O Sa Razi, Totul e Chimie by Dr. Mai Thi Nguyen-Kim
O Sa Razi, Totul e Chimie by Dr. Mai Thi Nguyen-Kim
O Sa Razi, Totul e Chimie by Dr. Mai Thi Nguyen-Kim
TOTUL e
chimie!
NGUYEN-KIM
Titlul și subtitlul originale: Komisch, alles chemisch.’:
Handys, Kaffee, Emotionen - wie man mit Chemie wirklich alles erklären kann
Toate drepturile rezervate. Nido parte din această carte nu poate fi reprodusă sau difuzată în orice formă sau prin
orice mijloace, scris, foto sau video, exceptând cazul unor scurte citate sau recenzii, fără acordul scris din partea
editorului.
0
SĂ
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
D
R.
M
AI
T
HI
N
G
U
Y
E
N-
KI
M
OCD - Manifestare
obsesiv-chimică
Adrenalina
l
ACTH preia comanda, agitându-și pumnii gata de atac, mobilizând
armata și pornind lupta. Al doilea hormon al stresului, cortizolul, se
pune și el în mișcare, îndreptându-se spre cele mai importante organe.
Hormonii pot declanșa o multitudine de reacții în corp. O reacție de
tip luptă-sau-fugi duce la creșterea pulsului, intensificarea fluxului
sangvin (după mottoul: FUGI’), irigarea scăzută a sistemului digestiv
(după mottoul: Lasă totul baltă, avem lucruri mai importante de făcut!),
respirație adâncă, pupile mărite, transpirație, piele de găină și o atenție
crescută.
Toate aceste reacții declanșate de hormonii stresului din I »
corpul meu m-au trezit brusc, dar sentimentul că mă aflu în pericol de
moarte este neplăcut. însă nu moleculele sunt de vină. Corpul nostru este
programat să reacționeze în baza unei chimii a supraviețuirii. Bietele
molecule de stres nu au de unde să știe că deșteptătorul lui Matthias nu
reprezintă un pericol de moarte. Ele nu vor decât să ne ajute.
Problema este existența noastră modernă încărcată de stres. La scoală,
la serviciu, în interacțiunea cu ceilalți oameni. Cu toate acestea, puține
situații ne pun cu adevărat în pericol de moarte. în consecință, efectele
stresului cronic se răsfrâng asupra sănătății. Pentru ca moleculele să nu o
ia razna complet, sistemul nostru de gestionare a stresului are o reacție
negativă în buclă, care temperează panica din corp. Pentru asta trebuie să-
i mulțumim cortizolului, hormonului
1
co
cs
cn
cs
O
SĂ
R
ÂZ
I,
TO
TU
L
E
C
HI
MI
E!
L
D
R.
M
AI
TH
I
N
G
U
YE
N-
KI
M
o
cn
Moartea vine prin
pasta de dinți
de FLUOR, și de
ACIDUL FLUORHIDRIC!
Dar cum rămâne cu atomii de fluor din tigaia mea de teflon? Voi găsi fluor
în ou? Bună întrebare, acum e acum.
Proton Electron
Neutron
Dar ce face din aur aur și din oxigen oxigen, dacă nu elementele
componente?
Diferența stă în numărul de protoni. Tabelul periodic al elementelor
ne arată câți protoni conține un element. Aici găsești toate elementele -
darin ce ordine? Numărul atomic, adică numărul protonilor din atom,
stabilește ordinea din sistem. O privire rapidă aruncată în tabel ne arată
că oxigenul este pe locul 8, deci are 8 protoni. Aurul este pe locul 79,
deci are 79 de protoni. Aceasta este singura diferență.
Demult de tot, alchimiștii, adică strămoșii chimistilor, au încercat să
transforme metalele neprețioase în aur. în prezent știm că nu există
tehnică prin care să poți face asta. Motivul? Structura atomilor. Ați mai
văzut acest gen de
imagini. Ele ne arată că un atom
se compune dintr-un nucleu și
un înveliș. Nucleul se compune
din protoni încărcați pozitiv și
din neutroni neutri, astfel că
miezul atomului este încărcat
pozitiv. învelișul se compune
din electroni încărcați negativ,
care orbitează în jurul nucleu-
lui. Greutatea atomului este dată de nucleu, adică de numărul de
neutroni si de protoni. Electronii nu cântăresc mai nimic, de aceea nu
merită luați în seamă. Este ca și cum ai cântări elefanți pe ale căror
spinări se află câteva pene. Cantitatea acestora din urmă este
neglijabilă, fără îndoială.
Un singur atom nu cântărește mult, pentru că este foarte mic, dar
fiecare atom are masă, altfel nici cartea aceasta și nici corpul nostru nu
ar avea masă.
Un atom de aur cu 79 de protoni este mai greu decât un atom de
oxigen cu 8 protoni. La asta se adaugă neutronii. Fiecare neutron
cântărește cam la fel de mult ca un proton. în general, în fiecare nucleu
se află o cantitate egală de neutroni și protoni. Dacă adaugi toate
componentele, un atom de aur este de douăsprezece ori mai greu decât
un atom de oxigen.
O
în schimb, volumul, adică mărimea atomului, este dată de învelișul S
de electroni. Nucleul, în comparație cu atomul care este deja foarte mic, Â
R
este atât de mic, că volumul său este neglijabil. Cam ca la vata de Â
zahăr. Dacă vata de zahăr este norul de electroni, atunci bățul îl ZI,
reprezintă nucleul. Cât de mare este vata de zahăr depinde doar de ea. T
O
Pentru norul de vată de zahăr este irelevant dacă bățul este un pic mai T
gros sau mai subțire. Ne închipuim nucleul unui atom ca U
L
E
C
HI
MI
EI
pe un așa-numit punct material, respectiv o masă fără
volum, concentrată într-un singur punct minuscul.
Atomul este la fel de mare ca învelișul său de elec-
Masa unui atorn de carbon: 0,00000000000000000000002 9
>
troni. Printre altele, mărimea învelișului depinde de
numărul de electroni. De regulă, un atom are la fel de
mulți electroni ca protoni. Sarcinile pozitive și negati-
ve se neutralizează și avem un atom neutru din punct
de vedere electric. însă în învelișul de electroni al
aurului apar 79 de electroni, la oxigen doar 8. Pentru
că fiecare electron are nevoie de un loc al lui, aurul are
un înveliș de electroni mai mare decât oxigenul. De
aceea, un atom de aur este de mai bine de două ori mai
mare decât un atom de oxigen.
învelișuri cu
electroni
Nucleu
Atoni
cs
La fel de mulțumite sunt și fluorurile din pasta de dinți. Mai sus am
spus că un atom cu sarcină zero conține un număr egal de electroni și
protoni, ale căror sarcini electrice se compensează reciproc. Un atom
poate fi și încărcat electric, caz în care se numește ion. Un ion încărcat
negativ se numește anion si se formează când în atom sunt mai multi
electroni » »
decât protoni. Anionii se recunosc în chimie prin sufixul -id. De
cealaltă parte, un ion încărcat pozitiv se numește cation și apare când
numărul de electroni este mai mic decât numărul de protoni. Cationii nu
au un sufix specific. Sufixul -id din fluorid ne arată că avem de-a face
cu un ion încărcat negativ. Cineva i-a dăruit fluorului electronul mult
râvnit. Ca anion cu 8 electroni exteriori, fluorura a împlinit regula
octetului și este fericit.
Dar cum de l-a lovit norocul? Un candidat râvnit este sodiul, un
membru al primei grupe principale din tabelul periodic al elementelor și
un așa-numit metal alcalin. Sodiul (Na) ne este cunoscut din clorura de
sodiu, sarea noastră de bucătărie. în care nu o să găsiți sodiu în stare
pură, cum de fapt nu o să găsiți nicăieri în natură, la fel ca în cazul
fluorului.
Sodiul este un metal strălucitor de culoare gri, atât de moale încât
poate fi tăiat cu cuțitul. Sună inofensiv, dar nu vă sfătuiesc să aruncați
sodiu în apă. (Puteți să vă uitați pe YouTube cum se face, atât timp cât
promiteți că nu încercați acasă.) Sodiul este un candidat agresiv și un
partener perfect al fluorului. Atomului de sodiu nu-i lipsește niciun O
electron, în stratul lui exterior se găsește, la fel ca la toate metalele SĂ
R
alcaline, un electron singular, care abia așteaptă să-și ia tălpășița. Ce Â
întâmplare fericită când îi apare în cale fluo- rul. Astfel, ambele ZI,
elemente pot îndeplini regula octetului. Din ele rezultă fluorura de T
O
sodiu, adică substanța din pasta T
U
L
E
C
HI
MI
E!
DR noastră de dinți (același principiu se aplică și în cazul sodiului și al
.
MA
clorului și al compusului lor, clorura de sodiu).
ITH Fluorura din pasta de dinți nu este foarte reactivă. Dar nereactiv nu
I înseamnă neapărat neotrăvitor. Așadar - chiar este otrăvitor? Moartea
NG
UY vine prin pasta de dinți? Și ce caută fluoruraîn pasta de dinți? Dacă tot
EN mă duc să mă spăl pe dinți, ce ar fi să discutăm pe larg în baie?
-
KI
M
tn
■S
T
O
SĂ
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Opriți
chimismul!
... și îi înlocuiește
© cu ioni de fluorura
Strat stabil de
fluorapatita
îmi clătesc gura și intru la duș. Mă întreb cât de rău ar puți oamenii
dacă nu ar putea face duș atât de des. Comparația „puți ca un animal” i-
ar face probabil un deserviciu animalului. Dacă nu ne-ar deranja
mirosul, probabil că nu ne-am mai spăla atât de des cum o facem, cel
puțin în societatea modernă. O să fiți surprinși: dușul zilnic nu doar că
nu este obligatoriu, el poate chiar să dăuneze. De ce? Pentru asta va
trebui să înțelegem mai bine cum e cu pielea, dar și cu gelul de duș.
La fel ca placa dentară, și pielea noastră este înțesată de o varietate
de microorganisme. Oricât nu ne-ar plăcea să știm că în orice moment
pe noi se plimbă bacterii și alte vietăți, nu trebuie să uităm că acest
microbiom este inofensiv si chiar util. Trebuie să ne imaginăm pielea și
locuitorii ei ca pe un ecosistem complex, aflat într-un echilibru
armonios.
Există însă și microorganisme mai puțin folositoare, cum ar fi
microbii, cu care intrăm în contact în special prin mâini. Pielea nu le
permite să pătrundă în organism, dar dacă ne frecăm ochii sau punem
mâna pe mâncare, microbii ajung în corp. De aceea este important să ne
spălăm pe mâini. Ajungem astfel la cel mai important element chimic
din baie: tensidele.
V-am spus mai înainte că tensidele se găsesc inclusiv în pasta de
O
dinți, dar tensida clasică este săpunul, din săpunul de mâini sau din SÂ
șampon. Fără săpun, spălatul cu apă nu ar fi la fel de eficient. Pentru că R
ÂZ
pielea noastră este de-a dreptul hidrofobă, adică urăște apa. Membranele I,
celulare ale pielii sau spațiile dintre celule sunt formate din molecule TO
hidrofo- be. Substanțele hidrofobe nu se amestecă si nici nu se dizolvă TU
L
în apă. Alte substanțe hidrofobe sunt uleiurile și grăsimile. De aceea în E
loc de hidrofob poți spune și lipofil, adică iubitor C
HI
MI
E!
DR de grăsimi. Când faci un sos de salată din oțet și ulei, poți observa cum
.
uleiul și apa nu se amestecă, există o așa-numită limită de separare.
M
AI Moleculele de apă și cele de ulei nu vor să aibă nimic de-a face unele cu
TH altele, se resping și preferă să nu se amestece.
I
NG Antonimul lui hidrofob este hidrofil, iubitor de apă. De exemplu,
UY alcoolul este un lichid hidrofil, de aceea se amestecă bine cu apa (spre
EN
-
norocul nostru, altfel nu l-am putea bea). Moleculele de etanol și cele
KI de apă se înțeleg nemaipomenit. Ele interacționează între ele și se
M atrag. Și zahărul sau sarea de bucătărie sunt substanțe hidrofile, de
aceea se dizolvă bine în apă, dar nu în ulei.
în mod obișnuit, fiecare substanță poate fi catalogată drept hidrofilă
sau hidrofobă, dar limita dintre ele nu este clar delimitată. Pielea
noastră este mai degrabă hidrofobă. Așa ne protejează cel mai bine, la
urma urmei nu ne-am dori să se topească în ploaie sau sub duș. Asta
înseamnă și că pielea nu interacționează bine cu apa. în plus, porii din
piele produc nu doar transpirație, ci și seu, adică grăsime - o substanță
hidrofobă. Bacteriile au și ele o piele, unicelu- larele o membrană
celulară, si ea hidrofobă. Pentru că seul și bacteriile nu vor să aibă de-a
face cu apa, nu sunt foarte impresionate când pui apă pe ele. Cine a
încercat vreodată
Cap hidrofil
Izolarea substanțelor
Coadă g9?po
Qa^ ^ hidrofobe
hidrofobă
(ex.: seu, murdărie)
Temida Miceliul
O
S
Ă
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
DR
.
MA
I
TH
1
NG
UY
EN
-
KI
M
’S*
\D
Statul jos
este noul
fumat
Nu i-a plăcut.
Sau: nu-i era foame.
co
VO
Sau: Paul nu mănâncă în general mult ori este la dietă.
Indiferent de motiv, nu poate fi un răspuns complicat, nu? Mda,
întreabă-1 asta pe un om de știință și-ți va spune că:
Paul a mâncat mai puțin decât ceilalți invitați. Este posibil fie ca
Paul să mănânce sub medie, fie ca ceilalți invitați să mănânce peste
medie. Paul a fost singurul care nu a terminat din farfurie. Și în trecut
s-au mâncat în mod constant cantități mai mari de risotto. Coroborate,
aceste evidențe indică faptul că motivul comportamentului deviant este
la Paul.
Cantitățile mai mici de mâncare pot avea diverse motive. Unul
poate fi sentimentul de foame sub medie al lui Paul, deși în acest
moment nu se poate stabili dacă este vorba de un principiu general.
Este posibil ca Paul să fi mâncat la prânz peste medie sau este posibil
ca el să nu mănânce mult seara, în general.
Un alt motiv pot fi preferințele alimentare ale lui Paul. Poate nu i-a
plăcut și aceasta poate avea la rândul ei mai multe motive: nu-i place
risotto în general sau nu i-a plăcut risottoul cu porumb. Aceste supoziții
nu sunt susținute de afirmațiile sale, prin care a comunicat o experiență
culinară favorabilă. Cu toate acestea, în trecut s-a observat că astfel de
afirmații nu oglindesc neapărat realitatea, ci sunt folosite pentru a
întări legătura socială cu gazda sau pentru a se conforma unor etichete
sociale. Pentru că momentan nu avem mai multe informații despre
obiceiurile culinare ale lui Paul sau despre comportamentele lui
O
sociale, trebuie sâ fim atenți când luăm în calcul această ipoteză. S
Este posibila și o combinație de diverse motive, deși momentan nu Ă
R
poate fi cuantificată influența diverșilor factori. Â
Sunt necesare viitoare cercetări aprofundate. ZI,
T
O
Mai sunteți aici? Sau v-am pierdut de mult? Dacă nu ați citit T
niciodată niciun studiu științific, așteptați-vă să dați U
L
E
C
HI
MI
E!
DR peste AȘA ceva la prima lectură. Vă jur, nu exagerez deloc. Lucrurile
.
MA
stau mai bine într-un articol științific dintr-un ziar. Ține fără îndoială de
I penița jurnalistului, riscul fiind că aici pot apărea interpretări greșite sau
TH simplificate ale rezultatelor cercetărilor.
I
NG Problema este că aceste rezultate sunt greu de verificat în baza unui
UY articol de ziar. Sigur, ne putem duce la studiul-sur- să. Dar ia să ne
EN
-
închipuim că fiecare al patrulea cuvânt din studiul de caz despre Paul
KI este un termen de specialitate, pentru că aceasta este realitatea
M publicațiilor științifice. Ele sunt de neînțeles, pe multe planuri! Sunt
scrise într-un alt limbaj, cel științific. Cu detalii și diferențe fine care te
împiedică să tragi o concluzie clară. Studiul nostru de caz este scris într-
un limbaj inteligibil. Dar ați putea rezuma corelațiile dintre Paul și
risotto? Nu este chiar asa de ușor, nu-i asa?
Este clar acum cât de importantă este medierea mesajului științific,
pentru că, dacă ai citi singur studiul, probabil că nu ai ajunge foarte
departe. în plus, unele studii nici nu pot fi accesate gratis. De aceea este
atât de important jurnalismul științific de calitate. Dar toți jurnaliștii știu
că ne plac răspunsurile simple. Și titlurile simple. Și mai bine: simple și
dramatice! Astfel apar titluri ca „Statul jos este noul fumat” sau „Lui
Paul nu-i place risottoul cu porumb”.
Nebunia media de pretutindeni referitoare la pericolul statului jos a
fost oricum atât de mare, încât inclusiv reportajele pe subiect au devenit
teme de cercetare. Cercetătorii științifici în comunicare din Australia au
evaluat aproape 50 de articole de ziar (online sau tipărite) pe tema
pericolului provocat de statul jos. Rezultatele sunt foarte interesante:
tragi de aici concluzii asupra influenței statului jos asupra sănătății este
imposibil. Cu alte cuvinte: doar pentru că statul la televizor este legat de
un risc mai mare de boli netransmisibile, nu înseamnă automat că în
această ecuație complexă statul jos reprezintă pericolul cel mare.
Putem spune cu siguranță un lucru: bolile netransmisibile pot fi
corelate cu statutul socioeconomic. Dacă privești la nivel internațional,
vei putea observa că 80% din cazuri se înregistrează în țările cu venituri
mai mici. în aceste condiții, la nivel global, cel mai afectat nu este
corporatistul tipic. Este de înțeles de ce media pune accent pe statul la
birou, pentru că grupul-țintă al articolelor și reportajelor din presă sunt
oamenii care lucrează la birou și care probabil tocmai stau în scaunul
lor de la birou și citesc cum că ei de fapt cvasifumează.
Vohs a lăsat grupele să facă diverse activități fără corelație între ele și
să răspundă la chestionare. între ele se afla o cerere de donație. La fel
ca în cazul prafului de curățat, morala s-a îmbinat cu ordinea:
participanții din camera ordonată au fost dispuși să doneze mai mult.
La sfârșitul experimentului, participanților li s-a oferit o gustare: fie un
măr, fie ceva dulce. Aceia care-și petrecuseră timpul în camera
ordonată au ales mai des mărul, în vreme ce „dezordonații” au preferat
snackul nesănătos. Se pare că noi, oamenii, avem nevoie de ordine și de
disciplină ca să ne comportăm așa cum trebuie.
Menționez cu plăcere studiile psihologice, pentru că sunt de multe
ori povești mai reușite decât experimentele chimice. Dar nu pot să nu
mă întreb mereu cât de reproductibile sunt aceste studii.
Reproductibilitate înseamnă: dacă aș repeta același studiu cu aceleași O
metode, dar cu alți participant, aș ajunge la același rezultat? Din păcate, S
răspunsul este: nu întotdeauna. în funcție de cât de pesimist ești, Ă
R
răspunsul ar putea să sune și: nu de prea multe ori. Â
în 2015 a fost publicat un proiect de mari dimensiuni, la care s-au ZI,
T
alăturat 270 de oameni de știință. Ei au luat 98 de studii psihologice O
deja publicate și le-au repetat. Mai puțin T
U
L
E
C
HI
MI
E1
de jumătate au ajuns la același rezultat ca în studiile originale - un duș
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
destul de rece, ca să mă exprim delicat. Care să fie cauza? Sau cum naiba
se poate întâmpla așa ceva?
Este vorba despre metodele științifice, adică despre felul în care sunt
colectate și interpretate datele. Dacă sunteți interesați de știință, rețineți:
rezultatele științifice spun foarte puține lucruri, atât timp cât nu puteți
stabili cum ați ajuns la aceste rezultate.
Să aprofundăm un pic subiectul. închipuiți-vă că ați realizat un
medicament nou si vreți să-i verificați clinic eficienta.
î » > »
o
co
mai multor oameni și observați dacă devin mai productivi și amână mai
puține lucruri. Dar acest lucru nu este suficient. Aveți nevoie neapărat
de un așa-numit experiment controlat, pe care îl veți face cu o a doua
grupă de participanți la studiu, grupul de control. Grupul de control
primește în locul medicamentului un placebo, adică o pilulă fără
substanță activă. Puteți face pariu că în medie și grupul de control va
deveni mai productiv și va amâna mai puțin, mulțumită efectului
placebo. Dacă știu (sau cred) că iau un medicament și mă aștept la un
anumit efect, atunci acesta se transformă de multe ori într-o profeție
care se autoîndeplinește - ce mă aștept să se întâmple se întâmplă.
Un medicament este declarat eficient doar dacă la parti- cipanții din
grupul de test se va produce o productivitate semnificativ accentuată
față de placebo din grupul de control. Fără acest control studiul nu are
relevantă științifică. » » >
Am ales ca exemplu medicamentul împotriva amânaritei pentru că
este clar că în acest caz efectul placebo va juca un rol important.
Motivația spre productivitate este un lucru psihologic, pe care ți-1 poți
închipui ușor (de ce „închipuirea” reprezintă o trăsătură biologică vom
explica mai pe larg în Capitolul 7). Efectul placebo joacă aproape
mereu un rol în medicină, fie că este vorba despre analgezice,
antialergice, medicamente de tensiune și așa mai departe. Ar trebui să
purtăm permanent cu noi o cutie de tablete placebo pe care să le oferim
prietenilor în diverse situații. Se plânge cineva de dureri de cap, scoți
placebo și spui: „Ah, ce coincidență, am niște tablete de cap la mine!”
O
Funcționează și pentru alte probleme: „Ia uite, am la mine niște tablete S
de stomac”. Sau: „Am un preparat homeopat care își face mereu Â
R
efectul”. Â
Pe de altă parte, există efectul nocebo, fratele negativ al efectului ZI.
T
placebo. La rândul ei, așteptarea că vei avea un
O
T
U
L
E
C
HI
M
IE'
DR efect secundar nedorit se poate transforma într-o profeție autoîndeplinită.
. Se întâmplă frecvent ca participanții la un studiu clinic să părăsească
MA
I studiul din cauza efectelor secundare, fără să știe că se aflau într-un grup
TH placebo, că nu au primit substanță activă și nu au de ce să se plângă. Să
I
NG luăm ca exemplu o banală injecție cu soluție salină - știu, pentru mulți
UY „banal” și „injecție” reprezintă o contradicție. Dar o astfel de injecție este
EN
-
inofensivă pentru cei cu alergii alimentare. Cu toate acestea, o injecție
KI placebo fără alergeni poate declanșa la anumite persoane reacții alergice
M veritabile.
Acum, că am înțeles cum funcționează efectele placebo și nocebo,
nu doar că trebuie să împărțim participanții în grupuri de test și de
control, ci este la fel de important ca participanții să nu știe în ce grup au
fost repartizați. în plus: nici cercetătorii care se ocupă de derularea și de
evaluarea acestor studii nu cunosc acest aspect. Când analizează setul de
date al unui pacient, nu știu dacă acesta a primit substanță activă sau pla-
cebo. Sunt cercetător, dar nu sunt decât un om, iar așteptările mele
personale ar putea influența conștient sau inconștient rezultatele studiului
si obiectivitatea acestuia. Nici noi, cer- »
cetătorii, nu avem deplină încredere în noi și este bine să fie așa.
Această metodă se numește procedeul orb, iar un studiu în care atât
participanții, cât și oamenii de știință sunt ținuți în întuneric se numește
un studiu dublu orb. Abia după evaluarea datelor se poate renunța la
procedeu.
Așadar, criteriile de calitate ale unui studiu clinic sunt să fie
controlat și dublu orb. Să ne concentrăm acum asupra adjectivului
„randomizat”. Când am menționat la un moment dat într-un videoclip
studiile randomizate controlate, toți au crezut că încerc, fără succes, să
găsesc o traducere potrivită pentru „random”, care se traduce prin
„întâmplător”. Dar randomizat nu înseamnă întâmplător, dimpotrivă
randomizarea
reprezintă îmblânzirea conștientă a întâmplării. Ce vreau să spun cu
aceasta?
Să luăm din nou ca exemplu medicamentul contra procras- tinării.
Dacă vrem să verificăm dacă are efect, fără îndoială că ne dorim să aibă
efect. Există pericolul săîmpărțim conștient sau inconștient participanții
la studiu în grupul de test și cel de control în avantajul nostru. Aș putea
pune participanții mai productivi, care amână mai puțin, în grupul de
test și pe cei mai puțin productivi în grupul de placebo. Astfel aș dis-
torsiona rezultatul. Ca să nu se întâmple asta, participanții sunt
randomizați, adică împărțiți la întâmplare în cele două grupuri cu
ajutorul calculatorului. în acest mod, cercetătorii nu pot influența cu
nimic rezultatul.
Kathleen Vohs și colegii ei și-au pus întrebarea: dacă omul are atâta
nevoie de structură și de ordine, de ce se impune mereu haosul? Poate
au nevoie de haos la fel de mult ca de ordine? Vohs s-a folosit din nou
de două camere pentru experimente, una ordonată și una în dezordine,
ca să testeze teoria deja răspândită, dar niciodată dovedită științific:
haosul generează creativitate.
Sarcină creativă pentru voi: imaginați-vă că aveți o fabrică de mingi
de ping-pong și vă confruntați cu problema că oamenii joacă tot mai
puțin tenis de masă. Ca să nu dați faliment, trebuie să găsiți noi
întrebuințări pentru mingile de tenis. Câte vă vin în minte? Dați frâu
liber imaginației, veniți cu idei trăsnite, chiar dacă sunt greu de pus în
practică.
Aceasta a fost sarcina pe care le-a dat-o Vohs celor două grupuri de
participanți. Participanții din camera în dezordine au avut idei mai
creative și mai puțin convenționale de folosire a mingilor de tenis, de
exemplu ca formă de făcut gheață sau ca modele moleculare. O O
competență-cheie a oamenilor creativi o reprezintă gândirea S
neconvențională, punerea lucrurilor în contexte neobișnuite si Â
R
combinarea celor care I I Â
au puține în comun. Dezordinea pare să ne ajute aici. ZI,
într-un alt experiment, Vohs le-a oferit participanților din cele două T
O
camere sucuri de fructe, etichetate ca „noi” T
U
L
E
C
HI
M
1F
DR sau „clasice”. Participanții din camera ordonată au preferat băutura
.
„clasică”, cei din camera în dezordine pe cea „nouă”. Haosul ne
MA
I încurajează să ne avântăm în teritorii necunoscute, noi, neconvenționale.
TH Astfel Vohs a descoperit partea bună a haosului. Fără gândire creativă și
I
NG inovativă nu ar exista nici artă, nici progres științific. Și, indiferent ce am
UY spus mai sus despre abordarea critică a studiilor psihologice, recunosc că
EN
-
îmi place să citez această concluzie la care au ajuns cercetătorii, ori de
KI câte ori musafirii neanuntati se confruntă cu haosul de la mine din casă.
M
Fiind chimistă, îmi place să mă raportez la haos din punct de vedere
termodinamic. Termodinamica este un domeniu minunant, în care se
întâlnesc fizica și chimia. Legile termodinamicii aduc cu drepturile
omului, doar că pentru molecule. Ele nu diferențiază între particule
diverse. Nu contează dacă vorbim despre o moleculă de oxigen sau
despre un atom de aur, legile termodinamicii se aplică tuturor ființelor
vii, obiectelor, moleculelor, atomilor, proceselor fizice și chimice.
Termodinamica reprezintă (alături de mecanica cuantică) înțelegerea
științifică fundamentală a acestei lumi și a acestui univers. Iar
termodinamica spune: universul nu tinde să fie haotic, el trebuie să fie
așa. Altfel s-ar putea întâmpla să mă sufoc pe nepusă masă, în vreme ce
scriu, deoarece toate moleculele de aer din camera mea s-au adunat brusc
într-un colț și m-au lăsat fără suflare. Ce idee absurdă, îți spui probabil.
Dar este chiar atât de absurdă?
Aerul din jurul nostru este format din 78% azot gazos, 21% din
oxigen, restul de un procent sunt gaze rare și dioxid de carbon. însă
aceste molecule de gaz ocupă mai puțin de 0,1% din volumul camerei.
Restul este nimic!
co
Acum priviți-vă vârful degetului mic. La unii este mai mare, la alții
mai mic, dar să spunem că vârful degetului mic are un volum de un
centimetru cub. într-un volum de aer de un centimetru cub se găsesc
cam 26 de trilioane de molecule de gaz. Vorbim de un număr cu 20 de
cifre înainte de virgulă.
Aceste molecule de aer au si ele o masă. Una nu cântărește mult, dar
însumate adună 1,2 kilograme per metru cub. Aceasta este densitatea
aerului.
Moleculele nu au doar o masă - acest vârtej incredibil se și mișcă!
Cât de repede se mișcă depinde de temperatură. Ne aducem aminte de
ceașca de cafea din Capitolul 1: cu cât mai cald, cu atât mai repede. La
temperatura camerei, moleculele de gaz ne trec pe la ureche cu o viteză
de 1 000 de kilometri pe oră. Furtunoase rău moleculele astea mici. Ai
putea spune că pun ceva presiune pe noi. Și chiar așa și este. Presiunea
este forța per suprafață, iar prin lovirea continuă asupra noastră și
asupra altor suprafețe, ele degajă o presiune - presiunea aerului. Aceasta
este de 1 bar, ceea ce corespunde unei greutăți de mai bine de 10 000 de
kilograme pe metru pătrat.
Să presupunem că suprafața de deasupra capului meu este de 0,1
metri pătrați. Asupra mea se exercită o presiune a
O
S
Ä
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
DR aerului de circa 1 OOO de kilograme, adică o tonă, aproape cât un VW
. Polo. Și la voi este la fel, cu totii suntem bombardați fără încetare de
M
AI molecule de aer. Cum rezistăm? De ce nu simțim nimic din această
TH presiune puternică a aerului?
I
N Este simplu, pentru că și noi ne compunem din molecule. Ele
G exercită la rândul lor o presiune către exterior, la fel de mare ca
UY
EN
presiunea atmosferică. Când presiunea externă se modifică, simțim de
- obicei la nivelul timpanului. Această membrană subțire din ureche este
KI insesizabilă atât timp cât presiunea este egală de ambele părți ale
M
timpanului. Odată ce se modifică presiunea externă, de exemplu la
decolare sau la aterizare, parcă ni s-ar astupa urechile. Dacă presiunea
atmosferică crește, moleculele de aer presează din exterior asupra urechii
și împing timpanul în interior. Dacă presiunea scade, moleculele
presează din interior asupra urechii și împing timpanul spre exterior.
Astfel apare senzația că ni s-au înfundat urechile. în aceste cazuri,
timpanul nu mai poate oscila la fel de liber, de aceea auzim mai greu.
Urechea are un fel de ventil, așa-numitele trompe ale lui Eustachio,
numite uneori și trompetele urechii. Ele leagă urechea de rinofaringe, un
spațiu închis de obicei, dar care se deschide scurt prin mestecare sau
căscat. în acest mod se asigură și reglarea presiunii.
In avion simțim diferența de presiune, pentru că la urcare aerul este
tot mai rarefiat. Ce s-ar întâmpla dacă am urca și mai sus, de exemplu în
spațiu?
Atmosfera noastră densă, plină de molecule sălbatice de aer, este o
raritate în univers. în spațiu domnește vidul. Vidul înseamnă spațiu gol,
fără molecule, nimic. Ce s-ar întâmpla dacă am trimite un om fără
costum de protecție în golul universului? Spoiler: ar muri. Dar întrebarea
cu adevărat interesantă este: cum?
CO
co
Acest scenariu a fost subiectul multor filme științifi- co-fantastice.
în episodul opt al filmului Războiul stelelor, Leia este aruncată în
spațiu și inițial ai zice că va îngheța, pentru că pielea pare presărată cu
cristale de gheață. Unii fani ai serialului au fost de părere că scena este
nerealistă, pentru că Leia supraviețuiește în final, fiind salvată cu ajuto-
rul Forței și adusă înapoi pe navă. Mie scena mi se pare nerealistă,
pentru că în univers nu ai îngheța așa de repede. Și asta deși este extrem
de frig. Prin extrem mă refer că ne apropiem de punctul zero absolut,
adică cel mai frig posibil.
Dacă temperatura nu este altceva decât mișcarea particulelor (ne
amintim de Capitolul 1), atunci „cel mai frig posibil” este același lucru
cu „cel mai lent posibil”. Punctul zero absolut, 0 Kelvin sau minus
273,15 °C, ni-1 putem imagina ca fiind punctul nemișcării absolute.
Mai rece decât starea de nemișcare absolută nu există, de aceea la
temperaturi există o limită inferioară minimă. Dar a treia lege a
termodinamicii interzice ca punctul zero absolut să poată fi atins în
realitate. Universul ajunge aproape de limită, pentru că acolo avem o
temperatură de 2,7 Kelvin, respectiv minus 270,45 °C. Cum ai putea să
nu îngheți în astfel de condiții? t
Ne întoarcem iar la cafeaua din Capitolul 1. încălzirea lichidului se
realizează în principal prin transfer de căldură - pentru aceasta
moleculele trebuie să se lovească unele de altele. Cu cât intră mai multă
materie în contact, deci cu cât se lovesc mai des particulele, cu atât mai
bine se realizează transferul de căldură. De aceea este mult mai eficient
O
să răcești băuturile într-o găleată cu apă rece decât să răcești băuturile S
într-o găleată cu cuburi de gheață (mic pont pentru zilele în care Ä.
R
primești musafiri neanunțați și ai nevoie repede de băuturi reci). între Â
cuburile de gheață este aer, iar în ZI.
T
O
T
U
L
E
C
HI
M
IE
!
D
R.
M
AI
T
HI
N
G
U
Y
E
N-
KI
M
VID
o
comparație cu apa aerul este format din mai puține particule, deci au
loc mai puține ciocniri. Nu este de mirare că sticlele se răcesc cel mai
încet în frigider, pentru că aerul este un conductor slab de căldură.
Dar și mai ineficient este vidul în univers, pentru că aici nu avem
materie. Fără materie nu sunt nici molecule, către care aș putea
transfera căldura corpului meu. M-aș răci prin radiație termică, dar
încet. Aceasta înseamnă că, în ciuda temperaturilor aproape de zero
absolut, în spațiu nu am îngheța instantaneu.
Dar oare am exploda? Teoria ar fi că, prin dispariția presiunii
atmosferice externe, care nu mai ține piept presiunii interne a corpului,
acesta s-ar pulveriza. Există multe filmu- lețe drăgălașe pe YouTube în
care se pun sub un clopot vidat bezele în crustă de ciocolată. în
momentul în care de sub clopot se extrage încet aerul, crusta se crapă și
spuma albă din interior se revarsă în toate părțile. Noroc că nu suntem
bezele. Pielea si țesuturile noastre sunt suficient de robuste ca să > >
nu permită să ne dezintegrăm în spațiu.
Dar nu este musai să fie o explozie. Se poate și mai puțin dramatic,
dar cu toate acestea foarte neplăcut. Chiar și pe vârfuri în atmosfera
terestră, adică la 18 sau 19 kilometri deasupra nivelului mării, corpul
nostru începe să dea pe dinafară, am putea spune. Este vorba despre
ebulism (din latinescul ebullire care se traduce prin „a țâșni afară, a se
revărsa”). Sună efervescent, dar simptomele sunt îngrozitoare: apa din
gură și din ochi începe să se evapore, sunt afectate circulația sangvină
și respirația, creierul nu mai este alimentat cu suficient oxigen, pentru
O
că arterele sunt blocate, iar plămânii se pot inflama și sângera. în astfel S
de cazuri îți dorești urgent Polo-ul plin cu molecule de aer deasupra Ă
R
capului. Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
DR Cum de se întâmplă aceasta? în astfel de cazuri, un lichid se evaporă
.
transformându-se în gaz. Ca să se evapore, există două posibilități.
MA
IT Prima: fierberea apei. Am discutat în Capitolul 1. Când fierb apă,
HI moleculele din lichid se mișcă. Dorința de mișcare este la un moment dat
NG
UY atât de mare, încât moleculele nu mai vor sau nu mai pot rămâne unite și
EN se evaporă. Dar mai există o altă posibilitate să evapori apa: să scazi
-
KI
presiunea. Apa începe să se evapore la 100 °C, numai la presiunea
M atmosferică de la nivelul mării. Pe vârful Everest, la 8 848 de metri
înălțime, apa se evaporă deja la 70 °C, din cauza presiunii atmosferice
scăzute. Pe de o parte, pentru că apa este lichidă și moleculele de apă
sunt unite, pe de altă parte, pentru că asupra lor se exercită presiunea
aerului. Așa cum moleculele de aer se abat asupra noastră, așa se împing
și apasă și pe moleculele de apă din oala mea. Dacă îmi iau oala pe
Everest, acolo aerul este mai rarefiat, iar numărul de molecule de aer care
ajung în apă este mai mic. Cu cât este mai scăzută presiunea atmosferică,
cu atât este mai ușor pentru moleculele de apă să părăsească oala și să se
evapore. Iar la o înălțime de 18 sau 19 kilometri aerul este atât de
rarefiat, încât apa se evaporă deja la temperatura corpului. în spațiu, unde
presiunea atmosferică este practic nulă, nu avem probleme cu
evaporarea.
In plus, aerul s-ar expanda foarte mult în plămânii noștri. Volumul
unui gaz, la fel ca starea lui de agregare, poate fi influențat în două
moduri. în primul rând prin temperatură: cu cât temperatura este mai
scăzută, cu atât gazul ocupă mai puțin spațiu; cu cât este mai ridicată, cu
atât are nevoie de mai mult spațiu. Ca să înțelegeți nu trebuie decât să
luați o sticlă și să îi înlocuiți capacul cu un balon. Atât timp cât aerul nu
poate ieși din sticlă, putem observa cum balonul „se umflă” imediat ce
încălzim sticla, de exemplu într-o
baie de apă fierbinte. Cum se răcește sticla, cum balonul se dezumflă.
în al doilea rând volumul unui gaz poate fi influențat prin presiune:
când umflu un balon, moleculele de aer din interior se lovesc de
membrana balonului. Mărimea balonului nu depinde doar de cantitatea
de aer cu care umflu balonul, ci și de presiunea atmosferică din exterior.
Dacă presiunea scade, balonul va continua să se expandeze. Un balon
plin în mare parte cu gaz va exploda în spațiu.
le-aș ordona după culoare, ci le-aș amesteca fără noimă, dar regulat, în
dulap.
O»
O
SÂ
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
D
R.
M
AI
T
HI
N
G
U
Y
E
N-
KI
M
co
<T>
cr
Eu cu ce >
cr
>
mă aleg
din asta?
mai în vârstă, care și el a părut iritat de contactul vizual mut. După aceea
le-am aruncat încet o privire lungă. Slow blink. în cele din urmă, eu și
vafele mele belgiene arătoase ne-am ridicat fără un cuvânt și i-am lăsat
pe idioți la vagonul-restaurant.
Altădată aș fi râs nervos sau le-aș fi dat o replică usturătoare. Dar de
când filmez videoclipuri pentru YouTube și primesc săptămânal mii de
comentarii, prefer să mă bazez pe metoda configurației gazelor rare. Să
vă explic, poate vă ajută.
Gazele rare se găsesc în a opta grupă principală a tabelului periodic
și sunt un prototip extraordinar pentru relaxarea socială. Cele mai
importante gaze rare sunt primele două din grupă. Heliul (He) îl știm de
la baloane, iar neonul (Ne) de la tuburile cu neon. Dacă ne uităm mai
departe, dăm de argon (Ar), kripton (Kr), xenon (Xe), radon (Rn) și
oganeson (Og). Vă amintiți de Capitolul 2 - elementele din sistemul
periodic sunt grupate după numărul de ordine, adică după numărul de
protoni din nucleu. Cu cât cobori în tabelul periodic al elementelor, cu
atât ele devin mai grele. Nucleele grele sunt de multe ori radioactive, nu
sunt stabile și se descompun. Intre gazele rare, radonul și oganesonul
sunt radioactive, de aceea le vom lăsa deoparte momentan, pentru că, în
rest, gazele rare se remarcă prin stabilitate. Ele reacționează foarte greu,
cum ar veni sunt prea prețioase ca să intre în reacții chimice. They can't
be bothered, am spune în engleză. Acesta este și motivul pentru care
simt atât de „rare”.
Dacă le comparăm cu fluorul din Capitolul 2, al cărui sens într-o
viață scurtă și zbuciumată este să-și găsească un partener de reacție,
putem spune că gazele rare nu sunt interesate de așa ceva. Aceasta
pentru că au opt electroni exteriori - ne amintim de regula octetului. în
vreme ce fluorul nu-și găsește
100
liniștea până nu se combină cu dioxidul de carbon în teflon sau cu
101
sodiul în pasta de dinți, gazele nobile sunt relaxate de la început și până
la sfârșit. în vreme ce restul elementelor din grupele principale intră în
reacții ca să ajungă la opt electroni exteriori, un gaz rar are deja tot ce
își dorește. De aceea regula octetului mai este numită și regula gazelor
nobile, iar un înveliș electronic complet este cunoscut ca o configurație
a gazelor nobile. Din acest motiv, pentru mine, o stare de spirit relaxată
superioară este similară cu configurația gazelor nobile. Un îndemn
potrivit pentru momentele în care te enervezi din cauza unor lucruri
mărunte și neimportante este: „Fii un gaz nobil!”
Gazele rare sunt autosuficiente, ele nu au nevoie să intre în reacții
chimice nici măcar cu ele însele. Gazele precum azotul sau oxigenul
sunt formate din așa-numite dimere. O moleculă de azot este formată
din doi atomi de azot, N2, o moleculă de oxigen, din doi atomi de
oxigen, O2. Același lucru se aplică pentru hidrogen, H2. în schimb,
gazele rare sunt atât de mulțumite, că plutesc singure în atmosferă. Sunt
monomere.
Din punct de vedere chimic, gazele nobile nu sunt foarte interesante,
pentru că nu se întâmplă nimic cu ele. Din contră, argonul se folosește
alături de azot, în laboratoare, drept gaz de protecție. închipuiți-vă că
vreți să faceți o reacție chimică în laborator, dar substanțele cu care
lucrați sunt atât de sensibile la aer, că intră imediat în contact cu
oxigenul. Alte substanțe sunt sensibile la apă și simpla umiditate a
aerului dintr-un spațiu normal este suficientă pentru a o da gata. O SĂ RÂZI, TOTUL E CHIMIEI
Odată întoarsă la locul meu, calmul meu superior s-a evaporat când
am constatat că în tren nu funcționează conexiunea de internet. Asta
mi-a pus capac. Aveam o grămadă de treabă. Un alt domn în vârstă,
mult mai agreabil, care stătea vizavi, a început să râdă pe sub mustață:
— Ah, în ziua de azi nici nu știi ce să te mai faci fără inter- net, nu-i
asa? s-a mirat el si mi-a oferit ziarul său.
> f
103
Intr-adevăr, este a doua oară într-o lună când nu mai am conexiune
la rețea, un lucru fatal într-o locuință unde nu ai » î
semnal la telefonul mobil. Cred că n-ar fi rău să mă asigur împotriva
acestui risc.
— Sigur, treci pe la mine, am nevoie oricum să mă deconectez
puțin.
o
Cine reduce [...] curiozitatea științifică și imboldul profund de a
10s
înțelege mai bine lumea la categorii economice, acela greșește. Pentru
că nu tot ce cercetăm se înscrie în acest tipar. Cu ce „ne alegem”, de
exemplu, din „domeniul special de cercetare 933”, care oferă noi
interpretări textelor antice și medievale? Este susținut cu 11,5 milioane
de euro. DFG [Societatea Germană de Cercetare] susține un proiect
despre templul egiptean antic din Edfu, unde hieroglifele sanctuarului,
ale camerei de sacrificiu și o mare parte a vestibulului au fost traduse
cu banii din impozitele noastre. Care este utilitatea imediată acestei
cercetări? Traducerea hieroglifelor egiptene antice nu va crește
produsul intern brut și nici economia în general. Cu toate acestea, nu
este stiinta un lucru extraordinar? Ea încear- că să rezolve enigma
unei culturi superioare și ne lărgește înțelegerea trecutului. Nici din
cercetarea caracteristicilor bozonului Higgs sau din demonstrația
existenței undelor gravitaționale nu rezultă un „return on investment”
economic, iar folosirea rezultatelor din aceste discipline în domenii
care aduc profit economic nu este un argument bun. De decenii observ
cum știința își legitimează în exterior elanul interior, curiozitatea și
dorința de cunoaștere cu argumente utilitariste. [...]
Oare nu este timpul ca știința să aducă, cu siguranța ei de sine și cu
pasiune, o contrapondere perspectivei economice înguste?
119
inclusiv a laboratorului. Astăzi ar ridica cu siguranță din sprâncene,
dacă m-ar vedea în sandale și pantaloni scurți. Nu, nu pentru că este
vreun obsedat care agață femei în vagoanele-restaurant, ci pentru că, din
motive de siguranță, în laborator nu se intră decât cu pantofi închiși și
cu pantaloni lungi. Este de la sine înțeles că nu am voie să pun mâna pe
nimic în laborator, chiar dacă sunt chimistă cu diplomă. Doar
angajaților institutului li se permite aceasta, pentru că ei au fost instruiți
de domnul Lässig.
Pentru că Christine muncește și la sfârșit de săptămână, pot să
folosesc uneori laboratorul ca platou de filmare. Pot turna azot lichid pe
podea și pot să dansez prin ceață, arată minunat (cu pantofi închiși și
pantaloni lungi, desigur). Noroc că domnul Lässig nu se uită pe
YouTube.
Mă strecor neobservată pe intrarea laterală și mă îndrept spre biroul
lui Christine. Dar ea mă trage de mânecă și-mi șoptește: „Nu,
dinozaurul”.
Șiîn laboratoarele mari te poți uita din toate părțile. Colegii din
presă care ne vizitează se bucură probabil că dau de atâția pereți de
sticlă pe care îi poți umple cu formule. Dă bine în poze. Nu mă
O
îndoiesc că angajații se simt supravegheați tot timpul. De fiecare dată S
când mă aflu aici și văd halatele albe în spatele ferestrelor de sticlă, nu Ă
pot să nu mă gândesc la șoarecii de laborator. Directorul institutului, R
Â
Prof. Dr. Dr. he. Karl Kaussen, cunoscut pretutindeni ca „King K”, ZI,
este foarte mândru de pereții de sticlă. Anul trecut am avut privilegiul T
O
să vizitez împreună cu alți colegi din presa locală și universitară T
„spațiile inovației”. U
L
E
C
HI
MI
E!
„Nu este grozav câtă lumină naturală avem în institut? Știți că
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
I23
alta. în cele din urmă, ele sunt parcate în așa-numiții receptori. Ne
putem închipui receptorii ca pe un loc de parcare, ba chiar unul
rezervat, unde se pot opri doar anumite molecule. Această parcare la
receptor se traduce fie prin activarea, fie prin inhibarea unui semnal.
Neurotransmitătorii au același rol ca hormonii - sunt substanțe-
mesager. Dacă molecula este un neurotransmiță- tor sau un hormon
depinde de locul din corp în care este secretată. Dacă este secretată
către sinapse, vorbim de un neu- rotransmițător. Dacă este produsăîntr-
o glandă, de exemplu, în glanda pituitară sau în glanda suprarenală,
vorbim de un hormon. Serotonina poate fi și hormon, și
neurotransmițător.
în anii 1970 s-a emis ipoteza că un nivel scăzut al seroto- ninei
poate fi cauza depresiilor. S-a putut demonstra că un nivel crescut în
creier ajută împotriva depresiei. De aceea, mult timp, explicația simplă
a fost că depresia este cauzată de un dezechilibru chimic din creier.
Medicamentele care ridicau nivelul de serotonină aveau rolul să lupte
împotriva bolii. Dar ar fi prea ușor să pui cauzele unei boli psihice ca
depresia doar pe seama lipsei unei mici molecule. Doar pentru că
serotonina ajută în depresie nu înseamnă că lipsa ei este cauza bolii.
Doar pentru că aspirina ajută împotriva durerilor de cap, nu înseamnă
că lipsa ei le declanșează. Și totuși - în practică antidepresivele care
ridică nivelul de serotonină sunt de folos multor oameni care suferă de
depresie. Să fie vorba de un efect placebo? Luptăm doar împotriva O SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
simptomelor sau și a cauzelor? Relația complexă dintre serotonină și
depresie continuă să fie controversată. Dar așa este în știință. Cine
lucrează câțiva ani în cercetare va avea parte de un dus rece. Este
incontestabil că stiinta si tehnica ne-au adus departe, dar căutarea de
noi cunoștințe este o treabă
drăcească. Rezultatele se contrazic sau nu se pot reproduce. In știință
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
creier. Mai bine zis, aici nu este vorba de aspect, ci de cât de bine se
potrivește molecula în receptor. Locul de parcare al adenozinei este în
așa fel construit încât adenozina să încapă perfect în el. întâmplător, la
fel și cofeina.
Rolul adenozinei este să ne dea de veste când obosim. Cu cât
parchează mai multe molecule de adenozină la receptorii de adenozină,
cu atât mai obosiți ne simțim. De unde vine adenozina? Desigur că
apariția ei este legată de consumul nostru de energie. Cu cât consumăm
mai multă energie, cu atât se formează mai multă adenozină. De fiecare
dată când corpul consumă energie, fie că este la sport sau pur și simplu
când gândește sau respiră, el are nevoie de o moleculă numită
adenozintrifosfat. La sport mai multă, la respirat mai puțină. O SÂ RÂZI, TOTUL E CHIMIEI
Adenozintrifosfatul reprezintă unitatea de energie a corpului,
prescurtat ATP. îmi place totuși să scriu întregul termen, pentru că așa
este vizibil chiar și la nivel lingvistic că adenozintrifosfatul nu este
decât adenozină pură care pierde cei trei fosfați. Reținem: cu cât
consumăm mai multe molecule de ATP, cu atât se produce mai multă
adenozină (un biolog
DR
.
MA
I
TH
I
NG
UY
EN
-
KI
M
Adenozintrifosfat
I29
Mai târziu s-a stabilit că erau ouăle lui. Elementar, dragul meu Watson.
în concluzie, se pare că oviraptorii erau niște dinozauri foarte de treabă.
Asa ca Torben.
Torben este ciudățel într-un mod aparte și o spun cu toată
convingerea. Ați observat că și eu sunt destul de ciudățică. Mi-e greu
săprivesc lumea altfel decât prin lentilele științelor naturale. Doar dacă
este neapărată nevoie mă pot teleporta în lumea tristă a unui neinitiat în
ale științelor naturale si > >1 J
pot conversa cu el, fără să mă dau de gol. Torben este deosebit de sfios,
la granița cu anxietatea, și nu exagerez și nici nu sunt ironică.
Anxietatea socială, sau fobia socială, este o boală recunoscută conform
DSM-5 (ediția actuală a Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders). Nu vreau să pară că mă pricep să pun diagnostice psihice,
în plus și de la distanță. L-am întâlnit pe Dino doar o dată. Cele mai
multe lucruri pe care le știu despre el mi le-a povestit Christine. Când
am fost aici ultima oară, el abia venise în institut. Stăteam la biroul
Christinei, la biroul de vizavi stătea Dino, care părea că ar fi dat orice
să nu fie acolo. Aveam cu mine o pungă cu bucăți de măr uscat (măr
adevărat, nu ce găsești la Haribo) și i-am oferit câteva și lui Dino. A
părut întâi să nu reacționeze, dar un ochi de cunoscător putea spune cu
certitudine că îmi înregistrase oferta și se gândea la ea. Soluția în aceste
situații, pentru care în engleză există minunatul termen awkward
(ciudat), este să te faci că nu-ți dai seama de awkwardnessul situației.
La pauze de conversație mai lungi să nu începi să râzi nervos, ci să O SA RÂZI. TOTUL E CHIMIE!
rămâi relaxat și să aștepți să vezi ce se întâmplă mai departe. (Și aici
ajută atitudinea pământurilor rare!) Dacă stai să te gândești bine, multe
convenții sociale de relaționare umană nu au un scop logic. Iar unii
ciudați nu pot gândi decât logic. De aceea stau închiși într-o bulă și
se mișcă neajutorați în lumea dominată de small talk și de alte convenții
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
sociale. De cele mai multe ori sunt catalogați pentru totdeauna ca freaks,
ciudați, după câteva interacțiuni scurte. Dar dacă rămâi deschis, este doar
o chestiune de timp până se sparge bula. Am trăit-o de multe ori pe
pielea noastră, eu și Christine. în spatele celor mai tăcuți dinozauri se
ascund uneori cei mai tari țipi. Am ținut punga de mere sub nasul lui
Torben până a luat o bucată. Christine, care îl luase deja puțin sub aripa
ei protectoare, i-a zis în glumă:
— Sau este prea sănătos pentru tine?
Torben i-a răspuns calm, în timp ce continua să țină responsabil
bucata de măr în mână:
— Am o alergie puternică la mere.
infestată.
Pe lângă bacterii există și procese chimice în urma cărora mâncarea
se poate strica (sigur că substanțele otrăvitoare sunt și ele rezultatul unor
reacții chimice în schimbul de substanțe dintre bacterii, dar știți de fapt
la ce mă refer). Reacția chimică clasică vinovată de deteriorarea
alimentelor - am amintit-o deja când am vorbit despre încărcătorul de
telefon mobil - este oxidarea.
Oxidarea poat fi definită în mai multe feluri. în cazul bateriei de
mobil, oxidarea este o reacție chimică prin care se cedează electroni.
Este o definiție general valabilă. Oxidarea poate fi definită și în sens mai
restrâns și mai literal, respectiv ca o reacție chimică cu oxigen. Când
grăsimile intră în reacție cu oxigenul, când se oxidează, se râncezesc și
nu mai pot fi mâncate. Mărul tăiat își schimbă culoarea ca urmare a
oxidării polifenolilor. Poate v-ați pus deja întrebarea de ce unele soiuri
de mere își schimbă mai repede culoarea decât altele. De regulă soiurile
mai noi, precum Granny Smith sau Golden Delicious, sunt mai sărace în
polifenoli. Lucru neplăcut pentru alergicii la mere ca Dino. Cu cât
conținutul de fenoli este mai mare într-un măr, cu atât un alergic îl va
suporta mai bine.
Pentru oxidare se folosesc de regulă așa-numitele enzi- me. Ele
aparțin familiei proteinelor și le găsim peste tot, în oameni, animale,
plante și fructe. Sunt foarte diverse în structurile si funcțiile lor chimice
si au în comun calitatea > I 1
de catalizatori pentru reacții chimice. Catalizator înseamnă că enzimele
pot ajuta moleculele să facă ceea ce oricum își doresc, dar nu prea pot.
Ca tânărul care-1 ajută pe domnul mai în vârstă să coboare din troleibuz.
Alte enzime par niște agenții matrimoniale, care aduc împreună
partenerii de
132
reacție potriviți. Altele sunt niște ajutoare în bucătărie care se ocupă
I33
eficient de tăiatul legumelor.
Enzimele sunt o clasă de substanțe impresionant de diversă. Merele
nu-și schimbă culoarea imediat cum dau de oxigen. Ele au o enzimă pe
nume polifenoloxidază, pe scurt PPO, care le asistă în acest proces.
Numele ne indică clar faptul că PPO este responsabilă de oxidarea
polifenolilor și că sufixul ,,-ază” este tipic pentru enzime. Nici
procesele noastre metabolice nu funcționează fără enzime, pentru că
cele mai multe reacții vitale nu ar fi posibile sau ar fi mult mai lente
fără enzime. De exemplu, eu nu pot să beau alcool, pentru că, la mine,
una dintre enzimele care ajută la descompunerea alcoolului nu
funcționează. Dar despre aceasta o să vă mai povestesc în Capitolul 13.
Alterarea mâncării nu este altceva decât o serie de reacții chimice
nedorite. O conservare eficientă se realizează în frigider și în
congelator, pentru că, cu cât este mai scăzută temperatura, cu atât
reacțiile chimice sunt mai lente. în plus, mai există și alte strategii
chimice, pentru a preveni alterarea alimentelor: fie le faci viața grea
microbilor, fie enzimelor, fie scapi de oxigen. Multe drumuri duc la
Roma.
Să începem cu oxigenul. Pe această planetă este foarte dificil să
protejezi ceva de influența oxigenului, pentru că el este parte din aerul
pe care-1 respirăm (și nu ne plângem de asta). Producătorii pot să
ambaleze alimentele fie în vacuum sau să protejeze ambalajul cu un gaz
(precum argonul sau azotul din Capitolul 6). La alimente, gazul O SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
protector este de regulă o combinație săracă în oxigen dintre azot și
CO2. Din ambalajele de alimente nu poți să scoți complet oxigenul, dar
cu cât mai puțin contact, cu atât mai puțină oxidare. Dacă pui peste
merele tăiate un strat de Nutella, ea poate acționa ca un strat protector
consistent, doar că nu foarte sănătos.
Varianta mai sănătoasă vă este probabil cunoscută: stoar- ceți suc de
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Vitamina C
(Acid ascorbic)
O°Na®
Acid ßazic
Valoarea pl-l
Slabă ßuna
'O Volubilitate în apa
cn
„natural” versus „chimic”! Valorile acceptate sunt oricum stabilite
137
indiferent de circumstanțe și nu pot fi depășite.
Pe lista de ingrediente, unde acestea sunt ordonate în funcție de
cantitate, E-urile conservanților apar în general la final, pentru că nu
este nevoie de cantități mari. Aceasta nu înseamnă că toxicitatea nu
trebuie controlată cât mai bine cu putință. Posibilitățile tehnice dintr-un
laborator se îmbunătățesc încontinuu, iar datele pentru studiile de lungă
durată se pot colecta mai ușor decât înainte. Cercetarea este importantă
inclusiv pentru substanțele aprobate pentru consum. Acestea trebuie
verificate la intervale regulate pe baza celor mai noi date din domeniu.
Știți deja că cercetarea este complicată și poate dura mult. Când vine
vorba de sănătate sau de siguranță alimentară și când există riscul unor
efecte nocive, chiar și datele incomplete trebuie luate în serios. în acest
fel, se pot lua din timp în calcul alternative. Dar panica sau chimismul
(sau frica de baubaul chimic) nu este soluția, mai ales când nu ai încă la
dispoziție alternative raționale.
Chimism încolo, chimism încoace - îi înțeleg perfect pe cei care
resping ingredientele „artificiale” și le preferă pe cele „naturale”. Și mie
îmi place mai mult mâncarea proaspătă, are alt gust. Din păcate,
eticheta „natural” nu înseamnă automat si proaspăt. îți dai seama de
aceasta când compari aromele și potențatorii de gust naturali și sintetici.
Cine știe ce molecule dau aroma unui fruct natural poate fie să extragă
aceste molecule (pe cale naturală) sau să le creeze în laborator
(CHIMIE!). Nu există nicio diferență între moleculele din natură și cele O SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
din laborator, atât timp cât structura chimică este aceeași. Firește,
natura este o chimistă mult mai versată decât toți chimiștii la un loc.
Gustul reprezintă o combinație ingenioasă de molecule diverse, în
vreme ce aromele sintetice sunt construite mult
mai simplu. Dar aceasta înseamnă și că sunt la fel de sigure precum
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
139
atât de repede, încât nici măcar bacteriile și ciupercile nu au mai avut
apă ca să-și poată duce la bun sfârșit munca. Karen Hanrahan era o
activistă al cărei tel declarat >
era să ne avertizeze împotriva industriei fast-food. în acest context,
cheeseburgerul deshidratat i-a servit convingător ca element de
recuzită. L-a folosit ca „dovadă” pentru cât de dăunătoare este chimia
conservanților. în principiu, o susțin în demersul ei. Este bine să
mâncăm cât mai puțin fast food. Dar nu mi se pare corect să denaturăm
rezultate științifice în scopul propagandei. Există multe alte dovezi
științifice clare care ne arată de ce este bine să mâncăm mai puțin fast-
food!
Ce ne arată totuși exemplul cu cheeseburgerul: nu doar oxigenul
alterează mâncarea, ci și apa. Putem găti mâncare uscată ca iasca sau
adăuga zahăr ori sare cu nemiluita (nu că asta ar fi sănătos). Atât
zahărul, cât și sarea absorb apa, sunt atât de hidrofile, încât atrag
moleculele de apă asemenea unui magnet. Acestea se cuibăresc strâns
la sânul ionilor de sare sau al moleculelor de zahăr și nu mai pot fi
folosite de microbi.
Cu toate acestea, știm atât de puține despre ele. De aceea crezul meu
este că avem nevoie să înțelegem mai bine chimia! Cu toate nuanțele
ei, cu toate riscurile și oportunitățile.
Firește că este mai bine să ne hrănim cu alimente proaspete,
neprocesate, din surse locale, oricând avem ocazia. Dar
uneori trebuie să fim pragmatici și să înțelegem că luxul de a putea
DR. MAI THl NGUYEN-KIM
O
S
Ä
R
Â
ZI.
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
D
R.
M
AI
TH
I
N
G
UY
EN
-
KI
M
Covalent
compatibil
Guido:
Aș vrea să-ți transmit în scris care sunt așteptările de la tine, ca
membru al grupei de cercetare. în plus față de orele de lucru normale
mă aștept ca toți membrii grupei să lucreze și seara și la sfârșit de
săptămână. O să vezi că așa este obiceiul la Caltech. în situații
excepționale înțeleg dacă există chestiuni personale pe care trebuie să le
rezolvi și care vor presupune
absența ta din laborator. însă este inacceptabil pentru mine ca asta să
devină o obișnuința.
9 9
studenții.
f
O
SÂ
R
Â
ZI,
T
O
„Căsătorie-model”, așa am numit o astfel de legătură în Capitolul 2. T
U
Nu prea se mai potrivește acum, când privim imaginea. O legătură L
ionică este o legătură dezechilibrată, unul dă, celălalt primește. Dar E
C
ambii sunt fericiți. Ca Ștefanii. HI
MI
E!
Pentru că unul nu își dorește altceva decât să dea, în vreme ce pentru
celălalt este important să primească (la fel ca în reacțiile de redox din
DR. MAI TH! NGUYEN-KIM
0
S
A
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
M
DR.
MA
I
THI
NG
UY
EN-
KI
M
Așa pute
chimia
- Mirosul ^urii
1. Metantiol (sulf, usturoi)
2. Hidrogen sulfurat (sulf, oua stricate)
3. Sulfura de dimetil (varza, sulf, dulceag)
Transpirație
1. Acid trans-metil-he?<enoic (capra)
2.. Metilsulfanilhe?<anol (ceapa)
3. Acid hidro><imetilhe7<enoic (chimion)
Flatulentă
1. Midrogen sulfurat
2. Metantiol
3. Sulfura de dimetil
OJ
O HX CH,
Tioacetonă nu este ușor de obtinut în această formă. Se poate obține
un așa-numit trimer, care se compune în principiu din trei molecule de
tioacetonă și care se grupează într-o structură ciclică. Dacă încălzim
trimerul, acesta se descompune și poate elibera tioacetonă.
*3
•s
încălzire
L-CH3
(descompunere)
vo ***
In natură mirosurile urâte sunt un indiciu că trebuie s-o iei din loc.
Mirosurile corporale ni se par respingătoare și ne ținem departe de ele,
pentru că pot ascunde boli. Dar nu tot ce pute este dăunător, cum nu tot
ce este dăunător pute. Ar fi practic, dar substanțele dăunătoare nu sar
întotdeauna în ochi.
Când am început să studiez chimia, aveam un respect uriaș pentru
acizi. Unul dintre primele experimente pe care trebuie să le faci este o
titrare acido-bazică, în care jonglezi cu acid clorhidric. Ne era tuturor
îngrozitor de frică să nu ne ardem. Mai târziu te obișnuiești și devii tot
mai sigur pe tine și mai îndemânatic. La un moment dat devii
recunoscător acizilor. Dacă este să ajungă pe piele, măcar îți dai
imediat seama și poți lua măsuri. Cele mai diabolice chimicale sunt
cele la care nu observi nimic, dar care peste ani pot cauza cancer.
Unul dintre cele mai impresionante experimente de laborator, care
trebuia să ne învețe în primul an să lucrăm curat, era sinteza unui
colorant numit violet de gențiană. Foarti drăguț, la final te alegi cu
cristale în formă de ace de culoa re aurie, cu luciri metalice. înțelegi ce
înseamnă numele abi după ce dizolvi cristalele în apă sau în alți
solvenți polari. Cantități infime sunt suficiente pentru a obține o
culoare albastru-violet intensă. învățămintele le tragi nu din realizarea
colorantului, ci din curățarea instrumentarului de laborator. Am frecat
si am frecat si totul devenea si mai violet. Așa descoperi cât de multă
substanță poți împrăștia pe hotă sau pe halat. Pentru că am făcut
0
experimentul la începutul studiului, când nu eram foarte îndemânatici, S
mizeria violetă a fost foarte mare. Chiar și după câteva săptămâni câte Â
R
un colt sau altul al hotei se albăstrea brusc. Ulterior, de fiecare dată Â
când am lucrat cu substanțe toxice, dar incolore, mi-am adus aminte de ZI,
T
aceasta. O
T
U
L
E
C
HI
MI
EI
***
D
R.
M
AI Totuși, mi-e dor un pic de laborator. Când trec pe la Christine, mă
T cuprinde repede nostalgia. O enervez de fiecare dată și-mi spune să nu
HI
N mai romanțez lucrurile. Dar când mă plimb în sandale sub lumina
G soarelui nu pot să nu mă bucur că nu mai lucrez acolo. Nu aveam
U
Y
aproape niciodată vacanță, pentru că în perioada în care nu aveam
E cursuri aveam de cele mai multe ori practică în laborator. în timpul
N- doctoratului am avut oricum prea puțin timp liber. Timp de nouă ani mi-
KI
M am petrecut aproape fiecare vară în laborator, adică în pantaloni lungi,
cu pantofi închiși la vârf și în halat. Uneori era atât de cald, că mi se
prelingea transpirația pe ochelarii de protecție. Nu regret aceste
momente.
167
antibacteriene, cum ar fi alcoolul. Transpirația în sine nu miroase.
Acidul hexanic trans-3-metil-2 & co. sunt doar produse metabolice ale
bacteriilor. Din nou aceste bacterii! Dacă vrem, putem privi oamenii ca
pe ecosisteme umblătoare pentru bacterii. De fapt aceste unicelulare
mici domină planeta, în mod foarte isteț, strecurându-se neobservate la
subțiorile noastre. Când transpirația noastră inodoră iese din pori, este
înghițită imediat de bacterii, care emană apoi diverse molecule urât
mirositoare. Substanțele antibacteriene le fac viața grea bacteriilor și
împreună cu un pic de parfum deodorantele se asigură că orice
călătorie cu autobuzul este o plăcere pentru toți călătorii.
în schimb, antitranspirantele conțin în plus săruri de aluminiu, care
precipită proteinele de la subțiorile noastre. Asta înseamnă că sărurile
de aluminiu formează mici cheaguri care ne astupă porii, astfel încât
transpirația să nu mai poată ieși din ei. Nu mi se pare cea mai elegantă
metodă. Imagi- nați-vă cum arată porii astupați. Nu este un lucru foarte
plăcut, nu credeți?
Oricum, în zilele noastre sărurile de aluminiu simt foarte temute,
pentru că unii cred că pot cauza cancer de sân sau Alzheimer. Nimic
dovedit deocamdată, dar dincolo de faptul că nu există dovezi
științifice solide, tot nu mă pot obișnui cu gândul că îmi astup de bună
voie porii. Cu toate acestea, folosesc regulat antitranspirante, pentru că
petele de transpirație de la subraț sunt jenante. în acest context, nu mă
pot opri să nu întreb: oameni buni, de ce nu putem accepta pur și 0 SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIEI
simplu petele de traspirație?
în fața mea, un câine cu limba scoasă a ieșit la plimbare. Bietul de
el, nici măcar nu are pori de transpirație. Gândul îmi
zboară la canguri. Aceștia îndură canicula din deșertul australian
DR. MAI TH1 NGUYEN-KIM
O
S
Ă
R
Â
ZI.
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
EI
D
R.
M
AI
T
HI
N
G
U
Y
E
N-
KI
M
o
Este ceva
în apă
kețca de cristale de
gheață
Punți de hidrogen
asfalt.
Există însă și insecte care pot aluneca pe apă. Așa-numitul păianjen
de apă a fost denumit astfel datorită înzestrării sale. Și asta este posibil
tot datorită punților de hidrogen. Datorită legăturilor dintre molecule,
apa curgătoare are o tensiune superficială destul de ridicată, despre care
am mai vorbit și în Capitolul 3. E ca la buștenii de lemn care doar prin
legare pot forma o plută. Dacă fiecare moleculă de apă ar exista doar
pentru sine, păianjenul de apă s-ar îneca imediat. Dar pentru că
moleculele se susțin prin punțile de hidrogen (formează un fel de plută),
se formează o rețea fină care susține insecta.
Puteți testa asta acasă cu o clamă de birou. Dacă punem clama cu
grijă pe suprafața apei, ea va pluti, deși este din metal și are o densitate
mai mare decât apa („este mai grea”, cum am spune). Clama de birou nu
ar trebui să plutească, dar tensiunea superficială a apei o ține la
suprafață. Dacă scădem tensiunea adăugând câțiva stropi de detergent
lichid în apă și cu ei niște tenside, „pluta se înmoaie” și clama de birou
se scufundă.
Apa este în primul rând un solvent important. Substanțele esențiale
precum sărurile sau nutrienții se dizolvă în apă. Chiar și omul se
compune în mare parte din apă și cele mai multe reacții metabolice din
corp se întâmplă în soluții apoase. Rinichii noștri, filtrul de deșeuri din
corp, curăță cu ajutorul apei resturile și le elimină sub formă de urină.
Când nu folosește ca mijloc de transport sau ca solvent, apa este utilizată
ca partener activ de reacție chimică și transformată în alte substanțe.
Despre rolul ei ca lichid de răcire sub forma transpirației am discutat
deja în Capitolul 9.
Dar toate aceste detalii nu par să fie de ajuns de fascinante pentru
oameni. Nu departe de Smart Water descopăr un raft
178
De încercat acasă - experimentul nr. 3
nu poate absorbi mai mult oxigen (și atunci, vezi Doamne, ar trebui să
luăm epo). în plus, nu este indicat să inspirăm oxigen pur, pentru că
după una sau două ore asta ar fi periculos. Oxigenul conține un radical
reactiv mic, dar neplăcut, care poate ataca plămânii. în concluzie, este
mai bine să bem oxigen dizolvat?
Ajungem la a doua problemă: și anume că oxigenul nu se dizolvă
atât de bine în apă. Presiunea este cea care reglează capacitatea unui gaz
de a se dizolva în apă. Sub presiune mare, gazul se dizolvă mai bine, de
aceea apele carbogazoase sunt îmbuteliate astfel. în acest mod
producătorii se asigură că în apă se dizolvă cât mai mult CO 2. Observăm
asta când desfacem prima oară sticla: presiunea scade brusc și din sticlă
se emană CO2. Același lucru se întâmplă și cu oxigenul din apă, doar că
oxigenul se dizolvă mai greu decât CO2 Din această cauză, când
inspirăm o gură de aer proaspăt, preluăm aceeași cantitate de oxigen ca
atunci când bem un litru de apă îmbogățită cu oxigen.
Nu în ultimul rând, ne confruntăm cu problema că sistemul nostru
digestiv nu este făcut pentru schimbul de gaze. Este mult mai bine să
asigurăm alimentarea cu oxigen prin plămâni, care sunt făcuți în acest
scop. Când inspirăm oxigen, gazul din plămânii noștri ajunge în sânge.
Nu putem spune același lucru despre stomac sau intestine. Gazele pe
care le preluăm din băuturi ajung doar într-o cantitate infimă în sânge,
restul sunt râgâite fără eleganță. Cine vrea să-și îmbogățească râgâielile
cu oxigen, aceluia îi recomand cu încredere această apă-minune.
întreaga poveste a fost demonstrată științific. S-a investigat dacă apa
cu oxigen duce la o creștere măsurabilă a performanței. Nu au fost
găsite dovezi pentru un astfel de
180
efect. Cu toate acestea, efectul placebo nu este de ignorat. Simpla
181
convingere că apa îți îmbunătățește performanța sportivă te poate face
un sportiv mai bun. Acum, că v-am spus toate astea, efectul placebo nu
mai funcționează la voi. In schimb, puteți economisi banii pe care i-ați
aruncat până acum pe ape bizare, care nu sunt altceva decât produse de
marketing.
O
S
Â
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
D
R.
M
AI
TH
I
N
G
U
YE
N-
KI
M
■^
r
co
un
Deschid ușa și, spre marea mea uimire, dau nas în nas cu
Christine. o
— Mi-a pierit cheful de muncă pe ziua de azi, îmi spune.
— Terapie m bucătărie? o întreb eu. <
— Terapie în bucătărie, exclamă Christine și ridică mâinile .<
în aer. o
D Pe vremuri, când lucrările de doctorat ne dădeau bătăi de cap și frustrări,
R. iar aceasta se întâmpla des, mă întâlneam cu Christine la mine și găteam
M
AI câte un meniu de trei feluri, care să ne ajute să mai uităm de supărări.
T Terapie în bucătărie, ce mai. A trecut ceva vreme de când am gătit împreună
HI
N ultima oară și mă bucur atât de tare încât încep prin a-i turna lui Christine
G un pahar de vin. Avem de sărbătorit.
U
Y
— Unde este Dino? întreb eu.
E — Vine și el, mai avea de așteptat după o reacție.
N- Christine ia o înghițitură și se vede că se simte vinovată că Dino încă
KI
M mai muncește, în timp ce ea își savurează deja vinul. Asta deși este prima
seară din ultima lună, în care a plecat din laborator înainte de ora 20.
Cercetarea presupune o toleranță crescută la frustrare. Uneori lucrezi
săptămâni, chiar luni întregi, ca să validezi o anumită ipoteză, doar ca să
descoperi într-o zi, printr-un experiment minuscul, că întreaga teorie este
numai bună de aruncat la gunoi, odată cu toată munca ta. Datele pot fi foarte
crude. Cu toții greșim și ne dăm seama de aceasta, dar este foarte umilitor
să-ți privești eșecul în ochi, sub forma unor cifre și măsurători. (îmi place să
mă amăgesc că este un proces care formează adevăratele caractere. Din
păcate, oamenii precum King Kîmi demonstrează contrariul.) în plus,
cercetările sunt frustrant de lungi, iar pentru asta ai nevoie de un amestec
dificil de răbdare si determinare. Pot să
>
treacă ani până să ajungi să observi un progres notabil, indiferent cât efort
depui, cât de inteligent ești sau câtă inimă rea îți faci. Din această cauză,
gătitul ne satisface atât pe mine, cât și pe Christine: este un proces similar
cu munca în laborator, doar că ajungi repede la rezultatul final. Și, pe
deasupra, îl poți și mânca. Mai bine nici că se poate.
co
★ *★
— Care-i planul? mă întreabă Christine.
— Fondant au chocolat la desert, în rest sunt deschisă la propuneri.
Uită-te și tu în frigider.
De cele mai multe ori nu avem o retetă, iar aceasta ne place la
nebunie. în vreme ce în laborator totul trebuie să fie calculat la
microgram, în bucătărie poți face totul după ochi și îți mai și reușește.
De cele mai multe ori. Pentru chimisti este o eliberare. Sigur că te ajută
faptul că știi principiile de bază ale chimiei. încă de mică am asociat
chimia cu mâncarea bună și cu gătitul.
Gătitul este una, dar coptul este cu totul altceva, cel puțin din punct
de vedere chimic. în general, oamenii spun că gătesc cu plăcere, dar nu
sunt la fel de atrași de copt. Probabil pentru că la copt este mai greu să
improvizezi. Coptul este chimie pură. Când coci fără rețetă trebuie să ai
ceva experiență sau cunoștințe, ca să fii sigur că îți iese. La gătit nu este
o problemă dacă ai pus prea multe condimente sau dacă ai fiert prea
mult sau prea puțin ingredientele. La copt, astfel de scăpări pot avea
urmări fatale. Prăjitura se dezumflă, iar fursecurile se lichefiază în tava
de copt. Eu și Christine cunoaștem regulile de bază. Cu toate acestea, la
copt preferăm să urmăm o rețetă, pe care o îmbunătățim apoi cu timpul,
până ajungem la propria noastră versiune.
în vreme ce pregătim mâncarea, aș vrea să vă explic chimia
fascinantă a coptului, prin intermediul fondantului de ciocolată. Ce vă
spun eu o să vă ajute la tot ce veți coace de acum încolo. în plus, vă
O
dezvălui și rețeta mea proprie de fondant au chocolat. S
Acesta este o prăjitură de ciocolată caldă cu miez lichid. Din Ä
R
punctul meu de vedere, unul dintre deserturile cele mai gustoase, dar și Â
ușor de preparat. Rețeta începe cu unul dintre lucrurile dumnezeiești de ZI,
T
pe lumea aceasta: ciocolata! O
T
U
L
E
C
HI
MI
EI
230 de grame, de preferință amăruie, respectiv cu 45% până la 60%
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
HyHHHHHH V H HHH
C\A/C^ I c
l Y I9I
AHAH>HAH H H i HV
H HI
H 1
*il H fl
Hin'
H
Hn ii
H
HxlCs Acid oleic
. cXu
< XH Acizi grași nesaturațî]
O
SA
RÂ
ZI,
TO
Această particularitate a structurii moleculare modifică TU
semnificativ caracteristicile fizice. Acizii grași saturați liniari sunt de LE
cele mai multe ori grăsimi solide, acizii grași nesaturați cu inflexiuni CH
IMI
ale moleculelor sunt deseori grăsimi lichide sau uleiuri. Acizii grași EI
saturați se pot ordona și stratifica mai ușor și se aranjează în structuri
solide. Acizii grași
nesaturați neliniari sunt voluminoși și mai greu de ordonat, de aceea simt
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
de obicei uleiuri fluide. Starea de agregare ne indică dacă avem de-a face
cu acizi grași saturați sau nesaturați. Cu toate acestea, trecerea de la
starea solidă la cea lichidă nu este de fapt ferm delimitată, pentru că
acizii grași saturați și nesaturați apar de multe ori amestecați - la fel și în
ciocolată, așa cum veți vedea mai încolo.
Aș vrea să mai fac o completare importantă: acizii grași nesaturați nu
trebuie să fie neapărat neliniari. Când există o legătură dublă într-un lanț
de carbon, avem două posibilități de configurare a lanțului: cis sau trans.
Cu inflexiune, neliniar sau fără inflexiune, liniar.
de cercetare.
Șoarecii de laborator pot fi împărțiți ușor în grupuri de test și de
control, iar „orbirea” este asigurată ușor prin intermediul animalelor.
La oameni este foarte greu să faci studii oarbe pe nutriție, căci oamenii
știu ce pun în gură. Dar nu aceasta este cea mai mare provocare. La
animale poți controla pe intervale lungi de timp ce mănâncă, chiar și
cât se mișcă. Dar este mai greu să faci asta cu oameni. Daca vreți să
încercați, nu pot decât să vă urez mult succes.
Cu toate acestea, pentru anumite subiecte există suficiente dovezi.
De exemplu, se recomandă să înlocuim acizii grași saturați cu acizi
grași polinesaturați. Experții nu s-au pus încă de acord dacă la acizii
grași nesaturați, cu cât au mai multe legături duble cu atât mai bine,
așadar dacă acizii grași polinesaturați sunt automat mai sănătoși decât
cei mononesaturati. I
Singurii acizi grași care se pot considera mai cu moț sunt acizii
grași Omega-3 și Omega-6. Prin Omega-3 ne referim la acizii grași
nesaturați care au o legătură dublă cu un al treilea atom de carbon (de
aici 3) la capătul lanțului (de aceea Omega - sfârșit). La fel și în cazul
Omega-6, doar că numărăm al șaselea atom de carbon de la coadă.
Acidul linoleic Omega-3 și acidul alfa linoleic Omega-6 fac parte
dintre așa-numiții acizi grași esențiali, adică sunt vitali pentru
organism, care nu îi poate produce singur. Trebuie să-i mâncăm. Ii
găsim în diverse uleiuri vegetale și în pește. Aceasta nu înseamnă că
este cazul să băgăm în noi disperați pește în ulei de rapiță. Doza zilnică
recomandată este de 250 mg. Tot ce depășește această cantitate este 0
plăcere pură. S
Ă
R
în principiu, grăsimile nu simt nici de respins, nici de ridicat în ÂZ
slăvi. Din întreaga cantitate de energie asimilată, 30 până la 35% ar I,
T
trebui să provină din grăsimi - în orice caz, O
T
UL
E
C
HI
MI
EI
minim 10%, ca să ne asigurăm că asimilăm suficiente calorii și acizi
DR. MAI TH1 NGUYEN-KIM
întări. Apa din ou are aceeași sarcină ca apa din unt: va ajuta prăjiturică
să crească. împreună cu aerul din spumă vor crea un înveliș aerat în
jurul miezului lichid.
Vanilina
16 până la 16,5 minute. Dacă aveți forme mult mai mici, atunci timpul
de coacere va fi cu câteva minute mai scurt. Cel mai bine invitați niște
prieteni și încercați cu ei!
Asta înseamnă că vreau s-o iau la sănătoasa sau să-i trag una lui
Matthias când îl văd? Nu, și dacă nutriți astfel de gânduri când vă uitați
la partener, ați face bine să vă despărțiți urgent, probabil că ar fi cea mai
bună soluție. Este adevărat că, atunci când te îndrăgostești, trăiești o
reacție fizică de stres, chiar dacă îl percepi pozitiv. îndrăgostirea
înseamnă nu doar o inimă care bate în ritm crescut, ci și niveluri crescute
de cortizol. Dacă azi-dimineată am făcut cunoștință cu corti- zolul și
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
pentru
obiectivitate
Stăm la masă voioși și cu burțile un pic cam prea pline, mai luăm câte o
gură de vin și așteptăm prăjitura care se coace în cuptor. Paharul meu de
vin este plin cu apă. Nu beau alcool, pentru că nu îl suport. 30 până la
40% dintre asiaticii din zona de sud-est sunt blestemați genetic să se
înroșească și să se îmbete aproape instantaneu din cantități mici de alco-
ol. Un prieten de-al nostru trăiește în China și ne povestește cum colegii
chinezi îl obligă mereu să bea la întâlnirile de afaceri, pe motiv că este
neamț și nu are probleme cu alcoolul. Deși multi chinezi adulti nu rezistă
la băutură mai bine decât mine, o parte dintre ei beau până cad jos, de O
SÄ
parcă nu ar avea de ales. Recunosc că, atunci când avem musafiri la R
masă, eu și Matthias ne asigurăm că avem suficient alcool în casă. Ce Â
ZI,
gazde am fi altfel? Un chimist înțelege prin alcool o întreagă clasă de T
substanțe. Alcoolul este un alcool specific, respectiv etanol. Toate O
alcoolurile au ceva în comun: sunt otrăvitoare. Unele mai mult decât T
U
altele. Dar nu doar ele simt L
E
C
HI
MI
E!
problema, ci și reziduurile din procesul de metabolizare. în general,
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
0 0 O
V<OH «‘"'AH
NHZ
Alanină Glicină Izoleucin Leucină Prolină
ă
O 0
NH2.
Valină Fenilalanină Triptofan Tirozină Acid aspartic
OH o
NH2
Treonină Ckteină Metionină Asparagmă Glutarnină
223
elementelor. Felul în care lanțul se curbează, se pliază, se așază și se
încâlcește se descrie în structura secundară, terțiară sau cvartară.
Pare un turn lego: când te uiți doar la cuburile pe care le folosești
și la ordinea în care le așezi, te referi la structura primară. Turnul ca
formă tridimensională este suprastructura. Dar legoul este mult prea
simplu când vorbești de fapt despre proteine. La lego poți înlocui fără
probleme cubul galben cu cel verde, iar turnul rămâne tot turn. Poți
inversa două cuburi, că forma turnului nu se modifică. în schimb,
aminoacizii sunt cuburi atât de sofisticate, că o variație cât de mică în
secvența primară poate duce la schimbări majore în suprastructură.
Un bun exemplu îl constituie enzima mea „denaturată” ALDH2. în
lanțul ei lung de 500 de aminoacizi, la mine, la poziția 487, un
aminoacid este diferit - un singur cub schimbat. Acest aminoacid
minuscul modifică punțile de hidroger din enzimă, fapt care duce la o
suprastructură modificată. Consecința: enzima mea nu poate
metaboliza acetaldehida. Este inactivă.
în lipsa unei enzime active, oxidarea acetaldehidei în acid acetic
nu este imposibilă, însă reacția se întâmplă foarte, foarte lent. Aceasta
face ca acetaldehida să se depoziteze în organism după câteva guri de
vin. Corpului nu îi place acest lucru și reacționează cu greață,
palpitații ale inimii și o reacție caraghioasă: o culoare a pielii roșie ca
focul, în special la față. Când am băut prima oară alcool în
adolescență, am crezut că sunt alergică. Simptomele sunt cunoscute
sub numele de „Asian Flush”. Pentru mine, un motiv suficient să nu
O SĂ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
beau.
O singură dată m-am îmbătat (și nu am de gând să repet
experiența). Am studiat la Mainz, unul dintre bastioanele
carnavalurilor din Germania. Un locuitor din Köln, acolo unde
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
din corpul nostru, și receptorii sunt compuși din proteine. Ni-i putem
închipui ca pe un fel de tunel sau canal, închis în mod normal. Când
neurotransmițătorul potrivit se leagă de receptor, aceste canale se
deschid pentru un moment, iar ionii (de sodiu, potasiu, calciu sau clor)
pot să circule liber. La fel ca la bateria telefonului mobil, prin circulația
particulelor încărcate se obține o tensiune care stimulează neuronii să
transmită semnale electrice. Dacă
ionii sunt încărcați pozitiv, cationi adică, neuronii transmit semnale. Este
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
<
ai
Q
Bibliografie
237
Am indicat cele mai importante surse, în special pe cele pe care nu le
găsiți în manuale, în funcție de apariția în text.
Capitolul 1
Lewy, A.J., Wehr, T.A., Goodwin, F.K., Newsome, D.A. & Markey,
S.P. (1980). Light suppresses melatonin secretion in humans.
Science, 210(4475), 1267-1269.
Herman, J.P., McKlveen, J.M., Ghosal, S., Kopp, B., Wulsin, A.,
Makins on, R., ... & Myers, B. (2016). Regulation of the 0 SA RÂZI, TOTUL E CHIMIEI
239
Meyer-Lückel, H., Paris, S. & Ekstrand, K. (eds.) Karies:
Wissenschaft und Klinische Praxis. Georg Thieme Verlag,
2012.
Choi, A.L., et al. Developmental fluoride neurotoxicity: a systematic
review and meta-analysis. Environmental health perspectives
120.10 (2012): 1362.
Bashash, Morteza, et al. Prenatal fluoride exposure and cognitive
outcomes in children at 4 and 6-12 years of age in Mexico.
Environmental health perspectives 125.9 (2017): 097017.
EFSA Panel on Dietetic Products, Nutrition, and Allergies (NDA).
(2013). Scientific Opinion on Dietary Reference Values for
fluoride. EFSA Journal, 11(8), 3332.
Capitolul 4
Tremblay, M.S., Colley, R.C., Saunders, T.J., Healy, G.N. & Owen,
N. (2010). Physiological and health implications of a sedentary
lifestyle. Applied physiology, nutrition, and metabolism, 35(6), O SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
725-740.
Baddeley, B., Sornalingam, S. & Cooper, M. (2016). Sitting is the
new smoking: where do we stand? Br J Gen Pract, 66(646),
258-258. (Traducerea din originalul în engleză îi aparține lui
Mai Thi Nguyen-Kim.)
World Health Organization. (2017). Noncommunicable diseases:
progress monitor 2017. Forouzanfar, M.H., Afshin, A.,
Alexander, L.T., Anderson, H.R., Bhutta, Z.A.,
Biryukov, S., ... & Cohen, A.J. (2016). Global, regional, and n ational
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Capitolul 5
Liljenquist, K., Zhong, C.B. & Galinsky, A.D. (2010). The smell of
virtue: Clean scents promote reciprocity and charity.
Psychological Science, 21(3), 381-383.
Vohs, K.D., Redden, J.P. & Rahinel, R. (2013). Physical order produces
healthy choices, generosity, and conventionality, whereas disorder
produces creativity. Psychological Science, 24(9), 1860-1867.
Open Science Collaboration. (2015). Estimating the reproducibility of
psychological science. Science, 349(6251), aac4716.
Price, D.D., Finniss, D.G. & Benedetti, F. (2008). A comprehensive
review of the placebo effect: recent advances and current thought.
Annu. Rev. Psychol., 59, 565-590.
Jewett, D.L., Fein, G. & Greenberg, M.H. (1990). A double-blind study
of symptom provocation to determine food sensitivity. New
England Journal of Medicine, 323(7), 429-433.
242
Benedetti, F.» Lanotte, M., Lopiano, L. & Colloca, L. (2007). When
words are painful: unraveling the mechanisms of the nocebo
effect. Neuroscience, 147(2), 260-271.
Capitolul 6
Yogeshwar, R. „What’s in it for me?” Vezi: https://www.
spektrum.de/kolumne/und-was-bringts-mir/1563312 sau:
https://www.meta-magazin.org/2018/05/05/whats- in-for-me-
oder-wieso-das-grassierende-kraemerdenken- diewissenschaft-
bedroht/
Röhrig, B. (2015). Smartphones. ChemMatters, 11.
Buchmann, I. (2001). Batteries in a portable world: a handbook on
rechargeable batteries for nonengineers. Richmond: Cadex
Electronics.
Braga, M.H., M Subramaniyam, C., Murchison, A.J. & Goodenough,
J.B. (2018). Nontraditional, Safe, High Voltage Rechargeable
Cells of Long Cycle Life. Journal of the American Chemical
Society, 140(20), 6343-6352.
O
S
Ă
Capitolul 7 R
Â
ZI,
Asberg, M., Thoren, P., Traskman, L., Bertilsson, L. & Ringberger, V. T
(1976). Serotonin depression - a biochemical subgroup within the O
T
affective disorders? Science, 191(4226), 478-480. U
L
E
C
HI
MI
E!
Song, F., Freemantle, N., Sheldon, T.A., House, A., Watson, P., Long,
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
O
S
Ä
Capitolul 8 R
Â
ZI,
Brief von Erick M. Carreira: Sursa inițială nu poate fi citată. T
Scrisoarea a ajuns la un moment dat pe internet și a fost O
T
distribuită masiv în același mediu. O fotografie găsiți aici: U
http://www.chemistry-blog.com/tag/ L
E
C
HI
MI
E!
carreira-letter/; traducerea citată în carte îi aparține lui Mai Thi
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Nguyen-Kim.
Capitolul 9
Zeng, X.-N., et al. Analysis of characteristic odors from human male
axillae. Journal of Chemical Ecology 17.7 (1991): 1469-1492.
Fredrich, E., Barzantny, H., Brune, I. & Tauch, A. (2013). Daily battle
against body odor: towards the activity of the axillary microbiota.
Trends in Microbiol 21 (6), 305-312.
The Chemistry of Body Odours - Sweat, Halitosis, Flatulence & Cheesy
Feet. Compound Interest, 14. April 2014. Vezi:
https://www.compoundchem.com/2014/04/07/ the-chemistry-of-
body-odours-sweat-halitosis-flatu- lencecheesy-feet/
Suarez, F.L., Springfield, J. & Levitt, M.D. (1998). Identification of
gases responsible for the odour of human flatus and evaluation of
a device purported to reduce this odour. Gut, 43(1), 100-104.
Fromm, E. & Baumann, E. (1889). Ueber Thioderivate der
Ketone.BerichtederdeutschenchemischenGesellschaft, 22(1),
1035-1045.
Baumann, E., & Fromm, E. (1889). Ueber Thioderivate der
Ketone.BerichtederdeutschenchemischenGesellschaft, 22(2),
2592-2599.
Krewski, D., Yokel, R.A., Nieboer, E., Borchelt, D., Cohen, J., Harry, J.,
... & Rondeau, V. (2007). Human health risk assessment for
aluminium, aluminium oxide,
246
and aluminium hydroxide. Journal of Toxicology and
247
Environmental Health, Part B, 1O(S1), 1-269.
Bundesinstitut für Risikobewertung (2014). Aluminiumhaltige
Antitranspirantien tragen zur Aufnahme von Aluminium bei.
Stellung nähme Nr. 007/2014. Vezi:
http://www.bfr.bund.de/cm/343/aluminiumhalti-
geantitranspirantien-tragen-zur-aufnahme-von-alu- minium-
bei.pdf.
Callewaert, C., De Maeseneire, E., Kerckhof, F.M., Verliefde, A., Van
de Wiele, T. & Boon, N. (2014). Microbial odor profile of
polyester and cotton clothes after a fitness session. Applied and
environmental microbiology, AEM-01422.
Capitolul 10
Hampson, N.B., Pollock, N.W. & Piantadosi, C.A. (2003).
Oxygenated water and athletic performance. JAMA, 290(18),
2408-2409.
Eweis, D.S., Abed, F. & Stiban, J. (2017). Carbon dioxide in car-
bonated beverages induces ghrelin release and increased food
consumption in male rats: Implications on the onset of obesity. O SĂ RÂZI, TOTUL E CHIMIEI
Obesity research & clinical practice, 11(5), 534-543.
Vartanian, L.R., Schwartz, M.B. & Brownell, K.D. (2007). Effects of
soft drink consumption on nutrition and health: a systematic
review and meta-analysis. American journal of public health,
97(4), 667-675.
Mourao, D.M., Bressan, J., Campbell, W.W. & Mattes, R.D. (2007).
Effects of food form on appetite and energy
intake in lean and obese young adults. International journal of
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Capitolul 11
Baggott, M.J., Childs, E., Hart, A.B., De Bruin, E., Palmer, A.A.,
Wilkinson, J.E. & De Wit, H. (2013). Psychopharmacology of
theobromine in healthy volunteers. Psychopharmacology, 228(1),
109-118.
Judelson, D.A., Preston, A.G., Miller, D.L., Munoz, C.X., Kellogg,
M.D. & Lieberman, H.R. (2013). Effects of theobromine and
caffeine on mood and vigilance. Journal of clinical
psychopharmacology, 33(4), 499-506.
Mumford, G.K., Evans, S.M., Kaminski, B.J., Preston, K.L., Sannerud,
C.A., Silverman, K. & Griffiths, R.R. (1994). Discriminative
stimulus and subjective effects of theobromine and caffeine in
humans. Psychopharmacology, 115(1-2), 1-8.
Li, X., Li, W., Wang, H., Bayley, D.L., Cao, J., Reed, D.R., ... & Brand,
J.G. (2006). Cats lack a sweet taste receptor. The Journal of
nutrition, 136(7), 1932S-1934S.
Li, X., Glaser, D., Li, W., Johnson, W.E., O’Brien, S.J., Beauchamp,
G.K. & Brand, J.G. (2009). Analyses of sweet receptor gene
(Taslr2) and preference for sweet stimuli in species of Carnivora.
Journal of Heredity, 100(Sl), 90 -100.
Huth, P.J. (2007). Do ruminant trans fatty acids impact coronary heart
disease risk? Lipid technology, 19(3), 59-62. Joint, F.A.O. &
Consultation, W.E. (2009). Fats and fatty acids in human
nutrition. Ann Nutr Metab, 55(1-3), 5-300. Nishida, C. & Uauy,
R. (2009). WHO Scientific
248
Update on health consequences of trans fatty acids: introduction.
249
European journal of clinical nutrition, 63(S2), 1- 4.
Simopoulos, A.P., Leaf, A. & Salem Jr, N. (1999). Essentiality of and
recommended dietary intakes for omega-6 and omega-3 fatty
acids. Annals of Nutrition and Metabolism, 43(2), 127-130.
Servick, K. (2018). The war on gluten.
Catassi, C., Bai, J.C., Bonaz, B., Bouma, G., Calabro, A., Carroccio,
A., ... & Francavilla, R. (2013). Non-celiac gluten sensitivity:
the new frontier of gluten related disorders. Nutrients, 5(10),
3839-3853.
Bomgardner,M.M. (2016). The problem with vanilla. Chemical &
Engineering News, 94(36), 38-42.
Capitolul 12
Pentru interviul cu Richard Feynman există un videoclip pe YouTube
la: https://youtu.be/ZbFM3rn41do; traducerea citatului îi
aparține lui Mai Thi Nguyen-Kim.
Marazziti, D. & Canale, D. (2004). Hormonal changes when falling in
love. Psychoneuroendocrinology, 29(7), 931-936.
O SÄ RÂZI, TOTUL E CHIMIE!
Mercado, E. & Hibei, L.C. (2017). I love you from the bottom of my
hypothalamus: The role of stress physiology in romantic pair
bond formation and maintenance. Social and Personality
Psychology Compass, 11(2), el2298.
Cohen, S., Janicki-Deverts, D., Turner, R.B. & Doyle, W.J. (2015).
Does hugging provide stress-buffering social support? A study
of susceptibility to upper respiratory
infection and illness. Psychological science, 26(2), 135- 147.
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
Capitolul 13
Wall, T.L., Thomasson, H.R., Schuckit, M.A. & Ehlers, C.L. (1992).
Subjective feelings of alcohol intoxication in Asians with O
S
genetic variations of ALDH2 alleles. Alcoholism: Clinical and Ă
Experimental Research, 16(5), 991-995. R
Â
Cook, T.A., Luczak, S.E., Shea, S.H., Ehlers, C.L., Carr, L.G. & Wall, ZI,
T.L. (2005). Associations of ALDH2 and ADH1B genotypes T
O
with response to alcohol in Asian Americans. Journal of Studies
T
on Alcohol, 66(2), 196-204. Boffetta, P. & Hashibe, M. (2006). U
Alcohol and cancer. The lancet oncology, 7(2), 149-156. L
E
C
HI
MI
E!
World Health Organization. (2018). Global status report on alcohol and
DR. MAI THI NGUYEN-KIM
health 2018. In: Global status report on alcohol and health 2018.
Bhandage, A.K. (2016). Glutamate and GABA signalling components in
the human brain and in immune cells. Digital Comprehensive
Summaries of Uppsala Dissertations from the Faculty of
Medicine 1218. 81 pp.
Boileau, I., Assaad, J.M., Pihl, R.O., Benkelfat, C., Leyton, M., Diksic,
M., ... & Dagher, A. (2003). Alcohol promotes dopamine release
in the human nucleus accumbens. Synapse, 49(4), 226-231.
Cordell, B. & McCarthy, J. (2013). A case study of gut fermentation
syndrome (auto-brewery) with Saccharomyces cerevisiae as the
causative organism. International Journal of Clinical Medicine,
4(07), 309.
252
O
SÄ
R
Â
ZI,
T
O
T
U
L
E
C
HI
MI
E!
Tabelul periodic al elementelor
3 I Grupa principală |
Grupa prrndpaß
V | VI VII VIII
1
Rubidki Strontiu Ytriu Zirconi Niobiu Molbden
Tc Ruteniu
Rodiu
Paladiu Argint Cadiriu Intfiu Stârni Stibiu Tdur Xenon
77 I ,
^ßa 57-71 u Techneti
vrzi 72I, . u ^ßi
ßariu ßkmit
Ced mai jod Mafniu Tantal Wolfram i Reniu Ocmiu Iridiu Platină Mercur Tafci Pl^b Radon
Pa ^1 b —'Np -^Pu —
m
^Ac ^Th I^Cm ^Md 102|
^No — Lr
1031 .
iu u
Metale Metale de
Metale Metale de post-
alcalino- tranziție 9 Metaloizi Nemetale Patogeni Gaze nobile Lantanide Actinide
alcaline tranzitie 9
pământoace