1.

Tulburările cantitative ale memoriei

Proces psihic al orientării retrospective, realizat prin întipărire (fixare), păstrare (conservare) şi
evocare (reactualizare).

TULBURĂRI CANTITATIVE DE MEMORIE

I. HIPOMNEZIA
II. HIPERMNEZIA
III. AMNEZIA
HIPOMNEZIA: Surmenaj, stări nevrotice, oligofrenii, st. de involuţie

Hipomnezia reprezintă o scădere a funcţiei mnezice, putănd fi studiată din punct de vedere al
celor trei aspecte ale funcţiei memoriei: fixare, păstrare, evocare. În hipomnezii cele trei etape
ale funcţiei mnezice sunt diminuate cantitativ, adică, funcţionează cu un randament scăzut.

Nevrozele şi surmenajul intelectual sunt tipice pentru hipomnezie. În aceste boli, slăbirea
globală a funcţiilor psihice (atenţia, concentrarea) influenţează scăderea memoriei. Este
afectată doar cantitativ fixarea, mai ales în sfera senzorială, perceptivă dar şi ideativă.

Logic, bolnavul recunoaşte că atunci când îşi impune să se concentreze îşi aminteşte un anumit
lucru. Oricum hipomnezia afectează global toate cele trei etape ale memoriei

Hipomnezia poate apare în orice situaţie de afectare organolezională mai puţin gravă a creierului,
ca şi în forme uşoare de oligofrenie, la posttraumatici cu cerebrastenie sau afecţiuni sechelare de
orice fel ale creierului.În aceste cazuri fixarea, păstrarea şi evocarea sunt afectate împreună.

În depresiile psihotice, afectivitatea este atât de profund modificată hipertimic

negative încât fixarea este foarte mult diminuată prin detaşarea bolnavului faţă de realitate.
Depresivul psihotic, nu observă, aproape că este absent, nu fixează decât foarte puţin, în schimb
evocă selectiv evenimente din trecut, evenimente negative, fiindcă el trăieşte în trecut în lumea
acestor evenimente negative.

În formele incipiente ale demenţelor care debutează lent se pot sesiza hipomnezii care sunt
observate de bolnav. În demenţe memoria este o funcţie ce se deteriorează în mod primar,
aducând după sine dezastrul vieţii psihice în totalitate prin evoluţia acestei deteriorări.

La psihopaţi hipomnezia poate să apară în decompensările nevrotice ale acestora

Hipermnezia se referă la capacitatea de a reevoca amintiri detaliate şi vii și poate fi întâlnită la

persoane normale, personalităţi obsesiv-compulsive, paranoice, transele hipnotice.
Amneziile:
  Anterograde: evenimentele trăite după debutul bolii
 Retrograde: se întind progresiv spre trecut
Amneziile sunt sindroame în care memoria este afectată, fără afecta-rea stării de conştienţă.
Amnezia anterogradă se referă la afectarea evocării amintirilor de după un anumit eveniment; ele
sunt întâlnite în traumatisme craniene, boli organice cerebrale, consum de droguri.
Amnezia retrogradă este incapacitatea de evoca amintiri care au fost stabilite înainte de un
anumit eveniment şi se extind înapoi în timp. Amnezia retrogradă apare în boli posttraumatice de
etiologie organică sau psihogene (isterie). În amnezia organică, amintirile de la distanţă sunt de
obicei intacte sau, în cazul în care memoria este recâştigată, amintirile mai îndepărtate revin
primele. În amnezia psihogenă (stare disociativă) afectarea este selectivă.
Memoria recentă poate fi testată prin: 1) întrebări directe despre memorie ("Cum este memoria în
aceste zile?") care să facă trecerea de la restul interviului întrucât testarea memoriei poate fi
neplăcută pentru paci-ent; 2) testul reamintirii celor trei obiecte: examinatorul roagă pacientul să
repete trei cuvinte (ex. un fruct, o piesă de mobilier, o culoare), şi informea-ză pacientul că va fi
rugat să le repete în câteva minute (interviul este conti-nuat în timpul acestei perioade de timp).
Pacienţii cu tulburări de memorie nu-şi vor aminti aceste cuvinte după câteva minute, în ciuda
indiciilor psihia-trului.
Memoria pe termen lung54 este evaluată la pacient cerându-i să-şi reamintească anumite
elemente de date culturale şi istorice, în funcţie de starea pacientului din punct de vedere socio-
cultural; un test comun este de a cere numele preşedinţilor, actual şi precedent.

2.Tulburările calitative ale memoriei

PARAMNEZIILE = Amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea fie sub aspect

cronologic, fie sub aspectul lisei de legătură cu realitatea obiectivă trăită în prezent sau în trecut
de bolnav.
• CRIPTOMNEZIA: nerecunoaşterea, ca fiind străin, a unui material literar, muzical,
ştiinţific, pe care bolnavul l-a citit sau l-a auzit în realitate, dar pe care în mod iluzoriu
îl consideră al lui propriu.
• FALSA IDENTIFICARE/ RECUNOAŞTERE: a recunoaşte ceea ce de fapt bolnavul
nu cunoaşte.
o Surmenaj, st. maniacale, schizofrenii.

ILUZIE DE NERECUNOAŞTERE: recunoaşte persoane pe care nu le-a cunoscut şi nu

este sigur că recunoaşte persoane pe care le-a cunoscut.
ALLOMNEZIILE
 PSEUDOREMINISCENŢE: reproducerea unor evenimente reale din trecut pe care acesta
le trăieşte ca evenimente prezente.
  CONFABULAŢIILE / H. DE MEMORIE: reproducerea unor evenimente imaginare,
bolnavul fabulând asupra trecutului cu convingerea că îl evocă.
 Nu spune adevărul, nu minte, nu ştie că minte.
 ECMNEZIA: întoarcerea întregii personalităţi la perioade demult trăite de bolnav.
 ANECFORIA: posibilitatea reproducerii de amintiri pe care le credea uitate.
 Reproducerea este posibilă dacă i se sugerează pacientului unul sau mai multe
elemente ale acelor evenimente.

3.Iluziile: definiție, clasificare, exemplificare clinică

Definiţie: tulburări calitative ale percepţiei (percepţii deformate, false, ale unor obiecte reale)
Clasificare şi exemplificare clinică:
1) iluzii exteroceptive:
a) vizuale (metamorfopsii):
- macropsie: obiectele par mai mari
- micropsie: obiectele par mai mici
- dismegalopsii: obiectele sunt asimetrizate, lărgite sau alungite
- peropsie: distanţa faţă de un obiect este modificată
- falsele recunoaşteri: dejà vu, jamais vu (în manie, demenţă, stări confuzive, epilepsie
temporală), iluzia sosiilor (bolnavul substituie o persoană cu altă; apare în psihozele
discordante).
b) auditive
c) gustative
d) olfactive
2) iluzii interoceptive: percepţia falsă, eronată, a funcţionării unor viscere (în nevroze)
3) iluzii proprioceptive: percepţii false asupra mărimii, formei, greutăţii sau poziţiei propriului
corp (în schizofrenie, în intoxicaţii cu LSD, cocaină).
4.Halucinațiile propiu-zise (psihosenzoriale): definiție,
clasificare, exemplificare clinică

◦ Proiecţia spaţială: în/dincolo de spațiul perceptiv

◦ Convingerea asupra “realităţii” lor
◦ “Perceperea” prin modalități senzoriale obișnuite și căi senzoriale normale
◦ Intensitate discrete/intense
◦ Claritate diferită
◦ Complexitate variabilă
◦ Durată (intermitente/continue)
◦ Rezonanţă afectivă (anxiogene)

În funcţie de calea senzorială pe care se produc au fost descrise: Halucinaţii

auditive, vizuale, olfactive şi gustative, tactile, corporale.
H. Auditive: (afecţiuni ORL, b. neurologice, st. confuzionale, deliruri toxice şi infecţioase,
depresie, sch, parafrenie, aură epileptică)
◦ Localizare – în câmpul auditiv
- în afara
◦ Intensitate – discrete, surde
- puternice
◦ Complexitate
 Elementare (foneme, acoasme)
 Comune (ciripit, scârțîit)
 Verbale (voci)
◦ Continuitate
 Episodice/ continui
◦ Răsunet afectiv favorabile/defavorabile
H. Vizuale:
◦ Normal trecerea veghe à somn
◦ surmenaj, neurastenie,
◦ af. oftalmologice, neurologice
- macroscopice/microscopice
- mono-/policromatice
- în câmpul percepției/ h. extracampine
- claritate
- complexitate
 Elementare (fosfene, fotopsii)
 Complexe fantasmoscopii/ h. figurate
 Scenice: statice (panoramice), în mişcare (cinematografice)
.unice/multiple
-statice/dinamice
-accese/permanente
H. Olfactive şi gustative
◦ gust/miros neplăcut sau mai rar plăcut
◦ “crize uncinate” epilepsie, tumori, leziuni lob T, stări delirante, stări confuzionale
H. Tactile: impresia de atingere cutanată
- continue (intoxicația cu cloral) sau discontinuu, punctiform
(cocaină)
- epidermice/hipodermice
parazitoze halucinatorii

5. Pseudohalucinațiile: definiție, clasificare,

exemplificare clinică

Pseudohalucinaţiile: apar spontan, incoercibil, fără proiecţie spaţială, cu un caracter de străin şi

de impus din afară
 Nu se confundă de obicei în totalitate cu reprezentarea imaginilor unor obiecte şi
fenomene reale
 Nu se proiectează în afară, se petrec în minte, în cap, în interiorul corpului.
 Sunt convinşi de realitatea existenţei lor, acţiuni impuse din afară
 Pseudohalucinaţiile auditive:
 Aude ceea ce citeşte fără voce şi crede că o persoană străină pronunţă cuvintele în
“capul lui”
 P. vizuale:
 apar în spaţiul perceptiv
 Imagini izolate/ scene panoramice
 P. gustative şi olfactive
 P. interoceptive: “lipsă de libertate interioară”, “stăpânire interioară”
 P. motorii sau kinestezice

6. Tulburările ritm și coerență a gândirii

 Proces central al vieţii psihice
Activitate cognitivă complexă, mijlocită şi generalizată prin care se distinge esenţialul de
fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza experienţei şi a prelucrării informaţiilor
Operaţiile g. : analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea.
 Tulb. de ritm şi coerenţă:
 Accelerarea ritmului ideativ:
 Fugă de idei (asociaţii întâmplătoare, asonanţă, rimă, localizare în timp şi spaţiu,
contraste facile)
 Mentismul (depănare rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi a ideilor; au
atitudine critică): st. de mare tensiune nervoasă, oboseală, intoxicaţie uşoară cu
cofeină, alcool, sch.,
 Tahipsihie
 Incoerenţa gândirii
 Salată de cuvinte
 Verbigeraţie
 Încetinirea ritmului ideativ: bradipsihie, vâscozitatea psihică, fading mental, baraj ideativ
Anideaţie: idioţie, demenţă sau epilepsie
Carte: RITMUL
Încetinirea gândirii este caracterizată prin slaba iniţiativă sau planifi-care, deşi rămâne
obiectivul planificat. Această perturbare este sugerată de vorbire (bradilalia, creşterea latenţei de
răspuns, o mulţime de hiatusuri, discurs elaborat cu mare dificultate, vorbire ezitantă), şi prin
ceea ce pacien-tul poate spune - lentoare în procesul decizional, iniţiativă puţină, incapaci-tatea
de a gândi în anumite situaţii; ea este experimentată ca greutate în gândire sau dificultate de
concentrare.
Blocarea gândirii este experimentată ca o pauză bruscă în fluxul de gândire şi observată de către
examinator ca întreruperea discursului în mij-locul frazei.
Accelerarea vitezei de gândire (reflectare în vorbirea rapidă) poate fi văzută la persoane
normale sau în hipomanie/episoade mixte din tulburarea bipolară, dar şi în delirium sau leziuni
ale hipotalamusului.
Vorbire cu presiune - pacientul vorbeşte rapid, precipitat, excesiv şi cu voce tare (de obicei, fără
întrebări prea multe, într-un mod spontan), este văzută în manie, hipomanie, tulburări legate de
consumul abuziv de sub-stanţe stimulante, stări de anxietate.
Fuga de idei este o tulburare de gândire în care ideile trec (sar) de la una la alta şi este observată
de către psihiatru ca o schimbare rapidă şi frec-ventă în idei, dar fără a pierde conceptul
asociaţiilor de subiecte. Este o con-diţie, de obicei, observată în mania bipolară, dar ea poate
apărea, de ase-menea, în schizofrenie sau tulburarea de deficit de atenție.
7. Ideile delirante: clasificare, exemplificare clinică

1) Idei delirante expansive:

- idei de mărire şi bogăţie: apar în manie, paranoia, schizofrenia paranoidă.
- idei delirante de reformă (morală, religioasă, politică).
- idei delirante de filiaţie.
- idei eroto-maniace
2) Idei delirante depresive:
- idei de persecuţie şi de relaţie.
- idei de revendicare.
- idei de gelozie.
- idei de vinovăţie şi autoacuzare.
- idei hipocondrice.
- idei de transformare şi posesiune: în schizofrenia paranoidă, demenţă.
- idei de negaţie: în melancolie, demenţă.
3) Idei delirante mixte.

8.Atenția și tulburările de atenție

Orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene,
cu scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute, cât şi delimitarea
lor netă de câmpul perceptiv.
 HIPERPROSEXII: st. maniacale, depresii, cenestopaţi, hipocondriaci, fobici,
obsesionali.
 HIPOPROSEXII, APROSEXII: St. confuzionale, anxietate, surmenaj, oligofrenii,
demenţe, sch.
Atenţia este procesul cognitiv de concentrare selectivă asupra unor aspecte ale mediului, cu
ignorarea altora. Dificultăţile atenţiei sunt evaluate folosind observarea şi testarea. Examinatorul
observă capacitatea pacientu-lui de a desfăşura un discurs, de a se concentra şi a susţine atenţia,
precum şi abilitatea de a folosi selectiv, alternativ sarcini adaptive
 9. Demența: simptomatologie, diagnostic

Demenţa este definită clasic ca o stare de regresie intelectuală globală, o deteriorare progresivă
cu evoluţie cronică”
 Tulburări de memorie şi atenţie
 Alte tulburări cognitive
- afazia
- apraxie
- agnozie
- tulburări ale funcţionalităţii executive
 Apariţia unor modificări în funcţionalitatea socială şi ocupaţională, reprezentând un
declin evident de la nivelul anterior de funcţionalitate
+ Tulburări de comportament
+ Tulburări psihotice
+ Absenţa conştientizării fenomenelor patologice
Clasificare:
 Demenţa din boala Alzheimer
 Demenţa vasculară
 Demenţa din boala Parkinson
 Demenţa din boala Huntington
 Demenţa de lob fronto-temporal
 Demenţa cu “corpi Lewy”
 Demenţa post-traumatică
 Demenţa din infecţia cu HIV
 Demenţe datorate altor condiţii medicale generale
(endocrine, metabolice, imune etc.)
 Demenţa indusă de substanţe
(alcool, droguri, medicamente, toxine)
 Demenţe datorate unei etiologii multiple
Evidenţierea simptomelor clinice precoce ale deficitului cognitiv (cabinetul medicului de
familie)
 Familia sau rudele observă modificări ale memoriei, personalităţii sau funcţionalităţii
 Semnul întoarcerii capului
 Dificultate în a-şi aminti date, ezitări de limbaj, anxietate
 Minimalizarea şi/sau raţionalizarea greşelilor
 “În afară de memorie, sănătatea sa este bună”
 Un istoric cu probleme de memorie pentru evenimentele recente, care nu afectează
memoria imediată sau de lungă durată
 Examinarea medicală si neurologică nu remarcă o patologie specifică
 Afectare medie la screening-ul neuropsihologic: MMSE 20-27
Diagnostic clinic
 Examen somatic
 Examenul funcţiilor psihice
 Examen neurologic
 Examen psihologic
(MMSE 65 ani 12-15% < 24; 85 ani x 3)
 Examen paraclinic stabilirea unor factori de risc
Alterarea funcţiilor cognitive
 Memoria - de scurtă durată, intermediară, de lungă durată
- episodică
- autobiografică
- semantică
 Limbajul - Afazia
 Funcţia executivă - Apraxia
 Cogniţia spaţio-vizuală - Agnozia
Factori clinici care indică un declin rapid în SD
 Afazia
 Concomitenţa unor boli vasculare
 Semne precoce extrapiramidale
 Vârsta înaintată
 Simptome psihotice precoce
 Sex masculin, necăsătoriţi

Diagnostic
 Multiple deficite cognitive incluzând afectarea memoriei şi unul sau mai multe dintre
următoarele:
- afazie (tulburarea limbajului)
- apraxie (afectarea capacității de a efectua mişcări intenţiona-te, în special utilizarea de obiecte,
în ciuda funcţiei motorii normale)
- agnozia (eşecul de a recunoaşte sau identifica obiectele)
- tulburări ale funcţiei executive (ex. planificarea, organizarea, secvenţialitatea, gândirea
abstractă)
- deficite rezultate din declinul în funcţionarea socia-lă/profesională
- tulburările nu sunt cauzate de boli generale
Pacienţii sunt în alertă iniţial. Simptomele se dezvoltă treptat (ani), nu fluctuează, se agravează în
timp (tulburare cronică). În demenţa Alzheimer (DA) declinul este rectiliniu, în pantă, în timp ce
în demenţa vasculară declinul este în trepte, urmare a repetatelor AVC.

10.Delirium: simptomatologie, diagnostic

Diagnostic
 Tulburări de conştienţă (ex. scăderea gradului de conştientizare faţă de mediu), cu capacitatea
redusă de a se concentra, de a menţine sau de a schimba atenţia
 Schimbare în gândire (sau o nouă perturbare de percepţie care nu este explicată de evoluția
naturală a demenţei pre-existente)
 Debut rapid (ore-zile) şi variază în intensitate pe parcursul zilei
 Perturbarea se datorează unei condiţii medicale generale sau con-sumului de substanţe/sevraj
 Simptomele cele mai frecvente sunt:
o instabilitatea tuturor funcţiilor mentale de-a lungul timpului
o halucinaţii
o percepţii eronate şi iluzii
o este afectată atenţia de control
o dezorientare
o nivel de conştienţă afectat
o gândire cu idei delirante
o simptome afective

FARA ASTA!!!!!Tratamentul în delirium tremens

• Benzodiazepine
• Tratamentul dezechilibrului acido-
bazic
• Tratamentul dezechilibrului hidro-
electrolitic
• Susţinerea funcţiilor vitale
• Neuroleptice sedative
• Neuroleptice incisive
• Sulfat de Mg, carbamazepi
11.Sdr. de sevraj – alcool etilic: diagnostic, tratament
Sevrajul la alcool
o în termen de 12 la 48 de ore de la consumul excesiv şi prelungit de alcool

Semne şi simptome de sevraj la alcool

Simptome vegetative
• tahicardie • tremor
• hipertensiune • febră
• diaforeză • afectare respiratorie
Tulburări de somn
• latenţa somnului, insomnie
• creşterea perioadei REM
• scăderea somnului profund
Gastrointestinale
• anorexie • vărsătură
• greaţă
Neurologice
• epilepsie generalizată
• nelinişte
Psihice
• agitaţie
• anxietate
• iritabilitate
• distractibilitate
• concentrare slabă
• afectarea memoriei
• afectarea judecăţii
• halucinaţii
Asistenţa sevrajului la alcool
Este o urgenţă medicală !
o protocol de bază
- diazepam 20 mg p.o, se repetă la 1-2 h până când simptomele dispar
- monitorizare la 1-2 ore după ultima doză
- tiamină im 100 mg, apoi 100 mg p.o timp de 3 zile
- tratament de susţinere (hidratare şi nutriţie)
o în caz de antecedente de crize epileptice în timpul sevrajului:
- diazepam 20 mg cel puţin trei doze
o dacă administrarea orală a diazepamului nu este tolerată se utilizea-ză diazepam im 10 mg sau
lorazepam im 1-2 mg
o în caz de boală hepatică severă, astm bronşic sever sau insuficienţă respiratorie: lorazepam p.o
1-2 mg de trei ori pe zi sau oxazepam 15-30 mg p.o de trei ori pe zi
o în caz de halucinaţii: 2-5 mg haloperidol im, diazepam 20 mg x 3 doze pentru profilaxia
convulsiilor (administrarea de haloperidol scade pragul convulsivant)
o internarea în spital este necesară dacă: sevrajul persistă după admi-nistrarea a 80 mg de
diazepam sau în caz de delirium tremens, arit-mii recurente sau convulsii, patologie somatică
asociată

12. Delirium tremens: diagnostic, tratament

• o complicaţie a intoxicaţiei alcoolice cronice

• netratat - mortalitate peste 50%
• după primii cinci ani de consum
• în stadiul de dependenţă organică
• 2-4 zile de la abstinenţă
• transpiraţii
• tremurături accentuate
• nelinişte
• insomnii
• inapetenţă
• momente tranzitorii de confuzie
• tulburarea de conştiinţă devine totală şi fără întrerupere
• dezorientare auto- şi allopsihică
 • halucinaţii dominant vizuale şi oneiroidonii
• patognomonice zoopsiile: reptile, şobolani
• bolnavul se apără agitat, zgomotos
• transpiraţiile sunt generalizate
• hipertermia urcă până la 40oC
• apar tremurăturile extremităţilor, bărbiei, limbii, vorbirii etc.
• pulsul trece de 100/minut
• evoluţia spre moarte poate fi rapidă (în lipsa tratamentului)
Tratamentul în delirium tremens
• Benzodiazepine
• Tratamentul dezechilibrului acido-
bazic
• Tratamentul dezechilibrului hidro-
electrolitic
• Susţinerea funcţiilor vitale
• Neuroleptice sedative
• Neuroleptice incisive
• Sulfat de Mg, carbamazepină
Din carte:
apare în termen de 2-5 zile de la întreruperea consumului de alcool (sevraj)
se manifestă prin:
o simptome delirante
o hiperactivitate autonomă
o denaturare perceptuală (halucinaţii vizuale sau tactile)
o niveluri fluctuante ale activităţii psihomotorii
evoluţie: la tineri aproape complet reversibil; la vârstnici, de multe ori deficite
cognitive restante
Rata de mortalitate este de 20%-50% în cazul persoanelor netratate
tratament: clordiazepoxid, diazepam sau lorazepam, susţinerea func-ţiilor vitale, +/-
haloperidol

13.Schizofrenie: forme clinice (paranoidă, catatonică)

Schizofreniile sunt caracterizate prin distorsiuni fundamentale şi specifice ale gândirii,

percepţiei şi ale afectelor care sunt neadecvate sau tocite. Câmpul de conştiinţă clar şi
capacitatea intelectuală sunt de obicei menţinute, deşi unele deficite cognitive se pot instala
în decursul timpului. Tulburarea implică funcţiile de bază, care dau unei persoane
sentimentul unicităţii, identităţii şi autonomiei sale.
Schizofrenia paranoidă
Forma paranoidă a schizofrenieiei se caracterizează prin:
 preocupări şi convingeri delirante
 şi/sau halucinaţii auditive,
 comportamentul şi discursul dezorganizat, precum şi tocirea afectivă sunt mai puţin
pregnante.
Debutul este mai tardiv, funcţionarea premorbidă mai bună şi prognosticul mai favorabil. Aceşti
pacienţi au şanse mai mari să se integreze socio-ocupaţional şi familial în comparaţie cu ceilalţi
schizofreni.
 În ICD 10 se consideră că această formă reprezintă tipul cel mai comun de schizofrenie
pe plan mondial.
 Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, de obicei paranoide, însoţite de
obicei de halucinaţii, în special de tip auditiv şi de alte tulburări de percepţie.
 Tulburările afectivităţii, voinţei şi vorbirii şi simptomele catatonice nu sunt proeminente.
Exemple de simptome paranoide din cele mai obişnuite sunt:
  idei delirante de persecuţie, referinţă, naştere ilustră, misiune specială, schimbare
corporală sau gelozie;
 halucinaţii auditive, care ameninţă pacientul sau îi dau comenzi, sau halucinaţii auditive
fără expresie verbală cum ar fi fluierături, pocnituri, ţiuituri, bâzâit sau râsete;
 halucinaţii olfactive sau gustative, ale senzaţiilor sexuale sau alte senzaţii corporale.
Halucinaţiile vizuale pot apărea, dar sunt rareori proeminente.
 Tulburarea de gândire poate fi evidentă în stările acute, dar în acest caz ea nu împiedică
descrierea clară a delirurilor şi halucinaţiilor tipice.
 Afectivitatea este de obicei mai puţin tocită decât în alte forme de schizofrenie, dar un
grad minor de incongruenţă este obişnuit, aşa cum sunt tulburările de dispoziţie ca
iritabilitatea, furia bruscă, groaza şi suspiciunea.
 Simptomele "negative" cum ar fi tocirea afectivităţii şi afectarea voinţei sunt adesea
prezente dar nu domină tabloul clinic.

Schizofrenia catatonică
domină cel puţin două simptome în tabloul clinic manifestat prin :
 imobilitate motorie de tip stuporos sau cataleptic,
 agitaţie extremă
 negativism
 mutism
 conduite motorii particulare (stereotipii, manierisme, grimase bizare)
 ecolalie, ecopraxie
 Schizofrenia catatonică debutează la vârsta cea mai tânără, are o evoluţie mai îndelungată
şi nivelul cel mai redus de funcţionare socială şi ocupaţională.
Simptome catatonice tranzitorii şi izolate pot apărea în contextul oricărui subtip de schizofrenie,
dar pentru un diagnostic de schizofrenie catatonică este necesar ca una sau mai multe din
următoarele trăsături comportamentale să domine tabloul clinic:
 Stupor (marcată descreştere în reactivitatea la ambianţă şi reducerea mişcărilor şi a
activităţii spontane) şi mutism;
 Excitaţie (activitate motorie crescută, aparent fără scop, neinfluenţată de stimuli externi);
 Atitudini posturale (adoptarea şi menţinerea voluntară a unor poziţii inadecvate şi bizare);
 Negativism (o anumită rezistenţă, nemotivată, la toate instrucţiunile sau tentativele de a fi
mobilizat, sau mişcarea într-o direcţie opusă)
  Rigiditate (menţinerea unei posturi rigide în pofida eforturilor de a fi mobilizat)
 Flexibilitate ceroasă (menţinerea membrelor şi a corpului în poziţii impuse din exterior)
Alte simptome, cum ar fi: automatismul la comandă (complianţa automată la instrucţiuni)
şi repetarea cuvintelor şi a frazelor.

14.Schizofrenie: forme clinice (hebefrenică, nediferențiat, reziduală)

Schizofrenia dezorganizată (hebefrenia)

 discurs şi comportament dezorganizat,
 afecte tocite sau neadecvate,
 absenţa sindromului catatonic.
 Ideile delirante şi halucinaţiile, dacă sunt prezente, sunt fragmentare, spre deosebire de
forma paranoidă.
 Debutează în adolescenţă, cu dezvoltarea insidioasă a unei simptomatologii caracterizată
prin abulie, tocire afectivă, deteriorarea habitudinilor şi modificări comportamentale,
afectare cognitivă, delir şi halucinaţii.
 Dispoziţia este superficială şi inadecvată, adesea fiind însoţită de chicote şi zîmbete
"auto-satisfăcute", "auto-repliate", sau de maniere "alese", grimase, manierisme, poze,
acuze hipocondriace şi fraze repetate.
 Există o tendinţă de a rămâne solitar şi comportamentul pare lipsit de scop şi angajare.
 La examenul anamnestic şi istoricul bolii se întâlnesc mai frecvent date privind agregarea
familială şi funcţionarea premorbidă săracă.
Schizofrenia nediferenţiată
 Diagnosticul de schizofrenie nediferenţiată este posibil numai în cazurile care nu
întrunesc criteriile diagnostice pentru formele paranoidă, catatonică sau dezorganizată.
Conform ICD 10 schizofrenia nediferenţiată include stările ce întrunesc criteriile diagnosticului
general pentru schizofrenie, dar nu sunt concordante cu nici una dintre formele de mai sus sau
manifestă trăsături comune mai multor tipuri, fără o clară predominanţă a unui set particular de
caracteristici diagnostic
Această rubrică diagnostică trebuie să fie folosită numai pentru stări psihotice (deci schizofrenia
reziduală şi depresia post-schizofrenă sunt excluse), şi numai după ce s-a încercat clasificarea
stării în una din cele trei categorii precedente.
Acest subtip trebuie rezervat tulburărilor care:
 Îndeplinesc criteriile diagnostice pentru schizofrenie.
 Nu satisfac criteriile pentru subtipurile paranoid, hebefrenic sau catatonic.
 Nu satisfac criteriile pentru schizofrenia reziduală şi depresia post-schizofrenă.
Schizofrenia reziduală
 Acest subtip diagnostic se referă la formele clinice care nu mai prezintă simptome
psihotice proeminente, dar care au întrunit în trecut criteriile diagnostice de schizofrenie
şi prezintă în continuare manifestări caracteristice bolii.
 Acestea sunt reprezentate de simptome negative sau cel puţin două dintre simptomele
principale ,dar atenuate (convingeri ciudate, experienţe perceptive neobişnuite) (conform
DSM-IV).

15.Tulburare afectivă bipolară, episod maniacal

Tulburarea afectivă bipolară cuprinde în realitate un grup heterogen de tulburări caracterizate

prin modificări ciclice ale dispoziţiei, cogniţiei şi comportamentului
Episod manical
A. perioadă de dispoziţie anormală şi persistent elevată, expansivă sau de dispoziţie iritabilă cu
durata de cel puţin 1 săptămână (sau mai puţin dacă este internat).
B. în această perioadă, cel puţin 3 (4 în cazul în care dispoziţia este doar iritabilă) simptome:
 a crescut respectul de sine sau grandoare
 nevoie scăzută pentru somn (a se diferenţia de insomnie)
 logoree
 fugă de idei
 distractibilitate
 creşterea activităţii nedirecţionate spre un scop, agitaţie psihomoto-rie
 activitate nechibzuită (sexuală, cheltuieli, consum de substanţe, ex-cesul de viteză la volan,
vorbire necorespunzătoare), cu potenţial ri-dicat de consecinţe neplăcute.
C. simptomele nu îndeplinesc criteriile pentru un episod mixt
D. perturbarea de dispozitie este suficient de severă pentru a provoca simptome psihotice,
insuficienţă marcată în funcţionarea socială/la locul de muncă sau necesită spitalizare
E. simptome nu sunt induse de substanţe sau din cauza unei boli soma-tice generală
 formulă diagnostică pentru manie:
o Grandiozitate
o Creşterea activitatăţii/agitaţie psihomotorie
o Scăderea capacităţii de judecată (sex, droguri, bani)

o Distractibilitatea
o Dispozitie iritabilă
o Nevoia de somn scăzută
o Expansiv sau euforic
o Fuga de idei
o Logoree.

16.Tulburare afectivă bipolară, episod depresiv

A. cel puţin 5 din următoarele simptome prezente timp de 2 săptămâni, dintre care unul trebuie
să fie dispozitie depresivă sau pierderea in-teresului şi a plăcerii
o dispoziţie – deprimată
o somn - crescut sau scăzut (în cazul în care a scăzut, de multe ori se trezeşte devreme)
o interes - scăzut
o vinovăţie/inutilitate
o energie - scăzută sau oboseală
o puterea de concentrare, de luare a deciziilor, de gândire - scăzute
o pofta de mâncare şi/sau greutate în creştere sau scădere

o activitatea psihomotorie - a crescut sau a scăzut

o ideaţie suicidară
B. simptomele nu îndeplinesc criteriile pentru episodul mixt
C. simptomele determină o reducere semnificativă a funcţionării sociale sau profesionale
D. excluse dacă sunt produse de consumul de substanţe sau din cauza unei boli somatice generală
E. simptomele nu sunt mai bine reprezentate de doliu (o constelaţie de simptome depresive care
întrunesc criteriile pentru un episod depre-siv sever care apare în termen de 2 luni de la moartea
unei rude apropiate).

17.Tulburarea depresivă recurentă: factori de risc, diagnostic

TULBURĂRI DEPRESIVE UNIPOLARE
Tulburarea depresivă recurentă69
69 Tasman K. (1997) Psychiatry, Sanders Company, 1997
 epidemiologie
- prevalenţa: bărbaţi 2,6%, femei 7% (bărbaţi:femei = 1:2)
- vârsta de debut - 30 ani
 etiologie
 genetica
- 65-75% gemeni MZ
- 14-19% gemeni DZ
ESENŢIALUL ÎN PSIHIATRIE
107
 disfuncţia la nivelul sinapselor a neurotransmiţătorilor (scăderea activităţii serotoninei,
norepinefrinei, dopaminei)
 psihodinamic (ex. scăderea stimei de sine)
 cognitiv (ex. gânduri negative)
 factori de risc
 sex: feminin
 vârsta de debut între 25-50 ani
 istoric familial: depresie, abuz de alcool, sociopatie
 experienţe din copilărie: pierderea unui părinte înainte de 11 ani, mediu familial
necorespunzător (abuzuri, neglijenţă)
 personalitate: nesigur, dependent, obsesional
 factori stresanţi recenţi (boală, financiari, juridici)
 postpartum
 lipsa de relatii intime, lipsa încrederii (izolare socială)
 diagnostic:
 antecedente de unul sau mai multe episoade depresive severe
 absenţa unui episod maniacal anterior, hipomaniacal sau episod mixt
 alte posibile prezentări (subtipuri):
 cu simptome psihotice (delir de păcătuire, vinovăţie, sărăcie, nihi-lism, paranoia, ipohondrie)
 cronice (cu durata de 2 ani sau mai mult)
 cu caracteristici de melancolie (ex. anhedonia, inhibiţie severă psihomotorie)
 cu caracteristici atipice (somnolenţă, creşterea în greutate)
 debut postpartum
 tipat sezonier (toamnă-iarnă)
 depresia la vârstnici:
 reprezintă aproximativ 50% din internările acute psihiatrice la persoanele în vârstă
 afectează aproximativ 15% din locuitorii comunităţii cu vârsta > 65 de ani
 risc ridicat de sinucidere din cauza mortalităţii crescute şi scăde-rea comunicării, de tentativă
de suicid din cauza izolării sociale
 vârf sinucidere: bărbaţi: 70 - 80 ani, femei: 50 - 65 ani

- prezintă adesea acuze somatice (ex. modificări în greutate, somn, energie) sau simptome de
anxietate, mai des decât în depresia clasică.
 diagnostic diferenţial:
 alte tulburări cu dispoziţie depresivă
 doliu
 demenţă
 boli medicale generale/consumul de substanţe
 tratament
 biologic: antidepresive, litiu, ECT
 psihologic: psihodinamic, cognitiv, comportamental, familial şi terapie de grup
 social: reabilitarea vocaţională, antrenarea abilităţilor sociale

18.Tulburarea de panică: diagnostic, tratament

anxietatea este o caracteristică umană universală
 serveşte ca mecanism adaptativ pentru a avertiza asupra unei ame-ninţări externe prin
activarea sistemului nervos simpatic (luptă sau fugă)
 anxietatea devine patologică atunci când răspunsul la frică reacţio-nează exagerat şi nepotrivit
la un stimul
Diagnostic
 atacuri recurente, neaşteptate de panică; cel puţin un atac/lună sau mai mult, preocupare
permanentă pentru a nu avea un alt atac de panica, griji despre consecinţele atacului sau
schimbări semnificative de comportament legate de atac
 atacul de panică - o perioadă scurtă de teamă intensă, în care cel pu-ţin 4 din următoarele
simptome se dezvoltă brusc pe o durată de 10 minute
o palpitaţii, ritm cardiac accelerat
o transpiraţie, tremurături sau agitaţie
o dificultăţi de respiraţie sau senzaţie de sufocare
o durere în piept sau apăsare
o greaţă sau suferinţă abdominală
o senzaţie de ameţeală, instabilitate sau leşin
o pierderea contactului cu realitatea sau depersonalizare
o frica de nebunie
o frica de moarte
o parestezii, frisoane sau bufeuri
o lipsa agorafobiei
 atacurile nu sunt induse de substanţe (ex. amfetamine, cofeina, al-cool) sau din cauza unei
afecțiuni somatice (hipertiroidie, prolapsul de valvă mitrală, hipoglicemie, feocromocitom)
Tratament
 psihoterapie de susţinere, tehnici de relaxare (vizualizare, respiraţie în pungă), terapia
cognitiv-comportamentală (corectarea gândirii dis-torsionate, desensibilizarea prin terapie de
expunere)
 farmacoterapie: benzodiazepine (clonazepam, alprazolam), SSRI (paroxetina, sertralina);
utilizarea de benzodiazepine ar trebui să fie pe termen scurt, cu o doză mică, pentru a se evita
sevrajul sau tole-ranţa - benzodiazepinele sunt utilizate în principal ca terapie imedia-tă cu
caracter temporar pentru controlarea efectelor produse de SSRI
 prognosticul la 6-10 ani post tratament: 30% bine, 40-50% îmbunătă-ţit, 20-30% nici o
schimbare sau mai rău
 evoluţia clinică: cronică, dar episodică

19.TULBURAREA DE ANXIETATE GENERALIZATĂ

(include tulburarea anxioasă dezvoltată din copilărie)
Diagnostic
 Anxietate excesivă şi îngrijorare timp de cel puţin 6 luni (cronică), pentru o serie de
evenimente şi activităţi (ex. bani, siguranţa locului de muncă, căsătorie, sănătate)
 Dificultăţi în controlul îngrijorărilor
 Trei sau mai multe din următoarele 6 simptome (doar una pentru copii)
o senzaţie de nelinişte sau agitaţie
o uşoară oboseală
o dificultăţi de concentrare sau senzaţia că mintea merge în gol
o iritabilitate
o tensiunii musculare
o tulburări de somn
 Insuficienţă semnificativă de funcţionare în domeniile social, la locul de muncă sau altele
Nu este din cauza unei boli medicale generale sau cauzată de utiliza-rea drogurilor

Tratament
 Psihoterapie, relaxare şi terapie cognitiv comportamentală
 Evitarea cafeinei şi alcoolului, igiena somnului
 Farmacoterapie
o benzodiazepine (alprazolam)
o buspironă
o altele: SSRI, beta-blocante
o combinaţii între medicamentele de mai sus

20.Tulburările fobice: clasificare, exemplificare clinică

o Fobia specifică
- frică marcată şi persistentă determinată de prezenţa sau anticiparea unui lucru, fenomen sau
situaţie specifică (stimul fobogen)
- tipuri: animale, mediu natural (înălţimi, furtuni), sânge/injecţie, prejudi-ciu, situaţională (avion,
spaţii închise), altele (zgomot puternic, clovni)

o Fobia socială
- frică marcată şi persistentă de situaţii sociale sau de performanţă când persoana este expusă
unor necunoscuţi, unui auditoriu larg sau la posibila examinare de către alţii; temerile personale
îl vor determina să acţioneze într-un fel (sau prezintă simptome anxietate), care poate fi umili-
tor/jenant (ex. vorbitul in public, servirea mesei într-un restaurant)
- expunerea la stimuli provoacă aproape invariabil ca răspuns o anxietate imediată
- poate lua forma unui atac de panică
- persoana recunoaşte teama ca fiind excesivă sau nepotrivită
- situaţii sunt evitate sau îndurate cu anxietate/suferinţă
- interferenţa semnificativă cu rutina de zi cu zi, funcţionarea la locul de muncă/socială sau există
o marcată suferinţă
- în cazul în care pacientul are vârsta sub 18 ani, durata este de cel puţin 6 luni

21.Tulburarea obsesiv-compulsivă: diagnostic, tratament

 Diagnostic: sunt prezente fie obsesiile, fie compulsiile

 Obsesii
o gânduri recurente şi persistente, impulsuri sau imagini care sunt intruzive, inadecvate, care pot
provoca anxietate marca-tă şi suferinţă
o nu este pur şi simplu o grijă excesivă pentru problemele din viaţa reală
o face încercări pentru a ignora/neutraliza/suprima obsesiile cu alte gânduri sau acţiuni
o pacientul este conştient că obsesiile provin din propria minte (autocritică păstrată)
 Compulsii
o constau în efectuarea unor comportamente repetitive (ex. spălarea mâinilor, ritual încuie-
descuie ușa apoi control) sau acte mentale (ex. rugăciune, numără dale, parchet, lambriuri, repetă
cuvinte) ca răspuns la obsesie sau în conformitate cu normele aplicate rigid
o sunt efectuate cu scopul de a reduce suferinţa sau de a pre-veni evenimentul de temut, deşi nu
există nicio legătură între constrângerea realistă şi rezultatul anticipat
 pacientul recunoaşte faptul că obsesiile sau compulsiile sunt excesive sau neadecvate
 obsesiile/compulsiile, sunt consumatoare de timp sau pot interfera cu funcţionarea normală
 nu se datorează unei boli medicale generale/consumului de substan-ţe
 Tratament
o Terapie cognitiv-comportamentală61 - desensibilizare, oprirea gândurilor prin terapie de
implozie, condiţionare repulsivă
o medicamente - clomipramină, SSRI (doze mai mari decât în tulburările anxioase, iar
tratamentul este necesar până la şa-se săptămâni)

22.Tulburările de somatizare: clasificare, exemplificare clinică

acuze fizice recurente, multiple, semnificative clinic, pentru care pa-cientul doreşte tratament sau
din cauza cărora funcţionarea este afectată
 debutul este, de obicei, înainte de vârsta de 30 de ani;
 se întinde pe o perioadă de mai mulți ani
 pacientul acuză cel puţin opt simptome fizice care nu au nici o pato-logie organică:
o patru simptome dureroase
o două simptome gastrointestinale
o un simptom sexual
o un simptom pseudo-neurologic
 complicaţii: anxietate, depresie, medicaţie inutilă sau o intervenţie chirurgicală, adesea sursă
de erori de diagnostic pentru o boală de regulă insidi-oasă (cum sunt majoritatea bolilor
organice)
TULBURAREA SOMATOFORMĂ DUREROASĂ
 durerea este simptomul primar şi este de o gravitate suficientă pen-tru a justifica o atenţie
medicală
 de obicei nu există o patologie organică, dar atunci când aceasta există, reacţia este exagerată

HIPOCONDRIA
 preocupare cu teama de a avea, sau ideea că are, o boală gravă baza-tă pe o interpretare
eronată a semnelor fizice
 elementele probate nu susţin diagnosticul de tulburare fizică
 persist teama de a avea o boală, în ciuda reasigurării medicale
 credinţa nu este de intensitate delirantă (ca în tulburări delirante de tip somatic), persoana are
calitatea de a recunoaşte interpretările nerealiste
 are o durată de cel puţin 6 luni

TULBURAREA CORPORALĂ DISMORFICĂ

 Preocuparea faţă de existenţa unui defect al imaginii întregului corp sau al unei părţi a
corpului sau se referă la grija excesivă legată de anomalii uşoare
 de obicei, la nivelul faciesului
 poate duce la evitarea locului de muncă sau a situaţiilor sociale

TULBURĂRILE FACTICE
 nu sunt adevărate tulburări somatoforme deoarece simptomele sunt intenţionate; se urmăreşte
un beneficiu psihologic, niciodată materi-al
 tratament: pSihoterapie (rezolvarea conflictelor)

24.Atitudinea terapeutică în tulburări nevrotice

25.Tulburări de personalitate, cluster A: clasificare, exemplificare clinică

Cluster A (Personalităţi excentrice ciudate):

Personalitate paranoidă.
Personalitate schizoidă.
 Personalitate schizotipală.
”Nebun”
Aspecte esenţiale
 Pare ciudat sau excentric
 Mecanisme de apărare mai frecvente: proiecția, fantezia

TP paranoidă
 Suspectează că ceilalți l-ar exploata, i-ar vrea răul sau ar încerca să îl înșele
 Îndoială legată de încrederea celorlalți
 Se teme că informația oferită celorlalți va fi folosită împotriva sa
 Interpretează situații/evenimente cu semnificație minimă ca fiind în-jositoare
 Poartă ranchiună
 Reacționează rapid agresiv chiar contraatacând
 Pune sub semnul întrebării fidelitatea partenerului în mod repetat
Tratament
 Psihoterapie (dar este greu de stabilit o relație de încredere)
 Prognostic rezervat

TP schizoidă
 Nu dorește relații apropiate
 Alege activități solitare
 Interes redus față de experiențele sexuale
 Simte plăcere față de un număr mic de activități
 Fară prieteni apropiați, cu excepția rudelor de gradul unu
 Indiferent la critici sau laude
 Detașat emoțional

Tratament
 Psihoterapie individuală
TP schizotipală
 Idei de referință
 Credințe ciudate sau gândire magică (ex. crede în superstiții, vrăji)
 Experiențe perceptuale neașteptate
 Mod ciudat de a vorbi și a gândi
 Ideație paranoidă
 Afecte restricționate sau nepotrivite
 Comportament ciudat sau excentric
 Fară prieteni apropiați, cu excepția rudelor de gradul unu
 Anxietate socială excesivă

Tratament
 Psihoterapie
 Educarea unor abilități sociale
 Dozele scăzute de antipsihotice pot fi folositoare

25.Tulburarile de personalitate – clusterul B

Cluster B (Personalităţi emotive, dramatice):
Personalitate antisocială.
Personalitate borderline.
Personalitate histrionică.
Personalitate narcisică.
”Rău”
Aspecte esenţiale
 Comportament dramatic, emoțional, inconstant
 Mecanisme de apărare mai frecvente: negarea, impulsivitatea, diso-cierea (la histrionic),
scindarea (borderline)

TP borderline
 Efort frenetic de a evita abandonul real sau imaginar
 Relații instabile și intense
 Percepție a sinelui instabilă
 Impulsivitate dăunătoare propriei persoane (ex. cheltuieli importan-te, promiscuitate, șofat
iresponsabil)
 Instabilitate afectivă

Sentimente cronice de gol afectiv

 Dificultăți în controlarea furiei
 Simptome disociative tranzitorii
Tratament
 Psihoterapie (individuală sau de grup)
 Terapie cognitiv-comportamentală

TP antisocială
 Activități repetate în afara legii
 Controlul comportamentului (internare, încarcerare)
 Falsitate
 Impulsivitate
 Iritabilitate și agresivitate
 Nesăbuință în a urmări siguranța proprie și pe cea a celorlalți
 Iresponsabilitate constantă
 Lipsa remușcărilor
 Simptomele de aspectul tulburărilor de comportament apar înainte de vârsta de 15 ani

Tratament
 Controlul abuzului de substanțe
TP narcisistă
 Exagerarea propriei importanțe
 Preocupare excesivă ce presupune imaginarea unui succes personal fără limite, putere imensă,
frumusețe, iubire
 Credințe conform cărora el/ea este ”special” și ar trebui să se asocie-ze cu alți oameni speciali
 Cere admirație excesivă
 Cere drepturi care nu sunt ale sale
 Se folosește de ceilalți
 Îi lipsește empatia
 Deseori este invidios pe ceilalți sau crede că ceilalți sunt invidioși pe dânsul
 Atitudine arogantă

Tratament
 Psihoterapie
TP histrionică
 Nu se simte confortabil dacă nu este în centrul atenției
 Afișează seductivitate sexuală neadecvată
 Expresie emoțională ce se modifică rapid si superficial
 Folosește aspectul fizic pentru a atrage atenția
 Limbajul este folosit spre a impresiona
 Exprimare dramatică și exagerată a emoțiilor
 Ușor influențat de ceilalți
 Consideră anumite relații mai intime decât sunt în realitate

Tratament
 Psihoterapie centrată pe insight

26.Tulburarile de personalitate – clusterul C

Cluster C (Personalităţi anxioase, temătoare):
Personalitate obsesiv-compulsivă.
Personalitate evitantă.
Personalitate dependentă
”Trist”
Aspecte esenţiale
 Comportament anxios, restricționat, de groază
 Mecanisme de apărare mai frecvente: izolarea, evitarea, hipocondria
TP evitantă
 Evită contactele interpersonale importante datorită fricii de critică sau respingere
 Nu dorește relaționarea cu alte persoane decât dacă este sigur că va fi plăcut
 Restricționat la nivel de relații intime
 Preocupat de eventuala respingere socială
 Inhibat în situații interpersonale noi datorită sentimentelor de nepo-trivire
 Se vede inferior celorlalți
 Reticent în a se angaja în activități noi datorită jenei

Tratament
 Educarea socializării
 Desensibilizare sistematică
 Terapie cognitivă

TP dependentă
 Dificultăți decizionale zilnice fără sfat excesiv
 Are nevoie de altcineva să își asume responsabilități
 Dificultăți în a-și exprima dezacordul, de teamă să nu pierdă aproba-rea celorlalți
 Dificultăți în a iniția proiecte din cauza lipsei de incredere în sine
 Pentru a obține suport depune un efort excesiv
 Nu se simte bine singur datorită temerilor că ar fi incapabil să aibă grijă de propria persoană

Caută repede pe altcineva care să aibă grijă de dânsul dacă o relație anterioară se termină
Tratament
 Psihoterapie centrată pe insight
 Educarea unor abilități sociale

TP obsesiv compulsivă
 Preocupat de detalii până la neglijarea punctelor importante ale acti-vității
 Perfecționismul interferă cu completarea sarcinii
 Devotat excesiv muncii
 Inflexibil când vine vorba de moralitate
 Incapabil să se debaraseze de obiecte nefolositoare
 Dificultăți în a delega sarcini celorlalți
 Zgârcenie
 Încăpățânare și rigiditate

Tratament
 Psihoterapie
 Terapie comportamentală
27.Tulburări psihice în afecțiuni somatice: caractericare generală,
exemplificare clinică
TULBURĂRI AFECTIVE INDUSE DE CONDIŢII MEDICALE SAU SUB-STANŢE
 infecţioase: encefalite, hepatite, pneumonie, TBC, sifilis
 endocrine: hipotiroidism, hipopituitarism etc.
 metabolice: porfiria
 carenţe vitaminice: boala Wernicke, beri beri, pelagra, anemia perni-cioasă, anemia în general
 boli de colagen: lupus ertematos sistemic, poliarterita nodoasă
 neoplazii: cancer pancreatic, carcinoid, feocromocitom
 cardiovasculare: cardiomiopatii
 neurologice: scleroza tuberoasă, boala Wilson, boala Parkinson, sceroza în plăci
 medicamente: antihipertensive, antiparkinsoniene, hormoni, steroizi, tuberculostatice,
citostatice

28.Riscul suicidar în patologia psihiatrică

Factori
vârstă peste 60 de ani
 depresie anterioară
 tentative anterioare
 abuz de alcool
 pierderea gândirii raţionale (delir, halucinaţii, lipsa de speranţă)
 suicid în familie
 organizarea unui plan suicidar
 deținerea unei arme de foc
 absența grupului de suport social
 boli grave, durere atroce

Suicid vs parasuicid
 Suicidul are loc în spaţiu privat, izolat, este premeditat, cu plan; parasuicidul este cu public,
însoţit de dramatism, apare impulsiv
 Cele mai frecvente cauze ale suicidului sunt depresiile, abuzul de substante (mai ales alcoolul)
şi tulburările psihotice, în timp ce parasuicidul apare pe fondul unor conflicte cu intoleranţă la
frustra-re.
 Prevalenţa suicidului este de 15/100 000, in timp ce a parasuicidului este de zece ori mai mare.
 Suicidul este mai frecvent la bărbaţi, parasuicidul la femei.
 Vârsta suicidului ≥ 60 de ani, vârsta parasuicidului ≤ 35 de ani.
 Riscul letal este mai mare la suicid (spânzurare, arme de foc, electro-cutare), și mai redus în
cazul parasuicidului (plăgi superficiale tăiate în diverse zone cu vascularizaţie redusă, ingestia de
medicamente în doze moderate, acţiuni care nu pun viaţa în pericol)

Evaluarea și asistența în urgenţă a pacientului cu tentativă de suicid

 pacientul nu va fi lăsat singur; se îndepărtează obiectele potenţial periculoase
 Evaluare88:
o încercarea a fost planificată sau impulsivă ?
o tentativa are potenţial letal ?
o există şansa de a fi descoperit ?

o sunt identificați factori declanşatori pentru încercare (factori de stres)?

Evaluarea presupune și examinarea stării psihice. Examenul psihiatric poate releva o nosologie
psihiatrică (ex. depresie), tulburări de percepţie (ex. halu-cinaţii, voci care comandă), tulburări de
voință.
 Gestionarea depinde de diagnostic:
o depresie: dacă este severă, spitalizare; altfel tratament în ambulatoriu dacă există suport social
bun
o tulburări legate de alcool: de obicei se rezolva cu abstinenţă pentru câteva zile
o tulburări de personalitate: intervenţie de criză, confruntare
o schizofrenie: spitalizare
o parasuicid/automutilare: psihoterapie pe termen lung cu in-tervenţie de scurtă durată în criză,
atunci când este necesară.

29.Medicamente neuroleptice (antipsihotice): clasificare, efecte

adverse

ANTIPSIHOTICELE
 Indicații: schizofrenie și alte tulburări psihotice, tulburări afective cu simptome psihotice,
comportament violent, autism, tulburări minta-le organice, tulburare Tourette, tulburări
somatoforme (doze redu-se), simptome demențiale, tulburarea obsesiv-compulsivă
 Debut: efect imediat de calmare și de reducere a agitației; în tulbură-rile de gândire efectele
apar după 2-4 săptămâni
 Mecanisme de acțiune:
- tipice - blochează receptorii D2 (dopaminergici) – tratează doar simptomele pozitive
- atipice – blochează receptorii D2 și/sau D1, 5-HT (dopaminergici, respectiv serotoninergici) –
tratează atât simptomele pozitive cât și pe cele negative
 Clasificarea antipsihoticelor tipice în funcție de potențial:
- antipsihotice sedative (ex. clorpromazina): efect foarte seda-tiv, efecte cardiovasculare, efecte
secundare anticolinergice și antiadrenergice
- antipsihotice cu potențial mediu (ex. perfenazina): efecte se-cundare puține
- antipsihotice incisive (ex. haloperidol): risc crescut de apariție a efectelor secundare de tip
sindrom extrapiramidal și risc de sindrom neuroleptic malign

Antipsihotice frecvent folosite

Antipsihotice clasice, în ordinea potenței:
 clorpromazina10-15 mg p.o, max 1000 mg/zi, doza de menţine-re 400 mg/zi
 tioridazine 25-100 mg p.o, max 800 mg/zi, doza de menţinere 100-400 mg/zi
 perphenazine 8-16 mg p.o, max 64 mg/zi, doza de menţinere 4-8 mg/zi
 trifluoperazine 2-10 mg p.o sau 1-2 mg im la 4-6h, max 10 mg im/zi, doza de menţinere15-20
mg/zi
flufenazine 2.5-10 mg/zi, max 20 mg/zi, doza de menţinere 1-5 mg p.o
 haloperidol 2-5 mg im, 0.5-5 mg p.o x 3/zi, max 100 mg/zi, doza de menţinere se ajustează în
funcţie de rezultatele clinice

Antipsihotice atipice (antipsihotice de generaţie nouă):

 Clozapina 25 mg x 2/zi, doză de întreţinere 300-600 mg/zi
 Risperidonă 1-2 mg x 2/zi,doză de întreţinere 4-8 mg/zi
 Olanzapina 5 mg/zi, doză de intreţinere 10-20 mg/zi
 Quetiapina 50-800 mg/zi
 Aripiprazol 15-30 mg/zi

Utilizarea rațională a antipsihoticelor

 Nu există motiv pentru a combina antipsihoticele
 Alegerea unui antipishotic:
- toate antipsihoticele ( cu excepția clozapinei) au același efect;
- alegerea trebuie să se bazeze pe profilul efectelor secundare;
- se alege un medicament la care pacientul a răspuns în trecut sau care a fost folosit cu succes de
către un membru al famili-ei;
- variante: p.o (pastile sau soluție), injectare im depot, cu timp de acțiune scurt sau lung (ex.
Haldol LA, Clopixol, Fluanxol);
- Clozapina se folosește în cazurile refractare (risc de agranulo-citoză iar costurile împiedică
folosirea de rutină, având însă o incidență scăzută a efectelor extrapiramidale)
 Administrare minimum 6 luni, frecvent toată viața.
Clozapina
 este o dibenzodiazepină;
 blochează un spectru de receptori, incluzând D1-D4, S-HT2, S-HT3, muscarinici, histaminici
 Indicații:
- schizofrenie rezistentă la tratament
- pacienți cu efecte neurologice severe la alți agenți (ex. diskinezie tardivă). Clozapina nu
înrăutățește simptomele tardive, se pare chiar că le tratează.
 este eficientă la aproximativ 50% dintre pacienți, mai ales în cazul schizofreniei paranoide și a
pacienților cu debut al bolii după vârsta de 20 de ani;
 efecte secundare: agranulocitoză (1-2%), amețeală, hipersalivație, tahicardie, sedare,
hipotensiune ortostatică, greață, vărsături, efecte secundare atropinice, creștere în greutate, efecte
extrapiramidale, febră, crize comițiale, sindrom neurologic malign;
 în caz de utilizare se recomandă examene de laborator săptămânale (hemoleucograma) în
prima lună, apoi la două săptămâni, din cauza riscului de agranulocitoză
 nu se asociază cu carbamazepina întrucât este risc cumulat de agra-nulocitoză

Risperidona
 este o benzisoxazolă;
 blochează receptorii S-HT2 și D2;
 este creditată cu o incidență scăzută a efectelor extrapiramidale;
 indicații:
- schizofrenie
- simptome negative
- intoleranță la efectele secundare ale neurolepticelor clasice
 avantajele sunt limitate la valori reduse ale dozelor: 4-8 mg/zi
 efecte secundare: sedare, hipotensiune, creștere în greutate, tulbu-rări de ejaculare/de orgasm,
creșterea prolactinemiei, hipersalivație, insomnia, agitație, cefalee, anxietate, rinită

Olanzapina
 blochează receptorii serotoninici HT2,3,6, D1-D4, muscarinici, adrener-gici, histaminergici;

eficacitatea globală este superioară haloperidolului;

 este bine tolerată, toleranța este comparabilă cu a risperidonei;
 nu se recomandă în tratamentul schizofreniei rezistente;
 incidența efectelor extrapiramidale este mult mai scăzută decât în cazul neurolepticelor
tradiționale (ex. haloperidol)
 are un profil favorabil raportat la diskinezia tardivă, dar nu atât de bun precum Clozapina
 efecte secundare: sedare medie, efecte secundare anticolinergice minime, amețeală medie,
tulburări sexuale, la unii pacienți creșterea transaminazelor la începutul tratamentului, creștere în
greutate, ne-liniște

Efecte secundare ale antipsihoticelor

Sindrom anticolinergic:
- uscăciunea mucoaselor
- vedere neclară, atac acut de galucom
- constipație
- retenție urinară
- transpirații
- ejaculare retrogradă/întârziată

Aparat cardiovascular (efect anti α1-adrenergic):

- hipotensiune ortostatică
- amețeală
- senzație de leșin
- tahicardie

SNC:
- creștere în greutate
- sedare
- confuzie
- creșterea pragului convulsivant
- tulburări de mișcare

Endocrine (datorate blocajului dopaminergic ce crește prolactinemia)

- la bărbați: scăderea libidoului, ginecomastie
- la femei: mărirea sânilor, lactație, amenoree, tulburări menstruale, modificări ale libidoului

Oculare:
- pigmentare lenticulară
- retinopatie pigmentară (thioridazina ˃800 mg/ zi)

Reacții de tip hipersensibilizare:

- afectare hepatică
- discrazie sangvină (ex. agranulocitoza)
- prurit al pielii/cu zone de indurare
- sindrom neuroleptic malign

Tulburări de reglare a temperaturii:

- hipo/hipertermie
30.Medicamente antidepresive: clasificare, efecte adverse

Debutul efectelor:
- simptome neurovegetative 1-3 săptămâni
- simptome cognitive/ afective 2-6 săptămâni
*Din aceste motive există o ”fereastră a suicidului”, perioadă în care pacien-tul poate să fie încă
depresiv, dar are suficientă energie pentru a comite ac-tul suicidar.
 Indicații: depresie, faza depresivă a tulburării bipolare, distimie, tul-burări de anxietate,
tulburări obsesiv-compulsive (clomipramină), durere cronică, enurezis, bulimie, renunțarea la
cocaină.
 Toate se metabolizează hepatic și se excretă la nivel renal.

Antidepresive frecvent folosite

Triciclice:
 Amitriptilină 150-300 mg/zi
 Imipramine 150-300 mg/zi
 Doxepin 150-300 mg/zi
 Nortriptyline 150-300 mg/zi
 Clomipramina 75-150 mg/zi

IMAO (inhibitori de monoaminoxidază):

 Phenelzine 45-90 mg/zi
 Tranylcypromine 10-90 mg/zi
 Isocarboxazid 10-30 mg/zi
SSRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) – utilizate frecvent
 Fluoxetine (Prozac) 20-80 mg/zi
 Paroxetine (Seroxat) 20-60 mg/zi
 Sertraline (Zoloft) 50-200 mg/zi

SNRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei)

 Venlafaxine (Efectin) 75-225 mg/zi

SDRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei şi dopaminei)

 Buproprion (Wellbutrin) 300-450 mg/zi

Utilizarea rațională a antidepresivelor

 Scăderea lentă a dozelor de antidepresive tricicilice (pe parcursul a câtorva săptămâni sau
chiar luni) deoarece pot induce reacții de sevraj; IMAO și SSRI pot fi scăzute în timp de 1
săptămână.
 Este necesară educarea pacientului în legătură cu medicamentele și cu efectele lor.

Litiul
Se recomandă în profilaxia tulburării afective bipolare, tratamentul episodului maniacal acut,
creșterea efectului antidepresiv la pacienții cu episod depresiv major sau cu tulburare obsesiv-
compulsivă, tulburări schizoafective, agresivitate cronică și comportament antisocial, depresie
recurentă, mai rar în deficiență mintală, tulburare de personalitate borderline, etilism.
Mecanismul de acțiune nu este pe deplin cunoscut. Cu certitudine ac-ționează asupra canalelor
de Na+- K +.
Doze: adult 600-1500 mg/zi, vârstnic 150-600 mg/zi. Trebuie menţinut nivelul terapeutic la adult
0,5-1,2 mmol/L, iar la vârstnic 0,1-0,8 mmol/L. Se vor monitoriza nivelurile serice (întotdeauna
recoltarea se efectuează la 12 ore după doză); apoi lunar până la două ori pe săptămână până
când este atinsă o stare de echilibru, apoi la 2 luni.
Se monitorizează, de asemenea, funcţia tiroidiană la 6 luni, creatina la 6 luni, sumarul de urină la
1 an. ESENŢIALUL ÎN PSIHIATRIE
166
Efecte adverse: diaree, poliurie, polidipsie, glomerulonefrită, diabet renal, tremor, letargie,
oboseală, cefalee, leucocitoză reversibilă, risc terato-gen, creştere în greutate, edeme, psoriazis,
hipotiroidism, căderea părului, tensiune musculară.
Carbamazepina
Se recomandă în profilaxia tulburării afective bipolare, tratamentul episodului maniacal acut şi
tulburarea afectivă bipolară cu ciclare rapidă.
Mecanismul de acţiune constă în inhibiţia transmisiei sinaptice cu creș-terea pragului
convulsivant.
Dozele sunt 750-3000 mg/zi, administrate în trei prize. Se urmăreşte o concentraţie sangvină de
350-700 μmol/L. Necesită monitorizarea numă-rului de trombocite săptămânal în prima lună si
apoi hemograme periodice din cauza riscului de agranulocitoză. Se urmăresc şi alte semne de
discrazie sanguină: febră, erupţii cutanate, dureri în gât, cianoză.
Efecte secundare: leucopenie tranzitorie, agranulocitoză, ataxie, vor-bire greoaie, confuzie,
nistagmus, diplopie, rash (5%), diaree.
Acidul valproic
Este indicat în profilaxia tulburării afective bipolare, tratamentul epi-sodului maniacal acut,
tulburarea afectivă bipolară cu ciclare rapidă.
Mecanismul de acţiune constă în inhibiţia transmisiei sinaptice cu creșterea pragului
convulsivant.
Doza recomandată este de 20 mg/kg corp, în două prize, urmărindu-se obținerea unei
concentraţii sangvine de 17-50 mmol/L.
Efecte secundare: modificarea probelor hepatice (necesită monitori-zarea probelor hepatice
săptămânal timp de o lună, apoi lunar, din cauza riscului de disfuncţie hepatică); de asemenea, se
verifică celelalte semne ale disfuncţiei hepatice: icter, edem, greaţă, stare generală de rău, diaree,
tremor, sedare, ataxia, reducerea pilozităţii toracice şi pubiene, creştere în greutate (edeme,
ascită), trombocitopenia tranzitorie.
Toxicitatea litiului
 Se bazează pe diagnosticul clinic, deoarece toxicitatea poate apărea și la doze terapeutice
 Prezentare:
- gastro-intestinal: vărsături, diaree
- cerbelos: ataxie, vorbire neclară, incoordonare

- cerebral: mioclonus, mișcări coreiforme sau parkinsoniene, crize comițiale, delirium, comă
 Intervenţia în intoxicaţia cu Li:
- discontinuarea litiului;
- dozarea nivelului plasmatic al litiului;
- infuzie salină;
- hemodializă la valori ale litiului sangvin peste 2 mmol/l, sau în caz de comă, șoc, deshidratare
severă, lipsa răspunsului la tratament adecvat după 24 de ore sau dacă starea se agra-vează.

31. Anorexia nervoasă: diagnostic, tipuri

Anorexia nervoasă este o entitate nosografică ce cuprinde câteva caracteris-tici: 1) pacientul face
eforturi permanente pentru a-și menține greutatea sub cea mai mică greutate considerată normală
pentru vârstă şi înălţime; 2) teama intensă de creşterea în greutate sau de a deveni gras, chiar
dacă este subponderal; 3) imaginea corpului ste percepută distorsionat; 4) în cazul pacienților de
sex feminin: trei perioade consecutive fără perioda de ciclu, fără sarcină.
Creşterea apetitului (hiperfagia) este întâlnită în depresia atipică, tulburarea bipolară sau ca efect
advers la medicamente (antimaniacale, mirtazapina, antipsihotice atipice).
Mâncatul în exces se referă la ingestia episodică de alimente cu calo-rii crescute; mâncatul în
exces apare ca un element-cheie în bulimie, dar poate fi și ca mecanism comun de autoreglare
emotional în anxietate.
Sindromul Klüver - Bucy include: reducerea agresiunii, comporta-ment sexual excesiv şi fără
discernământ, comportament social inadecvat, emoții aplatizate, incapacitate de a recunoaşte
obiecte (agnosia) şi feţe (prosopagnosia), hiperoralitate cu hiperfagia.
Acesta a fost descris inițial la maimuţe după lobectomie temporală bilatera-lă. La subiecți umani
apare în leziuni ale amigdalei (traumatism, herpes sim-plex, encefalită) sau în demenţă (mai ales
cu leziuni fronto-temporale).
Diagnostic
 Refuzul de a menține o greutate mai mare decât 85% din greuta-tea recomandată pentru vârsta
și înălțimea persoanei
 Teama de a deveni obez, chiar dacă persoana este mult sub greu-tatea normală
 Percepție anormală a imaginii corporale (greutate, mărime, for-me)
 La femei – absența a mai mult de 3 cicluri menstruale consecuti-ve

Tipuri:
 restrictiv - fără episoade de lăcomie (”binge-eating”) sau compor-tament de prevenire a luării
în greutate
 cu episoade de lăcomie (”binge-eating”) sau comportament de prevenire a luării în greutate în
perioada episoadelor de AN

32.Bulimia nervoasă: diagnostic

Bulimia este o tulburare de alimentaţie, comună mai ales în rândul tinerelor femei cu greutate
normală sau aproape normală, care se caracteri-zează prin dorință irezistibilă de a mânca
(ingestia de alimente bogate în calorii, care se face de obicei pe ascuns). Apare episodic,
recurent, și se înso-ţește de un sentiment de pierdere a controlului, fiind urmată de sentimente de
vinovăţie, depresie, şi auto-condamnare. Frecvent se asociază cu măsuri pentru a preveni
creşterea în greutate (vărsătura auto-provocată, utilizarea de laxative, dieta, sau postul).
Individul este permanent îngrijorat cu privire la imaginea corporală şi greu-tate, dar nu percepe
distorsionat propria imagine corporală așa cum se în-tâmplă la pacienții cu anorexie nervoasă.
Uneori, termenul de bulimie se referă numai la apetit excesiv sau nesăţios.
Diagnostic:
 Lăcomie recurentă (”binge-eating”) caracterizată atât prin gustări frecvente (la mai puțin de 2
ore) sau prin ingestia unei cantități mari de alimente comparativ cu majoritatea persoanelor.
 Pierderea controlului legat de comportamentul alimentar în peri-oadele de lăcomie
 Comportament compensator nepotrivit pentru a preveni crește-rea în greutate: inducerea
vomei, administrare de ipeca, laxative, diuretice, amfetamine, cafea, diete restrictive, exerciții
fizice ex-tenuante etc.
 Frecvență: atât lăcomia cât și comportamentul compensator apar cel puțin de două ori pe
săptămână, timp de trei săptămâni.
 Imaginea de sine este influențată excesiv de modul în care arată fizic și de greutatea corporală
 Apare și în afara episoadelor de AN
Tratament:
 Biologic
o opoziția efectelor înfometării
o antidepresive (SSRI) pentru BN
 Psihologic
o evidențierea factorilor de risc și a celor ce perpetuă situa-ția
o educație
o feedback orientat pe realitate
o realizarea unei relații de încredere cu terapeutul
 Social
o modificarea imaginii distructive impuse femeii de către societate
o terapie de familie
o internare în spital pentru a controla din exterior compor-tamentul deviant din tulburările
alimentare

33. Managementul pacientului agitat psihomotor

• Descrierea simptomelor şi cronologia acestora
• Durată, debut, intensitate, periodicitate, factori declanşatori
• Factori agravanţi sau protectivi
• Intervenţii terapeutice anterioare

• Aspectul exterior, comportament, relaţionarea cu examinatorul

• Ţinuta vestimentară
• Machiaj
• Igiena corporală
• Cooperant, ostil, seductiv, indiferent
• Mişcări anormale
• Examen somatic