Lucrare de Disertatie - Structuri Mentale
Lucrare de Disertatie - Structuri Mentale
Lucrare de Disertatie - Structuri Mentale
Lucrare de disertație
Structuri mentale
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Ilie Bostan
Absolvent:
Grădinaru Iuliana Gabriela
Iași 2022
Cuprins
Bine ai venit! 1
Introducere 3
Capitolul I Cine suntem? – Scurtă analiză asupra sinelui 6
Despre sine 7
Suntem Emoții 9
Emoția în artă 11
Comportamentul estetic 13
Jackson Pollock 14
Wassily Kandinsky 17
Capitolul II Structuri mentale 21
Înțelegerea sinelui prin artă 22
Animus și anima 23
Luptă sau fugi 24
Neputință 26
Conflict 27
Love 30
Capitolul III Inside all 32
Constructions 33
Anima 34
Where I am? 35
Work, Win, Lose, Repair, Work... 36
Ioana 37
Face profile 38
Inside perfect 39
Contemplation 40
Capitolul IV Principiile structurilor 41
Henry Moore 41
Marcel Duchamp și paiele de plastic 42
Utilizarea și utilitatea contrastului 43
Concluzie 44
Bibliografie 45
Bine ai venit!
Am dorit ca începutul acestei lucrări să fie o modalitate mai prietenoasă de
introducere în ceea ce urmează. Această formă de întâmpinare face parte din categoria
saluturilor pozitive care se utilizează la momentul sosirii unei persoane pe care îți face
plăcere să o ai aproape și pentru care te bucuri că a ajuns cu bine la destinație.
Trăim în vremuri mult mai liniștite comparativ cu cele de acum o sută de ani, în
care violența fizică și conflictele armate erau în desfășurare. Cu toate astea suntem din ce
în ce mai dezbinați și mai neîncrezători. Aș vrea să ne putem dezgoli de această
neîncredere rezultată din fricile noastre și să putem conviețui într-un mod mai pașnic și mai
prosper. Însă acest fapt nu este posibil până ce nu vom ști să acordăm mai multă atenție
învățării despre sine.
Nu doar eu sunt de această părere, Daniel Siegel, spune în cartea sa, Neuroștiința
Fericirii, un lucru asemănător. „Avem nevoie disperată de un nou mod de a fi- de a fi în
noi înșine, în școlile noastre și în societatea noastră. Cultura noastră modernă a evoluat
în ultimul timp într-o direcție care a creat o lume plină de frământări, plină de persoane
care suferă de alienare, plină de școli care nu mai reușesc să inspire și să se conecteze cu
elevii, pe scurt, o societate lipsită de o busolă morală care să ajute la clarificarea modului
în care putem avansa în cadrul comunității noastre globale.”1
1
Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și integrare, ediția a
2-a, trad. Marilena Constantinescu – ed. Herald București, 2021, p. 13
1
În prezent, îmi educ emoțiile care în trecut dictau asupra minții mele. Acum
scopul meu este de a te face să te cunoști prin lucrările și informațiile pe care ți le pun la
dispoziție. Te invit să facem cunoștință.
2
Introducere
Inovațiile pe care le aduce știința din prezent mi-au captat atenția și m-au făcut să
integrez noțiunile cercetătorilor în lucrările mele. Prin urmare, pe parcursul acestei teze se
vor regăsi câte o imagine cu sculpturi ce ilustrează în tridimensional natura umană și
mecanismele mentale ale omului. Tehnicile și teoriile ce corespund specialității le vei afla
după ce vei cunoaște contextul și semnificațiile acestor lucrări. Prioritatea mea este de a te
cuprinde și de a te face să vizualizezi imaginea ta interioară.
Omul este, cu certitudine cel mai mare mister al acestei lumi. Încă de când și-a
dezvoltat partea rațională a încercat să se autodefinească. Suntem într-o continuă căutare a
sinelui, însă foarte mulți dintre noi nu reușim să ne înțelegem în unele momente acțiunile
noaste. Oare de ce? Pe întregul parcurs al masteratului am dezvoltat pasiunea pentru
psihologie socială tocmai din acest motiv. Am dorit să aflu ce ne controlează acțiunile
nejustificate pe care ajungem să le conștientizăm și să le analizăm retroactiv. Câteva dintre
răspunsuri le-am aflat de la Jonathan Haidt, specialist în psihologie care prezintă în cartea
sa Ipoteza fericirii învățături prin care încearcă să scoată la suprafață o parte din
enigmatica viață socială a omului, mai exact sentimentele morale și moralitatea 2.
2
Jonathan Haidt, Ipoteza fericirii, ed. Humanitas București 2020
3
funcționalității omului. Voi încerca să îmbin anumite soluții pe care ni le oferă neuroștiința
și psihologia și voi evidenția anumite formule de bază prin construcțiile și desenele
realizate de mine.
Totodată voi face trimiteri către filmul Inside out, produs de studiourile Pixar și
regizat de Pete Docter . Un film de animație extraordinar care are rolul de a învăța copiii că
emoțiile prezente în mintea noastră pot fi scăpate de sub control dacă nu știm cum să le
gestionăm. Ideea regizorului Pete Docter mi-a influențat alegerile în ceea ce privește
cromatica anumitor lucrări și chiar și alegerea titlului primei expoziții personale, Inside all.
Prin urmare în cel de-al doilea capitol vor fi amintite și personajele acestui film.
A doua parte din poveste va fi despre aceste construcții, despre cum au luat
naștere și despre cum s-au arătat în această formă. Sunt ceea ce-mi place să numesc capturi
din ființa umană sau armături. Denumirile au fost adaptate pe parcursul procesului de
documentare. De cele mai multe ori, mă afundam în procesul de creație și fără să-mi dau
seama mâinile mi se mișcau singure, mintea inconștientă începea să lucreze. În momentele
în care pășeam în spate câțiva metri ori lăsam creionul jos pentru a putea privi și analiza,
mintea rațională prelua din nou controlul și de multe ori rămânea fascinată. Probabil pentru
că rezultatul era compus printr-o manevrare firească a lucrurilor și simțurilor fără
intervenția logicii care putea opri procesul. Primitivii lucrau doar cu simțul pentru că nu
aveau încă dezvoltat creierul nou3. În urma exprimării lor libere au lăsat lucrări care sunt
admirate în prezent și care au fost sursă de inspirație pentru mulți artiști născuți cu mii de
ani după ei.
Pe parcurs, voi aduce aminte de câteva nume care m-au inspirat și cu ajutorul
cărora am putut dezvolta aceste proiecte atât pe plan tehnic cât și contextual. În ultimii doi
ani de studii universitare m-am dedicat creșterii mele profesionale. Mi-am dorit să compun
mai multe lucrări, să citesc mai mult și să pot arăta și celor din jurul meu descoperirile
făcute nu doar printr-un prim impact vizual cu lucrarea, ci și printr-o relaționare cu aceasta.
Mi-am dorit ca privitorul să fie capabil să se autocunoască prin ceea ce-i ofer. Pentru o
lucrare de artă primul impact vizual definește calitatea ei. Dacă se prezintă în fața
spectatorului cu forță de exprimare, ea poate trăi în spațiu fără niciun fel de probleme timp
îndelungat. În momentul în care lucrarea invită spectatorul să o privească nu va mai dura
mult până să-i povestească despre ce este ea și despre cum a luat naștere.
3
Termen folosit de către autorul cărții Compasiunea și mintea umană, Paul Gilbert
4
Omul dispune de capacitatea de a se adapta noului prin interesul ce-l dezvoltă în
momentul în care îi este declanșată curiozitatea față de un obiect, de utilitatea sau de
semnificația acestuia. În cazul artei privitorul poate dori să deslușească intenția obiectului
prezentat și propus ca artă. Opera de artă poate stârni interes la o primă vedere, ori anumite
stări ce mai târziu sunt justificate de către privitor analizând atât opera cât și înțelesurile
interioare ale acesteia incluzând-o într-un context. Obiectul artistic funcționează atunci
când determină privitorului curiozitatea și dorința estetică, relația dintre privitor și obiect
formând comportamentul estetic.
5
Capitolul I Cine suntem? – Scurtă analiză asupra sinelui
„Căutarea sensului, a dreptății și a fericirii face la fel de mult parte din noi astăzi cât a
făcut parte cu sute de ani în urmă, când oamenii s-au gândit pentru prima dată la aceste
lucruri.”
Este în natura omului să foreze cât mai mult după răspunsuri cât mai complexe și
logice care să-i servească cunoașterii de sine. În cazul meu, m-am apucat să studiez
psihologia tocmai din acest motiv. La început nu găsisem un răspuns care să mă satisfacă.
După o lungă perioadă de studiu și introspecție am formulat în cele din urmă un răspuns
care pare a fi corect dar incomplet: Sunt rezultatul acțiunilor mele și a celor din jurul meu.
6
În capitolul VII, intitulat Identificarea, Sigmund Freud vorbește despre cum un
subiect își poate însuși atribuțiile și performanțele unui alt subiect 4. În procesul de auto-
cunoaștere ne putem îndrepta atenția către mediul social și să ne comparăm acțiunile,
calitățile și modurile de percepție cu ale altor persoane. Însă, în acest proces trebuie să fim
conștienți de faptul că nu suntem o altă persoană și nici nu putem înlocui o alta. Eu nu sunt
tu la fel cum nici tu nu ești eu. Suntem asemănători pentru că trăim în același mediu social,
însă sunt câteva structuri care ne fac diferiți prin modul în care am trăit și învățat să facem
lucrurile. În esență suntem diferiți, eu sunt Iuliana, categoric sunt foarte multe persoane de
gen feminin care se numesc așa, însă eu sunt acea Iuliana a cărei existență este recunoscută
de persoanele care au fost marcate de prezența mea.
Un alt răspuns pentru întrebare s-ar putea raporta la etapele și vârstele prin care
trece omul și stadiile caracteristice lor. De exemplu, un copil energic, un adolescent
visător, un tânăr adult cu speranțe și planuri mari, un adult puternic și stabil, un bătrân
circumspect. Îmi amintesc de o secvență din filmul animat Kung Fu Panda 3 în care
personajul principal Po, un urs panda, își întâlnește semenii. Semeni a căror existență
credea că nu se mai află pe pământ. În acel moment emoționant Po spune că toți arată la fel
ca el și sunt la fel doar că unii mai tineri, iar alții mai bătrâni. Întocmai ca în secvența
respectivă putem să ne comparăm conținuturile exterioare și să ajungem la o modalitate de
a ne caracteriza propria persoană. Prin acest tip de auto-caracterizare șansele de a găsi un
răspuns satisfăcător pot fi mai ridicate. Observarea apropiaților are o contribuție
semnificativă în procesul de formare a propriei personalități. În primii ani din viață copiii
învață prin imitarea figurii de atașament principale (de regulă părinții). Mai târziu, observă
alte tipuri de comportament pe care își doresc ori reușesc să și le însușească. De aceea
mediul în care crește copilul poate să influențeze formarea caracterului viitorului adult.
Despre sine
În primăvara anului trecut am aflat de un podcast românesc numit Mind Architect
în care erau tratate subiecte din categoriile neuroștiinței și psihologiei. Am ascultat primul
episod în căști în timp ce lucram. Mi-am oprit activitatea când am aflat de faptul că,
metaforic vorbind, omul are trei creiere. Această teorie îi aparține neurologului Paul
MacLean și a fost prezentată în cadrul podcast-ului de Paul Olteanu. Paul MacLean a
4
Sigmund Freud, Psihologia colectivă și analiza eului, ed. Mediarex 1995, p.69
7
numit elementele acestui creier triun astfel: creier reptilian, sistemul limbic și neocortexul.
Am ascultat în continuare episodul cu interes, iar mai târziu în acea seară am continuat să
cercetez.
Cine sunt? Ce alegere ar trebui să fac? Ce s-ar întâmpla dacă m-aș învârti pe loc
de zece ori și m-aș opri brusc? Neocortexul este responsabil de aceste tipuri de întrebări,
pentru că el este cu alte cuvinte partea rațională a creierului care aspiră către cunoaștere.
Este cea mai avansată parte dar și cea mai tânără. De aceea de multe ori, în diferite
momente, bătrânii reptilian și limbic au prioritate în acțiuni, iar tânărul neocortex nu îi mai
poate stăpâni, ori este acaparat în totalitate. Ce ne diferențiază de restul mamiferelor sunt
funcțiile avansate ale neocortexului, de pildă capacitatea de a vorbi, gândirea abstractă,
auto-controlul și chiar posibilitatea de a iubi 5. În gândirea unui câine, de exemplu, nu există
astfel de preocupări, pentru că partea superioară a creierului nu este îndeajuns de
dezvoltată pentru a putea trata astfel de probleme. Ce avem în comun cu restul mamiferelor
sunt celelalte două tipuri existente în construcția creierului. Creierul reptilian, care are rolul
de a menține funcțiile vitale ale corpului (respirație, reglarea ritmului cardiac, etc.) și
sistemul limbic care este responsabil de emoții și memorie. Creierul reptilian sau creierul
mic este cea mai bătrână parte a creierului. Pe lângă faptul că se ocupă de funcționarea
corpului, el mai are rolul de a prelua informațiile din mediul exterior care sunt potențial
amenințătoare și de a le trimite către celelalte structuri pentru procesare. Cu alte cuvinte el
este responsabil de supraviețuire și datorită lui specia umană există astăzi.
Despre sistemul limbic pot spune că este partea creierului care ne definește. Este
partea responsabilă de comportament, prin urmare ea alege ce suntem în anumite situații.
De aceea în următorul capitol voi discuta despre ce suntem când suntem supuși unor
experiențe întâlnite zi de zi. Aceste subiecte sunt reliefate în sculptura ce o practic în
prezent.
Faptul că facem parte din aceeași rasă ne face asemănători, suntem oameni și cu
toții arătăm substanțial la fel și avem aceleași structuri mentale. Ce au majoritatea
oamenilor în comun este această gândire rațională. Ea ne face ca în unele momente să ne
putem controla pornirile emoționale, fapt pe care nu îl observăm și la restul mamiferelor.
Un animal, reacționează la primul impuls emoțional pentru că nu are capacitatea
funcțională în neocortex de a evalua situația în care se află. De aceea când un prieten
5
Mind architect, sezonul 1, episodul 1, Introducere în arhitectura cerebrală, vizualizat la data de 20.03.2022
8
patruped își întâmpină stăpânul este vizibil fericit, acesta manifestându-se necontrolat prin
sărituri ori alte tipuri de reacții pentru că nu-și poate exprima într-un alt mod starea.
Faptul că termenilor științifici li s-au oferit astfel de înlocuiri metaforice m-a atras
și provocat să creez la rândul meu metafore. Creierul uman prezent este stimulat de astfel
de comparații cu subînțeles. Un exemplu clar al folosirii aprofundate a creativității minții
raționale este arta secolului XX și sfârșitul secolului XIX în care metaforele au fost folosite
ca atare și mai important deslușite și învățate. Vorbind de la impresionism ( ruptura de
canoanele clasice- momentul în care călărețul preia controlul și îl ghidează și pe elefant
spre noutate) până la arta contemporană (dezvoltarea noutății).
Suntem Emoții
„I don’t think about art when I’m working. I try to think about life.7”
„Conform convingerilor mele, inteligența umană și compasiunea umană sunt, prin natura
lor, într-un fel de echilibru. Uneori când devenim adulți, ajungem să neglijăm afecțiunea
și să ne concentrăm asupra inteligenței. Astfel pierdem echilibrul, iar în consecință se
întâmplă lucruri nedorite și chiar dezastre.”
6
Jonathan Haidt, Ipoteza fericirii Armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, ed. Humanitas
București 2020, Capitolul I Sinele divizat
7
Nu mă gândesc la artă când lucrez. Încerc să mă gândesc la viață. traducere personală – Hans Warner
Holzwarth, Jean Michel Basquiat and the art of Storytelling, ed. Taschen 2018
9
Dalai Lama
Citatele de mai sus aparțin unui artist tânăr care a sfârșit mult prea devreme din
cauza exceselor de heroină și a unui înțelept care și-a dedicat viața cultivării minții. Tenzin
Gyatso a fost numit cel de-al paisprezecelea Dalai Lama și a câștigat numeroase premii
printre care și premiul Nobel pentru pace. Jean Michel Basquiat a fost considerat cel mai
de succes artist al timpurilor sale. Stilul său de viață a fost unul haotic, însă a fost dedicat
în totalitate artei. Diferențele dintre cei doi sunt considerabil vizibile, însă doar una aș dori
să o dezbat. Tenzin Gyatso a învățat despre emoții și despre efectele lor, a asimilat
cunoștințele și le-a aplicat în învățăturile sale. Jean Michel a privit emoția din lucrările de
artă și a învățat cum să o ilustreze la rândul său și în lucrările personale ca urmare a
mediului emoțional în care trăia. Prin urmare a învățat să se folosească de emoție și să o
pună în valoare în compozițiile ce conțineau imagini ale omului și mediului contemporan.
10
Fig. 1, In This Case, Jean-Michel Basquiat ,acrilic și ulei pe pânză, 97.8 ×187.3 cm 1983, Image courtesy Christie's
Images Ltd.
Mulți oameni care l-au apreciat pe artist au fost de părere că în lucrările lui este de
fapt pictată viața. Este un scop enorm pentru orice artist, să surprindă viața și să reușească
să-i ofere lucrării personalitate și puterea de a vorbi. Expresiile de pe chipurile personajelor
din lucrările lui Basquiat demonstrau prezența naturii emoționale, iar textele scrise
compuneau povești care contribuiau la complexitatea lucrărilor și la graiul lor.
În ceea ce privește asemănarea dintre cei doi subiecți citați pot spune că amândoi
au subliniat prin activitatea lor efectele emoțiilor în viața fiecărui om. Însă cel ce a fost
numit înțelept și a fost conștient de importanța învățării despre sine trăiește și astăzi
probabil fericit ori mai bine zis împăcat. Iar cel ce a fost considerat un geniu al artei dar
instabil din punct de vedere emoțional a încetat să mai existe.
„Să te alegi cu ceva din artă nu înseamnă doar să înveți ceva despre ea,
înseamnă și să înveți ceva despre tine însuți. Ar trebui să fim pregătiți să privim în
adâncul sufletului nostru ca răspuns la ceea ce vedem. Arta este considerată nevaloroasă
sau proastă în sine, dar bună sau rea pentru noi, în măsura în care reușește să ne
11
compenseze defectele: uitarea, pierderea speranței, căutarea demnității, dificultățile
autocunoașterii sau faptul că tânjim după dragoste.”8
Emoția în artă
Arta categoric cuprinde emoție, învățare, stăpânire și pricepere. Gândindu-mă la
perioada preistorică nu pot decât să atest faptul că acea artă a fost creată doar din simțiri.
Termenii științifici nu existau. Nu existau comparații între frumos și urât. Ei observau
spațiul ce-i înconjura, animalele, copacii, formele de relief și modelul comun al speciei lor.
Astfel, natura a devenit o oază de inspirație care îi stimula continuu pe oamenii primitivi.
Ea este responsabilă de evoluția umană și datorită ei omul primitiv a învățat cum să se
adapteze și cum să supraviețuiască.
8
Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București Vellant, 2014
9
Henri Delacroix, Psihologia artei, ed. Meridiane București, 1983, p. 152
12
care curiozitatea a născut artiști. Iar aici îmi fac curajul de a lansa o idee care poate pare
vagă și improprie: Artiștii sunt oameni, însă nu toți oamenii sunt și artiști.
Ce este un artist? Un om creator? Nu. Omul creator este un artist curios, însă omul
ce a devenit artist este un îndrumător. Se poate să greșesc cu această afirmație poate prea
banală ori poate chiar stupid formulată. Însă asta a fost concluzia la care am ajuns după
acești ani de studenție. Artistul are rolul de a învăța, de a coordona publicul către
informația pe care a asimilat-o. Folosirea termenilor tehnici servește către realizarea unui
obiect finit plăcut vizual.
Tot în acest capitol, el este de acord cu ipoteza lui Freedberg prin care încuraja
integrarea unor abordări cognitive și emoționale pentru o mai bună înțelegere a artei 10.
Învățarea elefantului se face prin repetiție și asociere, călărețul este atras de noutate. Dacă
lucrarea de artă se exprimă în mod direct elefantului, are șanse mult mai mari de a putea fi
examinată și de călăreț. Altfel spus, lucrarea are nevoie de forță de atragere emoțională, fie
negativă ori pozitivă pentru a capta atenția sistemului senzorial primar. Dacă va capta
atenția elefantului, călărețul va putea să îl învețe și pe elefant dacă experiența merită
repetată sau nu. Ori dacă elefantul nu prezintă interes față de lucrare atunci nici călărețul
nu va avea ocazia unei analize.
Prin urmare, emoțiile se infiltrează în actul procesului creator și își fac simțită
prezența și după finalizarea operei de artă. Spectatorul va putea relaționa cu o lucrare de
artă întotdeauna, atât timp cât va fi prezentă emoția care îi va da viață veșnică.
10
The Psichology of Contemporary Art, Gregory Minissale, Cambridge University Press, 2015, p. 87
13
Comportamentul estetic
Deci, nu doar obiectul creează relația estetică, ci și spectatorul ce interacționează
cu acesta. Ce comportament estetic poate fi înfăptuit pentru un obiect ce nu se afirmă la un
prim contact? Sunt de părere că prima reacție contează, atât pentru obiect cât și pentru
privitor. Dacă lucrarea nu creează interes spectatorului este foarte posibil să nu se formeze
relația privitor-obiect. Deci, așa cum susținea Kant, emoția poate fi un obstacol în fața
aprecierii căci prin acel obiect trebuie dezvoltate aptitudinile de atragere a publicului.
14
Jackson Pollock
Cu siguranță cine a auzit de acest artist și cunoaște lucrările sale a observat că
ceea ce era expus în galerii și muzee de artă era de fapt emoție. Jackson Pollock a avut și el
excese ce i-au adus sfârșitul prea devreme. Dependența sa pentru alcool era probabil la fel
de mare precum dependența pentru artă. Erau două dintre activitățile în care își găsea de
multe ori liniștea de care avea nevoie ca urmare a tulburărilor sale emoționale.
Din păcate Pollock nu a avut ocazia de a oferi un ultim spectacol oficial demn de
cariera sa. Poate pentru că a fost destul de confuz de-a lungul vieții, iar asta l-a îndemnat
să-și găsească un refugiu, anume, alcoolul. Un lucru este cert, nu și-a exprimat verbal
emoțiile, el făcea asta prin intermediul culorilor și a pânzei în jurul căreia se purta atât de
delicat și de atent. Lucrările sale monumentale, aș putea spune, impresionau nu doar prin
tehnică și dimensiuni ci și prin forța lor de exprimare. Pollock a pus pe pânză o parte din
el, astfel creând roluri provenite din scenariul propriei sale vieți.
“When I am in my painting, I'm not aware of what I'm doing. It is only after a sort
of "get acquainted" period that I see what I have been about. I have no fears about making
changes, destroying the image, etc., because the painting has a life of its own. […] It is
only when I lose contact with the painting that the result is a mess […] The source of my
painting is the unconscious.”11 – Jackson Pollock
Sursa lui a fost inconștientul, sau cum mai este poreclit în prezent, elefantul. Ceea
ce a făcut a fost să-și lase elefantul să „danseze” și să îi ofere libertate. O extraordinară
metodă pentru procesul creator, dar nu și pentru integrarea și conviețuirea în viața socială
curentă. Probabil Pollock a dezvoltat aceste tulburări emoționale ca urmare a unui
eveniment neplăcut provocat în perioada copilăriei. De regulă caracterul elefantului se
formează la o perioadă fragedă și vulnerabilă. Este posibil ca ceva să se fi întâmplat în
copilăria artistului, iar în urma problemelor care au traumatizat elefantul să se fi născut un
geniu al picturii dar și un instabil emoțional.
11
Când sunt în pictura mea, nu sunt conștient de ceea ce fac. Abia după o perioadă de “cunoaștere” văd
despre ce am fost. Nu mă tem să fac schimbări, să distrug imaginea etc., pentru că pictura are viață proprie.
[…] Numai când pierd contactul cu tabloul rezultatul este o mizerie. […] Sursa picturii mele este
inconștientul. – traducere personală, citat extras din Francis V. O'Connor, Jackson Pollock, The Museum of
Modern Art , 1967
15
Fig. 2 Number 6, Jackson Pollock, 1948, 57x78, ulei pe hârtie așezat pe pânză, colecție privată, fotografie realizată de
Workman studio 611 tumblr în 2013
Mulți artiști după Pollock au preluat tehnica inovatoare prin picurare. Este o
tehnică aparte ce are probabil nevoie și de un îndrumător pe măsură. În câteva dintre
schițele mele am încercat să integrez această tehnică sau chiar să compun câteva personaje
din pete controlate. Rezultatul nu m-a satisfăcut în ceea ce privește personajul, însă
integrarea tehnicii în anumite elemente mi-a bucurat privirea.
16
Tot mulțumită lui Pollock am dezvoltat o serie de lucrări cu personaje pe fundal
stropit. Conform măsurilor pe care le aplica în tehnica lui, am așezat foaia de hârtie pe
podea și am stropit-o cu diferite culori folosindu-mă de un penson cu rezervă de apă ținut
la o distanță de aproximativ un metru. În momentul în care strângeam de partea pensonului
în care era depozitată apa se forma un strop care se colora în urma contactului cu culoarea
de pe părul pensonului. Un proces distractiv de care m-am bucurat și pe care l-am repetat.
După uscare am intervenit cu câte un personaj care reprezenta de asemenea o emoție sau o
stare.
Fig. 4 Iuliana Grădinaru, Happiness, acrilic pe foaie de hârtie, Fig. 5 Iuliana Grădinaru, Stare de bine,
40x28 acrilic pe foaie de hârtie, 40x28
Wassily Kandinsky
În privința artistului de origine rusă, problemele de natură emoțională nu au fost
vizibile. Pictorul a preferat să renunțe la o carieră de succes în drept în favoarea primei sale
pasiuni. O alegere înțeleaptă pentru psihicul său. Alegerea unei cariere potrivite este
necesară unui trai sănătos. În anul 1896 pornește în căutarea cunoștințelor artei. Compune
mai multe tablouri cu influențe impresioniste, merge la Paris și face cunoștință cu
17
fauvismul și cu picturile lui Cezanne. Implicarea lui în lumea artei a fost considerabilă, nu
doar ca practică artistică ci și prin influența pe care a avut-o asupra unor instituții de artă 12
Lucrările sale deși nu exprimau ceva recognoscibil, trăiau prin latura emoțională
datorită culorilor și a încadrării plăcute a elementelor geometrice care ofereau minții
privitorului posibilitatea de interpretare. Ce a făcut Kandinski a fost să stimuleze mintea
prin lucrările sale. Din acest motiv ele nu au fost acceptate la început, pentru că nu se
încadrau în convențiile artei de atunci.
„This kind of picture I call a 'Composition.' Here, reason, the conscious, the
deliberate, and the purposeful play a preponderant role. Except that I always decide in
favor of feeling rather than calculation.”14
12
Mari Pictori, viața, sursele de inspirație și opera, Wassili Kandinski, nr.101, ed. Publishing service SRL
13
Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, trad. De Florin Ionescu, Ed. A 2-a
Iași: Polirom, 2011, p. 353
14
„Acest tip de imagine îl numesc „Compoziție”. Aici, rațiunea, conștientul, deliberat și intenționat joacă un
rol preponderent. Cu excepția faptului că întotdeauna decid în favoarea sentimentului, mai degrabă decât a
calculului” – traducere personală, citat extras din Kandinsky compositions de Magdalena Dabrowski, 1995,
The Museum of Modern Art
18
Fig. 6 Composition 8, Wassily Kandinsky, Ulei pe pânză, 1923, 140 × 201 cm, drepturi de imagine: © 2016 Artists
Rights Society (ARS), New York/ADAGP, Paris
15
„O operă de artă este înainte de toate o aventură a minții” – traducere personală, citat extras din The
Psychology of Art and the Evolution of the Conscious Brain, Robert L. Solso, MIT Press Cambridge,
20
Am ales ca lucrarea mea de disertație să dețină un nume care să includă înțelesul
fizic cât și cel psihologic al lucrărilor. Mi-a fost destul de greu să găsesc un titlu care să
poată face referire la aceste două aspecte. Dat fiind faptul că structura reprezintă în sine
formatul ce constituie bazele unui proiect de tip arhitectonic, ori poate dintr-un mod de
organizare, consider că lucrărilor mele le este cuvenit să poarte această denumire. În sine
ele reprezintă structura ce susține specia umană, anume: emoțiile. De aceea am completat
conținutul titlului cu termenul mentale.
În acest capitol urmăresc să dezvălui o mică parte din această lume infinită a
minții și să structurez în câteva idei ce anume contribuie la funcționarea normală a speciei
umane. Sentimentele pe care le trăim sunt rezultatul întâmplărilor zilnice la care suntem
supuși. Aceste structuri mentale au fost concepute cu scopul de a ajuta publicul să-și poată
face o imagine despre forma sa interioară pe care o poate adopta în unele momente, în
funcție de situație.
21
Înțelegerea sinelui prin artă
„Este o idee stranie cea potrivit căreia identitatea personală și calitățile mentale
și caracterologice ar putea exista nu doar în oameni, ci și în obiecte, peisaje, vase sau
cutii. Dacă această afirmație pare ciudată este din cauza faptului că ne-am golit realitatea
vizuală a caracterului personal. Iar când simțim un fel de înrudire cu un obiect este pentru
că valorile pe care simțim că le reprezintă acel obiect sunt mai clar reprezentate în el
decât în mintea noastră.”17
Acesta este una dintre funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească arta. Credeam
asta și înainte de a descoperi cartea lui Alain de Botton și John Armstrong. Cei doi prezintă
în primul capitol șapte funcții ale artei: reamintirea, speranța, suferința, reechilibrarea,
înțelegerea de sine, creșterea, aprecierea. De aici și titlul meu pentru acest subcapitol. Însă
17
Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București Vellant, 2014, p. 47
22
eu voi vorbi despre cum mi-am înțeles sinele și cum este posibil să și-l înțeleagă și
spectatorul prin lucrările mele.
Pentru mine cea mai bună metodă a fost de a construi stările pe care le are fiecare
om. Cunoaștem fiecare emoție care este prezentă în mintea noastră, însă nu știm cum să o
controlăm sau cum să o privim. Ceea ce am vrut să fac, a fost să ofer oamenilor
posibilitatea de a-și putea vedea forma interioară, de a o analiza și de a învăța în cele din
urmă despre ea.
Animus și anima
Imaginea corpului uman în cazul acestor sculpturi nu înfățișează un gen anume.
Au înțelesuri ce pot diferi în funcție de dezvoltarea psihologică a spectatorului, care poate
presupune că în fața lui este prezentă o expunere de gen feminin ori masculin.
În unele sculpturi personale este prezentă mai multă energie feminină respectiv
masculină, în funcție de emoțiile caracteristice acțiunilor de zi cu zi.
Când o persoană cu care colaborăm face ori spune ceva nepotrivit, elefantul poate
prelua informația ca fiind amenințătoare. În acel moment situația poate deveni stresantă și
se activează modul de luptă sau fugi. Atunci regiunile primitive ale creierului eliberează
cortizol (substanța produsă de creier care este cauza anxietății și a agitației). În cazul în
care se activează modul de luptă reacția imediată poate fi verbală, ori fizică cu un impact
negativ care poate genera stare de confuzie ori agitație asupra interlocutorului. Cu alte
cuvinte, momentul în care reacționăm negativ într-o situație stresantă este rezultatul
imediat produs de elefantul scăpat de sub controlul călărețului.
În lucrarea de mai jos, este reprezentat acest mod de care beneficiază elefantul.
Este întocmai unei imagini primitive a omului în momentul decisiv în care trebuie să
aleagă dacă fuge sau își riscă viața luptând. Forma incomparabilă cu cea umană este
rezultatul îmbinării elementelor caracteristice tipurilor primitive, reptilian și limbic. Mai
exact componente care pot face trimitere către un corp reptilian și poziția specifică unui
corp animal. Prin urmare este o provocare pentru un privitor să recunoască construcția
figurii umane.
Poziția aparține unui animal devenit pradă în urma contactului cu oponentul său.
Corpul este stabil, iar membrul superior stâng adoptă forma unei gheare alungite către față,
ceea ce indică posibila acțiune de a lupta. Capul însă, indică privitorului faptul că
personajul privește în spate în căutarea unei soluții de a fugi din fața pericolului. Poziția
este pusă în valoare de contrastul produs dintre starea de siguranță a unui atacator și cea de
nesiguranță a unei prăzi.
24
Fig. 9 Iuliana Grădinaru, Luptă sau fugi, vedere laterală, paie de plastic îmbinate la cald, 107x350x120cm, fotografie
realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
Cu alte cuvinte, aceasta este forma interioară pe care nu o vedem dar pe care o
adoptăm în situații stresante sau de criză, în care se activează sistemul simpatic. Am vrut
ca prin lucrările mele să aduc la cunoștință spectatorului ce formă se poate naște în mintea
lui în funcție de situație. Călărețul și elefantul sunt responsabili de luarea deciziilor și
depinde de cât de bine sunt antrenați pentru un rezultat cât mai echilibrat.
Fig. 10 Iuliana Grădinaru, Luptă sau fugi, vedere semi-laterală, paie de plastic îmbinate la cald, 107x350x120cm,
fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
Neputință
Luptă sau fugi este a doua lucrare de tip construcții mentale. În introducere am
dezvăluit procesul în care mă aflam de multe ori în timpul lucrului. În anul 2019, pe când
25
trebuia să-mi scriu lucrarea de licență a luat formă lucrarea Neputință, imediat după și-a
făcut apariția Luptă sau fugi. Sunt etape ale procesului în care mă aflam în acea perioadă în
care eliberarea hormonilor de stres era la ordinea zilei. Asta înseamnă că în pandemie am
trăit ca majoritatea oamenilor stres și anxietate. Sentimentul de neputință era clar dezvoltat
în urma încercărilor de a scrie lucrarea pe cât de bine posibil.
Recent am aflat câteva lucruri despre rușine și despre cum ea ne oprește de multe
ori din realizarea unui obiectiv făcându-ne să ne simțim inferiori ori incapabili 18.
Sentimentul de rușine mă împiedica să întocmesc lucrarea într-un timp optim. Mă oprea de
multe ori întrebarea „oare e bine?”, ceea ce ducea la abandonarea proiectului pentru câteva
minute sau ore. Perfecționismul de asemenea îmi impunea faptul că materialul trebuie să
fie bine pus la punct pentru că risc să nu fiu validată ca și student care a terminat studiile
de licență. Prin urmare sentimentul de neputință m-a copleșit. Ai trăit vreodată o astfel de
experiență? Să crezi că nu poți duce la capăt o sarcină, să fii stresat iar sistemul simpatic să
inunde întregul sistem nervos de hormoni de stres?
Fig. 11 Iuliana Grădinaru, Neputință, bețe de frigărui, Fig. 12 Iuliana Grădinaru, Neputință, crengi legate cu
39,5x14x21 cm, fotografie realizată personal sfoară vopsită, 254x90x145 cm, fotografie realizată
personal
În cazul meu mâna dreaptă este cea cu care operez cele mai multe acțiuni.
Neputința este efectul rezultat după o serie de obiective irealizabile din punct de vedere
personal. Faptul că mâna dreaptă a personajului ilustrat în imaginea atașată mai sus este
18
Mind architect, Sezonul 6, episodul 2, Rușinea, emoția care te face să te ascunzi în spatele cortinei
26
ancorată de o greutate (în cazul meu frica de nereușită, rușinea) indică incapabilitatea sa de
a duce o acțiune la bun sfârșit. Să zicem astfel că mâna sa nu mai există, că și-a pierdut
funcția. Este un scenariu tragic de pierdere irecuperabilă a unui membru superior, în urma
căruia te simți incapabil de a îndeplini anumite sarcini care necesitau două mâini. În cazul
funcțiilor mentale, mâna poate fi recuperată în momentul activării sistemului nervos
parasimpatic(responsabil de procesul de vindecare). Prin urmare, ne putem continua
activitatea în momentul în care ajungem să fim conștienți de faptul că suntem copleșiți și
că trebuie să rezolvăm problema care blochează productivitatea.
Asemeni lucrării Luptă sau fugi am inclus elemente de tip animal care, din nou, au
scopul de a evidenția latura primitivă regăsită și în funcțiile corticale ale animalelor. De
data aceasta însă, personajul stă în picioare adoptând o poziție rigidă prin care dorește să-și
mascheze vulnerabilitatea.
Conflict
Cu siguranță fiecare dintre noi a avut ocazia de a fi implicat într-un conflict sau
poate chiar a generat unul. Conflictele de cele mai multe ori iau naștere în urma pierderii
controlului elefantului. Am putea spune că și călărețul și elefantul sunt în conflict de multe
ori. Pentru că fiecare vrea să preia controlul acțiunii și să rezolve problema așa cum știe
mai bine. Ce se întâmplă dacă elefantul preia controlul? Ei bine rezultatul poate conduce
ori către o luptă fizică sau un răspuns agresiv ori către o retragere imediată din calea
pericolului. În cazul în care călărețul are control deplin, conflictul poate fi evitat ori poate
chiar încheiat pe cale diplomatică.
Anul acesta am reușit să aduc această lucrare la o dimensiune de patru ori mai
mare față de schița din bețe de frigărui. Am folosit paie de plastic roșii pentru Furie și paie
de plastic albastre pentru Frică. În mod normal culoarea mov este mai reprezentativă
pentru emoția frică, dar pentru că am fost limitată de culorile din pachetul de paie am decis
că cea mai bună culoare care poate fi în contrast cu căldura roșului ar fi recele paielor
albastre. În ceea ce privește culorile personajelor, m-am inspirat din filmul Inside Out, în
care emoțiile din mintea lui Riley (personajul principal), aveau o culoare. Furie era roșie,
iar teamă era mov, cea albastră era tristețea, dezgustul era verde, iar bucuria era galben
strălucitor.
Pozițiile lor sunt inspirate din lucrarea lui Umberto Boccioni, Unique Forms of
Continuity in Space. La fel ca mulți sculptori moderni am preferat să renunț la mâini în
favoare evidențierii pozițiilor dinamice. În vederea construirii corpurilor am apelat la
28
elemente recognoscibile a mai multor animale. Cum ar fi elefant, cal, struț, feline sălbatice
și poate au mai fost și altele pe care încă nu le conștientizez.
Fig. 14 Iuliana Grădinaru, Element din Conflict, paie de plastic roșii, 243x82x105cm
Fig. 15 Iuliana Grădinaru, Element din Conflict, paie de plastic albastre, 250x100x150cm
29
Love
Este un subiect care necesită mult mai mult studiu, însă voi încerca să punctez
câteva idei cheie care să susțină această emoție. Iubirea este emoția pentru care lucrează
atât elefantul cât și călărețul. Încă de când se naște, copilul se atașează de sânul mamei,
care îi oferă hrana de care are nevoie. Pentru că noul născut este vulnerabil, simte nevoia
de a fi îngrijit, de a fi iubit și ajutat să crească. Acelea sunt momentele în care copilul se
atașează de figura îngrijitorului său (de regulă părinții). Stilul de atașament se formează în
perioada aceasta, de vulnerabilitate a copilului, în care învață să aibă încredere că este
protejat prin dragostea necondiționată a figurilor de atașament.
Prin lucrarea Love (Fig.16) mi-am dorit să ilustrez relația dintre o persoană și
figura sa de atașament. Personajul este clar vizibil, într-o poziție prin care se vede a fi calm
și interesat de forma pe care o ține cu mâna dreaptă. O formă care reprezintă figura de care
s-a atașat. Un început înduioșător de iubire sinceră și necondiționată între două ființe.
Forma de pe mâna lui semnifică un nou început, o formă de iubire care are să prindă
contur.
19
Ipoteza fericirii: armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, Jonathan Haidt, trad. din engleză
de Simona Drelciuc – București, Humanitas 2020, Capitolul 6 Iubirea și atașamentele
30
Fig. 16 Iuliana Grădinaru, Love, Paie de plastic verzi și roșii, lemn, sârmă zincată, 160x 40x72 cm
31
Capitolul III Inside all
În iarna acestui an am avut plăcerea de a organiza prima expoziție personală în
care am înfățișat poveștile unor personaje de tip inside. Expoziția Inside all a avut scopul
de a provoca spectatorii să răspundă unor întrebări de tip existențial. Prin acest proiect am
dorit să ilustrez în tridimensional ființa umană în relație cu spațiul în care s-a acomodat.
Personajele sunt așezate printre un ansamblu de prisme patrulatere care însumează lucrarea
numită Constructions.
Prin expoziția Inside all mi-am propus să arăt publicului dintr-o altă perspectivă
un fragment din realitatea psihicului uman. Personajele sunt ilustrații ale interiorului ce
definește ființa umană contemporană și acțiunile ei. Sunt rezultatul întâlnirilor cu diferiți
oameni din urma cărora am putut extrage câteva informații din natura lor caracteristică.
Tehnic vorbind, în această expoziție fiecare lucrare s-a pus în valoare prin
prezența și reprezentarea ei. Prin privirea unei lucrări spectatorul a avut ocazia să vadă
prezența tuturor lucrărilor și publicului prezent. Prin urmare ceea ce a fost expus a
contribuit la vizualizarea unei alte expoziții în care publicul a obținut rolul secundar.
32
Constructions
Fig. 18 Iuliana Grădinaru, Elemente din ansamblul Constructions, paie de plastic, dimensiuni diferite, fotografie
realizată de către Vlad în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
33
Anima
Fig. 19 Iuliana Grădinaru, Anima, paie de plastic, 102x42x40, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul
expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
20
Carl Gustav Jung, Opere complete 1 Arhetipurile și inconștientul colectiv, trad.: Dana Verescu, Vasile Dem.
Zamfirescu – București: Editura Trei, 2003, p.72
34
Where I am?
Fig. 20 Iuliana Grădinaru, Where I am? paie de plastic colorate pe placaj de lemn, 135x135cm, fotografie realizată de
către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
Când am denumit această lucrare încercam să mă hotărăsc dacă este mai potrivit
un titlu precum „Scindare” sau „Divizare”. Mintea este un tărâm care nu este pe deplin
deslușit, plină de ambiții și obiective pe care le urmează în scopul evoluției sale. Prin
urmare, există și momente de confuzie printre obiectivele pe care le urmăm. Și pentru că
mințile noastre sunt divizate alegerile acelor sisteme decizionale pot să difere. In minte
sunt desfășurate operațiuni de căutare a unor răspunsuri care să clarifice situațiile cu are se
confruntă omul. Ne putem rătăci în această căutare profundă, printre mai multe rute ce pot
fi urmate, alegerea uneia greșite sau mai puțin potrivite va servi învățării noastre și ne va
ghida către reușită.
35
Work, Win, Lose, Repair, Work...
Fig. 21 Iuliana Grădinaru, Work, Win, Lose, Repair, Work… , Paie de plastic negre, vedere semi-laterală,
228x140x170cm, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte
Iași
Prin titlul lucrării mele se înțelege ideea procesului repetitiv prin care trăiește
omul. Asemenea vieții unui păianjen care muncește continuu cu atenție și multă răbdare
pentru a avea rezultate, își duce și omul viața. Într-un proces continuu de muncă, prin care
câștigă dar și pierde, apoi repară ce i-a fost stricat și din nou muncește...
36
Ioana
Fig. 22 Iuliana Grădinaru, Ioana, paie de plastic, 198x84,5x10 cm, fotografie realizată de către Radu Macarie în cadrul
expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
37
Face profile
Fig. 23 Iuliana Grădinaru, Face profile. paie de plastic colorate pe placaj, 67.5x65 cm, fotografie realizată de către
Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
38
Inside perfect
Fig. 24 Iuliana Grădinaru, Inside perfect, metal, 261x56x85 cm, fotografie realizată de către Vlad în cadrul expoziției
Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
39
Contemplation
Fig. 25 Iuliana Grădinaru, Contemplation, paie de plastic colorate, vedere din față 131x92x57 cm, fotografie realizată
de către Radu Macarie în cadrul expoziției Inside All desfășurată în galeria Aparte Iași
40
Capitolul IV Principiile structurilor
În capitolul de față am intenția de a dezbate mai mult partea tehnică ce a dus la
elaborarea acestor structuri. Voi aborda aici câteva nume din istoria artei moderne cărora le
sunt recunoscătoare pentru că au servit la schimbarea artei și implementarea noutății în
sculptură. Desigur aceste nume au avut o influență majoră asupra mea în ceea privește
activitatea pe care o desfășor. Interacțiunea cu operele de artă modernă mi-a oferit ocazia
de a-mi forma noi percepții asupra conceperii unor compoziții cu un grad mai mare de
complexitate și de asemenea m-a condus către dorința de a cerceta psihologia și importanța
ei în lumea artei.
Henry Moore
Opera lui Henry Moore a fost pentru mine punctul central de pornire în vederea
conceperii personajelor din paie. Pe când elaboram teza pentru susținerea examenului de
licență, mi-am concentrat atenția îndeosebi pe practica sa artistică și conceptele sale asupra
umanului. Consider că artistul britanic este unul dintre geniile reprezentative ale secolului
XX, care a contribuit la construirea măreții arte moderne. Alături de el a fost o altă
personalitate puternică ce avea viziuni asemănătoare. Barbara Hepworth l-a întâlnit pe
Moore în timpul studenției pe când se anunța o frumoasă colaborare care avea să
prevestească schimbări asupra obiectului de artă tridimensional.
Cei doi au pornit în aventura căutării relației armonioase dintre spațiul plin și cel
gol la începutul anilor ’30 după întâlnirea cu spațiul artistic din Paris. În acel timp
Hepworth s-a concentrat asupra sculpturii abstracte, iar Moore a dezvoltat posibilitatea
integrării golurilor în realizarea figurii umane. Reprezentarea corpului uman în sculptura
artistului capătă noi înțelesuri ce oglindesc sensibilitatea frumusețea interioară a ființei
umane.
41
deduce ușor influența ce-i stă la bază. Însă nu avea goluri și nici acea vigurozitate a liniilor
și nici vitalitatea reprezentării corpului uman. Era cu mult mai geometrizat și desigur plat
pentru că nu-mi puteam imagina cum va arăta în tridimensional. Aceeași problemă o am și
în prezent. Dacă aș oferi altcuiva o schiță pe care să trebuiască să o transpună conform
structurilor mele probabil că nu ar înțelege nimic din ceea ce are de făcut.
Înainte de această lovitură asupra artei și societății care privea mult prea în serios
arta, Duchamp a mai creat jocuri asemănătoare prin care elibera obiectele de scopurile
funcționale. Bicycle Wheel (1913) este probabil generatorul ideii de ready-made. În cazul
acesta însă, artistul s-a folosit de obiecte pentru compunerea unei opere de artă, practic a
făcut un ready-made preparat. Roata de bicicletă montată pe un taburet a fost o veritabilă
cale de acces către schimbarea mentalității omului modern.
22
Will Gompertz, O istorie a artei moderne: tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani, trad. de Daniela
Magiaru – Iași Polirom, 2014, p.209
42
Utilizarea și utilitatea contrastului
În cele mai multe cursuri din acești doi ani de master profesorul Ilie Bostan mi-a
vorbit despre contrast și despre rolul său vital în compoziție. Voi dezbate câteva idei care
se încadrează în compoziția lucrărilor personale despre contrastul dominant (evidențierea
unor elemente ce domină de câteva elemente opozante – mare- mic, cald- rece, linie curbă-
linie dreaptă), contrastul încărcat-aerat („are importantul rol de a elimina din compoziție
monotonia și fărâmițarea”23) și contrastul generat de forma și poziția liniei.
23
Ilie Bostan, Contrastul dominant în compoziția desenului, ed. Artes Iași, 2007, p. 60
43
Concluzie
Parcurgerea noțiunilor psihologiei sociale și neuroștiinței în paralel cu pasiunea
pentru care mă dedic de aproape un deceniu mi-a oferit ocazia de a putea tolera și accepta
cu mai multă înțelegere unele prezențe negative din viața mea și de a-mi dezvolta
percepțiile asupra artei și rolului ei în societate. Călărețul și elefantul din noi se vor opune
unul împotriva altuia și de acum încolo, însă momentele în care colaborează sunt cu
siguranță cele care definesc cu adevărat ființa umană contemporană. Controlarea
impulsurilor, empatia sau orice competență fundamentală din dotarea elefantului sunt
necesare unui trai sănătos și cât mai prosper.
44
Bibliografie
1. Ilie Bostan, Contrastul dominant în compoziția desenului, ed. Artes Iași, 2007
2. Will Gompertz, O istorie a artei moderne: tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani,
trad. de Daniela Magiaru – Iași Polirom, 2014
3. Jack Burnham, Beyond Modern Sculpture, George Braziller New York
4. Carl Gustav Jung, Opere complete 1 Arhetipurile și inconștientul colectiv, trad.: Dana
Verescu, Vasile Dem. Zamfirescu – București: Editura Trei, 2003
5. Ipoteza fericirii: armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune, Jonathan Haidt,
trad. din engleză de Simona Drelciuc – București, Humanitas 2020
6. Arta ca terapie, Alain de Botton, John Armstrong, trad. Bogdan Lăpădatu – București
Vellant, 2014
7. The Psychology of Art and the Evolution of the Conscious Brain, Robert L. Solso, MIT
Press Cambridge, Massachusetts London, England
8. Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală: o psihologie a văzului creator, trad. De Florin
Ionescu, Ed. A 2-a Iași: Polirom, 2011
9. Mari Pictori, viața, sursele de inspirație și opera, Wassili Kandinski, nr.101, ed. Publishing
service SRL
10. Francis V. O'Connor, Jackson Pollock, The Museum of Modern Art , 1967
11. Magdalena Dabrowski, Kandinsky compositions, 1995, The Museum of Modern Art
12. Daniel Siegel, Neuroștiința fericirii. Dezvoltarea conștientă a creierului către armonie și
integrare, ediția a 2-a, trad. Marilena Constantinescu – ed. Herald București, 2021
13. Sigmund Freud, Psihologia colectivă și analiza eului, ed. Mediarex 1995
14. Hans Warner Holzwarth, Jean Michel Basquiat and the art of Storytelling, ed. Taschen
2018
15. Paul Gilbert, Compasiunea și mintea umană, trad. de Ioana Pătrășcanu- București Curtea
Veche, 2020
16. Sam Phillips, Understanding Modern Art,, Herbert Press
17. Constantin Prut, Dicționar de Artă Modernă, ed. Albatros, București 1982
18. Rod Judkins, Arta gândirii creative, trad. George Chiriță: București: ed. Vellant, 2018
19. Ross King, Art: The Definitive Visual Guide, ed. Hardcover, 2018
Surse web
https://www.tate.org.uk
https://www.moma.org
https://www.youtube.com/c/MindArchitect
45
46