UPIT

FSEFI – KMS III.3

KINETOTERAPIA ÎN GERIATRIE-GERONTOLOGIE
REFERAT
PROFILAXIA CĂDERII LA VÂRSTNICII DIAGNOSTICAȚI CU
OSTEOPOROZĂ

Îndrumător:
Conf. Univ. Dr. Iconaru Ioana Elena

Studenți:
Petrescu Marina

PITEȘTI
2023
Profilaxia căderii la vârstnicii diagnosticați cu osteoporoză
Definiții:

Căderea reprezintă un factor de risc cu o incidență crescută în rândul persoanelor de

peste 65 de ani, aceasta având o importanță relevantă datărită etiologiei multifactoriale, a
complicațiilor și a consecințelor psiho-sociale.

Căderile se definesc ca fiind regăsirea la sol a unei persoane independent de voința sa.

Profilaxia căderii reprezintă un set de măsuri ce trebuie luate pentru prevenirea riscului
de cădere a vârstnicului.

Osteoporoza este o afecțiune degenerativă, caracterizată prin scăderea densității osoase,

deci reducerea rezistenței osoase, astfel oasele devenind fragile iar o cădere sau chiar un
stres ușor precum aplecările pot conduce la fracturi osoase.

Prevalența căderilor:
 femeile sunt mai predispuse decât bărbații, frecvența crescănd odată cu vârsta
(15% la 65 ani și 60% la 75-80 de ani);
 o cădere atrage după sine căderi repetate;
 20% dintre căderi necesită îngrijiri medicale iar 10% se soldează cu fracturi;
 95% dintre fracturile de șold sunt atribuite căderilor;
 peste 60% din căderile vârstnicului survin în urma activităților cotidiene ce
presupun ridicarea din așezat și începerea mersului, sau așezarea acestuia pe un plan.
Acest lucru se întâmplă datorită faptului că mișcările respective presupun schimbarea
centrului de greutate și țin de echilibrul dinamic al vârstnicului. Un control deficitar al
echilibrului postural este de foarte multe ori cauza căderilor, asociat îmbătrânirii
fiziologice și a unor afecțiuni cronice ale diferitelor sisteme: neuro-senzorial,
mioartrokinetic și cogniției.
Căderile sunt asociate cu o morbiditate și mortalitate mai accelerate și mai crescute,
diverși autori susținând că mortalitatea în rândul persoanelor cu căderi este de 4 ori mai
mare față de cei care nu cad.

În urma căderii pacientul poate rămâne cu sechele invalidante, imobilizare definitivă la

pat sau diferite complicații ce țin de patologia determinantă a căderilor, de patologia
asociată sau de starea fiziologică și psihologică a pacientului.

Căderile se pot solda cu serioase consecințe ce influențează negativ starea fizică și

psihică a pacientului, dar și autonomia, relațiile familiale și sociale.
Identificarea riscurilor căderii se bazează pe mecanismul de producere a cărui
complexitate se datorează caracterului multifactorial.

Factorii de risc ai căderilor:

 intriseci – depind de starea de sănătate a pacientului;
 extrinseci – de mediul ambiental;
 comport6amentali – de activitatea fizică efectuată în momentul căderii.

2
Factori intriseci:
 modificări datorate vârstei ale funcției oculare (presbiopia, opacități retiniene și
corneene,
interpretarea greșită a informației despre spațialitate și distanță, instabilitatea privirii,
stabilirea greșită a verticalei și orizontale, etc.);
 modificări de vârstă ale funcției auditive (hipoacuzie sau boli ale aparatului
vestibular);
 degenerescența proprioceptorilor de la nivelul coloanei cervicale, degenerescență
ce conduce la primirea și transmiterea informațiilor greșite în ceea ce privește poziția și
mișcarea capului);
 deformarea membrelor inferioare în valg;
 slabiciunea musculaturii membrelor inferioare cu erori de poziționare a acestora;
 deficiențe de irigare temporară a structurilor cerebrale (embolii cerebrale
tranzitorii);
 hipotensiune tranzitorie;
 scăderea capacității de menținere a homeostaziei;
 afecțiuni piramidale ți extrapiramidale;
 afecțiuni cardiace;
 embolii pulmonare;
 afecțiuni musculare și osteoarticulare;
 afecțiuni endocrine cu afectare musculară;
 anemii;
 deshidratare;
 hipoglicemie,etc.
Factori extrinseci:
 administrarea de medicamente în număr mare (msi mult de 5), cu reacții adverse
diverse;
 ambiența: iluminat slab, prezența covoarelor, pardoseală alunecoasă, mobilier
instabil, aparate ajutătoare pentru mers uzate, încălțăminte inadecvată, treceri peste nivel
prezente, cabluri și diverse obiecte prezente pe traseu, scări și rampe neconforme, etc.
Factori comportamentali:
 efectuarea de activități și eforturi inadecvate capacităților lor deoarece refuză să-și
accepte condiția;
 statusul emoțional (se simt singuri, incababili, depresivi, nu-și mai văd utilitatea,
etc);
 scăderea dorinței de a merge;
 lipsa discernămăntului datorată unui posibil declin intelectual.
Identificarea riscului căderii în timpul mersului
Pentru profilaxia căderii este foarte important de identificat riscul acesteia pornind de la
analiza mersului.
Fiind un comportament ritmic automat, mersul depinde de un control spinal și
subcortical, neimplicând atenția la un tânăr dar la vârstnic s-a constatat că implică atenție,
aceasta prezentând un avantaj, și astfel intervine și un control cortical.
De exemplu, atunci când se începe o conversație (care necesită atenție), în timpul
mersului cu un vârstnic, acesta simte nevoia să se oprească ca să poată continua
conversația, neputându-se concentra pe ambele activități simultan.

3
În ceea ce privește ciclul de mers se constată o variabilitate mare a lungimii ciclului și
viteza de deplasare la pacientul vârstnic, precum și între fazele unipodale și bipodale ale
mersului. În urma unor studii efectuate atât pe pacienți vârstnici cu căderi cât și fără
căderi s-a stabilit că o variație a pasului de doar 2 cm între un ciclu de mers și următorul
crește de 2 ori riscul de cădere.

Evaluarea vârstnicului în ceea ce privește riscul căderii

Evaluarea vârstnicului în privința riscului căderii trebuie să fie globală, astfel se iau în
considerare următoarele:
 anamneza, examen clinic și funcțional;
 în cazul în care prezintă căderi în antecedente, se vor evalua factorii predictibili ai
recidivelor căderii (numărul căderilor anterioare, statul pe podea mai mult de 3 ore,
scorul testului Tinetti mai mare de 20 puncte, execuția testului cronometrat „ridică-te și
mergi” în mai mult de 20 sec., testul unipodal mai mic de 5 sec., reacția de echilibrare și
para-cădere, oprirea din mers în timp ce testatorul inițiază o convorbire);
 evaluarea mersului (teste: ridică-te și mergi, Tinetti, vorbește în timp ce mergi);
 evaluarea echilibrului static și dinamic (teste: unipodal, bipodal, Romberg);
 evaluarea statusului nutrițional;
 evaluarea paraclinică și imagistică;
 evaluarea riscului de polipragmazie.

Metode de prevenire a riscului de cădere

 Aerisirea zonelor cheie din casă, iluminare de bună calitate - eventual cu aprindere
automată și verificări repetate privind siguranța pacientului;
 Încurajarea exercițiilor fizice regulate, aplicate sub formă de posturări, exerciții fizice
pentru echilibrul postural în grup, de 2 ori pe săptămână, activitate fizică ritmică pentru
reducerea variabilității pasului în mers, exerciții de respirație, de relaxare, diverse
activități fizice ce-i atrag;
 Vizite periodice la medicul de familie și la oftalmolog; Tratementul problemelor de
vedere;
 Balustrade și trepte corect construite și semnalizate;
 Încălțăminte -pantofi și papuci de mărime potrivită - cele mai periculoase sunt cele de
împrumut - și fără talpă alunecoasă.
Zonele cele mai periculoase privind riscul de cădere sunt baia și dormitorul.

Contraindicațiile kinetoterapiei:
 modificări somatice ireversibile, stadii terminale ale îmbolnăvirilor;
 modificări psihice irecuperabile care exclud posibilitatea cooperării;
 lipsa de motivație a unor pacienți vârstnici care refuză recuperarea (s-a observat
că orice încercare este sortită esecului și nu se obține nici un progres, însă se poate
lucra la stimularea motivației, de ex.: participarea ca spectatori la recuperarea
unor pacienți sau la discuții cu cei ce au urmat un program de recuperare);

4
tulburări psihice majore.

5
6
7
8
9
10
11


12