Complicaţii posibile la tratamentul protetic cu

proteze dentare fixe. Etiopatogenia . Tabloul clinic.

Diagnosticul. Metoda de tratament. Profilaxia.
 Complcaţile posibile în timpul efectuării etapelor de confecţionare la
tratamentul protetic cu incrustaţii

La etapa tehnică, înainte de a fi trimisă în cabinet , incrustaţiile

trebuie verificate minuţios pentru a nu prezenta anumite defecţiuni.
Totuşi uneori ele pot aparea şi sunt următoarele:
• Lipsurile constatate care pot fi totale şi parţiale:
Lipsurile parţiale sunt determinate de următoarele cauze:
 Cantitatea de aliaj depusă pentru topire-turnare nu a fost
suficientă
 Sursa de căldură nu a topit în mod corespunzător , iar aliajul a
rămas vîscos.
 Tiparul nu a fost încălzit la temperatura optimă,care favorizează
curgerea aliajului fluid.Aliajul în tipar rece se solidifică înainte de
a pătrunde în cavitatea tiparului.
 prezenţa gazelor în tipar opreşte pătrunderea aliajului în toate detaliile
cavităţii
 Obstruarea unei zone din tipar de către un fragment rupt din pereţii acestuia
Lipsurile totale sunt determinate de următoarele cauze:
-Aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat în pâlnia tiparului
-Aliajul topit în pâlnia tiparului se scurge lent în canalul de turnare, înainte de a
se declanşa forţa de împingere.
Plusurile sunt alte defecţiuni întâlnite, ele pot fi sferice, lamelare şi aciforme.Ele
sunt determinate de modificările apărute în volumul şi forma cavităţii tiparului
faţă de cele ale machetei.
Ele au următoarele efecte negative:
 Prelucrarea se efectuiază într-un timp mai îndelungat
 Adaptarea microprotezei la dintele preparat este mai dificilă
 Consumul de material este mare.
Forma de microcavitate(porii) la nivelul suprafeţei sau în interiorul maselor de
aliaj constituie o alta defectiune.
Supradimensionarea se manifestă prin imposibilitatea introducerii în cavitatea
preparată , fară ca sa fie plusuri.Este cauzată de inegalitatea dintre
coeficientul de dilatare al masei de ambalat şi coeficientul de contracţie al
aliajului în timpul solidificării.
Subdimensionarea se manifestă prin pătrunderea cu uşurinţă a incrustaţiei în
cavitatea dintelui de pe model.
Complicaţiile posibile după fixarea
incrustaţiilor.
Caria secundară. Cauze:
• Indicaţie greşită (cariopredispoziţie, igienă deficitară)
• Lipsa extensiei preventive
• Contractii ale machetei
• Contracţii la turnare , prelucrarea neglijentă
• Margini fragile
• Bizotarea incorectă
Decimentarea. Cauze posibile:
• Pereţi verticali prea divergenţi
• Adâncime prea mică
• Planşeu concav al cavităţilor de clasa 1
• Pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi înafară la cavităţile de clasa 2
• Retenţia ocluzală ineficientă sau (mai rar) fracturarea ei la inlay-urile ocluzo
proximale
• Inezactităţi
• Cimentarea defectuoasă
Fractura dintelui:
• Pereţi subţiri
• Pereţi prea verticali
• Cuspizi neprotejaţi
Mortificări pulpare
• Şlefuiri incorecte (făra racire, cu freze uzate,prea aproape de pulpă
• Coafaje nereuşite
Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor
în tratamentul protetic cu incrustaţii
Metode de tratament prin:
Incrustatia dentara poate fi de mai multe tipuri: de inlay-uri, onlay-uri si pinlay-uri.
Inlay-ul este o piesă de reconstrucție, care poate reface 1-2 pereți ai unui din, unul lateral
interdentar și unul ocluzal. Este fabricat în laborator, din materiale ce asigură aceeași
rezistență cu țesutul dentar și aceeași dilatare termică cu acesta, opțional – cu aceeași
culoare și aspect ca al dintelui pe care se aplică. Un inlay dentar este mai mare decât o
plombă obișnuită însă mai mic decât o coroană dentară. Este aplicat și cimentat în
cavitatea curățată în prealabil. Este similar cu o plombă, însă este poziționat între cuspizii
dintelui.

Onlay-ul reface, spre deosebire de inlay, și un perete lateral, vestibular sau oral al dintelui
acoperind astfel 2-3 maxim 4 din cei 5 pereți ai dintelui. Rezistența mare face ca acesta să
fie ultima soluție, înainte de acoperirea cu o coroană dentară pentru un dinte vital.

Un onlay este mai mare decât un inlay și acoperă mai mulți cuspizi dentari, cunoscută din
acest motiv ca și coroană parțială. În felul acesta, acoperă mai mult din suprafața de
ocluzie a dintelui, însă nu integral, precum fac coroanele dentare.

Pinlay-ul este o incrustație pe dinți devitali însă, care are toale elementele Onlay-ului
având în plus, unul sau mai multe elemente radiculare.
Complicaţiile posibile la confecţionarea, coroanelor de înveliş stanţate

 DEFECTE DE TURNARE
 Pot fi - negative : totale /partiale.
- pozitive
I. Defecte de turnare negative totale :
Constau in absenta turnaturii.
Cauze:
• aliaj insuficient topit in palnia tiparului (procedeul clasic) ce devine vascos si nu se insera;
• aliajul este topit dar este declansata tardiv centrifugarea (creste vascozitatea prematura a
turnaturii)
II Defecte de turnare negative partiale:
Cauze :
1 cantitate insuficienta de aliaj;
Evaluarea corecta a cantitatii de aliaj se realizeaza prin cantarirea pe balanta a machetei cu sistemul
de tijare *densitatera aliajului = cantitatea de aliaj (Heraeus).
2 topirea insuficienta, prin nerespectarea intervalului de topire al aliajului ;
3 incalzirea tiparului la o temperatura inferioara, neconcordanta cu aliajul ;
4 absenta machetei de evacuare a gazelor ;
5 existenta unor zone inguste, subdimensionari ale tiparului , ce devin obstacole in curgerea
aliajelor in tipar ;
6 forta de centrifugare si timpul insuficiente.
III. Defecte de turnare pozitive :
1. Sfere :
Cauze:
a) incorecta degresare a machetei ;
b) absenta vibrarii mecanice ; cea manuala genereaza microspatii in care patrunde aliajul fluid
.Masele de ambalat trebuie sa adere intim la suprafata machetei.
2. Aciforme, lamelare:
• ambalajul introdus la o temperatura prea mare; evaporarea apei accelerata; fisurare;
• ambalajul preincalzit brusc este expus la microfisuri, unde patrunde metalul fluid;
• in momentul turnarii aliajul e catapultat in zone de rezistenta minima ; se fisureaza sau
fractureaza tiparul ;
IV. Defecte de turnare negative:
Microcavitatile, porii :
1 subdimensionarea machetei istmului, canalului principal, rezervorului de aliaj fluid
2 plasarea incorecta a machetei rezervorului de metal fluid (excentric) ; normal el va fi plasat in
centrul termic al tiparului ;
3 supraincalzirea aliajului (metoda clasica :oxigaz) si topirea aliajului in palnia tiparului ;
4 forta de impingere si topirea insuficiente ;aapar pori la baza tijei (risc de porozitati crescut) ;
5 absenta mediului de protectie.
V. Defecte de turnare volumetrice :
1. Supradimesionarea :
1 restaurarea fixa nu se insera pe bont/cavitate :
Cauze :
- detensionarea incorecta a machetei ;valori de dilatare mari ;
-neconcordanta coeficientului de dilatare al masei de ambalat, mai mare decat coeficientul de
contractie al aliajului la racire.
2. Subdimesionarea :
-racirea repetata a machetei ; contractii macheta ;
-izolare excesiva cu vehicul gras a cavitatilor ;
-coeficientul de dilatare al masei de ambalat mai mic decat coeficientul de contractie al aliajului la
racire.
 Complicaţiile posibile la confecţionarea coroanelor acrilice, din porţelan,
metaloceramice şi metaloacrilice
* zone retentive la nivelul coletului – consecinta unei incorecte preparari si finisari a bontului;
* santuri verticale pe suprafata bontului si la colet, fapt care denota ca instrumentul de slefuit nu a fost manevrat in
miscare continua;
* prepararea coletului pentru coroanele cu patrundere subgingivala, insuficient de profund efectuata (a nu se confunda
cu preparatia escavata unde slefuirea limitei se face, in mod voit, supragingival);
* subminari retentive (praguri accidentale in profunzime), consecinta unei tehnici gresite in orientarea instrumentelor de
slefuit, au drept rezultat o insertie incompleta si incorecta a coroanei;
- durerea, care depinde de sensibilitatea individuala, in cazul dintilor vitali se foloseste anestezia;
- sectionarea buzei, limbii, planseului sau mucoasei jugale, prin lipsa unui punct de sprijin ferm al mainii operatorului,
greseala care poate determina deraparea instrumentului de slefuit;
- in raport cu gravitatea leziunii se pot lua masuri ca badijonari cu H⒉O⒉, compresiuni pentru hemostaza sau sutura
chirurgicala;
- deschiderea camerei pulpare, printr-o orientare gresita asupra dimen-siunilor organului pulpar;
- traumatizarea paradontiului marginal, consecutiva slefuirii, poate sa determine o lezare a fibrelor subepiteliale, ceea
ce duce la retractii cicatriceale sau la aparitia pungilor gingivale;
- slefuirea din neatentie sau printr-o tehnica gresita a dintelui adiacent – punct de plecare pentru dezvoltarea unei carii;
- fracturarea coronara a dintelui vecin sau antagonist, prin neatentie sau prin manevrarea gresita a instrumentelor de
slefuit.
 Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor în tratamentul protetic cu coroane de
înveliş
• Metoda de terapie prin acoperire totala apelează la coroana de înveliş care se agregă la
suprafețele coroanei dentare pe care o acopera în totalitate.
• Coroanele metalice se pot confecționa prin turnare(cu sau fară grosime dirijată), ştanțare
(procedeu istoric care se practică azi izolat) şi printr-un procedeu combinat (ştanțarea inelului şi
tumarea capacului) la coroanele din două bucăți.
• Coroanele nemetalice, estetice sau fizionomice din polimeri, materiale compozite sau
camonehicâ se realizează prin polimerizare, sinterizare sau frezare
(mecanică sau computerizatâ).
• Coroanele mixte prezintă o componentă metalicâ(diferite aliaje cu destinație specifică
protezelor parțiale fixe) şi un placaj care poate fi acrilic- compozit
Complicaţile posibile la confecţionarea
coroanelor de substituţie
 coroanele de substituire au contribuit la păstrarea rădăcinilor în arcadele dentare, însă pe
parcurs acest tip de coroane poate să-şi modifice culoarea, să se abrazieze etc., ceea ce
necesită detaşarea lor din cavitatea bucală. La executarea acestei operaţiuni, deseori
rădăcinile se fracturează şi prin urmare sunt extrase. La fel şi coroanele mixte realizate pe
dinţi depulpaţi nu rezistă la acţiunea presiunilor masticatoare, fracturându-se coroana
dintelui natural.
Complicaţiile posibile la confecţionarea
punţilor dentare din două bucăţi
 din punct de vedere fizionomic, modificarea culorii dupa o scurta perioada de timp
 din punct de vedere ocluzo-functional, abraziunea intense a rasinilor acrilice reprezinta,
pentru contactele statice si dinamice dento-dentare, cauza determinate a disfunctiei
ocluzale.
Complicaţiile posibile la confecţionarea punţilor
dentare întreg turnate, metaloceramice, metaloacrilice

 - Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare si oxidarea locului
de jonctiune;
- Folosirea aliajelor de lipire pot conduce la aparitia diferentei de potential si deci a
curentilor galvanici;
- Restabilirea partiala a indicilor fizionomici(in cazul puntilor mixte semifizionomice);
- Posibilitatea desprinderii acrilatului;
- Modificarea culorii si necesitatea refacerii dupa doi-trei ani;
 Complicaţiile apropiate şi tardive în
tratamentul protetic cu punţi dentare
DEFECTE DE TURNARE
I. Lipsa piesei protetice :
a) totala (absenta turnaturii din tipar, cu obtinerea sistemelor de tijare) ;
b) partiala (absenta unei margini, perforarea coroanelor).

A. Lipsa totala :
• aliaj insuficient topit in palnia tiparului (procedeul clasic) ;
• aliajul este topit dar este declansata tardiv centrifugarea (creste vascozitatea prematura a turnaturii)

B. Lipsa partiala:
• cantitate insuficienta de aliaj;
• topirea insuficienta , prin nerespectarea intervalului de topire al aliajului ;
• incalzirea tiparului la o temperatura inferioara, neconcordanta ;
• absenta machetei de evacuare a gazelor ;
• existenta unor zone inguste, subdimensionari ale tiparului , ce devin obstacole in curgerea aliajelor in tipar ;
• forta de centrifugare si timpul insuficiente.
 Erori din momentul conceperii lucrării protetice determinate
de:
 • Întinderea spaţiului edentat
 • Morfologia şi poziţia dinţilor stâlpi
 • Tipul elementelor de agregare
 • Forma şi direcţia corpului de punte
 • Raportul corpului de punte cu creasta alveolară
 • Aliajul prescris pentru a fi realizată puntea
Erori de concepţie
 Întinderea spaţiului edentat- Spaţiile edentate în urma pierderii a 4
dinţi , au contraindicaţia în general să fie restaurate cu ajutorul
punţilor. Lungimea exagerată a corpului de punte favorizează
producerea deformărilor elastice şi ruperea acesteea.
 Morfologia şi poziţia dinţilor stâlpi- În zona fronto-laterală, dinţii stâlpi ,
care prezintă coroană clinică cu volum redus, sau sunt în vestibulopoziţie, nu se pot prepara pentru
acoperire cu coroane mixte, spre a
prezenta un aspect fizionomic, deoarece volumul redus nu asigura o
agregare durabilă şi un aspect fizionomic satisfăcator.
Direcţia şi forma corpului de punte:Corpul de punte prezintă o morfologie care
exprimă materializarea cunoştinţelor de gnatologie clinică.Abaterile de la criteriile
ocluziei funcţionale sunt considerate erori grave:
 Dimensiunea în sens vestibulo-oral, pentru corpurile de punte în zona laterală, la
maxilar şi mandibulă, redusă, are efecte negative asupra procesului de masticaţie ,
şi asupra morfo-fiziologiei ţesuturilor dento-parodontale, prin deformările elastice.
 Relieful feţei ocluzale aplatizat,reprezintă o eroare , deoarece nu se pot obţine,
contacte dento-dentare, stabile in intercuspidare şi nu este sufiecient pentru
triturarea alimentelor.
 Direcţia corpului de punte: În zona frontală ,corpul de punte restaurează, forma,
dimensiunea şi poziţia arcadei , constituind , prin feţele palatinale şi marginile
incizale, elementul de stabilizare în relaţie centrică, şi elementul de conducere în
dinamica mandibulară.
 Raportul corpului de punte cu creasta alveolară
Sunt considerate erori următoarele:
-Corpul de punte cu contact tangenţial în edentaţiile laterale, la maxilar , când
creasta alveolară este lată şi dinţii stâlpi prezintă o înălţime redusă.(Înălţimea
spaţiului protetic este mică).În această situaţie morfo-clinică, sunt indicate, corpuri
de punte în semişea.
-Corpul de punte suspendat în edentaţiile laterale la mandibulă în următoarele
situaţii:
1. Dinţii stâlpi cu înălţime redusă de 3-4mm, între creasta alveolară şi planul de
ocluzie este un spaţiu de 5-6 mm;între faţa mucozală a corpului de punte şi
creastă ramâne o distanţă de 2 mm, ce nu favorizează autocurăţirea
2. În intervenţii chirurgicale ce a impus rezecţii osoase. Între fata mucozală a
corpului de punte şi mucoasă apare un spaţiu mare ,prin care trec alimentele
pe sub corpul de punte.
Aliajul folosit
Sunt considerate erori:
-Corpurile de punte concepute sub formă de casete şi faţete acrilice, bonturi
metalice cu coroane acrilice sau metalo-ceramice, pentru edentaţiile de 3-4 dinţi
absenţi, când înălţimea redusă nu se pot realiza structuri metalice rezistente care sa
fie acoperite cu material fizionomic. În aceste situaţii, corpul de punte satisfăcător
pentru masticaţie şi pentru rezinstenţa mecanică este cel total metalic.
 Corpul de punte cu strucura metalică sub formă de cupă, ce prezintă pe faţă
ocluzală componenta fizionomică(acrilat), deoarece nu conservă relaţiile
mandibulo maxilare.
Complicatii tardive

eficienta masticatorie este redusa

- cresterea numarului miscarilor mandibulei, ceea ce se traduce prin prelungirea cilului
masticator
- fortele de contractie ale muschilor ridicatori ai mandibulei sunt mai mari; se produce un
effort muscular
- oboseala musculara, care apare din cauza prelungirii timpului de masticatie si a efortului
depus
- suprasolicitarea fizica a lucrarii protetice este posibil sa o deformeze sau sa o fractureze
din cauza presiunilor ocluzale mari
 suprasolicitarea parodontiului dintilor stalpi din cauza presiunilor ocluzale exagerat de
mari
 senzaţie de disconfort
  mobilitate
  decompensare parodontală
  carii şi complicaţii la nivelul dinţilor stâlpi
  fractura sau dezlipirea
  lipsa de funcţionalitate a construcţiei protetice etc
Metode de tratament şi profilaxia complicaţiilor
în tratamentul protetic cu punţi dentare
— După relaţia cu dinţii-stâlpi: a) puntea intercalată, la care
elementele de agregare sunt situate pe dinţii-stâlpi limitrofi breşei (care mărginesc breşa din
ambele părţi); b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate de o singură parte a
spaţiului breşei, iar corpul punţii se află «în consolă» în acest spaţiu; c) puntea continuă, care
se întinde peste mai multe breşe situate in ambele hemiarcade, unind prin intermediul
elementelor
de agregare dinţii-stâlpi între ei, cuprinzând totalmente arcada
dentară, constituind aşa-numita «punte totală»
— După localizare, în raport cu zona din arcadă: a) puntea
frontală înlocuieşte dinţii lipsă în zona frontală; b) puntea laterală înlocuieşte dinţii lipsă din zonele laterale; c) puntea
maxilară sau mandibulară utilizată pentru restaurarea integrităţii
arcadei dentare inferioare sau superioare.
— După relaţia cu dinţii-stâlpi şi zonele topografice: a) punte
intercalată unilaterală; b) punţi intercalate bilateral; c) punte intercalată frontală; d) punte intercalată latero-frontală; e)
punte
continuă latero-fronto-laterală; f) punţi intercalate latero-frontolaterale; g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală
combinată cu
o şa liberă extinsă spre distal; h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinţilor-stâlpi.
— După modelul de fixare: a) punţi cementate; b) punţi mobilizabile; c) punţi demontabile.
— După aspectul fizionomie: a) punţi total fizionomice; b) punţi
parţial fizionomice; c) punţi nefizionomice.
— După elementele de agregare utilizate: a) cu coroane de înveliş total metalice; b) cu coroane de înveliş mixte; c) cu
coroane
parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri); d) cu coroane Jacket; e) cu unele
incrustaţii intratisulare de tip inlay sau pinlay; f) cu coroane telescopice; g) cu coroane de subsiituţie.
— După raportul corpului de punte cu creasta edentată: a) punţi
cu atingerea crestei; b) punţi suspendate.
— După modalitatea construcţiei scheletului: a) punte masivă;
b) punte scheletată şi armată.
Prevenirea complicaţiilor
 Efectuarea unui examen clinic corect.
 Sensibilizarea pacientului faţă de necesitatea unei igiene corecteaceasta fiind o cheie a reuşitei a
tratamentului protetic
 Asanarea regulată a cavitătii bucale, prin eliminarea tartrului şi a
factorilor de retenţie a plăcii.
 Calitatea tratamentului endodontic iniţial este primordială.
 Alegerea corectă a materialelor
 Respectarea munuţioasă a etapelor de realizare a lucrărilor
protetice
 Analiza ocluzală corectă