MESAJ DE DEPARTE:

MANUSCRIS GĂSIT ÎNTR-O

STICLĂ
z NICHOLAS SPARKS
NICHOLAS SPARKS
z
 zNicholas Sparks (n. 31 decembrie 1965 Omaha, Nebraska, Statele Unite ale Americii) este
un scriitor american. Sparks este cunoscut pentru bestseller-urile lui internaționale, care tratează teme
ca drama, creştinismul sau adolescența.Unsprezece dintre cărțile lui au fost adaptate
cinematografic: Message in a Bottle, A Walk to Remember,The Notebook, Nights in Rodanthe, Dear
John, The Last Song, The Lucky One, Safe Haven, The Best of Me, The Longest Ride și The Choice. În
prezent, Nicholas Sparks trăiește în New Bern, Carolina de Nord, cu soția sa Cathy și cu cei cinci copii ai
lor. Autorul s-a gândit să-şi transpună experienţa de viaţă a părinţilor într-un roman.

După succesul avut cu romanul “The Notebook”, autorul a căutat inspiraţie în propria sa familie.
După moartea mamei sale într-un accident de călărie, tatăl său a suferit îngrozitor, a început să se izoleze
de prieteni şi rude. Timp de patru ani, a purtat doliu soţiei, şi doar după aceea, cu paşi mici, a început să se
integreze din nou în societate. A cunoscut o femeie, cu care s-a şi logodit, după 7 ani de la moartea soţiei.
La câteva zile după logodnă, mergând acasă în maşină, seara târziu, a adormit la volan, provocând un
accident, în care şi-a pierdut viaţa.

După apariţia romanului, “Mesaj de departe: manuscris găsit într-o sticlă”, care se sfârşeşte
tragic, mulţi cititori au criticat acest lucru, dar acesta a simţit că sfârşitul romanul numai aşa poate să fie
cu adevărat, facând o paralelă între eroul Garrett Blake şi tatăl său, care l-a învăţat că în viaţă indiferent
de obstacolele pe care le ai în faţă, trebuie să mergi mai departe.
 z Nicholas Sparks este autorul mai multor cărţi de succes ca:

 The Notebook (October 1996)  True Believer (April 2005)

 Message in a Bottle (April 1998)  At First Sight (October 2005)

 A Walk to Remember (October 1999)  Dear John (October 2006)

 The Rescue (September 2000)  The Choice (September 2007)

 A Bend in the Road (September 2001)  The Lucky One (September 2008)

 Nights in Rodanthe (September 2002)  The Last Song (September 2009)

 The Guardian (April 2003)  Safe Haven (September 2010)

 The Wedding (September 2003)  The Best of Me (October 2011)

 Three Weeks with My Brother (April 2004)  The Longest Ride (September 2013)
Citate legate de tema carții:
z • “If you like her, if she makes you happy, and if you feel
like you know her—then don’t let her go.”
• “Dacă îţi place de ea, dacă te face fericit, şi dacă simţi
că o cunoşti, nu o lăsa să plece.”

• “Nothing that is worthwhile is ever easy. Remember

that.”
• “ Nimic din ceea ce este util nu este niciodată uşor.
Aminteşte-ţi.”

• “True love is rare, and it‘s the only thing that

gives life real meaning.”
• “Iubirea adevărată este rară, şi este singurul
lucru care dă vieţii un sens.”

• “I am lost without you. I am soulless, a drifter without a home, a solitary bird in a flight to
nowhere. I am all these things, and I am nothing at all. This, my darling, is my life without
you.”
• “Sunt pierdut fără tine. Sufletul îmi este gol, ca un vagabond fără casă, ca o pasăre
solitară într-un zbor spre nicăieri. Sunt toate aceste lucruri, dar în final nu sunt nimic.
Aceasta, draga mea, este viaţa mea fără tine.”
Rezumatul cărți:
z Theresa Osborne este o femeie divorţată şi mamă a unui fiu de doisprezece ani, redactor şi jurnalist
la Boston Times. Ea decide să petreacă puţin timp alături de prietena ei cea mai bună Deanna şi soţul
acesteia, la o căsuţă de vacanţă pe malul mării. Relaxarea este un lucru la care ea nu mai speră, dat fiind
faptul că slujba Theresei ca reporter/editor la Boston Times este foarte solicitantă. La insistenţele prietenei
sale, aceasta acceptă să stea la ea câteva zile.
Fire sportivă, Theresa iese şi aleargă pe plajă, unde găseşte o sticlă, care avea o scrisoare înăuntru.
Curioasă, aceasta citeşte scrisoarea şi rămâne înmărmurită de profunzimea ei. Scrisoarea îi era adresată unei
femei pe nume Catherine de către un bărbat numit Garrett. Şocată şi tulburată, aceasta îi arată scrisoarea
Deannei şi se lasă convinsă să o publice într-un articol, fără a menţiona numele autorului.
Femeia începe să-şi pună fel şi fel de întrebări, dar îşi doreşte mai ales să-l vadă pe misteriosul
autor al scrisorii, să cunoască omul care poate avea sentimente atât de curate.
Theresa nu crede că mai este în stare să iubească după ce a aflat că David, fostul ei soţ, a înşelat-o.
Trei ani au trecut de atunci, reusind în cele din urmă să-l ierte. De un lucru se bucură şi anume că băiatul ei
în vârstă de 12 ani are o relaţie foarte bună cu tatăl său.
După publicarea articolului, alte două scrisori sunt descoperite de Theresa. Intrigată şi foarte
curioasă, pleacă în Wilmington să-l găsească pe acest Garrett. Spre surprinderea ei aceasta simte o atracţie
aproape nefirească faţă de el, dar ironia este că şi el simte acelaşi lucru.
Garrett Blake este un bărbat mult prea rănit emoţional ca să mai poată da atenţie vreunei femei, dar
soarta nu are aceeaşi părere. Trei ani au trecut de la moartea soţiei sale, trei ani de când scrie scrisori atunci
când realizează că nu mai poate de dorul ei. În tot acest timp fantoma lui Catherine l-a bântuit, iar el s-a
lăsat în voia trecutului fără să-i pese de viitor.
 zÎnsă Theresa trezeşte în el sentimente uitate şi tulburări nefireşti. Atracţia dintre ei
este foarte puternică, oricât de mult ar încerca Garrett să-şi reprime asta. Inevitabil cei doi
ajung să se îndrăgostească şi petrec o săptămână de vis unul în compania celuilalt. Când vine
vremea despărţirii atât Theresa cât şi Garrett îşi promit că vor face relaţia asta să meargă.
Totuşi e destul de greu când amintirile legate de fosta soţie vin ca un val rece peste bărbat. În
plus este o distanţă considerabilă între Boston şi Carolina de Nord, pe care nici unul nu o poate
trece cu vederea.
Două inimi care au fost predestinate să se întâlnească într-un moment în care nimic nu
mai părea posibil. Două vieţi diferite, care înr-un fel se completează. Doi oameni care au fost
răniţi definitiv şi totuşi poate există speranţă. Speranţa că rănile celor doi se vor vindeca, dar
dacă iubirea nu va învinge ci datoria faţă de persoanele dragi lor? Dacă nici unul nu vrea să
renunţe la viaţa sa şi să pornească pe drumul celuilalt? Oare poate dura această iubire la
distanţă?
 zDa, această iubire este foarte tragică, şi posibil să fi durat o veşnicie, dacă soarta care le-a unit
inimile nu ar fi fost atât de crudă. Garrett a decis să trăiască în prezent şi să înceapă o nouă viaţă alături
de Theresa, dar nu înainte de a se despărţi definitiv de trecut. Astfel el scrie o ultimă scrisoare adresată
lui Catherine în care îi împărtăşeşte dorinţa de a-şi reface viaţa. Scrisoarea avea o destinaţie clară, ea
trebuia să ajungă în Europa, locul unde Catherine visa să călătorească. Aceasta era o misiune dificilă
din cauza furtunii care se apropia. Însă, Garrett dorea să o ducă la bun sfârşit, ducând scrisoarea cât mai
departe posibil de mal pentru a fi luată de curenţii marini. După o luptă crâncenă cu valurile uriaşe şi
rafalele de vânt, Garrett aruncă sticla în care se afla ultima scrisoare către Catherine.

Sfârşitul este unul tragic, deoarece furtuna se înteţeşte, valurile devin tot mai mari iar o rafală de
vânt reuşeşte să decidă soarta lui Happenstance, aceasta ajungând pe fundul mării. Odată cu ea se stinge
şi Garrett, lăsând în urmă o a doua scrisoare adresată Theresei. Aflând de moartea neaşteptată a
iubitului ei, Theresa rămâne şocată şi debusolată, neştiind ce va urma.

Astfel se termină o frumoasă poveste de dragoste care înfloreşte din agitatele valuri ale mării.
 zIubirea dintre Garrett și Catherine

“Iubirea profundă aduce dureri mari.” ( Rabindranath Tagore )

Garrett a suferit mult după moartea lui Catherine. El nu îşi vedea viața fără soția lui. Înainte
ca ea să moară, îi promisese că dacă va fi să rămână singur îşi va continua viața cu altcineva, însă
acum îi este aproape imposibil. După cum zicea şi Tagore, iubirea profundă aduce cu ea totodată
durere, o durere a dragostei neîmplinite, a rupturii definitive dintre două suflete sortite să fie
împreună pe veci. În ciuda sorții iubirea pură dintre cei doi nu s-a destrămat, sentimentele pe care
Garrett le are pentru Catherine sunt transmise prin valurile mări. Ori de câte ori Garrett îşi visează
soția, acesta scrie un bilețel exprimându-şi dorul şi durerea din suflet, apoi îl lasă în voia valurilor,
cu speranța că va ajunge la destinația potrivită. Astfel suferința îi este alinată. Această legătură
reprezintă dragostea eternă dintre doi oameni. Dragoste care continuă şi dincolo de moarte.

“Te iubesc şi te voi iubi toată viața, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi
pentru totdeauna.” ( Dante Alighieri )
z
Iubirea dintre Theresa şi Garrett se rezumă la o singură
scrisoare. O scrisoare lăsată în voia sorţii, condusă de
valurile mării timp îndelungat, găsindu-şi destinaţia potrivită.
Iată cum o singură bucată de hârtie poate schimba viaţa unui
om. Poate să-i aducă iubirea veşnică şi în acelaşi timp să-i ia
viaţa.
Putem privi viaţa Theresei ca o mare agitată, plină de
ocupaţii şi stresuri zilnice, iar viaţa lui Garrett ca şi un mesaj
închis într-o sticlă ce ascunde sentimente şi trăiri nebănuite.
22 iunie 1997

z Iubita mea Catherine,

Îmi lipseşti tot mai mult, draga mea, de când nu mai eşti lângă mine, însă astăzi, poate mai intens ca niciodată, dorul de tine pare de
nesuportat; apele îmi îngână un cântec despre viaţa noastră împreună. Acum, când stau aici şi-ţi scriu această scrisoare, mă simt de parcă
te-aş avea alături de mine; parfumul tău de flori sălbatice, pe care îl simt acum, va face să dăinui mereu în sufletul meu. De câtăva vreme,
însa, îti simt prezenţa din ce în ce mai rar şi atunci când apari mă doare mai tare, parcă o parte din mine se desprinde uşor şi dispare.
Şi tot încerc...Noaptea, când sânt singur, te chem şi ori de câte ori durerea îmi pare de nesuportat, tu găseşti calea să te-ntorci la mine.
Noaptea trecută te-am visat stând pe digul din W. Beach. Părul îţi era răvăşit de vântul nebun, iar ochii tăi erau inundaţi de lumina palidă a
amurgului. Eram înspăimântat de faptul că te aplecaseşi peste parapet. Te priveam şi mă minunam de frumuseţea ta de nălucă, fără
asemănare. Am început să mă apropii de tine şi, când în sfârşit ţi-ai întors chipul către mine, am observat că mai erau şi alţii care te
priveau."O cunoaşteţi?" mă întrebau ei cu o undă de gelozie în glas şi, vazându-te cum îmi zâmbeşti, le-am răspuns: "Mai mult decât îmi
cunosc sufletul".
Mă opresc şi te iau în braţe. Mi-e dor de aceste clipe mai mult decât orice alceva pe lume. Trăiesc aşteptând această îmbrăţişare şi când
mă cuprinzi lângă tine mă pierd cu totul-pentru a câta oară?- în pacea acelui strop de veşnicie.
Ridic mâna şi-ţi ating obrazul, iar tu îti pleci capul şi închizi ochii. Mâinile mele sunt aspre, iar pielea ta este atât de moale şi mă întreb
pentru o clipă dacă vei respinge mângâierea mea. Dar nu e aşa. Niciodată n-o faci şi când stăm aşa alături, în aceste momente ştiu care e
menirea mea în viaţă. Exist ca să te copleşesc cu dragostea mea, ca să te ţin în braţele mele şi să te protejez. Trăiesc pentru a învăţa să te
iubesc cu adevărat şi să primesc dragostea ta. Sunt aici pentru că nici n-aş putea să mă aflu în altă parte.
Dar apoi, ca de fiecare dată, ceaţa începe încet,încet să ne înconjoare aşa cum stăm unul lângă celălalt. Mă înspăimânt văzând-o cum
apare undeva în depărtare şi începe să se apropie treptat de noi. Cuprinde totul în jurul nostru, şi parcă s-ar transforma într-un zid de care
nu mai putem trece. Asemenea unui nor, acoperă tot în jur, până când rămânem numai noi doi.
Simt că mă înec şi izbutesc în lacrimi pentru că ştiu că e timpul să pleci. Privirea ta mă obsedează. Îţi simt mâhnirea din suflet, simt
propia-mi singurătate şi durerea din inimă, care încetase pentru o clipă, devine din ce în ce mai puternică atunci când văd cum te depărtezi.
Îti întinzi mâinile şi păşeşti înapoi, te afunzi în ceaţă, pentru că acolo e numai locul tău. Îmi doresc atât de mult să merg cu tine, dar clatini
din cap în semn că nu, şi ştim amândoi la fel de bine că nu se poate.
Şi privesc cu inima zdrobită cum te îndepărtezi uşor. Mă trezesc chinuindu-mă să-mi amintesc fiecare amănunt despre momentul revederii
tale. Dar curând, imaginea ta se pierde şi dispari odată cu ceaţa, iar eu sunt din nou singur pe dig şi nu îmi pasă ce cred ceilalţi despre mine
când mă văd că-mi plec capul şi plâng, şi plâng.

Garrett
6 martie 1994
z
Draga mea Catherine,

Unde eşti iubito? Aşa singur cum stau aici, în această casă întunecată, mă întreb de ce soarta ne-a despărţit? Oricât de mult aş încerca, nu
găsesc răspuns acestor întrebări. Există un motiv clar pentru care s-a întâmplat aşa cu noi, dar mintea mea refuză să-l accepte şi parcă neliniştea mă
sfâşie cu totul atunci când sunt treaz. Mă simt pierdut fară tine. Parcă nu am nici suflet, sunt ca un vagabond fară casă, ca o pasăre singură care
zboară nicăieri. Sunt toate acestea la un loc şi nu sunt nimic. Aşa este, iubito, viaţa mea fără tine.

Încerc să-mi amintesc cum eram altădată împreună, pe puntea pe care adia briza oceanului, de pe Happenstance. Îţi aminteşti cum am
muncit amândoi acolo? Deveniserăm una cu oceanul atunci când o refăceam şi amândoi ştiam că oceanul ne chemase pentru ca drumurile noastre să
se întâlnească. Au fost momente când am aflat înţelesul fericirii adevărate. Ne-am plimbat împreună noaptea, când apa era atât de întunecată, iar
lumina lunii îti reflecta frumuseţea. Te priveam cu veneraţie şi în sufletul meu ştiam că vom fi mereu împreună. Oare aşa se întâmplă întodeauna cu
oamenii care se iubesc? Nu ştiu ce să cred, dar devreme ce această soartă crudă mi te-a luat şi viaţa de atunci încoace nu mai are nici o noimă, cred
că ştiu răspunsul. Ştiu că de acum încolo voi fi numai eu, cu singuratatea mea

Mă gândesc la tine, te visez, te invoc atunci când am nevoie de tine mai mult. Este tot ceea ce pot să fac şi din păcate, nu mi-e de ajuns. Nici o
dată nu-mi va fi de ajuns, ştiu asta, şi totuşi ce altceva îmi rămâne de făcut? Dacă ai fi aici, mi-ai spune tu ce să fac, dar şi lucrul acesta mi-a fost
luat. Tu ştiai întodeauna să-mi spui cuvintele potrivite pentru a-mi uşura durerea. Întodeauna ştiai să mă faci să simt acea pace interioară.

Oare tu poţi şti cum mă simt eu fără tine? Atunci când visez, îmi place să cred că şti. Înainte să te întâlnesc viaţa mea nu avea sens. Şi ştiu că
fiecare pas pe care l-am făcut încă de când am venit pe lume, a fost un pas către tine. Noi am fost meniţi unul celuilalt.

Dar acum, singur în casă, mă gândesc că soarta poate să coboare un om în abis, aşa cum îl poate ridica în slăvi şi mă trezesc întrebându-mă
de ce -din toată această lume- a trebuit să mă îndragostesc de cineva care a fost luat de lângă mine.

Garrett
25 septembrie, 1995

z Dragă Catherine,
A trecut o lună de când ţi-am scris ultima scrisoare, dar mi se pare că a trecut o veşnicie. Pentru mine
viaţa a-nceput să se deruleze asemenea peisajelor pe care le vezi de la fereastra unei maşini. Le priveşti şi atâta
tot. Respir, mănânc şi dorm ca şi altădată, dar nu mai am nici un scop în viaţă, nici o motivaţie sufletească de a
realiza ceva, cu sufletul. Pur şi simplu hoinăresc, asemenea scrisorilor pe care ţi le scriu. Nu ştiu încotro mă
îndrept, sau când voi ajunge acolo.
Nici când sunt la lucru durerea nu-mi dă pace. Mai fac câteva scufundări din când în când, pentru propia-
mi plăcere sau pentru a le arăta altora cum să procedeze, dar când mă întorc la magazin, totul pare extrem de gol
fără tine. Fac aprovizionarea şi comenzile, aşa cum le făceam eu întodeauna, dar chiar şi acum rămân câteodată
împietrit, privind undeva în urmă, golit de gânduri, dar chemându-te pe tine. Acum, când îţi scriu aceste rânduri,
mă întreb când şi dacă aceste gânduri chinuitoare vor înceta vreodată.
Simt un gol imens în suflet acum, când nu mai eşti în braţele mele. Când sunt pe stradă, caut să-ţi zăresc
chipul în mulţimea de oameni şi ştiu că este imposibil, dar nu mă pot stăpâni. Ştiu că această continuă căutare a ta
este sortită eşecului. Îmi amintesc că noi doi am vorbit odată despre ce s-ar întâmpla dacă destinul ne-ar despărţi
dar, crede-mă, îmi este imposibil să-mi ţin promisiunea pe care ţi-am făcut-o în noaptea aceea. Îmi pare tare rău,
iubito, dar nimeni, niciodată nu te va putea înlocui. Trebuia să-mi fi dat seama că acele cuvinte pe care ţi le-am
spus atunci, încet, în noapte, erau nişte prostii. Singura fiinţă pe care am dorit-o întodeauna ai fost tu şi numai tu
şi acum, când nu mai eşti lângă mine, mi se pare imposibil să mai fiu cu altcineva. Îţi aminteşti, în faţa altarului,
în biserică, ne-am promis iubire veşnică până când moartea ne va despărţi şi am să respect acest legământ până în
ultima zi, până la sfârşit, când voi părăsi această lume.

Garrett
 z Dragul meu,

A trecut un an de când am stat cu tatăl tău în bucătărie. E noaptea târziu şi, deşi cuvintele vin cu greutate, nu mă pot scutura de
sentimentul c-a venit momentul să-ţi răspund la întrebare.

Sigur că te iert. Te iert şi acum, aşa cum te-am iertat din clipa în care ţi-am citit scrisoarea. Nici nu aveam de ales în inima mea. Şi
aşa mi-a fost foarte greu să te părăsesc odată; să o fac şi a doua oară mi-ar fi imposibil. Te iubesc prea mult ca să te las să pleci din nou.
Deşi încă mai plâng după ceea ce am fi putut avea, trebuie să fiu recunoscătoare pentru că ai intrat în viaţa mea chiar şi pentru un răstimp
aşa de scurt. La început, am presupus că am fost aduşi laolaltă ca să te ajut să treci mai uşor peste perioada ta de jale. Dar acum, un an
mai târziu, am ajuns să cred că, de fapt, a fost invers.

Ironia soartei, am ajuns în aceeaşi situaţie în care erai tu, prima dată când ne-am întâlnit. În vreme ce scriu, mă lupt cu fantoma celui
pe care l-am iubit şi l-am pierdut. Acum înţeleg mai bine toate greutăţile prin care ai trecut, şi îmi dau seama cât de dureros a fost pentru
tine să-ţi continui viaţa, să mergi mai departe. Câteodată mă copleşeşte tristeţea şi, deşi înţeleg foarte bine că nu ne vom mai putea vedea
vreodată, o parte din mine ar vrea să se agaţe de tine pentru todeauna. Mi-ar fi mai uşor aşa pentru că, dacă aş iubi pe altcineva, atunci
amintirea s-ar estompa. Cu toate astea, iată şi paradoxul: desi îmi lipseşti enorm, datorită ţie, nu mi-e groază de viitor. Pentru că tu ai putut
să te îndrăgosteşti de mine, mi-ai dăruit speranţa, dragul meu. Tu m-ai învăţat că este posibil să-ţi vezi mai departe de viaţă, oricât de mare
ar fi durerea şi jalea. Şi, în felul tău, m-ai făcut să cred că dragostea adevarată nu poate fi negată.

Nu cred că sunt pregatită în clipa asta, dar aşa am ales. Nu da vina pe tine. Datorită ţie, am speranţa că, într-o bună zi,tristeţea mea
va fi înlocuită de ceva frumos. Datorită ţie am tăria de a merge mai departe.

Nu ştiu dacă morţii se pot întoarce pe pământul ăsta ca să se mişte nevăzuţi printre cei dragi, dar dacă pot, atunci sunt sigură că tu vei
fi mereu alături de mine. Când voi asculta oceanul, voi asculta defapt şoaptele tale; când briza răcoroasă îmi va mângâia obrajii, va fi
spiritul tău care trece pe lângă mine. Tu nu vei dispărea niciodată, indiferent cine va mai fi în viaţa mea. Alături de Dumnezeu, stai şi tu în
sufletu meu, ajutând la călăuzirea mea spre un viitor pe care n-am cum să-l prevăd.

Acesta nu este una adio, dragul meu, ci este o scrisoare de mulţumire. Îţi mulţumesc că ai intrat în viaţa mea şi mi-ai dăruit atâta
bucurie, îţi mulţumesc pentru că m-ai iubit şi ai primit în schimb dragostea mea. Îţi mulţumesc pentru amintirile pe care le voi păstra mereu
aproape. Dar, mai presus de toate, îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat că va veni o vreme când, în cele din urmă, te voi lăsa să te odihneşti
în pace.

Te iubesc,

T.
z
z

Dragostea poate părea pierdută, ca mai apoi să fie regăsită în cel mai neașteptat mod. Theresa
Osbourne (Robin Wright Penn) îl găsește pe autorul unui bilețel pe care l-a găsit într-o sticlă. Acesta se
dovedește a fi văduvul Garret Blake (Kevin Costner). Message in a Bottle a fost lansat în cinematografe în
februarie 1999, iar unul dintre citatele memorabile din film ar fi: ”Dacă unele vieți formează un cerc
perfect, altele iau forme pe care nu le putem prezice sau înțelege. Pierederea a fost parte a călătoriei
mele. Dar mi-a arătat ce să prețuiesc. Asta a făcut și o iubire pentru care nu pot să fiu decât
recunoscător.” (Garret)
 z
Kevin Costner (n. 18
ianuarie 1955) este un actor,
producător și regizor de
film american. S-a născut în
orașul Lynwood,California. A
primit două premii Oscar,
inclusiv pentru filmul Dansând
cu lupii (1990). A mai
interpretat în filme precum
Incoruptibilii (1987)
sau Bodyguard (1992).
 Robin Gayle Wright (născută în 8
z Aprilie, 1966) este o cântăreaţă şi actriţă
americană.
Şi-a început cariera ca model, în Paris şi
Japonia. După terminarea liceului a hotărât să
devină actriţă. A obţinut un rol în serialul Santa
Barbara(1984), pentru care a fost nominalizată de
3 ori la Emmy. Între timp a jucat în blockbusterul
The Princess Bride (1987). Datorită succesului, a
jucat şi în Denial (1990 (aka "Loon"), alături de
Jason Patric de care se îndrăgosteşte. În 1990, a
jucat în State of Grace, unde l-a întâlnit pe
Sean Penn, de la care are o fetiţă, Dylan Frances,
şi un fiu, Hopper Jack. În 1991, i s-a oferit rolul
lui Lady Marian în Robin Hood: Prinţesa
hoţilor, cu Kevin Costner. Dar pentru că a rămas
gravidă nu a mai jucat. A mai jucat în Toys (1992)
cu Robin Williams. În 1994, pentru rolul din
Forrest Gump, ca Jenny, a primit o nominalizare
pentru premiile Globului de Aur. Frumoasă şi
talentată, ea a fost comparată cu Jessica Lange. Ea
este acum cunoscuta ca personajul Claire
Underwood în serialul House of Cards pentru
care a câștigat Premiul Globul de Aur pentru cea
Mai bună Actriță – Serie de Televiziune Dramă în
2013, prima actriță care a câștigat un Glob de Aur
pentru un web de seriale de televiziune.
 z Wilmington, Carolina de nord
Situat pe coasta de Sud-Est a Carolinei de Nord, Wilmington
este un fermecător oraş cu port lângă plaja Cape Fear Coast.
Cunoscut pentru istoria navală, Wilmington este un oraş modern cu
multe atracţii turistice; de la un vas de război la un studio de
producţie de film la Hollywood, străzi cu trăsuri trase de cai la
festivaluri de muzică, muzee de istorie cu galerii de artă
contemporană, restaurante elegante şi localuri primitoare de
noapte. Acesta are ceva pentru toată lumea. Este o comunitate
înfloritoare, plaja face locul perfect pentru întâlnirile dintre iubitori -
tineri şi bătrâni - în romanele lui Nicholas Sparks: The Last Song,
Dear John şi Message In a Bottle.
 z
Activitatea grupului:

În data de 12/11 cu toții ne-am strâns la casa Alexandrei pentru a

lucra la proiect. Alex împreuna cu Vlad au căutat date despre autor și
cărțile scrise de acesta și au ajutat la punerea in pagină a proiectului.
Laura cu Alexandra au povestit în scris rezumatul carții și a filmului și au
căutat pozele necesare proiectului. Mara a căutat date despre actorii
principali ai filmului si despre spațiul în care se petrece acțiunea.
Scrisorile și părerile personale au fost scrise împreună având cu toții
aceași părere despre povestea de dragoste dintre Theresa si Garret.
z

Realizat de:
 Tőkés Laura Rebeca
 Matei Alexandra Maria
 Petrea Mara Giorgiana
 Cârje Vlad
 Moldovan Alexandru