Manualul psihologului sportiv

Un ghid pentru îmbunătățirea performanțelor specifice sportului

CAPITOLUL 12 – Psihologia atletismului
Joaquın Dosil - University of Vigo, Spain

1. INTRODUCERE
Atletismul este unul dintre cele mai vechi sporturi existente in istoria umanității
având si o tradiție olimpică milenară. In trecut exista tandemul sportiv-antrenor. Astăzi,
sportivii de elită sunt însoțiți, de obicei, de către o echipă care conține manageri,
maseuri, fizioterapeuți, medici și in ultima perioada psihologi.
In capitolul de față vor fi abordate aspectele de bază pe care un psiholog sportiv
ar trebui să le cunoască înainte de a lucra în domeniul atletismului. Vom începe prin
descrierea caracteristicilor generale ale sportului, subliniind varietatea de discipline
implicate și vom continua cu definirea elementelor psihologice cheie in planificarea
antrenamentului. În final vom propune câteva posibile modele pentru pregătirea
psihologică a antrenamentului atletului și participarea sa la concursuri.

2. ÎNȚELEGEREA ATLETISMULUI ȘI ELEMENTELE DE BAZA IN

PSIHOLOGIA A SPORTULUI
Atletismul este un sport eterogen, care poate fi realizat pe patru suprafețe
diferite: pe o pistă într-un spațiu interior (sală), pe o pistă în aer liber (stadion), pe un
traseu în natură (teren variat) și pe un traseu rutier (șosea). Primele două locații includ
toate probele sportive (alergări, sărituri și aruncări), în timp ce situațiile a treia și a patra
permit doar probe de alergări.
Având în vedere cantitatea mare de discipline care cuprind acest sport ("mini-
sport"-uri în sine), ne limităm să descriem pe scurt caracteristicile psihologice importante
pentru fiecare tip (pentru mai multe informații: www.iaaf.org). Inutil să spun, psihologii
sportului nu se pot angaja să lucreze cu un atlet dacă nu înțeleg pe deplin în prealabil
specialitatea aleasă. Luând ca referință Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale
putem descrie următoarele discipline (probe):
 Probe de alergări: 100 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 5.000 m, 10.000 m,
maraton,
 Probe alergări de 100m (femei), garduri 110m (bărbați), garduri 400m, 3.000 m
obstacole,
 Proba alergări de ștafetă 4 x 100 m, 4 x 400 m.
 Proba de marș (activități de mers pe jos): 20 km pe jos, 50 km pe jos (numai
pentru bărbați).
 Proba de sărituri: în înălțime, cu prăjina, în lungime, triplu salt.
 Proba de aruncări: greutate, disc, ciocan și sulița
 Decatlon (bărbați) și heptatlon (femei).

Cu toate acestea, subliniem că aceasta enumerare nu este deloc o listă

exhaustivă a ceea ce ar putea apărea într-un calendar competițional. În campionate de
sală și cele în aer liber sau la fel ca la jocuri sau evenimente de tip Grand Prix pot fi
întâlnite și unele variațiuni: 60 m, 1 milă, 2000 m, 3000 m, etc. De asemenea, probele cu
greutăți (aruncările) și probele de distanță (probele de alergări) sunt adeseori adaptate
pentru a se potrivi cu grupele de vârstă tânără.

Fiecare specialitate și probă are propriile caracteristici pe care psihologii sportivi

ar trebui să le ia in considerare în munca lor. Cu toate că este necesară o analiză
detaliată a fiecărui caz în parte, aspectele cele mai importante sunt prezentate mai jos.
Probele de alergări
Caracteristicile psihologice ale acestui tip de eveniment variază enorm în funcție
de distanţă. Cu toate acestea, în cadrul acestei categorii putem distinge între probele de
alergare convențională și probele de alergări cu obstacole/ curse cu obstacole.
Probele de alergări convenționale
Probele de alergări convenționale sunt specialități în care nu există obstacole
pe pistă. Distanțele variază de la 100 m (60 m pe o pistă în sală) până la maraton (cu
toate că există șii unele evenimentele ultra-maraton, ex. 100 km). Între acestea se află o
multitudine de probe cu creșterea progresivă a distanței: 200 m, 400 m, 800 m, 1.500 m,
5.000 m, 10.000 m. Câteva dintre recomandările care merită amintite pentru fiecare
probă sunt descrise mai jos:
 100m și 200m. În aceste probe timpul de reacție este crucial. Prin urmare,
psihologii sportivi ar trebui să încerce să obțină niveluri extrem de bune de
concentrare pentru a produce un start bun de pornire și o performanță maximă în
timpul celor câteva secunde în care are loc evenimentul. Nivelul de excitare
nervoasă necesar pentru a realiza acest lucru trebuie să corespundă
caracteristicilor fiecărui atlet. De asemenea, psihologii sportivi ar trebui să caute
cel mai potrivit mod de a induce concentrarea în fiecare individ, asigurându-se că
rivalitatea acționează mai curând ca un stimulent decât ca o sursă de intimidare.
În proba de 200 m, sportivii încep cursa pe o curbă, cu primii 100 m fiind alergați
pe o pistă în curbă, iar a doua 100 m pe o linie dreaptă. Psihologii sportivi ar
trebui să nu ignore acest detaliu, oferind strategii psihologice adecvate, cum ar fi
cele mentale, imagini sau cuvinte cheie pentru a se asigura că sportivul iese din
curbă în cel mai scurt timp posibil și își menține viteza maximă până la sfârșitul
cursei. Sprinterii au de multe ori propria lor serie de rutine pentru a-și induce cele
mai bune performanțe. Pur și simplu fapt de a observa cum își pregătesc startul
pentru competiție poate permite unui psiholog să lucreze cu sportivul pentru
maximizarea acestor momente. În mod evident, aceste probe necesită o cantitate
mare de antrenamente cu greutăți și de lucru în sală de gimnastică, adeseori
aceasta dovedindu-se o muncă obositoare. În acest context, psihologii își pot
folosi cunoașterea, ajutând atleții să profite cât mai mult de timpul lor de
antrenament și să-și amplifice motivația.
 400 m. Acesta este proba de "sprint" continuu în care un atlet trebuie să dozeze
cu precizie efortul (autoreglare). Luând în considerare dificultatea ultimei sute de
metri, când picioarele se confruntă adeseori cu limita de efort, psihologii ar trebui
să încerce să predea tehnici sportivilor pentru a depăși sau a minimiza aceste
momente de efort fizic extrem. În acest caz, ca și în cazul probelor de 100 m și
200 m, atletul are un culoar al lui. Cu toate acestea, sportivii încă se mai
 raportează la ceilalți concurenți, fapt care se poate dovedi motivant sau
demoralizant, influențând pozitiv sau negativ performanța. Prin urmare, munca
psihologică ar trebui să fie să fie îndreptată spre acești factori, permițând
sportivilor să stabilească un ritm independent de cel al rivalii lor și să-și
folosească adversarii ca motivație în momente de oboseală fizică extremă.
 800 m și 1500 m. Acestea sunt așa-numitele probe "la distanță". Ambele probe
sunt rulate la viteze mari și cu o strategie care joacă un rol crucial. Ele sunt
discipline în care tactica, și nu neapărat formă fizică poate conduce la câștigarea
unei curse. Atleții ar trebui să fie învățați să ia repede decizii, să fie concentrați în
timpul probei, să-și studieze rivalii…și mai ales când victoria poate fi furată
adesea în ultimii metri de închidere a cursei, să știe cum să gestioneze corect
limitele efortului fizic de care este capabil corpul lor. Mai mult, contactul fizic nu
este ceva neobișnuit, iar atleții necesită atât putere fizic cât și mentală pentru a-și
apăra poziția atunci când este necesar. În multe cazuri, încrederea că poate
învinge un rival este puterea "extra" de care are nevoie să triumfe un atlet într-o
competiție. Timpii (de ture, distanțe etc.) sunt adesea folosiți ca referință în
antrenamentul pentru aceste probe (ca și probe de distanță) și este important să
se psihologul să le arate atleților cum să evalueze progresul lor, chiar și atunci
când nu reușesc să se îmbunătățească în termeni materiali.
 5.000 m și 10.000 m Acestea probe sunt, de obicei, cunoscute sub numele de
probe de "distanță", caz în care multe ture trebuiesc finalizate, 12,5 și respectiv 25
ture (pe o pistă în aer liber). Aceasta desigur oferă foarte mult timp pentru atlet în
care el să gândească. Cele două obiective psihologice principale din aceste probe
sunt legate de canalizarea informațiilor și de realizarea unei concentrări adecvate
pe întreaga durată a cursei. Structurarea evenimentului în etape poate fi o
modalitate adecvată de concentra atenția asupra unor obiective specifice. De
asemenea, vremea este un factor extern care afectează adeseori sportivii, iar
psihologii ar trebui să-i antreneze pe sportivi pentru a ține cont și de această
variabilă în perspectivă. Interesant, rivalii pot fi de fapt de ajutor în aceste probe,
acești formând diferite grupuri care permit unui sportiv să alerge însoțit în ritmul
dorit, făcând sarcină mai ușoară. Cu aproximativ 150-200 km de alergări în
fiecare săptămână, antrenamentul este dificilă și solicită necesitatea de
recuperare prin odihnă și un stil de viață adecvat. Trebuind să petreacă atât de
mult timp la antrenament asta înseamnă că, colegii de echipă, de asemenea,
joacă un rol important.
 Maraton (și semi maraton). Pe o distanță de 42.275 m, sportivul este supus la
un efort fizic extrem și prelungit. Unele caracteristici ale acestei probe includ: mai
mult de două ore de alergare continuă, mult de timp de gândire, maxime fizice și
minime care trebuie să fie "controlate" mental, km 35 acționează ca o barieră
psihologică etc. În aceste discipline este fundamental să se susțină un ritm
constant și relativ confortabil de-a lungul probei, adică sportivii ar trebui să fie
conștienți de limitele lor fizice în prealabil. Atunci când sportivii nu reușesc să-și
mențină cursa în mod corect, repercusiunile acestui fapt de a parcurge o distanța
la o viteză mai mare decât cea pregătită fizic poate fi devastatoare. Ca și în cazul
probelor de 5000 m și 10.000 m, antrenamentele implică aspecte psihologice și
fizice debilitante care pot fi compensate prin următoarele strategii: antrenamentul
 într-un grup ori de câte ori este posibil, căutarea unor obiective motivante în
fiecare zi etc. (a se vedea Morgan, 1980).
 În cele din urmă, în această categorie sunt ștafetele de 4 × 100m și 4 × 400m.
Acestea sunt probe în care rezultatul nu depinde exclusiv de atletul individual, ci
de suma celor patru performeri. Aceste discipline de echipă nu sunt practicate
foarte des și concurența se limitează, în principal, la campionate mari. Pregătirea
psihologică de ștafetă ar trebui să se concentreze asupra coeziunii echipei și a
raportului, concentrarea necesară pentru a trece bastonul de ștafeta corect,
încrederea în colegii de echipă etc. Cursele cu obstacole includ 3 discipline:
obstacole de 110 m (obstacole de 100 m pentru femei), obstacole de 400m și
cursa cu obstacole de 3.000m. Diferențele dintre evenimentele bărbaților și
femeilor se reflectă în distanțele de cursă și în înălțimile de obstacole

Psihologii ar trebui să ia în considerare următoarele caracteristici atunci când

lucrează cu acestea discipline:

 100 m și 110 m garduri. Ca și în cazul evenimentelor de sprint, este esențial să

faci un start bun. Prin urmare, putem aplica caracteristicile descrise pentru
evenimentele de 100m și 200m care sunt aplicabile și aici. Aceste discipline
necesită o concentrare continuă și deși este permis să lovești gardul, timpul și
tehnica pierdute pot afecta rezultatul și încrederea atletului în sine.
 400 m garduri. Deși caracteristicile sunt similare cu cele de la proba de 400 m,
gardurile reprezintă un obstacol suplimentar care trebuie luat în considerare.
Atleții care pregătesc acest eveniment ar trebui să aibă foarte bine stabiliți
numărul de pași între fiecare obstacol, fiind realiști cu privire la forma lor fizică și
capacitatea de a recupera atunci când se confruntă cu orice modificare a ritmului
lor, cauzat de oboseală, de exemplu.
 În cele din urmă, proba de 3 000 m cu obstacole În ciuda faptului că în mod
tradițional este un eveniment doar pentru bărbați, o variantă cu bariere mai mici
pentru femei a apărut în ultimii ani. Această disciplină are patru bariere obstacole
pe pistă și un "salt de apă" suplimentar (după cum sugerează și numele, o
barieră cu o piscină de apă care o precedă). Cantitatea de participanți prezintă
adesea probleme, ceea ce face dificil să vedem în mod clar unde este
steeplechase și care cauzează căderi. În plus, trebuie să negocieze obstacole
peste turele finale atunci când suferă efectele oboselii nici o sarcină ușoară. Prin
urmare, psihologii ar trebui să se asigure că sportivii știu cum să gestioneze
nivelul lor energetic corect, dat fiind că orice greșeală asupra obstacolelor finale
poate însemna înfrângere.

Probele de marș
 Probele de mers pe jos specifice marșului se dau pe distanțe lungi - 20 km și 50
km - ceea ce înseamnă că unele caracteristici sunt similare cu cele ale maratonului. O
problemă suplimentară pentru concurenți este regula "trei greșeli și ești eliminat", eea ce
permite concurenților doar trei erori tehnice înainte de a fi descalificati pentru "ridicare"
(având ambele picioare desprinse de pe sol în același timp
se consideră alergare). Cunoscând cum să stabilești un ritm adecvat și cum să iei
anumite decizii riscante sunt doi factori care trebuiesc luați obligatoriu în considerare (cu
cât ritmul este mai mare, cu atât sunt mai probabil sunt de a comite erori tehnice).

Probele de sărituri
Săritura în lungime, triplul salt, săritura în înălțime și săritura cu prăjina sunt cele
patru probe de sărituri. Săritura în înălțime și săritura cu prăjina au caracteristici similare,
caz în care sportivii au trei încercări de a depăși înălțimea aleasă anterior. Deciziile
privind înălțimea pe care aleg să o sară se poate dovedi crucială pentru victorie. Ca și în
cazul evenimentelor de aruncare, la triplusalt și săritura în lungime,
sportivii au patru încercări inițiale, cele mai bune pentru o nouă rundă finală de două
sărituri. De asemenea, procesul de luare a deciziilor și riscul de a ajunge cât mai
aproape posibil de pragul de bătaie fără a rata săritura este fundamental. Din punctul de
vedere al psihologului pauzele lungi dintre încercări reprezintă o caracteristică cheie a
acestor evenimente. Învățându-i să folosească anumit tehnici psihologice (vizualizare,
relaxare, controlul gând-urilor, etc.) și să utilizeze aceste momente, sportivii își pot
optimiza performanța. Antrenorii, adeseori de pe margine, sunt de asemenea factori ce
pot influenta sportivii in aceste pauze, deoarece aceștia se uita de obicei la ei pentru a
primi in timp util îndrumări cu privire la tehnica lor de sărituri. Lucrul pe comunicarea
verbală / non-verbală și programe de întărire, etc. se pot dovedi foarte benefice.

Probele de aruncări
Probele oficiale de aruncare sunt aruncarea suliței, greutății și a ciocanului. Ele
sunt similare în sensul că au același număr de încercări și aceleași pauze între aruncări.
Amândouă probele de aruncare a greutății și a ciocanului sunt lansate dintr-o bază
circulară care nu permite sportivului să pășească afară din ea deoarece aceasta ar
constitui o încercare invalidă sau nu ar fi o "aruncare". Având în vedere necesitatea de a
produce o aruncare eficientă cu această restricție adăugată înseamnă că tehnica este de
cea mai mare importanță. Prin urmare, ar trebui să se obțină o concentrare adecvată
pentru a evita comiterea erorilor în timpul procesului de aruncare, încercând să
automatizeze mișcările fără a produce alte modificări ale tehnicii ca o consecință a
influențelor externe (distragere). În plus, momentele de odihnă între încercări pot fi
folosite pentru corectarea erorilor tehnice și, bineînțeles, pentru aplicarea strategiilor
psihologice pentru a optimiza aruncarea.

Decatlon și Heptatlon
Aceste două discipline combină probele de alergări, sărituri și aruncări (zece
pentru bărbați și șapte pentru femei). Duritatea probelor solicită sportivii să depună
eforturi constante în timpul celor două zile de concurs. Activitatea unui psiholog sportiv
se va concentra pe sprijinirea sportivilor să se odihnească între probe și să minimizeze
consecințele unui rezultat bun sau rău în măsura în care acesta ar putea să-ii afecteaze.
 În concluzie, atunci când psihologii sportivi încep antrenamentul psihologic al
sportivilor dintr-o disciplina de atletism determinată, aceștia ar trebui să petreacă timp
studiind proba până la punctul în care devin niște specialiști autentici. Dacă psihologii
sportivi trebuie să lucreze cu o echipă de sportivii, cu fiecare concurent în diferite probe,
se recomandă să adune date pentru fiecare proba individual, aplicând următorul model:
 Specialitatea: de exemplu, 1500 m.
 Caracteristici fizice, tehnice și tactice: "Acesta este o probă de atletism dificilă;
sportivii știu cum să se poziționeze bine în competiție, din punct de vedere tehnic
ei funcționează bine etc. "
 Caracteristicile psihologice: "Ei sunt mai puternici atunci când conduc cursa, dar
devin slabi când se afla in spatele grupului, devenind foarte nervoși ".

De asemenea, ar trebui să se efectueze un studiu al celor care înconjoară

atleții, atât pe cei care sunt direct legati de sport, precum și al celor care îi pot afecta
indirect. În plus, identificarea opiniei atletului cu privire la caracteristicile descrise anterior
permite psihologui o mai bună înțelegere a acestora.

INFLUENȚELE SOCIALULUI ASUPRA ATLETULUI

Deși atletismul este considerat un sport individual, acesta este totuși

caracterizat prin faptul că are o echipă tehnică care susține atletul. În cadrul acestui
grup, antrenorul constituie elementul fundamental și este, de obicei, cel responsabil
pentru performanța sportivului. Cu toate acestea, treptat tot mai mulți sportivi își
formează propriile echipe în care antrenorul nu este "singurul responsabil" și unde alți
profesioniști joacă un rol din ce în ce mai important în atingerea performanței. Un alt
studiu (Dosil, 2002) descrie cele cele mai comune două situații de combinații cu care se
prezintă panorama actuală a atletismului: în primul caz, unitatea principală de echipă
este formată din atlet și antrenorul său, cu alți profesioniști care contribuie la un nivel
secundar în cadrul "ordinelor antrenorilor". În cea de-a doua combinație, atletul este
înconjurat de un grup de profesioniști, fiecare contribuind în mod egal la performanța sa.
Deși antrenorul are "mai multă influența ", el sau ea se ocupă numai de pregătirea fizică:
proiectarea, evaluarea și supravegherea de planuri de antrenament fizic. Deoarece
ambele sisteme au obținut rezultate pozitive, evaluarea cu privire la care este cel mai
bun poate fi complicată. Prin urmare, psihologul sportiv ar trebui să obțină cea mai bună
performanță posibilă, indiferent de metoda utilizată, asigurându-se că toți cei mplicați își
cunosc contribuția la proces și își îndeplinesc funcțiile în consecință.
Este important să clarificăm rolul psihologilor sportivi în cadrul acestor "echipe".
Astfel poziția lor va dicta dacă aceștia pot interveni direct cu sportivii sau dacă, așa cum
se întâmplă în alte sporturi, ei pot face acest lucru doar prin antrenor. Dosil (2002)
sugerează că atunci când lucrează cu primul model de formare, în care psihologii
sportivi își asumă un rol "secundar" egal cu cele ale altor profesioniști, atletul solicită, de
obicei, serviciile lor în acord cu antrenorul său. În aceste cazuri, având în vedere
influența lor asupra atletului, este important să se stabilească o bună comunicare cu
antrenorul. Mai mult decât atât, se recomandă organizarea unor sesiuni cu antrenorul
prezent, inclusiv unele doar cu antrenorul și să stabilească linii directoare de acțiune
împreună. În acest model, lucrul cu antrenorul este la fel de important ca și lucrul cu
atletul. În cel de-al doilea model, atleții au "mai multă influență" și decid singuri dacă vor
frecventa un psiholog, considerându-l drept un alt specialist care poate ajuta la
îmbunătățirea performanţelor lor. Cu toate acestea, acesta este modelul mai puțin extins,
iar experiența arată că sportivii mai "veterani" tind să opteze pentru această formă de
colaborare.. Poate că este vorba de maturitatea sportivă care dă naștere acestui transfer
de responsabilități de la antrenor la atlet.
Cu toate acestea, influența celor care înconjoară atleții nu se limitează doar la
imaginea antrenorului ci și a altor persoane și autorități care le pot afecta performanța.
Unele dintre acestea includ următoarele:
 ”Experți” experimentați. Acest termen se aplică acelor sportivi care și-au
încheiat cariera competițională și tind să consilieze alți sportivi, în special tineri.
Desi sfaturile cuiva cu ani de experiență în sport pot fi o influență pozitivă, în
unele ocazii, se sfârșesc prin a proiecta tot ceea ce i sa întâmplat personal,
impunându-si experiențele negative asupra atletului. Psihologii ar trebui să
antreneze sportivi să canalizeze informațiile pe care le primesc, stabilind un tip de
"filtru" care le permite să identifice când li se aplică sfaturile și când sunt
irelevante.
 Părinții și familia. Susținerea părinților și a familiei este esențială la orice vârstă.
De la tinerii talentați la sportivii "stabili", sprijinul total al părinților lor este vital. In
orice caz, influența lor este întotdeauna mai mare pentru sportivii mai tineri.
Părinții ar trebui să fie informați despre cum se realizează instruirea psihologică
cu copilul lor și de ce sprijinul lor este în orice moment este foarte important.
 Partenerul "Fata / prietenul" sau soțul / soția ar trebui să fie luați în
considerare atunci când psihologul sportiv analizează contextul vieții atletului.
Influența acestei persoane este fundamentală și poate explica comportamentul
atletului în anumite momente. Sprijinul necondiționat oferit de el sau de ea, atât în
vremurile bune, cât și în cele rele, poate crea un climat benefic de securitate
atletului. Pe de altă parte, partenerul poate, de asemenea, să aducă probleme: a
nu înțelege o astfel de dedicare, având resentimente pentru timpul mai puțin liber,
limitările legate de antrenamentul la un nivel înalt, de faptul că trebuie să
călătorească la sfârșit de săptămână, etc. Psihologii sportivi ar trebui să-i ghideze
pe sportivi și să-i ajute să stabilească o bună comunicare și înțelegere cu
partenerul lor.
 Prietenii. Colegii pot exercita, de asemenea, o influență importantă asupra
sportivilor. Prietenii lor ar putea fi colegi de echipă sau din afara mediului sportiv.
În prima situație, va exista o mai mare înțelegere a participării lor un astfel de
sport cu aceste caracteristici și tot ce implică (perioadele de odihnă, fără "ieșiri" și
faptul că atletismul necesită o porție "considerabilă" din timpul lor, etc.). Cu toate
acestea, psihologii trebuie să studieze și dacă există o situație în care "totul" se
învârte în jurul atletismului și care ar putea deveni o problemă potențială (de ex
atlet care nu are o supapă de evadare). Când prietenii sunt din afara atletismului,
ei pot "nu să înțeleagă "sacrificiile sportului și pot să-l " ispitească" cu anumite
obiceiuri potențial contraproductive. În acest caz, psihologul sportiv ar trebui să
încerce să canalizeze influența acestui grup de colegi.
  Admiratorii (Fanii). În ultimii ani, influența fanilor a fost studiată pe scară largă.
Fără nici o îndoială că fără un sprijin puternic al fanilor, un sport tinde să dispară,
ceea ce înseamnă că fanii constituie un factor fundamental în continuitatea sa.
Influența acestui grup poate fi pozitivă (recunoașterea sacrificiul implicat în
antrenament, admirație, îndemnarea sportivilor să continue, etc.), precum și
negativă (părăsindu-i atunci când lucrurile nu merg bine, presiune excesivă atunci
când au suferit accidentări cu întrebări continue cum ar fi "Cum te simți azi?",
etc.). Psihologul ar trebui să monitorizeze această variabilă.
 Mass-media este în corespondență cu numărul de fani ai sportului; adică, cu cât
este mai mare numărul de fani și spectatori care participă la un eveniment sportiv,
cu atât mai mare va fi mediatizarea. Din perspectiva psihologiei sportive, ar trebui
să înțelegem că cu cât este mai important o competiție, cu atât mai mare va fi
acoperirea mediatică, ceea ce la rândul său va crește presiunea exercitată asupra
sportivilor ( cu atât mai mult într-un sport precum atletismul unde sportivul
aproape sigur nu este obișnuit cu camerele de televiziune și aparatul de
fotografiat cu flash-uri).

SEZONUL ATLETIC ȘI PLANIFICAREA PSIHOLOGICĂ

Sezonul de atletism conține o serie de diviziuni și subdiviziuni care sunt

structurate în funcție de obiectivele specifice ale fiecărui atlet. Garc'ıa-Verdugo și Dosil
(2003) indică necesitatea planificării sezonului, ținând cont de următoarele concepte:
 Activitate: activitatea desfășurată în fiecare sesiune.
 Sesiunea de antrenament: unitatea de bază de antrenament, inclusiv activitățile
specifice și exercițiile.
 Micro cicluri: de obicei durează între 5 și 10 zile, conține un grup de sesiuni de
antrenament care să mențină o structură similară.
 Cicluri lunar: conține diferite micro-cicluri, care durează în general între 15 și 30
de zile. Încărcătura antrenamentului poate varia în unele micro cicluri.
 Macro cicluri: de obicei, durează mai multe cicluri lunare, coincide cu obiectivel
principalelor sezoane (în timpul iernii, în sală sau în teren variat, iar în timpul verii,
cele în aer liber).
 Sezonul: include unul sau mai multe macro cicluri și de obicei durează
aproximativ un an. Tinde să coincidă cu calendarul federației de atletism.

Ca un sport supus ciclicității, atletismul este împărțit în cicluri macro, cicluri

lunare și micro cicluri (A~n'o, 1997). Sportivii își structurează frecvent sezoanele în două
cicluri macro (sezoanele de interior – sala și cele de exterior) cu 11 până la 12 cicluri
lunare și 44 până la 48 de micro cicluri (în fiecare săptămână de formare). Psihologii
sportivi ar trebui să își stabilească planificarea în jurul acestor cicluri de pregătire fizică.
În primul rând, împreună cu antrenorul și/sau atletul, psihologii sportivi ar trebui
să studieze principalele obiectivele sportive ale fiecărui ciclu. Pentru a contribui la
atingerea acestor obiective și obiectivele psihologice vor fi stabilite în consecință. În al
doilea rând, ar trebui să se definească dificultățile cele mai probabile ce pot să apară în
fiecare perioadă, pentru a anticipa problemele probabile. De asemenea, ar trebui să se
țină cont de perioadele de antrenament și de perioadele de competiție.
O posibilă clasificare a perioadelor se poate realiza după cum urmează (Buceta,1998):
 Etapa (faza) generală de pregătire.
 Etapa (faza) de pregătire de bază.
 Etapa (faza) de competiții minore: concursurile "A" și "B".
 Etapa (faza) de competiții majore: concursurile "A" și "B".

Pentru a ilustra acest lucru, consultăm planificarea unui macro ciclu al unui atlet
de anduranță care este pregătit pentru Campionatele Mondiale de Atletism In sala:
 Septembrie / octombrie: faza generală de pregătire.
 Noiembrie: faza de pregătire de bază, cu concursuri minore "B" (alergări / mile).
 Decembrie: fazele de concurs minore "A" și "B" (curse de alergări în teren și / sau
curse pe șosea).
 Ianuarie: faza de concurs minor (A) (întâlniri internaționale).
 Februarie: faza majora de "A" (Campionate spaniole si Campionate Mondiale).
 Martie: faza majora de competitie "B" (Campionatele mondiale de alergări
/crossuri).

După cum se observă, fiecare lună este etichetată în conformitate cu obiectivele

stabilite de antrenor-atlet. Obiectivele psihologice din acest ciclu macro se învârt în jurul
fiecărui obiectiv al pregătirii fizice.
Un alt studiu (Dosil, 2004) definește fiecare dintre aceste perioade și posibilele
lor implicații psihologice:
 Faza generală de pregătire este o etapă necompetitivă caracterizată prin instruire
ușoară, concentrat pe "contactul" cu noul sezon, după o perioadă de odihnă.
 Faza de pregătire de bază este de obicei perioada de antrenament de rezistență,
lucru cu greutăți (sesiuni de greutăți, mulți kilometri efectuați etc.). În unele cazuri,
sunt omise unele avantaje pentru a face concurența mai dificilă cu scopul de a
"rupe" monotonia de antrenament.
 Faza de concursuri minore, inclusiv competițiile A și B, este o perioadă
competitivă în care atletul combină antrenamentele cu competițiile. Competițiile
minore "B" sunt acelea care au o anumită importanță socială (prestigiu), dar la
care atletul merge fără să se retragă din antrenament; adică folosind competiția în
sine ca pe sesiune de antrenament mai dificil. Ele nu sunt considerate esențiale
pentru atingerea obiectivelor mai important Competițiile minore "A" sunt cele care
coincid cu un micro ciclu de odihnă permițând sportivilor să vadă în ce formă se
află într-un anumit punct al sezonului. Sunt competiții ideale pentru practicarea
strategiilor psihologice, acționând ca o formare pentru viitoarele campionate
(competiții majore). În această etapă, activitatea desfășurată în domeniile
generale și etapele de pregătire de bază ar trebui consolidate.
 Faza principală de concurs, inclusiv competițiile A și B, este etapa în care sportivii
își concentrează toată atenția pentru a avea o perioadă competitivă de excelență.
Termenul "A" corespunde acelor campionate considerate a fi principalul obiectiv
al atletului (de ex. Campionatele Mondiala de Atletism in Sala), precum și orice
campionat de calificare (de exemplu, Spanish Indoor Athletics Championships).
 Competițiile "B" sunt considerate importante, dar nu principalul obiectivul al
sezonului (obiective secundare): Campionatele mondiale de alergări,
Campionatele spaniole de cross etc. Principalul obiectiv psihologic al sportivului
este să pună în practică tot ceea ce a învățat, performând acea abilitate în
procent de 100%.

DETECTAREA SITUAȚIILOR POTENȚALE CU RISC:

PLANUL DE ANTRENAMENT AL ATLETULUI

Una dintre principalele funcții ale psihologului sportiv în atletism și, probabil, în
sport, în general, este de a analiza situațiile care ar putea reprezenta un risc pentru
sportivi. Cu acest scop în minte, este util pentru psihologii sportivi să ia în considerare o
serie de recomandări specifice contextului atletismului (Dosil, 2002) si anume:
 Planul general de pregătire al sportivului. Planul de antrenament fizic al
sportivilor de vârf implică multe ore de dăruire, atât în cadrul cât și în afara
antrenamentului. "Volumul de muncă" fizică pe care și-o asumă ar trebui să
corespundă perioadei de odihnă din perioadele de neșcolarizare. Pe scurt, având
în vedere planul general al atletului și ceea ce face în afara stadionului de
atletism este fundamental pentru realizarea performanțelor de calitate.
 Dedicarea În strânsă legătură cu punctul anterior este gradul de dedicare al
sportivului. Dedicarea totală nu este aceeași cu dedicarea parțială. Când sportivii
sunt total dedicați în atletism, ca activitate profesională, își investesc tot timpul în
optimizarea antrenamentului (sunt capabili să se odihnească după fiecare
sesiune, să utilizeze cel mai adecvat orar pentru antrenament etc.). Sportivii
semi-dedicați folosesc o parte din timpul lor pentru alte ocupații zilnice (muncă,
studii etc.), ceea ce implică mai puțin timp pentru asimilarea antrenamentelor și
realizarea unui an "Extra" solicitant. Cu cei care sunt total dedicați, rolul
psihologilor este de se asigura că ”grija lor personală" nu devine obsesivă și, mai
presus de toate, că ei nu învață deconectați de la lumea atletismului în anumite
momente. Cu al doilea grup, funcția lor implică încercarea de a se asigura că
atletul îndeplinește majoritatea antrenamentelor sale în condițiile disponibile,
îndrumând și îndreptându-i către posibilitatea de a avea o dedicare totală.
 Restricții financiare Deseori, gradul de dedicație al unui atlet este legat de
posibilitățile sale financiare. Deși atleții de clasă mondială pot genera câștiguri
potențiale mari, mulți tinerii nu reușesc să-și atingă întregul potențial din lipsă de
finanțare. În timp ce unele națiuni au făcut un efort conștient de a ghida financiar
atleții de la sportul de tineret la cei de rang înalt (în special, SUA și Australia), alții
încă nu oferă sprijinul necesar pentru aceștia, iar circumstanțe economice nu le
permit să-și dedice tot timpul atletismului (renunțarea la taxele de club, plata
pentru fizioterapie, costurile de transport și echipament, subvenții etc.). Prea des
mulți sportivi tineri talentați se pierd în bătălia financiară.

VARIABILELE PSIHOLOGICE IMPORTANTE ÎN ATLETISM

 Cerințele psihologice din fiecare etapă (fază) variază de la un sportiv la altul.
Prin urmare, psihologii recomandă să se identifice dificultățile care pot apărea cel mai
probabil la fiecare individ în parte și modul cum să se ocupe de el. Studierea impactului
psihologic al variabilelor din fiecare perioadă ar trebui să ocupe un loc important în
planificarea sezonului. Folosind studiile prezentate anterior (Dosil, 1999, 2002), unele
observații s-ar putea dovedi interesante pentru psihologii și antrenorii care doresc să
aprofundeze mai mult în antrenamentul minta la sportivi asa um sunt descrise mai jos:

 Motivarea: forța din spatele antrenamentului

Deoarece atletismul este un sport în care sesiunile de antrenament consecvent

și repetitiv sunt fundamentale pentru succes, motivația este o variabilă-cheie care ar
trebui să figureze întotdeauna în atenția și munca psihologilor "(vezi, de exemplu,
Hayashi & Weiss, 1994, și Masters & Ogles, 1995). Ei ar trebui să fie în mod special
atenți în privința acestei variabile în timpul fazei de pregătire atunci când sportivii
se confruntă cu cele mai dificile sesiuni de antrenament (sarcini mai mari de lucru).
Importanța acordată acestui aspect se poate diminua pe măsură ce se încheie sezonul.
În perioada în care atletul intră în faza competitivă, competițiile în sine au un efect
motivator (cu cât nivelul concurenței este mai ridicat, cu atât mai mare este motivația).
Inutil să spun că psihologul ar trebui să fie mereu pregătit atât pentru deficitul de
motivație (submotivație) cât și pentru exces (supramotivație), care apare din rezultatele
antrenamentului și ale competiției. Unul dintre elementele cheile de lucru cu această
variabilă este să se stabilească obiective clare și bine structurate care să permită
sportivilor să rămână motivați în mod constant pe tot parcursul sezonului. De asemenea,
psihologul ar trebui să ia în considerare anumite caracteristici tipice ale acestui sport
care provoacă fluctuații ale motivației: momente proaste la antrenament sau înaintea
unei competiții, efortul depus în antrenament care nu se reflectă în competiție,
observând modul în care progresul colegului de echipă în antrenament este
mai mare decât al lor, etc.

 Formarea și "Stresul competitiv"

Situațiile stresante sau potențial stresante trebuie controlate pe tot parcursul

sezonului. Circumstanțele care provoacă stări de anxietate și stres pentru sportivi pot
apărea în orice moment (de exemplu, apropierea unei competiții majore și considerarea
că aceștia nu sunt în formă). În mod special ar trebui să se pună accentul pe etapele
minore și cele majore ale competițiilor, care sunt, de obicei, cele cel mai stresante pentru
sportivi. Strategiile psihologice învățate în etapa de pregătire pot fi aplicate pentru a evita
apariția "stresului competitiv". În anumite ocazii, antrenamentul în sine poate, de
asemenea să fie o sursă de stres. Prin urmare, observarea permite psihologului sportiv
să determine care dintre situațiile de zi cu zi pot avea o influență negativă asupra
progresului sportivului.

 Încredere în sine la atleți

 Această variabilă este considerată esențială pentru obținerea rezultatelor în
atletism (Martin & Gill, 1995). Când sunt implicați în competiții majore, sportivii ar trebui
să aibă încredere totală în capacitatea lor și să-și manifeste întregul potențial. Fazele
minore de competiții și etapele de pregătire ar trebui să permită unui sportiv să câștige
progresiv încrederea în sine. Pentru a evita formarea unor așteptări nerealiste,
psihologul sportiv trebuie să-i învețe să analizeze într-un mod realist forma în care
sunt în, și să nu-i lase să creadă că vor funcționa mai bine sau mai rău decât pot cu
adevărat.

 Nivelul de excitare

Perioadele de concurs sunt potrivite pentru identificarea nivelului optim de

activare a sportivului Sportivii trebuie să devină conștienți de nivelul lor și să învețe să-l
ajusteze în funcție de circumstanțe. Atunci când sarcina fizică este ridicată sau când au
fost realizate sesiuni de antrenament intense, nivelul de activare al sportivilor se va ridica
frecvent peste normal.

 Atenția și concentrarea în atletism

Concentrarea este o variabilă importantă în fiecare perioadă a sezonului atletic:

pentru a realiza obiectivele stabilite la antrenament; pentru a combina exigențele de
atenție la antrenamente și în competiții în faza competițiilor minore (formare de
concentrare și control al atenției pentru majoritatea competițiilor). Concursurile majore
necesită o concentrare totală și orice ușoară "eroare" ar putea submina performanța
atletului.

 Coeziunea în grup

Deși atletismul este considerat un sport individual, colegii de echipă, de club

sau de antrenament sunt importanți pentru a obține performanțe ridicate. Așa cum am
văzut mai devreme, antrenamentul dur în perioadele pregătitoare devine mai ușor de
gestionat atunci când există o echipă de antrenament care împărtășește aceleași
obiective și se sprijină reciproc. Pe măsură ce sezonul continuă și odată cu sosirea
competițiilor, dinamica formării în grup este adesea modificată și înlocuită cu mai multe
lucrări individuale. Sportivii încep să se concentreze asupra competițiilor individuale,
desfășurând sesiuni de formare mai specifice pentru a-și atinge cele mai bune
performanțe personale.

ANTRENAMENTUL MENTAL CA ȘI COMPLEMENTARE

A ANTRENAMENTULUI FIZIC
 Nevoia de a adapta antrenamentul mental la pregătirea fizică este un alt
domeniu considerat important pentru psihologii care lucrează în atletism. O premisă de
bază pentru a ajunge la performanțe de elită este că existp anumite aptitudini fizice
pentru atletism. Fără acestea, oricât de bună ar fi pregătirea psihologică, vor exista
întotdeauna anumite limite.
În ceea ce privește acest concept și din experiență se pot distinge următoarele
trei tipuri de atleți:
1. Cei care vor dar nu "pot": sportivi ale căror calități fizice sunt limitate și ori cât
de mult ei încearcă, nu sunt capabili să ajungă elita.
2. Cei care pot, dar "nu doresc": sunt acei sportivi cu condiții fizice extraordinare
(talent), dar care pur și simplu nu pun atât de mult angajament cât ar trebui în sport.
Acest lucru se poate datora unei orientări slabe sau unei atitudini "pasive".
3. "Ceilalți": aceia care posedă cu siguranță anumite calități fizice și care cu
ajutorul unei bune pregătiri psihologice ar putea ajunge la nivel de elită.
Din punctul de vedere al unui psiholog sportiv, fiecare dintre aceste trei "tipuri"
de atleți impune o abordare specifică. Cu primul grup, este important să îi ajutăm pe
atleții să formuleze așteptări realiste și să înțeleagă în ce măsură eforturile lor fizice le
vor permite să și îmbunătățească rezultatele.(Dosil, 2004). Cu a doua categorie,
canalizarea influențelor externe spre a nu-i împiedica să se "concentreze" asupra
atletismului, optimizarea performanțelor lor prin intermediul unor tehnici psihologice,
coordonarea activităților lor sportive cu studii universitare etc., constituiee activitatea de
bază a psihologului. În cele din urmă, al treilea grup, sportivii po fi ajutați să -și aprecieze
situația,să-și cunoască limitele și efortul care va fi necesar, deasemea toată asistența
oferită celui de al doilea grup este necesar și aici.
În mod logic, dintr-o perspectivă de performanță, sportivii din grupul 2 sunt ca
"diamante neșlefuite" pentru antrenori și psihologi. Atunci când un sportiv obține
rezultate excelente fără a fi beneficiat de un antrenament psihologic specific el sau ea
aproape sigur are potențialul de a și îmbunătăți rezultatele. Desi munca desfășurată cu
sportivii din grupa 1 și 3 este mai dificilă (nu se obține recunoașteri importante din mediul
extern) oferă o satisfacție personală care permite aprecierea eficientei autentice a
psihologiei sportive - în principal și în aspectul educațional - (Dosil, 2001).
Având în vedere toate aceste lucruri și luând în considerare existența predominantă a
acestor tipuri de atleți, putem defini cele două funcții de bază ale psihologului sportiv și
anume: pe de o parte, optimizarea pregătirii sportivilor și a performanței în competiții; și
pe de altă parte, să-i ajute în viața lor generala ca dezvoltare personală.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU ANTRENAMENTE

În numeroase ocazii, pregătirea psihologică s-a concentrat numai asupra

competiției, fără a ține seama de importanța sa în antrenamentul zilnic. Psihologul
sportiv ar trebui să aprecieze faptul că, dacă sportivii nu reușesc să se antreneze la
nivelul cerințelor necesare, nu vor putea să-și îndeplinească nivelul dorit nici în
competiție.
 Având în vedere acest lucru, unele considerente care ar trebui să figureze în
pregătirea psihologică a antrenamentului vor fi prezentate în continuare. În general,
atunci când un atlet începe să lucreze cu un psiholog sportiv întâlnim trei posibilități:
(1) atletul s-a apropiat de psiholog din proprie intiativă
(2) atletul merge la psiholog la inițiativa antrenorului sau;
(3) atletul merge la psiholog după ce a luat o decizie comună cu antrenorul său
Logic, în funcție de cine a luat inițiativa, psihologii vor proceda într-un fel sau
altul. Dacă a fost decizia atletului, opiniile antrenorilor despre rolul și imaginea
psihologului ar trebui să fie să nu fie trecute cu vederea și, dacă este posibil, să se țină
un interviu cu aceștia. Cu toate acestea, în cazul în care a fost antrenorul cel care a luat
inițiativa, abordarea inițială se va concentra pe explicarea sportivilor cum poate un
psiholog sportiv să-i ajute. Dacă ar fi o decizie comună, ar trebui să existe un avantaj dat
de această situație pentru a stabili o bună comunicare, definirea rolurilor și funcțiilor cele
trei actori (atlet, antrenor și psiholog). Antrenamentul psihologiei sportive poate fi
efectuat într-un cadru clinic sau în spațiul antrenamentului (pista de atletism). Cu toate
acestea, combinarea pregătirii în ambele contexte este ideală. Din punct de vedere
psihologic, deoarece sesiunile inițiale servesc la "stabilirea" relației psiholog- atlet-
antrenor, acestea necesită un mediu adecvat și ar trebui să aibă loc în mod ideal într-o
cabinet (clinică) sau într-o clasă adaptată special (așa cum este descris în capitolul 1,
online poate fi de asemenea folositor). Este fundamental faptul că atleții explică
psihologului exact ceea ce doresc să obțină în antrenamente / competiții. Mai mult, o
anumită aderare/alianță pentru antrenamentul mental ar trebui să fie realizate precum și
programarea de sesiuni regulate (la fel ca la antrenamentul fizic al sportivilor pe o bază
zilnică, antrenamentele mentale necesită aceeași dedicare regulată).

Pregătirea pentru antrenament: aspecte psihologice importante

Obiectivul principal al psihologiei sportive este acela a obține alianța pentru

realizarea planului de pregătire fizică și optimizarea timpului pe care un sportiv îl dedică
sportului. Conceptul se bazează pe ideea că fiecare zi de antrenament este unică și, prin
urmare, produce o serie de procese de învățare care permit unui individ să crească în
calitate de atlet și de persoană. Pentru a îndeplini cele mai mari aspirații sportive, toată
pregătirea psihologică ar trebui să funcționeze într-un mod similar. Pentru început, un
psiholog poate aplica strategii motivaționale pentru a ajuta la depășirea atletului în
sarcina de antrenament. Atletismul necesită o grămadă de antrenamente extrem de dure
(de exemplu, o sesiune de antrenament pentru maraton poate implica rularea la 30 km
non-stop), sesiuni pe care atletul nu le place (de ex., 2 ore de lucru la sala de sport
pentru un aruncător), altele după ce au concurat prost, iar altele în zile proaste pe care și
le-au făcut singuri etc. De aceea, antrenorii ar trebui să ia în considerare factorul
motivațional în proiectarea planurilor de antrenament și sportivii ar trebui să utilizeze
tehnici motivaționale care să-i ajute să și le îndeplinească. În aceste situații este cazul să
intervină psihologul sportiv ca și consultant pentru ambii, direcționându-i să depășească
orice dificultăți pe care le întâmpină. Observare este esențială pentru a preveni lipsa de
motivare față de antrenament (care, ocazional, poate duce la abandonarea sesiunilor). În
mod logic, fiecare sesiune, în fiecare săptămână și în fiecare lună antrenamentul ar
trebui să aibă obiective fixe, foarte motivaționale (așa cum se vede în procesul de
planificare). Stabilirea obiectivelor ar trebui, în mod ideal, să fie realizată în comun de
către atlet, antrenor și psiholog. De exemplu, un atlet de mijloc care are nevoie să
alearge în continuu peste 45 de minute, care sunt necesare pentru a-și îmbunătăți
performanțele poate utiliza, în principal, strategii pentru a le ușura efortul (de exemplu,
alergând într-un grup, ascultând muzică sau alte forme de distragere a atenției etc.). Într-
un studiu recent, Tenenbaum și colab. (2004) explică faptul că se pot utiliza casete
muzicale pentru a fi perseverenți si a face față senzațiilor de efort. Psihologi și psihologi
antrenorii trebuie să găsească căi creative pentru a combina tehnicile fizice, tehnice,
tactice și psihologice cu care lucrează la antrenamente, făcându-le cât mai plăcut
posibile. Mulți antrenori cred greșit că dacă sportivii se bucură de ei înșiși, nu se
concentrează. Acest lucru este departe de adevăr - este adesea cea mai bună cale
pentru un atlet să fie motivat și concentrat asupra sarcinii; prin urmare, învățarea
continuu în timpul antrenamentelor. Psihologul îi va învăța pe sportivi diverse strategii
psihologice, cum ar fi controlul gândurilor (Dosil, 2004), astfel încât aceștia să reușească
să se concentreze pe activitățile și obiectivele lor de antrenament, scăpând problemele
din viața de zi cu zi (de exemplu, probleme la școală, probleme de familie, etc).

Pentru unii atleți, antrenamentul poate deveni adesea o adevărată competiție

zilnică, ceea ce este o eroare pentru că sporește posibilitatea de se epuiza psihic și de a
trăi o stare de stres zilnic. Psihologul ar trebui să aibă în vedere faptul că sesiunile de
antrenament în care sportivii caută timpuri bune (pentru a vedea în ce formă se află),
precum și pe acelea în care nu funcționează bine sau la fel de bine cât consideră ei
că ar trebui să fie în comparație cu colegii lor, pot provoca anxietate și conduce la
scăderea încrederii în sine.
La rândul său, acest lucru poate conduce la un "antrenament competitiv", în
care se activează mai mult decât este necesar. De asemenea, presiunile antrenorului și
ale altor persoane care âi influențează ar trebui să fie luate în considerare de către
psiholog, deoarece pot provoca sportivilor o stare de disconfort în antrenamentul lor.
Factorul social este relevant în fiecare sport și, în cazul atletismului, sesiunile de
antrenament sunt de obicei efectuate în grupuri. Una dintre funcțiile psihologului și ale
antrenorului este de a studia (în general, prin observare) dacă există relații adecvate în
cadrul antrenamentului în echipă. Lucrul în grupuri este recomandat pentru a obține
performanțe mai bune în antrenamente și,mai târziu, în competiții. Când relațiile sociale
dintr-un grup sunt adecvate acestea acționează ca o supapă de eliberare pentru sportivi,
permițându-le să se simtă protejați în momente dificile și oferindu-le oameni care sa le
ofere sprijin în situațiile complicate ce pot apărea pe tot parcursul sezonului.
Lucrul cu empatia, o bună comunicare și o atitudine pozitivă, atât în cazul
propriilor situațiile precum și în cele ale altora, ar trebui să facă parte din programul de
antrenament psihologic al atletului. Așa cum este important să ai grijă de relația atlet-
atlet este de asemenea crucială menținerea unei bune relații atlet-antrenor. Așa cum am
spus mai devreme, antrenorul tinde să fie elementul fundamental în acest sport și este,
de obicei, cel la care un sportiv vine si și confesează. Prin urmare, este esențial pentru
psiholog să lucreze direct cu antrenorii. De fapt, aceasta este influența lor, este vital
pentru psihologi să instruiască antrenorii cu privire la modul în care aceștia
să comunice eficient cu atleții lor; ce să spună, cum să spună și când să spună.
 În cele din urmă, în colaborare cu antrenorul, psihologii sportivi ar trebui să le
explice sportivilor importanța stabilirii unor serii de obiceiuri sănătoase care le vor
permite să "asimileze" instruirea zilnică (de exemplu, exerciții de flexibilitate de 10 până
la 15 minute, după aceea, odihna între 9 și 10 ore, asigurându-se că aceștia se
antrenează în același timp în fiecare zi, separând suficient de multe sesiuni, având grija
de hrana lor, etc.).

Controlul antrenamentului psihologic

Ca și în cazul antrenamentului fizice, antrenamentul psihologic necesită

monitorizare. Cel mai frecvent utilizate metode de evaluare, care au dat cele mai bune
rezultate în mediul atletic, sunt interviurile / chestionarele (clinice) și observațiile (în
câmp). De exemplu, Gaudrean, El Ali și Marivain (2005) au folosit un eșantion de
participanți la maratonul din 2001 de la New York pentru a-și revizui Inventarul lor
Sportul de Competiție.
Pentru a controla antrenamentul psihologic în același mod ca și antrenamentul
fizic, auto-înregistrările permit evaluarea măsurii în care atletul respectă planul de
antrenament psihologic. Majoritatea atleților sunt obișnuiți să își completeze planurile de
antrenament fizic; acesta este să spunem, să înregistreze ceea antrenează în fiecare zi,
ce durate etc. În aceleași direcție, ar putea fi pregătită o înregistrarea aspectelor
psihologice ale fiecărui atlet, înregistrând următoarele detalii: sarcina psihologică
efectuată în timpul antrenamentului, evaluarea (de exemplu, în ce măsură
au îndeplinit obiectivul, pe o scară de la 1 la 10), comentarii (probleme care au apărut
etc.).
La sfârșitul sezonului, după ce au adunat toate rapoartele atletului, psihologul
sportiv poate realiza o evaluare finală, prezentând atât antrenorului, cât și sportivului (nu
datele specifice furnizate, deoarece aceasta sunt confidențiale, dar prin demonstrarea în
general a modului în care s-au îmbunătățit diferite aspecte prin antrenamentul mental).
Un studiu progresiv ca acesta va favoriza continuarea activității psihologului în club și va
permite stabilirea unor noi obiective pentru următorul sezon.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ A COMPETIȚIILOR

Competiția este momentul în care sportivii trebuie să dea tot ce au mai bun, în
care antrenamentul ar trebui să se vadă și în care rezultatul este un produs al eforturilor
lor în timp. Cu toate acestea, sunt multe ocazii în care nu se întâmplă așa iar sportivii se
confruntă cu serie de contradicții fără explicații ("După toate antrenamentele pe care le-
am făcut, ce timp slab!", "antrenamentele mele sugerau că voi face un nou record
personal ", antrenorul mi-a spus că aș putea alerga cu 10 secunde mai repede ", etc.).
Când apar aceste situații, sportivii caută de obicei răspunsuri la factori externi ("A fost
vreme rea", "A fost prea cald", "Rivalii mei sunt sunt într-o formă mai bună"…) sau factori
interni ("nu m-am simțit bine", "nu am dat totul", "nu am fost concentrat "), omițând faptul
că factorii psihologici determină aproape întotdeauna performanța. Din această
perspectivă, psihologia sportivă în competiție ar trebui să permită sportivilor să
performeze la același nivel pe care l-au atins la antrenamentul fizic. Cu alte cuvinte,
obiectivul principal este maximizarea performanțele fizice.
 Există situații în care nici atletul, nici antrenorul nu apreciază pe deplin
potențialul unui antrenament psihologic. Dacă un atlet atinge unele rezultate acceptabile,
aceasta îi convinge adesea să continue să lucreze aspectul fizic, neglijând valorile
factoril psihologici. Majoritatea consultărilor privind psihologia sportivă apar din cauza
unei probleme specifice în cadrul competițiilor: ("Mă simt foarte nervos", "Nu pot dormi
cu o noaptea înainte", "M-am blocat", etc.), deși sportivii treptat includ un psiholog sportiv
în echipa lor obișnuită la începutul sezonului, doar ca un alt profesionist care îi ajută să
funcționeze mai bine. Mulți sportivii au fost plăcut surprinși de cât de favorabil a fost un
program psihologic pentru ei, chiar dacă aceasta nu a produs încă cele mai bune
performanțe personale.
Ca și în cazul antrenamentelor, psihologul sportiv ar trebui să se pregătească în
mod special pentru competiții. Prin urmare, se recomandă întâlnirea cu atletul cu câteva
zile înainte și după fiecare concurs. Poate că o diviziune utilă, deși oarecum generică,
este să se stabiilească trei etape: pre-competițională, competiția în sine și post-
competiția. Având în vedere importanța tuturor acestor trei etape, vom descrie aspectele
fundamentale ale abordării fiecăreia (Bloom, Duran-Bush și Salmela, 1997; Dosil, 1999,
2002; Schomer, 1986).

Etapa Pre-competițională

În clinică sau într-un loc liniștit, psihologul sportiv va stabili un plan (o formă de
ghidare)a ceea ce ar trebui să facă sportivul înainte de competiție. Această sesiune
poate fi structurată în următorul mod:

Un plan de instruire pentru ultima săptămână / lună anterioară concursului

Psihologul sportiv, împreună cu atletul (și, în unele cazuri si cu antrenorul), vor

realiza o analiză a antrenamentului final al săptămânii / lunii. Obiectivul este de a
identifica care este forma fizică actuală a atletului, astfel încât să se stabilească o serie
de obiective corespunzătoare competiției. Cu toate acestea, sportivii tind să-și formeze
percepții subiective pe baza sesiunilor lor de antrenamente finale. Inutil să spunem că
dacă se întâmplă să se antreneze rău în această perioadă, indiferent de motiv, le poate
dărâma încrederea lor înainte de competiție și își creează așteptări negative. Psihologul
ar trebui să se pregătească pentru această eventualitate, deoarece percepția (credința)
atletului cu privire la forma în care se află determină adesea performanța în momentele
dificile ale unei competiții.

Planurile personalizate

Deoarece caracteristicile psihologice variază de la un individ la altul, un plan

pre-competițional trebuie elaborat pentru fiecare atlet, fiecare cu propriile sale
particularități. Următoarele aspectele pot fi utilizate ca un ghid:
 Stabilirea obiectivelor: rezultatul dorit și modul în care va fi atinsă performanța.
 Călătoria la competiție: pregătirea pentru călătorii lungi (muzică, reviste, etc.), fiind
conștienți de eventualele întârzieri etc.
  "Planificarea" zilei: planificarea zilei concursului astfel încât atleții să știe ce au de
făcut în fiecare moment: "La ora 10 mă ridic și fac un duș, la ora 10:30 am micul
dejun, la ora 11:15, mă odihnesc în fața televizorului, la 12:30 îmi fac încălzirea și
exercițiile de întindere. "
 Stabilirea momentelor pentru pregătirea și studierea competiției: Două lucruri sunt
intenționate aici: (1) sportivii ar trebui să-și petreacă anumite momente
pregătindu-se pentru competiție (nu în timpul perioadei de odihnă), astfel încât să
nu si petreacă toată ziua "mergând în cerc" și (2) ar trebui analizată tactica cursei,
rivalii etc. care le vor permite să realizeze o reală analiza a concurenței viitoare.
 Includerea cerințelor psihologice specifice ale fiecărui atlet în plan, cum ar fi
orientări pentru îmbunătățirea aspectelor psihologice specifice.

"Cardul de concurs"

Aceasta este o metodă pe care psihologii sportivi o pot folosi, mai ales în timpul
sesiunilor inițiale. Aceasta presupune scrierea unui rezumat al celor mai importante
aspecte pe care sportivul să și le amintească în atmosfera competițională. De cele mai
multe ori, psihologul nu va fi prezent pe traseu atunci când atletul concurează și având
un "sprijin psihologic" de acest fel aceasta este foarte util pentru a spori încrederea în
sine a atletului. Experiența arată că sportivii sunt extrem de recunoscători pentru
primirea acestui "memento" sub forma unei scrisori tradiționale, în care
liniile directoare (aspecte care să te ajute să treci peste) sunt implicite: "Ai avut timpi
foarte buni în ultimele sesiuni de antrenamente…" (încredere în sine), "…deși competiția
aceasta este un obiectiv secundar, ar trebui luată în serios, deoarece mă va pregăti
pentru competițiile viitoare…“ (nivelul de activare și motivare).

Competitia

Perioada de competiție nu începe când pistolul de pornire se declanșează, când

se realizează o aruncare sau când un atlet părăsește pista. Începe atunci când atletul se
simte că totul se învârte în jurul evenimentului. Majoritatea sportivilor au o serie de rutine
înainte de a participa la competiție, pe care un psiholog ar trebui să-le studieze pentru a
îmbunătăți detaliile care le pot afecta performanțele. Câțiva factori cheie care trebuie
luați în considerare pentru pregătirea psihologică a unui concurs îi vom descrie acum.

Călătoria spre stadion și momentele înainte de încălzire

Drumul până la stadionul de atletism este un moment care poate fi pregătit

dinainte, la fel ca și sosirea, intrarea și timpul care trece înainte ca sportivul să înceapă
să se încălzească pentru un eveniment.
Comentariile multor sportivi sunt de acord că există o anumită presiune în
călătoriile cu autobuzul sau într-o mașină ("Este locul în care respirați un mediu de
tensiune și fiecare persoană se gândește la ceea ce va face"); intra pe stadion, unde se
confruntă cu o mulțime de situații potențial stresante: spectatorii care apreciază pe
ceilalți sportivi care sunt deja în concurs, zgomotul difuzorului, pistolul de start etc. ("Este
incredibil, pășești în stadion și pulsul se mărește, mâinile încep să-și transpire și te
gândești că în curând va fi rândul tău. "); chiar și timpul care trece înainte de a începe să
te încălzești: oameni care întreabă în ce formă se află, își revăd din nou rivalii și prietenii,
oamenii cu care concurează, etc. ("Comentariile rivalului meu mă fac extrem de nervos,
a trecut o vreme de când nu l-am văzut și când încep să-mi spună despre pregătirea lor,
mă simt nesigur, pentru că e mai bine decât ceea ce am facut eu.")

Încălzirea fizică și psihologică

Așa cum există o încălzire fizică, este esențial să se efectueze o încălzire

psihologică. În funcție de caracteristicile personale ale atletului, va trebui pus un accent
mai mare pe un aspect sau pe altul: pentru unii poate însemna sporirea încrederii, pentru
altii motivarea, etc. Cu toate acestea, cel mai important lucru este ca sportivul să intre în
cursă cu sentimentul că este complet pregătit, fizic și mental.

Înainte de pornire

Momentele imediate înaintea unui start, a unei aruncări sau a unei sărituri sunt
extrem de importante din punct de vedere psihologic. Pierderea concentrării în acest
moment poate provoca rezultate dezastruoase în competiție (un start ratat, un salt fără
sărituri, poziționarea slabă la distanță / distanța mijlocie în cursă, etc.). După cum s-a
sugerat într-un alt studiu (Dosil, 1999), atleții ar trebui să fie total concentrați pe planul lor
de cursă, săritură sau aruncare, știind perfect ceea ce trebuie să facă, fără să permită
nici unei îndoieli să se strecoare.

Competiția însăși

 Planificare performanței. O strategie extrem de utilă, care trece adesori

neobservată, este planificare performanței. În orice disciplină (alergari, sarituri, aruncari),
sportivii ar trebui să știe exact ce ar trebui ei să facă. În probele de sărituri și aruncări, să
învețe să fie relaxați și stara lor psihică rificată între încercări, menținerea concentrației
în timpul probei, concentrându-se pe tehnică și îmbunătățirea cu fiecare încercare sunt
factori importanți. În probele de alergări, există o strategie clară de urmat, unde să se
poziționeze, unde să se schimbe ritmul, pe care rival să-l urmărească atent, etc este, de
asemenea, esențial.
 "Depasirea limitelor" Obiectivul final al unui concurs este de a "da totul",
performând la maxim. Prin urmare, trebuiesc folosite strategii psihologice adecvate
pentru a ajuta în această muncă. În multe situații, limita nu se află în organism, ci în
minte.
 Strategii psihologice Strategiile utilizate în sărituri și aruncări nu sunt
aceleași ca și cele utilizat în probele de alergări. În primele două discipline, pauzele
dintre încercări marchează ritmul de competiție și sportivii trebuie să se adapteze la
acest lucru prin utilizarea controlului gândurilor, relaxare, vizualizare și o serie de alte
tehnici. Cu toate acestea, în probele de alergări nu există pauze și totul se întâmplă
foarte repede. Sportivii își ating limitele fizice (frecvență cardiacă crescută), ceea ce face
dificil proesul de gândire, astfel încât a învăța să-ți controlați mintea la "această viteză"
este o abilitate esențială (în multe cazuri, gândurile apar ca "flash-uri"). Strategiile utile
includ: "cuvinte cheie", care ajută la controlul gândurilor negative și le transformă în
reflecții pozitive, concentrarea pe unii stimuli externi pentru a minimiza suferința,
împărțirea competiției în secțiuni cu obiective clare pentru fiecare etapă etc. (vezi Goode
& Roth, 1993 și Tammen, 1996, pentru o revizuire a acestei literaturi).

Variabilele psihologice în timpul competiției

Unele variabile importante sunt:

 Încrederea Sesiunile anterioare de antrenamente și concursurile ar trebui să
figureze în planul psihologic competițional, deoarece acestea pot indica încrederea
scăzută, "încrederea falsă" și / sau încrederea excesivă.
 Concentrarea asupra planului de competiție Ar trebui să se asigure că
sportivul este concentrat asupra planul convenit în prealabil cu antrenorul și psihologul,
deși el sau ea trebuie să ia în considerare și condițiile fiecărei competiții. Planul de
concurs ar trebui să fie flexibil, adaptat la circumstanțe neprevăzute. Cu cât atenția
sportivului se concentrează mai mult pe plan, sporesc șansele de succes.
 Anxietate/stres În momentul competiției, sportivii ar trebui să angajeze
automat tehnici pentru a reduce anxietatea și stresul. Dacă simt că apar simptome de
suferințe care ar putea să le afecteze performanța, ar trebui să angajeze strategiile
psihologice stabilite în prealabil
 Motivația este importantă atunci când atleții nu sunt "în formă" sau când se
află în competiție din nou, după un concurs cu performanțe slabe sau a unei sesiuni de
antrenament. În acest sens, psihologul ar trebui să urmărească stabilirea unor obiective
motivante pentru fiecare competiție, atletul învățând ceva nou la fiecare concurs
încheiat. Stabilirea fiecărui concurs ca fiind o ocazie de trăi noi provocări, cu noi factori
de luat în considerare (de exemplu, testarea unei noi strategii psihologice în concurs), va
genera o mai mare motivație și niveluri crescute de concentrare.

Post-competiția

Odată ce competiția s-a încheiat, pot fi efectuate o serie de rutine fizice și

psihologice. Așa cum se recomandă să întinzi și să relaxezi mușchii cu miscări blânde
de încalzire ți flexie, etc psihologic, este esențial să se analizeze obiectiv performanța.
Câteva dintre e recomandări includ:
 Obiectivul principal ar trebui să fie recâștigarea controlului după o competiție
și pregătirea pentru toate rundele rămase (în special în campionate, atunci când sunt
diferite probe / runde care se desfăsoară într-un timp scurt).
 Proiectați o matrice care să evidențieze aspectele pozitive și negative și cum
pot fi acestea îmbunătățite (Lorenzo, 1996; Dosil, 1999), fiind realist cu performanța și
întelegând foart clar că "în fiecare concurs există întotdeauna ceva pozitiv ".
 Efectuați un raport de auto-evaluare al concursului. Este important ca un
atlet să înregistreze competiția pentru a putea efectua o evaluare globală la sfârșitul unui
sezon sau al unui ciclu. Această înregistrare ar trebui să includă: numele concursului,
data și ora / distanța / înălțimea realizată; evaluarea și comentariile privind activitatea
psihologică preconcurențială; evaluare și comentarii cu privire la obiectivele fizice și
psihologice ale competiției (Dosil, 2002).

CONCLUZII FINALE

În ultimii ani, cerințele psihologice ale sportului, cum ar fi atletismul, au condus

la o prezență sporită a psihologului în cadrul echipelor de asistență sportivă. Primul pas
de început în munca psihologică cu sportivii este de a înțelege sportul în profunzime,
specificul evenimentelor, profesioniștii care sunt implicați de obicei, structura sezonului și
toate celelalte informații de intrari și iesiri. Mai mult decât atât, planificarea pregătirii
mentale pentru a corespunde pregătirii fizice este necesară pentru a obține rezultate
bune. În acest proces de planificare, s-a făcut o distincție între fazele de instruire și de
competiție, fiecare având caracteristici unice, care necesită tratament special.
Acest capitol s-a străduit să creeze un ghid pentru psihologii sportivi care se
înhamă la muncă în atletism, răspunzând la toate întrebările care ar putea apărea. Prin
urmare, subiectele anterioare au fost descrise, având drept scop relaționarea aspectelor
teoretice cu experiențele personale în aplicațiile aplicate în teren.

REFERINȚE
 An, V. (1997). Planificarea și organizarea instruirii pentru tineri. Madrid: Gimnos.
 Bloom, G., Duran-Bush, N. și Salmela, J.H. (1997). Rutinele anterioare și
postcompetitive ale experților antrenori de sport de echipă. Psihologul sportiv, 11
(2), 127-141.
 Buceta, J.M. (1998). Psihologia antrenamentului sportiv. Madrid: Dykinson.
 Dosil, J. (1999). O instruire a sportivului: pregătirea psihologică a atletului.
Santiago de Compostela:Lea.
 Dosil, J. (2001). Psihologie și sport de inițiere. Ourense: Gersam.
 Dosil, J. (2002). Pregătire psihologică în atletism. În J. Dosil (ed.), Psihologul
sportiv:consiliere și intervenție (pp. 207-238). Madrid: Sinteza.
 Dosil, J. (2004). Psihologia activității fizice și a sportului. Madrid: McGraw-Hill.
 Garc'ıa-Verdugo, M. și Dosil, J. (2003). Baze de pregătire sportivă. În J. Dosil
(ed.), Sciences Activității fizice și ale sportului (pp. 43-90). Madrid: Sinteza.
 Gaudrean, P., Ali, M. & Marivain, T. (2005). Structura factorilor din Inventarul
Doping pentru Competitiile Sportive cu un eșantion de participanți la maratonul
din 2001 NY. Psihologia sportului și Exercții, 6 (3), 271-288.
 Goode, K.T. & Roth, D.L. (1993). Analiza factorilor de cogniție în timpul
funcționării: asocierea cu schimbarea dispozitiei. Journal of Applied Sport
Psihology, 15, 375-389.
 Hayashi, C.T. & Weiss, M.R. (1994). O analiză inter-culturală a realizarii motivației
la alergătorii maratonului anglo-american și japonez. Jurnalul Internațional al
Psihologiei Sportului, 25 (2), 187-202.
 Lorenzo, J. (1996). Pregătire psihologică în sport. Madrid: Biblioteca nouă.
 Martin, J.J. & Gill, D.L. (1995). Orientare competitivă, auto-eficacitate și
importanță scopurilor la maratonisti filipinezi. Jurnalul Internațional al Psihologiei
Sportului, 26 (3), 348-358.
 Masters, K.S. & Ogles, B.M. (1995). O investigație a diferitelor motivații ale
alergătorilor de maraton cu grade diferite de experiență. Journal of Sport
Behavior, 18 (1), 69-79.
 Morgan, W.P. (1980). Mintea maratonistului. Psihologie Astăzi, 11, 38-49