Modulul

psihopedagogic

Svetlana GOREA, doctor în științe

pedagogice
 Autocunoaşterea

– Cine sunt?
– Cum sunt?
– De ce sunt aşa?
– Ce mă face să fiu aşa?
– De ce am acţionat aşa şi nu alt fel?
Tehnica „Căsuţa”
APTITUDINI APTITUDINI
CREATIVE MATEMATICE

SUPRA
AUTOAPRECIERE

AUTOAPRECIERE ÎNALTĂ

AUTOAPRECIERE ADECVATĂ

AUTOAPRECIERE JOASĂ
 O modalitate ideală de a
comunica eficient e să-i
cunoşti pe cei din jur, dar
acest lucru nu-l poţi face
fără ca să te cunoşti mai
întâi pe tine!
CEL MAI IMPORTANT STUDIU ÎN ULTIMII ANI: VISIBLE LEARNING
PARTICIPANȚI – 83 MILIOANE DE ELEVI DIN EUROPA
PERIOADA 2000-2009

• Învățarea vizibilă, este văzută astăzi ca un reper în cercetarea educațională empirică

internațională.
• În urma analizei rezultatelor, au fost identificați 138 de factori care influențează
performanțele elevilor. Meta-analiza a lui Hattie arată că factorii decisivi în dezvoltarea
educației în școală sunt calitatea profesorului și calitatea predării.
MOTIVARE DEMOTIVARE
 Insert Your Image

This PowerPoint Template has clean and neutral design that can
be adapted to any content and meets various market segments.

Ce este With this many slides you are able to make a complete
PowerPoint Presentation that best suit your needs.

motivația?

Motivația reprezintă starea Motivația ține Motivația Motivația este flexibilă Motivația este de mai
internă a omului, care de psihologia diferă de la o Ea se schimbă în funcție multe tipuri în funcție de
orientează și dirijează umană, de persoană la de necesitate și interese. structura personalității,
comportamentul acestuia aceea și este alta. Ce a motivat odată o necesități, așteptări și
prin satisfacerea anumitor foarte persoană, de multe ori, interese.
necesități. complexă. nu o mai motivează în
Motivația ține de voința proces.
omului de a acționa într-un
mod anume.
MOTIVAȚIA INTRINSECĂ VERSUS MOTIVAȚIA EXTRINSECĂ

Care sunt caracteristicile motivației intrinseci:

• Autonomie -Copilul simte că are control asupra învățării și poate lua decizii cu privire la cum, cât, când și ce învață.
• Semnificație - Copilul știe care este utilitatea și importanța activității pe care o face sau a lucrurilor pe care le învață.

• Curiozitate - Copilul simte că vrea să afle mai multe, iar informațiile noi îi aduc bucurie.
• Sentimentul de apartenență - Copilul simte că este acceptat și apreciat într-un grup.
• Competența - Copilul simte că poate face față activității, dar și că face progrese vizibile.
Care sunt caracteristicile motivației extrinseci
• Teama de pedeapsă - Copilul se teme că va primi o notă mică, va fi certat de profesori sau parinți.
• Dorința de a obține o recompensă - Copilul învață pentru că vrea sa obțină o notă bună, un cadou sau afecțiunea parinților.
• Frica de eșec - Copilul depune efort pentru a nu eșua si pentru a evita astfel, consecințele eșecului.
• Competiția - Copilul învață sau exersează pentru a obține un rezultat mai bun decât al altor copii.

Studiile arată că ambele forme de motivație pot exista în același timp, că nu se exclud reciproc.
Însă pe termen lung, când motivația intrinsecă este mai puternică, rezultatele școlare sunt
mai bune. 
 Variabilele care influențează motivația!

01 02 03 04

+ =
Să știu să Să pot să Să-mi placă Performanță
fac ceea fac ceea și să vreau ridicată
ce mi se ce mi se să fac ce mi =
cere!!! cere!!! se cere!!! Rezultate
bune!!!
 Model personal ca factor motivațional!
Etapa 4
Managementul
Autoanaliza personal al
personalității! timpului!

Dezvoltare
personală! EU Identificarea
priorităților!
Eliminarea sau
modelarea Abordarea
comportamentelor/ pozitivă!
gândurilor/acțiunilor
distructive.
5
Cheița motivării eficiente!

Comunicarea
eficientă!
Încurajarea!

Delegarea Feedbackul
responsabili- regulat!
tăților!

Abordarea individualizată!
 Comunicarea eficientă!
COMUNICAREA ASERTIVĂ!!!!

Ceea mai Inițiezi și încurajezi

simplă dialogul fie el direct
tehnică de sau indirect fără a
face iluzii/concluzii
construire a pe/în numele
feedbackului! interlocutorului.

1. Spui ceva pozitiv.

2. Spui în ce a Previi/excluzi
constat barierele în
Să spui ceea
comportamentul/ comunicare
ce crezi într-o atitudinea negativă. personale sau
manieră în 3. Încurajezi de mediu.
care să nu comportamentul
pozitiv pe viitor.
superi!
 Delegarea responsabilităților!

! ! ! ! !
Important Delegarea Condiție: Condiție: Încrederea că
persoana să persoana să persoana se
este când, poate avea poată face ceea dorească să
cui, cum să efecte va isprăvi și
ce îi delegați. Ea îndeplinească
încrederea
delegi negative, trebuie să dețină ceea ce îi
minim cunoștințe delegați. Aici la persoanei în
responsabilit dacă este interesul
și abilități bază stă
ățile! aplicată necesare cointeresarea DVS.
incorect. îndeplinirii persoanei.
sarcinii.
 Încurajarea!
Oamenii au nevoie de încurajare
și susținere în activitate, viață,
Dacă persoana nu este încurajată și acțiune, rezultat etc.
susținută să acționeze, să
îndeplinească anumite sarcini ea nu
va manifesta inițiativă și interes și nu
va fi orientată spre creștere și 100%
perfecționare profesională și
personală. Dimpotrivă își va limita
acțiunile, ideile, propunerile de frică
100%
să nu greșească sau să nu fie certată.
100%

Încurajarea dezvoltă sentimentul

de egalitate și individualitate, prin Impulsionează acceptarea de sine prin
asumarea de responsabilități și implementarea ideii că fiecare este
atitudini.
bun și valoros așa cum este!
 Feedbackul regulat!

ÎNCREDERE!
ÎNCREDERE!
ÎNCREDERE!

Feedbackul regulat prin acordarea opiniei/a reacției,

analiza progresului și a nereușitei, poate facilita o
dezvoltare a gândirii critice.
Evaluarea critică a reușitei și nereușitei, prin modelarea limbajului și a tipului
de comunicare (nonverbal, paraverbal) creează premisa unui feedback pozitiv
de încurajare și motivare.

Lipsa comunicării asertive, prin oferirea feedbackului reciproc, duce la

pierderea legăturii „sănătoase”, comunicarea și relaționarea devine
formală.
 Ea în calcul:
Sistemul de
valori!
IMPORTANT!
Capacitatea de NU CRITICA!
muncă!
Tipul de Abordarea egală prin
motivație! individualizare unde se
Tipul și conectează flexibilitatea
capacitatea de persoanei, care are scopul de
percepție! a motiva prin stiluri adaptate
contextului: directiv,
facilitator, de susținere și
delegare.
 FACTORII CARE CONTRIBUIE LA SPORIREA MOTIVAȚIEI

Exerciții creative Dispoziția bună

Discuțiile Integrarea materialului
Rezultatele înalte Sentimentul umorului
Lecțiile nestandarte Capacitatea de a comunica
Dăruirea de sine a profesorului Capacitatea de a învăța
Dragostea profesorului față de Înțelegerea reciprocă cu profesorul
obiect
Interesul Lauda
 MOTIVAȚIE – O CONDIȚIE ESENȚIALĂ PENTRU
REUȘITA ELEVULUI ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ.

Ce anume îl determină pe elevi pentru a depune eforturi

pentru a învăța?
 MOTIVAȚIA DEPINDE DE:

• Relațiile interpersonale dintre profesor și elev.

• Interesul elevilor față de obiectul studiat.
• Scopurile fixate de către profesor.
• Emoțiile care predomină la lecție.
• Capacitatea elevilor de a învăța.
REGULA DE AUR:
NU IMPUNE!!!
 TIPURI DE
TEMPERAMENTE
ŞI
MODALITĂŢI DE
REACŢIE
 Pentru că una din cele mai cunoscute laturi ale
personalităţii este temperamentul, să ne oprim
puţin şi la acest subiect. Specialiștii în psihologie
au definit mai multe clasificări ale
temperamentului. Cea mai cunoscuta este cea
care deosebește patru tipuri de temperament:
coleric, flegmatic, sanguin şi melancolic. În
continuare putem vedea ce caracteristici au şi
care este cea mai buna modalitate de reacție.
TIP DE ELEMENTE DE COMPORTAMENT
TEMPERAMENT
ELEMENTE DE
/
EVITAT ÎN
RĂSPUNS MIMICA, COMPORTAMENT
VORBIRE ATITUDINI
RECOMANDAT GESTICA DE RĂSPUNS

Vorbeşte
Irascibil, impulsiv,
mult, tare, Foarte bogate,
COLERIC cu ton expresive
inegal în manifestari,
îsi risi­peste energia
ridicat

Contrazicerea
persoanei,
Vorbeşte
prelungirea discuției,
puțin, la Reduse, Va încerca să se
tonul ridicat al vocii,
RĂSPUNS : obiect, ton impuse de situeze pe poziția
nervozitate
calm, obiect persoanei
politicos
TIP DE ELEMENTE DE COMPORTAMENT
TEMPERAMENT ELEMENTE DE
/ EVITAT ÎN
MIMICA,
RĂSPUNS VORBIRE ATITUDINI COMPORTAMENTUL
GESTICA DE RĂSPUNS
RECOMANDAT

Atitudine rezervată şi  
uneori timidă, nu își
Vorbeşte calm, exprimă clar gusturile,
lent, cu pauze, Mai puțin răbdător şi pasiv, receptiv
FLEGMATIC exprimare expresive la recomandări, stăpân pe
sigura sine dar inert, destul de
inadaptabil, greu
impresionabil,
Pasivitatea, indiferenţa,
Vorbeşte mult,
aşteptarea ca primul care
cu fraze Va deschide primul
Expresive, vorbeşte să fie persoana,
ample, oferă discuţia, va expune
bogate, vorbirea monosilabica,
RĂSPUNS: informaţii faptele clar şi precis,
pentru neoferirea de detalii,
suplimentare, evitând să încarce cu
convingere informații suplimentare şi
ton vioi şi detalii inutile
recomandări
convingător
TIP DE ELEMENTE DE COMPORTAMENT
TEMPERAME
ELEMENTE DE
NT / EVITAT ÎN
MIMICA,
RĂSPUNS VORBIRE ATITUDINI COMPORTAMENTUL
RECOMANDAT GESTICA DE RĂSPUNS

Sociabil, vioi,
optimist,
Vorbește
îndrăzneț, sigur
energic,
pe el, ușor
egal ca
SANGVIN Moderate adaptabil,
intensitate,
comunicativ,
clar,
impresionabil,
organizat
sensibil, are
reacții rapide
Va prezenta Recomandări şi
răspunsul cu sfaturi repetate,
argumente insistente, când se
Ton vioi,
RĂSPUNS Moderate concise, clare, observa că acestea
binevoitor
fără prelungirea nu sunt dorite
inutilă a
TIP DE ELEMENTE DE COMPORTAMENT
TEMPERAMENT ELEMENTE DE
/ EVITAT ÎN
MIMICA,
RĂSPUNS VORBIRE ATITUDINI COMPORTAMENTUL
GESTICA de răspuns
RECOMANDAT

Atitudine rezervată
Nu este
şi timidă nu are
vorbăreţ,
MELANCOLI gusturi proprii,
timid, Nu manifestă
C critică distructivă
plângăcios,
pasiv, dezinteresat la
somnoros
prima vedere

Vorbeşte mult Prea mult vorbeşte, nu ia

dar lent, cu în consideraţie părerea
fraze ample, persoanei , vorbire
oferă Va deschide primul monotonă şi plicticoasă,
Expresive, dar nu
informaţii discuţia, va expune multe informaţii şi
exagerate, bogate,
RĂSPUNS : concrete cu faptele clar şi precis, recomandări.
cu manifestări
accent pe evitând să încarce cu
persoana lui, concrete
detalii inutile
nu foarte mult
timp că se
poate plictisi
A comunica înseamnă “a face cunoscut, a
da de ştire, a informa, a înştiinţa, a
spune” sau despre oameni, comunităţi
sociale etc. – “a fi în legătură, în contact
cu”; “a vorbi cu”, “a fi în legătură cu... a
duce la..”
(DEX, p.179)
 Comunicarea mai poate fi definită ca o
transmitere de informaţie sau ca un
schimb de informaţie:

receptor
decodare
mesaj
codare
emiţător
Emiţătorul Mesajul emis Mesaj ajuns Receptorul
la receptor
 OBSTACOL

Emiţătorul Mesajul emis Mesaj ajuns Receptorul

la receptor
 Informaţia care este
Randamentul valorificată de receptor
comunicării
Informaţia care a fost
acceptată de receptor
Informaţia care a fost decodificată de
receptor
Informaţia care a „trecut” prin obstacole
şi a „ajuns” la receptor

Informaţia pe care emiţătorul o expune

(transmite)
Informaţia pe care emiţătorul o codifică pentru a o
expune (transmite)
Informaţia pe care emiţătorul o vrea valorificată de receptor
corespunzător viziunii emiţătorului
 Cine face parte din grupul de
“risc”?
Copiii din grupul de “risc” sunt copiii care manifestă rezistenţă slabă faţă de factorii sociali de
risc din cauza particularităţilor sale de vârstă sau individuale şi/sau care prezintă un deficit de
susținere social-psihologică.
Obiectiv (voluntar sau involuntar), ei sunt în zona de risc real sau potenţial, manifestând
diverse forme de dezadaptare socială, ca urmare a dereglării procesului de socializare.
Copilul greu educabil reprezintă copilul care opune rezistenţă factorilor educaţionali din diverse
cauze: defect mental, dezvoltare fizică, greşeli pedagogice, dezadaptare socială,
particularităţile de caracter, temperament, tulburări cu caracter asocial.
Copil dificil se caracterizează prin comportament demonstrativ asocial, implicare în diverse
grupuri stradale cu normele şi regulile sale. Este copilul care opune rezistenţă activă
acţiunilor educaţionale ale şcolii, familiei, societăţii. El nu numai învaţă rău, dar se mândreşte
cu aceasta, nu numai consumă alcool, dar şi bravează cu aceasta. Lipseşte aprecierea
critică a propriului comportament.
 Cine face parte din grupul de risc?
(după Дубровинa И.В.)

1. Copii cu probleme de dezvoltare

2. Copii din familii disfuncţionale
3. Copii din familii cu părinţi plecaţi peste hotare, copii adoptaţi,
orfani
4. Copii din familii social-vulnerabile(sărace, numeroase,
incomplete, familii de emigranţi, refugiaţi)
 1. Copii cu probleme în dezvoltare

Caracteristica Cauzele
 Probleme în dezvoltarea fizică şi  Particularităţi de dezvoltare, de
intelectuală, şi ca urmare probleme formare a caracterului (neuropatii,
la învăţătură. encefalopatii, tulburări de limbaj).
 Copii –invalizi, copii cu retard mintal,  Boli somatice şi psihice, handicap.
dezabilități, copii cu boli cronice,  Dezadaptarea şcolară.
preadolescenţi cu accentuări de  Defecte şi deficienţe în dezvoltare.
caracter.
 2. Copii din familii disfuncţionale

Caracteristica Cauze:
 Experienţa
 Caracteristica de bază – climat nefavorabil negativă
în familie, a părinţilor
atitudinea în
negativă
faţă de copii. copilărie;
 Particularităţi distructive de
personalitate a părinţilor;
 Nivel scăzut al educaţiei, lipsa
culturii moral generale, sărăcia
sentimentelor, lipsa/ insuficienţa
relaţiilor sociale, roluri haotice, etc.
 Copii orfani, copii cu tutelă (părinţi peste hotare)

Caracteristica Cauze
 Copii cu statut de orfan – din  Neglijare parentală
orfelinate şi şcoli internate;  Separarea şi deprivarea
 Copii cu părinţi plecaţi la muncă  Dezadaptarea socială
peste hotare  Tulburări grave ale procesului de
socializare;
 Experienţa negativă familială sau
lipsa experienţei a vieţii de familie
 Copii din familii social-vulnerabile

Caracteristica Cauze
Copii din:  Probleme economice
 Familii sărace  Probleme demografice
 Familii incomplete  Probleme de educaţie
 Familii numeroase  Probleme de adaptare la noul
 Familii adoptive mediu socile şi cultură
 Familii de refugiaţi, imigranţi
 Factori declanşatori
1. factori familiali (tipul familiei, violenţă în familie, stil de educaţie, neglijare emoţională,
contradicţii în educaţia părinţilor etc.)
2. factori pedagogici (cerinţe exagerate faţă de elevi; supraâncărcarea elevilor; evaluarea
negativă permanentă a rezultatelor activităţilor elevilor; crearea unui climat de intoleranţă
şi opoziţie; atitudine lipsită de atenţie faţă de elevi şi nerespectarea abordării diferenţiate
în activitatea pedagogică).
3. factori şcolari (conflicte cu colegii, respins, izolat etc.)
4. factori sociali (influenţa grupurilor de referinţă asociale, contradicţie între normele
grupului şi normele morale generale, nivel scăzut de dezvoltare a comunicării).
5. factori personali (copii cu probleme de dezvoltare, tulburări de limbaj, tulburări de
comportament, handicap, boli psihice, boli cronice)
Caracteristicile de bază ale copii din grupul de
“risc”

 Izolarea socială

 Privarea în distribuirea
resurselor

 Tulburări în comportament
Particularităţile copiilor din grupul de risc

1. Lipsa de valori acceptate în societate (creativitate, cunoaştere, activitate), credinţa în

inutilitatea proprie, în incapacitatea de a realiza ceva cu forţele proprii, cu inteligenţa şi
talentul propriu, de a ocupa o poziţie demnă printre semeni, de a atinge prosperitatea
materială.
2. Proiectarea vieţii moderne a părinţilor asupra sa, care aminteşte de o cursă pentru
supravieţuire.
3. Un sentiment de abandon emoţional din partea părinţilor şi în acelaşi timp,
sentimentul de autonomie psihologică.
4. Printre valori în primul rând - viaţă de familie fericită, în al doilea - bunăstarea
materială, în al treilea - sănătatea.
5. În acelaşi timp, inaccesibilitatea aparentă a acestor valori în viaţă. Marea valoare în
combinare cu inaccesibilitatea ei creează un conflict intern - una din sursele de stres.
Particularităţile copiilor din grupul de risc
6. Pierderea valorii educaţiei în viaţa reală prin întărire - un exemplu a celor care au
studiat slab sau nu au studiat deloc, dar au reuşit în viaţă (are un cort, garaj, maşină,
etc.) - fără cunoaşterea căilor adevărate de realizare a acestor "valori".
7. Nivel crescut de anxietate şi agresivitate.
8. Prevalarea valorii unui trai frumos, uşor, dorinţei de a obţine numai plăceri de la viaţă.
9. Reorientarea intereselor - activităţi de petrecere a timpului liber (în hol, pe stradă,
departe de casă, etc.), sentimentul de libertate completă (plecarea de acasă,
vagabondaj, călătorii, situaţii de trăire a riscului etc.).
10. În relaţiile cu adulţii sunt caracteristice tulburări în comunicare, care conduc la trăirea
inutilităţii sale, la pierderea propriei valori şi valorii altei persoane.
Cum sunt şi măsuri de acţiune

 Profilaxie – prevenire
 Corecţie – schimbare
 Reabilitare – recuperare
 Susţinere psihopedagogică
 Suport psihopedagogic.
 9 principii de bază
ale susţinerii social-pedagogice a copiilor din grupul de
“risc”

1) pr. Respectării individualităţii personalităţii;

2) pr. Activităţii colective;
3) pr. Cerinţelor raţionale;
4) pr. Particularităţilor de vârstă;
5) pr. Dialogului;
6) pr. Susţinerii pedagogice;
7) pr. Stimulării autoinstruirii şi autoeducaţiei;
8) pr. Legăturii cu lumea reală;
9) Pr. Coordonării.
 Recomandări de lucru cu copii din “grupul de
risc”
 De a ocupa o poziţie lipsită de compromisuri, şi de a înainta cerinţe stricte, de a constrânge persoana când este
vorba de norme sociale importante.
 De a înlătura cauza, dar nu consecinţele;
 Monitorizare permanentă – evidenţa sistematică a devierilor în comportamentul elevilor cu reacţionarea promptă la
situaţiile apărute. Nu uitaţi, că uneori comportamentul are un caracter situaţional sau copilul are remuşcări pentru
faptele sale sau observaţia dvs. poate fi „ultima picătură”, ce provoacă complicaţii adăugătoare;
 Politica “bomboană şi bici”, adică combinarea dintre pedeapsă şi rugăminţi, laude.
 Pedepsirea corectă. Acţiunile pedagogilor trebuie să fie percepute de copil ca corecte şi pe măsura faptei.
 Recompense nu pentru orice faptă bună. Premiile nu trebuie să conducă la creşterea supraaprecierii copilului.
 Ameninţările cu pedeapsa trebuie să fie reale. Ameninţările conduc la neîncredere şi nedorinţa de a asculta
cuvintele noastre. Profesorul poate oferi următoarele sfaturi copilului: nimic nu se va schimba în viaţa ta, până când
tu singur nu vei dori să schimbi ceva; dacă este greu, corectează treptat greşelile, nu toate odată; începe cu cel mai
mic neajuns şi îndreaptă-l; nu dispera dacă nu reuşeşti; nu te bucura tare dacă reuşeşti imediat, a te debarasa de
neajunsuri e foarte greu, ele se pot întoarce.
 Nu uitaţi! Nu este copil care nu vrea să devină bun!
 STILURILE COPILULUI:
– Copilul sensibil: are câțiva prieteni buni; este tăcut şi timid; se simte bine
într-un mediu protector; nu-i plac schimbările; este mai emotiv.
– Copilul sociabil: este creativ, activ; impulsiv uneori; îşi exprimă deschis
sentimentele.
– Copilul hotărât: este lider înnăscut; îşi manifestă părerea; de obicei simte
când părinţii sunt vulnerabili şi profită de ei; simte nevoia să deţină
controlul situaţiilor.
– Copilul conştiincios: este analitic; este deseori bun organizator; îi place
să lucreze singur; evită situaţiile agresive; poate fi egoist şi rigid.
 Modalitatea ineficientă de comunicare:
Exemplu
Critica: Tu ești de vină! …Ai făcut numai prostii!
Etichetarea:Ești un obraznic!
Evaluarea globală: Ești o fată bună!.... Ești un total
dezastru!
Oferirea de sfaturi: Dacă aş fi în locul tău aş face asta!
A da ordine: Treci în camera ta şi fă curat!
Amenințări:Dacă nu faci ce spun eu atunci….
Moralizarea: "Trebuie să-ţi ceri scuze de la el." "Ar
trebui să ..."
Logica impusă: "Uite dacă nu ai fi cumpărat X, ai fi
putut merge vara asta la mare.“
Observaţia : Asta trebuie să o faci altfel, asta nu se poate.
 BARIERE ÎN COMUNICARE

AMENINŢĂRILE (produc teamă, supunere, resentiment, ostilitate): „Fă aşa, dacă nu …”

A DA ORDINE (folosirea puterii asupra altuia): „Nu mai întreba de ce, fă-o fiindcă aşa spun eu”
CRITICA (descurajează iniţiativa): “Nu munceşti destul”
INSULTA: „Numai un idiot ar spune asta”
ETICHETAREA : “Eşti un leneş”
INTEROGAREA: “Ce-ai făcut de la 10 la 12? Cât timp ţi-a luat să termini ce aveai de făcut? Ce-ai făcut
după? Unde ai fost?”
LAUDA ÎN SCOPUL MANIPULĂRII: “Dar ţie îţi iese aşa de bine! Nu vrei sa-l faci si pe al meu?”
SFAT NECERUT (când persoana nu vrea altceva decât să fie ascultată): „De ce nu faci aşa?”
SCHIMBAREA SUBIECTULUI: „Lasă c-o să-ţi treacă… Să-ţi povestesc ce film am văzut aseară”
PUNEREA ÎN PRIM-PLAN A PROPRIEI PERSOANE: „Să mă fi văzut pe mine când mi s-a întâmplat…”
REFUZUL DE A ACCEPTA PROBLEMA: „Nu avem ce discuta. Eu nu văd nici o problemă aici”
ÎNCURAJAREA PRIN NEGAREA EXISTENŢEI PROBLEMEI: „Nu fi nervos” „Nu te teme, va merge”
„Vei fi bine”
 Comunicarea asertivă reprezintă "abilitatea de
a spune NU; abilitatea de a cere favoruri sau a
face solicitări; abilitatea de a exprima
sentimentele pozitive şi negative; abilitatea de
a iniţia, continua şi finisa o conversaţie
generală" (Lazarus, 1973).

Comunicarea asertivă este cea prin care spui

ceea ce ai de spus, în mod ferm, spontan,
sincer şi direct, păstrându-ţi demnitatea şi
drepturile şi, în acelaşi timp, fără să-l jigneşti
pe celălalt - deci fără să-l ataci ca persoană, ci
referindu-te strict la comportamentul său din
acel moment.

Comunicarea asertivă vizează capacitatea de a exprima

propriile trăiri şi opţiuni într-o manieră în care stima de sine
şi a celorlalţi să nu fie lezate..
 Ce trebuie să îl înveți pe copilul tău în privința asertivităţii?
• că nimeni nu are dreptul să îl facă să se simtă vinovat, ignorant sau prost; el trebuie să știe că acestea
sunt considerate abuzuri;
• că trebuie să știe când să spună "nu";
• că nu este necesar să îşi ceară tot timpul scuze, pentru orice mică greșeala pe care o face;
• că au dreptul să se răzgândească în anumite privinţe şi că nu trebuie să se simtă vinovat pentru asta;
• că dacă lucrurile nu merg bine uneori, nu este neapărat vina lui;
• că este normal şi firesc să nu ştie absolut totul şi că nu este nici o problemă sau rușine să spună uneori
că "nu știu" sau "nu înțeleg";
. că atunci când greșește nu este un capăt de lume şi că nu trebuie să fie mereu perfect; greșelile sunt
firești şi că din acestea poate învață multe lucruri;
• că nu este nevoie să fie prieten cu toata lumea şi că vor fi persoane care nu îl vor plăcea, așa cum nici
el nu va plăcea pe toata lumea; nu este nimic rău în asta;
• că nu este frumos şi indicat să folosească etichete sau porecle pentru a-i cataloga pe alții;
• că întotdeauna trebuie să se exprime clar, direct şi cât mai concis pentru a se face înțeles şi pentru a
da dovadă de încredere în sine; nu trebuie că discursul să fie generalizat, să se facă presupuneri sau să se
lanseze în multiple ipoteze fără a ajunge la niciun rezultat;
• că nu trebuie să monopolizeze o discuție; trebuie să știe să îi lase şi pe ceilalți să îşi exprime opiniile,
să îşi aștepte rândul şi sa fie deschis şi altor opinii.
 Copilul activ

– Ceea mai mare parte a zilei „nu stă în loc”, preferă jocurile cât mai interesante
(puzzle, legeo, etc.), dar dacă îi este captată atenţia, poate şi să citească o carte
împreună cu mama.
– Vorbeşte repede şi mult, dă multe întrebări la nesfârșit
– Tulburările de somn şi de digestie sunt mai degrabă excluse
– Este activ dar nu oriunde. De exemplu este neliniştit şi agitat acasă, dar liniştit la
grădiniţă, în vizită la cineva mai puţin cunoscut.
– Nu este agresiv. Întâmplător sau în timpul unui conflict se poate lăsa provocat, dar
singur provoacă un scandal foarte rar.
 Copilul
hiperactiv
– Se află în continuă mişcare şi pur şi simplu nu se poate controla, chiar dacă este obosit, el
continuă să se mişte, iar dacă este istovit de puteri, plânge şi face isterie.
– Vorbeşte repede şi mult, înghite cuvinte, întrerupe, nu ascultă pînă la sfîrşit. Pune un
milion de întrebări şi rareori ascultă răspunsul.
– Este imposibil de a-l culca, iar somnul îi este întrerupt şi neliniştit. Are tulburări digestive.
Pentru copiii hiperactivi, alergiile nu sunt o raritate.
– Copilul – incontrolabil, şi cu toate acestea el nu reacţionează nicicum la interziceri sau
limite. În orice condiţii (casă, magazin, grădiniţă, teritoriul grădiniţei) se poarte la fel de
activ.
– Deseori provoacă conflicte. Nu îşi controlează agresivitatea – sare la bătaie, muşcă,
împinge, şi poate să folosească şi lucrurile la îndemînă: beţe, pietre …
 Cum se depistează ADHD?

Diagnosticul poate fi pus doar de specialişti ca: neuropsihiatrul,

pediatrul, logopedul, eventual psihoterapeutul, după o evaluare
diagnostică cu stabilirea simptomelor ţintă şi a gradului iniţial de
afectare. Practicile terapeutice curente în ADHD sunt orientate către
tratament simptomatic:
- medicaţia;
- terapia comportamentală;
- terapia educaţională.
 Ajutorul copilulului este individualizat şi include remedierea
psihopedagogică, psihoterapia, şi obligatoriu – tratament
medicamentos.
 Conflictul
este procesul care are loc atunci când o persoană, un
grup sau un departament dintr-o organizaţie frustrează
pe un altul de atingerea obiectivului propus, sau, altfel
spus, „este o formă de opoziţie centrată pe adversar,
bazată pe incompatibilitatea scopurilor, intenţiilor şi
valorilor părţilor oponente” (M. Vlăsceanu).
 Declanşarea conflictului
Atitudini:
– antipatia reciprocă dintre părţile ajunse în stare conflictuală,
– caracterul „nerezonabil” al relaţiilor
Comportamente antagonice:
– utilizarea poreclelor;
– afirmarea de neadevăruri;
– folosirea insultelor;
– agresiunea verbală şi fizică.
Sursele conflictului în instituţiile de
învăţămînt:
• Nerespectarea legislaţiei şi a regulamentelor în vigoare;
• Discrepanţele din cultura organizaţională;
• Percepţii greşite ale situaţiei de fapt, având drept cauze
prejudecăţi, diferenţe de intenţii şi interese, dar şi „imaginea
diabolică” despre adversar;
• Competiţia exacerbată, dublată de agresivitate, mai ales la
distribuirea unor resurse limitate, necesare activităţii
persoanelor sau grupurilor respective;
• Criterii diferite de definire a performanţei;
• Diferenţele de mediu înconjurător sau de ambianţă;
• Ambiguitatea definirii ariilor de autoritate şi de
responsabilitate.
 Conflictele dintre
cadre didactice şi părinţi
Cauzele acestor conflicte:
– comunicarea defectuoasă, din cauza neînţelegerilor sau a numărului
mic de contacte directe pe parcursul anului şcolar;
– conflictul de valori şi lupta pentru putere: părinţii au propriile
prejudecăţi în legătură cu educatorii, bazate pe experienţele lor
anterioare, sau nu le este clar rolul educatorului în dezvoltarea
copilului lor;
 Pentru îmbunătăţirea
relaţiilor cu părinţii
• Informarea periodică a părinţilor, verbal sau în scris, asupra gradului de
realizare a obiectivelor educaţionale, evidenţiind progresele înregistrate
de copilul lor;
• Creşterea numărului de contacte directe în care să se solicite părinţilor
sugestii şi opinii;
• Acomodarea cu ideile diferite ale părinţilor despre desfăşurarea
procesului de învăţământ şi explicarea, pe înţelesul lor, a demersului
educaţional care a generat diferenţele de opinii.
Conflictele dintre cadre didactice

Acestea pot fi de natură profesională sau personală.

Îmbunătăţirea relaţiilor dintre profesori presupune:
• comunicarea, creşterea cooperării şi toleranţă faţă de
ideile diferite ale altor persoane;
• oferirea de soluţii concrete profesorilor în privinţa
modului de lucru cu unii elevi dificili;
• „menajarea” celor ce au pretenţia că sunt stăpânii
absoluţi ai meseriei.
 Relaţiile dintre conducere şi
cadrele didactice
Pentru evitarea acestor conflicte, este bine ca, fiecare cadru didactic:
• Să prezinte interes faţă de problemele şcolii;
• Să se achite cu profesionalism de toate sarcinile;
• Să comunice aprecierile pozitive ale părinţilor;
• Să se implice în comisii / comitete din şcoală în vederea construirii unei
comunităţi educaţionale viabile;
• Să informeze conducerea şcolii de lucrurile interesante şi bune pe care le
face în şcoală.
 Pentru o
comunicare eficientă:
 Nu vorbiţi sub impulsul momentului sau
sub influenţa
unei emoţii puternice!

 Precizaţi clar ceea ce vreţi să

comunicaţi!

 Creeaţi o atmosferă favorabilă

comunicării!
 • Nu faceţi nimic în timp ce partenerul dvs.
Vorbeşte!

 Ascultaţi activ, cu atenţie!

 Nu arătaţi, prin limbaj nonverbal, că vă

plictisiţi;
Când este oportun, puneţi întrebări!

 Realizaţi feed-backul, pentru a vă

asigura că mesajul a fost înţeles!

 Reacţionaţi ca un partener de dialog,

interesat de problemă!
Inteligenţa academică IQ
Inteligenţa emoţională EQ
 IQ – înnăscutî, rezultat, reuşită, trofeu …. Studiată mai mult
de 100 de ani.
 EQ – dezvoltat pe parcursul vieţii cu mici premize genetice,

invizibilă, greu evaluabilă, greu controlabilă …. Termenul de

EQ este formulat în 1985 în SUA.

Învățămîntul actual pune mai mult accent pe reuşita academică.

Cauze: cerinţele părinţilor, a mediului, rigiditatea sistemei,
tendinţele pregătirii cadrelor didactice în colegii şi universităţi,
educaţia anterioară etc.
Critici la adresa conceptului IQ
 Predictor în principal pentru
reuşita academică;
 Predictor slab pentru:

Succesul în viaţă;
Starea de sănătate;
Calitatea relaţiilor cu ceilalţi;
Performanţe la locul de muncă;
 Succesul în viaţă = IQ+EQ
Diferenţe între IQ şi EQ
 EQ este o abilitate non-cognitivă;
 EQ este legată de socializare;
 EQ este un set de abilităţi care pot deveni

competenţe;
 EQ este modificabil prin învăţare;
 EQ este esenţial pentru succesul în viaţa

personală.
Psihologia recunoaşte că notele
şi rezultatele la teste au o valoare
relativă în viaţa unei persoane.
 Ex. Inteligenţa academică nu are aproape
nimic de a face cu existenţa emoţională.
 Ex. Persoane cu IQ foarte ridicat, care nu sunt

în stare să gestioneze viaţa personală.

 Ex. Succesul = 20% IQ + 80% EQ
 Succesul academic nu garantează o adaptare

eficientă în relaţionare şi reuşite la nivel

profesional.
Inteligenţa emoţională:
 Capacitatea personală de identificare şi
gestionare eficienţă a propriilor emoţii în
raport cu scopurile personale.
 Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor

noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra

– personale.
 Componente ale
inteligenţei emoţionale

Autoconştientizare Imaginea Beneficiile

a proprie şi inteligenţei
autoevaluarea emoţionale
Managementul Abilităţi
emoţiilor sociale

Determinarea Dezvoltarea Performanţe

punctelor forte simţului de mărite
şi a limitelor autoevaluare Motivaţie
Obţinerea Ascultare asertivă
abilităţilor de Intrare în raport
a face faţă cu alţii
Discuțiile despre probleme – crează
probleme.
Discuțiile despre soluții – crează
soluții
Cunoaşterea emoţiilor personale
Emoţiile – trăiri afective de o intensitate care variază,
exprimând diverse reacţii la situaţiile şi evenimentele
la care luăm parte.
Emoţii pozitive: dragoste, apreciere, bucurie, pasiune,
optimism etc. Te poţi simţi: demn, euforic, încântat etc.
Emoţii negative: frica, vinovăţia, ura, invidia, tristeţe,
supărare, furie etc. Te poţi simţi: ignorat, depresiv,
apatic, abătut, umilit, pesimist, speriat, iritat, tensionat
etc.
Emoţii neutre: nelinişte, îngândurare, mirare etc.
Emoţii primare (înnăscute) şi emoţii secundare (educate)
 În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente, fapte,

amintiri.
 Cunoaşterea emoţiilor duce la stăpânirea lor.
Direcţionarea emoţiilor către scop
 Scopul – criteriul după care ne gestionăm emoţiile.
 IMPORTANT să ţinem cont de ceea ce vrem să facem sau să

obţinem, în mod concret:

 Durata de timp – cînd vrem să atingem scopul
 Participanţi – de cine avem nevoie
 Strategie – ce paşi trebuie urmaţi
 Resurse – de ce avem nevoie
Capacitatea de a construi relaţii interpersonale
pozitive este:
ARTA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE.

Cea mai mare parte din abilităţile

care duc la performanţe sunt
componente emoţionale, ele sunt
de două ori mai importante ca
abilităţile tehnice şi intelectuale.
De ce au copii nevoie de inteligenţa emoţională?
 Pentru a reuşi în viaţă;
 Pentru a avea încredere în ei, în abilităţile lor;
 Pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru ai cunoaşte

şi pe ceilalţi;
 Pentru a-şi transforma emoţiile negative, pentru a

şti să se manifeste în siguranţă atunci când se simt

furioşi, supăraţi, îngrijoraţi, obosiţi, trişti etc.
Perioada optima de învățare a abilităților
emoționale, și deci de dezvoltare a inteligenței
emoționale, este dată chiar de primi ani din
viața copilului astfel,
perioada preșcolarității este esențială,
deoarece atunci învață copiii vocabularul
emoțiilor, asocierea dintre emoții și contextele
de viață, exprimarea faciala a emoțiilor (de
pilda: învață să decodifice o frunte încruntată
ca fiind semn de îngrijorare sau supărare, un
zâmbet ca semn al bucuriei etc.), modalități de
reacție la emoțiile celor din jur. 
 Un copil inteligent emoţional trebuie să arate
aşa:
 Este conştient de emoţiile sale şi vorbeşte liber despre ele;
 Recunoaşte emoţiile celor din jurul său;
 Comunică uşor despre ceea ce îl interesează sau îl preocupă;
 Ştie să spună nu fără să îi rănească pe ceilalţi;
 Are un bun management al emoţiilor negative;
 Are comportamente rezonabile chiar şi atunci când lucrurile nu merg

aşa cum şi-ar dori;

 Are bine dezvoltat sistemul motivaţional;
 Este sigur pe el în majoritatea situaţiilor, iar atunci când simte că nu se

descurcă cere ajutor;

 Se adaptează rapid la situaţie şi persoane noi;
 Nu îi este teamă să pună întrebări sau să îşi afirme preferinţele;
 Are prieteni cu care se relaxează dar deopotrivă învaţă modele noi de

comportamente
 Suportul emoțional
 Suportul emoțional este un termen vag.
 El poate fi uneori mai degrabă ceea ce simți decât ceea ce descrii în cuvinte.

 Nu este același pentru toată lumea.

 Aspectele ce caracterizează suportul emoțional:

 Respectul

 Loialitatea

 Toleranța

 Încurajarea

 Atitudine pozitivă

 Empatia

 Flexibilitatea

 Comportamentul non-violent

CONCLUZIE: „atitudine pozitivă necondiționată”

(Carl Rogers)
Sugestii pentru dezvoltarea inteligenţei
emoţionale:
 Pentru cadre didactice:
 Integraţi activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale în
programul zilnic;
 Demonstraţi copiilor un inteligent social şi emoţional;
 Promovaţi în grupă activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor sociale şi
emoţionale;
 Fiţi receptivi la momentele care se întâmplă în grupă;
 Valorizaţi inteligenţa socială şi emoţională a copiilor;
 Oferiţi ajutor copiilor în evaluarea emoţiilor şi sentimentelor;
 Evitaţi etichetările şi judecăţile critice;
 Discutaţi cu copii despre responsabilitatea emoţiilor, reacţii emoţionale,
consecinţele emoţiilor.
Maturul – dascăl şi mentor în
dezvoltarea EQ la copii
Secretul fericirii nu constă
în a face ceea ce iți place,
ci în a-ți plăcea ceea ce
faci.’’
James M. Barrie
VĂ MULŢUMESC !