Suport de Curs Manager Intreprindere Sociala
Suport de Curs Manager Intreprindere Sociala
Suport de Curs Manager Intreprindere Sociala
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
SUPORT DE CURS
MANAGER DE ÎNTREPRINDERE SOCIALĂ
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
INTRODUCERE
Cadrul legislativ este dat de leagea nr. 219 din 23 iulie 2015 privind economia socială
(actualizată până la data de 17 noiembrie 2016). Conform art 2 alin. (1) „Economia socială
reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este
să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale
nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului
vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de
lucrări”.
Potrivit art 2, alin. (2) „Economia socială are la bază iniţiativa privată, voluntară şi
solidară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a
profitului către asociaţi”.
Principiile economiei sociale sunt (art. 4 din Legea 219/2015):
a) prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
b) solidaritate şi responsabilitate colectivă;
c) convergenţa dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele
unei colectivităţi;
d) control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
e) caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului
economiei sociale;
f) personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţă faţă de
autorităţile publice;
g) alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea
obiectivelor de interes general, ale unei colectivităţi sau în interesul personal nepatrimonial al
membrilor.
Îndeplinirea obiectivelor prevăzute la alin art 5 alin. 2 din Legea economiei sociale, se
realizează, în principal, prin următoarele activităţi de interes general:
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
a) producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la
bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
b) promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă
pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
c) dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din
grupul
vulnerabil;
d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a
persoanelor din grupul vulnerabil.
A. Dimensiunea economică
În special cu privire la partea economic-antreprenorială, trebuie identificate patru elemente ce
alcătuiesc dinamica antreprenorială:
1. O activitate continuă de producţie a bunurilor şi/sau comercializare a serviciilor
Întreprinderile sociale, spre deosebire de organizaţiile tradiţionale non-profit, nu sunt în mod
normal implicate în activităţi de promovare sau redistribuire a debitului financiar (ca, de
exemplu, fundaţiile de acordare a burselor), dar sunt direct implicate în producţia bunurilor şi
oferirea în mod continuu a serviciilor către oameni. Producţia de servicii reprezintă astfel
motivul sau unul din principalele motive, pentru existenţa întreprinderilor sociale.
2. Un grad înalt de autonomie
Întreprinderile sociale sunt create voluntar de către un grup de oameni şi sunt guvernate de
către aceştia pe baza unui proiect autonom. În consecinţă, nu depind foarte mult de autorităţile
publice sau marile organizaţii naţionale şi au dreptul la „voce” (protest) şi la „ieşire”
(închidere).
3. Un nivel semnificativ de risc economic
Cei care înfiinţează o întreprindere socială îşi asumă total sau parţial riscul iniţiativei, atât în
ceea ce priveşte investirea propriului capital, cât şi, în special, datorită implicării în situaţii
unde rezultatele sunt nesigure, în cadrul propriei lor activităţi.
4. O cantitate minimă de muncă plătită
Ca şi în cazul tradiţionalelor organizaţii non-profit, întreprinderile sociale pot combina
resursele monetare şi non-monetare, voluntarii şi muncitorii plătiţi. Totuşi este necesar ca
activitatea întreprinsă în întreprinderile sociale să necesite un nivel minim de forţă de lucru
plătită.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
B. Dimensiunea socială
Pentru a rezuma dimensiunea socială a iniţiativelor, trebuie îndeplinite cinci criterii:
1. O iniţiativă ce derivă de la un grup de cetăţeni:
Întreprinderile sociale sunt rezultatul unei experienţe „colective” stabilite de oamenii ce
aparţin unei comunităţi sau unui grup ce împărtăşeşte o anumită nevoie sau scop şi ce doresc
să se implice şi să menţină relaţia cu comunitatea. Astfel, nu se ia în cadru angajamentul
personal sau societăţile înfiinţate de profesionişti.
2. Putere care nu este bazată pe deţinerea capitalului:
Acest lucru nu înseamnă punerea în aplicare, în mod mecanic a principiului „un om, un vot”,
ci implică o altfel de relaţie şi un altfel de cadru faţă de ceea ce caracterizează întreprinderile
bazate pe deţinerea de capital; deţinătorii capitalului sunt evident importanţi, dar dreptul de
deţinere este împărţit cu ceilalţi membrii.
3. O natură de participare ce implică persoanele afectate de activitate:
Reprezentarea şi participarea clienţilor/beneficiarilor, orientarea către acţionar şi conducerea
democratică sunt aspecte importante ale întreprinderii sociale. Cu alte cuvinte, unul din
scopurile întreprinderii sociale este dorinţa lor pentru o democraţie viitoare la nivel local prin
activitatea economică.
4. Distribuţia limitată a profitului:
Definiţia expusă are intenţia de a aplica definiţia întreprinderilor sociale, nu numai pentru
acele organizaţii care sunt caracterizate de o constrângere totală de non-distribuţie, dar şi
pentru organizaţii (cum ar fi cooperativele în unele ţări) care pot distribui profitul numai într-o
măsură limitată, evitând astfel un comportament de maximizare a profitului.
5. Un scop explicit de beneficiere a comunităţii:
Unul dintre obiectivele principale ale întreprinderilor sociale trebuie să fie de servire a
comunităţii sau a unui anumit grup de persoane. Acest lucru înseamnă că o caracteristică a
întreprinderilor sociale este „dorinţa lor de a promova un sentiment de responsabilitate
socială la nivel local, prin activitate economică” (Laville, 1996).
Este general acceptat că schimbările sociale care au avut loc în ultimele decenii în
ţările dezvoltate au marcat tranziţia de la o societate caracterizată de producţia bunurilor
materiale şi satisfacerea nevoilor primordiale de servicii de producţie ale societăţii la
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
îndeplinirea unor nevoi complexe şi diversificate ce conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a
muncii.
Factorii principali care se consideră a sta la baza acestei transformări sunt:
* schimbări demografice şi condiţii de trai:
• îmbătrânirea populaţiei;
• schimbările din structura familiei;
* schimbări ce afectează munca şi viaţa familială:
• pătrunderea femeilor pe piaţa locurilor de muncă;
• schimbări în folosirea spaţiului şi a timpului;
* schimbări în relaţiile dintre indivizi şi mediul în care trăiesc:
• impactul noilor tehnologii de comunicare şi informare asupra vieţii cotidiene a
indivizilor
şi familiilor;
• conştientizarea tot mai mare legată de protecţia mediului înconjurător.
Schimbările de mai sus au de obicei o natură rapidă, fac diferenţe şi stabilesc noi
cerinţe ale aşteptărilor colective.
În acest context, Comisia Europeană a recunoscut în 1995 că aceste schimbări au
generat noi nevoi sociale şi, drept consecinţă, o cerere crescută de servicii pe care piaţa nu le
putea îndeplini. Din acest motiv, Comisia Europeană a identificat la început 17 noi domenii
economice de activitate (ulterior acestea au crescut la 19) în sectorul de servicii, cu o creştere
potenţială însemnată şi o formare de noi locuri de muncă la nivel local, numită „surse noi de
muncă”. Astfel, apar domeniile sau sectoarele unde sunt identificate noi oportunităţi de muncă
şi unde avem noi profiluri sau aptitudini. Domeniile de activitate ce au fost identificate ca
fiind cruciale pentru implementarea intervenţiilor în domeniul economiei sociale au fost
clasificate în patru categorii principale: servicii în folosul comunităţii, industria audio-vizuală,
recreere şi cultură, îmbunătăţirea stilului de viaţă şi a protecţiei mediului înconjurător.
Cu toate acestea, este important de ştiut că acest concept de „surse noi de muncă” este
fondat pe interacţiunea dintre nevoia de a îndeplini noi aşteptări sociale şi de a combate
şomajul cu promovarea creării de locuri de muncă (interacţiune ce poate fi cel mai bine
observată la nivel local). Piaţa locală este locul unde nevoile sociale sunt cel mai bine
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
identificate pentru a creşte activităţile economice şi valorifică posibilităţile prezente pentru
crearea de noi locuri de muncă. Cu privire la acest aspect, activităţile economiei sociale par a
fi unul dintre cele mai eficiente mijloace, pe de o parte, pentru a satisface nevoi locale
neîmplinite de piaţă şi pe care statul, dintr- un număr de motive, nu este în măsură să le preia
şi, pe de altă parte, pentru a asista cele mai dezavantajate grupuri sociale să se întoarcă pe
piaţa locurilor de muncă. Cu privire la ultimul aspect, s-a pus un accent special pe faptul că
formarea şi structurarea acestor noi domenii de activitate economică promovează creşterea
activităţilor economice independente (luând o formă organizaţională colectivă) care uşurează
integrarea vocaţională a grupurilor de persoane care sunt cel mai mult ameninţate cu
excluziunea de pe piaţa muncii (tinerii, femeile şi grupurile dezavantajate).
Domeniile prioritare pentru implementarea intervenţiilor în care organizaţiile
economiei sociale sunt în postură să joace un rol major pot fi grupate, din motive
operaţionale, în următoarele trei categorii:
a) Servicii ce îmbunătăţesc calitatea vieţii – servicii sociale la nivel local:
• modernizări de locuinţe;
• redezvoltarea zonelor urbane publice;
• transportul local public;
• servicii de ajutor la domiciliu;
• îngrijirea copiilor;
• asistenţă pentru tinerii în dificultate sau alte grupuri dezavantajate: integrare.
b) Servicii pentru mediul înconjurător:
• managementul deşeurilor;
• folosirea apei;
• protejarea şi întreţinerea zonelor naturale;
• reglarea şi monitorizarea poluării.
c) Servicii culturale şi de recreere (mass-media şi sport):
• moştenirea culturală;
• dezvoltarea culturală locală;
• turismul;
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
• sectorul audio-vizual.
Rolul acestor trei categorii este deosebit de important pentru organizaţiile economiei
sociale care vizează incluziunea socială şi economică a grupurilor de persoane dezavantajate.
În ciuda diversităţii activităţilor cuprinse în cele trei categorii, se identifică cel puţin patru
elemente comune:
• obiectul activităţii lor este de a satisface nevoia socială;
• au un domeniu de producţie sau de furnizare de servicii care este delimitat teritorial;
• sunt axate intens pe locurile de muncă;
• se constituie în cadrul unor pieţe incomplete.
În concluzie: principalele caracteristici ce diferenţiază întreprinderiile sociale de
întreprinderile mici şi mijlocii (generatoare de profit) sunt următoarele:
• Sunt orientate non-profit
• Prezintă o combinaţie de obiective economice şi sociale (pot crea locuri de muncă mai
ales pentru cei ce suferă de un dezavantaj şi pot şi produce produse /servicii utile social)
• Sunt controlate de beneficiari, angajaţi şi comunitatea locală, persoane care dobândesc
un beneficiu maxim din conducerea lor
• Se înfiinţează în mod frecvent din cadrul unei comunităţi locale ca şi formă de ajutor
economic, fără să depindă de iniţiative externe, fie ale publicului sau alte iniţiative ale
sectorului privat
• Implică parteneriate extinse, de exemplu între diverse interese locale: public, privat şi
cel al comunităţii.
Pe lângă acestea, trebuie subliniat că implicarea frecventă în cadrul unei întreprinderi sociale
de consumatori ca şi co-producători, în afară de reducerea costului producţiei,
încurajeazăimplicarea lor directă în producţie, prin intermediul muncii lor voluntare,
reducându-se astfel tentaţia comportamentului de oportunitate.
Pentru a concluziona, se poate spune că efortul de a combina obiectivele sociale, protecţia
utilizatorului, conducerea antreprenorială, permite „întreprinderii sociale” să stabilească un
echilibru, pe care atât firmele obişnuite, cât şi organizaţiile non-profit tradiţionale îl pot atinge
cu dificultate.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
În esenţă, prin plan se stabileşte cursul acţiunilor organizaţiei economice în viitor, atât la
nivelul întregului ansamblu, dar şi până la cel al componentelor sale structurale. Aria extrem
de mare de înţelesuri cuprinsă în exprimarea, cursurilor acţiunilor viitoare ale organizaţiei
economice" face că în dezvoltarea planificării să se utilizeze concepte specifice
managementului strategic: viziune, misiune, obiective, strategii, dar şi cele de politici,
proceduri, reguli, programe.
Existenţa sau crearea unei viziuni bune este o condiţie intrinsecă a dezvoltării oricărei
organizaţii. Fără viziune, întreprinderea socială este condamnată la stagnare, la involuţie sau
chiar la faliment, mai ales dacă operează într-un mediu nefavorabil.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Misiunea unei întreprinderi sociale/organizaţii economice este producerea şi punerea
în circulaţie în mod profitabil a unor anumite tipuri de produse sau servicii.
Misiunea unei organizaţii reprezintă raţiunea de a fi şi de a crea valoare pentru
societate. Ea sintetizează legea existenţială a întreprinderii sociale şi explicitează viziunea ei.
Misiunea unei organizaţii comunică ce este întreprinderea socială respectivă şi ce vrea ea să
facă pentru societate. Elemente importante ale misiunii sunt:
exprimarea generală a viziunii
indicarea valorilor fundamentale pe care şi le asumă managementul de vârf
articularea obiectivelor fundamentale sau strategice ale întreprinderii sociale.
Obiectivele
Obiectivele sunt ţinte, scopuri, ţeluri, niveluri ale rezultatelor stabilite pentru
activităţile organizaţiei economice. Ele reprezintă nu numai finalitatea planificată a
activităţilor organizaţiei, dar şi scopul către care se focalizează celelalte funcţii manageriale -
organizarea, conducerea şi controlul.
Obiectivele reprezintă elementele iniţiale ale planurilor. Pentru a se asigura viabilitatea
planului şi posibilitatea aprecierii eficienţei acţiunilor manageriale, obiectivele trebuie să aibă
anumite caracteristici:
A) să fie verificabile, ceea ce presupune exprimarea lor în termeni cantitativi ca de exemplu:
creşterea cifrei de afaceri cu 2% în următorii ani; reducerea cheltuielilor materiale cu 1,5%
până la sfârşitul anului exprimarea prin termeni cantitativi a obiectivelor permite nu numai
verificarea în mod obiectiv a realizării lor, dar şi alocarea corectă a resurselor necesare.
Obiectivele nu pot fi exprimate întotdeauna în termeni cantitativi. De exemplu, un
obiectiv în domeniul personalului poate fi: ridicarea nivelului de pregătire profesională a
muncitorilor dintr-un compartiment de producţie. În asemenea cazuri, pentru a putea verifica
în mod obiectiv realizarea scopului propus este necesar să se stabilească criterii pe baza cărora
se face aprecierea - criterii de succes. Pentru obiectivul exemplificat criteriile de succes pot fi:
reducerea numărului de rebuturi sub 3% trimestrial, încadrarea în normele de timp pentru
activităţi în proporţie de 95%.
B) să fie mobilizatoare, dar şi realiste. Un obiectiv este mobilizator dacă nivelul rezultatelor
aşteptate este o provocare la acţiune pentru personalul organizaţiei. În acelaşi timp,
obiectivele trebuie să fie însă realiste, adică în acord cu posibilităţile organizaţiei.
Obiectivele trebuie să fie
S.M.A.R.T. : Specific, Măsurabil, Abordabil, Realist, încadrat în Timp.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Prin folosirea obiectivelor, se ajunge la “Procesul MBO” sau management prin
obiective (MBO - Management by objectives), definit ca: sistemul managerial care integrează
în manieră organizată mai multe activităţi manageriale de bază, direcţionate în mod concis
către realizarea eficientă a obiectivelor unei organizaţii, posibil şi pe acelor individuale.
O metodă simplă de audit intern şi extern este analiza SWOT, care reflectă o analiză a
celor patru factori, în două dimensiuni: analiza factorilor interni, respectiv a punctelor tari
(Strenghts) şi a punctelor slabe (Weaknesses) şi analiza factorilor externi, adică a
oportunităţilor (Opportunities) şi a ameninţărilor (Threats). Pentru formularea strategiei care
va fi adoptată de către organizaţie, analiza SWOT prezintă o importanţă deosebită, întrucât
aceasta combină concluziile potenţialului organizaţiei cu cele ale analizei mediului.
Analiza mediului intern ne oferă punctele tari ale organizaţiei (avantaje pe care acestea
le deţine) şi punctele slabe (dezavantajele organizaţiei) iar analiza mediului extern va furniza
informaţii despre oportunităţi (elementele ce pot reprezenta o influenţă pozitivă asupra
activităţii organizaţiei) şi ameninţări (acele elemente ale mediului care pot influenţa negativ
activitatea organizaţiei). În acest fel, vom încerca să valorificăm la maximum punctele tari şi
să depăşim slăbiciunile, să profităm de ocaziile favorabile şi să ne apărăm împotriva
ameninţărilor.
Analiza SWOT este utilă ori de câte ori managerul realizează o analiză sau o
planificare a activităţii.
Punctele Tari
Pot fi calităţi ale oamenilor sau ale managerului, ce pot contribui la succesul activităţii.
Identificarea punctelor forte poate conferi încredere în forţele proprii şi poate asigura
confortul psihologic necesar. Identificarea punctelor tari este importantă pentru ca, ulterior,
planul să reflecte potenţialul propriu unităţii. Secretul constă în a scrie tot ceea ce credeți că
reprezintă un bun de valoare referitor la manager sau la organizaţie. Se pot construi două
coloane. Pe una putem trece punctele tari ale managerului, iar pe cealaltă punctele forte ale
organizaţiei. Lista poate cuprinde talente, experienţă, aptitudini, calitatea serviciilor, mediu
favorabil, atmosfera pozitivă de lucru.
Punctele Slabe
Sunt legate de anumite domenii, activităţi, trăsături care nu stau tocmai bine şi care pot
fi schimbate. Se pot întocmi şi aici liste. Cunoaşterea slăbiciunilor este la fel de importantă ca
şi cunoaşterea calităţilor. Autoradiografierea punctelor slabe poate scoate în evidenţă aspecte
ale propriului comportament. În general managerii tratează superficial acest aspect, în special
în organizaţiile mici, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Conștientizarea lipsurilor
este de natură să mărească obiectivitatea analizei şi să reducă subiectivismul şi prejudecăţile.
Oportunităţile
Sunt aspecte care pot influenţa pozitiv activitatea organizaţiei. Managerii trebuie să
aibă abilităţi în a şti să sesizeze ocaziile şi să profite la maximum de ele. Identificarea
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
oportunităţilor îi ajută pe manageri să stabilească cum pot fi îmbunătăţite sau folosite mai
eficient punctele forte. Managerul nu trebuie să cadă pe panta supraestimării oportunităţilor
sau să se încăpăţâneze să vadă ocazii acolo unde nu este cazul. Discuţiile cu membrii
organizaţiei sau colaboratori sunt binevenite .
Ameninţările
Sunt acele aspecte care pot influenţa negativ activitatea. Lucrurile care sperie par
întotdeauna mai puţin ameninţătoare dacă le înfruntăm. Identificarea pericolelor va permite
managerilor să îmbunătăţească reacţiile oamenilor şi să poată căuta din timp soluţii pentru
anihilarea acţiunii lor. Este bine ca managerii să rămână obiectivi şi să nu supraestimeze
aceste ameninţări, demotivând în acest fel oamenii.
Puncte Tari/Oportunităţi - cum putem folosi mai bine punctele tari pentru a consolida
oportunităţile existente? Ce noi oportunităţi pot apărea prin gestionarea punctelor tari?
Puncte Tari/Ameninţări - cum putem folosi mai bine punctele tari pentru a ţine sub
control sau a diminua ameninţările? Cum putem regândi ameninţările prin prisma
punctelor tari astfel încât impactul acestora să nu mai fie unul negativ?
Puncte Slabe/Oportunităţi - cum putem limita punctele slabe pentru a profita din plin
de oportunităţile pe care le avem? Cum putem diminua punctele slabe folosind
oportunităţile?
Procedurile
Procedură este un ghid de acţiune în care se detaliază maniera în care trebuie realizată
o activitate; descrie etapele sau sarcinile prezentate în ordine cronologică pentru a se realiza
un anume scop.
Regulile
Atât procedurile cât şi regulile sunt elemente ale planificării destinate reducerii
variabilităţii în procesele de muncă. Ele se utilizează pentru a reduce posibilitatea adoptării
unor decizii subiective în cazurile în care realizarea obiectivelor cere un anume mod de a
acţiona.
Programe
Programul este un complex de scopuri, politici, proceduri, reguli, sarcini, etape,
resurse ce trebuie angajate pentru a realiza cursul stabilit al unor acţiuni.
Programele pot avea dimensiuni diferite în funcţie de amploarea obiectivelor pentru a
căror realizare sunt concepute; de exemplu, pot fi eliberate programe pentru dezvoltarea
organizaţiei prin achiziţionarea unei alte companii, pentru înnoirea producţiei în proporţie de
50% în următorii 3 ani, pentru reducerea cheltuielilor generale ale unei secţii de producţie.
Utilizarea programelor pentru desfăşurarea acţiunilor permite o mai bună coordonare a
diferitelor sectoare ale organizaţiei, implicate în realizarea obiectivului, o mai precisă alocare
şi corelare a resurselor.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
La fel ca celelalte funcţii manageriale, planificarea este un proces, adică o succesiune de
activităţi manageriale desfăşurate pe baza unor principii, cu anumite metode şi tehnici, în
scopul determinării traiectoriei pe care o va urma organizaţia economică într-un anume
interval de timp.
Schimbările de mai sus au de obicei o natură rapidă, fac diferenţe şi stabilesc noi cerinţe
ale aşteptărilor colective. În acest context, Comisia Europeană a recunoscut în 1995 că aceste
schimbări au generat noi nevoi sociale şi, drept consecinţă, o cerere crescută de servicii pe
care piaţa nu le putea îndeplini. Din acest motiv, Comisia Europeană a identificat la început
17 noi domenii economice de activitate (ulterior acestea au crescut la 19) în sectorul de
servicii, cu o creştere potenţială însemnată şi o formare de noi locuri de muncă la nivel local,
numită „surse noi de muncă”. Astfel, apar domeniile sau sectoarele unde sunt identificate noi
oportunităţi de muncă şi unde avem noi profiluri sau aptitudini. Domeniile de activitate ce au
fost identificate ca fiind cruciale pentru implementarea intervenţiilor în domeniul economiei
sociale au fost clasificate în patru categorii principale: servicii în folosul comunităţii, industria
audio-vizuală, recreere şi cultură, îmbunătăţirea stilului de viaţă şi a protecţiei mediului
înconjurător.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Cu toate acestea, este important de ştiut că acest concept de „surse noi de muncă” este
fondat pe interacţiunea dintre nevoia de a îndeplini noi aşteptări sociale şi de a combate
şomajul cu promovarea creării de locuri de muncă (interacţiune ce poate fi cel mai bine
observată la nivel local). Piaţa locală este locul unde nevoile sociale sunt cel mai bine
identificate pentru a creşte activităţile economice şi valorifică posibilităţile prezente pentru
crearea de noi locuri de muncă. Cu privire la acest aspect, activităţile economiei sociale par a
fi unul dintre cele mai eficiente mijloace, pe de o parte, pentru a satisface nevoi locale
neîmplinite de piaţă şi pe care statul, dintr- un număr de motive, nu este în măsură să le preia
şi, pe de altă parte, pentru a asista cele mai dezavantajate grupuri sociale să se întoarcă pe
piaţa locurilor de muncă. Cu privire la ultimul aspect, s-a pus un accent special pe faptul că
formarea şi structurarea acestor noi domenii de activitate economică promovează creşterea
activităţilor economice independente (luând o formă organizaţională colectivă) care uşurează
integrarea vocaţională a grupurilor de persoane care sunt cel mai mult ameninţate cu
excluziunea de pe piaţa muncii (tinerii, femeile şi grupurile dezavantajate).
1.4. Asigurarea necesarului de resurse financiare al întreprinderii sociale și
elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli
Planificarea financiară
Un plan financiar bine gândit va demonstra că ați luat în considerare potențialele
dificultăți și că v-ați planificat cum să le soluționați. Vă ajută să faceți o previziune financiară
mai exactă și să identificați din timp deficitele de finanțare, acest lucru fiind esențial pentru o
activitate de succes. Dat fiind că planul financiar este referința în baza căreia investitorii vor
decide dacă vă vor oferi sau nu finanțare, vă recomandăm să obțineți și o a doua opinie cu
privire la previziunile realizate. Acest lucru vă va ajuta să identificați aspectele pe care le-ați
trecut cu vederea sau care nu au fost tratate în mod clar. Planificarea financiară merge mână în
mână cu un plan de implementare, care specifică principalele etape și indicatorii de
performanță. Evident, planificarea financiară este o previziune și, prin urmare, o estimare, dar
fiți cât mai exacți posibil și includeți și un buget pentru cheltuieli neprevăzute și urgente,
deoarece lichiditatea este un factor critic
Oportunități de finanțare
Întreprinderile de economie socială au nevoie de finanțare pentru diferite scopuri, în
funcție de domeniul de activitate, de modelul de afaceri și de stadiul de dezvoltare. Fondurile
sunt în principal utilizate pentru finanțarea capitalului circulant, pentru achiziționarea de
active (proprietăți, echipamente sau active necorporale), sau pentru capital de dezvoltare
(extinderea afacerii, investiții în inovație etc.)
Este tot mai mare numărul instrumentelor financiare menite să vină în întâmpinarea
nevoilor de finanțare ale întreprinderilor de economie socială și să reducă decalajul dintre
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
randamentul social și cel financiar. În principal, aceste instrumente sunt de trei tipuri: granturi
(fonduri nerambursabile), capital împrumutat (bani care trebuie returnați) și capitaluri proprii:
• Granturile sunt de obicei oferite pentru finanțarea unui proiect sau a unor activități
predefinite și nu necesită rambursare. Deși sunt atractive din punct de vedere financiar, o
întreprindere s-ar putea confrunta cu costuri ridicate legate de strângerea de fonduri și/sau
costuri de timp, în consecință, cu o flexibilitate antreprenorială redusă. Entități importante
care acordă granturi sunt autoritățile publice de nivel regional, național și european, fundațiile
private, corporațiile și persoanele fizice (donatorii).
• Capitalul împrumutat, cum ar fi împrumuturile bancare, oferă un grad ridicat de
flexibilitate antreprenorială și nu implică o pierdere a controlului. Și totuși, aceste avantaje au
un cost - dobânzile și oferirea de garanții pentru împrumuturi.
• Capitalurile proprii nu implică rambursarea obligatorie a capitalului investit, iar
plățile anuale depind de profiturile înregistrate de întreprindere. Această caracteristică le face
mai atractive din punct de vedere financiar decât capitalul împrumutat. Cu toate acestea, o
investiție cu capitaluri proprii înseamnă o diluare a dreptului de proprietate, precum și
pierderea controlului și a drepturilor de vot pentru investitori.
Necesarul de finanţare
Planul trebuie să conţină un tabel din care să reiasă folosirea fondurilor şi care este
procentul ce poate fi acoprit din surse proprii, precum şi cel ce are nevoie de finanţare.
Activităţile cuprinse în acest tabel trebuie să se desfăşoare înaintea perioadei previzionate în
planul de afaceri, astfel încât să permită obţinerea şi fabricarea produsului analizat chiar în
prima luna a perioadei cuprinse în previziunile financiare.
Important este ca întreprinzătorul să aibă suficient capital disponibil pentru situaţiile în
care pot apărea eventuale neconcordanţe cu previziunile financiare anuntate, cauzate de
factori interni sau externi.
Cei care decid să finanţeze diverse afaceri, urmăresc ca afacerea în care se vor duce
banii lor să aibă o rentabilitate crescută. În schimb, ei nu se implică în activitate, lăsând
controlul operaţional echipei manageriale propuse de dezvoltator, care cunoaşte activitatea.
În ceea ce priveşte planul financiar, există două tipuri de abordări ce se folosesc la
elaborarea planului de afaceri.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
a) Abordarea directă – presupune extrapolarea tendinţelor din trecut în viitor. De
exemplu, dacă afacerea a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 5% pe an în trecut, se ia in
calcul o creştere similară şi pentru perioada următoare.
b) Abordarea sintetică – se bazează pe modificările anticipate în cadrul societăţii, în
cadrul industriei şi în mediul macroeconomic. Astfel, dacă în prezent cota de piaţă este de
10%, dar pentru respectivul sector de activitate este estimată o creştere de 20%, atunci
societatea îşi va spori cota de piaţă la 20%.
Se recomandă abordarea sintetică dacă societatea este prezentă pe mai multe pieţe şi în
cazul în care aceasta trece printr-un proces de extindere.
Un punct foarte util al planului financiar îl constituie analiza pragului de rentabilitate
(analiza cost-volum), care presupune calcularea volumului minim de vânzări necesar pentru
acoperirea costurilor fixe. Analiza foloseşte şi la aprecierea raportului între volumul de
producţie, costurile de producţie şi profituri.
Pragul de rentabilitate este acel nivel al activităţii începând de la care societatea obţine
profit. În acest punt (la prag), valoarea veniturilor şi valoarea costurilor sunt identice, cu profit
zero.
Contabilitatea
Contabilitatea nu este numai o obligaţie adminstrativă, ci şi un instrument extrem de
eficient de care antreprenorul se poate folosi pentru a fi la informat cu privire la peformanţele
economico- financiare ale societăţii sale.
Principalele documente furnizoare de informaţii contabile sunt:
- Bilanţul contabil
- Contul de profit şi pierdere
- Fluxurile de trezorerie (cash-flow)
Bilanţul contabil
Bilanţul contabil reflectă situaţia patrimonială a unei entităţi la un moment dat.
Bilanţul contabil este un document contabil de sinteză în care sunt prezentate elemene de
active, datorii şi capital propriu al unei companii la un moment dat, reprezentând un raport
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
statistic.Altfel spus, reflectă sursele de finanţare ale societăţii (pasivul) şi modul cum au fost
cheltuite (activul).
Elementele bilanţului sunt activele, capitalul propriu şi datoriile. Între aceste elemente
se stabileşte următoarea relaţie:
Active = datorii + capitaluri proprii (pasive bilanţiere)
Aşa cum reiese din raportul de mai sus, utilizările sau resursele economice
reprezentate de active sunt egale cu suma capitalurilor proprii şi a datoriilor.
Elementele activului sunt grupate în funcţie de destinaţia valorilor economice alocate
şi de gradul de lichiditate.
Elementele de pasiv se grupează în raport cu căile de formare a surselor de finanţare în
surse proprii şi străine şi de durata până la scadenţa unei noi datorii, în surse curente şi
permanente.
Activul reprezintă totalul consumurilor resurselor entităţii. Elementele acestuia se
împart în: active imobilizate și active circulante.
Activele imobilizate sau fixe (numite şi imobilizări) cuprind toate valorile economice
a căror perioadă de utilizare şi lichidare este mai mare de un an, au o valoare mai mare de
2.500 RON şi nu se consumă în cadrul unui singur ciclu de producţie. Ele îşi transmit
valoarea în cea a noilor produse în mod treptat, lunar prin intermediul amortizării.
Activele imobilizate se împarte în trei categorii:
1. Necorporale– se numesc şi active intangibile şi cuprind investiţiile care nu sunt bunuri
materiale. Aceştia sunt reprezentate de:
- cheltuieli de constituire entităţi
- cheltuieli de cercetare şi dezvoltare
- concesiuni, brevet, licenţe, mărci de fabrică şi alte drepturi similare
- fondul de comerţ
- alte imobilizări necorporale
2. Corporale – se numesc si active fixe şi cuprind bunurile materiale de folosinţă
îndelungată ale unei entităţi. Acestea pot fi:
- terenuri, clădiri şi construcţii
- maşini şi utilaje, aparate de măsură şi control
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
- mijloace de transport
- animale şi plantaţii
3. Financiare –se numesc şi investiţii financiare sau de portofoliu şi cuprind valorile
financiare investite de entitate în patimoniul altor entităţi sub forma titlurilor de valoare, a
celor imobilizate şi a altor imobilizări financiare.
- titluri de participare – titluri de valoare sub forma de acţiuni sau părţi sociale investite
de societate în capitalul altor entităţi economice.
- titluri imobilizate – titluri financiare, diferite de cele de partecipare, pe care o entitate
le cumpără pentru a le păstra pentru o durată mai mare de un an, în scopul obţinerii unei
rentabilităţi ridicate.
- alte imobilizări financiare – se referă la depozitele bancare pe termen lung (mai mult
de un an) şi disponibilităţile acumulate pentru efectuarea unor plăţi importante în perioada
următoare.
Activele circulante (mijloace circulante) reprezintă acele valori economice sub forma
stocurilor, inclusive a producţiei în curs de execuţie, a creanţelor, investiţiilor financiare pe
termen scurt şi a disponibilităţilor băneşti. Pentru ca un activ să fie catalogat drept activ
circulant trebuie să fie achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scop de
comercializare şi să fie consumat în firmă în termen de 12 luni. Activele circulante se împart
în:
- stocuri – valori economice care prin natura şi destinaţia lor sunt folosite ca materii
prime şi material, producţia în curs de execuţie, produse finite şi semifabricate, mărfuri şi
ambalaje aflate în depozit
- creanţe – valori economice avansate temporar de firmă altor persoane fizice sau
juridice şi pentru care urmează să primească un echivalent valoric sau fizic
- investiţii pe termen scurt – sume investite de societăţi cu scopul de a obţine un câştig
pe termen scurt (acţiuni, obligaţiuni, acţiuni proprii răscumpărate temporar)
- casa şi conturile la bănci
Pasivul reprezintă sursele de finanţare ale entităţii. Finanţarea proprie vine direct de la asociaţi
şi/sau acţionari (capital social sau autofinanţare). O altă sursă de finanţare este finanţarea
străină, asigurată de persoane terţe, care împrumută capitaluri sub diferite forme (credite
bancare, obligatare, comerciale, etc.)
În raport cu gradul de exigibilitate, pasivele se grupează în:
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Capital permanent este alcătuit din capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi
datorii pe termen lung:
- capitaluri proprii – cuprind finanţările proprii ale bunurilor economice ale societăţii
• capital social – se constituie la înfiinţarea entitaţii, fiind o condiţie a existenţei şi
funcţionării acesteia
• rezervele din reevaluare plusurile realizate prin reevaluarea imobilizărilor materiale şi
a
celor financiare
• rezerve – beneficii capitalizate de entitate până la o decizie contrară a organelor
competente
• profitul net – sursă proprie de finanţare până la momentul repartizării lui pe destinaţii
stabilite prin lege sau de statutul societăţii
- provizionare – fonduri alcătuite din cheltuieli, folosite la acoperirea pierderilor şi
cheltuielilor
pe care evenimentele survenite sau în curs le fac probabile
- datorii pe termen lung –împrumuturi de la bănci sau de la instituţii de credit pe termen
lung (peste 5 ani) şi mediu (1-5 ani)
- datorii pe termen scurt (curente) –datorii cu termen de decontare mai mic sau egal cu
un an. Includ: datorii financiare, datorii comericale, datorii fisale, salariale şi sociale.
1. Postul. Postul este alocat unui individ şi constă în sarcinile şi obiectivele specializate
ale organizaţiei şi totodată, precizează ce trebuie să facă ocupantul postului pentru bunul mers
al organizaţiei. Posturile individuale sunt componente specializate.
3. Aria de control. A treia decizie presupune cât de multe posturi trebuie să fie incluse
în fiecare compartiment. Aria de control se referă la numărul salariaţilor pe care trebuie să-i
coordoneze un manager. Se mai defineşte şi ca pondere ierarhică.
Motivația
Declarația de principii conține ceea ce intenționați să obțineți pe termen lung. Trebuie
să evaluați motivul pentru care ați dori să înființați o întreprindere de economie socială și
modul în care este aceasta ancorată în valorile și în misiunea principală a organizației dvs.
Pentru început, va fi util să răspundeți la următoarele întrebări:
• Este aceasta una dintre principalele probleme sociale pe care organizația noastră vrea
să
le abordeze?
• O întreprindere de economie socială va fi o alternativă mai bună decât o organizație
caritabilă tradițională?
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
• Sunt beneficiarii ținta principală a întreprinderii sociale pe care dorim să o înființăm,
sau scopul întreprinderii este să finanțeze organizația caritabilă? Ambele abordări sunt
legitime, dar vor avea ca rezultat două structuri diferite.
Este important să știți care este motivația dvs. și motivele care stau la baza înființării
unei întreprinderi de economie socială. Va trebui să răspundeți la o serie de cerințe diferite,
adesea cu resurse foarte limitate. De aceea, evaluarea motivației dvs. este un factor căruia
trebuie să-i acordați o atenție considerabilă la începutul călătoriei. Atunci când alegeți
obiectivele sociale pe care ați dori săle abordați, încercați să nu depășiți prea multe obstacole
în același timp, ci să vă concentrați pe unul dintre ele și să organizați toți ceilalți factori în
ordinea importanței lor.
Evaluarea pieței
Unul dintre primii pași este să înțelegeți mediul în care intenționați să vă desfășurați
activitatea. Evaluați „regulile jocului” - cadrul juridic, reglementările, impozitele și peisajul
politic. Pentru a putea identifica cu exactitate nevoia de pe piață și gama de oportunități, va
trebui mai întâi să vă descrieți clienții cât mai precis posibil. În funcție de resursele de care
dispuneți și de metoda preferată, puteți face acest lucru efectuând cercetări în domeniu, în
mod individual, sau analizând ceea ce au aflat alții (cercetare documentară). Constatările dvs.
trebuie să stea la baza unei evaluări realiste a caracteristicilor și a numărului clienților dvs. În
condiții ideale, puteți crea produsul sau serviciul împreună cu utilizatorii finali preconizați. În
acest mod, veți avea o imagine și mai realistă: (a) a produsului sau serviciului pe care doriți
să-l vindeți cu succes și (b) a poveștii din spatele întreprinderii de economie socială, care
trebuie comunicată clienților (consultați secțiunea „Marketing și comunicare”).
În al doilea rând, dat fiind faptul că vă desfășurați activitatea într-un mediu
concurențial, trebuie să aveți o imagine clară a ceea ce oferă ceilalți furnizori. Încercați să
învățați din experiențele celorlalte companii: cu ce provocări s-au confruntat și ce aspecte au
contribuit la succesul lor? Un element esențial al planificării este stabilirea elementului care
distinge abordarea sau organizația dvs. de celelalte. Într-un mediu în care tot mai mulți
furnizori vând același lucru, devine dificil să găsești acea caracteristică unică a produsului sau
serviciului tău care să-l diferențieze cu adevărat de celelalte. Comunicarea motivației (motivul
pentru care faceți ceea ce faceți) v-ar putea ajuta, de asemenea să vă distingeți de ceilalți
furnizori. Impactul social pe care îl creați este un avantaj considerabil care atrage clienții și
investitorii În rezumat, când evaluați piața de desfacere, nu supraestimați dimensiunea
acesteia și asigurați-vă că știți care este concurența posibilă
Riscuri
Înainte să înființați o întreprindere de economie socială, trebuie să anticipați ce ar
putea să nu meargă bine și cum să atenuați acele riscuri. O abordare matură a riscurilor și a
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
modului în care intenționați să le reduceți va face afacerea dvs. mai atrăgătoare pentru
investitori. Una dintre provocări în cazul întreprinderilor de economie socială este de a oferi
avantaje sporite beneficiarilor, pe de o parte, și de a face profit, pe de altă parte. Dificultățile
întâmpinate în găsirea unui echilibru între misiunea socială și veniturile financiare poate
determina o deviere de la activitățile sociale de bază către partea comercială. Acest lucru ar
putea avea un impact negativ asupra clienților, iar personalul ar putea părăsi întreprinderea,
din cauza modificării culturii organizaționale. Pe de altă parte, unul dintre principalele riscuri
cu care se confruntă cel mai des întreprinderile de economie socială este acela de a nu fi
sustenabile dincolo de punctul investiției inițiale.
Parteneriate și colaborări
Evaluați domeniul în care activați, ca să vedeți ce resurse sunt deja disponibile. Luați
în considerare toate activele și capitalul uman din organizație, cât și din afara ei. Este posibil
să identificați un număr considerabil de aliați potențiali, așa că încercați să analizați, din punct
de vedere strategic, care parteneriate sunt critice și care sunt utile.
Planul de afaceri
Planul de afaceri vă va ajuta să aveți în vedere aspectele principale ale afacerii, pe care
trebuie să le puneți în ordinea priorităților, înainte de a înființa o întreprindere de economie
socială. Va conține descrierea produsului sau serviciului pe care intenționați să-l vindeți,
modul în care veți administra afacerea și felul în care veți gestiona resursele. Acest plan vă va
ajuta să anticipați riscurile.
De asemenea, vă va permite să vă comunicați ideea și impactul său social atunci când
vă prezentați afacerea în fața celorlalți (asociați, parteneri și investitori). Ca să vă faceți o idee
despre ce conține un plan de afaceri, vă prezentăm mai jos elementele pe care noi le
considerăm cele mai importante. Puteți utiliza structura prezentată în capitolul următor să vă
scrieți planul de afaceri pentru întreprinderea socială.
Resursele umane
Dintre resursele de care aveți nevoie (personal, locație, materii prime), ne vom
concentra pe capitalul uman, deoarece acesta este un element esențial. Gestionarea resurselor
umane (RU) reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante de care trebuie să țineți cont
atunci când redactați un plan de afaceri pentru o întreprindere socială. Resursele umane
înseamnă recrutarea persoanelor potrivite (voluntari și angajați) și gestionarea productivității
și a rolurilor acestora.
De asemenea, includ și acțiunile care sunt întreprinse pentru a vă motiva angajații,
instruirea și dezvoltarea lor profesională, precum și gestionarea eficientă a plecării angajaților
din organizația dvs. Salariile angajaților trebuie calculate în conformitate cu rezultatele
financiare ale afacerii. Și mai important, persoana de la conducerea întreprinderii trebuie să
aibă experiență dovedită în domeniul în care intenționați să vindeți produsul.
Conducătorul afacerii, care trebuie să dețină experiență în legătură cu produsul sau
serviciul oferit, împreună cu membrii comitetului, vor ajuta la realizarea unei legături între
viziunea întreprinderii sociale și realitatea de pe piață și la obținerea unui echilibru financiar.
Este esențial să reuniți o echipă de management bine echilibrată, ținând cont și de faptul că va
trebui să prezentați întreprinderea de economie socială în fața investitorilor.
Matricea de tip Ansoff (matricea piaţă – produs) identifică patru strategii diferite de
produs
Pieţe / Produse Existente Noi
Existente 1. pentetrarea pieţei 3. inovarea produsului
Noi 2. extinderea pieţei 4.diversificarea
Politica de distribuţie
Canalul de distribuție este drumul pe care ȋl urmează un produs / serviciu pentru a
ajunge de la producător la consumator. Acest intinerariu este alcătuit dintr-un ansamblu de
operații, cu funcții diferite, din momentul ȋn care produsul iese din producţie şi pȃnă cȃnd este
pus la dispoziţia utilizatorilor.
Aceste operații pot fi făcute printr-un intermediar sau ȋn mod direct, dar funcțiile pe
care trebuie să le ȋndeplinească sunt aceleaşi: transport şi stocare.
Sunt mai multe criterii care definesc strategiile utilizate de ȋntreprinderi ȋn politica de
distribuție:
• dimensiunea canalului
• distribuție directă
• distribuție prin canale scurte distribuție prin canale lungi
• acoperirea pieței
• distribuție intensivă distribuție selectivă distribuție exclusivă
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
• gradul de participare a firmei distribuție prin aparat propriu distribuție prin
intermediari
• distribuție prin aparat propriu şi intermediari Totuşi, alegerea strategiei potrivite se
face ȋn funcție de:
• costurile de distribuție şi timpul necesar
• natura produselor
• restricții de ordin economic, legislativ, financiar, social, mediu, etc.
Dacă se optează pentru un canal de distribuție care include intermediari, alegerea
acestora se face ȋn baza unei analize a pieței pentru găsirea partenerului cel mai potrivit. În
funcție de intermediarii identificați, care corespund şi sunt compatibili cu domeniul de
activitate al organizației, se poate completa o matrice de decizie: pe linii criteriile de selecție,
pe coloane potențialii intermediari.
Este mai uşor de găsit un intermediar pentru o categorie de produse deja existente,
decăt pentru produse inovatoare, pentru care nu s-au dezvoltat ȋncă pe piață canale de
distribuție.
Politica de promovare
Prin promovare se ȋnțelege ansamblul activităților de marketing, care au ca scop
creşterea vȃnzărilor, prin comunicarea beneficiilor oferite de produs.Mediul de piață actual
necesită o permanență comunicare ȋntre producător / prestator de servicii şi piață, care se
poate face prin: informare atentă a potențialilor consumatori şi a intermediarilor, acțiuni
specifice de influențare a coportamentului cumpărătorului, de sprijinire a procesului de
vȃnzare.
Sursele de comunicații folosite trebuie să fie:
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
• puternice – relație de autoritate față de publicul target
• atrăgătoare – se se diferențieze
• credibilă – pentru a fi acceptate, mesajele trebuie să corespundă sistemului de valori
ale
destinatarului
Printre instrumentele folosite se numără:
• relațiile publice promovarea vȃnzărilor publicitatea
• forța de vȃnzare
• utilizarea mărcilor pentru promovare manifestări promoționale
• marketing-ul direct sponsorizarea Cele mai frecvente tehnici de promovare sunt:
• reduceri de prețuri
• vȃnzări grupate
• concursuri promoționale
• cadouri promoționale
• cupoane
• gratuități
• sampling (mostre gratuite) seminarii, conferinţe, worshop-uri publicitatea la raft
Prin promovare, indiferent de forma aleasă, se urmăreşte promovarea imaginii întreprinderii
şi/sau a produsului/serviciului oferit. În funcţie de tipologia produsului/serviciului oferit, se
poate face o promovare concentrată pe un singur segment de piaţă sau pe toate segmentele
pieţei, sau promovări diferenţiate pe fiecare segment de piaţă. Nu în ultimul rând, se poate
urmări o strategie ofensivă sau una defensivă.
A doua grupă de calităţi o constituie cele voliţionale, care pornesc de la voinţă, acel
autoreglaj conştient al omului, capacitatea sa în procesul prin care se conduce către un anumit
scop propus şi dezvoltarea unui motiv lăuntric pentru a-şi realiza scopul. Însăşi voinţa are
calităţi proprii: perseverenţă, consecvenţa, combativitatea, bărbăţia şi tăria voinţei. Dintre
calităţile voliţionale se reţin: intuiţia, fermitatea, independența de sine, stabilitatea scopului,
stăpânirea de sine.
- Intuiţia este calitate voliţională pe care o are managerul, ca urmare a acumulărilor
conştiente de cunoştinţe şi deprinderi în şcoli, cursuri sau experienţă.
- Fermitatea se referă la promptitudinea şi încrederea cu care, de pildă, se ia o decizie, la
tăria cu care se luptă pentru înfăptuirea ei. Ea poate acţiona între cugetare şi
impulsivitate, în sens negativ sau pozitiv.
- Independenţa de sine permite managerului să delibereze de sine stătător, să ia decizii
pentru care îşi asumă în mod conştient răspunderea; ea izvorăşte întotdeauna dintr-o
încredere în forţele proprii.
- Stabilitatea scopului este calitatea voliţională care urmăreşte menţinerea acestui scop
la nivelul intensităţii corespunzătoare. Prin oscilări se slăbeşte activitatea ajungându-se
la dezorganizare, îndoială, pasivitate şi indiferență.
- Stăpânirea de sine şi autocontrolul asigură o permanentă raportare a activităţii la
cerinţele obiective. Este o condiţie necesară în scopul respectării normelor pentru o
conduită morală.
- După cum rezultă din cele expuse, calităţile managerului nu sunt unanim recunoscute;
fiecare autor enumeră calităţile ce consideră că ar trebui să aparţină unui manager.
Însuşirile şi calităţile au semnificaţia şi importanţa lor îndeobşte cunoscute; lipsă sau
manifestarea lor cu întârziere pot compromite rezultatele unor acte concepute şi bine
organizate. Este aproape cu neputinţă să se găsească cineva care să întrunească toate aceste
calităţi, iar pe de altă parte, chiar dacă le-ar cunoaşte oricât de bine, oamenii nu devin mai
buni decât sunt.
Aptitudinile
Pentru a putea să presteze o activitate de conducere eficientă, managerul trebuie ca,
alături de anumite însuşiri şi calităţi, să posede anumite aptitudini. Complex de însuşiri
psihice ale managerului, aptitudinile fac ca el să aibă succes în activitatea sa. A avea o
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
aptitudine înseamnă a putea efectua o acţiune, a pune în practică anumite cunoştinţe, a le
valorifica. Tipologic, aptitudinile sunt de două feluri: generale şi speciale.
Aptitudinile generale sunt însuşirile fizice şi psihice ce asigură succesul în mai multe
forme de
activitate.
Aptitudinile speciale privesc succesul doar în anumite domenii, ambele categorii, în
procesul muncii se formează şi se dezvoltă mai încet decât cunoştinţele şi deprinderile însă cu
un grad mai mare de stabilitate. Alte tipuri de aptitudini sunt aptitudinile organizatorice,
pedagogice şi
cele de conducere.
Aptitudinile organizatorice, numite capacităţi organizatorice, reprezintă sinteza unor
însuşiri cu un înalt nivel de dezvoltare al intelectului şi al creaţiei, înseamnă orientarea rapidă
şi precisă în psihologia oamenilor.
Aptitudinile pedagogice legate de cele organizatorice, au influenţe educaţionale prin
capacitate didactică, spirit de observaţie şi orientare, inventivitate didactică.
Cea de-a doua categorie este alcătuită din aptitudinile de conducere, alt complex de
însuşiri psihice care îl ajută pe manager să aibă succes în activităţile pe care le desfăşoară. A
avea aptitudini de conducere înseamnă a putea să pună în practică cunoştinţele sale de
conducere, valorificându-le cât mai complet.
În afară de tipurile prezentate mai există aptitudini simple, necesare pentru efectuarea
unui singur fel de operaţii şi aptitudini complexe, alcătuite din aptitudini simple înlănţuite, ca
sistem ierarhizat de operaţii.
De asemenea sunt importante şi aptitudinile din trei domenii principale: aptitudinile
profesionale, conducerea unui grup şi aplicarea ştiinţei conducerii. Toate aptitudinile
prezentate formează un întreg, nici una neputând exista fără cealaltă. Determinarea
aptitudinilor managerului se poate face prin experienţă şi prin metode tehnice, demonstrând
posibilităţile acestuia de a ajunge la succes în munca managerială.
În concluzie, datorită multitudinii de elemente care conturează profilul conducătorului,
personalitatea sa complexă, se accentuează ideea privind imposibilitatea încadrării
conducătorilor în scheme tip, cât şi imposibilitate existenţei unor conducători „puri”.
Stilurile de management
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Trăsăturile de personalitate şi particularităţile psihice şi psihologice, calităţile,
cunoştinţele şi comportamentele conducătorilor în exercitarea managementului potrivit se
reunesc în conceptul de „stil de conducere”.
Stilul de conducere este considerat drept „o variabilă continuă care se manifestă ca
interacţiune a tendinţelor dominate de comportament şi atitudine ale managerilor” (Dicţionar
de Psihologie, 1981).
Stilul de conducere este felul propriu de a fi, de a se comporta şi de a acţiona al
managerului în procesul conducerii. Stilul reprezintă modul concret de exercitare a rolurilor
managerului şi de transpunere decurse din statutul de manager, constituindu-se metode de
intervenţie în activitatea efectivă în plan comportamental a exigenţelor angajaţilor organizaţiei
prin influenţarea lor activă.
Stiluri manageriale în funcţie de comportament şi atitudine. Teoria x, teoria y şi teoria z
Comportamentul constă în ansamblul modalităţilor de reacţie a organismului în
interacţiunea să cu mediul înconjurător. Comportamentul managerului eficient se poate
analiza, iar din punct de vedere al managerului se desprind 2 tipuri: unul ineficient, care dă
dispoziţii şi sarcini, fără a aprecia realităţile şi eforturile, pune preţ pe obligativitatea
îndeplinirii sarcinilor; şi unul eficient, în care managerul nu apare întotdeauna într-o ţinută
oficială ci într-una prietenoasă, apreciind realist eforturile şi realizările.
Cele două tipuri de comportament nu se exclud, ci se completează. McGregor a
sugerat că liderii care adoptă premisele Teoriei X folosesc în grad ridicat controlul asupra
subalternilor, nu pun accent pe implicarea acestora şi manifestă o slabă preocupare faţă de
creşterea şi dezvoltarea angajaţilor. În opoziţie, managerii care pleacă de la premisele Teoriei
Y acordă oamenilor mai multă responsabilitate, îi implică în stabilirea obiectivelor şi în luarea
de decizii şi manifestă o puternică preocupare faţă de dezvoltarea angajaţilor. Presupoziţiile
care stau la baza celor două teorii sunt următoarele:
Teoria x
Teoria x porneşte de la ideea că omul este predispus la delăsare în muncă, motiv
pentru care, majoritatea oamenilor trebuie forţaţi, controlaţi, îndrumaţi şi ameninţaţi să
depună efortul corespunzător îndeplinirii organizaţiei.
Conducătorii care acceptă teoria x vor adopta un comportament bazat pe o autoritate
excesivă, stabilind obiective şi metode unilaterale, exercitând un control de detaliu. Acest
model este practicat adesea de managerii dinamici, capabili de o mare cheltuială de energie,
însă până la final devine ineficient datorită tensiunilor create. Deci, autoritatea nu poate
înlocui activitatea de îndrumare.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Teoria y
Teoria y are ca premisă considerarea efortului fizic şi intelectual prin muncă, ca o
cerinţă tot atât de naturală ca şi odihnă sau distracţia. Controlul exterior sau ameninţarea cu
pedepse, nu sunt singurele mijloace de determinare a oamenilor să realizeze obiectivele,
oamenii fiind capabili de autocontrol, autoîndrumare.
Conducătorii ce acceptă teoria y, vor adopta un comportament orientat spre linia
novatoare a conducerii, adică cu exercitarea unei autorităţi restrânse, favorizând participarea
subalternilor la stabilirea obiectivelor, a măsurilor şi metodelor pentru atingerea acestora,
orientând controlul spre rezultate. Teoria y, pune accent pe resursele umane, astfel încât, stilul
şi metodele de conducere trebuie să pună în valoare aceste resurse, prin colaborare,
participare, integrare a nevoilor individuale în cele ale organizaţiei.
STILURI DE MANAGEMENT
Teoria X Teoria Y Teoria Z “stilul japonez de
management”
- Prin - Crearea unor condiţii - Decizia se ia prin consens
ameninţare optime de lucru
- Importanţa încrederii între
- Prin sancţiuni - Banii manageri şi subordonaţi
disciplinare Stil participativ - Responsabilitatea individuală
- Prin control - Orientarea spre angajarea pe
Stil autoritar termen lung a personalului
Liderul lasă angajaţii să ia decizii, are
mare încredere în ei fiind, practic,
îndrumătorul acestora
Stilul autoritar
Liderul decide ce se va face şi cum are o importanţă mare în anumite organizaţii. Chiar dacă
şeful trebuie să fie prezent, altfel munca se opreşte, stilul este benefic atunci când iniţiativa
oamenilor este mică sau lipseşte. Promovarea propriilor puncte de vedere nu este doar
apanajul liderului şi subordonaţii, în ansamblu, au aceeaşi filozofie de viaţă, ceea ce
determină o agresivitate sporită în cadrul relaţiilor interpersonale, politica ţapului ispăşitor
fiind regula casei. Liderul poate avea uneori competenţe profesionale apreciabile dar,
indiferenţa faţă preocupările şi efortul oamenilor limitează mult acest atuu. Având întotdeauna
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
dreptate sau susţinând asta, autocratul manifestă rigiditate în acceptarea unor noi modele de
acţiune, pe motiv că cele existente sunt suficiente. Un asemenea şef nu încurajează iniţiativa,
nu este de mirare când în colectivele unde se practică acest stil, iniţiativa este inexistentă.
Există o mare distanţă psihologică între şef şi subordonaţii, conducând la un elitism
nejustificat şi la incapacitatea de a vorbi pe limba oamenilor. Pe de altă parte, lipsa unor
"familiarisme" face posibil adoptarea, fără prea mare greutate a unor decizii grele sau
nepopulare. Stilul acceptă autoritatea formală, ca singura modalitate de manifestare a relaţiilor
cu subordonaţii.
Stilul democratic
Este cel mai popular şi cel mai corespunzător cerinţelor. Prima caracteristică a acestui
stil este aceea că promovează participarea subordonaţilor şi încurajează iniţiativa. Această
deschidere a fost imediat remarcată de Lewin, care a analizat oportunităţile pe care le oferă un
stil de conducere care încurajează activismul şi relaţionismul, într-un spaţiu social unde
acestea sunt fundamentale. Liderul democrat va accepta puncte de vedere social împărtăşite şi
nu va încerca să-şi impună punctul lui de vedere. Este atent la nevoile oamenilor şi urmăreşte
cu atenţie efortul investit de oameni pentru a realiza o sarcină. Aceste demersuri îl ajută pe
lider să-şi dezvolte capacităţile şi deprinderile interpersonale. Nu este mai puţin adevărat că
anumite mentalităţi ale angajaţilor găsesc un teren propice de manifestare. Sub masca
democratismului, jocul de interese şi politicile de reţea pot căpăta direcţii nedorite.
Este de ajuns să punem în discuţie mentalităţi gen "capra vecinului" pentru a înţelege
aceste capcane. Apariţia invidiei, a bârfelor şi dezinformării este inevitabilă atât timp cât stilul
încurajează libertatea cuvântului. Liderii care folosesc acest stil trebuie să fie atenţi la
sistemul comunicaţional pe care îl promovează, de asemenea, trebuie să fie atenţi la relaţiile
interpersonale informale astfel încât "când întinzi un deget să nu ţi se ia toată mâna".
Stilul permisiv Este cum arată şi titulatura, este centrat pe ideea că şeful nu este interesat de
ceea ce fac subordonaţii şi nu se implică în muncă acestora. Din acest punct de vedere, stilul
este profund contraproductiv, prin implicaţiile pe care le are la nivelul organizaţiei.
Stil centrat pe oameni – centrat pe sarcini
Abordarea bidimensională (Blake şi Mouton) se bazează pe două caracteristici: interesul
pentru
obiective şi rezultate și interesul pentru problemele sociale ale oamenilor.
Analizând stilurile clasice de conducere, în special pe cel autocratic şi democratic, ei
consideră că două sisteme de referinţă sunt fundamentale în analiza lor: înclinaţia managerilor
spre sarcină sau spre oameni. Această abordare permite conturarea unei palete mai largi a
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
stilurilor de conducere, bazate pe cele două coordonate. Un şef poate manifesta un interes larg
către sarcină şi un interes minor pentru oameni, sau invers. Alteori înclinaţiile sunt sensibil
apropiate. Cei doi cercetători insistă pe ideea că este posibilă învăţarea competenţei
manageriale, ceea ce contribuie la contracararea teoriilor calităţilor înnăscute. Grila lor
managerială este menită să identifice axele de-a lungul cărora managerii ar putea fi
caracterizaţi că orientaţi spre sarcini sau spre oameni, în comportamentul lor de lideri.
Managerii au o orientare dominantă, într-un grad mai mic sau mai mare, dar îşi pot
schimba stilurile, prin aşa-numitele stiluri de rezervă. Grila radiografiază 5 stiluri, astfel:
• "stilul centrat pe oameni" - atenţia exagerată acordată nevoii oamenilor de a stabili
relaţii interpersonale de tip afectiv conduce la crearea unei atmosfere agreabile în organizaţie
şi a unui ritm de muncă plăcut;
• "stil orientat spre sarcini" - atenţie exagerată acordată îndeplinirii sarcinilor şi relaţiilor
de autoritate. Sunt stabilite relaţii formale de lucru, care nu ţin cont de dinamica factorului
uman;
• "stilul minimei implicări" - depunerea unui efort minim necesar efectuării lucrărilor
obligatorii, suficient pentru a fi văzut ca membru al organizaţiei;
• "stilul echilibrat" - sau de mijloc, performanţa organizaţională este posibilă prin
echilibrarea necesităţilor de a realiza sarcinile menţinând, în acelaşi timp, moralul oamenilor
la un nivel mediu;
• "stilul în echipă" - participarea profesională a oamenilor, relaţiile de încredere şi
respect
promovate de sistemul de management, conduc la obţinerea performanţelor cerute.
Arta de a convinge - comunicarea managerială eficientă
Pentru a vă determina subordonații sau colegii să creadă că ceea ce spuneți este nu
numai corect, dar că transpunerea în practică poate aduce beneficii, trebuie să-i convingeți.
Convingerea este o cale persuasivă prin care interlocutorul recunoaște că argumentele și
soluțiile dumneavoastră sunt bune și pentru el și este gata să le folosească din proprie
inițiativă. Arta de a convinge, dincolo de trăsăturile de personalitate ale fiecăruia dintre noi,
include și o serie de factori ce trebuiesc luați în considerare:
• analiza gradului de implicare a auditoriului, pentru a vedea măsura în care acesta este
afectat de ceea ce veți spune. Dacă este puternic implicat, este mult mai probabil să fie
sensibil la argumentele dumneavoastră, deci concentrați-vă asupra construirii de argumente
solide, logice și contați mult pe credibilitate sau pe "politica organizației", ca să vă sprijine
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
argumentul. În cazul auditoriului puțin implicat, cereți-i sau determinați-l să facă un pas în
direcția în care dumneavoastră doriți să-l convingeți, să întreprindă în acea direcție o acțiune,
oricât de nesemnificativă. Prin aceasta va deveni mai implicat, chiar dacă nu este încă convins
de utilitatea ei;
• folosirea credibilității, credibilitatea șefului în fața auditoriului depinde de funcția și
statutul din organizație, de bune intenții percepute, competență, imagine, moralitate sau cinste
și afectează succesul acțiunii de convingere. Schimbările de atitudine bazate pe credibilitate
au durată scurtă. Faceți ca auditoriul să acționeze imediat pentru a nu pierde ce a-ți câștigat
deja în baza credibilității;
• construirea unei baze comune. Comunicatorii care exprimă de la început opinii
împărtășite de auditoriu, chiar și în altă problemă decât cea în discuție, au șanse mai mari de a
schimba atitudinea acestuia în problema de interes. Referiți-vă deci, la început, la interese și
obiective comune cu auditoriu și apoi treceți la aspectul care ar putea să vă pună în dezacord.
Rețineți și faptul că oamenii pot fi cel mai bine convinși folosind propriile lor argumente;
• repetare și accentuare, o poziție câștigată trebuie consolidată. Schimbările de atitudine
sunt în general tranzitorii. Ele pot fi însă întărite prin repetarea și accentuarea poziției, pentru
a se asigura înțelegerea și reținerea pe termen lung sau prin determinarea unei acțiuni a
auditoriului în favoarea poziției câștigate;
• folosirea emoțiilor, nu doar a logicii, se realizează prin apelarea la comunicarea
sportivă. Vorbele dumneavoastră trebuie să convingă nu doar "mințile" ci și "sufletele".
Numai așa puterea de convingere este profundă și poate conduce la schimbări stabile. Înainte
de a trece la o altă idee, interpretați semnalele nonverbale ale interlocutorului, mesajele de
feed-back. Faceți ca mesajul să apeleze la toate simțurile interlocutorului. Fiți de asemenea
onest în tot ceea ce spuneți. Nu promiteți ceea ce nu puteți face, deoarece vă pierdeți
credibilitatea.
Oamenii uită ușor ce s-a spus, ei se ghidează după ceea ce se face. Minciunile și exagerările
nu sunt numai ne etice, ci și neproductive. Dacă ceva nu este sigur, recunoașteți dacă există și
dezavantaje, menționați-le, dacă nu știți ceva, admiteți acest lucru.
Asociația Americană de Management a stabilit 10 reguli, utile în realizarea unei comunicări
eficiente:
1. Managerul trebuie să-și clarifice ideile înainte să le comunice. Trebuie să le
sistematizeze și analizeze pentru a fi corect transmise;
2. Pentru planificarea comunicațiilor este necesară consultarea celor din jur;
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
3. Cei care doresc să inițieze comunicarea trebuie să examineze adevăratul scop al
acesteia,
pentru a nu se pierde în detalii;
4. Cei care comunică trebuie să țină cont de context;
5. Managerul trebuie să fie atent în timpul comunicării la nuanțe, ca și la înțelesul de
bază al
mesajului;
6. Managerul trebuie să-și dezvolte capacitatea de empatie. Când se pune problema să
transmită un mesaj, să îndrume cooperarea, să descopere interesele și trebuințele altor
persoane, managerii trebuie să cunoască și punctul de vedere al celorlalți;
7. În timpul comunicării, participanții trebuie să pună întrebări și să se încurajeze
reciproc
în exprimarea reacțiilor. Managerul trebuie să urmărească primirea feed-back-ului;
8. Managerul și receptorul trebuie să comunice în perspectivă la fel de bine ca și în
prezent. Comunicațiile trebuie să fie prevăzute cu scopuri și mijloace corespunzătoare unor
perspective și arii largi de cuprindere;
9. Cei care comunică trebuie să fie siguri pe suportul comunicării. Managerii trebuie să
fie conștienți că atunci când acțiunile și atitudinile sunt în contradicție cu cuvintele, cei mai
mulți oameni tind să nu țină cont de ceea ce s-a spus;
10. Managerul și receptorii trebuie să încerce, nu numai să înțeleagă, dar să se și facă
înțeleși. Ei trebuie să fie buni ascultători. Ascultarea este una din cele mai bune atribute ale
comunicării.
Caracteristicile personalității
Personalitatea este modul unic, în care fiecare dintre noi reacționează în contact cu lumea, ca
rezultat al percepției noastre, al experiențelor, motivației, atitudinilor. Câteva dintre
caracteristicile personalității noastre își lasă amprenta asupra calității comunicării verbale:
• claritatea, redată prin simplitate în vorbire, folosirea unor expresii uzuale, înțelese de
toată lumea și prin pronunțarea corectă a cuvintelor. Dacă aveți greutăți de pronunție, este
bine să vă pregătiți mesajul din timp și să vă asigurați că aveți la dispoziție mijloace tehnice
ajutătoare;
• empatia se referă la încercarea vorbitorului de a fi curtenitor și prietenos. Chiar dacă
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
este nervos și supărat, vorbitorul trebuie să ascundă acest lucru. Stăpâniți-vă emoțiile și
rămâneți calm. "Muzica" mesajului dvs. trebuie să fie una caldă, deschisă, generoasă;
• sinceritate, aici luată cu sens de naturalețe. De cele mai multe ori, când discutăm cu
persoane necunoscute sau cu un statut social mai înalt, devenim rigizi și stângaci. Aceasta
provine din lipsă de încredere în sine. Evitați să vă comportați într-un asemenea mod;
• relaxarea, corpul trebuie să fie destins și să se miște natural. Orice încordare sau stres
face ca mișcările corpului să fie incontrolabile. Poate apărea tremuratul sau bâlbâiala. Dacă
sunteți o fire mai timidă, exersați acasă în față oglinzii un anume mesaj, încercând să vă
urmăriți reacțiile nonverbale (gesturile, mimica).
Calitățile vocale
Se referă la modul în care mecanismele vorbirii lucrează pentru a transmite mesajul. Aici
intră:
• înălțimea și intensitatea vocii, are un impact deosebit de mare pentru ascultător. O
voce pițigăiată și ascuțită este supărătoare pentru urechile celor din jur. Dacă posedați o
asemenea voce, încercați să găsiți alte modalități de transmitere a mesajului;
• volumul vocii trebuie corelat cu contextul și spațiul în care are loc dialogul. Nu are
rost să strigați sau să urlați într-o încăpere în care se mai află 2 auditori, așezați în apropierea
dumneavoastră. Reglarea volumului se face după o anumită experiență, aproape natural;
• dicția și accentul au darul de a limpezi și a face mai clar mesajul. Părțile mai
importante ale acestuia, pot fi scoase în relief mai bine. O dicție bună este un atu pentru orice
vorbitor. Cu puțin exercițiu, dicția dumneavoastră se poate îmbogăți;
• viteza de vorbire, este esențială pentru a se stabili un ritm al dialogului. O viteză prea
mare lasă impresia de grabă, acest lucru putând bruia ascultarea;
• folosirea pauzei, este benefică pentru a înțelege mai bine un anumit aspect. Pauza
poate fi folosită înaintea unei concluzii sau când dorim să urmărim efectul spuselor noastre,
vizavi de o afirmație făcută anterior.
Comunicarea scrisă
Este utilizată în proporție ridicată în cadrul organizației pentru solicitarea sau transmiterea de
note interne, rapoarte, decizii, planuri etc., adresate unor persoane din interiorul sau exteriorul
organizației. Specialiști vorbesc despre așa-numitul "mit al hârtiei". Studii efectuate arată că
75% din documentele care circulă într-o organizație sunt adresate unei singure persoane, 10%
vizează două persoane și doar 6% sunt destinate unui număr de trei sau mai multe persoane.
Deși nu foarte agreată - puţini sunt managerii cărora le place să scrie sau să citească rapoarte -
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
comunicarea scrisă este inevitabilă. Problemele majore cu care ne confruntăm în scriere sunt
legate de claritatea, concizia și completitudinea materialului scris.
Mesajul scris trebuie să fie ușor de citit. Pentru aceasta acordați atenție următoarelor aspecte:
• limbajul și formularea trebuie să respecte nivelul cititorului din punctul de vedere al
profesiunii și ca grad de familiaritate cu subiectul. Limbajul să fie simplu și nepretențios,
folosiți jargonul profesional numai dacă cititorul lucrează în același domeniu cu
dumneavoastră;
• construcția propozițiilor (lungime, sintaxă) trebuie să sprijine mesajul în ceea ce
privește gradul de complexitate și de abstractizare a materialului;
• divizați pagina în paragrafe, fiecare dintre ele conținând o singură idee. Plasați
propoziția subiect la începutul paragrafului. Paragrafele să nu fie mai lungi de 4-5 propoziții;
• asigurați ghidarea cititorului pe parcursul textului prin prezenţa unui schelet logic al
textului sau prin cuvinte semnal. Cuvintele semnal sunt: de încetinire - avertizează cititorul că
trebuie să încetinească lectura deoarece se schimbă ideea - totuși, de altfel, încă, dar, în pofida
faptului că, cu toate acestea, mai de grabă; de continuare - avertizează că se va continua în
același mod - tot astfel, de asemenea, în plus și, mai mult, asemănător, mai des, mai mult
decât atât, în mod similar; de recapitulare - semnalizează un sumar sau o concluzie - de aceea,
în concluzie, în acord cu, consecvent cu, deci, astfel, atunci.
Comunicarea nonverbală
Alături de comunicarea scrisă și verbală, managerii folosesc, uneori fără să își dea
seama, încă un tip de comunicare: nonverbală. Noi comunicăm foarte multe lucruri fără a
scrie sau spune un singur cuvânt. Expresia feței, gesturile noastre, postură și hainele transmit
mesaje cu mult înainte ca noi să vorbim. Fiți conștienți de acest lucru și aveți grijă să
demonstrați ceea ce intenționați să spuneți. De multe ori ne contrazicem cuvintele prin acțiuni,
lucru care îi derutează pe cei din jurul nostru. Fiți sensibili în tonul vocii, consolidați-vă
pozițiile sprâncenelor, mâinilor, ochilor. Toate acestea sunt expresii ale atitudinii
dumneavoastră. Caracteristica acestui tip de comunicare constă în concurența ei cu
comunicarea verbală, ceea ce permite transmiterea unor mesaje chiar și în timp ce partenerii
discută. Cei care au studiat limbajul nonverbal au demonstrat că doar 7% din comunicare are
loc prin cuvinte, restul fiind comunicare nonverbală (38% paralimbaj – intonația și
inflexiunile vocii și 55% alte elemente nonverbale - expresia feței, gesturile și postura
corpului).
Semnalele comunicării nonverbale sunt ușor de observat pe fețele oamenilor:
încruntări, zâmbete, ridicarea sprâncenelor, capul înclinat, capul ținut în jos, pumnii strânși,
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
tremurul mâinilor. "Citirea" acestor mesaje depinde de sensibilitatea și experiența personală.
Comunicarea nonverbală scapă controlului conștient, fiind în mare măsură involuntară și, de
aceea, greu de ascuns sau "falsificat". Ea este generată de anumite reacții fiziologice din
organism, ce scapă controlului conștient. De regulă, acest tip de comunicare poate sprijini,
contrazice sau substitui comunicarea verbală având în același timp și rol regulator și de
control al acesteia (gesturile care simbolizează dorința de a prelua conversația, aprobarea,
dezaprobarea, încurajarea interlocutorului să vorbească). Vom analiza, în continuare, limbajul
corpului ca modalitate principală de exprimare a comunicării nonverbale. Limbajul corpului
contribuie la comunicare prin expresia feței, mișcarea corpului (gesturi), forma și poziția
corpului, aspectul general și comunicarea tactilă. Expresia feței include mimica (încruntarea,
ridicarea sprâncenelor, încrețirea nasului), zâmbetul (prin caracteristici și momentul folosirii)
și privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia și direcția privirii).
Mimica - fiecare parte a feței noastre comunică: fruntea încruntată semnifică
preocupare, mânie, frustrare; sprâncenele ridicate cu ochii larg deschiși - mirare, surpriză; nas
încrețit - neplăcere; buze strânse - nesiguranță, ezitare, ascunderea unor informații. Este
adevărat că aceste manifestări sunt în legătura și cu alți factori: context, canal de comunicare,
relația dintre cei doi, dar, cunoașterea acestor manifestări vă poate fi de un real folos în munca
dumneavoastră cu subordonații.
Zâmbetul - se vorbește despre o nouă știință - zâmbetologia, care studiază impactul
zâmbetului asupra relațiilor dintre oameni. Este un gest complex, capabil să exprime o gamă
largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacție, la promisiune, cinism, jenă.
Privirea - mulți afirmă că ochii sunt oglinda sufletului. Modul în care privim și suntem
priviți are legătură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere și prietenie. Privind pe
cineva confirmăm că îi recunoaștem prezența, că există pentru noi (ce neplăcut este când
mergi undeva și toată lumea te evita cu privirea, te simți ca un intrus). Interceptarea privirii
cuiva înseamnă dorința de a comunica. O privire direcționată poate însemna onestitate și
intimitate, dar în anumite situații comunică amendare. Evitarea privirii înseamnă ascunderea
sentimentelor, lipsa de confort sau vinovăție. Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli
privirea interlocutorului în situația în care se simt amenințați, dar o vor căuta în situații
favorabile. Există chiar expresia: "a te agăța cu privirea". Pupilele se lărgesc, în general, la
vederea a ceva plăcut, față de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micșorează ca
manifestare a nesincerității, a neplăcerii. Mișcarea corpului comunică prin gesturi, poziția
corpului și prin modul de mișcare.
Gesturile - aproape nimic nu se comunică fără gesturi. Pentru a conștientiza aceasta încercați
să comunicați cu mâinile legate. Gesturile sunt multiple și au semnificații diverse. Strângerea
pumnilor denotă ostilitate și mânie, solidaritate, stres - în funcție de context, brațele deschise -
sinceritate, acceptare; mâna la gură - surpriză; acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva,
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, palma (degetele) pe obraz denotă
interes maxim.
Postura corpului indică statutul social pe care indivizii cred că îl au sau vor să-l aibă vis-a-vis
de
alții. Posturile pe care le iau oamenii în legătura cu relația dintre ei se pot clasifica în:
• de includere/excludere, postura prin care se definește spațiul disponibil activității de
comunicare și se limitează accesul în cadrul grupului;
• de orientare corporală - se referă la faptul că doi oameni pot alege să se așeze față în
față sau alături.
Prima situație comunică predispoziție pentru conversație, iar a doua, neutralitate. Orientarea
generală a corpului semnifică și ea ceva. Dacă tot corpul este îndreptat spre interlocutor poate
semnifică o relație mai strânsă și un interes mai mare. Dacă corpul este răsucit și doar
trunchiul este îndreptat spre interlocutori vizează nerăbdare, dorința de a stopa dialogul,
exprimă faptul că persoana se grăbește.
Comunicarea ca proces de transmitere a informațiilor către subordonați sau de primire a
mesajelor de la șefi are o importanță capitală în activitatea de conducere. Cunoașterea unor
tehnici de comunicare, însușirea unor deprinderi în domeniu, vă poate ajuta mult în activitatea
dumneavoastră viitoare. Transpunând în practică cele expuse mai sus, vă veți convinge mai
ușor de utilitatea comunicării în structurarea relațiilor de autoritate la nivelul unității
dumneavoastră și în activitatea propriu-zisă de conducere și de luare a deciziei.
Managamentul riscurilor
Reuşita şi atingerea obiectivelor stabilite de o companie presupune şi cunoaşterea şi asumarea
unor riscuri.
Riscul este definit ca un element incert, dar posibil să se întâmple. Poate avea una sau mai
multe cauze şi comportă unul sau mai multe efecte păgubitoare.
Riscurile apar în cadrul tuturor activităţilor socio-economice.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Managementul riscului se poate defini ca un ansamblu al metodelor sau mijloacelor
care gestionează incertitudinea, pentru a îndeplini obiectivele companiei. Prin managementul
riscului se urmăreşte monitorizarea riscului şi identificarea de soluţii.
Managementul riscului poate avea rezultate pozitive numai dacă ia în considerare toate
aspectele acestuia.
Fazele procesului de management al riscului:
- identificarea – se evaluează pericolele potenţiale, se întocmesc liste de control cu surse
potenţiale de risc, se organizează şedinţe de identificare a riscurilor şi se analizează istoricul
activităţii companiei prin intermediul documentelor din arhive. Identificarea riscurilor trebuie
să aibă loc în mod regulat.
- analiza (evaluarea) – sunt mai multe metode de analiză a riscului, între care simularea
Monte Carlo şi arborii decizionali. Se analizează riscurile identificate în etapa anterioară şi se
realizează o cuantificare a acestora.
- reacţia (răspunsul) – se referă la măsuri şi acţiuni ce se pot lua pentru eliminarea sau
cel puţin diminuarea şi repartizarea riscului.
Potenţiale surse de riscuri: condiţii de mediu, personalul, modificări ale obiectivelor, erori şi
omisiuni de proiectare şi execuţie, estimări ale costurilor, etc.
Riscurile pot fi clasificate după multe criterii.
A. Interne – echipa managerială le poate controla
- Umane
- Materiale
- Ale proceselor
- Organizaţionale
B. Externe – nu se află sub controlul echipei manageriale, ceea ce le face mai greu de
manipulat, în primul rând pentru că nu intră în acţiunea directă a conducerii.
- Naturale
- De afaceri
- La nivel mediu
- La nivel macro
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Riscurile interne sunt de nivel micro şi tocmai de aceea de cele mai multe ori sunt
ignorate de conducerea managerială. Riscurile de natură umană constau în nepotrivirea
persoanei selectate cu funcţia pentru care a fost angajată, lipsa de loialitate, lipsa de de
onestitate, fluctuaţia de personal, riscul de îmbolnăvire, concurenţa neloială. Riscurile
materiale cuprind riscuri legate de materia primă folosită, care este posibil să nu corescpundă
calitativ sau cantitativ, de utilajele folosite, etc. Cele două categorii de mai sus pot să fie
completate de riscurile proceselor: comunicare defectuoasă între depatamente, necorelare
între duratele de desfăşurare a diferitelor procese. Tot în categoria riscurilor interne mai intră
şi riscurile organizaţionale, care se referă la un personal insuficient pregătit, proastă
organizare a activităţilor, care duce la apariţia de timpi morţi sau de perioade supraîncărcate,
etc.
Riscurile externe sunt mai uşor de identificat decât cele interne, mulţumită
vizibilităţii lor. Această categorie cuprinde riscuri naturale, care se fac simţite mai ales în
sectorul infrastructurii, dar nu numai – cutremure, inundaţii, ploi, etc., riscuri de afaceri –
aprovizionarea, scăderea cererii, concurenţa, condiţiile economice locale, întârzieri la încasări,
etc., riscurile de nivel mediu
– modificări legislative, schimbarea furnizorilor, etc., riscuri la nivel macro – privesc
acele riscuri
cu efect asupra pieţei şi a economiei în ansamblu: criză economică, război, viruşi informatici,
etc.
Intreprinderea socială
Iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri de succes este o provocare în sine şi cu atât mai mult
atunci când este vorba despre înfiinţarea unei întreprinderi sociale. Întreprinderile sociale
constituie unul dintre modelele de muncă şi de ocupare a forţei de muncă ce fac parte din
economia socială, jucând un rol important la nivel european şi naţional.
În România, cadrul legal care face referire la acest tip de întreprinderi a fost instituit
asa cum am aratat în primul capitolul (1.4) prin Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
Pentru înfiinţarea unei întreprinderi sociale de succes este necesară existenţa unui grup
de iniţiatori, constituit din persoane care au o motivaţie puternică şi pun multă pasiune în
acest demers. Acesta presupune muncă de echipă, iar iniţiatorul trebuie să aibă viziune şi
determinare pentru a reuşi să îi mobilizeze şi pe ceilalţi membri ai grupului de inițiatori dar și
a tuturor părților interesate.
Trebuie încă de la început să fie cunoscute provocările cărora va trebuie să le faceţi
faţă şi să dobândiţi cunoştinţele şi deprinderile utile în acest proces. Fiind un efort colectiv,
toţi membrii echipei trebuie să parcurgă procesul de planificare al întreprinderii sociale,
pentru a dobândi deprinderile necesare dar şi pentru a creşte nivelul implicării prin crearea
sentimentului de apartenenţă la acest demers.
Pentru înfiinţarea unei întreprinderi sociale este necesar să se identifice mai întâi
oportunităţile de afaceri existente.
Este bine să fie luate în considerare toate opţiunile de afaceri ce pot apărea, să se
examineze motivele înfiinţării sale şi să se definească cu claritate scopul (câte locuri de
muncă se vor crea, care este capitalul iniţial necesar).
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
Într-o etapă ulterioară va fi necesar să se pregătească unele texte / studii de bază
(sondaje de piaţă, plan de afaceri, statut, regulament de funcţionare) precum şi mobilizarea şi
informarea diferiţilor parteneri potenţiali în vederea atragerii şi conştientizării lor.
Întreprinderile de economie socială plasează oamenii înaintea profiturilor.
Ele abordează într-un mod inovator nevoile sociale, economice și ecologice ale
societății, care nu și-au găsit o rezolvare adecvată prin acțiunile sectorului public și al celui
privat.
Întreprinderile de economie socială plasează oamenii înaintea profiturilor. Ele
abordează într-un mod inovator nevoile sociale, economice și ecologice ale societății, care nu
și-au găsit o rezolvare adecvată prin acțiunile sectorului public și al celui privat.
În același timp, întreprinderile de economie socială trebuie să genereze profit.
Ele funcționează conform principiilor economiei de piață, oferind bunuri și servicii și
urmărind satisfacția clienților. Diferența principală constă în faptul că întreprinderile de
economie socială își investesc profiturile în obiective sociale, în loc să genereze îmbogățire
individuală, prin:
• crearea de spații pentru participare și pentru schimburi de idei, în cadrul unei
întreprinderi de economie socială.
• promovarea cooperării, conștientizării și implicării în cadrul comunității;
• dezvoltarea unor relații mai strânse între locuitori, comunitatea locală și societate în
ansamblul ei, promovând în același timp răspunderea colectivă;
• contribuția adusă la protecția mediului înconjurător.
Economia socială este o modalitate inovatoare și mai eficientă prin care se vine în
întâmpinarea nevoilor sociale, în comparație cu abordările tradiționale. Ea activează sinergii
pe multiple niveluri, care caută soluții la probleme de interes colectiv, dar și implementarea de
acțiuni specifice, destinate persoanelor și familiilor vulnerabile. Astfel, se facilitează o
abordare dincolo de perspectiva de asistență socială, se activează practici de reciprocitate și,
în același timp, se produce atât valoare socială, cât și economică, deoarece:
• Indivizii sunt mai încrezători pe măsură ce învață cum să-și înceapă propria afacere.
Există beneficii și pentru alte persoane, care au acces la locuri de muncă de o mai bună
calitate și dezvoltă un sentiment de apartenență.
• Comunitățile devin mai unite, deoarece întreprinderile de economie socială pot stimula
dezvoltarea de politici locale incluzive și pot contribui la binele comun al comunității locale.
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
• Societatea, în ansamblul ei, beneficiază de pe urma ideilor și soluțiilor inovatoare care
răspund la nevoile acesteia și contribuie la schimbarea modului de gândire.
În acest sens, este nevoie de participarea activă a indivizilor și a grupurilor în
inițiativele de economie socială, pe lângă colaborarea dintre diferitele părți interesate din
sectorul public și cel privat.
Astfel, combinarea politicilor sociale de dezvoltare economică și a politicilor privind
piața muncii reprezintă o inovație de proporții pentru societățile sociale.
În plus, întreprinderile de economie socială contribuie și la remodelarea sistemului
economic global, prin una dintre caracteristicile lor principale: în loc de „acționari”, ele
răspund în fața unei serii de „părți interesate” și, deși furnizează bunuri și servicii pe piețe de
desfacere bine definite, nu sunt ele însele „pe piață”. Știm că o mare parte din profiturile
obținute în prezent de companii nu mai rezultă din vânzarea de bunuri și servicii, ci din
fuziuni și achiziții, precum și din alte operațiuni bursiere, mai mult sau mai puțin complexe;
astfel, această formă de întreprindere este imună la astfel de practici „agresive” și toxice.
Motivația
Declarația de principii conține ceea ce intenționați să obțineți pe termen lung. Trebuie
să evaluați motivul pentru care ați dori să înființați o întreprindere de economie socială și
modul în care este aceasta ancorată în valorile și în misiunea principală a organizației dvs.
Pentru început, va fi util să răspundeți la următoarele întrebări:
• Este aceasta una dintre principalele probleme sociale pe care organizația noastră vrea
să
le abordeze?
• O întreprindere de economie socială va fi o alternativă mai bună decât o organizație
caritabilă tradițională?
• Sunt beneficiarii ținta principală a întreprinderii sociale pe care dorim să o înființăm,
sau scopul întreprinderii este să finanțeze organizația caritabilă? Ambele abordări sunt
legitime, dar vor avea ca rezultat două structuri diferite.
Este important să știți care este motivația dvs. și motivele care stau la baza înființării
unei întreprinderi de economie socială. Va trebui să răspundeți la o serie de cerințe diferite,
adesea cu resurse foarte limitate. De aceea, evaluarea motivației dvs. este un factor căruia
trebuie să-i acordați o atenție considerabilă la începutul călătoriei. Atunci când alegeți
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
obiectivele sociale pe care ați dori săle abordați, încercați să nu depășiți prea multe obstacole
în același timp, ci să vă concentrați pe unul dintre ele și să organizați toți ceilalți factori în
ordinea importanței lor.
Evaluarea pieței
Unul dintre primii pași este să înțelegeți mediul în care intenționați să vă desfășurați
activitatea. Evaluați „regulile jocului” - cadrul juridic, reglementările, impozitele și peisajul
politic. Pentru a putea identifica cu exactitate nevoia de pe piață și gama de oportunități, va
trebui mai întâi să vă descrieți clienții cât mai precis posibil. În funcție de resursele de care
dispuneți și de metoda preferată, puteți face acest lucru efectuând cercetări în domeniu, în
mod individual, sau analizând ceea ce au aflat alții (cercetare documentară). Constatările dvs.
trebuie să stea la baza unei evaluări realiste a caracteristicilor și a numărului clienților dvs. În
condiții ideale, puteți crea produsul sau serviciul împreună cu utilizatorii finali preconizați. În
acest mod, veți avea o imagine și mai realistă: (a) a produsului sau serviciului pe care doriți
să-l vindeți cu succes și (b) a poveștii din spatele întreprinderii de economie socială, care
trebuie comunicată clienților (consultați secțiunea „Marketing și comunicare”).
În al doilea rând, dat fiind faptul că vă desfășurați activitatea într-un mediu
concurențial, trebuie să aveți o imagine clară a ceea ce oferă ceilalți furnizori. Încercați să
învățați din experiențele celorlalte companii: cu ce provocări s-au confruntat și ce aspecte au
contribuit la succesul lor? Un element esențial al planificării este stabilirea elementului care
distinge abordarea sau organizația dvs. de celelalte. Într-un mediu în care tot mai mulți
furnizori vând același lucru, devine dificil să găsești acea caracteristică unică a produsului sau
serviciului tău care să-l diferențieze cu adevărat de celelalte. Comunicarea motivației (motivul
pentru care faceți ceea ce faceți) v-ar putea ajuta, de asemenea să vă distingeți de ceilalți
furnizori. Impactul social pe care îl creați este un avantaj considerabil care atrage clienții și
investitorii (consultați și secțiunea
„Marketing și comunicare”). În rezumat, când evaluați piața de desfacere, nu supraestimați
dimensiunea acesteia și asigurați-vă că știți care este concurența posibilă
Riscuri
Înainte să înființați o întreprindere de economie socială, trebuie să anticipați ce ar putea să nu
meargă bine și cum să atenuați acele riscuri. O abordare matură a riscurilor și a modului în
care intenționați să le reduceți va face afacerea dvs. mai atrăgătoare pentru investitori. Una
dintre provocări în cazul întreprinderilor de economie socială este de a oferi avantaje sporite
beneficiarilor, pe de o parte, și de a face profit, pe de altă parte. Dificultățile întâmpinate în
găsirea unui echilibru între misiunea socială și veniturile financiare poate determina o deviere
de la activitățile sociale de bază către partea comercială. Acest lucru ar putea avea un impact
negativ asupra clienților, iar personalul ar putea părăsi întreprinderea, din cauza modificării
ACCES 4 ANTREPRENORIAT SOCIAL ÎN REGIUNEA SUD-EST
(POCU/449/4/16/128146)
Proiect Cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020
_______________________________________________________________________________
culturii organizaționale. Pe de altă parte, unul dintre principalele riscuri cu care se confruntă
cel mai des întreprinderile de economie socială este acela de a nu fi sustenabile dincolo de
punctul investiției inițiale.
Parteneriate și colaborări
Evaluați domeniul în care activați, ca să vedeți ce resurse sunt deja disponibile. Luați
în considerare toate activele și capitalul uman din organizație, cât și din afara ei. Este posibil
să identificați un număr considerabil de aliați potențiali, așa că încercați să analizați, din punct
de vedere strategic, care parteneriate sunt critice și care sunt utile.
Planul de afaceri
Planul de afaceri vă va ajuta să aveți în vedere aspectele principale ale afacerii, pe care
trebuie să le puneți în ordinea priorităților, înainte de a înființa o întreprindere de economie
socială. Va conține descrierea produsului sau serviciului pe care intenționați să-l vindeți,
modul în care veți administra afacerea și felul în care veți gestiona resursele. Acest plan vă va
ajuta să anticipați riscurile.
De asemenea, vă va permite să vă comunicați ideea și impactul său social atunci când
vă prezentați afacerea în fața celorlalți (asociați, parteneri și investitori). Ca să vă faceți o idee
despre ce conține un plan de afaceri, vă prezentăm mai jos elementele pe care noi le
considerăm cele mai importante. Puteți utiliza structura prezentată în capitolul următor să vă
scrieți planul de afaceri pentru întreprinderea socială.
Resursele umane
Dintre resursele de care aveți nevoie (personal, locație, materii prime), ne vom
concentra pe capitalul uman, deoarece acesta este un element esențial. Gestionarea resurselor
umane (RU) reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante de care trebuie să țineți cont
atunci când redactați un plan de afaceri pentru o întreprindere socială. Resursele umane
înseamnă recrutarea persoanelor potrivite (voluntari și angajați) și gestionarea productivității
și a rolurilor acestora.
De asemenea, includ și acțiunile care sunt întreprinse pentru a vă motiva angajații,
instruirea și dezvoltarea lor profesională, precum și gestionarea eficientă a plecării angajaților
din organizația dvs. Salariile angajaților trebuie calculate în conformitate cu rezultatele
financiare ale afacerii. Și mai important, persoana de la conducerea întreprinderii trebuie să
aibă experiență dovedită în domeniul în care intenționați să vindeți produsul.
Conducătorul afacerii, care trebuie să dețină experiență în legătură cu produsul sau
serviciul oferit, împreună cu membrii comitetului, vor ajuta la realizarea unei legături între
viziunea întreprinderii sociale și realitatea de pe piață și la obținerea unui echilibru financiar.
Este esențial să reuniți o echipă de management bine echilibrată, ținând cont și de faptul că va
trebui să prezentați întreprinderea de economie socială în fața investitorilor.