Seminar DLC

STRATEGIA DIDACTICĂ. DEFINIȚII, DELIMITĂRI

CONCEPTUALE

1. Strategia didactică este definită, astfel, în literatura de specialitate:

 „un ansamblu de acțiuni și operații de predare – învățare, în mod deliberat
structurate sau programate, orientate în direcția atingerii, în aceste condiții de
maximă eficacitate, a obiectivelor prestabilite”.[4]
 „o acțiune decompozabilă într-o suită de decizii – operații, fiecare decizie asigurând
trecerea la secvența următoare pe baza valorficării informațiilor dobândite în etapa
anterioară. În acest sens, strategia devine un model de acțiune care acceptă in
initio posibilitatea schimbării tipurilor de operații și succesiunea lor”.[5]
 „un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură
operațională, angajată la nivelul activității de predare-învățare-evaluare, pentru
realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la
parametri de calitate superioară”.[6]
 „un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și
elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor
priceperi și desprinderi, a dezvoltării personalității umane”.[7]
 „aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învățarea”. [8]

Strategiile didactice presupun îmbinarea tuturor elementelor procesului instructiv-

educativ în condiţii/contexte concrete. Strategia a fost definită ca un mod de combinare și
organizare cronologică a ansamblului de metode și mijloace alese pentru a atinge anumite
obiective. Strategia de predare-învăţare (strategii didactice) este expresia unităţii organice a
metodelor, procedeelor, mijloacelor de învăţământ şi a modurilor de organizare a învăţării
(frontal, pe grupe şi individual), în derularea lor secvenţială pentru atingerea obiectivelor
instructiv-educative.[12]

Metode și
Metode și
procedee
tehnici de
didactice
evaluare

Forme de
organizare Mijloace
didactice

Fig. 1. Strategia didactică

1
 2. Strategia didactică este un termen unificator, integrator, care reunește sarcinile de
învățare cu situațiile de învățare, reprezentând un sistem complex și coerent de
mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor
obiective. Ea este necesară în orice act pedagogic, ocupând un loc central în cadrul
activitații didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție
de decizia strategică a profesorului. Ea este concepută ca un scenariu didactic
complex, în care sunt implicați actorii predării – învățării, condițiile realizării,
obiectivele și metodele vizate. Astfel, strategia prefigurează traseul metodic cel mai
potrivit, cel mai logic și mai eficient pentru abordarea unei situații concrete de
predare si învățare. În acest fel, prin proiectare strategică se pot preveni erorile,
riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactică. Strategiile didactice
presupun combinarea (dezirabil optimă) a tuturor elementelor procesului instructiv-
educativ în condiţii/ contexte concrete. În calitate de elemente faptice, metodele sunt
cosusubstanțiale strategiilor. Cu alte cuvinte, strategia nu se confundă cu metoda sau
cu metodologia didactică, deoarece acestea din urmă vizează o activitate de predare-
învățare-evaluare, în timp ce strategia vizează procesul de instruire în ansamblu și nu
o secvență de instruire.

Principalele componente ale strategiei didactice sunt:

 sistemul formelor de organizare și desfășurare a activității educaționale;
 sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor și procedeelor didactice;
 sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate;
 sistemul obiectivelor operaționale.
Strategia didactică are următoarele caracteristici:
 implică pe cel care învață în situații specifice de învățare;
 raționalizează și adecvează conținutul instruirii la particularitățile
psihoindividuale;
 creează premise pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celelalte
componente ale procesului de instruire;
 presupune combinarea contextuală, originală, unică, uneori, a elementelor
procesului instructiv-educativ.

3. Metoda didactică X procedeul didactic

Metodele de învăţământ reprezintă căile prin care profesorul pune elevii în legătură cu un
anumit sistem de cunoştinţe şi le stimulează activitatea pentru a şi le însuşi mai uşor. Folosirea
acestora urmăreşte, în ultima instanţă, realizarea obiectivelor informativ-formative stabilite în
vederea pregătirii temeinice a elevilor şi în vederea integrării lor socio-profesionale eficiente .
Termenul de metodă provine din grecescul methodos, care înseamnă „cale”, „drum”, „modalitate
de acţiune”.
Metodele de învăţământ se bazează pe principiile didactice şi acţionează în strânsă
legătură cu tehnicile, mijloacele şi formele de activitate didactică.

• Procedeul didactic şi raportul cu metoda de învăţământ

Procedeul didactic este o componentă a metodei, un element de sprijin sau un mod
concret de valorificare a metodei.
Raportul dintre metodă şi procedeu didactic este de complementaritate: într-o lecţie în
care predomină expunerea (metoda) profesorului, efectuarea unui experiment poate interveni ca
procedeu demonstrativ.
2
  Funcţiile metodelor didactice:
- comunicativă, de transmitere a noi cunoştinţe/abilităţi/atitudini;
- cognitivă, de dobândire de noi cunoştinţe/abilităţi/atitudini;
- normativă, de organizare, dirijare şi corectare continuă a procesului de instruire;
- motivaţională, de a stârni şi menţine interesul elevului, curiozitatea, dorinţa de
cunoaştere şi acţiune;
- operaţional-instrumentală, ca intermediar între elev şi unitatea de conţinut;
- formativ-educativă, de exersare şi dezvoltare a proceselor psihice şi motorii, simultan cu
însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor,
convingerilor, sentimentelor şi calităţilor morale.

• Criterii de clasificare a metodelor didactice

a. Criteriul istoric:
- metode tradiţionale: expunere, conversaţia, exerciţiul;
- metode moderne/activ-participative: IAC, pălăriile gânditoare, Frisco, mozaicul.
b. Criteriul gradului de aplicabilitate:
- metode generale, care se pot aplica în cele mai multe dintre disciplinele de învăţământ
(expunere, conversaţia, exerciţiul, jocul);
- metode particulare, specifice unor discipline (horoscopul, scaunul autorului ar fi
specifice studiului literaturii).
c. Criteriul organizării activităţii didactice:
- metode de activitate individuală (libere – lucrul cu manualul, exerciţiul);
- metode de activitate în echipe/microgrupuri (grupuri care desfăşoară aceeaşi
activitate; grupuri care desfăşoară activităţi diferite);
- metode de activitate cu clasa întreagă (colective): unilaterale sau bilaterale.
d. Criteriul funcţiei fundamentale:
- metode de învăţare-predare: de transmitere/asimilare de cunoştinţe (expunere,
mozaicul); de formare de priceperi şi deprinderi (exerciţiul, share pair circles-schimbă
perechea); de consolidare (exerciţiul, gândiţi-lucraţi în perechi-comunicaţi, Frisco);
- metode de evaluare (portofoliu, eseul de cinci minute, turul galeriei, tehnica 3-2-1)
e. Criteriul suportului purtător de informaţii:
- metode verbale: expozitive (expunerea), interogative (conversaţia, interviul);
- metode intuitive (observaţia, metoda termenilor predictivi);
- metode bazate pe acţiuni (exerciţiul, demonstraţia, colajul, turul galeriei).
f. Criteriul tipului de învăţare:
- metode ale învăţării prin receptare (expunere);
- metode ale învăţării prin descoperire (problematizarea);

3
- metode ale învăţării prin acţiune (exerciţiul, posterul, turul galeriei);
- metode ale învăţării prin creaţie (brainstormingul, 6/3/5).
g. Criteriul subiectul pe care este centrată metoda:
- metode centrate pe activitatea profesorului (prelegerea, explicaţia, demonstraţia);
- metode centrate pe activitatea elevului (exerciţiul, lucrul cu manual, mozaicul).
f. Criteriul tipului de relaţie profesorului-elev:
- metode obiective, autoritare (conversaţia catehetică, observaţia dirijită);
- metode liberale, permisive (conversaţia eursitică, brainstormingul, dezbaterea, Frisco).
h. Criteriul gradului de activizare a elevilor:
- metode pasive (expunerea, demonstraţia);
- metode active (conversaţia, Frisco, pălăriile gânditoare, dezbaterea).
• Metode de transmitere a cunoştinţelor
a. metode de comunicare orală:
- metode expozitive:
- explicaţia: dezvăluie, clarifică situaţii, relaţii, legi, ipoteze, solicită analiza şi
argumentarea logică a faptelor sau cunoştinţelor.
- povestirea: expunere prin naraţiune, cu caracter plastic şi emoţional.
- descrierea: prezentarea analitică a proprietăţilor obiectelor şi fenomenelor.
- prelegerea: expunerea sistematică a unui volum mare de cunoştinţe.
- metode conversative:
- conversaţia – dialog didactic realizat printr-o succesiune de întrebări şi
răspunsuri.
- tipuri de conversaţii: introductivă, de reactualizare şi fixare, de verificare,
catehetică, euristică, conversaţia-joc etc.;
- tipologia întrebărilor: reproductive, stimulative, aplicative, evaluative,
directe, inversate, returnate, de releu etc.;
- cerinţe: precizie, conciziune, corectitudine gramaticală şi ştiinţifică,
accesibile, nu solicită răspuns monosilabic, nu includ răspunsul aşteptat.
b. metode de comunicare bazate pe limbajul intern: reflecţia personală.
c. metode de comunicare scrisă: lectura explicativă.
d. metode bazate pe acţiune:
- exerciţiul;
- lucrările practice;
- proiectele tematice;
- studiul de caz;
- proiectul sau tema de cercetare.
e. metode bazate pe acţiune simulată:
- jocurile didactice;

4
 - jocurile de simulare;
- lectura pe roluri;
- învăţarea prin dramatizare;
- învăţarea pe simulatoare.

4. Formele de organizare a activității

Moduri de organizare a activitatii didactice (în functie de maniera de desfasurare) a.
activitati frontale b. activitati de grup c. activitati individuale.

5. Mijloacele didactice
Mijloacele de învăţământ sunt instrumente sau complexe instrumentale menite a facilita
transmiterea unor cunoştinţe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea unor
aplicaţii practice în cadrul procesului instructiv – educativ.
Mijloacele de învăţămât se pot grupa în două mari categorii:
 mijloace de învăţământ ce cuprind mesaj didactic;
 mijloace de învăţământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice În prima
categorie sunt incluse următoarele mijloace:
 obiecte naturale, originale (animale vii sau conservate, ierbare, insectare, acvarii);
 obiecte substitutive, funcţionale şi acţionale (machete, mulaje, modele);
 suporturi figurative şi grafice (diapozitive, filme, benzi audio şi/sau video).