LOCUL ȘI ROLUL MATEMATICII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

Gândirea secolului nostru şi a celor viitoare se cere a fi tot mai mult o gândire creatoare, iar omul prezentului şi
viitorului este uşor adaptabil la schimbări. Matematica este o ştiinţă fundamentală a gândirii umane, nu este o simplă
tehnică de folosit numai într-un domeniu limitat şi prin aceasta, un element indispensabil oricărei culturi. Matematica este
un instrument util în unele probleme ale vieţii curente, dar mai ales în studiul altor ştiinţe.
Astăzi, matematica se aplică în domenii foarte variate de fenomene, nu numai în tehnică sau în fizică ci şi în
biologie, chimie şi alte domenii. În contextul preocupării pentru modernizarea învăţământului, pentru racordarea lui la
cerinţele epocii contemporane, cele destinate ridicării calităţii învăţământului matematic ocupă un loc prioritar.
Pentru prima oară în lume, matematica a câştigat un nou avânt în epoca contemporană prin lucrarea lui Spiru
Haret „Mecanica socială“. Academicianul Grigore Moisil se remarcă prin contribuţii la logica matematică polivalentă şi
la teoria mecanismelor automate. Deci matematica nu este o ştiintă precisă în sensul că ar oferi o reprezentare exactă a
realităţii, ci pentru că aproximarea pe care o face prin modelul său, permite măsurarea erorii.
„Nu există gândire organizatorică fără matematică” spune M.Maliţa. Nu există decizie fără cântărire de
obiective cel puţin. Pentru a decide, cineva trebuie să spună ce vrea. Ca să spună ce vrea trebuie să aleagă. Ca să aleagă
trebuie să compare şi să afirme că pentru el obiectivul 1 are mai mare importanţă ca obiectivul 2. Ori comparaţia este o
relaţie matematică”.(Oprescu N, Modernizarea învăţământului matematic în ciclul primar, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974, p 24.)
Din punct de vedere educativ, scopul predării matematicii constă în contribuţia pe care aceasta o aduce în
dezvoltarea capacităţilor mentale, cu deosebire în dezvoltarea gândirii logice, memoriei,atenţiei, precum şi în formarea
unor deprinderi de muncă ordonată.
Predarea matematicii urmăreşte însuşirea de către copii a instrumentelor de bază ale activităţii matematice
socotit, deprinderi de reprezentare a spaţiului, rezolvare de probleme şi formarea problemelor.
În planul de învăţământ al ciclului primar studiului matematicii îi sunt afectate un număr semnificativ de ore pe
întreg ciclul. De aici rezultă importanţa ce se acordă studiului matematicii înţeleasă ca disciplină fundamentală, al cărei
studiu temeinic serveşte în mod cert celorlalte discipline şcolare.
În studiul matematicii în învăţământul primar s-a pornit de la următoarele premise:
1. Nu există ştiintă privilegiată care să aibă dreptul de a le judeca pe toate celelalte. Nici una din ele nu se
situează în vârf, ci fiecare capătă un sens numai prin existenţa celorlalte.
2. Matematica, prin înaltul său grad de abstractizare şi generalizare, prin capacitatea de sinteză, de concentrare a
esenţelor şi de exprimare a lor cu ajutorul simbolurilor dobândeşte tot mai mult atribuţiile pluridisciplinarităţii.
3. Matematica contribuie la dezvoltarea personalităţii umane şi la perfecţionarea structurilor cognitive şi a
metodelor de cunoaştere a lumii, precum şi la diversificarea căilor de acţiune a omului în natură şi societate.
4. Matematica este obiectul de învăţământ ce acţionează asupra trăsăturilor definitorii ale gândirii moderne,
practica globală, probabilistica operatoare, pluridisciplinară , prospectivă, etc.
5. Îndeplineşte funcţii umaniste, contribuie la autoperfecţionarea omului.
Studiul matematicii în şcoala primară îşi propune să asigure pentru toţi elevii formarea competenţelor de bază,
vizând îndeosebi calculul aritmetic, prin utilizarea unei varietăţi de obiecte.
Cuvântul calcul vine din latinescul „calculi” care înseamnă pietricică. Deci, un calcul nu este altceva decât o
pietricică.
Ansamblul de operaţii matematice făcute cu scopul de a găsi valorile unei necunoscute se numeşte calcul,
deoarece pe vremuri pentru calcule se foloseau mici pietricele, mai precis discuri de fildeş. Romanii şi grecii foloseau
aceste discuri împreună cu un instrument numit „abac”. Acesta permitea să se alinieze discurile. Primul rând reprezentă
unităţile, al doilea zecile, al treilea sutele …etc.
Formarea deprinderilor de calcul este o sarcină fundamentală a învăţământului matematic.
Ele reprezintă „instrumente”operaţionale utile pe întregul parcurs al învăţământului, stând la baza întregului
sistem al deprinderilor matematice. Deprinderile de calcul mintal şi scris constituie deprinderi de bază pentru
rezolvarea problemelor.
Calculul mintal are o importantă contribuţie la dezvoltarea gândirii, obiectivul final al învăţării calculului
este dezvoltarea gândirii logice a elevilor. Supusă la un antrenament continuu prin efectuarea unor calcule exacte şi
rapide, judicios gradate,gândirea elevului se dezvoltă şi se disciplinează.
Predarea matematicii contribuie la formarea la elevi a raţionamentului matematic şi a capacităţii de aplicare în
practică a cunoştinţelor.
 Un rol important în dezvoltarea gândirii logice a elevilor îl are măiestria didactică a învăţătorului,
realizarea prin metode de lucru cu elevii ,a unei permanente gimnastici a minţii, introducerea în lecţii de consolidare,
recapitulare ,sistematizare a unor elemente noi care să supună gândirea elevilor la un efort nou ,rezolvarea exerciţiilor
şi problemelor prin muncă independentă ,astfel încât să gândească matematic.
Matematica este, sau poate deveni accesibilă tuturor copiilor cu condiţia ca pregătirea lor să înceapă de la cea
mai fragedă vârstă.Psihologul Gerome Bruner afirma că: „orice concept poate fi predat la orice vârstă dacă e prelucrat
corespunzător particularităţilor de vârstă.” (Pătrăuţă T, Didactica matematicii pentru învăţământul primar şi preprimar,
Editura „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2007, p 21.)
Matematica nu se poate învăţa numai dacă fiecare elev va lua parte la lecţie, când fiecare elev îşi va însuşi în
mod conştient cele predate şi se va putea folosi de aceste cunoştinţe la înţelegerea celor ce se vor preda mai departe, cât şi
la aplicarea lor în practică şi în viaţă.
Exerciţiile şi problemele matematice contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie,a judecăţii şi a memoriei.
De aceea putem spune cu certitudine că „învăţarea matematicii este asociată cu încreţirea frunţii”.
În primele clase se naşte la elev dragostea, atractivitatea sau repulsia pentru studiul matematicii. Dacă el simte
în adâncul sufletului că pătrunde în miezul noţiunilor matematice, dacă trăieşte bucuria succesului mai mare sau mai mic
atunci putem spune că toate aceste trăiri cultivă interesul şi dragostea pentru studiul acestei frumoase discipline.
Orice problemă sau exerciţiu de matematică poate deveni joc didactic matematic. Prin joc, se evită în orele de
matematică monotonia, plictiseala, trezindu-se în acelaşi timp buna dispoziţie, veselia. Aplicând aceste jocuri în orele de
matematică sper să obţin nu numai progresul la învăţătură al elevilor mai slabi ci şi un interes tot mai sporit şi o evidentă
plăcere pentru lecţii.
Ideea de a folosi jocul în activităţile educative nu este nouă. Și Claparede în Psychologie de l’enfant spunea
„Jocul este munca, este binele,este datoria , este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa
psihologică poate să respire, şi în consecinţă, poate să acţioneze”. (Idem Pătrăuţă T., Didactica matematicii pentru
învăţământul primar şi preprimar,ediţia II,Ed. „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2012, p 177.)
Deasemenea, Platon în„ Republica” recomanda: ”Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-
se .Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.“ Introducând aceste exerciţii, probleme,operaţii ,calcule în
diferite jocuri, cel mai adesea sub forma de competiţie, mi-aş dori ca elevii să participe cu plăcere şi interes, într-o
atmosferă de bună dispoziţie, dar mai ales cu o foarte mare dorinţă de a găsi cele mai variate soluţii, de a rezolva corect şi
rapid pentru a deveni câştigătorii tuturor întrecerilor. Astfel, aceste lecţii să se transforme într-o joacă serioasă, joacă
aşteptată cu nerăbdare şi viu interes, iar elevii să se implice, încât chiar şi cei mai timizi să devină concurenţi de temut.
Multe din lecţiile de consolidare şi recapitulare a cunoştinţelor matematice devin la un moment dat
obositoare prin folosirea aceloraşi tipuri de exerciţii şi probleme,aceloraşi modalităţi de lucru cu elevii, uneori fără
niciun interes pentru aceştia şi fără să aibă vreo contribuţie la dezvoltarea gândiri, a puterii de concentrare, a
spiritului de observaţie.
De modul în care elevii vor fi dirijaţi în activitatea de învăţare, de „echipamentul“ pe care şi-l vor forma în
clasele primare depinde întreaga,,călătorie“ pe care ei o vor face în domeniul matematicii. Dacă învăţătorul îi stimulează
şcolarului gândirea, îi dirijează efortul, în mod gradat, îl face să trăiască bucuria fiecărui succes, va reuşi să-i cultive
dragostea şi interesul pentru matematică.
Predarea matematicii constă în dobândirea de către elevi a unor noţiuni şi cunoştinţe de matematică închegate
într-un sistem unitar şi armonios.
Un obiectiv important în studiul matematicii îl constituie lărgirea şi sistematizarea cercului de cunoştinţe, a
reprezentărilor şi a noţiunilor elementare de matematică ale copiilor privitor la realitatea înconjurătoare.
Un alt obiectiv constă în însuşirea de către copii a instrumentelor de bază ale activităţii matematice (socotit,
deprinderi de observare şi reprezentare a spaţiului).
Al treilea obiectiv îl constituie dezvoltarea gândirii şi curiozităţii spre a-i face pe copii capabili să se orienteze
cu uşurinţă în cadrul situaţiilor problematice, calităţi indispensabile, cerute de practica de zi cu zi.
Matematica nu este şi nu trebuie să fie o simplă tehnică ce se foloseşte într-un domeniu limitat, ea ar trebui să
facă parte din viaţa şi cultura generală a fiecărui om. Rostul matematicii învăţate în şcoală este de a-i obişnui pe elevi să
gândească. Matematica nu se învaţă doar pentru a fi ştiinţă ci şi pentru a fi folosintă, pentru a putea fi aplicată în practică.
Învăţarea matematicii nu se rezumă la simpla asimilare de cunoştinţe, ea trebuie să urmărescă formarea
unui anumit mod de a gândi , printr-un antrenament permanent al gândirii. Flexibilitatea îngăduie gândirii să treacă
de la un mijloc de rezolvare a unei probleme la altul , să vadă alternative, să ajungă la aceeaşi soluţie pe căi
diferite.
Una din noţiunile importante ale matematicii este numărul. Numărul este o noţiune abstractă, cu un înalt grad de
generalitate, tocmai pentru că nu se referă la o mărime concretă, ci doar exprimă raportul faţă de o unitate. Caracterul său
abstract constă în faptul că acesta poate fi aplicat oricărei categorii de fenomene şi obiecte. La fel sunt şi operaţiile
matematice. Conceptul de număr se constituie format dacă se dezvoltă raporturi reversibile de asociere număr-cantitate,
cantitate-număr şi se realizează sinteza şirului numeric.

Intervenţia prin acţiune provoacă o schimbare şi situaţia matematică suferă o transformare, care se traduce
printr-o operaţie matematică. Specificul acţiunii de transformare (adăugare, micşorare, mărire, împărţire) caracterizează
operaţiile aritmetice (adunare, scădere ,înmulţire, împărţire).
Elevii din ciclul primar întâmpină dificultăţi deseori în însuşirea noţiunilor despre operaţiile aritmetice. Cei mai
mulţi întâmpină greutăţi asupra operaţiilor de adunare şi scădere cu trecere peste ordin. Mintea copilului de 6-8-9 ani
poate explora fenomene matematice complexe şi această etapă de şcolaritate este momentul optim să fie stimulată
capacitatea imagistică a copilului,să fie utilizate deosebita receptivitate şi flexibilitate a gândirii.
Contactul cu unele noţiuni matematice are o contribuţie esenţială la statornicirea planului simbolic,abstract,
categorial în evoluţia mentală a copilului din clasa I.
„Nerespectarea unei legături interne, de continuitate între acţiunea practică şi reflecţia teoretică asupra regulii de
a efectua raţional acţiunea, generează două evenimente mnezice, izolate care îşi rămân exterioare, nu se caută şi nu se
evocă reciproc.Acţiunea practică neexplorată cognitiv şi structurile verbo-cognitive, nereproduse acţional, conduc la
acelaşi efect: învăţarea mecanică”.(Golu P., Zlate M., Verza E. Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 1995, p130.)
Dacă cele două serii de evenimente, acţiunea practică şi cea verbală, se sincronizează, în plan didactic apar două
categorii de efecte pozitive:aşezarea învăţării matematicii pe temeiul gândirii logice, securitatea termenelor învăţării şi
eliberarea unor rezerve de timp pentru captarea de noi cunoştinţe.
Matematica este disciplina al cărui studiu contribuie în mod esenţial la formarea gândirii logice, a unei judecăţi
riguroase şi a ordinii în viaţă şi în muncă. Învăţarea matematicii exersează gândirea, antrenează capacitatea de organizare
logică a ideilor, întăreşte atenţia şi măreşte puterea de concentrare în intensitate şi durată, antrenează memoria logică,
dezvoltă un ascuţit simt critic constructiv şi gustul pentru obiectivitate şi precizie. Primul contact al copilului cu
matematica, constă în acţiunea de a număra obiectele din jurul său. Intrat în şcoală, noţiunea fundamentală ce se însuşeşte
este noţiunea de număr natural şi operaţiile cu acestea. Aceste noţiuni vor sta la baza însuşirii noţiunilor matematice de
bază în ciclul gimnazial. Putem afirma fără a greşi că cerinţele majore ale învăţării matematicii la ciclul primar o
reprezintă şi asigurarea continuităţii instruirii din învăţământul gimnazial.
Pornind de la ideea că matematica a devenit în zilele noastre un instrument esenţial de lucru pentru totalitatea
știinţelor şi domeniilor tehnice, este firesc ca în centru preocupărilor actuale ale şcolii româneşti să se situeze cultivarea
accentuată a gândirii micilor şcolari:
-prin evidenţa relaţiilor matematice;
-prin fundamentarea ştiinţifică a conceptelor;
-prin introducerea progresivă, gradată a limbajului matematic modern.
Varietatea formelor de muncă şi a felului de prezentare a exerciţiilor constituie importante stimulente pentru a
menţine la nivel corespunzător interesul şi atenţia elevilor, făcându-i să se ataşeze din ce în ce mai mult de acest obiect
de studiu considerat pe nedrept arid şi inaccesibil.

SUCITU MARGARETA, Școala Gimnazială „Avram Iancu ” Satu

BIBLIOGRAFIE:
1.Oprescu Nicolae (1974) – Modernizarea învăţământului matematic în ciclul primar , Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, pag 24 ;

2.Pătrăuță Petroman Teodor, Ediţia I + II (2007, 2012) – Didactica matematicii pentru învăţământul primar şi preprimar,
Editura Vasile Goldiș University Press, Arad, pag 21, 177;

3.Zlate Mielu., Verza Emil, Golu Pantelimon (1995) –Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
pag 130.