UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ „GEORGE ENESCU”, IAȘI

FACULTATEA DE ARTE VIZUALE ȘI DESIGN

DEPARTAMENTUL DE ARTE PLASTICE, DIRECȚIA DE STUDIU:
SCULPTURĂ

Lucrare de disertație

Structuri mentale

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Ilie Bostan

Absolvent:
Grădinaru Iuliana Gabriela

Iași 2022
Cuprins
Bine ai venit! 1
Introducere 3
Capitolul I Cine suntem? – Scurtă analiză asupra sinelui 6
Despre sine 7
Suntem Emoții 9
Emoția în artă 11
Comportamentul estetic 13
Jackson Pollock 14
Wassily Kandinsky 17
Capitolul II Structuri mentale 21
Înțelegerea sinelui prin artă 22
Animus și anima 23
Luptă sau fugi 24
Neputință 26
Conflict 27
Love 30
Capitolul III Inside all 32
Constructions 33
Anima 34
Where I am? 35
Work, Win, Lose, Repair, Work... 36
Ioana 37
Face profile 38
Inside perfect 39
Contemplation 40
Capitolul IV Principiile structurilor 41
Henry Moore 41
Marcel Duchamp și paiele de plastic 42
Utilizarea și utilitatea contrastului 43
Concluzie 44
Bibliografie 45
 Bine ai venit!
Am dorit ca începutul acestei lucrări să fie o modalitate mai prietenoasă de
introducere în ceea ce urmează. Această formă de întâmpinare face parte din categoria
saluturilor pozitive care se utilizează la momentul sosirii unei persoane pe care îți face
plăcere să o ai aproape și pentru care te bucuri că a ajuns cu bine la destinație.

Nu am fost din totdeauna a o gazdă atât de primitoare. Îmi amintesc că pe când

eram copil nu aveam puterea de a mă putea exprima în unele momente în fața
necunoscuților sau chiar și a apropiaților. Aveam un blocaj de natură emoțională care de
cele mai multe ori îmi îngheța acțiunile. Nu puteam vorbi, gândindu-mă că cea mai bună
modalitate de a scăpa de un moment penibil în care spun ceva nepotrivit este tăcerea. În
mare parte din viața mea nu mi-am arătat vulnerabilitățile, am păstrat distanța față de
anumite persoane cu scopul supraviețuirii mele în spațiul colectiv. Acest tip de
comportament l-am regăsit în mai multe cazuri, a copiilor, tinerilor adulți, bătrâni și
desigur în cazul părinților mei. Am fost îndemnată să învăț cât mai mult, căci fără
cunoaștere nu voi fi capabilă să fac lucruri mărețe în viață. Așa este, însă pe lângă orele de
matematică și limba română mi-aș fi dorit să fie și o oră de educație a cunoașterii de sine.

Trăim în vremuri mult mai liniștite comparativ cu cele de acum o sută de ani, în
care violența fizică și conflictele armate erau în desfășurare. Cu toate astea suntem din ce
în ce mai dezbinați și mai neîncrezători. Aș vrea să ne putem dezgoli de această
neîncredere rezultată din fricile noastre și să putem conviețui într-un mod mai pașnic și mai
prosper. Însă acest fapt nu este posibil până ce nu vom ști să acordăm mai multă atenție
învățării despre sine.

Nu doar eu sunt de această părere, Daniel Siegel, spune în cartea sa, Neuroștiința
Fericirii, un lucru asemănător. „Avem nevoie disperată de un nou mod de a fi- de a fi în
noi înșine, în școlile noastre și în societatea noastră. Cultura noastră modernă a evoluat
în ultimul timp într-o direcție care a creat o lume plină de frământări, plină de persoane
care suferă de alienare, plină de școli care nu mai reușesc să inspire și să se conecteze cu
elevii, pe scurt, o societate lipsită de o busolă morală care să ajute la clarificarea modului
în care putem avansa în cadrul comunității noastre globale.”1

1
Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și integrare, ediția a
2-a, trad. Marilena Constantinescu – ed. Herald București, 2021, p. 13

1
 În prezent, îmi educ emoțiile care în trecut dictau asupra minții mele. Acum
scopul meu este de a te face să te cunoști prin lucrările și informațiile pe care ți le pun la
dispoziție. Te invit să facem cunoștință.

2
 Introducere

Acest studiu este bazat pe cercetările unor filosofi și psihologi ce au dezvoltat

numeroase răspunsuri ce corespund unor întrebări de tip existențial: Ce este ființa
omenească și prin ce se diferențiază de celelalte ființe? Care sunt asemănările și
diferențele dintre om și animal? Ce anume ne face umani? În această teză răspunsurile nu
vor fi foarte complexe din punct de vedere științific, însă vor fi suficient de bine structurate
și se vor baza pe studiile mai multor cercetători din domeniile filosofiei, psihologiei cât și a
artei.

Inovațiile pe care le aduce știința din prezent mi-au captat atenția și m-au făcut să
integrez noțiunile cercetătorilor în lucrările mele. Prin urmare, pe parcursul acestei teze se
vor regăsi câte o imagine cu sculpturi ce ilustrează în tridimensional natura umană și
mecanismele mentale ale omului. Tehnicile și teoriile ce corespund specialității le vei afla
după ce vei cunoaște contextul și semnificațiile acestor lucrări. Prioritatea mea este de a te
cuprinde și de a te face să vizualizezi imaginea ta interioară.

Omul este, cu certitudine cel mai mare mister al acestei lumi. Încă de când și-a
dezvoltat partea rațională a încercat să se autodefinească. Suntem într-o continuă căutare a
sinelui, însă foarte mulți dintre noi nu reușim să ne înțelegem în unele momente acțiunile
noaste. Oare de ce? Pe întregul parcurs al masteratului am dezvoltat pasiunea pentru
psihologie socială tocmai din acest motiv. Am dorit să aflu ce ne controlează acțiunile
nejustificate pe care ajungem să le conștientizăm și să le analizăm retroactiv. Câteva dintre
răspunsuri le-am aflat de la Jonathan Haidt, specialist în psihologie care prezintă în cartea
sa Ipoteza fericirii învățături prin care încearcă să scoată la suprafață o parte din
enigmatica viață socială a omului, mai exact sentimentele morale și moralitatea 2.

Povestea pe care am să ți-o prezint începe cu inițierea în tainele sinelui divizat.

Voi face o prezentare a bine cunoscutelor segmente ale minții care de multe ori pot fi în
conflict. Prin urmare, în prima parte a acestui material voi străbate două puncte cheie în
ceea ce privește componentele ce alcătuiesc mintea umană, rațiunea și emoțiile. Pentru a
putea îndeplini acest scop mă voi ajuta și de câteva principii dezvoltate în domeniul
neuroștiinței. Psihologia și neuroștiința fac o echipă extraordinară în dezbaterea

2
Jonathan Haidt, Ipoteza fericirii, ed. Humanitas București 2020

3
funcționalității omului. Voi încerca să îmbin anumite soluții pe care ni le oferă neuroștiința
și psihologia și voi evidenția anumite formule de bază prin construcțiile și desenele
realizate de mine.

Totodată voi face trimiteri către filmul Inside out, produs de studiourile Pixar și
regizat de Pete Docter . Un film de animație extraordinar care are rolul de a învăța copiii că
emoțiile prezente în mintea noastră pot fi scăpate de sub control dacă nu știm cum să le
gestionăm. Ideea regizorului Pete Docter mi-a influențat alegerile în ceea ce privește
cromatica anumitor lucrări și chiar și alegerea titlului primei expoziții personale, Inside all.
Prin urmare în cel de-al doilea capitol vor fi amintite și personajele acestui film.

A doua parte din poveste va fi despre aceste construcții, despre cum au luat
naștere și despre cum s-au arătat în această formă. Sunt ceea ce-mi place să numesc capturi
din ființa umană sau armături. Denumirile au fost adaptate pe parcursul procesului de
documentare. De cele mai multe ori, mă afundam în procesul de creație și fără să-mi dau
seama mâinile mi se mișcau singure, mintea inconștientă începea să lucreze. În momentele
în care pășeam în spate câțiva metri ori lăsam creionul jos pentru a putea privi și analiza,
mintea rațională prelua din nou controlul și de multe ori rămânea fascinată. Probabil pentru
că rezultatul era compus printr-o manevrare firească a lucrurilor și simțurilor fără
intervenția logicii care putea opri procesul. Primitivii lucrau doar cu simțul pentru că nu
aveau încă dezvoltat creierul nou3. În urma exprimării lor libere au lăsat lucrări care sunt
admirate în prezent și care au fost sursă de inspirație pentru mulți artiști născuți cu mii de
ani după ei.

Pe parcurs, voi aduce aminte de câteva nume care m-au inspirat și cu ajutorul
cărora am putut dezvolta aceste proiecte atât pe plan tehnic cât și contextual. În ultimii doi
ani de studii universitare m-am dedicat creșterii mele profesionale. Mi-am dorit să compun
mai multe lucrări, să citesc mai mult și să pot arăta și celor din jurul meu descoperirile
făcute nu doar printr-un prim impact vizual cu lucrarea, ci și printr-o relaționare cu aceasta.
Mi-am dorit ca privitorul să fie capabil să se autocunoască prin ceea ce-i ofer. Pentru o
lucrare de artă primul impact vizual definește calitatea ei. Dacă se prezintă în fața
spectatorului cu forță de exprimare, ea poate trăi în spațiu fără niciun fel de probleme timp
îndelungat. În momentul în care lucrarea invită spectatorul să o privească nu va mai dura
mult până să-i povestească despre ce este ea și despre cum a luat naștere.

3
Termen folosit de către autorul cărții Compasiunea și mintea umană, Paul Gilbert

4
 Omul dispune de capacitatea de a se adapta noului prin interesul ce-l dezvoltă în
momentul în care îi este declanșată curiozitatea față de un obiect, de utilitatea sau de
semnificația acestuia. În cazul artei privitorul poate dori să deslușească intenția obiectului
prezentat și propus ca artă. Opera de artă poate stârni interes la o primă vedere, ori anumite
stări ce mai târziu sunt justificate de către privitor analizând atât opera cât și înțelesurile
interioare ale acesteia incluzând-o într-un context. Obiectul artistic funcționează atunci
când determină privitorului curiozitatea și dorința estetică, relația dintre privitor și obiect
formând comportamentul estetic.

5
 Capitolul I Cine suntem? – Scurtă analiză asupra sinelui
„Căutarea sensului, a dreptății și a fericirii face la fel de mult parte din noi astăzi cât a
făcut parte cu sute de ani în urmă, când oamenii s-au gândit pentru prima dată la aceste
lucruri.”

Paul Gilbert - Compasiunea și mintea umană

O prietenă mi-a povestit într-o zi despre experiența sa de la locul de muncă. Este

angajată la o grădiniță privată din oraș și lucrează cu copii cu vârste cuprinse între 2 și 7
ani. Mi-a povestit despre cum le-a adresat câtorva copii în cadrul unui proiect, întrebarea:
„Cine ești?”. Răspunsurile copiilor erau asemănătoare între ele, cei mai mulți au spus că
sunt copiii părinților lor, iar unii dintre ei s-au prezentat doar cu numele și prenumele lor.
Nu este neobișnuit ca un copil să nu poată concepe un răspuns cu mult mai complex în care
să evidențieze diversitatea calităților sale definitorii. Cu întrebarea asta mă întâlnisem de
multe ori de-a lungul vieții. Iar după ce această prietenă mi-a povestit despre copii, mi-am
dat seama că și pentru un adult poate fi complicat să găsească răspunsul unei astfel de
întrebări.

Dacă ne raportăm la caracteristicile exterioare putem compune un răspuns destul

de vag în ceea ce privește condiția noastră definitorie. Sunt student în cadrul facultății de
Arte Vizuale și design George Enescu, am 23 de ani și mă numesc Iuliana. Este un răspuns
mulțumitor pentru începutul unui interviu de angajare. Prezentarea exterioară este
rezultatul acumulărilor experiențelor pe plan profesional: sunt medic, sunt instalator, sunt
artist ș.a.m.d.. Deci am putea să ne limităm la funcții profesionale pentru că ne pot defini o
mică parte din ceea ce suntem, deoarece fiecare domeniu de activitate are caracteristicile
lui.

Este în natura omului să foreze cât mai mult după răspunsuri cât mai complexe și
logice care să-i servească cunoașterii de sine. În cazul meu, m-am apucat să studiez
psihologia tocmai din acest motiv. La început nu găsisem un răspuns care să mă satisfacă.
După o lungă perioadă de studiu și introspecție am formulat în cele din urmă un răspuns
care pare a fi corect dar incomplet: Sunt rezultatul acțiunilor mele și a celor din jurul meu.

6
 În capitolul VII, intitulat Identificarea, Sigmund Freud vorbește despre cum un
subiect își poate însuși atribuțiile și performanțele unui alt subiect 4. În procesul de auto-
cunoaștere ne putem îndrepta atenția către mediul social și să ne comparăm acțiunile,
calitățile și modurile de percepție cu ale altor persoane. Însă, în acest proces trebuie să fim
conștienți de faptul că nu suntem o altă persoană și nici nu putem înlocui o alta. Eu nu sunt
tu la fel cum nici tu nu ești eu. Suntem asemănători pentru că trăim în același mediu social,
însă sunt câteva structuri care ne fac diferiți prin modul în care am trăit și învățat să facem
lucrurile. În esență suntem diferiți, eu sunt Iuliana, categoric sunt foarte multe persoane de
gen feminin care se numesc așa, însă eu sunt acea Iuliana a cărei existență este recunoscută
de persoanele care au fost marcate de prezența mea.

Un alt răspuns pentru întrebare s-ar putea raporta la etapele și vârstele prin care
trece omul și stadiile caracteristice lor. De exemplu, un copil energic, un adolescent
visător, un tânăr adult cu speranțe și planuri mari, un adult puternic și stabil, un bătrân
circumspect. Îmi amintesc de o secvență din filmul animat Kung Fu Panda 3 în care
personajul principal Po, un urs panda, își întâlnește semenii. Semeni a căror existență
credea că nu se mai află pe pământ. În acel moment emoționant Po spune că toți arată la fel
ca el și sunt la fel doar că unii mai tineri, iar alții mai bătrâni. Întocmai ca în secvența
respectivă putem să ne comparăm conținuturile exterioare și să ajungem la o modalitate de
a ne caracteriza propria persoană. Prin acest tip de auto-caracterizare șansele de a găsi un
răspuns satisfăcător pot fi mai ridicate. Observarea apropiaților are o contribuție
semnificativă în procesul de formare a propriei personalități. În primii ani din viață copiii
învață prin imitarea figurii de atașament principale (de regulă părinții). Mai târziu, observă
alte tipuri de comportament pe care își doresc ori reușesc să și le însușească. De aceea
mediul în care crește copilul poate să influențeze formarea caracterului viitorului adult.

Despre sine
În primăvara anului trecut am aflat de un podcast românesc numit Mind Architect
în care erau tratate subiecte din categoriile neuroștiinței și psihologiei. Am ascultat primul
episod în căști în timp ce lucram. Mi-am oprit activitatea când am aflat de faptul că,
metaforic vorbind, omul are trei creiere. Această teorie îi aparține neurologului Paul
MacLean și a fost prezentată în cadrul podcast-ului de Paul Olteanu. Paul MacLean a

4
Sigmund Freud, Psihologia colectivă și analiza eului, ed. Mediarex 1995, p.69

7
numit elementele acestui creier triun astfel: creier reptilian, sistemul limbic și neocortexul.
Am ascultat în continuare episodul cu interes, iar mai târziu în acea seară am continuat să
cercetez.

Cine sunt? Ce alegere ar trebui să fac? Ce s-ar întâmpla dacă m-aș învârti pe loc
de zece ori și m-aș opri brusc? Neocortexul este responsabil de aceste tipuri de întrebări,
pentru că el este cu alte cuvinte partea rațională a creierului care aspiră către cunoaștere.
Este cea mai avansată parte dar și cea mai tânără. De aceea de multe ori, în diferite
momente, bătrânii reptilian și limbic au prioritate în acțiuni, iar tânărul neocortex nu îi mai
poate stăpâni, ori este acaparat în totalitate. Ce ne diferențiază de restul mamiferelor sunt
funcțiile avansate ale neocortexului, de pildă capacitatea de a vorbi, gândirea abstractă,
auto-controlul și chiar posibilitatea de a iubi 5. În gândirea unui câine, de exemplu, nu există
astfel de preocupări, pentru că partea superioară a creierului nu este îndeajuns de
dezvoltată pentru a putea trata astfel de probleme. Ce avem în comun cu restul mamiferelor
sunt celelalte două tipuri existente în construcția creierului. Creierul reptilian, care are rolul
de a menține funcțiile vitale ale corpului (respirație, reglarea ritmului cardiac, etc.) și
sistemul limbic care este responsabil de emoții și memorie. Creierul reptilian sau creierul
mic este cea mai bătrână parte a creierului. Pe lângă faptul că se ocupă de funcționarea
corpului, el mai are rolul de a prelua informațiile din mediul exterior care sunt potențial
amenințătoare și de a le trimite către celelalte structuri pentru procesare. Cu alte cuvinte el
este responsabil de supraviețuire și datorită lui specia umană există astăzi.

Despre sistemul limbic pot spune că este partea creierului care ne definește. Este
partea responsabilă de comportament, prin urmare ea alege ce suntem în anumite situații.
De aceea în următorul capitol voi discuta despre ce suntem când suntem supuși unor
experiențe întâlnite zi de zi. Aceste subiecte sunt reliefate în sculptura ce o practic în
prezent.

Faptul că facem parte din aceeași rasă ne face asemănători, suntem oameni și cu
toții arătăm substanțial la fel și avem aceleași structuri mentale. Ce au majoritatea
oamenilor în comun este această gândire rațională. Ea ne face ca în unele momente să ne
putem controla pornirile emoționale, fapt pe care nu îl observăm și la restul mamiferelor.
Un animal, reacționează la primul impuls emoțional pentru că nu are capacitatea
funcțională în neocortex de a evalua situația în care se află. De aceea când un prieten

5
Mind architect, sezonul 1, episodul 1, Introducere în arhitectura cerebrală, vizualizat la data de 20.03.2022

8
patruped își întâmpină stăpânul este vizibil fericit, acesta manifestându-se necontrolat prin
sărituri ori alte tipuri de reacții pentru că nu-și poate exprima într-un alt mod starea.

În aceeași perioadă în care am aflat de teoria lui MacLean am auzit și de

psihosociologul Jonathan Haidt și despre cartea sa care m-a fascinat profund. El a
formulat două metafore pentru aceste structuri ale creierului, care acum sunt folosite în
mod frecvent în limbajul de specialitate. La începutul cărții sale vorbește despre cum
Platon a folosit pentru prima oară metafore care indicau faptul că mintea umană este
divizată6. Haidt s-a gândit că cea mai bună metaforă care poate înfățișa sistemul limbic și
reptilian ar fi imaginea unui elefant, iar neocortexului i-a oferit rolul de călăreț. Faptul că
elefantul preia de multe ori controlul și se împotrivește cu îndârjire îndemnurilor
călărețului nu este surprinzător. Pentru că, așa cum am menționat anterior, elefantul este
prezent în mintea noastră din primii ani a-i speciei umane. Călărețul este cu mult mai tânăr
și poate insuficient pregătit pentru a-l putea controla pe deplin.

Faptul că termenilor științifici li s-au oferit astfel de înlocuiri metaforice m-a atras
și provocat să creez la rândul meu metafore. Creierul uman prezent este stimulat de astfel
de comparații cu subînțeles. Un exemplu clar al folosirii aprofundate a creativității minții
raționale este arta secolului XX și sfârșitul secolului XIX în care metaforele au fost folosite
ca atare și mai important deslușite și învățate. Vorbind de la impresionism ( ruptura de
canoanele clasice- momentul în care călărețul preia controlul și îl ghidează și pe elefant
spre noutate) până la arta contemporană (dezvoltarea noutății).

Suntem Emoții
„I don’t think about art when I’m working. I try to think about life.7”

Jean Michel Basquiat

„Conform convingerilor mele, inteligența umană și compasiunea umană sunt, prin natura
lor, într-un fel de echilibru. Uneori când devenim adulți, ajungem să neglijăm afecțiunea
și să ne concentrăm asupra inteligenței. Astfel pierdem echilibrul, iar în consecință se
întâmplă lucruri nedorite și chiar dezastre.”

6
Jonathan Haidt, Ipoteza fericirii Armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, ed. Humanitas
București 2020, Capitolul I Sinele divizat
7
Nu mă gândesc la artă când lucrez. Încerc să mă gândesc la viață. traducere personală – Hans Warner
Holzwarth, Jean Michel Basquiat and the art of Storytelling, ed. Taschen 2018

9
 Dalai Lama

În urma rezultatelor cercetărilor efectuate de către subiecții menționați anterior am

ajuns la concluzia că ne putem cataloga astfel: „Suntem emoții”. Desigur, nu doar eu sunt
de această părere și totodată nu sunt singura care ilustrează emoțiile în format fizic. Este o
provocare pentru majoritatea oamenilor să-și poată exprima emoțiile, chiar dacă, teoretic
vorbind, ele au fost prezente în mintea speciei umane încă de la început. Suntem emoții
într-o mai mare măsură decât suntem rațiune.

Citatele de mai sus aparțin unui artist tânăr care a sfârșit mult prea devreme din
cauza exceselor de heroină și a unui înțelept care și-a dedicat viața cultivării minții. Tenzin
Gyatso a fost numit cel de-al paisprezecelea Dalai Lama și a câștigat numeroase premii
printre care și premiul Nobel pentru pace. Jean Michel Basquiat a fost considerat cel mai
de succes artist al timpurilor sale. Stilul său de viață a fost unul haotic, însă a fost dedicat
în totalitate artei. Diferențele dintre cei doi sunt considerabil vizibile, însă doar una aș dori
să o dezbat. Tenzin Gyatso a învățat despre emoții și despre efectele lor, a asimilat
cunoștințele și le-a aplicat în învățăturile sale. Jean Michel a privit emoția din lucrările de
artă și a învățat cum să o ilustreze la rândul său și în lucrările personale ca urmare a
mediului emoțional în care trăia. Prin urmare a învățat să se folosească de emoție și să o
pună în valoare în compozițiile ce conțineau imagini ale omului și mediului contemporan.

Aș putea spune că Basquiat lucra în mare parte instinctiv în ceea ce privește

compoziția cromatică. Era absorbit de pânză și culori, iar creațiile lui se bazau pe ceea ce
vedea în jur ori în articolele cu conținut media. Personajele lui erau create pe baza naturii și
acțiunilor omului într-o abordare primitivă ce îi oferea mai multă libertate și forță de
exprimare. Precum pictorul am preferat să creez personajele într-o manieră personală care
să pună în evidență definiția și caracteristicile omului.

10
Fig. 1, In This Case, Jean-Michel Basquiat ,acrilic și ulei pe pânză, 97.8 ×187.3 cm 1983, Image courtesy Christie's
Images Ltd.

Mulți oameni care l-au apreciat pe artist au fost de părere că în lucrările lui este de
fapt pictată viața. Este un scop enorm pentru orice artist, să surprindă viața și să reușească
să-i ofere lucrării personalitate și puterea de a vorbi. Expresiile de pe chipurile personajelor
din lucrările lui Basquiat demonstrau prezența naturii emoționale, iar textele scrise
compuneau povești care contribuiau la complexitatea lucrărilor și la graiul lor.

În ceea ce privește asemănarea dintre cei doi subiecți citați pot spune că amândoi
au subliniat prin activitatea lor efectele emoțiilor în viața fiecărui om. Însă cel ce a fost
numit înțelept și a fost conștient de importanța învățării despre sine trăiește și astăzi
probabil fericit ori mai bine zis împăcat. Iar cel ce a fost considerat un geniu al artei dar
instabil din punct de vedere emoțional a încetat să mai existe.

Ca urmare a caracteristicilor comportamentale rezultate din neglijența emoțională,

copilul ce va deveni un tânăr adult riscă să devină un exemplu negativ al societății și să
construiască la rândul sau caractere instabile. Arta, de orice fel este considerată a fi o bună
modalitate de descărcare a emoțiilor. Însă așa cum avem nevoie să ne exprimăm, avem
nevoie și de capacitatea de a putea concepe răspunsuri pentru întrebări. Răspunsuri care
mai târziu vor contribui la buna noastră înțelegere.

„Să te alegi cu ceva din artă nu înseamnă doar să înveți ceva despre ea,
înseamnă și să înveți ceva despre tine însuți. Ar trebui să fim pregătiți să privim în
adâncul sufletului nostru ca răspuns la ceea ce vedem. Arta este considerată nevaloroasă
sau proastă în sine, dar bună sau rea pentru noi, în măsura în care reușește să ne

11
compenseze defectele: uitarea, pierderea speranței, căutarea demnității, dificultățile
autocunoașterii sau faptul că tânjim după dragoste.”8

Emoția în artă
Arta categoric cuprinde emoție, învățare, stăpânire și pricepere. Gândindu-mă la
perioada preistorică nu pot decât să atest faptul că acea artă a fost creată doar din simțiri.
Termenii științifici nu existau. Nu existau comparații între frumos și urât. Ei observau
spațiul ce-i înconjura, animalele, copacii, formele de relief și modelul comun al speciei lor.
Astfel, natura a devenit o oază de inspirație care îi stimula continuu pe oamenii primitivi.
Ea este responsabilă de evoluția umană și datorită ei omul primitiv a învățat cum să se
adapteze și cum să supraviețuiască.

În prezent ne concentrăm atenția asupra peisajului urban cotidian și extragem

informații mult mai complexe ce includ mult mai multe noțiuni. Emoția va fi prezentă în
continuare în mintea umană, însă probabil în timp, nu va mai ocupa un loc atât de
important, ori va fi controlată cu mult mai bine decât acum. Mă întreb ce va mai fi creat
atunci, când lucrările vor putea fi în mare parte doar informație. Posibil să fie interesant,
ori poate doar toxic, fără viață sau inexpresiv.

În urma lecturării afirmațiilor prezentate de Delacroix în cartea sa intitulată

Psihologia artei am reușit să dezvolt încă o idee de care sunt convinsă că este nu mai mult
și nici mai puțin corectă. În continuare susțin faptul că ceea ce ne îndrumă către creație este
emoția printr-o dorință necontrolată de exprimare.

Printr-un amalgam de informații Delacroix susține prin teoriile dezbătute că arta și

știința conviețuiesc în echilibru și armonie. Sau dorește să compună o definiție limpede în
ceea ce privește arta. Pentru mine cel puțin materialul a fost destul de tulbure, greu de
deslușit și de o foarte mare complexitate. Însă am reușit să extrag o frază care m-a ghidat
către dezvoltarea unei concluzii: „abilitatea tehnică explică în parte maniera artistului” 9.
Este o veritabilă idee în urma căreia mi-am permis să fac și o completare prin înlocuirea
„artistului” cu „omului”. Este de la sine înțeles că omul este definit de abilitate, de ceea ce
știe să facă și a dezvoltat mai departe. Caracterul este rezultatul acțiunilor pe care le
întreprinde și de care este atras. Ce facem în prezent sunt urmările produse de un trecut în

8
Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București Vellant, 2014
9
Henri Delacroix, Psihologia artei, ed. Meridiane București, 1983, p. 152

12
care curiozitatea a născut artiști. Iar aici îmi fac curajul de a lansa o idee care poate pare
vagă și improprie: Artiștii sunt oameni, însă nu toți oamenii sunt și artiști.

Ce este un artist? Un om creator? Nu. Omul creator este un artist curios, însă omul
ce a devenit artist este un îndrumător. Se poate să greșesc cu această afirmație poate prea
banală ori poate chiar stupid formulată. Însă asta a fost concluzia la care am ajuns după
acești ani de studenție. Artistul are rolul de a învăța, de a coordona publicul către
informația pe care a asimilat-o. Folosirea termenilor tehnici servește către realizarea unui
obiect finit plăcut vizual.

În cartea „The Psychology of contemporary art”, autorul Gregory Minissale,

dezvoltă în capitolul intitulat Emotions in art: seeing is believing?, teorii ce tratează
problema aplicabilității capacităților senzoriale în artă. Povestește despre teoria „neuronilor
oglindă” a lui Feldman, și despre cum aceștia captează și copie informațiile unor acțiuni,
gesturi, ori chiar forme. Autorul susține că la baza operelor de artă nu stau doar acești
„neuroni oglindă” și că procesul în care au fost create lucrările a implicat mai mult decât
imitarea. La baza procesului de creație sunt mai multe funcții care determină caracterul
lucrării. Rezultatul nu poate defini lucrarea decât ca fiind unică.

Tot în acest capitol, el este de acord cu ipoteza lui Freedberg prin care încuraja
integrarea unor abordări cognitive și emoționale pentru o mai bună înțelegere a artei 10.
Învățarea elefantului se face prin repetiție și asociere, călărețul este atras de noutate. Dacă
lucrarea de artă se exprimă în mod direct elefantului, are șanse mult mai mari de a putea fi
examinată și de călăreț. Altfel spus, lucrarea are nevoie de forță de atragere emoțională, fie
negativă ori pozitivă pentru a capta atenția sistemului senzorial primar. Dacă va capta
atenția elefantului, călărețul va putea să îl învețe și pe elefant dacă experiența merită
repetată sau nu. Ori dacă elefantul nu prezintă interes față de lucrare atunci nici călărețul
nu va avea ocazia unei analize.

Prin urmare, emoțiile se infiltrează în actul procesului creator și își fac simțită
prezența și după finalizarea operei de artă. Spectatorul va putea relaționa cu o lucrare de
artă întotdeauna, atât timp cât va fi prezentă emoția care îi va da viață veșnică.

10
The Psichology of Contemporary Art, Gregory Minissale, Cambridge University Press, 2015, p. 87

13
 Comportamentul estetic
Deci, nu doar obiectul creează relația estetică, ci și spectatorul ce interacționează
cu acesta. Ce comportament estetic poate fi înfăptuit pentru un obiect ce nu se afirmă la un
prim contact? Sunt de părere că prima reacție contează, atât pentru obiect cât și pentru
privitor. Dacă lucrarea nu creează interes spectatorului este foarte posibil să nu se formeze
relația privitor-obiect. Deci, așa cum susținea Kant, emoția poate fi un obstacol în fața
aprecierii căci prin acel obiect trebuie dezvoltate aptitudinile de atragere a publicului.

Chiar dacă se presupune că arta nu trebuie să funcționeze cu scopul de a declanșa

emoții, eu cred în continuare că pentru a atrage, obiectul trebuie să se facă vizibil,
stârnindu-i privitorului emoții de orice tip. Captarea atenției spectatorului poate fi indusă
de curiozitate, de ceea ce poate fi pus în relație cu prezentul. Reacțiile sunt un alt
declanșator al analizei. Fie ele negative sau pozitive, reacțiile induc privitorul spre
relaționarea cu obiectul și contextul său.

Lumea artei s-a schimbat drastic, interpretând în general formele de actualitate.

Ceea ce este prezentat în ziua de azi se axează pe comportament, emotivitate, violență,
media. Lucrări de artă sunt în mare parte compuse cu mesaje repetitive sub forme diferite.
Însă dacă design-ul nu-și poate justifica pe deplin intențiile, privitorul poate fi indus în
eroare. La o primă vedere opera de artă nu poate exprima majoritatea aspectelor impuse de
către artist, relatarea textului, mesajului, fiind cel ce stabilizează forma. Dar dacă arta se
bazează pe text în marea majoritate atunci ce mai reprezintă obiectul, imaginea
afișată? Cum se poate reprezenta obiectul pe sine? Comportamentul estetic nu
poate fi întreprins dacă relația estetică ne este prezentă, privitorul acordând dezinteres
față de obiect.

Cei ce analizează opera de artă ar trebui să caute dincolo de experiența lor și să

găsească un mod de îmbunătățire a nivelului de înțelegere raportat la inovațiile aferente
prezentului. Menirea activă presupune impulsul de a analiza și formula întrebări.
Activitatea comportamentală a omului conduce spre revoluționare. Atât arta cât și lumea
au evoluat datorită impulsului omului spre cunoaștere. Comportamentul estetic este pus în
relație cu analiza estetică ce presupune o investigație atentă a calităților apartenente
obiectului în vederea unui răspuns estetic. Răspunsul estetic este rezultatul dintre
gândurile și sentimentele produse în urma vizionării obiectului, organizate în
raport cu experiența analitică a privitorului.

14
 Jackson Pollock
Cu siguranță cine a auzit de acest artist și cunoaște lucrările sale a observat că
ceea ce era expus în galerii și muzee de artă era de fapt emoție. Jackson Pollock a avut și el
excese ce i-au adus sfârșitul prea devreme. Dependența sa pentru alcool era probabil la fel
de mare precum dependența pentru artă. Erau două dintre activitățile în care își găsea de
multe ori liniștea de care avea nevoie ca urmare a tulburărilor sale emoționale.

Din păcate Pollock nu a avut ocazia de a oferi un ultim spectacol oficial demn de
cariera sa. Poate pentru că a fost destul de confuz de-a lungul vieții, iar asta l-a îndemnat
să-și găsească un refugiu, anume, alcoolul. Un lucru este cert, nu și-a exprimat verbal
emoțiile, el făcea asta prin intermediul culorilor și a pânzei în jurul căreia se purta atât de
delicat și de atent. Lucrările sale monumentale, aș putea spune, impresionau nu doar prin
tehnică și dimensiuni ci și prin forța lor de exprimare. Pollock a pus pe pânză o parte din
el, astfel creând roluri provenite din scenariul propriei sale vieți.

“When I am in my painting, I'm not aware of what I'm doing. It is only after a sort
of "get acquainted" period that I see what I have been about. I have no fears about making
changes, destroying the image, etc., because the painting has a life of its own. […] It is
only when I lose contact with the painting that the result is a mess […] The source of my
painting is the unconscious.”11 – Jackson Pollock

Sursa lui a fost inconștientul, sau cum mai este poreclit în prezent, elefantul. Ceea
ce a făcut a fost să-și lase elefantul să „danseze” și să îi ofere libertate. O extraordinară
metodă pentru procesul creator, dar nu și pentru integrarea și conviețuirea în viața socială
curentă. Probabil Pollock a dezvoltat aceste tulburări emoționale ca urmare a unui
eveniment neplăcut provocat în perioada copilăriei. De regulă caracterul elefantului se
formează la o perioadă fragedă și vulnerabilă. Este posibil ca ceva să se fi întâmplat în
copilăria artistului, iar în urma problemelor care au traumatizat elefantul să se fi născut un
geniu al picturii dar și un instabil emoțional.

11
Când sunt în pictura mea, nu sunt conștient de ceea ce fac. Abia după o perioadă de “cunoaștere” văd
despre ce am fost. Nu mă tem să fac schimbări, să distrug imaginea etc., pentru că pictura are viață proprie.
[…] Numai când pierd contactul cu tabloul rezultatul este o mizerie. […] Sursa picturii mele este
inconștientul. – traducere personală, citat extras din Francis V. O'Connor, Jackson Pollock, The Museum of
Modern Art , 1967

15
Fig. 2 Number 6, Jackson Pollock, 1948, 57x78, ulei pe hârtie așezat pe pânză, colecție privată, fotografie realizată de
Workman studio 611 tumblr în 2013

Mulți artiști după Pollock au preluat tehnica inovatoare prin picurare. Este o
tehnică aparte ce are probabil nevoie și de un îndrumător pe măsură. În câteva dintre
schițele mele am încercat să integrez această tehnică sau chiar să compun câteva personaje
din pete controlate. Rezultatul nu m-a satisfăcut în ceea ce privește personajul, însă
integrarea tehnicii în anumite elemente mi-a bucurat privirea.

Fig. 3 Iuliana Grădinaru, Schiță, acrilic pe pânză, 24x30

16
 Tot mulțumită lui Pollock am dezvoltat o serie de lucrări cu personaje pe fundal
stropit. Conform măsurilor pe care le aplica în tehnica lui, am așezat foaia de hârtie pe
podea și am stropit-o cu diferite culori folosindu-mă de un penson cu rezervă de apă ținut
la o distanță de aproximativ un metru. În momentul în care strângeam de partea pensonului
în care era depozitată apa se forma un strop care se colora în urma contactului cu culoarea
de pe părul pensonului. Un proces distractiv de care m-am bucurat și pe care l-am repetat.
După uscare am intervenit cu câte un personaj care reprezenta de asemenea o emoție sau o
stare.

Fig. 4 Iuliana Grădinaru, Happiness, acrilic pe foaie de hârtie, Fig. 5 Iuliana Grădinaru, Stare de bine,
40x28 acrilic pe foaie de hârtie, 40x28

Wassily Kandinsky
În privința artistului de origine rusă, problemele de natură emoțională nu au fost
vizibile. Pictorul a preferat să renunțe la o carieră de succes în drept în favoarea primei sale
pasiuni. O alegere înțeleaptă pentru psihicul său. Alegerea unei cariere potrivite este
necesară unui trai sănătos. În anul 1896 pornește în căutarea cunoștințelor artei. Compune
mai multe tablouri cu influențe impresioniste, merge la Paris și face cunoștință cu

17
fauvismul și cu picturile lui Cezanne. Implicarea lui în lumea artei a fost considerabilă, nu
doar ca practică artistică ci și prin influența pe care a avut-o asupra unor instituții de artă 12

Activitatea sa artistică se prelungește până la sfârșitul vieții. Pictorul se bucură de

celebritate abia în jurul anului 1937 după mai multe reacții negative din partea criticilor.
Lucrările sale au devenit un simbol al artei abstracte și aș putea spune, un simbol al
spiritualității. În cartea sa Spiritualul în artă 1911, a reușit să dezvolte teorii cu privire la
culoare și la cum influențează aceasta stările emoționale. Artistul aduce la cunoștință faptul
că folosirea culorilor într-o operă de artă are efecte asupra ochiului însuși dar mai ales
asupra psihicului.

Lucrările sale deși nu exprimau ceva recognoscibil, trăiau prin latura emoțională
datorită culorilor și a încadrării plăcute a elementelor geometrice care ofereau minții
privitorului posibilitatea de interpretare. Ce a făcut Kandinski a fost să stimuleze mintea
prin lucrările sale. Din acest motiv ele nu au fost acceptate la început, pentru că nu se
încadrau în convențiile artei de atunci.

Culoarea reprezenta pentru pictor un mod de exprimare a emoțiilor care putea

influența reacția spectatorului prin aplicarea ei asupra unei forme geometrice regulate. De
exemplu un cerc galben tinde spre extensie și astfel se expune spectatorului, iar un cerc
albastru se restrânge în interior, relația cu spectatorul fiind una mai distantă 13. Desigur
fiecare lucrare a sa era compusă cu scopul de a acționa asupra conștientului, folosindu-se
totodată în conceperea lor și de calitățile inconștientului. Conștientul juca rolul principal în
conceperea compozițiilor, iar sentimentul era în umbra acțiunilor raționale.

„This kind of picture I call a 'Composition.' Here, reason, the conscious, the
deliberate, and the purposeful play a preponderant role. Except that I always decide in
favor of feeling rather than calculation.”14

12
Mari Pictori, viața, sursele de inspirație și opera, Wassili Kandinski, nr.101, ed. Publishing service SRL
13
Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, trad. De Florin Ionescu, Ed. A 2-a
Iași: Polirom, 2011, p. 353
14
„Acest tip de imagine îl numesc „Compoziție”. Aici, rațiunea, conștientul, deliberat și intenționat joacă un
rol preponderent. Cu excepția faptului că întotdeauna decid în favoarea sentimentului, mai degrabă decât a
calculului” – traducere personală, citat extras din Kandinsky compositions de Magdalena Dabrowski, 1995,
The Museum of Modern Art

18
 Fig. 6 Composition 8, Wassily Kandinsky, Ulei pe pânză, 1923, 140 × 201 cm, drepturi de imagine: © 2016 Artists
Rights Society (ARS), New York/ADAGP, Paris

În ceea ce privește corpul uman, Kandinsky a reușit ca prin intermediul jocurilor

de linii să transpună mișcările surprinse în fotografii ale dansatoarei Palucca (Fig.7).
Desenele imită sau chiar accentuează dinamica mișcărilor executate, ba mai mult
proporțiile și pozițiile sunt conforme cu modelul. Liniile în acest context au puterea, prin
simplitatea lor, să creeze un cadru complex și să reprezinte esența acțiunii. Libertatea cu
care pictorul a realizat aceste desene este comparabilă cu trăirea momentului în care
dansează doamna Palucca.

Fig. 7 On the Dances of Palucca," 1926, fotografii de Charlotte Rudolph.

La fel ca și artistul am încercat ca în unele schițe să mă folosesc în special de linie

în vederea reprezentării naturii umane(Fig.8). Schițele pe care le-am realizat nu dispun de
o asemenea simplitate precum cele ale pictorului. Personajele mele de regulă deformate,
susțin ideea de uman, într-o formă compusă conform lucrărilor unor sculptori moderni
precum: Henry Moore și poate chiar Pablo Picasso. Am vrut ca în aceste schițe să mă
folosesc de câteva elemente specifice lucrărilor lui Kandinsky, însă într-o manieră
personală.
19
 Liniile în acest caz, servesc în favoarea ilustrării unei figuri ce are ca scop
definirea comportamentului speciei umane. Pozițiile personajelor ilustrate au fost inspirate
din acțiuni specifice omului. Însă, comparativ cu artistul nu am păstrat poziția firească pe
care o poate executa un om. Faptul că nu am avut un model anume, mi-a lăsat libertatea de
a construi poziția după bunul meu plac, la fel ca în majoritatea lucrărilor mele.

Fig. 8 Iuliana Grădinaru, Schițe, marker pe hârtie A5

Capitolul II Structuri mentale

„A work of art is above all an adventure of the mind”15- Eugene Ionesco

15
„O operă de artă este înainte de toate o aventură a minții” – traducere personală, citat extras din The
Psychology of Art and the Evolution of the Conscious Brain, Robert L. Solso, MIT Press Cambridge,

20
 Am ales ca lucrarea mea de disertație să dețină un nume care să includă înțelesul
fizic cât și cel psihologic al lucrărilor. Mi-a fost destul de greu să găsesc un titlu care să
poată face referire la aceste două aspecte. Dat fiind faptul că structura reprezintă în sine
formatul ce constituie bazele unui proiect de tip arhitectonic, ori poate dintr-un mod de
organizare, consider că lucrărilor mele le este cuvenit să poarte această denumire. În sine
ele reprezintă structura ce susține specia umană, anume: emoțiile. De aceea am completat
conținutul titlului cu termenul mentale.

În acest capitol urmăresc să dezvălui o mică parte din această lume infinită a
minții și să structurez în câteva idei ce anume contribuie la funcționarea normală a speciei
umane. Sentimentele pe care le trăim sunt rezultatul întâmplărilor zilnice la care suntem
supuși. Aceste structuri mentale au fost concepute cu scopul de a ajuta publicul să-și poată
face o imagine despre forma sa interioară pe care o poate adopta în unele momente, în
funcție de situație.

În acest caz am profitat de expresivitatea liniei și am folosit-o ca mijloc de

reprezentare ideatică a acestor sculpturi. În funcție de lungimea, direcția, culoarea,
densitatea și așezarea ei în spațiul plastic linia va câștiga expresivitate. Poziția liniei
formulează înțelesuri ce pot fi percepute de către privitor în diferite sensuri. O linie
verticală de exemplu, are puterea de a-și exprima condiția de monumentalitate. Când
vedem o linie orizontală ne gândim probabil instant la orizont, la delimitarea dintre cer și
pământ. Linia orizontală este caracterizată ca fiind orientatoare, cea oblică inspiră către
instabilitate și acționează asupra minții umane prin efectul de mișcare. În sculpturile mele
includ linia curbă nu doar pentru a obține un aspect vizual plăcut prin utilizarea
contrastului dominant. Compun aceste lucrări având în vedere instaurarea echilibrului
dintre calitățile liniilor drepte și dinamismul și armonia liniilor curbe.

„O linie ce cuprinde o suprafață creează un obiect vizual – de exemplu, o linie

circulară creează un disc plat.”16 Liniile în cazul sculpturilor mele creează un obiect vizual
întreg compus dintr-o multitudine de elemente geometrice recognoscibile.

Massachusetts London, England

16
Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, trad. De Florin Ionescu, Ed. A 2-a
Iași: Polirom, 2011, p.

21
 Înțelegerea sinelui prin artă
„Este o idee stranie cea potrivit căreia identitatea personală și calitățile mentale
și caracterologice ar putea exista nu doar în oameni, ci și în obiecte, peisaje, vase sau
cutii. Dacă această afirmație pare ciudată este din cauza faptului că ne-am golit realitatea
vizuală a caracterului personal. Iar când simțim un fel de înrudire cu un obiect este pentru
că valorile pe care simțim că le reprezintă acel obiect sunt mai clar reprezentate în el
decât în mintea noastră.”17

O lucrare de artă poate contribui la recunoașterea propriului caracter prin

asemănarea formei sau a conținutului ei cu ceea ce simte privitorul. Când am făcut schițele
pentru lucrări m-am lăsat purtată de sentimentul pe care îl trăiam în acel moment. Iar când
am transpus schița într-o formă palpabilă am făcut-o trăind același sentiment. De aceea, cu
atât mai mult cred că un spectator se poate regăsi pe sine atunci când privește o lucrare. Ori
nu doar o lucrare, ci poate și un obiect, un cântec, o poezie, sau orice altă formă de artă
care are o încărcătură emoțională ridicată. Sentimentul pe care îl are un spectator atunci
când ia contact cu o lucrare de artă poate fi asemănător cu ceea ce a fost artistul când a
creat lucrarea.

Arthur Danto susține că interpretările sunt funcțiile care transformă obiectele în

opere de artă. Interpretările sunt căutările omului în vederea înțelegerii intenției și funcției
obiectului. Erwin Panofsky demonstrează prin exemple în acorduri cu activitățile sociale,
două metode de identificare a semnificației. Prima de tip secundar are rolul de a decoda
intenționalitatea obiectului prin asocierea sa cu cadrul istoric aferent contextului. Este un
mod în care se poate descoperi similaritatea obiectului de artă cu alte reprezentări
existente. Aceasta este relatarea semnificației interioare, cea exterioară- iconografia, ce
funcționează cu scopul de a detecta atributele lucrării ce se aseamănă cu alte reprezentări
ce pot oferii lucrării înțelesurile simbolice. Această cercetare relatează în mod subiectiv
anumite referințe ce par a se asocia cu obiectul.

Acesta este una dintre funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească arta. Credeam
asta și înainte de a descoperi cartea lui Alain de Botton și John Armstrong. Cei doi prezintă
în primul capitol șapte funcții ale artei: reamintirea, speranța, suferința, reechilibrarea,
înțelegerea de sine, creșterea, aprecierea. De aici și titlul meu pentru acest subcapitol. Însă

17
Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București Vellant, 2014, p. 47

22
eu voi vorbi despre cum mi-am înțeles sinele și cum este posibil să și-l înțeleagă și
spectatorul prin lucrările mele.

Pentru mine cea mai bună metodă a fost de a construi stările pe care le are fiecare
om. Cunoaștem fiecare emoție care este prezentă în mintea noastră, însă nu știm cum să o
controlăm sau cum să o privim. Ceea ce am vrut să fac, a fost să ofer oamenilor
posibilitatea de a-și putea vedea forma interioară, de a o analiza și de a învăța în cele din
urmă despre ea.

Animus și anima
Imaginea corpului uman în cazul acestor sculpturi nu înfățișează un gen anume.
Au înțelesuri ce pot diferi în funcție de dezvoltarea psihologică a spectatorului, care poate
presupune că în fața lui este prezentă o expunere de gen feminin ori masculin.

Carl Gustav Jung vorbește despre conceptul de Animus și Anima și le încadrează

ca fiind două arhetipuri prezente în inconștientul colectiv. Prin teoria sa Jung a propus o
imagine de ansamblu asupra gândirii noastre, respectiv asupra psihologiei noastre
definitorii. Conform spuselor sale, ceea ce ne definește viața psihologică este rezultatul din
urma intersectării eului nostru cu realitatea. Prin urmare, dezvoltarea arhetipurilor noastre
vor fi rezultatul expunerii noastre în spațiul real.

Termenul de Animus este descris de către Jung ca fiind energia masculină

existentă în psihicul feminin, iar Anima reprezintă latura feminină întrupată în psihicul
bărbaților. Aceste arhetipuri sunt prezente și se dezvoltă încă din perioada copilăriei în
funcție de reprezentarea arhetipului ideal pe care îl observă copilul. În perioada adultă vor
putea fi mai bine definite în funcție de conștientizarea lor. Un bărbat de exemplu va putea
integra în eul său trăsăturile genului opus (empatie, sensibilitate, nesiguranță etc.). Astfel,
după spusele lui Jung se creează un echilibru ideal în funcționarea relațiilor de cuplu și
conviețuirea dintre bărbat și femeie în societate.

În unele sculpturi personale este prezentă mai multă energie feminină respectiv
masculină, în funcție de emoțiile caracteristice acțiunilor de zi cu zi.

Luptă sau fugi

Deși omul poate exprima verbal ceea ce simte nu o face, ori preferă să înfățișeze o
parte din sentimente tot prin intermediul limbajului corporal. Reacțiile nonverbale sunt
23
rezultatul necontrolat al elefantului. Aș putea exemplifica cele spuse printr-o situație tipică
de descărcare necontrolată a emoțiilor.

Când o persoană cu care colaborăm face ori spune ceva nepotrivit, elefantul poate
prelua informația ca fiind amenințătoare. În acel moment situația poate deveni stresantă și
se activează modul de luptă sau fugi. Atunci regiunile primitive ale creierului eliberează
cortizol (substanța produsă de creier care este cauza anxietății și a agitației). În cazul în
care se activează modul de luptă reacția imediată poate fi verbală, ori fizică cu un impact
negativ care poate genera stare de confuzie ori agitație asupra interlocutorului. Cu alte
cuvinte, momentul în care reacționăm negativ într-o situație stresantă este rezultatul
imediat produs de elefantul scăpat de sub controlul călărețului.

O altă acțiune ce poate fi aplicată într-un moment amenințător este fuga. În

preistorie era folosită pentru supraviețuire, în zilele de azi nu am mai putea aplica o astfel
de reacție imediată în cazul în care simțim amenințare. Să luăm în considerare exemplul de
mai sus, dacă reacția s-ar desfășura la fel ca acum câteva milioane de ani ar fi puțin cam
exagerată. Fuga fizică în cazul acesta nu este o opțiune. Retragerea într-un alt spațiu este o
altă soluție dacă ne simțim amenințați și nu vrem să fim implicați într-un conflict direct.

În lucrarea de mai jos, este reprezentat acest mod de care beneficiază elefantul.
Este întocmai unei imagini primitive a omului în momentul decisiv în care trebuie să
aleagă dacă fuge sau își riscă viața luptând. Forma incomparabilă cu cea umană este
rezultatul îmbinării elementelor caracteristice tipurilor primitive, reptilian și limbic. Mai
exact componente care pot face trimitere către un corp reptilian și poziția specifică unui
corp animal. Prin urmare este o provocare pentru un privitor să recunoască construcția
figurii umane.

Poziția aparține unui animal devenit pradă în urma contactului cu oponentul său.
Corpul este stabil, iar membrul superior stâng adoptă forma unei gheare alungite către față,
ceea ce indică posibila acțiune de a lupta. Capul însă, indică privitorului faptul că
personajul privește în spate în căutarea unei soluții de a fugi din fața pericolului. Poziția
este pusă în valoare de contrastul produs dintre starea de siguranță a unui atacator și cea de
nesiguranță a unei prăzi.

24
Fig. 9 Iuliana Grădinaru, Luptă sau fugi, vedere laterală, paie de plastic îmbinate la cald, 107x350x120cm, fotografie
realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

Cu alte cuvinte, aceasta este forma interioară pe care nu o vedem dar pe care o
adoptăm în situații stresante sau de criză, în care se activează sistemul simpatic. Am vrut
ca prin lucrările mele să aduc la cunoștință spectatorului ce formă se poate naște în mintea
lui în funcție de situație. Călărețul și elefantul sunt responsabili de luarea deciziilor și
depinde de cât de bine sunt antrenați pentru un rezultat cât mai echilibrat.

Fig. 10 Iuliana Grădinaru, Luptă sau fugi, vedere semi-laterală, paie de plastic îmbinate la cald, 107x350x120cm,
fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

Neputință
Luptă sau fugi este a doua lucrare de tip construcții mentale. În introducere am
dezvăluit procesul în care mă aflam de multe ori în timpul lucrului. În anul 2019, pe când

25
trebuia să-mi scriu lucrarea de licență a luat formă lucrarea Neputință, imediat după și-a
făcut apariția Luptă sau fugi. Sunt etape ale procesului în care mă aflam în acea perioadă în
care eliberarea hormonilor de stres era la ordinea zilei. Asta înseamnă că în pandemie am
trăit ca majoritatea oamenilor stres și anxietate. Sentimentul de neputință era clar dezvoltat
în urma încercărilor de a scrie lucrarea pe cât de bine posibil.

Recent am aflat câteva lucruri despre rușine și despre cum ea ne oprește de multe
ori din realizarea unui obiectiv făcându-ne să ne simțim inferiori ori incapabili 18.
Sentimentul de rușine mă împiedica să întocmesc lucrarea într-un timp optim. Mă oprea de
multe ori întrebarea „oare e bine?”, ceea ce ducea la abandonarea proiectului pentru câteva
minute sau ore. Perfecționismul de asemenea îmi impunea faptul că materialul trebuie să
fie bine pus la punct pentru că risc să nu fiu validată ca și student care a terminat studiile
de licență. Prin urmare sentimentul de neputință m-a copleșit. Ai trăit vreodată o astfel de
experiență? Să crezi că nu poți duce la capăt o sarcină, să fii stresat iar sistemul simpatic să
inunde întregul sistem nervos de hormoni de stres?

Fig. 11 Iuliana Grădinaru, Neputință, bețe de frigărui, Fig. 12 Iuliana Grădinaru, Neputință, crengi legate cu
39,5x14x21 cm, fotografie realizată personal sfoară vopsită, 254x90x145 cm, fotografie realizată
personal

În cazul meu mâna dreaptă este cea cu care operez cele mai multe acțiuni.
Neputința este efectul rezultat după o serie de obiective irealizabile din punct de vedere
personal. Faptul că mâna dreaptă a personajului ilustrat în imaginea atașată mai sus este
18
Mind architect, Sezonul 6, episodul 2, Rușinea, emoția care te face să te ascunzi în spatele cortinei

26
ancorată de o greutate (în cazul meu frica de nereușită, rușinea) indică incapabilitatea sa de
a duce o acțiune la bun sfârșit. Să zicem astfel că mâna sa nu mai există, că și-a pierdut
funcția. Este un scenariu tragic de pierdere irecuperabilă a unui membru superior, în urma
căruia te simți incapabil de a îndeplini anumite sarcini care necesitau două mâini. În cazul
funcțiilor mentale, mâna poate fi recuperată în momentul activării sistemului nervos
parasimpatic(responsabil de procesul de vindecare). Prin urmare, ne putem continua
activitatea în momentul în care ajungem să fim conștienți de faptul că suntem copleșiți și
că trebuie să rezolvăm problema care blochează productivitatea.

Asemeni lucrării Luptă sau fugi am inclus elemente de tip animal care, din nou, au
scopul de a evidenția latura primitivă regăsită și în funcțiile corticale ale animalelor. De
data aceasta însă, personajul stă în picioare adoptând o poziție rigidă prin care dorește să-și
mascheze vulnerabilitatea.

Conflict
Cu siguranță fiecare dintre noi a avut ocazia de a fi implicat într-un conflict sau
poate chiar a generat unul. Conflictele de cele mai multe ori iau naștere în urma pierderii
controlului elefantului. Am putea spune că și călărețul și elefantul sunt în conflict de multe
ori. Pentru că fiecare vrea să preia controlul acțiunii și să rezolve problema așa cum știe
mai bine. Ce se întâmplă dacă elefantul preia controlul? Ei bine rezultatul poate conduce
ori către o luptă fizică sau un răspuns agresiv ori către o retragere imediată din calea
pericolului. În cazul în care călărețul are control deplin, conflictul poate fi evitat ori poate
chiar încheiat pe cale diplomatică.

Lucrarea Conflict (fig.13) îi are ca protagoniști pe furie și teamă sau de asemenea

ar putea fi călărețul și elefantul. Ca în orice conflict fiecare om poate adopta un
comportament în funcție de reacția imediată a elefantului. În momentul în care se activează
modul de luptă sau fugi elefantul poate colabora cu călărețul ori poate acționa de unul
singur. De regulă într-un conflict se regăsesc aceste două emoții, de aceea am dorit să creez
o astfel de compoziție cu ele. Aceste două emoții fac parte din sistemul limbic, prin urmare
au aceeași casă. Ambele sunt energii defensive, iar reacțiile noastre depind de cât de
puternice sunt într-o situație pe care noi o percepem ca fiind amenințătoare. Și desigur
ambele sunt emoții puternice și primitive care se regăsesc și la mamifere.
27
 Pentru că se regăsesc și la mamifere am optat din nou pentru o reprezentare în
care am introdus mai multe elemente de tip animal. Furie, este personajul care înaintează
impunător către Frică. În această compoziție avem și o relație de tip cauză-efect între
personaje, frica apare în momentul în care își face simțită prezența amenințarea, în acest
caz fiind furia.

Fiind în timpul sesiunii, probabil în momentul în care am compus această lucrare

trăiam stres și anxietate. Îmi era teamă pentru că trăiam cu impresia că dacă nu voi termina
toate temele voi fi nevoită să mă prezint în sesiunea de restanțe. Acest sentiment a dus
către acumularea de stres, iar în orice moment pe care îl percepeam ca fiind deranjant
ajungeam să mă înfurii.

Anul acesta am reușit să aduc această lucrare la o dimensiune de patru ori mai
mare față de schița din bețe de frigărui. Am folosit paie de plastic roșii pentru Furie și paie
de plastic albastre pentru Frică. În mod normal culoarea mov este mai reprezentativă
pentru emoția frică, dar pentru că am fost limitată de culorile din pachetul de paie am decis
că cea mai bună culoare care poate fi în contrast cu căldura roșului ar fi recele paielor
albastre. În ceea ce privește culorile personajelor, m-am inspirat din filmul Inside Out, în
care emoțiile din mintea lui Riley (personajul principal), aveau o culoare. Furie era roșie,
iar teamă era mov, cea albastră era tristețea, dezgustul era verde, iar bucuria era galben
strălucitor.

Fig. 13 Iuliana Grădinaru, Conflict, bețe de frigărui, 80x66,5x26 cm

Pozițiile lor sunt inspirate din lucrarea lui Umberto Boccioni, Unique Forms of
Continuity in Space. La fel ca mulți sculptori moderni am preferat să renunț la mâini în
favoare evidențierii pozițiilor dinamice. În vederea construirii corpurilor am apelat la

28
elemente recognoscibile a mai multor animale. Cum ar fi elefant, cal, struț, feline sălbatice
și poate au mai fost și altele pe care încă nu le conștientizez.

Fig. 14 Iuliana Grădinaru, Element din Conflict, paie de plastic roșii, 243x82x105cm

Fig. 15 Iuliana Grădinaru, Element din Conflict, paie de plastic albastre, 250x100x150cm

29
 Love
Este un subiect care necesită mult mai mult studiu, însă voi încerca să punctez
câteva idei cheie care să susțină această emoție. Iubirea este emoția pentru care lucrează
atât elefantul cât și călărețul. Încă de când se naște, copilul se atașează de sânul mamei,
care îi oferă hrana de care are nevoie. Pentru că noul născut este vulnerabil, simte nevoia
de a fi îngrijit, de a fi iubit și ajutat să crească. Acelea sunt momentele în care copilul se
atașează de figura îngrijitorului său (de regulă părinții). Stilul de atașament se formează în
perioada aceasta, de vulnerabilitate a copilului, în care învață să aibă încredere că este
protejat prin dragostea necondiționată a figurilor de atașament.

Viitorul adult își va forma caracterul în funcție de stilul de atașament dezvoltat în

copilărie. Va fi deschis și se va bucura de relații de lungă durată în funcție de starea de
siguranță pe care a avut-o în copilărie. Dacă a fost separat de părinte ori nu a avut parte de
atenție în momentele în care simțea nevoia de siguranță, atunci este posibil ca sistemul său
de atașament să fie unul nesigur.19

Prin lucrarea Love (Fig.16) mi-am dorit să ilustrez relația dintre o persoană și
figura sa de atașament. Personajul este clar vizibil, într-o poziție prin care se vede a fi calm
și interesat de forma pe care o ține cu mâna dreaptă. O formă care reprezintă figura de care
s-a atașat. Un început înduioșător de iubire sinceră și necondiționată între două ființe.
Forma de pe mâna lui semnifică un nou început, o formă de iubire care are să prindă
contur.

Culoarea personajului este nepotrivită pentru emoția pe care o înfățișează. Când

m-am decis să îl construiesc nu aveam decât paie verzi, iar atunci nu am văzut să fie o
problemă. Însă când am realizat că sentimentul pe care l-am înfățișat nu poartă culoarea
potrivită m-am decis să refac lucrarea în format digital și să înlocuiesc culoarea (Fig.17).
Totodată am făcut și un exercițiu de imaginație prin amplasarea lucrării în spațiul
Trocadéro Gardens din Paris.

19
Ipoteza fericirii: armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, Jonathan Haidt, trad. din engleză
de Simona Drelciuc – București, Humanitas 2020, Capitolul 6 Iubirea și atașamentele

30
Fig. 16 Iuliana Grădinaru, Love, Paie de plastic verzi și roșii, lemn, sârmă zincată, 160x 40x72 cm

Fig. 17 Iuliana Grădinaru, Amplasarea proiectului digital Love

31
 Capitolul III Inside all
În iarna acestui an am avut plăcerea de a organiza prima expoziție personală în
care am înfățișat poveștile unor personaje de tip inside. Expoziția Inside all a avut scopul
de a provoca spectatorii să răspundă unor întrebări de tip existențial. Prin acest proiect am
dorit să ilustrez în tridimensional ființa umană în relație cu spațiul în care s-a acomodat.
Personajele sunt așezate printre un ansamblu de prisme patrulatere care însumează lucrarea
numită Constructions.

Titlul expoziției a avut sarcina de a cuprinde toate lucrările și de a transmite o

bună parte din semnificația lor. Probabil voi folosi cuvântul Inside și în proiectele ce vor
urma pentru că prin acest cuvânt evidențiez întocmai jumătate din ceea ce reprezintă
lucrările mele.

Prin expoziția Inside all mi-am propus să arăt publicului dintr-o altă perspectivă
un fragment din realitatea psihicului uman. Personajele sunt ilustrații ale interiorului ce
definește ființa umană contemporană și acțiunile ei. Sunt rezultatul întâlnirilor cu diferiți
oameni din urma cărora am putut extrage câteva informații din natura lor caracteristică.

Tehnic vorbind, în această expoziție fiecare lucrare s-a pus în valoare prin
prezența și reprezentarea ei. Prin privirea unei lucrări spectatorul a avut ocazia să vadă
prezența tuturor lucrărilor și publicului prezent. Prin urmare ceea ce a fost expus a
contribuit la vizualizarea unei alte expoziții în care publicul a obținut rolul secundar.

32
 Constructions

Fig. 18 Iuliana Grădinaru, Elemente din ansamblul Constructions, paie de plastic, dimensiuni diferite, fotografie
realizată de către Vlad în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

Constructions este un ansamblu de lucrări pe care l-am creat cu scopul de a

integra structurile umane în peisajul cotidian prezent. La fel ca și în cazul personajelor,
principalul model pe care l-am urmat în vederea realizării acestor construcții a fost extras
din lucrările artistului Sol LeWitt cât și din principiile pe care le urmărește. Prin seria sa de
structuri ABCD artistul a descoperit complexitatea pe care o aveau corpurile deschise
așezate laolaltă și cum o aglomerație care pare deranjantă poate deveni atrăgătoare.

În cazul construcțiilor mele culorile folosite joacă un rol important în delimitarea

corpului geometric. Comparativ cu LeWitt aceste corpuri sunt de diferite mărimi și se
intersectează cu scopul de a crea imaginea unei clădiri. Aglomerația în acest caz este cu
mult mai mare și datorită culorilor folosite. În momentul în care aceste corpuri sunt grupate
unul lângă altul ceea ce se mai poate deduce din aglomerație sunt verticalele și orizontalele
colorate.

33
 Anima

Fig. 19 Iuliana Grădinaru, Anima, paie de plastic, 102x42x40, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul
expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

„Anima nu este un concept abstract, ci unul empiric căruia forma pe care o

îmbracă îi este inerentă, neputând fi prezentat altfel decât prin fenomenologia sa
specifică.”20 Acest concept prezentat de Carl Jung mi-a fost sursă de inspirație în
denumirea acestei lucrări care la început reprezenta doar imaginea unei femei. Însă când i-
am oferit acest titlu a căpătat un alt înțeles: acela de energie feminină.

20
Carl Gustav Jung, Opere complete 1 Arhetipurile și inconștientul colectiv, trad.: Dana Verescu, Vasile Dem.
Zamfirescu – București: Editura Trei, 2003, p.72

34
 Where I am?

Fig. 20 Iuliana Grădinaru, Where I am? paie de plastic colorate pe placaj de lemn, 135x135cm, fotografie realizată de
către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

Când am denumit această lucrare încercam să mă hotărăsc dacă este mai potrivit
un titlu precum „Scindare” sau „Divizare”. Mintea este un tărâm care nu este pe deplin
deslușit, plină de ambiții și obiective pe care le urmează în scopul evoluției sale. Prin
urmare, există și momente de confuzie printre obiectivele pe care le urmăm. Și pentru că
mințile noastre sunt divizate alegerile acelor sisteme decizionale pot să difere. In minte
sunt desfășurate operațiuni de căutare a unor răspunsuri care să clarifice situațiile cu are se
confruntă omul. Ne putem rătăci în această căutare profundă, printre mai multe rute ce pot
fi urmate, alegerea uneia greșite sau mai puțin potrivite va servi învățării noastre și ne va
ghida către reușită.

35
 Work, Win, Lose, Repair, Work...

Fig. 21 Iuliana Grădinaru, Work, Win, Lose, Repair, Work… , Paie de plastic negre, vedere semi-laterală,
228x140x170cm, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte
Iași

Inspirată de seria de lucrări, Spiders a artistei Louise Bourgeois, am început cu

entuziasm proiectul pentru cea mai impresionantă structură din categoria Inside. Artista de
origine franceză a dezvăluit că prin aceste opere de artă ce reprezintă corpuri de păianjeni,
aduce un omagiu mamei sale considerată un erou care a reușit să mențină echilibrul în
familia sa. Asemănarea dintre mama și păianjen este acțiunea repetitivă de reconstrucție.
Întocmai unui păianjen mama artistei se îngrijea cu delicatețe și subtilitate de pânza
familiei ei, care suferea modificări în urma acțiunilor figurii paterne.

Prin titlul lucrării mele se înțelege ideea procesului repetitiv prin care trăiește
omul. Asemenea vieții unui păianjen care muncește continuu cu atenție și multă răbdare
pentru a avea rezultate, își duce și omul viața. Într-un proces continuu de muncă, prin care
câștigă dar și pierde, apoi repară ce i-a fost stricat și din nou muncește...

36
 Ioana

Fig. 22 Iuliana Grădinaru, Ioana, paie de plastic, 198x84,5x10 cm, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul
expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

37
 Face profile

Fig. 23 Iuliana Grădinaru, Face profile. paie de plastic colorate pe placaj, 67.5x65 cm, fotografie realizată de către
Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

38
 Inside perfect

Fig. 24 Iuliana Grădinaru, Inside perfect, metal, 261x56x85 cm, fotografie realizată de către Vlad în cadrul expoziției
Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

39
 Contemplation

Fig. 25 Iuliana Grădinaru, Contemplation, paie de plastic colorate, vedere din față 131x92x57 cm, fotografie realizată
de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași

40
 Capitolul IV Principiile structurilor
În capitolul de față am intenția de a dezbate mai mult partea tehnică ce a dus la
elaborarea acestor structuri. Voi aborda aici câteva nume din istoria artei moderne cărora le
sunt recunoscătoare pentru că au servit la schimbarea artei și implementarea noutății în
sculptură. Desigur aceste nume au avut o influență majoră asupra mea în ceea privește
activitatea pe care o desfășor. Interacțiunea cu operele de artă modernă mi-a oferit ocazia
de a-mi forma noi percepții asupra conceperii unor compoziții cu un grad mai mare de
complexitate și de asemenea m-a condus către dorința de a cerceta psihologia și importanța
ei în lumea artei.

Henry Moore
Opera lui Henry Moore a fost pentru mine punctul central de pornire în vederea
conceperii personajelor din paie. Pe când elaboram teza pentru susținerea examenului de
licență, mi-am concentrat atenția îndeosebi pe practica sa artistică și conceptele sale asupra
umanului. Consider că artistul britanic este unul dintre geniile reprezentative ale secolului
XX, care a contribuit la construirea măreții arte moderne. Alături de el a fost o altă
personalitate puternică ce avea viziuni asemănătoare. Barbara Hepworth l-a întâlnit pe
Moore în timpul studenției pe când se anunța o frumoasă colaborare care avea să
prevestească schimbări asupra obiectului de artă tridimensional.

Cei doi au pornit în aventura căutării relației armonioase dintre spațiul plin și cel
gol la începutul anilor ’30 după întâlnirea cu spațiul artistic din Paris. În acel timp
Hepworth s-a concentrat asupra sculpturii abstracte, iar Moore a dezvoltat posibilitatea
integrării golurilor în realizarea figurii umane. Reprezentarea corpului uman în sculptura
artistului capătă noi înțelesuri ce oglindesc sensibilitatea frumusețea interioară a ființei
umane.

„Henry Moore împreună cu artiști de tipul său consideră că în spatele aparițiilor

lucrărilor există un fel de esență spirituală21”, ce poate fi descoperită în formele ce exprimă
forța naturală a vieții. Descoperirea acestei idei a dus la prima mea schiță ce reprezenta
această esență definitorie a ființei umane. Desenul avea o parte din Moore, în el se putea
21
Jack Burnham, Beyond Modern Sculpture, George Braziller New York, p. 73

41
deduce ușor influența ce-i stă la bază. Însă nu avea goluri și nici acea vigurozitate a liniilor
și nici vitalitatea reprezentării corpului uman. Era cu mult mai geometrizat și desigur plat
pentru că nu-mi puteam imagina cum va arăta în tridimensional. Aceeași problemă o am și
în prezent. Dacă aș oferi altcuiva o schiță pe care să trebuiască să o transpună conform
structurilor mele probabil că nu ar înțelege nimic din ceea ce are de făcut.

Marcel Duchamp și paiele de plastic

Schimbarea funcției obiectului într-o lucrare de tip ready-made sau modificarea
aspectului fizic în vederea compunerii obiectului de artă. Această practică le la începutul
secolului XX a dus la noi perspective asupra artei. Chiar și Picasso, Braque și Schwitters s-
au folosit de obiecte scoase din folosință pentru a compune opere de artă 22. Dar ce a făcut
ca Duchamp să fie cunoscut drept părintele dadaismului a fost acea sculptură intitulată
Fountain (1917), care de fapt era un pisoar absolut funcțional. A folosit obiectul finit căruia
i-a schimbat funcția, propunându-l astfel ca obiect de artă. Obiceiul este oprit, pisoarul nu
mai poate fi utilizat în mod tradițional, este scos din context și un alt nume, însă poate fi
privit ca idee revoluționară a artei.

Înainte de această lovitură asupra artei și societății care privea mult prea în serios
arta, Duchamp a mai creat jocuri asemănătoare prin care elibera obiectele de scopurile
funcționale. Bicycle Wheel (1913) este probabil generatorul ideii de ready-made. În cazul
acesta însă, artistul s-a folosit de obiecte pentru compunerea unei opere de artă, practic a
făcut un ready-made preparat. Roata de bicicletă montată pe un taburet a fost o veritabilă
cale de acces către schimbarea mentalității omului modern.

În cazul sculpturilor din paie de plastic, pot spune că am aplicat formulele

specifice ready-made-ului preparat. Am păstrat forma paielor de plastic și le-am schimbat
utilitatea prin contextul oferit și îmbinarea lor. Comparativ cu alte lucrări din această
categorie paiele au un nivel mai mare de atractivitate estetică ce oferă un aspect vizual
plăcut.

22
Will Gompertz, O istorie a artei moderne: tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani, trad. de Daniela
Magiaru – Iași Polirom, 2014, p.209

42
 Utilizarea și utilitatea contrastului
În cele mai multe cursuri din acești doi ani de master profesorul Ilie Bostan mi-a
vorbit despre contrast și despre rolul său vital în compoziție. Voi dezbate câteva idei care
se încadrează în compoziția lucrărilor personale despre contrastul dominant (evidențierea
unor elemente ce domină de câteva elemente opozante – mare- mic, cald- rece, linie curbă-
linie dreaptă), contrastul încărcat-aerat („are importantul rol de a elimina din compoziție
monotonia și fărâmițarea”23) și contrastul generat de forma și poziția liniei.

În reprezentarea acestor lucrări nu a fost o întâmplare faptul că am folosit linia ca

mijloc de reprezentare. Am considerat că cea mai potrivită formă în care pot ilustra aceste
personaje este prin intermediul unei metode caracteristice schematizării obiectului finit.
Linia în acest context servește la definirea și susținerea a ceea ce este existent. În cazul
clădirilor din prezent ceea ce le ajută să existe este structura metalică ce le oferă rezistență.
După cum bine am învățat în acești ani universitari, unele lucrări înainte de a fi modelate
necesită armături pentru a evita un nefericit incident în care modelajul să sfârșească pe
podea. După cum am menționat în introducere, am botezat la un moment dat aceste lucrări
cu numele de armături.

Ideea a început de la conceperea unei armături pentru compoziția pe care urma să

o prezint în cadrul lucrării de licență. În acel moment am văzut că de fapt structura
metalică pe care am făcut-o era linie. În timpul pandemiei am dezvoltat acest subiect prin
crearea primei lucrări de tip armătură.

Dezvoltând lucrări ce au în componență desfășurarea liniei pe orizontală și

verticală și într-o mai mică parte linia curbă a rezultat evidențierea compoziției prin
contrastul dominant dintre drept și curb și contrastul generat de forma și poziția liniei.
Diferențele caracteristice acestor linii, sunt bine puse în relație pentru dezvoltarea
armonioasă a lucrării de artă. Contrastul încărcat-aerat provine în acest caz din folosirea
unor sume de linii îmbinate care devin un obiect întreg ușor identificabil și vizibil în spațiu.

23
Ilie Bostan, Contrastul dominant în compoziția desenului, ed. Artes Iași, 2007, p. 60

43
 Concluzie
Parcurgerea noțiunilor psihologiei sociale și neuroștiinței în paralel cu pasiunea
pentru care mă dedic de aproape un deceniu mi-a oferit ocazia de a putea tolera și accepta
cu mai multă înțelegere unele prezențe negative din viața mea și de a-mi dezvolta
percepțiile asupra artei și rolului ei în societate. Călărețul și elefantul din noi se vor opune
unul împotriva altuia și de acum încolo, însă momentele în care colaborează sunt cu
siguranță cele care definesc cu adevărat ființa umană contemporană. Controlarea
impulsurilor, empatia sau orice competență fundamentală din dotarea elefantului sunt
necesare unui trai sănătos și cât mai prosper.

Probabil cu timpul societatea va deveni din ce în ce mai conștientă de rolul vital al

învățării despre sine. Fiecare om are nevoie să fie ghidat către cunoaștere, iar acest lucru
cred că poate fi realizat și prin intermediul artei. Arta poate fi un mijloc de cunoaștere a
realității prin descoperirile făcute și promovate de către artist. Interpretările sunt căutările
omului în vederea înțelegerii intenției și funcției obiectului de artă.

Simțul artistic va fi prezent întotdeauna în abilitățile primare ale omului. Artele de

orice tip stimulează călărețul atras de noutate și învățare. Educarea acestor două structuri
existente în creierul uman va face posibilă dezvoltarea unei vieți ideale timpurilor noastre,
în care conflictele vor putea fi reduse semnificativ. Sunt convinsă că artiștii pot contribui
cu imagini care să atragă sistemele decizionale din creierul nostru și să le îndrume spre
cunoaștere. Obiectul de artă are rolul totodată de a-l face pe spectator să conștientizeze
unele probleme existente.

Sublinierea prin obiectul de artă a acțiunilor negative făcute de om probabil va

naște tot mai multă critică și descurajare în rândul oamenilor. Ori va semnala publicului
problemele existente, însă fără un scop educativ, care să ducă la conviețuirea mai bună
dintre oameni. Presiunea asupra statului, sau sublinierea întâmplărilor negative prin artă,
vor naște în mintea umană mai multă competitivitate toxică, frustrare, anxietate și nu vor
contribui la o mai bună funcționare. În prezent omul este într-o goană continuă în căutarea
dreptății, a libertății, a statutului social și uită să se caute pe sine, ceea ce din păcate într-un
final îi va aduce cel mai probabil mai multă nefericire și nemulțumire. De aceea cred cu
tărie că avem mare nevoie să parcurgem un drum anevoios către compasiune prin care să
ne cunoaștem sinele și într-un final să provocăm începerea unei noi ere.

44
 Bibliografie
1. Ilie Bostan, Contrastul dominant în compoziția desenului, ed. Artes Iași, 2007
2. Will Gompertz, O istorie a artei moderne: tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani,
trad. de Daniela Magiaru – Iași Polirom, 2014
3. Jack Burnham, Beyond Modern Sculpture, George Braziller New York
4. Carl Gustav Jung, Opere complete 1 Arhetipurile și inconștientul colectiv, trad.: Dana
Verescu, Vasile Dem. Zamfirescu – București: Editura Trei, 2003
5. Ipoteza fericirii: armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, Jonathan Haidt,
trad. din engleză de Simona Drelciuc – București, Humanitas 2020
6. Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București
Vellant, 2014

7. The Psychology of Art and the Evolution of the Conscious Brain, Robert L. Solso, MIT
Press Cambridge, Massachusetts London, England
8. Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, trad. De Florin
Ionescu, Ed. A 2-a Iași: Polirom, 2011
9. Mari Pictori, viața, sursele de inspirație și opera, Wassili Kandinski, nr.101, ed. Publishing
service SRL

10. Francis V. O'Connor, Jackson Pollock, The Museum of Modern Art , 1967
11. Magdalena Dabrowski, Kandinsky compositions, 1995, The Museum of Modern Art
12. Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și
integrare, ediția a 2-a, trad. Marilena Constantinescu – ed. Herald București, 2021
13. Sigmund Freud, Psihologia colectivă și analiza eului, ed. Mediarex 1995

14. Hans Warner Holzwarth, Jean Michel Basquiat and the art of Storytelling, ed. Taschen
2018
15. Paul Gilbert, Compasiunea și mintea umană, trad. de Ioana Pătrășcanu- București Curtea
Veche, 2020
16. Sam Phillips, Understanding Modern Art,, Herbert Press
17. Constantin Prut, Dicționar de Artă Modernă, ed. Albatros, București 1982
18. Rod Judkins, Arta gândirii creative, trad. George Chiriță: București: ed. Vellant, 2018
19. Ross King, Art: The Definitive Visual Guide, ed. Hardcover, 2018

Surse web
https://www.tate.org.uk
https://www.moma.org
https://www.youtube.com/c/MindArchitect

45
46