PATOGENITATEA

BACTERIILOR
 Microorganismele şi gazda
umană
Clasificarea microorganismelor după
patogenitate
• Microorg. nepatogene: trăiesc în mediul înconjurător şi
nu găsesc condiţii prielnice de dezvoltare în gazda
umană
1. flora condiţionat patogenă (provine din flora
normală)
2. flora accidental patogenă (provine din flora
comensală)
1 +2 = flora oportunistă

• Microorg. patogene: produc întotdeauna îmbolnăviri

Flora normală
a organismului
 Numărul de bacterii
ce colonizează
organismul

Număr pe gram de ţesut

omogenizat, ml de lichid
sau cm2 de piele
 Imagine EM a unei secţiuni transversale a mucoasei colonului
la şobolan. Segmentul indică grosimea stratului de bacterii situat între
mucoasă şi lumen.
 ASOCIAŢII SIMBIOTICE
Comensalism: un
microorganism are nevoie
de altul fără ca fenomenul
să fie valabil şi invers
Mutualism: asocierea a
două specii care se
favorizează reciproc
Parazitism: folosirea unei
specii de către o altă
specie ca habitat
 Flora normală a pielii
• Pielea este populată de multe specii bacteriene, densitatea
lor fiind mai mare în zonele umede, cum sunt:
axila, zona perineală, zonele interdigitale şi scalpul.
∙ 90% din flora cutanată aerobă este Staphylococcus
epidermidis. În regiunile umede se poate întâlni şi S.
aureus.
În afară de speciile menţionate, pe piele se mai găsesc:
∙ bacili difterimorfi anaerobi (Propionibacterium acnes)
∙ La 20% din populaţie se izolează de pe piele
Clostridium perfringens.
∙ În mod pasager se evidenţiază în patul periunghial şi
pe scalp specii de Candida.
 Flora normală a cavităţii bucale
şi a vestibului nazal
• Speciile ce colonizează aceste zone anatomice
sunt, în general:
∙ streptococi,
∙ stafilococi,
∙ bacili difterimorfi,
∙ coci gram-negativi şi
∙ mai rar ciuperci.
Unele din aceste specii, ca, de exemplu:
S.aureus, Streptococcus pneumoniae, Neisseria
meningitidis, Candida, sunt condiţionat
patogene.
• Placa dentară = un film format din celule
bacteriene ancorate într-o matrice polizahardică
secretată de acestea. Dacă igiena cavităţii bucale
este deficitară, placa se îngroaşă şi sub acţiunea
unor specii ca Streptococcus mutans se produc
cariile dentare. În cavitatea bucală pot coexista şi
protozoare, ca, de exemplu, Trichomonas tenax.
• Flora faringiană este reprezentată de streptococi
viridans şi ocazional de streptococi beta-hemolitici
(specie patogenă), la care se adaugă difterimorfi,
neisserii hemolitice, stafilococi etc.
• Tractul respirator inferior este steril, dar s-a izolat
din plămânul persoanelor sănătoase Pneumocistis
jiroveci. Acest parazit nu are semnificaţie
patologică la aceste persoane, dar poate da
pneumonii grave la persoanele imunocompromise,
cum sunt bolnavii de SIDA.
 Flora normală a tubului digestiv
• Stomacul conţine doar ocazional floră bacteriană
acidotolerantă (unii lactobacili şi streptococi) dată fiind
aciditatea gastrică pronunţată. Frecvent se izolează de pe
mucoasa gastrică Helicobacter pylori, care ar putea constitui
cauza unor gastrite şi a ulcerului duodenal.
• Partea incipientă a intestinului subţire conţine un număr
redus de microbi, care creşte vertiginos spre ileon unde se
vor găsi streptococi, lactobacili, enterobacterii, specii de
Bacteroides.
• Intestinul gros este cea mai populată zonă cu microbi a
organismului. Aici, peste 90% din floră este anaerobă,
reprezentată mai ales de bacili aparţinând genului
Bacteroides, însoţită de enterobacterii care sunt facultativ
anaerobe, la care se adaugă protozoare nepatogene, ca, de
pildă Entamoeba coli.
 Flora normală a tractului
urogenital
Uretra anterioară este populată la ambele sexe cu
floră asemănătoare celei de pe piele: S.
epidermidis, Enterococcus faecalis, difterimorfi
etc.
• Flora vaginală variază în funcţie de vârstă. Astfel,
până la pubertate flora vaginală conţine specii
prezente pe piele, iar după pubertate până la
menopauză vaginul este populat cu o varietate
foare mare de bacterii, predominante fiind speciile
de Lactobacillus (bacili Döderlein). Dintre speciile
prezente menţionăm: stafilococi coagulazo-
negativi, streptococi (mai ales din grupul B),
enterococi, Gardnerella vaginalis, micoplasme,
etc. Ocazional pot fi prezente şi specii de
Candida.
 Rolul florei normale
• este un factor important în apărarea
antiinfecţioasă naturală
- microorganismele induc sinteza de
anticorpi care, datorită faptului că
reacţionează încrucişat şi cu alte specii
microbiene →apărarea antiinfecţioasă
naturală
 deprimă înmulţirea florei patogene prin:

-mecanisme competitive pentru un

substrat nutritiv,
- pentru aceiaşi receptori celulari
- producerea de bacteriocine.
• Contribuie la nutriţia şi metabolismul
organismului
- flora normală (specii de Bacteroides şi
E. coli) sintetizează şi secretă în intestin
unele vitamine, cum sunt vitamina K şi
vitamine din grupul B.
- intervine în circuitul hepato-entero-
hepatic al unor substanţe:
- hormonii steroizi
- sărurile biliare
• Constituie sursa majorităţii infecţiilor
oportuniste
Medicul practician întâlneşte mai frecvent
infecţii produse de microorganisme ce fac
parte din “flora normală” decât infecţii
produse de flora patogenă provenită din
mediul extern al organismului.
Exemple:
Staphylococcus epidermidis, cea mai
importantă specie a florei normale a pielii, are
proprietatea de a se ataşa în mod nespecific
de catetere de plastic, producând septicemii
E. coli, prezent în flora intestinală este cel mai
frecvent agent etiologic al infecţiilor urinare

Infecţiile cu germeni comensali şi condiţionat

patogeni sunt favorizate de administrarea
necontrolată a antibioticelor.
Factorii de patogenitate ai
bacteriilor
Patogenitatea este un proces complex şi
multifactorial, care cuprinde totalitatea
mecanismelor biochimice prin care
microorganismele produc infecţii. Ea este
dependentă atât de microorganism cât şi de
gazda în care acesta pătrunde. În timp ce unele
microorganisme (patogene) produc în mod
obişnuit infecţii la indivizii neimunizaţi dar cu
rezistenţa naturală intactă, altele (oportuniste)
produc infecţii doar la indivizi cu barierele
apărării naturale compromise.
Virulenţa este gradul de patogenitate a unei
tulpini în cadrul speciei. Spre deosebire de
patogenitate, care este un caracter de specie,
virulenţa este un caracter de tulpină. De
exemplu, în cadrul speciei Corynebacterium
diphteriae există specii toxigene virulente şi
netoxigene, deci nepatogene. Chiar şi între
tulpinile toxigene există o diferenţă în ceea ce
priveşte cantitatea de toxină secretată.
Factorii de patogenitate ai
bacteriilor
• Factori de pătrundere şi aderenţă
- fimbrii
- adezine nefimbriale
• Factori de invazie microbiană
- exoenzime
- endocitoza şi translocarea
• Toxine bacteriene
- exotoxine
- endotoxine
 FACTORI DE PĂTRUNDERE ŞI
ADERENŢĂ
Aderenţa microbilor de organismul gazdă presupune:
- prezenţa unei sau mai multor adezine microbiene
prezente pe peretele bacterian
- un receptor pe celula eucariotă.
• Fimbriile sunt de natura proteică sub forma unor apendici
filamentoşi la suprafaţa celulei bacteriene.
• Adezine nefimbriale. La unele microorganisme s-au pus în
evidenţă componente nefimbriale care asigură funcţia de adezine
(ex. Salmonella typhimurium).

a) Capsula unor microbi facilitează uneori ataşarea bacteriilor de

celulele gazdă pe lângă faptul că este un factor de inhibiţie a
înglobării microbilor de către fagocite.
b) Unele substanţe din organism pot facilita la rândul lor
aderenţa bacteriilor. Astfel, fibronectina, o glicoproteină
plasmatică ce se găseşte şi în spaţiul extracelular, are
proprietatea de a adera la suprafeţele mucoasei. Unele bacterii
care pătrund în organism aderă la rândul lor de fibronectină şi
prin intermediul ei de suprafaţa celulelor epiteliale.

Exemplu: - Streptococcus pyogenes (streptococul beta-

hemlolitic de grup A),
- Staphylococcus aureus,
- Treponema pallidum, situsul lor de legare fiind însă
diferit.
 FACTORI DE INVAZIE MICROBIANĂ
Exoenzime - agresine
• hialuronidaza (factorul de difuziune) = o enzimă ce permite
pătrunderea prin ţesut a unor bacterii ca, de pildă: Streptococcus
pyogenes sau Staphylococcus aureus
• coagulaza = enzimă asemănătoare trombinei este produsă de
toate tulpinile de S.aureus. Ea protejează stafilococii prin
formarea unor bariere de fibrină în jurul acestora şi a leziunilor
produse ce aceştia
• fibrinolizina secretată, de exemplu, de Streptococcus pyogenes şi
S.aureus favorizează difuzarea infecţiei prin lizarea fibrinei ce se
formează în jurul leziunilor produse de bacteriile respective;
• enzimele hidrolitice (lipaze, proteaze, nucleaze) sunt secretate
de toate speciile bacteriene indiferent de patogenitatea lor. Nu
toate sunt implicate în patogenitate.
• enzimele citolitice cum sunt hemolizinele şi leucocidinele.
Astfel, de pildă, Streptococcus pyogenes secretă streptolizina O cu
acţiune litică asupra hematiilor.
Invazivitatea bacteriilor nu este un proces pe deplin
lămurit. Pe lângă exoenzimele amintite:
- componentele de înveliş ale bacteriilor:
- capsula (Streptococcus pneumoniae, Bacillus
anthracis),
- unele proteine de suprafaţă (proteina M a
streptococului betahemolitic de grup A) etc.,
protejează bacteriile de înglobare de către fagocite.
 Toxine bacteriene
• Substanţe solubile cu efect toxic asupra
organismului.
• Se împart în:
• exotoxine, pe care bacteriile le
secretă în mediul înconjurător ca un
produs al metabolismului propriu,
• endotoxine, care fac parte din
structura peretelui celular la bacteriile
gram-negative şi sunt eliberate în mediu
numai după moartea bacteriei.
 Exotoxine
• proteine biologic active cu o toxicitate de regulă
foarte ridicată.
• puternic imunogene
• se transformă prin învechire şi sub acţiunea
formolului în derivaţi imunogeni, dar netoxici,
numite anatoxine. Fiind netoxice, dar
imunogene, anatoxinele constituie baza
vaccinării împotriva bolilor produse de bacterii
toxigene (tetanos, difterie).
După acţiunea lor, exotoxinele se
împart în:
• toxine care blochează sinteza proteinelor
celulare - toxina difterică, răspunzătoare în
totalitate de simptomatologia din difterie.
• Neurotoxine - toxina tetanică şi toxina
botulinică.
• toxine ce modifică metabolismul celulei.
Aceste toxine nu duc la moartea celulei, ci la
modificarea unei funcţii ale acesteia. Le
amintim pe cele care cresc nivelul de AMP
ciclic: toxina holerică, toxina termolabilă a
E.coli, etc.
 Endotoxine

• lipopolizahardul (LPZ) din

membrana externă a peretelui
celular al bacteriilor gram-
negative şi joacă un rol
important în patogenia
infecţiilor produse de aceste
microorgansime. Ea este
“cartea de vizită” a bacteriilor
gram-negative.
• Deasupra membranei externe
a bacililor gram-negativi se
află lipopolizaharidul de
perete (LPZ) sau endotoxina
bacililor gram-negativi.
• Structura endotoxinei:
- lipidul A – partea activă –
- miezul sau “core”, numit şi - antigen R,
comun tuturor bacteriilor gram – negative,
- unităţi monozaharidice repetitive (15-40)
care sunt specifice de specie şi tip şi constituie
antigenul O al bacteriilor gram-negative.

endotoxi
na
 Efectele endotoxinei
Ea se eliberează numai după distrugerea
bacteriilor. În cantităţi mici produce “reacţii de
alarmă” benefice organismului, cum sunt:
• febra,
• activarea complementului pe cale
alternativă,
• activarea macrofagelor şi
• stimularea limfocitelor B.
În cantităţi mari, însă, produce şocul endotoxic
ce poate evolua fatal.
VĂ MULŢUMESC!