;
 Elementele funcţionale, alcătuite din echipamentul şi serviciile care fac posibilă
desfăşurarea producţiei turistice.
Particularităţile ofertei turistice5:
 Complexitatea- se referă la structură, elementele componente referindu-se la atracţia
turistică şi elementele funcţionale;
 Rigiditatea- se referă la imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate, la variaţiile
sezoniere;
 Substituirea- se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri decât cel sezonier.
Oferta turistică se împarte în două categorii:
 Oferta turistică primară- este reprezentată de totalul resurselor naturale de interes turistic şi
se deosebeşte prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial;
 Oferta turistică secundară- este reprezentată de totalitatea resurselor turistice create de om
(antropice).
În funcţie de resursele naturale oferta are anumite limite de odin temporal, putând
avea caracter permanent sau sezonier.

1
Istrate I.- ,,Economia turismului şi mediul înconjurător”, Editura Economică, Bucureşti, 1996
2
Snak O., Baron P., Neacşu N.- ,,Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.182
3
Minciu R. -,,Economia Turismului”- Editura Uranus, Bucureşti, 2000
4
Stănoiu A.F.- ,,Dicţionar de terminologie turistică”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p.43
5
Istrate I.- ,,Economia turismului şi mediul înconjurător”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p.28
 Diversificarea produselor turistice clasice a cunoscut în perioada 1995-1998 o
amploare datorită căreia acelaşi produs turistic poate fi găsit azi într-o multitudine de
variante, combinate cu oferta de produse turistice noi.
Produsele turistice pot fi grupate în forme de voiaj determinate de scopul principal al
călătoriei, în funcţie de care pot fi identificate mai multe tipuri de turism:
 Turism cultural- este efectuat cu scopul lărgirii cunoştiinţelor despre istorie, artă,
monumente
religioase, vestigii şi apropierea de diferite culturi şi oameni. Alţi turişti sunt interesaţi de cele
mai moderne construcţii, invenţii de utiltimă oră, etc.6;
 Turism de afaceri- este o formă de turism care include călătorii în interes oficial, vizitele
angajaţilor sau ale altor persoane în interes comercial sau de altă natură, participarea la
târguri şi expoziţii, conferinţe, convenţii şi călătorii stimulatoare7;
 Turism sportiv- este o formă a turismului de agrement, motivat de dorinţa de a învăţa şi de a
practica diferite activităţi sportive8;
 Turismul de odihnă- are un caracter mai puţin dinamic decăt celelalte forme de turism, cu
un sejur mai lung, petrecut la o destinaţie determinată, care oferă condiţii naturale adecvate;
 Turismul de tratament- este o formă specifică a turismului de odihnă, legat mai mult de
anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice sau infrastructurii de îngrijire
a sănătăţii;
 Turism rural- activitatea turistică desfăşurată şi condusă de populaţia locală şi bazată pe
potenţialul natural şi antropic local;
Producţia turistică reprezintă ,,ansamblul de servicii care mobilizează forţa de
muncă, echipamentul de producţie şi bunurile materiale, şi care, în cadrul unei ambianţe
specifice se materializează într-un consum efectiv”. 9
Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce producţia
turistică nu se poate realiza în afara ofertei. Oferta turistică este fermă, există atâta timp cât
sunt prezente elementele ce intră în structura ei, pe când producţia turistică este efemeră
,există cât timp se manifestă consumul şi se întrerupe odată cu întreruperea consumului.
Această relaţie specială dintre oferta turistică şi producţia turistică reliefează rolul principal al
ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei în mobilizarea ofertei date.
Determinanţi ai ofertei turistice:
 Teritoriul- o anumită suprafaţă sau arie care, pe lângă faptul că se constituie într-un suport
al varietăţii resurselor naturale, se reliefează prin el însuşi ca spaţiu geografic finit.
Pământul este o sursă limitată şi finită, cererea pentru el fiind nelimitată. O condiţie
esenţială pentru existenţa ofertei turistice o reprezintă teritoriul sau spaţiul, tot aşa cum
factorul demografic constituie pentru cererea turistică sursa sau suportul acesteia;

 Sectorul terţiar- componentă esenţială a oricărui complex economic naţional, sectorul

terţiar, care grupează activităţi de prestare de servicii, s-a autonomizat ca un domeniu
distinct al economiei moderne, ca urmare a dezvoltării şi diversificării nevoii sociale

 Baza tehnico-materială- echipamentul turistic este tot atât de diversificat şi de specializat ca

şi serviciile turistice. Fiecare tip de serviciu turistic rezultă din utilizarea unei dotări
specifice, corelaţia dintre cele două elemente fiind atât de natură cantitativă cât şi calitativă.

6
Albu N.-,,Turism şi eficienţă: principii generale”- Editura Lux Libris, Braşov, 2001, p.33
7
Stănoiu A.F. op. cit., p.68
8
Snak O., Baron P., Neacşu N.- ,,Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p.39
9
Cosmescu I.- ,,Turismul: fenomen complex contemporan”- Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.26
 Principalii factori care determina nivelul si structura ofertei turistice
sunt:

1. Factori naturali si antropici (factori naturali de clima, resurse naturale si antropice,

fauna si flora etc.).
Cu anumite exceptii, pentru ca un anumit spatiu sa fie atractiv si sa aiba valoare
turistica, el trebuie sa ofere anumite conditii, fie naturale, cum ar fi: peisaje naturale
frumoase si nepoluate, configuratie geografica echilibrata, conditii meteorologice
prielnice, fauna rara etc., fie antropice, respectiv resurse de patrimoniu cultural, religios,
arhitectural etc., de natura muzeelor, cladirilor istorice, manastirilor etc..
Exista insa pericolul ca anumite zone turistice sa se supraaglomereze, iar prin
valorificarea excesiva a unor resurse turistice sa se degradeze patrimoniul -natural, in
special- si sa se diminueze interesul anumitor categorii de turisti, cum ar fi iubitorii de
arta sau cei care practica turismul ecologic.
2. Factori economici si tehnici (nivelul de dezvoltare a sectorului tertiar, baza tehnico-
materiala turistica).
Nivelul de dezvoltare al sectorului serviciilor in general si al turismului, in special,
se afla in stransa legatura cu nivelul de dezvoltare economica de ansamblu. Dimensiunea
sectorului tertiar si aportul acestuia la crearea produsului intern brut, ponderea populatiei
ocupate in acest sector, nivelul resurselor materiale si financiare alocate, indica, fara
dubii, gradul de dezvoltare a unei societati.
Cresterea volumului de activitate in sectorul tertiar constituie, in mod paradoxal,
nu numai premizele, ci si factorii dezvoltarii ofertei de servicii turistice; anumite servicii,
desi destinate satisfacerii nevoilor individuale ale membrilor societatii, contribuie la
formarea ofertei turistice (servicii de transport si telecomunicatii, servicii medicale etc.).
Pe de alta aparte, oferta turistica depinde de marimea, structura si calitatea bazei
tehnico-materiale (in care sunt incluse structurile de cazare, alimentatie publica, tratament
si agrement) , ale carei dimensiuni depind de resursele materiale si financiare investite,
precum si de tehnologia prin care este generata. In general, prin intermediul unor
echipamente bine dezvoltate, care incorporeaza tehnologii de ultima ora, se poate suplini
cu succes lipsa resurselor naturale (un parc de distractii bine echipat poate atrage turistii
la fel de bine ca si resursele naturale originale; un exemplu in acest sens poate fi
APraterul@ in Austria).
3. Factori umani.
Calitatea resurselor umane care activeaza in turism poate influenta in mod
considerabil oferta turistica. Ponderea importanta detinuta de forta de munca in turism
particularizeaza aceasta activitate si influenteaza chiar atractivitatea turistica. Personalul
bine pregatit din punct de vedere profesional, cu o inalta constiinta morala, constient de
raspunderea care ii revine in actul prestatiei, contribuie in mod direct la realizarea unei
calatorii turistice reusite si la cresterea prestigiului prestatorilor de servicii turistice.

6.2.2. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României

A. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de

armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt
în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie
făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.
 B. Potenţialul turistic antropic.
De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi
bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de
monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu:
cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni
romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din
Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului
brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale
lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită.
Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei
poporului nostru.