Univers Strategic NR 1 Ian-Martie 2023

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr.
1(53)/2023 1
Revista se află în bazele internaționale de date
CEEOL și EBSCO
2 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

REVISTA STUDII DE SECURITATE
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
UNIVERS STRATEGIC
REVISTĂ UNIVERSITARĂ DE S TUDII STRATEGICE
INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE
Anul XIV Nr. 1(53)
Ianuarie-Martie 2023
ISSN 2068 - 1682 Online

ISSN 2067-7464 Print
EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

București, 2023
UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 3

UNIVERS STRATEGIC
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate
CONSILIUL EDITORIAL - EDITORIAL BOARD

Prof. univ. dr. Momcilo Luburici, preşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu, președintele Senatului Universităţii Creştine
„Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”
Yossef Bodansky, Senior Editor, GIS/Defense & Foreign Affairs, SUA
Prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, Academia Oamenilor de Știință din România
Prof. univ. dr. Gheorghe Toma, secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale
Prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof. univ dr. Constanța Călinoiu, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof.univ. dr. Ion Craiovan, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Prof.univ. dr. Iancu Tănăsescu, Universitatea Craiova
Prof. univ. dr. Nicolae Radu, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Prof. univ. dr. Cezar Vasilescu, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”
Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Titus Corlațean, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Camil Tănăsescu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf.univ.dr.Victoria Cristiean, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf.univ.dr.Bogdan David, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Conf. univ. dr. Mariana Rodica Țîrlea, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca
Lect.univ.dr. China Remus, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
Lect.univ.dr. Gabriel Tănăsescu, Universitatea Craiova
”
REFERENŢI ŞTIINŢIFICI
Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase; Conf. univ. dr. Agata Popescu;
Prof. univ. dr. Constanța Călinoiu; Prof. univ. dr. Nicoleta Elena Hegheș
COLEGIUL DE REDACŢIE
Redactor şef: Cercetător științific gr. I dr. Gheorghe Văduva
Redactor șef adjunct: Conf. univ. dr. Agata Mihaela Popescu
Secretar general de redacție: Conf. univ. dr. Gabriel I. Năstase
Responsabilitatea privind conţinutul studiilor şi articolelor revine în totalitate autorilor, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 206 din 27.05.2004 referitoare la buna conduită în cercetarea ştiinţifică.
Copyright © All rights reserved

UNIVERS STRATEGIC
CUPRINS - CONTENTS
EDITORIAL-EDITORIAL
Start spre ulrimul final?!
Start Towards the Last Finish?!
General de brigadă (rtr) dr. Gheorghe VĂDUVA.................................................... 9
UNIVERS EDUCAȚIONAL-EDCUATIONAL UNIVERSE
Dreptul la educație – drept natural endogen al ființei umane și prioritate absolută în
dezvoltarea unei societăți performante (1)
The Right to Education – An Endogenous Natural Right of the Human Being and an
Absolute Priority in the Development of a Performing Society (1)
Conf. univ. dr. Agata Mihaela POPESCU.............................................................. 26
UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL-SOCIAL ECONOMIC UNIVERSE
Evoluția schimbărilor structurale în digitalizarea resurselor umane: e-HR
The Evolution of Structural Changes in the Digitalization of Human Resources: e-HR
Drd. Alina-Mihaela GUȘE (Frățică-Dragomir)...................................................... 33
Managementul resurselor umane, VUCA și tehnologia informației
Human Resources Management, VUCA And Information Technology
Drd. Alina-Mihaela GUȘE (Frățică-Dragomir)...................................................... 53
Munca pe platforme digitale. Abordare comparativă, salariat sau lucrător independent
Working on Digital Platforms. Comparative Approach, Employed or Self-Employed
Livia-Florentina PASCU......................................................................................... 65
Scurte considerații privind telemunca
Brief Considerations on Teleworking
Livia-Florentina PASCU......................................................................................... 79
Sustainable Development of Agro-Tourism in the European Union and in Romania
Dezvoltarea aurabilă a agroturismului în Uniunea Europeană și în România
Doctorand Nicoleta Mihaela DUTA (Ghiță) 90
The Local Community and Agrotourism
Comunitatea locală și agroturismul
Doctorand Nicoleta Mihaela DUŢĂ (Ghiță).......................................................... 98
The Concept of ”Community Tourism”
Conceptul „Comunitate de Turism”
Doctorand Nicoleta Mihaela DUTA (Ghiță).......................................................... 103
Challenges of CRM in the Context of the Digital Age Or Social Crm Versus Traditional CRM
Provocările RM în contextul epocii digitale sau CRM social versus crm tradițional
Lect. univ. dr. Mihaela Mirela DOGARU
Nicoleta Mihaela GHIȚĂ (DUȚĂ)....................................................................... 109
Building a Strong Relationship: Why Effective Communication With Customers
is Key to Business Success
O relație constructivă puternică: de ce comunicarea eficientă cu clienții este cheia
succesului în afaceri
lect. univ. dr. Mihaela Mirela DOGARU
UNIVERS STRATEGIC
A Comprehensive Guide to Understanding the Key Benefits tf MRC Systems And Solutions
Ghid pentru înțelegerea beneficiilor cheie ale sistemelor și soluților MRC
Lect. univ. dr. Mihaela Mirela DOGARU
Nicoleta Mihaela GHIȚĂ (DUȚĂ)...................................................................... 119
Data Management
‍Management de Date
Prof. Univ. Dr. Ionica ONCIOIU
Lect. univ. dr. Mihaela Mirela DOGARU............................................................ 124
From Impulsive to Methodical: Leveraging Psychology to Reach Different Types of
consumers in Marketing
De la impuls la metodic: utilizarea psihologiei pentru a ajunge la diferite tipuri de
consumatori în marketing
‍Prof. univ. dr. Ionica ONCIOIU
Lect. univ. dr Mihaela Mirela. DOGARU
Introduction To Consumer Psychology
Introducere în psihologia consumatorului
Prof. univ. dr. Ionica ONCIOIU
Mastering Managerial Control: Tips And Strategies For Effective Management
Stăpânirea controlului managerial: sfaturi și strategii pentru un management eficient
Maximizing Customer Relationships: How The Analytical Tnd Operational Levels
of CRM Work Together
Maximizarea relațiilor cu clienții: cum funcționează impreuna nivelele analitice și
operaționale ale CRM
Lect. Univ. Dr. Mihaela Mirela DOGARU
Lect. Univ. Dr. Diana MANDRICEL................................................................... 155
Uncovering the Subconscious Factors Affecting Prospecting tnd Loyalty In Marketing
Descoperirea factorilor subconștienți care afectează prospectarea și loialitatea
în marketing
Lect. Univ. Dr. Mihaela Mirela DOGARU
Lect. Univ. Dr. Diana MANDRICEL................................................................... 159
Why Digitization is the Key to Success for Small and Medium Enterprises
in the Current Market Economy
De ce digitizarea este cheia succesului pentru întreprinderile mici și mijlocii
în economia de piață actuală
Development of Critical Infrastructure from the Point of View of Information Security
Dezvoltarea infrastructurii critice din punct de vedere al securității informațiilor
Viktoriia KHAUSTOVA...................................................................................... 170
UNIVERS STRATEGIC
Mariana Rodica TIRLEA.................................................................................. 170
Lilia DANDARA ................................................................................................ 170
Nataliia TRUSHKINA....................................................................................... 170
Iulita BIRCA...................................................................................................... 170
Evoluții actuale ale achizițiilor publice din Republica Moldova
Current Developments in Public Procurement in the Republic of Moldova
Liliana BUZILĂ.................................................................................................. 189
Particularitățile implementării sistemului de gestiune bazat pe abordarea valorii
Peculiarities of The Management System Implementation Based on the Value Approach
Mariana Rodica ŢÎRLEA
Iulita BIRCA ....................................................................................................... 198
Evoluția Parteneriatului Public-Privat în Republica Moldova
The Public-Private Partnership Evolution in the Republic of Moldova
Anna СÎȘLARI
Iulia CAPRIAN................................................................................................... 208
Tendințele internaționale ale asigurărilor mutuale
International Mutual Insurance Trends
PhD, Associate Profsessor, Iulia CAPRIAN
Ionuț LOM.......................................................................................................... 221
Tendințele internaționale actuale ale fraudei bancare
Current International Trends in Bank Fraud
Drd. Iurie CAPRIAN
Dr., conf. Univ. Mihai GÎRLEA......................................................................... 231
Bugetele locale – componente ale bugetului de stat
Local Budgets – Components of the State Budget
Mariana Rodica ŢÎRLEA
Iulita BÎRCĂ....................................................................................................... 243
UNIVERS JURIDIC - LOW UNIVERSE
Examination of the Private Property Right in Relation to the Public Interest Nature
of Expropriation
Imersiunea în domeniul dreptului de proprietate privată raportat la caracterul
de utilitate publică al exproprieriI
Ana-Maria ROTĂRESCU.................................................................................... 254
SECURITATE ȘI APĂRARE - SECURITY AND DEFENSE
Gestionarea crizei refugiaților prin programe de relocare de către autoritățile
guvernamentale
Management of the Refugees Crisis Through Resettlement Programs
by Government Authorities
Alexandru NECULA........................................................................................... 274
Acțiunile CICR (Comitetul Internațional al Crucii Roșii) și unhcr (înaltul comisariat al
națiunilor unite pentru refugiați) în caz de conflict armat
The Actions of The ICRC (International Committee of the Red Cross) and Unhcr
(The United Nations High Commissioner for Refugees) in Case of Armed Conflict
Marius MANGA................................................................................................. 284

UNIVERS STRATEGIC
The Actions of the ICRC (International Committee Of The Red Cross) And Unhcr
(The United Nations High Commissioner for Refugees) in Case of Armed Conflict
Acțiunile CICR (Comitetul Internațional Al Crucii Roșii) și UNHR (Înaltul
Comisariat al Națiunilor Unite Pentru Refugiați) în caz de conflict armat
Marius MANGA.................................................................................................. 294
Războiul ruso-ucrainean și NATO
The Russian-Ukrainian War and NATO
Col. (r) conf. univ. dr.ing.Anatol MUNTEANU.................................................. 303
OPINII - VIEWS
Despre schimbarea politică în societatea deschisă (ro)
On Political Change in the Open Society (ro)
Ddrd. Andreea-Alexandra KOVACI.................................................................... 310
On Political Change in the Open Society (en)
Despre schimbarea politică în societatea deschisă (en)
Drd. Andreea-Alexandra KOVACI...................................................................... 323
Apărarea lui Socrate
The Defense of Socrates
Carla POPESCU................................................................................................... 335
Legea și Matematica
Law and Mathematics
Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIȚA............................................................... 341
VERSURI - LIRICS
Coasta vorbei
Gheorghe Văduva................................................................................................. 348
Structura Pământ - planeta furtunilor albastre

EDITORIAL
START SPRE ULTIMUL FINAL?!

START TOWARDS THE LAST
FINISH?!
General de brigadă (rtr) dr. Gheorghe VĂDUVA1
Rezumat
Războiul endogen al lumii a mai făcut un buboi. Nu este un buboi

care s-a autofăcut. Este un buboi care a fost făcut. Dacă citiți două dintre
cărțile de la finalul mileniului doi, „Marea tablă de șah...” a lui Brzezinski
EDITORIAL
și „Ciocnirea civilizațiilor...” a lui Huntington, scrise de doi arhicunoscuți

ai unui astfel de scris, veți înțelege mai bine cele ce urmează, chiar dacă
lucrurile nu sunt atât de simple cum le-au spus ei atunci și acolo. Lumea
s-a înarmat teribil, iar armele, chiar și când tac, nu tac. De fapt, ele încă nu
vorbesc cu toată gura, ci doar șoptesc. Sau gunguresc. Nici dispozitivele –
deja realizate – nu spun mare lucru. Pentru că au acoperire în verbe și în
tăceri. Micile crize de până acum, inclusiv covidiadele, oricât ar fi ele de
mari, nu au și nu au avut harul de a înspăimânta suficient lumea mare.
Au fost și sunt doar niște buboaie mici, care scot la suprafață mizeriile
mici, și buboaie ceva mai mari, chiar globale, care au avut darul de
a avertiza posibilitatea unei sau unor cangrene. Însă cei care au ochi
să vadă au văzut și dincolo de ceea ce se vede. Autorii și planificatorii
războiului de azi – cu un buboi-cangrenă în Ucraina și cu 7,9 miliarde
de buboaie personalizate în restul lumii – au știut și, probabil, încă mai
știu ce fac. Nu au scăpat încă totul de sub control. Ceea ce se petrece
însă în văzul lumii este ceva între prostie demențială și sfidare grobiană
a civilizației umane. Este evident, de multe secole, ambâțul Vestului,
căruia Huntington în zice Civilizație Occidentală, de a domina lumea și
de a nu se împiedica de nimic în realizarea acestui obiectiv etern (deja
în mare măsură realizat). Este evident și ambâțul Rusiei de nu accepta
prezența Occidentului și a NATO în apropierea frontierelor ei. Ambâțul
Occidentului are însă de partea sa legea, dreptul, forța, experiența,
finanțele și aplauzele aproape unanime ale Civilizației Occidentale. Și nu
numai. Ambâțul Rusiei nu are niciun fel de acoperite, în afară de dorința
1
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România

EDITORIAL
ei extrem de temătoare da a nu avea America (a se citi USA) și NATO în coasta ei.
Ambâțul Rusiei nu este însă susținut de nimeni. Nici măcar de Civilizația Ortodoxă,
al cărui centru vital zice Huntington că este ea, Rusia. Dar este evident că nu este.
Nu contează încă ce este sau nu este, ci doar ce cred autorii și planificatorii acestui
război, în care Rusia nu este un autor, ci doar un actor.
Dar Rusia este o uriașă forță nucleară, cu vreo 8000 de ogive. Ei și?! Și USA
este, tot cu atâtea. Pentru asta, lumea ar trebui să facă ce vrea Rusia? Sau ce vrea
America? Întrebări de Gâgă... Și comportament de creieri fără neuroni. Iar lumea
– care a văzut tot timpul ce se întâmplă – dă din umeri. Lumea nu este o forță. Este
doar o masă.
Cuvinte-cheie: război; civilizație; omenire; geopolitică; geostrategie;

furie; luciditate; prostie;
Summary
The endogenous war of the world made another carbuncle. It is not a self-
inflicted carbuncle. It’s a carbuncle that was made. If you read two of the books
from the end of the second millennium, Brzezinski’s „The Great Chessboard...” and
Huntington’s „The Clash of Civilizations...”, written by two masters of such writing,
you will understand better what follows, even if things are not as simple as they
told them then and there. The world has armed itself terribly, and the guns, even
when they fall silent, do not fall silent. In fact, they still do not speak out loud, but
only whisper. Or I hum. Even the devices - already made - do not say much. Because
they have cover in verbs and in silences. The small crises so far, including the covids,
no matter how big they are, do not and have not had the grace to sufficiently
frighten the wider world. There were and are only small bumps, which bring to
the surface small messes, and somewhat larger, even global bumps, which had the
gift of warning the possibility of one or more gangrenes. But those who have eyes
to see have also seen beyond what is seen. The authors and planners of today’s
war—with one carbuncle gangrene in Ukraine and 7.9 billion customized buboes
in the rest of the world—knew and probably still know what they were doing. They
haven’t gotten out of hand yet. But what is happening in the eyes of the world is
something between demented stupidity and gross defiance of human civilization. It
has been obvious, for many centuries, the ambition of the West, which Huntington
calls Western Civilization, to dominate the world and stop at nothing in achieving
this eternal goal (already largely achieved). Russia’s ambition to not accept the
presence of the West and NATO near its borders is also obvious. But the ambassador
of the West has on his side the law, the right, the force, the experience, the finances
and the almost unanimous applause of the Western Civilization. And not only.
Russia’s ambassador has no cover, other than her extremely fearful desire to not
have America (read USA) and NATO on her side. However, the Russian ambassador
is not supported by anyone. Not even by the Orthodox Civilization, whose vital
EDITORIAL
center Huntington says is Russia. But it’s obviously not. It does not yet matter what
it is or is not, but only what the authors and planners of this war believe, in which
Russia is not an author, but only an actor.
But Russia is a huge nuclear power with some 8000 warheads. And them?!
And the USA is, just as much. For that, the world should do what Russia wants? Or
what does America want? Gag questions... And behaviour of brains without neurons.
And the world - who saw what was happening all along - shrugs. The world is not
a force. It’s just a table.
Keywords: war; civilization; humanity; geopolitics; geostrategy; anger;

lucidity; stupidity;
Introducere
R ăzboiul din Ucraina n-a dat pe nimeni peste cap. A părut și a apărut
așa, ca un capriciu putinist al muscalilor care n-au altă treabă decât
să pună probleme Vestului, abia așteptând să-l atace pentru că, în fine, Vestul,
îndeosebi Vestul americănesc, trebuie să aibă neapărat un inamic pe măsura lui.
Chiar dacă muscalii, în concepția Vestului, mai ales a Vestului de la Washington,
n-au cum să fie sau să fi fost vreodată la înălțimea lor, ei, crede Vestul, încearcă
acum să-și permită un asemenea lux, atacându-și vecinul, adică fratele lui
un pic mai vestic decât el. În limbajul dreptului internațional aceasta nu este
o operațiune specială etc. etc., cum îi zice Vladimir Vladimirovici Putin, ci un
război de agresiune împotriva unei țări suverane, cum îi zice Vestul, citând un
verset din Carta ONU. Desigur, când Vesticii au atacat Irakul, Serbia, Libia etc.,
nu s-a mai citat respectivul citat, cel de la art. 51, ci, rapid, foarte rapid, vreo 26
de țări s-au coalizat pentru a-l înlătura pe dictatorul de la Bagdad, apoi și pe cel
din Libia și a elibera popoarele irakian și libanez de dictaturile unor monștri. Nu
sacri, ci monstruoși. Și, firește, cvasitotalitatea lumii vizibile a aplaudat.
În Siria, rușii, care nu au prea ieșit din arealul lor de interes geopolitic și
geostrategic major de-a lungul istoriei, au sărit imediat în sprijinul lui Bashar Al
Assad, între altele, probabil și pentru că, de, nu e deloc de neglijat un cap de pod
acolo, la Tartuk și Latakia, pe coridorul strategic maritim Marea Neagră, Marea
Mediterană, singurul culoar de ieșire rusească la oceanul cald, visul de multe
veacuri al oricărui ocupant al tronului de la Kremlin. Pe ruși nu i-a aplaudat
nimeni când au sărit în ajutorul lui Bashar, pe vestici i-a aplaudat toată lumea
vestică, oceanică și chiar estică, terestră, subterană și extraterestră. Pentru că
ei acționau în numele democrației, drepturilor omului și, evident, al libertății.
Ceea ce, desigur, este foarte adevărat. Și sună foarte, foarte bine. Unchiul Sam
are mare grijă de democrația endemică a visătoarei noastre planete cu ochi de
topaz.
EDITORIAL
Asta-i cam tot. Restul comportă detalii, în general, neimportante. Dar, în
cele din urmă, lumea, deși, poate, a înțeles, cât poate ea să înțeleagă cu miliardele
sale de neuroni ai fiecărui muritor nemuritor, multiplicat de 7,9 miliarde de ori,
câți bipezi inteligenți are, azi, Terra, a pus zâmbind batista pe țambal și vârfurile
degetelor în fața buzelor. Ssst! Silence ! Deși multă lume credea că așa ceva nu
se poate, uite că s-a putut. De fapt, nu era pentru nimeni ceva nou. Toată lumea
știe – sau dacă nu știe e musai să știe – că războiul lumii contra lumii este unul
de tip permanent, care îmbracă toate formele posibile, de la cearta peste gard a
țațelor, două câte două, din satul Vălenii din Deal, cu cele sau ca și cele din satul
Delenii din Vale, sau invers, sau fiecare cu fiecare, pro gard, peste gard și dincolo
de gard, nu contează asta.
De fapt, acestui război cu vecinii lor cârcotași și complet nerecunoscători,
ba chiar și periculoși, pentru că l-au aduc pe unchiul Sam doar la 700 km, în line
dreaptă, de Moscova, rușii nici nu-i zic război, ci „operațiune specială pentru
dezarmarea și denazificarea Ucrainei”. Nu-i zic nici măcar „operație” – termen
consacrat în arta militară rusească și nu numai pentru definirea confruntărilor
militare de mare anvergură – ci „operațiune”, adică ceva acolo care n-are cum
să aibă anvergura unui război... Pentru că Ucraina n-ar merita, cred, probabil,
rușii, un astfel de tratament de nivel război, întrucât nu este nici măcar o țară, ci
doar o gubernie răzvrătită acolo, care trebuie pusă urgent în banca ei, nu numai
pentru că s-a dat cu americanii, cu UE și cu NATO, ci și pentru că ar face, astfel,
mari probleme de securitate geopolitică și geostrategică măreței Rusii.
Au atacat, pe trei direcții, cam la plezneală, toată Ucraina. Să invadezi, pe
trei-patru direcții, tot Estul Ucrainei, de la Donbass până la Nipru și chiar dincolo
de el, doar cu o forță de invazie de 170.000 de militari, când Ucraina avea, la
pace, o armată de 200.000 de oameni, pregătită intens, din 2014 încoace, de
către americani, pentru o astfel de eventualitate, este fie o eroare gravă, fie o
nebunie sau o grozăvie, fie o aroganță.
Este însă posibil ca, din punctul de vedere al rușilor, să fi fost și o
necesitate. Poate că au fost nevoiți să o facă. Să nu uităm că atacul a fost precedat
de recunoașterea, în grabă, adică într-o noapte, de către Dumă, a celor două
autoproclamate republici. Iar acestea au cerut, bineînțeles, ajutorul „legitim” al
Rusiei...
Se poate însă ca o asemenea „eventualitate” să fi fost deja riguros
planificată. Poate că, în prima etapă, rușii nu au urmărit nici realizarea
surprinderii strategice, imposibil de realizat azi, nici alte obiective generoase,
ci doar să scoată armata ucraineană din dispozitiv, să slăbească presiunea
ucraineană uriașă asupra celor două autointitulate republici – Luhansk și
Donețk –, să lovească puternic, cu rachete de croazieră, cu rachete hipersonice,
cu aviația de bombardament strategic și, bineînțeles, cu artileria, infrastructura,
aeroporturile, îndeosebi pe cele militare, radarele terestre etc., să simuleze sau
EDITORIAL
chiar să efectueze pătrunderi adânci din mai multe direcții, iar după această
primă etapă, să-și regrupeze forțele și să reia acțiunea strategică esențială pentru
cucerirea efectivă a Donbasului, a întregului Donbass, să dezvolte ofensiva pe
direcția de litoral Mariopol, Odessa, pentru a tăia ieșirea Ucrainei la mare, apoi,
de aici, să lovească cu rachetele hipersonice Avangard, cu rachetele de croazieră
Kalibr, dar și cu rachetele hipersonice Kinjal lansate îndeosebi de pe MiG 31 etc.,
întreaga infrastructură, toate obiectivele de importanță strategică (noduri de
comunicații, depozite, areale în care se afla tehnică militară adusă din Vest etc.).
Această a doua etapă nu s-a încheiat încă. Intervenția masivă a Occidentului,
prin livrarea de armament performant armatei ucrainene, a complicat însă
situația, obligându-i pe ruși să-și reorganizeze mereu dispozitivele și să-și
adapteze acțiunile la condițiile concrete ale spațiului luptei. De aici nu rezultă
că rușii au pierdut inițiativa strategică, ci doar că vor lovi și mai crunt. Iar
rezultatele se văd. După un an de lupte, multe locuri din Ucraina sunt devastate,
iar pierderile umane și materiale sunt uriașe. Și, desigur, după cum se vede,
dezastrul se va continua. Nu există niciun semn de nicăieri că declanșatorul real
al acestui război are vreo intenție să apese pe butonul Oprire.
Nu știm ce-o fi fost în capul lor sau în capetele celor care au urzit ițele
acestui război, dar ce a ieșit este foarte, foarte rău, este răul dus la extrem. De
aici, mai este un singur pas, până la dincolo de orice fel de linie roșie și, gata,
s-a terminat. Oricum, a venit deja timpul celui de al Treilea Război Mondial
Incandescent... Au trecut mai mult de 50 de ani de la cel de al Doilea. S-a vrut,
atunci, un război de expansiune în spațiul imens al Rusiei, în heartland, desigur,
pentru resursele acestuia, și a ieșit un dezastru de proporții, cel mai mare de pe
această planetă. Au apărut atunci arme noi, spre exemplu, Katiușa, și s-a folosit
pentru prima oară, degeaba, dar așa, ca să se știe, bomba atomică.
Acum avem arsenale întregi de arme nucleare (peste 15.000 de ogive
nucleare ultraperfecționate se află doar în dispozitivele nucleare ale rușilor și
americanilor), a căror capacitate este atât de mare, încât, după unele evaluări,
poate distruge omenirea de zece ori...
Suntem la un fel de secundă crucială de momentul apăsării pe un buton
de oprire a acestui război din Ucraina care poate duce acolo, sau de un aproape
inevitabil moment de declanșare a ultimei nebunii a acestei planete care va
pune capăt nu numai războiului lumii, ci și existenței ei.
Pentru comandantul suprem al Forței Colosale care face și desface
cvasitotalitatea războaielor de pe planeta Pământ, a sosit momentul să apese pe
butonul opririi acestui război care nu se desfășoară numai pe teritoriul Ucrainei,
ci și pe ogorul întregii lumi, război care parcă forțează mâna care ar putea apăsa
butonul roșu sau butoanele roșii ale războiului ultimului dezastru...
Planificatorii radiază de bucurie... Aproape le-a ieșit...

EDITORIAL
O posibilă anamneză de of și foc a calamburului
ultimului apus de soare
Pe scurt și pe înțeles, sau pe greu de neînțeles, lucrurile ar putea sta,
credem noi, cam așa:
1. Se zice – și cam așa și este – că Vestul capitalist, condus de Statele
Unite ale Americii, a câștigat cu brio războiul cu Estul socialist (ei, vesticii, îi zic
comunist, dar nu era comunist). Unii i-au zis, așa cum le-a sugerat un jurnalist
(iată că sunt buni și jurnaliștii la ceva), război rece. Un război rece în care, în
primii 60 de ani care s-au scurs de la cel de al Doilea Război Mondial, au avut loc
vreo 135 de conflicte, crize și războaie, care au însumat 727 de ani. Un război
rece, pe care, desigur, l-a câștigat, așa cum l-a câștigat, Vestul, cel care a câștigat,
întotdeauna și dintotdeauna, toate, dar absolut toate războaiele, chiar și pe cele
pe care, parțial, le-a pierdut.
Deși Vestul nu e și nu a fost niciodată o societate a egalitarismului (nici
socialismul n-a fost), a proclamat, totuși cu acordul și în aplauzele întregii lumi,
Declarația Universală a Drepturilor Omului – mutare de nota plus 10 –, prin
care și cu ajutorul căreia uriașul accent al lumii s-a centrat și s-a concentrat,
în totalitatea cvasi-absolută a lumii, a tuturor instituțiilor, a statelor, a
pământenilor, a subpământenilor, a extratereștrilor și, bineînțeles, cu avizul lui
Dumnezeu și al legii, pe individ, pe bipedul uman, fiecare dintre acești bipezi
fiind unic și irepetabil pe planeta Pământ și în Univers. Pentru că, se știe, acest
biped umanoid este singura ființă conștientă de sine de pe Terra, capabilă să
ființeze, să cunoască și să-și reprezinte universul sau universurile, în caz că sunt
mai multe, și sunt, în care trăim. Fiecare dintre cei 7,9 miliarde de bipezi umani
care locuiesc astăzi pe planeta Pământ a luat act de o asemenea Declarație și,
firește, s-a bucurat.
Potrivit acestei Declarații, în afară de drepturile lui de a face cam ce vrea
și cum vrea – evident, în limitele legilor pământene – nu mai contează nimic. De
aceea, azi, foarte mulți dintre cei care n-au ajuns încă la vârsta maturității sunt
selectați încă din anii de școală pentru a ajunge, dacă-i duce capul și o confirmă
și rezultatele la învățătură, nu la Vălenii din Deal, nici la Delenii din Vale, nici
la Caracal sau la Vânju Mare și cu atât mai puțin la București, ci la Viena (mai
ales la Viena), la Paris, la Londra, la Washington DC etc. etc, numai în România,
nu. Mai mult, creierele întregii lumi vor continua, nu doar în virtutea acestei
Declarații, ci așa cum o fac ele de secole, să echipeze capitalele Occidentului,
unde sunt așteptate, foarte bine primite, respectate și, mai ales, foarte bine
plătite. La urma urmei, dacă stăm oricât am vrea noi de strâmb și judecăm drept,
majoritatea intelectualilor români, adică cei care au modernizat România, s-au
instruit în Vest, la școala impecabilă a acestuia. Și, după modelul ei, al acestei
EDITORIAL
școli impecabile, s-a reformat, prin secole, și școala noastră românească ajunsă,
într-o vreme, să producă minți geniale și pentru România sau, mă rog, pentru
cine s-a nimerit. Acesta-i cursul și n-ai cum să-l schimbi. Și nici de ce. Dacă la
cârma țării se află creiere fără creier și capete pătrate, e greu ca să-ți mai poți
păstra creierele acasă. Se duc nu numai acolo unde le este bine, ci mai ales acolo
unde sunt folosite pe măsura capacității lor.
Vestul european, format în general, din populațiile războinice migratoare
de odinioară, care s-au sedentarizat, apoi s-au războit între ele, cam vreun
mileniu, până ce s-au dumirit ce și cum, și-au echipat noile lor case și noile lor
baze de plecare pentru cucerirea și „civilizarea” întregii lumi, cu legi bine făcute,
cu instituții de calitate, cu sisteme educaționale extrem de performante și, deși
a trecut și el prin fel de fel de crize, a devenit, totuși foarte rapid, un centru
civilizațional modern în expansiune. În această perioadă, Vestul inteligent,
receptiv și tenace, dar și rapace, a învățat democrația de la greci, a ticsit bibliotecile
din castelele medievale cu tot ce era mai avansat atunci în cunoașterea lumii
și în știința lumii, a trecut prin Cruciade și prin fel de fel de alte experimente,
războaie etc. etc, dar a declanșat totuși Renașterea și, apoi, expansiunea spre
Vest, peste Ocean, dar și spre Est, pentru cucerirea și civilizarea lumii și, se
înțelege, pentru folosirea, la discreție, a resurselor planetei.
Realitatea aceasta nu s-a schimbat. Chiar dacă au apărut poli noi de
posibilă putere – Rusia, China, India, Brazilia etc. – a se vedea‚ țările BRICS
–, Occidentul deține finanțele, înalta tehnologie, tehnologia informației,
sistemele educaționale cele mai performante și mai eficiente, experiența vastă
a dominanței geopolitice și geostrategice, rămânând în continuare, nu numai
veșnicul pom lăudat, ci, mai ales, pomul roditor. Și, mereu se face, se desface și
se reface sau se preface cam tot ce dorește el, acest Vest, și cum dorește el.
Implozia socialismului și degradarea ulterioară gravă a mediului de
securitate și a calității vieții restului lumii dovedesc cu prisosință realitatea
acestei aserțiuni.
2. Cel mai important factor al puterii Vestului îl reprezintă, de departe,

în interioritatea realității lui, viclenia lui extrem de subtilă și de inteligentă. E
drept că miezul inteligent și eficient al unei strategii viabile este dat de viclenia
ei, adică de modul în care poate fi înșelat sau indus în eroare adversarul. Nu
există strategii deschise, nu există strategii la vedere, nu există strategii morale.
Pentru că nu există politici deschise, nu există politici complet la vedere, politici
sincere, politici morale (chiar dacă excedează în a fi moraliste și perverse), ci
doar politici. Iar politica este, așa cum se știe, expresia concentrată a intereselor.
Strategia nu este altceva decât teoria, experiența, practica și arta de a pune în
operă o decizie politică. Viclenia (șiretenia) este metoda, mai exact, creuzetul
EDITORIAL
metodei, realitate și realitatea aparentă, adică arta de a combina atât de bine
și de profund contrastele, încât ele să pară armonioase atât în formă cât și
în conținut, iar realitatea să pară a fi de aur, chiar dacă e doar spoită cu aur,
iar întunericul să fie luminos, sau să pară așa, luminat cu fel de fel de cuvinte
care dau efecte frumoase. Aceasta este însă o adevărată artă care ar părea a fi
accesibilă doar geniilor. Iar geniul Occidentului constă tocmai în a face aparența
realitate și realitatea aparență.
Evident, nu numai Occidentul face acest lucru, dar lui îi iese cel mai bine.
Pentru că își ia ca suport ceea ce place lumii cel mai mult: libertatea individului,
dreptul lui de a fi, de a se crede sau de a se preface Dumnezeu. În interioritatea
acestei realități ființează cel puțin patru categorii de oameni:
a) Oamenii inteligenți și de caracter, cei care creează, susțin și întrețin
sistemele de valori, cele care se asamblează în identități civilizaționale
puternice și stabile, pe care se constituie și se consolidează arhitectura
civilizațională din temelia extrem de solidă și de stabilă a omenirii (chiar dacă
și ea, această temelie, se erodează sub presiunea timpului, ea se reface și se
primenește mereu, precum inelele de creștere din trunchiul unui copac); pe
verticala acestei categorii se formează, în timp, înțelepciunea, cea mai temeinică
și mai consistentă combinație între inteligență și caracter, la adăpostul metafizic
al reflecției, meditației profunde, experienței și cunoașterii; desigur, acești
oameni pot beneficia de o educație superioară, de o pregătire profesională
continuă de mare calitate, sau, din diferite motive, nu vor avea acces la aceste
niveluri de cunoaștere și înțelegere, dar, indiferent unde se vor afla și ce vor
face, ei vor fi totdeauna de caracter;
b) Oamenii inteligenți și fără caracter, din rândul cărora se generează
inteligența perversă, lucifericul și tărâmul lui Hades; acești oameni pot
ajunge la un nivel de cunoaștere superior, pot înțelege perfect conexiunile,
interconexiunile și realitățile, dar dificultățile grave de caracter, mai exact, lipsa
de caracter îi împiedică și îi va împiedica mereu să slujească binele superior,
binele suprem, ci doar binele lor, adică interesele lor și ale celor pe care-i
admiră, deși știu foarte bine unde duce un astfel de comportament; oamenii
inteligenți, dar lipsiți de caracter, nu pot avea o linie de conduită deasupra unei
linii roșii, ci mai tot timpul, sub ea. Dar ei nu sunt scursurile lumii, ci diavolii
lumii, cameleonii ei, demonii ei răi.
Istoria, mai ales istoria noastră, a poporului român, măcinată de atâta
tragedii, de atâtea prostii și de atâtea trădări, ne arată ce înseamnă acești
oameni, zi de zi, dar mai ales în momentele grele, în momentele de răscruce.
Nu numai istoria noastră – istoria unui popor format și ursit să trăiască într-un
spațiu Dumnezeiesc și la o răscruce de vânturi și interese –, ci și istoria fiecărei
identități civilizaționale, ca și istoria întregii lumi, fac asta. Evenimentele care
s-au petrecut în România în ultimele trei decenii confirmă cu prisosință cele
EDITORIAL
de mai sus. Unii vor spune, așa cu o spun și eu aici, parcă a luat Dumnezeu sau,
poate, Hades nu numai mințile celor care au condus țara în această perioadă
(oricum, întreaga noastră istorie este presărată cu secvențe sau cu epoci întregi
în care cei din conducerea țării n-au avut minte), ci și mințile noastre, ale celor
care i-am crezut, i-am propulsat și i-am votat.
De aici nu rezultă că oamenii inteligenți, dar fără caracter, nu contribuie
la crearea valorilor și a sistemelor de valori care se asamblează în patrimonii
și suporturi civilizaționale; rezultă doar că n-au caracter. De aceea, Napoleon
spunea că, între un ofițer inteligent și unul de caracter, îl preferă pe cel de
caracter. E limpede de ce. Caracterul nu se schimbă, dar inteligența, în lipsa
caracterului, sau în prezența unui caracter flexionar, poate fi ușor pervertită. E
plină lumea de inteligenți perverși și de efectele acțiunilor acestora.
c) Oamenii obișnuiți, adică marea masă a oamenilor, furnici cu creier,
desigur, și ei inteligenți, capabili, harnici etc., dar nu geniali, mai exact, nu
totdeauna geniali, dar care fac toate muncile din societate, începând cu cele
intelectuale de vârf și continuând cu cele obișnuite. Ei sunt soldații de linie,
luptători de zi cu zi ai omenirii pe frontul viețuirii, supraviețuirii, trecerii
și petrecerii vieții individuale și colective. Ei se nasc, cresc, trăiesc, învață
continuu, muncesc zi de zi, de când sunt bebeluși până ce-și trec arma în mâna
stângă, cum spun francezii la ceea ce noi zicem dau ortul popii. Toți facem asta,
nu e nimic nou sub soare, dar ei sunt marea masă, masa de manevră, masa de
manipulare, masa de păcălit, masa de mânat ca o turmă spre undeva sau spre
niciunde etc. etc. Fiecare dintre ei, când este singur cu sine, când este singur
cu ceilalți sau chiar împreună cu ei, este o persoană, chiar o personalitate, dar,
pentru mai-marii omenirii, pentru cei care se erijează în această tagmă, pentru
iluminați, pentru marile bănci, pentru corporații, pentru societatea de consum
etc. și chiar pentru o societate deschisă, adică pentru cei care fac și desfac toate
dregătoriile lumii, ei sunt doar consumatori. Societatea de consum are nevoie
de consumatori care să cumpere produsele de consum. Și, pentru aceasta, ei,
toți oamenii, oricât ar fi ei de geniali, de inteligenți, de obișnuiți, de neobișnuiți
sau de proști, trebuie să fie consumatori, iar pentru a fi consumatori trebuie să
aibă bani, totdeauna bani. Banii sunt la bănci, iar băncile sunt noduri-cheie în
circuitul lor. Fiecare bebeluș, când se naște, primește, fără ca el să știe sau să
fie întrebat, un credit pe care-l plătește până dincolo de moarte. Nu numai el, ci
întreaga omenire, pentru că întreaga omenire este, într-un fel sau altul, direct
sau indirect, datoare la băncile pe care ea însăși le-a creat.
La urma urmei, așa e lumea făcută. Ca un ecosistem sau ca un motor care
are în el să zicem 45.000 de repere, cam câte are un tanc, fiecare fiind produsul
unor inteligențe puternice, al unor mâini iscusite și al unor scopuri diversificate
și greu de asamblat.
Omul obișnuit constituie nu doar mâna de lucru, potențialul uman
EDITORIAL
nedegradabil – singurul potențial nedegradabil din această lume –, ci și marea
masă de manevră, turma pe care niște „ciobani” financiari, politici, strategici sau
metastrategici o mână cu un bici pervers încotro vor ei, dar nu în mod direct,
nici ei personal, ci prin intermediul inteligenților perverși sau al celor pervertiți.
De regulă, cam toate acestea, oricât ar fi ele de bine și de inteligent făcute, sunt
făcături, sunt manipulări, sunt forțe, mijloace, resurse și metode ale războiului
lumii contra lumii, ale acestui război hibrid, de cele mai multe ori, format din
fractali, dar, în esența lui, integral, total sau totalitar, chiar dacă asamblarea
părților este una de tip haotic.
Această afirmație ar putea, probabil, după mintea unora, să justifice
orice. Iar mintea aceasta a unora, adică a multora dintre noi, ar avea, cred,
dreptate. Pentru că războiul lumii contra lumii are toate ingredientele, toate
dimensiunile, toate formatările, cauzele, determinările, formele și formulele
posibile. Există atâtea forme și formule ale acestui război continuu al oamenilor
contra oamenilor, al lumii contra lumii câte interese conflictuale ale oamenilor
și comunităților lor există.
Războiul nu trebuie confundat cu concurența, cu competiția, dar formele
extreme ale concurenței și competiției duc în mod sigur la război. Războiul este
forma violentă, forma extremă a acestora. Care nu produce totdeauna morți
în rândul oamenilor. Dar moarte, distrugere și haos produce în mod sigur,
totdeauna.
d) Oamenii proști nu sunt neapărat debilii mintali, adică acei oameni
de la natură cu minte puțină. Proștii nu sunt debili, ci doar proști. Chiar dacă
cuvântul prost are un echivalent în slavă, de unde se pare că și vine, prostâi,
prostâi celovek (om simplu, om prost), în realitate, acest cuvânt are atâtea
semnificații încât e greu să te descurci în labirintul lor. Dar toate duc, la urma
urmei, în același punct: om fără minte sau cu minte atât de puțină încât, dacă
o are totuși, este ca și cum n-ar avea-o. Prostul ar fi echivalentul celui lipsit de
inteligență, al omului incapabil să judece corect, să înțeleagă, să facă conexiuni
etc.
În principiu, omul prost nu este conștient de prostia lui. În momentul când
devine conștient de prostia lui, nu mai este prost. Or, prostul se caracterizează
tocmai prin aceea că nu știe, că nu este conștient că-i prost. Probabil că nu există
o prostie absolută și alta relativă. Prostia este prostie și atât, oricât ar fi ea de
nuanțată și de colorată. Neproștii o recunosc destul de ușor, iar proștii n-au cum
s-o facă. Dacă ar reuși să facă asta, așa cum am spus și mai sus, n-ar mai fi proști.
Din păcate, proștii nu sunt o categorie distinctă, identificabilă și bine
identificată, cum sunt, spre exemplu, debilii mintali. Proștii și prostia se află
peste tot, în rândul tuturor categoriilor de oameni. Sunt proști și printre
oamenii străzii, și printre oamenii din pătura de jos, și printre bogați, și printre
politicieni, și printre cei inteligenți (unde-i minte multă-i și prostie), printre
EDITORIAL
intelectuali și printre academicieni și chiar printre oamenii geniali. E greu să

spui cum poate fi un geniu sau un om genial prost, dar, totuși, există, și în lumea
genialilor, destul de multă prostie.
Singurii care ar putea fi lipsiți de această categorie sunt înțelepții. Este însă
greu să-i identifici și să-i confirmi și pe aceștia. Nu există o carte de identitate
pentru înțelepți și alta pentru neînțelepți. Socrate a trebuit să bea zeamă de
cucută, tocmai pentru că întrebărețul, căruia, spune el, Zeus însuși, prin Oracol,
i-a încredințat sarcina de a dovedi celor care se cred înțelepți că nu sunt
înțelepții. Asta a deranjat teribil lumea și lumea, prin intermediul pârâtorilor, al
tribunalului și al juraților l-au condamnat la moarte. E drept că a fost reabilitat
după două milenii, dar, din păcate sau din fericire, n-a mai putut fi înviat.
Concluzia este că niciun prost autentic nu știe că-i prost.
Dar și proștii lumii, atâția câți sunt sau câți or mai fi, pot fi împărțiți în
două categorii după criteriul atitudinii lor față de muncă: proștii leneși și proștii
harnici. Proștii leneși sunt buni și ei la ceva. Acolo unde îi pui, acolo stau, iar
misiunea pe care le-o dai o îndeplinesc exact așa cum le-ai spus-o. Ei, ca orice
prost, nu știu că nu știu, și, de aceea, nu-și bat capul să știe ceva. Fac doar ce li se
spune și așa cum li se spune.
Cred că unii dintre cei care vor citi aceste rânduri vor recunoaște cu
ușurință proștii noștri din structurile de conducere a țării de la București, de
la județe și cam de prin toate structurile post-decembriste importante, care au
făcut exact așa ce li s-a spus, exact așa cum li s-a spus și exact în timpul stabilit,
adică imediat.
Așa a fost posibil ca, doar în câțiva ani, toate resursele noastre vitale,
întreaga infrastructură, și tot ce am avut să fie dăruite cu dezinvoltură altora, fără
să câștigăm ceva, ci dimpotrivă, plătindu-i gras pentru ca au avut amabilitatea
să primească tot ce le-am oferit, adică munca poporului nostru din ultima sută
de ani, inclusiv peste 40 la sută din pământul arabil al țării.
Cam așa arată prostia românească din rândul guvernanților, mediului
academic, ingineresc, al cercetătorilor, al intelectualilor și al românilor de rând.
Se pare, totuși, că prostănacii noștri și ai altora n-au de a face cu războiul
din Ucraina, acest nucleu de foc atât de periculos nu numai de la frontierele
noastre, ci și din miezul lumii. Dar prostia acestui război este imensă. Și, din
păcate, aproape întreaga planetă se comportă în această cheie prostovană
uriașă.
3. Lumea se împarte, la ora actuală, în state. Statele sunt, deopotrivă,

identități civilizaționale sau părți componente ale unor astfel de identități și
unități sau conglomerate politice. Frontierele statelor nu s-au transformat, din
linii care separă și opun, în linii care identifică și unesc, cum credeam eu cândva.
EDITORIAL
Au rămas tot așa, limite și linii care separă și opun, și mai abitir ca odinioară, nu
doar statele, ci, ca totdeauna, și ideologiile lor... competitive. Competiția pentru
intrarea în NATO și în UE a fostelor țări socialiste din estul Europei, ca și cum
n-ar fi făcut parte din Tratatul de la Varșovia, competiția pentru intrarea în
spațiul Shengen, competiția pentru fonduri europene, competiția pentru vreo
mângâiere pe creștet din partea Bruxelles-ului, competiția pentru parteneriate
strategice cu unchiul Sam sau cu cine o fi de prin lumea Vestului etc. etc,
competiția pentru cedarea resurselor, competiția pentru statutul de piață de
desfacere, competiția pentru ajutarea Ucrainei etc. etc.
Samuel P. Huntington identifica, în celebra lui carte „Ciocnirea
civilizațiilor...” în care și prin care a întors lumea pe dos sau, mă rog, cu fața la
dos, împărțea această lume în șapte sau opt civilizații: occidentală; ortodoxă;
sinică; hindusă; africană; niponă; musulmană și latino-americană (aceasta din
urmă putând fi însă inclusă în civilizația occidentală). Aceste civilizații nu sunt
pur și simplu puternice identități culturale, fundamentate pe sistemele lor de
valori și, dacă lucrurile ar sta așa (dar nu stau așa în concepția fostului profesor
de la Harvard), lumea ar trebui să fie unitară și solidară la baza ei, prin sistemele
sale de valori, pentru că, se știe, valorile nu sunt conflictuale, ci consonante.
Ele se asamblează în mari sisteme de valori, în patrimonii și civilizații care
construiesc și mențin unitatea acestei lumi. Așa ar fi, desigur, teoretic, dacă
lumea asta și, implicit, identitățile ei civilizaționale n-ar avea și interese. Iar
interesele, în calitatea lor de motiv, imbold și suport al acțiunii, nu sunt nici
unitare, nici consonante, nici asamblabile, ci mai tot timpul conflictuale. Ele – și
nu valorile – sunt mobilurile politicilor care generează războiul, ca modalitate
de soluționare a conflictelor dintre acestea.
Teoretic, cam așa ar fi. Practic, este mult mai rău.
După implozia socialismului și refacerea dispozitivelor postbelice în
varianta lor antebelică de sute de ani, cu o falie geopolitică și geostrategică pe
axul Marea Neagră, Marea Baltică, cu un Est (heartland) cât Rusia și un Vest cât
Occidentul reîntărit și cu țările foste socialiste din centrul și Estul Europei, era
de așteptat ca bătălia dintre Vest și Est să se redeclanșeze. Pentru că, fiți siguri,
ea a fost planificată de foarte multă vreme.
Este și motivul pentru care rușii, după autodistrugerea (să-i spunem așa)
Uniunii Sovietice din 1991 și următorul deceniu de prăbușire, au trecut, sub
țarul Putin, la refacerea forței sale militare. Era clar pentru oricine că, pentru
a supraviețui, Rusia trebuie să se reînarmeze până în creștet. Și s-a început cu
componenta strategică nucleară. Trei armate nucleare, plus triada, dotarea
acestei forțe cu sisteme noi, precum Voivoda, Iskander, Topol, Topol M, Bulava
(pentru forțele navale), Sarmat 27, ultima realizare etc., care, cel puțin în
viziunea rușilor, ar trebui să constituie o uriașă forță de descurajare. Și, pentru
ei, adică pentru imperiul lor, ultima creastă, ultima șansă de supraviețuire și/
EDITORIAL
sau de pieire.
Eu știam, încă din 1991, că țara pentru care americanii aveau un interes
cu totul special era Ucraina. Mi-am zis că, pentru noi, ar putea fi de bine, deși
știam și chiar eram mai mult ca sigur că rușii vor reacționa extrem de dur,
cum le este firea. Cel mai mare interes geopolitic în Europa al americanilor nu
mai era falia de pe Elba, ci tradiționala falie din gâtuitura de pe axul central
Nord-Sus al Europei, Marea Neagră, Marea Baltică. Această falie geopolitică și
geostrategică Marea Baltică, Marea Neagră, evident, cu țările care o echipează
(Țările Baltice, Ucraina, România etc.) coridorul sanitar cum numește George
Friedmann țările de la vestul acestui ax, dar mai ales Ucraina erau de multă
vreme sub lupa americană și nu a Vestului Europei, care se săturase de efectele
dezastruoase ale celor două războaie mondiale derulate pe teritoriul Europei.
Ucraina a devenit însă, în noul context geopolitic, un obiectiv de
importanță geopolitică și geostrategică foarte mare, ca să nu-i spunem chiar
vitală, pentru Statele Unite. De ce? O spune foarte clar Brzezinski în celebra sa
lucrare amintită mai sus.
Probabil că, pentru atingerea acestui obiectiv – compromiterea și chiar
distrugerea geopolitică și geostrategică a Rusiei –, America nu va trage un foc de
armă. Va pompa însă în teatrul de război din coasta Rusiei bani, arme, mijloace,
motivații și tot ce mai e necesar pentru ca inamicul numărul unul al SUA să fie
redus de la stadiul de leu la cel de motănaș. Poate să o facă? Fără îndoială că
poate. Unchiul Sam este nu numai cel mai bogat bogătaș din această lume, ci și
cel mai în măsură să facă orice dorește.
Pentru că America reprezintă un model de civilizație pe această planetă.
Pentru că oricare muritor știe asta și poartă drapelul Americii pe rever.
Eu am fost în America în 1991 și mi-am dat seama de forța uriașă a acestei țări,
de forța democrației americane la ea acasă. Dar America nu va intra niciodată,
în mod direct într-un război, pe care nu-l poate câștiga. Îi va pune pe alții să se
bată fie sub protecția ei sau în numele ei, fie în numele unor idealuri pentru care
întreaga lume se bate încă de la facerea ei pe planeta Pământ.
Occidentul deja virează sisteme de arme performante Ucrainei, chiar dacă
Ucraina probabil, nu le va putea plăti niciodată, iar dacă va fi nevoie, unchiul
Sam va face tot ce e posibil ca Vestul european să-și trimită și armatele acolo,
fiecare pe cont propriu, dar în numele cauzei, sau chiar sub sigla NATO. Dacă va fi,
totuși, absolută nevoie, va debarca probabil și America. Să zicem la... Habarovsk.
Oricum, portavioanele ei – cele mai multe din lume – și bazele ei militare se află
peste tot. Pentru ele, ca și pentru Imperiul britanic, soarele nu apune niciodată.
Bătălia din Ucraina este cruntă. Ultramodernă, cu drone, rachete
hipersonice, sateliți și arme cibernetice, și, în același timp, primitivă, în tranșee,
ca în Primul Război Mondial, cu asedii sau bătălii în localitate, în care pierderile
sunt uriașe. Nu știm dacă Rusia a reușit cu adevărat să-și modernizeze întreaga
EDITORIAL
armată, dacă are depozitele pline cu rachete, muniții și arme performante,
dar știm precis că Occidentul dispune de asemenea arme și că le livrează
ucrainenilor. |Mai știm că Parlamentul european îl aplaudă pe Zelinski la scenă
deschisă, așa cum îi place oricărui actor, fie fără să înțeleagă miza și orizonturile
unui astfel de război care nu este asimptotic la un risc extrem, ci reprezintă
efectiv vectorul principal spre inima acestui risc, pe care conducătorii noștri
orbi și-l asumă fără să-l vadă și îl cultivă fără să-i înțeleagă roadele. Poate că
unele țări văd, în această imensă tragedie de risc extrem, o oportunitate pentru
a redeveni ce au fost ele odată în istorie, iar altele se tem că mizeria a devenit
prea mare pentru a putea fi ascunsă sub preș.
Michael Clarke, de la Institutul de Studii Strategice, Exeter, din Anglia
vorbește de o ofensivă ucraineană care va arunca forțele rusești vreo 40 de mile
înapoi. Andrei Pionkovsky, cercetător științific și analist din Washington DC este
sigur că Ucraina va câștiga și va recupera integral teritoriile sale în primăvara
anului 2023. Barbara Zanchetta, de la Departamentul de Studii asupra
Războiului, King’s College din Londra, crede că Putin se aștepta ca Ucraina să
accepte pasivă acțiunile sale, fără a se implica alte țări, dar războiul va continua,
perspectivele negocierilor sunt sumbre. Ben Hodges, fost general, comandant
al armatei americane în Europa, este sigur că Ucraina are vânt din pupa și va
câștiga războiul, probabil, în 2023. David Cendelman, expert militar israelian,
spune că Rusia, cu cei 300.000 de militari mobilizați și aduși deja în zonă, poate
declanșa ofensiva, continuând ofensiva și în Donbas, dar este puțin probabil să
reușească încercuirea forțelor ucrainene. (Sursa: bbc.com/affrique/articles/
cyncndpep3kzo)
Cam același ton în au și celelalte comentarii, inclusiv cele care se referă la
situația din teatru.
În general, media își dă serios în petic în prezentarea situației din Ucraina.
Foarte puține publicații rămân obiective, fie din lipsa accesului la informațiile
autentice, fie din atitudinea părtinitoare a trusturilor de presă, redacțiilor,
jurnaliștilor și a multora dintre cei care contribuie la realizarea produsului
jurnalistic. Ce să facem! Războiul din Ucraina se desfășoară nu numai în teatrul
de război din această țară, ci și în marile capitale, pe piețele economice și
financiare, pe ecrane, în lumea afacerilor și pe tabla de șah a celor care-și zic
stăpânii lumii.
Nimeni nu poate rămâne indiferent față de acest război. Este pentru
prima oară la începutul acestui mileniu când o parte importantă a civilizației
lumii – și anume civilizația occidentală – nu este alături de marea putere
nucleară care a declanșat un război pentru a cuminți o țară, pentru a realiza
un obiectiv geopolitic sau geostrategic (a se vedea războaiele purtate de țările
nucleare occidentale în Africa, în Asia, în Oceania sau oriunde în această lume).
De fiecare dată când una din aceste țări – Statele Unite, Marea Britanie, Franța
EDITORIAL
sau chiar NATO – au declanșat sau au girat declanșarea unor războaie extrem
de sângeroase, nu a existat nicio clipă pericolul ca o astfel de țară să amenințe
cu folosirea armei nucleare. Pentru că niciuna dintre aceste țări posesoare de
arme nucleare nu s-a simțit încolțită, ci a operat în voie. Pentru că, așa cum am
încercat să explic mai sus, avea în suportul ei explicativ rațional și emoțional
apărarea democrației sau impunerea democrației și a drepturilor omului.
Rușii nu au acest obiectiv, ci, cum spun ei, formal, dezarmarea și
denazificarea Ucrainei, de parcă ei ar fi tata mare, iar Ucraina o nepoțică
rebelă care nu prea știe ce face. Nimeni nu s-a grăbit să aprobe această rațiune
(considerată irațională, oricâte suporturi discutabile ar avea ea) și cu atât mai
puțin s-o sprijine. Dar absolut toate țările normale la cap știu exact despre ce-i
vorba, își dau seama exact ce se întâmplă și ce se poate întâmpla, iar anamneza
acestei situații – dacă ar fi să fie și așa ceva – i-ar pune nu numai pe ruși cu
genunchii pe coji de nucă, ci și pe europenii de vest, și pe americani, și pe țările
din centrul și estul Europei și pe mulți aleși care n-au înțeles sau nu au vrut
să înțeleagă că, dacă ești în preajma unul vulcan în erupție, nu-ți pui cortul la
poalele lui, obligându-l astfel să se stingă, pentru că știi că n-o va face, ci în pui
un pic mai încolo, unde nu te ajunge lava lui.
Cu timpul, poate găsești mijloacele de a-l stinge.
Este foarte posibil ca rușii – practic, toți rușii sau o mare parte dintre
aceștia, care mai au încă în sinapse ecourile Marelui Război pentru Apărarea
Patriei – să perceapă acest sprijin necondiționat acordat de către Vest Ucrainei,
nu ca pe un ajutor legitim acordat unei țări atacate, ci ca pe o nouă campanie
a Vestului (tip Napoleon, tip Hitler), dar pe suport american, după modelul
descris de Brzezinski, împotriva Rusiei, atât pentru acapararea resurselor
sale, cât mai ales pentru înlăturarea acestui obstacol incomod în asigurarea
primatului american, susținut de întregul Occident, în dominarea lumii.
Occidentul crede că efectele celui de al Doilea Război Mondial în solidarizarea
rușilor și a popoarelor din spațiul rusesc s-au diminuat, noile generații neavând
reprezentările fierbinți ale acelor vremuri și, gata, ar fi momentul să treacă de
la etapa de îndiguire la cea de reluare a ofensivei seculare pentru scoaterea lor
de pe scena puterii geopolitice esențiale. Tocmai pentru că, încet, încet, preiau
această putere chinezii... Iar cu doi coloși de această talie e cam greu să te lupți.
Da, este posibil și așa ceva. Să scoți adică toate castanele din foc cu mâinile
ucrainenilor, făcând din Zelinski, omul căruia nu-i tresare niciun mușchi din
fizionomia feței, marele erou al acestor vremuri – oricum, el este deja un erou al
Vestului, de vreme ce Parlamentul European îl aplaudă în picioare – și realizând
un obiectiv pentru care nu a curs niciun strop de sânge american sau vest-
european.
Desigur, dacă se va reuși, Ucraina va fi marea eroină a Vestului, iar Vestul
îi va reface infrastructura în câțiva ani și, în locul tancurilor T 34 din orașele
EDITORIAL
ucrainene distruse – simbol al victoriei rușilor în al Doilea Război Mondial –,
se va pune, pe același soclu, un Leopard 2 (dacă va ajunge totuși în teatru), un
Abrams 1, că 2 e prea scump, sau doar o dronă – iar Vestul în sfârșit va domina
de la Atlantic la Vladivostok și de la Oceanul Indian la Marea Laptev... Bineînțeles
dacă rușii, sufocați de armele Occidentului, nu vor lansa câteva Sarmat 27, chiar
și nenucleare, care vor rade de pe suprafața pământului ținutul slavilor vestici
de margine din grupul trinitar al slavilor de est.
Sper ca verbele acestea să nu aibă conținut. Să fie doar verbe și atât.
Oricum, s-a forțat prea mult nota, iar un mistreț rănit este mai periculos decât
unul laureat al premiului Nobel pentru pacea războiului. Rusia încă este o țară
foarte mare, cu destule resurse, capabilă să facă multe surprize, de vreme ce s-a
angajat într-o astfel de confruntare în care, la niciun capitol, nu i se dă dreptate.
Iar armele, oricât ar fi ele de hipersonice sau de nemaivăzute nu pot rezolva
totul.
Oricum, Ucraina nu se ocupă numai de război, se ocupă și de adâncirea la
8,23 m a canalului Bâstroe, foarte important pentru transportul său maritim și
fluvial, îndeosebi de cereale dar nu numai, precum și pentru multe alte lucruri.
Acestei țări nu-i prea pasă de ce zic autoritățile Dunării de Jos, așa cum nu i-a
păsat nici de respectarea zonei economice exclusive a României, pentru care a
trebuit să suporte consecințele unui proces de la Haga, pe care l-a pierdut doar
parțial, întrucât n-a ieșit prea mult în pierdere, chiar dacă nu l-a câștigat. Adrian
Severin, ministru de Externe la vremea când s-a semnat primul Tratat de după
1989 cu Ucraina, în care partea românească, oarbă endemic, sub presiunea
necesității îndeplinirii condițiilor de aderare la NATO, a semnat tot ce i s-a pus în
față pentru că așa a decis domnul prezident de atunci – și abia acum știm de ce
pentru că el nu ne-a spus atunci – zicea că trebuie să fin îngăduitori cu Ucraina
care, potrivit spuselor sale, are complexul pulovărului. Aceasta înseamnă că este
făcută din atâtea părți care nu-i aparțin, încât, dacă tragi de un fir, se destramă
toată.
Ucraina este acum în mare necaz. Întreaga Europă i-a întins o mână de
ajutor. Oricât de îndreptățiți ar fi rușii să se teamă de apropierea NATO de
frontierele vitale ale Rusiei, iar Ucraina, pe vremea URSS, cea mai importantă
țară după RSFSR, ar face jocul Alianței Nord-Atlantice pentru a o aduce la
700 km de Moscova, atacul Rusiei asupra Ucrainei nu se justifică. O astfel de
problemă ar fi putut fi rezolvată pe calea negocierilor, chiar dacă temerea Rusiei
nu este inclusă în vreun tratat, deci n-are temei legal, iar dreptul Ucrainei de a se
asocia cu cine vrea ea este sacru, este dreptul unei țări suverane, atât în Dreptul
internațional, cât și în logica sănătoasă a unei lumi normale.
Totuși, lucrurile nu sunt atât de simple în cheie geopolitică și geostrategică.
Forțarea lor a dus la ceea ce se întâmplă. Iar ceea ce se întâmplă, în lipsa unei
lucidități strategice atât de necesare rușilor și americanilor, dar mai ales
EDITORIAL
europenilor, care n-ar trebui să uite că în curtea lor se petrece un asfel de
eveniment - care, parcă, a mai fost cândva - ne poate apropia cu repeziciune de
startul ultimului final.
Desigur, știm cu toții (sau măcar bănuim) că nu va apuca Pământul – și cu

atât mai puțin nu vor mai apuca hominienii săi duși cu pluta – să vadă ultimul
apus de soare, pentru că, înainte de a da ortul părintelui său în sutană cosmică,
astrul zilei își va înghiți sateliții în masa lui fierbinte, de un milion de grade...
Așa cum a făcut Zeus cu prima lui soție, ca să-i arate cât de mult o iubea.
Vorbe, desigur.
Tot vorbe

UNIVERS EDUCAȚIONAL
DREPTUL LA EDUCAȚIE – DREPT

NATURAL ENDOGEN AL FIINȚEI
UMANE ȘI PRIORITATE ABSOLUTĂ
ÎN DEZVOLTAREA UNEI SOCIETĂȚI
PERFORMANTE (1)
THE RIGHT TO EDUCATION –

AN ENDOGENOUS NATURAL RIGHT
OF THE HUMAN BEING
AND AN ABSOLUTE PRIORITY IN THE
DEVELOPMENT OF A PERFORMING
SOCIETY (1)
Conf. univ. dr. Agata Mihaela POPESCU
Abstract
Dreptul la educație constituie, în orice societate democratică, un drept ce

este consfințit atât în legea fundamentală, cât și în documentele internaționale care
își fixează ca obiectiv formarea unei generații capabile să trăiască și să muncească
într-o societate educată. Desigur, educația nu este doar socială, ci, în primul rând,
ea este individualizată și strict personalizată. Beneficiarii educației sunt este atât
copilul (adolescentul), cât și adultul până la generația a treia, precum și societatea.
Educația are un început, o perioadă exclusivă, când numai asta se face, dar
finalitatea ei se axează pe o permanentă cunoaștere a tot ce înseamnă sistemul social,
economic, politic, cultural și nu numai, toată viața. Pentru că educația – în forma ei
complexă de învățare-cunoaștere-antrenare –, este continuă și durează toată viața.
Așadar, dreptul la educație este un drept natural, este un drept endogen care face
parte nemijlocită din natura ființei umane. Iar nerespectarea acestui drept de către
sistemul sau managementul educațional ar trebui să fie privită și tratată ca o crimă
împotriva umanității.
Cuvinte-cheie: drept; educație; educație permanentă; prioritate absolută;

Abstract
The right to education is, in any democratic society, a right that is enshrined
both in the fundamental law and in international documents that set as their objective
the formation of a generation capable of living and working in an educated society.
Of course, education is not only social, but, first of all, it is individualized and strictly
personalized. The beneficiary of Sunt education is both the child (adolescent) and the
adult up to the third generation. Education has a beginning, an exclusive period, when
only this is done, but its finality is focused on a permanent knowledge of everything
that means the social, economic, political, cultural system and more, throughout life.
Because education - in its complex form of learning-knowledge-training, is continuous
and lasts a lifetime. So, the right to education is a natural right, it is an endogenous
right that is a direct part of the nature of the human being. And failure to respect this
right by the educational system or management should be viewed and treated as a
crime against humanity.
Key words: right; education; permanent education; absolute priority;
Educația are drept scop sa dea sufletului si corpului întreaga

frumusețe si perfecțiune de care sunt susceptibile - Platon
Introducere
D e la început trebuie spus căp dreptul la educația, în societatea omenească

nu este un drept între alte drepturi, ci, dacă se poate spune aașa, este
un drept absolut, este un drept natural, este un drept endogen, așa cum este, spre
exemplu, dreptul organismului la sete. De altfel, acest drept există, de fapt și de
drept, în oricare și pentru oricare ființă. Toate ființele de pe planeta Pământ ființează,
iar procesualitatea ființării include, în esența ei, învățarea, educația, educația
permanentă. Educația nu este un lux, ci o necesitate obiectivă. Ea face parte dintre
trebuințele de bază ale ființei umane și tocmai de aceea o includem – și trebuie să o
includem – în procesualitatea ființării.
Desigur, în cazul ființei umane, procesualitatea educării permanente nu este
una otova, ci are componente, este structurată într-un anumit fel, ține de capabilități
și de opțiuni. Uneori (de fapt, de cele mai multe ori, de fapt, totdeauna), educația
este tratată nu doar din perspectiva dreptului natural – așa cum ar trebui să fie – ci și
din cea a libertății. Adică individul poate opta în ceea ce privește nu doar tipologia
procesului educațional – real, umanist, profesional, vocațional etc. – ci chiar și
durata și nivelul acestuia. E drept că, oriunde ar fi, un om învață și trebuie să învețe
toată viața. Aceasta nu este doar o opțiune, un act de voință (dacă vrea, învață, dacă

nu, nu), ci și o necesitate. Dacă nu-ți înveți în fiecare zi meseria ta, pur și simplu
rămâi în urmă și n-o mai poți practica. Spre exemplu, azi, dacă nu știi să folosești
calculatorul, este greu să mai poți fi angajat undeva. În curând, chiar și măturătorul
de stradă va fi nevoit să folosească un computer.
Complexitate, complicitatea și birocratismul unui drept de drept
Dreptul la educație nu este doar un drept de drept. Și nici nu se poate reduce

la ce vrea sau nu vrea individul. În primul rând, educația unui om începe chiar
din faza de locuitor în burticica mamei. De acolo, din acel loc strâmt și călduț, el,
viitorul bebeluș sau ea, viitoarea bebelușă, învață, fără să știe și fără să fie întrebat
(întrebată), cam tot ce comportă o viață de om, mai întâi, în stadiul de embrion, apoi
și în cel de embrion care interacționează cu mediul. Multe lucruri învață pruncul în
burticica mamei. Oricum, el va rămâne totdeauna cât vor trăi el și mămica lui pe
pământ, cel mai important om din lume pentru ea, pentru mămica lui, pentru cea
care l-a purtat nouă luni în pântecul ei ca pe cea mai de preț comoară. Mămica lui îl
va purta totdeauna, până ea va trece dincolo, în neființă, în ființa ei, ca ființa cea mai
importantă din lumea aceasta – și din oricare altă lume – pentru ea.
Apoi, odată lansat la aer în curtea lumii, plodul va trebui să învețe și de la
lume. Iar mămica lui îl va ajuta și acum. Îl va ajuta mereu, până la sfârșitul zilelor
ei, chiar dacă, în curând, când plodul va ajunge adolescent sau când își va sărbători
majoratul, dar mai ales când își va găsi o iubită, își va face un titlu de glorie din a se
desprinde, uneori ostentativ, de grija mămicii lui. Este o iluzie, desigur, pe care unii
o iau drept realitate.
Spunem toate acestea pentru a înțelege mai bine cât de complexă, de complicată
și de diversificată este procesualitatea educației. Astăzi, chiar mai mult ca ieri, ea se
zbate și răzbate între necesitate și libertate, adică între necesitatea de a o face și
libertatea de a n-o face sau de a alege între multiplele și complicatele ei fațete, forme,
formule, structuri etc. Există biblioteci întregi de tratate, de manuale, de ghiduri,
îndreptare etc., etc. în ceea ce privește orientarea școlară, alegerea carierei, învățarea
continuă, în bancă, la școală sau în sistem elearning etc. etc.
În unele țării, este obligatoriu doar învățământul primar, în altele este obligatoriu
și cel gimnazial, la noi, cândva, era obligatoriu și cel liceal și/sau profesional etc.
Dacă ne mai amintim, în vremea aceea, România era o țară cu adevărat educată,
întrucât toată lumea trecuse prin școală, adică prin acel loc în care bebelușul neștiutor
de carte devine adult cu știință de carte. Acest indicator este cel mai important dintre
toții indicatorii care relevă potențialul ființei umane – singurul potențial nedegradabil
de pe planeta Pământ – întrucât pregătește ființa umană pentru a trăi într-o societate a
cunoașterii. Azi, această societate este deja o societate a computerului, o societate în
mare parte cibernetizată, o societate în care ființa umană știe să trăiască deopotrivă

în concret și în abstract.
Legi, contralegi și paradoxuri

Ei, bine, această educație, deși este endogenă, nu se poate face oricum.
Reglementarea ei și desfășurarea ei efectivă urmează, pe de o parte drumul frust
al necesității și, pe de altă parte, meandrele libertății și ale dreptului de a opta,
de a alege și a culege. Dreptul la educație este stipulat în articolul 14 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Acest articol este inspirat atât din
tradițiile constituționale comune statelor membre, cât și din articolul 2 din Protocolul
adițional al CEDO.
Astfel „statul în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul
educației și al învățământului va respecta drepturile părinților de a asigura această
educație și acest învățământ conform convingerilor religioase și filosofice....”1
Din această perspectivă dreptul la educație este rezultanta eficientă a trei
factori cheie guvern, copil și părinții copilului. Așa a fost mai mereu. În lumea
oamenilor, oamenii vorbesc. Și cum vorbesc, o știm de la Socrate încoace și chiar cu
mult înaintea lui. Pentru că lumea deși este imensă, rămâne mai mereu neîncăpătoare
și imprevizibilă. Iar guvernele, desigur, guvernează. Chiar și în domeniul educației
care, în esența ei, este conceptul și efectul unui drept natural, certitudinea este tot
o probabilitate... condiționată. În opinia lui Aristotel, spre exemplu, prin sintagma
guvern se înțelege orice furnizor sau partener financiar în educația publică. Esența
dreptului la educație îl face drept principal beneficiar pe orice copil, în ceea ce
privește sintagma părinții copilului, aceștia sunt primii educatori care sunt liberi să
aleagă ce tip de educație este oferită copilului lor. Însă ceea ce trebuie subliniat este
faptul că părinții nu au dreptul să refuze copilului acest drept la educație, deoarece
această alegere – dreptul le needucație – nu este legitimă. Nu există nicăieri un
astfel de drept. Nici în lumea oamenilor, nici lumea animalelor. Și nici chiar în cea
a păsărilor. Privighetorul cântă nu de dragul cântatului, nu de dragul celor care-l
ascultă, ci pentru a-l auzi privighetoarea și, în același timp, pentru a-și învăța puii
să cânte. Dacă privighetorul nu știe să cânte, privighetoare nu-l ia în seamă, nu-l
recunoaște doar după pene și astfel, se duce naibii specia. Tot cam așa este și cu
educația omului, dar, desigur, într-o altă dimensiune.
Cuvântul educație derivă din substantivul educatio care înseamnă creștere,
hrănire, cultivare.
Din perspectiva lui Platon, educația era privită drept „arta de a forma bunele
deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtuți ale acelora care dispun
de ele”.
În lucrarea sa Politica, Aristotel, la rândul său, considera că „educația trebuie
1 Art.14.Carta Drepturilor Fundamentale a UE
să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Educația este un fenomen

social, specific uman, care apare odată cu societatea, din necesitatea dezvoltării
omului ca om, ca forță de muncă și ființă socială, de aceea dreptul la educație este
unul dintre drepturile universale ale omului. Este un drept esențial pentru fiecare
ființă umană care trăiește într-o societate.2
Educația corespunde formării globale a individului3, chiar dacă educația este
strict individualizată, în sensul centrării pe persoană pe elev, pe student, pe cel care
învață, adică pe individ, din perspectiva nivelelor de vârstă, formă educaționale, cât
și raportate la procedurile și măsurile adecvate în vederea formării și dezvoltării
fizice, intelectuale, morale, a unei persoane.
Educația rămâne, indiferent de societate, o condiție esențială a emancipării
unei persoane. Educația conferă, dincolo de un cumul de informații, abilități și
competențe, dincolo de un modus cognoscendi, un mod de a cristaliza convingerile,
de a forma și amplifica puterea de argumentație a oricărui eveniment natural, social,
economic, politic, cultural în complexitatea acestora.
Asumarea responsabilităților, din perspectiva libertăților și a tuturor drepturilor
fundamentale de care beneficiază o persoană în conformitate cu prevederile
constituționale, poate fi tot atât de solidă ori de câte ori setea de cunoaștere a
evoluțiilor înregistrate de știință și cercetare rămâne un ideal. Educația este oglindită
și prin artă, dar, în multe situații, lucrurile nu sunt la nivel de performanță. Dreptul
la educație nu poate fi abordat fără a milita pentru asigurarea dreptului la bunăstare
socială. Din păcate, există țări care trăiesc la limita de sărăcie, fără surse de apă
potabilă, fără asistență medicală și, implicit fără acces la vreo formă cât de empirică
de educație.
Dreptul la educație, ca drept fundamental, înregistrează, și în comunitățile
dezvoltate, fluctuații în ceea ce privește existența unor sisteme educaționale
performante, cât și din perspectiva pregătirii profesionale a cadrelor didactice.
În țara noastră, în sistemul de învățământ românesc, dreptul la educație
al tuturor copiilor și al persoanelor cu dizabilități, deși recunoscut în Constituția
României și în Legea educației, nu are încă aplicabilitate totală în practică.4
Educația este un bun necesar tuturor persoanelor, dar și un drept fundamental
de care trebuie să beneficieze fiecare copil indiferent dacă se găsește sau nu într-o
situație specială.
Reforma educațională din România, din păcate, prin stângăciile și greșelile
făcute, a făcut victime generații întregi de copii și adulți.
Astfel, situațiile determinate de existența unor dizabilități fac ca elevii și
tinerii cu diferite limitări să fie, practic, excluși din programele educaționale.
2
Drept regăsit în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și în Convenția privind drepturile copilului
1989
3
Educație,dreptul la educație și educația pentru drepturile omului – Irina Moroianu Zlătescu și colaboratorii, Ed
IRDO, București ,2016
4
Art.32.Constituția României
În prezent, școala românească suferă schimbări, ca în cazul procesului de
integrare a copiilor din școlile speciale în cele de masă.
În ceea ce privește politica și practica educațională, există diferențe evidente,
atât din punct de vedere experimental, cât și din punct de vedere al nevoii de
informare (la nivelul școlilor, familiilor, comunităților locale).
Cu toate acestea, anumite progrese s-au înregistrat (menținerea încă a
olimpiadelor școlare la disciplinele matematică, limbi străine, istorie), dar, în ceea
ce privește integrarea reală a copiilor în structurile învățământului din perspectiva
dreptului la educație, mai există deficiențe înregistrate.
De aceea, există copii care nu sunt luați în evidență și nu beneficiază de niciun
serviciu educațional.(așa-zișii copii invizibili).
Școala, în genere, ca instituție de educație și formare trebuie să se adreseze nu
numai elitelor, dar și acelor copii care nu pot răspunde nevoilor de bază de achiziții
informative și formarea de abilități practice.
Încă din anul 1990 a fost derulat un program de integrare școlară a copiilor cu
dizabilități, proces sprijinit de societatea civilă și reprezentanța UNICEF in România.
Inițiativa a fost lăudabilă, dar fără finalitate pe termen lung.
Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități a fost forțată prin măsuri politice în
anul 2002, când 18.000 de copii din școlile speciale au fost distribuiți în școlile de
masă. Măsurile au fost bine intenționate, dar victime au fost tot copii cu dizabilități,
deoarece nu s-au mai regăsit în școlile speciale, nici în cele de masă, insuficient
pregătite pentru integrare. Nu numai școlile nu sunt pregătite, dar nici societatea nu
este pregătită, nu există o cultură a acestui domeniu, întrucât nu s-a cultivat aceste
domeniu. Integrarea copiilor cu dizabilități în mediul normal, în mediul natural al
sistemului educațional a rămas doar o poveste electorală, dar și aceea formală și
lipsită de conținut.
Deși s-au realizat în cadrul Programului Național de Pregătire a Cadrelor
Didactice pentru Integrarea Copiilor cu Dizabilități, de către Ministerul Educației
în parteneriat cu Rețeaua Națională de Informare și Cooperare pentru Integrarea
Copiilor cu Cerințe Educative Speciale (RENINCO) si cu sprijinul UNICEF, un
număr de cursuri care se adresează managerilor școlari, cadrelor didactice, părinților
și profesorilor itineranți, realitatea demonstrează că acestea trebuie să devină o
prezență permanentă în formarea de bază, inițială și continuă a educatorilor.
Experiența înregistrată de sistemul educațional românesc evidențiază o
diferență de strategie în ceea ce privește abordarea priorităților educaționale, datorită
fluctuațiilor echipelor manageriale, care se succed la nivelul managementului
Ministerului Educației.
Educația constituie, pentru orice societate care investește în oameni și pentru
oameni, o prioritate, un obiectiv care nu este imposibil de atins, atâta timp cât
implicarea autorităților și instituțiilor educaționale investește competență, expertiză
în tot ce înseamnă educație, adică respect, empatie, emoție, egalitate, solidaritate.
Un om nu se naște educat, nu există o educație în sine și de la sine, omul se
educă. Fără educație, fără principii și valori etice nu putem construi o lume mai
bună. Educația ne privește pe toți, deoarece are un rol indispensabil în viața tuturor.
Educația realizată de către un sistem educațional nu se sfârșește la absolvirea unui
curs, ci durează toată viața. Educația este importantă deoarece constituie calea prin
care umanitatea își duce mai departe normele, valorile și experiența acumulată de-a
lungul timpului. Consider, astfel, că dreptul la educație este un atribut principal al
sistemului educațional românesc și nu numai, deoarece, doar prin educație ne putem
dezvolta și, totodată evolua. Prin educație, omul reușește sa descopere noi orizonturi,
să-și găsească adevărata menire în lume.
Prin educație omul devin om. Fără educație, un om nu există.
Bibliografie
1. Constituția României
2. Declarația Universală a Drepturilor Omului
3. Convenția cu privire la Drepturile Copilului
4. Legea educației
5. Carta Drepturilor Fundamentale a UE
6. Platon – Opera integrală, vol 3, Ed.Humanitas, 2019
7. Aristotel -Tratatul despre suflet, - traducerea de Alexander Baumgarten
Ed.Univers enciclopedic Gold, 2013

UNIVERS ECONOMICO-SOCIAL
EVOLUȚIA SCHIMBĂRILOR
STRUCTURALE ÎN DIGITALIZAREA
RESURSELOR UMANE: e-HR
THE EVOLUTION OF STRUCTURAL

CHANGES IN THE DIGITALIZATION
OF HUMAN RESOURCES: e-HR
Drd. Alina-Mihaela GUȘE1 (Frățică-Dragomir)2
Rezumat
Pornesc de la ideea că managementul resurselor umane poate fi înțeles și

implementat doar într-un context contemporan cu rădăcini în trecut. Acest articol se
concentrează pe unele aspecte economice și socio-politice, factori care pot influenţa
deciziile micro-politice ale unui manager de HR. De asemenea, în acest articol se face
referire pe larg la e-HR, care este noua tendință în managementul HR. Din perspectiva
macroeconomică analizăm proporția populației active în totalul populației, iar din
perspectiva sociopolitică analizăm familia sau rata de ocupare a femeilor în domeniul
HR. În acest articol voi aborda câteva subiecte care au beneficiat de puțină atenție în
tot timpul cercetărilor. În ultimii ani demografia a devenit un domeniu de cercetare
oarecum la modă pentru diverse științe sociale. Generațiile X, Y, Z, termenul de
industrie 4.0 reprezintă reforma managementului resurselor umane în zilele noastre.
Cuvinte-cheie: industrie 4.0; eHR; obiective eHR; generațiile XYZ;
Abstract
I start from the idea that human resources management can only be understood
and implemented in a contemporary context with roots in the past. This article focuses
on some economic aspects and socio-political factors that can influence the micro-
political decisions of an HR manager. Also, this article makes extensive reference to
e-HR, which is the new trend in HR management. From a macroeconomic perspective,
we analyze the proportion of the active population in the total population, from a
1
Academia de Studii Economice din București, Școala Doctorală de Management
2
E-mail: [email protected].
socio-political perspective, we analyze family or the employment rate of women in
domain. In this article I will address some topics that have received little attention
throughout the research. In recent years, it has become a somewhat fashionable field
of research for various social sciences: demography. Generations X, Y, Z, the term
industry 4.0 represents the reform of human resources management nowadays.
Keywords: industry 40; eHR; eHR objectives; generations X Y Z;
1. TERMENUL DE INDUSTRIE 4.0
Î n tot acest timp au fost aduse tehnologii uimitoare care au influențat

instituțiile în mai multe feluri. Cu cele mai recente evoluții, instituțiile au
dobândit capacități de a-și îndeplini funcțiile mai eficient și rapid. Având mai multe
sarcini care afectează atât clienții de interior, cât și cei de exterior, departamentele de
resurse umane au beneficiat și ele de aceste dezvoltări tehnologice.
Datorită revoluției digitale, e-HR a apărut ca o nouă modalitate de a practica
activitățile HR cu cele mai noi instrumente bazate pe web, computer și aplicații.
Aceste aplicații au ușurat munca profesioniștilor din HR și le-au oferit ocazia să
se concentreze pe activitatea lor de bază, și anume activități strategice de resurse
umane, mai degrabă decât pe lucrările procedurale ale departamentului.
S-a folosit o abordare nouă și integrativă, integrată printre toate serviciile din
domeniul resurselor umane, inclusiv recrutarea, managementul carierei, formare și
dezvoltare, managementul performanței și compensare. Termenul de industrie 4.0 a
fost menționat pentru prima dată încă din anul 20113 în Germania, fiind o propunere
de dezvoltare bazată pe strategii pentru a reuși stimularea competitivității. Referirile
se fac la sisteme ciberfizice, roboți inteligenți, computere și rețele încorporate, mașini
de learning, telefoane smart, laptopuri și protocoale de comunicații. Industria 4.0
deschide noi orizonturi, astfel că automatizarea completă a muncii prin algoritmi și
previziuni ale savanților sistemului socio-tehnic (Greening, Davis, Schipper 1998)4
a apărut încă din 1970, când s-a introdus electronica, iar tehnologia informației a
ajuns la vârf în ierarhia digitală.
În acest articol voi aborda câteva subiecte care au beneficiat de puțină atenție
în tot timpul cercetărilor. În ultimii ani, a devenit un domeniu oarecum la modă
de cercetare pentru diverse științe sociale: generațiile de manageri și demografia.
Secolul XX a cunoscut cea mai mare creștere a populației din istoria omenirii până
în prezent. În anul 1900, populația lumii era de aproximativ 1,5 miliarde de oameni.
Până în 1950, această cifră a crescut la 2,5 miliarde, iar până la sfârșitul anului
2019 a ajuns la 7,9 miliarde. În doar câteva decenii, populația lumii s-a înmulțit de
3
https://www.greensoft.ro/en/industry-4-0, accesat la 4 martie 2023.
4
Greening, L.A.; Davis, W.B.; Schipper, L. (1998), Decomposition of Aggregate Carbon Intensity for the Manu-
facturing Sector: Comparison of Declining Trends from 10 OECD Countries for the Period 1971-1991, „Energy
Economics”, Elsevier, 20 (1), 1st of February 1998, pp. 43-65.
mai multe ori. În fiecare secundă, în întreaga lume se nasc aproximativ patru copii.
Aceasta înseamnă aproximativ 80 de milioane de nașteri pe an. În schimb, ceva
mai puțin de doi oameni mor în fiecare secundă, aproximativ 55 de milioane pe an.
Rezultatul este încă 25 de milioane de oameni în fiecare an.
Organizația Națiunilor Unite estimează că populația globală va crește la 9,7
miliarde de oameni până în 2050. Totodată, în ciuda acestei creșteri semnificative a
populației mondiale, multe dintre regiunile foarte dezvoltate ale lumii discută despre
un fenomen contrar: o scădere dramatică a populației și efectele sociale și economice
negative asociate. Acest lucru se datorează faptului că creșterea menționată mai sus
are loc aproape exclusiv în țările în curs de dezvoltare. În națiunile industrializate,
dimpotrivă, va rămâne stabil. Multe țări europene se așteaptă să vadă o scădere și
mai mare a populației. În Italia, de exemplu, este așteptată o scădere de la 60,5 la
52,5 milioane de astăzi până în 2050.
În Grecia, populația se confruntă cu o scădere de la 10,4 la 8,7 milioane,
iar Japonia de la 126 la 102 milioane. Este interesant de observat că previziunile
demografice pentru țările europene s-au schimbat considerabil în ultimii cinci ani.
De exemplu, în anul 2015 Germania avea 70 de milioane de locuitori. Astăzi are
aproximativ 80 de milioane. Situația este identică pentru țările din Europa Centrală.
Motivul principal al acestui fenomen este imigrația. În ultimii ani, imigrația a devenit
o problema majoră în Europa.
Putem discuta nu numai despre compoziția numerică și distribuția geografică,
ci și despre structura de vârstă a unei populații.
În ultimii 30 de ani, majoritatea ţărilor central-europene s-au îndepărtat din
ce în ce mai mult de acest ideal. Motivul acestei dezvoltări este o natalitate scăzută
combinată cu creșterea speranței de viață. Consecința inevitabilă a acestui lucru este
o populație îmbătrânită.
Următoarele capitole subliniază cele trei aspecte principale ale acestui
fenomen nefavorabil cu tendințe demografice.
2. TERMENUL DE e-HR5
Astăzi instituțiile care au puțin de a face cu tehnologia preferă să folosească
instrumente și mecanisme tehnologice pentru a crea o imagine mai modernă. În era
digitală profesioniștii în resurse au început să prefere mai des domeniile on-line.
e-HRM este utilizarea TIC (Tehnologii ale informației și comunicațiilor) de
către departamentele de HR și profesioniștii în HR pentru a-și îndeplini rolurile
într-un mod mai eficient, automat și mai orientat spre rezultate. e-HRM nu este un
concept nou, ci mai degrabă o extensie a HRM care profită de oportunitățile oferite de
tehnologie. Scopul e-HRM este de a folosi tehnologia pentru a îmbunătăți eficiența și
5
Bhasin, H. (2022), e-HRM – Definition, Types, Role and Advantages, 21st of November 2022, https://www.market-
ing91.com/e-hrm/, accesat la 5 martie 2023.
eficacitatea proceselor HRM. Multe beneficia pot fi obținute din e-HRM , inclusiv o
comunicare îmbunătățită, un acces sporit la informații, procese de HR mai eficiente
și o mai bună luare a deciziilor. Se mai spune că e-HRM este utilizarea tehnologiilor
e-business pentru a permite și a sprijini achiziția, dezvoltarea, gestionarea și păstrarea
capitalului uman în cadrul organizațiilor și instituțiilor publice.
Termenul de e-HRM se referă la integrarea tuturor sistemelor și activităților
de HR folosind tehnologii bazate pe web. Pur și simplu, e-HRM este un termen care
se referă la orice sistem strategic de management al resurselor umane sau practică în
domeniul resurselor umane care este susținută de internet sau de tehnologii conexe.
Există o mulțime de date personale ale angajaților care trebuie colectate și
gestionate la nivelurile de personal ale departamentului de resurse umane pentru ca
departamentul de resurse umane să funcționeze corect. Aceste date includ aspecte
precum informații de contact, istoric de angajare, analize de performanță și multe
altele. Departamentul de HR trebuie să poată accesa aceste date ușor și eficient
pentru a sprijini diferitele procese ale afacerii. e-HRM este o modalitate excelentă
de a gestiona aceste date și de a vă asigura că departamentul de HR își poate face
treaba în mod eficient.
Prin utilizarea e-HRM departamentul de HR se poate concentra pe funcțiile
sale de bază, activitățile strategice de HR și serviciile HRM. Tipul specific de funcții
de HR alese ușurează și îmbunătățește unele din sarcinile interne. e-HRM este o
modalitate excelentă de a sprijini procesele de afaceri și de a îmbunătăți eficiența și
eficacitatea departamentului de HR și este un serviciu pe care mai multe companii
sau instituții publice ar trebui să îl ia în considerare pentru utilizare.
Procesul de revizuire a managementului resurselor umane poate fi complex și
consumator de timp. Există adesea multe părți interesate diferite implicate în acest
proces și fiecăreia trebuie să i se acorde atenția cuvenită. Departamentul de HR
trebuie să poată accesa aceste date ușor și eficient pentru a sprijini diferitele procese
ale afacerii. e-HRM este o modalitate excelentă de a gestiona aceste informații
despre resursele umane și de a asigura că departamentul de HR își poate face treaba
în mod eficient.
2.1. Elementele e-HR
2.1.1. e-recrutare
Recrutarea electronică, denumită și recrutare on-line, este o metodă folosită

de profesioniștii în resurse umane pentru a asista procesul de recrutare prin utilizarea
tehnologiei sau a instrumentelor pe bază de web. Este un proces automat de urmărire,
atragere, intervievare și angajare de candidați prin utilizarea on-line și a software-
ului de resurse umane.
Recrutarea electronică a devenit o componentă majoră a companiilor și
instituțiilor publice mari în ultimii ani, datorită avantajelor pe care le are în a permite
profesioniștilor în resurse umane să vizeze un număr mare de candidați la un cost mic
(Faliagka, Tsakalidis, Tzimas, 2012). E-recruitment realizează funcții de recrutare
prin tehnologii bazate pe web. E-recrutare implică publicarea posturilor de muncă și
anume posturi deschise într-o companie on-line, având un formular de completare
on-line disponibil pentru solicitanți și o bază de date bazată pe web existentă pentru
a stoca CV-urile solicitanților (Brandão, Silva, dos Santos, 2019).
În cazul e-recrutării, aceasta poate îmbrăca mai multe forme:
● Companiile pot utiliza un set de obiective și criterii credibile folosind un
sistem automat (Faliagka, Tsakalidis, Tzimas, 2012).
● În situația când candidatul aplică pentru un anumit post din organigramă,
specialistul în resurse umane creează un post de angajare într-un portal de carieră
bazat pe web sau pe portalul de internet al instituției. Acest proces începe când
candidații aplică pentru poziția menționată (Faliagka, Tsakalidis, Tzimas, 2012).
● Un alt aspect important îl constituie faptul că e-HR permite candidaților mai
multe oportunități de angajare și rezultă un flux mai mare de informații (Sylva, Mol,
2009).
● Există aplicații suplimentare în sistemul de e-HR, de exemplu teste de
selecție specializate, teste de cunoștințe și teste de personalitate. Acestea oferă un
feedback necesar on-line recrutaților.
● Utilizarea sistemului de urmărire a solicitantului. Un sistem de urmărire
a candidaților este un software care utilizează un algoritm pentru a sorta CV-urile
potențialilor candidați și pentru a simplifica procesul de recrutare pentru managerii
de resurse umane care angajează. Când mai mulți candidați aplică pentru un loc de
muncă, acest software ajută la separarea în CV-uri calificate și CV-uri necalificate
în procesul de angajare. Prin urmare, acest lucru le permite recrutorilor să vadă CV-
urile care sunt filtrate și conform criteriilor cerute în profilul postului. Un astfel de
sistem de urmărire a candidaților este o metodă utilă pentru recrutarea electronică
(Brandao, Silva, dos Santos, 2019).
● Intervievarea candidaților on-line6 se poate face prin utilizarea internetului.
Nu mai este obligatoriu să ai interviuri de angajare într-un spațiu fizic. Se pot
folosi instrumente video gratuite pentru interviuri precum Skype, Google Meet sau
Zoom, astfel încât managerii instituțiilor publice pot recruta candidații calificați
intervievându-i on-line. În prezent, majoritatea companiilor folosesc un sistem
automat de interviuri on-line în care candidaților li se pun întrebări și li se acordă
un anumit timp limită pentru a gândi și a rosti răspunsurile. Acesta este și motivul
pentru care această metodă de recrutare electronică a devenit foarte comună în lumea
corporativă.
● Utilizarea Job Boards presupune că panourile de locuri de muncă sunt site-
6 http://www.researchgate.net/publication/230660465_An_Integrated_E-Recruitment_System_for_Automated_
Personality_Mining_and_Applicant_Ranking, accesat la 5 martie 2023.

uri web utilizate de recrutori pentru a face publicitate special pentru ofertele de
locuri de muncă. Cei care caută un loc de muncă în domeniul instituțiilor publice
pot folosi panourile de locuri de muncă pentru a căuta noi oportunități de angajare
în zona și profesia lor. Unele panouri folosesc sisteme de urmărire a celor recrutați
pentru a ajuta la eficientizarea procesului de aplicare, în timp ce în altele postările
individuale de locuri de muncă redirecționează candidații interesați către site-urile
web ale companiei sau instituției pentru a finaliza procesul de aplicare. De exemplu,
site-uri precum Glassdoor și Indeed permit candidaților să își posteze CV-uri pentru
ca recrutorii să le găsească.
Sunt posibile metode noi, care au și avantaje pe care recrutorii de resurse
umane le folosesc pentru a angaja potențiali candidați.
Avantajele recrutării electronice:
● Ne arată că se reduce timpul prețios și îl putem folosi în rezolvarea altor
situații. Atunci când managerii de resurse umane și directorii executivi ai instituțiilor
publice publicau posturile vacante, depindeau de discuții pentru a găsi solicitanți
sau funcționari publici care să accepte posturi, luând în calcul salarii mici la nivel
instituțional. Prin metoda de recrutare on-line, CV-urile candidaților necalificați pot
fi separate sau descalificate, iar în acest mod poate fi găsit un număr mai mare de
candidați specializați pentru postul respectiv, astfel încât calitatea indicatorilor de
performanță este atinsă la nivel maxim, iar procesul de recrutare este simplificat în
cazul utilizării timpului rămas.
● Minimizează costurile de recrutare, care sunt de obicei mari în ceea
ce privește publicitatea, cheltuielile de călătorie, taxele de recrutare față de terța
persoană. Procesul de angajare durează de obicei mult timp și costul crește odată
cu acest fapt. Cu toate acestea, odată cu utilizarea metodelor de recrutare on-line,
costurile sunt minimizate prin implementarea unui software care permite locuri de
muncă solicitanților, dar si recrutorilor să posteze posturi vacante gratuite pe mai
multe platforme sociale doar cu un singur clic.
● Extinde domeniul de aplicare al candidaților. Prin utilizarea instrumentelor
digitale și a web-ului, recrutorii de resurse umane pot să mărească aria candidaților.
Când se afișează locul vacant pe site-urile instituțiilor, managerilor li se permite să
se scufunde într-un grup mai mare de candidați, ceea ce le extinde și deciziile de
selecție. Prin urmare, ei sunt capabili să aleagă personal potrivit atât la nivel local,
cât și la nivel internațional.
Dezavantajele recrutării electronice:
● Pentru un candidat ar putea fi confidențialitatea. În studiul lui Petre et al.
(2016) s-a descoperit că respectivii candidați percep acest risc al confidențialității și
devin îngrijorați în legătura cu împărtășirea informațiilor personale. Nu este tocmai
relaxant ca informațiile pe care le-au împărtășit în CV-uri să fie folosite de terțe
persoane fără permisiunea lor. Mai mult, unii oameni nu sunt obișnuiți să folosească
instrumente tehnologice și evită să facă aplicații prin internet din cauza părtinirii lor
tehnice.
În e-recrutare reacțiile candidaților la sistemul on-line sunt influențate de
eficiența percepută și ușurința în utilizare a aplicațiilor, dacă solicitantul vede sau nu
anunțul de angajare și este ușor de conceput și de aplicat (Sylva, Mol, 2009).
2.1.2. e-training
Formarea electronică poate fi considerată o modalitate de formare la distanță

prin utilizarea tehnologiilor bazate pe web cuprinzând fie internet, fie intranet, care
oferă indivizilor cunoștințele necesare despre anumite teme alese sau o specialitate
specifică, cu ajutorul tehnologiilor bazate pe computer, piste sonore, videoclipuri,
mesaje multimedia, cărți electronice, e-mailuri și grupuri de discuții (Amara, Atia,
2016).
În e-training, utilizarea tehnologiei pentru educare este proeminentă (Mohsin,
Sulaiman, 2013). Acest tip de antrenament poate fi fie sub formă de educație față
în față, fie sub formă de educație mediată la distanță sau pur on-line. Originile
termenului de e-training datează din anii 1980.
2.1.3. e-learning
Acesta este un termen general folosit în procesul de instruire de e-training.

Caracteristicile acestui element al e-HR sunt:
● Implementarea de tehnologie bazate pe internet, care oferă multe soluții
alternative și posibilitatea însușirii de noi cunoștințe (Esterhuyse, Scholtz, ,2016).
● Oferă acces ușor și asigură flexibilitatea în perioada de timp pe care o preferă
cursantul și beneficiază de materialul pentru studiu.
● Este capabil de livrare Just-in-Time, are costuri reduse și valoare ridicată
pentru cursanți (Esterhuyse, Scholtz, Venter, 2016).
Putem vorbi despre șase elemente principale de e-learning, care cuprind
(Riahi, 2015):
● computere care au acces la internet;
● utilizarea sistemului atât de către cursant, cât și de HR;
● dezvoltarea curriculum-ului de către profesioniștii HR;
● crearea de conținut de către educator (adesea un specialist în această temă);
● management de conținut care este realizat în mare parte de HR-ul aferent
profesional;
● managementul învățării, livrarea programului de educație și dezvoltarea
programului.
Față de metodele de instruire tradiționale, aceste tehnici ajută companiile să
atingă un număr considerabil de mare de conținuturi educaționale cu costuri reduse
(Jackson et al., 2018).
2.1.4 . e-mentoring
E-mentoratul este un tip specific de mentorat care utilizează programe bazate

pe tehnologie în furnizare, flexibilitate în gestionarea timpului și programare.
E-mentoratul este util în reducerea problemelor cauzate de bariere geografice.
Persoanele care nu pot beneficia altfel de mentorat beneficiază de oportunități de
mentorat datorită e-mentorului. În acest stil de mentorat, mentorul și mentoratul nu
se confruntă cu adversități legate de programare. Perechile nu sunt delimitate de
constrângeri, cum ar fi un loc potrivit sau un moment potrivit pentru a se întâlni, dacă
acestea pot avea acces la un computer adecvat și la internet. Mentoratul este mai ușor
și mai confortabil pentru genul de persoane care nu au putut accesa acest serviciu
anterior (Kasprisin, Single, Single, Muller, 2003).
În mentoringul clasic, organizațiile numesc angajați de rang înalt sau manageri
cu experiență sau performanțe înalte ca mentori pentru cei cu ranguri mai mici, mai
puțină experiență sau niveluri de performanță mai scăzute. Din păcate, acest lucru
poate lăsa loc unor sentimente neplăcute din partea celui mentorat. E-mentoratul
poate reduce aceste discrepanțe și relația de putere inegală, deoarece în statutul de
e-mentorat simbolurile sunt adesea neidentificate.
2.1.5. e-managementul carierei
Mecanismele de gestionare a carierei bazate pe computer și pe web sunt

instrumente importante în identificarea și transmiterea necesităţilor necesare
dezvoltării angajatului. Aceste mecanisme asigură facilitățile de a compara
cunoștințele și capacitățile deținute de angajați cu abilitățile și competențele
necesare pentru sarcinile și pozițiile existente sau viitoare (Rothwell et al., 2005).
Managementul carierei electronice este unul dintre aceste mecanisme care fac ca
funcția HR să funcționeze mult mai eficient. În programele clasice de management
al carierei, profesioniștii în HR încearcă să înțeleagă proprietățile și potențialele
de angajați și, în mare parte, îi grupează în funcție de performanța, potențialul și
planurile lor de carieră. Apar date uriașe legate de toate acele informații, care ar
trebui stocate și analizate an de an pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce este într-
adevăr o sarcină împovărătoare și epuizantă. Cu ajutorul e-managementului carierei,
această sarcină dificilă și obositoare poate fi realizată mai ușor prin intermediul
computerului și tehnologiilor noi. Mai mult, cu ajutorul e-managementului carierei,
angajații își pot urmări propriile procese de carieră. Aceștia își pot stoca datele
personale, pot face actualizări despre schimbarea sarcinilor, rolurilor sau pozițiilor
lor. Mai mult, pot chiar să ia decizii singuri, obținând ajutor doar de la profesioniștii
în HR dacă au nevoie. De exemplu, o persoană care face un plan de pensie îl poate
planifica folosind internetul (Lengnick-Hall, Moritz, 2003).
Mai există posibilitatea să își poată dezvolta capacitățile tehnice sau abilitățile
soft care sunt necesare pentru o promovare prin module de e-learning. Cu ajutorul
instrumentelor de management electronic al carierei, profesioniștii în resurse umane
pot de asemenea să creioneze viitorul în carieră al indiviziilor din organizațiile lor.
Ei pot stoca datele necesare pentru fiecare angajat și pot ajunge la datele necesare, la
crearea unui pool pentru candidații pentru un anumit post.
2.1.6. e-compensarea
Acest element al e-HR are următoarele caracteristici:

● Compensarea electronică poate fi descrisă ca utilizarea tehnologiilor bazate
pe computer și pe web pentru planificarea compensației angajaților (Swaroop, 2012).
● Dulebohn și Marler (2005) explică e-compensarea ca utilizarea aplicațiilor
software bazate pe web pentru a permite administrarea și dezvăluirea eficientă a
managerilor de informații privind procedurile de compensare, beneficii și informații
într-o organizație.
● Unul dintre cele mai timpurii procese de e-HR a început după anii 1990,
și anume administrarea salariilor (Lengnick-Hall, Moritz, 2003). Astfel s-au
permis dezvoltări tehnologice care au avut ca rezultat sisteme sofisticate privind
managementul resurselor umane. Acesta a permis companiilor să le ofere în timp
real și cu certitudine acces la informații angajaților și managerilor.
● Specialiștii în HR au generat procese privind salariile și beneficiile, iar
managerii au putut genera rapoarte complexe care stau la baza tabloului de bord
și luării deciziilor adecvate. Sarcinile birocratice sunt efectuate prin mecanisme de
compensare electronică, beneficiind de date în timp real.
● Dulebohn, Marler (2005) subliniază că e-compensarea poate fi benefică și
pentru menținerea egalității salariale.
3. SCHIMBĂRI STRUCTURALE ALE RESURSELOR

UMANE
În era digitală, majoritatea angajaților sunt copii mileniali care au sub 30 de
ani, ceea ce înseamnă că le place tehnologia și le place să facă afaceri cu ajutorul
celor mai noi tehnologii, instrumente și mecanisme. Având aplicații de HR concepute
cu cea mai înaltă tehnologie, angajații simt că organizația lor este prietenoasă cu
tehnologia și creează percepția că lucrează într-o organizație deschisă. Pe de altă
parte, generațiile următoare și generațiile Z sunt și mai multe predispuse să utilizeze
dispozitive tehnologice în viața de zi cu zi și să întâlnească procese și instrumente
digitalizate.

3.1. Evoluția demografică
Revenind la fenomenul demografic, la mijlocul secolului al XIX-lea bărbații

din Europa atingeau o vârstă medie de 35 de ani, iar femeile o vârstă medie de puțin
sub 40 de ani. Doar 40 de ani mai târziu, speranța de viață a ajuns la 47 de ani pentru
bărbați și 51 de ani pentru femei.
Între 1913 și 1993, speranța de viață a crescut constant cu încă 30 de ani în
doar 80 de ani, bărbații atingând o vârstă medie de 73 de ani, iar femeile o vârstă
medie de 79 de ani, astfel încât astăzi avem o speranță medie de viață de 79 de ani
pentru bărbați și de aproape 84 de ani pentru femei. În Japonia este o speranță de
viață feminină de 88 de ani și în Islanda o speranță de viață masculină de 82 de ani
(a se vedea perspectivele populației mondiale ale ONU din 2020).
Începând cu anii 1990, s-au înregistrat progrese mult mai mari în regiunile
mai sărace ale lumii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (2020), speranța de
viață în ţările în curs de dezvoltare a crescut cu peste 9 ani în această perioadă, mai
ales datorită succeselor în lupta împotriva mortalității infantile și a unei serii de boli.
Desigur, îmbunătățirile economice experimentate de multe țări în curs de
dezvoltare au contribuit la tendința globală de a trăi mai mult. În Etiopia, speranța
de viață estimată a crescut de la doar 45-64 de ani. Impactul pe care îl are creșterea
speranței de viață asupra îmbătrânirii globale poate fi observată în raportul de
dependență pentru bătrânețe, definit ca raportul dintre numărul de vârstnici și
persoanele care sunt în general inactive (65 de ani și peste) și numărul de persoane
cu vârsta de muncă (15-64 ani). Rata de dependență a bătrâneții din UE este de
așteptat să atingă 57% în 2100 (Troger, 2021), aproape de două ori mai mare decât
în 2019 (31%). Acest lucru înseamnă că vor fi mai puțin de două persoane cu vârsta
de muncă pentru fiecare persoană în vârstă de 63 de ani și peste.
De asemenea, proporția persoanelor în vârstă este în creștere în toată Europa.
Până în 1950, numărul persoanelor în vârstă de 80 de ani sau peste s-a quintuplat
și acum este de 5%, o cifră pe care o așteptăm să crească la 13% până la mijlocul
secolului XXI. Cu toate acestea, țările individuale din Europa prezintă diferențe
considerabile. În 2019, Germania și Italia au avut cea mai mare proporție de cetăţeni
peste 65 de ani din Europa, în jur de 22%. La celălalt capăt al scalei se afla Turcia cu
doar 7%, Spania cu 18%, Olanda (17%), Angola (2,5%) și Sierra Leone (1,9%). Se
nasc tot mai puțini copii și asta duce la o problemă majoră. Spre exemplu, potrivit
Oficiului Federal de Statistică, aproape 780.000 de copii s-au născut în Germania în
2019. Deși aceasta este o creștere considerabilă de la natalitatea scăzută din 2011
(663.000), este încă doar puțin peste jumătate din ceea ce era în 1964, când au fost
înregistrate peste 1.357.000 de nașteri atât în Germania de Vest, cât și în Germania
de Est. În țările scandinave însă se nasc considerabil mai mulți copii.
Marea Britanie are o rată a natalității mai mare decât cea mai mare parte din

Europa Centrală, Franța are o rată a natalității de 2,1 copii per femeie aflată la vârsta
fertilă. Aceasta înseamnă că populația Franței este considerată ideală de oamenii de
știință din domeniul populației.
Motivele acestor rate scăzute ale natalității sunt pe cât de variate, pe atât de
controversate: schimbările stilului de viață, creșterea numărului celor care aleg să
trăiască singuri, o mai mare prosperitate economică, politicile familiale ale țărilor
în cauză, niveluri superioare de educație, dorința de împlinire profesională, care la
rândul său plasează solicitări și mai mari asupra individului și o anxietate generală
în ceea ce privește viitorul.
Nu există încă dovezi științifice cu privire la modul în care condițiile economice
afectează rata natalității. În timp ce rata natalității în Grecia stagnează, aceasta crește
constant în Lituania, în ciuda faptului că ambele ţări s-au confruntat cu dificultăţi
economice în ultimii ani.
Rata șomajului în unele țări din sudul Europei (Grecia, Spania, Italia) are o
influență deosebit de puternică asupra scăderii nașterilor. Evoluţiile demografice
discutate mai sus sunt încete şi treptate, iar pe termen lung ar trebui să servească
drept avertisment pentru generațiile viitoare.
Familia „normală”, formată din tată, mamă și copil, nu mai este una normală
în zilele noastre. În creștere sunt căsătoriile între persoane de același sex și familiile
mixte. Indiferent de structura și compoziția familiei, toate aceste noi variante nu
ajută la asigurarea coeziunii sociale pe măsură ce pregătesc următoarea generație să
ducă o viață independentă pe cont propriu.
Multe aranjamente diferite de viață în familie indică în mod clar o eroziune a
modelul tradițional de familie. Să nu uitam că și războiul dintre Rusia și Ucraina a
dus la destrămarea familiilor, lucru ce a determinat un colaps economic în Ucraina,
dar și în România, datorită impactului emigrant al acestora. Renașterea familiei
este facilitată și de o definiție mult mai largă a ceea ce înseamnă ea. Mulți oameni
azi își văd cei mai apropiați prieteni ca o familie extinsă. Co-parenting a devenit o
modalitate acceptată de a crește un copil, indiferent dacă părinții acestuia au avut sau
nu vreodată o relație romantică.
Modelul tradițional de familie s-a dovedit a fi fragil. Prin urmare, mulți
oameni văd prieteniile ca un înlocuitor potrivit. Troger (2021) vorbește chiar despre
o a treia familie, considerând că a avea prieteni buni este de o importanță deosebită.
Noile modele de parteneriat, gospodăriile multi-generaționale și prieteniile sunt
forme moderne de conviețuire care demonstrează o nouă cultură de familie, bazată
pe un puternic sentiment de apropriere și dezvoltare, contrar colapsului perceput de
valorile familiei.
Viziunea conservatoare a modelelor tradiționale de familie a fost înlocuită
prin conceptul de familie ca termen generic pentru o varietate de încredere și relații
de afecțiune între oameni. În acest context, familia este într-adevăr totul.

3.2. Bărbați lideri vs femei
Stereotipul clasic îl vede pe șeful bărbat ca pe un șef dur și fără compromisuri,

iar omologul feminin ca jucător de echipă dispus să facă compromisuri. Dovezile sunt
furnizate de Russell Reynolds Associates (2016). Firma de consultanță a chestionat
peste 4.300 de factori de decizie, femei și bărbați, din 25 de țări asupra stereotipurilor
clasice de gen la nivel executiv. Au ajuns la concluzia că femeile erau reprezentate în
structura de conducere a unei instituții publice, însă comportamentul a fost diferit de
cel al colegilor de sex masculin. Studiul a sugerat că bărbații erau mai competitivi,
în timp ce femeile erau mai preocupate de mediul lor social. Joachim Bohner a
concluzionat: „Indiferent de sex, atunci când proporția femeilor crește, managerii
se adaptează pentru a întruchipa caracteristicile și competențele ideale ale unui
factor superior de decizie sau CEO. Aceștia sunt foarte orientați spre performanță,
cu puterea și capacitatea emoțională de a motiva oamenii și de a-i câștiga, totuși nu
se sfiesc să ia decizii grele dacă procesele de transformare o cer. Diferențele specifice
genului își pierd relevanța”.
Desigur că există și diferențe de remunerare. Salariile inegale contribuie la o
diferență de salarizare în rândul managerilor. În Regatul Unit, încă de acum 49 de
ani a fost introdusă legea egalității de remunerare, astfel că diferențele de remunerare
s-au redus la jumătate în decursul anilor pentru că structurile discriminatorii au fost
scoase în afara legii.
Cercetările au indicat că salariile inegale între femei și bărbați se regăsesc, iar
în Regatul Unit încă sunt raportate femei care au un venit mult mai mic decât bărbații
și au aceeași funcție. Tot în cercetare se arată că există mai puține cazuri de diferențe
salariale atunci când angajatorii sunt transparenți cu privire la variația salarială și
că atunci când managerii au o flexibilitate considerabilă de a lua decizii individuale
și discreționare cu privire la creșterile salariale, bărbații par să fie mai buni decât
femeile în exploatarea acestei flexibilități în avantajul lor.
După ce Marea Britanic a aderat la Uniunea Europeană în 1983, a devenit
posibil pentru angajați să controleze inechitățile salariale între bărbați și femei,
însă cu toate acestea există țări care dețin un salariu minim pentru femei chiar dacă
discriminarea salarială a fost limitată de preponderenta femeilor prost plătite care
lucrează chiar și cu normă întreagă.
Creșterea ratei de ocupare a femeilor și creșterea ratei natalității naționale sunt
considerate obiective economice cheie în majoritatea țărilor UE. De exemplu, în
Italia în 2019 doar 54% dintre femei participau la muncă, în Suedia 80% dintre femei
lucrează aproape la fel ca bărbații (84%). În unele ale UE există încă un decalaj
considerabil între ratele de ocupare a bărbaților și femeilor. În 2019, acest decalaj a
fost cel mai mare în Italia și Grecia (20%), urmate de Polonia (15,5%). Cele mai mici
diferențe de angajare de gen au fost înregistrate în Letonia (3,5%) și Suedia (4%).

3.3. Part-time – „ucigaș de carieră”
Pentru majoritatea femeilor, întemeierea unei familii marchează sfârșitul

angajării cu normă întreagă și a șanselor de promovare în funcții de conducere. Mulți
experți – atât bărbați, cât și femei – cred că decizia de a lucra part-time este cel mai
mare „ucigaș de carieră” pentru femei. Bineînțeles că managerii nu pot beneficia de
program de lucru part-time. Potrivit unui studiu realizat de Troger (2021), aproape o
treime dintre femei au dorit carieră și copiii, acestea fiind considerate incompatibile,
iar 77% dintre femeile manager prezentate în sondaj au rămas fără copii.
Cu toate acestea, societatea, mai exact companiile și instituțiile publice, sunt
reticente în a explora diferite abordări care implică munca cu fracțiune de normă
deoarece programele lungi de lucru și orele suplimentare sunt încă considerate pe
scară largă ca o condiție prealabilă pentru succes profesional și ca semn de angajament
și loialitate. Indiferent de asta, există acum numeroase studii în întreaga lume care
sugerează că partajarea locurilor de muncă poate fi o alternativă viabilă pentru unele
posturi executive. Atitudinile față de prezența și munca cu normă întreagă trebuie
modificate pentru a permite noi moduri de lucru în viitor.
Fac referire aici și la lucrul de acasă. Pandemia a dat un impuls major
migrației către tehnologii digitale, cursuri on-line, seminarii web, ședințe on-line.
Fără tehnologiile digitale, nivelul și progresul lucrului de acasă ar fi în zadar. În
ultimele luni, în toată Europa s-a dublat procentul celor care lucrează de acasă, de
la 12% la 25%, iar acest aspect nu ține cont de faptul că fără tehnologia digitală
educația elevilor și studenților ar ajunge într-un impas dezastruos, chiar dacă unii
cercetători susțin că cele două tendințe – digitalizarea și lucrul de acasă – reprezintă
soluții durabile pentru viața de zi cu zi a viitorului profesionist.
3.4. Diversitatea generațională și bătălia pentru distribuție
Pentru majoritatea oamenilor de astăzi, termenul „generație” are mai multe

semnificații. În legătură cu propria noastră familie, cu părinții și poate cu proprii
copii sau chiar nepoți, sensul „generației” este foarte clar întrucât ne bazăm pe
propria noastră experiență a structurii familiale multi-generaționale. În acest context
vârsta joacă doar un rol minor. Această identitate comună, bazată pe o legătură cu
evenimentele istorice sau pur și simplu cu timpul trecut, nașterea (de exemplu,
generația postbelică) este legată de perspectiva lor socială și se manifestă în modul în
care gândesc, simt și acționează. Această ultimă definiție a „generației” este cea mai
relevantă în ziua de azi deoarece ea explică cel mai bine interesele și comportamentele
oamenilor din organizații.
Cele cinci generații vor fi prezentate pe scurs în acest articol, cu un accent pe
comportamentul lor de zi cu zi.

3.5. Criterii de diferențiere a generațiilor7
3.5.1. Tradiționaliști și baby boomers
Tradiționaliștii sunt numiți și generația tăcută sau cea mai mare generație a
timpurilor. S-au născut în perioada postbelică, între 1922 și 1943, iar majoritatea
s-au pensionat. Cu toate acestea, unii oameni la mijlocul anilor ’70 încă țineau frâiele
puterii politice și economice. „Boomerii 2” sunt născuți între 1943 și 1964, fiind
numiți și generația Jones, iar „Boomerii 1” sunt cei născuți între 1946 și 1954. .Mulți
dintre ei ocupă poziții de conducere la vârful companiilor, instituțiilor publice,
organizațiilor sau partidelor politice, aceștia având acum vârste între 59 și 77 de ani.
Acest lucru poate inevitabil îi transformă pe baby boomers într-un inamic pentru
generațiile tinere.
Secretul succesului baby boomers este adaptabilitatea lor. Aceștia sunt foarte
implicați în cadrul instituțiilor, locul de muncă fiind foarte important pentru ei, însă
pot fi sensibili la critici. Preocuparea lor cea mai importantă este securitatea pensiei
lor. Le place să își facă treaba la locul de muncă și știu că nimeni nu îi poate învinge
profesional. Angajamentul lor pentru companie, organizație sau instituție publică
este remarcabil de mare, ei sunt idealiști, foarte sensibili în discuțiile despre ei înșiși
sau despre valorile lor.
Nu îi putem ignora pe mileniali, care sunt născuți între 1981 și 1996 și care au
acum vârsta între 27 și 42 de ani. Ei sunt managerii moderni ei secolului.
3.5.2. Generația X
Gen X, numită după romanul lui Douglas Coupland publicat în 1991, îi

cuprinde pe cei născuți între 1961 și 1980. Nu le plac clișeele, ideea unui angajament
pe viață față de un singur angajator. Același sentiment de a fi ajuns prea târziu în
această lume este agravat prin preocupări justificate cu privire la o lipsă reală de
resurse și o datorie națională ridicată.
Astăzi, majoritatea Xpers au ajuns la sfârșitul carierei lor (scurte). Următorul
nivel este adesea ocupat încă de un baby boomer, care probabil își va părăsi în curând
poziţia pentru un milenal. Generația X a căzut într-o situație în care tehnologia era
într-o continuă mișcare. Această generație a fost adesea caracterizată drept „leneși,
înstrăinați și nemulțumiți”. Această generație cunoaște viața dincolo de epoca
internetului.
Din cauza uniformității și predictibilității comportamentului lor, persoanele
din generația X se retrag ușor din societate, fără a se identifica cu o generație
7
Troger, H. (2021), Human Resource Management in a Post COVID-19 World. New Distribution of Power, Indivi-
dualization, Digitalization and Demographic Developments, Springer, Switzerland, pp. 14-17.
propriu-zisă. David Foot a observat că generația X s-a desfășurat mai devreme în
Canada, în perioada 1958-1964 decât în Statele Unite ale Americii, între anii 1960 și
1966. Strauss și Howe au numit generația X „a treisprezecea generație”, și anume a
treisprezecea generație care are ocazia să vadă drapelul SUA de la Benjamin Franklin
încoace.
3.5.3. Generația Y
Termenul Gen Y este folosit pentru cei născuți după 1980-1981, ca dată de
naștere a primilor mileniali. Această generație include copii celor din generația
boomer. Sensul puternic al celor din generația Y îl caracterizează utilizarea și
familiarizarea tehnologiei, comunicațiile și era digitală. Strauss și Howe au inventat
acest cuvânt în anul 1987, când mass-media de la acea vreme începuse să identifice
legătura lor cu noul mileniu, anul 2000. Au fost nenumărate sondaje în care au fost
intervievați milenialii și s-a demonstrat că aceștia sunt sub nivelul cultural standard.
Această generație este denumită și multitasking. Ei sunt persoane destul de optimiste,
considerând uneori că sunt scutiți de respectarea regulilor. Sunt inteligenți, dar
neînțeleși.
Internetul sau mai degrabă relația lor cu media în general este liantul lor comun
cu realitatea. Nu întâmplător, ei sunt prima generație denumita „nativi digitali”. Nu
în ultimul rând, îi știm și ca millennials.
Generația Y este foarte bine educată, iar deciziile importante de viaţă le
iau în funcţie de avantajele imediate şi dezavantaje pentru bunăstarea individului.
Millennials sunt optimiști și încrezători în sine, dar au puțină încredere în politică.
Ei preferă în general să își păstreze opțiunile atât pe plan profesional, cât și în viața
privată și au un impuls puternic pentru autonomie personală.
Milenialii cunoscători de tehnologie preferă să lucreze în echipe virtuale. În
calitate de angajați, ei cer mai multă libertate, precum și sarcini și oportunități, cerând
totodată mai mult timp pentru familie și timp liber. Ei nu mai sunt dispuși să acorde
prioritate muncii mai presus de orice altceva; în schimb așteaptă să obțină multe
laude pentru „echilibru între muncă și viață privată”. Gen Y insistă cu înverșunare
asupra compatibilității dintre carieră și viața privată și în acest proces nu se sfiește
să încalce unele vechi tabuuri: șanse egale, căsătorie între persoane de același sex,
concediu paternal, iar structurile familiale alternative au devenit toate parte a vieții
normale.
3.5.4. Generația Z
Spre deosebire de generațiile anterioare, generația post-milenală este cea care

trăiește în întregime în lumea digitală. Încă de la naștere, cei din generația Z trăiesc
pe web și controlează lumea cu tableta și smartphone.
În retrospectivă, eșecul contractului inter-generațional a fost doar o chestiune
de timp întrucât se baza pe două premise false: o natalitate și o speranță de viață care
au fost ambele presupuse a fi consecvente. În schimb, primul a scăzut, iar al doilea
a crescut.
Drept urmare, factorii de decizie din majoritatea națiunilor europene se
confruntă cu provocări majore. Troger (2021) descrie generația Z ca fiind o „cohortă
timidă de muncă”, a cărei radicală centrare pe sine începe să se răspândească și la
alte generații.
Generația Z este puternic influențată și dezamăgită în același timp de partea
economică și de criza financiară mai mult decât Gen Y. Acești tineri au crescut
cu concedierile masive, cu criza medicală în urma COVID-19, cu războiul Rusiei
împotriva Ucrainei, cu șomajul în rândul tinerilor și condițiile de muncă nesigure pe
de o parte, iar pe de alta cu salarii disproporționate atât în rândul celor cu studii medii,
cât și în rândul managerilor. Pentru Scholz, acesta este principalul motiv pentru care
Gen Z respinge orice noțiune de atașament emoțional între angajat și companie și
insistă pe o separare clară între profesie și viața privată. Milenialii au respins deja
angajamentul emoțional față de instituție în general sau companie, dar este încă mult
mai probabil să formeze atașamente emoționale față de persoane fizice din cadrul
acelei companii. Generația Z nu mai caută aceste conexiuni. Sunt interesați de ei
înșiși, în cel mai bun caz de proiectele pe care le consideră atrăgătoare.
CONCLUZII
e-HRM, inteligența artificială sau e-HR poate fi văzută ca un concept modern
care implică utilizarea internetului și a tehnologiilor bazate pe web în furnizarea de
servicii de resurse umane în organizații și instituții publice locale sau naționale.
Apariția internetului a facilitat comunicarea bidirecțională spontană și ieftină
între oameni față de comunicarea din trecut. A fost un pas revoluționar în crearea
de informații instantanee la nivel mondial, care pot să fie ușor diseminate cu costuri
considerabil reduse. După anii 1990, web-based a început să fie folosit pentru
beneficiul funcției de management al resurselor umane. Tehnologii similare sunt
utilizate în funcțiile manageriale, iar comerțul a fost replicat și adaptat la resursele
umane. De exemplu, într-o companie sau instituție publică, cum este Casa de Pensii
a Municipiului București, care încearcă să utilizeze modul de management al carierei
electronice, toată lumea trebuie să învețe detaliile tehnice ale sistemului pentru a
beneficia de el. În zona instituțională, sistemul de e-coaching este puțin predominant,
însă dacă s-ar dezvolta acest concept atunci mai mulți membri organizaționali ar
putea beneficia de serviciul de coaching, comparativ cu cazul în care se vede unde
sunt metodologiile clasice de coaching.
e-HRM are potențial de creștere a productivității prin creșterea automatizării

și prin schimbarea nivelului proceselor de valoare cu sarcini cu valoare adăugată
ridicată (Marler, Parry, 2016). Această creștere a productivității se realizează prin
date rapide, actualizate și fiabile pe care managerii le pot obține din sistem pentru a-i
determina să ia decizii adecvate. Mai exact, instrumentele operaționale e-HRM cresc
productivitatea instituțiilor prin eficientizarea practicilor clasice de resurse umane,
accelerarea proceselor și reducerea numărului de angajați.
De fapt, e-HRM are potențialul de a reduce costurile și de a economisi timpul
funcționarilor, lăsându-i să efectueze mai multe tranzacții cu mai puține costuri fixe,
îmbunătățind astfel productivitatea angajaților (Hendrickson, 2003).
SOLUȚII ȘI RECOMANDĂRI
După cum am discutat mai sus, e-HR are potențialul de a reduce costurile de
tranzacționare a resurselor umane, iar astfel numărul persoanelor care lucrează în
departamentul de resurse umane. De exemplu, furnizarea de informații de resurse
umane către mai multe persoane pe bază de e-HR este concepută ca o modalitate
economică de a face afaceri în domeniul resurselor umane. Este o alternativă bună
pentru reutilizarea informațiilor într-un număr infinit de ocazii cu cheltuieli minime.
De exemplu, prin formarea electronică, un număr mare de persoane pot beneficia de
un anumit modul de învățare sau program de antrenament. Odată ce compania sau
instituția plătește pentru acel program la început, mai mulți oameni se pot folosi apoi
cu costuri mici. Sau odată ce un portal este stabilit, tot personalul poate beneficia
de pe urma acelui portal, fără a crea o cheltuială pentru departamentul de resurse
umane. În plus, cu ajutorul e-HR, companiile pot construi relații eficiente atât cu
clienții interni, cât și cu cei externi (Martin, Reddington, 2010).
Un portal privind transmiterea electronica a taloanelor de pensii a fost
implementat in Romania, însă faptul că generația în vârstă nu a fost adaptată și nu au
fost preocupați să se alinieze la sisteme computerizate a dus la un eșec informațional
în cadrul caselor teritoriale de pensii publice. Însă cu timpul, atât funcționarii publici,
cât și pensionarii au înțeles funcționalitatea portalului prin deschiderea unui cont on-
line și ulterior accesarea talonului electronic.
Prin transformarea e-HR, departamentul de resurse umane, dar și instituția
publică în sine, în speță casele de pensii teritoriale, poate oferi mijloacele necesare
schimbându-și modelul de soluționare a cerințelor pensionarilor. Aceste încercări
variază de la extinderea funcțiilor de resurse umane pentru a ajunge la toți angajații,
cu scopul de a crea un sentiment de corporație. Acest lucru poate fi realizat pe cale
internă, prin integrarea prin portaluri de resurse umane.
Pe de o parte prin utilizarea unor instrumente de recrutare mai sofisticate,
utilizând învățarea profundă prin interacțiuni on-line cu potențialii candidați.
Utilizarea unor portaluri on-line duce la fluidizarea problemelor atât instituționale

ale pensionarilor, cât și ale angajaților.
Pe de altă parte, implicațiile e-HR pot contribui și la crearea unei organizații
de învățare continue, astfel încât managerii instituției trebuie să țină pasul cu cele
mai recente tehnologii; prin e-HR, funcționarii din instituțiile publice pot deveni mai
deschiși la minte și mai concentrați pe învățare. Mai mult, odată ce instituția adoptă
un anumit modul e-HR, instruirea de rutină și actualizarea de rutină sunt necesare
pentru a utiliza instrumentul în mod eficient.
Așadar instituțiile publice își trimit funcționarii de HR la traininguri pentru
a-i face să beneficieze mai bine de instrumentele tehnologice. Uneori instituțiile
învață cum să actualizeze și să revizuiască singure instrumentele, ceea ce necesită un
proces de învăţare serios. Odată ce instituțiile învață cum să utilizeze și să actualizeze
aceste aplicații e-HR, utilizatorii din instituții – adică funcționarii – încep să învețe
folosirea acestor aplicații pentru cei nou-veniți și să învețe un proces continuu. După
un anumit timp, funcționarii din instituții nu mai au nevoie de sprijin extern referitor
la utilizarea acestor instrumente computerizate.
În concluzie, e-HR le permite angajaților din HR să se concentreze pe
activități mai strategice, cu valoare adăugată. Așa s-a întâmplat și cu implementarea
în casele de pensii a portalurilor privind deschiderea conturilor on-line și a taloanelor
electronice. Procedura a fost greoaie inițial, însă utilizând frecvent aplicațiile munca
a devenit ușoară.
Utilizarea e-HR transformă unele sarcini de rutină de la profesioniștii în
resurse umane la departamente funcționale și managerii acestora, pentru realizarea
acestora nefiind necesar prea mult personal în departamentul de resurse umane sau
alte servicii care utilizează e-HR. Mai exact, partajarea este operațională și sarcinile
cu departamentele conexe ar reduce volumul de muncă al departamentului de resurse
umane și nu numai. Astfel, funcționarii în resurse umane sau în alte domenii pot
câștiga oportunitatea de a se concentra pe sarcini strategice și să devină profesioniști
în ceea ce fac.
BIBLIOGRAFIE
Amara, N.B.; Atia, L. (2016), E-training and its Role in Human Resources
Development, „Global Journal of Human Resource Management”, 4 (1), pp. 1-12
Baykal, E. (2022), Digitalization of Human Resources: e-HR, January 2022,
https://www.researchgate.net/publication/3383022643, accesat la 20 ianuarie 2023
Brandão, C.; Silva, R.; dos Santos, J.V. (2019), On-line Recruitment in
Portugal: Theories and Candidate Profiles, „Journal of Business Research”, 94, pp.
273-279
Dulebohn, J.H.; Marler, J.H. (2005), E-Compensation: The Potential to
Transform Practice, în Greutal & Stone (Eds.), The Brave New World of e-HR, San

Francisco, CA, Jossey-Bass, pp. 166-189
Esterhuyse, M.; Scholtz, B.; Venter, D. (2016), Intention to Use and
Satisfaction of e-learning for Training in the Corporate Context, „Interdisciplinary
Journal of Information, Knowledge and Management”, 11, pp. 347-365, http://www.
informingscience.org/Publications/3610, Editor: Nelson Leung Submitted, 2nd of
July 2016, accesat la 12 martie 2023
Faliagka, E.; Tsakalidis, A.; Tzimas, G. (2012), An Integrated e-recruitment
System for Automated Personality Mining and Applicant Ranking, „Internet
Research”, 22 (5), pp. 551-568
Hendrickson, A.R. (2003), Human Resource Information Systems: Backbone
Technology of Contemporary Human Resources, „Journal of Labor Research”, 24
(3), pp. 381-394
Jackson, C.B.; Quetsch, L.B.; Brabson, L.A.; Herschell, A.D. (2018), Web-
based Training Methods for Behavioral Health Providers: A Systematic Review.
Administration and Policy in Mental Health, pp. 1-24, PMID: 29352459
Kasprisin, C.A.; Single, P.B.; Single, R.M.; Muller, C.B. (2003), Building a
Better Bridge: Testing e-training to Improve e-mentoring Programmes in Higher
Education, „Mentoring & Tutoring”, 11 (1), pp. 67-78
Lengnick-Hall, M.L.; Moritz, S. (2003), The Impact of e-HR on the Human
Resource Management Function, „Journal of Labor Research”, 24 (3), pp. 365-379
Marler, J.H.; Parry, E. (2016), Human Resource Management, Strategic
Involvement and e-HRM Technology, „International Journal of Human Resource
Management”, 27 (19), pp. 2.233-2.253
Martin, G.; Reddington, M. (2010), Theorizing the Links between e-HR and
Strategic HRM: A Model, Case Illustration and Reflections, „International Journal of
Human Resource Management”, 21 (10), pp. 1.553-1.574
Mohsin, M.; Sulaiman, R. (2013), A Study on e-training Adoption for Higher
Learning Institutions, „International Journal of Asian Social Science”, 3 (9), pp.
2006-2018
Parry, E.; Tyson, S. (2011), Desired Goals and Actual Outcomes of e-HRM,
„Human Resource Management Journal”, 21 (3), pp. 335-354
Petre, A.; Osoian, C.; Zaharie, M. (2016), Applicants’ Perceptions on On-line
Recruitment, „Managerial Challenges of the Contemporary Society”, 9 (1), pp. 63-
67
Riahi, G. (2015), E-learning Systems Based on Cloud Computing: A Review,
Procedia Computer Science
Rothwell, W.J.; Jackson, R.D.; Knight, S.; Lindholm, J. (2005), Career
Planning and Succession Management: Developing Your Organization’s Talent-for
Today and Tomorrow, Westport, CT, Greenwood Publishing Group Science, 62, pp.
352-359
Ruel, H.J.; Bondarouk, T.V.; Van der Velde, M. (2007), The Contribution of
e-HRM to HRM Effectiveness: Results from a Quantitative Study in a Dutch Ministry,
„Employee Relations”, 29 (3), pp. 280-291
Swaroop, K.R. (2012), e-HRM and How it will reduce the Cost in Organization,
„Asia Pacific Journal of Marketing & Management Review”, 1 (4), pp. 133-139
Sylva, H.; Mol, S.T. (2009), E-recruitment: A Study into Applicant
Perceptions of an On-line Application System, „International Journal of Selection
and Assessment”, 17 (3), pp. 311-323
Troger, H. (2021). Human Resource Management in a Post COVID-19 World.
New Distribution of Power, Individualization, Digitalization and Demographic
Developments, Springer, Switzerland, pp. 3-18

MANAGEMENTUL RESURSELOR
UMANE, VUCA ȘI TEHNOLOGIA
INFORMAȚIEI
HUMAN RESOURCES MANAGEMENT,
VUCA AND INFORMATION
TECHNOLOGY
Drd. Alina-Mihaela GUȘE1 (Frățică-Dragomir)2*
Rezumat
Lumea este în continuă evoluție, iar instituțiile publice din România trebuie să se
adapteze rapid către această sferă. Resursele umane ale unei instituții trebuie să se
dezvolte pentru a se adapta cerințelor acestei noi ere.
Este efectul coronavirusului asupra angajaților o problemă majoră?
Cum pot resursele umane să fie pregătite pentru revoluția industrială?
Se folosesc VUCA și parametrii săi în viața zilnică a funcționarilor publici?
Obiectivele cercetării le reprezintă colectarea de informații ce vizează situațiile
de tip VUCA în viața cotidiană a funcționarilor publici prin cei patru parametri:
volatilitatea, incertitudinea, complexitatea și ambiguitatea.
Pe baza rezultatelor se concluzionează că îmbunătățirea calității omului, resursele,
conducerea, competențele HR, stăpânirea tehnologiei și alfabetizarea datelor pot
ajuta la pregătirea forței de muncă.
Implicația este că instituțiile trebuie să își dezvolte resursele umane prin implementarea
strategiilor care se potrivesc nevoii de dezvoltare, iar instituțiile trebuie să concureze
și să prospere în mediul public.
Rezultatele rezumă definițiile contemporane MHR, discutabil fiind impactul
tehnologiilor digitale în anumite domenii ale HR și trebuie subliniat noul rol digital
al managerului de resurse umane prin VUCA.
Liderii cu viziune, care înțeleg realitățile, au o imagine perfectă asupra a ceea ce au
de făcut și înțeleg că este nevoie de adaptabilitate și agilitate pentru a reuși.
VUCA este un acronim pentru Volatilitate, Incertitudine, Complexitate și Ambiguitate.
Cuvinte-cheie: eră digitală; VUCA; rol; inovație tehnologică; efect

post COVID; actori HR;
1
Academia de Studii Economice, Școala Doctorală de Management, București
2*
E-mail: [email protected].
Abstract
The world is constantly evolving and public institutions in Romania have to adapt
quickly to this field. The human resources of an institution must develop in order to
adapt to the requirements of this new era.
Is the Coronavirus effect on employees a major problem?
How can human resources be prepared for the industrial revolution?
Are VUCA and its parameters being used in the daily life of public servants?
The objectives of the research are to collect information regarding VUCA situations
in the daily life of public servants through the four parameters: volatility, uncertainty,
complexity and ambiguity.
Based on the results, it is concluded that improving human quality, resources,
leadership, HR competencies, technology mastery and data literacy can help the
workforce training.
The implication is that institutions need to develop their human resources by
implementing strategies that fit the development need, while competing and thriving
in the public environment.
The results summarize contemporary MHR definitions, questioning the impact of
digital technologies in some HR areas and highlighting the new digital role of the HR
manager through VUCA.
Visionary leaders, who are able to understand the reality, have a perfect picture
of what they have to do and realize the need of adaptability and agility in order to
succeed.
VUCA is an acronym for Volatility, Uncertainty, Complexity and Ambiguity.
Keywords: Digital Age; VUCA, Role; Technological Innovation; Post

COVID Effec; HR Actors;
Clasificare JEL: O15, M10

JEL Classification: O15, M10
Introducere
M anagementul resurselor umane este o știință sau o metodă de gestionare

a relației și rolul resurselor (muncă) deținute de indivizi în mod eficient,
care poate fi utilizat în mod optim astfel încât instituția, angajații și obiectivele
comune ale instituției publice să fie realizate.
Managementul resurselor umane este știința și arta de a gestiona relația,
iar rolul forței de muncă înseamnă eficiență și sprijin în realizarea obiectivelor
angajaților.
De asemenea, odată cu începutul secolului 21 și ascensiunea treptată, semnalele
constante ale tehnologiei informației și ale tehnologiei de rețea, era informației, a
fost creată o nouă lume în domeniul HR. Era informației, cunoscută și sub numele
de era digitală.
În era digitală, talentele sau funcționarii perfectibili au devenit cea mai
importantă resursă strategică a instituțiilor și un factor important în promovarea
dezvoltării acestora.
În acest context, managementul resurselor umane ale instituțiilor publice a
devenit foarte important. Cu toate acestea, managementul tradițional al resurselor
umane se bazează în principal pe managementul muncii.
1. Viitorul resurselor umane și tendințe digitale

Astăzi, odată cu dezvoltarea continuă a tehnologiei, tehnologia informației
a fost utilizată în gestionarea unor legături cum ar fi recrutarea, angajarea,
perfecționarea funcționarilor, formarea de noi angajați și evaluarea performanței
în instituțiile publice, dar mai ales este un drum lung de parcurs de la construirea
digitalului către platforma de management al resurselor umane.
Repararea paradigmei tradiționale este mai degrabă o nouă paradigmă a
managementului resurselor umane în era digitală, dar care este departe ca punct real
în dezvoltarea resurselor umane în management.
Prin cercetarea asupra noii paradigme a resursei umane în managementul
digital se poate constata că există o mulțime de neajunsuri și lacune, pornind dinspre
managementul tradițional al resurselor umane.
Spre exemplu, personalul uman nu este încă adaptat pentru a îndeplini unele
sarcini de serviciu de rutină, care nu vor reduce eficiența muncii, ci cu siguranță
va crește rata de toleranță a greșelii în munca zilnică și afectează performanța
organizațională în instituția publică.
Odată cu dezvoltarea economiei digitale există multe tehnologii moderne care
pot compensa deficiențele tradiționale ale personalului uman, iar managementul
resurselor este îmbunătățit considerabil și duce la beneficii economice pentru
instituții, promovând realizarea obiectivelor organizaționale. Resursele umane sunt
un factor esențial în conducerea unei afaceri profitabile și durabile în viitor (Alonso-
Almeida, Llach, 2019; Bowen, 2013).
Desigur că instituția publică este manageriată cu resurse umane suficiente,
bine pregătite și este sprijinită de tehnologie, iar performanța va fi mai durabilă
(Cohen, 2006; Schaltegger, Wagner, 2011; Yodha, 2018).
Cu un bun management al resurselor umane și susținut de aplicații tehnologice
vizate, instituțiile publice din România vor obține mai mult câștig și avantaj
competitiv în era competitivă de azi și din viitor.
Acesta este un lanț de resurse umane care va fi o valoroasă resursă atât în

industrie, cât și într-o instituție publică sau afacere. Poate că vor apărea și alte
întrebări atunci când se va concretiza fenomenul că acest HR este unic sau important.
Răspunsul este că resursele umane pot lucra productiv și pot folosi compania
sau instituția publică într-un sistem sănătos și să transfere abilități și cunoștințe,
beneficii potențiale către întreprinderi și organizații, instituții publice. Scopul
principal al managementului resurselor umane este acela de a atinge obiectivele
de performanță ale instituției și de a împărtăși ce interese ar trebui să fie făcute în
obiectivele anuale și să fie sustenabil în prezent și mai cu seamă în viitor.
Cum putem alătura resursele umane cu instruirea tehnologică în mediul
public pentru a ajuta instituțiile să facă ce este benefic societății? Resursele umane
și tehnologia trebuie să meargă împreună pentru o bună omogenizare, iar HR trebuie
să fie susținut de tehnologie modernă.
Ce trebuie înțeles este că, exersând toate competențele digitale, resursele
rapide pot folosi digitalul sau tehnologia pentru a gestiona producția (Hershatter,
Epstein, 2010).
Un alt bun management al resurselor este adaptarea tehnologiei, cum ar fi
computerele. Un impact asupra afacerilor profitabile în viitor ale companiilor și
instituțiilor publice este adaptarea managerilor la producția de inteligență artificială
(Borges și colab., 2020) și modul digital de a face vânzări este unul foarte provocator.
Utilizarea internetului este o prioritate care devine o tendință astăzi și în
viitor, ajutând astfel atât guvernul, instituțiile publice, cât și companiile să facă o altă
formare tehnologică.
O altă tendință tehnologică (conform Borges și colab., 2020) este aceea
că aplicând metodele de inteligență artificială în secolul 21, toate sectoarele care
necesită personal uman ar face progrese.
Alte tendințe tehnologice pot fi modul în care tehnologia poate genera
mai multe beneficii, cum pot tendințele tehnologiei digitale să fie comercializate
implicând computere în produse mari și masive (Nam și colab., 2019).
Tendința care poate fi oferită este că tehnologia schimbă lumea educației și
lumea afacerilor, și anume transformarea tehnologiei astfel încât oamenii să poată
schimba lumea materială dintr-un HR de încredere într-un sistem de management
performant.
Rüßmann et al. (2015) și Putra et al. (2020) notează că progresul tehnologic
prin industria 4.0 este poarta de acces către un viitor mai eficient și mai productiv și
un viitor în producția modernă a lumii.
Inovația tehnologică face posibilă dezvoltarea resursele umane, îmbunătățește
calitatea vieții umane și a mediului.
HR poate obține din inovația tehnologică rezolvarea problemelor complexe
și poate folosi sprijinul tehnologic în luarea deciziilor pentru următoarea generație
(Thakur și colab., 2012).

Pe baza experienței personale în diferite sectoare de management, ca șef de
serviciu într-o instituție publică din România, am ajuns la concluzia că pot exista
două funcții pe care majoritatea colegilor mei executivi le-ar putea îndeplini la fel de
bine ca șef de departament, serviciu, instituție, dar și ca șef HR.
Cred că există trei explicații pentru această funcție larg răspândită în rândul
managerilor pentru că managementul HR a întâmpinat mereu dificultăți în a fi luat în
seamă ca profesie în sine în cadrul unităților publice din România.
Funcțiile HR în cadrul instituțiilor publice din România au fost preluate de-a
lungul timpului de ingineri, absolvenți de drept, psihologi, pedagogi, sociologi sau
economiști.
Nu a existat o legătură clară între rolul de manager de resurse umane cu o
calificare academică aleasă, ci doar posibilitatea de a urma cursuri cu un accent pe
HR.
În cadrul instituțiilor publice încă există o nerespectare ascunsă față de munca
profesioniștilor în resurse umane.
Încă se pune întrebarea în rândul funcționarilor publici: „Ce ar putea fi așa
complicat să se țină o evidență a salariaților, să se trimită cereri de concediu, concedii
medicale, pontaje sau organizarea de cursuri de formare sau concursuri de recrutare
pe funcții publice?”.
Întotdeauna în interviuri se cer experți tehnici în departamentele de resurse
umane, însă în România acest domeniu este încă la stadiul de ucenic.
Deciziile privind personalul tind să fie o manifestare a puterii în România.
Mulți din managerii publici doresc să își aleagă funcționarii după bunul lor plac, după
criteriile personale, să decidă creșteri salariale după propriile reguli, în consecință să
decidă liber managementul instituției, însă fără a accesa regulile unui terț neutru cum
ar fi regulile resurselor umane.
Este necesar ca toți managerii instituțiilor publice să facă HR, iar relația
dintre subordonat și manager de instituție publică să fie mult mai complexă, mult
mai empatică. Este momentul ca managerii instituțiilor publice să preia frâiele
domeniului HR, însă cu reguli stricte.
În urmă cu un secol era necesar ca managementul forței de muncă să
folosească metode empirice, însă astăzi această abordare nu mai funcționează. În
noua era digitală, șeful HR este mai bine plasat decât oricine altcineva din cadrul
unei instituții pentru că el trebuie să identifice motivele pentru care obiectivele de
performanță nu sunt îndeplinite. Șeful HR are rolul important de a sprijini liderii
și angajații responsabili în depășirea deficitelor și dobândirea de noi abilități. Șefii
sau actorii HR vor căuta potențiali funcționari publici și vor propune conducerii
realocări de personal.
Dave Ulrich (2016), fondatorul HR Business Partner Modells, subliniază
că rolul șefului HR este foarte important, dar sugerează că o echipă care aduce

performanță trebuie formată din patru părți. În opinia sa, șeful IT ar trebui să facă
parte din echipă datorită rolului său în procesarea digitală a datelor.
În cadrul instituțiilor publice, profesioniștii în resurse umane vor continua
să își îndeplinească sarcinile administrative în numele managerilor instituționali și
tot ei vor accentua eforturile de a face echipă cu șefii IT și șefii de marketing și
comunicare din cadrul acestor entități publice. Toți șefii de servicii sau departamente
în instituțiile publice sunt în strânsă legătură. Aceștia depind unul de celălalt pentru
a atinge obiectivul comun: să se asigure că instituția își îndeplinește criteriile de
performanță, iar elemente precum educația, formarea și planificarea carierei unui
funcționar public sunt incluse în procesul de dezvoltare a obiectivelor comune.
Era digitală este o formă de comunicare care oferă informații și servicii de
divertisment pentru utilizatori prin internet, LAN în bandă largă, wireless, rețea de
comunicații, satelit și alte canale, precum și astfel de terminale cum ar fi computere,
telefoane mobile și televiziune digitală, cu tehnologie digitală și tehnologie de rețea.
De asemenea, este un termen al epocii informațiilor electronice moderne. Toate
limbajele de mașină ale informațiilor electronice sunt reprezentate de combinația
dintre cifrele 0 și 1, iar oamenii o numesc era digitală.
În această epocă, comunicarea interactivă între oameni cu costuri reduse,
fără bariere și la distanță zero va produce o cantitate mare de date, ceea ce implică
informații și cunoștințe generate de nevoile oamenilor, caracteristicile personalităților,
schimbările emoționale și comunicare aprofundată. Luarea deciziilor de către
managerii instituțiilor va crește și se bazează pe cunoștințele din spatele datelor.
Datele informatice vor permite acumularea, aplicarea, transformarea și
inovarea cunoștințelor în instituții mult mai rapid, direct și eficient, astfel încât
ființele umane să poată intra cu adevărat în era digitală.
Cum se simte personalul unei instituții publice afectat de pandemie?
Este efectul coronavirusului asupra angajaților o problemă majoră?
Sunt întrebări pe care și eu le-am gândit și am găsit răspunsul în sondajul „360
Well-Being Survey”.
Sondajul „360 Well-Being Survey” de la Cigna (2020)3, care include studiul
„COVID-19 Global Impact”, încearcă să răspundă la această întrebare.
Acest sondaj surprinde percepțiile despre sănătate, inclusiv un indice care
urmărește bunăstarea fizică, familială, socială, financiară și profesională. Studiul
a implicat 10.204 persoane din China, Hong Kong, Singapore, Spania, Thailanda,
Emiratele Arabe Unite, SUA și Anglia, între ianuarie și aprilie 2020.
Acest sondaj și-a propus să arate schimbările de atitudine în timpul crizei
COVID și s-a concentrat pe patru domenii: indicele de bunăstare Cigna; tabloul de
scor pentru sănătate; monitorul virtual de evaluare a sănătății; opiniile oamenilor
despre cum va arăta noua normalitate. S-a demonstrat în studiu o scădere generală
a singurătății, doar 8% dintre respondenți arătând că s-au simțit izolați de ceilalți
3
https://www.cignaglobalhealth.com/na/en/knowledge/covid-19-global-impact-study, accesat la 10 ianuarie 2023.
în aprilie, comparativ cu 11% la începutul lunii ianuarie. Tot în acest studiu s-a
concluzionat că munca de acasă a îmbunătățit viața profesională a celor chestionați,
în ciuda programului de lucru adesea mai lung. La nivel global, 76% dintre cei
intervievați au spus că ziua lor de lucru a devenit mai flexibilă. Thailanda și Spania
au fost fruntașe la flexibilitate, însă incertitudinea cu privire la stabilitatea locurilor
de muncă a crescut în timpul crizei pandemice.
De asemenea, studiul a confirmat că stresul rămâne o problemă de sănătate
globală. Trecerea la munca de acasă a fost una dintre cele mai importante schimbări
aduse de blocajele pandemiei. Nu există nici urmă de îndoială că pandemia a adus un
stres considerabil pentru noi toți, dar este încurajator să vedem exemple de oameni
care simt că bunăstarea lor la locul de muncă s-a îmbunătățit în aceste vremuri,
declară Arjan Toor, CEO al Cigna Europe4.
În trecut, sănătatea angajaților nu era o prioritate pentru instituțiile publice în
România, dar pandemia a schimbat prioritățile. COVID-19 ne-a arătat că se poate
deschide calea către managementul de a te simți bine la locul de muncă. Desigur
că incertitudinea cauzată de pandemie a redus încrederea funcționarilor și forța
de muncă atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Lipsa de funcționari publici
calificați la locul de muncă nu va dispărea odată cu criza coronavirusului. Prin
urmare, loialitatea funcționarilor și performanța la locul de muncă se dezvoltă lent și
în timp, indiferent de crize.
Rămâne de văzut cum va afecta pandemia impactul economic, loialitatea pe
termen lung. Se vor reduce locurile de muncă pe măsură ce oamenii caută stabilitate
odată ce criza s-a diminuat?
Acțiunile angajatorilor stimulează loialitatea mai ales în rândul celor care încă
au raporturi de serviciu în instituțiile publice. Ce acțiuni benefice lor i-au determinat
să își dorească să rămână la locul de muncă pe un termen mai lung?
Angajatorii ar trebui să fructifice aceste crize prin îmbunătățirea loialității
și grija față de funcționari în vremuri dificile pentru ei, apoi aceștia să culeagă
performanțe de la funcționari5.
2. Provocările managementului resurselor umane în era

digitală folosind VUCA
VUCA este un acronim pentru volatilitate, nesiguranță, complexitate,
ambiguitate.
Pentru managementul resurselor umane, apariția erei digitale nu este doar
o oportunitate, ci și o provocare dificilă, deoarece apariția erei digitale impune
4
Cigna (2020), COVID-19 Global Impact Study, preluat la 10 ianuarie 2023 de la https://cognaglobal.com/static/
pdf/globalversion-cignacovid-19globalimapctstudy-report.pdf.
5
Peakon (2019), The Employee Voice, preluat la 11 ianuarie 2023 de la https://peakon.com/heartbeat/reports/the-
employee-voice/.
instituțiilor publice nu numai să repare paradigma existentă cu conținut tehnic, dar și
construirea unei noi paradigme din perspectiva tehnologiei informației.
COVID-19 a determinat folosirea acronimului VUCA de cele mai multe ori.
Acronimul își are geneza în terminologia militară din armata americană a anilor 1990
și desemnează patru parametri ai unui context, anume volatilitatea, incertitudinea,
complexitatea și ambiguitatea, iar fiecare dintre aceștia este considerat a fi un
fenomen în sine, presupunând atitudini și răspunsuri specifice (Bennett, Lemoine,
2014).
Am fost învățați să ne obișnuim cu volatilitatea muncii, cu nesiguranța și
impredictibilitatea ei.
În contextul transformării digitale se crede că VUCA face ca lumea muncii
noastre să fie variată și interesantă.
Volatil se referă la dinamica schimbării în literatura psihologică de specialitate
referitoare la VUCA. Se vizează amplitudinea, forța și viteza acesteia, putând provoca
la nivel psihologic aversiune față de risc, frică și ancorare în rutină (Vallat, 2014).
Incertitudinea desemnează caracterul inerent imprevizibil al evenimentelor,
ezitarea, situațiile incerte.
În concepția lui Vallat (2014), incertitudinea conduce spre tendința de căutare,
analiza excesivă și zadarnică de informații, blocând luarea deciziilor și punerea lor
în practică.
Pandemia COVID-19 a schimbat percepția lumii asupra managementului și
asupra tuturor lucrurilor. În sensul cel mai larg, pandemia îndeplinește caracteristicile
VUCA mai mult decât toate celelalte evoluții, evenimente, orientări. Criza COVID-19
face ca lumea muncii să fie greu de gestionat.
Această pandemie este oglinda reală a lumii VUCA și obligă într-un fel toate
instituțiile sau companiile să înfrunte propriile situații VUCA necunoscute anterior.
Abordările de a trata corect VUCA sunt utile.
Efectele acestei pandemii au provocat și încă provoacă pagube mari în rândul
instituțiilor publice și companiilor din țară, iar pe lângă impactul asupra sănătății și
economiei nu suntem încă în măsură să facem o evaluare corectă și concludentă a
ceea ce ne rezervă viitorul. Singurul lucru despre care putem vorbi acum este o lume
post-COVID, adică o lume VUCA
Problema apare atunci când este greu să formezi un plan care să fie tot una cu
realitatea și să dezvolți direcții către noi provocări.
Pentru acest fenomen avem nevoie de manageri VUCA, iar răspunsul este în
VIZIUNE, CLARITATE, ÎNȚELEGERE, AGILITATE.
Volatilitatea face ca schimbările din mediul public să se desfășoare rapid, iar
schimbările dramatice să nu se simtă, astfel încât imprevizibilitatea și instabilitatea
să nu-și aibă locul în instituțiile publice, iar rolul managerului VUCA este să știe și
să cunoască faptul că schimbările nu trebuie să producă efecte negative.
Ca manager trebuie să cunoască și să mențină drumul drept și să fie un far
călăuzitor prin haosul ce îl înconjoară.
Nesiguranța se regăsește de cele mai multe ori în instituțiile publice. Rolul
managerului este să învețe să facă previziuni și estimări pentru viitor, chiar dacă
acest fenomen este tot mai incert.
Sistemul învechit în instituțiile publice nu mai este la curent cu evoluția din
ziua de azi, iar nesiguranța se regăsește involuntar în rândul funcționarilor. Cu cât un
bun manager înțelege mai bine dorința de transformare, de nou, cu atât mai repede
vom reuși să urcăm pe scara eficienței.
Complexitatea într-o instituție publică este esențială întrucât rolul unui
manager este să aducă claritate, energie și să dezvolte instituția publică eficient.
Are ca sinonime cuvinte cum ar fi: complicat, greu de deslușit, dificil, încurcat,
problematic, complex.
Ambiguitatea are multe fețe într-o instituție publică. Managerul are nevoie
de greșeli pentru a putea învăța din ele și a avea succes. Acest lucru este indicat și
pentru funcționarii publici.
Ambiguitatea apare atunci când informațiile sunt neclare, difuze și incomplete,
iar rolul unui bun manager este să umple aceste găuri. Situația lipsită de claritate,
precizie, la situații greu de înțeles atât pentru manageri, cât și pentru funcționari. El
are responsabilitatea ca lider să fie agil, adaptabil, iar greșelile să și le asume împreună
cu subalternii. Este nevoie de inovație în cadrul instituției atât în organigramă, cât și
în acțiuni, pentru a se reuși eliminarea sistemului ierarhic învechit.
Ca manager, responsabilitatea este să crească oameni, să îi ajute să își
descopere potențialul, să depășească pragul de incompetență și să ajungă la un nivel
înalt în ierarhia instituției.
Desigur că nu toți funcționarii au această capacitate, nu toată lumea vrea să
promoveze și este în regulă acest fenomen.
Prin urmare, oricare ar fi strategia aleasă de managerul performant, este
important de reținut că totul depinde de liderul instituției și de trasarea unor programe
de perfecționare continuă.
Managerii cu viziune care înțeleg realitățile care îi înconjoară și știu să
transforme din ceva rău în bine pentru funcționarii publici, care știu să devină
adaptabili și agili, aceia se vor numi MANAGERI VUCA.
În acest context, conform celor spuse de Dima (2015) referitor la managerii de
care au nevoie organizațiile și care „pot vedea dincolo de ceața dată de ambiguitate,
sunt confortabili să fie inconfortabili și pot gestiona complexitatea, o pot reacționa
și se pot adapta rapid”.
Prin urmare, orice persoană ar trebui să fie capabilă să diferențieze corect
ambiguitățile, să vadă incertitudinile, să managerieze complexitatea și să fie
permanent pregătită pentru situațiile de tip VUCA.

Concluzii
Pentru ca lumea VUCA să evolueze după lumea post-COVID trebuie ca
instituția publică să creeze structuri organizatorice adaptabile și agile care pot
acționa rapid în redresarea managementului, viziune și studii ce pot oferi orientare
în conducere, o concentrare clară pentru a crește rapid capacitatea de a acționa în
situații critice și bineînțeles adaptabilitatea instituțiilor publice la tehnologia modernă
informatică și digitală.
Noi ne-am propus să expunem un proiect de cercetare a dimensiunilor VUCA
în mediul public, prezentând într-un studiu cercetarea.
Obiectivul cercetării alese a fost colectarea informațiilor privind situațiile de
tip VUCA prin cei patru parametri: volatilitatea, incertitudinea, complexitatea și
ambiguitatea.
Pentru a atinge obiectivele atât teoretice, cât și metodologice, am ales să
identificăm răspunsuri la câteva întrebări, cum ar fi:
- „Se cuantifică VUCA și parametrii ei în viața cotidiană a unui funcționar
public sau manager?”;
- „Cum sunt percepuți parametrii VUCA în sfera psihică?”.
Exemple de întrebări alese pentru volatilitate:
- în zona rezolvării problemelor apărute în cadrul instituțiilor publice: „În
cadrul instituției publice au fost situații când în momentul x s-au folosit anumite
proceduri, dar în alte momente y similare nu au mai fost valabile?”;
- în zona incertitudinii: „Ca manager, ați fost în situații neclare din cauza
unor informații greșite și nu ați reușit să luați o hotărâre corectă pentru bunul mers
al instituției publice?”;
- în zona complexității: „Ați ales să nu luați o hotărâre importanță din cauza
unor aspecte mai puțin relevante?”;
- conceptul ambiguității în zona percepției situațiilor de viață: „Ați avut
ocazia să luați o hotărâre cu mai multe interpretări, atingând sau lezând probabil
munca funcționarilor?”.
La acest chestionar am folosit un număr de 16 persoane din cadrul Casei
de Pensii a Municipiului București, 7 de sex masculin, 9 de sex feminin, cu vârste
cuprinse între 24 și 60 de ani. Toți intervievații au studii superioare.
Chestionarul a fost administrat în mod direct, în sistem creion – hârtie, iar
rezultatele au fost centralizate și prelucrate. S-a obținut un rezultat ridicat asupra
complexității, fiind urmat de ambiguitate, care are un rol mai important decât
volatilitatea.
Am constatat că cei patru parametrii VUCA sunt resimțiți în viața zilnică,
astfel că în sfera superioară se clasează complexitatea, în timp ce volatilitatea și

incertitudinea se situează în sfera inferioară, iar la nivelul de mijloc regăsim
ambiguitatea.
Percepția situațiilor de viață se situează deasupra tuturor celor cinci zone ale
procesului psihic, iar analiza consecințelor deciziilor luate în cadrul instituțiilor se
situează sub medie, cu cel mai mic indice.
Am observat că cea mai resimțită manifestare VUCA este complexitatea, fiind
urmată de ambiguitate, iar volatilitatea și incertitudinea sunt manifestări slabe ale
acronimului VUCA.
Pot spune că rezolvarea problemelor, luarea deciziilor importante de către
manageri sunt zone ridicate pentru manifestările VUCA față de examinarea
rezultatelor hotărârilor însușite de manageri și construirea unor proiecte, propuneri
viabile pentru reconstrucția unităților publice.
Am constatat că VOLATILITATEA și AMBIGUITATEA sunt predominante
în zona situațiilor de viață de zi cu zi în mediul instituțional, iar COMPLEXITATEA,
dar și AMBIGUITATEA se regăsesc predominant în momentul aparițiilor situațiilor
de criză și atunci când managerii iau decizii importante în soluționarea situațiilor-
limită. INCERTITUDINEA o regăsim mereu în zona construirii proiectelor de viitor,
a soluțiilor viabile.
Chiar dacă eșantionul ales de mine este de mici dimensiuni, pot argumenta că
acesta constituie o bază de pornire în vederea verificării rezultatelor și consecințelor
produse de VUCA, a motivelor oferite acestora, a decernărilor făcute de către
instituțiile publice sau companii private, generând chestionare, examinare asupra
legăturilor pe care cunoașterea la manifestările VUCA le întreține cu alte forme ale
personalității, punându-se problema asupra competențelor de a trăi armonios într-o
lume VUCA.
VUCA este scânteia care ajută la transformarea instituțiilor publice și a
companiilor pentru a deveni mai eficiente și mai productive și ajută la descoperirea
eșecurilor pe care le înregistrează în activitatea zilnică.
Bibliografie
Alonso-Almeida, M.D.M., Llach, J. (2019). Socially Responsible Companies:
Are They the Best Workplace for Millennials? A Cross-national Analysis. Corporate
Social Responsibility and Environmental Management, 26(1), 238-247.
Bennett, N., Lemoine, G.J.(2014) What a Difference a Word Makes:
Understanding Threats to Performance in a VUCA World. Business Horizons, 57,
3, 2014, 311-317.
Borges, A.F., Laurindo, F.J., Spínola, M.M., Gonçalves, R.F., Mattos, C.A.
(2020). The Strategic Use of Artificial Intelligence in the Digital Era: Systematic
Review and Future Research Directions. International Journal of Information

Management, 102.225.
Bowen, H.R. (2013). Social Responsibilities of the Businessman. University
of Iowa Press.
Cohen, B. (2006). Sustainable Valley Entrepreneurial Ecosystems. Business
Strategy and the Environment, 15(1), 1-14, 20.
Dima, D. HR Strategic aduce viziune managerilor de resurse umane. Revista
HR Manager, http:/hr-club.ro/hr-strategie-aduce-viziune-managerilor-de-resurse-
umane, noiembrie 2015, accesat la 17 ianuarie 2023.
Hershatter, A., Epstein, M. (2010). Millennials and the World of Work: An
Organization and Management Perspective. Journal of Business and Psychology,
25(2), 211-223.
Nam, K., Dutt, C.S., Chathoth, P., Khan, M.S. (2019). Blockchain Technology
for Smart City and Smart Tourism: Latest Trends and Challenges. Asia Pacific
Journal of Tourism Research, 1-15.
Putra, P., Mizani, H., Basir, A., Muflihin, A., Aslan, A. (2020). The Relevancy
on Education Release Revolution 4.0 in Islamic Basic Education Perspective
in Indonesia (An Analysis Study of Paulo Freire’s Thought). Test Engineering &
Management, 83, 10.256-10.263.
Rüßmann, M., Lorenz, M., Gerbert, P., Waldner, M., Justus, J., Engel,
P., Harnisch, M. (2015). Industry 4.0: The Future of Productivity and Growth in
Manufacturing Industries. Boston Consulting Group, 9(1), 54-89.
Schaltegger, S., Wagner, M. (2011). Sustainable Entrepreneurship and
Sustainability Innovation: Categories and Interactions. Business Strategy and the
Environment, 20(4), 222-237.
Thakur, R., Hsu, S.H., Fontenot, G. (2012). Innovation in Healthcare: Issues
and Future Trends. Journal of Business Research, 65(4), 562-569.
Ulrich, D., Brockbank, W., Kryscynski, D., Ulrich, M., Slade, J. (2016).
2016 HR Competency Model. Preluat la 25 aprilie 2019 de la http://www.apg.pt/
downloads/file954_pt.pd.
Vallat, F. Actualité. La décision dans un monde VICA. Bulletin SFO/FOG, 5
octobre 2014.
Yodha, A. (2018). Sustainable Development in Indonesia: Holistic Assessments
and Pathways [Ph. D. Thesis]. Massachusetts Institute of Technology.
.

MUNCA PE PLATFORME DIGITALE.

ABORDARE COMPARATIVĂ,
SALARIAT SAU LUCRĂTOR
INDEPENDENT
WORKING ON DIGITAL PLATFORMS.

COMPARATIVE APPROACH,
EMPLOYED OR SELF-EMPLOYED
Livia-Florentina PASCU1
Abstract
Un rol important în cadrul economiilor digitalizate îl joacă platformele online.

Se impune a fi analizat în ce măsură legislația privind siguranța și sănătatea în
muncă este aplicabilă activității desfășurate pe o platformă digitală și cum tratăm în
acest caz, conceptul de „angajat”, „angajator” și „ lucrător independent”.
Lucrătorul platformei digitale este lucrător independent sau este salariat,
activitatea prestată de lucrător pe platforma digitală poate fi definită ca și raport de
muncă sau este doar o activitate de prestări servicii supusă normelor de drept civil?
În măsura în care persoanele care lucrează prin intermediul platformelor
de muncă, sunt considerate ca fiind lucrători independenți, aceștia nu au acces la
drepturile minime de muncă, de protecție socială, care se aplică lucrătorilor din toate
statele membre, fiind expuși unor condiții neadecvate de muncă, (dreptul la un salariu
minim, reglementări privind timpul de lucru, securitate și sănătate în muncă, dreptri
de asigurări sociale).
Cuvinte-cheie: munca pe platforme digitale ; conceptul angajat ;

lucrător indepentent pe platforma on line;
1
[email protected]
Abstract
An important role in digitalised economies is played by online platforms.

It needs to be examined to what extent the legislation on safety and health at
work is applicable to the activity carried out on a digital platform and how we treat in
this case the concept of ‚employee’, ‚employer’ and ‚self-employed person’.
Is the digital platform worker a self-employed or an employed, the worker’s
activity on the digital platform can be defined as an employment relationship or is it
merely a service activity subject to civil law rules?
So far as persons working through the work platforms are regarded as
self-employed persons, they do not have access to the minimum labour and social
protection rights, which apply to workers in all Member States, being exposed to
inadequate working conditions (right to a minimum wage, regulations on working
time, safety and health at work, social security entitlements).
Keywords: work on digital platforms; the concept of employee; indepentant

worker on the online platform;
CONȚINUTUL LUCRĂRII
F enomenul global de digitalizare și robotizare a condus la apariția

economiilor digitale. Un rol important în cadrul economiilor digitalizate îl
joacă platformele online. Acestea pot fi concepute ca „locații” digitale: spații online
în care utilizatorii pot obține informații sau pot interacționa social sau economic,
acestea sunt practic versiunea digitală a piețelor publice, a cluburilor sociale sau a
piețelor economice.
Transformarea digitală a economiei are un impact semnificativ și asupra pieței
muncii, astfel au apărut platformelor digitale de muncă.
Activitatea desfășurată pe o platformă digitală sau prin intermediul unei
platforme digitale oferă un model nou de business, rezultat al schimbărilor rapide
în tehnologie, ceea ce înseamnă că această activitate nu ar trebui tratată ca orice alta
activitate economică existentă, mai ales că anumite aspecte privind activitatea pe o
platformă digitală nu se potrivesc cu cadrul actual aplicabil raporturilor de muncă.
Ce este munca pe o platformă digitală?
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate la Muncă (EU-OSHA,
2022) definește munca pe platformă digitală ca fiind: munca plătită furnizată sau
intermediată printr-o platformă online.2
Potrivit Eurofound, munca pe platformă este o formă de angajare în care
2
Digital platform work and occupational safety and health: overview of regulation, policies, practices and research,
osha.europa.eu/ro/publications/ accesat la data de 16.02.2023
organizațiile sau indivizii folosesc o platformă online pentru a accesa alte organizații
sau persoane pentru a rezolva anumite probleme sau pentru a oferi anumite servicii
în schimbul unui preț. 3
În 2021, Comisia Europeană a lansat o propunere de directivă privind
îmbunătățirea condițiilor de muncă pe platformă digitală. În această propunere
legislativă, platforma digitală de muncă este definită astfel: o activitate prestată de
o persoană fizică sau juridică care furnizează un serviciu comercial care îndeplinește
cumulativ următoarele cerințe: (a) este furnizat, cel puțin parțial, la distanță prin
mijloace electronice, cum ar fi un site web sau o aplicație mobilă; (b) este furnizat
la cererea unui destinatar al serviciului; (c) implică condiția necesară și esențială,
ca munca efectuată de persoane fizice să fie organizată, indiferent dacă munca
respectivă este efectuată online sau într-o anumită locație.4
Modelele de afaceri ale platformelor digitale de muncă (DLP) se caracterizează
prin faptul că intermediază cererea între două sau mai multe părți și tind să se
poziționeze ca și companii de tehnologie și piețe digitale care conectează oameni,
mai degrabă decât, ca și companii care angajează persoane.
Acesta este paradoxul platformei: operatorii economici de platforme se
prezintă ca piețe, chiar dacă în realitate acţionează adesea ca angajatori tradiţionali.
Platformele se bazează pe sisteme de evaluare și control algoritmic pentru a se
asigura că fiecare aspect al sarcinii lucrătorului este finalizat în conformitate cu
politica companiei și instructiunile clientului.5
Potrivit Eurofound, principalele caracteristici ale muncii pe platformă digitală
sunt: munca plătită este organizată prin platforme online; sunt implicate trei părți:
platforma online, lucrătorul și clientul; munca este contractată; locurile de muncă
sunt împărțite în funcție de sarcini; serviciile sunt furnizate la cerere.6
În cazul muncii prestate pe o platformă digitală, de obicei, există trei părți
implicate: platforma digitală, lucrătorul platformei digitale și clientul.
Se impune a fi analizat în ce măsură legislația privind siguranța și sănătatea în
muncă este aplicabilă activității desfășurate pe o platformă digitală și cum tratăm în
acest caz, conceptul de „angajat”, „angajator” și „ lucrător independent”.
Se naște întrebarea dacă lucrătorul platformei digitale este lucrător independent
sau este salariat, dacă activitatea prestată de lucrător pe platforma digitală poate fi
definită ca și raport de muncă sau este doar o activitate de prestări servicii supusă
normelor de drept civil.
Platformele digitale de muncă utilizează sisteme automate pentru a întâlni
oferta și cererea de muncă, pentru a atribui sarcini, pentru a monitoriza, pentru a
3
www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-dictionary/platform-work accesat la
16..02.2023
4
EU rules on platform work - Consilium (europa.eu)
5
Jeremias Prassl September 2018, Collective voice in the platform economy: challenges, opportunities, solutions
https://www.etuc.org/sites/default/files, accesat 26.02.2023
6
www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-dictionary/platform-work accesat la
16.02.2023
evalua și a lua decizii pentru oamenii care lucrează prin ele - așa numitul „management
algoritmic”.
Dat fiind faptul că în activitatea prestată pe o platformă digitală sunt implicate
trei părți, că activitatea prestată are adesea caracter temporar, că lucrătorul se bucură
de autonomie în ceea ce privește locul și timpul de muncă, conceptul standard de
muncă- relația binară angajator-angajat pare a fi inaplicabilă.
În măsura în care persoanele care lucrează prin intermediul platformelor
de muncă, sunt considerate ca fiind lucrători independenți, aceștia nu au acces la
drepturile minime de muncă, de protecție socială, care se aplică lucrătorilor din
toate statele membre, fiind expuși unor condiții neadecvate de muncă, (dreptul la un
salariu minim, reglementări privind timpul de lucru, securitate și sănătate în muncă,
dreptri de asigurări sociale).
Pentru a califica munca prestată de lucrător pe platforma digitală ca fiind un
raport de muncă, ar trebui avut în vedere următoarele: dacă există un control al
activătății lucrătorului și de cine este exercitat, remunerația primită de lucrător în
schimbul muncii prestate, durata relației dintre lucrătorul platformei și platformă.
Comisia Europeană7 în propunerea de elaboararea directivei privind
îmbunătățirea condițiilor de muncă pe platformă digitală propune ca și criterii de
determinare a existenței unui raport de muncă în astfel de cazuri următoarele:
modul în care se prestează în concret activitatea, dacă organizarea muncii se face
prin diverși algoritmi pe platforma digitală, cum a fost calificată relația dintre părți
prin contractul asumat de părți.
În cazul în care, pe baza acestor criterii, relația dintre lucrător, platformă
și client este calificată ca și raport de muncă, cu necesitate trebuie determinat și
angajatorul.
Prin propunerea formulată de elaborare a directivei este instituită și o
prezumție legală potrivit căreia relația contractuală dintre o platformă digitală de
muncă care controlează prestarea muncii și o persoană care prestează munca pe
platformă respectivă este considerată a fi un raport de muncă.
Sunt instituite și criterii pe baza cărora să se determine dacă există o activitate
de control și coordonare a activității lucrătorului prin platforma digitală. Se cer a fi
îndeplinite cel puțin două condiții dintre următoarele:
- stabilirea remunerației sau fixarea unor limite maxime pentru nivelul de
remunerare;
- instituirea unor cerințe ca persoana care lucrează pe platformă să respecte
norme obligatorii specifice în ceea ce privește aspectul, conduita față de destinatarul
serviciului sau efectuarea lucrării;
- supravegherea executării muncii sau verificarea calității rezultatelor muncii,
inclusiv prin mijloace electronice;
- restrângerea efectivă a libertății, inclusiv prin sancțiuni în scopul organizării
7
EU rules on platform work - Consilium (europa.eu)
muncii, cu posibilitatea de a alege durata timpului de lucru, de a stabili ce sarcini
poate să acepte sau să refuze, dacă poate folosi subcontractori sau înlocuitori;
- limitarea efectivă a posibilității de a construi o bază de clienți sau de a efectua
lucrări pentru orice terț.
Toate aceste criterii au rolul de a determina dacă munca lucrătorului pe
platforma digitală este subordonată și prestată sub autoritatea unei alte persoane, în
anumiți parametri de timp, și dacă munca se prestează în schimbul unui salariu.
Prezumția legală că relația dintre lucrător și platforma digitală nu este un
raport de muncă poate fi răsturnată cu o probă ce trebuie să se regăsească chiar pe
platforma digitală de muncă.
Într-un studiu realizat de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în
Muncă8, se propune ca și pentru activitatea prestată pe platformele digitale să fie
aplicate/ extinse reglementările existente cu privire la muncă.
O primă abordare este aplicarea/extinderea reglementărilor existente privind
conceptul de raport de muncă pe o scară largă în ceea ce privește activitatea
platformei on-line. Acesta abordare reprezintă în esență, o „linie de bază” sau „status
quo”, abordare urmată în majoritatea statelor membre ale UE.
În prezent în statele membre, există un număr semnificativ de litigii în fața
instanțelor naționale cu privire la statutul de angajat al lucrătorilor platformelor on-
line. Ca o strategie de reglementare pro-activă, atât jurisdicțiile ar trebui să susțină
această abordare în privința litigiilor, cât și autoritățile publice.
De asemenea, a fost realizată o prezentare generală a factorilor aplicabili în
majoritatea jurisdicțiilor UE9 pentru a se deterrmina dacă un lucrător al platformei
este salariat sau este independent.
Dacă analizăm relația contractuală și modul în care este prestată activitatea și
regăsim elemete cum ar fi: remunerația fixată, remunerație garantată în caz de boală,
concediu, cheltuieli rambursate, clauze de neconcurență sau clauză de exclusivitate,
clauze de instruire, sarcinile de serviciu sunt descrise clar și precis, materiale de
lucru şi echipamente sunt furnizate de platformă, prezentarea lucrătorului ca și parte
a platfomei către client, timpul de lucru stabilit de către platformă, supravegherea
și coordonarea activității de către platformă cu posibilitatea aplicării de sancțiuni
disciplinare, atunci acestea califică statutul lucrătorului ca fiind salariat.
În măsura în care plata se face în temeiul unei facturi, în funcție de performanță,
fără a fi garantată, dacă cheltuielile sunt suportate de furnizor, dacă locul de muncă
este ales în mod liber, dacă munca este organizată liber, dacă materiale de lucru și
echipamentele aparțin lucrătorului, dacă acesta are posibilitatea să recruteze personal
propriu și să fie substituit pentru realizarea activității, dacă are posibilitatea de a lucra
pentru mai multe platforme, atunci statutul lucrătorului este de lucrător independent.
8
Protecting Workers in the Online Platform Economy: An overview of regulatory and policy developments in the
EU, osha.europa.eu, accesat la 26.02.2023
9
S. Nerinckx, ‘The “Uberization” of the labour market: Some thoughts from an employment law perspective on the
collaborative economy’, 17 Springer: ERA Forum (2016), p. 261, osha.europa.eu, accesat la 26.02.2023
O a doua abordare vizează introducerea unui nou concept, un nou „lucrător
independent” situat undeva între salariat și lucrătorul independent. În acest caz,
întreprinderile ar oferi anumite beneficii și protecții pe care angajații le primesc în
prezent fără a-și asuma costurile suplimentare şi riscurile de a deveni angajator,
lucrătorii urmând să primească beneficii minime, în special legate de securitate
socială și de posibilitatea de se asocia și de a negocia colectiv.
O a treia abordare vizează decuplarea aplicării reglementărilor existente
privind conceptul de raport de muncă și aplicarea unor reguli universale inclusiv
persoanelor care desfășoară activități independente. Această abordarea ar elimina,
în esență, diferențierea dintre angajare și muncă independentă. În special, a fost
susținută ideea introducerii unor standarde de salariu minim pentru toți (de exemplu,
sub formă de taxe minime pentru lucrătorii independenți).
O a patra abordare presupune adoptarea de noi reglementări specifice pentru
munca pe platforme online. În multe jurisdicții, există deja o „lege specială a muncii”
pentru diferite profesii, adaptate trăsăturilor şi necesităţilor specifice acelei profesii,
ceea ce ar putea fi aplicat și în cazul muncii pe platforme digitale.
S-a propus10 ca aceste reglementări să vizeze următoarele: (i) libertatea
lucrătorilor de a-și stabili propriul program de lucru, dublat de dreptul angajatorilor
de a stabili un număr maxim de ore de lucru, în condițiile unui maxim general stabilit
prin norme legale (indiferent dacă sunt lucrate pentru aceeași platformă sau altele);
(ii) libertatea lucrătorilor de a lucra pentru mai multe platforme; (iii) răspunderea
limitată a lucrătorilor pentru daune, inclusiv daune produse clienților și reputației
platformei; și (iv) salariul minim.
Alocarea muncii prin algoritmi, o caracteristică esențială a modelului de afaceri
al platformelor digitale de muncă, poate avea un efect negativ substanțial asupra
condițiilor de muncă. Adesea, alocarea sarcinilor este netransparentă și percepută ca
nedreaptă de către acei oameni care lucrează prin intermediul platformei.
Lucrătorii platformelor digitale se confruntă cu nesiguranța locului de muncă,
relația lor de muncă, de obicei, se încheie fără preaviz sau orice altă formă de
protecție de concediere, nu există nicio garanție a salariului minim. Prin urmare,
precaritatea definește acest tip de muncă, lucrătorii confruntându-se cu instabilitatea
locului unde își desfășoară activitatea de la o zi la alta sau chiar de la o oră, la alta,
și cu nesiguranța primirii plății, în unele cazuri plata fiind condiționată de acceptarea
serviciului de către client.
Cel mai adesea, oamenii care lucrează prin platforme sunt plătiți în bani fie de
către platformă, fie de către client. Câștigurile oamenilor care lucrează pe platformele
digitale în calitate de liber profesionist depind de prețul serviciului intermediat, în
timp ce persoanele care lucrează prin intermediul platformelor în baza unui contract
10
��
A. Baylos Grau, ‘La “huida” des derecho des trabajo’, Jacobinmag, 19 September 2000, discussed by A. Tolo-
di-Signes, ‘The “gig-economy”: Employee, self-employed or the need for a special employment regulation?’, 23
Transfer (2017), pp. 201-202 menționat în Protecting Workers in the Online Platform Economy: An overview of
regulatory and policy developments in the EU, osha.europa.eu, accesat la 26.02.2023

de muncă își primesc remunerația în conformitate cu acest acord.
Poziționându-se ca intermediari între client și furnizorul de servicii, platformele
digitale de muncă urmăresc să transfere majoritatea costurilor, și riscurilor (taxe
administrative, costurile cu protecția lucrătorilor) către celelalte părți implicate, de
obicei către persoana care lucrează prin platformă sau către client.
Refuzul de a recunoaște lucrătorului platformei statutul de angajat presupune
că oamenii care lucrează prin platforme nu au dreptul minime protecție socială, a
sănătății și siguranței muncii.
Munca pe platformă digitală online prezintă riscuri precum expunerea
permanentă la câmpuri electromagnetice, oboseala vizuală și probleme musculo-
scheletice. Riscurile psiho-sociale includ izolarea, stresul, dependența de tehnologie,
supraîncărcare informațională, burn-out și cyber-bullying.
Totodată munca pe platforme digitale poate creste riscul de stres prin evaluarea
continuă a performantelor, prin competitivitate, prin modul în care sunt alocate
sarcinile, plată incertă și estomparea granițelor dintre muncă și viață..
Natura muncii pe platformă online face dificilă aplicarea reglementărilor SSM
(inclusiv regulile privind timpul de lucru).
În Uniunea Europeană, Franța s-a aflat în prima linie în abordarea economiei
digitale, și în special, a economiei emergente a platformelor online și a impactului
acestora asupra condițiilor de muncă.
De câțiva ani, reglementarea pieței muncii și reforma acesteia au fost o
preocupare centrală a guvernului francez, digitalizarea, în general a primit o atenție
specială în acest sens, au fost introduse drepturi pentru angajați, cum ar fi „dreptul
la deconectare” .
A fost adoptată Legea nr. 2016-1088 din 8 august 2016 privind forța de
muncă, modernizarea dialogului social și securitatea carierelor profesionale în
care au fost reglementate anumite drepturi ale lucrătorilor pe platformele digitale
și anume: lucrătorii independenţi aflaţi într-o relaţie de dependenţă economică şi
tehnică cu o platforma online pot beneficia de asigurare pentru accidente de munca,
care este responsabilitatea platformei online în cauză; acești lucrători au, în egală
măsură, dreptul la formare profesională continuă, pentru care platforma on-line este
responsabilă; au dreptul să li se furnizeze, la cererea lor, o validare a experienței lor
de lucru cu platforma, prin platforma online; au dreptul de a constitui un sindicat, de
a fi membri ai unui sindicat și de a avea un sindicat care să le reprezinte interesele și,
în plus, au dreptul să întreprindă acțiuni colective în apărarea intereselor lor, ceea ce
nu poate conduce la întrerupea asocierii lor cu platforma și nici nu pot fi penalizați
de platformă în alt mod pentru o astfel de acțiune.11
S-a discutat și cu privire la implicațiile SSM cu privire la platformele digitale
de muncă, existând procupare de abordare a riscurilor emergente, inclusiv cele legate
11
de tehnologiile digitale, de adaptare la acestea, astfel a fost propus un plan de acțiune
pentru a face față utilizării instrumentelor digitale: conștientizarea companiilor
cu privire la necesitatea integrării în evaluarea riscurilor de întrebări legate de
digitalizare (volum de muncă, configurarea instrumentelor digitale, încărcare de
informații etc.) și luarea măsurilor necesare pentru pregătirea actorilor relevanți din
companii în acest sens; conceperea spaţiilor colective de lucru şi a spaţiilor comune
pentru telelucrători; abordarea acestor probleme la nivel european, în special în
contextul unei posibile adaptări a cadrului legislativ.
În februarie 2014, în Paris, Uber și-a lansat serviciul UberPop, prin care
persoane fizice puteau realiza curse de transport cu automobilele proprii, rezervarea
realizându-se prin aplicație. Aproape imediat au apărut critici grele din partea
industriei taxiului și control din partea autorităților de reglementare.
După ce un proces civil introdus de concurenți care susțineau că există
concurență neloială a fost respins de o instanță națională, guvernul a decis să adopte
o reglementare legală pentru a interzice servicii precum UberPop.
Astfel a fost adoptată legea Thévenoud din 1 octombrie 2014, de modificare
a Codului transporturilor care prevede că organizarea unui sistem de reunire a
clienţilor cu persoane care oferă servicii de transport fără ca activitatea de transport
să fie autorizată legal este pedepsită cu închisoarea și cu amenda.
În Marea Britanie, discuțiile despre precaritatea muncii atipice au dominat
politica și agenda publică de câțiva ani încoace, cu accentul principal pe problema
așa-numitelor „contracte cu zero ore” și pe economia platformelor online („economia
gig”).
Legislația muncii din Regatul Unit nu cunoaște distincția între „angajați”
și „lucrători independent” pe care o au alte jurisdicții, în schimb, prezintă o a
treia categorie de „lucrători”,cuprinzând persoane angajate în activități de muncă
„intermediare”, adesea ocazionale, care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi salariat,
dar cu toate acestea nu pot fi considerați nici lucrători independenți.
Acești anngajați beneficiază de întreaga gamă de protecție a salariatului, spre
deosebire de liber profesionist. Statutul intermediar de „lucrător” oferă în schimb
un set de drepturi de bază, cum ar fi salariul minim național – o măsură mai puțin
protectoare decât statutul de „angajat”, dar mult mai protectoare decât cazul liberului
profesionist.
De asemenea, lucrătorii au anumite drepturi de bază – dreptul la sănătatea
și securitate în muncă, la salariul minim, la timpul de lucru reglementat, drepturi
de protecție a datelor cu caracter personal, dreptul la concediu pentru urgențe în
familie.
Statutul lucrătorilor pe platforma on-line a surecitat discuții. Comisia pentru
Muncă și Pensii a Camerei Comunelor a propus introducerea unei prezumții a
statutului de „lucrător”, mai degrabă decât cea de „ lucrător independent”, ceea ce
„ar proteja atât acești lucrători, cât și bugetul public și ar obliga companiile să ofere
standarde minime de siguranță privind drepturile și beneficiile lucrătorilor lor”.

Prim-ministrul, Theresa May, la preluarea mandatului, și-a luat un angajament
politic de a aborda practicile de lucru neloiale, lansând așa-numitul Taylor Review
prin care s-au făcut următoarele recomandări:
- dezvoltarea legislației și stabilirea unor criterii ce trebuie îndeplinite pentru
a deteremina statutul de angajat sau de contractant dependent;
- în elaborarea legilației să fie luate în considerare realitățile muncii pe
platformă, asigurându-se că, funcționarea modelelor de afaceri care permit o
flexibilitate maximă contractanților lor dependenți nu este împiedicată prin
actualizarea legislației privind salariul minim;
- legislația să ofere claritate maximă privind statutul și drepturile tuturor
persoanelor aflate în câmpul muncii și dezvoltarea unui instrument online care să
ofere o orientare clară asupra drepturilor pe care le are o astfel de persoană.12
Statutul lucrătorilor pe platforma on-line a fost abordat și de instanțele din
Regatul Unit. Cel mai mediatizat caz a fost cel privind solicitatea a doi șoferi Uber,
reprezentanți ai mai multor angajați Uber care au susținut că sunt angajați și nu
lucrători independenți.
Și în Danemarca, situația platformelor on-line, se află pe primul loc pe agenda
publică, atât mediul politic cât și partenerii sociali fiind interesați de acest subiect.
Cu toate acestea, încă nu au fost adoptate politici concrete, nu există reglementări
legislative sau jurisprudență cu privire la activitatea forței de muncă pe platformele
on-line.
De principiu, prevederile Legii daneze privind mediul de lucru se aplică
în cazul în care persoana care prestează munca este sau nu supusă instruirii și
verificărilor în timpul activității sale, dacă există obligația persoanei de a-și pune la
dispoziție munca, indiferent dacă angajatorul oferă sau nu un spațiu de lucru, mașini,
instrumente, materiale sau altele echipamente necesare pentru efectuarea lucrărilor,
dacă angajatorul suportă sau nu riscul rezultatului obținut. În caz de îndoială, un
criteriu important este acela dacă lucrătorul primește sau nu remuneratie pentru
munca prestata.
Prin aplicarea acestor criterii, multe activități din economia platformelor online
nu vor satisface condițiile generale menționate și mulți lucrători ai platformelor
online vor fi calificați ca și lucrători independenți. În acest caz, Legea daneză privind
mediul de lucru se aplică parțial, în special normele care reglementează mediul de
lucru.
Aceste aspecte au făcut obiectul discuțiilor și în Grupul Nordic Future, care
include Danemarca, Finlanda, Islanda, Suedia și Norvegia. Grupul a formulat
următoarele întrebări pentru examinare ulterioară:
- cum se aplică drepturile prevăzute de legilația muncii în cazul contractelor
12
neclare, cu privire la salariu, programul de lucru, indemnizație de boală, concediu
anual, dreptul la sănătate și siguranță în muncă, dreptul de asociere în sindicate,
dialogul social și aplicabilitatea reglementărilor europene și naționale;
- întrucât punerea în aplicare a acestor drepturi este strâns legată de definirea
relației angajator-lucrător, cum se determină relația angajator-lucrător /producător-
cumpărător și care dintre acestea sunt aplicabile formele viitoare de muncă și modul
în care sunt asigurate condiții de muncă adecvate;
- în scopul unor evaluări specifice ale riscurilor în materie de SSM, cum să
se identifice locul de muncă, cum se garantează și evaluează siguranța lucrătorilor
atunci când lucrează în timpul călătoriilor, cum se garantează faptul că lucrătorii
sunt suficient de competenți, că au toate abilitățile de care au nevoie și că au timp
să învețe lucruri noi, în timp ce locurile de muncă sunt transformate rapid și dacă
angajații pot sau nu să-și monitorizeze propria activitate.
În Suedia, dezbaterea publică/politică despre platformele online s-a concentrat
în principal pe aspecte legate de impozitare și protecția consumatorilor, dar este o
discuție emergentă despre impactul asupra pieței forței de muncă.
În legislația muncii, definiția „angajatului” se aplică în sens larg. Calificarea
unei persoane care prestează o activitate ca fiind un angajat, un antreprenor sau
un lucrător independent va depinde de anumite circumstanțe, cum ar fi: (i) dacă
persoana care efectuează lucrarea este sau nu obligată să o facă personal, (ii) cine
deține materialele, mașinile etc. pentru lucrare și (iii) cum se remunerează munca.
Cu toate acestea, în fiecare caz, se va face o evaluare pe baza acestor criterii, și,
chiar dacă o persoană declară că este lucrător independent, persoana respectivă poate
fi redefinită ca fiind angajat de către mediul de lucru suedez. Acest lucru permite
includerea multor lucrători ai platformelor on-line în cadrul conceptului de angajat.
Mai multe instanțe suedeze au considerat că a conduce pentru Uber este o
operațiune de taxi pirat, în consecință, mai mulți șoferi au fost condamnați pentru
evaziune fiscală. Aceste decizii judecătorești nu au abordat statutul de angajat al
șoferilor Uber.
În Finlanda, situația platformelor online nu este o temă principală de dezbateri
pe piața muncii, dar totuși există preocupare pentru această temă. În special, Biroul
Primului Ministru pregătește în prezent un raport de previziune pentru guvern,
privind reconfigurarea muncii și viitorul muncii finlandeze.
Jurisprudența finlandeză a fost constantă în a considera că, conducerea unei
mașini Uber fără permisul de taxi corespunzător încalcă legilația finlandeza și nu s-a
concentrat asupra statutului de angajat al șoferilor Uber.
În Țările de Jos, dezbaterea privind platformele durează de ceva timp. În
centrul acestor dezbateri s-au aflat problemele legate de ocuparea ambiguă a forței
de muncă, statutul lucrătorilor platformelor on-line.
În conformitate cu legislația olandeză privind ocuparea forței de muncă,
„angajații” lucrează în temeiul unui contract de muncă, pentru o anumită perioadă
de timp pentru un angajator, acesta stabilind modul în care se prestează activitatea.
Salariatul beneficiază de o serie de drepturi statutare, cum ar fi salariul minim,
indemnizația de boală, plata în caz de lipsă temporară de muncă, protecția în caz
de concediere, aplicarea reglementărilor privind timpul de lucru și SSM, precum și
a protecției securității sociale., acestea, în general, nu se aplică în cazul activităților
independente.
Dreptul muncii din Țările de Jos instituie o prezumție legală aprivind existența
unui raport de muncă, care se aplică atunci când persoanele care desfășoară o
activitate independentă pot demonstra că au lucrat săptămânal pentru un angajator
pentru o perioadă de 3 luni sau pentru un minim de 20 de ore pe lună. Totuși,
judecătorul va examina realitatea aranjamentului de lucru de la caz la caz.
Și în cazul lucrătorilor independenți există un sistem de protecție, de
exemplu, în cazul lucrătorilor dependenți de un singur client și care nu beneficiază
de autonomie în munca lor, dreptul muncii olandez reglementează instituția juridică
„raport de muncă fictiv”, situație în care, persoanele care desfășoară o activitate
independentă vor beneficia de salariul minim și de drepturi de asigurări sociale, cu
condiția ca această activitatea să nu fie o activitate suplimentară pe lângă o activitate
economică principală, situație adesea întâlnită în cadrul lucrătorilor pe platformele
on-line.
În Belgia, lansarea platformelor online a născut controveste, însă nu neapărat
cu privire la legislația privind sănătatea și securitatea în muncă, ci mai degrabă în
ceea ce privește concurența neloială.
În jurisprudența belgiană, un „angajat” este definit ca persoana care lucrează
sub autoritatea și controlul unui angajator în schimbul unei remunerații. Dacă se
lucrează în astfel de circumstanțe, persoana în cauză va fi considerată în mod legal
ca fiind un angajat, astfel acesta se bucură de protecția deplină a dreptului muncii
(salarii minime, relemetarea duratei timpului de muncă etc.) și securitate socială
pentru angajați. Pe de altă parte, dacă munca nu este prestată în cadrul unui raport de
subordonare, dreptul muncii nu se aplică.
În anul 2012 a fost modificată legislația privind relațiile de muncă în sensul că
pentru anumite sectoare de activitate a fost instituită o prezumție relativă că munca
se desfășoară în baza unui contract de muncă dacă sunt îndeplinite mai multe criterii.
Până în prezent, instanțele belgiene nu au făcut aplicarea acestor criterii cu privire la
relațiile de muncă în cazul lucrătorilor online.
Cu toate acestea, jurisprudența generală demonstrează că instanțele belgiene
sunt reticente în a recalifica un contract al unui lucrător independent ca fiind un
contract de muncă.13
Inclusiv oficialii guvernamentali sunt de părere că lucrătorii pe platformele
digitale trebuie să fie considerați ca o nouă categorie de lucrători „mini-antreprenori”
13
Working conditions and social protection of platform workers in Belgium: Policy measures and stakeholder initi-
atives, ec.europa.eu accesat 06.03.2023
independenți. În acest context, guvernul a introdus un regim fiscal avantajos (dar
limitat), pentru furnizorii individuali de servicii care operează printr-o platformă
digitală.
În Germania, deși nu există reglementări legale specifice în ceea ce privește
platformele online și implicațiile privind condițiile de muncă pe aceste platforme,
există interes pentru această problemă, există un amplu proces de dialog social cu
privire la oportunitățile și riscurile activității pe platformele on line.
În Republica Cehă, aplicarea legislației SSM la munca pe platformele digitale
este un subiect activ dezbătut. Guvernul a aprobat elaborarea Planului Național de
Acțiune, care include o serie de măsuri de revizuire a condițiilor SSM și elaborarea
unei metodologii de monitorizare și evaluare a impactului privind sănătatea mintală,
cât și aspectele sociale ale vieții viața lucrătorilor care prestează muncă prin
intermediul platformelor digitale.
În Austria, incidența tot mai mare a muncii pe platforme online a dat naștere
la discuții publice cu privire la această temă, fiind implicați atât actori din mediul
știinfic cât și partenerii sociali. Tendința este în sensul stabilirii de noi reguli în acest
domeniu pentru a sprijini și a permite munca în masă, dar și de a asigura o plată
echitabilă și condiții bune de muncă.
Potrivit propunerii elaborate de Comisia Europeană, se solicită ca platforme
digitale de muncă să informeze lucrătorii platformei despre: (a) sisteme de
monitorizare automatizate care sunt utilizate pentru monitorizarea, supravegherea
sau evaluarea muncii lucrătorilor platformei prin mijloace electronice; (b) sisteme
automate de luare a deciziilor care sunt utilizate pentru a lua sau a sprijini decizii
care afectează în mod semnificativ condițiile de muncă ale lucrătorilor din platformă,
în special accesul lor la întâlniri de muncă, veniturile lor, sănătatea și siguranța lor la
locul de muncă, timpul lor de lucru, promovarea și statutul lor, inclusiv suspendarea
sau desființarea contului lor de lucrător.
Platformele digitale de muncă nu vor prelucra date personale ale lucrătorilor,
cum ar fi date cu caracter personal privind, sănătatea, starea emoțională sau
psihologică a acestora.
De asemenea, statele membre se vor asigura că platformele digitale de
muncă vor monitoriza și evalua în mod regulat impactul deciziilor individuale luate
sau susținute de sisteme automate de monitorizare și de luare a deciziilor privind
condițiile de muncă, în special în ceea ce privește posibilele riscuri ale accidentelor de
muncă, riscuri psihosociale și ergonomice, dacă măsurile de protecție ale sistemelor
respective sunt adecvate pentru riscurile identificate prin prisma caracteristicilor
specifice mediului de lucru și vor introduce măsuri preventive și de protecție
adecvate. În nici un caz nu se vor utiliza sisteme automate de monitorizare și de luare
a deciziilor care pun presiune nejustificată asupra lucrătorilor platformei sau pun în
pericol în alt mod sănătatea fizică și mintală a lucrătorilor platformei.
Totodată, lucrătorii trebuie să beneficieze de protecție împotriva concedierii,
măsurilor disciplinare, trebuie să aibă mijloace de a contesta deciziile luate de

sistemul automat. În special, statele membre trebuie să se asigure că platformele
digitale de muncă oferă acces lucrătorilor platformei pentru a lia contact cu o
persoană autorizată de platforma digitală de muncă pentru a discuta și a clarifica
faptele, circumstanțele și motivele care au condus la luarea deciziei.
Este recunoscut dreptul lucrătorilor platformei digitale de a fi informați și
consultați prin reprezentanții lor cu privire la deciziile susceptibile de a conduce
la introducerea sau schimbări substanțiale în utilizarea sistemelor automate de
monitorizare și de luare a deciziilor.
Se recomandă ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a interzice
concedierea sau alte măsuri echivalente pentru persoane care și-au exercitat
drepturile.
Având în vedere că în ultimii 5 ani, veniturile din economia platformelor digitale
de muncă din UE au crescut cu aproximativ 500%, în prezent peste 28 de milioane
de oameni din UE lucrează prin platforme digitale de muncă și se preconizează că
până în 2025, numărul acestora va ajunge la 43 de milioane, se impune ca atât la
nivel european cât și la nivelul statelor membre să fie reglementată activitatea de
muncă pe platformele digitale, statutul lucrătorului, condițiile de muncă și drepturile
de care acesta beneficiază.
Pot exista diferite abordări: fie extinderea reglementărilor privind conceptul
de raport de muncă pe o scară largă în ceea ce privește activitatea platformei on-
line, fie introducerea unui nou concept, un nou „lucrător independent” situat undeva
între salariat și angajatul pe cont propriu, acesta urmând a avea anumite beneficii și
drepturi de protecție socială minime, fără ca platformele on line să fie calificați ca și
angajatori, fie aplicarea unor reguli universale inclusiv persoanelor care desfășoară
activități independente, ceea ce ar conduce la eliminarea diferențierii dintre angajare
și muncă independentă.
BIBLIOGRAPHY
1. Jeremias Prassl September 2018, Vocea colectivă în economia platformelor:
provocări, oportunițăți, soluții, https://www.etuc.org/sites/default/files, accesat
26.02.2023
2. Digital platform work and occupational safety and health: overview of
regulation, policies, practices and research, osha.europa.eu/ro/publications/ accesat
la data de 16.02.2023
3. Protejarea lucrătorilor în economia platformelor online: o imagine de
ansamblu a evoluțiilor în materie de reglementare și de politici din UE, osha.europa.
eu, accesat la 26.02.2023
4. Condițiile de muncă și protecția socială a lucrătorilor pe platforme în
Belgia: măsuri de politică și inițiative ale părților interesate, ec.europa.eu accesat
06.03.2023
5. EU rules on platform work - Consilium (europa.eu)
6. www.eurofound.europa.eu/observatories/eurwork/industrial-relations-
dictionary/platform-work accesat la 16.02.2023

SCURTE CONSIDERAȚII PRIVIND

TELEMUNCA
BRIEF CONSIDERATIONS ON
TELEWORKING
Livia-Florentina PASCU1
Abstract
Fenomenul global de digitalizare și robotizare are un impact semnificativ

asupra lumii muncii și a piețelor muncii.
Telemunca, formă de organizare a muncii la distanță, reprezintă o abordare
mai flexibilă a organizării muncii, care în contextul economic actual aduce beneficii
clare angajatorilor, lucrătorilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă,
conduce la creșterea productivității și a ocupării forței de muncă și la păstrarea
locurilor de muncă.
Reglementarea legală a telemuncii trebuie să asigure unu tratament egal între
telesalariați și salariații care lucrează în continuare în incinta angajatorului. Acest
principiu se bazează pe faptul că munca la distanță nu creează un statut profesional
special pentru telesalariați, chiar dacă se modifică modul de organizarea muncii.
Telesariatul, ca orice salariat cae prestează activitate la locul de muncă
indicat de angajator, se bucură de dreptul de deconectare, de respectarea sănătății și
securității în muncă, îi este garantat dreptul la viață privată, la echilibru între viața
profesională și cea privată.
Cuvinte cheie: telemuncă; dreptul la viață privată; sănătate și securitata

muncii; dreptul la deconectare;
Abstract
The global phenomenon of digitalisation and robotisation has a significant

impact on working conditions and labour markets.
Teleworking, a form of remote work organization, represents a more flexible
approach to work organization, which in the current economic context brings clear
1
[email protected]
benefits to employers, workers and jobseekers, it leads to increased productivity and
employment and to job retention.
The legal regulation of telework must ensure equal treatment between
teleworkers and employees who continue to work on the employer’s premises. This
principle is based on the fact that remote work does not create a special professional
status for teleworkers, even if, the way of organizing work changes.
The teleworker, like any employee who performs work at the workplace
indicated by the employer, enjoys the right to disconnect, respect for health and safety
at work, is guaranteed the right to private life, to balance between professional and
private life.
Keywords: telework; the right to privacy; occupational health and

safety; the right to disconnect;
CONȚINUTUL LUCRĂRII
T ehnologiile digitale au făcut ca perioada actuală să fie caracterizată drept

„era digitală” sau a patra revoluție industrială. Fenomenul global de
digitalizare și robotizare are un impact semnificativ asupra lumii muncii și a piețelor
muncii. În prezent, întreprinderile sunt forțate să facă față fluxului constant de noi
tehnologii și informații, să adapteze modul în care gestionează și organizează forța
de muncă în contextul digitalizării și în raport de competențele angajaților.
La nivel european, telemunca nu a primit o reglementare legală, prin mecanisme
obligatorii din punct de vedere juridic, nu a fost adoptată o directivă specifică care
să reglementeze telemunca, deși mai multe directive și regulamentele abordează
aspecte importante pentru a asigura condiții bune de lucru pentru telesalariați.
De exemplu, Directiva UE privind timpul de lucru (Directiva 2003/88)2
conține dispoziții de protecție a securității și sănătății lucrătorilor stabilind un număr
de maxim 48 de ore de muncă pe săptămână, inclusiv cei care lucrează la distanță.
Directiva-cadru privind Sănătate și securitate la locul de muncă (Directiva
89/391/CEE a Consiliului)3, care are ca scop promovarea îmbunătățirii securității
și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, nu precizează locul de muncă la care se
referă dispozițiile sale și, prin urmare, dacă dispozițiile nu disting, se aplică în egală
măsură și în cazul telesalariaților.
Recent, a fost aprobată și Directiva privind condițiile de muncă transparente
și previzibile, Directiva (UE) 2019/11524, care a abordat indirect unele dintre
2
Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale
organizării timpului de lucru (JO L 299, 18.11.2003, pp. 9-19)
3
Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promova-
rea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO L 183, 29.6.1989, pp. 1-8)
4
Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparența și
previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană (JO L 186, 11.7.2019, pp. 105-121)
problemele legate de protecția telesalariaților, impunând luarea de măsuri la locul de
muncă și specificarea modalităților de lucru în contractul de muncă, prin stabilirea
unui regim de lucru mai previzibil, ceea ce ar putea avea un impact pozitiv asupra
echilibrului dintre viața profesională și cea privată
De asemenea, prin Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea
privată, Directiva (UE) 2019/11585, se face referire la munca la distanță, ceea ce
oferă salariaților care au copii mai multă flexibilitate în raporturile de muncă.
De asemenea, merită menționat Regulamentul general privind protecția
datelor Regulamentul (UE) 2016/6796), care înlocuiește Directiva 95/46/CE, ce
reglementează colectarea, utilizarea și transferul de date cu caracter personal și care
cuprind, dispoziții privind prelucrarea datelor, inclusiv monitorizarea angajaților. În
acest sens, prezentul regulament impune ca acordul angajaților să fie dat înainte de
introducerea oricărui sistem de monitorizare a angajaților .
În cele din urmă, trebuie menționată o inițiativă legislativă recentă a
Parlamentului European (ianuarie 2021), care a solicitat Comisiei să propună
o legislație pentru a recunoaște dreptul la deconectare. Potrivit acestei inițiative
legislative, ar trebui, să fie stabilite cerințe minime pentru munca la distanță și să fie
clarificate condițiile de muncă, orele de lucru și perioadele de odihnă.
Principala reglementare a UE privind munca la distanță a fost introdusă prin
Acordul-cadru al UE privind munca la distanță (2002). Acesta este un acord autonom
între partenerii sociali europeni, prin care organizațiile naționale afiliate se angajează
să pună în aplicare acordul în conformitate cu „procedurile și practicile” din fiecare
stat membru.
În acest acord-cadru al UE privind munca la distanță (2002)7, munca la distanță
a fost definită ca fiind „o formă de organizare și/sau de desfășurare a activității prin
utilizarea tehnologiei informației, în cadrul unui contract sau raport de muncă, în
care munca, care ar fi putut fi efectuată și la sediul angajatorului, se desfășoară în
mod regulat în afara acestor incinte” (articolul 2).
În țările UE, munca la distanță este reglementată fie prin sistemul juridic,
fie prin dialog social și negocieri colective. În plus, ambele tipuri de reglementări
sunt în vigoare în majoritatea țărilor UE (dar cu niveluri diferite de acoperire) și se
completează reciproc.
În Belgia, Republica Cehă, Franța, Grecia, Ungaria, Croația, Italia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia,
există definiții legale ale telemuncii sau categorii naționale aferente, de exemplu,
„munca la distanță” în Bulgaria, „munca la distanță” în Spania (înlocuit ulterior cu
5
Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre
viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului (JO
L 188, 12.7.2019, pp. 79-93
6
Regulation (EU) 2016/679 of the European Parliament and of the Council of 27 April 2016 on the protection of
natural persons with regard to the processing of personal data and on the free movement of such data, and repealing
Directive 95/46/EC (General Data Protection Regulation) (OJ L 119, 4.5.2016, p. 1–88)
7
Acordul partenerilor sociali europeni CES, UNICE, UEAPME și CEEP din 16 iulie 2002 privind munca la distanță.
„telework”), „locul de muncă alternativ” în Croația și „independentă de locul de
muncă” în Țările de Jos. În cele mai multe dintre aceste țări, definițiile juridice
naționale se aseamănă cu formulările folosite în acordul-cadru al UE sau urmează
o abordare similară.În toate aceste țări, munca la distanță este privită ca o formă de
muncă și nu ca un contract de muncă,
În multe țări, definițiile specifică faptul că munca la distanță se referă doar
salariați pentru care mobilitatea este facilitată de TIC8 (Belgia, Bulgaria, Republica
Cehă, Spania, Franța, Malta). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că unele
definiții ale statelor membre (Republica Cehă, Croația, Spania, Țările de Jos) nu se
referă în mod explicit la utilizarea TIC.
În unele dintre aceste țări, este acoperită doar munca la distanță efectuată în
mod regulat sau „predominant” Germania, Spania, Ungaria, Lituania, Luxemburg,
Malta, Polonia, România.9
În România, deși telemunca era practicată de ani buni, s-a bucurat de o
reglementare legală în anul 2018, când a fost adoptată Legea nr. 81/2018 privind
reglementarea activității de telemuncă.
Telemunca este definită, în sensul legii ca fiind o formă de organizare a muncii
prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice
funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine în alt loc decât locul de muncă
organizat de angajator, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;
Analizând definiția dată de legiutor telemuncii se desprind câteva caracteristici:
1. Telemunca este o formă de organizare a muncii și nu un contract de muncă,
2. Telemunca este aplicabilă doar persoanelor care au calitatea de salariați,
3. Telemunca presupune îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, ocupaţiei

sau meseriei pe care o deţine salaritul în alt loc decât locul de muncă organizat de
angajator, potrivit unui program de lucru,
4. Telemunca este înțeleasă exclusiv ca un sistem de mobilitate bazat pe

TIC, atribuțiile de serviciu putând fi realizat în aceeași măsură și la locul de muncă
organizat de angajator, dar și în alte locuri ( domiciliul salariatului de ex.) în care se
prestează activitatea de muncă.
În analiza pe care o facem aupra acestei forme de organizare a muncii,

telemunca, avem în vedere următoarele aspecte: condițiile de angajare și de muncă,
inclusiv organizarea timpului de lucru; viața privată și supravegherea de către
8
TIC-tehnologiei informației și telecomunicațiilor
9
Reglementarea telemuncii într-o Europă post-COVID-19 https://osha.europa.eu/ro/publications, accesat în
21.01.2023

angajatori; echipamente, sănătatea și securitatea în muncă; și echilibrul dintre viața
profesională și cea privată.
Activitatea de telemuncă presupune acordul de voință al părților, acord care
este prevăzut în contractul de muncă fie la încheierea acestuia pentru personalul nou
angajat, fie printr-un act adițional la contractul de muncă existent. Cea de-a doua
ipoteză reprezintă, de fapt, o modificare a locului muncii în condițiile prevăzute de
art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. b) Codul muncii.
Legiuitorul a prevăzurt expres că refuzul salariatului de a consimți la prestarea
activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală
a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare
disciplinară a acestuia.
Cu toate acestea, prin art. 11 din HG nr. 935/2020, pentru modificarea şi
completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind
prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie
2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul situaţiei
epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum
şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, cu completările ulterioare,
pentru angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi
locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un
număr mai mare de 50 de salariaţi, este instituită obligaţia organizării programului
de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, în condiţiile legii.
Așadar legiuitorul a reglementat obligația angajatorului de organizare a
programului de muncă pentru salariați în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu,
în perioada existenței stării de alertă pe perioada pandemiei Covid.
În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă trebuie să
conțină, în afara elementelor prevăzute de art. 17 alin. 3 din Legea nr. 53/2003,
elemente specifice, respectiv: mențiunea expresă că salariatul lucrează în regim
de telemuncă, perioada sau zilele în care salariatul îți desfășoară activitatea la un
loc de muncă organizat de angajator, programul în cadrul căruia angajatorul este
în drept să verifice activitatea telesalariatuui și modalitatea concretă a controlului,
modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de salariat, responsabilitățiile
părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității, inclusiv
responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă. De asemenea,
trebuie menționate în contractul individual de muncă al telesalariatului obligațiile
angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de
telemuncă a materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, de a
informa telesalariatul asupra reglementărilor legale în materia protecției datelor
cu caracter personal (și obligația salariatului de a respecta aceste prevederi).
Trebuie evidențiate în contractul individual de muncă înclusiv măsurile pe care le
ia angajatorul pentru ca salariatul să nu fie izolat de restul angajaților și posibilitățile
pe care le oferă acesta angajatului de a se întâlni cu colegii în mod regulat, condițiile
în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă.
Reglementarea legală a telemuncii trebuie să asigure unu tratament egal între
telesalariați și salariații care lucrează în continuare în incinta angajatorului. Acest
principiu se bazează pe faptul că munca la distanță nu creează un statut profesional
special pentru telesalariați, chiar dacă se modifică modul de organizarea muncii.
Cu toate acestea, la nivel european, în unele țări, legislația națională depășește
această abordare generală prin stabilirea unor normele legale diferite în ceea ce
privește telemunca, timpul de lucru, fiind reglementat diferit.
De exemplu, în Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania și Slovacia,
legislația prevede că dispozițiile privind stabilirea unui program de lucru nu se
aplică telesalariaților, ceea ce înseamnă că aceștia îți pot organiza singur programul
de lucru.
Pe de altă parte, în Belgia și Slovacia, legislația prevede că telelucrătorii nu au
dreptul la repaus compensatoriu sau la plata orelor suplimentare.
În Slovenia, legislația prevede că în contractul de muncă pentru lucrătorii
la distanță se poate defini în mod diferit timpul de lucru, lucrul în timpul nopții,
pauzele și perioada de odihnă zilnică și săptămânală, angajatul poate preciza în mod
independent programul de lucru.
În Ungaria, legislația prevede că, în absența unui acord contrar, regimul de
lucru al angajatului trebuie să fie flexibil. În plus, normele aplicabile telelsalariaților
din Ungaria sunt, de asemenea, diferite de cele aplicabile salariaților.
În unele țări, principiul condițiilor egale de muncă este consolidat prin clauze
explicite de nediscriminare. În Franța, Malta și Portugalia, legislația recunoaște în
mod explicit faptul că telelucrătorii au aceleași drepturi ca și angajații care lucrează
la sediul angajatorului în ceea ce privește promovarea și formarea profesională (iar
în Portugalia, de asemenea, în ceea ce privește limitarea programului de lucru). În
Croația se specifică faptul că remunerația unui telelucrător nu poate fi mai mică
decât cea a unui lucrător angajat la sediul angajatorului pentru sarcini identice sau
similare. În mod similar, legislația din Spania, anterioară COVID-19 subliniază
necesitatea nediscriminării în materie de remunerare. Aceasta prevede că „lucrătorii
la distanță au aceleași drepturi ca și cei care lucrează la sediul angajatorului,
telelucrătorul are dreptul de a primi, cel puțin, remunerația totală stabilită în funcție
de grupa profesională și de sarcinile sale.
În Polonia, legislația prevede o clauză cuprinzătoare de nediscriminare
pentru telelucrători, care se aplică la stabilirea și încetarea contractului de muncă, la
condițiile de angajare, la promovare și la accesul la formare.
În mod similar, în Luxemburg clauzele de nediscriminare se referă la condițiile

de salarizare, accesul la promovare, la formarea profesională continuă.10
Prin rezoluția Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 conținând
recomandări adresate Comisiei privind dreptul de a se deconecta11 dreptul la
deconectare a fost definiti ca fiind dreptul lucrătorilor de a nu desfășura activități
profesionale sau de a nu efectua comunicări în afara timpului de lucru prin intermediul
unor instrumente digitale, cum ar fi apeluri telefonice, e-mailuri sau alte mesaje.
Dreptul de a se deconecta ar trebui să îi îndreptățească pe lucrători să
dezactiveze instrumentele legate de muncă și să nu dea curs cererilor angajatorilor în
afara timpului de lucru, fără a risca nicio consecință negativă, cum ar fi concedierea
sau alte represalii. De asemenea, angajatorii nu ar trebui să le ceară lucrătorilor să
lucreze în afara timpului de lucru. Angajatorii nu ar trebui să promoveze o cultură a
muncii în care angajații sunt „mereu disponibili”, în care cei care renunță la dreptul
lor de a se deconecta sunt în mod clar favorizați față de cei care nu fac acest lucru.
Totodată, lucrătorii care semnalează situații de nerespectare a dreptului de a se
deconecta de la locul de muncă nu ar trebui penalizați.
Unele tări UE -Belgia, Franța, Italia și Spania- au legiferat noi drepturi de
angajare pentru telelucrători și, în special, dreptul la deconectare. Cu toate acestea
și tările care nu au adoptat o legislație privind dreptul la deconectare au prevederi
legale pentru a asigura respectarea legislației privind timpul de lucru. De exemplu,
legislația germană prevede că un acord de telemuncă ar trebui să oblige angajații să
respecte legislația privind timpul de lucru și să furnizeze documente privind orele
lucrate zilnic.
Dat fiind faptul că telemunca este prestată de cele mai multe ori la domiciliul
angajatului se pune problema în ce măsură supravegherea realizată de angajator în
cadrul telemuncii afectează viață privată a salariatului.
În cadrul tărilor UE, prevederile legale privind telemunca tind să se refere
la principiile generale, proporționalitate, legitimitate și echilibru între controlul
exercitat de angajator și dreptul la viață privată.
În unele cazuri, legislația privind telemunca prevede, că orice sistem de
monitorizare trebuie să fie compatibil cu cerințele de securitate și sănătate pentru
lucrul cu ecran de vizualizare (Malta), că este necesar consimțământul scris al
angajaților înainte de punerea în aplicare a oricărui sistem de monitorizare la distanță
(Grecia și Malta), sau că utilizarea sistemelor de monitorizare la distanță pentru a
măsura performanțele angajaților sunt interzise (Portugalia).
Pe lângă prevederile din legislația privind telemunca, mai multe țări europene
reglementează monitorizarea digitală a angajaților prin intermediul legislației privind
protecția datelor.
În unele țări, acest regulament interzice supravegherea e-mail/internet
(Bulgaria, Portugalia), supravegherea telefonică/internet (Spania) și alte forme de
10
Op.cit. supra 8
11
Rezoluția Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 conținând recomandări adresate Comisiei privind dreptul
de a se deconecta (2019/2181(INL))
supraveghere (Italia).
În alte țări, legislația în materie de protecție a datelor limitează supravegherea
digitală la anumite contexte, activități sau situații de muncă (Bulgaria, Franța,
Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Țările de Jos, România, Slovenia, Slovacia).
De exemplu, în Estonia, echipamentele de supraveghere digitală (camere, sisteme
de supraveghere) sunt permise numai pentru protecția persoanelor și a bunurilor, în
timp ce în Germania, echipamentele de supraveghere digitală pot fi utilizate numai
în cazul unor suspiciuni concrete de activitate infracțională sau de abatere gravă12.
Prin Acordul-cadru al partenerilor sociali europeni privind digitalizarea din
iunie 2020 s-au făcut recomandări în sensul de a se lua măsuri, de a se adopta norme
clare, specifice cu rolul de a asigura protecția drepturilor și libertăților în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților în contextul relațiilor
de muncă.
Astfel a fost menționat faptul că tehnologia digitală și sistemele de
supraveghere ale IA, împreună cu prelucrarea datelor, oferă posibilitatea de
a securiza mediul de lucru, de a asigura condiții de lucru sănătoase și sigure
și de a îmbunătăți eficiența întreprinderilor. Cu toate acestea, în același timp,
ele prezintă riscul de a compromite demnitatea ființei umane, în special în
cazurile de monitorizare personală. Acest lucru ar putea duce la deteriorarea
condițiilor de muncă și a bunăstării lucrătoriloMinimizarea și transparența
datelor, precum și implementarea unor norme clare privind prelucrarea datelor cu
caracter personal limitează riscul de monitorizare intruzivă și de utilizare abuzivă a
datelor cu caracter personal.
GDPR prevede norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale
lucrătorilor în contextul ocupării forței de muncă care trebuie respectate.
Partenerii sociali din prezentul acord amintesc articolul 88 din GDPR, care
se referă la posibilitățile de a stabili prin intermediul acordurilor colective, norme
specifice cu rolul de a asigura protecția drepturilor și libertăților în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților în contextul relațiilor de
muncă.13
În România, în cazul telemuncii, telersalariații, de comun acord cu angajatorul
organizează prograul de lucru în conformitate cu prevederile contractului individual
de muncă, regulamentului intern sau contractului colectiv de muncă aplicabil în
condițiile legii. De asemenea, angajatorul poate solicita salariatului să presteze
muncă suplimentară. Salariatul cu normă întreagă, prin acordul său scris, poate
efectua muncă suplimentară.
Totodată angajatotul are dreptul să verifice activitatea telesalariatului în
principal prin utilizarea tehnologiei informației și telecomunicațiilor, în condițiile
12
Op.cit. supra 8
13
Acordul-cadru al partenerilor sociali europeni privind digitalizarea din iunie 2020, http://erc-online.eu/, accesat
23.01.2023
stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern sau contractul
colectiv de muncă aplicabil în condițiile legii.
În ceea ce privește echipamentele, mai multe țări europene au stabilit în
legislația lor că angajatorul este cel responsabil pentru furnizarea și întreținerea
echipamentelor de lucru (de exemplu, Malta și Polonia) sau că ar trebui să plătească
o compensație economică angajatului pentru a acoperi aceste cheltuieli (de exemplu,
Grecia și Lituania). În alte țări, legislația prevede că aspectele legate de echipamentele
operaționale, tehnice și de altă natură de la locul de muncă trebuie să fie specificate în
acordul de telemuncă (Bulgaria, Slovenia). Este interesant de remarcat că în Franța,
obligația legală a angajatorului de a acoperi costurile facilităților de telemuncă a
fost abrogată în urma unei modificări legislative. Cu toate acestea, au apărut unele
îndoieli cu privire la impactul real al acestei modificări legislative în ceea ce privește
obligația legală a angajatorului de a suporta cheltuielile profesionale. În alte țări,
legislația pur și simplu nu abordează această problemă. De exemplu, în Spania,
lipsa unei reglementări privind echipamentele a fost recunoscută ca un vid juridic în
legislația privind munca la distanță în perioada anterioară COVID-19 .14
În legislația națională (art. 7 din Legea nr. 81/2018) au fost prevăzute în
sarcina angajatorului obligații specifice privind securitatea și sănătatea în muncă a
telesalariatului. Astfel angajatorul trebuie să asigure salariatului mijloacele aferente
tehnologiei informației și comunicațiilor și/sau echipamente de muncă sigure
necesare prestării muncii, cu excepția cazului în care părțile convin altfel.
De asemenea angajatotul are obligația de a instala, de a verifica și de a
menține echipamentul de muncă necesar și trebuie să asigure condiții pentru ca
telesalariatul să primească o instruire adecvată în domeniul securității și sănătății în
muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea
echipamentelor cu ecan de vizualizare.
În ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă, regimul juridic al muncii
la distanță recunoaște, în general, egalitatea de drepturi între telelucrători și angajații
care lucrează la sediul angajatorului. Prin urmare, normele generale privind sănătatea
și securitatea în muncă se aplică telesalariaților.
Cu toate acestea, punerea în practică și respectarea standardelor de sănătate
și securitate în muncă este mai problematică atunci când angajații lucrează în afara
sediilor angajatorilor. În contextul muncii la distanță, supravegherea respectării
normelor pentru protejarea sănătății și securității la locul de muncă a angajaților este
mai dificilă.
În multe dintre tările europene, accesul angajatorilor, sau al experților în
materie de securitate și sănătate, sau al reprezentanților lucrătorilor la locurile
de muncă ale telelucrătorilor pentru a monitoriza respectarea de către lucrători
a normelor de sănătate și securitate în muncă se face sub rezerva unei notificări
prealabile a salariatului și cu consimțământul acestuia (Belgia, Bulgaria, Estonia,
14
Op.cit. supra 8
Franța, Grecia, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Slovenia).
Pe de altă parte, în unele țări, legislația împiedică sau limitează puternic
inspecția telelucrătorilor la domiciliu (Croația, Germania, Italia, Spania).
În Romînia, telesalariatul trebuie să îți desfășoare activitatea în conformitate
cu pregătirea și instruirea sa profesională, să respecte instrucțiunile primite din partea
agajatorului, astfel încât să nu de expună la pericole de accidentare sau îmbolnăvire
propfesională nici pe el, nici alte persoane.
Astfel, potrivit dispozițiior legale art. 8 din Legea nr. 81/2018, telesalariatul are
obligația să îl informeze pe angajator cu privire la echipamentele de muncă utilizate
și la condițiile locului unde își desfășoară activitatea și să permită angajatorului
accesul, în măsura în care este posibil pentru a stabili, a realiza măsurile de securitate
și sănătate în muncă necesare.
De asemenea, telesalariatul are obligația de a nu schimba condițiile de sănătate
și securitate în muncă de la locul unde își desfășoară activitatea, să utilizeze numai
exchipamente de muncă care nu pun în pericol securitatea și sănătatea sa, să respecte
regulile și restricțiile stabilite de către angajator cu privire la rețelele de internet
folosite sau cu privire la folosirea echipamentelor puse la dispoziție, să respecte
și să asigure confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul
desfășutrării activității de telemuncă.
Telemunca, formă de organizare a muncii la distanță reprezintă o abordare
mai flexibilă a organizării muncii, care în contextul economic actual aduce beneficii
clare angajatorilor, lucrătorilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă,
conduce la creșterea productivității, la creșterea ocupării forței de muncă și la
păstrarea locurilor de muncă.
BIBLIOGRAFIE
1. Reglementarea telemuncii într-o Europă post-COVID-19, https://osha.eu-
ropa.eu/ro/publications, accesat în 21.01.2023
2. Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în
aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor
la locul de muncă (JO L 183, 29.6.1989, pp. 1-8)
3. Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4
noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO L 299,
18.11.2003, pp. 9-19)
4. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului
din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, care înlocuiește
Directiva 95/46 /EC (Regulament general privind protecția datelor) (OJ L 119,
4.5.2016, p. 1–88)

5. Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European și a Consiliului din 20
iunie 2019 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea
Europeană (JO L 186, 11.7.2019, pp. 105-121)
6. Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului din
20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților
și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului (JO L 188,
12.7.2019, pp. 79-93)
7. Acordul partenerilor sociali europeni CES, UNICE, UEAPME și CEEP din
16 iulie 2002 privind munca la distanță.
8. Acordul-cadru al partenerilor sociali europeni privind digitalizarea din iunie
2020, http://erc-online.eu/, accesat 23.01.2023
9. Rezoluția Parlamentului European din 21 ianuarie 2021 conținând
recomandări adresate Comisiei privind dreptul de a se deconecta (2019/2181(INL)
10. Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată
în Monitorul Oficial nr. 296 din 2 aprilie 2018
r.

SUSTAINABLE DEVELOPMENT OF
AGRO-TOURISM IN THE EUROPEAN
UNION AND IN ROMANIA
DEZVOLTAREA DURABILĂ
A AGROTURISMULUI ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ ȘI ÎN ROMÂNIA
Doctorand Nicoleta Mihaela DUTA (Ghiță1)
Abstract
Tourism became one of the most important economic activity in the world
after the ‘60s, when mankind began to be more interested in its holiday destinations.
Thus, more and more tourists wanted to spend their leisure time and holidays in the
countryside, being largely influenced by environmental ideas, by the desire to escape
from traditional tourist structures, by the search for the best quality / price ratio, etc.
This article aims to provide a summary on sustainable development of the tourism
sector in rural areas in the European Union and Romania.
Keywords: rural tourism; sustainable development; ecotourism; green

tourism; local development; agrotourism;
INTRODUCTION
T here is no universally accepted definition for tourism practiced in rural

areas, but a series of approaches and analysis perspectives are identified
that give it a specific character. Thus, rural tourism includes all the tourist activities
that take place in the rural environment (Puiu Nistoreanu, 2006) or, according to the
1
Doctoral School of Economic and Humanities UNIVERSITY “VALAHIA” OF TARGOVISTE ghita_mi-
[email protected]

LEADER program, it represents the totality of the tourist actions practiced in the
rural environment (Melinda Cândea et al., 2003).
Also, rural tourism is a form of tourism focused on destinations in the rural
area, which has a functional structure of accommodation and other heterogeneous
services (Puiu Nistoreanu, 2006) or is an activity carried out and led by the local
population and based on the potential natural and local anthropogenic (Melinda
Cândea et al., 2003).
At the same time, rural tourism is an activity that allows people to recover and
recreate in their free time, by spending two or more days away from home, based on
the economic and cultural life of the villages and the rural landscape (Elena Matei,
2006 ).
The official definition is given by the World Tourism Organization, but also by
other European rural tourism organizations. In their understanding, rural tourism is
a form of tourism that includes any tourist activity organized and conducted in rural
areas by the local population, capitalizing on local tourist resources (natural, cultural-
historical, human), as well as facilities, tourist structures, including guesthouses and
agritourism farms (Puiu Nistoreanu, 2006).
In addition to the concept of rural tourism and closely related to its activities,
there are also the terms agritourism, green tourism and ecotourism, resulting from
the diversity of resources differently assorted from one rural area to another.
Closely related to the concept of rural tourism is also agritourism, defined
by the Romanian Mountain Area Commission, within the “Program on the
organization and development of agritourism in the mountain area”, as a particular
form of rural tourism, more complex, including both the tourist activity itself said:
accommodation, boarding house, tourist circulation, the development of programs,
the provision of basic and additional services, as well as the economic activity,
usually agricultural, practiced by the hosts of tourists (productive activities obtaining
and processing agricultural products in the household and selling them to tourists, or
through commercial networks, as well as the way of spending free time) (Melinda
Cândea et al., 2003 from the Romanian Mountain Area Commission - “Program on
the organization and development of agritourism in the mountain area”, 1991).
According to the provisions of the tourism legislation in Romania, agritourism
offers all the products obtained at home, and rural tourism only a part of them.
This form of rural tourism is practiced by small owners in rural areas, usually as a
secondary activity, the activity carried out in their own household/farm remaining
the main occupation and source of income.
Recently, the concept of green tourism is beginning to assert itself on the
territory of the EU in order to distinguish it from white tourism (winter sports
tourism), blue tourism (holidays at the sea) and light tourism (urban tourism). The
green color was chosen precisely because it was in sync with the countryside.

Green tourism can be defined as a tourist activity practiced in the countryside,

in provincial or sparsely populated areas, characterized by the desire of visitors to
integrate into the local natural and human context and by the involvement of the
local population in providing services for tourists.
Ecotourism is emerging as a new form of tourism, which developed very
quickly in the last decade under the motto “nature tourism”, the main characteristic
being the strong orientation of the activity towards certain ecological principles. It is
tourism practiced by small groups of tourists or at a reduced level, which contributes
to the conservation of biodiversity and supports the prosperity of the village
population. It includes responsible actions by both tourists and the tourism industry.
In 1996, the International Union for Conservation of Nature (IUCN) defines
ecotourism as trips organized responsibly towards the environment and by tourists
who enjoy and appreciate nature, elements that overlap conservation measures,
limiting negative impact and providing social benefits -economically important for
the local population (Melinda Cândea et al., 2003).
WORKING BODY
The definition of rural tourism, formulated by the World Tourism Organization
and mentioned above, is based on the following specific features that characterize
the activities of this type of tourism (Puiu Nistoreanu, 2006):
Location in rural areas (existence in rural localities);
Building the tourist product in a functional way, based on the characteristics of
the rural world (open space, low population densities, contact with nature, tradition,
variable number of households - usually scattered, traditional organization and
practices, important agricultural or forest areas);
- Rurality as a scale (from the point of view of buildings and facilities - usually
on a small scale - preserving the rural infrastructure);
- The traditional character (gentle and organic growth in relation to local
families - considering the preservation of rural functionality and the preservation of
the rural way of life);
- Diversity of forms of presentation according to: rural and economic
environments, history and settlement (preserving the specific cultural identity).Ø
Some authors argue that rural tourism has five main characteristics:
- the variety of the offer,
- diffusion in the territory,
- adaptability,
- modest costs,
- diversified services.
Likewise, rural tourism would consist of the natural environment (relief,

landscapes, bioclimate and hydro-mineral resources) and the anthropic environment

(localities with households arranged and prepared for tourist accommodation,
elements of material and spiritual culture, traditional activities, communication
potential and accommodation facilities with a modified destination – buying houses
or land for building houses, etc.) (N. Ciangă in Rodica Petrea, 2006).
Rural tourism includes three basic elements:

a.) Rural space - represents an ensemble given the existence of a natural
geographical landscape, which a community has developed, preferably balanced, to
ensure the continuity of life. This symbiosis represents the framework in which the
rural tourism product was shaped. The diversity of the rural space is given by the
architecture of the house and construction materials, the function of the settlements
(rural settlements with predominantly agricultural functions, with agro-industrial
functions, agro-tourist settlements, agro-forestry, agro-fisheries, etc.) (Elena Matei,
2000 ).
b.) Rural communities - they are small and allow for the creation of friendly
bonds between members, but also between tourists and locals, up to family-like
closeness, sharing experiences being a cultural gain for both sides, but which do not
exclude possible conflicts.
c.) Tourist products - include the basic components (accommodation, public
food and transport) and auxiliary components (balneotherapy, leisure, sports
activities, “farm” activities).
The village represents the most important product of rural tourism. The
Romanian village, in general, and the one with a touristic vocation, in particular, is a
unique tourist product for both the national and the world market. On the other hand,
the Romanian tourist village can contribute to the discovery of our country - as a
possible tourist destination, creating interest in Romania as a place that offers a wide
range of experiences, quality holidays and even business opportunities (the country
has rich natural resources and cultural, diverse tourist facilities and experiences,
generally good value for money, specific and unique features, etc.).
The village has a special human significance, of social intimacy, with a
simple, non-stressful structure of universal rural edifices: the church, the town hall,
the school, the cafe, the shop, the access being carried out on a network of more or
less modernized streets, suitable for traveling with by car, animal-drawn vehicles,
bicycles or on foot.
The village is identified with the traditions of the place: the processing of
wood, food, leather, sewing, fabrics, pottery, etc., with religious holidays much more
strongly felt and practiced compared to the urban environment.
Difficulties related to the quality of life, water supply, gas, sewerage, electricity
in many cases, telephone, home heating and the creation of resources necessary for

life endanger the maintenance of some villages inside or even outside the tourist
activity.
Based on the specifics, tourist villages are divided into several major types:
• Landscape and climatic villages (Tismana, Fundata, Vama Veche);
• Spa villages (example: Zizin, Oglinzi, etc.);
• Tourist villages for practicing winter or water sports;
• Pastoral tourist villages (example: Vaideeni, Prislop, etc.);
• Fishing and hunting villages (Murighiol – in the Delta area);
• Tourist villages of artistic and artisanal creation (Tismana, Săpânta, etc.);
• Ethno-folkloric tourist villages (Avram Iancu - Alba county, etc.);
• Villages with objectives of scientific interest (they have nature reserves –
Sadova from Suceava county, Andrieseni from Vrancea, etc.);
• Villages with historical, artistic and architectural monuments (in Moldova,
with the famous monastery complex – Putna, Agapia, Văratec, etc.; in the Getic
Subcarpathians, etc.);
• Orchard tourist villages (Recas, Agapia, etc.).
In time and space, tourism activities in rural areas generate positive and
negative effects and present both advantages and disadvantages.
Among the advantages and positive effects we can list:
- Tourism creates, on a local level, a good exploitation of the natural and
cultural potential, contributes to the increase in the number of jobs both in the tourism
sector and in other auxiliary sectors, services and management of local resources;
- Contributes to increasing the standard of living and education of the
population involved and maintains the local population in the area, preserving
traditional occupations;
- Stimulates profitable activities (hotels, restaurants, transport network,
handicraft activities, guide services, etc.);
- Diversifies the local economy, especially of adjacent rural areas, especially
where agriculture has no development possibilities;
- Stimulates the rural economy through an additional demand for agricultural
products and financial capital input;
- Contributes to the improvement and modernization of the local infrastructure
in terms of transport, communications, technical-building, with advantages for the
local population;
- Agricultural tourism allows the intact preservation of the areas occupied with
natural vegetation;
- The creation of appropriate tourist equipment and facilities in the rural tourist
space and for internal or external tourists;
- Practiced tourism favors intercultural understanding and free communication
between residents and tourists;

- Diversified tourist activities can lead to increased interest in environmental
protection, convincing local and regional officials, the public in general, about the
importance of natural protected areas, etc.
It is also possible to mention a series of negative effects and disadvantages
generated by the intensification of rural tourism, felt especially at the level of natural
landscapes, reserves and natural parks in the vicinity of tourist villages:
- The granting of too wide facilities, the lack of legislative framework and
operating regulations can allow the development of “heavy” and mass tourism in
many nature reserves or parks near villages;
- A large number of tourists, who through traffic and noise can disrupt rural
life and the life of natural flora and fauna;
- The existence of a large number of routes and paths, circulation and access
roads, visited in groups of more than 25-30 people, in sensitive areas, produces
disturbances in the ecological balance;
- Practicing, on existing areas, summer and winter sports, and too much
diversification of sports activities can lead to the destruction of soils, flora, fauna,
etc.;
- Gradual urbanization of rural areas and the appearance of pollution;
- Destruction or abandonment of some agricultural crops;
- Changes in the way of life of the locals and the occurrence of stress, etc.
RURAL TOURISM IN EUROPE

At the European level, an important role in the development of rural tourism
was played by the establishment in 1990, in Tomar - Portugal, of EUROGÎTES,
which took care of the operation of the rural tourism network in Europe between
1990-1992 and which currently has 22 members ( from 12 European countries), of
which three are from Romania.
The contemporary rural tourism network presents the best organization within
the C.E. states. due to the organizational conditions created, the existing national and
international non-governmental bodies, the support received from the states and the
EU through the PHARE programs and due to the experience gained and the desire
for continuous improvement. Next, in order to outline an overview of rural tourism
in Europe, some of the main players in this market will be briefly presented.
At the global level, rural tourism represents an activity that has contributed
to the development of new concerns, which have meanwhile become professions,
and which has led to the economic growth of villages. The forms of manifestation
of rural tourism are: the peasant guesthouse and tourism in inns. Rural tourism has
a long tradition, with almost a quarter of the farms welcoming guests for over a
century.

The results obtained in the European Union are a natural consequence of the
program initiated by the Ministry of Agriculture and Commerce, suggestively titled
“The Green Plan”, through which households were granted loans (credits) with a
long repayment period (15 years) and an interest low (3-5%).
France is considered the cradle of rural tourism, thanks to the old tradition,
as well as the maximum levels of diversification, organization and promotion that
it achieves. Most of the French equipment can be called rustic houses and are
controlled, approved and reserved by the National Federation “Gîtes de France”
(founded in 1955).
In 1970, as a result of concerns to offer tourist services in rural areas, “Tourisme
en espace rural” (TER) was born, which included 4,000 tourist villages. According
to the most recent statistics, France holds the first position in terms of the number of
accommodation facilities in the countryside – 65,303 guesthouses (Puiu Nistoreanu,
2006).
Among the areas where rural tourism occupies an important position, the
following stand out: Haute-Savoie, Herault, Saone, Loire, Cotes d’Armor, Bas-Rhin,
Bourgogne, Bretagne, Alsace, etc.
In Germany, holidays on peasant farms are very popular, as a result, in 1980,
a development project “from the North Sea to the Alps” was inaugurated, which
aimed to build 2,000 holiday homes with around 10,000 rooms . The most developed
regions in rural tourism are: Schwartzwald and Messen.
The anti-trust legislation, the permanent encouragement of small and medium-
sized businesses with family capital and the support of the concept “kinder, kuche
und kirche” (child, kitchen and church) led to the achievement of special results and
an upward promotion of rural tourism.
At the moment, rural tourism is practiced in more than 2/3 of the German
countryside, and facilities are found starting from North Rhine, Westphalia, Hessen,
Bavaria, Baden, etc. The stays offered in German rural tourism carry the scent of
beer festivals, the color of the Danube and the stories of the Brothers Grimm. To
these are added cycle-tourist itineraries, on horseback or by cart, visits to artisans’
workshops, stays for naturalists, etc.
Other European countries practicing rural tourism include Belgium, Denmark,
Finland, Ireland, Italy, Portugal, Switzerland, England, Luxembourg, etc.
CONCLUSION
Rural tourism and agritourism are economic activities that, in recent years,
have experienced a significant development with the increase in tourists’ desire to
escape from crowded and polluted cities and spend their holidays in rural areas with
numerous natural and human resources. For these tourists, rural tourism represents a

good alternative to vacations in coastal areas or cultural cities and a real opportunity
to get to know better the culture of rural spaces and get closer to the traditional way
of life.
On the other hand, the migration of the rural population to the city, the
modernization of work in the agricultural sector, the changes caused by the increase
in competition in the rural world by expanding the free community market have a
counterweight in the development of rural tourism.
However, the activities in the sphere of rural tourism can economically revive
the villages, they can contribute to the modernization of the infrastructure, they
can attract different investors, if the inhabitants of the rural areas adopt a favorable
attitude, which is correctly received by the tourists who prefer this type of tourism,
and if local authorities get involved enough in the development of this profitable
economic activity.
BIBLIOGRAPHY
1. M. Cândea et al., (2003), The tourist potential of Romania and the tourist
development of the space, University Publishing House, Bucharest;
2. P. Nistoreanu,( 2006), Ecotourism and rural tourism, ASE Publishing
House, Bucharest;
3. E. Matei, (2006), Rural tourism and ecotourism, Credis Publishing House,
Bucharest;
4. R. Petrea, (2006), Rural tourism and sustainable development, in N. Ciangă,
Rural tourism, a phenomenon of the contemporary world, factor of development and
field of research in human geography, Publishing House of the University of Oradea;
5. E. Matei, (2011), Ecotourism, University Publishing House, Bucharest;
6. Vasile S. Cucu (2009), The Romanian village: tradition, contemporaneity
and future hopes, Transversal Publishing House, Targoviste.

THE LOCAL COMMUNITY

AND AGROTOURISM
COMUNITATEA LOCALĂ
ȘI AGROTURISMUL
Doctorand Nicoleta Mihaela DUŢĂ1 (Ghiță)
Abstract
The interest of the local community is to develop a strategy for the organization,
development and promotion of rural tourism, especially agrotourism, at local level,
with the competition of all economic agents involved in this activity. This participation
of the local community can be achieved by:creating a partnership between the
authorities and the local tourism association, the economic agents in tourism or other
related fields, leading to a more efficient organization, development and promotion of
rural tourism / agrotourism.
Keywords: local development; agrotourism; local community; local

tourism; sustainability;
INTRODUCTION
R omania has a vast tourist potential so that the development and promotion
of this form of tourism finds in our country all the “material” support it
needs, but it is not enough to make tourists acquire sustainable, environmentally
friendly tourism products, in the context of the fact that, at national level, one of
the major problems facing the tourism industry - and, implicitly, agro-tourism - is
the manufacturing and marketing of products that are not in line with the quality
requirements of users.
However, this shortcoming can be overcome by orienting policy and objectives
of each organization in the field of quality, in other words through the implementation
1
Doctoral School of Economic and Humanities UNIVERSITY “VALAHIA” OF TARGOVISTE ghita_mi-
[email protected]
of quality management.
Within this partnership, the tourism associations and the economic agents
involved in the tourism activity have to contribute financially to the achievement
of the general economic development objectives of the locality (access roads, water
supply, heating, telecommunications, technical and municipal facilities).
WORKING BODY
At the same time, the practice and the specialty theory reveal that the
continuous improvement of the tourist offer and implicitly agrotourism must be
a permanent concern of the tour operators, thus becoming an imperative step in
achieving the performance, regardless of whether this performance is regarded as
maximizing the profit or gaining high reward amongst tourists.
This can be done by taking a share of the business volume and its disposal
for the mentioned purpose, thus a greater contribution of tourism to the general
development of the locality with indirect beneficial effects:
- development of the commercial supply and service network;

-development and diversification of recreational and entertainment facilities
adapted to local specifics;
- development of the technical-municipal facilities and general infrastructure;
- diversification of cultural activity, fairs, traditional events;
- supporting the local initiative in the development of local crafts and
traditional art;
- creating facilities and supporting the development of the network of boarding
houses and agro-touristic households;
- realization of agro-food production microcomplexes for supplying the
population and tourists with local products;
- supporting the tourism association in the promotion and sustainable
development of rural tourism / agritourism, etc .;
- tourism activities and actions to protect and preserve the environment,
natural and cultural-historical tourism resources and built heritage.
According to these coordinates, it is necessary for the development strategy to
play an essential role for the local association, with the involvement of the municipal
authority, from which it derives from the following considerations:
- agrotourism is a form of tourism where man is the central and essential
element; as a matter of fact, man, territory - so the village and the tourist product are
the basic elements of agritourism;
- the local association and farmers can ensure the attractiveness of this form of
tourism through the quality of reception, the knowledge of the natural, cultural and

historical local environment as well as the authenticity of the products;
- the participation of the local community is strictly necessary in partnership
with the collectivity tourism association in ensuring rural development, in general,
and tourism in particular;
- associating farmers facilitates bidding, market tracking, promotion and
marketing, which could not be achieved by one person;
- the possibility of developing jointly expensive holiday offers such as ski
slopes, swimming pools, cyclotourism tracks, paths for equestrian tourism, sports
grounds, etc .;
- laboration of resource inventory studies and creation of specific offers,
marketing studies, agrotourism-environment impact studies etc .;
- realization of training and improvement programs for the members of the
association;
- the stimulation of community identity, the assumption of responsibilities
and the fostering of creativity and cooperation in order to ensure the development of
agritourism with local specificity;
- conservation and promotion of cultural-historical traditions, ethnofolcloric
heritage in rural areas;
- conservation and protection of the environment, natural, historical and
artistic monuments.
The intensive development of agriculture and animal husbandry and
agrotourism, focusing on quality products, will increase the purchasing power of
farmers with beneficial effects in economic and social terms (raising the standard of
living and civilization, people’s health through the recreation function and qualities
of natural agro-food products).
Particular attention needs to be paid to the following issues:
- improving the overall infrastructure on which the whole rural economy is
revitalized (roads, water, sewage, telecommunications, electricity);
- planning of farms, hostels, model tourism households, as an endowment
and organization of the activity, but respecting the local architecture and traditions,
avoiding the kitch, typing or transfer of urban constructions in rural areas;
- identifying, inventorying and capitalizing on tourist and neighboring
resources; developing and upgrading those introduced into the tourist circuit with a
special focus on entertainment, animation, recreation and practicing sport;
- the implementation of the national reservation system in the first phase and
the connection to the international reservation system of the world tourism - the rural
priority.
- organization of accommodation dispatchers and information-guidance
offices; the location of the TRR landmarks in the tourist villages and on the roads
that connect with them (European, national and local): dispatching accommodation,
information point, tourist objectives, hosts, traditional public catering establishments,
farms, hostels, etc.
- making a record of: the main events in the village’s life (cultural, religious,
traditions, fairs, fairs, etc.), commemorations, artisans and local rapsos, in order to
present authentic tourist programs of a certain value (personalization of the area).
CONCLUSION
The sustained development of tourism is at the heart of all decision-makers
at all levels, and it is confronted with the fact that research to improve the quality of
life is a constant inherent.
There is, however, a limit to which the human population and the activity of
our planet can resist.
Agrotourism can have a positive and negative impact, directly or indirectly,
tangible and intangible, on the environment. And from here, the effort to define and
measure what limits the involvement of some areas of scientific and professional
disciplines.
For this reason, it is necessary to group the stakeholders into categories that
correspond to those professional scientific disciplines:
- physical factors, in particular natural resources, space and facilities;
- environmental factors, in particular flora, fauna and the ecosystem;
- social factors, viewed from two points of view:
- from the point of view of the hosts, they include all those factors that
correspond to their standard of living;
- in the viewpoint of the visitor, they include all those factors that define their
level of life and experience;
- cultural factors, in particular traditions, language, religion, customs, culture;
- economic factors that include the development of rural areas.
The maintenance of tourist capacity marks the limit beyond which tourism
activity can no longer be sustained.
Those who plan and conduct agri-tourism activities must be able to meet this
limit and measure it if they are to pursue a sustained tourism development.
BIBLIOGRAPHY
1. Ariffin, Ahmad Azmi, Maghzi, Atefeh: A preliminary study on the
expectations of hotel hospitality: Influences of personal and hotel factors, International
Journal of Hospitality Management, Vol. 31, No. 1, 2012.
2. Cândea M., (2003), Romania’s Tourism Potential and Tourist Spatial
Planning, University Publishing House, Bucharest;
3. Derek, R.A. and Tanniru, R.R., Analysis of Customer Satisfaction Data,
Milwaukee, (Wisconsin): ASQ Press, 2015
4. P. Nistoreanu, (2006), Ecotourism and rural tourism, ASE Publishing
House, Bucharest;
5. Popa, Ion, Popescu, Doina: The Importance of Innovative Clusters’
Proliferation for a Sustainable Economic Growth of Romania, Bucharest, 7-8
November 2013, Proceedings of the 7th International Management Conference
„New Management for the New Economy”.
THE CONCEPT OF ”COMMUNITY

TOURISM”
CONCEPTUL „COMUNITATE
DE TURISM”
Doctorand Nicoleta Mihaela DUTA1 (Ghiță),
Abstract:
The concept of “community tourism” has no official definition. This first article
therefore aims to present its basic principle, philosophy, characteristics and ethics in
order to provide a clear, complete and concise definition.
We could observe from our bibliographic research and from those carried out
on the ground in Costa Rica that the term “community tourism” appears in several
forms.Ultimately, we understand from the term “community tourism” or “community
based tourism”, that this form of tourism is carried out by a group of people who
share a common culture, language and/or values, all in a spirit of “ solidarity”.
The tourist activity is therefore generated and managed by a group of people
organized voluntarily. Conversely, the tourism that we call “classic” is an activity
whose results are achieved by salaried employees within a company and whose
benefits accrue only to its shareholders.
Keywords: local development; agrotourism; local community; local

tourism; sustainability;
1. INTRODUCTION
W e will analyze in this first part all the facets of this concept in order to
give it a concrete definition, but without concretely defining what its
ethics consist of.
A concept with many names.
1
Doctoral School of Economic and Humanities UNIVERSITY “VALAHIA” OF TARGOVISTE
[email protected]
We could observe from our bibliographic research and from those carried out
on the ground in Costa Rica that the term «community tourism» appears in several
forms.
In French and Spanish, I found the following expressions:
Community tourism (Turismo comunitario)
Community rural tourism (Turismo rural comunitario)
Community Ecotourism (Ecoturismo comunitario)
Community agrotourism (Agroturismo comunitario)
In English, the term currently used is «Community based tourism», in French
«Community based tourism». However, this expression has a slightly different
meaning compared to the French or Spanish term «Community Tourism» which in
English would be «CommunitarianTourism». I also found another English term for
the concept: «Community-led tourism» which means «Community-led tourism» in
French.
We can already see, from the multitude of terms used, the complexity and
ambiguity of the concept. This does not seem to define a type of tourism, but to include
several (rural tourism, agrotourism or ecotourism), but having an organization based
on the «community» principle, of the «community».
2. Theoretical Background
A tourism based on “community”
Used in French and Spanish, the term “community” is defined as: “belonging
to a community”.
Let’s now define the term “community” at leisure:
Looking up this word in the Le grand Larousse dictionary (1987 edition),
we discover the multitude of meanings this word can have. Depending on the field,
we are talking about communities of goods, communities of people, etc. The word
“community” comes from “communal”: the state or character of what is common.
Etymologically, “cum munus”, the community, is a group of people “as”-who
share something - “munus”, a good, a resource or on the contrary, an obligation, a
debt.
We note what we need now, the definition of the community of persons:
“Human group constituted geographically or historically on a given territory,
who share a common culture or language”. By using this term we generally mean the
notion of sharing common values, and especially the notion of “solidarity”, which
is not found in synonymous terms such as “peoples”, “nations”, “civilizations” or
“ethnicities”.
Ultimately, we understand from the term “community tourism” or “community
based tourism”, that this form of tourism is carried out by a group of people who
share a common culture, language and/or values, all in a spirit of “ solidarity”. The
tourist activity is therefore generated and managed by a group of people organized
voluntarily. Conversely, the tourism that we call “classic” is an activity whose results
are achieved by salaried employees within a company and whose benefits accrue
only to its shareholders.
3. Argument of the paper

A tourism form related to several types of tourism
As we saw above, community tourism can be called “community rural
tourism”, “community agrotourism” or “community ecotourism”. This diversity of
names therefore requires the study of different concepts of tourism that are related to
the “community” principle.
After recalling their definitions and the relationships that connect them, we
will try to situate community tourism.
Definition of terms: Ecotourism, Agrotourism and Rural Tourism
Ecotourism
Ecotourism, as defined by the OMT in 1988, initially corresponded to a type
of tourism that respects the environment and human societies, from a perspective
of «sustainability» («satisfaction of present needs ... with care for the future)» (but
without to name it, since the term was officially adopted only in 1992 at the Rio
summit).
Later, the International Ecotourism Society (TIES) and the World Conservation
Union (IUCN) state in their definitions that ecotourism is «a responsible visit to
the natural environment...» «...with the aim of appreciating nature...» , recalling
the philosophy based on «respect and preservation of the natural and cultural
environment and the participation of the inhabitants»
Thus, ecotourism is defined at the same time:
ethically: sustainable, respectful, fair, etc.
from an environmental point of view: natural spaces
in terms of purpose: to enable tourists to discover and appreciate these natural
environments
The definition does not specify the types of activities that this type of tourism
offers, which can be extremely varied.
Agrotourism (or agri-tourism)

Agritourism, which can also be called “Agri-tourism”, is defined as “an
activity complementary to agriculture that takes place on an agricultural holding.”
It allows “farmers to sell their products, share a meal with tourists and share their
way of life” and “tourists to recharge their batteries in a natural setting and discover
agricultural flavors and traditions”. Starting from this base, different activities can
be proposed: restaurant (peasant meal, tastings), accommodation (farm guesthouse
type), visiting the farm and its surroundings, picking the harvest, etc.
We thus see that agritourism, like ecotourism, is not defined by a precise
activity, but by the place where the activities are carried out, here the agricultural
space. We did not find ethical notions in the content of the definitions studied, as in
the case of ecotourism, but a special form of reception where the tourist is a guest
rather than a client and where the exchange between the two parties is at the center
of the interaction.
To summarize, we say that agritourism defines the tourist activities developed
in a specific space - the environment and agricultural exploitation, with a purpose -
the discovery of agricultural traditions and the quiet country life, in a special form
- the sharing and exchange between the parties involved.
Rural tourism
From the many definitions of the concept of “rural tourism” that we found,
we note that:
-Rural tourism is “local tourism, desired and managed by the locals”,
offering “a personalized contact to the visitor”, of “meeting and mutual sharing”,
which makes him discover “rural spaces and landscapes, natural resources, cultural
heritage, traditions local...”, through “accommodation, restaurants, leisure activities,
entertainment and various services”, all “for the purpose of sustainable local
development”.
We therefore understand that “rural tourism” defines above all an environment:
the rural environment, with a particular offer - a customizable local offer, but which
does not specify the type of services because all possible tourist activities are allowed.
Note: What exactly do we mean by “rural environment”? The rural environment
is a fluid notion, simply defined as “areas outside the limits of urban areas”. We
consider here that it is about “country” areas with a low population density and
including “agrarian areas” and “natural areas”.
4. Arguments to support the thesis

The links between these three types of tourism
The study of the three terms – Ecotourism, Agrotourism and Rural Tourism –
allows us to discern the overlap and connections between them.
We could see that these three concepts of tourism do not define precise
activities, but rather places/environments where they happen, as well as a common
goal, which is to make tourists discover that environment with all its components.
Some have a certain ethics to respect, others a specific form of reception.
If we consider the environments in which these different types of tourism are
carried out, we will see that “rural tourism” includes the other two, ecotourism and
agrotourism, because the natural environment and the agricultural environment are
part of the rural space.
If we look at the philosophies of the three types of tourism, we can say that
agritourism is a subdivision of rural tourism, and ecotourism is closer to the ethical
concepts of responsible tourism.
Knowing that community tourism refers to the tourist activity developed and
managed by a group of organized people and knowing the concepts and principles of
ecotourism, agrotourism and rural tourism, we can say that:
“Community ecotourism” implies that tourism services are developed and
managed by the organized local population, living in or near natural areas, and
revealing to tourists these spaces and the relationships they have with them, all with
respect and instilling respect in visitors for ecological balance.
“Community agrotourism” implies that tourist services are this time organized
and managed by organized groups of farmers who show tourists in a friendly way the
rural agricultural environment, its activities and culinary products.
5. Conclusions
Finally, “Community rural tourism” assumes that tourist services are organized
and managed by organized groups of rural residents, who welcome tourists and reveal
in a friendly way their identity and heritage (natural, built, agricultural, gastronomic,
landscape, cultural, ethnic, etc.) of their region.
Thus, if we superimpose community tourism on top of the three forms of
tourism above, rural tourism, ecotourism and agrotourism, we see that it is a tourism
that takes place in the rural environment.
It is also a local tourism generated and managed by an organized rural
community, with the aim of revealing the natural environment next to (or in the
middle of) it lives or the agricultural environment it maintains and related activities.
Following these findings, the term “Community Rural Tourism” seems more
interesting to use than the other two, as it better encompasses the different component
concepts, while remaining precise and accurate.
BIBLIOGRAPHY
[1] Definition given by Wikipedia
[2] UNWTO : Organization Mondiale du Tourisme. Called in English WTO:
World Tourism Organization
[3] TIES: The International Ecotourism Society
[4] IUCN: International Union for Conservation of Nature
[5] Extract from the definition given in 2002 by the Groupe de concertation
sur lagrotourisme au Québec
[6] According to INSEE (Institut National de la Statistique et des Etudes
Economiques)
[7] Conclusion drawn by the Ulixes 21 project (international project aimed at
supporting sustainable tourism in the Mediterranean area)
[8] According to the EVEIL Charter - Tourisme Responsable et Solidaire
[9] According to Madieng Seck - Source: MAE report « Caractériser le
tourisme responsable : facteur de développement durable »
[10] Definition by Dora Valayer and Isabelle Bourboulon of the Transverses
association
[11] Definition given by the World Tourism Organization (WTO) in 1995,
during a meeting organized in the Canary Islands
[12] Definition of the European Charter for Sustainable Tourism in Protected
Areas (1998)
CHALLENGES OF CRM IN THE

CONTEXT OF THE DIGITAL AGE OR
SOCIAL CRM VERSUS TRADITIONAL
CRM
PROVOCĂRILE CRM ÎN CONTEXTUL

EPOCII DIGITALE SAU CRM SOCIAL
VERSUS CRM TRADIȚIONAL
Lect. univ. dr. Mihaela Mirela DOGARU1
Nicoleta Mihaela GHIȚĂ2 (DUȚĂ)
Abstract
In today's digital age, customer relationship management (CRM) has become

more complex than ever before. more challenging to maintain. On the other hand,
traditional CRM still offers a reliable way to manage customer data, but it may not
be as effective at building customer relationships in the digital age. In this article, we
will explore the challenges of CRM in the context of the digital age and compare the
pros and cons of social CRM versus traditional CRM.
Keywords: Social CRM; businesses;
Traditional CRM and its limitations
T raditional CRM involves managing customer relationships through a

centralized database. ile traditional CRM has been the go-to method for
managing customer data for decades, it has several limitations in the context of the
digital age.
1
Universitatea Titu Maiorescu
2
Universitatea Valahia din Târgoviște
Firstly, traditional CRM is often siloed within a company's sales, marketing,
or customer service departments. This means that customer interactions may not be
consistent across different touchpoints. For example, a customer may have a positive
experience with a sales representative but a negative experience with customer
service. This inconsistency can lead to a lack of trust and erode customer loyalty.
Additionally, traditional CRM may not be as effective in capturing customer
data from social media and other digital touchpoints. With more customers engaging
with brands on social media platforms, businesses need to capture this data and
integrate it into their CRM systems. However, traditional CRM systems may not
have the capability to do so, leading to incomplete customer profiles.
Lastly, traditional CRM may not be as effective in building long-term customer
relationships. While it provides a reliable way to manage customer data, it may not
offer the personalization and engagement that customers expect in today's digital
age.
The rise of social CRM

Social CRM, on the other hand, involves using social media and other digital
channels to interact with customers and manage customer relationships. Social CRM
allows businesses to engage with customers on a more personal level, providing
a more personalized experience. This can lead to increased customer loyalty and
retention. One of the primary benefits of social CRM is the ability to capture more
customer data. With customers engaging with brands on social media, businesses
can capture this data and integrate it into their CRM systems. This provides a more
complete view of the customer and allows businesses to tailor their interactions
accordingly.
Social CRM also allows businesses to engage with customers in real time.
With social media platforms such as Twitter and Facebook, businesses can respond
to customer inquiries and complaints almost immediately. This can lead to increased
customer satisfaction and loyalty.
Lastly, social CRM allows businesses to build long-term customer relationships
by providing a personalized experience. By engaging with customers on a more
personal level, businesses can build trust and loyalty, leading to increased customer
lifetime value.
Benefits of social CRM

One of the primary benefits of social CRM is the ability to capture more
customer data. With customers engaging with brands on social media, businesses
can capture this data and integrate it into their CRM systems. This provides a more
complete view of the customer and allows businesses to tailor their interactions
accordingly.
Additionally, social CRM allows businesses to engage with customers in real
time. With social media platforms such as Twitter and Facebook, businesses can
respond to customer inquiries and complaints almost immediately. This can lead to
increased customer satisfaction and loyalty.
Lastly, social CRM allows businesses to build long-term customer relationships
by providing a personalized experience. By engaging with customers on a more
personal level, businesses can build trust and loyalty, leading to increased customer
lifetime value.
Challenges of implementing social CRM

While social CRM offers several benefits, there are also challenges associated
with implementing it. One of the primary challenges is the sheer volume of data
generated by social media. With millions of customers engaging with brands on
social media, it can be difficult to capture and manage all of this data.
Additionally, social CRM may require new processes and technologies that
businesses may not be equipped to handle. For example, businesses may need to
invest in social media monitoring tools to capture customer data from social media
platforms.
Lastly, social CRM may require a shift in organizational culture. To effectively
implement social CRM, businesses need to be willing to engage with customers on
a more personal level and provide a more personalized experience. This may require
a shift in mindset and a willingness to embrace change.
Integrating social media into CRM

One of the key challenges of implementing social CRM is integrating social
media data into traditional CRM systems. This can be a complex process, as social
media data may be unstructured and difficult to manage.
To effectively integrate social media into CRM, businesses may need to invest
in new technologies and processes. For example, businesses may need to use social
media monitoring tools to capture customer data from social media platforms. They
may also need to use data analytics tools to analyze this data and gain insights into
customer behavior.
Additionally, businesses may need to train employees on how to effectively
use social media for customer engagement. This may involve providing training on
social media best practices and how to effectively engage with customers on social
media platforms.
Strategies for successful social CRM implementation
To successfully implement social CRM, businesses need to have a clear
strategy in place. One key strategy is to focus on providing a personalized experience
for customers. This may involve using social media data to tailor interactions and
provide personalized recommendations.
Another key strategy is to engage with customers in real time. By responding
quickly to customer inquiries and complaints, businesses can build trust and loyalty
with their customers.
Lastly, businesses need to be willing to embrace change and adapt to new
technologies and processes. This may involve investing in new technologies and
training employees on how to use them effectively.
Tools for social CRM

There are several tools available to businesses for implementing social CRM.
One popular tool is Salesforce, which offers a comprehensive CRM platform with
social media integration. Other popular tools include Hootsuite, which provides
social media monitoring and management capabilities, and Sprout Social, which
offers social media analytics and reporting.
Additionally, businesses may choose to invest in custom CRM solutions
tailored to their specific needs. These solutions may be more expensive than off-the-
shelf solutions, but they can offer greater flexibility and customization.
Case studies on successful social CRM implementation

Several businesses have successfully implemented social CRM strategies to
improve customer engagement and retention. One example is Starbucks, which uses
social media to engage with customers and provide personalized recommendations.
Starbucks has a dedicated social media team that responds to customer inquiries and
complaints in real-time, leading to increased customer satisfaction and loyalty.
Another example is Zappos, which has built a reputation for providing
exceptional customer service through social media. Zappos' social media team is
available 24/7 to respond to customer inquiries and complaints, leading to increased
customer loyalty and retention.
Conclusion
In conclusion, CRM in the context of the digital age presents several
challenges for businesses seeking to stay competitive in customer engagement.
While traditional CRM offers a reliable way to manage customer data, it may not
be as effective at building long-term customer relationships in the digital age. Social
CRM offers a more personalized approach to customer interaction, but it can also be
more difficult to manage due to the sheer volume of data generated by social media.
To successfully implement social CRM, businesses need to have a clear strategy
in place and be willing to adapt to new technologies and processes. By doing so,
businesses can improve customer engagement and retention, leading to increased
customer lifetime value.
Bibliography
1. Dyché J. – „The CRM Handbook – A Business Guide to Customer
Relationship Management”, Addison Wesley, U.S., 2002
2. Faulkner M. – “Customer Management Excellence”, Jon Wiley & Sons,
2002
3. Bergeron B. – “Essentials of CRM – A Guide to Customer Relationship
Management”, 2006
BUILDING A STRONG
RELATIONSHIP: WHY EFFECTIVE
COMMUNICATION WITH
CUSTOMERS IS KEY TO BUSINESS
SUCCESS
O RELAȚIE CONSTRUCTIVĂ
PUTERNICĂ: DE CE COMUNICAREA
EFICIENTĂ CU CLIENȚII ESTE CHEIA
SUCCESULUI ÎN AFACERI
Abstract
As a business owner, I understand the importance of building strong

relationships with my customers. One of the most crucial factors in establishing
and maintaining those relationships is effective communication. In this article, I
will discuss the importance of effective communication with customers, how to build
strong relationships, the benefits of effective communication, common barriers to
communication, tips for overcoming those barriers, communicating with customers
in a digital age, building a culture of communication within your organization, the
importance of customer feedback, and tools and technologies for effective customer
communication.
Keywords: communication; customers;
1
2
Introduction: The Importance of Effective Communication with

Customers
Effective communication with customers is essential for any business looking

to build strong relationships and achieve long-term success. Communication is the
foundation for any relationship, and it's no different in business. By communicating
effectively with your customers, you can build trust, establish rapport, and foster
loyalty. Effective communication is also essential for understanding your customers'
needs, ensuring their satisfaction, and improving your business.
Understanding Your Customers: How to Build Strong

Relationships
To build strong relationships with your customers, you first need to understand
them. Understanding your customers means understanding their needs, wants, and
preferences. It also means understanding their values, beliefs, and motivations. One
way to understand your customers is by collecting data through surveys, feedback,
and other tools. You can then use this data to personalize your communication and
tailor your products and services to meet their needs.
Another way to build strong relationships with your customers is by
being empathetic. Empathy means putting yourself in your customers' shoes and
understanding their perspective. By showing empathy, you can build trust and
establish a deeper connection with your customers.
The Benefits of Effective Communication with Customers

Effective communication with customers has numerous benefits for your
business. For starters, it can improve customer satisfaction and loyalty. By
communicating effectively with your customers, you can ensure that their needs are
being met and that they feel heard and valued. Effective communication can also
lead to increased sales and revenue. By understanding your customers' needs and
preferences, you can tailor your products and services to meet those needs, ultimately
leading to increased sales and revenue.
Effective communication can also improve your reputation and brand
image. When customers feel heard and valued, they are more likely to recommend
your business to others, leading to positive word-of-mouth marketing. Effective
communication can also help you identify and address issues before they become
major problems, ultimately improving your bottom line.
Common Barriers to Effective Customer Communication

Despite the benefits of effective communication with customers, there are
several common barriers that can hinder communication. One of the most common is
a lack of clarity. When communication is unclear, customers may become confused
or frustrated, ultimately leading to dissatisfaction.
Another common barrier is a lack of empathy. When businesses fail to show
empathy for their customers, they can come across as cold or uncaring, ultimately
damaging the relationship. Other common barriers include language barriers, cultural
differences, and technological issues.
Overcoming Communication Barriers: Tips for Effective

Customer Communication
There are several tips for overcoming communication barriers and improving
communication with your customers. One of the most important is to listen actively.
Active listening means paying attention to what your customers are saying and
responding appropriately. It also means asking clarifying questions and confirming
understanding.
Another tip is to use clear and concise language. When communicating
with customers, it's important to avoid jargon and technical terms that they may
not understand. Instead, use simple and straightforward language that is easy to
understand.
Other tips include showing empathy, being patient, and using visual aids to
help communicate complex information. By following these tips, you can overcome
communication barriers and improve your relationship with your customers.
Communicating with Customers in a Digital Age

In today's digital age, communication with customers has become more
complex. Customers expect businesses to be available 24/7 and through multiple
channels, including social media, email, and chatbots. To communicate effectively
with customers in a digital age, businesses need to be agile and adaptable.
One way to communicate effectively with customers in a digital age is by
using automation tools. Automation tools can help streamline communication and
ensure that customers receive timely and personalized responses. Another way is by
using social media to engage with customers and address their concerns.
Building a Culture of Communication within Your

Organization
Effective communication with customers starts with building a culture of
communication within your organization. This means ensuring that all employees
understand the importance of communication and are trained in effective
communication techniques. It also means setting clear communication goals and
expectations and providing feedback and support.
By building a culture of communication, you can ensure that everyone in
your organization is working towards the same goal and that communication is a
priority. This can ultimately lead to improved customer satisfaction, increased sales
and revenue, and a better reputation and brand image.
Customer Feedback: Why it's Important and How to Use

it to Improve Your Business
Customer feedback is essential for improving your business and building
strong relationships with your customers. Feedback can help you identify areas where
you need to improve and make changes to better meet your customers' needs. It can
also help you identify areas where you are excelling and build on those strengths.
To use customer feedback effectively, it's important to collect feedback through
surveys, feedback forms, and other tools. You should also analyze the feedback and
use it to make data-driven decisions. Finally, it's important to communicate the
changes you are making based on the feedback to your customers, showing that you
value their input and are committed to improving their experience.
Tools and Technologies for Effective Customer

Communication
There are several tools and technologies available to help businesses
communicate effectively with their customers. One of the most popular is customer
relationship management (CRM) software. CRM software can help businesses
manage customer interactions, collect data, and personalize communication.
Other tools include chatbots, social media management tools, and email
marketing software. These tools can help automate communication and ensure that
customers receive timely and personalized responses.
Conclusion: The Power of Effective Communication in
Building Strong Customer Relationships
In conclusion, effective communication with customers is essential for building
strong relationships and achieving long-term success. By understanding your
customers, overcoming communication barriers, and using tools and technologies,
you can improve customer satisfaction, increase sales and revenue, and build a
better reputation and brand image. By building a culture of communication within
your organization and using customer feedback to make data-driven decisions, you
can ensure that communication is a priority and that your customers feel heard and
valued. Ultimately, effective communication is the foundation for any successful
business relationship.
Bibliography
2002
Management”, 2006
A COMPREHENSIVE GUIDE
TO UNDERSTANDING THE KEY
BENEFITS OF MRC SYSTEMS
AND SOLUTIONS
GHID PENTRU ÎNȚELEGEREA

BENEFICIILOR CHEIE ALE
SISTEMELOR ȘI SOLUȚILOR MRC
Abstract
As a business owner, you are always on the lookout for ways to improve your
operations and stay ahead of your competition. One way to do this is by investing
in MRC systems and solutions. MRC stands for Managed Resource Center, and
these systems provide businesses with a centralized platform for managing their
IT resources. In this comprehensive guide, we will explore the key benefits of MRC
systems and solutions, real-world examples of how they have helped businesses, and
what to look for when choosing a provider.
Keywords: systems; solutions;
Introduction to MRC Systems and Solutions

MRC systems and solutions are designed to help businesses manage their IT
resources more efficiently. These systems provide a central platform for managing
everything from hardware and software to network security and data storage.
By having all of these resources in one place, businesses can streamline their IT
1
2
operations, reduce costs, and improve productivity.
MRC systems and solutions are typically provided by third-party vendors
who specialize in managing IT resources. These vendors offer a range of services,
including hardware and software procurement, network management, data backup
and recovery, and cybersecurity. By outsourcing these tasks to a third-party provider,
businesses can focus on their core operations and leave the IT management to the
experts.
The Key Benefits of MRC Systems and Solutions

Improved Efficiency and Productivity
One of the primary benefits of MRC systems and solutions is improved

efficiency and productivity. By having all of your IT resources in one place, you can
streamline your operations and reduce the time and effort required to manage your IT
infrastructure. This means your employees can focus on their core tasks, rather than
spending time on IT management.
MRC systems and solutions also provide businesses with access to advanced
tools and technologies that can further improve efficiency and productivity. For
example, many MRC systems include automation tools that can help automate
repetitive tasks, such as software updates and data backups. This can help free up
your employees' time and allow them to focus on more strategic tasks.
Cost Savings and ROI

Another key benefit of MRC systems and solutions is cost savings and ROI.
By outsourcing your IT management to a third-party provider, you can reduce the
costs associated with managing your IT infrastructure in-house. This includes the
costs of hardware and software procurement, network management, data backup and
recovery, and cybersecurity.
MRC systems and solutions can also help businesses achieve a higher ROI
by providing access to advanced technologies and tools that can improve efficiency
and productivity. By reducing the time and effort required to manage your IT
infrastructure, you can allocate more resources towards your core operations and
drive business growth.
Enhanced Data Security and Compliance

Data security and compliance are critical concerns for businesses of all sizes.
MRC systems and solutions can help businesses enhance their data security and
compliance by providing access to advanced cybersecurity tools and technologies.
This includes firewalls, intrusion detection and prevention systems, antivirus
software, and more.
MRC systems and solutions can also help businesses ensure compliance with
industry regulations and standards, such as HIPAA and PCI-DSS. By having all of
your IT resources in one place, you can more easily manage your compliance efforts
and ensure that your business is meeting all necessary requirements.
Simplified IT Infrastructure and Management

Managing IT infrastructure can be a complex and time-consuming task. MRC
systems and solutions simplify IT infrastructure and management by providing
businesses with a centralized platform for managing all of their IT resources. This
means you can more easily manage your hardware and software assets, monitor
network performance, and track IT spending.
MRC systems and solutions also make it easier to manage remote employees
and locations. This is especially important in today's remote work environment,
where businesses need to be able to manage their IT resources from anywhere in the
world.
Scalability and Flexibility

As your business grows and evolves, your IT infrastructure needs to be able to
keep up. MRC systems and solutions provide businesses with scalable and flexible
IT resources that can be easily customized to meet their changing needs. This means
you can add new hardware and software as needed, without having to invest in
expensive infrastructure upgrades.
MRC systems and solutions also provide businesses with the flexibility to
choose the IT resources that best meet their specific needs. This means you can
choose the hardware, software, and services that are right for your business, rather
than having to settle for a one-size-fits-all solution.
Customization and Integration Capabilities

MRC systems and solutions provide businesses with the ability to customize
and integrate their IT resources to meet their specific needs. This means you can
choose the hardware and software that best meet your business requirements, and
integrate them with your existing systems and applications.
MRC systems and solutions also provide businesses with access to advanced
tools and technologies that can further enhance customization and integration. This
includes APIs, SDKs, and development tools that allow businesses to build custom
applications and integrations that meet their specific needs.
Case Studies: Real-World Examples of MRC Systems

and Solutions in Action
To better understand the benefits of MRC systems and solutions, let's take a
look at some real-world examples of how they have helped businesses.
Case Study 1: XYZ Corporation

XYZ Corporation is a mid-sized manufacturing company that was struggling
to manage its IT infrastructure. They were experiencing frequent downtime and
lost productivity due to outdated hardware and software, and their IT staff was
overwhelmed with managing their IT resources.
XYZ Corporation decided to invest in an MRC system and solution from a
third-party provider. The provider helped XYZ Corporation upgrade their hardware
and software, and provided them with access to advanced cybersecurity tools and
technologies.
Since implementing the MRC system and solution, XYZ Corporation has
experienced significant improvements in efficiency and productivity. They have
reduced downtime and lost productivity, and their IT staff is now able to focus on
more strategic tasks.
Case Study 2: ABC Corporation

ABC Corporation is a large financial services company that was struggling to
meet compliance requirements for the financial industry.
They were facing increasing regulatory pressure to enhance their data
security and compliance efforts, but were struggling to do so with their existing IT
infrastructure.
ABC Corporation decided to invest in an MRC system and solution from
a third-party provider. The provider helped ABC Corporation enhance their data
security and compliance efforts by providing access to advanced cybersecurity tools
and technologies, as well as compliance management tools.
Since implementing the MRC system and solution, ABC Corporation has
been able to more easily manage their compliance efforts and ensure that they are
meeting all necessary requirements. They have also enhanced their data security and
reduced the risk of data breaches and cyber attacks.
Choosing the Right MRC Systems and Solutions Provider
Choosing the right MRC systems and solutions provider is critical to the
success of your business. When evaluating potential providers, there are several
factors to consider, including:
- Experience and expertise: Look for a provider with extensive experience
managing IT resources, and a deep understanding of your industry and business
needs.
- Scalability and flexibility: Choose a provider that can offer scalable and
flexible IT resources that can be easily customized to meet your changing needs.
- Security and compliance: Look for a provider that has a strong track record
of data security and compliance, and can help you meet regulatory requirements.
- Cost and ROI: Evaluate different providers based on their pricing and ROI
potential, and choose a provider that offers the best value for your budget.
Conclusion: Why MRC Systems and Solutions are

Essential for Your Business
MRC systems and solutions provide businesses with a centralized platform

for managing their IT resources, which can improve efficiency and productivity,
reduce costs, enhance data security and compliance, simplify IT infrastructure and
management, and provide scalability, flexibility, customization, and integration
capabilities. By outsourcing their IT management to a third-party provider, businesses
can focus on their core operations and leave the IT management to the experts. When
choosing an MRC systems and solutions provider, be sure to consider factors such
as experience and expertise, scalability and flexibility, security and compliance, and
cost and ROI. With the right provider, MRC systems and solutions can help your
business stay ahead of the competition and achieve long-term success.
Bibliography:
2. Faulkner M. – “Customer Management Excellence”, Jon Wiley & Sons, 2002
Management”, 2006
DATA MANAGEMENT
‍MANAGEMENT DE DATE
Prof. Univ. Dr. Ionica ONCIOIU1

Abstract
In today’s digital age, data is king. Every business, regardless of its size or
industry, generates vast amounts of data on a daily basis. This data needs to be
collected, stored, analyzed, and interpreted to gain valuable insights that can help
businesses make informed decisions. However, managing this data can be a daunting
task, especially for organizations that lack the necessary resources and expertise.
That’s where data management comes in. Data management involves the processes,
policies, and technologies used to manage data effectively, from its creation to its
disposal. It is crucial for businesses to have a robust data management strategy in
place to ensure the accuracy, security, and accessibility of their data. In this article,
we will explore the importance of data management and how it can benefit businesses
of all sizes.
Keywords: Things; IoT; data security;
Why is Data Management Important?
Data management is essential for businesses of all sizes because it enables

them to make informed decisions based on accurate and relevant data. Effective data
management involves collecting data from various sources, cleaning and organizing
it, and making it easily accessible to users. This process allows businesses to identify
patterns and trends, which can help them to improve their operations, increase
efficiency, and ultimately, boost their bottom line.
In addition to improving decision-making, data management is also crucial for
1
2
compliance purposes. Many industries have strict regulations in place that govern
how data is collected, stored, and used. Failure to comply with these regulations
can result in serious legal and financial consequences. By implementing an effective
data management strategy, businesses can ensure that they are meeting all relevant
regulatory requirements.
Finally, data management is critical for ensuring the security of sensitive
information. With the rise of cyber threats, businesses must take steps to protect their
data from unauthorized access or theft. A robust data management strategy includes
measures such as encryption, access controls, and regular backups to prevent data
breaches and minimize the damage in case of an attack.
Common Data Management Challenges

Despite the importance of data management, many businesses struggle
to implement effective data management strategies. Some of the most common
challenges include:
Lack of Resources
One of the biggest obstacles to effective data management is a lack of resources.
Data management requires specialized skills and tools that may not be available in-
house. Small businesses, in particular, may struggle to allocate the necessary budget
and personnel to manage their data effectively.
Data Silos
Another common challenge is data silos, where data is stored in separate
systems or departments that do not communicate with each other. This can lead
to duplication of effort, inconsistencies, and difficulties in accessing and analyzing
data.
Data Quality
Data quality is another major challenge for businesses. Poor quality data can
lead to incorrect or incomplete insights, which can result in poor decision-making.
Ensuring data quality requires processes such as data cleansing, validation, and
standardization.
Data Security
Data security is a growing concern for businesses of all sizes. Cyber threats
such as ransomware attacks and data breaches can have severe consequences,
including loss of revenue, damage to reputation, and legal liabilities. Implementing
robust security measures is essential for protecting sensitive data.
Best Practices for Data Management
To overcome these challenges, businesses need to implement best practices
for data management. Some of the most important best practices include:
Data Governance
Data governance involves establishing policies and procedures for managing
data across the organization. This includes defining roles and responsibilities,
establishing data standards, and ensuring compliance with regulatory requirements.
Data Integration
Data integration involves combining data from multiple sources into a unified
view. This enables businesses to identify patterns and trends that may not be apparent
when data is stored in separate silos.
Data Quality Management
Data quality management involves ensuring that data is accurate, complete,
and consistent. This requires processes such as data profiling, data cleansing, and
data validation.
Data Security
Data security is critical for protecting sensitive information from unauthorized
access or theft. This includes measures such as access controls, encryption, and
regular backups.
Data Analytics
Data analytics involves using tools and techniques to analyze data and identify
patterns and trends. This can help businesses make informed decisions and improve
their operations.
Data Management Tools and Software

To implement effective data management strategies, businesses need access
to specialized tools and software. Some of the most popular data management tools
include:
Data Integration Tools
Data integration tools enable businesses to combine data from multiple sources
into a unified view. Examples of data integration tools include Talend, Informatica,
and Apache Nifi.
Data Quality Tools
Data quality tools enable businesses to ensure the accuracy, completeness, and
consistency of their data. Examples of data quality tools include Informatica Data
Quality, Talend Data Quality, and IBM InfoSphere Information Server.
Data Analytics Tools
Data analytics tools enable businesses to analyze and visualize their data to
gain insights and make informed decisions. Examples of data analytics tools include
Tableau, Power BI, and QlikView.
Data Security Tools
Data security tools help businesses to protect their data from unauthorized
access or theft. Examples of data security tools include Symantec Endpoint
Protection, McAfee Endpoint Security, and Trend Micro Deep Security.
Data Security and Privacy

Data security and privacy are major concerns for businesses of all sizes. With
the increasing number of cyber threats, businesses must take measures to protect
their data from unauthorized access or theft. This includes implementing robust
security measures such as access controls, encryption, and regular backups.
In addition to data security, businesses must also comply with privacy
regulations such as the General Data Protection Regulation (GDPR) in the European
Union and the California Consumer Privacy Act (CCPA) in the United States. These
regulations require businesses to obtain consent before collecting and processing
personal data, and to provide individuals with the right to access, correct, and delete
their data.
Data Governance and Compliance

Data governance is the process of establishing policies and procedures
for managing data across the organization. This includes defining roles and
responsibilities, establishing data standards, and ensuring compliance with regulatory
requirements. Effective data governance is essential for ensuring the accuracy,
security, and accessibility of data.
Compliance with regulatory requirements is also essential for businesses.
Many industries have strict regulations in place that govern how data is collected,
stored, and used. Failure to comply with these regulations can result in serious legal
and financial consequences. By implementing an effective data management strategy,
businesses can ensure that they are meeting all relevant regulatory requirements.
Data Backup and Disaster Recovery

Data backup and disaster recovery are critical for ensuring business continuity
in the event of a natural disaster, cyber attack, or other unforeseen event. Data backup
involves creating and storing copies of data in a secure location, while disaster
recovery involves restoring data and systems after an outage.
To ensure effective data backup and disaster recovery, businesses should
implement a comprehensive plan that includes regular backups, testing, and offsite
storage. Cloud-based backup and recovery solutions are becoming increasingly
popular, as they offer scalability, flexibility, and cost-effectiveness.
Data Management Trends

Data management is a rapidly evolving field, with new trends and technologies
emerging all the time. Some of the most significant trends in data management
include:
Cloud Computing
Cloud computing is transforming data management by enabling businesses to
store and process large amounts of data in the cloud. This offers scalability, flexibility,
and cost-effectiveness, as businesses can scale up or down as needed and only pay
for what they use.
Artificial Intelligence and Machine Learning
Artificial intelligence and machine learning are revolutionizing data
management by enabling businesses to automate processes such as data cleansing,
validation, and analysis. This can save time and reduce errors, while also enabling
businesses to gain insights that may not be apparent with manual analysis.
Internet of Things
The Internet of Things (IoT) is generating vast amounts of data from connected
devices such as sensors and smart appliances. Managing this data requires specialized
tools and processes, such as edge computing and real-time analytics.
Data Governance
Data governance is becoming increasingly important as businesses seek to
ensure the accuracy, security, and accessibility of their data. This involves establishing
policies and procedures for managing data across the organization, defining roles
and responsibilities, and ensuring compliance with regulatory requirements.
Conclusion
In conclusion, data management is essential for businesses of all sizes. It
enables businesses to make informed decisions based on accurate and relevant data,
ensures compliance with regulatory requirements, and protects sensitive information
from unauthorized access or theft. To implement effective data management
strategies, businesses need access to specialized tools and software, and must follow
best practices such as data governance, data integration, data quality management,
and data security. As data management continues to evolve, businesses must stay
up-to-date with the latest trends and technologies to remain competitive and achieve
their goals.
Bibliography

2002
Management”, 2006
FROM IMPULSIVE TO METHODICAL:

LEVERAGING PSYCHOLOGY TO
REACH DIFFERENT TYPES OF
CONSUMERS IN MARKETING
DE LA IMPULS LA METODIC:
UTILIZAREA PSIHOLOGIEI PENTRU
A AJUNGE LA DIFERITE TIPURI DE
CONSUMATORI ÎN MARKETING
‍ rof. univ. dr. Ionica ONCIOIU1
P
Lect. univ. dr Mihaela Mirela. DOGARU2
Abstract
As a marketer, my primary goal is to reach out to as many consumers as possible

and persuade them to buy my products or services. However, not all consumers are the
same. Some are impulsive, while others are methodical. Understanding the different
types of consumers and their buying habits is the key to successful marketing. In this
article, I will explore the psychology behind impulsive and methodical buying, and
provide tips on how to appeal to each type of consumer.
Keywords: Methodical consumers; hybrid consumers:
Introduction to the Different Types of Consumers
B
efore delving into the psychology behind impulsive and methodical
buying, it is essential to understand the different types of consumers.
There are three types of consumers: impulsive, methodical, and hybrid.
Impulsive consumers make purchases on a whim. They are not concerned with
1
2
3
the long-term consequences of their actions, and they often buy things they don't
need. They are easily swayed by advertising and are more likely to make impulse
purchases.
Methodical consumers, on the other hand, are more cautious. They take
their time to research products, compare prices, and read reviews before making a
purchase. They are not swayed by advertising but are more likely to be loyal to a
brand.
Hybrid consumers are a combination of impulsive and methodical. They are
impulsive when it comes to certain products but methodical when it comes to others.
For example, they may be impulsive when buying clothes but methodical when
buying electronics.
Understanding the Impulsive Consumer

Impulsive buying is a common behavior among consumers. It is the act of
making a purchase without much thought or consideration. Impulsive consumers are
more likely to make purchases based on their emotions rather than logic.
The psychology behind impulsive buying is simple. Impulsive consumers
are looking for instant gratification. They want to feel good about themselves, and
buying something gives them that feeling. Impulsive buying also gives them a sense
of control over their lives.
Marketers can appeal to impulsive consumers by creating a sense of urgency.
Limited-time offers and flash sales are effective ways to create a sense of urgency.
Using emotional appeals, such as fear or excitement, can also be effective in
persuading impulsive consumers to make a purchase.
How to Appeal to Impulsive Consumers

To appeal to impulsive consumers, marketers need to create an emotional
connection with them. They need to understand their desires and needs and use them
to create compelling messages. They should also use visual cues, such as bright
colors and bold fonts, to grab their attention.
Another effective way to appeal to impulsive consumers is by offering free
samples or trials. This gives them a chance to experience the product before making a
purchase. Marketers can also use social proof, such as customer reviews and ratings,
to build trust and credibility with impulsive consumers.
Understanding the Methodical Consumer

Methodical consumers are more analytical in their buying habits. They take
their time to research products, compare prices, and read reviews before making a
purchase. They are not swayed by advertising but are more likely to be loyal to a
brand.
The psychology behind methodical buying is based on rational decision-
making. Methodical consumers are looking for value and quality. They want to make
informed decisions that are in their best interest.
How to Appeal to Methodical Consumers

To appeal to methodical consumers, marketers need to provide them with
detailed information about the product or service. They should highlight the features
and benefits and provide comparisons with similar products. Marketers can also use
data and statistics to support their claims.
Methodical consumers also value transparency and honesty. Marketers should
be upfront about any limitations or drawbacks of the product or service. They should
also provide clear and concise information about pricing, shipping, and returns.
Offering a loyalty program is an effective way to appeal to methodical
consumers. Loyalty programs provide incentives for repeat purchases and can help
build long-term relationships with customers.
Understanding the Hybrid Consumer

Hybrid consumers are a combination of impulsive and methodical. They are
impulsive when it comes to certain products but methodical when it comes to others.
For example, they may be impulsive when buying clothes but methodical when
buying electronics.
The psychology behind hybrid buying is based on the context of the purchase.
Hybrid consumers make impulsive purchases when they feel it is a low-risk decision.
They make methodical purchases when they feel it is a high-risk decision.
How to Appeal to Hybrid Consumers

To appeal to hybrid consumers, marketers need to understand the context of
the purchase. They should provide different options for different types of purchases.
For example, they can offer a quick checkout process for impulsive purchases and a
more detailed checkout process for methodical purchases.
Using social proof and customer reviews can also be effective in appealing to
hybrid consumers. They can provide the social proof needed to make an impulsive
purchase while also providing the detailed information needed for a methodical
purchase.
Case Studies of Successful Marketing to Different Types of Consumers

One example of successful marketing to impulsive consumers is Coca-Cola's
"Share a Coke" campaign. The campaign personalized Coca-Cola bottles with
popular names and encouraged consumers to share a Coke with someone they know.
The campaign was a huge success and led to a 7% increase in sales.
An example of successful marketing to methodical consumers is Apple's
product launches. Apple provides detailed information about its products and uses
data and statistics to support its claims. This appeals to methodical consumers who
are looking for value and quality.
An example of successful marketing to hybrid consumers is Amazon's
checkout process. Amazon provides a quick and easy checkout process for impulsive
purchases while also providing detailed information for methodical purchases.
Conclusion: The Importance of Understanding Consumer Psychology in

Marketing
Understanding the different types of consumers and their buying habits is
the key to successful marketing. By leveraging psychology, marketers can appeal
to impulsive and methodical consumers and build long-term relationships with
customers. It is important to remember that not all consumers are the same, and
what works for one type of consumer may not work for another. By using different
prospecting techniques for sales and loyalty programs, marketers can appeal to
different types of consumers and increase sales and customer satisfaction.
Bibliography:

2002
Management”, 2006
INTRODUCTION TO CONSUMER
PSYCHOLOGY
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA
CONSUMATORULUI
Prof. univ. dr. Ionica ONCIOIU1
Abstract
As a marketer, understanding consumer psychology is a crucial aspect of

creating successful campaigns. Consumer psychology refers to the study of how people
make decisions about what they buy, how they use products, and how they dispose of
them. By understanding consumer psychology, marketers can better understand how
to reach and connect with their target audience. One important aspect of consumer
psychology is understanding the different types of consumers. Not all consumers are
the same, and their decision-making processes and behaviors can differ greatly. In
this article, we will explore the different types of consumers and how marketers can
leverage psychology to reach them.
Keywords: Emotional consumers; marketing strategies;
Understanding the different types of consumers

Before we dive into the different types of consumers, it's important to note
that these categories are not mutually exclusive. Consumers can exhibit traits from
multiple categories depending on the product or service they are considering. With
that said, let's explore the different types of consumers.
The impulsive consumer: characteristics and marketing strategies

Impulsive consumers are those who make decisions quickly and without
much thought. They are often motivated by emotions and can be easily swayed by
1
2
marketing tactics such as limited-time offers or discounts. Impulsive consumers tend

to be more spontaneous and are less likely to do extensive research before making
a purchase.
To reach impulsive consumers, marketers should focus on creating a sense
of urgency and excitement around their product or service. This can be achieved
through limited-time offers or exclusive deals. Marketers should also focus on
highlighting the emotional benefits of their product or service, such as how it will
make the consumer feel.
The methodical consumer: characteristics and marketing strategies

Methodical consumers, on the other hand, are those who take their time
to research and consider their options before making a purchase. They are often
motivated by logic and reason and are less likely to be swayed by emotional appeals.
Methodical consumers tend to be more analytical and are more likely to read reviews
and compare products before making a decision.
To reach methodical consumers, marketers should focus on providing detailed
information about their product or service. This can be achieved through informative
blog posts, product demos, and customer reviews. Marketers should also focus on
highlighting the logical benefits of their product or service, such as how it will save
the consumer time or money.
The emotional consumer: characteristics and marketing strategies

Emotional consumers are those who are heavily influenced by their feelings
and emotions when making purchasing decisions. They are often motivated by a
desire for status, recognition, or a sense of belonging. Emotional consumers tend
to be more impulsive and are less likely to do extensive research before making a
purchase.
To reach emotional consumers, marketers should focus on creating a strong
emotional connection with their target audience. This can be achieved through
storytelling, emotional appeals, and creating a sense of community around their
brand. Marketers should also focus on highlighting the emotional benefits of their
product or service, such as how it will make the consumer feel or how it will improve
their social status.
The rational consumer: characteristics and marketing strategies

Rational consumers are those who make decisions based solely on logic and
reason. They are often motivated by a desire for practicality and efficiency. Rational
consumers tend to be more analytical and are more likely to do extensive research
before making a purchase.
To reach rational consumers, marketers should focus on providing detailed
information about their product or service. This can be achieved through informative
blog posts, product demos, and customer reviews. Marketers should also focus on
highlighting the practical benefits of their product or service, such as how it will save
the consumer time or money.
The social consumer: characteristics and marketing strategies

Social consumers are those who are heavily influenced by their social networks
when making purchasing decisions. They are often motivated by a desire to fit in or
be part of a group. Social consumers tend to be more impulsive and are less likely to
do extensive research before making a purchase.
To reach social consumers, marketers should focus on creating a strong
sense of community around their brand. This can be achieved through social media
marketing, influencer partnerships, and user-generated content. Marketers should
also focus on highlighting the social benefits of their product or service, such as how
it will improve the consumer's social status or help them fit in with their peer group.
Combining marketing strategies for different types of consumers

While each type of consumer has unique characteristics and behaviors, it's
important to note that these categories are not mutually exclusive. Consumers can
exhibit traits from multiple categories depending on the product or service they are
considering. As such, marketers should strive to create campaigns that appeal to
multiple types of consumers.
One effective way to do this is by creating a marketing funnel that addresses
each stage of the decision-making process. For example, marketers can create
content that appeals to impulsive consumers at the awareness stage, informative
content for methodical consumers at the consideration stage, and emotional content
for emotional consumers at the decision stage.
Case studies on successful marketing campaigns targeting different types

of consumers
One example of a successful marketing campaign that targeted different types
of consumers is Nike's "Dream Crazy" campaign. The campaign featured a powerful
video ad that focused on the emotional benefits of sports, such as empowerment and
achievement. The ad also featured several high-profile athletes, appealing to social
consumers who are influenced by celebrity endorsements.
Another example is Apple's "Shot on iPhone" campaign. The campaign
featured user-generated content that showcased the practical benefits of the iPhone's
camera, appealing to rational consumers who prioritize functionality. The campaign
also featured a strong social media component, appealing to social consumers who
are influenced by their social networks.
Conclusion: Leveraging psychology to reach different types of consumers

In conclusion, understanding consumer psychology is crucial for creating
successful marketing campaigns. By understanding the different types of consumers
and their decision-making processes, marketers can tailor their campaigns to appeal
to their target audience. Whether targeting impulsive, methodical, emotional,
rational, or social consumers, marketers should focus on creating campaigns that
provide value and create a strong emotional connection with their target audience. By
leveraging psychology, marketers can reach and connect with their target audience in
a more effective and meaningful way.
Bibliography

2002
Management”, 2006
MASTERING MANAGERIAL
CONTROL: TIPS AND STRATEGIES
FOR EFFECTIVE MANAGEMENT
STĂPÂNIREA CONTROLULUI
MANAGERIAL: SFATURI
ȘI STRATEGII PENTRU
UN MANAGEMENT EFICIENT
P
Abstract
As a manager, controlling the actions of your team is an essential part

of ensuring that everyone is working towards the same goals. But what exactly is
managerial control, and how can you use it effectively? In this article, I’ll be discussing
the importance of managerial control in effective management, the different types
of control, the role of technology, strategies for effective control, tips for mastering
control, common challenges, and examples of successful control in different industries.
Keywords: Effective managerial control; Market control;
Introduction to Managerial Control
M anagerial control refers to the process of monitoring and regulating the

activities of employees to ensure that they align with the organization’s
goals and objectives. It involves ensuring that work is being done efficiently and
effectively while maintaining quality standards. In essence, managerial control is the
act of ensuring that things are going as planned and correcting any discrepancies or
deviations from the plan.
1
2
Importance of Managerial Control in Effective Management

Effective managerial control is essential for several reasons. Firstly, it helps
ensure that the organization is meeting its objectives and goals. By monitoring the
activities of employees, managers can identify areas that need improvement and
make the necessary changes to ensure that the organization is moving in the right
direction.
Secondly, managerial control helps to maintain the quality of work being
done. When managers have control over the work being done, they can ensure that
quality standards are maintained, and any issues are addressed promptly. This helps
to prevent errors, defects, and other issues that may arise from poor quality work.
Finally, effective managerial control can help improve employee motivation
and morale. When employees know that their work is being monitored and that their
efforts are appreciated, they are more likely to be motivated and engaged in their
work.
Managerial control is an essential aspect of effective management. It involves
monitoring, evaluating, and regulating the performance of employees, processes,
and systems to ensure that organizational goals are met. The following are some
reasons why managerial control is essential in effective management:
1. Ensuring goal attainment: Managerial control helps ensure that organizational
goals are met by monitoring and regulating the performance of employees and
processes. This helps to identify deviations from the plan and take corrective action
to ensure that goals are achieved.
2. Improving efficiency: Control systems help to identify inefficiencies and
bottlenecks in processes and systems. This allows managers to take corrective action
to improve efficiency, reduce waste, and increase productivity.
3. Enhancing decision-making: Control systems provide managers with
accurate and timely information about the performance of employees and processes.
This information helps managers make informed decisions about resource allocation,
process improvement, and strategy development.
4. Ensuring compliance: Control systems help to ensure that employees are
complying with organizational policies, procedures, and regulations. This helps to
reduce the risk of legal and financial penalties and reputational damage.
Types of Managerial Control

There are several types of managerial control that managers can use to ensure
that organizational goals are met. The following are some of the most common types
of managerial control:
1. Feedforward Control: This type of control involves anticipating problems
before they occur and taking preventive action to avoid them. For example, a
production manager might use feedforward control by ensuring that raw materials
are of good quality before they are used in production.

2. Concurrent Control: This type of control involves monitoring ongoing
activities to ensure that they are on track. For example, a call center manager might
use concurrent control by monitoring call center agents’ performance in real-time to
ensure that they are meeting service level targets.
3. Feedback Control: This type of control involves evaluating past performance
and taking corrective action to improve future performance. For example, a sales
manager might use feedback control by analyzing sales data and identifying areas
where sales performance could be improved.
4. Financial Control: This type of control involves monitoring and regulating
financial resources to ensure that they are used effectively. For example, a finance
manager might use financial control by monitoring the budget and ensuring that
expenses are within the allocated budget.
5. Cultural Control: This type of control involves creating a culture that aligns
with organizational goals and values. For example, a CEO might use cultural control
by promoting a culture of innovation and risk-taking to encourage employees to
think creatively and take risks.
There are several types of managerial control, including:
Bureaucratic Control
Bureaucratic control involves the use of formal rules and regulations to control
employee behavior. This type of control is often used in organizations where there
are strict guidelines that must be followed.
Bureaucratic control is a type of managerial control that involves using rules,
policies, and procedures to regulate employee behavior and ensure that organizational
goals are met. Bureaucratic control is often associated with large, hierarchical
organizations where there is a clear separation between management and employees.
The following are some characteristics of bureaucratic control:
1. Standardization: Bureaucratic control relies on standardization of processes
and procedures to ensure consistency and predictability in employee behavior.
2. Centralization: Bureaucratic control is often centralized, with decision-
making authority concentrated at the top of the organization.
3. Hierarchy: Bureaucratic control is based on a hierarchical structure, with
clear lines of authority and communication.
4. Specialization: Bureaucratic control is often based on specialized roles and
functions, with employees expected to perform specific tasks within their area of
expertise.
5. Formalization: Bureaucratic control relies on formal rules, policies, and
procedures to regulate employee behavior and ensure compliance with organizational
goals.
While bureaucratic control can be effective in ensuring consistency and
predictability in employee behavior, it can also have some drawbacks. Bureaucratic
control can be inflexible and slow to respond to changing circumstances, and it can
stifle creativity and innovation. Additionally, employees may feel disengaged and
demotivated if they feel that their work is overly regulated and controlled.
Market Control
Market control involves the use of market mechanisms, such as price and
competition, to control employee behavior. This type of control is often used in
organizations that operate in competitive markets.
Market control is a type of external control that is based on the principles
of supply and demand in a free market economy. This type of control relies on the
competition between companies in a particular industry to regulate prices, quality,
and other aspects of product or service delivery.
The following are some characteristics of market control:
1. Competition: Market control relies on competition between companies to
regulate prices and quality. In a competitive market, companies must offer products
or services that are better or cheaper than their competitors to attract customers.
2. Consumer choice: Market control is based on the idea that consumers have
free choice and can choose to buy from any supplier that offers the best value for
their money.
3. Self-regulation: Market control is self-regulating, with companies adjusting
their prices and quality in response to market demand.
4. Profit motive: Market control is driven by the profit motive, with companies
seeking to maximize profits by offering products or services that are in demand.
While market control can be effective in promoting efficiency and innovation,
it can also have some drawbacks. Market control can lead to monopolies or
oligopolies, where a small number of companies dominate the market and limit
competition. Additionally, market control can lead to externalities, where companies
do not take into account the social or environmental costs of their actions. In some
cases, government intervention may be necessary to regulate markets and ensure fair
competition.
Clan Control
Clan control involves using the organization’s culture and values to control
employee behavior. This type of control is often used in organizations that place a
high value on teamwork and collaboration.
Clan control is a type of organizational control that is based on shared values,
beliefs, and traditions within a group or community. This type of control is often
found in small, family-owned businesses or in organizations that are tightly knit and
have a strong sense of community.
The following are some characteristics of clan control:
1. Personal relationships: Clan control is based on personal relationships and
a sense of community within the organization. The focus is on building trust and
loyalty among employees, rather than on formal rules and procedures.
2. Informal communication: Clan control relies on informal communication
channels, such as face-to-face conversations, to transmit information and promote a
sense of community.
3. Shared values: Clan control is based on shared values and beliefs, such as
a commitment to quality or customer service. These values are often passed down
from one generation to the next.
4. Empowerment: Clan control empowers employees to take ownership of
their work and to make decisions based on their knowledge and expertise.
While clan control can be effective in promoting a sense of community and
commitment among employees, it can also have some drawbacks. Clan control can
be insular and resistant to change, and it may not be effective in larger organizations
with more complex structures. Additionally, clan control can lead to nepotism or
favoritism, where family members or close friends are given preferential treatment
over other employees.
Technical Control
Technical control involves using technology to control employee behavior.
This type of control is often used in organizations that rely heavily on technology to
carry out their work.
Technical control is a type of organizational control that relies on technology
to monitor and regulate employee behavior and performance. This type of control
is often found in highly regulated industries, such as healthcare or finance, where
compliance with regulations and standards is critical.
The following are some characteristics of technical control:
1. Monitoring: Technical control relies on monitoring systems, such as
surveillance cameras, computer software, or GPS tracking, to monitor employee
behavior and performance.
2. Automation: Technical control uses technology to automate tasks and
processes, reducing the potential for human error and ensuring consistency in
performance.
3. Compliance: Technical control is often focused on ensuring compliance
with regulations and standards, such as HIPAA or PCI-DSS, to protect sensitive
information and maintain security.
4. Accountability: Technical control promotes accountability by providing a
clear record of employee actions and performance, which can be used for performance
evaluations or disciplinary action.
While technical control can be effective in ensuring compliance and
accountability, it can also have some drawbacks. Technical control can be intrusive,
leading to privacy concerns and a lack of trust among employees. Additionally,
technical control may not be effective in promoting creativity or innovation, as
employees may feel constrained by the technology and unable to take risks.
The Role of Technology in Managerial Control

Technology plays an essential role in managerial control. It allows managers to
monitor employee behavior and performance easily. For example, managers can use
software to track employee productivity and identify areas that need improvement.
They can also use technology to communicate with employees and provide feedback
on their work.
However, it’s important to note that technology should not be the only form of
control used. While technology can be effective, it’s essential to balance it with other
types of control, such as bureaucratic and clan control.
Technology plays a critical role in managerial control by providing managers
with tools to monitor and regulate employee behavior and performance. It enables
managers to collect, analyze, and interpret data to make informed decisions about
resource allocation, process improvement, and performance evaluation.
The following are some ways in which technology supports managerial
control:
1. Automation: Technology enables managers to automate tasks and processes,
reducing the potential for human error and ensuring consistency in performance.
2. Data collection and analysis: Technology allows managers to collect
and analyze data about employee behavior and performance, such as attendance,
productivity, and quality metrics.
3. Communication: Technology provides managers with communication tools,
such as email and messaging apps, to facilitate communication and collaboration
with employees.
4. Monitoring: Technology enables managers to monitor employee behavior,
such as internet usage, email communications, and location tracking, to ensure
compliance with policies and regulations.
5. Feedback and evaluation: Technology supports feedback and evaluation
processes, such as performance appraisals, by providing managers with data and
tools to assess employee performance and provide constructive feedback.
However, the use of technology in managerial control can also have some
negative consequences, such as privacy concerns and a lack of trust among employees.
Therefore, it is essential for managers to balance the benefits of technology with the
potential risks and to implement control mechanisms that are ethical, transparent,
and respectful of employee privacy.
Strategies for Effective Managerial Control

Effective managerial control is critical to the success of any organization.
It involves establishing processes and systems to monitor and regulate employee
behavior and performance, ensuring that organizational goals are met. The following
are some strategies for effective managerial control:
1. Clear goals and objectives: Establish clear goals and objectives for the
organization, departments, and individual employees. This helps employees
understand what is expected of them and provides a clear framework for measuring
performance.
2. Performance metrics: Develop performance metrics that align with
organizational goals and objectives. This helps managers track progress and identify
areas for improvement.
3. Regular feedback: Provide regular feedback to employees on their
performance. This enables employees to improve their performance and helps
managers identify issues early on.
4. Training and development: Provide training and development opportunities
to employees to improve their skills and knowledge. This helps employees perform
better and supports organizational goals.
5. Technology: Utilize technology to support managerial control, such as
automation tools, data analytics, and communication tools. However, it is essential to
balance the benefits of technology with the potential risks and to implement control
mechanisms that are ethical, transparent, and respectful of employee privacy.
6. Employee involvement: Involve employees in the decision-making process
and encourage their participation in developing solutions to problems. This fosters a
sense of ownership and accountability among employees.
7. Ethical leadership: Establish a culture of ethical leadership that promotes
transparency, fairness, and accountability. This helps build trust among employees
and ensures that they are motivated to perform at their best.
In conclusion, effective managerial control requires a combination of clear goals
and objectives, performance metrics, regular feedback, training and development,
technology, employee involvement, and ethical leadership. By implementing these
strategies, managers can establish a culture of accountability, transparency, and
excellence that supports organizational success.
To achieve effective managerial control, managers can use several strategies:
Set Clear Goals and Expectations
Setting clear goals and expectations is essential for effective managerial
control. When employees know what is expected of them, they are more likely to
meet those expectations.
Setting clear goals and expectations is essential for effective management.
It provides employees with a clear understanding of what is expected of them and
helps them align their goals with those of the organization. The following are some
tips for setting clear goals and expectations:
1. Be specific: Goals should be specific and measurable. Instead of setting
vague goals like „increase sales,” set specific goals like „increase sales by 10% in
the next quarter.”
2. Communicate clearly: Communicate goals and expectations clearly to
employees. Make sure they understand what is expected of them and how their
performance will be measured.
3. Collaborate with employees: Collaborate with employees to establish goals
and expectations. This encourages ownership and accountability and ensures that
goals align with employee skills and interests.
4. Set realistic goals: Goals should be challenging but achievable. Setting
unrealistic goals can demotivate employees and lead to burnout.
5. Provide feedback: Provide regular feedback to employees on their
performance. This helps them understand how they are progressing towards their
goals and identify areas for improvement.
6. Adjust goals as necessary: Goals should be flexible and adjusted as
necessary. If circumstances change or new information becomes available, goals
should be adjusted to reflect these changes.
In conclusion, setting clear goals and expectations is essential for effective
management. It helps employees understand what is expected of them, align their
goals with those of the organization, and stay motivated and engaged. By following
these tips, managers can establish a culture of excellence and accountability that
supports organizational success.
Provide Regular Feedback

Providing regular feedback is essential for effective managerial control.
Managers should provide feedback on a regular basis, both positive and negative, to
help employees improve their performance.
Providing regular feedback is essential for effective management. It helps
employees understand how they are performing and provides guidance on how
to improve their performance. The following are some tips for providing regular
feedback:
1. Be timely: Feedback should be provided in a timely manner, preferably
soon after the behavior or performance has occurred. Delayed feedback can be less
effective and may not be relevant to current situations.
2. Be specific: Feedback should be specific and focused on behaviors or
performance, not personality traits. Instead of saying „you’re lazy,” say „you missed
the deadline for the project.”
3. Use a balanced approach: Feedback should be balanced, highlighting both
strengths and areas for improvement. This helps employees understand what they are
doing well and where they need to focus their efforts.

4. Be objective: Feedback should be based on objective criteria, such as
performance metrics or specific behaviors. This helps avoid subjective biases and
ensures that feedback is fair and accurate.
5. Encourage self-reflection: Encourage employees to reflect on their own
performance and identify areas for improvement. This helps build self-awareness
and accountability.
6. Provide actionable advice: Feedback should include actionable advice on
how to improve performance. This helps employees understand what steps they need
to take to improve.
7. Follow up: Follow up on feedback to ensure that employees are making
progress towards their goals. This helps employees stay on track and ensures that
feedback is effective.
In conclusion, providing regular feedback is essential for effective management.
By following these tips, managers can establish a culture of accountability and
excellence that supports organizational success. Regular feedback helps employees
understand how they are performing and provides guidance on how to improve their
performance, leading to better outcomes for the organization as a whole.
Monitor Performance
Monitoring performance is essential for effective managerial control. Managers
should track employee performance and identify areas that need improvement. They
can then provide feedback and support to help employees improve their performance.
Monitoring performance is an essential aspect of effective management. It
helps managers identify areas for improvement, recognize successes, and make
informed decisions. The following are some tips for monitoring performance:
1. Identify Key Performance Indicators (KPIs): Identify KPIs that align with
organizational goals and objectives. These metrics should be measurable, relevant,
and specific to each employee’s role.
2. Use data-driven approaches: Use data to track progress towards KPIs. This
can include customer feedback, sales figures, or other performance metrics. Data-
driven approaches provide objective insights into employee performance.
3. Provide regular updates: Provide regular updates on employee progress
towards their KPIs. This helps keep employees engaged and motivated and allows
managers to identify areas for improvement.
4. Establish clear expectations: Establish clear expectations for employee
performance. This includes standards for quality, productivity, and other relevant
metrics. Clear expectations help employees understand what is expected of them.
5. Provide training and support: Provide training and support to employees
to help them achieve their KPIs. This can include coaching, mentoring, or access
to learning resources. Providing training and support helps employees develop the
skills they need to succeed.
6. Celebrate successes: Celebrate employee successes when they achieve their
KPIs. This helps build morale and reinforces positive behaviors.
7. Address performance issues: Address performance issues promptly and
constructively. This includes providing feedback, coaching, or other interventions as
necessary to help employees improve their performance.
In conclusion, monitoring performance is critical for effective management.
By following these tips, managers can establish a culture of accountability and
excellence that supports organizational success. Monitoring performance helps
managers identify areas for improvement and recognize successes, leading to better
outcomes for the organization as a whole.
Implement Training and Development Programs

Implementing training and development programs is essential for effective
managerial control. These programs can help employees develop new skills and
improve their performance.
Implementing training and development programs is essential for building
a skilled and motivated workforce. It helps employees develop the skills and
knowledge they need to perform their jobs effectively and prepares them for future
roles and responsibilities. The following are some tips for implementing training and
development programs:
1. Identify skills gaps: Identify skills gaps in the workforce by conducting a
skills assessment. This helps determine the specific training needs of employees.
2. Develop a training plan: Once skills gaps have been identified, develop a
training plan that addresses those needs. The plan should include specific objectives,
timelines, and methods for delivering training.
3. Choose appropriate training methods: Choose appropriate training methods
that align with the learning preferences and needs of employees. This can include
classroom training, e-learning, on-the-job training, or coaching and mentoring.
4. Provide ongoing support: Provide ongoing support to employees throughout
the training process. This can include access to learning resources, coaching and
mentoring, or reinforcement activities to help employees apply their new skills.
5. Evaluate training effectiveness: Evaluate the effectiveness of training
programs by measuring the impact on employee performance and organizational
goals. This helps identify areas for improvement and ensures that training programs
are delivering value.
5. Encourage continuous learning: Encourage employees to engage in
continuous learning and development. This can be done through ongoing training
programs, access to learning resources, or recognition and rewards for learning and
development.
5. Align training with organizational goals: Ensure that training programs

align with organizational goals and support the overall strategy of the organization.
This helps ensure that employees are developing the skills and knowledge needed to
achieve organizational objectives.
In conclusion, implementing training and development programs is essential
for building a skilled and motivated workforce. By following these tips, managers
can establish a culture of continuous learning and development that supports
organizational success. Training and development programs help employees develop
the skills and knowledge they need to perform their jobs effectively, leading to better
Tips for Mastering Managerial Control

Mastering managerial control is essential for effective management. It involves
maintaining oversight of operations and ensuring that employees are working towards
achieving organizational goals. Here are some tips for mastering managerial control:
1. Set clear goals and objectives: Set clear goals and objectives for the
organization and individual employees. This helps employees understand what is
expected of them and provides a framework for monitoring progress.
2. Establish performance metrics: Establish performance metrics that align
with organizational goals and objectives. This helps managers track progress towards
achieving those goals and identify areas for improvement.
3. Monitor performance regularly: Monitor employee performance regularly to
ensure that they are working towards achieving their goals. This can include tracking
performance metrics, conducting performance reviews, and providing feedback and
coaching.
4. Provide support and resources: Provide employees with the support and
resources they need to perform their jobs effectively. This can include training,
coaching, access to tools and technology, and support from other team members.
5. Make data-driven decisions: Use data to make informed decisions about
organizational performance. This can include analyzing performance metrics,
customer feedback, and other relevant data to identify areas for improvement.
6. Communicate effectively: Communicate regularly with employees and
other stakeholders to ensure that everyone is aligned with organizational goals and
objectives. This can include regular meetings, email updates, and other forms of
communication.
7. Foster a positive work culture: Foster a positive work culture that encourages
collaboration, innovation, and continuous learning. This helps employees feel
engaged and motivated, which can lead to improved performance.
In conclusion, mastering managerial control is essential for effective
management. By following these tips, managers can establish a culture of
accountability, performance, and continuous improvement that supports
organizational success. Maintaining oversight of operations and ensuring that
employees are working towards achieving organizational goals can lead to better
To master managerial control, managers can use several tips:
Build Trust with Employees
Building trust with employees is essential for effective managerial control.
When employees trust their managers, they are more likely to follow their guidance
and take direction from them.
Building trust with employees is essential for creating a positive work
environment and fostering strong relationships between managers and their teams.
Here are some tips for building trust with employees:
1. Be transparent: Be transparent with employees about organizational
decisions, goals, and objectives. This helps build trust by demonstrating that you
value their input and are committed to open communication.
2. Communicate effectively: Communicate regularly and effectively with
employees. This can include regular meetings, email updates, and other forms of
communication. Be sure to listen to employees’ concerns and address them in a
timely and respectful manner.
3. Lead by example: Lead by example by demonstrating honesty, integrity,
and ethical behavior. This helps build trust by showing that you are committed to
ethical and responsible leadership.
4. Empower employees: Empower employees by giving them the autonomy
and resources they need to perform their jobs effectively. This demonstrates that you
trust their abilities and value their contributions.
5. Recognize and reward performance: Recognize and reward employees for
their hard work and contributions. This helps build trust by demonstrating that you
value their efforts and are committed to recognizing their achievements.
6. Provide opportunities for growth and development: Provide opportunities
for growth and development through training, mentoring, and other programs. This
helps build trust by demonstrating that you are invested in employees’ long-term
success and career development.
7. Foster a positive work culture: Foster a positive work culture that encourages
collaboration, innovation, and continuous learning. This helps build trust by creating
a supportive and engaging work environment.
In conclusion, building trust with employees is essential for creating a positive
work environment and fostering strong relationships between managers and their
teams. By following these tips, managers can establish a culture of trust, respect,
and open communication that supports organizational success. Building trust with
employees helps create a more engaged and motivated workforce, leading to better
Communicate Effectively
Effective communication is essential for effective managerial control.
Managers should communicate clearly and regularly with employees to ensure that
everyone is on the same page.
Effective communication is essential for success in both personal and
professional relationships. Here are some tips for communicating effectively:
1.Be clear and concise: When communicating, be clear and concise in your
message. Avoid using jargon or technical terms that may be confusing to the receiver.
2. Listen actively: Listen actively to the other person’s message, and ask
questions to clarify any points that are unclear. This demonstrates that you value the
other person’s input and are committed to understanding their perspective.
3. Use nonverbal communication: Use nonverbal communication, such as eye
contact, facial expressions, and body language, to convey your message. This helps
reinforce the verbal message and can help build rapport with the receiver.
4. Choose the right medium: Choose the right medium for your message,
whether it be email, phone, face-to-face, or other means. Different mediums may be
more appropriate for different types of messages and audiences.
5. Be empathetic: Be empathetic to the other person’s thoughts and feelings.
This helps build trust and rapport, and can lead to more effective communication.
6. Be open to feedback: Be open to feedback from the other person, and use it
to improve your communication skills. This demonstrates that you are committed to
continuous learning and improvement.
7. Follow up: Follow up after the communication to ensure that both
parties are on the same page and that any action items are clear. This helps avoid
misunderstandings and ensures that the communication has been effective.
In conclusion, effective communication is essential for success in both
personal and professional relationships. By following these tips, you can improve
your communication skills and build stronger relationships with others. Effective
communication leads to better outcomes in all areas of life, including work,
relationships, and personal growth.
Lead by Example
Leading by example is essential for effective managerial control. Managers
should set a good example for employees to follow and demonstrate the behavior
they expect from their team.
Leading by example is a powerful way to influence and inspire others. Here
are some ways to lead by example:
1. Demonstrate integrity: Demonstrate integrity by being honest, transparent,
and ethical in your behavior. This sets the tone for a culture of honesty and trust in
the workplace.
2. Show commitment: Show commitment to the organization’s goals by
working hard and going above and beyond. This inspires others to do the same and
fosters a culture of excellence.
3. Be accountable: Take ownership of your mistakes and learn from them.
This demonstrates accountability and shows that it’s okay to make mistakes as long
as you learn from them.
5. Communicate openly: Communicate openly and transparently with your
team. This helps build trust and fosters a culture of open communication.
6. Empower others: Empower others by giving them the tools and resources
they need to succeed. This demonstrates that you trust their abilities and are
committed to their success.
7. Be adaptable: Be adaptable and flexible in the face of change. This
demonstrates resilience and helps others see that change can be a positive thing.
8. Continuously learn: Continuously learn and improve your skills. This
shows that you are committed to personal and professional growth and encourages
others to do the same.
In conclusion, leading by example is a powerful way to influence and
inspire others. By demonstrating integrity, commitment, accountability, open
communication, empowerment, adaptability, and a commitment to personal and
professional growth, you can create a positive work culture and inspire others to do
their best work. Remember, actions speak louder than words, and leading by example
is the best way to demonstrate your commitment to your team and organization.
Be Flexible
Being flexible is essential for effective managerial control. Managers should be
willing to adapt to changing circumstances and be open to new ideas and approaches.
Being flexible is an important skill in both personal and professional life. Here
are some ways to be flexible:
1. Embrace change: Embrace change and be open to new ideas. This helps you
adapt to new situations and stay relevant in a rapidly changing world.
2. Be open-minded: Be open-minded and consider different perspectives.
This helps you understand other people’s viewpoints and find creative solutions to
problems.
3. Stay organized: Stay organized and prioritize your tasks. This helps you
manage your time effectively and be more flexible when unexpected events arise.
4. Be willing to compromise: Be willing to compromise and find a middle
ground that works for everyone. This helps you build strong relationships with others
and fosters a culture of collaboration.
5. Learn new skills: Learn new skills and stay up-to-date with the latest trends
and technologies. This helps you stay relevant and adaptable in a rapidly changing
world.
6. Be resilient: Be resilient in the face of challenges and setbacks. This helps
you bounce back and move forward, even when things don’t go as planned.
7. Practice self-care: Practice self-care and take care of your physical,
mental, and emotional well-being. This helps you stay healthy and resilient, even in
challenging times.
In conclusion, being flexible is an important skill in both personal and
professional life. By embracing change, being open-minded, staying organized,
being willing to compromise, learning new skills, being resilient, and practicing self-
care, you can be more flexible and adaptable in a rapidly changing world. Remember,
flexibility is a mindset, and by cultivating a flexible mindset, you can become more
resilient, creative, and successful in all areas of life.
Common Challenges in Managerial Control and How to Overcome Them

Managerial control is the process of monitoring, evaluating, and adjusting
organizational activities to ensure that they align with the organization’s goals and
objectives. However, there are several common challenges that managers may face
when implementing managerial control. Here are some of these challenges and how
to overcome them:
1. Resistance to change: Employees may resist changes that come with
managerial control, especially if they feel that it threatens their job security or work
routines. To overcome this challenge, managers should involve employees in the
process of change, communicate the benefits of the change, and provide training and
support to help employees adapt.
2. Lack of resources: Managerial control requires resources such as time,
money, and personnel. A lack of resources can hinder a manager’s ability to implement
effective control measures. To overcome this challenge, managers should prioritize
control measures based on their importance and allocate resources accordingly.
3. Inadequate performance measures: Managers may struggle to identify
and measure the right performance metrics to evaluate organizational activities. To
overcome this challenge, managers should work with their teams to identify key
performance indicators (KPIs) that align with the organization’s goals and objectives.
4. Overemphasis on control: Overemphasis on control can lead to
micromanagement, which can stifle creativity and innovation in the workplace. To
overcome this challenge, managers should strike a balance between control and
autonomy, allowing employees to take ownership of their work while still providing
guidance and support.
5. Lack of communication: Poor communication can lead to misunderstandings
and errors in the implementation of managerial control. To overcome this challenge,
managers should establish clear communication channels, provide regular feedback,
and encourage open dialogue.
In conclusion, while there are several common challenges in managerial
control, managers can overcome them by involving employees in the process of
change, prioritizing resources, identifying appropriate performance measures, striking
a balance between control and autonomy, and establishing clear communication
channels. By doing so, managers can successfully implement effective managerial
control measures that align with the organization’s goals and objectives.
There are several common challenges in managerial control, including:
Lack of Accountability
A lack of accountability can make it difficult to maintain effective managerial
control. To overcome this, managers should set clear expectations and hold employees
accountable for their performance.
Lack of accountability is a common issue that can hinder an organization’s
performance and success. When individuals or teams are not held accountable for
their actions, it can lead to a lack of motivation, poor decision-making, and a culture
of blame-shifting. Here are some ways to address the issue of lack of accountability:
1. Clarify roles and responsibilities: Clearly define each person’s roles
and responsibilities within the organization. This helps to ensure that everyone
understands what is expected of them and who is responsible for what.
2. Set clear goals and expectations: Set clear goals and expectations for each
individual or team, and ensure that they understand what is expected of them. This
helps to establish a sense of ownership and accountability for their work.
3. Provide regular feedback: Provide regular feedback to individuals or teams
on their performance. This helps to identify areas where they may need improvement
and reinforces a sense of accountability for their work.
4. Hold individuals and teams accountable: Hold individuals and teams
accountable for their actions and decisions. This can be done through performance
evaluations, regular check-ins, and consequences for failing to meet goals or
expectations.
5. Lead by example: Leaders should lead by example and model accountability
themselves. This helps to establish a culture of accountability throughout the
organization.
6. Foster a culture of transparency: Foster a culture of transparency where
individuals and teams are encouraged to communicate openly and honestly about
their work. This helps to identify issues early on and promotes accountability for
addressing them.
In conclusion, lack of accountability can be addressed by clarifying roles and
responsibilities, setting clear goals and expectations, providing regular feedback,
holding individuals and teams accountable, leading by example, and fostering
a culture of transparency. By doing so, organizations can establish a culture of
accountability that promotes success and effectiveness.
Resistance to Change
Resistance to change can make it difficult to implement new forms of
managerial control. To overcome this, managers should communicate the benefits of
the new control methods and involve employees in the process.
Resistance to change is a common challenge that organizations face when
implementing new initiatives or strategies. Resistance can come from employees,
managers, or even customers who are used to the old ways of doing things. Here are
some ways to address resistance to change:
1. Communicate the need for change: Communicate the need for change and
the benefits that it will bring to the organization. This helps to create a sense of
urgency and a shared understanding of why the change is necessary.
2. Involve employees in the process: Involve employees in the process
of change by soliciting their input and feedback. This helps to create a sense of
ownership and buy-in for the change.
3. Provide training and support: Provide training and support to help employees
adapt to the change. This can include workshops, coaching, or mentoring programs.
4. Address concerns and fears: Address concerns and fears that employees
may have about the change. This helps to alleviate anxiety and build trust in the
change process.
5. Celebrate successes: Celebrate successes along the way to reinforce the
benefits of the change and build momentum.
6. Lead by example: Leaders should lead by example by demonstrating their
commitment to the change and their willingness to adapt.
Monitor progress: Monitor progress and adjust the change process as needed.
This helps to ensure that the change is on track and that any issues are addressed in
a timely manner.
In conclusion, resistance to change can be addressed by communicating
the need for change, involving employees in the process, providing training and
support, addressing concerns and fears, celebrating successes, leading by example,
and monitoring progress. By doing so, organizations can successfully implement
changes that improve their performance and competitiveness.
Ineffective Communication
Ineffective communication can make it difficult to maintain effective
managerial control. To overcome this, managers should communicate clearly and
regularly with employees and provide feedback on their performance.
Examples of Successful Managerial Control in Different Industries

Successful managerial control can be found in many different industries. For
example, in the healthcare industry, managers use a combination of bureaucratic
and clan control to ensure that quality standards are maintained. In the technology
industry, managers use technical control to monitor employee productivity and
identify areas that need improvement.
How to Measure the Effectiveness of Managerial Control

To measure the effectiveness of managerial control, managers can use several
metrics, including employee productivity, quality of work, and employee satisfaction.
These metrics can help managers identify areas that need improvement and make the
necessary changes to improve the effectiveness of their control methods.
Conclusion - Key Takeaways for Mastering Managerial Control

In conclusion, mastering managerial control is essential for effective
management. It involves setting clear goals and expectations, providing regular
feedback, monitoring performance, implementing training and development programs,
building trust with employees, communicating effectively, leading by example, and
being flexible. While there are challenges to effective managerial control, managers
can overcome them by holding employees accountable, communicating the benefits
of new control methods, and providing regular feedback. By mastering managerial
control, managers can ensure that their team is working towards the organization’s
goals and objectives, maintain quality standards, and improve employee motivation
and morale.
Bibliography
2002
Management”, 2006
MAXIMIZING CUSTOMER
RELATIONSHIPS: HOW THE
ANALYTICAL AND OPERATIONAL
LEVELS OF CRM WORK TOGETHER
MAXIMIZAREA RELAȚIILOR CU
CLIENȚII: CUM FUNCȚIONEAZĂ
IMPREUNA NIVELELE ANALITICE
ȘI OPERAȚIONALE ALE CRM
Lect. Univ. Dr. Mihaela Mirela DOGARU2
Lect. Univ. Dr. Diana MANDRICEL3
Abstract
In today’s business world, customer relationships are essential for success.

With the ever-increasing competition, companies need to focus on building strong,
lasting relationships with their customers. Customer Relationship Management
(CRM) is the strategic approach that helps companies achieve this goal. At its core,
CRM is about understanding customers and their behaviors, using that understanding
to create personalized experiences at every touchpoint. But CRM has two levels that
must work together for it to be effective: the analytical level and the operational level.
In this article, we’ll explore how these two levels of CRM work together to maximize
customer relationships and drive business growth.
Keywords: operational level of CRM; maximize customer relationships;
1
2
3
Understanding the Analytical Level of CRM
The analytical level of CRM is about understanding customers' behaviors and
preferences. It involves collecting, analyzing, and interpreting data to gain insights
into customer needs and behaviors. By doing this, companies can segment their
customer base and create targeted marketing campaigns that resonate with each
group. Data collection can be done through various channels, including social media,
email, and website analytics. The data collected is analyzed to identify patterns and
trends that can be used to improve the customer experience.
One of the key benefits of the analytical level of CRM is that it enables
companies to anticipate customer needs. By understanding customer behaviors,
companies can predict what their customers will want next and proactively offer
it. For example, if a customer has been searching for a particular product on a
company's website, the company can use this information to offer related products
or services. By doing this, the company can create a personalized experience that
meets the customer's needs.
Another benefit of the analytical level of CRM is that it enables companies
to make data-driven decisions. By analyzing customer data, companies can identify
areas for improvement and make changes to their processes, products, or services.
For example, if a company notices that customers are abandoning their shopping
carts, they can use this information to improve the checkout process.
Understanding the Operational Level of CRM

The operational level of CRM is focused on using the insights gained from the
analytical level to create personalized experiences for customers at every touchpoint.
It involves using the data collected to tailor interactions with customers to their
specific needs and preferences. This can be done through various channels, including
email, social media, and customer service interactions.
One of the key benefits of the operational level of CRM is that it enables
companies to deliver a consistent and personalized experience across all touchpoints.
By using the insights gained from the analytical level, companies can ensure that
every interaction with the customer is relevant and personalized. This helps to build
trust and loyalty with customers, which can lead to increased sales and customer
retention. Another benefit of the operational level of CRM is that it enables companies
to automate their processes. By using data to automate interactions with customers,
companies can reduce the workload on their employees and provide a more efficient
service. For example, by using chatbots to handle customer inquiries, companies can
reduce the time it takes to respond to customers and improve the overall customer
experience.
How the Analytical and Operational Levels of CRM Work Together

The analytical and operational levels of CRM work together to create a holistic
approach to customer relationship management. The analytical level provides the
insights and data needed to create personalized experiences at every touchpoint,
while the operational level puts those insights into action. By working together, these
two levels enable companies to deliver a customer experience that is both relevant
and personalized.
To illustrate how the analytical and operational levels of CRM work together,
let's consider a hypothetical scenario. A company notices that a group of customers
have been searching for a particular product on their website but have not made a
purchase. Through the analytical level of CRM, the company identifies that these
customers are price-sensitive and are looking for discounts. The operational level of
CRM then comes into play, and the company sends personalized emails to this group
of customers offering a discount on the product they have been searching for. By
doing this, the company creates a personalized experience that meets the customer's
needs and increases the likelihood of a purchase.
Best Practices for Maximizing Customer Relationships

To maximize customer relationships, companies need to follow some best
practices when implementing CRM. Here are some of the best practices:
1. Define your customer segments: By segmenting customers and creating
targeted marketing campaigns, companies can build strong relationships with their
customers.
2. Use data to make data-driven decisions: By analyzing customer data,
companies can identify areas for improvement and make changes to their processes,
products, or services.
3. Provide a consistent and personalized experience across all touchpoints: By
using the insights gained from the analytical level of CRM, companies can ensure
that every interaction with the customer is relevant and personalized.
4. Automate processes to improve efficiency: By using data to automate
interactions with customers, companies can reduce the workload on their employees
and provide a more efficient service.
5. Continuously measure and improve: CRM is an ongoing process, and
companies need to continuously measure and improve their processes to ensure they
are meeting their customer’s needs.
Tools and Technologies for Implementing CRM

Implementing CRM requires the use of various tools and technologies. Here
are some of the tools and technologies used in CRM:
1. Customer data platforms (CDPs): CDPs are used to collect and manage
customer data from various sources.
2. Marketing automation software: Marketing automation software is used to
automate marketing campaigns and interactions with customers.
3. Customer service software: Customer service software is used to manage
customer interactions and provide support.
4. Analytics software: Analytics software is used to analyze customer data and
gain insights into customer behaviors.
5. Chatbots: Chatbots are used to automate customer interactions and provide
a more efficient service.
Challenges of CRM and How to Overcome Them

Implementing CRM can come with several challenges. Here are some of the
challenges and how to overcome them:
1. Data quality: Poor data quality can lead to inaccurate insights and ineffective
marketing campaigns. To overcome this, companies should ensure that their data is
accurate and up-to-date.
2. Integration: Integrating various tools and technologies can be challenging.
To overcome this, companies should choose tools that are compatible and can easily
integrate with each other.
3. Resistance to change: Implementing CRM can require changes to existing
processes and workflows, which can be met with resistance from employees. To
overcome this, companies should involve employees in the process and provide
training to help them adapt.
4. Cost: Implementing CRM can be expensive, especially for small businesses.
To overcome this, companies should choose tools that are affordable and provide the
most value for their money.
Conclusion
Maximizing customer relationships is essential for success in today's business
world. CRM is the strategic approach that helps companies achieve this goal. The
analytical and operational levels of CRM work together to create a holistic approach to
customer relationship management. By following best practices, using the right tools
and technologies, and overcoming challenges, companies can create a personalized
experience that meets their customer's needs and drives business growth.
Bibliography
2002
Management”, 2006
UNCOVERING THE SUBCONSCIOUS

FACTORS AFFECTING PROSPECTING
AND LOYALTY IN MARKETING
DESCOPERIREA FACTORILOR
SUBCONȘTIENȚI CARE AFECTEAZĂ
PROSPECTAREA ȘI LOIALITATEA
ÎN MARKETING
Lect. Univ. Dr. Mihaela Mirela DOGARU2
Lect. Univ. Dr. Diana MANDRICEL3
Abstract
As a marketer, your job is to create campaigns that attract new customers and
retain existing ones. You spend countless hours researching your target audience,
crafting the perfect message, and designing the most compelling visuals. But what
if all of that effort is only scratching the surface? What if there are deeper, hidden
factors at play that are impacting your prospecting and loyalty efforts? Welcome to
the world of subconscious marketing.
Keywords: successful marketing; emotional connection;
The role of psychology in marketing
M arketing is not just about promoting products and services. At its

core, marketing is about understanding people and their behavior.
That's where psychology comes in. By understanding how the human mind works,
marketers can create campaigns that resonate with their target audience on a deeper
level. This is where subconscious marketing comes into play.
1
2
3
Understanding the prospects' and customer's subconscious

The subconscious mind is the part of our mind that operates below the level
of our conscious awareness. It is responsible for many of our automatic behaviors,
habits, and preferences. As marketers, we can tap into the subconscious by using
specific techniques that trigger emotional responses and associations. By doing
so, we can create campaigns that resonate with our audience on a deeper level and
encourage them to take action.
The impact of emotions on purchasing decisions

Emotions play a significant role in our decision-making process, especially
when it comes to purchasing decisions. Studies have shown that people are more
likely to make a purchase when they feel an emotional connection to a brand or
product. This is why many successful marketing campaigns focus on creating an
emotional connection with their audience. By tapping into the right emotions,
marketers can create a lasting bond that goes beyond the product itself.
The power of language and messaging

Language and messaging are powerful tools that can be used to influence
our subconscious mind. The words we use and the way we phrase our messages
can have a significant impact on how people perceive our brand and products. For
example, using words like "limited time offer" or "exclusive deal" can create a sense
of urgency and exclusivity that encourages people to take action.
The influence of social proof and authority

Social proof and authority are two powerful subconscious factors that can
impact our decision-making process. Social proof refers to the idea that people are
more likely to take action when they see others doing the same thing. For example,
if you see a product with many positive reviews, you are more likely to purchase
it. Authority refers to the idea that people are more likely to trust and follow the
recommendations of experts or people in positions of authority.
The role of visual cues in marketing

Visual cues are another powerful tool that marketers can use to influence our
subconscious mind. Colors, shapes, and images can all trigger emotional responses
and associations that impact our decision-making process. For example, the color red
is often associated with urgency and excitement, while the color blue is associated
with trust and reliability.
Leveraging subconscious factors for prospecting and loyalty

By understanding the subconscious factors that impact our decision-making
process, marketers can create campaigns that are more effective at attracting new
customers and retaining existing ones. This can be done by using specific techniques
that trigger emotional responses, tapping into the right emotions, using powerful
language and messaging, leveraging social proof and authority, and using visual cues
that resonate with our target audience.
Case studies of successful marketing campaigns using subconscious

factors
One example of a successful marketing campaign that leveraged subconscious
factors is the "Share a Coke" campaign by Coca-Cola. The campaign used
personalized labels with people's names on them, triggering a sense of personalization
and emotional connection with the brand. Another example is the "Fearless Girl"
statue by State Street Global Advisors, which used powerful visual cues to convey a
message of strength and resilience.
Ethical considerations in using subconscious factors in marketing

While subconscious marketing can be a powerful tool, it is essential to use
it ethically. Marketers should always be transparent about their messaging, avoid
using manipulative techniques, and prioritize the well-being of their audience. By
doing so, they can create campaigns that are not only effective but also ethical and
responsible.
Conclusion
Subconscious marketing is a fascinating topic that has gained significant
attention in recent years. By understanding the subconscious factors that impact our
decision-making process, marketers can create campaigns that are more effective at
attracting new customers and retaining existing ones. However, it is essential to use
these techniques ethically and responsibly. By doing so, we can create marketing
campaigns that not only drive results but also build lasting relationships with our
audience.
Bibliography
2002
Management”, 2006
WHY DIGITIZATION IS THE KEY TO

SUCCESS FOR SMALL AND MEDIUM
ENTERPRISES IN THE CURRENT
MARKET ECONOMY
DE CE DIGITIZAREA
ESTE CHEIA SUCCESULUI PENTRU
ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII
ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ ACTUALĂ
P
Abstract
As a business owner, I understand the challenges that small and medium

enterprises face in the current market economy. The competition is fierce, and it can
be challenging to keep up with the latest trends and technologies. However, one trend
that cannot be ignored is digitization. In this blog post, I will discuss why digitization
is the key to success for small and medium enterprises and how to implement it.
Keywords: digitization; globalization;
Introduction to Digitization for Small and Medium Enterprises
Digitization refers to the process of converting analog data into digital

data. It involves the use of technology to automate business processes,
streamline operations, and improve efficiency. For small and medium enterprises,
digitization can be a game-changer. It can help them stay competitive, reduce costs,
and improve customer service.
1
2
Understanding the Current Market Economy

The current market economy is characterized by rapid technological
advancements and increasing competition. Customers have more options than ever
before, and they expect businesses to provide a seamless digital experience. Small
and medium enterprises that fail to keep up with these trends risk falling behind their
competitors.
The market economy is a system where goods and services are produced,
distributed, and exchanged based on supply and demand. This system is driven
by competition, with businesses and consumers interacting to determine prices,
quantities, and quality of goods and services. In the current market economy,
technology and globalization have made it easier for businesses to reach new
markets, but have also increased competition.
One key aspect of the current market economy is the role of big tech companies.
These companies, such as Amazon, Google, and Facebook, dominate their respective
markets and have significant influence on the economy as a whole. They have been
criticized for their monopolistic practices and impact on smaller businesses, but also
praised for their innovation and convenience.
Another important factor in the current market economy is income inequality.
While the economy as a whole has grown, the benefits have not been evenly
distributed. The wealthiest individuals and corporations have seen significant gains,
while many middle and lower-income individuals have struggled to keep up with
rising costs of living.
Overall, understanding the current market economy requires an understanding
of the dynamics of competition, technological innovation, and income inequality. As
the economy continues to evolve, it will be important to consider the impact on all
stakeholders and work towards a more equitable and sustainable system.
Benefits of Digitization for Small and Medium Enterprises

The benefits of digitization for small and medium enterprises are numerous.
One of the most significant advantages is improved efficiency. Digitization can
automate repetitive tasks, such as data entry, freeing up employees to focus on
more critical tasks. It can also improve collaboration and communication between
employees, leading to better decision-making.
Digitization can also improve customer service. For example, businesses can
use digital channels to provide personalized experiences and communicate with
customers in real-time. This can lead to increased customer satisfaction and loyalty.
Finally, digitization can help small and medium enterprises stay competitive.
By streamlining operations and reducing costs, businesses can offer more competitive
pricing, which can attract more customers and increase revenue.
Challenges Faced by Small and Medium Enterprises in Adopting
Digitization
Despite the benefits of digitization, small and medium enterprises face
several challenges in adopting it. One of the most significant challenges is the cost.
Implementing digitization requires an investment in technology, which can be
expensive for smaller businesses.
Another challenge is the lack of technical expertise. Small and medium
enterprises may not have the resources to hire IT staff, which can make implementing
digitization more difficult.
Finally, there may be resistance to change from employees who are used to
traditional methods of doing business. This can make it challenging to implement
new technologies and processes.
Digitization has become a crucial aspect of business operations in today’s
world. It has transformed the way businesses operate, communicate, and market
themselves. However, small and medium enterprises (SMEs) face several challenges
when it comes to adopting digitization. Here are some of the challenges they face:
1. Lack of resources: SMEs often lack the resources to invest in expensive
digital tools and technologies. They may not have the funds to hire IT professionals
or invest in digital marketing campaigns.
2. Resistance to change: Many SME owners are hesitant to adopt new
technologies and processes due to a lack of understanding or fear of change. This
can result in resistance to digitization and slow adoption.
3. Limited digital skills: SME owners and employees may not have the necessary
digital skills to fully utilize new technologies. This can result in underutilization of
digital tools and a lack of efficiency.
4. Cybersecurity concerns: SMEs may not have the resources to invest in
robust cybersecurity measures, leaving them vulnerable to cyber attacks and data
breaches.
5. Integration challenges: SMEs may struggle to integrate new digital tools
and technologies with their existing systems and processes, leading to inefficiencies
and errors.
How to Implement Digitization in Small and Medium Enterprises

Implementing digitization in small and medium enterprises requires careful
planning and execution. The first step is to assess the current state of the business
and identify areas that can be improved through digitization. This could include
streamlining operations, improving customer service, or reducing costs.
Next, businesses should research and evaluate different digital technologies
and tools that can help them achieve their goals. This could include customer
relationship management (CRM) software, marketing automation tools, or cloud-
based storage solutions.
Once the technologies and tools have been selected, it is essential to train
employees on how to use them effectively. This can include providing training
sessions or hiring external consultants to help with the implementation.
Finally, it is crucial to monitor the effectiveness of the digitization efforts
continually. This can involve collecting data and analyzing it to identify areas that
need improvement.
Digitization can help small and medium enterprises (SMEs) improve efficiency,
reach new customers and markets, and achieve growth. However, implementing
digitization can be a daunting task for many SMEs. Here are some steps to follow to
successfully implement digitization in an SME:
1. Evaluate your current processes: Before implementing digitization, SMEs
should evaluate their current processes, identify pain points, and determine which
areas can benefit from digitization.
2. Identify the right technology: SMEs should research and identify the right
digital tools and technologies that can help them achieve their goals. This can include
cloud-based software, customer relationship management (CRM) tools, digital
marketing platforms, and more.
3. Invest in employee training: SMEs should invest in employee training and
education to ensure that their team members have the necessary digital skills to
utilize new technologies effectively. This can include online courses, workshops,
and on-the-job training.
4. Start small and scale up: SMEs should start with a small pilot project to test
the effectiveness of new digital tools and technologies before scaling up. This can
help mitigate risks and ensure a smoother transition to digitization.
5. Ensure data security: SMEs should invest in robust cybersecurity measures
to protect their data from cyber threats and data breaches. This can include firewalls,
antivirus software, and data encryption.
6. Monitor progress and adjust: SMEs should continuously monitor the
progress of their digitization efforts and make adjustments as necessary. This can help
ensure that they are achieving their goals and maximizing the benefits of digitization.
Implementing digitization can be a challenging process for SMEs, but with
the right strategy and approach, it can help improve efficiency, reduce costs, and
drive growth.
Examples of Successful Digitization in Small and Medium Enterprises

Several small and medium enterprises have successfully implemented
digitization to improve their operations and stay competitive. For example, a small
retail business may use CRM software to track customer data and provide personalized
experiences. A medium-sized manufacturing company may use automation tools to
streamline production and reduce costs.
Small and medium enterprises (SMEs) that have successfully implemented
digitization have seen significant improvements in efficiency, productivity, and
growth. Here are some examples of successful digitization in SMEs:
1. Hootsuite: Hootsuite is a social media management platform that has
helped SMEs streamline their social media marketing efforts. By providing a single
dashboard for managing multiple social media accounts, scheduling and publishing
content, and analyzing performance, Hootsuite has helped SMEs save time and
improve their social media presence.
2. Trello: Trello is a project management tool that has helped SMEs improve
their team collaboration and productivity. By providing a visual interface for
organizing tasks and workflows, Trello has helped SMEs streamline their project
management and improve communication among team members.
3. Shopify: Shopify is an e-commerce platform that has helped SMEs expand
their online presence and reach new customers. By providing tools for building an
online store, managing inventory, processing payments, and analyzing sales data,
Shopify has helped SMEs grow their sales and revenue.
4. Square: Square is a payment processing platform that has helped SMEs
simplify their payment processes and expand their payment options. By providing
tools for accepting credit card payments, managing invoices, and tracking sales data,
Square has helped SMEs improve their cash flow and customer experience.
5. Slack: Slack is a communication and collaboration tool that has helped
SMEs improve their team communication and productivity. By providing a real-time
messaging platform, file sharing, and integration with other tools, Slack has helped
SMEs streamline their communication and reduce email clutter.
These successful examples demonstrate that implementing digitization can
significantly benefit SMEs by improving efficiency, productivity, and growth.
Tools and Resources for Digitization for Small and Medium Enterprises
There are several tools and resources available to small and medium enterprises
to help them implement digitization. These include online courses, webinars, and
consulting services. Businesses can also explore government grants and funding
programs that support digitization initiatives.
There are a variety of digital tools and resources that can help small and
medium enterprises (SMEs) with their digitization efforts, even with a limited
budget. Here are some of the top tools and resources:
1. HubSpot: A CRM software for tracking customers and operations efficiently.
2. Trello: A project management tool for setting reminders and streamlining
communication.
3. MailChimp: An email marketing software for generating newsletters,
promotions and A/B testing.
4. LastPass: A password management tool for securing all your social media
and website accounts.
5. Toggl: A time-tracking software for measuring productivity.

6. Slack: A collaboration tool for instant messaging, video and audio calling,
and integrating with other business tools.
7. Gusto: A payroll software for automating HR management.
8. TensorFlow: Open-source machine learning software developed by Google
researchers.
9. Chatbots: AI-powered chatbots that can assist with customer service and
sales.
10. Node.js: A powerful backend technology for building scalable web
applications.
11. Stripe: A payment processing platform for online businesses.
12. Salesforce: A CRM platform for managing customer relationships and
sales.
13. Quickbooks: A cloud-based accounting software for managing finances
and bookkeeping.
14. Microsoft 365: A suite of productivity tools, including email, document
management, and collaboration tools.
These tools and resources can help SMEs streamline their operations, improve
their marketing and sales efforts, and achieve growth through digitization.
Future of Digitization for Small and Medium Enterprises

The future of digitization for small and medium enterprises looks promising.
As technology continues to evolve, businesses will have access to more advanced
tools and solutions. However, it is essential to keep up with the latest trends and
technologies to remain competitive.
Digitization has become a critical aspect of the business landscape, and its
importance is only set to grow in the future. For small and medium enterprises
(SMEs), digitization can offer significant benefits in terms of efficiency, productivity,
and growth. Here are some key trends that are likely to shape the future of digitization
for SMEs:
1. Increased adoption of cloud computing: Cloud computing has already
changed the way businesses operate, and it is set to become even more important in
the future. SMEs will increasingly rely on cloud-based platforms for data storage,
software applications, and other services.
2. Advancements in AI and machine learning: AI and machine learning are
already being used in various business applications, such as chatbots, customer
service, and fraud detection. SMEs will benefit from the increasing availability of
AI-powered tools and services.
3. Growth in e-commerce and online marketplaces: E-commerce has already
disrupted traditional retail, and it will continue to grow in the future. SMEs will
increasingly rely on online marketplaces and e-commerce platforms to reach new
customers and expand their sales channels.
4. Increased focus on cybersecurity: As digitization becomes more prevalent,
the risk of cyber-attacks and data breaches will also increase. SMEs will need to
invest in cybersecurity measures to protect their data and operations.
5. Emphasis on data analytics and business intelligence: Data analytics and
business intelligence are becoming increasingly important for businesses of all sizes.
SMEs will need to use data-driven insights to make informed decisions and improve
their operations.
Overall, the future of digitization for SMEs looks bright, with many
opportunities for growth and innovation. By embracing new technologies and tools,
SMEs can stay competitive and thrive in the digital age.
Risks of Not Adopting Digitization for Small and Medium Enterprises

Not adopting digitization can be risky for small and medium enterprises.
Businesses that fail to keep up with the latest technologies risk falling behind their
competitors. They may also miss out on opportunities to improve efficiency, reduce
costs, and improve customer service.
In today’s business environment, digitization is no longer an option but a
necessity for small and medium enterprises (SMEs) that want to remain competitive.
Here are some of the risks of not adopting digitization:
1. Falling behind competitors: SMEs that fail to adopt digitization risk
falling behind their competitors who have embraced technology to streamline their
operations, reach new customers, and expand their sales channels.
2. Inefficiencies and reduced productivity: Without digitization, SMEs may
struggle with manual processes that are time-consuming and prone to errors. This
can lead to inefficiencies and reduced productivity, which can impact their bottom
line.
3. Limited reach and sales opportunities: SMEs that do not embrace
digitization may miss out on opportunities to reach new customers and expand their
sales channels through e-commerce and online marketplaces.
4. Increased costs: Manual processes can be expensive and time-consuming,
leading to higher operating costs. Without digitization, SMEs may struggle to keep
up with rising costs, which can impact their profitability.
5 Security threats: As more business operations move online, SMEs that do
not adopt digitization risk exposing themselves to security threats such as cyber-
attacks and data breaches.
In conclusion, the risks of not adopting digitization are significant for SMEs.
By embracing technology and digital tools, SMEs can improve their efficiency,
productivity, and profitability, while also staying competitive and secure in the
digital age.
Conclusion
In conclusion, digitization is the key to success for small and medium
enterprises in the current market economy. While there are challenges to implementing
digitization, the benefits are significant. Small and medium enterprises that embrace
digitization can improve efficiency, reduce costs, and improve customer service,
leading to increased revenue and competitiveness. It is essential to stay up-to-date
with the latest trends and technologies to remain competitive in the future.
Bibliography
2002
Management”, 2006
DEVELOPMENT OF CRITICAL
INFRASTRUCTURE FROM THE POINT
OF VIEW OF INFORMATION SECURITY
DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII
CRITICE DIN PUNCT DE VEDERE
AL SECURITĂȚII INFORMAȚIILOR
Viktoriia KHAUSTOVA1
Mariana Rodica TIRLEA2
Lilia DANDARA3
Nataliia TRUSHKINA4
Iulita BIRCA5
Abstract
The rapid transition to digital technologies contributes to the acceleration

of the processes of digitization of the development of the ecosystem. This is due
to the use of large databases, blockchain, hybrid (combination of online and
offline) forms of work, formation of digital platforms and national information
infrastructure, activation of electronic commerce, etc. However, this, in turn,
leads to the appearance of information security threats and risks, including:
the absence of a comprehensive information policy of states, information
leakage, use of unlicensed software, data loss due to spyware, cyber crime,
cyber attacks, cyber wars, cyber terrorism.
1
Doctor of Economic Sciences, Professor Director of the Research Center for Industrial Problems of Development
of the National Academy of Sciences of Ukraine (Kharkiv, Ukraine), ORCID: https://orcid.org/0000-0002-5895-
9287
2
PhD, Associate Professor „Dimitrie Cantemir” Christian University, Bucharest (Romania) ORCID: https://orcid.
org/0000-0002-0665-5839
3
PhD, Associate Professo.r Moldova State University (Republic of Moldova), ORCID: https://orcid.org/0000-0001-
7701-5356
4
PhD in Economics, Senior Researcher, Research Center for Industrial Problems of Development of the NAS of
Ukraine (Kharkіv, Ukraine) ORCID: https://orcid.org/0000-0002-6741-7738
5
PhD Student University of Suceava “Stefan cel Mare” (Romania) ORCID: https://orcid.org/0000-0002-3910-8022
Therefore, the article theoretically substantiates the need to form
a qualitatively new concept of critical infrastructure development from
the standpoint of information security, taking into account modern global
challenges and threats.
On the basis of methods of grouping and classification, the approaches
to the interpretation of “information security” proposed by various scientific
schools are conditionally systematized, according to the following groups: the
state of security; field of activity; guarantee system; property of functioning;
function of the state; public relations; threat and danger management process.
An authors’ approach to formulating the meaning of the term „information
security” is proposed, the novelty of which is that this definition is based on
a comprehensive approach and reflects the continuous process of managing
information flows of resources with the aim of increasing competitiveness,
ensuring the sustainable development of critical infrastructure and national
security. Critical infrastructure is proposed to be considered from the
standpoint of ensuring information security in the system of national security
of states and restructuring of national economies. From the point of view
of information security, the development of critical infrastructure can be
understood as the process of transformational changes in information systems
and telecommunication networks through the transition of key infrastructure
components to a qualitatively new level of functioning thanks to adaptation to
the variability and instability of the digital environment, taking into account
the impact of possible cyber threats, risks and modern challenges of the global
economy.
It has been proven that in order to form a qualitatively new concept of
critical infrastructure development from the standpoint of information security
and its effective implementation, it is expedient to develop an organizational
and economic mechanism, the essence of which is a set of principles, tools,
functions, methods and means aimed at reducing the level of cyber risks,
the costs of management of information flows and implementation of digital
technologies and software.
Further directions of research consist in the theoretical substantiation
and development of practical recommendations for the formation of a
fundamentally new concept of the development of critical infrastructure from
the standpoint of national security.
Key words: digital economy; critical infrastructure; National security;

informational security; cyber risks; threats; concept; paradigm; tool kit;
mechanisms; digital technologies; risk management; Industry competitiveness;
sustainability;
Rezumat
Tranziția rapidă către tehnologiile digitale contribuie la accelerarea

proceselor de digitalizare a dezvoltării ecosistemului. Acest lucru se datorează
utilizării bazelor de date mari, blockchain, formelor hibride (combinație de
online și offline) de lucru, formării platformelor digitale și infrastructurii
naționale de informații, activării comerțului electronic etc. Cu toate acestea,
acest lucru, la rândul său, duce la apariția unor amenințări și riscuri la
adresa securității informațiilor, inclusiv: absența unei politici cuprinzătoare
de informare a statelor, scurgeri de informații, utilizarea de software fără
licență, pierderi de date din cauza programelor spyware, a criminalității
cibernetice, a atacurilor cibernetice, a războaielor cibernetice, a terorismului
cibernetic.
Prin urmare, articolul fundamentează teoretic necesitatea formării
unui concept calitativ nou de dezvoltare a infrastructurii critice din punct de
vedere al securității informațiilor, ținând cont de provocările și amenințările
globale moderne.
Pe baza metodelor de grupare și clasificare, abordările de interpretare
a „securității informaționale”, propuse de diverse școli științifice, sunt
sistematizate condiționat, în funcție de următoarele grupe: starea de
securitate; domeniul de activitate; sistemul de garantare; proprietatea
de funcționare; funcția statului; relații publice; procesul de gestionare a
amenințărilor și a pericolelor. De asemenea, autorii propun o abordare în
ceea ce privește semnificația termenului „securitatea informațiilor”, a cărui
noutate este că această definiție se bazează pe o abordare cuprinzătoare
și reflectă procesul continuu de gestionare a fluxurilor informaționale de
resurse cu scopul de a crește competitivitatea, de a asigura dezvoltarea
durabilă a infrastructurii critice și a securității naționale. Astfel, se propune
ca infrastructura critică să fie luată în considerare din punctul de vedere al
asigurării securității informaționale în sistemul de securitate națională a
statelor și al restructurării economiilor naționale. Din punct de vedere al
securității informațiilor, dezvoltarea infrastructurii critice poate fi înțeleasă
ca procesul de transformare a schimbărilor în sistemele informatice și rețelele
de telecomunicații prin tranziția componentelor-cheie ale infrastructurii la
un nivel calitativ nou de funcționare datorită adaptării la variabilitatea și
instabilitatea mediului digital, ținând seama de impactul posibilelor amenințări
cibernetice, riscurile și provocările moderne ale economiei globale.
Cuvinte-cheie: economia digitală; infrastructura critică; securitatea națională;

securitatea informațională; riscurile cibernetice; ameninţări; concept; paradigmă;
instrumente; mecanisme; tehnologii digitale; gestionarea riscurilor; Industria 4.0;
competitivitate; durabilitate.
JEL: D80, D81, H54, H56, L86
INTRODUCTION
I n recent years, the role of critical infrastructure as an important component of

national economies in terms of ensuring information security and minimizing
cyber risks and threats has been growing in the world. This is due to the rapid development
of the digital economy, a change in the information security paradigm of states in the
direction of digital transformation of economic systems of various levels. This, in turn,
requires the formation and functioning of the information infrastructure.
Specialists of the McKinsey Global Institute [7] claim that the scale of the
development of the digital economy can be compared to the industrial revolution of the
18-19th centuries, which contributed to the radical transformation of the global world,
giving many countries an impetus to economic growth, changing the very paradigm of
their sustainable development. According to the calculations of the Boston Consulting
Group [42], the volume of the digital economy by 2035 will amount to 16 trillion dollars
USA.
According to an expert survey of 130 general, operational and technical directors
of member companies of the European Business Association [17], it was established
that 47% of respondents assessed the level of digital development of their business
as moderate, and 39% believe that it is high. However, 9% of respondents claim that
the level of digital transformation of their companies is low. At the same time, the vast
majority (89% of respondents) indicated that their company’s corporate strategy includes
digital transformation goals.
According to expert estimates by Forbes [34], the global expenditure on
information security increased in 2020 compared to 2015 by 2.3 times, or from 75 to
170 billion dollars USA. The annual growth of the global cyber security market was
9.8% in 2015-2020.
Therefore, the digital transformation observed in many sectors of the national
economy has led to the emergence of new challenges and risks of information security,
which should be given special attention in order to increase competitiveness and achieve
sustainable infrastructure development.
In view of this, the need for theoretical and methodological justification of the
development of critical infrastructure from the point of view of information security
in the national security system determines the conduct of further research. Firstly, this
concerns the clarification of the conceptual and categorical apparatus in the direction of
defining the essence and content of the terms “development”, “critical infrastructure”,
“cyber security”, “information security”, “national security”, “development of critical
infrastructure from the point of view of information security”. This will make it possible
to substantiate the conceptual provisions of strategic management of the development of
critical infrastructure.
ANALYSIS OF LITERATURE
Critical analysis shows that to date, scientists have not developed a unified
approach to understanding the essence of the concept of “development”. This is due
to the fact that many scientific schools have been formed at the moment, which have
specific approaches to the formulation of the terminological apparatus. Some scientists
equate the concept of development with evolution, growth, improvement, improvement,
etc. But for the most part, leading scientists distinguish between these scientific
categories, understanding development as a law, principle, system component, changes,
phenomenon, action, process, result, property of system objects.
Based on the generalization of scientific literature, it was found that leading
scientists (H. Dźwigoł [10-12]; A. Karbownik et al. [23]; A. Kwilinski [28]; H. Dźwigol
et al. [13]; A. Ahadiat & Z. Dacko-Pikiewicz [1]; P. Saługa et al. [43]; R. Miśkiewicz et
al. [33]; K. Szczepańska-Woszczyna & S. Gatnar [51] and others) consider development
as a general scientific category or concept in economics.
A separate place in the economic area is given to various aspects of the development
of the enterprise as an economic system; effective development of business entities;
economic development; sustainable development.
At the same time, researchers interpret development as a process (a specific process
of change; a process resulting in a change in the quality of a phenomenon; a process
resulting in a transition from one qualitative state to another; a process of quantitative
and qualitative changes in a phenomenon unfolding over time; an immanent process,
the source of which contained in the developing object itself; the process of changing
the structure of the system; a continuous process of various forms of interactions within
the system; an irreversible, directed, regular and unique process of changes in an open
system in space and time; the process of forming a new open system, which is expressed
in qualitative changes in the composition, structure and way of functioning of the
system; a closely interconnected process of quantitative and qualitative transformations);
changes (a set of quantitative, qualitative and structural transformations); a component
of the system (deepening the composition of something, adding something new to it,
previously unknown).
However, in modern conditions, the concept of “development” should be
considered from the perspective of transformational economics, taking into account
the significant influence of exogenous and endogenous factors and the emergence of
new challenges of the time. Among them, we can indicate such as the activation and
deepening of the processes of globalization and European integration, transformation,
digitalization, infrastructural support and the transition to network forms of interaction
and partnership [24; 29], the use of the toolkit of green logistics [14; 15] and circular
economy [19; 53], etc. Therefore, the concept of “development” is proposed to be
interpreted as: (1) the process of transformation of economic systems [5] through the
transition of key components (for example, critical infrastructure) to a qualitatively new
level of functioning due to adaptation to the variability and instability of external factors
and internal institutional environment; (2) a dynamic process that leads to structural
changes (economic, social, organizational, environmental, etc.) of objects and networks
occurring in a multi-component spatial system.
The study of various aspects of the development of infrastructure as a multifunctional
system that ensures the functioning of economic systems is given considerable attention
in the works of leading scientists (D. Aschauer [2]; M. Blaiklock [6]; J. Clark [8]; B.
Frischmann [18]; G. Hedtkamp [20]; A. Hirschman [21]; R. Jochimsen [22]; W. Lewis
[31]; A. Marshall [32]; K. Murphy et al. [35]; P. Samuelson & W. Nordhaus [45]; R.
Nurkse [36]; A. Pesenti [37]; P. Rosenstein-Rodan [40]; W. Rostow [41]; P. Samuelson
[44]; U. Simonis [48]; H. Singer [49]; A. Youngson [58] and others).
Based on the generalization of the existing scientific approaches to the
formulation of the term “infrastructure”, they are conditionally systematized according
to the following groups: system; resource; mechanism; systemic economic category;
a component of the economic system; complex of types of economic activity; part of
the economy; appropriate conditions (institutional, economic, social, environmental); a
component of the environment; component of the spatial system.
In the scientific literature (R. Srinivasan & A. Parlikad [50]; C. Zhang et al.
[59]; R. Wróbel [57]; B. Rathnayaka et al. [38]; D. Rehak et al. [39]; L. Shen et al.
[47]; C. Scholz et al. [46] and others), many interpretations of the concept of “critical
infrastructure” are used from different positions, including cyber security in the national
security system.
Summarizing the existing scientific developments regarding the conceptual
apparatus, it was established that scientists usually understand critical infrastructure as:
a complex system; its key components or components; critical infrastructure facilities;
network structure; physical structure; organizational structures; institutes; institutions;
institutions; set of assets; object of administrative and legal protection; object of cyber
protection; security direction; one of the security tasks of the state; a component of the
national infrastructure; a set of objects, technologies, state and scientific structures;
object of state administration; component of information security; an element of the
national security system of the state or region.
The analysis of scientific sources shows that, to date, a single approach to the
interpretation of information security [4; 26; 52] and cyber security has not yet been
identified. This is due to the fact that scientists are representatives of various economic
theories and schools with their own scientific approaches and features, as well as the
ambiguity and multifacetedness of these concepts. It can be noted that most researchers
under the concept of “information security” consider the state, sphere of activity, system
of guarantees, property of functioning, ability, function of the state, social relations, the
process of managing threats and dangers, etc.
In scientific sources, this concept is usually defined as: the priority function
of the state; the state of legal norms and their corresponding security institutions; a
set of means of ensuring the information sovereignty of the state; security status; an
integrated component of national security; a component of economic security; the state
of information work of business entities; the state of legal norms and their corresponding
security institutions; legislative formation of state information policy; creation and
implementation of safe information technologies; multi-aspect system from the
standpoint of a systemic approach; multidisciplinary field, etc.
Thus, this problem determined the purpose of this article, which consists in
substantiating the conceptual provisions of the development of critical infrastructure
from the standpoint of ensuring information security and restructuring the economy.
METHODS AND METHODOLOGY

The theoretical and methodological basis of the research is the provisions of the
institutional theory, in particular paradigms of evolutionary development; theory of
systems, globalization, clustering, transaction costs, infrastructure; concepts of transport
logistics, strategic, marketing and logistics management, national and information
security, sustainable development. The research is based on systemic, structural-
functional, linguistic, synergistic and logical-semantic approaches.
The following general scientific methods were used in the research process:
dialectical, historical, formal-logical, axiomatic, theory of logic and hypothetical-
deductive, analysis and synthesis, induction and deduction, component analysis,
comparison, analogy, classification, expert survey, structural-logical generalization.
According to the results of a survey of 600 top managers of large international
companies conducted by Deloitte as part of the study “The Future of Cyberspace in 2021”
[9], it was found that 69% of respondents note a significant increase in cyber threats and
risks for their business since the beginning of 2020. Almost 75% of respondents who had
an income of more than 30 billion dollars. The United States announced that it will spend
more than 100 million dollars on cyber security.
The EY Global Information Security Survey [16] showed that the company’s
revenue in 2021 was approximately 11 billion dollars. While annual information security
costs averaged only 5.28 million dollars. It was found that 56% of representatives of
companies with insufficient budgets note the review of cybersecurity requirements.
And 44% said they were forced to cut costs and focus on their legacy architecture and
information systems.
At the same time, 39% of respondents noted that the costs of cyber security are
not properly taken into account in the cost of strategic investments related to the digital
transformation of supply chains. 36% of respondents believe that they could face a
serious breach of information security, which can be avoided if the company increases
the amount of investments in cyber protection tools.
In the Barracuda Networks State of Industrial Security 2022 Report [3], which
was prepared based on the results of a survey of 800 IT managers, senior IT security
managers and project managers responsible for the Internet of Things (IoT) and
operational technologies (OT) in their organizations, it is stated that critical infrastructure
is at risk of cyber attacks. In the current threat environment, critical infrastructure is an
attractive target for cybercriminals.
But IoT/OT security projects often lag behind other security initiatives or fail
due to cost or complexity, exposing them to risk. Issues such as the lack of network
segmentation and the number of organizations that do not require multifactor
authentication (MFA) make networks vulnerable to attack and require immediate and
special attention. Research shows that 94% of surveyed organizations have experienced
security incidents in the past year.
All survey participants recognized the importance of further investment in IoT
and OT security. At the same time, 96% of business leaders noted that their organizations
need to increase investments in industrial security. 72% of companies reported that they
have either already implemented or are in the process of implementing IoT/OT security
projects.
However, many face significant challenges when it comes to implementation.
93% of companies have failed their IoT/OT security projects. Critical infrastructure
organizations are leading the way in implementing cyber security solutions, and 50% of
oil and gas companies have completed projects. Completed projects in production make
up 24%, in the field of health care – 17%.
Multifactor authentication (MFA) is rarely used: only 18% of surveyed companies
restrict network access and use multifactor authentication when it comes to remote access
to OT networks. Low adoption of MFA prevails even in mission-critical industries, with
critical verticals such as energy (47%) enabling full MFA-free remote access for external
users. Only 49% of organizations can install security updates themselves. This suggests
a lack of job skills to make informed cybersecurity decisions.
As stated in the World Economic Forum (WEF) Cyber Security Center Report
“Global Outlook for Cyber Security to 2022” [56], 92% of surveyed business leaders
agree that cyber resilience is integrated into risk management strategies.
However, only 55% of security-oriented respondents agree with this statement.
84% of respondents say that cyber resilience is considered a business priority in their
organization, supported by management.
However, 68% of respondents see cyber resilience as a core part of overall risk
management. According to the results of the survey, 59% of all respondents consider it
difficult to adequately respond to a cyber security incident due to the lack of qualified
specialists in their team.
In the KPMG Cyber trust insights 2022 survey (1881 CEOs from around the
world) conducted by KPMG [25], it was found that more than 80% of respondents
recognized the importance of improving cyber security and data protection, including
increasing the transparency of data usage.
In particular, 51% considered protecting IT assets from attacks extremely
important. As organizations engage in digital transformation, it will be necessary to
budget for investments in cybersecurity and privacy.
And it will increasingly be seen as an integral part of these strategic initiatives. 31%
of respondents are concerned about the growing requirements for critical infrastructure
facilities, which are subject to increased regulation in Great Britain, the EU and the
United States.
In the survey, 44% of respondents say that collaborating on cybersecurity issues
within the broader ecosystem will help them, for example, predict attacks. In addition,
38% of surveyed company executives note that confidentiality issues stand in the
way of external partnerships in the field of cybersecurity, and 36% fear that they will
disclose too much information about their own security measures. Other challenges
include regulatory constraints, lack of support from senior management, and insufficient
resources.
A Global Cyber Security Survey [27] showed that 18% of respondents expect
future cyberattacks on their organizations by state-sponsored hackers. And although 8%
expressed the opinion that they do not expect an effective solution to this problem at
all (this opinion is shared by respondents whose organization is on the list of critical
infrastructure objects).
It is worth emphasizing that 10% of surveyed organizations still do not have a
cyber security strategy.
Respondents indicated that limited skills, outdated network technologies and
security tools increase vulnerability. Most respondents (over 90%) say they have shared
information about attacks, but not always complete information about the attack or its
consequences.
About 9 in 10 respondents believe their government should do more to support
organizations (91%) and protect critical infrastructure (90%) from cyberattacks
sponsored by a hostile state.
RESEARCH RESULTS
As a result of the study [30; 54; 55], it was proved that for the effective
development of critical infrastructure, it is necessary to form an appropriate concept
(Fig. 1), the constituent elements of which are resources; influencing factors; goals,
principles, functions, methods, control levers; digital technologies and information
systems; financial financing tools (crowdsourcing, crowdfunding, grants from European
and international financial organizations, technical assistance from international financial
organizations, financial resources of investment funds, etc.); public-private partnership
mechanisms; performance criteria.
Figure 1. Structural and Logical Scheme of the Formation of the Concept

of Development of Critical Infrastructure from the Point of View of Information
Security
Source: development of authors.
In order to effectively implement the concept of the development of
critical infrastructure in conditions of digitalization, it is advisable to develop an
organizational and economic mechanism, the essence of which is a set of principles,
tools, functions, methods and means aimed at reducing the level of cyber risks, costs
of managing information flows and the introduction of digital technologies and
software provision (Fig. 2).
Figure 2. The Main Elements of the Organizational and Economic
Mechanism of Implementing the Concept of Critical Infrastructure Development

from the Point of View of Information Security
Source: development of authors.
Systematically, consistency, integration, reliability, complexity, presence of

connections, hierarchy, emergency, complexity, integrity, synergy (manifestation
of synergistic effect), flexibility, dynamism, adaptability, targeting of complex
efficiency can be attributed to the key principles of concept formation.
To minimize the negative consequences of possible cyber threats, it is
necessary to pay attention to:
- levelling of information security risks;
- improvement of legislation on national and information security of the state;
- application of appropriate methodological tools;
- creation of a national model of the digital environment;
- formation of critical information infrastructure;
- implementation of a set of measures and relevant mechanisms of regulatory,
institutional, financial, organizational and economic support for the development of
critical infrastructure;
- implementation of the national cyber security strategy.
CONCLUSIONS
Based on the above, we can come to the following conclusion. At the moment,
the concept of critical infrastructure development is being implemented in most
countries of the world, which should reflect current problems, include ways to solve
them, and also meet modern global challenges, especially from the point of view
of security, stability, reliability, functionality, integrity. Therefore, the protection
of critical infrastructure from numerous global cyber threats and information
risks becomes a strategic task at the national level and is of crucial importance for
maintaining the adequate functioning of ecosystems and ensuring their sustainable,
inclusive and smart development.
At the same time, it is worth noting that in the transformational economy,
the objects of the information infrastructure, which are heterogeneous in any state,
play a huge role. And firstly, it is necessary to ensure the safety of “points”, the
failure of which can significantly affect the stability of the functioning of society
and the state. These are nodes that ensure stable operation of the entire information
infrastructure. Digitalization is impossible without maintaining the working
condition of information infrastructure objects, which depend on the security of the
state and society. Most often, such key “points” of the information infrastructure
are called critical information infrastructure (information systems, information and
telecommunication networks, automated control systems).
For example, in the People’s Republic of China, security measures for critical
information infrastructure are entrusted to the state. The country adopted the Law on
Cybersecurity, in which Critical Information Infrastructure is interpreted as public
communications and information services, public administration, water supply,
finance, public services, electronic management and other critical information
infrastructure, which in case of its destruction, violation functionality or data loss
may actually threaten national security, national welfare, people’s livelihoods, or the
public interest.
In India, there is an Information Technology Act (2008), according to which
critical information infrastructure (Critical Information Infrastructure) computer
resources, the failure or destruction of which will affect the national security,
economy and social welfare of the nation (Article 70). The legislative document
delineates the sector of telecommunications and information technologies. That
is, information technologies are considered as an independent, critically important
sector of the national infrastructure. According to the Information Technology Act,
the National Critical Information Infrastructure Protection Center (NCIIPC) of India
was established in 2014.
In international legislation, there is a lack of a unified approach to defining
the criteria and features of critical information infrastructure. In many ways, the
regulatory definition of critical information infrastructure is related to the concepts
of national cyber security and its priorities. In some countries of the world, critical
information infrastructure is considered as information infrastructure of traditional
critical infrastructure. At the same time, the understanding is developing that nodes
of the information infrastructure, which are not connected to any objects of the
traditional critical infrastructure, can also be of critical importance in the conditions
of the transition to the digital economy and the information society.
As a result of the conducted research, it was established that the concept of
“critical infrastructure” is identified with such definitions as: infrastructure; life
support systems; critical infrastructure facilities; vital social functions; products,
goods, services and related processes.
With the use of the system approach and the classification method, the
interpretation of the term “critical infrastructure” proposed by various scientific
schools is conventionally systematized, according to such groups as: system;
elements of the system; structure (network, physical, organizational); set of
assets; security direction; the key security task of the state; object of protection
(administrative-legal, cybernetic); a component of the national infrastructure; object
of state administration; a component of information security, etc.
In this work, it is proposed to consider critical infrastructure from the
standpoint of ensuring information security in the system of national security of
states and restructuring of national economies.
Based on the generalization of conceptual provisions regarding this issue, it
is proposed to interpret the term “information security” as an important factor in
achieving stable and effective functioning of critical infrastructure objects in the
system of the national economy, and “cyber security” (from two positions) as a
practical activity aimed at protection of critical infrastructure (set of objects, systems,
networks) against cyber attacks and threats; an effective tool for protecting critical
infrastructure in cyberspace.
From the point of view of information security, the development of critical
infrastructure can be understood as the process of transformational changes in
information systems and telecommunication networks through the transition of
key infrastructure components to a qualitatively new level of functioning thanks to
adaptation to the variability and instability of the digital environment, taking into
account the impact of possible cyber threats, risks and modern challenges of the
global economy.
It is worth noting that the scientific novelty of this research consists in
the combination, symbiosis and integration of the categories “development”,
“infrastructure”, “critical infrastructure”, “security”, “information security”,
“cyber security” taking into account the factors of the exogenous and endogenous
environment, peculiarities, patterns, trends in the development of processes,
qualitative transformations with the presence of interrelationships of organizational,
digital, logistical, foreign economic, innovative and social transformations
characterized by quantitative and qualitative changes. This makes it possible to
achieve the set goals, to take into account various aspects of the development of
critical infrastructure facilities in the conditions of the digital economy.
In further studies, it is planned to clarify the essence and content of the
concepts “security of critical infrastructure”, “protection of critical infrastructure”,
“sustainability of critical infrastructure”.
BIBLIOGRAPHY
Ahadiat, A., Dacko-Pikiewicz, Z. (2020). Effects of ethical leadership and
employee commitment on employees’ work passion. Polish Journal of Management
Studies, vol. 21, no. 2, pp. 24-35. http://dx.doi.org/10.17512/pjms.2020.21.2.02.
Aschauer, D. A. (1989). Is Public Expenditure Productive? Journal of
Monetary Economics, vol. 23, no. 2, pp. 177-200. https://doi.org/10.1016/0304-
3932(89)90047-0.
Barracuda (2022). Market Report. The state of industrial security in 2022.
https://assets.barracuda.com/assets/docs/dms/NetSec_Report_The_State_of_IIoT_
final.pdf.
Bezpartochna, O., Pushak, Ya., Trushkina, N. (2022). Current issues of
information security management during the state of martial. Current issues of
security management during martial law: scientific monograph. Košice: Vysoká
škola bezpečnostného manažérstva v Košiciach, pp. 8-19.
Bezpartochnyi, M., Revenko, D., Dolha, H., Trushkina, N. (2022). Model Tools
for Diagnosing the Stability and Survivability of Economic Systems. Distributed
Sensing and Intelligent Systems. Studies in Distributed Intelligence / Edited by M.
Elhoseny, X. Yuan, Sd. Krit. Switzerland, Cham: Springer, pp. 275-288. https://doi.
org/10.1007/978-3-030-64258-7_25.
Blaiklock, M. (2014). The infrastructure finance handbook: principles, practice
and experience. London: Euromoney Books.
Boden, M., Cagnin, C., Carabias, V., Haegeman, K., Könnölä, T. (2010). Facing
the future: time for the EU to meet global challenges. Luxembourg: Publications
Office of the European Union.
Clark, J. M. (1923). Studies in the Economics of Overhead Costs. Chicago:
University of Chicago Press.
Deloitte (2021). Deloitte Global 2021 Future of Cyber Survey finds rapid
increase in cyberattacks driven by organisations’ embrace of digital transformation.
https://www2.deloitte.com/mm/en/pages/risk/articles/deloitte-global-2021-future-
of-cyber-survey-finds-rapid-increase-in-cyberattacks.html.
Dźwigoł, H. (2008). Problemy zarządzania nowoczesnymi organizacjami
gospodarczymi. Czynniki kształtujące elementy systemu zarządzania współczesną
organizacją, nr. 158, ss. 57-69.
Dzwigol, H. (2016). Modelling of Restructuring Process. Zeszyty Naukowe
Politechniki Śląskiej. Organizacja i Zarządzanie, nr. 99, ss. 89-106.
Dzwigol, H. (2021). Meta-analysis in management and quality sciences.
Marketing and Management of Innovations, vol. 1, pp. 324-335. https://doi.
org/10.21272/mmi.2021.1-25.
Dźwigol, H., Dźwigoł-Barosz, M., Zhyvko, Z., Miśkiewicz, R., Pushak, H.
(2019). Evaluation of the energy security as a component of national security of
the country. Journal of Security and Sustainability Issues, vol. 8, no. 3, pp. 307-317.
Dzwigol, H., Trushkina, N., Kwilinski, A. (2021). The Organizational and
Economic Mechanism of Implementing the Concept of Green Logistics. Virtual
Economics, vol. 4, no. 2, 74-108. https://doi.org/10.34021/ ve.2021.04.02(3).
Dźwigoł, H., Kwilinski, A., Trushkina, N. (2021). Green Logistics as a
Sustainable Development Concept of Logistics Systems in a Circular Economy.
Proceedings of the 37th International Business Information Management Association
(IBIMA), 1-2 April 2021 (pp. 10862-10874). Cordoba, Spain: IBIMA Publishing.
Ernst & Young (2021). Cybersecurity: how do you rise above the waves of a
perfect storm? EY Global Information Security Survey 2021. https://www.ey.com/
en_gl/ cybersecurity/cybersecurity-how-do-you-rise-above-the-waves-of-a-perfect-
storm.
European Business Association (2021). Digital Transformation Index
2021. https://eba.com.ua/wp-content/uploads/2021/05/digital-index_ukr1.pdf. (in
Ukrainian)
Frischmann, B. M. (2013). Infrastructure: the social value of shared resources.
New York: Oxford University Press.
Ganea, V., Trushkina, N., Ţîrlea, M. R., Birca, I. (2022). Economia circulară
– un model de perspectivă pentru Republica Moldova [Circular Economy – a
Perspective Model for the Republic of Moldova]. UNIVERS STRATEGIC – Revistă
de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate, Anul XIII, nr. 4(52), pp. 52-68.
Hedtkamp, G. (1996). Die Bedeutungder Infrastruktur in makrookonomischer
Sicht. Munchen: Osteuropa-Inst.
Hirschman, A. O. (1958). The strategy of economic development. New Haven,
Conn: Yale University Press.
Jochimsen, R. (1966). Theorie der Infrastruktur: Grundlagen der
marktwirtschaftlichen Entwicklung. Tübingen: J.C.B. Mohr.
Karbownik, A., Dźwigoł, H., Wodarski, K. (2012). System zarządzania
ryzykiem uczelni wyższej. Zeszyty Naukowe Politechniki Śląskiej. Organizacja i
Zarządzanie, nr. 60, ss. 125-139.
Khaustova, V. Ye., Trushkina, N. V. (2022). Teoretychni pidkhody do
vyznachennia poniattia “merezheva struktura” [Theoretical approaches to defining
the concept of “network structure”]. Business Inform, no. 8, pp. 12-19. https://doi.
org/10.32983/2222-4459-2022-8-12-19. (in Ukrainian)
KPMG (2022). KPMG Cyber trust insights 2022. Building trust through
cybersecurity and privacy. https://assets.kpmg.com/content/dam/kpmg/xx/
pdf/2022/10/kpmg-cyber-trust-insights-2022.pdf.
Kryshtanovych, S., Prosovych, O., Panas, Y., Trushkina, N., Omelchenko,
V. (2022). Features of the Socio-Economic Development of the Countries of the
World under the influence of the Digital Economy and COVID-19. International
Journal of Computer Science and Network Security, vol. 22, no. 1, pp. 9-14. https://
doi.org/10.22937/IJCSNS.2022.22.2.2.
Kryvenko, P. (2022). Survey in the field of protection against cyber threats.
https://www.newgeopolitics.org/2022/08/13/survey-in-the-field-of-protection-
against-cyber-threats/.
Kwilinski, A. (2017). Development of industrial enterprise in the conditions
of formation of information economics. Thai Science Review, Autumn, pp. 85-90.
Kyzym, M. O., Khaustova, V. Ye., Trushkina, N. V. (2022). Merezheva
ekonomika: evoliutsiia rozvytku, peredumovy stanovlennia kontseptsii, kontseptualni
pidkhody do vyznachennia [Network economy: evolution of development,
prerequisites for the formation of the concept, conceptual approaches to definition].
Business Inform, no. 11, pp. 40-51. https://doi.org/10.32983/2222-4459-2022-11-
40-51. (in Ukrainian)
Kyzym, M. O., Khaustova, V. Ye., Trushkina, N. V. (2022). Sutnist poniattia
«krytychna infrastruktura» z pozytsii natsionalnoi bezpeky Ukrainy [The essence of
the concept of “Critical Infrastructure” from the standpoint of national security of
Ukraine]. Business Inform, no. 12, pp. 58-78. https://doi.org/10.32983/2222-4459-
2022-12-58-78. (in Ukrainian)
Lewis, W. A. (1955). The Theory of Economic Growth. London: G. Allen &
Unwin Ltd.
Marshall, A. (1920). Principles of Economics (Revised ed.). London:
Macmillan; reprinted by Prometheus Books.
Miśkiewicz, R., Rzepka, A., Borowiecki, R., Olesińki, Z. (2021). Energy
Efficiency in the Industry 4.0 Era: Attributes of Teal Organizations. Energies, vol.
14, iss. 20, 6776. https://doi.org/10.3390/en14206776.
Morgan, S. (2016). Worldwide Cybersecurity Spending Increasing
To $170 Billion By 2020. Forbes. March 9. https://www.forbes.com/sites/
stevemorgan/2016/03/09/worldwide-cybersecurity-spending-increasing-to-170-
billion-by-2020/?sh=18e4e3366832.
Murphy, K., Schleifer, A., Vishny, R. W. (1989). Industrialization and the Big
Push. Journal of Political Economy, vol. 97, no. 5, pp. 1003-1026.
Nurkse, R. (1966). Problems of Capital Formation in Underdeveloped
Countries. Oxford: Oxford University Press.
Pesenti, A. (1970). Manuale di economia politica. Vol. primo. Roma: Editori
Riuniti Nuova Biblioteca di Cultura.
Rathnayaka, B., Siriwardana, C., Robert, D., Amaratunga, D., Setunge, S.
(2022). Improving the resilience of critical infrastructures: Evidence-based insights
from a systematic literature review. International Journal of Disaster Risk Reduction,
vol. 78, 103123. https://doi.org/10.1016/ j.ijdrr.2022.103123.
Rehak, D., Hromada, M., Onderkova, V., Walker, N., Fuggini, C. (2022).
Dynamic robustness modelling of electricity critical infrastructure elements as a part
of energy security. International Journal of Electrical Power & Energy Systems,
vol. 136, 107700. https://doi.org/10.1016/ j.ijepes.2021.107700.
Rosenstein-Rodan, P. (1961). Notes on the Theory of the “Big Push”. Economic
Development for Latin America. International Economic Association Series / Edited
by H. S. Ellis. London: Palgrave Macmillan, pp. 57-81. https://doi.org/10.1007/978-
1-349-08449-4_3.
Rostow, W. W. (1962). The Stages of Economic Growth. London: Cambridge
University Press.
Ruan, F., Tsai, R., Zhang, K., Zheng, T. (2017). Year 2035: 400 Million Job
Opportunities in the Digital Age. The Boston Consulting Group. https://web-assets.
bcg.com/img-src/BCG_Year-2035_400-Million-Job-Opportunities-Digital%20
Age_ENG_Mar2017_tcm9-153963.pdf.
Saługa, P. W., Szczepańska-Woszczyna, K., Miśkiewicz, R., Chład, M. (2020).
Cost of equity of coal-fired power generation projects in Poland: Its importance for
the management of decision-making process. Energies, vol. 13, iss. 18, 4833. https://
doi.org/10.3390/en13184833.
Samuelson, P. A. (1954). The Pure Theory of Public Expenditure. The Review
of Economics and Statistics, vol. 36, no. 4, pp. 387-389.
Samuelson, P., Nordhaus, W. (2009). Economics. 19th ed. New York: McGraw
Hill.
Scholz, C., Schauer, S., Latzenhofer, M. (2022). The emergence of new
critical infrastructures. Is the COVID-19 pandemic shifting our perspective on what
critical infrastructures are? International Journal of Disaster Risk Reduction, vol.
83, 103419. https://doi.org/10.1016/j.ijdrr.2022.103419.
Shen, L., Li, J., Suo, W. (2022). Risk response for critical infrastructures
with multiple interdependent risks: A scenario-based extended CBR approach.
Computers & Industrial Engineering, vol. 174, 108766. https://doi.org/10.1016/
j.cie.2022.108766.
Simonis, U. E. (1989). Ecological Modernization of Industrial Society – Three
Strategic Elements. Economy and Ecology: Towards Sustainable Development.
Volume 1: Economy & Environment / Edited by F. Archibugi, P. Nijkamp. Dordrecht:
Springer, pp. 119-137. https://doi.org/10.1007/978-94-015-7831-8_7.
Singer, H. W. (1964). International Development: Growth and Change. New
York: McGraw-Hill.
Srinivasan, R., Parlikad, A. K. (2013). Value of condition monitoring in
infrastructure maintenance. Computers & Industrial Engineering, vol. 66, iss. 2, pp.
233-241. https://doi.org/10.1016/j.cie.2013.05.022.
Szczepańska-Woszczyna, K., Gatnar, S. (2022). Key Competences of
Research and Development Project Managers in High Technology Sector. Forum
Scientiae Oeconomia, vol. 10, no. 3, pp. 107-130. https://doi.org/10.23762/ FSO_
VOL10_NO3_6.
Trushkina, N. (2019). Development of the information economy under the
conditions of global economic transformations: features, factors and prospects.
Virtual Economics, vol. 2, no. 4, pp. 7-25. https://doi.org/10.34021/ve.2019.02.04(1).
Trushkina, N., Prokopyshyn, O. (2021). Circular economy as a new way of
managing in the conditions of digital transformations. Green, Blue & Digital Economy
Journal, vol. 2, no. 3, pp. 64-71. https://doi.org/10.30525/2661-5169/2021-3-10.
Trushkina, N. V. (2023). Rozvytok krytychnoi informatsiinoi infrastruktury
z pozytsii kiberbezpeky: teoretychni aspekty [Development of critical information
infrastructure from the point of view of cyber security: theoretical aspects].
Upravlinnia sotsialno-ekonomichnymy systemamy na osnovi pidvyshchennia
efektyvnosti marketynhovykh posluh v umovakh didzhytalizatsii [Management of
socio-economic systems on the basis of increasing the effectiveness of marketing
services in the conditions of digitalization]: a collective monograph / Edited by V.
I. Chobitok; Ukrainian Engineering and Pedagogical Academy. Kharkiv: I. S.
Ivanchenko Publishing House, pp. 206-215. (in Ukrainian)
Trushkina, N. (2023). Sutnist poniattia “rozvytok krytychnoi infrastruktury”
[The essence of the concept of “development of critical infrastructure”]. Moderní
aspekty vědy: XXIX. Díl mezinárodní kolektivní monografie. Česká republika,
Jesenice: Mezinárodní Ekonomický Institut s.r.o., 2023. Str. 149-163. (in Ukrainian)
World Economic Forum (2022). Global Cybersecurity Outlook 2022.
Insight Report. https://www3.weforum.org/docs/WEF_Global_Cybersecurity_
Outlook_2022.pdf.
Wróbel, R. (2019). Dependencies of elements recognized as critical
infrastructure of the state. Transportation Research Procedia, vol. 40, pp. 1625-
1632. https://doi.org/10.1016/ j.trpro.2019.07.225.
Youngson, A. (1967). Overhead Capital: Study Development Economics. 1st
ed. Edinburgh: Edinburgh University Press.
Zhang, C., Liu, X., Jiang, Y. P., Fan, B., Song, X. (2016). A two-stage resource
allocation model for lifeline systems quick response with vulnerability analysis.
European Journal of Operational Research, vol. 250, iss. 3, pp. 855-864. https://doi.
org/10.1016/ j.ejor.2015.10.022.
EVOLUȚII ACTUALE
ALE ACHIZIȚIILOR PUBLICE
DIN REPUBLICA MOLDOVA
CURRENT DEVELOPMENTS
IN PUBLIC PROCUREMENT
IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Liliana BUZILĂ1
Abstract
Public procurement is a broad concept that encompasses the process by which

state-authorized entities seek suppliers of goods, works, and services. Likewise,
public procurement represents an organized system of purchasing goods, performing
work, and providing services to meet the needs of municipal and state institutions.
Since 2007, there has been a continuous process of creation and development of the
public procurement system in the Republic of Moldova. An important factor in this
has been the European integration process. The dynamics of the annual volume of
public procurement, in which the purchase of goods predominates, is unstable. In
recent years, there has been a certain decrease under the influence of a pandemic
crisis. Also, the qualitative transformation of the public procurement system in the
Republic of Moldova through the massive implementation of information technologies
and modern standards of transparency is remarkable.
Keywords: public procurements; contracts; procedures;
Rezumat
Achizițiile publice sunt un concept larg care cuprinde procesul, prin care
entitățile autorizate de stat caută furnizori de bunuri, lucrări și servicii. De asemenea,
achizițiile publice reprezintă un sistem organizat de achiziționare de bunuri, efectuare
de lucrări și prestare de servicii pentru a răspunde nevoilor instituțiilor municipale și
ale statului. Începând cu anul 2007, în Republica Moldova are loc un proces continuu
1
Doctorand, Universitatea de Stat din Moldova, https://orcid.org/0009-0008-8319-4758, [email protected]
de creare și dezvoltare a sistemului de achiziții publice. Un factor important în acest
sens a fost procesul de integrare europeană. Dinamica volumului anual al achizițiilor
publice, în care predomină achiziția de bunuri, este instabilă. În ultimii ani, s-a
înregistrat o anumită scădere sub influența unei crize pandemice. De asemenea, este
remarcabilă transformarea calitativă a sistemului de achiziții publice din Republica
Moldova prin implementarea masivă a tehnologiilor informaționale și a standardelor
moderne de transparență.
Cuvinte cheie: achiziții publice; contracte; proceduri;
JEL classification: H00, H50, H72
INTRODUCERE
Achizițiile publice se referă la procurarea de către administrația publică și
întreprinderile de stat de bunuri, servicii și lucrări.
În lucrarea lor din anul 2016 [2] experții Diana Enachi și Viorel Chivriga au
menționat condițiile de bază ale funcționării unui sistem eficient de achiziții publice:
- Este importantă perceperea eficienței utilizării fondurilor publice în cadrul
sistemului de achiziții prin generarea valorii, cel mai mic preț nefiind prioritate
principală. Este vorba nu doar executarea unei cheltuieli în limita bugetului planificat,
ci de necesitatea alegerii celei mai bune oferte sub aspect tehnico-economic, care să
creeze o valoare economică autentică;
- Este recomandabilă evitarea concentrării formale pe procedura în sine și
concentrarea pe proces. Politica statului în domeniul achizițiilor publice trebuie să
fie orientată către efectuarea unor procurări eficiente din perspectiva beneficiarilor
direcți ai serviciilor şi investițiilor publice, adică a ridicării calității standardului de
viață al cetățenilor țării.
- Este necesară elaborarea și implementarea legislației coerente şi simple de
aplicat, precum și evitarea supra-reglementării, care nu face decât să îngreuneze
activitatea autorităților contractante prin diverse proceduri extrem de birocratice.
În Republica Moldova procesul de creare a sistemului de achiziții publice a
început prin aprobarea Legii privind achizițiile publice în anul 2007 [4].
Cadrul legal al sistemului de achiziţii publice a fost înnoit în anul 2015 în baza
Legii noi privind achiziţiile publice [5].
Organil public responsabil de organizarea domeniului analizat este Agenția
Achiziții Publice (în continuare – AAP), care este autoritate a administrației publice
în subordinea Ministerului Finanțelor. AAP este constituită în scopul fortificării
capacităților autorităților contractante în domeniul achiziţiilor publice, în scopul
monitorizării conformității desfășurării procedurilor de achiziții publice, precum și
al efectuării analizei sistemului de achiziţii publice.
Odată cu semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și

Uniunea Europeană a fost lansat procesul de perfecționare a sistemului de achiziții
publice la nivel național. În special, este vorba de prevederile titlului V al capitolului
8, care au stabilit standardele de bază în atribuirea contractelor de achiziție. [2]
La fel, sunt de remarcat măsurile pentru punerea în aplicare a Acordului privind
achizițiile publice ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Strategiei de dezvoltare
a sistemului de achiziţii publice pentru anii 2016-2020 şi Planul de acţiuni privind
implementarea acesteia. [1]
Articolul dat are drept scop analiza sistemului de achiziții publice din
Republica Moldova.
ANALIZASITUAȚIEI GENERALE ȘIATENDINȚELOR

ÎN DOMENIUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
Indicatorii bază a activității AAP sunt prezentați în Tabelul 1.
Tabelul 1 Indicatorii activității AAP
Indicatorii 2018 2019 2020 2021
Numărul procedurilor 10830 5179 4355 3485
Numărul contractelor 25327 13800 12416 13450
Suma achizițiilor (milioane lei) 10508,7 8939,9 9040,6 8445,5
Sursa: [10]
Din datele tabelului reiese, că în perioada analizată a avut loc o tendință

generală de comprimare a activității AAP.
Aceasta în mare parte se referă la numărul procedurilor, care în 2021 a
constituit 3485, fiind în scădere de la nivelul de 10830 unități în anul 2018.
Numărul contractelor încheiate s-a redus de la 25327 în anul 2018 în anul
2018 până la 13450 contracte şi acorduri adiționale în anul 2021, fiind totuși cu 1034
mai multe decât în perioada similară a anului 2020.
Valoare totală a achiziţii publice s-a redus de la 10508,7 milioane lei în anul
2018 până la 8445,5 milioane lei în anul 2021, ceea ce este cu 595,2 milioane lei mai
puțin decât în anul 2020 și reprezintă o scădere de 6,6%.
Dinamica generală a volumului anual al achizițiilor publice în Republica
Moldova este prezentată în Figura 1.
În perioada analizată, volumul total al achizițiilor publice în Republica
Moldova a fost de 105293 milioane lei.
Iar volumul mediu anual a fost de 7521 milioane MDL. Nivelul maxim al
achizițiilor publice a fost înregistrat în 2014 la 10839 milioane MDL.

Este de remarcat faptul, că pe parcursul lunilor ianuarie-septembrie 2022
volumul achizițiilor publice a sporit cu 43,7% față de perioada similară a anului
2021. În expresie valorică, în perioada respectivă, au procurat bunuri, servicii și
lucrări de 8,84 miliarde lei, comparativ cu 8,45 miliarde lei din anul 2021. Experții
prognozează, că în anul 2022 volumul al achizițiilor publice va constitui 11,5 - 12
miliarde lei. [3]
Dinamica ponderii volumului achizițiilor publice în PIB în Republica Moldova
este prezentată în Figura 2.
În perioada anilor 2008–2021 acest indicator a avut tendința generală de
scădere de la 9.4% până la 3.5%, nivelul maxim (9,7%) fiind înregistrat în anul 2014.
Figura 1. Dinamica volumului anual al achizițiilor publice în Republica

Moldova (milioane lei). Sursa: [10]
Figura 2. Repartizarea achizițiilor publice în funcție de tipul obiectului

achiziției (%). Sursa: [10]
Explicația de bază a acestui proces rezidă în creștere treptată a PIB-ului

Republicii Moldova pe fonul scăderii volumului achizițiilor publice.
Analiza efectuată demonstrează sustenabilitate achizițiilor publice pe termen
scurt prin prisma următorilor indicatori calculați pentru perioada anilor 2017-2021
[1]:
- creșterea achizițiilor publice cu un ritm relativ jos (3,2%) față de schimbarea
nivelului mediu anual al cheltuielilor Bugetului Public Național (BPN) (11,1%);
- reducerea ponderii achizițiilor publice în cheltuielile totale ale Bugetului
Public Național de la 17,6% în anul 2018 până la 10,3% în anul 2021;
- menținerea sporului mediu anual al veniturilor BPN (11,3%) aproximativ la
același nivel față de cel al cheltuielilor BPN.
ANALIZA SCHIMBĂRILOR STRUCTURALE ALE ACHIZIȚI

ILOR PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Repartizarea achizițiilor publice după tipul de proceduri este prezentată în

Figura 3.
Pentru început, este remarcabilă tendința de perfecționare calitativă a
modalităților de organizare a achizițiilor publice.
Din anul 2016 nu s-au mai efectuat achiziții publice în forma dialogului
competitiv – procedură de licitație deschisă, desfăşurată în două etape, aplicabilă
în cazul contractelor de achiziţii deosebit de complexe, la care poate solicita să
participe orice operator economic şi în cadrul căreia autoritatea contractantă întreține
un dialog cu ofertanții admişi la această licitaţie în vederea dezvoltării unei sau
mai multor soluţii alternative care să răspundă cerinţelor pe baza cărora ofertanţii
selectaţi urmează a fi invitaţi să îşi depună ofertele. [7]
Figura 3. Repartizarea achizițiilor publice după tipul de proceduri (milioane

lei). Sursa: [10]
Din anul 2017 nu mai sunt efectuate achiziții publice dintr-o singură sursă,
care au fost lansate în anul 2008 pentru următoarele cazuri [6]:
Nici o ofertă adecvată sau nici o candidatură nu a fost depusă ca răspuns la
procedura deschisă sau negociată, atâta timp cât condiţiile iniţiale ale contractului
nu sunt modificate substanţial (termenele de livrare/prestare/ efectuare, achitare,
condiţiile de livrare/prestare, cerinţele faţă de calitate, cantitate, garanţii, alte condiţii
esenţiale);
Într-o măsură strict necesară, din motive de maximă urgenţă, ca urmare a
unor evenimente imprevizibile pentru autoritatea contractantă în cauză, nu se pot
respecta termenele procedurilor deschise sau negociate, cu publicarea unui anunţ de
participare. În acest caz, motivele invocate pentru a justifica urgenţa achiziţiei nu
trebuie să reprezinte rezultatul neglijenţei autorităţii contractante.
Din motive tehnice, de creaţie, referitoare la protecţia drepturilor exclusive,
sau din alte motive obiective, de bunurile, lucrările şi serviciile necesare dispune un
singur operator economic, sau un singur operator economic are drepturi prioritare
asupra lor şi nu există o altă alternativă, ori operatorul economic este stabilit prin
lege.
Din anul 2019 a încetat practicarea cererea ofertelor de prețuri fără publicarea
în Buletinul Achiziţiilor Publice (BAP), la fel ca și efectuarea procedurilor de
achiziții publice pe suport de hârtie.
În anul 2021 nu au mai fost efectuate achiziții publice în baza cererilor
ofertelor de prețuri desfășurarea prin intermediul SIA RSAP (Sistemul Informaţional
Automatizat „Registrul de stat al achiziţiilor publice”).
Din anul 2018 în Republica Moldova funcționează Sistemul Informaţional
Automatizat „Registrul de stat al achiziţiilor publice” MTender (SIA RSAP
MTender), care este un sistem electronic online de achiziții electronice cu multiple
platforme, alcătuit dintr-un portal web și o Unitate Centrală de Date de date de tip
deschis (Open Data) și o rețea cu mai multe platforme din sectorul privat acreditate
pentru a sprijini licitațiile desfășurate electronic pentru clienții din sectorul public
și sectorul privat. Platforma electronica de achiziții este o platformă comercială
electronică de achiziții publice, acreditată pentru conectarea cu MTender și oferă
servicii de licitație electronică digitală atât clienților din sectorul public, cât și
cumpărătorilor din sectorul privat. Fiecare platformă de achiziții MTender oferă
un serviciu de asistență pentru cumpărători și operatori economici înregistrați pe
această platformă pentru a accesa serviciile electronice ale MTender [1].
În anul 2021 ponderea cea mai mare (76,4%) a fost deținută de achizițiile
efectuate prin intermediul licitațiile deschise desfășurate prin SIA RSAP Mtender în
sumă de 6449,9 milioane lei, care a crescut față de anul 2020 cu 456,4 milioane lei
(sau cu 7,6%).
Achizițiile efectuate prin intermediul cererilor ofertelor de prețuri, desfășurarea
prin intermediul SIA RSAP Mtender au avut ponderea de 15,1% în sumă de 1278,6
milioane lei, sporind față de anul 2020 cu 221,3 milioane lei (sau cu 20,9%).
Ponderea de 5,6% în anul 2021 a fost de ținută de negocierile fără publicare
cu un volum de 475,7 milioane lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 77,1
milioane lei sau cu 19,3%.
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare a fost
introdusă prin reglementările respective în anul 2016 pentru a fi aplicate numai în
următoarele cazuri [8]:
Nici o ofertă sau nici o ofertă adecvată ori nici o candidatură nu a fost depusă
ca răspuns la o procedură de licitaţie deschisă sau de licitaţie restrânsă atâta timp cât
condiţiile iniţiale ale contractului nu sunt modificate în mod substanțial (termenele
de livrare/prestare/ efectuare, achitare, condiţiile de livrare/prestare, cerinţele faţă de
calitate, cantitate, garanţii, alte condiţii esenţiale).
Într-o măsură strict necesară, din motive de maximă urgenţă ca urmare a unor
evenimente imprevizibile pentru autoritatea contractantă în cauză, nu se pot respecta
termenele pentru procedura de licitaţie deschisă sau de negociere cu publicarea
prealabilă a unui anunţ de participare. În acest caz, motivele invocate pentru a
justifica urgenţa achiziţiei nu trebuie să reprezinte rezultatul neglijenței autorităţii
contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului
pe o perioadă mai mare decît cea necesară pentru a face faţă situaţiei de urgenţă
care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui
anunţ de participare.
Din motive tehnice, de creaţie sau referitoare la protecţia drepturilor exclusive,
un singur operator economic dispune de bunurile, lucrările şi serviciile necesare sau
un singur operator economic are drepturi prioritare asupra lor şi nu există o altă
alternativă.
O pondere joasă (2,7%) în anul 2021 a revenit licitațiilor deschise desfășurate
prin intermediul SIA RSAP, care au avut drept efect efectuarea achizițiilor publice
în sumă de 229,7 milioane lei, care s-a redus cu 1346,2 milioane lei (sau cu 85,4%).
Achizițiile publice prin acord-cadrul în anul 2021 au avut o pondere
nesemnificativă (0,1%) și o valoare de 11,6 milioane lei.
Aceasta este „o modalitate specială de atribuire a contractelor de achiziții
publice care poate fi utilizată după aplicarea unei proceduri de achiziție publică și
care stabilește condițiile esențiale pentru contractele subsecvente care urmează să
fie atribuite, inclusiv cerințele pentru selectarea operatorului/operatorilor economic/
economici” [9].
Informațiile privind repartizarea achizițiilor publice în funcție de tipul
obiectului achiziției (bunuri/lucrări/servicii) sunt prezentate în Figura 4.
În anul 2021, 70,9% din numărul total de contracte de achiziții publice aferente
procurării de bunuri a fost încheiate în număr de 9538 de unități, adică cu 658 de
contracte mai mult decât în 2020.
Din punct de vedere al importanței, următoarea poziție este ocupată de lucrări
(17,5%) cu 2352 de contracte, în creștere față de anul precedent cu 377 de unități.
Contractele legate de achizițiile publice pentru procurarea de servicii au avut
o pondere de 11,6% din numărul total de contracte, constituind 1560 unități, practic
rămânând la nivelul anului precedent.
În ceea ce privește achizițiile, în anul 2021 majoritatea (45,8%) este legată
de achizițiile de bunuri în sumă de 3866,7 milioane lei, care au crescut cu 316,4
milioane lei (sau 8,9%) față de 2020.
Numărul contractelor Volumul achizițiilor (milioane lei)
Figura 4. Repartizarea achizițiilor publice în funcție de tipul obiectului

achiziției
Sursa: Rapoartele de activitate al AAP pentru anii 2014-2021, https://tender.
gov.md/ro/documente/rapoarte-de-activitate
Achizițiile publice de lucrări au avut valoare de 3516,1 milioane lei, care au

scăzut, respectiv, cu 1033,6 milioane lei (sau 22,7%). Achizițiile publice de servicii
au însumat 1062,7 milioane lei, cu un spor de 122,1 milioane lei (sau cu 13,0%).
CONCLUZII
Sistemul de achiziții publice constituie un element important al mecanismului
financiar al unui stat modern. În viziunile moderne, achizițiile publice reprezintă
o modalitate principală și eficientă de asigurare a instituțiilor bugetare și a
întreprinderilor de stat cu bunuri, lucrări și servicii. Începând cu anul 2007 în
Republica Moldova a fost constituit un sistem performant de achiziții publice, ca în
ultimii ani a implementat proceduri moderne de organizare a procurărilor statului de
bunuri, lucrări și servicii prin aplicarea tehnologiilor informaționale și respectarea
principiilor de transparență. Acest proces a fost fundamentat prin perfecționarea
continuă a cadrului juridic aferent. În perioada anilor 2018-2021 a avut loc o anumită
scădere a volumului achizițiilor publice, fiind foarte probabilă o creștere în anii
următori, inclusiv în cadrul activităților statului legate de depășirea consecințelor
crizelor pandemice, energetice și post-pandemice.
BIBLIOGRAFIE
1. BUZILĂ, Liliana. Controlul achizițiilor publice prin prisma criteriilor de
sustenabilitate, Revista Univers Strategic, No: 51, XIII/2022, p. 84-98, https://
www.ceeol.com/search/article-detail?id=1067025
2. ENACHI, Diana; CHIVRIGA, Viorel. Achizițiile publice în Republica
Moldova - probleme, reglementări noi și reforme așteptate, http://www.viitorul.org/
files/2_4.pdf
3. ENACHI, Diana. Volumul achizițiilor publice a atins cifra record de 8,8
miliarde lei, în primele nouă luni ale lui 2022, https://agora.md/stiri/110287/
volumul-achizitiilor-publice-a-atins-cifra-record-de-88-miliarde-lei-in-primele-
noua-luni-ale-lui-2022
4. Legea Republicii Moldova Nr. 96 din 13.04.2007 privind achiziţiile publice
(Publicată la 27.07.2007 în Monitorul Oficial Nr. 107-111 art. 470)
5. Legea Republicii Moldova Nr. 131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice
(Publicată la 31.07.2015 în Monitorul Oficial Nr. 197-205 art. 402)
6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr. 1407 din 10.12.2008 pentru
aprobarea Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice dintr-o singură
sursă (Publicată la 19.12.2008 în Monitorul Oficial Nr. 226-229 art. 1425)
aprobarea Regulamentului privind realizarea achiziţiilor publice prin dialog
competitiv (Publicată la 18.10.2013 în Monitorul Oficial Nr. 228-232 art. 907)
aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice folosind procedura de
negociere (Publicată la 31.05.2016 în Monitorul Oficial Nr. 150 art. 712)
aprobarea Regulamentului cu privire la acordul-cadru ca modalitate specială de
atribuire a contractelor de achiziții publice (Publicată la 02.10.2020 în Monitorul
Oficial Nr. 247-257 art. 854)
10. Rapoartele de activitate al AAP, https://tender.gov.md/ro/documente/
rapoarte-de-activitate
PARTICULARITĂȚILE IMPLEMENTĂRII
SISTEMULUI DE GESTIUNE BAZAT PE
ABORDAREA VALORII
PECULIARITIES OF THE MANAGEMENT

SYSTEM IMPLEMENTATION
BASED ON THE VALUE APPROACH
Mariana Rodica ŢÎRLEA1

Iulita BIRCA2
Abstract
This paper presents the essence and peculiarities of the implementation of

management based on the value approach based on the synthesis of the experience of
the publications of experts from different countries in the addressed field. The mentioned
method of corporate management aims to maximize the value for shareholders.
International experience has demonstrated the effectiveness of its implementation in
entities from industrially developed countries, the potential for increasing value being
demonstrated by many successful examples. The implementation of this managerial
method has a lot of technological nuances and is dependent on compliance with the
necessary conditions and the favorable impact of environmental factors. Among the
most important conditions for the efficient operation of the management system based
on the value approach are the development of a rigid entity evaluation system and the
establishment of specific requirements for the entity’s managers and workers, which
are reflected in the entity’s internal organizational culture.
Keywords: economic entity; management; entity value; entity

management; value maximization; strategic position;
1
Conf. univ. dr., Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, România ORCID: https://orcid.
org/0000-0002-0665-5839 [email protected]
2
doctorand, Universitatea din Suceava „Stefan cel Mare”, 720229, România. ORCID ID https://orcid.org/0000-
0002-3910-8022, [email protected]
Rezumat
Lucrarea de fata prezintă esența și particularităţile implementării

managementului bazat pe abordarea valorica bazata pe sinteza experienţei
publicațiilor experților din diferite tari in domeniul abordat. Metoda menționată de
management corporativ are ca scop maximizarea valorii pentru acționari. Experiența
internațională a demonstrat eficiența implementării sale în entități din țări dezvoltate
industrial, potențialul de creștere a valorii fiind demonstrat de multe exemple de succes.
Implementarea acestei metode manageriale are o mulțime de nuanțe tehnologice și
depinde de respectarea condițiilor necesare și de impactul favorabil al factorilor de
mediu. Printre cele mai importante condiții pentru funcționarea eficientă a sistemului
de management bazat pe abordarea valorii se numără dezvoltarea unui sistem rigid de
evaluare a entităților și stabilirea unor cerințe specifice pentru managerii și lucrătorii
entității, care se reflectă în cultura organizațională internă a entității.
Cuvinte-cheie: entitate economică; gestiune; valoarea entității;

managementul entității; maximizarea valorii; poziția strategică;
JEL G32, D04, D46.
INTRODUCERE
Î n opinia lui Jason Gordon, „gestiunea bazată pe abordarea valorii

(Value Based Management, VBM) este filozofia de management prin
care managerii se concentrează pe creare, managementul și măsurarea valorii
corporative” [5].
VBM este „concepția de management orientată spre crearea de valoare
maximă a entităților și, drept consecință, maximizarea valorii pentru acționari.
VBM cuprinde procesele de creare, gestionare și măsurare a valorii” [9].
În acest context, experții de la JC Jones afirmă: „Managementul bazat pe
valoare se concentrează pe crearea de valoare viitoare, gestionarea activelor afacerii
și a resurselor umane pentru valoare, alinierea intereselor părților interesate și
măsurarea succesului prin evaluarea entității. Această abordare oferă instrumente
de evaluare cu ajutorul cărora managementul entității poate analiza cu precizie
poziția strategică și poate prioritiza inițiativele care maximizează valoarea pentru
acționari ai entității, având în vedere principiile directoare – viziune, misiune și
valori” [6].
Din definiții prezentate reiese că VBM în cadrul unei entități are drept scop
tradițional maximizarea valorii pentru acționari.
Expertul Timothy Koller a afirmat: „Gândirea din spatele VBM este simplă.
Valoarea unei entități este „determinată de fluxurile de numerar viitoare actualizate.
Valoarea este creată numai atunci când entitățile investesc capital la randamente
care depășesc costul acelui capital. VBM extinde aceste concepte concentrându-se
pe modul în care entitățile le folosesc pentru a lua atât decizii strategice majore,
cât și cele de operare de zi cu zi. Execută corect, este o abordare a managementului
care aliniază aspirațiile generale ale unei entității, tehnicile analitice și procesele de
management pentru a concentra luarea deciziilor de management asupra factorilor
cheie de valoare” [7].
Fundamentul VBN este „teoria agenției guvernanței corporative, care
prevede că firmele acționează ca agenți ai acționarilor săi. Adică, acționarii investesc
în proprietatea corporativă și, prin urmare, își încredințează resursele conducerii
managerilor și lucrătorilor corporației. În entitățile mari există adesea o divergență
puternică între interesul pe termen scurt și pe termen lung al funcționarilor și al
acționarilor. Acest lucru este cauzat, în primul rând, de solicitarea pe termen scurt
de profit și de asimetria informațională între angajații entității în comparație cu
acționarii ei” [4].
Se crede că divergența de interese dintre angajat, manager și acționar
influențează acțiunile și deciziile angajaților și managerilor care se pot detașa de
interesele acționarilor.
Regulile de guvernanță corporativă tind să formeze un cadru legal similar
cu cel al relației agent-principal. Aceste reguli urmăresc să ajusteze stimulentele
angajaților și managerilor cu cele ale acționarilor. Ei tind să stabilească reguli
și obiceiuri menite să prevină rezultatele negative ale intereselor corporative
divergente. În plus, teoria agenției se referă la îndatoririle pe care angajații de orice
nivel le au față de corporație.
Prezentul articol vine cu prezentarea unui tablou nuanțat și complex asupra
VBM.
LITERATURA ŞTIINŢIFICĂ DE SPECIALITATE

La momentul de față este disponibil un număr relativ mare de publicați
dedicate aspectelor teoretice ale VNM. Drept exemplu, pot fi menționate operele
autorilor Jason Gordon și Timothy Koller.
Cercetătorul Vladimir Bukvič a examinat exemplele practice ale VBM,
iar Ciora Costin a examinat măsurarea performanței, crearea de valoare și
managementul bazat pe valoare în contextul competitivității și al globalizării.
O sinteză profundă a literaturii ce vizează funcționarea sistemului VBM
și legătura sa cu performanțele firmelor implicate o găsim în articolul lui Giulio
Corazza.
Lucrările anumitor autori au fost dedicate implementării VBN. Ca exemplu,
pot fi menționați Samuel C. Weaver J., Fred Weston și Teimuraz Vashakmadze.
METODOLOGIA CERCETĂRII
Studierea publicațiilor disponibile în internet asupra sistemului de
gestiune bazat pe abordarea valorii a permis conturarea unui tablou
conceptual, care apoi a fost supus unei sinteze în scopul expunerii în
cadrul prezentei lucrări.
REZULTATELE CERCETĂRII ȘI DISCUȚII

VBM este bazat pe trei piloni [8]:
 ”Crearea de valoare. Strategiile și deciziile tactice în cadrul entității
trebuie să se concentreze pe crearea valorii adăugate pe termen lung și maximizarea
randamentului capitalului.
 Gestionarea valorii. Managerii entității trebuie să gestioneze entitățile
economice pentru a le maximiza valoarea. Cultura organizațională trebuie să fie
orientată spre a permite maximizarea valorii, iar structurile de guvernanță trebuie
să susțină crearea și menținerea valorii. Administrația firmei trebuie să promoveze
imperativul de creare a valorii.
 Măsurarea valorii. Managerii entității trebui să definească valoarea și
să determine modalitățile de măsurare a acesteia, dacă doresc să o maximizeze”.
Managementul bazat pe valoare include planificarea și execuția care aliniază
următoarele:
 ”viziune și misiune;
 la nivel de entitate și strategie competitivă;
 guvernare;
 cultură;
 organizare și structură;
 comunicare;
 proceduri și sisteme de luare a deciziilor;
 procese și sisteme de management al performanței;
 sisteme de recompense și stimulente” [5,8].
De regulă, VBM se aplică de entități pentru operarea și concurența pe
mai multe piețe:
 ”Piața produselor și serviciilor sale.
 Piața pentru managementul și controlul corporativ (concurență pentru
determinarea cine este responsabil de o organizație, amenințare de
preluare, restructurare și/sau o cumpărare cu efect de levier).
 Piețele de capital (concurând pentru favoarea și banii investitorilor).
 Piața angajaților și managerilor (concurență pentru imaginea entității
și capacitatea de a atrage talente de top)” [9].
Beneficiile VBM sunt următoarele:
 ”poate maximiza crearea de valoare în mod constant;
 mărește transparența corporativă;
 ajută organizațiile să facă față piețelor de capital globalizate și
dereglementate;
 aliniază interesele managerilor (de top) cu interesele acționarilor și ale
părților interesate;
 facilitează comunicarea cu investitorii, analiștii și comunicarea cu
părțile interesate;
 îmbunătățește comunicarea internă despre strategie;
 previne subevaluarea stocului;
 stabilește priorități clare de management;
 facilitează îmbunătățirea procesului decizional;
 ajută la echilibrarea compromisurilor pe termen scurt, mediu și lung;
 încurajează investițiile care creează valoare;
 îmbunătățește alocarea resurselor;
 eficientizează planificarea și bugetarea;
 stabilește obiective eficiente pentru compensare;
 facilitează utilizarea stocurilor pentru fuziuni sau achiziții;
• previne preluările;
• ajută la o gestionare mai bună a complexității crescute și a
incertitudinii și riscurilor mai mari” [8].
În anul 1994, expertul Entității McKinsey&Company Timothy Koller
a menționat avantajele implementării VBM în proporții de creștere a valorii
potențiale a entității:
• ”în domeniul vânzării cu amănuntul a bunurilor de uz casnic – 30-40%;
• în industria asigurărilor – 25%;
• în industria bancară – 124%;
• în domeniul telecomunicațiilor pentru produsele noi – 240%” [7].
În acest context, studiul efectuat de Giulio Corazza a demonstrat
următoarele: „În urma analizei contribuțiilor empirice identificate, se poate afirma
că există o corelație directă între adoptarea sistemelor VBM și performanța firmei,
în special crearea de valoare pentru acționari. Adoptarea acestor sisteme de control
a confirmat în diferitele studii dovezile, că adoptarea sistemelor VBM ca sisteme
de management și control al managementului și utilizarea lor ca sisteme de
compensare a managementului contribuie la îmbunătățirea performanței firmei, în
ceea ce privește crearea de valoare pentru acționari” [2].
Cercetătorul Vladimir Bukvič afirmă că managementul bazat pe valoare
include următorii indicatori:
- Valoarea economică adăugată (Economic value added, EVA).
- Valoarea adăugată în numerar (cash value added, CVA).
- Randamentul fluxului de numerar al investiției (cash flow return on
investment, CFROI).
- Indicatori relevanți pentru analiza valorii pentru acționari (shareholder
value analysis, SVA)” [1].
Reieșind din opiniile unor experți, ”implementarea VBM în compartimentul
de determinare a valorii entității este bazată pe analiza fluxului de numerar
actualizat” [10].
Cercetătorul Vashakmadze Teimuraz a propus o viziune complexă asupra
valorii entității” [11]:
1
sau
. (2)
(3)
(4)
unde:
MVA – valoarea adăugată de piață;
RIi – profitul rezidual în perioada i;
EVAi – valoare economică adăugată în perioada i;
Re – costul capitalului propriu;
WACCe – costul mediu ponderat al capitalului;
NI – profitul net;
BVE – suma cheltuielilor pentru deservirea capitalului propriu;
ROE – rentabilitatea capitalului propriu;
NOPAT – profitul operațional net după impozitare;
IC – capitalul investit;
ROIC – rentabilitatea capitalului investit.
De asemenea, autorul menționat propune folosirea următorilor indicatori:
• Valoarea adăugată pentru acționar (SVA) – se calculează
ca suma dintre valoarea actuală (PV) a fluxului net de numerar
(NCF) și diferența dintre valorile actuale (PV) ale valorilor
reziduale determinate la sfârșitul și începutul anului de prognoză:
(5)
• aloarea adăugată în numerar (CVA) – se calculează
ca diferență între fluxul net de numerar înainte de cheltuielile cu
dobânda (CFBI) și produsul activelor nete la cost (NA) și costul
mediu ponderat al capitalului (WACC):
(6)
Fluxul de numerar înainte de cheltuielile cu dobânzile (CFBI) este calculat

ca venit net operațional după impozitare (NOPAT) plus amortizarea (DA) și minus
amortizarea economică (ED):
(7)
Amortizarea economică se calculează folosind următoarea formulă:
(8)
unde:
GFA – imobilizări brute – active imobilizate evaluate la cost istoric;
n – este durata de viață utilă a activelor imobilizate.
Expertul Timothy Koller a menționat că implementarea VBN în cadrul

entității înseamnă că managerii superiori:
• ”sunt pe deplin conștienți de faptul că obiectivul lor financiar final
este maximizarea valorii;
• au reguli clare pentru a decide când alte obiective depășesc acest
imperativ;
• au o înțelegere analitică solidă a variabilelor de performanță care
determină valoarea entității” [7].
În afară de aceasta, implementarea VBM necesită:
• Ajustarea proceselor și sistemelor de management spre maximizarea
valorii firmei.
• Încurajarea managerilor și angajaților să se comporte într-un mod
aferent.
• Ajustarea planificării, stabilirii obiectivelor, măsurării performanței și
a sistemelor de stimulare în orientare spre crearea de valoare.
Vashakmadze Teimuraz propune viziunile propriii asupra condițiilor
implementării VBM:
• „Susținerea obiectivelor cu indicatori cantitativi clari legați de crearea
de valoare.
• Aderarea cu strictețe la o astfel de abordare a gestionării afacerii
orientate spre maximizarea valorii.
• Asigurarea racordării structurii organizatorice și a culturii corporative
a entității la cerința de creare de valoare.
• Studiul profund al factorilor principali de valoare specifici fiecărei
unități de afaceri.
• Stabilirea unui management eficient al entității prin stabilirea unor
indicatori de reper specifici pentru aceasta și controlul strict al
rezultatelor activității ei.
• Elaborarea modalităților de motivarea a managerilor și angajaților să
creeze valoare” [11].
Examinând procesul de implementare a VBM în cadrul entității, este cazul
de amintit afirmația lui Costin Ciora: „Managementul bazat pe valoare depinde
de obiectivele corporative și de valorile entității. Obiectivele corporative pot fi
fie economice (valoarea acționarilor) și pot acoperi și celelalte părți (valoarea
părților interesate). Viziunea valorii acționarilor asupra valorii părților interesate
este discutată în mediul economic pentru o lungă perioadă de timp, concentrându-
se pentru a găsi cele mai bune opțiuni pe care o entitate ar trebui să le axeze pe
ambele perspective. În economiile de piață, există o idee acceptată că o entitate
trebuie să urmeze profitabilitatea economică. Mai mult, entitățile trebuie să caute
un nivel ridicat de responsabilitate socială pentru dezvoltarea lor viitoare. De cele
mai multe ori, profitabilitatea și responsabilitatea sunt contradictorii, rezultând în
decizii de management îndreptate către unul dintre cele două concepte” [3].
Este evident, că orice firmă trebuie să fie profitabilă pentru a supraviețui,
iar entitățile trebuie să remunereze capitalul la o rată a rentabilității, care
depășește costul său. ”Rentabilitatea capitalului trebui să fie să fie mai mare decât
dobânda aferentă unui depozit bancar (sau altei alternative de investire) pentru ca
dezvoltarea afacerii să fie justificată. Sporirea profitabilității și, în consecință, a
venitului duce la creșterea încrederii investitorilor, reflectată prin creșterea prețului
acțiunilor, ceea ce facilitează atingerea obiectivelor de dezvoltare pe termen lung.
Astfel de profituri nu sunt doar rezultate financiare, ci o sursă de competitivitate și
prosperitate în viitor” [3].
Pe de altă parte, ”entitățile sunt entități economice în care oamenii lucrează
în comun. Odată cu dezvoltarea informațională și tehnologică, lucrătorii rămân o
valoare importantă a entității, constituind, de fapt, capitalul intelectual. Angajații
entității trebuie motivați să lucreze respectând interesele entității, fiind menținut
un nivel de încredere cu aceștia. La fel, un nivel necesar de încredere trebuie
dezvoltat cu factorii de mediu extern al entității. Entitatea interacționează zilnic
cu clienții (consumatorii), pentru care sunt elaborate programe de fidelizare
și promoții pentru atragerea clienților noi. De asemenea, pentru entitate este
importantă încrederea furnizorilor în vederea dezvoltării afacerii. La fel, entitatea
trebuie să mențină relații benefice cu alte categorii de părți interesate (guvernarea,
comunitatea), astfel încât legătura directă între firmă și aceste părți să conducă la
sporirea profitabilității” [3].

Implementarea eficientă a VBM necesită coerența între caracteristicile
corporative și organizaționale ale entității.
În opinia lui Giulio Corazza, implementarea corectă a unui sistem VBM
constă în efectuarea a șase pași:
1. ”Determinarea obiectivelor interne specifice, care ar putea conduce la
creșterea valorii pentru acționari.
2. Aprobarea strategiilor și soluțiilor organizaționale în concordanță cu
atingerea obiectivelor alese.
3. Identificarea variabilelor specifice de performanță, sau factori
importanți, care pot crea valoare în afacere, având în vedere strategiile și organizarea
entității.
4. Elaborarea și implementarea planurilor de acțiune, selectarea măsurilor
de performanță și stabilirea țintelor pe baza priorităților identificate.
5. Evaluarea succesului realizării planurilor de acțiune și efectuarea
evaluărilor de performanță organizațională și managerială.
6. Evaluarea validității continue a obiectivelor, strategiilor, planurilor
și sistemelor interne de control ale entității, reieşind din rezultatele curente și
modificarea acestora în măsura necesității” [2].
CONCLUZII
Gestiunea valorii entității reprezintă, în viziunea noastră, o activitate
complexă orientată spre constituirea unui sistem bazat pe maximizarea valorii
de piață a întreprinderii. În acest caz, valoarea entității determină fluxurile de
numerar viitoare actualizate. Particularitatea fundamentală a acestei concepții, în
comparație cu abordările clasice de management, este concentrarea pe valoarea
viitoare a firmei și nu pe profitul curent. Succesul implementării VBM este legat de
un șir de condiții, care necesită respectare, de crearea unor reglementări aferente,
precum și menținerea unei culturi la nivel corporativ, orientate spre maximizarea
valorii firmei.
BIBLIOGRAFIE
1. BUKVIČ, Vladimir. Value based management with a practical example,
https://www.toknowpress.net/ISBN/978-961-6914-09-3/papers/ML14-509.pdf
2. CORAZZA, Giulio. Value based management systems and firm performance
an analysis of the literature, https://www.hippocampus.si/ISBN/978-961-
6832-68-7/8.pdf
3. COSTIN, Ciora. Measuring performance, value creation and value-based

management in the context of competitiveness and globalization (January
2010), https://www.researchgate.net/publication/227359036_MEASURING_
PERFORMANCE_VALUE_CREATION_AND_VALUE-BASED_
MANAGEMENT_IN_THE_CONTEXT_OF_COMPETITIVENESS_
AND_GLOBALIZATIONGORDON, Jason. Agency Theory of
Corporate Governance – Explained (September 25th, 2021), https://
thebusinessprofessor.com/en_US/business-governance/agency-theory-and-
stakeholder-theory
4. GORDON, Jason. What is Value-Based Management? (April 8th,
2022), https://thebusinessprofessor.com/en_US/management-leadership-
organizational-behavior/value-based-management-explained
5. Key benefits of using a “value-based management” approach for your next
strategic plan, https://www.jcjones.com/benefits-of-using-a-value-based-
management-approach-for-your-next-strategic-plan/
6. KOLLER, Timothy. What is value-based management? (August 1, 1994),
https://www.mckinsey.com/capabilities/strategy-and-corporate-finance/our-
insights/what-is-value-based-management
7. Value Based Management, https://www.lucintel.com/value-based-
management.aspx
8. Value Based Management In Work, https://worldofwork.io/2019/08/value-
based-management/
9. WEAVER, Samuel C.; WESTON, J. Fred. Implementing Value Based
Management (November 2, 2005), https://www.researchgate.net/
publication/228921960_Implementing_Value_Based_Management
10. ВАШАКМАДЗЕ, Теймураз. Концепция управления стоимостью
компании, https://www.cfin.ru
EVOLUȚIA PARTENERIATULUI
PUBLIC-PRIVAT ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
THE PUBLIC-PRIVATE PARTNERSHIP

EVOLUTION IN THE REPUBLIC
OF MOLDOVA
Anna СÎȘLARI1
Iulia CAPRIAN2
Rezumat
Experiența multor țări a demonstrat potențialul înalt al colaborării
productive dintre autoritățile publice și reprezentanții mediului de afaceri
în forma parteneriatului public-privat (PPP). În Republica Moldova din
anul 2007 până în prezent are loc constituirea sectorului PPP, inițial
avându-se în vedere potențialul inițial înalt al acestuia. Către anul 2018
a avut loc formarea cadrului legal și instituțional ale sectorului PPP,
precum și o anumită transformare cantitativă și calitativă al sectorului PPP
atât la nivel central, cât și cel local. Actualitatea studiului este dictată de necesitatea
resetării relațiilor de afaceri dintre autoritățile publice și întreprinzători în scopul
soluționării problemelor de interes public în Republica Moldova. Obiectivele de bază
ale studiului constau în determinarea particularitățile organizării PPP, de a determina
etapele de bază ale dezvoltării sectorului PPP, precum și problemele de bază ale
acestui sector. Pentru efectuarea studiului au fost accesate resursele informaționale
oficiale, în special rapoartele Agenției Proprietății Publice, precum și publicațiile
experților din domeniul dat. În rezultatul cercetării au fost determinate etapele de
bază ale sectorului PPP din Republica Moldova. După o dezvoltarea problematică,
a fost remarcată mișcarea inerțială în acest domeniu, începând cu anul 2019 fără
lansarea proiectelor PPP noi. Această situație s-a format în urma impactului uni
șir de factori ai mediului de afaceri și complexului de probleme specifice interne ale
1
Doctorand, Universitatea de Stat din Moldova, str. Al. Mateevici,60 ; MD-2009. Tel. 079 45 14 26. cep1usm@
mail.ru ORCID: 0000-0001-7715-3089
2
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova [email protected] 0000-0001-
7701-5356
sectorului dat. La momentul de față este necesară o reajustare a politicilor publice

aferente în scopul apropierii de interesele partenerilor privați. La fel, se prezintă
drept binevenită integrarea politicilor promovate în domeniul PPP în activitățile de
promovare a strategiei anti-criză la nivel național.
Cuvinte-cheie: parteneriat public privat; partener publi; partener privat;
Abstract
The experience of many countries has demonstrated the high potential for
productive collaboration between public authorities and representatives of the
business environment in the form of public-private partnerships (PPP). In the Republic
of Moldova, from 2007 until now, the PPP sector has been established, initially taking
into account its high initial potential. By 2018, the PPP sector’s legal and institutional
framework had been established, as had a certain quantitative and qualitative
transformation of the sector at both the central and local levels. The topicality of
the study is dictated by the need to reset business relations between public authorities
and entrepreneurs in order to solve problems of public interest in the Republic of
Moldova. The main objectives of the study are to determine the peculiarities of the
organization of PPP, the basic stages of the development of the PPP sector, as well as
the basic problems of this sector. To carry out the study, official information resources
were accessed, especially the reports of the Public Property Agency as well as the
publications of experts in the given field. As a result of the research, the basic stages
of the PPP sector in the Republic of Moldova were determined. Following a difficult
development, inertial movement in this field was observed beginning in 2019 without
the launch of new PPP projects. This situation arose as a result of the interaction
of several factors in the business environment, as well as the complexity of specific
internal problems in the given sector. At the moment, a readjustment of related public
policies is necessary in order to accommodate the interests of private partners. In the
same way, the integration of the policies promoted in the PPP field into the activities
to promote the anti-crisis strategy at the national level is welcomed.
Key words: public private partnership; public partner; private partner;

JEL Classification: G18, G38, H83
INTRODUCERE
A utorul Violeta Tincu consideră parteneriatul public-privat (în continuare

– PPP) drept „o modalitate de cooperare între o autoritate publică şi
sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de
afaceri ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe
piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea locală”. (Tincu, 2016)
În interpretare juridică, PPP „reprezintă o formă juridic întărită de interacţiune

a sectoarelor de stat şi privat faţă de proprietatea de stat şi municipală, precum şi
serviciile oferite şi prestate de către organele, instituţiile şi întreprinderile de stat şi
municipale, în scopul desfăşurării proiectelor social importante într-un spectru larg
de tipuri ale activităţilor economice”. (Potlog, 2014)
În opinia altor experți, „parteneriatul public-privat reprezintă o soluţie reală
de a îmbunătăţi, într-un timp relativ scurt, calitatea serviciilor prestate populaţiei şi
de a moderniza infrastructura de stat moștenită din perioada sovietică”. (Mihalache,
2012)
Evoluția PPP din Republica Moldova se prezintă în mod contradictoriu.
Dintr-o parte, din anul 2007 a existat o speranță din partea autorităților centrale
și locale, că PPP vor deveni soluția eficientă pentru unele problemele economice și
sociale. Aceasta se manifesta în perfecționarea permanentă a cadrului juridic al PPP,
precum și voința manifestată în anumite documente de politici.
Însă, din altă parte, din anul 2012 începe manifestarea unui pesimism din
partea reprezentanților mediului de afaceri. Potențialii parteneri privați din străinătate
au manifestat un interes foarte slab față de oportunitățile oferite, iar posibilitățile
investitorilor autohtoni sunt relativ modeste.
Această stare de lucruri s-a agravat odată cu declanșarea crizei pandemice din
anul 2020, care a fost urmată de criza energetică, iar apoi – de criza post-pandemică
actuală.
La fel, implementarea proiectelor PPP este complicată de un șir de probleme
serioase.
Articolul dat are drept scop prezentarea tabloului complex al evoluției
sectorului PPP din Republica Moldova.
LITERATURA ŞTIINŢIFICĂ DE SPECIALITATE
În urma analizei publicațiilor cu tematica PPP se poate face concluzia

reflectării relativ modeste în publicațiile de gen diferit. Cu toate acestea, sunt de
menționat lucrările științifice ale autorilor Iurie Mihalache, Eugenia Bușmachiu,
Ina Crețu, Svetlana Dodon, Natalia Percinschi. Analiza situației în domeniul PPP o
găsim și lucrările experților Natalia Vinogradova și Lilia Caracicovschi. Ion Potlog
în lucrările sale a acordat o atenție deosebită aspectelor financiare și tendințelor
internaționale ale PPP.
Formele alternative de gestionare a serviciilor publice locale, precum
și riscurile PPP în Republica Moldova au fost prezentate în lucrările Violetei
Tincu. Rolul parteneriatului public-privat în dezvoltarea sistemului contabil a
fost examinat de Viorica Ungureanu.
DATA SOURCES AND USED METHODS

Drept punct de pornire a studiului au servit examinarea cadrului juridic și
instituțional al parteneriatului public-privat din Republica Moldova. Apoi a fost
efectuată analiza statistică a sectorului PPP, o atenție deosebită fiind acordată
rapoartelor Agenției Proprietății Publice. În continuare au fost cercetate problemele
evoluției PPP din Republica Moldova prin prisma unor proiecte concrete și opiniile
experților.
REZULTATELE CERCETĂRII ȘI DISCUȚII

Primul pas în crearea sectorului parteneriatului public-privat a fost crearea
Agenţiei Proprietăţii Publice aflate în subordinea Ministerului Economiei în anul
2007.
Baza legală a desfășurării activităților legate de parteneriatul public-privat
este formată de Legea cu privire la parteneriatul public-privat. (Legea..., n.d.)
Această Lege a avut menirea să pună în aplicare relaţiile de parteneriat public-
privat în virtutea următoarelor principii, Figura 1:
Figura 1. Principii în aplicarea relaţiilor de parteneriat public-privat

Sursa: (Legea..., n.d.)
La fel, intenția de atragere a sectorului privat la soluționarea problemelor de

infrastructură prin intermediul PPP este menţionată în anumite documente de politici
adoptate în Republica Moldova:
• Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020” a prevăzut: „Este
necesară explorarea potenţialului de parteneriat public-privat în domeniul
infrastructurii drumurilor şi serviciilor de logistică aferente serviciilor de transport şi
serviciilor aferente infrastructurii drumurilor.” (Legea..., n.d.).
• Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru
anii 2012-2020 PPP a prevăzut: „Pentru dezvoltarea infrastructurii rurale Guvernul
va continua promovarea conştientizării rolului critic al realizării şi implementării
în comun a proiectelor de tip parteneriat public – privat.” De asemenea, s-a
remarcat: „Parteneriatul public-privat nu corespunde aşteptărilor IMM-urilor şi
ale autorităţilor. Deşi în anul 2008 a fost aprobată Legea nr.179-XVI cu privire la
parteneriatul public-privat, aceasta nu prevede reglementări speciale privind accesul
IMM-urilor la contractele publice.” În acest context, această Strategie şi-a propus
ca unul din obiectivele specifice dezvoltării parteneriatului public-privat în afaceri
(Hotărârea..., n.d.).
• Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2013-2015 a stabilit
obiectivul de diminuare a disparităţilor semnificative locale, inter- şi intra-regionale.
Drept unul din mecanismele şi instrumentele de realizare a prezentului obiectiv este
menţionat parteneriatul public-privat în implementarea proiectelor de dezvoltare
regională (Hotărârea..., n.d.).
• Strategia națională de dezvoltare regională pentru anii 2016–2020 a
prevăzut, că „politicile de dezvoltare regională constituie ansamblul de măsuri
planificate şi promovate de autoritățile administrației publice centrale, regionale și
locale în parteneriat cu diverși actori publici sau privați pentru a asigura o creștere
economică şi socială dinamică şi durabilă prin valorificarea eficientă a potenţialului
local şi regional, dar și a resurselor atrase în acest sens”. (Legea..., n.d.).
În conformitate cu rapoartele APP, în Republica Moldova realizarea proiectelor

PPP are loc în următoarele domenii: infrastructură energetică; resurse energetice
alternative și eficiență energetică; transport și infrastructură; dezvoltare logistică;
servicii medicale; alte servicii.
În perioada anilor 2010-2021 a avut loc o tendință contradictorie în evoluția

PPP din Republica Moldova (Figura 2).
Figura 2. Dinamica proiectelor public-private monitorizate de Agenția

Proprietății Publice. Sursa: (Caracicovschi, 2018), (Raport..., n.d.), (Rapoartele..., n.d.)
Istoria implementării PPP în Republica Moldova a început cu lansarea în anul

2010 a două proiecte de concesiune, ambele având perioada de investire de 2 ani și
durata de concesiune de 20 ani (Raport..., n.d.):
• Proiectul „Parcarea auto multietajată din preajma Aeroportului Internaţional
Chișinău” cu valoarea estimată a investiţiei conform studiului de fezabilitate de 53
milioane lei;
• Proiectul „Centrul de Excelenţă privind serviciul de imagistică medicală și
radiologie din cadrul Instituţiei Medico-Sanitare Publice Spitalul Clinic Republican”
cu valoarea estimată a investiţiei conform studiului de fezabilitate de 61,5 milioane lei.
După aceasta a urmat o ascensiune rapidă a numărului proiectelor PPP
monitorizate de APP până la 72 unități în anul 2016.
Din anul 2018 Agenția Proprietății Publice a monitorizat 45 proiecte, din care
3 au fost finalizate.
Situația de la sfârșitul anul 2021 în domeniul realizării contractelor PPP este
prezentată în Tabelul 1.
Tabelul 1
Situația în domeniul contractelor PPP monitorizate APP
Categoria În total La nivel central La nivel local
Contracte active 21 8 13
Contracte finalizate 3 3 0
Contracte în proces de rezoluțiune 6 1 5
Contracte nerealizate 2 1 1
Contracte suspendate 3 0 3
Contracte reziliate 10 2 8
Total 45 15 30
Sursa: (Raport..., n.d.)
Din numărul total al proiectelor PPP monitorizate, 15 contracte au fost

încheiate la nivel central și 30 contracte – la nivel local.
La situația din anul 2021 în domeniul ocrotirii sănătății au fost 16 contracte
PPP, în domeniul construcției fondului locativ pentru angajații din sectorul public – 4
contracte, iar în domeniul modernizării serviciilor publice – 23 contracte.
Analiza evoluției situației existente demonstrează faptul că potențialul
multidimensional al PPP în Republica Moldova este puțin valorificat.
În anul 2012 Guvernul Republicii Moldova a aprobat Lista bunurilor
proprietate a statului şi a listei lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional
propuse parteneriatului public-privat (Hotărârea..., n.d.) constituită din 29 obiective.
Însă în anul 2012 au fost lansate doar 5 proiecte PPP.
Din datele prezentate de Natalia Vinogradova (2014) în articolul său, în
septembrie 2013 în Republica Moldova „au fost iniţiate in total 259 de proiecte
de parteneriat public-privat, majoritatea dintre care (82,6%) sunt proiecte de
concesionare a serviciilor de salubrizare”. Însă în anul 2013, după cum s-a menționat
anterior, APP a monitorizat doar 33 contracte PPP.
În anul 2019 autoritățile central au propus spre examinarea Lista proiectelor,
lucrărilor și serviciilor de interes public național propuse parteneriatului public-
privat/concesiunilor de către autoritățile publice centrale compusă din 46 obiective.
(Proiectul..., n.d.) De asemenea, în același an Guvernul RM a aprobat obiectivele,
condițiile parteneriatului public-privat privind crearea Sistemului automatizat
de supraveghere a siguranței publice și rutiere în Republica Moldova și cerințele
generale privind selectarea partenerului privat. (Hotărârea..., n.d.) La fel, în anul
2019 Consiliului Național pentru Parteneriatul Public-privat a examinat inițierea a
23 proiecte PPP.
Însă nici un proiect PPP în perioada anilor 2019-2022 nu a fost lansat.
În conformitate cu rapoartele Agenției Proprietății Publice, suma aproximativă
totală a investițiilor în cadrul proiectelor PPP active l-a sfârșitul anului 2018 a
constituit 2895,8 milioane lei. Pentru comparație, este de menționat că investițiile în
active imobilizate în anul 2018 în Republica Moldova au constituit 27464,7 milioane
lei. (Investiții..., n.d.) Prin urmare, suma investițiilor în cadrul proiectelor PPP active
(lansate în anii 2011-2018) constituie 10,5% din volumul investițiilor în active
imobilizate din anul 2018.
În anul 2012, expertul Iurie Mihalache a atras atenția asupra unui complex de
obstacole în implementarea parteneriatelor public-private în Republica Moldova
(Mihalache, 2012):
• În Republica Moldova s-a format un mediu de afaceri corupt şi netransparent,
„cu care s-au obişnuit practic toţi agenţii economici din Republica Moldova”;
• În multe domenii și sectoare nu există suficientă expertiză tehnică pentru
asigurarea implicării agenţilor economici locali.

• Companiile din Republica Moldova nu au experienţă suficientă pentru a
putea duce la bun sfârşit proiectele PPP iniţiate.
• Un impediment în realizarea PPP este costul înalt al finanțări, în special al
creditelor bancare;
• Agenţii economici străini manifestă puţin interes pentru PPP, cu excepţia
unor oferte mari.
• Obiectivele scoase la concurs nu sunt atractive pentru investire, deoarece
investitorul potențial riscă să suporte cheltuieli enorme, fără a avea profit. Aceasta
explică în mare parte apariția reticențelor din partea investitorilor apar reticenţe, iar
ofertele PPP rămân fără finalitate.
Unii experți au menționat calitatea insuficientă a studiilor de fezabilitate a
unor proiecte PPP. În acest context, Natalia Vinogradova (2014) a menționat: „Doar
în anul 2012 Agenţia Proprietăţii Publice a avizat 156 studii de fezabilitate pentru
proiectele de concesionare a serviciilor de salubrizare. Anume în aceste proiecte în
studiile de fezabilitate АРР a constatat un număr mare de încălcări/defecte. În primul
rând, acestea erau practic identice, toate contractele erau prevăzute pentru un termen
maxim posibil (49 de ani) şi nu corespundeau pe deplin prevederilor legislative; în
al doilea rând, unele dintre ele includeau un punct, care indica că în cazul finalizării
premature a contractului partenerul public (autoritatea publică locală) va recupera
valoarea investiţiei conform contractului, ceea ce creează un risc mare pentru
partenerul public”.
Este de remarcat faptul, că proiectele PPP necesită o cultura antrenorială
specifică bazată pe respectarea reciprocă a intereselor părților contractante. Însă
în Republica Moldova autoritățile centrale și locale încă nu au căpătat aptitudinile
necesare de colaborare cu business-ul privat.
În practica PPP din Republica Moldova sunt cunoscute cazuri, în care
partenerul public nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
De exemplu, în Raportul auditului de performanță privind sistemul
parteneriatului public-privat din anul 2016 al Curții de Conturi se menționează:
„În cadrul contractării serviciilor de salubritate de către APL Bălți, deși studiul de
fezabilitate a prevăzut concesionarea serviciilor de salubrizare și construcția uzinei
ecologice, de facto, primăria mun. Bălți (partenerul public) a încheiat în perioada
2012-2014, mai multe contracte cu diferiți agenți economici, inclusiv selectați
neregulamentar (nefiind respectate condițiile PPP), a cesionat drepturile de la un
agent economic la altul, acțiuni care nu sînt prevăzute de cadrul legal, precum și nu
a identificat un teren pentru realizarea obiectivului de construcție a uzinei ecologice.
Prin urmare, deși prevederile cadrului regulamentar PPP74 nu permit acceptarea
diminuării responsabilităților partenerilor privați, încheierea mai multor contracte au
admis aceste situații, precum și au dus la nerepartizarea echilibrată a riscurilor între
părți.” (Raportul..., n.d.)

Din altă parte, disciplina antreprenorială a multor parteneri privați existenți și
potențiali este foarte joasă.
Problema neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către partenerul privat
poate fi remarcată în desfășurarea proiectului PPP „Concesionarea activelor aflate
în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora”
lansată în anul 2013 pe un termen de 49 de ani. Contractul încheiat între Agenția
Proprietății Publice cu S.R.L. ,,Avia Invest” a prevăzut că partenerul privat s-a
angajat să facă o investiție de 244,2 milioane euro, plătind anual în bugetul de stat,
începând cu data de 30.08. 2018, redevența în mărime de 1% din suma venitului din
vânzări ale întreprinderii concesionale. (Raport..., n.d.) În conformitate cu planul
investițional aferent, la sfârșitul anului 2019 suma mijloacelor investite urma să
constituie 160,3 milioane euro, suma reală a investițiilor efectuate a fost de 94,1
milioane euro. Drept consecință, Agenția Proprietății Publice a pornit procesul de
reziliere a contractului. În urma parcurgerii procedurilor judiciară respective, în
noiembrie 2022 contractul de concesiune a fost anulat.
Un alt exemplu este legat de proiectul PPP ,,Privind modernizare și eficientizare
activității Î.S. ,,Gările și Stațiile Auto” cu termenul de 25 ani și suma investițiilor de
200,5 milioane lei. Partenerul privat S.R.L. ,,Gările Auto Moderne” în termen de 3 ani
urma să finalizeze lucrările de modernizare a infrastructurii și activității a 30 de filiale
ale gărilor și stații auto.
În octombrie 2019 Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare
și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019) a pus
la îndoială necesitatea acestui proiect PPP, invocând următoarele argumente: „Din
2012 și până la trecerea în gestiunea privată, ÎS ”Gările și Stațiile Auto” activa în regim
normal, fără situații critice de ordin financiar, înregistrând anual, profit constant de
aproximativ 5 mil. lei. Cifra de afaceri ÎS ”Gările și Stațiile Auto” depășea constant, în
ultimii ani, 50 mil. lei anual, iar rulajul prin conturi depășea 400 mil. lei – deoarece
întreprinderea încasa integral banii pe biletele vândute, reținându-și un comision
de 10% pentru vânzare. Așadar, 40-45 mil. lei venit din vânzări de bilete înseamnă
încasări de 400-450 mil. lei.” (Igor..., n.d.)
Referitor la implementarea acestui proiect PPP au fost menționate următoarele
nereguli (Igor..., n.d.):
• Nerespectarea exactă a principiilor aplicate în domeniul parteneriatului
public-privat în conformitate cu cadrul legislativ în vigoare;
• Organizarea incorectă a fluxurilor financiare. În special este vorba de
neacoperirea unei părți din creanțele transportatorilor față de gări de peste 7 milioane
lei;
• Neefectuarea investițiile planificate pentru 2019 în volum de 35 milioane lei
de către partenerul privat;
• Prevederea în contract a unor penalități de întârziere a lucrărilor la nivel

nesemnificativ, ceea ce nu reprezintă o pârghie de impunere a partenerului privat să
respecte termenele de dare în exploatare.
Probleme importante au fost manifestate în cadrul proiectelor PPP în domeniul
dializei în ambulatoriu. În anul 2014 au fost încheiate contractele PPP între Ministerul
Sănătății și Consorțiul ,,BB-Hamodialyse Handelsgesellshaft MBH” din Germania,
cu instituțiile medicale: IMSP Spitalul Clinic Republican, IMSP Centrul Național
Științifico-Practic de Medicină Urgentă și IMSP Institutul Mamei și Copilului, pe
o perioadă de realizare de 25 ani și o valoare totală a investițiilor planificate de 15
milioane euro. (Raport..., n.d.)
În anul 2018 s-a constat onorarea parțială a angajamentelor asumate de către
partenerul privat și-a, iar în 6 raioane nu au fost efectuate investițiile preconizate de
contractele PPP și respectiv Centrele de dializă nu au fost create.
Prin implementarea parțială a acestor proiecte PPP a fost, prin esență,
monopolizată piața în domeniul dializei în ambulatoriu, fiind necesară intervenția
respectivă a autorităților centrale din Republice Moldova.
Drept problematică se prezintă evoluția proiectul PPP ,,Proiectarea și
construcția arenei polivalente de interes național” lansat în 2018 cu obiectivul de
proiectare, construcție, dotare tehnică și dare în exploatare a arenei polivalente de
interes naţional (denumit „Chișinău Arena”) pentru un termen de 12 ani și cu o
valoare inițială a investițiilor de 43 milioane euro.
Cu toate că darea în exploatare a obiectivului trebuia să aibă loc în mai 2020,
aceasta a avut loc abia în decembrie 2022, în mare parte, din cauza necesității
soluționării problemei lacunei din proiectul, care nu a prevăzut construcția căilor
de acces. Pentru soluționarea acestei probleme au fost alocate mijloace financiare
suplimentare, fiind necesar timp pentru desfășurarea procedurilor necesare pentru
efectuarea lucrărilor respective. În perioada de amânare a inaugurării arenei
polivalente au fost suportate costuri importante de întreținere.
CONCLUZII
Parteneriat public-privat este o formă specifică de colaborare, de regulă, pe termen
lung între o anumită autoritate publică şi sectorul privat pentru soluționarea unor probleme
de interes public. În Republica Moldova evoluția sectorului PPP poate fi divizată în trei
etape de bază. În perioada anilor 2007-2016 a avut loc formarea primară a cadrului juridic
și instituțional, precum și un avânt important în lansarea proiectelor PPP. În perioada
2016-2018 a avut loc o anumită activitate de ajustare administrativă, corecție a relațiilor
dintre entitățile publice și sectorul privat, precum și un declin al numărului proiectelor PPP
lansate. Apoi a urmat o perioadă de derulare inerțială a proiectelor PPP lansate anterior și
lipsa unor contracte noi. Cercetarea efectuată demonstrează, că sectorul PPP din Republica
Moldova se află sub influența factorilor generali de criză de natură pandemică, energetică
și post-pandemică, precum și alte probleme de ordin general al mediului de afaceri. În
același, timp sectorul PPP necesită soluționarea unui complex de probleme specifice
proprii. Toate acestea impun resetarea relațiilor autorităților publice cu partenerii privați și
ajustarea politicilor aferente ca element al politicilor anticirză.
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
1. CARACICOVSCHI, Lilia (2018) Evolutions and trends of public private
partnership in the Republic of Moldova, Culegere de articole selective
ale Simpozionului Ştiinţific Internaţional al Tinerilor Cercetători, Ediţia a
XVI-a 27-28 aprilie 2018, Chişinău e-ISBN 978-9975-75-926-7, p. 245-
252
2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr. 419 din 18.06.2012 cu
privire la aprobarea listei bunurilor proprietate a statului şi a listei
lucrărilor şi serviciilor de interes public naţional propuse parteneriatului
public-privat (Publicată la 22.06.2012 în Monitorul Oficial Nr. 126-129
art. 457)
privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor
mici şi mijlocii pentru anii 2012–2020 (Publicată la 21.09.2012 în
Monitorul Oficial Nr. 198-204 art. 740)
privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare regională pentru
anii 2013-2015 (Publicată la 13.09.2013 în Monitorul Oficial Nr. 198-204
art. 792)
privire la aprobarea obiectivelor, condițiilor parteneriatului public-privat
privind crearea Sistemului automatizat de supraveghere a siguranței
publice și rutiere în Republica Moldova, a cerințelor generale privind
selectarea partenerului privat, precum și la modificarea unei hotărâri de
Guvern (Publicată la 22.02.2019 în Monitorul Oficial Nr. 59-65 art. 123)
6. Igor Munteanu a susținut o conferință de presă ca urmare a examinării
Raportului privind modernizarea și eficientizarea ÎS ”Gările și Stațiile
Auto”, https://www.parlament.md/Actualitate/Comunicatedepresa/
tabid/90/ContentId/5529/language/ro-RO/Default.aspx
7. Investiţii în active imobilizate în anul 2018, https://statistica.gov.md/ro/
investitii-in-active-imobilizate-in-anul-2018-9521_3184.html
8. Legea Republicii Moldova nr.179/2008 cu privire la parteneriatul
public-privat (Publicată la 02.09.2008 în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.165-166, art.605)
9. Legea Republicii Moldova nr.166/2012 pentru aprobarea Strategiei
naţionale de dezvoltare „Moldova 2020” (Publicată la 30.11.2012 în
Monitorul Oficial Nr. 245-247)
10. Legea Republicii Moldova nr. 239/2016 pentru aprobarea Strategiei
naționale de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020 (Publicată la
03.02.2017 în Monitorul Oficial Nr. 30-39 art. 65)
11. Legea Republicii Moldova nr. 239/2016 pentru aprobarea Strategiei
naționale de dezvoltare regională pentru anii 2016-2020 (Publicată la
03.02.2017 în Monitorul Oficial Nr. 30-39 art. 65)
12. MIHALACHE, Iurie (2012) Aspecte teoretico-practice cu privire
la parteneriatul public-privat, În: Revista Naţională de Drept,
Nr. 8, 2012, p. 21-26, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_
file/21_26_Aspecte%20teoretico-practice%20cu%20privire%20la%20
parteneriatul%20public-privat.pdf
13. POTLOG, Ion (2014) Particularităţile atragerii capitalului de risc
în cadrul parteneriatelor public-private, În: Revista Economie şi
sociologie, Nr. 3/2014, p. 157-161, ISSN 1857-4130, https://economy-
sociology.ince.md/?edmc=869
14. Proiectul Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
aprobarea listelor proiectelor, lucrărilor, lucrărilor și serviciilor
de interes public național propuse parteneriatului public-privat/
concesiunilor de către autoritățile publice centrale, https://cancelaria.gov.
md/sites/default/files/document/attachments/proiectul_283.pdf
15. Rapoartele Agenției Proprietății Publice privind administrarea și
deetatizarea proprietății publice de stat pentru anii 2018-2021, https://
app.gov.md/rapoarte-anuale-3-450
16. Raport privind administrarea și deetatizarea proprietății publice de stat
în anul 2011, https://www.serviciilocale.md/public/publications/19770_
md_raport2011.pdf
17. Raport privind administrarea și deetatizara proprietății publice de stat în
anul 2018, https://app.gov.md/storage/upload/administration/reports/30/
raport_fin_final_red_1_0.pdf
18. Raport privind administrarea și deetatizara proprietății publice de stat
în anul 2019, http://www.app.gov.md/storage/upload/administration/
reports/62/Raport_APP_2019.pdf
19. Raport privind administrarea și deetatizarea proprietății publice de
stat în anul 2021, https://app.gov.md/storage/upload/administration/
reports/104/Raport%20privind%20administrarea%20%C8%99i%20
deetatizarea%20propriet%C4%83%C8%9Bii%20publice%20de%20
stat%20%C3%AEn%20anul%202021.pdf
20. Raportul auditului de performanță privind sistemul parteneriatului
public-privat, https://www.rise.md/wp-content/uploads/2016/11/
Curtea-de-Conturi-Raport-audit-privind-sistemul-parteneriatului-public-
privat-2016-.pdf
21. TINCU, Violeta (2016) Provocări ale gestionării serviciilor publice
locale prin parteneriat public-privat, În: Revista Administrarea Publică,
Nr. 4, 2016, p. 31-36, ISSN 1813-8489, https://ibn.idsi.md/sites/default/
files/imag_file/31_36_Provocari%20ale%20gestionarii%20serviciilor%20
publice%20locale%20prin%20parteneriat%20public-privat.pdf
22. VINOGRADOVA, Natalia (2014) Analiza factorilor şi formelor de
parteneriat public-privat în Republica Moldova, Analele Institutului
Naţional de Cercetări Economice, Ediţia a IV-a / nr. 1, 2014, p. 59-64,
ISSN 1857-3630 /ISSNe 1857-3630, https://ibn.idsi.md/sites/default/
files/imag_file/Analiza%20factorilor%20si%20formelor%20de%20
parteneriat%20public_privat%20in%20RM.pdf
TENDINȚELE INTERNAȚIONALE
ALE ASIGURĂRILOR MUTUALE
INTERNATIONAL MUTUAL
INSURANCE TRENDS
PhD, Associate Profsessor, Iulia CAPRIAN1
Ionuț LOM2
Abstract
Mutual insurance is a specific organizational form of insurance activity. The

main source of its financing is the contributions of the participants to the mutual
insurance companies. The basis of these insurances is an agreement among a group of
natural and legal persons regarding the coverage of losses resulting from insurance
cases from the account of the insurance fund. In mutual insurance, each insured
person is simultaneously a member of the group of founders (or of the insurance
company), combining his material resources with the resources of others who have
a similar intention in relation to his own property interests. At present, once mutual
insurance has developed in a large number of countries, a related global industry is
being examined that has demonstrated its effectiveness in a number of specific branch
areas. The purpose of this article is to reflect on the basic aspects and trends of the
development of mutual insurance at the international level. The study of the topic was
based on the examination of analytical reports of the institutions involved, articles
by experts and scientific researchers. As a result of the investigation, the essence
and characteristics of mutual insurance were determined, as were their global and
regional trends, which are reflected in this article.
Keywords: mutual insurance; mutual insurance company;
Rezumat
Asigurarea mutuală este o formă organizatorică specifică activităţii de

asigurare. Principala sursă de finanțare a acesteia o reprezintă contribuțiile
1
Moldova State University [email protected]
2
Doctorand, Școala Doctorală de Științe Economice a USM, [email protected]
participanților la societățile de asigurare mutuală. La baza acestor asigurări stă un
acord între un grup de persoane fizice și juridice privind acoperirea pierderilor rezultate
din cazurile de asigurare din contul casei de asigurări. În domeniul asigurărilor
reciproce, fiecare asigurat este simultan membru al grupului de fondatori (sau al
societății de asigurări), combinând resursele sale materiale cu resursele altora care
au o intenție similară în raport cu propriile interese patrimoniale. În prezent, odată
ce asigurarea reciprocă s-a dezvoltat într-un număr mare de țări, se examinează o
industrie globală conexă care și-a demonstrat eficacitatea într-o serie de domenii
specifice de ramură. Scopul acestui studiu este de a reflecta asupra aspectelor și
tendințelor de bază ale dezvoltării asigurărilor reciproce la nivel internațional.
Studiul temei s-a bazat pe examinarea rapoartelor analitice ale instituțiilor implicate,
a articolelor experților și cercetătorilor științifici. Ca urmare a anchetei, au fost
determinate esența și caracteristicile asigurării reciproce, la fel ca și tendințele lor
globale și regionale, care se reflectă în acest articol.
Cuvinte-cheie: asigurare mutuală; societate de asigurări mutuale;

JEL Classification: G22
INTRODUCERE
A sigurările mutuale reprezintă o formă particulară de organizare a

activității de asigurare, în care plata se face dintr-un fond de asigurare
format din contribuții voluntare ale membrilor unei companii de asigurări [5].
Particularitatea acestui tip de asigurare constă în faptul, că este desfăurată de
către o companie de asigurare creată în mod independent de un grup de persoane
fizice sau juridice, din care fiecare participant aduce o contribuție în fondul de
asigurare administrat cu acordul tuturor participanților, obținând simultan și statutul
de persoană asigurată.
În formele cele mai simple de organizare, asigurările mutuale au apărut încă
în Babilonul antic în perioada anilor 1792-1750 î.Hr. Participanții la caravanele
comerciale au convenit asupra acordării de asistență reciprocă de asigurare și
asumarea reciprocă a despăgubirilor pentru daune în caz de jaf, furt sau pierdere a
bunurilor [2].
În Roma Antică în domeniul militar, dacă este vorba de activitatea societăților
mutuale pentru asigurarea sănătății și vieții militarilor. Asigurarea unei înmormântări
decente pentru un luptător căzut a fost foarte importantă din punctul de vedere al
credințelor și tradițiilor religioase, iar fiecare astfel de ceremonie a necesitat costuri.
Mai târziu, în jurul anilor 450 e.n. aceste cluburi s-au dezvoltat atât de mult încât au
început să facă plăți familiilor soldaților morți [2].
Apoi în Evul Mediu asigurările mutuale au fost aplicate în comerț și
meșteșugărit ca fonduri de asigurări mutuale ale breslelor și atelierelor cu contribuții
anuale în avans, ale căror fonduri puteau fi utilizate inițial nu numai pentru asigurare,
ci și pentru acoperirea altor cheltuieli necesare breslei sau atelierului [2].
Însă în abordare conceptuală clasică ele au apărut în secolele al XVII-XVIII:
în 1663 în Țările de Jos în scopul asigurării mutuale a morilor și în 1706 în Anglia a
fost creată British Amicable Society for Perpetual Insurance Office pentru a acoperi
pierderile cauzate de incendiu, iar industria asigurărilor mutuale a început în Statele
Unite în anul 1752, când Benjamin Franklin a înființat Philadelphia Contributionship
for the Insurance of Houses from Loss by Fire [2], [11], [14].
În țările cu economie de piață, organizarea protecției asigurărilor prin metoda
asigurării mutuale a devenit un tip special de afaceri de asigurare [13].
Companiile mutuale de asigurări există acum într-o mare parte din țări, încât
la momentul de față putem vorbi despre o industrie globală aferentă, care și-a
demonstrat eficiența într-un șir de domenii ramurale specifice.
Scopul acestui articol constă în reflectarea aspectelor și tendințelor de bază
ale dezvoltării asigurărilor mutuale la nivel internațional.
DEFINIREA ASIGURĂRILOR MUTUALE

În general, asigurarea mutuală poate fi definită ca un schimb reciproc de
riscuri între participanții la asigurări, în care scopul de a obține un profit nu este
prioritar [13].
Asigurarea mutuală un complex de trăsături particulare [13], [17]:
• În cadrul asigurării mutuale asiguratul este atât cumpărătorul serviciului
de asigurare, cât și coproprietarul fondului de asigurare creat în cadrul unei entități
comerciale separate care asigură asigurări mutuale. Această caracteristică se
manifestă, în special, prin faptul că termenii relației dintre asigurător și asigurați
pot fi formalizați nu în contracte individuale de asigurare între asigurător și fiecare
dintre asigurați, ci în statutul asigurătorului.
• Asigurarea mutuală este realizată de către asigurații asociați (persoane
juridice sau persoane fizice) și obținerea veniturilor (sau de profituri) din această
activitate nu este prioritară, deoarece ea este desfășurată în scopul asigurării
protecției anumitor interese ale asiguraților împotriva anumitor riscuri;
• În cazul asigurărilor mutuale, protecția prin asigurare se realizează pe
baza contribuțiilor aduse de membrii asociați la fondul comunitar și a coproprietății
acestora asupra acestui fond fără împărțire în acțiuni;
• În cazul asigurărilor mutuale, gestionarea fondului este efectuată în
formă democratică, ceea ce presupune soluționarea problemelor financiare de bază
în cadrul unei adunări generale a membrilor societății sau a reprezentanților acestora.
Interesul pentru asigurarea mutuală din partea asigurătorilor potențiali și reali
este determinat de următoarele [13]:
• Posibilitatea de a obține protecție împotriva acelor riscuri pe care

societățile pe acțiuni nu le acceptă pentru asigurare;
• Posibilitatea protecție a intereselor patrimoniale cu un cost mai mic
decât cel oferit de societățile pe acțiuni;
• Transparența activităților societății mutuale de asigurări pentru membrii
săi, deoarece toate problemele principale ale activității financiare și economice
sunt examinate la adunarea generală a membrilor societății sau a reprezentanților
acestora;
• Prioritatea activităților societății mutuale de asigurare nu este obținrea
unui profit pentru distribuirea acestuia între membrii companiei, ci pe satisfacerea
cât mai completă a nevoilor membrilor societății în protecția asigurărilor;
• Interesul semnificativ al societății mutuale de asigurare în organizarea
protecției preventive împotriva riscurilor asigurate, deoarece nu numai societatea în
ansamblu, ci și fiecare dintre membrii săi este mai interesat de prevenirea daunelor
decât de compensarea acestuia.
Subiectul principal al asigurărilor mutuale sunt societățile mutuale de
asigurare.
Asociația Asigurătorilor Mutuali și a Cooperativelor de Asigurări din Europa
(AMCAE) societatea mutuală de sigurare ca „un asigurător care este deținut și/sau
controlat de membrii săi, numiți și asigurați și care acționează în interesul acelor
membri” [1].
La fel, Wikipedia definește societatea mutuală de asigurare ca „o companie
de asigurări deținută în întregime de asigurații săi” [14].
Autorii Sirbu și Vysotskaya prezintă următoarea opinie: “Societatea mutuală
de asigurare - o formă de organizare a fondului de asigurări bazată pe centralizarea
fondurilor prin participarea în acțiuni a membrilor săi. Un membru al unei companii
mutuale de asigurări acționează simultan ca asigurător și ca asigurat. Crearea unei
societăți mutuale de asigurare este tipică pentru uniunile de proprietari mijlocii și
mari (proprietari de case, proprietari de hoteluri etc.) Asiguratul devine membru
al societății mutuale de asigurări, participă la distribuirea profiturilor și pierderilor
pe baza rezultatelor activitățile anului. Membrii asigurați ai societății mutuale de
asigurare dețin toate activele companiei. Organul suprem al societății mutuale de
asigurare este adunarea generală a membrilor săi” [15].
Cu alte cuvinte, societatea mutuală de asigurare este un asigurător, care
asigură autoasigurare colectivă membrilor săi [18].
Scopul de bază al unei companii mutuale de asigurare este de a oferi o
acoperire de asigurare pentru membrii săi, cărora li se acordă dreptul de a selecta
conducerea [11].
De regulă, societatea mutuală de asigurare nu are acționari externi, ceea ce
permite menținerea unui echilibru între obiectivele de a oferi asiguraților o asigurare
de calitate și de a genera profit.
Un alt scop al unei companii mutuale de asigurare este de a oferi membrilor
săi o acoperire de asigurare, practic, la nivel de cost.
Toate profiturile obținute sunt reinvestite în societatea mutuală de asigurări și/
sau folosite în beneficiul membrilor acesteia. Profitul obținut de compania mutuală
de asigurare sau rămâne în cadrul companiei, sau este rambursat asiguraților sub
formă de dividende, sau reduceri de prime în viitor [14].
Membrii companiei mutuale de asigurare pot prelua controlul asupra extinderii
acoperirii lor de asigurare și își pot obține acoperirea de asigurare contra cost.
Companiile mutuale de asigurare efectuează investiții de portofoliu ca un
fond mutual obișnuit, cu orice profit returnat membrilor sub formă de dividende sau
o reducere a primelor [11].
Activitatea societății mutuale de asigurare se bazează pe principiile cheie ale
solidarităţii, guvernării democratice şi durabilităţii. Relațiile strânse între membrii
ei înseamnă că asigurătorii mutuali țin cont de nevoile membrilor lor și pot răspunde
rapid cu produse și activități adecvate” [1].
Companiile mari pot forma o companie mutuală de asigurare ca formă de
autoasigurare, fie prin combinarea diviziilor cu bugete separate, fie prin colaborarea
cu alte companii similare [11].
Conducerea executivă a societăților mutuale de asigurare este de obicei
externalizată unei societăți de administrare, care oferă toate serviciile necesare
conducerii unei societăți de asigurări reglementate sub supravegherea consiliului de
administrație al companiei [18].
În cazul asigurării mutuale, fiecare membru își îmbină resursele sale cu
mijloacele altor persoane care au o intenție similară în raport cu propriile interese
de proprietate. O astfel de asociere are loc pe baza acordului participanților că,
pentru a crea produse de asigurare, aceștia participă cu fonduri proprii la formarea
unui fond de asigurare [17].
Dreptul de proprietate al fiecărui membru al societății în curs de creare asupra
mijloacelor depuse în fond se transformă în proprietatea comună a întregii comunități
de asigurători asupra acestui fond. Existența acestor drepturi determină ca fiecare
asigurat să aibă responsabilitatea pentru obligațiile de asigurare ale comunității, pe
care le suportă împreună cu alți membri ai comunității [17].
Procesul de gestiune a ofertei produselor de asigurare are loc în baza deciziilor
adunării generale a membrilor sau a reprezentaților acestora. Iar dacă mijloacele
fondului de asigurare nu sunt suficiente pentru a îndeplini obligațiile de asigurare,
toți membrii unei astfel de instituții (care sunt și asigurători) poartă în mod solidar
răspunderea subsidiară pentru obligațiile lor [17].
Companiile mutuale de asigurare nu sunt cotate și tranzacționate la bursă.
Strategia lor de investiții evită atingerea țintelor de profit pe termen scurt și tind
să activeze cât mai potrivit pentru membrii săi cu scopul de a obține beneficii pe
termen lung.
Ele investesc în active mai sigure, cu randament scăzut. Cu toate acestea,

deoarece nu sunt tranzacționate public, poate fi mai dificil pentru asigurați să
determine starea financiară a companiei mutuale de asigurare sau să prognozeze
mărimea dividendelor plătite membrilor săi [11].
Trecerea companiei mutuale de asigurare de la proprietatea membrilor la
tranzacționarea în cadrul bursei de valori se numește demutualizare, iar compania
mutuală de asigurare devine o companie de asigurări pe acțiuni [11].
Societățile mutuale de asigurare din țările dezvoltate pot exista sub diferite
forme organizatorice și juridice, cum ar fi [12]:
• Holdingul mutual – această formă juridică este populară în Statele
Unite, unde există chiar și o asociație de holdinguri mutuale.
• Societatea mutuală de asigurare cu o societate subsidiară pe acțiuni
diferă de holdingurile mutuale prin faptul că societatea mutuală de asigurare nu este
transformată într-o societate holding, ci într-o societate subsidiară pe acțiuni este
creată pentru achizitionarea altor societăți, fuziuni și achiziţii, activități de investiții.
• Alianțele internaționale ale societăților mutuale de asigurări există
pentru a asigura activitățile transnaționale ale societăților mutuale.
• Societățile mutuale care acordă drept de membru altor persoane decât
asigurații - societăți cu capital temporar, care este atras în primii ani de existență și
trebuie rambursat treptat.
• Companiile mutuale pe acțiuni de asigurare sunt un fenomen relativ
recent, care a devenit un rezultat logic al tendințelor de pe piețele financiare globale.
TENDINȚELE GLOBALE ALE ASIGURĂRILOR

MUTUALE
În anul 2018 Federația Internațională de Cooperare și Asigurări Mutuale (FICAM)

în raportul său „Global Mutual Market Share 10” că în perioada anilor 2007-2017 încasarea
primelor de către sectorului global de asigurări mutuale a sporit cu 30%, față de creșterea
de 17% a industriei globale a asigurărilor, iar cota de piață sectorului analizat crescut de la
24,0% în 2007 la 26,7% în 2017 în cadrul sistemului mondial de asigurări [7].
Astfel, în perioada menționată, 5100 asiguratori mutuali au asigurat mărirea volumului
primelor încasate la nivel global de la 1,0 trilion USD în anul 2007 până la 1,3 trilioane USD
în anul 2017.
În anul 2017 în gestiunea acestui segment al pieței mondiale de asigurări se aflau
active în sumă de 8,9 trilioane USD. În cadrul lui activau 1,16 milioane angajați, iar numărul
de membri/ deținătorilor de polițe deserviți a constituit 922 milioane.
Este de remarcat faptul, că FICAM este promotorul principal al globalizării în
domeniul asigurărilor mutuale, oferind o platformă globală pentru asigurătorii cooperativi
și mutuali, care operează pe piețele interne din diferite țări din întreaga lume, și încurajează
cooperarea între ei [10].
La momentul de față FICAM întrunește 200 instituții membre din 61 țări [9].
Princiaplii indicatori ai acestei organizații sunt prezentați în Tabelul 1.
Tabelul 1
Evoluția indicatorilor de bază ai activității FICAM
Indicatorii 2017 2020
Veniturile din încasarea primelor (miliarde USD) 232 247
Valoarea totală a activelor (trilioane USD) 1,7 peste 2,0
Numărul de angajați (mii) 220 226
Numărul membrilor (milioane) 300 356
Sursele: [8], [9]
Rapoarte prezentate de FICAM demonstrează un progres important, începând

cu anul 2007.
În anul 2017 membrii ICMIF au încasat prime de asigurare în sumă totală
de 232 miliarde USD (fiind în creștere cu 39,3% față de nivelul anului 2007), dintre
care 46% (106 miliarde USD) au fost în asigurări de viață și 54% (126 miliarde USD)
au fost în asigurări generale (inclusiv în domeniul sănătății). Iar în anul 2020 acest
indicator a însumat 247 miliarde USD, din care 45% (112 miliarde USD) au fost în
asigurări de viață și 55% (135 miliarde USD) au fost în asigurări generale (inclusiv
sănătate).
În perioada analizată a sporit valoarea totală a activelor aflate în gestiunea
instituțiilor întrunite de FICAM de la 1,7 trilioane USD în anul 2017 până peste 2
trilioane USD în anul 2020.
Numărul membrilor/deținătorilor de polițe deserviți a crescut în perioada de
analiză, respectiv, cu 56 milioane (sau cu 18,7%), fiind de 356 milioane în anul 2020.
Numărul de persoane angajate în cadrul instituțiilor FICAM a fost de 226 mii
persoane în anul 2020, fiind în creștere cu 6 mii față de anul 2017.
STATISTICA ASIGURĂRILOR MUTUALE ÎN

UNIUNEA EUROPEANĂ
În conformitate cu rapoartele FICAM, cota totală a pieței europene de
asigurări deținute de asigurătorii mutuali a crescut la un nivel record de 33,4%,
având loc o creștere cu 9,2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în anul
2007 (24,2%) [4].
Potrivit Asociației Asigurătorilor Mutuali și Cooperativelor de Asigurare din
Europa (AAMCAE), în perioada anilor 2010-2020, asigurătorii mutuali au sporit
volumul total de prime cu 32%, în timp ce creșterea primelor generale a crescut cu
aproape 39% [6].
Președintele AAMCAE, Grzegorz Buczkowski, a declarat într-un comunicat:
„Europenii recunosc din ce în ce mai mult și acordă o valoare sporită abordării
asigurărilor mutuale/cooperative pentru gestionarea riscului. Pe lângă acoperirea
oferită, consumatorii apreciază accentul pus pe valori precum durabilitatea, serviciul,
democrația și sprijinul pentru societate” [6].
La fel, FICAM a prezentat recent reperele statistice de bază ale asigurărilor
mutuale europene [4]:
• În anul fiscal 2020, asiguratorii mutuali europeni au înregistrat prime de
asigurare în valoare totală de 469 de miliarde EUR.
• Cota de piață a asiguratorilor mutuali europeni pe piața europeană de
asigurări a crescut la un nivel record de 33,4%, o creștere cu 9,2 puncte procentuale
față de prima noastră cifră disponibilă (24,2% în anul 2007).
• Asiguratorii mutuali europeni au depășit cu 17,8, 17,2 și, respectiv, 11,1
puncte procentuale creșterea primelor pe 10 ani a pieței europene totale de asigurări
în afacerile totale, de viață și generale.
• Asiguratorii mutuali europeni au depășit creșterea anuală a primelor
totale a pieței europene de asigurări (2019-2020) în afacerile totale, de viață și non-
viață cu 5,1, 3,1 și, respectiv, 3,1 puncte procentuale.
În conformitate cu datele Comisiei Europene, societățile mutuale dețin o
cotă de 25% din piața europeană de asigurări. Acestea există în principal în țările
nordice și vest-europene și oferă servicii de asigurare, care sunt de obicei furnizate
de societăți cu capital social și cooperative din alte țări. Aproape 70% dintre
companiile de asigurări din Europa sunt societăți mutuale [3].
Un operator important pe piața asigurărilor mutuale europene este AAMCAE,
care oferă o platformă pentru asigurătorii mutuali și cooperanți de toate dimensiunile
pentru a combina resursele și expertiza, pentru a face schimb de experiență peste
granițele naționale și pentru a discuta problemele și preocupările cheie legate
de modificările legislative și de reglementare ale UE. De asemenea, AAMCAE
încurajează membrii să colaboreze și să împărtășească puncte de vedere asupra
subiectelor și dezvoltărilor care îi pot afecta [16].
CONCLUZII
Asigurarea mutuală este un gen specific al activităților de asigurare, fiind prin
esență un schimb reciproc de riscuri între participanții la asigurări, în care scopul de
a obține un profit nu este prioritar, iar fundamentul financiar al instituției specializate
create este format de însăși membrii fpndatori, care în același timp sunt și persoane
asigurate. Asigurarea mutuala are menirea de a satisface nevoile specifice ale
persoanelor juridice si celor fizice în servicii de asigurare la prețuri acceptabile.
Având o istorie îndelungată de evoluție, aceste asigurări își continuă dezvoltarea
expansivă la nivel global, precum și în spațiul european.
BIBLIOGRAFIE
AMICE. What is a mutual?. [accesat 05.11.2022]. Disponibil: https://amice-
eu.org/about-amice/about-mutuality/
BROVKIN, Aleksandr. Mutual insurance - the history of emergence
and world development, as a relevant scientific and practical experience of the
development of non-commercial financial relations in Russia. In: Russian Journal
of Entrepreneurship, V. 18, N. 20, october 2017, p. 3019-3030, ISSN 1994-6937.
[accesat 07.11.2022]. Disponibil: https://www.researchgate.net/publication/320975215_
Vzaimnoe_strahovanie_-_istoria_zarozdenia_i_mirovogo_razvitia_kak_aktualnyj_naucno-
prakticeskij_opyt_dla_razvitia_nekommerceskih_finansovyh_otnosenij_v_Rossii
EUROPEAN COMISSION. Internal Market, Industry, Entrepreneurship
and SMEs. [accesat 08.11.2022]. Disponibil: https://single-market-economy.ec.europa.
eu/sectors/proximity-and-social-economy/social-economy-eu/mutual-societies_en
European Mutual Market Share 2022. [accesat 08.11.2022]. Disponibil:
https://www.icmif.org/european-mutual-market-share-2022/
FILIMONOVA, Yelizaveta. Chto takoye vzaimnoye strakhovaniye.
Ob»yasnyayem prostymi slovami (What is mutual insurance. Explaining in simple
terms). [accesat 07.11.2022]. Disponibil:https://secretmag.ru/enciklopediya/chto-takoe-
vzaimnoe-strakhovanie-obyasnyaem-prostymi-slovami.htm
HALLO, Steve. European mutual insurance market share hits all-time high.
[accesat 09.11.2022]. Disponibil: https://www.propertycasualty360.com/2022/07/07/
european-mutual-insurance-market-share-hits-all-time-high/?slreturn=20221009151153
ICMIF. Global Mutual Market Share 10, [accesat 10.11.2022]. Disponibil:
https://www.icmif.org/global-mutual-market-share-10/
ICMIF Members: Key Statistics 2018. [accesat 10.11.2022]. Disponibil:
https://www.icmif.org/global-mutual-market-share-10-2/
ICMIF Members: Key Statistics 2022. [accesat 10.11.2022]. Disponibil:
https://www.icmif.org/?option=com_content&view=article&id=21&Itemid=64&lang=en
International Cooperative and Mutual Insurance Federation (ICMIF).
[accesat 10.11.2022]. Disponibil: https://uia.org/s/or/en/1100060032
KAGAN, Julia. Mutual Insurance Company. [accesat 09.11.2022].
Disponibil: https://www.investopedia.com/terms/m/mutual-insurance-company.asp
KHORIN, A.N., BROVKIN, A.V. Sovremennoe sostoyanie globalnogo
rynka vzaimnogo strakhovaniya: chast 1 (Current state of the global mutual
insurance market: part 1). In: Kreativnaya ekonomika. V. 12. N. 9, 2018, p. 1501-
1510. [accesat 11.11.2022]. Disponibil: https://creativeconomy.ru/lib/39357
LOGVINOVA Irina. Vzaimnoye strakhovaniye - perspektivnoye
napravleniye razvitiya strakhovoy otrasli v Rossiyskoy Federatsii (Mutual
insurance is a promising direction for the development of the insurance industry in
the Russian Federation). In: Финансы и кредит, 30 (366). 2009 p. 47-52. [accesat
09.11.2022]. Disponibil: https://cyberleninka.ru/article/n/vzaimnoe-strahovanie-
perspektivnoe-napravlenie-razvitiya-strahovoy-otrasli-v-rossiyskoy-federatsii/viewer
Mutual insurance. [accesat 04.11.2022]. Disponibil: https://en.wikipedia.org/
wiki/Mutual_insurance
SIRBU, V.; VYSOTSKAYA, T. Rynok strakhovaniya (Insurance market),
Academy of Economic Studies, 2006, p. 9. [accesat 06.11.2022]. Disponibil: http://
www.lib.ase.md/wp-content/uploads/publicatii/2006/Рынок%20страхования.pdf
The Association of Mutual Insurers and Insurance Cooperatives in Europe
aisbl (AMICE) is the voice of the mutual and cooperative insurance sector in
Europe. [accesat 08.11.2022]. Disponibil: https://amice-eu.org/about-amice/
Vzaimnoye strakhovaniye (Mutual insurance). [accesat 05.11.2022].
Disponibil: https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%92%D0%B7%D0%B0%D0%B8%D0%B
C%D0%BD%D0%BE%D0%B5_%D1%81%D1%82%D1%80%D0%B0%D1%85%D0%B
E%D0%B2%D0%B0%D0%BD%D0%B8%D0%B5
What is a mutual insurance company?. [accesat 03.11.2022]. Disponibil:
https://www.barmutual.co.uk/what-is-a-mutual-insurance-company/
CURRENT INTERNATIONAL TRENDS

IN BANK FRAUD
TENDINȚELE INTERNAȚIONALE
ACTUALE ALE FRAUDEI BANCARE
Drd. Iurie CAPRIAN1
Dr., conf. Univ. Mihai GÎRLEA2
Abstract
Fraud represents the totality of activities carried out in bad faith in order to
obtain certain benefits or to commit acts that affect the rights of other people. Most
of the actions considered bank fraud are acts of deception or abuse of trust to gain
possession of other people’s money or assets. Bank fraud affects the legally regulated
social relationships that ensure the normal functioning of the banking system.
Starting from the division of bank frauds into internal and external, they have a very
wide diversity. With the development of banking globalization, there is a continuous
transformation of bank fraud, both at the national level of many countries and at the
international level. International right-response institutions and national authorities
enable the implementation of significant measures to prevent fraud in banking
institutions. This article presents the basic international trends in the evolution of
bank fraud.
Keywords: bank fraud; international trends; fraud risk management;

JEL Classification: G20, G21, G28
Rezumat
Frauda reprezintă totalitatea activităților desfășurate cu rea-credință în scopul

obținerii unor foloase sau săvârșirii de fapte care afectează drepturile altor persoane.
Majoritatea acțiunilor considerate fraudă bancară sunt acte de înșelăciune sau abuz
de încredere pentru a intra în posesia banilor sau a bunurilor altor persoane. Frauda
1
Universitatea de Stat din Moldov, https://orcid.org/0000-0001-5484-3087, e-mail: [email protected]
2
Universitatea de Stat din Moldova, https://orcid.org/0009-0003-5395-5898
bancară afectează relațiile sociale reglementate legal, care asigură funcționarea

normală a sistemului bancar. Pornind de la împărțirea fraudelor bancare în interne
și externe, acestea au o diversitate foarte largă. Odată cu dezvoltarea globalizării
bancare, are loc o transformare continuă a fraudei bancare, atât la nivel național
al multor țări, cât și la nivel internațional. Instituțiile internaționale și autoritățile
naționale au lansat implementarea unor măsuri semnificative pentru prevenirea
fraudei în instituțiile bancare. Acest articol prezintă tendințele internaționale de bază
în evoluția fraudei bancare.
Cuvinte cheie: frauda bancară; tendințele internaționale; managementul

riscului de fraudă;
INTRODUCERE
L a momentul de față atât economia mondială, cât și sistemul financiar

global sunt influențate de un proces obiectiv al globalizării.
La rândul său, sistemul bancar mondial suportă impactul acestui proces,
fiind utilizată în acest context în mediul academic noțiunea de globalizare
bancară. Aceasta este un proces în care serviciile bancare s-au răspândit la nivel
global și are lor armonizarea reglementărilor bancare, secondată de ridicarea
barierelor din calea unei competiţii deschise pe toate pieţele, creşterea numărului
valutelor în care operează şi implantarea de sedii în străinătate [21].
Globalizarea bancară poate fi examinate sub două aspecte [21]:
Ea reprezintă nivelul avansat de dezvoltare a activității bancare internaționale,
manifestată prin amplificare numărului și volumului tranzacțiilor băncilor cu
partenerii străini și pe piețele financiare globale.
Sub influența ei se schimbă natura și formele concurenței directe și indirecte
pe piața bancară, având loc pătrunderea activității băncilor pe mai multe segmente
ale pieței financiare și competiția cu alte instituții financiare: societăți de asigurări,
fonduri de investiții, fonduri de pensii nestatale și alte societăți financiare.
Globalizarea bancară este, prin esență, o formă specifică a procesului
general al globalizării financiare, una din trăsăturile negative a acesteia fiind
mărirea proporțiilor fraudei financiare.
Potrivit estimărilor efectuate de unii experți, pierderile financiare anuale
ale companiile și persoanelor fizice la nivel mondial în urma fraudelor însumează
5,1 trilioane de Dolari SUA [9].
Alți cercetători vorbesc despre un volum de 3,9 trilioane de Lire sterline
al pierderilor cauzate de fraude, având loc o creștere de 56% în ultimul deceniu
[10].
În anul 2014 expertul Daniela Dermengi a scris: „Potrivit datelor statistice

în fiecare jumătate de oră în lume se pierd aproximativ 200 de milioane de dolari
din cauza fraudelor din sistemul bancar. Fraudele bancare au devenit un fenomen
tot mai extins și sofisticat. Cele mai vulnerabile produse bancare, expuse tot mai
des fraudelor bancare, sunt cardurile și conturile clienților. Fraudele cu cardurile
bancare au crescut în 2012 după 4 ani de scădere, în principal din cauza numărului
mare de escrocherii pe internet, arată un raport al Băncii Centrale Europene.
Potrivit BCE, valoarea totală a fraudelor cu cardurile bancare în 2012 s-a ridicat
la 1,33 miliarde de euro, în creştere cu 14,8% comparativ cu 2011” [7].
Recent, experții de la Genpact au atenționat asupra pericolului de
creștere a criminalității financiare în anul 2022, forțând instituțiile bancare
să-și întărească apărarea. În special, ei au declarat: „Această adoptare rapidă
a comerțului online a condus la o creștere a așa-numitei fraude „care nu sunt
prezente” – în cazul în care detaliile cardului sunt folosite online din motive
nefaste. Reglementările limitate pentru companiile BNPL (Buy Now Pay
Later), care duc la lipsa controalelor riscurilor, pot, de asemenea, contribuie
la saltul în fraudă, la fel ca și faptul că identitățile (legitime) sunt din ce în ce
mai ușor de obținut pe dark web” [2].
Experții de la NetGuardians afirmă: „Frauda bancară evoluează constant
pe măsură ce condițiile se schimbă, creând noi vulnerabilități pentru bănci și
oportunități pentru fraudatori. A rămâne la curent cu această țintă în mișcare
este esențială dacă băncile doresc să găsească soluții care să detecteze și să
prevină astfel de escrocherii, mai ales având în vedere efectele pandemiei asupra
peisajului fraudelor bancare” [19].
Prezentul articol vine să prezinte tendințele internaționale de bază ale
evoluției fraudei bancare.
DEFINIREA FRAUDEI BANCARE
Dicționarele juridice exprimă esența fraudei bancare astfel: „Orice act

ilegal, care implică utilizarea înșelăciunii pentru a obține bani sau alte proprietăți
de la o instituție financiară sau de la deponenții unei bănci, este adesea clasificată
drept fraudă bancară” [6].
Wikipedia prezintă următoarea definiție: „Frauda bancară este utilizarea
unor mijloace potențial ilegale pentru a obține bani, active sau alte proprietăți
deținute sau deținute de o instituție financiară sau pentru a obține bani de la
deponenți, pretinzându-se în mod fraudulos drept bancă sau altă instituție
financiară. În multe cazuri, frauda bancară este o infracțiune” [5].
Literatura de specialitate conţine descrierea schemelor tipice al fraudelor
bancare, cele de bază fiind următoarele [5], [22]:
Frauda contabilă este destinată ascunderii problemelor financiare grave
ale instituțiilor bancare; are loc prin folosirea contabilității frauduloase și ia forma
supraevaluării vânzărilor și veniturilor, umflarea valorii activelor băncii, declararea
de profituri atunci când instituția bancară suportă pierderi. Drept urmare a acestui tip
de fraudă, falsurile contabile sunt folosite pentru a atrage investiții sau împrumuturi
frauduloase în cadrul băncii. În esență este o încercarea de a obține finanțare pentru a
amânarea prăbușirii financiare a unei bănci neprofitabile sau prost administrate.
Frauda la scontarea facturilor este un abuz de încredere. Un fraudator face uz
de o companie pentru a câștiga încrederea băncii. Dându-se drept un client autentic și
profitabil, compania apelează în mod regulat la serviciile băncii pentru a primi plata
de la unul sau mai mulți dintre clienții săi. Aceste plăți sunt întotdeauna efectuate,
deoarece clienții în cauză fac parte din fraudă, plătind în mod activ toate facturile pe
care banca încearcă să le încaseze. După ce fraudatorul a câștigat încrederea băncii,
compania solicită băncii să înceapă să plătească companiei în avans facturile pe care
le va încasa ulterior de la clienți. În cele din urmă, când soldul restant între bancă
și firmă este suficient de mare, compania și clienții săi dispar, luând banii plătiți de
bancă în avans și nu lasă pe nimeni să plătească facturile emise de bancă.
Fraudele bancare cu cecuri sunt legate de utilizarea cecurilor ca instrumente
de plată. Drept exemplu, poate servi check Kiting, la care se apelează în sistemul
bancar pentru încasarea temporară a numerarului asupra cecurilor de două ori.
Atunci când un cec este depus într-un cont dintr-o bancă, banii sunt disponibili
imediat în acel cont, chiar dacă suma de bani corespunzătoare nu este imediat
scoasă din contul de la banca de la care este tras cecul. Frauda se comite atunci,
când în a doua instituție nu sunt bani suficienți în contul clientului pentru finalizarea
operațiunii. La fel, experiența bancară a unor țări cunoaște o diversitate largă a
fraudelor cu cecurile furate, contrafăcute și altele.
Frauda cu împrumuturi este legată de prezentarea informațiilor eronate în
cererile de împrumut de către clienții băncii. O altă formă a acestei fraude este
legată de furtul identității unui client pentru solicitarea unui împrumut în numele
său. În plus, frauda apare atunci când o linie de credit deschisă unui client este
accesată de un escrocher pentru atrage fonduri din acea linie.
Frauda prin cablu include toate cazurile de fraudă care implică transferuri
bancare sau Internet. În unele cazuri, escrocii fură numele de utilizator și parola unui
client bancar și își transferă banii către ei înșiși. Drept formă particulară a acestei
fraude este phishingul, în care se operează prin trimiterea de e-mailuri falsificate,
uzurparea identității unei bănci online, a unui site de licitație sau de plată. E-mailul
direcționează utilizatorul către un site web falsificat, care este proiectat să arate
ca datele de conectare la site-ul legitim, dar care pretinde că utilizatorul trebuie să
actualizeze informațiile personale. Informațiile astfel furate sunt apoi folosite în alte
fraude, precum furtul de identitate sau frauda prin licitație online. În acest context,
poate fi prezentată frauda cu cardurile de plată, care este larg răspândită ca mijloc
de furt de la bănci, comercianți și clienți.
Frauda la ATM include toate activitățile ilegale cu bancomatele (Automated
teller machines, ATM). Această fraudă include reprogramarea aparatului ATM,
instalarea unui skimmer pentru a fura detaliile cardului.
Spălarea banilor este procesul prin care mijloacele bănești obținute ilegal
primesc aspectul că provin dintr-o sursă legitimă. Drept formă particulară a acestei
fraude este depunerea într-o bancă a unei sume de numerar obținute în mod fraudulos.
Frauda comerciantului necinstit. Este vorba de comerciantul unei instituții
bancare, care se angajează în tranzacții neautorizate. Uneori această fraudă este
desfășurată pentru a recupera pierderile suferite în tranzacțiile anterioare.
Fraudele bancare mai pot fi divizate în două categorii: externe și interne [17].
Frauda externă este comisă de către o persoană (sau grup de persoane)
din afara băncii. Frauda poate fi realizată prin violări ale sistemelor de securitate
(hackeri, furt de informații, tâlhărie, falsificare, spargeri de coduri aferente sistemelor
informatice), furt fraudă (jaf, falsificări).
Frauda internă este legată de nerespectarea intenționată a reglementarilor
interne, a politicii băncii sau a legilor. În această categorie de fraudă este implicat
cel puțin un angajat al instituției bancare și se manifestă prin efectuarea de activități
neautorizate (produse din neglijența sau intenționat, sub formă tranzacțiilor
neraportate, neautorizate, operații neînregistrate), furt sau alte activități frauduloase
(fraudă prin credit/depozit fără valoare, furt, jaf, active atribuite greșit, distrugerea
bunurilor, evaziune).
Frauda bancară internă poate lua următoarele forme particulare [1]:
Schimbarea tranzacțiilor: un casier acceptă o depunere de la un client și apoi
inversează depozitul și pune în buzunar fondurile;
Manipularea contului: un profesionist bancar elimină taxele sau comisioanele
din contul său sau din conturile unui prieten sau rude;
Furtul de date: angajații bancar fură date personale de la clienți și apoi deschid
conturi sau solicită împrumuturi pe numele lor;
Coluziune internă: doi sau mai mulți angajați ai băncii lucrează împreună
pentru a ocoli controalele interne și pentru a fura bani de la bancă;
Modificări IT: un lucrător din departamentul IT acordă temporar drepturi de
administrare unui angajat neautorizat, astfel încât acesta să poată aproba o tranzacție
frauduloasă.
Daniela Dermengi afirmă: „Circa 70% din fraudele bancare sunt efectuate de
angajații instituțiilor bancare. Astfel, cele mai răsunătoare cazuri de fraudă bancară
din lume au implicat acțiunile ilegale efectuate de înșiși angajații băncilor” [7].
Experții de la NetGuardians au constatat: „Fraudele comise de angajații
băncii reprezintă o problemă globală uriașă. În Raportul său din 2020 către Națiuni,
Asociația Examinatorilor de Fraude Certificați (ACFE) a evaluat 2.504 cazuri de
fraudă internă din 125 de țări, ceea ce a condus la pierderi estimate la 3,6 miliarde
de dolari. Serviciile bancare și financiare au reprezentat cea mai mare pondere a
cazurilor de fraudă internă examinate de ACFE, cu 15,4% din total” [4].
GLOBALIZAREA ȘI FRAUDELE BANCARE
Expertul Sristi Nimodia afirmă: „Globalizarea a stimulat alte două

revoluții – facilitățile de transport în masă cu costuri reduse și telecomunicațiile
internaționale (adică, Internetul). Globalizarea a dus la externalizare, off-
shoring și dezvoltarea infrastructurii globale de servicii. Dar, în ultima vreme,
criminalitatea s-a transformat într-o activitate globalizată” [15].
De asemenea, autorul menționat scrie: „Incidența și costul fraudei
financiare globalizate au crescut în ultimii ani, crescând, la rândul său,
sentimentul de vulnerabilitate al companiilor. Potrivit ultimului sondaj,
nivelul de fraudă a crescut cu fiecare măsură, inversând tendințele. Peste 70%
dintre companii au raportat că au suferit cel puțin un tip de fraudă în ultimii
ani. Întreprinderile individuale s-au confruntat, de asemenea, cu o gamă
mai diversă de amenințări: în medie, cei afectați au suferit mai mult de una,
diferite tipuri de fraudă fiecare. În cele din urmă, costul economic al acestor
infracțiuni a crescut, 1 din 10 întreprinderi raportând un cost de peste 4% din
venituri” [15].
Din cauza amplificării procesului de globalizare, există o confuzie de
jurisdicții legale. Fluxul de mărfuri ilicite atât în lumea corporativă, cât și
în lumea virtuală, asistat de serviciile bancare și financiare ilicite, a sporit
problemele. Odată cu progresul tehnologiei, există o schimbare tot mai mare
în natura băncilor.
PROBLEMA MONDIALĂ A SPĂLĂRII BANILOR
În anul 2009 Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate

a realizat un studiu pentru a determina amploarea fondurilor ilicite generate
de traficul de droguri și crimele organizate și pentru a investiga în ce măsură
aceste fonduri sunt spălate. Suma veniturilor din infracțiuni a constituit 3,6%
din PIB-ul global, 2,7% (sau 1,6 trilioane USD) fiind spălate [23].
În anul 2012 cercetătorul George Dorel Popa a remarcat, că studiile
efectuate de unele instituții internaționale au demonstrat obținerea de

beneficii nete din activități economice și financiare ilegale ale băncilor au fost
de aproximativ 600 de miliarde Dolari SUA, ceea ce constituia aproximativ
2% din PIB-ul țărilor lumii.
De asemenea, acest autor a afirmat: „Conform acestor studii, stocul total
de capital „negru” „spălat” este în continuă creștere, ceea ce demonstrează
că acest fenomen este direct proporțional cu creșterea activității criminale în
aceste țări. De asemenea, această dezvoltare și integrare a piețelor naționale
a favorizat dezvoltarea piețelor ilicite. Dezvoltarea piețelor ilegale, mai ales
în ultimele două decenii, a dus și la o creștere fără precedent a delincvenței
transnaționale și a determinat stabilirea legăturilor cu instituțiile financiare și
bancare care se ocupă cu capitalul „fără adăpost”.” [16].
În anul 2022 experții Eropol au menționat informația prezentată de
Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Crimă, care a estimat că 2-5%
din PIB-ul global sunt spălate anual. Este vorba de un volum între 715
miliarde de Euro și 1,87 trilioane de Euro. De asemenea, acești specialiști
au declarat: „Cea mai mare parte a crimei organizate au un numitor comun –
motivul financiar. Grupurile criminale organizate își sporesc activele și apoi
le injectează în economia legală prin diferite scheme de spălare a banilor.
Urmărirea acestor active înseamnă urmărirea rețelelor” [14].
Drept un semn al escaladării fenomenului de spălare a banilor la nivel
internațional a devenit schema denumită ”Laundromatul rusesc” desfășurată
în perioada anilor 2010-2014, care a întrunit 5140 de companii din 96 de țări
și a însumat fonduri spălate în volum de circa 70 miliarde Dolari SUA [20].
În acest context, autorii Sergiu Tofilat și Veaceslav Negruța au afirmat:
„Schema ingenioasă a permis infractorilor să atingă mai multe scopuri: (i)
să spele activele obținute fraudulos; (ii) să transfere fondurile către băncile
occidentale și să le pună în circulație legală și (iii) să evite problemele juridice
legate de repatrierea banilor în Federația Rusă prin emiterea de ordonanțe
judecătorești pronunțate de instanțele din Moldova” [20].
Sub aspect bancar, este remarcabil, că în cadrul acestei scheme în
perioada anilor 2011-2014 au fost desfășurate 70 mii de tranzacții bancare.
Episodic schema a implicat bănci de nivel global - Deutsche Bank, Standard
Chartered și Barclays [18].
Expertul Marija Lazic a publicat un set de informații referitoare la
subiectul abordat, dintre care cele mai importante, în opinia noastră, sunt
[13]:
Organizația Națiunilor Unite estimează că suma anuală aproximativă a spălării
banilor oscilează între 800 milioane Dolari SUA și 2 trilioane Dolari SUA, din care
aproximativ 90% rămân nedetectate.
Criptomoneda devine una dintre numeroasele destinații ale fondurilor ilicite
de la infractori. Numai în 2019, Chainalysis a depistat o sumă totală de 2,8 miliarde
Dolari SUA în Bitcoin transferată de criminali. Însă contrar unor opinii publice,
Bitcoin nu este instrumentul principal pentru activitățile de spălare a banilor. Prin
Bitcoin au fost spălate doar 2,5 miliarde Dolari SUA de la înființarea sa în 2009.
Această sumă este semnificativ mai mică decât estimarea anuală a statisticilor de
spălare a banilor de 1 trilion de Dolari SUA în monedele tradiționale.
Indexul Basel AML măsoară progresul anual al luptei la nivel mondial
împotriva spălării banilor și finanțării terorismului în 144 de țări. În 2020, indicele a
constituit 5,22 din 10, unde 10 este riscul maxim. Unul dintre motivele pentru care
unele țări rămân expuse unui risc mai mare de activități de spălare a banilor este
sistemele latente și supravegherea slabă.
Piața globală a soluțiilor de combatere a spălării banilor este de așteptat
să crească la o rată anuală combinată de 15,6% din 2020 până în 2025. Aceasta
înseamnă că de la 2,2 miliarde Dolari SUA în anul 2020, piața va fi evaluată la
4,5 miliarde USD până în 2025. Politicile guvernamentale stricte și concentrarea pe
instituțiile financiare sunt motorii principali ai creșterii pieței.
DEZVOLTAREA FRAUDELOR BANCARE ÎN CADRUL

SISTEMELOR DE PLĂȚI
Sistemele de plăți rămân obiectul fraudelor financiare.

Compania Merchant Savy a făcut o investigație asupra fraudei financiare în
acest domeniu la nivel global și a constat următoarele.
Pierderile globale din frauda de plată s-au triplat de la 9,84 miliarde Dolari
SUA în 2011 la 32,39 miliarde Dolari SUA în 2020 și se așteaptă o creștere până la
40,62 miliarde Dolari SUA în anul 2027 [11].
De asemenea, au fost prezentate anumite statistici globale de fraudă a plăților
[11]:
47% dintre companiile chestionate au declarat că au suferit fraude în ultimii
2 ani;
39% dintre fraudele raportate au fost comise de autori externi;
37% din fraudele raportate au fost comise de autori interni;
20% din fraudele raportate au fost comise de autori interni și externi care se
înțeleg.
La fel, cercetătorii menționați au examinat cum se confruntă băncile globale
cu frauda [11]:
70% dintre ele sunt tranzacții care monitorizează scorurile de risc în timp real;
67% utilizează datele biometrice fizice (voce, amprentă sau recunoaștere
facială);
63% folosesc reguli și învățare automată pentru monitorizarea tranzacțiilor;
33% folosesc biometria comportamentală (studiază modele în comportamentul
uman).
Este de remarcat faptul, că valoarea totală a tranzacțiilor frauduloase efectuate
cu carduri emise în cadrul Zonei unice de plăți în Euro și achiziționate la nivel
mondial în anul 2018 a constituit 1,8 miliarde Euro, din care suma de 1,43 miliarde
Euro revine fraudelor în cadrul tranzacțiilor „cardul nu este prezent” [11]. („Cardul
nu este prezent” este o tranzacție, care este finalizată atunci când cardul sau titularul
cardului nu este prezent fizic).
În anul 2021 expertul Vlada Terenina a făcut referință la informația de la
Juniper Research, că frauda de tipul anterior menționat în SUA va cauza pierderi de
130 de miliarde Dolari SUA comercianții cu amănuntul între anii 2018 și 2023.
MĂSURILE DE REDUCERE A RISCULUI DE FRAUDĂ

Creșterea fraudei financiare la nivel global a impus întreprinderea în unele țări
a unui set de măsuri.
De exemplu, în SUA au fost aprobate reglementări mai stricte privind
criminalitatea financiară, cum ar fi Legea împotriva spălării banilor din 2020, și noile
amenințări care provin din utilizarea în creștere a metodelor de plată alternative, cum
ar fi criptomoneda, inclusiv Novi de la Meta, au determinat furnizorii de servicii
financiare să implementeze mai multe măsuri de prevenire a fraudei de înaltă
tehnologie [2].
Combaterea spălării banilor a devenit obiectivul unor instituții financiare
internaționale. În special, trebuie menționate standardele internaționale pentru lupta
împotriva spălării banilor și finanțării terorismului stabilite de Grupul de Acțiune
Financiară (Financial Action Task Force, FATF), care și-au găsit reflectare în
legislația națională și reglementările bancare în multe țări [3].
La momentul de față drept tendință internațională importantă a devenit
implementarea tehnicilor managementului riscului de fraudă în cadrul băncilor
comerciale, care întrunește toate procesele legate de modul în care frauda poate fi
identificată, evaluată, atenuată, monitorizată și raportată conducerii superioare. O
abordare eficientă de management al riscului de fraudă poate avea un impact pozitiv
semnificativ asupra costurilor totale ale fraudei într-o bancă [12].
Drept bază pentru aceste activități au servit aprobarea în anul 2003 și revizuirea
ulterioară a Principiilor pentru gestionarea corectă a riscului operațional de către
Comitetul de la Basel. Aceste reglementări internaționale pe parcursul ultimului
deceniu au fost reflectate în reglementările bancare naționale ale multor țări.
Un element important al managementului antifraudă a devenit politica
antifraudă și anticorupție, care expune abordările băncii comerciale cu privire la
riscurile de fraudă și corupție în conformitate cu legislația în vigoare, reglementările
organelor de supraveghere, practicile internaţionale şi viziunea organului de
conducere al băncii [8].
CONCLUZII
Frauda bancară se referă la orice activități legate de folosirea mijloacelor

ilegale pentru a obține bani sau alte active deținute de o bancă și/sau de clienții
ei. Practica internațională cunoaște o diversitate largă a fraudelor bancare,
grupurile principale fiind fraudele interne și externe. Odată cu dezvoltarea
activității bancare și a aprofundării globalizării bancare, are lor transformarea
continuă a fraudei bancare. La nivel internațional ponderea cea mai mare
a activităților frauduloase în domeniul bancar sunt spălarea banilor și în
funcționarea sistemelor de plăți. În urma amplificării volumului fraudelor
bancare are loc perfecționarea permanentă a cadrului de reglementare și a
procedurilor de combatere a activităților frauduloase în cadrul instituțiilor
bancare.
BIBLIOGRAFIE
7 Signs of Internal Bank Fraud | SQN Banking Systems, Disponibil: https://

sqnbankingsystems.com/blog/7-signs-of-internal-bank-fraud/, [Accesat la 3 decembrie
2022]
9 pivotal trends that will shape banking strategies in 2022, Disponibil: https://
www.genpact.com/insight/nine-pivotal-trends-that-will-shape-banking-strategies-in-2022,
[Accesat la 7 decembrie 2022]
Anti-Money Laundering/Combating the Financing of Terrorism – Topics,
https://www.imf.org/external/np/leg/amlcft/eng/aml1.htm
A-Z of internal banking fraud, Disponibil: https://www.netguardians.ch/internal-
banking-fraud/, [Accesat la 5 decembrie 2022]
Bank fraud, Disponibil: https://en.wikipedia.org/wiki/Bank_
fraud#:~:text=Bank%20fraud%20is%20the%20use,fraud%20is%20a%20criminal%20
offence, [Accesat la 2 decembrie 2022]
Bank Fraud, Disponibil: https://www.justia.com/criminal/offenses/white-collar-
crimes/bank-fraud/, [Accesat la 2 decembrie 2022]
DERMENGI, Daniela. Fraudele bancare: tipuri de fraude și soluții de evitare,
Disponibil: https://www.bancamea.md/news/fraudele-bancare-tipuri-de-fraude-si-solutii-
de-evitare, [Accesat la 3 decembrie 2022]
Extras din politica antifraudă şi anticorupţie a BC „Moldindconbank” S.A.,
Disponibil: https://www.micb.md/img/n-info-doc/Extras_Politica_AFAC.pdf, [Accesat la
8 decembrie 2022]
Fraud costs the global economy over US$5 trillion, Disponibil: https://www.
crowe.com/global/news/fraud-costs-the-global-economy-over-us$5-trillion, [Accesat la 6
decembrie 2022]
Global fraud costs balloon to £3.89 trillion, Disponibil: https://www.
accountancydaily.co/global-fraud-costs-balloon-ps389-trillion, [Accesat la 6 decembrie
2022]
Global Payment Fraud Statistics, Trends & Forecasts, Disponibil: https://www.
merchantsavvy.co.uk/payment-fraud-statistics/, [Accesat la 7 decembrie 2022]
How Fraud Risk Management Can Help the Banking Industry Lower Its
Costs, Disponibil: https://www.fraud.com/post/how-fraud-risk-management-can-help-
the-banking-industry-lower-its-costs#:~:text=A%20fraud%20risk%20management%20
model,of%20fraud%20in%20a%20bank, [Accesat la 6 decembrie 2022]
LAZIC, Marija. 27 Informative Money Laundering Statistics in 2022,
Disponibil: https://legaljobs.io/blog/money-laundering-statistics/, [Accesat la 6
decembrie 2022]
Money Laundering, Disponibil: https://www.europol.europa.eu/crime-areas-and-
statistics/crime-areas/economic-crime/money-laundering, [Accesat la 7 decembrie 2022]
NIMODIA, Sristi. Globalisation and Financial Fraud, Disponibil: https://
taxguru.in/finance/globalisation-financial-fraud.html, [Accesat la 5 decembrie 2022]
POPA, George Dorel. Globalization and money laundering, Disponibil: https://
proceedings.univ-danubius.ro/index.php/eirp/article/view/1384, [Accesat la 3 decembrie
2022]
POPESCU, Ana Maria; DUMBRAVĂ, Ștefan Gabriel; DABIJA, Alina
Eliza. Elemente specifice aferente riscului operational bancar, Disponibil: https://
www.netguardians.ch/banking-fraud/#:~:text=External%20fraud%2C%20in%20which%20
an,the%20database%20is%20changed%20back, [Accesat la 6 decembrie 2022]
Russian Laundromat, Disponibil: https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_
Laundromat, [Accesat la 5 decembrie 2022]
The Top Banking Fraud Types to Watch in 2022, Disponibil: https://www.
netguardians.ch/the-top-banking-fraud-to-watch-in-2022/, [Accesat la 2 decembrie 2022]
TOFILAT, Sergiu; NEGRUTA, Veaceslav. ”Laundromatul rusesc” – schema
de spălare a 70 miliarde dolari facilitată de elitele politice din Moldova, Disponibil:
https://watchdog.md/wp-content/uploads/2019/06/Laundromatul-Rusesc-Studiu.pdf,
[Accesat la 5 decembrie 2022]
ȚVIRCUN, Alexandra. Impactul globalizării financiare asupra sistemului
bancar din Republica Moldova, În: Materialele Conferinței „Creşterea economică
în condiţiile globalizării”, Creşterea economică în condiţiile globalizării, Ediția 13, ,
Moldova, 11-12 octombrie 2018, Vol.2, Institutul Național de Cercetări Economice,
Chișinău, 2018, p. 152-157
Types of Bank Fraud, Disponibil: https://sqnbankingsystems.com/types-of-
bank-fraud/#:~:text=Some%20of%20the%20most%20common,types%20of%20bank%20
fraud%20faced, [Accesat la 3 decembrie 2022]
What is Money Laundering?, Disponibil: https://www.fatf-gafi.org/faq/
moneylaundering/, [Accesat la 8 decembrie 2022]
BUGETELE LOCALE – COMPONENTE

ALE BUGETULUI DE STAT
LOCAL BUDGETS – COMPONENTS

OF THE STATE BUDGET
Mariana Rodica ŢÎRLEA1
Iulita BÎRCĂ2
Abstract
The budget is a tool for planning, forecasting and control. At the local level,
the „Local Budgets” include the local revenues and their distribution as sources of
resources to cover the local public expenditures, which aim to achieve the objectives
of local public interest. Basically, the local budgets are materialized in instruments
of forecasting and management of the administrative-territorial units that have legal
personality. Local budgets indicate revenues and sources of destination financing
of expenditures and ways of financing and covering deficits. The specificity of local
budgets lies in their individuality and autonomy. The largest share in local revenues is
represented by local taxes and fees, which are established on the basis of the Decisions
of the Local Councils by the local councilors within the limits established by the
Fiscal Code. The structure of local revenues consists of: own revenues, revenues from
amounts broken down according to legal regulations, assigned revenues, income from
transfers, etc. The composition of the expenditure consists of: expenditure on general
public services, expenditure on education, expenditure on the public development
of the respective communities, expenditure on housing, transport costs, health
expenditure, expenditure on cultivation, expenditure on social assistance, expenditure
on aid, and others. Each administrative-territorial unit builds its own budget, which
reflects their degree of autonomy.
Keywords: budget, local budgets; taxpayers; taxes; local taxes; taxes;

tax base; tax rate; bonuses;
1
Conferențiar universitar, doctor, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, România
ORCID ID 0000-0002-0665-5839, [email protected]
2
Doctorand, Universitatea din Suceava „Ștefan cel Mare”, România, https://orcid.org/0000-0002-3910-8022, iu-
[email protected]
Rezumat
Bugetul reprezintǎ un instrument de planificare, previziune și control. La

nivel local, „Bugetele locale” cuprind veniturile locale și repartizarea acestora ȋn
calitate de surse de resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice locale, care au
ca scop realizarea obiectivelor de interes public local. Practic, bugetele locale se
concretizeazǎ ȋn instrumente de prognozǎ și de conducere a unitǎților administrativ-
teritoriale care au personalitate juridicǎ. Bugetele locale indicǎ veniturile și sursele
de finanțare pe destinații a cheltuielilor și modalitǎțile de finanțare și acoperire
a deficitelor. Specificul bugetelor locale constǎ ȋn individualitatea și autonomia
acestora. Ponderea cea mai mare ȋn veniturile locale este reprezentatǎ de impozite
și taxe locale, care sunt stabilite ȋn baza Hotǎrârilor de Consiliile Locale de cǎtre
consilierii locali ȋn limitele stabilite de Codul Fiscal. Stuctura veniturilor locale se
compune din: venituri proprii, venituri din sume defalcate potrivit reglementǎrilor
legale, venituri alocate, venituri din transferuri etc. Componența cheltuielilor
constǎ ȋn: cheltuieli pentru serviciile publice generale, cheltuieli pentru ȋnvǎțamânt,
cheltuieli pentru dezvoltarea publicǎ a comunitǎților respective, cheltuieli pentru
locuinte, cheltuieli de transport, cheltuieli pentru sǎnǎtate, cheltuieli pentru culturǎ,
cheltuieli pentru asistentǎ socialǎ, cheltuieli pentru ajutoare, și altele. Fiecare unitate
administrativ-teritorialǎ ȋși construiește propriul sǎu buget ceea ce reflectǎ gradul de
autonomie al acestora.
Cuvinte-cheie: buget; bugete locale; contribuabili; impozite; impozite

locale; taxe; bază de impozitare; cotă de impozitare; bonificații;
1. INTRODUCERE
P otrivit reglemetǎrilor legale, bugetele locale se constituie la nivelul

comunitǎților locale: comune, orașe, municipii, județe, sectoare ale
municipiului București și la nivelul municipiului București. Potrivit legii finanțelor
publice, conceptul de buget reprezintǎ un „document prin care sunt prevăzute şi
aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în
funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice” [1]. Bugetele locale respectǎ
clasificaţia bugetară, respectiv, totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare
urmeazǎ o anumitǎ grupare, într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare. Ȋn
cadrul bugetelor locale, cheltuielile poartǎ denumirea de cheltuieli bugetare care
reprezintǎ sumele aprobate în bugete conditionate fiind de anumite limite şi potrivit
destinaţiilor stabilite prin bugetele respective. Cheltuielile bugetare sunt acoperite din
venituri bugetare care, la rândul lor, reprezintǎ resursele băneşti ale bugetelor locale
prevăzute în baza unor prevederi legale, și care pot avea ca surse: impozite, taxe,
contribuţii sociale, alocǎri de sume, transferuri de sume şi alte vărsăminte. Bugetele
locale reprezintǎ elemente ale bugetului general consolidat. Ȋn acest sens, legea
finanțelor publice definește bugetul general consolidat ca fiind „ansamblul bugetelor,
componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg
sunt reprezentate de documente ȋn care sunt previzionate veniturile și cheltuielile
unitǎților administrativ-teritoriale.” [1].
2. ADMINISTRAȚIA PUBLICǍ LOCALǍ
Ȋn cadrul Constituției României, aspectele privitoare la administrația publicǎ

localǎ sunt cuprinse ȋn: „Capitolul V – Administrația publicǎ, Secțiunea a 2-a –
Administrația publicǎ localǎ” [2], a cǎrui structurǎ se prezintǎ astfel:
Art. 120 – Principii de bazǎ.
Art. 121 – Autoritați comunale si orǎșenești.
Art. 122 – Consiliul județean.
Art. 123 – Prefectul.
Potrivit Art. 120, intitulat „Principiile de bază”, administrația publicǎ din
unitațile administrativ-teritoriale se ȋntemeiazǎ pe urmǎtoarele principii:
1. Principiul descentralizǎrii.
2. Principiul autonomiei locale.
3. Principiul deconcentrǎrii serviciilor publice.
Punctul doi din același articol precizeazǎ faptul cǎ ȋn unitǎțile administrativ-
teritoriale (ȋn condițiile prevǎzute de legea organicǎ), pentru cetǎțenii aparținând
unei minoritǎți naționale cu o pondere semnificativǎ, acestora li se asigurǎ: folosirea
limbii minoritǎții naționale respective, ȋn scris și oral, ȋn relațiile cu autoritǎțile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate.
Ȋn baza Art. 121, intitulat „Autorităţi comunale şi orăşeneşti”, potrivit punctului
(1), autoritǎțile administrației publice ȋn comune și ȋn orașe sunt:
- consiliile locale alese;
- primarii aleși.
Consiliile locale alese și primarii aleși ȋn condițiile legii se pot constitui și ȋn
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
Consiliul judeţean, potrivit Art.122, este ales și funcționeazǎ ȋn condițiile
legii și reprezintǎ autoritatea administrației publice care asigurǎ coordonarea
activitǎții de realizare a serviciilor publice de interes județean la nivelul:
- consiliilor comunale;
- consiliilor orǎșenești.
Potrivit Art.123, Prefectul este numit de cǎtre Guvern ȋn fiecare județ și ȋn
municipiul București.
Prefectul:
- este reprezentantul Guvernului pe plan local;
- conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor;
- conduce serviciile publice ale celorlalte organe ale administrației publice

centrale din unitǎțile administrativ-teritoriale.
Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organicǎ. Nu existǎ raporturi
de subordonare ȋntre:
- prefecți și consiliile locale;
- prefecți și primari;
- prefecți și consiliile județene;
- prefecți și președinții consiliilor.
Prefectul poate ataca ȋn fața instanței de contencios administrativ dacǎ
apreciazǎ cǎ este ilegal:
- un act al consiliului judetean;
- un act al consiliului local;
- un act al primarului.
Actul atacat este suspendat de drept.
3. AUTONOMIA LOCALǍ ȘI AUTONOMIA FINANCIARǍ

Ȋn strânsǎ legǎturǎ cu administrarea localǎ, regǎsim autonomia localǎ și
autonomia financiarǎ.
Prin autonomie locală „se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume
propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantǎ a treburilor publice.
Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membri aleşi prin
vot liber, secret, egal, direct şi universal, care pot dispune de organe executive şi
deliberative care să rǎspundǎ în faţa lor.” [2].
Autonomia localǎ reprezintǎ: „dreptul și capacitatea efectivǎ a autoritǎților
administrației pubice locale de a soluționa și de a gestiona, ȋn cadrul legii.” [3].
Autonomia financiarǎ pe diferite nivele de guvernare se prezintǎ asfel:
Figura 1. Autonomia financiarǎ aferentǎ diferitelor nivele de guvernare

Sursa: Elaborată de autori
Ȋn cadrul structurii autonomiei financiare din figura 1 regǎsim, la nivelul

4, autonomia la nivel local.
Particularitǎțile autonomiei financiare la nivel local vizeazǎ: modul de a
institui venituri; posibilitatea de a colecta venituri; capacitatea autoritǎților locale de
a-și asuma cheltuielile publice locale; contractarea de ȋmprumuturi.
Autonomia localǎ este: administrativǎ și financiarǎ. „Competențele și atribuțiile,
precum și gestionarea resurselor, care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului,
municipiului sau județului dupǎ caz” [4].
La nivel național, autonomia localǎ o regǎsim ȋn trei ipostaze:
Autonomia de organizare presupune: alegerea autoritǎților administrației
locale de cǎtre colectivitǎțile locale; ȋnfințarea unor servicii publice de interes local.
Autonomia funcționalǎ presupune: competența autoritǎților administrației
locale de a soluționa probleme de interes local.
Autonomia de gestiune presupune gestionarea bunurilor din:domeniul public;
domeniul privat al administrației locale.
Din perspectiva autonomiei de gestiune, „principiul autonomiei locale permite
și chiar impune organizarea unui sistem propriu de gestionare a resurselor și
nevoilor locale, la nivelul fiecǎri unitǎți admninistrativ-teritoriale, care beneficiazǎ de
autonomie financiarǎ.” [5].
Autonomia de gestiune implicǎ: gestionarea resurselor, la nivelul fiecǎrei
unitǎți (UAT); gestionarea nevoilor locale, la nivelul fiecǎrei unitǎți (UAT).
Autonomia localǎ este nu doar administrativǎ, ci și financiarǎ, iar
competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor, care, potrivit legii,
„aparțin: comunei; orașului municipiului; județului, dupǎ caz” [4].
Figura 2. Unitǎți administrativ-teritoriale

Sursa: Legea 215/2001, Legea administrației publice locale [4].
Unitǎțile administrativ-teritoriale au autonomie financiarǎ proprie, așa cum

rezultǎ din Figura 3.
Figura 3. Autonomie financiarǎ Sursa: Legea 215/2001, Legea administrației publice locale [4].
Conceptul de „autonomie financiarǎ” la nivel național este raportat la diferite

unitǎți administrativ-teritoriale: municipiul București, sectoarele municipiului
București, județe, municipii, orase, comune.
4. CONCEPTE PRIVIND „FINANȚELE PUBLICE

LOCALE” ȘI „BUGETE LOCALE”
Conceptul de „finanțe publice locale” este atribuit unitǎților administrativ-
teritoriale care vizeazǎ fondurile bǎnești de interes public local.
Finanțele publice locale reprezintǎ acele fonduri bǎnești de interes public
local (limitate teritorial la nivelul unitǎților admninistrativ-teritoriale), care, ca și cele
centrale, se formeazǎ și ȋntrebuințeazǎ prin intermediul unor procedee și mijloace
specifice, financiare.” [5].
Aceste fonduri se realizeazǎ ȋn cea mai mare parte din prelevǎrile persoaneleor
fizice și ale persoanelor juridice.
Bugetele locale reprezintǎ: instrumente de planificare, prognozare și control
al veniturilor publice locale și al cheltuielilor publice la nivel local; un mijloc de
asigurare a echilibrului economic la nivel local; mijlocul cel mai eficient de intervenție
destinat asigurǎrii corecțiilor generate de conjuncturile economice; instrument de
dezvoltare localǎ; instrument de realizare a unor obiective locale; o lege propriu-
zisǎ; un act administrativ.
Figura 4. Bugete locale Sursa: Constituția României [2].
Figura 5. Bugete locale potrivit Legii administrației publice locale

Sursa: Legea 215/2001, Legea administrației publice locale [4].
5. DEFINIȚII ALE CONCEPTELOR TEORETICE

SPECIFICE BUGETǍRII PUBLICE LOCALE
Mai jos,
în Tabelul 1, prezentăm principalele definiții ale conceptelor teoretice
specifice bugetǎrii publice locale
Nr. Concepte Definiții ale conceptelor specificate

crt.
1 Anul Reprezintǎ anul financiar pentru care se aprobă bugetul; practic,
bugetar anul bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie
şi se încheie la data de 31 decembrie;
2 D e f i c i t Partea cheltuielilor bugetare ce depăşeşte veniturile bugetare într-
bugetar un an bugetar;
3 Echilibru Egalitatea dintre veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare în cadrul
bugetar unui exerciţiu bugetar;
4 Echilibrare Transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de
financiară stat către unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării
fondurilor necesare furnizării de servicii publice, în condiţiile legii;
5 Excedent Partea veniturilor bugetare care depăşeşte cheltuielile bugetare
bugetar într-un an bugetar;
6 Echilibru Egalitatea dintre veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare în cadrul
bugetar unui exerciţiu bugetar;
7 Transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de
Echilibrare stat către unităţile administrativ-teritoriale în vederea asigurării
financiară fondurilor necesare furnizării de servicii publice, în condiţiile legii;
8 Impozit Activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii
cheltuielilor aprobate prin buget;
9 Prelevarea obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi
Contribuţie juridice, cu/sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii.
Sursa: Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale [6].
6. PROCEDURA BUGETARǍ LOCALǍ

Etapele procedurii bugetare locale se prezintǎ astfel:
Figura 6. Etapele procedurii bugetare locale

Sursa: Elaborată de autori
Elaborarea proiectelor bugetelor locale urmeazǎ câteva etape:

cunoașterea de cǎtre autoritǎțile locale a sumelor alocate, a sumelor defalcate
și a transferurilor de la bugetul de stat cǎtre bugetele locale;
elaborarea variantei preliminare a proiectului de buget pe seama datelor și
informațiilor obținute ȋn etapa 1;
definitivarea transferurilor de fonduri cǎtre bugetele locale;
definitivarea proiectelor de bugete locale.
Ȋn vederea definitivǎrii proiectelor de bugete locale, Ministerul Finanțelor
Publice transmite, prin intermediul Direcțiilor Generale ale Finanțelor publice
Județene, cotele defalcate cât și transferurile din Legea bugetului de stat ȋn tremenul
stabilit de cinci zile de la publicarea ȋn Monitorul Oficial.
Ȋntocmirea proiectelor de bugete cade ȋn sarcina ordonatorilor principali de
credite care pe baza „scrisorii cadru” primitǎ de la Ministerul Finanțelor Publice
trebuie sǎ ținǎ seama de transferuri și de cotele defalcate din bugetul de stat.
Stabilirea impozitelor și a taxelor locale se realizeazǎ potrivit prevederilor
Codului Fiscal, și trebuie stabilite cu 45 de zie inainte de publicarea ȋn Monitorul
Oficial a actualizǎrii impozitelor și taxelor, deoarece impozitele și taxele reprezintǎ
venituri pentru Consiliile Locale și reprezintǎ o bazǎ de fundamentare a proiectului
de buget local.
Odatǎ ȋntocmite proiectele locale de buget, acestea ajung la Ministerul
Finanțelor Publice prin intermediul Direcțiilor Generale ale Finanțelor publice
Județene. Termenul de definitivare al proiectelor bugetelor locale este de 15 zile de la
data publicǎrii Legii Bugetului de Stat ȋn Monitorul Oficial.
Etapa urmǎtoare presupune publicarea proiectului de buget fie ȋn presa localǎ,
fie afișarea proiectului de buget la sediul Consiliului Local din unitatea administrativ-
teritorialǎ respectivǎ, pentru informarea locuitorilor cu privire la proiectul de buget
local.
Pentru o perioadǎ de 15 zile locuitorii au dreptul constituțional la formularea
unor contestații, dacǎ apreciazǎ cǎ se impune acest lucru. Ȋn eventualitatea apariției
unor contestații cât și proiectul bugetului local ȋn termen de 5 zile de la depunerea
contestațiiilor se supun dezbaterii Consiliului Local și Consiliului Județean.
Contestațiile trebuie soluționate anterior aprobǎrii bugetelor locale. Aprobarea
bugetelor se face cu respectarea majoritǎții de voturi conform Legii 215 din 2001. [4].
Dupǎ aprobarea Bugetului Local, ordonatorii principali de credite transmit ȋn
termen de 5 zile de la aprobarea bugetului la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice
bugetele aprobate, care ulterior sunt transmise la Ministerul Finanțelor Publice ȋn
termen de 10 zile de la primire.
Execuția bugetarǎ este similarǎ cu cea a bugetului de stat, se ȋncheie la 31
decembrie, dupǎ care ordonatorii de credite procedeazǎ la ȋntocmirea Contului de
execuție anualǎ a bugetului local, procedurǎ care are termen de finalizare data de 31 mai
a anului urmǎtor. Procedura creditelor bugetare presupune parcurgerea urmǎtoarelor
etape:
- deschiderea creditelor bugetare;
- angajarea creditelor bugetare;
- lichidarea creditelor bugetare;
- ordonanțarea creditelor bugetare;
- plata creditelor bugetare.
Tabelul 2. Continutul contului de execuție anualǎ a bugetului local

Nr. Nr.
Venituri Cheltuieli
crt. crt.
1. Prevederi inițiale 1. Credite bugetare inițiale
2. Prevederi definitive 2. Credite bugetare definitive
3. Ȋncasǎri realizate 3. Plǎți efectuate
Sursa: Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale [6].
Legea 273 face precizǎri cu privire la neutilizarea creditelor pânǎ la finele

anului, ȋn sensul cǎ, acestea se anuleazǎ și se trec la fondul de rezervǎ local.
CONCLUZII
Pentru instituţiile publice implicate în procesul bugetar, Legea 500/2002 Legea
finantelor publice stabileşte cadrul general, principiile, şi procedurile ȋn acest sens.
Practic indicǎ, pe de o parte, aspectele cu privire la responsabilităţile instituţiilor
publice implicate în procesul bugetar, cât și aspecte care vizeazǎ formarea, angajarea,
administrarea şi utilizarea fondurilor publice. Dispozițiile legii finanțelor publice
se aplică în domeniul „elaborării, aprobării, executării şi raportării: a) bugetului
de stat; b) bugetului asigurărilor sociale de stat; c) bugetelor fondurilor speciale;
d) bugetului trezoreriei statului; e) bugetelor instituţiilor publice autonome; f)
bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; g) bugetelor
instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; h) bugetului fondurilor
provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare,
dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice; i) bugetului fondurilor externe
nerambursabile.” [1].
Legea nr. 273, cu modificările și completările ulterioare „stabileşte principiile,
cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea
fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei
publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice
locale.” [6].
Dispoziţiile Legii 273 se aplică „în domeniul elaborării, aprobării, executării
şi raportării: a) bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor
municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti; b) bugetelor instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, după caz; c) bugetelor
instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; d) bugetului împrumuturilor
externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor
şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care provin din: împrumuturi
externe contractate de stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice
locale şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice din subordinea acestora;
împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi garantate
de stat; împrumuturi externe şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile
administraţiei publice locale; e) bugetului fondurilor externe nerambursabile.” [6].
Bugetele locale reprezintă o bază de raportare a acțiunilor financiare ale
unităților administrativ-teritoriale și asigură acestora posibilitatea comparării
abaterilor față de proiecțiile stabilite prin bugete.
BIBLIOGRAFIE
1. Legea Nr. 500/2002 Legea finantelor publice, art.2, punctul (2)
2. Constituției României, Articolul 3, punctul 1 și punctul 2
3. Carta europeanǎ a autonomiei locale, articolul 3
4. Legea Nr. 215/2001, Legea administrației publice locale
5. Costaș,C.F, & Minea, M.Ș, (2015), „Drept financiar”, Ed. Universul Juridic,
pag. 223-224[dupǎ Gliga, i., op. cit.pag. 175 și Bouvier,M.,Le finances locales, ed.
A 5-a, Ed. LGDJ, Paris, (2013)
6. Legea Nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare
UNIVERS JURIDIC
EXAMINATION OF THE PRIVATE

PROPERTY RIGHT IN RELATION
TO THE PUBLIC INTEREST NATURE
OF EXPROPRIATION
IMERSIUNEA ÎN DOMENIUL DREPTULUI

DE PROPRIETATE PRIVATĂ RAPORTAT
LA CARACTERUL DE UTILITATE
PUBLICĂ AL EXPROPRIERII
Ana-Maria ROTĂRESCU1
Abstract
The right to private property is the right that grants the owner the possession
and the right to use and dispose of the owned property. This right is protected by the
Constitution of Romania, being established that the only exception is the expropriation
for public interest, provided that a fair and prior compensation is granted.
Expropriation is regulated at national level by the provisions of Law no.
33/1994, which constitutes the ordinary law in this respect, as well as by the provisions
of Law no. 255/2010, and the provisions of Decision no. 53/19.01.2011 approving
the Implementing Rules of Law no. 255/2010, published in the Official Gazette no.
84/01.02.2011. The above-mentioned provisions are supplemented by the provisions
of Law No 554/2004, published in the Official Gazette No 1154/07.12.2004.
ECHR case law analyses the possible violations of Article 1 of the Additional
Protocol to the European Convention on Human Rights, in relation to the margin of
appreciation granted to the national authorities, an aspect which also gives rise to
various interpretations regarding the flexible notion of “public interest” in relation
to various factors.
Under the current national legislation, the timely nature is left to the discretion
of the expropriator, the court of law considering only the lawfulness of the acts drawn
up in the expropriation procedure, namely the lawfulness of the expropriation.
The concept of “public interest” is not defined by Law No 33/1994. Article 5
of Law 33/1994 lists the works in relation to which a public interest may be declared,
while Law No 255/2010 lists, in Article 2, the works declared as being of public
interest.
1
Consilier juridic – student doctorand
UNIVERS JURIDIC
The expropriation for reasons of public interest cannot be dissociated from the
provisions of the law on administrative disputes.
The expropriation procedure comprises four administrative phases, as follows:
the approval of the technical-economic indicators, the deposit of the individual
amount representing in fact the compensation, the publication of the list of the owners
of properties, and the transfer of ownership, the last phase being the completion of the
expropriation formalities.
During the expropriation procedure, according to the provisions of Law
554/2004, the expropriated owner may seize the competent court requesting either the
annulment of the administrative acts, after going through the preliminary procedure,
or the optional suspension of the enforcement of the administrative acts issued by the
expropriator.
In addition, provided that a fair and prior compensation is granted, the
expropriated owners may challenge the individual compensation decision under the
terms of Article 22 of Law 255/2010.
However, there are also situations in which the Commission for the Verification
of Rights of Ownership does not comply with its obligations provided for expressly,
thus failing to comply with the mandatory legal time limits of such expropriation
proceedings, which are accelerated by nature, and does not issue the individual
decision on granting compensation.
In such situations, the expropriation proceedings continue, given that the
expropriation decision is enforceable, the amounts estimated by the expropriator as
compensation have been deposited, and the transfer of ownership has already taken
place. Under these circumstances, what are the actions available to expropriated
owners? Can they go to court if the expropriator has not issued an individual decision?
What is the outcome of such a request submitted to the court of law?
The High Court of Cassation and Justice (ICCJ), by Decision 14/2019, published
in the Official Gazette, Part I, no. 476/11.06.2019, regarding the examination of the
appeal in the interest of the law, concerning the appeals filed by the expropriated
owners against the amount of compensation initially estimated by the expropriator in
the administrative phase and the request for a final determination of the compensation
by the court even before the issuance of the individual decision, has established that
such requests cannot be rejected as inadmissible, nor as premature in relation to
compliance with the provisions of Article 1 of the First Additional Protocol to the
ECHR and Article 6(1) of the Convention.
Accordingly, the special rules of Law 255/2010 must be enacted and interpreted
in the letter and spirit of constitutional standards, with a fair and prior compensation,
with reference to the legislation and case law of the ECHR, as well as the binding
decisions rendered by the ICCJ.
Keywords: right to private property; expropriation; public utility;

timeliness; lawfulness; private interest; public interest; administrative act; fair
and prior compensation; ICCJ decisions;
UNIVERS JURIDIC
Rezumat
Dreptul de proprietate privată este dreptul ce conferă titularului posesia,

folosința și dispoziția asupra bunului său. Acest drept este ocrotit de Constituția
României, stabilindu-se faptul că singura excepție este reprezentată de exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, în condițiile unei drepte și prealabile despăgubiri.
Exproprierea este reglementată pe plan național de prevedrile Legii nr.
33/1994, aceasta constituind dreptul comun în materie, precum și de dispozițiile Legii
nr. 255/2010, prevederile Hotărârii nr. 53/19.01.2011, pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.
84/01.02.2011. Prevederile ante-menționate se completează cu dispozițiile Legii nr.
554/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1154/07.12.2004.
Jurisprudența CEDO analizează eventualele încălcări ale art. 1 din Protocolul
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la marja de
apreciere lăsată în competența autorităților naționale, aspect ce generază diverse
interpretări și în ceea ce privește noțiunea flexibilă de ”utilitate publică” raportat la
diverși factori.
Potrivit legislației naționale actuale, oportunitatea este lăsată la aprecierea
expropriatorului, instanța de judecată analizând doar asupra legalității actelor
întocmite în procedura de exproprierii, mai exact a exproprierii.
Noțiunea de ”utilitate publică” nu este definită de Legea nr. 33/1994. În art.
5 din Legea 33/1994 sunt enumerate lucrările pentru care se poate declara utilitatea
publică. Iar Legea nr. 255/2010 enumeră lucrările declarate de utilitate publică în
art. 2.
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi disociată de
prevederile legii contenciosului administrativ.
Procedura exproprierii cuprinde 4 etape administrative, după cum urmează:
aprobarea indicatorilor tehnico-economici, consemnarea sumei individuale
reprezentând de fapt despăgubirile, afișarea listei proprietarilor imobilelor, transferul
dreptului de proprietate, ultima etapă fiind reprezentată de finalizarea formalităților
de expropriere.
În cadrul derulării procedurii exproprierii, potrivit prevederilor Legii
554/2004, expropriații pot solicita instanței de judecată competente fie anularea
actelor administrative, după parcurgerea procedurii prealabile, fie pot solicita
suspendarea facultativă a executării actelor administrative emise de expropriator.
De asemenea, în condițiile unei drepte și prealabile despăgubiri, expropriații
pot să conteste hotărârea individuală de despăgubiri în condițiile art. 22 din Legea
255/2010.
Însă, sunt și situații în care Comisia de verificare a dreptului de proprietate
constituită, nu respectă obligațiile expres prevăzute în sarcina acesteia, nerespectandu-
se astfel nici termenele legale imperative ale acestei proceduri de expropriere, care
prezintă un caracter accelerat, și nu emite hotărârea individuală de despăgubiri.
UNIVERS JURIDIC
În această situație lucrările privind exproprierea continuă, având în vedere
faptul că, decizia de expropriere este executorie, sumele estimate de expropriator
cu titlu de despăgubire au fost consemnate, iar transferul dreptului de proprietate a
operat deja.
În aceste condiții ce pot face expropriații? Se pot adresa aceștia instanței de
judecată în lipsa emiterii unei hotărâri individuale de către expropriator? Care este
soarta unei astfel de cereri adresate instanței?
ÎCCJ, prin Decizia 14/2019, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr.
476/11.06.2019, privind examinarea recursului în interesul legii, având ca obiect
contestațiile formulate de expropriați împotriva cuantumului despăgubirilor estimate
inițial de expropriator în cadrul etapei administrative și solicitarea fixării definitive
de către instanță a despăgubirilor, chiar înainte de emiterea hotărârii individuale, a
stabilit faptul că astfel de cereri nu pot fi respinse ca inadminisibile, nici ca premature
raportat la respectarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO,
precum și la art. 6 paragraful 1 din Convenție.
În consecință, normele speciale ale Legii 255/2010 trebuie edictate și
interpretate în litera și spiritul standardelor constituționale, cu o dreaptă și prealabilă
despăgubire, raportat la legislația și jurisprudența CEDO, precum și la Deciziile
obligatorii pronunțate de ICCJ.
Cuvinte-cheie: dreptul de proprietate privată; exproprierea; utilitatea publică;

oportunitate; legalitate; interes privat; interes public; actul administrativ; despăgubirea
dreaptă și prealabilă; decizii ICCJ;
I. INTRODUCERE
C onstituția României reglementează în art. 44 dreptul de proprietate

privată. Astfel, potivit prevederilor constituționale, dreptul de proprietate
privată este garantat tuturor titularilor în mod egal. Excepția în această materie este
reprezentată de exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, art. 44 alin. 3 din
Contituția României stabilind și condițiile în care aceasta se realizează, respectiv
exproprierea se poate realiza doar în cauze de utilitate publică, stabilite în conformitate
cu legea și cu respectarea unei juste și prealabile despăgubiri. În continuare,
prevederile constituționale stabilesc modalitatea de stabilire a despăgubirilor,
respectiv pentru fixarea acestora este necesar un acord comun cu proprietarul, iar, în
situația de divergență, acestea se fixează de către instanțele de judecată2.
Proprietatea privată este definită de Codul Civil în art. 555 alin. (1), în vigoare
de la 01 octombrie 2011. Propiretatea privată conferă titularului dreptul de a poseda,
folosi și dispune de bunul său exclusiv, absolut și perpetuu, cu respectarea limitelor
reglementate prin lege. În lumina celor ante-menționate, se desprind cele trei caractere
2
Constituția României, Ediția 2013, Editura Hamangiu, București, pp. 25, 26.
UNIVERS JURIDIC
ale dreptului de proprietate privată: exclusiv (titularul dreptului de proprietate deține
monopolul asupra bunului său), absolut (dreptul are caracter deplin sau absolut) și
perpetuu (se întinde pe toată durata existenței sau accesibilității bunului)3.
Potrivit prevederilor legii fundamentale mai sus indicate, regula în materie
de proprietate privată este aceea că aceasta este garantată și ocrotită de prevederile
legale, oricare ar fi titularul și împotriva oricărei persoane fizice sau juridice.
Excepția în domeniul proprietății private este marcată de expropriere, care
trebuie să aibă la bază o cauză de utilitate publică și să fie stabilită în conformitate cu
dispozițiile legale, cu o despăgubire justă și prealabilă. Așadar o veritabilă excepție
de la caracterul absolut și inviolabil al proprietății private, este tocmai această
expropriere, dar cu condiția ca aceasta să aibă la bază o situație de utilitate publică.
În prezent, exproprierea ce se fundamentează pe o situație de utilitate publică
este reglementată pe plan național de prevederile Legii nr.33/1994, care reprezintă
dreptul comun în materie de expropriere, precum și de dispozițiile speciale ale
Legii nr. 255/2010, prevederile Hotărării nr. 53/19 ianuarie 2011, pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, publicată în Monitorul
Oficial nr. 84/01 februarie 2011. De asemenea, prevederile legii privind exproprierea
pentru cauză de utilitate publică se completează și cu prevederile Legii nr. 554/2004,
publicată în Monitorul Oficial nr. 1154 din 7.12.2004.
Pentru aplicarea prevederilor în materia exproprierii, prezentul demers
științific își propune să facă trimitere și la Deciziile pronunțate de Înalta Curte de
Casație și Justiție privind dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și privind
recursul în interesul legii.
În ceea ce priveste ocrotirea acestui drept fundamental, absolut si inviolabil,
la nivel internațional, se evidențiază atât doctrina, cât și jurisprudența. Astfel,
potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor
omului, intitulat „Protecția proprietății” stabilește faptul că „Orice persoană fizică
sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de
lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Jurisprudența CEDO (Curții Europene a Drepturilor Omului) analizează
asupra eventualelor încălcări ale art. 1 din Protocolul adițional la CEDO, raportat la
marja de apreciere lăsată în competența autorităților naționale, aspect care generează
interpretări diverse și asupra noțiunii de utilitate publică, noțiune flexibilă în raport
de diverși factori4.
Important de menționat este faptul că potrivit legislației naționale în domeniul
exproprierii, mai sus indicate, oportunitatea este lăsată la aprecierea expropriatorului,
instanța de judecată analizând doar asupra legalității actelor și etapelor procedurale
privind exproprierea. Cu alte cuvinte, potrivit legislației actuale privind exproprierea,
3
V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, ediția 2, Editura C.H. Beck, București. 2013, pp. 124-128.
4
CEDO, Plenul, Hotărârea James și alții contra Marea Britanie, 22 februarie 1986, 8793/79, jurisprudentacedo.
com.
UNIVERS JURIDIC
expropriații nu pot contesta caracterul de utilitate publică de interes local, atâta timp
căt prin însăși Legea nr. 255/2010, au fost declarate de utilitate publică anumite
lucrări de interes local. Pârghiile legale lăsate la îndemâna expropriaților sunt
reprezentate de plângerile prealabile, urmate de cererile în anulare întemeiate pe
prevederile Legii nr. 554/2004, privind actele administrative emise de autoritățile
publice cu încălcarea prevederilor legale în materie. Expropriații pot uzita și de
posibilitatea de a solicita suspendarea facultativă a executării actelor administrative
în condițiile strict și limitativ prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Prezentul demers științific este motivat de multitudinea, diversitatea și
complexitatea cauzelor soluționate sau pendinte, care au ca obiect exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, atât în ceea ce privește contestația privind exproprierea în
sine, cât și contestația privind acordarea despăgubirilor, precum și în ceea ce privește
suspendarea executării actelor administrative în această materie.
Analiza se concentrează asupra studierii și evidențierii sistematizate a
posibilităților și căilor legale de care dispune subiectul pasiv al acestui raport juridic,
respectiv expropriații, pentru apărarea drepturilor sale în această procedură care
prezintă un caracter accelerat și de multe ori în defavoarea expropriaților.
II. CONCEPTUL DE „UTILITATE PUBLICĂ”

Analizând textele legale în materia exproprierii, putem afirma faptul că,
elementul central al exproprierii este „utilitatea publică”, fără aceasta, exproprierea
fiind lipsită de obiect.
Dreptul comun în materia exproprierii, reprezentat de Legea nr. 33/1994 nu
ne oferă o definiție a acestui concept, ci în art. 5 stabilește pentru ce lucrări se poate
declara utilitatea publică, respectiv pentru lucrările de interes național ori local,
evidențiind în art. 6 tipurile de lucrări care reclamă caracterul de utilitate publică.
Prin Legea nr. 255/2010, mai exact prin art. 2, au fost declarate de utilitate
publică o serie de lucrări, care nu erau incluse în Legea nr. 33/1994, pentru care se
impunea declararea de utilitate publică a acestora. Prin modificarea și completarea
ulterioară a Legii nr. 255/2010, a fost extinsă sfera lucărilor declarate de utilitate
publică prin lege, motiv pentru care expropriații, inclusiv Consiliile Locale, au
pârghiile legale pentru a aprecia asupra oportunității realizării oricăror lucrări
enumerate în cuprinsul art. 2 din Legea nr. 255/2010, atâta timp cât respectă pașii
procedurali prevăzuți de lege.
Astfel, noțiunea de utilitate publică nu se îndepărtează de accepțiunea din
dreptul comun. Opinez faptul că tocmai această imposibilitate de delimitare exactă a
conceptului de utilitate publică, face să ia naștere conflictul între stringența respectării
interesului general și respectarea dreptului de proprietate privată, raportat și la faptul
că oportunitatea este lăsată la aprecierea expropriatorului.
UNIVERS JURIDIC
„Indiferent de felul în care s-ar face această achiziție, dreptul fiecărui
particular asupra propriului său teren este subordonat dreptului comunității asupra
tuturor, fără de care n-ar mai exista nici trăinicie în legătura socială, nici forță reală
în exercitarea suveranității”5.
Dar apare următoare întrebare: în ce măsură expropriații, în calitate de
particulari, dețin vreo culpă în amplasarea unor imobile pe culoarul de expropriere
pe care autoritățile, l-au apreciat ca fiind cel mai „potrivit”, „oportun”?
Propun de lege ferenda, ca în cazul unor lucrări de interes public local,
această oportunitate lăsată la aprecierea expropriatorului să fie diminuată, prin
impunerea unor condiții suplimentare necesare a fi îndeplinite pentru ca exproprierea
să fie valabilă și legală, cum ar fi ca în proprietatea privată sau publică a unității
administrativ teritoriale să nu existe alte imobile unde se pot realiza lucrările de
interes public local, iar imobilul amplasat pe culoarul de expropriere să fie singurul
în măsură să răspundă realizării lucrării de utilitate publică de interes local.
Legea nr. 255/2010 este criticabilă având în vedere stringența protejării
interesului privat. Sigur că exproprierea reclamă caracterul urgent al realizării
obiectivului de inters public, cu atât mai mult cu cât lucrarea se poate realizeza
din fonduri europene, dar consider că autoritățile statului trebuie să depună toate
diligențele necesare pentru o procedură echitabilă pentru toate părțile implicate în
demersul exproprierii.
Astfel, opinez faptul că interesul privat trebuie să prevaleze atât în momentul
alegerii culoarului de expropriere, cât și la stabilirea obiectivului de utilitate publică
de interes local.
Consider că această propunere de lege ferenda are rolul de a eradica latura
negativă a contractului social, deoarece nu de multe ori mandatarii aleși nu iau mereu
decizii care să reflecte cu adevărat dorința comunității, ci deciziile acestora reflectă
interesul politic al unor organisme, care se disjunge de interesul public local real, cu
atât mai mult cu cât nu este vorba despre o utilitate publică de interes județean sau
național6.
III. EXPROPRIEREAPENTRU CAUZĂ DE UTILITATE

PUBLICĂ ȘI LEGEA NR. 554/2004 A CONTENCIOSULUI
ADMINISTRATIV
Aplicarea prevederilor privind exproprierea nu poate fi disociată de prevederile
Legii nr. 554/2004.
Legea nr. 255/2010 reglementează în art. 4 etapele procedurii de expropriere,
acestea fiind: aprobarea indicatorilor tehnico-economici, consemnarea sumei
5
J. –J.Rousseau, Despre contractul social sau Principiile dreptului politic, Editura Cartex, București, 2015, p. 43.
6
Ana-Maria Nicolcescu, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Editura Universul Juridic, București, 2019,
p. 75.
UNIVERS JURIDIC
individuale reprezentând de fapt despăgubirile, afișarea listei proprietarilor
imobilelor, transferul dreptului de proprietate, ultima etapă fiind reprezentată de
finalizarea formalităților de expropriere.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 5 din Hotărârea nr. 53
din 19 ianuarie 2021, proprietarii imobilelor aflate pe culoarul de expropriere află
pentru prima dată de intenția expropriatorului privind exproprierea, mai exact la data
notificării intenției de expropriere (cu mențiunea că nu se prevede în lege o dată la
care expropriatorul are obligația notificării intenției de expropriere...). Nota bene,
până în momentul primirii de către particulari a notificării intenției de expropriere,
anunțul privind supunerea dezbaterii publice a aprobării declanșării procedurii de
expropriere a imobilelor, ce se află în proprietatea privată a a particularilor, care
constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publiă de interes local se
afișează la sediul expropriatorului și pe pagina de internet a acestuia. În acest sens
apare următoarea întrebare: în ce măsură particularii ar putea anticipa existența
vreunei intenții din partea expropriatorului privind exproprierea imobilelor ce le
aparțin, până la momentul primirii notificării prevăzute de art. 8 din Legea nr.
255/2010 și art. 5 din Hotărârea nr. 53/2012?
Întrebarea este justificată ținând cont de faptul că potrivit art. 7 din Legea nr.
52/2003, proiectul de hotărâre privind amplasarea lucrării de interes local, declanșarea
procedurii de expropriere și sumele individuale aferente despăgubirilor se supune
dezbaterii publice, printr-un anunț ce nu se comunică proprietarilor imobilelor aflate
pe culoarul de expropriere.
Nota bene, prin Notificarea mai sus indicată, expropriații află pentru prima
dată, dar fără a le fi comunicată hotărârea de declanșare a exproprierii, despre
existența unei hotărâri privind declanșarea procedurii de expropriere și consemanrea
sumelor individuale aferente reprezentând achitarea despăgubirilor pentru imobilele
care fac parte din coridorul de expropriere, hotărâre care are natura juridică a unui act
administrativ cu caracter individual, căreia apreciez faptul că nu i se aplică prevederile
art. 7 din Legea nr. 52/2003, articol ce se referă la actele administrative normative,
astfel cum rezultă din însuși titlul articolului – Dispoziții privind participarea la
procesul de elaborare a actelor normative.
În continuare arăt faptul că, potrivit art. 199 alin. 1 din OUG 95/2017
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 şi pentru modificarea Legii nr.
200/2006, publicată în MO Partea I nr. 991 din 13.12.2017, hotărârile cu caracter
individual se comunică persoanelor în cauză în cel mult 5 zile de la data comunicării
oficiale realizate către prefect, însă această procedură nu este respectată întru-totul
de către expropriatori.
Însă expropriații nu sunt afectați de necomunicarea hotărârii mai sus indicate,
deoarece potrivit alin. 2 al art. 199 din OUG 95/2017, stabilește faptul că o comunicare
incompletă sau chiar lipsa acesteia nu afectează legalitatea actului administrativ
individual, ci numai opozabilitatea sa, deoarece hotărârea respectivă produce efecte
UNIVERS JURIDIC
juridice numai de la data comunicării către persoanele în cauză, însă consider faptul
că sunt criticabile prevederile Legii nr. 255/2010, raportat la caracterul accelerat
al procedurii, vis-a-vis de protejarea dreptului de proprietate privată, coroborat cu
faptul că particularii nu au cum să anticipeze o astfel de intenție a expropriatorului.
Prevederile Legii nr. 254/2004 a contenciosului administrativ prevăd
posibilitatea anulării actelor administrative, precum și suspendarea facultativă a
executării acestora. Ab inițio, se impune să vedem cum este definit actul administrativ.
Astfel, Legea 554/2004 stabilește în art. 2 alin.1 lit. c faptul că actul
administrativ este actul unilateral cu caracter individual ori normativ elaborat de
o autoritate publică, în regim de putere publică, pentru organizarea executării legii
ori a executării in concreto a legii, act care dă naștere, modifică ori stinge raporturi
juridice. Potrivit art. 106 alin. 1 din Codul administrativ, consiliile locale (autorități
deliberative) și primarii (autorități executive) reprezintă autoritățile administrației
publice din comune, orașe și municipii, rolul lor fiind conturat în alin. 3 al aceluiaș
articol, respectiv acela de a soluționa problemele publice din comune, orașe și
municipii. Art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 reglementează dreptul oricărei persoane
de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru obținerea
anulării actului, recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim (privat sau
public) și repararea pagubei produse. Admiterea unei astfel de cereri presupune
existența unei vătămări într-un drept sau într-un interes legitim, produse de către o
autoritate publică, prin emiterea unui act administrativ sau prin nesoluționarea unei
cereri în termenul legal.
Pentru admiterea cererii în anulare, persoanele îndreptățite trebuie să parcurgă
procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004. Astfel, persoana care
se consideră vătămată trebuie să solicite autorității emitente sau, după caz, celei
superioare, revocarea totală sau parțială a actului. Termenul pentru formularea
plângerii prealabile este de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, cu
titlu de excepție, în situația unor motive temeinice, persoana vătămată poate formula
plângerea prealabilă împotriva actelor administrative unilaterale și peste termenul
de 30 de zile, dar fără a depăși 6 luni de la data emiterii actului. Cât privește actul
administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi introdusă oricând.
Primul act administrativ emis în procedura de expropriere care trebuie
comunicat expropriaților este reprezentat de hotărârea de aprobare a declanșării
exproprierii și de consemnare a sumelor individuale acordate cu titlu de despăgubire.
Împotriva acesteia expropriații pot formula plângere prealabilă la expropriator,
solicitând revocarea totală sau parțială a actului administrativ. Ulterior primirii
răspunsului nefavorabil la plângerea prealabilă sau prin nesoluționarea în termenul
prevăzut de lege de 30 de zile, expropriații pot formula cerere în anulare care se
va depune la instanța de judecată competentă, respectiv la Tribunalul în a cărei
circumscripție se află imobilul supus exproprierii.
Este puțin probabil ca plângerea prealabilă formulată împotriva hotărârii de
UNIVERS JURIDIC
declanșare a procedurii exproprierii să fie soluționată favorabil de expropriator,
motiv pentru care se va ajunge la formularea cererii în anulare.
Însă, posibilitatea anulării exproprierii este una de nivel teoretic, deoarece
vi-a-vis de modificările și completările Legii nr. 255/2010, exproprierea poate fi
anulată doar dacă este ilegală, nefiind respectate etapele prevăzute de legea specială
în materie, ceea ce în practică sunt foarte puține cereri admise, prin care să fie anulată
exproprierea.
Nota bene, expropriații trebuie să fie foarte diligenți în apărarea dreptului
lor de proprietate, deoarece prin neatacarea hotărârii de declanșare a procedurii
de expropriere și prin ajungerea la emiterea de către expropriator a deciziei de
expropriere, aceștia pot pierde dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești
competente pentru anularea exproprierii.
Mai mult decât atât, prevederile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004,
reglementează instituția suspendării executării actului administrativ unilateral până
la pronunțarea unei soluții în fond. Această suspendare se dispune după formularea
plângerii prealabile și doar în cazuri bine justificate și pentru a se evita o pagubă
iminentă.
Instituția suspendării executării actului administrativ este o măsură de
excepție prin care se înlătură caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă de instanța de
judecată doar în condițiile expres reglementate de lege – exceptio este strictissimae
interpretationis.
Cazul bine justificat este definit de Legea 554/2004 în art. 2 alin. 1 lit. f ca
fiind acea situație de fapt sau de drept, aptă să genereze o îndoială serioasă cu privire
la legalitatea actului administrativ.
Conceptul de ,,îndoială serioasă” este o condiție generală solicitată în materia
măsurilor cu caracter provizoriu, denumită generic în doctrina europeană (de unde
a și fost inspirată) fumus boni iuris, ceea ce presupune că nelegalitatea trebuie să
rezulte evident din probe sau dintr-un raționament la prima facie7.
În cadrul acestei condiții, nu se va analizeaza legalitatea actului a cărui
suspendare se solicită, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de contencios care
va analiza acțiunea în anulare.
În procesul determinării existenţei cazului bine justificat, judecătorul poate
proceda doar la o analiză sumară a actului, în aparenţă, fără a prejudeca fondul,
prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant pe baza unui
probatoriu minimal administrat în cauză, fiind exclusă o analiză în fond a legalităţii
actului administrativ8. Astfel, în cazul primei condiții, se apreciază de practica de
7
A se vedea Decizia nr. 2021/31.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, https://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=183333#highlight=##, accesat
on-line la data de 16.01.2022.
8
UNIVERS JURIDIC
specialitate în domeniu, că poate fi reținută existența unui caz bine justificat, dacă
din situația concretă a cauzei rezultă existența unor dubii puternice și evidente
asupra prezumției de legalitate, care reprezintă unul dintre fundamentele caracterului
executoriu al actelor administrative9.
Sub acest aspect, în jurisprudența constantă a ÎCCJ se reține faptul că pot
reprezenta împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept apte să ducă la reținerea unei
îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ următoarele: emiterea
actului administrativ de către o autoritate necompetentă ori cu depășirea competenței,
actul administrativ se întemeiază pe prevederi declarate neconstituționale ori
abrogate, actul administrativ nu este motivat ori modificarea semnificativă a actului
administrativ în calea recursului administrativ10.
Cât privește cazuistica europeană în materie, prin cauza T-184/01 R, IMS Healt
Inc. si Comisia CE, se reține faptul că cerința cazului bine justificat este respectată în
momentul în care se relevă existența „cel puțin a unei dispute serioase cu privire la
corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate”11.
Referitor la cea de-a doua condiție privind existența unei pagube iminente,
potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se înțelege existența
unui prejudiciu material, viitor și previzibil. În motivarea și probarea acestei condiții,
expropriații trebuie să țină cont de faptul că Instanța Spremă a stabilit faptul că simpla
punere în executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăși o pagubă, fiind
necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea interesată,
respectiv de către expropriați12.
Astfel, consider că paguba iminentă presupune obligatoriu producerea unui
prejudiciu, prin diminuarea patrimoniului în mod nelegal.
În continuare, arăt faptul că potrivit prevederilor Legii nr. 554/2010 (art. 14
alin. 1), condiția privind cazul bine justificat și cea a producerii unei pagube iminente,
trebuiesc îndeplinite cumulativ, prentru a se dispune suspendarea facultativă a
executării actului administrativ.
IV. DESPĂGUBIREADREAPTĂ, JUSTĂ ȘI PREALABILĂ

Exproprierea este un procedeu juridic, prin care se trece forțat din proprietatea
privată în proprietate publică un imobil, pentru realizarea unor lucrări de interes
9
10
Deciciile ÎCCJ nr. 442/30.01.2013, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009.
11
A se vedea Sentința nr. 150/2020 pronunțată de Tribunalul Olt Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ
și Fiscal în data de 14.04.2020, https://lex-avocatura.ro/conditiile-suspendarii-executarii-actului-administrativ-hcl-
jurisprudenta/, accesat on-line la data de 16.12.2022.
12
A se vedea Decizia nr. 442/30.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, https://legeaz.net/spete-contencios-
inalta-curte-iccj-2013/decizia-442-2013, accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
public național, județean sau local.

În doctrina de specialitate se reține faptul că exproprierea este o instituție
juridică de drept public ce presupune achiziția forțată, cu titlu onerors, pentru o cauză
de utilitate publică în conformitate cu condițiile prevăzute de lege și sub controlul
instanței de judecată, a unor imobile proprietate privată13.
Având în vedere noțiunea de expropriere, se evidențiază poziția superioară, pe
care se situează expropriatorul în cadrul acestei proceduri, deși în preambulul Legii
nr. 33/1994, care constituie dreptul comun în materia exproprierii, legiuitorul a înțeles
să așeze pe poziții de egalitate, cel puțin la nivel teoretic, procedura exproprierii și
apărarea proprietății private14.
În conformitate cu dispozițiile din Codul Civil, mai exact cu prevederile art.
562 alin. 3 coroborat cu prevederile Legii 33/1994, mai exact cu cele ale art. 1,
exproprierea se poate realiza doar dacă există o cauză de utilitate publică reglementată
de lege, despăgubirea este una dreaptă și prealabilă, stabilită de comun acord de către
proprietar și expropriator, per a contrario cuantumul despăgubirilor vor fi fixate de
instanțele de judectă competente.
Astfel, exproprierea presupune în toate cazurile o dreaptă, justă și prealabilă
despăgubire, care trebuie stabilită de comun acord cu expropriatul.
Potrivit Legii 255/2010 – art. 22, chiar dacă proprietarii nu sunt de acord cu
cuantumul despăgubirilor, se emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,
hotărâre ce poate fi contestată potrivit prevederilor legale, art. 22 alin. 1 din Legea
nr. 255/2010. Astfel, expropriații care nu sunt de acord cu suma oferită cu titlu de
despăgubire, pot contesta hotărârea la instanța de judecată competentă, în termen
de 3 ani de la data comunicării hotărârii de stabilire a cunatumului despăgubirilor,
sub sancțiunea decăderii. Nota bene, în această etapă a procedurii de expropriere,
proprietarii nu pot contesta și transferul dreptului de proprietate, care se realizează
de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere (art. 9 alin. 4). Mai
mult decât atât, această cale de atac nu este suspensivă de executare nici în ceea
ce privește efectele hotărârii de stabilire a despăgubirilor și nici în ceea ce privește
transferul dreptului de proprietate.
Legea 255/2010 stabilește în art. 18 obligația expropriatorului ca, în termen
de 5 zile de la emiterea deciziei privind exproprierea, să numească comisia de
verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real în conformitate cu care a
fost formulată cererea de despăgubiri de către expropriați, cu atribuția de a verifica și
constata acceptarea ori neacceptarea despăgubirilor de către expropriați.
13
Eugen Chelaru, Circulația juridică a terenurilor, Editura All, București, 1999, p. 334.
14
„În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilităţi publice şi ţinând seama de caracterul de excepţie
conferit de Constituţia României şi de Codul civil cedarii prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept
a cărui protecţie se realizează, de altfel, prin garantarea şi ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de
titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziţii de natura să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor
de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cît şi apărarea dreptului de proprietate privată.” https://legislatie.just.
ro/Public/DetaliiDocumentAfis/4066, accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
Legea nr. 255/2010 prevede termene extrem de scurte pentru finalizarea
procedurii de expropriere, după cum urmează:
– art. 18 reglementează un termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de
expropriere, termen în care expropriatorul să numească comisia de verificare a
dreptului de proprietate care să constate acceptarea sau, după caz, neacceptarea
cuantumului despăgubirii de către proprietar asupra imobilului supus exproprierii,
iar
– art. 16 alin. 1 din Normele metodologice prevede imperativ faptul că
indiferent dacă cuantumul despăgubirilor a fost sau nu acceptat de către proprietari,
comisia de verificare a dreptului de proprietate, are obligația de a emite hotărârea
care să stabilească despăgubirile, dar nu oricând dorește expropriatorul, ci în termen
de 2 zile de la încheierea procesului-verbal care constată acceptarea sau neacceptarea
cuantumului despăgubirilor.
În practică s-au conturat anumite probleme vis-a-vis de stabilirea despăgubirilor
în cazul exproprierilor, respectiv: lipsa numirii comisiei care are obligația verificării
dreptului de proprietate și/sau lipsa emiterii de către expropriator a hotărârii de
stabilire a cuantumului despăgubirilor, la care se adaugă faptul că în multe situații
nu este vorba nici pe departe de un acord comun între expropriator și expropriat
în vederea stabilirii cuantumului corect și just al despăgubirilor asa cum prevăd
dispozițiile art. 18 și art. 19 ale Legii 255/2010, Legii 33/1994 și a prevederilor
Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 255/2010, coroborat cu faptul
că în multe cazuri despăgubirile fixate de expropriator sunt derizorii vis-a-vis de
valoarea reală a imobilului la momentul cât mai apropriat de transferul dreptului de
proprietate și la prejudiciul produs expropriaților.
Însă nu de puține ori, practica a demonstrat faptul că expropriatorii nu
respectă termenele imperative prevăzute de legislația în materie, motiv pentru care
persoanele expropriate se văd nevoite să apeleze la forța coercitivă a instanțelor
de judecată, contestând cuantumul despăgubirilor, fără existența unei hotărâri în
acest sens emisă de către expropriator. În aceste situații, expropriatorii pot invoca
excepția prematurității ori a inadmisibilității acțiunii, motivând faptul că procedura
de expropriere nu este finalizată, deși lucrările privind realizarea constucției ce face
obiectul exproprierii a fost demarată ori chiar și finalizată; un alt motiv invocat de
către expropriator în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă ori prematură, este
acela că nu ar exista o decizie administrativă prin care să fie fixate despăgubirile
finale15.
Pentru rezolvarea acestor diferende, a fost pronunțată Decizia nr. 14/2019
, obligatorie, privind examinarea recursului în interesul legii al Colegiului de
conducere al Curții de Apel Brașov, publicată în MO Partea I, nr. 476 din 11.06.2019,
ce are ca obiect admisibilitatea contestațiilor formulate de proprietarii expropriați
15
https://www.juridice.ro/809273/noile-tendinte-ale-expropriatorilor-in-incercarea-de-a-impiedica-accesul-la-justi-
tie-pentru-contestarea-cuantumului-despagubirii.html, accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
în baza Legii 255/2010, împotriva cuantumului despăgubirilor estimate de către
expropriator în cadrul etapei administrative (art. 5 alin. 1) și prin care se solicită
pe cale judecătorească fixarea definitivă a despăgubirilor la care expropriații sunt
îndreptățiți, chiar anterior emiterii hotărârii prevăzută de art. 20. Recursul a fost admis
de ÎCCJ și s-a stabilit următoarele: în situația unei lipse nejustificate a hotărârii care
să stabilească cuantumul despăgubirilor, interpretând și aplicând prevederile art. 22
alin. 1 din Legea 255/2010, instanțele de judecată sunt competente să soluționeze atât
contestația introdusă împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor,
cât și cererea prin care expropriații contestă despăgubirile estimate, solicitând fixarea
acestora de către instanță și obligarea expropriatorilor la plată, ulterior momentului
emiterii deciziei de expropriere și a consemnării sumelor privind despăgubirea.
Decizia mai înainte indicată este obligatorie, în conformitate cu dispozițiilor art. 517
alin. (4) din Codul de procedură civilă16.
Astfel, în considerentele deciziei mai sus indicate se arată faptul că, în
jurisprudența ÎCCJ, cererile de chemare în judecată introduse împotriva expropriatului
nu au fost respinse ca prematur introduse, stabilindu-se că admiterea excepției
prematurității încalcă o condiție esențială a exproprierii, mai exact condiția unei
drepte și prealabile despăgubiri, despăgubire ce trebuie să cuprindă toată pierderea
suferită de proprietarul expropriat17.
De asemenea, se apreciază că orientarea jurisprudenţială mai sus indicată este
în acord cu litera și spiritul legii și în consonanță cu jurisprudența Curţii Europene a
Drepturilor Omului, care consacră stringența despăgubirii proprietarilor expropriați
într-un termen rezonabil, în conformitate cu art.1 din Primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai
mult decât atât, se apreciază faptul că orientarea jurisprudențială mai sus evidențiată
răspunde și principiului asigurării accesului la o instanță din perspectiva art. 6
paragraful 1 din Convenție, prin posibilitatea efectivă a persoanelor de a contesta un
act care constituie o îngerință în drepturile sale18.
În conformitate cu practica judiciară în materie a instanțelor naționale și
internaționale cu privire la stabilirea unei juste și prealabile despăgubiri, raportat la
respectarea principiului liberului acces la justiție, dacă, din culpa expropriatorului,
nu este numită comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept
real, sau, deși constituită, această comisie nu emite hotărârea de stabilirea a
despăgubirilor, persoana nemulțumită de despăgubirile estimate de expropriator în
etapa administrativă, are posibilitatea de a se adresa tribunalului pentru stabilirea
acestor despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 raportat la prevederile din Legea nr. 255/201019.
Omisiunea expropriatorului privind emiterea hotărârii de stabilire a
16
https://www.iccj.ro/2019/04/08/decizia-nr-14-din-8-aprilie-2019/, accesat on-line la data de 16.12.2022.
17
18
19
UNIVERS JURIDIC
despăgubirilor nu poate reprezenta o cauză care să limiteze dreptul proprietarului
expropriat de a contesta cuantumul despăgubirii consemnate la dispoziţia sa şi astfel
a dreptului sau de a avea posibilitatea, într-un termen rezonabil, de a obține o justă
despăgubire pentru imobilul ce a fost expropriat20.
Per a contrario, persoana expropriată va fi pusă în situația de a suporta o
sarcină excesivă, care este diametral opusă justului raport de proporționalitate între
interesul public și protejarea dreptului de proprietate privată, ce trebuie respectat21.
Astfel, apreciez faptul că o eventuală respingere a cererilor ce au ca
obiect contestarea cuantumului despăgubirilor estimate de expropriator în etapa
administrativă, ca prematur introduse sau ca inadmisibile, nu ar răspunde exigențelor
art. 21 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 6 paragraful 1 din
Convenţie, aspecte reținute și de practica judiciară. Această apreciere se fundamentează
pe faptul că într-o astfel de situație de respingere a cererilor privind contestarea
cuantumului despăgubirilor, va fi afectat chiar dreptul de acces la o instanță, fără
vreun scop legitim și cu încălcarea raportului rezonabil de proporționalitate între
procedura folosită și scopul urmărit. Astfel, se evidențiază lipsa totală de diligență
a expropriatorului în derularea etapei administrative, precum și în respectarea
obligațiilor imperative stabilite în sarcina acestuia de către legiuitor22.
În alte cuvinte, această lipsă nejustificată de emitere a hotărârii de stabilire a
despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și respecta obligațiile
prevăzute expres de lege. Consider că un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat
raportat la dreptul persoanei nemulțumite de a se adresa instanțelor de judecată23.
În continuare arăt faptul că dacă am interpreta literal dispoziţiile art. 22 alin.
(1) din Legea nr. 255/2010, cu consecința respingerii ca prematură/inadmisibilă a
cererii proprietarului expropriat, am încălca și regula de interpretare, care stabilește
faptul că dispozițiile legale trebuiesc interpretate în sensul producerii de efecte
juridice, iar nu în sensul de a nu produce efecte juridice.
Cât privește cea de-a doua problemă ivită în practică privind cuantumul
derizoriu al despăgubirilor fixate de expropriator, prin Decizia nr. 78/2021 pronunțată
de ICCJ în Dosarul nr. 2079/1/2021, publicată în MO, partea I nr. 1185/15.12.2021
s-a stabilit faptul că interpretarea prevederilor art. alin. 6 din Legea 255/2010 și art.
26 alin. 2 din Legea 33/1994 trebuie să fie una extensivă, în sensul că trebuie să
se țină cont de expertizele actualizate ale camerelor notarilor publici, la momentul
transferului dreptului de proprietate, precum și de criteriile enumerate de art. 26 alin.
2 din Legea 33/199424.
Astfel, legea reglementează și o soluție pentru eroarea generată de folosirea
criteriilor avute în vedere în faza administrativă a exproprierii, soluție reprezentată de
20
21
22
23
24
https://www.iccj.ro/2021/12/16/decizia-nr-78-din-15-noiembrie-2021/, accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
cererea în justiție prin care expropriații pot contesta și pot solicita instanței stabilirea
despăgubirilor și obligarea expropriatorului la plata acestora25.
În cazul procedurii judiciare, cuantumul despăgubirilor se determină pe baza
altor criterii și mijloace de probă decât cele pe care legiuitorul le-a pus la dispoziția
expropriatorului în etapa administrativă. Astfel, potrivit art. 26 din legea 33/1994,
despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul produs
expropriaților, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie
să țină cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială26.
Pentru respectarea exigențelor constituționale privind caracterele despăgubirii,
apreciez că prețul trebuie să fie exprimat în euro/m.p. și trebuie raportat tot în această
monedă, la cursul BNR de la momentul plații efective, reținând faptul că stabilirea
despăgubirii prin indicarea unui preț în euro este justificată pe considerentul că
diferența de curs valutar influențează negativ cuantumul sumei datorate cu titlu de
despăgubire, așa cum a reținut și ÎCCJ prin Decizia 439/27.02.2021927.
Pin urmare, repararea integrală a prejudiciului nu se poate realiza decât prin
obligarea expropriatorului la plata echivalentului în lei, la dată plății efective, întrucât
titularul dreptului real este afectat în timp nu numai de inflație, dar în primul rând de
fluctuația cursului valutar, iar debitorul obligației nu-și poate invoca propria culpă
pentru neplata măcar contemporană a indemnizației corelative, aferente exproprierii,
conform exigențelor legale consacrate28.
Mai mult decât atât, se impune să preciez și faptul că prin Decizia 12/15.01.2015
a Curții Constituționale a României, a fost admisă excepția de neconstituționalitate
și s-a constatat faptul că prevederile art. 9 teza a II a din Legea 198/2004 în forma
anterioară modificării realizate prin Legea 184/2008, cu privire la sintagma „la
data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art.26 alin.(2) din
Legea nr.33/1994 sunt neconstituționale29. Astfel, se arată faptul că, la calcularea
cunatumului despăgubirilor, atât experții, cât și instanțele de judecată trebuie să țină
cont de prețul cu care se vând, în mod normal, imobile de același fel în acea zonă,
la momentul transferului dreptului de proprietate30. Apreciez faptul că și în cazul
exproprierii întemeiate pe prevederile Legii nr. 255/2010 coroborate cu prevederile
25
26
27
A se de vedea Decizia 439/27.02.20219 a ÎCCJ, http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=153117, accesat on-line la data
de 16.12.2022.
28
A se de vedea Decizia 439/27.02.20219 a ÎCCJ, http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=153117, accesat on-line la data
de 16.12.2022.
29
https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Aq5ity_JnI4J:https://www.ccr.ro/wp-content/
uploads/2020/07/Decizie_12_2015.pdf&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d, accesat on-line la data
de 16.12.2022.
30
https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Aq5ity_JnI4J:https://www.ccr.ro/wp-content/
uploads/2020/07/Decizie_12_2015.pdf&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d, accesat on-line la data
de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
Legii nr. 33/1994, trebuie să se aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor
prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în zona respectivă,
deoarece nu este exclus ca pe piață astfel de imobile să se vândă cu un preț mult mai
mare decât cel din expertizele notarilor publici.
Expropriații pot solicita și dobânzi legale aferente despăgubirilor stabilite
începând cu data pronunțării hotărârii de fixare a cuantumului despăgubirii până
la dată plății efective de către expropriator. Obligația expropriatorului cu privire la
plata despăgubirilor către reclamanții expropriați devine scadentă la data la care s-a
finalizat procedura specială de stabilire a despăgubirilor reglementată prin Legea
nr. 255/2010. Astfel, doar de la această dată pot fi cerute daune interese moratorii în
temeiul art. 34 din actul normativ menționat coroborat cu art. 1535 din Codul civil,
deoarece dreptul de creanță al reclamanților expropriați are că obiect o sumă certă și
exigibilă, stabilită printr-un tiltu executoriu31.
V. EXPROPRIEREA ÎN JURISPRUDENȚA CURȚII

EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, „Orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Jurisprudența CEDO, a constatat că, în absența unui transfer de proprietate
de comun acord în temeiul art. 4 din Legea 33/1994 sau a parcurgerii de către
expropriator a procedurii reglementate de Legea 33/1994, ocuparea irevocabilă a
terenului s-a făcut fără a i se plăti în prealabil despăgubiri. Astfel, în jurisprudența
CEDO expropriații s-au prevalat de un „bun actual” în sensul art. 1 din Protocolul
nr.1 adițional la CEDO, iar prima condiție impusă de jurisprudența CEDO anume
aceea că privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, cu condiția parcurgerii
etapelor procedurale prevăzute de prevederile legii 33/1994 și a dispozițiilor
constituționale privind justa și prealabila despăgubire, nu este respectată, aceasta nu
răspunde exigențelor constituționale și europene, chiar dacă privarea de proprietate
este prevăzută de lege, atâta timp cât nu este realizată despăgubirea prealabilă32.
De asemenea, prin hotărârea Brumărescu contra României33, instanța europeană
se raportează la cauza de mai sus, statuând stringența verificării dacă situația
reclamată echivalează sau nu cu o expropriere de fapt, prin raportare la criteriile deja
31
A se vedea în acest sens și Decizia nr. 38/2021 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,
secția I Civilă.
32
A se vedea cauza Burghelea contra României din 27 ianuarie 2009 (http://webcache.googleusercontent.com/
search?q=cache:8dnnq5nCpDcJ:ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Cauza-Burghelea-%25C3%25AEmpotriva-
Romaniei.pdf&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d , accesat on-line la data de 16.12.2022,
precum și hotărârea Vergu contra României din 11 ianuarie 2011 (http://webcache.googleusercontent.
com/search?q=cache:7FPHrGKntioJ:ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Vergu-%25C3%25AEmpotriva-
Rom%25C3%25A2niei.pdf&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d , accesat on-line la data de
16.12.2022) .
33
https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=30585 , accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
stabilite în hotărârea Sporong și Lonnroth împotriva Suediei din 23 septembrie 1982.
Astfel, vis-a-vis de aceste criterii, lipsirea reclamantului de bunul său mai bine de
4 ani nu a fost justificată pe o cauză de interes public, iar echilibrul rezonabil a fost
rupt, acesta suferind o sarcină exorbitantă, judecătorul național trebuind să efectueze
un exercițiu de verificare a atingerii aduse dreptului de proprietate privată și prin
prisma criteriului temporal, determinant pentru stabilirea proporționalității ingerinței
și respectării eventualei încălcări a art. 134.
VI. CONCLUZII
Normele speciale ale Legii 255/2010 trebuie să fie edictate și interpretate în
spiritul standardelor constituționale care consacră dreapta și prealabila despăgubire,
fixată în mod just la valoarea reală a bunului imobil expropriat așa cum am
exemplificat mai sus, nefiind derogatorie nici de la criticiile legale consacrate în
normă generală ce are în vedere prețul de piață la momentul realizării efective a
exproprierii, nici de la criteriile constituționale care prevăd faptul că exproprierea se
realizează după o justă și prealabilă despăgubire. Nu putem admite interpretarea în
sensul în care exproprierea s-ar realiza înainte ca justa despăgubire să fie acordată
celor în cauză, altfel considerăm că s-ar încalca dispozițiile constituționale.
Mai mult decât atât, trebuie să existe un echilibru, în sensul că trebuie verificat
dacă lipsirea expropriaților de bun este justificată (s-ar justifica) într-adevăr pe o
cauză de interes public local.
De asemenea, trebuie realizat un exercițiu de verificare a atingerii aduse
dreptului de proprietate privată și prin prisma criteriului temporal, determinant
deopotrivă pentru stabilirea proporționalității ingerinței și respectarii a eventualei
încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor
omului intitulat „Protecția proprietății”.
Exempli grația, în cauza S.C. Granitul SA contra României, Curtea a
sancționat lipsa despăgubirii prealabile integrale în cazul unei „exproprieri izolate”
legale, neviciate, respectiv crearea zonei libere Giurgiu, pentru care nu a existat
o justificare de genul unui context social și economic la scară mai largă, care să
justifice o diminuare a despăgubirilor integrale, drept pentru care concluzia Curții
a fost că în respectiva cauză nu s-a repsectat principiul proporționalității. Mai mult
decât atât, cauza menționată este relevantă și în ceea ce privește acordarea daunelor
morale, Curtea considerând că simpla constatare a violării art. 1 este suficientă
pentru repararea acestui tip de prejudiciu, și că pierderea terenului poate fi reparată
prin acordarea unei indemnizații de către Stat35.
34
Ana-Maria Nicolcescu, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Editura Universul Juridic, București, 2019,
p.186.
35
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:l4UporVTtUQJ:ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/
S.C.-Granitul-S.A.-impotriva-Romaniei-reparatie-echitabila.pdf&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-
d, accesat on-line la data de 16.12.2022.
UNIVERS JURIDIC
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1 din Constituția României,
instanțele de judecată trebuie să ofere prioritate prevederilor Convenției europene,
raportat și la hotărârile pronuțate de instanța europeană, în situația în care prevederile
din dreptul intern contravin cu prevederile Convenției europene.
De asemenea, consider faptul că în cazul unor lucrări de interes public local,
această oportunitate lăsată la aprecierea expropriatorului să fie diminuată, prin
impunerea unor condiții suplimentare necesare a fi îndeplinite pentru ca exproprierea
să fie valabilă și legală, cum ar fi că în propietatea privată sau publică a unității
administrativ teritoriale să nu existe alte imobile unde se pot realiza lucrările de
interes public local, iar imobilul amplasat pe culoarul de expropriere să fie singurul
în măsură să răspundă realizării lucrării de utilitate publică de interes local, astfel
propun de lege ferenda modificarea prevederilor Legii nr. 255/2010.
VII. BIBLIOGRAFIE
1. V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, ediția 2, Editura C.H. Beck,
București. 2013.
2. CEDO, Plenul, Hotărârea James și alții contra Marea Britanie,22 februarie 1986,
8793/79, jurisprudentacedo.com.
3. J. –J.Rousseau, Despre contractul social sau Principiile dreptului politic, Editura
Cartex, București, 2015.
4. Deciziile ÎCCJ nr. 442/30.01.2013, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009,
nr. 4169/2009.
5. Ana-Maria Nicolcescu, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Editura
Universul Juridic, București, 2019.
6. Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
7. Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară
realizării unor obiective de interes național, județean și local.
8. Hotărârea nr. 53/19 ianuarie 2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară
realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial
nr. 84/01 februarie 2011.
9. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
10. Constituția României, Ediția 2013, Editura Hamangiu, București.
11. Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului.
12. Codul administrativ.
13. Decizie nr. 14/2019 din 08/04/2019 a ÎCCJ, publicată in Monitorul Oficial, Partea
I nr. 476 din 11/06/2019.
14. Decizia 78/2021 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1185 din
15/12/2021.
15. Decizia 38/2021 a ÎCCJ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 922 din
27/09/2021.
16. OUG 95/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul
UNIVERS JURIDIC
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru modificarea Legii
nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor
salariale, publicată în MO Partea I nr. 991 din 13 decembrie 2017.
17. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
18. https://www.avocati.info/jurisprudenta/cerere-plata-despagubirilor-pentru-
exproprierea-unui-teren-suprafata-2675-contradictoriu-cu-compania-nationala-cai-ferate-
cfr/.
19. Decizia nr. 2021/31.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, https://www.scj.
ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.
Value=183333#highlight=##.
20. Sentința nr. 150/2020 pronunțată de Tribunalul Olt Secția a II-a Civilă, de
Contencios Administrativ și Fiscal în data de 14.04.2020, https://lex-avocatura.ro/conditiile-
suspendarii-executarii-actului-administrativ-hcl-jurisprudenta/.
21. Decizia nr. 442/30.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, https://legeaz.net/
spete-contencios-inalta-curte-iccj-2013/decizia-442-2013.
22. Eugen Chelaru, Circulația juridică a terenurilor, Editura All, București, 1999, p.
334.
23. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/4066, accesat on-line la data
de 16.12.2022.
24. https://www.juridice.ro/809273/noile-tendinte-ale-expropriatorilor-in-incercarea-
de-a-impiedica-accesul-la-justitie-pentru-contestarea-cuantumului-despagubirii.html.
25. https://www.iccj.ro/2019/04/08/decizia-nr-14-din-8-aprilie-2019/.
26. https://www.iccj.ro/2021/12/16/decizia-nr-78-din-15-noiembrie-2021/ .
27. Decizia 439/27.02.20219 a ÎCCJ, http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=153117.
28. Decizia nr. 12/15.01.2015 a Curții Constituționale a României https://webcache.
googleusercontent.com/search?q=cache:Aq5ity_JnI4J:https://www.ccr.ro/wp-content/
uploads/2020/07/Decizie_12_2015.pdf&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d.
29. http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:8dnnq5nCpDcJ:ier.gov.
ro/wp-content/uploads/cedo/Cauza-Burghelea-%25C3%25AEmpotriva-Romaniei.pdf&cd=
2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d.
30. http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:7FPHrGKntioJ:ier.gov.
ro/wp-content/uploads/cedo/Vergu-%25C3%25AEmpotriva-Rom%25C3%25A2niei.pdf&c
d=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d .
31. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=30585 .
32. http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:l4UporVTtUQJ:ier.gov.
ro/wp-content/uploads/cedo/S.C.-Granitul-S.A.-impotriva-Romaniei-reparatie-echitabila.pd
f&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-b-d .
UNIVERS JURIDIC
GESTIONAREA CRIZEI
REFUGIAȚILOR PRIN PROGRAME
DE RELOCARE DE CĂTRE
AUTORITĂȚILE GUVERNAMENTALE
MANAGEMENT OF THE REFUGEES

CRISIS THROUGH RESETTLEMENT
PROGRAMS BY GOVERNMENT
AUTHORITIES
Alexandru NECULA1
Abstract
Relocarea este o experienţă care schimbă schimbă vieţile refugiaților. Este

deopotrivă o provocare şi o sursă de satisfacţie. Refugiaţii sunt deseori relocaţi într-o
ţară unde societatea, limba şi cultura sunt complet diferite de cele din ţara de origine.
Eficienţa primirii şi integrării lor este benefică atât pentru refugiaţii relocaţi, cât şi
pentru ţara care îi relocă. Guvernele şi organizaţiile neguvernamentale prestează
servicii pentru a facilita integrarea acestora, precum orientare culturală, lingvistică
şi formare profesională, dar şi programe de promovare a accesului la educaţie şi la
angajare.
Cuvinte cheie: refugiați; strămutare forțată; relocare; protecție

internațională;
Abstract
Resettlement is a life-changing experience for refugees. It is both a challenge

and a source of satisfaction. Refugees are often resettled in a country where the
society, language and culture are completely different from those of the country of
origin. The efficiency of their reception and integration is beneficial both for the
1
Expert în domeniul relocării în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări
UNIVERS JURIDIC
resettled refugees and for the country that resettles them. Governments and non-
governmental organizations provide services to facilitate their integration, such
as cultural orientation, language and professional training, but also programs to
promote access to education and employment.
Keywords: refugees; forced displacement; resettlement; international

protection;
1. Criza refugiaților
N umărul persoanelor forțate să își părăsească locuințele a crescut în fiecare

an pe parcursul ultimului deceniu și se situează la cel mai înalt nivel de la
începutul înregistrărilor statistice. Până la sfârșitul anului 2021, numărul persoanele
strămutate din cauza războiului, a violenței, a persecuțiilor și a abuzurilor privind
drepturile omului a ajuns la 89,3 milioane, cu 8% mai mult decât în anul precedent
și cu mult peste dublul cifrei de acum 10 ani.2
De atunci, invazia rusă din Ucraina – care a provocat cea mai rapidă și una
dintre cele mai mari crize de strămutare forțată de la cel de-al Doilea Război Mondial
și până în prezent – și alte situații de urgență, din Africa până în Afganistan și nu
numai, au împins cifra peste pragul dramatic de 100 de milioane. „În fiecare an al
ultimului deceniu, cifrele au crescut”, a declarat Înaltul Reprezentant al Națiunilor
Unite pentru refugiați, Filippo Grandi. „Fie comunitatea internațională acționează
împreună pentru a lua măsuri de abordare a acestei tragedii umană, pentru a
rezolva conflictele și pentru a găsi soluții durabile, fie această tendință teribilă va
continua.”3
Anul precedent s-a remarcat prin numărul de conflicte care au escaladat și de
conflicte noi care au izbucnit; 23 de țări, cu o populație totală de 850 de milioane
de locuitori, s-au confruntat cu conflicte de intensitate medie sau ridicată, potrivit
Băncii Mondiale. Între timp, penuria de alimente, inflația și criza climatică se adaugă
la greutățile oamenilor, punând presiune pe răspunsul umanitar exact în timp ce
perspectivele de finanțare în multe situații par sumbre. Numărul de refugiați a crescut
în 2021 la 27,1 milioane. Sosirile au urcat în Uganda, Ciad și Sudan, printre altele.
Cei mai mulți refugiați au fost, din nou, găzduiți de țările vecine, cu resurse puține.
Numărul solicitanților de azil a ajuns la 4,6 milioane, în creștere cu 11 procente. Anul
trecut s-a înregistrat, de asemenea, a 15-a creștere anuală consecutivă a numărului de
persoane strămutate în interiorul țării lor aflate în conflict, ajungând la 53,2
milioane de persoane. Această creștere a fost determinată de creșterea violenței sau
2
Raportul Anual al UNHCR privind Tendințele Globale, 2021, disponibil la https://www.unhcr.org/62a9d1494/
global-trends-report-2021
3
UNHCR: Strămutarea la nivel mondial atinge o nouă cifră record, confirmând tendința crescătoare care durează de
un deceniu, disponibil la https://www.unhcr.org/ro/14833-unhcr-stramutarea-la-nivel-mondial-atinge-o-noua-cifra-
record-confirmand-tendinta-crescatoare-care-dureaza-de-un-deceniu.html
UNIVERS JURIDIC
a conflictului în unele locuri, de exemplu Myanmar. Conflictul din Tigray, în Etiopia,
și din alte regiuni a determinat milioane de persoane să se refugieze în interiorul țării.
Insurgențele din Sahel au determinat noi strămutări interne, în special în Burkina
Faso și Ciad. În România, numărul solicitanților de azil a atins un nou record, între
1 ianuarie și 31 decembrie 2021 fiind înregistrate 9.813 noi cereri, reprezentând o
creștere de 17% comparativ cu numărul cererilor în 2020 (6.158). Peste două treimi
din solicitanții de azil sosiți în 2021 provin din Afganistan (55%) și Siria (16%),
conform statisticilor publice ale Inspectoratului General pentru Imigrări4.
Pe parcursul anului trecut, 1.186 persoane au primit protecție internațională în țara
noastră. La finele anului 2021, România găzduia 4.203 refugiați în timp ce numărul
total al refugiaților care au primit protecție în România între 1991 și 2021 a ajuns
la 11.100. Din 2010 și până în prezent, România- în calitate de stat de relocare-, a
primit peste 300 refugiați care au început o nouă viața aici. 5
În aceste condiții, rolul administrației publice este unul foarte important, în
societatea actuală apare necesitatea găsirii unor soluții de echilibru, iar administrația
publică oferă tocmai acest pilon pentru atingerea obiectivelor necesare, astfel încât,
gestionarea migrației si, implicit, a relocării să fie eficientă și cu rezultate durabile.
2. Relocarea la nivel internațional și european

Definiția relocării
Relocarea este procesul de selecție și transfer al refugiaților din prima țară
de azil într-o altă țară (țară de relocare) în scopul oferirii protecției necesare, fiind
un instrument de protecție internațională a refugiaților. Relocarea reprezintă una
dintre soluțiile durabile la problema refugiaților, adoptate de către comunitatea
internațională, celelalte două fiind repatrierea voluntară și integrarea locală6. Din
perspectiva dimensiunii politicii externe, relocarea refugiaților reprezintă un
instrument de împărțire a responsabilității între state în domeniul protecției refugiaților
și de reducere a riscului unui aflux neregulat pe scară largă a resortisanților țărilor
terțe sau a apatrizilor pe teritoriile statelor membre, reducându-se astfel presiunea
asupra sistemelor de azil la sosirile spontane. Fiind identificată ca și soluție durabilă,
relocarea presupune selectarea, transferul și asistența post sosire a refugiaților
dintr-o țară în care aceștia solicită protecție într-o altă țară sigură. Cele trei obiective
ale relocării sunt: asigurarea protecției internaționale refugiaților, asigurarea unei
soluții durabile, reprezentată de integrare, și consolidarea solidarității și partajării
4
Inspectoratul General pentru Imigrări, Evaluarea activității în anul 2021, disponibil la https://igi.mai.gov.ro/eva-
luari/
5
UNHCR: Strămutarea la nivel mondial atinge o nouă cifră record, confirmând tendința crescătoare care durează de
un deceniu, disponibil la https://www.unhcr.org/ro/14833-unhcr-stramutarea-la-nivel-mondial-atinge-o-noua-cifra-
record-confirmand-tendinta-crescatoare-care-dureaza-de-un-deceniu.html
6
European Court of Auditors, Asylum, relocation and return of migrants- Time to step up action to adress disparities
between objectives and results, Curia Rationum, 2019, p.8-9.
UNIVERS JURIDIC
responsabilității între state. 7
Consultațiile Tripartite Anuale privind Relocarea

Consultațiile Tripartite Anuale privind Relocarea (CTAR) este forma
principală de dialog și planificare privind relocarea la nivel internațional. CTAR,
care se organizează anual, reunește statele de relocare, ONG-uri, Înaltul Comisariat
al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și alți parteneri în vederea revizuiri
progreselor înregistrate în materie de relocare în cursul anului și pentru a forma o
strategie comună privind relocarea pentru a reduce decalajele în ceea ce privește
protecția refugiaților. Din 1995, acest eveniment anual oferă oportunitatea de
a aborda o gamă largă de probleme de politică și procedura8, inclusiv advocacy,
consolidarea capacității și sprijin operațional.9
Raportul UNHCR privind nevoile globale de relocare

Raportul privind nevoile globale de relocare proiectate conține detalii
despre mediul de protecție și profilurile de refugiați care au nevoie de relocare în
operațiunile UNHCR la nivel global. Acesta servește ca document de referință
principal pentru dialogul privind nevoile de relocare, prioritățile, lacunele probabile
și provocările în derularea programelor de relocare, permițând decizii informate cu
privire la alocările de cote și resurse.
În 2022, UNHCR a estimat că relocarea la nivel mondial trebuie să se apropie
de 1,473,156 de persoane, în comparație cu anul 2021 în care au fost estimate
1,445,383 persoane în nevoie de relocare. Totuși, acest total global include unele
variații regionale față de anul precedent, creșteri fiind înregistrate în toate regiunile,
excepție făcând Africa și Europa. Cu toate că se înregistrează o scădere de 4-5% în
ceea ce privește nevoile de relocare, Africa și Europa rămân regiunile cu cele mai
mari necesități de relocare preconizate, cu aproximativ 593,598, respectiv 401,740
refugiați care au nevoie de relocare.
Pentru al șaselea an consecutiv, refugiații sirieni reprezintă 42% din nevoile
globale de relocare, urmate de refugiații din Republica Democratică Congo (10%) și
Sudanul de Sud (9%). Africa rămâne regiunea cu cele mai mari necesități de relocare
preconizate, cu aproximativ 593,598 refugiați care au nevoie de relocare din 33 de
țări de azil, reprezentând 40% din nevoile totale la nivel global.
În 2022, UNHCR a continuat să se concentreze pe trei domenii prioritare și
îndeamnă statele să urmeze aceste priorități cheie pentru a maximiza susținerea,
coordonarea, cooperarea și posibile impacturi strategice. Aceste situații prioritare
7
A New Beginning in a Third Country – disponibil la https://www.unhcr.org/ro/wp-content/uploads/sites/23/2016/12/
FAQ_2013.pdf
8
Aoife McMahon, The role of the state in migration control:the legitimacy gap and moves towards a regional
model, Ed. Koninklijke Brill NV, Leiden, The Netherlands, 2017, p. 156-157.
9
Annual Tripartite Consultations on Resettlement (ATCR) – disponibil la https://www.unhcr.org/annual-tripartite-
consultations-resettlement.html
UNIVERS JURIDIC
sunt Egiptul, Irakul, Iordania, Libanul și Turcia în contextul conflictului în curs din
Siria; cele 15 țări care se confruntă cu situația mediteraneeană centrală și Rwanda. În
plus, UNHCR solicită statelor de relocare cote nealocate care pot fi utilizate într-un
mod flexibil pentru cazuri urgente și de urgență de pe tot globul și în afara acestor
zone prioritare. 10
Sistemul european comun de azil

Uniunea Europeană (UE) face demersuri din anul 1999 pentru crearea unui
sistem european comun de azil (SECA), fiind adoptate mai multe acte legislative
între anii 1999 și 2013. O politică comună în domeniul azilului, inclusiv un sistem
european comun de azil, este un element constitutiv al obiectivului UE de a institui în
mod progresiv un spațiu de libertate, securitate și justiție deschis celor care, forțați de
împrejurări, solicită în mod legitim protecție în Uniune11. Această politică ar trebui
să fie guvernată de principiul solidarității și partajării echitabile a responsabilității,
inclusiv a implicațiilor sale financiare, între statele membre.12
Perspectivele sistemului european comun de azil pe linie de relocare

Regulamentul „resettlement” este cadrul legal propus de către Comisia
Europeană (în acest moment aflându-se în stadiul negocierilor la nivelul Consiliului
UE) care să guverneze la nivelul întregii Uniuni problematica relocării refugiaților și
care are următoarele obiective:
- de a stabili un cadru legal de relocare bazându-se pe inițiativele de relocare
și de admisie umanitară din cadrul UE, precum și pe experiența dobândită prin
intermediul programelor naționale de relocare;
- stabilirea unui cadru general de relocare al Uniunii, având ca obiectiv
facilitarea politicii Uniunii în materie de relocare și să prevadă o abordare colectivă
şi o procedură unitară armonizată;
- reducerea discrepanțelor dintre practicile naționale de relocare și consolidarea
poziției Uniunii pentru atingerea obiectivelor de politică la nivel global;
- prezentul regulament urmărește o abordare comună privind intrarea sigură
și legală în Uniune pentru resortisanții țărilor terțe care au nevoie de protecție
internațională, precum si evitarea exploatării acestora prin rețelele de trafic ilegal de
migranți și evitarea expunerii riscului de a-şi pune viața în pericol în încercarea de
a ajunge în Europa;
- propunerea de regulament reiterează importanța procesului de integrare
timpurie şi eficientă a persoanelor relocate subliniind că succesul sau eșecul unei
10
Raportul UNHCR privind nevoile globale de relocare, disponibil la https://www.unhcr.org/protection/
resettlement/60d320a64/projected-global-resettlement-needs-2022-pdf.html
11
Irina Moroianu Zlătescu, Human Rights a Dynamic and Evolving Process, Pro Universitaria Publishing House,
Bucharest, 2015, p.17-18.
12
pct. 2 din preambulul Directivei 2013/32/UE, disponibil la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF
/?uri=CELEX:32013L0032&from=RO
UNIVERS JURIDIC
operațiuni de relocare depinde de aceasta în mod direct;

- obiectivul este de a stabili un cadru general unic de relocare al Uniunii cu
proceduri comune de admisie a resortisanților țărilor terțe sau a apatrizilor aflați în
nevoie de protecție internațională dintr-o țară terță selectată, în care aceștia au fost
relocați pe teritoriul statelor membre cu scopul de a le oferi protecție internațională;
3. Relocarea refugiaților în România

Relocarea refugiaților este reglementată la nivel național prin Hotărârea de
Guvern nr. 1596/2008 privind relocarea refugiaților în România, cu modificările și
completările ulterioare. Inspectoratul General pentru Imigrări, aflat în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne, reprezintă instituția guvernamentală principal
responsabilă în ceea ce privește relocarea refugiaților în România. Pe cale de
consecință, Inspectoratul General pentru Imigrări este implicat direct în toate etapele
procesului de relocare, inclusiv în luarea deciziilor privind țările de origine de unde
provin refugiații sau țările de azil unde se află aceștia, dar și o implicare directă în
ceea ce privește aspecte referitoare la realizarea misiunilor de selecție, transferul și
primirea refugiaților în România.13
Scurt istoric
România, devenind stat de relocare în anul 2008, a început să se implice activ
în operațiuni de relocare a refugiaților, astfel că un număr de 38 de refugiați originari
din Myanmar, au fost relocați din Malaezia în România. Activitățile specifice de
selecție, precum și cele de transfer au fost efectuate în cadrul unor proiecte finanțate
prin intermediul Fondului European pentru Refugiați. În perioada 2012-2013, cota
de relocare stabilită la nivelul României a fost de 40 de refugiați de origine irakiană
având ca țară de prim azil, Turcia.14 În anul 2014, un număr de 40 de refugiați de
origine irakiană, aflați provizoriu în Turcia, reprezentând cota aferentă perioadei
2012-2013, a fost relocat în România. Iar în anul 2017 au fost relocați în România
43 de refugiați sirieni din Turcia, reprezentând cota aferentă perioadelor 2014 -
2015 și 2016 – 2017. La stabilirea cotei de relocare pentru perioada 2018-2019 au
fost avute în vedere recomandările Comisiei Europene în domeniul relocării, dar
și politica externă a României, precum și necesitățile de relocare a refugiaților la
nivel internațional determinate de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru
Refugiați, s-a luat decizia de a reloca pe teritoriul României un număr de 69 de
refugiați sirieni din Turcia și un număr de 40 de refugiați sirieni din Iordania. În
perioada 2020-2021, ca urmare a întrunirii Comitetului pentru relocarea refugiaților
13
UNHCR Resettlement Handbook: Country Chapter – Romania, disponibil la https://www.unhcr.org/protection/
resettlement/4e2d64679/unhcr-resettlement-handbook-country-chapter-romania.html
14
HOTĂRÂRE nr. 1.596 din 4 decembrie 2008 privind relocarea refugiaților în România, disponibil la https://
legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/100146
UNIVERS JURIDIC
în România a fost stabilită cota de 200 refugiați de origine siriană din Turcia, Iordania
și Liban, iar pentru perioada 2022 – 2023 a fost menținută cota de 200 de refugiați de
origine siriană, dar adăugată o nouă țară de azil (Turcia, Iordania, Liban și Egipt).15
Criteriile aplicate de guvernul României pentru relocarea refugiaților

Refugiatul în nevoie de relocare poate fi selectat pentru transferul în România
dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
-
este recunoscut ca refugiat în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenția de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol
de către un stat sau de către UNHCR, conform mandatului său;
- nu se bucură de protecție efectivă pe teritoriul statului de azil;
- nu are perspective de integrare în statul de azil;
- nu are perspective de repatriere voluntară în statul de origine, în condiții de
siguranță şi demnitate;
- nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea națională,
sănătatea ori morala publică;
- își manifestă expres acceptul de a fi relocat în România.
De asemenea, operațiunile de relocare se stabilesc avându-se în vedere
următoarele criterii:
- necesitățile internaționale de relocare a refugiaților stabilite de UNHCR;
- politica externă a României;
- necesitățile de relocare stabilite la nivelul Uniunii Europene.16
Conform legislației în vigoare, selecția refugiaților aflați în nevoie de relocare
se realizează prin organizarea de misiuni de selecție în țara de prim azil. În mod
excepțional, în cazul în care nu se pot organiza misiuni de selecție în statul de azil,
se poate stabili derularea procedurii de selecție numai pe baza dosarelor remise de
UNHCR și, după caz, a informațiilor suplimentare transmise de UNHCR. În cadrul
misiunilor de selecție sunt efectuate interviuri cu refugiații, în baza cărora este
evaluată situația individuală a acestora în conformitate cu criteriile de selecție ale
relocării. Pe baza rezultatelor evaluării în urma efectuării misiunilor de selecție va fi
emisă decizia de acceptare a refugiaților ce urmează a fi relocați în România.17
În ceea ce privește intrarea pe teritoriul României a refugiaților acceptați în
vederea relocării sunt exceptați de la regimul obligativității vizelor, fiindu-le permisă
intrarea în baza deciziei IGI prevăzută la art. 7 alin. (3) din HG nr. 1596/2008 şi a
documentelor de călătorie acceptate de statul român. În aplicarea art. 10 alin. (6)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată, refugiaților acceptați în vederea relocării li se poate permite
intrarea pe teritoriul României şi în baza următoarelor documente de călătorie:
a) certificatul de refugiat emis de UNHCR;
15
Nota de fundamentare, disponibilă la http://sgglegis.gov.ro/legislativ/docs///_xdksyq85gcw0b6fv7zm.pdf
16
17
UNHCR Resettlement Handbook: Country Chapter – Romania, disponibil la https://www.unhcr.org/protection/
resettlement/4e2d64679/unhcr-resettlement-handbook-country-chapter-romania.html
UNIVERS JURIDIC
b) documentul de călătorie emis de Comitetul Internaţional al Crucii Roșii;
c) documentul de călătorie eliberat de IGI, potrivit modelului prevăzut în
anexa nr. 7 lit. d) la Hotărârea Guvernului nr. 898/2011 privind stabilirea formei şi
conținutului permiselor de ședere, ale documentelor de călătorie, precum şi ale altor
documente care se eliberează străinilor.18
Centrul de Tranzit în Regim de Urgență Timișoara

În plus, față de politica națională de relocare, România susține şi contribuie
la implementarea soluțiilor durabile reprezentate de relocare şi contribuie activ la
împărțirea responsabilității între statele lumii. Astfel, în baza Acordului Tripartit
dintre Guvernul României, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru
Refugiați şi Organizația Internațională pentru Migrație, România este implicată
activ în protecția persoanelor aflate în nevoie urgentă de relocare şi colaborează cu
UNHCR pentru evacuarea acestor persoane în Centrul de Tranzit în Regim de
Urgență de la Timișoara şi relocarea lor ulterioară.
Centrul de Tranzit de la Timișoara (CTU) este prima instituție de acest tip
din lume și un model de bune practici (Filipine și Slovacia au realizat astfel de
centre după modelul de la Timișoara), fiind un instrument important al politicii de
protecție internațională.
Acesta a devenit operațional prin intrarea în vigoare a Acordului între
Guvernul României și Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și Organizația
Internațională pentru Migrație privind evacuarea temporară în România a unor
persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională și relocarea ulterioară
a acestora, ratificat prin Legea nr. 291/2008 (Acordul Tripartit).
Centrul are în prezent o capacitate de 200 de locuri dispunând de
infrastructura şi dotarea necesare la standarde internaționale, ce permit desfășurarea
în bune condiții a activităților prevăzute de Acordul Tripartit.19
Concluzii
Imaginea de ansamblu a migrației la nivel european s-a schimbat destul de
mult în ultimii ani, iar gestionarea acesteia a devenit prioritară pe agenda statelor.
Aspectele legate de relocare nu pot fi luate în considerare numai la nivel național, ci
este necesară o viziune la nivel internațional20.
Așa cum arătam mai sus, Inspectoratul General pentru Imigrări este implicat
18
19
CTU Timişoara | Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU), disponibil la https://www.unhcr.org/ro/109-rocu-
ce-ne-ocupamrelocareactu-timisoara-html.html
20
Basile Linda, Olmastroni Francesco, Sharing the burden in a free riders’ land: The EU migration and asylum
policy in the views of public opinion and politicians, în European Journal of Political Research, Ed. European Con-
sortium for Political Research, 2019
UNIVERS JURIDIC
direct în toate etapele procesului de relocare. Obstacolele tehnice întâlnite în procesul
de relocare trebuie eliminate tocmai printr-o implicare mai profundă a administrației
publice, cât și printr-o colaborare strânsă cu organismele internaționale.
Trebuie subliniat că funcția administrației publice nu este numai de gestionare
a situațiilor prezente, ci și aceea de a pregăti strategii și de a implementa soluții. În
ciuda dificultăților, mecanismul de relocare este gândit pe termen lung și acesta se
conturează din ce în ce mai mult ca soluția viitorului în ceea ce privește gestionarea
sustenabilă a migrației.
Bibliografie
1. A New Beginning in a Third Country,

2. Annual Tripartite Consultations on Resettlement (ATCR),
3. Aoife McMahon, The role of the state in migration control:the legitimacy
gap and moves towards a regional model, Ed. Koninklijke Brill NV, Leiden, The
Netherlands, 2017
4. CTU Timişoara | Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU),
disponibil la https://www.unhcr.org/ro/109-rocu-ce-ne-ocupamrelocareactu-timisoara-
html.html
5. European Court of Auditors, Asylum, relocation and return of migrants-
Time to step up action to adress disparities between objectives and results, Curia
Rationum, 2019,
6. HOTĂRÂRE nr. 1.596 din 4 decembrie 2008 privind relocarea refugiaților
în România
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013L0032&fr
om=RO;
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/100146;
https://www.unhcr.org/annual-tripartite-consultations-resettlement.html;
https://www.unhcr.org/protection/resettlement/4e2d64679/unhcr-resettlement-
handbook-country-chapter-romania.html;
https://www.unhcr.org/ro/14833-unhcr-stramutarea-la-nivel-mondial-atinge-o-noua-
cifra-record-confirmand-tendinta-crescatoare-care-dureaza-de-un-deceniu.html;
https://www.unhcr.org/ro/wp-content/uploads/sites/23/2016/12/FAQ_2013.pdf;
UNIVERS JURIDIC
7. Inspectoratul General pentru Imigrări, Evaluarea activității în anul 2021,
disponibil la https://igi.mai.gov.ro/evaluari/
8. Irina Moroianu Zlătescu, Human Rights a Dynamic and Evolving Process,
Pro Universitaria Publishing House, Bucharest, 2015, p.17-18
Nota de fundamentare, http://sgglegis.gov.ro/legislativ/docs///_
xdksyq85gcw0b6fv7zm.pdf;
9. Preambulul Directivei 2013/32/UE
10. Raportul Anual al UNHCR privind Tendințele Globale, https://www.
unhcr.org/62a9d1494/global-trends-report-2021;
11. Raportul UNHCR privind nevoile globale de relocare, https://www.unhcr.
org/protection/resettlement/60d320a64/projected-global-resettlement-needs-2022-pdf.html
12. UNHCR Resettlement Handbook: Country Chapter – Romania,
13. UNHCR: Strămutarea la nivel mondial atinge o nouă cifră record,
confirmând tendința crescătoare care durează de un deceniu,
SECURITATE ȘI APĂRARE
ACȚIUNILE CICR (COMITETUL

INTERNAȚIONAL AL CRUCII ROȘII)
ȘI UNHCR (ÎNALTUL COMISARIAT AL
NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI)
ÎN CAZ DE CONFLICT ARMAT
THE ACTIONS OF THE ICRC

(INTERNATIONAL COMMITTEE OF
THE RED CROSS) AND UNHCR (THE
UNITED NATIONS HIGH COMMISSIONER
FOR REFUGEES) IN CASE OF ARMED
CONFLICT
Marius MANGA1
Abstract
Crizele umanitare determinate de conflicte armate au constituit dintotdeauna

preocuparea comunității internaționale, date fiind efectele acestora pe termen mediu
și lung și numărul mare de persoane afectate. Într-un mediu de securitate complex, cu
conflicte mocnite sau în desfășurare în mai multe părți ale globului, populația civilă
are cel mai mult de suferit.
Efectele sunt devastatoare pentru regiuni întregi, prin apariția fluxurilor
masive și rutelor de refugiați, cu impact direct asupra statele vecine și nu numai.
Răspunsul comunității internaționale, prin acțiunile organizațiilor de profil,
agențiilor, fondurilor, organizațiilor nonguvernamentale capătă un rol predominant
în acest tablou securitar complex, cu aceste conflicte armate ce duc la pierderi de vieți
nevinovate și suferință în comunitățile afectate.
Key words: crize umanitare; conflict armat; mediu de securitate;

refugiați; protecție; dezastre naturale;
1
Ph.DStudent,„CarolI”NationalDefenseUniversity E-mail:[email protected]
Abstract
Humanitarian crises caused by armed conflicts have always been the concern
of the international community, given their medium and long-term effects and the
large number of people affected. In a complex security environment, with smoldering
or ongoing conflicts in many parts of the globe, the civilian population suffers the
most.
The effects are devastating for entire regions, through the emergence of
massive flows and refugee routes, with a direct impact on neighboring states and
beyond. The response of the international community, through the actions of
specialized organizations, agencies, funds, non-governmental organizations, takes on
a predominant role in this complex security environment, with these armed conflicts
leading to the loss of innocent lives and suffering in the affected communities.
Key words: humanitarian crises; armed conflict; security environment;

refugees; protection; natural disasters;
Considerații introductive
Î n contextul actual, al unui mediu de securitate volatil, cu conflicte armate

în desfășurare în diferite părți ale globului, organizațiile umanitare au un
rol extrem de important. Cifrele celor nevinovați care suferă de pe urma acestor
conflicte sunt îngrijorătoare: peste 80 de milioane de persoane din întreaga lume au
statutul de refugiat, fiind nevoite să aleagă acest drum, fie din cauza acestor conflicte
sau a calamităților naturale. Ca exemplu, peste 8 milioane de refugiați au părăsit
Ucraina de la începutul războiului, iar alte 5,3 milioane au fost strămutate intern
(UNHCR, Situation Ukraine, 2023) (United Nations, 2022). În aceste condiții,
munca organizațiilor umanitare este extrem de importantă, interdependența și
complementaritatea acțiunilor fiind aspecte cheie pentru reușită.
Scopul studiului vizează analiza evoluțiilor celor două organizații internaționale
umanitare din punct de vedere istoric, și a acțiunilor lor în cazul conflictelor armate.
În acest sens, metodele utilizate s-au concentrat pe prelucrarea și interpretarea
datelor colectate din documentele de referință ale celor două organizații, precum și
pe interpretarea acestora în sensul emiterii unor concluzii la problematica de studiu.
Elemente de conținut privind geneza și mandatul celor

două organizații
Încă de la crearea lor, atât CICR (Comitetul Internațional al Crucii Roșii) cât
și UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite)
au cunoscut o extindere continuă, în ceea ce privește numărul angajaților, bugetul
avut la dispoziție și mandatul încredințat. Această extindere a avut efecte importante
asupra modului în care sunt abordate noile sarcini din cadrul mandatului instituțional,
cu precădere cele ce vizează conflictele armate.
Mandatele celor două organizații internaționale: UNHCR (Înaltul Comisariat
pentru Refugiați al Organizației Națiunilor Unite) și CICR (Comitetul Internațional al
Crucii Roșii) constau în protecția persoanelor vulnerabile, prinse în conflicte armate
fără voia lor. Modul în care cele două organizații își îndeplinesc, complementar, aceste
mandate este determinat de o serie de factori structurali (organizare, buget, atribuții)
și conceptuali (conexiunea cu actorii statali și non statali, profilul operațiunilor,
durata de timp a acțiunilor umanitare, etc.). Cele două organizații analizate au o
istorie comună de mai mulți zeci de ani, timp în care au cunoscut o evoluție și o
diversificare a activității, conform evoluțiilor din mediul global.
În 1859, Henri Dunant, om de afaceri elvețian, asistând la înfrângerea soldaților
austrieci în bătălia de la Solferino, din al doilea Război Italian de Independență,
a decis, atunci când mii de soldați au murit pe câmpul de luptă fără îngrijiri
medicale sau asistență de specialitate, să trimită medicamente și echipamente de
prim-ajutor, recrutând din rândul populației civile personal pentru a îngriji răniții.
Această nouă abordare, de a oferi asistență umanitară victimelor războiului a fost
mai târziu instituționalizată de Dunant și de patru colegi prin înființarea Comitetului
Internațional al Crucii Roșii în 1863 și adoptării Convenției de la Geneva pentru
ameliorarea stării răniților în 1864. Inițial, domeniul de responsabilitate pentru CICR
(Comitetul Internațional al Crucii Roșii) nu era populația civilă, ci soldații răniți
pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, în timp, mandatul CICR s-a extins pentru a
include și alte categorii de persoane protejate și a determina totodată modalități de
oferire a asistenței și protecției în sprijinul acestora.
În ceea ce privește Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Organizației
Națiunilor Unite (UNHCR- United Nations High Commissioner for Refugees),
mandatul acesteia s-a extins în mod similar. Agenția UNHCR a fost înființată pe
14 decembrie 1950, de către Organizația Națiunilor Unite, în baza Convenţiei din
1951 privind statutul refugiaţilor, pentru a proteja refugiații celui de-al doilea Război
Mondial și pentru a identifica soluții de durată pentru reintegrarea acestora.
Rolul principal al UNHCR, conform statutului, este de a oferi „protecție
internațională” refugiaților și de a căuta „soluții permanente la problema refugiaților
prin asistența guvernelor, în cooperare cu ONG-uri și organizații internaționale,
pentru a facilita repatrierea voluntară a acestor refugiați sau asimilarea acestora
în cadrul noilor comunităţi naţionale.” (General Assembly Res. 428, 1950). Cu un
mandat inițial de numai trei ani (Istoria UNHCR, 2023), până la 31 decembrie 1953,
perioadă în care se spera că problema refugiaților de după război va fi rezolvată,
mandatul UNHCR a fost prelungit în mod repetat prin Rezoluții ale Adunării
Generale, până când agenția a primit definitiv un mandat nedeterminat în 2004.
Apariția organizației s-a suprapus peste evenimente notabile din punct de
vedere al vulnerabilizării unor categorii de persoane, ce au căpătat statut de refugiați:
criza din Ungaria comunistă din 1956 și revoluția tinerilor maghiari înăbușită de
puterea sovietică urmată de un influx de 200 000 de refugiați maghiari, decolonizarea
Africii începând cu anii 50, urmată de situații similare din America Latină. Totodată,
dacă bugetul acestei organizații la debut era de 300 000 de dolari, UNHCR ajunge
în anul 2020 la un buget de 9,5 miliarde de dolari (Istoria UNHCR, 2023), ocupând
un loc central în cadrul organizațiilor și agențiilor umanitare. Începând cu anii 80,
gama de activități întreprinse de UNHCR s-a extins, o dată cu apariția a noi fluxuri
de refugiați.
În aceeași direcție, CICR își continuă activitatea umanitară în scopul protejării
vieții și demnității tuturor persoanelor afectate de conflictul armat și alte situații de
violență armată - indiferent de forma pe care o iau aceste situații sau la ce etapă
au ajuns. Acțiunile practice pe teren au fost ulterior formalizate în politica CICR,
urmată de codificarea rolului CICR în dreptul internațional, formalizându-și astfel
mandatul legal. Rezoluția XXI privind „Ajutorul Crucii Roșii privind refugiații”
adoptată la conferința de la Manila din 1981 reglementează modul în care sunt ajutați
refugiații și persoanele strămutate intern (IDP), delimitând în mod clar competențele
CICR și UNHCR.
Principala responsabilitate privind refugiații și o eventuală asistență pentru
aceștia cade, în primul rând, în responsabilitatea țării gazdă. Totodată, UNHCR are
rol principal, ca și agenție -fanion a Organizației Națiunilor Unite, să ofere asistență,
urmând ca CICR să aibă un rol complementar. Există câteva repere importante
privind modul în care a evoluat UNHCR ca și organizație.
Așa cum am arătat, în 1950, aceasta nu avea ca scop protejarea persoanelor
fizice aflate în mijlocul conflictelor armate, ci mai degrabă oferirea sau negocierea
unor soluții internaționale pentru refugiați, fiind vorba în special de cei strămutați
după al doilea război mondial.
După încheierea Războiului Rece, o dată cu apariția conflictelor din Irak
(1991), Iugoslavia (1992), Rwanda (1994), mandatul acestei agenții ONU capătă
noi dimensiuni, cu un rol activ în protejarea populației civile în astfel de conflicte
prin oferirea de asistență umanitară. Astfel, în această perioadă, post Război Rece,
UNHCR abordează o serie de probleme care nu erau prevăzute în 1950. Treptat,
agenției i-au fost stabilite mai multe responsabilități de-a lungul timpului.
Începând cu anul 1975 apare și termenul de „displaced persons” în ceea ce
privește problematica refugiaților, ceea ce determină Adunarea Generală a ONU,
prin rezoluția 2011 din 1976 să reglementeze modul în care vor primi asistență și
această categorie, afectată în principal de conflictele armate în desfășurare. Astfel,
agenția a primit sarcini limitate privind protecția IDP-urilor (Internally Displaced
Persons- persoane strămutate intern), atunci când erau elemente clare ce țineau
de îndeplinirea mandatului de bază - protecția refugiaților. Acest demers a venit în
mod logic, deoarece aceștia devin adesea refugiați, iar protejarea lor previne apariția
fluxurilor de refugiați.
Responsabilitatea pentru protecția IDP-urilor, ca și mandat de bază a apărut
în 2006, când UNHCR și-a extins mandatul nu doar de facto, ci și de jure în sensul
asigurării protecției persoanelor strămutate intern. Ca etape de dezvoltare ale acestei
agenții ONU, putem identifica: prelungirea mandatului inițial în timp (1952-1956)
și spațiu (în afara Europei); îndeplinirea a noi sarcini pe linie umanitară (perioada
1990-2000), pe linia protecției IDP (2000-2006), și pentru protecția victimelor
dezastrelor naturale (începând cu anul 2007). Începând cu 2011, UNHCR a adoptat
un rol formal privind victimele dezastrelor naturale, protecția acestora fiind parte
integrantă a mandatului agenției.
Un alt aspect ce merită menționat privind evoluția mandatului UNHCR se
referă la faptul că agenția nu acționează doar în țările care primesc refugiați ci și
în țările de origine, prin acțiuni de tip umanitar. Agenția are mandat de a gestiona
situațiile umanitare chiar dacă țările respective nu sunt părți ale Convenției privind
refugiații din 1951.
Evoluții și tendințe privind abordarea conflictului armat

de către cele două organizații: CICR și UNHCR
Comitetul Internațional al Crucii Roșii este tehnic vorbind o organizație non-
guvernamentală (ONG), în conformitate cu dreptul elvețian. Cu toate acestea, CICR:
(a) își derivă mandatul din societatea Crucii Roșii și din dreptul internațional; și
(b) este recunoscută în dreptul public internațional ca și o organizație internațională
publică.
Conform strategiei CICR, membrilor organizației trimiși pe teren li se oferă
o libertate de acțiune, cu scopul de a analiza problemele existente și de a formula
soluții. Inițial, rolul principal al acestora a fost să monitorizeze zonele de conflict și
serviciile medicale militare oferite în acele condiții, pentru a prezenta observațiile
lor la Geneva. Articolul 5 din Statutul CICR stabilește rolul acestei organizații în
protejarea și asistența acordată victimelor militare și civile rezultate dintr-un conflict
armat. (ICRC, Statutes, 1986). De asemenea, este important de menționat că CICR
acționează pentru protecția tuturor victimelor dintr-o țară beligerantă, inclusiv
a persoanelor strămutate intern (IDP), sau cei care se întorc în zona de conflict și
asupra cărora UNHCR, prin mandat nu avea competență deplină până în anul 2006.
Toate aceste acțiuni sunt însă de scurtă durată, având un caracter de urgență, și
nu au în vedere măsuri mai ample, structurale, pentru o perioadă mai mare de timp,
ca în cazul UNHCR care, potrivit poziției conceptuale a ONU, abordează cauzele
structurale ale conflictelor. În ceea ce privește coordonarea celor două organizații cu
actorii statali și non statali, implicați în problematica refugiaților, observăm diferențe
de viziune.
În ceea ce privește CICR, aceasta se angajează într-un dialog constant cu acești
actori, atât în scopul negocierii accesului în zone greu accesibile din punct de vedere
al securității, cât și pentru a îmbunătăți comportamentul acelor actori față de populația
civilă, expusă pericolelor. În aceeași perspectivă, UNHCR recunoaște necesitatea
negocierii cu părțile în conflict pentru a asigura accesul reprezentanților agenției la
persoanele care au nevoie de ajutor, dar, cu toate acestea, nu angajează negocieri cu
actori statali și nonstatali în același mod ca CICR, aceasta fiind responsabilitatea
altor instituții ale ONU.
În ceea ce privește segmentul de populație beneficiară a serviciilor acestora,
mandatul CICR este bazat pe conceptul de imparțialitate privind victimele conflictelor
armate. Deși la început activitatea se limita la combatanți răniți și bolnavi, ulterior s-a
extins la prizonierii de război și populația civilă, CICR desfășurându-și activitatea
astfel încât să poată oferi asistență tuturor celor afectați de violență. UNHCR, pe de
altă parte, acționează, în cazul unui conflict armat în limitele mandatului său, doar
pentru persoanele afectate de strămutări, refugiații inițial definiți ca strămutați intern
și refugiații care și-au părăsit țara.
Atât CICR cât și UNHCR lucrează, de asemenea, cu organizații partenere,
pentru îndeplinirea mandatului. În cazul CICR acestea sunt în primul rând societățile
naționale ale Mișcării Crucea Roșie și Semiluna Roșie, iar pentru UNHCR, putem
vorbi de alte agenții ONU, precum și ONG-uri. Ambele organizații au aceeași
viziune în ceea ce privește rolul politicii statului în combaterea acestor probleme,
dar UNHCR consideră rolul său în primul rând ca unul de susținere a statului, acesta
având principala responsabilitate.
De aceea pe lângă soluțiile de tip umanitar, de ajutorare a populației sunt
vizate și soluții structurale la nivelul ONU, împreună cu celelalte agenții, fonduri,
departamente în scopul identificării unor mecanisme de redresare post-conflict.
Dependența financiară a UNHCR de statele donatoare și statutul său de agenție a
ONU determină o presiune de sus în jos pe lanțul decizional al organizației.
CICR face parte din Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și Semiluna
Roșie, iar independența sa oficială în cadrul acestei rețele pare să o țină departe de
presiunile experimentate de UNHCR în calitate de agenție ONU. Atât în conflictele
internaționale, cât și în cele interne, abordarea CICR privind protecția civililor
se centrează pe continua comunicare cu părțile beligerante pentru gestionarea
ostilităților, și pentru acordarea dreptului la asistență umanitară a populației civile
(și datoria corespunzătoare a părților armate, fie de a furniza sau de a facilita o astfel
de asistență).
Deși mandatele celor două organizații diferă în anumite puncte, în practică
acestea se completează reciproc, și chiar se suprapun în diferite aspecte. În primele
zile ale unui conflict, cele două organizații preiau responsabilitățile specifice,
UNHCR preponderent în țara/țările de azil, iar CICR în zona de conflict, lucrând cu
populația afectată. CICR, datorită statutului de organizație independentă și neutră,
și dreptului mandatat în statut de a prelua ințiativa în astfel de situații, poate stabili
contacte cu părțile beligerante și canale de comunicare în scopuri umanitare.
La o analiză a priorităților strategice stabilite, de exemplu, pentru anul 2016,
de către cele două organizații, se poate observa că primele 10 operațiuni stabilite
de către CICR, conform bugetului alocat (ICRC appeals 2016, 2015), corespunde
priorităților stabilite de UNHCR pentru acel an- 2016 (UNHCR, Budgets and funding
for 2016 and 2017 p.26, 2017). În nouă din cele zece țări din tabelul de mai jos (mai
puțin Israel și teritoriile ocupate) se află, conform cifrelor UNHCR aproximativ 21,6
milioane IDPs (persoane strămutate) (UNHCR, Budgets and funding for 2016 and
2017 p.26, 2017), ce făceau de asemenea obiectul operațiunilor agenției ONU.
Figura nr.1 Primele zece operațiuni ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii pentru
anul 2016, conform bugetului alocat
Sursa: (ICRC appeals 2016, 2015)
CICR urmărește, astfel, în primul rând să reducă amenințarea reprezentată

pentru civili de actorii înarmați, în timp ce UNHCR își propune în principal să reducă
măsura în care persoanele aflate în libertate și cei cu risc de strămutare sunt expuse
și suferă de astfel de amenințări. Mai mult, CICR își definește obiectivele în jurul
violenței, aceasta fiind problema centrală în domeniul protecției civililor, având o
abordare directă și centrată pe actori în ceea ce privește reducerea amenințărilor,
identificarea unor soluții pașnice, în timp ce UNHCR tinde să urmărească obiective
legate de realizarea unor schimbări în politicile publice.
Trebuie precizat că CICR, conform mandatului, asigură protecția persoanelor
și refugiaților care sunt victime civile ale conflictelor armate, aflate sub protecția
dreptului internațional umanitar. În acest caz, CICR, în virtutea statutului de parte
neutră, încurajează beligeranții să respecte drepturile refugiaților așa cum sunt
prevăzute în dreptul internațional. Totodată, CICR demarează operațiuni de asistență
și protecție a acestor persoane. Dacă refugiații nu se află sub incidența dreptului
internațional umanitar, (țara gazdă nefiind parte a conflictului sau implicată în
conflict), atunci intervine rolul UNHCR.
Pe baza acestei tipologii, putem identifica anumite diferențe cheie care ajută
la caracterizarea abordărilor instituționale de protecție a CICR și UNHCR. CICR
gestionează amenințările prin strategii care sunt în principal centrate pe actori, în
timp ce UNHCR este mult mai concentrată asupra schimbărilor structurale sub
forma dezvoltării politicilor statului. De asemenea, activitatea CICR în conflictul
armat și în alte situații de violență se referă în mod crucial, la consecințele umanitare
ale violenței respective.
Abordarea CICR este astfel proactivă, căutând să prevină vătămarea, prin
schimbarea comportamentului actorilor înarmați, atât statali, cât și nonstatali.
Această abordare este directă și centrată pe actori, iar mijlocul principal este
dialogul bilateral cu cei înarmați. Ca organizație independentă și neutră, CICR poate
suspenda operațiunile, atunci când nivelul de securitate nu permite continuarea
lor. Acest lucru nu este însă valabil și pentru UNHCR, agenția neavând control pe
aspectele de ordin strategic ale operațiunilor sale, acestea fiind parte ale unui proces
politic mai amplu, la nivelul strategic al organizației.
Astfel, putem conchide că politica instituțională de protecție a CICR se referă
în primul rând la cauzele sau circumstanțele care conduc la încălcări ale drepturilor
- adresându-se celor responsabili de încălcări - și în al doilea rând la consecințele
acestora. UNHCR consideră reducerea violenței organizate - sub formă de prevenire
sau soluționare a conflictelor - ca singura modalitate de a proteja refugiații și IDP-
urile în situații de conflict, restabilirea păcii și protecția drepturilor fiind cele mai
bune modalități de a oferi cu adevărat protecție eficientă persoanelor strămutate
Concluzii
UNHCR a fost creată cu un mandat clar definit, de a sprijini statele în
acordarea de protecție și soluții refugiaților. În ultimii 60 de ani, mandatul său s-a
schimbat, atât în ceea ce privește „cine este protejat” (categoriile de interes) cât și
„cum protejează” (activități). În același timp a trecut de la statutul de agenție mică,
concentrată pe oferirea de sprijin juridic refugiaților din Europa, la protejarea și
asistența persoanelor refugiate din întreaga lume.
Analiza diferitelor aspecte ale conflictului armat, ale statutului refugiaților din
prisma celor două organizații prezentate evidențiază în principal că, atât în cadrul
juridic internațional, cât și pe plan intern, sunt încă probleme-cheie în legătură cu
acest domeniu de importanță excepțională asupra căruia trebuie ajuns la o practică
și interpretare cât mai unitară. Se desprinde necesitatea existenței unei cooperări
și interrelaționări între instituțiile implicate în gestionarea problemelor legate de

tipologia conflictelor armate, și aici nu ne referim numai la cele două organizații
prezentate aici. În domeniul umanitar există o multitudine de organizații, fonduri,
agenții ONG-uri, specializate în acest domeniu, fiind creată o veritabilă „industrie”
umanitară (”aid industry”).
Este nevoie de îmbunătățirea modului în care aceste instituții precum și
statele înseși conlucrează, interpretează și aplică mandatele stipulate, acționând
pentru reducerea numărului de refugiați prin eforturi de eliminare a cauzelor care
implică nevoia de protecție internațională.
Bibliografie
1. (n.d.). Retrieved Ianuarie 11, 2023, from The ICRC’s mandate and
mission: https://www.icrc.org/en/mandate-and-mission
2. CICR. (1983). Manual de la Croix Rouge Internationale. Geneve L
institut Henry-Dunant.
3. Cloșcă, I. (1978). Drept umanitar și noua ordine internațională.
București: Editura Militară.
4. Cloșcă, I. (1982). Dicționar de drept internațional public. București:
Editura Științifică și Enciclopedică.
5. Dașcovici, N. (1934). Războiul, neutralitatea și mijloacele de
constrângere între state. București: Institutul de arte grafice N.V. Ștefăniu.
6. Dunant, H. (1990). Un suvenir de Solferino. Geneve: 1990.
7. Durant, A. (1978). Histoire du CICR. Geneve: Institut Henry Dunant.
8. Ed. Ionel Cloșcă, c. C. (2003). Dreptul internațioanl umanitar la
începutul secolului XXI. București: ARDU.
9. General Assembly Res. 428. (1950). Statute of the Office of the
UNHCR. Retrieved Ianuarie 12, 2023
10. Gherghescu Vasile, C. I. (1972). Reguli de drept internațional
privind starea de pace și starea de război. București: Editura Militară.
11. Hantscher, S. (2019). The UNHCR and Disaster Displacement in
the 21st Century . Springer International Publishing.
12. ICRC. (1986). Statutes. Retrieved Ianuarie 12, 2023, from https://
www.icrc.org/en/doc/assets/files/other/statutes-en-a5.pdf
13. ICRC. (2015, December 2). ICRC appeals 2016. Retrieved Inauarie
03, 2023, from https://www.icrc.org/en/document/icrc-appeals-2016
14. Ion Dragoman, M. R. (2005). Modernitate în problemele
fundamentale de drept internațioanl umanitar. Focșani: Editura „Zedax”.
15. Pietro, V. (1998). Dictionaire du droit international des conflicts
armees. Geneve: CICR.
16. UN Peacekeeping Department. (2022, Februarie 07). Fatalities
by Year. Retrieved Septembrie 12, 2022, from UN Peacekeeping: https://
peacekeeping.un.org/sites/default/files/stats_by_year_1_71_january_2022.
pdf
17. UNHCR. (1951). Convenție privind statutul refugiaților. Retrieved
Ianuarie 10, 2023, from https://www.unhcr.org/ro/wp-content/uploads/
sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf
18. UNHCR. (2017, March 1). Budgets and funding for 2016 and 2017
p.26. Retrieved Ianuarie 14, 2023, from https://www.unhcr.org/58ca4fc27.pdf
19. UNHCR. (2023). Istoria UNHCR. Retrieved Ianuarie 10, 2023,
from https://www.unhcr.org/ro/homepage/despre-noi/istoria-unhcr
20. UNHCR. (2023). Situation Ukraine. Retrieved Februarie 01, 2023,
from https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine
21. United Nations. (2022, December). News. Retrieved Ianuarie 11,
2023, from https://news.un.org/en/story/2022/12/1131412
THE ACTIONS OF THE ICRC

(INTERNATIONAL COMMITTEE OF
THE RED CROSS) AND UNHCR (THE
UNITED NATIONS HIGH COMMISSIONER
FOR REFUGEES) IN CASE OF ARMED
CONFLICT
ACȚIUNILE CICR (COMITETUL

INTERNAȚIONAL AL CRUCII ROȘII)
ȘI UNHCR (ÎNALTUL COMISARIAT AL
NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI)
ÎN CAZ DE CONFLICT ARMAT
Marius MANGA1
Abstract
Humanitarian crises caused by armed conflicts have always been the concern
of the international community, given their medium and long-term effects and the
large number of people affected. In a complex security environment, with smoldering
or ongoing conflicts in many parts of the globe, the civilian population suffers the
most.
The effects are devastating for entire regions, through the emergence of
massive flows and refugee routes, with a direct impact on neighboring states and
beyond. The response of the international community, through the actions of
specialized organizations, agencies, funds, non-governmental organizations, takes on
a predominant role in this complex security environment, with these armed conflicts
leading to the loss of innocent lives and suffering in the affected communities.
Key words: humanitarian crises; armed conflict; security environment;

refugees; protection; natural disasters;
1
Ph.DStudent,„CarolI”NationalDefenseUniversity,E-mail:[email protected]
Preliminary considerations
I n the current context of a volatile security environment, with ongoing

armed conflicts in different parts of the globe, humanitarian organizations
have an extremely important role to play. The numbers of innocents who suffer from
these conflicts are worrying: more than 80 million people around the world have
refugee status, having to choose this path, either because of these conflicts or natural
calamities. As an example, more than 8 million refugees have left Ukraine since the
start of the war, and another 5.3 million have been internally displaced (UNHCR,
Situation Ukraine, 2023) (United Nations, 2022). Under these conditions, the work
of humanitarian organizations is extremely important, the interdependence and
complementarity of actions being key aspects for success.
The purpose of the study is to analyze the evolutions of the two international
humanitarian organizations from a historical point of view, and their actions in the
case of armed conflicts. In this view, the methods used is focused on the processing
and interpretation of the data collected from the reference documents of the two
organizations, as well as on their interpretation in the sense of issuing conclusions
on the study issue.
Content elements regarding the genesis and mandate of

the two organizations
Since their creation, both the ICRC (International Committee of the Red
Cross) and the UNHCR (United Nations High Commissioner for Refugees) have
experienced continuous expansion, in terms of the number of employees, the budget
available and the mandate entrusted. This expansion had important effects on the way
in which the new tasks within the institutional mandate are approached, especially
those aimed at armed conflicts.
The mandates of the two international organizations: UNHCR (United
Nations High Commissioner for Refugees) and ICRC (International Committee
of the Red Cross) consist of the protection of vulnerable people caught in armed
conflicts against their will. The way in which the two organizations fulfill these
mandates, complementary, is determined by a series of structural (organization,
budget, attributions) and conceptual factors (connection with state and non-state
actors, profile of operations, duration of humanitarian actions, etc. .). The two
analyzed organizations have a common history of several decades, during which they
experienced an evolution and diversification of activity, according to developments
in the global environment.
In 1859, Henri Dunant, a Swiss businessman, witnessing the defeat of Austrian
soldiers in the Battle of Solferino, in the Second Italian War of Independence,
decided, when thousands of soldiers died on the battlefield without medical care or
assistance specialty, to send medicine and first aid equipment, and to recruit from
among the civilian population personnel to care for the wounded. This new approach
of providing humanitarian aid to war victims was later institutionalized by Dunant
and four colleagues with the establishment of the International Committee of the Red
Cross in 1863 and the adoption of the Geneva Convention for the Amelioration of the
Condition of the Wounded in Armies in 1864. Initially, the area of responsibility for
the ICRC (International Committee of the Red Cross) was not the civilian population,
but the wounded soldiers on the battlefield. However, over time, the ICRC’s mandate
has expanded to include other categories of protected persons and also to determine
ways of providing assistance and protection in support of them.
As for the United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR), its
mandate has similarly expanded. UNHCR was established on December 14, 1950,
by the United Nations, under the 1951 Convention relating to the Status of Refugees,
to protect refugees of the Second World War and to identify lasting solutions for their
reintegration.
UNHCR’s primary role, according to the statute, is to provide „international
protection” to refugees and to seek „permanent solutions to the refugee problem by
assisting governments, in cooperation with NGOs and international organizations,
to facilitate the voluntary repatriation of such refugees or their assimilation within
the new national communities.” (General Assembly Res. 428, 1950).
With an initial mandate of only three years (Istoria UNHCR, 2023),
until 31 December 1953, when it was hoped that the post-war refugee problem
would be resolved, UNHCR’s mandate was repeatedly extended by General
Assembly Resolutions, until the agency was finally given an indefinite mandate
in 2004. The appearance of the organization overlapped with notable events from
the point of view of the vulnerability of certain categories of people, who acquired
the status of refugees: the crisis in communist Hungary in 1956 and the Hungarian
youth revolution suppressed by the Soviet power followed by an influx of 200,000
Hungarian refugees, the decolonization of Africa since the 1950s, followed by similar
situations in Latin America. At the same time, if the budget of this organization at
the beginning was 300,000 dollars, UNHCR reaches a budget of 9.5 billion dollars
in 2020 (Istoria UNHCR, 2023), occupying a central place within humanitarian
organizations and agencies. Since the 1980s, the range of activities undertaken by
UNHCR has expanded with the arrival of new refugee flows.
In the same direction, the ICRC continues its humanitarian work in order to
protect the life and dignity of all persons affected by armed conflict and other situations
of armed violence - regardless of the form these situations take or what stage they
have reached. Practical actions on the ground were subsequently formalized in ICRC
policy, followed by the codification of the ICRC’s role in international law, thus
formalizing its legal mandate. Resolution XXI on „Red Cross Refugee Assistance”
adopted at the Manila conference in 1981 regulates how refugees and internally
displaced persons (IDPs) are assisted, clearly delineating the competences of the
ICRC and UNHCR.
The main responsibility regarding refugees and any assistance for them falls
primarily under the responsibility of the host country. At the same time, UNHCR has
the main role, as the flagship agency of the United Nations, to provide assistance,
with the ICRC having a complementary role.
There are several important milestones in how UNHCR has evolved as an
organization. As I have shown, in 1950 this was not aimed at protecting individuals
in the middle of armed conflicts, but rather at offering or negotiating international
solutions for refugees, especially those displaced after the Second World War.
After the end of the Cold War, with the emergence of conflicts in Iraq (1991),
Yugoslavia (1992), Rwanda (1994), the mandate of this UN agency takes on new
dimensions, with an active role in protecting the civilian population in such conflicts
by providing humanitarian assistance.
Thus, in this post-Cold War period, UNHCR tackles a series of problems that
were not foreseen in 1950. Gradually, more responsibilities were assigned to the
agency over time.
Since 1975, the term “displaced persons” appears in relation to the issue of
refugees, which causes the UN General Assembly, through resolution 2011 from
1976, to regulate how this category, mainly affected by armed conflicts, will receive
ongoing assistance.
Thus, the agency received limited tasks regarding the protection of IDPs
(Internally Displaced Persons), when there were clear elements related to the
fulfillment of the basic mandate - the protection of refugees. This approach came
logically, since they often become refugees, and protecting them prevents refugee
flows.
The responsibility for the protection of IDPs as a core mandate emerged in
2006, when UNHCR expanded its mandate not only de facto but also de jure to
ensure the protection of internally displaced persons.
As stages of development of this UN agency, we can identify: the extension of
the initial mandate in time (1952-1956) and space (outside Europe); the fulfillment of
new tasks on the humanitarian line (period 1990-2000), on the line of IDP protection
(2000-2006), and for the protection of victims of natural disasters (starting with the
year 2007). Since 2011, UNHCR has adopted a formal role for victims of natural
disasters, with their protection an integral part of the agency’s mandate.
Another aspect worth mentioning regarding the evolution of UNHCR’s
mandate refers to the fact that the agency does not only act in the countries that
receive refugees, but also in the countries of origin, through humanitarian actions.
The agency is mandated to manage humanitarian situations even if the countries in
question are not parties to the 1951 Refugee Convention.
Developments and trends regarding the approach to

armed conflict by the two organizations: ICRC and UNHCR
The International Committee of the Red Cross is technically a non-
governmental organization (NGO) under Swiss law. However, the ICRC: (a) derives
its mandate from the Red Cross and international law; and (b) is recognized in public
international law as a public international organization.
According to the ICRC strategy, members of the organization sent to the field
are given a freedom of action, with the aim of analyzing existing problems and
formulating solutions. Initially, their main role was to monitor conflict zones and
the military medical services provided in those conditions, in order to present their
observations to Geneva.
Article 5 of the ICRC statute establishes the role of this organization in
protecting and assisting military and civilian victims resulting from armed conflict.
(ICRC, Statutes, 1986). It is also important to note that the ICRC acts for the protection
of all victims in a belligerent country, including internally displaced persons (IDPs),
or those returning to the conflict zone and over whom UNHCR, by mandate, did not
have full competence until in the year 2006.
However, all these actions are short-term, having an emergency character, and
do not envisage broader, structural measures for a longer period of time, as in the case
of the UNHCR, which, according to the conceptual position of the UN, addresses the
structural causes of conflicts. Regarding the coordination of the two organizations
with state and non-state actors, involved in the refugee issue, we observe differences
of vision.
As for the ICRC, it engages in constant dialogue with these actors, both in
order to negotiate access to areas that are difficult to access from a security point of
view, and to improve the behavior of those actors towards the civilian population,
exposed to dangers.
In the same perspective, UNHCR recognizes the need to negotiate with parties
to the conflict in order to ensure the agency’s representatives have access to people
in need of help, but nevertheless does not engage in negotiations with state and non-
state actors in the same way as the ICRC, this being the responsibility of other UN
institutions.
As regards the population segment benefiting from their services, the ICRC’s
mandate is based on the concept of impartiality regarding victims of armed conflicts.
Although at first the work was limited to wounded and sick combatants, it later
expanded to prisoners of war and the civilian population, with the ICRC operating
so that it could provide assistance to all those affected by the violence. UNHCR,
on the other hand, acts in the event of an armed conflict within its mandate only for
persons affected by displacement, refugees initially defined as internally displaced
and refugees who have left their country.
Both the ICRC and UNHCR also work with partner organizations to fulfill the
mandate. In the case of the ICRC, these are primarily the national societies of the
Red Cross and Red Crescent Movement, and for the UNHCR, we refer to other UN
agencies, as well as NGOs.
Both organizations have the same view of the role of state policy in combating
these problems, but UNHCR sees its role primarily as one of supporting the state, with
the latter having the primary responsibility. That is why, in addition to humanitarian
solutions, to help the population, structural solutions at the UN level are also targeted,
together with other agencies, funds, departments in order to identify post-conflict
recovery mechanisms. UNHCR’s financial dependence on donor states and its status
as a UN agency places pressure from the top down on the organization’s decision-
making chain.
The ICRC is part of the International Red Cross and Red Crescent Movement,
and its official independence within that network appears to keep it away from the
pressures experienced by UNHCR as a UN agency. In both international and internal
conflicts, the ICRC’s approach to the protection of civilians centers on continuous
communication with belligerent parties to manage hostilities, and to grant the civilian
population the right to humanitarian assistance (and the corresponding duty of armed
parties, either to provide or to facilitate such assistance).
Although the mandates of the two organizations differ at certain points, in
practice they complement each other, and even overlap in various aspects. In the first
days of a conflict, the two organizations take on specific responsibilities, UNHCR
predominantly in the country/countries of asylum, and the ICRC in the conflict zone,
working with the affected population.
The ICRC, due to its status as an independent and neutral organization, and
the right mandated by the statute to take the initiative in such situations, can establish
contacts with belligerent parties and channels of communication for humanitarian
purposes.
When analyzing the strategic priorities established, for the year 2016,
for example, by the two organizations, it can be seen that the first 10 operations
established by the ICRC, according to the allocated budget (ICRC appeals 2016,
2015), corresponds to the priorities set by UNHCR for that year - 2016 (UNHCR,
Budgets and funding for 2016 and 2017 p.26, 2017). In nine of the ten countries in
the table below (minus Israel and the occupied territories) there are, according to
UNHCR figures, about 21.6 million IDPs (displaced persons) (UNHCR, Budgets
and funding for 2016 and 2017 p.26, 2017), which were also the object of the UN
agency’s operations.
Figure no.1 The first ten operations of the International Committee of the Red
Cross for 2016, according to the allocated budget
Source:(ICRC appeals 2016, 2015)
The ICRC thus primarily aims to reduce the threat posed to civilians by armed
actors, while the UNHCR primarily aims to reduce the extent to which persons at
risk of displacement are exposed to and suffer from such threats. Moreover, the
ICRC defines its objectives around violence, which is the central issue in the field of
protection of civilians, taking a direct and actor-centred approach to reducing threats,
identifying peaceful solutions, while UNHCR tends to pursue objectives related to
making changes in public policies. It should be stated that the ICRC, according to
its mandate, ensures the protection of persons and refugees who are civilian victims
of armed conflicts, under the protection of international humanitarian law. In this
case, the ICRC, by virtue of its status as a neutral party, encourages belligerents to
respect the rights of refugees as provided for in international law. At the same time,
the ICRC starts assistance and protection operations for these people. If the refugees
are not under international humanitarian law, (the host country not being part of the
conflict or involved in the conflict), then the role of UNHCR intervenes.
Based on this typology, we can identify certain key differences that help
characterize the institutional protection approaches of the ICRC and UNHCR. The
ICRC manages threats through strategies that are mainly actor-centered, while the
UNHCR is much more focused on structural change in the form of state policies
development. Likewise, the ICRC’s work in armed conflict and other situations of
violence is crucially concerned with the humanitarian consequences of that violence.
The ICRC’s approach is thus proactive, seeking to prevent harm by changing the
behavior of armed actors, both state and non-state. This approach is direct and actor-
centred, and the main means is bilateral dialogue with the armed. As an independent
and neutral organization, the ICRC can suspend operations when the level of security
does not allow them to continue. However, this is not true for UNHCR, as the agency
does not have control over the strategic aspects of its operations, which are part of a
wider political process, at the strategic level of the organization.
Thus, we can conclude that the ICRC’s institutional protection policy refers
first of all to the causes or circumstances that lead to rights violations - addressing
those responsible for the violations - and secondly to their consequences. UNHCR
considers the reduction of organized violence - in the form of conflict prevention or
resolution - as the only way to protect refugees and IDPs in conflict situations, while
restoring peace and protecting rights are the best ways to provide truly effective
protection to displaced people.
Conclusions
UNHCR was created with a clearly defined mandate, to support states in
providing protection and solutions to refugees. Over the past 60 years, its mandate
has changed, both in terms of „who is protected” (categories of interest) and „how
it protects” (activities). At the same time it has gone from being a small agency
focused on providing legal support to refugees in Europe to protecting and assisting
refugees around the world. The analysis of the various aspects of the armed conflict,
of the status of refugees from the perspective of the two organizations presented
mainly highlights that, both in the international legal framework and domestically,
there are still key issues related to this area of exceptional importance that must be
addressed to a practice and interpretation as unitary as possible.
It emerges the need for cooperation and interrelation between the institutions
involved in the management of issues related to the typology of armed conflicts,
and here we are not only referring to the two organizations presented here. In the
humanitarian field, there are a multitude of organizations, funds, NGO agencies,
specialized in this field, creating a veritable humanitarian „industry” („aid
industry”). There is a need to improve the way in which these institutions as well
as the states themselves work together, interpret and apply the stipulated mandates,
acting to reduce the number of refugees through efforts to eliminate the causes that
imply the need for international protection
Bibliography
1. (n.d.). Retrieved Ianuarie 11, 2023, from The ICRC’s mandate and mission:
https://www.icrc.org/en/mandate-and-mission
2. CICR. (1983). Manual de la Croix Rouge Internationale. Geneve L institut
Henry-Dunant.
3. Cloșcă, I. (1978). Drept umanitar și noua ordine internațională. București:
Editura Militară.
Cloșcă, I. (1982). Dicționar de drept internațional public. București: Editura
Științifică și Enciclopedică.
Dașcovici, N. (1934). Războiul, neutralitatea și mijloacele de constrângere
între state. București: Institutul de arte grafice N.V. Ștefăniu.
Dunant, H. (1990). Un suvenir de Solferino. Geneve: 1990.
Durant, A. (1978). Histoire du CICR. Geneve: Institut Henry Dunant.
Ed. Ionel Cloșcă, c. C. (2003). Dreptul internațioanl umanitar la începutul
secolului XXI. București: ARDU.
General Assembly Res. 428. (1950). Statute of the Office of the UNHCR.
Retrieved Ianuarie 12, 2023
Gherghescu Vasile, C. I. (1972). Reguli de drept internațional privind starea
de pace și starea de război. București: Editura Militară.
Hantscher, S. (2019). The UNHCR and Disaster Displacement in the 21st
Century . Springer International Publishing.
ICRC. (1986). Statutes. Retrieved Ianuarie 12, 2023, from https://www.icrc.
org/en/doc/assets/files/other/statutes-en-a5.pdf
ICRC. (2015, December 2). ICRC appeals 2016. Retrieved Inauarie 03, 2023,
from https://www.icrc.org/en/document/icrc-appeals-2016
Ion Dragoman, M. R. (2005). Modernitate în problemele fundamentale de
drept internațioanl umanitar. Focșani: Editura „Zedax”.
Pietro, V. (1998). Dictionaire du droit international des conflicts armees.
Geneve: CICR.
UN Peacekeeping Department. (2022, Februarie 07). Fatalities by Year.
Retrieved Septembrie 12, 2022, from UN Peacekeeping: https://peacekeeping.
un.org/sites/default/files/stats_by_year_1_71_january_2022.pdf
UNHCR. (1951). Convenție privind statutul refugiaților. Retrieved Ianuarie 10,
2023, from https://www.unhcr.org/ro/wp-content/uploads/sites/23/2016/12/1951_
Convention_ROM.pdf
UNHCR. (2017, March 1). Budgets and funding for 2016 and 2017 p.26.
Retrieved Ianuarie 14, 2023, from https://www.unhcr.org/58ca4fc27.pdf
UNHCR. (2023). Istoria UNHCR. Retrieved Ianuarie 10, 2023, from https://
www.unhcr.org/ro/homepage/despre-noi/istoria-unhcr
UNHCR. (2023). Situation Ukraine. Retrieved Februarie 01, 2023, from
https://data.unhcr.org/en/situations/ukraine
United Nations. (2022, December). News. Retrieved Ianuarie 11, 2023, from
https://news.un.org/en/story/2022/12/1131412
RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN
ȘI NATO
THE RUSSIAN-UKRAINIAN WAR

AND NATO
Col. (r) conf. univ. dr.ing.Anatol MUNTEANU1
Rezumat
Înainte de a aborda subiectul „Războiul ruso-ucrainean” este necesar să

reiterăm unele aspecte ale războiului nistrean, declanșat în 1991-1992 de Federația
Rusă în Republica Moldova.
Este cunoscut faptul că pe actualul teritoriu Republicii Moldova trupele ruse
au o istorie de peste 200 de ani. Pentru prima dată armatele ruse au fost dislocate
în regim permanent pe o parte din teritoriile Țării Moldovei – în Transnistria, în
urma Tratatului de pace de la Iași din 1791. De-a lungul anilor, armatele rusești
de ocupație au fost un instrument de promovare mai întâi a politicii expansioniste a
țarilor ruși, mai apoi a autorităților sovietice, iar după dezmembrarea URSS, acestea
au devenit un factor major de presiune în vederea menținerii la putere în fosta RSSM
a unor guverne proruse și de susținere a separatismului transnistrean.
Cuvinte-cheie: război; război transnistrean; război ucrainean; război

hibrid;
Summary
Before addressing the subject of the „Russian-Ukrainian War”, it is necessary

to reiterate some aspects of the Dniester war, launched in 1991-1992 by the Russian
Federation in the Republic of Moldova.
It is known that on the current territory of the Republic of Moldova, Russian
troops have a history of over 200 years. For the first time, the Russian armies
1
Membru al Academiei Oamenilor de Știință din România
were permanently deployed on part of the territory of the Republic of Moldova - in
Transnistria, following the Peace Treaty of Iași in 1791. Over the years, the Russian
armies of occupation were a tool for promoting first of the expansionist policy of the
Russian tsars, then of the Soviet authorities, and after the dismemberment of the USSR,
they became a major factor of pressure in order to maintain power in the former SSR
of some pro-Russian governments and to support Transnistrian separatism.
Keywords: war; Transnistrian war; Ukrainian war; hybrid warfare;
Î n prezent, printr-o politică abilă de presiuni economice, politice și

militare, Moscova reușește să-și mențină trupele în următoarele state
ex-sovietice: Armenia, Belarus, Kârgzstan, Tadjikistan, Moldova, Georgia și
Ucraina. Pentru a-și păstra trupele în Republica Moldova, Georgia și Ucraina,
Rusia a declanșat conflicte interne și războaie, ocupând părți din teritoriile acestor
țări. Rusia ocupă în Republica Moldova teritoriul care alcătuiește astăzi așa-numita
„Republică Moldovenească Nistreană” (RMN), în Georgia – teritoriul republicilor
autoproclamate Abhazia și Osetia de Sud, iar în Ucraina – Crimeea și republicile
autoproclamate Donețk și Luhansk, regiunile Zaporojie și Herson. Trebuie menționat
faptul că Ucraina, în perioada războiului 1991-1992 cu Transnistria separatistă, a
sprijinit militar și politic Federația Rusă împotriva Republicii Moldova. A pus la
dispoziția rușilor aeroporturi, căile ferate, muniție de război, formațiuni militare
de cazaci. În perioada anilor 1991-2022, Ucraina a dus o politică duplicitară cu
Federația Rusă și cu alte state din C.S.I., ba mai mult, s-a apropiat considerabil, în
afaceri, diplomatic și politico-militar de SUA, Germania, Polonia, Franța și alte țări
ale UE. Administrația politico-militară americană a sprijinit, la fiecare etapă, forțele
naționaliste proeuropene și proamericane ucrainene. Interesul geopolitic al SUA
pentru Ucraina a fost foarte mare, în special, economic și militar.
În diverse surse se menționează, că sub influența Rusiei sovietice, Ucraina
a parcurs toate etapele de dezvoltare, ajungând la un nivel important industrial și
social-economic; toate tehnologiile din URSS au fost primite de ucraineni, gratis.
Ucraina a fost membră C.S.I., însă a promovat programe economice europene de
privatizare, industrializare, agro-alimentare și în alte domenii de activitate. Se mai
menționează că de circa 30 de ani, pas-cu pas Ucraina s-a îndepărtat de Federația
rusă, s-a militarizat și a pregătit efective militare capabile să lupte cu Rusia și a
trădat politic și economic Rusia și slavismul, apropiindu-se de NATO.
Trupele ruse, printr-o operațiune bine pregătită de desant, ocupă în 2014:
Crimeea, concomitent o parte din Donbas, populate preponderent de populație
rusofonă. Din această perioadă situația dintre Rusia și Ucraina se degradează
considerabil. La 24 februarie 2022, trupele militare ruse, sub pretextul ajutorării
populației rusofone, invadează Ucraina, desfășoara acțiuni militare de pe mare
și uscat. Sunt bombardate majoritatea orașelor mari, infrastructura, obiectivele
militare, centrele de comandă, depozite mari de carburanți, obiective energetice,
nodurile căilor ferate etc..
După 240 de zile ( la data de 24.10.2022) de război ruso-ucrainean, ale
celui mai mare război al secolului XXI, numit de ruși „Operațiunea specială” a
Federației Ruse împotriva Ucrainei, peste 15 milioane de ucranieni au trecut
granița, s-au refugiat, au migrat în alte state ale lumii. Orașele sunt bombardate,
coloane de blindate și tancuri ocupă localitate după localitate, numărul rachetelor
aruncate asupra orașelor Harcov, Kiev, Nicolaev, Lvov, Dnepropetrovsc, Odesa,
ș.a., se numără cu zecile, zilnic. Sunt deja orașe și localități rurale rase de pe fața
pământului (Mariupol, Severo-Donețk, Artiomovka, Izium, etc). Mii de cladiri
rezidențiale și publice, inclusiv de televiziune, antene, rețele de energie și internet
au fost distruse; bombardamente s-au înregistrat pe întreg teritoriul Ucrainei:
Harcov, Mariupol, Kramatorsk, Odesa, Lvov, Vinița, Cernigov, Kiev etc.
Este absolut clar că războiul este de lungă durată, că nu se va termina
repede, „fulger”, cum a declarat la început conducerea politică de la Moscova.
Deosebit de periculoase sunt acțiunile rușilor și ucrainenilor la cea mai
mare Centrală atomoelectrică ENERGODAR din Zaporojie. Conform datelor
Ministrului Apărării a Federației Ruse, Centrala atomoelectrică preluată, ocupată
de ruși, a fost atacată, bombardată, în repetate rânduri, de forțele armate ucrainene.
În data de 19 octombrie, dis-de-dimineață, ucrainenii, cu două plutoane din
trupele speciale, folosind 37 ambarcațiuni maritime de război, au atacat trupele ruse
de pază ale Centralei atomoelectrice. S-a încercat spargerea dispozitivului rusesc
pe malul stâng al râului, în zona bazinului de apă Kahovka. Operațiunea ucraineană
nu a reușit, Desantul a fost nimicit de forțele armatei ruse. Ucrainenii au lăsat pe
câmpul de luptă 90 de morți și 30 de răniți, 14 ambarcațiuni arse și distruse. În
perioada august-septembrie, case, obiective din localitățile Energodar, Zaporojie,
au fost zilnic bombardate de artileria ucraineană, Toate atacurile trupelor ucrainene
au fost respinse.
Acțiunile militare din ultimul timp, perioada septembrie-octombrie 2022, a
forțelor armate ucrainene au avut un caracter ofensiv, în special pe direcțiile: Izium-
Lisiceansc, Artiomovsc-Bahmut, Kupiansc-Svatov, Nicolaev-Crivorojsc, Herson-
Nicolaev. S-au înregistrat bătălii, lupte grele în Izium, Iampoli, Crasnâi Liman,
Bahmut, Makeevca, Lisiceansc.
În zona Crasnâi Liman, forțele armate ucrainene, circa 20.000 militari cu
tancuri și blindate au prins „în clește” forțele armate ruse, puțin numeroase și prost
echipate. Forțele ruse au băgat rezervele, circa 1000 luptători, au pregătit un coridor
de evacuare pentru a scoate din încercuire câteva batalioane rusești. Ucrainenii
au recucerit localitățile din zona Crasnâi Liman, Zarecinoe, Torscoe, Makeevca,
Cremenaia, Lisiciansc și alte localități.
În perioada 2-20 octombrie 2022, în mai puțin de o lună, forțele armate
ucrainene au atacat dur pe toate fronturile, forțele militare ruse. Regiunea Harcov a
fost complet eliberată de ucraineni, partea de nord a regiunii Donețk a fost parțial
eliberată. La Herson s-a format un front nou pe linia Braschin, Borozensc, Malova,
unde și astăzi se duc lupte grele între ruși și ucraineni.
În perioada iulie-august 2022 a fost aruncat în aer de militarii ucraineni,
cel mai mare pod care leagă orașul Herson (malul drept) cu malul stâng al Niprului
spre Crimeea. Au fost distruse, prin bombardament , o parte din căile ferate din
regiunea Herson către Crimeea. Cele mai reușite operațiumi militare ale ucrainenilor
au fost: exploziile de la baza militară Saki din vestul Crimeei (09.08.022), unde
cele 12 explozii au distrus depozitul de armament, 8 avioane SU-35, completate
cu rachete, unde s-au înregistrat peste 100 de morți și răniți. O altă operațiune
de succes a ucrainenilor a fost distrugerea și scufundarea crucișătorului Moscova,
etalon militar al flotei ruse. Explozii au fost înregistrate și pe podul unic Kerci-
Crimeea.
Forțele militare ruse din Ministerul Apărării, explică cedarea a 33% din
teritoriile cucerite în felul următor:
- lipsa de efective militare necesare pe un front atât de lung, 1200 km,
împânzit de râuri, păduri și obstacole naturale (dealuri,văi);
- lipsa unui comandament unic de acțiune și comandă a trupelor ruse pe
fronturile de luptă. Greșeli tactice și strategice în lupte și bătălii;
- lipsa de măsuri și decizii concrete de întărire a Punctelor de Comandă cu
ofițeri și cadre de comandă, profesional bine pregătite (hotărârile șefilor au fost luate
cu 5-6 luni întârziere).
Organizația internațională <Amnesty International”, într-un raport din
10 octombrie 2022 menționează că „Tactica militară a Ucrainei încalcă regulile
războiului ruso-ucrainean. ... Forțele militare ale Ucrainei folosesc civilii ca
scuturi umane. ...” Se menționează că ucrainenii lovesc în mașini și oameni care
se evacuează din calea războiului. La 1 octombrie 2022, forțele armate ucrainene
au bombardat cu rachete drumul spre Herson și coloană de refugiați, producând
moartea a 25 de oameni și rănirea a 50 de bărbați, femei, copii.
În localitățile recucerite de ucraineni, din regiunea Harcov, Zaporojie, o
mare parte a cetățenilor de etnie rusă au fost suspectați de colaborare cu serviciile
și armata rusă. S-au făcut percheziții în casele cetățenilor rosofoni, s-au verificat
telefoanele, convorbirile și adresele oamenilor civili, sunt interogați cetățenii de
rând, se întocmesc dosare, se fac arestări.
În data de 17 octombrie a avut loc un schimb de prizonieri: 110 prizonieri
ucraineni, reprezentând 108 femei, din care 11 ofițeri, 85 de sergenți si 12 civili,
2 persoane au refuzat întoarcerea în Ucraina; cu 110 prizonieri ruși din care: 72
de marinari civili, care au stat închiși în celule 8 luni de zile, și 38 de militari
ruși, participanți la lupte. Schimbul de prizonieri a fost supravegheat de o comisie
internațională cu drepturile omului.
În unele localități din Harcov, Izium, Șestavo, Verhnii Saltov ș.a., populația
locală, proprietarii de case și apartamente au refuzat militarilor ucraineni să
instaleze în casele lor „cuiburi” de lunetiști, mitraliere, aruncătoare de grenade.
Militarii ucraineni au deschis foc de arme asupra acestora, rănind și omorând 9
persoane. Strategia militară ucraineană, de a așeza tunurile, aruncătoarele de mine și
grenade între blocuri de locuit, în casele și apartamentele ucrainenilor, îi determină
pe militarii ruși să lovească cu artileria blocurile de unde se trage în ei. Aceasta se
face pentru o propagandă antirusă, pentru a crea o stare de frică și emoții, situațiile
acestea îi determină pe ucraineni să fugă din casele lor, din țară, să migreze în alte
țări, dar și pentru ajutorarea Ucrainei cu ajutoare umanitare, cu arme și muniții de
război.
Din informația nr.59 din 21.10 2022 a Ministerului Apărării Federației Ruse,
pierderile Armatei ucrainine de la începutul războiului, 24 februarie 2022, pâna la
20.10.2022 sunt: 324 avioane, 162 elicoptere, 2296 aparate de zbor (drone), 383
sisteme antiaeriene cu rachete, 5926 tancuri, tehnică motorizată BMP, BTR,
665 mașini și tehnică specială, 3511 sisteme de artilerie, 874 sisteme reactive
(RAD, RC30 etc.).
În luptele pe fronturile din regiunile Lugansc, Donbas, Zaporojie pierderile
de soldați și ofițeri uciși, constituie circa 120-250 luptători în fiecare zi, răniți de
două ori mai mulți.
În rapoartele, informațiile ruse se menționează că în lupte, până în data de
20 octombrie 2022 au fost uciși circa 2000 combatanți străini.
În perioada 1 ianuarie-14 octombrie 2022, forțele armate și miliția rusă din
regiunea Donețk au pierdut 3351 morți și 14090 răniți.
În perioada 15 septembrie-14 octombrie 2022 (30 de zile), pe frontul
Donețk-Harcov au căzut în lupte militari și milițieni ruși: 270 morți și 1022 răniți.
În regiunea Herson, în perioada 1 septembrie-20 octombrie 2022 ( 50
de zile), inamicul (armata ucraineană) a pierdut 9800 de militari (morți), au fost
distruse 320 tancuri, 1590 sisteme și tehnică militară.
Cifrele morților și răniților ambelor tabere, care se vehiculează în rapoarte,
pe internet și în documente oficiale ale Ministerelor Apărării rus și ucrainean, sunt
uneori false și, deocamdată, greu de precizat. Un inventar corect al morților se va
face când se va termina războiul, ceea ce înseamnă că cifra corectă va fi cea care se
va transmite opiniei publice.
În legătură cu acțiunile de ofensivă ale armatei ucrainene pe frontul
Herson-Nicolaev, administrația militară, împreună cu administrația civilă rusă au
evacuat circa 60.000 de oameni (din zonele de luptă). Orașul Herson este întărit
din punct de vedere militar, va fi ca o cetate de necucerit pentru inamic, în sud-
estul Ucrainei, este preconizat ca un avanpost pentru viitoarele lupte în regiunile
Nicolaev și Odesa. Se mai vehiculează și alte informații, că Hersonul va fi temporar
părăsit de ruși, pentru a nu pierde trupe și tehnică militară, unde în perioada de iarnă
nu se preconizează „operațiunea specială”.
Una dintre măsurile de întărire a armatei ruse este mobilizarea a 300.000

oameni din toate regiunile Federației Ruse: specialiști militari instruiți și pregătiți
pentru toate domeniile de activitate militare. Mobilizații din armata rusă execută
pregătiri militare, antrenamente și instrucțiuni la poligoane și câmpuri de luptă,
adaptate condițiilor de război.
Fostul cancelar al Germaniei, Anghela Merkel, consideră că decizia de a nu
accepta Ucraina în NATO în 2008 a fost corectă. „Fostul cancelar, doctor Anghela
Merkel, este fidelă deciziilor summit-ului NATO din 2008 de la București”- a
declarat purtătorul de cuvânt al Anghelei Merkel pentru Agenția DPA. Ucraina nu
îndeplinește cerințele nici pentru aderarea în UE.
NATO, sprijinită de țări cu un „produs național brut” de 25 ori mai mare
decât al Rusiei, este o alianță mult mai puternică decât Rusia. Alianța NATO sprijină
Ucraina militar, și asta se face de mai mulți ani. Țările NATO au instruit zeci de mii
de soldați și ofițeri ucraineni, dintre care mulți sunt acum în linia întâi a frontului,
luptând împotriva rușilor. Aliații NATO au echipat armata ucraineană de-a lungul
anilor dar și după invazia din 2014 în Donbas și Crimeea, aliații au asigurat mult
sprijin logistic. Se vede bine efectul acestui sprijin în fiecare zi pe câmpul de luptă.
Este, bineînțeles, în primul rând meritul ofițerilor, soldaților curajoși ucraineni, dar
este și sprijinul echipamentelor și armelor pe care le-au primit de la aliații NATO,
care le-au permis să opună o mare rezistență, le-au permis să riposteze cu mult
mai eficient decât s-a așteptat Rusia, care a subestimat forțele armate ucrainene
și sprijinul NATO față de Ucraina. Alianța Nord-Atlantică va sprijini și mai mult
Ucraina.
Rusia este mereu pedepsită de SUA și țările dezvoltate europene prin
sancțiuni economice. Ele sunt salutate și aplaudate de presă, de factorii politici
din aceste țări. Dar aceste măsuri se întorc ca un bumerang împotriva celor care
le iau, afectând mai mult pe europeni decât pe ruși. Rusia Imperială, astăzi stă în
picioare, își dezvoltă planificat și acțiunile militare în Ucraina, are același nivel de
trai material și social ca și înainte de război. Răspunde țărilor „neprietenoase” cu
alte măsuri, dezvoltă piața și relațiile economice cu țările din Eurasia, în special cu
China, India, Pakistan, Iran, Turcia ș.a.
Șeful serviciului de informații pentru Apărare din Marea Britanie, general-
locotenent sir Jim Hockenhull, care urmărește foarte îndeaproape războiul dintre
Rusia și Ucraina, spune că nici Rusia și nici Ucraina nu vor realiza (n-au realizat,
de fapt) „nici o acțiune militară decisivă în Ucraina în 2022, iar conflictul dintre
aceste țări va fi lung”.
În concluzie, acest război, dintre Federația Rusă și Ucraina, marchează criza

mondială, este un element al luptei între globalism și național-suveranism. Această
bătălie continuă. După acest război ruso-ucrainean, indiferent de ce se întâmplă
în Ucraina, o mare parte a lumii se va deglobaliza aproape complet, iar în zona de
influență euro-atlantică, mai multe state vor pune propriile interese peste interesele
comunitare sau ale oraganizației militare. În zona euro-atlantică, deglobalizarea a
fost accelerată de Brexit și guvernarea americană a lui Donald Trump, cel care ne-a
spus că globalizarea este „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor”. Indiferent
de voința bancherilor mondiali, în frunte cu Rothschild, Soroș ș.a., deglobalizarea
merge înainte. Tipărirea de bani fără acoperire în aur, șmecheriile financiare și
datoriile statelor, inclusiv a României, față de marii bancheri (cămătari ai lumii)
vor opri deglobalizarea și modificarea radicală a modului în care a evoluat situația
mondială și omenirea. Mințile luminate ale lumii (filosofii, economiștii ș.a.) cred
că schimbările vor veni, în ciuda crizei mari a sistemului mondial în care ne găsim.
Bibliografie
1. Gribincea, Mihai, „Trupele ruse de ocupație în Republica Moldova.
Culegere de documente si materiale”, Editura CARTIER, București, 2020;
2. Muntean, Anatol, „Epopeea Libertății. Războiul de la Nistru (1990-
1992)”, Editura LUMINA TIPO, București, 2012;
3. Muntean, Anatol, „Sacrificiu și trădare. Războiul de secesiune din
Republica Moldova (1990-1992)”, București, 2005;
4. JUSTIȚIARUL, revista de investigații;
5. Информационная сводка о ходе Специальной военной операции на
Украине, «Союза офицеров» Международного Всеславянского комитета.
OPINII
DESPRE SCHIMBAREA POLITICĂ

ÎN SOCIETATEA DESCHISĂ
ON POLITICAL CHANGE
IN THE OPEN SOCIETY
Ddrd. Andreea-Alexandra KOVACI1
Rezumat
În această lucrare mă voi limita la a trata o problemă care pare în

mod deosebit trecută cu vederea în dezbaterea despre Platon și Popper, și
anume cea a schimbării politice. Mă voi concentra asupra acestei întrebări
încercând să contest ipoteza care a rămas în mare măsură necontestată până
acum, și anume că democrația liberală modernă poate juca rolul standardului
general pe baza căruia putem judeca gânditorii din trecut. De fapt, voi arăta
cum, în Societatea Deschisă, democrația liberală stabilește limitele a ceea ce
este considerat o schimbare politică „rațională”, dezvăluind că Popper are o
concepție teleologică a dezvoltării istorice.
Mai mult, voi sugera o interpretare diferită a abordării lui Platon asupra
chestiunii schimbării politice, argumentând împotriva afirmației lui Popper
că scopul final al orașului utopic din Republica este eliminarea schimbării,
prin revenirea la tribalism. După cum voi încerca să arăt, construcția utopică
a lui Platon ne oferă câteva instrumente mai bune decât cadrul lui Popper
pentru a gândi schimbarea în politică..
Cuvinte-cheie: Platon, societate, model statal, viziunea popperiană
Abstract
In this paper I will limit myself to dealing with an issue that seems
particularly overlooked in the debate about Plato and Popper, namely that
of political change. I will focus on this question by trying to challenge the
assumption that has remained largely unchallenged until now, namely that
1
Universitatea din București [email protected]
OPINII
modern liberal democracy can play the role of the general standard against
which we can judge the thinkers of the past. In fact, I will show how, in the
Open Society, liberal democracy sets the limits of what counts as “rational”
political change, revealing that Popper has a teleological conception of
historical development.
Furthermore, I will suggest a different interpretation of Plato’s approach
to the question of political change, arguing against Popper’s claim that the
ultimate goal of the utopian city in the Republic is to eliminate change, by
reverting to tribalism. As I will try to show, Plato’s utopian construction gives
us some better tools than Popper’s framework for thinking about change in
politics.
Keywords: Plato; society; model state; the Popperian vision;
1. POPPER ȘI „VRAJA LUI PLATON”
Î
n descrierea lui Popper a totalitarismului lui Platon, problema schimbării
politice joacă un rol decisiv. „Vraja lui Platon” este dedicat teoriei
schimbării lui Heraclit, pe care Popper o înțelege ca o recunoaștere amară a
inevitabilității schimbării în relațiile sociale și politice de către cineva care aparținea
unei clase aristocratice contestată de transformările recente ale societății grecești.
Prin urmare, Heraclit elaborează o formă de istoricism care corelează schimbarea cu
o „lege inexorabilă și imuabilă a destinului”.2
Platon oferă un răspuns aceluiași tip de experiență socială ca și Heraclit,
elaborând o formă de istoricism a cărei lege a dezvoltării identifică fiecare schimbare
socială cu decăderea și degenerarea.3 Dezvoltarea istorică este, așadar, caracterizată
printr-o decădere crescândă a formelor de viață socială și politică. Această lege a
decăderii și a degenerarii, totuși, nu împiedică orice posibilitate de intervenție umană.
Dimpotrivă, descrierea lui Platon a orașului ideal are ca scop reprezentarea unui stat
care ar fi imun la schimbare și, prin urmare, ar putea opri decăderea societății umane.
În consecință, Popper subliniază de mai multe ori că scopul real al orașului
ideal nu este dreptatea (căci Platon vorbește despre dreptate doar pentru a-și induce în
eroare cititorii) ci mai degrabă repausul, adică stabilitatea politică și socială și oprirea
decăderii istorice. Rețeta pentru atingerea acestui scop este revenirea la termenii
tribali antici ai vieții sociale cu adăugarea notabilă a creării unei clase conducătoare a
cărei superioritate nu poate fi contestată. Prin concentrarea întregii puteri în mâinile
sale, clasa conducătoare este capabilă să acorde imuabilitatea relațiilor sociale și
stabilitatea orașului.4
Popper susține această interpretare pe două direcții, prima fiind metafizică:
2
K. Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, Editura Humanitas, 2008, p. 13.
3
K. Popper, op.cit., p. 19.
4
K. Popper, op.cit., p. 45–46.
OPINII
Popper traduce contrastul dintre devenirea realităților sensibile și imuabilitatea
formelor într-o lege a decăderii progresive în care fiecare schimbare pe care o suferă
copia sensibilă, duce la creșterea coruptibilității și a modificabilității copiei și îi
scade asemănarea cu forma. O astfel de lectură se întemeiază pe atribuirea formelor
atât de cauzalitate eficientă, cât și de prioritate temporală. Prin urmare, formele ar
fi punctul de origine al dezvoltării istorice. Această lectură este foarte problematică,
întrucât transformă ceea ce pentru Platon este o simplă prioritate metafizică într-
una temporală: dimpotrivă, Platon nu a conceput niciodată formele ca origine a
dezvoltării istorice.
A doua direcție se referă la lectura particulară oferită de Popper atât a relației
dintre Orașul Porcilor din Cartea a II-a și Kallipolis, cât și a relatării despre degenerarea
constituțiilor din Cărțile VIII și IX. Lectura lui Popper despre relația dintre Orașul
Porcilor și Kallipolis este destul de imaginativă. Pentru a-și consolida afirmația despre
dorința de tribalism a lui Platon, el înțelege mitul născutului pământesc din Cartea
a III-a ca o poveste despre subjugarea militară a unei populații sedentare de către
o hoardă cuceritoare, care ar aminti de invazia Doriană a Peloponezei. Fermierii și
meșterii din Kallipolis ar reprezenta populația inițială a Orașului Porcilor, cucerită și
subjugată de gardieni. Este clar, deci, că Popper ordonează orașele pe o linie istorică,
cea din urmă fiind dezvoltarea celei dintâi.5
Primul este Orașul Porcilor, fondat de fermieri și comercianți, fără a avea nevoie
de guvernare militară și politică. Urmează invazia hoardei și stabilirea controlului
politic și militar, care nu corespunde încă stăpânirii regilor-filozofi. În cele din urmă,
acest oraș degenerează într-o timocrație, urmată de decăderea progresivă de la o
formă constituțională la alta, din cauza greșelii de calcul în educarea paznicilor.
Această greșeală se datorează faptului că conducătorii acestui oraș — pe care Popper
îl situează în trecut — nu aveau cunoștințe filozofice adevărate și, prin urmare, nu au
folosit o metodă rațională pură, ci mai degrabă un calcul ajutat de percepție.6
Platon crede că este posibil să se acorde stabilitate orașului ideal printr-o
combinație între revenirea la tribalism și stabilirea unei clase de conducători
pregătiți filosofic care, cunoscând o metodă mai bună de calcul bazată pe matematică
și dialectică, vor putea preveni decăderea și deci schimbarea. Este clar că, potrivit
lui Popper, radicalismul politic al lui Platon nu reprezintă o deschidere către un
viitor utopic, ci mai degrabă un dor nostalgic de trecut, la care trebuie adăugată ceva
corectiv. Este interesant de observat că, în afară de regulile eugenice, Popper nu
analizează niciodată problema rolului femeilor conducătoare și al reginelor filosofe.
Într-adevăr, cum ar putea primul val, participarea femeilor la pregătirea fizică și
intelectuală a gardienilor și la guvernare, să se potrivească cu ideea unei simple
întoarceri la „patriarhatul tribal”?!
După cum am văzut, Popper îl acuză pe Platon că urmărește evitarea schimbării
5
K. Popper, op.cit., p. 50
6
OPINII
și înghețarea condițiilor politice. Dar care este schimbarea pentru care pledează
Popper? Considerarea istoriei umane de către Societatea Deschisă este caracterizată
atât de o abordare teleologică, cât și de o idee puternică a progresului. Aplicată
istoriei, teleologia poate fi înțeleasă în cel puțin două moduri: ca exprimând o lege
necesară a dezvoltării care se realizează progresiv și inexorabil în cursul istoriei, dar
și ca exprimând scopul natural – dar nu necesar – al civilizației umane care se luptă
pentru realizarea lui incertă prin istorie.
În acest din urmă caz, teleologia reprezintă stabilirea standardelor normative
de evaluare a istoriei. Este a doua formă de teleologie pe care o putem atribui lui
Popper. Trecerea de la o societate închisă la una deschisă poate fi descrisă ca nașterea
civilizației noastre și ca începutul unei istorii orientate teleologic către „umanitate și
raționalitate...egalitate și libertate”.7
Deoarece civilizația noastră este încă la început, lupta dintre o societate
deschisă și cea închisă continuă, pentru că există întotdeauna încercări de întoarcere
în lumea magică a tribalismului. Popper crede că poate evita să cadă în capcana
a ceea ce el definește ca istoricism evitând profețiile despre viitor și determinarea
legilor inexorabile ale dezvoltării. Ideea de predictibilitate a evenimentelor istorice,
bazată pe invarianța legilor istorice reprezintă principala trăsătură a ceea ce Popper
consideră istoricism.
Pentru Popper, viitorul luptei de secole dintre o societate închisă și o societate
deschisă este nerezolvată și depinde în întregime de inițiativa și responsabilitatea
umană. Tendința spre umanitate și raționalitate nu are caracterul unei legi a destinului,
ci mai degrabă al scopului natural al civilizației.
Democrația liberală modernă, în această schemă, explică sfârșitul natural
al civilizației, deoarece democrația oferă singurul cadru instituțional care permite
utilizarea rațiunii în domeniul politic.8 Acest lucru nu oferă neapărat viață veșnică
democrației și, în acest sens, democrația nu poate fi considerată sfârșitul istoriei.
Dimpotrivă, formele și guvernele vin și pleacă. Cu toate acestea, există un alt sens
în care se poate afirma că democrația modernă este sfârșitul istoriei pentru Popper:
întrucât democrația este singura formă de guvernare pe deplin rațională, orice
încercare de a depăși sau de a contesta democrația anulează ceea ce ar trebui să fie
dezvoltarea firească a civilizaţiei umane de la naştere încoace.
Concluzia logică a acestei considerente ar trebui să fie că orice alternativă la
democrația liberală modernă reprezintă o revoltă împotriva civilizației și este intrinsec
irațională. Acesta este motivul pentru care Popper trebuie să înțeleagă ca proiectul
utopic al lui Platon să fie în mod fundamental adresat trecutului, mai degrabă decât
deschis către viitor. Căci nu putem prezice viitorul civilizației umane sau să spunem
că democrația va dura pentru totdeauna, dar putem spune că orice încercare de a
contesta cadrul oferit de democrația liberală este o încercare de a resuscita trecutul și,
7
8 K. Popper, op.cit., p. 4.
OPINII
prin urmare, de a îngheța viitorul. Într-adevăr, insistând asupra dorinței de întoarcere
în trecut, Popper ajunge să considere totalitarismele ca pe o rezistență anacronică la
schimbare, nereușind să le conceapă ca un rezultat al modernității.
2. ESTETISMUL
Atitudinea lui Popper față de schimbarea politică pare acum mai clară. Nu
orice formă de schimbare politică este rațională, iar democrația liberală stabilește
limitele a ceea ce poate fi considerat o schimbare rațională în politică. Acest lucru
apare mai evident în pasajul în care Popper subliniază principala asemănare dintre
Platon și Marx, și anume radicalismul politic. Radicalismul politic definit de Popper
reprezintă ideea necesității de a merge la rădăcinile bolii sociale și politice a unei
comunități și de a o vindeca, atât prin a face tot posibilul pentru a găsi un răspuns,
cât și prin abordarea societății în ansamblu.9
„Amândoi, Platon și Marx”, scrie el, „visează la revoluția apocaliptică care
va transfigura radical întreaga lume socială.”10 Această atitudine este ceea ce Popper
numește estetism, o definiție care se aplică în mod eminamente lui Platon, pentru că
Platon însuși era un artist. Prin urmare, realizarea orașului ideal este asemănătoare cu
pictarea unui nou tablou pe o pânză care trebuie curățată înainte de a începe.
Acesta este pasajul infam din Cartea a VI-a a Republicii pe care Popper îl are
în vedere:
Luând drept model o cetate și caracterele umane, vor începe prin a le face pure
– ceea ce nu este deloc ușor. Dar tu știi că ei diferă în acest punct de alții, că nu vor
accepta să se aplece asupra unui individ sau stat pentru a-i stabili legile, decât atunci
când îl vor fi primit pur, ori l-ar face ei însiși.11
Rețeta de curățare a pânzei, sau cel puțin cea mai ușoară și rapidă modalitate
de a o curăța, va fi explicată de Socrate mai târziu: ea constă în trimiterea în țară a
tuturor copiilor de peste zece ani și în separarea lor de părinți.12 Numai prin această
separare va fi posibilă eliberarea copiilor de etosul părinților și creșterea lor conform
noului etos al orașului frumos.
Preocuparea lui Popper, însă, nu ține doar de rețeta sugerată de Platon, ci de
însăși ideea de a putea vindeca rădăcinile răului comunității politice și sociale. Mai
mult decât atât, abordarea societății în ansamblu depășește limitele a ceea ce poate fi
considerat rațional în politică: iraționalismul, într-adevăr, este inerent radicalismului.
Deoarece schimbarea are o conotație pozitivă pentru Popper și așa cum ar putea
apărea radicalismul politic sau ingineria utopică ca purtător al unei noțiuni foarte
puternice de schimbare politică, Popper rezolvă problema atribuind radicalismului
politic o dorință ascunsă de revenire la societatea închisă, astfel încât ceea ce pare a
9
10
11
Platon, Republica, Editura Antet Revolution, 2010, p.201.
12
Platon, op.cit., p.245.
OPINII
fi schimbare nu este de fapt altceva decât ura față de schimbare și o dorință pentru
stabilitate.
Dacă democrația liberală și ingineria fragmentată stabilesc granițele
raționalității în politică, noțiunea de schimbare derivată din aceasta este de fapt una
foarte limitată. Deci, s-ar putea întreba dacă lui Popper îi este mai frică de schimbarea
politică decât lui Platon. Pentru a susține această ipoteză, în cele ce urmează voi
încerca să arăt (1) că absența schimbării și a repausului nu sunt și nu pot fi finalul
Republicii și (2) că folosirea imaginației în descrierea orașului ideal, combinată
cu referirea la forma Binelui, sunt dispozitivele folosite de Platon pentru a lărgi
domeniul a ceea ce este gândibil și deci posibil, ducând la o deschidere radicală în
domeniul politic.
În cartea a V-a, Socrate susține că cel mai mare bine al orașului este de fapt
unitatea lui. Acest pasaj urmează descrierea aranjamentelor colectiviste care sunt
necesare pentru a evita privatizarea sentimentelor și intereselor în rândul gardienilor.
Unitatea gardienilor este condiția unității orașului ca întreg. Boala orașului, de
tratat printr-un remediu atât de radical, este staza, războiul civil constant, condus de
lăcomie, care se opune oamenilor bogați și săraci.
Atunci când conducătorii își folosesc puterea în propriul avantaj, de exemplu
pentru a acumula bogăție prin exploatarea celor conduși, necazurile în și pentru oraș
vor fi singurul rezultat.13 Prin urmare, întrebarea fundamentală este cum poate fi
exercitată puterea politică într-un astfel de mod ca să împlinească interesul tuturor
cetățenilor polisului, și nu interesul privat al conducătorilor. Numai dacă interesele
și bunăstarea conducătorilor sunt identice cu interesele și bunăstarea orașului în
ansamblu, guvernul poate evita să fie un instrument de oprimare pentru subjugarea
celor mai slabi - față de ceea ce pare să implice Thrasymachus în altercația sa cu
Socrate din Cartea I.14
Dacă stăpânirea politică și militară este necesară din cauza existenței
conflictelor, problema la care trebuie să răspundem este cum să eviți câinii de pază
ai orașului, paznicii ei, să se transforme în lupi și să atace turma pe care trebuie
să o protejeze.15 Prin urmare, înțelegem că nu doar desființarea oikos-ului pentru
întreaga clasă de tutori reprezintă o soluție, dar și educația specială pe care trebuie
să o primească și reforma radicală a literaturii și artelor. În Cartea a V-a este clar că
condiția ulterioară și cea mai importantă pentru înființarea atât a orașului ideal, cât și
a unității sale este regula filozofică: filozofii trebuie să domnească.
Popper subliniază că pasajele de la pg. 172 din Republica16 reprezintă cheia
întregii lucrări. Aici, pentru a răspunde la întrebarea privind realizarea orașului ideal
tocmai descris, Socrate introduce al treilea și cel mai mare val, și anume guvernul
filosofic. Pasajul este unul crucial. Prin urmare, nu este surprinzător că Popper vrea
13
14
15
Platon, op.cit., p.108-109.
16
OPINII
să găsească aici dovezi puternice pentru propria sa teză.
Într-adevăr, el le găsește, dar cu prețul de a oferi o traducere și o interpretare
evident greșită a textului grecesc: „Dacă, zice Socrate, ori filozofii nu vor domni în
cetăți, ori cei ce sunt numiți acum regi și stăpâni nu vor filozofa autentic și adecvat,
și dacă aceste două – puterea politică și filozofia – n-ar ajunge să coincidă (i dacă
numeroasele firi care acum se îndreaptă spre una din ele, dar nu și spre cealaltă, nu
vor fi oprite [să procedeze astfel]), nu va încăpea contenirea relelor, dragă Glaucon,
pentru cetăți și neamul omenesc.”17
Tradus în acest fel textul oferă dovezile cerute: numai domnia filosofică
poate aduce odihnă și pune capăt relelor orașului. Lectura lui Popper a acestui
pasaj arată disponibilitatea sa de a găsi în aceste câteva rânduri cheie un rezumat
foarte condensat al tuturor celor trei ingrediente constitutive ale totalitarismului lui
Platon: istoricismul, rasismul și ingineria utopică. Referirea la „rasa oamenilor” este
interpretată în mod surprinzător ca o referire la necesitatea menținerii purității rasiale
a gardienilor, împotriva degenerării rasiale.18 Popper insistă asupra acestei lecturi
pentru a evita să admită că aici Platon vorbește de fapt despre „rasă umană” în sensul
de „omenire”. Textul, totuși, nu oferă nicio bază serioasă pentru lectura lui Popper,
iar „omenirea” rămâne cea mai simplă traducere și interpretare a termenului grecesc
„anthropinon genos”.
Popper subliniază apoi ceea ce crede el că este opoziţia clară oferită de text,
opoziţia dintre repausul divin şi răul schimbării şi decăderii: „Remarca lui Platon,
cu aluzia ei clară la opoziţia dintre repausul divin şi răul schimbării şi decăderii”
prefigurează mitul Numărului și al Căderii Omului.”19 Totuși, traducerea lui este clar
greșită. Să luăm în considerare traducerea lui Grube20 a întregului pasaj: „Până când
filozofii nu domnesc ca regi sau cei care acum sunt numiți regi și conducători nu
filozofează în mod autentic și adecvat, adică până când puterea politică și filozofia nu
coincid în întregime, în timp ce multele naturi, care în acest moment urmăresc doar
pe una din părți exclusiv, sunt împiedicate cu forța să facă acest lucru, orașele nu se
vor odihni de rele, Glaucon, și cred că nici rasa umană.”
După cum este evident, opoziția dintre repausul divin și schimbarea funestă
există doar în traducerea lui Popper. Ceea ce spune aici Socrate este altceva, și
anume că domnia filozofică este condiția încetării relelor suferite de orașe și de ființe
umane. Pasajul cheie al Republicii nu oferă deloc dovezi în direcția tezei lui Popper.
Totuși, mai trebuie să răspundem la o întrebare mai generală: sfârșitul stazei, prin
unitatea gardienilor și, prin urmare, a orașului, echivalează cu odihnă în sensul unei
opriri complete a schimbării? Acesta ar fi cazul dacă, după cum crede Popper, Platon
a echivalat automat schimbarea cu decăderea.21
17
18
19
K. Popper, op.cit., p.171.
20
Ediția din 1974 a Republicii lui Platon, tradusă de G.M.A Grube.
21
OPINII
După cum am văzut mai devreme, argumentul metafizic pe care Popper îl oferă
pentru a susține această viziune, prioritatea temporală a Formelor, nu este valabil.
Mai mult, al doilea argument pe care Popper îl oferă, interpretarea degenerării
formelor de guvernare din Cărțile VIII și IX, nu este valabilă.
Nu există nicio indicație că Platon a crezut cu adevărat în existența unui
ciclu istoric de decădere a fiecărei forme în cea ulterioară. De fapt, dacă cineva
ar trebui cu adevărat să interpreteze acest text ca spunând o genealogie a formelor
de guvernare, fiecare derivând din precedente atât într-o ordine temporală, cât și
cauzală, nu ar putea să nu recunoască prezența unei serii de paradoxuri și contradicții
de nerezolvat, căci legăturile de cauzalitate prevăzute de text sunt inconsecvente.
Platon narează o poveste de declin doar pentru a sublinia instabilitatea intrinsecă a
fiecărei constituții. Mai mult decât atât, descrierea sa nu poate fi luată ca descriere a
formelor de guvernare existente efectiv, pentru că este caricaturată de bunăvoie. Într-
adevăr, intenția lui Platon este de a descrie state model, fiecare dintre acestea fiind
guvernată doar de propria sa valoare caracteristică, fără niciun amestec cu alte valori:
în acest fel el poate arăta consecința extremă a aplicării coerente a unei singure valori
guvernării politice.22
La un nivel mai general, ecuația schimbării (kinesis) și a dezintegrării este
foarte neplauzibilă. În primul rând, schimbarea este admisă de Platon realizându-
se și la nivelul realităților inteligibile, de exemplu, sufletul. În Sofistul, negând că
kinesis are o parte în ființă, Platon subliniază critic că prietenii formelor ajung să
considere ființa ca ceva care rămâne neschimbător, solemn și sfânt, dar care nici nu
trăiește, nici nu gândește. Schimbarea este aici condiția pentru a deține inteligență
despre lucruri și pentru a fi în viață. Dar cum am putea înțelege această afirmație
dacă Platon ar identifica într-adevăr fiecare schimbare cu decăderea? Acest lucru ar
implica că tipul de kinesis cerut de actul de inteligență este, de asemenea, un declin.
Mai mult, chiar dacă luăm în considerare devenirea, care este constitutivă
a lumii sensibile, odată ce recunoaștem inferioritatea ontologică a copiilor față de
tiparele ideale și caracterizăm diferența dintre copii și forme ca fiind diferența dintre
devenire și ființa adevărată23 nu există niciun motiv pentru a considera devenirea ca
un rău ca atare, sau pentru a considera orice schimbare ca o schimbare către ce este
mai rău.
De fapt, o astfel de ecuație nu prea ar avea sens. Este suficient să ne gândim la
schimbarea în domeniul fizic pentru a recunoaște problemele care ar apărea dintr-o
astfel de viziune. Dacă schimbarea este întotdeauna declin, cum s-ar putea face
distincția între diferitele tipuri de fenomene fizice, cum ar fi corupția? Ar fi firesc
să ne gândim, în schimb, că în cadrul relației model-copie, generarea și creșterea ar
trebui să aibă o conotație pozitivă, în ciuda faptului că sunt fenomene de schimbare.
Acum, dacă identificarea dintre schimbare și decădere nu se ține la un nivel
22
Platon, Opere complete, Editura Humanitas, 2004, p. 181.
23
Plato, Timaeus and Critias, Oxford University Press, 2008, p.76.
OPINII
metafizic sau fizic, de ce ar trebui să se mențină pe unul politic? Mai mult, Popper
este primul care a subliniat relația puternică dintre viziunea politică a lui Platon
și metafizica sa, atunci când încearcă să găsească dovezi pentru teza sa în teoria
formelor.
În Timaeus, după ce și-a rezumat tratarea anterioară a orașului ideal, Socrate
arată nemulțumire pentru imaginea care tocmai a fost prezentată. El spune că se
simte ca cei care privesc în pictură animale magnifice, dar nemișcate și lipsite de
viață și se străduiesc să le vadă în mișcare.24 Deși nu este deloc clar dacă această
mișcare ar trebui atribuită orașului ideal ca atare, sau numai după instanțierea ei, s-ar
părea totuși că, la nivel politic, kinesis reprezintă ceva necesar și pentru ca orașul să
fie viu, și nu nemișcat și lipsit de viață ca un animal dintr-un tablou.
3. RADICALISMUL POLITIC
Până acum am investigat problema schimbării în orașul frumos pentru a arăta
că acuzația lui Popper împotriva lui Platon este neîntemeiată. Acum facem un pas
înainte și discutăm problema tipului de schimbare care este necesară pentru Platon
pentru a face orașul ideal fezabil.
În acest scop, vom examina a doua acuzație împotriva lui Platon, adică
radicalismul politic, care este legat de problema relației dintre model și copie. Vom
analiza radicalismul lui Platon și, în final, vom arăta că acesta ne oferă instrumente
mai bune și mai relevante pentru a lua în considerare schimbarea în domeniul politic
decât apărarea lui Popper a ingineriei fragmentare și a democrației liberale.
În cartea a V-a, imediat după ce a clarificat că ar fi mulțumit de apropierea
de orașul ideal, Socrate continuă totuși să exploreze condițiile pentru realizarea,
chiar parțială, a Kallipolisului. Metoda lui pare la început, în mod paradoxal, foarte
asemănătoare cu abordarea fragmentară a lui Popper, pentru că Socrate își invită
interlocutorii să caute cea mai mică schimbare care ar permite orașului lor să realizeze
tipul de constituție pe care a descris-o: „de preferință, una singură (transformare),
dacă nu, două, cele mai puțin numeroase și importante posibil.”25
O abordare fragmentară, însă, nu este eficientă, iar Socrate schimbă brusc
direcția, declarând că există o schimbare care ar fi necesară, dar că această schimbare,
deși posibilă, nu este nici mică, nici ușoară. Căci o astfel de schimbare nu este de
genul ușor pe care părea să-l susțină mai devreme, ci este mărturisită de teama lui
Socrate de a arăta ridicol și disprețuitor. Este, într-adevăr, o chestiune ce face ca
puterea politică și filosofia să coincidă.
După cum am văzut în cartea a VI-a, Socrate sugerează primul pas necesar
pentru filozofii care ar dori să reformeze orașul: curățarea pânzei. Adică, trimiterea
24
Plato, op.cit., p.84.
25
Platon, Republica, 2012, Editura Antet, p. 172.
OPINII
la țară a tuturor cetățenilor cu vârsta de peste zece ani.26 Sunt posibile cel puțin două
interpretări ale acestui pasaj: fie Socrate sugerează o expulzare efectivă din oraș a
tuturor cetățenilor cu vârsta peste zece ani, fie trimiterea lor în țară echivalează cu
retrogradarea lor în clasa productivă, adică excluderea lor de la participarea militară
și politică. În ambele cazuri, ideea este că împotriva etosului dobândit prin educație,
împotriva obiceiurilor dobândite și împotriva greutății unei lungi tradiții, reformele
nu pot ajuta: acești cetățeni nu pot fi reeducați. Pentru a face loc noului, este necesar
mai întâi să scapi de vechi.
Pasajele din Republica tocmai amintite ar trebui să fie suficiente pentru ca
cei care iau în serios discursul despre orașul ideal să fie cel puțin parțial de acord cu
Popper atunci când îi atribuie lui Platon radicalismul politic. Într-adevăr, Platon pare
să se apropie de societate în ansamblu, să fie dispus să găsească rădăcinile relelor
orașului și să fie gata să ofere o soluție radicală pentru acesta, care ar presupune o
schimbare radicală, și nu o abordare fragmentară a problemelor individuale care
ar putea fi rezolvate prin reforme. Ceea ce este mai puțin de înțeles, însă, este de
ce radicalismul politic ar trebui să fie în mod inerent irațional sau să joace un rol
negativ.
Principalul motiv oferit de Popper pentru refuzul său al unei abordări holistice
în politică, precum cea a utopismului și, în general, a radicalismului politic, este că o
astfel de abordare nu permite o discuție rațională în raport cu anumite scopuri date.
Prin propunerea de a transforma întreaga societate după un plan prestabilit,
utopismul nu reușește să recunoască imprevizibilitatea evenimentelor istorice și
umane și ascunde incertitudinea fundamentală a acestora. Prin urmare, este în mod
fundamental neștiințific, deoarece încalcă principiile metodei științifice și, în special,
falibilismul. Având scopul de a transforma nu numai societatea, ci și ființa umană
în funcție de noua societate pe care dorește să o construiască; făcând imposibilă
testarea empirică a succeselor și eșecurilor.
De aceea, o regulă bună în politică este evitarea distanței și obiectivelor
abstracte. Argumentul lui Popper nu se limitează doar la utopism, ci se aplică și
istoricismului și oricărei abordări holistice a politicii în general. Este deci baza criticii
sale asupra radicalismului politic. În acest sens, Popper nu critică doar ideea unui
model prestabilit, ci mai general critică abordarea societății în ansamblu cu scopul
de a o întoarce peste cap. Se poate deduce, așadar, că această critică a radicalismului
politic ar fi valabilă și pentru cei care doresc să schimbe radical o societate pe baza
unui set de scopuri generale, fără, din acest motiv, să aibă un model pentru noua
societate.
Când este aplicată în politică, perspectiva falsificării sau falibilismului lui
Popper se dezvăluie ca fiind profund defectuoasă. În primul rând, Popper subestimează
rolul motivațional crucial jucat de ceea ce el numește obiective abstracte și generale
în situații politice care necesită o mobilizare masivă a oamenilor, de la rezistența
26
Platon, op.cit, p. 245.
OPINII
politică și socială la regimuri totalitare precum nazismul, la procese revoluționare.

De exemplu, abordarea fragmentară a lui Popper și refuzul obiectivelor
îndepărtate, holistice și abstracte ar fi avut o putere motivațională suficientă pentru a
împinge poporul egiptean să sfideze și apoi să învingă regimul lui Mubarak ocupând
Piața Tahrir? În trecut, ca și în prezent, se pare că efortul spre schimbarea radicală
a unui anumit sistem social și politic a jucat și joacă în continuare un rol decisiv în
eforturile către sau în instaurarea democrației foarte liberale pe care Popper vrea să
o apere.
În al doilea rând, cum s-ar putea aplica argumentul falibilismului în situațiile
care sunt atât de corupte încât nicio reformă parțială nu mai este posibilă? Într-
adevăr, în fața unor astfel de evenimente precum ascensiunea nazismului, o abordare
fragmentată se dezvăluie ca fiind cel puțin inutilă. În astfel de cazuri eliminarea
relelor concrete nu ar însemna altceva decât răsturnarea completă a situației actuale
și instaurarea unui regim politic cu totul nou. Mai mult, cine și ce decide că un scop
este abstract și general și, prin urmare, utopic?
Riscul în refuzul lui Popper al radicalismului politic este acela de a delegitimiza
dinamica politică sau acțiunile care fac posibile și chiar realizează obiective care
în trecut au fost în general considerate ca fiind îndepărtate și abstracte, dacă nu
imposibile. De exemplu, să luăm în considerare răsturnarea unei monarhii absolute
și înlocuirea acesteia cu o republică în revoluția franceză.
Pentru a încheia, deci, principala problemă este că Popper vrea să se bucure de
beneficiile democrației liberale, implicit delegitimându-i în același timp geneza, sau
ceea ce s-ar putea numi, după definiția sa, radicalismul politic.
S-ar putea susține că argumentul falibilismului este valabil doar în cazul
societăților democratice, unde teoretic o abordare fragmentată este întotdeauna
posibilă. Căci numai în societățile democratice există deschiderea politică și socială
necesară pentru procese de reformă treptată și parțială. Există două obiecții principale
la acest lucru. În primul rând, nu există o bază teoretică în argumentul falibilismului
pentru a face o astfel de distincție. Dacă abordarea societății în ansamblu este
neștiințifică, este neștiințifică atât într-o societate autocratică, închisă, precum și
într-o societate deschisă.
În al doilea rând, Popper riscă să cadă într-un formalism politic gol. Într-adevăr,
el ar trebui să arate, în primul rând, că o societate democratică permite reforme
fragmentare nu numai teoretic, ci și de facto, iar aceasta ține nu numai de teorie, ci
și, în mod necesar, de analiză istorică și socială empirică. El ar trebui, apoi, să arate
că o societate democratică nu poate fi niciodată atât de coruptă încât o abordare
fragmentată să devină inutilă, astfel încât să fie necesară o schimbare radicală.
Întrucât el refuză în mod explicit acest lucru, afirmând că societățile
democratice sunt incerte și falibile, rezultatul este că argumentul său de falibilism
ajunge să delegitimeze orice încercare de schimbare radicală care ar deschide
OPINII
posibilitatea unei societăți mai bune.
Revenind la Platon, de vreme ce uneori abordarea societății în ansamblu se
poate dovedi a fi necesară din punct de vedere politic, putem înțelege că Platon,
mai degrabă decât Popper, ne face capabili să gândim la schimbarea necesară. El
face acest lucru sugerând o dimensiune care este externă oricărei societăți istorice
existente: referirea la forme și, prin urmare, la revendicarea dreptății, pe de o parte,
și recurgerea la utopie, pe de altă parte. Această referință ne permite nu numai să
concepem o ruptură radicală cu o societate istorică existentă, atunci când aceasta este
necesară, ci ne oferă și standardul pentru aprecierea succesului și eșecului în crearea
noii societăți. Cu alte cuvinte, tiparul stabilit de orașul frumos permite critica, și
deci procese de falsificare, mult mai bine decât deschiderea extremă a democrației
liberale.
Însuși faptul că Kallipolis nu este imposibil, oferă însă deja punctul de vedere
necesar atât pentru a vedea, cât și pentru a critica nedreptatea profundă a orașului
existent, și pentru a rămâne deschis la apariția excepționalului, a ceea ce este dincolo
și în afara normalului curs istoric.
CONCLUZIE
Contestând cele două acuzații principale ridicate de Popper împotriva lui Platon,
aceea de a deține o formă de istoricism care echivalează schimbarea și decăderea și
cea de radicalism politic, am văzut că Platon oferă o viziune mai consecventă și mai
validă asupra schimbării politice decât Popper. Într-adevăr, viziunea lui Platon ne
face capabili să ne confruntăm cu situații în care ingineria fragmentată, sugerată de
Popper ca singura metodă rațională în politică, se dezvăluie ca fiind total ineficientă.
În această critică a lecturii lui Popper despre Platon, am arătat, în primul
rând, că nu este adevărat că Platon echivalează fiecare schimbare cu decăderea și,
prin urmare, instanțiarea orașului frumos este imună la schimbare. Dimpotrivă, în
decalajul constitutiv dintre teorie și practică și dintre model și copie, există un spațiu
pentru normativitate și deci pentru schimbare și variație.
Cu alte cuvinte, modelul trebuie, pe de o parte, să fie interpretat, iar pe de
altă parte, să fie supus testului de contingență. Realizarea sa într-un oraș istoric va
varia așadar în funcție de circumstanțe concrete și nu poate fi echivalată cu aplicarea
mecanică a unui plan. În al doilea rând, am subliniat, pe de o parte, faptul că existența
unui standard care nu poate fi identificat cu niciunul dintre orașele istorice existente
oferă un punct de vedere critic pentru a evalua natura orașelor existente, dar și pentru
a evalua eșecurile și succesele în încercările de a crea noi orașe.
Pe de altă parte, solicită o schimbare radicală și o acțiune ori de câte ori
circumstanțele o cer și când kairosul27 poate fi exploatat. În acest fel, utopia lui Platon
oferă o deschidere mai radicală la schimbare decât permite perspectiva lui Popper,
27
Timpul petrecut calitativ în viață.
OPINII
care este părtinitoare de refuzul său de a face toate abordările holistice ale politicii și
de asumarea sa ideologică a democrației liberale ca sfârșit normativ al istoriei.
Toate acestea ar putea părea periculoase în ochii lui Popper. Dar tocmai această
deschidere către excepție, către ceea ce nu exista încă, către cealaltă posibilitate care
nu este deja înscrisă în realitatea existentă și care ar necesita un salt, o răsturnare, o
schimbare radicală de realizat, a permis nașterea democrației liberale din revoluțiile
moderne. Aceasta este democrația liberală care acum, potrivit lui Popper, ar trebui să
stabilească limite de neîntrecut pentru o schimbare politică rațională și semnificativă.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
1. K. Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, Editura Humanitas, 2008
2. Platon, Republica, Editura Antet Revolution, 2010
3. Platon, Opere complete, Editura Humanitas, 2004
4. Plato, Timaeus and Critias, Oxford University Press, 2008
OPINII
ON POLITICAL CHANGE
IN THE OPEN SOCIETY
DESPRE SCHIMBAREA POLITICĂ

ÎN SOCIETATEA DESCHISĂ
Drd. Andreea-Alexandra KOVACI1
Abstract
In this paper I will limit myself to dealing with an issue that seems particularly
overlooked in the debate about Plato and Popper, namely that of political change. I
will focus on this question by trying to challenge the assumption that has remained
largely unchallenged until now, namely that modern liberal democracy can play the
role of the general standard against which we can judge the thinkers of the past.
In fact, I will show how, in the Open Society, liberal democracy sets the limits of
what counts as «rational» political change, revealing that Popper has a teleological
conception of historical development.
Furthermore, I will suggest a different interpretation of Plato’s approach to the
question of political change, arguing against Popper’s claim that the ultimate goal of
the utopian city in the Republic is to eliminate change, by reverting to tribalism. As I
will try to show, Plato’s utopian construction gives us some better tools than Popper’s
framework for thinking about change in politics.
Keywords: Plato; society; model state; the Popperian vision;
1. POPPER AND “THE SPELL OF PLATO”
I n Popper’s description of Plato’s totalitarianism, the question of political

change plays a decisive role. “Plato’s Spell” is devoted to Heraclitus’ theory
of change, which Popper understands as a bitter acknowledgment of the inevitability
of change in social and political relations by someone who belonged to an aristocratic
1 Universitatea din București, [email protected]
OPINII
class challenged by the recent transformations of Greek society. Heraclitus therefore
elaborates a form of historicism which correlates change with an “inexorable and
immutable law of destiny”.2
Plato provides a response to the same kind of social experience as Heraclitus,
elaborating a form of historicism whose law of development identifies every social
change with decay and degeneration. The decline of social and political structures
thus serves as a major indicator of historical evolution. This law of decay and
degeneration, however, does not preclude all possibility of human intervention. On
the contrary, Plato’s description of the ideal city aims to represent a state that would
be immune to change and therefore could arrest the decay of human society.
Consequently, Popper emphasizes several times that the real goal of the ideal
city is not justice (for Plato speaks of justice only to mislead his readers) but rather
repose, i.e., political and social stability and the arrest of historical decay.3 The recipe
for achieving this goal is a return to the ancient tribal terms of social life with the
notable addition of creating a ruling class whose superiority cannot be challenged. By
concentrating all power in its hands, the ruling class is able to grant the immutability
of social relations and the stability of the city.
Popper supports this interpretation in two directions, the first being
metaphysical: Popper translates the contrast between the becoming of sensible
realities and the immutability of forms into a law of progressive decay in which every
change that the sensible copy undergoes leads to an increase in the corruptibility and
changeability of the copy and decreases shape similarity. Such a reading rests on
the attribution of forms of both efficient causation and temporal priority. Therefore,
forms would be the point of origin of historical development. This reading is very
problematic, as it transforms what for Plato is a simple metaphysical priority into
a temporal one: on the contrary, Plato never conceived of forms as the origin of
historical development.
The second direction concerns Popper’s particular reading of both the
relationship between the City of Pigs in Book II and Kallipolis and the account of the
degeneracy of constitutions in Books VIII and IX. Popper’s reading of the relationship
between the City of Pigs and Kallipolis is quite imaginative. To bolster his claim
about Plato’s desire for tribalism, he understands the earth-born myth of Book III as
a story of the military subjugation of a sedentary population by a conquering horde,
reminiscent of the Dorian invasion of the Peloponnese. The farmers and craftsmen
of Kallipolis would represent the original population of the City of Pigs, conquered
and subjugated by the Guardians. It is clear, then, that Popper orders the cities along
a historical line, the latter being the development of the former.4
The first is the City of Pigs, founded by farmers and traders, without the
need for military and political rule. Next comes the invasion of the horde and the
2
3
4
K. Popper, op.cit., p. 50
OPINII
establishment of political and military control, which does not yet correspond to
the rule of the philosopher-kings. Eventually, this city degenerates into a timocracy,
followed by progressive decay from one constitutional form to another, due to the
miscalculation in the education of the guards. This mistake is due to the fact that
the rulers of this city—which Popper places in the past—had no true philosophical
knowledge, and therefore did not use a pure rational method, but rather a calculation
aided by perception.5
Plato believes that it is possible to give stability to the ideal city by a
combination of a return to tribalism and the establishment of a class of philosophically
trained rulers who, knowing a better method of calculation based on mathematics
and dialectics, will be able to prevent decay and therefore change. It is clear that,
according to Popper, Plato’s political radicalism does not represent an opening to
a utopian future, but rather a nostalgic longing for the past, to which something
corrective must be added. It is interesting to note that, apart from the eugenic rules,
Popper never analyzes the question of the role of women rulers and philosopher
queens. Indeed, how could the first wave, the participation of women in the physical
and intellectual training of the guards and in governance, fit with the idea of a simple
return to “tribal patriarchy”?!
As we have seen, Popper accuses Plato of seeking to avoid change and freeze
political conditions. But what is the change that Popper advocates? The Open Society’s
consideration of human history is characterized by both a teleological approach and
a strong idea of progress. Applied to history, teleology can be understood in at least
two ways: as expressing a necessary law of development that is progressively and
inexorably realized in the course of history, but also as expressing the natural—but
not necessary—goal of human civilization that strives for its realization uncertain
through history.
In the latter case, teleology represents the establishment of normative standards
for evaluating history. It is the second form of teleology that we can attribute to
Popper. The transition from a closed to an open society can be described as the birth
of our civilization and the beginning of a history teleologically oriented towards
“humanity and rationality...equality and freedom”.6
Since our civilization is still in its infancy, the struggle between an open and
a closed society continues, for there are always attempts to return to the magical
world of tribalism. Popper believes that he can avoid falling into the trap of what he
defines as historicism by avoiding prophecies about the future and determining the
inexorable laws of development. The idea of predictability of historical events, based
on the invariance of historical laws, is the main feature of what Popper considers
historicism.
For Popper, the future of the centuries-old struggle between a closed
5
6
OPINII
and an open society is unresolved and depends entirely on human initiative and
responsibility. The tendency toward humanity and rationality has not the character
of a law of destiny, but rather of the natural purpose of civilization.
Modern liberal democracy, in this scheme, explains the natural end of
civilization because democracy provides the only institutional framework that
allows the use of reason in the political realm. This does not necessarily give eternal
life to democracy, and in this sense, democracy cannot be considered the end of
history. Contrarily, structures and administrations change with time. However, there
is another sense in which modern democracy can be said to be the end of history
for Popper: since democracy is the only fully rational form of government, any
attempt to overcome or challenge democracy nullifies what should be the natural
development of human civilization from birth onwards.7
The logical conclusion of this consideration should be that any alternative to
modern liberal democracy represents a revolt against civilization and is inherently
irrational. This is why Popper must understand Plato’s utopian project to be
fundamentally addressed to the past rather than open to the future. For we cannot
predict the future of human civilization or say that democracy will last forever, but we
can say that any attempt to challenge the framework provided by liberal democracy
is an attempt to resurrect the past and thereby freeze the future. Indeed, by insisting
on the desire to return to the past, Popper ends up considering totalitarianisms as
an anachronistic resistance to change, failing to conceive of them as a result of
modernity.
2. THE AESTHETICISM
Popper’s attitude towards political change now seems clearer. Not every form
of political change is rational, and liberal democracy sets the limits of what can be
considered rational change in politics. This is most evident in the passage where
Popper points out the main similarity between Plato and Marx, namely political
radicalism. Political radicalism as defined by Popper represents the idea of the need
to go to the root of a community’s social and political illness and cure it, both by
doing one’s best to find an answer and by addressing society as a whole.8
“Both Plato and Marx,” he writes, “dream of the apocalyptic revolution that
will radically transfigure the entire social world.”9 This attitude is what Popper calls
aestheticism, a definition that applies eminently to Plato, for Plato himself was an
artist. Therefore, the realization of the ideal city is akin to painting a new picture on
a canvas that must be cleaned before starting.
This is the infamous passage from Book VI of the Republic that Popper has
7
8
9
OPINII
in mind:
Taking as a model a fortress and human characters, they will start by making
them pure - which is not easy at all. But you know that they differ in this point from
others, that they will not consent to stoop upon an individual or state to establish its
laws, unless they have received it purely, or they would make it themselves.10
The recipe for cleaning the cloth, or at least the easiest and fastest way to clean
it, will be explained by Socrates later: it consists in sending all the children over ten
years old to the country and separating them from their parents.11 Only through this
separation will it be possible to free children from the ethos of their parents and raise
them according to the new ethos of the beautiful city.
Popper’s concern, however, is not only with the prescription suggested by
Plato, but with the very idea of being able to cure the roots of evil in the political and
social community. Moreover, the approach to society as a whole goes beyond what
can be considered rational in politics: irrationalism, indeed, is inherent in radicalism.
Because change has a positive connotation for Popper, and just as political radicalism
or utopian engineering might appear as the bearer of a very strong notion of political
change, Popper solves the problem by attributing to political radicalism a hidden
desire for a return to the closed society, so that what seems being change is really
nothing more than a hatred of change and a desire for stability.
If liberal democracy and fragmented engineering set the boundaries of
rationality in politics, the notion of change derived from it is actually a very limited
one. So one might ask whether Popper is more afraid of political change than Plato.
To support this hypothesis, in what follows I will try to show (1) that the absence of
change and repose are not and cannot be the end of the Republic, and (2) that the use
of imagination in describing the ideal city, combined with reference to the form of
the Good, they are the devices used by Plato to widen the realm of what is thinkable
and therefore possible, leading to a radical opening in the political realm.
In Book V, Socrates argues that the city’s greatest good is actually its unity. This
passage follows the description of the collectivist arrangements that are necessary to
avoid the privatization of feelings and interests among the guards. The unity of the
guards is the condition of the unity of the city as a whole. The disease of the city, to
be treated by such a radical remedy, is stasis, the constant civil war, driven by greed,
which opposes rich and poor people.
When rulers use their power to their own advantage, for example to accumulate
wealth by exploiting the ruled, trouble in and for the city will be the only result.12
Therefore, the fundamental question is how political power can be exercised in such
a way as to fulfill the interest of all the citizens of the polis, and not the private
interest of the rulers. Only if the interests and well-being of the rulers are identical
with the interests and well-being of the city as a whole can the government avoid
10
Platon, Republica, Editura Antet Revolution, 2010, p.201.
11
12
OPINII
being an instrument of oppression for the subjugation of the weakest—as opposed
to what Thrasymachus seems to imply in his altercation with Socrates in Book I.13
If political and military rule is necessary because of the existence of conflicts,
the problem to be answered is how to prevent the city’s watchdogs, its guardians,
from turning into wolves and attacking the flock they are supposed to protect.14
Therefore, we understand that not only the abolition of the oikos for the entire tutor
class is a solution, but also the special education they must receive and the radical
reform of literature and the arts. In Book V it is clear that the further and most
important condition for the establishment of both the ideal city and its unity is the
philosophical rule: philosophers must rule.
Popper points out that the passages on pg.17215 of the Republic are the key to
the entire work.16 Here, in order to answer the question concerning the realization
of the ideal city just described, Socrates introduces the third and greatest wave,
namely the philosophical government. The passage is a crucial one. It is therefore
not surprising that Popper wants to find here strong evidence for his own thesis.
Indeed, he finds them, but at the cost of giving an obviously wrong translation
and interpretation of the Greek text: “If, says Socrates, either the philosophers will
not rule in the cities, or those who are now called kings and rulers will not genuine
and adequate philosophy, and if these two - political power and philosophy - do not
come to coincide (and if the numerous threads which now run towards one of them,
but not towards the other, will not be stopped [from proceeding in this way] ), it will
not fit the containment of evils, dear Glaucon, for cities and the human race.”
Translated in this way, the text provides the required evidence: only
philosophical rule can bring rest and end the city’s evils. Popper’s reading of this
passage shows his willingness to find in these few key lines a highly condensed
summary of all three constituent ingredients of Plato’s totalitarianism: historicism,
racism, and utopian engineering. The reference to the “race of men” is surprisingly
interpreted as a reference to the need to maintain the guardians’ racial purity, against
racial degeneration.17 Popper insists on this reading to avoid admitting that here
Plato is actually speaking of the “human race” in the sense of “mankind.” The text,
however, provides no serious basis for Popper’s reading, and “mankind” remains the
simplest translation and interpretation of the Greek term “anthropinon genos.”
Popper then points out what he believes to be the clear opposition offered by
the text, the opposition between divine repose and the evil of change and decay:
“Plato’s remark, with its clear allusion to the opposition between divine repose and
the evil of change and decay” foreshadows the myth of Number and The Fall of
13
14
Platon, op.cit., p.108-109.
15
16
17
OPINII
Man.”18 However, his translation is clearly wrong. Consider Grube’s19 translation of
the entire passage: “Until philosophers reign as kings, or those who are now called
kings and rulers do not philosophize authentically and properly, that is, until political
power and philosophy coincide entirely, in time that the many natures, which at this
time pursue only one part exclusively, are forcibly prevented from doing so, the
cities will not rest from evil, Glaucon, and I think neither will the human race.”20
As is evident, the opposition between divine repose and fatal change exists
only in Popper’s translation. What Socrates is saying here is something else, namely
that philosophical rule is the condition for the cessation of the evils suffered by cities
and human beings. The key passage of the Republic provides no evidence at all in
the direction of Popper’s thesis. However, we still need to answer a more general
question: Does the end of stasis, through the unity of the guardians and thus of the
city, amount to rest in the sense of a complete cessation of change? This would be the
case if, as Popper believes, Plato automatically equated change with decay.
As we saw earlier, the metaphysical argument that Popper offers to support this
view, the temporal priority of Forms, does not hold. Moreover, the second argument
that Popper offers, the interpretation of the degeneration of forms of government in
Books VIII and IX, does not hold.
There is no indication that Plato really believed in the existence of a historical
cycle of decay of each form into the next. In fact, if one were to really interpret this
text as telling a genealogy of forms of government, each deriving from precedents in
both a temporal and a causal order, one could not fail to recognize the presence of a
series of paradoxes and contradictions unsolvable, because the causal links provided
by the text are inconsistent.
Plato narrates a story of decline only to emphasize the intrinsic instability of
every constitution. Moreover, his description cannot be taken as a description of
actually existing forms of government, for it is willingly caricatured. Indeed, Plato’s
intention is to describe model states, each of which is governed only by its own
characteristic value, without any admixture with other values: in this way he can
show the extreme consequence of the consistent application of a single value to
political government.21
On a more general level, the equation of change (kinesis) and disintegration
is highly implausible. First of all, change is admitted by Plato also taking place at
the level of intelligible realities, for example, the soul. In the Sophist, denying that
kinesis has a part in being, Plato critically points out that the friends of the forms
come to regard being as something that remains unchanging, solemn, and holy, but
which neither lives nor thinks. Change is here the condition for having intelligence
about things and for being alive. But how could we understand this statement if Plato
18
19
Ediția din 1974 a Republicii lui Platon, tradusă de G.M.A Grube.
20
21
Platon, Opere complete, Editura Humanitas, 2004, p. 181.
OPINII
really identified every change with decay? This would imply that the kind of kinesis
required by the act of intelligence is also a decline.
Moreover, even if we consider becoming, which is constitutive of the sensible
world, once we recognize the ontological inferiority of children to ideal patterns and
characterize the difference between children and forms as the difference between
becoming and true being22 there is no reason to consider becoming as evil as such, or
to regard any change as a change for the worse.
It would be enough to think of change in the physical realm to recognize the
problems that would arise from such a view. If change is always decline, how could
one distinguish between different kinds of physical phenomena, such as corruption?
It would be natural to think, instead, that within the model-copy relationship,
generation and growth should have a positive connotation, despite the fact that they
are phenomena of change.
Now, if the identification between change and decay does not hold on a
metaphysical or physical level, why should it hold on a political one? Moreover,
Popper is the first to point out the strong relationship between Plato’s political vision
and his metaphysics when trying to find evidence for his thesis in the theory of forms.
In the Timaeus, after summarizing his previous treatment of the ideal city,
Socrates shows dissatisfaction with the picture that has just been presented. He says
that he feels like those who look at magnificent but still and lifeless animals in the
painting and strive to see them in motion.23 Although it is not at all clear whether this
movement should be attributed to the ideal city as such, or only after its instantiation,
it would still seem that, at the political level, kinesis is also necessary for the city to
be alive, and not motionless and lacking of life like an animal in a painting.
3. POLITICAL RADICALISM
So far we have investigated the problem of change in the beautiful city in
order to show that Popper’s charge against Plato is unfounded. We now step forward
and discuss the question of the kind of change that is necessary for Plato to make the
ideal city feasible.
To this end, we will examine the second charge against Plato, that is, political
radicalism, which is related to the question of the relationship between model and
copy. We will analyze Plato’s radicalism and finally show that it provides us with
better and more relevant tools for considering change in the political realm than
Popper’s defense of fragmentary engineering and liberal democracy.
In Book V, immediately after making it clear that he would be satisfied with
the approximation of the ideal city, Socrates nevertheless continues to explore the
conditions for the realization, even in part, of the Kallipolis. His method seems at
22
Plato, Timaeus and Critias, Oxford University Press, 2008, p.76.
23
Plato, op.cit., p.84.
OPINII
first, paradoxically, very similar to Popper’s piecemeal approach, for Socrates invites
his interlocutors to look for the smallest change that would enable their city to achieve
the kind of constitution he described: “of preferably only one (transformation), if not
two, the least numerous and important possible.”24
A piecemeal approach, however, is not effective, and Socrates suddenly
changes direction, declaring that there is a change that would be necessary, but
that this change, while possible, is neither small nor easy. For such a change is not
the easy kind he seemed to advocate earlier, but is testified to by Socrates’ fear of
appearing ridiculous and contemptible. It is, indeed, a matter of making political
power and philosophy coincide.
As we saw in Book VI, Socrates suggests the first necessary step for
philosophers who would like to reform the city: cleaning the canvas. That is, the
deportation of all citizens over the age of ten.25 At least two interpretations of this
passage are possible: either Socrates is suggesting an effective expulsion from the
city of all citizens over the age of ten, or sending them to the country is tantamount
to relegating them to the productive class, that is, excluding them from military
and political participation. In both cases, the point is that against the ethos acquired
through education, against acquired habits and against the weight of a long tradition,
reforms cannot help: these citizens cannot be re-educated. To make room for the
new, it is necessary to first get rid of the old.
The passages in the Republic just mentioned should be enough for those who
take the ideal city discourse seriously to at least partially agree with Popper when he
attributes political radicalism to Plato. Indeed, Plato seems to approach society as a
whole, to be willing to find the roots of the city’s ills and to be ready to offer a radical
solution for it that would involve radical change, rather than a piecemeal approach
to individual problems that could be solved by reforms. What is less clear, however,
is why political radicalism should be inherently irrational or play a negative role.
Popper’s main reason for his rejection of a holistic approach to politics, such
as that of utopianism and political radicalism in general, is that such an approach
does not allow for rational discussion in relation to given ends.
By proposing to transform the whole of society according to a predetermined
plan, utopianism fails to recognize the unpredictability of historical and human events
and hides their fundamental uncertainty. It is therefore fundamentally unscientific
because it violates the principles of the scientific method and, in particular, fallibilism.
Aiming to transform not only society but also the human being according to the
new society he wants to build; making empirical testing of successes and failures
impossible.
Therefore, a good rule of thumb in politics is to avoid distance and abstract
goals. Popper’s argument is not limited to utopianism, but also applies to historicism
24
Platon, Republica, 2012, Editura Antet, p. 172.
25
Platon, op.cit, p. 245.
OPINII
and any holistic approach to politics in general. It is therefore the basis of his criticism
of political radicalism. In this sense, Popper is not only criticizing the idea of a pre-
established model, but more generally he is criticizing the approach to society as a
whole with the aim of turning it upside down. It can be deduced, therefore, that this
criticism of political radicalism would also be valid for those who want to radically
change a society based on a set of general goals, without, for this reason, having a
model for the new society.
When applied to politics, Popper’s falsification or fallibilism perspective reveals
itself to be deeply flawed. First, Popper underestimates the crucial motivational role
played by what he calls abstract and general goals in political situations that require
massive mobilization of people, from political and social resistance to totalitarian
regimes like Nazism to revolutionary processes.
For example, would Popper’s piecemeal approach and refusal of distant,
holistic and abstract goals have had sufficient motivational power to push the
Egyptian people to defy and then defeat the Mubarak regime by occupying Tahrir
Square? In the past, as in the present, it seems that the effort to radically change a
particular social and political system played and still plays a decisive role in the
efforts towards or in the establishment of the very liberal democracy that Popper
wants to defend.
Second, how could the fallibilism argument apply to situations that are so
corrupt that no partial reform is possible? Indeed, in the face of such events as the
rise of Nazism, a piecemeal approach reveals itself to be useless, to say the least.
In such cases, the elimination of concrete evils would mean nothing more than the
complete reversal of the current situation and the establishment of an entirely new
political regime. Moreover, who and what decides that a goal is abstract and general
and therefore utopian?
The risk in Popper’s refusal of political radicalism is to delegitimize the
political dynamics or actions that make possible and even achieve goals that in
the past have generally been considered distant and abstract, if not impossible. For
example, consider the overthrow of an absolute monarchy and its replacement by a
republic in the French Revolution.
To conclude, then, the main problem is that Popper wants to enjoy the benefits
of liberal democracy, implicitly at the same time delegitimizing its genesis, or what
could be called, according to his definition, political radicalism.
It could be argued that the fallibilism argument is only valid in democratic
societies, where in theory a fragmented approach is always possible. For only in
democratic societies is there the political and social openness necessary for gradual
and partial reform processes. There are two main objections to this. First, there is
no theoretical basis in the fallibilism argument for making such a distinction. If
the approach to society as a whole is unscientific, it is unscientific in an autocratic,
closed society as well as in an open society.
OPINII
Secondly, Popper runs the risk of slipping into an empty political formalism.
Indeed, he should show, first of all, that a democratic society allows for piecemeal
reforms not only in theory but also de facto, and this depends not only on theory but
also, necessarily, on historical and social analysis empirical. He should then show
that a democratic society can never be so corrupt that a piecemeal approach becomes
useless, so that radical change is necessary.
Since he explicitly refuses this, stating that democratic societies are uncertain
and fallible, the result is that his fallibilism argument ends up delegitimizing any
attempt at radical change that would open up the possibility of a better society.
Returning to Plato, since sometimes the approach to society as a whole can
prove to be politically necessary, we can understand that Plato, rather than Popper,
enables us to think about the necessary change. He does this by suggesting a
dimension that is external to any existing historical society: the reference to forms,
and therefore the claim of justice, on the one hand, and the recourse to utopia, on
the other. This reference not only allows us to conceive of a radical break with an
existing historical society when it is necessary, but also provides us with the standard
for judging success and failure in creating the new society. In other words, the
pattern established by the beautiful city allows for criticism, and therefore processes
of falsification, much better than the extreme openness of liberal democracy.
The very fact that Kallipolis is not impossible, however, already provides
the necessary vantage point to both see and criticize the profound injustice of the
existing city, and to remain open to the emergence of the exceptional, of what is
beyond and outside the normal course historic.
CONCLUSION
Challenging Popper’s two main charges against Plato, that of holding a form
of historicism that equates change and decay and that of political radicalism, we
have seen that Plato offers a more consistent and valid view of political change
than Popper. Indeed, Plato’s vision enables us to face situations where the piecemeal
engineering suggested by Popper as the only rational method in politics is revealed
to be totally ineffective.
In this critique of Popper’s reading of Plato, I have shown, first, that it is not
true that Plato equates all change with decay, and therefore the instantiation of the
beautiful city is immune to change. On the contrary, in the constitutive gap between
theory and practice and between model and copy, there is a space for normativity and
thus for change and variation.
In other words, the model must, on the one hand, be interpreted, and on the
other hand, be subjected to the contingency test. Its achievement in a historic city
will therefore vary according to concrete circumstances and cannot be equated with
OPINII
the mechanical application of a plan. Second, I have emphasized, on the one hand,
that the existence of a standard that cannot be identified with any of the existing
historical cities provides a critical point of view to evaluate the nature of existing
cities, but also to evaluate failures and successes in attempts to create new cities.
On the other hand, it calls for radical change and action whenever circumstances
demand it and when kairos26 can be exploited. In this way, Plato’s utopia offers a
more radical openness to change than Popper’s perspective allows, which is biased
by its refusal to make all approaches to politics holistic and its ideological assumption
of liberal democracy as the normative end of history.
All this might seem dangerous in Popper’s eyes. But precisely this openness
to the exception, to what did not exist yet, to the other possibility that is not already
inscribed in the existing reality and that would require a leap, an overturn, a
radical change to achieve, allowed the birth of liberal democracy from the modern
revolutions. This is the very liberal democracy that now, according to Popper, should
set insurmountable limits to rational and meaningful political change.
BIBLIOGRAPHIC REFERENCES
1. K. Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, Editura Humanitas, 2008
2. Platon, Republica, Editura Antet Revolution, 2010
3. Platon, Opere complete, Editura Humanitas, 2004
4. Plato, Timaeus and Critias, Oxford University Press, 2008
26
Quality time spent in life.
OPINII
APĂRAREA LUI SOCRATE
THE DEFENSE OF SOCRATES
Carla POPESCU1
Abstract
Celebrul proces al lui Socrate este și azi de actualitate. Este procesul

împotriva adevărului, împotriva inteligențelor incomode, împotriva întrebăreților.
Deși argumentele întrebărețului, în apărarea sa, au fost impecabile, Socrate a fost,
totuși condamnat la moarte. Și astăzi, uneori, este cam la fel. Adevărul nu trebuie
să se apere, pentru că n-ar trebui să fie niciodată acuzat. Dar, se pare, așa e lumea
făcută.
Cuvinte-cheie: Socrate; proces; apărare; condamnare; reabilitare;
Abstract
The famous trial of Socrates is still relevant today. It is the process against truth,
against uncomfortable intelligences, against questions. Although the questioner’s
arguments in his defense were impeccable, Socrates was nevertheless sentenced to
death. And today, sometimes, it’s about the same. Truth need not defend itself, because
it should never be accused. But, apparently, that’s the way the world is made.
Key words: Socrates; trial; defense; conviction; rehabilitation;
1.
T
ema dialogului a fost, a rămas și încă este una extrem de importantă, atât
la vremea respectivă, cât și ulterior, în cele peste două milenii care au
trecut de la Procesul lui Socrate: exercitarea dreptului la apărare a unui pârât, în fața
unui for de judecată, alcătuit din 502, în cazul lui Socrate. Pârâtul, adică Socrate,
fiind unul dintre cei mai importanți și mai speciali înțelepți ai antichității, în Atena
1
Facultatea de filosofie, Universitatea din București
OPINII
antică, celebrul Socrate, susținea că nu el nu este înțelept, deși a fost însărcinat de
Zeus, prin oraculul de la Delfi, să dovedească celor care se consideră înțelepți, dacă
sunt sau nu înțelepți.
Nu se considera înțelept, dar afirma că are o anumită înțelepciune nativă.
Însuși Zeus, prin oracol, îi spusese că nu cunoaște un om mai înțelept ca el.
Deși, după cum spune Zeus, doar zeii sunt înțelepți. Unii dintre oameni, cei care pot
fi numiți înțelepți, au una inferioară înțelepciunii zeilor.
Cum vine cestiune aceasta cu gradarea înțelepciunii, dacă nu e un paradox, e
cumva ceva care va da – și a dat – mult de furcă în ierarhizarea valorilor, și acesta –
ierarhizarea valorilor –, din vremurile care au urmat, un concept discutabil.
Întrebărețul Socrate este chemat în fața instanței, în urma pârei făcută de Meletos,
la care s-au alăturat Anitos și Lycon, din partea politicienilor și meșteșugarilor, prin
care Socrate era învinuit că nu crede în zei, săvârșește nedreptăți, cercetează cele
cerești și cele de sub pământ și, prin vorbire, schimbă o cauză nedreaptă, făcând-o
dreaptă.
Potrivit legilor de atunci, învinuitul avea dreptul să se apere.
Dialogul propriu-zis are loc în cadrul apărării lui Socrate se produce între
Socrate, care întreabă și Meletos, care răspunde. Lui i s-au acordat câteva ore pentru
întreaga apărare, măsurate cu clepsidra, dar învinuirea sa era de 30 de ani.
2.
Socrate era învinuit că săvârșește nedreptăţi şi se trudește să cerceteze cele
de sub pământ și cele cerești, că schimbă prin vorbire o cauză nedreaptă, făcând-o
mai dreaptă, și îi învaţă la fel şi pe alţii. Iar el trebuia să dovedească juraților că nu
e așa, sau să-și accepte vinovăția.
Dușmăniile împotriva lui Socrate – spune și demonstrează el – s-au stârnit, pe
de o parte, din invidie și, pe de altă parte, din faptul că mulți tineri, mai ales din clasa
celor bogați, neavând ce face, îl urmau pe Socrate în cercetările lui care, în esență,
constau în a dovedi celor ce se credeau înțelepți că nu sunt înțelepți. Adevărul îi
supăra pe cei mai mulți dintre aceștia.
Unii dintre cei tinerii care-l urmau pe Socrate – arta dialogului inteligent era
fascinantă, dar și primejdioasă –, făceau și ei, la rândul lor, astfel de cercetări care, în
esență, îl iritau pe cel care se credea înțelept și i se dovedea, prin dialog, că nu este.
Reproșurile i se făceau însă lui Socrate, pentru că, în viziunea detractorilor săi – și
nu numai – el era cel care-i strica pe tineri.
3.
Așadar, în secvența apărării (învinuitul avea, potrivit legii, dreptul, și obligația
să se apere, să le spună juraților cum stau lucrurile, să-și dovedească nevinovăția
sau să-și recunoască vinovăția), Socrate trebuia să se apere de acuzațiile care i se
OPINII
aduceau privind unele fapte pe care el nu le-a făcut.
Socrate a fost o figură mare în lumea antică, s-a vorbit mult de el, se mai
vorbește și azi, iar procesul lui reprezintă efectiv un fapt și un eveniment care nu-și
va pierde niciodată valoarea și importanța.
De aceea, partea întâi a acestei scrieri a lui Platon (Apărarea lui Socrate),
intitulată Observații introductive, începe cu o laudă adusă de Socrate celor care l-au
pus pe scaunul de învinuit. Jurații tocmai porniseră clepsidra.
„Nu ştiu, bărbaţi ai Atenei (este vorba de cei 502 jurați) cum veţi fi fost voi
înduplecaţi de pârâtorii mei, însă eu, ascultându-i, mai că mi-am uitat de mine
însumi, atât de convingător au vorbit!
Şi cu toate acestea, la drept vorbind, nu au spus nimic adevărat. De una însă
m-am mirat mai mult ca de toate neadevărurile înşirate de ei: au spus că trebuie să
vă temeţi de mine, să nu vă înşel, întrucât sunt primejdios în vorbire. În adevăr, nu
le-a fost măcar ruşine că eu cu fapta îi voi dovedi mincinoşi, numaidecât, acum când
luând cuvântul mă voi arăta cu desăvârşire nemeşteşugit în arta vorbirii. Aceasta
mi se pare cea mai mare neruşinare ce poate fi; natural, afară de cazul când ei ar
înţelege prin vorbele primejdios în vorbire o însuşire a celui ce spune fără ocol
adevărul; numai în acest înţeles aş putea consimţi că sunt orator, însă vedeţi, nu în
sensul lor.
Cred că aceştia n-au rostit nici un cuvânt care să cuprindă adevărul; de la
mine nu veţi auzi nici unul care să nu spună întreg adevărul”.
4.
Argumentele învinuirii:
- Socrate săvârșește nedreptăți;
- nu crede în zei;
- cercetează cele de sub pământ și cele cerești;
-schimbă prin vorbire o cauză nedreaptă, făcând-o dreaptă și una dreaptă,
făcând-o mai dreaptă;
- strică tineretul.
Argumentele apărării în negarea sau desființarea argumentelor învinuirii:

- Socrate nu săvârșește nedreptăți, toată viața el a respectat legea, ordinea și i-a
îndemnat și pe alții să facă la fel;
- Socrate crede în zei, dovadă că însuși Zeus i-a spus, prin oracol, că nu
cunoaște un om mai înțelept ca el, dându-i totuși lui, muritorului, înțelepciunea
omenească de cre are atâta nevoie.
- sunt atâția savanți care cercetează acestea; el nu e ca ei, el nu are o astfel de
învățătură etc.
Nici pârâtorii și nici cei participanți la proces nu aduc alte argumente decât
OPINII
pe cele care țin de gura târgului, rezultate din pâră, de ce se vorbește despre Socrate
pe stradă și pe scenă, iar aceste învinuiri nu sunt justificate și probate prin fapte
concrete, cercetate.
Cei care-l acuză pe Socrate nu au alte argumente decât cele care au rezultat
din pâră și nu le invocă încă odată, întrucât nu cei ce-l acuză consideră că trebuie
să justifice acuzarea, ci el, Socrate, trebuie să-și dovedească, în fața juraților,
nevinovăția.
Din această perspectivă, inclusiv argumentele celor care acuză nu sunt relevate
de ei, ci tocmai de către cel care este acuzat, adică de Socrate, care trebuie să le
dovedească inconsistența.
Platon, cel care a scris Apărarea lui Socrate, a centrat textul nu pe atitudinea
ofensivă a acuzării, ci pe atitudinea contraofensivă înțeleaptă, metodică și meticuloasă
a celui învinuit adică a lui Socrate, care era cu adevărat un om înțelept, dar incomod
și supărător, pentru că, se știe, uneori adevărul nu a agreabil, iar Platon cunoștea mai
bine ca oricine calitățile lui Socrate.
Textul se centrează operațional pe tehnica întrebărețului care nu bate însă în
retragere, nu așteaptă la colț, ci, ca totdeauna în arta dialogului pe care el o stăpânea cu
desăvârșite – iar acesta este un punct forte în textul lui Platon –, folosește întrebarea
subtilă pentru a-l face pe Meletos să se demaște.
Desigur, este vorba de un proces nedrept – după 2000 de ani Socrate a fost
reabilitat –, dar Platon nu putea să nu prindă în condei un eveniment atât de însemnat,
în care o minte sclipitoare face ce vrea cu jurații – nimeni nu-l contrazice – chiar
dacă publicul murmură a aprobare sau a îndoială.
Textul, deși scris de un filosof genial, nu eludează metehnele epocii, dar nici
nu le pune pe tavă. Se află acolo, undeva, în subînțelesul cuvintelor.
Dacă lucrurile stau așa cum zice textul dialogului – deși există un singur
dialog, cel al lui Platon cu Meleton – iar restul textului, tot un fel de dialog, mai mult
un monolog, în care Socrate prezintă celor prezenți la proces (cei 502 jurați) un fel de
sumar al vieții lui, iar conținutul acestui sumar este tocmai setul de argumente care
desființează argumentele învinuirii.
„Spuneţi unii altora, dacă m-aţi auzit vreodată cercetând şi vorbind despre
asemenea lucruri, fie mult, fie puţin. De aici veţi înţelege că tot aşa sunt şi celelalte
învinuiri pe care mi le aduce marea mulţime. Nu-i adevărat nici ceea ce desigur
aţi auzit, cum că mă silesc să dau învăţături oamenilor şi astfel fac avere; nu este
adevărat nici aceasta, deşi mi-ar părea lucru frumos dacă cineva este în stare să dea
învăţătură altor oameni, cum face Gorgias din Leontinoi”.
OPINII
Schema acțiunilor și interacțiunilor Apărarea lui Socrate

5.
Conceptele, în calitatea lor de idei care reflectă realitatea, aici, în acest
text, sunt numeroase, dar cele cu impact direct sau indirect și subtil asupra temei
dialogului și textului sunt următoarele;
Periculos în vorbire - întoarce vorbele cu iscusință, te duce cu vorbele unde

vrea el, șiretenia se manifestă și prin limbaj mai ales prin limbaj, vorbele sunt arta
de a spune adevărul sau de a-l ascunde prin și în vorbe tâlcuite. Conceptul din text
care, în realitate, este unul din generatorii punerii lui Socrate sub acuzație care poate
avea sensul de ferește-te de vorbele lui sau ferește-te de adevărurile care rezultă
din vorbele lui etc. este, de fapt unul dintre conceptele-cheie ale acestui text. Pentru
că arta dialogului și jocul de cuvinte pe care-l practica Socrate erau nu numai arta
descoperirii adevărului, pe care o practica Socrate, ci și arta ascunderii adevărului,
de care era acuzat.
Credința sau necredința în zei recunoscuți de stat (credința în zei recunoscuți
înseamnă loialitate față de stat; necredința în acești zei în antichitate era un fapt grav,
credința afirmată în vorbe și nepusă în fapte este un fapt și mai grav.
Dușmănirea, bârfirea luarea în râs a lui Socrate, cel satirizat pe scenele de
atunci, omul care pune întrebări, te duce și te întoarce cu vorba până ajunge unde
vrea el.
Oameni învățați pricepuți în arta educației. A câștiga bani din asta nu este o
rușine, nici o încălcare a legii., spune Socrate, afirmând însă că el nu este așa, că nu
OPINII
e în sare să practice o astfel de meserie, întrucât el nu știe niciuna, în afara aceleia de
a-i cerceta pe oameni și de a purta un dialog cu ei.
A dovedi celui care se crede înțelept că nu e înțelept este unul din conceptele
centrale ale Apărării lui Socrate, îndeletnicire pentru care s-a și generat de către
detractorii săi, urmărirea lui, defăimarea și ironizarea lui și, în final, judecarea.
Pentru acest motiv, considerat extrem de periculos, dușmanii, bârfitorii și cei care se
temeau de el, de vorbele lui și de inteligența lui – dar și de adevăr – cum spune el, a
fost el învinuit trei decenii la rând.
Urmările acestei îndeletniciri încredințate de Zeus, cum spune Socrate, poate
avea însă efecte foarte complexe, nu numai în Atena antică, ci oriunde în lume.
Printre acestea se află, după cum rezultă și din această scriere, și următoarele:
- a-l aduce pe cel cercetat la adevăr în această privință, iar el poate să îl accepte
sau nu;
- a ți-l face, de cele mai multe ori, dușman;
- a genera o adevărată rețea de bârfeli, dușmănii, invidii etc. la adresa ta.
Socrate spune, în apărarea lui, că el avea vocație pentru așa ceva, atât prin
faptul că era înzestrat cu o înțelepciune omenească (nu zeiască), cât și prin utilitatea
ei în folosul celui cercetat și al cetății. Dar, cum același lucru îl făceau, de capul lor,
și unii dintre tinerii (mai ales bogați) care-l urmau și care nu aveau nici experiența,
nici motivația, nici talentul lui Socrate, aceștia generau volens, nolens, și ei astfel de
reacții dar nu împotriva lor, ci tot a lui Socrate care, în acest fel, se făcea, vinovat, în
ochii detractorilor săi și ai mulțimii, și de faptele acestor tineri. De unde și acuzația
că strică tineretul.
Concluzie
Autorul textului nu trage o concluzie, ci lasă cuvintele și urmașii să vorbească
despre unul dintre cele mai fascinante procese ale antichității.
După două milenii, Socrate a fost reabilitat.
Pentru el, prea târziu, pentru mulți dintre noi, prea devreme.
OPINII
LEGEA ŞI MATEMATICA.
Greşelile elementare de aritmetică conţinute în unele acte
normative conduc la aplicarea greșită a acestora
LAW AND MATHEMATICS.

Elementary arithmetic errors contained in some normative
acts lead to their incorrect application
Conf. univ. dr. N. Grigorie LĂCRIȚA
„Matematica este un mod de exprimare a legilor naturale, este cel mai simplu şi
cel mai potrivit chip de a înfăţişa o lege generală sau curgerea unui fenomen, este cea
mai perfectă limbă în care se poate povesti un fenomen natural”. (Gheorghe Ţiţeica).
Rezumat
În numeroase acte normative se constată greșeli elementare de aritmetică din

clasele primare. În cele ce urmează se prezintă numai câteva exemple (dintre foarte
multele de acest fel) de greşeli elementare de aritmetică, conţinute în „Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal”, şi în „Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal”, greşeli care afectează interpretarea respectivelor prevederii atât „în litera
legii”, cât şi „în spiritul legii”.
Sublinierile îmi aparţin şi au scopul de a pune în evidenţă greşelile cele mai mari.
Cuvinte-cheie: legea; matematica; aplicare; greșeli; costul greșelilor;
Abstract
Elementary arithmetic mistakes in primary classes are found in numerous

normative acts. In the following, only a few examples (among the many of this kind)
of elementary arithmetic mistakes, contained in „Law no. 571/2003 regarding the
Fiscal Code”, and in „Government Decision no. 44/2004 for the approval of the
Methodological Norms for the application of Law no. 571/2003 regarding the Fiscal
Code”, mistakes that affect the interpretation of the respective provisions both „in the
letter of the law” and „in the spirit of the law”.
The underlinings are mine and are meant to highlight the biggest mistakes.
Key words: law; math; application; mistakes; the cost of mistakes;
OPINII
Exemplul nr. 1. Prin pct. 83. (1) din Normele metodologice de aplicare a art.
161 din Codul fiscal se prevede:
[…]„Exemplu de ajustare a dreptului de deducere […]:
Ajustarea dreptului de deducere se efectuează astfel:
A. Ajustarea pentru taxa dedusă aferentă dobândirii bunului imobil
- Taxa dedusă aferentă bunului imobil: 5.700.000 lei
- Taxa dedusă pentru perioada 15 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007, respectiv
33 de luni, nu se ajustează.
- Ajustarea taxei deduse pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 1 aprilie 2010:
- 5.700.000 lei : 5 ani = 1.140.000 lei
- 1.140.000 lei : 12 luni = 95.000 lei
- 5 x 12 = 60 luni - 33 luni = 27 luni x 95.000 lei = 2.565.000 lei - taxa care
se ajustează.
B. Ajustarea taxei deduse aferente lucrării de modernizare începute în anul
2006 şi finalizate în anul 2007
- Taxa dedusă aferentă modernizării: 190.000 lei
- Taxa dedusă pentru perioada 20 aprilie 2007 - 31 decembrie 2007, respectiv
9 luni, nu se ajustează.
- Ajustarea taxei deduse pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 1 aprilie 2011:
- 190.000 lei: 5 ani = 38.000 lei
- 38.000 lei : 12 luni = 3.166,7 lei
- 60 luni - 9 luni = 51 luni x 3.166,7 lei = 161.501,7 lei - taxa care se
ajustează.”
Lăsând la o parte greşelile ortografice şi de punctuaţie (cu punct, cu virgulă,

cu confuziile dintre „cratimă” şi „linia de pauză” etc.), sunt de reţinut şi următoarele
greşeli elementare de aritmetică, care sunt „greşeli în litera legii”, care conduc la
interpretarea greşită „în spiritul legii” a prevederilor legale care le conţin.
Enumerarea unei operaţiuni aritmetice cu o liniuţă de la capăt de rând,
indiferent că aceasta este „liniuţă de pauză”, sau „cratimă”, este o gravă eroare din
cauză că l i n i u ţ a respectivă se confundă cu semnul matematic„minus”, cu semnul
matematic al scăderii, care este tot o liniuţă, consecinţa fiind schimbarea valorii
sumelor respective, din „sume pozitive”, în „sume negative”, precum în operaţiunile
aritmetice de mai sus, preluate și prezentate mai jos cu următoarele explicaţii:
- 5.700.000 lei : 5 ani = 1.140.000 lei, care, din punct de vedere matematic,
este greşită deoarece - 5.700.000 lei : 5 ani = – 1.140.000 de lei.
- 1.140.000 lei : 12 luni = 95.000 lei, care, din punct de vedere matematic,
este greşită deoarece - 1.140.000 lei : 12 luni = – 95.000 de lei.
- 5 x 12 = 60 luni - 33 luni = 27 luni x 95.000 lei = 2.565.000 lei, expresie care
OPINII
nu poate fi numită matematică din cauză că este o „expresie nonsens”, este o expresie
lipsit de înțeles, este o a b s u rd i t a t e .
- 190.000 lei: 5 ani = 38.000 lei, care, din punct de vedere matematic,
este greşită deoarece - 190.000 lei: 5 ani = – 38.000 de lei
- 38.000 lei : 12 luni = 3.166,7 lei, care, din punct de vedere matematic,
este greşită deoarece - 38.000 lei : 12 luni = – 3.166,7 lei.
- 60 luni - 9 luni = 51 luni x 3.166,7 lei = 161.501,7 lei, expresie care nu poate
fi numită matematică din cauză că este o „expresie nonsens”, este o expresie lipsit de
înțeles, este o a b s u rd i t a t e .
Aceste grave g r e ş e l i 1) în respectarea unor elementare reguli aritmetice şi
2) în cunoaşterea normelor elementare de redactare/tehnoredactare şi de punere în
pagină a textelor, sunt inadmisibile în conţinutul actelor normative.
Şi totuşi, se pune şi următoarea întrebare: în condiţiile în care, în ţara noastră,

sunt numeroase persoane cu o foarte bogată zestre cerebrală şi pregătire profesională,
cum se explică folosirea în instituţiile statului a numeroase persoane cu serioase
deficienţe în gândire şi în pregătire?
Circumstanţele sunt cu adevărat agravante în condiţiile în care persoane cu
serioase deficienţe în gândire şi în pregătire sunt împuternicite cu conceperea şi cu
elaborarea actelor normative, în care se reflectă serioasele deficienţe din gândirea şi
din pregătirea acestora.
Pentru întreg textul de la litera A, exprimarea CORECTĂ, în special din
punct de vedere matematic, este următoarea:
„A. Ajustarea pentru taxa dedusă aferentă dobândirii bunului imobil:

Taxa dedusă aferentă bunului imobil = 5.700.000 lei.
Taxa dedusă pentru perioada 15 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007, respectiv
de 33 de luni: nu se ajustează.
Ajustarea taxei deduse pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 1 aprilie 2010:
5.700.000 lei : 5 ani = 1.140.000 de lei.
1.140.000 lei : 12 luni = 95.000 de lei.
5 ani x 12 luni = 60 de luni.
60 de luni - 33 de luni = 27 de luni.
27 de luni x 95.000 de lei = 2.565.000 de lei.
2.565.000 de lei - taxa care se ajustează, în lei.”.
Foarte important sunt de reţinut şi următoarele aspecte:

1. Enumerarea unei operaţiuni aritmetice cu o liniuţă de la capăt de rând,
indiferent că aceasta este „liniuţă de pauză”, sau „cratimă”, este o gravă eroare din
cauză că l i n i u ţ a respectivă se confundă cu semnul matematic al scăderii (cu
OPINII
semnul aritmetic „minus”), care este tot o liniuţă, consecinţa fiind schimbarea
valorii sumelor respective, din „sume pozitive”, în „sume negative”, precum în
următoarele exemple.
1.1. Exprimarea greşită:
„- 5.700.000 lei : 5 ani = 1.140.000 lei
- 1.140.000 lei : 12 luni = 95.000 lei”.
1.2. Exprimarea corectă este:
1.2.1. Fie:
„5.700.000 lei : 5 ani = 1.140.000 de lei.
1.140.000 lei : 12 luni = 95.000 de lei”.
1.2.1. Fie:
„– 5.700.000 de lei : 5 ani = – 1.140.000 de lei
– 1.140.000 lei : 12 luni = – 95.000 de lei”.
În mod asemănător trebuia procedat şi la litera B.

Înţelegerea corectă şi pe deplin a acestor operaţii matematice s-ar putea face
în condiţiile în care ar fi însoţite şi de explicaţiile necesare.
2. În elaborarea textelor de lege trebuie cunoscută şi folosită corect

distincţia dintre (1) semnul matematic al scăderii (–), pe de o parte, şi (2)
cratimă (-) şi linia de pauză (–), pe de altă parte, fiecare din acestea fiind exprimate
printr-o l i n i u ţ ă .
Din analiza unor texte de lege, precum cele din exemplele de mai sus, se
deduce şi faptul că cei care le-au elaborat nu cunosc care este distincţia dintre (1)
semnul matematic al scăderii (–), numit şi semnul aritmetic „minus”), pe de o
parte, şi (2) cratimă (-) şi linia de pauză (–), pe de altă parte, fiecare din acestea
fiind exprimate printr-o l i n i u ţ ă .
Lipsa distincţiei clare, şi/sau nerespectarea distincţiei dintre semnificaţie
fiecăreia dintre aceste liniuţe generează numeroase şi însemnate greşeli 1) în scrierea
corectă a unor cuvinte, şi 2) în exprimarea şi în înţelegerea corectă a sensului şi a
conţinutului unor cuvinte, propoziţii, texte şi a unor operaţiuni aritmetice.
Linia de pauză, care constă într-o liniuţă lungă, precum cea prezentată între
aceste paranteze ( – ), se foloseşte, obligatoriu, cu câte un spaţiu înainte şi după.
De precizat şi faptul că atât „linia de pauză”, cât şi „cratima” sunt semne
ortografice, şi nu de punctuaţie.
Cratima, numită şi „liniuța de unire”, care constă într-o liniuţă scurtă,
precum cea prezentată între aceste paranteze (-), se foloseşte l i p i t ă de literele între
care se află, deci obligatoriu fără un spaţiu înainte şi după aceasta.
Liniuța de unire, sau cratima, se utilizează pentru a rosti două părți de vorbire
diferite într-o singură silabă.
Exemplu cu scrierea corectă a cratimei: „într‑o zi”, „s‑a dus”, „m‑am urcat”
OPINII
etc.
Exemplu cu scrierea greşită a cratimei, din cauza spaţiului înainte şi după
aceasta: „într ‑ o zi”, „s ‑ a dus”, „m ‑ am urcat” etc.
Exemplu cu scrierea greşită a cratimei, din cauza scrierii acesteia cu liniuţă
lungă, în loc de liniuţă scurtă: „într–o zi”, „s–a dus”, „m–am urcat” etc.
Exemplu cu scrierea greşită a cratimei, din cauza (1) scrierii cu „linia de
pauză” (adică cu liniuţă lungă), şi (2) cu un spaţiu înainte şi după aceasta, în loc (a)
de liniuţă scurtă, şi (b) fără un spaţiu înainte şi după aceasta: „într – o zi”, „s – a dus”,
„m – am urcat” etc.
Exemplu cu scrierea corectă a unor cuvinte compuse cu linie de pauză şi cu
cratimă, sau invers:
nord – nord-vest; româno – vest-german; vest-german – român; vest-german
– sud-african etc.
Semnul matematic al scăderii (adică semnul „minus”, care este operatorul
matematic pentru scădere) se exprimă:
1) corect, la fel ca şi „linia de pauză”, tot printr-o „liniuţă lungă”, precum cea
prezentată între aceste paranteze ( – ), obligatoriu, cu câte un spaţiu înainte şi după;
2) greşit prin „cratimă” (adică printr-o „liniuță de unire”, printr-o „liniuţă
scurtă”), precum cea prezentată între aceste paranteze (-), lipită sau nu de cifrele
între care se află, adică cu sau fără un spaţiu înainte şi după aceasta.
În numeroase acte normative, semnul „minus” se foloseşte greşit prin „cratimă”
(prin „liniuţa scurtă”, în locul „liniuţei lungi”), greşeala existând indiferent că liniuţa
este lipită sau nu de cifrele între care se află, adică este folosită cu sau fără un spaţiu
înainte şi după aceasta, precum în următoarele paranteze (-), ( - ).
Diferenţa dintre aceste liniuţe constă şi în locul unde este plasată fiecare, şi
cum este plasată.
Altfel spus, în funcţie de locul unde este plasată, şi cum este plasată. fiecare
din aceste liniuţe se interpretează şi se aplică, corect, sau greşit, textele de lege şi/sau
unele operaţii matematice unde sunt plasate acestea.
Semnul aritmetic al scăderii (adică semnul „minus”), trebuie folosit numai
ca semn matematic, numai în exprimarea unor operaţii matematice, numai ca
„operatorul matematic pentru scădere.
„Linia de pauză”, şi „cratima” trebuie folosite numai ca sunt semne
ortografice; în nici un caz şi sub nicio formă acestea nu trebuie folosite nici ca semne
de punctuaţie, şi nici ca semne matematice.
Este inadmisibil ca în textele de lege:
1) să se confunde, să nu se facă distincţia clară care există între (a) „cratimă” şi
„linia de pauză”, pe de o parte, şi (b) semnului matematic al scăderii, pe de altă parte.
2) să se folosească g re ş i t „cratima” şi/sau „liniei de pauză” în locul semnului
matematic al scăderii.
Linia de pauză, sau a cratimei, se poate folosi şi pentru enumerarea unor
OPINII
elemente, dar numai în condiţiile în care acestea: 1) nu sunt marcate prin c i f re sau
litere, şi (2) sunt situate în rânduri diferite.
Folosirea de liniuţe pentru enumerarea unor operaţiuni aritmetice de la capăt
de rând (şi chiar şi în interiorul rândului), indiferent că aceste liniuţe sunt „liniuţă de
pauză”, sau „cratimă”, este o gravă eroare din cauză că acestea schimbă valoarea
sumelor respective, din „sume pozitive”, în „sume negative”, precum în exemplele
anterioare.
Când enumerarea nu implică o ierarhizare sau o ordonare, se poate folosi
şi aşa-numita b u l i n ă , precum cea prezentată între aceste paranteze (•), care se
foloseşte, obligatoriu, cu câte un spaţiu înainte şi după.
Greşelile în folosirea corectă a fiecăreia dintre cele trei liniuţe în discuţie sunt
generate şi de lipsa unei pregătiri corespunzătoare:
1) în respectarea unora dintre cele mai elementare reguli aritmetice,
2) în cunoaşterea normelor de redactare/tehnoredactare şi de punere în pagină
a textelor.
Deci, din cele de mai sus se observă că greşelile din unele acte normative
sunt (1) generate şi de n e cunoaşterea unor elementare reguli aritmetice din clasele
primare și (2) sunt opera unor glorioși analfabeți profesionali din instituțiile centrale
ale statului.
Grav este faptul că asemenea funcționari „de s t a t ” (care, după ce că au
puțină minte, nici aceasta nu este bună) sunt puși să elaboreze unele dintre cele mai
importante acte normative (așa cum sunt și Normele metodologice de aplicare a
Codului fiscal), pe care trebuie să le aplice zeci de ani milioane de cetățeni.
Aceasta în condițiile în care genialii noștii tineri, școliți la unele dintre cele
mai prestigioase universități din lume, nu-și găsesc un loc de muncă (pe măsura
pregătirii lor) în România.
„Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care
umbli!” (Biblia, Isaia 3:12).
Bibliografie.
Tori Large. Dicţionar ilustrat de matematică. Editura Aquila. Traducere din
limba engleză.
E. Dăncilă, I. Dăncilă. Dicţionar de noţiuni şi metode matematice. Erc Press,
2005.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Num%C4%83r_compus.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX), apăruta sub egida Academiei
Române.
Dicţionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM),
apăruta sub egida Academiei Române.
Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii
OPINII
publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 1067 din 17 noiembrie 2004.
Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din 31 martie
2000.
Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 20 iulie 2004, în vigoare pe perioada 20
iulie 2004 – 31 decembrie 2015.
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 547 din 23 iulie 2015, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.
10.03.2021
VERSURI
COASTA VORBEI
Bate toba-n coasta vorbei, toboșaru-i pițigoi,

generalii-s salamandre și pușcașii suntem noi.
Noi, acei ce n-avem clasă, în postura de slugoi,

facem parte dintr-o turmă, pentru lupi, nu pentru oi.
Azi, se pupă poala popii, mâine vă popiți și voi,

popii, astăzi, sunt elita în altar și-n bărbi la noi.
Bărbile sunt ca podoaba unui suflet temerar,

care mută Everestul în oceanul planetar.
Ca să facă din el punte peste tot ce-i gol în noi,

și să care-n golul nostru tot ce mai există-n voi.
Tot ce-i rău damnat la bine și tot binele amar

Încă scapără scânteia dintr-un suflet de amnar.
Chiar de vorba-i desuetă, iar amnarul suntem noi,

cremenea trăiește-n munte, iar scânteile sunt ploi.
Ploi ce-aprind metamorfoza unui foc produs de vânt,

care cad pe spuza lumii, ca tăcerea pe cuvânt.
Toate spusele din lume se spuzesc în noi și tac,

n-au nimica să ne spună și, de spun, nimic nu fac.
Căci nimicul nu-i nici spusă, nu-i nici fapt, nu e nici zid,
e doar vorba din tăcere, când tăcerile ucid.
De aceea, trece vremea și se duce tot mai sus,

toate spusele sunt spuse, totul însă nu s-a spus…
VERSURI
Vorbele se iau la harță, geloziile-s iubiri,

suie vremea-n coasta vorbei, vorbele sunt amintiri.
Ne legăm sortiți de soartă, soarta noastră este-n gol,

ne prefacem vorbe goale, vorbele se fac nămol.
Dar vorbirea e esența de pe coasta lui Adam

și din strălucirea Evei, când în ochii ei priveam.
Toate Evele-s ca una-n fiecare ochi frumos,

care vede coasta lumii și pe față și pe dos.
Căci dosirea este noaptea protejată de-un cuvânt,

care face legătura dintre stele și pământ.
Iar lumina dinspre ziuă face doar ce crede ea,

căci iubirea-i egoistă: luminează doar o stea.
Gheorghe Văduva,
București, 26 martie 2023
UNIVERS STRATEGIC
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

STUDII STRATEGICE INTERDISCIPLINARE ȘI DE SECURITATE
Către colaboratori și cititori

To contributors and readers
Revista „Univers Strategic” – revistă trimestrială universitară română de studii strategice
interdisciplinare și de securitate a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” – se doreşte a fi o
publicaţie a tuturor celor interesați de problematica strategică a interdisciplinarității și securității.
Paginile sale sunt onorate să găzduiască studii, articole, eseuri şi alte produse ale cercetării științifice
elaborate de cercetători științifici, de profesori, masteranzi şi studenţi ai Universităţii Creştine „Dimitrie
Cantemir”, de personalităţi din mediul academic şi universitar, de personalităţi ale lumii politice,
ştiinţifice şi culturale din ţară şi din străinătate. Dorim să participăm activ la dezbaterea ştiinţifică de
profil, să contribuim la extinderea universului cunoaşterii, la calitatea mediului şi a vieţii, la asigurarea
– şi pe această cale – a condiţiilor necesare progresului, prosperităţii şi dezvoltării durabile.
Revista apare atât aîn format tipărit şi pe suport electronic (DVD-ROM), cât şi on line, astfel
încât paginile ei să ajungă rapid la un public cât mai larg, deopotrivă avizat şi interesat, oferindu-i
rezultatele activităţii de cercetare științifică din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”,
informaţii şi analize pe temele cele mai acute ale domeniilor predominant strategice, dar nu numai, ale
interdisciplinarității și securităţii naţionale, regionale, internaţionale şi globale.
Revista poate fi accesată on line la adresa: http://iss.ucdc.ro/revista.html
Cei care doresc să publice articole în revistă pot aduce textul direct la redacție, în format
electronic, îl pot trimite prin poștă sau prin email. Textul trebuie să fie scris cu diacritice, în Word,
în limba română și în limba engleză sau franceză, cu un abstract de 8-10 rânduri și cuvinte-cheie, cu
trimiteri bibliografice la subsolul paginii.
Nu se percep taxe pentru publicare.
Conținutul articolelor publicate, pe părți sau în întregime, poate fi descărcat și folosit, cu
citarea sursei.
Ne găsiți la adresa:
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Revista „Univers Strategic”
Splaiul Unirii nr. 176, sectorul 5, Bucureşti
Telefoane: (021(330.70.00; 330.79.11; 330.79.17 Fax: (021)330.87.74
Web: http://iss.ucdc.ro/revista.html
Email: [email protected] sau [email protected]
Telefoane redactor șef: 0766.747.305; 0771.573.616, email: [email protected]
UNIVERS STRATEGIC
Articolele pot fi trimise pe adresa revistei, pe cea a redactorului şef:

[email protected] și pe cea a redactorului șef adjunct:
[email protected]
REDACTARE ŞI TEHNOREDACTARE
Gheorghe VĂDUVA
Email: [email protected]
RESPONSABIL DE NUMĂR
Gheorghe VĂDUVA
ADRESA
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate
Splaiul Unirii nr. 176, Sectorul 5, Bucureşti
Telefoane: (021)330.70.00; 330.79.11: 330.79.17. Fax: 021.330.87.74
Email: [email protected] sau [email protected]

Univers Strategic NR 1 Ian-Martie 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Univers Strategic NR 1 Ian-Martie 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Univers Strategic NR 1 Ian-Martie 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr.

2 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

ISSN 2068 - 1682 Online

EDITOR: UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 3

CONSILIUL EDITORIAL - EDITORIAL BOARD

Responsabilitatea privind conţinutul studiilor şi articolelor revine în totalitate autorilor, în conformitate

4 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 7

Structura Pământ - planeta furtunilor albastre

8 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

START SPRE ULTIMUL FINAL?!

Războiul endogen al lumii a mai făcut un buboi. Nu este un buboi

și „Ciocnirea civilizațiilor...” a lui Huntington, scrise de doi arhicunoscuți

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 9

Cuvinte-cheie: război; civilizație; omenire; geopolitică; geostrategie;

Keywords: war; civilization; humanity; geopolitics; geostrategy; anger;

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 13

2. Cel mai important factor al puterii Vestului îl reprezintă, de departe,

intelectuali și printre academicieni și chiar printre oamenii geniali. E greu să

3. Lumea se împarte, la ora actuală, în state. Statele sunt, deopotrivă,

Desigur, știm cu toții (sau măcar bănuim) că nu va apuca Pământul – și cu

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 25

DREPTUL LA EDUCAȚIE – DREPT

THE RIGHT TO EDUCATION –

Dreptul la educație constituie, în orice societate democratică, un drept ce

Cuvinte-cheie: drept; educație; educație permanentă; prioritate absolută;

26 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

Key words: right; education; permanent education; absolute priority;

Educația are drept scop sa dea sufletului si corpului întreaga

D e la început trebuie spus căp dreptul la educația, în societatea omenească

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 27

Complexitate, complicitatea și birocratismul unui drept de drept

Dreptul la educație nu este doar un drept de drept. Și nici nu se poate reduce

28 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

Legi, contralegi și paradoxuri

să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Educația este un fenomen

32 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

THE EVOLUTION OF STRUCTURAL

Pornesc de la ideea că managementul resurselor umane poate fi înțeles și

Cuvinte-cheie: industrie 4.0; eHR; obiective eHR; generațiile XYZ;

Keywords: industry 40; eHR; eHR objectives; generations X Y Z;

1. TERMENUL DE INDUSTRIE 4.0

Î n tot acest timp au fost aduse tehnologii uimitoare care au influențat

2.1. Elementele e-HR

Recrutarea electronică, denumită și recrutare on-line, este o metodă folosită

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 37

Formarea electronică poate fi considerată o modalitate de formare la distanță

Acesta este un termen general folosit în procesul de instruire de e-training.

E-mentoratul este un tip specific de mentorat care utilizează programe bazate

2.1.5. e-managementul carierei

Mecanismele de gestionare a carierei bazate pe computer și pe web sunt

Acest element al e-HR are următoarele caracteristici:

3. SCHIMBĂRI STRUCTURALE ALE RESURSELOR

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 41

Revenind la fenomenul demografic, la mijlocul secolului al XIX-lea bărbații

42 UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023

UNIVERS STRATEGIC - Revistă de Studii Strategice Interdisciplinare și de Securitate Nr. 1(53)/2023 43

Stereotipul clasic îl vede pe șeful bărbat ca pe un șef dur și fără compromisuri,