Valori expresive ale modurilor si timpurilor verbale

INDICATIVUL
Mod al certitudinii si al realitatii, dar poate sa-si piarda caracterul absolut al
certitudinii imediat ce paraseste sfera concreta a realitatii. În textul literar, capacitatea de a
exprima certitudinea locutorului (narator, personaje/ eul liric), în raport cu obiectul enunţării,
conferă referentului aparenţa unei realităţi validate în universul ficţional.
Valorile expresive ale indicativului sunt diferenţiate în funcţie de forma temporală a
verbului, fiecare dintre cele şapte timpuri ale indicativului având propriile valenţe stilistice
(prezentul, imperfectul, perfectul simplu, perfectul compus şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul
simplu şi viitorul anterior).
Intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal, dintre
cert şi posibil.

PREZENT

Este timpul in sfera caruia se suprapun cele trei temporalitati ale timpului artistic
(timpul naratiunii- al personajelor si al evenimentelor; timpul nararii- al naratorului-
prospectiv, sincronic, retrospectiv; timpul receptarii- al cititorului).
Prezentul narativ exprima
- nevoia suprapunerii trecutului cu prezentul ca forma de exprimare
a retrairii trecutului pana la identificare cu clipa prezenta, prin
anularea distinctiei dintre planul istorisirii si planul trairii, amintirea
devenind retraire, nu doar rememorare
- anularea separarii temporale dintre momentul intamplarilor si cel
al lecturii, aducand lectorul in timpul intamplarilor- actualizarea:
„Si merg ei ce merg…”
- dinamizeaza nararea evenimentelor
 Prezentul liric exprimă:
- intensitatea trăirii într-o durată concentrată: “Dar eu umblu langa ape
cantatoare”
- intensitatea trairii exprimata prin continuitate, o continuitate dureroasa
sau fericita: “Sunt cativa morti în oras, iubito,/ Si-ncet, cadavrele se
descompun...”
- caracterul gnomic (omnitemporal) al exprimarii, caracterul general-
valabil al semnificatiilor in texte cu caracter reflexiv sau filosofic: „ Ca
un cantec de sirena. / Lumea-ntinde lucii mreje;/ ca sa schimbe actorii
in scena,/ Te momeste in varteje.”
Prezentul descriptiv
- unul dintre timpurile specifice ale descrierii:
o dinamizeaza descrierea in descrierile narativizate, dand impresia
descoperirii progresive a realitatii fictionale
o da caracter static prin forma de decupaj a realitatii, accentuand
sentimentul de timp inghetat si de nemiscare
- anuleaza separarea dintre planul eului-descriptor si cel al lectorului,
implicand mai profund pe cel din urma

MAI-MULT-CA-PERFECT

- marcat prin trasaturile „perfectiv” si a „real”, este un timp care rupe temporalitatea
desfasurarii evenimentelor narate de prezentul nararii si al receptarii, situand universul narativ
intr-un timp propriu, indepartat in trecut, marcand astfel definitiva separare a prezentului de
trecut.

PERFECT COMPUS
Perfectul compus narativ:
- un timp absolut, accentuand caracterul incheiat si sigur, înscrie evenimentele
narate într-o durată trecută, intr-o anterioritate ireversibila;
- delimitează planul naratorului de planul personajelor;
 - prin înlănţuirea verbelor la perfect compus se creează iluzia unei derulări
cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;

PERFECT SIMPLU
In textele literare, este specializat pentru a introduce intamplari noi, asigurand
dinamicitatea relatarii si accentuand caracterul succesiv al acestora.
Valori expresive:
- situează evenimentul într-un trecut recent producand reducerea distantei
dintre timpul intamplarilor si cel al nararii lor
- reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei
stări;
- situarea în finalul textului în care predomină alt timp (imperfect sau
prezent) produce o schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare
bruscă a relatării;
- este un timp al narativitatii obiective, neutre, epice.

IMPERFECT
Semnificatia sa este data de capacitatea de a exprima durata, prelungirea in timp, fara
precizari in legatura cu inceputul sau sfarsitul acestora, accentuand simultaneitatea,
permanenţa.
Imperfectul narativ:
- timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă
subiectivă
- în alternanta cu perfect compus sau perfect simplu are rolul de a incetini
ritmul naratiunii
- caracter durativ sau iterativ: “ Numai Fat-Frumos mergea mereu...”

Imperfectul liric:
- un timp al melancoliei, al nostalgiei dureroase: „Fiind băiet păduri
cutreieram/ Şi mă culcam ades lângă isvor,/ Iar braţul drept sub cap eu mi-
l puneam/ S-aud cum apa sună-ncetişor:/ Un freamăt lintrecea din ram în
ram/ Şi un miros venea adormitor.”, transfigureaza artistic neputinta
abandonarii trecutului, despartirea de un timp al fericirii asezat sub semnul
iubirii, copilariei etc
 - proiectie a intensitatii dureroase a sentimentului de tristete provocat de
pierderea iubirii: „ A noastre inimi isi jurau/ Credinta pe toti vecii,”
- nevoia proiectarii intr-o durata permanenta: „ Ce ne gasea imbratisati”
Imperfectul descriptiv:
- imprimă caracter evocativ, estompând limita dintre trecut și prezent
- exprimă nostalgia rememorării

VIITOR

- arată durata ideală, a creaţiei, a artei si se asociaza cu sugerarea aspiratiei

spre planul ideal, cu nevoia de absolut, exprimand regretul neputintei de
depasire a propriei conditii
- se asociaza cu sugerarea aspiratiei spre planul ideal, cu nevoia de absolut,
exprimand regretul neputintei de depasire a propriei conditii

IMPERATIV

Imperativul liric:

- semnaleaza discursul dialogic sau monologul adresat (care poate lua forma
invocaţiei retorice)

- accentueaza nevoia de…., aspiratia spre…, neputinta de a accepta…: „ O,

dulce-al noptii mele Domn, De ce nu vii, tu? Vina!”

CONJUNCTIV
- conjunctivul liric sau narativ (asociat cu verbe de stare)

o marcă textuală a unui plan al imaginarului- trecerea de la

dimensiunea reală la cea ideală, asezand sub semnul incertitudinii,
dar si al nevoii

o timp amodal, sinonim cu indicativul prezent cu valoare gnomica: „

Tu trebuia sa te cuprinzi/ De acel farmec sfant/ Si noaptea candela
s-aprinzi/ Iubirii pe pamant”
 o prin valoarea retorica isi asociaza semnificatiile negatiei: „ Cui sa te
plangi? Cui?”

CONDIŢIONAL – OPTATIV
- în textul liric are rolul de a exprima:

o o experienţă lirică imaginată: „ In calea timpilor ce vin/ O stea s-ar

fi aprins.”, conturând planul oniric și accentuand aspiratia spre….

GERUNZIU
- înscrierea starilor, trairilor, intamplarilor într-o temporalitate fără referire la
momentul enunţării permite exprimarea oricărei durate - prezente, trecute
ori viitoare -, în funcţie de context- accentueaza o durata dureroasa, o
prelungire intensa a unui sentiment: „De-atitea nopti aud plouand,/ Aud
materia plangand...”
- la nivel fonetic - prin sonoritatea specifică a terminaţiei- accentueaza
apasarea sufleteasca: „De-atitea nopti aud plouand,/ Tot tresarind, tot
asteptand...”